Calificarea juridică a unei înscris ca fiind testament. Cauza juridică. Voinţa testatorului, ca element intrinsec important. Imposibilitatea

probării testamentului prin folosirea unor elemente extrinseci înscrisului.

art. 859 Cod civil din 1864

Testamentul este un act solemn dar nu neapărat autentic. În cazul testamentului olograf, solemnitatea constă în scriitura care trebuie să fie în întregime opera testatorului.

Aşadar în raport de aceste consideraţii teoretice,interpretarea coroborată, unitară a clauzelor celor două înscrisuri, nu poate conduce la concluzia că acestea pot fi considerate un testament olograf.

Primul înscris poartă denumirea de „chitanţă” şi chiar dacă este scris în întregime, datat 5.04.2005 şi semnat de defunctul, clauzele sale nu pot fi considerate a reflecta voinţa defunctului de a-i lăsa reclamantei apartamentul în discuţie, întrucât în cuprinsul acestui act se fac referiri exprese la împrumutul sumei de 100.000.000 lei rol precum şi la termenul de restituire, acela de un an.

Ca urmare, voinţa defunctului la acea dată nu poate fi interpretată ca fiind aceea de a testa în favoarea reclamantului, câtă vreme o eventuală intrare în posesie a reclamantei era condiţionată de nerestituirea sumei de bani şi în acest mod dispare caracterul de liberalitate ale înscrisului în cauză.

Cauza juridică a întocmirii ambelor înscrisuri este dată de împrejurarea împrumutului sumei de 100.000.000 lei rol întrucât şi în cel de-al doilea înscris - „declaraţie”, defunctul a făcut referire la aceiaşi sumă de bani, utilizând din nou termenul de „împrumut” şi adăugând din nou o menţiune cu referire la posibilitatea decesului, şi lăsarea în proprietate a apartamentului însă în raport direct, din nou cu valoarea sumei împrumutate.

(Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a-IV-a Civilă, decizia civilă nr. 1749/21.10.2013, în dosarul nr. 1259/300/2010)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 1259/300/2010, precizată la data de 28.04.2010 şi completată la data de 02.06.2010, reclamanta S.V. a chemat în judecată pe pârâtele P.I. şi G.C., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să i se constate calitatea de moştenitor testamentar al defunctului D.I. decedat la data de 03.12.2009, să se constate că legatul particular instituit de defunct în favoarea sa este reprezentat de apartamentul situat în Bucureşti, Şos.P., sector 2, care este şi ultimul domiciliu al defunctului, să se dispună anularea certificatului de moştenitor nr. 26/19.04.2010 eliberat de B.N.P. O.A.R., obligarea pârâtelor la plata contravalorii sumei de 20.000 Euro, echivalentul a 84.000 lei şi la plata sumei de 11.000 lei plus dobânda aferentă la data plăţii efective cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanţei că prin înscrisul denumit chitanţă din data de 05.04.2005, scris, semnat şi datat de defunctul D.I. a fost instituită legatar cu titlu particular cu privire la apartamentul situat în Bucureşti, şos. P, sector 2, întrucât între ea şi defunct a existat o relaţie de concubinaj de 19 ani, iar gratificaţia făcuta de defunct se datorează şi faptului că aceasta a avut o garsonieră pe care a vândut-o, iar suma obţinută l-a dat-o defunctului pentru a-şi achita o datorie foarte mare, însa nu a solicitat înapoierea acestei sume. La data de 10 iulie 2009 defunctul a reînnoit actul din 2005 arătând că în caz de deces va deveni moştenitoarea sa testamentară cu titlu particular asupra apartamentului defunctului.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 899 şi urm. Cod civil.

La data de 21.04.2010 pârâtele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii.

La termenul de judecată din data de 07.09.2010 reclamanta a precizat cererea sub aspectul cadrului procesual pasiv faţă de decesul pârâtei G.C., survenit pe parcursul judecăţii, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu moştenitorii acesteia, respectiv G.I., D.D şi C.L..

La termenul de judecată din data de 15.12.2010 instanţa a admis excepţia de litispendenţă şi excepţia de conexitate în privinţa capetelor de cerere pentru care nu există identitate între cele două cereri de chemare în judecată şi a dispus reunirea dosarului cu nr. 21797/300/2010 la dosarul de faţă.

Prin sentinţa civilă nr. 13898/16.11.2011, instanţa de fond a admis în parte cererea formulată de reclamantă; au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 11.000 lei, reprezentând împrumut nerestituit, precum şi dobânda legală aferentă, calculată cu începere de la 22.06.2010 şi până la data plăţii efective; s-au respins ca neîntemeiate celelalte capete ale cererii; au fost compensate în parte cheltuielile de judecată şi obligată reclamanta să plătească pârâţilor suma de 134 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

In privinţa primului înscris, intitulat „chitanţă”, instanţa a considerat că acesta nu îmbracă forma unui testament olograf.

Cât priveşte cel de-al doilea înscris, intitulat „declaraţie”, instanţa a constat că, în raport de dispoziţiile art. 859 C. civil testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot, datat şi subsemnat de mina testatorului, acesta nu îndeplineşte condiţiile impuse de lege pentru a fi calificat drept testament, fiind un înscris tehnoredactat, doar semnat de către defunct, nefiind scris şi nici datat de către acesta. Or, pentru a putea reprezenta un testament olograf valabil, era necesar ca înscrisul invocat să îndeplinească cumulativ cele trei condiţii desprinse din textul legal evocat, respectiv să fie scris în întregime, semnat şi datat de către testator, condiţii neîndeplinite în speţă.

În raport de aceste concluzii ale instanţei, în sensul inexistenţei unui legat cu titlu particular instituit în favoarea reclamantei, capetele de cerere privind constatarea calităţii reclamantei de moştenitor testamentar de pe urma defunctului D.I., constatarea obiectului legatului şi anularea certificatului de moştenitor nr. 26/19.04.2010 eliberat de B.N.P. O.A.R. au fost respinse ca atare.

Cât priveşte capetele de cerere formulate cu caracter subsidiar, respectiv obligarea pârâţilor la plata sumei de 20.000 euro reprezentând contravaloarea procentului de 75% din valoarea actuală a garsonierei vândute de reclamantă sau obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 11.000 lei, plus dobânda legală la data plăţii, reprezentând împrumutul acordat autorului pârâţilor, instanţa, având în vedere situaţia de fapt expusă anterior cu privire la natura raportului juridic născut între reclamantă şi autorul pârâţilor - împrumut bănesc, precum şi dispoziţiile legale incidente art. 1584-1586 C. civil - obligaţiile împrumutatului), a constatat temeinicia în parte doar a ultimului, cel vizând restituirea sumei împrumutate, alături de dobânda legală aferentă, dobândă care în conformitate cu dispoziţiile art. 1088 C. civil anterior aplicabil în raport de data încheierii convenţiei de împrumut şi de data sesizării instanţei de judecată curge cu începere de la data introducerii cererii de chemare în judecată. Conform textelor legale sus menţionate, obligaţia care incumbă împrumutatului în speţă, moştenitorilor acestuia este aceea de a restitui la scadenţă lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate sau aceeaşi sumă de bani în situaţia împrumutului bănesc. Provenienţa sumei împrumutate şi împrejurarea că reclamanta împrumutătoare şi-a înstrăinat un bun imobil pentru a obţine suma de bani cu care l-a împrumutat pe

concubinul său, autorul pârâţilor, este lipsită de relevanţă prin prisma obligaţiei de restituire ce incumbă împrumutatului, neexistând niciun temei convenţional sau legal care să impună raportarea sumei de restituit la valoarea actuală a imobilului pe care împrumutătoarea l-a înstrăinat în anul 2005. Instanţa de judecată a mai reţinut că susţinerile reprezentantului pârâtelor în sensul că parte din suma împrumutată a fost restituită (5000 lei RON) nu au fost dovedite, singura împrejurare din care pârâtele au tras această concluzie fiind o însemnare făcută de defunct pe un caiet personal, însemnare care nu poate proba prin ea însăşi restituirea, chiar parţială, a împrumutului, câtă vreme provine de la împrumutat, iar nu de la împrumutător, pentru a putea fi considerat un înscris liberator de creanţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.V. criticând soluţia primei instanţe ca fiind nelegală şi netemeinică.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti secţia a IV-a Civilă la data de 06.07.2012, sub nr. de dosar 1259/300/2010.

Prin decizia civilă nr. 337A/4.04.2013 Tribunalul Bucureşti Secţia a IV a Civilă a respins apelul ca nefondat.

S-a reţinut, în esenţă, că apelanta reclamanta nu a reuşit sa facă dovada încheierii unui testament olograf care sa îi confere acesteia calitatea de moştenitor testamentar şi un drept de proprietate asupra imobilului.

In ce priveşte motivul de apel prin care se critica soluţia data capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea paratelor la plata sumei de 20.000 Euro,ce reprezintă contravaloarea procentului de 75% din valoarea garsonierei, vândută de apelanta reclamanta pentru ca defunctul sa-si poată achita datoriile, tribunalul a reţinut ca defunctul a primit cu împrumut suma de 11.000 lei, suma ce nu a fost restituita, nefiind dovedit de părţile adverse acest aspect.

In mod corect instanţa de fond a dispus restituirea sumei împrumutate, alături de dobânda legală aferentă, dobândă care curge cu începere de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

Se susţine că instanţele au interpretat greşit cele două înscrisuri deduse judecăţii şi care aparţin defunctului D.I. întrucât în mod cert din cuprinsul acestora rezultă intenţia clară a defunctului de a gratifica pe reclamantă atât faţă de afecţiunea reciprocă cât şi pentru grija pe care a purtat-o de-a lungul relaţiei de 20 de ani.

Astfel, se arată că având în vedere scopul pentru care a fost edictat art. 859 C. civ. - protejarea testatorului şi respectarea ultimei sale voinţe - practic instanţa în contextul în defunctul a lăsat două înscrisuri, înscrisuri ale căror clauze sunt una în continuarea celeilalte este mai mult decât evident că poate a aprecia asupra ultimei dorinţe a acestuia prin analizarea ca un tot unitar a celor două înscrisuri.

Chiar dacă unul dintre cele două înscrisuri depuse în dosar nu cuprinde toate elementele prevăzute de art. 859 C. civ., având în vedere că pe cel de al doilea înscris denumit „ Declaraţie „ există aplicată semnătura valabilă a defunctului D.I. şi că în cuprinsul acestuia se arată că doreşte să reînnoiască actul realizat la 5.04.2005, a apreciat că acest ultim act este valabil întocmit şi poate fi reţinut de instanţă că are natura juridică a unui testament olograf şi prin raportare la clauzele înscrisului denumit” chitanţă „.

Chiar dacă suntem în lipsa unuia dintre elementele prevăzute de art. 859 C. civ. pentru valabilitatea testamentului olograf, nulitatea actului juridic nu poate opera atâta timp cât interesul ocrotit este unul personal, iar pentru a opera nulitatea instanţa trebuie să observe dacă din actele depuse la dosar şi probele administrate în cauză se poate stabili intenţia defunctului D.I., respectiv că, prin aceste două înscrisuri, a dorit să gratifice, având în vedere că judecătorul are libertatea de a aprecia efectele actelor încheiate de părţi şi de a interpreta corect clauzele acestora.

Ori în contextul în care există două înscrisuri, emise de aceeaşi persoană, înscrisuri care sunt unul în continuarea celuilalt este evident că judecătorul fondului trebuia să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile de valabilitate ale unui testament olograf în raport de ambele acte, interpretate ca un tot.

Prin decizia civilă nr. 1749/2013 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti a fost respins, ca nefondat, recursul declarat.

Analizând actele şi lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate cât şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Curtea reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 859 Cod civil - testamentul olograf este acela ce este scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului.

Pentru a ocroti independenţa testatorului cât şi pentru a da declaraţiei ultimei voinţe un caracter neîndoielnic, legiuitorul nu permite ca dispoziţiile testamentare să producă efecte decât dacă au fost îmbrăcate în formele stabilite de lege. Aceste forme nu sunt cerute quoad probationem, ci quoad substantiam, aşadar sub sancţiunea nulităţii absolute.

Testamentul este un act solemn dar nu neapărat autentic. În cazul testamentului olograf, solemnitatea constă în scriitura care trebuie să fie în întregime opera testatorului.

Aşadar în raport de aceste consideraţii teoretice,interpretarea coroborată, unitară a clauzelor celor două înscrisuri, nu poate conduce la concluzia că acestea pot fi considerate un testament olograf.

Primul înscris poartă denumirea de „chitanţă” şi chiar dacă este scris în întregime, datat 5.04.2005 şi semnat de defunctul D.I., clauzele sale nu pot fi considerate a reflecta voinţa defunctului de a-i lăsa reclamantei apartamentul în discuţie, întrucât în cuprinsul acestui act se fac referiri exprese la împrumutul sumei de 100.000.000 lei rol precum şi la termenul de restituire, acela de un an.

Mai face referire defunctul şi la posibilitatea decesului,însă această chestiune este subsidiară şi în raport şi de celălalt înscris întocmit, intitulat „declaraţie”, această menţiune sau clauză devenea operantă numai în eventualitatea decesului mai devreme de un an, termenul de restituire a împrumutului.

Ca urmare, voinţa defunctului la acea dată nu poate fi interpretată ca fiind aceea de a testa în favoarea reclamantului, câtă vreme o eventuală intrare în posesie a reclamantei era condiţionată de nerestituirea sumei de bani şi în acest mod dispare caracterul de liberalitate ale înscrisului în cauză.

Cauza juridică a întocmirii ambelor înscrisuri este dată de împrejurarea împrumutului sumei de 100.000.000 lei rol întrucât şi în cel de-al doilea înscris - „declaraţie”, defunctul a făcut referire la aceiaşi sumă de bani, utilizând din nou termenul de „împrumut” şi adăugând din nou o menţiune cu referire la posibilitatea decesului, şi lăsarea în proprietate a apartamentului însă în raport direct, din nou cu valoarea sumei împrumutate.

În esenţă, cele două înscrisuri cuprind aceleaşi menţiuni cu privire la împrumutul sumei de 100.000.000 lei rol şi nu pot fi interpretate ca având un caracter neîndoielnic în privinţa voinţei defunctului de a întocmi un testament olograf, aşa cum susţine recurenta.

Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu pot completa aceste înscrisuri în sensul ultimei voinţe cu caracter neîndoielnic, ce ţine de esenţa unui testament.

Ca urmare, instanţele de judecată au făcut o interpretare corectă a celor două înscrisuri, aplicând în mod legal dispoziţiile art. 859 Cod civil cu privire la condiţiile de validitate a unui testament olograf, în cauză nefiind incidente motivele de modificare invocate şi prevăzute de dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă.

De asemenea, s-a reţinut în mod corect de către instanţele de judecată că suma ce urmează a fi restituită reclamantului este suma de 11.000 lei cu dobânda legală aferentă, aceasta făcând parte din pasivul moştenirii, în condiţiile în care recurenta reclamantă nu a făcut dovezi cu privire la un cuantum mai mare al acestuia.

Faţă de aceste aspecte, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a respinge recursul ca nefondat.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimaţi deşi în cauză sunt îndeplinite dispoziţiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, aceasta va fi respinsă întrucât nu s-a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată în această fază procesuală.

Sursa: http://www.cab1864.eu/

Testamentul. Condiţiile de validitate. Exprimarea consimţământului trebuie să se realizeze concomitent cu îndeplinirea formei autentice. Nevalabilitatea testamentului tehnodactilografiat şi atestat de către

avocat.

art. 858-860 Codul civil din 1864

Testamentul este un act solemn, pentru care forma speciala este prevăzuta de lege ad validitatem. Este fără putinţa de interpretare ca singurele trei forme de testament admisibile legal sunt cele prevăzute de art. 858 C. civ., anume forma olografa, astfel cum aceasta este definita în art. 859 C. civ., făcut prin act autentic, conform art. 860 C. civ., sau în formă mistică, forma la rândul ei definita în art. 864 C. civ.

Un act juridic, în general, este acea manifestare de voinţa producătoare de efecte juridice, ceea ce semnifica faptul ca, în măsura în care actul juridic este solemn, forma autentica trebuie îndeplinită la momentul manifestării de voinţa, la momentul exprimării consimţământului.

In cazul actelor juridice solemne, nu este posibila exprimarea consimţământului la un anumit moment, iar îndeplinirea formei autentice sa aibă loc la un alt moment, ulterior, pentru ca în acest caz manifestarea de voinţa a fost nula, neproducătoare de efecte juridice, de vreme ce nu fusese efectuata în formele prescrise ad validitatem, astfel ca nu exista actul juridic care sa fie autentificat de notarul ulterior.

(Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a-IV-a Civilă, decizia civilă nr. 1760/22.10.2013, în dosarul nr. 23298/299/2011)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 27.05.2011, reclamantul D.R.G. a formulat, în contradictoriu cu pârâta I.E., acţiune în constatarea calităţii de legatar cu titlu particular de pe urma defunctului I.I., în temeiul testamentului atestat sub nr. din data de 07.09.2010 de către Cab.Avocat S.C..

În drept, au fost invocate prevederile art. 650 Cod civil şi art. 111 Cod civil.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se constate nulitatea înscrisului „ Testament” din data de 7.09.2010, redactat de avocat S.C.

Prin sentinţa civilă nr. 311/29.03.2013 Judecătoria sectorului 1 a respins cererea principală, a admis cererea reconvenţională, a constatat nulitatea absolută a testamentului din data de 07.09.2010 atestat de avocat S.C., a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit înscrisului intitulat „Testament” atestat sub nr. la data de 07.09.2010 de către S.C., defunctul I.I. l-a instituit pe reclamant legatar cu titlu particular asupra terenului în suprafaţă de 1400 m.p situat în Bucureşti, A.T..

Testamentul în cauză nu este făcut prin act autentic, nefiind întocmit de către un notar public conform prevederilor art. 860 Cod civil şi ale Legii nr. 36/1995, nu este un testament făcut în formă mistică, nefiind îndeplinite condiţiile art. 864 Cod civil şi nici nu îndeplineşte condiţiile cerute testamentului olograf. Conform art. 859 Cod civil, testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot, datat şi semnat de mâna testatorului. Testamentul în cauză este doar semnat de către testator, fiind datat de către avocat şi dactilografiat, nefiind respectată cerinţa scrierii în întregime de mâna testatorului.

Prin urmare, fata de art. 886 cod civil care sancţionează cu nulitatea absolută nerespectarea condiţiilor privind forma testamentului, înscrisul în discuţie este lovit de nulitate absolută.

Prin decizia civilă nr. 311A/29.03.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a IV- a Civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant-pârât DRG împotriva acestei sentinţe.

Pentru a pronunţa aceasta decizie, Tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit art. 858 C. civ., testamentul poate fi sau olograf, sau făcut prin act autentic, sau în formă mistică.

Forma testamentului fiind cerută de lege ad validitatem, nerespectarea acesteia atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului.

În mod corect prima instanţă a reţinut că testamentul tehnoredactat, semnat de testator şi atestat de avocat nu îndeplineşte niciuna din condiţiile de formă prev. de art. 858 C.civ.

Astfel, nefiind scris în întregime şi datat de mâna testatorului nu poate fi un testament olograf, potrivit art. 859 C. civ., şi nici nu poate fi asimilat unui testament mistic, nefiind sigilat şi prezentat judecătoriei spre păstrare, conform art. 864 C. civ.

Cât priveşte forma autentică cerută de art. 860 C. civ., Tribunalul a constatat că nici aceasta nu este îndeplinită, notarul public fiind singurul organ competent să autentifice acte juridice, potrivit art. 12 lit. b din Legea nr. 36/1995.

Împrejurarea că prezentul testament a fost atestat de un avocat potrivit Legii nr. 51/1995 nu validează acest act juridic întocmit cu nerespectarea condiţiilor de formă menţionate anterior, art. 858 C. civ. menţionând în mod expres şi limitativ formele în care testamentul poate fi întocmit.

Sub acest aspect, reglementând forma acestui act juridic, art. 858 C. civ. are caracter de normă specială în raport de Legea nr. 51/1995 care prevede în mod general posibilitatea avocatului de a atesta acte juridice, fără ca această facultate să înlăture condiţiile de formă prevăzute în materia anumitor acte juridice sub sancţiunea nulităţii absolute.

Tribunalul a mai reţinut că testamentul în cauză, nul pentru neîndeplinirea formei prevăzute de lege nu poate fi avut în vedere ca un început de dovadă scrisă, acesta fiind prevăzut de lege - art. 1197 C. civ. în materie probatorie.

Împotriva acestei decizii s-a declarat, în termen legal, prezentul recurs de cate reclamant, invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. pr. civ. şi dezvoltându-se în esenţa următoarele:

Tribunalul a analizat testamentul doar din prisma condiţiilor cerute de către testamentul olograf. Instanţa nu s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 3 alin. 3 din Legea 51/1995 şi ale art. 92 din Statutul Avocatului, prin care avocatul atesta un act şi în baza cărora a fost încheiat testamentul.

Testamentul este un act juridic şi ca atare, poate fi atestat de către avocat, după ce acesta a verificat îndeplinirea condiţiilor necesare, pentru darea de data certa. Aspecte esenţiale, ce nu au fost cercetate de către instanţa de fond.

Se citează art. 92 din Statutul Avocatului şi se susţine ca testamentul, care poarta data certa din data de 07.09.2010, atestat de către av. S.C, întruneşte condiţiile mai sus arătate, el putând fi autentificat de către notar sau, ca în cazul de fata, instanţa de judecata sa se pronunţe în acest sens printr-o decizie.

Toate aceste dispoziţii sunt reglementate printr-o lege speciala, care are întâietate ca aplicare fata de dispoziţiile dreptului comun,in contradicţie cu cele susţinute de Instanţa de apel. Mai mult, în cadrul testamentului se face referire şi la dispoziţiile art. 899 C. civ precum şi la art. 3 alin. l teza a III-a din Legea 51/1995, aşa cum a fost modificata, fiind atestat conţinutul prezentului act, redactat de către avocat.

In cazul în care se va trece peste aceste considerente, instanţa trebuia sa analizeze testamentul ca fiind vorba de un act mistic, în sensul ca acesta poate sa fie scris de alta persoana, respectiv de către avocat, condiţia esenţiala de valabilitate fiind ca actul sa fie semnat de către testator. Testamentul, a fost păstrat de către avocat şi prezentat instanţei de judecata, după decesul defunctului.

Important este faptul ca, semnătura aparţine defunctului, aceasta nu a fost contestata, parata nu s-a înscris în fals, iar voinţa acestuia de a gratifica a fost exprimata în mod repetat.

Cele menţionate în conţinutul testamentelor, în sensul ca aceasta este dorinţa testatorului, sunt reale întrucât vorbeşte despre grija pe care reclamantul parat a purtat-o defunctului, aspect care reiese din existenta unei procuri autentice încheiata de defunct, procura în care se vorbeşte şi despre faptul ca defunctul este bolnav şi reclamantul s-a îngrijit de afecţiunile acestuia, aspect ce reiese şi din cele afirmate în cadrul testamentului.

In final, se arata ca jurisprudenţa a demonstrat ca actele atestate de către avocat, care poarta data certa şi care pot fi autentificate de către notar, produc efecte juridice.

Apărările paratului reclamant au fost doar de respingere a apelului, având în vedere faptul ca înscrisul nu îndeplineşte condiţiile unui testament olograf, neaducând nici un contraargument fata de cele susţinute de către recurentul reclamant pârât în motivele de apel.

Relevant în cauza este faptul ca testamentul a fost supus dezbaterii în fata notarului,acesta acceptându-l ca atare.

Prin decizia civilă nr. 1760/22.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, a fost respins ca nefondat recursul declarat.

Soluţionând recursul formulat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea constata următoarele:

Sunt total false susţinerile recurentului ca instanţa a analizat testamentul doar din perspectiva cerinţelor testamentului olograf şi ca nu ar fi analizat cauza prin referire la dispoziţiile legale care reglementează activitatea de avocat, în realitate lecturarea deciziei relevând cu evidenta ca tribunalul s-a referit şi la celelalte doua forme de testament reglementate de lege şi a motivat în mod expres cu referire la Legea nr. 51/ 1995, astfel cum s-a redat mai sus din motivarea deciziei recurate.

Sunt aşadar total contrafactuale aceste afirmaţii ale recurentului şi vor fi înlăturate.

In ce priveşte susţinerile recurentului ca testamentul ar fi valabil pentru ca este atestat de avocat, Curtea constata ca aceasta teorie este contrazisa flagrant de toate dispoziţiile legale în materie, aplicate constant în practica dreptului.

Astfel, testamentul este un act solemn, pentru care forma speciala este prevăzuta de lege ad validitatem. Este fără putinţă de interpretare ca singurele trei forme de testament admisibile legal sunt cele prevăzute de art. 858 C. civ., anume forma olografa, astfel cum aceasta este definita în art. 859 C. civ., făcut prin act autentic, conform art. 860 C. civ., sau în formă mistică, forma la rândul ei definita în art. 864 C. civ.

Recurentul face referire la drepturile conferite avocatului prin legislaţia care ii organizează activitatea acestei profesii, dispoziţii legale care vizează atestarea, darea de data certa etc., pentru a susţine ca ulterior acestei atestări a testamentului de către avocat testamentul poate fi prezentat notarului pentru autentificare sau poate fi „autentificat” chiar de către instanţa de judecata.

Curtea respinge aceste argumente, constatând ca sunt fundamental contrare instituţiilor juridice incidente în cauza.

Astfel, testamentul reprezintă actul juridic de ultima voinţa al testatorului, ceea ce presupune în mod inevitabil, esenţial, ca acesta sa fie în viaţa la momentul autentificării ( ca, de altfel, orice act juridic al unei persoane, caci odată cu moartea se pierde şi capacitatea de folosinţa, deci nu mai pot fi încheiate acte juridice). Pentru acest prim motiv care tine de logica elementara a lucrurilor este exclusa ideea unei autentificări făcuta ulterior decesului, cum apreciază recurentul ca ar fi admisibil.

Dincolo de aceasta (în măsura în care acest argument nu ar fi dirimant), Curtea constata ca recurentul ignora dispoziţiile legale referitoare la modul de încheiere a oricărui act juridic.

Un act juridic, în general, este acea manifestare de voinţa producătoare de efecte juridice, ceea ce semnifica faptul ca, în măsura în care actul juridic este solemn, forma autentica trebuie îndeplinită la momentul manifestării de voinţa, la momentul exprimării consimţământului. în cazul actelor juridice solemne, nu este posibila exprimarea consimţământului la un anumit moment, iar îndeplinirea formei autentice sa aibă loc la un alt moment, ulterior, pentru ca în acest caz manifestarea de voinţa a fost nula, neproducătoare de efecte juridice, de vreme ce nu fusese efectuata în formele prescrise ad validitatem, astfel ca nu exista actul juridic care sa fie autentificat de notarul ulterior. Oricum, tine de esenţa procedurii de autentificare reglementata de Legea nr. 36/ 1995, luarea consimţământului personal de către notar cu prilejul autentificării, nefiind posibila autentificarea pe baza unui consimţământ luat anterior de avocat. Astfel, se arata în art. 58, 60 şi 65 din Legea nr. 36/ 1995 ca „pentru autentificarea unui act, notarul public verifică şi stabileşte, în prealabil, identitatea părţilor. Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică”, iar „ Pentru a lua consimţământul părţilor, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înţeles conţinutul acestuia şi dacă cele cuprinse în act exprimă voinţa lor.” „Încheierea care constată autentificarea unui înscris va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, pe lângă datele prevăzute la art. 49, şi următoarele menţiuni: a) constatarea că s-a luat consimţământul părţilor; b) constatarea că înscrisul a fost semnat în faţa notarului de toţi cei ţinuţi să-l semneze (...) „.

Dispoziţiile legale invocate de recurent prevăzute de Statului Avocaţilor, act normativ cu forţa juridica inferioara codului civil sau Legii nr. 36/ 1995 rămân irelevante.

Recurentul susţine ca aceste dispoziţii sunt lege speciala aplicabila cu prioritate fata de dreptul comun, însa Curtea constata ca aceste dispoziţii nu au acest caracter, ci reglementează doar atribuţiile avocatului, care nu sunt nicidecum acelea de autentificare, atribuţiile de autentificare revenind exclusiv notarului public. Nu poate fi considerat Statutul Avocaţilor, act adoptat de Uniunea Naţionala a Barourilor din Romania, un act normativ care sa atribuie avocaţilor putere de autentificare a actelor juridice, iar art. 3 din Legea nr. 51/ 1995 nu acorda nici el avocaţilor dreptul de autentificare de acte. Singura persoana în sistemul de drept actual care poate efectua autentificări de acte juridice este notarul, conform art. 12 din Legea nr. 36/ 1995 ( sau misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României conform art. 18).

În ce priveşte posibilitatea instanţei de judecata de a autentifica testamentul - după decesul testatorului, de altfel - Curtea constata ca o instanţa de judecata nu poate avea aceasta atribuţie, pentru aceleaşi motive, anume ca nu se poate vorbi de autentificarea unui testament după decesul testatorului, iar instanţa nu are atribute de autentificare de testamente.

Curtea respinge şi susţinerea recurentului ca testamentul în discuţie ar putea valora ca testament mistic, fiind evident, în raport de dispoziţiile art. 864 C. civ., ca nefiind sigilat şi prezentat judecătoriei spre păstrare, nu poate fi valabil. Iarăşi, recurentul ignora cu desăvârşire conceptele fundamentale ale dreptului, pentru ca face referire la „păstrarea de către avocat” şi prezentarea la instanţa a testamentului după deces. Curtea constata ca art. 864 C. civ. vorbeşte cu claritate despre prezentarea la judecătorie, iar nu „păstrarea de către avocat”, iar prezentarea la judecătorie trebuie făcută în timpul vieţii testatorului, iar nu ulterior decesului.

Este total nejuridica susţinerea recurentului ca singurul aspect important este ca voinţa testatorului a fost într-adevăr de a îl gratifica şi ca semnătura îi aparţine, în condiţiile în care prin lege se prevede în mod clar şi evident ca aceasta manifestare de voinţă nu este suficienta, ci este necesara îndeplinirea unor formalităţi.

Fata de lipsa formei cerute ad validitatem sunt total irelevante aspectele invocate de recurent referitor la relaţiile dintre el şi testator sau la jurisprudenţa ( care niciodată nu s-a referit în sensul invocat de recurent la testamente) sau la modul în care s-a aparat parata.

Pentru toate aceste motive, Curtea constata ca nu se regăseşte în cauza niciunul dintre motivele de recurs invocate de recurent, iar criticile acestuia sunt profund nefondate si, de aceea, în baza art. 312 C. pr. civ. va fi respins recursul.

Sursa: http://www.cab1864.eu/

Testament. Legate cu titlu particular. Clauză supusă interpretării. Substituţie fideicomisară. Condiţie imposibil de executat. Efecte

C. civ., art. 480 , art. 803 , art. 813, art. 859, art. 899-909, art. 1006, art. 1008, art. 1010

Într-un testament prin care se instituie mai multe legate cu titlu particular în beneficiul unor moştenitori nesezinari, clauza prevăzută de testator în sensul că intrarea în posesia legatelor este condiţionată de cedarea a minim 50% din preţul obţinut la valorificarea bunurilor azilurilor de bătrâni, copiilor orfani ori handicapaţilor, poate fi interpretată ca o condiţie imposibil de executat, potrivit art. 1008 C. civ.

În speţă, condiţia cedării unei părţi din preţul de vânzare, pentru a se putea intra în posesia bunurilor ce fac obiectul legatelor, este o condiţie imposibil de executat, întrucât moştenitorii nesezinari nu pot proceda la vânzare, mai înainte de a intra în posesia legatelor, şi care în mod obişnuit se obţine într-o acţiune în predarea legatelor.

Potrivit art. 1008 C. civ., condiţia imposibilă este nulă. Nulitatea însă, afectează doar clauza însăşi privind condiţionarea sus-menţionată, nu şi valabilitatea legatelor care rămân intacte, potrivit voinţei testatorului.

Clauza sus-menţionată nu poate fi interpretată nici ca o substituţie fideicomisară, în sensul art. 803 C. civ., întrucât acest text de lege presupune existenţa a două liberalităţi succesive, beneficiarul primei liberalităţi având obligaţia de a conserva bunul şi apoi a-l remite, tot în forma unei liberalităţi, unei a treia persoane, menţionată anume de către cel ce a întocmit un astfel de act juridic.

(C. Ap. Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, decizia nr. 1380 din 15 iunie 2006)

La data de 16 ianuarie 2004 reclamantul S.C.M. a chemat în judecată pe pârâţii S.G.L., S.P., M.A.L., M.A., M.V.Ş., G.R.I. şi R.R.M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate compunerea masei succesorale de pe urma defunctului S.G. decedat la data de 28 septembrie 2003 – frate cu defuncţii S.P. şi S.Ş., moştenitorii legali fiind nepoţi de fraţi predecedaţi, reclamantul – fiu al defunctului S.P. şi pârâţii S.G.L. şi S.P. – fiii defunctului S.Ş., cu o cotă de 1/2 şi respectiv câte 1/4 şi să se constate nulitatea absolută a testamentului olograf încheiat de defunct la data de 12 decembrie 2002.

S-au menţionat bunurile imobile lăsate moştenire de defunct şi care fac şi obiectul legatelor din testamentul în cauză şi bunurile mobile, conform procesului-verbal de inventariere şi a unor sume de bani în conturi la C.E.C. şi bănci.

În motivarea capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a testamentului olograf s-a arătat că acesta cuprinde dispoziţii prohibite de lege, fiind incident art. 803 C. civ.: „orice dispoziţie prin care donatorul, eredele sau legatarul va fi însărcinat de a conserva şi a remite la o a treia persoană, va fi nulă, chiar în privinţa donatorului, a eredelui sau a legatarului” – substituţia fideicomisară.

Două sunt dispoziţiile cu caracter de substituţie fideicomisară menţionate în testament şi care au ca efect însăşi nulitatea testamentului, respectiv a legatelor cuprinse în textul acestuia.

Prima dispoziţie este aceea că, privitor la legatul instituit în beneficiul nepoatei (pârâte) S.G.L. cu privire la apartamentul nr. 3, situat în Bucureşti, legatara este obligată să vândă acest apartament legatarului G.R.I. căruia i-a fost testat garajul de la acelaşi imobil, cu condiţia cedării a cel puţin 50% din preţul încasat azilurilor de bătrâni, copiilor orfani şi handicapaţilor.

A doua dispoziţie priveşte toate legatele instituite în favoarea fiecărei părţi în cauză, mai puţin pentru pârâtul S.P., în sensul că intrarea în posesia legatelor este condiţionată de către testator, în sensul că la valorificarea imobilelor ce fac obiectul legatelor persoanelor menţionate în testament, cel puţin 50% din preţul încasat să fie cedat azilurilor de bătrâni, copiilor orfani şi handicapaţilor.

Or, condiţia remiterii bunurilor către o a treia persoană impune ieşirea din patrimoniul legatarilor a acestor bunuri, ceea ce constituie cazul substituţiei fideicomisare prevăzută sub sancţiunea nulităţii liberalităţii, în art. 803 C. civ.

S-a mai arătat că prin sintagma lăsării bunurilor „sub formă de donaţie”, deşi înscrisul este intitulat „Testament”, nu se cunoaşte exact natura actului juridic încheiat de defunct la data de 12 decembrie 2002, ceea ce impune calificarea lui, întrucât dacă suntem în prezenţa unei „donaţii cu sarcini”, actul, pentru a fi valabil, trebuie potrivit art. 813 C. civ. să fie încheiat în formă autentică şi nu olografă.

Se mai susţine că înscrisul este şi cu ştersături ţi că nu ar fi semnat de către defunct, deşi la sfârşit sunt trecute numele şi profesia sa. S-a mai arătat că părţile nu s-au înţeles la notariat, iar faţă de aspectele menţionate în acţiune, se impune a se constata nulitatea testamentului şi calitatea de moştenitori legali ai reclamantului şi pârâţilor – S.G. şi S.P., cu cotele de 1/2, 1/4 şi 1/4 din masa succesorală.

În drept s-au invocat prevederile art. 666, art. 667, art. 672 şi art. 803 C. civ.

Pârâţii S.G., M.V.Ş. şi R.R.M. au depus întâmpinare la dosar prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. S-a arătat în întâmpinare că testamentul a fost expertizat criminalistic potrivit legii, în dosarul notarial ataşat – conform Raportului nr. 358 din 28 octombrie 2003 de către expertul criminalist din cadrul Ministerului Justiţiei, care concluzionează că testamentul este scris, datat şi semnat de către defunct, el fiind vizat spre neschimbare, la data de 16 octombrie 2003.

Este cert că este vorba de testament, astfel cum este şi intitulat înscrisul olograf, sintagma donaţie fiind utilizată greşit, iar legatele sunt prevăzute cu sarcini pe deplin executabile, nefiind vorba de substituţie fideicomisară – care presupune obligaţia gratificatului de a conserva bunul şi de a-l transmite, la moartea sa, altei persoane, desemnată de către testator, nefiind îndeplinite aceste cerinţe impuse de art. 803 C. civ. Executarea actelor de caritate reprezintă voinţa testatorului şi este exprimată dorinţa sa de a-i fi respectată voinţa, astfel că nu suntem în prezenţa unor clauze ilicite şi imorale.

Pârâtul S.P. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acţiunii.

S-a ataşat dosarul notarial nr. 83/2003 al BNP O.I. şi s-au depus procese-verbale de inventariere a bunurilor mobile existente în fiecare imobil, întocmite din dispoziţia instanţei.

La data de 4 martie 2004, pârâtul G.R.I. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea acţiunii, constatarea deschiderii succesiunii defunctului S.G., constatarea compunerii masei succesorale şi că succesiunea este una testamentară, urmând să se dispună ca fiecare legatar să intre în posesia legatului său, şi să se constate că fiecare legat este afectat de condiţia ca 50% din preţul obţinut din valorificarea bunurilor ce face obiectul legatelor (minim) să fie cedat azilurilor de bătrâni, copiilor orfani şi handicapaţilor.

În drept, s-au invocat prevederile art. 115-119 C. pr. civ., art. 803, art. 859, art. 899-909 C. civ.

Potrivit art. 331 C. pr. civ., instanţa de judecată a atribuit provizoriu în posesie şi administrare, pe durata litigiului, fiecărui legatar testamentar imobilele – obiect al legatelor, cu bunurile mobile aflate în acestea.

S-au administrat probele cu înscrisuri – titlurile de proprietate asupra imobilelor, actele de stare civilă pentru moştenitorii legali, testamentul, raportul de expertiză criminalistică, dosarul notarial, adrese privind situaţia conturilor defunctului.

Prin sentinţa civilă nr. 6870 din 24 septembrie 2004 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 566/2004 s-a admis în parte acţiunea principală, s-a admis în parte cererea reconvenţională şi în consecinţă:

S-a constatat deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctului S.G., decedat la data de 28 septembrie 2003.

S-a constatat că masa succesorală de pe urma defunctului se compune din teren în suprafaţă de 1400 mp situat în intravilanul oraşului B., judeţul P., cota de 2/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B., judeţul H.; cota de 3/8 din imobilul situat în oraşul C.; apartamentul situat în Bucureşti, sector 6, apartamentul situat în Bucureşti, sector 1; garajul situat în Bucureşti, sector 1; apartamentul situat în Bucureşti, sector 3 şi bunurile mobile, astfel cum au fost ele identificate în procesele-verbale de inventariere.

S-a constatat că au calitatea de moştenitori legali, reclamantul S.C.M. cu o cotă de 1/2, pârâta S.G.L. cu o cotă de 1/4 şi pârâtul S.P. cu o cotă de 1/4. S-a constatat că au calitatea de legatari cu titlu particular următorii: S.C.M., M.A.L., M.A., M.V.Ş., S.G.L., G.R.I. şi R.R.M.

S-a dispus ca reclamantul pârât S.C.M. să intre în posesia legatului având ca obiect terenul în suprafaţă de 1400 mp situat în intravilanul oraşului B., judeţul P., cu condiţia ca la valorificarea bunului, minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, copiilor orfani sau handicapaţilor; pârâtul M.A.L. să intre în posesia legatului având ca obiect cota indiviză de 2/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B., judeţul H., cu condiţia ca la valorificarea bunului minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, copiilor orfani sau handicapaţilor; pârâtul M.A. să intre în posesia legatului având ca obiect cota de 3/8 din imobilul situat în C., cu condiţia ca la valorificarea bunului, minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, copiilor orfani sau handicapaţilor; pârâtul M.V.Ş. să intre în posesia legatului având ca obiect apartamentul situat în Bucureşti, sector 6, cu condiţia ca la valorificarea bunului, minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, copiilor orfani sau handicapaţilor; pârâta S.G.L. să intre în posesia legatului având ca obiect apartamentul situat în Bucureşti, sector 1, cu condiţia ca la valorificarea bunului, minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, copiilor orfani sau handicapaţilor; pârâtul reclamant G.R.I. să intre în posesia legatului având ca obiect garajul situat în Bucureşti, sector 1, cu condiţia ca la valorificarea bunului, minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, copiilor orfani sau handicapaţilor; pârâta R.R.M. să intre în posesia legatului având ca obiect apartamentul situat în Bucureşti, sector 3, cu condiţia ca la valorificarea bunului, minim 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni sau copiilor orfani sau handicapaţilor; s-a respins ca nefondat capătul nr. 2 al cererii principale formulată de reclamantul S.C.M. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a testamentului olograf încheiat de defunct la data de 12 decembrie 2002 şi s-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de judecată, analizând testamentul lăsat de defunctul S.G. (decedat la data de 28 septembrie 2003) întocmit la data de 12 decembrie 2002 a interpretat conţinutul acestuia, în sensul că voinţa reală a testatorului a fost de a dispune în favoarea legatarilor, sintagma „donaţie” fiind utilizată impropriu, testatorul fiind o persoană fără cunoştinţe juridice. Însuşi actul juridic a fost denumit „Testament”, denumirea fiind utilizată şi în clauzele finale ale actului juridic: „aceasta îmi este dorinţa şi semnez cu mâna proprie prezentul testament care va putea fi aplicat după decesul subsemnatului”.

Nu s-au primit criticile de nulitate a testamentului pe seama ştersăturilor invocate şi a lipsei de semnătură, avându-se în vedere constatarea valabilităţii lui, conform art. 859 C. civ., ca urmare a concluziilor raportului de expertiză criminalistică, în sensul că testamentul a fost în întregime scris, datat şi semnat de către defunct, folosindu-se scripte relevante de comparaţie.

Privitor la cazul de nulitate a testamentului invocat de reclamantul pârât privind inserarea clauzei fideicomisare prevăzută de art. 803 C. civ. sub sancţiunea nulităţii absolute a întregului act juridic, s-a constatat că nu suntem în prezenţa substituţiei fideicomisare, întrucât lipseşte în speţă aspectul inalienabilităţii obiectului liberalităţii, o prestabilire a ordinii lui succesorale şi o obligaţie de conservare a bunului până la «remiterea» către un terţ.

S-a apreciat că dispoziţia de condiţionare a intrării în posesie a bunurilor constituie o sarcină a legatelor, în sensul că în cazul în care s-ar înstrăina bunurile, să se execute sarcinile stabilite în favoarea terţilor,

beneficiarii sarcinii nefiind determinaţi ori determinabili, iar în caz de neexecutare, orice persoană interesată putând cere revocarea judiciară a legatelor.

Cu privire la dispoziţia intitulată „dorinţă”, în sensul ca apartamentul lăsat nepoatei S.G. să fie vândut legatarului G.R.I., instanţa a constatat că aceasta nu este o obligaţie testamentară în sarcina legatarei, ci o obligaţie morală, nefiind ţinută în a o executa, neexecutarea neatrăgând nicio sancţiune. Aceste dispoziţii aşadar, nu afectează valabilitatea legatelor.

Pe cale de consecinţă, s-a constatat deschisă succesiunea, compunerea masei succesorale, moştenitorii legali şi cotele acestora în masa succesorală grevată de legatele instituite de defunct şi s-a dispus intrarea în posesia legatelor cu sarcină, a tuturor legatarilor, întrucât aceştia nu sunt şi moştenitori sezinari. În masa succesorală s-a menţionat şi existenţa bunurilor mobile conform proceselor-verbale de inventariere, fără a se dispune ieşirea din indiviziune cu privire la acestea, în lipsa unei cereri cu care să fi fost învestită instanţa, în acest sens.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul pârât S.C.M., pârâtul reclamant G.R.I. şi pârâţii S.G.L şi M.V.Ş., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate potrivit art. 287 şi urm. C. pr. civ.

Prin decizia civilă nr. 257 din 15 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosarul nr. 4954/2004, s-a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor la Tribunalul Bucureşti, ca urmare a modificării de competenţă în materia succesiunii conform O.U.G. nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă – art. 2 pct. 1 lit. b). Apelurile s-au înregistrat la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, în dosarul nr. 1671/2005.

Prin decizia civilă nr. 534/A din 27 septembrie 2005 pronunţată în dosarul menţionat, Tribunalul Bucureşti a admis apelurile formulate de reclamantul pârât S.C.M., de pârâtul S.G.L. şi M.V.Ş., a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 6870 din 24 septembrie 2004 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 566/2004, în sensul că:

Sarcina stabilită de testator pentru pârâta S.G.L. a fost ca în cazul valorificării apartamentului ce face obiectul legatului său, aceasta să îl vândă către pârâtul reclamant G.R.I., cu obligaţia cedării a cel puţin 50% din preţul încasat, azilurilor de bătrâni, copiilor orfani ori handicapaţilor.

S-au compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părţi la fond, astfel că reclamantul pârât S.C.M. a fost obligat să plătească suma de 12.150.000 ROL cheltuieli de judecată către pârâţii S.G.L. şi M.V.Ş. S-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de părţi în apel.

Apelul reclamantului a fost găsit fondat, doar pentru motivul referitor la obligaţia stabilită în sarcina pârâtei S.G.L. de a vinde apartamentul către G.R.I., dar nu ca o sarcină a legatului, ci doar ca o obligaţie morală a cărei neexecutare, în caz de valorificare a bunului, nu atrage nicio sancţiune pentru aceasta, testatorul utilizând noţiunea „dorinţă” care nu poate fi asimilată unei obligaţii şi care-şi are logică în faptul că legatul asupra garajului aferent acestui apartament a fost instituit în persoana sus-numitului.

Criticile apelantului reclamant privind aplicarea greşită a prevederilor art. 813 C. civ. şi art. 803 C. civ. nu au fost primite. În mod legal şi temeinic a fost calificat de către prima instanţă actul juridic ca fiind

testament, reţinându-se utilizarea singulară a cuvântului „donaţie” şi intenţia neîndoielnică a defunctului de a testa, astfel că susţinerea că donaţia nu este valabilă, întrucât se încalcă forma autentică, nu a fost reţinută.

Referitor la critica privind existenţa dispoziţiilor fideicomisare în cuprinsul testamentului, s-a constatat că cerinţele art. 803 C. civ. nu sunt întrunite în cauză, pentru ca astfel de dispoziţii, condiţii prevăzute în sarcina legatarilor, să contureze substituţia fideicomisară interzisă în materie, sub sancţiunea nulităţii testamentului.

S-a apreciat că în materia vânzării, potrivit art. 1295 C. civ., există situaţia premisă ca vânzătorul să fie proprietarul bunului ce urmează să facă obiectul vânzării, întrucât altfel, „condiţia” din testament ar apărea imposibil de executat din punct de vedere juridic şi deci nulă potrivit art. 1008 C. civ., or în speţă, condiţia cuprinsă în legat trebuie să fie posibilă. În consecinţă, clauza poate fi analizată „ca fiind nescrisă”, fără a afecta valabilitatea legatelor, iar revocarea testamentului pentru neîndeplinirea sarcinii poate fi cerută de orice persoană interesată.

Privitor la critica în sensul că persoanele beneficiare ale executării sarcinilor nu sunt determinate, ea a fost respinsă, constatându-se că acestea sunt determinabile.

Celelalte apeluri au fost privite ca fondate, pe aspectul menţionării sarcinii în persoana legatarei S.G.L., ca în caz de vânzare a apartamentului, vânzarea să fie făcută către pârâtul reclamant G.R.I. şi pe aspectul cheltuielilor de judecată la fond, avându-se în vedere şi soluţia de respingere a cererii reclamantului de constatare a nulităţii testamentului, pentru care este parte căzută în pretenţiuni, astfel că procedându-se la compensarea cheltuielilor de judecată, diferenţa între cheltuielile efectuate în cauză de părţi a fost menţinută în sarcina reclamantului pârât, potrivit art. 274 C. pr. civ.

În apel s-au compensat în totalitate cheltuielile efectuate de părţi.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul pârât S.C.M., pârâtul reclamant G.R.I. şi pârâţii M.AL., M.A., S.G.L. şi R.R.M., criticând-o pentru nelegalitate.

1. În recursul formulat de reclamantul pârât S.C.M. s-a arătat că în mod greşit cele două instanţe nu au reţinut existenţa substituţiei fideicomisare prin condiţia impusă de testator legatarilor, pentru a beneficia de bunurile ce fac obiectul acestora şi care în cauză limitează însuşi dreptul de dispoziţie juridică al legatarului şi îl obligă să înstrăineze bunul către o altă persoană. O astfel de clauză contravine dreptului de a dispune liber şi absolut de dreptul său, conform art. 480 C. civ.

Prin art. 803 C. civ. nu se arată că remiterea către un terţ ar constitui doar lăsarea bunului după moarte, ci şi prin acte între vii, vânzare ori donaţie, cu toată autoritatea punctului de vedere exprimat în literatura de specialitate invocat de pârâţi, care adaugă la text, atunci când arată necesitatea „conservării până la moarte”.

Instanţa de apel a reţinut greşit că este vorba de o clauză nescrisă, întrucât este imposibilă vânzarea, atâta timp cât nu intri în posesia bunului, în condiţiile în care, pentru vânzare este necesar să fii proprietar al bunului şi nu doar posesor al acestuia. Tot astfel, este greşită asimilarea substituţiei

fideicomisare cu sarcina legatului, aceasta din urmă neafectând dreptul de dispoziţie asupra bunurilor testate, deci nu suntem în prezenţa unei sarcini a legatului.

Privitor la clauza în sensul că legatara S.G.L. să vândă apartamentul către pârâtul G.R.I., urmează a se observa că aceasta este o obligaţie a legatului său impusă de testator şi care conduce, de asemenea, la nulitatea testamentului, voinţa testatorului fiind aceea de a-i lăsa legatarei doar o parte din preţul obţinut din vânzare.

S-a mai arătat că testamentul este practic inexecutabil, atâta timp cât beneficiarii indirecţi, respectiv azilurile de bătrâni, de copii orfani şi de handicapaţi sunt subiecte de drept neindentificate prin dispoziţiile testamentului.

Înscrisul este şi echivoc, întrucât arată că lasă „sub formă de donaţie” bunurile, astfel că el este nul absolut ca donaţie potrivit art. 813 C. civ., întrucât nu îmbracă forma autentică cerută de lege.

S-a criticat decizia din apel şi pentru obligarea sa la cheltuieli de judecată către ceilalţi doi pârâţi moştenitori legali, deşi ei au cote egale în moştenire, iar faptul că aceştia au beneficiat de serviciile avocaţilor săi nu îl poate obliga să le plătească onorariile pârâţilor.

S-a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii sale şi constatarea nulităţii testamentului, bunurile reintrând în masa succesorală care urmează a se împărţi doar între moştenitorii legali, cu cheltuieli de judecată.

2. În recursul său, pârâtul reclamant G.R.I. a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii – testamentul – a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. S-a arătat că sarcina ca legatara S.G.L. să-i vândă apartamentul este lăsată la latitudinea acesteia, când va dori să-l vândă, cu atât mai mult cu cât aceasta nu are domiciliul în ţară, şi intenţia testatorului a fost ca în final să testeze acesteia o sumă de bani, nu apartamentul în sine; interpretarea instanţei că apartamentul va fi vândut sau nu va fi vândut, după dorinţa legatarei, fiind astfel greşită, mai ales că testatorul i-a lăsat legat lui un garaj într-o curte, în condiţiile în care nu se ştie dacă va fi proprietarul vreunui apartament în acel loc. Nu trebuie puse sub semnul egalităţii toate legatele din testament.

S-a solicitat admiterea recursului, admiterea apelului său, schimbarea în parte a sentinţei, în sensul că sarcina stabilită de către testator pentru pârâta S.G.L. a fost ca apartamentul ce face obiectul legatului acesteia să-i fie vândut lui, când ea va dori să vândă, potrivit voinţei testatorului.

3. În recursul formulat de pârâţii M.A.L., M.A. şi R.R.M. s-au invocat prevederile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. pr. civ.

În motivarea recursului s-a arătat că M.A.L. a efectuat demersurile la notariat, şi în mod greşit s-au răstălmăcit clauzele testamentului în care voinţa testatorului era clară, în instanţă prelungindu-se nefiresc un astfel de proces, astfel că în apel au beneficiat de acordarea cheltuielilor efectuate de către

reclamantul care a iniţiat procesul, doar S.G.L. şi M.V.Ş, fiind ignorate cheltuielile şi a acestor pârâţi, net superioare celorlalţi doi.

Pe cale de consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului şi obligarea reclamantului S.C.M. la plata către recurenţi a tuturor cheltuielilor pe care ei le-au făcut pe parcursul întregului proces, M.A.L. fiind cel care a avut grijă şi l-a înmormântat pe defunct, fără niciun ajutor.

4. În recursul său, pârâta S.G.L. a criticat decizia din apel pentru faptul că a lăsat la latitudinea legatarului garajului, G.R.I., dreptul discreţionar de a stabili preţul de vânzare al apartamentului ce i-a fost testat ei, din care 50% cel puţin urmează să fie cedat unor aziluri, limitându-i dreptul de a dispune de bun.

Or, clauzele testamentului sunt interpretate eronat, în sensul că testatorul nu a înţeles să o oblige pe legatară să vândă, ceea ce înseamnă că va putea reţine apartamentul în materialitatea lui, aceasta fiind alegerea sa. Numai dacă va dori să vândă, rugămintea testatorului este de a vinde prietenului acestuia care nu-i era rudă, G.R.I., altfel dreptul său la legatul instituit ar fi drastic limitat, iar testatorul nu a dorit aceasta, întrucât el avea un profund simţ al echităţii, fiind cert că recurenta va dori să vândă la preţul imobiliar de pe piaţă, iar G.R.I. nu va fi de acord; or, nu i se poate impune un preţ de către acesta. În realitate însă, testatorul nu i-a impus această sarcină de a vinde, ci i-a adresat o dorinţă, o rugăminte, iar în caz de neexecutare legatul nu va putea fi revocat.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în parte, în sensul admiterii apelului său şi respingerea celorlalte apeluri şi menţinerii dispoziţiilor instanţei de fond care reţine că unica sarcină a sa este ca în cazul valorificării apartamentului, minim 50% din preţul obţinut să fie cedat azilurilor de bătrâni, copiilor orfani şi handicapaţilor, iar în subsidiar, precizarea acestor dispoziţii privind sarcina sa ca, în cazul valorificării apartamentului, ea să-l vândă către pârâtul reclamant G.R.I., dacă acesta va accepta şi va admite preţul stabilit de legatară, potrivit preţurilor practicate pe piaţa imobiliară la momentul efectuării ofertei de vânzare, cu cheltuieli de judecată de la reclamant şi de la pârâtul reclamant.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 C. pr. civ.

Recurenta S.G.L. şi intimatul pârât M.V.Ş. au depus întâmpinare la dosar prin care solicită respingerea recursului formulat de G.R.I., nefiind corect invocate dispoziţiile art. 1006 şi 1010 C. civ. privind raporturile contractuale dintre părţi, nefiind vorba de un contract între părţi şi nici de situaţia în care s-ar fi contractat sub o condiţie între părţi şi nici de situaţia în care s-ar fi contractat sub o condiţie pur potestativă din partea celui ce se obligă.

Dimpotrivă, s-a ajuns la situaţia să se pronunţe o hotărâre de obligare a pârâtei S.G. la a vinde apartamentul legatarului G.R.I., indiferent de voinţa sa de a vinde ori de a păstra bunul, la un preţ impus – aspecte care exprimă voinţa reală a testatorului.

Se contestă toate criticile privind nulitatea testamentului invocate de către recurentul reclamant. Se arată că nu suntem în prezenţa substituţiei fideicomisare potrivit art. 803 C. civ., ci, aşa cum au constatat cele două instanţe, suntem în prezenţa nu a unei obligaţii, ci a unei opţiuni, pentru fiecare legatar ca, în

cazul în care vor vinde, să cedeze minim 50% din preţ, unor aziluri de bătrâni, copiilor orfani ori handicapaţilor.

Recurenţii M.A.L., M.A. şi R.R.M. au depus de asemenea, întâmpinare la recursul reclamantului S.C.M., solicitând respingerea lui ca nefondat, condiţia din testament fiind interpretată în mod eronat ca o substituţie fideicomisară, fiind permisă clauza de remitere în timpul vieţii a bunului testat, astfel cum s-a subliniat în literatura de specialitate.

S-au solicitat toate cheltuielile ocazionate de proces, pentru care s-au ataşat dovezi. În recurs nu s-au administrat noi probe.

Curtea, verificând criticile invocate de recurenţi şi probele dosarului, constată că recursul reclamantului este fondat, doar cu privire la nulitatea parţială a testamentului, celelalte recursuri, raportat la solicitările acestora de modificare a deciziei recurate, fiind nefondate, după cum urmează:

Problema esenţială a rezolvării corecte a criticilor din recursurile formulate cu privire la nelegalitatea deciziei recurate este interpretarea corectă a clauzelor testamentare.

Este neîndoielnic înţelesul actului juridic dedus judecăţii de testament, astfel cum este intitulat de către testator, noţiunea fiind reluată şi în clauzele finale ale actului, astfel că susţinerea recurentului reclamant că sintagma utilizată la începutul actului – „sub formă de donaţie” – ar face neclară intenţia defunctului este singulară, iar faţă de întregul conţinut al înscrisului, nu se poate reţine că testatorul ar fi donat bunurile, situaţie în care potrivit art. 813 C. civ., actul ar fi trebuit să îmbrace forma autentică ad validitatem.

Cu privire la interpretarea clauzei testamentare: „condiţia de a intra în posesia bunurilor a persoanelor menţionate în testament este ca la valorificarea lor, minimum 50% din suma vânzării să fie cedată azilurilor de bătrâni, sau copiilor orfani sau handicapaţilor”, Curtea constată că aceasta priveşte pe toţi legatarii din act şi nu, potrivit susţinerii recurentei pârâte S.G.L., că această condiţie ar exclude legatul său.

Din modul de redactare şi al tonului imperativ utilizat de testator, „condiţia” sus-menţionată este o obligaţie în sarcina tuturor legatarilor, utilizarea în următoarea frază (şi ultima) a termenului „dorinţă” nefiind în măsură să transforme „condiţia” într-o simplă rugăminte, „dorinţă” a defunctului: „Aceasta îmi este dorinţa şi semnez cu mână proprie prezentul testament care va putea fi aplicat după decesul subsemnatului”.

În analiza „condiţiei” prevăzute pentru intrarea în posesia bunurilor ce fac obiectul legatelor, trebuie plecat de la clarificarea criticii principale a recurentului reclamant: dacă suntem sau nu în prezenţa substituţiei fideicomisare. Curtea constată că nu este incidentă instituţia prevăzută în art. 803 C. civ., sub sancţiunea nulităţii însăşi a legatelor (deci a actului juridic în integralitatea sa).

Numai ca urmare a unei analize aprofundate, în timp, de către autorii de specialitate, în raport de alte instituţii de drept, s-au conturat cerinţele ce trebuie îndeplinite de art. 803 C. civ., pentru ca o clauză prevăzută de testator ori donator să îmbrace forma substituţiei fideicomisare. Astfel, s-a ajuns la

concluzia că textul susmenţionat presupune existenţa a două liberalităţi succesive, beneficiarul primei liberalităţi (legatar, donatar) având obligaţia de a conserva bunul şi de a-l remite, tot în forma liberalităţii celei de-a treia persoane, menţionată de către cel ce a făcut actul juridic.

Aceasta a doua liberalitate urmează a fi un legat, spre a nu se confunda cu alte instituţii de drept – legat ori donaţie cu sarcină, reglementate de alte dispoziţii ale codului civil. Este cert însă că este exclusă remiterea prin vânzare, valorificare, art. 803 C. civ. nevizând o astfel de situaţie.

Aşadar, în „condiţia” analizată din testament, nefiind vorba de existenţa a două liberalităţii succesive asupra cărora să dispună acelaşi testator, nu suntem în prezenţa substituţiei fideicomisare interzisă de lege, sub sancţiunea nulităţii actului juridic.

Instanţa de apel a mers pe un raţionament corect, dar nu a mers până la finalul acestuia. A constatat aşadar, că ne-am afla din punct de vedere juridic în prezenţa unei condiţii imposibil de executat, de vreme ce nu poate vinde decât cel ce este proprietar, concluzionând însă greşit că dispoziţia analizată ar fi o clauză nescrisă.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea pârâtului reclamant că ar fi vorba de o condiţie pur potestativă potrivit art. 1010 C. civ., întrucât această condiţie nu depinde exclusiv de voinţa celui care a încheiat actul juridic, condiţia fiind impusă legatarilor şi fără a cuprinde sintagma „dacă aceştia vor voi să valorifice bunurile”.

Trebuie observat că testatorul nu condiţionează însăşi valabilitatea legatelor din testament, ci „intrarea în posesia bunurilor” ce fac obiectul legatelor, aşadar intrarea în posesia însăşi a legatelor, de cedarea a minim 50% din preţul obţinut la valorificarea bunurilor, azilurilor de bătrâni, copiilor orfani ori handicapaţilor.

Este ştiut faptul că înţelesul noţiunii de „posesie” din materia succesiunii este complet diferit de înţelesul noţiunii de posesie din materia uzucapiunii, art. 1847 C. civ. Posesia în materia succesiunii înseamnă exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor cu privire la bunurile testate. Moştenitorii sezinari au posesia încă de la data deschiderii succesiunii, fără a se cere îndeplinirea vreunei formalităţi, ori moştenitorii nesezinari trebuie să ceară intrarea în posesia legatelor, posibilă printr-o acţiune în predarea legatelor.

Dintre legatarii în cauză, singurii moştenitori legali sunt recurentul reclamant S.C.M., recurenta pârâtă S.G.L. şi pârâtul S.P., nepoţi de fraţi predecedaţi ai defunctului. Aşadar, niciun moştenitor în cauză nu este moştenitor sezinar. Or, intrarea în posesia legatelor este condiţionată de cedarea a 50% din preţul obţinut la valorificarea prin vânzare a bunurilor ce fac obiectul legatelor.

Aşa cum în mod corect a sesizat instanţa de apel, pentru a îndeplini condiţia de valorificare a bunurilor şi cedarea din preţ a 50%, este necesar a avea posesia bunurilor ce fac obiectul legatelor, altfel spus, valorificarea presupune existenţa posesiei bunurilor şi nu invers, ca posesia să fie condiţionată de valorificare.

Ne aflăm în situaţia clară a unei condiţii imposibil de executat din punct de vedere juridic, dar şi material, în sensul art. 1008 C. civ. („Condiţia imposibilă sau contrarie bunurilor moravuri, sau prohibită de lege este nulă şi desfiinţează convenţia ce depinde de dânsa).

O astfel de condiţie imposibil de executat, impusă de testator, este aşadar nulă, nulitatea afectând doar intrarea în posesia legatelor şi nu valabilitatea acestora, care rămâne intactă, potrivit voinţei reale a testatorului. Urmează ca legatarii să intre în posesia legatelor în mod liber, fără constrângeri şi fără condiţionări, acesta fiind efectul juridic al nulităţii „condiţiei” prevăzută în dispoziţia din testament analizată.

Faptul că după data intrării în posesia legatelor, vreun legatar înstrăinează bunul, iar minim 50% din preţul obţinut este cedat unor aziluri de bătrâni, de copii orfani ori de handicapaţi constituie o modalitate de a dispune de bun, potrivit cu voinţa liberă a acestuia şi nu impusă, astfel că neexecutarea acestei „condiţii” nule nu atrage nici-o sancţiune pentru legatar. Îndeplinirea totuşi a condiţiei nule, o converteşte însă într-o obligaţie morală astfel înţeleasă de către legatar, care să corespundă „dorinţei” menţionată de testator în finalul testamentului.

Cu privire însă la clauza anume prevăzută în cazul legatului instituit recurentei pârâte S.G.L., în sensul „Doresc ca apartamentul nr. 3. să fie vândut de către G. la Dl. G.R.I.”, Curtea constată că aceasta nu este o obligaţie impusă legatarei, a cărei neexecutare ar atrage revocarea legatelor pentru neexecutare, ci o „dorinţă” pe care legatara o poate executa sau nu.

Executarea totuşi a acestei „dorinţe”, a testatorului converteşte „dorinţa” exprimată a defunctului într-o obligaţie morală pe care legatara ar aduce-o la îndeplinire, în condiţiile sale, liber consimţite într-o eventuală ofertă de vânzare cu privire la preţ, data încheierii actului etc., potrivit voinţei liber exprimate la încheierea contractelor.

Facem precizarea – revenind la „condiţia” nulă impusă prin testament tuturor legatarilor – că dispoziţia privind efectele „nulităţii convenţiei ce depinde de dânsa” (s.n.), deşi este prevăzută în art. 1008 C. civ. în materia convenţiilor, este deplin aplicabilă şi actelor juridice unilaterale (ca în speţa de faţă).

Prezentele considerente susţin recursul recurentului reclamant, doar pe aspectul nulităţii parţiale a testamentului, respectiv cu privire la dispoziţiile analizate mai sus. Nu poate fi reţinută susţinerea recurentului pârât reclamant G.R.I. că în final testatorul a înţeles să-i testeze doar o parte din preţul obţinut din vânzarea apartamentului legatarei S.G.L., fiind neîndoielnică intenţia instituirii legatelor, astfel cum le-a menţionat defunctul în actul juridic şi nu altfel.

Nu este corectă nici susţinerea privind obligaţia legatarei de a-i vinde apartamentul, potrivit analizei de mai sus.

Pentru considerentele reţinute de Curte, se constată că solicitarea din recursul pârâtei S.G.L., în sensul de a se modifica decizia recurată, admiterea apelului său şi menţinerea sentinţei de fond nu poate fi primită, şi nici subsidiarul, în sensul precizării cu privire la sarcina legatului său, ca în cazul valorificării apartamentului către G.R.I., preţul să fie stabilit de legatară potrivit preţurilor de pe piaţa imobiliară la

momentul efectuării ofertei de vânzare, întrucât instanţa ar adăuga la textul testamentului noi condiţii, ceea ce nu este permis.

Nu mai puţin însă, prin constatarea nulităţii parţiale a dispoziţiilor din testament, ca urmare a admiterii acţiunii recurentului reclamant, se ajunge la favorizarea tuturor legatarilor sub aspectul eliberării lor de executarea unei condiţii, nule potrivit legii.

Această situaţie urmează a avea ca efect constatarea nelegalităţii criticilor pe aspectul datorării de către reclamant a cheltuielilor de judecată pe parcursul procesului, în beneficiul recurenţilor pârâţi M.A.L, M.A. şi R.R.M., întrucât nu se mai poate reţine că acesta ar cădea în pretenţiuni, conform art. 274 C. pr. civ., ci insistând în demersul său juridic – prin apel şi recurs – la clarificarea actului dedus judecăţii şi a dispoziţiilor sale, beneficiază toate persoanele prevăzute în acest act.

Pentru considerentele reţinute, potrivit art. 312 C. pr. civ. şi art. 296 C. pr. civ., a fost admis recursul formulat de recurentul reclamant S.C.M., a fost modificată decizia din apel, s-a admis apelul reclamantului, s-a schimbat în parte sentinţa apelată şi pe fond s-a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei din testament cu privire la condiţia intrării în posesia legatelor, s-a dispus intrarea, fără nicio condiţie, în posesia bunurilor ce fac obiectul legatelor, astfel cum au fost menţionate în dispozitivul sentinţei civile, s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei; s-au respins apelurile declarate împotriva sentinţei de pârâtul reclamant G.R.I. şi pârâţii S.G.L. şi M.V.Ş. ca nefondate şi s-au respins recursurile formulate de pârâtul reclamant G.R.I. şi pârâţii M.A.L., M.A., R.R.M. şi S.G.L., împotriva deciziei recurate, ca nefondate. S-a făcut aplicarea prevederile art. 274 C. pr. civ. (F.P.)

Testament. Lipsa de discernământ a testatorului. Nulitate

(Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia nr. 1208 din 8 octombrie 2014)

Prin sentinţa civilă nr. 9754/19.06.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant al reclamanţilor a d-lui avocat M.C.I., a fost admisă excepţia nelegalei timbrări a actinii formulate, a fost respinsă excepţia lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a tutorelui A.A. că ramase fără obiect, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor B.M.E., T.I. şi C.A., a fost admisă acţiunea civilă precizată şi extinsă formulată de reclamanţii B.M.E., T.I. şi C.A., împotriva pârâţilor A.O. şi A.V.A., şi în consecinţă, s-a constatat nulitatea absolută a testamentelor şi a dispozitiilor testamentare date de defuncta R.M. în datele de 24.05.2009, respectiv 26.11.2009 în favoarea pârâtei A. O., s-a constatat nulitatea testamentului autentificat sub nr. 209/19.02.2010 de BNP S.I., pentru lipsa de discernământ al testatoarei R.M., pârâta A.O. a fost obligată la restituirea în favoarea moştenirii defunctei R.M. a sumelor de 41.842 lei şi de 7.138,55 euro, sume retrase din conturile bancare ale defunctei în baza procurii de administrare nr. 953/17.06.2009 eliberata de BNP M.D.A.S., precum şi a dobânzilor aferente calculate de la data retragerii şi până la momentul restituirii, precum şi a sumei de 9.300 lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferenta apartamentului nr. 5 din Cluj-Napoca, str. M. nr. 6, jud. Cluj, încasată în baza aceleiaşi procuri de administrare, s-a constatat că masa succesorala rămasă după defuncta R.M., decedată în data de 07.05.201, include: cota de 1/6parte din

terenul intravilan în suprafaţă de 1.227 mp. având nr. topo.10613/2, 10613/3, de sub A1, cu casa pe fundaţii de beton armat, zidărie din cărămidă, învelitoare din ţiglă, compusă din: parter: 6 garaje, 6 boxe pivniţă, centrală termică, 2 coridoare, 2 casa scărilor, etaj I: 6 camere, 2 bucătarii, 2 cămări de alimente, 2 antree, 2 băi, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scării, la etaj II: 6 camere, 2 bucătării, 2 cămări de alimente, 2 antree, 2 băi, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scării, la etaj III: 6 camere, 2 bucătării, 2 cămări de alimente, 2 antree, 2 bai, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scării, având nr. topo.10613/2, 10613/3-C, situate în Cluj-Napoca, str. T. nr. 27, intabulate în CF 259357 Cluj-Napoca, provenita din conversia de pe hârtie a CF 14462 Cluj-Napoca; apartamentul nr. 5 situat în Cluj-Napoca, str. M. nr. 6, compus din: 1 cameră, 1 bucătărie, 1 cămară, 1 baie, 1 hol, cu suprafaţa utilă de 28,01 mp., cu părţile indivize comune aferente de 2,54/100 parte, teren în folosinţă de 10,4/410 parte, intabulat în CF 25631-C1-U3 Cluj-Napoca, provenită din conversia de pe hârtie a CF 186943 Cluj- Napoca, cu nr. topo.3413/S/V; soldul total de 52.142,39 lei în contul nr. RO...., plus dobânda legală şi eventualele suplimentari, precum şi soldul total de 7.138,55 euro, plus dobânda legală şi eventualele suplimentari, s-a constatat că reclamanţii şi pârâta A.O. au calitatea de moştenitori ai defunctei RM., în cota de A parte fiecare şi s-a dispus predarea moştenirii în favoarea acestora, pârâţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanţilor, în cuantum de 30.365,33 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut că prin acţiunea civilă iniţial înregistrată de reclamanta R.M., prin tutore A.A. împotriva pârâtei A.O. s-a solicitat a se acorda încuviinţarea tutorelui A.A. de a solicită obligarea pârâtei la restituirea în favoarea reclamantei a sumelor de 41.842 lei, respectiv de 7138,55 euro şi dobânzile aferente acestora, sumele reprezentând banii aflaţi în conturile reclamantei în data de 27.11.2009; obligarea pârâtei să restituie în favoarea reclamantei sumele menţionate; a se acorda încuviinţarea tutorelui A.A. de a solicită obligarea pârâtei la restituirea în favoarea reclamantei a contravalorii chiriei apartamentului nr. 5 situat în Cluj-Napoca, str. M. nr. 6, jud.Cluj, înscris în CF 256311-C1-U3 Cluj-Napoca şi s-a dispus obligarea pârâtei să restituie contravaloarea chiriei încasate, în cuantum de 9.300 lei. Acţiunea a fost înregistrată în data de 17 februarie 2012, reclamanta R.M. decedând în data de 7 mai 2012.

În aceste condiţii, în data de 16 mai 2012 reclamanţii B.M.E., T.I. şi C.A., în calitate de moştenitori ai defunctei R.M., au înregistrat la dosar o precizare a cererii de chemare în judecată, extinsă şi din nou precizată prin înscrisul depus la dosar în data de 16 iunie 2012. Astfel, în contradictoriu cu pârâţii A.O. şi A.V.A. au solicitat anularea testamentului autentificat sub nr. 209/19.02.2010 de BNP S.I., pentru lipsa de discernământ al testatoarei; să se constate nulitatea absolută a testamentelor şi a dispozitiilor testamentare date de defuncta R.M. în datele de 24.05.2009, respectiv 26.11.2009 în favoarea pârâtei A.O.; obligarea pârâtei A.O. să aducă la masa succesorala armatoarele sume de bani: 41.842 lei şi 7.138,55 euro, reprezentând sumele de bani aflate în conturile defunctei în data de 27.11.2009 şi dobânzile aferente acestor sume, suma de 9.300 lei reprezentând contravaloarea chiriei aferentă apartamentului nr. 5 situat în Cluj-Napoca, str. M. nr. 6, jud. Cluj, înscris în CF 256311-C1-U3 Cluj-Napoca; să se constate că masa succesorală rămasă după defuncta R.M., decedată în data de 07.05.2012, cu ultimul domiciliu în Cluj- Napoca, str. T. nr. 27, jud. Cluj se compune din: soldul total de 52.142,39 lei în contul nr. RO...., plus dobânda legală şi eventualele suplimentari, constând în soldul de 0,10 lei în contul curent..., soldul de 5.654,89 lei în contul..., soldul de 760,25 lei în contul..., soldul de

15.848 lei în contul...şi soldul de 29.879,15 lei în contul...; soldul total de 7.138,55 euro, plus dobânda legală şi eventualele suplimentari, constând în soldul de 0,25 euro în contul...şi soldul de 7.138,30 euro în contul curent...; cota de 1/6 parte din terenul intravilan în suprafaţă de 1.227 mp. având nr. topo.10613/2, 10613/3, de sub A1, cu casă pe fundaţii de beton armat, zidărie din cărămidă, învelitoare din ţiglă, compusă din: parter: 6 garaje, 6 boxe pivniţă, centrală termică, 2 coridoare, 2 casa scărilor, etaj I: 6 camere, 2 bucătarii, 2 cămări de alimente, 2 antree, 2 băi, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scării, la etaj II: 6 camere, 2 bucătării, 2 cămări de alimente, 2 antree, 2 băi, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scării, la etaj III: 6 camere, 2 bucătării, 2 cămări de alimente, 2 antree, 2 băi, 2 sas-uri, 2 WC-uri, 2 holuri, 2 casa scării, având nr. topo. 10613/2, 10613/3-C, situate în Cluj-Napoca, str. T. nr. 27, intabulate în CF 259357 Cluj-Napoca, provenită din conversia de pe hârtie a CF 14462 Cluj-Napoca; apartamentul nr. 5 situat în Cluj-Napoca, str. M. nr. 6, compus din: 1 cameră, 1 bucătărie, 1 cămară, 1 baie, 1 hol, cu suprafaţa utila de 28,01 mp., cu părţile indivize comune aferente de 2,54/100 parte, teren în folosinţă de 10,4/410 parte, intabulat în CF 25631-C1-U3 Cluj-Napoca, provenită din conversia de pe hârtie a CF 186943 Cluj-Napoca, cu nr. topo. 3413/S/V; să se stabilească calitatea de moştenitori ai defunctei R.M. în favoarea reclamanţilor B.M.E., T.I., C.A. şi a pârâtei A.O., în calitate de colaterali privilegiaţi, în cotă de H parte pentru fiecare; să se dispună împărţirea şi predarea moştenirii în favoarea moştenitorilor, în cotă de H parte pentru fiecare şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 21 iunie 2012, după interpelarea reprezentantului reclamanţilor, instanţa a constatat că acţiunea extinsă şi precizată nu cuprinde petit de sistare a sterii de indiviziune, ci doar de predare a moştenirii după defuncta R.M..

Prin întâmpinarea depusă la filele 46-48, completată cu cea depusă la filele 94-97, pârâţii au invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor în promovarea acţiunii, cu motivarea că preţinşii reclamanţi nu-şi pot dovedi calitatea procesuală activă doar prin depunerea la dosar a unor acte de stare civilă, fiind necesară o declaraţie notarială de acceptare a succesiunii în termenul legal şi un certificat, dacă nu de moştenitor, cel puţin de atestare a calităţii de moştenitor. De asemenea, reclamanţii nu pot justifica calitatea procesuală activă în condiţiile în care, prin actul întocmit în data de 24.05.2009, au fost dezmoşteniţi de către defuncta R.M..

Pârâţii au invocat excepţia nelegalei timbrări a acţiunii formulate, pentru soluţionarea acesteia, instanţa dispunând efectuarea unei expertize de evaluare.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâţii au arătat că, înainte de întocmirea testamentului autentificat sub nr. 209/19.02.2010 de BNP S.I. testatoarea a fost consultată de un medic specialist, care, prin adeverinţa eliberată, a confirmat starea de sănătate a acesteia şi existenta discernământului la momentul testării. În ceea ce priveşte cererea de excludere a reclamanţilor de la moştenire, prin întocmirea dispoziţiilor testamentare în acest sens, pârâii au arătat că aceştia au neglijat defuncta, neacordându-i nici un fel de ajutor, cel puţin în ultimii 3 ani şi jumătate, neinteresându-se de situaţia să medicală sau cea personală. Cu privire la sumele solicitate a fi aduse la masa succesorală de către pârâta A.O., s-a arătat că la data decesului defunctei R.M. acestea nu se mai aflau în patrimoniul acesteia. Cât timp să aflat în viaţă defuncta a dispus după bunul ei plac de sumele de bani pe care le-a deţinut, fiind folosite pentru întreţinerea acesteia. Bunurile imobile enumerate de către reclamanţi au aparţinut, intr-

adevăr, defunctei şi fac parte din masa succesorală rămasă după aceasta, însă reclamanţii au ignorat a include şi mobilierul existent în cele două locuinţe, care, deşi este vechi, are o valoare aparte.

La termenul de judecată din 21 iunie 2012 pârâtul A.V.A. a pus în discuţie lipsa calităţii de reprezentant al d-lui avocat M.C.I..

La termenul de judecată din 16 noiembrie 2012, după depunerea la dosar a raportului de evaluare a bunurilor ce se solicită a fi incluse în masa succesorala rămasă după defuncta R.M., instanţa a stabilit că reclamanţii au achitat taxa judiciară de timbru prin raportare la o valoare a masei succesorale mai mare decât cea stabilita de expertul evaluator. În acest context, la termenul de judecată din 15 ianuarie 2013 instanţa s-a considerat legal investită cu soluţionarea cererii, pe motiv că nu s-a pronunţat în mod expres în sensul respingerii excepţiei nelegalei timbrări, acest aspect a fost în dispozitivul hotărârii.

Având în vedere că în cursul procesului d-na R.M. a decedat, iar acţiunea iniţială a fost preluată şi modificată de moştenitorii acesteia, instanţa a respins că ramase fără obiect excepţia lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a tutorelui A.A..Acţiunea iniţial formulată de d-na R.M., prin tutore A.A. a fost preluată de reclamanţi şi modificată ulterior decesului reclamantei iniţiale.

Astfel, ulterior decesului d-nei R.M. numiţii B.M.E., T.I. şi C.A. si-au manifestat intenţia de a continua procesul iniţiat de antecesoarea lor, justificând cererea de introducere în cauză prin actele de stare civilă depuse în copie la dosar. Astfel, reclamantele T.I. şi C.A. sunt surorile defunctei iar reclamantul B.M.E. este nepotul de frate predecedat al d-nei R.M., potrivit actului de naştere al acestuia şi certificatului de naştere al tatălui sau.

În baza acestor acte de stare civilă şi ţinând cont de împrejurarea că reclamanţii au solicitat a se constata nulitatea absolută a testamentelor şi a dispoziţiilor testamentare date de defuncta R.M. în datele de 24.05.2009, respectiv 26.11.2009 în favoarea pârâtei A.O., precum şi a testamentului autentificat sub nr. 209/19.02.2010 de BNP S.I., instanţa a apreciat că aceştia justifică pe deplin calitatea procesuală activa în formularea prezentei cereri de chemare în judecată.

Din actele depuse în probaţiune la dosar a reieşit că R.M. a decedat în data de 07.05.2012 şi nu a avut descendenţi direcţi, iar soţul său a decedat anterior, în data de 24.01.2009, succesiunea după acesta fiind dezbătută şi finalizată prin eliberarea certificatului de moştenitor şi legatar nr. 88/2009 eliberat de BNP M.D.S.A..

Persoanele susceptibile de a veni la moştenire dupăa R.M. sunt, în conformitate cu dispoziţiile art. 983 alin. 2 şi 3 Cod civil surorile acesteia, respectiv reclamantele T.I. şi C.A. şi pârâta A.O. şi nepotul de frate predecedat, reclamantul B.M.E..

Cererea de deschidere a succesiunii după defuncta R.M. a fost înregistrată la BNP S.I. de pârâta A.O. în data de 22.02.2012, iar, prin poziţia procesuală exprimată în cadrul dosarului succesoral, precum şi prin intenţia declarată a reclamanţilor de a continua procesul început de R.M., prin tutorele său, concretizată prin depunerea la dosar a cererii de chemare în judecată precizată, în data de 16 mai 2012, reclamanţii au făcut acte de acceptare a succesiunii.

În ceea ce priveşte testamentele şi dispoziţiile testamentare date de defuncta R.M. în datele de 24.05.2009, respectiv 26.11.2009 în favoarea pârâtei A.O., precum şi testamentul autentificat sub nr. 209/19.02.2010 de BNP S.I., acte a căror nulitate absolută s-a solicitat a fi constatata de reclamanţi, instanţa a constatat următoarele:

În data de 24 mai 2009 R.M. a semnat actul potrivit căruia testatoarea, aflata în deplinătatea facultăţilor mintale, a dispus că sora dânsei, pârâta A.O., să facă tot ceea ce este necesar pentru administrarea bunurilor mobile şi imobile ale acesteia.

În data de 26 noiembrie 2009 R.M. a dat dispoziţie potrivit căreia pârâta avea dreptul să retragă de la Bancă toate sumele care se vor găsişi în contul acesteia. Sumele urmau să îi fie puse la dispoziţie şi să fie folosite cum consideră dânsa de cuviinţă.

În data de 10.02.2010 BNP S.I. a autentificat sub nr. 209/2010 testamentul potrivit căruia R.M. a lăsat întreaga să avere mobilă şi imobilă ce se găsea în patrimoniul acesteia la data încetării din viaţă în favoarea pârâtei A.M. şi a fiului acesteia, A.V.A..

În ceea ce priveşte starea sănătatii d-nei R.M. instanţa a reţinut că la data de 4 decembrie 2009 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca a fost înregistrată acţiunea formulată de reclamanţii B.M.E., T.I. şi C.A., prin care au solicitat punerea sub interdicţie a d-nei R.M..În motivarea acţiunii ce a format obiectul dosarului civil nr. .../211/2009 au arătat că starea psihică precară a d-nei R.M., în varstă de 83 de ani atunci, era cauzată de stadiul avansat al bolii de care suferea, dementa în boala Alzheimer, diagnostic ce reieşea din biletul de ieşire din spital-scrisoare medicală nr. FO 72140/17.02.2009 emis de Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Cluj, Clinica Psihiatrie II. La solicitarea instanţei de numire a unui curator în vederea reprezentării intereselor d-nei R.M., internată în acel moment la Căminul de seniori "C." în cursul procesului, prin Dispoziţia Primarului municipiului Cluj-Napoca nr. 2096/19.04.2010 a fost numită în acest sens d-na A.O..

D-na R.M. a fost supusă cercetărilor specifice impuse de dispoziţiile art. 30 din Decretul nr. 32/1954 efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, din declaraţiile martorilor audiaţi reieşind că aceasta, în ultimii doi ani, a început să nu mai recunoască o serie de persoane pe care le ştia de multa vreme. D-na R.M. a fost supusă şi expertizei medico-legale întocmită de o comisie de specialitate, concluziile fiind acelea de demenţă în boala Alzheimer, pârâta neavând capacitatea de a aprecia conţinutul şi consecinţele faptelor sale.

Cercetarea judecătorească efectuată a fost întregită de analizarea anchetei sociale efectuate de Autoritatea Tutelară a Municipiului Cluj-Napoca, în care s-a menţionat că ulterior decesului soţului său, ce a survenit în data de 24 ianuarie 2009, boala pârâtei a evoluat în asemenea maniera încât nu a mai recunoscut nici apropiaţii familiei, situaţie constatata chiar de instanţa de judecată, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 33 alin. 3 din Decretul nr. 32/1954 a procedat la luarea unei declaraţii d-nei R.M..Acest lucru a avut loc la Căminul de seniori "C.", unde era internată. Toate aceste probe administrate au determinat instanţa de să admită acţiunea reclamanţilor şi să dispună punerea sub interdicţie a d-nei R.M., fiind pronunţată în acest sens sentinţa civilă nr. nr. 12141/2010. Pârâta a declarat apel şi apoi recurs împotriva hotărârii instanţei de fond, afirmând repârâţiv că reclamanţii nu

urmăresc decât averea dânsei, nefiind preocupaţi de îngrijirea efectivă. Apelul declarat a fost respins prin decizia civilă nr. nr. 73/A/2011 a Tribunalului Cluj, care a reţinut în motivarea deciziei declaraţia martorei V.L., internată în ultimele 8 luni în acelaşi salon cu d-na R.M..Aceasta a declarat că încă de la început pârâta era extrem de agitată, nu ţinea minte nimic şi foarte rar îşi recunoştea rudele care o vizitau. Işi schimba adesea atitudinea de la starea de calm la cea de agitaţie şi erau rare momentele de luciditate când ştia cum o cheamă şi ce profesie avusese.

Recursul declarat a fost respins prin decizia civilă nr. 1578/R/2011 a Curţii de Apel Cluj şi, în data de 01.08.2011 a fost numit dl.A.A. în calitate de tutore al celei puse sub interdicţie, fiind emisă în acest sens Dispoziţia Primarului Municipiului Cluj-Napoca nr. 4238/2011.

Instanţa a detaliat parcursul cercetărilor efectuate şi finalizate cu pronunţarea hotărârii de punere sub interdicţie a d-nei R.M. deoarece exact în aceasta perioadă au fost întocmite actele testamentare a căror anulare este solicitata de către reclamanţi.

Astfel, în perioada 03.02-17.02.2009 d-na R.M. a fost internată Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Cluj, Clinica Psihiatrie II, iar, în biletul de ieşire din spital-scrisoare medicală iagnosticul era de "dementa în boala Alzheimer", diagnostic ce nu a fost infirmat ulterior. Potrivit anchetei sociale efectuate în dosar nr. .../211/2009, debutul problemelor de sănătate ale d-nei R.M. se situează în urmă cu 10 ani şi s-au agravat în ultimii doi ani. Ulterior externării sale, d-na R. a fost internată în Căminul de seniori "C", instituite în care a rămas până la momentul survenirii decesului sau.

În aceasta perioadă, mai exact în datele de 24.05.2009 şi de 26.11.2009 d-na R.M. a semnat testamentul olograf depus în copie la fila 49 din dosar, respectiv dispoziţia testamentară depusă la fila 50 din dosar.

Apoi, în timp ce era supusa cercetărilor specifice impuse de Decretul nr. 32/1954, martorii audiaţi au susţinut că are extrem de puţine momente de luciditate, că nu recunoaşte persoanele apropiate şi nici nu mai ştia că soţul său murise sau că nu avea copii, iar experţii în medicina-legală au constatat că avea calităţile atenţiei şi memoriei greu de captat şi susţinut.

Pentru că notarul public să poate încheia testamentul, în dovedirea capacitaţilor testatoarei, pârâtul A.V.A. a prezentat o adeverinţă medicală depusă în copie şi la dosar, care o declara pe d-na R.M. aptă pentru a semna documente legale, în data de 18 februarie 2010. Interesant este că medicul care a apreciat că aceasta este orientata temporo-spatial, că are memoria şi atenţia în limitele vârstei şi are conştiinţa actelor sale, profesează la Spitalul Municipal Dej, oraş care coincide cu cel în care se afla locul de muncă al pârâtului (...Dej). Interesat de asemenea, este că la acel moment d-na R.M. nu era transportabilă, fiind internată în Căminul de seniori "C." cu sediul în Cluj-Napoca, iar, din adeverinţa menţionata nu a reieşit că respectivul medic ar fi văzut-o măcar pe d-na R., deoarece, cu siguranţă, nu a consultat-o.

De asemenea, este evident că toate actele depuse în dosarul nr. .../211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, respectiv întâmpinările şi căile de atac declarate au fost redactate de acela şi pârât A.V.A..Reiese fără echivoc din simpla analiză a acestor acte, compârâţiv cu cele depuse în prezenta cauză, că emana de la acelaşi calculator, iar stilul de redactare îi aparţine în mod incontestabil pârâtului.

Nu este nici o problemă legala că o persoana cu studii juridice să i şi consilieze o rudă de gradul III într-un litigiu. Problema morală ivită în cazul de faţă este aceea că în timp ce instanţele de judecată soluţionau dosarul de punere sub interdicţie, în care "pârâta" s-a opus admiterii acţiunii şi apoi căile de atac declarate, fără nici un temei medical după cum s-a constatat ulterior, ci doar pentru amânarea pronunţării unei hotărâri irevocabile, d-na R.M. era pusă să semneze testamentul autentificat sub nr. 209/19.02.2010 de BNP S.I., testament prin care a lăsat întreaga să avere în favoarea pârâtului şi a mamei sale. Or, în aceasta perioadă d-na R. a dat dovadă de dezorientare temporo-spaţială, de pierderea fluidităţii mentale, scăderea capacităţii de efort intelectual, fiind dependentă fizic şi psihic de o altă persoană, aşa cum au stabilit specialiştii în domeniu în urma expertizării acesteia.

Este evident că starea de sănătate a d-nei R.M. nu a avut o evoluţie galopantă, starea psihopatologică semnalată la dânsa fiind caracterizată prin slăbirea globală, progresiva şi ireversibilă a tuturor proceselor psihice, astfel încât, în nici un caz nu se poate susţine că la momentul testaţii în favoarea pârâţilor d-na R.M. se afla în totalitatea facultăţilor sale mintale chiar dacă sentinţa civilă nr. 12141/2010 prin care s-a dispus punerea sub interdicţie a fost pronunţată ulterior acestui moment.

Ca urmare, chiar dacă testamentul dat în data de 19.02.2010 a fost autentificat de un notar public, fiind îndeplinită astfel condiţia încheierii în formă autentică, actul respectiv nu îndeplineşte o altă condiţie esenţiala şi anume a discernământului testatorului, prevăzută de art. 1038 Cod civil, care a reluat dispoziţiile art. 856 Cod civil anterior. Astfel, testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ şi consimţământul său nu a fost viciat. În cazul de faţă, chiar dacă sentinţa civilă nr. 12141/2010 a Judecătoriei Cluj- Napoca, prin care s-a dispus punerea sub interdicţie a d-nei R.M. a fost pronunţată ulterior momentului semnării testamentului autentificat sub nr. 209/19.02.2010 de BNP S.I., din actele medicale ce o priveau pe aceasta (excepţie făcând adeverinţa medicală nr. 114/18.02.2010 eliberată de Spitalul Municipal Dej), precum şi din restul probatoriului administrat (declaraţii de martori, ancheta socială, concluziile judecătorului şi ale procurorului după discuţia ce s-a încercat a fi purtată cu d-na R.), reiese că aceasta nu avea capacitatea de a aprecia conţinutul şi consecinţele faptelor sale.

În consecinţa, actul întocmit în data de 19.02.2010 şi autentificat sub nr. 209/19.02.2010 de BNP S.I. nu a fost rezultatul voinţei unei persoane cu discernământ, astfel încât, pentru neîndeplinirea condiţiei esenţiale menţionate, la momentul încheierii testamentului autentic, instanţa a constatat nulitatea absolută a actului astfel întocmit.

În ceea ce priveşte testamentul şi a dispoziţia testamentară date de defuncta R.M. în datele de 24.05.2009, respectiv 26.11.2009 în favoarea pârâtei A.O. în ceea ce priveşte intenţia de dezmoştenire a tuturor celorlalte rude (fără a fi nominalizate), cu excepţia pârâtei A.O., respectiv de administrare a întregii sale averi, instanţa a apreciat că aceste înscrisuri, trebuie, sub sancţiunea nulităţii absolute, să fie scrise în întregime, semnate şi datate de mâna testatorului potrivit art. 859 Cod civil anterior şi menţinută în art. 1041 Cod civil în vigoare la data deschiderii succesiunii.

Actele supuse atenţiei au fost doar semnate de către d-na R.M., neîndeplinind condiţia esenţială de validitate. În aceste condiţii, instanţa a constatat nulitatea absolută a testamentelor şi a dispoziţiilor

testamentare date de defuncta R.M. în datele de 24.05.2009, respectiv 26.11.2009 în favoarea pârâtei A.O..

Defuncta R.M. a deţinut în proprietate cota de 1/6 parte din terenul intravilan în suprafaţă de 1.227 mp. având nr. topo. 10613/2, 10613/3, de sub A1, cu casa pe fundaţii de beton armat, zidărie din carămidă, învelitoare din ţiglă, situate în Cluj-Napoca, str. T. nr. 27, intabulate în CF 259357 Cluj-Napoca, provenită din conversia de pe hârtie a CF 14462 Cluj- Napoca. De asemenea, la data decesului său, defuncta deţinea în proprietate apartamentul nr. 5 situat în Cluj-Napoca, str. M. nr. 6, intabulat în CF 25631-C1-U3 Cluj- Napoca. Acest apartament a fost închiriat începând cu luna februarie 2009, chiria stabilită fiind în cuantum de 500 lei lunar, pârâta A.O. încasând aceasta chirie în baza procurii de administrare autentificata sub nr. 953/17.06.2009 de BNP M.D.S.A..

În perioada februarie-decembrie 2009, ianuarie-decembrie 2010 şi februarie-august 2011 cuantumul total al chiriei încasate pentru apartamentul nr. 5 din Cluj-Napoca, str. M. nr. 6 a fost de 15.500 lei.

Din această sumă, reclamanţii au apreciat că suma de 6.200 lei a fost utilizată în vederea achitării contravalorii taxei achitate de către R.M. la Căminul de seniori "C". Acela şi totalul de 6.200 lei folosit în acest scop a reieşit şi din calculul făcut în acest sens de către pârâţi şi depus la dosar în înscrisul de la filele 158-159 şi s-a completat cu adresa emisa de instituţia în care s-a aflat R.M. anterior decesului, taxa aferenta fiind suportată din pensia acesteia şi parte din chiria încasată.

În vederea explicitării modului în care au fost cheltuite sumele de bani încasate cu titlu de chirie, pârâta A.O. a depus la dosar un centralizator, în care a menţionat cheltuieli făcute cu întreţinerea apartamentului, necesitate de achitarea impozitului aferent acestuia, cu achitarea onorariului avocaţial în dosar nr. .../211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, cu îngrijirea şi apoi înmormântarea d-nei R.M..A ceste susţineri nu au fost probate cu absolut nici un act din care ar putea reieşi şi împrejurarea că au fost efectuate.

Ca urmare, fiind vorba despre simple susţineri în acest sens, nerecunoscute de partea adversa şi neprobate, instanţa a admis cererea reclamanţilor şi a dispus obligarea pârâtei A.O. să restituie în favoarea moştenirii defunctei suma de 9.300 lei încasata cu titlu de chirie în baza procurii de administrare nr. 953/17.06.2009 eliberata de BNP M.D.A.S..

După numirea d-lui A.A. în calitate de tutore al d-nei R.M., în vederea îndeplinirii obligaţiilor acestuia de evaluare a bunurilor celei puse sub interdicţie s-a constatat că, în baza procurii de administrare nr. 953/17.06.2009 eliberată de BNP M.D.S.A., pârâta A.O. a cheltuit atât chiria menţionată anterior, cât şi sumele retrase din conturile defunctei, de 41.842 lei, respectiv de 7.138,55 euro, acesta fiind motivul înregistrării acţiunii ce a format obiectul prezentului dosar, în forma să iniţială.

Astfel, în prezent, în contul în lei al defunctei se mai afla suma de 10.300 lei, sumele de 41.842 lei, respectiv de 7.138,55 lei fiind scoase din conturile defunctei de către pârâta A.O., în baza procurii de administrare nr. 953/17.06.2009 eliberata de BNP M.D.A.S..Acest aspect nu a fost contestat de către pârâta în cursul procesului, însă a fost justificat de dorinţa exprimată în acest sens de către d-na R.M..În condiţiile în care nu exista la dosar nici un act justificativ în ceea ce priveşte modalitatea de cheltuire a

acestor sume în vederea întreţinerii d-nei R.M. sau măcar în beneficiul acesteia, iar dansa nu putea, în perioada respectivă să decidă utilizarea sumelor mari de bani, de altfel, într-o anumită modalitate datorită stării precare a sănătăţii sale, instanţa a apreciat că apărările pârâtei nu pot fi reţinute, motiv pentru care a admis cererea reclamanţilor şi a dispus, în temeiul art. 1345 Cod civil, obligarea pârâtei să restituie în favoarea moştenirii sumele de 41.842 lei şi de 7.138,55 euro, sume retrase din conturile bancare ale defunctei în baza procurii de administrare nr. 953/17.06.2009 eliberată de BNP M.D.S.A., precum şi a dobânzilor aferente calculate de la data retragerii şi până la momentul restituirii.

Prin decizia civilă nr. 159/5 martie 2014 a Tribunalului Cluj a fost respins că nefondat apelul declarat de A.O. şi A.V.A. în contra sentinţei civile nr. 9754 din 19.06.2013 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dos. nr. .../211/2012, care a fost menţinută în totul.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că după precizarea şi extinderea acţiunii de către reclamanţii succesibili, după decesul reclamantei R.M., nu se impunea chemarea în judecată a tutorelui reclamantei decedate, care nu mai avea calitate procesuală şi în mod temeinic şi legal instanţa de fond a respins ca rămasă fără obiect excepţia lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a tutorelui A.A..

Instanţa a apreciat neîntemeiată critica apelanţilor referitoare la obligarea lor la o dublă plată a sumei de 10.300 lei, câtă vreme din considerentele sentinţei a rezultat cu evidenţă suma de 10.300 lei, pusa de pârâţii apelanţi la dispoziţia tutorelui A.A. a fost scăzută de către instanţă, pârâţii fiind obligaţi doar la diferenţa rămasă.

Decontul cheltuielilor întocmit de apelanţi nu reprezintă o probă, ci simple susţineri ale acestora cu privire la modul de cheltuire a banilor ridicaţi din contul defunctei. Astfel, în lipsa unor bonuri, chitanţe sau alte asemenea dovezi, instanţa nu avea cum să retină realitatea cheltuielilor pretinse de apelanţi în acest decont.

Continuarea acţiunii de către reclamanţi la data de 16 mai 2012, cu intenţia expresă şi manifestată a acestora de a-şi însuşi calitatea de succesori prin acest demers procesual, reprezintă în mod evident un act de acceptare a succesiunii rămasă după defuncta R.M. în sensul art. 1110 pct. 2 Cod civil, făcut în termenul de opţiune succesorală prevăzut de art. 1103 Cod civil. În plus, şi în faţa notarului public s-au exprimat reclamanţii în sensul acceptării succesiunii defunctei R.M., fapt consemnat de către notarul public cu ocazia dezbaterii masei succesorale.

Contrar susţinerilor apelanţilor, între data pronunţării sentinţei de punere sub interdicţie în dosar nr. 30089/2009 şi data încheierii actelor juridice anulate nu este o durată mare de timp.

Dispoziţiile anulate datează din 24 mai 2009, 26 noiembrie 2009, în timp ce sentinţa de punere sub interdicţie a fost pronunţată la data de 24.09.2010, însă acţiunea a fost înaintată la data de 04.12.2009.

De şi pronunţată în septembrie 2010, probele din acel dosar, care au dus finalmente la concluzia că d-na R.M. nu avea capacitatea psihică necesară pentru a înţelege consecinţele juridice ale actelor sale, situaţie ce a impus punerea să sub interdicţie, respectiv actele medicale datate 03.11.2009 şi 19.02.2009

dovedesc că defuncta suferea de demenţă în boala Alzhaimer şi avea deja toate simptomele constatate şi de Comisia medicală din cadrul I.M.L care a concluzionat cu privire la inexistenta incapacităţii defunctei.

Aşadar, incapacitatea defunctei de a înţelege consecinţele juridice ale actelor sale a survenit anterior momentului pronunţării sentinţei de punere sub interdicţie şi era instalată la data încheierii actelor juridice cu privire la care s-a constatat nulitatea.

Boala de care suferea defuncta este o boala degenerativă care nu permite îmbunătăţirea stării psihice a bolnavului, ci deteriorarea progresivă a stării psihice odată cu trecerea timpului.

Adeverita medicală de la fila 36 din dosar nr. 30089/2009 al Judecătoriei Cluj- Napoca, eliberată de Spitalul municipal Dej, semnată de medic primar psihiatru N.A., din care rezultă că diagnosticul defunctei la data emiterii actului era ateroscleroză generalizată, iar pacienta era orientata temporo-spaţial şi are conştiinţa consecinţelor juridice ale acţiunilor sale a fost apreciată ca o proba neconcludentă.

Aceasta deoarece, aşa cum rezultă din Adresa Spitalului municipal Dej nr. 462/30.01.2014, d-na doctor N.A. nu era medicul curant al defunctei, a făcut evaluarea psihiatrică din 18.02.2010 la cerere, consultaţia acordata fiind singulară.

Concluziile medicului cuprinse în adresa sus menţionată au fost infirmate de fisa medicală a pacientei R.M., care a fost diagnosticată din februarie 2009 cu boala Dementa Alzhaimer, pe lângă ateroscleroză, fiind făcută în fişa medicală menţiunea că necesită supraveghere permanentă.

Aşadar, tribunalul a apreciat că nu corespunde realităţii împrejurarea preţ însă de apelanţi potrivit căreia pacienta R.M. de afla în evidenta d-nei doctor N.A., care a consultat- o şi a tratat-o în mod repetat.

Actele din 23.05.2009 şi 26.11.2009 erau acte de care apelanţii se prevalau pentru a obţine efecte juridice împotriva reclamanţilor, respectiv blocarea preţenţiei acestora la restituirea sumelor de bani ridicate din contul defunctei şi nu au fost depuse cu titlu informativ, ci în ideea de a avea efecte juridice.

Instanţa a fost sesizată cu cererea de anulare a testamentelor şi dispoziţiilor testamentare cuprinse în actele de mai sus, astfel că potrivit art. 129 alin 6 C. pr. civ. era obligată să procedeze la soluţionarea acestor cereri şi a rămas în limitele investirii sale.

Sancţiunea exheredării succesibililor care vor cere socoteală pentru modul de utilizare a sumelor de bani scoase din contul defunctei de către A.O. reprezintă în mod cert o dispoziţie testamentară care trebuia să îndeplinească condiţia testamentului olograf a fi scris, semnat şi datat în întregime de către testatoare. Nefiind îndeplinită acesta condiţie, în mod legal constatat instanţa nulitatea acestor acte juridice.

Probele au indicat în mod cert incapacitatea psihică a defunctei testatoarei de a înţelege consecinţele juridice ale actelor sale, astfel că soluţia instanţei se sprijină pe probatoriul administrat în cauză.

Instanţa a admis pretenţia reclamanţilor de obligare a pârâţilor la restituirea sumelor scoase din contul defunctei, nu pentru că nu s-a putut justifica retragerea sumelor de bani din contul defunctei, ci cheltuirea lor.

Instanţa de apel a mai reţinut că în şedinţa din 15.01.2012 pârâţii au solicitat audierea 4 martori, obligându-se să depună adresele acestora, cerere încuviinţată de instanţa de fond care a dispus obligarea pârâţilor că în termen de 5 zile să depună la dosar lista cu numele şi adresa martorilor, sub sancţiunea decăderii din probă.În condiţiile în care pârâţii nu si-au îndeplinit obligaţia pus în sarcina lor în vederea administrării probei testimoniale, instanţa nu din exces de zel, ci în aplicarea dispoziţiilor art. 186 C. pr. civ. a dispus deciderea pârâţilor din probă.

Probele administrate în dosar 30089/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca nu au mai putut fi puse în discuţie, căci ele au dus la pronunţarea sentinţei de punere sub interdicţie a defunctei R.M., ori hotărârile judecătoreşti pronunţate cu privire la starea şi capacitatea persoanelor sunt opozabile erga omnes.

Ascultarea în calitate de martor a d-nei doctor N.A. şi a d-lui doctor S.L. era inutilă, teza probatorie urmărită prin ascultarea acestor martori fiind lămurită prin adresele

Spitalului municipal Dej depuse în apel, adresă semnată şi de d-na doctor N.A. în calitate de director adjunct al instituţiei, precum şi de Casa de seniori C., semnata de dl. Doctor S.L..

Instanţa nu a prezumat că defuncta nu a consumat niciun ban, dar în lipsa dovezilor privitoare la pretinsele cheltuieli făcute în interesul defunctei sau cu administrarea imobilului acesteia, nu le putea socoti justificate. Este de neînţeles omisiunea depunerii la dosar a actelor doveditoare cel puţin pentru cheltuielile de înmormântare, impozite, asigurări pe apartament, donaţii către "C.", lucrarea de amenajare a mormântului defunctului R.C., căci acestea sunt cheltuieli pentru care de regula se emit chitanţe şi facturi.

Din adeverinţa trimisa la dosar de "C", rezultă că dl. Doctor S.L. nu a părţicipat la consultaţia defunctei în data de 18.02.2010, demersul sau cu acea ocazie limitându-se la semnarea acordului pentru luarea consimţământului.

O nouă expertiză de stabilire a capacitaţii defunctei nu se mai putea realiza, întrucât aceasta a decedat între timp. Adeverinţa medicală emisă de d-na doctor N.A. la data de 18.02.2010 nu era un act nou, care impunea o nouă expertiză psihiatrică, comisia I.M.L care a efectuat expertiză în dosarul de punere sub interdicţie având cunoştinţă de această adeverinţă, câtă vreme s-a referit la ea.

Adeverinţa aflata la fila 6 în dosar 30089/2009 este în concordanta cu informaţiile medicale cuprinse în fişa medicală a pacientei R.M..Nu se releva niciun motiv care să arate falsul informaţiilor cuprinse. Dl. Doctor S., aşa cum s-a arătat în adresa emisă de Casa de seniori T. este medicul instituţiei, nu medicul de familie al defunctei. Câtă vreme nu s-a făcut dovada că defuncta a fost radiata de pe lista medicului de familie Z.S., susţinerile apelanţilor cu privire la falsul adeverinţei nu au putut primite.

Împotriva acestei decizii pârâţii A.O. Şi A.V.A. au declarat recurs solicitând instanţei desfiinţarea hotărârilor pronunţate în fond şi în apel ca nelegale şi casarea deciziei din apel cu consecinţa rejudecării apelului şi suplimentării probatoriului cu audierea martorilor propuşi şi refuzaţi abuziv de către instanţa de fond şi apel şi efectuarea unui supliment de expertiză psihiatrică având ca obiect stabilirea existenţei sau nu a discernământului defunctei R.M. la data semnării testamentului autentificat sub nr. 209 din 19.02.2010.

În motivarea recursului pârâţii recurenţi, A.O. Şi A.V.A., au arătat că instanţele de fond şi apel au încălcat dispoziţiile art. 44 Noul Cod Civil prin aceea că nu au constatat nulitatea acţiunii iniţiale, formulate de A.A., fostul tutore al persoanei puse sub interdicţie, R.M..

Prin promovarea acelei acţiunii în timpul vieţii defunctei, tutorele a încălcat dispoziţiile legale invocate, deoarece promovarea acţiunii s-a făcut fără a avea autorizarea instanţei de tutelă. Prin demersul tutorelui s-a creat şi o pagubă nejustificată în dauna acesteia, prin folosirea sumelor de bani din contul lui R.M., respectiv taxa judiciară de timbru în sumă de 3909,74 lei (f.19) şi suma de 669 lei (f. 25 dosar fond).

Al doilea motiv de recurs invocat de pârâţi vizează faptul că deşi se impunea efectuarea unei expertize medico-legale, raportat la adeverinţa medicală nr. 114/18.02.2010 (depusă la ultimul termen de judecată la judecătorie) şi ţinând seama că reclamanţii nu s-au înscris în fals faţă de acest act medical, instanţa trebuia să manifeste rol activ şi să dispună în acel moment o expertiză medico-legală care să aibă ca obiectiv stabilirea discernământului defunctei R.M. la momentul încheierii actelor în discuţie.

Recurenţii pârâţii au invocat şi abuzul de drept al primei instanţe, care a încuviinţat martorii propuşi la termenul din 15.01.2013, deşi parte dintre ei se aflau pe holul instanţei - judecătoarea N.A. comiţând un grav abuz pentru care recurenţii au formulat plângere penală.

Al treilea motiv invocat de recurenţi a vizat faptul că în mod nelegal instanţa a apreciat că adeverinţa medicală nr. 114 din 18.02.2010 ar fi un act fals, fără a indica un argument în acest sens, sugerând ideea că acest act a fost eliberat graţie influenţei pe care recurentul A.V.A. a avut-o în calitate de procuror, respingând cu totul nelegal proba cea mai concludentă din dosar, de care depindea valabilitatea testamentului autentic.

De asemenea, s-a omis atât de către instanţa de fond cât şi de către instanţa de apel declaraţia martorului public I.S., care a redactat testamentul autentificat sub nr. 209/19.02.2010, din care a rezultat că "R.M. era perfect sănătoasă şi nu prezenta simptome că ar suferi de boli mintale".

Recurenţii au arătat că instanţa de fond şi instanţa de apel nu au manifestat rol activ şi au trecut sub tăcere faptul că medicul psihiatru N.A. a mai acordat consultaţii numitei R.M., după cum rezultă din adeverinţele medicale nr. 921/8.10.2009 şi nr. 1146/27.11.2009, aflate în dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca nr. 30089/2009, de care nu s-a făcut vorbire.

În schimb, instanţa a susţinut nelegal în baza adeverinţei medicale nr. 71240/3.11.2009(aflată în dosarul nr. 30089/2009), că aceasta cuprinde aceleaşi informaţii ca şi cele menţionate în fişa medicală a pacientei, deşi fişa medicală nu s-a aflat la dosar.

Recurenţii au susţinut că adeverinţa medicală mai sus arătată este falsă, fiind emisă de o persoană necompetentă, deoarece în noiembrie 2009 R.M. se afla de circa 8 luni la "C", unde se afla şi fişa medicală a acesteia, iar medicul de familie era dr. S.L..Recurenţii au arătat că au formulat o plângere penală cu privire la adeverinţa medicală mai sus arătată.

S-a mai invocat de către recurenţi şi lipsa de rol activ a instanţei pentru că nu a solicitat din oficiu fişa medicală a defunctei R.M. anterioară lunii martie 2009 şi nu s-a dispus din oficiu o expertiză medicală raportat la fişa medicală şi data întocmirii actelor atacate.

Recurenţii au invocat şi lipsa de rol activ a instanţei prin susţinerea aberantă că doctorul S.L. este medicul instituţiei şi că nu ar avea şi calitatea de medic de familie a lui S.L., iar acest lucru se putea afla printr-o simplă adresă.

Al patrulea motiv de recurs invocat a vizat nelegalitatea anulării unor acte care nu sunt testamente, respectiv dispoziţiile din lunile mai şi noiembrie 2009, ale defunctei R.M., fără ca reclamanţii să solicite acest lucru printr-un petit distinct, instanţa acordând mai mult decât s-a cerut.

Prin întâmpinare, reclamanţii intimaţi B.M.E., T.I. şi C.A. au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că recursul pârâţilor prezintă critici de netemeinice ale hotărârilor judecătoreşti acordate şi nicidecum critici de nelegalitate, neîncadrându-se în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. pr. civ.

Deşi au arătat că motivele de recurs vizează netemeinica deciziei pronunţate în apel, reclamanţii intimaţi au răspuns punctual la criticile de netemeinicie invocate în recurs.

Analizând decizia pronunţată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Din lecturarea memoriului de recurs a rezultat că pârâţii recurenţi, A.O. şi A.V.A., au criticât atât decizia pronunţată de tribunal în apel, cât şi sentinţa pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca.

La instituţionalizarea căilor de atac legiuitorul a instituit principiul legalităţii căilor de atac, potrivit căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Principiul legalităţii căilor de atac este o regulă cu valoarea de principiu constituţional, după cum rezultă din art. 129 Constituţie, care prevede că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Coroborând dispoziţiile art. 282 C. pr. civ., cu dispoziţiile art. 299 C. pr. civ., curtea constată că principiul legalităţii reiese şi din aceste dispoziţii legale, întrucât hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar apelul este supus recursului.

Curtea constată că, aplicând principiul legalităţii căilor de atac, în recurs părţile au posibilitatea să critice numai decizia pronunţată în apel, nu şi sentinţa judecătoriei, care a format obiectul apelului şi nu obiectul recursului.

Prin urmare, criticile pârâţilor recurenţi referitoare la nelegalitatea sau netemeinicia sentinţei pronunţate de Judecătoria Cluj -Napoca care se regăsesc în primele trei motive de recurs sunt inadmisibile, pentru considerentele mai sus reţinute.

În primul motiv de recurs recurenţii au invocat nelegala aplicare a dispoziţiile art. 44 Noul Cod Civil, întrucât instanţa de apel nu a constatat nulitatea acţiunii introdusă de fostul tutore A.A., pentru că acesta nu a solicitat aprobarea instanţei de tutelă pentru a promova o acţiune în numele defunctei.

Această critică nu este fondată pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea înregistrată la data de 12.02.2012, reclamanta R.M. prin tutore A.A. a solicitat obligarea pârâtei A.O. la plata unor sume de bani decurgând din contractul de mandat, încheiat de reclamantă cu pârâta A.O..

După investirea primei instanţe, reclamanta R.M. a decedat la data de 7.05.2012, iar la data de 16 mai 2012, reclamanţii B.M.E., T.I. şi C.A. în calitate de succesibili ai defunctei R.M. au preluat acţiunea reclamantei şi au precizat-o în sensul că au solicitat obligarea pârâtei A.O. la restituirea sumelor de bani solicitate de R.M. prin acţiune (f. 29).

Ulterior, la data de 18 iunie 2012 reclamanţii B.M.E., T.I. şi C.A. şi-au extins acţiunea şi faţă de A.V.A. şi au precizat-o în sensul că au solicitat şi anularea testamentului autentic nr. 209/19.02.2010 emis de Biroul Notarului Public S.I., pentru lipsa discernământului defunctei R.M.; constatarea nulităţii absolute a testamentelor şi dispoziţiilor testamentare din data de 24.05.2009 şi 26.11.2009 date de defuncta R.M.; obligarea pârâtei A.O. la restituirea în favoarea moştenirii defunctei R.M. a datoriilor faţă de moştenire în cuantum de 41.824 lei, 7.138,55 lei şi dobânzile aferente; suma de 9300 lei reprezentând contravaloarea chiriei apartamentului nr. 5 parter, situat în Cluj-Napoca, str. M. nr. 6; constatarea că masa succesorala rămasă după defuncta R.M., decedată în data de 07.05.201, se compune din: 52.124,39 lei; 0,10 lei; 5654,89 lei; 760,25 lei; 15.848 lei; 29879,15 lei; 7138,55 euro; 0,25 euro; 7138,30 euro, precum şi imobilul în cotă de 1/6 parte din terenul intravilan în suprafaţă de 1.227 mp. având nr. topo.10613/2, 10613/3, de sub A1, cu casa pe fundaţii de beton armat, zidărie din cărămidă, învelitoare din ţiglă, având nr. topo.10613/2, 10613/3-C, situate în Cluj-Napoca, str. T. nr. 27, intabulate în CF 259357 Cluj-Napoca, apartamentul nr. 5 situat în Cluj-Napoca, str. M. nr. 6, intabulat în CF 25631- C1-U3 Cluj-Napoca, cu nr. topo.3413/S/V; să se stabilească calitatea de moştenitori după defuncta R.M., decedată la 07.05.2012 în favoarea reclamanţilor şi pârâta A.O., în calitate de colateral privilegiaţi, în cotă de H fiecare şi împărţirea şi predarea moştenirii în cotele legale, cu cheltuieli de judecată (f.54 dosar fond).

Prin urmare, curtea constată că instanţa de fond nu a admis acţiunea formulată de R.M., astfel încât să poată fi invocate cu succes dispoziţiile art. 44 Noul Cod Civil. Reclamanta a decedat în timpul soluţionării cauzei în faţa primei instanţe, iar în cauză a operat transmisiunea legală a calităţii procesuale active în

favoarea persoanelor cu vocaţie succesorală, reclamanţii din prezenta cauză. Deşi pârâţii au invocat lipsa calităţii procesuale active şi lipsa interesului tutorelui în promovarea acţiunii, aceste excepţii au rămas fără obiect, întrucât persoana ocrotită a decedat în timpul soluţionării cauzei, iar tutorele nu a mai continuat demersul juridic început.

Interesul este o condiţie în promovarea acţiunii şi este definit de doctrină ca fiind folosul material sau moral pe care parte îl urmăreşte prin investirea instanţei cu o cerere de chemare în judecată sau cu o critică în calea de atac în speţă.

Interesul trebuie să îndeplinească mai mute cerinţe:să fie legitim, să fie născut şi actual, să fie personal şi direct şi juridic ocrotit de lege.

În prezentul recurs interesul pârâţilor recurenţi de a critica nelegala aplicare a art. 44 Noul Cod Civil este direct şi juridic ocrotit de lege, dar acest interes nu este actual, întrucât reclamanta R.M. a decedat şi instanţa nu a soluţionat acţiunea promovată de tutore, încât să fie necesară verificarea condiţiilor prevăzute de art. 44 Noul Cod Civil, cum corect a reţinut şi tribunalul, respectiv judecătoria a soluţionat acţiunea precizată şi extinsă formulată de către o parte din moştenitorii reclamantei R.M..

Criticile pârâţilor referitoare la cheltuielile generate de tutore reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în faţa primei instanţe vizează, eventual, controlul exercitării tutelei, însă, în prezenta cauză, instanţa nu a fost investită cu o cerere în acest sens, situaţie în care aceste critici exced cadrului procesual cu care reclamanţii au investit instanţa.

Din considerentele mai sus reţinute, rezultă că referitor la primul motiv de recurs, nu se verifică motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., coroborat cu art. 44 Noul Cod Civil.

În al doilea motiv de recurs recurenţii au invocat lipsa de rol activ a instanţei de fond, judecătoria, raportat la adeverinţa medicală nr. 114/18.02.2010 eliberată de Spitalul Municipal Dej (f. 227 dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca depusă în şedinţa publică din 29 mai 2013 şi modul abuziv în care a fost încuviinţată probaţiunea testimonială.

Prin aceste două critici recurenţii pârâţi tind să înfrângă principiul legalităţii căii de atac şi critică direct în recurs sentinţa, ceea ce este inadmisibil, după cum am arătat în considerentele mai sus reţinute, referitoare la principiul legalităţii căii de atac.

Lipsa de rol activ al instanţei de fond raportat la adeverinţa medicală nr. 114/18.02.2010, precum şi criticile, referitoare la faptul că s-au respins cererile testimoniale formulate de către pârâţi, au fost analizate de către instanţa de apel, care a stabilit că încuviinţarea probaţiunii s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 186 C. pr. civ., aplicându-se corect sancţiunea prevăzută în alin. 2 al art. 186 C. pr. civ.

Curtea verificând legalitatea susţinerilor făcute de instanţa de apel, constată că, într- adevăr, dispoziţiile art. 186 C. pr. civ., au fost corect aplicate. Recurenţii în şedinţa publică din 15.01.2013 au solicitat audierea a patru martori, obligându-se să depună în scris numele şi adresele de contact ale acestora, cererea testimonială fiind încuviinţată de către instanţă, însă i s-a pus în vedere pârâtului să depună la dosar în termen de 5 zile de la finalizarea dezbaterilor, sub sancţiunea decăderii din probă, lista cu

numele şi adresele martorilor propuşi spre audiere (f. 128-129 dosar judecătorie), obligaţie pe care pârâţii nu şi-au îndeplinit-o, deşi au fost atenţionaţi cu privire la sancţiunea aplicabilă. Instanţa nu a încuviinţat defectuos probaţiunea, ci a respectat întocmai dispoziţiile legale în materie şi a aplicat sancţiunile prevăzute de lege. În acest context, recurenţii nu pot să invoce cu succes faptul că încuviinţarea probelor s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale. Mai mult, prin suplimentarea probaţiunii în apel tribunalul a verificât faptul că dr. N.A. nu avut calitatea de medic curant a defunctei R.M. şi a acordat o consultaţie medicală la cerere, în 18.02.2010(f. 42 apel) precum şi relaţii de la medicul Căminului de Seniori "C." referitoare la diagnosticul defunctei(f.45).

Al treilea motiv de recurs vizează tot considerentele sentinţei referitoare la aprecierea adeverinţei medicale nr. 114/18.02.2010, ca fiind falsă şi lipsa de rol activ al instanţei, însă aceste motive de recurs sunt inadmisibile, fiind încălcat principiul legalităţii căii de atac, întrucât nu se poate critica în recurs hotărârea primei instanţe.

Recurenţii au mai invocat şi faptul că instanţa de apel a omis să analizeze o probă esenţială, declaraţia notarului public I.S., în momentul în care a redactat testamentul autentic nr. 209/19.02.2010, potrivit căreia R.M. era perfect sănătoasă şi nu prezenta simptome că ar suferi de boli mintale, însă această critică a recurenţilor este o critică de netemeinicie şi tinde la reaprecierea stării de fapt stabilită de către tribunal în apel.

În prezenta configuraţie, recursul este o cale de atac extraordinară cu caracter devolutiv şi obiectul recursului îl constituie numai motivele de nelegalitate ale deciziei pronunţate în apel şi prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. pr. civ.

Critica referitoare la faptul că instanţa a omis să analizeze o probă esenţială se putea circumscrie motivului de netemeinicie prevăzut de art. 304 pct.10 C. pr. civ., care în prezent este abrogat.

Prin urmare, şi această critică este inadmisibilă, deoarece vizează netemeinicia hotărârii şi nu neelgalitatea acesteia.

S-a invocat de către pârâţi şi lipsa de rol activ al judecătoriei şi instanţei de apel, referitoare la faptul că au omis să analizeze unele adeverinţe medicale din dosarul nr. 30.089/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, în care R.M. a fost pusă sub interdicţie, instanţa fiind acuzată de lipsă de imparţialitate, însă şi această critică este pe de o parte inadmisibilă pentru că vizează temeinicia hotărârii pronunţate în apel, iar, pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut corect că în prezentul cadru procesual nu se pot repune în discuţie probele administrate în dosarul nr. 3089/2009 în aşa manieră încât să contravină hotărârii de punere sub interdicţie a reclamantei, aceasta fiind intrată în puterea lucrului judecat.

Pe de altă parte, judecătoria a enumerat principalele probe administrate după investirea instanţei cu acţiunea de punere sub interdicţie, deoarece cam în acelaşi interval de timp s-a întocmit testamentul autentic al cărei nulitate s-a solicitat în acest dosar, iar starea de sănătate a defunctei era dovedită nu numai cu adeverinţe medicale, cum susţin recurenţii, ci şi cu biletul de ieşire din Clinica de Psihiatrie, unde defuncta a fost internată în perioada 03.02.2009-17.02.2009, anterior emiterii actelora căror nulitate s-a solicitat.

Critica referitoare la faptul că adeverinţa medicală nr. 71240 eliberată la data de 03.11.2009 este falsă, fiind emisă de către o persoană necompetentă împotriva căreia s-a promovat o plângere penală şi aceasta ar trebui înlăturată este tot o critică de netemeinicie şi nu de nelegalitate a deciziei pronunţate în apel, deci inadmisibilă.

S-a mai invocat lipsa de rol activ a instanţei de apel pentru că nu a solicitat fişa medicală a defunctei R.M. pentru perioada anterioară lunii martie a anului 2009, însă nici această critică nu este fondată.

Art. 129 alin. 51 C. pr. civ., prevede că judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va putea dispune ca părţile să completeze probele sau să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării unor probe pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

Din această dispoziţie legală rezultă că judecătorul are posibilitatea să solicite completarea probaţiunii dacă se impune şi poate ordona unele probe chiar dacă părţile se împotrivesc în ipoteza în care cauza nu este lămurită în întregime. Tribunalul a suplimentat probaţiunea şi a dispus efectuarea unei adrese la Casa pentru seniori C. pentru a se comunica întregul dosar medical al defunctei, şi deşi aceasta nu era complet, recurenţii nu au solicitat revenirea cu adresă.

Rolul activ al judecătorului nu este absolut, are anumite limite, judecătorul nu se poate transforma în apărătorul uneia dintre părţi, în condiţiile în care probaţiunea în cauză este solicitată de către reclamanţi pentru dovedirea pretenţiilor şi de către pârâţi pentru dovedirea apărărilor invocate.

Legiuitorul prin modificarea alin. 5 al art. 129 prin art. I pct. 13 din Legea nr. 202/2010 a nuanţat şi precizat principiul rolului activ al judecătorului, arătând că "părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii".

Prin urmare, recurenţii aveau posibilitatea ca în faţa instanţei de apel să depună fişa medicală a defunctei R.M. sau să solicite instanţei emiterea unei adrese medicului de familie al defunctei pentru eliberarea unei copii de pe fişa medicală a defunctei anterioară lunii martie a anului 2009.

Aşadar, curtea constată că nu se poate invoca încălcarea rolului activ al judecătorului în condiţiile în care pârâţii nu au solicitat administrarea acestor probe în apel, deşi aveau posibilitatea să o facă, având în vedere caracterul devolutiv al apelului şi posibilitatea suplimentării probaţiunii în apel, în condiţiile art. 292 şi 295 alin. 2 C. pr. civ.

Al patrulea motiv de recurs, referitor la nelegalitatea anulării dispoziţiilor din luna mai şi noiembrie 2009 întrucât aceste acte nu sunt testamente şi reclamanţii nu au solicitat anularea acestora, este nefondat, deoarece dispoziţiile testamentare la care fac referire recurenţii au fost depuse la dosar cu intenţia de a produce efecte juridice şi de a paraliza acţiunea de stabilire a masei succesorale promovate de către reclamanţi. Pe de altă parte, reclamanţii prin acţiunea precizată şi extinsă (f.59 dosar fond), au solicitat

expres constatarea nulităţii absolute a testamentului olograf din 24.05.2009 şi ale dispoziţiilor testamentare din 26.11.2009, întrucât acestea nu îndeplineau condiţiile legale pentru a fi analizate ca şi testamente olografe.

Aşadar, critica referitoare la faptul că instanţa de fond s-a pronunţat cu încălcarea principiului disponibilităţii este nefondată, deoarece instanţa de fond a soluţionat acţiunea în limitele în care a fost investită, cu respectarea art129 alin. 6 C. pr. civ..

Conchizând, curtea constată că toate criticile formulate prin memoriul de recurs depus în termen au vizat fie nelegalitatea, fie netemeinicia deciziei privitoare la constatarea nulităţii testamentului din 24.05.2009, respectiv a dispoziţiilor testamentare din 26.11.2009 şi nulitatea testamentului autentificat nr. 209/19.02.2010 de Biroul Notarului Public S.I..

Pârâţii recurenţi nu au dezvoltat în memoriul de recurs depus în termenul prevăzut de art. 301 C. pr. civ. nicio critică referitoare la petitul prin care moştenitoarea defunctei R.M., pârâta A.O. era obligată să restituie în favoarea moştenirii defunctei R.M. sumele de bani în cuantum de 41.842 lei şi 7138,55 euro retrase în baza împuternicirii date de defuncta R.M..

Doar în şedinţa publică din 8.10.2010 reprezentantul pârâţilor recurenţi a depus o serie de înscrisuri chitanţe referitoare la justificarea cheltuielilor făcute de pârâta A.O. în baza împuternicirii date de R.M. anterior punerii acesteia sub interdicţie, însă curtea constată că deşi recurenţii au solicitat casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului şi pentru că au dovedit că nu datorează sumele imputate, această critică nu a fost formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 301 C. pr. civ., fiind tardivă şi astfel instanţa nu i-a putut da eficienţă.

Tot în şedinţa publică din 8.10.2012 în baza art. 305 C. pr. civ. a fost depusă o adeverinţă din partea dr. S.L., din care reiese că defuncta R.M. a fost internată şi tratată în perioada 16.03.2009- 7.05.2012 în Căminul pentru seniori Proiect C., iar de la data de 13.04.2009 a fost înscrisă pe lista medicului de familie al instituţiei dr. S.L., precum şi fişa medicală a defunctei R.M., din care rezultă că la data de 28.01.2009, deci anterior emiterii actelor juridice care au fost anulate în prezenta cauză, medicul de familie i-a eliberat un bilet de trimitere la psihiatrie ambulatoriu cu diagnosticul prezumtiv: ATS. Lacunarism cerebral. Demenţă?

În baza biletului de trimitere din data de 28.01.2009, defuncta R.M. a fost internată în Clinica de Psihiatrie în perioada 3.02.2009 - 17.02.2009 şi diagnosticul menţionat în biletul de ieşire din spital este demenţă în boala Alzheimer, rezultând că cele menţionate în foaia de observaţie se coroborează cu actele medicale ulterioare eliberate de medicii specialişti psihiatrii din Clinica de Psihiatrie II, unde R.M. a fost internată şi tratată, recomandându-se totodată control psihiatric lunar.

Recurenţii pârâţi au solicitat casarea deciziei pronunţată în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui supliment de expertiză psihiatrică în vederea stabilirii existenţei discernământului numitei R.M. la data semnării testamentului autentificat sub nr. 209 din 19.02.2010, însă efectuarea acestei expertize nu se mai poate face, întrucât R.M. a decedat în timpul soluţionării cauzei.

Efectuarea expertizei medicale pentru verificarea discernământului presupune examinarea efectivă a persoanei a cărei discernământ este contestat, ori în prezent testatoarea este decedată.

Instanţa de apel, contrar susţinerilor recurenţilor nu a apreciat adeverinţa emisă de dr. N.A. la data de 18.02.2010, ca un act fals, ci a arătat că în dosarul de punere sub interdicţie, comisia IML a avut cunoştinţă de această adeverinţă atâta vreme cât s-a referit la ea, prin urmare, nu poate fi considerată ca un act nou depus în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, curtea în temeiul art. 312 C. pr. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâţilor A.O. şi A.V.A..

Acţiune în constatarea nulităţii unui testament. Condiţii de valabilitate. Intenţia de a gratifica a testatorului

- Codul civil: art. 480, art. 644, art. 650, art. 651, art. 800, art. 802, art. 858, art. 860

Reproşând instanţei de apel încălcarea sau aplicarea greşită în cauză a prevederilor art. 800 C. civ., recurenta porneşte de la o ipoteză care nu are corespondent în cuprinsul acestei norme, şi anume aceea că transmisiunea succesorală testamentară este valabilă numai dacă a fost realizată cu intenţia de a gratifica persoana în favoarea căreia s-a testat.

Or, astfel cum reiese din prevederile art. 800 şi 802 C. civ., legiuitorul a condiţionat valabilitatea testamentului de respectarea condiţiilor de formă prescrise de lege, stabilind totodată că efectele acestui act juridic se produc odată cu producerea evenimentului încetării din viaţă a testatorului.

Testamentul a cărui nulitate o invocă recurenta pârâtă reclamantă este în mod evident un act juridic mortis causa, şi este întocmit în forma autentică prescrisă prin art. 858 teza a II-a coroborat cu art. 860 C. civ., astfel că acesta corespunde întrutotul cerinţelor care rezidă din prevederile art. 800 şi 802 C. civ.

Mai mult, transmisiunea care se realizează în puterea acestuia este una cu titlu gratuit, nefiind cerută vreo contraprestaţie din partea succesibililor instituiţi beneficiari ai dispoziţiei testamentare care să condiţioneze efectul translativ de proprietate recunoscut prin art. 644 teza I C. civ.

Împrejurarea că, anterior decesului, testatorul a încheiat cu aceleaşi persoane în favoarea cărora a testat şi acte juridice cu titlu oneros (antecontract de vânzare cumpărare) cu privire la bunuri care ulterior s-au regăsit în masa succesorală nu poate afecta menţionatele caracteristici ale testamentului, efectele acestui din urmă act (transmiterea dreptului de proprietate) producându-se de sine stătător, în puterea prevederilor art. 650 şi 651 raportat la art. 644 teza I C. civ., fără vreo relaţionare cu actele juridice între vii (ale căror efecte similare ar fi fost apte să se producă în puterea dispoziţiilor art. 1073 şi 1074 C. civ.).

Altfel spus, dispoziţiile art. 800 C. civ. nu pot fi interpretate în sensul că o persoană ar putea testa în favoarea alteia numai pentru raţiuni care ţin exclusiv de sfera afectivă, de recunoştinţă, iar nu şi pentru raţiuni care ar ţine de intenţia testatorului de a se descărca de obligaţii pecuniare contractate/asumate de acesta în timpul vieţii.

O atare interpretare ar fi de natură a aduce atingere caracterului exclusiv şi absolut al dreptului de proprietate, astfel cum acesta este consfinţit prin art. 480 C. civ., pentru că ar restrânge posibilitatea oricărei persoane de a dispune în mod liber, potrivit intereselor proprii, de bunurile sale prin acte între vii şi/sau acte mortis causa.

(Curtea de Apel Bucureşti, decizia civilă nr. 406/R din 4 noiembrie 2010, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală)

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, reclamanţii P.I. şi P.D. au chemat în judecată pe pârâta I.N. solicitând ca prin hotărârea care se va pronunţa: să se constate deschisă succesiunea defunctului B.C. (decedat la 3 ianuarie 2008); să se constate că moştenitori ai defunctului sunt reclamanţii, în calitate de legatari universali; să se constate că masa succesorală este formată din apartamentul nr. 1 situat în Bucureşti, str. O.; să se constate că testamentul autentificat sub numărul 3306 din 10 decembrie 2007 a fost revocat indirect prin testamentul autentificat sub numărul 2129 din 12 decembrie 2007; să se anuleze certificatul de legatar nr. 3 din 24 ianuarie 2008 eliberat de BNP E.; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat în esenţă că defunctul a întocmit un testament pe numele reclamanţilor, la data de 12 decembrie 2007, testament prin care i-a instituit legatari universali. Acest testament a revocat testamentul anterior întocmit în favoarea pârâtei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 802, 920, 921 C. civ., art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale respingerea acţiunii. A arătat că reclamanţii l-au determinat pe defunct să întocmească testamentul din data de 12 decembrie 2007 prin manopere dolosive, fiind un caz clasic de viciu de consimţământ prevăzut de art. 960 C. civ., testatorul fiind indus în eroare cu privire la conţinutul actului pe care l-a semnat. Defunctul a mers la notariat - în susţinerea pârâtei - având convingerea că va perfecta antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 3755 din 1 august 2005, act completat de actele adiţionale cu nr. 3551 din 19 august 2004, 3755/2005, 1064/2007, acest lucru fiind spus pârâtei de defunct în prezenţa unor vecini.

A mai susţinut pârâta că starea de degradare fizică şi psihică a testatorului era atât de avansată la data respectivă, încât are convingerea că nu a mai fost în stare să citească ceea ce i s-a dat să semneze, având ferma convingere că semnează un act privitor la vânzarea pentru care anterior încheiase antecontract de vânzare cumpărare cu reclamanţii. La întoarcerea de la notariat a declarat că, în sfârşit, a scăpat şi de reclamant făcându-i vânzarea.

De asemenea, s-a arătat că niciodată reclamanţii nu l-au ajutat pe defunct.

La data de 9 iunie 2008, pârâta a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat anularea testamentului autentificat sub numărul 2128 din 12 decembrie 2007.

În motivarea acestei cereri s-a arătat că testamentul este un act unilateral, esenţialmente gratuit, însă din toate actele încheiate de defunct cu reclamanţii rezultă că raporturile dintre aceştia erau esenţialmente pecuniare; defunctul nu a avut intenţia de a întocmi un testament, ci intenţia acestuia a fost de a perfecta actele de vânzare cumpărare asupra subsolului şi bucătăriei de vară din imobilul situat în Bucureşti, str. O.

De asemenea, s-a arătat că testamentul este nul pentru că, în aceeaşi zi, defunctul - aflat sub influenţa morfinei - a încheiat o convenţie mutus disensus, un antecontract de vânzare cumpărare şi un testament asupra aceluiaşi imobil, iar expresia "am citit" şi semnătura nu par a fi ale defunctului; suma de 31.000 euro nu a fost niciodată plătită defunctului.

În drept s-au invocat prevederile art. 960 şi 961 C. civ.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 2 octombrie 2008 pârâta a arătat că solicită anularea testamentului nr. 2120 din 12 decembrie 2007 pentru vicierea consimţământului testatorului prin sugestie şi captaţie, acesta fiind indus în eroare asupra actului pe care îl încheie. Prin acest testament nu se revocă expres testamentul anterior întocmit în favoarea pârâtei, aşa cum defunctul a procedat atunci când a revocat testamentul întocmit în favoarea nepoatei lui.

Prin sentinţa civilă nr. 3227 pronunţată la 5 mai 2009, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis cererea principală şi a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată; a constatat deschisă succesiunea defunctului B.C., decedat la data de 3 ianuarie 2008; a constatat că moştenitorii acestuia sunt reclamanţii P.I.C. şi P.D., în calitate de legatari universali; a constatat că masa succesorală este compusă din: apartamentul format din două camere şi dependinţe situat în Bucureşti, str. O.; a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 3.019, 3 lei reprezentând cheltuieli de judecată, taxă judiciară şi onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 3 ianuarie 2008 a decedat B.C., cu ultimul domiciliul în Bucureşti, str. O., iar în urma dezbaterii succesiunii acestuia în cadrul procedurii notariale, a fost emis certificatul de moştenitor nr. 3 din data de 24 ianuarie 2008 eliberat de BNP E., prin care s-a constatat că singura moştenitoare este pârâta, în calitate de legatară universală, căreia îi revine întreaga masă succesorală.

Din testamentul autentificat sub numărul 2129 din data de 12 decembrie 2007 la BNP V.C. şi Asociaţii reiese că testamentul pârâtei autentificat sub numărul 3306 din data de 10 decembrie 2007 la BN E. era revocat la data când s-a solicitat emiterea certificatului de legatar, astfel că pârâta nu avea calitatea de moştenitoare a defunctului.

Potrivit art. 920 C. civ., un testament nu poate fi revocat, în tot sau în parte, decât sau prin un act legalizat de judecătoria competentă, care act va cuprinde mutarea voinţei testatorului, sau prin un testament posterior, iar, potrivit art. 921 C. civ., "testamentul posterior care nu revocă anume pe cel

anterior, nu desfiinţează din acesta, decât numai acele dispoziţii care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior".

În cauză, defunctul nu a revocat în mod expres testamentul pârâtei, însă instituindu-i legatari universali pe reclamanţi este clară intenţia acestuia de a revoca testamentul autentificat sub numărul 3306 din data de 10 decembrie 2007 la BNP E., între cele două legate fiind o contrarietate, respectiv o imposibilitate de executare concomitentă, cumulativă datorată intenţiei testatorului.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că, din actele semnate anterior de defunct, respectiv convenţia mutuus dissensus autentificată sub numărul 2127 din 12 decembrie 2007 la BNP V.C. şi Asociaţii, extras CF 38696, antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 2128 din 12 decembrie 2007 la BNP V.C. şi Asociaţii, reiese în mod clar intenţia autorului de a lăsa bunurile sale reclamanţilor şi nu se poate interpreta că autorul, prin cele două legate, ar fi instituit ca legatari universali atât pe reclamanţi, cât şi pe pârâtă.

În ceea ce priveşte testamentul reclamanţilor, s-a reţinut că acesta îndeplineşte toate condiţiile de validitate prevăzute de lege şi nu este afectat de vreun viciu de consimţământ.

Dolul invocat de pârâta reclamantă, sub forma captaţiei şi sugestiei, nu a fost dovedit de către aceasta, având în vedere că din probele administrate în cauză nu a reieşit utilizarea de către reclamanţi a unor mijloace viclene, directe sau indirecte, prin care să îl îndepărteze pe defunct de moştenitorii săi, martora N.N.A. arătând că defunctul nu a fost îndepărtat de alte persoane.

În ceea ce priveşte motivul de nulitate invocat de pârâta reclamantă, respectiv eroarea obstacol, în sensul că defunctul a dorit să definitiveze actele de vânzare cumpărare asupra subsolului şi bucătăriei de vară ce face parte din imobilul situat în strada Bucureşti, str. O. şi nu să testeze în favoarea reclamanţilor, instanţa de fond l-a apreciat de asemenea neîntemeiat.

Defunctul a încheiat cu reclamanţii antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 1213 din data de 22 martie 2004 la BNP A.Ş., contractul de comodat legalizat sub numărul 3101 din data de 22 martie 2003 la BNP A.Ş., actele adiţionale autentificate sub numerele 3551 din 19 august 2004, 3755 din data de 1 august 2005, 1064 din data de 1 martie 2007, la BNP A.Ş., însă, prin convenţia mutuus dissensus autentificată sub numărul 2127 din 12 decembrie 2007 la BNP V.C. şi Asociaţii, au desfiinţat antecontractul de vânzare-cumpărare numărul 1213 din data de 22 martie 2004 şi au încheiat un antecontract asupra întregului apartament; ulterior, acesta a testat întregul imobil în favoarea reclamanţilor, aceasta fiind ultima sa voinţă. Acest lucru reiese din succesiunea cererilor de autentificare şi din succesiunea numerelor de autentificare a celor trei acte juridice, acte perfect valabile, având în vedere faptul că prin încheierea antecontractului, bunul nu a ieşit din patrimoniul defunctului, el dispunând liber de acesta prin testament, urmând ca neexecutarea obligaţiei asumată prin antecontract să fie sancţionată juridic.

Într-adevăr, defunctul a încheiat în data de 12 decembrie 2007 trei acte juridice, însă acestea sunt perfect valabile, chiar dacă unul este patrimonial şi altul este cu titlul gratuit.

Martorii audiaţi au declarat că ar şti de la defunct că acesta dorea ca imobilul să îi revină pârâtei, iar cu reclamanţii dorea să definitiveze actele asupra bucătăriei şi subsolului, însă aceste declaraţii nu pot înfrânge menţiunea defunctului cuprinsă în actele notariale "am citit", urmată de semnătură, ştiut fiind că cele constatate personal de notar pot fi înfrânte prin procedura falsului, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de faţă.

Totodată, susţinerile pârâtei reclamante în sensul că defunctul nu a fost îngrijit de reclamanţi, că reclamanţii i-ar fi împrumutat bani defunctului pe care acesta ar fi trebuit să îi înapoieze, că doar reclamanta a avut grijă de defunct din anul 1998, nu au relevanţă în cauză, din moment ce defunctul şi-a exprimat ultimul act de voinţă prin testamentul instituit în favoarea reclamanţilor.

Susţinerea pârâtei-reclamante, în sensul că defunctul nu a primit niciodată banii menţionaţi în antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 2128 din 12 decembrie 2007 la BNP V.C. şi Asociaţii, a fost de asemenea apreciată ca lipsită de relevanţă, fiind fără consecinţe juridice asupra testamentului, iar anularea antecontractului pentru inexistenţa preţului nu s-a solicitat de către defunct sau moştenitorii acestuia, în procesul de faţă, discutându-se care sunt moştenitorii defunctului.

În ceea ce priveşte starea psihică a defunctului de la momentul întocmirii testamentului, instanţa a reţinut că la dosar nu s-a depus niciun act medical din care să reiasă că defunctul ar fi suferit de vreo boală incurabilă sau ar fi fost sub tratament cu morfină; mai mult, se poate observa că cele două testamente contrare au fost făcute la două zile diferenţă, fiind greu de crezut că starea sa s-a deteriorat atât de mult în două zile, încât să nu îşi dea seama, la al doilea act, de consecinţele juridice ale acestuia.

Faţă de cele reţinute, instanţa de fond a constatat că în mod greşit pârâta a declarat că este moştenitoarea defunctului, testamentul său fiind revocat de cel întocmit ulterior în favoarea reclamanţilor, chiar dacă acesta nu a fost înregistrat la RNTA, înregistrarea nefiind o condiţie de validitate.

Drept urmare, prima instanţă a constatat că certificatul de moştenitor este lovit de nulitate întrucât a fost emis pe numele unei persoane care nu are calitatea de moştenitor şi, în temeiul art. 88 din Legea nr. 36/1995, a dispus anularea certificatului de moştenitor nr. 03 din 24 ianuarie 2008 eliberat de BNP E.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta I.V.N.

În motivarea apelului, s-a arătat în esenţă că instanţa de fond a ignorat faptul că lipsa menţiunii revocării testamentului întocmit de defunct în favoarea sa evidenţiază tocmai faptul că testatorul, aflat într-o avansată degradare fizică şi psihică premergătoare morţii, era indus în eroare cu privire la actul semnat, cu atât mai mult cu cât, la momentul semnării testamentului în favoarea reclamanţilor, defunctul a semnat mai multe acte, respectiv cele privind înstrăinarea.

Este evident - în susţinerea apelantei - că semnarea şi a altor înscrisuri concomitent cu semnarea testamentului constituie o manoperă dolosivă menită să abată atenţia celui ce le semna de la cuprinsul înscrisurilor.

Mai mult, instanţa a trecut cu vederea faptul că reclamanţii pârâţi nu au făcut nicio dovadă certă cu privire la plata sumei de 31.000 euro, plată care nu a fost dovedită şi care a fost adusă, în contextul înscrisurilor semnate de defunct, de asemenea, ca o manoperă dolosivă.

Împrejurarea că defunctul afirmă încasarea acestei sume în actul suspensiv face dovada numai până la proba contrarie. Or, această plată nu a fost dovedită prin nicio altă probă, imposibilitatea reclamanţilor de a produce vreo probă în acest sens fiind de natură să ridice problema bunei credinţe a acestora.

Instanţa a trecut cu superficialitate peste aceste împrejurări care dovedesc că testamentul lăsat de defunct în favoarea reclamanţilor pârâţi este lipsit de esenţa naturii sale juridice de act gratuit.

Dacă defunctul ar fi avut şi alte bunuri în afară de imobilul ce constituie obiectul convenţiei încheiată cu reclamanţii pârâţi testamentul ar fi avut o justificare, or, în absenţa altor bunuri şi valori, testamentul este doar un înscris formal.

Instanţa de fond a reţinut că actele au fost semnate de defunct şi că notarul i-a luat acestuia consimţământul, fapt necontestat de pârâta reclamantă, care nici nu a înţeles să se înscrie în fals, cu privire la semnătură, pârâta reclamantă a susţinut însă că voinţa juridică a defunctului a putut fi uşor înşelată având în vedere starea sănătăţii sale, de altfel decesul producându-se la doar două zile de la deplasarea la notar.

S-a mai susţinut că fraza privitoare la aşa zisă recunoştinţă a defunctului faţă de reclamanţii pârâţi este evident formală, fiind trecută în actele de această natură de către notarii publici tocmai pentru a sublinia caracterul gratuit al testamentului.

Or, instanţa în mod greşit a reţinut că testamentul demonstrează "intenţia autorului de a sancţiona juridic neexecutarea obligaţiei asumată prin antecontract".

O altă critică a fost în sensul că instanţa de fond a nesocotit total probele administrate de pârâta reclamantă din care rezultă clar împrejurarea că numai testamentul lăsat în favoarea sa îndeplineşte condiţiile de valabilitate prevăzută de lege, constituind un act firesc de recunoştinţă pentru faptul că i-a stat alături defunctului.

Instanţa a judecat în mod automatic, considerând că actul prin care a dispus defunctul în favoarea reclamantului pârât, fiind în ordine cronologică ultimul, reprezintă voinţa reală a defunctului.

Prin decizia civilă nr. 166 din 16 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a fost respins apelul astfel formulat, ca nefondat şi s-a dispus obligarea apelantei la plata către intimaţi a sumei de 1.500 lei, ci titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că lipsa menţiunii revocării exprese a testamentului întocmit de testator în favoarea pârâtei reclamante este lipsită de relevanţă în condiţiile în care, conform art. 921 C. civ., "testamentul posterior care nu revocă anume pe cel anterior, nu desfiinţează din acesta, decât numai acele dispoziţii care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior".

Susţinerea pârâtei în sensul că tocmai lipsa menţiunii revocării exprese a testamentului, întocmit în favoarea sa, constituie dovada erorii în care s-a aflat defunctul testator, nu poate fi primită.

Nu numai faptul că testatorul a semnat testamentul făcând menţiune despre faptul că a citit actul semnat dar, mai mult, la dosarul de fond, s-a depus cererea nr. 5444 din 12 decembrie 2007 adresată de defunct BNP, prin care acesta a solicitat redactarea şi autentificarea "testamentului cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. O.". Pârâta reclamantă nu a contestat nici scrisul şi nici semnătura ca aparţinând defunctului.

Cerând, aşadar, redactarea şi autentificarea testamentului, defunctul avea reprezentarea exactă a actului pe care urma să îl semneze.

Este adevărat că testatorul a decedat la scurtă vreme (respectiv la 3 ianuarie 2008, iar nu la doar două zile cum afirmă apelanta) de la întocmirea testamentului în favoarea reclamanţilor (12 decembrie 2007), dar tot atât de adevărat este şi faptul că, pe de o parte, nici testamentul în favoarea pârâtei reclamante nu a fost întocmit cu mult timp înainte de intervenirea decesului testatorului, ci cu doar 2 zile înainte de cel întocmit în favoarea reclamanţilor pârâţi (respectiv la 10 decembrie 2007), iar pe de altă parte, pârâta reclamantă nu a făcut nicio dovadă în sensul că boala de care testatorul ar fi suferit îl făcea incapabil pe acesta să citească un act ori să aibă reprezentarea asupra actului semnat, dar mai ales nu a dovedit pârâta reclamantă că o asemenea incapacitate ar fi intervenit în cele 2 zile scurse de la semnarea unui act identic în favoarea sa.

Acceptând, în raport de data survenirii decesului, că starea sănătăţii testatorului era precară la momentul semnării testamentului, nu se poate reţine că aceasta determinase o neputinţă fizică şi mai ales psihică a acestuia, având în vedere că totuşi la interval de doar 2 zile defunctul s-a deplasat la biroul notarial pentru semnarea celor două testamente.

Că testatorul avea cunoştinţă de natura actelor ce avea să încheie rezultă, aşa cum s-a arătat mai sus, din chiar faptul că a formulat o cerere în sensul autentificării testamentului, completând, cu aceeaşi ocazie, o cerere separată pentru întocmirea unui antecontract de vânzare-cumpărare, în ambele cereri fiind menţionat obiectul actelor juridice, adresa şi chiar descrierea prin indicarea suprafeţei construite şi a terenului.

Plata sau nu a preţului convenit de defunct şi reclamanţii-pârâţi este corect reţinută de prima instanţă ca irelevantă, în raport de faptul că aceasta nu constituie o cerinţă de valabilitate a testamentului.

În orice caz însă, tocmai întocmirea antecontractului de vânzare cumpărare pentru întreg imobilul demonstrează, pe de o parte, că defunctul, contrar susţinerilor pârâtei reclamante, nu s-a deplasat la notariat exclusiv cu intenţia de a perfecta contractul de vânzare cumpărare asupra subsolului şi bucătăriei, conform învoielii părţilor intervenită în anul 2004, iar pe de altă parte, demonstrează, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, dorinţa defunctului de a înstrăina imobilul şi implicit primirea preţului, iar întocmirea testamentului ca o garanţie în favoarea reclamanţilor-pârâţi pentru situaţia survenirii decesului mai înainte de perfectarea contractului de vânzare cumpărare.

În condiţiile în care testamentul, ca şi dispoziţiile pe care le cuprinde, sunt acte juridice esenţialmente revocabile, iar întocmirea unui testament nou, posterior, care fără a revoca expres pe cel anterior conţine dispoziţii contrare cu dispoziţiile testamentului anterior (art. 921) constituie un caz de revocare voluntară tacită a celui anterior, şi cum testamentul nou a fost întocmit cu respectarea formelor solemne prevăzute de lege, iar testatorul a avut capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat, nu se poate reţine că instanţa de fond a dat în mod "automatic" eficienţă testamentului posterior în raport de cel anterior.

În baza art. 274 alin. (1) C. pr. civ., reţinând culpa procesuală a apelantei, a reţinut instanţa obligaţia acesteia de a plăti suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţi, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanţa nr. 44 din 30 decembrie 2009.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta.

În motivarea recursului se arată în esenţă că decizia atacată s-a pronunţat cu încălcarea art. 800 C. civ. sau cu aplicarea greşită a acestui text de lege, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Potrivit art. 800 C. civ., testamentul este un act de dispoziţie cu titlu gratuit. Or, instanţa de apel motivează validitatea ultimului testament lăsat de defunct în favoarea intimaţilor-reclamanţi-pârâţi ca fiind "o garanţie în favoarea reclamanţilor-pârâţi pentru situaţia survenirii decesului mai înainte de perfectarea contractului de vânzare cumpărare".

Mai mult decât atât, instanţa motivează validitatea testamentului şi pe faptul că întocmirea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru întregul imobil (care de altfel constituia întreaga avere a defunctului) pe faptul că defunctul nu s-a deplasat la notariat exclusiv cu intenţia perfectării contractului de vânzare-cumpărare asupra subsolului şi bucătăriei, conform învoielii intervenită în anul 2004 şi demonstrează dorinţa defunctului de a înstrăina imobilul şi implicit de a demonstra primirea preţului prin întocmirea testamentului.

Este evident, prin urmare, că testamentul lăsat de defunct în favoarea reclamanţilor-pârâţi este doar un act menit să perfecteze tranzacţia părţilor privind înstrăinarea imobilului, şi nicidecum un act gratuit.

Aceasta fiind situaţia, solicită recurenta ca instanţa de recurs să constate că prin întocmirea acestui testament s-a urmărit nu încheierea unui act de liberalitate cum prevede expres art. 800 C. civ., ci un act oneros de înstrăinare a imobilului ce formează obiectul material al litigiului.

Subliniază recurenta faptul că notarul instrumentator C.E.D. din cadrul BNP V.C. şi Asociaţii din Bucureşti a încălcat dispoziţiile legale privind comunicarea testamentului, la data autentificării lui, către Camera Notarilor Publici, fapt ce l-a determinat pe notarul care a emis Certificatul de Moştenitor să întocmească formalităţile de dezbatere a succesiunii după ce i s-a comunicat de către Camera Notarilor că testamentul autentificat sub nr. 3306 din 10 decembrie 2007 de N.P. C.E. nu a fost revocat. Abia după emiterea Certificatului de Moştenitor, cu întârziere s-a primit comunicarea existenţei celui de-al doilea testament, în acest sens instanţa poate vedea înscrisurile anexate.

Din toate cele de mai sus rezultă - în susţinerea recurentei - că testamentul autentificat sub nr. 2129 din 12 decembrie 2007, ascunde în forma autentică un act cu titlu oneros, privind vânzarea imobilului, fiind orice altceva în afară de testament cum este intitulat.

De altfel chiar instanţa în motivarea sa reţine că intenţia întocmirii actului respectiv nu era de a gratifica pe reclamanţii-pârâţi cu imobilul respectiv, ci de a-l înstrăina către aceştia.

Consideră recurenta că acest motiv este suficient pentru ca instanţa de recurs să observe încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la testament care, în speţă, în loc să fie un act gratuit este un act cu titlu oneros.

În drept, s-au invocat prevederile art. 299 şi urm. C. pr. civ., art. 304 pct. 9 teza a II-a şi teza a III-a, art. 306 pct. 3, art. 312 alin. (1) teza I şi art. 312 pct. 3 C. pr. civ. şi a celor din petitul cererii.

Analizând recursul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de limitele stabilite prin art. 304 C. pr. civ., Curtea constată caracterul nefondat al recursului.

Considerentele avute în vedere sunt următoarele:

Potrivit art. 800 C. civ., "Nimeni nu va putea dispune de avutul său, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donaţiuni între vii sau prin testament".

Prin art. 802 C. civ. este definit testamentul ca fiind "un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau parte din avutul său".

Reproşând instanţei de apel încălcarea sau aplicarea greşită în cauză a prevederilor art. 800 C. civ., recurenta porneşte de la o ipoteză care nu are corespondent în cuprinsul acestei norme, şi anume aceea că transmisiunea succesorală testamentară este valabilă numai dacă a fost realizată cu intenţia de a gratifica persoana în favoarea căreia s-a testat.

Or, astfel cum reiese din normele juridice enunţate, legiuitorul a condiţionat valabilitatea testamentului de respectarea condiţiilor de formă prescrise de lege, stabilind totodată că efectele acestui act juridic se produc odată cu producerea evenimentului încetării din viaţă a testatorului.

Testamentul a cărui nulitate o invocă recurenta pârâtă reclamantă este în mod evident un act juridic mortis causa, şi este întocmit în forma autentică prescrisă prin art. 858 teza a II-a coroborat cu art. 860 C. civ., astfel că acesta corespunde întrutotul cerinţelor care rezidă din prevederile art. 800 şi 802 C. civ.

Mai mult, transmisiunea care se realizează în puterea acestuia este una cu titlu gratuit, nefiind cerută vreo contraprestaţie din partea succesibililor instituiţi beneficiari ai dispoziţiei testamentare care să condiţioneze efectul translativ de proprietate recunoscut prin art. 644 teza I C. civ.

Împrejurarea că, anterior decesului, testatorul a încheiat cu aceleaşi persoane în favoarea cărora a testat şi acte juridice cu titlu oneros (antecontract de vânzare cumpărare) cu privire la bunuri care ulterior s-au regăsit în masa succesorală nu poate afecta menţionatele caracteristici ale testamentului, efectele acestui din urmă act (transmiterea dreptului de proprietate) producându-se de sine stătător, în puterea

prevederilor art. 650 şi 651 raportat la art. 644 teza I C. civ., fără vreo relaţionare cu actele juridice între vii (ale căror efecte similare ar fi fost apte să se producă în puterea dispoziţiilor art. 1073 şi 1074 C. civ.).

Altfel spus, dispoziţiile art. 800 C. civ. nu pot fi interpretate în sensul că o persoană ar putea testa în favoarea alteia numai pentru raţiuni care ţin exclusiv de sfera afectivă, de recunoştinţă, iar nu şi pentru raţiuni care ar ţine de intenţia testatorului de a se descărca de obligaţii pecuniare contractate/asumate de acesta în timpul vieţii.

O atare interpretare ar fi de natură a aduce atingere caracterului exclusiv şi absolut al dreptului de proprietate, astfel cum acesta este consfinţit prin art. 480 C. civ., pentru că ar restrânge posibilitatea oricărei persoane de a dispune în mod liber, potrivit intereselor proprii, de bunurile sale prin acte între vii şi/sau acte mortis causa.

Susţinerea potrivit căreia notarul instrumentator care a autentificat testamentul nr. 2129/2007 nu a procedat la comunicarea acestui act juridic către Camera Notarilor Publici constituie o critică formulată omisso medio, nefiind supusă această chestiune controlului judiciar făcut în etapa apelului.

Cum recursul este o cale de atac în cadrul căreia se analizează - potrivit cu exigenţele art. 304 partea introductivă coroborat cu art. 299 C. pr. civ. - exclusiv aspectele care interesează legalitatea deciziei instanţei de apel, Curtea constată că menţionata critică a recurentei nu are corespondent în hotărârea recurată, astfel că nu poate constitui suportul unei analize circumscrise exigenţelor art. 304 C. pr. civ.

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurentă deciziei atacate cu recurs, urmând a dispune, în baza art. 312 C. pr. civ., respingerea recursului astfel susţinut.

Constatând că, faţă de soluţia reţinută, recurenta este parte căzută în pretenţii în sensul art. 274 C. civ., Curtea va dispune obligarea acesteia la plata către intimaţi a cheltuielilor de judecată ocazionate de recursul pendinte, cuantumul acestora fiind de 1000 lei (onorariu asistenţă juridică).

Publicat în Buletinul Jurisprudenţei din 2010 la Editura Universul Juridic

Drept civil. Acte juridice valabil întocmite, fondate pe o cauză licită şi reală. Prohibiţia instituită de art. 810 alin. (1) şi (3) din vechiul Cod civil, întemeiată pe prezumţia absolută de captaţie şi sugestie

SURSA Curtea de Apel Oradea, decizia civilă nr. 861/2014-R din 25 septembrie 2014

INDEXAREA INSTANŢEI civil, anulare certificat de moştenitor, recurs

CUVINTE CHEIE drept civil, contract de întreţinere, dreptul la întreţinere, testament, certificat de moştenitor, donaţie deghizată, captaţie

şi sugestie, manopere dolosive, cauză licită şi reală

REFERINŢE Codul civil 1864, art. 810 (are corespondent art. 990 din Codul civil 2009), art. 812, art. 1645;

Judecătoria Oradea, sentinţa civilă nr. 11432 din 14 octombrie 2013; Tribunalul Bihor, decizia civilă nr. 58/A/2014 din 24 februarie 2014

SITUAŢIA DE FAPT Prin contractul de întreţinere, E. I. a convenit cu R.J. ca un imobil să-i fie transmis cu titlu de întreţinere, urmând ca acesta să-i datoreze întreţinere continuă, zilnică pe tot timpul vieţii la domiciliul, prin asigurare de hrană, îmbrăcăminte, spălat, asistenţă medicală cu medic şi medicamente în caz de boală, iar după deces înmormântarea cu cinstea cuvenită potrivit obiceiului locului, suportarea cheltuielilor. S-a menţionat că întreţinuta nu a solicitat întabularea sarcinii de întreţinere în favoarea sa, întreţinere evaluată pe 10 ani.

Anterior, E. I. a întocmit un testament autentificat prin care a dispus că în cazul încetării din viaţă să lase lui R.J. întreaga sa avere mobilă şi imobilă ce se va afla în patrimoniul său la data încetării sale din viaţă, instituindu-l legatar universal. S-a menţionat că se face liberalitatea în speranţa că legatarul o va îngriji, îi va asigura cele necesare traiului şi că o va înmormânta cu cinstea cuvenită.

E. I. a decedat la 20 de zile de la data la care a încheiat cu intimatul pârât contractul de întreţinere susmenţionat. R.J. era duhovnicul defunctei şi, în acelaşi timp, se aflau în relaţii de prietenie vechi.

T.I. a introdus acţiune civilă la Judecătoria Oradea, iar aceasta, prin sentinţa civilă nr. 11432/2013 a respins-o, ca neîntemeiată, instanţa apreciind că atât testamentul cât şi contractul de întreţinere criticate au fost legal şi valabil întocmite. Împotriva acestei hotărâri, T.I. a declarat apel, solicitând instanţei modificarea hotărârii atacate, sentinţa fiind considerată nelegală şi netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 58/A/2014, pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de T. I.

T.I. a introdus recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, a admiterii acţiunii, constatarea nulităţii absolute a testamentului autentificat şi constatarea că reprezintă o donaţie deghizată contractul de întreţinere, constatarea nulităţii absolute a liberalităţii pentru incapacitatea pârâtului de a o primi în calitatea sa de preot duhovnic al defunctei, în subsidiar, constatarea nulităţii absolute a contractului de întreţinere pentru lipsa cauzei, restabilirea situaţiei anterioare de CF, cu cheltuieli de judecată la toate instanţele.

PROBLEMELE DE DREPT În ce măsură preoţilor le pot profita dispoziţii testamentare făcute în favoarea lor de către persoane cărora le-au acordat asistenţă de specialitate înainte de moarte?

Valabilitatea contractului de întreţinere este automat condiţionată de durata scurtă dintre momentul încheierii lui şi survenirea decesului beneficiarului?

SOLUŢIA INSTANŢEI Curtea de Apel Oradea a arătat că potrivit art. 810 alin. (1) din vechiul Cod civil, doctorii în medicină, ofiţerii de sănătate, spiţerii care au tratat o persoană în boala din care moare, nu pot profita de dispoziţiile între vii sau testamentare ce dânsa a făcut-o în favoare-le în cursul acestei boli, dispoziţie ce conform art. 3 se aplică şi în privinţa preoţilor.

Curtea de Apel Oradea a evidenţiat că unul din caracterele contractului de întreţinere este cel aleatoriu, care de altfel este de esenţa acestuia, obligaţia debitorului depinzând nu doar de durata incertă a vieţii creditorului întreţinerii, dar şi de obiectul prestaţiei ce variază în funcţie de nevoile lui zilnice sau de alţi factori care pot influenţa întinderea prestaţiei - starea sănătăţii celui întreţinut, costul vieţii.

MOTIVELE INSTANŢEI Conform Curţii, art. 810 alin. (1) din vechiul Cod civil se aplică aşadar şi preoţilor care au acordat asistenţă spirituală testatorului în cursul ultimei boli. Prohibiţia se întemeiază pe o prezumţie absolută de captaţie şi sugestie, care nu permite proba contrară, că preotul profitând de starea de boală a pacientului, în ultimele momente de viaţă l-a capacitat prin manopere dolosive să-i facă liberalitatea testamentară.

În cauză, Curtea de Apel Oradea a reţinut că atâta timp cât

relaţia între intimat şi defuncta nu a fost una trecătoare, nu a avut la bază doar calitatea de preot a acestuia, ci şi cea umană, fiind prieteni de zeci de ani, se ajutau reciproc pe durata acestora, intenţia de gratificare existând mult anterior încheierii actelor în litigiu, în mod corect instanţele au concluzionat neincidenţa dispoziţiilor legale susmenţionate, cauza fiind una reală, serioasă, licită.

Curtea a arătat că faptul că s-a încheiat contractul de întreţinere cu doar 20 de zile anterior decesului, nu este de natură a determina nulitatea acestuia. Potrivit judecătorilor, doar dacă era vorba de un contract de rentă viageră erau aplicabile dispoziţiile art. 1645 din vechiul Cod civil - contract de rendită pe viaţă, în favoarea unei persoane afectată de o boală de care a murit în interval de 20 de zile de la data contractului, este nul. Curtea mai afirmă că împrejurarea că s-a convenit ca în cartea funciară să nu se înscrie dreptul la întreţinere al defunctei nu este de natură a duce la concluzia că ar fi fost vorba de o donaţie deghizată raportat la toate considerentele susmenţionate şi oricum, întrucât exista o dispoziţie testamentară universală nerevocată, în favoarea pârâtului, constatarea nulităţii contractului de întreţinere nu ar fi schimbat beneficiarul averii defunctei.

Instanţa de recurs a respins ca nefondat recursul şi a menţinut în întregime decizia recurată, ca fiind legală şi temeinică.

Prin sentinţa civilă nr. 11432 din 14 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria O. s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de reclamantul T. I în contradictoriu cu pârâtul R J.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, prin testamentul autentificat prin încheierea de autentificare nr. 559 din 03.02.2005 emisă de Biroul Notarului Public O. L. D. din O., jud. B., defuncta E. I. a arătat că, în deplinătatea facultăţilor mintale, de bună voie şi nesilită de nimeni, pentru cazul încetării din viaţă a acesteia, lasă ca pârâtul R. J. să moştenească întreaga avere mobilă şi imobilă a defunctei, ce se va afla în patrimoniul acesteia la data încetării ei din viaţă, instituindu-l astfel pe pârât ca legatar universal. Prin testamentul mai sus arătat, defuncta a menţionat că nu are moştenitori rezervatari, că face acest act de liberalitate în deplină şi liberă capacitate de dispoziţie, în speranţa ca legatarul acesteia o va îngriji, îi va asigura cele necesare traiului şi o va înmormânta cu cinstea cuvenită, potrivit obiceiului. Prin testamentul mai sus arătat, defuncta a menţionat că acest testament revocă în întregime testamentele ei anterioare.

Ulterior, prin contractul de întreţinere autentificat prin încheierea nr. 878/2010 din 06.07.2010 emisă de Biroul Notarului Public B. F. E. din O., jud. B., defuncta E. I. a dat cu titlu de întreţinere pârâtului R J, necăsătorit, următoarele bunuri: imobilul situat în O., cartierul P., nr. 154, jud. B., compus din casa de locuit şi terenul aferent, în suprafaţă de 250 mp., de pe parcela cu nr. topo. 1896/2, înscris în CF nr. 1986 O; cota de 281/421 mp. teren situat în intravilanul municipiului O., cartierul P., nr. 154, jud. B., de pe parcela cu nr. topo. 1895 înscris în CF nr. 314 O; cota de 2.325/3.487 mp. teren situat în intravilanul municipiului O., cartierul P., nr. 154, jud. B., de pe parcela cu nr. topo. 1896/1, înscris în CF nr. 2368 O. Prin contractul de întreţinere mai sus arătat s-a menţionat că, pentru toate celelalte terenuri dobândite de către defuncta cu titlu de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, conform titlurilor de proprietate nr. 1279/1994 şi nr. 4083/2003 sau alte bunuri imobile necuprinse în contractul de întreţinere, fiind proprietatea extratabulară a defunctei, se menţin în întregime dispoziţiile cuprinse în testamentul autentificat sub nr. 559 din 03.02.2005 de către B.N.P. O. L. D. din O., jud. B., în sensul că defuncta lasă toate aceste bunuri pârâtului R. J., care o întreţine. Prin contractul de întreţinere s-a mai convenit ca, în schimbul imobilelor pe care defuncta le-a dat pârâtului, acesta îi datora defunctei întreţinere continuă şi zilnică, pe tot timpul vieţii acesteia, la domiciliul său din comuna O., satul O., nr. 372, jud. B., pârâtul obligându-se să îi asigure defunctei hrană, îmbrăcăminte, spălat, asistenţă medicală cu medic şi medicamente în caz de boală, iar după deces înmormântarea cu cinstea cuvenită, potrivit obiceiului locului, pârâtul suportând cheltuielile de înmormântare. Prin contract s-a menţionat că, în cazul nerespectării condiţiilor impuse prin contractul de întreţinere, întreţinuta va putea cere rezilierea contractului, fără somaţie sau punerea în întârziere a întreţinătorului. Prin contractul de întreţinere sus arătat, defuncta a menţionat expres că nu solicită întabularea sarcinii de întreţinere în Cartea Funciară. Părţile contractante au evaluat întreţinerea pe 10 ani şi au declarat valoarea imobilelor înstrăinate prin acest act, cu titlu de întreţinere, la suma de 278.750 lei.

Ambele părţi contractante şi-au însuşit contractul de întreţinere prin semnătură. În ce priveşte însuşirea de către defuncta a contractului de întreţinere mai sus arătat, instanţa a reţinut menţiunile făcute prin încheierea de autentificare nr. 878/2010 de către Notarul Public (fila 6 din dosar), în sensul că Notarul Public, însoţită de secretara K. E., s-a deplasat la Spitalul Judeţean, Secţia Chirurgie, Salonul nr. 3, unde a găsit-o bolnavă şi netransportabilă pe defuncta E. I. şi a identificat-o pe aceasta cu C.I. seria XH nr. 575026 eliberat la data de 29 august 2008 de SPCLEP O. S-a reţinut că defunctei, care era nevăzătoare, i-a fost citit actul cuvânt cu cuvânt de către Notarul Public, fiind întrebată de către Notarul Public dacă cele auzite reprezintă voinţa ei. S-a mai reţinut totodată că actul i-a fost tradus din limba română în limba maghiară de către secretarul biroului, K. E., după care defuncta, în calitate de întreţinută, a consimţit la autentificarea contractului de întreţinere şi a semnat toate exemplarele.

Ulterior încheierii testamentului şi contractului de întreţinere mai sus arătate, defuncta E. I. a decedat la data de 26.07.2010 în O., jud. Bihor. Ultimul domiciliu al defunctei, aşa cum rezultă din contractul de întreţinere mai sus arătat, a fost în O., Cartierul P., nr. 154, jud. B.

Instanţa a apreciat că actele juridice mai sus arătate sunt legal întocmite. Astfel, temeiurile juridice invocate de reclamant în susţinerea acţiunii acestuia sunt prevederile art. 810, art. 812 şi art. 966 din Vechiul Cod Civil, în vigoare la data întocmirii actelor contestate şi la data decesului defunctei E. I. Conform prevederilor art. 810 alin. (1) din Vechiul Cod Civil, doctorii în medicină sau chirurgie, ofiţerii de

sănătate (medicii militari) şi spiţerii, care au tratat pe o persoană în boala din care moare, nu pot profita de dispoziţiile între vii sau testamentare, ce dânsa a făcut-o în favoare-le în cursul acestei boli. Aceleaşi reguli sunt aplicabile în privinţa preoţilor, conform prevederilor art. 810 alin. (3) din Vechiul Cod Civil. Conform prevederilor art. 812 alin. (1) din Vechiul Cod Civil, dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse. Conform prevederilor art. 966 din Vechiul Cod Civil, obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun efect.

În cauza de faţă, pentru stabilirea capacităţilor psihice ale defunctei la data întocmirii ultimului act juridic mai sus arătat, respectiv la data întocmirii contractului de întreţinere din data de 06.07.2010, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice. Prin Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, întocmită de Institutul de Medicină Legală T cu nr. 1374/10.10.2012, avizat prin Avizul nr. 1374/E2/10.10.2012 al Comisiei de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale constituită în cadrul IML T, s-a apreciat că defuncta E. I. a avut competenţa psihică la întocmirea contractului de întreţinere autentificat în 06.07.2010. Aşa cum se menţionează prin avizul cu nr. E1/12917/2012 emis de Comisia Superioară Medico - Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "M.M." (fila 4 din suplimentul III al dosarului), Comisia Superioară Medico - Legală a aprobat Raportul de noua expertiză medico - legală psihiatrică nr. 1374 din 10.10.2012, aprobat prin avizul Comisiei de Avizare şi Control nr. E2/1374 din 10.11.2012, efectuate la I.M.L. T, în sensul că defuncta a avut păstrată capacitatea psihică la data întocmirii actului civil, fiind competentă psihic de a încheia acte de dispoziţie, respectiv contractul de întreţinere din data de 06.07.2010. Cu privire la noţiunea de competenţă psihică, prin avizul mai sus arătat s-a menţionat că, în conformitate cu art. 211 din Legea nr. 71/2011 privind Legea de punere în aplicare a noului Cod Civil, prin care s-a armonizat terminologia ştiinţifică actuală cu noţiuni perimate, cuprinse încă în unele articole, chiar şi ale noului Cod Civil, expertiza medico-legală psihiatrică va opera cu noţiunea de competenţă psihică specifică fiecărui tip de cauză civilă, în sensul că, prin competenţa psihică se înţelege capacitatea persoanei de a aprecia critic şi predictiv consecinţele social-juridice ce decurg din exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile. Prin acelaşi aviz, s-a menţionat că sintagma de competenţă psihică înlocuieşte termenul "discernământ", ce este specific numai cauzelor penale, şi care reprezintă capacitatea persoanei de a aprecia critic conţinutul şi consecinţele social-negative ale faptei comise.

În cauza de faţă, au fost audiaţi martorii B. L. (fila 60), C. I. (fila 61), C. I. (fila 63) şi F. E. (fila 68). Din declaraţiile acestor martori rezultă că defuncta E. I. era o persoană foarte religioasă. În acest sens, martorul C. I. a arătat că defuncta a avut conflicte cu fratele acesteia, T. I., bunicul reclamantului, din cauza religiozităţii prea mari a defunctei. Tot ca aspect al religiozităţii reclamantei, instanţa reţine faptul, relatat tot de martorul C. I., că atunci când imediat după Revoluţie s-a construit Biserica Ecumenică Catolică şi Reformată în cartierul P. din O., unde preot era pârâtul, defuncta şi-a pus la dispoziţie locuinţa pentru servirea mesei de către oamenii care construiau biserica. Din declaraţiile aceluiaşi martor rezultă că pârâtul era confesorul defunctei. Martorul C. I. a mai arătat că defuncta mergea în O. la preotul catolic R. J., pârâtul din prezenta cauză, unde stătea şi 2, 3 săptămâni, unde făcea curat şi gătea. Sub acest aspect, declaraţia martorului C. I. se coroborează cu declaraţia martorului B. L., prin care se arată că defuncta mergea la biserica din P. unde făcea curăţenie, şi mai mergea şi la F., şi stătea o săptămână

sau două săptămâni la pârâtul R. J. De asemenea, martora C. I. a arătat că tot timpul a auzit că defuncta este plecată la preot, respectiv la pârât, în O., defuncta spunându-i acestei martore că îi făcea curăţenie şi mâncare pârâtului, care este preot în O. Aceste împrejurări prezentate de martora C. I. fac dovada relaţiilor foarte apropiate care existau între defunctă şi pârât, nu numai sub aspect religios, ci şi sub aspect personal. Sub acest aspect, declaraţia martorei C. I. se coroborează şi cu declaraţia martorei F. E., prin care se arată că, în fiecare iarnă, defuncta era dusă la domiciliul pârâtului, unde defuncta avea condiţii foarte bune. Această martoră a mai arătat că familia preotului s-a comportat cu defuncta ca şi cum aceasta ar face parte din familie. Martora a mai arătat că relaţia dintre defunctă şi preot durează de mai bine de 25 de ani, iar vreme de câţiva ani, când nu exista biserica în P., defuncta îl lăsa pe preot să ţină slujbele la ea acasă, în condiţiile în care aceasta nu avea pe nimeni. Martora a mai arătat că, în urmă cu mai mult de 10 ani, defuncta şi-a exprimat dorinţa de a încheia un contract de întreţinere cu pârâtul, dar pârâtul nu a vrut la început să facă acest contract spunând că nu pentru bani o ajută el pe defuncta. Martora a mai arătat că defuncta i-a spus şi martorei, personal, acest lucru, şi nu odată. Martora a mai arătat că defuncta nu avea copii, iar fraţii acesteia au murit.

Din declaraţiile martorilor mai sus arătaţi, coroborate cu Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul de Medicină Legală T., instanţa a apreciat că defuncta a fost lucidă, având competenţa psihică necesară pentru încheierea testamentului şi contractului de întreţinere mai sus arătate. Instanţa a reţinut că între pârât şi defuncta au existat relaţii apropiate, atât de natură interumană, cât şi pe plan religios, data fiind calitatea de preot a pârâtului. Instanţa a reţinut şi că, sub aspect religios, defuncta participă la slujbele oficiate de pârât şi i se confesa acestuia, în virtutea calităţii de preot al pârâtului. Pe plan personal, relaţiile dintre cei doi sunt ilustrate de faptul că, în fiecare iarnă, defuncta era luată în familia pârâtului, unde era tratată ca un membru de familie. În acest sens, instanţa a reţinut din declaraţia martorei F. E. faptul că pârâtul a avut grijă de defuncta şi i-a asigurat acesteia condiţii, în sensul că i-a zugrăvit în casă, i-a reparat ţigla de pe casă şi a zugrăvit şi în exterior. În virtutea acestei relaţii personale apropiate, defuncta a avut în mod constant intenţia de a-l gratifica pe preot cu toată averea mobilă şi imobilă a acesteia, în caz de deces. În justificarea acestei intenţii constante a pârâtei, instanţa a reţinut destăinuirile făcute de pârâta, nu o dată, martorei F. E., dar şi întocmirea testamentului din anul 2005, respectiv a contractului de întreţinere din anul 2010.

Instanţa a apreciat că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 810 alin. (1) din Vechiul Cod Civil cu prevederile alin. (4) din acelaşi articol din Cod, rezultă că incapabil să profite de dispoziţiile între vii sau testamentare este preotul care a asistat-o religios pe defuncta în cursul bolii din care aceasta a murit. Relaţiile personale dintre pârât şi defuncta au început însă cu mult înainte de decesul defunctei, iar intenţia defunctei de a-l gratifica pe pârât a fost manifestă şi constantă cu mult înainte de internarea, operaţia şi decesul defunctei, survenite în anul 2010. În aceste condiţii, nu se poate reţine în niciun fel că asistenţa religioasă oferită defunctei de către pârât pe timpul ultimei boli de care aceasta a murit a determinat-o pe defuncta să îl gratifice pe pârât, această intenţie a defunctei existând cu mult timp înainte, cel puţin încă din momentul redactării testamentului mai sus arătat, la începutul anului 2005. Pentru aceste motive, instanţa apreciază că dispoziţiile făcute de către defuncta în favoarea pârâtului, atât prin testamentul din anul 2005 cât şi prin contractul de întreţinere din anul 2010, sunt valabile, fiind fondate pe o cauză licită şi reală, chiar şi în condiţiile în care întreţinerea prestată de pârât în favoarea

defunctei, după încheierea contractului de întreţinere, a avut o durată redusă în timp. Însă, în fapt, aşa cum rezultă şi din declaraţia martorei F. E., pârâtul a făcut acte de întreţinere în favoarea defunctei şi înainte de încheierea contractului de întreţinere (luarea defunctei pe timpul iernii la domiciliul pârâtului, îngrijirea defunctei, repararea ţiglei de pe casă, zugrăvirea interioară şi exterioară a casei defunctei).

În concluzie, văzând că intenţia defunctei de a-l gratifica pe pârât cu toată averea acesteia s-a manifestat în mod constant şi consecvent cu mulţi ani înainte de ultima internare, de operaţia suferită de defuncta şi de boala de care a murit aceasta, văzând relaţiile personale apropiate dintre defuncta şi pârât, instanţa a considerat că pârâtul nu era capabil să profite de dispoziţiile între vii sau testamentare încheiate de defuncta, iar testamentul şi contractul de întreţinere mai sus arătate sunt fondate pe o cauză reală, licită şi morală. Dispoziţiile art. 810 şi următoarele din Codul Civil sunt adoptate, în mod evident, pentru a apăra patrimoniul persoanelor aflate în dificultate, de influenţa care ar putea fi exercitată de doctorii în medicină sau chirurgie, ofiţerii de sănătate (medicii militari) şi spiţerii care au tratat astfel de persoane în boala din care acestea mor, precum şi de influenţa preoţilor care asigură asistenţa religioasă, în cursul unei astfel de boli, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă, în condiţiile în care, cu ani de zile înaintea ultimei boli de care a murit defuncta, aceasta era foarte apropiată de pârât, manifestându-şi intenţia de a-l gratifica pe pârât.

În consecinţă, instanţa a apreciat că atât testamentul cât şi contractul de întreţinere mai sus arătate au fost legal şi valabil întocmite, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamant, ca fiind neîntemeiată.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, în condiţiile în care acţiunea reclamantului urmează să fie respinsă, iar pârâtul nu a făcut dovada avansării unor cheltuieli de judecată în faţa instanţei de fond.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal şi legal timbrat, a declarat apel, apelantul T. I. în contradictoriu cu intimatul R. J., solicitând instanţei admiterea apelului şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii reclamantului-apelant, conform petitului acţiunii de fond, cu cheltuieli de judecată în ambele instanţe, sentinţa fiind considerată nelegală şi netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 58/A/2014 din data de 24 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul B., în dosar nr. 17338/271/2010, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul T. I., domiciliat în O. str. G. M. nr. 20, ap. 3, judeţul B. în contradictoriu cu intimatul R. J., domiciliat în O. nr. 372, judeţul B., împotriva Sentinţei civile nr. 11432 din 14 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria O., pe care a păstrat-o în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 11432 din 14 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria O. s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâtul R. J.

Instanţa de apel a reţinut că prin testamentul autentificat prin încheierea de autentificare nr. 559 din 03.02.2005 emisă de Biroul Notarului Public O. L. D. din O., jud. B., defuncta E. I. a arătat că, în deplinătatea facultăţilor mintale, de bună voie şi nesilită de nimeni, pentru cazul încetării din viaţă a

acesteia, lasă ca pârâtul R. J. să moştenească întreaga avere mobilă şi imobilă a defunctei, ce se va afla în patrimoniul acesteia la data încetării ei din viaţă, instituindu-l astfel pe pârât ca legatar universal. Prin testamentul mai sus arătat, defuncta a menţionat că nu are moştenitori rezervatari, că face acest act de liberalitate în deplină şi liberă capacitate de dispoziţie, în speranţa că legatarul acesteia o va îngriji, îi va asigura cele necesare traiului şi o va înmormânta cu cinstea cuvenită, potrivit obiceiului. Prin testamentul mai sus arătat, defuncta a menţionat că acest testament revocă în întregime testamentele ei anterioare.

Ulterior, prin contractul de întreţinere autentificat prin încheierea nr. 878/2010 din 06.07.2010 emisă de Biroul Notarului Public B. F. E. din O., jud. B., defuncta E. I. a dat cu titlu de întreţinere pârâtului R. J., necăsătorit, următoarele bunuri: imobilul situat în O., cartierul P., nr. 154, jud. B., compus din casa de locuit şi terenul aferent, în suprafaţă de 250 mp., de pe parcela cu nr. topo. 1896/2, înscris în CF nr. 1986 O; cota de 281/421 mp. teren situat în intravilanul municipiului O., cartierul P., nr. 154, jud. B, de pe parcela cu nr. topo. 1895 înscris în CF nr. 314 O; cota de 2.325/3.487 mp. teren situat în intravilanul municipiului O., cartierul P., nr. 154, jud. B., de pe parcela cu nr. topo. 1896/1, înscris în CF nr. 2368 O. Prin contractul de întreţinere mai sus arătat s-a menţionat că, pentru toate celelalte terenuri dobândite de către defuncta cu titlu de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, conform titlurilor de proprietate nr. 1279/1994 şi nr. 4083/2003 sau alte bunuri imobile necuprinse în contractul de întreţinere, fiind proprietatea extratabulară a defunctei, se menţin în întregime dispoziţiile cuprinse în testamentul autentificat sub nr. 559 din 03.02.2005 de către B.N.P. O L D din O., jud. B., în sensul că defuncta lasă toate aceste bunuri pârâtului R. J., care o întreţine. Prin contractul de întreţinere s-a mai convenit ca, în schimbul imobilelor pe care defuncta le-a dat pârâtului, acesta îi datora defunctei întreţinere continuă şi zilnică, pe tot timpul vieţii acesteia, la domiciliul său din comuna O., satul O., nr. 372, jud. B., pârâtul obligându-se să îi asigure defunctei hrana, îmbrăcăminte, spălat, asistenţă medicală cu medic şi medicamente în caz de boală, iar după deces înmormântarea cu cinstea cuvenită, potrivit obiceiului locului, pârâtul suportând cheltuielile de înmormântare. Prin contract s-a menţionat că, în cazul nerespectării condiţiilor impuse prin contractul de întreţinere, întreţinuta va putea cere rezilierea contractului, fără somaţie sau punerea în întârziere a întreţinătorului. Prin contractul de întreţinere sus arătat, defuncta a menţionat expres că nu solicită întabularea sarcinii de întreţinere în Cartea Funciară. Părţile contractante au evaluat întreţinerea pe 10 ani şi au declarat valoarea imobilelor înstrăinate prin acest act, cu titlu de întreţinere, la suma de 278.750 lei.

Ambele părţi contractante şi-au însuşit contractul de întreţinere prin semnătură. În ce priveşte însuşirea de către defuncta a contractului de întreţinere mai sus arătat, instanţa a reţinut menţiunile făcute prin încheierea de autentificare nr. 878/2010 de către Notarul Public (fila 6 din dosar), în sensul că Notarul Public, însoţită de secretara K. E., s-a deplasat la Spitalul Judeţean, Secţia Chirurgie, Salonul nr. 3, unde a găsit-o bolnavă şi netransportabilă pe defuncta E. I. şi a identificat-o pe aceasta cu C.I. seria XH nr. 575026 eliberat la data de 29 august 2008 de SPCLEP O. S-a reţinut că defunctei, care era nevăzătoare, i-a fost citit actul cuvânt cu cuvânt de către Notarul Public, fiind întrebată de către Notarul Public dacă cele auzite reprezintă voinţa ei. S-a mai reţinut totodată că actul i-a fost tradus din limba română în limba maghiară de către secretarul biroului, K.E., după care defuncta, în calitate de întreţinută, a consimţit la autentificarea contractului de întreţinere şi a semnat toate exemplarele.

Ulterior încheierii testamentului şi contractului de întreţinere mai sus arătate, defuncta E. I. a decedat la data de 26.07.2010 în O., jud. B. Ultimul domiciliu al defunctei, aşa cum rezultă din contractul de întreţinere mai sus arătat, a fost în O., Cartierul P., nr. 154, jud. B.

Instanţa a apreciat că actele juridice mai sus arătate sunt legal întocmite şi văzând că intenţia defunctei de a-l gratifica pe pârât cu toată averea acesteia s-a manifestat în mod constant şi consecvent cu mulţi ani înainte de ultima internare, de operaţia suferită de defuncta şi de boala de care a murit aceasta, văzând relaţiile personale apropiate dintre defuncta şi pârât, instanţa a considerat că pârâtul nu era capabil să profite de dispoziţiile între vii sau testamentare încheiate de defuncta, iar testamentul şi contractul de întreţinere mai sus arătate sunt fondate pe o cauză reală, licită şi morală.

Principala critică a apelantului vizează faptul că instanţa de fond nu a interpretat corect probele administrate, că relaţiile dintre intimat şi autoarea sa îi interziceau celui dintâi să accepte liberalităţi din partea unei persoane căreia îi era duhovnic, interpretând eronat natura juridică a acestora şi ajungând în mod greşit la concluzia că actele cu titlu gratuit ar trebui menţinute ca legale, iar contractul de întreţinere încheiat de defuncta şi intimat cu doar o zi înainte de decesul acesteia reprezintă, în fapt, o donaţie deghizată, şi că acest contract este lovit de nulitate, datorită lipsei elementului "alea", esenţial în astfel de contracte.

Văzând probele administrate de prima instanţă, motivele invocate de apelant, precum şi textele legale incidente în cauză, instanţa a apreciat că apelul este nefondat, fiind respins, pentru considerentele ce succed.

Instanţa de apel a apreciat că dacă este adevărat că art. 810 alin. (1) şi (4) C. civ. 1864 interzice preoţilor să primească liberalităţi din partea celor cărora le-au asigurat asistenţa spirituală înainte de moarte, în cursul ultimei lor boli, sancţionând cu nulitatea în art. 812 C. civ. 1864 actele întocmite în dispreţul acestor texte, în cazul de faţă acest text de lege nu este aplicabil. Acesta deoarece din probele testimoniale administrate în cauză reiese fără putinţă de tăgadă că relaţia dintre intimat şi autoarea sa a fost una de durată, materializată în mai multe acte şi fapte cu consecinţe inclusiv în plan patrimonial, în condiţiile în care defuncta nu avea descendenţi direcţi, iar intimatul nu avea rude apropiate. Instanţa de apel a reţinut din probele administrate că între părţile contractuale a existat o relaţie de durată, o relaţie de tipul celei părinte-copil, bazată pe încredere şi consolidată în timp, iar la sfârşitul vieţii sale, neavând descendenţi direcţi sau rude apropiate sufleteşte, defuncta a optat pentru a transmite întreaga sa avere imobila intimatului. De altfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect aceste aspecte, arătând că relaţiile personale dintre pârât şi defuncta au început însă cu mult înainte de decesul defunctei, iar intenţia defunctei de a-l gratifica pe pârât a fost manifestă şi constantă cu mult înainte de internarea, operaţia şi decesul defunctei, survenite în anul 2010. În aceste condiţii, nu se poate reţine în niciun fel că asistenţa religioasă oferită defunctei de către pârât pe timpul ultimei boli de care aceasta a murit a determinat-o pe defunctă să îl gratifice pe pârât, această intenţie a defunctei existând cu mult timp înainte, cel puţin încă din momentul redactării testamentului mai sus arătat, la începutul anului 2005. Pentru aceste motive, instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile făcute de către defuncta în favoarea pârâtului, atât prin testamentul din anul 2005, cât şi prin contractul de întreţinere din anul 2010, sunt valabile, fiind

fondate pe o cauză licită şi reală, chiar şi în condiţiile în care întreţinerea prestată de pârât în favoarea defunctei, după încheierea contractului de întreţinere, a avut o durată redusă în timp.

Nu sunt lipsite de relevanţă în acest sens şi concluziile celor două rapoarte de expertiză medico-legală dispuse şi efectuate în cauză, stabilirea capacităţilor psihice ale defunctei la data întocmirii ultimului act juridic mai sus arătat, respectiv la data întocmirii contractului de întreţinere din data de 06.07.2010, concluzii prin care s-a apreciat că defuncta E. I. a avut competenţa psihică la întocmirea contractului de întreţinere autentificat în 06.07.2010, astfel încât susţinerile apelantului în sens contrar nu pot fi primite.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantului relativă la faptul că acest contract de întreţinere încheiat de defuncta şi intimat cu doar o zi înainte de decesul acesteia reprezintă, în fapt, o donaţie deghizată, şi că acest contract este lovit de nulitate, datorită lipsei elementului "alea", esenţial în astfel de contracte, nici aceasta nu poate fi reţinută, întrucât nimeni nu poate cunoaşte cu certitudine data morţii sale sau a altuia, iar pe de altă parte, intenţia de gratificare a defunctei faţă de intimat se manifestase în alte acte juridice anterioare, cu mult timp înainte de acest moment, contractul de întreţinere încheiat de către părţi în condiţiile date fiind doar o nouă modalitate de materializare a acestei intenţii. De altfel, instanţa apreciază că omisiunea legiuitorului de a acorda unor rude de sânge îndepărtate şi care nu au păstrat legătura cu autorul lor beneficiul rezervei succesorale, chiar dacă le acordă vocaţie la moştenire, cum este cazul apelantului, este tocmai aceea de a oferi posibilitatea persoanelor care nu au descendenţi direcţi în viaţă sau moştenitori rezervatari, cum este cazul defunctei, de a dispune, după bunul lor plac, de averea lor mobilă şi imobilă, în favoarea acelor persoane de care se simt apropiate şi care le-au acordat sprijin material şi moral în timpul vieţii.

În consecinţă, instanţa de apel a considerat că prima instanţă în mod corect şi legal a apreciat că atât testamentul cât şi contractul de întreţinere mai sus arătate au fost legal şi valabil întocmite, respingând acţiunea formulată de reclamant, ca fiind neîntemeiată.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa a respins apelul ca nefondat şi a menţinut în tot sentinţa apelată. S-a luat act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, în termen, legal timbrat, a declarat recurs apelantul T. I., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, a admiterii acţiunii, constatarea nulităţii absolute a testamentului autentificat sub nr. 559/03.02.2005 de BNP O. L. D., a se constata că reprezintă o donaţie deghizată contractul de întreţinere autentificat sub nr. 878/06.07.2010 de BNP B F E, a nulităţii absolute a liberalităţii pentru incapacitatea pârâtului de a o primi în calitatea sa de preot duhovnic al defunctei, în subsidiar, constatarea nulităţii absolute a contractului de întreţinere pentru lipsa cauzei, restabilirea situaţiei anterioare de CF, cu cheltuieli de judecată la toate instanţele.

Prin motivele de recurs s-a invocat că a formulat acţiunea ca unic moştenitor legal cu vocaţie succesorală al defunctei - strănepot de frate -, iar probele au dovedit că pârâtul a fost mai mult de 3 decenii duhovnicul defunctei E. I. ca preot catolic, acordându-i asistenţă religioasă şi în timpul ultimei boli.

Toţi cei 4 martori au declarat că defuncta frecventa bisericile unde pârâtul era preot - O., F., P.-, iar C. I. şi l-au declarat că aceasta era foarte religioasă. Deşi acesta a încercat să conteste calitatea sa de persoană în virtutea căreia defuncta i s-a spovedit - de duhovnic - actele confirmă că avea această abilitate. Martorii au arătat că defuncta mergea frecvent la domiciliul acestuia din O., îi făcea mâncare şi curăţenie, iar când nu exista biserica în P., îl lăsa să ţină slujba la ea acasă.

Prin testament i-a testat o parte din imobile contrar art. 810 C. civ., legatul fiind nul conform art. 812 C. civ. S-a încheiat contractul de întreţinere înainte cu câteva zile de deces, ambii cunoşteau starea de sănătate, că reprezintă o donaţie deghizată. Fiind o liberalitate se pune problema incapacităţii de a primi raportat la calitatea de preot ce a acordat asistenţa religioasă defunctei inclusiv la spital, actul fiind lovit de nulitate. Anterior decesului, a fost internată de două ori la spital - insuficienţa cardiacă cronică, icter mecanic, cap pancreas, calculocancer invadant. Contractul de întreţinere s-a încheiat la 06.07.2010, a doua zi după intervenţia chirurgicală când pârâtul cunoştea boală incurabilă, decesul iminent, discutase cu medicul, s-a grăbit să se prezinte cu notarul la spital pentru încheierea actului.

Faptul că debitorul cunoştea moartea iminentă determină lipsa cauzei contractului de întreţinere, sens în care s-a pronunţat literatura de specialitate - prof. univ. dr. F. D. - Tratat de drept civil. Contracte speciale pag. 541 nota subsol. Instanţa a menţinut ca reală o stare de fapt ce nu corespunde realităţii, nedovedite.

S-a invocat în drept art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului câtă vreme relaţiile sale cu defuncta au fost profunde, mai mult decât o relaţie preot - enoriaş. Încă din 2005 a dorit să-i lase moştenire, rudele colaterale nu au fost într-o relaţie cu aceasta de natură a o face să le lase ceva din avere, nu s-au preocupat de ea, nu au vizitat-o.

Nu există, cum corect au reţinut instanţele, motiv de nedemnitate, impediment legal ce să afecteze contractul de întreţinere, data decesului era incertă, relaţiile au fost ca între mamă - fiu, nu cum se încearcă a se arăta de recurenţi.

Examinând decizia recuretă, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, instanţa de recurs a constatat următoarele:

Prin contractul de întreţinere, autentificat sub nr. 878/06.07.2010 de notar public B. F. E. - filele 4 - 6 dosar fond - E. I. a convenit cu intimatul că imobilele casa cu 250 mp, nr. top. 1896/2 înscris în CF nr. 1986 O, cota de 284/421 mp teren, nr. top. 1895 înscris în CF nr. 314 O, cota de 2325/3487 mp din nr. top. 1896/1, înscris în CF nr. 2368 O, să-i fie transmise acestuia cu titlu de întreţinere, urmând ca acesta să-i datoreze întreţinere continuă, zilnică pe tot timpul vieţii la domiciliul său din O nr. 372, prin asigurare de hrană, îmbrăcăminte, spălat, asistenţă medicală cu medic şi medicamente în caz de boală, iar după deces înmormântarea cu cinstea cuvenită potrivit obiceiului locului, suportarea cheltuielilor. S-a menţionat că întreţinuta nu a solicitat întabularea sarcinii de întreţinere în favoarea sa, întreţinere evaluată pe 10 ani.

Anterior, la data de 03.02.2005, E. I. a întocmit un testament autentificat sub nr. 559 de notar public O. L. D. - fila 38 dosar fond, prin care a dispus că în cazul încetării din viaţă să lase intimatului pârât întreaga sa avere mobilă şi imobilă ce se va afla în patrimoniul său la data încetării sale din viaţă, instituindu-l legatar universal. S-a menţionat că se face liberalitatea în speranţa că legatarul o va îngriji, îi va asigura cele necesare traiului şi că o va înmormânta cu cinstea cuvenita, potrivit obiceiului.

Se reţine din extrasul din registrul de decese - fila 7 dosar fond - eliberat de consiliul Local al Municipiului O. - Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a persoanelor că, E. I. a decedat la data de 26.07.2010, loc. O., deci după 20 de zile de la data la care a încheiat cu intimatul pârât contractul de întreţinere susmenţionat.

La data de 02.07.2010 - fila 27 dosar fond, potrivit foii de observaţie clinică generală, defuncta a fost internată la secţia chirurgie generală cu diagnosticul icter mecanic, Tu CAP Pancreas, ICC Nyha, insuficienţă mitrală gr. III, iar la externare în 14.07.2010 cu cel de calculocancer. Rapoartele de contraexpertiză medico legale întocmite în cauză au relevat faptul că la data încheierii contractului de întreţinere susmenţionat, defuncta a fost competentă psihic de-a încheia acte de dispoziţie, a avut păstrată capacitatea psihică.

Potrivit declaraţiei martorei C. I. - fila 61 dosar fond, intimatul era duhovnicul defunctei de mai mult de 10 ani de zile, mergea la biserica acestuia, îi făcea curăţenie, mâncare. Aceasta, conform martorului C.I. - fila 63 - era foarte religioasă, stătea la preot câte 2 - 3 săptămâni, confirmând spusele celuilalt martor în sensul că îi făcea mâncare, curăţenie. Şi-a pus chiar casa la dispoziţia acestuia după revoluţie când se construia biserica din cartierul Podgoria, muncitorii luau masa acolo, era preotul, confesorul defunctei, duhovnic, şi a avut conflicte cu fratele T. I. - bunicul recurentului - din cauza religiozităţii prea mari. Nu avea nevoie de întreţinere, a murit de cancer, spitalul s-a ocupat de îngrijire, nu ştie cine a dus-o la spital.

Martora F. E. - fila 68 dosar fond, a confirmat că defuncta a mai fost internată în spital anterior decesului - în urmă cu 2 ani, fiind îngrijită de intimat, i-a zugrăvit casa, i-a reparat ţigla, familia acestuia se comporta cu aceasta ca şi când ar fi făcut parte din familie. Pe timp de iarnă era dusă la domiciliul intimatului, era retrasă, nu cunoaşte dacă se spovedea preotului, confirma martorul că defuncta l-a lăsat pe intimat când se construia biserica să ţină slujbele la ea acasă, relaţia dura de peste 25 de ani, în afară de intimat nimeni nu o întreba de sănătate, încă în urmă cu 10 ani şi-a exprimat dorinţa de-a încheia un contract de întreţinere, dar la început acesta a refuzat spunând că nu o ajută pentru bani, de mai multe ori i-a spus martorului acest aspect.

Curtea a reţinut, raportat la probele administrate în cauză că între intimat şi defuncta a existat nu doar o relaţie preot - enoriaş, ci una mult mai profundă, de prietenie, care dăinuia de mai mulţi ani - peste 20 de ani -, perioadă în care s-au ajutat reciproc, iar anterior decesului acesta pe timp de iarnă o găzduia în locuinţa sa, îi asigura cele necesare. Chiar cu 10 ani anterior, i-a propus să încheie un contract de întreţinere, deci intenţia în acest sens nu a fost una iscată doar în urma stării sănătăţii precare a acesteia.

Potrivit art. 810 alin. (1) din vechiul Cod civil, doctorii în medicină, ofiţerii de sănătate, spiţerii care au tratat o persoană în boala din care moare, nu pot profita de dispoziţiile între vii sau testamentare ce dânsa a făcut-o în favoare-le în cursul acestei boli, dispoziţie ce conform art. 3 se aplică şi în privinţa preoţilor.

Aceasta dispoziţie legală se aplică aşadar şi preoţilor care au acordat asistenţă spirituală testatorului în cursul ultimei boli. Prohibiţia se întemeiază pe o prezumţie absolută de captaţie şi sugestie, care nu permite proba contrară, că preotul profitând de starea de boală a pacientului, în ultimele momente de viaţă l-a capacitat prin manopere dolosive să-i facă liberalitatea testamentară.

Câtă vreme, conform celor expuse, relaţia între intimat şi defuncta nu a fost una trecătoare, nu a avut la bază doar calitatea de preot a acestuia, ci şi cea umană, fiind prieteni de zeci de ani, se ajutau reciproc pe durata acestora, intenţia de gratificare existând mult anterior încheierii actelor în litigiu, în mod corect instanţele au concluzionat neincidenţa dispoziţiilor legale susmenţionate, cauza fiind una reală, serioasă, licită, iar faptul că după încheierea contractului de întreţinere, la doar 20 de zile a intervenit decesul, nu este motiv de nulitate a actului încheiat. Este cert că obligaţiile asumate de intimatul întreţinător au fost respectate, iar de altfel, testamentul s-a încheiat cu aproape 5 ani anterior decesului, când defuncta nu era bolnavă.

Unul din caracterele contractului de întreţinere este cel aleatoriu, care de altfel este de esenţa acestuia, obligaţia debitorului depinzând nu doar de durata incertă a vieţii creditorului întreţinerii, dar şi de obiectul prestaţiei ce variază în funcţie de nevoile lui zilnice sau de alţi factori care pot influenţa întinderea prestaţiei - starea sănătăţii celui întreţinut, costul vieţii. Faptul că s-a încheiat contractul de întreţinere cu doar 20 de zile anterior decesului, nu este de natură a determina nulitatea acestuia, doar dacă era vorba de un contract de rentă viageră erau aplicabile dispoziţiile art. 1645 din vechiul Cod civil - contract de rendită pe viaţă, în favoarea unei persoane afectată de o boală de care a murit în interval de 20 de zile de la data contractului, este nul. Faptul că în literatura de specialitate au existat şi puncte de vedere contrare, este irelevant raportat la cele susmenţionate.

La data la care s-a încheiat testamentul - 03.02.2005 - chiar dacă se acceptă ideea recurentului în sensul că intimatul a fost duhovnicul defunctei, între aceştia a existat o relaţie de prietenie foarte apropiată, era considerată membru al familiei, în acel moment de altfel nu era bolnavă pentru a atrage o eventuală incidenţă a dispoziţiilor art. 810 ce se referă doar la situaţiile în care s-a încheiat un act pe perioada de boală, neputând fi vorba de incidenţa dispoziţiilor art. 812 Cod civil. Mai mult, intenţia de gratificare a existat cu mult anterior încheierii actelor, iar faptul că a mai trăit doar puţin timp defuncta, nu este un aspect ce să ducă la concluzia că ar fi existat o cauză falsă.

Împrejurarea că s-a convenit ca în cartea funciară să nu se înscrie dreptul la întreţinere al defunctei nu este de natură a duce la concluzia că ar fi fost vorba de o donaţie deghizată raportat la toate considerentele susmenţionate, oricum, întrucât exista o dispoziţie testamentară universală nerevocată, în favoarea pârâtului, constatarea nulităţii acestui contract de întreţinere, nu ar fi schimbat beneficiarul averii defunctei.

Ca urmare, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 C. pr. civ., instanţa de recurs în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ., a respins ca nefondat recursul şi a menţinut în întregime decizia recurată, ca fiind legală şi temeinică.