Teoriile contemporane ale educatieipublicat de: Remus.Benea la 09/06/2011 20:15:04Educaţia se înscrie întotdeauna într-un context social, economic, politic şi cultural în plină evoluţie. Ea reflectă această situaţie şi o influenţează. Principala caracteristică a epocii noastre este rapiditatea şi amploarea schimbărilor, antrenate prin creşterea explozivă a tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiei. 

Pătrunderea Noilor Tehnologii ale Informaţiei şi Comunicaţiei în şcoală poate fi ocazia unei “revoluţii liniştite”, din care se va naşte şcoala secolului 21. Abordarea pedagogică pentru “şcoala informatizată” se inspiră din paradigmele care domină actualmente cercetările în educaţie şi în psihologie, cognitivismul şi constructivismul. Aceste abordări se disting de teoria behavioristă care a marcat mediile educative în anii 1950-1970 şi care este încă răspândită în practicile actuale de predare. 

Behaviorismul se interesează de comportamentele observabile ale indivizilor, dar nu se preocupă de procesele mentale care intervin în învăţare. Pentru adepţii behaviorismului, învăţarea s-a produs când elevul dă un răspuns corect la un stimul dat. Pentru a ajunge la aceste rezultate, profesorul se sprijină, mai ales, pe metode pedagogice care asigură o retenţie crescută. Pentru a realiza întărirea, profesorul recompensează răspunsurile bune şi, uneori, sancţionează răspunsurile eronate. Pregătirea predării se face prin formularea precisă a obiectivelor învăţării (în termeni de comportament observabil) şi prin descompunerea conţinutului în unităţi logice de învăţare. Învăţarea vizată în predarea de tip behaviorist este adesea de tipul memorării, de definire şi de ilustrare a conceptelor sau de aplicare a procedurilor. Evaluarea învăţării se face, în general, prin examene cu caracter obiectiv: elevul trebuie să demonstreze că ştie răspunsul bun. Profesorul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru atingerea obiectivelor învăţării, creând un mediu şi un sistem de întărire care să aducă elevul în situaţia de a adopta noi comportamente. În mod tipic, elevul este descris ca un rezervor, în care profesorul deversează informaţiile provenind dintr-o realitate externă obiectivă. Astfel, profesorul îndeplineşte, în principal, rolul de a transmite informaţii. 

În materie de utilizare a noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiei, profesorul are tendinţa de a le folosi pentru exerciţii, ca tutoriale sau pentru a-şi moderniza expunerile, prezentându-le cu echipament de proiecţie digital. În concluzie, behaviorismul se interesează de predare, mai degrabă decât de învăţare, şi de rezultatele observabile, mai degrabă decât de procesul de învăţare. 

Cognitivismul, contrar behaviorismului, caută să pună în lumină procesele interne ale învăţării. Pentru cognitivişti, elevul este un sistem activ de prelucrare a informaţiei, având următoarele componente:

·         sistemul de înregistrare senzorială, prin care elevul primeşte stimuli diverşi din mediu şi pune în aplicare procese complexe de recunoaştere a informaţiei;

·         memoria de scurtă durată, cu capacitate limitată, în care este transferată informaţia percepută;·         memoria de lungă durată, cu capacitate nelimitată, în care este înmagazinată ulterior informaţia,

considerată o “bază de date” pentru procesele de recuperare a informaţiilor. 

Pentru cognitivişti, ca şi pentru behaviorişti, există o realitate externă obiectivă, dar, în acest caz, elevul trebuie să integreze realitatea în propriile scheme mentale, mai degrabă decât să dobândească noi comportamente observabile. Deci, învăţarea este caracterizată printr-o schimbare în structurile mentale ale elevului. 

Viziunea educativă care decurge din abordarea cognitivistă pune accentul pe angajamentul mental activ al elevilor pe toată durata învăţării, pentru a reuşi prelucrarea informaţiei în profunzime. Astfel, profesorul va utiliza strategii de predare care vizează:

·         să ajute elevul în selecţionarea şi codificarea informaţiei provenind din mediu;·         să organizeze şi să integreze informaţia;·         să regăsească informaţia în memoria de lungă durată.

 

Metodele de predare favorizate de abordarea cognitivistă permit multiple parcursuri de învăţare, luând în considerare variabilele individuale care influenţează modul de prelucrare a informaţiei. Profesorul cognitivist va utiliza preponderent noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiei care permit o mare interactivitate cu elevii ( tutoriale inteligente sau simulări informatizate).

 

Constructivismul recunoaşte, ca şi cognitivismul, ca învăţarea este o activitate mentală. Pentru constructivişti, nu există o realitate externă obiectivă, realitatea existând doar în mintea indivizilor. Învăţarea este, deci, un proces activ de construire a acestei realităţi. Realitatea este construită de fiecare individ, care îi dă o semnificaţie unică, pornind de la propriile experienţe. Elevul nu transferă pur şi simplu cunoştinţele provenind din lumea externă în memoria sa, ci construieşte propriile interpretări ale lumii, pornind de la interacţiunile sale cu aceasta. Cunoaşterea este deschisă negocierii şi, în acest sens, contextul social joacă un rol major în învăţare. 

Pentru constructivişti, predarea nu constă în a transmite elevului semnificaţiile unui alt individ care “ştie”. Predarea constă în a pune semnificaţiile elevului la încercare. O viziune constructivistă a educaţiei valorizează pedagogia activă şi nondirectivă, favorizând contextul real de învăţare, susţinerea elevului, mai degrabă decât intervenţia, descoperirea dirijată, încurajarea explorării unor puncte de vedere diferite, învăţarea colaborativă, abordarea prin proiect etc. Elevul are un rol proactiv, pentru că el este decidentul în demersul său de construire a cunoştinţelor, însoţit şi susţinut de profesor, care are sarcina de a-i oferi un mediu de învăţare bogat şi stimulant. 

În planul utilizării TIC, profesorul constructivist va alege medii de învăţare deschise, în care elevii să-şi poată testa propriile ipoteze, să confrunte puncte de vedere etc. De asemenea, profesorul constructivist va privilegia utilizarea programelor utilitare pentru a realiza producţii în contextul unor proiecte care se apropie de viaţa reală şi nu doar pentru a înregistra date. Tehnologiile hipermedia sunt folosite pentru a oferi elevului un mediu flexibil de explorare şi de construire a propriilor cunoştinţe. În sfârşit, noile tehnologii sunt favorizate de profesorul care adoptă abordarea constructivistă a învăţarii pentru a stabili legături cu comunitatea de învăţare lărgită şi pentru a consulta diverse resurse ( Internetul, poşta electronică etc.). 

În pofida diferenţelor de ordin filozofic, cognitivismul şi constructivismul oferă o viziune educativă care cuprinde multe similitudini. După Jonassen (1991), Newby şi Ertmer(1993), behaviorismul, cognitivismul şi constructivismul pot fi situate pe o serie de continuum-uri şi nu pe poziţii tranşante. Actualmente, modelul educativ cel mai realist în mediile şcolare se situează undeva între cognitivism şi constructivism ( Jonassen, 1991), ceea ce nu impiedică, într-o anumită situaţie, abordarea behavioristă .De cele mai multe ori, natura şi contextul de învăţare determină privilegierea unei anumite abordări.