Tradiii armeneti Odat stabilii pe pmntul romnesc, armenii s-au acomodat vieii autohtone familiarizndu-se, n timp, cu obiceiurile localnicilor, ns ei i-au pstrat, totodat, propriile tradiii aduse de pe meleagurile de batin i pe care, parial, le-au mprumutat noilor lor conceteni. Sunt, pe de o parte, datini folclorice, apoi credine religioase n special de Crciun i de Pate, dar i unele specific armeneti, iar pe de alt parte, obiceiuri laice, legate n principal de practicarea comerului i a meteugurilor, precum i de convieuirea social. Nu a existat o delimi-tare ca n aceast enumerare, toate acestea se ngemnau n curgerea fireasc a existenei comunitii. Trebuie avut n vedere c, aparinnd unui neam strvechi, cu o cultur sedimentat, armenii au venit cu aceast motenire etnic, infiltrat n comportamentul lor civic. Sosii iniial ca negustori, deci fiind oameni cu stare i interesai de bunul mers al afacerilor lor, armenii duceau o via ndestulat, mbinnd, ns, cumptarea cu rafinamentul. n timp ce brbaii erau plecai dup afaceri sau la ateliere, femeile ngrijeau de gospodria curat i bine nzestrat pentru un trai tihnit. De la ei a rmas - afirm Dimitrie Dan - un gest devenit pe-atunci aproape reflex: "Obiceiul pe care-l aveau armenii cu prilejul facerii unei negustorii, adic de a strnge aproape cu sila mna vnztorului sau cumprtorului, i a-i bate n palm pentru a-i ctiga prin aceasta bunvoina muteriului, s-a pstrat pn n ziua de azi, i la celelalte popoare i mai cu seam la romnii din Bucovina, ca o amintire din vremurile cnd armenii aveau n minile lor ntreg comerul rii". n gastronomie, armenii veniser cu buctria lor naional, care are mncruri specifice, unele fiind adoptate prin filier oriental, ndeosebi dulciurile. Cele mai cunoscute i persistente bucate sunt pastrama i ghiudemul ca mezeluri, harisa - un fel de ciulama din gru i carne de pasre, anuabur un fel de coliv preparat de Anul nou, halva - preparat afnat din gri pentru parastase, aganciabur - sup din hurut (concentrat din verdeuri muiate n lapte acru i uscate) i cu urechiue (mici colunai umplui cu carne) servit de Sfnta Maria la Hagigadar, mant mncare din aluat cu carne i ceap, geagic - salat de castravei cu iaurt diluat i cu mujdei de usturoi, cata - un fel de pinioare servite ca delicates de Pate. La naterea unui copil, se obinuia ca moaa s rosteasc descntece care astzi, firete, sunt ieite din uz. n timpul slujbei religioase de botez, mama nu are voie s fie de fa, iar pruncul este inut n brae de naul lui. Armenii transilvneni au beneficiat, nc din 1718, de regulamente pentru cstorii, distincte pe localiti, n scopul de a nltura unele obiceiuri excesive, impuse de autoritile ecleziastice i chiar i de cele administrative. Ele desfiinau obligativitatea meselor bogate, reglementau ceremonialul i impuneau participarea tinerilor i a frailor breslai. La moartea unui armean, slujba de nmormntare este una de ritual ortodox obinuit. nmormntrile nu se fac lunea, n credina c, altfel, n toate zilele acelei sptmni ar urma s se fac alte nmormntri. Primul parastas se face n smbta proxim nmormntrii. Srbtorile religioase ale armenilor se in duminica, ntruct n vechime se considera c nu trebuie perturbat ritmul activitilor sptmnale, pe vremuri precumpnind lucrrile agricole, care nu trebuiau ntrerupte. Iar ziua de luni dup o srbtoare bisericeasc este consacrat pomenirii morilor, cnd sunt sfinite mormintele, n prezena celor din familiile respective. Cnd un armean pleac ntr-o cltorie, se obinuiete ca acei din familie care rmn acas s verse n urma lui ap, spunnd: "Ca apa s te duci, ca apa s vii". Un obicei similar, acela de a se stropi reciproc cu ap, este, de altfel, specific srbtorii religioase Vartavar

(Schimbarea la fa), din luna iulie, substituind o srbtoare pgn de la care a luat obiceiul stropirii ca antidot pentru secet. Un alt obicei, antinomic, este cel al sriturii peste un mic rug, tradiie practicat n februarie, de ziua ntmpinrii Domnului i preluat de asemenea din epoca pgn, cu semnificaie de purificare. Armenii in aceleai srbtori religioase principale ca i romnii ortodoci. Excepie face Crciunul, care este serbat de armeni la 6 ianuarie, dup datina bisericilor cretine primitive. Biserica Armean a rmas consecvent srbtoririi Naterii lui Isus aa cum ea se fcea n mod unanim pn n sec. IV, cnd aceasta a fost transferat convenional la 25 decembrie. Patele este serbat de armeni n aceeai zi cu romnii, dei conaionalii lor din celelalte ri l serbeaz decalat, dup calendarul Bisericii Catolice. Aa s-a procedat i n Romnia pn la sfritul sec. XIX, cnd armenii de aici, ca s nu existe nc un motiv de a fi considerai eretici din cauza srbtoririi separate a nvierii Domnului, au cerut i au obinut de la Patriarhul Suprem al armenilor aceast derogare, de atunci ncoace respectat. De Crciun, armenii au cteva colinde religioase, numite Avedis (Bunavestire), cntate i n liturghie. n sec. XVIII-XIX, tinerii din coloniile armeneti colindau cntnd aceste colinde, ba chiar, membrii breslelor meteugreti aveau obligaia, stipulat n statut, de a colinda organizat i disciplinat, iar enoriailor colindai li se impunea s-i primeasc, n caz contrar riscnd s fie amendai. Merit consemnat iniiativa coloniei armeneti din Constana, unde, n 1990, tinerii au renviat tradiia, colindnd de atunci la fiecare Crciun cu Avedis-uri pe la casele enoriailor. n regulamentele breslelor din Moldova, Bucovina i Transilvania se prevedea, de asemenea, ca membrii "friei" respective s-i felicite de Pate pe conaionalii lor, trecnd din cas n cas i cntnd Tatl nostru i Hristos a nviat. Dei trecuser la catolicism pe la sfritul sec. XVII, armenii din Transilvania continuau, totui, s-i pstreze vechile datini cu care veniser ca ortodoci: srbtorile religioase, cntecele liturgice, zilele de post, odjdiile bisericeti etc. Abia la 26 martie 1763 au hotrt, n cadrul unei adunri generale, s adopte ritualul catolic cu toate particularitile lui formale. Biserica Armean a preluat din perioada pgn obiceiul aa-numitului madagh, practicat la anumite srbtori, adic mprirea unei pomeni prin jertfirea de vite sau ovine. Datina a fost meninut de clerici, crora le reveneau pielea i grsimea. Comunitatea armean din Romnia a continuat i ea aceast tradiie, n particular cu ocazia principalelor patronime din calendarul sfinilor. n prezent, obiceiul este pstrat de Sfnta Maria la mnstirea Hagigadar din Suceava, de Sfntul Iacob (Hagop) la biserica Adormirea Maicii Domnului din Botoani i de ziua ntemeierii bisericii din Constana, n luna octombrie, n rest fiind practicat accidental. Pe lng datinile i obiceiurile din patria de obrie, armenii imigrai n Romnia au adus cu ei folclorul neamului lor. Cele mai uzitate i, de asemenea, cel mai bine pstrate mostre de folclor sunt cntecele populare, interpretate fie ocazional la unele evenimente i srbtori din viaa coloniei, fie n procesul de educare a copiilor, fie pur i simplu din plcere. Genul cel mai bine reprezentat din literatura popular este cel al basmului, cu precdere n Transilvania. De altfel, o selecie din basmele coloniei locale, unele povestite n armean, iar altele n romn, a fost publicat, n romnete de Ion Apostol Popescu, n dou ediii de Basme populare armeneti din Transilvania. n sfrit, paremiologia a fost i ea intens practicat de armeni, lucru de neles pentru eficiena i atractivitatea acestui gen sapienial, ca i pentru spiritul ascuit prin definiie genetic al armeanului. Din nou armenii transilvneni au fost prolifici crend sau prelucrnd proverbele ntr-un dialect local specific, ceea ce permite i un studiu asupra limbii (o

culegere de proverbe ale armenilor din Gherla a fost alctuit de printele Grigor Covrighian).

Interaciuni etnice - Nr. 14, august 2007 Tradiii i obiceiuri la armeni

Armenii, primii locuitorii de alt etnie care au venit i s-au stabilit la Botoani, nc din secolele XIV XV, n apropierea centrului vechi al oraului, s-au acomodat vieii autohtone familiarizndu-se, n timp, cu obiceiurile localnicilor, ns ei i-au pstrat, totodat, propriile tradiii aduse de pe meleagurile de batin i pe care, parial, le-au mprumutat noilor lor conceteni. Sunt, pe de o parte, datini folclorice, apoi credine religioase n special de Crciun i de Pate, dar i unele specific armeneti, iar pe de alt parte, obiceiuri laice, legate n principal de practicarea comerului i a meteugurilor, precum i de convieuirea social. Trebuie avut n vedere c, aparinnd unui neam strvechi, cu o cultur sedimentat, armenii au venit cu aceast motenire etnic, infiltrat n comportamentul lor civic. Sosii iniial ca negustori, deci fiind oameni cu stare i interesai de bunul mers al afacerilor lor, armenii duceau o via ndestulat, mbinnd, ns, cumptarea cu rafinamentul. n timp ce brbaii erau plecai dup afaceri sau la ateliere, femeile ngrijeau de gospodria curat i bine nzestrat pentru un trai tihnit. De la ei a rmas obiceiul, , s-a pstrat pn n ziua de az,i de a strnge mna vnztorului sau cumprtorului, i a-i bate n palm pentru a-i ctiga prin aceasta bunvoina muteriului ,cu prilejul ncheierii unei afaceri. n gastronomie, armenii veniser cu buctria lor tradiional, care are mncruri specifice, unele fiind adoptate prin filier oriental, ndeosebi dulciurile. Cele mai cunoscute i persistente bucate sunt pastrama i ghiudemul ca mezeluri, harisa - un fel de ciulama din gru i carne de pasre, anuabur - un fel de coliv preparat de Anul nou, halva - preparat afnat din gri pentru parastase, aganciabur - sup din hurut (concentrat din verdeuri muiate n lapte acru i uscate) i cu urechiue (mici colunai umplui cu carne) servit de Sfnta Maria la Hagigadar, mant -

mncare din aluat cu carne i ceap, geagic - salat de castravei cu iaurt diluat i cu mujdei de usturoi, cata - un fel de pinioare servite ca delicates de Pate. La naterea unui copil, se obinuia ca moaa s rosteasc descntece care astzi, datorit trecerii timpului, au fost, iar n timpul slujbei religioase de botez, mama nu avea voie s fie de fa, iar pruncul era inut n brae de naul lui. La moartea unui armean, slujba de nmormntare era una de ritual ortodox obinuit. nmormntrile nu se fceau lunea, n credina c, altfel, n toate zilele acelei sptmni ar urma s se fac alte nmormntri. Primul parastas se fcea n prima smbt, dup nmormntare. Srbtorile religioase ale armenilor se ineau duminica, ntruct se considera c nu trebuie perturbat ritmul activitilor sptmnale, pe vremuri precumpnind lucrrile agricole, care nu trebuiau ntrerupte. Iar ziua de luni, dup o srbtoare bisericeasc, era consacrat pomenirii morilor, cnd erau sfinite mormintele, n prezena celor din familiile respective. Cnd un armean pleaca ntr-o cltorie, se obinuiete ca acei din familie care rmn acas s verse n urma lui ap, spunnd: "Ca apa s te duci, ca apa s vii". Un alt obicei similar era acela de a se stropi reciproc cu ap, este, de altfel, specific srbtorii religioase Vartavar (Schimbarea la fa), din luna iulie. Armenii ineau aceleai srbtori religioase principale ca i romnii ortodoci. Excepie fcea Crciunul, care era serbat de armeni la 6 ianuarie, Biserica Armean a rmnnd consecvent srbtoririi Naterii lui Isus aa cum ea se fcea pn n sec. IV. Biserica Armean a preluat din perioada precretin obiceiul aa-numitului madagh, practicat la anumite srbtori, adic mprirea unei pomeni prin jertfirea de vite sau ovine. Datina a fost meninut de clerici, crora le reveneau pielea i grsimea. Comunitatea armean din Botoani a continuat i ea aceast tradiie, mai ales cu ocazia srbtoririi principalelor patronime din calendarul sfinilor, n prezent, obiceiul fiind pstrat de Sfntul Iacob (Hagop) la biserica Adormirea Maicii Domnului din Botoani. Pe lng datinile i obiceiurile din patria de obrie, armenii au adus cu ei folclorul neamului lor, mai ales cntecele populare i basmele, interpretate fie ocazional la unele evenimente i srbtori din viaa comunitii, fie n procesul de educare a copiilor, fie pur i simplu din plcere. Andi Siminiceanu

Cind eram mic Metzhayrig Vartan (bunicul) inca pastra anumite traditii, mai mult sau mai putin sacre sau laice. Imi amintesc de exemplu cum in acele ierni crunte din perioada comunista imi ungea cu untura de porc si imi lustruia bocancii astfel ca apa sa nu patrunda in incaltaminte si nu cumva (Der Im Asdvatz!) sa raceasca manciuga. Venea bietul batrin cu o pulpa de porc si se apuca s-o macelareasca si s-o gateasca asa cum apucase el sa vada cind era copil si adolescent pe la strabunicii mei si prin peregrinarile sale. S-au pierdut traditiile. Din pacate in foarte putine case armenesti din Romania mai poti gusta din bucatele Craciunului sau din atmosfera adevaratei sarbatori armenesti a Nasterii Domnului (sarbatorita la noi pe 6 ianuarie). Poate doar la Tanti Ani Garabedian acasa sau la Tanti Ulig mai poti gasi ceva din ceea ce a insemnat Craciunul la armenii din Romania. Dar revenind, va propunem sa cititi cum se desfasurau altadata colindele si sarbatorile de iarna la armenii din Romania. Sursa principala sint articolele lui H. Dj. Siruni intitulate Datini si obiceiuri de Craciun la armeni pe care le-am preluat din Ani Anuar de Cultura Armeana 1937:Un regulament cu data de 3 ianuarie 1918 pe care l-a gasit parintele Gr. Govrighian in arhivele din Elisabetopol (astazi Dumbraveni) si care precizeaza conditiile de botez, logodna, inmormintare si alte asemenea servicii, prevede in art. 21 ca atunci cind voinicii merg la colinde sa cinte o vestire si un cintec de colinde. In ordinea cronologica, marturia urmatoare dateaza din 1727 cind s-a intocmit regulamentul fratietatii Sfintul Stefan din Giurgiov (astazi Gheorghieni) de catre protopopul din Gherla, parintele Minas Torosian. Acest regulament in articolul 17 prevede venituri ale fratietatii si beneficiului de la colindele de Craciun. Statutele fratietatii Sfinta Treime din Gherla au fost intocmite in 20 august 1729 de catre un prelat vizitator, Arhiepiscopul Stepannos Rosca pe baza unui regulament vechiu introducindu-se in aceasta din urma mai cu seama reguli bisericesti. In articolul 9 prevede ca atunci cind se umbla cu colindele sefii fratietatii, prefectii, trebui sa mearga inainte, avind in mijlocul lor pe Marsalek cu bastonul in mina; iar in urma acestora trebuie sa mearga voinicii, care trebuie sa aiba grija sa nu imbete si sa nu faca zgomot, prin urmare sa nu bea la nici una dintre case. Aceeasi prevedere este pastrata in statutele de la Cic-Sipviz (Frumoasa de astazi) ale fratietatii cu acelasi nume care poarta data de 1730 si care este intocmit de acelasi Arhiepiscop Stepannos Rosca Spune ca este o mare rusine ca vreun armean sa plece sau sa incuie usa atunci cind fratii

care umbla cu colindul vin sa-i viziteze, si ca prin urmare este obligat sa ramiie acasa in acea zi. Articolul urmator stabileste suma care trebuie sa se dea fratilor care vin cu colindul, de 6, 4, si 2 grosi dupa starea fiecaruia, fiind socotit rusinos sa se dea mai putin. Potrivit articolului 7, rezultatul banesc al colindului revine in intregime bisericii. Iar articolul 8 prevede ca trebuie sa se mearga cu colindul mai intii la epitrop, apoi la primar (birov) si la notabilitati, iar pe urma la ceilalti In 1790 un alt statut din Botosani despre fratietate ne spune ca toti tinerii sint obligati ca la sarbatorile Craciunului, in Ajun sa meaga cu colindul la vatafii lor apoi impreuna cu acestia din urma sa umble pe la toate casele, atit la bogati cit si la saraci. Toata lumea este obligata sa dea obolul dupa puterea fiecaruia, obol ce va servi la construirea si marirea Sfintei Biserici. Acela ce nu va voi sa mearga cu colindele la casa vatafului va fi obligat sa plateasca o amenda de 100 de bani.

Colindele. Ne amintim cu totii cu nostalgie de colindele de altadata. Dar oare mai stie cineva cum sunau sau cum erau colindele vechi armenesti de odinioara ale consngenilor nostri din Romania? Ne povesteste din nou H. Dj. Siruni intr-un stil naiv si pentru mine ca armean, chiar putin induiosator: Pr. Grigore Govrighian defunctul staret al Mechitarislilor din Viena, care erau originari din Gherla, aminteste atunci cind povesteste despre trecutul orasului armenesc de odinioara un fragment din cintelcele de colind: Iisus plinge, n-are scutece, Si-a taiat fusta si l-a invelit

de asemeni: Dati-mi banii Ca sa plec pe aici incolo. Intr-un caiet de cintece scrise in Ardeal da de urmatorul exemplu: Noua copiilor sa ne dai minte si cuget, Iar batrinilor sa le fii Mintuitor, Sa ne feresti de toate relele, Sa ne faci fii ai Raiului. Un alt cintec de colind are urmatorul cuprins: S-a nascut un prunc in Betleem Deci Ierusalimul este in veselie A luat chip omenesc Si suflet Dumnezeesc. L-au cunoscut asinul si boul Si i s-au inchinat numaidecit Au venit regi din Sapha Au daruit aur, smirna si tamiie, Au intrat cu totii inauntru S-au inchinat noului nascut. In Romania in localitatile unde numarul armenilor este mai mare, tinerii armeni umbla in prezent (n.n. Umblau!) cu colindul in casele armenesti in noaptea de 5 ianuarie. Ceea ce cinta ei nu este un cintec popular ci sint primele doua strofe ale unei admirabile cantate (saragan): O! Mare si minunat mister! Ce astazi te-ai aratat, Pastorii cinta laolata cu ingerii Si dau de veste lumii intregi S-a nascut un nou rege In orasul Betleem. Fii de oameni slaviti-l Caci pentru noi s-a intrupat.

Stiu ca sint utopic, stiu ca sint conservator si traditionalist, dar in realismul meu cred ca aceste traditii frumoase ale strabunicilor nostri probabil ca nu vor mai reinvia niciodata. Bineinteles, ca si eu, ca toti armenii pot da idei si de aceea as propune, oare ce ar fi ca noi, tinerii, cei apropiati mai mult sau mai putin de generatia mea sa ne stringem sa invatam citeva colinde si sa mergem pe la armenii care inca mai tin la aceste traditii (cum ar fi Tanti Ani, Tanti Ulig sau Hayr Surp de exemplu)? Dar haideti sa vedem in continuare cum era masa de Anul Nou la noi, la armeni. Ne povesteste acelasi neobosit H. Dj. Siruni: In multe locuri se obisnuieste ca sa se gaseasca pe masa sapte feluri de gustari. In general farmecul mesei il constituie fructele uscate ca alune, caise, nuci, migdale, stafide etc. Sint nelipsite de asemeni sugiukul si pistilul, dulciuri facute din zeama de struguri. Insa este necesar ca masa de Anul Nou sa fie impodobita cu prajitura zilei care se numeste Gata sau Kata. Daca nu e zi de post coca prajiturii este framintata cu lapte, daca e zi de post, cu miere. Pe Gata se deseneaza diferite figuri de animale si pasari, adesea desene de biserici. Forma gatei este rotunda, insa citeodata este in forma de cruce, ovala, triunghiulara sau patrata. Are gropite in care copiii pun graunte si se joaca apoi le pun pe acoperisul casei si asteapta ca sa vie pasarile sa le ciuguleasca. Pe masa de Craciun si de Anul Nou se aprind luminari cumparate si aduse de la biserica dupa numarul membrilor familiei. Ramasitele acestor luminari se pun pe izvoare pentru ca apele lor sa fie tot anul curgatoare si dulci. Luminarea bunicii este intotdeauna colorata, si pentru ca sa o stinga copiii arunca cu boabe de griu pina cind bunica se indura sa le dea darurile. La masa o moneda se pune in piinea de Anul Nou care este impartita de stapinul casei in bucati egale tuturor. Norocos este acela in a carui bucata se gaseste moneda Bradul de Craciun nu este un obicei vechi la poporul armean, acesta a fost introdus din Europa in

ultimul secol in traditia armeneasca si in rindul cerlorlalte datini. Totusi ramura verde ocupa un loc de cinste pe masa de Anul Nou. In multe locuri se pune pe masa o piine mare in care este infipta o ramura de maslin. Ai casei rup cite o bucata din ea si-si impodobesc fiecare ramura cu alune si nuci pentru ca in cursul anului sa fie norocosi. In alte locuri acest pom este adus la biserica si sfintit dupa care se aduce acasa. Stapinul case il fixeaza pe o sfoara si membrii familiei il impletesc cu cite o suvita din parul lor. In dimineata zilei de Anul Nou stapinul casei loveste cu ramuri peretii casei, peretii staulului, animalele domestice apoi atirna doi covrigi de coarnele boului pe care pune doua luminari aprinse si se indreapta boul spre poarta. Daca trece pragul cu piciorul drept este semn bun, iar daca nu, este semn rau. Se fac prin urmare sfortari ca boul sa treaca pragul cu piciorul drept. De altfel fiecare observa ca atunci cind intra si iese din casa sa intrebuinteze mai intii piciorul drept. Este semn rau cind cineva greseste si intrebuinteaza piciorul sting Asemeni altor popoare si la armeni este raspindit obiceiul de a stringe danii. Colinda nu numai copiii ci si cei in virsta. Daca la orase ei bat in usa dinspre strada cerind daruri de la stapinii casei, in sate copiii merg pe acoperisurile caselor. Trebuie sa se aiba in vedere ca in satele armenesti acoperisurile caselor sint drepte si legate una de alta, astfel ca e usor sa se treaca pe un acoperis de la o casa la alta. In multe provincii exista obiceiul de a se atirna de cosul casei traiste, briuri sau ciorapi colorati. Copiii striga de pe acoperis Bunica, pune ceva in traista mea si in ciorapul meu daca i se raspunde de jos Draga, n-am nimic copiii striga de sus Sa-ti cada un soarece in oala. Tinerii logoditi isi atirna briurile lor scumpe si primesc in ele fel de fel de fructe, fara sa-si vada insa logodnica. Sint traditii si obiceiuri uitate, ritualuri care probabil intr-o lume sufocata de Mosi Craciuni made in China, nu vor mai vedea sfinta lumina de Craciun, poate, niciodata. Dar sa fim optimisti, sa ne bucuram de aceste sarbatori si sa reincercam pe cit posibil sa retraim spiritul strabunicilor nostri la sfinta masa de Craciun. Sarbatori fericite tuturor atit cit se poate si sa ne reamintim atmosfera creata in copilarie de catre Metzmayrig. Caci inca mai sintem si ne simtit armeni!

Portul popular: Portul popular armenesc se numeste taraz si difera in functie de regiunile Armeniei istorice, atat pentru barbati cat si, mai ales, pentru femei. Tarazul fiecarei regiuni reflecta starea sociala, obiceiurile, traditiile armenilor ce traiau acolo sau influentele carora erau oarecum supusi datorita apropierii geografice de alte grupuri etnice. Iata cateva exemple:

Dansuri: Kochari, dans traditional in majoritatea cazurilor doar pentru barbati, dar inovatia vien odata cu participarea, in unele din variante, si a femeilor.

Dans traditional numit Shalakho Davigh sau Tavigh, dans facut doar de catre fete. Tradiii populare: Traditii legate de nunta: Inainte de nunta cererea in casatorie. Ceremonia, ritualul conform caruia se desfasoara cerea in casatorie a fetei se numeste Khosk Arnel (Cumpararea Cuvantului). Familia viitorului mire este invitata de catre familia viitoarei mirese la o cafea sau la cina. Familia mirelui aduce un buchet mare de flori si ciocolata, drept cadou. Apoi viitorul mire ii cere viitorului sau socru mana fetei sale. Este varianta mai putin formala si implica doar cercul cel mai restrans al familiei viitorului cuplu parinti. In varianta mai formala, familia viitorului mire la fel, este invitata la cina de catre familia miresei, dar invitatii sunt mai multi la numar si includ si unchi, matusi, veri sau chiar prieteni foarte apropiati. Familia mirelui mai aduce si o sticle de cognac care urmeaza sa fie servita dupa masa. Membrii familiilor fac cunostinta, apoi se serveste ceaiul semn pentru familia viitorului mire ca poate proceda la cererea in casatorie a fetei. De obicei cel mai in varsta membru al familiei mirelui dintre cei prezenti, este cel care face acest lucru. Nu este neobisnuit ca familia fetei gazdele sa nu puna muzica numai dupa ce si-au dat acordul, binecuvantarea asupra viitorului cuplu. Dupa aceasta, dupa consumarea cinei, se serveste cognac. Aceasta varianta, mai extinsa, cu mai multi membri este varianta mai formala, poate fi considerata un fel de receptie de logodna, si se numeste Khosk Kap. In ziua nuntii Camera unde va fi imbracata mireasa este foarte importanta, acolo se vor face multe poze. De aceea cu o zi inaintea nuntii,membrii de sex feminin ai familiei miresei, impreuna cu prietenele cele mai apropiate, se intalnesc si impodobesc aceasta camera, si toata casa. In dimineata nuntii, aceleasi persoane ajuta mireasa sa se imbrace. Apoi aceasta, inainte sa isi pune pe cap voalul, face cate un cerc cu acesta deasupra capului fetelor nemaritate dintre cele prezente, in acest fel urandu-le noroc in gasirea perechii lor. Voalul trebuie sa ii fie pus pe cap miresei de catre o femeie dintre cele prezente, care este casatorita si are o casnicie durabia si fericita, acest lucru fiind o binecuvantare si trebuind sa aduca noroc asupra casniciei ce va incepe. Dupa ce mireasa este imbracata, cel mai apropiat membru de sex masculin al familiei ei, cu mar fi fratele ei, un var sau chiar si un prieten foarte apropiat, intra in camera si o ajuta sa se incalte cu pantofii de nunta. Apoi fiecare dintre fetele nemaritate care sunt prezente, isi scriu numele pe talpa pantofilor miresei, apoi aceasta, pe masura ce ele se vor marita, va trage cate o linie peste numele lor. Deasemenea este o traditie ca unul dintre nuntasi, barbat, sa fure unul din pantofii miresei si sa nu il dea inapoi pana nu va fi rascumparat, cu bani. Alta traditie, care din pacate incepe sa fie uitata, este aceea ca mirele trebuie sa poarte doua panglici care sa ii atarne pe piept, una verde si una rosie, si sa soseasca la casa miresei purtand aceste panglici. La biserica, mirii poarta coroane, semn ca Domnul ii incoroneaza sa fie Rege si Regina ai propriului lor regat, viitorul lor camin. In timpul acestei parti din ceremonie, mirii isi sprijina unul altuia capetele incoronate. alta traditie, destul de veche, este cea a marului rosu. A doau zi dupa nunta, familiile

mirilor din nou se intalnesc, iar familia miresei inmaneaza familiei mirelui un mar rosu, semn al puritatii si curateniei fetei lor. In unele locuri, mai ales la sate, in trecut, dupa noaptea nuntii, a doua zi, la aceasta intalnire dintre familiii, proaspetii insuratei trebuiau sa arate cearceaful pe care au dormit, pe care trebuiau sa se vada cateva picaturi de sange, semn ca mireasa fusese virgina si isi pierduse aceasta calitate DOAR in noaptea nuntii. Meteuguri tradiionale: Armenii sunt bijutieri renumiti. Cum recunosti un armean? Fie e bijutier, fie este vreun bijutier printre rudele lui. Armenii sunt cunoscuti si pentru superbele cruci de piatra pe care le fac. Crucile de piatra armenesti sau hacicarurile sunt unice in lume prin stilul lor, prin finetea ornamentatiilor lor, unii supranumindu-le dantele de piatra, fiind una din mandriile culturii armene. Putem spune ca hacicarurile reprezinta un fel de tribut al armenilor catre religia crestina, un fel de a se mandri cu faptul ca sunt primii din lume care au acceptat crestinismul ca religie de stat. Religii raspndite: In 301 e.n. armenii erau primul popor care adoptau crestinismul ca religie de stat, prin decizia regelui Tiridat al III-lea, sau Tiridates, cum era prezent in cronicile bizantine si romane ale vremii. Sub domnia lui Tiridat al III-lea incepusera sa apara primii raspanditori ai noii religii, dar nu au prins prea multe radacini, oamenii fiind refractari la noile idei. Un fiu al unei familii nobiliare armene inrudite cu poporul part, Krikor sau Grigore, devenise crestin, traise pe pamantul partilor, apoi revenise in Armenia sa propovaduiasca crestinismul. Nu prea reusea, pe deasupra a fost si intemnitat de catre rege la Khor Virap, deoarece tatal sau il asasinase pe tatal regelui, Khosrov al II-lea, timp de 15 ani neprimind altceva decat apa si paine. Apoi regele s-a imbolnavit puternic. Cronicarii contemporani prezinta doua versiuni ale evenimentului. O versiune spune ca regele s-a imbolnavit de licantropie dupa ce o frumoasa fecioara ii refuzase avansurile cronicarul Agathangelos spune ca regele scurma pamantul ca un mistret si smulgea iarba. Alta spune ca regele s-a imbolnavit dupa ce persecutase doua tinere fecioare devenite crestine, Hripsime si Gayane, ca pedeapsa din partea lui Dumnezeu. Cert este ca nu a putut fi vindecat de nici unul din vracii sai. Sora sa i-a sugerat sa ceara ajutorul lui Krikor cel intemnitat, ceea ce regele a si facut. Krikor l-a vindecat pe rege, iar acesta, drept multumire, si-a convocat suita de nobili si, impreuna cu acestia, s-a convertit la crestinism. Din acest motiv, Krikor a fost numit Lusavorici sau iluminatorul, fiind primul episcop crestin al armenilor. Manastirea Khor Virap, unde a fost intemnitat Krikor, exista si astazi, incaperea subterana unde s-au scurs acei 15 ani fiind prezervata foarte bine; pana in ziua de astazi, armeni din lumea intreaga vin si viziteaza Khor Virap si coboara in aceasta incapere, printr-un loc destul de ingust. De aici si numele manastirii: khor=adanc, virap- gaura adanca, khor virap=gaura foarte adanca. Inainte de a deveni crestini, armenii erau politeisti, panteonul lor de zei fiind asemanator cu al grecilor si al romanilor, dar influentat deasemena si de religia zoroastrista a persanilor. Zoroastrismul a ramas o amenintare puternica pentru armeni si dupa preluarea crestinismului, pentru multa vreme incolo. Sarbatori importante: Anul Nou. Dupa vechiul calendar armenesc, Anul Nou era sarbatorit in luna august.

Familai regala, nobilimea, armata, plebea, toti participau la sarbatoare, care consta in concursuri musicale, de poezie, turnir, unde castigatorii era incoronati cu o coroana de maslin ( asemanatoare cu coroana de laur a grecilor si romanilor). Dupa acelasi vechi calendar, Anul Nou era pe 7 August; luna in care era Anul Nou nu se numea August, ci Navasart, cuvant cu origini persane (navaz=nou, sart=an). Astazi armenii sarbatoresc Anul Nou asemeni restului oamenilor. Craciunul. Este a doua cea mai importanta sarbatoare a crestinismului, in consecinta, si a Biserii Armene. Spre deosebire de celelalte biserici, Biserica Armeana celebreaza Craciunul dupa rit vechi, apostolic (dupa calendarul iulian), in 6 ianuarie. Deasemenea se tine un post de o saptaman inainte de Craciun, dupa 31 decembrie. Apoi, in aceeasi zi cu Craciunul se face o liturghie pentru sufletul celor plecat dintre noi, litughie numita Hokehankisd Badarak, sau Liturghia pentru linistea sufletelor. Diarentaraci. A 40a zi de dupa Craciun se numeste Diarentaraci (prezentat in fata Domnului). Conform unui obicei preluat de la evrei, copii mici si nou-nascutii sunt dusi la biserica, iar in timpul slujbei preotul il ia pe fiecare in brate, inconjoara cu el altarul odata apoi il da inapoi mamei sale. In timpul slujbei este aprinsa o lumanare mare, la sfarsitul ei toti isi aprind cate o lumanare si o duc acasa. Lumanarile acestea simbolizeaza lumina si caldura ce trebuie sa existe in acea casa de-a lungul anului. In curtea bisericii se pregateste un foc mare, pe care cei logoditi sau casatoriti de curand il inconjoara de trei ori, apoi dupa ce focul s-a stins, sar peste el, pentru ca Domnul sa ii calauzeasca spre fericire. In aceeasi zi, oameni pot face un foc in curtea casei lor, in jurul caruia canta si danseaza. Zatik (Pastele). Este cea mai mare sarbatoare a crestinismului, prin urmare si a armenilor. Zatik este precedat de 7 saptamani de post, Postul Mare al Pastelui. La sfarsitul celei de-a 5a saptamani, sambata, Biserica Armeana sarbatoreste invierea lui Lazar, iar duminica, Duminica Floriilor, in amintirea zilei cand Iisus intra in Ierusalim si este intampinat cu ramuri de maslin. Saptamana de dinaintea Invierii este numita saptamana sfanta. Un ritual specific Bisericii Armene, legata de Paste, este Inmormantarea lui Iisus. Slujba are loc in Vinerea Mare (vinerea din Saptamana Sfanta/Mare), in mod traditional dimineata devreme. In timpul acestei slujbe, numita Gark Taghman, se comemoreaza inmormantarea lui Iisus si inchiderea mormantului de catre Iosif din Arimateea, prin psalmi si cantece bisericesti impresionante si prin prezentarea simbolica a mormantului Domnului. Vartavar sau Schimbarea la Fata. Are loc in mod traditional in luna august, aceeasi luna in care era si Navasart, dupa vechea traditie armeneasca. In timpul vechii sarbatori, totul era impodobit cu cat mai multi trandafiri (vart=trandafir), in onoarea zeitei Asdhik, care era zeita frumusetii si a iubirii. Aceasta sarbatoare are loc in a 7a saptamana dupa Rusalii si este precedata de 7 zile de post, sarbatoarea insasi durand 3zile. Asdvadzadzin sau Adormirea Maicii Domnului, este celebrata de catre Biserica Armeana in duminica cea mai apropiata de 15 august. Conform Bibliei, cand Fecioara Maria a murit, toti apostolii au venit la inmormantarea ei, numai Bartolomeu nu. Cand acesta a

venit, a vrut sa vada mormantul Mariei, dar corpul Ei nu mai era acolo, deoarece Isius ii promisese Mamei Sale ca o va ridica la Ceruri langa El. Bartolomeu a primit de la ceilalti apostoli o pictura a Mariei, pe care a dus-o cu el in Armenia. In timpul acestei sarbatori, exista un obicei conform careia se doneaza fie un cocos, fie un miel de sex masculin bisericii. Khachveratz sau Venerarea Sfintei Cruci. Este a cinceaa cea mai importanta sarbatoare a Bisericii Armene. Conform traditiei bisericesti, in 628, persanii au capturat Ierusalimul si au luat cu ei Sfanta Cruce. Imparatul Imperiului Bizantin a pornit razboi impotriva lor, lea capturat capitala, a luat Sfanta Cruce de la ei si a dus-o la Constantinopol. In drum, el si suita sa s-au oprit la Karin (Erzerum de astazi), in Armenia, si au sarbatorit victoria. Comunitai n Romnia: Moldova: Iasi, Bacau, Suceava, Botosani Transilvania: Gherla, Dumbraveni, Frumoasa, Gheorgheni Muntenia