TEMA Nr.4. Şedinţa Nr. 1. OSCE – INSTITUŢIA SECURITĂŢII

EUROPENE

1. Scurt istoric privind instituţionalizarea OSCE.

2. Structura şi instituţiile OSCE.

3. Misiunile OSCE.

4. Mecanismele OSCE de soluţionare a conflictelor.

1. Scurt istoric privind instituţionalizarea OSCE.

2.

OSCE a fost creată la începutul anilor ’70 sub denumirea de Conferinţa pentru Securitate

şi Cooperare în Europa (CSCE), pentru a servi ca instanţă de dialog şi negociere între Est şi

Vest.

Actul Final de la Helsinki al CSCE, semnat în 1975, stabileşte 10 principii de bază care

guvernează comportamentul statelor faţă de propriii cetăţeni şi faţă de ; însele, aşa numitul

„decalog de la Helsinki”.

Decalogul de la Helsinki include următoarele 10 principii:

egalitatea suveranităţii, respectarea drepturilor suveranităţii

statelor;

• neutilizarea forţei şi ameninţării cu forţa în relaţiile dintre state;

inviolabilitatea hotarelor;

integritatea teritorială;

reglamentarea paşnică a litigiilor dintre state;

neamestecul în treburile interne;

• respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv

libertatea conştiinţei, religiei şi convingerilor;

• egalitatea în drepturi şi dreptul popoarelor de a-şi hotărî soarta;

• co l abo ra r ea î n t r e s t a t e ;

• î ndep l i n i r ea conş t i i nc ioa să a ob l i ga ţ i un i l o r d r ep tu lu i i n t e rna ţ i ona l .

Ce le z ece p r inc ip i i a l e „deca logu lu i de l a He l s ink i" sun t inc luse în

t r e i „coşur i" .

Pr imul „coş " î l cons t i t u i e p rob l eme le s ecu r i t ă ţ i i po l i t i c e ş i

con t ro lu l a rmamen te lo r , p r e în t âmp ina rea ş i so lu ţ i ona rea con f l i c t e l o r .

„Coşu l" a l do i l ea i n c lude d imens iun i l e e conomice ş i ecologice.

Cel de -al t r e i l ea „coş" s e r e f e r ă l a a spec t e l e uman i t a r e ( co l abo ra r ea

î n domen i i l e d r ep tu r i l o r omu lu i , i n fo rma ţ i e , cu l t u r ă ş i î nvă ţ ămîn t ) .

1

Până în 1990, CSCE organiza reuniuni şi conferinţe în vederea standardelor şi

angajamentelor şi a examinării periodice a aplicării lor. Reuniunea la nivel înalt de la Paris din

1990 a angajat CSCE pe o cale nouă. Prin Carta de la Paris pentru o nouă Europă, CSCE a fost

invitată să contribuie la gestionarea schimbărilor istorice în Europa şi să ăspundă noilor

provocări apărute după Războiul Rece, a fost încheiat

Pentru a facilita îndeplinirea acelor sarcini, au fost create mai multe instituţii, reuniunile

au devenit mai regulate, iar activitatea Conferinţei mai structuratî. In noiembrie 1990 a fost

negociat un important acord privind controlul armelor Tratatul privind Forţele Armate

Convenţionale în Europa (FACE), în cadrul procesului CSCE. Grupul consultativ comun

(responsabil cu promovarea aplicării Tratatului FACE) se reuneşte periodic la Hofburg, Viena.

În cadrul OSCE au fost semnate şi alte tratate importante, precum este Tratatul „ Cer Deschis",

din 1992, care instituie un sistem de zboruri de observare nearmate deasupra teritoriilor ţărilor

terţe semnatare.

Alte progrese au fost generate de o serie de reuniuni periodice între 1990 şi 1994 care

stabilesc noi mecanisme, servicii şi principii pentru a face faţă noilor provocări cu care se

confruntă Europa.

Reuniunea la nivel înalt de la Budapesta din 1994, ce recunoştea că CSCE era doar o

simplă conferinţă, i-a schimbat numele în OSCE (Organizaţia de Securitate şi Cooperare în

Europa). Ea a dat organizaţiei un nou impuls politic, reflectând evoluţia sa instituţională după

încheierea Războiului Rece.

Reuniunea la nivel înalt de la Lisabona din 1996 a accentuat rolul central al OSCE în

consolidarea securităţii şi stabilităţii în toate aspectele acestora. De asemenea, a încurajat

elaborarea unei carte privind securitatea europeană, care a fost adoptată în cadrul Reuniunii la

nivel înalt de la Istanbul, din noiembrie 1999. Carta a contribuit considerabil la îmbunătăţirea

capacităţilor operaţionale ale OSCE şi la consolidarea cooperării cu partenerii săi. Tot la

Istanbul, 30 de state pârticipante la OSCE au semnat o versiune adaptată a Tratatului FACE.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) este o organizaţie

paneuropeană, ale cărei 55 de state membre acoperă o regiune geografică ce se întinde de la

Vancouver la Vladivostok. OSCE a fost creată ca un acord regional menţionat la Capitolul VII al

Cartei Naţiunilor Unite, pentru a fi folosită ca instrument de primă acţiune în regiune, pentru

alertă rapidă, prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi reconstrucţia după un conflict în

Europa.

OSCE presupune o abordare globală şi cooperativă a securităţii. Ea abordează o gamă

largă de chestiuni legate de securitate, inclusiv controlul armamentului, diplomaţia preventivă,

măsurile de creştere a încrederii şi securităţii , drepturile omului, monitorizarea alegerilor,

2

securitatea economică şi protecţia mediului. Toate statele participante la activităţile OSCE au

acelaşi statut şi iau decizizii bazate pe consens.

3. Structurile şi Instituţiile OSCE

1.Consiliul Permanent

Consiliul Permanent reprezintă organul specific al OSCE pentru consultare polirică şi

adoptarea deciziilor în plan politic. Membrii săi, reprezentanţi permanenţi din partea statelor care

participă la OSCE, se întrunesc o dată pe săptămînă la centrul Congreselor de la Palatul Hofburg,

din Viena, pentru a discuta şi a lua decizii în toate domeniile relevante ale OSCE. Palatul

Hofburg găzduieşte şi reuniunile Forumului de Cooperare în domeniul Securităţii (care discută

cu privire la controlul armelor, creşterea încrederii şi securităţii) şi ale Grupului Consultativ

Comun, ce supervizează aplicarea Tratatului FACE.

Miniştrii Afacerilor Externe ai celor 55 de state participante la OSCE se reunesc în

fiecare an în cadrul Comitetului Ministerial, cu excepţia anilor în care are loc o reuniune la nivel

înalt a şefilor de state şi de guverne. Aceste reuniuni permit examinarea activităţilor OSCE,

adoptarea de decizii şi oferirea de consiliere şi orientări pentru OSCE. O Reuniune la nivel înalt

a OSCE a şefilor de state sau de guverne se desfăşoară la fiecare doi ani. Ultima a avut loc la 17-

19 noiembrie 1999 la Istanbul.

În afară de aceste organe, Consiliul Superior, de care răspund directori politici sau înalţi

ofiţeri din partea statelor participante, este convocat pentru deliberări politice periodice. De

asemenea, el se reuneşte o dată pe an la Praga, în calitate de Forum Economic.

2. Preşedintele în exerciţiu al OSCE

Preşedintele în exerciţiu al OSCE, care este ministrul Afacerilor Externe al statului ce

deţine preşedinţia, are responsabilitatea generală a întregii activităţii. Preşedinţia se modifică

anual. Preşedintele este asistat în activitatea sa de preşedintele precedent şi de succesor, care

alcătuiesc împreună troica. De asemenea, el poate face parte din grupuri de conducere ad hoc şi

poate numi reprezentanţi personali care să soluţioneze crize specifice sau situaţii conflictuale.

În 2005, preşedinţia va fi preluată de Slovenia. Actuala troică este alcătuită din

următoarele state: Olanda (2003), Bulgaria (2004) şi Slovenia (2005).

De asemenea, preşedintele în exerciţiu are posibilitatea de a desemna reprezentanţi

personali sau speciali pentru a soluţiona chestiuni ori situaţii specifice.

3. Secretarul General al OSCE

Secretarul General al OSCE este Jan Kubiă (Slovacia). Misiunea sa de trei ani a început

în iunie 1999, iar în prezent îşi exercită cel de-al doilea mandat, care a început în iunie 2002.

Având sediul la Viena, el acţionează ca reprezentant al Preşedintelui în exerciţiu şi îl asistă în

3

toate activităţile care au ca scop îndeplinirea obiectivelor OSCE. De asemenea, Secretarul

General gestionează structurile şi operaţiunile OSCE.

Secretariatul General cuprinde mai multe structuri. Secretariatul, care oferă sprijin

operaţional Organizaţiei, are sediul la Viena. În afară de Biroul Secretarului General şi de

unităţile sale pentru chestiuni poliţieneşti, lupta împotriva terorismului şi lupta împotriva

traficului de persoane, mai include Centrul de Prevenire a Conflictelor, Biroul Coordonatorului

pentru Activităţi Economice şi de Mediu al OSCE, Departamentul de Resurse Umane şi

Departamentul pentru Administraţie şi Finanţe. El este asistat de Biroul din Praga, care este

însărcinat în principal cu documentaţia şi informaţia. Oficiul de legătură în Asia Centrală,

localizat în Taşkent, oferă o importantă legătură între Organizaţie şi cele cinci state care participă

la OSCE, din Asia.

Bugetul OSCE pentru 2004 este de 179,8 milioane de euro. Secretariatul şi instituţiile

OSCE numără un personal de aproximativ 420 de persoane. Aproximativ 1.000 de agenţi

internaţionali sunt puşi la dispoziţia OSCE de către statele participante şi aproximativ 2.600 de

persoane sunt recrutate pe plan local pentru a activa în cadrul celor 18 misiuni şi activităţi de

teren ale OSCE.

4. Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO)

Sarcina sa este de a monitoriza alegerile şi de a dezvolta instituţii naţionale responsabile

cu alegerile şi cu chestiunile privind drepturile omului. De asemenea, poate oferi asistenţă

tehnică instituţiilor naţionale juridice, poate promova dezvoltarea ONG-urilor şi a societăţii

civile, poate asigura formarea observatorilor OSCE în domeniul drepturilor omului şi alegerilor,

poate susţine formarea ziariştilor. Serveşte drept punct de contact pentru chestiunile privind

populaţiile romă şi sinti (triburi ţigăneşti) şi asigură asistenţă logistică pentru seminarele

specializate ale OSCE care vizează dimensiunea umană. BIDDO îşi are sediul la Varşovia şi este

condus de Christian Strohal (diplomat austriac).

5. înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale

Înaltul Comisar pentru'Minorităţi Naţionale, cu sediul la Haga (Olanda), este o instituţie a

OSCE extrem de importantă în domeniul alertei rapide şi al prevenirii conflictelor. Înaltul

Comisar, Rolf Ekeus (diplomat suedez), evaluează şi încearcă să dezamorseze, într-un timp cât

4

mai scurt, situaţiile care implică problemele minorităţilor naţionale. Prin intermediul consilierii şi

recomandărilor, el încurajează părţile să folosească politici de neconfruntare.

6. Reprezentantul OSCE pentru libertatea mass-mediei

Funcţia de reprezentant al OSCE pentru libertatea mass-mediei a fost creată în 1997

pentru a urmări evoluţia mijloacelor de comunicare în masă şi pentru a asigura o reacţie rapidă în

cazul unor încălcări grave ale principiilor şi angajamentelor OSCE de către statele participante

cu privire la libertatea de exprimare şi a mass-mediei. Biroul Reprezentatului, Mikl6s Haraszti

(Ungaria), se află la Viena.

7. Adunarea Parlamentară a OSCE

Adunarea Parlamentară a OSCE, alcătuită din 317 parlamentari din toate statele

participante la OSCE, îşi desfăşoară sesiunea anuală în iulie şi organizează diferite alte reuniuni

şi seminarii de-a lungul anului. A fost înfiinţată în urma refuzului Congresului american de a

permite Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să îndeplinească rolul de Adunare a OSCE.

Adunarea Parlamentară dezbate chestiuni privind activităţile OSCE şi adoptă rezoluţii şi

recomandări cu privire la ele. Joacă un rol important în monitorizarea alegerilor. Deciziile sale

sunt luate cu majoritate simplă şi, în mod excepţional, cu majoritate calificată. Secretariatul

Adunării este la Copenhaga.

Îşi organizează reuniunea anuală de fiecare dată în alt oraş. Ultima reuniune a avut loc la

Edinburgh (iulie 2004), în cadrul căreia Alcee Hastings (SUA) a fost ales preşedinte. Este

prevăzută o reuniune pentru decembrie 2004, la Sofia.

8. Curtea de Conciliere şi Arbitraj

Organizaţia a creat o Curte de Conciliere şi Arbitraj la Geneva. Statele participante, care

sunt semnatarele Convenţiei privind Concilierea şi Arbitrajul, pot sesiza un diferend Curţii,

pentru ca acesta să fie soluţionat de Tribunalul Arbitrai sau de Comisia de Conciliere.

Preşedintele acesteia este Robert Badinter.

3.Misiunile OSCE .

5

OSCE are misiuni în mai multe state : Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Georgia, Serbia şi

Muntenegru, Kosovo, Moldova. Ea dispune de un Grup consultativ de observare în Belarus şi de

un Oficiu de legătură în Asia Centrală şi centre la Alma-Ata, Ashqabad, Bishkek şi Dushanbe.

Are o misiune de control la Skopje (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), însărcinată să

evite dezlănţuirea vreunui conflict.

OSCE a recunoscut şi respectă tratatele semnate în cadrul Pactului de stabilitate a cărui

iniţiativă îi aparţine Uniunii Europene. OSCE i s-a încredinţat monitorizarea şi respectarea

acordurilor anexate la „Pactul de Stabilitate pentru Europa", semnat la Paris pe 20 martie 1995

de cei 52 de membri ai OSCE. Este vorba de rezultatul unei acţiuni comune a Uniunii Europene

în temeiul PESC. Pactul de Stabilitate include trei părţi. Într-o declaraţie politică structurată în 15

puncte, cele 52 de state semnatare se angajează să muncească pentru „O Europă în care

popoarele să îşi exprime voinţa în mod democratic, în care drepturile omului, inclusiv cele ale

persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, să fie respectate, în care statele egale şi

suverane să coopereze dincolo de frontiere şi, să dezvolte între ele relaţii de bună vecinătate".

O sută de acorduri - semnate înainte sau în cursul Conferinţei care a dus la semnarea Pactului de

Stabilitate - sunt anexate la Pact; aceste tratate vizează prevenirea şi eliminarea situaţiilor

tensionate şi de criză, precum şi crearea într-un mod durabil a unei zone de bună vecinătate şi de

cooperare în Europa. Acordurile vizează cu precădere probleme privind frontierele şi drepturile

minorităţilor. în sfârşit, o listă cu măsurile luate sau prevăzute de Uniunea Europeană

completează aceste acorduri pentru a sprijini iniţiativele statelor interesate, iar după consultarea

cu acestea, pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor Pactului. Principalul instrument al

acestui sprijin îl reprezintă programul PHARE, gestionat de Comisia Europeană.

OSCE este folosită şi drept cadru pentru controlul armelor convenţionale şi pentru

măsurile de creştere a încrederii. Documentul de la Viena, din 1994, obligă statele membre să

dea dovadă de transparenţă şi de previzibilitate în cadrul activităţilor lor militare. Este necesar să

subliniem Codul de conduită privind aspectele politico--militare ale securităţii (1994), care

reafirmă angajamentul statelor participante să reacţioneze în mod solidar în cazul încălcării, de

către una dintre părţi, a standardelor OSCE şi să aplice, pe cât posibil, răspunsuri concertate

pentru a face faţă noilor provocări legate de securitate cu care s-ar putea confrunta zona OSCE.

De asemenea, el defineşte principiile ce reglementează rolul forţelor armate în cadrul societăţilor

democratice.

4. Mecanismele OSCE de soluţionare a diferendelor

De asemenea, OSCE a elaborat mai multe mecanisme pentru soluţionarea diferendelor

(mecanismele de la Viena, de la Moscova, de la Berlin sau Valletta).

6

„Mecanismul de la Viena" obligă statele participante să răspundă la orice întrebare

privind situaţia drepturilor omului pe teritoriul lor. „Mecanismul de la Moscova" oferă

posibilitatea de a trimite experţi pe lângă un stat participant care încalcă standardele OSCE în

materie de drepturile omului.

„Mecanismul de la Berlin" este „un mecanism de consultare şi cooperare cu privire la

situaţiile de urgenţă". Se aplică în eventualitatea unei situaţii grave, rezultate în urma încălcării

unuia dintre principiile Actului Final sau a unei situaţii grave care ameninţă pacea, securitatea ori

stabilitatea. Orice stat membru al OSCE, îngrijorat de apariţia unei astfel de situaţii, este

autorizat să ceară lămuriri statului în cauză şi să le obţină în termen de 48 de ore. Această etapă

este multilaterală, căci întrebarea şi răspunsul trebuie comunicate OSCE în ansamblu. În cazul în

care, la finalul unei astfel de proceduri situaţia nu este încă soluţionată, unul dintre statele

respective poate solicita o reuniune de urgenţă, prezentând problema şi motivele pentru care nu

poate fi aplicat un alt mecanism al OSCE. Convocarea nu necesită consensul tuturor statelor, ci

doar din partea a 13 dintre ele (reclamantul + 12 state). Reuniunea trebuie să se desfăşoare într-

un termen cuprins între 48 de ore şi trei zile. La finalul dezbaterilor, statele ar putea „conveni" cu

privire la recomandări sau concluzii pentru a ajunge la o soluţie sau ar putea decide convocarea

unei reuniuni extraordinare a Consiliului Ministerial.

„Mecanismul din Valletta" are ca scop facilitarea soluţionării litigiilor prin intermediul

unei medieri din partea unor experţi, al căror aviz nu are decât un caracter consultativ.

7