document12

2
TIPURI DE PSIHOLOGIE CUANTICĂ Vom menţiona aici cercetările reuşite ale lui Eduard Oshins. Şi pentru el, ca şi pentru noi, adevăratul univers cuantic, în sens social, îl reprezintă sistemul psihic. Dar Oshins abordează prioritar problema prin baza neurologică. Pentru el gândul este un sistem de neuroni, un sistem de particule, asupra căruia aplică legile fizicii şi matematicii cuantice, fiind foarte preocupat de formalizarea modului de mişcare de tip brownian a sinapselor neuronale. Deşi Oshins neagă acest lucru, totuşi, cel puţin din studiile pe care le cunoaştem până în prezent, teoria şi cercetările lui reprezintă o aplicare a fizicii cuantice la psihologie. Psihologia ordinii. Psihologia cuantică porneşte de la interpretarea gândului (înţelegând acest concept la modul general) ca informaţie. Universul interior al individului este adevăratul univers cuantic. El reprezintă ordinea mică. O ordine pe care individul, prin intermediul conştiinţei, o exportă în ordinea mare, adică în lumea clasică. Conform unui principiu cibernetic stabilit încă de Norbert Wiener, individul (atomul social) se autoreglează exportând ordine cuantică şi importând ordine clasică. Exportând, aşadar, incertitudine şi importând certitudine. O relaţie suprapusă care face din orice individ o realitate probabilă- posibilă. Ebbinghaus remarcă faptul că psihologia are un trecut lung, dar o istorie recentă. El se referă în special la ramuri noi ale psihologiei cum ar fi psihologia cibernetică şi psihologia informaţională, care încep să se dezvolte abia după anul 1960. Interesant este că el consideră că aceste două ramuri se bazează pe logica terţiului inclus, sau starea T, atât de bine explicată de Ştefan Lupaşcu în Logica dinamică a contradictoriului şi care constituie şi pentru noi punctul fundamental în dezvoltarea teoriei şi metodologiei pe care le propunem. De asemenea, Ebbinghaus consideră că psihologiei cibernetice şi psihologiei informaţionale le corespunde lumea cuantică, obiectul lor este lumea cuantică. Am vrea să precizăm că, şi în România, o astfel de abordare există încă tot de la începutul anilor 60, rămasă, e drept, în faşă şi datorată Cercului de dezbateri sinnoetice de la Timişoara, condus de doctorii Eduard Pamfil şi Simion Doru Ogodescu. Şi, tot în acest context, trebuie să amintim contribuţia excepţională pe care a adus - o matematicianul şi psihologul român Gheorghe Zapan, fost elev al lui Einstein şi Schrödinger, la înţelegerea punctului 0,5 ca fiind punctul de entropie maximă. Astfel, Zapan se află în consens cu Ştefan Lupaşc u, care dezvoltă logica dinamică a contradictoriului tot pe seama ideilor din teoria cuantică şi pe amândoi îi putem considera precursori de drept al logicii fuzzy, creată de Lotfali Askar Zadeh. Sunt remarcabile, de asemenea, contribuţiile aduse dinspre psihologia cibernetică, în peisajul psihologiei cuantice, de Ştefan Odobleja , adevăratul întemeietor al ciberneticii generalizate prin lucrarea monumentală Psihologia consonantistă, în care are intuiţia maşinii psihice, respectiv calculatorul uman de astăzi şi Mihai Golu, autorul Psihologiei cibernetice, prima abordare coerentă şi sistematizată de acest gen la noi în ţară. Psihologia ordinii. Psihologia cuantică este, în sensul şi în înţelesul pe care l- am explicat, primul proiect de psihologie cuantică din lume finalizat prin teorie, metodologie, instrumente şi indicaţii de intervenţie psihoterapeutică (cu respectarea virtuţilor logicii metaambiguităţii). Prin finalizare nu înţelegem, desigur, perfecţiune, ci un cadru continuu

Upload: sorin-vanatoru

Post on 26-Nov-2015

2 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

  • TIPURI DE PSIHOLOGIE CUANTIC

    Vom meniona aici cercetrile reuite ale lui Eduard Oshins. i pentru el, ca i pentru noi, adevratul univers cuantic, n sens social, l reprezint sistemul psihic.

    Dar Oshins abordeaz prioritar problema prin baza neurologic. Pentru el gndul este un sistem de neuroni, un sistem de particule, asupra cruia aplic legile fizicii i matematicii cuantice, fiind foarte preocupat de formalizarea modului de micare de tip brownian a sinapselor neuronale. Dei Oshins neag acest lucru, totui, cel puin din studiile pe care le cunoatem pn n prezent, teoria i cercetrile lui reprezint o aplicare a fizicii cuantice la psihologie.

    Psihologia ordinii. Psihologia cuantic pornete de la interpretarea gndului (nelegnd acest concept la modul general) ca informaie. Universul interior al individului este adevratul univers cuantic. El reprezint ordinea mic. O ordine pe care individul, prin intermediul contiinei, o export n ordinea mare, adic n lumea clasic. Conform unui principiu cibernetic stabilit nc de Norbert Wiener, individul (atomul social) se autoregleaz exportnd ordine cuantic i importnd ordine clasic. Exportnd, aadar, incertitudine i importnd certitudine. O relaie suprapus care face din orice individ o realitate probabil-posibil.

    Ebbinghaus remarc faptul c psihologia are un trecut lung, dar o istorie recent. El se refer n special la ramuri noi ale psihologiei cum ar fi psihologia cibernetic i psihologia informaional, care ncep s se dezvolte abia dup anul 1960. Interesant este c el consider c aceste dou ramuri se bazeaz pe logica teriului inclus, sau starea T, att de bine explicat de tefan Lupacu n Logica dinamic a contradictoriului i care constituie i pentru noi punctul fundamental n dezvoltarea teoriei i metodologiei pe care le propunem. De asemenea, Ebbinghaus consider c psihologiei cibernetice i psihologiei informaionale le corespunde lumea cuantic, obiectul lor este lumea cuantic.

    Am vrea s precizm c, i n Romnia, o astfel de abordare exist nc tot de la nceputul anilor 60, rmas, e drept, n fa i datorat Cercului de dezbateri sinnoetice de la Timioara, condus de doctorii Eduard Pamfil i Simion Doru Ogodescu. i, tot n acest context, trebuie s amintim contribuia excepional pe care a adus-o matematicianul i psihologul romn Gheorghe Zapan, fost elev al lui Einstein i Schrdinger, la nelegerea punctului 0,5 ca fiind punctul de entropie maxim. Astfel, Zapan se afl n consens cu tefan Lupacu, care dezvolt logica dinamic a contradictoriului tot pe seama ideilor din teoria cuantic i pe amndoi i putem considera precursori de drept al logicii fuzzy, creat de Lotfali Askar Zadeh.

    Sunt remarcabile, de asemenea, contribuiile aduse dinspre psihologia cibernetic, n peisajul psihologiei cuantice, de tefan Odobleja, adevratul ntemeietor al ciberneticii generalizate prin lucrarea monumental Psihologia consonantist, n care are intuiia mainii psihice, respectiv calculatorul uman de astzi i Mihai Golu, autorul Psihologiei cibernetice, prima abordare coerent i sistematizat de acest gen la noi n ar.

    Psihologia ordinii. Psihologia cuantic este, n sensul i n nelesul pe care l-am explicat, primul proiect de psihologie cuantic din lume finalizat prin teorie, metodologie, instrumente i indicaii de intervenie psihoterapeutic (cu respectarea virtuilor logicii metaambiguitii). Prin finalizare nu nelegem, desigur, perfeciune, ci un cadru continuu

  • perfectibil care permite utilizarea n practica psihologic a acestor metodologii, instrumente i metode de intervenie, aa cum o dovedesc cei 10 ani i cele peste 50 000 de cazuri (inventar realizat n anul 2006) pe seama crora s-au fcut cercetrile i aplicaiile. Am putea numi articolele care alctuiesc Psihologia ordinii. Psihologia cuantic un ir de povestiri fr final.