Testul omului - DAP (Draw a person)Varianta lui W. Urban, publicată în 1963, sub forma unui „Catalog de

analiză interpretativă pentru testul „Desenaţi o persoană”, care sintetizează modalităţile de interpretare a indicilor testului pentru copii şi adulţi, pentru aspecte de normalitate şi diferite modalităţi patologice.

I se solicită subiectului să deseneze o persoană, urmărindu-l în timpul execuţiei desenului. După ce desenul este finalizat, se cere subiectului să deseneze încă o persoană, de sex opus celei desenate anterior.

Se realizează o analiză formală, constând în observarea mărimii desenului, amplasarea în pagină, precizia trăsăturii, gradul de finisare, perspectiva realizării, proporţiile ş.a., şi o analiză de conţinut, ce vizează atitudinea personajului, diversitatea şi exactitatea diferitelor părţi ale corpului, a îmbrăcămintei, accesoriile, postura, expresia facială.

Se consideră că subiecţii tind să deseneze în primul rând o persoană de acelaşi sex, o înlocuire a sexului subiectului este de natură să indice o tulburare la nivelul identificării.

De asemenea, un mod de a valoriza sexul cu care se identifică subiectul este desenarea unui personaj mai mare, multiplicarea în desen a atributelor sexului.

Se continuă analiza desenului prin cercetarea celor 4 zone majore ale desenului:capul; mâinile, braţele, umerii şi pieptul; trunchiul; picioarele şi labele picioarelor, cu scopul de a identifica zonele de conflict, exagerare, omisiune şi distorsiune, evidenţierea prin haşurare, mărire sau omitere, ştersături, accentuări, linii întrerupte sau vălurite.

Catalogul prezintă şi o listă de verificare a tulburărilor severe mentale sau emoţionale, cuprinzând caracteristici specifice ale desenelor:

Tulburări severe mentale/afective dacă apar în desen:1. organe interne vizibile2. siluetă care se clatină3. organe genitale accentuate la siluetă nudă4. siluete dezumanizate5. trăsături animalice6. lipsa trăsăturilor faciale7. figuri şaşii8. degete în formă de gheare9. inconsecvenţa profilului facial10. gură căscată, rânjită11. siluete rigide12. gură crestată, buze subţiri13. haşurare puternică, pătată14. desene mici, golaşe15. haşurarea excesivă a ochilor şi urechilor

Testul familiei

Considerat ca o variaţie de la tema fundamentală a desenării omului, testul familiei implică interpretări ale tuturor figurilor desenate, dar şi a amplasamentului acestora, a relaţiei dintre subiect, părinţi şi fraţi şi a suscitat un interes deosebit din partea cercetătorilor şi clinicienilor, rezultatul fiind numeroase variante, nu întotdeauna complementare.

Se realizează şi în acest caz o analiză formală, constând în observarea mărimii desenului, a fiecărui personaj, amplasarea în pagină, distanţa dintre personaje, precizia trasării, gradul de finisare, perspectiva realizării, proporţiile ş.a., şi o analiză de conţinut, ce vizează atitudinea personajului, diversitatea şi exactitatea diferitelor părţi ale corpului, a îmbrăcămintei, accesoriile, postura, expresia facială, detalii ale siluetelor ş.a.

Se solicită subiectului să deseneze familia sa (Corman). Acest desen poate să îi pună câteva dificultăţi, el poate chiar să respingă desenul, noţiunea de familie nefiindu-i întotdeauna evidentă. Subiecţii au uneori greutăţi în a reprezenta anumite persoane, poate chiar să aleagă să nu le reprezinte. El lasă curs liber agresivităţii faţă de un anumit membru al familiei, nedesenându-l în desenul familiei. Această expresie de agresivitate este normală, el are posibilitatea de a-şi da frâu liber sentimentelor.

O dată terminat desenul, i se cere să descrie personajele şi să le comenteze, să spună dacă se află şi el între ele.

Corman a standardizat în trei niveluri interpretarea desenului familiei:- nivelul grafic, care se referă la modul de desenare a liniilor, calitatea şi

forţa acestora, zona de plasare; - nivelul structurilor formale – gradul de perfecţionare a desenului, - interacţiunea dintre personaje; analiza la nivelul conţinutului pleacă de

la ipoteza că subiectul prezintă în desen ordinea ierarhică a vârstelor şi importanţei.

Diagnoza poate exprima nivelul de maturitate afectivă şi al adaptării la real, modul de funcţionare al mecanismelor de apărare. Se pot explora prin desenul familiei conflictele fraternale, reacţiile agresive, reacţiile depresive.

Testul arboreluiDesenarea unui arbore poartă proiecţia conţinuturilor inconştiente ale

imaginii de sine, în toate dimensiunile ei. Desenând un arbore, omul desenează, fără să îşi dea seama, raporturile sale cu mediul, orice alterare a imaginii fiind indiciul unei dereglări a acestui raport.

Aplicarea testului presupune existenţa unei coli A4, a unui creion şi a unei radiere.

Se solicită subiectului să deseneze un arbore, cu excepţia bradului. Se urmăreşte modalitatea de realizare a desenului, de unde a început să deseneze, ce şterge, cum şterge, unde insistă, liniile nesigure, ce exprimă comportamentul nonverbal.

La fel ca şi la celelalte teste ce presupun realizarea unui desen de către subiecţi, analiza se face la două niveluri: nivelul formal este centrat pe indicii cu rol de simptom, specificitatea acestor indici se relevă în planul analizei corelative, contextuale.

Interpretarea presupune şi analiza calitativă, contextuală şi a simbolurilor apărute în desen. De exemplu, se urmăresc dimensiunile desenului în raport cu pagina, acest lucru indicându-ne concepţia pe care o are despre sine şi raportul cu lumea exterioară.

Un desen mare are semnificaţia vitalităţii, a expansiunii, a orgoliului, a dorinţei de a atrage atenţia, un desen subdimensionat poate indica timiditate, inhibiţie, dar şi dorinţa de evidenţiere, fără curajul realizării.

De asemenea, presiunea creionului în timpul desenării ne poate da date despre energia depusă de subiect.

Planul general de interpretare se constituie plecând de la schema grafică a lui Max Pulver, conform căruia se disting semnificaţii diferite ale diferitelor zone ale hârtiei, dispoziţia arborelui, echilibrarea diferitelor părţi, situarea cu predominanţă în una sau alta dintre aceste zone, orientând spre ipoteze diferite privind maturitatea afectivă, relaţia dintre interior şi exterior, atitudinea dominantă ş.a. (Mihaela Minulescu, 2001).

Astfel, partea stângă a paginii corespunde aspectelor care ţin de trecut, pasivitate, feminitate, dependenţa de afectivitatea maternală, extraversie.

Partea dreaptă a paginii simbolizează reprezentările legate de activism, viitor, relaţia cu autoritatea paternală, introversie.

Partea superioară a paginii suportă reprezentări care ţin de aspecte conştiente, proiecţia spirituală, relaţia cu aspiraţiile.

Partea inferioară a paginii exprimă inconştientul, relaţia cu originile.Partea stângă – sus este zona de proiecţie a pasivităţii, Partea dreaptă – sus –zona înfruntării active cu viaţa.Partea din dreapta – jos reprezintă partea pulsiunilor, a trebuinţelor şi a

instinctelor. Partea din stânga - jos, este zona conflictelor, a regresiei, a fixaţiei la

stadiile primitive.

Ca regulă de analiză şi interpretare, se au în vedere următoarele aspecte: plasamentul desenului în pagină, mărimea desenului, perspectiva, calităţile liniei, tratarea diferenţiată a pentru anumite părţi ale desenului, impresia generală.

În continuare se au în vedere simbolurile reprezentărilor rădăcinilor, a bazei trunchiului, a trunchiului, ramurile, coroana.

Testul LüscherPrincipiul de la care porneşte autorul testului este acela că atracţia sau

repulsia pentru o culoare provine din structura personalităţii, din straturile inconştiente ale psihismului. (Mihaela Minulescu, 2001).

Culoarea nu este numai un stimul prin care putem influenţa stările noastre interioare, ci şi un instrument de psihodiagnostic, prin proiecţia realizată în preferinţa faţă de aceasta a stărilor şi trăirilor interioare.

În testul Lüscher, cu seria de opt culori standard, funcţia + reprezintă orientarea spre, întoarcerea spre, comportament

dublat de conştiinţa scopului, implică un comportament pentru evitarea unor eşecuri, frustrări, a unei situaţii defavorabile;

funcţia x reprezintă apropierea de, respectiv participarea nemijlocită; funcţia = semnifică întoarcerea de la…, prin acceptarea stării date; funcţia – reprezintă împotrivirea, apărarea de dezavantajele trăite sau de care îi este teamă.

Cercetările moderne au pus în evidenţă relaţia dintre preferinţa pentru o anumită culoare şi structura psiho-afectivă şi atitudinală internă a personalităţii umane. Se consideră că rezonanţa afectivă şi preferinţa subiectivă pentru culori reprezintă procese complexe de raportare a omului la culoare, în funcţie de interacţiunea particularităţilor individuale cu factorii socio-culturali.

Testul Lüscher este un test cromatic proiectiv verbal. Constă în selectarea şi scrierea în ordinea descrescătoare a preferinţei, astfel ca în stânga se află culoarea preferată iar pe ultimul loc culoarea nepreferată.

Se interpretează a doua selecţie, dar şi diferenţele dintre prima şi a doua selecţie.

Dacă diferenţele sunt foarte mari, subiectul este labil, orice noutate îi provoacă o stare de anxietate, care îi pune în joc defensele eului.

Dacă nu există diferenţe, subiectul prezintă o mai mică plasticitate adaptativă, indică existenţa unei anumite rigidităţi a atitudinii şi o inflexibilitate de natură afectivă.

Se consideră că pentru o personalitate echilibrată, culorile vitale (roşu, galben, verde, albastru) trebuie să stea în primele 5 poziţii, iar poziţionarea acestora pe locurile 6,7,8 arată că, inconştient sau conştient, subiectul respinge o funcţie vitală care determină un anumita grad de anxietate. Această anxietate trebuie compensată într-un grad sau altul prin culoarea ce se află pe primul loc.

Când o funcţie vitală este diminuată, cel puţin una din celelalte funcţii, cea aflată pe locul 1 este exacerbată. Semnificaţia celor 8 poziţii: I-VIII (Minulescu, Mihaela, 2001, p.207)Locuri Semnificaţie1 şi 2 Propensiunea subiectului către acea funcţie, arată o investiţie

puternică la nivelul ataşamentului

3 şi 4 Participare obişnuită, culorile cele mai echilibrate ca încărcătură libidinală

5 şi 6 Îndepărtare, latenţă7 şi 8 Respingere sau reprimare

1 Mijlocul ales de subiect pentru atingerea scopului2 Scopul3 şi 4 Situaţiile în care subiectul se simte bine5,6,7 Posibilităţile latente8 Trebuinţă refulată, iraţională, a cărei satisfacţie ar atrage prejudicii

pentru subiect