Profilul psihologic al şcolarului mic

„Psihicul uman constitue cei mai complex fenomen din univers.în

intimitatea sa subiectivă, psihicul nu poate fi explorat asemenea unui obiect sau

fenomen fizic, a unei substanţe chimice sau chiar a unei funcţii fiziologice. De

aceea s-a spus că psihicul este inefabil, imponderabil, că se prezintă ca o trăire

subiectivă, ideală. Dar ştiinţele au demonstrat că orice fenomen subiectiv are un

substrat fizico- chimic şi se bazează pe procese neurofiziologice în mod

nemijlocit"1.

În virtutea dezvoltării psihice superioare solitară cu activitatea

transformatoare, oamenii reuşesc să acomodeze natura condiţiilor lor de viaţă.

Psihicul unam îşi demonstrează rolul vital şi este atestat faptul că, sub un

anumit unghi, psihicul uman nu este altceva decât o componentă a vieţii în

genere.

Psihicul ca funcţie a creierului, trebuie înţeles în sensul inseparabilităţii

dintre fenomenele psihice subiective şi demersurile comportamentale şi creier,

ca organ principal al vieţii de relaţie, cu funcţii de coordonare a raporturilor

dintre organism şi mediu.

Toate procesele psihice sunt şi procese informaţionale cu baze

operaţionale specializate.

Omul nu se naşte cu un sistem psihic gata construit, nu dispune de la

început de cunoştinţe, de sentimente superioare şi de voinţă. Considerată

individual, dezvoltarea psiho-intelectuală şi psihomorală se produce în ordinea

interacţiunii dintre cei trei termeni (eraditate - mediu - educaţie).

Dezvoltarea psihică nu este întâmplătoare, ci parcurge de fiecare dată un

drum ce porneşte de la psihicul elementar senzorial şi urcă până la gândire şi

conştiinţă.

Psihologul elveţian Jean Piaget arată că dezvoltarea psihică se

Înfăptuieşte înlăuntrul procesului mai cuprinzător pe care îi numeşte

1 Neveanu, P.P., Zlate, Mielu, Creţu, Tica - Psihologie - Manual pentru clasa a IX - a, Şcoli normale si licee, Ed. Didactică şi Pedagogică

„socializarea copilui".în psihologie este necesar să se găsească şi să se

demonstreze ansamblul de legi proprii activităţii psihice a comportamentului.

Prin „profil psihologic "înţelegem metode de reprezentare grafică, printr-

o unitate evolutivă unitară a rezultatelor măsurătorilor psihologice, efectuate cu

ajutorul diverselor probe pe un subiect sau un eşantion de subiecţi, în scopul

vizualizării performanţelor şi comparării acestora.

Valorile performanţelor dispuse vertical şi reunite printr-o linie continuă

desenează silueta comparabilă cu un profil. Primul care a realizat profilul

psihologic a fost medicul rus Rossalimo (1912) utilizând în acest scop scara

Binet - Limon. Ulterior Caporede şi Lese i-au adus substanţiale îmbunătăţiri.

Baidwin a propus forma circulară a profilului. Avantajul profilui

psihologic constă în a oferi dintr-o dată imaginea precisă asupra capacităţilor şi

aptitudinilor unui subiect cu dezavantaj în simplificarea accentuată a relaţiilor.

Dezvoltarea umană este un proces complex care se realizează la mai

multe niveluri: biologic (care se traduce în procesele de creştere şi maturizare

fizică, morfologică şi biochimică a componentelor organismului), psihic

(constând în apariţia, instalarea şi transformarea diferitor procese, funcţii şi

însuşiri psihice de-a lungul evoluţiei individuale a omului), social (constând în

reglarea conduitei individului, în conformitate cu normele şi cerinţele impuse

de societate).

Urmărind dezvoltarea copilului, se poate observa că pe zi ce trece el se

apropie tot mai mult de adult.Când vorbim de schimbări, în cadrul dezvoltării

copilului ne gândim la:

a)Modificări în dimensiune (greutate, înălţime)

b)Schimbări de proporţii referitoare la lungime şi greutate, odihnă şi

activitate, joc şi învăţătură;

c)Dispariţia unor fenomene vechi (limbaj infanti!)

d)Apariţia unor fenomene noi (gândirea logică)

Dezvoltarea psihică a copilului prezintă următoarele caracteristici:

a)în procesul dezvoltării se realizează salturi calitative care apar în baza

unor acumulări cantitative, iar formele noi de comportament sau de cunoaştere

sunt superioare formelor vechi.

b) O altă particularitate a dezvoltării psihice şi fizice a copilului o

constituie faptul că noua formă , noua calitate apărută nu desfiinţează cu

desăvârşire aspectele vechi, acestea fiind incluse în chip restructurat în noua

calitate.

c) O a treia caracteristică principală a dezvoltării psice şi fizice a

copilului este aceea că ea se desfăşoară stadia), pe etape.

d) Schimbările şi transformările din viţa psihică sunt continue,

imperceptibile, cumulatorii. Niciodată nu putem preciza ziua, ceasul sau

momentul când începe sau s-a structurat un proces psihic nou, când anume

apare gândirea raţionalăa copilului sau devine voluntară atenţia. Nemai

comparând nivelul dezvoltării de fa o etapă la alta, putem constata că este

înfăptuită trecerea gândirii de la concret la gândire raţională, la gândire

voluntară.

Factorii şi condiţiile care determină dezvoltarea psihică a copilului

„Copilăria poate fi definită ca perioada celei mai intensive dezvoltări

fizice şi psihice a omului".2

Dezvoltarea psihică a copilului ca rezultat al dezvoltării creierului este

un Proces foarte complex, condiţionat de factorii interni şi externi.

Aceşti factori se pot grupa în trei categorii: factori ereditari, factori de

mediu, factori de educaţie.

Adeseori s-a absolutizat rolul unuia sau altuia dintre aceşti factori cu

tendinţe de ignorare a celorlalţi; s-a considerat uneori ca având fiecare dintre ei

(sau măcar ereditatea şi mediul) acţiunii paralele.

Cercetătorii geneticii moleculare au arătat că cea maimmare parte a

caracteristicilor noastre fizice şi fiziologice pe care le posedăm în momentul

2 Chircev - Psihologie Pedagogică - E. D. P. - Bucureşti, 1967, pag. 40

naşterii (culoarea ocholor, a părului, a pielii, reflexele necondiţionate) se

datoresc factorilor ereditari, deoarece particularităţile anatomo - morfologice,

fineţea organelor senzoriale, temperamentul, capacitatea de a forma reflexe

condiţionate, sunt de provenienţa ereditară dar pot fi accentuate sau diminuate

sub influenţa mediului.

Se poate afirma cu certitudine că nici un conţinut psihic nu se

moşteneşte. Cunoştinţele, trăsăturile morale, sau cele de caracter nu se transmit

prin ereditate, ci se formează în procesul de educaţie. Factorul ereditar

influenţează dezvoltarea psihică a copilului prin existenţa predispoziţiilor

naturale, care le pot lua mai multe direcţii în funcţie de influenţa mediului sau a

educaţiei.

Mediul joacă şi el un rol important, atât în dezvoltarea fizică cât şi

psihică a copilului. Noţiunea de mediu include toate condiţiile interne sau

externe organismului care exercită, într-un fel sau altul, o influenţă asupra

copilului, a proceselor vitale sau a comportamentului acestuia. Mediul

reprezintă cadrul concret în care se naşte, trăieşte şi se dezvoltă individul, adică

totalitatea condiţiilor naturale şi sociale, materiale şi culturale, totalitatea

influenţelor spontane sau organizate care se vor exercita asupra copilului.

Mediul ambiant oferă copilului obiecte, informaţii, modele de conduită, care

pot fi percepute şi incitate, oferă prilejuri de comunicare şi schimburi afective

între copil şi cei care-l înconjoară.

Prin aceasta mediul devine sursă a dezvoltării psihice, condiţionând

aportul eredităţii. Când condiţiile de mediu şi zestrea eredităţii sunt dirijate de

adult în mod conştient, pentru a forma la copii însuşiri şi capacităţi psihice

dinainte prevăzute, avem de-aface cu educaţia în sens larg.

După psihologul francez R. Zazzo, raportul dintre influenţele mediului

social, (incluzând aici şi educaţia) şi cele ale eredităţii, ar fi de 4 la 1 .Educaţia

este factorul determinant, al dezvoltării umane, îndeosebi al structurilor

psihice, al dezvoltării profilului spiritual, moral şi profesional al personalităţii.

Asupra copilului exercită cerinţe o serie de factori: şcoala, familia, grupul de

copii, societatea, mijloacele mass-media, care transformă şi formează viitorul

adult.

În sensul mai strâns al noţiunii, prin educaţie înţelegem activitatea

conştientă, organizată, desfăşurată în cadrul unor instituţii speciale, în scopul

informării şi al formării viitorului adult.

Dintre instituţiile speciale, şcoala are un rol deosebit în dezvoltarea

capacităţilor copilului de a înţelege, de a gândi, de a-l învăţa să înveţe, de a

raţiona.

Şcoala are deci, „influenţe formative directe dar şi indirecte" 3 asupra

dezvoltării proceselor psihice ale copilului. Rolul învăţătorului este foarte

important, tocmai în procesul instruirii, deoarece el este acela care optimizează,

gradează, canalizează şi amortizează procesul de instrucţie şi educaţie, fiind

totodată şi un exemplu bun de urmat.

3 Şchiopu, Ursula - Psihologia copilului - E. D. P. - Bucureşti, 1967, pag. 54