TEXTUL FICŢIONAL / TEXTUL NONFICŢIONAL

Omul cunoaşte realitatea cu ajutorul ştiinţei, dar şi cu ajutorul artei. Literatura

fiind arta cuvântului, reprezintă şi ea o modalitate de cunoaştere a realităţii.

Cunoaşterea ştiinţifică este obiectivă, generală, se foloseşte de formule exacte, de

termeni abstracţi şi se adresează în primul rând intelectului. Textul ştiinţific este

nonficţional.

Cunoaşterea artistică este subiectivă, particulară, foloseşte imagini artistice,

prezintă situaţii concrete şi se adresează imaginaţiei, sentimentelor şi intelectului. Textul

literar este ficţional.

Exemplu: Într-o scriere geografică muntele Rarău va fi prezentat cu aşezare

geografică exactă, înălţime, bogăţii, alcătuire geologică.

În opera literară „Rarăul” autorul Geo Bogza nu dă astfel de detalii, ci compară

muntele cu o inimă, cu o frunte sau povesteşte legende pentru a sugera frumuseţea şi

măreţia lui.

Prin urmare, arta nu oglindeşte exact viaţa ca ştiinţele, ci o prezintă prin imagini

artistice care constituie o cale de transmitere a mesajului artistic.

Un element important al literaturii este ficţiunea (fantezia, invenţia). Scriitorul nu

redă fapte adevărate, nu fotografiază realitatea, ci prezintă întâmplări închipuite care sunt

verosimile, adică posibile.

Omul de ştiinţă este interesat să informeze, să prezinte sistematic, dar şi riguros

nişte evenimente. El nu se implică în mesajul transmis. Scriitorul însă dovedeşte

implicarea afectivă în enunţuri ce demonstrează originalitatea.

Comunicarea verbală care are intenţie artistică prezintă câteva particularităţi cum

ar fi: utilizarea figurată a cuvântului (abaterea de la stilul comun şi apariţia figurilor de

stil), caracterul reflexiv al limbajului (emiţătorul transmite nu numai idei, ci şi

sentimente), o generalizare a semnificaţiilor , apelul la imagine.