IZVOARE ÎN DEŞERT1 Mai

Făgăduită … de Dumnezeu, care nu poate să mintă.(Tit 1:2)

Credinţa nu face minuni printr-un act al voinţei tale, sau prin senzaţia sigură că ceva se va întâmpla. Nu, ci recunoscând promisiunea lui Dumnezeu ca un fapt real, crezând că este adevărată, bucurându-ne de cunoaşterea acestui adevăr şi apoi pur şi simplu odihnindu-ne pentru că Dumnezeu a spus-o.Credinţa schimbă promisiunea în profeţie. O promisiune este condiţionată de colaborarea noastră, dar când ne exersăm credinţa autentică în ea, devine o profeţie. Atunci putem merge înainte cu siguranţa că se va întâmpla, pentru că „Dumnezeu … nu poate să mintă“. din Zilele cerului pe pământ

Aud deseori oameni rugându-se pentru mai multă credinţă, dar când îi ascult cu atenţie şi ajung la esenţa rugăciunii lor, realizez că de fapt ei nu doresc deloc mai multă credinţă. Ceea ce vor ei este ca credinţa lor să fie transformată în vedere.Credinţa nu spune: „Văd că lucrul acesta este bun pentru mine; de aceea trebuie să-l fi trimis Dumnezeu“. În schimb, credinţa declară: „Dumnezeu l-a trimis; de aceea trebuie să fie bun pentru mine“.

Credinţa, când mergem prin întuneric cu Dumnezeu, Îl roagă doar să ne ţină mai strâns de mână. Phillips Brooks

Păstoru l nu- ţ i cereSă crez i în c red inţa ta , c i doar să c rez i în E l ;

Ş i la aceasta Se re feră când spune: „Veni ţ i l a M ine“ .În lumină sau în în tuner ic caută să fac i vo ia Lu i ,Ş i lasă- I lu i I sus lucrarea cred inţe i l in iş t i t .

2 MaiDomnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri,

şi domnia Lui stăpâneşte peste tot. (Psalmul 103:19)Mai demult, pe când ieşeam pe uşă într-o dimineaţă de primăvară, o

pală de vânt din est a trecut pe la colţ. Părea sfidător şi nemilos şi era furios şi uscat, ridicând un nor de praf înaintea lui. Când am scos cheia din uşă, am început să spun foarte nerăbdător: „Aş vrea ca vântul să se …“ Eram pe cale să spun schimbe, dar gândul mi s-a oprit şi propoziţia a rămas neterminată.

În timp ce-mi continuam drumul, acest incident a devenit o parabolă pentru mine. Mi-am imaginat un înger care-mi dă o cheie şi-mi spune: „Stăpânul meu îţi trimite dragostea Lui şi m-a rugat să-ţi dau asta“. Mirându-mă, am întrebat: „Ce este?“ „Este cheia vânturilor“, a spus îngerul şi apoi a dispărut.

Primul gând care mi-a venit în minte a fost: „Cu siguranţă aceasta îmi va aduce bucurie“. Aşa că m-am grăbit să ajung sus pe dealuri la sursa vânturilor şi am stat în mijlocul grotelor. Am proclamat: „Am să termin cu teribilul vânt de est - n-o să ne mai necăjească niciodată!“ Am chemat acel vânt neprietenos la mine, am închis uşa după el şi l-am auzit răsunând prin

scobiturile grotelor. După ce am răsucit cheia, închizându-l înăuntru plin de triumf, am spus: „Aşa, am terminat cu el“.

Apoi, privind în jurul meu, m-am întrebat: „Ce să pun în locul lui?“ M-am gândit la căldurosul vânt de sud şi cât de plăcut trebuie să fie pentru mieii abia născuţi, pentru noile flori şi plante de tot felul. Dar cum am introdus cheia în broască, a început să-mi ardă mâna. Am strigat tare: „Ce fac? Cine ştie ce dezastru pot cauza? De unde să ştiu eu ce vor şi ce au nevoie câmpiile? Zeci de mii de probleme pot rezulta din această dorinţă prostească a mea!“

Dezorientat şi ruşinat, m-am uitat în sus şi L-am rugat pe Domnul să trimită pe îngerul Său ca să ia cheia. Apoi am promis că nu voi mai cere această cheie niciodată. Spre surprinderea mea, Domnul Însuşi a venit şi a stat lângă mine. El Şi-a întins mâna ca să ia cheia, şi când I-am pus-o în palmă am văzut că I-a atins acea sfântă cicatrice.

M-am umplut de remuşcări gândindu-mă cum am putut să mă plâng de ceva creat de El, care poartă astfel de semne sacre ale dragostei Lui. Apoi, El a luat cheia şi a atârnat-o de cureaua Sa. Am întrebat: „Tu ţii cheia vânturilor?“ „Da, copilul Meu“, a răspuns El cu blândeţe. Şi în timp ce vorbea, am observat că la cureaua Lui erau atârnate şi toate cheile vieţii mele. El a văzut privirea mea mirată şi m-a întrebat: „Nu ştiai, copilul Meu drag, că domnia Mea „stăpâneşte peste tot“?

„Dacă domneşti peste toate“, am întrebat, „este bine să mă plâng de ceva?“ Atunci Şi-a pus cu tandreţe mâna peste mine, spunând: „Dragul Meu copil, unicul tău bine vine dacă Mă iubeşti pe Mine, dacă te încrezi în Mine şi dacă Mă lauzi în orice împrejurare“.

Mark Guy Pearse

3 MaiAtunci oricine va chema Numele Domnului va fi

mântuit. (Ioel 2:32)Atunci de ce nu chem Numele Lui? De ce alerg la cutare sau la cutare,

când Dumnezeu este atât de aproape şi va auzi şi cea mai slabă chemare a mea? De ce stau jos şi-mi trasez singur calea şi-mi fac planuri? De ce nu-mi încredinţez imediat persoana şi povara mea în mâna Domnului? Drept înainte este cea mai bună cale de alergat, aşa că de ce nu alerg drept spre Dumnezeul cel viu? În schimb, caut în zadar eliberare oriunde în altă parte, dar numai cu Dumnezeu o voi găsi. Cu El am promisiunea Lui măreaţă: „[eu voi] fi mântuit“. Şi cu El nu mai am nevoie să întreb dacă să-L chem sau nu, fiindcă „oricine“ îi cuprinde pe toţi. Mă include pe mine şi înseamnă oricine şi toţi care cheamă Numele Lui. De aceea voi crede în acest verset şi voi chema imediat pe gloriosul meu Domn care a făcut aşa o promisiune mare. Situaţia mea este urgentă, şi nu văd cum voi fi scăpa. Şi totuşi asta nu este treaba mea, căci Cel care a făcut promisiunea va găsi o cale să o ţină. Partea mea este pur şi simplu să ascult de poruncile Lui, nu să-I dirijez căile. Eu sunt slujitorul Lui, nu sfătuitorul Lui. Eu Îl chem şi El mă salvează. Charles H. Spurgeon

4 Mai

El face rana, şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte. (Iov 5:18)

Slujba marilor necazuriÎn timp ce ne plimbam pe lângă dealurile care au fost atât de violent

zguduite de un mare cutremur, realizam că după perioadele de distrugere urmează perioade de linişte deplină. Într-adevăr, lacuri cu apă limpede şi liniştită se întind în valea de sub stâncile căzute ale acelor dealuri, în timp ce nuferii îşi reflectă frumuseţea spre cer. Trestiile de pe malul râurilor şoptesc în vânt, iar satul renaşte din nou, uitând de mormintele trecutului. Iar clopotniţa bisericii, încă veselă după trecerea furtunii, proclamă o rugăciune reînnoită pentru protecţie din partea Celui care ţine colţurile Pământului în mâinile Lui şi dă putere dealurilor. John Ruskin

Dumnezeu a arat în t r -o z i cu un cutremur,

Ş i -a t ras brazde le Lu i adânc i !Şesur i le au săr i t în sus de-a va lma,

Toate dea lur i le au să l ta t !

Dar acesta e secretu l munţ i lor ,Ascuns de mul t în sânu l lor ;

„Pacea lu i Dumnezeu e veşn ică“ ,Sunt cuv inte le de v i s a le od ihne i

lo r .

E l i -a făcut re fug i i a le f rumuseţ i i ,Căminu l a les pentru haru l Său;

E l Î ş i împrăşt ie d imineţ i le peste e i ,Apusur i le Lu i le luminează feţe le .

Vântur i le Lu i le aduc mesaje -Vestea fur tun i i putern ice de la

mare;E i o cântă de-a lungul vă i lor

În cântarea de dragoste a p lo i i .

E i sunt c reşa t inere lor râur i ,Cu ibu l noru lu i Său zburător ,

Ferma spec i i lor no i -născute ,Măreţ i , l iber i ş i semeţ i .

Oameni i d in oraşe le obos i teUrcă la a l tare le lor ş i se roagă;

Dumnezeu î i înv iorează d in nou în lăuntru ,

În t impul p l imbăr i i Sa le z i ln ice .

Ş i ia tă , am pr ins secretu l lor !

Frumuseţea mai adâncă decât toate!Această cred inţă - ace le momente gre le a le v ieţ i i ,

Când a i parte de necazur i i r i tante ,

Sunt când Dumnezeu Îş i a ră munţ i i ;Însă ace i munţ i vor fi

Izvoru l Lu i de har ş i prospeţ ime,Ş i pacea Lu i e ternă pentru mine.

Wi l l iam C. Garnett

5 MaiÎn clipa când au început cântările şi laudele,

Domnul a pus o pândă împotriva celor … care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi.

(2 Cronici 20: 22)O, dacă ne-am îngrijora mai puţin de problemele noastre şi am cânta şi

am lăuda mai mult! Sunt mii de lucruri care ne încătuşează şi care ar putea fi schimbate în instrumente muzicale, dacă doar am şti cum s-o facem. Gândiţi-vă la acei oameni care cugetă, meditează şi se gândesc la treburile vieţii, şi care studiază în continuu misterioasele lucrări interioare ale providenţei lui Dumnezeu, întrebându-se de ce suportă atâtea poveri şi sunt înfruntaţi şi bătuţi pe orice câmp de luptă. Cât de diferite ar fi vieţile lor, şi cât de fericite, dacă ar înceta să se concentreze asupra lor înşişi şi asupra fiinţei lor interioare, şi ar începe în schimb să-şi înalţe zilnic experienţele către Dumnezeu, lăudându-L pentru ele.

Este mai uşor să scăpaţi de îngrijorări cântând decât gândindu-vă la ele. De ce n-aţi cânta dimineaţa? Gândiţi-vă la păsări - ele sunt primele care cântă în fiecare zi, şi au mai puţine griji decât orice creatură. Şi nu uitaţi să cântaţi seara, aşa cum fac prihorii după ce şi-au terminat lucrul zilnic. Odată ce au făcut ultimul lor zbor din zi şi au adunat ultima bucăţică de hrană, caută un vârf de copac de unde cântă o cântare de laudă.

O, dacă am putea să cântăm dimineaţa şi seara, înălţând cântare după cântare într-o continuă laudă pe tot parcursul zilei! selectat

Nu lăsa cântarea să p lece d in v ia ţa ta

Chiar dacă uneor i va curgePe un ton minor ; se va un i d in nou

Cu tonu l major pe care- l ş t i .

Ch iar dacă se r id ică umbre ca să acopere ceru l v ie ţ i i ,

Ş i ascund pentru un t imp soare le ,Curând se vor r id ica ş i vor descoper i c răpătura,

Dacă laş i melod ia să cânte .

Nu lăsa cântarea să p lece d in v ia ţa ta

Chiar dacă vocea ş i -a p ierdut t r i lu l ,Ch iar dacă nota t remurătoare ţ i se st inge-n gât ,

Las -o să cânte l in iş t i t în duhul tău .

Nu lăsa cântarea să p lece d in v ia ţa ta

Las -o să sune în sufletu l tău cât t imp eşt i a ic i ;

Ş i când ve i p leca de a ic i , te va urma aco lo ,

Ş i va t ră i în cont inuare în a l tă lume.

6 MaiPrietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El.

(Psalmul 25:14)Există anumite taine ale providenţei lui Dumnezeu pe care El îngăduie

copiilor Săi să le afle. De fapt, deseori, cel puţin la suprafaţă, planurile Lui cu ei par să fie severe şi ascunse. Totuşi credinţa priveşte mai profund şi spune: „Aceasta este taina lui Dumnezeu. Tu priveşti numai în afară, dar eu privesc mai profund şi văd sensul ascuns“.

Adu-ţi aminte că diamantele se găsesc în stare brută, şi adevărata lor valoare nu se poate vedea. Şi când a fost ridicat cortul întâlnirii în pustiu, nu avea nimic în afară care să-ţi atragă privirile. De fapt, învelitoarea de afară făcută din piei groase de viţel de mare nu spunea nimic despre lucrurile preţioase dinăuntru.

Dragă prietene, Dumnezeu poate să-ţi trimită daruri valoroase într-un ambalaj neatrăgător. Dar nu te îngrijora din cauza ambalajului, pentru că poţi avea toată siguranţa că înăuntru El a ascuns comori de dragoste, bunătate şi înţelepciune. Dacă vom primi pur şi simplu ce ne trimite El şi avem încredere în El pentru binecuvântările dinăuntru, vom afla semnificaţia tainelor providenţei Lui, chiar şi în vremuri de întuneric. A. B. Simpson

Până nu va tăcea fiecare război de ţesut ,

Ş i nu vor înceta să zboare fire le încruc işate ,

Dumnezeu nu va deru la modelu lŞ i nu va exp l ica mot ivu l pentru care

F i re le negre sunt la fe l de necesareÎn mâna iscus i tă a Ţesătoru lu i ,

Ca ş i fi re le de aur ş i a rg intPentru modelu l pe care E l l -a

gândi t .

Un om care-L are pe Hristos ca Domn este stăpânul oricărei situaţii. Eşti presat de împrejurări? Nu le da la o parte, pentru că ele sunt mâinile Olarului. Şi vei învăţa să le stăpâneşti nu oprind desfăşurarea lor, ci îndurând disciplina lor. Situaţiile nu numai că te modelează într-un vas frumos, de cinste, dar te şi aprovizionează cu resurse de mare valoare.

7 MaiIsus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se

roage necurmat, şi să nu se lase. (Luca 18:1)Eşecul în stăruinţă este una din cele mai frecvente probleme în

rugăciune şi mijlocire. Începem să ne rugăm pentru ceva, înălţând cererile noastre timp de o zi, o săptămână, sau chiar o lună, dar apoi, dacă nu primim un răspuns clar, repede ne dăm bătuţi şi încetăm să ne mai rugăm pentru lucrul respectiv.

Aceasta este o greşeală cu consecinţe îngrozitoare şi este pur şi simplu o cursă în care începem multe lucruri, dar nu le vedem niciodată terminate. Aceasta duce la ruină în toate domeniile vieţii. Oamenii care se obişnuiesc să înceapă ceva fără să termine vreodată, îşi formează obiceiul de a eşua. Şi cei care încep să se roage pentru ceva fără să persevereze până ajung la un rezultat bun îşi formează acelaşi obicei în rugăciune. Renunţarea este acceptarea eşecului şi a înfrângerii. Înfrângerea duce apoi la descurajare şi îndoieli cu privire la puterea rugăciunii, ceea ce poate fi fatal pentru succesul vieţii de rugăciune a unui om.

Oamenii întreabă adesea: „Cât de mult trebuie să mă rog? N-ar trebui să revin la momentul în care am încetat să mă mai rog şi să las problema în mâna lui Dumnezeu?“ Singurul răspuns este acesta: Roagă-te până când ţi se împlineşte rugăciunea sau până când eşti deplin încredinţat în inima ta că se va împlini. Doar când una din aceste două condiţii va fi îndeplinită este sigur să te opreşti din stăruinţa în rugăciune, pentru că rugăciunea nu este doar chemarea lui Dumnezeu, ci este şi o luptă cu Satan. Şi deoarece Dumnezeu foloseşte mijlocirea noastră ca o armă puternică a biruinţei în luptă, El singur trebuie să decidă când este sigur să încetezi să te mai rogi. De aceea noi nu îndrăznim să încetăm să ne rugăm până nu a venit răspunsul sau până nu primim încredinţarea că va veni.

În primul rând, ne oprim pentru că vedem efectiv răspunsul. În al doilea rând, ne oprim pentru că credem, şi credinţa din inimile noastre este tot atât de demnă de încredere ca vederea ochilor noştri, pentru că este „credinţa din partea lui Dumnezeu“ (Efeseni 6:23) şi „credincioşia lui Dumnezeu“ (Romani 3:3) pe care o avem în noi.

Dacă trăim o viaţă de rugăciune, vom ajunge să experimentăm şi să recunoaştem din ce în ce mai mult această încredinţare dată de Dumnezeu. Vom şti când să ne odihnim în ea liniştiţi şi când să continuăm să ne rugăm până când vom primi răspunsul Lui.

din Practicarea Rugăciunii

Aşteaptă promisiunea lui Dumnezeu până când El te întâlneşte acolo, pentru că El Se întoarce întotdeauna pe calea promisiunilor Lui. selectat

8 MaiUmblând slobozi în mijlocul focului. (Daniel 3:25)

Când Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost aruncaţi în cuptor, focul nu i-a împiedicat să se mişte, pentru că au fost văzuţi „umblând slobozi“. De fapt, focul era una din străzile pe care ei călătoreau spre destinaţia lor. Mângâierea pe care o avem din adevărul revelat al lui Hristos nu este că el ne învaţă eliberarea din necaz, ci că el ne învaţă libertatea în necaz.

O, dragă Doamne, când întunericul mă înfăşoară, învaţă-mă că pur şi simplu trec printr-un tunel. Atunci îmi va fi de ajuns să ştiu că într-o zi totul va fi bine.

Mi s-a spus că într-o zi voi sta pe vârful Muntelui Măslinilor şi voi experimenta gloria măreaţă a învierii. Dar, Tată ceresc, vreau mai mult - vreau să mă conducă la ea Calvarul. Vreau să ştiu că umbrele de întuneric sunt umbrele de pe drum - drumul care duce la casa Ta cerească. Învaţă-mă că motivul pentru care trebuie să urc dealul este pentru că acolo sus este casa Ta! Ştiind aceasta, nu voi fi rănit de necaz, dacă voi umbla în mijlocul focului. George Matheson

„Drumul e prea greu“ , am spus;„Tot t raseu l e doar urcuş;

Nu e n ic i o floare , în sch imb sunt sp in i ;

Ş i ceru l deasupra e gr i“ .Dar C ineva m-a luat de mână la in t rarea întunecoasă, Ş i ce p lăcut e drumul când î l parcurg cu E l .

„Crucea e prea grozavă“, am st r igat -„Ma i mul t decât poate duce spate le ,

E atâ t de aspră ş i de grea ş i de la tă ,Ş i nu- i n imeni pe aproape căru ia să-i pese“ .

Dar C ineva S-a p lecat uşor ş i mi -a at ins mâna:

9 MaiAvraam stătea tot înaintea Domnului. (Geneza 18:22)

În acest capitol, Avraam a mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru vieţile altora. Un prieten al lui Dumnezeu nu poate face altceva. Dar poate că tu vezi nivelul de credinţă al lui Avraam şi prietenia lui cu Dumnezeu ca ceva mult peste posibilităţile tale. Nu te descuraja, orice ar fi, pentru că Avraam a crescut în credinţă nu în salturi uriaşe, ci pas cu pas. Şi noi putem face la fel.

Omul a cărui credinţă a fost sever încercată, dar totuşi a trecut prin bătălie victorios, este omul peste care vor veni încercări mai grele. Cele mai scumpe bijuterii sunt cele tăiate şi şlefuite cu cea mai mare îndemânare, şi cele mai preţioase metale sunt trecute prin cele mai

fierbinţi focuri. Poţi fi sigur că Avraam n-ar fi fost niciodată chemat Tatăl credinţei dacă n-ar fi fost încercat la maximum.

Citeşte Geneza 22. În versetul 2, Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac, … şi adu-l ardere de tot“. Îl vedem apoi urcând pe Muntele Moria cu inima grea şi dorind fierbinte, dar supunându-se smerit. A urcat cu Isaac, obiectul dragostei lui mari, care urma să fie sacrificat la porunca lui Dumnezeu - Acela pe care Avraam Îl iubea şi Îi slujea cu credincioşie!

Ce lecţie ar trebui să fie aceasta pentru noi când contestăm metodele pe care le foloseşte Dumnezeu în vieţile noastre! Mustraţi toate interpretările care încearcă să arunce îndoiala asupra acestei scene ameţitoare, pentru că acesta este un exemplu practic pentru toate vârstele! Îngerii priveau şi ei cu teamă respectuoasă. Nu va rămâne credinţa lui Avraam pentru totdeauna ca o putere şi ca un ajutor pentru toţi oamenii lui Dumnezeu? Nu va fi încercarea lui o mărturie a faptului că întotdeauna credinţa neclintită va dovedi credincioşia lui Dumnezeu?

Răspunsul este un „Da“ răsunător! Şi odată ce credinţa lui Avraam a trecut victorioasă prin cel mai mare test al ei, Îngerul Domnului - Domnul Isus, Yehovah, şi Cel în care „făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele … sunt «da» … [şi] «Amin»“ (2 Cor. 1:20) - i-a vorbit şi i-a spus: „ştiu acum că te temi de Dumnezeu“ (Geneza 22:12). Domnul i-a spus, de fapt: „Pentru că ai avut încredere în Mine în această grea încercare, voi avea încredere în tine, şi vei fi pentru totdeauna «prietenul Meu» (Isaia 41:8)“. Domnul i-a promis lui Avraam: „Te voi binecuvânta foarte mult … Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!“ (Geneza 22:17,18).

Este adevărat, şi întotdeauna va fi, că „cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios“ (Galateni 3:9). selectat

Să fii prieten cu Dumnezeu nu este puţin lucru.

10 MaiO! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea

Domnului … Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima. (Psalmul 27:13-14)

Nu dispera!O, cât de mare este ispita de a cădea în

disperare câteodată! Sufletul nostru devine deprimat şi descurajat, şi credinţa ni se clatină sub încercările şi testele severe care vin în viaţa noastră, mai ales în perioadele de pierderi grele şi suferinţă. Ajungem până acolo că spunem: „Nu mai pot să suport. Aproape că am ajuns la disperare în aceste situaţii îngăduite de Dumnezeu. El îmi spune să nu disper, dar ce aş putea să fac dacă am ajuns în acest punct?“

Ce ai făcut în trecut când te-ai simţit slăbit fizic? Nu puteai face nimic. Te-ai oprit din a mai face ceva. În slăbiciunea ta, te-ai bizuit pe cineva

drag şi puternic. Te-ai bizuit complet pe altcineva şi te-ai odihnit, liniştindu-te şi încrezându-te în puterea altuia.

La fel este şi când eşti tentat să disperi în necazuri spirituale. Când eşti gata să cazi în disperare, mesajul lui Dumnezeu nu este: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te“ (Iosua 1:6), pentru că El ştie că eşti stors de putere şi curaj. În loc de aceasta, El îţi spune dulce: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu“ (vezi Psalmul 46:10).

Hudson Taylor era atât de slăbit şi de sfârşit în ultimele luni ale vieţii încât a spus unui prieten: „Sunt atât de slăbit că nu mai pot să scriu. Nu pot să citesc Biblia. Nu pot nici măcar să mă rog. Tot ce pot să fac este să stau liniştit în braţele lui Dumnezeu ca un copil mic, încrezându-mă în El“. Acest minunat om al lui Dumnezeu, care avusese o mare putere spirituală, a ajuns la un punct al suferinţei fizice şi al slăbiciunii în care tot ce ar mai fi putut face era să stea liniştit şi să se încreadă.

Asta-i tot ce vrea Dumnezeu de la tine ca şi copil al Său iubit. Când eşti slăbit din cauza văpăilor aprige ale nenorocirii, nu încerca să „fii tare“. Ci doar „Opreşte-te, şi să ştii că [El este] Dumnezeu“. Şi să ştii că El te va susţine şi te va trece prin foc.

Dumnezeu Îşi păstrează cele mai bune medicamente pentru perioadele noastre de cea mai adâncă disperare.

Fii tare, îmbărbătează-ţi inima. Psalmul 27:14

F i i tare, E l nu te -a părăs i tN ic iodată până acum,

Ş i va p leca E l ş i te va lăsaSă te afunz i acum?

Nu, E l a spus că te va ascundeSub ar ip i le Sa le ;

Ş i aco lo , în t r -o du lce s iguranţă,Ve i putea apoi să cânţ i .

se lectat

11 MaiAm trecut prin foc şi prin apă:

dar Tu ne-ai scos şi ne-ai dat belşug. (Psalmul 66:12)Poate părea paradoxal, dar singura persoană care are odihnă a

câştigat-o prin conflict. Această pace, născută din conflict, nu este ca liniştea de rău augur de dinaintea furtunii, ci ca seninătatea şi liniştea de după furtună, cu prospeţimea şi aerul ei purificat.

Omul care pare a fi binecuvântat, dar care n-a fost atins de necaz, cu siguranţă nu este un om puternic şi în pace. Calităţile acestui om n-au fost testate niciodată, şi nu ştie cum s-ar descurca nici măcar într-un eşec uşor. Cel mai de încredere navigator cu siguranţă nu este unul care n-a înfruntat niciodată o furtună. Poate fi bun când e vreme bună pe mare, dar când se stârneşte o furtună, nu ţi-ai dori un navigator experimentat care să preia controlul? Nu ţi-ai dori să ai la cârmă pe cineva care a mai

înfruntat furtuni şi care cunoaşte puterea carenei şi a velaturii vasului, şi cum trebuie folosită ancora pentru a se prinde cât mai bine de stâncile de pe fundul oceanului?

O, cum se prăbuşeşte totul când vine pentru prima dată nenorocirea peste noi! Mlădiţele agăţătoare ale speranţelor noastre sunt rupte repede, lăsându-ne cu inima copleşită şi prosternată, ca un vrej pe care vântul furtunii l-a smuls de pe gratii. Dar după ce a trecut primul şoc şi putem privi în sus şi spunem: „Este Domnul“ (Ioan 21:7), credinţa începe să ne ridice încă o dată speranţele năruite şi să le strângă la un loc în siguranţă la picioarele lui Dumnezeu. Şi rezultatul final este încredere, siguranţă şi pace. selectat

Vântur i le potr i vn ice suflau asupra v ieţ i i mele ;

Bărcuţa mea era bătută de fur tună;P lanur i le mele erau năru i te - in ima, ne l in i ş t i tă ,

Ş i toată speranţa mea părea p ierdută.

Atunc i E l „S-a scu la t“ - un s ingur cuvânt de pace.

12 MaiToate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!

(Marcu 9:23)Cuvântul „toate“ menţionat aici nu se împlineşte întotdeauna doar

cerând, pentru că Dumnezeu caută mereu să te înveţe calea credinţei. Instruirea ta pentru o viaţă de credinţă necesită multe domenii de educaţie, care includ încercarea credinţei, disciplina credinţei, răbdarea credinţei şi curajul credinţei. Deseori trebuie să treci prin multe etape înainte să ajungi în sfârşit la rezultatul credinţei -adică, la biruinţa credinţei.

Fibra morală autentică se dezvoltă îndurând disciplina credinţei. Când I-ai cerut ceva lui Dumnezeu, şi răspunsul n-a venit încă, ce trebuie să faci? Continuă să crezi în Cuvântul Lui! Nu te abate de la el indiferent ce vezi sau ce simţi. Şi dacă vei rămâne ferm pe poziţie, puterea şi experienţa ta vor creşte, se vor întări şi se vor adânci. Când rămâi neclintit din poziţia credinţei tale, chiar dacă se întrezăresc presupuse contradicţii faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, tu vei fi mai puternic pe toate fronturile.

Deseori Dumnezeu va întârzia în mod intenţionat să-ţi dea răspunsul, dar de fapt întârzierea este şi ea un răspuns la rugăciunea ta ca şi împlinirea care va veni. El a lucrat în felul acesta în vieţile celor mai mari caractere biblice. Avraam, Moise şi Ilie nu erau mari la început, dar au devenit mari prin disciplina credinţei lor. Numai prin această disciplină au fost ei pregătiţi pentru lucrarea la care i-a chemat Dumnezeu.

Gândeşte-te, de exemplu, la Iosif, pe care Domnul îl pregătea pentru tronul Egiptului. Psalmul 105:19 spune: „l-a încercat Cuvântul Domnului“.

Nu viaţa de închisoare cu paturi incomode şi hrană săracă „l-au încercat“, ci „Cuvântul Domnului“. Cuvintele rostite de Dumnezeu în inima lui în primii lui ani cu privire la înaltul său loc de onoare faţă de fraţii săi erau tot timpul înaintea lui. El a rămas singur în închisoare, în ciuda nevinovăţiei lui, privind cum alţii abia încarceraţi erau eliberaţi. Dar el şi-a amintit cuvintele lui Dumnezeu chiar şi când fiecare pas al carierei sale ce trebuia să se împlinească părea din ce în ce mai imposibil.

Acelea au fost timpurile care i-au încercat sufletul, dar ele erau şi timpuri de creştere şi dezvoltare spirituală. Apoi, când cuvântul eliberării lui din închisoare în sfârşit a sosit, el era gata şi complet echipat pentru delicata misiune de a se ocupa de răutăcioşii lui fraţi. Şi era în stare s-o facă cu o dragoste şi o răbdare pe care numai Dumnezeu Însuşi le întrecea.

Nici o urmă de persecuţie nu te va încerca atâta timp cât ai experienţe ca acestea - cele în care ţi se cere să-L aştepţi pe Dumnezeu. Odată ce El a rostit promisiunea de a lucra, este într-adevăr foarte greu să aştepţi când vezi că zilele trec fără să se împlinească nimic. Însă această disciplină a credinţei este cea care te va aduce la o cunoaştere a lui Dumnezeu care altfel ar fi imposibilă.

13 MaiCăci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. (Romani 8:26)

De multe ori răspunsurile la rugăciunile noastre sunt cele care produc multe dificultăţi în viaţa creştină. Ne rugăm pentru răbdare, şi Tatăl nostru trimite oameni solicitanţi în calea noastră pentru a ne testa la limită, „căci … necazul aduce răbdare“ (Romani 5:3). Ne rugăm pentru un duh supus, şi Dumnezeu trimite din nou suferinţă, ca să învăţăm să fim ascultători în acelaşi fel în care Hristos „a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit“ (Evrei 5:8).

Ne rugăm să fim altruişti, şi Dumnezeu ne dă ocazii să facem sacrificii punând pe primul loc nevoile altora şi punându-ne viaţa la dispoziţia altor credincioşi. Ne rugăm pentru putere şi smerenie, şi „un sol al Satanei“ (2 Cor. 12:7) vine să ne chinuiască până cădem la pământ cerând să ne fie luat.

Ne rugăm Domnului, cum s-au rugat apostolii Lui, zicând: „Măreşte-ne credinţa!“ (Luca 17:5). Atunci banii noştri parcă fac aripi şi zboară; copiii noştri se îmbolnăvesc grav; un angajat devine neglijent, încet şi risipitor; sau alte încercări noi se abat asupra noastră, solicitând mai multă credinţă decât am experimentat înainte.

Ne rugăm pentru o viaţă ca a lui Hristos care să arate smerenia unui miel. Atunci ni se cere să facem o lucrare umilă, sau suntem acuzaţi pe nedrept, fără a ni se da ocazia să ne explicăm, pentru că El „când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie“ (Isaia 53:7).

Ne rugăm pentru blândeţe şi imediat înfruntăm o furtună de ispite de a fi aspri şi irascibili. Ne rugăm pentru linişte, şi deodată fiecare nerv ne este stresat la maximum cu o tensiune imensă pentru a învăţa că atunci când El ne trimite pacea Sa, nimeni nu ne-o poate tulbura.

Ne rugăm pentru dragoste faţă de alţii, şi Dumnezeu ne trimite o suferinţă deosebită, aducând în calea noastră oameni greu de iubit şi care spun lucruri care ne calcă pe nervi şi ne sfâşie inima. El face aceasta pentru că „dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate … nu se poartă necuviincios, ... nu se mânie … acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată“ (1 Cor. 13:4-5, 7-8).

Da, ne rugăm să fim ca Domnul Isus, şi răspunsul lui Dumnezeu este: „Iată, te-am pus în cuptor“ (Isaia 48:10); „Îţi va suferi inima şi-ţi vor fi mâinile destul de tari?“ (Ezechiel 22:14); „Puteţi voi să beţi paharul?“ (Matei 20:22).

Drumul spre pace şi victorie este să acceptăm orice situaţie şi orice încercare ca venind direct din mâna Tatălui nostru iubitor; să trăim „împreună [cu El] în locurile cereşti“ (Efeseni 2:6), deasupra norilor, în prezenţa tronului Său; şi să privim în jos din glorie la împrejurările noastre ca fiind rânduite de Domnul cu dragoste. selectat

M-am rugat pentru putere , ş i apo i am p ierdut pentru un t imp

Or ice s imţ a l aprop ier i i , umane ş i d iv ine;

Dragostea pe care mă bazam s-a st ins ş i mi -a zdrob i t in ima,

Mâin i le de care mă ţ ineam s -au despr ins de a le mele ;

Dar pe când mă c lă t inam, s lăb i t , t remurând ş i s ingur ,Braţe le veşn ice le -au susţ inut pe a le mele .

M-am rugat pentru lumină; soare le a d ispărut după nor i ,

Luna s -a în tunecat de ceaţa îndo ie l i i ,

S te le le ceru lu i au fost înnegurate de temer i pământeşt i ,

Ş i flacăra s labă a cand e le i mele s -a s t ins ;

Dar cum stăteam în umbră , învă lu i t în noapte,Faţa lu i Hr is tos a t rans format to t în tuner icu l în lumină.

M-am rugat pentru pace, ş i -am v isat l in iş tea od ihn i toare ,

Un somn fără durer i , o pauză l in iş t i tă ;

Deasupra capulu i meu ceru l era înnegr i t de fur tună,

Şi asa l tu l fur ios a l v ră jmaşi lor mei c reştea ş i mai mul t ;

Dar când bătă l ia se dez lănţu ia , ş i vântur i le să lbat ice suflau,Am auz i t g lasu l Lu i ş i -am cunoscut pacea per fectă .

Î ţ i mul ţumesc,Doamne, că Tu a i fos t prea înţe lept ca să ie i în seamă

Rugăc iun i le mele s labe ş i să răspunz i cum credeam eu,

De când aceste darur i scumpe bunătatea Ta le -a o fer i t

Mi -au adus mai mul t decât to t ce am cerut sau gândi t ;

Dătător de bunur i , aşa răspunde-mi la fiecare cerere ,În fe lu l Tău de a da , mul t mai bun decât a l meu. Ann ie Johnson F l in t

14 MaiChiar în ziua aceea, [Avraam a făcut] după porunca pe

care i-o dăduse Dumnezeu.(Geneza 17:23)Ascultarea imediată este singura formă de ascultare, ascultarea

întârziată este neascultare. De fiecare dată când Dumnezeu ne cheamă să facem ceva, El Se oferă să facă un legământ cu noi. Partea noastră este să ascultăm, şi apoi El Îşi va face partea şi ne va trimite o binecuvântare specială.

Singurul mod de a fi ascultător este să asculţi imediat - „chiar în ziua aceea“, cum a făcut Avraam. Ştiu că de multe ori amânăm să facem ceea ce trebuie să facem, şi mai târziu ne străduim s-o facem cât de bine putem. Cu siguranţă aceasta este mai bine decât să n-o facem deloc. Atunci, însă, în cel mai bun caz este doar o încercare schiloadă, desfigurată şi parţială de a ajunge la ascultare. Ascultarea amânată nu ne va aduce niciodată binecuvântarea deplină pe care Dumnezeu intenţiona să ne-o dea sau ceea ce ar fi adus dacă am fi ascultat cât mai devreme posibil.

Ce păcat că ne furăm singuri, şi-L furăm şi pe Dumnezeu şi pe alţii, cu întârzierile noastre! Adu-ţi aminte, „chiar în ziua aceea“ este felul Genezei de a spune: „Fă-o acum!“ din Mesaje pentru vegherea de dimineaţă

Martin Luther spunea odată: „Un adevărat credincios va crucifica sau va omorî întrebarea «De ce?». El va asculta pur şi simplu fără să pună întrebări“. Şi eu refuz să fiu unul din acei oameni despre care Domnul a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu credeţi!“ (Ioan 4:48). Voi asculta fără să pun întrebări.

Ai noşt r i să nu rep l i ce ,A i noşt r i să nu caute mot ive ,

Ai noşt r i doar să facă ş i să moară.

Ascultarea este rodul credinţei; răbdarea este floarea timpurie din pomul credinţei. Christina Rossetti

15 MaiNu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în

dosul norilor. (Iov 37:21)O mare parte din frumuseţea lumii se datorează norilor. Neschimbatul

albastru al unui cer frumos şi însorit nu se compară totuşi cu gloria norilor schimbători. Şi pământul ar deveni un pustiu dacă ei nu ne-ar sluji.Viaţa omului îşi are şi ea norii ei. Ei ne dau umbră, ne înviorează, dar uneori ne acoperă cu întunericul nopţii. Dar niciodată nu este un nor fără „strălucirea lui“. Dumnezeu ne-a spus: „Am aşezat curcubeul Meu în nori“ (Geneza 9:13, KJV). Dacă am putea vedea norii de sus - în toată gloria lor cu aspect de valuri, scăldaţi în reflexiile luminii, şi maiestuoşi ca Alpii - ne-am minuna de strălucirea lor magnifică.

Îi vedem numai de jos, deci cine ne va descrie „strălucirea“ care le scaldă înălţimile, pătrunde în văile lor, şi se reflectă din fiecare pisc al întinderii lor? Nu cumva fiecare strop de ploaie din ei soarbe însuşiri dătătoare de sănătate, care mai târziu vor cădea pe pământ?

O, drag copil al lui Dumnezeu! Dacă ai putea să vezi de sus durerile şi necazurile tale în loc să le vezi de pe pământ. Dacă le-ai privi de sus, din locul unde eşti aşezat „în locurile cereşti, în Hristos Isus“ (Ef. 2:6), ai cunoaşte frumuseţea curcubeului de culori pe care ele o reflectă spre oştirile cereşti. Ai vedea de asemenea „strălucirea“ feţei lui Hristos şi-n final ai fi bucuros să vezi cum aceşti nori îşi aruncă umbrele adânci peste pantele muntoase ale vieţii tale.

Adu-ţi aminte că norii se mişcă întotdeauna înaintea vântului purificator al lui Dumnezeu. selectat

Nu pot ş t i de ce d int r -odată fur tunaTrebu ie să se dez lănţu ie atât de apr ig în juru l meu în fur ia e i ;Dar ş t iu aceasta - Dumnezeu veghează asupra că i i mele,

Ş i pot să mă încred.Eu nu pot t rage la o par te vă lu l nevăzutCare ascunde v i i to ru l necunoscut de och i i mei ,N ic i nu şt iu dacă mă aşteaptă întuner icu l sau lumina;

Dar pot să mă încred .

Nu am putere să pr ivesc d inco lo d e t imp,

Ca să văd încă de a ic i ţara de d inco lo de râu;Dar ş t iu aceasta - vo i fi pentru totdeauna a l lu i Dumnezeu;

Aşa că pot să mă încred.

16 MaiDaniele, nu te teme de nimic!

Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti

înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei

Persiei mi-a stat împotrivădouăzeci şi una de zile“ (Daniel 10:12-13)

Acest pasaj este o învăţătură minunată despre rugăciune şi ne arată ce obstacol direct poate fi Satan în vieţile noastre. Daniel a postit şi s-a rugat timp de 21 de zile dificile. Atât cât reiese din textul biblic, dificultatea n-a venit din cauză că Daniel nu era un om bun, nici pentru că rugăciunea lui nu era corectă, ci din cauza unui atac special din partea lui Satan.

Domnul Şi-a trimis mesagerul angelic să-i spună lui Daniel că rugăciunea lui a fost ascultată din momentul în care a început să se roage, dar îngerul bun a fost împiedicat de un înger rău, care l-a întâmpinat pe drum şi s-a luptat cu el. Acest conflict a avut loc în ceruri, însă Daniel a avut un conflict asemănător aici pe pământ pe când agoniza în rugăciune.

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, … împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti“ (Efeseni 6:12). Atacul lui Satan şi lupta care a urmat au întârziat răspunsul trei săptămâni pline. Daniel era aproape înfrânt, şi Satan ar fi fost bucuros să-l omoare, dar Dumnezeu n-ar fi îngăduit să vină asupra lui Daniel mai mult decât ar fi putut duce (vezi 1 Corinteni 10:13).

Multe rugăciuni ale credincioşilor sunt împiedicate de Satan. Totuşi, nu trebuie să te înfricoşezi când vezi că rugăciunile tale fără răspuns se îngrămădesc, pentru că în curând ele vor răzbate ca un fluviu. Când se va întâmpla aceasta, nu doar că răspunsurile tale vor curge, dar ele vor fi acompaniate şi de noi binecuvântări. dintr-o predică

Iadul lucrează cel mai tare asupra sfinţilor lui Dumnezeu. Cele mai valoroase suflete vor fi încercate la cea mai mare presiune şi la cea mai înaltă temperatură, dar cerul nu-i va părăsi.

William L. Watkinson

17 MaiPeste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger [lui Moise] în

pustia muntelui … Domnul i-a zis: „Acum, du-te, te voi trimite în Egipt“. (Fapte 7:30,33-34)

Deseori Domnul ne cheamă deoparte de la lucrul nostru pentru o perioadă şi ne cere să stăm liniştiţi şi să învăţăm înainte de a ieşi din nou la lucru. Şi orele petrecute în aşteptare nu sunt un timp pierdut.

Odată un cavaler antic a realizat, în timp ce fugea din faţa vrăjmaşilor lui, că o potcoavă a calului său trebuia înlocuită. Prudent ar fi fost să-şi continue cursa fără întârziere. Totuşi, înalta înţelepciune i-a şoptit să se oprească pentru câteva minute la potcovarul de pe drum. Deşi auzea galopând copitele cailor vrăjmaşilor lui care se apropiau, a aşteptat până când a fost schimbată potcoava calului înainte de a-şi continua escapada. Când au apărut vrăjmaşii, la numai 100 de yarzi depărtare, a sărit în şa şi a zburat cu iuţeala vântului. Atunci şi-a dat seama că oprirea i-a grăbit de fapt escapada.

De multe ori Dumnezeu ne va cere să aşteptăm înainte de a porni, pentru a ne reface total forţele după ultima noastră misiune înainte de a intra în următoarea etapă a călătoriei şi a lucrării noastre. din Zile cerului pe pământ

Aşteptând! Da, aş teptând cu răbdare!Până când următor i i paş i vor fi c la r i ;

Să aud, cu urechea in imi i ,G lasu l care mă va chema.

Aşteptând! Da, aş teptând p l in de speranţă!

Cu speranţa care nu se st inge;Stăpânul S -a angajat să mă că lăuzească ,

Ş i och i i mei sunt aţ int i ţ i spre E l .

Aşteptând! Aşteptând în perspect ivă!Poate astăz i este z iua când

Stăpânul va desch ide repedePoarta v i i toru lu i meu drum.

Aşteptând! Da, aş teptând! Tot aş teptând!

Şt iu , ch iar dacă am aşteptat mul t ,Că, în t imp ce E l Î ş i urmăreşte

scopul ,Aşteptarea Lu i nu poate fi greş i tă .

Aşteptând! Da, aş teptând! Tot aş teptând!

Stăpânul nu va întârz ia :Căc i E l ş t ie că eu aştept

Ca E l să desch idă poarta . J .Danson Smith

18 MaiAm fost apăsaţi peste măsură de mult, …aşa că nici nu mai trăgeam nădejdede viaţă…pentru ca să ne punem

încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii.(2 Corinteni 1:8-9)

Apăsat peste măsură; da, apăsat până în pânzele a lbe;Apăsat foarte in tens, peste puter i le mele ;Apăsat în t rupu l meu ş i apăsat în sufletu l meu,Apăsat în mintea mea până când ta lazur i negre se rostogolesc .Apăsare d in par tea vră jmaşi lor ş i apăsare d in partea pr ie ten i lor .Apăsare peste apăsare , până când v ia ţa aproape se s fârşeşte .

Apăsat pentru a nu cunoaşte a l t a jutor a fară de Dumnezeu;Apăsat pentru a iub i to iagu l Lu i ş i nu iaua Lu i .Apăsat în l ibertatea în care n imic nu se ţ ine de mine;Apăsat în t ră i rea v ieţ i i mele pentru Domnul ,Apăsat în t ră i rea v ieţ i i lu i Hr is tos d in be lşug.

Apăsarea momentelor dificile ne face să preţuim viaţa. De fiecare dată când viaţa noastră este cruţată şi ne este dată înapoi după o încercare, este ca un nou început. Mai bine i-am înţelege valoarea şi astfel să ne străduim să facem mai mult pentru Dumnezeu şi pentru binele oamenilor. Şi apăsarea pe care o îndurăm ne ajută să înţelegem mai bine încercările altora, înzestrându-ne cu aptitudinea de a-i ajuta şi de a-i mângâia.

Unii oameni au o părere superficială despre ei. Cu acest caracter superficial, ei se leagă foarte uşor de o teorie sau de o promisiune, manifestându-şi apoi fără nici o reţinere neîncrederea lor faţă de cei care dau înapoi în încercare. Însă un om care a trecut prin mari suferinţe nu va face aşa niciodată. El este foarte delicat şi blând, şi înţelege ce înseamnă cu adevărat suferinţa. La aceasta se referea Pavel când spunea: „În noi lucrează moartea“ (2 Corinteni 4:12).

Încercările şi timpurile grele sunt necesare pentru a ne împinge înainte. Ele lucrează la fel ca focul din cala unui vapor cu aburi puternic care produce energia ce pune-n mişcare pistoanele, porneşte motorul şi propulsează marele vas pe mare, chiar când înfruntă vântul şi valurile. A.B. Simpson

19 MaiNu sfârşise el încă de vorbit, şi-a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca. Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul … care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia

Lui“. (Geneza 24:15,26-27)Orice rugăciune evlavioasă este ascultată chiar înainte de a fi

terminată - „Nu sfârşise el încă de vorbit …“. Aceasta pentru că Hristos ne-a asigurat în Cuvântul Său: „Orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da“ (Ioan 16:23). Când ceri prin credinţă şi-n Numele lui Hristos - adică, în unitate cu El şi cu voia Lui - „vi se va da“ (Ioan 15:7).

Atât timp cât Cuvântul lui Dumnezeu nu poate să cadă, ori de câte ori îndeplinim aceste simple condiţii, răspunsul la rugăciunea noastră a fost deja dat şi împlinit în cer în timpul rugăciunii, chiar dacă nu se va arăta pe pământ decât mult mai târziu. De aceea este înţelept să închei fiecare rugăciune cu laudă şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu pentru răspunsul pe care deja l-a dat.

„Binecuvântat să fie Domnul, … care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui“ (vezi Daniel 9:20-27, 10:12) din Mesaje pentru vegherea de dimineaţă

Când ne încredem în Dumnezeu pentru o binecuvântare, trebuie să avem o atitudine de credinţă şi să începem să acţionăm şi să ne rugăm ca şi cum binecuvântarea ar fi deja a noastră. Să-I răspundem lui Dumnezeu ca şi cum El ne-a îndeplinit cererea. Această atitudine de încredere înseamnă să ne bizuim pe El pentru ceea ce am cerut şi să luăm ca atare faptul că El ne-a dat ce am cerut şi va continua să ne dea.

Când oamenii se căsătoresc, au imediat o nouă perspectivă de viaţă şi încep să se comporte ca atare. Aşa ar trebui să fie şi când Îl primim pe Hristos ca Salvator al nostru, ca Sanctificator al nostru, ca Vindecător al nostru, sau ca Eliberator al nostru. El Se aşteaptă ca noi să avem o nouă perspectivă, în care să-L recunoaştem pe El în capacitatea şi rolul pentru care ne-am încrezut în El, şi în care să-L lăsăm să fie pentru noi tot ce I-am cerut prin credinţă. selectat

Lucru l pe care- l cer când Dumnezeu mă îndeamnă să mă rog ,Începe în ace laş i mod în care va apare în v ia ţa mea.

20 MaiNu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl

să-l beau? (Ioan 18:11)Dumnezeu este de o mie de ori mai meticulos cu noi decât chiar şi un

artist cu tabloul său. Trasându-ne cu pensula durerii, şi cu împrejurări de diferite culori, ne pictează în cea mai înaltă şi cea mai bună imagine vizualizată de El, numai dacă vom primi amarele Lui daruri de smirnă într-o atitudine spirituală potrivită.

Însă când este îndepărtat de la noi paharul durerilor şi lecţiile din el sunt suprimate sau trec neobservate, facem mai mult rău sufletului nostru decât am putea repara vreodată. Nici o inimă omenească nu-şi poate imagina dragostea incomparabilă pe care Dumnezeu o exprimă în darul Său de smirnă. Cu toate acestea, acest mare dar pe care sufletul nostru ar trebui să-l primească este lăsat să treacă pe lângă noi din cauza indiferenţei noastre indolente, şi până la urmă nu ne alegem cu nimic.

Apoi, cu inima pustie venim şi ne plângem, zicând: „O, Doamne, mă simt atât de arid, şi este atât de mult întuneric înăuntrul meu!“ Sfatul meu pentru tine, copil drag, este să-ţi deschizi inima pentru durere şi suferinţă, şi aceasta îţi va aduce mai mult bine decât să fii plin de emoţie şi sinceritate. Tauler

Vaietu l ch inu lu i omulu i a a juns până la Dumnezeu,

„Doamne, a lungă durerea:Umbra ce întunecă lumea pe care a i c reat -o ,

Lanţu l s t râns , care sugrumă Care s t rangulează in ima, povara care apasă

Pe ar ip i le ce vor să-ş i i a zboru l ,Doamne, a lungă durerea d in lumea pe care a i c reat -o ,

Ca să Te iubească mai mul t“ .Atunc i Domnul a răspuns la p lângerea lumi i Sa le :

„Să a lung durerea,Ş i cu ea puterea sufletu lu i de a îndura,

Întăr i t pr in încordare?Să a lung mi la , care leagă in imă de in imă,

Ş i mare le sacr ific iu?Aţ i p ierde vo i pe to ţ i e ro i i voşt r i care se îna l ţă d in focu l

Înţe lepc iun i i înspre cer?Să a lung dragostea care răscumpără cu un preţ

Ş i zâmbeşte în fa ţa p ierder i i ?Puteţ i vo i în lă tura d in v ia ţa voastră ceea ce se îna l ţă la Mine

Hr is tosu l pe crucea Sa?“

21 MaiMă gândesc la cântările mele noaptea. (Psalmul 77:6)

Am citit undeva de o pasăre care nu vrea niciodată să cânte cântecul pe care doreşte stăpânul ei să-l audă câtă vreme colivia ei este în plină lumină. Poate învăţa o notă de aici sau o măsură de acolo, dar niciodată

un cântec întreg, până nu-i este acoperită colivia şi nu dispare lumina soarelui.

Mulţi oameni se comportă la fel, nu învaţă niciodată să cânte până nu cad umbrele întunericului. Să ne amintim mereu că legendara privighetoare cântă cu spinul înfipt în pieptul ei; şi a fost într-o noapte în Betleem când s-a auzit cântecul îngerilor; şi „la miezul nopţii s-a auzit o strigare: «Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!»“ (Matei 25:6).

În adevăr, este de-a dreptul îndoielnic ca sufletul unui om să poată cunoaşte cu adevărat dragostea lui Dumnezeu în toată bogăţia ei şi mângâierea ei, şi desăvârşirea ei care satisface pe deplin până nu se întunecă cerul şi devine ameninţător. Lumina răsare din întuneric, şi dimineaţa se naşte din sânul nopţii.

James Creelman călătorea odată prin Balcani în căutarea lui Natalia, regina exilată a Serbiei. În una din scrisorile sale, descria călătoria astfel:

În timpul acelei memorabile călătorii, am aflat că rezerva de ulei de trandafiri a lumii este în Munţii Balcani. Lucrul care mi-a atras cel mai mult atenţia a fost că trandafirii trebuia strânşi în timpul celor mai întunecate ore ale nopţii, culegătorii începeau la ora unu şi terminau la ora două noaptea. Iniţial această practică mi s-a părut a fi o superstiţie sau o tradiţie, dar cercetând mai îndeaproape, am aflat că cercetările ştiinţifice actuale au demonstrat că 40% din parfumul trandafirilor dispare la lumina zilei.

Şi este un fapt real şi incontestabil al vieţii şi culturii umane că şi caracterul unui om se întăreşte cel mai mult în timpul celor mai negre zile. Malcolm J. McLeod

22 MaiÎncredinţează-ţi soarta în mâna Domnului,

încrede-te în El, şi El va lucra.(Psalmul 37:5)Sensul literal al acestui verset este: „Rostogoleşte-ţi calea pe urmele

lui Yehova şi încrede-te în El, şi El lucrează“. Ne atrage atenţia intervenţia imediată a lui Dumnezeu odată ce încredinţăm, sau „rostogolim“ poverile de orice fel din mâinile noastre în ale Lui. Fie că povara noastră este un necaz, o dificultate, o nevoie trupească, sau cu privire la mântuirea cuiva drag, „El lucrează“.

Când lucrează El? „El lucrează“ acum. Noi ne purtăm ca şi cum Dumnezeu nu a acceptat imediat încrederea noastră în El şi ca urmare întârzie împlinirea a ceea ce I-am cerut să facă. Nu înţelegem că „El lucrează“ în timp ce încredinţăm. „El lucrează“ acum! Lăudaţi-L pentru acest fapt real.

Speranţa că El va lucra este ceea ce-L împuterniceşte pe Duhul Sfânt să împlinească ceea ce am „rostogolit“ asupra Lui. În momentul acela nu mai este în mâna noastră, şi nu trebuie să mai încercăm s-o facem noi. „El lucrează!“ Debarasează-te de povară şi nu încerca s-o iei din nou. Ce uşurare este să ştii că într-adevăr El este la lucru în dificultatea prin care trecem!

Şi când cineva îţi spune: „Dar nu văd nici un rezultat“, nu-i da atenţie.

„El lucrează“ dacă am „rostogolit“ poverile noastre asupra Lui şi „dacă ne uităm ţintă … la Isus“ (Evrei 12:2) ca El să rezolve lucrurile. Credinţa noastră poate fi încercată, dar „El lucrează“. Cuvântul Său este adevărul! V.H.F.

Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu care lucrează pentru mine.

Psalmul 57:2

O traducere frumoasă mai veche a acestui verset spune: „El va împlini cauza ce-o ţin în mână“. Lucrul acesta mi se pare foarte real în ziua de azi. Lucrul acesta „pe care-l ţin în mâna mea“ - lucrarea mea de azi, acest concept pe care nu-l pot stăpâni, această sarcină în care mi-am supraestimat abilităţile - aceasta este ce pot „striga“ după El să facă „pentru mine“, cu siguranţa liniştită că El o va face. „Cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, sunt în mâna lui Dumnezeu“ (Ecl. 9:1). Frances Ridley Havergal

Domnul va urmări promisiunile legământului Său. Orice apucă şi ţine în mâna Sa va împlini. De aceea îndurările Sale trecute sunt garanţii pentru cele viitoare, şi motive întemeiate de a continua să strigăm către El.

Charles H. Spurgeon

23 MaiZadarnică le era toată iscusinţa.

Atunci, în strâmtorarea lor,au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor. (Psalmul 107:27-28)

Eşt i cumva la capătu l i scus inţe i ,Creşt in cu f runtea încreţ i tă?

Te gândeşt i la ce este îna intea ta ,Ş i la tot ce îndur i acum?

Simţ i că toată lumea e împotr iva ta ,Ş i eş t i s ingur în mi j locu l bătă l ie i ?

Adu-ţ i aminte - la capătu l i scus inţe iEste locu l unde se arată puterea lu i Dumnezeu.

Eşt i cumva la capătu l i scus inţe i ,Orb i t de o durere epu izantă,

S imţ ind că n-o poţ i îndura,Că nu poţ i suporta tens iunea,

Zdrob i t de sufer inţa cont inuă ,Năuc i t , ş i u lu i t , ş i amorţ i t?

Adu-ţ i aminte - la capătu l i scus inţe i

Este locu l unde- I p lace lu i I sus să v ină .

Eşt i cumva la capătu l i scus inţe i?Lucrarea ta se în t inde îna intea ta ,

Toate zac începute ş i neterminate ,Apăsându-ţ i in ima ş i mintea ,

Tân jeşt i după puterea de a le face ,Înt inzând mâin i t remurânde?

Adu-ţ i aminte - la capătu l i scus inţe iStă Ce l ce ne poartă povara .

Eşt i cumva la capătu l i scus inţe i?Atunc i eş t i ch iar în locu l

Unde se află minunate le resurseAle Ce lu i care nu te părăseşte :

Fără îndo ia lă că pe o ca le mai luminoasă

Paş i i tă i vor a junge-n curând,Dar numai la capătu l i scus inţe i

Se arată „Dumnezeul care poate“ . Anto inet te Wi lson

Nu te descuraja - ar putea fi ultima cheie de pe inel care deschide uşa. Stansifer

24 MaiSara a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la

bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu. (Geneza 21:2)

„Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam“ (Psalmul 33:11). Dar trebuie să fim pregătiţi să aşteptăm cronometrajul lui Dumnezeu. Cronometrajul Său este precis, pentru că El face toate lucrurile „exact la timpul“ hotărât de El. Nu este pentru noi să cunoaştem cronometrajul Său, şi de fapt nici nu-l putem cunoaşte - trebuie doar să-l aşteptăm.Dacă Dumnezeu i-ar fi spus lui Avraam când era încă în Haran că are să aştepte 30 de ani până va ţine în braţe copilul promis, curajul l-ar fi părăsit. Aşa că Dumnezeu, ca un act al dragostei Sale îndurătoare, a ascuns de Avraam numărul anilor istovitori cât trebuia să aştepte. Numai când s-a apropiat sorocul, cu doar câteva luni înainte, Dumnezeu Şi-a revelat promisiunea: „La anul pe vremea aceasta … Sara va avea un fiu“ (Geneza 18:14). „Vremea aceasta“ a venit în sfârşit, şi curând râsul zglobiu care a umplut casa patriarhului a făcut cuplul înaintat în vârstă să uite aşteptarea lungă şi grea.Aşa că îmbărbătează-te, copile drag, când Dumnezeu îţi cere să aştepţi. Cel pe care-L aştepţi nu te va dezamăgi. El nu va întârzia nici 5 minute peste „vremea aceea“. Şi-n curând „întristarea voastră se va preface în bucurie“ (Ioan 16:20).O, ce

fericit e sufletul pe care Dumnezeu îl face să râdă! Atunci necazul şi plânsul fug pentru totdeauna, cum fuge întunericul de zorii zilei. selectat

Ca pasageri, nu este pentru noi să umblăm cu hărţile maritime şi cu compasul. Trebuie să-L lăsăm pe abilul Căpitan să-Şi facă singur lucrarea. Robert Hall

Unele lucruri nu pot fi împlinite într-o zi. Chiar Dumnezeu nu face un apus glorios într-o clipă. Timp de câteva zile El adună ceaţa cu care va

construi superbele Lui palate pe cerul de vest.

Dimineţ i g lor ioase - dar când? Ah, c ine va spune?Muntele ce l mai râpos va deveni câmpie ,Ş i pământu l a r id va fi saturat de p loa ie .Toate porţ i le de aramă vor fi s fărâmate; bare le de fier ,Trans formate , fo rmează o scară spre ste le .Locur i le acc identate vor fi netez i te , ş i toate că i le în tor tocheate îndreptate ,Pentru ce l care poate aştepta cu răbdare .Aceste lucrur i vor avea loc în z iua hotărâtă de Dumnezeu:Poate nu va fi mâine - dar va fi .

25 MaiRabd totul pentru cei aleşi,

pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.(2 Timotei 2:10)

O, dacă ar fi ştiut Iov, în timp ce şedea în cenuşă, frământându-şi inima gândindu-se la providenţa lui Dumnezeu, că milioane de oameni de-a lungul istoriei vor privi înapoi la încercările lui! Ar fi prins curaj având în vedere faptul că experienţa lui va fi un ajutor pentru mulţi oameni din lume.Nimeni nu trăieşte pentru el însuşi, şi povestea lui Iov este ca povestea ta şi a mea, doar că a lui a fost scrisă pentru ca toţi să o vadă. Nenorocirile cu care s-a confruntat Iov şi încercările cu care s-a luptat sunt lucrurile pentru care el este amintit, şi fără ele probabil că n-am fi citit niciodată despre el în Cuvântul lui Dumnezeu.Nu ştim niciodată ce încercări ne aşteaptă în următoarele zile. Poate că nu suntem în stare să vedem lumina în timpul luptelor noastre, dar putem crede că acele zile, ca şi în viaţa lui Iov, vor fi cele mai importante zile pe care am fost chemaţi să le trăim.

Robert Collyer

Cine n-a învăţat că cele mai triste zile din viaţă sunt de fapt cele mai bune? În zilele când faţa ne e plină de zâmbete şi săltăm uşor pe păşunea moale împodobită de Dumnezeu cu flori de primăvară, capacitatea inimii noastre este adesea risipită.Sufletul care este tot timpul vesel şi bucuros pierde lucrurile cele mai adânci ale vieţii. Sigur că această viaţă îşi are răsplata ei şi e pe deplin satisfăcută, dar adâncimea satisfacţiei ei este foarte mică. Inima lui este mică, şi natura lui, care poate experimenta cele mai mari înălţimi şi cele mai mari adâncimi, rămâne nedezvoltată. Şi fitilul vieţii lui arde repede până la capăt, fără să cunoască vreodată bogăţia profundei bucurii.Adu-ţi aminte că Domnul Isus a spus: „Ferice de cei ce plâng“ (Matei 5:4). Stelele strălucesc cel mai tare în timpul nopţilor lungi şi negre ale iernii. Şi florile sălbatice de genţiană îşi arată frumuseţea pe înălţimile înzăpezite şi îngheţate şi aproape inaccesibile ale munţilor.Se pare că Dumnezeu foloseşte presiunea durerii pentru a stoarce împlinirea promisiunilor Sale şi astfel din teascul Lui iese cel mai dulce suc. Numai cei care au cunoscut durerea pot să aprecieze pe deplin marea blândeţe a „omului durerii“ (Isaia 53:3). selectat

Poate că ai parte de puţină vreme frumoasă, dar lungile perioade de întuneric gros au fost plănuite pentru tine cu multă înţelepciune, probabil pentru că o întindere lungă a unei vremi de vară te-ar fi transformat într-un pământ arid sau într-un pustiu sterp. Domnul tău ştie cel mai bine, iar norii şi soarele aşteaptă porunca Lui. selectatCând i s-a spus: „E o zi gri“, un bătrân cârpaci scoţian a replicat odată: „Da, dar nu vezi peticul acela albastru?“

26 MaiŢâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!

(Numeri 21:17)A fost o cântare ciudată şi o fântână ciudată. Copiii lui Israel au

călătorit prin nisipurile arzătoare ale deşertului, şi aveau mare nevoie de apă, dar nu era nici urmă de aşa ceva. Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Moise şi i-a spus: „Strânge poporul, şi le voi da apă“ (v. 16).Atunci poporul s-a strâns laolaltă cu toiegele lor. Şi când au început să sape adânc în nisipul arzător, ei cântau: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!“ Curând s-a auzit un susur, şi dintr-odată a ţâşnit apa, umplând fântâna şi curgând pe pământ. Când au săpat fântâna în deşert, ei au făcut o derivaţie şuvoiului de apă care curgea pe dedesubt şi care fusese ascuns o lungă perioadă de timp.Ce tablou superb! Şi el ne descrie râul binecuvântărilor care curge prin vieţile noastre. O, dacă am vrea să răspundem cu credinţă şi cu laudă, am avea nevoile împlinite chiar şi în cel mai arid deşert. Încă o dată, cum au ajuns copiii lui Israel la apa acelei fântâni? Prin laudă. În timp ce stăteau pe nisipul arzător şi săpau fântâna cu toiagul promisiunii, ei cântau o cântare de laudă a credinţei.Prin lauda noastră „în pustie vor ţâşni ape, şi în pustietate pâraie“ (Isaia 35:6), în timp ce plângerile vor aduce numai judecată. Chiar şi rugăciunea prin ea însăşi poate să nu reuşească să ajungă la fântâna binecuvântărilor.Nimic nu-I place mai mult Domnului ca lauda. Nu este dovadă mai mare de credinţă ca virtutea mulţumirii autentice. Îl lauzi pe Dumnezeu destul? Îi mulţumeşti tu pentru nenumăratele binecuvântări pe care ţi le-a dat? Îl

lauzi tu cu îndrăzneală chiar şi pentru încercările din viaţa ta, care de fapt sunt binecuvântări deghizate? Şi ai învăţat să-L lauzi dinainte pentru răspunsurile care urmează să vină? selectat

Aştepţ i e l iberarea!O, suflete, aş tepţ i de mul t !

Crede că e l iberarea taTe aşteaptă în cântare!

Nu te p lânge până când e l iberareaÎ ţ i va scoate p ic ioare le d in lanţur i :

Cu cântăr i de fer i c i tă e l iberareTe încon joară acum Dumnezeu.

27 MaiAduceţi-i aici la Mine.

(Matei 14:18)Te găseşti cumva în acest moment înconjurat de nevoi, şi aproape

copleşit de greutăţi, de încercări, şi de urgenţe? Fiecare din acestea este calea lui Dumnezeu de a pregăti vase care să fie umplute cu Duhul Sfânt. Dacă vei înţelege corect semnificaţia lor, vei vedea în ele ocazii de a primi noi binecuvântări şi izbăviri pe care nu le poţi primi în alt fel.Domnul îţi spune: „Aduceţi-i aici la Mine“. Ţine bine vasele înaintea Lui, în credinţă şi în rugăciune. Stai liniştit înaintea Lui, şi opreşte-te din lucrul tău neobosit până Se apucă El de lucru. Nu face nimic din ceea ce nu ţi-a poruncit El să faci. Dă-I timp lui Dumnezeu să lucreze şi cu siguranţă va lucra. Şi atunci încercările care ameninţau să te doboare cu descurajare şi dezastru vor deveni oportunitatea lui Dumnezeu de a-Şi descoperi harul şi gloria în viaţa ta, pe căi pe care nu le-ai cunoscut niciodată înainte.

„Aduceţi [nevoile voastre] aici la Mine“. A. B. Simpson

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. Filipeni 4:19

Ce sursă - „Dumnezeu“! Ce rezerve - „bogăţia Sa, în slavă“! Ce cale - „Hristos Isus“! Este privilegiul tău ceresc să încredinţezi „toate nevoile tale“ „bogăţiei Sale, în slavă“, şi să uiţi de „nevoile tale“ în prezenţa „bogăţiei Sale“. În marea Sa dragoste, El a deschis larg înaintea ta toată bogăţia Sa. Intră şi cere-I cu o credinţă simplă, copilărească, şi nu va mai trebui să depinzi de nimic niciodată. C.H.M

28 Mai„Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta“.…

Şi l-a binecuvântat acolo. (Geneza 32:26, 29)Iacov a câştigat victoria şi binecuvântarea aici nu prin luptă, ci prin

alipire. Şoldul îi era scrântit şi nu se mai putea lupta, dar nu-i dădea

drumul. Incapabil să lupte mai departe, şi-a încolăcit braţele în jurul gâtului adversarului său misterios, lăsându-se cu toată puterea asupra lui, până când în sfârşit a câştigat.

Nici noi nu vom câştiga biruinţa în rugăciune până nu vom înceta să ne luptăm. Trebuie să renunţăm la voinţa noastră şi să ne aruncăm braţele în jurul gâtului Tatălui nostru cu o credinţă tenace.

Ce ar putea slaba noastră putere omenească să ia cu forţa din mâna atotputerniciei? Avem noi puterea să luăm binecuvântări de la Dumnezeu cu forţa? Violenţa voinţei noastre puternice nu-L va convinge niciodată. Ceea ce câştigă binecuvântări şi victorii este puterea credinţei tenace.

Nu presând şi insistând asupra voinţei noastre ajungem la victorie. Aceasta este câştigată când smerenia şi încrederea se unesc, spunând: „Facă-se nu voia mea, ci a Ta (Luca 22:42).

Suntem puternici cu Dumnezeu numai în măsura în care eul este învins şi este mort. Binecuvântările nu vin prin luptă, ci prin alipirea de El în credinţă.

J. R. Miller

Un incident din viaţa de rugăciune a lui Charles H. Usher ilustrează cum „rugăciunea care luptă“ este de fapt o piedică în calea rugăciunii care învinge. El a împărtăşit această povestire: „Băieţelul meu, Frank, era foarte bolnav, şi doctorii aveau puţine speranţe în privinţa recuperării lui. Am folosit toată cunoştinţa mea în materie de rugăciune în folosul lui, dar starea lui continua să se înrăutăţească. Aceasta a durat câteva săptămâni.Într-o zi, pe când stăteam lângă patul lui şi-l vegheam, am realizat că nu va mai trăi mult fără o întoarcere rapidă spre bine. I-am spus Domnului: «O, Dumnezeule, am petrecut atâta timp în rugăciune pentru fiul meu, şi încă nu-i este mai bine. Acum Ţi-l las Ţie şi eu mă voi ruga pentru alţii. Dacă este voia Ta să-l iei, aleg voia Ta - Ţi-l predau Ţie cu totul».Am chemat-o înăuntru pe iubita mea soţie şi i-am spus ce am făcut. A vărsat câteva lacrimi, dar l-a încredinţat şi ea Domnului. Două zile mai târziu ne-a vizitat un om al lui Dumnezeu. El era foarte interesat de fiul nostru Frank şi se rugase deseori pentru el. El ne-a spus: «Dumnezeu mi-a dat credinţă să cred că fiul tău se va însănătoşi. Voi aveţi încredinţarea aceasta?»Am răspuns: «L-am încredinţat lui Dumnezeu, dar acum mă voi duce din nou la El cu privire la fiul meu». Am făcut întocmai şi în timp ce mă rugam am descoperit că aveam încredinţarea că se va însănătoşi. Din momentul acela a început să-i fie mai bine. Atunci am realizat că «lupta» rugăciunilor mele a împiedicat răspunsul lui Dumnezeu, şi dacă aş fi continuat să mă lupt, nevrând să-l predau lui Dumnezeu, probabil că n-ar mai fi fost astăzi aici“.

O, drag copil al lui Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să-ţi răspundă la rugăciuni, trebuie să fii pregătit să calci „pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam“ (Romani 4:12), chiar şi pe muntele jertfirii.

29 MaiV-am numit prieteni.

(Ioan 5:15)Cu ani în urmă era un bătrân profesor german a cărui viaţă frumoasă

era o minune pentru studenţii săi. Unii dintre ei s-au hotărât să afle secretul ei, aşa că într-o noapte au trimis pe cineva să se ascundă în biroul în care profesorul îşi petrecea serile.

Era destul de târziu când în sfârşit a venit profesorul. Era foarte obosit, dar a stat jos şi a petrecut o oră cu Biblia sa. Apoi şi-a plecat capul într-o tăcută rugăciune, şi la sfârşit, închizând Cartea cărţilor, a spus: „Ei bine, Doamne Isuse, încă mai avem aceeaşi veche comuniune“.

„Să-L cunosc pe El“ (Filipeni 3:10) este cel mai mare câştig al vieţii. Fiecare creştin trebuie să caute cu orice preţ „să aibă aceeaşi veche comuniune“ cu El.

Realitatea cunoaşterii Domnului Isus este un rezultat al rugăciunii ascunse şi al studiului personal al Bibliei care este devoţional şi consecvent. Hristos devine mai real pentru cei care persistă în cultivarea prezenţei Lui.

Vorbeşte- I , căc i E l te ascu l tă ,Ş i Duh cu duh se vor în tâ ln i !

Ma i aproape este E l decât resp i ra ţ ia ,Ma i aproape decât mâin i le ş i p ic ioare le .

Ma l tb ie D. Babcock

30 MaiŞi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o

sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. (Apocalipsa 14:3)

Anumite cântări nu pot fi învăţate decât în vale. Nici o şcoală de muzică nu le poate învăţa, pentru că nici o teorie nu le poate face să fie cântate perfect. Melodia lor vine din inimă. Sunt cântări reţinute prin experienţe personale, revelând greutăţile lor prin umbrele trecutului şi urcând spre culmi pe aripile zilei de ieri. În acest verset, Ioan ne spune că până şi în cer va fi o cântare care va fi cântată numai de cei care „fuseseră răscumpăraţi de pe pământ“. Este fără îndoială o cântare de triumf - un imn al victoriei pentru Hristos, care ne-a eliberat. Însă simţul triumfului şi al eliberării se va naşte din memoria lanţurilor noastre trecute. Nici un înger, nici chiar un arhanghel, nu va fi în stare să cânte această cântare atât de frumos ca noi. Pentru a face aceasta ar trebui să treacă prin încercările prin care am trecut noi, şi acest lucru ei nu-l pot face. Numai copiii Crucii vor fi în stare să înveţe cântarea.

De aceea, dragă suflete, în această viaţă tu primeşti o lecţie de muzică de la Tatăl tău. Tu eşti antrenat să cânţi într-un cor pe care nu-l poţi vedea încă, şi vor fi părţi din refren pe care numai tu le poţi cânta. Vor fi note prea joase pentru îngeri, şi unele note foarte înalte, care depăşesc gama şi pe care numai un înger le poate atinge. Dar ţine minte că notele cele mai joase îţi aparţin ţie şi vor fi atinse numai de tine.

Tatăl tău te pregăteşte pentru o parte pe care îngerii n-o pot cânta, şi conservatorul Lui este şcoala durerilor. Unii au spus că El trimite necazul ca să te încerce, însă aici nu este cazul. El trimite necazul ca să te educe, dându-ţi astfel instruirea potrivită pentru corul Său ceresc.

În cea mai întunecoasă noapte El îţi compune cântarea. În vale El îţi „încălzeşte“ vocea. În mijlocul norilor furtunoşi îţi măreşte volumul. În mijlocul ploilor îţi îndulceşte melodia. În frig El dă expresie notelor tale. Şi când treci uneori de la speranţă la frică, El desăvârşeşte mesajul versurilor tale.

O, suflet scump, nu-ţi dispreţui şcoala durerii. Ea îţi dă o parte unică din cântarea cerească. George Matheson

Te învă lu ie miezu l nopţ i i ?Sunt umbre le negre ş i lung i?

Roagă-L să v ină lângă t ine,Ş i E l î ţ i va da o cântare nouă ş i du lce .

Ţ i -o va dăru i ş i o va cânta împreună cu t ine;

Ş i când s lăb ic iunea te va încet in i ,E l va pre lua cadenţa st r i cată ,

Ş i o va un i cu a Sa .

Ş i mul ţ i cântăreţ i a i ceru lu iDint re acei fi i a i lumin i i ,

Vor spune despre muz ica Lu i minunată,

„Am învăţat -o în noapte“ .

Ş i mul te imnur i minunate ,Care umplu casa Tată lu i ,

Au fost ros t i te pr ima oară pr in t re lacr imi ,

În umbra une i camere întunecoase.

31 MaiVei intra în mormânt la bătrâneţe,

ca snopul strâns la vremea lui. (Iov 5:26)Un om care a scris odată despre salvarea vaselor maritime vechi a

afirmat că ceea ce îmbunătăţeşte calitatea unui vas nu este doar vârsta lemnului folosit la construirea vasului. Tensionarea şi contorsionarea vasului de către mare, reacţiile chimice care se produc datorită apei de santină, şi diferitele mărfuri au de asemenea un efect. Acum câţiva ani, au fost expuse într-un magazin elegant de mobilă de pe Broadway în centrul New York-ului câteva scânduri şi plăci de lemn tăiate dintr-o grindă de stejar de la o corabie veche de optzeci de ani. Ele atrăgeau atenţia datorită coloritului lor elegant şi datorită frumuseţii fibrei. La fel de frapante erau unele grinzi din mahon luate de la o corabie care navigase

pe mări cu şaizeci de ani în urmă. Anii de călătorie contractaseră porii lemnului şi-i închiseseră culorile, aşa că erau la fel de magnifice şi de strălucitoare ca ale unui vas antic chinezesc. De atunci lemnul a fost folosit la fabricarea unui birou care este aşezat într-un loc de onoare în camera de zi a unei bogate familii din New York.

Este de asemenea o mare diferenţă între calitatea oamenilor în vârstă care au avut o viaţă nepăsătoare, dedată plăcerilor şi nefolositoare şi calitatea celor care au navigat pe mări furtunoase, purtând încărcătură şi poveri ca slujitori ai lui Dumnezeu, şi ajutându-i pe alţii. Aceştia din urmă, nu numai că au infiltrate în vieţile lor stresul şi încordarea vieţii, dar şi aroma dulce a încărcăturii lor a fost absorbită în porii fiecărei fibre a caracterului lor. Louis Albert Banks

Când soarele în sfârşit coboară la orizont în amurg, dovada lucrării lui rămâne un timp. Cerul continuă să strălucească o oră întreagă după plecarea lui.În acelaşi fel, când viaţa unui om bun sau de valoare ajunge la asfinţitul ei, cerul acestei lumi este luminat mult timp după ce omul nu mai poate fi văzut. Un astfel de om nu moare din această lume, pentru că după ce pleacă, lasă în urma lui mult din el însuşi - şi fiind mort, el încă vorbeşte. Henry Ward Beecher

Când Victor Hugo avea mai mult de optzeci de ani, el şi-a exprimat credinţa în acest fel minunat: „În sufletul meu simt prezenţa vieţii mele viitoare. Sunt ca o pădure care a fost tăiată de mai multe ori, şi totuşi noii lăstari au mai multă viaţă ca niciodată. Mă înalţ mereu spre cer, şi soarele străluceşte deasupra capului meu. Pământul îmi dă sevă din belşug, iar cerul îmi luminează calea spre lumi necunoscute.

Oamenii spun că sufletul nu este altceva decât efectul puterilor noastre trupeşti la lucru. Dacă lucrul acesta ar fi adevărat, atunci de ce sufletul meu devine tot mai minunat în timp ce trupul meu începe să cadă? Poate că iarna îmi umple capul, dar o primăvară eternă răsare din inima mea. La această oră târzie a vieţii mele, inspir parfumul de liliac, violete şi trandafiri la fel ca la douăzeci de ani. Şi cu cât mă apropii mai mult de sfârşitul călătoriei mele, cu atât aud mai clar simfoniile nemuritoare ale lumilor eterne care mă invită să vin. Aceasta inspiră o teamă respectuoasă, şi totuşi este de o simplitate profundă“.