Universitatea „Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Master „Consiliere pastorală și asistență psihosocială”, anul I

Omul contemporan.

Perspective psihologice.

Întrebărilor ce a frământat dintotdeauna omenirea- Cine suntem? De unde venim?

Încotro ne îndreptăm?, în istorie, omul le-a oferit adesea constructe și scheme ce au împletit

elemente ale cunoașterii naturale, materiale cu cele ale rațiunilor divine, metafizice. Având

instrumentarul tehnologic și conceptual modern, omul zilelor noastre încercă o definire a

persoanei umane cât mai viabilă pe un singur domeniu de referință- domeniul lui de

competență. Adesea „căutătorul” dacă nu neagă celelalte interpretări, el le cataloghează ca

fiind în afara competențelor lui sau chiar străine preocupărilor lui

A cunoaște omul a preocupat și preocupă constant omenirea. În încercarea de a

răspunde problemelor ce le ridică explicarea ființei umane, psihologia contemporană oferă

multiple interpretări, nu fără interferențe, una din primele controverse legate de psihologia

umană mai continuă încă şi azi. Această dispută ereditate versus mediu este centrată pe

întrebarea: capacităţile umane sunt înnăscute sau dobândite prin experienţă?, ceea ce

constituie obiect de studiu pentru psihologie: psihicul uman. În cele ce urmează vom analiza

patru mari curente din psihologia contemporană.

Paradigma psihanalitică, având ca promotor pe Sigmund Freud (1856-1939), la

început a propus explicarea structurilor psihice printr-un model topografic format din

interacțiunea dintre inconștient, preconștient și conștient. Insuficiențele constatate la această

schemă simplistă conduc mai apoi la afirmarea unui model structural: relația dintre Id, Ego și

Supraego.

Id-ului cu care se naște omul1 îi este caracteristică dorința de a-și satisface nevoile

primare iar fundalul lui de lucru este eminamente inconstient.2 Doar după vârsta de 6-8 luni,

încercând să canalizeze aceste energii, se remarcă Ego-ul3. El organizează atât material

1 Adrian Opre, Modele clasice ale personalității, în Adrian Opre, Noi tendințe în psihologia personalității, vol. I, Ed. ASCR, 2002, p. 13.2Ibidem.3 Ibidem, p. 7.

2

inconștient cât și conștient și preconștient.4 După vârsta de 3 ani copilul conștientizează

dimensiunea Supra-ego-ului cu joncțiunea lui dintre bine și rău.5

În perioada în care Freud practica psihanaliza în Europa, concomitent, în SUA

se afirma behaviorismul6 ce studiază ceva „mult mai vizibil” la om: comportamentul. la

baza studierii comportamentului uman relaţia de tipul “stimul-răspuns”, inspirată din unele

date ale neurofiziologiei. Teoreticieni precum Watson și Skinner au explicat comportamentul

uman ca fiind rezultat al învățării și modelării individuale, iar ulterior Bandura l-a corelat ca

fiind un rezultat al învățării sociale.7

Orientat spre o psihologie obiectivă ,fără conştiinţă, acest curent a ignorat total

introspecţia ca metodă de bază a psihologiei structuriste, încercînd fără success, să reducă şi

să explice comportamentul uman pornind exclusive de la date obiective de tipul reacţiilor

glandulare, visceral, muscular la diverşi stimuli externi, ignorînd caracterul subiectiv

complex al fenomenelor de conştiinţă şi de comportament, controlate de conştiinţă şi de

personalitatea individului.8

Profund impresionat de munca în domeniul condiționării clasice (cea mai „simplistă

formă de învățare) a lui Pavlov, Watson se va folosi de cercetările pe animale pentru a

explica, până la exagerare, maleabilitatea omului la principiile condiționării: „Dați-mi

douăzeci de copii sănătoși, bine-crescuți, și vă garantez că prin antrenamente specifice îi voi

putea face să devină orice fel de specialist- medic, avocat, artist, vânzător și chiar cerșetor sau

hoț, indiferent de talent, aptitudini, tendințe, abilități, vocație sau rasa strămoșilor”9. Skinner

va adăuga mai apoi teoriei conceptul de condiționare operantă sau instrumentală: strânsa

relație, „cotidiană” dealtfel, dintre întărire pozitivă/negativă- ignorare- pedepsire și apariția

sau dispariția unui comportament, 10Watson susţinând că mintea umană este o “cutie neagră”

în care se petrec procese ce nu pot fi studiate direct, aşadar psihologia nu-şi poate extinde

domeniul asupra lor atât timp cât are pretenţia de a fi o ştiinţă.11

O parte relativ ignorată în paradigma behavioristă o exploatează perspectiva

cognitivistă care explică comportamentul ca rezultat al schemelor cognitive (constructe

personale) după care omul se gândește pe sine și lumea, interpretând, anticipând iar mai

4 Ibidem.5 Ibidem.6 R.L Atkinson, R.C. Atkinson, E.E. Smith, D.J. Bem, Introducere în psihologie. Ed. Tehnică, București, 2002, p. 11. 7 Adrian Opre, op.cit., pp. 11- 12. 8 Augustin Ungureanu, Prelegeri de Criminologie, Editura „CUGETAREA”, Iaşi 1999.9 Ibidem, p. 82.10 Ibidem, pp. 318-322. 11 http://www.1235.ro/details-17732.html

3

apoi trecând la acțiune.12 Reprezentantul de seamă al paradigmei- George A. Kelly (1905-

1967) are meritul de a reconcilia „stabilitatea mentală” a omului explicând armonia relației

dintre „anticipare eveniment”- canalizare- procesare prin acel postulat fundamental și cele

11 corolate; totuși el nu menționează motivația ca având vreo implicație în sistemul

gândit.13

Ultima abordare, cea umanistă, ne propune să vedem psihicul uman în totalitatea

manifestărilor lui: omul privit ca unitate. Bine-cunoscuții Rogers și Maslow au inițiat acest

curent în America anilor 1950 ca și reacție la „pesimismul” psihanalitic și replică la

perspectiva „mecanizantă” imputată omului de behaviorism.

Pentru Carl Rogers (1902-1987) punctul definitoriu pentru om este „sinele” ce tinde

a-și dezvolta abilitățile spre autorealizare. Într-un sens optimist, devenirea omului îi este

proprie persoanei umane încă de la naștere, relațiile copilului cu părinții având un deosebit

rol în formarea lui.14 Dacă Maslow este inițiatorul curentului umanist, Allport -ideologul

acestui curent, atunci Rogers este cel pentru care orientarea umanistă a rămas în istorie alături

de marile orientări psihologice.

Abraham H. Maslow (1908-1970) avea convingerea că realizarea omului nu trebuie

dictată de date clinice ci modele trebuie să fie persoane de renume, acei „superior adaptați”,

ce îndeplinesc cele 15 condiții comune oamenilor foarte echilibrați.15 Piramida ce îi poartă

numele clasifică nevoile umane parcurgând ascensiunea de la cele de bază, fiziologice (de

hrană, aer, adăpost etc.) până la (auto)realizare. Nici o treaptă superioară nu poate fi atinsă

până nu se îndeplinește cel puțin într-o mică măsură cele de jos.

Paradigma umanistă are meritul de a atrage atenția asupra faptului că orice abordare

își are lipsurile ei iar omul, în totalitatea manifestărilor lui, rămâne o taină ce se sustrage

obiectivizării și explicației eminamente științifice.

Nici unul dintre curentele de mai sus nu îl vom găsi impermeabil la unele percepte

din alte paradigme. Reprezentanții lor, fără de care nu pot fi gândite aceste curente, au

influențat cu elemente din viața personală modul de problematizare16, adesea ducând la

extrem unele aspecte considerate de ei inedite sau originale. Însă fiecare școală sau orientare

psihologică contemporană și-a creat și își creează propria sa metodologie de cercetare în care

12 Ibidem, pp. 635-640.13 Irina Macsinga, Evaluarea personalității în activitatea de consiliere. Metode alternative, în rev. Romanian Journal of Applied Psychology, Ed. Universității de Vest Timișoara, vol. 12, no. 1, 2010, p. 42-43.14 Adrian Opre, op. cit., p. 10.15 Ibidem.16 Ibidem, p. 13.

4

se regăsește sinteza istorică ale celor mai pragmatice idei ce au cristalizat psihologia ca și

știință.

Bibliografie:

Izvoare:

1. Dicționar de filozofie, Enciclopaedia Univeralis, Albin Michel, 2006.

2. Propedeutică psihologică, suport de curs, Universitatea Babeș-Bolyai, Masterat

„Consiliere pastorală și asistență psihosocială”, semestrul I, 2014-2015.

Cărți:

3. Adrian Opre, Introducere în teoriile personalității, Ed. ASCR, 2006.

4. Idem, Noi tendințe în psihologia personalității, vol. I, Ed. ASCR, 2002.

5. Atkinson & Hilgard, Introducere în psihologie, Ed. Tehnică, București, 2002.

6. Daniel David, Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Ed. Polirom, lași,

2006.

7. R.L Atkinson, R.C. Atkinson, E.E. Smith, D.J. Bem, Introducere în psihologie. Ediția

XI, Ed. Tehnică, București, 2002.

8. Maria Constantinescu, Cornel Constantinescu, Dinamica sinelui și procesul de

socializare, în Cultură, dezvoltare, identitate. Perspective actuale, Ed. Expert,

București, 2007.

Studii și articole

9. Cosmin Popa, Gabriela Buicu, Lucian Ile, Zsolt Jakab, Florin Buicu, Influenţa

filosofiei stoice în terapiile cognitiv-comportamentale, în vol. Globalization and

intercultural dialogue. Multidisciplinary perspectives, Ed. Arhipelag XXI Press, 2014.

10. Irina Macsinga, Evaluarea personalității în activitatea de consiliere. Metode

alternative, în rev. Romanian Journal of Applied Psychology, Ed. Universității de

Vest Timișoara, vol. 12, no. 1, 2010.

5

6