predescu mihai abordări contemporane ale inteligenței

229
 Cuprins Cuprins ................................ ............................................................................... 5 Introducere .......................................................................................................... 8 1.Paradigme actuale în studiul inteligenţei ....................................................... 12 1.1. Cantitativ- calitati v în studiul inteligenţ ei .............................................. 13 1.2. Structura paradigmelor de cercetare ...................................................... 17 1.2.1. Nivele de analiză a unei paradigme de cercetare. ...........................20 1.2.2. Pozitivi smul.................................................................................... 21 1.2.3. Postpoziti vismul ............................................................................. 22 1.2.4. Paradigma critică, emancipatoar e................................................... 23 1.2.5. Paradigma constructivistă ............................................................... 25 1.3. Comparaţie între diferi tele paradigme de cercetare ............................... 27 1.4. Criterii ale validităţii cercetării calitative.............................................. 29 1.5. Implicaţii ale abordării paradigmatice asupra studiului inteligenţei ..... 33 2.Analiza paradigmati că a teoriil or inteligenţei ...............................................35 Definiţiile inteligenţei. ................................................................................. 36 2.1.1. Teoria bifactoria lă a lui Spearman.................................................36 2.1.2. Definiţii ale inteligenţei .................................................................. 39 2.1.3. O definiţ ie a intelig enţei................................................................. 45 Principal ele abordări ale inteligenţei ............................................................ 48 2.2.1. Abordarea psihometrică................................................................. 49 2.2.2. Abordarea cognitivă ....................................................................... 55 2.2.3. Abordarea developmentală a inteligenţei ....................................... 65 2.2.4. Abordarea contextuală.................................................................... 69 2.2.5. Analiza paradi gmatică a principal elor abordări ale intel igenţei ..... 79 5

Upload: pusera-maria

Post on 14-Jul-2015

1.207 views

Category:

Documents


20 download

TRANSCRIPT

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Cuprins

Cuprins ............................................................................................................... 5

Introducere ..........................................................................................................8

1.Paradigme actuale în studiul inteligenţei .......................................................12

1.1. Cantitativ-calitativ în studiul inteligenţei .............................................. 13

1.2. Structura paradigmelor de cercetare ......................................................17

1.2.1. Nivele de analiză a unei paradigme de cercetare............................20

1.2.2. Pozitivismul .................................................................................... 21

1.2.3. Postpozitivismul ............................................................................. 22

1.2.4. Paradigma critică, emancipatoare ...................................................23

1.2.5. Paradigma constructivistă ...............................................................25

1.3. Comparaţie între diferitele paradigme de cercetare ...............................27

1.4. Criterii ale validităţii cercetării calitative ..............................................29

1.5. Implicaţii ale abordării paradigmatice asupra studiului inteligenţei .. .. .33

2.Analiza paradigmatică a teoriilor inteligenţei ............................................... 35

Definiţiile inteligenţei. .................................................................................36

2.1.1. Teoria bifactorială a lui Spearman ................................................. 36

2.1.2. Definiţii ale inteligenţei ..................................................................39

2.1.3. O definiţie a inteligenţei ................................................................. 45

Principalele abordări ale inteligenţei ............................................................ 48

2.2.1. Abordarea psihometrică ................................................................. 49

2.2.2. Abordarea cognitivă .......................................................................55

2.2.3. Abordarea developmentală a inteligenţei .......................................65

2.2.4. Abordarea contextuală .................................................................... 692.2.5. Analiza paradigmatică a principalelor abordări ale inteligenţei .....79

5

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

3. Controverse privind inteligenţa.................................................................... 86

3.1. Cele trei surse ale dezbaterilor în inteligenţă ........................................86

3.1.1.Sir Francis Galton ..........................................................................87

3.1.2. Începuturile testării. Testul Binet-Simon ....................................... 91

3.1.3. Evoluţia conceptului de IQ ............................................................. 93

3.2. Dezbaterea IQ ........................................................................................95

3.2.1. Curba normală (The Bell Curve) ....................................................96

3.2.2. Factorul G .....................................................................................100

3.3.. Critici ale paradigmei tradiţionale ......................................................103

3.3.1. Testele de inteligenţă şi utilitatea lor ............................................104

3.3.2. Biologie şi rasă în inteligenţă ....................................................... 110

4. Către o teorie contructivistă a inteligenţei .................................................114

4.2. Postmodernism şi inteligenţă ...............................................................115

4.3. Caracteristicile teoriei constructiviste a inteligenţei ............................1192.4.3.1. Concepţia ontologică .................................................................120

4.3.2. Concepţia epistemologică .............................................................121

4.3.3.Concepţia metodologică ................................................................122

5. Un model structural al inteligenţei ............................................................. 123

5.1. Coordonate principale ......................................................................... 123

5.1.1.Caracteristicile modelului structural-funcţional al inteligenţei .....126

5.2. Argumentarea cercetării ...................................................................... 127

5.3. Obiectivele şi ipotezele cercetării ........................................................130

5.3.1. Cadrul general .............................................................................. 130

5.3.2. Obiectivele cercetării ....................................................................131

5.3.3. Ipotezele cercetării ....................................................................... 133

6

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.3.4. Structura cercetării ....................................................................... 135

5.3.5. Metodele şi instrumentele utilizate ...............................................138

5.4. Cercetarea 1(cercetare pilot) ................................................................146

5.4.1. Ipotezele cercetării ....................................................................... 146

5.4.2. Metodologia cercetării şi designul experimental ..........................147

5.4.3. Prezentarea probei ........................................................................ 147

5.4.4. Prezentarea eşantioanelor.............................................................148

5.4.5. Prezentarea şi analiza rezultatelor experimentale .........................150

5.4.6. Concluzii ...................................................................................... 156

5.5. Cercetarea 2 ........................................................................................157

5.5.1. Prezentarea ipotezelor .................................................................. 157

5.5.2. Prezentarea eşantioanelor .............................................................158

5.5.3. Prezentarea metodelor şi a instrumentelor ................................... 159

5.5.4. Prezentarea rezultatelor cercetării ................................................ 1605.6. Cercetarea numărul 3 ...........................................................................188

5.6.1. Prezentarea ipotezelor.................................................................. 188

5.6.2. Prezentarea eşantioanelor .............................................................189

5.6.3. Prezentarea probei ........................................................................ 191

5.6.4. Prezentarea rezultatelor cercetării ................................................ 192

5.6.5. Generarea descriptorilor. Tipuri de descriptori ............................ 203

6. Concluzii finale ...................................................................................... 209

6.1. Hărţile inteligenţei ...........................................................................209

6.2. Inteligenţa. Prezentare/re-prezentare. Descoperire /construct .........213

6.3. Interpretarea rezultatelor cercetării ..................................................216

Bibliografie .....................................................................................................222

7

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Introducere

sută de ani au trecut între apariţia primei lucrări a lui Sir Fracis Galton

dedicată inteligenţei (  Inquiery into Human Faculty and Its

 Development , 1883,) şi cartea extrem de disputată a lui Howard

Gardner ( Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligence, 1983, 1993). Într-un

singur secol , inteligenţa s-a impus ca principal obiect de studiu al psihologiei, a

devenit un subiect comun în viaţa publică, a afectat viaţa a milioane de oameni şi a

suferit modificări conceptuale şi demersuri metodologice radicale.

OInteligenţa este în continuare un subiect sensibil, încărcat de ideologie şi patos,

 probabil datorită faptului că are implicaţii majore în viaţa cotidiană. De multe ori

folosit şi de foarte multe ori abuzat, conceptul de inteligenţă scapă încă unei

circumscrierii exacte.

Psihologii încă se întrec în a-l defini, practicienii încă folosesc în mare măsură

teste, deşi teoriile pe care se bazează acestea sunt puternic criticate. Sistemul deînvăţământ încă clasifică elevii şi decide tipul de şcolarizare a acestora pe baza

coeficientului de inteligenţă (IQ) rezultat din teste. Este imposibil să nu ne întrebăm

asupra motivelor pentru care inteligenţa este atât de dezbătută şi de controversată.

Trei sunt motivele pe care le-am identificat:

1. Conceptul de inteligenţă există în conştiinţa oamenilor din cele

mai vechi timpuri, dinaintea primelor demersurilor ştiinţifice care au avut

scopul de a-l clarifica. Limbajul comun abundă în cuvinte care desemneazăsau descriu inteligenţa. Singura problemă este că există o discrepanţă între

modul în care inteligenţa este conceptualizată de specialişti şi ne-

specialişti. Mai putem vorbi în acest caz de aceeaşi inteligenţă?

2. Inteligenţa a avut întotdeauna o finalitate practică: evaluarea

comparativă a oamenilor. Desigur că această evaluare are un scop predictiv

şi este implicită. Inteligenţa este doar unul dintre aspectele pe care le

evaluăm la o altă persoană cu care ne întâlnim (alte criterii de evaluaresunt, de exemplu: vârsta, aspectul fizic sau comportamentul). Teoriile

8

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

 psihologice au dat o formă ştiinţifică, explicită acestei utilizări. Cât de

corectă este evaluarea ştiinţifică a inteligenţei şi cum putem preveni

abuzurile utilizării acestor evaluări sunt întrebări care necesită un răspuns.

3. Inteligenţa are o putere explicativă importantă. Inteligenţa esteutilizată pentru a explica comportamentele sau, mai ales, performanţele

unei persoane. Deşi este o eroare specifică nespecialiştilor de a considera

inteligenţa ca fiind sursa diferenţelor interindividuale, mulţi specialişti încă

fac această eroare cu efecte greu de controlat (vezi Herrnstein şi Murray,

1994).

Sintetizând, inteligenţa va fi permanent o sursă de dezbateri, atâta

vreme cât ea va avea efecte practice extrem de diverse, iar definirea ei este

aproape imposibilă.

Acesta este şi motivul datorită căruia, într-un secol de studii

 psihologice asupra inteligenţei, au apărut cel puţin 20 de teorii importante. Iar 

din 1983 şi până astăzi numărul acestora s-a multiplicat constant, ajungându-se

la teorii ale inteligenţei generate de alte ştiinţe.

Lucrarea noastră are două mari obiective.

 Primul obiectiv este realizarea unei analize critice a principalelor teorii

şi dezbateri din domeniul inteligenţei. Critica noastră se va face de pe poziţia

cercetării calitative.

  Nu putem să nu remarcăm două poziţii diferite în domeniul

inteligenţei. O primă poziţie este cea a paradigmei dominante, pozitiviste. Ca

să utilizăm un termen semnificativ aceasta este teoria “mainstream”. Indiferent

dacă este vorba de teorii psihometrice, cognitive, developmentale sau

fiziologice, acestea susţin realitatea obiectivă a inteligenţei.

O a doua poziţie îşi face loc încet, dar sigur, în peisajul dezbaterilor 

  psihologice. Această perspectivă cuprinde teorii critice şi constructiviste.

Realitatea inteligenţei este socială şi istorică. Inteligenţa este un construct

social, încărcat de semnificaţii care diferă de la un grup de referinţă la altul.

Din această perspectivă, care nu este mai puţin ştiinţifică sau mai puţin

riguroasă metodologic, ne propunem să abordăm analiza inteligenţei.

 Al doilea obiectiv major al acestei lucrări este dezvoltarea unui model

de cercetare calitativă a inteligenţei. În acest sens, ne-am propus să efectuăm ocercetare privind modul în care profesorii conceptualizează inteligenţa. Vom

9

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

sublinia faptul că aceasta este o perspectivă emică asupra inteligenţei, “vocea”

 profesorilor va descrie conceptul de inteligenţă.

În consecinţă, lucrarea noastră este divizată în două secţiuni. Prima

secţiune reprezintă analiza stadiului actual al studiilor în domeniul inteligenţei.Secţiunea a doua cuprinde o cercetare efectuată de noi privind

conceptualizarea inteligenţei de către profesori.

În prima parte a secţiunii teoretice vom analiza distincţia cantitativ-

calitativ în ştiinţele socio-umane (în special în studiul inteligenţei). De

asemenea, vom arăta care sunt implicaţiile de natură ontologică,

epistemologică şi metodologică ale utilizării diferitelor paradigme de cercetare

în domeniul inteligenţei. Vom promova o abordare transparadigmatică pentru

abordarea inteligenţei, argumentând că o astfel de abordare nu înseamnă o

inconsistenţă teoretică.

Tot în prima secţiune vom sintetiza eforturile de clarificare a definiţiei

inteligenţei. Vom demonstra că poziţiile diferite în definirea inteligenţei se

datorează unor opţiuni paradigmatice diferite.

Principalele direcţii de abordare a inteligenţei vor fi trecute în revistă

(de la teoriile psihometrice până la teoriile contextualiste). Vom ignora în

această lucrare teoriile privitoare la inteligenţa arificială, deşi acestea produc

rezultate şi concluzii extrem de interesante (Golu, 2004). Vom considera însă

că opţiunea teoretică a acestora este în esenţă una cognitivistă, ceea ce nu

aduce noutăţi din punctul de vedere al teoriei şi al metaforei computaţionale.

Vom analiza cele mai recente dezbateri în domeniu, dezbateri care au

reuşit să concentreze atenţia întregii comunităţi ştiinţifice şi care reprezintă, de

fapt, o reîntoarcere la rădăcinile psihometriei clasice.

Dezbaterea se concentrează în jurul lucrarării lui Jensen (The g factor.

The science of mental abilities, 1998), care susţine existenţa unei baze genetice

a factorului g şi a celei mai controversate lucrări din domeniul inteligenţei, cea

a lui Herrnstein şi Murray (The Bell Curve, 1994). Cartea celor doi autori, ale

cărei concluzii au fost puternic combătute, a generat un răspuns oficial al

Asociaţiei Americane a Psihologilor (APA, 1995), care a constat în alcătuirea

unui grup (task force) care să sintetizeze cunoştiinţele actuale certe din

domeniul inteligenţei. Pe baza acestor dezbateri, vom critica paradigmadominantă.

10

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

În finalul primei secţiuni, vom argumenta necesitatea unei teorii critic-

constructiviste a inteligenţei şi vom creiona principalele trăsături şi premise

ale acesteia.

A doua secţiune cuprinde trei cercetări, bazate pe metode şi tipuri dedate diferite, care au ca scop generarea unui model structural al inteligenţei de

către profesori.

Cele trei cercetări sunt concepute pentru a testa utilitatea unui model

constructivist al inteligenţei. Am ales ca grupul referenţial să fie cel al

  profesorilor, deoarece ei sunt principalii utilizatori ai conceptului de

inteligenţă şi, în consecinţă, ei sunt cei care oferă o valoare etică acestei

utilizări. Rezultatele şi implicaţiile acestui model vor fi analizate.

11

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

1.Paradigme actuale în studiul inteligenţei

ercetarea calitativă a devenit una dintre cele mai controversate teme în

ştiinţele sociale. Interesul enorm manifestat pentru această temă nu este

întâmpător, deoarece, în acest moment, sunt puse în discuţie fundamentele

cercetării clasice.

CAr fi nedrept, însă, să considerăm că cercetarea calitativă în ştiinţele sociale

este o invenţie de ultimă oră. În etnografie şi sociologie, dar şi în psihologie şi în

ştiinţele exacte, diverse forme de cercetare calitativă există de peste un secol.Observaţia participativă şi analiza produselor activităţii, teoria întemeiată şi cercetarea

istorică sunt numai câteva din metodele calitative "clasice" în psihologie (Glasser,

Strauss, 1967).

Importanţa cercetării calitative derivă din raţionamentele etice pe care le

  presupune, prin modificarea designurilor cercetării şi a criteriilor de validare a

rezultatelor. Focusul cercetării este de asemenea diferit. Din această perspectivă,

termenii cantitativ/calitativ au valoare de etichete.Cercetarea calitativă este o formă de cercetare imposibil de definit, datorită

multiplelor conotaţii pe care le are. Nelson a încercat să formuleze, totuşi, o descriere

a cercetării calitative (Seale, 1999):

"Cercetarea calitativă reprezintă un domeniu

interdisciplinar, transdisciplinar şi uneori contradisciplinar. Ea

traversează sţiinţele sociale, umaniste şi fizice. Cercetarea

calitativă reprezintă mai multe lucruri în acelaşi timp. Ea are o

centrare multiparadigmatică. Practicienii săi sunt sensibili la

valorile abordărilor multimetodă. Ei sunt dedicaţi perspectivei

naturaliste şi înţelegerii interpretative a experienţei umane. În

acelaşi timp, domeniul cercetării calitative este inerent politic şi

este modelat de poziţii etice şi poltice.

Cercetarea calitativă conţine două tensiuni în acelaşi timp.

 Pe de-o parte, conţine o sensibilitate interpretativă, postmodernă 

  feministă şi critică; pe de altă parte, conţine o concepţie

12

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

  pozitivistă, postpozitivistă, umanistă şi naturalistă a experienţei

umane şi a analizei acesteia." 

Sintetizând definiţia, înţelegem prin cercetare calitativă o abordare şi o

atitudine ştiinţifică ce utilizează paradigme şi metode multiple pentru a analiza unfenomen social. Cercetarea calitativă transcende disciplinele printr-un effort

epistemologic şi metodologic. Astfel este posibil transferul de cunoştinţe şi metode

din discipline ce nu sunt direct relaţionate.

1.1. Cantitativ-calitativ în studiul inteligenţei 

În contextul ştiinţelor sociale, termenul calitativ este văzut în opoziţie cu cel

de cantitativ. Abordarea cantitativă, făcută după modelul ştiinţelor naturii, a fostnecesară pentru a conferi disciplinelor socio-umane un statut ştiinţific; ea este cea care

a marcat desprinderea ştiinţelor sociale de filosofie.

Matematica a fost considerată ca fiind baza ştiinţelor, astfel încât maturitatea

unei ştiinţe a fost măsurată în funcţie de gradul de cuantificare la care a ajuns o ştiinţă

 particulară. Într-adevăr, dacă scopul unei ştiinţe este de a descoperi regularităţi pentru

a face posibilă predicţia şi controlul fenomenelor obiective, afirmaţia de mai sus este

valabilă. Mai mult, datele cantitative sunt considerate a fi singurele corecte, valide şi

verificabile. Folosind acest criteriu, ştiinţele socio-umane au fost denumite “ soft” în

comparaţie cu cele naturale, denumite “hard”. Însăşi faptul că se face distincţia între

cele două tipuri de ştiinţe ne confirmă faptul că ele sunt substanţial diferite.

În ştiinţele socio-umane, din care fac parte psihologia şi psihopedagogia

specială, predicţia şi controlul variabilelor nu sunt întotdeauna suficiente. Nevoia de

interpretare a semnificaţiilor şi a contextului face uneori ca o realitate socială să nu

 poată fi investigată exclusiv cantitativ.

Guba şi Lincoln (1994) trec în revistă criticile la adresa abordării cantitative.

Criticile sunt importante deoarece ele formează baza pe care s-au constituit metodele

calitative de cercetare. În viziunea acestor autori, aplicarea metodelor cantitative în

cadrul cercetărilor socio-umane are următoarele neajunsuri:

a) Decontextualizarea. Pentru a efectua o cercetare trebuie să existe un control al

variabilelor. Din perspectivă cantitativă, un anumit set de variabile sunt alese

 pentru manipulare, restul fiind menţinute constante. Cercetătorul trebuie să decidă

setul de variabile manipulate, fapt ce conduce la menţinerea constantă, artificială a

13

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

altor variabile. Cu alte cuvinte, cercetătorul trebuie să selecteze o nişă a realităţii

  pe care o va investiga. Contextele sociale sunt întotdeauna complexe. Prin

extragerea unui set limitat de variabile pentru cercetare se pierde semnificaţia

contextului. Metodele calitative încearcă includerea contextului în cercetare.Exemple de domenii de cercetare în psihologia diferenţială şi psihopedagogia

specială sunt numeroase. Printre cele mai importante sunt studiul inteligenţei

(Ceci, 1997; Sternberg, Wagner, 1994) şi al tulburării de deficit de atenţie cu

hiperactivitate - ADHD (Armstrong, 1999).

b) Excluderea semnificaţiei şi a scopului. Acţiunile sociale nu pot fi înţelese fără

referire la scopul şi la semnificaţiile acestora. O abordare strict cantitativă nu

 poate să surprindă aceste semnificaţii şi scopuri. Metodele calitative încearcă să

dezvolte modalităţi de a surprinde aceste realităţi. Se poate măsura frecvenţa

comportamentelor disruptive ale unui copil cu tulburări emoţional-

comportamentale, dar nu vom putea înţelege de ce apar acestea dacă nu analizăm

funcţia acestor comportamente şi semnificaţia lor (Kazdin, 1990).

c) Distincţia între teoriile generale şi contextele locale sau distincţia etic/emic.

Deseori, teoriile externe (etice) nu au relevanţă din perspectiva internă (emică) a

subiectului investigat. Glaser şi Strauss (1967) au introdus metoda teoriei

întemeiate (grounded theory) pentru a asigura ancorarea teoriei în datele

experimentale specifice. După cum sublinează şi Iluţ (1997), dubletul etic/emic se

referă la descrierea datelor din exterior, respectiv interior. Acest dublet nu trebuie

confundat cu micro/macro, cantitativ/calitativ sau înţelegere/explicaţie. De

exemplu, analiza unui fragment de conversaţie în limbajul mimico-gestual are alte

semnificaţii dacă este realizată din exterior (cercetător) sau interior (vorbitori).

Cele două perspective sunt complementare, iar metodele calitative nu fac decât să

acorde importanţa cuvenită perspectivei emice.

d) Inaplicabilitatea datelor generale la cazurile individuale. Formulată uneori sub

forma nomotetic/ideografic, această problemă este centrală ştiinţelor socio-umane.

Datele generale, statistice, se bazează pe colecţii mari de date, iar predicţia se face

 pe bază de semnificaţie statistică. Problema este că semnificaţia statistică nu este

identică cu semnificaţia psihologică sau cu semnificaţia sociologică. Un caz

  particular nu poate fi niciodată interpretat numai prin prisma semnificaţiei

statistice.

14

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

e) Excluderea descoperirii în procesul cercetării. Cercetările cantitative urmăresc

descoperirea regularităţilor. Pentru a realiza acest deziderat este necesar controlul

variabilelor. Pentru a realiza acest control, cercetarea cantitativă porneşte de la

ipoteze apriorice pe care le testează. Procesul de cercetare nu permite apariţia deipoteze noi, pe parcursul cercetării, în funcţie de datele apărute. Abordarea

calitativă propune designuri experimentale dinamice, de acţiune, pentru a elimina

acest neajuns.

 f) Încărcarea teoretică a faptelor. Abordarea convenţională consideră că există un

grad mare de independenţă între limbajul teoretic (în care sunt formulate ipotezele

de cercetare) şi cel al colectării datelor care testează ipoteza (von Wright, 1995).

Cu alte cuvinte, teoria nu influenţează modul de colectare a datelor care testează

ipotezele. S-a stabilit, însă, că ipotezele şi observaţia sunt interdependente, ceea ce

înseamnă că faptele nu au semnificaţie în afara unui cadru teoretic. Această

încărcare teoretică a faptelor face ca obiectivitatea să fie pusă la îndoială.

Formulat mai simplu, abordarea teoretică conduce la colectarea unui set de date

specificat aprioric.

  g) Subdeterminarea teoretică. Nu numai că faptele sunt determinate de cadrul

teoretic, dar acelaşi set de fapte poate fi susţinut de mai multe teorii. Deoarece s-a

demonstrat că nu se poate niciodată ajunge de la un set de fapte, prin inducţie, la o

singură teorie, este tot mai greu să vorbim de verificarea teoriei. Popper (1981,

1996) propune termenul de falsificabilitate în locul celui de verificare, acceptând

în acest fel că nu putem să confirmăm o teorie, ci numai să încercăm să o

infirmăm.

h) Încărcarea valorică a faptelor. Aşa cum faptele nu sunt independente de un cadru

teoretic, ele nu sunt independente nici de un set de valori. Încărcarea valorică a

faptelor pune, la rândul ei, sub semnul întrebării posibilitatea obiectivităţii.

i) Natura interactivă a diadei cercetător-cercetat. Abordarea calitativă pune la

îndoială posibilitatea sau capacitatea unui observator exterior de a surprinde

natura subiectului cercetat. Semnificaţiile nu pot fi descoperite decât în cadrul

interacţiunii dintre cercetător şi cercetat (Turner, 1993; Roseneau, 1992, Martin,

1996).

Toate criticile aduse abordării cantitative se referă la imposibilitatea unei

cercetări exclusiv obiective, golită de influenţe teoretice sau valorice, lipsită desemnificaţii în domeniul ştiinţelor socio-umane. Desigur că aceste critici pornesc de la

15

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

o perspectivă culturală a realităţii sociale, înţelegând prin acest lucru faptul că orice

realitate socială este cultural constituită şi structurată semantic (Huberman, Miles,

1994).

 Nu trebuie, în schimb, să discredităm metodele cantitative. Abordareacantitativă şi cea calitativă sunt complementare, sunt două modalităţi de a face

cercetare, iar folosirea numerelor, a unui aparat statistic este necesară, la fel cum

necesare sunt şi analiza discursului şi descrierea semnificaţiilor.

16

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

1.2. Structura paradigmelor de cercetare

Termenul de paradigmă a fost introdus de Khun (1999) pentru a desemna o

 perspectivă generalizată de abordare a unui domeniu de cercetare. În descrierea

khuniană, în orice moment al dezvoltării unei ştiinţe există o paradigmă dominantă.

Schimbarea de paradigmă apare ca urmare a unei “rupturi epistemologice”, iar noua

 paradigmă se impune.

În ştiinţele socio-umane (implicit în psihologie şi psihopedagogia specială)

  paradigmele co-există. În această situaţie, nu putem să judecăm paradigmele întermeni de corecte/incorecte, bune/rele, adevărate/neadevărate, ci în termeni de

utilă/inutilă şi adecvată/inadecvată în raport cu scopul cercetării. Utilitatea şi

adecvarea unei paradigme se poate demonstra numai apelând la criterii de calitate a

cercetării. Nu este neobişnuit ca două paradigme să fie utile sau adecvate în mod egal.

 Numeroase teme au fost cercetate pe baze teoretice diferite şi au oferit informaţii

relevante. Adecvarea şi utilitatea paradigmei alese se face în acest caz în funcţie de

criterii etice şi ideologice.

Simplificând, o paradigmă este un mod de a privi lumea, compus din mai

multe asumpţii filosofice. Guba şi Lincoln (1994) identifică trei dimensiuni filosofice

la nivelul cărora putem să analizăm o paradigmă: ontologic, epistemologic şi

metodologic. Diversitatea de paradigme ce coexistă în ştiinţele socio-umane derivă

din faptul că există mai multe concepţii privind natura vieţii sociale. Perspectivele

asupra realităţii sociale conduc la moduri diferite de a percepe natura relaţiei subiect-

obiect al cercetării, şi a modalităţilor de verificare a corectitudinii cercetării. Plecând

de la asumpţii epistemologice diferite, metodele de cercetare se deosebesc prin scopul

 pentru care au fost concepute (vonWright, 1995).

 Numărul paradigmelor este nedefinit. Condiţiile ca o abordare să fie definită

drept o paradigmă este de a propune o nouă viziune asupra realităţii sociale şi a

modului în care aceasta poate fi cunoscută. Unii autori consideră că există patru mari

 paradigme (Guba, Lincoln, 1994), alţii trei (Mertens, 1998), alţii mai multe. Vom

analiza principalele implicaţii ale diferitelor paradigme folosind următoarele criterii

adaptate după cele propuse de Guba şi Lincoln (1994): a) concepţia privind natura

17

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

realităţii sociale, b) scopul cercetării, c) natura cunoaşterii, d) modul în care se

acumulează cunoştiinţele, e) criterii de calitate, f) rolul valorilor în cercetare, g) etica

cercetării, h) vocea dominantă.

De la apariţia cărţii lui Thomas Khun, Structura revoluţiilor ştiinţifice,cercetătorii folosesc termenul de paradigmă în sensul khunian de "cadru" de

interpretare a datelor ştiinţifice. Mai mult, majoritatea cercetătorilor acceptă faptul că

revoluţia ştiinţifică este liniară. Modelul liniar al dezvoltării unui domeniu ştiinţific

implică faptul că la un moment dat există doar o perspectivă majoră de explicare a

datelor ştiinţifice. Revoluţia ştiinţifică are loc în momentul în care apare o nouă

 paradigmă explicativă, fapt ce conduce, în primă fază, la o competiţie între cele două

 paradigme concurente, iar, în a doua fază, paradigma mai nouă se impune ca şi

 principală paradigmă explicativă.

După cum remarcă Anderson (1992), în ştiinţele sociale (implicit în

 psihologie) paradigmele vechi nu dispar în momentul apariţiei altora mai noi. Cu alte

cuvinte, în ştiinţele sociale paradigmele coexistă şi sunt folosite în funcţie de

obiectivele cercetării. Dacă până la mijlocul secolului XX pozitivismul era singura

formulă "ştiinţifică" de experimentare, în a doua jumătate a secolului epistemologia a

reuşit o răsturnare a acestei hegemonii. Un exemplu în acest sens este paradigma

cibernetică şi a teoria generale a sistemelor (Golu, 2004)

Karl Popper este filosoful care a reuşit să impună falsificabilitatea ca principiu

de evaluare a validităţii unei teorii. Ulterior, alţi cercetători au negat pretenţiile de

adevăr absolut şi irefutabil al pozitivismului. Astfel se face că în perioada actuală

cercetarea este văzută ca un proces ce se desfăşoară în cinci faze (Denzin, Lincoln,

1994):

Tabel 1. Procesul cercetării

 Faza 1. Cercetătorul ca şi subiect multicultural 

istoria şi tradiţia cercetării

concepţia despre sine şi ceilalţi

etica şi politica cercetării

 Faza 2. Paradigme şi perspective teoretice

 pozitivism, postpozitivism  

constructivismfeminism(e)

18

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

modele etnice (culturale)

 Faza 3. Strategii de cercetare

designul cercetării

studiul de cazobservaţie participantă, etnografică

fenomenologie, etnometodologie

teoria întemeiată (grounded theory)

metoda biografică

metoda istorică

cercetare în acţiune şi aplicată

cercetare clinică

 Faza 4. Metode de colectare şi analiză a datelor 

interviul

observaţia

artefacte, documente şi înregistrări

metode vizuale

metode de management a datelor 

analiză de text

analiză asistată de calculator 

 Faza 5. Interpretarea şi prezentarea datelor experimentale

criterii de judecare a validităţii

 politica interpretării datelor 

cercetare aplicată

După cum se observă din tabel, cercetarea ca proces stadial implică decizii în

ceea ce priveşte adecvarea alegerii orientării teoretice, a valorilor vehiculate de

cercetare, a politicii de interpretare şi folosire a rezultatelor cercetării, regulile etice

ale cercetării.

De exemplu, accentuarea factorilor biologici în dezvoltarea inteligenţei au

condus deseori la o concepţie "medicală" a deficienţei mintale. Cercetările actuale din

domeniul neuropsihologiei au arătat faptul că factorii de mediu pot influenţa decisiv

structura cerebrală (Gray, 1995; Armstrong, 1999, Garlick, 2002, Delacour, 2001)

19

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

1.2.1. Nivele de analiză a unei paradigme de cercetare.

Cea mai utilizată structură de analiză a paradigmelor de cercetare este cea

oferită de Guba şi Lincoln (1994). Ei consideră că există trei nivele de analiză a unei

 paradigme de cercetare:

1. Nivelul ontologic. La acest nivel este analizată perspectiva unei paradigme asupra

naturii realităţii. Paradigme diferite accentuează fie caracterul obiectiv al realităţii,

fie caracterul social, construit al acesteia sau chiar caracterul ideologic al realităţii

sociale.

2. Nivelul epistemologic. Acest nivel analizează natura cunoaşterii ştiinţifice

 precum şi realţia dintre subiectul cunoaşterii (cercetătorul) şi obiectul cunoaşterii

(în filosofie, cercetătorul este subiectul cunoaşterii deoarece el este cel care

efectuează cercetarea; în ştiinţele sociale termenul de subiect al cercetării se aplică

 persoanelor care sunt studiate).

3. Nivelul metodologic. La acest nivel se analizează modalităţile practice de

obţinere şi interpretare a datelor ştiinţifice.

De multe ori, principalelor paradigme din ştiinţele sociale le sunt atribuite

nişte "etichete" care ajută la identificarea rapidă a asumpţiilor acestora, precum şi la

identificarea principalelor teorii ce fac parte dintr-o paradigmă. Deşi nu există un

consens privind numărul paradigmelor existente în ştiinţele sociale la ora actuală,

majoritatea cercetătorilor sunt de acord că cel puţin trei dintre ele au o semnificaţie

deosbită. Mertens (1998) foloseşte următoarea clasificare:

Tabel 2. Etichete asociate principalelor paradigme

 Pozitivism/postpozitivism Criticism/ emancipator 

Constructivism/Interpretativ

Experimental Teorie critică NaturalistQuasi-experimental  Neo-marxism FenomenologicCorelaţional Feminism HermeneuticCauzal Participativ Interacţionism simbolic

Cantitativ Transformativ EtnograficCalitativ

20

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Pozitivismul şi postpozitivismul sunt considerate de unii autori (Guba,

Lincoln, 1994) ca fiind două paradigme distincte, dar alţi autori le consideră similare

în esenţa lor. Există şi paradigme care încearcă să se impună în ştiinţele sociale, cumsunt poststructuralismul şi deconstructivismul, dar ele nu au acumulat suficiente date

valide şi metodologii specifice pentru a fi incluse în această clasificare.

1.2.2. Pozitivismul

Pozitivismul este pradigma cea mai puternică în psihologie (dar şi în ştiinţele

naturale sau alte ştiinţe sociale). Originile pozitivismului în ştiinţele sociale sunt înopera lui Auguste Comte. Trebuie remarcat că pozitivismul presupune un “transfer”

metodologic din “ştiinţele tari”.

a) Pozitivismul consideră că există o realitate socială unică, observabilă, regulată.

Pozitivismul este prima mare paradigmă acceptată în ştiinţele sociale şi s-a

constituit prin analogie cu ştiinţele naturii. Aşa cum realitatea fizică este ordonată,

regulată, cognoscibilă prin metode obiective, la fel şi realitatea socială poate fi

cercetată obiectiv. Rolul cercetătorului este de a descrie această realitate pe baza

regularităţilor acesteia.

b) Scopul cercetării este de a explica realitatea pe baza faptelor obiective şi a legilor.

Pornind de la această descriere, oamenii trebuie să poată face predicţii şi să poată

controla realitatea socială. Gradul cu care se pot face predicţii a fost considerat

drept un criteriu al progresului unei ştiinţe (Bogdan, 1998).

c) Faptele şi legile se stabilesc pe baza testării şi verificării ipotezelor. Obiectivitatea

este extrem de importantă din această perspectivă, pentru că numai aşa se pot

controla variabilele ce intervin în desfăşurarea cercetării. Cercetătorul

manipulează variabilele şi este exterior obiectului cercetat.

d) Acumularea cunoştiinţelor se face prin adiţie, creşterea fondului de cunoştiinţe

făcându-se prin generalizarea regulilor pe baza metodelor statistice probabiliste şi

 prin generalizarea legăturilor cauză-efect.

e) Există trei mari criterii “tradiţionale” ale calităţii unei cercetări pozitiviste.

Acestea sunt validitatea în toate formele ei (cele mai importante fiind validitatea

externă şi internă), fidelitatea şi obiectivitatea. Este de remarcat faptul că din

21

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

această perspectivă, cercetarea calitativă este considerată nevalidă, subiectivă şi,

în concluzie, lipsită de rigoare şi valoare.

 f) În perspectivă pozitivistă valorile etice sunt excluse, deoarece sunt considerate ca

fiind o ameninţare a obiectivităţii şi validităţii cercetării. g) Etica cercetării este extrinsecă. Cercetarea trebuie să se conformeze normelor 

etice, dar acestea nu trebuie să interfereze cu rezultatele cercetării. În cercetarea

socială, subiectul poate fi dezinformat cu privire la scopul cercetării, pentru ca

acesta să nu interfereze cu controlul variabilellor.

h) Vocea predominantă este cea a omului de ştiinţă, care îndeplineşte rolul de

informator al persoanelor de decizie şi agenţilor de schimbare.

Concluzie:

Paradigma pozitivistă este tradiţională şi cantitativă. În cadrul ei se stabilesc

aprioric ipotezele, variabilele ce vor fi controlate şi designul cercetării. Obiectivitatea

este principala calitate, iar aceasta se obţine prin neimplicarea cercetătorului în

fenomenul studiat. Beneficiarii cercetării nu sunt în mod direct participanţii la

cercetare.

1.2.3. Postpozitivismul

Paradigma postpozitivistă este asemănătoare celei pozitiviste, astfel încât unii

autori le tratează împreună (Mertens, 1998; Cohen, Manion, 1994; Shaugnessy,

Zechmeister, 1997). Există, totuşi, anumite diferenţe, care îi conferă individualitate.

Principala diferenţă între pozitivism şi postpozitivism este de natură

epistemologică. Din perspectivă post-pozitivistă realitatea este obiectivă, dar ea nu

 poate fi cunoscută în totalitate. Din acest motiv nu putem vorbi decât de aproximarea

realităţii.

Modul în care cunoaştem realitatea se modifică şi el faţă de pozitivism. Nu

mai putem vorbi de testarea ipotezelor, a realităţii. Putem, în schimb, să încercăm să

falsificăm ipotezele. Dacă acestea rezistă falsificării au o probabilitate mare de a fi

adevărate, de a exprima legături cauză-efect reale. Popper (1981), principalul

exponent al epistemologiei postpozitiviste subliniază faptul că ştiinţa trebuie să-şi

 propună o logică infirmatorie a cercetării în locul unei logici confirmatorii.

Criteriile de confirmabilitate sunt întotdeauna discutabile, în timp ce criteriile

de invalidare stabilesc criterii precise. De asemenea, încercând să confirmăm ipoteze,

22

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

căutăm modalităţile şi datele optime pentru a atinge acest scop. Datele şi metodele

care ar infirma ipotezele noastre sunt trecute astfel cu vederea.

O cercetare este cu atât mai aproape de adevăr cu cât rezistă mai mult

tentativelor noastre succesive de infirmare.

1.2.4. Paradigma critică, emancipatoare

Denzin şi Lincoln, (1994) folosesc termenul de teorie critică pentru a desemna

un număr de teorii, care au o trăsătură comună: abordează socialul din perspectiva

unor grupuri dezavantajate. În acest tip de teorii sunt incluse feminismul şi studiile de

gen/gender (care accentuează discriminarea negativă a femeilor), marxismul

(accentuează inegalităţile sociale), studiile grupurilor dezavantajate etnic/rasial (rasial,cultural, etnic ş.a.), studiile grupurilor de suport ale persoanelor cu nevoi speciale.

Mertens (1998) foloseşte termenul de paradigmă emancipatoare, pentru a scoate în

evidenţă faptul că obiectul cercetării aparţine unor categorii dezavantajate social.

a) Conform paradigmei emancipatoare, există mai multe realităţi sociale, iar acestea

sunt determinate de valori sociale, politice, culturale, economice, etnice, de gen

sau sunt determinate de diferite dizabilităţi. Realităţile sociale sunt constituite

istoric şi sunt dependente de realităţi şi contexte istorice, politice şi ideologice. Un

fapt social va fi privit şi abordat diferit în funcţie de atitudinea faţă de anumite

valori. De exemplu, teoria dezvoltării morale a lui Kholberg s-a dezvoltat în urma

unor cercetări efectuate pe un eşantion de băieţi, dar ea este aplicată în egală

măsură şi la fete. În acest caz, a fost ignorat faptul că fetele au o dezvoltare morală

diferită de cea a băieţilor datorată unor activităţi de joc şi a dezvoltării

modalităţilor de rezolvare a conflictelor diferite, iar oamenii de ştiinţă se aşteaptă

ca fetele să se conformeze criteriilor stabilite de către această teorie. Acesta este

doar un exemplu despre cum o poziţionare diferită faţă de anumite valori (în acest

caz cele de gen) determină rezultate şi interpretări diferite ale realităţii (Teo,

1999).

b) Scopurile cercetărilor emancipatoare sunt criticarea şi transformarea de realităţi

sociale. Scopul final este emanciparea categoriilor defavorizate, cercetătorul fiind

în acest caz un activist şi un avocat al intereselor acestor grupuri. De exemplu,

  psihopedagogia specială clasică susţine că un copil cu deficienţă mintală are

 beneficii mai mari urmând o şcoală specială. Studiile au arătat însă că beneficiile

23

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

nu sunt mai mari pentru copiii şcolarizaţi în învăţământul special. Este normal,

deci, ca toţi copiii să fie şcolarizaţi în şcoli de masă pentru a nu-i izola social pe

copiii cu deficienţe. În ciuda faptului că există o rezistenţă puternică împotriva

integrării copiilor cu deficienţe în şcoala de masă, cercetătorul trebuie să lupte şisă apere dreptul copiilor cu deficienţe la un tratament egal din partea sistemului de

învăţământ (Ysseldyke, Algozzine, Thurlow, 1992, Ungureanu, 1999).

c) Cunoştiinţele constau în insight-uri istorice, structurale. Informaţia este sursă de

 putere şi emancipare. Transformarea clişeelor comportamentale discriminative va

avea loc în măsura în care oamenii vor fi informaţi cu privire la natura

discriminărilor.

d) Acumularea cunoştiinţelor este relativă. Ea creşte şi se schimbă printr-un proces

dialectic de revizuiri istorice şi prin erodarea ignoranţei. Există transferuri de

experienţă de la un grup defavorizat la altul. Este celebru cazul BROWN

(Turbull,1990) din legislaţia S.U.A., privind discriminarea în şcoală. Deşi cazul se

referă la discriminare rasială, el este folosit ca bază pentru eliminarea oricărei

forme de discriminare, inclusiv a copiilor cu deficienţe.

e) Valoarea unei cercetări emancipatoare se măsoară după gradul în care ia în calcul

contextul istoric, după gradul în care ajută la transformarea situaţiei actuale şi în

funcţie de capacitatea sa de a se transforma în stimul pentru acţiune.

 f) Valorile ocupă un rol determinant în cercetare. Dacă în pozitivism ele erau

considerate ca fiind o sursă de biasare, în paradigma emancipatoare se consideră

că ele sunt inerente. Rezultă că ignorarea lor este periculoasă, că valorile trebuie

formulate explicit şi folosite pentru a schimba situaţiile care aduc prejudiciu unei

categorii de oameni.

 g) Etica este intrinsecă cercetării calitative. Cercetarea este motivată în primul rând

etic, ceea ce face ca scopul acesteia să fie emanciparea categoriile defavorizate.

h) Vocea dominantă este cea a cercetătorului implicat, “transformativ”, al cărui rol

este acela de apărător şi activist al categoriilor defavorizate. Pe lângă această voce

  predominantă, în orice cercetare calitativă trebuie să se regăsească şi voci

“locale”, ale celor defavorizaţi, pentru a da un indiciu direct, de la sursă, a

modului în care acţionează prejudiciul asupra vieţii acestora.

Concluzie: Abordarea emancipatoare propune o perspectivă radical diferită.

Principalele caracteristici sunt: implicarea socială, ajutarea categoriilor defavorizate, ocercetare militantă, ancorată în realităţi social-istorice şi ale cărei beneficii sunt

24

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

directe pentru cei care formează obiectul acesteia (Luce-Kapler, R.; Sumara, D.;

Davis, B., 2002) . Este combătută cu tărie ideea potrivit căreia cercetarea este

amorală. De exemplu, studiile în domeniul inteligenţei au generat întotdeauna

controverse care, pe lângă aparenţa unei dezbateri metodologice, au un puternicsubstrat ideologic.

1.2.5. Paradigma constructivistă

Constructivismul este forma cea mai “pură” de abordare calitativă. În cadrul

constructivismului regăsim accentul pus pe semnificaţie, interpretare hermeneutică şi

o concepţie sociologică în care actorul social este constructorul realităţii sociale.

Sociologia constructivistă are o tradiţie destul de lungă (Ionescu, 1998) şi tinde sădevină o paradigmă semnificativă în psihologie şi psihopedagogia specială (Brooks,

Brooks 1999).

a) Din punct de vedere ontologic, constructivismul neagă existenţa unei realităţi

unice, obictive. Realitatea este construită social, activ. Cunoaşterea este la rândul

ei activă şi se bazează pe construcţii mintale, ce uneori pot fi în conflict. Percepţia

asupra realităţii se poate modifica substanţial în timpul procesului cercetării.

b) Scopul cercetării este înţelegerea realităţii aşa cum este ea construită, în funcţie de

semnificaţii. Reconstruirea realităţii nu este posibilă fără aportul hermeneuticii

(Boyne, Rattansi, 1990).

c) Cunoştiinţele constau în acele construcţii, formulate de persoane competente,

asupra cărora există un consens. Dacă există mai multe perspective, dar nu există

un context ele sunt considerate corecte în aceeaşi măsură. Relativismul , deşi este

extrem de deranjant pentru un cercetător clasic, este util dacă luăm în considerare

faptul că realitatea este modelată de factori sociali, culturali, economici, de gen

etc. De exemplu, problema feminismului şi a persoanelor cu nevoi speciale se

modifică în funcţie de persoanele care fac interpretarea ei. Interpretările realităţii

sunt supuse continuu revizuirii.

d) Acumularea cunoştiinţelor este de fapt o rafinare continuă a construcţiilor, prin

mijloace interpretative, hermeneutice. Transferul cunoştinţelor nu este niciodată

complet, dar aceste transferuri apar în momentul în care sunt descoperite

similarităţi între cazuri.

25

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

e) Valoarea unei cercetări este dată de calitatea interpretării. Indicii de calitate a

interpretării sunt definiţi în funcţie de modelele mintale de interpretare proprii

grupului studiat. Criterii de calitate au fost propuse din perspectivă constructivistă.

Aceste criterii sunt: credibilitatea, transferabilitatea, dependenţa şiconfirmabilitatea (Hubermns, Miles, ,1994). Există, de asemenea, şi criterii de

corectitudine a cercetării.

 f) Valorile sunt indispensabile în crearea rezultatelor cercetării. Excluderea valorilor,

chiar dacă ar fi posibilă, este dăunătoare din punctul de vedere al

constructivismului. Rolul de facilitator al cercetării pe care îl are cercetătorul

constructivist nu îi permite să modifice valorile grupului.

 g) Etica este intrinsecă, orientată spre un scop precis şi asigurată de includerea

valorilor participanţilor. Ascunderea scopurilor cercetării este distructivă, dar 

interacţiunea îndelungată între cercetător şi subiecţi poate ridica probleme majore

cum sunt confidenţialitatea şi păstrarea anonimatului.

h) Vocea dominantă este cea a cercetătorului participant, angajat în facilitarea

construcţiei colective. Vocea participanţilor este întotdeauna prezentă.

Concluzie: Cercetarea constructivistă propune o participare activă într-un

context local, dar care poate fi semnificativ pentru alte contexte. Cercetătorul este un

catalizator al descoperirii proprii a grupului.

26

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

1.3. Comparaţie între diferitele paradigme de cercetare

O comparaţie inter-paradigmatică deosebit de interesantă, bazată pe cele trei

nivele de analiză (ontologic, epistemologic şi metodologic) este oferită de Guba şiLincoln (1994):

Tabel 3. Paradigme de cercetare

 Pozitivism Postpozitivism Criticism Constructivism

Nivelontologic

Realism naiv – 

Realitatea esteobiectivă

(“reală”) şicognoscibilă

Realism critic –realitateaobiectivă(“reală”), dar 

imperfectă şicognoscibilădoar 

 probabilistic

Realism istoric  – relativitatevirtuală,modelată în

timp de valorisociale,

 politice, etnice,economice, degender etc.

Relativism –  realităţi multiple,construite local şicare sunt

specifice

Nivelepistemologic

Dualism/obiectivism;centrat pedescoperireaadevărului

Dualismmodificat/obiectivism;tradiţie/comunitate critică;centrat pedescoperireaadevărului

 probabil

Tranzacţional /subiectivism;centrat pedescoperireade valorimediate defactori diverşi

Tranzacţional /subiectivism;centrat pe valoricreate

Nivelmetodologic

Experimental /manipulativ;verificareaipotezelor, îngeneral metodecantitative

Experimentalmodificat /manipulativ;falsificareaipotezelor,

  poate includeşi metode

calitative

Dialogic/dialectic

Hermeneutic/dialectic

Paradigmele în psihologie şi psihopedagogie sunt complementare şi nu se

exclud reciproc. De fapt, putem considera că există un continuum de la pozitivism la

constructivism în ceea ce priveşte cele trei nivele. Problema nu este ce poziţie

ideologică adoptă un cercetător, ci cât de adecvată este acea poziţie pentru o cercetare

specifică.

27

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

De exemplu, o cercetare privind modul în care copiii cu deficienţă mintală

reuşesc să îndeplinească activităţi cognitive (planificare, atenţie, procesare succesivă

şi simultană) este utilă pentru a elabora un diagnostic diferenţial şi a planifica

modalităţi de intervenţie. O astfel de cercetare va fi făcută din perspectivă pozitivistă,utilizându-se un instrument standardizat (Cognitive Aassesment Test-Das), într-un

mediu controlat (Das, 2002).

În schimb, un studiu privind modalităţile de coping social ale copilului cu

deficienţă mintală în şcoala integrată necesită o abordare constructivistă, contextuală.

 Nu putem determina efectele pe care le are deficienţa mintală asupra relaţiilor sociale

într-un mediu definit, fără să înţelegem atât mediul, cât şi modul în care acesta este

reflectat de către copilul cu deficienţă (Mertens, 1994).

Dacă, însă, dorim să demonstrăm comparativ efectele pe care le are tipul de

şcoală asupra dezvoltării unui copil cu deficinţă mintală, o abordare emancipatoare

este optimă. Din perspectivă pozitivistă se accentuează numai beneficiile cognitive

(intelectuale) ale educaţiei. O perspectivă emancipatoare lărgeşte semnificaţia

educaţiei şi a rolului acesteia şi încurajează dreptul copiilor (sau al părinţilor acestor 

copii) să decidă în cunoştiinţă de cauză viitorul acestora.

28

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

1.4. Criterii ale validităţii cercetării calitative

Validitatea este principalul criteriu de judecare a calităţii unei cercetări

(calitative sau cantitative). Literatura de specialitate foloseşte termenii de validitateinternă şi validitate externă pentru a descrie relaţia cauzală dintre variabilele

dependente şi cele independente (Mertens, 1994; Cohen, Manion, 1994).

Prin validitate internă a unei cercetări se verifică dacă modificările (variaţia)

variabilei dependente se datorează modificării (variaţiei) variabilei independente.

Dacă se reuşeşte izolarea variabilelor externe (confundate), se poate afirma că variaţia

variabilei dependente se datorează variabilei independente, cu alte cuvinte, că

cercetarea are validitate internă. Campbell şi Stanley (1963) au identificat optvariabile externe care pot ameninţa validitatea internă a cercetării:

Desfăşurarea cercetării (ceea ce Campbell şi Stanley numesc istoria cercetării)

reprezintă un prim factor care poate invalida cercetarea. Dacă pe parcursul cercetării

au loc evenimente importante de natură să modifice reacţia subiecţilor, cercetarea va

fi invalidată, deoarece este imposibil de aproximat în ce măsură rezultatele (variabila

dependentă) se datorează manipulării experimentale ale variabilei independente sau

evenimentelor desfăşurate;

Maturizarea eşantionului este un alt factor care poate invalida cercetarea. Prin

maturizare înţelegem atât maturizare fiziologică (pentru studii longitudinale), cât şi

învăţarea (în cazul repetării probelor);

Testarea în sine poate fi o ameninţare la adresa validităţii interne în cercetările ce

cuprind faze de pretest şi posttest, dacă se folosesc aceleaşi teste. Soluţiile de

asigurare a validităţii interne în aceste cazuri sunt generate de planificarea cercetării.

Schimbările în instrumentarul cercetării pot avea efecte neprevăzute în cazul

cercetărilor pretest-posttest. Prin schimbarea instrumentelor de cercetare se scapă de

 pericolul de a invalida cercetarea prin învăţarea de către subiect a probei, dar, dacă

formele folosite nu sunt echivalente, avem de-a face doar cu o altă sursă de eroare.

Regresia statistică devine obstacol în cazul în care se folosesc grupuri extreme ca

eşantion şi sunt retestate. Regresia fiind un fenomen normal, eşantionul îşi va

modifica rezultatele către curba de regresie.

Greşelile de eşantionare pot, de asemenea, să invalideze o cercetare.

29

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

şi 8. Mortalitatea eşantionului şi modalitatea de alegere a eşantionului de control sunt

două dintre cele mai mari surse de eroare în cazul cercetărilor longitudinale (pe

 perioade mari de timp). Şi în acest caz, alegerea unui eşantion suficient de mare poate

fi soluţia pentru asigurarea validităţii interne.Validitatea internă este un punct central al oricărei cercetări. Metodele

cantitative, bazate pe testarea ipotezelor concurente operează inevitabil o simplificare

a contextului experimental, operaţionalizând într-o anumită măsură anumiţi factori şi

menţinând constanţi alţi factori.

Designul cercetării se dovedeşte crucial pentru asigurarea unei validităţi

interne crescute. Majoritatea cercetărilor folosesc eşantioane de control. Modalitatea

cea mai uzuală de selectare a grupului de control (totuşi imperfectă) este cea

aleatoare. În schimb, în anumite domenii, unde variabila independentă este variabilă

  predictor (reprezintă o trăsătura caracteristică a eşantionului-de exemplu, o

deficienţă), designul experimental trebuie realizat astfel încât validitatea internă să nu

fie afectată.

Validitatea externă se referă la posibilităţile de generalizare a rezultatelor 

cercetării. Şi în acest caz, există mai mulţi factori care pot afecta generalizarea

rezultatelor. Corespondentul calitativ al validităţii externe este transferabilitatea.

Transferabilitatea permite cititorului raportului cercetării să facă o comparaţie

între contextul cercetării şi cel al unei situaţii similare. În condiţii asemănătoare, se

 pot face predicţii cu privire la rezultate, iar desfăşurarea unui experiment similar poate

conduce la concluzii asemănătoare. Cu toate acestea, nu este obligatoriu ca

rezulatatele să coincidă. Cu alte cuvinte, o cercetare calitativă nu poate fi replicată

deoarece este aproape imposibil ca să existe un context identic.

De exemplu , celebrul studiu a lui Zametkin (1990) cu privire la bazele

neurologice al ADHD, efecuat prin scanare cu emisie de pozitroni (PET scan) au

demonstrat un metabolism mai lent al glucozei în lobii prefrontali (cu rol în atenţie şi

activitate motorie) la pacienţii cu ADHD. Încercările de replicare şi generalizare au

eşuat în momentul în care s-a folosit altă metodă de imagistică a activităţii nervoase

(CAT scan), în care s-au folosit alte eşantioane (femei sau copii în loc de bărbaţi), sau

alt reactiv. Generalizarea rezultatelor s-a dovedit incorectă, dar nu putem afirma că

cercetarea nu a fost corectă.

30

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Din punct de vedere al cercetării calitative, transferabilitatea metodei şi a

rezultatelor este mai eficientă, deoarece prea mulţi factori contextuali împiedică

replicarea identică a experimentului.

Validitatea ecologică este un scop al cercetării calitative şi demonstrează uninteres crescut pentru factorii contextuali în cercetare.

Un alt punct important în cercetarea clasică îl reprezintă obiectivitatea.

Conform principiului obiectivităţii, cercetătorul nu trebuie să intervină în desfăşurarea

cercetării, iar interpretarea trebuie să fie făcută strict după principii probabilistice.

În cercetarea calitativă, locul obiectivităţii îl ia confirmabilitatea, care se

referă la gradul în care concluziile cercetătorului sunt susţinute de datele

experimentale. O cercetare perfect obiectivă este imposibilă, subiectivitatea

cercetătorului intervenind în alegerea temei cercetării, a designului, a ipotezelor, a

metodelor folosite în culegerea de date şi în interpretare.

Cunoscând faptul că o cercetare nu poate fi perfect obiectivă, cercetătorii

încearcă să transforme factorii subiectivi în factori expliciţi în cercetare. Mai mult, se

consideră că interpretările pe care le oferă cercetătorul trebuie prezentate contextual,

astfel încât să existe cât mai puţine surse de eroare.

Guba şi Lincoln (Denzin, Lincoln, 1994) analizează cercetarea calitativă şi cea

cantitativă prin prisma abordărilor paradigmatice, evaluând fiecare paradigmă după

mai multe criterii (Tabel 4). Concluzia lor este că paradigmele au determinat mutaţii

în ceea ce priveşte scopul cercetării, asumpţiile privind natura cunoaşterii, modalitatea

de acumulare de cunoştiinţe, criteriile de evaluare a calităţii cercetării, în ceea ce

 priveşte valorile şi etica cercetării, modalitatea de pregătire pentru cercetare, a vocii

textului raportului şi chiar a recunoaşterii pe plan media.

Analiza lor nu este menită să evidenţieze una dintre modalităţi în dauna

celeilalte, ci este pur constatativă; conform lor (Guba, Lincoln în Denzin, Lincoln,

1994), în momentul de faţă asistăm la o coexistenţă a mai multor paradigme; ştiinţele

sociale se află într-o "criză" a reprezentării, iar diferitele paradigme încearcă să

rezolve această criză printr-o legitimare a unor modele, suficient de corecte ştiinţific şi

riguroase, dar şi subiective şi încărcate de valori etice, şi, în ultimă instanţă, politice.

Interesantă pentru acest moment de "criză" este paradigma deconstructivistă

(nihilistă în fapt) care are ca singur scop evidenţierea pe cât de mult posibil a

contradicţiilor din interiorul ştiinţelor sociale. Poziţia deconstructivistă este extremă,deoarece nu oferă o explicaţie alternativă.

31

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Există totuşi o linie de cerectarea, bazată pe curente filozofice posmoderne

(Derrida,1998), care are rezultate deosebite în deconstruirea teoriilor tradiţionale din

ştiinţele sociale. Cel mai bun exemplu îl reprezintă lucrările lui Foucault (2000), care

tratează problema bolii mintale, dar şi lucrări privind educaţia generală (Holt, 1982)sau universitară (Roberts, 1998).

Filozofia postmodernă anunţă o a treia revoluţie în psihologie, după cea

 psihanalitică şi cea cognitivă, de origine lingvistică (Harre, Gillett, 1994). Putem

spune că, dacă revoluţia cognitivă a adus în prim-plan procesările de informaţie,

revoluţia didsursivă se centrează pe conţinuturile informaţionale, pe forma discursivă

a acesteia şi pe o interpretare hermeneutică. 

Tabel 4. Poziţia diferitelor paradigme faţă de diverse criterii de evaluare

 Pozitivism Postpozitivism Criticism ConstructivismScopul cercetării Explicare: predicţie şi control critică şi

transformare;restituire şiemancipare

înţelegere,reconstrucţie

Naturaconoaşterii

Ipoteze verificatestabilesc legi şifapte

ipotezelenefalsificatesunt probabil

legi sau fapte

insightstructural/istoric

reconstruiriindividuale în

  jurul unui

consensAcumularea decunoştinţe

Construcţie-"cărămizi noi " suntadăugate la "edificiul " cunoaşterii;generalizare şi legături cauză-efect

revizionism istoric;generalizare prinsimilaritate

reconstrucţii totmai sofisticate şiinformate;experienţevariate

Criterii deevaluare

criterii riguroase; validitate internăşi externă, fidelitate şi obiectivitate

situare istorică,eroziuneaignoranţei,stimulent pentruacţiune

credibilitate şiautenticitate

Valori Excluse-influenţa lor este negată incluse-influenţa lor este formativăEtică Extrinsecă; orientată spreînşelătorie

intrinsecă, orientată spre revelare

Voci "omul de ştiinţă dezinteresat" cainformator pentru cei care iaudecizii şi pentru agenţii deschimbare

"intelectualultransformativ" caavocat sau activist

"participantul  pasionat" cafacilitator alreconstruiriivocilor multiple

Training tehnic şicantitativ; teoriisubstantive

tehnic,cantitativ şicalitativ

resocializare; calitativ şi cantitativ,istoric, valori ale altruismului şi aleempowermentului (emancipare)

Hegemonie Controlează publicaţiile şifondurile

caută recunoaştere

32

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

1.5. Implicaţii ale abordării paradigmatice asupra studiului inteligenţei 

Într-o ştiinţă cu pretenţii de exactitate mare (pretenţii întreţinute în mare parte

şi de încrederea în metoda testelor), existenţa unor domenii de studiu atât decontroversate cum sunt cele ale inteligenţei şi personalităţii sunt cel puţin derutante.

Inteligenţa, personalitatea, comportamentul sau inconştientul sunt constructe

 psihologice, care au generat o mulţime de controverse. Din aceste controverse au

apărut zeci de teorii şi modele. Avem dreptul să ne întrebăm care este sursa

variabilităţii mari a teoriilor în aceste domenii (în special în inteligenţă)? De ce nu

există un consens în ceea ce priveşte inteligenţa, în condiţiile în care există mii de

cercetări? Un posibil răspuns este dat de către Sternberg (1990), care afirmă că, decele mai multe ori, cercetătorii pornesc de la un set implicit de presupoziţii. Lipsa de

conştientizare a acestora face ca perpective opuse să fie comparate.

  Noi susţinem că toate abordările existente pot fi analizate prin structura

 paradigmelor (nivel ontologic, epistemologic şi metodologic). În cazul inteligenţei ar 

fi utilă şi introducerea unui al patrulea nivel paradigmatic, cel etic.

Printr-o analiză comparativă a structurilor paradigmatice ale teoriilor, vom

observa că sursa variabilităţii acestor teorii constă în asumpţii diferite cu privire la

 patru categorii de întrebări:

Ce este inteligenţa? Care este natura ei? (nivel ontologic). La acest

nivel trebuie clarificată natura inteligenţei (realitate sau construct). De

asemenea trebuie clarificate asumpţiile cu privire la posibilitatea de

cunoaştere a inteligenţei.

Cum poate fi cunoscută inteligenţa? Care este rolul cercetătorului

în domeniul inteligenţei? (nivel epistemologic). Nivelul epistemologic are

rolul de a clarifica natura cercetărilor din domeniul inteligenţei şi a

implicaţiei cercetătorului în obiectul de studiu.

Care sunt metodele prin care este evaluată inteligenţa? (nivel

metodologic). Este inteligenţa evaluabilă prin teste de inteligenţă sau

trebuie concepute alte metode?

Cui foloseşte inteligenţa? Care sunt implicaţiile utilizării

ineligenţei? (nivel etic-utilitar). Acesta este cu siguranţă nivelul cel mai

important şi controversat.

33

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Inteligenţa a avut întotdeauna, pe lângă o teorie, şi o aplicare a teoriei. Cine

sunt beneficiarii unei concepţii particulare cu privire la inteligenţă? Există persoane

dezavantajate şi discriminate în urma unei astfel de concepţii? Este normal ca unele

 persoane să fie avantajate şi altele dezavantajate de o teorie a inteligenţei? Toateacestea sunt întrebări la care trebuie să răspundem

34

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

2.Analiza paradigmatică a teoriilor inteligenţei

n prima parte am arătat că există mai multe paradigme de cercetare care coexistă

şi se află în competiţie. Fiecare paradigmă porneşte de la un set de ipoteze diferit

cu privire la natura realităţii sociale şi psihice, a cercetării şi a relaţiilor dintre

cercetător şi subiect. În consecinţă, apar diferite metode de cercetare. Am arătat, de

asemenea, că dorim să obţinem printr-o analiză paradigmatică a inteligenţei un tablou

cuprinzător al diferenţelor dintre abordările inteligenţei

Î

Analiza paradigmatică a teoriilor inteligenţei presupune mai multe etape:• În primul rând vom analiza definiţiile inteligenţei. De la

începuturile cercetării ştiinţifice a inteligenţei, psihologii au încercat să o

definească. Definiţiile sunt, în fond, un “rezumat” al perspectivei

cercetătorului, o “declaraţie” a acestuia cu privire la concepţia sa. Din

acest motiv, analiza definiţiilor oferă o perspectivă interesantă cu privire la

diversitatea teoriilor inteligenţei.

• În al doilea rând, vom face o analiză a principalelor direcţii deabordare în domeniul inteligenţei. Abordările inteligenţei cuprind, de cele

mai multe ori, un set întreg de teorii. Diferenţele dintre aceste teorii sunt,

de cele mai multe ori, la nivel metodologic, dar asumpţiile de la nivelele

ontologic şi epistemologic sunt identice.

• În fine, vom face o analiză comparativă a diferitelor abordări,

 pornind de la întrebările enunţate mai sus.

Trebuie remarcat că nu facem referire, în această parte, la nivelul etic alabordărilor inteligenţei. Acestui nivel îi vom consacra un capitol separat, pornind de

la principalele controverse contemporane. Aceste controverse sunt emblematice

  pentru poziţiile pe care se situează diferite grupuri de specialişti şi beneficiari ai

aplicaţiilor teoriilor inteligenţei. Testarea, utilizarea conceptului de coeficient de

inteligenţă (IQ) sau natura ereditară a inteligenţei sunt cele trei mari teme aflate în

dezbatere.

35

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Definiţiile inteligenţei.

Definiţiile sunt, prin natura lor, o simplificare a unei teorii. Paradoxal, nu se

 poate concepe o nouă teorie fără o nouă definiţie a inteligenţei. Deşi pretindem

obiectivitate în actul ştiinţific, o nouă teorie presupune întotdeauna o distanţare de

teoriile anterioare şi o redefinire a conceptelor de bază.

Subiectivismul intervine în toate etapele cercetării, de la alegerea temei de

cercetare, perspectiva cercetării şi până la selectarea metodelor şi eşantioanelor. A

face studii în domeniul inteligenţei implică o opţiune la fel de subiectivă şi de

 personală ca orice altă opţiune (să repari maşini, de exemplu). Desigur că la nivel

 personal această opţiune este justificată. Ceea ce vrem să subliniem este faptul că

 perspectivele şi definiţiile diferite, oricât de obiective s-ar dori, sunt subiective.Înainte de a analiza definiţiile inteligenţei, vom explica prima mare

conceptualizare a inteligenţei, ce aparţine lui Spearman. Obiectivul nostru nu este de a

 prezenta pe larg teoria bifactorială a lui Spearman, ci de a arăta rădăcinile majorităţii

concepţilor contemporane despre inteligenţă. Criticile aduse teoriei lui Spearman,

altele decât cele strict metodologice legate de metoda factorială utilizată de el, pun în

discuţie însăşi posibilitatea de definire a inteligenţei.

Pornind de la celebra definiţie a lui Boring, vom analiza principalele definiţii.În această analiză vom ţine cont de mai multe criterii.

În final, vom oferi, la rândul nostru, o definiţie a inteligenţei, o definiţie

descriptivă şi nu una operaţionalizată.

2.1.1. Teoria bifactorială a lui Spearman

Charles Spearman, psiholog britanic, este considerat iniţiatorul psihometriei şi

al metodei analizei factoriale. El este fondatorul celebrei şcoli psihometricelondoneze.. Spearman a tipărit primele studii în domeniul inteligenţei în 1904, dar 

lucrarea sa principală, The Abilities of Man, a apărut în 1927.

Spearman era un puternic critic a lui Wundt, Galton şi al psihofizicii. În

concepţia sa, manifestările psihice superioare nu puteau fi evidenţiate de către

măsurători psihofizice, cum sunt timpii de reacţie la stimuli sau pragurile senzoriale.

Potrivit concepţiei sale, existau, încă de atunci, trei “doctrine” privind

inteligenţa:

36

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

•  Doctrina monarhică stipulează existenţa unei singure entităţi

care guvernează viaţa psihică;

•   Doctrina oligarhică cuprinde mai multe facultăţi, în număr 

limitat, care compun inteligenţa (de exemplu: memoria, gândirea, percepţiaetc.)

•   Doctrina anarhică ce presupune un număr mare de abilităţi

independente.

Spearman critică toate cele trei “doctrine”, inclusiv pe cea monarhică,

şi propune în schimb o teorie rezultată din date experimentale (Spearman,

1904).

Trebuie să facem o remarcă interesantă. Deşi critică abordareamonarhică, în care inteligenţa este o facultate unică, în concluziile sale va

adopta această perspectivă. Dacă este să analizăm anecdotic această opţiune,

este de remarcat că în filozofia antică (Aristotel) există trei moduri de

guvernare, fiecare cu o formă pozitivă şi una negativă. Conducerea pozitivă de

către o persoană se numeşte “monarhie”, cea negativă “tiranie”. Conducerea

 pozitivă de către o elită se numeşte “aristocraţie”, iar forma sa negativă se

numeşte “oligarhie”. În fine, conducerea polisului de către toţi se numeşte, în

forma sa pozitivă “democraţie”, iar în forma sa negativă “demagogie”.

Anarhia semnifică lipsa conducerii. La Spearman, singura doctrină cu formă

 pozitivă este cea monarhică.

Spearman a remarcat existenţa unei corelaţii pozitive între diverse

teste. Bateria testată cuprindea, printre altele, probe de raţionament, bateria de

teste galtoniene utilizată de Wissler şi testul Binet-Simon.

Corelaţia pozitivă este responsabilă pentru o proporţie din variaţia

oricărui scor. Această variaţie constantă a scorului a fost numită de Spearman

abilitate de a completa teste sau abilitate generală (g). Cu alte cuvinte,

indiferent de probă, o parte din scor se datorează acestui factor general (g), iar 

o altă parte se datorează unor abilităţi specifice (factori specifici), care diferă

de la probă la probă. Datorită acestor două categorii de factori, teoria a fost

numită teorie bifactorială. Cu cât g este mai mare, cu atât mai bună este

 performanţa generală la probe diferite (Spearman, 1904).

37

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Ideea de factor general, ca şi metoda care a făcut posibilă evidenţierea

statistică a acestuia, au fost acceptate de comunitatea ştiinţifică şi utilizate de

atunci. Testele de inteligenţă au încercat permanent să descopere natura

acestui g şi să propună itemi care măsoară acest factor (astfel încât testul să fiecât mai saturat în factorul g) (Mărgineanu, 1975).

Spearman considera că la baza acestei realităţi statistice stă ceea ce el

numea “energie mintală” (idee preluată de la Aristotel). Mai mult, el consideră

(asemenea lui Galton) că inteligenţa (sau performanţa la teste) este înnăscută şi

ereditară, deci are o bază biologică

Implicaţiile practice ale acestei concluzii sunt numeroase. O persoană

care are rezultate bune la un test va avea, implicit, rezultate bune la alt test,

respectiv o persoană care are rezultate slabe la un test, va eşua în toate

cazurile. Această concluzie permite predicţii multiple, desigur cu un anumit

grad de certitudine, cu privire la performanţe ulterioare. Mai mult, conceptul

de g permite o stratificare socială bazată pe inteligenţă. Cei cu inteligenţă mai

mare vor avea succes în toate domeniile, inclusiv profesional, financiar şi

social. Pornind de la realitatea statistică a lui Spearman, s-au dezvoltat testele

de inteligenţă standardizate.

Dacă testul lui Binet avea rol doar în selecţia elevilor pentru

învăţământ special, pornind de la o evaluare a nivelului de dezvoltare a

copilului, testele dezvoltate pe filozofia factorului general va avea şi rol de

selecţie predictivă (Terman, 1916).

Criticile la adresa teoriei şi a definiţiei inteligenţei ca factor general nu

au întârziat să apară. Principalele critici sunt următoarele:

• Speraman a greşit când a transferat o realitate statistică

într-o realitate socială. Factorul g este un construct statistic, o

covariaţie a unor scoruri la teste specifice. Corelaţia nu oferă informaţii

decât despre teste, nu şi despre persoane. Această critică a fost adusă

de Stephenson (1953, 1973), exponent al şcolii psihometrice şi iniţiator 

al metodelor q de cercetare. El arăta că o corelaţie între două teste arată

faptul că ele covariază. Cu alte cuvinte, un scor ridicat la un test

 prezice un scor ridicat la celălat test. Dar acest lucru nu arată decât că

38

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

testele necesită acelaşi tip de răspunsuri, sunt construite identic, dar nu

ne spune nimic despre subiecţii care oferă răspunsurile (Rogers, 1995)

• O a doua critică se bazează pe o eroare statistică banală.

O corelaţie nu arată niciodată o relaţie cauzală. Nu putem afirma, deci,că inteligenţa cauzează (determină) această corelaţie pozitivă între

teste. Există o mulţime de alte explicaţii posibile (una este cea de mai

sus).

• Spearman oferă o argumentare circulară a inteligenţei.

Inteligenţa este explicată prin g (corelaţia pozitivă), dar acest g este

generat de inteligenţă.

•   Nu în ultimul rând, Spearman face o eroare logicăuzuală, cea a reificării. Spearman presupune existenţa unei calităţi

unice (inteligenţa), exprimată printr-o cantitate (unii sunt mai

inteligenţi ca alţii), fără a avea argumente că aceasta există. Cu alte

cuvinte, el tratează un construct ca fiind o realitate. Trebuie notat faptul

că în psihologie abundă astfel de constructe (de exemplu, cel de

 personalitate sau cel de minte)

Eroarea fundamentală în conceptualizarea inteligenţei este, de fapt, înlocuirea

cauzei şi a efectului. Existenţa inteligenţei este inferată pe baza unor comportamente

“inteligente”, fie că este vorba de comportamente propriu-zise sau de performanţe la

teste (conform definiţiei testului ca eşantion standardizat de comportament). Apoi

aceste comportamente sunt explicate prin inteligenţă. Circularitatea argumentului

 poate fi respinsă numai dacă inferăm inteligenţa în urma unei analize funcţionale a

comportamentului

2.1.2. Definiţii ale inteligenţei

Definirea inteligenţei a fost întotdeauna o sarcină dificilă. Există în principal

trei metode preferate în conceperea unei definiţii a inteligenţe. O primă metodă este

de a defini inteligenţa operaţional, prin a stipula care sunt criteriile luate în

considerare în momentul definirii.

A doua metodă este de a defini inteligenţa prin efectele sale, cu alte cuvinte de

a arăta efectele inteligenţei.

39

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

A treia metodă este de a prezenta inteligenţa comportamental, funcţional.

Probabil că cea mai cunoscută şi populară definiţie a inteligenţei este cea a lui Boring,

formulată într-un talk-show televizat:

“Inteligenţa este ceea ce măsoară testele de inteligenţă”Paradoxală prin aparenta circularitate a ei, definiţia nu este de loc absurdă. În

momentul în care nu există o definiţie clară a constructului, o definiţie ca cea de mai

sus devine ideală. Din prisma celor trei metode de definire prezentate mai sus, această

definiţie este completă şi multi-criterială. Cu alte cuvinte, efectul inteligenţei este un

rezultat bun la teste, iar constructul în sine este cel definit de constructorul testului şi

rezultă din analiza datelor.

Pe de altă parte, observăm o atitudine specială în acastă definiţie. Inteligenţa

este măsurată de un instrument abstract, nu este negociabilă, este o trăsătură internă,

cantitativă.

Există câteva dimensiuni pe care putem analiza definiţiile. Aceste dimensiuni

 pot fi privite ca şi scale polarizate, dar care arată un continuum.

• Dimensiunea intern-extern. Inteligenţa poate fi conceptualizată

ca o calitate internă, personală, de cele mai multe ori înnăscută, sau ca un

construct social, exterior. Un nivel intermediar este cel adaptativ, în care

calitatea internă se construieşte prin interacţiunea cu mediul extern

• Strâns legată de prima dimensiune este polul ereditar/cantitate

fixă-dobândit/cantitate variabilă. Dacă inteligenţa este ereditară, mediul şi

educaţia au, de obicei, posibilităţi limitate de a influenţa “cantitatea”

inteligenţei. Dacă, însă, inteligenţa se formează, se dezvoltă, cantitatea ei

 poate fi modificată prin intervenţie

• Proces-comportament este dimensiunea care defineşte

inteligenţa operaţional, funcţional sau comportamental, manifest

• Dimensiunea unică-multiplă adresează problema cea mai veche

din domeniul inteligenţei, şi anume structura acesteia.

Din mulţimea de definiţii am selectat câteva definiţii-expert de la începutul

secolului (1921) şi de la sfârşitul anilor ’80 (1986). Aceste definiţii au fost generate în

două situaţii particulare. În 1921,   Journal of Educational Psychology a reunit mai

mulţi experţi (14 psihologi specializaţi în inteligenţă) pentru a oferi o definiţie

comună a inteligenţei. Încercarea a eşuat datorită divergenţelor dintre specialişti. În

40

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

1986, Sternberg şi Detterman (Sternberg, 1990) au încercat o replică a simpozionului

din 1921 şi au cerut definiţii ale inteligenţei de la 24 de psihologi. Vom analiza câteva

dintre definiţii. Multe dintre aceste definiţii sunt încă utile şi adecvate.

1921

Analizând definiţiile din 1921, putem discerne patru tipuri de definiţii:

O primă categorie o reprezintă definiţiile internaliste, prin care inteligenţa este

definită ca o capacitate sau abilitate:

“Abilitatea de a gândi abstract” (Terman);

“Capacitatea de a cunoaşte sau cunoştiinţele pe care le posezi” (Henmon)

“Capacitatea de a achiziţiona capacităţi” (Woodrow)

“Capacitatea de a învăţa sau de a beneficia din experienţă” (Dearborn)

Potrivit acestor definiţii, inteligenţa este o capacitate a individului, o calitate,

dar care prezintă nivele de cantitate (performanţă) diferite. Este semnificativ de

observat faptul că acesta este tipul de definiţii pe baza cărora se construiesc testele de

inteligenţă (de remarcat definiţia lui Terman). Putem vorbi despre inteligenţă fluidă şi

cristalizată sau despre cunoştiinţe procedurale (în special) şi declarative.

A doua categorie de definiţii face referire la capacitatea de adaptare ca fiind

caracteristică inteligenţei:

“A învăţa sau a avea abilitatea de a te ajusta la mediu” (Colvin)

“Abilitatea de a te adapta la situaţii noi în viaţă” (Pintner)

“Un mecanism biologic prin care efectele unui complex de stimuli sunt 

adunate şi li se conferă un efect unificat în comportament” (Paterson)

“Capacitatea de a inhiba o adaptare instinctivă, capacitatea de a redefini

adaptarea instinctivă inhibată prin încercări şi erori imaginative şi capacitatea de a

realiza adaptarea instinctivă modificată în comportament manifest, în avantajindividual ca animal social” (Thurstone)

Acest al doilea grup de definiţii menţine perspectiva internalistă a inteligenţei

şi, uneori, chiar o accentuează prin specificarea bazei biologice a acesteia. Diferenţa

constă în performanţa adaptativă definitorie pentru inteligenţă.

A treia categorie de definiţii consideră inteligenţa ca pe un complex de procese

şi abilităţi. Semnificative pentru acest tip de a conceptualiza inteligenţa sunt

următoarele definiţii:

41

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

“Senzaţii, percepţii, asociaţii, memorie, imaginaţie, discriminare, judecată şi

raţionament” (Haggerty)

“Capacităţi senzoriale, capacitatea de recunoaştere perceptuală, viteză,

 flexibilitatea asociaţiilor, imaginaţie, atenţie, viteză în răspuns” (Freeman)Definiţia cea mai interesantă este cea oferită de Thorndike. “Puterea

răspunsurilor bune din punctul de vedere al adevărului faptic”.

Rezultatele simpozionului au fost dezamăgitoare din punctul de vedere al

organizatorilor. Nu s-a ajuns la o concepţie unitară, mai mult, diversitatea opiniilor a

fost atât de mare, încât fiecare definiţie cuprinde elemente diferite de celelalte

definiţii. În accest context, trebuie remarcate următoarele aspecte:

• Toate definiţiile sunt criticabile pentru că nu oferă o clarificare

a constructului. De exemplu, descrierile de abilităţi şi procese nu spun

nimic despre inteligenţă. Inteligenţa nu poate fi simpla sumă de procese

enumerate. Dacă, în schimb, considerăm inteligenţa o capacitate, ea trebuie

operaţionalizată în criterii de performanţă Este puţin probabil să

operaţionalizezi capacitatea de a dobândi alte capacităţi.

• Încă din 1921, există o mare diversitate de opinii în legătură cu

dimensiunile amintite. Definiţiile cuprind descrieri în termeni de procese

mintale superioare, adaptarea la cerinţe de mediu, capacitatea de a învăţa,

abilitatea de a face faţă noului, descrieri comportamentale, viteza

 procesării etc.

• Acest simpozion a determinat şi două reacţii extreme. Ruml a

refuzat să genereze o definiţie datorită faptului că nu există suficiente date

  pentru o definiţie corectă, iar Pressey a declinat oferta motivând că

domeniul nu este interesant pentru el, într-o perioadă în care construia teste

de inteligenţă. (Sternberg, 1990)

1986

În replică, la simpozionul din 1986, Detterman şi Sternberg au pus aceleaşi

întrebări ca cele adresate participanţilor la simpozionul din 1921 (Sternberg,

Detterman, 1986). Desigur că datorită numărului mai mare de participanţi, definiţiile

au fost mai diverse decât la primul simpozion

42

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Teoreticienii prezenţi la acest simpozion au identificat trei locaţii (loci) ai

inteligenţei:

a. în interiorul individului;

 b. în mediu;

c. în interacţiunea individ-mediu.

Iată câteva dintre definiţiile şi caracterizările oferite în cadrul simpozionului

din 1986:

 Anne Anastasi consideră inteligenţa ca fiind o calitate a comportamentului. Ea

consideră că un comportament inteligent este adaptativ, reprezentând moduri efective

de adaptare la cerinţele schimbătoare ale mediului.

  Paul Bates   preferă exprimarea în termeni de constructe specifice, care

constituie ceea ce noi, în mod obişnuit, considerăm inteligenţă: capacitate intelectuală

înnăscută, capacitate intelectuală de rezervă, capacitate de învăţare, abilitate de

rezolvare de probleme, sisteme de cunoaştere.

 Jonathan Baron defineşte inteligenţa ca fiind un set de abilităţi implicate în

atingerea, realizarea scopurilor alese, în mod raţional. El distinge între două tipuri de

abilităţi: capacităţi (de exemplu, viteză mintală, energie mintală, etc.) şi dispoziţii (de

exemplu, dispoziţia de a fi autocritic).

 John Berry vede inteligenţa ca produsul final al dezvoltării individuale în

domeniul psihologic cognitiv, distinct de domeniile afective şi motivaţionale.

 Ann Brown şi Joseph Campione accentuează, în special, procesele şi produsele

învăţării, la fel ca şi interacţiunea dintre procese şi produse.

  Earl Butterfield  accentuează patru baze ale diferenţelor individuale îninteligenţă, care rezultă din literatura de specialitate de orientare cognitivă:

a oamenii mai puţin inteligenţi au baze de cunoştinţe mai mici şi mai puţin

elaborate;

 b. oamenii mai puţin inteligenţi folosesc strategii de procesare a informaţiei

mai puţin, într-un mod mai simplu şi mai pasiv;

43

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

c. aceşti oameni au o înţelegere metacognitivă mai scăzută asupra propriilor 

sisteme cognitive şi asupra modului în care funcţionarea acestor sisteme depinde de

mediu;

d. ei folosesc mai puţin complet şi mai puţin flexibil procesele executive pentru a-şi controla propriile gânduri.

Butterfield este preocupat de modul în care aceste patru aspecte ale cogniţiei

interacţionează. El accentuează, în special, centralitatea învăţării în inteligenţă.

  John Carroll susţine că domeniile în care inteligenţa este aplicată sunt, în

special: domeniul academic şi tehnic, domeniul practic şi domeniul social. El

limitează definiţia sa la capacităţi cognitive, excluzând tendinţele motivaţionale şi

capacităţile fizice.

 J.P.Das vede inteligenţa ca fiind suma totală a tuturor proceselor cognitive,

incluzând planificarea, codarea, informaţiilor şi nivelul de activare.

 Detterman vede inteligenţa ca pe un sistem complex de numeroase procese

cognitive independente, care contribuie la apariţia unui factor general.

William Estes consideră că inteligenţa implică: capacitatea de a manipula

simboluri, capacitatea de a evalua consecinţele alegerilor alternative.

 Eysenck   privea inteligenţa ca derivând din transmiterea informaţiilor prin

cortex.

Gardner a sugerat că trebuie să ne concentrăm asupra conţinuturilor cognitive

ale inteligenţei, afirmând că nu există o singură inteligenţă, ci inteligenţe multiple,

independente: lingvistică, logico-matematică, muzicală, kinestezică, interpersonală,

intrapersonală.

Glaser  defineşte inteligenţa ca şi competenţă şi performanţă intelectuală, în

timp ce Humphreys defineşte inteligenţa ca repertoriul cunoştinţelor şi priceperilor 

intelectuale, disponibile pentru o persoană la un moment dat.

 Robert Sternberg sugerează că inteligenţa trebuie privită ca auto-guvernare

mentală.

44

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Sternberg şi Berg au realizat o comparare a definiţiilor din 1921 cu cele din

1986, pe baza unei liste cu 27 de atribute care apar atât în definiţiile vechi, cât şi în

cele din 1986, stabilind frecvenţa lor, pentru a vedea evoluţia conceptului de

inteligenţă. O serie de concluzii au rezultat din această activitate de comparare(Sternberg, 1990).

Câteva concordanţe generale privind natura inteligenţei au putut fi identificate:

adaptare la mediu, procese mintale de bază, gândire superioară (raţionament,

rezolvare de probleme, luare de decizii). Deci, aceste idei se regăseau în ambele liste

cu definiţii.

S-a observat că, în 1986, metacogniţia juca un rol important, pe când în 1921

nu avea nici un rol. În simpozionul din 1986, un accent puternic este pus pe rolulcunoştinţelor şi al interacţiunii dintre aceste cunoştinţe şi procesele mintale.

S-ar putea concluziona că există o evoluţie a conceptului de inteligenţă de la

  problemele psihometrice spre procesarea de informaţie, context cultural şi

interrelaţiile lor. Această modificare a fost determinată de revoluţia cognitivă din

 psihologie

Predicţia comportamentelor pare acum mai puţin importantă decât înţelegerea

acestor comportamente, înţelegere ce trebuie să preceadă predicţia.

Desigur că din 1986 şi până astăzi a existat o continuă redefinire a

inteligenţei. Factorii sociali şi contextuali tind să câştige în frecvenţă. Cele două

simpozioane rămân referenţiale pentru concepţia majoritară asupra inteligenţei.

Perspectiva psihometrică, urmată şi completată de perspectiva cognitivă reprezintă

nucleul “tare” în teoriile inteligenţei.

2.1.3. O definiţie a inteligenţei

Vom defini, la rândul nostru, inteligenţa, încercând să depăşim cadrele

tradiţionale în definirea inteligenţei. În general, vom încerca să oferim o definiţie a

ceea ce este inteligenţa şi a modului în care ea este utilizată în discursul public. Vom

evita astfel reificarea inteligenţei, cu alte cuvinte vom evita tratarea inteligenţei ca o

realitate concretă.

Definiţia noastră este următoarea:

45

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

“Inteligenţa este un construct psihologic, care aproximează o realitate

 socială. Ea este utilizată în mod curent ca şi criteriu performanţial al intelectului în

clasificarea oamenilor”

Simţim nevoia să clarificăm termenii definiţiei. Prima parte defineşteinteligenţa ca pe un construct psihologic. Cu alte cuvinte, inteligenţa nu este un dat

obiectiv, ci o conceptualizare în cadrul unui sistem de ipoteze şi teorii. Psihologii au

generat acest construct pentru a oferi un grad de rigurozitate şi explicitare unui

concept social, implicit. Ca orice construct, conceptul de inteligenţă este imperfect,

acoperă doar anumite părţi din conceptul iniţial. Pe de altă parte nu încercăm să

negăm existenţa diferenţelor interpersonale în performanţele intelectuale.

Utilizarea iniţială a inteligenţei este de a clasifica persoane în ceea ce priveşte

capacităţiile intelectuale. În relaţiile interpersonale acţionează mai multe criterii de

clasificare. Este suficient să amintim pe cele mai importante: aprecierea vârstei, a

frumuseţii, gradul de simpatie faţă de persoana respectivă, starea de sănătate,

atractivitatea ş.a.

Ca şi în cazul altor criterii, inteligenţa se bazează pe o categorizare implicită,

în care criteriile sunt personale şi slab specificate.

Ca să facem o paralelă cu un alt criteriu, vom folosi frumuseţea ca şi

referenţial. Fiecare dezvoltă un set de criterii pe baza căruia apreciază frumuseţea.

Aceste criterii nu sunt întotdeauna conştientizate, dar nu sunt nici inconştiente,

deoarece sunt permeabile la influenţa unor modele, tiparuri etc. La nivel de populaţie,

observăm că aceste criterii regresează spre o medie, care poate fi considerat “etalon de

frumuseţe” pentru populaţia respectivă. Etaloane diferite se dezvoltă în culturi

diferite.

În cazul inteligenţei, observăm că deosebirile dintre culturi cauzează, de cele

mai multe ori, definiri şi conceptualizări diferite.

Faptul că aceste criterii personale sunt slab specificate sau că sunt în mare

 parte implicite, nu afectează utilizarea inteligenţei în clasificare. Mai mult, clasificarea

 pe baza inteligenţei este extrem de rapidă, ceea ce sugerează un număr limitat de

criterii. Sarcina psihologilor ar trebui să fie descoperirea acestor criterii, şi nu o

structură predefinită a inteligenţei sau mecanisme universale de funcţionare a ei.

Implicaţiile acestei definiţii sunt multiple. Observăm că problemele din studiul

inteligenţei apar atunci când psihologii doresc o reducere a inteligenţei la un concept

46

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

unic. Mai util este, în opinia noastră, să se procedeze la o investigare a modului cum

este conceptualizată inteligenţa şi repercusiunile sale, de către grupurile semnificative.

De exemplu, dacă ne interesează modul în care persoanele cu deficienţă resimt

discriminarea pe baza inteligenţei, este util să obţinem atât conceptualizareainteligenţei a grupului majoritar, cât şi a celui minoritar.

În schimb, dacă ne interesează cum este utilizată inteligenţa în activitatea

cotidiană a profesorilor, trebuie să investigăm modul în care profesorii

conceptualizează inteligenţa.

Sintetizând putem afirma că inteligenţa este un fapt instituţionalizat (Searle,

2000), în consecinţă, este parte a realităţii ca proiect social.

Inteligenţa nu este o realitate obiectivă, palpabilă, ci o convenţie lingvistică

între oameni. Această trăsătură a inteligenţei nu o face mai puţin reală. Inteligenţa

există în mintea tuturor oamenilor. În fiecare zi mii de persoane sunt testate pentru a

se observa nivelul lor de inteligenţă. Devoltarea inteligenţei copiilor este principalul

obiectiv educaţional pe termen lung.

Inteligenţa este o preocupare socială constantă, fapt care îi conferă realitate.

Conceptualizarea inteligenţei ca şi construct psihologic cu bază reală este îndreptăţită.

47

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Principalele abordări ale inteligenţei 

În această secţiune ne propunem să trecem în revistă principalele repereteoretice în ale inteligenţei. Abordările inteligenţei sunt numeroase datorită seturilor 

de premize pe care se bazează. Aceste seturi de premize constituie o “metaforă”

(Sternberg, 1990). În cadrul fiecărei abordări există mai multe teorii.

În analiza noastră vom încerca să urmăm următorii paşi:

•   prezentarea ideilor de bază ale abordării (comune tuturor 

teoriilor din componenţa unei abordări);

•  prezentarea succintă a teoriilor reprezentative;•  prezentarea principalelor critici;

• un tablou sumativ al abordărilor pe baza analizei celor trei

niveluri paradigmatice (ontologic, epistemologic şi metodologic)

Există mai multe clasificări ale abordărilor. Cea mai utilizată este clasificarea

lui Sternberg (1990), care împarte teoriile inteligenţei în şapte abordări, fiecare bazată

 pe o metaforă, cu alte cuvinte, pe un set de asumpţii privind natura acestora. Cele

şapte categorii sunt: geografică (psihometrică), cognitivă, biologică, epistemologică,sociologică, culturală şi sistemică.

În analiza noastră vom utiliza o clasificare ce constă în următoarele abordări:

 psihometrică, cognitivă, developmentală, contextuală. Diferenţele faţă de clasificarea

lui Sternberg sunt evidente, în consecinţă le vom clarifica.

Vom considera că abordarea biologică, ce are ca principală ipoteză existenţa

unei baze fiziologice a inteligenţei, nu reprezintă decât o încercare de legitimare a

teoriilor psihometrice şi cognitivă. Această concluzie este susţinută de două

argumente:

• Teoriile psihometrice au considerat întotdeauna că există o

  puternică componentă biologică-ereditară în inteligenţă (de exemplu

factorul viteză se referă la viteza procesării stimulului). Teoriile au căutat

întotdeauna să evidenţieze corelatele biologice ale inteligenţei.

• Teoriile cognitive sunt şi mai strâns legate de perspectiva

  biologică. În fond, creierul reprezintă baza implementaţională a

48

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

inteligenţei (Miclea, 1994), cu alte cuvinte o abordare biologică reprezintă

unul din cele patru nivele de analiză (computaţional, algoritmic-

reprezentaţional, implementaţional şi al cunoştiinţelor) a procesării de

informaţie. Trebuie amintită şi dezvoltareadeosebită a neuropsihologieicognitive, fapt care a impulsionat cercetările neurpsihologice ale

inteligenţei .

Abordarea epistemologică, reprezentată în special de teoria piagetiană, şi

abordarea sociologică, reprezentată de teoria lui Vygotsky, sunt complementare şi au

în comun o perspectivă interactivă, developmentală a inteligenţei. Ambele teorii

  privesc inteligenţa ca pe o capacitate ce se dezvoltă ontogenetic, prin medieea

mediului.

Teoriile sistemice vor fi analizate în cadrul abordării contextualiste, deoarece

completează teoriile psihometrice şi cognitive cu elemente contextuale.

2.2.1. Abordarea psihometrică

Cea mai importantă abordare este cea psihometrică. Ea reprezintă primul effort

de structurare în studiul inteligenţei. După cum reiese şi din denumirea ei, abordarea

 psihometrică îşi propune o măsurare a inteligenţei (similară cu cea fizică) şi ulterior, o

descriere a structurii acesteia.

Abordarea psihometrică este puternic ancorată în teoria galtoniană. Ideile de

 bază ale abordării sunt următoarele:

• inteligenţa este o calitate umană responsabilă de performanţă

intelectuală;

• există diferenţe semnificative între oameni în ceea ce priveşte

cantitatea de inteligenţă;

• inteligenţa are o bază biologică şi este în mare măsură

ereditară;

• inteligenţa are o distribuţie normală normată şi este o măsură

liniară, pe scală de raport;

• inteligenţa se manifestă în orice activitate umană, în consecinţă,

 performanţa în orice activitate se explică, în mare măsură, prin inteligenţă;

• inteligenţa este o facultate/abilitate/capacitate relativ stabilă.

49

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

2.2.1.1.Teoria bifactorială

 Spearman este cel care a construit o metodă de măsurare a diferenţelor 

interindividuale în abilităţi intelectuale. Conform analizei factoriale, au rezultat

corelaţii pozitive între toate probele intelectuale aplicate subiecţilor. Aceste corelaţiise explică printr-un factor comun, care măsoară magnitudinea comunalităţii dintre

 probe. Acest factor, denumit de Spearman factor g, este responsabil pentru o proporţie

importantă din performanţa intelectuală. Pentru restul performanţei există factori

explicativi denumiţi factori specifici.

Pe baza teoriei bifactoriale a lui Spearman, s-a justificat utilizarea inteligenţei

ca şi factor clasificator. Dacă diferenţele interindividuale pot fi măsurate precis şi dacă

există o explicaţie pentru această variaţie interindividuală, pasul logic este de a

concepe teste care să releve aceste diferenţe.

O problemă controversată a teoriei bifactoriale a fost proporţia de variaţie

explicată de factorul g. Dat fiind faptul că nivelul corelaţiilor pe baza cărora s-a

stipulat existenţa inteligenţei generale era mediu (.30-.50), unii autori au considerat că

există mai mulţi factori care influenţează performanţa intelectuală. Încercarea de a

descoperi şi defini aceşti factori a condus la prima încercare de stabilire a unei

structuri a inteligenţei.

2.2.1.2. Teoria abilităţilor primare

Thurstone (1938) a creat o teorie a inteligenţei care afirma existenţa unor 

abilităţi intelectuale specializate, necorelate unele cu altele. În consecinţă, o

reprezentare adecvată a inteligenţei unei persoane necesită specificarea scorurilor 

obţinute de persoana respectivă la fiecare din cele şapte abilităţi mintale primare

susţinute de teoria sa, nefiind suficient un singur scor, cum susţinea Spearman.Thurstone a devenit astfel primul psihometrician care a stabilit o structură complexă a

inteligenţei şi a susţinut analiza multifactorială.

Abilităţile mintale primare, rezultate în urma analizei factoriale a rezultatelor a

56 de teste erau următoarele:

•   Înţelegerea verbală (abilitatea de a înţelege materiale verbale) a

fost măsurată de probe de vocabular şi citire;

50

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

•  Fluenţa verbală (producerea rapidă de idei, propoziţii sau alte

materiale verbale) este măsurată de teste de producere rapidă de cuvinte

sau propoziţii;

•  Numerică (implicată în calculul matematic);• Memorie (implicată în reactualizarea vizuală sau semantică);

• Viteză perceptuală  (ce constă în recunoaşterea rapidă a

materialului vizual);

•   Raţionament inductiv ( ce constă în raţionamente de

generalizare);

• Vizualizare spaţială se referă la manipularea spaţială mintală a

obiectelor (de exemplu rotaţia mintală).

Thurstone este cel care a iniţiat procedura rotirii axelor factoriale. Dat fiind

faptul că analiza factorială este o metodă de reducere a datelor, este logic să cauţi

structura cea mai simplă. Interesant este că dacă factorii obţinuţi în urma testării sunt

rotaţi succesiv, datele tind să se reducă până la existenţa unui singur factor. Reducerea

abilităţilor multiple la un singur factor general a încurajat apariţia modelelor ierarhice.

2.2.1.3. Teorii ierarhiceTeoriile ierarhice susţin existenţa unui continuum între abilităţile specifice,

strict specializate, abilităţile primare şi inteligenţa generală. Potrivit acestui tip de

teorii, există diferite niveluri de structurare a inteligenţei. Conform lui  Burt ,  în

compoziţia unui scor la o probă, indiferent de natura acesteia, avem patru tipuri de

componente: o componentă generală, componente de grup, componente specifice şi

eroarea. Primele trei tipuri de componente corespund unor niveluri diferite de

structurare a inteligenţei (Kline, 1992).Cea mai cunoscută teorie ierarhică este cea a lui Vernon. Vernon postula

existenţa unei ierarhii formată din patru nivele. Nivelul superior este cel al inteligenţei

generale. La nivelul al doilea, Vernon descrie doi factori: v:ed (abilităţi verbal-

educaţionale) şi k:m (abilităţi spaţial-mecanice). Nivelul trei cuprinde factori minori

de grup, iar nivelul patru cuprinde factorii specifici.

Deşi este o teorie ierarhică, teoria lui Cattell   se diferenţiază net de cele

anterioare prin complexitatea sa. Cattell susţine că nivele factoriale nu pot provenidecât din analiza factorială. Astfel, factorii primari se extrag din structura rezultată în

51

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

urma testării. Factorii de ordin superior se extrag prin analiza factorială a factorilor de

gradul I. Procesul este, cel puţin teoretic, iterativ, până când datele se reduc la un

singur factor.

Analiza factorială a lui Cattell utiliza o structură oblică a factorilor, astfel încâtvariaţia unui factor produce automat o variaţie pe un alt factor. În urma analizei sale, a

rezultat un număr de 27 de factori de rangul I. Printre cei mai importanţi factori sunt:

V (abilitate verbală), N (factorul numeric), P (viteză perceptivă), S (factor spaţial),

I (raţionament inductiv); Ma (memorie asociativă) şi Ms (capacitatea memoriei)

(Kline, 1994).

Din punctul de vedere al teoriei, cei mai importanţi factori sunt cei de ordinul

II, deoarece acesta este punctul în care s-a încheiat analiza lui Cattell. Încercările de a

reduce factorii de ordinul II au eşuat, date valabile rezultând numai pe eşantioane

specifice.

Prezentăm factorii de ordinul II în tabelul următor:

Tabel 5. Factorii de ordinul II (Cattell)

Cod Denumire Caracterizare (factori de ordinul I care încarcăacest factor)

gf  Inteligenţă fluidă Inferenţă, inducţie, capacitatea memoriei şiflexibilitatea închiderii

gc Inteligenţă cristalizată Factor verbal, mecanic, numeric şi abilităţi socialePv Vizualizare Orientare spaţială, factori ce implică abilităţi de

vizualizaregr Capacitate de

reactualizare saufluenţă generală

Fluenţă ideaţională, asociaţii

gs Viteză cognitivă Viteză în performanţa grafică sau calcul numeric

Factorii lui Cattell, dintre care cei mai cunoscuţi sunt inteligenţa fluidă şi cea

cristalizată, sunt, în mare măsură, similari cu cei ai lui Thurstone. Inteligenţa fluidă

acoperă, în mare măsură, datele factorului g a lui Spearman.

52

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

2.2.1.4. Teorii multidimensionale

Teoriile multidimensionale prezintă structuri ale inteligenţei mai complexe.

Dezavantajul acestor modele este că provin din teorii (ipoteze) şi nu sunt generate de

date. Două modele sunt, în mod special, importante.Modelul lui Guildford  (Structura Intelectului) este important datorită

diferenţelor extrem de mari de abordare. Guildford neagă existenţa orcărei corelaţii

semnificative între factori. Corelaţiile normale de aproximativ.20 sunt nesemnificative

şi artificiale (datorită numărului mare de elemente). Semnificaţia lor este aproape

identică cu 0. În schimb, există o mulţime de structuri (factori) necorelaţi. Guildford

susţine că aceşti factori pot fi incluşi într-un model, pe baza de factori ortogonali.

Modelul său cuprinde 120 de abilităţi, la intersecţia a trei dimensiuni:

• Cinci operaţii mintale (cogniţie, memorie, gândire divergentă,

gândire convergentă şi evaluare);

• Patru tipuri de conţinuturi (figural, semantic, simbolic şi

comportamental);

• Şase tipuri de produse (unităţi, clase, relaţii, sisteme, schimbări

şi implicaţii).

Modelul este extrem de atrăgător. Teoretic ar trebui să se conceapă un testspecific pentru fiecare din cele 120 de abilităţi posibile. Marea problemă a modelului

este, însă, faptul că atât operaţiile, cât şi produsele au fost selectate arbitrar, fără nici o

 bază în teoria psihologică. Cu alte cuvinte, nu există nici o dovadă că aceste operaţii şi

 produse acoperă realitatea. Mai mult, cele trei categorii sunt incomplete.

Ultimul model pe care îl prezentăm este modelul radex a lui Guttman. Acest

model circular reprezintă atât structura intelectului, cât şi relaţiile dintre diverse

elemente ale acestui model. Modelul constă în două dimensiuni:

• Simplex. Dacă ne imaginăm factorii dispuşi pe un un cerc,

distanţa faţă de centru măsoară gradul de generalitate. Conform acestui

model, un factor general este situat în centrul cercului. Factorii specifici se

află aproape de periferia acestuia.

•  Radex. Într-o dispunere circulară, unghiul dintre două elemente

reprezintă gradul de asociere (similaritate). Astfel doi factori mai apropiaţi

ca structură vor forma cu centrul un unghi mic.

53

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Putem concluziona că psihometria are de oferit psihologiei ştiinţifice o serie

de date valoroase, a căror negare nu ajută evoluţiei studiului conceptului de

inteligenţă. Fără îndoială, psihometria, prin intermediul analizei factoriale, a oferit

 posibilitatea de a clarifica structura inteligenţei. Ştim astfel că inteligenţa are multefaţete (Guilford, 1967). De asemenea, psihometria susţine ideea organizării ierarhice a

inteligenţei, trasând, totodată, graniţele între abilităţile implicate în fiecare nivel

ierarhic.

Contribuţia ei majoră este evidenţierea faptului că oamenii diferă din punct de

vedere al performanţelor intelectuale şi demonstrarea faptului că aceste diferenţe pot

fi măsurate sistematic. În acest mod, psihometria oferă un domeniu viabil pentru

înţelegerea diferenţelor intrapersonale şi interpersonale în inteligenţă, creând,totodată, un cadru pentru dezvoltarea unor importante aplicaţii practice.

2.2.1.5. Critica teoriei psihometrice

Psihometria a fost paradigma principală timp de peste o jumătate de secol.

Criticile psihometriei sunt, în consecinţă, extrem de numeroase. Ne vom limita în a

 prezenta criticile de ordin metodologic şi de abordare. Criticile privind efectele

  psihometriei vor fi tratate într-un capitol separat. Într-adevăr, există o mare

discrepanţă între scopurile explicative ale psihometriei şi utilizarea socială a acesteia.

Cele mai aspre critici aduse psihometriei vin din partea psihologiei cognitive.

Cea mai des invocată carenţă este aceea că abilităţile mintale, aşa cum sunt ele

descrise de analiza factorială, nu oferă informaţii despre procesele mentale. Drumurile

ce duc de la structură la procese, de la un nivel de organizare la altul, de la grup spre

individ nu sunt întotdeauna deschise şi directe. Accentul pus pe perspectiva

structurală a inteligenţei ignoră aspectele funcţionale. Cunoaşterea structurii, în lipsa

unei cunoaşteri a procesualităţii inteligenţei, este inutilă.

Psihometriei i se reproşează şi eşecul în a explica clar ce înseamnă cu adevărat

diferenţele în abilitate. Psihometria are neajunsul că priveşte inteligenţa ca pe un

atribut neschimbat. Cercetările developmentale arată că inteligenţa, aşa cum este ea

conceptualizată de psihometrie, este modificabilă. Aprecierea inteligenţei ca atribut

imuabil neagă posibilitatea intervenţiei în domeniul inteligenţei (Skuy, 2002).

54

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Datorită acestor carenţe în explicaţia de tip psihometric, orientarea cognitivă

afirmă că folosind doar datele oferite de psihometrie nu se poate afla modul în care se

 poate acţiona asupra structurii pentru a influenţa procesele şi invers.

O altă critică adusă psihometriei este aceea că încercarea de a prezice, pe baza performanţelor obţinute la testele psihometrice, performanţa intelectuală în situaţii

reale de viaţă, unde minţile interacţionează între ele şi cu ele însele, pare adesea

aproape imposibilă.

În fine, liniaritatea inteligenţei este un mit. Studiile arată faptul că, la nivele

superioare, corelaţia cu factori predictivi scade. Cu alte cuvinte, pentru a avea

 performanţe în domenii ce solicită abilităţi intelectuale este nevoie de inteligenţă. La

valorile sub medie, corelaţia dintre inteligenţă şi performanţă este mare (inteligenţaeste factor predictiv). Dar un grad mare de inteligenţă nu garantează o performanţă

 proporţională.

2.2.2. Abordarea cognitivă

Abordarea cognitivă se doreşte o sinteză a curentelor psihologice anterioare. În

domeniul inteligenţei, însă, abordarea cognitivă este aproape în exclusivitate oabordare funcţionalistă. Deşi iniţial se dorea o abordare complementară celei

 psihometrice, teoria cognitivă a inteligenţei s-a diversificat şi a început un proces de

apropiere de paradigma psihometrică. Teoriile cognitive au fost declanşate de apariţia

teoriei generale a sistemelor, de cibernetică şi de modelele generale ale procesării de

informaţie. Psihicul uman este rezultatul unei evoluţii constante în procesarea de

informaţie (Golu, 1975, 2002).

Principalele postulate ale abordării cognitive sunt (Eysenck, Keane, 1996):

• Omul este o fiinţă autonomă şi intenţională, care

interacţionează cu lumea printr-un sistem de procesare de simboluri;

• Capacitatea omului de a procesa informaţie este limitată

(limitări structurale şi ale resurselor);

• Inteligenţa reprezintă o modalitate eficientă de procesare a

informaţiei;

55

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

• Sarcina psihologilor este de a identifica procesările de

informaţie ce stau la baza performanţei cognitive;

• Analiza sarcinilor cognitive este posibilă la mai multe nivele,

inclusiv cel al reprezentărilor, al algoritmilor şi al bazei neurologice;

• Inteligenţa este un atribut intern, relativ stabil al persoanei;

• Optimizarea inteligenţei este posibilă în măsura în care

 procesele cognitive sunt penetrabile cognitiv

Abordarea cognitivă priveşte creierul ca pe un mecanism computaţional şi face

analogie între procesele minţii şi operaţiile (software) unui calculator. Analogia nu

este nouă şi are, desigur, limitările sale, utilitatea teoriei nu poate fi însă pusă laîndoilă. Accentul se mută astfel de la structură cognitivă la proces cognitiv şi de la

diferenţe interindividuale la comunalităţi. Poate din cauza faptului că această abordare

a apărut ca o reacţie la cea psihometrică, punctele ei slabe şi cele tari tind să fie

complementare cu cele ale metaforei psihometrice.

Astfel, în timp ce abordarea psihometrică, prin natura ei statică, tinde să

adreseze puţine întrebări proceselor, abordarea cognitivă (metafora computaţională a

lui Sternberg), este preocupată doar de procesele cognitive. În consecinţă, inferenţeleasupra structurii sunt slabe în abordarea cognitivă, în timp ce în cadrul abordării

 psihometrice rezultatele analizei factoriale oferă un model structural.

Scorurile la teste accentuează diferenţele individuale, ceea ce face ca

 psihometria să se centreze pe clasificarea ordonată, liniară a oamenilor în funcţie de

un criteriu. O abordare procesuală implică, în schimb, o înţelegere a proceselor 

cognitive (de exemplu, inferarea unei relaţii), indiferent de variaţiile individuale. În

consecinţă, se formulează o teorie descriptivă pentru procese, nu pentru oameni.

Argumentul forte al necesităţii abordării cognitive este faptul că abilităţile

mintale, aşa cum au fost ele descrise de analiza factorială, nu spuneau foarte multe

despre procesele mintale implicate, de aici decurgând nevoia imperativă a unei

abordări care să analizeze aceste procese. Miza iniţială a abordării cognitive era

înţelegerea procesuală a diferenţelor interindividuale sau, altfel spus, explicarea

scorurilor obţinute, diferenţelor interindividuale, prin diferenţe în procesualitatea

inteligenţei

56

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Psihologia cognitivă a fost orientată de la început pe aspectele funcţionale şi

 procesuale ale intelectului, preocupările ei în domeniul cercetării fiind axate pe

descoperirea modului în care diferite funcţii (de exemplu, percepţia, memoria,

gândirea etc.) sunt folosite de persoane în diferite situaţii. Se poate observa, prinstudiul cercetărilor de orientare cognitivă din domeniul inteligenţei, că un scop

ambiţios, ce urmează în mod logic celor expuse anterior, este cel de a decela limitările

unor diferite funcţii la nivel individual, de a identifica cauzele clare ale acestor 

limitări şi de a descoperi modalităţi prin care acestea pot fi depăşite.

Cercetările ştiinţei cognitive au oferit noi puncte de vedere ale performanţei

intelectuale, ce contribuie la o practică educativă mai eficientă.

Un mod de a prezenta inteligenţa în paradigma cognitivă este aceea de aplicarea proceselor cognitive şi metacognitive la învăţare şi la rezolvare de probleme.

Procesele cognitive (MSD, MLD; codare, practica, etc.) depind de funcţionarea

creierului, în timp ce procesele metacognitive implică managementul proceselor 

cognitive, prin tehnici ca: stima de sine, strategii de gândire, principii funcţionale,

 pregătire mintală, implicând atitudini şi emoţii. Interacţiunea proceselor cognitive cu

cele metacognitive este dinamică şi complexă, iar diferenţele individuale apar în orice

aspect al gândirii.

Abordarea cognitivă a părut, deci, la început, un răspuns la factorii utilizaţi în

abordarea psihometrică, dar ea nu a oferit un răspuns, pentru că, aşa cum factorii pot

fi divizaţi la nesfîrşit, şi procesele pot fi divizate la infinit.

Din cauza indiferenţei faţă de diferenţele inerindividuale, mulţi teoreticieni de

orientare computaţională au ajuns la concluzia că nu există nici un model corect de

 procesare de informaţie. Există diferenţe individuale în procesele şi strategiile pe care

diferiţi oameni le folosesc în rezolvarea de probleme, procese şi strategii care pot

depinde, în parte, de structura abilităţilor lor, aşa cum este ea descrisă de teoriile de

inspiraţie psihometrică.

În abordarea cognitivă, a existat tendinţa de a privi procesele ca stând la baza

factorilor, dar concluzia a fost că nu se poate ştii clar dacă procesele stau la baza

factorilor sau factorii stau la baza proceselor (Sternberg, 1981, 1986).

57

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

După cum vom arăta şi în continuare, cel mai mare pericol care poate afecta

abordarea computaţională este acela ca teoreticienii săi să piardă din vedere

ansamblul, datorită preocupării lor prea intense pentru detalii.

Cele mai importante studii efectuate în spiritul paradigmei cognitive asuprainteligenţei pot fi clasificate în patru categorii: abordarea corelatelor cognitive ale

inteligenţei, abordarea componentelor cognitive, training cognitiv şi evaluarea

conţinutului cognitiv (Sternberg, 1990).

2.2.2.1.Abordarea corelatelor cognitive ale inteligenţei 

Un sistem cognitiv trebuie să dispună de două capacităţi: trebuie să îşi poată

reprezenta realitatea (internă sau externă) şi să modifice aceste reprezentări (calcul).Teoria cognitivă împarte reprezentările în simbolice şi subsimbolice, iar calculul în

simbolic şi patternuri de activare (Eysenck, Keane, 1996).

Denumirea de abordare a corelatelor cognitive provine de la încercarea de a

corela abilităţile cognitive cu probe psihometrice. O reuşită în acest sens ar legitima

testele psihometrice ca instrument adecvat de măsurare al abilităţilor cognitive şi, în

acelaşi timp, ar oferi explicaţia variaţiei scorurilor psihometrice. Altfel spus,

diferenţele la scoruri ar exprima diferenţe în abilităţi.

În cadrul acestui tip de studii, se urmăreşte selectarea unor abilităţi care pot fi

măsurate prin utilizarea testelor cognitive, în continuare scopul acestor studii fiind să

descrie diferenţele individuale, în ceea ce priveşte aceste abilităţi selectate, în termeni

de diferenţe în capacităţile şi tehnicile generale de procesare a informaţiei.

În esenţa ei, această abordare are la bază două idei principale. Prima asumpţie

se referă la sistemul de procesare a informaţiei, afirmându-se că toţi oamenii sunt

echipaţi cu un astfel de sistem, cuprinzând, de exemplu, memorie de lungă durată,

memorie de lucru, procese de lucru cu acele informaţii (Jensen, 1980).

O altă idee importantă afirmată de această abordare este cea privitoare la

diferenţele individuale. Astfel, se consideră că oamenii diferă din punctul de vedere al

capacităţilor particulare pentru fiecare proces. Aceste capacităţi particulare ale

 proceselor alcătuiesc blocurile care construiesc comportamentul inteligent. Abordarea

corelatelor cognitive ale inteligenţei încearcă să elucideze ce anume înseamnă să fii

 bun la o anumită abilitate (Jensen, 1977).

58

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Cel mai important reprezentant al acestui tip de studiu al abilităţilor este Hunt

(1980). Acesta a introdus această abordare a corelatelor cognitive pentru a investiga

capacităţile de procesare a informaţiei, capacităţi care pot fi relaţionate cu abilitatea

verbală.Prezentând un sistem de procesare de informaţie de tipul stimul - stocarea

informaţiei în memoria senzorială - memorie de lucru (care se interconectează cu

memoria de lungă durată) - răspuns, Hunt afirmă că cele mai importante componente

care afectează abilitatea verbală sunt:

• capacitatea de menţinere activă, în memoria de lucru, a

informaţiilor necesare;

• viteza manipulărilor mentale în memoria de lucru (ML);

• viteza căutării informaţiei-ţintă în memoria de lungă durată

(MLD).

La nivelul oricărei componente dintre cele enumerate mai sus, pot exista

diferenţe interindividuale (de exemplu, diferenţe în ceea ce priveşte cantitatea de

informaţie menţinută activ în minte la un moment dat, diferenţe în viteza de decodare,

diferenţe în viteza de comparare şi decizie).

Deci, scopul acestei abordări este măsurarea proceselor de bază ale memoriei,

 pentru a vedea dacă diferenţele la o anumită abilitate sunt relaţionate cu diferenţele la

aceste procese bazale.

Ca să dăm un exemplu, Hunt argumentează că diferenţele în inteligenţa

verbală pot fi înţelese în termenii diferenţelor în ceea ce priveşte viteza de accesare a

informaţiei lexicale din MLD. Avantajul oferit de accesul rapid la lexic e acela că face

 posibilă alocarea unei perioade de timp mai lungă pentru efectuarea altor operaţii

mentale.

Un alt exemplu este cercetarea lui Carroll (1988), care a încercat să realizeze o

listă definitivă (deşi nu completă), prin metaanaliză, a tuturor factorilor ce decurg din

analiza factorială a abilităţilor. În plus, Carroll a realizat un studiu extensiv asupra

 proceselor cognitive citate de psihologia experimentală a cogniţiei. El a încercat să

vadă corelaţiile dintre sarcini cognitive elementare (ECT), din care sunt deduse

  procesele cognitive, şi analiza factorială. Aceşti factori cognitivi şi posibilele lor 

59

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

relaţii cu factorii de abilitate rezultaţi din testele psihometrice au fost descrişi în

detaliu de Carroll.

ECT este o sarcină a cărei rezolvare necesită un număr relativ redus de procese

sau operaţii mentale. Carroll a divizat aceste ECT în opt categorii: alertă perceptivă,timp de reacţie şi mişcare, evaluare şi decizie, compararea stimulilor, numire, citire şi

asociaţie, memorie episodică, raţionament analogic, manipulare algoritmică. ECT pot

fi privite şi prin prisma proceselor cognitive subiacente, Carroll listând nouă:

monitorizare, atenţie, înţelegere, integrare perceptuală, comparare, coreprezentare,

transformare, răspuns.

Criticile aduse cercetării lui Carroll afirmă că aceste domenii sunt categorii

intuitive, iar numirea lor este o tentativă, unele fiind deja utilizate în studii de validare.Totuşi, cartea lui Carroll ( Human Cognitive Abilities:A Survey Of Factor Analytic

Studies, 1988, 1993) este cel mai bun ghid în înţelegerea modului în care factorii

 psihometrici şi cei ai ECT sunt relaţionaţi.

Jensen (1998) utilizează această abordare pentru a descoperi corelatele

 biologice ale factorului general.

2.2.2.2. Abordarea componentelor cognitive

Abordarea componentelor inteligenţei postulează existenţa unor componente

discrete (distincte), care influenţează sarcinile cognitive. Scopul acestei abordări este

descompunerea unei sarcini în procese cognitive subiacente şi evaluarea diferenţelor 

 pentru fiecare componentă a procesului.

Un exemplu edificator este teoria computaţională a lui Sternberg. Metodologia

după care a lucrat Sternberg (1986) a fost următoarea:

• Selectarea unei sarcini cognitive;

• Realizarea unei analize cognitive a sarcinii, analiză care duce la

descompunerea acestei sarcini în procesele cognitive care o compun;

• Izolarea experimentală a componentelor critice, pentru a vedea

care din componente sunt relaţionate cu diferenţele individuale în performanţă.

Sternberg (1984) consideră că rezolvarea de probleme depinde de aplicarea

componentelor cognitive (procesări bazale de informaţie) în operaţiile realizate asupra

60

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

reprezentărilor mintale (cunoştinţele de bază). Astfel, diferenţele individuale în

inteligenţă reflectă diferenţele la nivelul acestor componente.

Componentele procesării de informaţie sunt:

a) metacomponentele, care planifică, evaluează, monitorizează modul în care

trebuie rezolvată o problemă. Aceste metacomponente (a decide ce problemă trebuie

rezolvată, selectarea componentelor de nivel inferior potrivite, selectarea unei strategii

de combinare a componentelor de nivel inferior, etc.) sunt cadre executive, ce

supervizează funcţionarea elementelor inferioare.

b) componentele performanţei (codarea componentelor, combinarea

componentelor, componentele de răspuns, etc.).

c) componentele de achiziţie a cunoştinţelor , folosite pentru a obţine noi

informaţii, se referă la codarea selectivă, combinarea selectivă, compararea selectivă.

În scopul demonstrării teoriei lui, Sternberg a realizat o sarcină ingenioasă,

”People Pieces”, în care se prezintă figuri schematice, care posedă patru trăsături

determinante şi bivalente: sex, înălţime, culoare şi dimensiune. Toate cele patru figuri

 pot fi folosite pentru a forma termenii unei analogii, iar subiectul trebuie să decidă

dacă analogia este bună sau nu. În această problemă de analogie, Sternberg aidentificat cinci componente majore, obţinute prin descompunerea sarcinii:

codarea (a);

inferenţa (x);

 planificarea (y);

aplicarea (z);

 pregătirea răspunsului (c ).

Acest set de cinci componente poate fi folosit pentru a descrie performanţele

la trei tipuri de sarcini care implică raţionamentul inductiv: analogii, completarea

seriilor şi probleme atipice. În concluzie, el a afirmat că diferenţele în inteligenţă

implică diferenţe individuale în componentele proceselor x, y, z, considerând că

avantajul asupra psihometriei este acela că e posibilă oferirea de definiţii precise a

ceea ce ei înţeleg prin procesele x, y, z. Procesele metacomponenţiale sunt surse

fundamentale ale diferenţelor individuale şi de dezvoltare.

61

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Ulterior, Sternberg a afirmat lipsurile acestei teorii componenţiale, printre

altele arătând că astfel de teorii ale procesării de informaţie, utilizate în studii asupra

 performanţelor la diferite sarcini, spun relativ puţin despre principiile fundamentale şi

generale ale inteligenţei. Din această autoevaluare a propriei teorii, a apărut preocuparea lui Sternberg pentru o teorie eclectică, ilustrată prin teoria triarhică a

inteligenţei.

2.2.2.3.Training cognitiv

Scopul acestei abordări este acela de a oferi instruire în procesele cognitive

care pot fi esenţiale pentru anumite sarcini.

Metoda constă în segmentarea unei sarcini cognitive în procesele componente,în încercarea de a izola aceste procese componente, pentru a aprecia care dintre ele

contribuie mai mult la diferenţele individuale exprimate prin performanţele la o

anumită sarcină.

În continuare se lucrează cu subiectul pentru a-l învăţa cum să-şi

îmbunătăţească un anumit proces component, subiacent sarcinii cognitive şi care se

dovedeşte de o importanţă crucială în rezolvarea acelei sarcini. Această metodă este

des utilizată în programele de instrucţie formativă (Skuy, 2002).

2.2.2.4. Evaluarea conţinuturilor cognitive

Acestă direcţie de cercetare este relativ nouă şi ea încearcă să descrie

diferenţele dintre experţi şi novici în rezolvarea de probleme, în termeni de cantitate şi

calitate a cunoştinţelor.

Cercetările viitoare trebuie să evidenţieze strategiile oamenilor în planificarea,

controlarea, evaluarea modului în care ei folosesc procesele cognitive în timpul

rezolvării de probleme.

2.2.2.5. Abordări biologice ale funcţionării cognitive

Teoriile biologice se concentrează asupra analizei nivelului implementaţional

al inteligenţei. Localizarea funcţiilor cognitive în creier este o certitudine. Este logicsă se caute mecanismele neurologice ale performanţei intelectuale. În consecinţă,

62

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

teoriile biologice tind să înţeleagă inteligenţa în termeni de funcţionalitate a

creierului. Din cauza cunoştinţelor noastre reduse asupra creierului, teoriile biologice

au, adesea, un aer speculativ.

Cei mai importanţi reprezentanţi sunt: Levi, preocupat de localizareaemisferică, Jensen, care a studiat viteza transmiterii neurale, şi Eysenck, interesat de

 problematica acurateţii transmiterii neurale.

Experimentele aparţinând acestei abordări folosesc date colectate în trei

moduri. Primele tipuri de date provin din studii care încearcă să localizeze abilităţile

specifice la nivelul creierului, folosind subiecţi care au suferit traumatisme şi leziuni

ale unor porţiuni din creier. Astfel, se încearcă determinarea funcţiilor pierdute în

cazul distrugerii porţiunilor respective din creier. Rezultatele au fost contradictorii şiacest lucru se datorează mai multor motive: datorită diferenţelor dintre pacienţi şi

datorită diferenţelor dintre cauzele acestor traumatisme. În plus, pacienţii folosiţi în

aceste studii sunt foarte nereprezentativi pentru populaţia normală şi, astfel, pot apărea

false generalizări.

Un alt tip de date sunt cele electrofiziologice, obţinute prin observarea

  potenţialelor evocate sau EEG în timp ce subiecţii rezolvă anumite sarcini.

Rezultatele nu pot fi fructuoase având în vedere imposibilitatea replicării

experimentelor în afara laboratorului şi în afara sferei de influenţă a cercetătorilor care

colectează aceste date. În plus, în aceste date intervin un mare număr de variabile

necontrolate.

Al treilea mod de a recolta date implică măsurarea fluxului sangvin în creier în

timpul procesărilor cognitive (ex., Xe III CBFr). Această tehnică este probabil modul

cel mai direct care există în prezent pentru a localiza în ce parte a creierului au loc

diferite forme de procesări cognitive. Tehnica menţionată nu suferă de lipsurile

criticate în cazul celorlalte două metode anterior prezentate şi pare foarte utilă pentru

realizarea unei hărţi a funcţionării intelectuale la nivelul creierului.

Abordarea biologică suferă datorită metodelor complicate (de exemplu, cele

de imagistică neuronală), ce fac dificilă investigarea unui eşantion valid de subiecţi. În

  plus, se fac inferenţe privind funcţionarea normală a creierului prin studierea

excepţiilor (disfuncţionalităţilor). Cu toate acestea, problema funcţionării creierului în

63

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

timpul procesării cognitive reprezintă o temă importantă de cercetare pentru următorii

ani (Calvin, 1996).

2.2.2.6. Critica teoriilor cognitive ale inteligenţei 

Teoriile cognitive au adus, fără îndoială, un plus de clarificare în ceea ce

 priveşte funcţionare inteligenţei. Principalele câştiguri pot fi sintetizate astfel:

• Analiza componenţială a sarcinilor cognitive ne arată care sunt

etapele rezolvării unei sarcini, care sunt resursele cognitive necesare şi

cum sunt aceste resurse utilizate de către subiecţi.

•   Neuropsihologia cognitivă oferă o imagine mai bogată a

funcţionării creierului în sarcini cognitive, în special prin noile metode de

imagistică neuronală.

• Modelarea inteligenţei în Inteligenţa Artificială (AI) arată că,

 până la un punct, teoriile cognitive sunt susţinute de crearea unor sisteme

inteligente.

Cu toate acestea, există în continuare unele critici:.

• Psihologia cognitivă continuă tradiţia psihometrică conform

căreia inteligenţa este o calitate/capacitate înnăscută a omului (reificare).

Unii dintre teoreticieni au văzut pericolul reificării inteligenţei şi au

început să vorbească despre performanţă cognitivă (care este uşor de

definit), dezvoltare cognitivă sau abilităţi cognitive. Totuşi, o schimbare de

vocabular nu modifică esenţial conceptul.

• Psihologia cognitivă propune, la rândul ei, o teorie acontextuală

a inteligenţei. Şi în acest caz, unii autori (dintre care cel mai celebru este

Sternberg) au încercat să extindă teoriile cognitive şi la factori contextuali.

•   Nu în ultimul rând, teoria cognitivă nu reuşeşte să explice

corespunzător diferenţele interindividuale în performanţa cognitivă şi nici

modul în care se poate optimiza această performanţă

64

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

2.2.3. Abordarea developmentală a inteligenţei

Prin abordări developmentale înţelegem toate abordările care pornesc de la

următorul set de premize:• Inteligenţa este o calitate modificabilă a psihicului

• Inteligenţa se dezvoltă ontogenetic

• Inteligenţa se dezvoltă într-un context (mediu)

• Inteligenţa are o finalitate adaptativă

Cele mai importante teorii developmentale sunt, fără îndoială, teoriile lui

Piaget şi Vygotsky. Teoriile developmentale îşi au originea în modalitatea lui Binet de

a conceptualiza inteligenţa. Potrivit acesteia, inteligenţa are semnificaţii diferite pentru vârste de dezvoltare diferite. În această şituaţie putem vorbi de o abordare

longitudinală a inteligenţei. Chiar dacă nivelul de dezvoltare actual are o semnificaţie

 predictivă pentru dezvoltarea ulterioară, această predicţie este limitată de dezvoltarea

neuniformă (din punct de vedere temporal) a inteligenţei.

2.2.3.1.Teoria piagetiană

Teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget (1965) este cu siguranţă cea mai populară abordare în domeniul educaţional. Avantajele abordării piagetiene faţă de

cele anterioare (psihometrică şi cognitivă) sunt multiple, în special din punct de

vedere educaţional. Teoria piagetiană oferă un cadru al dezvoltării inteligenţei în

contextul dezvoltării generale. Stadializarea permite un diagnostic precis al nivelului

de dezvoltare atins de către un copil şi, în acelaşi timp, al maturizării diferitelor 

  procese psihice. Nu în ultimul rând, teoria piagetiană oferă un puternic impuls

intervenţiei psihopedagogice în inteligenţă.Conform ideii gestaltiste de organizare, structurile mentale sunt substanţa

 proceselor noastre cognitive. Piaget foloseşte termenul de “scheme” pentru a deosebi

structurile mentale interne de reprezentări, iar modul în care aceste scheme sunt

manipulate în cursul procesului de gândire poartă numele de “operaţii”.

Piaget afirmă că orice creştere cognitivă depinde de prelucrările de informaţii

care sunt puţin diferite de cunoştinţele deja existente, de ceea ce noi deja ştim, urmând

apoi restructurarea cunoştinţelor noastre pentru a integra informaţiile noi cu cele

65

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

vechi. Acest proces produce şi îmbogăţeşte structurile cognitive, lucru ce ne ajută să

supravieţuim şi să funcţionăm mai bine.

Teoria lui Piaget conţine câteva idei fundamentale. În primul rând, creşterea

cognitivă este considerată ca fiind baza dezvoltării. Apoi, se afirmă că omul are ocunoaştere imediată, opinia noastră despre realitate nefiind o înregistrare pasivă, ci

fiind construită activ, prin continua relaţionare a noilor informaţii cu cunoştinţele

existente, deja stocate. În acest sens, Piaget este un precursor al teoriilor 

constructiviste, contextualiste.

Creşterea cognitivă are o motivaţie intrinsecă şi este dialectică, adică există o

continuă interacţiune între dorinţa de a avea o bază de cunoştinţe bine organizată

(acomodare) şi nevoia de noi informaţii (asimilare).

Modul în care o persoană îşi reprezintă lumea se schimbă sistematic de-a

lungul vieţii. Schimbarea structurilor înseamnă dezvoltare, deci creştere cognitivă. În

concepţia lui Piaget, deşi structurile cognitive se schimbă, funcţia noastră ca fiinţe vii

rămâne neschimbată. Cele două funcţii vitale sunt adaptarea (nevoia de a supravieţui)

şi organizarea (nevoia de a avea structuri interne bine organizate).

Alte concepte ce vin din biologie şi pe care le găsim în teoria pigetiană sunt

asimilarea şi acomodarea. Astfel, dezvoltarea cognitivă presupune continua asimilare

de noi informaţii, iar acomodarea implică schimbarea structurilor existente pentru a se

  potrivi input-urilor proaspăt asimilate. Echilibrarea între asimilare şi acomodare

determină apariţia de noi structuri cognitive.

Stadiile piagetiene de dezvoltare sunt bazate pe cele două aspecte ale vieţii

cognitive menţionate anterior:1. structura (cum îşi reprezintă copilul lumea) şi

2.operaţiile (cum poate acţiona copilul asupra reprezentărilor). Progresiv, prin

dezvoltare stadială, structurile cognitive sunt mai complexe, iar operaţiile cognitive

devin mai puternice. Stadiile de dezvoltare descrise de Piaget sunt: stadiul

senzoriomotor (0-2 ani), stadiul preoperaţional (2-7 ani), stadiul operaţiilor concrete

(7-11 ani), stadiul operaţiilor formale (11-16 ani).

În concluzie, această abordare este preocupată de formele generale pe care

mintea umană le ia de-a lungul existenţei şi acordă o mare atenţie proceselor dinamice

şi mecanismelor subiacente transformării unei forme în alta. Piaget a arătat că minţileunor vârste diferite trăiesc în lumi diferite.

66

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Există un număr ridicat de critici ale teoriei piagetiene.

În primul rând, teoria piagetiană s-a dovedit a fi o bază slabă pentru

înţelegerea modului în care diferitele funcţii şi abilităţi cognitive interacţionează

unele cu altele şi cu diferitele domenii de cunoştinţe în timpul dezvoltării şi cum semodifică ele prin interacţiune. Teoria piagetiană nu se dovedeşte de un real folos în

încercarea de a realiza programe de intervenţie pentru necesităţile diferiţilor indivizi.

Se pare că această teorie are nevoie de complementaritatea pe care i-o pot oferi

teorii care se ocupă mai mult cu moduri de gândire intuitive.

În ceea ce priveşte critica adusă teoriei stadiilor, se pare că evoluţia stadiilor 

nu este aşa de strictă. Piaget însuşi a observat acest lucru şi a introdus conceptul de

“decalaj orizontal”. În plus, copiii par să poată rezolva multe sarcini la vârste mai micidecât a considerat Piaget că este posibil, iar uneori copiii definesc problemele în

moduri diferite de cele folosite de Piaget şi colaboratorii săi. Se poate spune că Piaget

a subestimat foarte mult rolul cunoştinţelor în dezvoltarea intelectuală.

Se consideră apoi că ultimul stadiu, cel al operaţiilor formale, nu reprezintă

sfârşitul dezvoltării intelectuale, existând perioade de dezvoltare intelectuală care

depăşesc acest stadiu, iar, pe de altă parte, nu toţi oamenii ating acest stadiu

operaţional post-formal, după cum nu toţi oamenii ating stadiul operaţiilor concrete.

De altfel, şcoala neo-piagetiană a încercat extinderea stadialităţii pe parcursul vieţii

adulte. Case şi Fischer au introdus stadii noi de dezvoltare în teoria neo-piagetiană.

Ca o ultimă critică ce poate fi adusă teoriei piagetiene, se poate observa că

Piaget nu a fost foarte interesat de diferenţele interindividuale.

2.2.3.2. Teoria sociologică a lui Vygotsky

Opera lui Vygotsky, deşi anterioară celei piagetiene, a intrat în circuitul

mondial mai târziu, în mare parte datorită popularizării ei de către Luria. Considerată

o concepţie sociologică, marxistă a inteligenţei, abordarea lui Vygotsky este percepută

ca o perspectivă complementară celei piagetiene.

Ca şi în cazul lui Piaget, inteligenţa este o abilitate internă, construită într-un

context (mediu), în diferite etape. Diferenţa faţă de abordarea piagetiană constă în

considerarea limbii, a limbajului ca principal mijloc de dezvoltare al inteligenţei şi în

importanţa acordată rolului socializării în dezvoltare.

67

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Pornind de la o analogie cu uneltele muncii întâlnite în teoria lui Engels,

Vygotsky stipulează existenţa unor “unelte” ale minţii. Principala unealtă este

limbajul, astfel încât, la început, accentul se pune pe dobândirea şi învăţarea

limbajului.Vygotsky a descoperit faptul că, în primii ani de viaţă, are loc un proces

complex de internalizare a semnificaţiilor şi asociaţiilor externe, sociale. Copilul

învaţă imbajul, apoi îl reproduce cu voce tare, iar, în final, internalizează limbajul.

Potrivit lui Vygotsky, acest proces are loc cu majoritatea proceselor psihice. Important

este de remarcat rolul adultului în facilitarea acestei internalizări, în construirea de

semnificaţii.

Teoria zonei proxime a dezvoltării (ZPD) , teorie concepută pentru a explicaevoluţia inteligenţei, reprezintă o teorie progresivă a inteligenţei, cu mare valoare

 predictivă şi explicativă, ce rezidă în principiul acţiunii, interiorizării, dezvoltării,

modelării, fiind, deci, o teorie deterministă.

Potrivit teoriei, există un decalaj între nivelul de dezvoltare actual, aşa cum

este el măsurat de testele psihometrice, şi nivelul maxim de dezvoltare posibil. Este

vorba, în fond, de diferenţa între abilitate şi capacitate, între prezent şi potenţial.

Dezvoltarea intelectuală are loc în această zonă a potenţialului, numită zonă proximă a

dezvoltării. Aplicaţiile acestei teorii în educaţie sunt numeroase. Teoria ZPD permite

o acţiune educaţională, formativă, în care adultul oferă “instrumente” de dezvoltare

cognitivă copilului.

Cea mai cunoscută aplicaţie este cea a experienţei învăţării mediate şi

diagnosticul formativ, dezvoltate de Feuerstein.

68

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

2.2.4. Abordarea contextuală

Abordările contextuale sunt cele mai diverse, dar împărtăşesc ideea că

inteligenţa se construieşte în relaţia cu mediul social. În cadrul abordării întâlnimdiverse poziţii, de la cea “cognitivă” a lui Sternberg (teoria triarhică), la cele

antropologice (relativismul cultural al lui Berry) şi chiar la teorii alternative ale

inteligenţei, conform cărora se redefineşte inteligenţa (teoria inteligenţelor multiple a

lui Gardner).

Principalele idei sunt:

• Omul este o fiinţă integrată într-o mulţime de contexte:

 personal/individual, social, cultural• Inteligenţa se dezvoltă în urma relaţiei ecologice dintre individ

şi mediu

• Inteligenţa este, în mare măsură, un produs uman, cultural

Literatura de specialitate susţine influenţa contextului asupra dezvoltării. Cel

mai bun exemplu este influenţa factorilor ecologici asupra dezvoltării copilului în

 primii şase ani de viaţă. Printre cei mai importanţi factori sunt: vulnerabilitatea

 biologică de dezvoltare, stilul parental, diferenţele culturale şi factorii de risc sau protectivi (Shonkoff, Marshall, 2000).

În general se vorbeşte despre cinci niveluri ale contextului:

• Contextul personal constă în structura biologică şi psihologică

a persoanei. La acest nivel, există cei mai importanţi factori de risc.

Teoriile inteligenţei iau în considerare, în general, numai acest tip de

context. De exemplu, Jensen (1998) crede că există o bază neurologică a

inteligenţei, ereditară, ce ţine de mai mulţi factori biologici (potenţial de

răspuns, viteza transmisiei neuronale, greutatea creierului etc.)

• Microsistemul  reprezintă settingul imediat al persoanei. La

acest nivel vorbim de zona proximă a dezvoltării. Microsistemul cuprinde

mediul familial, mediul educaţional etc. Aceste microsisteme sunt sisteme

dinamice, în care persoana interacţionează continuu.

• Mezosistemul  reprezintă  o combinaţie de microsisteme. Mai

 precis, este vorba de calitatea legăturii dintre microsisteme. Dezvoltarea

69

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

cognitivă este dependentă de stilul parental, dar şi de stilul educaţional. Un

acord între cele două stiluri permite o performanţă mai mare în dezvoltare.

•  Exosistemul  este alcătuit din settinguri care joacă un rol

important în susţinerea copilului, dar pe care copilul nu le poate controlasau modifica.. De cele mai multe ori, exosistemul este un microsistem

 parental. Dacă acceptăm faptul că există o corelaţie între statutul socio-

economic al părinţilor şi inteligenţă, vom observa că modificările de statut

influenţează inteligenţa copiilor, prin surse de oportunităţi sau factori

crescuţi de risc.

• Macrosistemul  este cel mai general context. La acest nivel

găsim politicile educaţionale, economice sau culturale ce afectează copilul.

O educaţie improprie are efecte asupra unei proporţii semnificative din

 populaţie în ceea ce priveşte inteligenţa.

2.2.4.1. Teorii culturale

Teoriile culturale au ca motivaţie majoră încercarea de a găsi relaţia dintre

inteligenţă şi lumea externă a individului.

Exponenţii abordării culturale (Berry - relativism cultural radical, Cole

-comparativism condiţional, Charlesworth - teorie etologică) văd inteligenţa ca fiind o

invenţie culturală. Din punctul lor de vedere, inteligenţa este un lucru diferit de la o

cultură la alta, pentru că abilităţile necesare adaptării într-o anumită cultură diferă de

cele necesare adaptării în alta. De aceea, consideră ei, teoriile existente într-o cultură

 privitoare la inteligenţă sunt nefolositoare pentru studiul inteligenţei în cadrul altei

culturi, pentru că generalizările între culturi pot să nu fie corecte.

Pentru a înţelege inteligenţa dintr-o cultură, se consideră că este necesară

studierea acelei culturi, această abordare, în opoziţie cu cele descrise anterior, văzând

inteligenţa în termeni de externalitate.

Prima critică ce poate fi adusă acestei abordări este aceea că trece de la o

extremă la alta, pentru că adepţii ei nu explică partea de inteligenţă ce ţine de creier,

luând în considerare doar contextul. Teoriile acestei abordări consideră chiar că ceea

ce este “în minte” este irelevant pentru înţelegerea inteligenţei, ceea ce este un punctde vedere greşit.

70

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Deşi punctează importanţa contextului, teoreticienii aparţinând acestei

abordări nu au elucidat modul în care contextul acţionează asupra inteligenţei şi nici

nu au explicat clar ce anume înţeleg ei prin termenul de “context”, din acest motiv

teoriile lor având un caracter vag.În plus, este adesea dificil să extragi concluzii clare din cercetările realizate în

spiritul abordării culturale, pentru că rezultatele lor pot fi interpretate foarte subiectiv.

Abordarea culturală este importantă în măsura în care explică rolul contextului

în definirea şi ghidarea dezvoltării inteligenţei. Şi, un lucru valabil pentru toate

celelalte abordări, este preferabil ca această abordare să nu rămână impenetrabilă, ci

să intre în relaţii complementare cu celelalte abordări, astfel încât rezultatele

cercetărilor ei să poată fi mai bine fructificate.

2.2.4.2. Teorii sistemice

Acest tip de abordare este cel care răspunde cel mai fidel nevoii de comunicare

între diferitele abordări prezentate anterior, care nu ar mai trebui să se considere

despărţite de limite determinate de false obiective antinomice, ci ar trebui să acţioneze

complementar.

Abordarea sistemică intenţionează să ajungă la o înţelegere globală a

inteligenţei în termeni de interacţiune a diferitelor sisteme ale inteligenţei sau chiar în

termeni de inteligenţă multiplă, fiind preocupată atât de impactul mediului intern, cât

şi de cel al mediului extern al individului asupra determinării inteligenţei şi asupra

 procesului de dezvoltare ontogenetică a acesteia.

Această abordare încearcă nu doar distingerea diferitelor aspecte ale

inteligenţei, ci şi distingerea posibilelor tipuri de inteligenţă.

Un scop al acestei abordări trebuie, deci, să fie înţelegerea inteligenţei prin

combinarea aspectelor avute în vedere de abordările menţionate anterior, fiind

convinsă că nici o abordare, acţionând în mod singular, nu poate oferi o înţelegere

completă a problematicii complexe a inteligenţei.

Modul de integrare a diferitelor teorii într-o teorie globală trebuie făcut cu

 precauţie, deoarece există mai multe moduri în care această sinteză poate avea loc şieste dificil să alegi modul ideal de a face acest lucru.

71

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Avantajul acestei sinteze ar fi apariţia unor multiple posibilităţi de acţiune,

însă dezavantajul este acela că abordarea poate deveni atât de largă încât se goleşte de

semnificaţie, permiţând în cadrul ei aproape orice tip de teoretizare.

Tentativele în acest sens s-au soldat cu teoria triarhică a inteligenţei(Sternberg, 1986), preocupată de aspectele diferite ale inteligenţei, şi teoria

inteligenţelor multiple (Gardner, 1993).

Teoria triarhică a lui Sternberg

Sternberg a conceput teoria triarhică pornind de la lipsurile teoriei

componenţiale. Sternberg a observat că analiza componenţială a sarcinilor cognitive

nu explică decât parţial performanţele intelectuale. Doi noi factori intervin în performanţă: gradul de noutate al problemei şi relaţia cu mediul.

Teoria triarhică cuprinde trei aspecte:

• Relaţia inteligenţei cu lumea internă;

• Relaţia inteligenţei cu experienţa

• Relaţia inteligenţei cu lumea externă

Prima subteorie este cea componenţială, elaborată din perspectivă cognitivă.

Reamintim că teoria componenţială susţine existenţa a trei tipuri de componente

implicate în performanţa intelectuală: metacomponentele, componentele de achiziţie

de cunoştiinţe şi componente performanţiale. Aceste componente au sarcina de a

stabili strategia de rezolvare a problemei, precum şi de a pune în corespondenţă

achiziţiile anterioare cu spaţiul problemei.

A doua subteorie este cea experenţială. Dacă utilizăm schema propusă de

Miclea (1994) privind nivelurile de analiză a sarcinilor cognitive, putem vorbi de

nivelul cunoştiinţelor sau baza de cunoştiinţe. Abordările privind baza de cunoştiinţe

nu sunt noi. De exemplu, chiar şi probe care măsoară viteza procesării neuronale

(Jensen, 1985, Hunt, 1980), care este un parametru fiziologic, utilizează această bază.

De exemplu, în măsurarea vitezei accesului lexical, această viteză se referă la o reţea

lexicală (bază de cunoştiinţe), care poate fi accesată pornind de la un stimul. Sternberg

susţine că noutatea situaţiei sau a stimulului necesită grade diferite (şi calităţi diferite)

ale inteligenţei. Inteligenţa se poate măsura prin rapiditatea automatizării răspunsului

72

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

la un stimul repetat. Cele mai solicitante contexte sun cele care sunt noi, dar nu în

totalitate, astfel încât nu provoacă un blocaj al inteligenţei. De exemplu, cel mai puţin

solicitant cognitiv este să vorbeşti limba maternă. O limbă străină total nouă provoacă

un blocaj total. În schimb, o limbă străină cunoscută parţial solicită maximcapacităţile intelectuale. În alţi termeni, solicitările trebuie să fie în zona proximă a

dezvoltării.

A teria subteorie este cea contextuală. Prin această teorie, Sternberg descrie

modalităţile de interacţiune cu mediul. Potrivit lui există trei tipuri de interacţiune, în

ordine succesivă, astfel încât, dacă eşuăm la un nivel de interacţiune, trecem la

următorul.

Prima interacţiune constă în adaptarea la mediu. În primă fază restructurămlumea internă la cerinţele mediului extern. Dacă însă puterea noastră de adaptare este

depăşită de mediu, trecem la următoarea etapă, care constă în modelarea mediului,

astfel încât solicitările acestuia să corespundă capacităţii noastre. În fine, a treia etapă

este selectarea unui nou mediu în cazul în care nu reuşim să-l modelăm.

Deşi Sternberg nu vorbeşte despre posibilitatea de a eşua în selectarea unui alt

mediu, terapia cognitiv-comportamentală abundă în exemple de acest fel. Reacţia este

una de renunţare, “predare” în faţa mediului. Interesant este faptul că, în condiţiile în

care situaţia se schimbă, nu mai avem puterea de a ne re-adapta la noile condiţii.

Acest fenomen este denumit neajutorare învăţată (learned helplessness).

Pe baza teoriei triarhice, Sternberg propune trei tipuri distincte de inteligenţă:

•  Analitică (inteligenţa tradiţională ce constă în rezolvarea

  problemelor uzuale prin strategii cunoscute, algoritmice). Această

inteligenţă utilizează resurse logice (de exemplu, raţionamentul inductivsau analogic)

• Creativă (utilizată în contexte noi), ce necesită explorări de noi

strategii.

•  Practică (ce constă în aplicarea de algoritmi automatizaţi).

Implicaţiile teoriei triarhice sunt numeroase. Vom aminti numai câteva:

• Inteligenţa nu este strict internă. Acest lucru conduce la oanaliză multidimensională a sarcinilor cognitive;

73

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

• Testarea clasică a inteligenţei este fundamental greşită,

deoarece măsoară doar un tip de inteligenţă (şi este şi dependentă de

gradul de noutate pentru subiectiul testat);

• O persoană poate avea performanţe diferite pe cele trei tipuri deinteligenţă.

Teoria lui Gardner

Teoria lui Gardner (teoria inteligenţelor multiple) reprezintă o despărţire

radicală faţă de tradiţia inteligenţei şi, din acest motiv, este importantă. Punctul cheie

(schimbarea de paradigmă) provine din faptul că Gardner refuză şi neagă existenţaunei inteligenţe psihometrice sau cognitive. El redefineşte inteligenţa, pornind de la

un set de criterii, în care validarea psihometrică joacă doar un rol limitat. Mai precis,

în lucrarea sa  Frames of Mind  (1993), Gardner postulează existenţa celor trei

 principii ale inteligenţelor multiple:

•  Nu există o singură inteligenţă responsabilă pentru performanţa

umană. Rezultă că există mai multe inteligenţe (şapte în teoria originală);

• Inteligenţele sunt independente una de cealaltă, ceea ce neagăexistenţa unui factor comun g;

• Inteligenţele interacţionează.

Pe baza acestor principii, Gardner a identificat şapte inteligenţe: logico-

matematică, lingvistică, spaţială, muzicală, kinestezică, intrapersonală şi

interpersonală. Indiferent de numărul inteligenţelor (Gardner a mai propus şi alte

inteligenţe, de exemplu estetică şi etică), important este faptul că acestea coexistă

independent. Mai mult, în loc să pornească de la o realitate statistică (cum este cazul psihometriei), Gardner defineşte întâi criterii pentru ca o inteligenţă să fie validă.

Aceste opt criterii sunt:

•   Existenţa dovezilor neurologice. Potrivit acestui criteriu,

trebuie să existe o bază neurologică a inteligenţei respective. Acest lucru

se poate demonstra prin localizarea unei inteligenţei pe aria corticală sau

 prin studierea unor pacienţi neurologici a căror performanţă este afectată.

74

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

•  Existenţa diferenţelor interindividuale. Inteligenţa este, şi în

concepţia lui Gardner, un criteriu de performanţă, ceea ce implică o

diferenţiere a indivizilor pe baza inteligenţei.

•   Existenţa unui set central de operaţii. Independenţainteligenţelor necesită seturi diferite de operaţii. Descrierea acestor seturi

măreşte validitatea inteligenţelor respective.

•   Existenţa unei istorii evolutive. O inteligenţă independentă

trebuie să aibă o istorie evolutivă, cu alte cuvinte, să se dezvolte

ontogenetic de la nivele scăzute de performanţă la nivele ridicate printr-o

succesiune de stadii de dezvoltare

•  Existenţa unor dovezi ale unei inteligenţe specifice provenitedin cercetări de psihologie experimentale. O inteligenţă trebuie să poartă fi

 pusă în evidenţă experimental

•  Existenţa dovezilor psihometrice. În interiorul unei inteligenţe,

trebuie să existe un pattern de intercorelaţii şi factori, care asigură structura

inteligenţei respective.

•  Existenţa unui set de simboluri şi coduri distincte

Teoria lui Gardner este revoluţionară atât ca şi concepţie, cât şi ca implicaţii.Potrivit teoriei gardneriene, o persoană poate arăta un grad ridicat de abilităţi la o

inteligenţă specifică, în timp ce demonstrează abilităţi scăzute la altă inteligenţă.

Cu alte cuvinte, Gardner propune un număr mai mare de scale apreciative

(dacă reţinem că inteligenţa este utilizată în principal pentru a clasifica persoane în

funcţie de performanţa individuală).

Cea mai importantă implicaţie este valorizarea diferenţiată a persoanelor, ceea

ce permite intervenţii educaţionale multiple (Gardner, 1991). Teoria inteligenţelor 

multiple este prima teorie care valorizează seturi multiple de abilităţi.

Desigur că şi în cazul teoriei lui Gradner există o serie întreagă de critici. Cele

mai importante pot fi sintetizate în felul următor:

•  Inteligenţele multiple nu sunt, de fapt, decât seturi de abilităţi

  sau “talente”. De exemplu, persoanele cu deficienţe fizice ar trebui

considerate ca fiind cu inteligenţă redusă. Argumentul este, în bună

măsură, fals, dacă nu ne cantonăm în sensul modern al termenului de

inteligenţă. Trebuie să ţinem cont de faptul că inteligenţele multiple sunt

75

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

identificate după alte criterii decât inteligenţa psihometrică. Posibilitatea ca

o persoană să fie “deficientă” pe una dintre inteligenţe (de exemplu, cea

muzicală) are efecte benefice, în sensul în care toţi suntem mai mult sau

mai puţin “deficienţi”. Reversul este că persoanele cu deficienţă mintală pot fi, la rândul lor, performante, dar pe altă inteligenţă.

• Teoria inteligenţelor multiple nu este validă  deoarece nu este

susţinută de date experimentale. De exemplu, testele psihometrice arată că

  performanţele la abilităţi nu sunt independente, ceea ce respinge

  posibilitatea existenţei inteligenţelor multiple independente. Gardner 

consideră, în mare parte argumentat, că rezultatele depind de două

elemente: testele utilizate şi procedurile statistice selectate. Câtă vreme

testele nu au fost concepute pentru a testa inteligenţele multiple, iar analiza

factorială este principala procedură statistică (procedură ce favorizează

gruparea datelor), teoria nu are cum să fie confirmată. Totuşi, problema

confirmării teoriei rămâne deschisă.

•  Numărul inteligenţelor posibile nu este definit. Gardner însuşi

şi-a modificat teoria incluzând întâi şase, apoi şapte, iar mai recent nouă

inteligenţe. În fond, problema nu este numărul inteligenţelor propriu-zise,

nici dacă ele trebuie să fie limitate la un număr acceptabil, ci a puterii

explicative a acestora. Noi sugerăm că numărul inteligenţelor va fi egal cu

numărul deficienţelor categorizate astăzi. Dacă observăm atent, fiecare

inteligenţă explică o deficienţă (deficienţă mintală, tulburări de limbaj,

tulburări neuro-motorii, autism etc.). Chiar şi inteligenţa muzicală are

importanţă în etiologia dislexiei (problema ritmului).

Concluzionând, deşi demersul teoretic va trebui confirmat, teoria lui

Gardner permite o nouă perspectivă asupra abilităţilor. Chiar dacă rolul ei final

va fi cel de demistificare şi devalorizare a inteligenţei tradiţionale, abordarea

va putea fi considerată importantă.

Teorii ecologice

Teoriile ecologice accentuează faptul că performanţele intelectuale sunt strict

dependente de contextul în care au loc. Cea mai cunoscută teorie este cea bioecologică a lui Ceci (1997). Studiile lui Ceci s-au axat pe două direcţii.

76

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

O primă direcţie este cea de studiere a rolului contextului în performanţa

intelectuală. Rezultatele cercetărilor sale arată că performanţa este dependentă de

context. Agenţii de pariuri londonezi, neşcolarizaţi, au performanţe extrem de slabe la

 probe matematice şi la teste de inteligenţă. În acelaşi timp, au performanţe mult pestemedie la calculul probabilistic necesar pentru determinarea şanselor unui cal. Mai

mult, calculele se fac în timpul cursei, astfel încât ei evaluează şansele de mai multe

ori în timpul cursei, ceea ce arată o eficienţă matematică deosebită. Explicaţia acestei

discrepanţe între eficienţa şi ineficienţa calculului este cea a contextului. Aceleaşi

 persoane, la acelaşi tip de calcul, dar în contexte diferite (formalizat/neformalizat) au

 performanţe diferite.

A doua linie de cercetare este reprezentată de transferul cunoştiinţelor dintr-un

context în altul. Într-un studiu efectuat în Brazilia (Ceci, Roazzi, 1994), autorii au

descoperit că nivelul transferului de cunoştiinţe este minim. Cu alte cuvinte, într-un

context ecologic (natural) performanţele nu au depins de nivelul de inteligenţă

(măsurat psihometric), de statutul socio-economic (bogaţi/săraci) sau de mediul de

 provenienţă (oraş/sat). De fapt, toţi au avut performanţe medii la probele din mediul

caracteristic lor şi rezultate extrem de slabe în medii atipice.

Problema transferului de cunoştinţe nu este nici ea nouă. Este o problemă

cunoscută lipsa transferului de soluţii abstracte formalizate la probe uzuale. De

exemplu, mai mult de 60% dintre elevii care au studiat fizica nu pot aprecia traiectoria

unui obiect care cade dintr-un avion sau nu pot determina forţele ce acţionează asupra

unei monede aruncate în sus (Eysenck, Keane, 1996).

Alte teorii contextuale se referă la diferenţele de nivel de dezvoltare în

strategia rezolvării problemelor cotidiene (Berg, Calderone, 1994), rolul stresului

interpersonal în performanţă (Fiedler, Link, 1994) sau puterea predictivă a testelor de

abilităţi cognitive în selecţia profesională (Wagner, 1994).

O teorie originală este cea contextuală a lui Berry (1993). Conform acestei

teorii există două niveluri de referinţă pentru inteligenţă.

 Nivelul  populaţional  cuprinde contextul ecologic (fizic) şi contextul socio-

 politic. Aceste două contexte sunt responsabile pentru adaptarea biologică şi culturală.

Al doilea nivel este cel individual, care cuprinde caracteristicile persoanei şi

repertoriul de comportamente.. Tranziţia dintre cele două niveluri este asigurată de o

serie de procese, printre care: influenţele ecologice, transmisia genetică, transmisiaculturală şi aculturaţia.

77

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Berry subliniază diferenţa dintre perspectiva emică şi ca etică în studiul

inteienţei. Adoptarea unei perspective emice în studiul inteligenţei reliefează ceea ce

el numeşte: cogniţia indigenă.

Concepţia lui Berry este importantă şi datorită faptului că oferă un cadru  pentru studierea contextuală a inteligenţei. Conform lui, există patru paliere de

manifestare a contextului. Filtrate de către persoane, aceste patru paliere au patru

efecte observabile:

Context Organism EfecteEcologic ObicieuriExperenţial RepertoriiSituaţional AcţiuniEvaluare Scoruri

Contextul ecologic reprezintă mediul fizic şi social (resurse, posibilităţi de

dezvoltare), cel experenţial reprezintă mediul de învăţare, cel situaţional reprezintă

mediul „apropiat” al persoane, în care ea acţionează, iar evaluarea este mediul

artificial în care o persoană performează.

Efectele sunt, în funcţie de tipul de context, diferite. La nivel ecologic, efectele

se operaţionalizează prin obiceiuri, patternuri de acţiune mediate social. Nivelul

experenţial se operaţionalizează prin cunoştinţe învăţate, prin utilizarea dinamică aacestora. Nivelul situaţional este cel performanţial în condiţii normale şi se

operaţionalizează în acţiuni concrete. Ultimul nivele este specific pentru testarea

 psihologică; o situaţie artificială, formalizată şi decontextualizată, la care subiectul

trebuie să răspundă într-o manieră specifică, iar performanţa sa este convertită în

scoruri

78

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

2.2.5. Analiza paradigmatică a principalelor abordări ale inteligenţei

În această secţiune ne propunem să analizăm abordările prezentate anterior pe

 baza unei grile de criterii. Aceste criterii pot fi grupate în cele trei nivele de analiză aleunei paradigme (nivelul ontologic, nivelul epistemologic şi nivelul metodologic).

O astfel de sinteză este necesară pentru a evidenţia natura paradigmatică

diferită a diverselor abordări.

Dacă aplicăm cele trei niveluri de analiză la teoriile inteligenţei, criteriile pe

care le vom folosi sunt următoarele:

Tabel 6. Criterii de analiză comparativă a abordărilor inteligenţei

Nivel ontologicInteligenţa ca realitate (inteligenţa este o realitate sau un construct?)

 Natura inteligenţei (inteligenţa este un dat biologic sau o valoare socială?)Caracterul inteligenţei (este inteligenţa modificabilă?)Orientarea inteligenţei (inteligenţa este deterministă sau teleologică?)Structura inteligenţei (inteligenţa constă într-o singură abilitate sau maimulte?)Nivel epistemologicPoziţia cercetătorului (cercetătorul este extern/neimplicat sau

intern/implicat cercetării?)Tipul de cercetare (care este caracterul cercetării?)Rolul cercetătorului (care este rolul cercetătorului?)Nivel metodologic

  Natura metodelor (abordarea se bazează pe metode cantitative saucalitative?)Metode preferate (care sunt metodele cele mai frecvente în cercetare?)Etica inteligenţeiUtilitatea inteligenţei (la ce este folosită inteligenţa, care este scopulinteligenţei?)

Valorile inteligenţei (ce tip de valori intrinseci are inteligenţa?)

Abordările pe care le vom lua în considerare sunt: psihometrică, cognitivă,

developmentală şi contextuală. Trebuie remarcat faptul că abordarea contextuală nu

este la fel de omogenă ca şi celelalte abordări. De asemenea, abordarea

developmentală cuprinde două teorii complementare. Vom analiza întâi fiecare

abordare, apoi vom prezenta un tabel sintetic.

79

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

2.2.5.1. Abordarea psihometrică

Din perspectivă psihometrică, inteligenţa este o realitate obiectivă. Mai mult,

natura inteligenţei este biologică. Datorită acestei naturi, inteligenţa are două

caracteristici:• Are valoare adaptativă, filogenetică;

• Se supune legilor fizice, biologice, deci poate fi cunoscută

obiectiv.

Diferenţele inter-rasiale în inteligenţă au o determinare ereditară, adaptativă.

Jensen (1977, 1985) apreciază că aceste diferenţe se datorează faptului că diferite rase

au avut condiţii fizice diferite la care trebuiau să se adapteze. Determinismul ereditar,

rasial este susţinut şi de măsurători antropofizice (volum cranian, circumferinţăcraniană etc.). Vom vedea că această poziţie este extrem de criticată.

Datorită determinismului biologic, inteligenţa nu este modificabilă. Astfel,

diferite proiecte care au avut ca scop optimizarea inteligenţei, au eşuat constant în

mărirea IQ.

Abordarea psihometrică nu a ajuns la un consens în ceea ce priveşte structura

inteligenţei. Deşi cele mai multe teorii stipulează existenţa unei structuri sistemice,

ierarhizate, practica psihometrică se bazează pe existenţa unui factor general al

inteligenţei. Mai mult, se consideră că acest factor este acceptabil exprimat de

coeficientul de inteligenţă.

Poziţia cercetătorului faţă de obiectul cercetării este una “pur” ştiinţifică,

exterioară şi neimplicată moral. Cercetarea este întotdeauna obiectivă, iar rolul

cercetătorului este de a analiza obiectiv rezultatele. Analiza se concentrează mai mult

asupra diferenţelor interindividuale, diferenţe ce îşi găsesc explicaţia în teoria

evoluţionistă (darwinism social). Persoanele cu rezultate pozitive sunt mai adaptate,

vor ajunge mai sus pe scară socială, vor câştiga mai bine şi vor face parte din elita

intelectuală.

Abordarea psihometrică se bazează exclusiv pe metode cantitative. Metoda

 psihometrică este o metodă statistică bazată pe corelaţii şi analiză factorială.

Etica cercetării este punctul cel mai controversat al abordării psihometrice.

Cercetătorii care utilizează această abordare susţin că cercetarea ştiinţifică trebuie să

fie neutră moral. Aşa ar fi cazul ideal. Dar, datorită faptului că psihologia este o ştiinţă

socio-umană, acest lucru este imposibil.

80

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Francis Galton, iniţiatorul acestei abordări utiliza valori atunci când propunea

eugenia intelectuală. Negarea factorilor contextuali (condiţii de şcolarizare, statut

socio-economic, valori culturale etc.) conduce la o teorie potrivit căreia persoanele cu

 performanţe mai slabe la teste de inteligenţă sunt inferioare. Faptul că în timp auapărut dovezi ale biasării testelor de inteligenţă şi ale abuzurilor în utilizarea lor, nu a

modificat această concepţie.

Inteligenţa este folosită prioritar pentru a clasifica oamenii în funcţie de

abilităţile lor intelectuale. Întâlnim aici o concepţie tipic modernistă, economică

asupra psihicului. Oamenii se situează pe un continuum de la deloc inteligent la geniu,

cei aflaţi în partea superioară vor fi mai eficienţi, în consecinţă, ei reprezintă o valoare

(umană şi economică).

Valorile pe care le vehiculează abordarea psihometrică sunt în mod esenţial

negative.

Diferenţa între oameni nu este un aspect negativ, atâta vreme cât există o

măsură obiectivă. Dar această măsură nu există. Deşi se numeşte psihometrie, această

abordare nu reuşeşte o măsură obiectivă, similară celei metrice, fizice. A valoriza unii

oameni şi a devaloriza pe alţii pe baza unui criteriu discutabil este un aspect negativ.

Logica socială darwinistă conform căreia fiecare îşi merită locul său în

societate ar fi valabil în condiţiile în care toţi am fi avut acelaşi start. Dar acest lucru

nu s-a întmplat. Faptul că anumite rase, popoare sau state sunt mai dezvoltate dintr-un

anumit punct de vedere, ţine, în mare măsură, de factori contextuali. De exemplu,

unul dintre factorii care influenţează reuşita şcolară este atitudinea faţă de şcolarizare.

Atitudinea diferită a populaţiei de culoare din SUA este în schimb determinată de

faptul că acestei populaţii i-a fost interzis accesul în şcoli. Diferenţele în IQ dintre

 populaţia albă şi cea de culoare se datorează, în mare parte şcolarizării, datorită

faptului că itemii sunt exersaţi pe perioada acesteia.

81

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

2.2.5.2. Abordarea cognitivă

Abordarea cognitivă, susţine, la fel ca şi abordarea psihometrică, existenţa

inteligenţei ca realitate psihologică. Faţă de abordarea psihometrică, însă,

cognitivismul postulează un caracter neurologic al acesteia, concretizat în procesări de

informaţie.

Inteligenţa poate fi cunoscută în măsura în care înţelegem procesările

subiacente performanţei intelectuale. Dacă ţinem cont de faptul că un sistem cognitiv

este capabil de reprezentare (simbolică şi subsimbolică) şi de calcul (simbolic sau

 patternuri de activare), cunoaşterea inteligenţei depinde de modul în care înţelegem

rutinele algoritmice şi reprezentaţionale implicate în sarcini cognitive.

Datorită limitării cunoaşterii inteligenţei, a aproximării acesteia, considerăm

că abordarea cognitivă adoptă o perspectivă postpozitivistă, popperiană.

Inteligenţa umană are o bază biologică certă: creierul. Din perspectivă

cognitivă este imposibil de acceptat o inteligenţă fără un substrat biologic, deoarece

orice sistem cognitiv are o bază implementaţională. Abordările mai noi, cum este cea

a trainingului cognitiv, recunosc şi o determinare socială a inteligenţei.

Omul ca şi procesor de informaţie, acţionează atât determinist, ca răspuns la

stimulii din mediu, cât şi teleologic, cu un scop proiectat. Structura inteligenţei estemai puţin importantă decât funcţionarea inteligenţei. Cu toate acestea, au există

modele structurale ale cogniţiei, printre care cele mai importante sunt ACT* şi SOAR 

(Anderson, 1983, Miclea 1994, Kline, 1993).

Datorită bazei biologice, inteligenţa nu este uşor de modificat. Un succes

notabil îl au programele formative. Aceste programe optimizează cunoştinţele

declarative şi procedurale, inclusiv pe cele de automonitorizare (Skuy, 2003)

Epistemologia derivată din poziţia ontologică prezentată mai sus esteasemănătoare cu cea psihometrică. Cercetătorul este extern obiectului cercetării.

Diferenţa faţă de abordarea psihometrică constă în rolul pe care îl are analiza

constantelor inteligenţei. Dacă psihometricienii se centrau pe diferenţele

interindividuale, cognitiviştii sunt mai preocupaţi de asemănările interindividule, din

care speră să extragă un model funcţional al inteligenţei.

Metodologia este diversă, dar cantitativă în natura sa. Sunt preferate metode

care testează modele în locul unor modele construite pe baza realităţilor statistice.Modelarea este metoda caracteristică abordării cognitive şi constă în formalizarea

82

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

logico-matematică a sarcinii cognitive şi translatarea ei pe alt suport fizic (computer).

Analiza componentelor este utilizată pentru a descrie operaţiile necesare rezolvării

unei sarcini cognitive.

Valorile etice sunt mai puţin negative decât în cazul abordării psihometrice.Accentul este mutat de la clasificarea pe bază de performanţă la teste artificiale, spre

analiza erorilor din performanţă.

Cu toate acestea, oamenii pot fi clasificaţi în funcţie de abilităţile cognitive de

care dispun, se propun noi măsurători bazate pe analiza componenţială (Das, 2002).

Faţă de abordarea psihometrică, clasificarea are şi un caracter de optimizare, analiza

componenţială permiţând intervenţii educaţionale, în special bazate pe achiziţii de

cunoştiinţe declarative şi procedurale.

2.2.5.3. Abordarea developmentală

Teoriile developmentale acreditează ideea inteligenţei ca realitate biologică, a

speciei. Inteligenţa este caracteristica ce a permis omului o adaptare superioară la

mediu. Dezvoltarea intelectuală şi limbajul sunt principalele metode prin care omul a

evoluat.

Dezvoltarea cognitivă se produce în permanentă interacţiune cu mediul (atâtfizic, dar mai ales social), din acest punct de vedere inteligenţa având o dublă natură

(biologică şi socială). O persoană nu este izolată, ci se dezvoltă în cadrul unei reţele

de relaţii sociale, mediat de aceste relaţii.

Conţinutul inteligenţei se modifică constant, de la un stadiu la altul. Operaţiile

intelectuale se rafinează pe măsură ce organismul se maturizează. Inteligenţa este

modificabilă, în special în condiţiile medierii performanţei de către un adult.

Din punct de vedere epistemologic, cercetătorul este cooperant sau chiar facilitator în cadrul îndeplinirii sarcinilor cognitive. Important nu este nivelul de

dezvoltare atins, ci nivelul maxim de dezvoltare pe care persoana îl poate atinge la un

moment dat.

Principalul obiect de studiu este structura stadială a inteligenţei şi modul în

care interacţiunea novice-expert influenţează dezvoltarea intelectuală.

Metodologia este cantitativă. Se utilizează probe piagetiene pentru a determina

nivelul (stadiul) de dezvoltare atins, împreună cu teste psihometrice (Piaget1976,

83

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

1991). Pentru a optimiza performanţa în zona proximei dezvoltări, se utilizează probe

formative bazate pe învăţarea mediată.

Abordarea developmentală este cea mai neutră din punct de vedere etic.

Dezvoltarea inteligenţei este naturală, “ecologică”. Inteligenţa (sau potenţialul detransfer) rămâne, totuşi, un atribut intern.

2.2.5.4. Abordări contextuale

În cadrul caracterizării abordării contextuale nu ne vom referi la teoria

triarhică a lui Sternberg, deoarece aceasta este o sinteză a abordărilor psihometrică,

cognitivă şi contextuală.

În general, abordările contextuale susţin că inteligenţa este un construct social,

un concept polisemantic. Diverse culturi, chiar şi profesionale, încarcă cu alte

semnificaţii acest concept. Nefiind decât un construct, inteligenţa nu poate să aibă

decât o natură socio-culturală. Singura problemă este de a descoperii semnificaţiile

inteligenţei pentru diferite grupuri.

Constructul inteligenţei a apărut dintr-o necesitate socială (aceea de a clasifica

oamenii), dar nu înseamnă că odată cu schimbarea contextului nu se poate renunţa la

acest construct.Pentru a cunoaşte un construct social este obligatoriu să posezi “codul” intern

al grupului care utilizează acest concept. Concluzia logică este necesitatea unei

 participări active a cercetătorului la viaţa grupului.

Din punct de vedere metodologic, strategiile calitative de cercetare sunt

încurajate. Acest lucru nu neagă posibilitatea de utilizare a metodelor cantitative, dar 

condiţionează această utilizare de o perspectivă emică asupra obiectului de studiu.

Din punct de vedere etic, valorile vehiculate sunt pozitive. Inteligenţa esteconsiderată ca instrument de discriminare, grupurile beneficiare sunt cele avantajate

de abordările tradiţionale. Abordarea lui Gardner (1996), redefineşte inteligenţa astfel

încât există criterii multiple de clasificare. În aceste condiţii, inteligenţa tradiţională

 pierde din importanţă

În continuare oferim un tabel sumativ al principalelor abordări din punct de

vedere al criterilor analizei paradigmatice:

84

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Tabel 7. Tabel sintetic al abordărilor inteligenţei

 Psihometrie Cognitivism Developmentală ContextualăNivel ontologicInteligenţa ca realitate Realitae obiectivă

(statistică)Realitate obiectivă(neurologică)

Realitate obiectivă(biologică

Realitate socială-culturală

  Natura inteligenţei Biologică Biologică Biologică şi socială SocialăCracrterul inteligenţei Nemodificabil Modificabil parţial Modificabil ModificabilOrientarea inteligenţei Deterministă Deterministă şi teleologică Deterministă şi teleologică Deterministă şi teleologicăStructura inteligenţei O inteligenţă generală Mai multe abilităţi

cognitiveMai multe stadii dedezvoltare

Mai multe constructe

Nivel epistemologicPoziţia cercetătorului Externă-obiectivă Externă-obiectivă Externă-implicată Internă-implicatăTipul de cercetare Structurală Funcţională Formativă SemanticăRolul cercetătorului Clasificator Descriere Mediator Agent al schimbăriiNivel metodologic  Natura metodelor Cantitative Cantitative Cantitativă CalitativeMetode preferate Psihometrice Analiză componenţială Formative Grila de constructeEtica inteligenţeiUtilitatea inteligenţei Clasifică Asigură performanţe

cognitive

Adaptativă, formativă Îndeplineşte roluri sociale

Valorile inteligenţei Puternic negative Negative Neutre Pozitive

85

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

3. Controverse privind inteligenţa.

3.1. Cele trei surse ale dezbaterilor în inteligenţă

ea mai mare dezbatere este cea referitoare la testele de inteligenţă şi la IQ

(coeficientul de inteligenţă). Dezbaterea este alimentată periodic de apariţia

a noi teste şi studii a căror concluzii ating subiecte delicate. Subiectele în

cauză se referă la natura inegalităţii în performanţă la aceste teste între indivizi,

grupuri sociale, etnice sau rasiale. Există patru mari poziţii vis-à-vis de această

dezbatere:

C• Poziţia legitimistă este cea mai puternică şi este afirmatăde acei

specialişti care argumentează existenţa unei inteligenţe generale, g,

măsurabilă acceptabil prin indicele operaţional IQ. Diferenţele

interindividuale se datorează, potrivit acestei poziţii, unei reale deosebiri în

inteligenţă între indivizi. Abordarea susţine că ştiinţa, inclusiv psihologia,

sunt neutre din punct de vedere etic şi ideologic. În aceste condiţii, nu pot

fi acuzaţi de rasism sau părtinire în aprecierea diferenţelor dintre diferite

grupuri sociale. Potrivit lor, adevărul privind inteligenţa este Mokita

( termen polinezian, care desemnează un adevăr cunoscut de toţi, dar care

nu trebuie rostit).

• Poziţia moderată susţine faptul că testele ce măsoară inteligenţa

sunt fundamental greşite. Ei sunt principalii adversari ai testelor 

  psihometrice. Este vorba de o opoziţie de natură metodologică. Pentrumoderaţi, inteligenţa trebuie specificată mai clar şi măsurată cu

instrumente mai bune.

• Poziţia critică este cea mai radicală în termeni critici.

Reprezentanţii acestei poziţii sunt, în general, membrii ai grupurilor 

discriminate negativ de testele de inteligenţă sau avocaţi ai acestora.

Potrivit lor, inteligenţa este un concept dăunător prin efectele pe care le

 produce. Testele nu sunt decât un instrument de legitimare a inegalităţiidintre oameni.

86

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

• Poziţia radicală neagă existenţa inteligenţei ca realitate.

Membrii acestei poziţii, de obicei ne-psihologi, susţin că inteligenţa este

 produsul unei pseudo-ştiinţe a abilităţilor umane.

Vom analiza evoluţia inteligenţei ca şi concept, a coeficentului deinteligenţă şi a practicii testelor.

3.1.1.Sir Francis Galton

Orice disciplină este marcată de momente referenţiale şi de personalităţi

 puternice. Apariţia unei noi discipline, a unei noi ştiinţe este întotdeauna influenţată

semnificativ de începuturi.Psihologia a fost marcată de apariţia primului laborator de psihologie

(laboratorul lui Wundt) şi acesta este considerat momentul de apariţie a psihologiei

ştiinţifice. Desigur că exista o întreagă literatură psihologică în momentul respectiv,

existau chiar “şcoli” psihologice (de exemplu şcoala herbartiană).

În domeniul inteligenţei, momentul începutului o reprezintă apariţia lucrării lui

Francis Galton, Inquiery into Human Faculty and Its Development, în 1883. Lucrarea

aceasta, ca de altfel întreaga operă a lui Galton, va influenţa decisiv studiile privind

inteligenţa. Galton este omul începutului, care este, ca orice început, un amestec

ciudat de intuiţii fantastice şi greşeli copilăreşti, de adevăruri incontestabile şi idei

false.

La sfârşitul secolului XIX, inteligenţa avea o istorie lungă. Găsim referiri la ea

în Iliada lui Homer, Platon arătase deja în Republica faptul că inteligenţa diferenţiază

oamenii (la fel ca şi curajul), Aristotel îi găsise deja un sediu în inimă.

Toată istoria filozofiei este plină de reflecţii cu privire la inteligenţă (desigur 

că deghizate în forma discuţiilor despre spirit sau intelect). Cei mai importanţi filozofi

care au abordat această temă sunt Augustin şi Toma d’Aquino, Descartes, Pascal,

Hobbes, Montaigne, Kant, John Stuart Mill sau William James. Mai mult, la sfârşitul

secolului XIX existau şcoli speciale, care şcolarizau copii cu deficienţă mintală. Itard

 publicase cu mai mult de un secol înainte studiul despre copilul sălbatic din Aveyron

(1962), copil considerat “retardat”. Seguin, elevul lui Itard publicase primul text de

metodică în psihopedagogie, cu referire expresă la tratarea “idioţiei” (  Idioţia şi

tratarea ei prin metode fiziologice, 1866) (Forness et. Al, 1998).

87

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Începutul studiilor în domeniul inteligenţei avea să fie însă influenţat de alte

trei evenimente importante:

Un prim eveniment este apariţia lucrărilor lui Charles Darwin, înrudit cu

Galton. Ideea centrală a unei evoluţii naturale în lumea animală, în care cel maiadaptat deţine superioritatea va convinge comunitatea ştiinţifică de faptul că rasa

umană este încununarea evoluţiei şi că inteligenţa este ceea ce diferenţiază oamenii de

animale.

Apariţia psihofizicii este cel de-al doilea moment important. Prin psihofizică

se depăşeşte complexul comptian al cunoaşterii obiective a vieţii psihice. Deşi era

evident că nu se pot reduce formele complexe ale psihicului, cum este gândirea, la

indicatori psihofizici, metoda psihofizică a cunoscut o reală popularitate.

În fine, revoluţia industrială, care necesita forţă de muncă instruită, explicaţii

  privind diferenţele interindividuale, a reprezentat cel de-al treilea eveniment

important.

Galton (1865) este cel care are meritul de a concepe prima teorie ştiinţifică a

inteligenţei, profitând de ideile vremii şi de noua metodă ştiinţifică. Nenorocirea, însă,

a făcut ca această primă teorie să fie complet falsă, profund neştiinţifică şi încărcată

de o ideologie opresivă. Astfel se face că părintele studiului ştiinţific al inteligenţei să

fie şi părintele eugeniei. Nu putem, însă, să nu recunoaştem faptul că teoria galtoniană

a deschis drumul celei mai influente orientări din domeniul inteligenţei, cea

 psihometrică. Astfel se face că putem observa permanent o întoarcere la origini, la

sursele galtoniene ale cercetării inteligenţei, urmată inevitabil de puternice

controverse.

Vom analiza principalele idei galtoniene (pentru că au relevanţă în actualul

context al cercetărilor privind inteligenţa) şi evoluţia testării inteligenţei (atât a

construirii testelor, cât şi a utilizării acesteia).

Francis Galton a propus teoria facultăţilor umane. O primă premiză a

acestei teorii o reprezenta ideea enunţată în Originea speciilor a lui Darwin, conform

căreia abilităţile, capacităţile oamenilor sunt o continuare naturală a celor animale,

ceea ce le face un obiect de studiu ştiinţific.

Metoda ştiinţifică de măsurare a facultăţilor umane urma să fie psihofizica.

Bazată pe o teorie asociaţionistă (în vogă), potrivit căreia structuri şi fenomene

complexe ale psihicului sunt construcţii pe baza elementelor mai simple, psihofizica propunea o metodă de măsurare a acestor elemente simple (de exemplu, timpul de

88

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

reacţie). Ideea nu este absurdă atâta vreme cât încă există teorii care consideră viteza

 procesării neuronale (măsurabilă prin timpul de reacţie) ca un indicator sau predictor 

al inteligenţei.

Galton a considerat că există două elemente esenţiale în inteligenţă, caredeosebesc o persoană inteligentă de una mai puţin inteligentă:

Energia (sau capacitatea de lucru);

Sensibilitatea

Cu alte cuvinte, o persoană inteligentă sau performantă în domenii diverse are

o capacitate de muncă şi un nivel de energie semnificativ mai mare decât o persoană

mai puţin inteligentă. Două remarci trebuie făcute:

Inteligenţa este deja privită ca o facultate, abilitate sau capacitate

diferenţiatoare pe o scală polară (pozitiv-negativ). În consecinţă, vom avea oameni

inteligenţi şi neinteligenţi sau utili şi neutili.

Conceptualizarea inteligenţei ca energie nu este atipică pentru perioada

respectivă. Majoritatea fenomenelor psihice vor cunoaşte o explicaţie energetică.

După câteva decenii teoria lui Freud va explica personalitatea tot printr-o concepţie

energetică (teoria pulsiunilor).

Sensibilitatea contribuia la performanţa în inteligenţă prin aportul sporit de

informaţie. În concepţia vremii, omul era doar un “burete de informaţie”, nu şi un

  producător de informaţie. Cei care “absorbeau” mai multă informaţie erau mai

inteligenţi. Un nivel de sensibilitate scăzut este semnul unei incapacităţi în a

accepta/discrimina informaţia. Galton justifica acest aspect pe baza observaţiei că

idioţii au un nivel de sensibilitate redus, în special la durerere şi temperaturi extreme.

Galton a deschis un laborator antropometric unde oricine îşi putea testa

  parametrii antropometrici şi psihofizici. Printre probele psihofizice utilizate erau

discriminarea greutăţii, măsurarea sensibilităţii auditive, optice şi olfactive etc.

Prin aceste aspecte, teoria galtoniană era în spiritul vremii. Trei probleme au

apărut pe marginea acestei teorii.

Prima problemă era de ordin metodologic. Galton a observat că sensibilitatea

scade cu vârsta, astfel încât persoane inteligente, dar în vârstă trebuiau considerate

mai puţin inteligente. Mai mult, Galton a observat că pragul sensibilităţii auditive la

  pisici este mai scăzut. Din punctul de vedere al teoriei sale, pisicile erau mai

inteligente decât oamenii. Dacă ar fi luat în calcul şi alte măsurători psihometrice ar fi

89

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

aflat că oamenii se află relativ jos pe scara evolutivă. Contradicţia rezultată ar fi

trebuit să invalideze teoria, dar Galton a preferat să nu utilizeze aceste informaţii.

A doua problemă este socială. Influenţat de filosofia socială a lui Malthus,

care susţinea faptul că resursele sunt limitate şi că oamenii concurează pentru acesteresurse, Galton susţinea că este dreptul celor mai inteligenţi să-i domine pe cei mai

 puţini inteligenţi. Din punct de vedere social, s-a argumentat că, atâta vreme cât unele

  popoare colonizează pe altele, colonizaţii sunt mai puţini inteligenţi, mai puţin

evoluaţi: se justifica, astfel, din punct de vedere ştiinţific, o poziţie dominatoare. Deşi

 pare absurd, vom vedea că testele de inteligenţă au avut rolul, în anumite momente, de

a discrimina grupuri sociale (de exemplu, emigranţi).

A treia problemă este de ordin moral. Susţinând că specia umană trebuie să

evolueze, Galton încuraja persoanele inteligente la procreere, în timp ce susţinea

  politici sociale anti-nataliste pentru persoanele mai puţin inteligente. Acesta este

motivul pentru care a fost numit “părintele eugeniei moderne”.

Desigur că este uşor de discreditat o teorie imperfectă la mai bine de 100 de

ani de la apariţia ei. Galton are circumstanţe atenuante. El era un reprezentant tipic al

aristocraţiei engleze, într-o perioadă în care ştiinţa şi politica erau constant asociate.

Galton nu era nicidecum singurul psiholog care propunea teorii cu implicaţii

grave, fără o bază ştiinţifică certă, dar cu repercusiuni de natură etică. Wund a scris

volume despre “psihologia popoarelor”, mai târziu Watson va induce fobia unui copil

abandonat, iar Milgram va manipula subiecţii să execute acţiuni ce contravin

 principiilor etice ale acestora.

Moştenirea lui Galton este în schimb impresionantă:

Începând cu Galton, inteligenţa va fi considerat un obiect legitim de studiu în

 psihologie,

Inteligenţa este confirmată ca abilitate clasificatoare cu impact social. În plus,

  principalele trăsături ale inteligenţei sunt trasate. Inteligenţa este o capacitate

superioară, internă şi ereditară.

Metodele de cercetare ale inteligenţei se vor rafina, popularitatea metodei

galtoniene va genera dezvoltarea laboratoarelor şi a studiilor inteligenţei

Prin continuatorii săi, Galton a lansat principala abordare a inteligenţei (este

suficient să-i amintim pe J. M.Cattell şi Spearman)

Teoria lui Galton a cunoscut o perioadă de popularitate. J.M. Cattell a rafinatmetodologic testele psihofizice, construind o baterie de 50 de probe diverse, printre

90

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

care probe de timp de reacţie, probe de determinare a pragurilor senzoriale, probe de

discriminare perceptivă sau de viteză de producere de cuvinte. Efortul metodologic al

lui Cattell şi teoria galtoniană au primit lovitura decisivă din partea lui Wissler în

1901.Wissler a intuit corect necesitatea unei cercetări care să valideze bateria

 psihofizică a lui Cattell. Este, în fond, vorba de testarea validităţii unui instrument. El

a pornit de la două ipoteze conforme cu teoria galtoniană:

În cazul în care inteligenţa se manifestă prin performanţe psihofizice ridicate,

corelaţia dintre testele psihofizice trebuie să fie semnificativă. Este vorba de ceea ce

numim astăzi validitate internă.

Dacă inteligenţa este o garanţie sau un predictor al performanţei, trebuie să

existe o corelaţie semnificativă între testele psihofizice şi alte criterii de performanţă

(note şcolare). Aceasta este validitatea externă şi predictivă

Utilizând o parte reprezentativă din bateria de probe a lui Cattell, Wissler a

obţinut doar corelaţii nesemnificative. Cu alte cuvinte, probele psihofizice nu măsurau

acelaşi lucru şi nici nu puteau prezice performanţe în domenii ce necesită inteligenţa.

Începând cu Wissler, teoria galtoniană a fost abandonată în forma ei iniţială.

Începând cu acel moment, eforturile psihologilor au constat în a rafina conceptual

inteligenţa, în a operaţionaliza comportamente inteligente specifice şi în a găsi metode

de standardizare a acestor comportamente.

La dispariţia teoriei galtoniene, inteligenţa avea deja o reputaţie ştiinţifică,

exista deja ideea că este ereditară şi că intervenţia educaţională poate ajuta doar în

mică măsură optimizarea performanţelor. În plus, statistica începuse să devină

importantă în evaluarea probelor de inteligenţă. Exista deja ideea că este necesară o

corelaţie pozitivă între diferitele probe de inteligenţă.

3.1.2. Începuturile testării. Testul Binet-Simon

Alfred Binet este iniţiatorul unei tradiţii total diferite de evaluare a inteligenţei.

El este primul care a oferit o definiţie acceptabilă a inteligenţei:

“judecată, numit şi simţ comun (bun simţ), simţ practic, iniţiativă, facultatea

de a se adapta la circumstanţe. A judeca bine, a înţelege bine, a raţiona bine, acestea

sunt activităţile esenţiale pentru inteligenţă. O persoană poate fi cretină sau imbecilă

dacă îi lipseşte judecata; dar cu o judecată bună nu poate fi niciuna dintre ele. Într-

91

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

adevăr, restul facultăţilor intelectuale par de importanţă minoră în comparaţie cu

 judecata” (Binet, apud Sternberg, 1990, pp.74-75)

Această definiţie a fost utilizată în construirea primului test de inteligenţă

standardizat. Raţiunile pentru care a fost alcătuit testul au fost practice. În principiu,testul a urmărit o omogenizare a diagnosticelor de deficienţă mintală şi de selecţie a

elevilor calificabili pentru educaţie specială (Binet, 1975).

Cu o tradiţie îndelungată pentru acea perioadă în educarea copiilor cu

deficienţă mintală, Binet a ales să conceapă testul bazat pe două asumpţii:

Inteligenţa se operaţionalizează în judecată corectă, evaluabilă prin probe

similare cu cele academice. Astfel, s-au putut construi itemi ce necesitau cunoştiinţe şi

 probleme logice tipice pentru fiecare nivel de dezvoltare.

Inteligenţa se dezvoltă în timp. Abordarea temporală a inteligenţei a condus la

crearea de teste specifice pentru fiecare perioadă de dezvoltare.

Conform teoriei lui Binet, inteligenţa are trei componente.

 Direcţia, care constă în cunoaşterea sarcinii şi a metodei de îndeplinire a

sarcinii

 Adaptarea se referă la selectarea şi monitorizarea strategiei în timpul sarcinii

Controlul este abilitatea de autocritică a gândurilor şi acţiunii.

Persoanele cu deficienţă mintală au afectate toate cele trei componente. Ele nu

reuşesc să identifice corect sarcina, să planifice o strategie flexibilă de rezolvare sau

să-şi monitorizeze acţiunile.

Binet şi Simon deosebeau, de asemenea, două tipuri de inteligenţă: o

inteligenţă ideaţională , care operează prin intermediul cuvintelor şi ideilor, foloseşte

analiza logică şi raţionamentul verbal, şi o inteligenţă instinctivă, care acţionează prin

intermediul sentimentelor (ceea ce se numeşte astăzi inteligenţă emoţională).

Influenţa testului Binet-Simon a fost imensă şi a declanşat utilizarea testelor pe

scară largă. Deşi teoria lui Binet este departe de perfecţiune şi a fost revăzută de mai

multe ori (de exemplu, evoluţia termenului de vârstă mintală), putem sintetiza

 principalele sale contribuţii:

Primul test psihologic şi educaţional standardizat. Testul a fost adaptat pe

 populaţie americană (Stanford-Binet) de către Terman şi este în continuare unul dintre

 principalele teste (evident revizuit).

Deficienţa mintală este definită ca întârziere în dezvoltare. Cu alte cuvinte,faţă de norma care este vârsta, deficienţa mintală este o pierdere cantitativă.

92

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Testul Binet-Simon este un precursor al scalelor de dezvoltare.

Itemii testului reprezintă operaţionalizări ale unei definiţii, care corelează şi

validează astfel definiţia

3.1.3. Evoluţia conceptului de IQ

Coeficientul de inteligenţă (IQ) este o operaţionalizare a inteligenţei. Primele

teste, care acceptau teoria bifactorială a lui Spearman, încercau să surprindă proporţia

de inteligenţă generală în performanţele intelectuale. Ca o consecinţă firească, itemii

testelor erau selectaţi în funcţie de corelaţia lor cu factorul g. Un item care corela

 puternic cu g era considerat un bun predictor al inteligenţei.Evoluţia conceptului de IQ are deci două surse:

• Conceptul de vârstă mintală

• Teoria bifactorială a lui Spearman

Reamintim că Binet a propus în testul său, Binet-Simon, o măsură a

inteligenţei în termeni de vârstă de dezvoltare intelectuală. Această măsură se numea

vârstă mintală şi măsura nivelul de dezvoltare intelectuală.

Pe baza vârstei mintale se putea infera gradul întârzierii mintale a unui copil.De exemplu, un copil în vârstă de 6 ani cu o vârstă mintală de 4 ani avea o întârziere

de 2 ani în dezvoltare.

Deşi Binet nu a avut intenţia să clasifice persoanele în funcţie de inteligenţă, el

nu a putut preveni utilizarea testului său în acest scop. Terman (1916), care a adaptat

testul pentru populaţia americană în forma testului Stanford-Binet, încurajează

explicit această utilizare. Mai mult, necesităţile de recrutare a soldaţilor pentru diferite

arme, a produs o abundenţă de teste de inteligenţă. Cu ajutorul armatei, testările la

scară largă au câştigat popularitate şi au fost folosite, în consecinţă, şi în viaţa civilă.

Stern este cel care introduce conceptul de IQ, definit ca un raport matematic

între vârsta mintală şi cea cronologică. Datorită faptului că pentru rezultatele sub

medie rezultatele erau subunitare, s-a convenit folosirea unui multiplicator constant

(100). S-a ajuns astfel la celebra formulă VM/VC*100. Potrivit acestui raport,

inteligenţa medie este 100, în fond o convenţie care se va păstra şi în continuare.

Raportul IQ s-a dovedit repede greşit. Principalele acuze aduse acestui raport

 pot fi sintetizate astfel:

93

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

• Raportul nu este linear din punct de vedere psihologic. Deşi

este un raport constant statistic, datorită faptului că dezvoltarea inteligenţei

nu este lineară acest raport nu este operaţional. De exemplu, o întârziere de

doi ani în dezvoltarea inteligenţei la vârste mici are altă semnificaţie decâtla vârste mai mari. Altfel spus, dacă decalajul cuprinde şi perioada de

trecere de la un stadiu piagetian la altul, întârzierea este mai puternic

semnificativă decât dacă are loc intra-stadial.

• Raportul este operaţional pentru vârste mici numai dacă se

utilizează subdiviziuni (luni).

• Raportul obligă la comparaţii între persoane ce aparţin

 populaţiilor diferite, datorită faptului că etaloanele sunt făcute pe vârstediferite.

Cel care a introdus accepţiunea actuală a coeficientului de inteligenţă este

Wechsler. Pornind de la premiza conform căreia inteligenţa are o distribuţie normală

normată (premiză contestabilă), el a propus înlocuirea raportului IQ cu o abatere IQ.

Cu alte cuvinte, Wechsler a introdus reducerea performanţei la scoruri standard şi

raportarea acestor scoruri în termeni de abateri de la media populaţiei de referinţă.

Testele de inteligenţă construite pe aceste principii (Scalele Wechsler- WISC,

WAIS, WPPSI) ofereau etaloane pe vârstă şi profesii. Inteligenţa unei persoane este

raportată la grupul de referinţă. Deoarece inteligenţa medie este egală cu media

distribuţiei standard (media z=0) s-a convenit transformarea scorurior standard în

scoruri IQ (media=100, σ =15 sau 16).

Testele au devenit o practică curentă în activitatea economică şi educaţională.

Primele testări pe scară largă au avut ca scop testarea soldaţilor. Ulterior, s-a convenit

că inteligenţa măsurată prin teste este un predictor bun pentru performanţa şcolară şi

succesul în activitatea profesională. În consecinţă, testele au devenit un criteriu pentru

admiterea în şcoli, pentru selectarea copiilor în vederea unei educaţii speciale şi

 pentru promovarea în meserii.

Desigur că au existat şi multe abuzuri. Important este că, după aproape un

secol de testare psihometrică, dispunem de cantităţi enorme de date. Încercările de

sinteză au fost numeroase. Cele mai notabile sunt cele ale lui Carroll, Jensen şi

Herrnstein şi Murray.

94

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

3.2. Dezbaterea IQ 

Dezbaterile contemporane privind natura inteligenţei, a modului în care ea

 poate fi măsurată şi a implicaţiilor sociale şi morale ale acesteia au două surse majore.Cartea lui Herrnstein şi Murray, The Bell Curve, apărută în 1994, a avut ca

scop analiza diferenţelor în inteligenţă a populaţiei americane. Deşi analiza se referă

la o populaţie limitată (cea americană), cartea a avut un impact major în întreaga

lume. Problemele sociale, în special cele rasiale şi privind statutul social, au dat

naştere la critici puternice, dar şi la poziţii favorabile. Implicaţiile inteligenţei sunt

analizate de zece ani, de către întreaga comunitate ştiinţifică. Rezultatul a fost

constituirea unei comisii de experţi în inteligenţă, care să sintetizeze cunoştinţele“sigure” pe care le deţinem despre inteligenţă (APA, 1995). Deşi răspunsul a fost

 prompt, dezbaterea continuă.

Apariţia în 1998 a cărţii lui Arthur Jensen, The G Factor: The Science of 

Mental Abilities, aduce o perspectivă mai puţin politică, mai profesională în

dezbaterea inteligenţei. Principalele concluzii (baza genetică a inteligenţei, corelatele

 biologice şi diferenţele rasiale) au obligat comunitatea psihologică la o reanalizare atât

a inteligenţei ca şi construct, cât şi în ceea ce priveşte metodele utilizate pentru a

măsura acest construct. Majoritatea argumentelor au fost formulate în revista

 Psycholoquy, unde s-a constituit un adevărat forum de dezbateri. Fiecare argument a

 primit un răspuns din partea lui Jensen.

Desigur că poziţiile în această dezbatere au fost uneori extreme. De la o

 psihologie politizată s-a ajuns la o negare a psihologiei ca ştiinţă. Fără a adera la

aceste opinii, trebuie să realizăm că psihologia este o ştiinţă încă tânără, care se află

încă în căutarea unei identităţi. Metodele preluate din ştiinţele exacte se dovedesc, nu

de puţine ori, nesatisfăcătoare. Metodele calitative au încă nevoie de rafinare

metodologică.

Două concluzii trebuie trase în urma acestor dezbateri:

• Psihologia, şi în particular domeniul inteligenţei, nu este neutră din punct de

vedere moral

• Problematica inteligenţei atinge zone sensibile ale socialului, ceea ce ne obligă la

o poziţie circumspectă; nu putem să negăm realitatea (diferenţele interindividuale

95

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

există în fond), dar nici nu putem să facem aprecieri hazardate (există rase

inferioare şi superioare).

Reiterăm opinia noastră că diferenţele de abordare în inteligenţă se datorează

 poziţiilor paradigmatice diferite. În consecinţă, după ce vom prezenta o sinteză astudiilor lui Herrnstein şi Murray, precum şi a studiilor lui Jensen, vom analiza critic

 principalele acuzaţii ce se aduc acestor studii.

Criticile sunt generalizate, nu există palier al abordării necriticat. Există critici

metodologice (în ceea ce priveşte statistica şi testele utiliate), epistemologice (privind

 posibilitatea de cunoaştere a inteligenţei) sau ontologice (privind natura inteligenţei).

Cele mai multe critici privesc însă implicaţiile teoriei, generalizările arbitrare şi

erorile de interpretare.

3.2.1. Curba normală (The Bell Curve)

Apariţia cărţii lui Herrnstein şi Murray, în 1994, a reaprins conflicte puternice

în societatea americană. Un adevărat best-seller, cartea s-a tipărit într-un număr 

impresionant de exempalre (400 000 în primele luni), ceea ce face ca ea să aibă un

impact puternic în societatea civilă. Reacţiile au fost prompte, atât din partea

specialiştilor, cât şi din partea categoriilor sociale dezavantajate de publicarea cărţii.

Scopul cărţii a fost de a analiza diferenţele în inteligenţă în societatea

americană. Cartea atinge patru probleme sensibile în orice societate:

• Existenţa unei elite cognitive;

• Relaţia dintre IQ şi problemele sociale;

• Relaţia dintre IQ şi rasă

• Relaţia dintre IQ şi politicile sociale.

Analiza celor doi autori porneşte de la afirmarea inegalităţii inteligenţei ca

realitate. Potrivit lor, trebuie să acceptăm faptul că inegalităţile există, inclusiv în ceea

ce priveşte inteligenţa. Pornind de la această axiomă, autorii trasează principalele

trăsături ale inteligenţei, aşa cum este ea descrisă de testarea tradiţională

(psihometrică) :

1. Există un factor al abilităţilor cognitive, oamenii diferă în ceea

ce priveşte acest factor;

96

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

2. Toate testele standardizate, fie că sunt academice sau de

aptitudini, măsoară inteligenţa, dar testele de inteligenţă sunt cele mai

 precise;

3. Scorurile IQ se potrivesc cu ceea ce oamenii descriu ca fiindinteligenţă sau deşteptăciune în limbajul uzual;

4. Scorurile IQ sunt stabile pe perioada vieţi;

5. Testele IQ administrate corect nu sunt biasate în ceea ce

 priveşte grupuri sociale, etnice, rasiale sau economice;

6. Abilităţile cognitive sunt în mare parte ereditare, undeva între

40 şi 80 de procente (Herrnstein, Murray, 1994).

Câteva aspecte merită menţionate. În premisele lor, cei doi autori trasează un

continuum inteligenţă-g-IQ, în care produsul final, coeficientul de inteligenţă, este

încă o reflectare corectă a inteligenţei. Dincolo de faptul că g nu este o realitate

necontestabilă, trebuie notat faptul că testele de inteligenţă nu măsoară g. Există teste,

în special cele neverbale (de exemplu Matricile Progresive Raven) care au o încărcare

factorială semnificativă pe g. În schimb, cele mai uzuale teste (Scalele Wechsler,

Stanford-Binet, SAT) nu au o încărcare extrem de puternică pe factorul g, în

consecinţă scorurile IQ nu sunt o estimare corectă a inteligenţei generale.

Scorurile IQ descriu numai nivelul de dezvoltare la care a ajuns o persoană.

Biasările sunt multiple, chiar şi în cazul testelor corecte cultural. Biasările provin din

faptul că performanţa la teste (în actuala selecţie a itemilor) este dependentă într-o

 proporţie semnificativă de context.

În fine, caracterul ereditar al inteligenţei este discutabil. Studiile pe gemeni sau

 pe copii adoptaţi nu reuşesc să aibă indici de validitate şi fidelitate ridicaţi

3.2.1.1. Elita cognitivăHerrnstein şi Murray au observat un fenomen interesant în societatea

americană. Persoanele mai inteligente tind să ocupe un număr limitat de profesii, dar 

aceste profesii sunt cele mai puternice ca prestigiu şi cel mai bine retribuite.

Inteligenţa corelează astfel semnificativ cu câteva variabile:

•  Numărul de ani de şcolarizare

•  Nivelul veniturilor 

• Prestigiul profesional• Statut socio-economic

97

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Cei doi autori sugerează existenţa unei meritocraţii autentice, în sensul în care,

chiar şi în meserii performante, cei mai inteligenţi au performanţe mai bune. Elita

intelectuală tinde să perpetueze valorile proprii, astfel încât asistăm la o separare a

claselor intelectuale.Se acreditează astfel ideea că elita intelectuală trebuie sprijinită deoarece ea

este cea care asigură progresul general al societăţii.

3.2.1.2.Relaţia dintre IQ şi probleme sociale

O problemă extrem de disputată este cea a relaţiei dintre coeficientul de

inteligenţă şi problemele sociale. Relaţia semnificativă dintre cele două variabile fac

ca IQ să fie un predictor pentru comportamente sau fenomene indezirabile. Problema

este că, dată fiind asumpţia conform căreia IQ este stabil, există grupuri întregi de

oameni (minorităţi economice sau etnice) “predestinaţi” la fenomene sociale negative.

Printre fenomenele negative care corelează negativ cu coeficientul de

inteligenţă sunt:

• Sărăcia (IQ este un predictor mai bun decât statutul socio-

economic),

• Abandonul şcolar;

• Şomajul, accidentele de muncă şi demisiile neforţate;

• Probleme familiale (divorţ, naşteri ilegitime şi rată scăzută a

mariajelor);

• Dependenţa de ajutoare sociale;

• Probleme parentale (greutate scăzută la naştere, abilităţi motorii

nedezvoltate ale copilului, probleme comportamentale ale copilului de

 peste 4 ani);

• Infracţionalitatea.

Desigur că şi în acest caz se pune problema nu atât a existenţei corelaţiei

negative, cât a puterii explicative a acestei corelaţii. Altfel spus, important este cât de

 bun predictor este coeficientul de inteligenţă pentru problemele sociale.

Problema etică constă, desigur, în predeterminarea anumitor grupuri pentru

eşec social şi intelectual.

98

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

3.2.1.3. Relaţia IQ şi rasă

Relaţia dintre coeficientul de inteligenţă şi rasă a ridicat cele mai multe

 probleme. Este o certitudine faptul că populaţia de culoare din SUA are o medie a

inteligenţei, măsurată prin IQ, mai mică decât cea a albilor şi a asiaticilor.

Diferenţa dintre asiatici şi albi este în favoarea primilor (în special în ceea ce

 priveşte inteligenţa verbală), dar nu este semnificativă. În schimb distanţa dintre negrii

şi albi este de aproximativ o abatere standard (aproximativ 15 puncte IQ).

Sursa acestei discrepanţe este problema discutată. Cei care urmează tradiţia

galtoniană şi psihometrică (printre care şi cei doi autori), susţin că rasele diferă din

 punct de vedere al abilităţilor cognitive.

Jensen afirmă că diferenţele interrasiale se datorează faptului că populaţia albă

a trebuit să se adapteze la condiţii climaterice şi ecologice mai dificile, ceea ce a

determinat o activitate intelectuală mai intensă. Vom analiza mai târziu acest

argument.

Alţi autori (Dandy, Nettlebeck, 2002) consideră că diferenţele interrasiale

depind de factori culturali. De exemplu, într-un studiu efectuat pe populaţie

australiană, cercetătorii au observat că la un nivel de inteligenţă similar, performanţelematematice ale chinezilor şi vietnamezilor sunt superioare celor ale anglo-celţilor.

Deşi IQ trebuia să fie un predictor corect pentru rezultatele matematice, performanţele

superioare ale asiaticilor se datorează timpului suplimentar petrecut de aceştia în

sarcini matematice şi aspiraţiilor mai ridicate privind viitorul profesional.

Herrnstein şi Murray afirmă că o problemă gravă este faptul că natalitatea

celor mai puţini inteligenţi este semnificativ mai mare decât a celor mai inteligenţi. În

  plus, imigranţii nu mai aduc un surplus de inteligenţă la media naţională, cidimpotrivă.

3.2.1.4. Relaţia dintre IQ şi politicile sociale

Statele Unite ale Americii au investit extrem de mult în politici

antidiscriminatorii şi antisărăcie. Printre cele mai spectaculoase (şi extinse) programe

se numără şi Affirmative Action şi Head Start.

99

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Acţiunea afirmativă propunea promovarea minorităţilor în domeniile unde

erau subreprezentate (facultăţi, servicii ale statului, armată etc.). S-a dorit ca prin acest

 program să se mărească şansele membrilor minorităţii la performanţe academice şi

 profesionale superioare. Herrnstein şi Murray observă că acest program nu a condus lao ridicare a mediei rasiale în ceea ce priveşte coeficientul de inteligenţă.

Programul Head Start este cea mai ambiţioasă tentativă de eradicare a sărăciei

şi a efectelor acesteia. Şcolarizarea mamelor adolescente, eliminarea factorilor de risc

în copilărie, oportunităţi de învăţare, inclusiv pentru adulţi, au fost câteva dintre

serviciile oferite de acest program.

 Nici în acest caz nu s-a observat o mărire a coeficientului de inteligenţă.

Autorii au două concluzii în ceea ce priveşte politicile sociale.

• Inteligenţa nu poate fi mărită prin programe educaţionale,

nutriţionale sau sociale. Continuarea acestor programe este doar o pierdere

de fonduri care ar trebui investite în elita intelectuală;

• Educaţia, aşa cum este ea concepută în momentul de faţă,

discriminează negativ pe cei inteligenţi şi pozitiv pe cei mai puţin

inteligenţi. Se ajunge astfel la o nivelare a educaţiei.

Desigur că opiniile şi concluziile lui Herrnstein şi Murray sunt (şi au fost)

criticabile. Recomandările pentru politicile sociale şi explicaţiile privind diferenţele

intergrupale au la bază premize discutabile. Vom analiza aceste critici.

3.2.2. Factorul G

Arthur Jensen este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din domeniul

inteligenţei. Opera sa are trei surse: teoria psihometrică a inteligenţei, teoria cognitivă

a abilităţilor mintale şi neuropsihologia.

Jensen a fost întotdeauna preocupat de modalităţile optime de cercetare a bazei

inteligenţei. El a avut preocupări constante în identificarea biasurilor în testarea

 psihometrică (Jensen, 1980), în analiza diferenţei dintre albi şi negri în ceea ce

 priveşte coeficientul de inteligenţă (Jensen, 1977, 1985) şi în ceea ce priveşte bazele

 biologice ale inteligenţei (Jensen, 1999).

100

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Concepţia sa este argumentată precis, concluziile sunt mai puţin arbitrare.

Jensen recunoaşte faptul că factorul g este un construct psihologic, “cel mai important

construct psihometric” în studierea abilităţilor umane.

Conform opiniei sale, încă de la apariţia sa în 1904, în teoria lui Spearman,factorul g şi-a câştigat o reputaţie puternică. Studiile noi pe această linie nu mai pot

influenţa validitatea constructului şi nici nu îl pot îmbogăţi.

 Natura lui g este biologică, o proprietate a creierului şi nu poate fi descrisă ca

şi variabilă psihologică sau comportamentală. Din acest motiv, g poate fi descris doar 

statistic şi nu în termeni de conţinuturi cognitive ale itemilor unui test, ca abilitate sau

chiar ca şi proces cognitiv teoretic.

Factorul g apare din faptul că scorurile la o varietate de teste cognitive

corelează pozitiv. Astfel g apare ca o proprietate biologică ce corelează pozitiv cu

măsurători ale procesării de informaţie (de exemplu, capacitatea memoriei de lucru,

timpul de reacţie în discriminare, viteza perceptivă etc.).

G este ereditar, ca de altfel aproape toate corelatele biologice (mărimea

creierului, potenţiale evocate, rata metabolică a glucozei în timpul activităţii cognitive

etc.) Cu toate acestea, nu se cunoaşte baza neurologică specifică a factorului g.

Jensen (1999) adoptă poziţia darwinistă a psihometriei, conform căreia

inteligenţa este factorul determinant în adaptare. Rezultă că diferenţele

interindividuale sunt o necesitate adaptativă şi, în consecinţă, intriseci naturii umane.

Jensen propune înlocuirea conceptului de inteligenţă cu cel de abilităţi mintale

 primare. În argumentarea teoriei sale Jensen face o sinteză a “constantelor” teoriei

 psihometrice:

• G poate fi extras din orice matrice de corelaţie a bunei baterii

de teste dacă nu se foloseşte rotaţia ortogonală a axelor,

• G este invariant în cazul analizei factoriale şi al bateriilor de

teste

• G este relativ invariant încazul raselor şi grupurilor 

• Distribuţia populaţiei nu poate fi cunoscută (deoarece g nu se

măsoară pe scală de raport), dar se aproximează o distribuţie normală

normată

• G nu poate fi descris în termeni de caracteristici de item sau

conţinut informaţional

101

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

• G nu trebuie privit ca şi proces cognitiv, principiu de operare al

minţii sau structură neuronală. G nu este dect o sinteză a surselor de

variaţie individuală în testele mintale (Jensen, 1999, 2000c).

Pentru Jensen, existenţa corelatelor biologice confirmă faptul că factorul g esteun fenomen biologic şi nu un artefact metodologic. Eroarea lui Jensen apare atunci

când consideră relaţia factorului g cu corelatele biologice ca fiind de natură cauzală.

Principalele corelate sunt:

• Statura

• Mărimea craniană

• Mărimea creierului

• Frecvenţa undelor alpha• Latenţa şi amplitudinea potenţialelor evocate

• Rata metabolică a glucozei

• Starea generală de sănătate

Conform lui Jensen, inteligenţa este ereditară. Coeficienţii de corelaţie sunt de

aproximativ .40-.50 pentru copii, .60-.70 pentru adolescenţi şi .80 pentru persoane în

vârstă. Factorii de mediu au o importanţă mai mare în copilărie, unde explică mai

mult din varianţa individuală.Trebuie remarcat că deşi coeficienţii de corelaţie sunt semnificativi, ei nu

explică decât o proporţie mică din varianţa individuală (maxim 25% pentru copii,

49% pentru adolescenţi şi 64% pentru vârstnici).

Măsura cea mai bună a factorului g, în concepţia lui Jensen (2000a) nu îl

reprezintă testele psihometrice, ci sarcinile cognitive elementare (de exemplu, timpul

de inspectare, reactualizarea din memoria de lungă durată sau timpul de răspuns).

Jensen susţine că factorul g are o validitate predictivă mare pentru performanţaşcolară, succesul profesional sau criterii sociale.

Diferenţele rasiale sunt determinate de frecvenţa fenotipică a genelor (ipoteza

Spearman).

102

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

3.3.. Critici ale paradigmei tradiţionale

Din prezentarea surselor dezbaterilor contemporane în inteligenţă, atât celeistorice (teoria galtoniană-continuată de psihometrie, tradiţia testelor-deturnată spre

clasificare liniară şi evoluţia conceptului de IQ), cât şi cele moderne (ce privesc

 problema diferenţelor interindividuale şi intergrupale, precum şi corelatele biologice

ale factorului general), putem trage o concluzie importantă în ceea ce priveşte

abordările inteligenţei din perspectivă paradigmatică.

Există la ora aceasta două mari paradigme. Prima, cea tradiţională (pe care o

vom numi cantitativă), este puternic ancorată în practica psihologică şi psihopedagogică şi se legitimează printr-o tradiţie ştiinţifică îndelungată. Ca orice

 paradigmă socială tradiţională, pe măsură ce subiectul s-a dezvoltat, ea a reuşit tot mai

  puţin să explice inconsistenţele dintre teorie şi noile date experimentale. În acest

context, tot mai mulţi specialişti caută explicaţii alternative.

Astfel ia naştere cea de-a doua paradigmă (calitativă). Mult mai puţin

structurată, paradigma actuală tinde să crească în importanţă datorită faptului că

 propune modele diverse. În această competiţie dintre cele două paradigme, noi ne

situăm de partea celei mai noi din mai multe motive.

Paradigma calitativă oferă modele şi teorii ale inteligenţei generate de date şi

nu bazate pe premise apriorice. Explicaţiile privind inteligenţa provin din

semnificaţiile pe care aceasta le are pentru un anumit grup.

Paradigma calitativă are o conştiinţă mai adecvată a faptului că nu teoria

inteligenţei este importantă, ci utilizarea ei. Inteligenţa a fost până acum (cu ajutorul

 paradigmei cantitative) un instrument puternic de discriminare socială (Banton, 1998).

 Nu în ultimul rând, paradigma calitativă oferă o paletă metodologică mai

largă, validarea efectuându-se prin triangulare metodologică.

Criticile la adresa teoriei clasice a inteligenţei sunt numeroase. Din perspectivă

  paradigmatică, ele se află la toate cele trei nivele de analiză (metodologic,

epistemologic şi ontologic). Desigur că aceste critici se radicalizează pe măsură ce

ating un nivel superior. Poziţia extremă este cea de negare a inteligenţei ca şi

construct psihologic.

103

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

În mod natural, cele mai numeroase critici sunt de ordin metodologic. Acestea

 privesc fie modul în care se măsoară inteligenţa (critica testelor), fie modul în care se

utilizează aparatul statistic şi modul în care rezultatele obţinute sunt interpretate.

  Nu este scopul nostru de a trece în revistă întreaga dispută a testelor  psihologice. Vom analiza doar criticile ce privesc construirea şi utilizarea testelor de

inteligenţă.

3.3.1. Testele de inteligenţă şi utilitatea lor 

După cum am arătat în secţiunile anterioare, ideea de măsurare a inteligenţei

 provine din lucrările lui Francis Galton. Trebuie remarcat faptul că logica apariţiei

testelor este inversă. Pentru început se remarcă faptul că există diferenţe între oameni.Pasul următor este de a măsura aceste diferenţe. De fapt, se caută un principiu

explicativ al acestor diferenţe. Se afirmă apoi existenţa unei diferenţe de calitate între

oameni, iar, în final, se caută probele care să evidenţieze această diferenţă calitativă.

În teoria galtoniană, diferenţele se datorează energiei mintale (idee însuşită de

Spearman), energie ce poate fi evidenţiată de probe psihofizice. Dorim să subliniem

un aspect important: eşecul lui Galton de a selecta probe relevante pentru diferenţele

interindividuale invalidează teoria. Wissler, în experimentul său, a arătat că probele

  psihofizice sunt inadecvate prin prisma puterii predictive slabe a inteligenţei (de

exemplu, pisicile au anumite caracteristici psihofizice mai bune decât ale omului, ceea

ce , în teorie, le face mai inteligente).

În loc să se abandoneze această linie de confirmare a diferenţelor 

interindividuale, Spearman redefineşte inteligenţa în termeni de realitate statistică.

Inteligenţa devine factorul explicativ pentru abilitatea generală de a completa teste.

Desigur, corelaţia pozitivă nu este mare, maxim. 50, ceea ce înseamnă că nu poate

explica mai mult decât 25% din varianţa scorurilor. Altfel spus, maxim 25% din

 performanţă se datorează acestei abilităţi generale de a completa teste. Mai mult,

corelaţia este pozitivă datorită faptului că este obţinută pe eşantioane mari. La

eşantioane mai mici, ea îşi pierde semnificativitatea, ceea ce înseamnă că este o

realitate statistică.

Factorul g a fost considerat un bun predictor al abilităţii de raţionament,

gândire inductivă şi abilităţi logico-matematice. Desigur că fără o analiză

componenţială (metodă care nu era disponibilă) avem de-a face cu o inferenţă

104

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

nesusţinută de date. Analiza componenţială identifică ca şi conţinut al factorului g

abilităţile metacognitive (Sternberg, 1986).

Apariţia scalei Binet-Simon, construită din raţiuni practice şi nu teoretice, a

oferit psihologilor un instrument cu validare populaţională (deşi eşantionul utilizat deBinet şi Simon era mic şi nereprezentativ) şi un concept operaţional. Standardizarea

care a urmat, efectuată de Terman, schimbă radical utilizarea testelor de inteligenţă.

Începând cu acest moment, oamenii devin nişte entităţi măsurabile, pe o scală

ordonată, liniară.

Goddard (cel care a utilizat prima dată termenul de moron) este un alt

 psiholog, care, pornind de la testul original a lui Binet, a adaptat testul pentru a

măsura deficienţa mintală, având un puternic impact în comunitatea psihologică

(Thalassis, 2004).

În acest moment apare eroarea logică a reificării. Un concept statistic, bazat pe

corelaţii slab semnificative şi cu putere explicativă limitată, devine un criteriu al unei

singure calităţi obiective, care este cuantificabilă pe o scală pe raport (ceea ce este o

eroare de logică statistică). În plus, inteligenţa devine instrument de clasificare validat

ştiinţific. Pentru a întregi tabloul, testele de inteligenţă încep să fie construite pe baza

analizei de item (Albu, 1998, 2000), procedură statistică prin care itemii reţinuţi

 pentru o baterie de teste sunt cei care au varianţă mare (altfel spus, cei care pot face o

clasificare a subiecţilor). Conţinutul itemilor, modul în care se selectează probele şi

informaţiile conţinute de itemi rămân subiective.

 Nu în ultimul rând, Wechsler (1953) este cel care, în manualul scalelor sale

(WISC; WAIS, WPPSI), iniţiază o definiţie normativă a inteligenţei, conform căreia

inteligenţa este o funcţionare intelectuală semnificativ sub media populaţiei de

referinţă (aproximativ 2 abateri de la medie; aproximativ 70 IQ ).

Criticile aduse testelor pot fi sintetizate în următoarele categorii:

• Critici aduse modului în care sunt concepuţi itemii şi sunt

standardizate şi normate testele;

• Fidelitatea scăzută a testelor în studii longitudinale (Efectul

Flynn);

• Validitatea predictivă scăzută;

• Utilizarea testelor în decizii educaţionale şi profesionale

105

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

3.3.1.1. Standardizarea testelor 

Standardizarea testelor presupune alcătuirea unor standarde pentru fiecare

grup populaţional. În acest sens, testele de inteligenţă trebuie să îndeplinească o serie

de criterii pentru a fi considerate instrumente valide de măsurare a inteligenţei.În timp, prima problemă remarcată a fost biasarea culturală a itemilor. Testele

de inteligenţă solicitau cunoştinţe relevante doar pentru un grup cultural (de exemplu,

dacă un test solicită calcul matematic, el este nerelevant pentru populaţia

neşcolarizată). Această constatare a condus la o afirmare mai puternică a testelor 

neverbale.

Testele de inteligenţă oferă norme statistice pentru populaţia generală, în

funcţie de vârstă, gen, localizare geografică etc. Interesant este că nici un test

important de inteligenţă nu oferă standarde pentru populaţii speciale. Lipsa

standardelor speciale face ca persoanele ce aparţin acestei categorii să fie declarate

deficiente mintal. Exemple clasice sunt cea a diagnosticării greşite a persoanelor 

dislexice cu teste verbale (Ott, 1997) sau a deficienţilor senzoriali (Ysseldyke,

Algozzine, Thurlow, 1992). Din acest motiv, s-au construit teste adaptate pentru

aceste populaţii, dar aceste teste nu au întotdeauna criteriile de validare suficient de

 bune. Un exemplu în acest sens sunt adaptările testelor neverbale (de exemplu Raven)

în probe tactile pentru orbi (Warren, 1985).

Schweitzer (2000) afirmă că performanţa la testele de inteligenţă este

dependentă de abilităţile procesuale (în special ale memoriei) în rezolvarea a trei

tipuri de sarcini.

• Sarcini bazate pe cunoştinţe (ceea ce necesită cunoştinţe

anterioare). Itemii construiţi pentru acest tip de sarcină măsoară

 posibilitatea de a accesa cunoştinţe anterioare (de exemplu, în scala de

cunoştinţe a lui Wechsler).

• Sarcini bazate pe o singură operaţie cognitivă specifică. Un

exemplu de astfel de operaţie cognitivă este cea de rotaţie mintală.

Problema este că nimeni nu poate aprecia exact importanţa unei operaţii

cognitive specifice în performanţa generală. În plus, operaţiile cognitive

 pot fi antrenate, ceea ce face ca simpla măsurare a eficienţei pe aceste

operaţii specifice să nu aibă valoare predictivă. De exemplu, studenţii

106

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

  politehnişti au abilităţi superioare de manipulare imagistică a

reprezentărilor vizuale (rotaţie mintală, paper-folding, etc.)

• Sarcini bazate pe un număr mare de sarcini rutiniere. Aici sunt

incluşi itemii ce solicită abilităţi de rezolvare de probleme şi care coreleazăsemnificativ cu g.

În concluzie, testele sunt încă discutabile în ceea ce priveşte standardizarea şi

normarea lor, în ceea ce priveşte conţinutul itemilor şi puterea predictivă generală.

Câtă vreme aceste probleme nu sunt rezolvate, utilizarea lor pentru a lua decizii este

eronată, deoarece conduce la concluzii arbitrare.

Testele ar fi utile dacă ar permite creşterea performanţei prin programe

educative. Din păcate, deşi există numeroase încercări (Rudman, 1989), testele sunt

concepute astfel încât să nu permită concluzii practice. Deseori se spune despre teste

că sunt ca un termometru, care semnalează o modificare de temperatură, dar nu indică

cauza. Din păcate, cei care eşuează la teste sunt consideraţi “anormali”, fapt care

invalidează exemplul; abaterile de la temperatura “normală” nu sunt anormale.

3.3.1.2. Efectul Flynn.

Testele de inteligenţă se presupun că măsoară o calitate internă a subiecţilor,

care este relativ stabilă şi are natură ereditară. Valoarea predictivă a testelor trebuie să

fie puternică. Natura ereditară a inteligenţei a fost inferată din datele care arată o

corelaţie semnificativă, pozitivă între coeficientul de inteligenţă al părinţilor şi cel al

copiilor.

În plus, toate testele de inteligenţă sunt normate, astfel încât ele dispun de un

indice de stabilitate în timp ridicat. Inteligenţa se presupune că nu fluctuează, că este

stabilă.

În aceste condiţii, în studiile longitudinale ale inteligenţei a apărut un paradox,denumit efectul Flynn (după cel care l-a pus în evidenţă). Rezumat, efectul Flynn

constă în creşterea inteligenţei medii a unei populaţii într-o generaţie (Flynn, 1987).

Studiile iniţiale au arătat un câştig de aproximativ 18 puncte IQ (1,33 S) în decurs de

o generaţie şi aproximativ 5-9 puncte IQ în 10 ani.

Concluzia este că inteligenţa populaţiei creşte constant. Datorită faptului că

inteligenţa este relativ stabilă, rezultă că noile generaţii sunt mai inteligente decât cele

vechi. Acest efect ridică probleme multiple.

107

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Explicaţiile privind cauzalitatea neurologică a inteligenţei, fie că o explică prin

 plasticitate neuronală ridicată (Garlick, 2002), prin viteza procesării (Jensen, 1996),

are de rezolvat problema acestei dezvoltări a inteligenţei.

Desigur că cea mai utilizată explicaţie se bazează pe factori contextuali îndezvoltarea inteligenţei. În general se presupune că există 5 factori care, prin efectul

lor combinat, pot.explica această creştere:

• Factorul nutriţional. Problema este că factorul nutriţional este

greu de explicat. Cercetările au arătat că simpla creştere a numărului

caloriilor consumate sau a cantităţiilor de vitamine nu poate explica

fenomene psihice complexe (vezi cazul explicaţiilor nutriţionale în

etiologia ADHD) (Armstrong, 1999).

• Complexitatea enviromentală (a mediului). Studiile pe copii

kenieni au arătat că tipul de jucării utilizate nu au influenţă asupra

efectului Flynn (Daley et.al, 2003). Explozia media şi a internetului ar 

 putea explica o proporţie din acest efect.

• Factorii familiali se referă la mărimea familiei şi la nivelul de

educaţie al părinţilor. Şcolarizarea superioară a părinţilor şi un număr mai

mic de copii, care permit o alocare mai utilă a resurselor şi timpului faţă de

copii, ar putea fi factori explicativi.

• Factorii şcolari. O educaţie mai bună, care pregăteşte copiii mai

eficient din punct de vedere al sarcinilor întâlnite în testele de inteligenţă

este, de asemenea, un posibil factor explicativ

•  Nu în ultimul rând, metodele mai dezvoltate de testare în a

doua parte a experimentului faţă de prima parte ar putea fi mai exacte şi

mai precise.

O problemă semnificativă pe care o ridică efectul Flynn şi care invalidează

multe dintre explicaţii este faptul că este un fenomen generalizat. Primele studii,

inclusiv cel a lui Flynn, măsurau inteligenţa în societăţi dezvoltate. Studiile ulterioare

au arătat un efect similar şi în ţările în curs de dezvoltare. Important este de reţinut

faptul că efectul nu se datorează deprivărilor şi analfabetismului. Cele mai mari rate

de creştere au fost obţinute în Germania, Franţa şi Japonia. Rate mici de creştere au

fost înregistrate în Marea Britanie şi Japonia (Flynn, 1987).

108

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Ultima remarcă, extrem de interesantă, pe care dorim să o subliniem este aceea

că efectul Flynn este perceput implicit de nespecialişti. Studii comparative, care

solicitau adulţilor să se autoevalueze din punct de vedere intelectual au arătat că au o

 bună percepţie a propriului nivel de inteligenţă. În momentul în care au fost puşi săevalueze copii lor, aceştia au apreciat (corect) că proprii copii au o inteligenţă mai

mare în raport cu vârsta lor (operaţionalizată în IQ) decât ei (Furnham, Nhlanhla,

2003). Doar bărbaţii supraapreciau uşor inteligenţa băieţilor comparativ cu cea a

fetelor. Studiul a mai arătat că, în condiţiile în care trebuie să evalueze inteligenţe

mutiple, mamele zuluse apreciază că fetele au o inteligenţă interpersonală mai ridicată

decât băieţii (Furnham, Nhlanhla, 2003).

3.1.1.3. Validitatea predictivă scăzută şi utilizarea testelor de inteligenţă.

Popularitatea testelor de inteligenţă se datorează, în mare măsură, utilităţii lor 

în selecţia profesională şi în educaţie. S-a ajuns la o astfel de utilizare a testului

deoarece s-a pornit de la premisa (falsă), că testele de inteligenţă au putere predictivă.

Raportul APA (1995), apărut în urma controverselor privind cartea lui

Herrnstein şi Murry (1994), a avut o amplă secţiune dedicată puterii predictive a

coeficientului de inteligenţă.

Herrnstein şi Murray nu au greşit când au afirmat că IQ este cel mai bun predictor pentru succesul şcolar, numărul de ani de educaţie, statut social, venituri,

 performanţă profesională şi probleme sociale. Dar faptul că IQ este cel mai bun

 predictor, nu îl face şi important.

Testele au cea mai mare putere predictivă pentru succesul şcolar (corelaţie de .

50). Chiar şi în acest caz, testele nu explică decât 25% din performanţă. Pentru

celelalte criterii, corelaţiile sunt mai mici şi, implicit, mai puţin explicate (ani de

educaţie-.55, 30 %; statut social-.33, 10%; performanţă profesională-.30, 9%; probleme sociale-.20, 4%). În aceste condiţii, o întrebare legitimă trebuie formulată:

de ce se folosesc teste de inteligenţă în selecţie?

Reamintim că inteligenţa nu este liniară, astfel încât, la valori medii mai mici,

 puterea predictivă creşte. Utilizarea testelor pentru a selecta copii pentru educaţia

specială pare legitimă. Vom analiza acest aspect.

Definiţia deficienţei mintale în nosografia psihiatrică (DSM IV TR, 1998)

cuprinde trei criterii:

109

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

1. O funcţionare intelectuală semnificativ mai slabă decât a

mediei populaţiei (operaţionalizat IQ<70)

2. Deficienţa trebuie să apară în perioada de dezvoltare

3. Deficienţa trebuie să afecteze funcţionarea normală în celpuţin două domenii adaptative (s.n.)

Valoarea IQ, considerată izolat, nu este acceptabilă ca măsură a deficienţei

mintale. O analiză funcţională a comportamentului este, de asemenea, necesară.

Regulamentele din SUA, cele mai stricte în ceea ce priveşte utilizarea corectă a

testelor, stabilesc că nu se poate lua o decizie privind modalitatea de şcolarizare

(înregistrarea în învăţământul special) numai pe baza IQ.

MacMillan şi Foreness (1998) au analizat modul în care testele de inteligenţă

 pot fi utilizate pentru a plasa copii cu deficienţă mintală în şcoli speciale. Concluzia

lor a fost că IQ are o putere predictivă limitată şi că este inadecvat pentru acest scop.

Alte studii (Forness et. Al, 1998) au demonstrat că cea mai mare valoare

 predictivă o are eşecul şcolar. IQ este un criteriu reprezentativ doar pentru o deficienţă

din cele 12 utilizate în şcoala americană.

Dintre copii cu IQ sub 70, au fost şcolarizaţi în învăţământ special doar cei

care aveau deficienţă multiplă, ceilalţi au rămas în şcolile de masă. Mai mult,

majoritatea celor care au fost consideraţi ca fiind deficienţi mintal aveau, de fapt,

dificultăţi de învăţare specifice.

 Noile paradigme din psihopedagogia specială (OMS-ICF, 2002) insistă asupra

faptului că inteligenţa face pare dintr-o arie mai largă, cea a competenţelor personale

şi a adaptării. În aceste condiţii, inteligenţa capătă noi valenţe, iar testele se dovedesc

insuficient elaborate pentru a le măsura (Schalock, 2004).

3.3.2. Biologie şi rasă în inteligenţă

Tentativele de a descoperi fundamentul biologic al inteligenţei sunt normale,

atâta vreme cât avem convingerea că inteligenţa este o realitate fizică, ereditară.

Jensen (1998) este principalul avocat al acestei teorii, el identificând mai

multe corelate biologice ale inteligenţei.

Miza în această controversă poate fi sintetizată în felul următor:

110

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

 Dacă inteligenţa există şi are o bază biologică, şi dacă această inteligenţă 

este corect măsurată de testele de inteligenţă, rezultă că diferenţele rasiale sunt 

naturale. Acest lucru înseamnă că există rase superioare şi inferioare în ceea ce

 priveşte inteligenţa.Criticii corelatelor biologice ale inteligenţei subliniază circularitatea definiţiei

ca şi construct psihologic (paradoxul Boring). Fără îndoială, există un număr mare de

erori logice şi statistice în concepţia tradiţională a inteligenţei.

Un prim exemplu este greşala de a transforma o corelaţie în relaţie cauzală. De

exemplu, există o corelaţie între inteligenţă şi probleme sociale (de exemplu,

infracţiunile). A afirma, însă, că o persoană comite infracţiuni datorită faptului că are

o inteligenţă scăzută sau că persoanele cu inteligenţă scăzute sunt predispuse la

infracţiuni este o greşeală.

Schlinger (2003) afirmă că o eroare fundamentală a teoreticienilor este de a

defini termenii înainte da a efectua o analiză funcţională. Nu numai în teoria

inteligenţei apar astfel de definiţii apriorice. Un exemplu este şi conceptul de structură

abstractă a lui Chomsky.

A te întreba ce este inteligenţa presupune deja existenţa inteligenţei, faptul că

aceasta este o calitate umană. Astfel apare procesul reificării inteligenţei. Putem scăpa

de această reificare dacă încercăm să descoperim care sunt comportamentele (şi în ce

context) care sunt considerate inteligente şi care sunt cauzele acestor comportamente.

Corelaţiile dintre g şi viteza transmisiei neurale, măsurată cu ajutorul timpului

de reacţie la stimuli vizuali, este falsă. Diametrul axonal al diferitelor componente

neurologice al traiectului vizual este diferit. La ora actuală nu se ştie care este

magnitudinea diferenţelor interindividuae în structura nervului optic. Din această

cauză , măsura nu este corectă.

Relaţia dintre g, viteză şi capacitatea memoriei de lucru există, dar nu putem

afirma o relaţie cauzală. Din acest motiv, g nu poate fi considerat ca sursa diferenţelor 

dintre oameni în ceea ce priveşte capacitatea memoriei.

Diferenţele rasiale sunt cele mai dezbătute.

Criticii lui Herrnstein şi Murray argumentează că aceştia se înscriu într-un

curent intelectual rasist, numit darwinism social. Potrivit lor, inteligenţa este

instrumentalizată ca o modalitate de a discrimina populaţii diferite de cea majoritară.

Într-adevăr, încă de la Galton există ideea eugenică potrivit căreia fiecare rasăare un loc determinat.

111

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Erorile sunt fundamentale la toate nivelele. Teoria darwinistă se referea la

specii. A aplica această teorie intraspecie nu se justifică.

Gould afirmă că eroarea porneşte de la patru premise false:

1. Inteligenţa poate fi descrisă printr-un număr 2. Inteligenţa poate clasifica oameni într-o ordine liniară

3. Inteligenţa are baze genetice

4. Inteligenţa este nemodificabilă

Oricare dintre aceste premise descalifică şi invalidează teoria dacă se

dovedeşte falsă.

Darwinismul social nu este un curent nou în gândire socială contemporană.

Rădăcinile sale sunt conceptul de evoluţie a lui Drwin, supravieţuirea celui mai bun a

lui Spencer sau sociologia rasială a lui Sumner (Rutledge, 1995).

Desigur că teoriile inteligenţei, în special utilizarea testelor, nu au fost

concepute de pe poziţii ideologice rasiale, totuşi, ele au devenit un instrument, o

 justificare a celor ce susţin aceste poziţii.

Herrnstein şi Murray susţin că dovezile lor nu au conotaţii rasiale. Publicaţiile

lor anteriaoare, ca şi bazele interpretative a datelor obţinute infirmă această afirmaţie.

Explicaţia lui Jensen este mai nuanţată şi mai corectă din punct de vedere al

interpretării.

Comitetul APA însărcinat cu analiza cunoştinţelor actuale din domeniul

inteligenţei nu a infirmat rezultatele obţinute. Există totuşi o distanţă mare în

interpretarea acestor rezultate.

Probele lui Jensen sunt numai un set limitat de probe de tip psihofizic ce pot fi

aplicate (Kush, 1999, Rushton, 1999). Faptul că IQ corelează cu corelate biologice nu

înseamnă că există un factor general (Burns, 1999). Viteza procesării sau capacitatea

memoriei de lucru sunt elemente importante în performanţa intelectuală, dar nici ele

nu justifică existenţa unui factor general (Conway, 1999). Jensen însuşi recunoaşte că

există multe neclartităţi şi multe variabile neexplicate în legătura dintre corelatele

 biologice şi g (Jensen, 2000b). În aceste condiţii o teorie rasială a inteligenţei nu poate

fi susţinută de datele existente.

Raportul APA nu neagă existenţa diferenţelor interrasiale. Aceste diferenţe au

o origine necuoscută şi, în consecinţă, neprecizată. Toate corelaţiile care au stat la

 baza explicaţiilor lu Herrnstein şi Murray sau Jensen sunt mici şi, în consecinţă, au o putere explicativă limitată.

112

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Alte explicaţii posibile ar fi corectitudinea itemilor pentru populaţii diverse

cultural (Flancer, 1999, Cole, Zieky, 2001), utilizarea incorectă a metodelor 

cantitative (Barett, 2000, Anderson, 2000) sau modalităţile de şcolarizare a copiilor 

(Speece, Case, Molloy, 2003).

113

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

4. Către o teorie contructivistă a inteligenţei

n psihologie putem vorbi de trei “revoluţii”. După puternicul curent asociaţionist,

în mare măsură speculativ, prima revoluţie a fost afirmarea curentului behaviorist

(comportamental). Dorinţa de obiectivitate, dusă la extrem, negarea posibilităţii

cunoaşterii psihicului intern (black box), au fost aspectele negative ale acestei

revoluţii. Pentru studiile inteligenţei, această revoluţie a fost mai puţin importantă.

ÎBehavioriştii s-au concentrat mai mult pe învăţare, generând câteva modele

valoroase, interesante, dar practica măsurării inteligenţei cu ajutorul testelor acontinuat şi chiar a proliferat.

Revoluţia cognitivă, declanşată de cibernetică, teoria sistemelor şi avântul

informaticii, a schimbat radical tabloul. Primele deficienţe ale testelor psihologice au

devenit vizibile. Modelele explicative psihometrice au fost contestate. S-a încercat

chiar înlocuirea testelor cu probe cognitive. Cu toate acestea, concepţia tradiţională a

inteligenţei a rezistat. Atâta vreme cât psihometria prezintă realităţi statistice, ea

reuşeşte să convingă.A treia revoluţie este greu de catalogat. Ea se bazează pe teoria

 postmodernismului, pe o nouă etică a ştiinţei, pe emanciparea subiecţilor cercetării, pe

o înţelegere a faptului că informaţia reprezintă un sistem de semne şi simboluri

(Harre, Gilett, 1998).

Inteligenţa nu mai poate fi acceptată în forma sa psihometrică.

 Ne propunem în această secţiune să propunem cadrul sau ideile de forţă ale

unei teorii constructiviste a inteligenţei şi a implicaţilor sale. În a doua parte a lucrării

noastre vom exemplifica modul în care poate fi folosită această paradigmă în

studierea inteligenţei.

114

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

4.2. Postmodernism şi inteligenţă

"Postmodernismul bântuie astăzi ştiinţele sociale. Într-un număr de aspecte,

unele plauzibile, altele absurde, abordările post-moderne pun sub semnul întrebăriiasumpţiile ce stau la baza ştiinţelor sociale mainstream şi a produselor cercetării din

ultimii treizeci de ani. Opoziţiile pe care le posedă postmodernismul par infinite.

  Postmodernismul respinge asumpţiile epistemologice, contrazice convenţiile

metodologice, opune rezistenţă la pretenţiile de cunoaştere, neagă toate versiunile de

adevăr şi ignoră toate recomandările" (Rosenau, 1992). 

Într-adevăr, se poate afirma cu certitudine că postmodernismul reprezintă

marea provocare a ştiinţelor socio-umane (nu numai a psihopedagogiei, psihologiei,sociologiei sau pedagogiei, dar şi a istoriei, antropologiei, lingvisticii sau chiar a

economiei). Postmodernismul declanşează, în general, două tipuri de reacţii din partea

comunităţii ştiinţifice:

*0 cea mai puternică reacţie este cea de respingere din partea cercetătorilor 

 pentru că postmodernismul neagă aproape toate valorile ştiinţei "oficiale";

*1 a doua reacţie este de entuziasm, în special din partea cercetătorilor care

lucrează în domenii aplicative (de exemplu psihopedagogie specială) şi pentru care

  postmodernismul oferă alternative de cercetare mai bine adaptate contextelor 

specifice.

Postmodernismul nu este nou; el are o lungă tradiţie intelectuală şi a

fost precedat de alte curente ştiinţifice mari. Ca termen a apărut în Spania într-un

comentariu literar a lui Frederico de Onis apărut în anii ’30. El a devenit un termen

curent în anii ’50 şi ’60, dar a devenit notoriu în anii’70 şi ’80 în urma criticismului

arhitectural al lui Charles Jencks şi a lucrării lui Jean-Francois Lyotard, Condiţia

 postmodernă (Roberts, 1998).

După cum se observă, postmodernismul nu este un curent ştiinţific şi

nici artistic sau politic, el reprezintă un context intelectual cu implicaţii profunde în

toate domeniile. Din această cauză, se poate afirma că MTV-ul, cercetarea în acţiune,

mişcarea feministă, romanele lui Umberto Eco şi clonarea sunt expresii ale

 postmodernismului.

Postmodernismul nu poate fi înţeles decât dacă este privit în

comparaţie cu modernismul, deoarce el s-a născut ca reacţie la acesta din urmă.

115

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Inclusiv termenul de postmodernism se leagă indisolubil de cel de modernism, şi

conţine în însăşi titulatura sa ideea că este o rezolvare a condradicţiilor la care

modernismul este incapabil să răspundă. Modalitatea nu este nouă, cel mai bun

exemplu sunt termenii de post-structuralism şi post-industrialism, care sunt în modconstant asociaţi cu cel de postmodernism.

Din punct de vedere al ştiinţei, modernismul a fost deosebit de prolific.

Programul său ştiinţific a constat în unificarea progresivă a obiectivităţii ştiinţifice

(Huberman, Miles, 1994). Cu alte cuvinte, principiile de bază ale ştiinţei moderne

sunt:

• Există o realitate obiectivă, cognoscibilă cu ajutorul raţiunii.

Principalul mijloc de cunoaştere îl reprezintă metoda obiectivă.

• Metodele de cercetare trebuie să fie obiective, în sensul în care între

obiectul şi subiectul cercetării interacţiunea trebuie să fie minimă, astfel încât

cercetătorul să nu distorsioneze în nici un moment datele obiective.

• Interpretarea rezultatelor este, de asemenea, standardizată şi securizată

împotriva orcărei surse importante de distorsiune.

• Din moment ce datele ştiinţifice sunt obiective, rezultă că adevărul este

unic şi universal, aplicabil în orice situaţie comparabilă cu cea în care s-au cules

datele.

Dacă în cazul ştiinţelor naturii ştiinţa pozitivă, modernă, a dat rezultate

extrem de precise, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre ştiinţele sociale. O

examinare a ştiinţelor socio-umane arată că nici una dintre aceste ştiinţe nu a trecut

 printr-o ruptură epistemică suficient de majoră astfel încât teoriile precedente să fie

invalidate (Teo, 1998). De fapt, în ştiinţele sociale are loc un paradox, toate

 paradigmele şi curentele apărute sunt încă valabile (chiar dacă într-o formă modificată

şi rafinată) şi continuă să fie active toate în acelaşi timp.

Ca alternativă, postmodernismul permite coexistenţa mai multor 

  paradigme concurente. După anumiţi autori, numărul acestora este patru:

  pozitivismul, postpozitivismul, criticismul şi constructivismul (Denzin, Lincoln,

1994); trei după alţii: pozitivismul/postpozitivismul, emancipatoare, constructivismul

(Mertens, 1998, Cohen, Manion, 1994).

116

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Societatea postmodernă este o societate în plină construcţie. Ea derivă logic

din noile condiţii produse de revoluţia informatică în care noile tehnologii şi fluxul

comunicaţional se schimbă mult mai rapid. Ca o consecinţă, este nevoie de o societate

care să aibă structuri flexibile şi discursuri multiple.Un element important în construirea societăţii moderne revine ştiinţelor socio-

umane (sociologie, psihologie, psihopedagogie specială, ştiinţele educaţiei, ştiinţe

 politice, antropologie, ştiinţe juridice, ştiinţe economice, ştiinţe istorice).

Pentru ştiinţele socio-umane, postmodernismul reprezintă un moment de

"criză" sau o "ruptură epistemologică" în urma căreia acestea vor suferi mutaţii

importante.

Principalele critici aduse ştiinţelor sociale actuale sunt:

*2 Teoriile din ştiinţele sociale sunt  logocentrice. Cu alte cuvinte, acestea sunt

sisteme de gândire care se legitimează prin referire la propoziţii externe, universal

adevărate. Ele sunt, din acest motiv, bazate pe o logică auto-constituită, sunt circulare,

auto-referenţiale şi auto-satisfăcătoare.

*3 Ştiinţele sociale se bazează pe o paradigmă pozitivistă. Conform acestei

teorii, există un adevăr unic ce poate fi cunoscut precis cu ajutorul metodei ştiinţifice.

După modelul pozitivist, ştiinţa evoluează liniar până când se va forma un corp de

adevăruri irefutabile. Din perspectivă postmodernă, acestea sunt pretenţii absurde,

uşor de demontat prin metoda deconstructivistă.

*4 Ştiinţele sociale nu au oferit încă soluţii la probleme specifice

*5 Ştiinţele sociale se bazează în special pe date "obiective", artificiale, de

laborator, deci nu ţin cont de context şi de diversitatea acestuia.

*6   Ignorarea contextului oferă o validitate ecologică scăzută cercetărilor 

 pozitiviste.

*7  Prin natura lor modernă şi prin ideologia pe care se bazează, ştiinţele

 sociale argumentează, justifică şi menţin un discurs favorabil discriminării (Turner,

1993).

Consecinţele adoptării perspectivei postmoderne sunt multiple. Noi vom

enumera doar pe cele mai importante pentru teoria inteligenţei:

• Vocea autoritară - voci autorizate. Discursul modern al

inteligenţei se bazează pe un număr limitat de date “ştiinţifice”. Deşi

inteligenţa este un construct anterior teoriei psihologice, vocea autoritară,

117

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

competentă este cea a specialistului, a psihologului. Teoria postmodernă

critică această poziţie. Psihologul nu este deţinător al “adevărului”, ci doar 

un interpret al realităţii. Este normal ca şi alte voci să se facă auzite în ceea

ce priveşte inteligenţa.• Multiplicitatea adevărului. Ideea că există un singur adevăr este

valabil (dar şi atunci parţial) doar în cazul ştiinţelor naturii, a realităţii

fizice, obiective. Viaţa socială oferă discursuri multiple, egale din punct

devedere al valorii, care promovează adevăruri individuale. În aceste

condiţii, adevărul despre inteligenţă diferă de la un grup la altul.

Multiplicitatea adevărului trebuie recunoscută.

•   Inteligenţa are un puternic caracter contextual. Dacă ţinem

cont de diversitatea contextelor în care trăieşte fiecare persoană, nu putem

să nu admitem că aceste contexte formează conceptul de inteligenţă. Atâta

vreme cât inteligenţa nu este un atribut biologic, fiziologic, ci unul

 psihologic, social şi cultural, nu avem dreptul să ignorăm rolul contextului

în dezvoltarea inteligenţei.

•  Inteligenţa nu este neutră moral. Din păcate, ca orice criteriu

 performanţial, inteligenţa cauzează aprecieri de valoare. Persoanele mai

 puţin valorizate din punct de vedere al inteligenţei sunt stigmatizate. La fel

este şi cazul bolnavilor, al pacienţilor psihiatrici sau al celor cu deficienţe

fizice.

118

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

4.3. Caracteristicile teoriei constructiviste a inteligenţei 

În prima parte a lucrării, când analizam diferitele definiţii ale inteligenţei, am

avansat, la rândul nostru, o definiţie, pe care am formulat-o în felul următor:“Inteligenţa este un construct psihologic, care aproximează o realitate

 socială. Ea este utilizată în mod curent ca şi criteriu performanţial al intelectului în

clasificarea oamenilor”

Aminteam, de asemenea, că inteligenţa nu este un construct inventat de

 psihologi, ci preluat din discursul public. Oamenii au fost clasificaţi în funcţie de

gradul lor de inteligenţă înainte de a apărea concepţia psihometrică a acesteia.

Şcoli speciale pentru copii cu deficienţă mintală au apărut cu peste un secolînaintea conceptului de inteligenţă generală.

În aceste condiţii, este imposibil să nu acceptăm că oamenii dispun de un nivel

ridicat de expertiză în domeniu. În fond, efortul psihologilor este de a explicita teoriile

inteligenţei ale oamenilor obişnuiţi, care sunt implicite.

 Nu este deloc curios, de exemplu, faptul că viteza este considerată importantă

în inteligenţă. Limbajul comun abundă de termeni care se referă la viteză şi au

conotaţii în inteligenţă (ager, iute, lent, încet etc.).

Perspectiva tradiţională neagă însă orice abilităţi ale oamenilor în evaluarea

inteligenţei. Inteligenţa, definită psihometric, nu mai este un construct social, ci unul

ştiinţific. În calitatea sa de construct ştiinţific, el “dobândeşte” un caracter obiectiv, se

transformă din realitate socială într-o realitate “fizică”. Ne raliem şi noi concepţiei

 potrivit căreia inteligenţa tradiţională este o reificare a unui construct social.

În consecinţă, dorim să schiţăm o teorie care reconsideră inteligenţa ca şi

construct social. Prin acest lucru nu negăm utilitatea inteligenţei (care a fost aceeaşi

întotdeauna), dar accentuăm faptul că inteligenţa dobândeşte caracteristici specifice în

grupuri particulare de oameni.

Există teorii ale inteligenţei care au caracteristici constructiviste (Valsiner,

Leung, 1994). Teoria sociogenetică propune şapte axiome:

• omul este un procesor de informaţie. Această informaţie este

simbolică, alcătuită din entităţi construite.. Semnele şi simbolurile sunt

construite, utilizate şi abandonate de către oameni, într-o manieră activă.

Filogeneza a permis doar anumite tipuri de semne, ceea ce înseamnă că

119

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

unele dintre ele (de exemplu, cele matematice) sunt construite de oameni,

dar nu pot juca un rol activ în construcţia altor simboluri;

• Mediul înconjurător este codat cultural (semiotic) şi constituie

inputul procesării de informaţie;• Funcţiile psihologice sunt dezvoltate sistemic şi ierarhic într-un

 proces de dezvoltare;

• Oamenii sunt căutători de informaţie, iar prin această căutare ei

construiesc noi informaţii,

• Fără a se nega substratul biologic, accentul se pune pe

construirea internă a noilor funcţii psihice;

• Perspectiva este developmentală. Stadiile sunt privite ca perioade de relativă stabilitate în dezvoltare;

• Obiectul de studiu este nişa socioecologică a omului. Metodele

 prin care pot fi cunoscute aspecte ale acestei nişe sunt diverse (inclusiv

experimente de laborator).

Perspectiva sociogenetică accentuează caracterul semiotic şi

constructivist al inteligenţei. Pentru a oferi mai multă claritate schiţei noastre

de teorie, vom utiliza criteriile paradigmatice utilizate anterior.

2.4.3.1. Concepţia ontologică

În concepţia noastră , realitatea socială este construită istoric. Omul este un

 procesor de informaţie culturală, simbolică. Cu ajutorul acestor simboluri omul

construieşte realităţi relevante pentru o perioadă istorică.

Constructele evoluează istoric, în funcţie de valorile pe care le vehiculează.Valorile etice sunt diverse datorită diversităţii grupurilor sociale. Concluzia este că

diferite grupuri construiesc diferite realităţi, încărcate cu valori diferite. A pune în

competiţie aceste realităţi este o eroare, deoarece presupune aprioric valoarea mai

mare a unei realităţi construite faţă de alta.

Ca să exemplificăm, inteligenţa este o relitate diferită pentru specialişti şi

nespecialişti, pentru diferite grupuri sociale, rasiale sau culturale. A afirma că opinia

experţilor este mai valoroasă înseamnă a accepta valorile vehiculate de constructul

tradiţional al inteligenţei. Problema este că inteligenţa nu este o realitate obiectivă, din

120

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

acest motiv nu avem garanţia că realitatea specialiştilor este mai valoroasă decât altă

realitate construită social.

Mai mult, este discutabil şi interesul pentru ierarhizarea realităţilor. În fond,

 profesorii utilizează acelaşi construct al inteligenţei indiferent dacă noi îl considerăm“corect” sau “greşit”.

Realitatea construită social nu poate fi cunoscut într-o manieră obiectivă. În

consecinţă, nu o putem măsura.

4.3.2. Concepţia epistemologică

Cercetătorul nu poate fi niciodată neutru. Afirmaţia este susţinută prin simplulfapt că orice cercetare presupune selecţii. Indiferent dacă selectăm o temă de

cercetare, o direcţie de urmat, o ipoteză experimentală, un design experimental,

anumite variabile sau metode şi instrumente, procedăm întotdeauna la o reducere a

 posibilităţilor; lăsăm la o parte informaţie relevantă. Desigur că selecţiile noastre sunt

subiective, motivate de caracteristici personale (de exemplu, cunoaştem mai bine o

metodă sau un instrument).

Cercetătorul nu are nici o şansă să surprindă caracteristicile unui construct

social dacă nu participă la fluxul continuu de producere şi transmitere de semnificaţii

în cadrul grupului. Rezultă că cercetătorul trebuie să se implice efectiv în procesul

cercetării, el nu poate rămâne exterior, neutru.

Cercetarea este întotdeauna purtătoare de valori etice, cercetătorul trebuie să

ofere prin cercetare acele valori unanim recunoscute. De exemplu, scopul depistării

deficienţei mintale nu este de a segrega persoanele cu această deficienţă, de a exclude

aceste persoane de la viaţa socială, de a le devaloriza prin etichetarea lor ca

“inferioare”. Dimpotrivă, cercetătorul trebuie să militeze pentru eforturi suplimentare

de abilitare socială a acestor persoane.

121

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

4.3.3.Concepţia metodologică

Opoziţia cercetare cantitativă-cercetare calitativă este doar o simplificare

didactică. Există un continuum cantitativ-calitativ. Mai mult, metodele calitativenecesită un grad de cuantificare, iar metodele cantitative necesită un efort de

interpretare a rezultatelor.

În aceste condiţii, vom afirma că, pentru a cunoaşte cum conceptualizează

inteligenţa un grup specific (de exemplu, profesorii), este necesar să se utilizeze atât

metode calitative, cât şi metode cantitative. Cele mai utile metode sunt cele care

 permit o perspectivă emică, interioară asupra obiectului cercetării şi, în aceaşi timp,

 posedă calităţi cantitative.Printre metodele cele mai utile sunt scalele, grila de constructe personale, Q

sorturile, hărţile asociative, interviurile semistructurate etc.

122

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5. Un model structural al inteligenţei

5.1. Coordonate principale

tudiul inteligenţei a înregistrat pe parcursul a mai bine de 100 de ani o

mulţime de modele structurale. Este suficient să amintim modelele

 psihometrice (cele mai cunoscute), dar şi modelele cognitive sau modelele

neuromimetice (inteligenţă artificială).

SModelele structurale psihometrice (Spearman, Vernon, Thurstone, Guilford,

Guttman ş.a.) au fost criticate permanent datorită faptului că se bazează pe o abordare

strict cantitativă a inteligenţei. Concret teoriile structurale au următoarele neajunsuri:

• Modelele structurale sunt exclusiv teoretice. Modelele

structurale se bazează pe un model al cercetării în care teoria precede

datele. Începând cu Sir Francis Galton teoriile inteligenţei (şi modelele

structurale generate) au încercat să definescă şi să circumscrie inteligenţa,

iar abia apoi să o confirme. Astfel se explică multitudinea modelelor 

existente, deoarece fiecare se bazează pe o concepţie diferită privind

inteligenţa. Pentru a fi şi mai precişi, de exemplu în construirea unui test

de inteligenţă se selectează itemi consideraţi relevanţi pentru inteligenţă

(de cele mai multe ori itemi cu conţinut sau formă academică). Această

selecţie presupune o concepţie deja definită a inteligenţei. Un ultim

exemplu, Sir Francis Galton selecta itemi psihofizici pornind de la

 presupunerea că o persoană inteligentă este mai evoluată, mai adaptată,

ceea ce însemna că şi la nivel de indicatori psihofizici trebuie să fie mai

 performantă.

• Modelele structurale au pretenţia de universalitate şi

obiectivitate. Câtă vreme modelele structurale au la bază date statistice

(iar în abordarea psihometrică inteligenţa este definită pe baza unei

realităţi statistice), aceste modele au pretenţia că pot fi generalizate şi că

sunt obiective. După cum am arătat în prima parte a acestei lucrări, aceste

asumpţii sunt departe de adevăr. Eroarea fundamentală este aceea de a

confunda o realitate statistică cu o realitate obiectivă. Astfel aparereificarea inteligenţei.

123

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

• Modelele structurale sunt artificiale. Pozitivismul abordăriii

  psihometrice şi a celei cognitive presupune un control riguros al

variabilelor experimentale, fapt care necesită o reducere drastică a

acestora. Artificialitatea experimentelor care stau la baza modelelor structurale existente este ea însăşi o variabilă confundată. A studia

inteligenţa acontextual este o eroare, cu atât mai mult cu cât inteligenţa se

 presupune că acţionează în activităţi cotidiene. Modelele structurale nu

reuşesc să ofere o putere predictivă satisfăcătoare în contexte particulare.

• Modelele structurale se bazează pe o perspectivă etică.

Distincţia etic/emic , provenită din lingvistică (fonemic/fonetic) presupune

faptul că doar membrii unui grup pot să decidă care sunt semnificaţiile

unor forme artificiale (Iluţ, 1997). Noţiunile utilizate de teoriile inteligenţei

au semnificaţii diferite pentru grupuri diferite. Perspectiva etică este

exterioară, artificială. Este suficient să amintim că şi în cadrul teoriilor 

acelaşi termen are semnificaţii diferite (de exemplu factorul g).

Modelele s-au impus în ştiinţa contemporană datorită tendinţei acesteia

de formalizare transdisciplinară (Pavelcu, 1974). De exemplu, în ceea ce se

numeşte “ştiinţă cognitivă” avem de-a face (inclusiv în studiul inteligenţei) cu

elaborări de modele teoretice, care, după ce trec printr-o operaţie de

formalizare logico-matematică, sunt transferate şi testate prin alte metode.

Această metodă de testare a modelelor se numeşte modelare.

Un model trebuie să satisfacă câteva cerinţe:

• “Să reproducă cu suficientă fidelitate caracteristicile structural-funcţionale ale

 sistemului real, aproximând în bună măsură gradul de complexitate al acestuia;

• Să fie simplu şi să dispună de valoare operaţională;

• Să fie relevant, adică să reproducă relaţiile sistemului real cu mediul său;

• Să posede caracter generalizat, în sensul de a reproduce determinaţiile

  structural-funcţionale ale unei categorii de entităţi individuale asemănătoare”

(Golu, 1980, p143).

  În cercetarea de faţă ne propunem o descriere a modelului structural-

 funcţional al inteligenţei aşa cum este el conceptualizat de către profesori.

În construcţia modelului nostru vom porni de la următoarele premize:

124

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

• Profesorii au în repertoriul lor profesional un concept al inteligenţei

  bine structurat. Profesorii îşi însuşesc constructul psihologic al

inteligenţei în decursul pregătirii lor profesionale. Acest concept este

modificat şi îmbogăţit datorită experienţei.• În concepţia profesorilor, inteligenţa este o structură complexă,

ierarhizată. Profesorii dispun de o perspectivă sistemică a inteligenţei,

în care inteligenţa are o structură ierarhizată. Elementele ierarhiei sunt

diferite componente ale inteligenţei.

• Particularităţile modelul inteligenţei pot fi cunoscute prin metode care

încurajează generarea de date a profesorilor. Metodele care permit

  profesorilor generarea datelor oferă o perspectivă internă asupraconceptului de inteligenţă.

• În funcţie de tipul de date şi de modul în care acestea sunt generate se

 pot releva atât informaţii structurale (ierarhia elementelor inteligenţei)

cât şi funcţionale (modul în care elementele interacţionează în funcţie

de criterii externe)

Diferenţele modelului propus de noi faţă de cele anterioare sunt semnificative.

În primul rând, ne propunem să oferim un model structural-funcţional derivat din

datele oferite sau generate de profesori şi nu din conceptualizări anterioare culegerii

de date. În al doilea rând, modelul îşi propune surprinderea perspectivei emice

(interne) asupra inteligenţei la populaţia vizată (profesori).

Desigur că demersul pe care îl facem în vederea descrierii unui model

structural al inteligenţei la profesori ridică mai multe probleme privind validitatea şi

corectitudinea acestuia.

• Validitatea modelului reprezintă principala problemă. Modelul obţinut trebuie

să corespundă realităţii, să redea fidel trăsăturile structurale ale modelului real.

Evaluarea validităţii unui model (care este implicit o simplificare) este întotdeauna

dificilă. Modalitatea pe care o vom utiliza pentru a asigura validitatea este

utilizarea mai multor metode şi a mai multor tipuri de date pentru a descrie acest

model (triangulare metodologică). Dacă modelele generate prin aceste metodă

sunt congruente, vom putea afirma că modelul general este valid.

• Reprezentativitatea modelului pentru populaţia vizată este o altă problemă

importantă. Pentru a asigura reprezentativitatea modelului pentru întreaga

125

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

  populaţie vom apela la triangularea geografică, ce presupune utilizarea de

eşantioane diferite, astfel înct experienţele locale să nu influenţeze rezultatul

general.

• Relevanţa cotextuală a modelului va fi asigurată printr-un puternic accent pus pe perspectiva emică a cercetării. Cu alte cuvinte, nu vom utiliza datele generate de

subiecţi pentru a testa modelul, ci pentru a-l construi .

5.1.1.Caracteristicile modelului structural-funcţional al inteligenţei

Clarificarea noţiunii de structură nu a fost niciodată un demers simplu.

Levi Strauss (1978) remarca faptul că termenul de structură nu pote fi definit

inductiv, pe baza comparării şi extragerii elementelor comune tuturor accepţiunilor termenului de structură.

Astfel termenul de structură a primit multe definiţii, întotdeauna

imperfecte, de la Piaget (1968) şi până la dicţionarele de specialitate (Reber,

1985).

Boudon (1990) susţine posibilitatea definirii structurii în două

accepţiuni:

•  Definiţiile intenţionale apar în contextul încercării de

definire a structurii pe baza funcţiilor asumate de această noţiune.

Altfel spus, termenul de structură trebuie să explice trăsăturile

comune, necesare şi suficiente, ale orcărui tip de organizare;

•   Definiţiile efective apar în contextul unei teorii

destinată să explice caracterul sistematic al unui obiect.

În demersul nostru vom porni de la o definiţie inductivă, dar o vom analiza

într-un context efectiv.

Vom considera că structura este o configuraţie stabilă, un pattern de

organizare.

În cazul strict al cercetării noastre vom considera că profesorii generează un

model structural al inteligenţei dacă vor elabora un model relativ stabil, organizat al

elementelor inteligenţei.

Considerăm că există trei modalităţi de a genera un model structural al

inteligenţei:

126

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

1.   Extragerea unei structuri din clasificarea unor elemente.

Pentru a folosi o metaforă vom considera inteligenţa ca fiind o casă. Orice

casă este alcătuită dintr-un număr finit de elemente indispensabile

(cărămizi, uşi, geamuri, scări etc.). Cu aceleaşi elemente, dar în proporţiidiferite şi după planuri diferie se pot construi, virtual, o infinitate de case.

Orice construcţie este implicit o structură specifică. În mod identic,

 pornind de la un număr de elemente ale inteligenţei, derivate din teoriile

  psihologice, se pot construi modele (“case”) specifice. Valoarea

explicativă a modelelor generate este mare, la fel cum forma unei case

explică modul în care aceasta este utilizată, concepţii cu privire la locuire

ş.a.

2.  Extragerea unei structuri prin aplicarea elementelor la criterii

externe. Prin această metodă se poate genera un model funcţional al

inteligenţei. Structura nu mai este generată printr-o clasificare ierarhizată a

elementelor, prin compararea acestor elemente între ele, ci din modul în

care ele se combină funcţional în raport cu un set de criterii externe. Dacă

avem o mulţime de elemente, acestea pot fi clasificate în funcţie de criterii

multiple, fiecare criteriu generând o nouă ierarhie. Prin combinarea aestor 

criterii se poate obţine o structură funcţională.

3.  Extragerea unei structuri prin descriptori. În limbajul curent

folosim cuvintele cele mai reprezentative pentru modul în care gândim.

Cogniţia superioară este întotdeauna dependentă de limbaj. Este plauzibil

să credem că modul în care este descrisă inteligenţa reflectă structura

acesteia. În cazul în care subiecţii generează descriptori, “etichete”, ale

inteligenţei, putem infera o structură a acesteia pe baza lor. Demersurile de

acest tip nu sunt noi. De exemplu, în teoriile personalităţii se inferează

elementele (factorii) acesteia pe baza limbajelor naturale (Teoria Big

Five).

5.2. Argumentarea cercetării 

Cercetările privind conceptualizarea inteligenţei s-au centrat pe două niveluri

de analiză. Studiile făcute pe specialişti (Sternberg, Detterman, 1986) arată o mare

127

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

diversitate în conceptualizarea inteligenţei şi a cauzelor dezvoltării acesteia.

Principalele locaţii (locus, pl. loci) ai inteligenţei sunt fie de natură internă (nivel

  biologic, cognitiv sau metacognitiv, nivel comportamental-academic, social sau

 practic), fie de natură externă (cultură, nişă culturală sau interacţiuni sociale).Pe de altă parte, cercetările privind teoriile implicite ale inteligenţei arată că

există deosebiri între percepţiile specialiştilor şi ale nespecialiştilor cu privire la

caracteristicile comportamentelor inteligente (Sternberg, 1981). Rezultatele au arătat

că specialiştii asociază mai puternic comportamentele inteligente cu reuşita în probe

academice, iar nespecialiştii asociază comportamentele cotidiene cu inteligenţa.

Cu toate acestea există o concordanţă între cele două categorii de subiecţi în

ceea ce priveşte descrierea criteriilor de performanţă comportamentală în inteligenţă.

Important de reţinut este faptul că analiza factorială a comportamentelor 

asociate cu inteligenţa arată o structură diferită a caracteristicilor pentru o persoană

inteligentă (trei factori -  Abilitatea de a rezolva probleme practice, Abilitate verbală 

şi Competenţă socială ), o persoană cu inteligenţă academică (trei factori -  Abilitate

verbală ,  Abilitatea de a rezolva probleme şi Competenţă socială ) şi o persoană cu

inteligenţă cotidiană (patru factori -   Abilitatea de a rezolva probleme practice,

Competenţă socială , Caracter  şi   Interes faţă de învăţare şi cultură ) (Sternberg,

1990) .

Teoriile inteligenţei nu sunt neutre din punct de vedere axiologic. Teoriile

inteligenţei promovează tipuri de trăsături şi comportamente dezirabile. În fond

inteligenţa reprezintă în societatea contemporană o garanţie a competenţei şi este

folosită ca bază decizională extrem de importantă (selecţie profesională, alegerea

tipului de şcolarizare etc.).  În acest context este important de analizat concepţia

 privitoare la inteligenţă a celor care utilizează practic acest concept.

Lucrarea de faţă urmăreşte să determine modalitatea în care profesorii (atât de

şcoală generală cât şi de şcoală specială) conceptualizează inteligenţa.

Profesorii sunt nivelul mediu în conceptualizarea inteligenţei, dar sunt

 principalii utilizatori ai acestui concept. Este de presupus că profesorii au o pregătire

formală medie în domeniul inteligenţei, ceea ce le oferă o bază “ştiinţifică” în

deciziile profesionale privind comportamente inteligente. De exemplu este de aşteptat

128

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

ca un profesor să poată concepe un program educaţional individualizat pentru un elev

în acord cu nivelul de inteligenţă şi competenţă profesională.

Trebuie să remarcăm şi faptul că pregătirea profesională urmează concepţia

“mainstream” privind inteligenţa, concepţie ce nu include rolul contextului în

  performanţa intelectuală, rolul abilităţilor metacognitive, rolul socializării şi al

valorilor culturale. Cu alte cuvinte, profesorii sunt instruiţi potrivit concepţiei

internaliste şi acontextuale a inteligenţei.

Paradoxal, faptul că pregătirea academică a profesorilor cu privire la

inteligenţă este medie îi face permeabili la concepţii (teorii) implicite ale inteligenţei.

Astfel se explică de ce profesorii utilizează deseori critterii sociale în evaluarea

inteligenţei.

Cercetarea noastră are ca obiectiv principal stabilirea modului în care

 factorii interni şi contextuali se structurează în cadrul concepţiei despre inteligenţă a

 profesorilor.

Rezultatele cercetării pot avea o dublă finalitate:• Ajustarea pregătirii profesorilor în acest domeniu astfel încît să

armonizeze teoriile ştiinţifice şi experienţa cotidiană a profesorilor,

conştientizarea profesorilor cu privire la implicaţiile practice ale utilizării

teoriilor inteligenţei;

• Înţelegerea modalităţii în care inteligenţa este evaluată şi, în

consecinţă, modificarea concepţiei profesorilor astfel încât să se diminueze

discriminarea pe baza performanţelor academice sau a rezultatelor la probele de inteligenţă.

129

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.3. Obiectivele şi ipotezele cercetării 

5.3.1. Cadrul general

Cercetarea emirică a modelului structural al inteligenţei la profesori porneşte

da la câteva coordonate principale:

a) Pornim în demersul nostru de la convingerea că profesorii dezvoltă o

concepie particulară a inteligenţei. Abordarea noastră urmăreşte

surprinderea caracteristicilor acestei concepţii privind inteligenţa.

Concepţia profesorilor este modelată de pregătirea de specialitate pe care

aceştia o posedă, dar şi de experienţa practică în evaluarea performanţialăa copiilor. Prin urmare considerăm că teoria implicită a profesorilor diferă

semnificativ de teoriile expert ale inteligenţei. Prin această teorie dorim să

testăm existenţa unui model (pattern) structural al inteligenţei în concepţia

 profesorilor.

 b) Inteligenţa, cuprinde mai multe structuri ierarhizate în funcţie de rolul lor 

în performanţă. Trebuie notat că prin structură ierarhică nu înţelegem o

structură factorială a inteligenţe. Factorii au o finalitate explicativă şi nudescriptivă. Din acest motiv considerăm că o analiză factorială nu este

adecvată în cadrul acestei cercetări. Ca să fim mai expliciţi, factorii

reprezintă în fond o reducere a unui set de date pe baza corelaţiilor dintre

elementele unei probe. Analiza factorială porneşte de la faptul că, în cazul

unui grad de comunalitate ridicat, o variabilă poate prezice cu o acurateţe

ridicată modul în care se va modifica o a doua variabilă. Se recurge în

acest fel la o reducere a variabilelor. În cazul nostru nu urmărim să

reducem variabilele, ci să explorăm modul în care acestea se află în relaţii

funcţionale şi de proximitate.

c) Anticipăm că structura generată de profesori (modelul structural) cuprinde

relaţii funcţionale ale diferitelor elemente ale inteligenţei. Anticipăm de

asemenea că profesorii utilizează în conceptualizarea inteligenţei trei tipuri

de elemente:

• Elemente comportamentale- descriptori comportamentali

• Elemente performaţiale- descriptori sau criterii de performanţă

130

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

• Elemente teoretice- descriptori teoretici, concepte psihologice sau criterii formale

(teoretice)

Aceste tipuri de elemente sunt folosite simultan în aprecierea

inteligenţei.

5.3.2. Obiectivele cercetării

Cercetarea noastră îşi propune mai multe obiective:

1) Detrminarea concepţiei particulare a profesorilor în ceea ce priveşte

inteligenţa.

Primul pas în cercetarea noastră este demonstrarea faptului că

 profesorii dezvoltă o concepţie particulară a inteligenţei. Două aspecte extremde importante trebuie subliniate. În primul rând trebuie să demonstrăm faptul

că teoria implicită a inteligenţei dezvoltată de profesori este diferită de teoriile

“expert”. Modalitatea practică prin care vom testa această asumpţie constă în

compararea concepţiei profesorilor cu cea a studenţilor (mult ai puţin critici

faţă de teoriile expert şi lipsiţi de experienţă didactică). Desigur acestă

comparaţie se va face utilizând elemente comune (teoretice) ale unei scale

(sort). Al doilea aspect ce trebuie demonstrat este faptul că această concepţie

  profesorilor este omogenă, cu alte cuvinte, că acestă concepţie nu este

modelată experienţa într-un anumit tip de şcoală sau de specializare.

2) Identficiarea principalelor elemente în evaluarea inteligenţei la profesori.

Elementele inteligenţei aşa cum sunt ele definite de teoriile

inteligenţei, cuprind aspecte variate (achiziţii, abilităţi, adaptare, viteză,

corectitudine etc.). Este de aşteptat ca aceste elemente să fie valorizate diferit

de către profesorii. În concepţia despre inteligenţă a profesorilor, unele dintre

elemente vor fi mai importante dect altele. Obiectivul nostru este de a

determina care este această ierarhie. Mai explicit, interesul nostru este de a

determina dacă factorii interni sunt percepuţi ca fiind mai importanţi decât

factorii externi.

3) Identificarea şi descrierea unui model structural-funcţional al inteligenţei

la profesori

Indiferent de ierarhia elementelor în definirea inteligenţei, acestea se

grupează într-un sistem structural-funcţional. Obiectivul nostru este de a

131

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

descrie acest sistem. Pentru a fi siguri că surprindem modul în care elementele

se structurează funcţional vom utiliza probe în care elementele intră în

interacţiune funcţională.

4) Validarea modelului structural al inteligenţei.După cum aminteam, validitatea modelului este crucială. Vom

considera acest obiectiv îndeplinit numai în condiţiile în care diferite modele,

datorate unor metode de analiză sau a unor tipuri de date diferite coincid.

Validarea modelului permite concluzii importante şi deschide perspective

 pentru cercetări noi şi planuri de intervenţie pedagogică .

5) Elaborarea unei model de investigaţie calitativă a conceptului de

inteligenţă.

 Nu în ultimul rând, un obiectiv important este validarea modelului de

cercetare calitativă. Cercetarea calitativă se află, din păcate, la periferia

 preocupărilor psihologilor. Deşi are o istorie îndelungată în ştiinţele sociale, în

special în antropologie, sociologie, pedagogie şi lingvistică, metodele

calitative sunt insuficient utilizate în cercetarea psihologică. Sperăm ca

demersul nostru să ajute la popularizarea şi validarea acestui tip de cercetare.

132

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.3.3. Ipotezele cercetării

Pentru a îndeplini obiectivele enumerate mai sus am optat pentru efectuarea atrei cercetări distincte:

Cercetarea numărul 1 urmăreşte două aspecte:

• modul în care conceptul de inteligenţă al profesorilor diferă de

teoriile expert (prin comparaţie cu studenţi);

• ierarhia elementelor (şi al grupelor de elemente) ale inteligenţei

la profesori.

Cercetarea numărul 2 urmăreşte stabilirea modelului structural alinteligenţei. Se urmăreşte atât structura modelului cât şi dinamica sa

funcţională.

Cercetarea numărul 3 are ca scop determinarea aspectelor 

funcţionale ale modelului inteligenţei şi validarea sa prin surprinderea

  perspectivei emice a profesorilor asupra inteligenţei. Trebuie remarcat că

cercetarea numărul 3 are o importanţă crucială în validarea modelului

structural.

În consecinţă au fost formulate următoarele ipoteze:

Ipoteza generală 1 (I1):

Profesorii au un concept al inteligenţei particular, unitar şi

omogen

Ipoteza numărul 1 a determinat formularea a două ipoteze de lucru.

  Ipoteza 1.1. (I11)  Există diferenţe semnificative între profesionişti şi

 studenţi în ceea ce priveşte importanţa diferitelor elemente ale inteligenţei.

Prima ipoteză de lucru testează modul în care modelul inteligenţei

oferit de profesori diferă semnificativ de ate modele ale inteligenţei. Am

considerat studenţii ca fiind un bun indicator al teoriilor expert, deoarece

 pregătirea lor implică învăţarea acestui tip de teorii.

  Ipoteza 1.2. (I12) Nu există difrenţe semnificative între

modelele structurale ale inteligenţei generate de profesorii provenind din

133

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

medii diferite, cu o specializare diferită sau care lucrează în tipuri de şcoli

diferite

Această ipoteză testează omogenitatea conceptului de

inteligenţă în formularea profesorilor. Ipoteza este acceptată dacă nu vor existadiferenţe semnificative între profesorii cu sopecializări diferite sau care

activează în tipuri diferite de şcoli.

Ipoteza generală 1 va .fi testată în cadrul primelor două experimente.

Ipoteza generală 2 (I2)

Există o ierarhie a elementelor ce compun conceptul de inteligenţă.

În cercetările noastre vom utiliza elemente ale inteligenţei selectate din

teoriile de specialitate. Aceste elemente sunt grupate pe categorii care acoperă

diferite aspecte ale inteligenţei. Ipoteza noastră se confirmă în momentul în

care anumite elemente sunt percepute sistematic ca fiind mai importante în

definirea inteligenţei.

Această ipoteză va fi testată în cercetările 1 şi 2

Ipoteza generală 3 (I3)

Există un model structural şi funcţional al inteligenţei

Conform acestei ipoteze există o structură specifică a inteligenţei.

Această structură este determinată de aspectele funcţionale ale inteligenţei.

Considerăm că acestă ipoteză este testată în momentul în care modele

succesive, obţinute prin metode diferite, cu date diferite arată un grad ridicat

de similaritate.

Această ipoteză va fi testată în cercetarea numărul 2 şi 3.

134

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.3.4. Structura cercetării

5.3.4.1. Designul general al cercetării 

Scopul cercetării este de a surprinde structura conceptului de

inteligenţă la profesori. Acest scop determină caracterul explorator al

cercetării. Analizând opţiunile metodologice pentru efectuarea cercetării am

decis să utilizăm un design calitativ, iterativ. Cercetarea cantitativă (şi implicit

designurile de cercetare cantitative) presupun o predeterminare, predefinire a

ipotezelor cercetării. Această predefinire este esenţială pentru izolarea

variabilelor semnificative pentru cercetare şi asigurarea validităţii cercetării.

Dar, după cum am arătat, natura predefinită a cercetării are o serie de

dezavantaje care o fac inoperantă pentru cercetarea de faţă:

• Prin predefinirea variabilelor se pot pierde semnificaţii

importante ale conceptului de inteligenţă la profesori ceea ce duce la o

validitate scăzută a cercetării;

• Predefinirea ipotezelor presupune testarea acestora, de cele mai

multe ori confirmatorie, ori scopul nostru nu este de a decide dacă

ipotezele noastre sunt conforme sau nu cu realitatea, ci de a descrie o

realitate psihologică;

• Conceptele sunt reprezentări stabile, astfel încât este de

 presupus că nu sunt semnificativ modificabile în timp fără o intervenţie

specifică; în aceste condiţii fidelitatea (concepută ca stabilitate) este greu

de apreciat;

•  Nu în ultimul rând, predefinirea variabilelor şi a ipotezelor 

implică o relaţie cauzală sau corelaţională între variabile, dar scopul nostru

este de a descrie variabile, nu de a stabili raporturile între ele.

Din acest motiv am optat pemtru un design calitativ. Acest design

 presupune o ipoteză iniţială de lucru şi modificarea ei succesivă, în funcţie de

concluziile oferite de date.

Desigur că şi în acest caz există câteva aspecte ce trebuie menţionate:

135

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

• În cadrul cercetării pornim de la presupoziţia (confirmată de

cercetări anterioare) că există două tipuri de elemente în inteligenţă: de

natură intelectuală (inteligenţă fluidă, cristalizată etc.) şi socială (relaţii

sociale, adaptare);• Primul scop pe care ni-l propunem este de a determina

 ponderea celor două tipuri de elemente în conceptualizarea inteligenţei la

 profesori;

• Datorită faptului că cercetarea îşi propune investigarea

conceptualizării inteligenţei la profesori, validitatea şi fidelitatea trebuie

asigurate pentru a putea oferi un carcater generalizat rezultatelor.

5.3.4.2. Criterii de performanţă a cercetării 

Cercetarea clasică, pozitivistă, trebuie să îndeplinească câteva criterii pentru a

fi relevantă temei de cercetare. Desigur că aceste criterii pozitiviste pornesc de la

axioma potrivit căreia realitatea este obiectivă şi poate fi cercetată şi cunoscută într-o

manieră obiectivă.

Pentru a determina dacă o cercetare este valoroasă trebuie să răspundem la

 patru întrebări (Guba, Lincoln, 1985):

1. Cum putem stabili gradul de încredere acordat unei cercetări,

cu alte cuvinte cum putem stabili că datele sunt “adevărate” pentru un

subiect de cercetare în contextul cercetării (valoarea de adevăr )?

2. Cum putem determina măsura în care rezultatele unei cercetări

au aplicabilitate în alte contexte decât cel în care s-a efectuat cercetarea

(aplicabilitatea)?

3. Cum putem stabili dacă rezultatele se vor repeta în cazul în carerefacem cercetarea cu aceiaşi subiecţi (sau subiecţi similari) în acelaşi

context (consistenţa)?

4. Cum putem stabili gradul în care rezultatele cercetării sunt

determinate de subiecţi şi de condiţiile cercetării şi nu de biasurile,

motivaţiile, interesele sau perspectiva cercetătorului (neutralitate)?

Pentru a răspunde la aceste întrebări au fost concepute metode

statistice şi parametrii care să măsoare aspectele pornind de la un set de date(Radu, I., 1993 ; Sava, A., 2004, Albu, M. 1998, Kline, P., 1993). Este vorba

136

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

despre indici ai validităţii interne şi externe, ai fidelităţii şi criterii de

obiectivitate. Unele dintre aceste criterii sunt contestate de către teoria

calitativă a cercetării din mai multe motive (Seale, 1999):

• Criteriile presupun o natură cauzală a cercetării;• Valoarea de adevăr presupune o singură realitate şi un singur 

adevăr conform cu această realitate, ceea ce este infimat în domeniul

 psihosocial;

• Aplicabilitatea presupune o identitate acontextuală a

eşantionului şi a populaţiei;

• Consistenţa se bazează pe acceptarea unui realism naiv;

• Obiectivitatea are la bază o separaţie artificială a valorilor decercetare.

În cercetarea calitativă au fost propuse o serie de criterii alternative şi

metode de a asigura îndeplinirea acestor criterii. De exemplu, Lincoln şi Guba

(1985) propun următoarele criterii:

Tabel nr. 8 Criterii de evaluare a valorii cercetării calitative şi cantitative

Cercetarea cantitativă Criterii de evaluarecantitativă

Cercetarea calitativă

Valoarea de adevăr Validitate internă CredibilitateAplicabilitate Validitate externă TransferabilitateConsistenţă Fidelitate DependenţăNeutralitate Obiectivitate Confirmabilitate

Cercetarea calitativă are mai multe metode de asigurare a valorii

cercetării, dar cea mai utilizată (şi cea mai generală) este triangularea.

137

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.3.5. Metodele şi instrumentele utilizate

Pe parcursul celor trei cercetări am încercat să utilizăm o diversitate cât mai

mare de instrumente şi metode de colectare, analiză şi interpretare a datelor. Amconsiderat că diversificarea metodelor şi a instrumentelor este modalitatea cea mai

 bună de a asigura o validitate ridicată cercetării noastre. Trei modele structurale vor 

rezulta din aceste metode. Gradul de similaritate dintre aceste modele oferă validitate

modelului final.

În continuare vom prezenta, pentru fiecare cercetare în parte, instrumentele şi

metodele utilizate

5.3.5.1. Elementele inteligenţei 

Două probe de clasificare au fost concepute pornind de aceiaşi itemi. Cele

două probe de clasificare (sorturi) cuprind fiecare câte 35 de itemi grupaţi în şapte

categorii. Aceste categorii au fost selectate din principalele teorii ale inteligenţei

(teorii psihometrice şi cognitive). Trebuie subliniat că aceste grupe nu acoperă cele

şapte tipuri de inteligenţă ale lui Gardner (Gardner, 1983) şi nici factorii de rangul II

al lui Cattel. Cu toate acestea, unele categorii au denumiri de factori pentru ca cititorul

să recunoască tipul de itemi ai grupei respective.

1.  Inteligenţă fluidă. Acest tip de inteligenţă este cel mai cunoscut, nu depinde de

instrucţie şi este nebiasat cultural. Cuprinde abilităţi cum sunt inferenţa, inducţia,

capacitatea memoriei şi flexibilitatea închiderii gestaltului (Kline,1994). În teoriile

expert se subliniază faptul că inteligenţa fluidă este cea mai reprezentativă pentru

factorul g. Testele care se bazează exclusiv pe acest tip de inteligenţă sunt

considerate ca fiind extrem de puternic încărcate pe factorul g. Un exemplu tipicîn acest sens este testul Matricile Progresive Raven.

2.   Inteligenţă cristalizată. Acest tip de inteligenţă este măsurat în mod tradiţional de

testele recunoscute de inteligenţă (de exemplu Scalele Wechsler). Încărcarea

factorială se face pe dimensiunile verbală, mecanică, numerică şi abilităţi sociale.

Este evident că acest tip de inteligenţă depinde de gradul de instrucţie. Acesta este

şi motivul pentru care testele ce măsoară inteligenţa cristalizată sunt acuzate de

 biasare culturală.

138

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

3. Viteză. Considerarea vitezei ca un semn de inteligenţă poate fi găsită atât în

limbajul uzual (un om deştept este caracterizat ca ager, iute etc.) cât şi în teoriile

ştiinţifice (teoria lui Francis Galton sau teoriile biologice ale inteligenţei privind

viteza transmisiei neuronale). Există mai mulţi factori care măsoară viteza (deexemplu în modelul factorial a lui Cattel), printre care viteza închiderii perceptive.

4.  Abilităţi specifice. Abilităţile specifice au făcut parte întotdeauna din descrierea

inteligenţei. Trebuie făcută o distincţie între inteligenţele multiple descrise de

către Gardner (1991, 1993), considerate de mulţi psihologi ca fiind simple

abilităţi, şi abilităţile cotidiene ca rezultat al unui nivel de dezvoltare (Holt, 1982).

Acest tip de inteligenţă corespunde în mare măsură inteligenţei practice din

teoriile implicite.

5.  Adaptare. Adaptare se referă la capacitatea copilului de a face faţă situaţiilor noi şi

mediilor dinamice (fizice şi sociale). Adaptarea este unul dintre descriptorii

constanţi ai inteligenţei în teoriile existente. Există chiar şi teorii specifice bazate

 pe acest tip de inteligenţă (Sternberg)

6. Socializare. Deşi este un element puţin surprins în testele de inteligenţă standard,

factorii sociali sunt consideraţi ca fiind cel mai important descriptor al inteligenţei

de către non-profesionişti. O explicaţie este faptul că psihologii tind să vadă

inteligenţa ca un atribut exclusiv intern al unei persoane. Cercetările contextuale

accentuează în schimb rolul abilităţilor sociale în rezolvarea de probleme

cotidiene.

7.  La aceste elemente ale inteligenţei, descris în teoriile implicite ale profesioniştilor 

şi non-profesioniştilor am adăugat elementul conformism. Acest element se referă

la aprecierea inteligenţei unei persoane în funcţie de aprecierea altor persoane.

Cea mai importantă formă de conformism este, în opinia noastră, aprecierea

inteligenţei în urma rezultatelor la teste de inteligenţă. Datorită faptului că majoritatea

testelor sunt biasate pentru persoanele cu deficienţe, conformismul în această situaţie

 perpetuează atitudini negative faţă de aceste persoane.

5.3.5.2 Lista elementelor inteligenţei (LEI)

Lista elementelor inteligenţei a reprezentat prima etapă în conceperea unui

instrument pe baza căruia să se obţină o clasificare validă a elementelor inteligenţei.Lista a fost alcătuită pe baza celor şapte categorii de elemente prezentată mai sus.

139

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Fiecare grupă a ocupat o pondere egală în LEI, astfel înct numărul de elemente al

fiecărei grupe să nu influenţeze decisiv rezultatele finale.

Itemii au fost construiţi având în vedere două tipuri de categorii:

• Itemi comportamentali- care cuprind descrieri comportamentale(sau atitudinale) semnificative pentru categoria respectivă.

• Itemi performanţiali- care sunt itemi semnificativi pentru grupa

respectivă (din descrierea testelor care măsoară tipul respectiv de

inteligenţă).

Prima categorie (inteligenţa fluidă) cuprinde itemi logici (recunoaşte erori de

raţionament) şi criterii performanţiale (gndeşte corect, rezolvă bine probleme).

Inteligenţa cristalizată are în componenţă itemi cu conţinut verbal (memorează

  poezii şi poveşti, citeşte bine) şi numeric-matematic (ştie să efectueze calcule

matematice).

Categoria abilităţi se referă la performanţe în situaţii cotidiene. Deşi aceste

 performanţe par banale la prima vedere, ele necesită, de cele mai multe ori, repertorii

vaste de cunoştinţe şi abilităţi. De exemplu, pentru a face cumpărături sunt necesare

att cunoştinţe matematice (calcul) ct şi abilităţi de comparare între produse, calculare

de buget, decizie între alternative etc.

Itemii categoriei viteză se referă la rapiditatea răspunsului în situaţii de

rezolvare de probleme.

Categoria adaptare conţine itemi ce fac referire la diferite contexte noi, precum

şi dorinţa copiilor de a experimenta condiţii noi de joacă sau muncă.

Prin itemii de socializare se evaluează abilitatea copiilor de a forma relaţii

sociale adecvate, utile, cu congenerii şi adulţii.

Ultima categorie, cea a conformismului cuprinde cinci itemi care descriu

criterii de evaluare a performanţelor.

Lista itemilor este prezentată în tabelul următor:

Tabel nr. 9 Elementele LEI

 Elementele inteligenţei Itemii  Inteligenţa fluidă -gândeşte corect

-rezolvă bine probleme

-ştie ce este corect şi ce este greşit-percepe legăturile dintre cauză şi efect

140

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

-recunoaşte erorile de raţionamentInteligenţa cristalizată -memorează poezii şi poveşti

-aplică soluţii cunoscute la probleme noi-ştie să efectueze calcule matematice-foloseşte corect numerele în situaţii noi

-citeşte bineAbilităţi -are rezultate peste medie într-un domeniu

-ia singur decizii cotidiene-ştie să facă cumpărături-se autoîngrijeşte

Viteză -se conformează rapid cerinţelor adultului-înţelege rapid regulile-gândeşte repede-răspunde repede la întrebări-acţionează prompt

Adaptare -îi place să se joace cu jucării noi-se descurcă bine în situaţii noi-se adaptează uşor la un mediu nou-se acomodează repede la condiţii noi de lucru-îi place să întîlnească persoane noi

Socializare -este apreciat pozitiv de către ceilalţi-este prietenos-se face uşor înţeles de către ceilalţi-îi face plăcere să se joace cu ceilalţi copii-are relaţii bune cu cei de aceiaşi vârstă

Conformism -cunoaşte regulile de comportament

-este apreciat de către profesori-este ascultător -are rezultate şcolare bune-are rezultate bune la testele de inteligenţă

141

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.3.5.3. Q sort 

Metodologia Q a fost dezvoltată în anii ’30 de către Stephenson, unul dintre

  psihometricienii reprezentativi pentru şcoala de la Londra (Mace, 1967). Numeleacestei metode este o opoziţie la metodologia R bazată pe corelaţii.

  Stephenson a remarcat faptul că analiza factorilor şi corelaţiile între

răspunsurile la teste nu conduc la o taxonomie a comportamentelor, ci la o

taxonomie a testelor. Cu alte cuvinte, corelaţiile ne spun doar că testele solicită

aceleaşi răspunsuri, dar nu oferă informaţii cu privire la dimensiunea măsurată.

De exemplu, o corelaţie între timpul măsurat de un ceas şi o pendulă ne oferă

informaţii cu privire la cele două dispozitive (ele sunt construite să măsoare aceeaşi

unitate de timp în mod identic), dar nu ne oferă informaţii cu privire la timp în sine.

Dacă ceasurile sunt setate să măsoare timpul cu o altă rată, corelaţia se păstrează.

Implicaţiile acestei observaţii pentru testarea psihometrică a inteligenţei au

fost deosebit de mari. Inteligenţa a fost definită statistic de către Spearman ca fiind o

corelaţie pozitivă între teste diferite. Pornind de la această definiţie, psihometricieniiau aplicat probe diferite, au analizat corelaţia dintre rezultate şi au analizat factorial

rezultatele. Această procedură favorizează gruparea itemilor care solicită acelaşi

răspuns, ori aceşti itemi au fost construiţi pe o bază teoretică specifică. De exemplu,

dacă s-a pornit de la premiza că raţionamentul analogic este important pentru

inteligenţă, s-au formulat itemi care să solicite această operaţie şi, prin analiză

factorială, au rămas în test doar itemi care corelează puternic pe acestă dimensiune.

Modul în care au fost selectate în primă fază dimensiunile inteligenţei este arbitrar.O altă implicaţie porneşte de la modul în care se validează noile teste de

inteligenţă. Pentru ca un test de inteligenţă să aibă validitate concurentă, rezultatele la

acesta trebuie să coreleze semnificativ cu cele ale altor teste de inteligenţă

recunoscute. Este evident faptul că un test nou, care măsoară alte dimensiuni ale

inteligenţei decât cele standard nu poate fi validat. Dacă ţinem cont că printre testele

recunoscute sunt WISC, Stanford-Binet şi Kaufman ABC, teste care sunt verbale şi

care necesită un grad de cunoştinţe destul de ridicat, observăm că este destul de dificilde evitat acest impas metodologic. Chiar şi testul Matrici Progresive Raven, care este

142

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

considerat printre cele mai încărcate pe factorul g, este incorect cultural (Sternberg şi

Grigorenko, 1998 ).

Stephenson a creat o metodă prin care în loc să se aplice un set de teste unui

eşantion al populaţiei, se aplică o populaţie unui eşantion de teste. În acet fel se obţinrezultate privitoare la consensul dintre răspunsurile subiecţilor. De exemplu, dacă

 prezentăm unui lot de subiecţi mai multe afirmaţii cu privire la inteligenţă şi rugăm

subiecţii să le coteze pe o scală, vom obţine date cu privire la nivelul de concordanţă

dintre răspunsurile subiecţilor. Este evident că nu vom obţine informaţii cu privire la

inteligenţă, ci vom obţine informaţii cu privire la opinia subiecţilor despre inteligenţă.

5.3.5.4. Grila de constructe personale

Metoda grilei de constructe personale (GCP) a fost concepută de Kelly (1955)

 pentru a surprinde modalităţile individuale de percepere a lumii sociale şi personale.

Kelly a încercat construirea unei metode fenomenologice care să aibă calităţi

ideografice, dar şi cantitative. Metoda concepută de el are avantajul că surprinde

  perspectiva individuală, răspunsurile nu sunt prestabilite, dar, în acelaşi timp, se

 pretează la analize statistice.

Metoda în sine este relativ uşor de aplicat, dar cere disponibilitate şi efort din

 partea subiecţilor. Voi prezenta metoda originală şi varianta utilizată de noi în paralel pentru a înţelege tehnica de aplicare a aprobei.

O grilă de constructe are două dimensiuni. Prima dimensiune cuprinde

stimulii iniţiali, pe baza cărora se construiesc constructele. Elementele pot fi diverse.

În cercetările lui Kelly,care aveau sco p terapeutic şi implicau aprecierea mediului

social al subiecţilor, elementele erau nume de persoane (inclusiv numele subiectului)

din anturajul personal. Pentru a fi sigur că persoanele denumite sunt semnificative,

Kelly cerea subiecţilor să ofere ei lista elementelor.  În cercetarea noastră am oferit noi lista de elemente .

A doua dimensiune o reprezintă constructele personale. În opinia lui Kelly,

constructele sunt seturi valorice de apreciere a obiectelor. De cele mai multe ori sunt

de natură dihotomică. De exemplu dacă avem trei stimuli (cal, maşină, tren) putem

găsi un atribut prin care doi stimului sunt asemănători. În acelaşi timp, al treilea

stimul diferă de cei doi printr-un atribut opus primului. De exemplu maşină şi tren

sunt obiecte, în timp ce calul este o fiinţă. Kelly atrage atenţia că constructele pot fimultiple, adică pot exista mai multe constructe pentru acelaşi set de elemente. De

143

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

exemplu cal şi maşină sunt proprietăţi personale, trenul este proprietate publică sau

trenul şi maşina merg numai pe rute prestabilite, calul merge pe orice rută etc.

Un element important de reţinut al acestei tehnici este faptul că pentru

realitatea psihologică itemii (elementele) sunt nesemnificativi. Cu alte cuvinte, chiar dacă itemii ar fi diferiţi subiectul ar oferi aceleaşi constructe.

Un element suplimentar în această metodă este utilizarea unei scale. După ce

subiectul a generat un construct, ele este rugat să coteze fiecare elemet pe o scală.  În

cercetarea noastră subiecţii au cotat fiecare element pe o scală de la 1 la 5, în care 1

însemna că elementul este caracteristic pentru elementul din stânga (atributul care

uneşte elemente), iar 5 înseamnă că elementul este caracteristic pentru elementul din

dreapta (care diferenţiază elemente). De exemplu:

A B CBun 1 5 3 Rău

Dacă avem elementele A, B şi C, iar subiectul a generat constructul bun-rău,

scala de la 1 la 5 este utilizată astfel. 1 înseamnă că elementul este bun, 5 înseamnă că

elementul este rău, trei înseamnă că elementul este neutru.

5.3.5.5. Triangularea

Una dintre cele mai eficiente metode de a asigura validitatea rezultatelor este

triangularea. Denumirea provine din navigaţie, unde triangularea reprezintă sistemul

de aflare a unui obiect în spaţiu cu ajutorul a trei coordonate.

În psihologie, prin triangulare înţelegem folosirea a două sau mai multe

metode de colectare de informaţii privitoare la o temă. Deşi mulţi cercetători subscriu

la acestă metodă, foarte puţini o practică. Avantajul folosirii multimetodei, cum mai

este numită triangularea, este că oferă mai multe perspective ale aceluiaşi fenomen

(Cohen, Manion, 1994).

Un alt avantaj al folosirii triangulării este dat de faptul că se pot astfel depăşi

limitele unei singure metode. De exemplu, folosirea exclusivă a testelor în studiul

inteligenţei ne oferă informaţii cu privire la nivelul actual de achiziţii al subiectului,

dar ne oferă prea puţine indicii despre capacităţile acestuia sau despre modalităţile

 practice de optimizare a rezultatelor.

144

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Unii autori (Miles, Hubermans, 1994) au extins termenul de triangulare la

orice metodă de asigurare a validităţii cercetării ce foloseşte mai mult de două

elemente de control. Astfel putem distinge mai multe tipuri de triangulare:

*8 triangularea temporală se referă la folosirea designurilor cross-secţionale şilongitudinale pentru a evalua factori precum schimbarea. Măsurătorile la intervale

diferite de timp permit comparaţii şi pot scoate în evidenţă factorii învăţare şi

maturizare.

*9 triangularea spaţială  se referă la spargerea parohialismului cercetărilor 

intraculturale. Conform acestui tip de triangulare, cercetările cross-culturale sau care

cuprind mai multe sub-culturi sunt mai valide deoarece evidenţiază rolul factorilor 

culturali.

*10 triangularea pe mai multe nivele combinate se referă la cercetări efectuate pe

mai multe nivele de analiză socială: nivel individual, nivel interactiv (grupal) şi nivel

colectiv (organizaţional, cultural sau societal). De exemplu, un studiu cu privire la

inteligenţă care foloseşte acest tip de triangulare analizează atât inteligenţa la nivel

individual, cât şi inserţia persoanelor cu deficienţă mintală în grup sau reprezentarea

socială a inteligenţei în cultura respectivă.

*11 triangularea teoretică necesită folosirea mai multor teorii complementare sau

în opoziţie în explicarea unui fenomen.

*12 triangularea cercetătorilor  presupune folosirea mai multor cercetători pentru

o sarcină de cercetare (de exemplu în focus-grupuri). Folosirea de cercetători

diferiţi este avantajoasă pentru că elimină experienţa individuală a cercetătorului ca

factor de biasare în cercetare.

*13 triangularea metodologică  implică fie folosirea aceleeaşi metode în ocazii

diferite, fie folosirea de metode diferite în aceeaşi ocazie.

Diferiţi cercetătorii au folosit triangularea în diverse contexte. Triangularea s-a

dovedit utilă în studierea unor fenomene complexe (de exemplu o comparaţie a

stilurilor formal şi informal de predare), în evaluarea metodelor de predare, a

rezultatelor educaţionale, în studii de caz şi în elucidarea studilor controversate.

În cadrul cercetării noastre am utilizat triangularea metodologică şi

spaţială pentru asigura validitatea cercetării.

145

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.4. Cercetarea 1(cercetare pilot)

Prima cerecetare are ca scop determinarea teoriilor implicite cu privire la

inteligenţă ale profesioniştilor (psihologi şi profesori) şi viitorilor profesionişti

(studenţi) care lucrează cu copii cu deficienţă mintală.

Cercetarea are un dublu scop. În primul rând urmărim să determinăm dacă

există diferenţe semnificative între profesori şi studenţi în ceea ce priveşte importanţa

elementelor inteligenţei. În al doilea rând urmărim pretestarea sortului.

5.4.1. Ipotezele cercetării

Cercetarea noastă se bazează pe următoarele ipoteze experimentale:

1.  Prima ipoteză este că teoriile implicite nu valorizează în mod egal diferitele

elemente ale inteligenţei. Cu alte cuvinte prima ipoteză este că există diferenţe

semnificative între ponderea diferitelor elemente ale inteligenţei.

Statistic H1 =μ1≠ μ2≠ μ3≠ μ4≠ μ5≠ μ6≠ μ7

  Ipoteza nulă este că diferenţele sunt nesemnificative şi se datorează 

eşantionării.

Statistic H0 = μ1=μ2=μ3=μ4=μ5=μ6=μ7

2. A doua ipoteză este că există diferenţe semnificative între

 profesionişti şi studenţi în ceea ce priveşte importanţa diferitelor elemente ale

inteligenţei.

Prima ipoteză presupune că profesioniştii şi viitorii profesionişti accentuează

doar anumite aspecte ale inteligenţei (de exemplu inteligenţa fluidă şi cristalizată)

datorită faptului că teoriile explicite, care fac parte din pregătirea profesională,

accentuează doar o parte din elementele inteligenţei.

A doua ipoteză susţine că teoriile profesioniştilor diferă de cele ale studenţiilor 

deoarece aceştia dispun de o experienţă diferită în domeniu.

146

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.4.2. Metodologia cercetării şi designul experimental

Pentru a efectua cercetarea am optat pentru o probă de sortare. Elementele

sortului au fost concepute pornind de la o structură predefinită a inteligenţei. Cu alte

cuvinte am conceput proba de sortare pornind de la cele şapte aspecte ale inteligenţei

cuprins în proba LEI

Designul experimental este factorial, de tipul 2 X 7, cu două variabile

independente şi o variabilă dependentă. Designul este prezentat în tabelul următor:

Tabel nr. 10 Designul experimental

 Elementele inteligenţei Variabileindependente

IF IC Ab C Ad S V

ProfesioniştiStudenţi

Cele două variabile independente sunt: pregătirea profesională (profesionişti şi

studenţi) şi elementele inteligenţei (inteligenţă fluidă-IF, inteligenţă cristalizată-IC,

abilităţi- Ab, conformism-C, adaptare-Ad, sociabilitate-S şi viteză-V).

Variabila dependentă este importanţa acordată fiecărui element al inteligenţei

de către subiecţi în urma unei probe de sortare operaţionalizată prin media rangurilor 

fiecărui element în cadrul sortului.

Designul este inter-subiecţi deoarece există şapte elemente diferite pentru

 prima ipoteză şi două grupuri independente (profesionişti şi studenţi) pentru cea de-a

doua ipoteză.

5.4.3. Prezentarea probei

Proba a constat într-o operaţie de sortare a unui număr de 35 de cartonaşe ce

cuprindeau trăsături, abilităţi şi trăsături comportamentale specifice unui copil

inteligent de 10-11 ani. Instructajul a fost următorul:

147

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

“Această probă nu este un test, deci nu există răspunsuri corecte şi

răspunsuri greşite. Proba urmăreşte să determine modul în care apreciaţi un copil în

vîrstă de 10-11 ani din punct de vedere al inteligenţei.

  Pe aceste cartonaşe sunt enunţate trăsături, abilităţi sau comportamente  specifice unui copil inteligent de 10-11 ani. Desigur că nu toate sunt la fel de

importante pentru a considera acest copil ca fiind inteligent.

Vă rog să cititi cu atenţie primul cartonaş. În cazul în care consideraţi că 

enunţul de pe catronaş este important pentru a considera un copil de 10-11 ani ca

 fiind inteligent, vă rog să-l puneţi în partea dreaptă. Dacă consideraţi că acest enunţ 

este mai puţin important vă rog să-l puneţi în partea stângă.

Vă rog să procedaţi la fel cu toate cartonaşele.”

După completarea acestei sarcini, experimentatorul introduce următoarea

sarcină: “Vă rog să citiţi din nou cu atenţie enunţurile pe care le-aţi considerat 

importante. Vă rog să alegeţi cel mai important enunţ, apoi pe următoarele în

ordinea în care credeţi că sunt importante. Vă rog să citiţi cu atenţie enunţurile pe

care le consideraţi mai puţin importante şi să le selectaţi în mod identic cu cele

importante”.

5.4.3.1. Modalitatea de cotare

În urma aplicării probei, pentru fiecare subiect s-a obţinut un şir ordonat de 35

de itemi. Fiecărui item i s-a acordat un rang; primul item ales a primit rangul 1, iar 

ultimul element a primit rangul 35. Cu alte cuvinte, cu cât rangul este mai mic, cu atât

itemul este considerat mai important.

Pentru fiecare element al inteligenţei s-au identificat itemii corespunzători

conform anexei 1 şi rangurile asociate acestora. S-a calculat media rangurilor, iar acest indice a fost considerat scorul individual pentru elementul respectiv. Toate

scorurile individuale au fost ordonate l-a rândul lor şi li s-a acordat un rang (cel mai

mic scor a primit rangul 1).

 

5.4.4. Prezentarea eşantioanelor.

În cercetarea noastră am folosit două eşantioane.

148

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Primul eşantion a constat într-un număr de 10 profesionişti, psihologi şi

  profesori din şcolile speciale. Fiecare subiect are o vechime de minim doi ani în

munca cu copii cu deficienţă mintală.Eşantionul a fost compus din 9 femei şi un

 bărbat, cu vârste cuprinse între 22 şi 45 de ani, cu o medie de 31 de ani.Eşantionul de non-profesionişti a fost alcătuit din studenţi de la secţiile de

 psihopedagogie specială şi psihologie, anii doi şi trei de studiu, care au dovedit interes

 pentru domeniul deficienţei mintale (au cel puţin o ceretare în domeniu). Eşantionul

este alcătuit din 13 studenţi, 10 femei şi 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19-25 de

ani, cu o medie de 21 de ani.

149

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.4.5. Prezentarea şi analiza rezultatelor experimentale

Rezultatele obţinute, prezentate pentru fiecare eşantion, cuprind suma

rangurilor, media rangurilor şi abaterea standard. Trebuie remarcat faptul că abaterilestandard sunt relativ mici, ceea ce confirmă faptul că datele obţinute sunt omogene.

Cu alte cuvinte, variaţia în ranguri pentru fiecare element al inteligenţei este

mică, ceea ce înseamnă că itemilor ce descriu acelaşi element li se acordă o pondere

asemănătoare.

Tabel nr. 11 Rezultatele eşantionului de profesionişti (profesori)

 IC IF AB C AD S V  1 8 1 13 30 3,5 36,5 22 20,5 3,5 28,5 47,5 17 47,5 9,53 25 5 32 52,5 22 50,5 9,54 28,5 6 38 54,5 23 50,5 115 35 7 42 57 26 59 156 36,5 12 46 60 31 62 187 40 14 49 61 33,5 64 198 43 16 54,5 63 33,5 65 20,59 44 27 58 67 40 66 2410 52,5 45 69 68 56 70 40

Σ 333 136,5 430 560,5 285,5 571 168,5X 33,3 13,6 43,5 56 28,5 57,1 16,8S 12,37 12,68 15,25 10,57 13,04 10,38 9,86

Tabel nr. 12 Rezultatele eşantionului de studenţi

 IC IF AB C AD S V  1 12 1,5 19 18 16 30 1,52 14 3,5 22 21 28 38,5 63 20 3,5 31,5 29 35 60 114 23,5 5 52 42 36,5 61,5 135 26,5 7 55 42 38,5 65 23,56 33,5 8 58,5 45,5 42 72,5 26,57 33,5 9,5 58,5 48 45,5 72,5 31,58 42 9,5 77 50 52 81,5 429 56,5 15 78 54 56,5 81,5 45,510 63,5 17 83 66,5 61,5 84 4711 63,5 25 85 68,5 68,5 86 4912 75,5 36,5 88 70,5 74 88 5213 80 70,5 88 75,5 79 90 69

Σ 544 211,5 795,5 630,5 633 911 417,5

X 41,8 16,2 58,4 48,5 48,6 70 32,1S 31,85 18,28 23,93 17,82 17,49 18,06 19,62

150

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

±Std. Dev.±Std. Err.

Mean

Graficul descriptiv al variabilelor 

Medie/Abatere standrd/Eroare standard a mediei

-10

0

10

20

30

40

5060

70

80

I.cristalizataI. fluida

AbilitatiConformism

AdaptareSocializare

Viteza

Din inspectarea tabelelor cu rezultate trebuie remarcat faptul că datele obţinute

 pe cele două eşantioane oferă o ierarhie diferită a elementelor inteligenţei. Acest lucru

se poate observa si din următoarele grafice:

Grafic nr. 1. Datele descriptive ale eşantionului de profesori

În cazul profesorilor avem următoarea ierarhie (în ordinea importanţei

elementelor): Inteligenţă fluidă, Viteză, Adaptare, Inteligenţă cristalizată,

Abilităţi, Conformism, Sociabilitate. Reamintim că elementele mai importante au o

medie a rangurilor mai mică.

În cazul studenţilor ierarhia este următoarea: Inteligenţă fluidă, Viteză,

Inteligenţă cristalizată, Conformism, Adaptare, Abilităţi şi Sociabilitate.

Ierarhia elementelor, precum şi diferenţele între medii se pot observa în

graficul următor:

151

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

±Std. Dev.

±Std. Err.

Mean

Graficul descriptiv al variabilelor 

Medie/ Abatere standard/ Eroare standard a a mediei

-10

10

30

50

70

90

I. cristalizataI. fluida

AbilitatiConformism

AdaptareSocializare

Viteza

Graficul nr.2. Datele descriptive ale eşantionului de studenţi:

Remarcăm existenţa unor asemănări între cele două seturi de date. Astfel,

inteligenţa fluidă şi viteza apar ca fiind cele mai reprezentative elemente (şi implicit

cei mai buni descriptori) ale inteligenţei, în timp ce  sociabilitatea este considerată

elementul cel mai puţin reprezentativ.

Pentru a testa prima ipoteză, am efectuat testul Kurskal-Wallis. Acest test se

aplică atunci când:

Datele sunt neparametrice

Variabila dependentă este cantitativă şi continuă

Variabila independentă este intersubiect şi

Variabila independentă are trei sau mai multe modalităţi

(Jaccard, 1983)

Testul Kurskal-Waallis s-a făcut după formula:

)1(31(

12

1

2

+−  

 

 

 

   

 

 

 

 +

= ∑=

 N n

 Rj

 N  N  H 

  j j

152

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Pentru eşantionul de profesionişti s-a obţinut un scor  H= 48,486, iar pentru

studenţi s-a obţinut un scor H= 29,35. Cum scorurile H urmează o distribuţie χ 2, la

6 grade de libertate, iar valorile critice sunt α.05= 12.592 şi α.01= 16.812, putem

afirma că ipoteza nulă a fost respinsă şi ipoteza experimentală s-a confirmat.

Aceste rezultate demonstrează faptul că, atât profesioniştii cât şi

studenţii, nu valorizează în mod egal toate cele şapte elemente ale inteligenţei.

Putem spune în consecinţă că există elemente ale inteligenţei care sunt mai

importante în a considera un copil de 10-11 ani ca fiind inteligent.

Pentru a vedea în ce măsură rezultatele obţinute se datorează variaţiei

variabilei independente am calculat puterea efectului definit de scorul H. Puterea

relaţiei testului Kurskal-Wallis s-a calculat folosind indicele Epsilon pătrat după

formula:

k  N 

k  H  E 

 R −−−

=1

2

Pentru eşantionul de profesionişti s-a obţinut un indice de .67, iar pentru

studenţi un indice de .27. Trebuie notat că acest indice, înmulţit cu 100, măsoară

  procentual proporţia variaţiei variabilei independente determinată de variabila

independentă.Putem spune că 67% din importanţa acordată fiecărui element al inteligenţei în

cazul profesioniştilor se datorează tipului de elemente, comparativ cu 27% în cazul

studenţilor. Se poate afirma, deci, că profesioniştii au un concept mai elaborat al

inteligenţei faţă de studenţi. Pentru aceştia din urmă, variaţia este mică, astfel încât,

deşi există diferenţe semnificative între importanţa acordată fiecărui element în parte,

aceasta este influenţată de mai mulţi factori.

Pentru a analiza natura efectului testului Kurskal-Wallis am aplicat proceduraDunn, care constă în aplicarea testului Wilcoxon a sumei rangurilor pentru fiecare

 pereche de variabile.

Diferenţele dintre grupele de elemente măsoară magnitudinea diferenţei dintre

acestea.

153

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Tabel nr. 13 Diferenţele dintre elementele inteligenţei pentru lotul deprofesionişti. Semnificativ la p<.05

 IC IF AB C AD S V  IC 2,56 1,39 3,13 0,94 3,13 3,02

IF 2,56 3,09 3,62 2,15 3,62 0,98AB 1,39 3,09 1,85 1,88 2,04 3,02C 3,13 3,62 1,85 3,09 0,41 3,62AD 0,94 2,15 1,88 3,09 3,32 2S 3,13 3,62 2,04 0,41 3,32 3,62V 3,02 0,98 3,02 3,62 2 3,62

Tabel nr. 14 Diferenţele dintre elementele inteligenţei pentru lotul de studenţi.Semnificativ la p<.05

 IC IF AB C AD S V  IC 2,93 1,82 0,77 0,89 2,84 0,97IF 2,93 3,66 3,43 3,43 3,97 2,56AB 1,82 3,66 1,71 1,17 0,94 2,84C 0,77 3,43 1,71 0,02 2,53 1,79AD 0,89 3,43 1,17 0,02 2,74 1,84S 2,84 3,97 0,94 2,53 2,74 3,43V 0,97 2,56 2,84 1,79 1,84 3,43

Din inspectarea diferenţelor se observă o ierarhizare clară în cazul profesioniştilor. Inteligenţa fluidă şi viteza sunt considerate principalii descriptori ai

inteligenţei. Urmează, în ordine: adaptarea, inteligenţa cristalizată, abilităţile,

conformismul şi socializarea. Trebuie făcute câteva remarci.

În primul rând, este de remarcat scorul mic obţinut de conformism, ceea ce

semnifică faptul că profesioniştii evaluează personal nivelul de inteligenţă. Inteligenţa

fluidă şi viteza sunt factori care asigură un nivel de performanţă şcolară şi din această

cauză au fost preferate aceste elemente. Inteligenţa cristalizată ocupă un loc mediu în

această clasificare, deoarece este considerată dependentă de cele anterioare. Surprinde

scorul scăzut la adaptare şi socializare, deşi acestea sunt elemente pe care ar trebui să

se concentreze planurile educaţionale.

În cazul studenţiilor rezultatele sunt diferite. Din tabelul nr.II.7. se poate

observa că doar două elemente sunt clar diferenţiate. Este vorba de inteligenţa fluidă,

154

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

care este considerat ca fiind elementul principal în definirea inteligenţei, şi

socializarea, care este considerată cea mai puţin semnificativă în definirea inteligenţei.

Pentru o imagine mai clară a relaţiei dintre elemente pentru fiecare eşantion

 prezentăm grafic diferenţele dintre elemente.Tabelul nr. 15 Diferenţele semnificative între medii (porţiunile coloratereprezintă diferenţe semnificative, cele albe, diferenţe nesemnidficative).

IF V AD IC AB C SIF P

SV P

SA

D

P

SIC PS

AB

PS

C PS

S PS

Pentru a testa cea de-a doua ipoteză am analizat diferenţele dintre cele două

eşantioane cu ajutorul testului Wilcoxon. Din tabelul II.9. se observă că diferenţe

semnificative la un prag p=.05 există numai între anumite elemente, şi anume între

abilităţi, adaptare, socializare şi viteză. O atenţie mai mare trebuie acordată

socializării, deoarece, deşi în ambele cazuri este considerată ca fiind cea mai puţin

reprezentativă pentru inteligenţă, în cazul studenţilor ponderea socializării a fost

semnificativ mai mică.Tabelul nr.16 Diferenţele dintre cele două eşantioane privind elementele

inteligenţei. N.s.-nesemnificativ

 IC-IC IF-IF Ab-Ab C-C Ad-Ad S-S V-V  Z 0,43 0,12 1,92 0,99 2,54 4,24 3,38p n.s. n.s. ,05 n.s. ,05 ,01 ,01

155

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.4.6. Concluzii

În urma analizei statistice putem trage următoarele concluzii:

Atât pentru profesionişti cât şi pentru studenţi, inteligenţa esteun atribut intern, acest lucru se observă din diferenţa ponderii între

elementele interne (inteligenţă fluidă) şi elementele externe (socializarea);

Inteligenţa este în mică măsură dependentă de abilităţi şi

achiziţii

Adaptarea nu (este) o componentă importantă a definirii

inteligenţei, deşi majoritatea definiţiilor psihologice şi a teoriilor consideră

adaptarea la mediu ca fiind extrem de importantă Socializarea este relativ independentă de nivelul de inteligenţă.

Putem concluziona că, pentru ambele categorii de subiecţi, inteligenţa

este reprezentată de inteligenţa fluidă şi viteză. Factorii externi (şcolarizare,

adaptare la mediu, abilităţi dobândite în activităţi curente sau socializarea) sunt

 percepuţi ca fiind mai puţin caracteristici pentru inteligenţă. Putem vorbi chiar 

de un binom inteligenţă-sociabilitate.

Profesorii dispun totuşi de un concept particular al inteligenţei, lucrurelevat de ordinea (ierarhia) grupelor în definirea inteligenţei. Factorii sociali

sunt mai accentuaţi la profesori, probabil ca efect al experienţei didactice.

Datele semnificative sunt importante prin relevanţa lor crescută

(datorită dimensiunii mici a eşantioanelor). Datele nesemnificative sunt dificil

de interpretat pornind de la eşantiane reduse. Probabil că în cazul utilizării

unor eşantioane mai extinse rezultatele nesemnificative se vor nuanţa.

Datorită faptului că scala a generat rezultate semnificative pe

eşantioane reduse considerăm LEI ca fiind adecvată măsurării ierarhiei

elementelor inteligenţei.

156

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.5. Cercetarea 2 

Cercetarea numărul unu a demonstrat o conceptualizare bună (omogenă) a

inteligenţei la profesori. De asemenea s-a demonstrat faptul că există diferenţesemnificative între elementele inteligenţei (predefinite pornind de la baze teoretice),

factorii interni predominând asupra factorilor externi, contextuali. Cercetarea numărul

doi îşi propune să analizeze mai în profunzime structura inteligenţei din perspectiva

  profesorilor. De asemenea, vom urmări modalitatea în care factori contextuali

(specializarea, rezidenţa sau tipul de şcoală în care activează profesorii) influenţează

concepţia privind inteligenţa.

După cum se poate observa, cercetarea de faţă are trei obiective majore:• Descrierea inteligenţei din perspectiva profesorilor (pe baza

elementelor inteligenţei);

• Generarea unui model structural al inteligenţei;

• Asigurarea validităţii cercetării prin triangulare.

Pentzru a îndeplini obiectivele vom utiliza elemente predefinite (ca şi în

ceretarea anterioară) şi o metodă particulară de sortare (q sort), care oferă o

distribuţie normală normată a acestor elemente. Modelul structural va fianalizat pe baza analizei de clusteri, metodă bazată pe corelaţia dintre

elemente. Nu în ultimul rând, cercetarea de faţă are ca obiectiv validare

cercetării anterioare prin triangulare.

5.5.1. Prezentarea ipotezelor 

Datorită faptului că cercetarea noastră are un caracter explorativ,stabilirea unor ipoteze specifice este destul de dificilă, datorită faptului că nu

  putem trasa relaţii cauzale între o variabilă independentă şi o variabilă

dependentă. Ţinând cont de acest lucru vom stabili următoarele ipoteze:

1. Prima ipoteză stipulează faptul că structura inteligenţei

cuprinde cel puţin doi clusteri, dintre care unul va cuprinde preponderent

factori interni ai inteligenţei şi altul va cuprinde factori externi ai

inteligenţei. Prin această ipoteză anticipăm o structură binomială a

inteligenţei în care factorii interni sunt diferiţi faţă de factorii externi.

157

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Pentru cercetarea noastră vom considera factori interni elementele

ce aparţin categoriilor Inteligenţă fluidă, Inteligenţă cristalizată şi Viteză,

iar factori externi Adaptare, Socializare şi Abilităţi. Elementele categoriei

Conformism vor fi consideraţi neutri.Diferenţa faţă de cercetarea anterioară constă în faptul că în acest

caz se analizează corelaţiile dintre fiecare item al sortului cu ceilalţi itemi,

analiza corelaţională arată gradul de comunalitate a itemilor.

2. A doua ipoteză este că nu există diferenţe semnificative între

 profesori şi învăţători, între profesorii de şcoală specială şi cei de şcoală

normală şi între profesorii din Timişoara şi cei din alte localităţi în ceea ce

 priveşte conceptualizarea inteligenţei.

Deşi ipotezele se prezintă în general într-o formă pozitivă, în acest

caz vom face o excepţie. Dacă în urma analizei datelor vom obţine diferenţe

semnificative rezultă că modul în care este conceptualizată inteligenţa este

influenţat de factori contextuali (de exemplu rezidenţa).

5.5.2. Prezentarea eşantioanelor 

Pentru cea de-a doua cercetare am căutat să asigurăm o diversitate cât

mai mare a eşantioanului . Pentru a testa ce-a de-a doua ipoteză am selectat

subiecţi din oraşe diferite (Timişoara, Arad, Hunedoara, Deva, Bistriţa şi

Turnu Severin), profesori şi învăţători, atât din şcoli normale cât şi din şcoli

speciale. Structura eşantionului este prezentată în tabelul următor:

Tabel nr. 17 Structura eşantionului

Timişoara Alte oraşe Total  ŞcoalăSpecială %

ŞcoalăNormală %

ŞcoalăSpecială %

Şcoală  Normală %

Profesori 30 14,28 35 16,66 20 9,52 35 16,66 120Învăţător 10 4,76 35 16,66 10 4,76 35 16,66 90Total 40 19,04 70 33,33 30 14,28 70 33,33 210

158

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Subiecţii au fost de vârste diferite, specialităţi diferite cu o vechime în muncă

variabilă. Nu s-a luat în calcul genul subiecţilor (masculin/feminin) fiind considerat

nerelevant pentru cercetare.

Tabel nr. 18. Datele demografice ale eşantionului de subiecţi

Medie Mediană Abatere standard.Varsta 36.71318 35.00000 10.14596Vechime 13.00775 10.00000 10.06036

Diversitatea eşantionului asigură o bună reprezentativitate a populaţiei din care

acesta face parte. Acest lucru este valabil şi pentru sub-eşantioane. Diversitatea

acestor sub-eşantioane asigură o bună triangulare geografică.

5.5.3. Prezentarea metodelor şi a instrumentelor 

Pentru această cercetare am ales utilizarea metodei Q-sort.

Există câteva diferenţe semnificative între metoda de sortare folosită în

cercetarea anterioară şi metoda de sortare q. În cercetarea anterioară am utilizat o

sortare liniară, ceea ce înseamnă că ordonarea se făcea pe un număr de ranguri egal cucel al itemilor. Itemul 1 primea rangul 1 , itemul 2 rangul 2 ş.a.m.d.. În cazul sortării q

distribuţia obţinută este similară distribuţiei normale normate. Cu alte cuvinte, primul

item are o altă pondere în setul de date decât în sortarea simplă. În cercetarea noastră

cei 35 de itemi (revăzuţi după prima cercetare) au fost incluşi în 7 ranguri (de la

rangul 1-cel mai slab, la rangul 7-cel mai ridicat). Structura distribuţiei a fost

următoarea:

Graficul 3. Distribuţia Q sort

Rangul 1 2 3 4 5 6 7

159

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Proba a constat în sortarea unui număr de 35 de elemente grupate în şapte

categorii (inteligenţă fluidă, inteligenţă cristalizată, viteză, abilităţi, adaptare,

socializare şi conformism), ca şi în cercetarea precedentă. Faţă de cercetareaanterioară unii itemi au fost modificaţi.

Subiecţii au fost instruiţi să ordoneze itemii în funcţie de importanţa lor pentru

a caracteriza un copil inteligent în vârstă de 10 ani. Cel mai important item a fost

 plasat în prima căsuţă din dreapta şi s-a continuat cu următorii itemi spre partea

stângă. La final subiecţii au putut revedea întreaga structură şi au avut posibilitatea de

a o modifica.

Cotarea rezultatelor s-a făcut pe ranguri (cele prezentate mai sus), dar dată

fiind mărimea eşantioanelor s-au utilizat proceduri statistice parametrice. În analiza

datelor s-a utilizat programul STATISTICA.

5.5.4. Prezentarea rezultatelor cercetării

Pentru a testa ipotezele cercetării vom efectua următorii paşi:

• Prezentarea datelor descriptive pentru întreg eşantionul (medii,

abateri standard, eroarea standard a mediei);

• Prezentarea datelor descriptive pentru cele şapte elemente

(medie, abatere standard);

• Testarea ipotezei numărul 2 prin ANOVA unifactorială,

• Prezentarea matricilor de corelaţii, a matricilor distanţelor, a

graficelor de amalgamare şi a dendogramelor pentru întreg eşantionul şi

 pentru eşantioanele de profesori în şcoala specială şi normală (matricile

distanţelor, matricile de corelaţii şi graficele de amalgamare sunt

disponibile în anexe).

5.5.4.1. Datele descriptive

Din tabelul indicilor statistici de start putem trage câteva concluzii:

• Elementele care fac referire la factori interni (inteligenţă fluidă,

cristalizată şi viteza) au valori mai mari decât cele care fac referire la

160

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

factori externi (abilităţi, adaptare şi socializare), acest lucru se poate

observa prin inspectarea valorilor medianelor.

• Elementele cele mai valorizate fac parte din categoria

inteligenţă fluidă, iar elementele cel mai puţin valorizate fac parte dincategoria abilităţilor;

• Datele pentru fiecare item sunt omogene, valorile abaterii

standard şi a erorii standard a mediei sunt mici;

• Desigur că în acest moment nu putem aprecia corect dacă

diferenţele între medii sunt semnificative sau nu, dar acest lucru este mai

 puţin important din perspectiva ipotezelor propuse.

Tabel. nr. 19 Indicii statistici de start pentru eşantionul de subiecţi

Media Mediana Abat. Std. Err. Std. M F1: GÂNDESTE CORECT 5.18 5.00 1.42 .12F2: REZOLVA BINE PROBLEME 4.58 5.00 1.38 .12F3: PERCEPE LEGATURILECAUZĂ/EFECT

4.79 5.00 1.41 .12

F4: RECUNOASTE ERORI DERATIONAMENT

4.61 5.00 1.41 .12

F5: STIE CE ESTE CORECT SI GRESIT 4.65 5.00 1.18 .10CR1: MEMOREAZA POEZII SIPOVESTI

3.63 4.00 1.38 .12

CR2: APLICA SOLUTII CUNOSCUTELA PROBLEME NOI

4.44 4.00 1.57 .13

CR3: STIE SA FACA CALCULEMATEMATICE

4.16 4.00 1.40 .12

CR4: CITESTE BINE 3.68 4.00 1.45 .12CR5: STIE SA FACA COMPUNERI 3.37 3.00 1.34 .11V1: GANDESTE REPEDE 4.86 5.00 1.45 .12V2: ACTIONEAZA PROMPT 3.89 4.00 1.26 .11V3: INTELEGE RAPID REGULILE 4.53 5.00 1.26 .11V4: RASPUNDE REPEDE LAINTREBARI

4.48 5.00 1.19 .10

V5: INDEPLINESTE RAPID

CERINTELE ADULTULUI

3.71 4.00 1.35 .11

A1: IA SINGUR DECIZII COTIDIENE 4.10 4.00 1.35 .11A2: STIE SA FACA CUMPARATURI 2.65 3.00 1.36 .11A3: SE AUTOINGRIJESTE 3.18 3.00 1.48 .13A4: ESTE TALENTAT 3.05 3.00 1.43 .12A5: ESTE INDEMINATIC 3.26 3.00 1.36 .11AD1: SE DESCURCA BINE IN SITUATIINOI

4.57 5.00 1.35 .11

AD2: SE ADAPTEAZA USOR LA MEDIUNOU

4.53 4.00 1.32 .11

AD3: SE ACOMODEAZA REPEDE LACONDITII NOI DE

4.44 4.00 1.35 .11

AD4: II PLAC JOCURILE NOI 3.24 3.00 1.35 .11AD5: SE SIMTE BINE IN SITUATII NOI 3.91 4.00 1.23 .10S1: CUNOASTE REGULILE DE 3.96 4.00 1.33 .11

161

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

COMPORTAMENTS2: ESTE PRIETENOS 3.41 3.00 1.64 .14S3: SE FACE USOR INTELES 4.19 4.00 1.27 .11S4: II PLACE SA SE JOACE CU ALTICOPII

3.19 3.00 1.38 .12

S5: ARE RELATII BUNE CU CEI DE

ACEISI VIRSTA

3.63 3.00 1.35 .11

C1: ESTE APRECIAT POYITIV DECOLEGI

3.55 4.00 1.34 .11

C2: ARE REZULTATE SCOLARE BUNE 4.46 4.00 1.47 .13C3: ARE REZ. BUNE LA TESTE DEINTELIGENTA

4.85 5.00 1.67 .14

C4: ESTE ASCULTATOR  3.04 3.00 1.64 .14C5: ESTE APRECIAT DE PROFESORI 4.08 4.00 1.54 .13

Ierarhia elementelor este importantă şi din perspectiva covarianţei elementelor.

Dacă elementele cu rangurile cele mai mari vor forma un cluster diferit de cele cu

ranguri mai mici, vom putea concluziona că primul cluster este cel definitoriu pentru

inteligenţă. Dacă clusterii nu vor ţine cont de ierarhia rangurilor vom putea afirma că

există cel puţin doi factori semnificativi în definirea inteligenţei. Ierarhia elementelor 

în funcţie de medie este următoarea:

Tabel nr. 20 Ierarhia elementelor în funcţie de media rangurilor

1 F1: GÂNDESTE CORECT 5.182 V1: GANDESTE REPEDE 4.863 C3: ARE REZ. BUNE LA TESTE DE INTELIGENTA 4.854 F3: PERCEPE LEGATURILE CAUZĂ/EFECT 4.795 F5: STIE CE ESTE CORECT SI GRESIT 4.656 F4: RECUNOASTE ERORI DE RATIONAMENT 4.617 F2: REZOLVA BINE PROBLEME 4.588 AD1: SE DESCURCA BINE IN SITUATII NOI 4.579 V3: INTELEGE RAPID REGULILE 4.53

10 AD2: SE ADAPTEAZA USOR LA MEDIU NOU 4.5311 V4: RASPUNDE REPEDE LA INTREBARI 4.4812 C2: ARE REZULTATE SCOLARE BUNE 4.4613 CR2: APLICA SOLUTII CUNOSCUTE LA PROBLEME NOI 4.4414 AD3: SE ACOMODEAZA REPEDE LA CONDITII NOI DE 4.4415 S3: SE FACE USOR INTELES 4.1916 CR3: STIE SA FACA CALCULE MATEMATICE 4.1617 A1: IA SINGUR DECIZII COTIDIENE 4.1018 C5: ESTE APRECIAT DE PROFESORI 4.0819 S1: CUNOASTE REGULILE DE COMPORTAMENT 3.9620 AD5: SE SIMTE BINE IN SITUATII NOI 3.9121 V2: ACTIONEAZA PROMPT 3.8922 V5: INDEPLINESTE RAPID CERINTELE ADULTULUI 3.7123 CR4: CITESTE BINE 3.6824 CR1: MEMOREAZA POEZII SI POVESTI 3.63

162

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

25 S5: ARE RELATII BUNE CU CEI DE ACEISI VIRSTA 3.6326 C1: ESTE APRECIAT POYITIV DE COLEGI 3.5527 S2: ESTE PRIETENOS 3.4128 CR5: STIE SA FACA COMPUNERI 3.3729 A5: ESTE INDEMINATIC 3.2630 AD4: II PLAC JOCURILE NOI 3.24

31 S4: II PLACE SA SE JOACE CU ALTI COPII 3.1932 A3: SE AUTOINGRIJESTE 3.1833 A4: ESTE TALENTAT 3.0534 C4: ESTE ASCULTATOR 3.0435 A2: STIE SA FACA CUMPARATURI 2.65

.

Din inspectarea tabelului se observă că în partea de sus a ierarhiei se grupează

elementele Inteligenţă fluidă, Viteză şi Adaptare, iar în partea de jos elementele

Abilităţi şi Sociabilitate. Elementele Inteligenţă cristalizată şi Conformism sunt

uniform distribuite în ierarhia elementelor 

Analiza ierarhiei rangurilor (similară cu cea din cercetarea unu), demonstrează

faptul că elementele inteligenţei sunt valorizate diferit. Este de remarcat că primii trei

itemi sunt:

 F1- gândeşte corect (inteligenţă fluidă)

V1- gândeşte repede (viteză)

C3- are rezultate bune la teste de inteligenţă 

Dacă primul item era previzibil, fiind probabil cel mai bun descriptor al

inteligenţei, următorii doi sunt importanţi, mai ales datorită faptului că sunt izolaţi.

Următorii itemi aparţin categoriei inteligenţă fluidă.

Trebuie remarcate şi rangurile mici ale itemilor aparţinnd celorlalte categorii.

Astfel primul item al categoriei  Adaptare ocupă locul 8, după itemii categoriei

inteligenţă fluidă ( AD1- se descurcă bine în situaţii noi), primul item al categoriei

inteligenţă cristalizată este pe locul 13 (CR2- aplică soluţii cunoscute la probleme

noi). Primul item al categoriei socializare este S3-se face uşor înţeles, pe locul 15, iar 

 primul element al categoriei Abilităţi este la mijlocul casamentului, locul 17, AI - ia

uşor decizii cotidiene.

163

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

De remarcat că toţi itemii sunt performanţiali, fie că este vorba de transfer 

analogic (CR), sau de modalitatea de coping cu noul (AD, S).

Pe de altă parte, ultimele poziţii sunt ocupate de itemii consideraţi a fi cel mai

 puţin descriptivi pentru inteligenţă. Aceştia aparţin preponderent categoriei abilităţi.

Datele grupate pe cele şapte tipuri de elemente dau următorul tabel de indici

de start:

Tabel nr. 21 Indici de start pentru cele şapte grupe de elemente

 IF IC V A AD S C  

Media 4,75 3,85 4,29 3,25 4,14 3,67 4Abat.std 1,36 1,43 1,3 1,39 1,32 1,39 1,53

Se poate observa şi din acest tabel ierarhia stabilită anterior. Trebuie notat că

abilităţile sunt considerate un factor extern deoarece se formeză la presiunea cerinţelor 

externe, de mediu, şi se manifestă numai în contexte specifice.

Analizând diferenţele între medii (vezi anexe) observăm că majoritatea sunt

semnificative la un prag p<.05. Acest lucru este mai puţin semnificativ pentru lucrarea

de faţă datorită faptului că eşantionul este mare, astfel încât datele devin semnificative

chiar dacă valorile obţinute sunt apropiate. Mult mai important este, în schimb, să

analizăm modul în care elementele covariază.

Pentru a verifica ipoteza numărul doi am procedat la compararea rezultatelor 

obţinute de cele două eşantioane în funcţie de trei criterii:

• Tipul de şcoală în care activează profesorii (specială sau

normală);

• Specializarea subiecţilor (profesori sau învăţători);

• Rezidenţă (Timişoara, Drobeta Turnu Severin şi Ardeal-Deva,

Arad, Bistriţa, Hunedoara)

Procedura statistică pentru care am optat este ANOVA unifactorială în

care avem o variabilă independentă şi mai multe variabile dependente. Această

 procedură a fost aplicată pentru fiecare dintre cele trei criterii.

164

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Analiza mediilor obţinute de către fiecare subeşantion şi pe întregul eşantion,

 pentru fiecare dintre cele trei criterii sunt prezentate în tabelul nr. Se observă faptul că

mediile sunt apropiate şi că nu există diferenţe semnificative.

Pasul următor este calcularea indicilor F şi a pragurilor de semnificaţieaferente pentru fiecare element al sortului. Această analiză ne arată care sunt

elementele valorizate diferit de către subeşantioane (în cazul în care indicele F este

semnificativ).

165

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Tabel nr.21. Comparaţia mediilor între eşantioane în funcţie de criteriile tip şcoală, specializare şi oraş de rezidenţă

F1 F2 F3 F4 F5 CR  1

CR 2 

CR 3

CR 4

CR 5 

V1 V2 V3 V4 V5 A1 A2 A3 A4 A5 AD1

 AD2 

 AD3

 AD4

 AD5 

S1 S2 S3 S4 S5 C1 C2 C3 C4 C5  

Şcoalăspecial

5,0 4,7 4,7 4,6 4,5 3,6 4,5 4,1 3,5 3,3 4,7 3,7 4,6 4,4 3,8 4,1 2,8 3,5 3,3 3,2 4,6 4,6 4,6 2,9 3,9 3,9 3,2 4,1 3,0 3,6 3,4 4,4 5,0 3 4

ŞcoalăNormal

5,3 4,4 4,8 4,6 4,7 3,6 4,3 4,1 3,7 3,4 4,9 4,0 4,4 4,5 3,5 4,0 2,5 2,8 2,8 3,2 4,5 4,4 4,2 3,5 3,9 4,0 3,5 4,2 3,3 3,6 3,6 4,4 4,6 3,0 4,1

Combinat

5,1 4,5 4,7 4,6 4,6 3,6 4,4 4,1 3,6 3,3 4,8 3,8 4,5 4,4 3,7 4,1 2,6 3,1 3,0 3,2 4,5 4,5 4,4 3,2 3,9 3,9 3,4 4,1 3,1 3,6 3,5 4,4 4,8 3,0 4,0

Profes. 5,1 4,3 4,7 4,7 4,5 3,6 4,3 4,0 3,6 3,4 4,7 4,1 4,4 4,4 3,5 4,3 2,5 3,0 3,1 3,1 4,5 4,5 4,3 3,2 4,0 3,9 3,4 4,2 3,2 3,6 3,6 4,6 4,8 3,1 4,0 Învăţăt. 5,2 4,9 4,8 4,4 4,7 3,6 4,6 4,3 3,7 3,3 5,0 3,4 4,6 4,4 3,9 3,7 2,7 3,3 2,9 3,4 4,6 4,4 4,5 3,2 3,6 4,0 3,3 4,0 3,1 3,6 3,4 4,1 4,8 2,9 4,0Combinat

5,1 4,5 4,7 4,6 4,6 3,6 4,4 4,1 3,6 3,3 4,8 3,8 4,5 4,4 3,7 4,1 2,6 3,1 3,0 3,2 4,5 4,5 4,4 3,2 3,9 3,9 3,4 4,1 3,1 3,6 3,5 4,4 4,8 3,0 4,0

TIMI 5,1 4,4 4,6 4,5 4,6 3,7 4,3 4,1 3,6 3,3 4,6 3,6 4,3 4,3 3,7 4,3 2,6 3,1 2,9 3,2 4,4 4,5 4,3 3,2 3,7 4,1 3,6 4,3 3,3 3,6 3,6 4,6 4,9 3,2 4,2SEVERIN

4,9 4,3 4,6 4,6 4,5 3,3 4,4 3,8 3,5 3,2 4,9 4,2 4,5 4,4 3,7 4,0 2,6 3,5 3,3 3,2 4,9 4,6 4,8 3,3 4,3 3,8 3,5 3,9 3,2 3,7 3,6 4,2 4,6 2,8 3,7

ARDEAL

4,9 5 5,4 4,6 5,1 3,3 4,6 4,2 4 3,1 5,1 4,3 5,1 5,1 3,6 3,2 2,9 3,4 3,4 3,4 4,9 4,8 4 3,5 4,3 3,6 2,8 3,8 2,9 3,4 2,4 3,9 4,7 3 4,3

Combinat 5,0 4,4 4,7 4,5 4,6 3,6 4,3 4,0 3,6 3,3 4,7 3,8 4,4 4,4 3,7 4,1 2,7 3,2 3,1 3,2 4,6 4,5 4,4 3,3 3,9 4,0 3,5 4,1 3,2 3,6 3,5 4,4 4,8 3,1 4,1

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Analiza diferenţelor între rezultatele subeşantioanelor în funcţie de criteriul

specializare (profesori şi învăţători) este prezentată în tabelul următor:

Tabelul nr.22 Indici ANOVA. Criteriul specializare (rezultatele bold semnicativela p<.05)

SS MS  Effect Effect

Fp

F1 0,01 0,01 0,00 0,92F2 10,05 10,05 5,38 0,02F3 0,00 0,00 0,00 0,95F4 2,42 2,42 1,22 0,27F5 0,96 0,96 0,68 0,40CR1 0,04 0,048 0,02 0,87CR2 2,59 2,59 1,04 0,30CR3 2,56 2,56 1,29 0,25

CR4 0,20 0,20 0,09 0,75CR5 0,29 0,29 0,16 0,68V1 2,40 2,40 1,14 0,28V2 15,19 15,19 10,19 0,00V3 1,71 1,71 1,07 0,30V4 0,03 0,03 0,02 0,87V5 4,20 4,20 2,31 0,13A1 9,48 9,48 5,37 0,02A2 0,64 0,64 0,34 0,55A3 3,07 3,07 1,39 0,24A4 1,47 1,47 0,71 0,40A5 1,51 1,51 0,81 0,36

AD10,92 0,92 0,49 0,48

AD2 0,45 0,45 0,25 0,61AD3 1,55 1,55 0,84 0,35AD4 0,01 0,01 0,00 0,93AD5 4,49 4,49 3,01 0,08S1 0,28 0,28 0,15 0,69S2 0,40 0,40 0,15 0,69S3 1,05 1,05 0,64 0,42S4 0,09 0,09 0,04 0,82S5 0,00 0,00 0,00 0,97C1 0,49 0,49 0,27 0,60C2 6,63 6,63 3,08 0,08C3 0,06 0,06 0,02 0,88

C4 1,75 1,75 0,64 0,42C5 0,00 0,00 0,00 0,97

Se observă că nu există diferenţe semnificatice în aprecierea

importanţei elementelor între profesori şi învăţători. Excepţie fac trei itemi: F2

(Rezolvă bine probleme-valorizat mai mult de către învăţători); V2

(Acţionează prompt) şi A1 (Ia singur decizii cotidiene)-valorizate mai mult de

către profesori. Putem concluziona că tipul de specializare nu influenţează

semnificativ conceptul de inteligenţă. Din această concluzie deducem că

167

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

 pregătirea celor două categorii profesionale este echivalentă în ceea ce priveşte

domeniul inteligenţei. Este posibil ca şi activitatea practică să necesite acelaşi

tip de evaluare a inteligenţei. Este de remarcat importanţa mai mare a gîndirii

independente şi promptitudinii pentru profesori.În ceea ce priveşte criteriul tip de şcoală (specială sau normală)

rezultatele sunt următoarele:

Tabelul nr.23. Indici ANOVA. Criteriul tip de şcoală (rezultatele boldsemnicative la p<.05)

SS MS  Effect Effect F p

F1 3,33 3,33 1,65 0,20F2 3,81 3,81 1,99 0,16

F3 0,32 0,32 0,16 0,69F4 0,00 0,00 0,00 0,96F5 0,43 0,43 0,31 0,58CR1 0,00 0,00 0,00 0,98CR2 1,54 1,54 0,62 0,43CR3 0,03 0,03 0,01 0,91CR4 1,56 1,56 0,73 0,39CR5 0,31 0,31 0,17 0,68V1 1,97 1,97 0,93 0,34V2 3,35 3,35 2,12 0,15V3 0,90 0,90 0,56 0,46V4 0,58 0,58 0,40 0,53V5 3,43 3,43 1,88 0,17

A1 0,46 0,46 0,25 0,62A2 3,29 3,29 1,78 0,18A3 13,26 13,26 6,23 0,01A4 8,66 8,66 4,30 0,04A5 0,00 0,00 0,00 0,99AD1 0,50 0,50 0,27 0,60AD2 0,90 0,90 0,51 0,48AD3 3,14 3,14 1,71 0,19AD4 12,60 12,60 7,16 0,01AD5 0,00 0,00 0,00 0,98S1 0,41 0,41 0,23 0,63S2 2,02 2,02 0,75 0,39

S3 0,45 0,45 0,28 0,60S4 3,64 3,64 1,92 0,17S5 0,10 0,10 0,05 0,82C1 2,55 2,55 1,41 0,24C2 0,01 0,01 0,01 0,94C3 3,75 3,75 1,34 0,25C4 0,25 0,25 0,09 0,76C5 0,84 0,84 0,35 0,56

În cazul criteriului tip de şcoală erau de aşteptat diferenţe semnificative

datorită faptului că experienţa educativă este diferită. Se presupune că

 profesorii din şcoala specială au un concept diferit al inteligenţei faţă de

168

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

 profesorii din şcoala normală. În cazul profesorilor de şcoală specială era de

aşteptat ca factorii “pur” intelectuali să fie diminuaţi în dauna celor adaptativi.

Rezultatele au infirmat aceste presupuneri. Singurele diferenţe semnificative s-

au înregistrat în cazul itemilor A3 (Se autoîngrijeşte), A4 (Este talentat) şiAD4 (Îi plac jucării noi)-în toate cazurile profesorii de şcoală specială au

valorizat mai mult aceste elemente. Într-adevăr, cei trei itemi sunt esenţiali

  pentru o performanţă adaptativă bună a copiilor deficienţi (autonomie,

curiozitate şi abilităţi).

Pentru cel de-al treilea criteriu (rezidenţă) datele se prezintă în felul

următor:

Tabelul nr. 24 Indici ANOVA. Criteriul rezidenţă (rezultatele bold semnicativela p<.05)

SS MS  Effect Effect F p

F1 1,30 0,65 0,32 0,73F2 3,73 1,86 1,05 0,35F3 4,93 2,47 1,23 0,30F4 0,38 0,19 0,09 0,91F5 2,36 1,18 0,81 0,45CR1 3,63 1,82 0,90 0,41CR2 0,72 0,36 0,14 0,87CR3 2,85 1,43 0,70 0,50

CR4 1,85 0,92 0,41 0,66CR5 0,77 0,38 0,20 0,82V1 3,70 1,85 0,90 0,41V2 8,83 4,41 2,73 0,07V3 4,69 2,34 1,52 0,22V4 5,75 2,87 2,00 0,14V5 0,18 0,09 0,05 0,95A1 11,77 5,88 3,22 0,04A2 0,43 0,22 0,11 0,89A3 5,12 2,56 1,13 0,33A4 4,40 2,20 1,06 0,35A5 0,14 0,07 0,03 0,97

AD1 7,84 3,92 2,06 0,13AD2 0,73 0,36 0,19 0,82AD3 7,14 3,57 1,86 0,16AD4 0,42 0,21 0,11 0,89AD5 11,06 5,53 3,68 0,03S1 4,23 2,12 1,16 0,32S2 5,81 2,90 1,11 0,33S3 6,02 3,01 1,78 0,17S4 1,66 0,83 0,43 0,65S5 0,98 0,49 0,25 0,78C1 15,16 7,58 4,17 0,02C2 6,18 3,09 1,35 0,26C3 2,70 1,35 0,45 0,64C4 3,25 1,63 0,59 0,56C5 6,11 3,05 1,22 0,30

169

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Selectarea mai multor oraşe înaceastă cercetare a fost făcută cu scopul

de a depăşi (şi evita) experienţele locale. Cu alte cuvinte, folosirea mai multor 

locaţii ne asigură că rezultatele nu sunt influenţate de către o experienţăcomună a subiecţilor (politici educaţionale locale, centre de formare influente

etc.). Pricipalele centre în care s-au făcut testări au fost Timişoara, Drobeta

Turnu Severin şi Arad, dar au mai fost aplicate teste în Bistriţa, Deva şi

Hunedoara. Diferenţele semnificative sunt şi în acest caz puţine, dar mai greu

de explicat. Singura explicaţie posibilă pentru diferenţele între rezultatele la

cei trei itemi este o atitudine locală diferită. Cei trei itemi sunt C1 (Este

apreciat pozitiv de colegi-mai puţin important în Arad), A1 (Ia singur decizii

cotidiene) şi AD5 (Se simte bine în situaţii noi). În ansamblu putem afirma că

rezidenţa nu influenţează semnificativ modul în care profesorii

conceptualizează inteligenţa.

Concluzia generală este că ipoteza 2 se confirmă, cu alte cuvinte

eşantionul este omogen din punct de vedere al conceptualizării inteligenţei

Pentru a testa ipoteza 1, aflarea structurii conceptului de inteligenţă

vom utiliza metoda analizei de clusteri. Clusterii sunt aglomerări statistice,

ierarhizate de elemente. Analiza de clusteri comportă următorii paşi:

• Aflarea matricei de corelaţii între elementele supuse analizei;

corelaţiile ne oferă date privind comunalitatea şi covarianţa elementelor;

• Aflarea distanţelor între elemente (este vorba de distanţe

statistice între seturi de date, reprezentabile grafic prin distanţe euclidiene);

• Determinarea graficului de amalgamare a elementelor 

(structura custerilor);

• Elaborarea dendogramei (reprezentare grafică arborescentă pe

 baza distanţelor);

• Identificarea clusterilor 

Ca şi în cazul analizei factoriale, rezultatele se modifică în funcţie de

metoda de calcul utilizată. Pentru a avea o imagine cât mai exactă a structurii

conceptului de inteligenţă vom proceda la două analize. Prima constă în

170

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

alcătuirea structurii prin metoda centroidă a lui WARD, metodă care ia în

calcul media clusterilor obţinuţi.

Deoarece scopul nostru este de a explora structura formată de cele 35

de elemente ale inteligenţei, pentru a doua analiză am optat pentru metoda k-clusteri. Această metodă grupează elementele într-un număr de clusteri

 prestabilit printr-o operaţiune (algoritm de calcul) iterativă.

 Nu există o metodă care să determine numărul optim de clusteri ce

trebuie predefiniţi, deoarece metoda este una exploratorie, iar rezultatele

depind de dinamica de amalgamare a elementelor. Pentru a asigura o validitate

 bună a analizei există următoarele metode:

• Utilizarea de analize succesive. Prin această metodă setul de

elemente este analizat utilizându-se mai multe variante de grupare (de

exemplu 3, 5, 7 şi 9 clusteri). Din dinamica amalgamării clusterilor se

 poate extrage structura setului de date. Aceasta va fi principala metodă

utilizată pentru cercetarea noastră;

• Una dintre metode este predefinirea unui număr de clusteri egal

cu cel al categoriilor utilizate (în cazul nostru ar fi vorba de şapte clusteri

deoarece avem şapte tipuri de elemente ale inteligenţei)

• O a treia metodă este oprirea analizei în momentul în care

distanţele elementelor faţă de centrul clusterului sunt mici.

Structura inteligenţei (metoda centroidă Ward)

În urma aplicării metodei centroide Ward am obţinut matricea

distanţelor. Această matrice calculează (pe baza corelaţiei) gradul de

consens/diferenţiere între fiecare două elemente. Rezultatele se prezintă într-o

matrice a distanţelor.

Pe baza acestei matrici se aplică algoritmul de grupare a elementelor,

operaţiune denumită amalgamarea clusterilor. Prin metoda Ward, elementele

cu cea mai mică distanţă sunt grupate şi înlocuite de o singură valoare (media

dintre cele două elemente-centroidul). Se obţine astfel o nouă matrice a

distanţelor, care are, în schimb, un element mai puţin. Se reia algorimul până

când nu rămâne decât un singur element.

171

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Structura obţinută se prezintă sub forma unei dendograme, care este o

structură arborescentă răsturnată (ramificaţii se unesc într-un singur trunchi).

Mai jos prezentăm dendograma pentru setul de date (matricea

distanţelor şi graficul de amalgamare sunt prezentate în anexe).

Grafic nr. 4 Dendograma structurii inteligenţei (metoda Ward)

Dendograma arată existenţa a doi clusteri majori, cu un număr 

aproximativ egal de elemente. Clusterul din sâtnga este format din trei

subclusteri (16 elemente–6, 6 şi 4), cel din dreapta este format din doi

subclasteri (19 elemente-6 şi 13). Trebuie remarcat că cel mai mare subcluster 

(13 elemente) este mai puţin structurat, distanţele la care se unesc elementele

sunt aproximativ egale. Acest subcluster poate fi divizat la rândul lui în trei

structuri (3, 6 şi 4 elemente).

De ndograma celor 35 de e lemente

M e toda Ward

Distante e uclidiene

   (   D   l   i   n   k   /   D   m   a   x   )   *   1   0   0

0

20

40

60

80

100

120

0

20

40

60

80

100

120

 

   S   4

 

   S   2

 

   A   D   4

 

   A   5

 

   A   3

 

   A   2

 

   C   5

 

   C   4

 

   C   1

 

   S   5

 

   S   1

 

   V   5

 

   A   4

 

   C   R   5

 

   C   R   4

 

   C   R   1

 

   A   D   2

 

   A   D   3

 

   A   D   1

 

   S   3

 

   A   D   5

 

   A   1

 

   C   R   2

 

   F   4

 

   F   3

 

   V   4

 

   V   2

 

   V   3

 

   F   5

 

   C   R   3

 

   F   2

 

   C   3

 

   C   2

 

   V   1

 

   F   1

172

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

 Structura clusterilor 

În paginile următoare vom descrie structura obţinută prin prisma

conţinutului itemilor. Trebuie să notăm că denumirea clusterilor şi a

subclusterilor reprezintă o convenţie.Clusterul I. Socializare

Primul subcluster este cel mai puţin reprezentativ pentru inteligenţă.

Media rangurilor obţinute este de 30. Subclusterul cuprinde următorii itemi:

Subclusterul ADAPTARE COTIDIANĂ:

S2: ESTE PRIETENOSS4: II PLACE SA SE JOACE CU ALTI COPIIAD4: II PLAC JOCURILE NOIA2: STIE SA FACA CUMPARATURI

A3: SE AUTOINGRIJESTEA5: ESTE INDEMINATIC

Clusterul este compus din itemi de adaptare socială, adaptare la mediu

social şi de abilităţi. Abilităţile au rolul de a asigura adaptarea la situaţii

cotidiene. Elementele acestui cluster se află în partea inferioară a ierarhiei

elementelor inteligenţei, ceea ce înseamnă că este considerat mai puţin

reprezentativ pentru inteligenţă. Importanţa mică a acestui cluster este în

conformitate cu teoriile “expert” ale inteligenţei. Dacă asimilăm acest cluster 

cu inteligenţa practică, observăm că acest tip de inteligenţă este deseori puţin

valorizat. Chiar dacă teoriile contemporane privind rezolvarea problemelor 

cotidiene accentuează importanţa şi validitatea ecologică a acestui tip de

inteligenţă, el rămâne, totuşi, un obiect de studiu marginal (Berg, Calderone,

1994).

Faptul că elementele acestui subcluster sunt puţin valorizate de

 profesori reprezintă o surpriză numai din perspectiva conţinutului itemilor.

Abilităţile cotidiene reprezintă inteligenţa “în acţiune”, în situaţii obişnuite.

Atitudinea pro-socială şi pro-noutate reprezintă o caracteristică “de succes” în

societatea contemporană.

În concluzie, marginalizarea acestui subcluster este rezultatul unei

 perspective a inteligenţei apropiate de cele expert, în care inteligenţa are un

 puternic caracter logico-matematic şi verbal, dar mai puţi social şi practic.

Al doilea subcluster cuprinde itemii:

173

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Subclusterul CONFORMISM SOCIAL

C1: ESTE APRECIAT POZITIV DE COLEGIC4: ESTE ASCULTATORC5: ESTE APRECIAT DE PROFESORIS1: CUNOASTE REGULILE DE COMPORTAMENTS5: ARE RELATII BUNE CU CEI DE ACEESI VÂRSTAV5: INDEPLINESTE RAPID CERINTELE ADULTULUI

Acest al doilea subcluster a fost denumit CONFORMISM SOCIAL,

deoarece cuprinde itemi privitori la tipul de relaţii cu adulţi şi colegi, adaptare

la cerinţele mediului social şi feedbackul primit la acest tip de relaţii sociale.

În acest context, conformismul nu are sens peiorativ. Semnificaţia acestui

cluster este că există o componentă socială a inteligenţei. Subclusterul

conformism social este cel mai reprezentativ pentru clusterul socializare. De

asemenea este subclusterul cu cea mai mică medie a rangurilor dintre cei trei

care alcătuiesc acest cluster (media=24). Componenta socială este

responsabilă pentru capacitatea de înţelegere a situaţiilor sociale şi a cerinţelor 

mediului. De asemenea presupune elaborarea de răspunsuri adecvate situaţiilor 

sociale. În teoria psihologică acest cluster corespunde inteligenţei sociale, care

este valorizată în special de către persoanele fără pregătire psihologică.

Probabil că importanţa mai redusă a acestui cluster se datorează pregătirii

 profesorilor în domeniul inteligenţei.

Al treilea subcluster cuprinde elementele:

Subclusterul ACHIZIŢII

CR1: MEMOREAZA POEZII SI POVESTICR4: CITESTE BINECR5: STIE SA FACA COMPUNERIA4: ESTE TALENTAT

Subclusterul Achiziţii cuprinde itemi performanţiali. Elementele

 predominante aparţin grupei Inteligenţă cristalizată, dar cuprinde numai itemii

grupei referitori la achiziţii lingvistice. Acest item acoperă într-o bună măsură

inteligenţa verbală. Noi am preferat eticheta de achiziţii pentru a păstra

elementul comportamental al sortului. Performanţa lingvistică este considerată

174

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

de multe ori un semn al inteligenţei, dar în modelul generat ea este puţin

reprezentativă pentru conceptul de inteligenţă (media ragurilor este de 27)

În concluzie, putem afirma că primul cluster este un cluster cu accent pe performanţa socială (abilităţi, adaptare, conformism), din acest motiv el a

fost denumit SOCIAL. Trebuie remarcat faptul că subclusterul achiziţii nu are

o corespondenţă directă în domeniul social. Dacă însă ţinem cont de faptul că

cercetările în domeniul inteligenţei au demonstrat legătura cauzală între

inteligenţa verbală şi performanţa socială, înţelegem rolul acestui subcluster în

structura conceptuală a inteligenţei.

Clusterul II. PERFORMANŢĂ 

Cel de-al doilea cluster nu este la fel de bine structurat ca şi primul.

După cu am mai arătat putem distinge trei subclusteri.

Primul subcluster cuprinde elementele:

Subclusterul ADAPTARE

AD1: SE DESCURCA BINE IN SITUATII NOI

AD2: SE ADAPTEAZA USOR LA MEDIU NOUAD3: SE ACOMODEAZA REPEDE LA CONDITII NOI DE LUCRUAD5: SE SIMTE BINE IN SITUATII NOIA1: IA SINGUR DECIZII COTIDIENES5: ARE RELATII BUNE CU CEI DE ACEESI VÂRSTA

Subclusterul adaptare cuprinde preponderent itemi din sfera adaptativă.

Adaptarea are semnificaţia modificării comportamentale nu în situaţii

cunoscute (ca şi în cazul adaptării cotidiene), ci în situaţii noi, inedite, în care

este necesar un răspuns rapid şi optim la cerinţele mediului. Sternberg, în

teoria triarhică a inteligenţei concepe o întreagă subteorie dedicată acestui tip

de inteligenţă. Dacă luăm în calcul definiţiile uzuale ale inteligenţei observăm

că această componentă adaptativă este deosebit de importantă, fapt relevat şi

de media rangurilor (10,6)

Al doilea subcluster cuprinde itemii:

Subclusterul PERFORMANŢĂ LOGICO-MATEMATICĂF2: REZOLVA BINE PROBLEME

175

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

F3: PERCEPE LEGATURILE CAUZA/EFECTF4: RECUNOASTE ERORI DE RATIONAMENTF5: STIE CE ESTE CORECT SI GRESITCR2: APLICA SOLUTII CUNOSCUTE LA PROBLEME NOICR3: STIE SA FACA CALCULE MATEMATICE

V2: ACTIONEAZA PROMPTV3: INTELEGE RAPID REGULILEV4: RASPUNDE REPEDE LA INTREBARI

Subclusterul cuprinde trei tipuri de itemi: inteligenţă fluidă (gândire

logică), inteligenţă cristalizată (achiziţii matematice) şi viteză (viteză

cognitivă). Acest cluster sintetizează concepţia tradiţională a inteligenţei. În

acest caz găsim teoriile factoriale (inteligenţă matematică, eficienţă cognitivă),

teoriile biologice (viteza procesării neuronale), cognitive (transfer analogic). Nu este întîmplător că acest factor este alcătuit din elemente aflate în partea

superioară a ierarhiei. (media rangurilor este 10)

Subclusterul trei cuprinde următoarele elemente:

Subclusterul PERFORMANŢĂ

F1: GANDESTE CORECTC2: ARE REZULTATE SCOLARE BUNE

C3: ARE REZULTATE BUNE LA TESTE DE INTELIGENTAV1: GANDESTE REPEDE

Putem afirma că acest cluster este cel mai important pe baza mai

multor argumente. În primul rând, trebuie să observăm că acest subcluster 

cuprinde primele trei elemente din ierarhie, astfel încât putem spune că este

subclusterul cel mai reprezentativ pentru a descrie inteligenţa. În al doilea

rând, este un subcluster redus ca dimensiuni, dar este compus din itemii cei

mai reprezentativi pentru categoriile lor. Am intitulat acest subcluster 

PERFORMANŢĂ pentru că se referă la performanţă cognitivă (gândeşte

corect) şi la eficienţă cognitivă (gândeşte repede). Cei doi itemi din grupa

conformismului reprezintă cel mai bun predictor al inteligenţei în teoria

clasică (rezultate bune la teste de inteligenţă) şi domeniul de aplicabilitate cel

mai cunoscut şi relevant pentru profesori (rezultate şcolare bune). Este de

remarcat faptul că nu putem vorbi despre inteligenţă ca şi predictor al

 performanţei şcolare şi nici despre performanţa şcolară ca şi predictor alinteligenţei. Chiar şi în SUA, unde testele academice sunt construite pe

176

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

aceleaşi principii ca şi testele de inteligenţă şi conţin itemi comuni, inteligenţa

nu explică decât o proporţie scăzută din performanţa academică. Cu toate

acestea, profesorii tind să coreleze puternic inteligenţa cu performanţa

academică.În concluzie, am denumit cel de-al doilea cluster PERFORMANŢĂ

deoarece se referă fie la performanţă adaptativă, fie la performanţă logico-

matematică.

Sintetizând, putem afirma că prima ipoteză s-a confirmat, în sensul în

care există doi clusteri cu caracteristici diferite şi cu o valoare descriptivă

diferită. Diferenţa se poate observa şi din discrepanţa majoră dintre mediile

rangurilor (27,25 pentru Socializare, şi 9,61 pentru  Performanţă). Reducând

structura prezentată în dendogramă la denumirile clusterilor şi apoi la tipuri de

inteligenţă utilizaţi în teoriile psihologice avem următoarea structură a

inteligenţei:

Tabel nr. 25. Structura inteligenţei

INTELIGENŢĂ

SOCIAL PERFORMANŢĂ INTELIGENŢĂ COTIDIANĂ INTELIGENŢĂ 

CRISTALIZATĂ  ADAPTARE PERFORMANŢĂ 

Adaptarecotidiană(inteligenţă  practică)

Conformismsocial(inteligenţă  socială)

Achiziţii(Inteligenţă cristalizată,verbală)

Adaptare Performanţălogico-matematică(inteligenţă  fluidă)

Performanţă

În încheierea analizei structurii inteligenţei cu ajutorul metodei Ward,

vom prezenta structurile obţinute după divizarea eşantionului în funcţie detipul de şcoală în care activează subiecţii (şcoală normală şi specială).

Reamintim că ANOVA nu a scos în evidenţă diferenţe semnificative în cazul

celor două eşantioane (graficele 3 şi 4).

Deşi nu există diferenţe semnificative între rangurile

elementelor, structurile obţinute diferă esenţial. Anliza diferenţelor merită

atenţie.

Astfel, pentru profesorii din şcoala normală clusterul performnţă este

mai restrâns, cuprinde mai puţine elemente (nouă) şi, în consecinţă, clusterul

177

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Dendograma celor 35 de variabile

Metoda Ward

Distante euclidiene

   (   D   l   i  n

   k   /   D  m  a  x   )   *   1   0   0

0

20

40

60

80

100

120

0

20

40

60

80

100

120

 

   C   4

 

   C   1

 

   S   5

 

   S   4

 

   S   2

 

   A   D   4

 

   A   5

 

   A   4

 

   A   3

 

   A   2

 

   C   R   4

 

   C   R   5

 

   C   R   1

 

   A   D   2

 

   A   D   3

 

   A   D   1

 

   C   5

 

   S   1

 

   V   5

 

   A   D   5

 

   V   2

 

   S   3

 

   A   1

 

   C   R   2

 

   C   3

 

   C   2

 

   F   4

 

   F   3

 

   V   3

 

   F   5

 

   V   4

 

   C   R   3

 

   F   2

 

   V   1

 

   F   1

social cuprinde 26 de elemente. Pentru profesorii din şcoala specială raportul

este mai echilibrat (22 de elemente în clusterul performanţă faţă de 13 în

clusterul social). Diferenţa arată o definire mai largă a performanţei la

 profesorii din şcoala specială.Un prim aspect important de menţionat este coincidenţa primelor două

elemente pentru cele două eşantioane. În ambele cazuri, esenţial pentru

inteligenţă este ca subiectul să gândească corect şi repede (F1, V1). În cazul

celor din şcoala normală, aceste două elemente sunt combinate cu un al treilea

element,C3 (rezultate bune la teste de inteligenţă). În cazul profesorilor, acest

element este prezent în clusterul performanţă, dar în combinaţie cu alte

elemente. Neicluderea în primul subcluster este un indicator al importanţei mai

scăzute al criteriului pentru profesorii din şcoala specială. Media rangurilor 

  pentru subclusterul F1-V1 este de 1,5, ceea ce face ca aceasta să fie

combinaţia cea mai reprezentativă pentru inteigenţă

Clusterul performnţă cuprinde un număr de elemente comune între

modelele generate de profesorii din şcoala specială şi din şcoala normală.

Elementele logice, F3 (percepe legăturile cauză-efect) şi F4

(recunoaşte erorile de raţionament) sunt cuprinse, în ambele modele, într-un

subcluster. Media rangurilor de 5 ne permite să concluzionăm că şi acest

subcluster este reprezentativ pentru conceptul de inteligenţă Acelaşi lucru este

valabil pentru elementele ce se referă la conţinuturi matematice, F2 (rezolvă

 bine probleme) şi CR3 (Ştie să facă calcule matematice). Acest subcluster are

o medie a rangurilor de 11,5.

Grafic 5. Dendograma structurii inteligenţei (eşantionul şcoală specială)

178

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Dendograma celor 35 de variabile

Metoda Ward

Distante euclidiene

   (   D   l   i  n   k   /   D  m  a  x   )   *   1   0   0

0

20

40

60

80

100

120

0

20

40

60

80

100

120

 

   S   2

 

   S   4

 

   A   D   4

 

   A   4

 

   A   5

 

   A   3

 

   A   2

 

   A   D   3

 

   A   D   2

 

   A   D   5

 

   A   D   1

 

   A   1

 

   V   2

 

   C   5

 

   C   2

 

   C   4

 

   C   1

 

   S   5

 

   S   3

 

   S   1

 

   V   5

 

   C   R   5

 

   C   R   4

 

   C   R   1

 

   C   R   3

 

   F   2

 

   V   4

 

   V   3

 

   F   5

 

   C   R   2

 

   F   4

 

   F   3

 

   C   3

 

   V   1

 

   F   1

Graficnr. 6. Dendograma structurii inteligenţei (eşantionul şcoală normală)

În fine subclusterul F5-V3-V4 este la rndul său reprezentativ pentru

conceptul de inteligenţă, cu o medie a rangurilor de 8,3. Clusterul se referă la

viteza răspunsului.Există o serie de deosebiri între cele două modele.

Elementele scalelor  Adaptare, Social , Conformism şi Abilităţi fac parte

dein clusterul Socializare în cazul profesorilor din şcolile normale. În modelul

  profesorilor din şcolile speciale apar excepţii, care intră în componenţa

clusterului Performanţă .

Se poate observa faptul că, deşi există diferenţe în alcătuirea

subclusterilor, structura este identică cu cea obţinută pe întregul eşantion. În

179

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

cazul şcolii normale observăm că subclusterul Adaptare este asociat cu

clusterul Social.

Modelul structural obţinut trebuie confirmat şi prin alte metode pentrua fi validat. Folosind tot metoda analizei de clusteri putem testa corectitudinea

modelului obţinut. După cum am arătat, vom utiliza metoda k-clusteri.

Avantajul principal al metodei în acest moment al cercetării este faptul că

 putem face o analiză mai sensibilă a structurii. Metoda k-clusteri permite (ca şi

în cazul microscopului) reglarea magnitudinii analizei. Ţinând cont de

avantajele şi dezavantajele metodei prezentate mai sus am optat pentru trei

niveluri de analiză. Trebuie amintit că în cazul acestei metode predefinim

numărul de clusteri care va rezulta.

La primul nivel vom analiza structura utilizând cinci clusteri. Dacă

structura anterioară este corectă, la acest nivel vom obţine o structură identică.

Cel de-al doilea nivel prevede existenţa a şapte clusteri, iar la cel de-al treilea

nivel vom predefini nouă clusteri

În analiza noastră vom utiliza următorii paşi:

• Prezentarea centralizată a celor trei nivele. În urma prelucrării

statistice am obţinut trei structuri pe care le vom prezenta împreună pentru a

 putea urmări progresia clusterilor;

• Analiza separată a celor trei nivele de analiză;

• Analiza constantelor, în care vom analiza clusterii şi structurile

stabile, cu alte cuvinte structurile care rămân nemodificate în cele trei analize

• Concluzii

Datele centralizate pe cele trei nivele sunt prezentate în tabelul următor 

(în paranteză sunt trecute codurile elementelor, denumirile clusterilor sunt ca

şi în cazul anterior, convenţii):

180

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Tabel. nr. 26. Structura clusterilor (5, 7, 9) obţinuţi prin metoda k-clusteri

 PERFORMANŢĂ (F1, F2, F3, F4, F5, V1, V2, V3, V4, C2, C3)

 ADAPTARE LA NOU (CR2, A1, AD1, AD2, AD3, AD5, S3)

 ACHIZIŢII 

(CR1, CR3,

CR4, CR5, A4)

CONFORMISM 

 SOCIAL

(V5, S1, S5, C1,

C4, C5)

 ADAPTARE 

COTIDIANĂ 

(A2, A3, A5,

 AD4, S2, S4) PERFORMANŢĂ  LOGICĂ (F1, F3, F4, V1, C3)

 PERFORMANŢĂ MATEMATICĂ (F2, F5, CR2, CR3, V3,V4

 PERFORMANŢĂ COTIDIANĂ (V2, A1, C2)

 ADAPTARE (AD1, AD2, AD3, AD5,S3)

 ACHIZIŢII 

(CR1, CR4,

CR5, A4)

CONFORMISM 

SOCIAL

(V5, S1, S5, C1,

C4, C5)

 ADAPTARE 

COTIDIANĂ 

(A2, A3, A5,

 AD4, S2, S4)GÂNDIRE

(F1, V1)

PERFORMANŢĂ

LOGICĂ(F3, F4, C3)

PERFORMANŢĂ

MATEMATICĂ(F2, F5, CR2,CR3, V3, V5)

PERFORMANŢĂ

COTIDIANĂ(V2, A1, C2)

ADAPTA

RE(AD1,AD2,AD3)

RELAŢIONA

RE(AD5, S3)

ACHIZIŢII

(CR1, CR4,CR5, A4)

CONFORMISM

SOCIAL(V5, S1, S5, C1,

C4, C5)

ADAPTARE

COTIDIANĂ(A2, A3, A5,

AD4, S2, S4)

181

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Din tabelul centralizator extragem următoarele concluzii:

• Structura obţinută anterior (2 clusteri/6 subclusteri) este

validată în modelul iniţial (5 clusteri). Singurele diferenţe sunt

combinarea subclasterilor    Performanţă şi Performanţă logico-matematică  într-un singur cluster ( Performanţă). Trebuie remarcat că

doar doi itemi au migrat faţă de modelul anterior. Itemul CR2: Aplică 

 soluţii cunoscute la probleme noi face parte din clusterul adaptare, iar 

itemul CR3: Ştie să facă calcule matematice face parte din clusterul

achiziţii. După cu se observă din tabelul centralizator, în modelele cu 7

sau 9 clusteri ei se regăsesc ca şi în modelul testat anterior în clusterul

 Performanţă logico-matematică respectiv Performanţă matematică;

• Clusterii   Achiziţii, Conformism social  şi  Adaptare

cotidiană ce corespundeau clusterului 1 Socializare în modelul anterior 

dovedesc o stabilitate deosebită. În cele trei modele succesive

componenţa acestor clusteri rămne identică, ceea ce ne permite să

concluzionăm că avem de-a face cu o structură validă;

• Un alt element care validează modelul anterior este

clusterul  Performanţă . După cum am concluzionat anterior, clusterul

 Performanţă  este mai puţin structurat. Această structurare insuficientă

este responsabilă pentru modificarea lui.

• Pornind de la ipoteza conform căreia clusterii trebuie să

fie cât mai echilibraţi (din punct de vedere al numărului de elemente),

analiza optimă este cea cu 7 clusteri. Acest lucru se observă datorită

valorilor dispersilor şi abaterilor standard pentru cele trei modele.

Tabel nr..27.Valorile dispersiei şi abaterilor standard pentru cele treimodele experimentale

 Media(nr. elemente/nr. clusteri)

 Dispersia Abaterea standard 

5 clusteri 7 4,4 2,097 clusteri 5 1,14 1,069 clusteri 3,88 2,68 1,63

Valorile reduse ale abaterii standard şi dispersiei semnifică oomogenitate mai bună a datelor. Valoarile mari ale modelului cu 5

182

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

clusteri arată o insuficientă cristalizare a unuia dintre clusteri

(Performanţă-11 elemente). Pentru acest model mediana (6) şi modul

(6) sunt acceptabile, dar valoarea extremă a clusterului  Performanţă 

dezechilibrează modelul. Modelul cu nouă clusteri este mai omogen,iar vlorile medianei (3) şi a modului (3). sunt apropiate de cele ale

mediei. În plus distribuţia este mai echilibrată. Modelul cu 7 clusteri

este singurul în care media, mediana şi modul au aceaşi valoare (5),

ceea ce ne permite să concluzionăm că este modelul cel mai echilibrat

şi omogen. Din aceste considerente vom considera acest model

referenţial.

•  Nu în ultimul rând, rezultatele obţinute validează scala

utilizată. Teoretic, elementele care măsoară aceeaşi dimensiune ar 

trebui să covarieze. Această covariaţie este responsbilă pentru

cuprinderea în cadrul unui cluster a acestor elemente corelate (datorită

distanţei mici între seturile de date). În modelul cu 5 clusteri putem

observa că toţi factorii sunt distribuiţi grupat (cel puţin trei elemente

din aceiaşi grupă într-un cluster comun). Excepţie face grupa

Socializare, dar şi în acest caz elementele sunt distribuite în clusteri

corelaţi (Conformism social şi Adaptare cotidiană).

Modelul 5 clusteri

Modelul 5 clusteri reproduce destul de fidel modelul analizat

anterior. Clusterii Conformism social ,  Achiziţii,  Adaptare cotidiană şi

 Adaptare la nou au aproximativ aceleaşi caracteristici ca şi în modelul

anterior. Caracteristic acestui model este clusterul  Performanţă , care

are o structură compozită.

Deşi cuprinde elemente generale (F1), elemente de performanţă

logică sau viteză trebuie afirmat că este un cluster valid în sensul în

care toate elementele au ca trăsătură comună o activitate/comportament

 performanţială.

183

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Tabelul nr. 28. Tabelul distanţelor între clusteri (distanţe euclidiene)

 Performanţ ă

  Adaptare lanou

  Achiziţii Conformismsocial 

 Adaptarecotidiană

Performanţă 0 275,74 344,67 253,54 290,36Adaptare lanou

16,61 0 157,04 349,05 559,10

Achiziţii 18,57 12,53 0 243,61 350,83Conformismsocial

15,92 18,68 15,61 0 198,97

Adaptare cotid 17,04 23,65 18,73 14,106 0

Analiza distanţelor între clusteri oferă informaţii interesante. Dacă

translatăm distanţele în distanţă metrică, se observă faptul că structura

obţinută nu este liniară (ca în modelul dendogramei). De exemplu

distanţa dintre clusterii  Adaptare la nou şi Achiziţii este cea mai mică

deşi cei doi clusteri fac parte din două structuri diferite.

Modelul 7 clusteri

Acest model este cel mai corect dintre cele trei. Clusterul

 Performanţă  a fost divizat în trei subclusteri. Subclusterul 1 a fost

denumit PERFORMANŢĂ LOGICĂ şi cuprinde următoarele

elemente:

Structura clusterului PERFORMANŢĂ LOGICĂ

F1: GANDESTE CORECTF3: PERCEPE LEGATURILE CAUZA/EFECTF4: RECUNOASTE ERORI DE RATIONAMENTV1: GANDESTE REPEDE

C3: ARE REZULTATE BUNE LA TESTE DE INTELIGENTA

În cazul acestui cluster regăsim elementele clusterului

 performanţă din modelul clasic (F1, V1, C3) la care se adaugă două

elemente ce aparţin inteligenţei fluide (F3 şi F4). Dacă luăm ca punct

de referinţă elementul C3 observăm că celelalte elemente reprezintă

condiţiile necesare îndeplinirii optime a unui test (corectitudine, viteză,

raţionament cauzal şi analogic, logică). În aceste condiţii nu este

surprinzător faptul că aceste elemente sunt considerate ca fiind cele

184

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

mai reprezentative pentru inteligenţă. Acest cluster arată consensul

dintre concepţia psihologică (teoretică) şi cea a profesorilor privind

inteligenţa.

Al doilea cluster performanţial are următoarea structură:Structura clusterului PERFORMANŢĂ MATEMATICĂ

F2: REZOLVA BINE PROBLEMEF5: STIE CE ESTE CORECT SI GRESITCR2: APLICA SOLUTII CUNOSCUTE LA PROBLEME NOICR3: STIE SA FACA CALCULE MATEMATICEV3: INTELEGE RAPID REGULILEV4: RASPUNDE REPEDE LA INTREBARI

După cum se observă acest cluster cuprinde itemi din grupa

inteligenţei fluide şi cristalizate şi viteză. Acest cluster ar fi putut fi

denumit şi Algoritmic, deoarece are ca şi conţinut evaluarea problemei,

aplicarea de algoritmi rezolutivi în funcţie de reguli prestabilite.

Cel de-al treilea cluster performanţial cuprinde următoarele

elemente:

Structura clusterului PERFORMANŢĂ COTIDIANĂ

V2: ACTIONEAZA PROMPTA1: IA SINGUR DECIZII COTIDIENEC2: ARE REZULTATE SCOLARE BUNE

Acest cluster este important deoarece el face diferenţa faţă de

modelul cu 6 clusteri analizat prin metoda WARD. Clusterul este

destul de greu de catalogat datorită structurii lui reduse, dar diverse.

Cele trei elemente aparţin unor grupe diferite (Viteză, Abilităţi şi

Conformism). Am decis să-l denumim performanţă cotidiană deoarece

se referă la modul în care un copil răspunde solicitărilor imediate de

mediu.

Pentru acest model distanţele între clusteri sunt următoarele:

Tabel nr. 29 Distanţele euclidiene înre clusteri

Performanţă logică

Performanţ ă

matematică

Performanşăcotidiană

 Adapt are

 Achiz iţii 

Confor mism

social 

 Adaptarecotidiană

Performanţă 0 191,53 254,39 206,95 290,1 228,79 379,47

185

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

logică 5Performanţămatematică

13,84 0,00 312,19 203,72 286,03

140,16 494,78

Performanşăcotidiană

15,95 17,67 0,00 255,05 263,15

511,62 198,97

Adaptare 14,39 14,27 15,97 0,00 416,8

9

269,76 352,53

Achiziţii 17,03 16,91 16,22 20,42 0,00 495,83 272,81Conformismsocial

15,13 11,84 22,62 16,42 22,27 0,00 761,30

Adaptarecotidiană

19,48 22,24 14,11 18,78 16,52 27,59 0,00

Modelul 9 clusteri

Modelul 9 clusteri este important (deşi nu este cel mai valid)

deoarece ne permite o analiză mai fină a clusterului  PERFORMANŢĂ.

După cum am arătat în prezentarea comună a celor trei modele de

analiză, cei trei clusteri care formează clusterul SOCIALIZRE  rămân

constanţi. În schimb clusterul  PERFORMANŢĂ  se modifică

(structurează) continuu. Cei doi clusteri noi sunt cei mai interesanţi.

Primul cluster este cel mai important deoarece este cel mai

definitoriu pentru inteligenţă în concepţia profesorilor. Acest clouster 

este compus din doar doi itemi: Gândeşte corect şi Gândeşte repede.

După cum se observă aceşti doi itemi caracterizează eficienţa şi

 performanţa în gândire.

Al doilea cluster nou apatrţine clusterului adaptare şi are în

componenţă doi itemi. Se simte bine în situaţii noi şi Se face uşor 

înţeles.

ConcluziiÎn urma celor trei analize putem trege câteva concluzii:

• Modelul obţinut anterior (prin metoda Ward) a fost

validat de cele trei modele

• Clusterii obţinuţi au o mare stabilitate

• Instrumentul de cercetare a fost validat la rândul său

(omogenitate)

186

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

• Performanţa este clusterul mai divers, el se poate divide

în cel puţin trei tipuri de performanţă

• F1 şi V1 sunt itemii definitorii pentru inteligenţă

Cele două ipoteze au fot confirmate. Eşantionul este omogendin punct de vedere al conceptualizării inteligenţei. Ipoteza 1 se

confirmă prin existenţa celor doi clusteri (Performanţă şi Social),

sigura notă pe care trebuie să o facem este că elementele grupei

  Inteligenţă cristalizată au intrat în componenţa clusterului Socializare,

iar elementele grupei  Adaptare au intret în componenţa clusterului

 Performanţă . Distanţa mică între clusterii reprezentativi celor două

grupe ne face să considerăm cele două grupe o grupă “tampon” între

cei doi clusteri.

187

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.6. Cercetarea numărul 3

Prin cercetările anterioare am obţinut o structură validă a inteligenţei

 prin metode exploratorii. În cercetarea de faţă ne propunem două scopuri:• Validarea, prin triangulare, a modelului structural al

inteligenţei. Pentru a îndeplini acest obiectiv, trebuie să confirmăm

datele prin metode multiple. Dacă în cercetarea anterioară am

confirmat modelul iniţial prin folosirea altei proceduri statistice, în

cazul de faţă vom folosi altă metodă experimentală (grila de

constructe personale).

• Obţinerea unor descriptori ai inteligenţei. În primeledouă cercetări subiecţii au avut de sortat itemi predefiniţi, care

constau în descriptori ai inteligenţei (diferite tipuri de inteligenţă).

Validitatea probelor este nesigură atâta vreme cât subiecţii nu oferă

 proprii descriptori. Cu alte cuvinte, este posibil ca rezultatele să fie

  biasate de opţiunea noastră în alegerea descriptorilor. Pentru a

elimina această posibilă sursă de eroare, vom încerca să validăm

modelul prin descriptorii subiecţilor.

5.6.1. Prezentarea ipotezelor.

Şi această cercetare (poate mai mult chiar decât primele două) are un

caracter explorator. Diferenţa faţă de primele două cercetări este că nu vom

culege rezultatele unui eşantion la o probă (cu alte cuvinte nu vom genera

 proba), ci vom oferi subiecţilor posibilitatea de a genera date.

Pentru această cercetare avem două ipoteze:

• Prima ipoteză susţine faptul că modelul structural al

inteligenţei va fi confirmat în măsura în care va cuprinde doi

clusteri (unul intern şi unul extern). Deşi acestă ipoteză semănă ca

şi formulare cu prima ipoteză din cercetarea 2, modalitatea de

formare a structurii inteligenţei este total diferită;

• A doua ipoteză susţine că descriptorii subiecţilor 

(proveniţi din constructe personale) acoperă cei doi clusteri. Cu alte

188

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

cuvinte, dacă descriptorii oferiţi de către subiecţi descriu elemente

ale scalei (în termeni de identitate a conţinutului, nu a formei)

modelul structural este validat.

5.6.2. Prezentarea eşantioanelor 

Cercetările anterioare au arătat că populaţia de interes este cea a

 profesorilor. Mai mult, populaţia de profesori este omogenă în ceea ce priveşte

conceptualizarea inteligenţei, indiferent de specializare, tip de şcoală în care

activează şi zonă de rezidenţă. Din aceste motive, am optat, în cazul acestei

cercetări, pentru un singur eşantion de subiecţi. Eşantioanul cuprinde 168 de

subiecţi, este divers din punct de vedere al specializării, tipului de şcoală încare activează, al oraşului de rezidenţă, vârstei şi vechimii, dar omogen ca şi

conceptualizare a inteligenţei.

Acest eşantion este mai redus decât cel anterior, datorită unor 

 probleme practice. Datorită faptului că subiecţii generează date, durata probei

este considerabil mai mare decât în cazul cercetărilor anterioare, astfel încât

disponibilitatea subiecţilor la completarea probei a fost mai redusă. Din

eşantionul anterior, un număr de 168 de persoane au acceptat completarea

 probei, ceea ce înseamnă un procent de 80% din eşantionul iniţial.

Tabel nr. 30 Structura eşantionului

Timişoara Alte oraşe Total  ŞcoalăSpecială %

ŞcoalăNormală %

ŞcoalăSpecială %

Şcoală  Normală %

Profesori 30 17,85 25 14,88 18 10,71 25 14,88 98

Învăţător 10 5,95 25 14,88 10 5,95 25 14,88 70Total 40 23,8 50 29,76 28 16,66 50 29,76 168

Este de reţinut faptul că subiectul îşi construieşte singur grila de

constructe. Statistic se pot utiliza atât analiza elementelor (corelaţii,

comparaţii, analiză factorială etc.), cât şi analiza constructelor. Datorită

numărului extrem de mare de constructe generate de eşantion (840), o

reducere a constructelor nu a putut fi efectuată. Din acest motiv, am ales să

189

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

analizăm descriptorii constructelor şi nu constructele în sine. A rezultat astfel

un număr de 1680 de descriptori ai elementelor grilei.

Cu alte cuvinte în analiza noastră vom folosi un N=840 în cazul

scalei şi un N=1680 în cazul descriptorilor.

190

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.6.3. Prezentarea probei

În cercetarea noastră, am utilizat o grilă de constructe cu 14 elemente.

Elementele sunt importante pentru analiza noastră, dar nu au influenţat decisivalegerea constructelor. Acest lucru înseamnă că, dacă în locul elementelor 

oferite ar fi fost utilizate elemente de aceeaşi natură, dar diferite, rezultatele ar 

fi fost aceleaşi.

Elementele oferite ca stimul sunt itemi reprezentativi pentru

grupele utilizate în cercetarea anterioară. Rezultă că avem câte 2 itemi pentru

fiecare din grupele experimentale ( Inteligenţă fluidă, Inteligenţă cristalizată,

 Adaptare, Viteză, Abilităţi, Socializare şi Conformism). Lista itemilor selectaţişi a codurilor este următoarea:

GC1: GÂNDEŞTE CORECT (inteligenţă fluidă)CU3: FACE CUMPĂRĂTURI (abilităţi)MEM2: MEMOREAZĂ POEZII ŞI POVEŞTI (inteligenţă cristalizată)IQ7: REZULTATE BUNE LA TESTE DE INTELIGENŢĂ (conformism)PS1: REZOLVĂ PROBLEME (inteligenţă fluidă)PRI6: ESTE PRIETENOS (socializare)RAS4: RĂSPUNDE REPEDE LA ÎNTREBĂRI (viteză)ACO5: SE ACOMODEAZĂ LA CONDIŢII DE LUCRU (adaptare)

AUT3: SE AUTOÎNGRIJEŞTE (abilităţi)CIT2: CITEŞTE BINE (inteligenţă cristalizată)JOC6: SE JOACĂ CU ALŢII (socializare)DES5: SE DESCURCĂ ÎN SITUAŢII NOI (adaptare)REZ7: REZULTATE ŞCOLARE BUNE (conformism)GIN4: GÂNDEŞTE REPEDE (viteză)

Grila de constructe are două aspecte (elemnetele şi constructele) şi, în

consecinţă, aplicarea probei s-a făcut în două etape.

191

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

5.6.4. Prezentarea rezultatelor cercetării

Pentru a testa ipotezele vom analiza datele în următoarele etape:

• Vom analiza statistic rezultatele scalei. După ce vom prezenta datele descriptive şi matricea corelaţiilor, vom alcătui o

dendogramă pentru a compara rezultatele obţinute cu modelele din

cercetarea anterioară.

• Vom prezenta lista descriptorilor utilizaţi în cadrul

constructelor. Desigur, lista cuprinde mulţi descriptori irelevanţi

(frecvenţă redusă a acestora) sau sinonimi (de exemplu, inteligent – 

deştept - isteţ). Din acest motiv, vom reduce lista descriptorilor lacei relevanţi, după ce, în prealabil, am redus sinonimele.

După cum am arătat, scala obţinută a fost generată de către subiecţi, în

sensul în care elementele erau cotate în funcţie de relevanţa lor pentru

constructele subiecţilor. Este important de subliniat faptul că există o diferenţă

esenţială faţă de cercetarea anterioară. Dacă în cercetarea anterioară

elementele erau cotate în relaţie unele cu celelalte, în acest caz ele sunt cotate

în relaţie cu un criteriu extern, independent. Dacă în cercetarea anterioară

aveam o clasificare structurală a elementelor, aici avem de-a face cu o

cotare funcţională a elementelor. Dacă modelul structural este valid, atunci

elementele clusterilor trebuie să acţioneze (funcţional) împreună. Dat fiind

numărul mare de constructe, putem afirma că, în cazul corelaţiilor 

semnificative, elementele funcţionează împreună.

Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul următor:

192

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Tabel nr.31. Indici descriptivi pentru cele 14 elemente

 Medie Abatere standard Eroarea standard  a mediei 

DES5: se descurca in situatiinoi

2.48 1.28 .06

ACO5: se acomodeaza laconditii de lucru

2.68 1.34 .06

RAS4: raspunde rapid laintrebari

2.69 1.27 .06

REZ7: rezultate scolare bune 2.71 1.31 .06GIN4: gândeste repede 2.71 1.39 .06GC1: gândeste corect 2.74 1.45 .07IQ7: rezultate bune la testede inteligenta

2.74 1.33 .06

PS1: rezolva probleme 2.75 1.41 .06PRI6: este prietenos 2.87 1.51 .07CU3: face cumparaturi 2.89 1.27 .06JOC6: se joaca cu altii 2.90 1.47 .07CIT2: citeste bine 3.00 1.34 .06MEM2: memoreaza poezii sipovesti

3.01 1.45 .07

AUT3: se autoingrijeste 3.03 1.37 .06

Din tabel, se observă că toate elementele au valori apropiate de

valoarea mediei teoretice (3). Variabilele sunt aproximativ egale şi din

 punct de vedere al omogenităţii setului de date (abaterea standard), iar 

mediile obţinute pe eşantion aproximează bine media populaţiei

(abaterea standard a mediei este mică pentru fiecare element). Trebuie

remarcat şi faptul că valorile şi distribuţia aproximează atât de bine

datele populaţiei datorită numărului mare (N=840). N se referă lanumărul de scale generate şi nu la eşantion, deoarece fiecare subiect a

generat, în medie, cinci scale.

Regresia spre medie a datelor este observabilă şi intuitiv în următorul

grafic:

193

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

±Std. Dev.

±Std. Err.

Mean

Box & W hisker Plot

0.5

1

1.5

2

2.5

3

3.5

4

4.5

5

GC1CU3

MEM2IQ7

PS1PRI6

RAS4ACO5

AUT3CIT2

JOC6DES5

REZ7GIN4

Graficul nr. 7. Distribuţia comparativă a elementelor:

Din tabel şi grafic se observă că, deşi eşantionul este mare iar datele

tind să regreseze spre medie, între mai multe variabile există diferenţe

semnificative. Aceste diferenţe se datorează faptului că eroarea standard a

mediei este extrem de mică (ceea ce înseamnă o bună apreciere a mediei

 populaţiei).

Datele privind diferenţele între medii, prezentate în anexe arată cteva

aspecte interesante. Elementul cel mai puternic diferenţiat este   DES 6: se

descurcă bine în situaţii noi, care diferă semnificativ de toate celelalte

elemente. Elementele grupei  social  sunt cel mai puţin diferenţiate, ceea ce

înseamnă că au valorile cele mai apropiate de media generală a grupului.

Corelaţiile obţinute între elemente (prezentate în anexe), sunt în

general semnificative, dar acest lucru este mai puţin relevant datorită

numărului mare de cazuri. Astfel, valori ale corelaţiilor de .14 sunt

semnificative la un p<.05 la 839 grade de libertate. Analizând puterea unei

astfel de corelaţii (gradul de comunalitate), obţinem o valoare r pătrat de

0.0196, ceea ce înseamnă că cele două elemente variază comun numai în

194

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

1,96% din cazuri. Desigur, puterea explicativă a corelaţiei este extrem de mică

în astfel de cazuri.

Pentru a valida modelul structural din cercetarea anterioară, vom folosi

aceeaşi metodă a grupării clusterilor prin metoda Ward. Amintim încă o datăcă, deşi procedura statistică este identică, datele sunt obţinute diferit.

În cazul setului actual de date, am obţinut următoarea matrice a

distanţelor:

Tabel nr. 32 Matricea distanţelor elementelor scalei

GC

1

CU3 ME

M2

IQ7 PS1 PRI

6

RAS

4

AC

O5

AUT

3

CIT

2

JOC

6

DES5 REZ7 GIN4

GC1 0 39,6 32,34 22,7 22,6 50,0 22,9 40,4 43,9 30,9 49,4 37,18 26,65 24,31CU3 39,7 0,00 40,09 39,5 39,5 38,1 37,6 36,3 30,3 38,2 37,3 34,39 38,67 40,50MEM2

32,3 40,0 0,00 30,8 32,8 48,6 30,4 45,1 40,9 23,9 48,0 44,07 30,56 34,42

IQ7 22,8 39,5 30,82 0,00 21,6 47,9 23,2 39,1 41,3 29,8 47,9 36,00 25,92 25,08PS1 22,6 39,5 32,83 21,6 0,00 49,8 23,3 39,1 42,1 29,2 49,3 35,52 25,10 25,16PRI6 50,1 38,1 48,64 47,9 49,8 0,00 46,3 33,0 39,0 45,2 18,0 36,22 46,13 46,94RAS4

22,9 37,6 30,46 23,2 23,3 46,3 0,00 37,8 40,1 26,6 45,6 34,23 25,81 25,12

ACO

5

40,5 36,3 45,16 39,1 39,1 33,0 37,8 0,00 39,1 41,7 33,3 23,90 36,92 38,16

AUT3

44,0 30,3 40,90 41,3 42,1 39,0 40,1 39,1 0,00 36,5 38,4 40,09 40,63 41,55

CIT2 31,0 38,2 23,94 29,8 29,2 45,2 26,6 41,7 36,5 0,00 44,7 41,27 28,48 29,80JOC6

49,4 37,3 48,08 47,9 49,3 18,0 45,6 33,3 38,4 44,7 0,00 35,41 45,93 46,70

DES5

37,2 34,3 44,07 36,0 35,5 36,2 34,2 23,9 40,0 41,2 35,4 0,00 34,96 35,54

REZ7

26,6 38,6 30,56 25,9 25,1 46,1 25,8 36,9 40,6 28,4 45,9 34,96 0,00 27,18

GIN4 24,3 40,5 34,42 25,0 25,1 46,9 25,1 38,1 41,5 29,8 46,7 35,54 27,18 0,00

Pe baza acestei matrici, s-a obţinut graficul de amalgamare. Graficul de

amalgamare arată succesiunea în care sunt grupate elementele, pe baza

algoritmului de calcul. În cazul de faţă, este semnificativ faptul că primii patru

 paşi de grupare au fost făcuţi pe itemii subclusterului  performanţă , ceea ce

arată distanţa mai mică dintre elementele componente ale acestui subcluster.

195

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Dendograma celor 14 elemente

Metoda Ward

Distan'e euclidieneEuclidean distances

     (     D     l     i    n     k     /     D    m    a    x     )     *     1     0     0

0

20

40

60

80

100

120

0

20

40

60

80

100

120

JOC6PRI6

DES5ACO5

AUT3CU3

CIT2MEM2

REZ7GIN4

PS1IQ7

RAS4GC1

Tabel nr. 33. Graficul de amalgamare al clusterilor

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 1418.00 PRI6 JOC621.63 IQ7 PS122.93 GC1 RAS423.73 GC1 RAS4 IQ7 PS123.89 ACO5 DES523.93 MEM2 CIT226.20 GC1 RAS4 IQ7 PS1 GIN427.80 GC1 RAS4 IQ7 PS1 GIN4 REZ

730.33 CU3 AUT343.08 GC1 RAS4 IQ7 PS1 GIN4 REZ

7

MEM2 CIT2

47.89 CU3 AUT3 ACO5

DES5

50.93 CU3 AUT3 ACO5

DES5 PRI6 JOC6

109.33 GC1 RAS4 IQ7 PS1 GIN4 REZ7

MEM2 CIT2 CU3

AUT3

ACO5

DES5

PRI6

JOC6

Din graficul de amalgamare, se poate urmării progresia alcătuirii

clusterilor. Dendograma rezultată în urma algorimului de combinare a

clusterilor (metoda Ward) se prezintă astfel:

Graficul 8. Dendograma elementelor inteligenţei

196

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Rezultatele obţinute prin metoda Ward (metodă care are la bază

combinarea clusterilor pe baza varianţei), oferă o confirmare a modelului

anterior. Datorită numărului mai mic de elemente, vom inspecta mai extins

dendograma.Trebuie subliniate două elemente importante în analiza dendogramei:

În primul rând, cel mai important aspect în gruparea clusterilor este

distanţa dintre elemente. Pentru toate analizele de clusteri utilizate am optat

 pentru calcularea distanţei euclidiene. Această distanţă provine din diferenţa

între cele două seturi de date (distanţa între datele unui element comparativ cu

un al doilea element). Distanţa euclidiană se calculează prin formula (xi-yi)2/2

(distanţele euclidiene pentru această analiză sunt prezentate în tabelul de mai

sus). Pentru a păstra o imagine intuitivă asupra distanţei în reprezentarea

grafică, este utilizată o formulă prin care fiecare distanţă este împărţită la

distanţa maximă, iar apoi înmulţită cu 100. Datorită acestei formule distanţa

maximă posibilă este de 100. Distanţele sunt importante, deoarece ele arată

distanţa reală între două elemente (gradul de neconcordanţă). Clusterii sunt

grupaţi astfel încât între două elemente grupate suma pătratelor diferenţelor să

fie cât mai mică.

Al doilea element ce trebuie subliniat este modul în care se alcătuiesc

clusterii. Desigur, metoda prezentată anterior permite gruparea clusterilor doi

câte doi. După ce două elemente au fost unite (grupate), locul lor este luat în

calcul de media dintre ele. Algoritmul iterativ adaugă permanent un nou

element grupării anterioare. Un indicator important, care arată dacă un element

face sau nu parte dintr-un cluster, este magnitudinea distanţei. Mai precis, dacă

analizăm tabelul distanţelor, observăm că între subclusterul CG1-RAS4 şi

clusterul IQ7- PS1 distanţa este extrem de mică (0,8 respectiv2,13 faţă de

distanţa de amalgamare), în condiţiile în care distanţa maximă este 109,33.

Cele două elemente izolate, GIN4 şi REZ7, se unesc, de asemenea, la distanţă

mică cu clusterul anterior: GIN4-REZ7-IQ7-PS1 (GIN 4-2,47; REZ7-1,6).

Pentru a avea un tablou complet al acestui cluster, următorul subcluster,

MEM2-CIT2, este la o distanţă de 15,28. În concluzie, se poate considera

existenţa a doar doi subclusteri în cel de-al doilea cluster.

197

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Şi în acest caz, avem doi clusteri principali. Diferenţa faţă de modelul

anterior constă în compoziţia diferită a clusterilor. Vom interpreta fiecare

cluster pe rând. Înainte, însă, vom sublinia următoarele aspecte generale:

• Primul cluster este extrem de omogen, în sensul în careavem trei subclusteri alcătuiţi din elemente din aceeaşi grupă;

• Cel de-al doilea cluster este mai puţin structurat (ca şi în

cazul cercetării anterioare) şi, în consecinţă, mai puţin omogen. În

cadrul său putem detecta doi subclusteri;

• Cele două elemente izolate, împreună cu cei doi clusteri

din dreapta (în dendogramă), alcătuiesc un singur cluster.

Componenţa acestui cluster este reprezentativă pentru conceptul deinteligenţă.

198

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

• Clusterul 1. Socializare

Acest subcluster are în componenţă 6 elemente care aparţin grupelor 

Socializare, Adaptare şi Abilităţi. Diferenţa faţă de cercetarea anterioară este

apariţia elementelor din grupa  Adaptare în cadrul acestui cluster. Există cel puţin două explicaţii posibile pentru acest fenomen:

O primă explicaţie (metodologică) constă în faptul că, în condiţiile

utilizării unui număr restrâns de itemi din fiecare grupă, elementele selectate

sunt cele mai reprezentative. Este posibil ca în proba anterioară, itemii mai

 puţin reprezentativi să modifice această structură. Oricum, şi în cercetarea

anterioară, grupele  Adaptare şi  Inteligenţă cristalizată  ocupau un loc mediu,

distanţa dintre cele două grupe fiind extrem de mică.

O a doua explicaţie este de factură teoretică. După cum arătam şi în

cercetarea anterioară, ipoteza de cercetare stipula existenţa a doi factori, unul

intern şi unul extern. Apreciam că prin factori externi înţelegem acele

elemente ale inteligenţei necesare pentru a întîmpina cererile răspunde

cerinţelor  mediului. Înaintea cercetării, predefineam ca fiind externe

elementele grupelor  Socializare, Adaptare şi Abilităţi, iar interne elementele

grupelor    Inteligenţă fluidă, Inteligenţă cristalizată şi Viteză . Grupa

Conformism era considerată neutră.

Rezultatele obţinute confirmă această ipoteză.

Elementele acestui prim cluster sunt:

PRI6: este prietenosJOC6: se joacă cu alţi copiiACO5: se acomodează la condiţii noi de lucru

DES5: se descurcă in situaţii noiAUT3: se autoîngrijeşteCU3: face cumpărături

Se observă din inspectarea dendogramei că elementele scalei reduse

sunt mult mai omogene decât în cazul sortului. Acest lucru se deduce din

faptul că în acest cluster elementele din aceeaşi grupă sunt combinate două

câte două.

199

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Elementele socializare sunt cele mai apropiate, deşi fac parte din două

categorii de descriptori diferiţi. Primul element este un descriptor atitudinal

(deschidere faţă de alte persoane), iar al doilea element este un descriptor 

comportamental ( care?). Acest subcluster acoperă ceea ce teoriile psihologicenumesc inteligenţă socială .

Elementele adaptare au ca şi caracteristică comună faptul că descriu o

abilitate de a face faţă noului (în contexte diferite). Abilitatea de coping cu

noutatea a fost considerată tot timpul ca fiind o componentă importantă a

inteligenţei. După cum am arătat, definiţiile inteligenţei au inclus întotdeauna

adaptarea. Mai mult, analiza lui Carroll a peste 100 de baze de date

  psihometrice a demonstrat faptul că adaptarea la nou este un factor 

 psihometric (nivelul II), alături de alţi factori de aceeaşi mărime cum sunt

inteligenţa fluidă sau factorul viteză. Unii autori consideră că adaptarea la nou

este o abilitate (şi din acest motiv nu este surprinzător că acest subcluster se

grupează iniţial cu subclusterul abilităţi), dar majoritatea consideră că există o

formă distinctă de inteligenţă care are ca şi caracteristică capacitatea de

adaptare la nou.

Elementele grupei abilităţi descriu două comportamente normale

 pentru vârsta de 10 ani. Este surprinzător faptul că abilitatea de a completa

activităţi cotidiene (mai mult sau mai puţin performant) este considerată ca

fiind mai puţin importantă pentru inteligenţă. Psihometricienii subliniază

importanţa inteligenţei fluide şi accentuează puterea predictivă a scorului la

acest factor pentru reuşita în activităţi cotidiene, însă cercetările contextualiste

(Ceci,1998) au arătat că acesta este doar un mit. Transferul cunoştiinţelor,

chiar şi al celor procedurale, este minim în condiţiile unui context nou. Din

această perspectivă, abilităţile cotidiene au o importanţă vitală. Ca şi un ultim

argument în favoarea relevanţei abilităţilor cotidiene, este accentuarea faptului

că planurile terapeutice la copii cu deficienţe (de orice natură) se bazează pe

aceste abilităţi, deoarece ele ridică îmbunătăţesc calitatea vieţii. Ca şi un ultim

argument în favoarea abilităţilor cotidiene este faptul că planurile terapeutice

la copii cu deficienţe (de orice natură) se bazează pe aceste abilităţi deoarece

ele ridică calitatea vieţii.

Cei doi itemi descriu activităţi uzuale ale unui copil de 10 ani. Tocmaifaptul că o performanţă redusă în aceste două activităţi este un semn al

200

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

întârzierii mintale arată importanţa lor. Acest subcluster este echivalent cu

inteligenţa practică .

Clusterul 2. Performanţă

Subclusterul Performanţă este clusterul reprezentativ pentru inteligenţă

în perspectiva profesorilor. Deşi este un cluster mai puţin clar structurat,

cuprinde elemente din patru grupe: Inteligenţă fluidă, Inteligenţă cristalizată,

Viteză şi Conformism.

Elementele acestui cluster sunt:

MEM2: memorează poezii si poveşti

CIT2: citeşte bineREZ7: rezultate şcolare buneRAS4: răspunde corect la întrebăriPS1: rezolvă problemeIQ7: rezultate bune la teste de inteligenţăGC1: gândeşte corectGIN4: gândeşte repede

După cum se observă din dendogramă există doi subclusteri.

Primul subcluster corespunde inteligenţei cristalizate, deoarece se

referă la achiziţii şcolare (intelectuale). Amândouă activităţile descrise de cele

două elemente sunt operaţii intelectuale complexe, care necesită achiziţii

declarative şi procedurale semnificative. O explicaţie posibilă a faptului că

aceste două elemente sunt grupate împreună este şi faptul că aparţin aceleeaşi

categorii din cadrul grupei   Inteligenţă cristalizată (lingvistică). Apariţia

acestui subcluster în cadrul clusterului Performanţă era previzibilă, cu toate că

în cercetarea anterioară apare la clusterul Socializare. 

Faptul că în proba redusă cei doi itemi acoperă exclusiv aria verbală ne

 permite să asimilăm acest subcluster cu factorul verbal.

Al doilea subcluster ete mai complex. Se remarcă perechea Gândeşte

corect- Gândeşte repede. Ca şi în cercetarea anterioară, acest grup este grupul

definitoriu pentru inteligenţă. Elementele grupei conformism apar datorită

faptului că certifică un nivel ridicat al performanţei intelectuale. Rezultatele la

teste corelează mai bine cu binomul de mai sus, ceea ce este normal atâta

vreme cât certifică performanţa în gândire. Din acest punct de vedere,rezultatele şcolare sunt un indicator mai puţin precis.

201

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Pe ansamblu, subclusterul este un bun indicator al inteligenţei fluide.

Deoarece subclusterul acoperă mai mulţi factori psihometrici, el va fi intitulat

 Eficienţă cognitivă .

Pentru a face o comparaţie vom sintetiza structura inteligenţei ca şi încercetarea anterioară.

Tabel nr. 34. Structura inteligenţei

INTELIGENŢĂSOCIAL PERFORMANŢĂ

SOCIAL(inteligenţă 

 socială)

ADAPTARELA NOU(adaptare la

nou)

ABILITĂŢI(inteligenţă 

 practică)

LINGVISTIC(inteligenţă cristalizată)

EFICIENŢĂCOGNITIVĂ(inteligenţă 

 fluidă, viteză)

Putem concluziona că ipoteza experimentală s-a confirmat, ceea ce

înseamnă că modelul dihotomic al inteligenţei este validat. Singurul element

 pe care dorim să-l accentuăm în acest moment este faptul că datele pentru

această cercetare evidenţiază legăturile funcţionale dintre elementele

inteligenţei.

Pentru a testa cea de-a doua ipoteză a cercetării, vom analiza

descriptorii generaţi de către subiecţi ca răspuns la stimulii scalei. Aceşti

descriptori sunt, de fapt, elementele constructelor, aşa cum au fost ele generate

de către subiecţi.

Ca în cazul oricărui set de date generate de către subiecţi, diversitatea

lor este extrem de mare. În plus, combinaţiile în care au apărut sunt

numeroase. Din raţiuni practice, am decis să considerăm individual fiecare

element al unui binom-construct.

Datorită faptului că cei 168 de subiecţi au generat un număr total de

840 de constructe, iar noi tratăm individual fiecare element al unui construct,

rezultă un număr total de 1680 de descriptori. În urma centralizării acestor 

descriptori, au rezultat un număr de 182 de descriptori diferiţi. Desigur, aceşti

descriptori sunt uneori sinonimi, ceea ce necesită o operaţie de reducere a

acestora.

Pentru a analiza datele obţinute, în vederea testării ipotezei

experimentale, vom efectua următoarele operaţii:

202

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

• Vom prezenta lista completă a descriptorilor (vezi

anexele)

• Vom prezenta şi interpreta descriptorii cu frecvenţa cea

mai mare• Vom reduce descriptorii la categorii

• Vom analiza datele reduse

5.6.5. Generarea descriptorilor. Tipuri de descriptori

Generarea descriptorilor s-a făcut în urma următoarelor operaţiuni:

Subiectului i s-a prezentat grila de constructe personale, care cuprindea

cele 14 elemente amintite. Instructajul a fost următorul: “Aveţi în faţă o grilă cu 14 elemente (i s-au arătat elementele). Vă rog să le citiţi pe toate. Dacă 

avem mai multe elemente, putem găsi întotdeauna două elemente

asemănătoare. Găsiţi, vă rog, două elemente care vi se par asemănătore

(subiectul alege două elemente, de exemplu Este prietenos şi Se joacă cu alţi 

copii  ). Prin ce se aseamănă cele două elemente? (Subiectul răspunde: Ca să 

 fie prietenos şi să se joace cu alţii copii este nevoie de un grad ridicat de

 sociabilitate). Cum este un copil care are un grad ridicat de sociabilitate?( Sociabil ). Sociabilitatea este un lucru pozitiv sau negativ? (Pozitiv). Acum vă 

rog să căutaţi un element care diferă de cele două elemente alese (subiectul 

alege Gândeşte repede  ). Prin ce se deosebeşte acest element? (Subiectul 

răspunde: Ca să gândeşti repede trebuie să fii inteligent). Cum este un copil 

care gândeşte repede? ( Inteligent  ). Inteligenţa este un lucru pozitiv sau

negativ? (Pozitiv). Procedura se repetă de încă patru ori.

Modalitatea de generare a descriptorilor (în exemplul de mai sus

Sociabil şi Inteligent ) are două caracteristici:

Prin această modalitate am încercat să personalizăm descriptorii, în

sensul în care ei se referă la calităţi ale unei persoane. Există, totuşi,

descriptori care nu îndeplinesc această condiţie (de exemplu, memorie).

A doua caracteristică este faptul că descriptorii, deşi sunt binoame

conceptuale, nu sunt întotdeauna polare (un descriptor pozitiv şi unul negativ

în cadrul constructului), ci pot fi exclusiv pozitive sau negative (nu a existat

nici un construct exclusiv negativ).

203

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

În generarea constructelor, s-au utilizat exclusiv termenii generaţi de

către subiecţi. Astfel se explică existenţa în listă a unor termeni peiorativi (de

exemplu, încuiat, molâu) sau chiar jignitori (de exemplu, tâmpit ), dar 

frecvenţa lor este mică.De asemenea, trebuie remarcat faptul că există termeni sinonimi, care

au frecvenţe diferite. În prima analiză, vom păstra aceşti termeni separaţi.

Pentru început, deci, vom analiza datele nereduse. Din tabelul complet

al descriptorilor (vezi anexe), se poate observa că, deşi numărul de descriptori

este mare (182), puţini descriptori au o frecvenţă mare. Arbitrar, am stabilit că

o frecvenţă este relevantă pentru studiul nostru dacă este mai mare de 10.

Acest prag a fost ales ţinând cont de dinamica frecvenţelor. Este evident faptul

că pentru frecvenţe mai mari probabilitatea ca doi descriptori să aibă aceeaşi

frecvenţă este mică. În cazul frecvenţelor reduse, există o mare probabilitate

ca doi descriptori să aibă aceeaşi frecvenţă. Frecvenţa maximă la valorile de

 peste 10 este 3 (în cazul setului nostru de date). Valoarea 10 este prima

valoare cu o frecvenţă ridicată (12). Din acest motiv a fost considerată o

valoare prag.

În urma separării valorilor semnificative (cu o frecvenţă ridicată),

avem o listă de 25 de descriptori. Înainte de a analiza semnificaţia lor, este

interesant de remarcat ponderea acestora în setul de date.

Ca şi număr, cei 25 de descriptori au o pondere de 13,73 % din totalul

descriptorilor (182). În acelaşi timp, ponderea frecvenţelor celor 25 de

descriptori (total 1110) reprezintă 66,07% din totalul frecvenţelor (1680).

Frecvenţa primilor 10 descriptori acoperă 45,59% din totalul frecevenţelor, iar 

frecvenţa primilor 2 descriptori este responsabilă pentru 19,4% din totalul

frecvenţelor.

Concluzia este că primii descriptori au o semnificaţie deosebită în

modul în care profesorii conceptualizează inteligenţa.

În analiza principalilor descriptori vom urmării câteva aspecte:

Forma descriptorilor (pozitivă sau negativă) arată modalitatea în care

este percepută inteligenţa.

 Ne intereasează, în egală măsură, cărui tip de inteligenţă (din cele cinci

rezultate în urma scalei) aparţin majoritatea descriptorilor principali. De

204

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

asemenea, este interesant de urmărit şi ponderea diferitelor tipuri de

inteligenţă în aceşti descriptori importanţi.

Tabel nr. 35 Lista principalilor 25 de descriptori ai inteligenţei

 Descriptor Frecvenţa Categorie

Sociabil 170 SInteligent 156 FAdaptabil 92 ADescurcăreţ 58 PGândire 52 FMemorie 50 C

Prietenos 50 SAutonom 48 PAtent 46 F

 Nesociabil  44 S Autoîngrijire 32 PDeştept 30 F

 Inadaptabil  30   A

 Deficient  28   F 

 Iraţional  28   F  Incapabil  26   P Logic 24 FRaţional 22 F

 Neatent  20   F  Neinteligent  20   F Performanţă şcolară 20 FComunicativ 18 SIsteţ 18 FDeprinderi 16 PResponsabil 12 ATOTAL 1110

* descriptorii subliniaţi sunt negativiDin lista celor 25 de descriptori putem trage câteva concluzii:

• Descriptorii sunt preponderent pozitivi (72%), cei negativi se află, în

general, în partea inferioară a listei (pondere 28%). Mai mult, dacă

analizăm ponderea frecvenţelor, descriptorii pozitivi au o pondere de

82,35%, comparativ cu 17, 65% - ponderea descriptorilor negativi. Din

această distribuţie, obţinem concluzia că inteligenţa are o puternică

componentă pozitivă, dar mai ales avem confirmarea faptului căinteligenţa nu este omogenă. Dacă inteligenţa ar fi omogenă, atunci în

205

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

generarea constructelor am fi avut preponderent constructe polare (de

exemplu, inteligent-neinteligent). Numărul mare al constructelor exclusiv

 pozitive ne permite să concluzionăm că există cel puţin două atribute

(ipostaze, faţete) diferite ale inteligenţei, pozitive în natura lor.• O a doua concluzie este aceea că descriptorii acoperă elementele sortului

anterior (fapt care validează şi proba anterioară). Dacă echivalăm

descriptorul inteligent  cu inteligenţa fluidă  din modelele de analiză

anterioară, vedem că primii descriptori descriu, pe rând, Socializarea,

 Inteligenţa fluidă, Adaptarea, Abilităţile şi  Inteligenţa cristralizată .

• Echivalarea descriptorului inteligenţă  cu inteligenţa fluidă este justificată

din următoarele motive:

• Constructele cele mai frecvente au conţinut cel

 puţin doi termeni din categoriile   Inteligenţă fluidă , Viteză  şi

Conformism (care, în cazul scalei, alcătuiesc clusterul

inteligenţă fluidă ).

• Itemii Gândeşte corect  şi Gândeşte repede au

fost consideraţi cei mai relevanţi pentru inteligenţă în toate cele

trei cercetări.

Descriptorii obţinuţi susţin existenţa a două elemente puternic

individualizate în structura inteligenţei. Aceste două elemente sunt

 socializarea (descriptorul sociabil) şi inteligenţa fluidă (inteligent). Având în

vedere modul în care s-au generat clusterii (pornind de la elemente

 predefinite), putem explica frecvenţa celor doi itemi prin faptul că cel mai

frecvent construct a fost. ?

Inteligent- Social

Trebuie remarcat faptul că nici unul dintre termeni nu a fost considerat

negativ, din această cauză avem mai mulţi termeni pozitivi decât negativi.

Putem concluziona chiar că majoritatea subiecţilor consideră aceste două

realităţi ca fiind independente ( Poţi fi sociabil fără să fi inteligent sau Poţi fi

inteligent fără să fi sociabil). Această concluzie este în deplin acord cu

concluziile cercetărilor anterioare. Totuşi, datorită faptului că cele 14 elemente

se referă la diferite faţete ale inteligenţei, considerăm că sociabilitatea şiinteligenţa fluidă sunt relativ independente în cadrul structurii inteligenţei.

206

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Pentru a completa analiza pe baza descriptorilor, este necesar să

analizăm mai amănunţit lista celor 25 de descriptori principali. În acest sens,

am redus aceşti descriptori la cele cinci categorii de bază, relevate de analiza

anterioară (inteligenţă fluidă, inteligenţă cristalizată, adaptare, inteligenţă  practică şi inteligenţă socială ).

Centralizând datele, observăm faptul că ponderile fiecărei categorii în

totalul descriptorilor este diferit. Acest lucru se poate observa din tabelul

următor:

Tabel nr.36. Ponderea tipurilor de inteligenţă în modelul structural generat (25 descriptori)

 Număr descriptori 

% Frecvenţă descriptori %

Inteligenţă fluidă 12 48 464 41,8Inteligenţă cristalizată 1 4 50 4,5Inteligenţă practică 5 20 180 16,2Adaptare 3 12 134 14Inteligenţă socială 4 16 282 24Total 25 100 1160 100

 

Câteva precizări trebuie făcute cu privire la acest tabel. În

 primul rând, trebuie remarcat faptul că, în urma grupării descriptorilor 

 pe categorii, elementul principal îl reprezintă Inteligenţa fluidă . Acestrezultat confirmă toate analizele precedente.

Socializarea devine al doilea element ca şi reprezentare. Acest

loc secund poziţionează grupa socializare ca şi contrabalans al

inteligenţei fluide. Ca şi în analizele precedente, putem afirma că există

două grupe distincte, dintre care una este mai frecvent asociată cu

inteligenţa.

 Adaptarea şi, mai ales,   Inteligenţa cristalizată  sunt cel mai puţin reprezentate de descriptori. Putem acum să afirmăm că cele două

categorii sunt cel mai puţin definite din punct de vedere al rolului lor în

inteligenţă. Acest rezultat, de asemenea, confirmă şi validează

rezultatele anterioare.

În fine, putem afirma că structura inteligenţei, aşa cum a

rezultat ea din datele generate de către subiecţi, este o structură

echilibrată, cei doi clusteri având o pondere aproape egală în definireainteligenţei.

207

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

O ultimă testare a modelului o reprezintă repetarea analiza

datelor centralizate. Centralizarea datelor a avut în vedere descriptorii

cu o frecvenţă mai mare de 2. Trebuie amintit faptul că un număr semnificativ de descriptori nu au putut fi categorizaţi precis; în aceste

cazuri descriptorii fiind ignoraţi. De asemenea, descriptorii cu o

frecvenţă mai mică de 3 nu au fost luaţi în calcul, chiar dacă ei puteau

fi categorizaţi.

În urma centralizării, a rezultat o listă de 56 de descriptori, care

formează o frecvenţă totală de 1318. Cei 31 de descriptori noi au avut

o frecvenţă totală de 208, ceea ce înseamnă o frecvenţă medie de 6,71.

Lista centralizată în urma grupării celor 56 de descriptori este

 prezentată în tabelul următor:

Tabel nr. 37 Ponderea tipurilor de inteligenţă în modelul structural generat (56

descriptori)

 Număr 

descriptori 

% Frecvenţă descriptori %

Inteligenţă fluidă 17 48 490 37Inteligenţă cristalizată 3 4 65 4Inteligenţă practică 15 20 253 19Adaptare 7 12 162 11Inteligenţă socială 14 16 384 29Total 25 100 1318 100

Datele obţinute în urma grupării celor 56 de descriptori nu

modifică esenţial rezultatele obţinute pe principalii 25 de descriptori.

Considerăm că modelul este validat.

208

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

6. Concluzii finale

6.1. Hărţile inteligenţei

Există multe metafore ale inteligenţei. Sternberg (1990) numeşte şapte

astfel de metafore, dar, desigur, numărul lor este mai mare. Utilizarea

metaforelor în descrierea inteligenţei are câteva beneficii certe. Ca şi în cazul

altor subiecte controversate din ştiinţele sociale (implicit şi din psihologie), la

întrebările privind inteligenţa nu există niciodată un singur răspuns valabil.

Pasul logic următor este de a te întreba de ce s-a pus o întrebare particulară.

Kuhn a arătat că ştiinţa, într-un moment istoric particular, urmeazăanumite paradigme, compuse din serii de metafore sau modele. Fiecare model

şi fiecare metaforă ridică un set diferit de probleme şi întrebări în domeniu. De

cele mai multe ori, teoriile sunt circumscrise unui model sau metaforă

 particulară şi devin “oarbe” la alte perspective.

Psihologia nu este neutră din punct de vedere etic şi practic. Trebuie să

fim conştienţi de faptul că teoriile psihologice şi soluţiile teoretice din

 psihologie au consecinţe practice. De exemplu, psihologia dezvoltării dirijeazăîn mare măsură educaţia pe care o oferim copiilor, modul în care aceasta este

administrată. Teoriile personalităţii conduc la decizii privind

instituţionalizarea “devianţilor”, la explicaţii comportamentale, la selecţii

 profesionale etc. În acest context, implicaţiile teoriilor inteligenţei sunt extrem

de importante. Doise şi Mugny (1998) enumeră mai multe “mize” sociale ale

inteligenţei, printre care practica piagetiană, utilizarea testelor şi relaţia

inteligenţei cu cultura.

Ştiinţa pozitivistă, modernă ne-a inoculat ideea că există o singură

realitate, obiectivă şi observabilă ştiinţific. De aici şi până la a considera

inteligenţa ca fiind o realitate obiectivă a mai fost un singur pas. Singura

  problemă care a apărut este aceea că nimeni nu a reuşit să convingă

comunitatea ştiinţifică de faptul că a descoperit modalitatea obiectivă de a

cunoaşte inteligenţa. Acest lucru ne face să ne întrebăm dacă inteligenţa este

sau nu o realitate. Există o inteligenţă “reală” sau vorbim despre un construct

 psihologic? Vorbim despre cauza unor comportamente sau este vorba despre o

209

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

reificare? Vorbim despre o inteligenţă sau mai multe inteligenţe (cum este

cazul la Gardner)?

Perpectiva post-modernă, post-pozitivistă (constructivistă, critic-

emancipatoare) este mai precaută în a vorbi despre o inteligenţă. Dacăacceptăm că realitatea socială este o realitate construită, inteligenţa, ca vector 

al acestei realităţi, trebuie să aibă, la rândul ei, acestă structură de construct

social. Criticii inteligenţei (în special cei din sfera dizabilităţiilor) susţin că

inteligenţa este un construct determinat istoric, odată cu apariţia modernităţii,

şi că implicaţiile acesteia sunt segregarea celor consideraţi mai puţin

 performanţi sau eficienţi. Etichetele ataşate teoriilor clasice, pozitiviste ale

inteligenţei sunt dure: teorie eugenică, scientistă şi colonială. Termenii nu sunt

exageraţi dacă amintim că baza teoriilor moderne ale inteligenţei o reprezintă

filozofia lui Galton.

Vom utiliza o metaforă cartografică pentru a interpreta modelul

structural al inteligenţei. Acest model de a utiliza o metaforă nu este nou.

Smith (1999) l-a utilizat pentru a cartografia tulburările de dezvoltare. De

asemenea, Kitchin l-a utilizat pentru a cartografia dizabilităţi (Kitchin, 2001).

Utilizarea metaforelor spaţiale este o caracteristică a acţiunii umane.

Una dintre disciplinele post-moderne este semnificativă în acest sens.

Geografia culturală îşi propune “citirea reliefului ca şi text cultural ”

(Cosogrove, 1989). Smith consideră că relaţia poate fi inversată, se poate citi

cultura ca şi text geografic. Cu alte cuvinte, putem descrie cultura (sau un

element al acesteia, cum este inteligenţa), făcând apel la normele geografice

(cartografice). Se ajunge, astfel, ipotetic, la adevărate hărţi ale inteligenţei.

Surprinzător, problemele conceptuale din studiul inteligenţei îşi găsesc

explicaţia într-o ştiinţă clasică.

Relieful este, cu siguranţă, o realitate obiectivă, fizică. Re-prezentarea

acestei realităţi (care scapă percepţiei directe în ansamblu) printr-un limbaj

simbolic ridică numeroase probleme. Geografii au construit hărţi (modele)

 pentru a reda această realitate. Hărţile au la bază convenţii unanim acceptate

şi un set de simboluri minimal, astfel încât această realitate să dispună de o

înţelegere egală, omogenă din partea unui număr cât mai mare de oameni. Se

reduc astfel la minim confuziile, pe măsură ce creşte nivelul de simplicitate amodelului. Acest tip de hărţi se mai numesc şi hărţi monosemice. Similar 

210

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

hărţilor monosemice, pozitivismul arată aceeaşi eficienţă în a se impune ca

unică structură valabilă, nediscutabilă. Structura normativă a pozitivismului

este rigidă şi, în consecinţă, abaterile de la aceste norme sunt considerate

“greşite”, “non-şiinţifice”.Problema apare în momentul în care tridimensionalitatea globului este

redusă la bidimensionalitatea hărţii, deoarece soluţiile se dovedesc a fi

numeroase. Cu alte cuvinte, nu există o singură soluţie corectă la trasarea unei

hărţi. Atâta vreme cât hărţile sunt sisteme de simboluri, discuţia privind modul

în care se alcătuiesc ele este deschisă. Din acest moment, putem vorbi doar 

despre hărţi utile sau nu unui scop şi nu despre hărţi “corecte”.

În cazul inteligenţei, acceptând realitatea acesteia, nu putem vorbi

decât despre modele utile unui scop. Din acest motiv, este necesar să ne

întrebăm ce hărţi ale inteligenţei trebuie să folosim.

Harta experţilor spune că inteligenţa este formată din factori sau

 proceduri de procesare a informaţiei sau, pur şi simplu, este un dat biologic

(ereditar), caz în care nu mai putem interveni. Cui foloseşte această

 perspectivă? Ce rezultate practice a generat?

Persoanele fără pregătire psihologică au o cu totul altă viziune asupra

inteligenţei. Persoanele cu deficienţe şi aparţinătorii acestora au, de asemenea,

 perspective diferite.

Pentru cercetarea noastră, am căutat să trasăm un model structural (o

hartă) a modului în care este percepută inteligenţa de către profesori, utilizând

convenţiile ştiinţifice. Desigur, trasarea încă unui model măreşte “confuzia”.

Trebuie, în schimb, să ne obişnuim cu aceste hărţi polisemice, în care graniţele

sunt mai confuze, în care perspective multiple se combină într-o reprezentare

unică. Dacă este să facem analogii culturale, este momentul să trecem la

 perspectiva cubistă.

Perspectiva polisemică ridică o problemă importantă, aceea a validităţii

modelului final, a caracterului ştiinţific al acestuia. Modelele alternative, cum

este cel prezentat în cercetarea de faţă, nu exclud caracterul ştiinţific. Modelul

 pe care l-am descris a rezultat în urma aplicării unor metode de cercetare într-

un cadru adecvat. Important de remarcat este faptul că perspectiva specială

 provine din faptul că datele pe baza cărora s-a construit modelul provin direct,nemijlocit de la cei a căror perspectivă dorim să o ilustrăm. Modelul structural

211

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

descrie perspectiva profesorilor asupra inteligenţei. Perspectiva cercetătorului,

în mare măsură diferită, nu este reprezentată. Aceasta este o dovadă de

deschidere faţă de alte perspectivă şi o formă de corectitudine faţă de

 profesori. Singura influenţă a cercetătorului o constituie alegerea metodelor şiinterpretările pe marginea modelului structural.

Modelul este conform cu o realitate socială, nu cu una fizică.

Cuvintele, descriptorii, itemii nu reflectă o realitate socială, ci alte cuvinte. În

acest caz, problema este de a interpreta cât mai corect şi acurat aceste cuvinte.

Harta profesorilor privind inteligenţa are o utilitate ridicată deoarece ei

sunt cei care o folosesc efectiv, sistematic în activitatea profesională. Decizii

importante sunt luate zilnic pe baza acestui model particular al inteligenţei.

Din acest motiv am considerat că este esenţial să avem o imagine clară a

acestui model.

212

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

6.2. Inteligenţa. Prezentare/re-prezentare. Descoperire /construct

O cercetare presupune, întotdeauna, o circumscriere a unei arii definiteşi, implicit, o renunţare. Alegerea unui nivel de analiză exclude celelalte

niveluri de analiză. În momentul în care am decis să studiem modalitatea în

care profesorii conceptualizează inteligenţa, am părăsit domeniul teoriilor 

explicite (expert) şi implicite (persoane obişnuite, non-experţi). Nivelul de

analiză la care ne-am oprit este un nivel mediu, aria noastră de interes este una

intermediară.

Din acest motiv, trebuie să facem o distincţie clară între conceptul deinteligenţă al profesorilor şi constructul psihologic al inteligenţei, pe de-o

 parte, şi reprezentarea socială a inteligenţei, pe de altă parte.

Utilizând schema actului perceptiv al lui Marr, putem spune că suntem

la nivelul schiţei intermediare, între prezentarea stimulului obiectiv, real,

exterior şi re-prezentarea stimulului.

Constructul psihologic al inteligenţei a rezultat în urma cercetărilor 

ştiinţifice şi reflectă nivelul de rafinare metodologică la care a ajuns

 psihologia. Există elemente de necontestat ale acestui construct. Nimeni nu

 poate nega faptul că există diferenţe în performanţa intelectuală sau că aceste

diferenţe nu pot fi identificate şi cuantificate. De asemenea, nu se poate

contesta faptul că inteligenţa se dezvoltă social, dar are o bază ereditară,

semnificativă. Totuşi, constructul inteligenţei are şi o a doua faţă. De cele mai

multe ori, acest construct bine conturat, dar imperfect, este considerat ca o

certitudine, ca o reflecţie a realităţii. Ignorându-se natura artificială a

constructului, inteligenţa este reificată. Consecinţele sunt grave, în sensul în

care oamenii sunt discriminaţi pe baza utilizării constructului inteligenţei.

Orice re-prezentare presupune o prezentare. Re-prezentarea este doar o

imagine a prezentării, o simplificare a acesteia. Din această cauză, gradul de

corectitudine al re-prezentării este stabilit prin gradul de adecvare al ei cu

modelul prezentat. Re-prezentările sociale ale inteligenţei se concretizează în

credinţe populare cu privire la inteligenţă. Doise şi Mugny (1998) au arăta că

există două aspecte ale re-prezentării sociale a inteligenţei.

213

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

În primul rând, există experienţa stranietăţii sociocognitive, ceea ce

înseamnă că inteligenţa este privită ca un fenomen supranatural, de neînţeles.

Teoriile psihologice nu fac nici un efort de a îndepărta acest caracter de

stranietate, de supranatural. Psihologii criticişti vorbesc în acest caz desubstratul ideologic al psihologiei, de poziţia autoritară a ştiinţei, de beneficiile

de “castă” rezultate în urma utilizării de constructe inaccesibile neiniţiaţilor 

(inteligenţa este doar un exemplu de astfel de construct).

În al doilea rând, există o “lipsă de informaţie” privitoare la inteligenţă.

Se ajunge, astfel, ca în loc de a se percepe diferenţele interindividuale ca şi

cauză a diferenţelor în inteligenţă, ele să fie percepute ca efect al inteligenţei.

Cei doi autori arată că profesorii au o problemă semnificativă în a acorda

 pregătirea lor cu realitatea în explicarea diferenţelor de inteligenţă dintre elevii

lor.

Efectele re-prezentării sociale ale inteligenţei sunt însă grave prin

faptul că “definesc identităţi sociale particulare implicând experienţe sociale

  specifice, contribuind în acelaşi timp la protejarea identităţii

 personale”(Doise, Mugny, 1998, p.21).

Situat între prezentarea şi re-prezentarea inteligenţei, profesorul trebuie

să sintetizeze şi să construiască un nivel operaţional al inteligenţei. Criteriile

utilizate în acest demers sunt utilitatea modelului în evaluarea şi dezvoltarea

inteligenţei la copii. Cercetarea noastră a urmărit descrierea acestei sinteze, a

acestui model. Este inutil să încercăm să validăm acest model prin raportarea

la teoriile explicite sau la teoriile implicite. Putem doar să consemnăm

diferenţele şi să ne punem întrebări cu privire la aceste dezacorduri.

 Nu în ultimul rând, trebuie să ne pronunţăm cu privire la natura

inteligenţei, naturală sau socială. Dacă acceptăm că inteligenţa este o realitate

obiectivă, “naturală”, demersul necesar este cel de descoperire al inteligenţei.

Păstrând analogiile geografice, putem spune că harta noastră seamănă cu

hărţile vechi, acoperite de multe pete albe şi, în consecinţă, imprecise. Chiar şi

în această situaţie, nu se poate nega caracterul obiectiv al inteligenţei. Cu alte

cuvinte, eforturile psihologilor se îndreaptă către explorarea inteligenţei.

Dacă, însă, acceptăm faptul că inteligenţa este doar un construct sau,

altfel spus, o convenţie, rolul psihologului este de a descrie rolul pe care îlîndeplineşte acest construct, semnificaţiile sale.

214

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

 Noi vom adopta o poziţie medie. Fără îndoială, există o calitate umană

care ne diferenţiază. Limbajul comun abundă în termeni clasificatori. Unii

oameni sunt mai ageri, mai isteţi, mai deştepţi decât alţii. A nega această

realitate este inutil. De asemenea, considerăm că inteligenţa, aşa cum este eaconceptualizată ştiinţific, are un puternic caracter artificial, dar util. A

transfera o realitate statistică în realitate obiectivă este, fără îndoială, un proces

artificial. De asemenea, analiza performanţelor pe un set redus de sarcini

(exact sarcinile artificiale, formalizate, care alcătuiesc baza învăţământului

modern) este, la rândul ei, ineficientă în mare măsură. Totuşi, progresele pe

care le-au generat aceste modele sunt incontestabile.

În aceste condiţii, vom considera inteligenţa ca fiind un construct care

apreciază o realitate. Gradul de obiectivitate al aprecierii depinde în mod

direct de abilităţile noastre de a cerceta această realitate.

215

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

6.3. Interpretarea rezultatelor cercetării

Cercetarea noastră a pornit de la trei ipoteze principale:

1) Profesorii dezvoltă un concept diferit al inteligenţei faţăde alte categorii sociale. Argumentam că această perspectivă este

mediată de doi factori: pregătirea profesională şi experienţa

 profesională.

2) Profesorii valorizează diferit elementele inteligenţei. Pornind de la

  presupunerea că există mai multe elemente ale inteligenţei

(conform teoriilor în domeniu), am urmărit să vedem care sunt

elementele importante, definitorii, caracteristice ale inteligenţei înconcepţia profesorilor.

3) Există un model structural al inteligenţei. Ipoteza noastră

 presupune că, utilizând elemente ale inteligenţei, putem descoperi

modelul particular al inteligenţei aşa cum este el construit de către

 profesori.

Rezultatele celor trei cercetări au confirmat cele trei ipoteze. Profesorii

dispun de un concept particular al inteligenţei. Inteligenţa fluidă şi viteza sunt

 principalii descriptori ai inteligenţei, socializarea şi criteriile externe sunt mai

 puţin importante din acest punct de vedere.

Această ierarhie nu este surprinzătoare, dar subliniază un rol mai

important al adaptării şi abilităţilor în performanţa cotidiană.

Primul model structural generat a arătat o configuraţie surprinzătoare.

Definitorii pentru performanţă sunt elementele inteligenţei fluide, vitezei şi al

adaptării. Abilităţile cotidiene, achiziţiile şi socializarea reprezintă un set

diferit de elemente.

Putem să considerăm că există două “inteligenţe”, una de natură

intelectuală, necesară în performanţa intelectuală şi una socială, necesară în

  probleme cotidiene. Evident că din perspectiva profesorilor, primul tip de

inteligenţă este mai important. În această privinţă, profesorii sunt în deplin

acord cu teoriile psihologice. Consecinţele sunt reprezentate de crearea unui

set de criterii de natură predominat intelectuală în aprecierea inteligenţei.

216

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Dorim să analizăm evoluţia itemilor din grupa conformism. Această

grupă nu acoperă nici un tip de inteligenţă în teorie (este singura grupă de

acest tip). Această grupă măsoară importanţa unor criterii, externe subiectului,

de apreciere a capacităţilor acestuia. În consecinţă există trei tipuri de itemi:• Criterii de performanţă intelectuală ( Are rezultate bune

la teste de inteligenţă-C3, Are rezultate şcolare bune-C2)

• Criterii de performanţă socială ( Este apreciat de către

 profesorii- C5, Este apreciat de colegi-C1)

• Criteriu comportamental, comportament dezirabil ( Este

ascultător-C4)

Profesorii au identificat exact cele trei tipuri de criterii şi, înconsecinţă, au încadrat criteriile de performanţă intelectuală în clusterul

Performanţă  şi ceilalţi itemi în clusterul Socializare.Mai mult, rangurile

obţinute de cei cinci itemi reflectă importanţa acordată acestora. Astfel itemii

de performanţă intelectuală au avut ranguri mai mari. Itemul C3 este în

componenţa “nucleului tare” al inteligenţei:

Gândeşte corect 

Gândeşte repede

 Are rezultate bune la teste de inteligenţă 

Concepţia profesorilor cu privire la inteligenţă este destul de

tradiţională. Inteligenţa fluidă, viteza răspunsului, autoritatea testului şi chiar 

  performanţele lingvistice (cercetarea 3) sunt definitorii pentru inteligenţă.

Sociabilitatea, capacitatea de adaptare şi abilităţile cotidiene sunt independente

de performanţa intelectuală.

Putem concluziona în consecinţă că pentru profesori inteligenţa este

un atribut intern. Interesant este de remarcat faptul că manifestarea externă a

inteligenţei este oarecum ignorată. Inteligenţa este internă, centrată pe

 performanţe intelectuale, evaluată prin probe formalizate (cum sunt testele sau

sarcinile şcolare).

Adaptarea la condiţii sociale sau de muncă noi este independentă de

abilităţile intelectuale. La fel, sociabilitatea sau abilităţile cotidiene. Practica

şcolară contrazice însă aceste concluzii. Rolul ocupat de un copil în structura

217

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

clasei, performanţele şcolare şi coportamentul dezirabil sunt de multe ori

decisive în evaluarea elevilor.

Profesorii subliniază de fapt o dualitate pe care o regăsim în toate cele

trei cercetări. Acest binom se manifestă pe mai multe planuri:Primul plan îl reprezintă locaţia (loci) comportamentului. În acest

caz avem de-a face cu binomul intern-extern. Teoriile inteligenţei pun de

asemenea un mare accent pe acest binom. Sternberg enumeră teorii internaliste

şi externaliste ale inteligenţei. Nu întmplător, teoriile internaliste sunt cele

  psihometrice, cognitive şi piagetiene, iar cele extrenaliste sunt cele

contextuale, culturale şi sociale.

Al doilea plan este cel al tipului de comportament generat. Este

vorba despre binomul comportament intelectual-comportament 

social/adaptativ. Cele două tipuri de comportament sunt văzute ca fiind

independente. Consecinţele acestei diferenţieri între cele două tipuri de

comportament sunt dificil de evaluat, dar presupunem că afectează o evaluare

corectă a inteligenţei.

Al treilea plan este cel al tipului de performanţă. În acest caz

vorbim de   performanţă intelectuală- performanţă socială.  Aici trebuie să

adăugăm un comentariu. Din sorturile cercetărilor 1 şi 2 şi din scala cercetării

3 se poate concluziona că performanţa intelectuală este mult mai puternic

valorizată dect cea socială. De fapt este vorba de faptul că performanţa

intelectuală este evaluată ca fiind semnificativ mai caracteristică  pentru

inteligenţă. Lista descriptorilor arată o frecvenţă aproape egală între inteligenţa

fluidă (performanţă intelectuală “pură”) şi cea socială. Mai mult din lista

  principalilor 25 de descriptori, sociabilitatea are frecvenţa cea mai mare

(desigur şi datorită fapţului că inteligenţa are mai multe sinonime). Acest lucru

ne obligă să reconsiderăm distribuţia grupelor de elemente. Această distribuţie

nu este liniară, ci non-lineară

218

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Grafic 9. Distribuţia tipurilor de inteligenţă

Această distribuţie oferă o imagine corectă a modului în care

 profesorii apreciază diferitele tipuri de inteligenţă.

Implicaţiile modelului structural al inteligenţei generat de

 profesori pot fi sintetizate în felul următor:

• Profesorii tind să echivaleze inteligenţa cu gândirea fluidă. Deşi

socializarea este importantă în general, accentul în evaluarea inteligenţei

unui elev se va pune pe inteligenţa fluidă;

•  Nu este greu de presupus că profesorii vor accentua în pregătirea elevilor 

activităţi care “antrenează” gândirea (inteligenţa fluidă). Copii sunt

învăţaţi să genereze răspunsuri corecte şi rapide la probleme intelectuale.

De altfel întreg învăţământul românesc accentuează discipline de acest gen

(ponderea ştiinţelor exacte comparativ cu artele sau disciplinele socio-

umane este net în favoarea primelor);

• Datorită “dualizării” inteligenţei, se dualizează şi instrucţia. Instrucţia

intelectuală se face la şcoală, cea socială se face acasă;

• Surprinzător este faptul că şi profesorii din şcolile speciale, care ar trebui

să accentueze o instrucţie bazată pe adaptare, dezvoltare de abilităţi

cotidiene şi socializare, au aceiaşi perspectivă asupra inteligenţei.

Distribuţia inteligenţei

05

10152025303540

  S  o c  i  a  l

  P  r  a

 c  t  i c

  A  d  a  p

  t  a  r

  C  r  i  s

  t  a  l  i  z  a

  F  l  u  i  d

Tipuri de inteligenţă

   F  r  e  c  v  e  n   ţ  a   d  e  s  c  r   i  p   t

 

219

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

6.3.1. Implicaţii ale conceptului de inteligenţă. Noua paradigmă a

 funcţionării şi dizabilităţii 

Popularitatea inteligenţei şi utilizarea extinsă a acestui concept provin

din utilizările ei:• Clasificarea subecţilor în funcţie de performanţa intelectuală;

• Posibilitatea de a prezice rezultate în domenii extinse, mai ales

în educaţie (rezultate şcolare, capacitate de învăţare ş.a.)

• Predicţii ale performanţei în contexte specifice.

Conceptele de normalitate şi anormalitate în inteligenţă, derivă logic

din abordarea cantitativă a acesteia. Dacă acceptăm ideea că inteligenţa este o

calitate, care poate fi măsurată (exact) cantitativ, atunci conceptele denormalitate, deficienţă mintală şi supradotare intelectuală sunt justificate.

Modele medicale au influenţat întotdeauna modul de abordare al

inteligenţei din perspectivă psihologică. În ceea ce priveşte deficienţa mintală,

modelele medicale sunt esenţiale (Neagoe, 2003a ).

În acest context nu putem să nu remarcăm schimbările de paradigmă în

abordarea medicală (psihiatrică) a inteligenţei. Instrumentele de diagnostic,

DSM-IV TR şi ICD-10 marchează rolul factorilor contextuali în definireainteligenţei.

Conform DSM-IV TR, un nivel scăzut al funcţionării intelectuale,

măsurat psihometric cu ajutorul testelor de inteligenţă, nu este suficient pentru

a diagnostica deficienţa mintală (APA, 2000). Conform DSM IV TR, există

trei criterii pentru diagnosticarea deficienţei mintale:

• Funcţionare intelectuală semnificativ mai slabă decât media

 populaţiei (operaţionalizată în IQ<70);

• Funcţionarea deficitară apărută în perioada de dezvoltare (0-18

ani)

•  Performanţa intelectuală deficitară afectează funcţionarea în

cel puţin două medii diferite (s.n.)

Testele psihologice servesc la diagnosticarea deficienţei mintale

numai limitat.

220

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Organizaţia mondială a săntăţii a oferă un nou model al fncţionării

cognitive şi intelectuale (OMS, 2001). Acest model reprezintă un nou

standard pentru definirea şi evaluarea inteligenţei (Neagoe, 2003 b).

Modelul ICF pune în evidenţă rolul factorilor contextuali înfuncţionarea normală. Din punctul de vedere al studiilor din domeniul

inteligenţei, acest model este important, deoarece aduce câteva

elemente noi în conceptualizarea inteligenţei (Smith, 1999).

Inteligenţa devine o parte a competenţei personale şi a

adaptării. În acelaşi timp, inteligenţa se diversifică. Noile modele

(Schalock, 2004) disting trei tipuri de inteligenţă:

• Practică - ce are rol în dezvoltarea abilităţilor cotidiene

• Conceptuală - cu rol în performanţa academică,

comunicare şi dezvoltare cognitivă

• Socială - ce stă la baza dezvoltării competenţei sociale

Din cele cinci tipuri de inteligenţă, primele trei sunt cele ce se

conformează modelului.

Putem afirma că profesorii au dezvoltat un concept complex al

inteligenţei, care valorizează atât inteligenţa conceptuală, dar şi

abilităţile sociale şi cele de adaptare cotidiană. Pe măsură ce şi teoriile

inteligenţei vor accentua aspectul social şi practic al inteligenţei, noi

modele şi metode de pregătire intelectuală vor fi generate, astfel încât

copii să se conformeze mai eficient cerinţelor de mediu.

221

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

Bibliografie

1. Albu, M. (1998) Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Cluj

 Napoca, Clusium

2. Albu, M. (2000) Metode şi instrumente de evaluare în psihologie, Cluj

 Napoca, Argonaut

3. Anderson, J.R. (1983) The Arhitecture of Cognition, Harvard University

Press, Massachussets

4. American Psychological Association (1995) Intelligence: Knowns and

Unknowns- a Task Force Report

5. Armstrong, Th.(1999) ADD/ADHD Alternatives in the Classroom, ASCD,

Virginia

6. Banton, M. (1998) Discriminarea, Bucureşti, Du Style

7. Barrett, P. (2000) Intelligence, Psychometrics, IQ, G, and Mental Abilities:

Quantitative methodology Dressed as Science, Psycholoquy, 11(046)

8. Baron, J. (1985) Rationality and Intelligence, Cambridge, Cambridge

University Press

9. Berg, , C.;Calderone, K. (1994) The role of interpretation in understanding

the development of everyday problem solving, Mind in Context 

(Sternberg, Wagner), Cambridge, Cambridge University Press

10. Bogdan, R. (1998) Temeiuri ale cogniţiei: cum este modelată mintea de

către comportamentul teleologic, Bucureşti, All

11. Boudon, R. (1990) Texte sociologice alese, Bucureşti, Humanitas

222

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

12. Boyne, R.; Rattansi, A. (1990 ) Postmodernism and Society, London,

Macmillan

13. Brace, C. (1999) Racialism, Racism, and the Bigot Brigade. Psycoloquy:

10(062)

14. Brooks, J.; Brooks, M. (1999) In Search of Understanding. The Case for 

Constructivist Clasarooms, Alexandria, ASCD

15. Buckhalt, J. (1999) Defending the Science of Mental Ability and its

Central Dogma. Psycoloquy: 10(047)

16. Burns, N. (1999) Biological Correlates of IQ Scores do not necessarily

Mean That g Exists, Psycoloquy, 10(073)

17. Calvin, W. (1996) Cum gîndeşte creierul, Bucureşti, Humanitas

18. Carroll, J.B.(1988) Human Cognitive Abilities, Earlbaum, Hillsdale

19. Ceci, S.; Roazzi, A.(1994) The effects of context on cognition, Mind in

Context (Sternberg, Wagner), Cambridge, Cambridge University Press20. Ceci, S.(1997) On Intelligence (a bio-ecological theory of intelligence),

 New York , Prentice Hall

21. Cohen,L.; Manion, L. (1994) Research Methods in Education, London,

Routledge

22. Cole, N; Zieky, M. (2001) The new faces of fairness, JEM, Vol 38, Iss. 4,

 pp 369-383

23. Conway, A. (1999) Is Spearman’s G Determined by Speed or Working

Memory Capacity?, Psycoloquy, 10 (074) 

24. Daley, T.; Whaley, S.; Sigman, M.; Espinosa, M.; Neumann, C. (2003) IQ

on the rise: the Flynn Effect in rural Kenyan children, Psychological 

Science, Vol. 14, Nr. 3

223

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

25. Dandy, J., Nettlebeck, T. (2002) The Relationship Between IQ, Himework,

Aspiration and Academic Achievement for Chinese, Vietnamese and

Anglo-celtic Australian School Children, Educational Psychology Vol. 22,

 Nr. 3

26. Das, J.P. (2002) A Better Look at Intelligence, Current Direction in

 Psychological Science, Vol.11, Nr. 1

27. Delacour, J. (2001) Introducere în neuroştiinţele cognitive, Iaşi, Polirom

28. Denzin, N.; Lincoln, Y.(1994) Hanbook of Qualitative Research,

Thousand Oaks, Sage Publications

29. Derrida, J. (1998) Khora, Craiova, Scrisul Românesc

30. Eysenck, M., Keane, M. (1996) Cognitive Psychology, Hove, Psychology

Press

31. Fancher, R. (1999) A Historian's Look at the g Factor. Psycoloquy:

10(058) 32. Fiedler, F., Link, T. (1994) Leader intelligence, interpersonal stress, and

task performance, Mind in Context (Sternberg, Wagner), Cambridge,

Cambridge University Press

33. Flynn, J. (1987) Massive IQ gains in 14 nations: What IQ tests really

measures?, Psychological Bulletin, 107 

34. Forness, S.; Keogh, B.; MacMillan, D.; Kavale, K., Gresham, F. (1998)

What is so special about IQ? The limited explanatory power of cognitive

abilities in the real world of special education, Remedial and Special 

 Education Vol 19, Iss 6, pp 315-323

35. Foucault, M. Boala mentală şi psihologia, Timişoara, Amarcord

224

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

36. Furnham, A.; Nhlanhla, M. (2003) Self-estimate intlligence and Flynn

Effect in Zulu mothers, Journal of Social Psychology, Vol 143, Nr.1, pp.

83-95

37. Galton, F. (1865). Hereditary talent and character . Macmillan's Magazine,

12, 157-166, 318-327. http:// psycchclassics.asu.edu/Galton/ 

38. Galton, F.(1883) Inquiries into Human Faculty and its Development , 155-

173 http:// psycchclassics.asu.edu/Galton/ 

39. Garbarino, J., Ganzel, B. (2000) The Human Ecology of Early Risk în

 Handbook of Early Childhood Intervention

40. Garlick, D. (2002) Understanding the Nature of the General factor of 

Intelligence: The Role of individual Difference in Neural Plasticity as an

Explanatory Mechanism, Psychological Review, Vol.109, Nr. 1, pp 116-

136 

41. Gardner, H. (1991) The Unschooled Mind, BasicBooks, New York 42. Gardner, H. (1993) Frames of Mind , Glasgow, Fontana Press

43. Gardner, M;Sternberg, R(1994) Novelty and intelligence în Mind in

Context (Sternberg, Wagner), Cambridge University Press, Cambridge

44. Glasser, B., Strauss, A.(1967) The Discovery of Grounded Theory:

Strategies for Qualitative Research, New York, Aldine Press

45. Golu, M. (1980) Modelarea şi formalizarea în cercetarea psihologică,

 Probleme fundamentale ale psihologiei, Bucureşti, Editura Politică

46. Golu, M. (2002) Bazele psihologiei generale, Bucureşti, Editura

Universitară

47. Golu, M. (2004) Psihologie-Inteligenţă artificială-Cogniţie, Revista de

 Psihopedagogie. Vol.1

225

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

48. Grey, J. (1995) The contents of consciousness: a neuropsychological 

conjencture, în Behavoral and Brain Sciences, 18 (659-720), Cambridge

University Press, Cambridge

49. Guba, N.; Lincoln, Y. (1994) Competing Paradigm in Qualitative

Research, Hanbook of Qualitative Research (Denzin, Lincoln), Thousend ,

Sage Oakes

50. Harre, R.; Gillett, G (1994) The Discursive Mind, London, Sage

Publications

51. Herrnstein, R.; Murray, C. (1994) The bell curve: Intelligence and class

 structure in American life, New York, Free Press

52. Hill, J. (1994) Person-centred Approaches in School, Manchester, PCCS

Books

53. Holt, J. (1982)  How Children Fail , Reading, Massachusetts, Perseus

Books54. Huberman,M.; Miles,M (1994) Qualitative Data Analysis, London, Sage

Publications

55. Hunt, E. (1980) Inteligence as an information-processing concept, British

 Journal of Psychology, Vol 71

56. Iluţ, P. (1997) Abordarea calitativă a socioumanului, Iaşi, Polirom

57. Ionescu, I. (1998) Sociologii constructiviste, Iaşi, Polirom

58. Jaccard, J. (1983) Statistics for the Behavioral Sciences, Belmont,

Califfornia, Wadsworth Publishing Company

59. Jensen, A. (1977) Cumulative deficit in IQ of Blacks in the rural South,

developmental Psychology, 13, 184-191

60. Jensen, A.(1980) Bias in Mental Testing, New York, Free Press

226

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

61. Jenen, A. (1985) The nature of black white difference on various

 psychometric tests: Spearman hypothesis,  Behavioral and Brain Science,

8, 193-263

62. Jensen, A. (1998) The G Factor: the Science of Mental Ability, Oxford,

Oxford University Press

63. Jensen, A. (1999) A Precis of The G Factor: the Science of Mental Ability,

 Psycholoquy, 10(050)

64. Jensen, A. (2000a) Race Differences, g, and the “Default Hypothesis”,

 Psycoloquy, 11(004)

65. Jensen, A. (2000b) IQ tests, Psychometric and Chronometric g, and

Achievement, Psycholoquy, 11(014)

66. Jensen, A. (2000c) “The G Factor” is About Variance in Human abilities,

not a Cognitive Theory of mental Structure, Psycoloquy, 11(041)

67. Kazdin, A. (1990) behavior Modification in Apllied Settings, PacificGrove, Brooks/Cole

68. Khitchin, R. (2001) Using Participatory Action Research Approaches in

Geographical Studies of Disability: Some Reflection,   Disbility Studies

Quarterly, Vol.21, Nr.4

69. Khun, Th.(1999) Structura revoluţiilor ştiinţifice, Humanitas, Bucureşti

70. Khush, J. (1999) The G Factor: Implications for School Psychologists,

 Psycholoquy, 10 (067)

71. Kline, P.(1992) Intelligence, Sage Publications, Thousand Oaks

72. Kline, P. (1993) The Handbook of Psychological Testing, London, Sage

Publication

73. Kline, P. (1994) Intelligence. The psychometric View, Londra, Routledge

227

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

74. Kush, J. (1999) The g Factor: Implications for School Psychologists.

 Psycoloquy: 10(067)

75. Levi-Staruss, C. (1978)   Antropologie structurală, Bucureşti, Editura

Politică

76. Locurto, C. (1999) A Balance Sheet on Persistence. Psycoloquy: 10(059) 

77. Luce-Kapler, R.; Sumara, D.; Davis, B. (2002) Rhytms of knowing:

toward an ecological theory of learning in action research,  Education

 Action Research, Vol.10, Nr. 3

78. MacMillan, D., Forness, S. (1998) The role of IQ in special education

  placement decisions: Primary and determinative or peripheral and

inconsequential?, Remedial and Special Education, Vol 19, Iss. 4, pp 239-

254

79. Mace, C.A. (1967) Editorial foreword, în R.Cattel, The Scientific Analysis

of Personality (rev. edn.) Harmondsworth, Pelican80. Martin, D. (1996)   Doing Psychological Experiments, Pacific Grove,

Brooks/Cole

81. Mărgineanu, N. (1975)  Psihologie logică şi matematică, Cluj Napoca,

Dacia

82. Mertens,D. (1998)   Research Methods in Education and Psychology,

London, Sage Publications

83. Miclea, M. (1994) Psihologia cognitivă, Cluj Napoca, Editura Gloria

84. Neculau, A. (1997) Reprezentările sociale, Iaşi, Polirom

85. Ott, P. (1997) How to Detect and Manage Dislexia, Oxford. Heineman

86. Partridge, T. (1999) The g Factor and the Role of Biology in Complex

Behavior. Psycoloquy: 10(060) 

228

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

87. Piaget, J. (1965) Psihologia inteligenţei, Bucureşti, Editura Ştiinţifică

88. Piaget, J. (1968)  Dimensiunile interdisciplinare ale psihologiei,  bucureşti

Editura Didactică şi Pedagogică

89. Popper, K (1981)   Logica cercetării, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică

90. Popper, K. (1996) Cunoaşterea şi problema raportului corp-minte,

Bucureşti, Editura Trei

91. Predescu, M.F. (2002) Rolul psihoterapiei în intervenţia psihopedagogică,

 Revista română de sănătate mintală, Vol 17 Nr. 1

92. Radu, I. coord. (1993) Metodologia psihologică şi analiza datelor, Cluj

 Napoca, Sincron

93. Raymond, B. (1999) Biological Determinism Unwarranted. Psycoloquy:

10(057)

94. Reber, A. (1985) The Penguin Dictionary of Pyzchology, London, Penguin95. Richardson, K. (1999) Demystifying g. Psycoloquy: 10(048)

96. Roberts,P. (1998) Rereading Lyotard:Knowledge, Commodification and

Higher Education,   Electronic Journal of Sociology:3,3

[iuicode:http://www.icaaap.org/iuicode?100.3.3.4]

97. Rogers, R.S. (1995) Q Methodology,  Rethinking Methods in Psychology

(ed. Smith, Harre şi Lagenhove), Londra, Sage Publications

98. Roseneau, P.M. (1992) Post-modernism and Social Science,  New Jersey ,

Princeton University Press

99. Rudman, H. (1989) Integrating Testing with Teaching,  Practical 

 Assessment, research and Evaluation, Vol 1, iss. 6, pp.20-35

229

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

100. Rushton, J.P. (1999) The "jensen Effect" and g Vector Analysis.

 Psycoloquy: 10(044)

101. Rutledge, D. (1995) Social Darwinism, scientific racism, and the

metaphysic of race, The Journal of Negro Education, Vol 64, Iss. 3, pg.

243-253

102. Sava, A. (2004) analiza datelor în cercetarea psihologică, Cluj-

 Napoca, ASCR 

103. Schalock, R. (2004) The emerging Disability Paradigm and Its

Implication for Policy and Practice,  Journal of Disability Policy Studies,

Vol.14,Iss. 4, pp204-216 

104. Schilinger, H. (2003) The mzth of intelligence, The Psychological 

 Record, Vol 53. Iss. 1, pp 15-33

105. Schwaitzer, K. (2000) Cognitive mechanism at the core of success and

failure in intelligence testing,  Psychologische Beitrage, Vol. 42, Nr. 2, pp.190-202

106. Seale, C. (1999) The Quality of Qualitative Research, London, Sage

107. Searle, J. (2000) Realitatea ca proiect social, Iaşi, Polirom

108. Shaugnessy, J.; Zechmeister, E. (1997) R esearch Methods in

 Psychology, New York, McGraw Hill

109. Shonkoff, J., Meisels, S. (2000)   Handbook of Early Childhood 

 Intervention, Cambridge, Cambridge University Press

110. Skuy, M. Ed. (2002)  Experienţa învăţării mediate în clasă şi în afara

acesteia, Cluj-Napoca, ASCR 

111. Snow, R. (1994) Abilities in academic tasks în Mind in Context 

(Sternberg, Wagner), Cambridge University Press, Cambridge

230

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

112. Spearman, Ch. (1904). "General intelligence," objectively determined

and measured.  American Journal of Psychology, 15, 201-293 http:// 

 psycchclassics.asu.edu/Spearman/ 

113. Speece, D.; Case, L.; Molloy, D. (2003) Responsiveness to general

Education Instruction as the First gate to Learning Disabilities

Identification, Learning Disabilities Research and Practice, 18 (3), pp.

147-156 

114. Stengers, I. (2001) Inventarea ştiinţelor moderne, Iaşi, Polirom

115. Stephenson W. (1953) The Study of Behavior: Q-Thechnique and its

Methodology, Chicago, Chicago University Press

116. Stephenson, W. (1973) Application of communication theory:

intelligence and multivalued choice, Psychological Record Vol.23

117. Sternberg R.J. (1981) The Nature of Intelligence, The New York 

University Quarterly Review of Education, 12, 10-17 118. Sternberg, R.J.; Detterman, D.K. (1986) What is Intelligence?

Contemporary viewpoints on its nature and definition, Norwood, Ablex

119. Sternberg, R.J. (1986) Beyond IQ, a triarhic theory of inteligence,

Cambridge University Press, Cambridge

120. Sternberg, R.J. (1990) Metaphors of Mind , Cambridge, Cambridge

University Press

121. Sternberg, R.J.; Wagner, R.(1994) Mind in Context, Cambridge

University Press, Cambridge

122. Sternberg, R.J.(1996) Cognitive Psychology, Harcourt Brace, New

York 

231

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

123. Sternberg, R.J. şi Grigorenko, E. (1998) Dynamic Testing,

 Psychological Bulletin, Vol.124, Nr.1, 75-111

124. Sternberg, R.J. şi Kaufman, J. (1998) Human Abilities, Annual Review

of Psychology, Nr.49, 479-502

125. Thalasiss, N. (2004) Measuring minds: Hery herbert Goddard and the

origins of American intelligence testing, British Journal of Psychology,Vol 

95, Nr.1, pp. 119-124

126. Teo, T. (1998) Prolegomenon to a contemporary psychology of 

liberation. Theory & Psychology, 8 (4), 527-547.

127. Teo, T. (1999) Methodologies of critical psychology: Illustrations from

the field of racism. Annual Review of Critical Psychology, 1, 119-134

128. Terman, Lewis M. (1916) The measurement of intelligence Boston:

Houghton Mifflin http:// psycchclassics.asu.edu/Terman// 

129. Tomasello; Kruger; Ratner (1993) Cultural learning, Behavioral and  Brain Sciences, 16 (495-552), Cambridge University Press, Cambridge

130. Turnbull. H. (1990) Free appropriate public education: The law and 

children with dissabilities, Denver, Love Publishing

131. Turner, B. (ed.) (1993) Theories of Modernity and Postmodernity,

London, Sage Publications

132. von Wright, G. (1995) Explicaţie şi înţelegere, Bucureşti, Humanitas

133. Wagner, R. (1994) Context counts: the case of cognitive-ability testing

for job selection, Mind in Context (Sternberg, Wagner), Cambridge,

Cambridge University Press

134. Warren, D. (1984) Blindness and Early Childhood Development, New

York, American Foundation for the Bind

232

5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/predescu-mihai-abordari-contemporane-ale-inteligenei

135. Ysseldyke, J., Algozzine, B. şi Thurlow M. (1992) Critical Issues in

Special Education, Boston, Houghton Mifflin Company

136. Zametkin, et.al. (1990) Cerebral Glucose Metabolism in Adults with

Hyperactivity of Childhood Onset, New England Journal of Medicine,

323(20)