1

INTRODUCERE

Obiectul tezei de doctorat îl reprezintă tratarea într-o viziune economică a unor aspecte

teoretice şi practice privind posibilităţile României de aderare şi integrare europeană prin turism

Turismul naţional şi cel internaţional constituie, în perspectiva abordării prezente, o şansă reală în relansarea durabilă a creşterii economice, a dezvoltării economiei de piaţă în România şi de realizare a programului integrării în Uniunea Europeană.

Marketingul promoţional şi turistic internaţional, privatizarea, dezvoltarea sectorului de servicii ca o componentă de bază a economiei de piaţă, alcătuiesc nucleul lucrării în jurul căruia se ţes capitole referitoare la evoluţia, strategiile şi tehnicile specifice de aderare.

Un loc prioritar în compoziţia tezei îl ocupă studiul dezvoltării turistice în regiunea de vest a ţării, regiune care depăşeşte graniţele tradiţionale cunoscute până nu demult şi doreşte să se constituie într-o alcătuire multiregională cu coparticipare economică, socială şi culturală, la nivel transnaţional.

Am încercat să afirm faptul că într-o Europă a devenirii, tendinţele noastre de integrare au şanse sporite atunci când barierele de ordin frontalier sunt depăşite, având în vedere faptul că regiunea nou creată, Dunăre-Criş-Mureş-Tisa (DKMT) Timiş, este singura din ţară care include în componenţa sa şi regiuni din Ungaria, ţară care în 2004 va fi admisă în Uniunea Europeană.

Am insistat asupra modalităţilor specifice de acţiune managerială şi promoţională, asupra factorilor de turism din această regiune dorind să evidenţiez că în condiţii favorabile, Euroregiunea de Vest ar putea deveni pentru restul ţării un model de dezvoltare turistică şi de integrare europeană.

Capitolul întâi al lucrării face o radiografie a situaţiei economico-sociale a României în perioada postrevoluţionară, accentuându-se în mod deosebit trăsăturile specifice tranziţiei spre o economie de piaţă şi acţiunea factorilor economici în turism.

Capitolul doi se ocupă de „economia de servicii” şi influenţa ei în evoluţia turismului românesc şi de normele şi strategiile aplicate în politica de dezvoltare turistică a României.

Capitolul al treilea face o prezentare de ansamblu a turismului european şi a reglementărilor juridice unitare care acţionează în cadrul europieţei turistice, insistându-se asupra studiului de caz cu referire la Spania. De asemenea, tot în acest capitol vor fi amintite şi perspectivele dezvoltării europieţei.

În capitolul al patrulea m-am referit la posibilităţile dezvoltării turismului în ţările Uniunii Europene, analizând evoluţia europieţei între anii 1990 şi 2000, precum şi perspectivele începutului de mileniu trei. Au mai fost prezentate aspecte de bază ale turismului internaţional în această perioadă, posibilităţi, tehnici şi strategii de dezvoltare reieşite în urma Tratatului de la Maastricht.

Menţionez că am acordat un loc aparte tendinţelor de manifestare a promovării turismului prin mijloacele moderne de comunicare, insistând asupra e-turismului.

Capitolul al cincilea se ocupă de prezentarea generală şi teoretică a pieţei turistice internaţionale şi româneşti, precum şi de amenajarea turistică a teritoriului, premisă a integrării României în Uniunea Europeană. Un rol aparte îl ocupă spaţiul acordat staţiunilor balneoclimaterice şi agroturistice.

În ultimul capitol se prezintă judeţul Timiş din punct de vedere istoric, al resurselor morfologice şi antropice, modalităţi de valorificare a potenţialului turistic dintr-o zonă

2

aparţinătoare a Euroregiunii de Vest. Am insistat asupra analizării centrului balneoclimateric Buziaş din punct de vedere turistic ca şi din cel al perspectivelor de dezvoltare până în 2004, precum şi a includerii staţiunii în circuitul interregional, naţional şi european prin promovarea marketingului de calitate.

Ca o consecinţă a restructurării turismului nostru intern şi internaţional, opţiunea integrării în Uniunea Europeană reprezintă singura posibilitate viabilă pentru cunoaşterea mai bună a potenţialului turistic românesc şi includerea lui în circuitul internaţional.

3

CAPITOLUL I

EVOLUŢIA TURISMULUI ROMÂNESC ÎN PERIOADA DE DUPĂ REVOLUŢIA DIN 1989

1. CRIZA DEZVOLTĂRII ECONOMICE ŞI DEPĂŞIREA EI

1.1. Situaţia economico - socială a României la sfârşitul anului 1989. Privire de ansamblu asupra deceniului IX

Trecerea în perspectivă la economia de piaţă reală reprezintă pentru România calea fără

alternativă a relansării activităţii economice eficiente şi competitive pe plan internaţional şi a îmbunătăţirii standardului de viaţă al populaţiei. Din lipsa mecanismelor şi pârghiilor specifice economiei de piaţă concurenţiale, în socialism, agenţii economici au fost lipsiţi de libertatea de acţiune şi de rentabilizarea activităţii economice.

Încă din decembrie 1989, problema de bază a ţării noastre a fost alegerea tipului de economie de piaţă asimilabil specificului României. În acest sens, opţiunea pentru tipul european de economie de piaţă îşi are rădăcinile şi raţiunile fireşti în relaţiile economice tradiţionale cu ţările europene şi în elementele economice comune cu acestea, adăugându-se interesul pentru politicile economice de protecţie socială, proprii ţărilor din nordul Europei ca şi dorinţa României de a exista şi de a se manifesta ca subiect al relaţiilor economice internaţionale într-o Europă unită şi prosperă.

Circumscrierea coordonatelor actuale şi de perspectivă ale evoluţiei economice româneşti în contextul european şi mondial porneşte de la cerinţa prezentării situaţiei economico-sociale a ţării la finele anului 1989 axată în principal pe următoarele repere:

a) Specificul de funcţionare a mecanismului economic centralizat de comandă şi control Acesta era determinat de monopolul şi dominaţia proprietăţii socialiste de stat şi

cooperatiste în toate ramurile economiei naţionale. Monopolul a conferit caracteristica de bază a funcţionarii sistemului economic de ansamblu, care în esenţă a fost conducerea centralizată, unică şi de comandă, prin planul naţional al întregii activităţi economico-sociale.

În aceste condiţii principalele efecte s-au concretizat în : - limitarea autonomiei manageriale a agenţilor economici la derularea activităţilor

comerciale şi tehnico-productive legate de circuitul strict repartizat şi supravegheat centralizat al resurselor în verigile de bază;

- piaţa constituia un element docil şi marginalizat al sistemului economic, limitându-se la derularea actelor de vânzare-cumpărare, în cadrul consumului productiv (întreprinderi) şi neproductiv (populaţie);

- pârghiile economice şi financiare precum preţul, dobânda, creditul, salariile, etc. erau stabilite şi conduse centralizat prin planul unic, fără a reflecta raporturi reale între cerere şi ofertă, nici pe piaţa internă, nici pe cea externă; în respectivele condiţii concurenţa şi competitivitatea nu-şi aveau locul şi nu jucau rolul de regulator al pieţei;

4

- resursele economice erau majoritar alocate centralizat, lipsind agenţii economici de autonomia orientării şi deciziei raţionale proprii;

- relaţiile economice internaţionale ale României se derulau în baza planului naţional unic, frustrând agenţii economici de confruntarea directă cu pieţele internaţionale;

- mecanismul economic rezultat din monopolul proprietăţii socialiste nu a stimulat rentabilitatea şi eficienţa, întrucât nu putea realiza o corelare cauzală directă şi naturală între interesul individual şi rezultatele economice, din lipsa motivaţiei muncii.

b) Nivelul dezvoltării economico-sociale a ţării noastre la finele lui 1989 Pe întregul interval temporal 1950-1989, creşterea economică a fost de tip extensiv,

dominaţia factorilor cantitativi ai creşterii, manifestându-se covârşitor îndeosebi după 1970. Între anii 1970 şi 1980 extensivitatea creşterii era dominantă în întreaga economie cu accentul majoritar în industrie. Unei creşteri a produsului social de 19 ori în 1989 faţă de 1950 îi corespunde o mărire a volumului investiţiilor de 37 ori şi a fondurilor fixe de 16 ori. La o sporire a venitului naţional de 16 ori în 1989 faţă de 1950, venitul naţional în industrie a crescut de 39 ori. Creşterea mai rapidă a produsului social faţă de venitul naţional a însemnat că, obţinerea fiecărei unităţi de venit naţional, s-a făcut cu cheltuieli materiale tot mai mari.1

Între 1950 şi 1989 a avut loc schimbarea structurii de ramură din agrar-industrială în industrial-agrară, astfel încât crearea venitului naţional, în 1989, era structurată după cum urmează: 65,3% industria şi construcţiile, agricultura 15,2% şi alte ramuri 20,5%. Tendinţa acestei lungi perioade şi structura pe ramuri existentă în 1989 în economia românească, sunt contrare situaţiei existente în majoritatea ţărilor dezvoltate economic ale lumii, care şi-au creat îndeosebi după 1970, structuri economice primare şi secundare nepoluante, cu pondere redusă la realizarea PIB în favoarea sectorului terţiar al serviciilor.2

Industria şi serviciile au devenit sectoarele dominante, disproporţia faţă de creşterea economică din agricultură fiind imensă; astfel, în timp ce între 1950-1989 venitul naţional creat în industrie a sporit de 39 ori, venitul naţional în agricultură a crescut în aceeaşi perioadă de numai 2,4 ori! Aceste mutaţii aberant extensive au produs, în aceeaşi perioadă de timp, dislocări în lanţ cu efecte dezechilibrante, care au marcat şi continuă să marcheze structural economia şi societatea românească. Astfel, dacă în 1950 ponderea populaţiei ocupate în industrie şi construcţii era de 14,2%, în 1989 atinge 45,1%, concomitent cu scăderea populaţiei ocupate în agricultură - de la 74% în 1950 la 27,5% în 1989. Fondurile fixe, un alt factor important al creşterii economice, s-au mărit în aceeaşi perioadă de 41 ori în industrie şi de numai 9,4 ori în agricultură. Situaţia a fost generată de orientarea centralizată a investiţiilor prin planul naţional unic de dezvoltare.

Nivelul scăzut de dezvoltare economico-socială a ţării, rezultantă directă a politicii centralizate de creştere economică extensivă - este reliefat semnificativ prin compararea cu alte ţări europene. Faţă de o medie europeană a PNB pe locuitor de 8.200 dolari în 1989 şi de cea mondială de 3.400 dolari, România înregistra un nivel de aproape 4 ori mai scăzut faţă de cel european şi sub nivelul mediu mondial. În privinţa productivităţii muncii sociale (PNB pe persoană activă), în anul 1988, comparativ cu media europeană de 17.200 dolari şi cu cea a ţărilor dezvoltate de 32.800 dolari, România înregistra un nivel de 3,7 ori şi respectiv de 7,1 ori mai scăzut. Volumul exportului pe locuitor era în 1988 de 453 dolari, mult sub media europeană de 3.635 dolari în ţările dezvoltate. Excedentul contului curent al balanţei de plăţi în 1989 era de 2,8 miliarde, folosit pentru lichidarea înainte de termen a datoriei externe şi creşterea rezervelor internaţionale care la 31.12.1989 erau de 1,8 miliarde dolari.3

c) Rădăcinile predecembriste ale crizei dezvoltării economice: contradicţii şi dezechilibre

În vechiul regim proprietatea socialistă era generalizată şi dominantă; neaparţinând nimănui s-a creat fenomenul depersonalizării acesteia asociat cu minimalizarea până la eliminare a spiritului întreprinzător şi a iniţiativei. Efectele nemijlocite erau în principal concentrarea excesivă a puterii economice şi politice, economia suportând presiunea

5

strivitoare a sistemului centralizat de comandă-control, fiind lipsită de un mecanism de autoreglare şi, ca atare, inflexibilă la schimbări şi incapabilă la asimilarea concurenţială a noilor tehnologii. În această stare patologică, economia a fost suprasolicitată la plata datoriei externe, epuizându-şi practic resursele necesare unei demarări economice reale.

Gravele dezechilibre constituie cea mai dificilă moştenire a regimului de comandă, deoarece paralizează funcţionarea normală a sectoarelor de bază ale producţiei prin sacrificarea pe termen lung a criteriilor esenţiale de raţionalitate economico-sţiintifică şi social-ecologică.

În ordinea efectelor de antrenare, dezechilibrele şi contradicţiile, a căror undă de şoc se resimte şi în prezent, erau în principal:

- dezechilibrele dintre sectoarele producătoare de factori materiali de producţie şi cele producătoare de bunuri de consum şi servicii, dintre sectorul primar şi cel secundar, dintre industrie şi agricultură, dintre ramurile producţiei materiale, sectorul serviciilor şi cel al infrastructurii (dintre sectorul secundar şi cel terţiar);

- contradicţia dintre ritmul accelerat al dezvoltării extensive, cu antrenarea unui consum mărit de factori materiali primari de producţie şi randamentul scăzut al acestor factori în ceea ce priveşte eficienţa, rentabilitatea şi competitivitatea din activităţile generate şi derulate;

- contradicţia dintre necesităţile actuale şi viitoare crescânde de retehnologizare a producţiei şi slaba înzestrare cu factori tehnologici competitivi a subramurilor care absorb şi susţin progresul tehnic;

- contradicţia dintre masa monetară şi oferta de bunuri şi servicii, care a generat o inflaţie ascunsă, influenţând negativ puterea de cumpărare a populaţiei;

- dezechilibre în raporturile dintre produsul social, cheltuielile materiale şi venitul naţional. Astfel, în 1989, la un leu cheltuială materială de producţie reveneau 1,46 lei produs social şi doar 0,46 lei venit naţional. Aceasta însemna că efortul consumat reprezenta 68%, în timp ce efectul nou creat era de numai 32%, acest raport fiind cu mult mai dăunător economiei anului 1989 faţă de 1950;

- dezechilibre între dezvoltarea forţată a ramurilor energointensive şi resursele limitate, în contradicţie cu criteriile de eficienţă şi rentabilitate. La o pondere, în efectul global industrial, de o cincime a acestor ramuri, ele concentrau un efort energetic de patru cincimi, deci de patru ori mai mare. Ca urmare, s-a adâncit un dublu decalaj: cel dintre necesităţile crescute de energie şi posibilităţile proprii de a le acoperi ca şi decalajul dintre consumul energetic pe unitate de venit naţional al ţării noastre faţă de ţările dezvoltate economic în care acest consum era de peste patru ori mai mic. Această situaţie a avut şi încă are grave consecinţe asupra eficienţei şi competitivităţii internaţionale a exporturilor româneşti, asupra realizării unui sistem propriu de avantaje comparative în schimburile economice internaţionale;

- eficienţa tot mai scăzută a activităţii din transporturi în contradicţie cu cerinţele unei infrastructuri corespunzătoare, inexistente practic. În 1989 România avea o densitate de 47,8 km cale ferată la 1000 kmp., cu o pondere a liniilor electrificate de 32,2%. În privinţa drumurilor publice, 60% din lungimea celor modernizate aveau în 1989 o durată de serviciu expirată;

- dezechilibrele majore dintre investiţiile alocate sectoarelor primar şi secundar la un loc faţă de cele alocate sectorului terţiar, acestuia din urmă revenindu-i o cincime din total;

- contradicţii şi dezechilibre în agricultură, generate de alocaţiile disproporţionate pentru investiţii, în raport cu ponderea deţinută în economie, exploatarea neraţională a pământului şi menţinerea la nivel scăzut a dotării tehnice, cu influenţe grave asupra producţiei agricole vegetale şi animale;

- contradicţii între structura producţiei industriale şi agricole şi dezvoltarea pieţei interne. În industrie, producţia intermediară reprezenta două treimi din producţia marfă

6

industrială, iar în industria agroalimentară, producţia bunurilor vitale pentru consumul intern a fost majoritar destinată exportului;

- contradicţii şi dezechilibre între sistemul alocării fondurilor de investiţii în economie şi lipsa sau insuficienţa acestora pentru protecţia factorilor de mediu;

- dezechilibrele în evoluţia ocupării forţei de muncă s-au manifestat prin creşterea inegală a populaţiei apte de muncă şi nivelul ridicat al resurselor de muncă neocupată, dezechilibrele sectoriale în ocuparea forţei de muncă, necorelări în structura socio-profesională şi în utilizarea forţei de muncă ocupată;

- contradicţia dintre cerinţele modernizării şi retehnologizării producţiei în economie şi marginalizarea cercetării ştiinţifice. Chiar dacă indicele de creativitate a crescut de la 11,6 în 1980 la 25,4 în 1989, acesta era în acelaşi an inferior indicelui creativităţii din Bulgaria - 35,8, Cehoslovacia - 38,4, Elveţia - 78,3, RFG - 70,7, Japonia - 259.

Aceste principale dezechilibre şi contradicţii reliefează suprasolicitarea factorilor extensivi în susţinerea unor ritmuri exagerate de creştere economică aparentă şi aberantă, concretizate real şi esenţial într-o criză a creşterii. Rezultantă directă a crizei structurale a sistemului economic de comandă-control, criza creşterii, mai este generată şi de dezechilibrul fundamental dintre eforturile supradimensionate şi neraţionale pe de o parte şi efectele inutile, pe de altă parte, producând fenomenul de „anticreştere” pe ansamblul economiei predecembriste.

La sfârşitul anului 1989 sistemul economiei de comandă româneşti se autoizolase prin decalajele importante pe care le înregistra faţă de economiile ţărilor din Europa şi din lumea dezvoltată economic în genere. Astfel, la un număr de opt indicatori relevanţi pentru nivelul creşterii şi al gradului de dezvoltare economică, România se situa, la finele deceniului trecut, pe ultimele şapte locuri în cadrul a 25 de state europene.

La produsul naţional brut pe locuitor, cu un nivel de 1.765 dolari în anul 1989 (calculat la cursul de schimb de 21 lei/dolar, deci supraevaluat), România se plasa pe locul penultim în Europa.4 Faţă de anul 1938, acest indicator nu numai că nu a sporit ci, dimpotrivă, şi-a mărit decalajul absolut şi relativ faţă de celelalte state europene de-a lungul a 50 de ani; dacă în 1938 nivelul PNB din Italia şi Franţa era mai mare de circa două şi respectiv patru ori decât în România, în 1989 decalajul a crescut la 7,5 şi respectiv 9 ori.

La productivitatea socială a muncii, indicator sintetic de eficienţă, cu un nivel de 3.675 dolari pe o persoană activă în anul 1989, România s-a plasat pe locul 23 din 25 state europene considerate. Nivelul acestui indicator macroeconomic, relevant pentru caracterul creşterii economice, a fost de circa 5 ori mai mic decât media europeană şi de 2 ori faţă de cea mondială.

Consumul de energie primară pe unitate de produs intern brut era de 4,5 ori mai mare decât consumul mediu european. Ca o consecinţă gravă a dezvoltării extensive a ramurilor energofage, România a devenit ţara cu cel mai ridicat consum energetic între ţările europene luate în considerare, respectiv 2,6 kg. combustibil convenţional la o producţie unitară în valoare de un dolar SUA.

Valoarea exportată pe locuitor a fost de 453 dolari, ca o consecinţă a erorii de alocare a resurselor de dezvoltare, fără să se ţină seama de exigenţele diviziunii internaţionale a producţiei, a competitivităţii producţiei, lipsind economia de creare a unui sistem real al costurilor şi avantajelor comparative în raport cu alte ţări ale lumii.

Acest indicator, care ne-a situat pe locul 22 în Europa în anul 1986 (unul dintre anii de vârf ai exportului românesc), era de 4,2 ori mai mic decât media europeană şi de 20 de ori mai mic decât nivelul realizat de Belgia şi Luxemburg, plasate pe primul loc cu 9.052 dolari pe locuitor. Aceste rezultate se datorează în bună masură orienţării regionale în cadrul CAER a exportului românesc, îndeosebi cu produse ale industriei constructoare de maşini, cu performanţe tehnice de o competitivitate scăzută pe piaţa internaţională.

Indicatorii comparativi în cadrul statisticilor internaţionale dau imaginea poziţiei reale a României în economia europeană, a stadiului dezvoltării şi nivelului creşterii, poziţie

7

menţinută cu aproximaţie la nivelul anului 1938, cu preţul pierderii timp de 50 de ani a unui volum imens de capital. Dacă la pierderile incalculabile cauzate de viciile de fond ale economiei centralizate adăugăm, în cadrul aceleiaşi perioade 1938-1988, pierderile de peste 700 milioane dolari ale susţinerii războiului antifascist şi plăţile despăgubirilor de război evaluate de experţi la peste 2 miliarde dolari (deşi obligaţiile asumate au fost de 300 milioane dolari), tabloul crizei care a marcat vreme de 50 de ani - cu diferite intensităţi - economia ţării noastre, oferă imaginea obstrucţiei economico-temporare şi, în ultima instanţă, geopolitice la care a fost supus poporul român timp de peste o jumătate de secol.

1.2. Tranziţia la economia de piaţă şi principalele evoluţii macroeconomice în perioada 1990-2002

Prăbuşirea catastrofală a sistemului economic şi social centralizat în România a fost

şocul major care a determinat abandonarea sistemului falimentar al economiei de comandă, centralizate şi articularea graduală a mecanismelor de piaţă specifice economiei concurenţiale contemporane. Perioada 1990-2000 este marcată de tendinţa unui declin economic accentuat până în anul 1993, an în care apar primele semne relative ale relansării unui nivel minim al creşterii economice.

Între 1990 şi 1993 criza economiei româneşti cuprinde atât elemente normale de evoluţie a unor parametri specifici crizelor ciclice şi perioadelor de tranziţie cu schimbarea raporturilor de proprietate şi a structurilor micro şi macroeconomice cât şi elemente anormale cauzate de erori grave de strategie şi politică economică, de restricţii subiective, interne sau externe.

Indicatorii macroeconomici din perioada 1990-1993 se află în marea lor majoritate la niveluri necorespunzătoare, atât ca eficienţă a combinării factorilor de producţie din fiecare sector de activitate, cât şi în raport cu un standard normal de viaţă al populaţiei, ca şi cu exigenţele competitivităţii pe pieţele internaţionale, tendinţa manifestându-se relativ constantă pentru întreaga perioadă 1990-2000.

Industria traversează o profundă criză structurală şi de subproducţie, care depăşeşte prin proporţii şi intensitate cazuistica crizei economice mondiale din anii treizeci ai secolului douăzeci. Cea mai dificilă situaţie o avea industria prelucrării metalelor cu 38,2% din media lunară a anului 1989, urmată de metalurgie cu 40,1%, prelucrarea ţiţeiului cu 43,3%; deasupra mediei de 51,8%, cât a reprezentat producţia industrială lunară a anului 1993 faţă de cea a anului 1989, se situau doar extracţia de ţiţei cu 72,4%, extracţia de cărbune cu 66,2% şi energia electrică şi termică cu 60%.5

În agricultura anului 1993, producţiile de porumb, sfecla de zahar, cartofi şi floarea soarelui înregistrau evoluţii necorespunzătoare, cu consecinţe negative asupra nivelului de trai.

Contribuţia celor trei macrosectoare economice la formarea PIB în 1993 era: sectorul primar - 22,03%; sectorul secundar - 39,7%; sectorul terţiar - 31,27% şi taxele indirecte ale producţiei imputate de serviciile bancare - 7%; structura PIB nu prezintă modificări semnificative în primii patru ani după 1989, contribuţia sectoarelor fiind relativ constantă. Spre deosebire de ţările dezvoltate economic, în care ponderea sectorului terţiar deţine mai mult de 2/3 din structura PIB, se remarcă ponderea încă redusă a sectorului terţiar în structura PIB românesc. În cadrul sectorului terţiar, greutatea specifică a turismului românesc este mult sub 1/3 din cauză că 11,26%, cât este procentul deţinut de activitatea de „comerţ, hoteluri şi restaurante” cumulează comerţul şi turismul.6

Mutaţiile în structura PIB, în privinţa schimbării contribuţiei celor trei sectoare la crearea PIB în general şi a turismului internaţional românesc în particular, se vor realiza pe termen lung, în urma şi pe măsura creării premiselor unei creşteri economice sănătoase, intensive şi durabile în viitor.

8

Datele prezentate până aici reliefează că dezechilibrele structurale care au afectat economia românească înainte de 1989 îşi prelungesc efectele şi după 1989, până în prezent. Ca urmare, România traversează şi în perioada postdecembristă o criză profundă, generalizată şi de lungă durată, respectiv de la instalarea şi până la înlăturarea efectelor ei negative în viitor. Practic, România se află în cea mai dificilă criză de funcţionalitate eficientă din ultimii 75-80 de ani, iar concentrarea energiilor necesare eliminării dezechilibrelor necesită o estimare cât mai fidelă posibil a timpului economic adecvat acestui scop.

Criza profundă actuală conţine trei tipuri de criză, suprapuse şi interdependente: criza structurilor, localizată în intervalul dintre prăbuşirea monopolului economic de stat şi cumulul gradual de forţe ale agenţilor economici de piaţă; criza economică a declinului proceselor de producţie şi de creştere economică sau criza creşterii şi criza resurselor materiale şi financiare pentru formarea capitalului necesar stopării ferme a declinului şi relansării creşterii economice durabile. Faţă de această situaţie economică factorii necesari ieşirii din criză sunt, în principal: restructurarea economiei în raport cu semnalul preţurilor vizând alocarea resurselor materiale şi financiare, retehnologizarea capitalului fix şi relansarea creşterii economice. Astfel, ca unică alternativă a ieşirii din impas apare gestionarea înalt responsabilă a crizei şi îndeosebi a căilor şi modalităţilor de ieşire din criză. Până atunci însă, complexitatea şi amploarea procesului de tranziţie la economia de piaţă rezultă fără ambiguităţi şi din recomandările grupului bancar al ţărilor membre ale Băncii Mondiale, în viziunea căruia, reforma - pentru toate ţările foste socialiste - constituie un program pe termen lung, în patru timpi, care se derulează în următoarea succesiune:

a) stabilizarea macroeconomică şi controlul ei; b) preţurile şi reforma pieţei; c) crearea sectorului particular, privatizarea şi restructurarea întreprinderilor; d) redefinirea rolului statului. Evaluarea în timp a acestor etape obiective de prim rang conduce la concluzia că,

durata în timp a proceselor reformei pentru ţările în tranziţie, va însemna decenii, de ritmul atingerii obiectivelor depinzând şi reducerea decalajelor temporal-economice faţă de ţările cu economie de piaţă dezvoltată.

De asemenea, procesele tranziţiei nu se vor desfăşura lin şi uniform, datorită complexităţii contradicţiilor între economic şi social şi a naturii politice a componentelor reformei.

Cheia de boltă a tranziţiei o constituie rezolvarea problemelor proprietăţii, respectiv a modului de realizare a celor patru atribute ale proprietăţii: posesiunea, dispoziţia, utilizarea şi uzufructul cu toate efectele ce decurg din manifestarea reală a acestor atribute, ca bază a înfăptuirii coordonatelor fundamentale ale tranziţiei la economia liberă. Aceste coordonate fundamentale sunt: restructurarea în corelaţie cu liberalizarea preţurilor şi privatizarea.

Astfel, din 9 ramuri şi subramuri reprezentative considerate, în perioada 1989-1991 (agricultura, silvicultura, piscicultura, industria extractivă, industria prelucrătoare, construcţiile, comerţul, hotelurile şi restaurantele, transporturile, poşta şi telecomunicaţiile), valoarea adăugată a crescut numai în trei ramuri în 1991 faţă de 1989: în construcţii - de la 29% la 38%, în comerţ de la 29% la 38% şi în hotelărie şi restaurante de la 13% la 33%; aceleaşi ramuri au fost singurele în care s-a redus consumul intermediar, în aceeaşi ordine: de la 71% la 62% în construcţii, de la 30% la 22% în comerţ şi de la 87% la 67% în hotelărie şi restaurante. Cea mai mare creştere a valorii adăugate, respectiv cel mai redus consum intermediar, s-a înregistrat în hotelărie şi restaurante - de aproape 3 ori creşterea valorii adăugate şi cu 30% reducerea consumului intermediar, rezultate mult superioare faţă de celelalte ramuri şi subramuri considerate, ceea ce subliniază profitabilitatea şi eficienţa net şi superior detaşată ale hotelăriei şi restaurantelor faţă de celelalte ramuri şi subramuri. Aceasta vine să confirme încă o dată că turismul, în general, şi turismul internaţional, în special, în condiţiile restructurării şi relansării sale constituie, alături de alte ramuri economice, o şansă reală a economiei libere, de piaţă din România.7

9

Parcurgerea şi realizarea proceselor complexe ale tranziţiei a însemnat şi semnifică încă, pentru ţara noastră ca şi pentru celelalte ţări est europene, adoptarea şi aplicarea unui program de reformă economică, care urmăreşte în principal următoarele transformări structurale şi obiective majore ale tranziţiei:

1) Accentuarea liberului schimb printr-o reducere a nivelului de protecţie-subvenţie şi o corelare a acestuia pe sectoare, restricţiile cantitative fiind înlocuite cu sistemele tarifare.

În România, încă de la începutul reformei economice din 1990-1991, s-au luat măsuri de liberalizare a preţurilor, de eliminare treptată a subvenţiilor guvernamentale la o serie de produse, iar în ceea ce priveşte schimburile economice internaţionale au fost eliminate, din 1991, licenţele de import la mai multe produse, conform angajamentelor asumate de ţara noastră în cadrul organismelor pentru comerţ internaţionale (de ex. GATT).

Măsurile luate în continuare vizează de asemenea obiective prioritare ca: promovarea competitivităţii la intern şi la extern pentru agenţii economici din sectoarele public şi privat; eliminarea monopolului distribuţiei în sectorul public; eliminarea distorsiunilor dintre sectoare; promovarea exportului prin stimularea producţiei în mod asemănător atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă.

2) Stoparea declinului producţiei în sectoarele economiei, relansarea creşterii economice şi atingerea pe această bază a stabilizării macroeconomice.

a) Stoparea declinului producţiei Aceasta a constituit şi se manifestă în continuare ca un grupaj de obiective majore,

urmărite cu insistenţă în cadrul programului de reformă din perioada de tranziţie în România. Primele semne ale stopării declinului producţiei şi ale creşterii producţiei au apărut spre finele anului 1993, în industrie, în ramurile textile-pielărie - 0,08% spor de producţie; lemn-mobilă-hârtie - 0,49% spor de producţie; construcţii-sticlărie 0,23% spor de producţie; metalurgie - 0,55% spor de producţie. Aceste sporuri s-au înregistrat faţă de anul precedent, însă majoritar, în condiţiile de consumuri mari şi eficienţa economică scăzută. În ramurile şi subramurile comerţului, hotelăriei şi restaurantelor sporurile au înregistrat ritmuri reduse dar constante faţă de anii anteriori. Cu toate acestea, continuă să se manifeste dezechilibrele majore menţionate. Totuşi, anul 1993 a fost primul an al unei creşteri economice modeste şi totodată anul în care s-au făcut simţite primele semne ale începutului procesului de stabilizare macroeconomică şi ale relansării creşterii economice în perioada postdecembristă, procese care, cu oscilaţii şi dificultăţi inerente continuă până astăzi.

b) Relansarea creşterii economice şi stabilizarea macroeconomică În anul 1993, PIB a înregistrat prima creştere modestă de 1,5% faţă de anul precedent,

urmată de creşteri de 5,5% în 1994, 12,2% în 1995, 16,2% în 1996, 16,6% în 1997, 18,1% în 1998, 21,5% în 1999 şi 12,7% pentru 2000 faţă de 1992. Aceste creşteri s-au realizat în condiţiile unui deflator implicit al PIB (creşterea anuală a preţului global al bunurilor şi serviciilor) situat la un nivel de 124% în 1996 faţă de 380% în 1991, respectiv 156% în 1996 faţă de acelaşi procent în 1991 şi considerat pe cele trei macrosectoare economice. Prognoza pentru anul 2001 dă următoarea structură a ponderii celor trei sectoare în PIB: sectorul primar – 18%, sectorul secundar – 40%, sectorul terţiar – 42%, din care pentru comerţ, hoteluri şi restaurante revine un procent de 17,3% în creştere faţă de 1994 când era 11,5%. Aşa cum arătam anterior, în economiile de piaţă dezvoltate, unde ramurile productive sunt înzestrate cu tehnologii intensive avansate, sectorul terţiar deţine o pondere însemnată atât în PIB cât şi în ocuparea forţei de muncă. Pentru România se apreciază că, în actuala etapă a tranziţiei nu poate fi realizată expansiunea sectorului terţiar fără o restructurare radicală a activităţii productive în primele două sectoare şi fără o creştere susţinută a productivităţii sociale, a veniturilor populaţiei şi o înclinaţie mai puternică a populaţiei spre consum prin adaptarea comportamentului la modificările mediului economic. Schimbarea modelului structural al economiei în sensul modernizării lui şi a creşterii ponderii sectorului terţiar în realizarea PIB se va efectua pe termen lung.8

10

c) Valorificarea unor mutaţii favorabile în relaţiile economice internaţionale ale României

Deşi la finele anului 1995, din cauza acumulărilor dezechilibrante ale soldului balanţei comerciale s-a înregistrat un deficit al acesteia de aproape 2 miliarde dolari - cu efectul imediat al deprecierii leului cu 30% faţă de dolar - pentru anii 1999 şi 2000 se înregistrează reducerea soldului deficitar al balanţei comerciale şi devansarea creşterii importurilor de către exporturi (inclusiv export de bunuri şi servicii prin turismul internaţional) astfel încât la finele anului 1999 soldul deficitar se diminuează la minus 200 milioane dolari. De asemenea, se va continua creşterea economică relativă realizată în toţi anii de după 1993, inclusiv prin valorificarea efectelor utile ale intrării în vigoare a acordurilor privind liberalizarea comerţului românesc internaţional, încheiate în urma finalizării tratativelor din cadrul GATT - Runda Uruguay ca şi a efectelor favorabile ale Acordului de Asociere la Uniunea Europeană. Numai conjugarea acestor factori asigură o creştere estimată a exporturilor cu 900 milioane dolari, exporturi având în structură produse ale ramurilor din primele două sectoare macroeconomice. Dezvoltarea în continuare a sectorului terţiar şi în cadrul acestuia - pe baza opţiunii clare de restructurare, privatizare şi relansare a creşterii turismului internaţional al României - creează premise favorabile şi deosebit de avantajoase pentru creşterea contribuţiei turismului internaţional la echilibrarea şi apoi obţinerea excedentului balanţei comerciale şi a celei de plăţi externe, ca o constantă a relaţiilor economice internaţionale ale României la orizontul anului 2007 şi în perspectivă.

3) Privatizarea reprezintă o componentă fundamentală a reformelor din perioada de tranziţie; fiind suportul restructurării economiei, aceasta este susţinută de toate guvernele care au adoptat programele de schimbare spre economia de piaţă liberă.

Privatizarea în economie este o schimbare care constituie atât o descentralizare în sfera deciziilor economice, cât şi recunoaşterea, de drept şi de fapt, a drepturilor de proprietate - sub forma atributelor proprietăţii ca drepturi de posesie, dispoziţie, utilizare şi uzufruct - ca drepturi fundamentale ale indivizilor şi agenţilor economici împreună cu restrângerea rolului statului şi al implicării acestuia în economie.

Rezultatul reglementării şi asigurării drepturilor inalienabile la proprietatea privată îl constituie, în principal, eficienţa economică, creşterea economică durabilă şi asigurarea angajării forţei de muncă.

Primele reglementari şi forme ale privatizării au apărut încă de la începutul perioadei de tranziţie, concepţia şi strategia privatizării în sectorul agriculturii şi unele ramuri şi subramuri neagricole, atingând în prima parte a anului 1996 prima etapă a privatizării de masă, respectiv a subscrierii cupoanelor nominative, iar în a doua parte a lui 1996 continuând cu transformarea cupoanelor în acţiuni şi cu extinderea cotării la bursa de valori. În această etapă a avut loc practic, transferul părţii majoritare a proprietăţii din sectoarele doi şi trei ale economiei de la stat în proprietatea privată a cetăţenilor şi a agenţilor economici. Încheierea primei etape a privatizării de masă a fost un succes, subscrierea realizându-se în proporţie de aproape 90%, ceea ce arată clar opţiunea fermă a indivizilor şi a agenţilor economici pentru proprietatea privată şi economia de piaţă în România.

Încheierea cu succes a primei etape a privatizării de masă a fost posibilă datorită progreselor înregistrate până în anul 1995 în ceea ce priveşte creşterea ponderii sectorului privat în unele ramuri ale economiei. Astfel, în 1995 sectorul privat deţinea 87% în producţia agricolă şi 17% în cea industrială, iar în investiţii şi lucrările de construcţii deţinea 44% şi respectiv 67%. În 1995, 41% din exporturi, 43% din importuri, peste 70% din comerţul intern cu amănuntul şi 42% din servicii erau realizate de către sectorul privat. Tot în 1995, populaţia ocupată în sectorul privat reprezenta peste 56% din totalul populaţiei ocupate, depăşind 60% în 1996 şi 80% în 2000. Ponderea sectorului privat în realizarea PIB a sporit de la 16% în 1990 la 45% în 1995, respectiv la 76% în 2000.9

11

O semnificativă problemă teoretică şi practică apărută în perioada tranziţiei a fost cea a ritmului privatizării şi a necesitaţii accelerării ei. Problema are dificultăţile ei, datorate corelării proceselor privatizării cu redimensionarea şi schimbarea sectorului public care, pe de o parte este generatorul principal al dezechilibrelor şi distorsiunilor macroeconomice, iar pe de altă parte prezintă rigiditate în procesele restructurării.

Obiectivele restructurării şi redimensionării acestui sector vizează eliminarea accesului preferenţial la bugetul de stat, plasarea agenţilor publici în structuri competiţionale, diminuarea numărului excesiv de mare al întreprinderilor din sectorul public, restructurarea sistemului administrativ public şi înlăturarea birocraţiei. De asemenea, este de importanţă majoră concertarea echilibrată a sprijinului public (inclusiv internaţional) cu menţinerea voinţei guvernelor şi a populaţiei pentru continuarea accelerată în condiţiile date a căilor şi proceselor tranziţiei, ale reformei, în etapele lor succesive, care se vor derula până în primii ani ai mileniului trei.

În anii 2001-2002, economia a înregistrat o combinaţie excepţională de dezinflaţie, scădere a deficitului contului curent şi creştere economică puternică, cu caracteristici care îi conferă sustenabilitate pe termen mediu.

„Dacă anul 2001 a însemnat anul recuplării României la tendinţele europene de dezvoltare şi modernizare, anul 2002 este anul confirmării caracterului eficient şi de durată al creşterii economice”.10

Nivelurile cantitative, dar mai ales schimbările calitative din economie – rezultat direct al reformei – ilustrează faptul că s-au înregistrat progrese deosebite pe linia creării unei economii de piaţă funcţionale. Realizările sunt cu atât mai semnificative cu cât ele au fost obţinute într-un context extern mai puţin favorabil.

Rezultatele înregistrate în aceşti doi ani la principalii indicatori economico-sociali sunt prezentate, în sinteză, în tabelul următor:

Tabel nr. 1

Modificări procentuale faţă de anul anterior 2000 2001 2002 1. Produsul intern brut -% +2,1 +5,7 +4,92. Consumul individual efectiv al gospodăriilor -% +0,2 + 6,5 +3,73. Formarea brută de capital fix -% +5,4 +9,1 +8,94. Rata de investiţie -% din PIB 18,9 20,4 21,45. Producţia industrială -% +7,1 +8,4 +6,06. Export – mil. dolari -%

10366 +22,1

11385 +9,8

13869+21,8

7. Import CIF - mil. dolari -%

13055 +23,7

15552 +19,1

17857+14,8

8. Import FOB - mil. dolari -%

12050 +23,7

14354 +19,1

16482+14,8

9. Soldul balanţei comerciale – (FOB-FOB) - mil. dolari – (FOB-CIF) - mil. dolari

-1684 -2689

-2969 -4167

-2613-3988

10. Contul curent - mil. dolari -% din PIB

-1355 -3,7

-2223 -5,5

-1700-3,8

11. Creşterea preţurilor de consum (dec./dec.) -% 40,7 30,3 17,812. Număr de salariaţi (la sfârşitul anului) – mii persoane – %

4646,3

-0,3

4613,1

-0,7 4675,0

13. Salariul mediu brut - mii lei – %

2840,4 +47,8

4220,4 +48,6

5452,1+29,2

14. Rata şomajului -% 10,5 8,8 8,1Sursa: Cartea Albă a Guvernării P.S.D., Vol.I – Bilanţul primilor doi ani de guvernare, Februarie 2003

12

Din punct de vedere al contextului internaţional, anul 2002 s-a caracterizat în Uniunea Europeană prin scăderea importurilor şi a investiţiilor, ceea ce ilustrează în evoluţiile din economia românească, competitivitatea producţiei naţionale şi creşterea capacităţii acesteia de adaptare la cerinţele pieţei interne şi externe, rezultat al procesului de restructurare.

Redresarea economiei Uniunii Europene, aşteptată în primăvara anului 2002, nu a avut loc.

În zona euro, creşterea a fost decepţionantă, ceea ce înseamnă un ritm al produsului intern brut sub 1%, comparativ cu 1,6% în 2001 şi 3,5% în 2000. În cazul principalelor ţări – Germania, Franţa şi Italia – reducerea creşterii în 2002 faţă de 2001 a fost chiar mai mult de jumătate. O primă explicaţie o reprezintă diminuarea relativă a cererii interne şi, în cadrul acesteia, mai ales a investiţiilor, care au ajuns în 2002 să înregistreze ritmuri negative. Pe ansamblul Uniunii Europene, formarea brută de capital fix a înregistrat un ritm de –2,3%, faţă de zero în 2001 şi 4,8% în 2000.

O evoluţie asemănătoare au avut-o şi importurile ţărilor din zona euro care, de la o creştere de circa 11,1% în 2000, în anii 2001 şi 2002 au înregistrat o creştere de doar 1%, respectiv o reducere de 1,1%.

În principalele ţări comunitare – Italia, Germania şi Franţa – situaţia a fost chiar mai dificilă, ceea ce face mai relevante performanţele economiei româneşti:

Tabel nr. 2

Modificări procentuale faţă de anul anterior 2000 2001 2002 Germania - Formarea brută de capital fix 2,5 -5,3 -4,7- Import de bunuri şi servicii 10,5 1,0 -2,5Italia - Formarea brută de capital fix 6,5 2,4 -2,7- Import de bunuri şi servicii 9,4 0,2 -0,1Franţa - Formarea brută de capital fix 8,3 2,7 0,0- Import de bunuri şi servicii 15,0 0,8 0,1Sursa: OECD Economic Outlook No. 721/2002

Aproape 40% din exporturile româneşti în Uniunea Europeană îl reprezintă bunurile de

consum, ceea ce scoate în evidenţă competitivitatea acestora prin pătrunderea pe piaţă în condiţiile reducerii drastice a consumului populaţiei din ţările comunitare.

Astfel, în Germania, acesta s-a redus în 2002 cu 0,5%, după o creştere modestă în 2000 şi 2001 (1,5% anual). În Italia, principală parteneră comercială a României, consumul populaţiei a înregistrat unul din cele mai mari declinuri dintre ţările comunitare, ajungându-se la –0,3% în 2002, de la o creştere de 2,7% în 2000. Pe ansamblul Uniunii Europene, consumul populaţiei şi-a redus ritmul de creştere de la 3% în 2000 la 2,1% în 2001 şi 1,1% în 2002.

Crearea produsului intern brut, evoluţia comerţului exterior şi balanţa comercială Se apreciază că în anul 2002 produsul intern brut a crescut în România cu 4,9%, ca

urmare a menţinerii la cote ridicate a activităţii industriale şi de construcţii, dar mai ales pe baza revigorării serviciilor. Cumulat în perioada 2001-2002, produsul intern brut a crescut cu circa 11% faţă de anul 2000, reuşindu-se să se anuleze regresul din ultimii ani ai deceniului trecut. În prezent, produsul intern brut este, în termeni reali, la nivelul anului 1996.

13

Tabel nr. 3

Produsul intern brut în perioada 2000 – 2002 - Modificări procentuale anuale

2000 2001 2002 2002 comparativ cu 2000 = 100

2002 comparativ cu 1996 = 100

Industrie 5,9 8,0 7,2 115,8 105,4Agricultură, silvicultură, piscicultură -18,1 25,4 -3,1 121,6 90,9

Construcţii 6,3 5,3 6,9 112,6 90,2Total servicii 5,5 1,6 4,9 106,7 99,8Produs intern brut 2,1 5,7 4,9 110,9 100,1

Sursa: Cartea Albă a Guvernării P.S.D., Vol. I – Bilanţul primilor doi ani de guvernare, Februarie 2003 În termeni echivalenţi, anii 2001-2002 au reprezentat un plus de produs intern brut de 4

miliarde dolari, comparativ cu pierderea de 3,8 miliarde dolari înregistrată de economia românească în perioada 1997-1998.

De asemenea, trebuie evidenţiat că pentru prima dată s-a ajuns ca, în condiţii normale, respectiv fără influenţa datorată alegerilor, să se înregistreze o contribuţie echivalentă a industriei şi serviciilor la creşterea produsului intern brut.

Tabel nr. 4

Valoarea adăugată brută la PIB în perioada 2000 – 2002 - Puncte procentuale 2000 2001 2002 Valoarea adăugată brută în: - Industrie 1,5 2,2 2,1 - Agricultură, silvicultură, piscicultură -2,4 2,8 -0,4 - Construcţii 0,3 0,3 0,3 - Servicii 2,6 0,8 2,2 - Alte componente 0,2 -0,3 0,7 - Produsul intern brut 2,1 5,7 4,9 Sursa: Cartea Albă a Guvernarii P.S.D., Vol.I – Bilantul primilor doi ani de guvernare, Februarie 2003

Evoluţia comerţului exterior în ultimii doi ani a fost supusă influenţei unei întregi serii

de factori interni şi externi dintre care: - revigorarea economiei; - elasticitatea mare a importurilor în raport cu creşterea producţiei industriale a fost

determinată de menţinerea unui grad înalt de dependenţă; - conjunctura internaţională instabilă; - evoluţia cursului de schimb în special în raport cu moneda Euro; - accentuarea deficitului comercial. Exporturile din anul 2002 sunt cu 3,5 miliarde dolari mai mari decât în anul 2000,

respectiv cu 34%, creşterea deosebită datorându-se evoluţiei mai rapide a exportului de produse ale industriei construcţiilor de maşini şi de produse ale industriei uşoare.

Deşi cu sporuri mai mari decât cele anticipate, creşterile anuale ale importurilor manifestă totuşi o tendinţă de reducere de 2,5 miliarde dolari în 2001, la 2,3 miliarde dolari în 2002, în timp ce sporurile de export au crescut mai mult decât dublu, de la 1,0 miliarde dolari în 2001 la 2,5 miliarde dolari în 2002. Este pentru prima dată când valoarea suplimentară de import este depăşită de creşterea valorii exportului.

Anul 2002 s-a prezentat cu un deficit al balanţei comerciale de 4 miliarde dolari sub nivelul înregistrat în anul precedent (4,2 miliarde dolari). Valoarea comerţului exterior (export FOB + import CIF) în anul 2002 a crescut cu circa 18% faţă de anul precedent. Exporturile de 13,9 miliarde dolari s-au majorat cu 2,8% faţă de anul anterior, iar importurile au atins valoarea de 17,9 miliarde dolari, respectiv o creştere de 14,8%.

14

Deficitul balanţei comerciale în anul 2002 se datorează, în principal, soldului negativ la unele grupe de produse cum ar fi produse ale industriei construcţiilor de maşini, produse ale industriei chimice, produse minerale, produse agroalimentare, etc. sold compensat într-o oarecare măsură de excedentul înregistrat la produse ale industriei uşoare, produse din lemn, inclusiv mobilă şi metale comune.11

În conformitate cu datele prezentate pe tot parcursul subcapitoului 1, se poate aprecia că integrarea în economia Uniunii Europene ar presupune o dezvoltare mai rapidă, cu un grad sporit de eficienţă în sfera exporturilor provenite din sectoarele primar şi secundar.

2. STRATEGIA NAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ A

ROMÂNIEI PE TERMEN MEDIU

Strategia naţională de dezvoltare economică a României reprezintă rezultatul unei confruntări libere, aprofundate şi constructive de opinii între participanţii la Comisia de fundamentare, având ca obiectiv crearea unei economii de piaţă funcţionale, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, instituţiile şi politicile Uniunii Europene.

În acest sens se răspunde dublului imperativ al încheierii tranziţiei la economia de piaţă în România şi al pregătirii aderării sale la Uniunea Europeană, pentru a folosi o şansă istorică oferită de decizia Consiliului Uniunii Europene de la Helsinki din decembrie 1999 de a deschide negocierile de aderare cu România.

Strategia are în vedere evaluarea riguroasă a costurilor sociale ale tranziţiei şi ale promovării reformei, precum şi ale aderării la Uniunea Europeană; filozofia acestei elaborări are la bază convingerea că „atât reforma cât şi integrarea constituie nu cauza dificultăţilor cu care ne confruntăm, ci calea soluţionării lor”12, că România va fi în măsură să aducă o contribuţie la crearea unei Europe unite, stabile şi prospere, care să aibă un rol crescând în viaţa internaţională, la promovarea valorilor euro-atlantice. Concluzia principală a Strategiei este că, asigurându-se suportul financiar şi legislativ necesar, prin eforturi perseverente şi o autentică solidaritate a forţelor sociale, există premise ca „la orizontul anului 2007, România să poată îndeplini condiţiile esenţiale de aderare la Uniunea Europeană”.

Opţiunile strategiei vizează crearea de condiţii pentru: a) Asigurarea creşterii economice pe baza sporirii ratei investiţiilor prin participarea

semnificativă a capitalului naţional şi prin atragerea resurselor externe, mai ales sub formă de investiţii directe, în condiţii de deplină transparenţă, astfel ca după anul 2002, ritmurile medii anuale de creştere a produsului intern brut să se situeze între 4-6%;

b) Continuarea măsurilor de stabilizare macroeconomică prin asigurarea unor deficite bugetare suportabile, în jurul a 3% din produsul intern brut, reducerea deficitului cvasi-fiscal, gestionarea corespunzătoare a datoriei publice şi a deficitului contului curent, astfel încât să se asigure reducerea treptată a inflaţiei, care la nivelul anului 2004 să poată fi exprimată printr-o singură cifră;

c) Promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene, vizând ajustarea structurală a economiei, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii fizice, ştiinţifice şi sociale, revitalizarea şi retehnologizarea industriilor cu potenţial competitiv, construirea unei agriculturi întemeiate pe exploataţii de dimensiuni optime, sprijinirea activităţilor bazate pe tehnologia informaţiei şi crearea unui mediu prielnic pentru extinderea şi dezvoltarea turismului, diversificarea serviciilor financiare, a sectorului terţiar în general;

d) Crearea unui mediu de afaceri prielnic, bazat pe un cadru legal coerent şi stabil care să asigure dezvoltarea competiţiei de piaţă, reducerea costurilor de tranzacţie şi

15

diminuarea puterii fiscale; promovarea unor măsuri specifice de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii; definirea clară a drepturilor de proprietate, asigurarea unor structuri administrative şi judiciare adecvate, capabile să sigure aplicarea legii şi respectarea obligaţiilor contractuale;

e) Modernizarea şi dezvoltarea serviciilor de utilitate publică astfel ca acestea să răspundă cât mai bine nevoilor cetăţenilor şi economiei naţionale, asigurându-se treptat apropierea de standardele ţărilor membre ale Uniunii Europene;

f) Elaborarea şi asumarea unui program pe termen lung pentru eliminarea riscurilor de accidente ecologice şi reducerea continuă a nivelurilor de poluare a mediului înconjurător;

g) Definirea clară a drepturilor de proprietate, asigurarea unor structuri administrative şi judiciare adecvate, capabile să asigure aplicarea legii şi respectarea obligaţiilor contractuale.13

Transpunerea în viaţă a acestor opţiuni va permite sporirea veniturilor reale ale populaţiei şi înregistrarea de progrese efective în combaterea sărăciei.

2.1. Estimările scenariului restructurant pentru perioada 2001-2004 În ipotezele mai sus menţionate, devine realizabilă o creştere economică mai intensă,

începând cu anul 2001: pentru intervalul 2001-2004 a rezultat ca posibil un ritm mediu anual de 4,75%.

Pe latura ofertei, se va înregistra o modificare însemnată a structurii economice, ponderea sectorului de servicii crescând la circa 55%, în detrimentul ponderii sectorului primar. Participarea industriei la formarea valorii adăugate brute se menţine aproximativ constantă (circa 31%), în timp ce greutatea specifică a sectorului agricol coboară la 14%.

Tabel nr. 5

Produsul Intern Brut (anul precedent = 100) 2000 2001 2002 2003 2004 Produsul intern brut 101,3 103,0 105,0 105,0 106,0 Consumul privat 101,0 102,8 104,7 104,7 105,6 Consumul guvernamental 101,7 100,1 100,6 100,4 101,1 Formarea brută de capital 104,7 107,2 109,5 109,2 110,8 Exporturile de mărfuri şi servicii 107,3 108,7 108,8 108,5 109,1 Importurile de mărfuri şi servicii 108,2 108,7 108,6 108,5 109,2 Sursa: Programul Economic de Preaderare 2002, Evaluarea Comisiei Europene, Ministerul de Finanţe, pag. 2

Indiciul cel mai concludent al ieşirii României din criza prelungită pe care o traversează

îl reprezintă ritmul net superior al formării brute de capital. În acest cadru, politicile guvernamentale vor urmări aplicarea de măsuri mai eficace de protecţie a categoriilor sociale defavorizate, astfel ca încă din anii următori să se obţină progrese sesizabile în combaterea sărăciei.

Astfel, deficitul balanţei comerciale ar urma să provină din achiziţiile tot mai însemnate de echipamente şi tehnologii performante. Aceste tendinţe modifică structura de utilizare a produsului intern brut.

16

Tabel nr. 6 Produsul Intern Brut (structura,% din PIB)

2000 2001 2002 2003 2004 Consumul privat 69,5 69,3 69,1 68,9 68,7 Consumul guvernamental 14,7 14,3 13,7 13,1 12,5 Formarea brută de capital 20,6 21,3 22,1 22,8 23,7 Exporturile de mărfuri şi servicii 29,7 30,5 30,7 30,9 30,9 Importurile de mărfuri şi servicii 34,5 35,4 35,6 35,7 35,8 Sursa: Programul Economic de Preaderare 2002, Evaluarea Comisiei Europene, Ministerul de Finanţe, pag. 3

Creşterea deficitului comercial necesită, chiar în condiţiile intensificării fluxurilor de

investiţii străine directe, o finanţare externă suplimentară, prin alte intrări de capital.

Tabel nr. 7 Componente ale balanţei de plăţi

2000 2001 2002 2003 2004 Exporturile de mărfuri şi servicii (mld. $) 9,9 10,6 11,5 12,5 13,6 Importurile de mărfuri şi servicii (mld. $) 11,4 12,3 13,4 14,5 15,7 Deficitul de cont curent (mld. $) -1,4 -1,6 -1,7 -1,8 -2,0 Fluxul de investiţii străine directe nete (mld. $) 1,3 1,7 1,8 1,8 1,8 Datoria externă (% din PIB) 30,7 30,7 29,8 29,2 28,6 Datoria externă totală (mld. $) 10,0 10,9 11,5 12,3 13,3 Rezerva valutară brută (mld. $) 3,5 4,2 5,0 5,8 6,6 Sursa: Programul Economic de Preaderare 2002, Evaluarea Comisiei Europene, Ministerul de Finanţe, pag. 7

Tabelul sintetizează tendinţa ireversibilă de deschidere a economiei româneşti spre

fluxurile internaţionale, de angrenare a acesteia în procesele de integrare europeană şi globalizare.

Ponderea serviciului datoriei externe în exporturile de mărfuri şi servicii reprezenta 21,5% în 2000 şi circa 16% în 2004, în special ca urmare a scăderii dobânzii şi a lărgirii termenelor de rambursare (raportul dintre volumul datoriei externe şi exporturi - de 90-95% - se înscrie de asemenea în limite acceptabile).

2.2. Asocierea României la Uniunea Europeană şi perspectivele aderării După 1990, Consiliul European a pus în discuţie posibilitatea extinderii Uniunii

Europene prin cooptarea de noi membri dintre ţările Europei Centrale şi de Est. În acest scop, toate ţările candidate la aderare au încheiat Acorduri de asociere cu

Uniunea Europeană, care prevăd instaurarea unei zone de comerţ liber şi modalităţile instituţionalizate de dialog între guvernele acestor ţări şi instituţiile comunitare, precum şi domeniile care fac obiectul noilor relaţii între cele două părţi.

Iniţiativa extinderii Uniunii Europene a fost materializată oficial la Consiliul European de la Copenhaga, din 1993.

Acordul European constituie baza legală a relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană. Documentul a fost semnat la 1 februarie 1993, a fost ratificat prin Legea nr. 20/1993 şi a fost publicat în „Monitorul Oficial” din 12 aprilie 1993. Acordul de asociere a intrat în vigoare la 1 februarie 1995, iar la 22 iunie 1995, România a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană.

Acordul instituie asocierea României la Uniunea Europeană şi stabileşte formele dialogului politic permanent şi al cooperării economice între cele două părţi.

17

Principiile generale ale Acordului şi obiectivele procesului de asociere sunt următoarele:

- crearea cadrului instituţional pentru realizarea unui intens dialog politic; - sprijinirea eforturilor României pe calea dezvoltării economiei de piaţă şi consolidării

democraţiei; - liberalizarea circulaţiei mărfurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor - crearea cadrului pentru dezvoltarea cooperării economice, sociale, financiare şi

culturale. Pentru cetăţenii României, ca şi pentru cei ai Uniunii Europene, spaţiul European are o

identitate manifestată prin: locuri de muncă, lupta împotriva sărăciei şi excluderii sociale, educaţie decentă, îngrijire medicală adecvată, o abordare comună a problemei protecţiei mediului, a schimbărilor climatice şi a securităţii alimentare. În acelaşi timp, la sfârşitul anului 2004, se preconizează încheierea viitoarei Conferinţe Inter-guvernamentale, cu semnarea unui nou tratat sau fundament juridic al Uniunii Europene (în situaţia în care va avea loc o restructurare radicală a tratatelor existente), tratat care ar putea fi aplicat în anul 2006 şi în care se vor reglementa toate problemele referitoare la situaţia materială şi socială a populaţiei din această zonă.14

Statele membre ale Uniunii Europene participă la procedurile de coordonare a politicilor economice prin programe de convergenţă şi stabilitate, iar statele candidate participă la aceste proceduri prin intermediul Programelor Economice de Preaderare.

Aceste programe sunt focalizate specific, pe îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga „economie de piaţă funcţională şi capacitatea de a face faţă concurentei şi forţelor de piaţă din interiorul Uniunii Europene”. România participă la dialogul pe probleme economice în vederea coordonării politicilor economice cu cele ale statelor membre prin intermediul următoarelor programe înaintate în perioada 1997-2001:

- Parteneriatul de aderare; - Programele de adoptare a aquis-ului comunitar – criteriile economice; - Rapoartele asupra progreselor înregistrate în procesul de aderare la Uniunea

Europeană; - Strategia de dezvoltare economică pe termen mediu (Joint Economic Assesment); - Programele Economice de Preaderare (PEP). România a prezentat primul Program Economic de Preaderare în septembrie 2001, iar

următorul în iulie 2002. Aceste programe se vor înainta periodic de către România până în momentul aderării la Uniunea Europeană; spre deosebire de Strategia economică de dezvoltare a României pe termen mediu, PEP este asumat unilateral de către partea română.

PEP 2002 actualizat realizează o prezentare adecvată a tendinţelor macroeconomice şi a evoluţiei politicilor din 2001 şi până la finele anului 2002.

Prezentarea ultimelor evoluţii economice se bazează pe un set complex de indicatori statistici, dar în general se concentrează aproape exclusiv pe partea reală a economiei.

Redresarea economică s-a consolidat în 2001 şi a continuat în 2002. După o revenire modestă în 2000, creşterea economică s-a extins mai repede decât s-a aşteptat, cu 5,3%, ca urmare a creşterii investiţiilor, stocurilor şi a saltului consumului privat pe fondul unei creşteri a venitului real şi a creşterii producţiei agricole pentru auto-consum

Deşi consolidarea cererii interne a condus la o contribuţie negativă crescândă la creşterea PIB a sectorului extern, exporturile au continuat să se extindă rapid aproape pe întreg anul 2001. Urmând unei înrăutăţiri a situaţiei externe la sfârşitul anului 2001, exporturile şi-au revenit în 2002 când PIB a crescut cu 3,1% în primul trimestru în timp ce cererea internă s-a mai moderat dar a continuat să crească.

Contrar experienţei trecute, creşterea economică pozitivă a fost însoţită de o mai mare stabilitate internă şi externă. Inflaţia a continuat să scadă, depăşind uşor ţinta oficială în 2001, dar reducându-se mai rapid decât s-a aşteptat în 2002. După doi ani de consolidare externă cu succes, deficitul contului curent s-a mărit la 5,9% din PIB în 2001 datorită consolidării

18

redresării economice şi diverşilor factori conjuncturali care au accelerat creşterea importurilor. Primele luni ale anului 2002, totuşi au consfinţit revenirea consolidării externe pe fondul unor politici mai restrictive, redresării exporturilor de bunuri, preţurilor mai scăzute la importurile de energie şi unei accentuări a tendinţei către transferuri private mai mari din străinătate.

Continuarea acestor tendinţe ale evoluţiei economice şi pe viitor, depinde de implementarea politicilor macroeconomice de sprijin şi de încheierea reformelor structurale.

Tabel nr. 8

Evoluţii economice şi contribuţia la creşterea PIB până în 2004 Evoluţii economice 2001 2002 2003 2004 Creşterea PIB în termeni reali 5,3 4,5 5,2 5,5 Contribuţia la creşterea PIB Cererea internă finală 6,2 4,1 5,0 5,2 Modificarea stocurilor şi achiziţiile nete de valori 2,4 -0,1 0,1 0,2 Balanţa externă de bunuri şi servicii -3,3 0,5 0,1 0,1 Rata investiţiilor (% din PIB ) 19 19,3 19,8 20,7 PIB/capital (% din media UE) (1) 25,2 26 26,6 27,2 Rata de participare (% din grupa 15-64 de ani ) 62,2 62,8 62,9 63,1

Rata şomajului 6,6 7 6,7 6,3 Creşterea populaţiei ocupate -0,6 0,6 0,5 0,5 Creşterea productivităţii muncii 6 3,9 4,7 5 Creşterea salariului mediu real 4,5 4,8 4,6 4,4 (1) calculat fără efectele demografice sau ale preţului; rate de creştere; ţări candidate PEP/UE: 2002-2003; prognoza de primăvara 2002 a Comisiei Europene Sursa: Ministerul de Finanţe, PEP 2002, Evaluarea Comisiei Europene

În particular, din punct de vedere al sectorului serviciilor, grupul de lucru din cadrul

Ministerului Integrării Europene şi-a continuat activitatea şi în anul 2002, prin identificarea barierelor din calea liberei circulaţii a serviciilor financiare şi nefinanciare.

Principalele bariere depistate în legislaţia românească se referă în special la obligativitatea deţinerii cetăţeniei române, a rezidenţei în România, a apartenenţei la o asociaţie românească pentru a putea practica o anumită profesie sau la obţinerea unor licenţe de practică oferite doar de o instituţie naţională. Principalele domenii analizate sunt serviciile financiare (activitatea bancară, a valorilor mobiliare, activitatea contabililor) şi cele nefinanciare (prestare a serviciilor medicale, veterinare, de avocatură, farmacie, activităţi turistice, obţinerea de licenţe pentru comerţ, fabricare de produse alimentare, etc).

România este prima dintre statele candidate care a instituit un grup de lucru pentru a identifica şi a elimina barierele legislative din calea liberei circulaţii a serviciilor.

Alinierea completă la acquis-ul comunitar la capitolul Libera circulaţie a serviciilor va asigura dreptul pentru băncile, societăţile de asigurări, persoanele fizice şi juridice prestatoare de servicii din Uniunea Europeană să desfăşoare activităţi în România, în aceleaşi condiţii cu cele române, conform standardelor din Uniunea Europeană. Intrarea în vigoare a acestor prevederi trebuie să se realizeze cât mai curând, în cursul anului 2003, „pentru a îndeplini criteriul economic de aderare la Uniunea Europeană, respectiv economia de piaţă funcţională”, afirma Vasile Puşcaş, Ministrul Delegat, Negociator Şef cu Uniunea Europeană.15

În sfera turismului, în 2002, Ministerul Integrării Europene împreună cu Ministerul Turismului au analizat posibilităţile de includere a unor zone din judeţul Cluj în circuitul turistic naţional şi internaţional prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi modernizarea bazelor existente în această regiune. Potenţialul turistic al judeţului Cluj poate fi dezvoltat excelent

19

prin atragerea investitorilor români şi străini şi prin dezvoltarea unui parteneriat public-privat în această zonă. Astfel, va putea fi valorificat turismul rural (în comunele Băişoara, Leghia, Tarniţa, etc.) precum şi bogatul turism cultural şi istoric al municipiul Cluj-Napoca şi al împrejurimilor.

În martie 2002, România a participat la reuniunea anuală a negociatorilor şefi şi membri ai ministerelor de externe din statele candidate, care s-a desfăşurat la Maastricht şi a avut ca temă: „Extinderea Uniunii Europene, ultima sută de metri sau ultima şansă ?”. În cadrul conferinţei au fost analizate negocierile de aderare din anul 2001 cu statele candidate, problemele apărute în acest domeniu şi prospecţiile pentru viitor. România a prezentat, pentru 2002, situaţia capitolelor deschise: libera circulaţie a capitalurilor, concurenţa, transporturile, impozitarea, telecomunicaţiile şi Internetul, cultura şi audiovizualul şi uniunea vamală.

Capitolul „Transporturi” a pus probleme mari în negociere, mai ales în ceea ce priveşte transporturile rutiere, sistemul de navigaţie intern şi licenţierea transportatorilor aerieni. Costurile pentru finalizarea infrastructurii de drumuri au fost estimate la 15 miliarde Euro pentru perioada 2001-2015. Armonizarea legislaţiei româneşti cu acquis-ul comunitar a ajuns la sfârşitul anului 2002 într-un stadiu dezvoltat. În primul trimestru s-a urmărit elaborarea a două legi: una privind transpunerea deciziilor Parlamentului European şi ale Consiliului privind dezvoltarea reţelei de transport trans-european şi alta, referitoare la modificarea legii taxelor locale pentru a aplica prevederile referitoare la armonizarea graduală a taxelor pentru autovehicule. Eforturile pentru restructurarea şi privatizarea TAROM au continuat pe tot parcursul anului pentru a creşte eficienţa şi capacitatea de a face faţă presiunilor pieţei Uniunii Europene.

La capitolul „Uniune vamală”, au fost adoptate normele de aplicare a procedurii simplificate pentru plata taxelor vamale şi s-a finalizat cadrul legal pentru controlul utilizării finale a bunurilor care beneficiază de un tarif vamal preferenţial, care a întrat în vigoare în semestrul doi din 2002.

Începând cu 2007, România va avea o misiune de importanţă majoră: asigurarea frontierei de est a Uniunii Europene.

Provocarea cea mai mare va fi să nu transforme Europa într-o fortăreaţă ci mai degrabă să creeze un pod de legătură către ţările din blocul rusesc. Din acest motiv, Administraţia Vămilor Romaneşti adoptă o nouă strategie, în intervalul de timp 2000-2005 cu următoarele obiective16:

1) completarea legislaţiei şi a procedurilor specifice, corelarea cu sistemul legislativ naţional şi european;

2) creşterea eficientei activităţii de colectare a drepturilor cuvenite bugetului de stat din activitatea vamală, măsuri de evaluare (audit), etc.;

3) întărirea controlului vamal la frontieră în corelaţie cu fluidizarea traficului de mărfuri; combaterea fraudei comerciale şi a crimei organizate;

4) restructurarea cadrului organizatoric şi îmbunătăţirea sistemului managerial şi de comunicare internă;

5) crearea cadrului instituţional şi al mecanismelor de selecţie, pregătire profesională, evaluare şi alocare a resurselor umane, protecţia lucrătorului vamal;

6) combaterea corupţiei şi crearea unui profil etico-profesional al personalului vamal; 7) structurarea sistemului de comunicare inter-instituţională la nivel naţional şi

internaţional; 8) consolidarea, stabilizarea şi dezvoltarea Sistemului Informatic Integrat Vamal pentru

a răspunde cerinţelor procesului reformei funcţiilor vamale; 9) modernizarea infrastructurii şi dotarea cu echipamente performante specifice

activităţii vamale de control; 10) pregătirea Administraţiei Vamale Române pentru aderarea la Uniunea Europeană

prin abordarea obiectivelor strategice în contextul evoluţiilor funcţiilor vamale la nivelul statelor membre.

20

2.3. Planul de măsuri prioritare în anul 2003 pentru integrare europeană

În contextul deciziilor majore luate de Consiliul European la Copenhaga în decembrie

2002, prin stabilirea ca obiectiv comun al Uniunii Europene şi României a datei de aderare a ţării noastre anul 2007, „este necesar să se realizeze o accelerare a procesului de pregătire internă în funcţie de priorităţile convenite cu Comisia Europeană”.17

Planul de măsuri ţine cont de recomandările cuprinse în Raportul de ţară pe anul 2002, precum şi de cele care au rezultat din evaluările pe care Comisia Europeană le-a efectuat asupra evoluţiilor înregistrate în plan legislativ şi instituţional sau în aplicarea politicilor sectoriale. Planul de măsuri a fost structurat pe 11 priorităţi:

1) Accelerarea reformei în administraţia publică; 2) Întărirea capacitaţii administrative de aplicare a acquis-ului comunitar; 3) Reforma sistemului judiciar; 4) Reconstituirea dreptului de proprietate şi îmbunătăţirea circulaţiei juridice a

terenurilor; 5) Îndeplinirea criteriului economic privind existenta unei economii funcţionale de

piaţă; 6) Lupta împotriva corupţiei; 7) Reglementarea sistemului de protecţie a copilului; 8) Măsuri de îmbunătăţire a nivelului de trai; 9) Consolidarea criteriilor politice de aderare;

10) Dezvoltarea sectorului de servicii financiare şi îmbunătăţirea mediului de afaceri; 11) Creşterea capacităţii de asumare a obligaţiilor de stat membru.

În sectorul turismului, Ministerul Turismului contribuie la Planul de Măsuri Prioritare pentru Integrare Europeană prin proiectul de Lege pentru modificarea

reglementărilor privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România (termen propus – ianuarie 2003), proiectul de Lege pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare „Superschi în Carpaţi” (termen propus – trimestrul II, 2003) şi prin proiectul Legii turismului (termen propus – trimestrul III, 2003).18

În 16 aprilie 2003, la Atena, România şi Bulgaria au cerut Uniunii Europene să ofere asigurări oficiale de admitere în spaţiul european în 2007. Cu toate că majoritatea ţărilor candidate din Europa de Est şi Centrală au sprijinit acţiunea SUA împotriva Iraqului şi au fost subiect de critică din partea Uniunii Europene, zece ţări au semnat tratatul de aderare la UE. Dar, România şi Bulgaria au atras atitudinea cea mai critică din partea Uniunii Europene, în special a Franţei. Jacques Chirac, preşedintele Franţei a afirmat că cele două ţări probabil „şi-au compromis orice şansă” de a fi admise în Uniunea Europeană în 2007, fiind de partea SUA în conflictul din Iraq.

Cu suportul venit de la Washington, România şi Bulgaria vor fi admise în NATO în 2004, prin invitaţia făcută acestora în 2002 de către SUA. Dar lărgirea Europei, prin admiterea a încă zece ţări în 2004 nu include şi România şi Bulgaria datorită mişcării încete a procesului de reforme economice şi instituţionale. Bulgaria este cu mult mai avansată la capitolul reforme şi negocieri cu Uniunea Europeană decât România, care a „închis” doar 16 capitole (Bulgaria a închis 23 de capitole din 31). În ceea ce priveşte turismul, cele două ţări prezintă puncte comune dar totodată şi mari diferenţe legate de investiţiile în acest domeniu, barierele de management, barierele instituţionale şi factorii de risc ce apar în alegerea destinaţiilor de vacanţă în România sau Bulgaria (a se vedea Anexa nr. 1 – Obstacole în dezvoltarea durabilă a turismului în Bulgaria şi România).

Unii oficiali ai Uniunii Europene au indicat recent că integrarea celor zece state candidate programată pentru 2004 s-ar putea prelungi mai mult decât este aşteptat implicând preocupări din partea României şi Bulgariei în ceea ce priveşte admiterea lor care ar putea fi amânată pe un termen nedefinit. Germania este de părere că Uniunea Europeană „trebuie să

21

aibă o pauză” pentru că „negocierile despre expansiunea Europei nu mai pot continua”. Dar analiştii britanici de la Centrul European pentru Reforme sunt de părere că mecanismul admiterii nu poate fi stopat, datorită faptului că ţările candidate se orientează spre închiderea tuturor capitolelor de negocieri.

Recent şi Croaţia a început demersurile pentru admiterea în Uniunea Europeană şi după unii experţi în probleme de integrare se estimează că această ţară va putea să atingă nivelul pregătirilor la care se află Bulgaria în prezent, în cel mult un an. Oficialităţile croate speră ca admiterea să se realizeze în 2007, odată cu cea a României şi a Bulgariei sau în 2008. Centrul European pentru Reforme apreciază însă, că cele trei ţări vor fi parte a Uniunii Europene, în 2007.19

22

CONCLUZII Existenţa unei economii de piaţă presupune ca echilibrul dintre cerere şi ofertă să fie

determinat de libera interacţiune a forţelor de piaţă. Acest lucru este posibil în condiţiile în care preţurile sunt liberalizate în cea mai mare parte, comerţul este liberalizat, există un sistem legislativ adecvat economiei de piaţă şi este funcţional iar drepturile de proprietate sunt garantate. Un climat macroeconomic stabil şi consensul asupra deciziilor de politică economică îmbunătăţesc performanţele unei economii de piaţă. totodată, o economie de piaţă funcţională nu poate exista fără un sistem financiar bancar dezvoltat.

România a făcut progrese importante în ceea ce priveşte stabilirea unei economii de piaţă funcţionale. Consensul asupra scopurilor fundamentale şi deciziilor de politică economică au fost în parte întărite, dar costurile politice şi sociale mari au determinat însă o implementare mai lentă a reformelor structurale.

Deşi a înregistrat o perioadă de creştere, economia nu a fost recuperată pe deplin după recesiunea din 1997-1999 când PIB a scăzut cu 11,7% cumulat şi investiţiile cu aproape 9%. După o creştere redusă în anul 2000, PIB a continuat să se mărească în următorii doi ani, în special, datorită factorilor: consumul privat mărit în urma creşterii salariului real şi a venitului, creşterea stocurilor şi a investiţiilor – în special datorită iniţiativelor de politică fiscală distorsionară oferite întreprinderilor mici şi mijlocii.

După 1990, creşterea deficitului contului curent şi susţinerea sa au fost un factor de îngrijorare, dar finanţarea deficitului extern a devenit mai puţin problematică datorită unei măriri a investiţiilor străine directe care au atins 3,5% din PIB, după anul 2000 şi a îmbunătăţirii condiţiilor de acces pe pieţele externe de capital.

Pe perioada 1990-2000, inflaţia a rămas la o valoare ridicată, însă începând cu jumătatea anului 2000, a înregistrat o scădere susţinută, în special datorită unui mix mai coerent de politici economice. În prezent cadrul politicii monetare a condus la creşterea stabilităţii macroeconomice. Acest lucru a fost posibil datorită scăderii presiunilor exercitate asupra politicii monetare, aceasta putând să se concentreze mai bine asupra obiectivului de scădere a ratei inflaţiei în economie.

Este notabil că cele mai multe preţuri au fost liberalizate, dar în pofida diminuării intervenţiei directe a autorităţilor, slaba disciplină a plăţilor continuă să afecteze mecanismul de funcţionare a preţurilor în economie. Recent, preţurile administrate au fost ajustate la nivelul şi peste rata inflaţiei. Începând cu a doua jumătate a anului 2001, preţurile la energie, electricitate, gaze naturale au fost aduse progresiv la nivelul preţurilor mondiale. Pentru a proteja această realizare în iulie 2002 aceste tarife au fost legate de evoluţia monedei americane.

Sectorul privat continuă să crească dar ponderea marilor întreprinderi de stat neprofitabile rămâne mare. Situaţia titlurilor de proprietate nu este pe deplin clarificată.

Printre schimbări procedurale repetate, întârzieri, proceduri netransparente, privatizarea a înregistrat totuşi progrese, în ultimii ani. Succesele s-au înregistrat în special la marile companii prin vânzarea Băncii Agricole şi SIDEX, întreprinderile mici şi mijlocii şi în agricultură. Informaţii detaliate despre privatizarea în România se regăsesc şi în capitolul II al tezei de doctorat.

În ceea ce priveşte creşterea stocului de capital, acesta va găsi resursele necesare doar printr-o creştere economică susţinută şi un mediu macroeconomic mai stabil. Infrastructura transporturilor şi a sectorului energetic şi agricol este inadecvată şi suferă din cauza lipsei investiţiilor. Astfel, nivelul şi calitatea investiţiilor trebuie să crească pentru a sprijini pe termen mediu dezvoltarea economiei.

23

Rezultatele performante în câteva sectoare economice, cum ar fi industria textilă, a mobilei, a echipamentelor electrice, indică că restructurarea a început să-şi aducă roadele aşteptate dar este încă incompletă.

Astfel, se poate aprecia că structura economiei reale reflectă rezultatele incomplete ale procesului de tranziţie, iar creşterea conştientizării rolului important pe care îl joacă întreprinderile mici şi mijlocii poate conduce la obţinerea unui mediu adecvat pentru dezvoltarea economică a ţării noastre.

24

NOTELE DE SUBSOL ALE CAPITOLULUI I

„Evoluţia economiei româneşti în perioada de după revoluţia din 1989” 1. Ioan Teodor Moldovan – Turismul internaţional, o şansă a economiei de piaţă în România. Program de

promovare pe pieţele internaţionale a produsului turistic românesc, Teză de doctorat, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1997, pag. 61

2. Idem, pag. 61 3. Idem, pag. 62 4. *** - România în cifre, Breviarul Statistic al României, ediţia 1990 5. Idem, ediţia 1994 6. Idem, ediţia 1999 7. Idem, ediţia 1992 8. Aurel Negucioiu – Tranziţia şi reforma economică în România. Unele aspecte ale conţinutului şi

mersului lor, Reforma în România – aspecte economice, sociale şi juridice, Culegere de comunicări prezentate la Sesiunea Ştiinţifică din 16-17 mai 1997, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Institutul de Educaţie şi Studii Sindicale al C.N.S.L.R. – Frăţia, Bucureşti, pag. 19

9. Idem 10. *** - Bilanţul Primilor Doi Ani de Guvernare, Cartea Albă a Guvernării P.S.D., Vol. I, februarie 2003 11. *** - Indicatori Macroeconomici, Anuarul Statistic al României pe anul 2002, Institutul Naţional de

Statistică 12. *** - Poziţia Guvernului României privind viitorul Uniunii Europene, Guvernul României, Proiect nr.

1, 2002 13. *** - Programul Economic de Preaderare 2002, Evaluarea Comisiei Europene, Ministerul de

Finanţe, pag. 3 14. *** - Poziţia Guvernului României privind viitorul Uniunii Europene, Proiect 1, Ministerul Integrării

Europene, 2002 15. *** - Reuniunea grupului de lucru privind eliminarea barierelor în calea liberei circulaţii a

serviciilor, Ştiri de presă, Ministerul Integrării Europene, iunie 2002 16. *** - Participarea Ministrului Delegat, negociator sef cu Uniunea Europeană, Vasile Puşcaş, la

Reuniunea Anuală a Negociatorilor Şefi de la Maastricht, Ştiri de presă, Ministerul Integrării Europene, martie 2002

17. *** - Planul de măsuri prioritare în anul 2003 pentru integrare europeană, Guvernul României, Bucureşti, februarie 2003, pag. 1

18. Idem, Prioritatea nr. 10 – Dezvoltarea sectorului de servicii financiare şi îmbunătăţirea mediului de afaceri, pag. 36

19. *** - România, Bulgaria seek Reassurances on 2007 Membership Bids, European Commission, News Released, aprilie 2003

25

CAPITOLUL II

EVOLUŢIA TURISMULUI ROMÂNESC DUPĂ ÎNLĂTURAREA COMUNISMULUI

1. „ECONOMIA DE SERVICII” ÎN PERIOADA REFORMEI ECONOMICE ROMÂNEŞTI

1.1. Tendinţe de liberalizare în sectorul serviciilor şi implicaţiile asupra reformei economice

Este un fapt unanim recunoscut că asistăm, pe plan mondial, la trecerea la un nou tip de

economie, chiar la un nou tip de societate denumită de unul din părinţii ei, sociologul de la Harvard - Daniel Bell - „societatea postindustrială”. Această nouă societate se va baza, după opinia majorităţii cercetătorilor, pe servicii, fiind caracterizată prin preponderenţa sectorului terţiar asupra celorlalte sectoare ale economiei.

Economiile denumite „industriale” vor fi de acum înainte „economii de servicii”.1 Acestea reprezintă deja în ţările dezvoltate, cu economie de piaţă, aproximativ două treimi din valoarea adăugată şi din populaţia angajată în economie. Se poate spune că serviciile au încetat să mai fie „invizibile” la începutul anilor ’80, proeminenţa dobândită de problemele serviciilor, ca o dimensiune majoră a activităţii economice fiind demonstrată de includerea pentru prima dată, în 1984, a serviciilor în negocierile comerciale sub auspiciile GATT, în cadrul rundei Uruguay.

O analiză succintă a nivelului dezvoltării sectorului terţiar al economiei româneşti, în baza a doi indicatori sintetici - ponderea sectorului terţiar în crearea PIB şi în populaţia ocupată în economie - aşa cum am arătat în subcapitolul precedent, pune în evidenţă faptul că, la ora actuală, în România, sectorul terţiar se caracterizează printr-o considerabilă rămânere în urmă faţă de ţările dezvoltate cu economie de piaţă liberă. Mai mult chiar, în cadrul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, România se situează pe unul dintre ultimele locuri în privinţa gradului de terţiarizare a economiei. Cauzele acestei rămâneri în urmă îşi au originea în însăşi esenţa sistemului politico-economic impus ţării noastre timp de aproape o jumătate de secol, respectiv prioritatea absolută acordată procesului industrializării.

Un rol important în acest sens îl joacă şi procesul de liberalizare a întregii economii şi în mod particular al sectorului terţiar. Tendinţele de liberalizare, de diminuare a intervenţiei statului în sectorul serviciilor se referă, pe de o parte, la transferul spre sectorul privat a unei importante părţi din sectorul public, iar pe de altă parte, la dereglementarea acestui sector. În această privinţă, trebuie menţionat că o bună perioadă de timp, până în anii 1970, chiar în ţările dezvoltate cu economie de piaţă, sectorul serviciilor a fost unul din domeniile cel mai mult atinse de intervenţia statului.

Aşa cum arăta Mattei Dogan şi Dominique Pelassy, „sectorul transporturilor urbane, dar şi cele feroviare, aeriene, chiar maritime păreau să aparţină de drept domeniului rezervat puterii publice; tot astfel - sectorul energetic, poşta şi telecomunicaţiile, informaţia

26

radio televizată şi sectorul bancar”.2 Analizele comparative arată că intervenţia statului în economie este legată de fenomenele de criză. Secolul XX în prima jumătate, din cauza războaielor şi a crizelor a fost marcat de o tendinţă de naţionalizare progresivă a economiei. Această mişcare de naţionalizare s-a inversat începând cu anii 1970. Faţă de mondializarea economiei, a început să se prevaleze ideea că statul n-ar fi cel mai bine plasat pentru a gira mijloacele de producţie într-un context dinamic în care trebuie să se decidă cu rapiditate şi fermitate. Astfel, se poate observa o mişcare de reflux prin privatizarea întreprinderilor naţionalizate în toate democraţiile industriale. Această tendinţă a cuprins toate sectoarele economiei, dar serviciile se află în epicentru, fie direct - transporturi şi telecomunicaţii, fie indirect - infrastructură şi industria aerospaţială.13 Aşa, de exemplu în Franţa, legea privatizării din 1986 vizează alături de sectorul industrial şi reprivatizarea instituţiilor de credit şi a companiilor de asigurări, a băncilor ca şi domeniul telecomunicaţiilor şi a audio-vizualului.4

Amploarea programelor de privatizare preconizate în ţările Europei Centrale şi de Est, „eclipsează” fără precedent cele mai ambiţioase programe de privatizare ale ţărilor membre ale OCDE. În primul rând, în aceste ţări, eforturile s-au concentrat în crearea noilor cadre juridice şi instituţionale necesare realizării programelor de privatizare. În consecinţă, au fost înfiinţate agenţii specializate de privatizare, cu rolul de a planifica şi pune în practică măsurile de privatizare. În unele ţări, aceste agenţii sunt organisme independente în cadrul Guvernului, beneficiind de o anumită autonomie pentru acţiunile lor (România, Ungaria), iar în altele sunt ministere (Polonia, Cehia, Slovacia). De subliniat este faptul că în aceste ţări privatizarea vizează atât mica precum şi marea privatizare.

Mica privatizare priveşte întreprinderile mici din domenii cum ar fi: comerţul cu amănuntul, artizanatul şi anumite sectoare ale transporturilor, iar marea privatizare vizează marile întreprinderi prin metode ca privatizarea de masă, vânzări prin licitaţii, oferte publice de vânzare, restituiri MEBO, etc.

Sectorul serviciilor, cuprinzând în general întreprinderi mici şi mijlocii reprezintă unul dintre domeniile cu cele mai rapide posibilităţi de privatizare şi de progres pentru ţările Europei Centrale şi de Est şi pentru ţara noastră.

Referitor la problema reglementărilor în sectorul serviciilor, acestea au reprezentat după opinia lui Fr. Ecalle, principala formă de intervenţie a statului în acest sector.5 Se menţionează chiar că, în ciuda confuziei care este foarte frecvent făcută, chestiunea dereglementării şi aceea a descentralizării sunt perfect distincte. În această privinţă, expertul susţine că există întreprinderi publice, bancare sau de altă natură, a căror putere le face relativ autonome, bucurându-se de o mare independenţă în gestionarea resurselor lor, după cum există întreprinderi private asupra cărora statul are o puternică influenţă prin instrumentele sale.

Reglementările specifice serviciilor cuprind o varietate de forme cum ar fi: reglementari tehnice (prevăzând exercitarea unei activităţi cu respectarea anumitor norme), reglementări economice (având ca obiect limitarea accesului într-un sector de activitate), controlul administrativ al preţurilor (tarifelor). În ceea ce priveşte tendinţa de dereglementare în sectorul serviciilor, cea mai completă experienţă aparţine SUA care, de pe la mijlocul anilor 1970, au cunoscut o vastă mişcare de dereglementare economică a accesului la piaţa serviciilor. Trebuie subliniat că dereglementarea americană a fost realizată plecând de la o situaţie mai puţin reglementată decât în alte ţări, ca de exemplu, în Franţa. Dereglementarea a cuprins mai ales telecomunicaţiile, serviciile bancare şi transporturile aeriene.

Aceasta s-a referit la desfiinţarea monopolului deţinut de ATT (American Telephone and Telegraph Company) şi liberalizarea intrării pe piaţă, liberalizarea tarifelor (în sectorul telecomunicaţiilor), la desfiinţarea oligopolurilor şi liberalizarea tarifelor (în domeniul transporturilor aeriene), la desfiinţarea reglementărilor teritoriale şi sectoriale şi liberalizarea dobânzilor (în sectorul serviciilor bancare). Exemplul american a fost însuşit şi de către alte

27

ţări. De exemplu, în Franţa, restricţiile administrative au fost slăbite mai ales începând cu anii 1985-1986. La sfârşitul lui 1986, marjele comerţului erau libere şi serviciile beneficiau de o diminuare a controlului statului. Ultimul pas a fost făcut la 1 ianuarie 1987, data liberalizării totale a preţurilor.

Tendinţa de liberalizare este prezentă şi în economia românească şi în particular în sectorul serviciilor, începând cu anul 1990. Aceasta se manifestă prin absenţa reglementărilor economice privind interzicerea sau limitarea accesului pe piaţa serviciilor, inclusiv în domenii cum ar fi învăţământul, sănătatea, transporturile, telecomunicaţiile, serviciile bancare, etc. Dereglementarea se referă, de asemenea, ca şi în celelalte ţări cu economie de piaţă, la liberalizarea tarifelor, a preţurilor, a adaosului comercial, a ratelor de dobândă practicate de bănci. Rămân însă valabile reglementările tehnice, normele referitoare la înfiinţarea şi funcţionarea diferitelor tipuri de întreprinderi sau organizaţii, la persoanele care exercită diferite tipuri de activităţi ce necesită o calificare atestată, la produsele realizate de societăţile de servicii care trebuie să respecte anumite standarde de calitate, etc.6

Referitor la efectele liberalizării în sectorul serviciilor, aşa cum au fost demonstrate din experienţa ţărilor dezvoltate, ele se referă în principal, la instaurarea şi creşterea concurenţei care conduce la reducerea tarifelor, ceea ce antrenează creşterea cererii, cu efecte benefice asupra producţiei şi creării de noi locuri de muncă în serviciile respective. Un alt efect important al liberalizării şi al creşterii concurenţei între firmele de servicii este diversificarea ofertei de servicii şi creşterea nivelului calitativ al serviciilor oferite consumatorilor. Deşi aceste efecte se fac puţin resimţite, deocamdată, în economia românească, implicaţiile benefice ale liberalizării sectorului serviciilor trebuie privite optimist în contextul reformei economice din ţara noastră.

1.2. Privatizarea – condiţie sine qua non în vederea liberalizării turismului românesc

1.2.1. Privatizarea şi dezvoltarea economică

Pentru ţările occidentale, privatizarea înseamnă „un management mai dinamic”, în timp ce pentru ţările care trec la economia de piaţă, problema principală care apare în legătură cu privatizarea este cine cumpără.7

După unii specialişti privatizarea înseamnă o politică economică ce încurajează cel mai bine dezvoltarea economică şi socială.

Importanţa privatizării poate fi evidenţiată prin prisma următoarelor aspecte: - Eficienţa – privatizarea reprezintă un mijloc de creştere a producţiei, de îmbunătăţire a

calităţii şi de reducere a costurilor; - Reducerea cheltuielilor bugetare şi a datoriei publice; - Stimularea iniţiativei private şi a pieţei libere care conduc la creşterea economică şi

dezvoltarea umană; - Reprezintă o cale de lărgire a bazei proprietăţii şi a participării sociale. Privatizarea constă, de fapt, în transferul activelor şi serviciilor publice din mâinile

statului în proprietatea privată presupunând activităţi ce merg de la vânzarea unor întreprinderi proprietate de stat la realizarea serviciilor publice cu contractanţi privaţi.

Cuvântul a privatiza a apărut pentru prima dată în Dicţionarul Webster (New Collegiate Dictionary) în 1983.

În ţările în curs de dezvoltare, procesul de privatizare întâmpină dificultăţi din cauza lipsei unui capital corespunzător, a lipsei pieţelor de capital bine puse la punct, a lipsei facilităţilor de credit disponibile, precum şi din necunoaşterea exactă a mărimii sectorului public.

28

Printre modurile de manifestare a privatizării în ţările dezvoltate sunt cunoscute monopolizarea economiei, instaurarea proprietăţii private şi vânzarea de acţiuni, iar în ţările foste socialiste descentralizarea activităţii economice.

După 1990 şi în economia românească s-a simţit cu acuitate nevoia de a se scurta circuitele de decizie în scopul ajutorării firmelor şi pentru a conferi autorităţilor locale o mai mare capacitate de apreciere şi intervenţie. Există anumiţi teoreticieni care susţin în continuare ideea centralizării excesive întrucât, după opinia acestora, descentralizarea poate conduce la incoerenţă şi risipă. În general, astăzi multe pledoarii în favoarea descentralizării sunt conturate în jurul metamorfozei dezvoltării locale.

„Dezvoltarea locală diversifică şi îmbogăţeşte activităţile pe un teritoriu dat prin mobilizarea resurselor şi energiilor existente în zonă. Rezultat al eforturilor unei populaţii, dezvoltarea locală înseamnă punerea în aplicare a unui proiect de dezvoltare economică, socială şi culturală. Aceasta transformă un spaţiu de vecinătate într-un spaţiu de întrajutorare activă.”8

În afara privatizării proprietăţii, se vorbeşte de privatizarea managementului şi de un cadru legal nou sau de locaţie realizate cu persoane sau firme private.

Proprietatea privată creează stimulente pentru producerea de bunuri şi servicii într-un mod eficient şi ieftin. Managerii privaţi sunt încurajaţi să maximizeze valoarea întreprinderilor lor. Întreprinderile publice nu generează stimulente pentru o funcţionare eficientă.

Există teorii care susţin că anumite bunuri şi servicii trebuie încă furnizate de stat întrucât oamenii cu venituri modeste nu sunt capabili să plătească preţurile pe care le stabilesc întreprinderile private. Aceste teorii nu sunt tocmai veridice pentru că lucrurile trebuie privite şi analizate prin prisma cantităţii şi calităţii bunurilor şi serviciilor ce pot fi obţinute la preţurile cele mai mici, indiferent dacă ele aparţin proprietăţii publice sau private. Realitatea vine în sprijinul teoriei conform căreia întreprinderile private vor fi mai eficiente şi mai productive decât cele publice.

Succesul eforturilor de privatizare este asigurat dacă se prezintă argumente teoretice şi date care demonstrează superioritatea ofertei private de bunuri şi servicii, dacă privatizarea este însoţită de legi corespunzătoare şi dacă există sprijin substanţial al oficialităţilor la cel mai înalt nivel de competenţă pentru obiectivul vizat.

Specialiştii în domeniu susţin că problemele care apar în legătură cu privatizarea pot fi împărţite în următoarele categorii:

- Etapele procesului de privatizare - Evaluarea - Marketingul - Vânzarea În legătură cu etapele procesului de privatizare, apare necesitatea stabilirii modului în

care trebuie restructurată o întreprindere, elaborarea unei strategii a pieţei şi proiecte ale diferitelor variante şi elaborarea prospectului de vânzare care are ca obiectiv oferta spre vânzare a unor active.

După stabilirea fezabilităţii privatizării, trebuie să se decidă cui îi va reveni, cine îşi va asuma obligaţia rambursării datoriilor. Specialiştii susţin că e mai bine ca, în cazul în care întreprinderea are datorii mari, să fie vândută şi autorităţile să-şi asume o parte din datorii. De obicei, se consideră că datoriile către stat trebuie preluate de cumpărători sau trebuie instituită o formă oarecare de plată în rate, în timp ce datoriile comerciale sunt negociabile. Uneori trebuie să se adopte hotărârea de a diviza întreprinderea ce va fi privatizată întrucât unele părţi pot fi mai valoroase decât întregul. Prospectul de vânzare trebuie însoţit de ilustrate, de cifre corecte, iar textul trebuie să fie elaborat clar şi concis.

În ceea ce priveşte evaluarea valorii unei întreprinderi, cea mai bună metodă apreciată de specialişti constă în calcularea veniturilor prezente şi viitoare ale firmei şi cele care s-ar putea obţine dacă ar fi achiziţionată de către un posibil cumpărător.

29

Evaluarea precisă este foarte dificil de realizat, aceasta oferind parametrii orientativi. Marketingul are în vedere hotărârea de a antrena un număr mai mare sau mai mic de

clienţi potenţiali. Se va ţine cont de toate ofertele posibile şi se va stimula concurenţa. Cu cât sunt contactate mai multe persoane, este cu atât mai bine, cu condiţia să se respecte confidenţialitatea. În ţările în dezvoltare este mai greu de respectat această condiţie pentru că pieţele sunt restrânse şi fiecare ştie, în cele din urmă, de celalalt. Un aspect al marketingului îl reprezintă hotărârea de a se recurge la licitaţie. Este necesar ca aceasta să fie urmată de negociere.

Vânzarea va avea în vedere posibilitatea cumpărătorului de a achita o parte cât mai mare din valoare în numerar, în caz contrar se va oferi garantarea plăţilor din partea unei bănci recunoscute.

Xavier Frège, în lucrarea „Descentralizarea”, detaliază câteva aspecte legate de managementul unei privatizări reuşite:

- este necesar de creat un mediu economic favorabil proprietăţii private, ceea ce implică revizuirea sistemului fiscal şi al legislaţiei referitoare la drepturile de proprietate pentru a oferi siguranţa valorilor noilor proprietari şi pentru a stimula dezvoltarea pieţelor;

- se începe cu un program insistent de informare a publicului care să permită populaţiei să perceapă avantajele privatizării;

- organizarea unui program de instruire şi formare a specialiştilor în dimensiunile tehnice ale problemei;

- se vor stabili priorităţile şi obiectivele privatizării care să garanteze succesul; cel mai bine este să se înceapă privatizarea cu firme care nu suferă de dificultăţi financiare grave, deoarece, dacă privatizarea se va percepe ca fiind dificilă, fără şanse de succes, interesul pentru privatizare scade;

- întreprinderea care va fi privatizată trebuie pregătită, la nevoie investind în ea pentru că aceasta implică acţiuni ce pot îmbunătăţi perspectivele de profit ale companiei ce va fi privatizată;

- eliminarea tentaţiei de a suspenda privilegiile speciale întâlnite adeseori în întreprinderi publice.

În România, privatizarea reprezintă un obiectiv politic fundamental (inclusiv

accelerarea acestui proces) transpus în condiţii de transparenţă şi eficienţă sporită de către principala instituţie responsabilă – Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS), înfiinţată în anul 2000 prin Ordonanţa de Urgenţă 296.9

Realizarea priorităţilor Programului de Guvernare pe perioada 2001-2004, a recomandărilor Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale privind urgentarea şi finalizarea procesului de privatizare a impus adoptarea unor acte normative bazate pe principii flexibile, care să asigure accelerarea şi eficientizarea acestui obiectiv.

Cadrul juridic pentru accelerarea procesului de privatizare se bazează pe următoarele principii:

- asigurarea transparenţei procesului de privatizare; - vânzarea la preţul de piaţă rezultă din raportul între cerere şi ofertă cu luarea în

considerare a tuturor elementelor ce alcătuiesc oferta de cumpărare; - asigurarea egalităţii de tratament între cumpărători; - aplicarea unor programe de restructurare anterioare privatizării, cu accent pe

externalizarea unor activităţi şi/sau active, în special a activelor cu caracter social; - reconsiderarea datoriilor societăţilor comerciale, în vederea sporirii atractivităţii

ofertei de privatizare; - instituirea administrării speciale în perioada de privatizare. Conform planului de acţiune, un accent deosebit se pune pe implementarea economiei

de piaţă funcţionale, prin reducerea dimensiunii sectorului de stat din economie.

30

Obiectivul „Continuarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale din industrie, prin atragerea de investitori români şi străini, care demonstrează un real potenţial financiar şi prezintă garanţii în realizarea de investiţii în perioada postprivatizare” s-a realizat şi continuă să se desfăşoare prin următoarele acţiuni:

1) „Privatizarea a 300 societăţi comerciale mici şi mijlocii cu termen pentru privatizare a 100 societăţi comerciale în semestrul I al 2001 şi a încă 200 societăţi comerciale în semestrul II al aceluiaşi an” – a fost parţial realizată prin privatizarea a 32 societăţi comerciale în semestrul I al 2001 şi încă 22 societăţi comerciale în semestrul II al aceluiaşi an.

Această măsură a fost reformulată şi reprogramată pentru anul 2003, ţinând seama de negocierile cu Banca Mondială şi de prevederile din Planul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană sub numele: „Privatizarea a cel puţin 10 societăţi comerciale mari cu capital majoritar de stat şi 110 societăţi comerciale mici şi mijlocii cu capital majoritar de stat.”

2) „Programul iniţial de privatizare a 150 societăţi comerciale prin vânzarea pachetelor reziduale deţinute încă de APAPS” care a avut ca rezultat privatizarea a 23 societăţi comerciale în primul semestru al anului 2001 şi a altor 34 societăţi comerciale în semestrul doi al aceluiaşi an. Din aceleaşi considerente ca cele de la punctul anterior, această acţiune a fost reformulată şi reprogramată în anul 2002 sub denumirea „Privatizarea a 100 societăţi comerciale prin vânzarea pachetelor reziduale deţinute încă de APAPS”, având ca termen final trimestrul doi al anului 2003. Această acţiune reprezintă una dintre condiţiile negociate cu Banca Mondială. Până la sfârşitul lunii decembrie a anului 2002, APAPS a privatizat prin efort propriu 240 societăţi comerciale prin vânzarea de acţiuni reziduale.

În scopul accelerării procesului de privatizare, în Planul de acţiune a fost inclus şi obiectivul privind „Transferul către anumite ministere a dreptului de administrare şi privatizare a unor societăţi comerciale din portofoliul APAPS”. Aici sunt de amintit următoarele realizări:

- Transferul pachetului de acţiuni deţinut de APAPS la Romtelecom către Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor;

- Transferul societăţilor comerciale cu profil de turism către Ministerul Turismului; a fost transferat din portofoliul APAPS în cel al Ministerului Turismului un număr de 57 societăţi comerciale cu profil de turism;

- Transferul societăţilor comerciale cu profil de cercetare către Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

- Transferul societăţii comerciale CONPET S.A. către Ministerul Industriei şi Resurselor.10

Principalele rezultate ale evoluţiei privatizării până la sfârşitul anului 2002 se pot descrie astfel: din portofoliul deţinut de APAPS, până la data de 31 decembrie 2002, au fost vândute pachetele de acţiuni pentru 259 de societăţi comerciale, din care la 112 statul era acţionar majoritar (din cele 112 societăţi comerciale, 35 sunt societăţi mari şi foarte mari); în urma vânzării capitalului social al celor 259 societăţi comerciale, Bugetul Statului a încasat 84,8 milioane dolari. Aceste date sunt elaborate pe bază anexelor nr. 2a, 2b, 2c şi 2d din lucrare, intitulate Structura proprietăţii de stat la 31.12.2002, Structura capitalului social în România, Sinteza privatizării în anul 2002 şi Indicatori specifici superiori perioadei 1997-2001.

În ceea ce priveşte stadiul programelor angajate cu instituţiile internaţionale, Banca Mondială şi Uniunea Europeană, un număr de 23 de societăţi comerciale mari şi foarte mari (în 2002) şi 14 (în 2001) erau incluse în Programul PSAL I şi au fost privatizate.11

Volumul investiţiilor atrase este de 250 milioane dolari iar Bugetul Statului a încasat numai în primele 11 luni de impozite şi taxe aferente salariilor ca efect al privatizării, aproximativ 27 milioane dolari.

31

Referitor la angajamentele asumate de APAPS în cadrul programelor internaţionale, situaţia se prezintă astfel:

- au fost privatizate un număr de 37 din cele 61 societăţi comerciale aflate în Programul PSAL I, ceea ce reprezintă 60,65% din numărul total de societăţi angajate în acest program cu Banca Mondială;

- prin trecerea în sectorul privat a 259 societăţi comerciale, APAPS a îndeplinit responsabilitatea asumata faţă de NATO şi anume privatizarea a minimum 125 societăţi în anul 2002;

- prin privatizarea ultimelor 8 societăţi comerciale cu peste 1000 de angajaţi a fost îndeplinită şi ultima condiţie cuprinsă în acordul cu FMI, care prevedea privatizarea a 13 societăţi comerciale foarte mari cu peste 1000 de salariaţi.

Ritmul privatizării în anul 2002 a avut o tendinţă crescătoare, conducând la obţinerea unor rezultate pozitive, aşa cum au fost şi cele înregistrate în anul 2001.

Realizările obţinute în anul 2002 au fost posibile numai în condiţiile apariţiei şi aplicării Legii nr. 137/2002 de accelerare a privatizării şi a normelor de aplicare a acesteia prin H.G. nr. 577/2002 şi vor fi posibile şi în viitor pe baza modificărilor propuse de APAPS la această lege.

Reorganizarea instituţiei a fost realizată în prima fază în luna octombrie şi a fost aprobată prin H.G. nr. 130/2002, urmând ca faza a doua să fie parcursă în anul 2003 odată cu finalizarea în termeni generali a procesului de privatizare a societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, preponderent a celor din PSAL I şi PSAL II.

1.2.2. Experienţa privatizării în unele ţări din Europa Centrală şi de Est Ţările din Europa Centrală şi de Est, aflate în plin proces de tranziţie la economia de

piaţă, au inclus toate sectoarele economice în sfera preocupărilor ce vizează dezvoltarea proprietăţii private. În Occident, ţara care a deschis calea în procesul de privatizare este Marea Britanie sub guvernul Thatcher în anii ’80.

Pentru a realiza o analiză obiectivă a procesului de privatizare în turismul românesc şi a contribuţiei acestuia la dezvoltarea economică a ţării, ne-am axat asupra prezentării succinte a etapelor de bază ale privatizării în ţările din Europa Centrală şi de Est după 1990.

Politica de privatizare adoptată iniţial de Ungaria în perioada de guvernare a Forumului Democratic Maghiar (primul guvern post-socialist), care şi-a început activitatea în mai 1990, se caracterizează prin următoarele trăsături:

a) se bazează pe eficienţa economică (pe termen lung) în mai mare măsură decât atingerea unor scopuri politice;

b) axarea pe privatizarea comercială (vânzarea de capital şi nu distribuirea gratuită a acestuia către public);

c) orientarea spre implicarea în procesul privatizării a investitorilor de capacitate mare (corporaţii şi instituţii strategice) şi atragerea de investitori străini cu obiectivul de a aduce capital, tehnologie şi „know-how” managerial pentru a se atinge scopul punctelor a) şi b);

d) are ca obiectiv privatizarea treptată a capitalului proprietate de stat; ţinta de privatizare a acestui capital a fost de 50% până în 1994;

e) se bazează pe transparenţă în cadrul descentralizării, privatizarea fiind iniţiată de Agenţia Proprietăţii de Stat, întreprinderi sau investitori potenţiali.12

Din 1991, procesul privatizării s-a schimbat treptat, orientându-se tot mai mult spre „protecţia” capitalului care este proprietate de stat şi modernizarea şi restructurarea acestuia. Pentru prima dată a fost menţionată în politica de privatizare ideea de a se acorda o atenţie deosebită proprietarilor din clasa de mijloc.

32

La sfârşitul anului 1992, guvernul a elaborat planul de privatizare bazat pe certificatele de credit accesibile pentru toţi cetăţenii maghiari care au împlinit vârsta de 18 ani. Până în anul 1993, sectorul privat a contribuit la PIB al Ungariei în proporţie de 65%.

Schema de „privatizare simplificată” pentru întreprinderile mici şi mijlocii (cu capital mai mic de 600 milioane HUF şi mai puţin de 500 de angajaţi) a fost iniţiată de către guvernul socialist-liberal în 1995 în vederea accelerării privatizării şi a majorării încasărilor la bugetul statului.

Cu toate că această schemă de privatizare avea ca obiectiv să se adreseze unui număr de aproximativ 400 de firme, vânzarea întreprinderilor mici şi mijlocii în anul 1995 a totalizat un număr de numai 119 firme, pe când în 1994 acest număr s-a ridicat la 228, iar în 1993 la 230. Chiar dacă procesul de privatizare a fost lent la început, după anul 1995 s-a dovedit că schema de privatizare simplificată a fost de succes, astfel încât în anul 1997, 85% din numărul firmelor din Ungaria erau privatizate, iar totalul investiţiilor străine atinge la sfârşitul anului 1998, 18 miliarde de dolari

Ungaria, care şi-a început procesul de reformă mult mai devreme decât majoritatea celorlalte ţări din blocul estic, a iniţiat privatizarea şi în turism, în special în domeniul hotelier. Procesul este coordonat de Agenţia Proprietăţii de Stat (SPA) căreia i s-a transferat proprietatea şi s-a obţinut o asistenţă de consultanţă considerabilă datorită sprijinului financiar primit. Se pune accentul pe atragerea investitorilor străini.

Ca tehnici de privatizare aplicate în domeniul hotelier pot fi amintite: - pachet minoritar de acţiuni lansat la bursă, restul rămas la SPA cu perspectiva găsirii

unui partener strategic pentru acest proces (lanţul hotelier Danubius); - vânzări preliminare de active pentru a structura reţeaua hotelieră într-un grup omogen

de hoteluri; se caută parteneri strategici şi se organizează oferta publică pentru un pachet minoritar de acţiuni adresate micilor investitori şi angajaţilor (lanţul hotelier Hungar);

- pachet majoritar de acţiuni vândut unui partener strategic (ACCOR) care va realiza şi promovarea; restul acţiunilor au fost distribuite prin ofertă publică (lanţul hotelier Panonia).

Pentru vânzarea de active sau pachete de acţiuni majoritare, în Ungaria s-a folosit metoda licitaţiei pentru a urmări capacitatea noului proprietar sau partener strategic de a încheia tranzacţia şi apoi de a poseda competenţa şi resursele necesare pentru continuarea operaţiunilor pe o bază viabilă. Pachetele majoritare de acţiuni pot fi cumpărate prin bănci pentru a crea şi cetăţeanului cu venituri medii posibilitatea cumpărării de acţiuni.13

Înainte de „revoluţia de catifea”, din 1989, mai mult de 96% din capitalul Cehoslovaciei era în proprietatea statului. Împreună cu Germania de Est, Cehoslovacia a avut una dintre economiile cel mai puternic dominate de către stat. Iniţiativa de privatizare nu a fost existentă oficial, limitându-se doar la activităţi pe piaţa neagră. Cu toate acestea, Cehoslovacia şi mai târziu Cehia şi Slovacia, au înregistrat cel mai mare succes în Europa de Est în procesul de tranziţie de la economia centralizată la economia de piaţă.

Privatizarea în Cehia şi Slovacia, când formau împreună o federaţie, s-a făcut prin înfiinţarea de societăţi mixte şi printr-o metodă specifică – privatizarea prin certificate de proprietate – metodă folosită şi în Rusia şi Polonia.

Privatizarea prin certificate de proprietate implică vânzarea unui set de certificate persoanelor îndreptăţite care, iniţial, au trebuit să se înregistreze, în acest scop plătind o taxă. Setul putea fi folosit pentru participarea la licitaţiile de acţiuni organizate de societate. S-au înfiinţat Fonduri de Investiţii pentru Privatizare (PIF) de către sectorul privat unde se puteau depune certificate de proprietate. Fondurile realizau oferte pentru blocuri de acţiuni în numele investitorilor (existau asemănări între modul de funcţionare a PIF-urilor şi cel al FPP din România). Legea limita proporţia de acţiuni deţinute de PIF-uri la cel mult 20% din numărul acţiunilor unei societăţi. Această restricţie a fost impusă PIF-urilor imediat ce au fost

33

înfiinţate pentru a se asigura că statul nu este înlocuit în calitatea sa de proprietar cu un monopol al sectorului privat. Această politică a restrâns capacitatea Fondurilor de a interveni în procesul de restructurare.

Privatizarea prin certificate de proprietate cuprinde mai multe runde în timpul cărora deţinătorii ofertează pentru acţiuni. Dacă ofertele se încadrează în limitele numărului de acţiuni oferite, acţiunile se vor aloca în mod corespunzător; dacă oferta este mai mare decât numărul de acţiuni, acestora din urmă le este fixată o valoare mai mare şi are loc o a doua rundă de licitaţie. Unul din PIF-uri, Fondul de Investiţii în Turism, este destinat sectoarelor de turism şi deţine investiţii într-un număr de hoteluri.

În anul 1994 rata creşterii în Cehia şi Slovacia a fost în jur de 2,4% apoi a crescut la 5% în 1996, înregistrând rezultate pozitive în anii următori. Ţările Occidentale consideră în special Cehia drept una dintre cele mai stabile ţări din punct de vedere economic şi politic dintre fostele state comuniste, cu cea mai redusă rată a şomajului. Pe lângă certificatele de proprietate, Cehia a folosit în procesul privatizării şi restituirea şi transferul gratuit al proprietăţilor, licitaţiile şi vânzările directe. Aceste metode au fost utilizate în special la privatizarea întreprinderilor mici cum ar fi departamente de magazine şi restaurante. În timpul procesului privatizării producţia industrială a scăzut cu 35% datorită lichidării întreprinderilor de stat ineficiente. Dar guvernul a pregătit publicul de nenumărate ori explicând necesitatea şi beneficiile acestei reforme.

Privatizarea în masă a 2.500 de întreprinderi de stat a determinat trecerea în economie de la 2% proprietate privată în 1990, la 80% în prezent. Din păcate, guvernul nu a finalizat revoluţia economică. Privatizarea prin certificate de proprietate a fost un start excelent pentru transformarea complexă a sistemului economic centralizat. În orice caz, această transformare va necesita şi alţi paşi incluzând schimbarea sistemului legal şi a regulamentului privind pieţele financiare aflate în pericol. Aceşti paşi vor trebui să fie completaţi odată ce revoluţia economică va fi finalizată.

Polonia a adoptat o formă de privatizare prin certificate de proprietate diferită de cea a

Cehiei. Pentru a fi privatizate prin astfel de certificate, societăţile trebuiau să fie viabile, cu un venit care să depăşească 10 milioane dolari anual şi care să obţină beneficii din exploatare. Societăţile au fost arondate la întâmplare diferitelor Fonduri de Investiţie Naţională (NIF) care acţionau ca intermediar între cetăţenii participanţi la programul de privatizare şi societăţile respective. Fiecărui NIF i se alocau 33% din acţiunile unităţilor din portofoliul lor, în timp ce 27% din acţiuni erau deţinute de alte NIF-uri, 10% de către angajaţi şi restul de către stat. Polonezii aveau dreptul să cumpere certificate de participare asemănătoare certificatelor de proprietate româneşti, care se schimbau în acţiuni ale NIF-urilor. NIF-urile erau direct răspunzătoare de restructurarea şi creşterea performanţei. Conducătorii NIF erau plătiţi cu o sumă fixă la care se putea adăuga până la 15% din acţiunile societăţilor pe o perioadă de 10 ani stipulată în contract. Privatizarea prin certificate de participare nu îşi propunea atragerea investitorilor străini.

Sectorul privat din Polonia s-a extins semnificativ în ultimii trei ani şi în prezent reprezintă mai mult de jumătate din activitatea economică (aproape 60%). Ca raport, privatizarea s-a realizat astfel: la fiecare patru firme mari, de stat, una a fost privatizată, cu toate acestea, s-a considerat că procesul de privatizare s-a desfăşurat cu mult mai lent decât apariţia firmelor noi în proprietate privată.

„Privatizarea în Polonia a fost una rapidă; mai accelerată decât în România, dar mai lentă decât s-a prevăzut”, afirma Leszek Balcerowicz, preşedintele Băncii Naţionale Poloneze, în prezent, şi ministru de finanţe în perioada 1997-2000; totodată, acesta este de părere că pentru Polonia „era mult mai bună o privatizare rapidă, pe criterii profesioniste”.14

În etapa actuală, în Polonia se remarcă o încetinire a activităţii economice, pentru anul 2003 estimându-se a fi de 3-4%. Polonia a cunoscut un salt considerabil în 1993, iar până în 1998 creşterea economică a fost în medie de 6-7% pe an şi apoi, în perioada 1998-2000 a

34

înregistrat o reducere până la 5%. Pentru stabilizarea economiei s-a constatat că o reducere a creşterii acesteia pe termen scurt generează de fapt creştere pe termen lung. În încercarea de stabilizare economică nu s-a reuşit pe deplin în plan fiscal în ceea ce priveşte raţionalizarea cheltuielilor dar deficitul economic s-a redus de la 8% din PIB în anul 2000 la sub 6%, în prezent.15

În a doua jumătate a anului 1991, legislaţia din Rusia a aprobat mandatul de privatizare

pentru majoritatea firmelor de stat. Aplicarea acestei legi, a fost la început înceată şi întreruptă de schimbările petrecute în guvern. La sfârşitului anului 1991, Sovietul Suprem a elaborat programul „Poziţia Fundamentală a Privatizării” care a explicat paşii acestui proces. Parlamentul rus a aprobat acest program doar la finele lui 1992. Rusia şi-a început planul de privatizare prin certificate de proprietate, având ca obiectiv transferarea proprietăţii către populaţie cât mai repede posibil. Certificatele de proprietate erau distribuite gratuit adulţilor (50% din totalul populaţiei) care le puteau folosi pentru achiziţionarea de acţiuni, individual sau combinate cu alţii în cadrul licitaţiilor publice. Publicul deţinea putere politică şi dorea să beneficieze de pe urma privatizării dar, cu toate acestea, nu era puternic reprezentat în Parlament. Pentru ca privatizarea să fie de succes, guvernul rus a trebuit să accepte rolul publicului, dar chiar şi atunci procesul privatizării a continuat cu paşi lenţi. În prezent cea mai mare parte a economiei ţării adică mai mult de 80% din întreprinderile comerciale şi de servicii, o mare parte din întreprinderile de construcţii şi de transport rutier şi mai mult de jumătate din întreprinderile industriale sunt privatizate. „Chiar dacă în acest moment privatizarea pare a fi de succes, societatea rusească se confruntă cu reducerea semnificativă a volumului producţiei, transformarea inflaţiei ascunse în inflaţie deschisă şi o creştere rapidă a preţurilor”.16

În sectorul hotelier, privatizarea s-a făcut prin societăţi mixte, stat-firme străine, cărora li s-au acordat contracte de management.

În Estonia privatizarea rapidă reprezintă o prioritate şi a început în câteva întreprinderi

în 1991, continuând în 1993 cu elaborarea legii privatizării ce constă în vânzarea proprietăţii de stat cu negocieri preliminare, vânzarea proprietăţii de stat public sau restricţionat şi vânzarea publică a părţilor de acţiune a societăţilor comerciale.

În 1995 aproape toate întreprinderile mici estoniene (aproximativ 1.200 companii) au trecut din patrimoniul statului în cel privat, fiind vândute la licitaţie şi în acelaşi an Estonia a înaintat cererea pentru integrarea ca membră a Uniunii Europene. În 1998 capitolul privatizare a fost terminat aproape în totalitate şi Estonia a început negocierile pentru a deveni membră a Uniunii Europene.

Paşii finali ai privatizării au fost făcuţi în anii 2000-2001 când Agenţia Estoniană de Privatizare – care îndeplineşte funcţiile pe care în România le exercită FPF, FPP, ARD şi alte organisme, a decis să vândă 66% din acţiunile deţinute de căile ferate estoniene Consorţiului Anglo-Americano-Estonian denumit „Serviciul Baltic al Cailor Ferate” BRS. Agenţia Estoniană de Privatizare a fost închisă la 1 noiembrie 2001 şi responsabilitatea privatizării în viitor a fost transferată Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Externe şi oficiilor de Guvernare judeţene.17

În Estonia s-a promovat licitaţia care pune accent pe valoarea tranzacţiei, nu numai pe preţul oferit. Rezultatul urmărit a fost continuarea şi dezvoltarea întreprinderii pe termen lung.

Privatizarea în Belarus a început în 1994 cu sistemul de certificate de proprietate

(vouchere) similar cu cel folosit în Cehia şi Slovacia. Certificatele de proprietate au fost emise individual, sub forma unor cărţi de cupoane în valoare de 25,000 ruble belaruse. Numărul certificatelor de proprietate distribuite fiecărei persoane a fost în raport cu vârsta, numărul de ani în câmpul muncii şi alţi factori cum ar fi serviciul militar.

35

Persoanele sub vârsta de 16 ani au primit 10 certificate de proprietate, în timp ce persoanele de peste 30 de ani au primit 50 de certificate. În medie, fiecare cetăţean a primit 1,5 milioane de ruble sub forma certificatelor de proprietate sau 150 dolari luând în considerare rata de schimb valutar.

Dar inflaţia şi devalorizarea rublei a fost şi este atât de crescută, încât valoarea certificatelor a fluctuat în sens negativ. Din cauza devalorizării rublei în 1994 cu un zero, valoarea certificatelor de proprietate s-a schimbat de la 25.000 la 2.500 ruble. În 1995 certificatele de proprietate au fost reevaluate la 35.000 ruble iar în 1997 la 100.000 ruble, apoi în 1998 la 150.000 ruble.

În 2000 a avut loc o altă devalorizare puternică a rublei, fiind extrase trei zerouri, iar certificatul de proprietate a valorat 150 de ruble, situaţie care se menţine şi în prezent.

În concluzie, se poate spune că privatizarea în Belarus a fost „înceată şi inconstantă”, după cum se afirma în publicaţia „Situaţia economică în Republica Belarus – drumul de întoarcere către economia centralizat planificată” apărută la Institutul German pentru Cercetare Economică, Berlin, 1999.

În Ucraina, independentă de 12 ani, guvernul nu s-a lovit până acum de provocările

aduse de procesul de privatizare. Trecerea proprietăţii de stat în posesia investitorilor privaţi, privită întotdeauna ca o sursă importantă de finanţare la bugetul statului nu s-a dezvoltat conform necesităţilor şi nici în raport cu procesul similar din ţările vecine. Succesul în procesul privatizării ar fi transparenţa condiţiilor care este necesară pentru atragerea investitorilor străini.

Ucraina are aproximativ 500 de proprietăţi care valorează cel puţin câteva miliarde de dolari dar „singura întrebare care se pune este despre climatul şi ideologia de privatizare”, după cum este de părere Primul Ministru ucrainian Viktor Yushchenko.18

În Republica Moldova, la sfârşitul anului 1994, 372 întreprinderi mari şi mijlocii şi

265 întreprinderi mici au fost privatizate contra bonurilor patrimoniale. Altfel spus, aproximativ 46% din fondul locativ a fost privatizat. În următorii doi ani, încă 107 obiecte patrimoniale unice şi construcţii nefinalizate au fost privatizate, astfel încât, la 31 decembrie 1996, 83% din fondul locativ era privatizat. Între anii 1997 şi 2000 au fost vândute acţiunile statului în 531 de companii şi adiţional, încă 350 de obiecte patrimoniale unice au fost privatizate la licitaţie cu strigare, iar la sfârşitul anului 2000, 92% din fondul locativ a devenit privat.

Perioada 2001-2002 este caracterizată ca o perioadă de reorganizare şi reabilitare a imaginii Departamentului de Privatizare, perfecţionarea cadrului legislativ, continuarea şi relansarea procesului privatizării şi demararea activităţii de post-privatizare.

Aceasta include acţiunile privind controlul asupra îndeplinirii obligaţiunilor asumate de cumpărători, monitorizarea evoluţiei economico-financiare a întreprinderilor privatizate şi susţinerea multilaterală a acestora.19

Bulgaria a demarat programul de privatizare în 1991 şi a elaborat legea privatizării în

luna aprilie, 1992, dar până în 1997 privatizarea a fost înceată şi neuniformă din cauza schimbărilor regulamentelor guvernamentale, a birocraţiei şi a lipsei de transparenţă.

Guvernul din Bulgaria a adoptat două stadii de privatizare: - primul stadiu cuprinde privatizarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor

mari, cu excepţia celor din sectorul energetic, al transportului şi infrastructurii; - al doilea stadiu acoperă privatizarea întreprinderilor din sectorul energetic, al

transporturilor şi al infrastructurii. În 2002, Guvernul a lansat un nou proiect de privatizare „la scară largă”, în vederea

completării vânzării întreprinderilor mari de stat, până la sfârşitul anului 2004.

36

Acest proiect a înregistrat o vânzare a sectorului de stat de peste 573 milioane dolari (care au fost vânzările până în 1997), ceea ce reprezintă aproximativ 75% din planul de privatizare.

Guvernul intenţionează să completeze procesul de privatizare până la sfârşitul anului 2004, iar ca prim obiectiv al noii strategii de privatizare este restructurarea şi privatizarea sectorului infrastructurii.20

Din cele arătate mai sus se poate concluziona că, după anul 1990, în ţările foste

socialiste din Europa Centrală şi de Est, procesul de privatizare a constituit obiectivul de bază al tranziţiei spre economia de piaţă. Succesele cele mai semnificative s-au înregistrat în Ungaria şi Cehoslovacia. În funcţie de particularităţile specifice economiei din fiecare dintre ţările luate în consideraţie, la fel ca şi în funcţie de metodele şi strategiile adoptate, privatizarea a dat rezultate diferite, înscriind fiecare ţară pe un drum mai rapid sau mai lent spre ţelul urmărit.

Un lucru este cert, şi anume acela, că singura posibilitate de depăşire a stadiului anterior de dezvoltare şi de pătrundere în sistemul economic şi social propriu ţărilor din Europa de Vest este trecerea la liberalizarea tuturor sectoarelor economice prin procesul de privatizare.

1.2.3. Modalităţi de privatizare în turismul românesc

Spre deosebire de Ungaria, Cehia şi Slovacia, în România, cadrul juridic al privatizării

s-a clarificat foarte târziu. Strategia de privatizare a fost elaborată în luna septembrie 1997 pentru anii 1997 şi 1998 şi a fost reactualizată pentru 1998 (Ordonanţa de urgenţă de privatizare a unităţilor comerciale).

În anul 1997 s-au privatizat câteva societăţi mici care nu aveau probleme de proprietate. Privatizarea însă nu a fost realizată de Ministerul Turismului, ci de Ministerul Privatizării şi a reprezentat soluţia unică pentru redresarea turismului, de aceasta depinzând, în primul rând, calitatea serviciilor.

Privatizarea trebuie să aibă ca rezultat concurenţa care determină calitatea şi tarifele plătibile. În acest sens, locaţia de gestiune, ca metodă de privatizare nu a fost de succes în turism Aceasta trebuia folosită numai la început când nu existau capitaluri.

Pentru anul 1998, principiile strategiei de privatizare a turismului s-au încadrat în aceleaşi coordonate ca în 1997:

- tranzacţii la preţul pieţei; - importanta investiţiilor ulterioare mai mari decât preţul propriu-zis; - păstrarea în circuitul turistic. În cazul societăţilor mici, s-a desfăşurat o privatizare rapidă şi nu neapărat către

investitori strategici. În cazul societăţilor mijlocii şi mari au fost aşteptaţi investitori strategici şi financiari. La societăţile mici aflate în locaţie de gestiune s-a urmărit privatizarea prin contracte de leasing imobiliar, acolo unde locatarii au dorit acest lucru.

Imobilele din circuitul turistic revendicate de către foştii proprietari nu au avut o situaţie foarte clară, însă conform Ordonanţei de urgenţă nr. 88/1997, guvernul adoptă un act normativ pentru clarificarea procedurilor de retrocedare a proprietăţilor. În acest sens, Ministerul Turismului a propus restituirea în natură a activului revendicat ce făcea parte din capitalul unei societăţi de turism şi era dorit de către fostul proprietar. În condiţiile în care fostul proprietar nu-şi mai dorea activul, acesta nu mai exista fizic sau a fost privatizat, Ministerul Turismului a propus o formulă de despăgubire.

Strategia de privatizare a turismului pe anul 1998 elaborată de către ministerul de resort a prevăzut ca societăţile de turism care deţineau cabane de creastă, să ofere aceste active spre vânzare locatarilor, prin negociere directă sau pe baza contractelor de leasing imobiliar. Contractul de vânzare-cumpărare a conţinut obligatoriu o clauză prin care, la dobândirea

37

proprietăţilor, societatea comercială cumpărătoare oferă o „acţiune de aur” Consiliului Judeţean sau Consiliului Local, după caz. Această măsură a asigurat păstrarea cabanelor de creastă care sunt obiective strategice în circuitul turistic. În cazul în care terenul aferent cabanei de creastă nu a fost cuprins în capitalul social, acest teren este concesionat cumpărătorului pe o perioada de 49 ani.

Modalităţile de privatizare în turismul românesc sunt următoarele: 1. vânzarea de active, modalitate care presupune ca investitorul să conducă hotelul

cumpărat în calitate de proprietar, 14% din numărul total de active vândute în România provenind din turism; până la sfârşitul anului 1997 au fost vândute 426 de active în valoare de 17,6 miliarde lei (au fost vândute complexul Diana din Băile Herculane - 9,3 mld. Lei, complexul Flamingo din Eforie Sud - 1,5 mld. Lei, 31 hoteluri, 7 moteluri, 128 vile; în 1998 au fost selectate pentru vânzare 517 active, din care 48 complexe hoteliere şi de tratament, 41 hoteluri, 8 moteluri, 100 vile); este de remarcat şi faptul că, din 3363 active cuprinse în patrimoniul societăţilor comerciale în turism, 906 sunt naţionalizate;

2. vânzarea de acţiuni prin metoda MEBO sau combinaţii ale metodei MEBO cu ofertă publică a fost eficientă în privatizarea societăţilor mici din turism care sunt lipsite de o bază hotelieră proprie; prin această metodă au fost privatizate 45 unităţi în 1997 şi 57 în 1998;

3. crearea de societăţi mixte îndeosebi în cadrul turismului de lux, de afaceri, în special în Bucureşti, toate hotelurile din centrul Bucureştiului fiind cuprinse în societăţi mixte cu participarea capitalului privat străin sau românesc; au fost atrase importante grupuri din lume care activează în domeniul turismului ca Hilton Internaţional, Radisson, Accor (Sofitel), Holliday Inn, Meridian, Ramada Inn (din cele 27 societăţi mixte, 14 sunt cu capital privat autohton; cele 27 de societăţi au un capital social de 108 milioane dolari şi vor investi 250 milioane dolari într-o perioadă de 1-1,5 ani);

4. locaţia de gestiune nu este o formă de privatizare a capitalului ci o formă de privatizare a administrării; managementul este asigurat de un întreprinzător particular care plăteşte o locaţie, echivalentul unei chirii, dar proprietar rămâne statul; până în 1999 numai 2,5% din valoarea totală a capitalului social privatizat din turism s-a vândut unor investitori mai mult sau mai puţin strategici. În tabelul următor este prezentată situaţia hotelurilor româneşti privatizate.

În statistici, gradul de privatizare a turismului românesc la acel moment a fost cotat la 46%, fiind departe de previziuni şi deziderate.

Tabel nr. 1

Hoteluri româneşti privatizate până în 1999 Nr. crt. Metode de Vânzare Capital intrat în proprietate

privată (%) Număr de hoteluri

1. Vânzare de active 10 54 2. Vânzare de active către locatori şi alţii 51-100 22 3. Participare prin asocieri de capital 50-80 11 4. Societăţi mixte cu capital străin 50 7

Sursa: Lavinia Mirşolea, Privatizarea turismului - „Reforma în România” – aspecte economice, sociale şi juridice, Culegere de comunicări prezentate la Sesiunea Ştiinţifică din 16-17 mai 1997, Universitatea „Dimitrie Cantemir” Institutul de Educaţie şi Studii Sindicale al C.N.S.L.R. – Frăţia, Bucureşti, 1997, pag. 446

La sfârşitul anilor ‘90 au început să apară şi în România primele lanţuri hoteliere

particulare. Firma „Cibela” a cumpărat în anul 1998 acţiunile hotelului „Ambasador” deţinute de către salariaţi, alături de hotelurile „Crişul” şi „Vulturul Negru” din Oradea cu o capacitate de 300 de locuri, 51% din acţiunile hotelului „Şoimul” din Poiana Braşov cu o capacitate de 216 locuri, hotelul „Dunărea” din zona Gării de Nord (Bucureşti), şi hotelul „Europa” din

38

Eforie Nord. Până la momentul respectiv, investiţiile totale în verigile acestui lanţ au fost apreciate la 26 milioane dolari. În următorii ani s-au investit în aceste lanţuri hoteliere circa 35-40 milioane dolari.

„Ana Hotels”, aparţinând grupului de firme „Ana”, reprezintă nucleul unui nou lanţ hotelier. Până în 2000 a investit 33 miliarde lei în cele 3 hoteluri de cate trei stele din Poiana Braşov: „Sport” (180 locuri), „Bradul” (128 locuri) şi „Poiana” (114 locuri) şi în hotelul „Flora” din Bucureşti. „Ana Hotels” deţine astăzi 51% din acţiuni.

De asemenea, hotelul „Teleferic” din Poiana Braşov, „Intercontinental” şi „Lido” din Bucureşti, precum şi „Polonia” şi „Rex” din Mamaia sunt componentele unui alt lanţ hotelier particular. În 1996 circa 260 societăţi comerciale şi de turism aveau capital privat, ponderea acestuia fiind în continuă creştere.

În prezent, Ministerul Turismului a preluat decizia de privatizare a societăţilor din turism de la APAPS. În baza O.U.G. nr. 7/2001, a fost preluat portofoliul de societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar sau de societăţi la care statul deţine pachetul de acţiuni de control. Pentru desfăşurarea procesului s-a elaborat un pachet legislativ care a vizat strategia privind privatizarea societăţilor comerciale din turism (O.U.G. nr. 52/2001 şi H.G. nr. 441/2001).

Lista detaliată a societăţilor comerciale ale căror acţiuni au fost vândute de către Ministerul Turismului, procentul deţinut şi vândut de acesta precum şi portofoliul de acţiuni se regăsesc în anexele nr. 3a şi 3b din lucrare.

Conform „Bilanţului Primilor Doi Ani de Guvernare”21, din cele 57 de societăţi comerciale, aflate în portofoliul iniţial al Ministerului Turismului, au rămas în atribuţia sa de privatizare un număr de 45 societăţi comerciale. În anul 2001 au fost privatizate 17 societăţi. În scopul accelerării procesului de privatizare SC. NEPTUN-OLIMP SA. şi a SC. MAMAIA SA. au fost divizate în 32 de noi societăţi pe structura complexelor hoteliere, menţinându-se actuala structură a acţionariatului în noile societăţi. În anul 2002 schimbarea conceptului privind transparenţa privatizării prin organizarea de licitaţii cu strigare transmise în direct pe postul de televiziune PRO TV., pentru privatizarea a 18 societăţi comerciale a avut efecte benefice asupra procesului de privatizare. Aceeaşi metodă se va utiliza pentru cele mai importante societăţi ramase de privatizat. Au fost privatizate 57 societăţi comerciale din totalul de 80. Au fost lichidate 2 societăţi şi se află în curs de lichidare alte 6. Au rămas de privatizat 15 societăţi comerciale care au probleme legate de retrocedarea activelor în baza Legii nr. 10/2001 şi care sunt destul de puţin atractive pentru investitori.

Încasările efective din privatizările efectuate de Ministerul Turismului sunt de peste 1.400 miliarde de lei. Concomitent cu vânzarea de acţiuni s-a realizat şi vânzarea de active independente din patrimoniul societăţilor comerciale. Conform datelor statistice obţinute de la Ministerul Turismului, privatizarea în turism este realizată în proporţie de 93%, raportat la numărul de societăţi şi în proporţie de 88%, raportat la capitalul social total.

Industria hotelieră s-a dovedit a fi cea mai profitabilă din întreg sectorul turistic atrăgând investiţii neaşteptat de mari. Astfel, în intervalul 2001-2002 peste 100 de milioane de dolari au fost investiţi în domeniul hotelier - au fost construite 41 de hoteluri noi, iar 12 au fost modernizate.

Dintre acestea, majoritatea unităţilor deschise (adică 17) sunt de trei stele, şapte hoteluri au fost clasificate la patru stele, iar pe litoral a fost inaugurat un hotel de cinci stele, Scandinavia. Cele 41 de hoteluri totalizează 2.344 locuri de cazare, iar cele 12 hoteluri modernizate au împreună 2.267 locuri de cazare.

Ca urmare a privatizării şi a investiţiilor, aproape un sfert din numărul de locuri de cazare din România sunt controlate de către 13 persoane. Cei mai importanţi investitori sunt SIF Transilvania, Unita Turism, grupul European Drinks şi holdingul Spring Time.22

Pentru următorii doi ani, lanţul Continental va investi 17 milioane de dolari pentru deschiderea a două noi hoteluri, în Bucureşti şi Constanţa şi pentru modernizarea hotelului Bulevard din Sibiu.

39

2. DISCONTINUITĂŢI ÎN ECONOMIA TURISMULUI ROMÂNESC ÎN

PERIOADA POSTDECEMBRISTĂ

2.1. Transformări şi contradicţii în turismul intern românesc Specificul turismului, ca domeniu în care odihna şi recrearea, drumeţia şi sportul,

agrementul şi noutăţile creează bună dispoziţie, ne-ar îndreptăţi să fim optimişti, să alegem aspectele cele mai promiţătoare cu perspective de dezvoltare.

Dar, „ceea ce caracterizează turismul din ţara noastră după anul 1989, se referă la lipsa de claritate cu privire la modalităţile adecvate de valorificare a potenţialului turistic, în noile condiţii ale tranziţiei de la statul de dictatură şi economie planificată, excesiv centralizată, la statul de drept, cu caracter democratic şi economie de piaţă. Această caracteristică se referă deopotrivă la guvernele care s-au succedat la conducerea dezvoltării societăţii noastre, cât şi le cei cărora le-a revenit conducerea Ministerului Turismului. Drept urmare, în timp ce fostele ţări socialiste din vecinătatea noastră, care nu dispun de potenţialul turistic al României, au reuşit să obţină rezultate deosebite în acest domeniu, care le plasează pe poziţii avansate în turismul internaţional, România a coborât în această ierarhie până la punctul în care, dintr-un factor de echilibru, turismul nostru a devenit un element de dezechilibru la scara economiei naţionale.”23

Într-un studiu întocmit de PHARE, publicat în nr. 3 al Buletinului Euroinfo, editat de delegaţia Comisiei Europene din România, rezultă următoarele date: România încasează din turism numai 9 dolari/locuitor, faţă de 115 dolari în Ungaria, 117 dolari în Polonia, 151 dolari în Cehia, 369 dolari pe locuitor în Slovenia, ş.a.m d.

Deocamdată, constatăm că premisele involuează, dar mai ales că, încă nu există intenţii fezabile de redresare, deşi dispunem de condiţii naturale de excepţie, varietate a resurselor balneare şi un potenţial antropic atractiv. Ca domeniu de consecinţă, turismul depinde de un mare număr de factori interni, dar şi externi, precum şi de evoluţia domeniilor de activitate.

Profundele transformări social-economice şi politice, specifice tranziţiei la economia de piaţă, influenţează deocamdată, în mod negativ evoluţia turismului din România, în acest proces, căutările şi discordanţele reverberându-se cu efecte nedorite asupra domeniului în care se poate realiza o raţională organizare şi folosire a timpului liber, în scopul recuperării energiilor cheltuite în munca de fiecare zi, al reducerii efectelor nocive ale poluării pe toate planurile (chimic, fonic, moral, estetic), mai ales în mediul urban.

În cele ce urmează vor fi semnalate doar câteva dintre principalele aspecte vizând mutaţiile în turismul românesc:

1. Circulaţia turistică în ţară noastră a. Numărul turiştilor Numărul total al turiştilor creşte între 1975 şi 1988 cu circa 2,5 milioane şi scade între

1988 şi 2000 cu circa 6,5 milioane, reprezentând aproximativ 67% faţă de 1975; numărul turiştilor români creşte de asemenea, între 1975 şi 1988 cu circa 2,7 milioane, dar scade între 1988 şi 2000 cu circa 6 milioane, reprezentând aproximativ 75% faţă de 1975; numărul turiştilor străini creşte între 1975 şi 1979 cu circa 300.000, dar scade între 1979 şi 2000 cu circa 2 milioane, reprezentând aproximativ 36% din numărul turiştilor din 1975. De menţionat este faptul că, diminuările cele mai importante încep după 1990, când, de fapt, ne aşteptăm ca turismul să devină „o soluţie” de redresare economică.

40

Tabel nr. 2a Sosiri vizitatori la frontieră

Indicatori 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 Sosiri vizitatori la frontieră

5444991 5205487 5149151 4830838 5223896 5263715 4938375

Tabel nr. 2b

Modificări procentuale anuale Indicatori 96/95% 97/96% 98/97% 99/98% 00/99 % 01/00%

Sosiri vizitatori la frontieră

-4.4 -1.1 -6.2 8.1 0.8 -6.2

Sursa: Fluxuri turistice, Circulaţia turistică internaţională, Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice, 2002, pag. 326

România a resimţit mai puţin impactul evenimentelor din 11 septembrie 2001, datorită

unei circulaţii turistice relativ modeste către ţara noastră. Totuşi, majoritatea hotelurilor din Bucureşti au constatat scăderea numărului sosirilor turiştilor străini în septembrie şi octombrie 2001. Absenţa unor mari evenimente internaţionale în România în această perioadă nu permite realizarea unei analize de impact asupra pieţei de evenimente naţionale.

b. Numărul înnoptărilor (zile-turist) În cazul înnoptărilor, raportat la anul 1975, anul 1989 reprezintă o creştere cu circa 13

milioane, iar anul 2000 o diminuare de 31 milioane, reprezentând circa 60% din realizările anului 1975, pe total; numărul înnoptărilor realizate în bazele de cazare de către turiştii români creşte de la 28,1 milioane în 1975 la circa 46 milioane în 1989 şi scade până în 2000 la circa 17 milioane, reprezentând aproximativ 63% din realizările anului 1975; în cazul turiştilor străini, numărul înnoptărilor creşte între 1975 şi 1989 cu circa 837.000, dar scade între 1989 şi 2000 cu aproximativ 8 milioane, mai ales cu începere din 1990.

c. Sejurul mediu, pe total turişti, atinge un maximum de 4,1 zile în 1979 şi un

minimum de 3,27 zile în 1993, iar în 2000 de 3,31 zile/turist. În cazul turiştilor străini, durata maximă, de 4,58 zile, realizate în 1975, nu mai este atinsă niciodată. Cea mai mare durată, realizată în intervalul 1975-2000, este în anul 1980 de 4,31 zile, se reduce până la 2,35 zile/turist în 1991, iar în 2000 nu depăşeşte 3 zile /turist.

d. Indicele de utilizare a capacitaţii de cazare în funcţiune scade de la 77,6% în 1989,

la 35,2% în 2000 2. Capacitatea de cazare turistică Numărul locurilor de cazare creşte între 1981 şi 1990 cu circa 16.600, iar între 1990 şi

1998 - scade cu circa 66.500, în ultimul an - reprezentând 85,7% din numărul de locuri înregistrate în 1981 (mai ales în cazul vilelor, popasurilor, cabanelor, hanurilor şi al cazării la cetăţeni). În cazul hotelurilor, numărul de locuri creşte între 1981 şi 1989 cu circa 30.000 locuri, după care scade cu circa 4000 locuri până în 1995 (mai ales în Bucureşti).

41

Tabel nr. 3a Înnoptări din total unităţi de cazare în România

Indicatori 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 Înnoptări din total unităţi de cazare

24111170 21837915 19611470 19183214 17669777 17646675 18121688

- români 21730464 19549911 17105954 16976482 15689261 15497317 15731157 - străini 2380706 2288004 2505516 2206732 1980516 2149358 2390531 În staţiuni balneare (români şi străini)

6015468 4933039 4874239 5098807 5299860 5406773 5882141

Ponderea balnearului în total înn.

27.5% 22.6% 24.9% 26.6% 30% 30.6% 33.3%

În zona litorală, exclusiv oraşul Constanţa

6399251 5956454 5102828 5159251 4337219 4459151 4530421

Ponderea litoralului în total înn.

26.5% 27.3% 26% 26.9% 24.5% 25.3% 25.7%

În zona montană 3418673 3017562 2627999 2523706 2317001 2137555 2014190

Ponderea montanului în total înn.

14.2% 13.8% 13.4% 13.2% 13.1% 12.1% 11.4%

În zona Delta Dunării, inclusiv oraşul Tulcea

145444 136548 132512 104042 86493 84816 97454

Ponderea Deltei în total înn.

0.6% 0.6% 0.7% 0.5% 0.5% 0.5% 0.6%

Bucureşti şi reşedinţele de judeţ, exclusiv Tulcea

5758202 5517640 4900394 4471624 4022374 4190406 4197500

Ponderea capitalei şi reşedinţelor de judeţ în total înn.

23.9% 25.3% 25% 23.3% 22.8% 23.7% 23.8%

Alte localităţi şi trasee turistice

2374132 2276672 1973498 1825784 1606830 1367974 1399982

Ponderea altor trasee şi localităţi în total înn.

9.8% 10.4% 10.1% 9.5% 9.1% 7.8% 7.9%

Tabel nr.3b

Modificări procentuale anuale Indicatori 96/95 % 97/96% 98/97% 99/98% 00/99% 01/00% Înnoptări din total unităţi de cazare -9.4 -10 -2.2 -7.9 -0.1 2.7 * În tabelul nr.9 s-a folosit prescurtarea „înn.” pentru „Înnoptări”. Sursa: Activitatea unităţilor de cazare, Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice, 2002, pag. 328

42

Tabel nr. 4 Indicele de utilizare a capacitaţii de cazare – (%)

Indicele de utilizare a capacitaţii de cazare 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 Pe întreaga ţară 45.0% 40.7% 37.7% 36.1% 34.5% 35.2% 34.9% Staţiuni balneare 48.8% 41.1% 41.4% 41.1% 46.1% 47.7% 51.2% Staţiuni în zona litorală 56.9% 51.8% 47.6% 49.0% 45.9% 51.1% 46.8% Staţiuni din zona montană 43.2% 38.5% 33.6% 29.4% 26.3% 23.7% 22.1% Zona Delta Dunării 21.9% 21.1% 24.6% 22.8% 21.2% 19.9% 20.4% Bucureşti şi reşedinţele judeţ 42.5% 40.4% 36.5% 33.1% 29.6% 30.9% 30.6% Alte localităţi şi trasee turistice 30.3% 28.2% 25.5% 23.9% 21.4% 19.2% 18.9% Sursa: Activitatea unităţilor de cazare, Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice, 2002, pag. 329

Tabel nr. 5 Capacitatea de cazare (nr. locuri de cazare

Indicatori 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 Capacitatea de cazare existentă TOTAL 289539 288656 287943 287268 282806 280005 277047 Staţiuni balneare 48432 47972 48401 48460 45768 43186 43624 Staţiuni în zona litorală 118288 118848 118318 118051 118228 119410 117428 Staţiuni din zona montană 36697 34917 34063 34784 34129 35626 34012 Zona Delta Dunării 3126 3066 2942 2829 2692 2485 2478 Bucureşti şi reşedinţele de judeţ 44918 44066 44300 44660 43760 42617 43194

Alte localităţi şi trasee turistice 38078 39787 39919 38484 38229 36681 36311

Sursa: Activitatea unităţilor de cazare, Institutul Naţional de Statistică şi Ştiinte Economice, 2002, pag. 330 3. Acţiunile de turism ale agenţiilor de turism pe total şi structură24

Pe total, numărul turiştilor cuprinşi în acţiunile de turism intern creşte între 1975 şi

1980 cu aproximativ 1.217,1 mii. În 1993, numărul participanţilor la turismul intern scade, faţă de 1980 cu circa 3.087

mii şi creşte apoi uşor până în 2000, faţă de 1993 cu circa 400 mii, dar acest număr, din 1993 reprezintă abia 54,6% faţă de 1975 şi 39,8% faţă de 1980.

În anul 2002, programele sociale lansate de Ministerul Turismului s-au bucurat, în general, de succes – excepţie făcând programul „Turism pentru sănătate”, eşuat din cauza concurenţei cu biletele subvenţionate de Ministerul Sănătăţii. Programele de dezvoltare ale turismului întâmpină încă greutăţi: Dracula Park este încă în faza de proiect şi staţiunea Europa nu-şi are încă stabilit locul neştiindu-se costul final al proiectului. Programele „Litoral pentru toţi”, „Copiii soarelui” şi „1 mai la mare” au avut mai mult succes, datorită tarifelor joase pe care le-au promovat.

În structură, ponderea turiştilor antrenaţi în excursii este de 73,3% în 1975, 66,7% în 1980 şi 46,4% în 2002. Numărul turiştilor scade în cazul celor antrenaţi în excursii între 1980 şi 2002 cu circa 72,4%, iar a celor a căror principală motivaţie este odihna şi tratamentul balneo-medical, cu circa 36%, în aceeaşi perioadă.

Numărul zilelor - turist creşte în cazul excursiilor cu 22,6% până în 1980 şi scade, apoi cu circa 85%, iar în cazul sejururilor de odihnă şi tratament creşte cu circa 81,1% până în 1980 şi scade, apoi cu circa 72,5% în 2002 comparativ cu 1980.

Durata medie a sejurului creşte, în general, în cazul odihnei şi tratamentului, mai ales începând cu 1993. Aparent paradoxal, acest aspect se explică prin aceea că cea mai mare parte

43

a sejurului este petrecută de către vârsta a treia în staţiunile balneare (cu o durată minimă de 18 zile), pe baza unor facilităţi acordate de către Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale.

4. Excursii externe cu turişti români Explozia ieşirilor peste hotare a turiştilor români, după 1989, este explicabilă şi

fenomenul a atins o cotă maximă destul de rapid; diminuările existente la acest nivel îşi au rădăcinile în distorsiunile tranziţiei la economia de piaţă, de natură socio-economică. Pe lângă reducerea resurselor financiare, în cazul segmentului de cerere a cărei motivaţie este cunoaşterea, trebuie avută în vedere, însăşi drastica reducere a vizelor de călătorie într-un mare număr de destinaţii europene (şi nu numai), de multe ori chiar a celor pentru tranzit. Schimbarea atitudinii acestor ţări faţă de români a vizat atât numărul mare al celor care „nu s-au mai întors în ţară” din aceste călătorii, cât şi a caracterului de „afaceri” a acestora şi a unor comportamente „mai puţin turistice” a unor români care au călătorit în afara graniţelor ţării.

Începând cu data de 1 ianuarie 2002, cetăţenii români, posesori de paşapoarte valabile (cel puţin 6 luni de la data intrării în spaţiul Schengen) pot călători fără vize pentru perioade de scurt sejur în statele: Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Finlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania şi Suedia.

Tabel nr. 6a

Plecări români în străinătate Indicatori 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 Plecări români în străinătate 5736592 5748227 6243147 6892640 6273547 6387723 6408108

Tabel nr. 6b

Modificări procentuale anuale Indicatori 96/95% 97/96% 98/97% 99/98% 00/99% 01/00%

Plecări români în străinătate 0.2 8.6 10.4 -9 1.8 0.3

Sursa: Fluxuri turistice, Ministerul Turismului, 2002 Un alt motiv pentru care turiştii români părăsesc ţara în vederea petrecerii concediilor

este concurenţa puternică făcută de destinaţiile din străinătate, ofertei româneşti. De exemplu, în prezent, pentru sezonul de vară, datorită curselor charter, tarifele pentru ţări ca Spania, Malta, Turcia şi Grecia au scăzut considerabil faţă de anii precedenţi.

Odată cu explozia de pe piaţa creditelor – nu numai a celor ipotecare, ci şi a celor de consum – turiştii români care îşi permit să cheltuiască în jur de 500 de dolari pentru o vacanţă, îşi reorientează veniturile. O parte dintre aceştia îşi reduc bugetele de vacanţă de la 500-600 dolari la 200-300 dolari, pentru a-şi putea plăti ratele la credite, iar o altă parte renunţă pur şi simplu la concediu, din acelaşi motiv; totodată, din cauza schimbării climei, în multe ţări lunile iulie şi august sunt toride, astfel că turiştii preferă concediile în extrasezon, adică în iunie şi septembrie.

Se estimează ca o parte din cetăţenii români cu venituri peste medie să ia în considerare opţiunea a două vacanţe pe an, una primăvara şi cealaltă toamnă, în locul tradiţionalului concediu de vară.25

5. Evoluţia altor factori de care depinde turismul Este evident că spre remedierea situaţiei actuale se fac eforturi şi nu numai la nivelul

intenţiilor ci prin unele acţiuni concrete realizate în ultimii ani. În viziunea Organizaţiei

44

Mondiale a Turismului - O.M.T., aprecierile vizând evoluţia unor asemenea factori în România, în ultimii ani, sunt următoarele:

Dezvoltarea produselor turistice: Cu efect pozitiv: construirea unor noi hoteluri în Bucureşti şi ameliorarea unora dintre

cele vechi, în majoritate aceste unităţi fiind private sau în cooperare internaţională, realizarea unor noi amenajări pentru agroturism, dezvoltarea Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural şi Ecologic şi a formelor de cazare pentru tineret.

Ritmul prea lent al privatizării a influenţat în mod negativ turismul românesc, mai ales în menţinerea unui nivel scăzut al calităţii serviciilor

Dezvoltarea reţelei de transport: Cu efect pozitiv: inaugurarea unor linii aeriene, continuarea modernizării parcului

aeronautic, creşterea numărului companiilor aeriene străine care deservesc Bucureştiul, îmbunătăţirea dotărilor în unele puncte de trecere a frontierei şi unele ameliorări ale transportului feroviar.

Cu efect negativ: construirea prea lentă a autostrăzii Bucureşti - litoralul Mării Negre şi afectarea, în urma cu câţiva ani, a transportului Dunărean de către „conflictul din Yugoslavia”.

Dezvoltarea acţiunilor de marketing şi promovare: Creşterea numărului de organizatori privaţi în turism, realizarea unor noi materiale de

promovare turistică, prezenţa României la un număr sporit de manifestări turistice internaţionale, sprijinirea Ministerului Turismului de către Programul PHARE în activitatea de marketing.

2.2. Turismul internaţional al României - dezechilibre şi contradicţii Una dintre cauzele principale care a determinat declinul activităţii de cazare o

constituie inflaţia generalizată, care, în corelaţie cu declinul activităţii investiţionale inclusiv în dotările factoriale din turism (partea de capital), au provocat un raport preţ-calitate necorespunzător pentru activitatea produsului turistic pe piaţa internă şi externă.

Astfel, indicele tarifelor pentru plata cazării în unităţile hoteliere crescuse de 187,4 ori în decembrie 1994 faţă de octombrie 1990. Creşterea a fost de 185,2 ori în 1994 faţă de 1990 la categoria 2 stele (cameră cu 2 paturi) şi de 239,7 ori în aceeaşi perioadă la aceeaşi categorie pentru un apartament. Dat fiind faptul că o piaţă turistică internă dezvoltată este condiţia principală a realizării exportului turistic (care se face în ţară, la locul consumului) şi a dezvoltării turismului internaţional receptor, rezultă din datele prezentate că principala discontinuitate în economia turismului românesc în ansamblu s-a localizat, în perioada postdecembristă, între cantitatea şi calitatea ofertei şi cererii în scădere pe piaţă internă, pe de o parte şi cererea externă ca raport calitate maximă - preţ minim, raport care este oferit concurenţial şi în creştere pe pieţele turistice externe (creştere cantitativă şi calitativă), pe de altă parte.

În aceste condiţii, turismul internaţional al României în perioada postdecembristă a fost marcat de alte discontinuităţi specifice, în principal, după cum urmează:

a) Discrepanţa dintre numărul sosirilor în România a turiştilor străini care în 1989 era de 4850 mii sosiri şi numărul plecărilor în străinătate ale turiştilor români care în 1989 a fost de 898 mii plecări.

b) Creşterea spectaculoasă a numărului de plecări în străinătate ale turiştilor români de la 898 mii în 1989 la 11.275 mii în 1990, la 9.078 mii în 1991, la 10.905 mii în 1992, la

45

10.757 mii în 1993, la 10.105 mii în 1994 şi la 10.087 în 1995, cu tendinţa menţinerii în continuare, aproximativ la acelaşi nivel, a plecărilor.

c) Dezechilibrul balanţei între plecările turiştilor români în străinătate şi sosirile turiştilor străini în România, acestea fiind cuprinse între 40 şi 60% faţă de plecările turiştilor români în străinătate, pe întreaga perioadă 1989-1999. Acest dezechilibru se regăseşte şi în subcapitolul „turism” al contului curent din balanţa de plăţi externe. Astfel de exemplu, dacă în anii 1991, 1992 şi 1993 soldul net al contului „turism” era uşor excedentar cu cate 2 milioane dolari, în anul 1994 dezechilibrul s-a transformat într-un sold net deficitar de 35 milioane dolari al contului „turism”, adică 8,17% din totalul soldului deficitar al contului curent din balanţa de plăţi externe a ţării.

d) Dezechilibrele în structura sosirilor turiştilor străini între numărul mic al sosirilor din ţările Uniunii Europene, în structurile căreia România urmează a se integra şi numărul mare al sosirilor din alte ţări europene (îndeosebi ale fostului CAER, inclusiv Rusia) şi alte ţări. Astfel, în 1994 numărul total al sosirilor din ţările Europei a fost de 5.719 mii sosiri din care numai 488 mii sosiri din ţările Uniunii Europene (8,5%), iar în cadrul acestora circa 40% sunt sosiri din Germania.

e) Contradicţia dintre numărul majoritar al sosirilor turiştilor străini în România cu mijloace rutiere care era de 77,2% din total în 1994 şi starea inadecvată a infrastructurii interne de transport rutier.

f) Dezechilibrul între numărul majoritar al plecărilor turiştilor români spre ţări din Europa, în cadrul numărului total de plecări (din 10,1 milioane plecări în 1994, 10,04 milioane erau spre ţări din întreaga Europă (99,4%) şi numărul mic al plecărilor spre ţările Uniunii Europene, care era de 431 mii în 1994 (4,3%), datorită reglementărilor de viză din aceste ţări. Această situaţie creează percepţia generală a faptului că, dacă până în 1989 exista o cortină a plecărilor din interior spre exterior a românilor, după 1989 aceasta a fost înlocuită cu altă cortină care se manifestă dinspre exterior spre interior, cu tendinţa probabilă a atenuării efectelor frânătoare, pe măsura integrării noastre în structurile Uniunii Europene, pe termen scurt şi mediu.

Toate dezechilibrele şi contradicţiile analizate au fost generate, în turismul românesc pe ansamblu, în turismul internaţional al României în particular, de crizele cumulate şi suprapuse cu principala lor rezultantă, criza creşterii economice, care au determinat implicit criza economiei turismului nostru intern şi internaţional. Turismul intern, ca bază a dezvoltării turismului internaţional, nu a beneficiat în această perioadă de aportul transsectorial util din celelalte ramuri şi subramuri ale economiei ci, dimpotrivă, din analizele anterioare rezultă cu claritate transferul efectelor negative, dezechilibrante, generatoare de declin şi importante fracturi în economia turismului românesc intern şi internaţional.

Este evident că, pe măsura relansării creşterii economice în principalele ramuri ale economiei, vor fi create, pe această bază, premisele de fond ale relansării de ansamblu a economiei turismului românesc. După cum sunt de părere unii specialişti, efectul economic al turismului creşte proporţional cu gradul dezvoltării economice, datorită elasticităţii consumului turistic faţă de venituri.

Deşi turismul internaţional receptor ar fi putut constitui un important nucleu favorizant al economiei turismului nostru, în condiţiile în care, pe de o parte, devalorizarea monedei naţionale faţă de principalele valute occidentale constituia, paradoxal, dar firesc, un factor al creşterii fluxurilor de turişti străini spre România, iar pe de altă parte, la finele lui 1995 circa 38% din structurile de primire erau privatizate, reprezentând un alt factor favorizant atât al creşterii sosirilor din turismul internaţional cât şi al atragerii mai semnificative a investitorilor străini în turism, totuşi nu a fost realizată relansarea reală a creşterii economice a turismului românesc care şi-a menţinut în această perioadă ponderea modestă de 1% şi sub 1% în cadrul produsului intern brut.

Pe lângă factorii defavorizanţi menţionaţi, considerăm că o importantă cauză a declinului permanent al sosirilor din turismul internaţional spre România a constituit-o

46

imaginea defavorabilă de ansamblu - creată într-o importantă măsură în mod artificial - a României în general şi a ofertei turistice româneşti în particular pe pieţele occidentale emiţătoare de turişti. Impactul a fost cu atât mai defavorizant cu cât este cunoscut că percepţia ofertei turistice în bazinele cererii internaţionale este prioritar, una a imaginii produsului turistic oferit. Totodată, deficitul artificial de imagine, înregistrat în această perioadă nu a fost compensat de o strategie promoţională fundamentată ştiinţific şi totodată concretizată practic în mod ofensiv, care să ofere imaginea reală a ofertei turismului românesc pe pieţele externe, ofertă care dispune de atuuri semnificative prioritar în privinţa componentelor ambiental - ecologice şi de ospitalitate apreciate de cererea externă. Ca urmare, a apărut şi s-a manifestat o altă contradicţie, cea între conţinutul şi calitatea reale ale turismului românesc şi conţinutul şi nivelul perceptiv-defavorizante ale acestuia pe unele pieţe turistice internaţionale, inclusiv potenţial exportatoare de capital investiţional din ţări europene. La aceasta se adaugă fondul aperceptiv, al necunoaşterii ofertei turistice româneşti de către noile generaţii de turişti occidentali reali şi potenţiali.

De aici rezultă că o componentă de maximă importanţă în cadrul strategiilor de reorientare şi restructurare a turismului internaţional receptor al României o constituie şi componenta promoţională destinată pieţelor emiţătoare externe, componentă care, în derulare, are efecte pe termen mediu şi lung.

În anul 2002, România a încasat din turismul internaţional 612 milioane de dolari, ceea ce reprezintă o creştere cu 21,5% faţă de anul precedent. Din această sumă, 347 milioane de dolari provin din turismul contractual, iar 265 milioane de dolari din turismul individual. Cifrele au fost furnizate de Institutul Naţional de Dezvoltare şi Cercetare în Turism, care a efectuat un sondaj pe un eşantion de 314.000 turişti străini, adică 34% din numărul total estimat pentru 2002. La baza studiului au stat datele colectate de la tour-operatorii naţionali şi din industria hotelieră, însă lipsesc sumele cheltuite prin cardurile de credit, precum şi informaţiile de la casele de schimb valutar.

Unităţile de cazare din România au înregistrat, în primele nouă luni din an, peste 800.000 de turişti proveniţi din statele Uniunii Europene, cifră mai mare cu 5% decât perioada similară din 2001. Cea mai importantă creştere a fluxului de vizitatori a fost de 19%, din Spania, urmată de Irlanda, cu 18%, Portugalia – 16,5% şi Suedia - 11,7%.

Prin programul „Croaziere pe Dunăre”, program viabil pentru viitor, au vizitat România peste 15.000 de turişti străini care au cheltuit între 1.800 şi 4.000 de Euro. Programul a scos la lumină problemele legate de infrastructura portuară, de birocraţia şi legislaţia prea complicată, de lipsa din porturi a obiectivelor turistice, dar şi a hotelurilor, restaurantelor cu specific românesc şi a magazinelor cu obiecte tradiţionale.

2.3. Activitatea Ministerului Turismului în anul 2002 Perfecţionarea cadrului legislativ astfel încât să se asigure un mediu financiar-fiscal şi

de afaceri stimulativ, a avut în vedere în principal: - Revizuirea şi completarea legislaţiei specifice pentru realizarea de materiale de

promovare, de participare la evenimente şi expoziţii internaţionale sau de a răspunde cât mai bine nivelului cerinţelor turiştilor străini sub aspectul standardelor serviciilor şi a protecţiei turiştilor. În anul 2002 s-a continuat perfecţionarea cadrului legislativ ţinându-se seama de regulile impuse de normele în vigoare. Au fost elaborate şi aprobate 6 legi din care 5 pentru aprobări de ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă, 1 ordonanţă, 4 ordonanţe de urgenţă, 22 hotărâri ale Guvernului, 16 ordine ale ministrului turismului. Aceste acte normative reglementează o serie de aspecte din sfera de activităţi a turismului în România cum ar fi privatizarea societăţilor comerciale de turism, clasificarea structurilor de primire turistice, licenţierea agenţiilor de turism, brevetarea managerilor din turism, atestarea şi utilizarea

47

ghizilor, alte măsuri de organizare a activităţilor de turism şi protecţie a turiştilor. De asemenea, s-a ţinut seama ca reglementările în turism să fie în concordanţă cu acquis-ul comunitar în domeniu şi cu alte prevederi din legislaţia ţărilor membre din Uniunea Europeană, elaborându-se şi introducându-se în circuitul de avizare proiectul Legii pentru aprobarea Programului „Superschi în Carpaţi”.

- Reglementarea accesului, evidenţei şi protecţiei turiştilor în structuri de primire turistice (H.G. nr. 237/2001), privind atestarea şi utilizarea ghizilor de turism (H.G. nr. 305/2001), amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea părţilor şi traseelor de schi pentru agrement (H.G. nr. 263/2001).

- Simplificarea procedurilor de autorizare în turism pe bază H.G. 238/2001 privind licenţa şi brevetul de turism

- Aprobarea şi implementarea Programului special de dezvoltare turistică a zonei Sighişoara (O.G. nr. 3/2001)

- Asigurarea turiştilor în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei de turism (Ordinul ministrului turismului nr. 235/2001).

- Instituirea premiilor de excelenţă în turism (Ordinul ministrului turismului nr. 320/2001).

În afara acţiunilor cuprinse în Planul de guvernare al Ministerului Turismului s-au realizat şi o serie de activităţi noi dintre care sunt de menţionat:

- Iniţierea programului „Steagul Albastru” prin care plajele de pe litoralul românesc urmează să se încadreze în normele adoptate în Uniunea Europeană.

- Constituirea unui Comandament cu participarea mai multor ministere şi autorităţi locale care a intervenit în rezolvarea problemelor privind calitatea serviciilor, siguranţa turiştilor, etc.

- Extinderea sezonului estival prin iniţierea unei oferte speciale pentru perioada septembrie-octombrie.

În ceea ce priveşte dezvoltarea şi modernizarea produselor turistice s-au întreprins o serie de măsuri dintre care:

- Modernizarea produsului turistic de litoral a concentrat un efort considerabil din partea Ministerului Turismului în anul 2002, principalele acţiuni întreprinse în acest sens vizând:

1) reabilitarea spaţiilor verzi, a bazinelor cu apă, ambientarea ecologică, înfrumuseţarea promenadei, dezvoltarea agrementului nautic în staţiunea Mamaia;

2) realizarea sistemului de indicatoare turistice în municipiul Constanţa şi în staţiunea Mamaia;

3) realizarea sistemului de iluminat public în staţiunea Neptun; 4) reabilitarea drumurilor şi aleilor în staţiunile aferente municipiului Mangalia, în

Eforie, Techirghiol, Limanu. - Dezvoltarea produsului turistic de munte-iarna a cuprins Programul de Dezvoltare a

domeniului schiabil Predeal-Azuga ca parte a Programului Naţional „Superschi în Carpaţi”, realizat în coparticipare cu autorităţile locale din care putem enumera:

1) finalizarea lucrărilor de amenajare la pârtia de schi „Creasta Cocoşului” şi reabilitarea instalaţiei de iluminat nocturn pe pârtia Clăbucet;

2) achiziţionarea instalaţiilor de produs zăpadă artificială şi lucrări de construcţii-montaj aferente punerii în funcţiune a acestora;

3) întocmirea Planului Urbanistic de Detaliu pentru zona de practicare a sporturilor de iarnă Clăbucet şi Orleasa.

- Programul croaziere pe Dunăre reluat după 10 ani de întrerupere care a asigurat în anul 2002 vizitarea porturilor dunărene româneşti de către 15.000 turişti străini. La sfârşitul lunii septembrie 2002 Ministerul Turismului împreună cu Asociaţia Ţărilor Dunărene a organizat bursa de turism având drept scop promovarea în mai mare

48

măsură a potenţialului turistic românesc ce poate fi valorificat prin croaziere pe Dunăre.

- În cadrul Programului „Dracula Park” s-a lansat oferta publică de vânzare de acţiuni în valoare de 155 miliarde lei, din care s-au subscris 105,2 miliarde lei de către un număr de 15.061 acţionari.

- În domeniul investiţiilor în turism s-a constatat faptul că agenţii economici din turism au investit în construcţii noi şi modernizări, în anii 2001-2002 peste 100 milioane de dolari, dând în folosinţă 41 de hoteluri noi şi modernizând alte 12 hoteluri.

Promovarea agresivă a potenţialului turistic românesc s-a desfăşurat, în cursul anilor 2001-2002, prin multiple acţiuni de informare pe pieţele turistice externe, folosind forme, căi şi mijloace publicitare variate în special în principalele ţări emitente de turişti, inclusiv spre România, din Europa, America de Nord (S.U.A.), Asia (Japonia, Israel). Printre acţiunile mai importante întreprinse în acest sens se numără:

- în anii 2001-2002 Ministerul Turismului a participat la 112 târguri şi expoziţii internaţionale de turism prestigioase, dintre care în Europa 101, America de Nord 5, Japonia 2, Orientul Mijlociu 4;

- majorarea semnificativă a spaţiilor standurilor turistice româneşti, unde se impunea, spre a se asigura reprezentativitatea dorită, cel puţin la nivelul concurenţei;

- participarea pentru prima oară la unele expoziţii şi burse internaţionale de turism pe piaţa germană, franceză şi cehă;

- atragerea pe piaţă a unor noi tour-operatori din Scandinavia cum ar fi concernul Scandinavian Leisure Grup prin tour-operatorii Always şi Spies, concernul din Germania – TUI, Thomas Cook şi ITS Reisen, Cehia – ATIS;

- concernul turistic TUI, după 17 ani de absenţă, ca urmare a vizitei întreprinse pe litoralul românesc, a contractat pentru sezonul de vară 2002 un număr de 12.000 locuri;

- tour-operatorul european ITS Reisen (Internaţional Travel Service), de asemenea, după vizita de documentare în ţara noastră în 2001, a decis reluarea programelor spre România şi a contractat un număr de circa 16.000 de locuri pe litoral pentru anul 2003;

- campania de promovare a turismului românesc a avut consecinţe pozitive asupra creşterii circulaţiei turistice cu străini în România. În anul 2001 s-a înregistrat o creştere de 17,7% a turiştilor din Uniunea Europeană, iar în anul 2002 creşterea a fost de 5,3%.

Recâştigarea pieţelor externe est europene importante în anul 2002 s-a realizat prin deschiderile oficiale ale birourilor de turism din Varşovia, Polonia şi din Budapesta, Ungaria; s-a asigurat creşterea nivelului calitativ al produselor turistice şi protecţia turiştilor împotriva practicilor ilicite.

În domeniul dezvoltării învăţământului în turism au fost organizate cursuri de calificare profesională în meseriile de bază, cursuri de perfecţionare pentru promovarea în funcţie, cursuri de perfecţionare pentru obţinerea brevetului de turism prin centrul Naţional de Învăţământ Turistic. Au fost, de asemenea organizate, la cerere, cursuri de perfecţionare, testarea profesională a unor salariaţi din societăţile comerciale, testarea cunoştinţelor de limbi străine.

În anul 2001 au absolvit 638 persoane, iar în anul 2002 un număr de 663 persoane. Sunt în derulare programe de formare şi perfecţionare profesională pentru 1.338 persoane.

Pregătirea profesională în turism se racordează tot mai mult la sistemele practicate în ţările din Uniunea Europeană. În acest sens au fost stabilite relaţii de colaborare cu instituţii similare de profil din Regatul Unit, Elveţia, Finlanda, Cipru, Austria, Italia, Germania şi cu Asociaţia Europeană a Şcolilor de Turism şi Hotelărie.

În cadrul colaborării cu autorităţile de turism din Italia au fost alocaţi 600.000 de Euro pentru pregătirea a 1.000 de lucrători în meseriile de bază din turism, iar prin colaborare cu Institutul de Înalte Studii de Turism din Glion – Elveţia se vor organiza la Bucureşti primele

49

cursuri de pregătire pentru personalul din Europa Centrală şi de Est, cu durata de 1 an, pe module de management, dar şi în meseriile de bază deficitare.

Cercetarea în turism a urmărit fundamentarea riguroasă a programelor de dezvoltare a turismului în concordanţă cu practicile actuale pe plan mondial. În ceea ce priveşte cercetarea în turism sunt de menţionat următoarele:

- Realizarea sistemului de urmărire a încasărilor şi plăţilor aferente turismului internaţional al României. Sistemul proiectat în concordanţă cu metodologia Organizaţiei Mondiale a Turismului, precum şi a Oficiului de Statistică al Uniunii Europene EUROSTAT reprezintă prima fază din procesul de adaptare a sistemului informaţional statistic din turism la standardele Uniunii Europene. Implementarea proiectului a dat posibilitatea evidenţierii pe baze reale a încasărilor obţinute de România din turismul internaţional, precum şi cheltuielile efectuate în străinătate de turiştii români;

- Identificarea de noi zone cu potenţial turistic şi cu cerere turistică, cum ar fi: zona din sudul judeţului Dolj, respectiv Bechet-Ostroveni-Zaval-Giugiu pentru care au fost efectuate studiile şi proiectele necesare pe baza cărora au demarat acţiunile de amenajare efectivă a zonei; cursul românesc al Dunării; zona litorală a Mării Negre;

- Studii de oportunitate privind: implementarea Programului special de dezvoltare turistică a zonei Sighişoara (Consiliul Local Sighişoara); realizarea staţiunii turistice de litoral Europa – etapa I şi etapa II; implementarea proiectului pilot „Blue Flag” pentru trei plaje din staţiunile turistice de litoral Mamaia şi Neptun; studiu privind perfecţionarea metodologiei de cuantificare a încasărilor şi plăţilor din turismul internaţional al României; strategia de informatizare a turismului românesc.

Creşterea rolului social al turismului s-a manifestat prin lansarea, în colaborare cu agenţii economici din turism, a unor programe turistice care se adresează persoanelor cu venituri mici – pensionari, elevi, studenţi.

Au fost derulate programele: „Litoralul pentru toţi”, două ediţii – „1 Mai la mare”, „Sănătate pentru toţi” şi programul „O săptămână de refacere” în staţiunile balneare, la care au participat circa 70.000 de persoane care au plătit pentru 6 nopţi preţuri reduse de 399.000 lei şi 499.000 lei, cu mult sub preţurile ofertelor normale.

Prin programele de dezvoltare a turismului se asigură, pe de o parte, condiţii de utilizare eficientă a resurselor de muncă din zonele implicate, iar pe de altă parte se creează condiţii pentru refacerea capacitaţii de muncă prin odihnă, recreare şi cura balneară.

Nu trebuie neglijat şi rolul turismului ca factor de cultură şi educaţie cu adresabilitate tuturor categoriilor de populaţie inclusiv celor defavorizate.

Ministerul Turismului întreţine şi dezvoltă relaţii cu organisme şi instituţii internaţionale de profil, iar criteriile integrării europene a României au impus sistematizarea unui cadru de lucru adecvat şi eficient pentru abordarea şi rezolvarea temelor care se referă la domeniul său de activitate.

- Chiar dacă nu are repartizate în mod direct rezolvarea unor capitole dintre cele solicitate în procedurile de aderare, Ministerul Turismului este interesat să colaboreze şi în domenii care sunt tratate de alte instituţii guvernamentale, dar au efecte importante în activitatea turistică cum ar fi: statistica şi informatizarea, protecţia consumatorilor, dezvoltarea regională, reglementările fiscale generale, libera circulaţie a capitalului, sprijinirea şi dezvoltarea I.M.M.-urilor.

- În perioada analizată au avut loc contacte şi acţiuni cu Organizaţia Mondială a Turismului, Asociaţia pentru promovarea turismului în ţările dunărene „Die Donau”, Iniţiativă Central Europeană (CET), Cooperarea Economică la Marea Neagră (CEMN).

50

2.3.1. Obiectivele Ministerului Turismului referitoare la privatizare şi la diversificarea serviciilor turistice26

Obiectivul strategic al Programului de guvernare în acest domeniu este relansarea

rapidă şi durabilă, acordând o atenţie specială locului turismului în cadrul economiei naţionale, astfel încât să devină sector prioritar prin acţiunea concentrată a organismelor legislative, guvernamentale şi ale administraţiei publice locale, prin intermediul următoarelor acţiuni:

a) Încheierea procesului de privatizare în turism până la sfârşitul anului 2003 Această acţiune este considerată fundamentală pentru creşterea contribuţiei sectorului

turistic la realizarea produsului intern brut şi se va înfăptui prin: - preluarea de către Ministerul Turismului a deciziei şi a efectuării procesului de

privatizare; - simplificarea procedurilor de privatizare; - retragerea statului din societăţile în care este acţionar nesemnificativ; - finalizarea proceselor de privatizare pentru activele la care procesul de privatizare a fost

iniţiat şi recunoscut printr-un management privat; - utilizarea unui sistem adecvat de facilităţi la privatizare. b) Armonizarea cu legislaţia din ţările Uniunii Europene pentru standardele de calitate,

standardele pentru construcţii, standardele tehnice, indicatorii statistici pentru turism, înregistrările şi analizele statistice comune, standardele de pregătire profesională, standardele ecologice.

c) Dezvoltarea şi modernizarea bazei turistice care se va realiza prin: - proiecte care pun în valoare turistică elementele patrimoniului naţional; - proiecte de dezvoltare şi modernizare a dotărilor de agrement din staţiunile turistice, cu

accent deosebit pe staţiunile montane; - crearea de zone turistice „speciale” (litoral, Delta Dunării, staţiuni balneo-climaterice)

care vor beneficia de un regim propriu în ceea ce priveşte proiectele noi de investiţii şi facilităţile fiscale acordate agenţilor economici din acest domeniu şi prin alocarea unor resurse financiare din fondul de dezvoltare şi promovare în turism;

- asistenţă şi consultanţă de specialitate. d) Programul EUROPA de reabilitare a litoralului românesc, în concordanţă cu cerinţele

staţiunilor turistice moderne, care va cuprinde ca iniţiative imediate: - proiectarea şi construirea unei noi staţiuni pe litoral; - iniţierea proiectului „ Linie continuă litoral” (întreaga coasta a Mării Negre va fi

destinată şi sistematizată sub forma staţiunilor turistice); - proiectarea şi construirea unor zone de agrement nautic pe principiul „Water Land” pe

litoral; - orientarea activităţii de cazinouri pe litoral prin pârghii speciale financiar fiscale, în

scopul diversificării ofertei turistice şi creşterea perioadei de funcţionare a bazei turistice pe litoral;

e) Asigurarea unui mediu financiar-fiscal stimulativ şi stabil se va realiza prin facilităţi fiscale ca reinvestirea profitului şi stimularea investiţiilor noi (cu deosebire în zonele turistice „speciale”, în staţiunile turistice sezoniere precum şi pentru anumite forme de turism şi categorii de turişti).

f) Simplificarea cadrului legislativ – în acest sens se urmăreşte: - promulgarea legii turismului; - stabilirea procedurii de co-decizie între Ministerul Turismului şi celelalte autorităţi ale

administraţiei publice centrale şi locale privind iniţierea, aprobarea şi executarea noilor proiecte de investiţii majore în domeniul turismului;

51

- asumarea de către Ministerul Turismului a rolului exclusiv de reglementare a metodologiei de atestare a localităţilor turistice, staţiunilor turistice şi a zonelor cu potenţial turistic;

- realizarea unei noi reglementări a regimului juridic al plajelor, falezelor şi zonelor adiacente, a terenurilor aferente părţilor şi instalaţiilor pentru sporturi de iarnă; administrarea lor se va efectua sub autoritatea Ministerului Turismului.

g) Promovarea potenţialului turistic naţional prin: - recâştigarea pieţei turistice interne şi a pieţelor externe tradiţionale din Europa, precum şi

alte pieţe netradiţionale; - deschiderea a cel puţin două noi birouri de turism (Ungaria şi Danemarca) - declanşarea unor acţiuni promoţionale de amploare prin includerea ofertei turistice

româneşti în cataloagele marilor firme tour-operatoare; - diversificarea publicaţiilor turistice editate în mai multe limbi de circulaţie internaţională

şi distribuirea lor în ţară şi străinătate. h) Dezvoltarea turismului rural în pensiuni turistice şi agroturistice se va realiza prin

reintroducerea sau extinderea următoarelor facilităţi: - scutirea de la plata impozitului pe venit, respectiv pe profit, pe o perioadă de 10 ani din

momentul clasificării pensiunii turistice sau agroturistice; - reducerea cu 50% a tarifelor percepute pentru obţinerea şi prelungirea certificatelor de

clasificare a pensiunilor turistice şi agroturistice; - punerea la dispoziţie de către autorităţile locale, din terenurile disponibile, în condiţiile

prevăzute de lege, a unor suprafeţe necesare construirii, dezvoltării şi exploatării de pensiuni turistice şi agroturistice;

- includerea în programele instituţiilor de învăţământ cu profil turistic sau agricol a problemelor specifice pensiunilor turistice şi agroturistice.

i) Dezvoltarea învăţământului şi cercetării pentru turism prin: - elaborarea de norme metodologice comune ale Ministerului Turismului şi ale

Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru crearea unui Sistem naţional de învăţământ în turism la toate nivelurile de instruire şi armonizarea cu standardele Uniunii Europene;

- stabilirea cooperării între Ministerul Turismului şi IATA pentru înfiinţarea unui Sistem de pregătire şi de funcţionare a agenţilor economici în domeniul turismului şi ticketingului;

- realizarea unor relaţii de colaborare eficiente între Ministerul Turismului şi principalele societăţi de turism din România cu organizaţii din domeniul pregătirii profesionale în turism şi hotelărie ale Uniunii Europene;

- dezvoltarea activităţii Institutului de Cercetare în Turism şi transformarea acestuia în principal furnizor de analize, studii, soluţii şi proiecte necesare deciziei în domeniul politicilor în turism În anul 2002, Ministerul Turismului a vândut pachetul de acţiuni deţinut de stat la 41 de

societăţi, două prin negociere directă şi 39 prin licitaţie cu strigare.

2.3.2. Programe ale Ministerului Turismului pentru anul 200327

În cadrul Programului naţional de dezvoltare turistică „Super-schi în Carpaţi” se

urmăreşte dezvoltarea şi modernizarea staţiunilor turistice montane pentru schi precum şi înlocuirea instalaţiilor de transport pe cablu învechite care prezintă un factor de risc în turismul montan, alinierea la standardele europene, asigurarea siguranţei turiştilor. Programul include şi diversificarea agrementului în staţiunile de iarnă (programe après-scky). Proiectul de lege pentru acest program a fost avizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Ministerul Industriei şi resurselor, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Ministerul Administraţiei Publice, Ministerul Dezvoltării şi Prognozei şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

52

Acest program îşi propune realizarea diversificării ofertei, creşterea calităţii serviciilor în turismul montan şi atragerea unui număr sporit de turişti străini şi români.

Un alt program, prin care Ministerul Turismului doreşte să se îmbunătăţească infrastructura şi amenajările urbanistice în porturile dunărene în care au acostat vase cu turişti străini în 2002, este „Croaziere pe Dunăre”; totodată se are în vedere introducerea în circuit a noi porturi (Bechet şi Cetate).

Sunt necesare lucrări de modernizare a danelor, îndepărtarea din porturi a obiectelor care produc poluare vizuală (nave abandonate, macarale dezafectate, etc.), reabilitarea punctelor de atracţie turistică din localităţile portuare şi din vecinătatea acestora (muzee, biserici, mănăstiri, parcuri şi rezervaţii naturale şi amenajarea de spaţii comerciale atractive pentru vânzarea de produse de artizanat, alte bunuri cu specific local sau naţional) şi amenajarea de zone de agrement pe malul Dunării (în special în aria localităţilor Olteniţa şi Giurgiu) pentru atragerea de turişti din capitală.

Se preconizează ca rezultatele acestui program să fie creşterea circulaţiei turistice la cel puţin 30.000 de turişti în 2003 de la care se pot obţine încasări şi creşterea importanţei zonei Dunării pe tot parcursul, ca zonă de interes turistic.

Prin Programul „România – Tara Vinurilor” se urmăreşte valorificarea potenţialului important vini-viticol recunoscut al României prin organizarea de vizite pentru turişti, în special străini, la podgoriile care îndeplinesc condiţiile necesare.

Împreună cu asociaţiile profesionale se va organiza informarea adecvată a agenţiilor de turism în vederea întocmirii ofertei pentru partenerii străini. În cadrul unei întâlniri la Primul Ministru cu factorii implicaţi (producători şi exportatori de vinuri, reprezentanţi ai zonelor turistice) se va definitiva strategia de implementare a programului. De asemenea, în staţiunile de pe litoral vor fi organizate tururi de prezentare a vinurilor şi vor fi recomandate cele mai populare mărci. Ministerul Turismului va realiza acţiuni speciale de promovare a programului cu prilejul participării la târguri şi expoziţii internaţionale şi va edita tipărituri şi alte materiale de informare. Lansarea a avut loc la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin, cea mai importantă manifestare expoziţională internaţională. Cu sprijinul centrelor vini-viticole se vor organiza acţiuni de prezentare în exterior a vinurilor româneşti.

Introducerea în circuitul turistic a noi zone şi trasee şi mai buna cunoaştere a vinurilor româneşti în străinătate sunt principalele deziderate ale programului.

Judeţul Timiş,obiectul studiului de caz de la capitolul VI al lucrării se înscrie în aceste obiective prin programul „Drumul Turistic al Cramelor Recaş”, program inaugurat în mai 2003; specificăm ca cel mai valoros vin din aceste Crame datează din 1957.28

Un alt program al Ministerului Turismului este „Vacanţa la Ţară” care are ca scop orientarea fluxurilor turistice către zonele rurale cu tradiţii şi cu infrastructura turistică adecvată prin dezvoltarea turismului rural. În acest scop, în colaborare cu asociaţiile profesionale, vor fi promovate programe diversificate care includ servicii în zonele rurale. O atenţie specială se va acorda atragerii tineretului prin programe educative.

Astfel, creşte gradul de utilizare a pensiunilor rurale care au o dinamică accentuată şi se diversifică oferta turistică cu preţuri accesibile persoanelor cu venituri mai mici. În acelaşi timp, se oferă posibilitatea cunoaşterii de către turiştii străini şi români a tradiţiilor autentice ale satului românesc.

Introducerea în România a simbolului Steagul Albastru (Blue Flag), un alt program important al Ministerului Turismului, constituie recunoaşterea internaţională a calităţii plajelor litoralului românesc al Mării Negre.

În anul 2003 se va asigura realizarea fazei pilot pentru 5-6 plaje din staţiunile Mamaia şi Neptun-Olimp. Atribuirea simbolului se face în funcţie de îndeplinirea a 27 de criterii referitoare la calitatea apei, echiparea şi curăţenia plajei, informarea publicului, etc. Simbolul este atribuit de o organizaţie non-guvernamentală internaţională, Fundaţia de Educaţie pentru Mediu.

53

Prin acest program se vizează alinierea turismului de litoral din România la practicile europene în domeniu având o mare influenţă asupra atractivităţii ofertei turistice de litoral.

Programul „Q” (de creştere a calităţii serviciilor turistice) este un program similar derulat şi în Spania, Franţa, Elveţia care va introduce un sistem eficace de atragere a sectorului privat pentru atingerea unui standard de calitate (prin lansarea mărcii de calitate – Q), care să corespundă exigenţelor actuale ale turiştilor.

Vor fi elaborate norme naţionale de certificare a calităţii serviciilor hoteliere şi a acordării mărcii „Q”, aprobate printr-o hotărâre a Guvernului, după care se va desfăşura o campanie de sensibilizare a agenţilor economici cu privire la implicaţiile pozitive ale mărcii „Q”.

Programul „Q” va avea ca efect îmbunătăţirea sensibila a calităţii serviciilor turistice şi implicit creşterea competitivităţii ofertei româneşti în străinătate. De asemenea, se va crea o cultură a calităţii în turism care, pe termen lung, va avea consecinţe favorabile asupra acestui domeniu de activitate.

Prin Programul de reintroducere în circuitul turistic şi restaurare a clădirilor „Cazino”, componente ale patrimoniului cultural naţional de arhitectură, Ministerul Turismului are în vedere reintroducerea în circuitul turistic al vechilor cazinouri, monumente de arhitectură de renume internaţional, unele cu recunoaştere internaţională în perioada interbelică (Sinaia, Constanţa, Vatra Dornei, Slănic Moldova, Herculane) şi includerea acestora în lanţuri internaţionale de cazinouri. Programul va atrage clientela cu venituri mari, va diversifica şi crea o ofertă de prestigiu.

Programele turistice cu caracter social vor continua programele sociale lansate până în prezent: „Litoralul pentru toţi”, „1 Mai la mare”, „Refacere în staţiuni balneare”, iar efectul acestora va fi crearea unui sistem de turism social şi îmbunătăţirea utilizării structurilor turistice în tot timpul anului.

„Dracula Park” reprezintă unul dintre cele mai importante programe ale Ministerului Turismului, datorită faptului că, dacă este bine coordonat şi pus în practică, va avea o influenţă semnificativă asupra economiei, cu mult mai mare decât cea a unui simplu proiect de promovare a turismului.

„Proiectul construcţiei unui parc de distracţii care să exploateze mitul contelui băutor de sânge şi potenţialul cultural al perioadei Vlad Ţepeş a fost lansat în urmă cu doi ani sub girul Ministerului Turismului şi al Fondului de Dezvoltare Turistică Sighişoara. Amplasamentul iniţial s-a dovedit nefericit, proiectul fiind respins deoarece ar fi pus în pericol existenţa unei păduri declarată rezervaţie naturală.”29

Pe baza studiului întocmit de Pricewaterhouse Coopers s-a decis asupra amplasamentului parcului la Snagov. S.C. Dracula Park S.A. în colaborare cu Regia Autonomă de Administrare a Protocolului de Stat şi a adus în afacere 486 hectare de teren pe care se va construi obiectivul. Complexul va cuprinde un teren de golf, un hipodrom, un circuit auto şi „România în miniatură”; totodată, în planul de construire al parcului sunt incluse şi labirinte şi catacombe care vor da caracterul de „zonă de distracţii horror”.30

În cadrul colaborării cu firma Pricewaterhouse Coopers se urmăreşte atragerea de investitori străini cu capacitate financiară ridicată, astfel încât să se asigure finalizarea proiectului până în trimestrul 4 al anului 2004.30

Obiectivul acestui proiect este creşterea atractivităţii ofertei turistice româneşti, sporirea circulaţiei turistice interne şi internaţionale, crearea de noi locuri de muncă şi dezvoltarea zonei de amplasament.

Conform estimărilor Institutului de Cercetare şi Dezvoltare în Turism, se intenţionează atingerea unei rate de profitabilitate (profit net/total venituri) în jurul a 22% începând cu 2004 şi menţinerea acesteia pe termen lung. Estimările ICDT se bazează pe faptul că în anul 2000, din 70 societăţi listate la bursă numai 10 au avut o rentabilitate de peste 22% exprimată în lei. Se prevede ca parcul să atingă parametrii normali de funcţionare în 2007, când va înregistra

54

profituri nete de 2,8 milioane dolari. Raportate la un capital social apreciat la aproximativ 35 milioane dolari, indicatorul profit net/capital social va fi de 8%, în dolari.31

Având în vedere competiţia existentă pe pieţele turistice externe, Ministerul Turismului, îşi propune pentru anul 2003, realizarea unei campanii de promovare şi publicitate diversificată şi de mare amploare, prin Programul „România – mereu surpinzătoare”, cu impact puternic în cadrul segmentelor potenţiale de populaţie, în ţările care prezintă interes faţă de oferta ţării noastre (Germania, Austria, Olanda, Ţările Scandinave, etc.).

Ţinând seama şi de acţiunile întreprinse de către ţările concurente, pe pieţele externe, ţări care dispun de bugete de promovare mai mari decât ale României (Bulgaria – 10 milioane euro, Polonia – 11 milioane euro, Ungaria – 28 milioane euro, Turcia – 76 milioane euro), se impune amplificarea publicităţii pe canale de televiziune paneuropene şi naţionale, instalarea de panouri publicitare stradale (tip out-door), expunerea ofertei turistice româneşti în mijloace de transport.

Canalele pe care poate fi prezent mesajul de promovare a ofertei noastre cu difuzarea videoclipului publicitar „ România – mereu surprinzătoare”, de 30 secunde, care reprezintă marca naţională a turismului românesc sunt:

- Canalele de televiziune paneuropene ca EuroNews, EuroSport; - Canalele naţionale din ţările considerate în această perioadă esenţiale pentru

promovarea turismului românesc ca: Germania, Ţările Scandinave, Cehia, Rusia, Slovacia, Ungaria, Polonia.

În promovarea produsului turistic românesc, în special oferta litoralului, se au în vedere ţări care prezintă interes pentru România ca: Germania, Austria, Olanda, Spania, Cehia.

Programul „Infoturism” presupune organizarea de centre de informare turistică, capabile să prezinte oferta naţională şi locală în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ, în localităţile şi staţiunile turistice importante, precum şi în punctele principale de frontieră. De asemenea, în luna ianuarie a anului 2003 au fost instalate, în Bucureşti, 10 panouri de informare turistică tip „city-light” cu prezentarea principalelor obiective turistice. Scopul urmărit prin acest program este o mai bună informare a turiştilor români şi străini.

Obiectivul ridicării pregătirii profesionale a personalului din turism la nivelul exigenţelor actuale pe plan european cu eforturi proprii şi cu asistenţă externă se regăseşte în Programul de reorganizare a învăţământului turistic în concordanţă cu criteriile şi cerinţele Uniunii Europene. În cadrul colaborării cu autorităţile de turism din Italia vor fi pregătiţi peste 1.000 de lucrători în meseriile de bază din turism

Prin colaborarea cu Institutul de Înalte Studii de Turism din Glion (Elveţia) se vor organiza la Bucureşti primele cursuri de pregătire pentru personalul din Europa Centrală şi de Est, cu durata de 1 an, pe module de management, precum şi în meseriile de bază deficitare.

Prin programele propuse de către Ministerul Turismului şi implementarea acestora, România a făcut şi va continua să facă progrese importante în ceea ce priveşte stabilirea unei economii de piaţă funcţionale şi a acordării unui rol prioritar serviciilor şi în special turismului în viaţa economică a ţării noastre.

2.4. Norme metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice În articolul 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1 328/2002 privind clasificarea structurilor

de primire turistice se specifică că acestea se clasifică pe stele şi respectiv flori în cazul pensiunilor turistice rurale, în funcţie de caracteristicile de construcţie, dotările şi calitatea serviciilor pe care le oferă. Clasificarea are ca scop prioritar protecţia turiştilor, constituind o formă codificată de prezentare sintetică a nivelului de confort şi a ofertei de servicii.

55

În vederea obţinerii certificatului de clasificare agenţii economici, proprietari şi/sau administratori de structuri de primire turistice vor întocmi o documentaţie cu următorul conţinut:

- cerere de eliberare a certificatului de clasificare; - certificat constatator de la Registrul Comerţului din care să rezulte obiectul de

activitate şi structura acţionariatului; - certificat de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului însoţit de anexele privind

avizele/acordurile şi/sau autorizaţiile legale (sanitară, sanitar-veterinară, mediu şi protecţia muncii);

- schiţa privind amplasarea şi adresa unităţii. Eliberarea certificatului se face de către Direcţia Generală de Autorizare şi Control

(D.G.A.C.) din cadrul Ministerului Turismului; perioada eliberării este de cel mult 60 de zile de la data primirii documentaţiei de clasificare complete.

Certificatul de clasificare şi autorizaţia de funcţionare se retrag de către personalul de specialitate din D.G.A.C. atunci când nu este respectat unul sau mai multe din următoarele criterii minime care influenţează direct protecţia turiştilor, prevăzute la articolul 7 din Hotărârea Guvernului nr.1 328/2001:

a) menţinerea grupurilor sanitare în perfectă stare de funcţionare şi curăţenie; b) asigurarea apei calde la grupurile sanitare şi în spaţiile de producţie din structurile

de primire turistice unde acest criteriu este obligatoriu; c) asigurarea unei temperaturi minime de 18°C, în timpul sezonului rece, în spaţiile de

cazare şi de servire a mesei; d) deţinerea autorizaţiilor sanitară, sanitar-veterinară de mediu şi de prevenire şi

stingere a incendiilor; e) programul de funcţionare a discotecilor sau a altor unităţi cu program muzical,

organizate în aer liber, să nu depăşească ora 1 a.m ; f) funcţionarea structurilor de primire turistice numai în clădiri salubre, cu faţade

zugrăvite şi bine întreţinute; g) evitarea poluării fonice, în sensul respectării nivelului maxim de zgomot stabilit

prin reglementări specifice; h) respectarea reglementărilor legale în vigoare ce privesc activitatea desfăşurată prin

structura de primire turistică; i) expunerea la loc vizibil a firmei cu denumirea şi tipul unităţii şi însemnele privind

categoria de clasificare. Conform prezentelor norme metodologice, în România pot funcţiona următoarele tipuri

de structuri de primire cu funcţiuni de cazare turistică, clasificate astfel: 1) hoteluri de 5, 4, 3, 2, 1 stele 2) hoteluri-apartament de 5, 4, 3, 2 stele; 3) moteluri de 3, 2, 1 stele; 4) hoteluri pentru tineret de 3, 2, 1 stele; 5) hosteluri de 3, 2, 1 stele; 6) vile de 5, 4, 3, 2,1 stele; 7) bungalowuri de 3, 2, 1 stele; 8) cabane turistice, cabane de vânătoare, cabane de pescuit de 3, 2, 1 stele 9) sate de vacanţă de 3, 2 stele

10) campinguri de 4, 3, 2, 1 stele; 11) spaţii de campare organizate în gospodăriile populaţiei de 3, 2, 1 stele; 12) popasuri turistice de 2, 1 stele 13) pensiuni turistice urbane de 5, 4, 3, 2, 1 stele; 14) pensiuni turistice rurale de 5, 4, 3, 2, 1 flori (margarete); 15) apartamente sau camere de închiriat în locuinţe familiale sau în clădiri cu altă

destinaţie de 3, 2, 1 stele;

56

16) structuri de primire cu funcţiuni de cazare pe nave fluviale şi maritime de 5, 4, 3, 2, 1 stele.

În cadrul tipurilor sus-menţionate poate exista următoarea structură a spaţiilor de cazare: - cameră cu pat individual, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către o singură

persoană; lăţimea paturilor individuale este de minimum 90 cm; - cameră cu pat matrimonial, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către una sau

două persoane; lăţimea patului matrimonial va fi de minimum 140 cm; - cameră cu pat dublu, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către două persoane;

lăţimea patului dublu este de minimum 160 cm; - cameră cu două paturi individuale, reprezentând spaţiul destinat folosirii de către două

persoane; - cameră cu trei paturi individuale; - cameră cu patru paturi individuale; Lungimea paturilor va fi de minimum 200 cm În cazul hotelurilor de 3, 4 şi 5 stele şi de

minimum 190 cm la hotelurile de 1 şi 2 stele. - cameră cu priciuri, reprezentând spaţiul destinat utilizării de către mai multe persoane;

priciul reprezintă o platformă din lemn sau din alte materiale pe care se asigură un spaţiu de 100 cm lăţime pentru fiecare turist;

- garsonieră, reprezentând spaţiul compus din dormitor pentru două persoane, salon, vestibul şi grup sanitar propriu; dormitorul poate fi despărţit de salon şi printr-un glasvand sau alte soluţii care permit o delimitare estetică;

- apartament, reprezentând spaţiul compus din unul sau mai multe dormitoare (maximum 5 dormitoare), sufragerie, vestibul, echipare sanitară proprie. La categoria 5 stele va exista un grup sanitar pentru fiecare două locuri, iar la categoria 4 stele, precum şi la restul categoriilor, minimum un grup sanitar la 4 locuri.32

Ca urmare a perspectivei de aderare a ţării noastre la Uniunea Europeană şi a integrării pe piaţa europeană, Ministerul Turismului a reglementat obligativitatea exprimării tarifelor contractuale în Euro, începând cu 1 ianuarie 2003. În acest sens toate hotelurile din România sunt nevoite să convertească tarifele contractuale în curs, exprimate în USD la moneda europeană, în timp ce tarifele de recepţie sunt afişate în lei, Euro sau USD (H.G.805 din 23 august 2001)

Datorită tarifelor ridicate, practicate până în prezent, neraportate la calitatea serviciilor oferite şi a faptului că nu au ştiut să-şi promoveze suficient de bine oferta, multe hoteluri s-au confruntat în plin sezon turistic cu un grad modest de ocupare. Această situaţie, i-a obligat pe unii hotelieri să lanseze oferte speciale, după modelul celor practicate în ţările Uniunii Europene. Majoritatea hotelurilor de două stele au redus tarifele cu 20-30%, unele unităţi de cazare renovate integral au deschis sezonul cu preţuri foarte convenabile, iar altele au aplicat sistemul occidental: „plăteşti cinci zile şi stai şapte” sau „plăteşti şapte zile şi stai nouă”.

Pentru primele 6 luni ale anului 2003 şi mai ales pentru sezonul estival, hotelul Majestic, de trei stele, din Olimp a practicat un tarif promoţional de 1.500.000 lei/camera/zi, având astfel un grad de ocupare de 85%, în timp ce gradul de ocupare al staţiunii s-a situat sub 30%.33

O ofertă specială a lansat şi hotelul Central, tot de trei stele, din Mamaia; „stai şapte zile şi plăteşti cinci”, a fost promoţia pentru pachetele comercializate de agenţiile de turism În acelaşi timp, tariful de recepţie a fost redus de la 2.700.000 la 2.200.000 lei. Combinând cele două oferte promoţionale, gradul de ocupare a crescut de la 80 la 100%, cu o cifră de afaceri de 114 miliarde lei.34

Totodată, multe companii îşi îndreaptă investiţiile către spaţii de cazare, pentru a transforma hotelurile în centre de pregătire, pentru a obţine un profit minim şi sigur sau pur şi simplu pentru imagine.

57

Astfel, Banca Română pentru Dezvoltare dispune de 6 centre de pregătire în ţară, care totalizează 437 locuri de cazare, cu dotări trei stele, grad mediu de ocupare de 50% şi investiţie de peste două milioane de dolari.

S.C. Cocor S.A. dispune de două hoteluri („Galaţi” şi „Ovidiu”) în Neptun şi o vilă la Eforie Nord; toate acestea însumează 350 de camere şi o investiţie de 110 miliarde lei. Investiţia iniţială a fost de 3 milioane dolari şi s-a materializat în modernizarea hotelului Galaţi, în vederea obţinerii clasificării de trei stele. Pentru anul 2003 se estimează că această societate va beneficia de un grad mediu de ocupare de 80%.

Unul dintre hotelurile de patru stele din Bucureşti, cu o ofertă de 20 de camere, este proprietatea societăţii Raffaello Antrefrig, care a investit peste trei milioane dolari în această structură turistică. Gradul de ocupare turistică, estimat pentru 2003 este de 70%.35

2.5. Strategii de dezvoltare a unor zone turistice româneşti în etapa actuală În cadrul strategiei naţionale de dezvoltare a turismului românesc este necesară

stabilirea unei ierarhii a zonelor prioritare ce trebuie avute în vedere în perioada imediat următoare, ţinând seama de oferta potenţială şi de categoriile cererii turistice ce ar putea fi satisfăcute prin valorificarea ofertei existente.

Studiile efectuate în acest domeniu au condus la concluzia că există câteva zone turistice de interes care, incluse într-o strategie adecvată de dezvoltare, pot conduce la relansarea turismului românesc. Aceste zone ar putea fi: zona Bucureşti, litoralul românesc al Mării Negre, zonele Braşov şi Sibiu, regiunea nordului Moldovei, zona Deltei Dunării.

Zona Bucureşti poate fi considerată o zonă turistică atractivă, atât pentru turismul intern cât şi internaţional întrucât aici se află capitala ţării, este principalul centru de afaceri, nucleul reţelelor de transport şi reprezintă o zonă interesantă pentru turismul de afaceri, de agrement şi cultural.

Bucureştiul se confruntă în continuare cu o criză de locuri de cazare, chiar dacă în ultimii ani s-au făcut eforturi de modernizare a principalelor hoteluri din centrul oraşului şi de construire de noi hoteluri.

Nucleul interesului turistic îl constituie Calea Victoriei, Curtea Veche şi Dealul Patriarhiei. Cu o arhitectură aparţinând secolelor XIX şi XX, acest nucleu deţine muzee şi case memoriale, grădini şi parcuri, amenajări pentru festivaluri şi atracţii culturale.

Aspectele favorabile ale zonei Bucureştiului sunt următoarele: - posibilitate de acces pe calea aerului; - beneficiază de o serie de facilităţi fiind capitala ţării; - dispune de suficiente puncte de atracţie turistică. Există şi aspecte care limitează activitatea turistică: - capacitate de cazare turistică insuficientă; - lipsa parcărilor pentru hotelurile centrale; - punctele de agrement nu se ridică la nivelul standardelor internaţionale. Strategia de dezvoltare a acestei zone turistice trebuie să aibă ca obiective: - îmbunătăţirea dotărilor; - dezvoltarea bazei tehnico-materiale; - îmbunătăţirea generală a serviciilor. În ceea ce priveşte produsul turistic, se cer a fi efectuate modificări generale:

concentrarea zonei turistice principale, marcarea şi explicitarea circuitelor turistice în jurul principalelor atracţii, restaurarea monumentelor, organizarea de aranjamente turistice de scurtă durată în împrejurimi pentru vizitatorii care vin pentru o perioadă limitată, aşa cum sunt persoanele de afaceri (Snagov, Căldăruşani, Cernica, Mănăstirea Pasărea şi Palatul Mogoşoaia).

58

Având în vedere faptul că traficul în zona centrală este foarte intens, se impune reducerea acestuia prin amenajarea unor zone interzise traficului rutier şi a unor parcări corespunzătoare.

O altă prioritate este îmbunătăţirea informării şi orientării turistice în muzee, amenajări pentru parcarea maşinilor şi autocarelor lângă monumente, impulsionarea promovării în cazul conferinţelor şi expoziţiilor.

Pentru a mări capacitatea de cazare existentă astăzi în capitală, sunt necesare noi amplasări fie în zona Casei Poporului, spre zona aeroportului, fie o altă zonă de cazare în sectorul Pieţei Unirii.

Totodată este benefic pentru Bucureşti iniţierea unui program pentru reamenajarea punctelor de agrement, prevenirea poluării şi a degradării mediului.

Litoralul românesc al Mării Negre a reprezentat multă vreme principala sursă de atracţie pentru turismul internaţional. Astăzi cererea a scăzut foarte mult, unităţile de cazare fiind într-o situaţie nesatisfăcătoare, iar amenajările limitate.

Politica strategică în legătură cu această zonă trebuie să asigure: - recondiţionarea şi modernizarea capacităţilor de cazare existente, astfel încât acestea

să poată satisface cererea în perspectivă; - înlocuirea treptată a bazei tehnico-materiale existente cu noi capacităţi şi dotări. Principalele puncte de atracţie turistică atât pentru turiştii străini cât şi pentru români

sunt litoralul şi amenajările din staţiuni şi din staţiunile balneare. Alte puncte de atracţie turistică sunt monumentele istorice care au fost propuse de

UNESCO să facă parte din patrimoniul universal. Cea mai semnificativă zonă este Peninsula din Constanţa ce include majoritatea clădirilor de interes turistic.

Capacitatea totală de cazare în judeţul Constanţa este de cca. 47.000 de camere, formată din cca. 38.000 camere în hoteluri şi moteluri, iar restul în alte forme de cazare. Cea mai mare pondere a locurilor de cazare din zona de litoral (circa 25%) o deţine staţiunea Mamaia.

Amenajările diferă de la o staţiune la alta. Cele destinate recreării şi petrecerii timpului liber sunt sărace: lipsesc terenurile de tenis şi cele pentru alte sporturi. Numai staţiunea Neptun şi Jupiter au centre adecvate, cu magazine şi alte amenajări. În general, amenajările sunt modeste, iar informaţiile turistice se pot obţine de la principalele agenţii de turism şi câteva hoteluri.

Accesul spre litoralul românesc este susţinut de artera rutieră dinspre Bucureşti (3,5 ore), de artera feroviară (2,5 ore cu expresul din Bucureşti) şi artera aeriană din aeroportul Constanţa.

Activitatea turistică actuală este nesatisfăcătoare. Raportul între turiştii români şi turiştii străini este de aproape 7,5/1, 25% din numărul total al înnoptărilor turiştilor străini în România aparţinând litoralului şi puţin peste un sfert din numărul de înnoptări turiştilor români.

Principalele limite ale activităţii turistice pe litoralul românesc sunt cauzate de capacităţile de cazare demodate şi de condiţiile precare, lipsa amenajărilor, durata redusă a sezonului, insuficienţa cererii.

Cerinţele stringente sunt legate de amenajări şi activităţi superioare, puncte de atracţie multiple şi la standarde internaţionale.

Iniţial, eforturile investiţionale trebuie orientate spre acele staţiuni care au cel mai mare potenţial în ordinea următoarelor priorităţi:

- îmbunătăţirea standardului capacităţii de cazare; - amenajări şi activităţi suplimentare la standard internaţional, atât în cadrul staţiunii cât

şi în regiune. Este necesară restaurarea monumentelor şi a altor puncte de interes turistic pentru a

realiza circuite de o zi. Este important să fie conservate vechile centre istorice din Constanţa şi satele care ar putea reprezenta puncte de interes turistic.

59

Cerinţele de mediu ce trebuie avute în vedere sunt: monitorizarea poluării la amplasamentele litoralului, protejarea drumurilor pitoreşti şi a circuitelor turistice împotriva unor amenajări inadecvate şi neatractive, îmbunătăţirea aspectului general al staţiunilor, satelor şi împrejurimilor rurale.

Cerinţele legate de cultură includ identificarea vestigiilor arheologice, marcarea, explicitarea şi prezentarea lor în documente adecvate, îmbunătăţirea materialelor oferite spre vânzare turiştilor în muzee.

Principalele cerinţe legate de dezvoltarea staţiunilor turistice din zonă sunt: - consolidarea poziţiei oraşului Constanţa ca principal oraş şi centru de turism prin

modernizarea peninsulei; - regândirea organizării staţiunii Mamaia prin construirea în centrul acesteia a mai

multor magazine, sporirea posibilităţilor de agrement şi petrecere a timpului liber. Magazinele trebuie să fie moderne, iar în preajma acestora să se amenajeze spaţii pentru conferinţe şi spectacole, restaurante, ceea ce ar contribui la reducerea gradului de sezonalitate turistică a zonei;

- staţiunea Neptun este o staţiune internaţională cunoscută şi poate fi dezvoltată pentru a atrage turişti străini şi români cu venituri ridicate;

- staţiunea Olimp ar putea deveni oportună turismului pentru marea masă de consumatori dacă s-ar transforma într-o zonă cu densitate turistică mică, cu amenajări sportive şi de agrement pentru turismul intern şi internaţional, cu case de vacanţă sau vile pentru închiriere;

- utilizarea ambarcaţiunilor de agrement care să lege portul Constanţa de staţiunile de pe litoral şi Delta Dunării.

Rezolvarea acestor cerinţe reclamă necesitatea iniţierii unui program de modernizare a hotelurilor şi amenajărilor de către departamentele guvernamentale responsabile cu promovarea turistică. Împreună cu sectorul privat, trebuie realizat un program care să vizeze modernizarea punctelor şi obiectivelor de interes turistic cum sunt monumentele, zonele naturale, prevenirea poluării şi degradării mediului.

Este necesară pregătirea unui program promoţional echilibrat şi a unui program de informare şi documentare cât mai complet al vizitatorilor.

Acestea devin cerinţe imperative cu atât mai mult cu cât cererea de cazare estimată pentru anul 2003 va fi de 6600 de camere de hotel şi aproape 700 camere în alte capacităţi pentru turismul internaţional, iar pentru turismul intern cererea va fi între 3.600 şi 28.000 camere de hotel şi între 1.400 şi 8.600 în alte unităţi de cazare.

Zona turistică din jurul oraşului Braşov este cea mai intens dezvoltată sub aspect turistic, aici practicându-se atât turismul de week-end cât şi turismul rezidenţial.

Zona asigură o gamă variată de produse turistice istorice şi culturale putând fi utilizată atât pentru turismul de iarnă cât şi pentru cel de vară. Atrage un volum mare de turişti străini şi români, existând chiar pericolul dezechilibrului cauzat de o presiune excesivă asupra mediului înconjurător.

Caracterizată sub aspect turistic, zona apare ca un triunghi compact cu staţiuni presărate la graniţele judeţului Braşov: Cetatea Râşnov, Castelul Bran, Castelul Peleş, Mânăstirea Sinaia, bisericile Harman, Prejmer şi altele. O atracţie majoră o constituie staţiunile montane şi de schi: Poiana Braşov, Sinaia, Buşteni, Predeal.

Poiana Braşov reprezintă staţiunea cea mai bine echipată pentru sporturile de iarnă din România. Are o capacitate de aproape 1.300 camere, din care circa 1.200 sunt în hoteluri. Amenajările pentru agrement şi timpul liber sunt inadecvate impunându-se o serie de amenajări atât pentru turismul de vară, cât şi pentru cel de iarnă. Acestea ar putea avea ca obiectiv o nouă pârtie de schi, înlocuirea telecabinelor existente în scopul creşterii capacităţii de transport, un nou teleferic de la Braşov spre Poiana Braşov, crearea unui nucleu nou în centrul staţiunii care să devină un centru de animaţii fie prin extinderea Complexului Favorit, fie prin alegerea unui nou amplasament mai central.

60

În ceea ce priveşte capacitatea de cazare actuală, este necesară o modernizare substanţială a hotelurilor existente, dar şi crearea unor apartamente şi vile pentru diversificarea produsului şi pentru înviorarea atmosferei; în acest fel vor creşte capacităţile de cazare până la aproximativ 4.000 de paturi.

Sinaia reprezintă o zonă turistică folosită atât în sezonul estival, cât şi iarna. Dispune de aproape 2.000 camere din care aproximativ 57% sunt în hoteluri. În afara

acestora mai sunt case de vacanţă sau reşedinţe neînregistrate care se închiriază. Facilităţile de transport sunt neadecvate, mai ales telecabinele spre cota 1400 şi spre

cota 2000. Este necesară o nouă telecabină spre Peştera care va lega drumul cu telecabinele de la Buşteni.

Buşteni este o staţiune de vară şi iarnă. Are circa 570 de camere, din care 40% în hoteluri, fiind legată de vârful Babele prin telecabină şi, apoi, mai jos spre Valea Ialomiţei la Peştera.

Predeal deţine o capacitate de cazare de circa 1.250 locuri, dintre care 53% sunt în hoteluri. Este necesară dezvoltarea pârtiilor de schi şi a unităţilor de cazare.

Principalele căi de acces spre aceste staţiuni sunt: - calea rutieră dinspre Bucureşti sau dinspre Piteşti, Sibiu, Sighişoara, Miercurea-Ciuc şi

Oneşti; - calea ferată de la Bucureşti (2,5 ore); - calea aerului este mai puţin accesibilă, singurul aeroport mai apropiat fiind la Sibiu. Traseele turistice importante sunt făcute pe drumurile principale şi drumul lateral

Predeal spre Râşnov. În ceea ce priveşte turismul actual, zona este renumită pentru excursiile de o zi cu

plecare din Bucureşti; acest gen de turism figurează pe lista circuitului României şi în alte circuite turistice, precum şi în Turul lui Dracula.

Se practică mai mult turism intern, cu excepţia Poienii Braşov unde 55% din cerere este străină. Zona are puncte de atracţie atât pentru sezonul de iarnă cât şi pentru cel de vară.

În apropiere de Braşov, în zona Bran, s-a înfiripat şi turismul rural care atrage îndeosebi turişti străini. Un factor foarte important este distanţa mică ce desparte zona de Bucureşti.

Dezavantajele zonei: - supraaglomerarea în perioadele de vârf la Castelul Bran şi Peleş; - calitatea pârtiilor de schi, a instalaţiilor de urcare, a echipamentelor şi a celorlalte

amenajări; - amenajare neatractivă. Strategia de amenajare a acestei zone turistice trebuie să aibă în vedere creşterea

volumului activităţii de turism, a excursiilor de o zi în limitele practicării unui turism durabil. Politica de strategie necesită dezvoltarea tehnicilor de management, capabile să rezolve problemele ce apar în perioada de vârf şi crearea unei cereri uniforme în sezon, o planificare integrată pentru a îmbunătăţi dotările în punctele cheie pentru sporturile de iarnă şi activităţile de vară. Întreaga zonă trebuie privită ca o zonă integrată, unitară în scopul planificării, dezvoltării şi promovării.

Principalele obiective ale dezvoltării sunt: - ridicarea calităţii dotărilor adecvate existente; - îmbunătăţirea informării turistice şi a orientării în muzee pe criteriul zonal; - îmbunătăţirea marcajului turistic; - amenajarea parcărilor pentru autoturisme şi autocare, a magazinelor şi grupurilor

sociale asociate; - construirea unei autostrăzi de la Bucureşti care să ocolească staţiunile Sinaia, Buşteni

şi Predeal pentru a da posibilitatea unui acces mai rapid.

61

Managementul acestei zone turistice trebuie să fie unitar pentru a asigura coordonarea pentru întreaga regiune. Trebuie avut în atenţie un program promoţional echilibrat şi servicii de informare şi documentare cât mai completă pentru vizitatori.

Regiunea Sibiului acoperă zona de la Sebeş în vest, până la Făgăraş în est şi de la Carpaţi în sud, până la Sighişoara în nord.

Zona are avantajul potenţial că atrage un număr mare de turişti străini şi români şi excursionişti de o zi din zona Braşov. Are o densitate turistică mai scăzută decât zona Braşov şi prezintă o activitate turistică mai dispersată.

Politica strategică pentru această zonă trebuie orientată în următoarele direcţii: - dezvoltarea principalelor puncte de interes turistic în toată regiunea pentru a da

posibilitatea creşterii numărului de turişti, dar în limitele practicării unui turism durabil;

- crearea de oportunităţi turistice care să răspundă excursiilor de o zi pentru turiştii care provin din zona Sibiului şi Sighişoarei. Este necesar să se diversifice gama de atracţii mai mici în zonă, legate prin circuite atractive, capacităţi de cazare la scară mică dispersate.

Principalele puncte de interes turistic sunt atracţiile istorice: Cetatea dacică de la Tilişca, Centrul istoric al Sighişoarei şi satul Biertan care figurează pe lista monumentelor UNESCO, Sibiul, Sighişoara, Mediaşul, Sebeşul cu nenumăratele vestigii ale trecutului istoric la care se adaugă Cetatea Făgăraş, palatul de vară, grădina lui Brukenthal la Avrig, Castelul Renascenstist de la Criş.

În afara atracţiilor istorice, întreaga zonă este bogată în arhitectura urbană şi suburbană; în regiune există şi o staţiune balneară la Ocna Sibiului, cunoscută de mult timp, dar care se află într-o stare total nesatisfăcătoare.

Principala staţiune montană cu amenajări pentru sporturile de iarna este Păltinişul. Există şi trasee care leagă munţii Făgăraş de la Tălmaciu în vest şi Zărneşti în est cu cabane şi refugii montane amplasate pe crestele munţilor Făgăraş şi de-a lungul traseelor.

Şoseaua TransFăgăraşan a deschis traficul turistic general spre zona Valea Bâlea cu puncte de interes natural: lacul Bâlea şi cascada Bâlea.

Zona Sibiului este renumită şi pentru arta meşteşugărească tradiţională. Capacitatea de cazare înregistrată în zonă este de circa 871 camere, din care 745 în

hoteluri şi moteluri şi 126 camere în alte forme de cazare. Principalele centre de cazare turistică sunt Sibiu, Mediaş, Sebeş, Sighişoara dar această zonă este mult mai redusă comparativ cu zona Braşov-Sinaia. În zona Mărginimea Sibiului şi la poalele munţilor Făgăraş se dezvoltă un sector care include cazarea turistică în vile.

Principalele puncte de acces turistic sunt: - pe calea aerului la aeroportul Sibiu: - pe calea rutieră dinspre Sebeş în vest, Bran în est, Târgu Mureş de la nord şi dinspre

Piteşti şi Râmnicu Vâlcea în sud. Accesul se poate face dinspre TransFăgăraşan când este deschis în lunile de vară;

- pe calea ferată de la Bran sau Râmnicu Vâlcea. Turismul actual este practicat în general de autohtoni şi mai puţin de turiştii străini.

Potenţialul turistic al zonei este reprezentat îndeosebi de istorie şi tradiţie şi în special de moştenirea oraşelor fortăreţe şi a bisericilor.

Limitele majore sunt legate de capacitatea de cazare redusă, de poluarea şi neatractivitatea unor zone cum ar fi Copşa Mică.

Politica strategică trebuie să urmărească creşterea volumului activităţii turistice în limite sociale rezonabile şi de protecţia mediului înconjurător. Sunt necesare mai multe puncte de atracţie în jurul regiunii pentru a crea o cerere uniformă în sezon şi pentru a distribui uniform beneficiile rezultate din turism în întreaga regiune.

Se impune o abordare integrată a zonei prin coordonarea între judeţele vecine unde există interdependenţe. Dezvoltarea punctelor de atracţie trebuie să se bazeze pe diferite teme

62

care să satisfacă tipuri de cerere diverse. Teme principale ar putea fi tradiţiile româneşti şi folclorul din Mărginimea Sibiului, iar pentru alpinişti munţii Făgăraş. Este de dorit să se întreţină şi să se îmbunătăţească traseele alpine montane din munţii Făgăraş, să se dezvolte sporturile de iarnă în zona Bâlea, să se organizeze festivaluri folclorice. Ar fi benefică analiza posibilităţii dezvoltării unui „sat turistic saxon”. În legătură cu mediul înconjurător, atenţia trebuie îndreptată spre reducerea poluării la Copşa Mică, care este alarmantă, oraşul neputând fi ocolit.

Oraşul Sibiu, întrucât reprezintă nucleul regiunii şi punct de oprire în turul general al României, trebuie protejat şi conservat. Este necesară îmbunătăţirea punctelor de atracţie, a amenajărilor, să se asigure capacităţi noi de cazare şi spaţii de parcare. Întrucât turiştii preferă să intre în oraş dinspre Piaţa Mică şi Turnul Sfatului către piaţă principală, se impune amenajarea unei parcări pentru autocare în vecinătate, precum şi în apropierea hotelurilor centrale. Este absolut necesar un punct de informare turistică amplasat în zona centrală.

Sighişoara reprezintă un punct de popas în timpul zilei şi destinaţie pentru excursiile de o zi pornind de la Braşov. Posibilităţile de cazare sunt limitate. Oraşul este lipsit de puncte de atracţie, cu excepţia clădirilor. Obiectivul prioritar trebuie să fie agrementarea oraşului prin facilităţi de cazare, acces propriu şi parcare adecvată. Este importantă amenajarea de cafenele în aer liber, magazine de suveniruri şi de antichităţi.

Mărginimea Sibiului şi zona Făgăraşului, bogate în folclor şi peisaje pitoreşti, reprezintă ocazii pentru dezvoltarea turismului cultural, ca şi pentru drumeţiile montane. Trebuie dezvoltate aceste zone ca arii integrate punându-se accent pe dezvoltarea posibilităţilor de cazare. Zona munţilor Făgăraş trebuie promovată ca zonă pentru practicarea sporturilor de iarnă. Zona Văii Bâlea trebuie dezvoltată ca staţiune de iarnă pe măsură ce Poiana Braşov şi Sinaia vor opera la capacitate maximă.

Zona Suceava sau nordul Moldovei deţine valori culturale dintre cele mai vestite pe plan cultural: bisericile cu fresce exterioare. Acest colţ de nord-est al ţării formează o zonă de interes special care îmbină calităţi culturale şi peisagistice ce trebuie protejate.

Sub aspect turistic, zona nordului Moldovei poate atrage un număr mare de turişti străini şi români, dar poate conduce şi la supraaglomerare şi deteriorări ireparabile ale monumentelor şi mediului.

Strategia de dezvoltare turistică trebuie să urmărească crearea mai multor atracţii dispersate în regiune, să atragă turişti sensibili la cultură şi să promoveze zona în mod adecvat.

Principalele atracţii turistice sunt bisericile din regiune constituite în trei grupuri principale:

- bisericile cu fresce exterioare din Suceava; - Mănăstirile din zona Târgu Neamţ; - Mănăstirile din Iaşi Mănăstirile şi bisericile din Suceava cu fresce în exterior, construite la sfârşitul

secolului al XV–lea în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi începutul secolului al XVI–lea, sunt propuse ca situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO.

Acestea sunt următoarele: - mănăstirea Suceviţa – construită între 1581-1601, pictată 1596-1501; - mănăstirea Moldoviţa – construită 1532, pictată 1537; - mănăstirea Voroneţ – construită 1488, pictată 1547; - mănăstirea Humor – construită 1530, pictată 1535; - mănăstirea Probota – construită 1531, pictată 1532-1536; - mănăstirea Rasca; - mănăstirea Pătrăuţi; - Biserica Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Sfântul Ioan din Suceava; - Biserica Arbore – construită 1503, pictată 1541.

63

Mănăstirile din zona Târgu Neamţ formează un grup compact la vest de oraş: Agapia, Văratec, Secu, Sihastria, Sihla şi Neamţ. Niciuna dintre acestea nu are fresce exterioare.

Mănăstirile din Iaşi sunt Golia, Cetăţuia, Galata, Frumoasa şi fosta mănăstire Trei Ierarhi care este unică prin zidărie şi piatra sculptată din exterior.

Zona cuprinde şi alte monumente atractive, arhitecturale şi urbanistice, muzee şi case memoriale, staţiuni balneare, podgoria de la Cotnari, centrele de ceramică de la Rădăuţi, Margina şi Păltinoasa, centre de etnografie şi folclor, festivaluri.

Oferta de cazare este de circa 4.670 de camere, din care 3.480 în hoteluri situate în oraşele mari – Iaşi, Suceava, Piatra Neamţ, Botoşani, în staţiunile balneare Vatra Dornei, Oglinzi, staţiunile montane Durău, Bicaz, Rarău.

Principalele puncte de acces turistic sunt: - cu avionul de la Bucureşti la Suceava, iar vara şi de la Constanţa; - cu maşina pe drumurile E581 (17, 18 şi 12C) peste Carpaţi sau din sud pe E85 (2); - cu trenul pe ruta principală internaţională de la Bucureşti şi pe linii secundare în

regiune. Principalele elemente potenţiale sunt: - turism tematic – o temă principală ar putea fi „Moldova lui Ştefan cel Mare şi

Mănăstirile”, dar se pot dezvolta teme şi pe baza monumentelor armeneşti şi evreieşti; - Circuite şi atracţii numeroase. Neajunsurile zonei sunt legate de capacităţile de cazare limitate în unele zone, unele

dezvoltări neatractive şi posibilităţile de acces. Regiunea a atras în anii anteriori aproape 6% din totalul turiştilor români şi aproape 10% din totalul turiştilor străini, Suceava reprezentând cel mai important centru din regiune.

Strategia de dezvoltare turistică trebuie să urmărească menţinerea unui număr de turişti în limitele sociale şi de mediu permise, crearea unor circuite atractive care să vizeze toată zona, o promovare adecvată a zonei.

Produsul turistic trebuie să se adreseze atât turiştilor interesaţi de cultură, cât şi celor care studiază cultura din zonă şi celor care întreprind pelerinaje religioase. Nu trebuie omişi oamenii de afaceri din categoria consumatorilor de turism

Atracţiile turistice trebuie să se dezvolte incluzând şi următoarele aspecte: - întocmirea unui sistem de organizare a vizitelor la principalele puncte de atracţie; - o bună semnalizare şi informare turistică atât la punctele de atracţie şi muzee, dar şi la

nivel regional; - dezvoltarea unor atracţii complementare care să reducă presiunea asupra atracţiilor

principale şi deteriorarea mediului; - restaurarea monumentelor şi protejarea acestora; - reabilitarea spaţiilor de cazare din principalele centre şi construirea altora de-a lungul

rutelor principale şi lângă punctele de atracţie; - încurajarea facilităţilor de turism rural; - modernizarea drumurilor şi realizarea unor puncte de oprire convenabile, de preferat la

încrucişările de drumuri; - asigurarea protecţiei rutelor cu peisaje frumoase, a pădurilor; - întocmirea unui program de reabilitare a hotelurilor şi dotărilor, de construire a noi

clădiri, de restaurare şi conservare a Mănăstirilor. Delta Dunării se întinde pe o suprafaţă de 55.000 ha., din care peste 80% în România.

Situată la vărsarea Dunării în Marea Neagră, în prezent este Rezervaţie a Biosferei şi un sit al Avuţiei Mondiale. Conform legii pentru transformarea Deltei Dunării într-o rezervaţie a biosferei adoptată la 07.12.1993, Delta a fost împărţită în zone cu regim strict de rezervaţie, zone tampon cu semiprotecţie şi zone unde sunt permise construcţiile şi activităţile tradiţionale.

64

În Delta Dunării se efectuează programe de mediu şi de conservare finanţate de Uniunea Europeană, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Programul ecologic BERD pentru Delta Dunării conţine propuneri pentru dezvoltarea turismului care include:

- trei sate turistice cu 250 de camere în gospodării ţărăneşti: Crişan, Mila 23, Sfântu Gheorghe 160;

- zece campinguri; - centre pentru turism la Uzlina şi Crişan. La Tulcea există un teren central pentru un

Centru de Turism şi Interpretare. Atracţiile turistice ale Deltei sunt peisajul, natura, flora şi fauna, precum şi atracţiile

speciale: ornitologic (peste 310 specii de păsări), pescuit (160 specii de peşti de apă dulce şi de mare). Zonele principale de pescuit stabilite anual de Autoritatea Rezervaţiei Biosferice din Delta Dunării (ARBDD) sunt Malic-Sulina, Ilgani-Mahmudia. Alte atracţii speciale sunt vânătoarea, plaja, sporturile nautice (yachting, canotaj pe lacurile Puiu şi Roşu).

În apropierea Deltei, alte atracţii sunt împrejurimile şi Tulcea unde există muzee etnografice şi arheologice, Festivalul Dunării, organizat anual timp de o săptămână în luna august, în alternanţă cu Festivalul Latin şi Carnavalul Iernii.

Cazarea se poate asigura pe grindurile Deltei şi în zonele din jurul acesteia. Predomină locurile de cazare în unităţi de calitate scăzută. Singurele locuri de cazare de

trei stele sunt în bungalow-uri. Întrucât unele unităţi de cazare produc daune mediului înconjurător, este posibil ca o parte din ele să fie închise.

Accesul spre Deltă se face prin Tulcea care are legături rutiere prin şoseaua E87 cu Constanţa (123 km), feroviare (Bucureşti 5,5 ore) şi aeriene: Tulcea (aeroport intern) şi Constanţa. În interiorul Deltei există curse navale regulate pe cele trei braţe principale ale Dunării de la Tulcea, precum şi şalupe de închiriat.

Turismul actual este practicat atât de turiştii români cât şi de cei străini. Perioada cea mai aglomerată este trimestrul trei al anului, ceea ce demonstrează că

motivaţia principală este turismul estival şi nu motivaţii de natură ştiinţifică. Cea mai mare parte a turiştilor din zonă sunt excursionişti care vin în Deltă pentru o zi şi se cazează în alte locuri.

Strategia de dezvoltare a turismului în Delta Dunării trebuie să pună accent pe următoarele aspecte:

- dezvoltarea turistică trebuie să fie complementară cu obiectivele Rezervaţiei Biosferei; - trebuie să se dezvolte un turism de mică intensitate care să aibă un impact minim

asupra mediului; - să se încurajeze mai mult excursiile de o zi cu vasele fluviale sau excursiile cu cazare

peste noapte în staţiunile de pe litoral. În acest sens, ar trebui încurajată folosirea vaselor cu aripi subacvatice pentru a reduce durata călătoriei;

- iniţierea unui program de promovare ca centru al Moştenirii Universale; - includerea Deltei Dunării în circuite organizate în cadrul staţiunilor de pe litoral. Staţiunile balneare româneşti sunt menite să servească piaţa internă, dar unele dintre

acestea au potenţial pentru a primi şi turişti străini. Studiile de teren efectuate au condus la o clasificare a acestor staţiuni pentru a stabili

care dintre ele trebuie să beneficieze de o atenţie deosebită. În categoria staţiunilor cu prioritate maximă pentru investiţii au fost incluse:

Călimăneşti, Felix, Herculane, Olăneşti, Slănic Molova, Sinaia. Acest grup de staţiuni deţine aproximativ 12.500 spaţii de cazare operaţionale.

Staţiuni cu prioritate medie pentru investiţii sunt: Borsec, Covasna, Govora, Eforie Nord, Mangalia, Sovata, Stâna de Vale, Vatra Dornei. Acestea deţin circa 10.000 locuri de cazare.

65

Toate celelalte staţiuni (peste 100) intră în categoria staţiunilor cu prioritate scăzută pentru investiţii şi deţin circa 23.500 spaţii de cazare fiind orientate, în general, spre piaţa internă.

Marea majoritate a turiştilor merg în staţiunile balneare cu bilete de tratament prin Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, turiştii străini fiind din ce în ce mai puţini numeric. Acesta este unul din motivele pentru care posibilităţile de dezvoltare a acestor staţiuni sunt limitate. Nivelul scăzut al profitului obţinut nu este atractiv pentru investitori. Îmbunătăţirea situaţiei se va face simţită pe piaţa turismului balnear numai dacă procentajul de turişti străini va creşte semnificativ.

Strategia de dezvoltare a turismului balnear trebuie să pună accent pe următoarele aspecte:

- modernizarea spaţiilor de cazare şi tratament; - stimularea turismului din străinătate prin eforturi realizate de Societatea Balneară, mai

ales pentru tratamente specializate; - editarea de broşuri despre staţiuni, realizarea de casete video publicitare, în cooperare,

promovarea staţiunilor în presa din străinătate; - înfiinţarea unui centru de informare turistică; - concentrarea asupra pieţei interne, încurajarea consumului local; - pregătirea şi redistribuirea unei părţi a personalului de la unităţile medicale la centrele

de sănătate, frumuseţe şi condiţie fizică; - practicarea unui marketing direcţionat spre intermediari externi, în special în fostele

ţări socialiste din estul Europei, societăţi medicale şi de asigurare; - amenajarea peisagistică a terenului, modernizarea restaurantelor şi magazinelor,

modernizarea bazelor de tratament şi a utilităţilor; - organizarea unor programe de manifestări şi animaţii; - promovarea produsului balnear împreună cu alte puncte de atracţie; - prezenţa la expoziţii comerciale şi turistice importante din ţară şi străinătate în

colaborare cu Ministerul Turismului; - colaborarea între societăţile balneare, alte unităţi şi primării pentru editarea de broşuri

cu caracter general.

2.6. Previziuni asupra turismului românesc pentru anul 2004 Într-un studiu efectuat de Institutul de Cercetare şi Dezvoltare în Turism, se estimează

că abia în 2010 încasările valutare ale României vor depăşi trei miliarde de dolari, adică suma pe care Cehia a obţinut-o în 1999. Conform experţilor acestui institut, România trebuie să atragă, anual, cu circa 6% mai mulţi turişti, cu scopul ca, în 2010 numărul turiştilor străini – circa 870.000 în 2002 – să se dubleze, urmând ca în 2004 să atingă 1,2 milioane de persoane. De asemenea, încasările valutare ar trebui să crească de la 359 milioane dolari în 2000, la aproximativ 1,1 miliarde în 2004 şi 3 miliarde dolari în 2010. Contribuţia turismului la PIB – 2,6% în 2002 – se va dubla în 2004, iar numărul locurilor de muncă va spori cu 350.000, faţă de 130.000, cifră atinsă în 2002.

Toate aceste previziuni se bazează pe ipoteza în care programele naţionale de turism – Dracula Park, Staţiunea Europa, Domeniul de schi Predeal-Azuga – vor fi concretizate. Totodată, trebuie dezvoltat turismul religios (la Mănăstiri), cel rural şi trebuie atraşi amatorii de vânătoare şi pescuit. Transformarea Snagovului într-o staţiune adevărată, valorificarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei (Costeşti, Blidaru, Sarmisegetuza), reluarea croazierelor pe Dunăre şi Marea Neagră, organizarea de circuite gastronomice şi folclorice şi modernizarea satelor de vacanţă destinate tinerilor sunt doar câteva din măsurile care trebuie luate pentru o creştere anuală cu 5-6% a numărului de turişti.

66

Acelaşi Institut prevede pentru anul 2004 ca 10% din cei peste un milion de turişti (faţă de 671.600 în anul 2000) care îşi vor petrece vacanţa pe litoralul românesc, vor fi străini. Estimările sunt valabile dacă vor fi îndeplinite mai multe obiective, printre care se numără construirea staţiunii Europa (care va avea 10.000 de locuri de cazare) precum şi crearea a încă 10.000 de camere în staţiunile existente.

De asemenea, ar trebui să apară cel puţin o zonă de agrement de tipul „Water Land” şi să se diversifice posibilităţile de petrecere a timpului liber. La fel de importante sunt prelungirea sezonului pe litoral şi modernizarea bazelor de tratament din staţiuni, astfel încât ele să poată fi utilizate tot timpul anului. În studiul ICDT este prevăzută chiar şi posibilitatea de a acorda anumite facilităţi investitorilor, cum ar fi scutirea de impozit pe profit pe o perioadă de zece ani, plus scutirea de la plata TVA şi taxe vamale pentru importul utilajelor şi echipamentelor.

Numărul total al turiştilor care vor merge în staţiunile montane din România va fi în 2004 de peste un milion, cu aproape 30% mai mult decât în anul 2000. La fel ca şi în cazul litoralului, procentul turiştilor străini se situează în jur de 10% din numărul total. Această creştere este posibilă dacă reţeaua de cabane va fi modernizată, dacă domeniul de schi Predeal-Azuga va fi dotat cu instalaţii de transport pe cablu şi de producere a zăpezii artificiale. În esenţă, ca şi pe litoral, creşterea numărului turiştilor depinde de prelungirea sezonului de iarnă şi de o ofertă mai bogată de agrement.

Deşi staţiunile balneoclimaterice se situează, la prima vedere, pe unul din ultimele locuri în topul preferinţelor românilor, graţie tarifelor practicate şi a serviciilor oferite, au reuşit să atragă în 2000 aproximativ tot atâţia turişti cât staţiunile montane.

Astfel, 677.500 de persoane au petrecut un sejur într-o staţiune balneoclimaterică, din care 652.000 români. Se estimează ca în 2004 cifra se va ridica la 990.000, iar numărul turiştilor străini aproape că se va tripla, ajungând la 70.000.

Estimarea va deveni realitate în primul rând dacă bazele de tratament vor fi modernizate, principalele saline (Slănic-Prahova, Târgul Ocna şi Praid) vor fi lansate în circuitele turistice, iar gama de tratamente va fi diversificată. De asemenea, creşterea numărului de turişti este condiţionată de eliminarea TVA la serviciile medicale din staţiunile balneare.36

67

CONCLUZII În concluzie, o economie de piaţă concurenţială presupune pe lângă privatizarea în

masă a tuturor domeniilor de activitate şi o liberalizare a serviciilor, reducându-se în acest mod, influenţa sectorului de stat. Atragerea de investitori români şi străini în sfera de acţiune a serviciilor devine un obiectiv important în perioada actuală.

Chiar dacă în transporturile feroviare şi aeriene, privatizarea se realizează mai lent, ţinând seama de specificitatea acestor domenii, în sectorul de servicii al turismului acest lucru devine o condiţie „sine qua non” a economiei de piaţă şi implicit, a îndeplinirii cerinţelor de aderare la Uniunea Europeană. Ţări ca Ungaria, Cehia şi Slovacia constituie exemple pozitive de privatizare în turism în perioada postrevoluţionară deoarece sectorul turistic poate aduce o contribuţie de seamă la creşterea PIB şi a bunăstării. Din rândul celor zece state propuse pentru luna noiembrie 2003 de a semna tratatul de aderare, modul de privatizare al Poloniei nu este concludent, fapt relevat, de altfel, la Bruxelles când s-a menţionat că această ţară a îndeplinit cele mai puţine condiţii de aderare, chiar dacă în ceea ce priveşte privatizarea, aceasta s-a realizat în proporţie de 60%.

Prin vânzarea de active şi acţiuni, crearea de societăţi mixte şi locaţia de gestiune, la noi în ţară s-a reuşit ca 46% din unităţile turistice să fie privatizate până în 1999 şi conform datelor transmise de Ministerul Turismului, recent s-a înregistrat un procent de 93% raportat la numărul de societăţi privatizate şi în proporţie de 88% raportat la capitalul social total.

Serviciile în turism devin profitabile atunci când sunt optimizate calitativ, concomitent cu procesul de modernizare al infrastructurii în general, cerinţe îndeplinite în ţările din vestul Europei. Începând cu anul 2003, Guvernul României a avut iniţiativa reunirii Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului într-un singur minister coordonator al întregii activităţi, iniţiativă benefică din punctul de vedere relevat mai sus.

Din întregul sector turistic, industria hotelieră s-a dovedit a fi cea mai profitabilă. Începând cu anul 2002 prin programele sociale speciale lansate de Ministerul

Turismului începe o perioadă de redresare a activităţii turistice. Prin tarife scăzute şi programe specifice s-au făcut eforturi de eficientizare în acest important sector economic. O mai bună colaborare între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Turismului şi al Transporturilor la nivelul coordonării şi conceperii activităţilor balnearo-turistice şi de tratament ar genera rezultate superioare şi o dezvoltare impetuoasă a turismului în România. În schimb, creşteri vertiginoase au fost semnalate în ceea ce priveşte plecările în străinătate, la acest fapt contribuind şi înlăturarea vizelor în ţările din spaţiul Schengen.

După 1990, activitatea serviciilor de turism în ţara noastră este una contradictorie, lipsita de omogenitate şi marcată de numeroase discontinuităţi. Pe ansamblu, principala contradicţie semnalată a fost cea dintre cantitatea şi calitatea ofertei şi cererii în scădere pe piaţa internă şi cererea externă, ca raport calitate maximă – preţ minim, raport oferit concurenţial şi în creştere pe pieţele turistice externe. Dezechilibrul dintre plecările turiştilor români în străinătate şi sosirile turiştilor străini în România a pricinuit mari dezechilibre în balanţa de plăţi externe a României, căci dacă în 1991, 1992, 1993 soldul net al contului „turism” era uşor excedentar cu câte 2 milioane dolari, în 1994 soldul net a devenit deficitar cu 35 milioane dolari, adică 8,17% din totalul soldului deficitar al contului curent din balanţa de plăţi externe a ţării.

Toate aceste dezechilibre şi contradicţii sunt generate şi în turism ca şi în alte domenii economice şi sociale de criza creşterii economice. Turismul intern ca bază a dezvoltării turismului internaţional nu a beneficiat de aportul celorlalte ramuri şi subramuri ale economiei

68

şi din contră, s-au produs transferuri negative, dezechilibrante, generatoare de declin şi contradicţii atât în turismul intern cât şi în cel internaţional, căci efectul economic al turismului creşte proporţional cu gradul de dezvoltare economică a unei ţări. Pe de altă parte, deficitul artificial de imagine a României în străinătate nu a fost compensat printr-o strategie promoţională favorabilă şi bine fundamentată ştiinţific.

În anul 2002 s-a înregistrat o uşoară redresare a turismului românesc, încasându-se 612 milioane dolari (deci o creştere de 21,5% faţă de 2001), iar numărul turiştilor care provin din Uniunea Europeană a crescut cu 5% faţă de anul precedent. O altă coordonată de bază a dezvoltării armonioase a turismului în România şi a integrării ţării în Uniunea Europeană a constituit-o cadrul legislativ adecvat care asigură un mediu financiar şi fiscal în concordanţă cu acquis-ul comunitar.

Începând cu anul 2002 se manifestă tot mai puternic tendinţa de recâştigare a pieţelor externe est europene concomitent cu identificarea a noi zone turistice în ţară.

Totodată, criteriile integrării europene au impus sistematizarea unui cadru de lucru în cooperare cu organisme şi instituţii internaţionale de profil.

Agroturismul va trebui să devină o componentă majoră a activităţii turistice, atât pentru consumatorii interni, cât şi pentru cei externi, iar turismul balnear va trebui reorganizat pe baza unei strategii clare de dezvoltare.

Prin politici turistice adecvate se va contribui la creşterea PIB şi a numărului locurilor de muncă în sectoare devenite neproductive pentru actuala etapă de trecere spre piaţa concurenţială. Scutirile de impozite pe profit pe o perioadă de zece ani, scutirile de plată TVA şi a taxelor vamale pentru importul utilajelor şi echipamentelor ar constitui factori de încurajare, atragere şi participare a investitorilor străini la creşterea produsului turistic românesc.

69

NOTELE DE SUBSOL ALE CAPITOLULUI II

„EVOLUŢIA TURISMULUI ROMÂNESC DUPĂ ÎNLĂTURAREA COMUNISMULUI”

1. Al. Jivan – Managementul serviciilor, Editura de Vest, Timişoara, 1998, pag. 5 2. Mattei Dogan, Dominique Pelassy – Economia mixtă, Editura Alternativ, Bucureşti, 1992, pag.

50 3. J.Cl. Delaunay, J. Gadrey – Les enjeux de la société de service, Presse de la Fondation

Naţionale des Sciences Politiques, Paris, 1987, pag. 3 4. Maria Ioncică – Tendinţe de liberalizare în sectorul serviciilor şi implicaţiile asupra reformei

economice, Reforma în România – aspecte economice, sociale şi juridice, Culegere de comunicări prezentate la Sesiunea Ştiinţifică din 16-17 mai 1997, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Institutul de Educaţie şi Studii Sindicale al C.N.S.L.R. – Frăţia, Bucureşti, pag. 55

5. Fr. Ecalle – L’économie des services, PUF, Paris, 1989, pag. 21 6. Idem, pag. 22 7. Xavier Frège – Descentralizarea, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, pag. 57 8. Idem 9. *** - Bilanţul Primilor Doi Ani de Guvernare, Cartea Albă a Guvernării P.S.D., Vol. I,

februarie 2003 10. *** - Material de uz intern cu privire la privatizare, Autoritatea pentru Privatizare şi

Administraţia Participaţiilor Statului, 2002 11. PSAL – Private Sector Adjustment Loan. În iunie 1999, Guvernul României a primit de la

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare aprobarea unui împrumut de aproximativ 300 milioane dolari pentru programul de ajustare a sectorului privat.

12. Ana Canning, Paul Hare – Political Economy of Privatization în Hungary: a progress report, University Edinburgh, septembrie 1996

13. *** - Material de uz intern de la Center for Internaţional Private Enterprise, London, 1999. Dosar cu privire la privatizarea în Ungaria

14. *** - Adevărul Economic, nr. 26 (482), 27 iunie – 3 iulie, 2001 15. Idem 16. Gennadi Kazakievitch – Vegetative adaptation oil prices and the current economic situation în

Russia, Ashgate, Rusia, 2001, pag. 4 17. *** - Material de uz intern de la Agenţia de Privatizare Estoniană, Riga, 2001. Dosar cu privire

la privatizarea în Estonia 18. *** - Material de uz intern de la Fondul Proprietăţii de Stat Ucrainian, Kiev, 2001. Dosar cu

privire la Proprietatea de Stat şi Proprietatea Privată în Ucraina. 19. *** - Material de uz intern de la Departamentul de Privatizare Chişinău, 2001. Dosar cu privire

la privatizarea în Republica Moldova 20. *** - Material de uz intern de la Multilateral Investment Guarantee Agency, The World Bank

Group, London, 2003. Dosar cu privire la privatizarea în Bulgaria 21. *** - Bilanţul Primilor Doi Ani de Guvernare, Cartea Albă a Guvernării P.S.D., Vol. I,

februarie 2003 22. *** - Capital, nr. 2, 9 ianuarie 2003 23. Alecsandru Sobaru – Turismul în România – letargie şi speranţe, Sesiune de comunicări,

Facultatea de Ştiinţe Economice, Iaşi, 1996 24. *** - Material de uz intern al Ministerului Turismului, 2002. Dosar cu privire la agenţiile de

turism 25. *** - Capital, nr. 32, 7 august 2003 26. *** - Material de uz intern al Guvernului României, 2003. Dosar cu privire la Programul

Ministerului Turismului pe anul 2003 27. *** - Material de uz intern al Ministerului Turismului. Dosar cu privire la Programul

Ministerului Turismului pentru anul 2003 28. *** - Bănăţeanul, nr. 17-23 noiembrie 2003 29. *** - Adevărul Online, 25 octombrie 2003

70

30. *** - Consideraţii despre Proiectul Dracula Park, Puls Capital, mai 2003 31. *** - Fundamentarea ştiinţifică a activităţilor, programelor şi a rezultatelor economice ale

parcului de distracţii „Dracula Park”, ICNDT, 2002 32. *** - Monitorul Oficial al României, H.G. nr. 1 328/2001 şi Legea nr. 155/27.12.2001 33. *** - Capital nr., 32, 7 august 2003 34. *** - Idem 35. *** - Date preluate din Capital, nr. 24, 12 iunie 2003 36. *** - Capital nr. 8, 21 februarie 2002

71

CAPITOLUL III

PERSPECTIVELE TURISMULUI ÎN ŢĂRILE UNIUNII EUROPENE

1. ANALIZA EUROPIEŢEI TURISTICE ŞI A PRODUSELOR SALE ÎN PERIOADA 1990 - 2002

1.1. Evoluţia europieţei între 1990 şi 2000

1.1.1. Importanţa turismului în epoca actuală

Turismul reprezintă, atât prin conţinut cât şi prin rolul său, un fenomen care s-a impus

pregnant în epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică a actualului secol şi al secolului trecut. Este una dintre componentele majore ale vieţii economice şi sociale ce polarizează interesul unui număr tot mai mare de ţări.

Receptiv la transformările lumii contemporane - introducerea automatizării, folosirea ciberneticii şi a informaticii în diverse sectoare economice, industrializarea agriculturii, modernizarea mijloacelor de transport – turismul evoluează sub influenţa acestora, integrându-se în procesul general de dezvoltare.

Societăţile industrializate au determinat concentrarea populaţiei în centre urbane care au devenit foarte aglomerate sub aspectul locuinţelor, al căilor şi mijloacelor de transport, al centrelor de distracţie. Pe de altă parte, industrializarea a creat condiţii de creştere a productivităţii cu efecte benefice asupra nivelului veniturilor obţinute ca urmare a prestării de activităţi şi a creşterii duratei timpului liber. Însă, industrializarea are şi efecte negative asupra membrilor societăţii. Acestea sunt poluarea, lipsa de mişcare, boli ale sistemului nervos cauzate de stresul zilnic, de constrângerile din viaţa socială şi profesională.

Toate acestea duc la dorinţa oamenilor de a-şi petrece timpul liber călătorind, căutând natura, vizitând oraşe, zone necunoscute pentru a-şi lărgi universul cunoaşterii sau pentru a-şi îngriji sănătatea. Turismul reprezintă una din principalele modalităţi de petrecere plăcută şi utilă a timpului. Prin potenţialul uman şi material pe care îl antrenează în dezvoltarea sa, ca şi prin efectele benefice asupra domeniilor cu care vine în contact, turismul acţionează ca un factor stimulator al progresului. Totodată, turismul poate contribui la diminuarea efectelor negative ale şomajului având în vedere faptul că este mare consumator de forţă de muncă şi poate contribui la crearea de noi locuri de muncă în ramurile activităţii economice cu care se află în strânsă legătură.

Studiile efectuate pe plan mondial, în legătură cu tendinţele dezvoltării tehnice, economice şi sociale au ajuns la anumite concluzii ce au influenţă asupra fenomenului turistic. Este vorba de creşterea continuă a populaţiei pe glob la peste 6 miliarde de locuitori, creşterea

72

speranţei de viaţă la circa 80 de ani, ridicarea nivelului veniturilor pe locuitor, creşterea duratei timpului liber ca urmare a automatizării procesului de producţie, urbanizarea aproape în totalitate a populaţiei ocupate în industrie şi servicii, simplificarea mijloacelor de transport care vor „reduce distanţele”. Toate aceste aspecte ne conduc spre concluzia ca turismul va reprezenta în viitor, în aproape toate ţările lumii, o necesitate:obiectivă deoarece consumul de produse turistice se va transforma într-o cerinţă resimţită din ce în ce mai mult de omul modern.

Activităţile turistice deţin o poziţie importantă în structura mecanismului economic şi au un rol activ în procesul de dezvoltare şi modernizare a economiei. Deşi este considerat de mulţi specialişti ca un fenomen propriu perioadei contemporane, totuşi trebuie subliniat faptul că turismul a început să prindă contur încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Dacă iniţial, la baza consumului turistic, exista o motivaţie legată de odihnă şi recreere, ulterior, motivaţiile au devenit tot mai numeroase, legate de necesitatea de refacere a Sănătăţii, de cunoaştere, de destindere; sunt de asemenea motivaţii legate de afaceri, de comunicare, de curiozitate, snobism, motive familiale, sportive, etc.

În 1938, Levaille-Nizerolle definea turismul ca „ansamblul activităţilor nelucrative ale omului în afara ariei de rezidenţă”.1

O reflectare sugestivă a conţinutului şi complexităţii activităţii turistice este redată astfel: „Latură a sectorului terţiar al economiei unde activitatea prestată are ca scop organizarea şi desfăşurarea călătoriilor de agrement, de recreare sau deplasarea persoanelor la diferite congrese şi reuniuni şi care include toate activităţile necesare satisfacerii nevoilor de consum şi de servicii de turism”.2

Prin ansamblul proceselor şi relaţiilor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale turiştilor, turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate şi se constituie într-o ramură a economiei naţionale care, prin specificul său, se integrează în sfera sectorului terţiar. totodată, diversitatea activităţilor ce dau conţinut prestaţiei turistice ca şi prezenţa uneia dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul unei ramuri de interferenţă. Cercetările întreprinse asupra rolului turismului au evidenţiat faptul că are „un impact considerabil asupra economiilor, societăţilor şi culturilor diferitelor ţări de referinţă”.3

Contribuţia turismului la viaţa economică şi socială este diferită de la o ţară la alta, în funcţie de nivelul de dezvoltare şi de politica promovată în legătură cu aceste activităţi.

În cadrul economiei,turismul se manifestă ca mijloc de diversificare a structurii acesteia prin crearea unor activităţi specifice cum este industria hotelieră care are în vedere nu numai adăpostirea şi crearea condiţiilor şi confortului pentru odihna călătorului ci şi o serie de prestaţii suplimentare a căror gamă este foarte variată, începând cu informarea turiştilor şi până la servicii comerciale, servicii nespecifice.

În cadrul serviciilor de alimentaţie publică, asociate activităţii de turism, s-a creat o formă de industrializare a produselor culinare, „sistemul catering” care prezintă o serie de avantaje economice şi sociale. Industria agrementului este o altă componentă a produsului turistic care presupune o anumită strategie şi care valorifică componenta economică a fiecărei zone, realizează o planificare a raporturilor om-natură şi asigură o dimensionare raţională a dotărilor.

Turismul poate fi privit şi prin prisma efectului social contribuind la menţinerea echilibrului biologic şi fiziologic al omului contemporan şi apare ca un mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de cunoaştere, permiţând accesul la valorile culturale ale civilizaţiei.

Prin implicarea sa economică, se cuvine a fi subliniată contribuţia turismului la valorificarea unor resurse naturale care nu ar putea fi puse altfel în valoare: apele minerale, izvoarele termale. Prin turism pot fi valorificate şi resurse turistice antropice care nu presupun eforturi financiare deosebite şi care au o însemnată valoare turistică: resursele cultural-

73

istorice. Valorificarea acestor resurse în scop turistic va asigura şi dezvoltarea altor activităţi economice aducătoare de venit naţional şi se pot crea noi locuri de muncă.

Turismul reprezintă o activitate cu un rol important în dezvoltarea unor zone deoarece poate să determine mutaţii în deplasarea în profil teritorial. În acest fel se atenuează dezechilibrele regionale şi se modifică configuraţia zonelor prin amenajarea teritoriului, prin acţiuni de încurajare a dezvoltării serviciilor publice, a industrializării.

Efectele economice ale activităţii turistice sunt prezente şi în planul eficienţei economice ale altor ramuri de activitate: este stimulată dezvoltarea cantitativă şi calitativă a acestora, este atrasă forţa de muncă disponibilizată din alte ramuri şi se creează noi locuri de muncă în ramuri adiacente. Studiile întreprinse în acest sens demonstrează că la fiecare noi locuri de muncă în turism, alte 60 – 80 locuri noi se creează în agricultură şi construcţii.

Contribuţia directă a turismului privind locurile de muncă este semnificativă în special în cazul economiilor cu turism intensiv. În prezent, turismul oferă opt milioane de locuri de muncă în ţările Uniunii Europene şi se estimează că acest număr va creşte cu două milioane în următorii zece ani.4

Pe plan social, „turismul internaţional se afirmă tot mai mult ca un factor de intensificare a legăturilor dintre naţiuni, contribuie la promovarea unei mai bune înţelegeri între popoare, este un instrument eficient al înţelegerii şi destinderii internaţionale, de consolidare şi menţinere a păcii în lume.”5

Turismul internaţional are un rol important în creşterea şi diversificarea exporturilor. În ţările cu patrimoniu turistic bogat, cu o bază materială dezvoltată, există premise pentru desfacerea unei game de produse şi servicii care, în alte condiţii, nu se pot exporta sau se exportă în cantităţi mai mici, cu eforturi şi riscuri mai mari.

Această formă de export, proprie turismului, caracterizată prin consum la locul de producţie, presupune costuri mai reduse prin eliminarea cheltuielilor de transport, de promovare, a impunerii vamale, etc. Deci turismul se afirmă ca o importantă sursă de devize contribuind la echilibrarea balanţei comerciale şi de plăţi.

Turismul internaţional influenţează balanţa de plăţi prin intermediul soldului balanţei valutare a turismului care poate compensa, reduce sau agrava o balanţă de plăţi deficitară. Turismul internaţional dă naştere la activităţi care se înscriu în contul operaţiunilor curente şi în contul de operaţiuni cu capital.

Operaţiunile turistice influenţează balanţa comercială, balanţa serviciilor şi balanţa capitalurilor.

1.1.2. Privire de ansamblu asupra turismului european

Dimensiunile pieţei turistice vest europene sunt considerabile, Europa fiind „cea mai

vizitată destinaţie de pe glob”.6 Din 444 milioane sosiri în 1990, în întreaga lume, în Europa sosirile au fost de 275 milioane, reprezentând 61,93% din totalul mondial. Din acestea, 179 milioane sosiri s-au înregistrat numai în ţările Uniunii Europene reprezentând 40,32% din totalul mondial. Volumul total al vânzărilor din piaţa turismului internaţional european a fost de 1.184 miliarde dolari din care 745 miliarde reveneau ţărilor CEE, cifra reprezentând 62,92% din volumul global.

Principalii parametri ai europieţei turistice aveau următoarea structură: numărul total al turiştilor europeni în 1990 era 229,3 milioane de persoane iar al non-turiştilor de 155,4 milioane persoane; 40% dintre turişti aveau vârsta cuprinsă între 15-34 ani, 35% între 35-54 ani, 24% peste 55 ani. După categoria socială, venit şi nivel de instrucţie, 22% erau din categoria superioară, 54% din categoria mijlocie şi 24% dintr-o categorie inferioară. Structura s-a menţinut şi în a doua jumătate a deceniului zece. Un număr de 98,5 milioane de turişti europeni au efectuat 238,3 milioane călătorii în afara graniţelor ţării de rezidenţă, călătoriile fiind structurate astfel: 64% în sezonul de vară şi 36% în sezonul de iarnă; 85% pentru recreare şi odihnă, 15% pentru afaceri; ca durată de şedere 71% - sejur lung (peste o

74

săptămână), 29% sejur scurt; media de sejur a fost de 9,1 zile turist; 63% dintre turişti au călătorit în grupuri organizate şi 37% individual; 45% dintre turişti s-au deplasat cu automobilul, 33% cu avionul, 19% cu autocarul şi 11% cu trenul.

Structura funcţională a sectorului industriei turistice europene cuprinde hotelăria şi serviciile publice aferente, agenţiile de voiaj şi subsectorul public-profesional.

Subsectorul hotelier şi serviciile aferente cuprinde toate activităţile din hoteluri, moteluri, sate de vacanţă, camping-uri. Subsectorul agenţilor cuprinde toate tipurile de agenţi care realizează pachete de servicii turistice inclusiv tur-operatori turistici. Subsectorul public-profesional cuprinde birourile turistice operând la nivel local sau regional, acoperind activitatea de promovare, dezvoltare şi asistenţă turistică.

Caracteristicile funcţionale ale fiecărui subsector sunt standardizarea, non-ambiguitatea şi individualitatea operaţională. Conform estimărilor OECD proporţia populaţiei antrenate direct şi indirect în activităţi turistice şi de vacanţă este de 48% în Belgia, 60% în Danemarca, 50% în Franţa, 57% în Germania, 46% în Italia, 60% în Olanda, 41% în Portugalia şi 45% în Spania. Plecările de turişti reprezintă 62,5% în Belgia, 50% în Danemarca, 15% în Franţa, 65% în Germania, 10% în Italia, 58% în Olanda, 7% în Portugalia şi 10% în Spania.

Sosirile de turişti străini în principalele ţări europene în 1990 au fost: Belgia - 3,1 milioane, Luxemburg - 800 mii, Danemarca - 1,3 milioane, Franţa - 51,5 milioane, Germania - 17 milioane, Olanda - 5,8 milioane, Spania - 34,3 milioane, Anglia - 18 milioane, Grecia - 8,9 milioane, Portugalia - 8 milioane. În Grecia, ţară cu oferta concurenţială pe segmentul litoral cu România, în 1992, existau un număr de 6.689 hoteluri, structurate astfel: 20.485 locuri categoria LUX, 102.531 locuri categoria I, 130.516 locuri categoria a II-a, 147.500 locuri categoria a III-a, 45.305 locuri categoria a IV-a; structurile non-hoteliere cu cazare şi mic dejun - 600.000 locuri reprezentau circa 60% din întreaga capacitate de cazare grecească. În Grecia, la momentul luat în considerare activau 6.200 agenţii de voiaj sub licenţă.

Conform datelor O.M.T., turismul internaţional al ţărilor Uniunii Europene reprezenta în anul 1995 circa 41% ca sosiri şi circa 41% ca încasări din totalul pieţei turistice internaţionale în acelaşi an. Unele ţări europene ocupau primele locuri din lume în ierarhia ţărilor receptoare: pe primul loc în 1995 se situa Franţa ca număr de sosiri din turismul internaţional (pe locul doi la total încasări corespunzătoare), urmată de Spania, apoi Italia, Marea Britanie, Austria şi Germania. În a doua jumătate a deceniului trecut, pe ansamblul Uniunii Europene structurile de primire hotelieră numărau 1,8 milioane hoteluri şi unităţi asimilate cu un total de 8,4 milioane locuri de cazare, reprezentând 36,5% din totalul acestora în întreaga lume. Din totalul înnoptărilor de 1,8 milioane, 1,6 milioane erau generate de rezidenţi ai Uniunii Europene şi 0,2 milioane non-rezidenţi (89% şi respectiv 11%). Balanţa turistică de plăţi a Uniunii Europene avea un excedent de 1,12 milioane Euro.

Soldul balanţei turistice pe ansamblul Uniunii Europene a înregistrat un plus de 2% între 1992 şi 1998, chiar dacă plecările turiştilor din ţările Uniunii Europene spre alte ţări ca şi cheltuielile aferente au crescut în respectiva perioadă. Astfel, încasările au crescut între 1992 şi 1998 cu 10%, iar cheltuielile cu 8%, locul trei în exporturile de servicii ale Uniunii Europene fiind deţinut de exportul turistic. Numărul total al înnoptărilor era cu 5% superior în 1995 faţă de 1990, cea mai mare parte a creşterii fiind realizată datorită preferinţei de a înnopta în propria ţară sau în ţări învecinate în cadrul Uniunii Europene, în condiţiile creşterii numărului de sejururi scurte (2-3 zile) ale turiştilor vest europeni.

Până în 2001 rezultatele pozitive prezentate mai sus la toate tipurile de indicatori s-au menţinut în general la fel, concentrarea turismului internaţional în Europa explicându-se prin distanţele relativ reduse între ţările europene, în special între ţările mici, ceea ce stimulează dorinţa de a călători. Conform analizelor Comisiei Europene, 75% din europenii care practică turism internaţional, călătoresc în interiorul continentului.

Pentru a ilustra distribuţia turismului în Europa, tabelul următor indică numărul de înnoptări ale rezidenţilor şi străinilor în ţările Uniunii Europene.

75

Tabel nr. 1 Numărul de Înnoptări ale rezidenţilor şi străinilor în Uniunea Europeană

(1990-2000) Număr înnoptări în unităţi de cazare

(mil.) Balanţa de plăţi - Turism

Ţara Total Rezidenţi Străini Încasări

(mil. EURO) Încasări (mil.EURO) din

înnoptări străini

Belgia 29,2 13,7 15,5 6868 443 Danemarca 25,2 15,2 10,0 4366 437 Germania 298,5 256,1 42,4 17526 413 Grecia 62,0 14,7 47,3 10061 218 Spania 227,3 83,4 143,9 33659 234 Franţa 278,1 171,3 106,8 32442 304 Irlanda 30,7 9,1 21,6 2790 129 Italia 332,4 194,8 137,5 29823 217 Luxemburg 2,5 0,2 2,3 1023 442 Olanda 82,8 55,3 27,5 7962 290 Austria 90,7 26,2 64,5 10746 167 Portugalia 41,3 16,7 25,1 5783 230 Finlanda 16,0 12,0 4,1 1417 348 Suedia 38,8 31,2 8,7 4037 466 Marea Britanie 289,3 212,2 77,2 23695 307 Total 1845,0 1112,0 733,0

Sursa: Comisia Europeană, Rapoarte asupra turismului, Bruxelles, 2001

1.1.3. Evoluţiile turismului în ţările membre ale Uniunii Europene în perioada 1990 - 2002

1.1.3.1. Ţări receptoare de turişti

FRANŢA În perioada 1990-2000, Franţa s-a situat pe locul trei în lume în privinţa sosirilor şi a

încasărilor din turismul internaţional, iar în cadrul Uniunii Europene pe primul loc în ceea ce priveşte sosirile şi pe locul doi în privinţa încasărilor din turismul internaţional. Turismul internaţional al Franţei are o importantă contribuţie la soldul excedentar al balanţei de plăţi externe. Excedentul balanţei plăţilor turistice era după 1995, de 9,2 miliarde Euro faţă de 6,2 miliarde Euro în 1990. Ca structuri de primire turistică, Franţa dispune în această perioadă de o reţea de 20.057 unităţi hoteliere cu un număr de 1,18 milioane locuri, care reprezintă 13,8% din totalul de locuri hoteliere al Uniunii Europene. Gradul de ocupare a capacităţii de cazare din Franţa era în a doua jumătate a deceniului trecut de 50%.

În perioada 2001-2002, numărul unităţilor hoteliere a rămas stabil, iar numărul locurilor de cazare se ridică la 1,2 milioane, crescând cu 1,9%. Numărul înnoptărilor în unităţile de cazare a crescut cu 1,6% în 2002 faţă de 2001 confirmând tendinţa din anii precedenţi. Rezultatul anului 2002 se traduce prin creşterea numărului de înnoptări a turiştilor locali, pe când numărul de înnoptări a străinilor a fluctuat doar cu 0,5%. Cu toate acestea, excedentul balanţei de plăţi a scăzut cu 2,2% în 2002, ceea ce se explică printr-o creştere a ratei cheltuielilor în turism cu 4,5% în comparaţie cu 1,6% venituri. Numărul angajaţilor în hotelărie şi restaurante a rămas constant (793.300 locuri de muncă), sectorul turismului oferind 3,4% din totalul locurilor de munca, în 2002.7

76

ITALIA A înregistrat o creştere semnificativă a sosirilor din turismul internaţional îndeosebi în

perioada 1992-1995. Ca urmare, soldul excedentar al balanţei plăţilor turistice era de 10 miliarde Euro la mijlocul deceniului nouă. După 1995, Italia dispune de 34.547 unităţi hoteliere cu un număr de 1,72 milioane locuri de cazare (20,6% din totalul Uniunii Europene) având un grad de ocupare de circa 40%.

În perioada 2001-2002, numărul unităţilor de cazare a rămas stabil (+0,6%) comparativ cu perioada anterioară. Numărul locurilor de cazare a crescut uşor, cu 1,9%.

Numărul înnoptărilor în hoteluri şi alte unităţi de cazare a crescut cu 3,2% în 2002 comparativ cu 2001, continuând direcţia ascendentă avută de acest indicator, din 1998. Numărul înnoptărilor rezidenţilor, cât şi a străinilor a crescut cu 2,3% şi respectiv 4, 3%. Excedentul în balanţa de plăţi turistică a înregistrat o creştere de 1,7%, în 2002.

Acest rezultat se datorează scăderii ratei cheltuielilor cu 5,8%, cu mult ridicat faţă de veniturile turistice înregistrate la 2,5% şi care reprezintă 43,8% din creditul serviciilor în balanţa de plăţi externe.

Numărul locurilor de muncă a crescut semnificativ în comparaţie cu 2001 şi cu 2000, faţă de ultimul an înregistrându-se un rezultat pozitiv de 9,8%. Turismul generează 4% din numărul total al locurilor de muncă.8

SPANIA Numărul sosirilor a crescut permanent în perioada 1990 - 2000, de asemenea şi numărul

înnoptărilor non-rezidenţilor (cu circa 30% în 1997 faţă de 1992). Ponderea non-rezidenţilor în structurile de cazare în deceniul nouă este de 60% iar a

rezidenţilor de 40%. Ţară net receptoare, Spania are o pondere cuprinsă între 8,5 şi 9% a activităţilor turistice în produsul intern brut. Soldul excedentar al balanţei de plăţi turistice era de 14,7 miliarde Euro în 1995, cu tendinţă de creştere, iar numărul unităţilor hoteliere era de 10.063, cu un număr de 1.053.355 locuri de cazare (12,6% din totalul Uniunii Europene) şi cu un grad de ocupare de 57%.9

Perioada 2001-2002 este analizată din punct de vedere turistic în subcapitolul 5 al capitolului III).

AUSTRIA Numărul înnoptărilor din turismul internaţional a marcat o tendinţă de uşoară creştere în

perioada 1990-2000, non-rezidenţii deţinând 75% iar rezidenţii 25% din totalul înnoptărilor, la finele perioadei. Soldul excedentar al balanţei de plăţi turistice are tendinţa scăderii faţă de începutul deceniului nouă, fiind de 2,9 miliarde Euro la sfârşitul anilor ‘90. Reţeaua hotelieră numără 18.402 unităţi cu un număr de 650.020 locuri (7,8% din totalul Uniunii Europene), cu un grad de ocupare de 35% (la începutul noului deceniu).

În 2002, numărul hotelurilor şi altor unităţi de cazare similare, arată un declin de 3,6% în comparaţie cu 2001. Această scădere a adus numărul total al hotelăriei sub nivelul anului 1999. Locurile de cazare rămân un indicator stabil pentru anii 2001 şi 2002, înregistrând o creştere de 2% faţă de 2000. Numărul înnoptărilor turistice a scăzut cu 4,5%, în 2002, acest rezultat datorându-se scăderii semnificative (cu 26,2%) a numărului de înnoptări în unităţile colective de cazare (altele decât hoteluri). Înnoptările turiştilor străini au generat o scădere în număr de 5,6%, iar a rezidenţilor, de 1,9%.

Excedentul balanţei de plăţi a suferit rezultate negative, cu o cădere de 5,4% în 2002 (similar în 2001), dar moderat comparativ cu anul 2000 (21,3%). Veniturile din turism au crescut cu 5,4%, iar la capitolul cheltuieli s-a înregistrat un declin de 7,1%, explicând rezultatul anului 2002. Veniturile din turism au generat 32,7% credit în contul de servicii al balanţei de plăţi externe.

Şi numărul locurilor de muncă în sectorul turismului a suferit (-7,4%), ridicându-se doar la 198.900 persoane angajate şi reprezentând 5,4% din totalul numărului de angajări.10

77

GRECIA Numărul înnoptărilor era de 41,4 milioane non-rezidenţi (76%) şi 12,8 milioane

rezidenţi (24%), ponderea non-rezidenţilor din UE în ansamblul înnoptărilor la finele deceniului nouă fiind de 5,8%. În anul 1997, Grecia avea o reţea hotelieră de peste 7,6 mii unităţi hoteliere cu un număr total de 508.410 locuri (5,9% din totalul UE), înregistrând un grad de ocupare de peste 60%. Soldul excedentar al balanţei turistice avea tendinţa de uşoară creştere spre finele perioadei analizate, fiind de peste 2,4 miliarde Euro. Industria turistică deţinea în Grecia 10% din PIB şi 11% din totalul ocupării forţei de muncă.

După anul 2000, atât în domeniul hotelăriei cât şi a numărului locurilor de cazare, s-a înregistrat stabilitate. În ceea ce priveşte înnoptările şi acestea au rămas constante ca număr, cu 76%, înnoptări generate de către străini.

Balanţa de plăţi externe arată un excedent de 9,2% cauzat de declinul cheltuielilor, cu 5,8% şi creşterea veniturilor cu 1,8%. Contul serviciilor în balanţa de plăţi externe are un aport de 47,2% venituri din turism

Şi în domeniul angajărilor, datele obţinute după 2000 arată stabilitate, în 2002, numărul locurilor de muncă în turism fiind de 255.000 ceea ce reprezintă 6,5% din totalul angajărilor pe ţară.11

IRLANDA Numărul înnoptărilor non-rezidenţilor a crescut continuu, de la 9,8 milioane în 1990 la

13,4 milioane în 1997 (1,9% din UE). Majoritatea acestora provin din Marea Britanie (63%). Soldul excedentar al balanţei turistice scade spre finele perioadei analizate la 164 milioane Euro. Irlanda dispune de un număr de 977 unităţi hoteliere cu 60.000 locuri (0,7% din total UE) şi cu un grad de ocupare de 47%.

După anul 2000, numărul hotelurilor şi a altor tipuri de unităţi de cazare a scăzut, astfel că în 2002 a înregistrat un declin de 4,2% în comparaţie cu 2001 (4,0% în 2001, în comparaţie cu 2000), dar numărul locurilor de cazare a rămas stabil, fluctuând doar cu +0,7% (în comparaţie cu 2001).

Numărul total al înnoptărilor în unităţi colective în 2002 este de 42,3 milioane, înnoptările străinilor reprezentând 78% din totalul de înnoptări în anul precedent.

Turismul a adus balanţei de plăţi externe un deficit de 128 milioane de Euro, ceea ce se explică printr-o creştere majoră a cheltuielilor în comparaţie cu veniturile (14,4% contra 9%). Veniturile din turism au generat 13,7% din veniturile contului de servicii în balanţa de plăţi externe.

În 2002, numărul locurilor de muncă în hotelărie şi restaurante a scăzut cu 3,9% în comparaţie cu 2001, dar cu toate acestea sectorul turismului oferă 6,1% din totalul numărului de angajaţi. (104.800 persoane).12

PORTUGALIA La sfârşitul perioadei 1990-2000, numărul de înnoptări al rezidenţilor era de 13,8

milioane (40% din total), iar al non-rezidenţilor de 20,6 milioane (60% din total), non-rezidenţii din UE reprezentând 3% din total. Soldul excedentar al balanţei turistice era de 2 milioane Euro, cu tendinţa de scădere la finele perioadei. Reţeaua hotelieră însuma 1278 unităţi cu 202.442 locuri (2,4% din total UE), cu un grad de ocupare de 44,5%. Turismul are o pondere de 8% în P.I.B.

În perioada 2001-2002, numărul hotelurilor şi a altor unităţi de cazare a înregistrat o uşoară scădere, de 0,3%. Numărul locurilor de cazare a crescut în 2002 în comparaţie cu 2001, cu 2,8% dar numărul înnoptărilor a scăzut cu 1,5% (numărul înnoptărilor rezidenţilor a rămas constant, dar a scăzut cu 2,2% în cazul turiştilor străini).

Excedentul balanţei de plăţi externe a fost de +10,2% în 2002 în comparaţie cu 2001, +12,2% în 2001 în comparaţie cu 2000 şi + 24,9% în 2000 în comparaţie cu 1999. Rezultatul

78

anului 2002 se datorează unei scăderi a cheltuielilor cu 3,1% şi o creştere a veniturilor din turism cu 5,8%, acestea reprezentând 62,2% din totalul creditului contului de servicii.

Numărul locurilor de muncă în turism este de 255.500, rămânând stabil în comparaţie cu anii precedenţi şi reprezentând 5,1% din totalul angajărilor pe ţară.13

1.1.3.2. Ţări emiţătoare de turişti GERMANIA În perioada 1990-2000, numărul de înnoptări ale rezidenţilor era de 279,4 milioane

(89% din total), iar al non-rezidenţilor de 34,8 milioane (11% din total) cu un procent de 5% al non-rezidenţilor UE, la finele perioadei analizate. Reţeaua hotelieră numără 37.307 unităţi cu un număr de 1,4 milioane locuri (16% din total UE) şi un grad de ocupare de 35%. Soldul deficitar al balanţei turistice a crescut în perioada analizată fiind de 26 miliarde Euro în 2000.

În 2002, numărul unităţilor de cazare a rămas acelaşi ca în ultimii patru ani iar numărul locurilor de cazare a urmat aceeaşi direcţie. Cu un declin în numărul înnoptărilor rezidenţilor de 2,3% şi a străinilor de -4,2%, Germania a înregistrat în totalul înnoptărilor o scădere de 2,6%. Deficitul balanţei externe de plăţi a crescut cu 1,8%. Chiar dacă veniturile din turism au cunoscut o creştere de 2,7%, aceasta nu a putut acoperi expansiunea cheltuielilor (cu 2,1%) care este principala cauză a deficitului. Acest fapt situează Germania pe locul întâi în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte emiterea de turişti. Veniturile din turism reprezintă 19,6% credit în contul servicii al balanţei.

Sectorul locurilor de muncă a rămas stabil, în domeniul turismului fiind angajate 1.200.800 persoane, acest sector reprezentând 3,3% din totalul angajărilor, în 2002.14

MAREA BRITANIE Numărul de înnoptări ale rezidenţilor era de 233,6 milioane (56%) din total, iar al non-

rezidenţilor de 180,5 milioane (44% din total), înnoptările non-rezidenţilor din UE fiind de 25% din total. Soldul deficitar al balanţei turistice (tendinţa de creştere) era la finele perioadei 1990-2000 de peste 5,6 miliarde Euro. Reţeaua hotelieră numără 39700 unităţi cu 949.148 locuri (11,3% din total UE), gradul de ocupare fiind de 40%.

În 2002 numărul unităţilor de cazare era de 50.549 iar al locurilor de cazare, de 1.190.644. Numărul înnoptărilor rezidenţilor a înregistrat un declin de 5,7%, ceea ce se explică prin scăderea numărului de înnoptări în hoteluri şi unităţi turistice similare (-3,3%) şi prin cererea pentru alte tipuri de unităţi colective de cazare (-10,6%). Marea Britanie apare ca una dintre cele mai importante ţări emiţătoare de turişti în turismul Uniunii Europene, iar cheltuielile turistice internaţionale reprezintă mai mult decât dublul veniturilor în 2002. Veniturile din turism sunt responsabile pentru 16,5% credit în balanţa comercială în 2002. Numărul locurilor de muncă în hoteluri şi restaurante a crescut cu 2,1% în comparaţie cu 2001, cu 1.162.500 persoane, sectorul turismului reprezentând 4,2% din totalul angajărilor.15

BELGIA Numărul înnoptărilor rezidenţilor era de 14,2 milioane (52% din total), non-rezidenţii

din UE reprezentând 2% din total. Soldul deficitar al balanţei turistice a avut tendinţa de creştere în perioada 1990-2000 fiind la finele acesteia de 2,1 miliarde Euro.

Reţeaua hotelieră are un număr de 1980 unităţi cu 105.123 locuri (1,3% pondere în UE), cu un grad al ocupării de 27,6%.

Numărul hotelurilor a crescut cu 1,8% în 2002 în comparaţie cu 2001, iar numărul locurilor de cazare a urmat acelaşi model, înregistrând un rezultat pozitiv de +2%. Numărul de înnoptări a scăzut cu 1,8% cunoscând un declin în cazul ambelor tipuri de înnoptări: a rezidenţilor (-2,7%) şi a străinilor (-1%).

79

Deficitul balanţei de plăţi externe a crescut cu 10% în 2002 faţă de 2001 datorită majorării cheltuielilor (cu 8,3%) şi a creşterii veniturilor doar cu o rată de 7,6%.

Contul serviciilor deţine 17,5% venituri din turism În 2002, angajările în turism au înregistrat un declin de 6,2%, ceea ce reprezintă locuri

de muncă doar pentru 128.000 persoane sau altfel spus acest rezultat înseamnă 3,2% din totalul persoanelor angajate în întreaga ţară.16

DANEMARCA Nerezidenţii cazaţi au realizat 14,3 milioane înnoptări (43% din total), iar rezidenţii 10,6

milioane (57% din total), nerezidenţii din UE reprezentând 1,5% din total la finele perioadei anilor ’90. Soldul deficitar al balanţei turistice, în creştere după 1991, a fost de 344 milioane ECU în 2000. Reţeaua hotelieră cuprinde 565 hoteluri cu un număr de 99.275 paturi (1,2% din total UE), cu un grad de ocupare de 34%.

În 2002 numărul unităţilor de cazare a crescut cu 1,9% iar numărul locurilor de cazare a urmat aceeaşi direcţie pozitivă, crescând cu 3%. Numărul înnoptărilor a rămas stabil. Aceasta se explică printr-un declin în cazul înnoptărilor realizate de către străini ( cu 2,6%) dar înregistrarea unei creşteri de 1,9% la înnoptările realizate de către rezidenţi.

Deficitul balanţei comerciale, a fost redus cu succes, în 2002, cu 17,5% datorită creşterii spectaculoase a veniturilor din turism cu 18,5% şi a creşterii cheltuielilor cu doar 10,7%. Veniturile din turism reprezintă 17,3% credit în contul serviciilor balanţei de plăţi externe.

Angajările în domeniul turistic au cunoscut un declin de 4%, iar acest sector a fost responsabil doar pentru 2,4% din totalul numărului de locuri de muncă pe ţară.17

LUXEMBURG În perioada 1990-2000, nerezidenţii cazaţi au realizat 2,35 milioane înnoptări (88% din

total), iar rezidenţii un număr de 0,33 milioane înnoptări, ponderea nerezidenţilor din UE fiind de 0,3%. Soldul deficitar al balanţei turistice, în uşoară creştere în cadrul perioadei analizate, a fost la finele acesteia de 2,17 miliarde Euro. Reţeaua hotelieră are 373 hoteluri cu 14.386 locuri (0,2% din totalul UE).

În 2002, numărul hotelurilor a continuat să scadă cu 1,6%, această rată fiind totuşi mai mică decât cea din 2001, de 1,8%. Numărul locurilor de cazare a urmat aceeaşi tendinţă, înregistrând un declin de 1,1% în comparaţie cu 2001. Acelaşi procent negativ s-a obţinut şi în cazul numărului de înnoptări, ceea ce se explică prin scăderea numărului de cazări peste noapte a rezidenţilor şi a turiştilor străini, cu 1,7% şi respectiv 1,1%. Deficitul în balanţă de plăţi externe a crescut cu 10% în 2002, atât cheltuielile cât şi veniturile crescând la o rată foarte scăzută faţă de 2001. Veniturile din turism reprezintă 17,5% din creditul serviciilor în balanţa de plăţi externe.

Numărul locurilor de muncă în hotelărie a scăzut în 2002 cu 3,3%, reprezentând – cu 8.800 persoane – 4,7% din total angajări.18

OLANDA Nerezidenţii cazaţi au realizat 18 milioane înnoptări (32% din total), iar rezidenţii 38,2

milioane înnoptări (68% din total), ponderea nerezidenţilor din UE fiind de 2,5%, la sfârşitul deceniului nouă. Soldul deficitar al balanţei turistice, în creştere, a fost de 3,8 miliarde Euro. Reţeaua hotelieră numără 1.726 hoteluri cu 138.000 locuri (1,7% din total UE), cu un grad al ocupării de 35% la finele anilor ’90.

Anul 2002 a înregistrat aceleaşi statistici privind numărul unităţilor de cazare ca şi în anii precedenţi, cu un număr de locuri de 174.314. Numărul înnoptărilor a scăzut cu 1,0% în 2002 faţă de 2001, din cauza declinului înregistrat de numărul înnoptărilor străinilor (-1,7%).

80

Deficitul balanţei de plăţi externe a crescut cu 8,4% datorită creşterii cheltuielilor în turism cu 1,9% în combinaţie cu scăderea veniturilor cu 2,5%. Veniturile din turism înregistrează 13% pentru servicii în cadrul balanţei de plăţi.19

FINLANDA Rezidenţii cazaţi au realizat 10,1 milioane înnoptări (75% din total), nerezidenţii un

număr de 3,4 milioane înnoptări (25% din total), iar ponderea nerezidenţilor din UE a fost de 0,5%. Soldul deficitar al balanţei turistice, în scădere, a fost de 223 milioane ECU la finele perioadei 1990-2000. Reţeaua hotelieră are 951 unităţi cu 106.374 locuri (1,3% din total UE), cu un grad de ocupare de 34% în 2000.

În 2002 hotelăria a suferit un declin în numărul unităţilor de cazare de 2,2% dar numărul locurilor de cazare a crescut cu 1%. Numărul înnoptărilor a crescut cu 1,1%, continuând direcţia ascendentă avută şi în anii anteriori. Cazările petrecute peste noapte au rămas similare ca număr faţă de anul 2001 şi 2000, în cazul rezidenţilor şi au crescut cu 2,9% în cazul străinilor.

Deficitul în balanţa de plăţi externe s-a redus semnificativ cu 29% datorită creşterii cu 10,7% a veniturilor din turism şi a stabilităţii cheltuielilor. Şi numărul locurilor de muncă a cunoscut un rezultat pozitiv de + 5,1% în 2002 faţă de 2001, sectorul turismului angajând 81.800 persoane (3,4% din total angajări).20

SUEDIA În deceniul trecut, rezidenţii au realizat 28 milioane înnoptări (79% din total) iar

nerezidenţii, 6,8 milioane înnoptări (21% din total), aceştia reprezentând 1% din total. Soldul deficitar al balanţei turistice, a avut tendinţa de scădere, fiind de 1,7 miliarde Euro la finele perioadei analizate. Reţeaua hotelieră cuprinde 1.855 unităţi cu 1.673.520 locuri (2,1% din total UE) şi cu un grad de ocupare de 30%.

Numărul hotelurilor şi a unităţilor similare, a crescut în 2002 cu 3,8% iar numărul locurilor de cazare a urmat aceeaşi direcţie având o creştere de 3,5%.

Înnoptările în unităţile de cazare colective au cunoscut o creştere ca număr de 3,5%, acest rezultat fiind explicat prin creşterea numărului de înnoptări a rezidenţilor cu 2,9% în combinaţie cu creşterea de 5,5% a străinilor. Deficitul din balanţa de plăţi externe a scăzut cu 36,4%, această performanţă fiind explicată prin declinul cheltuielilor (cu 23,1%) în comparaţie cu scăderea veniturilor (cu 10,1%). Veniturile din turismul internaţional generează 19,6% în contul serviciilor balanţei de plăţi externe.

Numărul locurilor de muncă a rămas stabil în sectorul turismului oferind angajări unui număr de 116.800 persoane ceea ce reprezintă 2,8% din totalul locurilor de muncă.21

1.1.3.3. Tendinţele cererii şi ofertei şi structura principalelor forme de turism

european Ritmurile rapide de dezvoltare a industriei călătoriilor şi turismului, îndeosebi cu

începere din cea de-a doua jumătate a secolului XX, constituie un fenomen marcant al economiei mondiale. Turismul mondial din zilele noastre s-a transformat într-o mişcare cu caracter de masă; această dezvoltare nu are loc fără confruntări şi nu a cuprins în aceeaşi măsură toate regiunile sau toate destinaţiile turistice ale globului. Sub acţiunea efectelor ciclice de redistribuire a fluxurilor turistice, anumite destinaţii de călătorie îşi pierd atractivitatea şi nu mai corespund motivaţiilor turistice.

Astfel, în Europa, tendinţa dominantă este cea de segmentare, specializare şi diversificare a pieţei, corespunzător mutaţiilor în conceptul şi practicarea vacanţelor (care se scurtează şi se multiplică), a diversificării obiceiurilor, comportamentelor şi motivaţiilor de

81

consum turistic. Odată cu segmentarea şi sofisticarea consumului de piaţă, tendinţa adaptativă a ofertei este de a asigura şi a oferi orice servicii oricărei persoane.

O tendinţă nouă şi subsecventă primei tendinţe este corelarea permanentă a structurii cererii turiştilor cu obiectivele ţintă ale nişelor ofertei, obiective în permanentă modificare ca tipuri de pachete şi aranjamente ale produselor turistice astfel încât să satisfacă o cerere în creştere calitativă impusă de mecanismele socio-economice ale societăţii post-industriale.

Creşterea cererii turistice a segmentelor cu venituri reduse determină tendinţa producătorilor ofertanţi şi a comercianţilor de pachete turistice spre reducerea preţurilor în condiţiile menţinerii unor oferte competitive ca raport preţ-calitate.

Un alt fenomen produs de creşterea cererii, cumulat cu fragmentarea tot mai pronunţată a vacanţelor, ca tendinţă a cererii, îl reprezintă turismul cultural şi ecologic, ca motivaţii principale de consum

Concentrarea activităţii producătorilor ofertanţi în lanţuri, grupări voluntare, unităţi de franchising, coexistă cu tendinţa opusă atomizării atât a producătorilor - ofertanţi de hotelărie - restaurare - cât şi a comercianţilor de pachete turistice (agenţii de voiaj) şi reprezintă o altă tendinţă a cererii.

O ultimă direcţie luată de cererea şi oferta turistică în Europa este internaţionalizarea intra şi extraeuropeană, tot mai dinamică, prin accentuarea caracterului cultural internaţional.

Pentru europiaţa turistică, experţii OMT prevăd pentru viitor următoarele direcţii: a) creşterea numărului de călătorii cu durată scurtă de 1-3 înnoptări pe pieţele din

Austria, Belgia, Finlanda, Norvegia, Suedia şi menţinerea ponderii scăzute a acestora în Italia, Luxemburg, Franţa, Germania, Anglia, Irlanda şi Grecia;

b) numărul sosirilor după sezonalitate este cuprins între 53-76% vara şi între 24-47% iarna, pentru ţările vest-europene şi între 58-80% vara şi respectiv 18-42% iarna pentru ţările est-europene, cu diferenţe specifice de la ţară la ţară.

c) în principalele ţări emiţătoare turismul în grup organizat deţine următoarele procente: 58% în Belgia, 75% în Danemarca, 56% în Germania, 49% în Olanda, 91% în Anglia, 56% în Austria, 88% în Finlanda, 81% în Norvegia şi 83% în Suedia.

În a doua jumătate a deceniului zece aproape 63% din totalul plecărilor pe pieţele turistice europene au fost în cadrul turismului organizat şi numai 37% ca turism individual. Diferenţele se manifestă de la piaţa unei ţări la cea a altei ţări sau de la un grup de ţări la altul; astfel, în ţările est-europene ponderea plecărilor prin turismul organizat este mai scăzută (între 45-62%) decât în ţările vest-europene.

d) Mijloacele de transport utilizate la plecările turiştilor vest europeni sunt în ordine: automobilul (45%), avionul (33%), autocarul (19%) şi trenul (11%).

1.2. Unele reglementări juridice unitare în cadrul europieţei turistice

Turismul Uniunii Europene îşi menţine rolul de lider în turismul mondial şi este considerat important pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, estimându-se că oferă locuri de muncă pentru 8 milioane de persoane, adică 5% din totalul forţei de muncă ocupate şi din PIB-ul Uniunii Europene.

Din punct de vedere structural turismul european este dominat de întreprinderile mici şi mijlocii: astfel, IMM-urile din turism reprezintă 7,4% din totalul IMM-urilor din Europa, generând 6,5% din cifra de afaceri totală a acestora.

La nivelul Uniunii, turismul intră sub incidenţa Directoratului General pentru Întreprinderi, în strânsă colaborare cu Comitetul Consultativ pentru Turism şi cu instituţiile europene. Comitetul Consultativ a fost creat în 1986 şi are rolul de a facilita schimbul de informaţii, consultarea şi cooperarea în turism Este format din reprezentanţi din 18 ţări din Spaţiul Economic European, care furnizează informaţii cu privire la măsurile luate la nivel naţional în domeniul turismului.

82

Sistemul reglementărilor juridice în materie de turism european se referă în principal la sistemul de licenţiere a agenţiilor de voiaj, la sistemul de organizare a vacanţelor, călătoriilor şi de protecţie a turiştilor şi, prin tratatul de la Schengen - aderarea ţărilor Uniunii Europene fiind în curs, iar efectele lui posibil de evaluat în viitor – se referă şi la libera circulaţie a persoanelor în spaţiul comunitar.

Prin sistemul de licenţe eliberate agenţiilor de voiaj se acordă dreptul de derulare a activităţii turistice în funcţie de criteriile capacităţii profesionale, materiale şi financiare ale fiecărui agent de voiaj (birou de turism, agenţie de voiaj, tur-operator), în ceea ce priveşte asamblarea, ofertarea şi vânzarea produsului turistic. Nu toate ţările europene practică acest sistem E cazul Germaniei, Danemarcei, Franţei, Greciei, Angliei. În aceste ţări agenţiile de voiaj se supun reglementărilor comerciale generale de piaţă. Sistemul licenţierii se practică însă în Belgia, Spania, Italia, Irlanda, Portugalia. România a adoptat în 1995 sistemul propriu de licenţiere a agenţilor economici din turism conform modelului european în funcţiune şi a legislaţiei proprii în domeniu.

Directiva Uniunii Europene asupra vacanţelor, călătoriilor şi voiajelor adoptată în

1990 are ca scop uniformizarea reglementărilor europene în materie de călătorii şi protecţia consumatorului de servicii turistice, faţă de orice daune produse din vina directă sau indirectă a agentului de voiaj. Astfel, spre exemplu, tabloul 5 al Directivei prevede că „organizatorul călătoriei e răspunzător pentru toate daunele produse călătorului indiferent dacă daunele sunt sau nu imputabile şi altui partener al organizatorului în realizarea voiajului”.

Pentru acoperirea riscului acestor daune, agenţii depun garanţii financiare conform articolului 7 din Directivă. În aceste condiţii, părţile contractante ale aranjamentului turistic sunt obligate să contribuie integral la buna sa organizare şi derulare, aceste aspecte regăsindu-se în relaţiile contractuale ale tur-operatorilor europeni.

Tratatul de la Schengen a intrat în vigoare la 26.03.1995 şi prevede libera circulaţie a persoanelor - în sensul eliminării cerinţei vizei de paşaport pentru ţările semnatare - în interiorul spaţiului ţărilor semnatare europene care sunt: Germania, Belgia, Luxemburg, Franţa, Spania, Portugalia, Italia şi Grecia. Aceasta constituie o facilitate deosebită pentru liberalizarea circulaţiei turistice intraeuropene. România beneficiază de libera circulaţie a persoanelor de la 1 ianuarie 2003.

Acordul General pentru Comerţul cu Servicii 2000: Turismul – Propuneri ale Comunităţii Europene şi ale Statelor Membre

Acordul General pentru Comerţul cu Servicii (GATS) este un cadru multilateral de principii şi reguli pentru comerţul cu servicii şi pentru liberalizarea progresivă a acestuia prin runde succesive de negocieri multilaterale; GATS conţine obligaţii şi discipline generale aplicabile în domeniul respectiv: clauza naţiunii celei mai favorizate, clauza tratamentului naţional, transparenţa în politicile naţionale, evitarea practicilor monopoliste şi a înţelegerilor de exclusivitate, plăţi şi transferuri, măsuri de salvgardare în situaţii specifice, securitatea naţională, sănătate, etc.22

Comerţul cu servicii a făcut obiectul negocierilor în cadrul GATT-ului pentru prima oară la Runda Uruguay şi s-a soldat cu adoptarea GATS, care este anexat la acordul privind crearea OMC, fiind obligatoriu pentru toţi membrii.23

Turismul mondial este considerat unul dintre cel mai importante sectoare, cu cele mai rapide posibilităţi de dezvoltare şi cu un impact pozitiv asupra locurilor de muncă şi a creşterii economice. În toate ţările, analiza structurii industriei turistice scoate în evidenţă implicarea întreprinderilor mici şi mijlocii în acest sector.

Până în martie 1999, aproape toţi membrii OMC (114 ţări din 134) şi-au luat angajamente în ceea ce priveşte turismul, acest sector fiind singurul din lume în care majoritatea ţărilor prezintă interes. Acest fapt explică clar intenţia celor mai mulţi membri OMC de a-şi extinde activităţile turistice.

83

Angajamentele luate de Uniunea Europeană sunt foarte cuprinzătoare şi la un nivel foarte ridicat, cu foarte puţine restricţii. Uniunea Europeană sugerează ca orice restricţie existentă să fie perfect justificată.

Îndeplinirea angajamentelor existente, cât şi eliminarea restricţiilor rămase ar trebui să fie prioritatea din capul listei, pe agenda OMC, iar negocierile GATS ar trebui să fie o oportunitate de înaltă calitate şi cantitate. În concordanţă cu analizele Uniunii Europene, propunerea acesteia are scopul de a angaja membrii OMC în negocieri de liberalizare a turismului cât mai mult posibil, incluzând toate sectoarele şi subsectoarele – hoteluri, restaurante, catering, agenţii de turism şi servicii de tour-operatori, serviciile de ghizi turistici, etc. Concret, Uniunea Europeană ţinteşte spre reducerea barierelor comerciale deformate şi care nu sunt necesare, fără a afecta calitatea serviciilor, protecţia consumatorilor, securitatea publică şi încadrarea în lege.

Consiliul pentru Negocieri în Servicii în Sesiune Specială, ar trebui să iniţieze o dezbatere cu scopul-ţintă „negocierile în sectorul serviciilor în turism”.24

Dezbaterea ar trebui să se axeze în special pe: - restricţiile tipice; - aprobările nespecificate în acord şi cerinţele privitoare la licenţe; - testele economice necesare şi nespecificate; - restricţiile pentru proprietate şi pentru formele de desfăşurare a afacerilor; - cererile de rezidenţă şi naţionalitate; - restricţiile în mobilitatea personalului aflat pe poziţii cheie. Există şi alte restricţii care nu sunt menţionate de către Uniunea Europeană dar care sunt

încă menţinute de către unele state membre ale OMC. În noiembrie 2001, membrii OMC au lansat o nouă rundă de negocieri: „Agenda de Dezvoltare Doha”, care are ca obiectiv exploatarea globalizării negocierilor

prin cuplarea deschiderii de pieţe pentru bunuri şi servicii cu reguli egale. Agenda de Dezvoltare Doha se concentrează pe patru puncte de lucru:

1) Ce înseamnă servicii, liberalizare şi deschidere de noi pieţe ? Deschiderea de noi pieţe se referă la posibilitatea pentru întreprinderile interne sau

străine, publice sau private să opereze în termeni egali pe toate pieţele, acasă sau peste hotare. Acest fapt va avantaja întreprinderile Uniunii Europene. Contul de comerţ exterior era în 2001 de 2.600 miliarde dolari din care 600 miliarde erau provenite din servicii.

Unul dintre principalele servicii luate în considerare pe Agenda GATS 2001 este turismul, sectorul care aduce Uniunii Europene mai mult de 70 miliarde dolari/an şi oferă locuri de muncă unui număr mai mare de 940.000 persoane, doar în Franţa.

În afara turismului negocierile GATS cuprind şi serviciile de consultanţă, transport, tehnologia informaţiei, comerţul cu amănuntul, asigurări, bănci şi telecomunicaţii. Serviciile publice care nu au bază comercială nu sunt ţinta negocierilor.

2) Serviciile publice nu sunt ameninţate Aceste negocieri nu au ca scop de discuţie serviciile publice care sunt sub autoritatea

guvernului, cum ar fi serviciile non-profit. GATS acoperă doar serviciile ce au bază comercială. Fiecare ţară are libertatea de a exclude de pe piaţă orice serviciu doreşte.

3) Poziţia transparentă şi responsabilă a Uniunii Europene 4) Beneficiul adus de negocierile în servicii, dezvoltării Uniunii Europene

În Uniunea Europeană, numărul locurilor de muncă în sectorul serviciilor se ridică la peste 110 milioane, iar serviciile reprezintă 307 miliarde din total export mondial de servicii (25%) şi două treimi din PIB (aproape 6.000 miliarde). Conform experţilor, liberalizarea serviciilor în ţările dezvoltate ar putea genera 6.000 miliarde dolari ca venit adiţional al acestor ţări, până în 2015.

La Conferinţa Ministerială de la Doha a OMC, din noiembrie 2001, Miniştrii au căzut de acord că ofertele iniţiale ale membrilor, în ceea ce priveşte îmbunătăţirea anumitor angajamente, trebuie prezentate până la 31 martie 2003.

84

În conformitate cu această decizie şi cu angajamentele principale prevăzute în cadrul GATS, cât şi în acord cu liniile trasate la Consiliul pentru Negocieri în Servicii, din martie 2001 şi luând în considerare cererile prezentate de către statele membre ale OMC (în special ale ţărilor dezvoltate), Comisia Europeană îşi prezintă oferta în cadrul negocierilor continue în domeniul serviciilor, în contextul Agendei de Dezvoltare de la Doha. Această prezentare este condiţională pentru alţi membri OMC, făcând oferte în sectoare în care Comisia Europeană a înaintat cereri.

Comisia Europeană îşi rezervă dreptul de a modifica, extinde sau a reduce această ofertă, în totalitate sau parţial, în orice moment.

În iulie 2002, Comisia Europeană şi-a prezentat din nou cererea de îmbunătăţire a accesului pe piaţă a statelor membre OMC. Această cerere vizează reducerea restricţiilor şi expansiunea oportunităţilor de acces pe piaţă a industriei serviciilor europene.

În conformitate cu Banca Mondială, liberalizarea serviciilor în ţările dezvoltate ar putea genera în 2015, şase miliarde dolari, adăugând totodată venituri în dezvoltarea mondială, de patru ori mai mult decât s-ar putea obţine din liberalizarea produselor.25

În sectorul turistic, propunerile Comisiei Europene vor avea efect asupra ţărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene şi care vor dori să înfiinţeze agenţii de turism pe teritoriul acesteia, dispunând de acelaşi tratament ca şi statele membre.

Naţionalitatea companiilor sau a celor care le vor conduce nu vor fi luate în considerare pentru a se obţine autorizaţia înfiinţării de noi agenţii de turism

În concluzie, negocierile GATS vor aduce în viitor o îmbunătăţire în economie în Uniunea Europeană şi dezvoltare oriunde în lume, precum şi globalizarea cadrului de reguli, reflectând priorităţile politice ale fiecărei ţări.26

La 21 mai 2002, Consiliul de Miniştri ai Uniunii Europene a adoptat în unanimitate o rezoluţie bazată pe un Comunicat al Comisiei, care reprezintă un important pas spre o nouă abordare cooperativă a turismului. Este pentru prima dată când Consiliul a adoptat o rezoluţie specifică în ceea ce priveşte turismul, în care cere o monitorizare mai strânsă a impactului legislaţiei Uniunii Europene în turism şi invită industria să sprijine eforturile asumate de Comunitatea Europeană şi Statele Membre.

În timp ce sectorul turismului, de natură transversală nu este sub auspiciul nici unei politici comune europene, multe măsuri şi reguli din domenii ca transportul, mediul înconjurător, tehnologia informaţiei, energie, alimentaţie şi igienă, taxe, au un efect direct asupra lui.

Turismul trebuie să ia în considerare interesele economice, sociale şi de mediu şi să conserve natura, cultura şi resursele ecologice.

În vederea îndeplinirii cu succes a rolului pe care turismul îl are în Uniunea Europeană, rezoluţia Consiliului Europei are următoarele obiective:

- toate statele membre vor prezenta conturile de turism ca instrumente de măsură, pentru a facilita analiza economică şi impactul pe care îl are turismul asupra economiei Uniunii Europene;

- este necesară îmbunătăţirea sistemului de consultanţă şi cooperare între statele membre şi industria turistică;

- datorită faptului că turismul în Europa e susţinut în principal de întreprinderile mici şi mijlocii este esenţial să se dea industriei turistice un acces mai bun la toate tipurile de instrumente din cadrul Uniunii Europene pentru a ajuta IMM-urile în creşterea performanţei economice şi a forţei de concurenţă;

- contribuind la imaginea globală a Uniunii Europene în lume, turismul trebuie analizat în prezent, împreună cu imaginea actuală care va trebui îmbunătăţită printr-un sistem nou informaţional, a tehnologiei comunicaţiilor şi prin publicitatea făcută turismului, avându-se în vedere că, competiţia dintre statele membre să nu se distorsioneze;

- fortificarea rolului Comitetului Consultativ de Turism cu privire la dialogul dintre public şi investitorii privaţi;

85

- încurajarea cooperării strânse între Uniunea Europeană şi organizaţiile internaţionale active din câmpul turismului;

- este important să se promoveze o dimensiune etică a turismului în special cu privire la introducerea tuturor instrumentelor de luptă împotriva exploatării femeilor şi a copiilor şi a sărăciei în ţările în curs de dezvoltare;

Pentru realizarea obiectivelor anterior enumerate, Comisia este invitată să: - prezinte anual Comitetului Consultativ de Turism raportul tuturor parametrilor turistici

pentru a se putea analiza impactul realizat de măsurile luate de către Comisie privitoare la turism şi pentru a se putea discuta toate problemele legate de implementarea acestor măsuri;

- comunice permanent cu Comitetul Consultativ de Turism conform programului „Conlucrarea tuturor statelor membre pentru viitorul turismului european”;

- promoveze dialogul dintre sectorul public, industria turistică şi investitori în cadrul Forumului Anual al Turismului European;

- coopereze în reţea la toate nivelele europene pentru a promova un nivel înalt al competiţiei pe piaţa turistică europeană;

- faciliteze crearea unui sistem de interconectare regională, naţională, transnaţională şi internaţională între toate organismele implicate în turism pentru calitatea analizei sectorului economic şi cunoaşterea realităţii sectorului social;

- informeze permanent investitorii turistici privaţi şi publici în legătură cu toate instrumentele financiare şi non-financiare existente în Uniunea Europeană;

- urmărească îndeaproape munca depusă la definirea şi susţinerea dezvoltării indicatorilor în domeniul turismului, în vederea preparării Agendei Turismului European;

- faciliteze schimburile voluntare de informaţii între statele membre privind legislaţia specifică ce se aplică întreprinzătorilor în turism, cât şi cerinţele profesionale în acest domeniu, pentru facilitarea celei mai bune practici;

- dezvolte turismul accesibil pentru persoanele handicapate în ţările Uniunii Europene şi să îmbunătăţească sistemul de informaţii şi a criteriilor după care trebuie să se ghideze întreprinderile mici şi mijlocii de turism pentru a conştientiza necesitatea acestui tip de turism;

- promovarea activităţii de utilizare a indicatorilor calitativi ai turismului la destinaţii pe baza unui acord încheiat între statele membre ale Uniunii Europene.

Statele membre sunt invitate să: - participe la implementarea cooperării între investitorii în turism prin metode deschise

de coordonare; - încurajeze interconectarea la nivel european şi să analizeze realitatea economică şi

socială prin sondaje în vederea susţinerii sectorului turistic; - promoveze buna utilizare financiară şi nefinanciară a instrumentelor Comunităţii în

beneficiul sectorului turistic; - prezinte informaţiile legale şi statistice necesare referitoare la industria turistică şi

armonizarea acesteia pentru a se putea analiza activitatea în întreaga Uniune Europeană;

- favorizeze, voluntar, utilizarea de către întreprinderile de turism şi destinaţii a indicatorilor de dezvoltare susţinută a turismului;

- participe, voluntar, la schimbul de informaţii privitoare la legislaţia aplicată în exercitarea turismului, cât şi accesul la cerinţele statelor membre referitoare la profesionalismul în turism

Industria turistică şi investitorii din domeniul turismului sunt invitaţi să: - participe activ şi să suporte eforturile făcute de Comunitatea Europeană şi de statele

membre la îmbunătăţirea accesibilităţii, competitivităţii şi calităţii turismului european;

86

- fortifice reprezentarea în cadrul structurilor europene în vederea promovării realităţii politice a problemelor turismului şi să participe activ la organizarea de întâlniri anuale ale Forumului European de Turism

2. ECOTURISM EUROPEAN

2.1. Semnificaţia conceptului de ecoturism Ecoturismul s-a născut în America de Nord, la mijlocul anilor ’80, ca urmare a

dezvoltării turismului iubitor de natură sălbatică, în locurile cele mai retrase şi fragile ale planetei. „Ecoturismul este folosit, de regulă, atunci când se descrie oricare modalitate de recreare sau de petrecere a vacanţelor în zone naturale”.27 Această definiţie s-ar putea referi la orice tip de activitate turistică, începând cu simpla şedere în zone sălbatice şi până la grija şi sensibilitatea totală faţă de mediu.

Ron Mader28 a elaborat un sistem de evaluare a implicării ecoturiştilor şi a activităţilor desfăşurate de aceştia.

Nivelul zero al acestui sistem indică expunerea minimă a ecosistemelor delicate în care îşi petrec vacantele ecoturiştii. Nivelul unu include suportul financiar pentru a păstra zonele în stare cât mai naturală, în timp ce nivelul doi necesită un anumit grad de implicare personală pentru păstrarea şi îngrijirea peisajelor.

Mader arată că toate activităţile din nivelul trei al vacanţelor ecoturiştilor sunt inofensive, iar nivelul patru implică faptul că turiştii iau măsuri active pentru a se asigura că la plecare lasă zona în condiţii mai bune din punct de vedere al mediului natural, decât au găsit-o la sosire. Întreaga călătorie, incluzând publicitatea, transportul, suvenirurile, alimentaţia şi toate nevoile legate de cazare, trebuie să se desfăşoare într-o modalitate în întregime durabilă, pentru a se atinge nivelul cinci.

În timp ce acest sistem poate părea riguros în ansamblul său, tot mai mulţi oameni sunt în căutare de ceva mai mult decât posibilitatea de a face fotografii în timpul vacanţei. Unii caută o modalitate de a oferi pământului ceea ce acesta le-a furnizat. Oamenii doresc să se întoarcă la natură într-un mod real şi pozitiv. Turistul actual este tot mai preocupat de problemele mediului înconjurător.

Cei care facilitează turismul, tour-operatorii, liniile aeriene, lanţurile hoteliere precum şi guvernele nu vor fi în stare să atingă scopurile propuse într-o anumită destinaţie dacă dau dovadă de un management al mediului necorespunzător. Tour-operatorii din Europa solicită profilul ecologic al destinaţiilor înainte de a-şi elabora programele turistice. Nu există nici o motivaţie de a trimite turiştii la destinaţii care nu pot răspunde criteriilor de mediu necesare. Acest fapt este valabil deopotrivă pentru mediul fizic şi social.

2.2. Eco-eticheta turistică europeană în serviciile de cazare Serviciile de cazare turistică reprezintă primul sector în care criteriul ecologic s-a

dezvoltat. De la 1 mai 2003, companiile europene care vând cazări turistice pot înainta cererea

pentru obţinerea eco-etichetei turistice pe baza criteriilor ecologice adoptate pentru sectorul serviciilor, pentru prima dată, de către Comisia Europeană.

Toate criteriile elaborate în legătură cu eco-eticheta turistică europeană sunt valabile până la 30 aprilie 2007.29

87

Eco-eticheta europeană pentru cazări a fost creată pentru a recompensa turiştii şi unităţile de cazare care respectă mediul înconjurător şi semnalizează performanţele mediului înconjurător de bună calitate adăugând valoare acestuia atunci când consumatorii optează pentru o staţiune turistică sau alta.

Întreprinderile turistice care au eco-etichetă (eticheta cu simbolul „floare”) au fost oficial remarcate ca fiind cele mai armonioase medii din zonele cărora le aparţin.

Această etichetă poate fi obţinută de către orice tip de unitate de cazare turistică cum ar fi: lanţuri hoteliere mediteraneene, hoteluri situate în oraşe, cabane montane, ferme turistice, etc.; altfel spus, eco-eticheta poate fi aplicată cazărilor ce oferă un echipament adecvat camerei, incluzând cel puţin un pat.

Cazarea peste noapte poate include trei mese/zi, activităţi de „fitness” şi/sau spaţii verzi.

Întreprinderile ce deţin eco-eticheta au grijă să ofere turiştilor un mediu înconjurător sănătos prin:

- emisie redusă de aer interior (cauzată prin vopsele şi substanţe chimice de curăţat); - mediu ambiant şi vecinătăţi mai puţin poluate (neutilizarea pesticidelor sau a

fertilizatorilor, etc.); - alimente provenite doar de la fermele organice. Aplicarea eco-etichetei pe produsele turistice (inclusiv cazare) înseamnă: - consum limitat de energie; - consum limitat de apă; - producere redusă de deşeuri; - favorizarea utilizării resurselor refolosibile şi a substanţelor care sunt cel mai puţin

periculoase pentru mediul înconjurător; - promovarea comunicării şi educaţiei referitoare la mediul înconjurător. Pentru obţinerea acestei etichete, serviciile de cazare turistică trebuie să îndeplinească

următoarele criterii obligatorii de performanţă şi ecologie: A) Economisirea de energie:

- 22% electricitate trebuie să provină din resurse refolosibile; - este interzisă folosirea petrolului cu conţinut de sulf mai mare de 0,2% sau a cărbunelui, ca sursă de energie; - eficienţa cazanelor de încălzire să fie mai mare de 90%, ca măsură a Directivei

92/42/CEE; - folosirea aerului condiţionat cu eficienţă clasa B conform directivei 2002/31 CE; - izolaţii corespunzătoare pentru ferestre; - saună cu control de timp.

B) Economisirea de apă: - se preconizează să se cheltuiască în jur de o jumătate din cantitatea actuală de apă

folosită în turismul tradiţional; - prosoapele şi aşternuturile de pat schimbate o dată sau de două ori/săptămână (sau la

cerere); - irigarea grădinilor şi a spaţiilor verzi după apusul soarelui sau înainte de căldura

puternică a după-amiezii; - aplicarea planului local în ceea ce priveşte consumul de apă şi a planului de protecţie a

apei; - utilizarea unei cantităţi reduse de soluţii dezinfectante.

C) Managementul general: - amenajarea de zone comune doar pentru nefumători; - întreţinerea în bune condiţii a echipamentelor; - acţiuni precise programate privitoare la mediul înconjurător precum şi întocmirea

regulilor necesare statutului de mediu înconjurător de calitate; - pregătirea angajaţilor pentru aplicarea măsurilor de protecţie a mediului;

88

- informarea tuturor turiştilor asupra regulilor, obiectivelor şi acţiunilor privitoare la mediul înconjurător;

- înregistrarea tuturor datelor referitoare la economisirea de energie şi apă. D) Reducerea cantităţii de deşeuri:

- sortarea deşeurilor în special pentru separarea celor periculoase de restul deşeurilor, activitate realizată de către angajaţii acestui departament (conform Deciziei 2000/532/CE);

- sortarea, separarea şi transportarea deşeurilor în zonele special amenajate; - neutilizarea produselor care generează deşeuri (pahare din plastic, containere pentru

săpun şi şampon, etc.). E) Informarea turiştilor:

- oprirea aerului condiţionat/încălzirii când ferestrele sunt deschise; - stingerea luminii la părăsirea camerei; - instrucţiuni privind economisirea de apă la baie; - anunţarea imediată a angajaţilor unităţilor de cazare în cazul scurgerilor de apă la baie

informaţii privind transportul public. Toate mesajele enumerate la punctul „E” trebuie să fie redactate pe pliante existente în

fiecare cameră sau distribuite la recepţia unităţilor de cazare, tuturor turiştilor. Textul următor este obligatoriu să apară pe eco-etichetă: „ Măsuri luate pentru economisirea energiei, apei şi reducerea deşeurilor” „Îmbunătăţirea generală a mediului înconjurător”. Avantajele oferite de eco-etichetă, în afara faptului că oferă mediului înconjurător o

şansă, sunt: 1) Demonstrează calitatea ridicată a cazărilor şi performanţa în ceea ce priveşte mediul

înconjurător. Această etichetă este marcă înregistrată oficial, cu reputaţie înaltă, bazată pe criterii

puternice şi sigure şi garantează un mediu cu o performanţă ridicată. 2) Eficienţa eco-etichetei şi avantajele costurilor.

Chiar dacă toate măsurile ce privesc mediul înconjurător necesită timp şi efort, totuşi aceasta adaugă valoare, ajutând să fie descoperite toate punctele slabe, ecologice şi economice din întreprinderea turistică pentru a se putea efectua schimbări şi inovaţii. Reducerea consumului de resurse naturale, cum ar fi energia şi apa ajută la reducerea costurilor.

3) Sentimentul de „totul este bine”. Angajamentul asumat de către hoteluri, moteluri, cabane, etc. În momentul în care se

respectă standardele eco-etichetei şi acest lucru înseamnă cazare, hrănire şi un mediu înconjurător sănătos pentru turişti şi angajaţi.

4) Ce aşteaptă turiştii ?. Angajamentul unităţilor de cazare atinge cerinţele turiştilor, aceştia recunoscând eco-

etichetele ca mediu înconjurător cu o performanţă de „calitate plus”. Mesajul transmis de etichetă este totodată un avantaj în publicitate şi îmbunătăţeşte

experienţa de vacanţă a turiştilor. Din cele prezentate mai sus reiese că ecoturismul poate fi considerat drept strategie a

turismului durabil şi particularizând, se poate aprecia că ar fi benefică practicarea acestuia şi în România, datorită faptului că ţara noastră reprezintă o zonă critică a ecosistemului european prin Marea Neagră.

Turismul în regiunea Mării Negre are un mare potenţial ca instrument sofisticat pentru dezvoltarea economică şi conservarea mediului natural.30

Având litoral la Marea Neagră, România poate oferi o gamă largă de produse turistice, incluzând soare şi mare, îngrijire profesionistă a sănătăţii, sporturi cum ar fi schiul nautic şi golful, preocupări speciale pentru studierea comportamentului păsărilor, activităţi culturale, gastronomie, folclor, etc.

89

Aceste produse turistice se potrivesc cu tendinţele demografice din principalele ţări generatoare de turişti, în care aceştia călătoresc pentru relaxare şi îngrijirea sănătăţii.

Din păcate, materialul de informare despre turismul ecologic nu este foarte bogat, manifestându-se o necesitate sporită a informaţiei în acest domeniu.

De un mare folos în zilele noastre, Internetul poate oferi sursa de informaţii actualizate şi ar putea răspunde cu succes cerinţelor utilizatorilor acestei „biblioteci virtuale”.

Ţinând seama de faptul că potenţialii ecoturişti ai României provin din ţări unde Internetul este la îndemâna oricui, promovarea zonelor ecoturistice în această reţea ar constitui o modalitate ieftină şi cu impact ridicat de a face cunoscute ofertele ţării noastre.

3. STRATEGII DE DEZVOLTARE A TURISMULUI EUROPEAN

3.1. Strategia europieţei produselor turistice în deceniul zece La începutul deceniului zece, principalii factori determinanţi ai evoluţiei turismului

european spre mileniul trei erau grupaţi astfel de către experţii OMT: - stabilizarea veniturilor destinate consumului; - o relativă scădere a plecărilor de turişti din nordul Europei; - liberalizarea călătoriilor în ţările din estul Europei; - războiul din Golf şi din fosta Iugoslavie, ca factori inhibitori temporari; - deprecierea dolarului SUA faţă de principalele valute occidentale; - dezvoltarea unor politici promoţionale ale administraţiilor ţărilor europene, specifice

sectorului turistic din fiecare ţară. Strategia subordonată obiectivului dezvoltării turismului european prevede pentru

deceniul zece realizarea a 1 miliard de înnoptări vizând în principal: a) adecvarea ofertei la cerere prin modificări ale produselor turistice existente. Noile

programe şi produse turistice vor urmări stimularea dezvoltării turismului în zonele turistice periferice şi creşterea numărului de turişti prin diminuarea numărului non-turiştilor odată cu crearea unor facilităţi pentru turismul extrasezonier;

b) specializarea produselor turistice pe segmentele pieţei care cuprind categoriile de vârstă între 15-24 de ani, 25-55 şi peste 55 de ani; îndeosebi pentru categoria cuprinsă între 15-24 de ani, care în ţările Uniunii Europene numără 51 milioane de persoane; se vor crea aranjamente educaţionale specifice schimburilor de persoane, de programe şi experienţă dintre profesorii, studenţii şi elevii instituţiilor de profil din ţările europene;

c) modernizarea şi dezvoltarea turismului social şi de sănătate prin sistemul de subvenţii comunitare, în condiţiile în care potenţialul acestui subsector este insuficient valorificat datorită profitabilităţii sale scăzute pentru agenţii de voiaj şi al lipsei motivaţiei ofertei;

d) în turismul montan riscul lipsei zăpezii determină o tendinţă de desezonalizare a vacanţelor la munte cumulată cu extinderea pieţei pe mai multe segmente inclusiv est-europene pentru diminuarea riscurilor amintite;

e) produse euroturistice noi sau în extindere: - produse euroturistice cu mari facilităţi şi reduceri de preţ, transport cu autocarul,

pentru segmente de piaţă cu venituri modeste, conform proiectului „Turismul pentru toţi”, adoptat de 18 ţări europene participante la Conferinţa de la Gatwick - Anglia, ca un proiect pan-european al turismului;

- produse turistice substanţial subvenţionate, în cadrul turismului social, de către asociaţii şi organizaţii sindicale pentru segmentul de piaţă: „tata, mama şi copii cu

90

venituri modeste”, în cazul Greciei, Ciprului şi Spaniei sau cu subvenţii guvernamentale în cazul Suediei;

- dezvoltarea produsului „eurovillages” lansat ca produs al turismului social de către Grupul European de Interes Economic având ca membri reprezentanţii segmentelor specifice turismului rural din Franţa, Belgia, Italia, Elveţia, Portugalia, Spania şi Germania;

- dezvoltarea şi extinderea produsului „cheques vacances” pe pieţele din mai multe ţări şi al cărui succes rezidă în subvenţionarea lui, cuprinsă între 20 şi 80% din valoarea voucherului, de către comitetele de întreprindere ale salariaţilor;

- produse turistice F.I.T. de scurtă durată destinate segmentului de turişti individuali oferite de tur-operatori, lanţuri hoteliere şi companii aeriene;

- extinderea ofertării produsului turistic rural în întregul bazin european; - Dezvoltarea produsului „holiday club” ca un segment de piaţă profitabil şi în continuă

extindere în ţările Europei de nord şi sud; Suportul dezvoltării pieţei noilor produse ca şi al pieţei turistice în general îl reprezintă

în mai multe ţări europene sistemele de stimulare, subvenţionare şi sprijin financiar al consumului turistic la toate nivelurile micro, mezo şi macro ale ofertei turistice. Sistemele respective cuprind ierarhizat şi instituţiile, firmele turistice, administraţiile locale şi guvernele.

Aceste sisteme de facilităţi cuprind, pe ţări: - în Grecia şi Spania - alocaţii de sprijin financiar al investiţiilor în funcţie de mărimea

şi importanţa lor, alocaţii financiare preferenţiale pentru obiective speciale de investiţii (îndeosebi în hotelărie), subvenţii la dobânzi şi credite pe termene lungi şi medii cu garanţii guvernamentale pentru dezvoltarea unor subsectoare sau sectoare turistice, subvenţii fiscale prin reduceri de taxe;

- în Elveţia - subvenţionarea dezvoltării zonelor izolate care au un potenţial turistic; - în Suedia - subvenţionarea turismului social cu sprijin guvernamental; - în Portugalia - fondul pentru turism este o sursă guvernamentală de creditare cu

dobânzi subvenţionate, acoperind 60% din costul investiţiilor; - în Anglia - sursele primare ale asistenţei financiare sunt grupurile activând direct în

turism iar sursele secundare se manifestă în sectorul public fiind reprezentate de alocaţii de capital şi credite cu dobânzi reduse; acestea sunt administrate de cele opt comisii şi consilii specializate pe componente ale ofertei turistice (Art Council, Historic Building Council, etc.).

Programul european de implementare a sprijinului pentru turism se realizează în cadrul Planului de acţiune pentru turism şi este coordonat de Directoratul „Tourism Unit” al Comisiei Comunităţilor Europene cuprinzând subprograme de studii, asistenţă, consultanţă şi sprijin financiar în dezvoltarea sectorului turism al ţărilor membre.

3.2. Principalele perspective ale creşterii europieţei în viitorul apropiat În perioada 1950-1990, numărul sosirilor internaţionale a înregistrat creşteri în fiecare

an, cu excepţia anilor 1981 şi 1983. Faţă de 16,8 milioane de sosiri în 1950, numărul lor era de 275,5 milioane în 1980, reprezentând o creştere de 16 ori, 444 milioane în 1990, cu o creştere, în raport cu 1950, de 26% şi în raport cu 1980, de 1,7%, iar în 2000, aproape 700 de milioane, însemnând o creştere de 42% faţă de 1950, 25% faţă de 1980 şi 16% faţă de 1990. Cifra încasărilor totale era în 1950 de 890 milioane dolari, iar în 1990 de 177,2 miliarde dolari, ajungând în 2000 la 477,0 miliarde dolari specifice sectorului turistic din fiecare ţară.

După primii ani ai mileniului trei, experţii OMT au elaborat „Viziunea asupra Turismului până în 2020”, studiu pe termen lung, având ca bază de analiză pentru următorii 17 ani, perioada 1950-1995, 1995-2010, 2010-2020.

91

În aceste condiţii, creşterea turismului internaţional şi dezvoltarea sa cantitativă şi calitativă (noi produse şi motivaţii turistice, noi sisteme de marketing-management) va continua, astfel încât experţii OMT apreciază că numărul total al sosirilor internaţionale va creşte de la circa 565 milioane în 1995 şi 700 milioane la începutul mileniului trei, la peste 1,56 miliarde în 2020. Dintre acestea, 1,18 miliarde vor fi sosiri intraregionale şi 377 milioane vor fi sosiri pe rută lungă.

Din totalul sosirilor turistice, regiunile care se vor afla pe primele trei locuri vor fi Europa, cu 717 milioane turişti, Asia de Est şi Pacific, cu 397 milioane şi America de Nord, Centrală şi de Sud cu 282 milioane, aceste regiuni fiind urmate pe ultimele locuri de Africa, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud.

Asia de Est, Pacific, Asia de Sud, Orientul Mijlociu şi Africa sunt prognozate să înregistreze o rată a creşterii de peste 5% pe an, comparativ cu rata mondială de 4,1%. Pentru regiunile mature din punct de vedere turistic, cum sunt Europa şi America de Nord, Centrală şi de Sud se apreciază că vor avea o creştere sub rata mondială.

Europa va menţine cel mai mare procent pe piaţa turistică în sosirile de turişti dar va suferi un declin de la 60% în 1995 la 46% în 2020. Până în 2010, America de Nord, Centrală şi de Sud va pierde locul doi deţinut în prezent, la sosirile turistice în favoarea Asiei de Est şi Pacific, regiune care va primi 25% din totalul sosirilor internaţionale în 2020, iar America de Nord, Centrală şi de Sud va înregistra o diminuare de la 19% în 1995 la 18% în 2020.

Turismul pe rute lungi va înregistra o creştere mai rapidă, de 5,4% pe an până în 2020, în comparaţie cu turismul intraregional care se va situa doar la 3,8%.

Raportul între turismul pe lungă distanţă şi turismul intraregional va fi de aproximativ 76:24 în 2020.

Tabel nr. 10

Sosirile internaţionale pe regiuni (milioane)

Anul de bază Prognozări Creştere (%)/an

Poziţia pe piaţă (%)

1995 2010 2020 1995-2020 1995 2020 Total 565,4 1006,4 1561,1 4,1 100 100 Africa 20,2 47,0 77,3 5,5 3,6 5,0 America* 108,9 190,4 282,3 3,9 19,3 18,1 Asia deEst şi Pacific 81,4 195,2 397,2 6,5 14,4 25,4 Europa 338,4 527,3 717,0 3,0 59,8 45,9 Orientul Mijlociu 12,4 35,9 68,5 7,1 2,2 4,4 Asia de Sud 4,2 10,6 18,8 6,2 0,7 1,2 Intraregional ** 464,1 790,9 1183,3 3,8 82,1 75,8 Turismul pe rute lungi *** 101,3 215,5 377,9 5,4 17,9 24,2 Sursa: Viziune asupra turismului până în 2020, Organizaţia Mondială a Turismului, septembrie 2002 Note: * America de Nord, Centrală şi de Sud ** Intraregional include sosirile când ţara de origine nu este specificată *** Turismul pe rute lungi defineşte călătoriile care nu includ turismul intraregional

4. PERCEPŢIA DEFORMATĂ A OFERTEI TURISTICE ROMÂNEŞTI LA NIVEL EUROPEAN ŞI MONDIAL

Într-un studiu de marketing intitulat „Consumul turistic în centrul şi estul Europei:

perspective ale dezvoltării”, publicat în 1993 de către Comisia Comunităţilor Europene, Directorat - General XXIII - Tourism Unit, unul dintre capitole cuprinde în douăzeci de pagini o analiză de marketing privind turismul românesc. Această analiză poate fi considerată incompletă şi insuficient documentată sub aspectul ofertei şi prin aceasta defavorabilă unei

92

imagini întrutotul reale a ofertei turismului românesc. Cu toate acestea, turismul românesc, analizat, redă multe date reale, relevante privind circulaţia turistică internaţională (principalele fluxuri) care este necesar din raţiunea cunoaşterii cauzelor posibile ale deficitului de imagine turistică a României în străinătate pentru schimbarea efectelor defavorabile într-o viitoare strategie promoţională eficientă pe pieţele externe. În studiu, conform Centrului European de Date privind călătoriile, piaţa turistică din România este grupată în şase pieţe regionale (Bucureşti, Muntenia-Dobrogea, Oltenia, Banat-Crişana, Transilvania, Moldova) şi zece mari centre urbane, după numărul locuitorilor (Bucureşti, Braşov, Constanţa, pe primele trei locuri). Paragraful privind organizarea de stat (studiul are opt paragrafe) concluzionează sumar că „în 1991, experţii internaţionali nu erau încă siguri cât de mult a progresat România în începutul democraţiei şi al economiei de piaţă”. Studiul publicat în 1993 nu era deci actualizat.

Economia este tratată, de asemenea, sumar, prin prisma ratei inflaţiei cursului oficial şi pe piaţa neoficială a leului, reducerea timpului de lucru, creşterea şomajului, a venitului lunar net considerat de trei ori mai mic decât al minerilor (?!), investiţiilor străine, introducerii TVA. Paragraful asupra industriei turismului arată că acesta deţinea 1% din PNB în 1990, experţii considerând posibilă, datorită perspectivei stabilizării situaţiei în România, o creştere a cererii turistice, ca urmare fiind posibilă o creştere a contribuţiei turismului la realizarea PNB şi la situaţia balanţei de plăţi. Studiul consideră că este o nevoie urgentă de completă modernizare a producţiei turistice existente şi a managementului turistic, arătând interesul manifestat pentru ţara noastră de către companiile străine Radison Hotels, Hilton, Holiday Inn şi Kempinski, ultimele două fiind interesate în preluarea integrală a hotelurilor din România.

Este menţionată nemulţumirea, conform studiului, turiştilor de afaceri români, anume că după ce România şi-a deschis frontierele turiştilor străini, unele state europene au impus viza obligatorie pentru cetăţenii români. Acest fapt nu mai este de actualitate, de la 1 ianuarie 2003, datorită eliminării cerinţei vizei de paşaport pentru cetăţenii români care călătoresc în spaţiul Schengen.

Capacitatea de cazare din România anului 1991 este considerată necorespunzătoare în proporţie de 95% (?!) ca standard de confort, servicii şi infrastructură. Previziunea că „va fi dificil pentru România să iasă în următorii ani din coltul preţurilor scăzute” nu a fost confirmată de realitate. Începând cu anul 1998 s-au organizat programe turistice speciale cu preţuri modice, în aşa fel încât majoritatea românilor cu venituri foarte mici să aibă acces la turismul montan sau de litoral, ca de pildă „Litoralul pentru toţi”, programe speciale pentru studenţi şi elevi sau ofertele din unele hoteluri cum ar fi: „Plăteşti cinci zile şi stai şapte”, etc. totodată, prin privatizarea turismului s-au creat oportunităţi pentru dezvoltarea hotelurilor de lux, fiind atrase importante grupuri internaţionale care activează în domeniul turismului, ca Hilton Internaţional, Accor (Sofitel), Ramada Inn., etc.

În continuare este tratată pe larg circulaţia turistică internă şi plecările turiştilor români în străinătate pe destinaţii şi forme de turism La analiza sosirilor în România (din turismul internaţional) se arată că din cele 5 milioane de sosiri în 1990 o mică parte o reprezintă turiştii vest-europeni, fapt real a cărui tendinţă se menţine şi în prezent (a se vedea Anexa nr. 4 – Fluxurile turistice internaţionale în perioada 2001- 2002). Ţările europene de origine ale turiştilor sosiţi erau în 1990: Germania (25%), Ungaria (25%), Bulgaria (14%), Franţa (9%), Belgia (5%), Cehoslovacia (5%), Olanda (3%), alte ţări (16%), conform studiului menţionat.

Categoriile de vacanţe petrecute de turiştii străini în România erau, în ordine, în 1991: - vacanţe de litoral: 27% cu 100.000 sosiri; - tururi de vacanţă: 17% cu 70.000 sosiri; - recreare: 15% cu 60.000 sosiri; - vacanţe scurte: 13% cu 50.000 sosiri; - vacanţe de vară la munte: 10% cu 40.000 sosiri; - alte vacanţe: 4% cu 30.000 sosiri. 44% din sosirile europene în România au avut loc organizat şi 56% individual.

93

Studiul consideră că: „România este una dintre cele mai puţin populare destinaţii atât pentru estul cât şi pentru vestul Europei. Criza turismului este foarte serioasă, cu toate că România oferă multe avantaje precum şi regiuni frumoase (marea şi unele regiuni muntoase), cultură interesantă, bucătărie atrăgătoare, vin bun, folclor şi muzică populară.” Programele Ministerului Turismului, lansate în anul 2002, combat afirmaţia referitoare la România, ca destinaţie turistică. În viitor, unul dintre programele care va avea un impact puternic asupra turismului românesc şi a turismului internaţional în general, va fi „Dracula Park”, în cazul în care se va pune în practică acest proiect.

În final, studiul acordă cinci puncte pozitive pentru: nivelul scăzut al datoriei externe, coasta Mării Negre, peisajul montan, Mănăstirile din Moldova, experienţa în turismul de masă şi 9 puncte negative pentru: nivel scăzut al facilităţilor pentru turism de masă, cererea alimentară scăzută, sistemul de telecomunicaţii, capacitatea de cazare e doar 5% de standard internaţional, politica mediului - încă dificilă în turism, lipsa strategiei dezvoltării turismului, insuficienta calitate a primirii, facilităţi slabe pentru distracţii, insuficient marketing internaţional în turism Aşa cum s-a arătat pe parcursul capitolului II, anul turistic 2002 contrazice punctele negative ale studiului analizat, în special prin încasările de 612 milioane de dolari din turismul internaţional, ceea ce reprezintă o dezvoltare remarcabilă a turismului românesc.

Este de menţionat că studiul citat localizează România turistică în poziţia cea mai defavorabilă în comparaţie cu celelalte ţări est europene.

O abordare asemănătoare dar agresivă ca poziţie şi deliberat tendenţioasă se poate întâlni într-un ghid turistic internaţional pentru uzul studenţilor din SUA, în general al segmentului anglo-saxon şi nu numai, anume lucrarea „În libertate prin Europa de Est” editată în 1993 de Fodor’s Travel Publications Inc. în colecţia „Berkeley guides” a Asociaţiei Studenţilor Universităţii California. Conţinutul prezentării ofertei turistice a României este aproape ireproductibil, acesta catalogându-se ca neştiinţific şi tendenţios.

Revenind la primul studiu, este curios de constatat că acelaşi Centru European de Date privind călătoriile (din Luxemburg) care e citat ca sursă de către Directoratul „Tourism Unit”, oferă într-o altă prezentare date mai obiective privind piaţa turismului românesc în 1990, respectiv:

- total turişti 6,3 milioane, non-turişti 11,1 milioane; - 39% din turişti între 15-24 ani, 33% între 35-54 ani şi 28% peste 55 ani; - turiştii români după mediul social, venit şi nivel de instruire sunt: 89% - nivel

superior, 5% - nivel mediu, 5% - nivel redus. Din totalul călătoriilor efectuate de către turiştii români, însumând 39,4 milioane de

plecări, 5,8 milioane erau excursii externe şi 33,6 milioane excursii interne. Situaţia prezentată anterior este mult schimbată în prezent, turiştii români părăsind ţara

în vederea petrecerii concediilor de odihnă peste hotare datorită concurenţei puternice făcute de destinaţiile din străinătate, ofertei româneşti. totodată, se estimează ca o parte din cetăţenii români cu venituri peste medie să ia în considerare opţiunea a două vacanţe pe an.

Din datele prezentate anterior se poate concluziona că turiştii români au un nivel ridicat de instrucţie şi cultură, superior mediei europene, iar postura de gazdă a românilor este net superioară celei de oaspete.

94

5. STUDIU DE CAZ: EVOLUŢIA TURISMULUI RAPORTATĂ

LA OFERTA TURISTICĂ, ÎN 2002, ÎN SPANIA – DESTINAŢIE EUROPEANĂ DE MAXIMĂ IMPORTANŢĂ

În anul 2002, în Spania, se înregistrează pentru prima dată în ultimii ani o diminuare în

numărul ocupărilor turistice în anumite tipuri de cazări, chiar dacă pe întreg parcursul anului, prezenţa turiştilor în toată ţară s-a făcut simţită din plin.

Rezultatele prezentate în continuare provin de la Biroul Spaniol de Sejur şi Cazare şi de la Institutul Naţional Spaniol de Statistică.

Spania este una dintre principalele destinaţii mondiale în funcţie de numărul de vizitatori, situându-se pe locul doi, după Franţa şi totodată pe locul doi în Uniunea Europeană la încasările din turism, cu perspective de îmbunătăţire în ambele sectoare, în viitorul apropiat. (Datele statistice referitoare la parametrii turistici descrişi anterior se regăsesc în tabelele de la subcapitolul 1.1.3.1.)

În cadrul turismului, unităţile de cazare au adus 23% din venituri iar concret, pe anul 2002 Spania a cazat 196.000 de turişti dintre care 154.000 s-au concentrat în hoteluri. În insulele Canare s-au regăsit mai mult de 42.000 de turişti în toate tipurile de cazare, iar în insulele Baleare peste 30.000.

Tabel nr. 3

Unităţi de cazare în Uniunea Europeană, 2002 Vile de vacanţă (mii) Hoteluri (mii) Unităţi de cazare de tip mediuItalia 1891 33,4 56,6 Germania 1603 38,5 41,6 Spania 1333 16,3 81,8 Franţa 1201 19,3 62,2 Marea Britanie * 1191 50,5 23,6 Grecia 608 8,3 72,8 Austria 587 15,3 38,4 Portugalia 229 1,8 128,4 Suedia 195 2,0 98,5 Olanda 174 2,9 61,0 Irlanda 140 5,2 26,7 Belgia 123 2,0 60,2 Finlanda 118 1,0 119,8 Danemarca 64 0,5 134,7 Luxemburg 14 0,3 45,4 * Datele corespund anului 2001 Sursa: Cifras INE, Boletin Informativo del Instituto Nacional de Estadistica, Las Estadisticas del Turismo, Turismo en España y en el mundo, aprilie, 2003

Din punct de vedere turistic, Spania este împărţită pe 18 regiuni autonome dintre care

cinci concentrează cea mai mare parte a ofertei hoteliere: insulele Baleare (22,1%), Catalania (18,8%), Andaluzia (15,1%), insulele Canare (10,9%) şi Comunitatea Valencia (7,8%), celelalte regiuni însumând doar 16% din totalul ofertei.

Oferta hotelieră în insule se caracterizează prin existenţa hotelurilor mari cu capacităţi medii de 318 locuri în Canare şi 231 locuri în Baleare. În Comunitatea Valencia şi Catalania hotelurile au o capacitate maximă de 100 de locuri de cazare. În celelalte regiuni unităţile de cazare sunt de tip mediu cu capacităţi de cazare de aproximativ 30 de locuri.

În 2002 oferta hotelieră a crescut cu 4,4% şi numărul locurile de cazare cu 2,3%. Acest fapt generează şi o creştere a capacităţii de cazare a unităţilor de tip mediu, până la

95

aproximativ 83 de locuri. Majorarea numărului locurilor de cazare se datorează în special Comunităţii Valencia unde acesta a crescut cu 9,5% iar numărul hotelurilor cu 4%.

Tabel nr. 4

Principalele zone turistice şi numărul unităţilor de cazare la 31 dec. 2002 Principalele zone turistice Numărul unităţilor de cazare

Mallorca 224543 Costa Brava (Gerona) 82690 Tenerife 73418 Costa Daurada (Tarragona) 58173 Costa Blanca (Alicante) 58139 Ibiza – Formentera 57459 Gran Canaria 41010 Costa de Barcelona 40445 Costa del Sol (Malaga) 71552 Costa de la Luz (Cadiz) 29825 Sursa: Cifras INE, Boletin Informativo del Instituto Nacional de Estadistica, Las Estadisticas del Turismo, Oferta hotelera, aprilie 2003

Cele mai vizitate regiuni în 2002 au fost insulele Baleare, Catalania, insulele Canare,

Andaluzia şi Comunitatea Valencia, toate acestea însumând un număr de înnoptări de 222,7 milioane dar cu o scădere de –2,6% în comparaţie cu 2001.

Tabel nr. 5

Cele mai vizitate regiuni în 2002 Milioane de înnoptări Variaţia în raport cu 2001 (%) TOTAL 222,7 -2,6 Insulele Baleare 47,5 -11,2 Catalania 36,9 0,1 Canare 36,8 -2,6 Andaluzia 35,3 0,1 Comunitatea Valencia 20,4 -0,7 Sursa: Cifras INE, Boletin Informativo del Instituto Nacional de Estadistica, Las Estadisticas del Turismo, Turismo en España y en el mundo, aprilie 2003

În scăderea numărului de înnoptări în hoteluri s-a înregistrat un debit în special în

rândul turiştilor străini cu 5,1%. Diminuarea numărului total de vizitatori nu a fost atât de gravă ca şi scurtarea duratei sejurului care a oscilat de la 5,3 zile la 5,1 zile ceea ce a dus la un rezultat negativ de 4%. În cazul spaniolilor, numărul de înnoptări s-a majorat cu 1,2% iar sejurul mediu cu 2,6 zile.

În ceea ce priveşte numărul turiştilor străini cazaţi în hotelurile spaniole, pe primul loc se situează englezii cu 44 milioane de înnoptări, urmaţi de cetăţenii germani – 37 milioane de înnoptări şi francezi – mai mult de 9 milioane de înnoptări.

Primele două naţionalităţi au însumat mai mult de 50% din numărul total al înnoptărilor turiştilor străini în Spania. Sejurul mediu efectuat de către englezi şi germani este de exact o săptămână, pe când al francezilor este de până la 3,15 zile, iar al italienilor – de 3,8 zile.

Diminuarea numărului de înnoptări a străinilor a avut în capul listei Germania, cu o scădere de –16,6%, dar a fost compensată totuşi de creşterea numărului de înnoptări în cazul portughezilor (12,8%), italienilor şi a francezilor.

96

Tabel nr. 6 Turiştii şi numărul înnoptărilor în hotelurile din Spania în 2002

Turişti (mil.) Spanioli 33,3 Străini 26,7 Total 60,0

Număr înnoptări (mil.) Spanioli 86,5 Străini 136,1 Total 222,7

Sejurul mediu (zile) Spanioli 2,6 Străini 5,1 Total 3,7

Sursa: Cifras INE, Boletin Informativo del Instituto Nacional de Estadistica, Las Estadisticas del Turismo, Ocupacion hotelera, aprilie 2003

Tabel nr. 7

Primele zece naţionalităţi în înnoptările din Spania, în 2002 Primele zece naţionalităţi Milioane înnoptări

1. Marea Britanie 44,0 2. Germania 37,2 3. Franţa 9,0 4. Italia 6,8 5. Olanda 5,5 6. Belgia 5,4 7. S.U.A. 3,3 8. Portugalia 2,6 9. Suedia 2,3 10. Elveţia şi Liechtenstein 2,2 Sursa: Cifras INE, Boletin informativo del Instituto Nacional de Estadistica, Las Estadisticas del Turismo, Ocupacion hotelera, aprilie 2003

Destinaţiile preferate de majoritatea turiştilor, spanioli şi străini, sunt aproape la fel.

Primele două regiuni care sunt pe gustul spaniolilor, în ceea ce priveşte numărul înnoptărilor sunt insulele Baleare (10,6%) şi Comunitatea Valencia care deţine recordul ca destinaţie (57,8%).

În ceea ce priveşte preferinţele turiştilor străini, insulele Canare au primit în majoritate turişti germani, în timp ce Andaluzia, insulele Baleare Catalania şi Comunitatea Valencia au fost alese de către britanici (mai mult de 5 milioane) iar numărul turiştilor germani, aici, a fost doar de 400.000.

Datorită creşterii numărului de unităţi de cazare şi a scăderii numărului de înnoptări, gradul de ocupare hotelieră s-a diminuat de la 58,1% în 2001 la 55,3% în 2002, altfel spus, cu un rezultat negativ de 2,8 puncte.

Chiar dacă insulele s-au detaşat de celelalte regiuni, având un grad de ocupare cu mult mai ridicat, s-au observat totuşi variaţii între 2001 şi 2002 datorită reducerilor existente de la un an la altul.

Indicele preţurilor la hoteluri a fost influenţat de evoluţia principalelor tarife aplicate de către hotelieri tuturor clienţilor.

Preţurile au crescut în decembrie 2002 cu 4,9%. Primele cinci regiuni în care preţurile au crescut peste medie au fost Catalania (7,9%), Andaluzia (6,3%), Comunitatea Valencia (5,3%), insulele Baleare (3,7%) şi Canare (1,9%).

Apartamentele turistice, imobile care se închiriază ocazional turiştilor pot fi de tipul: apartamente proprietate personală, vile sau bungalow-uri şi reprezintă o formă de turism utilizată în special de către străini (86% de înnoptări). Astfel, în insulele Baleare 97% din înnoptările în apartamente provin de la străini, în insulele Canare – 58% şi în Baleare – 14%.

97

Sejurul mediu în apartamente este de 9,15 zile, cu mult superior hotelurilor unde ajunge aproape la 3,8 zile.

După tipul naţionalităţilor străinilor care ocupă apartamentele turistice primele trei pe listă sunt: britanici, cu un procent de înnoptări de 44,4%, germani – 20,2% şi olandezi – 7,4%.

Spaniolii practică acest turism cu un procent de 14,3% . Şi această formă de cazare a înregistrat diminuări, spre exemplu numărul înnoptărilor efectuate de britanici a scăzut cu 4,3% în comparaţie cu 2001, iar cele efectuate de germani, cu 15,5%.

Tabel nr. 8

Înnoptările în apartamentele turistice Milioane de înnoptări Variaţia 2002/2001

Total 81,4 -5,0

Insulele Canare 47,5 -5,7

Insulele Baleare 11,6 -15,9

Comunitatea Valencia 8,1 1,6

Catalania 6,0 5,5

Andaluzia 6,0 5,5

Restul regiunilor 2,6 9,4

Sursa: Cifras INE, Boletino Informativo del Instituto Nacional de Estadistica, Las Estadisticas del Turismo, Apartamentos y campings, aprilie 2003

Cazarea în campinguri a înregistrat rezultate mai bune decât celelalte forme de ofertă,

crescând în 2002 cu 1,9% în ceea ce priveşte numărul de înnoptări. Turiştii care utilizează această formă de turism sunt în egală măsură străini şi spanioli (52% de înnoptări efectuate de către spanioli şi 48% de către străini). Oferta de cazare în campinguri este concentrată în provinciile catalane şi în principal pe coasta mediteraneeană.

Tabel nr. 9

Primele cinci naţionalităţi în numărul înnoptărilor în campinguri Milioane de înnoptări Raportul de creştere 2002/2001

1. Olanda 4,0 15,0

2. Germania 3,3 1,2

3. Marea Britanie 2,6 16,0

4. Franţa 2,3 15,3

5. Belgia 1,0 -0,7 Sursa: Cifras INE, Boletino Informativo del Instituto Nacional de Estadistica, Las Estadisticas del Turismo, Apartamentos y campings, aprilie 2003

Turismul rural a luat naştere în Spania la începutul anilor ‘90 şi a crescut an de an

considerabil. Studiile efectuate de Institutul Naţional Spaniol de Statistică arată că în 2002 numărul

de înnoptări în unităţile de cazare rurale a crescut cu 12,2%.

98

Turismul rural cunoaşte o creştere a numărului de turişti spanioli în special în lunile de vară, cu o perioadă a sejurului de până la o săptămână şi cu un număr total de înnoptări de 83,4%.

Pentru anul 2002 s-a înregistrat o creştere a numărului turiştilor străini până la 140.000 care au realizat 680.000 de înnoptări. Germanii sunt pe primul loc pe lista străinilor, cu un număr de 40,2% înnoptări.

În comparaţie cu turismul desfăşurat în hoteluri sau în unităţile medii de cazare, turismul rural este concentrat într-o geografie diferită, cuprinzând teritoriile situate în nordul ţării, în regiunile Cantabrico şi Pirineos.

Tabel nr. 10

Numărul turiştilor şi a înnoptărilor în cazările rurale Milioane

Număr turişti Spanioli 1231

Străini 140

Total 1371

Număr de înnoptări Spanioli 3427

Străini 680

Total 4107

Sursa: Cifras INE, Boletino Informativo del Instituto Nacional de Estadistica, Las Estadisticas del Turismo, Turismo Rural, aprilie 2003

99

CONCLUZII Turismul, ca fenomen care s-a impus pregnant în europiaţa vestică este una dintre

componentele majore ale vieţii economice şi sociale ce focalizează interesul unui număr tot mai mare de ţări incluzând mai ales, în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001, ţările Europei Centrale şi de Est.

Deşi ţări ca Franţa, Italia sau Spania au atras atenţia consumatorilor de turism, în general, după 2001, fluxurile turistice în interiorul Europei au suferit modificări, turiştii orientându-se cu precădere spre ţări ca Serbia, Croaţia sau Ungaria.

Din punct de vedere turistic România ar trebui să urmeze modelul ţărilor amintite şi să profite de circumstanţele favorabile sectorului turistic. În acest scop, Euroregiunea de Vest, despre care se va vorbi în capitolul VI, îndeplineşte cu succes condiţiile cerute de dezvoltarea turistică actuală şi de integrarea europeană a ţării.

În concluzie, turismul internaţional contribuie la intensificarea legăturilor între naţiuni, la o mai bună înţelegere între popoare, la destinderea internaţională, consolidarea şi menţinerea păcii în lume. Turismul are un rol deosebit în diversificarea şi dezvoltarea exporturilor, devenind o importantă sursă de devize şi contribuind la echilibrarea balanţei de plăţi. Operaţiunile turistice influenţează balanţa comercială, balanţa serviciilor şi balanţa capitalurilor.

Ca „cea mai vizitată destinaţie de pe glob” Europa a înregistrat în ultimii ani 62,92% din totalul vânzărilor de pe piaţa de turism mondial. Numai în anul 1995 în ţările Uniunii Europene s-au realizat 41% din totalul încasărilor turistice internaţionale. Astfel, în a doua jumătate a deceniului trecut balanţa turistică de plăţi a ţărilor din Uniunea Europeană avea un excedent de 1,12 milioane Euro iar locul III în ierarhia exporturilor de servicii din aceste ţări l-a constituit exportul turistic.

O evaluare comparativă a unor parametri turistici relevă faptul că în ţările dezvoltate din Uniunea Europeană, industria turistică oferă în mod direct sau indirect posibilităţi de muncă unei categorii largi de populaţie, cuprinzând 5% din totalul forţei de muncă şi antrenând 6,5% din cifra de afaceri a întreprinderilor mici şi mijlocii, ca activităţi turistice.

În perioada 1990-2002, ţările receptoare de turişti din cadrul Uniunii Europene – Franţa, Italia, Grecia, Spania, Irlanda, Austria, Portugalia au înregistrat, în general un excedent al balanţei de plăţi, chiar dacă în unele ţări a crescut şi rata cheltuielilor din acest sector. La fel a crescut şi numărul locurilor de muncă în turism sau în cel mai rău caz, acest număr a rămas constant, contribuindu-se la stabilitatea întregului sistem economic. Ţările emiţătoare de turişti ca Anglia, Germania, Belgia, Danemarca, Luxemburg, Suedia şi-au dezvoltat, în general sectorul turistic deşi cheltuielile cauzate de plecările turistice reprezintă mai mult decât veniturile din turism

Sectorul turistic aduce Uniunii Europene mai mult de 70 miliarde dolari anual şi oferă locuri de muncă unui număr mai mare de 940.000 persoane, numai în Franţa, ţară ce s-a situat pe locul III în lume în ceea ce priveşte încasările din turismul intern şi pe locul II în cadrul ţărilor Uniunii Europene în acelaşi domeniu.

În ceea ce priveşte negocierile GATS, acestea vor aduce îmbunătăţiri în economia Uniunii Europene precum şi globalizarea cadrului de reguli reflectând priorităţile politice ale fiecărei ţări.

Turismul nu se află sub incidenţa directă a nici unei politici europene dar multe măsuri şi reguli din transport, mediul înconjurător, tehnologia informaţiei, energie, alimentaţie, igienă, taxe au un efect direct asupra turismului; rezoluţiile Consiliului de Miniştri ai Uniunii Europene se vor reflecta în mod indirect asupra turismului comunitar şi asupra celui din statele viitoare membre ale Uniunii Europene.

100

În interiorul ţărilor membre ale Uniunii Europene se simte necesitatea perfecţionării modalităţilor de cooperare între state din punct de vedere turistic ca şi a unei mai bune susţineri a întreprinderilor mici şi mijlocii în realizarea produsului turistic.

De asemenea, se va avea în vedere încurajarea cooperării între Uniunea Europeană şi organizaţiile internaţionale active din acest domeniu.

101

NOTELE DE SUBSOL ALE CAPITOLULUI III

„Perspectivele turismului în ţările Uniunii Europene”

1. O. Snak – Economia şi organizarea turismului, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1976, pag. 19 2. *** - Mic Dicţionar Enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978, pag. 996 3. Pierre Py – Le tourisme – un phénomène économique, La documentation francaise, Paris, 1986, pag.

109 4. *** - Studies on Tourism – Structure, performance and competitiveness of European Tourism and its

enterprises, The European Commission, Bruxelles, 2002, pag. 5 5. *** - Declaraţia de la Manila, Conferinţa Mondială asupra Turismului, O.M.T., Manila, 1980 6. *** - Studies on Tourism – Structure, performance and competitiveness of European Tourism and its

enterprises, The European Commission, Bruxelles, 2002, pag. 7 7. *** - Tourism – Europe Central European Countries, Mediterranean Countries, Key figures 1990-2002

Editions, Theme 4 Industry, Trade and Services, detailed tables, European Commission, pag. 6 8. Idem, pag. 8 9. Idem, pag. 5 10. Idem, pag. 11 11. Idem, pag. 4 12. Idem, pag. 7 13. Idem, pag. 12 14. Idem, pag. 3 15. Idem, pag. 15 16. Idem, pag. 1 17. Idem, pag. 2 18. Idem, pag. 9 19. Idem, pag. 10 20. Idem, pag. 12 21. Idem, pag. 14 22. N. Sută, S. Sută-Selejan, D. Miron – Comerţ Internaţional şi Politici Comerciale Contemporane,

Editura Eficient, Bucureşti, 1997, pag. 264 23. Idem, pag. 294 24. *** - Turism, Propuneri ale Uniunii Europene şi ale Statelor Membre, GATS, decembrie 2000, pag.

2 25. *** - World Bank’s Global Economic Prospects and the Developing Countries, 2002 26. *** - O oportunitate pentru Uniunea Europeană, o oportunitate pentru dezvoltare, Negocierile OMT

în servicii, Serviciul Comisiei Europene, Directoratul General al Negocierilor, Bruxelles, decembrie, 2002 27. G. Stănciulescu, R. Emilian, G. Tigu, P. Nistoreanu, C. Diaconescu, M. Grofu – Managementul

turismului durabil în ţările riverane Mării Negre, Editura All Beck, 2000, pag. 13 28. Ron Mader – Programa de Ecoturismo en Areas Naturales Protegidas de Mexico, Seminar, Mexico,

2 septembrie 1997 29. *** - Mediul înconjurător, Studii şi rapoarte privind eco-eticheta turistică, Comisia Europeană,

Bruxelles, 2003 30. G. Stănciulescu, R. Emilian, G. Tigu, P. Nistoreanu, C. Diaconescu, M. Grofu – Managementul

turismului durabil în ţările riverane Mării Negre, Editura All Beck, 2000, pag. 18

102

CAPITOLUL IV

TURISMUL INTERNAŢIONAL, FACTOR STRATEGIC DE BAZĂ ÎN NOUA CONFIGURAŢIE A UNIUNII EUROPENE

1. PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA TURISMULUI MONDIAL

1.1. Parametrii turistici internaţionali ai perioadei 2000-2002 şi perspectivele în 2003

1.1.1. Parametrii turistici internaţionali ai perioadei 2000 şi 2001 În anii 2000 şi 2001 turismul internaţional s-a prezentat cu rezultate excepţionale, în

anul 2000 crescând cu 45 milioane de sosiri, performanţă care nu s-a întâlnit decât rareori în anii precedenţi.

În anul 2001 sosirile internaţionale au fost în declin cu 0,6%, acesta fiind primul an cu rezultate negative pentru turismul internaţional din 1982 şi până în prezent.

Cu toate acestea, parametrii anului 2001 au fost în concordanţă cu cei obţinuţi în decada trecută, cu excepţia anului 2000, care a cunoscut o sporire a creşterii sosirilor turistice. Totodată, este greu să se compare anul 2001 cu anii ultimelor decade, care nu au cunoscut crize asemănătoare celei experimentate de 2001. Turismul internaţional în anul analizat a înregistrat rezultate determinate de evenimentele din 11 septembrie 2001 care, cu siguranţă, au afectat destinaţiile şi sectoarele turistice. Este încă dificil de analizat impactul pe care l-a avut atacul din Bali, din 12 octombrie 2002 asupra turismului internaţional.

Experţii O.M.T. sunt de părere că încasările din turism „se vor întoarce la normal într-o perioadă scurtă de timp”1, asigurând ca tragedia din Bali nu este urmată de o serie de atacuri asupra turiştilor şi turismului. Dar, este cert că succesul economic al fiecărei ţări este influenţat pozitiv de turismul „receptor” cât şi de turismul „emiţător”.

Tabel nr. 1

Sosirile internaţionale de turişti

Milioane Rata creşterii%

Poziţia pe piaţă %

2000 2001 2001/2000 2000 2001 Regiunile pieţei 696,8 692,6 -0,6 100 100 Africa 27,2 28,4 4,3 3,9 4,1 America de Nord, Centrală şi de Sud 128,5 120,8 -6,0 18,4 17,4

Asia de Est şi Pacific 109,2 115,2 5,5 15,7 16,6 Europa 402,5 399,7 -0,7 57,8 57,7 Orientul Mijlociu 23,2 22,7 -2,5 3,3 3,3 Asia de Sud 6,1 5,8 -4,5 0,9 0,8 Sursa: Tourism Highlights, Organizaţia Mondială a Turismului, septembrie 2002

103

Pe plan mondial, sosirile turistice au experimentat o descreştere de 0,6% ceea ce

reprezintă un procent mai mic decât cel aşteptat după 11 septembrie 2001. Cel mai mult a fost afectat continentul american (America de Nord, Centrală şi de Sud) care a suferit o descreştere de 6%, urmat de Asia de Sud (4,5%) şi Orientul Mijlociu (descreştere de 2,5%). Europa a cunoscut o uşoară descreştere, de 0,7%, dar s-a menţinut pe primul loc în turismul mondial în ceea ce priveşte sosirile internaţionale. Încasările turistice au continuat să se menţină pe locul doi în lume în regiunile estice ale Asiei şi Pacific. De asemenea, Africa a experimentat rezultate pozitive dar poziţia ocupată pe piaţa turistică este totuşi redusă (4,5%). Sudul Asiei a resimţit din plin impactul ce l-a avut asupra turismului situaţia securităţii pe glob, procentul deţinut pe piaţa turistică scăzând de la 0,9% în 2000 la 0,8% în 2001.

Tabel nr. 2

Topul celor 15 destinaţii mondiale Sosirile internaţionale de turişti (milioane)Locul pe piaţă

2000 2001 %

2001/2000 Poziţia pe

piaţă % 2001 1. Franţa 75,6 76,5 1,2 11,0 2. Spania 47,9 49,5 3,4 7,1 3. S.U.A. 50,9 45,5 -10,7 6,6 4. Italia 41,2 39,1 -5,2 5,6 5. China 31,2 33,2 6,2 4,8 6. Marea Britanie 25,2 22,8 -9,4 3,3 7. Federaţia Rusa 21,2 - - - 8. Mexic 20,6 19,8 -4,0 2,9 9. Canada 19,7 19,7 0,2 2,8 10. Austria 18,0 18,2 1,1 2,6 11. Germania 19,0 17,9 -5,9 2,6 12. Ungaria 15,6 15,3 -1,5 2,2 13. Polonia 17,4 15,0 -13,8 2,2 14. Hong Kong (China) 13,1 13,7 5,1 2,0 15. Grecia 13,1 - - - Sursa: Tourism Highlights, Organizaţia Mondială a Turismului, septembrie 2002

Tabel nr. 3

Încasările internaţionale din turism

Miliarde dolari Rata creşterii % Poziţia pe piaţă %

Încasări/ Sosiri

2000 2001 2001 2000 2001 2000 1999/2001 Regiunile pieţei 477,0 463,6 670 516,5 517,6 750 100 Africa 10,8 11,7 410 11,7 13,1 460 2,5 America de Nord, Centrală şi de Sud 132,8 122,5 1,010 143,8 136,8 1,130 26,4

Asia de Est/Pacific 82,0 82,2 710 88,8 91,8 800 17,7 Europa 234,5 230,4 580 253,9 257,2 640 49,7 Orientul Mijlociu 12,2 11,8 520 13,2 13,2 580 2,5 Asia de Sud 4,7 5,0 860 5,1 5,6 960 1,1 Sursa: Tourism Highlights, Organizaţia Mondială a Turismului, septembrie 2002

Veniturile turistice în întreaga lume în 2001 au scăzut cu 13 miliarde dolari (2,8%);

aproape jumătate din încasările turistice internaţionale s-au înregistrat în Europa, urmată de America (de Nord, Centrală şi de Sud) care se află în fruntea tuturor regiunilor în ceea ce priveşte raportul încasări/sosiri cu 1,015 miliarde dolari. S.U.A. Rămâne numărul unu în top cu mai mult de 70 miliarde dolari în încasările turistice internaţionale, urmată pe locul doi de

104

Spania cu aproape 33 miliarde dolari (creştere de 4,5%). Lista continuă cu Franţa, Italia şi China (aflată pentru prima dată în topul celor cinci) cu 17,8 miliarde dolari (însemnând o creştere de aproximativ 10%). China a luat locul cinci care revenea, de obicei, Marii Britanii, eclipsată totodată şi de Germania. Marea Britanie şi Australia au suferit un declin substanţial în încasările turistice, iar Turcia şi-a mărit venitul obţinut din turism cu 17%.

Tabel nr. 4

Topul celor 15 ţări la încasările turistice Sosirile internaţionale de turişti (milioane)

Locul pe piaţă 2000 2001 %

2001/2000 Poziţia pe piaţă 2001

1. S.U.A. 82,0 72,3 -11,9 1,6 2. Spania 31,5 32,9 4,5 7,1 3. Franţa 30,8 30,0 -2,5 6,5 4. Italia 27,5 25,8 -6,2 5,6 5. China 16,2 17,8 9,7 3,8 6. Germania 18,5 17,2 -6,8 3,7 7.Marea Britanie 19,5 16,3 -16,7 3,5 8. Canada 10,7 10,8 0,7 2,3 9. Austria 9,9 10,1 1,9 2,2 10. Grecia 9,2 - - - 11. Turcia 7,6 8,9 17,0 1,9 12. Mexic 8,3 8,4 1,3 1,8 13. Hong Kong (China) 7,9 8,2 4,5 1,8 14. Australia 8,5 7,6 -9,8 1,6 15. Elveţia 7,5 7,6 1,6 1,6 Sursa: Tourism Highlights, Organizaţia Mondială a Turismului, septembrie 2002

În 2001, Europa nu a mai repetat obţinerea unui record ca cel din anul de jubileu, 2000.

Dar, descreşterea de 0,7% nu se prezintă chiar atât de sumbru. Europa de Nord (în special Marea Britanie) a suferit un declin de 5,9%, în timp ce alte regiuni au fost favorizate cu rezultate pozitive aşa cum se prezintă sudul şi estul Europei prin ţări ca: Iugoslavia, Croaţia, Slovacia şi Slovenia care răspund din ce în ce mai bine cererii de piaţă. Bulgaria a obţinut un succes turistic puternic în anul analizat, pe când Polonia a suferit un declin de 13,8%. Cel mai mare declin a fost înregistrat de către Israel (50,5%) din cauza conflictului cu Palestina.

Criza în turismul mondial a fost mai mult decât evidentă şi în contextul cheltuielilor internaţionale de turism, cu câteva excepţii: Marea Britanie, Belgia, Austria şi Elveţia, toate celelalte ţări cheltuind pentru turism, în 2001 mai puţin decât în 2000.

Topul ţărilor în care s-a cheltuit cel mai mult pentru turism rămâne la fel: S.U.A., Germania, Marea Britanie şi Japonia, urmate de Franţa şi Italia. China este pe locul şapte înaintea Olandei şi a Canadei. Împreună cu Hong Kong, China devine un pilon important în ceea ce priveşte cheltuielile pentru turism, luând locul Franţei.

105

Tabel nr. 5 Europa – rezultate preliminare pe regiuni

Sosirile internaţionale de turişti Incasarile din turismul internaţional

S E R I I

(1000)

2000 2001

Creştere %

00/99 01/00

Poziţia pe piaţă

% 2000 2001

(Mil. $)

2000 2001

Creştere %

00/99 01/00

Poziţia pe piaţă

% 2000 2001

Europa TF 402539 399711 5,8 -0,7 100 100 234477 230361 0,2 -1,8 100 100

Franţa TF 75580 76508 3,5 1,2 18,8 19,1 30754 29979 -2,4 -2,5 13,1 13,0

Spania TF 47898 49519 2,4 3,4 11,9 12,4 31454 32873 -3,2 4,5 13,4 14,3

Italia TF 41181 39055 12,8 -5,2 10,2 9,8 27500 25787 -3,0 -6,2 11,7 11,2

Marea Britanie

VF 25211 22833 -0,7 -9,4 6,3 5,7 19544 16263 -3,4 -16,7 8,3 7,1

Federaţia Rusă

VF 21169 14,5 5,3

Germania TCE

18983 17861 10,9 -5,9 4,7 4,5 18483 17225 2,0 -6,8 7,9 7,8

Polonia TF 17400 15000 -3,1 -13,8 4,3 3,8 6100 4815 0,0 -21,1 2,6 2,1

Ungaria

VF/2

15571 15340 8,1 -1,6 3,9 3,8 3438 3933 0,9 14,4 1,5 1,7

Sursa: Tourism Highlights, Organizaţia Mondială a Turismului, septembrie, 2002 TF: Sosiri internaţionale ale turiştilor la frontieră (excluzând vizitatorii din aceeaşi zi) VF: Sosiri internaţionale de vizitatori la frontieră (incluzând turiştii şi vizitatorii din aceeaşi zi) THS: Sosirile internaţionale în hoteluri şi unităţi similare TCE: Sosirile internaţionale în unităţi colective de turism

Tabel nr. 6

Cheltuieli în turismul internaţional Cheltuieli – Turism Internaţional

(Miliarde dolari) % Poziţia pe piaţă Locul pe piaţă

2000 2001 2001/2000 2001 1. S.U.A. 64,5 58,9 -8,7 12,7 2. Germania 47,6 46,2 -3,0 10,0 3. Marea Britanie 36,3 36,5 0,6 7,9 4. Japonia 31,9 26,5 -16,8 5,7 5. Franţa 17,8 17,7 -0,2 3,8 6. Italia 15,7 14,2 -9,4 3,1 7. China 13,1 - 8. Hong Kong (China) 12,5 12,5 -0,1 2,7 9. Olanda 12,2 12,0 -1,7 2,6 10. Canada 12,1 11,6 -4,3 2,5 11. Belgia 9,4 9,8 3,6 2,1 12. Austria 8,5 8,9 3,6 2,1 13. Republica Coreea 6,2 6,9 11,5 1,5 14. Suedia 8,0 6,8 -15,1 1,5 15. Elveţia 6,2 6,6 5,2 1,4 Sursa: Tourism Highlights, Organizaţia Mondială a Turismului, septembrie 2002

106

1.1.2. Evoluţia turismului internaţional în 2002 Situaţia delicată din economia mondială, actele de terorism şi pneumonia atipică sunt

trei ameninţări care planează asupra turismului mondial. Rezultatele preliminare pentru 2002 sunt o surpriză. În ciuda crizelor mondiale, pentru prima dată în istorie, cifra turiştilor pe mapamond a depăşit pragul de 700 milioane, iar anul s-a terminat cu o creştere de 3,1%.2

Conform datelor furnizate de OMT, s-au înregistrat aproximativ 715 milioane de sosiri, cu 22 milioane mai mult decât în 2001, care a fost considerat de către experţi, ca an de referinţă – „anul mileniului” – deoarece a înregistrat cu 19 milioane sosiri mai mult decât în 2000.

Rezultatele turistice preliminare pentru 2002 arată o schimbare substanţială în harta turistică a lumii: Europa rămâne fermă pe poziţia de leader în timp ce Asia şi Pacific ocupă locul doi înaintea Americii de Nord, Centrală şi de Sud. Sosirile internaţionale la destinaţii din Africa sau Orientul Mijlociu înregistrează o creştere modestă, puţin peste media turismului internaţional în întreaga lume.

Toate regiunile europene au terminat anul 2002 cu rezultate pozitive. Europa de Sud şi regiunile mediteraneene, cu Spania, Italia şi Grecia ocupă poziţii fruntaşe pe piaţa mondială deţinând împreună 20%, eclipsând Europa de Vest, cu doar o jumătate de procent. Germania s-a menţinut pe poziţie, Benelux şi Austria au crescut uşor, iar Marea Britanie a experimentat o creştere de 3%. Cu toate acestea, creşterea din Europa de Vest rămâne sub medie, în timp ce sosirile în Europa Centrală şi de Est s-au majorat cu 3,9%.

Singurele excepţii sunt Polonia şi Cehia, care au înregistrat un serios declin de 5%. Peste 130 milioane de sosiri s-au înregistrat în Asia şi Pacific, pe care specialiştii le

considerau până la izbucnirea epidemiei de SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) „destinaţiile viitorului”.

Previziunile OMT de acum câţiva ani – legate de China, împreună cu Hong Kong şi Macao, care vor deveni o putere relevantă în turismul internaţional – s-au concretizat. India a suferit o cădere cu 6,6%, în timp ce Iran, Maldive şi Sri Lanka înregistrează rezultate mai bune decât media ceea ce înseamnă că strategia lor a fost de succes.

Cele două Americi au fost singurele care au terminat anul 2002 în roşu, dar este de notificat că America de Nord încă deţine o cotă rezonabilă de 12%, faţă de 14,6% cât avea în 1995. Insulele Caraibe au suferit un declin de 3%, ca efect colateral al problemelor din industria aviatică americană. Scăderea nu se compară cu cea de 7% din America de Sud.

Africa oferă un tablou complet diferit . În timp ce partea de nord a experimentat o scădere de 4%, partea de sud a crescut cu un procentaj dublu, iar Orientul Mijlociu, care scăzuse cu 4% în 2001, a crescut acum cu 11%. Sindromul 11 septembrie nu a fost încă depăşit, iar atacurile teroriste au afectat anul trecut Tunisia. Atentatul dintr-o sinagogă din Djerba a avut influenţe negative asupra turismului din întreaga Tunisie ca şi din nordul Africii. Surprinzător, atentatul de la Bali nu a afectat turismul din Indonezia. Guvernul indonezian a sprijinit puternic sectorul turistic, ca de altfel întreaga lume, aşa încât se aşteaptă ca efectele să dispară în 2003.

Aceste cifre nu dovedesc altceva decât că o situaţie economică proastă pe plan global este mult mai periculoasă pentru turismul mondial decât ameninţările teroriste.

„Turiştii devin din ce în ce mai experimentaţi, chiar dacă informaţiile despre ameninţările războiului, imaginile prezentate după atacurile cu bombe şi discursurile îndoielnice ale oficialilor nu au atins niciodată gravitatea, ca şi până acum” afirma Francesco Frangialli, Preşedintele OMT.

107

Tabel 7 Sosirile internaţionale de turişti pe subregiuni în 2002

Sosirile internaţionale de turişti (milioane)

Poziţia pe piaţă (%) Creşterea (%)

Creşterea anuală

medie (%)

1990 1995 2000 2001 2002 1995 2002 00/99 01/00 02/01 90-00 Mondial 446,8 551,7 696,1 692,9 714,6 100 100 6,8 -0,5 3,1 4,3 Europa 282,2 324,2 402,8 401,4 411,0 58,8 57,5 5,8 -0,3 2,4 3,6

Nordul Europei 29,1 37,6 44,1 41,5 42,5 6,8 5,9 12 -5,9 2,3 4,3

Vestul Europei 113,8 116,7 141,2 138,9 141,4 21,2 19,8 4,0 -1,6 1,8 2.2

Europa Centrală şi de Est 43,8 67,1 76,8 78,0 81,1 12,2 11,3 4,1 1,6 3,9 5,8

Sudul Europei 95,5 102,7 140,7 143,0 146,1 18,6 20,4 10,4 1,6 2,2 4,0 Asia şi Pacific 57,7 86,6 115,3 121,0 130,6 15,5 18,3 12,3 5,0 7,9 7,2 Asia de Nord-Est 28,0 44,1 62,5 65,6 73,4 8,0 10,3 13,2 5,0 11,9 8,4 Asia de Sud-Est 21,5 29,2 37,0 40,1 41,7 5,3 5,8 13,0 8,3 3,9 5,6 Oceania 5,2 8,1 9,6 9,4 9,6 1,5 1,3 8,7 -2,1 1,1 6,5 Asia de Sud 3,2 4,2 6,1 5,8 5,9 0,8 0,8 5,4 -4,5 2,0 6,8 America 92,9 108,9 128,3 121,0 120,2 19,7 16,8 5,0 -5,7 0,6 3,3 America de Nord 71,7 80,5 91,2 85,0 85,3 14,6 11,9 4,9 -6,8 0,4 2,4 Caraibe 11,4 14,0 17,2 16,9 16,4 2,5 2,3 6,9 -1,9 -3,0 4,2 America Centrală 1,8 2,6 4,3 4,4 4,8 0,5 0,7 8,9 1,6 9,7 9,0 America de Sud 7,9 11,8 15,5 14,7 13,6 2,1 1,9 2,4 -5,1 -7,0 7,0 Africa 15,0 20,0 27,0 27,7 28,7 3,6 4,0 3,2 2,5 3,7 6,1 Africa de Nord 8,4 7,3 10,1 10,6 10,1 1,3 1,4 6,8 4,8 -4,0 1,8 Africa Subsaharică 6,6 12,7 17,0 17,1 18,6 2,3 2,6 1,2 1,0 8,5 10,0 Orientul Mijlociu 9,0 13,1 22,7 21,8 24,1 2,4 3,4 13,1 -3,9 10,6 9,7 Sursa: World Tourism în 2002: Better then expected, News releases, Organizaţia Mondială a Turismului, ianuarie 2003, pag. 2

Tabel 8

Topul celor cinci destinaţii turistice mondiale în 2002 Sosirile turistice internaţionale Încasările din turismul

internaţional

Poziţie în top

2001 (mil.)

Creştere (%)

2002/2001

2002 (mil.)

Poziţia pe piaţă

(%)

Poziţie în top

2001 (miliarde

euro)

Poziţia pe piaţă

(%) Franţa 1 76,2 2,0 70,7 10,7 3 33,5 4,7 Spania 2 50,1 0,3 51,7 7,2 2 56,7 5,1 S.U.A. 3 46,5 -0,1 45,4 6,4 1 00,7 11,3 Italia 4 30,1 1.0 4 20,0 4,1 China 5 11.0 5,1 5 19,9 2,0 Sursa: World Tourism în 2002: Better then expected, News Releases, Organizaţia Mondială a Turismului, ianuarie 2003, pag. 3

Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC) apreciază că turismul mondial

va stagna în 2003, din cauza SARS, care a determinat o scădere drastică a călătoriilor spre zona Asia-Pacific. WTTC estimează că SARS va anula creşterea de 1,1% prevăzută pentru 2003 în turismul global. Cele mai afectate vor fi China, Hong-Kong, Vietnam şi Singapore, adică exact zonele care au cunoscut în 2002 o explozie turistică.

Cu trei luni înainte de începerea epidemiei, oficialii WTTC au declarat că nordul, estul şi sudul Asiei se numără printre zonele turistice cu cea mai rapidă creştere din lume, în China urmând să se înfiinţeze încă 11 milioane locuri de muncă în domeniu până în 2013. Previziunile iniţiale ale WTTC au fost spulberate, iar acum se estimează că cele patru state vor pierde în jur de trei milioane de locuri de muncă în 2003, ceea ce înseamnă 4,3% din totalul locurilor de muncă pe plan internaţional. Studiul realizat de WTTC prognozează că epidemia va afecta turismul din China până în septembrie 2003, iar veniturile sectorului se vor diminua cu 25%.

108

După atentatele din 11 septembrie 2001 din S.U.A., 2003 se doreşte a fi un an de refacere a turismului global, fapt confirmat de statisticile anului 2002. Dar prevederile experţilor nu se vor adeveri în contextul războiului din Irak, această zonă primind cea mai grea lovitură cu Turcia şi Spania în capul listei, urmate de Tunisia şi Cipru.

Egiptul şi Israelul vor avea de suferit în egală măsură, din cauza apropierii de zona de conflict şi a faptului că prima este ţară musulmană. Această situaţie se va întâlni în special în cazul în care cetăţenii S.U.A. şi ai Marii Britanii (aflate pe primul loc în topul ţărilor consumatoare de turism dar totodată implicate în război) şi-ar reduce bugetul de vacanţă.

Turcia, neimplicată în război, se află la graniţa cu Irakul, astfel că cea mai profitabilă zonă turistică, Antalia, se află la 500 de km de bazele americane şi la o distanţă dublă de graniţă. Vizitată anul trecut de 13,2 milioane de turişti – în creştere cu 14% faţă de anul anterior – care au adus la buget în 2001 în jur de nouă miliarde de euro, Turcia resimte deja efectele negative ale războiului, dar şi pe cele ale situaţiei economice dificile din Germania.

Marii tur-operatori din Germania, statul care genera cel mai mare număr de turişti în Turcia, au anunţat deja că rezervările pentru această ţară sunt cu 10-20% mai mici decât în anii trecuţi, aceasta în condiţiile în care peste trei milioane de cetăţeni germani au călătorit în Turcia în 2002.

Pierderea pieţei din Germania poate fi compensată în Turcia de pieţe care cunosc o direcţie ascendentă, cum sunt Belgia, Olanda, ţările Scandinave, Polonia, Rusia şi chiar ţările fostei Iugoslavii. (în anul 2002, peste 60 mii iugoslavi au călătorit în Turcia, în condiţiile în care 2002 a fost primul an când Turcia a fost promovată intens în această zonă.)

Se estimează că cetăţenii germani, care nu mai călătoresc în Turcia, Tunisia şi Egipt să se reorienteze spre Bulgaria, România, Croaţia şi Grecia.

O altă ţară care va suferi pierderi la fel de grele ca şi Turcia este Egiptul, a cărui industrie turistică aduce anual la buget în jur de 4 miliarde de dolari, iar Spania, partenera SUA şi a Marii Britanii în lupta contra terorismului poate fi ţinta atacurilor teroriste, conform ameninţărilor dictatorului Saddam Husein.

1.1.3. Perspectivele turismului internaţional în 2003

Informaţiile colectate din aproximativ 90 de ţări, destinaţii majore în primele 4 luni ale

anului 2003, dovedesc în mod incontestabil efectele pe care le are asupra turismului internaţional, conflictul din Iraq şi SARS. Dar, surprinzător, unele destinaţii cum ar fi Marea Britanie, Africa de Sud, Caraibe, America de Sud şi Asia de Sud, au raportat rezultate pozitive. Cu toate că economia mondială este încă slăbită, se aşteaptă ca situaţia în ceea ce priveşte turismul, să se schimbe în a doua jumătate a anului în curs.

Experţii O.M.T. au confirmat de asemenea, că în perspectivă, anul 2003 va fi de succes în viitorul apropiat.

În timp ce primele patru luni ale lui 2003 au fost evaluate de către OMT cu un scor de 2,8, lunile mai-august au fost evaluate la un scor de 3,6. Cea mai mare creştere a parametrilor se urmăreşte a fi în Orientul Mijlociu şi Europa, pe când Asia şi Pacific suferă de pe urma SARS.

Pentru turism, toate schimbările abrupte de condiţii, petrecute în ultimii doi ani au generat nu numai o scădere a volumului, dar şi o orientare a turiştilor spre excursii cu destinaţii familiare, aproape de casă, efectuate cu maşina, autobuzul sau trenul, evitând avionul. Consumatorii de turism adoptă o atitudine de „aşteaptă şi vezi”, care au ca rezultat rezervări târzii. Multe sectoare turistice experimentează încă situaţii dificile, în special liniile aeriene şi departamentele dependente de traficul aerian. Celelalte sectoare ale pieţii, cum sunt hotelurile (apartamente, case de vacanţă) au rezistat cu bine declinului economiei, iar turismul cu factor de motivaţie cultură, sportul, amuzamentul, vizitarea familiei sau a prietenilor a beneficiat de rezultate pozitive.

Climatul anilor 2001-2003 a accelerat anumite schimbări care erau deja prevăzute:

109

- costurile reduse ale biletelor de avion în America de Nord, acţiune care cuprinde rapid şi Europa;

- consolidarea poziţiei Internetului, nu numai de informator în ceea ce priveşte turismul ci şi de organizator şi mediator în cazul rezervărilor de toate tipurile;

- turismul individual a proliferat, în timp ce tour-operatorii întâmpină dificultăţi în menţinerea pe piaţă;

- „fă-o de unul singur” devin tot mai mult la modă, pentru turiştii maturi şi experimentaţi, stimulaţi de posibilităţile oferite de costurile reduse la biletele de avion şi rezervările prin Internet.

Prima parte a lui 2003 s-a caracterizat predominant printr-o continuare a scenariului de redresare a economiei, întârziată de prelungirea conflictului din Iraq. Cazul destinaţiilor cu rezultate pozitive a fost excepţional şi este de menţionat că analiza parametrilor turistici s-a făcut în comparaţie cu perioada de depresie a anului trecut.

Începerea războiului în martie, a cauzat o imediată scădere în cererea turistică, în special în traficul aerian, turismul intercontinental şi călătoriile în apropierea zonei de conflict. Diferenţa semnificativă a fost făcută de Administraţia Turistică Naţională şi agenţiile de turism care au fost mai bine pregătite pentru a se adapta rapid la schimbările de condiţii. Dar nici chiar acestea nu şi-au putut reveni de pe urma SARS care a fost neaşteptată şi a perturbat sever turismul în destinaţiile afectate.

În condiţiile de climat nefavorabil, prezentat anterior, strategia aplicată a fost de a da prioritate profitabilităţii peste încasări, strategie care a luat deja naştere după 11 septembrie 2001 şi care se rezumă la:

- cheltuieli stricte manageriale; - reorientarea spre activităţile profitabile mai mult decât pe produsele şi pieţele

profitabile; - flexibilitatea tour-operatorilor în privinţa ofertei de piaţă, cu scopul de a răspunde

rapid la schimbările dorite de către clienţi şi a evoluţiei pieţei; - înmulţirea ofertelor de pachete modulare precum şi a celor de cazare în alte unităţi

decât hotelurile. Atitudinea de „aşteaptă şi vezi” a consumatorilor de turism, indusă şi în Europa (chiar

şi în cele mai avansate economii), din cauza războiului din Irak a avut ca rezultat declinul turismului în majoritatea destinaţiilor europene. Imediat după prima intervenţie militară din martie, aproape toate ţările au raportat rezultate negative, fiind afectate în special: Israel, Croaţia, Turcia şi Cipru, ultimele două înregistrând succese în ianuarie şi februarie. Datele lunii martie au fost influenţate totodată şi de faptul că majoritatea ţărilor europene au sărbătorit Paştele în luna aprilie, iar această sărbătoare religioasă este considerată de către mulţi consumatori începerea sezonului turistic 2003.

Câteva ţări, au rezistat totuşi climatului nefavorabil şi au debutat în 2003 pozitiv, pe poziţii fruntaşe. Spania şi Italia, cele două destinaţii sudice europene majore, au raportat creşteri de până la 3% în primele patru luni ale anului şi 2% în primele trei luni.

Marea Britanie a terminat primul sfert al lui 2003 cu 1% creştere pentru aceeaşi perioadă, dar în 2002. În particular, cazul sosirilor din vestul Europei în Marea Britanie au generat pe piaţa turistică o creştere de +6%, acest fapt fiind facilitat de conversia, benefică europenilor, a monedei Marii Britanii (pound) în Euro. Astfel, Marea Britanie a compensat pierderile de –12% a sosirilor din America de Nord sau de –5% din alte părţi ale lumii.

Ţările nordice, Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia se prezintă cu rezultate slabe de la începutul anului şi nu doar în martie. Danemarca şi Suedia însă, şi-au îmbunătăţit situaţia, semnificativ, în aprilie.

Cele mai multe ţări în Europa de Vest, Centrală, de Est şi de Sud sunt încă în sfera negativului, aşteptându-se ca această tendinţă să se schimbe pe parcursul anului, în special după luna aprilie.

110

Direcţia negativă spre care s-a îndreptat turismul european nu este atribuită doar războiului ci şi anotimpului de iarnă, care nu este propice derulării turismului. Se prevede de către experţi că în lunile care urmează, turismul european se va ridica din nou la performanţele de altă dată. La începutul sezonului de vârf, optimismul, chiar dacă moderat, revine pentru majoritatea destinaţiilor turistice, datorită rezervărilor întârziate.

Tabel nr. 9

Sosirile internaţionale de turişti pe ţări de destinaţie 2002 2003 (Ian.-Apr.)

(%) Serii (1000) 02/01

(%) Serii Ian. –Apr. Ian. Febr. Martie Apr.

Europa Andora TF 3,387 -3,7 TF -9,9 7,7 -19,3 -19,4 1,5 Austria TCE 18,611 2,4 TCE -2,6 2,9 -4,6 -5,4 Belgia TCE 6,724 4,2 TCE -1,4 4,7 -6,1 Croaţia TCE 6,944 6,1 TCE 5,2 -2,1 -6,9 -39,6 30,7 Cipru TF 2,418 -10,3 TF -10,4 10,1 8,4 -33,9 -5,9 Cehia TCE 4,579 -11,8 VF -8,2 -3,5 -7,1 -11,9 -9,4 Danemarca TCE 2,010 -0,9 NHS -1,6 -5,8 -3,8 -13,7 12,9 Estonia TF 1,360 3,0 TF -5,6 -1,3 -3,7 -8,6 -6,6 Finlanda TF 2,875 1,7 NHS -2,3 -4,7 1,8 -2,8 -2,6 Franţa TF 76,722 2,0 TF -4,1 X X X Germania TCE 17,969 0,6 THS 2,5 5,3 -0,5 3,1 Ungaria VF/2 15,870 3,5 TCE -5,8 8,3 1,3 -14,7 Irlanda TF 5,760 2,0 TF 0,5 X X X Israel TF 862 -27,9 TF -15,1 3,9 14,0 -56,0 17,8 Italia TF 39,799 0,6 TF 1,7 -6,5 4,4 6,0 Letonia TF VF 15,1 15,2 21,7 11,4 13,6 Liechtenstein THS 49 -12,5 THS 3,8 8,6 6,6 3,4 -3,8 Lituania TF 1,433 12,7 TF -12,3 -14,7 -15,3 -8,0 Olanda TCE 9,595 1,0 TCE -11,3 -8,2 -14,0 Norvegia TCE 3,107 1,1 NHS -12,2 -14,4 -10,5 -9,2 -17,7 Polonia TF 13,980 -6,8 TF -8,0 -3,5 -12,9 -7,3 Portugalia TF 11,666 -4,1 NHS -3,1 5,6 1,3 -11,2 Slovacia TCE 1,399 14,8 TCE -8,1 -5,0 -8,0 -14,1 -4,6 Slovenia TCE 1,302 6,8 TCE 0,0 5,0 1,0 -17,0 2,0 Spania TF 51,748 3,3 TF 3,2 10,6 3,1 -10,3 12,3 Suedia TCE 7,487 4,7 NHS 1,0 -5,5 -0,7 -0,1 7,9 Elveţia TF 9,974 -7,6 NHS -4,9 -2,7 -6,7 -7,5 1,1 Turcia TF 12,782 18,5 TF -11,2 18,1 12,4 -26,4 -21,8 Marea Britanie VF 23,942 4,8 VF 0,9 16,4 13,5 -2,7 -14,6 Sursa: Organizaţia Mondială a Turismului, Barometrul Turismului Internaţional, iunie 2003, pag. 3 TF: Sosiri internaţionale ale turiştilor la frontieră (excluzând vizitatorii din aceeaşi zi) VF: Sosiri internaţionale ale vizitatorilor la frontieră (turişti şi vizitatori din aceeaşi zi) THS: Sosiri internaţionale în hoteluri şi unităţi similare TCE: Sosiri internaţionale în unităţi colective de turism NHS: Numărul înnoptărilor petrecute de turiştii internaţionali în hoteluri şi unităţi similare de cazare NCE: Numărul înnoptărilor petrecute de turiştii internaţionali în unităţi colective de turism

Pentru transportul aerian, impactul SARS se pare a fi cu mult mai sever decât conflictul

din Irak. În conformitate cu datele IATA, programările internaţionale ale traficului cu pasageri în întreaga lume au scăzut cu 2,6% în primele 4 luni ale anului 2003. Ianuarie şi februarie au fost luni pozitive dar martie a înregistrat o scădere de 7% şi aprilie de 17%. În martie, toate regiunile au raportat scăderi cuprinse între –4% şi – 12%, cu excepţia Americii

111

de Sud care a avut rezultate pozitive de 6%. Cele mai afectate regiuni, în aprilie, au fost Asia şi Pacific (-36%) şi America de Nord (-22%).

Dar, pe baza datelor raportate din America de Sud (+ 11%), Orientul Mijlociu (+ 6%) şi Africa (+12%), până în luna mai anul 2003 se prezintă cu balanţă pozitivă.

Liniile aeriene europene (membre ale Asociaţiei Liniilor Aeriene Europene – AEA) s-au prezentat pe perioada ianuarie – aprilie cu o uşoară scădere de 0,3%. Traficul intern s-a menţinut totuşi la 2,4% pe când traficul internaţional a scăzut cu 0,6% iar traficul pe rutele intraeuropene a scăzut cu 1,3%.

Reducerea traficului internaţional se explică prin rutele foarte lungi efectuate de către serviciile europene şi prin creşterea competiţiei din cauza preţurilor scăzute la biletele de avion. Cel mai mare declin s-a înregistrat pe rutele către Orientul Mijlociu (-13,9%) în luna ianuarie şi februarie având rezultate modeste şi în luna martie şi aprilie scăzând drastic. Traficul către Nordul Africii a fost de asemenea afectat, dar numai cu –6,2% în timp ce traficul în ţările aflate la sud de Sahara (subsahariene) a avut o creştere de 6,0% în primele 4 luni. Traficul pe rutele Atlantice s-a menţinut pe poziţie, chiar şi în martie şi aprilie având o creştere totală de 30% în Atlanticul de Nord, 1,1% în Atlanticul Mijlociu şi 3,6% pe ruta Atlanticului de Sud. Traficul în estul îndepărtat şi ruta australiană a scăzut cu 5,9%. Luna aprilie arăta foarte clar impactul pe care l-a avut SARS dar cu mult mai redus decât cel avut asupra liniilor aeriene americane, membre ale Asociaţiei Transportului Aerian American ( ATA).

Tabel nr. 10

Trafic de pasageri pe liniile membre AEA

Trafic de pasageri pe liniile

aeriene membre AEA (Asociaţia Liniilor Aeriene Europene)

2002 02/01 (mil.) (%)

2003 (Ian. – Apr.)

(%)

I-A I F M A Total programări 302,0 -4,6 -0,3 6,4 2,8 -4,5 -4,7 Intern 103,4 -6,1 2,4 4,9 4,2 1,1 -0,4 Total internaţional 198,5 -4,5 -0,6 6,5 2,6 -5,0 -5,1 Continentul european 139,4 -4,5 -1,3 4,2 0,6 -5,0 -3,4 Africa de Nord 3,1 -8,6 -6,2 7,6 1,9 -20,5 -12,1 Orientul Mijlociu 5,7 -4,1 -13,9 12,6 -0,9 -34,4 -27,7 Total rute lungi 50,4 -4,4 0,5 6,9 3,5 -3,3 -4,5 Atlanticul de Nord 23,8 -7,6 3,0 10,9 5,2 -3,2 0,9 Atlanticul Mijlociu 5,4 -4,6 1,1 2,2 -0,8 -2,4 5,8 Atlanticul de Sud 3,1 -10,8 3,6 3,5 7,4 2,6 0,6 Estul îndepărtat şi Australia 11,9 0,2 -5,9 4,1 1,3 -7,3 -21,4 Africa Subsaharică 5,9 0,7 6,0 9,4 6,2 2,2 6,2 Alte zone 0,2 Sursa: Date compilate de către OMT de la AEA, Barometrul Turismului Mondial, pag. 7, iunie 2003

Până la sfârşitul anului 2003, experţii OMT se aşteaptă la o îmbunătăţire în ceea ce

priveşte turismul internaţional. Într-un studiu realizat cu o sută de potenţiali consumatori de turism, se arată că aceştia consideră lunile ianuarie-aprilie ale anului 2003 la fel de compromiţătoare pentru turism ca şi ultimele patru luni ale anului 2002, în timp ce următoarele luni ale anului (în special în sezonul estival) pot realiza performanţe.

Pe regiuni, opiniile sunt la fel, cu excepţia Americii de Nord, Centrală şi de Sud unde se menţin rezultate negative, dar cel puţin se observă că revine optimismul turiştilor şi dorinţa de a călători. Deja, pentru perioada mai – august se înregistrează o îmbunătăţire a rezultatelor, comparativ cu primele patru luni ale anului.

112

Africa se menţine cu creşteri din ianuarie şi până în august, iar Europa a obţinut un succes notabil, de creştere cu 1%. Dar cel mai surprinzător este Orientul Mijlociu cu o creştere de la 1,8% la 3,8%. Din păcate Asia şi Pacificul resimt încă efectul declanşat de SARS, dar îşi pot menţine balanţa viitoare cu un rezultat egal cu cel obţinut în primele 4 luni.

În ceea ce priveşte perspectivele turismului Uniunii Europene până la sfârşitul anului, experţii OMT afirmă că acestea sunt reduse, în special pentru Germania.

Cererea în turismul intraregional se menţine rezistentă, dar totuşi mai redusă ca volum decât în anii precedenţi, iar cheltuielile sunt sub presiune. Puterea euro poate avea efect negativ asupra ţărilor receptoare de turism şi care îl folosesc ca monedă, în special în Marea Britanie care, se va orienta probabil spre mai multe opţiuni economice, stimulând sosirea turiştilor din ţările ce utilizează euro. Această situaţie, care implică puterea euro pe piaţă, va fi însă benefică pentru destinaţii ca ţările Europei Centrale şi de Est, Turcia, regiuni transatlantice şi destinaţii mediteraneene cum ar fi Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

1.2. Importanţa Tratatului de la Maastricht în dezvoltarea turismului În Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană se subliniază faptul că

înfăptuirea Uniunii nu se va putea realiza fără îndeplinirea măsurilor ce stipulează dezvoltarea domeniului turismului (Conform articolului 3 şi Declaraţiei nr. 1 din Tratat).

Politicile şi măsurile preconizate în Tratat au fost dezbătute şi aprofundate la întâlnirea miniştrilor din turism ai ţărilor UE din 1994 de la Atena care a concluzionat că precizările din Tratat cu privire la domeniul turismului constituie o Cartă Verde a rolului Uniunii Europene în domeniul turismului.

La începutul anului 2000 turismul internaţional a constituit, conform Rezoluţiei nr. 4 din 18 ianuarie 1994 a Parlamentului European, o prioritate economică strategică, al cărei statut specific devine cel al unei industrii esenţiale în creşterea economică a Comunităţii şi un factor social important în realizarea diversităţii în unitatea comunitară şi în reducerea deosebirilor regionale. Această importanţă, de prioritate strategică, este, după cum se precizează în rezoluţie, cu atât mai mare şi complexă cu cât turismul constituie un domeniu al multidisciplinarităţii, al transsectorialităţii şi interdependenţelor diverselor sectoare economice, sociale, culturale, etc., ceea ce constituie suportul emergenţei măsurilor şi politicilor privind turismul la nivelul Uniunii Europene. Aceste politici şi acţiuni iniţiate vizează, prin armonizarea lor cu celelalte componente şi coordonate ale arhitecturii Europei Unite, o problematică complexă, aşa cum rezultă din concluziile Comisiei Comunităţii Europene în domeniul dezvoltării turismului la mijlocul acestui deceniu.

Industria turismului în statele membre ale Uniunii a deţinut în 1994, 5,5% din produsul intern brut al Uniunii, fiind singura care a înregistrat pe o lungă perioadă de timp creşteri susţinute. Deşi între 1970 şi 1994 piaţa europeană a pierdut 11% din sosiri şi 14% din încasări, aceasta rămâne totuşi, în continuare, prioritară în cadrul pieţei internaţionale. Menţinerea şi consolidarea acestei poziţii va fi susţinută de evoluţiile pozitive pe toate segmentele pieţei europene în condiţiile conturării performanţelor societăţii informatizate şi ale realizării arhitecturii noii Europe.

Structura ofertei europene se va adapta tendinţelor globalizării prin implementarea unor strategii de ajustare cum ar fi:

- adaptări ale mediului administrativ şi legislativ la necesităţile agenţilor de turism prin crearea unor fonduri de rezervă privind protecţia turiştilor, a mediului natural, a prevenirii efectelor unor riscuri naturale sau tehnologice asupra cererii şi ofertei;

- orientarea ofertei turistice în direcţia producţiei turistice de masă, cu avantaje certe de competitivitate;

- adaptarea mărimii, a bazei de capital, a managementului şi marketingului firmelor mici din sector la evoluţiile de pe piaţă;

113

Conform proiectelor adoptate la Corfu şi Essen, vor fi stimulate iniţiativele locale pentru creşterea ocupării forţei de muncă în turism, care este de milioane persoane în industria turistică europeană.

Instrumentele utilizate în realizarea noilor coordonate ale turismului european vor fi cuprinse în cadrul legislativ al Uniunii, fiind adaptate necesităţilor prin paleta de regulamente, directive, decizii, recomandări şi comunicări sau prin sistemul de convenţii şi contracte, necesare implementării măsurilor adoptate în sectoarele public sau privat, cu concursul unor organisme internaţionale sau naţionale.

Încă din 1992, prin decizia 92/421/EEC, în baza articolului 235 din Tratatul de la Maastricht, au fost stabilite acţiuni de realizare a unor proiecte pilot în domeniile turismului rural, cultural şi social, pregătire profesională şi mediu.

În baza Deciziei 92/421/EEC au fost şi sunt în derulare acţiuni privind: analiza industriei turistice şi fundamentarea măsurilor comunitare, eşalonarea vacanţelor, măsuri trans-naţionale, turiştii ca şi consumatori, turismul cultural, turismul şi mediul, turismul rural, cel social şi de tineret, pregătirea profesională şi promovarea în alte ţări.

Aceste acţiuni s-au concretizat în Directivele privind mediul, turismul cultural (în cadrul programului RAPHAEL), consolidarea politicilor de firmă, cercetarea şi dezvoltarea turismului (programul IMPACT), realizarea pieţei turistice comunitare prin eliminarea taxelor şi formalităţilor vamale, acţiune deja întreprinsă de unele state în baza Convenţiei de la Schengen.

Se vor adopta Carta Albă a politicii comunitare în domeniul transportului, ca şi măsurile privind dezvoltarea comunicaţiilor transportului şi a comunicaţiilor transeuropene, cele privind regulile concurenţei şi ale protecţiei turiştilor, reglementările de alocare a fondurilor structurale pentru atragerea în circuitul turistic a zonelor rămase în urmă din ţările comunitare.

Măsurile şi acţiunile organismelor Uniunii Europene în domeniul turismului au ca principal obiectiv creşterea eficienţei măsurilor adoptate pe plan naţional, local sau al grupărilor profesionale interesate, urmărind în principal următoarele direcţii şi scopuri:

1. Concretizarea obiectivelor stabilite prin Tratatul de Uniune Economică şi Monetară Europeană.

2. Contribuţia turismului la întărirea coeziunii economice şi sociale a Uniunii. 3. Localizarea dezvoltării durabile în domeniul turismului. 4. Contribuţia turismului la promovarea identităţii europene 5. Contribuţia managementului schimbărilor structurale şi tehnologice în domeniul

turismului şi a Sistemului Monetar European în industria turismului. 6. Creşterea valorii adăugate în turism printr-o aplicare coerentă a instrumentelor şi

politicilor de resort. 7. Adecvarea turismului la principiul comunitar al solidarităţii, conform articolului 3

din Tratat (subsidiaritatea deciziilor naţionale faţă de cele ale organismelor comunitare).

Faţă de aceste obiective, analiştii fenomenului turistic european îşi pun următoarea problemă: în ce măsură politicile naţionale şi locale vor fi suficiente sau insuficiente pentru dezvoltarea durabilă a turismului. Soluţia, actualmente întrevăzută, o constituie o posibilă şi necesară creştere a rolului Uniunii în domeniul turismului, complementar cu politicile şi măsurile de profil adoptate de statele membre. Răspunsul la această problemă vizând viitorul turismului european îl vor da, în mod democratic, statele membre şi instituţiile comunitare care participă la realizarea Uniunii Economice şi Monetare Europene. Această soluţie prefigurează, încă din prezent, locul şi rolul noilor state democratice şi economii est-europene aflate în tranziţie, între care şi România.

Estimările făcute în 1994 au prevăzut o piaţă europeană lărgită ce cuprinde (fără fosta U.R.S.S.) la începutul mileniului trei, în limitele Europei unite şi extinse, un număr de 510 milioane consumatori. În perspectiva generalizării liberei circulaţii a capitalurilor şi

114

persoanelor pe întregul continent, piaţa turistică europeană recuperează pierderile din ultimii 25 de ani, amintite anterior, la sosiri şi încasări din turismul internaţional, putând deveni leaderul incontestabil al pieţei turistice internaţionale.

Parcurgerea dificilă dar cu succes a tranziţiei la economia de piaţă libera în ţara noastră şi concretizarea mai eficientă a componentelor reformei în domeniile economic şi social vor crea premisele unei creşteri economice durabile în ramurile şi sectoarele prioritare din economie, iar pe această bază, ca şi a extinderii tuturor punţilor de comunicare cu ţările vest-europene, ca o necesitate vitală a integrării noastre în structurile europene, turismul românesc internaţional va deveni o şansă pentru economia de piaţă a României.

1.3. De la proto-călătorie la turismul internaţional modern Călătoria a constituit din vremuri imemoriale mijlocul de descoperire şi cunoaştere a

valorilor civilizaţiei şi culturii – în sensul cel mai larg al termenilor – diferitelor spaţii geografice. În acest sens teoriile contactelor geografice arată deplasările oamenilor şi schimburile culturale între civilizaţii în spaţiile geografice cuprinse între zonele Asiei de Sud şi ale continentului sud-american ca şi dintre zona nord europeană şi cea nord-americană pe o perioadă cuprinsă între anii 3000 înaintea erei noastre şi anul 1492 era noastră.3

În antichitatea greco-orientală şi română, călătoriile în scopuri comerciale, militare, religioase, culturale, au deschis calea spre cunoaşterea şi dezvoltarea civilizaţiilor euro-asiatice ale epocii. Protocălătoria-călătoria oamenilor din vremuri imemoriale, a creat în timp o adevărată matrice spiritual-temporală, definitorie pentru coordonatele deplasării umane în spaţiu, ca sursă a cunoaşterii, descoperirii şi propăşirii omului spre noi orizonturi ale culturii şi civilizaţiei spirituale şi materiale. Călătoria a constituit deci, de timpuriu, mijlocul de valorizare umană şi socială a reperelor culturale, naturale şi materiale ale diferitelor spaţii geografice.

Cărturarii vremurilor de început ale erei noastre au contribuit atât la răspândirea noilor valori sincretice ale culturii protocreştine greco-orientale şi române în arealul european cât şi la animarea contemporanilor de a călători, de a cunoaşte, accepta şi asuma noi coordonate spaţiale, temporale şi spiritual materiale ale spaţiilor geografice în care trăiau sau cu care se învecinau.

a) Dionisie Exiguul s-a născut în Sciţia Mică şi a fost călugăr într-o mănăstire din eparhia Tomis, trăind între anii 470-545 e.n. Formaţia sa de cărturar o datora între altele călătoriei întreprinse pe ruta Tomis-Alexandria-Ierusalim-Constantinopol-Tomis şi Roma; la Roma a ajuns în anul 496, la solicitarea papei, trăind şi scriind sub zece papi, până la moartea sa în anul 545. Bun cunoscător al matematicilor şi astronomiei, Dionisie Exiguul a fundamentat şi impus prin calculele şi scrierile sale, calendarul erei creştine. Calendarul şi numerotarea anilor erei creştine sau ai erei noastre încep astfel de la naşterea lui Hristos, iar nu de la domnia împăratului Diocleţian ca până atunci. Era creştină (sau era dionisiană) întemeiată calendaristic de Dionisie Exiguul este adoptată oficial la Roma în anul 527, iar până la începutul mileniului următor a fost adoptată în toată lumea creştină, fiind valabilă până astăzi. (conform Ioanichie Bălan, „Pateric Romanesc”, Ed. Arhiep. Tomisului şi Dunării de Jos, 1990 şi I. Dumitriu-Snagos, „Monumenta Romaniae Vaticana – Două milenii de creştinism românesc”, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1996). Este important de subliniat că numerotarea anilor începând cu anul întâi al erei creştine (e.n.) se practica în întreaga lume laică şi creştină în baza celor stabilite de un călugăr cărturar străromân. În premieră mondială absolută, în perioada ianuarie-aprilie 1996, la Salonul Sixtin al Vaticanului au fost prezentate vizitatorilor şi turiştilor cele 152 de manuscrise privind începutul erei creştine şi care atestă cele de mai sus, în cadrul expoziţiei „Monumentana Romaniae Vaticana”.

115

Aceste documente atestă şi întemeierea monahismului creştin occidental de către Ioan Casianul, un alt călugăr cărturar străromân, care în secolul IV e.n. a fondat prima mănăstire din occidentul creştin la Marsilia în Franţa. Dincolo de faptul că acestea vin să ateste temeliile puse şi contribuţiile românilor la configurarea matricii cultural-spirituale din Europa, ele au şi alte semnificaţii, precum: călătoria are, pe lângă dimensiunea spaţială a deplasării fizice în spaţiu şi dimensiunile temporală şi spirituală; protocălătorul Dionisie Exiguul a pus o bornă de hotar unei serii cronologice fundamentale, dând lumii un şir temporal de numere la care se raportează teoretic şi practic o întreagă categorie de evenimente – mai dense sau mai rarefiate în timp – trecute, prezente şi viitoare, inclusiv fenomenele actuale ale creşterii economice în genere şi ale turismului internaţional în particular.

b) Conferinţa ONU pentru turism şi călătorii internaţionale de la Roma din anul 1963 a recomandat adoptarea şi uzitarea termenului de „vizitator internaţional” ca subiect al relaţiilor turistice internaţionale, pe baza criteriilor ţării de reşedinţă şi a motivului voiajului, termen definit ca „orice persoană care călătoreşte într-o altă ţară decât cea de reşedinţă pentru orice alt motiv decât exersarea unei profesii renumerate în ţara vizitată”. În anul 1968 OMT – Organizaţia Mondială a Turismului - a operat o distincţie în cadrul vizitatorilor internaţionali, între turiştii internaţionali şi excursionişti, turistul internaţional fiind definit, după criteriile duratei călătoriei, ca „un vizitator temporar care sejurnează minimum 24 de ore într-o ţară şi ale cărui motive de călătorie sunt: loisir (vacanţă, agrement, sănătate, studii, religie, sport, etc.), familie, afaceri, misiune. Excursionistul este vizitatorul care se deplasează în scopuri turistice pentru o durată mai mică de 24 de ore, fără a include o înnoptare.

Aceste definiţii conduc la conturarea definirii turismului internaţional astfel: „turismul internaţional reprezintă acţiunea de deplasare temporară a rezidenţilor unei ţări în calitate de vizitatori spre o altă ţară, în scopul satisfacerii unor motivaţii şi consumuri specifice, acoperite de activităţi de producţie generatoare de venituri în ţara de origine”.4

Epoca postebelică a fost şi este o epocă a turismului internaţional. Societatea umană de azi, creatoarea civilizaţiei informaţionale, face eforturi de depăşire prin colaborare, progres şi ştiinţă a barierelor economice, politice, sociale, tehnologice, ecologice şi de realizare a unei civilizaţii de tip global.

Societatea postmodernă este şi mai ales va fi, mult mai profund, una a cunoaşterii, libertăţii şi dinamismului, iar fenomenul turistic internaţional îi ilustrează în mod specific valenţele. Lucru firesc întrucât, în esenţă, călătoria a însemnat dintotdeauna deplasare în timp şi spaţiu, comunicare şi îmbogăţire spirituală. Dimensiunea economică a turismului internaţional devine semnificativă odată cu creşterea importanţei economice a sectorului terţiar, al serviciilor în economiile postindustriale ale lumii. Literatura de specialitate afirmă noţiuni ca transsectorialitatea, transversalitatea sau capilaritatea turismului internaţional ca subsistem al integralităţii sistemului economic mondial. Ele derivă din contribuţia unor ramuri şi sectoare ale industriei, agriculturii, infrastructurii, transporturilor, serviciilor, etc. naţionale dar mai ales internaţionalizate la realizarea ofertei, produsului şi consumului turistic internaţional. Ilustrarea fenomenului este posibilă şi prin urmărirea unui itinerariu tipic al turistului internaţional postmodern. Un asemenea turist călătoreşte cu avionul din ţara de rezidenţă, emiţătoare spre ţara de destinaţie, receptoare iar primele sale cheltuieli se localizează la sol înaintea plecării şi apoi la bordul avionului. Ajuns la destinaţie închiriază sau nu mijlocul auto de transport pus la dispoziţie, suportând de la caz la caz cheltuielile aferente. Dacă turistul face călătoria printr-un aranjament „totul inclus” – pachet complet de servicii – cheltuielile sale se repartizează ca venituri între tur-operator sau agenţii de voiaje şi prestatorii serviciilor, în principal pe transport, cazare, masă, vizite şi excursii, animaţie, comisioane, asigurări. Turistul se cazează în hotel şi serveşte masa la restaurant, vizitând în continuare diverse obiective ale ofertei turistice din ţara receptoare. Dacă turistul şi-a cumpărat pachetul de servicii de la tur-operator, din ţara sa, acesta va păstra comisionul cu care se va diminua încasarea prestatorului din ţara receptoare. Aici pot apărea diverse tipuri de

116

distribuire a cheltuielilor-veniturilor ocazionate; dacă, de exemplu, pachetul de servicii cuprinde servicii asigurate de un lanţ hotelier internaţional sau companie de transport din ţara emiţătoare, sau proprietate mixtă, ori în proprietatea unui rezident din ţară receptoare, cheltuielile turistului considerat, se repartizează în mod corespunzător ca venituri ale acestora sau/şi ale altor participanţi la realizarea şi vânzarea produsului turistic. Turistul individual este mai itinerant şi imprevizibil ca sursă de venit decât turistul organizat în grup şi cu program prestabilit. În ambele cazuri însă sunt ocazionate cheltuieli suplimentare ale turiştilor internaţionali (devenite venituri pentru ţara receptoare) pentru: baruri, restaurante, spectacole, sărbători, parcuri de distracţii, suveniruri, produse locale diverse şi alte consumuri suplimentare care, în afara serviciilor cuprinse sau nu în pachetul iniţial, se difuzează direct şi indirect în beneficiul unor producători, prestatori şi distribuitori sau intermediari locali. Aceştia oferind produsele şi serviciile unor ramuri şi sectoare locale diverse obţin venituri şi beneficii care reinvestite produc efecte multiplicative în circuitul economic receptor prin export turistic la locul consumului. Turistul, generic considerat, sejurnează mai mult de 24 de ore în ţara receptoare – care este ca şi ţară emiţătoare, dezvoltată economic – călătoria neavând un motiv renumerator, ci exclusiv motivaţia vacantei.

În cazul călătoriei turistului internaţional, considerat, spre o ţară îndepărtată şi mediu sau slab dezvoltată economico-social apar mutaţii cantitative şi calitative precum:

- creşterea duratei sejurului şi a cheltuielilor aferente de transport, îndeosebi, proporţional cu distanţa;

- creşterea incertitudinii informaţional-ambientale ca gradualitate adecvare-inadecvare a habitudinilor turistului la noile coordonate economice, sociale, culturale, de ambient şi sejur oferite, corelată cu o anumită diminuare a confortului general ca grad de comunicare, structurare puţin diversificată a ofertei comparativ cu ţări dezvoltate şi cu orizontul de aşteptare al cererii de consum a turistului;

- temporalitate decalată economic şi social. Călătoria este percepută de turist (inclusiv sejurul), în mod paradoxal, ca experienţa deplasării dinspre un prezent dezvoltat economic şi social al ţării emiţătoare spre un trecut neevoluat economic şi social în ţara slab sau mediu dezvoltată receptoare, trecut actualizat în acelaşi prezent al sejurului trăit, acesta fiind şi sursa localizată temporal a paradoxului;

- decalajele de mai sus sunt în esenţă ilustrate de raportul de schimb dintre monedele celor două tipuri de ţări, ca raport între puterile de cumpărare diferite, aferente, raport favorabil, de regulă, ţării emiţătoare dezvoltate. Acest raport favorabil constituie, pe lângă alţi factori care determină percepţia imaginii ofertei de produs turistic, o motivaţie a orientării fluxurilor turistice internaţionale spre ţara receptoare slab sau mediu dezvoltată economic. Decalajele temporal-economice sunt însă şi decalaje actualizate monetar prin raportul de schimb menţionat, cu efecte inflaţioniste pentru ţara receptoare, în funcţie de intensitatea fluxurilor şi, deci, a consumului turistic internaţional.

La acestea se adaugă stresul temporal biopsihofiziologic al adaptării turistului internaţional la decalajul de fus orar care, în funcţie de distanţa parcursă, are o durată (de stres) cuprinsă între 3 şi 8 zile necesară revenirii bioritmului uman la parametrii originari dinaintea efectuării călătoriei. Cumulativ, fenomenul constituie un stres temporar-economic de tip receptor-consumatorist. Fenomenul poate explica, pe de o parte, orientarea preponderentă a fluxurilor turistice internaţionale între ţările dezvoltate economic iar, pe de altă parte, politicile de structurare calitativă şi de promovare a ofertei din unele ţări mediu sau slab dezvoltate, în sensul contracarării stresului amintit şi al adecvării permanente a produsului turistic la cererea de înalt standard calitativ şi de raport calitate-preţ favorabil, din ţările emiţătoare dezvoltate.

Pe baza celor de mai sus se configurează o posibilă imagine tipologică a turistului internaţional postmodern, astfel:

- dispune de venituri ridicate şi provine de regulă din ţări dezvoltate economic;

117

- dispune de timp, week-end şi concedii plătite la care se adaugă diverse vacanţe laice sau religioase;

- caracteristica pieţei emiţătoare a acestui turist internaţional este cea tipică ţărilor dezvoltate: oferta de consum abundentă lansată de regulă concurenţial şi ofensiv promoţional. Ca dominanţă socio-culturală, pe această piaţă prevalează civilizaţia vizual-auditivului specifică marilor aglomerări urbane, a stresului profesional şi cotidian, a săptămânii şi zilei de lucru intensive;

- turistul internaţional postmodern – în ipostaza itinerantului individual sau în grup – este un actor economic în postura consumatorului, de regulă documentat sau informat asupra destinaţiei sale turistice, în funcţie îndeosebi de imaginea ofertei de produs acreditată prin mijloace promoţionale ale pieţei. Puternic animat şi motivat de loisir – îndeosebi de vacanţă care deţine cca. 70% din piaţa turistică internaţională – de cunoaştere, de alte motivaţii între care raportul calitate-preţ al produsului, manifestă disponibilităţi consumatoriste diversificate care produc efecte multiplicative economic şi promoţional asupra creşterii turismului internaţional şi, direct sau indirect, asupra altor ramuri şi sectoare economice. Acest tip de turist este echipat şi dotat corespunzător pentru călătorie, cu paşaport, voucher, cărţi de credit, ghiduri turistice şi conversaţie, minicameră video sau aparat foto, carte verde şi asigurare de viaţă şi sănătate, cu minicomputerul (laptop) ca turist de afaceri, având disponibilităţi materiale şi spirituale diferenţiate spre aventura călătoriei şi a consumului turistic internaţional. În viziunea strategiei de marketing internaţional această tipologie a turistului reprezintă deopotrivă nişa de piaţă şi obiectul ţintă preferenţiale pentru pieţele receptoare, turoperatori şi agenţii de voiaje internaţionale.

1.4. Turismul internaţional, rod inerent al dezvoltării economice în perioada de după al doilea război mondial

La configurarea acestei realităţi contemporane o contribuţie decisivă a avut-o revoluţia

tehnico-ştiinţifică, prin imprimarea unui ritm deosebit factorilor calitativi ai creşterii economice.

În noile condiţii sectorul terţiar sau „industria fără fum” a serviciilor a avut şi va avea la început de mileniu trei o importanţă crescândă în ansamblul economiei mondiale şi pentru fiecare economie în parte, conferind dimensiuni calitative noi civilizaţiei umane.

Societatea de la finele mileniului doi şi începutul mileniului trei este o societate post-industrială în care rolul şi locul sectorului terţiar, al inovării şi al cunoaşterii se extind în mod considerabil conducând spre noul tip al civilizaţiei post-moderne, al societăţii informatizate. În acest sens există oportunitatea folosirii sintagmei de „turist internaţional postmodern” ca o circumscriere specifică civilizaţiei postmoderne a actorului economic care este turistul internaţional.

În cadrul sectorului terţiar, naţional şi mondializat, un loc şi un rol distinct revine turismului internaţional, ca obiect al aşa numitelor tranzacţii invizibile.

Turismul internaţional reprezintă o rezultantă a creşterii economice în general, a activităţilor realizate în toate cele trei sectoare economice, de unde derivă şi fenomenul transsectorialităţii sale, conform clasificării internaţionale standard a activităţilor din turism, anexată tezei.

Din literatura de specialitate parcursă, una dintre definiţiile turismului internaţional este cea cuprinsă în lucrarea „Economia şi politica turismului internaţional”, autor Cristiana Criştureanu: „Turismul internaţional reprezintă acţiunea de deplasare temporară a rezidenţilor unei ţări în calitate de vizitatori spre o altă ţară, în scopul satisfacerii unor motivaţii şi consumuri specifice, acoperite de activităţi de producţie generatoare de venituri în ţara de destinaţie”.5

118

În continuare sunt necesare precizările autorului citat mai sus, astfel: …”motivaţiile specifice exclud pe cele legate de prestarea unor activităţi lucrative…”; „În acelaşi timp fiecare motivaţie va genera un flux turistic omogen, distinct, care se va

particulariza printr-o evoluţie specifică generată de factori individualizaţi la nivelul fiecărei forme de turism”; putem defini circulaţia turistică internaţională ca „totalitatea tranzacţiilor comerciale (cu servicii şi mărfuri) care premerg, însoţesc şi decurg din călătoriile turistice internaţionale”.

Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) a evaluat la circa 4,5 miliarde totalul deplasărilor turistice realizate în lume spre finele deceniului zece. Din acest total, 560 milioane cuprinde numărul deplasărilor turistice internaţionale (trecerile frontierei pentru o durată de peste 24 ore), ceea ce reprezintă 9% din totalul populaţiei mondiale, iar diferenţa până la 4,5 miliarde sunt deplasările naţionale (în interiorul frontierelor). Este un fapt real că puţine sectoare economice au cunoscut ritmuri atât de înalte de creştere în cursul ultimelor 5 decenii. Faţă de 14 milioane cât era totalul deplasărilor internaţionale în anul 1948, creşterea menţionată este de 32 de ori. În 1955 deplasările turistice internaţionale reprezentau 50 milioane, în 1964, 100 milioane, în 1975, 200 milioane şi în 1984, 300 milioane, adică o creştere de circa 100 milioane deplasări pe deceniu astfel încât, dacă între 1957 şi 1987 populaţia lumii s-a dublat, numărul deplasărilor turistice internaţionale a sporit de 14 ori. Media anuală a creşterii a scăzut în timp ca o consecinţă a contextului economiei mondiale traversată de recesiuni şi crize. Astfel, de la o medie anuală a creşterii de 11,7% între 1950 şi 1960 a scăzut la 8,3% între 1960 şi 1970, la 6,9 între 1970 şi 1980 şi la 4% între 1980 şi 1987. De peste trei decenii însă, încasările din turismul internaţional reprezintă între 5 şi 6% din valoarea exporturilor mondiale, ele progresând într-un ritm similar creşterii circulaţiei turistice internaţionale menţionate mai sus. Astfel, dacă între 1963 şi 1985 comerţul internaţional s-a multiplicat valoric de 12,5 ori, încasările turistice internaţionale au sporit de 13,5 ori (în dolari SUA). Încasările din anul 1989 sunt de circa 70 de ori mai mari decât cele din anul 1950.6

Compararea creşterii economice a turismului internaţional cu cea a altor sectoare este semnificativă. Valoarea schimburilor turistice internaţionale reprezintă 1/3 din cea a comerţului internaţional cu petrol şi 40% din valoarea schimburilor agroalimentare mondiale. De asemenea, valoarea schimburilor turistice internaţionale depăşeşte cu 50% totalul fluxurilor financiare anuale destinate lumii a treia şi cu 230% nivelul ajutorului public pentru dezvoltare.7

Pe harta turismului internaţional repartiţia schimburilor turistice internaţionale reprezintă disparităţi de la o zonă la alta sau de la o ţară la alta. Circa 2/3 din volumul acestor schimburi se concretizează în ţările dezvoltate ale lumii şi numai circa 1/3 în celelalte ţări.

De fapt contururile hărţii turistice a lumii corespund celor ale hărţii economice ale planetei, care configurează o lume ierarhizată în metropole (centre) şi periferii.

Ţările lumii turistice se situează fie în poziţia de emiţători, fie în cea de receptori, fie cumulând cele două caracteristici. Oricum, această dublă postură şi funcţionalitate direcţională a fluxurilor turistice internaţionale se produce în proporţii şi cu rezultate foarte diferite de la o ţară la alta. La nivel global fenomenul dominant rămâne puternica concentrare a funcţiilor emiţătoare şi receptoare, cumulativ în ţările dezvoltate economic. Astfel, Europa Occidentală şi America de Nord deţin împreună 71% din cheltuielile turistice internaţionale dar şi 72% din totalul încasărilor; ele deţineau 77% din sosirile turistice internaţionale în timp ce zona Asia de Est-Pacific concentra 11%, zona America Latină-Antile – 6%, Africa 2,6%, Orientul Mijlociu 2,1%, Asia de Sud sub 1%. Primele cinci ţări emiţătoare, Germania, SUA, Japonia, Anglia şi Franţa deţin împreună peste 52% din cheltuielile turistice internaţionale.

Literatura de specialitate şi statisticile OMT disting la nivel global trei mari bazine care concentrează majoritatea fluxurilor în turismul internaţional astfel:

1. Bazinul mediteranean deţine primul loc cu circa 80 milioane de intrări turistice internaţionale anuale datorită excepţionalei concentrări şi diversităţi a ofertei şi a accesului

119

facil îndeosebi în zona nord-europeană. Pe lângă triunghiul de bază Spania-Franţa-Italia, acest bazin conţine şi fluxurile părţii sale orientale din Grecia spre Israel, insulele din zona Baleare-Cipru ca şi coastele meridionale din Egipt şi Maroc.

2. Bazinul Asia-Pacific, deşi afirmat mai târziu s-a remarcat prin dinamism susţinut. Concentrează un flux anual de sosiri de 40 milioane, ceea ce semnifică jumătate din fluxul Bazinului Mediteranean şi cu puţin peste fluxul sosirilor cumulate pe ansamblul Europei de Est (38 milioane sosiri medie anuală).

3. Bazinul Caraibe cuprinde majoritatea fluxurilor turistice internaţionale dinspre America de Nord înspre zona Bahamas-Trinidad Tobago şi coastele Americii Centrale care se cifrează la circa 12 milioane sosiri anuale.

Situaţia pe ţări a fluxurilor turistice internaţionale relevă disparităţi importante. Astfel,

dintr-un număr de 152 ţări în evidenţa OMT la finele anilor ’90, primele 10 ţări concentrează 55% din totalul sosirilor, primele 20 de ţări concentrează 72% iar 56 de ţări concentrează 87% din total. Cei trei lideri mediteraneeni (Franţa, Spania, Italia) concentrează 90 milioane sosiri, adică 27% din fluxul mondial. La polul opus, 2/3 dintre ţările considerate, deţin 15% din fluxul turistic mondial. În general, ţările sărace (sub 400 dolari venit anual pe cap de locuitor) nu deţin decât 2% din totalul fluxului mondial.

În România, dacă până în anul 1989 raportul sosiri-plecări era net favorabil sosirilor, din 1990 situaţia se inversează, numărul plecărilor fiind în fiecare an aproape dublu faţă de cel al sosirilor. Principalele ţări emiţătoare spre România (între 1991-1995) sunt în ordine ţări din fosta URSS, Bulgaria, Ungaria, Turcia, Germania. Deşi raportul sosiri-plecări după 1990 indică în plan cantitativ un deficit al sosirilor din turismul internaţional, sugerând implicit un posibil deficit al balanţei încasări-plăţi a turismului internaţional al României, în realitate, conform Balanţei de plăţi externe (Anuarul statistic – 1994), la Contul venit al Balanţei, poziţia „turism” este singura care pe întreaga perioadă 1990-1993 are soldul creditor (pozitiv) cu un plus de 2 milioane dolari anual (în medie). Aceasta înseamnă că o echilibrare a raportului sosiri/plecări în sensul creşterii sosirilor din turismul internaţional ar însemna un excedent important al balanţei turismului internaţional românesc şi implicit o contribuţie sporită la ameliorarea în perspectivă a balanţei de plăţi externe. Creşterea turismului internaţional constituie o şansă reală a economiei de piaţă în România, în sensul amplificării fluxului de sosiri spre România şi presupune în principal eforturi conjugate în câteva direcţii principale:

- reluarea procesului investiţional în dotările factoriale din turismul românesc (partea de capital) vizând extinderea şi modernizarea bazei materiale, prin accelerarea privatizării în turism şi inclusiv prin atragerea capitalului străin;

- o strategie promoţională ofensivă pe pieţele externe emiţătoare, pentru recucerirea unor pieţe tradiţionale şi fixarea de noi pieţe;

- ameliorarea treptată a raportului calitate-preţ în oferta turistică românească, prin reducerea inflaţiei; stabilizarea preţurilor şi crearea premizelor specializării într-o ofertă turistică competitivă, capabilă să valorifice avantajele costurilor comparative pe piaţa internaţională de profil.

Revenind la fenomenul creşterii turismului internaţional în lume trebuie menţionată importanţa unui factor care are contribuţia lui la actuala configuraţie a creşterii menţionate. Este vorba despre actuala distanţă între centrele emiţătoare şi cele receptoare. Practic, fluxurile turistice internaţionale se circumscriu radical faţă de mari centre sau nuclee emiţătoare, pe anumite distanţe. Aceste distanţe au însă şi alte accepţiuni în afara celei pur spaţiale, ele exprimându-se (şi fiind condiţionate deopotrivă) în termeni financiari (de venit) culturali, lingvistici şi psihologici. În plus, coordonatele economice şi spaţio-culturale menţionate se asociază subtil cu dimensiunile temporale percepute de subiecţii călătoriei, diferenţiat ca durate psihologice ale trăirii călătoriei decalate în timp şi generatoare pe lângă decalajele de fus orar (în funcţie de distanţe) şi de decalajele între niveluri diferite de

120

dezvoltare economică, tehnologică, de specificităţi şi habitudini socio-umane, de diferenţe specifice şi variabile între multitudinile segmentelor de piaţă emiţătoare şi receptoare. Aceste determinări conjugate cu cele socio-economice, conferă produselor turistice internaţionale un specific complex în care motivaţia cu variabile multiple atribuie consumului produsului turistic la locul producerii şi ofertării sale, determinări şi rezultante distincte, inedite, unice chiar.

Aşa cum arătam anterior, marea majoritate a fluxurilor turistice se concentrează în primul rând în interiorul teritoriului naţional, unde, existenţa unor pieţe turistice pentru „uzul intern” este o condiţie primordială pentru internaţionalizarea respectivei pieţe. După teritoriul naţional, fluxurile turistice se extind în imediata vecinătate naţională apoi regională. Ca argument, menţionăm faptul că atât în zona europeană cât şi în cea americană, între 85% şi 90% din sosirile înregistrate provin din ţările emiţătoare aparţinând aceleaşi zone geografice. Statisticile arată că doar 5% dintre plecările din ţările Benelux, 7% dintre cele din Germania şi Elveţia, 11% dintre cele din Franţa şi 16% dintre cele din Anglia depăşesc zona europeană într-o perioadă dată a circulaţiei turistice. Creşterea veniturilor individuale este un factor care contribuie decisiv, alături de creşterea de timp liber, la dinamizarea fluxurilor de ieşiri. Corespunzător acestor factori, ratele plecărilor în străinătate sunt cele mai ridicate în ţările scandinave, Germania, Franţa, Elveţia, Benelux, SUA, Japonia. Fenomenul deschiderii turistice a lumii capătă o amploare deosebită conţinând atât emiterea, cât şi recepţia de turişti. Politica Uniunii Europene de liberă circulaţie a capitalurilor şi a persoanelor prin intrarea în vigoare a Acordului de la Schengen, imprimă implicit circulaţiei turistice o dinamică a internaţionalizării fără precedent. Fenomenele menţionate au loc într-un context geopolitic şi geoeconomic care se globalizează şi în care noile zone turistice internaţionale emiţătoare se afirmă puternic. Aceasta, ca o consecinţă directă a creşterii economice, a extinderii concediilor plătite, a îmbunătăţirii veniturilor pe termen lung, a progreselor fără precedent ale sistemelor de transport modern care au determinat ca în mod deosebit ţările zonei Asia-Pacific (Japonia, Hong-Kong, Singapore, Australia, Noua Zeelanda) să devină cei mai dinamici emiţători pe piaţa turistică internaţională în ultimii ani.

Totodată, unele zone şi ţări îşi specializează oferta făcând din atragerea şi recepţionarea fluxurilor de turişti internaţionali un obiectiv strategic preponderent al politicii economice pe termen lung. Ambele fenomene de emitere şi recepţie sunt elocvent ilustrate de două ţări situate în principalele două bazine ale turismului internaţional. Este vorba de Japonia şi de Spania.

A treia putere economică mondială, Japonia, şi-a menţinut ritmuri de creştere economică importante, rata creşterii fiind de 5,6% în 1990 (faţă de 4,7% în 1989 şi 5,8% în 1988), ritmurile fiind cele mai înalte dintre ţările membre OCDE.

Rezultate explicabile prin menţinerea unei puternice cereri interne, elocvent fiind în acest sens creşterea cu 13,7% a investiţiilor şi cu 4% a consumului gospodăriilor familiale în 1990, ca şi menţinerea ratei şomajului sub 3%. Excedentul balanţei comerciale a Japoniei era de 54,6 miliarde dolari în 1996 şi cate 100 miliarde în anii 1987 şi 1988. În aceste condiţii s-a manifestat o politică de încurajare a rezidenţilor japonezi de a călători în străinătate în scopuri turistice. Astfel, Ministerul Japonez al Transporturilor a adoptat un plan vizând dublarea în cinci ani a numărului turiştilor japonezi care călătoresc în străinătate, cifra de atins fiind 10 milioane persoane, cu cheltuieli estimate la 10 miliarde dolari, aceasta însemnând şi reducerea corespunzătoare a soldului pozitiv al balanţei comerciale nipone şi deopotrivă o atenuare a problemelor cu parteneri comerciali. Oricum, înaintea planului menţionat plecările turiştilor japonezi în străinătate au crescut permanent, de 73 ori între 1962 şi 1986 (de la 75.000 la, respectiv, 5,5 milioane de plecări). Între 1970 şi 1986 cheltuielile turiştilor japonezi în străinătate au crescut de 16 ori. În ţările OCDE, Japonia înregistrează cel mai mare deficit al balanţei turistice, având o rată a acoperirii cheltuielilor din încasări de numai 20% în 1986 faţă de 38% - Germania, 41% - Norvegia, 43% - ţări ca Benelux, 55% - Suedia, 73% - SUA, 91% - Anglia, 150% - Franţa şi 795% - Spania. Japonia este deci o ţară net emiţătoare pentru

121

turismul internaţional. Această dezvoltare a turismului japonez, ca şi perspectivele creşterii sale sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât faţă de o populaţie de 123 milioane de locuitori, numărul plecărilor în străinătate revine unei minorităţi (10 milioane). Japonia şi-a organizat sistemul propriu de promovare a dezvoltării turismului internaţional prin crearea unor importante reţele de transport, de producere şi vânzare a voiajelor organizate, de lanţuri hoteliere. Pe de altă parte şi-a creat premizele unei puternice cereri turistice interne. În 1987 Japonia avea, după SUA, cel mai mare număr de angajaţi în hoteluri şi restaurante, adică 200.049 persoane.

În 1990, peste 92% dintre tinerii căsătoriţi îşi făceau voiajul de nuntă în străinătate, principalele destinaţii fiind SUA, Hawaii, Australia şi Europa. Întreprinderile japoneze şi-au creat un sistem de stimulare a angajaţilor (în principal bărbaţi) prin oferirea de voiaje organizate cu destinaţia Asia-Pacific, îndeosebi.

Ţară turistic tipic receptoare, Spania, cu o populaţie de 39 milioane de locuitori şi cu un PNB de 9330 $/locuitor la mijlocul deceniului zece, cu un ritm de creştere anual al PNB de 2,4%, înregistra o rată a şomajului de 15,8%, o rată a inflaţiei de 6,6% şi un deficit al balanţei comerciale de 6,4 miliarde Euro (în 1995). Între anii 1950 şi 1990 turismul internaţional a adus Spaniei un sold net al încasărilor de 70 miliarde dolari, autorităţile spaniole subliniind că prin aceasta Spania a putut să compenseze întârzierile postbelice în plan economic. Intrările de turişti străini în Spania între 1950 şi 1970 au consemnat încasări reprezentând de patru ori creditele afectate întregii Europe prin planul Marshall, din care Spania a fost exclusă. (Conform „Le monde” – 1995). Cu plecări ale rezidenţilor săi mult mai mici decât sosirile de turişti străini, Spania beneficiază de o balanţă turistică net excedentară, care o situează din acest punct de vedere pe primul loc în lume. Rata încasărilor depăşeşte rata cheltuielilor turistice cu aproape 800%. În anul 1990, de exemplu încasările turistice de circa 12 miliarde dolari, reprezentau 145% faţă de deficitul balanţei comerciale de 8,3 miliarde dolari. Deşi oscilant, acelaşi raport favorabil s-a menţinut între 40% şi 90% între 1964 şi 1988. Conform sursei mai sus citate în Programul economic pe termen mijlociu al Spaniei pentru perioada 1988-1993 se preciza: „activitatea turistică este capabilă prin ea însăşi să neutralizeze situaţia defavorabilă a unei balanţe comerciale profund dezechilibrate” şi recomanda stimularea creşterii turismului internaţional receptor.

Experienţa Spaniei, al cărei PIB era realizat în 1995 în proporţie de 5% în industrie, de 5% în agricultură şi de 86% în servicii, în care promovarea turismului internaţional receptor reprezintă o opţiune constantă a politicii economice de-a lungul deceniilor, este ilustrativă pentru şansa reală pe care turismul internaţional o reprezintă pentru creşterea şi propăşirea economică a unei ţări.

O caracteristică a formelor şi structurilor în care se realizează creşterea şi dezvoltarea economică, în general, se regăseşte şi în procesele creşterii, specifice pieţelor turistice internaţionale. Este vorba de coexistenta atomizării „celulelor” de producţie turistică pe plan naţional cu concentrarea la nivel de megafirme a agenţilor economici ancoraţi în turismul internaţional. Este un fenomen tipic de dualism structural, caracteristic fenomenelor creşterii economice la nivel macro şi mondoeconomic în general.

Astfel, în Franţa, la niveluri diferite ale producţiei turistice se constată preponderenţa întreprinderilor turistice mici, cu grad scăzut de concentrare a producţiei şi capitalului. În sectorul „hoteluri-café-restaurante” 50% dintre salariaţi sunt angajaţi în unităţi cu sub 10 lucrători, iar în hotelărie 70% dintre unităţi folosesc sub 5 angajaţi.

În sectorul agenţiilor de voiaj unităţile cu sub 6 angajaţi (în număr de 785), reprezentau în 1995, 57,5% din totalul agenţiilor, dar realizau numai 13,9% din volumul forţei de muncă angajate, 8,4% din cifra de afaceri şi 9,5% din valoarea adăugată. La polul opus, cele 26 firme turistice cu peste 100 angajaţi reprezentând 1,9% din numărul total, aveau 46,3% din totalul salariaţilor, realizând 49,2% din cifra totală de afaceri şi 56,6% din totalul valorii adăugate a subsectorului. Concentrarea este ilustrativă pentru agenţiile organizatoare de călătorii forfetare (sau a tur-operatorilor) unde primele 5 firme controlau 50% din totalul pieţei, iar

122

primele 10 firme controlau 67% din total-piaţă în 1995. Situaţia este asemănătoare şi în alte ţări dezvoltate. Primele două mari firme deţin câte 30% din piaţa aranjamentelor forfetare în Japonia, 60% în Belgia, 70% în Olanda. Primele trei firme deţineau 42% din aceeaşi piaţă, în Germania, 60% în Elveţia şi 75% în Anglia.

Sectorul turismului internaţional, asemenea altor activităţi economice, manifestă o tendinţă puternică a firmelor importante de a-şi creşte dimensiunile (capital, cifră de afaceri şi profit în principal), de a controla pieţele prin acorduri cu firmele concurente sau prin absorbţia lor, impunându-se astfel în exportul produsului turistic.

În mod deosebit, în ultimii 30 de ani, are loc o integrare în turismul internaţional care prezintă caracteristici specifice determinate, în hotelărie şi restaurare, de greutatea specifică mare a investiţiilor iar în activitatea agenţiilor de voiaj de fluctuaţiile ratelor de schimb care provoacă crize periodice urmate de falimente şi absorbţii. Aceasta determină firmele să-şi diversifice implementările şi să-şi lărgească gama produselor turistice oferite pentru a preîntâmpina astfel, prin disipare, riscurile şi dificultăţile economice.

Două tipologii de integrare sau concentrare se manifestă în turismul internaţional: orizontală şi verticală.

Primul tip vizează controlul asupra concurenţei în acelaşi sector sau subsector într-o paletă specifică de modalităţi, acorduri de colaborare sau de partajare a anumitor activităţi (publicitate, reprezentare, comercializare internaţională), participaţii la capital şi, frecvent, absorbţii prin fuziune.

Asemenea tipuri şi modalităţi de integrare sunt frecvente în sectorul producţiei şi distribuţiei voiajelor. Astfel, holdingul german TUI (Turistik Union Internaţional), primul producător de voiaje din lume (2.350 milioane voiaje forfetare vândute în 1993-1994) s-a constituit în trei etape (1968, 1969 şi 1972) prin fuzionarea activităţilor a şase firme de profil având o anvergură medie: Touropa, Scharnow, Hummel, Dr. Tiggel, Airtours International şi Transeuropa, care continuă să comercializeze sub marcă proprie iar TUI asigură funcţiuni comune ca: rezervări locuri de avion şi camere de hotel, politica financiară, promoţională şi comercială.

În vânzarea voiajelor în turismul internaţional există trei reţele principale integrate la nivel mondial astfel:

- American Express prin sectorul de voiaje asigură ¼ din cifra de afaceri a întregului grup, având 600 de centre de reprezentare în lume;

- CIWLT (Compania Internaţională de „Wagon-Lits” şi Turism) care prin sectorul său de distribuţie a voiajelor a vândut în 1994 peste 6,5 milioane bilete de avion şi tren în 722 puncte de vânzare (agenţii şi birouri); prin acordul încheiat de CIWLT cu firma Cook-Voyages, prima a beneficiat de o reţea internaţională de 1.500 agenţii de voiaj;

- Havas-Tourisme cu filiale de producţie şi vânzare a voiajelor, transport aerian charter, hotelărie şi logistică de loisir (golf, parcuri acvatice) avea în 1995 o reţea de 275 agenţii de voiaj ( de trei ori mai mult ca în 1978), cu o cifră de afaceri de circa 600 milioane dolari anual.

În hotelărie şi restaurare există o mare diversitate a formelor de integrare, concretizată în firme cu structuri diferite, în funcţie de calitatea şi gradul confortului şi după formele structurilor de primire: hoteluri, moteluri, sate de vacanţă, grupuri imobiliare de loisir. Cea mai dinamică şi importantă formă o reprezintă însă marile lanţuri hoteliere integrate. Aceste mega-firme turistice au anverguri diferite în funcţie de capacitatea structurilor de primire şi sunt localizate în America, Europa şi Asia. În clasamentul mondial firmele din SUA ocupă 49 de locuri din primele 100 lanţuri hoteliere internaţionale, 10 locuri fiind deţinute de Japonia, 7 locuri de Anglia şi Franţa împreună. Cei cinci lideri mondiali din SUA concentrează o treime din totalul de 2.350 milioane camere aflate în exploatare în cele 100 ţări ale clasamentului menţionat iar primele zece lanţuri hoteliere din cele 100 deţin 48,7% din totalul numărului de camere hoteliere din lume.

123

În primele zece lanţuri mondiale hoteliere, ierarhizarea este următoarea: Holiday Corp (SUA) – 1907 unităţi hoteliere în lume cu 357.614 camere, Sheraton Corp (SUA) cu 508 unităţi şi 142.000 camere, Ramada Inc. (SUA) cu 575 unităţi şi 100.000 camere, Hilton Hotels Corp (SUA) cu 271 unităţi şi 97.393 camere, Days Inns of America (SUA) cu 505 unităţi şi 79.000 camere, Marriot Corp (SUA) cu 165 unităţi şi 75.277 camere, Trusthouse Forte Pic (Anglia) cu 797 unităţi şi 74.800 camere, ACCOR (Franţa) cu 534 unităţi şi 62.410 camere, Prime Motor Inns (SUA) cu 500 unităţi şi 60.000 camere.8

Al doilea tip, integrarea verticală în turismul internaţional, cuprinde modalităţi şi structuri foarte variate, determinate de specificitatea producţiei şi consumului turistic.

Specificul produsului turistic din faza conceperii sale, trecând prin oferte şi până la consumul final impune o conlucrare necesară între agenţii diferitelor niveluri de realizare. Funcţionalitatea standardizată a produsului turistic în formula voiajului forfetar (totul inclus, „package” sau „inclusive tour”) determină o colaborare verticală a agenţilor, care devine indispensabilă în condiţiile realizării ei prin sistemele informatizate în reţea a rezervărilor de bilete de transport (“ticketing”) şi de spaţii cazare-masă. Chiar dacă în mod frecvent integrarea verticală este limitată la agenţii sectoriali transport-cazare-masă, există şi megafirmele în care integrarea cuprinde spectacole şi animaţie.

Integrarea pe verticală realizează categorii diverse de formule operaţionale precum: a. Extinderi ale activităţii companiilor aeriene de linie prin filialele specializate în curse

„charter” pentru transportul exclusiv turistic. În acest sens Air-Charter este o filială a Air-France Aéromaritime a U.T.A., Sobelair à Sabena, Condor a Lufthansa, Balair à Swissair.

b. Amplificarea ofertei unor companii de transport terestru, maritim şi aerian prin crearea sau preluarea (în participaţie, absorbţie) a unor agenţi producători şi distribuitori turistici cum este cazul unor companii feroviare în Germania, Belgia, Japonia, Franţa sau a unor companii maritime şi aeriene în majoritatea ţărilor turistice dezvoltate.

c. Preluarea sau dezvoltarea de către companii de transport a unor lanţuri hoteliere naţionale şi internaţionale; de pildă Air France, are lanţurile Méridien şi Eldorados, KLM (Olanda) are lanţul Golden Tulip Hotels, Japan Airlines cu lanţul Nikko.

d. Mari agenţii de voiaj care îşi asigură şi îşi creează sau preiau companii de transport. Astfel Sun-Belgia şi-a creat compania charter Univers-Air prin participarea la capitalul Gobelair, în Suedia Tjaereborg are compania Sterling Airways, în Anglia, Thomson are Britania Airways. Alte agenţii de voiaj devin proprietari ai unor structuri de primire turistică precum Thomson (Anglia), Kuoni (Elveţia) sau Nouvelles Frontieres (Franţa).

e. Firme hoteliere care îşi dezvoltă reţele proprii de producere, ofertare şi organizare a călătoriilor turistice precum Club Méditérannée, Asia-Tours, America Tours.

f. Formule operaţionale de integrare turistică internaţională care grupează activităţi diverse şi complexe precum: centre comerciale şi servicii diverse, birouri de studii – formare, reţele şi logistică de loisir şi animaţie, etc. Este cazul firmei ACCOR (Franţa).

Fenomenul integrării ca expresie a creşterii economice actuale în turismul internaţional conţine, ca o condiţie indispensabilă a funcţionalităţii structurale precizate mai sus, interferenţa lor puternică cu lumea şi oportunităţile financiare, investiţionale, comerciale, imobiliare. Astfel, băncile şi companiile de asigurări devin parte activă îndeosebi în vânzarea voiajelor, în exploatarea marilor lanţuri hoteliere şi cluburilor de vacanţă. în finanţarea creării de staţiuni sau de alte obiective turistice. Marile firme care deţin reţele de supermarket organizează şi vând voiaje (Neckerman în Germania, Seibu în Japonia). Unele societăţi de construcţii participă cu capital la exploatarea structurilor de primire turistică (Grupul Marriot, SUA). Mari firme din sectorul agroalimentar au participaţii în hotelărie-restaurare (Grupul Pritzkers în SUA, Nestle în Elveţia, Sodexho în Franţa).

124

În domeniul imobiliarului turistic, Franţa şi SUA, îndeosebi, şi-au creat importante structuri funcţionale. Formele practicate sunt „reşedinţa secundară” tradiţională. Pe lângă formula „parahotelăriei” sau „rezidenţa-hotel-club”, o formulă inventivă este „multiproprietatea” sau „proprietatea spaţio-temporală”, care este exploatată în fracţiuni de timp pe sezoane turistice în funcţie de aportul proprietarilor.

Fenomenul integrării turistice internaţionale este o rezultantă directă a transectorialitaţii fenomenului şi a produsului turistic care sunt expresia complexă a contribuţiei mai multor ramuri şi sectoare economice la însăşi existenţa şi dinamica lor. Tocmai de aceea între creşterea economică în general şi creşterea turismului internaţional în particular există o interdependenţă organică, complexă.

1.5. Evoluţia turismului internaţional la începutul mileniului trei şi previziuni

până la sfârşitul anului 2003 Analiza evoluţiei turismului internaţional la sfârşitul mileniului doi şi trecerea în

mileniul trei relevă, pe de o parte, continuitatea dinamismului său corelat cu creşterea economică mondială de ansamblu şi, pe de altă parte, mutaţii cantitative şi calitative în cadrul pieţei turistice internaţionale.

Conform previziunilor OMT şi ale Raportului Directoratului „Tourism unit” din cadrul Comisiei Economice Europene, principalele tendinţe se grupează astfel:

- În primul rând, se apreciază ca semnificativ faptul că o parte tot mai importantă a populaţiei non-turistice va fi atrasă spre consumul specific al turismului internaţional. Ca urmare, numărul sosirilor în turismul internaţional va creşte la nivel mondial de la 637 milioane persoane în 2000 la 759 milioane persoane în anul 2003, respectiv cu 19%. Cea mai puternică creştere va fi în bazinul Asia-Oceania de la 140 milioane la 206 milioane, deci cu 47,3%, urmată de Europa de la 338 milioane la 389 milioane (+ 15%), cele două Americi de la 128 la 159 milioane (+ 24,2%) şi Africa de la 32 milioane la 44 milioane persoane cu un spor de 39%. Partea majoritară în tabelul sosirilor internaţionale va fi deţinută în anul 2003 de Europa cu 56% chiar în condiţiile previzibile ale unei diminuări a acesteia cu câteva procente faţă de 2000. Vor urma în ordine zona Asia-Oceania cu 21,9% (creşte cu 3,5% faţă de 2000), America cu 20,1% (creştere 0) şi Africa cu 5% (creştere cu 0,6%).9

- Încasările totale din turismul internaţional vor spori de la 527 milioane dolari în 2000, la 729 milioane în anul 2003, ordinea sporurilor pe bazinele turistice internaţionale fiind: Asia-Oceania – 75 milioane dolari, Europa – 54 milioane dolari, America (N şi S) – 51 milioane dolari, Africa – 4 milioane dolari, însă ordinea la volum total de încasări se va menţine în anul 2003 faţă de 2000, astfel: Europa cu 284 milioane dolari (39% din total), Asia-Oceania cu 222 milioane dolari (30,5% din total), America cu 203 milioane dolari (27,8% din total), Africa cu 20 milioane dolari (2,7% din totalul încasărilor).10

Tendinţele indicatorilor specifici arată mutaţiile care sunt prevăzute că vor interveni pe piaţa turistică internaţională îndeosebi în Europa, astfel:

1. Scăderea numărului de înnoptări raportat la durata vacanţelor ca urmare a segmentării şi deci a înmulţirii numărului de vacanţe dintr-un an. Tendinţa va fi deci de creştere a numărului vacantelor şi descreştere a duratei vacantei, favorizate şi de creşterea duratei de week-end.

2. Tendinţa de diminuare a cererii pentru oferta europeană tradiţională “soare şi nisip” în favoarea unor oferte de vacanţă activă, sport şi sănătate şi a altor noi oferte şi produse turistice care vor stimula cererea precum ecoturismul, turismul rural şi turismul cultural. Aceste mutaţii în structura cererii şi a ofertei se vor produce în condiţiile menţinerii totuşi a ofertei şi cererii tradiţionale europene „soare şi nisip”.

125

3. Odată cu creşterea cererii pentru vacanţe de iarnă a rezidenţilor zonei mediteraneene va avea loc, în condiţiile prevăzute ale stagnării sau declinului vânzării aranjamentelor I.T., o creştere a turismului itinerant individual în dauna celui organizat, motivaţiile principale fiind vacanţele în spiritul aventurii şi cunoaşterii.

4. Activarea deosebită a conştiinţei europene privind mediul va canaliza tot mai mult fluxurile turistice spre vacanţe ecologice, această alternativă fiind favorizată şi de aglomerarea atât a traficului rutier spre aeroporturi, cât şi a traficului aerian în general, în condiţiile în care transportul aerian devine tot mai solicitat prin extinderea spaţiilor de confort redus, ca urmare a concurenţei sporite între companiile aviatice, pe rutele intraeuropene.

5. Dacă până în 1990 fluxurile turistice intraeuropene erau orientate pe direcţia Nord-Sud se estimează o creştere a fluxurilor dinspre Sud spre Nord ca şi dinspre Est spre Vest ca urmare a mutaţiilor politice şi economice din zona est-europeană.

La nivel global, regiunile Asia-Oceania, continentul american şi Africa vor înregistra creşteri importante, previziunile arătând o menţinere a tendinţei de creştere îndeosebi pentru zona Asia-Oceania; turismul internaţional al acestei regiuni a crescut de la 10,7% în 1989 la 22% ca procent din totalul sosirilor internaţionale ale anului 2000 estimându-se o creştere de încă 2,8% până în 2003.

În ceea ce priveşte turismul internaţional al europieţei turistice, care este în mod deosebit şi subiectul tezei, previziunile precizate mai sus ale experţilor Organizaţiei Mondiale a Turismului referitoare la ţările continentului vest-european pornesc prin extrapolare de la realităţile şi datele de la mijlocul deceniului zece care arată că turismul internaţional în cadrul Uniunii Europene reprezenta în 2000 peste 45% din volumul pieţei turistice internaţionale ca sosiri şi, la fel, cu puţin sub 45%, din volumul pieţei turistice internaţionale ca încasări. Mai multe ţări europene deţin poziţia destinaţiei preferate în cadrul sosirilor internaţionale. Astfel, în 2000, Franţa îşi menţinea primul loc în cadrul sosirilor din turismul internaţional, ocupând locul doi la încasări din turismul internaţional. La aceeaşi indicatori era urmată anul trecut, de Spania, Italia şi Anglia, ultimele două însă pe locurile patru şi şase în termeni de încasări. În continuare, ţări precum Austria şi Germania se menţin pe poziţii importante la încasări, ţările sus menţionate deţinând în 2000 o treime din totalul încasărilor în cadrul turismului internaţional. Balanţa schimburilor turistice internaţionale, în ţările Uniunii Europene a fost excedentară în 2000, după ce în anii precedenţi înregistrase deficit ca urmare, în principal, a creşterii cheltuielilor turiştilor internaţionali călătorind în ţări din afara Uniunii.

Încasările pe ansamblul ţărilor Uniunii Europene au crescut cu 15% între 1997 şi 1999 iar cheltuielile cu 13%, diferenţa de două procente fiind şi sursa excedentului sus-menţionat. În cadrul Uniunii exportul de servicii turistice internaţionale ocupă locul trei în exportul de servicii.

Totalul înnoptărilor turistice internaţionale în ţările Uniunii Europene a cunoscut unele oscilaţii în primii ani ai deceniului zece. Astfel, în 1993 faţă de 1992 înnoptările scăzuseră cu 1%, dar au crescut sensibil în 1994 faţă de 1993 cu 5%, fiind înregistrate noi şi constante creşteri pe măsura dezvoltării liberei circulaţii a persoanelor şi serviciilor după încheierea Acordului de la Schengen, până în anul 2000.

Aceasta are loc întrucât creşterile cele mai importante aparţin rezidenţilor din ţările Uniunii, nouă din zece rezidenţi preferând şi realizând deplasări în ţări din Uniune sau în propria ţară. Aceste date privesc turismul organizat al europieţei, la care se adaugă un volum în creştere al sosirilor turiştilor individuali. La nivelul ultimilor cinci ani ai deceniului zece s-au înregistrat pe ansamblul Uniunii creşteri semnificative îndeosebi ale călătoriilor de scurtă durată, cu tendinţa creşterii în continuare a acestui segment de vacanţe scurte până în 2003.

Tendinţele de creştere şi în mileniul trei a europieţei turistice sunt susţinute evident de procesul de extindere al Uniunii Europene prin aderarea de noi ţări, inclusiv România.

Valorificarea acestor previziuni şi tendinţe, din turismul internaţional în general şi din cel al europieţei în mod special, în beneficiul turismului internaţional al României, prezintă un

126

interes major pentru ţara noastră cu atât mai mult cu cât prin Programul Phare s-a creat în România Centrul de Resurse pentru Turism (CERT) în cadrul Fundaţiei Internaţionale de Management (FIMAN). Astfel programul CERT este o componentă importantă a Programului Phare pentru Dezvoltarea Turismului în România. A fost conceput în scopul facilitării procesului de adaptare a turismului românesc la cerinţele economiei de piaţă prin:

1. Măsuri la nivel naţional sprijinite de asistenţa continuă pentru Ministerul Turismului având ca obiective modernizarea legislaţiei. Dezvoltarea resurselor umane, marketing şi promovare, promovarea investiţiilor în turism

2. Măsuri de descentralizare precum: dezvoltarea turismului rural, promovarea iniţiativelor turistice locale, sprijinirea asociaţiilor profesionale din turism

Faza întâi a Programului de Dezvoltare a Turismului – cu un buget de aproape 5 milioane Euro – s-a încheiat în iunie 1995 şi s-a concentrat, în principal, spre: dezvoltarea instituţională, pregătirea personalului, marketing şi promovare şi dezvoltarea produselor turistice. Unul dintre rezultatele majore ale fazei întâi a fost Planul Strategic de Dezvoltare a Turismului în România (Master Plan).

Faza a doua a Programului a contribuit în anul 2000 la modernizarea turismului, având obiective specifice privind stimularea procesului descentralizării, conform politicilor cuprinse în Master Plan. Pe această bază, obiectivul dublu al Programului l-a constituit promovarea ofertei turistice româneşti şi atragerea investiţiilor străine.

2. AVANTAJELE ELECTRONICII ÎN SLUJBA INDUSTRIEI TURISTICE

Aşa cum se arată şi în capitolul III al tezei de doctorat, Internetul, devenit bibliotecă

virtuală, oferă o excelentă posibilitate de promovare a turismului la nivel internaţional, fiind o modalitate ieftină şi cu impact ridicat asupra consumatorilor.

„E-turism” este cuvântul cheie care demonstrează efectele şi consecinţele extraordinare din industria turismului, neaşteptate cu câţiva ani în urmă. Cea mai mare industrie a lumii beneficiază cu succes de avantajele electronice în cele mai variate moduri.

Monitorul European de Călătorie pe 2002 raportează o creştere cu 47% a numărului rezervărilor făcute de către consumatori, în reţea („online”), comparativ cu 2001. Conform unui sondaj de opinie întocmit de Luc Carton, pentru realizarea site-ului „e-Market Stratégies”, 80% din utilizatorii Internetului au prezentat interes în ceea ce priveşte rezervările de călătorie în reţeaua electronică.

Domeniul turismului desfăşoară multe faţete. Schimbarea generală a cadrului, permanentă şi rapidă (cum se observa în tehnologie, comportamentul turistului, comportamentul de folosire a internetului, cadrul politic, etc.) face ca e-turism să fie o enormă provocare pentru domeniul turistic. Valoarea diferitelor branşe ale acestui sector (cum ar fi industria hotelieră, industria aeriană, industria agenţiilor de turism şi altele) generează multe şanse pentru folosirea tehnologiei informaţiei şi pentru apariţia de noi concepte şi strategii.

Într-un sondaj realizat de Universitatea Pepperdine din California, SUA., în anul 2002, a reieşit ca 66% din utilizatorii Internetului sunt de părere că site-urile pentru e-turism furnizează servicii de mai bună calitate decât agenţiile de turism În conformitate cu acest studiu, 39% din turiştii americani (chiar dacă folosesc sau nu Internetul) sunt de părere că internetul este o formă mai uşoară şi mai rapidă de utilizat în planificarea călătoriilor, decât agenţiile de turism. Tot acest studiu a relevat faptul că 90% dintre americanii care au acces la internet se informează din punct de vedere turistic de pe site-urile de e-turism

Aceste statistici indică faptul că e-turism s-a dezvoltat pozitiv în ultimii ani dar totodată, acesta este şi un motiv de îngrijorare deoarece, în prezent, doar 33% dintre

127

consumatorii americani de turism se mai orientează spre serviciile oferite de către agenţiile de turism

O viziune a experţilor OMT, Werthner şi Klein trasează în 1999, direcţiile şi atribuţiile serviciilor e-turistice, până în anul 2010, în următorul cadru:

- creşterea popularităţii şi a capacităţii Internetului pentru un spectru larg de aplicaţii, în domeniul serviciilor electronice de turism;

- Internetul şi serviciile adiţionale vor transforma, poate chiar elimina rolul tradiţionalelor agenţii de turism intermediare (a agenţilor de turism care sunt plătiţi pe bază de comision);

- rezervările „online”, făcute direct de către clienţi vor deţine un semnificativ procent pe piaţă până în 2010 fiind disponibile majorităţii populaţiei în ţările industrializate;

- „turiştii virtuali” vor înregistra o solicitare sporită pentru informaţiile turistice multi-media;

- televiziunea şi dispozitivele mobile vor fi folosite tot mai mult pentru distribuirea produselor turistice;

- majoritatea organizaţiilor turistice vor folosi internetul; - tipuri variate de agenţii de turism de succes (în prezent), care suportă consumatorii dar

şi furnizorii de turism, vor fi în pericol; - un procentaj crescut al populaţiei peste 50 de ani, din ţările industrializate va fi tot mai

mult influenţat de cererea ridicată pentru e-turism în corelaţie cu călătoriile în străinătate (în special la destinaţii situate la mare distanţă) şi totodată cu turismul de cultură şi eco-turismul;

- persoanele care nu dispun de prea mult timp liber dar dispun de surse financiare („time poor – money rich „) vor fi categoria de bază pentru cererea de vacanţe scurte; pe de altă parte, toate vacanţele vor fi solicitate de un număr tot mai mare de persoane cu nevoi de completare, de relaxare şi eliberare de presiunea locului de muncă;

- folosirea tehnologiei electronice va include, în special, „card-uri” pentru o varietate de funcţiuni, incluzând chiar managementul schemelor loiale de destinaţie (reduceri de preţuri în schimbul informaţiilor despre clienţii loiali), scheme de primă, pentru comportamentul de protecţie a mediului, etc.

- telefonia vizuală, prin internet va permite să se testeze destinaţiile dorite prin fotografii luate cu camere montate în diferite locuri ale staţiunilor de vacanţă şi transmise via internet;

- eforturile de a construi o bază centrală de date privitoare la informaţia turistică vor continua în vederea satisfacerii preferinţelor individuale şi a modelelor de comportament şi totodată pentru a putea fi de folos activităţilor de marketing;

- broşurile electronice sub formă de CD-ROM vor înlocui broşurile tipărite şi în acelaşi timp vor lua amploare tipurile de ghiduri turistice mobile;

- furnizorii de turism vor forma parteneriate strategice şi vor colabora între ei pentru a oferi produse turistice complementare;

- întreprinderile mici şi mijlocii vor fi forţate să adopte strategii noi de abordare a afacerilor şi vor fi nevoite să accepte mediatori de asistenţă;

- toate regiunile turistice vor trebui să angajeze doar personal calificat şi să adopte noi strategii de marketing.

Nedispunând de fondurile materiale necesare, factorii de turism din România ar putea folosi eficient internetul ca modalitate de publicitate la nivel internaţional. La ora actuală informaţia despre turismul românesc existentă pe internet prezintă deficienţe dintre care e cazul să amintim câteva:

- viteza de accesare a paginilor turistice româneşti depăşeşte cu mult timpul specific de afişare a informaţiilor pe ecran;

128

- fiecare unitate turistică cu pretenţii de afirmare pe plan internaţional ar trebui ca în pagina de internet să-şi prezinte detaliat oferta vizualizată prin imagini ale sitului turistic, ale facilităţilor ambientale şi ale amenajărilor de cazare;

- turiştii străini sunt obişnuiţi să-şi rezerve sejurul prin posibilitatea electronică oferită de internet. În acest scop ar fi bine ca, la nivel de unitate turistică să existe un sistem informatizat prin care să se efectueze rezervări şi plăţi prin carduri în vederea valorificării optime a turismului şi să se confirme rezervările şi plăţile pentru serviciile cerute de turiştii internaţionali;

- pentru formarea unor clienţi fideli în străinătate ar fi necesară menţinerea unei legături permanente cu aceştia prin poşta electronică, oferindu-li-se pachete speciale cu facilităţi.

Pentru ca România să se integreze în Uniunea Europeană din punct de vedere al publicităţii turistice ar fi necesară o implicare mai substanţială a autorităţilor din cadrul ministerelor de resort prin sprijinirea materială şi logistică a factorilor turistici de perspectivă. În acest scop, ar fi benefică contribuţia televiziunii române în promovarea imaginii turistice a ţării noastre prin crearea de canale de televiziune speciale pentru acest domeniu, după modelul unor ţări renumite în Europa şi pe plan internaţional în publicitatea turistică. Ne referim în mod deosebit la ţări ca Franţa, Spania sau Italia, unde canale de tipul „Marco Polo”, „Alice”, „Leonardo” transmit 24 de ore programe de promovare a frumuseţilor turistice, tradiţii culturale, gastronomie şi creaţii artistice.

129

CONCLUZII Rezultatele obţinute de turismul internaţional în perioada 2000-2002 ne duc la

concluzia că economia fiecărei ţări este influenţată pozitiv sau negativ, atât de turismul receptor cât şi de cel emiţător. Referindu-ne, în general, la procesul de comunicare şi de transmitere a informaţiei vom putea observa că de la emiţător, informaţia trece spre destinatar sau receptor (depinde spre ce tip de adresant se îndreaptă mesajul) prin anumite canale cu funcţii bine stabilite, conform teoriei marelui lingvist Roman Jakobson raportându-se la funcţiile limbajului. Amintim că Roman Jakobson se referă la funcţia metalingvistică, poetică, fatică, emotivă, referenţială şi conativă, aplicată factorilor de comunicare: cod, mesaj, canal, emiţător, receptor şi referent. Dintre cele şase funcţii specifice acestor factori, funcţia fatică din sistemul semnelor lingvistice ar deveni în cel al turismului, funcţia perturbatoare pe care o înregistrează anumiţi parametri turistici la nivel naţional şi internaţional. Astfel, atentatele de la 11 septembrie 2001 şi cele ulterioare, de mai mică amploare, pneunomia atipică, războiul din Irak şi situaţia delicată din economia mondială vin să perturbe canalul de transmisie a segmentelor de informaţie turistică de la emiţător spre publicul ţintă care devine în acelaşi timp şi public receptor.

La nivel mondial începe să se contureze ideea că turismul trece printr-o criză de proporţii care marchează debutul acestui mileniu.

În conformitate cu datele transmise de Organizaţia Mondială a Turismului, după 2001, cel mai mult a fost afectată piaţă turistică americană. În întreaga lume, veniturile obţinute din turism au scăzut cu 13 miliarde dolari, singurul salt spectaculos înregistrându-l China şi Hong Kong cu 17,8 miliarde dolari ce reprezintă aproximativ 10% din totalul încasărilor turistice, fapt care clasează China pe locul cinci în ierarhia turistică mondială surclasând, astfel Marea Britanie. În general, în 2001 se cheltuieşte mai puţin în turism decât în 2000. Şi în acest domeniu se evidenţiază, din nou, China care investeşte mult în turism şi, din acest punct de vedere, de această dată, o ia înaintea Franţei ca mare putere politică şi turistică pe plan mondial. Rezultatele preliminare pentru Asia şi zona Pacificului se situează pe locul al doilea, devansând America de Nord, Centrală şi de Sud.

În Europa Centrală şi de Vest, numărul sosirilor de turişti a crescut cu 3,9%, excepţie făcând Cehia şi Polonia care au înregistrat un declin de 5%.

Cu toate că ameninţările teroriste sunt deosebit de nocive dezvoltării turismului, s-a constatat că cel mai perturbator factor dintre cei amintiţi până acum, este situaţia economică defavorabilă, la nivel mondial. Din cauza epidemiei SARS, anul 2003 va înregistra multe fluctuaţii de sosiri, plecări şi încasări în sectorul turistic. Cele mai afectate regiuni vor fi contrar previziunilor, China, Hong Kong, Vietnam, Singapore, exact zonele care în 2002 au cunoscut o adevărată explozie turistică.

Războiul din Irak influenţează în mod negativ, în 2003, zona turistică a Turciei. România, Bulgaria, Croaţia şi Grecia pot beneficia de turişti din Belgia, Olanda, Ţările Scandinave şi mai ales Germania, turişti care până la această dată, preferau Egiptul şi Turcia şi care acum îşi schimba destinaţia vacanţelor.

Modificările survenite la scară mondială în turism ca parte a sistemului economic vor atrage modificări şi în cadrul fiecărei componente a parametrilor turistici, cum ar fi : cheltuieli manageriale, reorientarea spre activităţi profitabile, creşterea ofertelor de pachete modulare şi de cazare, etc.

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, în tratatul de la Maastricht, art. 3 şi Declaraţia nr. 1 se arată că înfăptuirea Uniunii Europene nu se va putea realiza fără îndeplinirea măsurilor ce stipulează domeniul turismului. De asemenea, conform rezoluţiei nr. 4 din ianuarie 1994 a Parlamentului European, turismul internaţional constituie o prioritate

130

economică strategică de creştere economică a Comunităţii şi un factor social de realizare a diversităţii în uniunea comunitară şi de reducere a deosebirilor regionale. Structura ofertei europene se va adapta tendinţelor globalizării prin strategii specifice, referitoare la mediul administrativ şi legislativ, orientarea în direcţia producţiei de masa şi a competitivităţii.

Eforturile vor fi îndreptate spre creşterea ocupării forţei de muncă în turism şi a dezvoltării turismului rural, cultural şi social. Măsurile se vor lua la nivel local, regional, interregional, naţional şi transnaţional. Dezvoltarea turismului constituie pentru România o şansă reală a dezvoltării economice de piaţă, însă această şansă trebuie valorificată printr-o integrare justă de tip orizontal şi vertical în sistemul turistic internaţional, ţinându-se cont de transsectorialitatea fenomenului şi a produsului turistic.

După anul 2001, din cauza încetinirii dezvoltării economice şi a ameninţărilor teroriste, piaţa turistică europeană a pierdut până la 50% din numărul turiştilor americani şi până la 33% din numărul turiştilor japonezi. Cu ocazia întrunirii Comisiei Europene de Turism de la Bruxelles, din 10 decembrie 2002, s-a susţinut că piaţă turistică europeană, printr-o politica adecvată de marketing va trebui sa-şi modifice strategiile şi tacticile de acţiune şi să ducă o campanie de revenire la situaţia anterioară, de depăşire a situaţiei actuale şi de elaborare a unor politici noi, pline de succes pentru viitor.

În cadrul aceleaşi întruniri s-a susţinut faptul că turismul constituie unul dintre factorii cei mai puternici care acţionează în vederea integrării europene şi a realizării unei Europe unite. Turismul îndeplineşte trei funcţii importante care se întrepătrund şi se completează reciproc. Acestea ar fi: circulaţia turistică, crearea de companii turistice multinaţionale europene şi promovarea turismului european.

Turismul este deschis globalizării şi va deveni unul dintre „motoarele” integrării europene.

German Porras, în „Perspectivele economice ale turismului european” susţine printre altele că „în promovarea Europei ca principală destinaţie turistică, o Europă unită ar fi imaginea ideală pentru pieţele mondiale de turism”.11

131

NOTELE DE SUBSOL ALE CAPITOLULUI IV

„Turismul internaţional, factor strategic de bază în noua configuratie a Uniunii Europene”

1. *** - News Released, O.M.T., ianuarie 2003 2. *** - Capital, nr. 21, 22 mai 2003 3. D. Todericiu – Spre America înainte de Columb, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966 4. C. Cristureanu – Economia şi politica turismului internaţional, Editura Abeona, Bucureşti, 1992 5. Idem 6. Ioan Teodor Moldovan – Turismul internaţional, o şansă a economiei de piaţă în România. Program de

promovare pe pieţele internaţionale a produsului turistic românesc, Teză de doctorat, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1997, pag. 67

7. G. Cazès – Turismul internaţional – miraj sau strategie de viitor, Editura Hatier, Paris, 1990 8. *** - Revue Technique des Hôtels, Paris, 1999 9. *** - Future of European Tourism, Official Journal of the European Communitiesm, 6.6.1999, C. 135/1 10. Idem, C. 135/3 11. G. Porras – The economic perspective and chalenge of european tourism Strengthening the

position and image of Europe as a diverse and atractive set of destinations, The European Travel Commission, Bruxelles, 10 decembrie 2002, pag. 5-10

132

CAPITOLUL V

PIAŢA TURISTICĂ ÎN ROMÂNIA

1. CONSIDERAŢII PRIVIND CARACTERISTICILE SPECIFICE PIEŢEI TURISTICE

1.1. Indicatori specifici pieţei turistice internaţionale În literatura de specialitate este conturată o viziune specifică prin prisma căreia

fenomenul, produsul şi piaţa turistică sunt definite în esenţă unitar, dar şi cu diferenţele de nuanţă inerente diversităţii şi eterogenităţii factorilor care intervin în activitatea de turism în general, în cea din turismul internaţional, în special.

Fenomenul turistic internaţional se manifestă ca o deplasare temporară şi de un gen particular a turiştilor în scopul satisfacerii, pe itinerariile şi la punctele de destinaţie ale călătoriilor, a unor nevoi individuale de consum de bunuri şi servicii.

Produsul turistic este totalitatea bunurilor şi serviciilor necesare derulării specifice a consumului turistic înaintea şi pe parcursul călătoriei ca şi la locul de destinaţie.

Cererea turistică este în mod generic ansamblul trebuinţelor şi nevoilor sociale orientate spre consumul produsului turistic. Detaliat, cererea turistică este definită prin „ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii, pentru alte motive decât prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie”.1

Oferta turistică este ansamblul factorilor şi al dotărilor naturale şi antropice dimpreună cu activităţile necesare producţiei, promovării şi distribuţiei-comercializării produsului turistic.

Piaţa turistică este sfera economico-socială în cadrul căreia produsul turistic se concretizează sub forma ofertei turistice iar nevoile de consum turistic sub forma cererii turistice. În această sferă economico-socială se produce confruntarea permanentă a ofertei cu cererea în scopul acceptării ofertei de către consumatorii potenţiali şi pentru realizarea efectivă a produselor turistice oferite spre cumpărare. Nucleul pieţei turistice îl constituie turistul considerat în diversitatea tipologică a determinanţilor economici, sociali, culturali, psihocomportamentali şi motivaţionali şi în postura consumatorului potenţial căruia îi sunt adresate produsele turistice din diversele bazine ale ofertei internaţionale de profil. Piaţa turistică reprezintă totodată o sferă de interferenţă între cererea de servicii şi cererea de mărfuri a diferitelor segmente ale pieţei.

Nişa sau segmentul de piaţă îl constituie un fragment tipologic al cererii şi ofertei corespondente având caracteristici comune în privinţa unor variabile precum venitul, timpul liber, motivaţii şi preferinţe, vârstă şi obiceiuri de consum ale turiştilor potenţiali, preţ, calitate, diversitate şi parametri naturali şi economici specifici produsului şi ofertei turistice. Piaţa, circulaţia (fluxurile), produsul şi consumul în turismul internaţional au determinări generale şi specifice în cadrul procesualităţii micro, macro şi mondoeconomice. Evaluarea

133

cantitativă a pieţei turistice se realizează (conform C. Cristureanu)2 prin determinarea a patru variabile, astfel:

a) Capacitatea pieţei, calculată ca produs între capacitatea medie de consum (K) şi numărul consumatorilor potenţiali (N) prin formula C=K x N, fără a lua în calcul nivelul veniturilor consumatorilor şi nici preţul produsului turistic.

b) Potenţialul pieţei turistice, care exprimă cererea tuturor consumatorilor pentru un anumit produs turistic în funcţie de venituri şi de preţurile produsului turistic.

c) Volumul pieţei turistice, respectiv totalitatea tranzacţiilor încheiate pentru un anumit produs turistic pe o piaţă dată, într-un anumit interval temporal. Când potenţialul (b) şi volumul (c) sunt egale are loc o saturaţie a pieţei.

d) Locul pe piaţă al unui anumit produs turistic este acea parte a volumului pieţei acoperită prin vânzările realizate la respectivul produs.

1.1.1. Cererea turistică Cererea turistică este constituită din totalitatea persoanelor care doresc să se deplaseze

periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii, pentru alte motive şi scopuri decât cele reprezentând activităţile remunerate la destinaţie. Cererea turistică se localizează şi se formează în aceste condiţii în zona de reşedinţă a turistului, în cadrul bazinului cererii specifice determinat de caracteristicile economice, etnice, sociale, politice, psihologice, etc., ce interacţionează în teritoriul naţional căruia ii aparţine.

Consumul turistic devine efectiv în cadrul bazinului cererii-ofertei turistice în etape etalate spaţio-temporal astfel: înaintea deplasării, în timpul deplasării, la locul de destinaţie. Cererea turistică se particularizează prin: caracter dinamic, concentrarea în ţări şi zone dezvoltate economic; eterogenitate şi labilitate motivaţională; sezonalitate puternică şi rigidă datorată legiferărilor şi factorilor naturali, culturali şi psihosociali.

Transformarea cererii în consum turistic presupune îndeplinirea cumulativă a trei condiţii: timp liber, venit disponibil, motivaţie.

Factorii care influenţează cererea turistică sunt deci, economico-sociali şi motivaţionali. Din prima categorie de factori fac parte: factorul demografic - ca rezervor al cererii

turistice, gradul de urbanizare ca determinant al veniturilor şi motivaţiilor cererii, timpul liber a cărui creştere este favorizantă pentru cererea turistică şi venitul ca suport al consumului şi circulaţiei turistice, corelat în cazul cererii pentru turism internaţional cu puterea de cumpărare a monedei din ţară, zona cererii şi cu distanţa între locul cererii şi bazinul ofertei turistice. Factorii motivaţionali derivă din rolul compensator al turismului pentru existenţa cotidiană, aceştia fiind factori biologici, psihosociali şi culturali, concretizaţi în nevoi precum: destinderea, divertismentul, dezvoltarea personalităţii, etc.

Consumul turistic are, ca şi cererea turistică, un grad înalt de concentrare, cu precădere în ţările dezvoltate economic. În cadrul consumului turistic global, cel naţional este între 85-90%, iar diferenţa revine celui internaţional, localizat într-o altă ţară decât cea de rezidenţă a turistului. În aceste condiţii, existenţa unui consum turistic internaţional şi a pieţei de profil este în mod decisiv determinată de manifestarea cererii şi a unui consum intern puternic, de existenţa unei oferte interne apte a deveni parte a pieţei internaţionale turistice.

1.1.2. Oferta turistică După cum se precizează în lucrarea autorului citat anterior, „pentru a defini oferta

turistică” este esenţială departajarea sa conceptuală de „producţia turistică”, necesitate determinată de specificul producţiei turistice. Oferta turistică este formată din „cadrul şi potenţialul natural şi antropic, echipamentul de producţie al serviciilor turistice, masa de

134

bunuri materiale” (alimentare, industriale) destinate consumului turistic, forţa de muncă specializată în activităţile turistice, infrastructura turistică şi condiţiile de comercializare (preţ, facilităţi. etc.)

Producţia turistică reprezintă „ansamblul de servicii care mobilizează forţa de muncă, echipament de producţie şi bunuri materiale care se materializează într-un consum efectiv în cadrul unei ambianţe specifice”. Specificitatea relaţiei ofertă-producţie turistică derivă din particularităţile de mai jos, care o diferenţiază de aceeaşi relaţie din cadrul pieţei bunurilor fizice: producţia turistică este cel mult egală cu oferta, faţă de piaţa bunurilor fizice unde oferta e cel mult egală cu producţia; oferta turistică poate exista independent de producţie, în timp ce producţia turistică nu se poate realiza în afara ofertei; în schimb, oferta de bunuri materiale nu poate exista independent de existenţa unei producţii; structura ofertei turistice nu coincide mereu cu structura producţiei turistice, în timp ce structura ofertei bunurilor materiale reflectă structura producţiei respective; oferta turistică e fermă, existând cât timp există elementele componente, dar producţia turistică e efemeră, existând cât timp se manifestă consumul, dar încetând odată cu încheierea acestuia.

Caracteristicile ofertei turistice 1. Caracter complex şi eterogen, conferit de componentele sale: elemente atractive, cele

mai diverse resurse naturale, socio-culturale, umane, tehnologice, etc.; elemente funcţionale care sunt reprezentate, echipamente şi servicii care deservesc producţia turistică (infrastructură).

2. Tipuri de oferte variate în funcţie de motivaţie: - oferta turismului de vacanţă, balnear, sportiv, recreativ, familial, etc.; - oferta turismului de studii, stagii, festivaluri, religios, etc.; - oferta turismului de afaceri - itinerant, de congrese; - oferta turismului de sănătate - profilactic şi de tratament;

3. Specializarea producătorilor pe categorii de activităţi: cazare şi restaurare, transport, animaţie, informare, agrement, organizarea călătoriilor de către turoperatori.

4. Caracterul artizanal – realizarea produsului şi a ofertei turistice în întreprinderi mici şi mijlocii, determinată de cerinţa flexibilităţii ofertei.

5. Rigiditatea ofertei turistice - oferta şi producţia turistică pentru a fi consumate impun deplasarea consumatorului nu a produsului turistic. Oferta turistică este rigidă la variaţiile sezoniere şi motivaţionale. Rigiditatea ofertei turistice înseamnă prelungirea duratei de amortizare a investiţiilor şi încetinirea înnoirii mijloacelor de producţie. Aceste efecte ale rigidităţii sunt şi rezultatul transsectorialităţii turismului, a interdependentei sale cu celelalte ramuri economice.

6. Capacitatea de substituire a ofertei turistice derivă din punctul 5) în scopul valorificării acesteia (oferta de turism de afaceri în lipsa cererii pentru oferta de vacanţă, de exemplu).

Factorii determinanţi ai ofertei turistice Teritoriul sau spaţiul reprezintă pentru oferta turistică ceea ce factorul demografic este

pentru cerere - factorul decisiv. În sens turistic, teritoriul poate fi evaluat cantitativ prin capacitatea sa de primire, iar calitativ prin valoarea sa turistică naturală sau creată.

a) Capacitatea de primire (Cp) se calculează după formula: Cp=SKo/N cu So - suprafaţa teritoriului, Ko(0,5, 1), N - suprafaţa normată ce revine consumului turistic pe o persoana (mp/turist).

b) Valoarea turistică sau atractivitatea teritoriului este evaluată în funcţie de resursele turistice existente, astfel: frumuseţea naturală a peisajului, configuraţia geografică (munţi, râuri, cascade, peşteri, litoral), condiţii meteorologice şi climaterice (tip climat, nivel pluviometric, temperaturile anuale medii, curenţi de aer, luminozitate), patrimoniul cultural şi istoric (obiective de artă, istorie, religie, folclor), valoarea terapeutică dată de izvoare minerale şi termale şi diversitatea şi densitatea florei şi faunei.

135

c) Nivelul dezvoltării sectorului terţiar, din care face parte şi produsul turistic, influenţează direct oferta turistică prin componente precum transportul, telecomunicaţiile, forţa de muncă.

d) Baza tehnico-materială - particularităţi: - corespondenţa cantitativă şi calitativ-structurală între bază tehnico-materială şi

resursele naturale turistice; - bază tehnico-materială este adaptată unui anumit segment al cererii turistice; - investiţia specifică unitară (loc de cazare, de exemplu) este, ca efort investiţional,

invers proporţională cu calitatea atracţiei turistice, a resurselor naturale. Baza tehnico-materială a turismului cuprinde în structură: baza cazării, a restaurării, a

transportului şi a agrementului. În literatura de specialitate şi statisticile OMT se utilizează pentru baza tehnico-materială a ofertei turistice denumirea de structuri de primire. În cadrul acestora elementele componente sunt:

a) Cazarea (în următoarele forme): - Hotelăria în cadrul căreia hotelurile sunt clasificate conform numărului de stele

printr-un sistem de norme cuprinzând gradul de confort, echipamente, dotări diverse, calitatea serviciilor. Hotelurile pot fi independente sau integrate în lanţuri hoteliere.

- Cazarea extrahotelieră se face sub formă de: reşedinţe secundare, apartamente mobilate, unităţi sociale de cazare, etc.

- Cazarea nepermanentă cuprinde: camping, caravaning şi camping-car, vase de agrement.

b) Restaurarea este diversă ca forme şi standardizată ca niveluri calitative prin număr de stele sau prin categorii, însoţind îndeaproape evoluţia cazării.

c) Transportul şi agrementul sunt într-o continuă modernizare şi diversificare conform cerinţelor consumului turistic (exemplu: teleschiul lângă uşa hotelului) şi a motivaţiilor specifice acestui consum

Un factor determinant al ofertei turistice se referă la percepţia ofertei de către cerere. Aceasta are loc sub forma unei imagini de ofertă şi produs turistic oferit care reprezintă o sinteză între mijloacele de comunicare - recepţie formale şi informale, subiective şi obiective. Problema imaginii produsului turistic oferit este foarte importantă întrucât decizia de consum se ia preponderent în funcţie de imaginea ofertei promovată în bazinul cererii, între momentul deciziei de consum şi cel al consumului efectiv în bazinul ofertei turistice existând un decalaj temporal. Incertitudinile şi riscurile privind necorelările ofertei cu cererea depind de influenţa intermediarilor în actele de vânzare-cumpărare pe pieţele turistice ca şi de influenţa mijloacelor mass-media sau multimedia informatizate.

1.2. Piaţa turistică românească – resurse naturale şi antropice În România cadrul natural este complex, variat, bogat, cu o structură peisagistică

armonioasă. Alături de potenţialul natural, ţara noastră dispune şi de un potenţial antropic deosebit de valoros a cărui importanţă turistică se amplifică continuu. România poate satisface, prin resursele sale turistice, preferinţele diferitelor segmente ale cererii turistice interne şi internaţionale.

Resursele turistice naturale româneşti se află în strânsă legătură cu formele de relief şi se amplifică de la câmpie către munte, neexcluzând însă nici litoralul Mării Negre şi Delta Dunării.

O importantă zonă turistică în ansamblul turistic naţional este zona Munţilor Carpaţi care acoperă 36% din suprafaţa ţării. Carpaţii româneşti se diferenţiază de puternicii concurenţi din Europa - Munţii Alpi, Balcani, Pirinei, Tatra – prin posibilităţile multiple pe care le oferă în ceea ce priveşte practicarea unor sporturi de iarnă ca alpinismul şi drumeţia

136

montană; prezintă originalitate şi atractivitate turistică prin diferitele tipuri de relief, prin prezenţa depresiunilor, a culoarelor de văi, a reţelei de ape şi lacuri, fond cinegetic şi piscicol. Există posibilitatea practicării turismului de odihnă şi a turismului de cunoaştere, speoturism, vânătoare, sporturi de iarnă. România se situează pe locul al treilea în Europa în ceea ce priveşte potenţialul speologic: 10.900 de peşteri, atât peşteri de mari dimensiuni ca Topolniţa, Cetăţile Ponorului, Şura Mare, Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor, Gheţarul de la Scărişoara, Cloşani, multe intrate deja în circuitul turistic.

Configuraţia Carpaţilor permite practicarea schiului de la 800-2.200 m altitudine şi fără pericolul avalanşelor şi viscolelor. Cele mai importante zone schiabile se situează în Munţii Bucegi, Parâng, Muntele Mic, Postăvaru, Retezat, Rodnei, Vlădeasa. Unele zone montane ca Parâng, Muntele Mic, Făgăraş, Bucegi permit o prelungire a sezonului de sporturi de iarnă până în aprilie-mai prin posibilitatea amenajării de pârtii şi transport pe cablu în sistem cascadă.

Carpaţii româneşti oferă posibilitatea practicării alpinismului de vară şi de iarnă, existând trasee cu grade diferite de dificultate recunoscute pe plan naţional şi internaţional: peste 325 trasee din care 218 în Piatra Craiului, 71 în Retezat, 69 în Apuseni, 42 în Cheile Bicazului, 11 în Făgăraş. Obiective turistice importante sunt şi lacurile de munte Bucura şi Zănoaga în Retezat, Capra şi Bâlea Lac în Făgăraş, Sfânta Ana în Harghita, Lacul Roşu în Bicaz, dar şi circurile glaciare din Făgăraş, Rodna, Retezat.

Lacurile cu apă sărată localizate în zona dealurilor şi podişurilor sunt utilizate în turismul balnear practicat în staţiunile din apropiere: Sovata, Ocna Sibiului, Slănic Prahova.

Şi zona de câmpie oferă importante atracţii turistice: balneare (Amara, Balta Albă, Lacul Sărat), agrement (Snagov, Căldăruşani). Lacurile din jurul capitalei – Străuleşti, Băneasa, Floreasca, Tei – oferă posibilităţi de practicare a turismului, de recreare şi odihnă. Obiective turistice sunt şi lacurile de acumulare de la Vidraru, Izvorul Muntelui, Vidra, Porţile de Fier.

Litoralul românesc deţine peste 45% din baza materială de cazare a ţării de-a lungul a 70 de km de coastă. Are un important potenţial turistic prin apa sărată a mării (salinitate 17-18 mg/l) care întăreşte organismul, prin bioclimatul marin, ape minerale sau mineralizate din forjare, lacuri sărate şi nămoluri terapeutice. Plaja are o orientare ce permite expunerea la soare în tot timpul zilei, ceea ce constituie o raritate pentru plajele din Europa, este naturală, iar nisipul este aproape în permanenţă uscat. În sectorul Mangalia Nord s-au amenajat şi plaje artificiale în suprafaţă de peste 200.000 mp. Nisipul plajei face parte din complexul de cură balneară specific mării, calităţile sale fiind folosite în psalmoterapie.

Apa de mare conţine apă clorurată, sulfurată, magnezică, sodică, are salinitate redusă (17-18 mg/l) fiind foarte indicată în afecţiunile aparatului circulator, locomotor, boli de nutriţie. Lipsa mareelor permite folosirea optimă a plajelor, iar salinitatea apei permite practicarea sporturilor nautice. Nămolul terapeutic, în special cel de la Techirghiol, reprezintă un punct important de exploatare. La Mangalia există şi nămolul de turbă care se foloseşte în scopuri terapeutice.

Litoralul românesc al Mării Negre cuprinde două zone separate, regiunea staţiunilor turistice de pe litoral în jurul oraşului Constanţa şi zona Delta Dunării, o zonă ecologică sensibilă. Regiunea cu staţiuni se întinde de la graniţa română la sud de Mangalia până la Năvodari în nord.

Produsul turistic este orientat către litoral cu cele câteva centre de sănătate, deoarece în întreaga regiune şi în împrejurimi, cu excepţia Deltei, există puţine alternative pentru agrement.

Dunărea şi Delta Dunării reprezintă elemente foarte importante pentru turismul românesc. Pe teritoriul României, Dunărea parcurge 1.075 km , traseul său integral navigabil prezentând 4 sectoare cu trăsături turistice deosebite: cel mai lung defileu din Europa – 144 km până la Porţile de Fier; Porţile de Fier-Călăraşi, Călăraşi-Brăila şi Brăila-Marea Neagră (Dunărea Maritimă). Pe primele trei sectoare se poate practica navigaţia fluvială de vase cu

137

pescaj de circa 2 m, iar pe al patrulea navigaţia maritimă de vase cu pescaj până la 7 m Acest sector mai prezintă şi un alt punct de atracţie turistică, unic în Europa: sectorul Delta Dunării.

Delta Dunării este cel mai nou pământ românesc, încă în formare, care împreună cu sistemul lagunar Reazelm are o suprafaţă de 4.340 km pătraţi şi stimulează interesul turistic prin varietatea vegetaţiei şi faunei existente.

Fauna ţării noastre prezintă valoare pentru turismul profesional, ştiinţific prin speciile rare, endemice sau pe cale de dispariţie (dropia, lostriţa) care sunt ocrotite de lege sau cuprinse în rezervaţii ştiinţifice cum sunt cele din Delta Dunării (ornitologice), Carpaţii Orientali (lostriţa şi cocosul de munte), Câmpia de Vest. Fauna acvatică reprezintă o principală componentă a potenţialului natural de mare atractivitate. Dunărea şi Delta Dunării deţin o bogată faună ihtiologică, de la crap, ştiucă, somn, şalău la sturionide: nisetru, cegă, păstrugă. Zonele montane – Călimani, Harghita, Rodna, Maramureş, Ceahlău, Bistriţa, Tarcău, Godeanu – sunt bogate în animale de interes vânătoresc, premiate la numeroase expoziţii internaţionale.

Vegetaţia este un alt element de valoare turistică cuprinzând specii declarate monumente ale naturii, rezervaţii cu caracter ştiinţific ca făgetele seculare din Semenic, codrii de la Slătioara, pădurile Ciornuleasa, Comana, Frasinu. Defileul Dunării, Munţii Banatului şi Valea Cernei abundă în vegetaţie submediteraneană, iar Pădurile de liliac de la Caraşova şi Eftimie Murgu din Caraş-Severin au valoare turistică prin sărbătorile care se organizează anual.

Condiţiile de climă ale României se pot constitui în factori de cură. Unele elemente climatice sunt indispensabile practicării sporturilor de iarnă (stratul de zăpadă şi temperatura aerului). Numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă este de 25 de zile pe litoral, 50-70 de zile la câmpie, 100 de zile în zona dealurilor subcarpatice şi depăşeşte 200 de zile la peste 1.500 m altitudine. Masivele din partea de vest a ţării beneficiază de un interval de timp mai mare cu strat de zăpadă chiar şi la altitudini mai mici de 1.500 m, cum ar fi în Semenic – 225 zile/an, Băişoara, Stâna de Vale şi Muntele Mare – 230 zile/an, iar la altitudini de 1.800–1.900 m de până la 315 zile/an, aşa cum este la Vlădeasa şi Ţarcu. Stratul de zăpadă are grosimi favorabile pentru schi o perioadă de 4-5 luni/an.

România deţine şi un fond de factori naturali de cură: mofetării, nămoluri sapropelice şi de turbă, ape mezotermale, sulfuroase. În cele peste 160 de staţiuni balneare şi localităţi ce posedă ape minerale şi ape termo-minerale, se poate asigura asistenţă balneo-medicală profilactică, curativă şi de recuperare medicală.

În balneo-turism, cele mai căutate staţiuni sunt cele din câmpia Română: Balta Albă, Lacul Sărat, Lacul Amara, Techirghiol – apă sărată; Mangalia – apă sulfuroasă; lacurile din masivele de sare de la Sovata, Ocna Mureş, Bazna, Ocna Dej, Someşeni, Cojocna, Ocna Sibiului, Ocnele Mari. La Sângeorz Băi sunt nămoluri minerale, la Nicolina-Iaşi sedimente argilo-nămoloase mineralizate.

Specifice României sunt emanaţiile de gaze terapeutice, ţara noastră fiind printre primele ţări din Europa care dispun de o zonă mofetică de mare extindere şi valoare. Cele mai cunoscute sunt emanaţiile de bioxid de carbon şi sulfuroase.

Salinele sunt un important factor de cură în terapia afecţiunilor respiratorii cronice cu baze de tratament la Târgu-Ocna, Slănic-Prahova şi Praid, acestea fiind solicitate şi de turiştii străini.

Resursele turistice antropice româneşti s-au format de-a lungul existentei poporului

român şi sunt utilizate în întregime în scopuri turistice. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, bisericile de lemn din Maramureş, Mănăstirile din

Bucovina, Moldova şi Oltenia, creaţiile lui Eminescu, Brâncuşi, Enescu, Grigorescu, pot fi considerate unicate mondiale. Aceste resurse antropice sunt valoroase întrucât exprimă caracteristicile epocii în care au fost create şi reprezintă argumente în cunoaşterea şi înţelegerea unei perioade istorice.

138

Patrimoniul românesc cuprinde vestigii ale antichităţii ca ruinele cetăţilor înfiinţate în secolele VII – VI i.d.C. de coloniştii greci pe coasta Mării Negre: Hristor (Istria), Tomis (Constanţa), Callatis (Mangalia) prin intermediul cărora geto-dacii au venit în contact cu civilizaţiile persană şi română.

Fortificaţiile militare şi vechile aşezări dacice de la Drobeta unde se află şi ruinele podului lui Traian construit de Apolodor din Damasc (103-105), Tibiscum (Jupa lângă Caransebeş), Potaissa, Porolissum, apoi ruinele centrelor urbane: Drobeta, Apullum, Napoca, Romula, Sramizegetusa, Colonia Ulpia Traina Augusta, Dacia de lângă Haţeg, atestă gradul de dezvoltare economică şi socială din perioada de împletire a civilizaţiilor dacă şi română care au condus la apariţia poporului român.

Vestigiile medievale Dăbâca (sec. XI – XIII), Bihara (sec. XI – XVII – Bihor), Piatra Craivii – Alba şi Severin – Mehedinţi (sec. XIII – XVI), Curtea de Argeş (sec. XIII), atestă nivelul vieţii economico-sociale, tehnicile de construcţii şi stilurile arhitectonice din acele vremuri.

Printre cele mai importante atracţii turistice din ţara noastră se numără şi monumentele istorice aparţinând stilului moldovenesc de arhitectură şi pictură medievală: Voroneţ, Suceviţa, Arbore, Moldoviţa, care au îmbogăţit patrimoniul artei universale prin arta construcţiilor şi cea decorativă, prin frescele unice în lume.

Baza tehnico-materială a turismului împreună cu forţa de muncă reprezintă factori de

modernizare a ofertei turistice. Baza tehnico-materială a ofertei turistice are anumite particularităţi care o diferenţiază de baza materială a altor activităţi de producţie. Între baza tehnico-materială şi resursele naturale turistice trebuie să existe o corespondenţă în plan calitativ, structural, dar şi în plan cantitativ, sub aspectul dotărilor.

Acest factor, este astfel conceput încât să se adapteze segmentului de cerere turistică, fie cel cunoscut, fie cel prezumtiv, iar volumul investiţional este invers proporţional cu calitatea atracţiei turistice a resurselor naturale. Baza tehnico-materială a turismului cuprinde puternice centre de cazare, alimentaţie publică, tratament, agrement, transport şi permite valorificarea într-o anumită proporţie a resurselor turistice răspândite pe întreg teritoriul ţării.

Totodată, România dispune şi de importante arii protejate care se constituie în atracţii turistice atât pentru turiştii români, cât şi pentru cei străini. Aceste arii sunt prezentate în cele ce urmează sub forma tabelelor 1-9 şi sunt preluate din teza de doctorat „Perfecţionarea managementului în turismul românesc”, autor Mihaela Diaconu, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998.

Tabel nr. 1

Judeţul Alba – Arii protejate care constituie atracţii turistice în România Numele ariei Localitatea Suprafaţa

(ha) Anul Tip

Detunata Goală Bucium 24 1938 Geologic Râpa Roşie Sebeş 10 1969 Geologic Detunata Flocoasa Bucium 5 1969 Geologic Vânătările Ponorului Sălciua 1 1975 Peşteră Pădurea Vidolm Ocoliş 91,5 1969 Speologic Poeniţa Negrileasa Bucium 5 1969 Botanic Lacul Şurianul Cugir 20 1969 Geologic Vărăria Ampoiţa Ampoiţa 0,2 1954 Geologic Pasul Rîmeţi Rimeti 200 1969 Interes multiplu Pasul Vălişoara Livezile 200 1969 Interes multiplu Dealul cu Melci Vidra 4,3 1954 Paleontologic Lacul Ighiel Ighiu 5,3 1969 Peisaj

139

Tabel nr. 2 Judeţul Braşov – Arii protejate care constituie atracţii turistice în România

Numele ariei Localitatea Suprafaţa (ha) Anul Tip

Stâncile bazaltice de la Rupea Rupea 9 1954 Geologic Coloanele bazaltice de la Racoş Racoş 1,1 1962 Geologic

Stâncile de la Piatra Cioplita Comana de Jos 0,1 1962 Geologic Microcanionul bazaltic Hoghiz Hoghiz 0,1 1980 Geologic Punctul fosilier Vama Strunga Moeciu 10 1980 Paleontologic Poeniţa Dumbrava Vadului Sercaia 394,9 1964 Botanic Dealul Cetăţii Lempeş Harman 274,5 1962 Biologic Pasul Zarneşti Moeciu 109,8 1980 Geologic Muntele Postăvarul Braşov 1.025,5 1980 Interes multiplu Muntele Tâmpa Braşov 188,2 1962 Peisaj Pădurea Bogaţii Hoghiz 8,5 1980 Peisaj

Tabel 3

Judeţul Constanţa – Arii protejate care constituie atracţii turistice în România Numele ariei Localitatea Suprafaţa

(ha) Anul Tip

Acvatoriul Vama Veche – 2 Mai Limanu 5.000 1980 Multiplu

Peştera Gura Dobrogei Târguşor 5 1962 Speologic Peştera Limanu Limanu 1 1970 Speologic Valu lui Traian Valu lui Traian 5 1962 Botanic Pădurea Hagieni Limanu 392,9 1970 Interes multiplu Pădurea Dumbrăveni Independenta 345,7 1980 Interes multiplu Pasul Cheia Târguşor 170 1970 Interes multiplu Pădurea Canaraua Feţii Băneasa 168,3 1980 Interes multiplu Dunele de nisip de la Agigea Constanţa 25 1939 Interes multiplu Canaralele Hârşova Hârşova 5,3 1943 Peisaj

Tabel nr. 4

Judeţul Iaşi – Arii protejate care constituie atracţii turistice în România Numele ariei Localitatea Suprafaţa (ha) Anul Tip

Punctul fosilier Dealul Repedea Bârnova 5,8 1955 Paleontologic

Tabel nr. 5 Judeţul Mureş – Arii protejate care constituie atracţii turistice în România

Numele ariei Localitatea Suprafaţa (ha) Anul Tip

Zau de Campie Zau de Campie 3 1932 Botanic

Tabel nr. 6 Judeţul Neamţ – Arii protejate care constituie atracţii turistice în România

Numele ariei Localitatea Suprafaţa (ha) Anul Tip

Pădurea Gosman Tarcău 175 1971 Forestier Pădurea Vânători Vânători 70,6 1971 Forestier Vărăria Cozla Piatra Neamţ 0,1 1971 Geologic Punctul fosilier Cernegura Piatra Neamţ 198,2 1971 Paleontologic Punctul fosilier Pietricica Piatra Neamţ 39,5 1971 Paleontologic Pădurea de Aramă Agapia 20 1971 Forestier Pădurea de Argint Agapia 0,5 1971 Forestier

140

Tabel nr. 7 Judeţul Prahova – Arii protejate care constituie atracţii turistice în România

Numele ariei Localitatea Suprafaţa (ha) Anul Tip

Muntele de sare Slănic Prahova Slănic 2 1954 Geologic

Tigăile din Ciucas Cheia 3 1962 Multiple Bucegi Buşteni, Sinaia 3.748 1973 Multiple Arinişul Sinaia Sinaia 1,4 1940 Multiplu Colţii lui Bareş Sinaia 0,1 1943 Multiplu

Tabel nr. 8

Judeţul Suceava – Arii protejate care constituie atracţii turistice în România Numele ariei Localitatea Suprafaţa

(ha) Anul Tip

Stânca Ţibăului Cârlibaba 10 1971 Geologic Turbăria Poiana Ştampei Poiana Ştampei 677,1 1955 Botanic Poiana Alpina Todirescu Câmpulung Moldovenesc 44 1941 Botanic Turbăria Şarul Dornei Sarul Dornei 35,5 1973 Botanic Poienile Bosânci –Frumoasa Moara 9,5 1932 Botanic Lucina Moldova Suliţa 1 1971 Botanic Pădurea Crujana Pătrăuţi 32,5 1973 Forestier Stâncile Doamnei (Munţii Rarău) Câmpulung Moldovenesc 887,9 1955 Multiplu

Pădurea Slătioara Slăţioara 854,3 1941 Multiplu Pădurea Giumalău Valea Putnei 314 1941 Multiplu Bila Lală Cârlibaba 234,1 1971 Multiplu Răchitişul Mare Moldova Suliţa 177,5 1971 Multiplu Pădurea Dragomirna Mitocul Dragomirnei 131 1973 Multiplu Pădurea Lunca Zămoştea Zamoştea 115,3 1973 Multiplu Pasul Zugrenilor Vatra Dornei 100 1973 Multiplu Pasul Lucavei Moldova Sulita 40 1973 Multiplu

Tabel nr. 9

Judeţul Tulcea – Arii protejate care constituie atracţii turistice în România Numele ariei Localitatea Suprafaţa

(ha) Anul Tip

Zaton-Buhaz-Sacalin Sfântu Gheorghe 24.250 1961 Multiplu Roşca-Buhaiova C.A. Rosetti 9.625 1961 Multiplu Periteasca-Bisericuţă Jurilovca 4.125 1961 Multiplu Letea C.A. Rosetti 2.825 1938 Multiplu Răducu C.A. Rosetti-Letea 2.500 1991 Multiplu Caraorman Caraorman 2.250 1991 Multiplu Vătafu Sulina 1.625 1991 Multiplu Şontea Nebunu Pardina 1.150 1991 Multiplu Erenciuc Sf. Gheorghe 400 1991 Multiplu Isaccea-Lacul Rotund Isaccea 230 1991 Multiplu Capul Dolosman Jurilovca 125 1991 Multiplu Insula Popina Sarinasuf 98 1961 Multiplu Murighiol Murighiol 87 1961 Multiplu Pădurea Niculiţel Niculiţel 11 1939 Multiplu

141

2. AMENAJAREA TURISTICĂ A TERITORIULUI – PREMISĂ A INTEGRĂRII ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI A

DEZVOLTĂRII ECONOMICO-SOCIALE ECHILIBRATE

2.1. Amenajarea turistică – noţiuni generale Amenajarea zonelor turistice reprezintă una dintre componentele importante ale

organizării teritoriului. Fenomenul turistic este puternic influenţat de particularităţile teritoriului în care se desfăşoară şi care constituie materia prima şi suportul activităţii turistice. Natura specifică a teritoriului îşi pune amprenta asupra dimensiunilor şi intensităţii circulaţiei turistice ca şi asupra formelor de turism, iar prezenţa turismului într-o anumită zonă determină dezvoltarea economico-socială a zonei respective.

Referitor la amenajarea teritoriului, s-au conturat mai multe puncte de vedere: se consideră că amenajarea teritoriului reprezintă „un efort de dezvoltare planificată, aplicată la diferite sectoare ale economiei naţionale, în vederea realizării unei soluţii optime pentru dezvoltarea coordonată a unei zone, într-un ansamblu complet”3 sau că „ într-o viziune de marketing turistic, amenajarea unei zone sau staţiuni turistice ca produse turistice este de o importanţă capitală deoarece utilizarea celorlalte instrumente de marketing este condiţionată de fundamentarea ştiinţifică a acestora”.4

Amenajarea turistică a teritoriului se defineşte ca „un proces dinamic şi complex de organizare ştiinţifică a spaţiului turistic, luând în considerare relaţiile dintre vecini şi colectivităţile umane, precum şi toţi factorii care influenţează aceste relaţii”.5

Noţiunea de amenajare turistică a teritoriului a beneficiat de progresele înregistrate în domenii ca: ecologie, arhitectură, economia turismului, marketing, sociologie, Ştiinţele naturii. P. Defert, în lucrarea „La localisation touristique”, arată că localizarea turistică nu presupune numai luarea în considerare a componentelor naturale, istorice, culturale ale zonei care reprezintă atracţiile ce motivează călătoria, ci ea presupune o abordare economică şi trebuie concepută ca o funcţie a mai multor variante ca: aptitudinile naturale ale zonei, factorul distanţă între zona de emisie şi cea de recepţie, potenţialul pieţei, condiţiile economico-sociale ale zonei care va fi amenajată, dimensiunea actuală şi de perspectivă a implantărilor şi competenţele decizionale.6

Organizate ştiinţific, amenajările turistice urmăresc o exploatare raţională a resurselor, dezvoltarea celorlalte activităţi din perimetrul vizat, protejarea mediului ambiant şi conduc totodată la o creştere controlată în toate domeniile. Evitând ruptura între om şi natură, acestea contribuie la o dezvoltare a turismului care să îmbine funcţia recreativă a staţiunilor cu valorificarea resurselor acestora.

Amenajărilor turistice le revin sarcini deosebite pe linia protejării mediului înconjurător de a cărui calitate depinde competitivitatea ofertei, atât în plan intern, cât şi internaţional. „Localizarea turistică reprezintă principala modalitate de punere de acord a dezvoltării turistice cu necesitatea protejării mediului”.7

Amenajarea turistică a teritoriului are un rol foarte important în protejarea mediului. Gh. Barbu, în lucrarea Turismul în economia naţională, menţionează că, „conservarea funcţiilor sanitar-igienică, recreativă şi estetică a elementelor componente ale mediului natural constituie garanţia continuei dezvoltări a turismului”. Calitatea mediului reprezintă o condiţie esenţială a ofertei turistice, atât în plan intern cât şi internaţional. De aceea, factorii decizionali din turism trebuie să aibă permanent în vedere conservarea, ameliorarea aşezărilor umane, a monumentelor naturii, a elementelor antropice, ale ofertei turistice, amenajarea spaţiului, în funcţie de evoluţiile viitoare ale fluxurilor turistice. Prin amenajarea turistică a teritoriului se includ sau nu, anumite perimetre în circuitul turistic şi se poate controla intensitatea fluxurilor turistice. Dat fiind faptul că orice amenajare presupune determinarea capacităţii optime de primire a zonei şi echiparea la nivelul acesteia, se pot promova anumite

142

strategii de dimensionare a staţiunilor turistice, forme de turism ca foto-safari prin care se protejează flora şi fauna. Amenajările turistice fac posibilă sau nu, includerea unor perimetre în circuitul turistic în funcţie de gradul de dotare care poate impulsiona sau frâna circulaţia turistică. Aceasta presupune determinarea capacitaţii optime de primire a teritoriului, prin intermediul căruia se poate controla intensitatea fluxurilor turistice în fiecare perimetru. În funcţie de caracteristicile zonei, se pot stabili mai multe tipologii de amenajare turistică:

- amenajare bazată pe unicitatea prestaţiei turistice; - localizarea la „sursă” (în funcţie de gradul de înzestrare cu elemente naturale sau

antropice, la locul „materiei prime”)8; - amenajare complexă9; - amenajare turistică polivalentă care se adresează unei diversităţi a segmentelor cererii; - amenajare suprastructurată în zonele dezvoltate din punct de vedere economic. Amenajarea turistică trebuie să pornească întotdeauna de la resursele turistice naturale

şi antropice, resursele materiale, umane, financiare (alocate turismului), obiectivele politice şi economice, realizările din domeniul activităţii turistice şi trebuie să urmărească:

- valorificarea potenţialului turistic; - extinderea sezonului turistic pentru o perioada cât mai mare din an prin echiparea cu

dotări adecvate; - atragerea unui număr cât mai mare de turişti autohtoni şi străini; - dezvoltarea formelor de turism care se pretează la teritoriul respectiv; - conservarea obiectivelor turistice şi a mediului înconjurător.

2.2. Metodologia amenajării turistice Amenajarea turistică a teritoriului este un proces complex, laborios, care urmăreşte, pe

de o parte, găsirea de soluţii de stimulare a circulaţiei turistice şi de dezvoltare a turismului în cadrul economiei teritoriului, iar, pe de altă parte, are în vedere delimitarea zonelor, realizarea proiectelor noilor localizări.

În amenajarea turistică a unei zone trebuie să se ţină seama de realităţile teritoriale, de elementele de influenţă care acţionează asupra calităţii mediului înconjurător ca spaţii de odihna şi recreare. Elementele urmărite în strategia de amenajare turistică sunt:

- integrarea armonioasă a construcţiilor în ansamblul cadrului natural; - diversificarea dotărilor astfel încât să se poată asigura o paletă largă de prestaţii

turistice; - crearea unei oferte turistice originale care să pună în valoare calităţile teritoriului,

trăsăturile culturii şi civilizaţiei zonei; - crearea unei oferte flexibile care să poată fi uşor adaptată la preferinţele turiştilor; - dimensionarea riguroasă a construcţiilor astfel încât să se evite fenomenul de

aglomerare turistică şi degradarea peisajului; - înzestrarea zonei cu dotări auxiliare care să faciliteze practicarea unei game largi de

forme de turism şi să asigure funcţionalitatea optimă a activităţilor turistice în zonă: accesibilitate, cazare, masă, transport, agrement, ambianţă generală;

- asigurarea unei eficienţe ridicate a activităţii turistice şi oferirea de servicii de calitate. Specialiştii şi organismele internaţionale de profil au încercat o delimitare a unor

categorii omogene de structuri spaţiale. În funcţie de dimensiunile şi răspândirea în teritoriu a resurselor, localizările turistice pot fi10:

1. Univoce – când amenajarea se face în funcţie de existenţa unui singur obiectiv sau element de atracţie turistică cu valoare deosebită ce polarizează cererea;

2. Plurivoce – când localizarea se integrează într-un ansamblu de condiţii care oferă o anumită specificitate;

143

3. Echivoce – specifice zonelor turistice relativ omogene, cu arii de întindere mai largă, fără o anumită particularitate; sunt specifice ariilor de turism din preajma marilor aglomerări urbane.

În funcţie de natura spaţiului geografic, de condiţiile naturale existente, de obiectivele urmărite, se pot distinge mai multe tipuri de amenajări: amenajarea siturilor (balneare) de litoral, a siturilor montane, a parcurilor şi rezervaţiilor naturale, a siturilor istorice şi arheologice, a staţiunilor termale, a zonelor rurale, periurbane.

În procesul amenajării turistice, o etapă importantă este cea a delimitării zonelor turistice în funcţie de resursele existente. Datorită complexităţii şi eterogenităţii cerinţelor impuse procesului de amenajare, sunt necesare studii pluridisciplinare: geografice, economice, sociologice care să surprindă elementele mediului fizic şi biogeografic, uman. Asemenea studii permit selectarea celor mai favorabile zone. În selectarea zonelor, alături de respectarea unor cerinţe de ordin general şi particular, proprii diferitelor ţări sau regiuni, se operează şi cu anumite criterii specifice şi anume: condiţii naturale, bogăţii cultural-istorice, condiţii socio-economice, infrastructură, echipamentul general de cultură şi odihnă, legislaţia şi reglementările în vigoare11. Fiecare din aceste criterii au în vedere anumite elemente şi trebuie privite ca suport în luarea deciziei de amenajare a unei zone. Pe baza acestor criterii se poate determina vocaţia regiunii, este posibilă urbanizarea zonelor şi stabilirea priorităţilor şi acţiunile de amenajare.

O altă componentă importantă a procesului de amenajare are în vedere delimitarea unităţilor teritoriale în funcţie de natura teritoriului, de specificul resurselor, de densitatea şi valoarea acestora. În raport cu particularităţile şi funcţiile zonelor, s-au delimitat mai multe categorii sau unităţi de teritoriu12:

a) obiectivul sau punctul turistic reprezentat de un element de atracţie turistică (monument al naturii, obiectiv istoric, manifestare culturală sau sportivă);

b) localitatea sau centrul turistic reprezintă o aşezare care concentrează obiective care pot furniza o activitate turistică. Localităţile turistice sunt diferite din punct de vedere al mărimii, valorii şi profilului;

c) complexul turistic se referă la o suprafaţă ce grupează mai multe obiective şi localităţi turistice (ex. un element comun de relief – cursul unei ape, un masiv muntos, o depresiune);

d) zona turistică este un teritoriu întins alcătuit din mai multe puncte, localităţi şi complexe turistice;

e) regiunea turistică este o arie geografică foarte întinsă, bogată în resurse, care este marcată de activitatea turistică.

Aceste unităţi de teritoriu permit o structurare adecvată a localizărilor şi operaţionalizarea deciziilor de amenajare.

Programul de amenajare se referă la organizarea funcţională a teritoriului, înzestrarea turistică a acestuia, organizarea relaţiilor cu perimetrele din afara zonei supuse amenajării.

Potrivit opiniei specialiştilor13, înzestrarea turistică a unei zone sau staţiuni cuprinde două categorii principale de elemente:

- funcţionale (reşedinţă, restaurante, servicii, infrastructură generală); - recreative (spaţii deschise, monumente, muzee). Dintre elementele funcţionale, locul cel mai important îl deţine reşedinţa care

reprezintă în plan teritorial punctul fix în funcţie de care se stabilesc celelalte elemente ale echipamentului staţiunii. Elementele caracteristice sunt: amplasare, mărime, confort, gama serviciilor oferite.

Amplasarea şi dimensiunile reprezintă elemente specifice care fac obiectul unor determinări în procesul de amenajare.

Restaurantele sau unităţile de alimentaţie publică fac parte din serviciile de bază ale consumului turistic. Caracterizarea lor presupune amplasamentul, dimensiunile, varietatea

144

tipologică, gradul de confort. De regulă, dimensiunile lor se corelează cu dimensiunile şi confortul reşedinţei.

În structura elementelor funcţionale, alături de reţeaua unităţilor comerciale şi a serviciilor de reparare şi întreţinere, de reţeaua serviciilor de poştă şi telecomunicaţii, de unităţi sanitare, un rol foarte important îl deţine reţeaua căilor şi mijloacelor de transport care condiţionează bunul mers al întregii activităţi.

În categoria elementelor recreative se includ: plajele, locurile de plimbare, parcuri, amenajări sportive (terenuri de sport, pârtii, instalaţii de transport pentru schiori), monumente şi vestigii cultural – istorice, manifestări cultural – artistice şi sportive.

Toate aceste elemente recreative fac obiectul unor studii şi tehnici specializate care urmăresc alcătuirea modelelor de amenajare turistică a teritoriului.

Tehnicile folosite în procesul de amenajare a zonelor turistice vizează: - distribuirea în spaţiu a obiectivelor şi, în acest caz, cea mai folosită metodă este

cartografia care pune în corelaţie elementele unui teritoriu şi obiectivele folosind transparenţa imaginilor14;

- rezultatele economico-financiare ce pot fi obţinute ca urmare a amenajării teritoriului prin folosirea metodelor matematice şi statistice, cum ar fi: multiplicatorul turistic, previziunea cererii, rentabilitatea probabilă a investiţiilor;

- elaborarea unor norme şi standarde referitoare la dimensiunile optime ale unei staţiuni şi ale elementelor constitutive ale acesteia.

Pentru a evidenţia factorii favorizanţi şi cei restrictivi pentru turism şi pentru a se stabili măsurile necesare pentru asigurarea unei dezvoltări optime, se utilizează analiza diagnostic a teritoriului. În acest sens, literatura de specialitate şi experienţa unor instituţii specializate au conturat elementele ce trebuie luate în considerare pentru amenajarea turistică a teritoriului:

- aşezare geografică, accesabilitate, căi de acces, mijloace de transport, legături cu alte subsisteme;

- condiţii de relief, râuri, lacuri, monumente ale naturii, rezervaţii, parcuri naţionale; - condiţii meteorologice, climat şi sezonabilitate, precipitaţii, vanturi, puritatea aerului,

frecvenţa zilelor însorite, durata şi grosimea stratului de zăpadă; - frumuseţea peisajului natural; - valoarea terapeutică a unor elemente naturale (izvoare de ape minerale şi termale,

nămoluri terapeutice, microclimat şi topoclimat); - patrimoniul cultural-istoric, vestigii şi locuri istorice, monumente istorice, de artă, de

arhitectură, etnografie şi folclor, tradiţii, obiceiuri; - condiţii demografice (numărul, structura şi dinamica populaţiei, forţa de muncă,

migraţia); - condiţii social-economice şi influenţa lor asupra activităţii de turism; - condiţii politice; - calitatea şi protecţia mediului. Resursele turistice care reprezintă materia primă abordată în acţiunea de amenajare

turistică sunt evaluate calitativ şi cantitativ, ierarhizate şi comparate cu resurse similare din zone din ţară şi de peste hotare.

Astfel, resursele turistice naturale sau antropice, asociate sau singure, pot determina dezvoltarea uneia sau a mai multor forme de turism

2.3. Etapele procesului de amenajare turistică Amenajarea turistică a teritoriului presupune organizarea ştiinţifică a spaţiului turistic

în scopul asigurării petrecerii timpului liber în condiţii cât mai bune, paralel cu obţinerea unei eficienţe economice şi sociale ridicate. Datorită complexităţii activităţii de amenajare a zonelor turistice, este necesar ca, pentru stabilirea obiectivelor şi pentru realizarea acestora, să

145

se implice mai multe instituţii şi specialişti. Un loc central îl ocupă administraţiile naţionale în domeniul turismului (ministere, departamente, consilii, comisii) care asigură coordonarea activităţii întreprinderilor şi instituţiilor interesate în acţiunile de amenajare, cooperarea tuturor organismelor implicate în dezvoltarea economică, socială a zonelor şi în protecţia mediului înconjurător. Un rol important revine şi organizaţiilor care au ca obiectiv amenajarea teritoriului (comisii interministeriale, ministere şi organe centrale interesate, consilii, societăţi şi agenţi economici). O a treia categorie de participanţi la procesul de amenajare este reprezentată de promotori şi comercianţi, aşa cum sunt denumiţi de către specialişti.

În categoria acestora se includ societăţile comerciale turistice (cluburi, lanţuri hoteliere), grupuri bancare, organizatori de voiaje.

Experienţa acumulată de-a lungul timpului a evidenţiat faptul că se remarcă tendinţa de cooperare internaţională, aşa numita internaţionalizare a proiectelor. Potrivit unor surse OMT, 1/4 din finanţarea şi 1/6 din execuţia programelor de amenajare s-au realizat în cooperare. Rolul primordial în desfăşurarea unor astfel de acţiuni aparţine unor organisme internaţionale ca Banca Mondială, sau OMT.

Organizarea şi conducerea activităţii de amenajare turistică a teritoriului presupune parcurgerea mai multor etape:

1. Etapa analitică în care se studiază cererea motivaţională şi resursele şi se conturează structurile organizatorice.

2. Etapa sintetică în care se stabilesc obiectivele şi programul general de dezvoltare a zonei.

3. Etapa analitică-sintetică în care se stabileşte sistemul de indicatori, se dimensionează programul de investiţii şi se creionează liniile de acţiune.

În funcţie de rezultatele obţinute în parcurgerea celor trei etape, se adoptă decizia de amenajare şi dezvoltare turistică, începe faza de conducere efectivă care presupune, printre altele şi respectarea principiilor de amenajare turistică a teritoriului. În procesul de luare a deciziilor se porneşte de la modificările în mediul socio-economic în care funcţionează întreprinderea. Pentru ca deciziile să fie cât mai corecte, se pune mare accent pe sistemul informaţional. Este foarte important de cunoscut, de către factorii de decizie, care va fi evoluţia în perspectivă a fenomenului. În acest sens, cercetările prospective, tehnicile structural-cantitative, anchetele sociologice îşi au rolul lor în schiţarea viitorului.

În modelarea turistică a teritoriului, foarte des este utilizată metoda morfologică sau dinamica sistemelor, care arată cum apare viitorul din starea actuală a fenomenului şi din deciziile actuale şi care cuprinde următoarele faze15:

Faza I - Cauze primare materiale şi intelectuale Faza II - Cauze secundare (eficienţa) Faza III - Opţiuni posibile Faza IV - Studii strategice şi tactice Faza V - Examinarea studiilor (sinteza) Faza VI - Decizia executării Potrivit metodei morfologice, o problemă se descompune într-un număr de parametri

suficient de reprezentativi pentru a caracteriza exact fenomenul. Se identifică apoi toate valorile, nivelurile ori stările pe care le poate lua respectivul parametru, iar continuându-se se poate ajunge la un spaţiu morfologic, ce conţine o mulţime de configuraţii posibile, din care se pot alege variantele optime pe criteriul costului sau cel al noutăţii.

Pentru a se asigura un raport cât mai just între cererea şi oferta turistică a unei zone, astfel încât absorbţia turistică să fie maximă şi fără să fie afectată calitatea produsului turistic, în procesul amenajării turistice se utilizează pe scară largă simularea şi optimizarea prin care, se poate reprezenta funcţionarea unui spaţiu turistic de amenajat.

În cazul amenajării turistice, managementul turistic presupune următoarele16: - utilizarea informaţiilor în construcţia diferitelor variante de evoluţie a sistemului

turistic vizat;

146

- evaluarea fiecărei variante pe baza unor criterii socio-economice şi alegerea variantei optime;

- stabilirea obiectivelor sistemului; - stabilirea strategiei de amenajare turistică în corelaţie cu obiectivele stabilite şi cu

obiectivele generale ale dezvoltării socio-economice.

2.4. Strategii de amenajare turistică a staţiunilor balneoclimaterice Medicina balneară şi turismul balneoclimateric deţin pe zi ce trece o poziţie tot mai

bună, căpătând noi valenţe, paralel cu dezvoltarea şi modernizarea structurilor de primire, de tratament şi de agrement în staţiuni. România deţine aproape 1/3 din apele termale şi minerale din Europa, iar turismul balnear reprezintă 40% din oferta turistică internă.

Denumit în diferite moduri, de la turismul de sănătate la turismul termal, turismul balnear reprezintă, de fapt, deplasarea unor persoane de diferite vârste, sexe şi profesii, în staţiuni balneoclimaterice sau climatice, ori în localităţi cu factori naturali de cură, pentru îngrijirea sănătăţii, odihnă, cură cu substanţe balneare naturale (ape minerale sau termo-minerale, nămoluri terapeutice), cu extracte sau medicamente pe bază de plante, pentru profilaxie, respectiv prevenirea unor maladii, pentru înfrumuseţare sau pur şi simplu pentru turism.

Durata sejurului în cazul acestei forme de turism este una dintre cele mai ridicate: 14, 21 sau 29 zile pe an, uneori chiar de două ori pe an. Desigur că şi încasările, respectiv cheltuielile turistice sunt mai mari, fapt ce justifică grija pentru amplificarea acestei forme de turism.

În actuala etapă de dezvoltare a României, în turismul balnear, principalul deziderat rămâne crearea sistemului general de asigurări prin care orice om al societăţii să poată beneficia, potrivit legii, de sprijinul corespunzător pentru odihnă sau cură. Presiunea datorată scăderii globale a creşterii economice mondiale, având ca rezultat diminuarea generală a puterii de cumpărare a cetăţenilor, a devenit un factor de constrângere majoră asupra turismului balnear.

În societatea contemporană, oamenii şi-au modificat substanţial modul de viaţă, atât în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, cât şi de locuit. Omul modern şi-a redus efortul fizic, iar în privinţa deplasării se foloseşte tot mai mult de mijloacele de transport. Aceste aspecte sunt avute în vedere de către medicina timpurilor noastre, care caută remedii pentru combaterea consecinţelor rezultate din fenomenele amintite.

Factorii terapeutici naturali sunt consideraţi remedii cu valoare deosebită şi o alternativă a terapiei cu mijloace farmacologice. Există preocupări din partea OMS de a utiliza şi valorifica factorii naturali terapeutici.

Turismul balneo-medical a cunoscut o dezvoltare ascendentă la noi, factorii naturali de cură fiind recunoscuţi şi folosiţi încă de pe vremea dacilor şi romanilor, dar îndeosebi după 1880-1900. Evoluţia sa a fost determinată de anumiţi factori între care pot fi amintiţi:

- Deteriorarea stării de sănătate a populaţiei ca urmare a solicitărilor fizice şi psihice tot mai complexe, asociate cu factorii nocivi ai civilizaţiei contemporane - stres, poluare, sedentarism.

- Creşterea duratei medii de viaţă care presupune o solicitare crescândă a organismului, conducând la apariţia bolilor cu caracter de uzură, a afecţiunilor determinate de solicitarea ritmurilor biologice, a stărilor induse de reducerea capacităţii de efort datorită reducerii volumului de mişcare. În aceste condiţii, vacanţele de sănătate devin parte integrantă a sistemului de ocrotire a Sănătăţii, un instrument prin care se pot realiza obiective multiple şi complexe.

În ultimul timp are loc o modificare importantă a raportului între ponderea curelor de recuperare şi a celor profilactice, în favoarea acestora din urmă, ceea ce determină o

147

dezvoltare corespunzătoare a amenajărilor şi prestaţiilor oferite turiştilor în perfectă stare de sănătate. Urmare acestui fapt, multe staţiuni încearcă să creeze condiţii favorabile practicării şi altor forme de turism, cum ar fi cel montan, de litoral, sportiv, cultural, de congrese. Există posibilitatea asocierii curei balneare cu practicarea altor ocupaţii turistice17. Alături de procedurile bazate pe folosirea resurselor naturale, apar şi se dezvoltă noi tipuri de tratamente bazate pe acupunctură, apiterapie, mişcare, tratamente de cosmetică medicală, cure de slăbire.

O tendinţă a cererii turistice pentru turismul balnear constă în faptul că cea mai mare parte a turiştilor din staţiunile balneare o reprezintă populaţia de vârsta a treia; desigur că turismul balnear se adresează deopotrivă şi celorlalte categorii de turişti potenţiali, în măsura în care acesta este asociat cu alte forme de turism Ţinând seama de acest aspect, în conceperea staţiunilor, trebuie avută în vedere o durată de sejur mare (20-30 zile), desfăşurată în orice perioadă a anului, cu posibilitatea repetării acesteia pe durata unui an calendaristic. Clientela staţiunilor balneare dispune în marea ei majoritate de venituri medii şi mici, fiind uneori formată şi din categorii care beneficiază de asistenţă (securitate) socială. Acest lucru reclamă o dotare cu echipamente de primire şi găzduire a turiştilor mai puţin pretenţioase şi mai ieftine şi o organizare corespunzătoare a activităţilor deoarece ceea mai mare parte a acestei categorii de turişti se transformă în clienţi.

Aşa cum declara dl. Guy Ebrard, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Turismului şi Climatologiei - FITEC, „turismul balnear are nu numai valenţe medicale, profilactice, de recuperare şi readaptare funcţională, dar şi un potenţial economic major”.

Aspectul economic reiese din activitatea specifică de turism în cadrul bugetului social, prin reducerea semnificativă a cheltuielilor de spitalizare, consumuri de medicamente şi a numărului total al zilelor de boală. Prin profilul şi factorii de care dispun, staţiunile au fost împărţite în:

- Staţiuni balneoclimaterice care beneficiază de factori balneari şi climatici şi sunt folosite pentru numeroase forme de tratament.

- Staţiuni climatice profilate în special pe odihnă, convalescenţă, tratarea asteniilor în funcţie de condiţiile climatice.

Avându-se în vedere motivaţia principală a vacanţelor în aceste staţiuni, în dimensionarea şi localizarea amenajărilor turistice trebuie pornit de la evaluarea resurselor naturale şi antropice, de la evaluarea factorilor naturali de cură sub aspectul varietăţii, calităţii şi distribuţiei în teritoriu.

Factorii naturali de cură trebuie evaluaţi sub raportul capacitaţii lor (izvoare minerale, ape termale, emanaţii de gaze, nămoluri) şi a suprafeţei totale posibile de amenajat. După evaluarea factorilor de cură, se au în vedere modalităţile de utilizare a resurselor de cură internă sau externă şi a necesarului pentru o anumită procedură în cazul fiecărui tip de tratament. Trebuie luate în calcul şi caracteristicile generale ale arealului turistic în funcţie de care se stabileşte capacitatea totală de primire a zonei. În acest scop se folosesc normative de suprafaţă care să asigure o folosire optimă a resurselor şi condiţii optime pentru turişti. Experienţa mondială situează aceste normative de suprafaţă în limitele a 50-200 persoane/ha. suprafaţă.

După stabilirea dimensiunilor echipamentelor ce vor fi realizate, se trece la determinarea formulei de amenajare. Amenajarea staţiunilor balneoclimaterice se aseamănă foarte mult cu cea a zonelor de litoral.

Amenajarea perimetrelor balneare18 se poate realiza în următoarele modalităţi: 1. Urbanizări cu concentrări de echipamente în raport cu elementele de atracţie ale

zonei (izvor mineral, lac termal, pavilion balnear). 2. Localizări izolate sub forma unor complexe balneare polifuncţionale situate în

apropierea centrelor urbane. Tendinţa ce se manifestă astăzi în localizările balneare este adaptarea formulei „totul

sub acelaşi acoperiş”, formulă ce face posibilă combinarea serviciilor de cură balneară cu

148

prestaţiile turistice clasice. O altă tendinţă este aceea a unei eficiente gestionări a spaţiului pentru a face loc şi echipamentelor de agrement.

În funcţie de cerinţele urbanizării şi de configuraţia zonelor, se pot delimita mai multe soluţii de amplasare a echipamentelor19:

- Localizarea sub formă de tablă de şah în care dotările turistice şi balneare alternează cu echipamentele urbane şi edilitare ale aşezărilor umane; are avantajul de a conferi comoditate desfăşurării activităţilor.

- Localizare sub formă de pânză de păianjen, accesibilă amenajărilor pe văi largi. Echipamentele sunt organizate radial şi oferă avantajul unui punct de concentrare a activităţilor.

- Localizare radiocentrică cu o desfăşurare în plan circular sau sub formă de amfiteatru, cu un element de atracţie în jurul căruia gravitează toate activităţile.

În amenajarea zonelor balneare trebuie avută în vedere modernizarea permanentă a formulelor în raport cu evoluţia cererii, remodelarea lor în concordanţă cu noile concepţii.

În toate ţările deţinătoare de staţiuni balneoclimaterice au fost elaborate clasificări ale acestora pentru a putea fi încadrate şi omologate pe plan naţional şi internaţional şi pentru a menţine prestigiul balneologiei şi termalismului în lume.

În ţările europene numărul curelor balneoclimatice a ajuns la circa 30 milioane pe an. Se face totuşi o distincţie clară între efectuarea curelor balneoclimatice şi turismul propriu-zis şi de aceea, la nivelul organismelor internaţionale, OMS, FITEC (Federaţia Internaţională de Turism şi Balneoclimatologie) s-au stabilit condiţii minimale de efectuare a curei balneoclimatice, plecând de la evaluarea internaţională a posibilităţilor de utilizare medicală a resurselor balneoclimatice, evaluarea unor particularităţi de efectuare a curei pentru anumite staţiuni, definirea unui minim de instalaţii necesare staţiunilor.

Factorii terapeutici naturali luaţi în considerare sunt : apele terapeutice, nămolurile terapeutice, climatul terapeutic, lacurile, salinele şi mofetele.

Instalaţiile minime de practicare a curei balneoclimatice sunt: a) Pentru staţiunile balneoclimatice: captări cu promenada acoperită pentru izvoarele de

cură internă; pavilioane de cură pentru băi cu ape şi nămoluri terapeutice, aerosoloterapie şi tratamente asociate; instalaţii pentru kinetoterapie, parc cu pădure, cu drumuri marcate pentru cura de teren, locuri pentru sport, jocuri, odihnă.

b) Pentru staţiunile climatice: terase cu amenajări în aer liber pentru cure de aero şi helioterapie, parcuri sau păduri cu drumuri marcate pentru cura de teren.

Literatura de specialitate oferă anumite corelaţii între calitatea şi cantitatea substanţelor minerale omologate şi cererea de servicii de tratament balnear.

Astfel, pentru cura internă cu apă minerală la izvor, se consideră porţia maximă de apă 300 ml. şi un consum de 3 porţii/zi pentru fiecare pacient. Se poate calcula la un timp de funcţionare util al izvorului de 8 ore cu pierderi de 30%.

Tabel nr. 10

Cura internă Debit (litri/s) 0,1 0,5 1 2 Număr maxim de pacienti 2.000 10.000 20.000 40.000 Sursa: G. Erdeli, I. Istrate, Amenajări turistice, Ed. Universităţii, Bucureşti, 1996, p.65

Pentru cura externă cu apă minerală/termală, se poate stabili corelaţia între calitatea şi

cantitatea substanţelor minerale omologate şi cererea de servicii de tratament balnear pentru două situaţii:

1. Cada cu apă minerală/termală Considerând că pentru o cadă se consumă cca. 300 l apă (3 căzi la 1 mc.) pentru o baie

(procedura), la un timp de funcţionare de 7 ore/zi şi un timp de efectuare a procedurii de

149

maximum 40 min. (30 min. baia şi 10 min. pauza), se poate calcula aproximativ cantitatea de apă minerală necesară pe zi:

Tabel nr. 11

Cura externă cu cada cu apă minerală/termală

Număr căzi individuale Număr pacienţi/zi Cantitate de apă

minerală (mc/zi) Cantitate de apă cu diluare 50% mc/zi

1 10 3,5 1,7 2 20 7 3,5

10 100 25 17 20 200 70 35

Sursa: Idem Tabelul nr. 10 2. Bazin pentru balneaţie Se consideră pentru calcul o normă de 4 mp de persoană la o adâncime medie de 1,5 m

cu alimentare prin curgere continuă la preaplin, astfel că la sfârşitul zilei de lucru, considerată de 7 ore, apa să se fi schimbat doar o dată. O procedură durează, în medie, 40 min. (30 min. baia şi 10 min. pauza).

Tabel nr. 12

Cura externă cu bazin pentru balneaţie Număr

pacienţi/procedură Număr pacienţi/zi Suprafaţă bazin (mp)

Necesar apă/zi lucru (mc)

10 100 40 120 15 150 60 180 20 200 80 240 30 300 120 360

Sursa: Idem Tabelul nr. 10 Pentru a încadra o localitate în categoria de staţiune balneo-turistică, trebuie respectate

următoarele condiţii minime obligatorii20: - Existenţa unor substanţe minerale balneare exploatabile, a unor factori climatici şi

ambientali recunoscuţi ştiinţific, cantitativi şi calitativi; - Dotările tehnice necesare pentru exploatarea substanţelor minerale balneare; - Capacităţi de cazare, alimentaţie, tratament şi agrement, corespunzătoare realizării

turismului balneo-climatic; - Amenajări şi dotări edilitare urbane minimale; - Perimetre de protecţie ecologică, sanitară şi hidrogeologică, modernizate pe teren.

Tabel nr. 13

Condiţii minime obligatorii Punctaj minim Nr.

Crt. Criteriul I II III Localit.

balneară 1. Calitatea şi cantitatea factorilor naturali 20 18 15 20 2. Confortul şi funcţionalitatea bazei materiale 20 15 10 2 3. Organizarea şi dotarea asistenţei medicale balneare 20 15 10 3 4. Calitatea dotărilor şi amenajărilor urbane edilitare 20 10 5 2 5. Organizarea şi materializarea protecţiei ambientale şi de profil 20 17 15 7

6. Organizarea şi dotarea parcurilor balneare şi a spaţiilor de divertisment 15 10 5 2

7. Organizarea şi dotarea culturală, comercială şi administrativă 20 15 5 2

150

8. Accesibilitate, mijloace de transport 15 10 5 2 Punctaj minim obligatoriu pentru calificare 150 110 70 30 Sursa: Idem Tabelul nr. 10

Ministerul Turismului este cel care acordă avizul de încadrare a unei localităţi în

categoria de staţiune balneo-turistică pe baza unei solicitări documentate din partea organelor locale interesate.

Pentru staţiunile balneo-turistice se propun trei clase de calitate şi criterii de selectare a localităţilor balneare de nivel local, care reprezintă a patra clasa. Tabelul nr. 14 redă punctajul minim obligatoriu pentru fiecare din cele opt criterii fără posibilitatea de compensare. Punctele acordate pentru fiecare criteriu sunt aprobate prin norme de către Ministerul Turismului cuprinzând şi elemente de calitate măsurate distinct, reprezentând unităţi de dotare balneară.

Totodată, staţiunile balneo-turistice sunt societăţi comerciale membre ale Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), care face parte din Federaţia Patronală din Turism OPTBR fiind compusă din 34 de membri care activează în domeniul turismului de întreţinere şi de sănătate şi şi-a început activitatea în 1993.

Această organizaţie are următoarele scopuri: - realizarea unui larg schimb de informaţii în vederea dezvoltării relaţiilor de colaborare

şi cooperare complexă între societăţile membre pentru promovarea produsului balneo-turistic al fiecăreia dintre acestea;

- dezvoltarea unor politici comerciale specifice ale membrilor pe terţe pieţe; - colaborarea între membrii organizaţiei şi între organizaţie şi organele de stat

competente, în vederea realizării unei legislaţii adecvate pentru protecţia patrimoniului hidroclimatic şi balneo-medical naţional, pentru stimularea dezvoltării turismului balnear;

- efectuarea unor studii de marketing şi fezabilitate în interesul membrilor organizaţiei; - optimizarea tehnicilor de reclamă comercială prin diverse mijloace publicitare şi de

informare prin editarea de publicaţii proprii, cataloage de ofertă, precum şi alte materiale promoţionale;

- combaterea fenomenelor de concurenţă neloială şi a tendinţelor de monopol; - apărarea intereselor membrilor organizaţiei în faţa diferitelor persoane juridice şi

fizice, organe de stat în care aceste interese au un caracter comun; - organizarea de acţiuni pentru pregătirea profesională şi managerială a personalului

care îşi desfăşoară activitatea în cadrul societăţilor comerciale membre ale organizaţiei;

- supravegherea activităţii de turism balnear în ansamblu şi a activităţilor componente ale produsului balnear în parte, numai de către persoane juridice sau fizice autorizate, acţionând pentru interzicerea practicării acestora în lipsa autorizaţiei şi a documentelor prevăzute de lege;

- întreţinerea şi dezvoltarea dialogului cu sindicatele, iniţierea în acest scop de comisii mixte sindicat-patronat, precum şi reprezentarea membrilor în cadrul negocierii cu sindicatele la nivel de ramură/federaţie;

- acordarea de asistenţă tehnică şi comercială în sprijinul staţiunilor şi localităţilor balneare membre ale organizaţiei;

- stabilirea şi a altor obiective, cu acordul majorităţii membrilor şi cu respectarea legislaţiei în vigoare pentru organizaţiile profesionale.

151

2.5. Managementul agroturistic românesc În România s-a folosit foarte mult termenul de agroturism, acesta reprezentând o

activitate (mai restrânsă) - componentă a turismului rural şi care se referă la turismul desfăşurat în ferme cu activitate preponderent agricolă.

Turismul rural cuprinde, în schimb, toate activităţile de turism desfăşurate în mediul rural, în primul rând pensiunile şi fermele agroturistice dar şi micile restaurante şi hoteluri sau alte forme de cazare.

Turismul rural este, în general, şi un turism ecologic pentru că la sate turiştii sunt mult mai aproape de natura pe care o respectă; totodată, este şi un turism cultural pentru că se încearcă astfel să se ofere ceva în plus faţă de ceea ce se oferea până acum – tradiţiile populare.

Primele iniţiative în domeniul agroturismului montan au apărut după 1989, mai întâi la nivelul unor animatori ai acestui tip de turism, apoi la nivelul Comisiei Economice a Zonei Montane şi a Ministerului Turismului. Turismul rural s-a practicat în România din anii 1920-1930, dar abia în anii 1973-1974 s-au identificat 33 de sate turistice „din toate zonele etnografice, însă, din motive politice, omologarea lor a fost stopată”21. Imediat după 1989 au mai fost omologate încă 13 sate, dar au funcţionat doar două: Lereşti (Argeş) şi Sibiel (Sibiu).

Termenii turism rural, agroturism, turism verde impun o explicare a terminologiei întrucât aceştia acoperă diverse realităţi care conduc la concepte diferite şi, de aici, la dezacorduri între diverşi autori.

Cu câteva excepţii, literatura de specialitate clasifică problema definirii în două tendinţe:

1. Criteriul de deosebire folosit este procentajul din veniturile din turism de care beneficiază comunitatea rurală. Din acest punct de vedere se disting:

- turismul verde; - turismul rural; - agroturismul.

Fiecare din această categorie este integrată în cea care o precede, ca nişte cercuri concentrice.

2. Criteriul care are la bază diferitele elemente constitutive ale ofertei. Se vorbeşte despre:

- turism rural atunci când cultura rurală este o componentă importantă a ofertei; - agroturism, turism verde, gastronomic, ecvestru, nautic, cinegetic, cultural-

istoric atunci când activitatea specifică este pe primul loc. Pentru a exista turism rural, resursele naturale şi antropice reprezintă factorul esenţial

care să determine deplasarea turiştilor spre un loc sau altul. Această formă de turism se adresează mai ales turiştilor interni, dar şi externi, celor cu posibilităţi materiale medii care sunt dornici să găsească un produs turistic la un preţ mai redus şi care să răspundă următoarelor motivaţii:

- reîntoarcerea la natura nemodificată; - odihna, aerul curat, consumul de alimente proaspete; - sportul, pescuitul sportiv, ascensiunile şi drumeţiile; - cunoaşterea ospitalităţii populare, a obiceiurilor tradiţionale şi gastronomice; - iniţierea în meşteşuguri şi ocupaţii tradiţionale locale. Prin turismul rural, ecologic şi cultural, poporul român poate realiza exportul

obiceiurilor noastre, făcându-ne cunoscuţi în adevărata noastră ipostază, atrăgând astfel turiştii. Pe plan european, turismul rural este o moda, dar o modă care s-a născut dintr-o necesitate şi dintr-o nevoie a tuturor celor care fac turism în masa, de a evada din ambianţa sofisticată a oraşelor.

În România nu există o modă în acest domeniu, dar turismul rural este o componentă importantă a spaţiului românesc, componentă care are un impact deosebit de mare în viaţă

152

satului românesc. Turismul rural nu este un paleativ pentru cei lipsiţi de posibilităţi materiale şi nici o curiozitate, ci o alternativă, o posibilitate de recreare departe de oraşele poluate şi de aglomeraţia marilor hoteluri şi de asemenea, este o şansă de venituri pentru oamenii satului.

Turismul rural reprezintă o speranţă reală pentru România. De aceea, această formă de turism a fost reconsiderată şi redefinită, fiind extinsă ca arie de practicare asupra întregului teritoriu al ţării. S-a introdus forma de organizare a turismului rural şi prin societăţi comerciale care au ca obiect unic de activitate turismul rural. În prezent, turismul rural deţine circa 3% din oferta de turism şi va fi sprijinit pentru a ajunge la 5-10%.

Numeroase guverne şi Uniunea Europeană recunosc faptul că turismul rural este o formă economică ce poate salva agricultura şi moştenirile culturale, o activitate în plină ascensiune, cu impact pozitiv asupra dezvoltării locale.

Fernard Boden – ministrul Turismului şi Dezvoltării Rurale din Luxembourg - afirma că „în următorii 20 de ani turismul va fi componentă de bază a economiei, iar turismul rural va deveni turismul viitorului”.

Turismul rural are avantajul că nu creează în mod special produsele pe care le oferă turiştilor aşa cum fac marile hoteluri, ci valorifică ceea ce există spre a le dezvolta în continuare, dar fără servicii este greu de dezvoltat chiar şi această ramură a turismului. Fiecare turist potenţial are propriile nevoi care influenţează modul de petrecere a vacanţei şi de aceea paleta de servicii incluse în produsul turistic trebuie să fie cât mai diversă.

Trebuie să se ţină seama de faptul că, cu cât clientela vine mai de departe, cu atât are nevoie de mai multe informaţii despre petrecerea sejurului şi, cu cât sejururile sunt mai scurte, cu atât mai mult trebuie mai bine organizate. Dacă sejurul este mai lung, trebuie găsite mai multe atracţii, crescând şansele de parteneriat local. Produsul turistic trebuie conceput nu numai de proprietar, ci şi de structurile locale, împreună cu un oficiu de turism, agenţie de turism sau touroperator.

În prezent, în domeniul agroturistic acţionează întreprinzători, dar în mod izolat, la nivel de gospodării individuale. Lipseşte concepţia unitară de pregătire şi lansare a ofertelor agroturistice. Apare tot mai necesară pregătirea ofertelor de produse agroturistice la nivel local, la nivel de grupuri organizate, la nivel naţional. Acest fapt poate fi realizat practic, numai prin intermediul managementului agroturistic funcţional local şi global. Prezentarea schematizată a problematicii managementului agroturistic se poate face în următoarea formă:

Tabel nr. 14

Management agroturistic Management local Management global Evaluarea globală a potenţialului zonei Identificarea operatorilor Atestarea zonei Elaborarea procedurii de selecţie Formarea operatorilor şi crearea agentului local Formarea şi atestarea operatorilor şi agenţilor

economici Identificarea şi atestarea gospodăriilor agroturistice Elaborarea criteriilor de clasificare Catalogarea gospodăriei în zona turistică Crearea reţelei zonale, regionale Realizarea programului agroturistic Crearea reţelei naţionale Pregătirea ofertei agroturistice Program de marketing Ghiduri şi cataloage Promovare şi publicitate Sursa: S. Mitrache, V. Manole, M. Stoian, F. Bran, I. Istrate – Agroturism şi turism rural, Fax Press, Bucureşti, 1996

Managementul local are în vedere identificarea potenţialului agroturistic sub toate

aspectele sale care trebuie îmbinate astfel încât să răspundă cât mai bine atât cerinţelor turistului, cât şi gazdei.

Pentru a pune la punct un turism rural care să meargă pe urmele celui din Germania, Elveţia, Austria, trebuie înfăptuit un management turistic global adecvat.

153

Managementul global are rolul de a reuni iniţiativele particulare, individuale şi de a le traspune în standarde care să devină uşor accesibile, atât pentru conducere cât şi pentru oferta agroturistică. Forma organizatorică sub care se poate desfăşura o astfel de activitate poate fi o asociaţie profesională, asociaţie nonprofit, societăţi comerciale cu rol de dispecerat care pot forma o reţea proprie de agenţi sau filiale locale specializate în astfel de servicii.

În prezent, în România, managementul global pentru dezvoltarea agroturismului a fost elaborat de Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană – F.R.D.M – înfiinţată în 1991 şi care dispune de o reţea proprie pregătită pentru a fi racordată la sistemele internaţionale de agroturism.

Ca urmare a acceptării României în cadrul EUROGITES în martie 1995, este recunoaşterea potenţialului turistic şi a ospitalităţii românilor, pe de o parte, şi o şansă pentru noi de a lua ceea ce este mai bun din experienţele celorlalte ţări integrate în acest organism european care încearcă să găsească soluţii viabile pentru promovarea turismului „blând”, pe de altă parte. România a fost primită ca membră în EUROGITES prin Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

ANTREC este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, nonprofit, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural EUROGITES, cu sediul la Strasbourg. A luat fiinţă în 1994, cu avizul Ministerului Turismului şi are ca scop identificarea şi popularizarea potenţialului turistic din spaţiul sătesc, formarea profesională prin colocvii, seminarii, cursuri, burse de specializare, schimb de experienţă, editarea de buletine informative, reviste, înfiinţarea unor bănci de date, cooperarea cu organizaţii neguvernamentale de specialitate din ţară şi din străinătate. Are în prezent 26 de filiale pe întreg teritoriul ţării şi cuprinde o reţea de 200 pensiuni turistice şi agroturistice.

Printre realizările obţinute se numără înscrierea în opt ani consecutivi (1995-2002) în catalogul EUROGITES, realizarea de materiale promoţionale cu sprijinul Programului PHARE al Uniunii Europene, unde România este prezentată cu 20 de gospodării şi unde este alături de oferta turistică din ţări cu tradiţie, ca Franţa, Belgia, Irlanda, editarea unui buletin lunar informativ şi a unei reviste „Viaţa la ţară” care să ilustreze potenţialul turistic al satelor româneşti, înfiinţarea unor bănci de date, realizarea unor strategii de pregătire pentru operatorii turismului rural, participarea la manifestări expoziţionale în ţară şi în străinătate.

Asociaţia îşi sprijină membrii oferindu-le unele avantaje, precum: - facilitarea accesului la credite şi finanţări primite de la organizaţii de profil şi de la

sponsori; - reprezentarea intereselor colective ale membrilor şi acordarea de asistenţă de

specialitate; - accesul la materiale de publicitate şi la ultimele informaţii privind turismul rural din

România şi din străinătate; - contacte şi schimburi de experienţă cu membrii celorlalte asociaţii europene; - scutirea de plata impozitului pe venit pe o perioadă de 10 ani a pensiunilor şi fermelor

agroturistice. ANTREC a reuşit prin campanii de informare să atragă un număr mare de membri şi să

desfăşoare programe turistice după standardele cerute de turiştii interni şi externi. Uniunea Europeană, prin Programul PHARE, a acordat ANTREC o finanţare de 350.000 EURO pentru crearea Reţelei Naţionale de Rezervare şi Promovare a Turismului Rural Romanesc. Proiectul prevede asigurarea mecanismelor pentru un sistem computerizat de rezervare care urmează să fie conectat la Centrala Europeană de Rezervare EUROGITES.

Anual se organizează târguri şi expoziţii internaţionale care au în centrul atenţiei frumuseţea portului popular, măiestria meşterilor populari, bogăţia folclorului, delicioasele preparate culinare şi, nu în ultimul rând, ospitalitatea omului de la ţară, elemente care pot fi cunoscute de mii de vizitatori: publicul larg şi de specialişti.

154

Pentru ca turismul rural să se transforme într-un factor real al dezvoltării locale, pentru a putea oferi un produs turistic atractiv şi alternativ, trebuie să se aibă în vedere o serie de condiţii prioritare, cum sunt:

1. menţinerea unui echilibru optim între sistemul ecologic, cel socio-economic şi sistemul cultural al zonei, atunci când se concepe procesul de dezvoltare a zonei rurale respective;

2. asigurarea unei puternice măiestrii locale în ceea ce privesc deciziile investiţionale astfel încât să fie posibilă trecerea peste criza sistemelor agricole şi a societăţilor rurale;

3. creşterea ofertei de servicii şi de produse locale care va conduce la sporirea atractivităţii turistice;

4. promovarea schimbului între culturi şi populaţii prin cunoaştere şi respect mutual ca factor de solidaritate şi de coeziune socială;

5. conceperea unei politici de amenajarea teritoriului care să permită îmbunătăţirea competitivităţii activităţii economice din zonele mai puţin favorizate şi înzestrate cu infrastructuri şi echipamente indispensabile calităţii vieţii atât pentru populaţia locală cât şi pentru vizitatori;

În România, turismul rural beneficiază de anumite facilităţi acordate pe baza Ordonanţei Guvernului nr. 63/1997 care stabileşte:

- scutirea de plată a impozitului pe venit pe o perioada de 10 ani a pensiunilor cu o capacitate de cazare de maxim 10 camere;

- plata tarifului stabilit pentru consumul casnic al energiei electrice, gazului şi serviciilor de telecomunicaţii de către pensiunile cu maxim 5 camere. În general, pensiunile turistice au o capacitate de până la 20 de camere şi funcţionează

în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente. Pensiunile agroturistice sunt pensiuni turistice care asigură o parte din alimentaţia turiştilor cu produse proaspete din producţia proprie.

155

CONCLUZII

Turismul ca activitate economică se bazează pe o strânsă conlucrare a industriei

turistice cu celelalte sectoare economice ca: infrastructură, agricultură, managementul mediului, etc. Rolul economic al turismului constă atât în crearea de noi locuri de muncă şi generarea de venituri pentru populaţie, cât şi de antrenarea unor zone mai puţin dezvoltate la activitatea economică a ţării. Intensificarea realizării infrastructurii turistice este o necesitate obiectivă pentru ţara noastră, dar îndeplinirea acestei condiţii nu trebuie să dăuneze dezvoltării armonioase a turismului şi nici mediului înconjurător, căci un turism de durată presupune investirea unor sume de bani cu mult mai mari decât turismul preconizat pe perioade mai scurte dar grabnic aducător de venituri.

Dezvoltarea şi modernizarea produsului turistic este unul din factorii hotărâtori în creşterea competitivităţii ofertei atât pe piaţa internaţională cât şi pe cea internă şi reprezintă obiectivul principal pe care ţara noastră trebuie să îl realizeze în cât mai scurt timp.

Dacă ar fi să ne oprim doar asupra potenţialului morfologic, se poate afirma că impactul turistic al poziţiei geopolitice a României în Europa trebuie privit prin prisma celor trei elemente naturale de bază – Carpaţii, Dunărea şi Marea Neagră. Carpaţii formează coloana vertebrală a unităţii structural-geografice a spaţiului românesc, mulţimea drumurilor europene transcarpatice folosite de foarte mulţi turişti europeni în cadrul tranzitului turistic, justificând acest aspect. Dunărea reprezintă o axă economică, de transport şi turistică, majoră a Europei, iar România joacă un rol fundamental în navigaţia pe Dunăre, nici un aranjament turistic nefiind posibil fără a include şi ţara noastră. Marea Neagră dă posibilitatea statelor riverane să-şi armonizeze interesele economice, strategice, ecologice şi turistice. Acestea au format o comuniune a Mării Negre ai căror pivoţi şi promotori sunt România care stăpâneşte legătura cu Dunărea şi Turcia, stăpâna Bosforului, şi posesoare a ieşirii spre Marea Mediterană.

Pe lângă acestea, ţara noastră deţine o treime din apele termale şi minerale din Europa iar turismul balnear reprezintă 40% din oferta turistică internă.

Având în vedere acest important potenţial turistic precum şi poziţia geopolitică s-ar cuveni ca România să se situeze printre ţările mari, creatoare de produs turistic în Europa, însă existenţa unor factori de natură economică şi socială se constituie într-o reală piedică în dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale. S-ar putea aminti că aceşti factori se manifestă sub forma unor obstacole cu referire la accesul turiştilor, aspecte sociale, cazare, atracţii turistice, obstacole care ţin de managementul turistic, de natură instituţională sau de unii factori de risc.

După 1990, ţara noastră a început să sprijine activ şi să încurajeze cooperarea cu alte ţări sau regiuni din Europa, având în vedere că prin poziţia geopolitică favorabilă şi prin potenţialul turistic, morfologic şi antropic bogat, locul României este în rândul ţărilor Uniunii Europene. Astfel se pot aminti relaţiile cu ţările riverane Marii Negre, cooperarea din zona vestică a României cu Serbia şi Ungaria, proiectele de cooperare dunăreană precum şi alte forme de conlucrare subregională sau regională.

În acest scop, în cooperare sau nu, România îşi continuă eforturile de îmbunătăţire a bazei tehnico-materiale a turismului care încă nu se ridică la valoarea potenţialului turistic românesc şi se încearcă o cât mai bună adaptare a ofertei turistice interne la standardele internaţionale, căci creşterea competitivităţii ofertei turistice se bazează pe dezvoltarea şi modernizarea produsului turistic. Amenajarea turistică şi teritorială adecvată devine şi în acest caz o condiţie sine qua non de integrare europeană a ţării.

Se poate afirma că, România va avea un rol geopolitic şi strategic important în viitoarea construcţie europeană prin abordarea colaborării cu ţări sau regiuni învecinate ca o complementaritate şi nu ca o alternativă la integrarea în structurile euro-atlantice.

156

NOTELE DE SUBSOL ALE CAPITOLULUI V

„Piaţa turistică în România”

1. Ion Istrate, Florina Bran, Anca Gabriela Roşu – Economia turismului şi mediului înconjurător, Editura Economică, Bucureşti, 1996

2. C. Cristureanu – Economia şi politica turismului internaţional, Casa Editorială pentru Turism şi Cultură, ABEONA, Bucureşti, 1992

3. F. Prikvil – Méthode de travail du plan d’aménagement du territoire d’une région de tourisme, Revue de tourisme, nr. 2/1967

4. I. Berbecaru, M. Botez – Teoria şi practica amenajării turistice, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1977, pag. 9

5. Idem, pag. 9 6. P. Défert – La localisation touristique, Edition Gurten, Berna, 1966 7. Rodica Mînciu – Amenajarea turistică a teritoriului, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”,

Bucureşti, 1995, pag. 34 8. I. Berbecaru, M. Botez – Teoria şi practica amenajării turistice, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1977,

pag. 20 9. O. Sauer – Principiile planificării spaţiale ale înzestrării turistice, Comunicare la Seminarul

Internaţional ONU, Dubrovnik, 1970 10. P. Défert – La localisation touristique, Edition Gurten, Berna, 1966 11. I. Berbecaru, M. Botez – Teoria şi practica amenajării turistice, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1977,

pag. 42-44 12. O. Snack – Economia şi organizarea turismului, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1971, pag. 177, 185,

186 13. O. Sauer – Principiile planificării spaţiale ale înzestrării turistice, Comunicare la Seminarul

Internaţional ONU, Dubrovnik, 1970 14. G. Cazès, R. Lonquor, Y. Raynouard – L’aménagement touristique, PUF, Paris, 1980, pag. 43 15. M. Renoux – Les modèles de simulation appliqués au tourisme et aux loisirs de plein air et leur

intégration dans un système decisionél – Rapport méthodologique, nr. 3, vol. I, Québec, 1973 16. G. Erdeli, I. Istrate – Amenajări turistice, Editura Universităţii, Bucureşti, 1996, pag. 42 17. Rodica Mînciu – Amenajarea turistică a teritoriului, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”,

Bucureşti, 1995, pag. 74 18. Idem, pag. 74 19. Idem, pag. 78 20. Idem, pag. 75 21. Vasile Glăvan – Agroturismul – factor determinant în dezvoltarea economico-socială a satului

românesc, Revista Română de Turism, nr. 4/1995

157

CAPITOLUL VI

EVOLUŢIA TURISMULUI ÎN JUDEŢUL TIMIŞ ÎN PERIOADA POSTBELICĂ

(studiu de caz) 1. POTENŢIALUL TURISTIC AL REGIUNII V VESTICE A ROMÂNIEI

1.1. Privire de ansamblu asupra Regiunii V Vestice

1.1.1. Resurse morfologice

Regiunea V Vest are în componenţă judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, totalizând aproape 32.000 kmp., ceea ce reprezintă 13,4% din suprafaţa României. Repartizată pe unităţi de relief, pe primul loc se situează munţii, cu 43,4%, urmaţi de câmpie, cu 33%, depresiuni - 12,1% şi dealuri - 11,5%. Şesul ocupă 75% în Judeţul Timiş şi 50% în judeţul Arad. Populaţia totală depăşeşte cu puţin două milioane de locuitori. Gradul de urbanizare este de 62,1% (aproximativ 50% media pe ţară) în timp ce densitatea populaţiei atinge 66,4 loc./kmp. (96 loc./mp).

Geografic, Regiunea V Vest se învecinează la sud-vest cu Iugoslavia, pe aproximativ 60 km , graniţa fiind situată pe Dunăre şi la nord-vest cu Ungaria. În funcţie de punctele de trecere ale frontierei, distanţa medie până la capitalele celor două ţări, Belgrad şi Budapesta este de 170 şi, respectiv, 300 km, Viena se află la aproximativ aceeaşi distanţă cu Bucureştiul - 550 km. În interiorul graniţelor naţionale, judeţele învecinate sunt Bihor, Alba, Gorj şi Mehedinţi.

De la est la vest, Regiunea este drenată de Crişul Alb, Mureş - râul cu cel mai mare debit, Bega, Timiş şi Bârzava, cursuri de apă corespunzătoare bazinelor hidrografice cu acelaşi nume. Toate aceste ape trec graniţa de stat a României, fie în Ungaria, fie în Iugoslavia. Ca urmare a amenajărilor începute în secolul XVIII, Bega a fost navigabilă. Exploatarea comercială a acestei artere a fost sistată în 1960. Navigaţia pe Dunăre în cadrul Regiunii este deservită prin portul Moldova Nouă. În zonele alpine, îndeosebi ale Judeţului Hunedoara, au fost identificate peste 80 de lacuri glaciare. În afara acestora, în fiecare dintre cele patru judeţe ale Regiunii au fost amenajate acumulări, în cea mai mare parte a lor îndeplinind funcţiuni multiple: de producţie a energiei electrice, de protecţie şi regularizare a debitelor din aval, de aprovizionare cu apă a localităţilor şi de agrement.

Clima este continental-moderată, cu influenţe (sub)mediteraneene (pe culoarul Dunării, Valea Cernei), cu temperaturi medii multi-anuale ce oscilează între 10-12°C. Media multi-anuală a precipitaţiilor se situează între 560-580 l/mp, sensibil mai ridicate în zonele montane.

Pe teritoriul Regiunii există zece municipii şi 26 de oraşe. Sub raport etnic, 85,4% din locuitori sunt români, 7,99% sunt maghiari şi 2,4% germani. Diferenţa este formată din sârbi, slovaci, ucrainieni, evrei, cehi, etc. De notat că, până la începutul anilor '70, pe locul II (ca procentaj ce reprezenta etniile), se afla populaţia de naţionalitate germană.

158

1.1.2. Scurt istoric După dezmembrarea imperiului austro-ungar - urmarea căreia în 1918 a fost săvârşită

Marea Unire a provinciilor româneşti, Transilvania şi Banatul cu Regatul României - prima lege pentru „unificare administrativă” aşa cum s-a numit la vremea respectivă, a fost adoptată în 1925. Până în 1968, când a fost emisă ultima lege de reorganizare administrativă, în urma căreia avem actuala configuraţie teritorială, au mai operat în această privinţă nu mai puţin de şapte legi şi decrete. Demn de reţinut este faptul că o bună parte din teritoriile care formează, în prezent, judeţele Arad, Caraş-Severin şi Timiş au „circulat” administrativ dintr-o parte în alta. Dincolo de interesele politice conjuncturale sau de raţiunile vremelnic justificate, aceste transferuri de teritorii au fost posibile, în primul rând datorită unor îndelungate legături economice, închegate încă înainte de 1918, a tradiţiilor comune, a asemănărilor din cultura materială şi spirituală, a schimburilor comerciale, etc. Cea mai mare întindere a avut-o Regiunea de Vest de Dezvoltare Economică între anii 1950-1968, când Regiunea, numită la un moment dat Banat s-a întins între Dunăre şi Crişul Alb. În toată această perioadă, ca şi în prezent de fapt, Hunedoara a „comunicat” cu judeţele sale învecinate din vest prin complementaritatea industriilor (Hunedoara-Reşiţa, Hunedoara-Oţelul Roşu, Hunedoara-Arad, Hunedoara-Timişoara - oţel şi profile laminate, motoare electrice grele, utilaj metalurgic, utilaj minier, echipamente industriale, produse agroalimentare, etc.). Această realitate cu trimiteri înapoi spre istorie este, de fapt, temeiul care dă substanţă, conţinut şi viabilitate Regiunii Vestice. Din perspectiva istorică şi până în contemporaneitate, bogăţiile solului şi subsolului i-au conferit Regiunii un statut privilegiat. În afara acestui fapt, Banatul istoric şi ţinuturile Hunedoarei şi Crişanei de la nord de Mureş până dincolo de Crişul Alb se află aşezate geografic la punctul de confluenţă dintre civilizaţiile occidentală şi cea răsăriteană.

Existenţa acestor doi factori a făcut ca debutul dezvoltării economice, cu toate consecinţele sale pe plan social şi spiritual, să se producă cu cel puţin un secol mai devreme decât în restul ţării. Minereurile de fier şi metale neferoase din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara, ca şi existenţa din belşug a cărbunilor în cele două judeţe au fost factorii naturali determinanţi în dezvoltarea industriilor extractivă, siderurgică, metalurgică, iar ceva mai târziu, a construcţiilor de maşini. Pe seama acestora, aidoma unui evantai, a fost antrenată dezvoltarea şi, mai ales, diversificarea industriilor prelucrătoare, creându-se astfel, veritabile centre şi grupări industriale, care cuprind în structura lor una sau mai multe unităţi industriale, între care s-au stabilit legături de producţie. Reşiţa-Caransebeş-Oţelul Roşu-Hunedoara-Călan, cu ramificaţii spre Bocşa şi Topleţ, ar putea fi definită ca o arteră industrială care, pe lângă faptul că a pus în valoare resursele naturale, a atras după sine necesitatea îmbunătăţirii şi diversificării formelor de învăţământ profesional şi de cultură generală. O arteră similară poate fi considerată Timişoara-Caransebeş şi de acolo mai departe spre interiorul ţării, apoi Timişoara-Arad şi Arad-Deva-Hunedoara, pe traseul cărora evoluţia în timp a industrializării şi-a pus, de asemenea, pregnant, pecetea.

Puternica dezvoltare economică explică de ce, luate în ansamblu, cele patru judeţe componente ale Regiunii ocupă primul loc pe ţară în ceea ce priveşte lungimea căilor ferate pe mia de km pătraţi - cu 2.011 km şi unul dintre primele locuri la reţeaua de drumuri publice - 8.770 km , dintre care 2.366 km sunt modernizate.

Existenţa bogăţiilor subsolului a fost un factor decisiv de-a lungul unei extinse perioade de timp. Exploatarea lor, ca şi industrializarea forţată din perioada comunistă, caracterizată prin performanţe tehnice şi economice care în cele din urmă s-au dovedit a fi necompetitive, sunt cei doi factori care impun acum necesitatea restructurării şi retehnologizării, orientată spre cerinţele pieţei.

Relieful neted din partea vestică a Regiunii, caracterizat prin soluri cernoziomice şi aluvionare (pe cursurile mijlocii ale apelor care o străbat) deosebit de fertile, constituie principalul factor de favorabilitate a agriculturii. Etajul colinar aparţine zonei agricole mixte,

159

agricultura manifestându-se prin cultura cerealelor, pomicultură, cultivarea porumbului şi a ovăzului, creşterea vitelor.

Pe măsura dezvoltării industriale, în ultimele două decenii, premergătoare lui ’89, industria s-a dovedit a fi o alternativă mult mai viabilă în comparaţie cu agricultura socialistă, din ce în ce mai puţin atractivă ca venit şi perspective de viitor. Aceasta este una din explicaţiile depopulării spaţiului rural, îndeosebi a satelor din zonele colinare sau a celor izolate, situate la distanţe apreciabile de principalele artere de circulaţie.

1.2. Modalităţi de valorificare a ofertei Regiunii V Vestice

1.2.1. Principalele zone generatoare de turism Obiectivele turistice ale Regiunii V Vest, numeroase şi variate, sunt datorate condiţiilor

naturale, vieţii istorice şi culturale continue şi îndelungate ce s-a desfăşurat pe aceste meleaguri. Pitorescul zonelor montane şi depresionare, existenţa izvoarelor de ape minerale recunoscute pentru calităţile lor curative, fondul cinegetic şi piscicol, precum şi bogăţia şi varietatea elementelor de arhitectură, artă populară şi folclor, oferă varietăţi de turism pe gustul fiecăruia.

Complexitatea mediului geografic al Regiunii V Vest diferenţiază „regiuni peisagistice” care reprezintă cadrul general al zonelor de interes turistic. În jumătatea vestică a regiunii este dominant „peisajul de câmpie”, iar în cea estică „peisajul montan”, cu câteva variante:

- peisajul alpin - pe suprafeţele înalte ale Munţilor Retezat, Parâng, Godeanu, Şurianu şi Ţarcu;

- peisajul montan cu pădure - răspândit pe pantele cu altitudine mijlocie din Godeanu, Retezat, Parâng, Vâlcan, Şurianu, Ţarcu;

- peisajul de munţi mici cu suprafeţe netede şi cu pădure - din Munţii Zarandului, Metaliferi, Poiana Ruscă, Almaj şi Anina;

- peisajul de dealuri - aflat la confluenţa munţilor din zonă cu câmpia, cu o notă aparte pentru Dealurile Lipovei;

- peisajul de depresiune - extrem de variat şi bogat reprezentat în toata zona montană. În interiorul acestor regiuni de peisaj, apar teritorii de peisaj intrazonal dintre care sunt

de precizat peisajele carstice şi cheile, răspândite în parcul naţional Grădiştea Muncelului, Cioclovina, cheile râurilor Caraş şi Nera, peştera Comarnic, zonele Bulzeşti-Grohot, Varmaga-Bampotoc, Balsa-Ardeu, Crivadia-Peştera Bolii. Un loc aparte în compoziţia cadrului natural cu însemnat potenţial turistic, îl ocupă numeroasele cursuri de apă, acumulări naturale de apă sau ca efect al lucrărilor hidrotehnice. Se înscriu aici lacurile glaciare (peste 80 ca număr) din Parcul Naţional Retezat, lacurile de acumulare, defileele râurilor Mureş, Jiu, Cerna, Crişul Alb, Timiş, Caraş, Nera. O menţiune aparte revine pentru Clisura Dunării cu unul dintre cele mai importante defilee din Europa.

Cadrul montan este deosebit de favorabil şi pentru practicarea sporturilor de iarnă. Staţiunile montane Semenic şi Muntele Mic se înscriu cu o bază relativ dezvoltată de cazare, alimentaţie publică şi instalaţii specifice. La ele se adaugă zonele amenajate pentru sporturi de iarnă din munţii Parâng, Vâlcan şi Retezat.

De interes turistic aparte, sunt izvoarele de ape minerale şi termale, ale căror calităţi curative sunt valorificate printr-o reţea satisfăcătoare de staţiuni balneare. Între ele, pe primul loc se situează Băile Herculane, ca staţiune de recunoaştere internaţională, urmând staţiunile de interes regional - naţional Geoagiu-Băi, Moneasa, Lipova, Buziaş şi staţiuni de interes zonal - local, precum Calacea, Bogda, Călan-Băi, Vaţa-Băi. În Regiunea V Vestică, în limite modeste, se poate vorbi şi de practicarea turismului urban şi agrar, cel din urmă şi ca o alternativă la turismul tradiţional, în care potenţialul este reprezentat de gospodăriile

160

tradiţionale din mediul rural, dar şi de spaţiile monahale şi cabanele de vânătoare. O reţea bogată de situri istorice şi arheologice, monumente istorice şi de arhitectură şi muzee, înlesneşte practicarea turismului cultural, dar şi a celui urban şi de sfârşit de săptămână. Obiectivele turistice de importanţă istorică cuprind: Complexul dacic din Munţii Orăştiei şi colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cetăţile medievale ale Aradului, Timişoarei, Devei, Soimuş, Şiria, Dezna, Cetatea de Colţ, Cetatea Jdioara, numeroasele castele medievale, dintre care se detaşează Castelul Corvineştilor - Hunedoara, Castelul Huniazilor - Timişoara, castelele de la Macea, Curtici, Şofronea, Mănăştur, Şiria, Pâncota, Conop, Săvârşin, Birchis, Mintia, Sântămăria Orlea, Banloc, Ciacova; Mănăstirile şi bisericile din piatră şi/sau lemn cu o vechime impresionantă, atestând chiar începuturile creştinismului în România.

Întreaga zonă rurală a Regiunii de V Vest este, în continuare, puternic marcată cultural de existenţa folclorului autentic şi de creaţia de artă populară, de importantele manifestări folclorice tradiţionale sau de activitatea centrelor de producţie a ceramicii populare la Târnăviţa, Hălmăgel şi Obîrşa.

Conturarea în Regiunea V Vest, prin însumare, a acestui impresionant potenţial turistic nu reprezintă însă decât „partea vizibilă”. În ultimii ani, turismul tradiţional montan, balnear, urban şi de sfârşit de săptămână este într-un pronunţat declin, fapt la care concură o serie de factori:

a) în turismul montan:

- lipsa de publicitate; - dotările turistice (hoteluri, moteluri, cabane, popasuri turistice) sunt deteriorate,

nereparate şi neconservate, determinând chiar distrugerea totală a acestora; - deteriorarea şi insuficienţa marcajelor pe traseele turistice montane; - instalaţii de transport turistic pe cablu, învechite, neperformante; - lipsa unor infrastructuri de telecomunicaţii; - căi de acces nemodernizate.

b) în turismul balnear:

- grad avansat de uzură, degradare şi chiar distrugere a dotărilor (hoteluri, vile, baze de tratament, cantine-restaurant);

- reţeaua de cazare şi alimentaţie publică încadrată cu personal slab calificat ca urmare a reducerii activităţii şi plecării personalului calificat;

- management neperformant privind administrarea generală a staţiunilor. c) în turismul urban, de sfârşit de săptămână, cultural:

- dotările specifice insuficiente (cabane, moteluri, parcuri, bazine, locuri de agrement, etc.)

- reţeaua de transport public „deconectată” de la aceste obiective; - absenţa unor concepţii urbanistice clare, cu aplicarea fermă a disciplinei în

construcţii, având ca rezultat apariţia de construcţii de case de vacanţă amplasate deocamdată haotic;

- insuficienta susţinere financiară pentru instalarea, conservarea şi introducerea în circuitul turistic a monumentelor istorice şi de arhitectură;

- nerespectarea căilor de acces rutier la obiectivele specifice acestui tip de turism (absenţa marcajelor, absenţa parcărilor amenajate cu dotări minime de confort, absenţa informaţiei turistice).

161

1.2.2. Regiunea V Vestică în context european şi naţional

De remarcat că în Regiunea V Vestică, datorită diversităţii etnice şi situării sale la

extremitatea vestică a Europei, dar în perimetrul unor state ce s-au format sub influenţa puternică a ideilor şi a valorilor timpurii ale democraţiei, avântul dezvoltării economice, sociale şi politice a debutat cam în aceeaşi perioadă cu cel înregistrat în ţările care, în urmă cu 45 de ani, au pus bazele Uniunii Europene de astăzi.

De la 1 februarie 1992, România a devenit, oficial, candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Momentul aderării cu drepturi depline, printr-o hotărâre a Parlamentului European, va depinde însă de evoluţia economiei naţionale şi de alinierea legislaţiei sale la cea comunitară.

Trebuie subliniat şi indus până la deplina conştientizare a opiniei publice, că este vorba de a facilita comunicarea în interiorul unei Europe unite, alcătuită din ţări care de-a lungul timpului au evoluat şi ele conform unor cutume proprii. Întreaga istorie a Uniunii Europene, formată iniţial din şase ţări cu o dezvoltare relativ egală, precum şi dezbaterile aprinse şi nu o dată contradictorii care au premers aderării altor state (Anglia, Danemarca, Grecia, etc.), a demonstrat rolul major pe care îl au disparităţile cultural-istorice în luarea unor decizii în stare să satisfacă atât interesele naţionale, marcate firesc de sentimente şi subiectivism, cât şi pe cele comunitare, al căror dezavantaj a fost şi rămâne faptul că reprezintă o premieră absolută în clădirea unei lumi noi.

Privită retrospectiv, constituirea Regiunii V Vest, din punct de vedere al dezvoltării economice a parcurs şi ea sinuozităţile generate de insuficienta înţelegere de către unii factori locali şi guvernamentali de decizie a funcţiilor dinamizatoare ale autonomiei în contextul strategiei naţionale de dezvoltare.

Iniţiativa societăţii de Promovare Economică Renania de Nord Westfalia de constituire a Uniunii de Promovare Economică Banat, cu participarea Consiliilor Judeţene Arad, Caraş Severin şi Timiş s-a dovedit extrem de utilă. Până la constituirea în 1995 a agenţiilor de dezvoltare economică în fiecare din cele trei judeţe, au fost derulate proiecte de promovare economică finanţate de partea germană. Experienţa dobândită se dovedeşte acum a fi un excelent suport pentru a merge mai departe. Trecutul este, îndeobşte, sau ar trebui să fie întotdeauna, bine cunoscut. În măsura în care partea sa viabilă se dovedeşte folositoare în angrenajul unui viitor elaborat teoretic, componentele sale trebuiesc să-şi găsească locul cuvenit.

Care ar putea fi argumentele în susţinerea viabilităţii Regiunii V Vestică, privită atât în context naţional, cât şi internaţional ?

Le vom enumera pe scurt: - situarea regiunii în zona de frontieră cu două ţări cu care, datorită istoriei, prezintă o

seamă de similarităţi în planul dezvoltării economice şi sociale; - convieţuirea multietnică a generat, de-a lungul timpului, în comportamentul populaţiei

un spirit aparte, exprimat sintetic şi recunoscut ca atare pe plan naţional, ca „spirit bănăţean” sau „spirit ardelean” (cu mult mai multe asemănări între cele două decât deosebiri), caracterizat prin toleranţă, preocupări constante pentru desăvârşirea bunăstării, prin capacitatea de a inova şi aşeza pe temelii solide orice lucru gândit şi făcut, prin pragmatism, prin vocaţia de a alege întotdeauna variantele care să-l aşeze pe iniţiatorul lor în frunte;

- existenţa unei forţe de muncă bine calificate şi instruite, capabilă să asimileze într-un timp record cele mai complexe tehnologii din toate domeniile producţiei de bunuri şi valori materiale, de la agricultură şi industria prelucrătoare până la biotehnologii şi industria transmiterii informaţiilor. Nu întâmplător este faptul că primele facultăţi din cadrul învăţământului superior, organizat în zorii acestui secol, au avut profil tehnic;

162

- existenţa unei reţele de drumuri, căi ferate şi de telecomunicaţii care, deşi nu este nici pe departe comparabilă cu cea existentă în ţările puternic dezvoltate, este semnificativ superioară celei din interiorul ţării;

- existenţa deja la nivel de judeţe a unor relaţii de parteneriat cu judeţe vecine din Ungaria şi Iugoslavia, care, pe lângă efectele reciproc benefice pe plan economic, se constituie într-un bun exerciţiu pentru dezvoltarea aptitudinilor de comunicare şi uniformizare a limbajului propriu colaborării internaţionale;

- o conştiinţă mult mai pronunţată a necesităţii descentralizării în luarea deciziilor de interes local, bazată tocmai pe cunoaşterea factorilor potenţiali disponibili, a căror punere în valoare este în măsură să susţină un ritm ridicat al dezvoltării;

- apartenenţa la o structură economică organic definită la nivel naţional va impune celorlalte judeţe ale ţării modelul Regiunii V Vestică şi implicit necesitatea antrenării lor în competiţia dezvoltării, bazându-se tocmai pe promovarea inovării de noi formule de dezvoltare, care să-şi găsească cel mai nimerit corespondent în structurile de producţie ale acesteia.

Debutul la Timişoara a evenimentelor care au dus la prăbuşirea comunismului în România, precum şi situarea a trei dintre cele patru judeţe ale Regiunii V Vest la graniţa de vest, reprezintă, de asemenea, alţi doi factori care au facilitat acestora o mai rapidă şi directă comunicare nu doar cu ţările vecine, ci şi cu cele vestice.

Rădăcinile istorice ale acestor atribute trimit spre un lung şir de premiere naţionale şi chiar internaţionale: Timişoara a fost primul oraş european care a introdus iluminatul stradal electric, primul tramvai cu tracţiune electrică, prima cale ferată, prima locomotivă cu aburi. Şi de ce nu, primul oraş liber de comunism!

Pe fondul unei situaţii politice dificil de cristalizat, s-a ivit atunci în această parte de tara, ideea creării unor punţi de legătură directă, în afara cadrului oficial. Ele s-au materializat, la început prin înfrăţirea a numeroase comune şi oraşe cu localităţi similare din străinătate, iar mai apoi au fost stabilite legături de parteneriat de afaceri, dar şi de colaborare între instituţii de învăţământ, cultură şi cercetare, creându-se organizaţii neguvernamentale.

Încetul cu încetul, toate acestea au pregătit terenul pentru stabilirea de relaţii directe la nivel de instituţii administrative, cu programe riguros întocmite pentru materializarea unor proiecte de amploare, cum ar fi modernizarea infrastructurilor urbane, alimentările cu apă, elaborarea de studii pentru reabilitarea staţiilor de epurare a apelor uzate, etc.

De reţinut că multe dintre aceste proiecte au fost susţinute financiar de UE prin programele PHARE şi Tempus. Pe plan uman, unul dintre cele mai veritabile câştiguri poate fi sintetizat astfel: la nivelul factorilor de decizie locali se poate vorbi deja despre o experienţă dezvoltată orizontal în exerciţiul dialogului pe tema integrării.

În vederea sprijinirii României în procesul de integrare europeană, Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii V-Vest a propus în anul 2001 proiectul „Strategia Regională de Dezvoltare pe perioada 2001-2005”, proiect ce a fost aprobat de Comisia Europeană pentru a fi finanţat cu 350.000 Euro, începând cu anul 2001.

Proiectul se înscrie în programul Uniunii Europene, prin intermediul căruia sunt facilitate elaborarea şi implementarea strategiilor regionale în domeniul inovării în ţările Europei Centrale şi de Est, prin adoptarea metodologiei de inovare şi transfer tehnologic care şi-a dovedit eficienţa în ţările membre ale Uniunii Europene. Pentru realizarea acestui obiectiv, Regiunea V Vest este asistată de regiuni partenere din UE care au implementat deja acest tip de strategie.

Impactul unui astfel de demers în Regiunea V Vest este deosebit de important şi se referă la un grup amplu de beneficiari, printre care se numără IMM-urile, institutele de învăţământ superior şi de cercetare, sectorul serviciilor, administraţia publică şi firmele de consultanţă. Pentru realizarea acestei strategii va fi necesar parteneriatul între instituţii de interes local şi regional. Durata maximă de realizare a acestui proiect, care vizează judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş este de 32 de luni.

163

Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii V Vest concepe turismul prin aplicarea unui set de programe în cadrul Proiectului Strategic de Dezvoltare Regională a Regiunii V Vest pe perioada 2001-2005 (în două etape) - Domeniul ţintă: Turismul

În prima fază se preconizează prezentarea Regiunii, a ofertei turistice şi a necesitaţii de implementare a conceptului de marketing turistic precum şi pregătirea personalului din turism

1. Etapa Pregătirea Dezvoltării are ca proiecte: - Centru regional de dezvoltare turistică - Diversificarea serviciilor turistice şi alinierea la standardul internaţional calitativ - Concept de marketing privind valorificarea potenţialelor turistice regionale - Circuit turistic în Regiunea V Vestică - Strategia de implementare a conceptului de marketing în domeniile selectate - Program de pregătire a ghizilor turistici - Program de facilităţi pentru amenajarea zonelor de agrement - Studiu privind posibilităţile de transport în comun în zonele turistice în vederea

turismului de week-end - Determinarea necesităţilor de calificare din domeniul turismului pentru diferite meserii - Crearea unui consorţiu turistic regional între actorii locali şi societăţile de turism - Înfiinţarea de infocentre turistice în Regiunea V Vest Pentru această etapă se preconizează ca în perioada 2001 – 2005 să se realizeze proiecte

cu referire la înfiinţarea de infocentre turistice regionale ca şi a unui centru regional de dezvoltare turistică care se vor ocupă de implementarea mai eficientă a conceptului de marketing în valorificarea potenţialelor turistice regionale. De asemenea, se va avea în vedere pregătirea şi calificarea personalului în toate meseriile implicate în acest sector.

Factorii de decizie îşi vor îndrepta atenţia, cu preponderenţă, spre diversificarea serviciilor şi alinierea lor la standardele calitative internaţionale.

Amenajarea zonelor de agrement prin acordarea de facilităţi, realizarea de studii referitoare la posibilităţile de transport în comun în zonele turistice la sfârşit de săptămână ca şi pregătirea permanentă a ghizilor turistici vor constitui alte obiective ale planului de dezvoltare turistică în perioada menţionată mai sus.

Astfel, societăţile de turism şi factorii locali îşi vor concentra eforturile sub egida unui consorţiu turistic regional.

În etapa următoare, cea a demarării dezvoltării turistice, se are în vedere conştientizarea populaţiei asupra avantajelor oferite de practicarea agroturismului, promovarea turismului urban, a celui de vânătoare şi pescuit, balneoclimateric şi introducerea conceptului de ecoturism prin programe legate de protecţia mediului înconjurător.

2. Etapa Pornirea Dezvoltării are ca proiecte: - Seminarii periodice de pregătire şi perfecţionare pentru personalul din turism - Programe de consultanţă pentru dezvoltarea turismului de afaceri - Program de recalificare a forţei de muncă disponibile conform cererii de personal din

sectorul turistic - Reţea de servicii de asistenţă individualizată pentru turismul de vânătoare şi de pescuit - Promovarea conceptului de protecţia mediului în turism - Program de conştientizare a populaţiei asupra avantajelor şi implicaţiilor

agroturismului - Program promoţional pentru staţiunile Băile Herculane, Buziaş, Geoagiu, Moneasa şi

Vaţa - Program promoţional pentru staţiunile şi zonele montane - Program de promovare a agroturismului - Program de promovare a turismului urban - Realizarea de materiale promoţionale privind oferta turistică complexă a regiunii - Realizarea unui catalog de prezentare a staţiunilor balneare şi de tratament - Realizarea unui catalog de prezentare a staţiunilor montane

164

- Înfiinţarea reprezentanţelor regiunii în ţările Uniunii Europene Această etapă îşi concentrează întreaga atenţie asupra pregătirii şi perfecţionării

personalului prin seminarii periodice şi prin programe de recalificare a forţei de muncă disponibile.

Pentru dezvoltarea turismului de afaceri se vor organiza programe speciale de consultanţă. Tot la fel, se va acţiona şi în domeniul turismului de vânătoare şi de pescuit prin diversificarea reţelei de servicii de asistenţă individualizată.

O cerinţă obiectivă a actualei etape o constituie promovarea conceptului de protecţie a mediului şi conştientizarea populaţiei cu privire la avantajele dezvoltării agroturismului.

În mod concret se va urmări finalizarea programelor promoţionale pentru staţiunile turistice importante ale Regiunii V Vestice, a programelor promoţionale pentru zonele montane ca şi a programelor de promovare a turismului urban şi a agroturismului.

Realizarea de materiale promoţionale cu referire la oferta turistică a Regiunii V Vestice ca şi a cataloagelor de prezentare a staţiunilor montane, balneare şi de tratament din această parte a ţării vor constitui posibilităţi reale de informare a consumatorilor de turism interni şi străini. Tot în acest scop se va încerca înfiinţarea de reprezentanţe turistice regionale în ţările Uniunii Europene.

2. ANALIZA POTENŢIALULUI TURISTIC AL PERIMETRULUI TIMIŞ

2.1. Schiţa socio-economică a judeţului Timiş

2.1.1. Privire de ansamblu asupra geografiei timişene Situat în partea de vest a României, judeţul Timiş are o suprafaţă de 8696,7 kmp., ceea

ce reprezintă 3,65% din suprafaţa ţării, ocupând ca întindere locul I pe ţară. Prin poziţia sa geografică, aproape o treime din limitele Judeţului constituie în acelaşi

timp şi frontiere de stat. Astfel, în partea de nord-vest, se învecinează cu Ungaria, iar la sud-vest, se învecinează cu Iugoslavia. Judeţele limitrofe sunt Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin. Repartizată pe unităţi de relief, pe primul loc se situează şesul, cu 75,9% din suprafaţă, urmat de dealuri - 7,3%, deal-munte - 7,2%, şes-deal - 6,3% şi munţi 3,3%. Corespunzător reliefului şi factorilor fizico-geografici, ca urmare a situării într-o regiune de interferenţă a elementelor central-europene cu cele submediteraneene, atlantice, continentale, pontice şi circumpolare, judeţul Timiş are o vegetaţie complexă şi variată. Pe teritoriul Judeţului se întâlnesc majoritatea formaţiunilor zonale cu vegetaţie caracteristică regiunilor de munte, deal şi câmpie. Particularităţile solului şi existenta unei reţele hidrografice corelate cu o vegetaţie protectoare, asigură o compoziţie şi răspândire variată a faunei. Bogăţia ornitologică a pădurilor din Judeţul Timiş este de asemenea, remarcabilă, multe specii fiind de interes cinegetic. Resursele de apă sunt bogate şi cuprind pânzele acvifere subternare şi apele de suprafaţă (râuri, canale, lacuri, etc.). Râul Timiş este cea mai importantă arteră hidrografică din judeţ. Alte râuri care drenează teritoriul sunt: Bega, Bega Veche, Bârzava, Moraviţa, Aranca şi parţial Mureşul. Urmare a amenajărilor începute în secolul XVIII, Bega a fost navigabilă. Exploatarea comercială a acestei artere a fost sistată în 1960. În Judeţul Timiş lacurile sunt destul de numeroase, dar au suprafeţe şi adâncimi mici. O categorie aparte de lacuri sunt cele antropice. De asemenea, în judeţ sunt şi două lacuri cu apă caldă şi minerală, primul la Româneşti, iar al doilea la vulcanul noroios Forocici. În afara acestora, în judeţ s-a amenajat lacul de acumulare Surduc, care îndeplineşte funcţiuni multiple. Clima este continental moderată, cu temperaturi medii multianuale ce oscilează între 10-12°C. Cele mai

165

importante resurse de substanţe minerale utile se găsesc în nucleul cristalin al Munţilor Poiana Ruscă.

Datorită reliefului variat, solurile sunt foarte diversificate şi fertile, constituind principalul factor de favorabilitate a agriculturii.

Populaţia totală este cu puţin sub 700.000 locuitori. Gradul de urbanizare este de 63,1% (aproximativ 50% media pe ţară) în timp ce densitatea populaţiei atinge 79,6 locuitori pe kmp. Pe teritoriul judeţului există 2 municipii, 5 oraşe, 75 comune şi 317 sate. Reşedinţa judeţului este municipiul Timişoara, important centru economic, social şi cultural al ţării, situat pe locul trei în ierarhia municipiilor reşedinţă de judeţ.

2.1.2. Scurt istoric

Timişul şi-a împletit istoria cu cea a întregului teritoriu al Banatului aşa cum acesta la

rândul său şi-a împletit-o cu istoria neamului românesc. Din timpuri străvechi, în devenirea acestor locuri, se remarcă existenţa unor coordonate continue care determină apartenenţa pământului bănăţean unui spaţiu mai larg de civilizaţie. Materialele arheologice dovedesc înscrierea acestui spaţiu în direcţiile generale de evoluţie a civilizaţiei din sud-estul Europei, aceste teritorii jucând rolul unei adevărate punţi de legătură între civilizaţiile ce se dezvoltau succesiv în spaţiul carpato-danubian şi cele ale Europei centrale şi de sud-est începând încă din paleolitic. În anul 106, în urma războaielor cu romanii, Banatul (care făcea parte din statul centralizat dac) a fost încorporat în provincia romană şi a intrat în sfera de civilizaţie latină. În cei 165 de ani de stăpânire romană s-au construit un mare număr de aşezări, drumuri, exploatări miniere şi nu în ultimul rând o cultură de înaltă ţinută, în condiţiile unei puternice circulaţii monetare. Spre deosebire de celelalte regiuni, Banatul cunoaşte un fenomen de feudalizare timpurie, în secolul al XI-lea, iar două secole mai târziu este consemnată existenţa cetăţii Castrum Timisiensis, cea care va deveni Timişoara de mai târziu. În anul 1552, Banatul este cucerit de Soliman şi rămâne timp de 164 de ani sub stăpânire otomană până în anul 1718 când trece sub stăpânirea coroanei austriece, ca urmare a victoriilor obţinute de Eugeniu de Savoia, devenind domeniu al coroanei, administrat de guvernatori militari. Secolul al XVIII - lea este perioada marilor transformări materializate în vaste lucrări de construcţii care fac ca Banatul să se subordoneze zonei de civilizaţie a Europei Centrale. După primul război mondial, Banatul se uneşte la 1 decembrie 1918 cu regatul României beneficiind de o perioadă prosperă, răstimp în care se înfiinţează primele instituţii de învăţământ superior şi creşte numărul instituţiilor culturale, perioadă întreruptă brutal de al doilea război mondial. În spiritul istoriei acestor locuri, tradiţiilor sale şi al oamenilor, decembrie 1989, apare ca un eveniment firesc, ce nu putea să aibă loc altundeva.

2.1.3. Judeţul Timiş în context regional şi naţional

În anul 1996 s-au pus bazele unei politici regionale a României, prin aşa numita

„CARTĂ VERDE”, un document strategic, rezultat al conlucrării Guvernului României cu Comisia Europeană, finanţat prin programul PHARE al Uniunii Europene. Prin „Carta Verde” au fost stabilite opt „Regiuni de dezvoltare economică”, una dintre acestea fiind „Regiunea economică Vest” (devenită Regiunea V-Vest), care cuprinde judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş (aşa cum am arătat şi în subcapitolul precedent). Din punct de vedere al structurii administrativ-teritoriale, judeţul Timiş are cele mai puţine oraşe dintre judeţele regiunii, gradul de urbanizare situându-l pe locul doi după Hunedoara, dar este în schimb judeţul cu numărul cel mai mare de comune din regiune. Cea mai mare aglomeraţie urbană a regiunii o reprezintă municipiul Timişoara, cu aproximativ 333.000 locuitori. Ponderea cea mai mare, din punct de vedere a distribuţiei regionale, o are Judeţul Timiş - 33,08%, urmat de Judeţul Arad - 26,2%.

166

Regiunea V Vest, fiind situată geografic în vecinătatea a două ţări, Ungaria şi Iugoslavia, este o zonă de interferenţă a mai multor etnii, limbi, obiceiuri şi culturi. Astfel, sub raport etnic, populaţia Judeţului Timiş este formată din 80,1% români, 3,8% germani, 9% maghiari, 2,4% sârbi, restul de 4,7% fiind format dintr-un conglomerat de naţionalităţi, printre care slovaci, bulgari, ucrainieni, cehi, etc. Populaţia Judeţului Timiş, de-a lungul timpului, a înregistrat o creştere în valori absolute sub media pe ţară, ceea ce a determinat diminuarea procentului populaţiei din totalul la nivel de ţară. Comparativ cu celelalte judeţe ale regiunii se poate constata o scădere mai accentuată a populaţiei în Judeţul Timiş până în anul 1956, după care se înregistrează o creştere până în anul 1992 şi din nou o scădere bruscă a populaţiei până în anul 2002. Majoritatea potenţialului uman activ al Judeţului Timiş este concentrat în agricultură şi industrie şi de asemenea se constată creşterea populaţiei ocupate în activitatea de comerţ şi servicii.

În ultimii ani, economia Judeţului Timiş a fost afectată ca urmare a schimburilor survenite după anul 1989. Printre cauzele acestei stări de fapt se pot enumera: dispariţia unor mecanisme specifice economiei centralizate, încetarea masivelor infuzii de capital din fondurile statului, pierderea pieţelor tradiţionale de desfacere din Europa Centrală şi de Est. Una dintre problemele majore ale dezvoltării industriale actuale o constituie existenţa unor industrii cu tehnologii şi echipamente industriale învechite care, pentru restructurare şi dezvoltare în continuare, necesită fonduri mari de investiţii. Astfel, volumul producţiei industriale s-a diminuat mult faţă de producţia anului 1989 în toate judeţele regiunii; de asemenea, structura industrială s-a modificat – dacă în urma cu 10-15 ani, industria constructoare de maşini şi industria chimică deţineau 55% din structura producţiei globale industriale a judeţului, în prezent ponderea cea mai mare o deţine industria prelucrătoare: alimentară (42,3%), echipamente, aparate electrice şi comunicaţii (16,5%), chimie, fibre sintetice şi industria textilă (6,0%). Creşterea înregistrată de cifra de afaceri din industrie, deşi lentă pentru perioada 1992-1995 se accentuează după anul 1998. Această tendinţă se menţine pe întreg anul 2002 şi va continua şi pe perioada anului 2003, conform estimărilor analiştilor de la Consiliul Judeţean Timiş. Anul 1999 este anul în care pentru prima dată, cifra de afaceri din industrie o depăşeşte ca valoare pe cea obţinută în comerţ, ceea ce denotă o relansare a acestui sector.

De asemenea, trebuie evidenţiat faptul că pentru majoritatea anilor, indicele de creştere al cifrei de afaceri din industrie a depăşit ca valoare indicele de creştere al cifrei al inflaţiei, deci a avut loc o creştere în termeni reali.

Privatizarea şi restructurarea întreprinderilor a avut un impact deosebit asupra evoluţiei industriei în judeţ. Se poate observa, în ultimul timp, o receptivitate sporită a întreprinderilor de stat, acestea fiind mai puţin rigide, permiţând intrarea capitalurilor străine. Prin urmare, multe întreprinderi de stat au format societăţi mixte, cu capital de stat şi private. Creşterea continuă a numărului de întreprinderi privatizate a condus la crearea unui mediu concurenţial, benefic îndeosebi în ceea ce priveşte societăţile cu răspundere limitată şi societăţile pe acţiuni. Totodată, este de amintit că Timişoara este sediul unor companii internaţionale de tipul Solectron, Procter&Gamble, Drexmeier, Continental, Alcatel, Coca-Cola, etc. care contribuie major la dezvoltarea infrastructurii judeţului Timiş şi a Regiunii V Vestice.

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) a cunoscut, în perioada 1990-2000, o importantă dezvoltare în cadrul economiei judeţene, tendinţa de creştere a sectorului IMM manifestându-se până în prezent şi constituind un potenţial important al judeţului. Din totalul firmelor înmatriculate la Oficiul pentru Registrul Comerţului, în anul 2002, cca. 95% reprezintă sectorul IMM. Structura IMM-urilor în funcţie de mărime indică predominarea întreprinderilor mici (circa 90% din totalul IMM-uri), ceea ce denotă un potenţial economic redus al investitorilor români.

În ceea ce priveşte structura IMM-urilor pe domenii de activitate se constată, scriptic, mare eterogenitate, deoarece, la înfiinţare, majoritatea firmelor şi-au manifestat disponibilitatea pentru o varietate mare de activităţi. În practică, însă, odată înfiinţate IMM-

167

urile s-au profilat, în general, pe un singur domeniu de activitate. În general, ponderea cea mai ridicată în cadrul înmatriculărilor de firme o deţin firmele de comerţ şi de servicii, firmele de producţie fiind mult mai reduse, ca număr, decât acestea.

Tabel nr. 1

Numărul de firme existente la sfârşitul anilor 1995 şi 2000 în judeţele Regiunii de Vest Regiunea Vest

Total /% Judeţul Timiş

Total /% Judeţul Arad

Total /% Judeţul

Caraş - Severin Total /%

Judeţul Hunedoara Total /%

Numărul de firme existente la sfârşitul anului 1995 în judeţele Regiunii de Vest 50.401 19.240 13.377 6.792 10.992 100 38,2 26,5 13,5 21,8 Numărul de firme existente la sfârşitul anului 2000 în judeţele Regiunii de Vest 64.831 23.434 16.297 9.504 15.596 100 36,2 25,1 14,7 24,1 Sursa: Consiliul Judeţean Timiş – Dezvoltarea economică socială în Judeţul Timiş, 2000

Sectorul serviciilor a înregistrat în ultimii ani o evoluţie pozitivă în anumite domenii,

cu precădere în activităţile comerciale şi de desfacere. În 1990, ponderea populaţiei ocupate în acest domeniu nu depăşea nivelul de 31%. Tendinţa oscilantă în evoluţia sectorului de servicii la nivel judeţean şi dimensiunile relativ reduse ale sectorului constituie două din principalele deficienţe ale structurii economice. Sectorul servicii nu a răspuns aşteptărilor societăţii în crearea de noi locuri de munca.

În schimb, se constată o evoluţie pozitivă a activităţilor din sectoarele financiar-bancar şi de asigurări, comerţ, precum şi în administraţia publică. Astfel, evoluţia pozitivă din sectorul financiar - bancar şi de asigurări are la bază nivelul ridicat de investiţii în perioada 1990-1994. În prezent, 20 de bănci româneşti şi străine şi-au deschis filiale, sucursale, reprezentanţe sau agenţii în cadrul judeţului, oferind agenţilor economici şi persoanelor fizice o gamă largă, dar nu suficientă, de produse şi servicii.

Creşterea lentă înregistrată în sectorul servicii de către cifra de afaceri exprimată în valori absolute în perioada 1992 - 1998 este urmată de o creştere bruscă după acest an, demonstrând o revigorare a acestui sector. Acest lucru este confirmat şi de faptul că începând cu anul 1999, indicele de creştere al cifrei de afaceri depăşeşte ca valoare indicele inflaţiei. Având la bază datele referitoare la primul semestru al anului 2003, se estimează că valoarea cifrei de afaceri obţinută din servicii în anul 2003 să fie aproape dubla faţă de valoarea cifrei de afaceri obţinută în anul 2002. Cu toate acestea, cifra de afaceri se situează încă la o valoare scăzută, mult sub cea obţinută în comerţ.

Pentru perioada 1992-2002, cifra de afaceri obţinută din comerţ se situează pe o curbă ascendentă, această creştere accentuându-se mai ales după anul 1998. Această tendinţă de creştere este confirmată şi de datele înregistrate în primul semestru al anului 2003, precum şi de estimările făcute pentru întreg anul 2003. Cu toate acestea, din anul 1999 cifra de afaceri obţinută în comerţ a fost depăşită ca valoare de cea obţinută în industrie. Cifra de afaceri din comerţ înregistrează o creştere reală pentru că indicele de creştere al inflaţiei este inferior ca valoare indicelui de creştere a cifrei de afaceri încă din anul 1994, excepţie făcând anii 1997 şi 1998.

Tot mai multe bănci au introdus sistemul de plăţi prin intermediul cărţilor de plată de tip PRIMA, VISA, MASTER CARD, etc., ceea ce aduce un plus de accesibilitate atât pentru clienţii străini, cât şi români. Un alt serviciu oferit de sistemul bancar din judeţ, dar care este la început, este sistemul de decontare a salariilor între persoanele juridice şi angajaţii acestora în conturi curente personale.

Alte servicii oferite de sistemul bancar din judeţ se referă la asigurarea consultanţei în domeniul financiar, la studii de fezabilitate şi rentabilitate. Serviciile de asigurare din judeţ

168

cunosc, în prezent, o dinamică crescătoare, atât în ce priveşte volumul asigurărilor, cât şi în ceea ce priveşte gama asigurărilor oferite.

Cu toate aceste elemente pozitive în dezvoltarea sistemului bancar şi a serviciilor financiare oferite, este de menţionat absenţa unor instituţii financiare, ca verigi între sistemul bancar şi beneficiarii de credite.

De asemenea, distribuţia sistemului bancar în judeţ arată că el este mai puternic dezvoltat în oraşele mari şi mai puţin prezent în restul teritoriului.

Evoluţia pozitivă în sectorul poştei şi a telecomunicaţiilor are la bază programul de investiţii declanşat de guvern. Datele din domeniul telecomunicaţiilor arată o creştere constantă în ceea ce priveşte numărul de abonaţi la serviciul telefonic cu plată, a capacităţii centralelor telefonice de uz public şi a teleimprimantelor instalate la abonaţi.

În cadrul serviciilor comerciale, pe primul loc se află serviciile hoteliere, de alimentaţie publică, agenţiile de voiaj şi turism, urmate de transporturi - servicii care, însă, nu se ridică, calitativ, la nivelul cerinţelor.

În ultimii ani, a început dezvoltarea în judeţ şi a altor servicii, menite să sprijine dezvoltarea economică în general, cum ar fi serviciile de consultanţă de afaceri, consultanţă tehnologică, servicii de reclamă şi publicitate, servicii de promovare prin târguri şi expoziţii, servicii de intermedieri de afaceri, servicii de contabilitate, etc., promovate atât de societăţi private, cât şi de ONG-uri.

Privit în context naţional, judeţul Timiş, cu cea mai mare suprafaţă teritorială, este unul dintre judeţele importante ale României, cu un grad ridicat de dezvoltare economică, culturală şi spirituală, fiind judeţul cu cea mai densă reţea de drumuri publice şi linii de cale ferată şi cea mai întinsă suprafaţă agricolă şi arabilă.

Datorită potenţialului economic şi al gradului sporit de urbanizare, Timişul este atractiv pentru investitorii străini; la sfârşitul anului 2002 judeţul Timiş se situa pe locul 4 la nivel de ţară din punct de vedere al capitalului străin investit, după Bucureşti, Dolj şi Bihor.

În domeniul antreprenorial, numărul firmelor înmatriculate la Camera de Comerţ şi Industrie, au propulsat Judeţul Timiş pe locul 4, după Bucureşti, Constanţa şi Cluj. Din punct de vedere a dezvoltării industriale, Judeţul Timiş se situează printre primele 10 poziţii ale clasamentului referitor la contribuţia judeţelor la producţia industrială naţională.

În anul 2002 Judeţul Timiş s-a situat pe locul 40 în ierarhia crescătoare a judeţelor din punct de vedere al nivelului de dezvoltare generală.

2.1.4. Direcţii strategice de dezvoltare a regiunii Timişoara „Dezvoltarea durabilă a judeţului Timiş reprezintă crearea unui mediu economico-

social competitiv, stabil, sănătos şi diversificat, capabil să asigure creşterea economică continuă şi creşterea calităţii cetăţenilor judeţului” afirma Ioan Şipoş, Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Elaborarea Conceptului de Strategie de dezvoltare a regiunii Timişoara are ca punct de pornire ideea de a veni în ajutorul tuturor agenţilor economici interesaţi în dezvoltarea economică şi socială a oraşului Timişoara şi a suburbiilor aflate în imediata apropiere.

Conceptele de bază cu care operează Strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului Timiş1 sunt:

- conceptul de dezvoltare economică prin valorificarea polilor de creştere economică, urbani şi rurali, existenţi;

- conceptul de dezvoltare economică prin valorificarea potenţialelor de cooperare socio-economică transfrontalieră;

- conceptul de diminuare a disparităţilor de dezvoltare economică între diferitele zone ale judeţului prin valorificarea potenţialelor locale.

169

Totodată, această Strategie este concepută cu intenţia de a facilita, în următorii 7-10 ani, o dezvoltare durabilă şi armonioasă a regiunii Timişoara pentru afirmarea acesteia ca pol competitiv de bază la nivel european cu standarde de calitate şi prosperitate ridicate, pentru locuitori.

A) Obiectivele şi direcţiile de dezvoltare ale judeţului Timiş Obiectivul general exprimă opţiunea strategică de dezvoltare viitoare a judeţului prin

obiective calitative (ridicarea standardului de viaţă, crearea de noi locuri de muncă, protecţia şi regenerarea calităţii mediului, competitivitatea internaţională, regenerarea ambientului) şi obiective de dezvoltare spaţială (dezvoltarea centrelor urbane ca poli de creştere economică, dezvoltarea centrelor rurale cu potenţial de creştere economică ca factori de polarizare în spaţiul rural, dezvoltarea zonelor defavorizate şi a ariilor prioritare de intervenţie. Domeniile de acţiune sunt: infrastructura fizică, forţa de muncă, infrastructura de susţinere a activităţii, cooperarea, mediul, cultura-educaţia şi sănătatea.

B) Conceptul de dezvoltare economică prin valorificarea polilor de creştere Dezvoltarea economică echilibrată a judeţului prin dezvoltarea polilor de creştere

economică, urbani şi rurali existenţi, ca elemente multiplicatoare a dezvoltării economico-sociale în sfera de influenţă reprezintă obiectivul general al acestui concept.

Domeniile de acţiune, ca infrastructură fizică şi de mediu, infrastructura de susţinere a afacerilor, infrastructura socială şi de servicii au ca obiective:

- reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii fizice şi de mediu conform standardelor de calitate europene;

- modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de susţinere a afacerilor în vederea sprijinirii şi promovării activităţilor economice;

- modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii sociale, culturale şi sportive; - dezvoltarea infrastructurii de servicii publice şi private; - dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi cooperare intra şi extra zonale; În cadrul acestui concept ne vom opri asupra prezentării serviciilor şi turismului. Obiectivul general în ceea ce priveşte serviciile în judeţul Timiş este creşterea ponderii

serviciilor şi diversificarea lor în structura economică judeţeană şi se realizează prin dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor publice, serviciilor financiar-bancare şi dezvoltarea unor structuri de servicii specializate, orientate spre atragerea de noi întreprinderi. Operaţiunile întreprinse sunt:

- crearea facilităţilor infrastructurale pentru dezvoltarea serviciilor orientate spre înfiinţarea de noi întreprinderi;

- crearea de noi locuri de muncă şi pregătirea forţei de muncă pentru ridicarea calităţii serviciilor;

- crearea unui cadru informaţional adecvat diversificării gamei serviciilor de calitate; - stimularea unei reţele de colaborare între serviciile publice şi private; - stimularea serviciilor cu orientare ecologică; - diversificarea învăţământului corelat cu tendinţa de creştere a sectorului servicii; - stimularea iniţiativei private în domeniul serviciilor sanitare. În cazul turismului, obiectivele specifice sunt încurajarea turismului local la mică

distanţă, reabilitarea şi dezvoltarea obiectivelor turistice ale judeţului şi promovarea altor forme de turism

Din punct de vedere operaţional obiectivele sunt: - îmbunătăţirea calităţii serviciilor turistice prin modernizarea infrastructurii fizice

specifice; - crearea de noi locuri de muncă şi pregătirea forţei de muncă pentru ridicarea calităţii

serviciilor în turism; - stimularea iniţiativei private în turism şi crearea unui cadru de susţinere a turismului

local; - întărirea bazei economice a turismului prin stimularea cooperării în reţea;

170

- stimularea turismului în condiţiile de protejare a mediului; - protecţia, conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural istoric al regiunii; - revigorarea staţiunilor balneare şi de tratament în vederea îmbunătăţirii nivelului de

sănătate. C) Conceptul de dezvoltare economică prin valorificarea potenţialului de cooperare

economică transfrontalieră Obiectivul general al acestui concept este dezvoltarea socio-economică durabilă a

judeţului Timiş prin valorificarea cooperărilor multiple în cadrul regiunii transfrontaliere Dunăre-Criş-Mureş-Tisa (DKMT) şi se realizează prin modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii fizice specifice pentru facilitarea cooperării transfrontaliere, pregătirea forţei de muncă pentru integrarea acesteia în derularea proiectelor transfrontaliere, stimularea iniţiativei public-private în realizarea programelor transfrontaliere şi iniţierea programelor de cooperare transfrontalieră pentru amenajarea zonelor de interes ecologic şi diminuarea poluării.

D) Conceptul de diminuare a disparităţilor de dezvoltare economică între diferitele zone ale judeţului prin valorificarea potenţialelor locale

Restructurarea economică prevăzută în acest concept se realizează prin identificarea potenţialelor locale şi promovarea avantajelor comparative, atragerea investiţiilor în zona şi promovarea programelor sociale specifice zonelor defavorizate.

Pentru îndeplinirea misiunii acestui concept, au fost acceptate 4 direcţii strategice de dezvoltare a regiunii Timişoara:

I. Crearea unui mediu inovativ, atractiv şi moral pentru afaceri II. Dezvoltarea regiunii Timişoara ca pol strategic economic şi competitiv pe plan

regional, în vederea integrării naţionale în Uniunea Europeană III. Dezvoltarea unui mediu stabil social şi cultural favorabil progresului IV. Realizarea unui habitat ecologic ambiental 2.1.4.1. Prezentarea succintă a rolului ADETIM2 în dezvoltarea economică a regiunii

Timişoara

În cadrul programului de cooperare şi asistenţă al landului Nordrhein - Westfalen

(NRW ) pentru judeţul Timiş (respectiv regiunea istorică Banat), iniţiat în 1992 de către Ministerul Afacerilor Externe, Tehnologiei şi Transportului al NRW, prin GfW-NRW - Agenţia de Promovare Economica a NRW, Consiliul Judetean Timiş, sprijinit de către instituţiile germane amintite, a demarat, în 1994, înfiinţarea la Timişoara, după modele de succes occidentale, a unei Agenţii de Dezvoltare Economică Regională.

Astfel, în mai 1995, a luat fiinţă, oficial, Agenţia de Dezvoltare Economică a judeţului Timiş – ADETIM, fiind prima structură specializată de dezvoltare economică locală şi regională înfiinţată în România, pe baza unui concept coerent privind iniţierea unor politici de dezvoltare economică regională şi locală adecvate, similar modelelor occidentale.

ADETIM - Agenţia de Dezvoltare Economico - Socială Timiş este o instituţie publică de interes judeţean, autofinanţată, non-profit şi înfiinţată de către Consiliul Judeţean Timiş, în parteneriat cu actorii cheie ai dezvoltării economice locale, Primăria Municipiului Timişoara şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultura Timişoara, în baza Legii Administraţiei Publice Locale nr. 61/1991, republicată Legea nr.215/2001.

ADETIM îşi propune să fie o interfaţă între administraţia publică locală şi sectorul privat, un centru de promovare a celor mai bune politici, metode şi practici de dezvoltare economică.

Scopul agenţiei este de a contribui prin mijloace specifice la dezvoltarea economico - socială a judeţului Timiş iar obiectivele urmărite sunt: iniţierea de programe şi proiecte care să asigure soluţionarea unor probleme economico - sociale în interesul colectivităţii locale,

171

identificarea căilor şi mijloacelor pentru realizarea programelor şi prognozelor de dezvoltare economico - socială a judeţului şi de îmbunătăţire a infrastructurii publice, sprijinirea procesului de implementare a programelor de dezvoltare ale comunităţilor locale a activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinzătorilor persoane fizice, stimularea dezvoltării capitalului autohton şi atragerea capitalului străin, promovarea imaginii şi a oportunităţilor de afaceri şi cooperare la nivel judeţean şi local, identificarea unor surse de finanţare interne şi externe pentru valorificarea potenţialului economic local şi stimularea creării şi implementării mecanismelor parteneriale public - private.

Agenţia colaborează şi cooperează cu autorităţi ale administraţiei publice, Agenţia de Dezvoltare Regională, instituţii şi servicii publice, agenţi economici, organisme neguvernamentale şi persoane juridice şi fizice din ţară şi străinătate interesate în dezvoltarea economico - socială a judeţului Timiş.

Agenţia se poate asocia cu agenţi economici, organisme şi instituţii din ţară şi străinătate în vederea realizării scopului şi obiectivelor statutare.

Prin analiza despre regiunea Timişoarei, ADETIM expune punctele „forte” şi cele slabe care au implicaţie în dezvoltarea economică a regiunii. Analiza este întocmită pe baza unor studii efectuate în cercetarea factorilor geopolitici, culturali, sociali, ecologici, demografici, economici, educaţionali şi de infrastructură.

În urma analizei, prezentată detaliat în anexa nr. 6 se poate concluziona faptul că domeniile prioritare în dezvoltarea imediată a regiunii Timişoara şi în perspectiva integrării în Uniunea Europeană sunt economia, infrastructura de transport, infrastructura instituţiilor, reţeaua tehnică de electricitate şi telecomunicaţii şi cultura. totodată, aceste „domenii de îmbunătăţit” în viitorul apropiat, sunt şi cele care au o implicaţie directă în dezvoltarea serviciilor şi în special a turismului regiunii Timişoarei.

2.1.4.2. Tendinţe generate de oportunităţi sau de riscuri pentru regiunea Timişoara

În afara analizei SWOT pe care a întocmit-o pentru o cunoaştere realistă a domeniilor

ce necesită îmbunătăţiri în vederea dezvoltării regiunii Timişoara, ADETIM s-a oprit şi asupra oportunităţilor şi a riscurilor pe care le poate întâmpina regiunea luată în discuţie, în dezvoltarea viitoare. Tabelul următor prezintă pe scurt principalele sectoare (politica generală a României în corelarea cu autorităţile judeţene, procesele demografice şi sociale, economie şi infrastructura principală) ce îşi vor pune amprenta pe dezvoltarea ulterioară a Timişoarei.

Afirmaţia ADETIM, că politica de descentralizare şi de corelare cu autorităţile judeţene s-ar orienta spre o monopolizare economică şi o administraţie centralizată poate fi combătută prin crearea Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, luată în discuţie în subcapitolul 3 al acestui capitol, deoarece prin însăşi constituirea acesteia şi a modelului managerial pe care îl alcatuieşte partea ungară, regiunea Timişoara poate adera în condiţii optime la celelalte state europene.

Chiar dacă ADETIM semnalează ca risc apariţia unui eventual conflict de interese între centrele Regiunii V Vestice, în această perioadă trebuie să se aibă în vedere faptul că integrarea europeană e prioritară şi oportunităţile prezentate oferă condiţii optime celor de mai sus.

În condiţiile în care toate oportunităţile devin realităţi, chiar în pofida riscurilor semnalate de ADETIM, turismul din această parte a ţării are mari şanse de reuşită în coparticiparea europeană a dezvoltării turismului internaţional.

172

Tabel nr. 2 Oportunităţi şi riscuri pentru regiunea Timişoara

Sector Oportunităţi Riscuri Politica generală a României şi corelarea cu autorităţile judeţene

- România a semnat tratatul de preaderare cu Uniunea Europeană - Îmbunătăţirea sistemului legal şi instituţional în întreaga ţară - Extinderea descentralizării în toate sectoarele de activitate - Politica internă stabilă

- Reorientarea politicii interne a României spre modelul de economie „închisă” - Reorientarea politicii interne a României spre administraţia centralizată - Monopolizarea economiei

Procesele demografice şi sociale

- Creşterea posibilităţii de mişcare a populaţiei - Îmbunătăţirea standardelor de educaţie a populaţiei - Absenţa conflictelor sociale majore - Continua creştere a populaţiei încadrată în câmpul muncii la vârsta de 18-20 ani şi calificată profesional

- Scăderea ratei de naştere - Creşterea numărului conflictelor sociale - Migrarea formatorilor de înaltă calificare profesională din mediul universitar spre alte domenii de activitate sau alte ţări

Economie - Timişoara este recunoscută ca pol sinergetic de dezvoltare a relaţiilor comerciale dintre ţările care au semnat acordul CEFTA (declaraţia finală de parteneriat Cefta 1998); dezvoltarea în Timişoara a Centrului de Promovare a Relaţiilor Economice dintre ţările membre CEFTA - Existenta acordurilor financiare semnate cu FMI, Banca Mondială şi UE - Simplificarea formalităţilor de vamă şi vize - Dezvoltarea şi îmbunătăţirea legislaţiei muncii - Restructurarea finanţelor publice - Simplificarea procedurilor legale şi administrative pentru a încuraja investitorii români şi străini - Accelerarea procesului de privatizare - Reglementarea şi aplicarea legislaţiei privind proprietăţile

- Intensificarea procedurilor de vamă - Reducerea asistenţei financiare din partea entităţilor internaţionale - Creştere economică în afara legii - Scăderea ratei de privatizare - Acordarea de facilităţi altor centre economice ale regiunii şi Euroregiunii - Conflict de interese între centrele Regiunii V Vestice

Infrastructura principală

- Deschiderea punctului vamal cu Ungaria, la Cenad - Organizarea coridorului nr. 4 al circulaţiei Paneuropene având prioritate şoseaua între Szeged şi Timişoara - Construirea podului de la Vidin - Utilizarea canalului Bega pentru transportul riveran de marfa

- Lipsa fondurilor necesare pentru dezvoltarea infrastructurii în zona traficului maxim - Conflict de interese la diferite nivele (locale, judeţene, naţionale)

Sursa: Material de uz intern al ADETIM, 2003

2.1.4.3. Proiecte de viitor – şansele regiunii Timişoara de a atinge standarde socio-economice europene

2.1.4.3.1. PROIECT CANAL BEGA – „Redeschiderea navigaţiei prin reabilitarea,

ecologizarea canalului Bega şi amenajarea portului Timişoara” Regiunea Banat, comparativ cu situaţia actuală la nivel de ţară are o reţea de

infrastructură de căi de circulaţie relativ densă. În cadrul acestei reţele, Timişoara reprezintă un important nod prin intermediul căruia se realizează legături importante în cadrul reţelei, atât pe cale ferată (CF) cât şi pe căi rutiere cu localităţile din regiune, precum şi cu Europa de Vest.

În cadrul celei de-a treia conferinţe paneuropene, care a avut loc la Helsinki în iunie 1997, s-a hotărât dezvoltarea unor coridoare prioritare pentru transportul internaţional. Două din aceste coridoare traversează şi regiunea Banat, respectiv:

173

- calea rutieră - Dresda, Praga, Bratislava, Viena, Budapesta, Bucureşti, Sofia - care trece la N de Timişoara (coridorul IV);

- calea navigabilă – Rhin, Main, Dunăre, care asigură o importantă legătură între marea Nordului şi marea Neagră (coridorul VII).

În cadrul realizării coridorului VII, judeţul Timiş poate să asigure relaţia pe cale navigabilă cu Europa de Vest până la marea Baltică prin reabilitarea, ecologizarea şi redeschiderea navigabilităţii pe râul Bega.

În acest sens se impune clarificarea opţiunilor privind dimensiunile canalului şi ecluzelor care în prezent permit circulaţia navelor de până la capacitatea de 500 t, faţă de partea sârbească de cale navigabilă până la Dunăre care permite navigarea navelor de până la 1000 t, fiind în concordanţă cu tonajul căilor navigabile Rhin, Main, Dunăre.

Canalul Bega are o vechime de peste 250 ani, timp în care a fost folosit atât în schema amenajărilor hidrotehnice de gospodărirea apelor cât şi pentru navigaţie. Pe teritoriul României canalul Bega este navigabil pe o lungime de 44 km.

Înainte de cel de-al doilea război mondial volumul de mărfuri transportat pe canalul Bega a fost de circa 250.000 t/an în condiţiile în care operaţiunile de încărcare descărcare se făceau manual de către docheri, fără mijloace mecanizate şi cu un parc de nave redus.

Transportul de pasageri pe rute regulate sau ocazionale a cunoscut un vârf de circa 50.000 pasageri pe an, înainte de anul 1944. Cauzele principale ale întreruperii activităţii de navigaţie pe canalul Bega pot fi atribuite preluării traficului de către mijloacele auto şi feroviare, condiţiilor politice din perioada anilor 1967-1989.

Calea navigabilă Bega - Dunăre poate asigura în condiţii avantajoase relaţiile de transport directe între societăţile economice din vestul României, trecerea la o economie de piaţă putând să genereze volume de transport suplimentare, care pot fi preluate pe calea apei în condiţii economice avantajoase.

Activitatea societăţilor economice din zona de vest a ţării generează relaţii propice de transport care pot folosi canalul Bega drept cale navigabilă interioară legată de Dunăre spre porturile româneşti între Baziaş, Sulina, Constanţa şi ţările riverane din Europa de vest până în Germania la Regensburg.

Intrarea în funcţiune a canalului Rhin – Main-Dunăre conectează Timişoara la portul Rotterdam şi la porturile de pe canalele din vestul Europei.

Înfiinţarea unei zone scutite de taxe vamale în vecinătatea portului Timişoara va atrage întreprinzători din ţară şi străinătate şi va amplifica volumul de mărfuri transportate şi prelucrate în port.

Redeschiderea navigaţiei pe canalul Bega va avea drept consecinţă organizarea transportului de pasageri în interes turistic şi de agrement, activitate la care vor colabora societăţile de turism din judeţ.

Luând în considerare tendinţa actuală de creştere a preţului carburanţilor, avantajele economice sunt în favoarea transportului pe apă.

Toate aceste lucrări vor crea premisele necesare refacerii întregului sistem ecologic, aducându-l la parametrii impuşi de standardele internaţionale.

Obiectivele primordiale ale proiectului în faza de studii de prefezabilitate

„Redeschiderea navigaţiei prin reabilitarea şi ecologizarea canalului Bega şi amenajarea portului Timişoara” prioritar pentru euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa

La iniţiativa Primăriei Municipiului Timişoara, a unor instituţii publice cu

responsabilităţi în domeniul apelor şi a unor organizaţii nonguvernamentale s-a concretizat realizarea unui studiu de prefezabilitate (SPF) privind canalul Bega. Acest studiu are sprijinul ambasadei Olandei în România şi concursul unei firme de proiectare şi consultanţă în domeniu, secondată de colaboratori de specialitate români.

Obiectivele primordiale al proiectului în fază de SPF sunt următoarele:

174

a) Crearea unui management susţinut pentru sistemul hidrologic canalul Bega-râul Timiş, care presupune următoarele acţiuni:

- îmbunătăţirea calităţii apei prin inventarierea factorilor poluanţi, şi ridicarea performanţelor aferente uzinelor de apă;

- prognozarea calităţii apei pentru viitor după luarea în calcul a diferitelor scenarii de creştere a populaţiei şi a numărului de obiective industriale şi comerciale;

- stabilirea măsurilor de natură tehnică, juridică, şi administrativă pentru obţinerea şi menţinerea unei ape de calitate în canal;

- îndepărtarea mâlului contaminat de pe fundul canalului; - optimizarea sistemului hidrologic Timiş-Bega prin crearea unui model matematic,

simularea unor scenarii posibile în cadrul modelului şi compararea rezultatelor în scopul realizării protecţiei împotriva inundaţiilor, asigurarea debitelor de apă optime, realizarea de sisteme eficiente de hidro - electricitate, navigabilitate fluentă, eficientizarea costurilor;

- organizarea activităţii de gestionare şi menţinerea la parametrii proiectaţi a sistemului prin asigurarea personalului de experţi, nave la tonajul admis, a instrumentelor tehnico-juridico-administrative, a sistemului informaţional, laboratoarelor, etc.

b) Analiza multicriterială comparativă a trei scenarii posibile cu privire la gabaritul scontat pentru canalul Bega:

- menţinerea şi continuarea situaţiei actuale; - menţinerea canalului Bega şi a ecluzelor la gabaritul actual pentru nave de maxim 500t, în condiţiile unei calităţi mai performante a apei; în acest caz bunurile vor putea fi transportate în containere care urmează să fie transferate în vase cu capacităţi mai mari, începând din Serbia unde gabaritul canalului o permite;

- mărirea capacităţii canalului Bega şi adaptarea lui la capacitatea vaselor ce navighează pe canalul Bega – partea sârbă, Dunăre, Rin, Main, respectiv la 1000 t şi realizarea portului Timişoara;

c) Organizarea portului Timişoara ca element principal al activităţii de transport pe canalul Bega va dispune de facilităţi ca: depozitarea mărfurilor, spaţii pentru aşteptare şi bunkeraj nave şi infrastructura tehnico-edilitară constând din instalaţii, accese rutiere şi feroviare precum şi infrastructura de construcţii aferentă, respectiv ateliere de reparaţii utilaje, clădiri administrative, depozite, etc.

d) Dezvoltarea turismului şi a activităţilor de recreare - organizarea de-a lungul canalului de tururi de agrement. Stadiul actual al derulării şi managementul proiectului Având în vedere faptul că sursele de finanţare necesare realizării unei investiţii de o

asemenea anvergură nu se află în totalitate la dispoziţia bugetelor locale, proiectul, fiind considerat prioritar în cadrul marilor proiecte de infrastructură ale euroregiunii DKMT, precum şi Pactului pentru Stabilitate în Balcani, a impus crearea partenariatului public - privat între C.J.Timiş, C.L.M.Timişoara, Prefectura Timiş, instituţii publice interesate de specialitate, ONG – parteneriat creat în iunie 2001 şi reactualizat în aprilie 2002 din dorinţa de specificare expresă a atribuţiilor fiecărui partener şi de preluare a managementului de proiect, de gestionare a fondurilor de către C.J. Timiş.

La data de 22.10.2001 a avut loc la Timişoara Conferinţa Euroregională pentru susţinerea în comun de către partenerii transfrontalieri a reabilitării Canalului Bega şi semnarea declaraţiei de intenţie pentru accesarea la fondurile Uniunii Europene şi demararea proiectului.

În luna noiembrie 2001 ca urmare a vizitei maiestăţii sale regina Beatrix a Olandei la Timişoara, Guvernul Olandei s-a oferit să contribuie la finanţarea „Studiului de fezabilitate privind reabilitarea Canalului Bega”.

175

Acest studiu se întocmeşte în varianta cu menţinerea canalului la gabaritul actual şi urmăreşte să identifice lucrările necesare reabilitării Canalului Bega pe tronsonul celor 44 km aflat pe teritoriul României la deplina capacitate a funcţiilor sale ecologice, hidrologice şi de navigaţie.

Valoarea studiului de fezabilitate este de 201.000 Euro, din care două treimi sunt finanţate de Guvernul Olandei prin agenţia Senter, activităţile fiind executate de către compania DHV, iar o treime în valoare de 66.900 Euro prin contribuţia părţii române reprezentată de Parteneriatul public-privat pentru reabilitarea Canalului Bega.

Contribuţia părţii române este evaluată astfel: - execuţia investigaţiilor batimetrice şi a prelevării de probe de sedimente din albia

Canalului Bega; - efectuarea analizelor probelor de sedimente; - investigarea şi desemnarea zonelor potrivite de depozitare a materialelor rezultate în

urma dragării; - asigurarea serviciilor profesionale; - organizarea seminarului de prezentare şi mediatizare a rezultatelor studiului de

fezabilitate (final septembrie-început octombrie 2002). Partea română a efectuat până în prezent următoarele activităţi: - prelevarea probelor de sediment din albia Canalului Bega - executat C.N.Apele

Române-Direcţia Apelor Banat; - investigaţii batimetrice - executate de C.N. Apele Române-Direcţia Apelor Banat; - analiza probelor de sediment - o parte executate de R.A. Aquatim şi o parte de

Institutul Naţional de Cercetare pentru Ecologie Industrială ECOIND Bucureşti cu finanţarea asigurată de Consiliul judeţean Timiş, Clubul Matrix şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara;

- s-au transmis în Olanda rezultatele analizelor probelor de sediment, date privind măsurătorile batimertice, iar la vizita reprezentanţilor companiei DHV din aprilie 2003 s-au analizat posibilele amplasamente ale depozitului mâlului dragat.

Compania DHV a prelucrat datele transmise de partea română, iar studiul de fezabilitate a fost prezentat în data de 27.09.2002.

2.1.4.3.2. PROIECT SURDUC – „Reabilitarea zonei Surduc, integrarea acesteia în

circuitul turistic şi lucrări de infrastructură” Proiectul este realizat de către S.C. IPROTIM S.A. iar autoritatea contractantă este

Consiliul Judeţean Timiş. Amplasamentul ales este în judeţul Timiş, comuna Fârdea, iar obiectivul general al proiectului este valorificarea potenţialului turistic al zonei Surduc şi sporirea atractivităţii acesteia prin implementarea unui concept de dezvoltare global, respectiv de rezolvare a echipării terenurilor, cu respectarea normelor de protecţie a mediului şi includerea acesteia în circuitul turistic prin atestare.

Pe scurt, obiectivele specifice sunt: - crearea unui concept de dezvoltare unitară a zonei, prin punerea în valoare a

potenţialului turistic existent; - întocmirea de documentaţii necesare: PUZ (Planificare Utilizare Zona) şi SPF (Studiu

de Prefezabilitate), pe baza identificării terenurilor cu potenţial turistic existente şi viitoare, în vederea urbanizării lor;

- reglementarea din punct de vedere legal a construcţiilor existente în zonele de interes, inventarierea clădirilor care pot fi legalizate şi a celor care vor fi dezafectate;

- salubrizarea, asanarea zonei; - asigurarea cu utilităţi conform „Normelor privind atestarea staţiunilor turistice”

stabilite prin H.G. 77/14.02.1996, în vederea includerii în circuitul turistic; - amplasarea Centrului judeţean Polifuncţional al CJT.

176

În vederea executării lucrărilor descrise mai sus, a fost întocmită, în prealabil, faza PUZ – „Reabilitare zonă Surduc, integrarea ei în circuitul turistic şi lucrări de infrastructură”. Principalele categorii de intervenţie sunt structurate pe două capitole:

- echipări de infrastructură - staţie de epurare mecano-biologică, canal menajer colector, canalizare menajeră în zona de agrement, Fârdea şi Mâtnicu Mic, staţii de pompare pentru colector şi pentru racord la canalizare, conductă de alimentare cu apă, rezervor de înmagazinare, modernizare DC 115, modernizare alei carosabile de acces în zonele de agrement, teren amenajat pentru depozitare deşeuri, centrală + linie telefonică;

- Centrul judeţean Polifuncţional - cu spaţii de cazare de categorii diferite (hotel trei stele, bungalowuri, căsuţe, corturi), platforme de parcare, terenuri de sport, zone verzi, laborator de supraveghere a calităţii factorilor de mediu.

Pentru atestarea staţiunii turistice „Lacul Surduc”, în urma analizei „Normelor privind atestarea staţiunilor turistice” stabilite prin H.G. 77/14.02.1996 este nevoie să se ia în considerare o serie de aprecieri generale prezentate în cele ce urmează:

- atestarea staţiunilor turistice are ca scop crearea cadrului necesar pentru valorificarea, protejarea şi conservarea potenţialului turistic şi satisfacerea la un nivel optim a necesităţilor de odihnă şi de recreare ale populaţiei;

- staţiunile turistice atestate sunt zone protejate, instituite, ca atare, prin documentaţii de urbanism;

- poate fi atestată ca staţiune turistică localitatea cu funcţii turistice specifice, dotată cu resurse turistice naturale şi cu structuri necesare valorificării şi practicării turismului;

- staţiunea „Lacul Surduc” se încadrează în categoria „de interes local”; - staţiunea turistică „Lacul Surduc” va fi atestată prin hotărâre de guvern, iniţiată de

Ministerul Turismului sau de autoritatea administraţiei publice locale; - iniţiativa autorităţii administraţiei publice locale va fi urmată de transmiterea unei

scrisori de intenţie şi a unui studiu de oportunitate către Ministerul Turismului; - respectarea criteriilor minime care au stat la baza atestării staţiunii devine obligatorie

pentru autoritatea administraţiei publice locale şi agenţii economici implicaţi în administrare şi exploatare;

- construcţiile cu specific turistic din perimetrul staţiunii vor fi avizate de către Ministerul Turismului, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire;

- nerespectarea criteriilor minime poate conduce la retragerea atestării staţiunii turistice de către Ministerul Turismului.

Se poate remarca faptul că, în cazul de faţă, sunt îndeplinite criteriile privind cadrul natural şi calitatea mediului.

Criteriile referitoare la dotarea cu infrastructură şi structurile de primire turistice sunt îndeplinite parţial sau neîndeplinite.

Finanţarea lucrării care va constitui obiectiv de investiţie În vederea reabilitării zonei Surduc, actualmente exploatată deficitar, şi transformarea

acesteia în staţiune turistică de interes local, cu integrare în circuitul turistic, este nevoie de cooperare între factorii locali – Consiliul judeţean Timiş, Primăria comunei Fârdea, Compania Naţională Apele Române, Inspectoratul de Protecţia Mediului Timişoara, Inspectoratul de Sănătate Publică Timiş, investitori privaţi – şi factori externi - organisme internaţionale capabile să asigure parţial finanţarea pentru realizarea investiţiilor descrise mai sus.

177

Tabel nr. 3

Criteriile minime necesare pentru atestarea viitoarei staţiuni de interes local „Lacul Surduc”

CRITERII MINIME DESCRIERE Criteriu îndeplinit

Criteriu parţial

îndeplinit

Criteriu neîndeplinit

I. CADRU NATURAL ŞI CALITATEA MEDIULUI

- cadru natural plăcut, fără factori poluanţi - CONSTITUIREA DE PERIMETRE DE PROTECŢIE ECOLOGICĂ, HIDROGEOLOGICĂ ŞI SANITARĂ

*

*

II. ACCESUL ÎN STAŢIUNE

- drum rutier asfaltat - TRANSPORT ÎN COMUN ÎNTRE STAŢIUNE ŞI GARA CARE O DESERVEŞTE

* *

III. UTILITĂŢI - apă curentă - CANALIZARE - energie electrică - spaţii comerciale - punct de prim ajutor

* *

* * *

IV. STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICE

- NUMĂRUL MINIM DE LOCURI ÎN STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICE (FĂRĂ CAMPINGURI) ESTE DE 50 -1 AMENAJARE SAU DOTARE PENTRU RELAXARE ÎN AER LIBER, INCLUSIV TEREN DE SPORT - 1 TEREN DE JOACĂ PENTRU COPII - 1 TRASEU TURISTIC MARCAT ŞI AFIŞAT - BAZĂ PENTRU VALORIFICAREA RESURSELOR NATURALE TERAPEUTICE, DUPĂ CAZ

* *

* * *

Sursa: Societatea Comercială de Proiectare, Consultanţă, Arhitectură şi Inginerie în Construcţii (S.C. IPROTIM S.A.), Proiect nr. 44.053/030, Timişoara, mai 2001

Este necesară implicarea unor instituţii care să elaboreze documentaţii specifice

obţinerii de fonduri: - Programe de Dezvoltare Regională Transfrontalieră România – Ungaria -PHARE

CBC; - Programe ECOS-OUVERTURE de dezvoltare regională a Comisiei Europene –

PHARE; - Studii de interes judeţean – ADETIM, AGENŢIA DE DEZVOLTARE 5 VEST. Este cert că fondurile necesare realizării tuturor obiectivelor de investiţie prezentate

mai sus, trebuie să provină atât din surse publice cât şi din surse private. Evaluările pentru proiectarea studiului de prefezabilitate şi a studiului de fezabilitate

precum şi datele tehnice ale proiectului se regăsesc în Anexa nr. 1

2.1.4.3.3. PROIECT – CENTURA DE OCOLIRE A TIMISOAREI – „Şoseaua de centură a municipiului Timişoara, Sectorul DN6 (Timişoara-Cenad)

spre Ungaria şi DN59 (Timişoara – Moraviţa) spre Belgrad” Şoseaua de centură a Timişoarei este un element al sistemului de transport paneuropean

TEN (traseu euronaţional), iar prin realizarea porţiunilor între DN6 vest (spre Cenad) şi DN59 (spre Moraviţa), respectiv DN6 vest (spre Cenad) - DN69 (spre Arad) - DN6 (spre Lugoj) se facilitează legăturile rutiere internaţionale pe Coridorul IV Hamburg -Bucureşti - Istambul şi Coridorul V Barcelona – Veneţia - Belgrad - Kiev.

178

Realizarea şoselei de centură devine imperativă în scopul stimulării fluxului investiţional spre judeţul Timiş şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în Timişoara prin devierea traficului greu din oraş.

Obiectivul general al CONVENŢIEI DE PARTENERIAT ce stă la baza proiectului, este asigurarea managementului de proiect, a contribuţiei financiare a părţilor şi accesarea surselor de finanţare ale Guvernului Italiei, cu sprijinul firmei „Idroesse Ingegneria” SRL. Semnarea Convenţiei a avut loc la Timişoara, la data de 22 aprilie 2002.

Contribuţia financiară susţinută de partenerii locali - Consiliul judeţean Timiş şi Consiliul local al municipiului Timişoara - este de 420.000 Euro, în bani şi în natură, respectiv:

- o cotă de 40% – echivalent a 168.000 Euro - contribuţie financiară în bani, din care 84.000 Euro contribuţia Consiliului judeţean Timiş şi 84.000 Euro contribuţia Consiliului local al municipiului Timişoara.

- o cotă de 60% – echivalent a 252.000 euro - contribuţie în natură, din care 126.000 euro contribuţia Consiliului judeţean Timiş şi 126.000 euro contribuţia Consiliului local al municipiului Timişoara.

Prin Convenţia de Parteneriat, semnatarii au fost de acord să acţioneze împreună pentru accesarea surselor de finanţare ale Guvernului Italiei în baza legii italiene nr. 212/1992, în vederea realizării obiectivului convenţiei.

2.1.4.3.4. PROIECTUL PARC TEHNOLOGIC TIMIŞOARA – „CENTRU

REGIONAL DE CONFERINŢE” Realizarea acestui proiect va oferi cadrul corespunzător pentru evenimentele şi

activităţile ce se vor organiza în judeţul Timiş şi în acelaşi timp va contribui la promovarea comunităţii locale şi a Regiunii V Vestice . Totodată, prin participarea oamenilor de afaceri la aceste manifestări, vor fi atraşi noi investitori în regiune. Un alt efect vizat este dezvoltarea turismului de afaceri dar şi a turismului cultural în zona de interes.

Solicitantul proiectului este Consiliul Judeţean Timiş, beneficiarul fiind judeţul Timiş, municipiul Timişoara şi Regiunea V Vest. Temeiul legal care stă la bază acestui concept este Legea 69/1991 iar executantul proiectului este Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială a judeţului Timiş.

Pentru investiţia „Centru regional de conferinţe” s-a întocmit o cerere de finanţare adresată programului Phare, proiectul fiind pe lista Phare 2000.

Pentru amplasament au fost propuse două locaţii centrale în Timişoara iar bugetul total estimat este de 1.400.000 Euro, din care:

- finanţare program Phare – 1.000.000 Euro; - contribuţia locală – 400.000 Euro. Contribuţia locală este asigurată de către un parteneriat constituit între Consiliul

Judeţean Timiş, Primăria Municipiului Timişoara, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara şi Confederaţia Întreprinzătorilor Particulari Timiş. Ca durată de realizare a investiţiei se estimează o perioadă de 14 luni de la deschiderea finanţării (finalizarea proiectului se va realiza la începutul anului 2004).

179

3. JUDEŢUL TIMIŞ – PARTE INTEGRANTĂ A EUROREGIUNII DUNĂRE-CRIŞ-MUREŞ-TISA (DKMT)

S-a dovedit în timp că înfiinţarea unei regiuni trasfrontaliere constituie una dintre

măsurile eficiente de combatere a efectului negativ al centralizării şi o consecinţă a integrării politico-economice a statelor naţionale3.

Contextul social, politic şi economic al zonei Timişoara se încadrează în Euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa (DKMT) din care Timişoara face parte în prezent.

Ideea înfiinţării Euroregiunii DKMT, în urma relaţiilor bilaterale între Timişoara şi Csongrad în 1992, s-a conturat în oportunitatea de lărgire a parteneriatului regiunilor cu interese comune-economice, sociale şi culturale – aflate la graniţa cu România, Ungaria şi Yugoslavia.

Crearea acestei Euroregiuni a avut din punct de vedere istoric trei versiuni: - 1994 – prima versiune de creare a DKMT prin protocolul încheiat între două regiuni

din România, doua regiuni din Ungaria şi o regiune din Yugoslavia; - 1996 – a doua versiune de creare a DKMT prin protocolul de extindere a

parteneriatului către două regiuni adiacente din Ungaria; - 1997 – a treia versiune de creare a DKMT prin protocolul de lărgire a parteneriatului

celor trei ţări corelat cu introducerea Cartei Verzi a dezvoltării regionale în România; - 21 noiembrie 1997 – semnarea protocolului Dunăre-Criş-Mureş-Tisa. Euroregiunea DKMT se întinde pe o suprafaţa de 77.600 km pătraţi, are o populaţie de

5,2 milioane locuitori şi cuprinde nouă regiuni: patru judeţe în România (Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara), patru regiuni în Ungaria (Csongrad, Bekes, Iasz-Nagykun-Szolnok, Bacs-Kiskun) şi o regiune în Yugoslavia (Voivodina).

Obiectivul Euroregiunii DKMT este dezvoltarea şi lărgirea relaţiilor între comunităţile locale şi reprezentanţii autorităţilor locale din domeniul economiei, educaţiei, sănătăţii, culturii, ştiinţei şi sportului cât şi cooperarea cu privire la integrarea în Europa modernă prin proiectele cu privire la:

- construirea unui nou punct de frontieră între Timişoara şi Csongrad; - conceperea unei strategii de dezvoltare regională economică; - aderarea la sistemul de „reţea Teleregiuni”; - acordul de dezvoltare a relaţiilor între comunităţile locale. Pe lista de priorităţi ale DKMT se înscrie intensificarea schimburilor economice între

agenţii economici locali, membri ai Euroregiunii, lărgirea spaţiului comercial pentru producătorii locali de bunuri, dezvoltarea reţelei de infrastructură, competiţia între regiunile membre, accelerarea dezvoltării economice a fiecărei regiuni şi cooperarea dintre zone.

La reuniunea DKMT a Preşedinţilor Forumului în Timişoara, la 11 martie 1999, s-a propus de către regiunea Timiş îndeplinirea următoarelor proiecte:

a) Management în afaceri – crearea unei surse de informare de bază cu privire la afacerile din spaţiul DKMT; aceasta va ajuta firmele pentru identificarea de parteneri potenţiali pentru extinderea relaţiilor comerciale cu omologii din DKMT, de peste graniţe; coordonatorul de proiect va fi Camera de Comerţ şi Industrie reprezentativă a fiecărei regiuni.

b) Program de pregătire pentru tinerii întreprinzători – acest program va veni în sprijinul celor care doresc să se implice în afacerile interregionale; pregătirea se va realiza prin cursuri organizate de către Camerele de Comerţ şi Industrie ale fiecărei regiuni, schimburi de experienţă şi participarea la târguri şi expoziţii.

c) Zilele economice DKMT – organizare anuală a convenţiei de afaceri, la care se analizează rezultatele economice obţinute de către fiecare regiune şi factorii care au influenţat viaţa economică a acestora; această manifestare vine în sprijinul dezvoltării viitorului regiunii DKMT prin propunerile de cooperare intraregională.

d) Program cadru al cooperării culturale

180

e) Schema de parteneriat – pereche cu interese comune; responsabila acestui proiect este Asociaţia Primarilor din cele 9 regiuni care facilitează întâlniri de lucru între partenerii de afaceri şi lărgirea spaţiului comercial prin schimburi economice interregionale.

În ultimii ani, în paralel cu iniţiativele promovate la nivel politic şi administrativ, s-a produs o accentuare a cooperării transfrontaliere între organizaţii neguvernamentale. O evaluare a stadiului cooperării transfrontaliere în cadrul DKMT, intitulată Participare civică şi responsabilitate şi realizată în anul 2001 cu sprijinul America’s Development Foundation şi United States Agency for International Development de către un grup de experţi la iniţiativa Fundaţiei A treia Europă din Timişoara arată că, în cadrul Euroregiunii, ponderea sectorului civic - că resurse implicate şi fonduri investite - este deja comparabilă cu ponderea sferei politico-administrative.

4. EVOLUŢIA ŞI PERSPECTIVELE TURISMULUI TIMIŞEAN

4.1. Cererea turistică Începând cu anul 1989, turismul românesc înregistrează un declin continuu, atât la

nivelul circulaţiei turistice interne cât şi al încasărilor. În ţările vest europene, piaţa turistică a crescut an de an. S-a constatat că în judeţul Timiş cei mai mulţi turişti străini provin din Germania şi Austria, dar aceştia sunt găzduiţi de rude sau prieteni, nebeneficiind de servicii turistice. Din anchetele realizate de către Agenţia de Dezvoltare a judeţului Timiş (ADETIM), reiese că aceşti turişti ar apela la diferite oferte de cazare timişene, dacă serviciile acestora s-ar ridica la un nivel calitativ standard care să le justifice preţurile. Aceşti turişti sosesc în judeţ mai ales în perioadele de sărbători religioase, totul putând fi încadrat într-o formă de turism de vacanţă. Circulaţia turistică internă, deşi a scăzut ca volum, reprezintă componenta de bază a turismului românesc, fapt demonstrat de ponderea importantă şi relativ constantă a acesteia în turismul românesc, situată la circa 90% în ultimii ani. În Timiş, doar Buziaşul, ca localitate balneară, reprezintă o atracţie cvasipermanentă, în rest, turiştii apelează sporadic şi destul de rar la serviciile oferite.

Conform experţilor ADETIM, evoluţiile previzibile în cererea turistică între anii 2003 – 2005 îmbracă următoarele forme: scăderea în continuare a circulaţiei turistice interne în anul 2003 de circa 5% în unităţile de cazare din judeţ, creşterea uşoară a numărului de turişti care vor prefera cazările în gospodăriile rurale şi păstrarea între cotele ultimilor 2-3 ani a numărului de turişti străini care se vor înregistra la vămile româneşti, cu tendinţa de creştere a celor înscrişi în unităţile de cazare.

Toate prevederile pozitive ale evoluţiei ar putea deveni realităţi dacă se va ţine seama de politicile care urmează:

1. finalizarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale cu profil turistic din judeţ; se impune apariţia cât mai multor ferme cu ofertă de cazare pentru a se promova agroturismul;

2. promovarea şi susţinerea investiţiilor, acordarea de facilităţi, stimulente, cofinanţări; este necesară înfiinţarea unui sistem de credite cu dobânzi mici care să se acorde celor care doresc să investească în agroturism şi turism rural;

3. creşterea nivelului calitativ al forţei de muncă ocupată în turism; se impune calificarea şi instruirea fermierilor în ceea ce priveşte agroturismul;

4. diverse politici de promovare a turismului prin practicarea unei politici agresive, atragerea unor mase cât mai mari de turişti în raza judeţului Timiş, editarea de materiale de reclamă (videofilme, cataloage, pliante, emisiuni TV, etc.).

181

4.2. Oferta turistică Judeţul Timiş are o poziţie favorabilă pentru turism datorită reliefului, etajat de la

culmile Munţilor Poiana Ruscă până la Câmpia joasă a Timişului, faunei şi florei variate, alături de nenumărate obiective turistice existente pe teritoriul său.

Zonele turistice de interes de pe teritoriul judeţului pentru practicarea diferitelor forme de turism sunt:

1. pentru turism urban şi de afaceri: municipiul Timişoara, oraşele Lugoj, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Făget şi Deta;

2. pentru turism de sfârşit de săptămână, turism specializat şi de agrement: - popasuri turistice: Timişoara, Buziaş, Valea lui Liman, Calacea, Albina, Şag, Remetea

Mare; - ştranduri termale: Timişoara, Lovrin, Biled; - păduri de agrement cu un bogat fond cinegetic: Breştea, Giroc, Chevereşu Mare,

Pişchia, Remetea Mică, Hitiaş, Dumbrava, Banloc, Bogda; - lacuri de acumulare cu amenajări pentru pescuit sportiv: Surduc, Ianova, Lugoj,

Bacova, Dumbrăviţa, Pişchia. 3. pentru turism montan: subzona turistică Munţii Poiana Ruscăi din estul judeţului; 4. pentru turism balnear şi de tratament: staţiunile balneare Buziaş, Calacea, Teremia

Mare; 5. pentru agroturism: - zona de nord şi nord-est a judeţului: Bogda, Brestovăţ, Secaş, Bara, Margina; - zona de est: Curtea, Pietroasa, Tomeşti, Fârdea, Dumbrava, Barna; - zona de sud şi sud-est a judeţului: Nădrag, Criciova.

Judeţul Timiş are o multitudine de obiective turistice ca o consecinţă firească a vieţii istorice şi culturale continue şi îndelungate desfăşurate pe aceste meleaguri, cum sunt:

1. Monumente şi ansambluri de arhitectură: ansambluri urbane ca Secession, nucleul istoric al cartierului Fabric, rezervaţia de arhitectură populară „Pădurea Verde”, toate din Timişoara.

2. Biserici şi ansambluri mânăstireşti: bisericile de lemn din localităţile Pietroasa, Dragomireşti, Poieni, Margina, Curtea, Lucareţ, Hezeriş, Zolt.

3. Opere de arhitectură: Timişoara este un important centru pentru turismul urban deoarece dispune de un mare număr de clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală, cum sunt: Casa contelui Mercy, Casa prinţului Eugen de Savoia, Claustrul Mănăstirii Franciscanilor, podul metalic proiectat de inginerul Eiffel, Palatul Baroc, Cazinoul Militar şi altele. De asemenea, în judeţ există un număr mare de clădiri şi construcţii cu caracter istoric şi arhitectural, cum ar fi: Castelul Reginei Elisabeta de la Banloc, Castelul contelui Mercy de la Carani, Casa Baraj de la Sânmihaiu Român şi altele.

4. Muzee, expoziţii, case memoriale - municipiul Timişoara dispune de un număr însemnat de muzee şi case memoriale, teatru, operă, filarmonică precum şi de galerii de artă private. Case memoriale şi centre memoriale şi culturale se află pe raza judeţului Timiş, în municipiul Lugoj, oraşul Jimbolia, comunele Teremia Mare şi Traian Vuia.

5. Facilităţi de recreare şi sport: în afară de pescuit şi vânătoare, în judeţul Timiş se mai poate practica echitaţia la Manejul Hipodrom din Timişoara şi la centrul de echitaţie din comuna Recaş, sat Izvin.

6. Evenimente tradiţionale: principalele evenimente tradiţionale care au loc în comunele şi centrele urbane din judeţul Timiş sunt nedeele, festivaluri folclorice internaţionale, Festivalul Berii şi Festivalul Saltimbancilor la Timişoara, festivalul internaţional de teatru studenţesc Studentfest şi altele.

În ceea ce priveşte situaţia actuală a dezvoltării turismului în judeţul Timiş, se constată o decădere importantă a acestui sector după 1989 încoace. Cu toate că, acest colţ de lume este

182

bogat în multiple şi variate puncte de atracţie turistică, turismul tradiţional montan, balnear, urban şi de weekend se află într-un pronunţat declin, la care concură o serie de factori:

- infrastructura rutieră, hotelieră, de telecomunicaţii - necorespunzătoare; - servicii turistice de slabă calitate; - absenţa privatizării hotărâte în sectorul turistic; - nivelul scăzut al investiţiilor; - slaba promovare a potenţialelor turistice pe plan intern şi extern. Ca infrastructură hotelieră se poate spune că fiecare localitate urbană dispune de

hoteluri, iar unele au campinguri şi moteluri. În zonele rurale există cabane şi mai nou case ţărăneşti intrate în circuitul agroturistic. Zonele de vânătoare dispun de cabane speciale şi dotările aferente (majoritatea provenind din patrimoniul de stat). În ultimii ani s-au înfiinţat un număr mare de restaurante şi staţii de benzină pe drumurile europene şi internaţionale, unele dintre ele dispunând chiar şi de staţii de cazare. Cu toate acestea, reţeaua unităţilor de cazare turistică, la nivelul anului 2002, nu era prea bogată raportat la potenţialul turistic al judeţului. Aceasta numără 21 hoteluri, 3 hanuri, 24 vile turistice, 7 pensiuni. Comparativ cu anul 1990, dotarea hotelieră a scăzut cu 23,1%. În acelaşi timp, a scăzut an de an indicele de utilizare a capacitaţii de cazare în funcţiune, de la 67,3% în 1991 la 34,1% în 2000, menţinându-se aproximativ la aceeaşi valoare în 2002. Urmărind evoluţia numărului de turişti cazaţi în perioada 1989-2002, se constată o scădere pronunţată şi continuă a acestora, începând cu anul 1992. Astfel, numărul turiştilor români cazaţi în 2002 a scăzut cu 54,9% faţă de anul 1989, iar a turiştilor străini cu 56% pentru aceeaşi perioadă. Evoluţia negativă înregistrată la numărul turiştilor cazaţi se datorează unei serii de factori ca:

1. infrastructura hotelieră necorespunzătoare: - grad avansat de uzură, degradare şi chiar distrugere a dotărilor (hoteluri, vile, baze de

tratament, cantine-restaurant); - dotări specifice insuficiente (cabane, moteluri, locuri de agrement). 2. personal slab calificat în reţeaua de cazare şi alimentaţie publică. 3. management neperformant privind administrarea generală a staţiunilor. 4. gama restrânsă a serviciilor oferite. Deşi toate punctele de atracţie turistică din judeţ pot fi accesate datorită reţelei vaste de

drumuri a judeţului Timiş, calitatea acestor drumuri constituie un handicap serios în dezvoltarea turismului judeţean şi integrarea acestuia în turismul regional, naţional şi internaţional.

Din păcate, majoritatea localităţilor identificate ca având potenţial turistic, exceptând localităţile urbane, pot fi accesate pe drumuri comunale şi mai puţin pe drumuri judeţene sau naţionale. Doar 18,3% din drumurile naţionale şi 25,6% din drumurile judeţene traversează localităţile turistice din mediul rural. Din total drumuri judeţene care traversează localităţile rurale cu potenţial turistic, 67,5% sunt modernizate, dar marcarea, inscripţionarea şi iluminarea sunt de slabă calitate, cu efecte negative asupra siguranţei în circulaţie (restul drumurilor sunt de piatră sau de pământ). Canalizarea este aproape inexistentă, acelaşi deficit întâlnindu-se şi în domeniul alimentării cu apă a localităţilor rurale din zonele turistice (14,4% din total km alimentare cu apă a judeţului). Situaţia se prezintă defavorabil şi din cauza faptului că aceste localităţi sunt vitregite şi din punct de vedere al infrastructurii şi serviciilor de telecomunicaţii. Din total posturi telefonice instalate pe teritoriul judeţului, doar 5,0% se găsesc în aceste zone. Celelalte servicii publice sunt de asemenea slab reprezentate în zonele turistice ale mediului rural şi anume: unităţi bancare - 10,5%, unităţi de comerţ - 14,2% şi abonamente TV - 9,8% (raportările sunt făcute la total judeţ).

O bună parte a aspectelor defavorizante se datorează şi lipsei unei gândiri globale de valorificare, în prezent şi perspectivă, a potenţialelor turistice. Lipsa unei analize sectoriale care să cuprindă inventarierea şi evidenţierea fundamentală a posibilităţilor de exploatare a potenţialelor turistice locale, se manifestă şi prin dezorientarea agenţilor economici din turism în dezvoltarea produselor turistice. Nu este de neglijat nici lipsa, din partea administraţiilor

183

publice locale, a strategiilor locale şi regionale de dezvoltare a turismului în zonele cu potenţial turistic4.

Aşa cum am arătat şi în paginile anterioare, după anul 2000 s-au elaborat diferite planuri la diferite niveluri de Regiune V Vestică sau de DKMT, sub auspiciile Uniunii Europene şi cu fonduri PHARE pentru ameliorarea infrastructurii, alimentării cu apă şi în final, pentru dezvoltarea turismului.

Punctele „forte”, punctele slabe şi măsurile luate cu privire la dezvoltarea turistică a resurselor morfologice ale judeţului Timiş, cuprinse în anliza SWOT a ADETIM, pe 2002 sunt prezentate în anexa nr. 7 a tezei de doctorat.

4.3. Promovarea implemenţării şi dezvoltării în Timişoara a unei reţele eficiente de servicii turistice

Înfiinţarea unui Centru Infoturistic de baze de date privitoare la oferta turistică a

regiunii şi crearea de puncte de informare turistică în zonele de acces a drumurilor principale (şosele, căi ferate şi aeroporturi) oferind informaţii despre facilităţile de cazare, calendarul evenimentelor, oferta turistică, materiale promoţionale şi alte servicii („rent a car”, schimb valutar) sunt primele direcţii referitoare la servicii, pe lista strategiei a II-a a Timişoarei, intitulată „Dezvoltarea Regiunii Timişoara ca pol economic strategic şi competitiv al integrării naţionale în Uniunea Europeană”.

Ideea fundamentală a Strategiei a II-a este de a facilita restructurarea economiei de bază astfel încât bunurile şi serviciile oferite de regiunea Timişoara să fie compatibile cu standardele economice europene şi să poată concura cu succes, din punct de vedere al calităţii, performanţei şi caracteristicilor, cu produsele Uniunii Europene, atât pe piaţa internaţională cât şi pe cea internă. Ca obiective principale ale strategiei se pot enumera:

a) Promovarea Timişoarei ca bază pentru comerţul în Regiunea V-Vestică şi în Euroregiunea DKMT;

b) Dezvoltarea turismului în Banat, considerând Timişoara centru natural; c) Crearea unei reţele de servicii de înaltă performanţă pentru populaţie şi firme în

special în domeniul financiar şi bancar, a asigurărilor, poştei şi telecomunicaţiilor; d) Îmbunătăţirea infrastructurii majore de transport (autostrăzi, căi ferate, porturi şi

aeroporturi) care va asigura legătura cu alte zone ale ţării, cu Euroregiunea DKMT şi cu întreaga Europă.

În continuare vom enumera lista direcţiilor Strategiei a II-a, cu privire la implementarea şi dezvoltarea unei reţele eficiente de servicii în Timişoara, în afara celor două direcţii amintite anterior5:

- înfiinţarea unei agenţii de turism/organizaţie finanţată de la bugetul local pentru dezvoltarea unei strategii de marketing zonale bazate pe studiul de marketing;

- publicarea şi promovarea de material promoţional privitor la oferta turistică (birouri de informare, hărţi de călătorie, semnalizatoare, republicarea unui ghid turistic în mai multe limbi străine, pagini de internet, etc.);

- stabilirea locurilor şi atragerea potenţialilor investitori locali sau străini pentru construirea hotelurilor de 4 sau 5 stele;

- înfiinţarea unui Centru de Afaceri şi Conferinţe şi a unui Centru de Expoziţii asigurând facilităţi şi servicii pentru străini (hale flexibile multifuncţionale, camere de protocol, echipament şi personal pentru traduceri simultane în mai multe limbi străine, echipamente audio-video);

- organizarea anuală a târgului: „ Turismul în Banat”; - elaborarea unei strategii de dezvoltare sistematică şi coerentă a turismului urban

pentru a pune în evidenţă specificitatea zonei Timişoara prin capitalizarea punctelor cultural-istorice. Atragerea autorităţilor locale în elaborarea acestei strategii;

184

- crearea de servicii specializate pentru iniţierea şi promovarea de evenimente turistice speciale (ruta folclorului bănăţean, evenimente locale tradiţionale);

- introducerea muzeului tehnic şi a fabricilor tradiţionale în turul oraşului; - crearea de poduri între docuri şi vase, porturi turistice pentru îmbarcare, amenajarea

canalului Bega şi a zonelor înconjurătoare, reabilitarea bazelor nautice precum şi introducerea noţiunii de „mare interioară” pentru canalul Bega;

- îmbunătăţirea lucrărilor la bancurile râului Timiş şi a masei de apă pentru turismul de scurtă durată (construirea plajelor şi a bazinelor de înot, a campingurilor pentru pescuit, a circuitelor de ciclism);

- îmbunătăţirea lucrărilor şi a dotărilor periferiei oraşului pentru turismul de week-end (teren de golf lângă Timişoara, teren de călărie, amenajări pentru rutele de ciclism şi motociclism).

4.4. Rezultatele aşteptate în urma implementării Strategiei de Dezvoltare Economică

şi Socială a regiunii Timişoara, pe perioada 2003-2007 Implementarea Conceptului Strategic de Economie şi Dezvoltare Socială a Regiunii

Timişoara, pe perioada 2000-2007 generează rezultate directe şi indirecte aşa cum se arată sintetic în cele ce urmează:

- creşterea veniturilor la bugetul local, în termeni reali, cu cel puţin 40%, ca rezultat al creşterii economice, al îmbunătăţirii sistemului de colectare a taxelor;

- atragerea de resurse suplimentare de la bugetul statului către bugetul local sub forma părţilor adiţionale din taxele de profit şi TVA;

- reducerea cheltuielilor operaţionale din totalul cheltuielilor bugetare, sub 70%, prin dezvoltarea sistemului de monitorizare a serviciilor publice;

- distribuţia raţională a cheltuielilor bugetare acordând prioritate administrării comunitare – 50%, transport – 15%, şcoli – 15%, ceea ce va fi posibil prin aplicarea bugetelor pe proiecte, pe domenii specifice care să corespundă concepţiei de proiect; în acest mod, priorităţile bugetare vor avea un fundament riguros, bazat pe raportul cost-profit;

- creştere sensibilă, cu cel puţin 50%, a capitalului extern şi a altor resurse financiare, ca rezultat al unui climat de afaceri stabil şi armonios, iniţiative dezvoltate de instituţiile în reţea, întreprinderi, personalităţi de prestigiu, în cadrul Fundaţiei Pro Timişoara;

- creşterea competitivităţii regiunii ca rezultat al unui climat de business normal, al dezvoltării întreprinderilor, a instituţiilor de management, a modernizării tehnologice în domeniile de vârf ale producţiei şi serviciilor;

- crearea de peste 15.000 noi locuri de muncă, ceea ce va avea ca efect reducerea ratei şomajului de la 8,6% în martie 2000 până la cel mult 3,5% în 2007, pe baza creşterii economice în toate domeniile competitive, prin dezvoltarea parcului tehnologic şi industrial, prin buna funcţionare a pieţei de muncă şi a centrelor de consultanţă în carieră;

- creşterea veniturilor reale ale populaţiei cu peste 20%; - dezvoltarea instituţiilor şi universităţilor implicate în cercetarea ştiinţifică, efect al

programului de cercetare multidisciplinară promovat de partenerii locali; - Timişoara va deveni până la sfârşitul anului 2007 un „Centru Universitar Excelent” la

nivel european, fapt care va avea efect în valorificarea potenţialului tineret în procesele economice şi sociale de dezvoltare ale regiunii;

- Timişoara se va afirma ca centru de referinţă regională în pregătirea şi iniţierea continuă managerială, culturală şi tehnologică;

- dezvoltarea cu prioritate a telecomunicaţiilor, finanţelor, băncilor, asigurărilor, serviciilor de consultanţă atât de necesare unei creşteri economice şi sociale intensive;

185

- dezvoltarea puternică a întreprinderilor mici şi mijlocii, ca rezultat al facilităţilor devenite disponibile, a centrelor de consultanţă şi de pregătire continuă, a transferului de tehnologie înaltă cât şi prin participarea acestora la proiecte bazate pe investiţii publice sau finanţare externă;

- întărirea economiei de piaţă prin eliminarea monopolului local, transformarea 100% a regiilor locale în societăţi comerciale şi aplicarea criteriilor de eficienţă şi calitate în servicii publice şi întreprinderi;

- creşterea forţei societăţilor comerciale cu activităţi productive în domeniul computerelor, comunicaţiilor, maşinilor de calcul şi automatizări flexibile (cel puţin 5% din fondurile de afaceri ale Timişoarei), ca rezultat al facilităţilor fiscale şi prin atragerea societăţilor internaţionale şi stabilizarea lor în zonă;

- capitalizarea potenţialului din agricultură prin dezvoltarea industriei alimentare şi a industriei cărnii şi prin corelarea agenţilor economici alimentari cu producţia agricolă şi produsele comerciale;

- creşterea cu peste 35% din totalul agenţilor economici a importanţei producătorilor care folosesc sistemul calităţii garantate (ISO 9000)

- agricultura va asigura necesarul de consum în zonă (făină, zahăr, legume, carne, produse lactate) cel puţin în proporţie de 40%;

- Timişoara va deveni zona pilot în introducerea aquis-ului comunitar şi va promova integrarea României în Comunitatea Europeană;

- Timişoara va deveni pol sinergetic în dezvoltarea relaţiilor comerciale între ţările care au aderat la CEFTA prin crearea de centre expoziţionale şi a Parcului Comercial (oraş comercial satelit care va organiza expoziţii periodice cu orientări specifice);

- în zona Timişoara va fi creată o puternică reţea turistică, comercială, de afaceri şi culturală; în zonele înconjurătoare vor fi create servicii similare pentru agroturism, turism balnear şi turism de extreme condiţii;

- în domeniul infrastructurii de transport se va finisa şoseaua-centură Timişoara (până la sfârşitul anului 2004), se vor începe construcţiile pe canalul navigabil Bega cât şi în portul fluvial Timişoara, se va dezvolta şi îmbunătăţi aeroportul Internaţional Timişoara (serviciul cargo şi modernizarea hangarelor), se va începe construcţia autostrăzii „a 4-a Europeană”) şi se va moderniza reţeaua de căi ferate şi de şosele;

- reducerea energiei termale şi a apei cu aproximativ 30%; - restaurarea monumentelor istorice şi a clădirilor centrale istorice precum şi punerea

din nou în funcţiune a clădirilor Complexul Bastion, Manege Regal, Barăcile „U” (până la finele 2007);

- creşterea calităţii mediului înconjurător la standardele europene; - îmbunătăţirea asistenţei sociale şi medicale în zona Timişoara; - construirea a 1500 apartamente până la sfârşitul 2007 şi recondiţionarea şi creşterea

ratei de confort pentru clădirile degradate; - creşterea spaţiului de locuit de la 13,1 mp/persoană în 2000 până la mai mult de 14,3

mp/persoană la sfârşitul acestei perioade. Implementarea Planului Strategic al Regiunii Timişoara, pe perioada 2003-2007, va fi

asigurată de următoarele resurse financiare: a) 178 milioane Euro de la bugetul local al Regiunii Timişoara; b) 43 milioane Euro de la bugetul judeţean Timiş; c) 29 milioane Euro de la bugetul României; d) 207 milioane Euro de la programele finanţate de bugetul Uniunii Europene; e) 20 milioane Euro de la programele internaţionale finanţate de Banca Mondială,

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, ţări din Europa, America, Asia şi Australia;

f) 1.068 milioane Euro direct de la investitorii competitivi, în special străini; g) 500 milioane Euro suplimentar atrase de Fundaţia Pro Timişoara.

186

Unul dintre cele mai importante rezultate aşteptate de la Conceptul Strategiei de Dezvoltare Economică şi Socială a Regiunii Timişoara, pe perioada 2003-2007 este maximizarea eficienţei care constă în implementare oficială exemplară din punct de vedere al planificării, organizării, deciziilor şi controlului realizată de către Unitatea Managerială a Proiectului, o implementare neoficială, foarte coezivă, caracterizată prin mobilizarea lărgită şi optimă a tuturor resurselor din jurul proiectului, în primul rând a resurselor umane (abilitate, cunoştiinte şi dedicaţie) şi a resurselor sociale (abilitatea umană de a lucra împreună, competitiv, în grup, organizaţii şi reţele de organizaţii la toate nivelele), ceea ce va determina materializarea spiritului competitiv în Timişoara, în România şi în Uniunea Europeană.

Tabel nr. 4

Veniturile estimate pentru Regiunea Timişoara pe perioada 2003 – 2007 (în Milioane Euro)

Nr. Surse de venituri/an 2003 2004 2005 2006 2007 Total

1 Bugetul local al Regiunii Timiş 18,1 21,5 25,5 27,0 27,8 119,9

2 Bugetul zonelor Timiş (părţi de acţiune) 4,8 5,0 5,3 5,5 5,6 26,2

3 Bugetul naţional (părţi de acţiune) 2,8 2,5 2,3 2,1 2,0 11,7

4 Profit alocat dezvoltării societăţilor comerciale în Regiunea Timiş

12,9 13,7 14,5 15,4 16,3 57,4

5 Programe pentru România, regiunea de graniţă şi DKMT

16,9 6,0

19,7 8,0

22,7 10,0

25,7 12,0

29,0 14,0 164

6 Programe internaţionale: BM, BIRD, BERD 1,3 1,4 1,6 1,8 2,0 8,1

7 Programe bilaterale cu ţările europene şi alte ţări 1 1 1 1 1 5

8 Investiţiile competitive directe româneşti, mixte şi străine

115 122 130 138 146 651

9 Alt venit necesar 661 646 626,9 611,3 596,7 3141,9 10 TOTAL 839,8 839,8 839,8 839,8 839,8 4185,2 Sursa: Proiect ADETIM – Conceptul strategic de dezvoltare economică şi socială a regiunii Timişoara – Editura Brumar, Timişoara, 2000

5. CENTRUL DE AGREMENT ŞI TRATAMENT BALNEAR BUZIAŞ

„Zona Buziaş”, aşezată la interferenţa şesului bănăţean cu zona de deal, se

caracterizează prin pitorescul peisajelor, dealurile împădurite, viile şi livezile roditoare, microclimatele create în apropierea albiei râului Timiş, acestea fiind doar câteva elemente comune ale localităţilor rurale (Niţchidorf, Tormac, Darova, Chevereşu Mare) care definesc această zonă6.

Cunoscută în vremea romanilor sun denumirea de „AHIBIS” localitatea e atestată documentar din anul 1320 după unii,de alţii din 1072, dar a fost declarată ca staţiune balneară încă din 1819. Odată cu descoperirea proprietăţilor curative ale apelor din această zonă, importanţa Buziaşului a început să crească, localitatea devenind staţiune balneară.

187

Dezvoltarea staţiunii a intrat într-o fază nouă după înfiinţarea unei fabrici de acid carbonic şi a unui centru de îmbuteliere a apei minerale.

Bine cotată pe plan intern şi internaţional, apa minerală de la Buziaş a fost laureată cu medalia de aur la expoziţia de la Bratislava, în anul 1908. Astfel, calităţile curative ale apei din Buziaş au ajuns să fie cunoscute şi căutate, sporind popularitatea staţiunii.

În anul 1811 profesorul Paul Kiteibel semnalează, în urma cercetărilor, valoarea terapeutică deosebită a apelor minerale. Din anul 1911 Buziaşul devine staţiune balneară europeană, fiind vizitată la acea vreme chiar de împăratul Austriei, Franz Josef.

Primul medic care s-a ocupat şi a valorificat factorii naturali de cură a fost dr. Lindenmayer Adalabert în 1938. În 1856 apare monografia „Izvoarele minerale din Buziaş”. Figura reprezentativă în organizarea staţiunii şi aplicarea curei interne cu ape minerale este dr.Gheoghe Ciocârlan (1764-1848), primul medic permanent din staţiune.

Acesta a înfiinţat în Timişoara societatea „Uniunea pentru medicina practică” în 1838 în scopul perfecţionării medicilor şi naturiştilor din Banat.

A organizat primul congres ştiinţific din Timişoara în 1843 cu comunicare de studii de climatologie în total 22 de lucrări. În această perioadă (1843) apare şi lucrarea „Buziaşul” de dr. Deutsch Iosif. Dr.Mahler Iuliu, cardiolog şi ginecolog în staţiune, introduce cura externă (sub formă de băi) după modelul staţiunii germane Bad Neuheim, publicând în 1900 o carte care cuprinde indicaţiile terapeutice ale apelor minerale, iar în 1913 scoate revista „Comunicări balneologice”.

Fabrica de îmbuteliere a apei minerale datează din 1903-1907, iar primele izvoare au fost amenajate în 1816. După 1960 rolul de staţiune de odihnă şi tratament s-a diversificat prin apariţia a noi dotări sportive, de cultură, loisir şi locuire.

Proprietăţile curative ale apelor minerale de aici, precum şi stilul arhitectural al colonadelor sunt asemuite celor din staţiunile Karlovy Vary şi Baden-Baden.

În prezent, din cauza declinului economic înregistrat în România ultimilor 20 de ani, a lipsei fondurilor pentru menţinerea funcţionalităţii şi modernizării serviciilor de infrastructură specifică, staţiunea Buziaş s-a degradat continuu, pierzându-şi din activitate şi clientelă. Cei care frecventează în prezent staţiunea sunt persoane cu diferite afecţiuni, în general persoane în vârstă.

Capacitatea de funcţionare este de circa 42% raportată la vechile stabilimente de tratament şi recreare care făceau pe vremuri ca staţiunea să fie vestită peste tot. În aceste condiţii, oraşul Buziaş, având o economie centrată pe activitatea de turism balnear depinde în foarte mare măsură de reabilitarea şi modernizarea staţiunii.

Diversificarea ofertei de servicii turistice, în aşa fel încât, staţiunea să devină atractivă şi pentru tineri şi persoane între două vârste, dornici de agrement şi de practicarea sporturilor într-un microclimat ionizat şi care să beneficieze în acelaşi timp şi de oferta de tratament şi recuperare specifică staţiunii balneare, va duce la creşterea numărului de turişti, nu numai pe perioada sfârşitului de săptămână ci şi pe perioada unor sejururi mai îndelungate.

Amplasarea bazinului de înot într-o staţiune consacrată, cu infrastructură turistică şi bază de tratament adecvată, situată în proximitatea municipiului Timişoara, va satisface cererea de pregătire a sportivilor şi a tinerilor cu potenţial de înot.

În prezent, staţiunea este tot mai mult căutată pentru organizarea diferitelor evenimente, simpozioane, conferinţe şi târguri de muncă. În viitorul apropiat, prin lărgirea gamei de servicii, se vor putea asigura condiţii optime de petrecere a timpului pentru participanţii la asemenea evenimente. Totodată, cu toate că există bazine de înot cu dimensiuni olimpice, multe dintre acestea nu sunt amplasate într-un cadru natural stimulativ pentru sportivii de performanţă şi nici zonele gazdă nu beneficiază de infrastructura turistică de cazare.

Din punct de vedere morfologic, Buziaşul se află la limita sud-estică a Depresiunii Panonice, la contactul Câmpiei Banatului cu dealurile Buziaşului, pe terasa medie a râului Timiş, la circa 8 km de acesta.

188

Din punct de vedere geologic, Buziaşul este situat în zona de fractură din estul Depresiunii Panonice. Fundamentul zonei este constituit din şisturi cristaline peste care s-au depus formaţiuni sarmatiene şi depozite pliocene constituite din pietrişuri, nisipuri cu gresii intercalate marne şi argile peste care apar depuneri cuaternare. Cuaternarul este reprezentat la suprafaţă prin aluviuni fine şi grosiere constituite din argilă (local cu proprietăţi contractile), nisipuri prăfoase, nisipuri argiloase şi pietrişuri.

Hidrografia zonei o formează văile Salcia, Silagiu, Preturel şi Surgani, care au caracter torenţial.

Din punct de vedere hidrogeologic, datorită constituţiei sale geologice, zona Buziaş se caracterizează prin prezenţa unui complex acvifer de tip freatic în nisipurile şi pietrişurile cuaternare de la suprafaţă, alimentat de precipitaţii al cărui nivel variază în funcţie de altitudinea terenului.

La Buziaş s-au decelat trei nivele permeabile ale Cuaternarului şi Pliocenului, situate peste formaţiunile cristaline întâlnite în foraje la adâncimi de 78-93 m. Orizonturile prestatoare de apă minerală sunt:

- strat acvifer freatic la 7-10 m - strat acvifer de adâncime la 17-70m conţinând ape ascensionale cu nivel hidrostatic de

2,5m - strat acvifer artezian în context cu cristalinuri de 80 m, se manifestă la 25-30m

deasupra solului, are bioxid de carbon 2 grame /litru care urcă din adâncimi pe fracturile majore ale cristalinului.

Ca surse de apă minerală există 7 sonde: a) Sonda nr.1 (Anton 1A) este la nord de casa de Cultură, săpată în 1962 la 120 m

adâncime şi conţine apă bicarbonatată, clorurată, bromurată, sodică, calcică, magneziană, feruginoasă, carbogazoasă, hipotonă şi are debit de 4,4 l/sec. din care este avizat pentru exploatare 0,65 l/sec.

Buletinul de analiză chimică a sondei 1 din 1982 conţine: clor, brom, nitraţi, nitriţi, sulfaţi, bioxid de carbon, acid metasalicilic, amidogen şi substanţe organice.

Apa acestei sonde este indicată în cura externă pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, sindromului de ischemie periferică, tulburări circulatorii periferice funcţionale, sechele posttromboflebite, sechele post infarct de miocard necomplicat şi sindroame nevrotice.

b) Sonda nr.2 (23 August) este situată în faţa casei de odihnă nr.1., săpată în 1961 de ICSPC Bucureşti, cu debit artezian de 3,5 l/s, avizat pentru exploatare 2,22 l/s.

Analiza chimică din 1982 decelează o apă bicarbonatată, clorurată, sodică, calcică, magneziană, feruginoasă, carbogazoasă şi hipotonă. Se foloseşte atât în cura externă pentru baia nr.1,3% pentru strand, cât şi în cura internă.

Indicaţiile pentru cură internă ( buveta „Izvorul Phoenix”) sunt gastroduodenite cronice cu hipoaciditate, enterocolite cronice nespecifice, alergoze de origine digestivă, dischinezii biliare hipotone, colecistite cronice, litiazice şi nelitiazice, sechele postoperatorii pentru afecţiuni biliare, cura de diureză în liţiază urinară, stări hiperuricemice.

Indicaţiile pentru cură externă sunt hipertensiune arterială stadiul I şi II, arterite, boala varicoasă, cardiopatie ischemică nedureroasă, tulburări cardiovasculare funcţionale, sechele după flebite şi tromboflebite, sindroame nevrotice şi neuroastenice.

c) Sonda nr.3 (IBF3) se află în parcul staţiunii, în vecinătatea hotelului Buziaş, a fost săpată în 1960 de către ICSTC Bucureşti până la 90,8 metri şi debitează artezian 3,8 l/sec. cu aviz de exploatare 3,4l/sec.

Apa, cu compoziţie bicarbonatată, clorurată, sodică, magneziană, carbogazoasă, hipotonă, şi cu temperatura de 14,5°C. este gospodărită prin sistem centralizat pentru cura externă la Hotelul Parc, Hotelul Timiş, Baia nr.2 pentru ştrand, cât şi pentru cura internă (buveta „Izvorul Mos Bizies” 1%).

Indicaţiile de cură externă şi internă sunt similare cu cele de la sonda nr.2.

189

d) Sonda nr. 4 (SMB5) se află în spatele băii nr.2, la 40 m de centrala termică nr.2. A fost săpată în 1965 de către ISPC Bucureşti la adâncimea de 75 m şi furnizează 9,7 l/sec. cu aviz de exploatare 2,8 l/sec. Este o apă bicarbonatată, clorurată, sodică, calcică, magneziană, feruginoasă, carbogazoasă, hipotonă, la temperatura de 15°C. Se foloseşte în cura externă prin sistem centralizat (baia nr.2, Complex Parc, Complex Timiş, iar vara şi baia nr.1)

e) Sonda nr. 5 este la nord-est de parcul staţiunii şi a fost executată în 1979 de ICSLGS la o adâncime de 79,3 metri; are un debit artezian de 5 l/sec., conţine apă bicarbonatată, calcică, magneziană, feruginoasă, carbogazoasă, hipotonă, la o temperatură de 13,5°C şi este trecută în conservare din 1981.

f) Sonda nr.6 (Izvorul lui Glad) se găseşte pe malul stâng al văii Salcia, la adâncimea de 96,3 m cu debit artezian de 4,5 l., conţinând o apă bicarbonatată, sodică, slab iodurată, carbogazoasă, hipotonă, la temperatura de 15°C. şi este trecută în conservare din 1982.

Propunerile organizatorice de remediere ar putea fi următoarele: 1. indicatoarele de la izvoarele de crenoterapie (cură internă) trebuie revizuite în sensul

enunţării buletinului de analiză al apei cu compoziţia respectivă şi recomandările corecte medicale;

2. respectarea denumirii Phoenix la izvorul respectiv, mai ales că a fost emblema staţiunii;

3. de asemenea ar fi util ca în incinta băii nr.1, 2, Hotel Parc şi Hotel Timiş să fie afişate, pentru cura externă, buletinele apelor minerale;

4. respectarea perimetrelor de protecţie hidro-geologică şi a perimetrelor sanitare din jurul sondelor care ar trebui mai bine îngrijite, controlate şi închise cu lacăt;

5. popularizarea trimiterii la cura balneară din ţară şi interjudeţeană, mai ales în sezoanele reci în scop profilactic;

6. antrenarea activă a cadrelor medicale superioare cât şi medii în cercetarea ştiinţifică prin colaborare interdisciplinară;

7. preluarea unui hotel (de ex.”Buziaş”) în vederea profilării de recuperare cardiovasculară care să fie subordonat Ministerului Sănătăţii şi în care clinicile de profil din Timişoara să asigure un rulaj permanent al bolnavilor, cu preţul de cost avantajos privind în special cazarea şi masa, similar cu alte sanatorii de recuperare din ţară (Techirghiol) sau cele care deservesc clinicile universitare din Bucureşti.

Posibilităţi terapeutice balneare în staţiunea Buziaş sunt cura externă (cu băi de bioxid de carbon), mofete şi cura pe teren specific (crutare, cu efort dozat progresiv, de antrenare, gimnastică medicală caracteristică analitică şi sintetică pe grup de afecţiuni, cura internă de ape minerale, dietoterapie, educaţie sanitară).

Analiza prezentată anterior, cu privire la morfologia, geologia, hidrografia şi amenajarea tehnologică a Buziaşului a fost necesară pentru a înţelege, în cele ce urmează, desfăşurarea proiectului „Centru de agrement şi tratament balnear – Buziaş”.

Realizarea proiectului este unul dintre obiectivele prevăzute atât în „Strategia de dezvoltare a judeţului Timiş” cât şi în cea a Regiunii V-Vest; proiectul este întocmit la solicitarea Consiliului Judeţean Timiş şi a Primăriei oraşului Buziaş, fiind constituit ca un proiect „în oglindă” cu cel pe care administraţia locală din localitatea maghiară Mako îşi propune să-l realizeze.

Reabilitarea staţiunii balneare Buziaş este în prezent obiectivul local de maximă prioritate, în anul 2002, fiind elaborat deja studiul de prefezabilitate în ceea ce priveşte sursele de apă minerală şi termală ce sunt introduse în circuitul curelor de tratament, încă din 1950.

Pentru partea română, administraţia locală a oraşului Buziaş şi-a propus să realizeze o serie de investiţii care să nu creeze un paralelism nedorit cu dotările existente de tratament, cură şi agrement, ci să se constituie ca o completare a acestora, adresându-se unei alte serii de utilizatori: tineri, sportivi, etc.

190

Localitatea Buziaş a intrat în categoria oraşelor în anul 1956 şi are două localităţi aparţinătoare: Silagiu şi Bacova, un intravilan de cca. 325 ha. (cu propuneri recente de extindere) şi o populaţie de cca. 8.200 locuitori. În prezent, baza materială a staţiunii cuprinde hoteluri, vile, baze de tratament, sanatorii (boli cardiovasculare), secţii de hidroterapie şi radiologie.

Obiectivul proiectului: În vederea sporirii atractivităţii staţiunii balneo-climaterice Buziaş, în zona centrală se

vor realiza o serie de lucrări care vor completa dotările existente, modelând spaţiul urban şi adăugând noi funcţiuni. Obiectivul general al proiectului prevede valorificarea, protejarea şi conservarea potenţialului turistic al staţiunii balneo-climaterice Buziaş, sporirea atractivităţii acesteia prin completarea zestrei de dotări şi reabilitarea unora dintre cele existente pentru satisfacerea la nivel optim a necesităţilor de odihnă şi de recreare ale populaţiei şi vizitatorilor.

Impactul proiectului: Realizarea proiectului din staţiunea Buziaş va avea atât impact local cât şi impact

transfrontalier. Se estimează un efect de creştere economică la nivel local şi regional prin sporirea numărului de turişti interesaţi de servicii de tratament, recuperare, recreare şi antrenament sportiv. Existenţa complexului sportiv (sală de sport, bazin de înot) şi a centrului de promovare va permite organizarea de evenimente sportive la nivel naţional şi internaţional care vor conduce la sporirea prestigiului staţiunii.

Se estimează ca efecte principale, următoarele: - creşterea PIB al oraşului Buziaş; - reducerea şomajului prin crearea directă şi indirectă a noi locuri de muncă; - creşterea veniturilor populaţiei; - revigorarea serviciilor conexe; - creşterea veniturilor locale din impozite şi taxe; - îmbunătăţirea gradului de urbanizare a localităţii. Apropierea staţiunii de graniţa cu Ungaria (circa 100 km ) va permite turiştilor

maghiari să opteze şi pentru această alternativă de servicii de tratament, recuperare, agrement şi pregătire sportivă. Relaţiile transfrontaliere vor contribui la creşterea calităţii serviciilor ca urmare a efectelor concurenţei între partenerii euroregionali.

Lucrări propuse de Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Buziaş: În vederea elaborării unui proiect care să conducă la atingerea obiectivului propus s-au

consultat factorii de decizie de la nivel local – Primăria Buziaş, precum şi cei de la nivel judeţean din Consiliul Judeţean Timiş, care, în cunoştinţă de cauză şi după o analiză amănunţită a situaţiei existente, şi-au expus punctele de vedere privind necesităţile staţiunii. Pentru ca realizarea celor propuse să se facă fără piedici prea mari, administraţia locală s-a orientat către reabilitarea unor obiective din patrimoniul propriu şi către amplasarea unor investiţii noi pe terenuri care aparţin domeniului privat sau public al Primăriei oraşului Buziaş.

Pentru partea maghiară este în derulare o investiţie care cuprinde: h) extinderea băii termale; i) construirea unui bazin cu diferite funcţii de agrement şi cu instalaţiile tehnice

necesare; j) dezvoltarea complexului de tratament, investiţii în echipament medical, echiparea

bazinelor de tratament; k) renovarea clădirilor existente, reînnoirea sistemului electric; l) construirea unui bazin acoperit; m) construirea unui hotel în apropierea băii. Pentru partea română, în cadrul operaţiunii urbane ce urmează a se monta, cu

participarea tuturor factorilor interesaţi din zonă (proprietari de terenuri şi imobile deţinători

191

de reţele, administratori de terenuri şi imobile, etc.) principalele categorii de intervenţie sunt structurate pe trei mari capitole:

A. Construcţii reabilitate B. Construcţii noi. C. Lucrări exterioare.

Incluse în aceste categorii, noile lucrări propuse pentru realizare sunt enumerate mai jos: A. Construcţii reabilitate 1) Colonada. 2) Sală de sport.

Dintre construcţiile existente în patrimoniul Primăriei Buziaş, în zona centrală, cele mai expuse pericolului degradării şi totodată cele mai adesea folosite, sunt colonada – obiect de arhitectură unic, tipic funcţiunii balneare (asigură deplasarea curenţilor între diferite puncte cheie ale staţiunii pe un traseu protejat de intemperii)6 şi sala de sport – posibil a fi utilizată prin extinderea activităţilor sportive ce se desfăşoară aici şi într-un circuit mai larg decât cel prezent.8

B. Construcţii noi 1) Realizarea Complexului olimpic de înot9.

Primăria Buziaş intenţionează să devină beneficiarul câtorva investiţii cu caracter sportiv care urmează să sporească veniturile locale. Astfel, se doreşte realizarea unui bazin de înot (care să atragă competiţii de importanţă regională şi naţională) şi a unui centru de promovare turistică a staţiunii. Terenul pentru noile investiţii este în cea mai mare parte eliberat de construcţii (ocupat doar cu câteva elemente de vegetaţie de talie înaltă). Prin soluţia urbanistică adoptată s-a încercat să se reducă afectarea zonei verzi şi totodată crearea unor spaţii urbane agreabile, înserate firesc în alcătuirea existentă.

2) Realizarea Centrului de recuperare funcţională10. 3) Amenajare terenuri de sport11. 4) Amenajare teren mini-golf12.

C) Lucrări exterioare 1) Alei pietonale13. 2) Parcări. 3) Zone verzi. 4) Post de transformare. 5) Branşamente şi racorduri14. 6) Dezafectări conducte pentru eliberarea amplasamentelor existente.

Primăria Buziaş solicită, de asemenea, amenajarea unor terenuri de sport (tenis, volei, baschet, handbal) şi a unui teren pentru practicarea minigolfului care vor fi amplasate în vecinătatea noilor construcţii. Printr-o serie de lucrări exterioare – alei pietonale, parcări, zone verzi, se va încerca unificarea lucrărilor reabilitate cu cele noi şi cu cele existente (asupra cărora nu se intervine în cadrul acestui proiect) în vederea îmbunătăţirii aspectului general al zonei centrale şi a sporirii calităţii spaţiului urban.

Se impune ca intervenţiile din centrul staţiunii fie că se referă la reabilitări sau la construcţii noi, să aibă în vedere faptul că zona se încadrează în categoria „zonelor istorice urbane”, în conformitate cu prevederile Patrimoniului Judeţean Timiş – lista monumentelor istorice revizuită în 1998 de către Muzeul Banatului în colaborare cu Ministerul Culturii.

Clădirile şi spaţiile urbane cele mai valoroase sunt Parcul, Colonada, Hotelul Bazar, Hotelul Grand şi Cazinoul. Pe viitor se propune ca o serie de clădiri dintre care enumerăm Hotelul Bazar, Hotelul Grand, Cazinoul şi Baia nr. 1 să fie declarate „Monumente de arhitectură” ceea ce va spori exigenţele cu privire la orice obiectiv nou încadrat în acest areal protejat.

Intervenţiile propuse pentru sporirea atractivităţii staţiunii balneo-climaterice Buziaş se vor face în zona centrală, punctual, pe o suprafaţă totală de teren de circa. 7,5 ha. Proprietarul terenului care se va achiziţiona pentru realizarea Complexului sportiv-clădire multifuncţională

192

(1.500 mp.) va fi Consiliul Judeţean Timiş, în prezent acest teren fiind proprietate privată a două persoane. O parte din suprafaţa pe care sunt amplasate terenuri de sport se află în proprietatea privată a Ministerului Educaţiei Naţionale (1.870 mp.) iar restul terenurilor care fac obiectul investiţiilor se află în proprietatea publică sau privată a Consiliului Local Buziaş.

Evaluari (Anexa nr. 8 – Centru de tratament balnear Buziaş) n) Valoarea totală estimată a lucrării care va constitui obiectiv de investiţie,

denumirea lucrărilor şi valoarea lucrărilor: Colonada: renovare – lungime cca. 570 ml., Suprafaţa cca. 1.800mp. 1800 mp. X 120 Euro/mp. = 216.000 Euro T1 = 216.000 Euro (total Colonada) Sală de sport: refacere instalaţii (electrice, iluminat, sanitare, termice) 1.800 mp. X

240 euro/mp. = 432.000 Euro reamenajări interioare, înlocuire pardoseală specială, alte lucrări – 1.800 mp. T2 = 432.000 Euro (total Sală de sport) TOTAL CONSTRUCŢII REABILITATE Colonada şi Sală de Sport = 648.000 Euro o) Preţul la complex – bazin de înot şi centru de promovare turistică T3 = 1.295.100 Euro (total complex-bazin de înot şi centru de promovare turistică) din

care complexul sportiv este 1.100.00 euro şi centrul de promovare turistică este 195.000 euro p) Lucrări exterioare Total terenuri de sport = 75.000 euro Total teren minigolf = 120.000 euro Total alei pietonale = 30.000 euro Total parcări 2000 mp. = 36.000 euro Total zone verzi (refaceri 2000 mp) = 10.000 euro Total post de transformare (amplasat pentru a satisface cererea noilor consumatori din zona) = 25.000 euro TOTAL GENERAL (fără TVA) = 2.253.100 euro q) Mai urmează şi alte cheltuieli, cum ar fi cele de branşamente, racorduri şi

utilaje, cheltuieli tehnologice, pentru mobilier şi dotări, cheltuieli de proiectare, traduceri, documentaţii, avize, cheltuieli de licitaţie, promovare ofertă, cheltuieli diverse şi neprevăzute, studii de urbanism şi prefezabilitate, studii de impact, verificări proiecte şi alte cheltuieli şi se ajunge la un total general de 2.850.000 de euro15.

Pentru valorificarea resurselor naturale ale staţiunii Buziaş, în scop turistic, este de

recomandat implementarea următoarelor propuneri personale: a) cooperarea Ministerului Turismului şi a Ministerului Sănătăţii cu scopul de a

recunoaşte această zonă şi a o include într-o clasificare calitativă; b) recunoaşterea Buziaşului de către organizaţii neguvernamentale, cum ar fi de

exemplu Uniunile staţiunilor balneare şi de cură din Austria, Elveţia, Turcia, Germania, Italia, Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria;

c) modernizarea instalaţiilor balneoclimatice pentru captarea, distribuţia, transportul şi recuperarea factorilor naturali terapeutici;

d) utilizarea terapeutică a factorilor naturali să fie cercetată din punct de vedere ştiinţific de către instituţii medicale sau clinici universitare care formează medici balneologi;

e) practicarea tarifelor promoţionale de cazare (de genul celor prezentate în capitolul 2, pag. 33) sau conceperea unor oferte – pachete turistice – care să includă transport gratuit rutier/feroviar din principalele oraşe ale Regiunii V Vestice până la destinaţie;

f) considerarea segmentului de piaţă ce practică turism balnear, ca fiind format din turişti (oaspeţi) şi nu din pacienţi;

193

g) pregătirea şi informarea permanentă a personalului medical de specialitate în legătură cu cele mai noi produse şi tehnici medicale bazate pe factorii medicali de cură;

h) implicarea autorităţilor locale în dezvoltarea şi modernizarea activităţilor balneare, a infrastructurii;

i) cuprinderea punctelor de turism balnear în programele turistice, alături de obiectivele istorice, culturale, proprii oraşelor Regiunii de V – Vest şi nu numai ale judeţului Timiş;

j) înfiinţarea unei fundaţii turistice balneoclimatice, non-profit, de strângere de fonduri (în urma diferitelor evenimente culturale, licitaţii, expoziţii, prezentări de modă) pentru dezvoltarea acestui tip de turism şi în special a staţiunii Buziaş; această fundaţie poate funcţiona după modelul celor care colectează fonduri pentru tratamentele de cancer sau SIDA;

k) încurajarea dezvoltării turismului rural care poate atrage nu numai turiştii orientaţi spre cura naturală de tratament ci şi cei interesaţi de întoarcerea la natură;

l) introducerea elementului de „ecoturism” în mentalitatea agenţiilor de turism şi a investitorilor în turism; practicarea turismului ecologic ar fi benefică în special persoanelor care necesită tratamente cu cură naturală balneoclimatică;

m) mediatizarea puternică a turismului balnear pe toate căile media şi mai nou, pe reţeaua Internet; realizarea paginilor electronice cu informaţii curente, actualizate zilnic de către specialişti, cu durată redusă de obţinere a fotografiilor din staţiunea Buziaş şi cu informare completă asupra întregii activităţi a oraşului!

194

CONCLUZII Regiunea V Vestică este formată din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş

şi a luat fiinţă în 1995. Prin poziţia geografică, relief, convieţuire multietnică şi amenajări turistice, Regiunea

V Vestică îndeplineşte cerinţele unei valorificări optime a acestor caracteristici în dezvoltarea armonioasă a României şi integrarea în Uniunea Europeană. Situarea a trei dintre cele patru judeţe componente la graniţa de vest reprezintă alţi factori care au facilitat o mai rapidă şi mai directă comunicare, nu doar cu ţările vecine, ci şi cu cele din centrul continentului sau cu ţările vestice.

Astfel, obiectivele turistice ale Regiunii de Vest, fondul antropic şi natural, bogăţia de ape minerale şi termale cu multiple calităţi curative, frumuseţile peisajului montan sau de câmpie, tradiţiile populare, toate acestea se pot constitui într-un potenţial turistic remarcabil care, dacă ar fi bine exploatat, ar aduce venituri mari şi ar contribui la creşterea nivelului de trai al populaţiei, însă factori ca: lipsa infrastructurii moderne în telecomunicaţii sau a unor căi de acces spre obiective de interes turistic, gradul înalt de uzură şi degradare în turismul balnear, lipsa unei publicităţi adecvate, dotările turistice insuficient modernizate ca şi managementul neperformant în administrarea staţiunilor au făcut ca, per ansamblu, să asistăm la un declin turistic accentuat.

Pentru o dezvoltare rapidă a Regiunii V Vestice şi pentru integrarea în Uniunea Europeană s-a elaborat proiectul „Strategia regională de dezvoltare în perioada 2001 – 2005”, proiect care a fost aprobat şi finanţat de Comisia Europeană. În cadrul acestui proiect, capitolul turism deţine un loc aparte.

În context regional şi naţional, judeţul Timiş are cea mai mare suprafaţă teritorială, cu un grad ridicat de dezvoltare economică, culturală şi spirituală, deţinând cea mai densă reţea de drumuri publice şi linii de cale ferată şi cea mai intinsă suprafaţă agricolă. În cadrul strategiei de dezvoltare se preconizează ca domeniul serviciilor în anii următori să ia amploare şi să se diversifice, turismul ocupând un loc prioritar.

Se fac eforturi de implementare şi de valorificare a conceptului de cooperare transfrontalieră. Astfel, crearea Regiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa este rodul colaborării între unele zone din partea vestică a ţării şi regiuni din alte ţări ca Serbia şi Ungaria, bazându-se pe programe bine stabilite şi vizând rezultate benefice pentru economia zonală.

Regiunea Timişoara se încadrează în realizarea acestor programe ca pol strategic economic şi competitiv pe plan regional în vederea integrării în Uniunea Europeană.

195

NOTELE DE SUBSOL ALE CAPITOLULUI VI

„Evoluţia turismului în judeţul Timiş în perioada postbelică”

1. *** - Conceptul Strategic de Dezvoltare Economică şi Socială a Regiunii Timişoara, Proiect, Editura Brumar, Timişoara, 2000

2. ADETIM – Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială Timiş 3. *** - Development Concept of the „South Field” Region, Szeged, Hungary, 1999 4. *** - Poziţia geopolitică a Timişoarei, Primăria Municipiului Timişoara, 2001 5. *** - Scopurile generale şi direcţiile strategice a dezvoltării Regiunii Timişoara, ADETIM, 2003, pag.

115-116 6. Mioara Banciu – Monografia apelor termo-minerale din municipiul Timişoara şi judeţul Timiş, Editura

Mirton, Timişoara, 1996, pag. 16 7. „Colonada” Parcului Buziaş are o lungime de 570 m şi o suprafaţă de 1800 mp. 8. „Sală de sport” are o suprafaţă de 1800 mp. şi necesită refacerea instalaţiilor, reamenajări interioare,

înlocuire pardoseală specială 9. „Complexul olimpic de înot” cuprinde sală bazin olimpic la parter (suprafaţa 1800 mp.) şi corp anexă

P+1 (Suprafaţa 600 mp.) compus din pasarelă, vestiare, cabinet medical, recuperare, administraţie şi centrală termică

10. „Centru de recuperare funcţională” cuprinde achiziţionarea terenului (1500 mp.) şi construirea clădirii multifuncţionale (regim de înălţime D+1, în suprafaţă de 1560 mp.) cu cabinete medicale la parter şi spaţii de cazare sportiv, sală de protocol, spaţii anexe la etaj

11. „Terenuri de sport”: două terenuri de tenis cu suprafaţa de 650 mp. amplasate lângă sala de sport şi câte un teren de volei, baschet şi handbal cu suprafaţa de 1870 mp. amplasate în curtea liceului

12. „Terenul mini-golf” cu vegetaţie de talie înaltă va avea o suprafaţă de 2000 mp. 13. Se vor reface aleile existente şi se vor crea noi alei şi o piaţetă, între complexul sportiv, baia nr. 1 şi

bazinul de înot pe o suprafaţă de circa 3000 mp. 14. Cuprind: branşamente apă, racord la canalizare, branşament electric, linie telefonică şi branşament gaz 15. *** - Material de uz intern de la Consiliul Judeţean Timiş, Primăria Oraşului Buziaş şi a Spitalului

Orăşenesc Buziaş. Dosare cu privire la realizarea „Centrului de agrement şi tratament balnear Buziaş”

196

CONCLUZII În Proiectul numărul 1 referitor la „Poziţia Guvernului României privind viitorul

Uniunii Europene” se susţine că „extinderea Uniunii Europene este cea mai mare provocare a Europei la începutul secolului XXI, fiind şansa de a uni un continent pe care au avut loc două războaie mondiale, soldate cu pierderi de milioane de vieţi omeneşti în mai puţin de o sută de ani. Extinderea Uniunii Europene este un imperativ politic”.

România doreşte să facă parte din continentul european căci integrarea în Uniunea Europeană reprezintă „o garanţie a stabilităţii, a creşterii economice şi a performanţelor”, se menţionează în acelaşi document.

La nivelul politicilor europene extinderea Uniunii Europene provoacă o adevărată revoluţie, mai ales, dacă se ţine seama de situaţia economică socială şi politica existentă în toate ţările din estul Europei înainte de 1990.

Prăbuşirea catastrofală a sistemului economic şi social centralizat în România a fost şocul major care a determinat abandonarea sistemului falimentar al economiei de comandă centralizate şi articularea graduală a mecanismelor de piaţă specifice economiei concurenţiale contemporane. Perioada 1990-2000 este marcată de tendinţa unui declin economic mai accentuat până în anul 1993, an în care apar primele semne relative ale relansării unui nivel al creşterii economice. Între anii 2000 – 2002, economia a înregistrat rezultate complexe de dezinflaţie, scăderea deficitului contului curent şi creşterea economică puternică, cu caracteristici care îi conferă suportul necesar de dezvoltare pe termen mediu.

În România, sectorul de servicii a reprezentat una dintre cele mai deficitare ramuri ale economiei din perioada postrevoluţionară, fiind o rezultantă a consecinţelor nefaste ale economiei centralizate şi planificate din epoca anterioară anilor ’90. Tocmai din acest motiv, este deosebit de important faptul că dintre toate statele candidate la aderarea europeană România este prima ţară care a instituit un grup de lucru pentru a identifica şi a elimina barierele legislative din calea liberei circulaţii a serviciilor.

Alinierea completă a ţării noastre la acquis-ul comunitar în privinţa serviciilor va permite îndeplinirea unuia dintre criteriile economice de aderare la Uniunea Europeană, respectiv economia de piaţă funcţională.

După anul 1990, în ţările foste socialiste din Europa Centrală şi de Est, procesul de privatizare a constituit obiectivul de bază al tranziţiei spre economia de piaţă.

În România, conform datelor statistice obţinute de la Ministerul Turismului privatizarea în turism este realizată în proporţie de 93% raportat la numărul de societăţi şi în proporţie de 88% raportat la capitalul social total. Industria hotelieră s-a dovedit a fi cea mai profitabilă din întregul sector turistic, atrăgând investiţii neaşteptat de mari.

În cadrul strategiei naţionale de dezvoltare a turismului românesc, studiile efectuate în acest domeniu au dus la concluzia că există zone turistice care pot contribui la relansarea turismului.

Programul de guvernare îşi propune printre alte obiective strategice şi pe cel al dezvoltării rapide şi durabile a turismului aşa încât acest sector să se transforme într-un domeniu prioritar căci „ceea ce caracterizează turismul din ţara noastră după anul 1989, se referă la lipsa de claritate cu privire la modalităţile adecvate de valorificare a potenţialului turistic”. (Al. Sobaru)

De menţionat este faptul că cele mai importante diminuări ale numărului turiştilor încep după 1990, când, de fapt, ne aşteptăm ca turismul să devină „o soluţie” de redresare economică. În privinţa înnoptărilor, în primii ani ai mileniului trei, raportat la anul 1975 numărul turiştilor reprezintă o diminuare de 31 milioane. În schimb, programele sociale

197

lansate de Ministerul Turismului s-au bucurat de succes în rândul populaţiei. Începând cu 1993 durata medie a sejurului creşte doar în cazul odihnei şi a tratamentului, turismul balnear atrăgând turişti; persoanele de vârsta a treia îşi petrec cea mai mare parte a sejurului în staţiunile balneare.

Explozia ieşirilor peste hotare a turiştilor români după 1989 este explicabilă şi fenomenul a atins rapid o cotă maximă deoarece oferta turistică străină face o puternică concurenţă celei româneşti.

În 2002 România a încasat din turismul internaţional 612 milioane dolari ceea ce reprezintă o creştere cu 21,5% faţă de anul precedent. Se dovedeşte prin aceasta că turismul este un sector puternic de îmbunătăţire a vieţii economice şi o şansă de redresare a României.

Ministerul Turismului în 2002 şi-a concretizat activitatea în domeniile perfecţionării cadrului legislativ, a modernizării produsului turistic de litoral şi a celui de munte – iarna, a promovării agresive a potenţialului turistic, a recâştigării pieţelor externe est europene, a cercetării în turism precum şi a creşterii rolului social al turismului.

Conform experţilor Institutului de Cercetare şi Dezvoltare în Turism, România trebuie să atragă cu circa 6% mai mulţi turişti pentru ca în 2004 numărul acestora să atingă 1,2 milioane de persoane sau că în 2010 – 1,7 milioane. De asemenea, încasările valutare ar trebui să crească la 1,1 miliarde dolari în 2004 şi 3 miliarde în 2010.

Contribuţia turismului la PIB – 2,6% în 2002 va fi de 5,2% în 2004, iar numărul locurilor de muncă va ajunge la 350.000 faţă de 130.000, cifră atinsă în 2002.

Toate aceste previziuni se bazează pe ipoteza că programele naţionale de turism cum ar fi Dracula Park, Staţiunea Europa, domeniul de schi Predeal – Azuga vor fi concretizate la timp.

Deşi staţiunile balneoclimaterice se situează pe unul din ultimele locuri în preferinţele românilor, graţie tarifelor practicate şi a serviciilor oferite, s-a reuşit atragerea a aproximativ a tot atâţia turişti câţi au fost în staţiunile montane.

Între anii 2000 şi 2002 turismul internaţional a înregistrat rezultate excepţionale chiar dacă situaţia delicată din economia mondială şi actele de terorism au fost ameninţări de seamă care au planat asupra turismului mondial. La finele anului 2002 harta turistică a lumii prezintă o schimbare substanţială: Europa rămâne fermă pe poziţia de leader în timp ce zona Asia şi Pacific ocupă locul doi înaintea Americii de Nord, Centrală şi de Sud. Toate regiunile europene au încheiat anul 2002 cu rezultate pozitive. Europa de Sud şi zonele mediteraneene ocupă poziţii fruntaşe pe piaţa mondială deţinând 20% şi eclipsând Europa de Vest cu 0,5%; cu toate acestea, creşterea din Europa de Vest rămâne sub medie în timp ce sosirile în Europa Centrală şi de Est s-au majorat cu 3,9%.

Conform prevederilor Organizaţiei Mondiale a Turismului în „Viziunea asupra turismului până în 2020”, din totalul sosirilor turistice, regiunile care se vor afla pe primele trei locuri vor fi Europa cu 717 milioane turişti, Asia de Est şi Pacific cu 397 milioane şi America de Nord, Centrală şi de Sud cu 282 milioane de turişti. Pe ultimele locuri se vor afla Africa, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud. Europa va menţine cel mai mare procent pe piaţa turistică în domeniul sosirilor.

Prin resursele sale turistice, peisagistice şi antropice, România poate satisface preferinţele diferitelor segmente ale cererii turistice interne şi internaţionale.

Tara noastră deţine aproape o treime din apele termale şi minerale din Europa, iar turismul reprezintă 40% din oferta turistică internă.

În actuala etapă de dezvoltare a României, în turismul balnear, principalul deziderat rămâne crearea sistemului general de asigurări prin care orice persoană să beneficieze, potrivit legii, de sprijinul corespunzător pentru odihnă sau cură.

La fel ca şi turismul balnear, turismul rural, ecologic şi cultural poate reprezenta o şansă pentru România prin care să ne facem cunoscuţi peste hotare.

În Regiunea V Vestică, datorită diversităţii etnice şi situării sale la extremitatea estică a Europei, clar în perimetrul unor state ce s-au format sub influenţa puternică a ideilor şi

198

valorilor timpurii ale democraţiei, avântul dezvoltării economice, sociale şi politice a debutat cam în aceeaşi perioadă cu cel înregistrat în ţările care au pus bazele Uniunii Europene. Situarea regiunii în zona de frontieră cu două ţări, Ungaria şi Iugoslavia, convieţuirea multietnică, existenţa unei reţele de drumuri, căi ferate şi de telecomunicaţii îndeajuns de dezvoltată, realizarea de parteneriate la nivel judeţean cu regiuni din cele doua ţări menţionate sunt doar câteva dintre argumentele care au favorizat înfiinţarea unei zone regionale de vest, zonă care prin organizarea vieţii economice, administrative, sociale, turistice şi culturale să faciliteze integrarea rapidă a ţării în Uniunea Europeană.

De asemenea, condiţiile de mediu, climatice, bogăţiile solului şi ale subsolului ca şi relieful, contribuie din plin la dezvoltarea armonioasă a regiunii.

Totodată, Regiunea V Vestică este formată din 4 judeţe - Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, care ocupă poziţii strategice în economia României. Este de menţionat că, judeţul Timiş deţine locul întâi, ca suprafaţă, în cadrul judeţelor ţării.

Economia Timişului a suferit modificări ca urmare a schimbărilor survenite după anul 1989. Astfel, se pot enumera: dispariţia unor mecanisme specifice economiei centralizate, încetarea masivelor infuzii de capital din fondurile statului şi pierderea pieţelor tradiţionale de desfacere din Europa Centrală şi de Est. În ceea ce priveşte sectorul serviciilor, obiectivul de bază este creşterea ponderii acestora şi diversificarea lor în structura economiei judeţene.

Şansele regiunii Timişoara de atingere a standardelor socio-economice europene sunt facilitate de realizarea mai multor proiecte de amploare cum ar fi: Proiectul Canal Bega, Proiectul Surduc, Proiectul Centura de Ocolire a Timişoarei şi Proiectul Parc Tehnologic Timişoara.

Înfiinţarea unei regiuni transfrontaliere Dunăre-Criş-Mureş-Tisa constituie una dintre măsurile eficiente de combatere a efectului negativ al centralizării şi o consecinţă a integrării politico-economice a zonelor regionale în Uniunea Europeană.

Una dintre măsurile importante de redresare a sectorului turistic bănăţean este dezvoltarea centrului infoturistic de baze de date cu privire la oferta turistică a regiunii; informaţii cu privire la zonele de acces, facilităţi de cazare, materiale promoţionale, calendarul evenimentelor precum şi la alte servicii. Toate acestea se referă la strategiile Timişoarei, la programul intitulat „Dezvoltarea Regiunii Timişoara ca pol economic, strategic şi competitiv al integrării naţionale în Uniunea Europeană” prin care se urmăreşte: transformarea Timişoarei într-o zonă pilot în introducerea acquis-ului comunitar şi promovarea integrării în Uniunea Europeană, crearea unei puternice reţele turistice comerciale, de afaceri şi culturale în această zona şi realizarea unor servicii similare din ariile înconjurătoare, pentru agroturism, turism balnear şi turism de extreme condiţii.

În teza de doctorat am luat ca studiu de caz Centrul balnear Buziaş, arătând că prin modernizarea şi relansarea ofertei turistice de tradiţie din această parte a ţării, economia judeţului Timiş are mult de câştigat atrăgând un număr mare de consumatori interni şi externi, cu precădere din zona transfrontalieră creată. În acelaşi timp, printr-o politica promoţională adecvată, Buziaşul poate deveni un centru turistic de renume în ţările Uniunii Europene. În această privinţă ar trebui să se ţină cont de propunerile avansate în capitolul referitor la Centrul balnear Buziaş dintre care cele mai importante ar fi: cooperarea Ministerului Turismului cu Ministerul Sănătăţii cu scopul de a include această zonă într-o clasificare calitativă, recunoastrerea Buziaşului de către organizaţii neguvernamentale cum ar fi Uniunea staţiunilor balneare şi de cură din ţările Uniunii Europene, considerarea segmentului de piaţă ce practică turism balnear ca fiind format din turişti şi nu din pacienţi şi cuprinderea punctelor de turism balnear în programele turistice alături de obiectivele istorice, culturale proprii oraşelor regiunii V Vestice.

Introducerea elementului de ecoturism în mentalitatea agenţiilor de turism şi a investitorilor în turism precum şi practicarea turismului ecologic ar fi deosebit de benefică, în special persoanelor care necesită tratamente cu cură naturală balneoclimatică.

199

Mediatizarea puternică a turismului balnear pe toate căile şi mai nou, pe reţeaua internet, realizarea paginilor electronice cu informaţii curente, actualizate zilnic de către specialişti, cu durată redusă de obţinere a imaginilor din staţiunea Buziaş şi cu informare completă asupra întregii activităţi a oraşului constituie o şansă de luat în considerare pentru succesul turismului zonal. De altfel, „e-turism” devine cuvântul cheie care demonstrează efectele şi consecinţele extraordinare înregistrate în domeniul turismului, rezultate neaşteptate cu câţiva ani în urmă. În această privinţă şi ţara noastră va trebui să se alinieze cerinţelor includerii informaticii în sfera activităţii turistice, cerinţe care au devenit o realitate de necontestat în turismul mondial şi mai ales în cel vest european.

În capitolul IV al tezei m-am referit la câteva din modalităţile de realizare a acestui deziderat precum şi la foloasele imediate pe care e-turismul le poate aduce producţiei turistice, cu atât mai mult cu cât acquis-ul comunitar prevede integrarea europeană a României, printre altele, şi din punct de vedere turistic dar şi din cel al informatizării celor mai importante domenii de activitate umană.

Turismul reprezintă un potenţial economic de înaltă valoare care poate aduce beneficii importante ţării noastre şi poate deveni o cale rapidă de acces în rândul ţărilor Uniunii Europene.

Într-o Europă a devenirii, viitorul României este cel al integrării, turismul reprezentând primul pas pe acest drum.

1

ANEXA NR. 1

A CAPITOLULUI I

Obstacole în dezvoltarea durabilă a turismului în Bulgaria şi România

Bariere turistice Bulgaria România a) Accesul turiştilor Documente de intrare Viza este necesară pentru

majoritatea turiştilor; uşor de obţinut

Viza este necesară; uşor de obţinut

Procedura vamală La intrarea în ţară are loc verificarea documentelor şi înregistrarea rezidenţei în ţară

Are loc verificarea documentelor la intrare; nu este o barieră semnificativă

Limba naţională şi internaţională de comunicare

Puţine materiale disponibile în limbi străine; scrierea chirilică este o barieră pentru turiştii străini

Puţine materiale în limbi străine; asemănarea cu italiana/spaniola/franceza facilitează comunicarea

Legături şi reprezentanţe ale agenţiilor de voiaj din străinătate

Limitate – Bulgaria nu este prea bine cunoscută în Vest

Limitate – nu foarte personalizate de către agenţiile româneşti; materiale puţine în engleză, franceză, spaniolă, germană editate de agenţiile de turism

Imaginea turismului autohton în străinătate (sau lipsa imaginii)

Bulgaria nu este suficient cunoscută pe multe pieţe

Imagine proastă în Vest privind sărăcia, orfanii, consecinţele comunismului; legenda Dracula poate fi un element pozitiv de marketing

Posibilităţi de transport turistic Limitate – accesul aerian se concentrează în zona Sofiei; aeroportul din Sofia este necorespunzător

Acces corespunzător către Bucureşti dinspre numeroase zone europene

Disponibilitatea informaţiilor turistice

Ambasadele nu pot oferi informaţii turistice, broşuri, etc.

Puţină literatură de marketing; ambasadele nu oferă materiale turistice

b) Aspectele sociale Protecţia şi securitatea turiştilor

În general bună Probleme cu furturile în zonele turistice

Restricţii şi facilităţi monetare şi bancare

Banii se schimbă uşor; cardurile şi cecurile de călătorie sunt acceptate în marile hoteluri

Sistemul monetar este destul de stabil; băncile schimbă majoritatea valutelor (bancnotele trebuie să fie în condiţii foarte bune pentru a fi acceptate de bănci); utilizarea cărţilor de credit; cecurile de călătorie nu sunt acceptate în

2

afara câtorva case de schimb din Bucureşti şi hotelurile internaţionale

Securitatea bunurilor călătorilor

Nu este vizibilă Nu este vizibilă

Sistemul de igienă şi sănătate publică

Apa este îmbuteliată şi disponibilă

Apa est îmbuteliată şi disponibilă

(Continuare anexa 1) Serviciile publice Foarte proaste; spălătoriile

sunt rar folosite şi oferă servicii limitate

Spălătorii puţine, servicii de curăţătorie limitate şi preţuri mari

Sistemul de transport public regional

Transport public slab dezvoltat în zonele de coastă şi spre ţările alăturate

Acces internaţional foarte bun către Bucureşti; cale ferată către majoritatea localităţilor; acces dificil către ţările alăturate pe coastă

Ofertă de excursii organizate pe plan local

Număr limitat de excursii de o zi oferite de hotelurile mari

Număr limitat de excursii locale oferite de principalele hoteluri -–mai ales pe Dunăre şi în Delta Dunării

c) Cazarea Starea hotelurilor Câteva hoteluri de patru stele;

multe hoteluri mai mici (una şi două stele) degradate sau într-o stare proastă

Foarte multe hoteluri de una-două stele în condiţii standard; există hoteluri de trei-patru stele (în special în Bucureşti) cu condiţii acceptabile pentru străini

Nivelul serviciilor Standarde convenabile în hotelurile mari

Standarde convenabile doar în hotelurile de trei-patru stele

Asigurarea şi calitatea alimentaţiei

Mâncare şi servicii bune în localurile de categoria I şi lux şi unele restaurante pentru turişti

Există restaurante private foarte bune; în general calitatea alimentelor este excelentă, dar gama este restrânsă; puţine restaurante cu specific culinar sau cultural

d) Atracţii turistice Varietatea atracţiilor turistice naturale şi antropice

Elemente naturale şi culturale în special în zona de coastă

Elemente naturale şi culturale bogate în toate zonele ţării

Calitatea întreţinerii atracţiilor turistice şi respectarea normelor de dezvoltare durabilă

Nivel general bun; poluare industrială în unele locuri; destinaţiile turistice sunt destul de bine îngrijite, dar managementul şi întreţinerea pot fi perfecţionate

Importante probleme de poluare datorită infrastructurii inadecvate de canalizare, industriei şi deversărilor

Impactul cultural al turismului şi atitudinea populaţiei locale

Puternic control al autorităţilor deci o bună securitate

Turismul este perceput ca principală industrie în zona de coastă, staţiunile montane, nordul Moldovei, Delta Dunării – mulţi localnici obţin venituri

3

în sezonul turistic în special acolo unde a început să se dezvolte turismul rural

Gradul de accesibilitate şi nivelul de amenajare al atracţiilor turistice şi echipamentului pentru divertisment

Gamă largă de atracţii culturale şi ecologice; acces cu autoturisme/autocare închiriate

Atracţii cheie cum ar fi: litoralul, Delta Dunării, Poiana Braşov, etc.; se pot organiza excursii de o zi între atracţiile turistice apropiate; necesitatea asigurării cazării în/lângă Deltă pentru a permite excursiile de pe litoral, de 2-3 zile

(continuare anexa 1) Nivelul de poluare a apei, supravegherea calităţii apei, respectarea normelor internaţionale

Neactualizarea standardelor/lipsa reglementării

Poluarea apei datorită canalizării; nu există programe de control

Stadiul şi formele de degradare a mediului

Lipsa de autoritate sau responsabilitate fac necesar un plan de management al turismului în întreaga ţară; pe coasta Mării Negre, eroziunea este o problemă gravă

Există un plan naţional pentru turism; eroziune gravă în multe staţiuni de pe litoral

Bariere de management Starea economiei naţionale şi stabilitatea monedei naţionale

Economia naţională îşi reface capacitatea de a investi

Odată cu stabilizarea monedei naţionale au apărut mulţi investitori; potenţial pentru societăţi mixte

Oportunităţi şi obstacole în finanţarea externă

Legislaţia pentru clarificarea drepturilor de proprietate şi societăţi mixte este revizuită

Sunt posibile societăţi mixte; cadrul legal pentru drepturile de proprietate sub revizuite

Stabilitatea economică şi financiară

Moneda naţională este relativ stabilă şi tranzacţionată

Moneda naţională este relativ stabilă, inflaţia este ridicată; tranzacţionare pe plan internaţional

Stadiul instruirii în domeniul managementului ecologic

Necesitatea pregătirii în domeniul mediului înconjurător; necesitatea instruirii în managementul sectorului turistic

Necesitatea instruirii în domeniul mediului înconjurător; instruirea în managementul sectorului turistic; nevoia de personal pregătit la toate nivelurile

Disponibilitatea informaţiei turistice

Nu există un sistem de informare turistică; unele date pot fi procurate la nivel central

Nu există un sistem de informare turistică, unele date putând fi procurate la nivel central; bază bună de evaluare

Cadrul legislativ şi respectarea standardelor impuse turismului

Nu există o legislaţie turistică coerentă

Legislaţia privind sectorul turistic este aprobată de Parlament

4

Oferta de produse turistice şi modul de comercializare

Pachete turistice disponibile via Balcani, iar altele în special către nordul Europei

Număr redus de excursii, în general către Germania; în Delta Dunării se organizează excursii de către firmele germane, franceze, japoneze

Expertiza de marketing la nivel de unitate de turism

Sunt necesare legături cu pieţele străine; Bulgaria nu e prea cunoscută în străinătate

Probleme cu imaginea naţională; România este percepută ca o ţară săracă, oferind excursii la un nivel scăzut

Calificarea personalului angajat în activităţi turistice

Necesitatea calificării de bază pentru hotelărie şi restauraţie

Necesitatea instruirii de bază pentru hotelărie şi restauraţie

Sursele şi mărimea veniturilor personalului angajat în turism

Din turismul sezonier de pe litoral şi din staţiunile montane

Venituri mari la sfârşitul sezonului turistic de vară sau de iarnă

(continuare anexa 1) Bariere instituţionale Accesul la luarea deciziei Deciziile sunt luate la Sofia;

control local redus asupra resurselor, planificării

Sistem în tranziţie/privatizare

Informarea autorităţilor publice

Şederea fiecărui călător este monitorizată de agenţiile de securitate; ar putea fi surse de informare asupra turismului; necesitatea unor studii mai amănunţite

Statisticile sosirilor interna-ţionale la frontieră; studii complete realizate recent asu-pra situaţiei industriei arată valori favorabile pentru multe variabile în perioada 1990-2000

Aplicarea metodelor de marketing turistic

Cunoştinţe limitate de marketing

Cunoştinţe limitate de marketing

Calitatea infrastructurii şi structurilor de primire turistică

Marile hoteluri sunt în proprietatea statului; contabilitatea dispersată, organizată şi controlată la nivel central

Infrastructura a fost în proprietatea statului, iar unele componente au fost lăsate să se degradeze de către manageri în vederea privatizării, preţul fiind stabilit în funcţie de starea activelor

Standarde de funcţionare Nu sunt prevăzute de legislaţie Există norme de clasificare şi funcţionare

Autorităţile responsabile în domeniul turismului

Dispersată între ministere, dar concentrată la Sofia

Autoritatea Naţională pentru Turism a pregătit studii complete

Strategia naţională în domeniul sectorului turistic

Incoerenţa; lipsa unor politici corespunzătoare

Planurile sunt detaliate din punct de vedere ecologic; nu există o politică pentru celelalte zone

Pregătirea oficialităţilor în Oficialităţile nu cunosc în Necesitatea unei mai mari

5

turism general problemele şi nevoile industriei turistice

sensibilizări a oficialităţilor privind nevoile/avantajele turismului

Cunoaşterea resurselor Informaţii puţine privind mediul înconjurător

Necesitatea informării complete a statului asupra resurselor

Cooperare intraregională Nu există colaborare în marketing cu statele vecine

Nu există o tradiţie a cooperării cu statele vecine

Datele folosite pentru întocmirea acestei anexe au fost preluate din Managementul turismului durabil în ţările riverane Mării Negre, lucrare apărută în anul 2000, la Editura All Beck. Autorii lucrării sunt G. Stănciulescu, R. Emilian, G. Ţigu, P. Nistoreanu, C. Diaconescu, M. Grofu.

ANEXELE NR. 2A, 2B, 2C ŞI 2D ALE CAPITOLUL II

6

7

8

9

ANEXELE NR.3a si 3b ale capitolului II

10

Lista societăţilor comerciale ale căror acţiuni au fost vândute de către Ministerul Turismului

Judeţul/Societatea Procentul deţinut si vândut de Ministerul Turismului

BIHOR SC LESU SA 100.000 BISTRIŢA NĂSĂUD SC HEBE SA 63.796 BRĂILA SC CABANA STEJARILOR SA 31.872 BRAŞOV SC POIANA BRAŞOV SA 55.194 BUCUREŞTI SC COMTURIST SA 69.800 SC PUBLIROM SA 34.142 CARAŞ SEVERIN SC HERCULES SA 40.923 SC TURIST SEMENIC SA 40.000 CONSTANŢA SC AMIRAL 2001 SA 96.564 SC APOLLO ESTIVAL 2002 SA 54.025 SC BANAT ESTIVAL 2002 SA 54.025 SC BÂLEA ESTIVAL 2002 SA 54.025 SC CALLATIS ESTIVAL 2002 SA 54.025

SC CLĂBUCET ESTIVAL 2002 SA 54.025

SC COVASNA ESTIVAL 2002 SA 54.025

SC DACIA 2001 SA 96.530 SC DANA'95 SA 33.700 SC DECEBAL ESTIVAL 2002 SA 54.025

SC GALAŢI ESTIVAL 2002 SA 54.025 SC HOTEL CLUB ESTIVAL 2002 SA 54.025

SC ISTRIA ESTIVAL 2002 SA 54.025

11

SC JUPITER SA 97.460 SC MEZOTERMALE SA 40.000 SC MICROCOMPLEX SA 40.000 SC MIDIA ESTIVAL 2002 SA 54.025 SC MIORIŢA 2001 SA 96.530 SC MIORIŢA ESTIVAL 2002 SA 54.025 SC MOLDOVA ESTIVAL 2002 SA 54.025

SC MUNTENIA ESTIVAL 2002 SA 54.025

(continuare anexe) SC OVIDIU MELODY SA 54.390 SC OLIMPIC 2000 SA 45.470 SC OLIMPIC 2000 SA 51.990 SC OLTENIA ESTIVAL 2002 SA 54.025 SC OVIDIU ESTIVAL 2002 SA 54.025 SC PATRIA 2001 SA 96.547 SC PRAHOVA ESTIVAL 2002 SA 54.025

SC PRODPREST SA 39.836 SC RIVIERA 2001 SA 96.552 SC ROMANŢA ESTIVAL 2002 SA 54.025

SC SERA HORTICOLA SA 100.000 SC SERVICE NEPTUN 2002 SA 54.025 SC SULINA ESTIVAL 2002 SA 54.025 SC TERRA ESTIVAL 2002 SA 54.025 SC TOMIS ESTIVAL 2002 SA 54.025 SC TRANSILVANIA ESTIVAL 2002 SA 54.025

SC UNIREA 2001 SA 96.670 SC VENUS HOLIDAY 2000 SA 99.896 SC ZODIAC 2000 SA 97.460 SC VERONICA'95 SA 40.000 DÂMBOVIŢA SC VALAHIA SA 69.990 IALOMIŢA SC AMARA SA 92.260 IAŞI

12

SC COMPLEX HOTELIER UNIREA SA 70.945

SC TURISM MOLDOVA SA 30.406 MARAMUREŞ SC IEZERUL SA 39.090 PRAHOVA SC INTERNATIONAL SA 24.860 SC VILTOUR SA 97.974 TIMIŞ SC TURISM BANATUL SA 31.246

Sursa: Guvernul României, Ministerul Turismului, Privatizarea in Turism

13

Portofoliul de acţiuni al Ministerului Turismului

Judeţul/Societatea Procentul de acţiuni ARAD

SC ARDEALUL SA 72.624 SC MONEASA SA 28.620 BIHOR SC LEŞU SA VÂNDUT 100.000 BISTRIŢA NĂSĂUD SC HEBE SA VÂNDUT 63.796 BRĂILA SC CABANA STEJARILOR SA VÂNDUT 31.872 SC STAR'95 SA 99.149 BRAŞOV SC PREDEAL SA 86.248 SC RESTAURANT POIANA URSULUI SA 51.400

SC POIANA BRAŞOV SA VÂNDUT 55.194 SC ROBINSON SA 39.943 BUCUREŞTI SC ATHÉNÉE PALACE SA 50.714 SC CAPITOL SA 50.716 SC COMTURIST SA VÂNDUT 69.800 SC LIDO SA 42.869 SC PUBLIROM SA VÂNDUT 34.142 CARAŞ SEVERIN SC HERCULES SA VÂNDUT 40.923 SC TURIST SEMENIC SA VÂNDUT 40.000 CONSTANŢA SC ANCA IRINA SA 40.000 SC HOTEL APOLLO SA 72.067 ZCarmenSilva.htmSC CARMEN SILVA 2000 SA 99.280

SC CĂLŢUN SA IN CURS DE LICHIDARE 48.733

SC COMPLEX OVIDIU MELODY SA VÂNDUT 54.390 SC DANA '95 SA VÂNDUT 33.700 SC JUPITER SA VÂNDUT 97.460 SC LITORAL SA 82.270 SC MAMAIA SA s-a divizat în:

14

SC MAMAIA SA 96.567 SC AMIRAL 2001 SA VÂNDUT 96.564 SC DACIA 2001 SA VÂNDUT 96.530 SC MIORIŢA 2001 SA VÂNDUT 96.530 SC PATRIA 2001 SA VÂNDUT 96.547 SC RIVIERA 2001 SA VÂNDUT 96.552 SC UNIREA 2001 SA VÂNDUT 96.670 SC MEZOTERMALE SA VÂNDUT 40.000 SC MICROCOMPLEX SA VÂNDUT 40.000 SC NEPTUN-OLIMP SA 54.025 SC APOLLO ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC BANAT ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC BÂLEA ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC CALLATIS ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC CLĂBUCET ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC COVASNA ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC DECEBAL ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC GALAŢI ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC HOTEL CLUB ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC ISTRIA ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC MIDIA ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC MIORIŢA ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC MOLDOVA ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC MUNTENIA ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC OLTENIA ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC OVIDIU ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC PRAHOVA ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC ROMANŢA ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC SERVICE NEPTUN 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC SULINA ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC TERRA ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC TOMIS ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC TRANSILVANIA ESTIVAL 2002 SA VÂNDUT 54.025 SC OLIMPIC 2000 SA VÂNDUT 45.470 SC OLIMPIC 2000 SA VÂNDUT 51.990 SC PRODPREST SA VÂNDUT 39.836 SC SERA HORTICOLĂ SA VÂNDUT 100.000 SC VENUS HOLIDAY 2000 SA VÂNDUT 99.896 SC VERONICA '95 SA VÂNDUT 40.000 SC ZODIAC 2000 SA VÂNDUT 97.460 DÂMBOVIŢA SC VALAHIA SA VÂNDUT 69.990 HARGHITA

15

SC CIUCAŞ SA 99.977 HUNEDOARA SC CASTEL SA* 100.000 SC GERMISARA SA ** 100.000 IALOMIŢA SC AMARA SA VÂNDUT 92.260 IAŞI SC COMPLEX HOTELIER UNIREA SA VÂNDUT 70.945 SC TURISM MOLDOVA SA VÂNDUT 30.406 MARAMUREŞ SC IEZERUL SA VÂNDUT 39.090 PRAHOVA SC INTERNAŢIONAL SA VÂNDUT 24.860 SC VILTOUR SA VÂNDUT 97.974 SC HOTEL COTA 1400 51.000 TIMIŞ SC TURISM BANATUL SA VÂNDUT 31.246 * active retrocedate - fără obiect de activitate - urmează lichidarea; ** contractul de vânzare-cumpărare a fost reziliat;

Sursa: Guvernul României, Ministerul Turismului, Privatizarea în Turism

ANEXA NR. 4 a capitolului IV

Fluxurile turistice internaţionale 2001-2002

Principalele ţări de

origine Principalele ţări de

destinaţie Sosirile vizi-tatorilor din alte

ţări /100 pers.

loc. Prima ţară A doua ţară

Veni-turi

(US $/ vizi-tator

Ple-cări

peste hota-

re /100 pers. Loc.

Prima ţară A doua ţară

Cheltuieli peste hotare (US $ în alte

ţări

Numele ţării

2002 2001 2001 2002 2002 2001 2001 2002

AFRICA Angola 0,2 Zair Congo … 0,1 Brazilia Spania … Benin 2,7 … … 197 0,3 Coasta

de Fildeş

Togo 278

Botswana 58 Africa de Sud

Zimbabwe

… 24 Africa de Sud

Zambia 406

16

Burkina Faso 0,6 Franţa Coasta de Fildeş

491 0,2 Coasta de

Fildeş

Togo 1304

Burundi 0,5 … … 30 (.) China Rusia … Camerun 0,7 SUA Marea

Britanie … 0,1 Coasta

de Fildeş

Spania …

Africa Centrală

0,2 … … … 0,1 Coasta de

Fildeş

Spania …

Ciad 0,3 Franţa … … (.) Rusia Spania … Congo 1,3 Franţa … … 0,8 Zair Coasta

de Fildeş 1857

Coasta de Fildeş

1,5 Franţa Burkina Faso

434 0,3 Ghana Burkina Faso

…

Etiopia 0,1 SUA Italia 1438 (.) India Egipt 2083 Gabon 12 … … … 0,5 Coasta

de Fildeş

Congo …

Gambia 8,2 Marea Britanie

… 244 0,3 Spania Hong Kong

…

Ghana 1,7 Nigeria Marea Britanie

802 0,1 SUA Coasta de Fildeş

1400

Guineea 1,3 … … … 0,2 Coasta de

Fildeş

Burkina Faso

1750

Guinea-Bissau

… … … … 0,2 Spania Hong Kong

…

Kenya 2,7 Germania

Marea Britanie

677 0,4 Tanzania

India 1324

Lesotho 5,4 Africa de Sud

Marea Britanie

176 53 Africa de Sud

Botswana

34

Liberia … … … … 0,4 Ghana Rusia … Madagascar 0,5 Franţa Germani

a 792 0,1 Reunion Mauritan

ia …

Malawi 1,0 Mozambic

Zambia … 0,5 Africa de Sud

Zambia 301

Mali 0,4 Franţa Elveţia 455 0,3 Coasta de

Fildeş

Burkina Faso

1833

Mauritania … … … … 0,7 Tunisia Maroc 1188 Mozambic … … … … 14 Africa

de Sud Zimbab

we …

Namibia … … … … 14 Africa de Sud

Hong Kong

385

17

(continuare anexa) Niger 0,1 Franţa SUA 2429 0,2 Burkina

Faso Ghana 1235

Nigeria 0,2 Niger Benin … 0,1 Marea Britanie

Ghana 993

Rwanda (.) … … … (.) Rusia Hong Kong

…

Senegal 3,5 Franţa Italia 507 0,3 Coasta de

Fildeş

Spania 2679

Sierra Leone 0,3 Marea Britanie

Franţa 714 0,1 Hong Kong

China 154

Somalia 0,2 … … … 0,1 Emiratele Arabe Unite

Egipt …

Africa de Sud

11 Lesotho Zimbabwe

269 2,8 Zimbabwe Marea Britanie

1530

Sudan 0,1 … … … 0,3 Egipt Siria 538 Tanzania 1,1 Kenya Marea

Britanie 988 0,1 Zambia India …

Togo 0,7 Franţa Burkina Faso

296 0,5 Ghana Coasta de Fildeş

1190

Uganda 1,1 … … … (.) Hong Kong

India …

Zair 0,1 Congo Belgia 200 0,1 Zambia Belgia 294 Zambia 2,1 Zimbab

we Marea

Britanie 349 7,5 Zimbabwe Africa de

Sud 94

Zimbabwe 14 Zambia Africa de Sud

141 10 Africa de Sud

Botswana

95

ŢĂRILE ARABE Algeria 0,2 Franţa Tunisia 231 4,8 Tunisia Spania 93 Egipt 5,9 Germani

a Israel 928 0,2 Marea

Britanie Siria …

Iraq 2,0 Iordania Siria … 0,2 Turcia Rusia … Iordania 20 Egipt Siria 698 5,1 Israel Siria 1511 Kuweit 4,3 … … … 11 Egipt Iordania … Liban 14 Iordania Franţa 1702 6,4 Siria Israel … Libia 1,5 Turcia Marea

Britanie 192 15 Tunisia Egipt 2222

Maroc 10 Franţa Spania 514 3,8 Spania Tunisia 301 Oman 15 … … 294 1,7 India Iordania 1270 Arabia Saudită

18 … … 390 4,7 Iordania Egipt …

Siria 5,7 Liban Iordania 1813 1,0 Egipt Turcia 2702

18

Tunisia 43 Algeria Germania

373 1,0 Maroc Algeria 2758

Emiratele Arabe Unite

49 Marea Britanie

India … 7,9 Egipt Tailand …

Yemen 0,2 Germania

Franţa 1147 0,5 Egipt India 1056

ASIA CENTRALĂ ŞI DE SUD Afganistan (.) … … … 0,3 Pakistan India 19 Armenia … … … … 9,7 Rusia Iran … Azerbaijan … … … … 4,4 Rusia Iran 212 Bangladeş 0,1 India Marea

Britanie 140 0,4 India Tailand 515

Bhutan 0,2 Japonia SUA … 0,1 Nepal Hong Kong

…

Georgia … … … … 9,5 Rusia Iran … India 0,2 Marea

Britanie Banglade

s 1323 0,1 Singapo

re Marea

Britanie 565

Kazakstan … … … … 1,5 Rusia China … Republica Kyrgyz

… … … … 1,9 Rusia China 70

(continuare anexa) Nepal 1,9 India Germani

a 322 0,4 India Hong

Kong 1447

Pakistan 0,3 Marea Britanie

SUA 296 0,2 Marea Britanie

Emiratele Arabe Unite

1435

Sri Lanka 2,3 Germania

Marea Britanie

417 1,1 India Singapore

907

Tajikistan … … … … 1,1 Rusia Iran … Turcia 13 Germani

a Rusia 824 2,3 Bulgaria România 644

Turkmenistan

… … … … 1,1 Rusia Iran …

Uzbekistan … … … … 0,3 Rusia Iran … ASIA DE EST

China 2,1 Japonia Coreea de Sud

403 0,3 Hong Kong

Rusia 1029

Hong Kong 192 China Japonia 957 42 Tailanda Singapore

…

Japonia 1,6 Coreea de Nord

SUA 1796 8,7 SUA Hong Kong

3377

Coreea de Sud

0,5 … … … 0,5 China Rusia …

Coreea de Nord

8,5 Japonia SUA 1655 4,0 Japonia SUA 2104

19

Mongolia 6,0 … … … 17 China Rusia 46 Asia de Sud-Est şi Oceania

Australia 23 Japonia Noua Zeelanda

1983 12 Marea Britanie

SUA 2102

Cambogia 2,0 China Japonia 256 0,1 China Hong Kong

1333

Indonesia 2,3 Singapore

Malaezia 1265 0,9 Singapore

Malaezia 1251

Laos 6,3 Tailanda Vietnam 161 (.) China Rusia … Malaezia 39 Singapor

e Tailanda 569 14 Tailanda Singapor

e 653

Myanmar 0,1 Japonia Tailanda 1176 0,2 Singapore

China 316

Noua Zeelandă

42 Australia SUA 1766 26 Australia

SUA 1365

Papua Noua Guinee

0,7 Australia SUA 2067 1,1 Australia

Noua Zeelanda

1531

Filipine 3,0 SUA Japonia 1358 1,3 Hong Kong

China 463

Singapore 200 Japonia Indonesia

1424 199

Malaezia

Indonezia

769

Tailanda 12 Malaezia Japonia 1194 2,4 Malaezia

Hong Kong

2454

Vietnam 1,9 China Franţa 62 0,1 Tailanda China … AMERICA LATINĂ ŞI CARAIBE

Argentina 12 Uruguay Chile 1064 11 Uruguay Brazilia 553 Bolivia 2,5 Peru SUA 865 5,2 Argentin

a Chile 482

Brazilia 1,5 Argentina

SUA 995 1,3 SUA Argentina

497

Chile 11 Argentina

Peru 615 6,4 Argentina

SUA 856

Columbia 5,6 SUA … … 1,4 SUA Ecuador 1634 Costa Rica 23 SUA Nicaragu

a 840 6,9 SUA Nicaragu

a 1333

Cuba 7,9 Canada Germania

1590 0,3 Spania SUA …

Republica Dominicană

26 … … 890 2,8 SUA Spania 395

Ecuador 4,2 Columbia

SUA 525 1,3 SUA Panama 1599

El Salvador 3,0 SUA Guatemala

450 4,7 Guatemala

SUA 269

Guatemala 4,9 SUA El Salvador

559 3,3 Belize SUA 491

20

Haiti 1,8 SUA Canada 637 1,0 SUA Panama 500 Honduras 4,5 SUA El

Salvador … 3,5 Nicarag

ua SUA 284

Jamaica 46 SUA Marea Britanie

971 10 SUA Canada 567

(continuare anexa)

Mexico 24 SUA Canada 317 9,4 SUA Franţa 369 Nicaragua 5,3 Hondura

s SUA 266 4,0 Costa

Rica SUA 234

Panama 8,3 SUA Columbia

1588 5,4 SUA Costa Rica

908

Paraguay 6,6 Argentina

Brazilia 753 10 Argentina

Brazilia 469

Peru 2,2 SUA Chile 1039 1,7 Chile SUA 749 Trinidad 16 SUA Canada 346 13 SUA Venezuel

a 473

Uruguay 69 Argentina

Brazilia 279 50 Argentina

Brazilia 147

Venezuela 2,8 SUA Olanda 1353 3,2 SUA Spania 2634 AMERICA DE NORD

Canada 59 SUA Marea Britanie

503 56 SUA Marea Britanie

826

Statele Unite ale Americii

17 Canada Mexico 1415 15 Mexico Canada 1088

EUROPA Albania 0,5 Italia SUA 444 0,8 Bulgaria Macedon

ia 138

Austria 208 Germania

Italia 907 120

Republica Ceha

Ungaria 1213

Belarusia … … … … 29 Polonia Rusia … Belgia 56 Marea

Britanie Franţa 1047 42 Spania Marea

Britanie 2178

Bosnia … … … … 2,0 Croaţia Slovenia … Bulgaria 40 Yugosla-

via Turcia 132 13 Români

a Ungaria 226

Croaţia 53 Italia Austria … 17 Ungaria Slovenia 1017 Republica Cehă

167 … … … 11 Polonia Slovacia 1430

Danemarca 35 Germania

Suedia 2248 53 Franţa Germania

1561

Estonia 23 … … … 17 Rusia Finlanda 409 Finlanda 18 Germani

a Suedia 2073 39 Rusia Spania 1211

21

Franţa 106 Germania

Olanda 459 18 Spania Marea Britanie

1567

Germania 18 Olanda SUA 874 55 Franţa Austria 1120 Grecia 93 Germani

a Marea

Britanie 434 9,6 Cipru Bulgaria 1303

Ungaria 205 Germania

Romania 108 20 Republica Ceha

Austria 537

Irlanda 132 Marea Britanie

SUA 365 73 Marea Britanie

Spania 770

Israel 42 SUA Germania

1340 20 Egipt Marea Britanie

2931

Italia 62 Elveţia Franţa 770 17 Franţa Spania 1263 Lituania 2,5 Rusia Germani

a … 37 Polonia Rusia 100

Macedonia 4,3 Yugoslavia

Bulgaria 213 1,3 Slovenia Rusia 926

Moldova … … … … 4,0 Rusia România 281 Olanda 43 Germani

a Marea

Britanie 878 83 Franţa Spania 894

Norvegia 68 Germania

Danemarca

859 43 Suedia Marea Britanie

2297

Polonia 50 Germania

Republica Cehă

360 12 Republica Cehă

Rusia 1211

Portugalia 101 Spania Marea Britanie

430 21 Spania Franţa 1073

România 18 Moldova Bulgaria 126 18 Ungaria Bulgaria 169 Rusia 6,5 Ucraina Finlanda 534 2,8 Polonia Ungaria 2780 Slovacia 11 Republic

a Germani

a 1127 3,8 Polonia Austria 1618

Slovenia 27 Italia Germania

2359 39 Ungaria Croaţia 551

Spania 104 Franţa Portugalia

688 26 Portugalia

Franţa 436

Suedia 29 Germania

Norvegia 1495 37 Franţa Spania 1684

(continuare anexa) Elveţia 154 Germani

a SUA 891 10

2 Franţa Spania 1044

Ucraina … … … … 14 Polonia Ungaria … Marea Britanie

44 SUA Franţa 791 47 Franţa Spania 903

Yugoslavia 0,5 Rusia Grecia 860 20 Ungaria Rusia …

22

Tabel întocmit de către autor pe baza datelor obţinute prin posta electronică, de la Official Journal of the European Communities, în perioada aprilie – iulie, 2003

ANEXA NR. 5 a capitolului VI

Analiza SWOT a ADETIM – regiunea Timişoara

A. Situaţia geopolitică Puncte “forte”: - Situarea lângă graniţele cu Yugoslavia şi Ungaria, în contact cu zonele Uniunii

Europene, la o distanţă de 700 km. de 13 capitale europene - Şosea importantă, rută feroviară şi nod aerian în calea transportului riveran - Situarea pe coridorul nr. 4 al circulaţiei Paneuropene şi posibilitatea de acces a

coridorului nr. 7, datorită canalului Bega - Condiţii geografice foarte favorabile din punct de vedere climatic, hidrogeologic

şi pedologic Domenii de îmbunătăţit:

- Imposibilitatea accesului direct la ţările comunitare - Absenţa în judeţul Timiş a graniţei cu Ungaria - Puţine resurse ale subsolului - Alternarea anilor secetoşi cu a anilor ploioşi

B. Cultura şi mass-media

Puncte „forte”:

- Timişoara este important centru cultural de tradiţie al României - Patrimoniu cultural diversificat - Ofertă culturală largă (operă, filarmonică, teatre în limba română, maghiară şi

germană, teatru de păpuşi, şcoli de artă, librării, ansambluri artistice, muzee şi galerii de artă)

- Domeniu dezvoltat al mass-media şi a sistemului privat de distribuţie (17 ziare locale – zilnice, săptămânale, lunare, semestriale şi anuale în limba română, maghiară, germană şi sârbă)

- Patru staţii de emisie cu acoperire regională, două staţii de televiziune şi o staţie teritorială a postului naţional de televiziune TVR2

- Două relee de televiziune prin cablu

23

Puncte slabe:

- Insuficienta integrare la nivel internaţional a sistemului cultural - Insuficienta implicare a cetăţenilor în viaţa culturală - Absenţa unei strategii culturale coerente - Resursele materiale ale mass-media sunt insuficient de corelate pe plan local - Numărul licenţelor de transmisie sub numărul cererilor

C. Sănătate şi asistenţă socială

Puncte „forte”:

- Distribuţie balansată cu privire la numărul de persoane ce beneficiază de asistenţă medicală în Timişoara cât şi în zona rurală

- Resursele de sănătate existente acoperă cerinţele din acest domeniu atât în Timişoara cât şi în restul acestei regiuni

- Cel mai modern centru de cardiologie din Estul Europei - Număr semnificant al asociaţiilor care asigură protecţie socială (65 organizaţii şi

46 de instituţii) - Administraţia locală furnizează fonduri şi servicii pentru protecţia socială şi

suportă financiar organizaţiile non-guvernamentale Puncte slabe:

- Centralizare excesivă - imposibilitatea de a coordona poliţele de sănătate la nivel local

- Unităţi medicale învechite şi nemodernizate - Întreţinere curentă nesatisfăcătoare a unităţilor medicale - Lipsa de echipament medical necesar pentru diverse examinări - Lipsa centrelor de recuperare - Improprie distribuţie a paturilor de spital; cele mai mari costuri de spitalizare din

ţară - Legislaţia cu privire la asistenţa socială este într-o permanentă schimbare - Lipsa de servicii medicale specializate şi personal calificat - Insuficienta implicare a societăţii civile şi a bisericilor în probleme de ordin social

ale comunităţii

D. Mediul înconjurător Puncte” forte”:

- Nivel de poluare relativ scăzut - Existenţa spaţiilor verzi planificate şi a maselor de apă care pot genera un

microclimat - Existenţa Pădurii Verzi şi a zonelor urbane de recreare de-a lungul canalului Bega - Existenţa zonelor de recreare în zonele din imediata vecinătate a Timişoarei

(Ianova, Timiş, Sânandrei, etc.) - Resurse de ape minerale şi termale

24

Puncte slabe: - Rata redusă a spaţiului verde/locuitor - Oportunităţi reduse de recreare în zonele de apropiată vecinătate - Folosirea redusă a avantajelor apelor minerale şi termale - Absenţa unui management de integrare ecologică care să răspundă de deşeurile

din oraş şi împrejurimi

E. Imobiliare Puncte “forte”:

- Medie relativ ridicată de suprafaţă locuibilă/locuitor - Disponibilitate pentru diversificarea domeniului de imobiliare (imobile colective,

imobile individuale) - Proceduri locale de vânzare şi transformare a unor clădiri pentru a rezolva

probleme sociale Puncte slabe:

- Grad avansat de uzură la peste 60 % din numărul total de clădiri - Tendinţa de descreştere a stocului de imobiliare (schimbarea destinaţiilor de

funcţiune) - Unele cartiere sunt prevăzute insuficient cu facilităţi de genul: scoli, magazine,

spaţii verzi, terenuri de joacă) - Existenţa unor premise incompatibile cu zona imobiliară - Situarea pe coridorul nr. 4 al circulaţiei Paneuropene şi posibilitatea de acces a

coridorului nr. 7, datorită canalului Bega - Condiţii geografice favorabile din punct de vedere hidrogeologic şi pedologic

F. Populaţia

Puncte “forte”: - Grad ridicat de toleranţă, nivel redus al conflictelor sociale între cetăţeni - Nivel ridicat de educaţie, peste media naţională - Peste 50 % din populaţie este în grupul adulţilor intre 20-60 ani Puncte slabe: - Record demografic negativ – atitudine negativă faţă de rata crescută a naşterilor - Creştere a reducerii numărului locurilor de muncă - Compensaţii mari pentru angajaţii societăţilor sindicale, fapt care produce

atitudine neproductivă şi nonşalanţă în rândul acestora la locurile de muncă

G. Patrimoniu Puncte „forte”: - Surplus de clădiri industriale şi premise ale îmbunătăţirii platformei industriale cu

echipamente tehnice de calitate - Stocuri de bază care pot fi transformate pentru diferite scopuri

25

- Posibilităţi de dezvoltare în viitor (24,35 % teren liber pentru construcţie) deoarece oraşul industrial şi comercial reprezintă aproximativ 50% din întreaga suprafaţa Timişoarei

- Rezerve ale terenurilor de calitate pentru agricultură - Piaţa imobiliară stabilă pentru terenuri şi clădiri în interiorul şi exteriorul oraşului - Existenţa unui patrimoniu arhitectural de valoare Puncte slabe: - Delimitarea patrimoniului ca domeniu al statului, al Consiliului Judeţean şi a

Primăriei oraşului nu este legalizată şi finisată încă - Existenţa în interiorul oraşului a terenurilor cu destinaţie specială (închisoare

militară, radio, etc.) - Preţ ridicat al terenurilor prevăzute cu echipament tehnic municipal - Contradicţie între valoarea actuală a imobiliarelor şi preţul acestora pe piaţa liberă - Accelerarea procesului de degradare a patrimoniului istoric din centrul oraşului –

traficul intens din zona unde se află patrimoniul istoric produce degradarea structurii clădirilor

H. Infrastructura – trafic şi transport

Puncte „forte”: - Consistenţa în timp în planificarea dezvoltării oraşului, structura urbană flexibilă,

radială şi concentrică - Zona cu cea mai mare reţea de căi ferate din ţară (90,5 km. de cale ferată/100 km

pătraţi) - Reţea de transport pentru persoane dezvoltată şi diversificată - Aeroport internaţional – alternativă pentru aeroportul Otopeni; cel mai mare

număr de zile cu vizibilitate bună; echipament tehnic modern accesibil pentru orice tip de avion; curse de zboruri regulate interne şi internaţionale

- Canalul Bega, navigabil în trecut pe o porţiune de 44 km. pe teritoriu românesc, dă posibilitate de navigaţie în prezent pe o porţiune cu mult mai extinsă

- O mare parte din teritoriu este acoperită cu transport public: internaţional, interjudeţean, intrajudeţean şi urban

- Prioritate şi preferabilitate pentru transportul public pe bază de electricitate din cauza preţurilor accesibile

- Transportul feroviar pentru persoane este asigurat pe orice direcţie Puncte slabe: - Absenţa planificării infrastructurii traficului şi a transportului la periferia oraşului - Lipsa corelaţiei între reţelele de transport urban şi cele din suburbii - Absenţa unei şosele-centură în jurul oraşului - Condiţii tehnice sărăcăcioase ale şoselelor, străzilor şi căilor ferate - Puncte de trafic strangulate – se produc întârzieri şi reduceri de viteză - Discontinuitate în traficul de pe şoseaua Timişoara-Cenad (aproximativ 100 km.

rămaşi pana la graniţă)

26

- Absenţa echipamentului special de control pentru aterizare în condiţii de zbor speciale

- Servicii inadecvate pentru pasageri - Canalul Bega are docuri nefuncţionale pentru întoarcerea barjelor - Accentuata degradare a digului de la Coştei poate cauza stoparea aprovizionării

cu apă şi inundaţii - Nefolosirea în totalitate a mijloacelor de transport public (tramvaie – 100 %, troleibuze – 80 %, autobuze 15,54 %) - Lipsa subvenţiilor pentru transportul public în suburbii - Uzura avansată a vagoanelor de tren

I. Reţeaua tehnică de electricitate şi telecomunicaţii Puncte „forte”: - Infrastructura tehnică pentru aprovizionarea cu apă, protecţia împotriva

inundaţiilor, dezvoltarea lucrărilor la reţeaua cu apă şi cea electrică, la gaze naturale şi sistemul de încălzire centrală

- Aprovizionarea cu electricitate de la două surse importante: Porţile de Fier şi Mintia

- Aprovizionarea cu gaze naturale din bazinul Transilvaniei şi extracţia gazelor din solurile Banatului

- Sistem de încălzire centrală care asigură cererea prezentă operand automat non-stop, în proporţie de 75 %

- Principala linie de telecomunicaţii cu fibre optice; reţea extinsă de telecomunicaţii, dezvoltată în proporţie de 70 %

- Acoperirea zonei cu reţea de telefoane mobile ca alternativă pentru telefonul fix Puncte slabe: - Dezvoltare slabă a structurii tehnice în suburbii - Uzura avansată de peste 30 % a reţelei de distribuţie a apei potabile - Capacitate scăzută a staţiei de tratament a apei şi tehnologii învechite - Periferia Timişoarei este la capătul reţelei de gaze naturale (presiune scăzută în

timpul iernii) - Canalizare uzată şi subdimensionată - Echipamente şi tehnologii nefuncţionabile, uzate fizic şi moral - Aprovizionare redusă cu conecţie de telefoane fixe în suburbii - Costuri ridicate pentru aparatura şi serviciul de telefonie mobilă

J. Infrastructura instituţiilor Puncte forte: - Prezenţa instituţiilor judeţene şi de interes municipal şi comunal Puncte slabe: - Dezvoltarea redusă a infrastructurii comerciale

27

K. Economie Puncte „forte”: - Timişoara, puternic centru economic, concentrează mai mult de 95 % din

economia regiunii, peste 60 % din cea a judeţului Timiş, peste 30 % din cea a Regiunii V-Vest şi peste 3 % din economia României

- Structură economică diversificată - Cotă de dezvoltare ridicată pentru toată zona şi larg consum de piaţă - Creşterea exportului în industrie cu 73 % şi în agricultură cu 64 % - Proprietatea privată prevalează proprietatea de stat - Creşterea numărului întreprinderilor mici şi mijlocii Puncte slabe: - Economia acestei zone este în curs de stabilizare - Grad ridicat de descreştere a exporturilor în domeniul serviciilor - Structură economică învechită, maşini şi echipament care nu funcţionează - Nivel relativ redus al întreprinderilor mici şi mijlocii - Migrarea personalului în diferite şi variate domenii de activitate din cauza calităţii

şi calificării reduse a managementului (manageri incapabili pentru funcţia pe care o deţin) - Absenţa mecanismului de stimulare selectivă a activităţilor industriale şi

promovarea industriilor nepoluante ceea ce produce marfă de valoare ridicată

L. Educaţie Puncte „forte”: - Procentaj crescut a frecventării şcolilor (90 %) - Sistem de educaţie foarte diversificat şi dezvoltat (clasic, alternativ, religios, în

limba română, germană, maghiară, sârbă, engleză şi franceză) - Educaţie universitară diversificată – 7 universităţi (4 de stat şi 3 particulare) - Profesori de înaltă calificare şi dotări necesare pentru şcoli şi universităţi (săli de

clasă, săli de lectură, librării, laboratoare, terenuri de experimente) Puncte slabe: - Independenţă scăzută a unităţilor educaţionale - Sistem şcolar care nu e destul de flexibil - Şcolile nu sunt dotate cu materiale suficiente şi nu sunt corelate cu tehnologie

modernă - Migrarea profesorilor spre diferite domenii de activitate din cauza salariului

scăzut din învăţământ - Educaţia din scoli şi universităţi nu este corelată în întregime cu cerinţele de pe

piaţa muncii M. Cercetare

28

Puncte „forte”: - Centre de cercetare cu tradiţie şi specialişti cu îndelungată experienţă în diferite

domenii - Diferite cercetări şi aplicaţii ştiinţifice Puncte slabe: - Echipamentul centrelor de cercetare este inadecvat şi învechit - Insuficientă corelaţie între cercetare şi producţie

ANEXA NR. 6 a capitolului VI

Analiza SWOT a ADETIM cu privire la oferta turistică a judeţului Timiş

PUNCTE “FORTE” PUNCTE SLABE MASURI Zona montană şi premontană Munţii Poiana Ruscăi Ocupă circa 300 kmp. şi aparţine teritorial de comunele: Pietroasa, Tomeşti, Nădrag, Marginea, Curtea, Făget, Fârdea, Criciova, Bârna, Ohaba Lungă

Definirea unei politici de dezvoltare turistică, de atragere de turişti, marketing pentru turismul specializat (speologic, ornitologic, cinegetic, etnofolcloric), precum şi sprijinirea creării unui sistem informaţional adecvat (infocenter)

Fond cinegetic şi piscicol (păstrăvi scobari) bogat

Lipsa infrastructurii de calitate

Definirea unei politici de promovare a cererii Acordarea de facilităţi şi sprijinirea investitorilor în vederea construirii şi renovării cabanelor special amenajate pentru turismul de vânătoare Amenajarea şi întreţinerea drumurilor de acces la nivel ridicat

Cadru natural cu peisaje deosebite, păduri de fag, molid şi brad (fond de drumeţie excepţional)

Lipsa reţelei de servicii turistice (cazare, alimentaţie, amenajări recreative, telefonie) la nivel occidental Lipsa preocupării pentru

Elaborarea unui studiu de fezabilitate privind posibilităţile şi necesităţile de valorificare a potenţialului zonei Iniţierea unui program de îmbunătăţire a căilor rutiere de

29

valorificarea zonei de către instituţiile abilitate Lipsa reţelei de transport public în zonă

acces Includerea zonei în circuitul interjudeţean vecin, naţional şi internaţional

Zonă recreativă – lac Surduc

Lipsa unei concepţii de dezvoltare a zonei (existenţa unor construcţii private de vacanţă amplasate haotic) Servicii turistice insuficiente şi necorespunzătoare Lipsa reţelei de transport public în zonă

Legalizarea investiţiilor existente în zonă Elaborarea unui plan de amenajare raţională a zonei Iniţierea unui program de îmbunătăţire a căilor rutiere de acces Includerea zonei în circuitul interjudeţean vecin, naţional şi internaţional Crearea reţelei de transport public pentru perioadele sezoniere

(continuare anexa) Monumentele naturii: - peştera Româneşti –

Tomeşti - peştera Pietroasa

Lipsa serviciilor turistice (cazare, alimentaţie, amenajări recreative, telefonie) la nivel ridicat Lipsa amenajărilor corespunzătoare Căi de acces necorespunzătoare şi lipsa transportului public

Definirea unui program de valorificare a monumentelor care să cuprindă marketingul (necesar atragerii turiştilor) zonei şi facilităţi pentru întreprinzătorii care doresc să investească în domeniul turismului Lansarea unor programe de amenajare a peşterilor Îmbunătăţirea căilor de acces

30

Includerea în traseele turistice Centre etnografice: Făget, Jupâneşti – Făget

Promovarea insuficientă a zonei din punct de vedere etnografic Lipsa cadrului de valorificare a potenţialului etnografic

Stimularea preocupării administraţiei publice locale pentru promovarea şi valorificarea potenţialului etnografic Organizarea de programe cultural turistice şi târguri etnografice pentru punerea în valoare a meşteşugarilor

Zona de câmpie Ocupă o pondere foarte mare, circa 6700 kmp. din suprafaţa judeţului

Staţiuni balneare: - Buziaş, renumit pentru

microclimatul existent şi eficacitatea izvoarelor cu apă minerală (feruginoasă, carbogazoasă, bicarbonată, calcică, hipotonă, atermală) într-un număr mare de afecţiuni

- Băile Calacea, recunoscută datorită efectelor terapeutice ale apelor minerale şi termale, în afecţiuni ale aparatului locomotor şi ale sistemului nervos periferic

Situaţie necorespunzătoare a complexelor balneare din punct de vedere al serviciilor oferite Stare materială precară a complexelor balneare (stadiu înaintat de uzură a dotărilor) Susţinerea precară a staţiunilor balneare prin subvenţii de la bugetul de stat Management necorespunzător privind administrarea staţiunilor

Elaborarea studiilor de fezabilitate privind necesităţile investiţionale şi posibilităţile de promovare a staţiunilor balneare Implementarea sistemului de asigurări sociale Stimularea şi accelerarea privatizării complexelor balneare Lărgirea gamei de servicii precum şi oferirea lor la un nivel calitativ superior

Alte localităţi cu izvoare de ape minerale şi termale: Teremia Mare, Bogda, Sânnicolau Mare, Lovrin, Jimbolia, Deta, etc.

Lipsa quasitotală a mijloacelor de exploatare a izvoarelor de apă minerală Infrastructură hotelieră inexistentă Drumuri de acces de slabă calitate

Întocmirea unor studii de fezabilitate privind oportunitatea dezvoltării acestor zone ca zone turistice şi de agrement Program pentru dezvoltarea turismului rural, a ecoturismului

31

(continuare anexa)

32

Rezervaţii naturale Rezervaţia ornitologică de lângă Sat – Chinez Rezervaţia paleontologică de la Rădmăneşti Parcul dendrologic de la Bazoş

Căi de acces necorespunzătoare şi lipsa transportului public Lipsa serviciilor turistice (cazare, alimentaţie, amenajări recreative, etc.) Întreţinere necorespunzătoare

Reabilitarea acestor zone Instruirea localnicilor asupra avantajelor turismului rural şi ecoturismului Promovarea turismului de sfârşit de săptămână

Turism urban Timişoara

Număr mare de clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală, muzee, case memoriale, teatre, operă, filarmonică, galerii de artă Hoteluri, moteluri, campinguri, restaurante, centre comerciale Zone de agrement în oraş (manej, ştranduri) Evenimente tradiţionale: Festivalul berii, Festivalul saltimbancilor, Festivalul inimii, Student-fest, etc. Lugoj şi Făget Existenţa clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, case memoriale, monumente, vestigii istorice

Degradare fizica a monumentelor Lipsa unor spatii expoziţionale corespunzătoare Lipsa unui ghid turistic Lipsa unui marketing eficient care să pună în valoare oraşul Nu toate hotelurile şi restaurantele oferă servicii la nivel ridicat Absenţa zonelor de agrement în jurul Timişoarei Exploatarea ineficientă a zonelor de agrement existentă Marketing promoţional de slabă calitate Absenţa unor ghiduri turistice a oraşelor Infrastructura hotelieră nu se ridică la nivelul cerut

Realizarea unui program de restructurare a turismului urban care să rezolve problemele majore existente Restaurarea monumentelor Realizarea unui ghid turistic al oraşului şi a unui centru de informaţii turistice Accelerarea procesului de privatizare în turism Acordarea de facilităţi întreprinzătorilor în turism Lansarea unor programe de amenajare a zonelor de agrement din jurul Timişoarei Promovare eficientă a evenimentelor tradiţionale, la nivel naţional şi internaţional Ridicarea nivelului calitativ al manifestărilor şi stimularea prin facilităţi acordate Realizarea ghidurilor turistice ale oraşelor Stimularea şi accelerarea privatizării în reţeaua hotelieră Lansarea unui amplu program de

33

Drumurile de acces sunt de calitate inferioară Absenţa zonelor de agrement

reabilitare a drumurilor de acces Crearea unor zone de agrement specifice zonei

Specific etnografic al zonei Făget

Lipsa cadrului de valorificare a potenţialului etnografic

Întocmirea de programe promoţionale şi de promovare a potenţialului etnografic Dezvoltarea ecoturismului şi cuprinderea zonei în circuitul naţional şi internaţional

Sursa: ADETIM, 2002

ANEXA NR. 7 a capitolului VI

Reabilitarea zonei Surduc, integrarea acesteia în circuitul turistic şi lucrări de infrastructură Proiect nr. 44.053/030 Amplasament: Comuna Fârdea, judeţul Timiş Faza: S.P.F. (Studiu de prefezabilitate) Beneficiar: Consiliul Judeţean Timiş Data elaborării: mai 2001 Elaborat de: S.C. IPROTIM S.A. (Societate Comercială de Proiectare, Consultanţă, Arhitectură şi Inginerie în Construcţii), Timişoara 1. EVALUĂRI PENTRU PROIECTAREA STUDIULUI DE PREFEZABILITATE ŞI A STUDIULUI DE FEZABILITATE

1.1. Valoarea totală estimată a lucrării care va constitui obiectiv de investiţie

DENUMIREA LUCRĂRILOR VALOAREA LUCRĂRILOR (LEI, FĂRĂ TVA)

A. ECHIPĂRI DE INFRASTRUCTURĂ

34

1. STAŢIE DE EPURARE MECANO-BIOLOGICĂ A) Utilaj pentru 1250 locuitori (staţie de epurare monobloc compusă din: staţie de pompare apă brută, sită deasă, treaptă epurare mecanică cu compactarea şi deshidratarea materialului reţinut, bazin de aerare cu nămol activ şi biofiltru submersat cu aerare prelungită, decantor secundar, aer – lift pentru prepararea nămolului recirculat şi în exces, suflante şi instalaţie cu treaptă de stocare a nămolului stabilizat în vederea concentrării) B) Clădire staţie S = 300 mp C) Reţele incintă staţie de epurare D) Lucrări rutiere (drum acces la S.E. şi lucrări în incinta S.E.) E) Împrejmuiri şi plantaţii de protecţie F) Instalaţii electrice de forţă şi iluminat TOTAL staţie de epurare

A) 385.000 DM x 13.000 lei / 1 DM = 5.005.000.000 lei B) 300 mp x 7.500.000 lei / mp = 2.250.000.000 lei C) 125.000.000 lei D) 100.000.000 LEI E) 40.000.000 lei F) 120.000.000 LEI T = 7.640.000.000 lei

35

(continuare anexă)

2. Canal menajer colector Etapa I – Staţie de epurare – zona de agrement - Fârdea L = 4,5 km, D = 300 mm, din tuburi din beton A) Terasamente: h med.= 2,5 m; L = 4500 ml B) Tuburi din beton cu mufă Dn 300 mm; L = 4500 ml C) Cămine de vizitare: 90 bucăţi TOTAL canal - etapa I Etapa II – Fârdea – Mâtnicu Mic L = 3,5 km; D = 300 mm tuburi din beton A) Terasamente h med. 2,5 m; L = 3500 ml B) Tuburi din beton C) Cămine vizitare: 70 bucăţi TOTAL canal - etapa II

A. Etapa I A) 300.000 lei / ml x 4500 = 1.350.000.000 lei B) 250.000 lei / ml x 4500 ml = 1.125.000.000 lei C) 8.000.000 lei / buc. x 90 buc. = 720.000.000 lei T (etapa I) = 3.195.000.000 lei B. Etapa II A) 300.000 lei / ml x 3500 ml = 1.050.000.000 lei B) 250.000 lei / ml x 3500 ml = 875.000.000 lei C) 8.000.000 lei / buc. x 70 buc. = 560.000.000 lei

T (etapa II) = 2.485.000.000 lei

T (I+II) = 5.680.000.000 lei

3. Canalizare menajeră În zonele de agrement C, D, E, F, G L = 3,5 km; D = 300 mm tuburi din beton A) Terasamente h med. 2,5 m; L = 3500 ml B) Tuburi din beton C) Cămine vizitare: 70 bucăţi TOTAL canalizare zone de agrement În comuna Fârdea L = 3,5 km; D = 300 mm tuburi din beton A) Terasamente h med. 2,5 m; L = 3500 ml B) Tuburi din beton C) Cămine vizitare: 70 bucăţi TOTAL canalizare Fârdea În satul Mâtnicu Mic L = 1500 ml; Dn = 300 mm; tuburi beton A) Terasamente h med. 2,5 m; L = 1500 ml B) Tuburi beton C) Cămine vizitare: 30 bucăţi TOTAL canalizare Mâtnicu Mic TOTAL canalizare (zone agrement, Fârdea, Mâtnicu Mic)

A) 300.000 lei / ml x 3500 ml = 1.050.000.000 lei B) 250.000 lei / ml x 3500 ml = 875.000.000 lei C) 8.000.000 lei / buc. x 70 buc. = 560.000.000 lei T (agrement) = 2.485.000.000 lei A) 300.000 lei / ml x 3500 ml = 1.050.000.000 lei B) 250.000 lei / ml x 3500 ml = 875.000.000 lei C) 8.000.000 lei / buc. x 70 buc. = 560.000.000 lei T (Fârdea) = 2.485.000.000 lei A) 300.000 lei / ml x 1500 ml = 450.000.000 lei B) 250.000 lei / ml x 1500 ml = 375.000.000 lei C) 8.000.00 lei / buc. x 30 buc. = 240.000.000 lei T(Mâtnicu Mic) = 1.065.000.000 lei T (canalizare = 6.035.000.000 lei

36

4. STAŢII DE POMPARE PENTRU COLECTOR (la Fârdea şi la Mâtnicu Mic – 2 bucăţi) S.P. prefabricată echipată cu 2 electropompe, cuprinde: - rezervor polietilenă cu cuplaj - conductă de presiune - adaptor - senzori presiune - indicatori de nivel - capac standard carosabil

A) 3500 USD / 1 buc. x 29.000 lei / 1 USD = 101.500.000 lei T (2 buc.) = 203.000.000 lei

(continuare anexă) 5. STAŢII DE POMPARE PENTRU RACORD LA CANALIZARE

(în zonele de agrement – C, D, E, F, G – 6 bucăţi) S.P. prefabricată echipată cu 2 electropompe, cuprinde: - rezervor polietilenă cu cuplaj - conductă de presiune - adaptor - senzori presiune - indicatori de nivel - capac standard carosabil

A) 3500 USD / 1 buc. x 29.000 lei / 1 USD = 101.500.000 lei T (6 buc.) = 609.000.000 lei

6. Conductă de alimentare cu apă (Fârdea → zona de agrement → cabana grupului de exploatare a barajului) L = 2500 ml; De = 110 x 6,3 mm (cuprinde terasamente, ţeavă, montare, fitinguri)

T = 250.000 lei / ml x 2500 ml = 625.000.000 lei T =625.000.000 lei

7. Rezervor de înmagazinare apă (V = 200 mc, în zona E) A) Construcţii B) Instalaţii electrice C) Semnalizator nivel D) Instalaţii hidrotehnice TOTAL rezervor

A) 380.000.000 lei B) 20.000.000 lei C) 15.000.000 lei D) 130.000.000 lei T = 545.000.000 lei

8. Modernizare alei carosabile publice (în zonele de agrement C, D, E, F, G) L = 3,5 km

T = 3.500 m x 5,5 m x 460.000 lei / mp = 8.855.000.000 lei T = 8.855.000.000 lei

9. Modernizare DC 115 (Fârdea – Mâtnicu Mic – Drăgşineşti) L = 4,6 km

T = 4.600 M X 7,0 M X 550.000 LEI / MP = 17.710.000.000 LEI T = 17.710.000. 000 LEI

10. Teren amenajat pentru depozitare deşeuri S = 0,4 ha (terasamente, amenajări teren, drum de acces)

T = 500.000.000 lei

37

11. LEA 20 kV (în zonele de agrement A, B, C, D, E, F – ELECTRICA) L = 1,55 KM (în zonele de agrement G, H, I - propus) L = 2,75 km PTA 5 bucăţi PTA (3 existente + 2 propuse) (ELECTRICA) 3 bucăţi PTA (propuse)

T (1.550 m) = 1.705.000.000 lei T (2.750 m) = 3.025.000.000 lei T (1 PTA epurare) = 208.000.000 lei T (2 PTA zonele A+B şi F) = 416.000.000 lei T (3 PTA zone G, H şi I) = 624.000.000 lei T = 5.978.000.000 lei

TOTAL ECHIPĂRI DE INFRASTRUCTURĂ Canalizare: staţie de epurare, canal menajer colector, canalizare menajeră, staţii de pompare pentru colector, staţii de pompare pentru racord la canalizare Apă: conductă alimentare cu apă, rezervor înmagazinare apă Drum: modernizare alei carosabile publice, modernizare DC 115 Deşeuri: teren amenajat pentru depozitare deşeuri Electrice: LEA 20 kV, PTA

T (CANAL) = 20.167.000.000 LEI T (APĂ) = 1.170.000.000 LEI T (DRUM) = 26.565.000.000 LEI T (DEŞEURI) = 500.000.000 LEI T (ELECTRIC) = 5.978.000.000 LEI T = 54.380.000.000 LEI

(continuare anexă) B. CENTRU JUDEŢEAN POLIFUNCŢIONAL

1. Hotel *** (60 locuri) Sc = 1000 mp Sd = 2600 mp Niveluri = S+P+2 (clădire multifuncţională – cazare, restaurant, bar, săli conferinţe, protocol, club, sală fitness, spaţii administrative, spaţii anexe, laborator de supraveghere a calităţii factorilor de mediu)

T = 2.600 mp x 400 $/mp x 29.000 lei / $ = 30.160.000.000 lei T = 30.160.000.000 lei

38

2. Camping Sc = 3000 mp A) Bungalow-uri ** (5 bucăţi cu un total de 20 locuri) Sc = 50 mp x 5 = 250 mp Niveluri = parter B) Căsuţe * (10 bucăţi cu un total de 20 locuri) Sc = 20 mp x 10 = 200 mp Niveluri = parter C) PARCELE DE CAMPARE (20 BUC. CU UN TOTAL DE 80 LOCURI) D) Clădire vestiar cu grupuri sanitare (deserveşte şi terenurile de sport) Sc = 200 mp Niveluri = parter E) Alei carosabile şi pietonale de acces (inclusiv pentru terenurile de sport)

A) 50 MP X 200 $/MP X 29.000 LEI / $ = 290.000.000 LEI X 5 BUCĂŢI = 1.450.000.000 LEI B) 20 MP X 150 $/MP X 29.000 LEI/$ = 87.000.000 LEI X 10 BUCĂŢI = 870.000.000 LEI C) 80 MP X 150.000 LEI/MP = 12.000.000 LEI X 20 BUCĂŢI = 240.000.000 LEI D) 200 mp x 200 $/mp x 29.000 lei/$ = 1.160.000.000 lei E) 120 M X 3,5 M = 420 MP X 395.000 LEI/MP = 165.900.000 LEI T = 3.885.900.000 LEI

3. Terenuri de sport Sc = 3000 mp A) Tenis – 2 bucăţi B) Volei – 1 bucată C) Baschet – 1 bucată D) Alei pietonale de acces (comune cu campingul)

A) 650 mp x 45 $/mp x 29.000 lei/$ = 848.250.000 lei x 2 bucăţi = 1.696.500.000 lei B) 360 MP X 35 $ X 29.000 LEI/$ = 365.400.000 lei C) 540 MP X 35 $ X 29.000 LEI/$ = 548.100.000 lei T = 2.610.000.000 lei

4. Parcaj Sc = 700 mp Capacitate = 30 locuri

T = 700 mp x 425.000 lei/mp = 297.500.000 lei T = 297.500.000 lei

5. Zonă verde S = 2300 MP

T = 2300 mp x 120.000 lei/mp = 276.000.000 lei T = 276.000.000 lei

39

6. Branşamente şi racorduri A) Branşament apă (cămin vane, hidrant de incendiu subteran, terasamente, ţeavă, fitinguri, etc.) B) Racord la canalizare (terasamente, tub beton, cămine vizitare şi racord, etc.) C) Branşament electric (LES 20 kV; 0,1 km) D) 1 PCZ 20/0,4 kV; 200 kVA E) Linie telefonică (2 km, de la Fârdea) F) Centrală telefonică (3/60) G) Centrală termică

A) 60 ml x 400.000 lei/ml = 24.000.000 lei B) 60 ml x 450.000 lei/ml =27.000.000 lei C) (100 m) 110.000.000 lei D) 700.000.000 lei E) (2.000 m) 800.000.000 lei F) 450.000.000 lei G) 600.000.000 LEI T = 2.711.000.000 LEI

(continuare anexă)

TOTAL CENTRU JUDEŢEAN POLIFUNCŢIONAL

T (hotel) = 30.160.000.000 lei T (camping) = 3.885.900.000 lei T (sport) = 2.610.000.000 lei T (parcaj) = 297.500.000 lei T (zone verzi) = 276.000.000 lei T (branşamente + racorduri) = 2.711.000.000 lei T = 39.940.400.000 lei

TOTAL GENERAL A + B

T = 94.320.400.000 lei

1.2. Cheltuieli pentru proiectarea studiului de prefezabilitate

T = 25.500.000 lei

1.3. Cheltuieli pentru proiectarea studiului de fezabilitate STUDIUL DE FEZABILITATE VA TRATA URMĂTOARELE TIPURI DE LUCRĂRI:

A – ECHIPĂRI DE INFRASTRUCTURĂ

40

1. Staţie de epurare mecano-biologică, canal menajer colector, reţea de canalizare menajeră, staţii de pompare pentru localităţile Fârdea, Mâtnicu Mic şi zona de agrement, viitoare staţiune turistică de interes local

2. Alimentare cu apă a cabanei punctului de exploatare a barajului Surduc, a zonei de agrement şi a Centrului Judeţean Polifuncţional; rezervor de înmagazinare pentru zona de agrement a lacului Surduc

3. Reţele de alimentare cu energie electrică a zonei de agrement Surduc 4. Reţele de telefonie în zona de agrement Surduc 5. Modernizare DC 115 (Fârdea – Mâtnicu Mic – Drăgşineşti) în vederea îmbunătăţirii

accesului în zona de agrement a lacului Surduc 6. Modernizare alei carosabile publice de acces în zona de agrement a lacului Surduc

(zonele C, D, E, F şi G) 7. Amenajare teren pentru depozitarea deşeurilor din zona de agrement a lacului Surduc

B – CENTRU JUDEŢEAN POLIFUNCŢIONAL

1. Clădiri (hotel, bungalowuri, căsuţe, vestiar) 2. Lucrări exterioare (terenuri sport, parcele campare, alei, platforme carosabile şi pietonale,

parcaje, zone verzi) 3. Branşamente şi racorduri

Cheltuieli totale de proiectare

A (echipări de infrastructură): 54.380.000.000 lei x 2,5 % = 1.359.500.000 lei

B (Centru Judeţean Polifuncţional): 39.940.400.000 lei x 4,5 % = 1.797.318.000 lei

din care:

Cheltuieli pentru SF A (echipări de infrastructură) : 1.359.500.000 lei x 12 % = 163.140.000 lei B (Centru Judeţean Polifuncţional): 1.797.318.000 lei x 12 % = 215.678.160 lei

T (SF) = 378.818.160 lei

1.4. Cheltuieli pentru obţinerea avizelor legale necesare elaborării studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate

41

Avize şi acorduri necesare pentru elaborarea studiului de fezabilitate (orientativ):

Apele Române, mediu, MI, MApN, SRI, Electrica, Romtelecom, sanitar, protecţie civilă, OJCGC, drumuri judeţene Documentaţii avize, acorduri, inclusiv taxe:

T = 180.000.000 lei

1.5. Cheltuieli pentru pregătirea documentelor privind aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de lucrări

şi a contractului de servicii de proiectare, urbanism, inginerie, alte servicii tehnice, conform prevederilor legale

(instrucţiuni pentru ofertanţi, publicitate, onorarii şi cheltuieli de deplasare, etc.)

T = 60.000.000 lei

RECAPITULAŢIE (lei) 1.1. Valoarea estimată a investiţiei 94.320.400.000 1.2. Studiu de prefezabilitate 25.500.000 1.3. Studiu de fezabilitate 378.818.160 1.4. Avize, acorduri, taxe 180.000.000

1.5. Documente atribuire lucrare 60.000.000 TOTAL GENERAL 94.964.718.000 lei

2. DATE TEHNICE ALE LUCRĂRII

3.1. Suprafaţa şi situaţia juridică a terenului care urmează a fi ocupat de lucrare

În tabelul de mai jos sunt prezentate principalele categorii de intervenţie, structurate pe două capitole:

Echipări de infrastructură Centrul Judeţean Polifuncţional

Nr. crt.

LUCRAREA SUPRAFAŢA DE TEREN

(ha)

SITUAŢIA JURIDICĂ A TERENULUI

42

ECHIPĂRI DE INFRASTRUCTURĂ 1. STAŢIE DE EPURARE MECANICO-BIOLOGICĂ

0,7 ha PROPRIETATE PUBLICĂ DE INTERES NAŢIONAL (ROMSILVA)

2. Canal menajer colector - etapa I - staţie de epurare ← zona de agrement ← Fârdea (4,5 km) - etapa a II-a - Fârdea ← Mâtnicu Mic (3,5 km)

-

Proprietate publică de interes judeţean (zona DJ 681 A) Proprietate publică de interes local (zona DC 115)

3. Canalizare menajeră - zona de agrement (3,5 km) - centrul de comună Fârdea (3,5 km) - satul Mâtnicu Mic (1,5 km)

-

Proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale (Primăria Fârdea) - drumuri de exploatare în zona de agrement, în urma circulaţiei terenurilor şi străzi în Fârdea şi Mâtnicu Mic

4. Staţii de pompare pentru colector în staţia de epurare, la Fârdea şi la Mâtnicu Mic (3)

- Proprietate publică de interes naţional (ROMSILVA) Proprietate publică de interes judeţean (zona DJ 681 A) Proprietate publică de interes local (zona DC 115)

5. STAŢII DE POMPARE PENTRU RACORD LA CANALIZARE (6)

-

Proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale (Primăria Fârdea) - drumuri de exploatare în zona de agrement, în urma circulaţiei terenurilor Proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice

6. Conductă de alimentare cu apă Fârdea → zona de agrement → cabana grupului de exploatare a barajului (2,5 km)

-

Proprietate publică de interes judeţean (zona DJ 681 A) Proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale (Primăria Fârdea) - străzi în Fârdea

7. Rezervor de înmagazinare apă (200 mc)

- Proprietate publică de interes naţional (ROMSILVA)

8. Modernizare alei carosabile publice în zona de agrement (3,5 km)

3,8 ha Proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale (Primăria Fârdea) - drumuri de exploatare în zona de agrement, în urma circulaţiei terenurilor

9. Modernizare DC 115 Fârdea – Mâtnicu Mic – Drăgşineşti (4,6 km)

6,4 ha Proprietate publică de interes local (zona DC 115)

10. Teren amenajat pentru depozitare deşeuri (0,4 ha)

0,4 ha Proprietate privată de interes local (Primăria Fârdea)

43

(continuare anexă) 11. LEA 20 kV

PTA PCZ (4,3 km, 2 + 3 bucăţi, 1 bucată)

-

Proprietate publică de interes naţional (ROMSILVA) Proprietate publică şi privată de interes local a unităţilor administrativ-teritoriale (Primăria Fârdea) Proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice

12. Centrală telefonică în cadrul Centrului Judeţean Polifuncţional + linie telefonică de la Fârdea (2 km)

-

Proprietate privată de interes local (Primăria Fârdea) Proprietate publică de interes judeţean (zona DJ 681 A)

CENTRU JUDEŢEAN POLIFUNCŢIONAL (1 ha)

1. Hotel *** (60 locuri) (clădire multifuncţională – cazare, restaurant, bar, săli conferinţe, protocol, club, sală fitness, spaţii administrative, spaţii anexe, laborator de supraveghere a calităţii factorilor de mediu)

1000 mp

Proprietate privată de interes local (Primăria Fârdea)

2. Camping - 5 bungalowuri ** (20 locuri) - 10 căsuţe * (20 locuri) - 20 parcele de campare (80 locuri) - alei carosabile şi pietonale de acces

3000 mp

IDEM

3. Terenuri de sport - tenis – 2 bucăţi - volei – 1 bucată - baschet – 1 bucată - clădire vestiar, grup sanitar (şi pentru camping) - alei pietonale de acces

3000 mp

Idem

4. Parcaj (30 locuri)

700 mp Idem

5. Zonă verde 2300 mp Idem

2.2. Caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament

44

Amplasamentul supus analizei se află în zona de est a judeţului Timiş, respectiv în partea riverană a lacului Surduc, zona mărginită de barajul Surduc - localitatea Fârdea - localitatea Mâtnicu Mic.

Adâncimea maximă de îngheţ stabilită de STAS 6054 / 77 se va adopta conform observaţiilor locale. Informativ, pe baza datelor conţinute în documentaţiile întocmite anterior în zonă, se poate adopta:

Df min. înghet = 0,90 m Din punct de vedere seismic, în conformitate cu Normativ P100/92 zona se

încadrează în zona F, caracterizată cu o perioadă de colt Tc = 0,7 secunde şi un coeficient seismic Ks= 0,08.

Consideraţii morfologice

Din punct de vedere geotehnic, zona supusă analizei se încadrează în dealurile nordice ale masivului muntos Poiana Ruscăi. În cadrul lor se diferenţiază două zone:

- zona de terasă cu relief accidentat având versanţi cu pante de cca.. 50 - 60º (terenurile situate în vecinătatea barajului – zonele de agrement A, B, C, D şi I); - zona de luncă a râului Gladna şi a afluenţilor săi, cu pante line ce nu depăşesc 5 - 7º (terenurile situate spre mijlocul şi coada lacului de acumulare – zonele de agrement E, F, G, H, localităţile Fârdea şi Mâtnicu Mic).

Date geologice

Din punct de vedere geologic zona se înscrie în aria de răspândire a şisturilor cristaline şi a depozitelor panoniene.

Şisturile cristaline, constituite din şisturi sericito-cloricoase, predomină la sud de râul Gladna, pe malul stâng (zona terasă), în timp ce pe malul drept se întâlnesc predominant depozitele panoniene constituite dintr-un complex argilos-marnos-nisipos, fără o stratificaţie evidentă (zona luncă).

La suprafaţă, depozitele vechi semnalate anterior sunt acoperite de aluviuni pe văi şi depozite deluviale pe versanţi şi terase.

În general, aluviunile sunt alcătuite din pietrişuri şi nisipuri cuarţoase acoperite de pământuri argiloase cu grosimi variabile cuprinse între 1,00 – 5,00 m.

Depozitele deluviale sunt constituite din argile prăfoase, prafuri şi nisipuri argiloase, cafenii cu grosimi de cca.. 4,00 – 7,00 m.

Consideraţii hidrogeologice

Măsurătorile topografice efectuate cu prezenta ocazie, în vederea întocmirii documentaţiei, au stabilit nivelul liber al apelor din lacul Surduc la 190,54 m NMB (martie 2001).

Această valoare se înscrie în etapa I de încărcare a lacului de acumulare Surduc (normal, 192,00 m NMB, maximum 193,00 m NMB).

În viitor urmează ridicarea nivelului lacului Surduc (etapa a II-a) la cota 198,00 m NMB. De asemenea, este instituită o zonă de protecţie, până la cota 204,00 m NMB, cotă de la care urmează a fi edificate viitoarele construcţii.

În actualele condiţii, în zonele deja construite (Fârdea, Mâtnicu Mic, zona de agrement) nu s-au semnalat fenomene de instabilitate generală generate de acţiunea hidrodinamică asupra terenului natural din zona riverană a lacului Surduc.

45

Se apreciază şi se atrage atenţia că, în situaţia în care se procedează la ridicarea nivelului apelor din lacul Surduc la cota 198,00 m NMB, pot apărea fenomene de instabilitate generală a versanţilor datorită acţiunii hidrodinamice asupra taluzurilor naturale existente, cel puţin până la cota 204,00 m NMB.

În consecinţă, prin ridicarea nivelului apelor din lacul de acumulare, se ridică şi nivelul apelor freatice.

În etapele următoare de proiectare, în funcţie de amplasamentele cercetate, se vor stabili şi nivelele caracteristice ale freaticului, acestea fiind în strânsă legătură şi direct influenţate de nivelele lacului de acumulare.

Consideraţii geotehnice Având în vedere datele geotehnice conţinute în documentaţiile întocmite anterior în

zonă, se pot trage următoarele concluzii privind stratificaţia terenului din zona riverană lacului Surduc:

Pentru amplasamentele situate pe terenuri din vecinătatea barajului – zonele de agrement A, B, C, D, I (zona terasă):

Sol vegetal în grosime de cca. 0,30 m; Pământuri argiloase (argile prăfoase, cafenii, plastic vârtoase, umede, extinse în

adâncime până la 1,00 – 3,00 m; Şisturi cristaline (sericito – calcaroase). Pentru amplasamentele situate pe terenuri de la mijlocul şi coada lacului – zonele

de agrement E, F, G, H, localităţile Fârdea şi Mâtnicu Mic (zona lunca Gladna): Sol vegetal în grosime de cca. 0,30 m; Aluviuni fine argiloase (argile nisipoase, prafuri nisipoase şi prafuri argiloase,

cafenii-gălbui, plastic vârtoase, umede la saturate) extinse până la cca.. 2,00 – 2,50 m adâncime);

Aluviuni grosiere (pietrişuri cu nisip şi bolovăniş) până la cca.. 5,00 m adâncime.

Concluzii şi recomandări În conformitate cu datele prezentate în paragrafele precedente, rezultă că pentru

viitoarea zonă turistică, se pot trage următoarele concluzii: Pentru obiectivele ce urmează a fi edificate în viitor în întreaga zonă turistică se

poate adopta varianta fundării directe în terenul recomandat ca fiind apt de fundare; Terenul recomandat ca fiind apt de fundare este constituit din argile prăfoase

(nisipoase) cafenii-gălbui, plastic vârtoase, umede (zona terasă), respectiv nisipuri prăfoase (argiloase) cafenii, umede la saturate (zona luncă);

Adâncimea minimă de fundare rezultată din condiţia depăşirii adâncimii de îngheţ precum şi încastrării de 0,20 m în terenul recomandat ca fiind apt de fundare este:

Df min. = 1,10 – 1,20 m faţă de nivelul actual al terenului; În viitor amplasarea obiectivelor se va realiza pe baza unor documentaţii de

specialitate geotehnică care să cuprindă, pe lângă datele specifice ale imobilelor în cauză, şi măsuri suplimentare de asigurare a stabilităţii versanţilor (ziduri de sprijin, şanţuri de gardă, etc.);

46

Pentru calculul terenului de fundare în gruparea fundamentală de încărcări, se pot adopta presiuni convenţionale de bază, conform STAS 3300 / 2 – 85 (B = 1,00 m, Df = 2,00m):

pconv. = 150 - 250 Kpa Pentru alte lăţimi şi adâncimi ale fundaţiilor se vor face corecţiile prevăzute în

STAS 3300/ 2 – 85; Date în legătură cu freaticul se vor extrage din paragraful consideraţiilor

hidrogeologice; Prezentele date geotehnice sunt pur informative, urmând ca pentru fiecare obiect ce

urmează a fi edificat în zonă să fie întocmită, obligatoriu, şi documentaţie geotehnică (studiu geotehnic).

47

2.3. Caracteristicile principale ale construcţiilor

Nr. crt. LUCRAREA

CARACTERISTICI PRINCIPALE clădiri – arie construită, arie desfăşurată, numărul de niveluri reţele – lungimi, diametre

ECHIPĂRI DE INFRASTRUCTURĂ

1. STAŢIE DE EPURARE MECANICO-BIOLOGICĂ (0,7 HA)

A) utilaj pentru 1250 locuitori Staţie de epurare monobloc compusă din: staţie de pompare apă brută, sită deasă, treaptă epurare mecanică cu compactarea şi deshidratarea materialului reţinut, bazin de aerare cu nămol activ şi biofiltru submersat cu aerare prelungită, decantor secundar, aer – lift pentru prepararea nămolului recirculat şi în exces, suflante şi instalaţie cu treaptă de stocare a nămolului stabilizat în vederea concentrării. B) clădire staţie S = 300 mp C) reţele incintă staţie de epurare D) lucrări rutiere (drum acces la S.E.1. lucrări incintă S.E.) E) împrejmuiri şi plantaţii de protecţie F) instalaţii electrice de forţă şi iluminat

2. Canal menajer colector

(etapa I - staţie de epurare ← zona de agrement ← Fârdea) L = 4,5 km, D = 300 mm, din tuburi din beton (cuprinde terasamente, tuburi din beton, cămine de vizitare) (etapa a II-a - Fârdea ← Mâtnicu Mic) L = 3,5 km; D = 300 mm tuburi din beton (cuprinde terasamente, tuburi din beton, cămine de vizitare)

3. Canalizare menajeră

(în zonele de agrement C, D, E, F, G) L = 3,5 km; D = 300 mm din tuburi din beton (cuprinde terasamente, tuburi din beton, cămine de vizitare) (în centrul de comună Fârdea) L = 3,5 km; D = 300 mm din tuburi din beton (cuprinde terasamente, tuburi din beton, cămine de vizitare) (în satul Mâtnicu Mic) L = 1500 ml; Dn = 300m m din tuburi beton (cuprinde terasamente, tuburi din beton, cămine de vizitare)

48

4. Staţii de pompare pentru colector

(în staţia de epurare, la Fârdea şi la Mâtnicu Mic) 3 bucăţi S.P. prefabricată echipată cu 2 electropompe, cuprinde:

- rezervor polietilenă cu cuplaj - conductă de presiune - adaptor - senzori presiune - indicatori de nivel - capac standard carosabil

(continuare anexă)

5. STAŢII DE POMPARE PENTRU RACORD LA CANALIZARE

(în zonele de agrement – C, D, E, F, G) 6 bucăţi S.P. prefabricată echipată cu 2 electropompe, cuprinde:

- rezervor polietilenă cu cuplaj - conductă de presiune - adaptor - senzori presiune - indicatori de nivel - capac standard carosabil

6. Conductă de alimentare cu apă

(Fârdea → zona de agrement → cabana grupului de exploatare a barajului) L = 2500 ml; De = 110 x 6,3 mm (cuprinde terasamente, ţeavă, montare, fitinguri)

7. Rezervor de înmagazinare apă

(în zona E) V = 200 mc (cuprinde construcţii, instalaţii electrice, semnalizator de nivel, instalaţii hidrotehnice)

8. Modernizare alei carosabile publice

(în zonele de agrement C, D, E, F, G) L = 3,5 km

9. Modernizare DC 115

(Fârdea – Mâtnicu Mic – Drăgşineşti) L = 4,6 km

10. Teren amenajat pentru depozitare deşeuri

S = 0,4 ha (cuprinde terasamente, amenajări teren , drum de acces)

49

11. LEA 20 kV PTA PCZ

(în zonele de agrement A, B, C, D, E, F – ELECTRICA) L = 1,55 KM (în zonele de agrement G, H, I - propus) L = 2,75 km 5 bucăţi PTA (3 existente + 2 proiectate) (ELECTRICA) 3 bucăţi PTA (propuse) 1 bucată PCZ (propus)

12. Centrală telefonică + linie telefonică

(în cadrul Centrului Judeţean Polifuncţional) capacitate 3/60 (DE LA FÂRDEA) L = 2 KM

CENTRU JUDEŢEAN POLIFUNCŢIONAL

1. Hotel *** (60 locuri)

Sc = 1000 mp Sd = 2600 mp Niveluri = S+P+2 (clădire multifuncţională – cazare, restaurant, bar, săli conferinţe, protocol, club, sală fitness, spaţii administrative, spaţii anexe, laborator de supraveghere a calităţii factorilor de mediu)

2. Camping

Sc = 3000 mp - 5 bungalow-uri ** (20 locuri) Sc = 50 mp x 5 = 250 mp Niveluri = parter - 10 căsuţe * (20 locuri) Sc = 20 mp x 10 = 200 mp Niveluri = parter - 20 PARCELE DE CAMPARE (80 LOCURI) - clădire vestiar, grup sanitar (şi pentru terenurile de sport) Sc = 200 mp Niveluri = parter - ALEI CAROSABILE ŞI PIETONALE DE ACCES

3. Terenuri de sport

Sc = 3000 mp - tenis – 2 bucăţi - volei – 1 bucată - baschet – 1 bucată - alei pietonale de acces

4. Parcaj Sc = 700 mp Capacitate = 30 locuri

5. Zonă verde S = 2300 mp 2.3.1. Descrierea staţiei de epurare

Apele uzate menajere colectate de reţeaua de canalizare proiectată sunt transportate

de către canalul colector principal în bazinul de aspiraţie al staţiei de pompare, de unde, prin intermediul unei pompe autoamorsante este refulată în treapta de epurare mecanică.

50

Se propune realizarea unei staţii de epurare pentru 1250 locuitori (Fârdea – cca. 700, zona de agrement – cca. 300, Mâtnicu Mic – cca. 250).

Pentru atingerea eficienţelor de epurare stabilite de normele în vigoare, se propune realizarea unei staţii de epurare mecano-biologice cu aerare prelungită pentru stabilizarea nămolului.

Fluxul tehnologic se compune din următoarele: - staţia de pompare apă uzată, - sită deasă - treaptă de epurare mecanică cu compactarea şi deshidratarea

materialului reţinut, - bazin de aerare cu nămol activat şi biofiltru submersat cu aerare prelungită, - decantor secundar, - staţia de suflante. De la decantorul secundar, apele epurate vor fi evacuate în emisar. Nămolul în

exces stabilizat aerob, extras zilnic, se amestecă într-un mixer static cu o soluţie de floculare şi este evacuat într-un bazin de stocare - concentrare.

Apa de nămol din bazin este dirijată gravitaţional în bazinul de aerare, iar nămolul concentrat este evacuat periodic şi transportat cu maşina de vidanjare în locul de depozitare special amenajat (în apropiere de intravilanul localităţii Fârdea).

2.3.2. Descrierea soluţiei de drumuri

Pentru a se asigura accesul facil dinspre Făget prin comuna Drăgşineşti şi prin satul

Mâtnicu Mic, în partea estică a lacului (spre zona G) este necesară modernizarea drumului comunal DC 115 în lungime totală de 4,6 km.

Pentru o bună funcţionalitate a zonelor A, B, C, D, E, F, G este necesară modernizarea drumurilor de acces.

Intersecţiile dintre DJ 681A şi aceste drumuri de acces se vor amenaja conform „Normativ pentru amenajarea la acelaşi nivel a intersecţiilor publice din afara localităţilor” indicativ C 173-86. Intersecţiile vor fi semnalizate şi dotate cu panouri indicatoare pentru o bună desfăşurare a circulaţiei.

Drumul judeţean DJ 681 A îşi păstrează profilul transversal actual, cu un carosabil de 7 m lăţime (2 benzi de circulaţie).

Trama aleilor carosabile propuse din interiorul zonelor, având o lăţime a părţii carosabile de 5,50 m cu caracter semipublic preia o bună parte din cea existentă deja. Aleile noi sunt amplasate între proprietăţi, împărţind pe cât posibil, echitabil, cota de teren necesar a fi oferit domeniului semipublic. Aleea de la limita inferioară a zonei de protecţie coincide cu fâşia de intervenţie de 5 m lăţime de la cota 204 + 5 m.

Aleile carosabile respectiv, pietonale (având o lăţime a părţii carosabile de 3,50 m) cu caracter privat sau semiprivat sunt de două tipuri: fundături de acces la parcele sau construcţii grupate şi alei de acces la parcele, respectiv construcţii înşiruite.

Drumurile de acces şi aleile carosabile se prevăd a avea îmbrăcăminte din beton de ciment, o îmbrăcăminte care se comportă cel mai bine la pante longitudinale mari, corespunzătoare zonei de agrement.

Se preconizează ca parcarea şi gararea autoturismelor pentru zonele cu parcele şi case individuale să se facă în interiorul parcelei, pentru a nu stânjeni circulaţia generală.

51

Pentru deservirea Centrului Judeţean Polifuncţional se prevede un acces carosabil din DJ 681 A şi o platformă de 700 mp, cu o capacitate de 30 locuri de parcare şi spaţiu de manevră pentru publicul vizitator al hotelului. Pentru deservirea zonei de bungalowuri şi căsuţe aferentă aceluiaşi centru se va prevedea un parcaj de 20 locuri, iar pentru zona de corturi, pe cele 20 de parcele de campare (cca. 80 mp fiecare) se va afecta spaţiu suficient pentru alei carosabile şi pentru parcarea sau gararea autoturismului lângă cort pe durata sejurului.

Modernizarea DC 115 (o lungime de cca. 4,6 km), precum şi modernizarea principalelor alei carosabile şi pietonale de acces în zonele C, D, E, F şi G (o lungime de cca. 3,5 km) se va face prin contribuţii financiare publice.

2.3.3. Descrierea Centrului Judeţean Polifuncţional

Centrul Judeţean Polifuncţional va avea o capacitate totală de cazare de 180

locuri de categoria ***, ** şi * şi va avea în alcătuire următoarele componente:

Hotel *** cu capacitate de cazare de 60 locuri (56 locuri în camere de 2 paturi şi 4 locuri în apartamente), într-o clădire cu 4 niveluri: subsol, parter şi 2 etaje. Suprafaţa construită la sol este de 1000 mp, iar suprafaţa desfăşurată este de 2600 mp.

Clădirea hotelului va fi amplasată pe porţiunea de teren situată la partea de sud a DJ 681 A, la o cotă mai înaltă, cu bună perspectivă asupra peisajului înconjurător şi a lacului Surduc.

Spaţiile hotelului sunt dispuse pe niveluri astfel: - subsol – Sc = 400 mp - spaţii de depozitare pentru alimentaţia publică, garaje,

spălătorie, uscătorie, centrală termică; - parter – Sc = 1000 mp – windfang, hol principal de acces, recepţie, cameră

bagaje, garderobă, restaurant cu sală principală şi sală pentru mic dejun, birouri administraţie (director, contabil şef, etc.) cafe-bar, grupuri sanitare pentru public pe sexe, bucătărie caldă şi rece cu anexele necesare (depozite de zi), săli conferinţe, sală protocol, birouri organizare comisii la nivel judeţean, seminare, ateliere, sală fitness cu vestiare şi grupuri sanitare, sală club (biliard, etc.), spaţiu instalare şi funcţionare pentru un laborator de supraveghere a calităţii factorilor de mediu;

- etaj I – Sc = 600 mp – 14 camere de cazare cu 2 paturi (cu loggii sau balcoane), 1 apartament (cu loggie, balcon sau terasă), hol etaj cu spaţiu comun gen living-room, oficiu cameristă, 2 scări de acces (1 principală + 1 de serviciu);

- etaj II – Sc = 600 mp – idem etaj I. Structura hotelului va fi din cadre cu pereţi exteriori din zidărie de cărămidă

eficientă, cu pereţi interiori de compartimentare din gipscarton, cu acoperiş de şarpantă şi învelitoare de ţiglă.

Campingul va fi amplasat pe porţiunea de teren situată la nord de DJ 681 A, la o

cotă inferioară, mai aproape de oglinda lacului Surduc. Capacitatea totală de cazare va fi de 120 locuri. Suprafaţa totală afectată ocupării cu elementele componente ale campingului este de 3000 mp. Cazarea se va face în:

- 5 bungalow-uri ** (20 locuri) – clădiri pe parter, cu 1 cameră cu 4 paturi, spaţiu living-room, grup sanitar propriu, chicinetă, terasă, spaţii depozitare. Suprafaţa construită

52

a unui bungalow va fi de cca. 50 mp. Suprafaţa totală construită va fi de cca. 250 mp. Structura constructivă va fi din zidărie de cărămidă, cu şarpantă de lemn şi învelitoare din ţiglă.

- 10 căsuţe * (20 locuri) – pe parter, construcţii cu structură de lemn, cu o cameră pentru cazarea a 2 persoane şi terasă. Suprafaţa construită a unei căsuţe va fi de cca. 20 mp. Suprafaţa totală construită va fi de cca. 200 mp. Structura constructivă va fi din panouri tip sandwich, cu şarpantă de lemn, învelitoare de şindrilă (şiţă).

- 20 parcele de campare (80 locuri) – parcela de campare va avea o suprafaţă de 80 mp şi este dimensionată pentru a putea servi pe perioada sejurului pentru gararea autoturismului, instalarea cortului, loc de joacă pentru copii, peluză pentru plajă; parcela de campare va fi protejată vizual cu perdele de vegetaţie.

- clădire vestiare pe sexe, grupuri sanitare cu duşuri, chiuvete, WC-uri, încăperi pentru curăţenie şi pentru pubele. Acest grup social va fi astfel dimensionat şi amplasat, pentru a deservi şi utilizatorii terenurilor de sport.

- alei de acces carosabile (asfaltate) şi pietonale (dalate), zone verzi, împrejmuire transparentă cu vegetaţie agăţătoare.

Terenurile de sport vor fi amplasate pe o porţiune de teren la nord de DJ 681 A,

ocupând în total un teren de 3000 mp. Se propune realizarea a două terenuri de tenis (37 x 40 m), a unui teren de volei (15 x 24 m) a unui teren de baschet (18 x 30 m). Se vor prevedea, de asemenea, alei pietonale de acces (dalate) şi zone verzi. Se va avea în vedere ca terenurile de sport să fie orientate corespunzător, cu latura lungă pe direcţia NS, cu o deviere de maximum 15°.

Parcajul va deservi clădirea principală, deci va fi amplasat la sud de DJ 681 A,

ocupând un teren de 700 mp. Capacitatea sa va fi de 30 locuri pentru autoturisme şi autocare. Accesul în parcaj se va face pe aleea principală carosabilă, racordată la DJ 681 A; se vor realiza platforme de manevră şi trotuare pentru dirijarea utilizatorilor spre clădirea principală.

Zona verde aferentă Centrului Judeţean Polifuncţional va avea o suprafaţă de

2300 mp şi va fi amplasată în cea mai mare parte în jurul clădirii principale, cu amenajări peisagistice, partere florale, plantaţii vizând asigurarea protecţiei vizuale.

2.4. Principalele utilaje de dotare a construcţiilor Clădirea Centrului Judeţean Polifuncţional va fi dotată cu centrală termică cu

utilajele aferente: cazan de încălzire GPL, boiler, pompe de circulaţie. Clădirea vestiarelor din camping va fi dotată cu boilere care vor asigura apa caldă

pentru grupurile sanitare. 2.5. Utilităţi (modul de asigurare a acestora şi soluţia avută în vedere)

53

Clădirea Centrului Judeţean Polifuncţional va beneficia de următoarele tipuri de utilităţi:

Branşament apă (cămin vane, hidrant de incendiu subteran, terasamente, ţeavă, fitinguri, etc.), realizat din conducta de alimentare cu apă Fârdea – zona de agrement – cabana grupului de exploatare a C.N. Apele Române;

Racord la canalizare (terasamente, tub beton, cămine vizitare şi racord, etc.), realizat în canalul menajer colector Fârdea – zona de agrement – staţia de epurare;

Branşament electric (LES 20 kV; 0,1 km), realizat în LEA 20 kV, din partea sudică a amplasamentului;

1 PCZ 20/0,4 kV; 200 kVA, amplasat în cadrul clădirii, în subsol; Branşament telefonic - linie telefonică (2 km), de la centrala existentă în

centrul localităţii Fârdea; Centrală telefonică (3/60), amplasată în cadrul clădirii, la parter; Centrală termică, amplasată în cadrul clădirii, la subsol, care va funcţiona

cu combustibil gazos (stocat în recipienţi supraterani); centrala termică va asigura apa caldă menajeră şi căldura pentru hotel.

ANEXA NR. 8 a capitolului VI

Centru de tratament balnear Buzias Pentru realizarea proiectului Centrul de Tratament Balnear Buziaş, se are în vedere

constituirea unui parteneriat public între Consiliul Local Buziaş şi Consiliul Judeţean Timiş şi obţinerea unei finanţări prin Programul de Dezvoltare Regională Transfrontalieră România-Ungaria Phare CBC 2002.

Ordonatorul principal de credite: Consiliul Judeţean Timiş Beneficiarii proiectului : Primăria Buziaş Consiliul Judeţean Timiş Amplasamentul: judeţul Timiş, oraşul Buzias, zona centrală, între strada

Principală, strada 30 Decembrie, strada Florilor ( terenuri situate în intravilan ). Evaluarea costului total al investiţiei şi finanţarea acesteia Valoarea estimată a investiţiei : 3.600.000 Euro din care : - Fonduri Phare ( 75 % ): 2.700.000 Euro - Cofinanţare locală ( 25 % ): 900.000 Euro Cofinanţarea locală va fi asigurată de către Consiliul judeţean Timiş şi Consiliul

Local Buziaş din fondurile bugetelor locale sau alte surse atrase prin încheierea unei

54

convenţii pentru crearea unui parteneriat public şi a unui contract de asociere privind Centrul de Tratament Balnear Buziaş.

1. Descrierea proiectului propus Obiectivul general al proiectului este valorificarea, protejarea şi conservarea

potenţialului turistic al Staţunii baneo-climaterice Buziaş şi sporirea atractivităţii acesteia prin completarea dotărilor existente şi reabilitarea unora dintre acestea pentru satisfacerea la un nivel echivalent standardelor europene a necesităţilor de odihnă, recreere şi tratament.

Prin proiect se prevede finanţarea realizării următoarelor lucrări: A1. Realizarea documentaţiei de proiectare şi execuţie ( SF;PT;DDE, DL) A2. Renovarea “Colonadei” Parcului Buziaş în lungime de 570 m. şi suprafaţă de

1.800 mp. A3. Renovare Sala de sport (suprafaţă 1.800 mp.) - Refacere instalaţii (electrice,

iluminat, sanitare, termice), reamenajări interioare, înlocuire pardoseală specială . A4. Realizare Centrul de recuperare funcţională: achiziţionare teren (1.500 mp.) şi

realizare clădire multifuncţională (P+1 în suprafaţă de1.560 mp.) cu cabinete medicale la parter şi spaţii de cazare sportivi, sală de protocol, spaţii anexe la etaj

A5. Realizare Complexul olimpic de înot: sala bazin olimpic la parter (suprafaţă 1.800 mp.) şi corp anexă P+1 (suprafaţă 600 mp.) compus din pasarelă, vestiare, cabinet medical, recuperare, administraţie, centrală termică, etc.

A6. Amenajare terenuri de sport: 2 terenuri de tenis cu suprafaţa de 650 mp. amplasate langă sala de sport şi câte un teren de volei, basket şi handbal în suprafaţă totală de 1.870 mp. amplasate în curtea liceului.

A7. Amenajare teren mini-golf pe o suprafaţă de 2.000 mp., cu vegetaţie de talie înaltă.

A8. Refaceri de alei existente şi realizare alei noi de legătură între obiective, realizare piaţetă, între complexul sportiv, baia nr. 1 şi bazinul de înot pe o suprafaţă de circa 5.100 mp.

A9. Refacere de alei carosabile şi parcaje pe strada 30 Decembrie, strada Florilor şi parcajele aferente Complexului Sportiv, şi spaţiile de cazare existente, în suprafaţă totală de circa 2.500 mp.

A10. Refaceri zone verzi în jurul obiectivelor în suprafaţă de circa 4.000 mp. A11. Centrală termică A12. Realizare post de transformare pentru satisfacerea cererii noilor consumatori

din zonă A13. Realizare branşamente şi racorduri:

Branşamente apă (cămin apometru şi vane, hidrant de incendiu subteran, terasamente, tub PN 6, fitinguri, apometre, etc) – 100 ml.

Racord la canalizare (terasamente, tub PE – ID, PN4, cămine vizitare şi racord , fitinguri, etc) – 100 ml.

Branşament electric – 100 ml. Linie telefonică – 350 ml.

A14. Dezafectări conducte pentru eliberarea amplasamentelor existente – 200 ml. A15. Coordonare şi management de proiect

55

A16. Promovare ofertă staţiune, pe plan intern şi internaţional. 2. Indicatori de realizare 1. Renovarea „Colonadei” Parcului Buziaş: lungime 570 m. şi suprafaţă de 1.800

mp. 2. Renovare Sala de sport: suprafaţă 1.800 mp. 3. Realizare Centru de recuperare funcţională -clădire multifuncţională suprafaţă

construită P+1 1.560 mp 4. Realizare Complex olimpic de înot:

sala bazin olimpic la parter: suprafaţă 1.800 mp. corp anexă P+1: suprafaţă 600 mp.

5. Amenajare terenuri de sport: 2 terenuri de tenis: suprafaţa de 650 mp. teren de volei, basket şi handbal: suprafaţă totală de 1870 mp.

6. Amenajare teren mini-golf: suprafaţă de 2.000 mp. 7. Refaceri alei existente,şi piaţetă: suprafaţă de cca. 5.100 mp. 8. Refacere de alei carosabile şi parcaje: suprafaţă totală de circa 2.500 mp. 9. Refaceri zone verzi: suprafaţă de cca. 4.000 mp. 10. Branşamente apă: lungime 100 m. 11. Racord la canalizare: lungime100 ml. 12. Branşament electric lungime 100 ml. 13. Linie telefonică lungime 350 ml. 14. Dezafectări conducte existente lungime 200 ml. 3. Finanţare 3.1. Cost total: 3,6 M EUR 3.2. Alocaţie PHARE: 2,7 M EUR 3.3. Cofinanţare in cash: 0,9 M EUR 3.4. Detalierea bugetului

Bugetul detaliat (in milioane Euro)

Costul total al

proiectului

Alocaţie PHARE Cofinanţare

A 1 - Realizare documentaţie de proiectare şi execuţie 0,16 0 0,16 A 2 - Reabilitare Colonadă 0,32 0,32 0 A 3 - Renovare sală sport 0,36 0 0,36 A 4 - Centru de recuperare funcţională 0,56 0,51 0,05 A 5 - Complex olimpic (bazin olimpic de înot) 1,32 1,32 0 A 6 - Amenajare terenuri sportive 0,08 0 0,08 A 7 - Amenajare teren mini - golf 0,12 0,09 0,03 A 8 - Realizări alei pietonale şi piaţetă 0,05 0 0,05 A 9 - Refaceri de alei carosabile şi parcaje 0,03 0 0,03

56

A10 - Refaceri zone verzi 0,02 0 0,02 A11 - Centrala termică 0,04 0 0,04 A12 - Realizare post de transformare 0,03 0 0,03 A13 - Realizare branşamente şi racorduri 0,01 0 0,01 A14 - Dezafectări conducte 0,003 0 0,003 A15 - Coordonare şi management de proiect 0,01 0 0,01 A16 - Promovare ofertă staţiune, intern şi internaţional 0,03 0 0,03 Cheltuieli neprevăzute, 15 % 0,46 0,46 0 Total Cost 3,6 2,7 0,9

4. Fezabilitatea proiectului 4.1. Există studii de fezabilitate? (Da/Nu); Nu. Proiectul este momentan în stadiu de Studiu de Prefezabilitate 4.2. Este fezabilitatea proiectului aprobată legal?(Da/Nu); Da. Studiul de Fezabilitate nu a fost încă aprobat. Se prevede aprobarea SF a

proiectului la sfârşitul anului 2003. 4.3. Care este costul Studiul de Fezabilitate si cine plăteşte ? Costul previzionat al Studiului de Fezabilitate este conform evaluărilor din cadrul

studiului de prefezabilitate de circa: 19.600 Euro. Aceste costuri sunt suportate din bugetul Consiliului Judeţean Timiş şi cel al Consiliului Local Buziaş, pe baza protocolului de parteneriat de proiect.

4.4. In cazul construirii de „clădiri, drumuri de acces, etc.” cine este proprietarul

terenului ? Proprietarul terenului care se va achiziţiona pentru realizarea Complexului sportiv-

clădire multifuncţională va fi Consiliul Judeţean Timiş, restul terenurilor care fac obiectul investiţiilor se află în proprietatea Consiliului Local Buziaş.

5. Susţinerea proiectului 5.1. Cine va fi proprietarul clădirilor/echipamentelor ? Proprietarii clădirilor şi al echipamentelor care fac obiectul investiţiilor în cadrul

prezentului proiect vor fi cei doi parteneri şi beneficiari ai proiectului. Un document oficial care atestă situaţia exactă este în curs de elaborare. Acesta va lua în considerare soluţia adecvată de administrare a obiectivelor de investiţie ale proiectului, formula de administrare asociativă fiind opţiunea preferată.

5.2. Care va fi costul de operare după completarea proiectului ? În prezent nu sunt evaluate costurile de operaţionalizare ale proiectului după

finalizarea proiectului. Acestea urmează să fie evaluate în detaliu în cadrul studiului de

57

fezabilitate al proiectului. 5.3. De unde sunt obţinute resursele pentru plata costurilor operaţionale ? Costurile de operaţionalizare ale proiectului vor fi asigurate din veniturile încasate

şi de către partenerii de proiect, respectiv Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Buziaş, pe baza celor convenite în contractul de asociere. Se estimează că susţinerea financiară din partea partenerilor este necesară pe o perioadă de maxim un an de zile şi că va avea o tendinţă descrescătoare spre zero a nivelului acesteia la sfârşitul anului.

Lista cheltuielilor pentru proiectele desfăşurate in judeţul Timiş

(in mii lei) III Chelt. proiectare + execuţie 26.705.000

1. Parc industrial Timişoara-Avize,DL Execuţie 210.000 300.000

2. Parc tehnologic - Organizare licitaţie proiectare, SF 350.000

3. Reabilitare zonă Surduc ,integrarea ei în circuitul turistic şi lucrări de infrastructură- SF, PT,DE,DL

2.000.000

4. Docum. ofertare pt.atragerea de investitori privaţi zona agrement Surduc 250.000

5. Corp anexă Consiliul Jud.Timiş - Organizare licitaţie, Execuţie

20.000.000

7. Centru regional de conferinţă Timişoara -cofinanţare C.J.Timiş 50.000

8. Centru regional de afaceri pt. promovarea activităţilor economice -cofinanţare C.J.Timiş 50.000

9. Reabilitare conac Foeni - SF, PT, DE 500.000 10. Amenajare Bastion 1.000.000 11 Centru balnear Buziaş-SF, PT, DE, DL 1.200.000 12. Centru regional de pregătire, perfecţionare profesională pentru APL 476.000

13. Realizarea unei reţele informatice de susţinere a afacerilor şi cooperărilor la nivel judeţean, regional, transfrontalier

234.000

BIBLIOGRAFIE

ÎN LIMBA ROMÂNĂ ARDELEAN V., ZĂVOIANU I., Judeţul Timiş, Ed. Academiei Române, 1996 BANCIU M., Monografia apelor termo-minerale din municipiul Timişoara şi judeţul Timiş,

Ed. Mirton, Timişoara, 1996

BERBECARU I., Strategia promoţională în turism, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976

BERBECARU I., BOTEZ M., Teoria şi practica amenajării turistice, Ed. Sport Turism, Bucureşti, 1977

CRISTUREANU C., Economia şi politica turismului internaţional, Ed. Abeona, Bucureşti, 1992

DRĂGAN J.C., Calea spre piaţă, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1992

DRĂGAN J.C., DEMETRESCU M.C., Practica prospectării pieţei, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1996

ERDELI, ISTRATE I., Amenajări turistice, Editura Universităţii, Bucureşti, 1996

GLAVAN V., Agroturismul – factor determinant în dezvoltarea economico-socială a satului românesc, Revista Română de Turism

GLĂVAN V., Geografia turismului în România, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1996

GLĂVAN V., Geografia turismului pe plan mondial, Vol. Europa, Note de curs, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1997

IONCICĂ M., MINCIU R., Economia serviciilor, Editura Uranus, Bucureşti, 1997

ISTRATE I., BRAN F., ROŞU A.G., Economia turismului şi mediului înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti, 1996

JIVAN AL., Managementul serviciilor, Editura de Vest, Timişoara, 1998

MALIŢA M., Zece mii de culturi, o singură civilizaţie – spre geometria secolului XXI, Editura Nemira, 1998

MINCIU R., Amenajarea turistică a teritoriului, Universitatea Creştină „D. Cantemir”, Bucureşti, 1995

247

MITRACHE S., MANOLE V., STOIAN M., BRAN F., ISTRATE I., Agroturism şi turism rural, Fax Press, Bucureşti, 1996

PATRICHE D., Programul de marketing, I.N.C.C. „Virgil Madgearu”, Bucureşti, 1994

SOBARU AL., Turismul în România – letargie şi speranţe, Sesiune de comunicări, Facultatea de Ştiinţe Economice, Iaşi, 1996

STĂNCIULESCU G., STAN S., MILCU M., Tehnica operaţiunilor de turism, Ed. All, Bucureşti, 1995

STĂNCIULESCU G., EMILIAN R., TIGU G., NISTOREANU P., DIACONESCU C., GROFU M., Managementul turismului durabil în ţările riverane Mării Negre, Editura All Beck, Bucureşti, 2000

SUTĂ N., SUTĂ-SELEJAN S., MIRON D., Comerţ Internaţional şi Politici Comerciale Contemporane, Editura Eficient, Bucureşti 1997

TODERICIU D., Spre America înainte de Columb, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1966

*** Arii prioritare de intervenţie, Proiect al Consiliului Judeţean Timiş şi al ADETIM, Timişoara, 1999

*** Bilanţul Primilor Doi Ani de Guvernare, Cartea Albă a Guvernării P.S.D., Vol. I, Guvernul României, Bucureşti, 2003

*** Concept de dezvoltare a Regiunii economice de vest, ADETIM, Timişoara, 1998

*** Conceptul Strategic de dezvoltare economică şi socială a regiunii Timişoara, Ed. Brumar, Timişoara, 2000

*** Declaraţia de la Manila, OMC, Conferinţa Mondială asupra Turismului, Manila, 1980

*** Dezvoltarea economică socială în judeţul Timiş în anul 2000, Consiliul Judeţean Timiş, Timişoara, 2000

*** Disparităţi locale, Sinteze, Consiliul Judeţean Timiş, ADETIM, Timişoara, 1999

*** Documentele GATS 2000, Turism-Propuneri ale Uniunii Europene şi a statelor membre, 2000

*** Fundamentarea ştiinţifică a activităţilor, programelor şi a rezultatelor economice ale parcului de distracţii „Dracula Park”, Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turism, 2002

*** Negocierile OMC în servicii – o oportunitate pentru Uniunea Europeană, o oportunitate pentru dezvoltare, Serviciul Comisiei Europene, Directoratul General al Negocierilor, Bruxelles, 2002

*** PEP 2002, Evaluarea Ministerului de Finanţe cu privire la privatizare,Bucureşti, 2003

248

*** Planul de măsuri prioritare în anul 2003 pentru integrare europeană, Guvernul României, Bucureşti, 2003

*** Poziţia geopolitică a Timişoarei, Primăria Municipiului Timişoara, 2001

*** Poziţia Guvernului României privind viitorul Uniunii Europene, Proiectul nr. 1, 2002

*** Programul Economic de Preaderare 2002, Evaluarea Comisiei Europene, Ministerul de Finanţe

*** Programele Ministerului Turismului, 2003

*** Program PHARE de Cooperare transfrontalieră România-Ungaria, Raport semestrial, octombrie 1998

*** Reforma în România – aspecte economice, sociale şi juridice, Culegere de comunicări prezentate la Sesiunea Ştiinţifică din 16-17 mai 1997, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Institutul de Educaţie şi Studii Sindicale al C.N.S.L.R. – Frăţia, Bucureşti, 1997

*** Scopurile generale şi direcţiile strategice ale dezvoltării regiunii Timişoara, Raport ADETIM, 2003

*** Strategia de dezvoltare economică a judeţului Timiş în perioada 2000-2005, Analiza locală, Agenţia de Dezvoltare Economică Timiş, 1999

*** Strategia de dezvoltare a turismului din judeţul Timiş, Analiză locală, ADETIM, Timiş, 1999

*** Studii şi rapoarte privind eco-eticheta turistică – mediul înconjurător, Comisia Europeană, Bruxelles, 2003

TRADUCERI DOGAN M., PÉLASSY D., Economia mixtă, Ed. Alternative, Bucureşti, 1992

FRÈGE X., Descentralizarea, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991

SAUER O., Principiile planificării spaţiale ale înzestrării turistice, Comunicare la Seminarul Internaţional ONU, Dubrovnik, 1970

SNAK O., Economia şi organizarea turismului, Ed. Sport – Turism, Bucureşti, 1971

249

ÎN LIMBA ENGLEZĂ

CANNING A., HARE P., Political Economy of Privatization în Hungary: A Progress Report, University Edinburgh, 1996

KAZAKEVITCH G., Vegetative adaptation, oil prices and prices and the current economic situation în Russia, Ed. Ashgate, Moscova, 2001

KOTLER PH., Marketing, Management, Analysis, Planning, Implementation and Control, 8th. Edition Teora, Bucureşti, 1997

PORRAS GERMAN, The economic perspective and chalenge of european tourism. Strengthening the position and image of europe as a diverse and atractive set of destinations, The European Travel Commission, Bruxelles, 10 December 2002

*** Development Concept of the „South Field” Region, DKMT, Szeged, Hungary, 1999

*** Privatization în Hungary, Center for International Private Enterprise, London, 1999

*** Prospects în the Developing Countries, World Bank Global, New York, 2002

*** Romania, Bulgaria seek Reassurances on 2007 Membership Bids, European Commision, News Released, Bruxelles, 2003

*** Structure, performance and competitiveness of European Tourism and its enterprises,

Studies on Tourism, European Commission, Bruxelles, 2002

ÎN LIMBA FRANCEZĂ

BARTÈJE R., DÉFERT P., Aspects économiques du tourisme, Berger Lévrault, Paris, 1972

CAZÈS G., Le tourisme international mirage ou stratégie d’avenir?, Ed. Hatier, Paris, 1989

CAZÈS G., LONQUOR R., L’aménagement touristique, P.U.F., Paris, 1980

DÉFERT P., La localisation touristique, Edition Gurten, Berna, 1966

DÉLAUNAY J.CL., GDREY J., Les enjeux de la société de service, Presse de la Fondation Nationale des Sciences Politiques, Paris, 1987

ÉCALLE FR., L’économie des services, PUF, Paris, 1989

PRIVKIL F., Méthode de travail du plan d’aménagement du térritoire d’une région de tourisme, Revue de tourisme, nr. 2/1967

PY P., Le tourisme – un phénomène économique, La documentation française, Paris, 1986

250

RENOUX M., Les modeles de simulation appliqués au tourisme et aux loisirs de plein air et leur intégration dans un système décisionnel, Rapport méthologique, Vol. I, Québec, 1973

ÎN LIMBA SPANIOLĂ

MADER R., Programa de Ecoturismo en Areas Naturales Protegidas de Mexico, Seminar, Ciudad de Mexico, 1997

PERIODICE ROMÂNEŞTI ŞI STRĂINE *** Barometrul Turismului Internaţional, OMT, iunie, 2003 *** Buletin al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, mai, 1999 *** Cifras INE, Boletin informativo del Instituto Nacional de Estadistica, Las Estadisticas del

Turismo, Madrid, aprilie 2003 *** Ghidul investitorului – Banat-România, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a

judeţului Timiş, 1999 *** Indicatori Macroeconomici, Anuarul Statistic al României, Institutul Naţional de

Statistică, Bucureşti, 2002 *** Monitorul Oficial al României pe anii 1998 – 2001 *** Revista „Adevărul Economic”, Nr. 26 (482), 27 iunie – 3 iulie, 2001 *** Revista „Bănăţeanul”, Nr. 17 – 23 noiembrie, 2003 *** Revista „Capital”, colecţia 2002-2003 *** Revista „Economic Outlook”, nr. 721/2002, OECD *** Revista „Los Angeles Times”, colecţia 2001-2003 *** România în cifre, Breviarul Statistic al României, colecţiile 1990-1994 *** Statistici privind economia judeţului Timiş în anul 2000, Direcţia Judeţeană de Statistică,

Timiş, 2001 *** Ştiri de presă ale Ministerului Integrării Europene, martie – iunie, 2002 *** Tourism – Europe, Central European Countries, Mediterranean Countries, Key figures

1990 – 2002 Editions, Theme 4 Industry, trade and services, Detailed tables, European Commission

251

*** Tourism highlights, OMT, septembrie 2002 *** World Tourism în 2002: Better then expected, OMT - News Releases, ianuarie 2003

MATERIALE DE UZ INTERN *** Material de uz intern de la Agenţia de Privatizare Estoniană, Riga, 2001. Dosar cu privire

la privatizarea în Estonia

*** Material de uz intern de la Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, 2002. Dosar cu privire la privatizarea în România

*** Material de uz intern de la Center for International Private Enterprise, London, 1999. Dosar cu privire la privatizarea în Ungaria

*** Material de uz intern de la Consiliul Judeţean Timiş. Dosar cu privire la „Centrul de agrement şi tratament balnear Buziaş”

*** Material de uz intern de la Departamentul de Privatizare Chişinău, 2002. Dosar cu privire la privatizarea în Republica Moldova

*** Material de uz intern de la Fondul Proprietăţii de Stat Ucrainian, Kiev, 2001. Dosar cu privire la privatizarea în Ucraina

*** Material de uz intern de la Guvernul României. Dosar cu privire la Programul de acţiuni al Ministerului Turismului pe anul 2003

*** Material de uz intern de la Ministerul Turismului, Bucureşti 2003. Dosar cu privire la agenţiile de turism şi privatizarea în turism

*** Material de uz intern de la Multilateral Investment Guarantee Agency, The World Bank Group, London, 2003. Dosar cu privire la privatizarea în Bulgaria.

*** Material de uz intern de la Primăria Oraşului Buziaş. Dosar cu privire la „Centrul de agrement şi tratament balnear Buziaş”

*** Material de uz intern de la Societatea Comercială de Proiectare şi Consultanţă,

Arhitectură şi Inginerie în Construcţii (S.C. IPROTIM S.A.), Timişoara, mai 2001. Dosar cu privire la Proiectul nr. 44.053/030 – „Reabilitarea zonei Surduc, integrarea acesteia în circuitul turistic şi lucrări de infrastructură”

*** Material de uz intern de la Spitalul Orăşenesc Buziaş. Dosar cu privire la tratamentul

balnear efectuat în staţiunea Buziaş

CUPRINS

PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA FLUXURILE TURISTICE

INTERNAŢIONALE – PREMISA A INTEGRĂRII ÎN UNIUNEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ

INTRODUCERE CAPITOLUL I. Evoluţia economiei româneşti în perioada de după revoluţia din 1989 1. Criza dezvoltării economice şi depăşirea acesteia 1.1. Situaţia economico-socială a României la sfârşitul anului 1989. Privire de ansamblu asupra deceniului IX 1.2. Tranziţia la economia de piaţă; principalele evoluţii macroeconomice în perioada 1990 - 2002 2. Strategia naţională de dezvoltare economică a României pe termen mediu 2.1. Estimările scenariului restructurant pentru perioada 2001 – 2004 2.2. Asocierea României la Uniunea Europeana şi perspectivele aderării 2.3. Planul de măsuri prioritare în anul 2003 pentru integrare europeană CAPITOLUL II. EVOLUŢIA TURISMULUI ROMANESC DUPĂ ÎNLĂTURAREA COMUNISMULUI 1. „Economia de servicii” în perioada reformei economice româneşti 1.1. Tendinţe de liberalizare în sectorul serviciilor şi implicaţiile asupra reformei economice 1.2. Privatizarea – condiţie „sine qua non” în vederea liberalizării turismului romanesc 1.2.1. Privatizarea şi dezvoltarea economică 1.2.2. Experienţa privatizării în unele tari din Europa Centrală şi de Est 1.2.3. Modalităţi de privatizare în turismul românesc 2. Discontinuităţi în economia turismului romanesc în perioada postdecembristă 2.1. Transformări şi contradicţii în turismul intern românesc 2.2. Turismul internaţional al României – dezechilibre şi contradicţii 2.3. Activitatea Ministerului Turismului în anul 2002 2.3.1. Obiectivele Ministerului Turismului referitoare la privatizare şi la diversificarea serviciilor turistice 2.3.2. Programe ale Ministerului Turismului pentru anul 2003 2.4. Norme metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice 2.5. Strategii de dezvoltare a unor zone turistice româneşti în etapa actuală 2.6. Previziuni asupra turismului românesc pentru anul 2004

CAPITOLUL III – PERSPECTIVELE TURISMULUI ÎN ŢĂRILE UNIUNII EUROPENE 1. Analiza europieţei turistice şi a produselor sale în perioada 1990 – 2002 1.1. Evoluţia europieţei între 1990 şi 2002 1.1.1. Importanţa turismului în epoca actuală 1.1.2. Privire de ansamblu asupra turismului european 1.1.3. Evoluţiile turismului în ţările membre Uniunii Europene în perioada 1990 şi 2002 1.1.3.1. Ţări receptoare de turişti 1.1.3.2. Ţări emiţătoare de turişti 1.1.3.3. Tendinţele cererii şi ofertei şi structura principalelor forme de turism european 1.2. Unele reglementari juridice unitare în cadrul europieţei turistice 2. Ecoturism european 2.1. Semnificaţia conceptului de ecoturism 2.2. Eco-eticheta turistică europeană în serviciile de cazare 3. Strategii de dezvoltare a turismului european 3.1. Strategia europieţei produselor turistice în deceniul zece 3.2. Principalele perspective ale creşterii europieţei în viitorul apropiat 4. Percepţia deformată a ofertei turistice romaneşti la nivel european şi mondial 5. Studiu de caz: Evoluţia turismului raportată la oferta turistică, în Spania – destinaţie europeană de maximă importanţă CAPITOLUL IV – TURISMUL INTERNAŢIONAL, FACTOR STRATEGIC DE BAZĂ ÎN NOUA CONFIGURARE A UNIUNII EUROPENE 1. Privire de ansamblu asupra turismului mondial 1.1. Parametrii turistici internaţionali ai perioadei 2000 – 2002 şi perspectivele în 2003 1.1.1. Parametrii turistici internaţionali ai perioadei 2000 – 2001 1.1.2. Evoluţia turismului internaţional în 2002 1.1.3. Perspectivele turismului internaţional în 2003 1.2. Importanţa Tratatului de la Maastricht în dezvoltarea turismului 1.3. De la protocălătorie la turismul internaţional mondial 1.4. Turismul internaţional, rod inerent al dezvoltării economice în perioada de după război 1.5. Evoluţia turismului internaţional la începutul mileniului trei şi previziuni pana la sfârşitul anului 2003

2. Avantajele electronicii în slujba industriei turistice CAPITOLUL V – PIAŢA TURISTICĂ ÎN ROMÂNIA 1. Consideraţii privind caracteristicile specifice pieţei turistice 1.1. Indicatori specifici pieţei turistice internaţionale 1.1.1. Cererea turistică 1.1.2. Oferta turistică 1.2. Piaţa turistică românească – resurse naturale şi antropice 2. Amenajarea turistică a teritoriului – premisă a integrării României în Uniunea Europeană 2.1. Amenajarea turistică – noţiuni generale 2.2. Metodologia amenajării turistice 2.3. Etapele procesului de amenajare turistică 2.4. Strategii de amenajare turistică a staţiunilor balneoclimaterice 2.5. Managementul agroturistic românesc CAPITOLUL VI – EVOLUŢIA TURISMULUI ÎN JUDEŢUL TIMIŞ ÎN PERIOADA POSTBELICĂ (studiu de caz) 1. Potenţialul turistic al Regiunii V Vestice a României 1.1. Privire de ansamblu asupra Regiunii V Vestice 1.1.1. Resurse morfologice 1.1.2. Scurt istoric 1.2. Modalităţi de valorificare a ofertei Regiunii V Vestice 1.2.1. Principalele zone generatoare de turism 1.2.2. Regiunea V Vestica în context european şi naţional 2. Analiza potenţialului turistic al perimetrului Timiş 2.1. Schiţa socio-economică a judeţului Timiş 2.1.1. Privire de ansamblu asupra geografiei timişene 2.1.2. Scurt istoric 2.1.3. Judeţul Timiş în context regional şi naţional 2.1.4. Direcţii strategice de dezvoltare a regiunii Timişoara 2.1.4.1. Prezentarea succintă a rolului ADETIM în dezvoltarea economică a regiunii Timişoara 2.1.4.2. Tendinţe generate de oportunităţi sau de riscuri pentru regiunea Timişoara 2.1.4.3. Proiecte de viitor – şansele regiunii Timişoara de a atinge standardele socio-economice europene 2.1.4.3.1. PROIECT CANAL BEGA – „Redeschiderea navigaţiei prin reabilitarea, ecologizarea canalului Bega şi amenajarea portului Timişoara”

2.1.4.3.2. PROIECT SURDUC – „Reabilitarea zonei Surduc, integrarea acesteia în circuitul turistic şi lucrări de infrastructură” 2.1.4.3.3. PROIECT CENTURA DE OCOLIRE A TIMIŞOAREI – „Şoseaua de centura a municipiului Timişoara, Sectorul DN6 (Timişoara – Cenad) spre Ungaria şi DN59 (Timişoara – Moraviţa) spre Belgrad” 2.1.4.3.4. PROIECT PARC TEHNOLOGIC TIMIŞOARA – „Centru Regional de Conferinţe” 3. Judeţul Timiş – parte integrantă a Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa (DKMT) 4. Evoluţia şi perspectivele turismului timişean 4.1. Cererea turistică 4.2. Oferta turistică 4.3. Promovarea implementării şi dezvoltării în Timişoara a unei reţele eficiente de servicii turistice 4.4. Rezultatele aşteptate în urma implementării Strategiei de Dezvoltare Economică şi Socială a regiunii Timişoara, pe perioada 2003 – 2007 5. Centrul de agrement şi tratament balnear Buziaş CONCLUZII BIBLIOGRAFIE ANEXE