Pe 1 decembrie în Româ-nia se serbează Ziua Naţională. De către toţi cetăţenii României, dincolo de apartenenţa lor etnică sau religioasă. Este o mare sărbătoare a românilor, un moment de glorie, cînd, în 1918, s-a creat după lupte seculare şi eroice sacrificii, statul modern român. Româ-nia Mare, reîntregind laolaltă într-un teritoriu comun toate provinciile româneşti. Ţara Românescă. Ardealul, Mol-dova în întregul ei, adică inclusiv ceea ce numim Ba-sarabia. Un moment ferice pentru istoria unui popor. Alături de care au fost, secole de-a rîndu-l şi alte naţionalităţi. Care şi-au făcut pe pămînt românesc cămin. Şi au dobîndit o nouă patrie. Nu e puţin lucru. Printre alţii şi armenii. Nu despre vechi-mea armenilor pe acest pământ românesc vrem să atragem atenţia, aici şi acum, ci asupra faptului că fiecare naţiune are dreptul de a avea o identitate. Sun-tem cine suntem, ceea ce suntem. Ca armeni şi cetăţeni ro-mâni. Căci una este să te identifici cu propriul tău pământ strămoşesc, şi alta să-ţi păstrezi identitatea pe unde apuci. Fiind aruncat de jocurile istoriei, nu de puţine ori de destin. De ceea

ce în tot bazinul meditera-neean se ascunde sub acest Khăsmet, folosit şi în Româ-nia pe vremea lui Caragiale. Charles Aznavour a avut o intuiţie genială cînd a afirmat că este 100% armean, şi 100 % francez. Dar mai sunt şi alte destule situaţii şi situări pe harta timpului fiecărei naţiuni. Armenii din România şi-au adus şi ei contribuţia de sînge alături de ceilalţi cetăţeni români în cele două războaie mondi-ale la care au luat parte. De aceea putem fi consideraţi - şi suntem - ca parte integrantă a naţiunii române. În urma acestui deziderat relaţia dintre statul român şi Comunitatea Armeană din România (cu ambele sale componente, laică şi religioasă) este foarte bună. Este o situaţie normală pri-vind statutul minorităţilor din România şi o dovadă pentru atenţia de care se bucură acestea pe teritoriul românesc. Nu peste tot este la fel. Ştim bine. De aici şi anumite obligaţii pe care le are Comunitatea Armeană din România vizavi de inter-esele interne şi externe ale statului român. Care, sun-tem convinşi, printr-o politică înţeleaptă, ca şi pînă acum, va fi continuată şi în anii ce vin, sub bune auspicii. Dincolo de comemorarea

din 2015 a Genocidului din 1915, dincoace de intere-sele, de efectele tragice şi dureroase ale DOSAR-ului 1915. Sau de interesele ime-diate ale unuia sau altuia dintre actanţii politici regio-nali. O bună cooperare între statul român şi Comunitatea Armeană din România nu poate fi utilă decît ambelor părţi. Ceea ce rămâne să fie şi pus într-o ramă diplomatică eficientă şi pragmatică, realistă şi benefică pentru toate părţile.La Mulţi Ani, România!

Ziua Naţională a României EDITORIALBedros HORASANGiAN

Placă comemorativă aflată în Catedrala Armeană din Bucureşti

4

AA

AR R

T

Cercetarea ştiinţifică a relaţiilor seculare armea-

no-române datează de la mij-locul secolului al XIX-lea. În anii ‘20-’30 ai secolului XX, aceste studii s-au ridicat la un nou nivel prin efortul unei personalităţi remarcabile, omul de stat şi istoricul român Nico-lae Iorga şi a istoricului armean din România, Hagop Siruni. În ultimele decenii, ca urmare a evoluţiei ştiinţei, dar şi a apariţiei noilor izvoare primare a apărut necesitatea trecerii la o nouă etapă de studiu sistematic al relaţiilor armeano-române.În cadrul Programului Inter-guvernamental de Colaborare

în Domeniile Culturii,

Educaţiei şi Ştiintei între Gu-vernul Republicii Armenia şi România, semnat în septem-brie 2011, pentru o perioadă de 5 ani şi prin efortul comun al ministerelor culturii din Ar-menia şi România, Ambasadei Republicii Armenia în Româ-nia şi Academiei Române şi cu sprijinul Uniunii Armenilor din România şi Arhiepiscopiei Armene din România, între 30-31 octombrie a.c., a avut loc la Bucureşti Conferinţa ştiinţifică internaţională dedicată Patri-moniului Cultural Româno-Armean, la care alături de oameni de ştiinţă români au participat şi zeci de cercetători din Armenia, Franţa, Germania,

Ucraina şi Republica Moldova. La deschiderea oficială a con-ferinţei au luat cuvântul Mi-nistrul Culturii al României, Daniel Barbu, Ambasadorul Republicii Armenia în Româ-nia, Hamlet Gasparian, secre-tarul de stat pentru Culte, Vic-tor Opaschi, subsecretarul de stat pentru minorităţi, Chris-tiane Gertrud Cosmatu, direc-torul general al Departamentu-lui Afaceri Regionale al MAE, Răzvan Rusu, Întâistătătorul Bisericii Armene din România, PS Episcop Datev Hagopian, Preşedintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosga-nian, coordonatorii ştiinţifici ai conferinţei Dr. Viorel Achim şi

Conferinţa ştiinţifică internaţională dedicată Patrimoniului Cultural

Româno-Armean.Începutul unui nou drum

pentru cercetările din domeniul armenologiei.

AA

AR R

T21 - 22 / 2013

ACTUALITATEDr. Levon Chookaszian, direc-tor al catedrei UNESCO de Is-torie a Artei Armene din cadrul Universităţii de Stat din Erevan .În timpul celor 9 sesiuni ale conferinţei de două zile, au fost prezentate 30 de rapoarte, care au cuprins toate domeniile relaţiilor armeano-române şi patrimoniului cultural armean din România. În special au fost puse în discuţie chestiuni ce ţin de istoria şi problemele actu-ale ale comunităţii armene din România, activitatea comer-cial-economică a armenilor din România şi Europa de Est, arhi-tectura bisericească armeană din România şi influenţa aces-teia asupra arhitecturii române şi europene. Câteva rapoarte au fost dedicate veşmintelor armeneşti bisericeşti, picturii bisericeşti şi în frescă, dar au fost evidenţiate şi caracteris-ticile comune ale culturii et-nografice armeano-române. O continuare cultural-spirituală a conferinţei a fost vizita în-tre 1 şi 3 noiembrie, în centrul tradiţional al vieţii spirituale a armenilor din România – în oraşul Suceava, dar şi vizita-rea bisericilor, monumentelor, cartierelor şi străzilor istorice armeneşti din oraşele româneşti cunoscute mai ales prin bogaţia patrimoniului armenesc - Târgu-Ocna, Botoşani, Roman. Gru-pul de participanţi la conferinţă însoţit de doamna Irina Cajal-Marin, Subsecretar de Stat în Ministerul Culturii al României. Au vizitat şi au fost foarte bine primiţi la mănăstirile medi-evale româneşti – Dragomirna, Putna, Suceviţa, Moldoviţa şi Voroneţ, fapt care a permis crearea unei legături vii cu Bi-serica Ortodoxă Română. Vi z i t a r e a m o n u m e n t e -l o r bisericeşti armeneşti şi româneşti a fost o bună opor-

tunitate pentru a simţi legăturile culturale armeano-române, pre-cum şi pentru a face cunoştinţă la faţa locului cu patrimoniul cul-tural creat de armeni în Româ-nia. Participanţii la conferinţă s-au transpus parcă în acel me-diu istorico-geografic, au mers pe drumurile comerciale medi-evale pe care le parcurgeau de secole negustorii armeni. Momente de neuitat, de bucu-rie şi mândrie le-a oferit par-ticipanţilor mai ales oraşul Suceava, care este unul dintre cele mai importante locuri din lume în afara graniţelor istorice ale Armeniei, unde până în

prezent există şi funcţionează două mănăstiri şi trei biserici armeneşti. Participanţii la conferinţă au fost de asemenea invitaţi să vizi-teze Casa de Cultură Armeană din Bucureşti. Aceasta a fost construită în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, în 1942, prin contribuţia lui Hov-sep şi Victoria Dudian şi poartă numele acestor binefăcători. Mu-zeul este de asemenea un depo-zit de obiecte reprezentând a-proape toate domeniile culturii spirituale armene. Colecţia de ma-nuscrise a muzeului cuprinde aproximativ o sută de volume.

6

AA

AR R

T

De un real interes a fost şi colecţia de sigilii şi documente cu sigilii. Aceste sigilii create în mediu european, având sti-lizare armenească şi heraldică europeană, reprezintă un ame-stec original de stiluri armeneşti şi europene. Acelaşi lucru este valabil şi pentru blazoane. În România au stat nu numai ne-gustorii armeni bogaţi, dar şi mai multe familii de armeni, care, după ce au căpătat o poziţie înaltă în societatea din România şi în Imperiul Austro-Ungar, şi-au adoptat propriile blazoane speciale.Pe cât de mult este studiată is-toria comunităţii armene din România, pe atât de puţin, spre surprinderea noastră, este cercetată istoria artei armeneşti din România, iar fără studierea lucrărilor de artă create aici, istoria artei vizuale armene şi picturii din sec. XVII-XVIII şi mai ales istoria picturilor în frescă din secolele XV-XVI va fi practic incompletă. Lucrările publicate şi mai ales cele nepublicate ale faimosului istoric Hagop Siruni conţin un bogat material nu doar despre

istoria şi cultura comunităţii armene din România, dar şi despre migrarea armenilor din Crimeea în Europa de Est şi despre monumentele armeneşti din aceste locuri. Manuscri-se nepublicate autorului sunt păstrate la Arhivele Naţionale ale României, în fondul “Siru-ni”. Acesta din urmă include 1584 de studii scrise în lim-bile armeană şi română, dar şi în alte limbi orientale şi euro-pene, printre care există atât studii finalizate cât şi copii ale informaţiilor despre armeni din surse în limbi străine cu traducerea în română. Astfel arhiva Siruni conţine şi mate-riale armeneşti de la mai multe arhive.În studiile lui Siruni scrise în limba română sunt menţionate o mulţime de surse armeneşti primare cu traducerea paralelă în limba română, dar şi copii ale sutelor de surse primare armeneşti – inscripţii murale, descrieri ale manuscriselor, inscripţii armeneşti de pe obiectele metalice şi textile.Cu mare satisfacţie trebuie să menţionăm că în ultima

perioadă a fost adusă din SUA şi transmisă Institutului de Manu-scrise Matenadaran de la Ere-van o bogată arhivă aparţinând unuia dintre cei mai devotaţi armenologi Suren Kolangian, prin efortul fiului său care stă în SUA. Născut în România, Suren Kolangian şi-a desfăşurat cercetările în cadrul Institutului de Istorie din Armenia şi al In-stitutului de Manuscrise Mate-nadaran. În arhiva Kolangian există de asemenea numeroase volume de memorii armeneşti din România scrise în română şi armeană. Suren Kolangian a adunat cu grijă un număr mare de articole din presa română dedicate Armeniei şi comunităţii armene din România. Lucrările lui Siruni, deopotrivă cu studiile cercetărilor arme-nologilor români ne sugerează şi astăzi diverse subiecte de cer-cetare – de la expresii materiale ale prezenţei armeneşti în Româ-nia, până la cercetări topon-imice. Un număr de aşezări româneşti poartă denumiri armeneşti, cum ar fi Areni şi Argeş. Studiul aprofundat în mediul românesc ar putea de-

ACTUALITATE

AA

AR R

T21 - 22 / 2013

scoperi expresii interesante ale identităţii naţionale armeneşti, care s-a păstrat neştirbită, chiar şi în contextul condiţiilor de viaţă şi obiceiurilor româneşti. Un exemplu în acest sens este şi tradiţia pelerinajului la Hagi-gadar (îndeplinirea dorinţelor), condiţionată nu numai de re-spectarea acestui loc sacru în mediul românesc, dar şi de o anumită memorie a unei părţi a pelerinilor privind apartenenţa lor la neamul armenesc. Apro-po, în satele din jurul mănăstirii a fost adoptat obiceiul arme-nesc al sacrificiului (pomană) - madagh.Încă în perioada sovietică au fost editate câteva lucrări im-portante dedicate folclorului şi etnografiei armenilor din România. În contextul unei colaborări între instituţiile de cercetare din cele două ţări pen-tru continuarea acestor lucrări se poate merge mai departe şi cerceta chestiunile legate de coexistenţa şi întrepătrunderea culturilor şi viabilitatea me-moriei naţionale şi transmite-rea acesteia din generaţie în generaţie. Arhiepiscopia Armeană din România a devenit astăzi cen-trul care coordonează studierea istoriei comunităţii armene. Întâistătătorul Bisericii Armene PS Episcop Datev Hagopian subliniază faptul că aceste lucrări au o însemnătate nu doar ştiinţifică, ci şi spiritual-naţională, întrucât armenii din România nu uită că sunt purtătorii patrimoniului glorios al trecutului. Armenii de astăzi din Romania, datorită evoluţiei evenimente-lor, în mare parte sunt purtători ai culturii şi mentalităţii mai mult româneşti, decât armeneşti. Astfel încât efortul de a păstra identitatea armeană, se rezumă

la revelarea identităţii armene. Adică istoria şi cultura armeană le este prezentată românilor şi armenilor din România prin programe similare. Un rol im-portant în acest proces îl are Uniunea Armenilor din Româ-nia, preşedintele căreia este cunoscutul în România scriitor, om politic, membru al Senatu-lui, fostul ministru al finanţelor şi până de curând ministrul economiei, domnul Varujan Vosganian.

Deopotrivă cu chestiunile privind relaţiile intreguverna-mentale armeano-române, o importanţă deosebită în promo-

varea dezvoltării armenologiei şi păstrării identităţii armeneşti o poartă şi activitatea Amba-sadorului Republicii Armenia în România, bine-cunoscut în cercurile jurnalismului şi diplomaţiei armene, domnul Hamlet Gasparian, care prezintă chestiunile relaţiilor cultural-is-torice armeano-române în faţa autorităţilor române deja la niv-el interguvernamental. Programul complex de păstrare, cercetare şi prezentare a pa-trimoniului cultural româno-armean, în care este cuprinsă şi această conferinţă ştiinţifică, reprezintă rezultatul acestei mi-siuni.

8

AA

AR R

T

„Pe continentul european - şi nu numai -, România este unul din locurile prezenţei multisecu-lare a armenilor, încărcat cu un patrimoniu cultural armenesc excepţional de bogat. De veacuri armenii au lăsat urme de neşters pe meleagurile româneşti, au contribuit la formarea şi dez-voltarea acestei ţări, au dat personalităţi strălucite în toate domeniile vieţii româneşti. S-a scris şi s-a vorbit mult despre aceasta. Şi astăzi această temă se află în atenţia publică, atât a publicului larg – este suficient să urmărim presa şi lista eveni-mentelor armeneşti – cât şi a cercurilor ştiinţifice : despre aceasta atestă sutele de studii şi publicaţii ale autorilor români şi străini contemporani.Desigur că acest patrimoniu cultural deosebit face parte din paginile bogate şi intere-sante ale istoriei României şi dovedeşte deschiderea spiritului românesc, toleranţa poporului român şi capacitatea sa de a absorbi alte culturi, re-zervându-le în acelaşi timp am-prenta lor naţională. Totodată, acest patrimoniu face parte şi

din istoria şi cultura poporu-lui armean, întrucât, prin jocul împrejurărilor, istoria armenilor s-a ţesut şi în afara teritoriului naţional, în alte colţuri ale lu-mii, unde, după spunea Nicolae Iorga, au fost create alte „Ar-menii”.Aşadar, după apariţia celei de a treia Republici a Armeniei, în ultimele două decenii, statele noastre au luat măsuri privind conservarea, studierea şi dez-voltarea acestui patrimoniu. Acest lucru este important mai ales în contextul european actu-al prin prisma dialogului cultu-ral, al formării şi educării noilor generaţii, ceea ce contribuie la o mai bună cunoaştere reciprocă, la adâncirea înţelegerii mutu-ale şi a cooperării. Pe parcursul acestor ani s-a creat o solidă bază juridică : au fost semnate o seamă de acorduri intergu-vernamentale ce reglementează acest domeniu; este suficient să amintim doar de programul pe cinci ani privind cooperarea în domeniile culturii, educaţiei şi ştiinţei, semnat în septembrie 2011 la Bucureşti, acord ce este actualizat de fiecare dată. Au fost semnate acorduri de coo-perare şi între instituţii ştiinţifice şi de învăţământ, de exemplu între academiile de ştiinţe din România şi Armenia, între universităţile de la Bucureşti şi Erevan, iar un asemenea acord este în curs de elaborare între arhivele naţionale.Sperăm că în aceste programe, ce prezintă interes ştiinţific şi educaţional reciproc, îşi va găsi un loc însemnat şi armenolo-gia, ce are o bogată tradiţie în România datorită încurajărilor lui Nicolae Iorga şi mai ales muncii titanice a lui Hagop Siruni. Aceste strădanii, deşi au continuat şi după aceea şi există şi astăzi, au totuşi

nevoie de coordonare şi apro-fundare. Guvernul Armeniei acordă o deosebită importanţă impulsionării armenologiei şi este gata să facă demersurile necesare. Despre aceasta s-a vorbit atât la nivel ministerial, în cadrul vizitelor reciproce ale miniştrilor culturii şi educaţiei, cât şi la nivel academic şi universitar. Rămâne la latitu-dinea instituţiilor ştiinţifice şi de învăţământ, precum şi la cea a comunităţii ştiinţifice, să hotărască perspectivele arme-nologiei în România. Cred că această conferinţă ştiinţifică, ce face parte dintr-un program mai larg privind patrimoniul cultural armenesc din România, este o etapă importantă şi va avea un aport considerabil în această în-treprindere. Lucrăm la acest program de trei ani deja şi în legătură cu aceasta doresc să-mi exprim recunoştinţa în primul rând ministerelor cul-turii din România şi Armenia, personal miniştrilor, doamna Hasmik Poghosian şi domnul Daniel Barbu. Este de la sine înţeles că forţa motrice a unui asemenea program o reprezintă chiar deţinătorul, purtătorul şi continuatorul acestui patri-moniu, comunitatea armeană din România, alături de care avansăm mână în mână. Do-resc să-mi exprim adânca recunoştinţă faţă de comuni-tate, prin persoana şefului Bi-sericii Armene din România, Preasfinţia Sa Episcop Datev Hagopian, şi a preşedintelui Uniunii Armenilor din Româ-nia, domnul Varujan Vosganian, pentru solidaritate şi deplină cooperare.”

Hamlet GASPARiANAmbasadorul Republicii

Armenia

-

ACTUALITATE

AA

AR R

T21 - 22 / 2013

Astăzi la Bucureşti funcţionează două edituri armeneşti, Ararat a Uniunii Armenilor din Româ-nia şi editura Arhiepiscopiei Armene din România, Zamca. Ambele edituri împreună cu re-vistele armeneşti Ararat şi Nor Ghiank publică lucrări de arme-nologie ale oamenilor de ştiinţă români şi armeni. Se poate spune cu certitudine că datorită atenţiei date de Gu-vernul Armeniei şi cooperarea interstatală româno-armeană, eforturilor comune ale Arhiepi-scopiei Armene din România, Uniunii Armenilor din Româ-nia, Ambasadei Republicii Ar-menia din România studiile de armenologie vor ajunge la un nou nivel, fapt la care con-tribuie şi această conferinţă. Există multe similitudini între armenii din Crimeea, Noul-Na-khichevan, Ucraina, Polonia, Ungaria, Republica Moldova şi cei din România: cu toţii se consideră descendenţi de la Ani. Din acest motiv informaţia existentă despre viaţa şi obi-ceiurile armenilor din aceste ţări oferă o informaţie suplimentaţă pentru cercetarea vieţii cotidi-ene româno-armene. Această situaţie a fost menţionată în mai multe raporte din cadrul conferinţei ştiinţifice. Astfel, pornind de la aceste similitudi-ni şi având în vedere potenţialul intelectual al mediului armeano-român a venit timpul pentru a

fonda la Bucureşti un centru de studiere al comunităţilor armeneşti din estul Europei. Scopul acestui centru ar putea fi cercetarea multilaterală a is-toriei, culturii, etnografiei, fol-clorului, graiului local şi litera-turii armenilor din aceste ţări ca descendenţi de la Ani. De altfel, după spusele dom-nului Ambasador Gasparian, partea armeană a propus în nenumărate rânduri, la nivel ministerial colegilor români să se creeze un centru armean de

cercetare în cadrul Universităţii din Bucureşti, unde deja se predă limba şi civilizaţia armeană.

Vardan DEVRiKiAN,Doctor în filologie,

Director adjunct al Institutului de Literatură a Armeniei

Gayane POGHOSiANDoctor în ştiinţe biologice

10

AA

AR R

T

O seară culturală de neuitat, o premieră în Bacău, a avut loc la Casa Memorială “George Ba-covia”, protagonişti fiind Filiala Bacău a Uniunii Armenilor din România, Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, Societatea “Clepsidra”, un numeros pu-blic, aparţinând comunităţilor armene din Bacău, Roman şi Tg. Ocna, dar şi prieteni români şi germani. Invitată de onoare a fost ziarista şi scriitoarea de origine armeană Madeleine Karacaşian, care a venit în Bacău cu o valiză de cărţi, ma-joritatea fiind traduceri proprii din literatura armenă, dar şi cărţi semnate de ziarista şi scri-itoarea de origine armeană.“Am avut astăzi o întâlnire la care nu am visat niciodata, am dialogat cu o persoană de o inteligenţă sclipitoare, de o vastă cultură, de o frumuseţe sufletească care te vindecă de toate tristeţile. Îmi face o bucu-rie enormă să vă spun că doam-na Madeleine Karacaşian, căci despre dumneaei este vorba, va fi prima ocupantă a “Foto-liului de Onoare”, noul nostru proiect, care se va derula în perioada următoare la Casa memorială “George Bacovia”.

“Fotoliul…” va fi ocupat

BACĂU: Fotoliul de Onoare la Casa Memorială “George Bacovia”

succesiv de personalităţi ale mediului cultural românesc.”

Mariana Popa, director al Complexului

Muzeal “Iulian Antonescu”

Lansarea cărţii “Cu şi despre armeni”, vol. V. o culegere de articole apărute de-a lungul anilor în presa din România şi din alte ţări, recenzii, interviuri, evocări ale unor personalităţi şi evenimente, reportaje, note de călătorie, semnate de Madeleine Karacaşian, membră a Uniunii Scriitorilor din România, secţia “traduceri”, şi a Uniunii Scrii-torilor din Republica Armeană, a fost un prilej de rememorare a istoriei armenilor, a istoriei literare, a vieţii şi activităţii unor personalităţi marcante din Armenia, dar şi din România, “ţara care s-a comportat remar-cabil, lăudabil în raport cu ar-menii stabiliţi aici de-a lungul anilor”.“Madeleine Karacaşian a lucrat peste 20 de ani la săptămânalul de limba armeană “Nor Ghi-ank”, apoi, ca ziaristă inde-pendentă a colaborat la nume-roase publicaţii din România şi din alte ţări. S-a dedicat cu pasiune şi dragoste activităţii de traducător, cu precădere

din literatura armenă, franceză şi engleză, semnând peste 25 de lucrări, de aceea prezenţa remarcabilei personalităţi în Bacău, în mijlocul comunităţii noastre, ne onorează şi îi mulţumim.”

Vasile Agop,preşedinte al

Filialei Bacău a UARUna dintre cele mai frumoase şi reuşite traduceri este po-emul “Abu-Lala Mahari”, sc-ris de Avetik Isahakian, poetul naţional al armenilor, dar şi romanele “Haos” (Alexandr Şirvanzade), “Pe aici a trecut Dumnezeu” – antologie de pro-za armeană, “Banca Otomană” – Alexandr Topcian etc. În maniera proprie, a citit pentru cei prezenţi, din poemul lui Isa-hakian, scriitorul Calistrat Cos-tin, preşedinte al USR, filiala Bacău, un invitat permanent la serile culturale armene. Seara s-a încheiat cu vizionarea unui film documentar despre Arme-nia, cadou din partea invitatei de pe Fotoliul de Onoare, prilej de aduceri aminte, de efuziuni sentimentale, mulţi din cei prezenţi fiind copleşiţi de nos-talgii, mai ales că puţini au avut încă priliejul să viziteze patria mamă, Armenia, Erevanul, muntele Ararat – simbolul celui

mai chinuit popor al planetei.

Gheorghe BALtăŢESCU www.desteptarea.ro

-

COMUNITATE

AA

AR R

T21 - 22 / 2013

Devenite tradiţie, serile cultu-rale armene, organizate de Fili-ala Bacău a Uniunii Armenilor din România, atrag de fiecare dată prin noutate şi diversitate, de la lansări de carte, simpozio-ane, schimburi de experienţă între alte etnii, dar şi comunităţi armene din alte localităţi şi pâna la programe muzicale sau intâlniri cu diferite personalităţi ale vietii sociale şi artistice din Bacău şi din ţară. Ultima asemenea manifestare a fost una comună, cu participarea unor membri ai comunităţilor armene din Roman şi Bacău.

Profesorul de istorie Mihai Andone a vorbit despre istoria milenară a poporului armean, greutăţile şi, mai ales prigoana, însoţită de genociduri repetate, la care au fost supuşi arme-nii, ceea a condus la moartea a milioane de armeni, dar şi a migraţiei lor în toată lumea, mulţi dintre ei stabilindu-se pe teritoriul României.

“Existenta armenilor din Româ-nia nu poate fi desprinsa de via-ta intregii populatii de pe aceste teritorii, abilitatile lor fiind consecinta inteligentei, a spir-itului intreprinzator, a manierei rafinate de a descoperi, accepta si insusi ideile noi, ceea ce le-a permis sa se adapteze oriunde s-au stabilit, purtând mereu in suflet si in inima imaginea si

istoria ţării mamă”, stă înscris şi pe coperta cărţii “Însemnări despre comunitatea armeană din Roman”, semnată de prof. Natalia Rusu, din Roman, aparută la Editura Ararat din Bucureşti, lansată cu aceeaşi ocazie.

Cartea a fost prezentată pu-blicului băcauan de prof. Ti-beriu Roşu, un fin cunoscător al acestei etnii, care şi-a început discursul cu chiar primele rân-duri ale cărţii: “Începem cu o remarcă permanent valabilă şi anume ca România de astăzi, ca şi Ţările Române de ieri, poartă în structura ei acele comanda-mente care o desemnează ca loc de refugiu şi vieţuire pentru mulţi vitregiţi de soartă. Os-pitalitatea şi toleranţa au fost şi sunt, din timpuri străvechi, atributele sale de onoare”.

Invitată de onoare a fost Mari-ana Popa, director al Com-plexului Muzeal “Iulian An-tonescu”, care s-a oferit ca următoarea seară culturală să fie organizată împreună, la Casa memorială “George Bacovia”. Preşedintele Filialei Bacău a UAR, Vasile Agop, a precizat încă de la început ca “această

întâlnire a noastră, cu prietenii din Roman, a devenit tradiţie, istoria lor este asemănătoare cu a noastră, problemele lor sunt şi ale noastre, de aceea îmi face plăcere să îi avem alături de noi, le mulţumim şi îi aşteptăm tot mai des în Bacău.” Publicul a avut ocazia să asculte, în inter-pretarea, la orga, a profesorului Adrian Irinel Aciobăniţei, me-lodii religioase ale compozi-torului armean Makar Ek-malian.

“A fost o seară frumoasă, reuşită, am petrecut două ore minunate alături de prietenii din Roman. M-au bucurat şi m-au emoţionat melodiile inter-pretate aici, în casa noastră, de profesorul Aciobăniţei, mai ales că nu avem o biserică a noastră în Bacău.”

Emanuel Nazaretian

În finalul manifestării, a fost prezentată revista în limba româna ARARAT, editată de Uniunea Armenilor din Româ-nia.

Gheorghe BăLtăŢESCU

www.desteptarea.ro

istorie, literatură şi muzică. Seară culturală armeană

12

AA

AR R

T

În data de 15 noiembrie, Filarmonica “Banatul” din Timişoara a organizat, în cola-borare cu Ambasada Republicii Armenia în România, o seară de muzică armenească. Sala de concerte “Capitol” a găzduit trioul românesc “Sonus” şi pe soprana Viktoria Petrosian din Armenia, în interpretarea cărora au răsunat lucrări cunoscute de Komitas, Haceatur Avetisian, Gusan Şahen, Levon Minasian, precum şi melodii populare armeneşti.În repertoriul trioului “Sonus” un loc principal îl ocupă mo-

tivele armeneşti, graţie en-tuziasmului solistului Cosmin Bălean care în ultimii trei ani s-a specializat şi le-a prezentat melomanilor români duduk-ul şi fluierul tav, acompaniat de talentaţii muzicieni Doru Ro-man (marimba, percuţie) şi Laura Roman (vioară). Pentru a le transmite spectatorilor româ-ni un tablou şi mai complet al muzicii armeneşti, de această dată Trio Sonus a invitat-o pe soprana Viktoria Petrosian care a interpretat cu măiestrie piese din repertoriul lui Komitas.După cum scrie presa română

MUZiCă ARMENEASCă LA FiLARMONiCA DiN tiMiŞOARA

despre concert, spectatorul timişorean a descoperit me-lodiile delicate, melancolice, mişcătoare ale duduk-ului din lemn de cais, iar vocea so-pranei armene, “cu inflexiuni profunde, arhaice, nostalgice, limpezi şi răscolitoare a fost o adevărată surpriză pentru melo-mani”.În ziua concertului, în holul Filarmonicii “Banatul”, a fost organizată şi o prezentare de broşuri şi materiale despre Ar-menia.

(Armenpress)

Oraşul de la malul mării, cu-noscut mai ales pentru distinsa breaslă a negustorilor armeni de cafea din perioadă interbelică, a fost gazda unui eveniment organizat în a doua zi din no-iembrie de către reprezentanţii Uniunii Armenilor – filiala Constanţa care au avut iniţiativa de a-l invita să vorbească despre cafea pe cunoscutul cafegiu

CONStANŢA : Cafea Avedis la malul mării

A C U M 8 5 D E A N i

NOIEMBRIE 1928 Friguroasa toamnă plină de nevoi a armenilor din România nu părea defel să-şi găsească ecoul în paginile din Ararat în noiembrie 1928. Sau poate era doar o strategie de a muta ne-grele gânduri către normalitate.Astfel în prima pagină a re-vistei noastre se continua seri-alul „Istoria Bisericii Armene” semnat de către IPS Arhiepis-copul Husik Zohrabian. Scris pe înţelesul tuturor, mobiliza-tor prin excelenţă, acest serial, după ce l-am parcurs cu atenţie, m-a făcut să conştientizez încă o dată ritmul ciclic al istoriei şi mi-am amintit cum în anii ’90 distinsul nostru păstor Hairsurp Arhm. dr. Zareh Baronian a realizat un serial identic în pa-ginile revistelor noastre Ararat şi Nor Ghiank. Au existat şi există oameni cărora chiar le-a păsat de comunitatea noastră. În continuare pentru liniştea spiritelor probabil, baronul Mestugean a introdus o nuvelă a lui Şirvanzade (pentru care se pare că redactorul-şef avea o adevărată slăbiciune) intitulată „Marciana”. Nimic relevant. Mai suntem informaţi de ase-menea cum celebrul Ruben Ke-mancistul a primit o sumedenie de diplome onorifice şi titluri de prin toate oraşele româneşti (chi-ar şi de la Şcoala Profesională de Fete din Dumbrăveni!). Per-sonal credem că mult mai bine i-ar fi prins bietului artist re-fugiat ceva parale. Între timp la Bucureşti s-a sărbătorit „Ziua Culturii Armene” la Biblioteca Dudian „sub Preşedinţia PSS Arhiepiscop Husik, unde au

luat cuvântul dnii. Siruni, Bo-durian şi alţii. Au contribuit şi Societatea Erivan cu Fanfara şi Societatea Raffi cu orches-tra.” Veştile bune din sânul comunităţii armene nu conte-neau să ne uimească. Astfel cu justificată mândrie specifică epocii aflăm că „lucrările pen-tru repararea zidului din faţă a Cimitirului Armenesc din Bucureşti s-au terminat. Faţada cimitirului nu mai are aspectul desolat de mai înainte. Lucrările au costat circa 70 mii lei.”În ceea ce priveşte Şcoala Armeană în noiembrie 1928 aflam că în Bucureşti existau 270 de elevi care frecventau cursurile, iar Epitropia Bisericii Armene din capitală „a avansat Comitetului Şcolar 50 mii lei pentru nevoile bugetare”. Nu în ultimul rând conaţionalii noştri primesc informaţii de o mare valoare în Ararat despre viaţa personală a distinsului avocat Corneliu Grigorian (probabil o personalitate foarte importantă în comunitatea armeană în 1928 din moment ce Ararat-ul insistă să ne informeze). Aflăm astfel că „domnia sa nu a putut rezista tentaţiei şi s-a îmbarcat împreună cu doamna Grigo-rian pentru New York. Timpul a fost admirabil astfel încât domnul Grigorian a putut vizita New York-ul, Filadelfia şi alte localităţi minunate din SUA”.Oameni, amintiri, vremuri, revelaţii şi toamnă târzie în comunitatea armeană din România în noiembrie în 1928.

Eduard ANtONiAN

AA

AR R

T21 - 22 / 2013

bucureştean Gheorghe Flores-cu, autorul cărţii „Confesiunile unui cafegiu” .Armenii constănţeni au reuşit astfel să transforme o plăcută după-amiază de toamnă într-o ocazie de conversa relaxat pe marginea unei ceşti de cafea, un prilej de a aprofunda al-chimia acestei minunate băuturi devenită aproape ritualică de-a lungul vremii. Într-o atmosferă parfumată de aroma cafelei proaspăt macinate, maestrul Florescu, cu şarmul său inega-labil a cucerit numerosul public prezent la eveniment cu poveşti despre cafea şi vechi cafegii, de-spre istoria şi aventura bobului de cafea de la începuturi până la sosirea sa în Europa precum şi, întâmplări pe care le relatat pe larg în cartea domniei sale „Confesiunile unui cafegiu”. Toţi cei prezenţi au avut ocazia să savureze o ceaşcă de cafea Avedis veritabilă, prăjită de maestrul Florescu special pen-tru această întâlnire, precum şi alte delicatese fine, ciocolată, alune, şerbeturi şi multe sor-turi de cafele din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Felicitări organizatorilor pentru iniţiativă şi pentru modul pro-fesional de organizare a eveni-mentului.

Paul AGOPiAN

14

AA

AR R

T

Ziua de 14 noiembrie 2013 a avut o semnificaţie

deosebită pentru noi arme-nii din Constanţa. În această zi minunată ,Comitetul UAR Constanţa a pregătit o seară specială dedicată scriitorului, jurnalistului, publicistului pe scurt omului de cultură Simi-on Tavitian. Acestă dată nu a fost aleasă întâmplător, dat fi-ind faptul că Dl. Tavitian, deşi născut la Cetatea Albă, a fost un adevărat dobrogean de etnie armeană. Seara a fost marcată de o profundă încarcatură emoţională pentru toţi cei prezenţi dar mai ales pentru fiica lui prezentă ca invitat spe-cial. La ora stabilită, ora 18, sala Prestige a hotelului Ibis s-a umplut de oameni, personalităţi şi cu toţii au aşteptat cu nerăbdare să înceapă să-şi de-pene amintirile comune cu cel care a fost şi va ramâne în su-fletele noastre, Simion Tavi-tian. În prima parte după bine-cuvântarea primită din partea părintelui Oşagan, s-au adresat mulţumiri invitaţilor care au fost în număr mare. Dl.Tavitian a fost cunoscut de multă lume, după cum bine se ştie. O parte dintre ei au fost invitaţi dar mulţi dintre cei veniţi, prieteni, colaboratori cu Dl. Tavitian au aflat din presă despre această seară minunată, şi au vrut să ne fie alături fapt ce ne-am bucu-rat. Ştim cu toţii ca Dl. Tavi-tian a fost redactor şef adj. la ziarele “Cuget Liber”, “Dobro-gea Nouă” şi “Litoral” (printre fondatorii căruia s-a numărat); a fost şi jurnalist, de asemeni

un pasionat filatelist premiat cu multe premii internaţionale, fiind editor şi coordonator al singurului Magazin de filate-lie, cartofilie şi numismatică dar mai presus de toate a fost scriitor având 18 volume care îi poartă semnatura. Printre invitaţi ar fi trebuit să fie si Dl. Prof. Marian Traian Gomoiu, m.c. al Academiei Române care din anumite motive nu a putut fi prezent dar care a trimis un me-

saj impresionant, Dlui Garabet din care citez :”Întâmplător, mi-am intersectat clipe din viaţă cu cel dispărut. A rămas în mintea mea pentru totdeauna, o figură prietenoasă, plină de bunavoinţă şi speranţă - figura unui adevărat OM. Strângând fire de lumină din viaţă şi cărţi, Simion Tavitian a răspândit scântei şi bucurii în oameni, mai ales în Constanţa, unde l-am cunoscut şi apreciat”

Comemorarea regretatului scriitor Simion Tavitian

AA

AR R

T21 - 22 / 2013

COMUNITATEDupă prezentarea invitaţilor a preluat ştafeta Dna

Arşaluis Gurău care cu mă-iestria-i binecunoscută a fost un moderator minunat. Printre invitaţii care au luat cuvântul şi l-au elogiat pe scriitorul Simion Tavitian dar şi pe Omul Simi-on Tavitian aş aminti pe Conf. Univ. Dr. Aurelia Lăpuşan, care a facut o legatură între ziua de ieri şi ziua alipirii Dobrogei la patria mama, Prof. Univ. Dr. Gheorghe Dumitraşcu, care s-a referit la marele dobro-gean Simion Tavitian, Prof. Univ. Dr. Michael Chirchor, şi-a exprimat cuvintele de admiraţie pentru tot ce a însem-nat Simion Tavitian, Gabriel Octavian Nicolae, Preşedinte al Asociaţiei Filateliştilor “Tomis”care s-a referit la filat-elistul Simion Tavitian, apoi Dna Mihaela Burlacu, Consilier la Direcţia de cultură în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa care a transmis un mesaj de admiraţie şi mulţumire din partea Dl. Nicuşor Constanti-nescu, Preşedintele Consiliului Judeţean. Prof. Traian Brătianu, Prof. Univ. Dr. Garabet Kum-betlian şi-au amintit cu plăcere perioadele când activităţile lor s-au intersectat cu cele ale celui pe care noi l-am comemorat cu mândrie şi respect.Seara a fost presărată şi cu po-ezie recitată de Cristina Oprean-Ciorei, actriţă la Teatrul de Stat Constanta, care ne-a încântat cu doua poezii din Saiat Nova şi Lucian Blaga, dar şi cu muzi-ca interpretată minunat de Dna Armine Khachatryan, soţia Părintelui Oşagan. În final, plină de emoţie, a luat cuvântul Anaid Tavitian care a ţinut să adreseze mulţumiri tuturor ce-lor care şi-au adus contribuţia la reuşita evenimentului, şi anume Comitetului UAR Constanţa,

tuturor participanţilor la eveni-ment, presei, în special ziarului “Cuget Liber” care a publicat un articol minunat în ediţia din 14 noiembrie dar şi postului de Radio Constanţa care pe data de 4 noiembrie 2013 a dedicat o emisiune întreagă personalităţii lui Simion Tavitian. Invitaţi speciali la emisiune au fost Anaid Tavitian, Prof. Arşaluis Gurău, Prof.univ. Dr.Gheorghe Dumitraşcu şi Gabriel Octavian Nicolae, Preşedintele Asociatiei Filateliştilor “Tomis”. De fapt luna noiembrie a fost pentru Anaid plină de surprize plăcute. Ei i s-a acordat şi un premiu special pentru activitatea sa de secretar literar la Teatru de Stat Constanţa, cu ocazia celei de-a

VI-a ediţie a Galei Premiilor Radio Constanţa.

Aş încheia printr-o replică pe care a rostit-o unul dintre cei care au luat cuvântul. “ Şi ast-fel un om devine nemuritor.”

Carmen DROPOL

16

AA

AR R

T

La 21 noiembrie, la Amba-sada Republicii Armenia din Bucureşti a avut loc ceremonia de premiere a dascălilor ce s-au remarcat în domeniul predării limbii armene.Pentru aportul lor în domeniul educaţiei şi ştiinţei, precum şi pentru activitatea de păstrare a identităţii armeneşti, Minis-terul Educaţiei şi Ştiinţei din Armenia a acordat diplome de onoare doamnei Aida Marko-sian, autoare a manualului în patru volume Krunk Hayastani de învăţare a armenei ca limbă străină, conferenţiar de limbă armeană la Universitatea din Bucureşti, doctor în ştiinţe pedagogice, şi doamnei pro-fesoare Ulnia Blănaru Maga-nian, preţuit dascăl al şcolii armene din Bucureşti.Pentru contribuţia adusă la păstrarea identităţii armeneşti şi educarea tinerei generaţii, Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Armenia a transmis note de mulţumire profesoarelor de

limbă armeană orientală

şi occidentală de la şcoala armeană din Bucureşti, Arşaluis Paronian şi Narine Bogdan Căuş.Pentru participarea la festivalul panarmean Im Hayastan, din partea Ministerului Diasporei a fost acordată o diplomă formaţiei de dansuri Vartavar din Bucureşti condusă de Bella Mardichian.La ceremonia oficială de de-cernare a distincţiilor au fost prezenţi Berci Margarian, secre-tar general al Uniunii Armenilor din România, Sirun Terzian, vicepreşedinte al UAR, doctor Levon Chookaszian, şeful ca-tedrei UNESCO de istoria artei armene din cadrul Universităţii de Stat de la Erevan, membrii ai comunităţii armene.Ambasadorul Armeniei în România, Excelenţa Sa Hamlet Gasparian a rostit, în numele guvernului Republicii Arme-nia, cuvinte de recunoştinţă profesorilor de limbă armeană din Diasporă ce au o contribuţie esenţială în păstrarea armenităţii

Ceremonie de premiere la Ambasada Armeniei

comunităţilor şi pe umerii cărora apasă sarcina educării în spirit armenesc a tinerei generaţii din Diasporă. La rîndul lor, sec-retarul general al UAR, Berci Margarian, şi doctor Levon Chookaszian au transmis gîn-duri de apreciere, precum şi în-demnul păstrării cu orice chip a limbii armene.

AA

AR R

T21 - 22 / 2013

E D U C A Ţ I EArmenii aşezaţi în spaţiul românesc, şi probabil şi în alte spaţii, au jucat mereu şah cu destinul nemilos. De fiecare dată însă ei au ştiut să răspundă cu o mutare corectă.

Se rostogoliseră secole peste prima imigraţie armeană ce poposise la poalele primi-toare ale Carpaţilor. Arme-nii au prosperat, s-au afirmat ca meşteşugari, comercianţi, artişti, dregători, chiar domni pe scaunul moldovenesc, mu-zicieni, medici , miniştri, critici literari etc. Apoi însă a venit vremea când uitându-şi limba maternă, nu însă şi obârşia, s-au împuţinat. Numeric dar şi cultural, căci cineva care îşi uită limba în care i s-a mode-lat conştiinţa şi sângele, nu excelează în zonele creativităţii şi nu propăşeşte numeric. În preajma primului război mondi-

al armenii din România au ridi-cat o Catedrală în capitala ţării, dar nu una oarecare, ci după toate canoanele seculare ale artei arhitecturale armeneşti. E un tâlc în asta. E mesajul lor pentru cei ce rămâneau să nu se depărteze şi mai mult de obârşie. În scurt timp cate-drala a devenit neîncăpătoare : veniseră miile de pribegi supravieţuitori ai genocidului de la începutul secolului, cel care prin nepedepsirea lui a deschis drum larg acestei crime internaţionale, tot secolul XX fiind marcat de aceste genocide din care Şoahul a fost cel mai teribil. Credinţa era singura

lor speranţă şi salvare, aici se regăseau armenii în substanţa fiinţei lor naţionale, cea la care atentaseră cei care i-au exilat din patrie. Aici, între zidurile nou ziditei catedrale îşi regăseau pribegii patria pierdută.Sute de copii, de pe tot cuprin-sul Armeniei de Vest, acum sub ocupaţie, erau destinaţi, paralel cu învăţarea unei alte limbi ale ţărmului pe care debarcaseră, să o uite, treptat, pe cea maternă. Dar iată, în 1924 este clădită o şcoală cu grădiniţă, patru cla-se primare şi trei gimnaziale, după legea timpului. Sute de elevi au luat învăţătură în lim-ba armeană de la cei 16 pro-fesori în noua şcoală, condusă şi administrată de un Comitet Şcolar independent care obţinea fondurile, făcea angajările, fixa salariile etc. neavând de dat nimănui socoteală. Era o şcoală particulară. Absolvenţii erau în stare să urmărească presa armeană din România, iar unii chiar să colaboreze la ea. O bătălie fusese câştigată. Nu însă şi războiul care în lupta vieţii este continuu.Şi iată că nergahtul şi fuga de rânduielile comuniste, ostile iniţiativei particulare, au rărit rândurile nu doar ale elevilor dar şi ale profesorilor. În preaj-ma anilor 60 şcoala a încetat să existe, chiar sub forma ei de stat, cu ore de predare în armeană. A urmat un deşert educaţional pentru predarea limbii armene care a durat circa 40 de ani. Aşa au apărut nu numai copii care nu cunoşteau limba maternă, dar şi părinţi care nu o cunoşteau. Ba am întâlnit şi un bunic care nu vorbea armeana, dar, din

CAtEDRALA, ŞCOALA, MANUALUL

18

AA

AR R

T

pruncie îşi mai amintea încă o poezie armenească învăţată la grădiniţă, şi pe aceea a ţinut să o înveţe şi nepotul său. Care a recitat-o în prima zi de şcoală. Am fost zguduit, mai ales când mi-au spus că nu cunosc semnificaţia cuvintelor !Străbătând acest deşert, la care ne-am referit, persoane bine intenţionate au încercat să predea doritorilor ore dumini-cale de armeană (Anahid Ga-rabedian, Sarkis Selian, Varu-jan Vosganian). Ei au folosit mai ales manuale de armeană occidentală, excelent editate, la Erevan. Manuale care se trimi-teau, şi se mai trimit, în zecile de ţări unde trăiesc armeni. Toate aceste manuale sunt însă destinate copiilor care vorbesc acasă armeana, iar părinţii lor chiar citesc şi deci pot urmării progresele odraslelor lor la şcoală, şi cu timpul să menţină climatul limbii armene fie şi numai în spaţiul domestic.Dar ce trebuie făcut în cazul în care copiii şi părinţii lor care asemenea bunicului pomenit mai sus, nu cunosc deloc lim-ba maternă ? Manualele de la

Erevan sunt mai greu de fo-losit. După 1989 au fost relu-ate cursurile, dar sub forma lor duminicală cu manualele ce se găseau. Doamna prof. Blănaru şi-a dat seama repede ce lipsea copiilor cursanţi. Un manual care să continue să le explice materia şi în lipsa profesorului. Şi aşa a apărut ideea manualului de limba armeană pentru copii românofoni. Manualul a fost elaborat de D-na Ulnia Maga-nian-Blănaru şi a fost tipărit de Editura Didactică şi Pedagogică a Ministerului Învăţământului. Abia acum copiii vor avea manualul care li se potriveşte cel mai bine. Numai că…Numai că, aşa cum clădirea Catedralei nu este Catedrală fără preot şi credincioşi, cum şcoala nu e şcoală fără elevi şi profesori, aşa şi acest manual nedifuzat cât mai curând, nu-şi va atinge scopul. Este limpede ce e de făcut. Propagarea lui repetată prin presa noastră scrisă şi pe net. Trimiterea la filiale şi la cererile individuale din ţară a numărului cerut de manuale. Ar fi benefic să se repete lansarea şi la Constanţa.

Dacă nu mă înşel iniţial manu-alul trebuia să fie însoţit de un DVD. Nu e prea târziu să elaborăm unul, în care să se vadă cum se trasează literele, cum se pronunţă şi exemple de cuvinte ce le conţin cu pronunţarea lor. Tot acolo mai pot fi incluse cân-tece, poezii, basme citite dar însoţite şi de text etc.Şi nu în ultimul rând, iniţiativa Dl. Varujan Pambuccian, de a introduce învăţământul la distanţă nu trebuie să rămână în mijlocul drumului. Probele au reuşit pe deplin. Să trecem la implementarea lui treptată. Acolo unde nevoia este mai mare. Şcoala Kesimian avea internat unde locuiau în tim-pul anului şcolar zeci de elevi din provincie, din Bârlad, Craiova, Turnu Severin, Piatra Neamţ etc. Cu acest sistem de la distanţă internatul nu mai e necesar.

Iar acum avem şi acest minunat manual.

Şah şi mat!

A.SAHAGHiAN

Încă de când eram o copiliţă, am ştiut că numele meu de familie este cu totul aparte şi aşa am descoperit că particula – IAN defineşte în cel mai simplu şi minunat mod un popor ances-tral, din rândurile căruia fac şi eu parte: armenii.Pretutindeni în lume pot fi lesne recunoscuţi după privi-rea lor pătrunzătoare, scânteind

din adâncul ochilor migdalaţi, mărginiţi de gene lungi.Cu nedisimulată curiozitate, ascultam fascinată dialogurile pe care tatăl meu le purta împreună cu fratele său, într-o limbă necunoscută mie, dar atât de plăcută.Mi-am dorit dintotdeauna să pot cunoaşte şi aprofunda cum se cuvine minunata limbă

Luare de cuvânt la lansarea MANUALULUi DE LiMBA ARMEANă OCCiDENtALă Autor: prof. Ulnia Blănaru Maganian

E D U C A Ţ I E

AA

AR R

T21 - 22 / 2013

armeană cu carcatere unicat, create de Mesrop Maştoţ, iar visul acesta mi-a fost împlinit abia în urmă cu câţiva ani, când prin bunăvoinţa doamnei prof. Ulnia Blănaru Maganian mi s-a îngăduit să particip la cursul de limba armeană occidentală, predat de domnia sa. Încet, dar sigur, am reuşit treptat să învăţ literele alfabetului şi nu vă pot descrie imensa bucurie pe care am resimţit-o când am citit prima propoziţie în limba armeană, şoptind în gând „Am înţeles! În sfârşit, am înţeles!”.Bănuiesc că am fost cea mai „tânără” elevă a doamnei prof. Blănaru, la care am admirat tot-deauna nu doar devotamentul, pasiunea şi dragostea pentru meseria pe care a slujit-o atâţia ani la rând, cât mai ales infinita răbdare cu care domnia sa repeta iar şi iar şi iar aceleaşi cuvinte, aceleaşi noţiuni de gramatică, cu vădita dorinţă de a transmite şi celorlalţi cunoştinţele sale despre limba armeană.Lansarea volumului de faţă, care a văzut lumina tiparu-lui sub egida celui mai înalt for al învăţământului – Mi-nisterul Educaţiei Naţionale – marchează o activitate laborioasă, depusă vreme de mai mulţi ani, cu scopul de a da posibilitate tuturor doritorilor, şi în special elevilor de gimna-ziu şi liceu, să studieze în cele mai mici detalii limba armeană occidentală.Trebuie sublinat faptul că acest volum este primul manual de limbă străină editat într-o alţă ţară. Frumos conceput, volumul de faţă constituie doar partea de început, în care elevii vor deprinde literele alfabetului, ulterior dându-li-se posibili-tatea de a putea citi mici texte, cu exerciţii recapitulative afer-ente. Din menţiunea specială

a doamnei prof. Blănaru, am reţinut că urmează a fi editate alte 2 volume, în care vor fi abordate probleme mult mai ample şi mai complexe ale gra-maticii limbii armene.Ca o încununare a întregu-lui curs, în ultimul volum vor fi incluse pagini din li-teratura armeană clasică şi contemporană, precum şi CD-uri pe care elevii le vor putea utiliza pentru a putea au-dia cheia fiecărei explicaţii a exerciţiilor.Manualul de limba armeană occidentală conceput de doam-na prof. Blănaru este binevenit astăzi, după ani de încercări înheiate cu eşecuri, şi îndemn toţi compatrioţii, mici şi mari, să depună eforturi în studierea limbii strămoşilor noştri.Este datoria de onoare ce revine fiecăruia dintre noi.Totodată, lansez apelul ca toţi conaţionalii să încercăm trep-tat să comunicăm între noi în armeneşte fiindcă altfel limba se pierde şi e păcat.

Poate că nu totdeauna vom pronunţa corect, poate că nu tot-deauna vom înlănţui cuvintele aşa cum trebuie, poate că vom rosti cele mai grozave trăsnăi (stimată doamnă profesoară, mai ţineţi minte când am spus că fac parte din regnul animal ?) dar din greşeli se învaţă.Dacă vrei, POŢI !

Vă mulţumesc, stimată doamnă profesoară Ulnia Blănaru Ma-ganian, că aţi fost îngerul meu bun şi aţi împlinit visul meu de o viaţă, încât acum pot spune cu mândrie:„Im anună Daniela Bezerian e, iev ies hay em. Şnorhagal em, dighin Blănaru, uşadrutian hamar”. (Numele meu este Daniela Bezerian, iar eu sunt armeancă. Vă mulţumesc doamna Blănaru pentru atenţia acordată).

Daniela BEZERiAN

20

AA

AR R

T

Duminică 10 noiembrie s-a oficiat în Catedrala armeană din Bucureşti Sfânta Liturghie cu ocazia Hramului. Liturghia a fost oficiată de PS Episcop Datev Hagopian care i-a avut alături pe Preot Vicar Bogdan

Hramul Catedralei Armene Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Bucureşti

Esraz, preoţii Hetum, Oşakan şi Radu Holca. După slujbă credincioşii, din Bucureşti şi invitaţi din Constanţa, Piteşti, Bacău, Târgu Ocna au servit masa de Hram la un restaurant din Capitală.

Biserica Armeană “ Sfânta Ma-ria” din Iaşi a îmbracat haina sfânta de sărbătoare pe data de 27 octombrie a.c prin organiza-rea hramului bisericesc.Liturghia arhierească a în-ceput la orele 11,00 şi a fost oficiată de către Prea Sfinţia Sa Episcopul Datev Hagopian, împreună cu un sobor de preoţi format din Părintele Bogdan, Părintele Mandalian şi părintele paroh Krikor Holca Radu.La slujba sfântă au partici-pat atât membrii comunitatii armene din Iaşi, dar şi din alte oraşe precum: Brăila, Galaţi, Bucureşti, Suceava, Bacău , Botoşani.

Scopul acestei sărbători este acela de perpetuare a tradiţiilor si valorilor religioase armeneşti, atât în cadrul comunităţii, cât şi în cadrul celorlalte comunităţi din ţară. Armenii din România sunt constituiţi în una din cele mai unite şi puternice comunităţi din ţară, iar sărbătoarea de la Iaşi a adus un moment de bucu-rie sufletească în inima tuturor celor prezenţi, atât prin bogăţia religioasă oferită de slujba sfântă , dar şi prin emoţiile întâl-nirii armenilor din toată ţara într –un loc cu o mare încărcătura spirituală, având în vedere ca Biserica Armeană “ Sfânta Mar-ia” din Iaşi este considerată cel

mai vechi atestat în piatră ( sec XIV) al existenţei oraşului nos-tru. Biserica este construită din piatră şi cărămidă confecţionate manual, iar planul architec-tural este de forma unui trifoi cu două intrări separate, cu suprafaţa exterioară prevăzută cu asize pe orizontal. Intrarea principală este monumentală, fiind încadrată de patru coloane cu capitelurile sculptate, iar cele două turle subţiri din piatră asigurând eleganţă şi zvelteţe întregului edificiu.Putem concluziona faptul că Biserica Armeană din Iaşi este perla arhitecturală a comunităţii armene din Iaşi şi din România, facând cinste şi onoare tuturor membrilor comunităţii care au participat la hram, dar şi generaţiilor viitoare.După slujba religioasă a avut loc o agapă frăţească.

Sărbătoarea Bisericii Armene “ Sfânta Maria “ din iaşi

C R E D I N Ţ Ă

AA

AR R

T21 - 22 / 2013

Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Patriarhul Suprem şi Catolicos al Tuturor Armenilor au fost ales preşedinte (zona Orientului Or-todox), în cadrul Adunarii Con-siliului Mondial al Bisericilor, organizat la Busan (Coreea de Sud) în data de 4 noiembrie. În total sunt 8 preşedinţi aleşi de Adunare reprezentînd toate continentele.În cadrul Consiliului a fost redactată o declaraţie care se referă la comemorarea a 100 de ani a Genocidul din 1915 şi recomandă Bisericilor să marcheze acest moment tragic din istoria poporului armean pe 24 aprilie 2015, totodată să militeze pentru recunoaşterea lui.Conform Constituţiei CMB, rolul preşedinţilor CMB este de a promova ecumenismul şi activitatea CMB , în special în regiunile lor. Preşedinţii sunt, din oficiu, membri ai Comitetu-lui Central.Consiliul Mondial Bisericesc a fost înfiinţat în anul 1948 şi in-clude, în acest moment 340 de biserici din peste 100 de ţări.

Sanctitate Sa Karekin ii a fost ales Preşedinte în noul Consiliu Mondial al Bisericilor

Sanctitatea Sa Karekin II, Patri-arh Suprem şi Catolicos al Tu-turor Armenilor a condamnat în termeni foarte duri recentele atacuri teroriste ce au avut loc la Damasc, lîngă Şcoala Armeană Sfinţii Traducători, şi care au dus la uciderea a doi copii ar-meni şi rănirea altor zeci de persoane. Sanctitatea Sa a cali-ficat această acţiune odioasă, în preajma unui lăcaş de educaţie, ca fiind inacceptabilă, creştinii fiind ţinte în conflictul din Siria.Sanctitatea Sa a transmis condoleanţe familiilor în-doliate şi a subliniat că Sfîntul

Scaun va susţine, în continuare, pe armenii din Siria. Pe 17 no-iembrie un Requiem va fi ofi-ciat în Catedrala Sfânta Maria pentru sufletele celor ucişi şi pentru pace în Siria.Luni 11 noiembrie tiruri de mortiere au lovit un autobuz şcolar în faţa şcolii armene în timp ce copiii se pregăteau să urce pentru a merge acasă.Cei doi copii ucişi erau Hov-hannes Atokhanian, elev în cla-sa I, în vîrstă de 6 ani şi Vanessa Mikho Bedros. În aceeaşi zi un alt obuz a lovit Şcoala Creştină Sfântul Ioan din Damasc.

Biserica Armeană condamnă atacurile împotriva comunităţilor creştine din Siria

La Erevan a fost turnată în bronz o statuie a lui Iisus Hristos , au-tor fiind sculptorul Artush Pa-poian. Este mai înaltă decât sta-tuia “Hristos Răscumpărătorul”, care domină din înălţime oraşul Rio de Janeiro şi a fost ridicată în Siria, la Saidnaya, la 20 de kilometri de Damasc. Statuia “Isus Salvatorul”, botezată “Eu am venit pentru a salva lumea”, are o înălţime de 39 de metri şi a fost amplasată pe vârful mun-telui Cherubs (Heruvimilor), la 2000 de metri deasupra nivelu-lui mării. Sponsorul a fost Yury Gavrilov, stabilit la Londra, preşedinte al Fundaţiei Sfân-tul Pavel şi Sfântul Gheorghe. Statuia e amplasată pe acel munte în incinta mănăstirii or-todoxe a Heruvimilor, un popas tradiţional de la începuturile erei creştine, pe traseul între

Constantinopol şi Ierusalim. La poalele statuii se află un grup statuar de bronz reprezentând pe Adam şi Eva care se roagă.Interesant este că timp de trei zile a fost pace în Siria deoarece pentru a transporta statuia s-a trecut prin zone controlate de către rebeli sau armata siriană. A fost necesar să se ajungă la un acord între cele două părţi pentru a putea transporta toate părţile componente ale statuii pe munte. Astfel timp de trei zile, părţile aflate în conflict nu au tras nici un foc.

a.s.

Un sculptor armean a realizat cea mai mare statuie a lui iisus Hristos

22

AA

AR R

T

La 19 noiembrie, la Viena, a avut loc o întîlnire între preşedinţii Armeniei şi Azerbaidjanului, Serj Sarksian şi Ilham Aliev, în cadrul negocierilor cu privire la chestiunea Karabaghului. În urma întîlnirii, ce s-a desfăşurat sub egida grupului de la Minsk al Organizaţiei pentru Securi-tate şi Cooperare în Europa, cei doi preşedinţi “au convenit să se întîlnească din nou în lunile următoare” (potrivit OSCE). După cum a spus ministrul de externe ucrainean – a cărui ţară asigură preşedinţia OSCE –, întîlnirea Sarksian-Aliev con-tribuie la “întărirea încrederii şi înţelegerii reciproce” şi este o “garanţie pentru pace, stabili-tate şi noi posibilităţi de coope-rare regională”. Într-un comu-nicat al Înaltului Reprezentant pentru Afaceri externe al Uni-unii Europene se spune – după încurajările de rigoare – că u-niunea este “gata să se angajeze la noi eforturi spre o reglemen-tare politică a conflictului din Karabagh şi să contribuie mai

mult la eforturile de con-

solidare a păcii, sprijinind şi în deplină complementaritate cu Grupul de la Minsk al OSCE”. La rîndul său, Departamnentul de Stat american i-a felicitat pe preşedinţii armean şi azer pentru acest “prim pas” şi i-a îndemnat să “lucreze activ asu-pra unei reglementări paşnice a conflictului”, în timp ce pen-tru preşedintele Barack Obama această ultimă întîlnire la nivel înalt Sarksian-Aliev, precum şi intenţia declarată a celor doi de a se întîlni din nou în viitorul apropiat, este nici mai mult nici mai puţin decît o “şansă istorică” pentru soluţionarea conflictului din Karabagh.

Nu ştim cît de “istoric” este su-mmit-ul vienez, dar surprinzător este cu siguranţă: acesta vine după o întrerupere cvasi-totală de aproape doi ani a negocierilor armeano-azere, timp în care doar tripla copreşedinţie ruso-franco-americană a Grupului de la Minsk a încercat să nu lase să se stingă cu totul “procesul de pace”, mai ales prin declaraţii

comune ale preşedinţilor Ru-siei, Franţei şi Statele Unite semnate de cei trei cu toate ocaziile oferite de reuniunile internaţionale de felul G8, G20 sau OSCE, prin care le reamin-teau liderilor de la Erevan şi Baku despre principiile de bază ale “reglementării paşnice” a conflictului din Karabagh. Este surprinzător şi în măsura în care nu este doar o întîlnire formală, în care s-au făcut doar declaraţii de bune intenţii, ci o întîlnire de lucru, concretă, în care a avut loc un tête-à-tête în-tre Sarksian şi Aliev, urmat de o “sesiune de lucru” în prezenţa miniştrilor de externe Eduard Nalbandian şi Elmar Mamma-diarov, a copreşedinţilor rus, francez şi american ai Grupu-lui de la Minsk, Igor Popov, Jacques Fore şi James Warlick. Nici un detaliu nu a transpirat către presă, nici din comuni-catul oficial al OSCE şi nici din alte surse nu se ştie nimic concret despre discuţiile care, în afara fotografiei oficiale de grup, s-au desfăşurat cu uşile închise. Însă un lucru este clar: Grupul de la Minsk s-a reac-tivat, iar copreşedinţii aces-tuia au din nou interlocutori şi motive să facă turnee în re-giune. Chiar dacă nimeni nu se aşteaptă la ceva spectaculos, în culisele diplomatice totuşi ceva se întîmplă.Summit-ul armeano-azer de la Viena are loc într-un moment în care nimeni nu se mai gîndea că aşa ceva este posibil. Începută în aprilie 1999 de preşedinţii de atunci ai Armeniei şi Azerbaid-janului, Robert Kocearian şi Haidar Aliev, practica întîlnir-

KARABAGH: RELUAREA NEGOCiERiLOR… DE PACE?

COMENTARIU

AA

AR R

T21 - 22 / 2013

ilor directe la vîrf armeano-azere a fost aproape uitată. Nu numai pentru că ultima întîlnire între preşedinţii Sarksian şi Aliev a avut loc la 23 ianuarie 2012 (la Soci), ci pentru că procesul de pace părea mort cu mult înainte de acea dată. După războiul ruso-gruzin din 2008 – provocat de atacul Gruziei asupra Osetiei de Sud pe care Azerbaidjanul l-a salutat cu speranţa unui precedent pe care să-l urmeze –, medierea OSCE s-a blocat aproape cu totul, cedînd locul iniţiativei Moscovei care a or-ganizat cîteva reuniuni tripar-tite Medvedev-Sarksian-Aliev (ultima fiind cea de la Soci). Şi înainte de acestea mai fuseseră iniţiative sub auspiciile OSCE, prin care fie Washingtonul, fie Parisul au încercat spargerea gheţii. În aprilie 2001, în tim-pul administraţiei Bush, nego-cierile intense, purtate pe par-cursul cîtorva zile, între Robert Kocearian şi Haidar Aliev la Key West – precedate de alte două întîlniri la Paris, în acelaşi an, mijlocite de preşedintele Chirac –, au marcat apogeul medierii internaţionale în ches-tiunea Karabaghului. Atunci chiar părea că orice este posibil. Apoi, summit-ul Kocearian-Al-iev (fiul) din februarie 2006 de la Ramboiullet – mijlocit de acelaşi Jacques Chirac –, a fost şi el precedat de un optimism ce astăzi ar părea exagerat. Însă, spre deosebire de iniţiativele precedente, în care mediatorii chiar sperau să urnească lucru-rile, după 2008 singurul scop afişat al reuniunilor mediate sau convocate – se poate spune şi aşa, mai ales despre prima întîlnire trilaterală Medvedev-Sarksian-Aliev de la castelul Main Dorf de lîngă Moscova din 2 noiembrie 2008 – de Rusia nu şi-au propus avansa-

rea negocierilor către o soluţie definitivă, ci au avut un scop mult mai modest: descuraja-rea reizbucnirii războiului, prin angajamente publice de nere-curgere la forţă luate în cadrul declaraţiilor comune semnate de cei trei. În paralel cu jocurile diplomatice, situaţia pe teren a fost cum nu se poate mai proastă în ultimii ani. Din 2008 încoace, incidentele de-a lungul liniei de contact s-au înmulţit şi agravat, soldîndu-se cu zeci de morţi. Azerbaidjanul nu numai că nu a putut fi convins de me-diatori să-şi retragă lunetiştii de pe linia de contact – lucru pe care Armenia s-a arătat mereu gata să-l facă –, ci chiar a extins “războiul lunetiştilor” (ghil-imelele încadrează o sintagmă ce a intrat deja în nomenclatura diplomatică şi militară a conflic-tuuli armeano-azer) de-a lungul întregii frontiere cu Armenia, luînd fără ezitare în bătaia ar-mei pînă şi pe civilii din satele armeneşti de la graniţa de nord-est ţării.În plus, retorica belicoasă şi de ură la adresa armenilor la care recurge conducerea de la Baku nu s-a diminuat cîtuşi de puţin, ba dimpotrivă: pe lîngă promi-siunea, de sute de ori repetată, cum că niciodată Karabaghul nu va fi independent, preşedintele Aliev a ridicat pretenţii teritori-ale şi asupra Armeniei de astăzi, susţinînd o teză mai veche a ve-cinilor noştri de la est, potrivit căreia hanatul Erevanului a fost teritoriu azer, iar Erevanul le-a fost oferit armenilor în 1918. “A fost o mare greşeală”, spune Ilham Aliev. Dacă amintim şi glorificarea, la scară naţională

în Azerbaidjan, a crimei jos-nice a lui Ramil Safarov (cazul uciderii, în somn, a ofiţerului armean Gurghen Markarian, în 2004, la Budapesta, de către co-legul său de cursuri azer), avem un tablou grăitor asupra am-plorii alimentării urii la adresa armenilor în societatea azeră. Nu e greu de bănuit că ase-menea retorică şi propagandă fac negocierile aproape im-posibile: cîte concesii pot face negociatorii armeni şi cîtă “dependenţă” poate accepta Ka-rabaghul faţă de un Azerbaidjan unde uciderea unui armean este considerată virtute?Reluarea negocierilor armeano-azere se face astăzi într-un con-text sensibil diferit faţă de cel de acum cîţiva ani. Dacă acum cîţiva ani se mai putea vorbi de-spre eventuale concesii negoci-ate de ambele părţi, în ultimii doi ani atît Armenia, cît mai ales A-zerbaidjanul s-au remarcat prin frenezia pregătirilor de război. De doi ani încoace nimeni nu mai vorbeşte despre negocieri, ci doar despre cît de înarmată, pregătită şi motivată este ar-mata proprie şi cît de scump va plăti adversarul o eventuală reizbucnire a ostilităţilor. Cursa ameţitoare a înarmărilor în care Azerbaidjanul s-a lansat profi-tînd de veniturile uriaşe obţinute din exportul hidrocarburilor a schimbat raportul de forţe în re-giune şi, mai ales, tipul relaţiilor armeano-ruse. Este ştiut faptul că Armenia a menţinut ani la rînd echilibrul militar cu A-zerbaidjanul graţie apartenenţei sale la Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă şi relaţiei sale directe cu Moscova, ceea

24

AA

AR R

T

ce s-a concretizat prin transfer-uri de armament din arsenalul armatei ruse către cea armeană. Însă accelerarea fără precedent a achiziţiilor de armament de către Azerbaidjan – al cărui buget militar a depăşit deja de cîţiva ani întregul buget de stat al Armeniei – a făcut ca “firimi-turile” de armament – în mare parte învechit – primite de la ruşi să nu mai fie suficiente pentru păstrearea echilibrului şi a forţat Erevanul să recurgă la o şi mai mare integrare militară, dar şi economică cu Rusia. Spre şansa armenilor, în vir-tutea veleităţilor sale de mare putere, Rusia este interesată de extinderea prezenţei sale mili-tare în Armenia şi s-a angajat formal să se implice în asigura-rea securităţii acesteia. Pe de o parte Rusia vinde armament sofisticat Azerbaidjanului pe miliarde de dolari – baterii de rachete antiaeriene S300, zeci de elicoptere Mi-35, aproape o sută de tancuri T-90, zeci de sisteme de artilerie autopropul-sate Msta-S, baterii de rachete Smerch, Buratino etc. –, pe de altă parte încheie acorduri de cooperare militară cu Armenia privind transferul de armament modern, întreţinerea şi modern-izarea celui existent şi acordă Armeniei dreptul de a avea ac-ces la armamentul rusesc nou la preţuri interne, de fabrică, fără intermediari, rezervate doar armatei ruse. S-ar putea spune că Moscova face un joc dublu ce vine împotriva intereselor armeneşti, livrînd armament sofisticat Azerbaidjanului. Dar să nu ne amăgim: Azerbaid-janul şi-ar putea procura arma-mentul şi din alte surse, chiar şi ocolite, iar faptul că Rusia face bani buni din vînzarea de arme azerilor are, în primul rînd, o motivaţie mercantilă. Practic,

în afară de sistemele de rachete antiaeriene S-300, Azerbaid-janul s-ar fi putut înzestra cu ar-mament echivalent chiar şi din alte surse. De altfel, Ucraina şi Bielorusia sînt, de ani buni, principali furnizori de arma-ment ai Azerbaidjanului, iar Turcia le calcă deja pe urme. Altfel spus, supraînarmarea Azerbaidjanului este ceva ine-vitabil şi trebuie privită ca o fa-talitate ce nu poate fi nicidecum oprită, ci doar contrabalansată. Iar graţie relaţiei speciale cu Rusia, Armenia a fost şi se pare că va fi în continuare în măsură să menţină un echilibru de forţe destul de confortabil. Însă spri-jinul militar rusesc are un preţ politic: pe fondul aversiunii antioccidentale ce cunoaşte un nou puseu în timpul celui de al treilea mandat prezidenţial al lui Vladimir Putin, Armenia trebuie să se alinieze Rusiei şi să menţină distanţa faţă de Oc-cident. Lucru pe care a trebuit să-l facă şi l-a făcut odată cu anunţul preşedintelui Serj Sarksian făcut la Moscova la 3 septembrie 2013, după o întîl-nire cu Putin, cum că Armenia va adera la Uniunea Vamală dintre Rusia, Bielorusia şi Ka-zahstan şi va participa la for-marea Uniunii Euroasiatice, proiect ambiţios susţinut de Vladimir Putin şi care trebuie să prindă contur pînă în 2015, după modelul Uniunii Euro-pene. Uniune Europeană care, în lumina cotiturii produse ca urmare a anunţului neaşteptat al lui Sarksian din 3 septem-brie, s-a arătat dezamăgită de decizia preşedintelui armean – întrucît astfel Armenia, după încheierea cu succes a tuturor capitolelor de negociere în ve-derea încheierea Acordului de Asocieie cu UE la summit-ul Parteneriatului Estic de la Viln-

ius din 28-29 noiembrie, practic renunţă la apropierea politică şi economică de Europa –, dar se arată destul de înţelegătoare şi acuză Moscova de exercitarea unor presiuni fără precedent, la limita şantajului, asupra E-revanului. Dar Armenia nu avea de ales: între acorduri comer-ciale preferenţiale cu Europa şi securitatea oferită de umbrela militară rusă balanţa este foarte dezechilibrată. Ba mai mult, acceptarea orbitei ruseşti îi aduce Armeniei şi avantaje eco-nomice palpabile şi imediate: dincolo de multe alte “detalii” deloc neglijabile privind între-prinderile mixte în domeniul întreţinerii armamentului ar-matei sale, Armenia obţine o scădere sensibilă a preţului gazului rusesc – ce în aprilie crescuse cu circa jumătate –, prin eliminarea taxelor vamale. Un cîştig datorat aderării la Uniunea Vamală, astfel încît – după cum spune ministrul armean al energiei şi resurselor naturale – preţul gazului impor-tat de Armenia va avea acelaşi preţ cu cel intern din Rusia, plus costurile de transport.Aşadar, din tabloul încrengăturii de relaţii regionale, reţinem mecanismul care priveşte Ar-menia: cu cît puterea militară a Azerbaidjanului creşte, cu atît creşte şi integrarea militară şi economică armeano-rusă. Nimic rău în asta. Rău, ba chiar catastrofal, ar fi fost ca Mosco-va să-şi piardă reflexele de mare putere şi să abandoneze cu totul Armenia. Încă din 1993 Turcia îşi făcea planuri de invadare a Armeniei în eventualitatea retragerii pe atunci simboli-cei prezenţe ruseşti de la baza militară nr. 102 de la Ghium-ri. În lumea din ce în ce mai globalizată şi interdependentă în care trăim independenţa

AA

AR R

T21 - 22 / 2013

COMENTARIUtotală şi autosuficienţa nu ţin de pragmatism şi realism, ci de orgoliu. Mai ales în cazul Armeniei, care îşi datorează existenţa post-sovietică tocmai globalizării. Lăsată singură faţă în faţă cu tandemul turco-azer, şansele de supravieţuire ale Ar-meniei ar fi egale cu zero. Poate că recenta reluare a negocierilor armeano-azere se datorează tocmai acestei ecuaţii: alinierea politică şi integrarea economi-co-militară a Armeniei în sfera rusă este determinată şi di-rect proporţională cu creşterea capacităţii militare a Azerbai-djanului. Probabil că Ilham Aliev şi-a dat seama că pînă şi acum, cînd puterea militară a Azerbaidjanului a atins un nivel fără precedent, afilierea din ce în ce mai accentuată a Armeniei la complexul militar rusesc re-duce din dezechilibrul de forţe dintre cele două ţări într-atît, încît doar cei mai optimişti sau visători din Azerbaidjan pot fi convinşi de victorie în cazul atacării Karabaghului. Altfel de ce ar accepta Aliev să mai dis-cute cu Sarksian, după ce în ul-timii doi ani retorica belicoasă a Azerbaidjanului, în paralel cu masiva sa înarmare, a rispit orice iluzie a unei păci nego-ciate, iar războiul s-a conturat tot mai mult nu ca o probabili-tate, ci ca o iminenţă? Aflat la începutul celui de al treilea mandat prezidenţial (după ce a eliminat limitarea numărului de mandate la cel mult două, deschizîndu-şi astfel calea spre dictatură perpetuă), Ilham Aliev vrea, cu siguranţă, să rămînă în cărţile de istorie ale ţării sale. Şi nu numai prin dictatură, nu numai prin limitarea libertăţilor individuale şi colective, nu nu-mai prin înăbuşirea libertăţii de exprimare şi reprimarea presei libere, nu numai prin glorifi-

carea crimelor împotriva ar-menilor, ci şi prin recucerirea Karabaghului. Nu trebuie să ne îndoim de faptul că Aliev nu va ezita să atace Karabaghul şi Armenia în secunda următoare clipei cînd va ajunge întru-totul convins de victorie. Însă, după toate aparenţele, în viitorul apropiat acest lucru nu se va întîmpla. Însă Ilham Aliev şi-a asigurat o largă marjă de timp – avînd la dispoziţie atîtea man-date prezidenţiale cîte doreşte şi poate duce –, şi speră că Arme-nia va pierde, în cele din urmă, cursa militară la care o forţează Azerbaidjanul. Aliev a spus nu o dată că sufocarea economică şi hemoragia demografică a Armeniei lucrează în folosul Azerbaidjanului, iar recupera-rea Karabaghului este doar o chestiune de timp şi devine din ce în ce mai iminentă odată cu trecerea anilor.Linia de nord a frontului din Karabagh trece peste muntele Mrav, la peste 3.000 de metri altitudine.Pînă atunci, însă, e timp şi de o negociere. „Mi-e greu să vorbesc despre un progres, dar, după încheierea întîlnirii, cînd am fost întrebat cum o apreciez, am răspuns scurt că o consider normală. Într-adevăr, o consider normală. Normală în sensul că, de fapt, această întîlnire înseamnă după toate probabilităţile o nouă etapă şi un nou început al negocierilor. De aproape doi ani nu am avut întîlniri, ceea ce înseamnă că negocierile la nivel înalt erau întrerupte. Am văzut la preşedintele Azerbaidjanului dorinţa soluţionării problemei,

dar acest lucru nu este suficient. Aceeaşi dorinţă o avem şi noi. Personal doresc ca problema să fie soluţionată în cît mai scurt timp, dar întreaga chestiune se află în condiţiile în care atît preşedintele Azerbaidjanului, cît şi eu dorim să rezolvăm proble-ma. Dar, repet, apreciez pozitiv întîlnirea. I-am însărcinat deja pe miniştrii de externe ca, pe baza noilor noastre instrucţiuni, la începutul lunii decembrie să înceapă o nouă etapă de nego-ciere. În decembrie vor vizita regiunea copreşedinţii [rus, francez şi american ai Grupu-lui de la Minsk al OSCE] şi, probabil, înţelegerea pe care am avut-o cu preşedintele Az-erbaidjanului de a ne întîlni curînd va deveni realitate în vir-tutea rezultatelor acestor întîln-iri [dintre miniştrii de externe şi cele cu mediatori]”, spune preşedintele Serj Sarksian la două zile după summit-ul vi-enez. Cu alte cuvinte, cu toţii ar vrea soluţionarea conflictului, dar toată lumea se mulţumeşte şi cu tragerea de timp. Timp în care cursa înarmărilor continuă din ce în ce mai vertiginoasă. Probabil următorul moment critic va fi spre finalul mandatu-lui prezidenţial al lui Ilham Al-iev, dar numai în ipoteza îndo-ielii sale cu privire la obţinerea facilă a celui de-al patrulea mandat. Aşadar, avem în faţă cel puţin încă 3-4 ani de pace. Să fim optimişti, dar nu naivi.

Vartan MARTAIAN

26

AA

AR R

T

Grădini “agăţate”, fântâni fru-moase… cam aşa îşi imagina Complexul Cascade arhitec-tul Alexandr Tamanian. Un loc unde astăzi se află Centrul de Artă Cafesjian. El dorea să lege partea de Nord cu cen-trul oraşului, însă acest lucru nu s-a realizat până în anii 70, visul său devenind realitate datorită arhitectului Jim Toro-sian (Complexul Cascade s-a deschis în anii 80, dar lucrările au încetat în 1988 din cauza cu-tremurului din Armenia iar în 1991, în urma destrămării U-niunii Sovietice, Gerard L. Ca-fesjian, colaborând cu Primăria şi Guvernul Republicii Ar-meniei, iniţiază Centrul de Artă Cafesjian, inaugurat în 2009). De curînd Complexul Cascade a fost restaurat.

Vă prezentăm un interviu în ex-clusivitate pentru “Ararat” cu directorul executiv al Centru-lui, Vahagn Marabian.

Autor: Domnule Marabian, care este misiunea Centrului de Artă Cafesjian (CCA)?

Vahagn: Misiunea CCA-ului, care este deschis din noiem-brie, 2009, constă în prezen-tarea artei moderne în Armenia şi prezentarea culturii armene lumii întregi. Expoziţiile CCA-ului prezintă, în general, colecţia bogată a domnului Cafesjian, fondatorul cen-trului. Colecţia lui constă în multe şi diverse exponate de artă, sticlărie artistică în care regăsim lucrările cunoscuţilor sculptori cehi, Stanislav Liben-ský şi Jaroslava Brychtová, care au revoluţionat folosirea

sticlei, transformând-o într-o nouă expresie artistică. Dar expoziţiile prezintă, de aseme-nea, alte lucrări de diverşi autori talentaţi, printre ei şi armeni.

Autor: Şi se justifică?

Vahagn: Sigur. Dovada succesu-lui nostru sunt expoziţiile noas-tre numeroase. Colaborăm, de asemenea, cu expoziţiile locale armeneşti. În afară de aceasta, CCA-ul oferă oportunităţi pentru întâlniri de afaceri, conferinţe, prezentări şi organizări de evenimente unice.

Autor: La cât estimaţi numărul vizitatorilor în ultima vreme?

Vahagn: La cel puţin 1 milion/an. În fiecare an ne vizitează mulţi turişti, mai ales vara. Iar numărul lor este în creştere

Centrul de Artă Cafesjian din Erevan

AA

AR R

T21 - 22 / 2013

C U L T U R ĂAutor: Câte expoziţii, săli aveţi?

Vahagn: În total sunt nouă. Pri-ma prezintă lucrări de sticlă şi este o galerie cu caracter tem-porar, adică după aproximativ un an lucrările prezentate sunt depozitate şi apoi prezentăm o nouă expoziţie. Intrarea este liberă. Următoarea este maga-zinul-muzeu, unde se prezintă şi se vînd lucrări. A treia expoziţie este dedicată picturii murale, lui Grigor Khanjian, care a pictat diferite momente din istoria ar-menilor. Câteva săli sunt rezer-vate pentru întâlnirile intergu-ventamentale (de exemplu, aici a avut loc summit-ul de Securi-tate colectivă, etc.). După aceea urmează alte expoziţii. Toate sunt importante şi sunt deschise tuturor în fiecare zi, în afară de luni. “Fundaţia Familiei Ca-fesjian” a făcut investiţii mari nu numai aici, ci şi în Muzeul Genocidului armean, precum şi în alte programe.

Autor: Organizaţi, de aseme-nea, prezentări de filme. Pentru vizionare trebuie să plătim?

Vahagn: Nu, se plăteşte doar pentru concertele de muzică, care se organizează în fiecare miercuri. Se organizează şi pro-grame educaţionale atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, şi nu există limită de vârstă. Pro-gramele fac referire la marii artiştii din galeria naţională şi internaţională. Am avut, de e-xemplu, o prezentare a marelui actor Sos Sargsian. Încercăm aceste întîlniri să le sincronizăm cu prezentările noastre.

Autor: Cum a fost activitatea CCA-ului în anii 2011-2013?

Vahagn: Am fost foarte activi. Am realizat multe programe, prezentări şi alte evenimente importante, care prin diver-sitatea lor au depăşit cu mult activităţile din anii anteriori lui 2011.

Autor: Ce dificultăţi aţi întâm-pinat în munca de fiecare zi?

Vahagn: Este o muncă ex-trem de interesantă, plăcută şi cu multe satisfacţii dar care cere mult efort. Dar când vezi reuşitele, rezultatul pozitiv, te bucuri şi uiţi de oboseală.

Autor: Fiecare muncă îşi are di-ficultatea ei. Totuşi, ce planuri aveţi pentru anul 2014?

Vahagn: În ultimele două săptămâni am avut două expoziţii mari: una se numeşte “Minunile naturii”, şi prezintă minerale naturale, pietre semipreţioase, cealaltă a fost expoziţia inedită a artistu-lui Doug Argue din S.U.A.. Acestea sunt deschise până la

sfârşitul anului 2013 iar pentru 2014 avem pregătite multe alte surprize, despre care nu doresc să vorbim acum…

Elena CiOBANyAN

28

AA

AR R

T

Supunem cititorilor noştri un volum într-adevăr remarcabil care a văzut de curând tiparul la editura Uniunii Armenilor din România, Ararat. Ne referim aici la cartea renumitului arhi-tect dr. Arşavir Toramanian Arhitectura Medievală a Ar-meniei şi a Ţărilor Balcanice. Cititorilor noştri trecuţi de pri-ma tinereţe numele dr. Torama-nian nu le este necunoscut aşa cum nu este un necunoscut nici în mediile academice. Arhitect, doctor în arhitectură, istoric, autor a nenumărate articole şi lucrări ştiinţifice, Arşavir Toramanian este totuşi un ro-manahay get beget. Născut la Bucureşti în 1927 a avut o viaţă demnă de un roman. Nu insistăm prea mult, dar nu putem totuşi să nu menţionăm că soarta sa nu a urmat un curs deloc liniştit. Repatriat în Ar-menia în 1948, apoi repartizat în Siberia ca atâţia alţi armeni îşi dedică totuşi viaţa studiilor de arhitectură. Cu un doctorat la Leningrad îşi profesează ul-terior vocaţia la Chişinău, unde îşi dedică timpul comunităţii armene. Revine în Armenia unde până la sfârşitul zilelor îşi continuă activitatea didactică. Scrie cărţi de specialitate, proiectează edificii în Erevan şi pregăteşte noi generaţii de arhitecţi. S-a stins din viaţă în 2009 la Erevan. Însă ceea ce A. Toramanian a lăsat în urmă reprezintă un adevărat patrimo-niu cultural.Aici se încadrează şi volu-

mul de faţă Arhitectura

Medievală a Armeniei şi a Ţărilor Balcanice. Este o lu-crare greoaie pentru un profan sau pentru cei ce nu posedă minime cunoştinţe de istoria artei. Scrisă într-un stil sec, dar extrem de profesional, volu-mul se adresează în primul rând specialişţilor şi istoricilor interesaţi. Citind acest volum, arhitecţii pot avea revelaţii nebănuite descoperind cum arhitectura armeană milenară a influenţat întregul univers religi-os în Balcanii acelei perioade. Istorii îşi vor avea şi ei „premi-ul” lor descoperind că în „dark age”, în vremuri de restrişte ale Evului Mediu, armenii au influenţat culturi, civilizaţii din Balcani şi nu numai. Pentru pro-fani cartea va produce uimire mai ales la capitolul referitor la Ţările Române. Cu o analiză sistematică, ştiinţifică, autorul demonstrează şi subliniază fără tăgadă aportul şi influenţa ar-menilor asupra lăcaşurilor de cult din Muntenia şi Moldova.Ar trebui să descoperiţi singuri această carte tocmai pentru a conştientiza (şi a ne mândri de ce nu?) cu ceea ce strămoşii noştri au creat. Sunt sigur că ei au facut-o nu atât pentru obţinerea de bunuri materiale sau din evlavie, cât mai mult (ca oricare armean dintre noi) din dorinţa de a lăsa ceva în urmă şi a fi pomenit de către urmaşi.Se cuvine să menţionăm că tra-ducerea îi aparţine Iuliei Antoni-an care a depus un efort susţinut cu un rezultat lăudabil. Filolog

de formaţie, Iulia Anto-nian a reuşit prin această traducere din limba rusă să păstreze lim-bajul de spe-cialitate al arhitecturii în-dulcind cumva volumul în aşa fel încât este într-adevăr o plăcere să-l citim în lim-ba română chiar şi fără să fim specialişti. De asemenea un specialist în domeniu, dl. Ed-vard Jeamgocian, romanahay din SUA şi-a prezentat apor-tul la acest volum. Dl. Edvard Jeamgocian de altfel nu mai are nevoie de nicio prezentare şi chiar autorul îl menţionează printre alţii în dedicaţia volu-mului spunând că Eduard Jeamgocian se numără printre cei fără de a căror contribuţie apariţia acestei lucrări nu ar fi fost posibilă.Aveam nevoie de acest volum nu atât pentru noi, armenii interesaţi mai mult de drame personale şi khorovaţ si dansuri armenesti, cât pentru a demon-stra specialiştilor, istoricilor de artă etc. că o bună parte din pa-trimoniul cultural european ni se datorează.

Eduard ANtONiAN

„ARHitECtURA MEDiEVALă A ARMENiEi Şi A ŢăRiLOR BALCANiCE”

– încă o contribuţie armenească la patrimoniul cultural

AA

AR R

T21 - 22 / 2013

C U L T U R Ă

În calitate de membru al fran-cofoniei, Armenia a participat la cea de a 20-a ediţie a tîrgu-lui internaţional de carte “Gau-deamus” de la Bucureşti. În cadrul grupului ţărilor franco-fone (GADIF), Ambasada Re-publicii Armenia în România a prezentat în pavilionul franco-foniei, într-o secţiune specială, cîteva zeci de titluri în limba franceză, sub titlul “Arménie et Arméniens francophones”.Deschiderea festivă a pavi-lionului francofoniei la Sa-lonul internaţional al cărţii de la Bucureşti a avut loc la 20 noiembrie anul curent, cu par-ticiparea ambasadorilor ţărilor francofone şi a reprezentanţilor instituţiilor regionale ale fran-cofoniei. În seria manifestărilor ce au avut loc pînă duminică 24 noiembrie au fost progra-mate mese rotunde, prelegeri, discuţii radiofonice şi întîlniri cu scriitori de limbă franceză din diverse ţări.

În secţiunea armeană au fost prezentate studii despre Arme-nia contemporană, despre isto-ria armenilor, despre străvechea civilizaţie şi cultură armeană, lucrări de beletristică, albume despre pictori armeni de marcă, cataloage ale marilor expoziţii, periodice, traduceri în franceză ale autorilor armeni şi lucrări ale scriitorilor armeni de limbă franceză, toate acestea publicate în Armenia, Franţa şi Canada.Ministrul educaţiei, Remus Pricopie, a vizitat pavilionul francofoniei unde, în cadrul discuţiei avute cu ambasadorul Armeniei, Hamlet Gasparian, s-

ARMENiA FRANCOFONă LA SALONUL iNtERNAŢiONAL AL CăRŢii DE LA BUCUREŞti

a arătat satisfăcut de cooperarea româno-armeană în domeniul învăţămîntului.La tîrgul de carte “Gaudeamus” a participat cu stand propriu şi editura “Ararat” a Uniunii Armenilor din România, care a oferit publicului românesc nu-meroase titluri de carte.Să amintim că Armenia este membru plin al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei – OIF, ce reuneşte 57 de ţări membre şi 20 cu statut de ob-servator de pe aproape toate continentele –, în cadrul căreia se remarcă prin activitatea depusă.

30

Compania de telefonie mobilă VIVACELL MTS din Arme-nia a lansat un nou proiect cu scopul extinderii legăturilor armeano-române.

Din acest moment utilizatorii reţelei VIVACELL MTS pot suna din Armenia pe numerele fixe româneşti cu tariful de 15 drami / minut (aproximativ 12 bani) în loc de 344 drami / minut (aproximativ 3 lei). Tari-ful este valabil prin opţiunea Distant Call, iar pentru a putea beneficia de acesta, înainte de a suna pe un număr românesc, trebuie format 77.

Iniţiativa acestui proiect de co-laborare îi aparţine Asociaţiei de Comerţ şi Industrie Armeano-Română (ACIAR) din Arme-nia.

Apeluri telefonice ieftine din Armenia pentru abonaţii ViVACELL

Meciul pentru Titlul Mondial la Şah s-a încheiat cu două runde înainte de final întrucât norve-gianul Magnus Carlsen avea trei puncte avans în faţa indianului Viswanathan Anand, campionul en-titre. După cum ştim, deşi Armenia este o forţă a şahului mondial, ea nu a fost prezentă în ultimul act al competiţiei pentru titlul suprem. Şi totuşi Armenia a fost la Chennai (In-dia), locul unde s-a disputat tit-lul mondial prin domnul Ashot Vardapetyan care a fost desem-nat arbitrul finalei.Ashot Vardapetyan este un nume cunoscut în lumea şahului fiind vicepreşedinte al Federaţiei de şah din Armenia şi membru al conducerii FIDE (Federaţia Internaţională de Şah). Ashot Vardapetyan s-a

născut în 1955, locuieşte la Erevan şi este arbitru internaţional din anul 1993. A practicat şahul de performanţă de mic copil la îndemnul tatălui său şi a ajuns să obţină titlul de candi-dat de maestru în fosta URSS. În paralel a fost atras de arbitraj, poate şi sub influenţa lui Mkr-tich Kuloghlyan un ar-bitru cu experienţă din acele vremuri. Astfel că în 1974 devine arbitru de şah. A continuat să joace şah în concursuri dar din 1984 a pus stop activităţii de şahist de performanţă consacrân-

du-se activităţii de arbitraj. Este un intelectual de marcă fiind calificat ca economist, inginer şi sociolog. A arbitrat nume-roase turnee de şah printre care şi finala de anul trecut a Cam-pionatului Mondial de Şah. Are şi un hobby ciudat pentru un şahist, joacă table. De altfel a ajuns şi campion al Armeniei la table.Îi dorim domnului Ashot Var-dapetyan o activitate cât mai lungă şi rodnică în arbitraj şi de ce nu să arbitreze şi în România o finală de campionat mondial.

Gabriel Antonie LAZAROViCi

Armeanul din Finala Campionatului Mondial de Şah 2013 !

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL (Constanţa). Tiberiu COSOVAN (Suceava)

Vera RITI ( Cluj)

Corespondenţi din străinătate :Elena CHOBANYAN

(Erevan)Edvard JEAMGOCIAN

(New York),Anton Lanis ŞAHAZIZIAN

(Toronto),Giuseppe MUNARINI

(Padova)Cristina POPA

(Karabagh)Sergiu SELIAN

(Australia)Tehnoredactare :

Ovidiu PANIGHIANŢPagină web :

www.araratonline.come-mail :

redactia@araratonline.comAdresa redacţiei:

Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

I.S.S.N.1220-9678Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T21 - 22 / 2013

REDACŢIA ARARATLANSARE DE CARtE semnată de Sevag Hairabetian

La librăria ‘Mihail Sadoveanu’ din Bucureşti a avut loc, luni 28 octombrie, lansarea cărţii “Bir-oul II român şi SSI în acţiune – Ultima Misiune” de Sevag Hagop Hairabetian (Editura Neverland).Publicul prezent la lansare a putut afla cîteva amănunte de-spre acest ultim volum, semnat de Sevag Hairabedian, conside-rat o „poveste cu iz poliţist”, ce prezintă „realitatea eveni-mentelor şi a frământărilor po-litice dramatice din ţara noastră între anii 1939 –1944 şi a per-sonajelor istorice care au ju-cat un rol în acele vremuri de cumpănă cum ar fi Mareşalul Ion Antonescu, primul minis-tru Armand Călinescu, şefii S.S.I. Mihail Moruzov, Eugen Cristescu şi alţii, în paralel cu firul ficţiunii care îmbină de fapt elemente din activitatea de atunci ale serviciilor noastre de contraspionaj”. Am citat din prefaţa cărţii semnată de prof. Dr. Cristian Troncotă care a participat şi la lansare. Au mai vorbit col.(R) Filip Teodorescu, Marian Bârgău, director al Edi-turii Pro Universitaria/Never-land, Mihai Stepan Cazazian, scriitorul Carol Roman şi Octa-vian Ursulescu. La sfîrşit a vor-bit autorul care a mulţumit edi-turii Neverland şi celor prezenţi la lansarea cărţii.

Stimaţi compatrioţi şi simpatizanţi,

Pe 28 noiembrie a.c., a avut loc la Los Angeles Telemaratonul (teledonul) anual, ediţia 2013, a Fundaţiei Ar-menia; telemaratonul s-a transmis prin satelit în toată lumea. Durata telemaratonului a fost de 12 ore, de la ora 18.00 până la ora 6.00 ora României.

Donaţiile pentru acest Telemaraton pot fi făcute şi în duminicile următoare, la sediile parohiilor noastre, per-soanelor desemnate, după slujbă sau la sediul central şi la filialele din ţară ale Uniunii Armenilor din Româ-nia.

Dragi compatrioţi şi simpatizanţi,

Menţionăm că fondurile donate anul acesta se vor dirija către proiectul autostrăzii Vardenis-Mardakert pre-cum şi către construirea bazinului acoperit de înot care se va construi pentru copiii handicapaţi mental şi fizic ai centrului medical din orasul Gyumri ; vă îndemnăm să participaţi cu donaţii, după puterile fiecăruia, astfel încât să contribuim cu toate forţele la realizarea programului de dezvoltare al Republicii Armenia.

Considerăm că dezvoltarea şi înflorirea Armeniei şi a Karabagh-ului sunt o prioritate, de larg interes pentru toţi armenii din lume şi ne exprimăm speranţa că apelul nostru va avea un ecou puternic şi în rândul conaţionalilor din România, lucru care se va reflecta prin donaţiilor dvs.

Reprezentanţa Fondului Armenia în România