procesual semestru i

233
CAPITOLUL I NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL PROCESUAL PENAL Sectiunea I Generalitati Savarsirea infractiunilor duce la nasterea raportului juridic de drept penal in virtutea caruia apare dreptul statului de a trage la raspundere penala pe faptuitor si obligatia acestuia de a suporta consecintele faptei sale. Pentru ca tragerea la raspundere penala sa se materializeze in sanctiunea prevazuta de lege este nevoie atat de o activitate statala, cat si de un organism specializat care realizeaza mecanismul de solutionare a conflictului ivit intre societate (respectiv stat) si infractor. De aceea, in orice organizare statala si cu atat mai mult in cadrul unui stat de drept exista o putere sau autoritate judecatoreasca a carei sarcina fundamentala este infaptuirea justitiei. Justitia, reprezentand modalitatea in care se manifesta in mecanismul statal puterea judecatoreasca, era firesc ca in Constitutia Romaniei sa se inscrie norme care evoca aceasta autoritate atat sub aspectul ei organizatoric cat si functional. Astfel, art.126 alin.1 precizeaza ca justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege; de asemenea, art.124 alin.1 inscrie teza ca justitia se infaptuieste in numele legii; referindu-se la conflictul dintre colectivitate si infractor, izvorat din savarsirea infractiunii, art.130 alin.1 subliniaza ca in activitatea juridica Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii. Pentru a se ajunge la actul de justitie nu este suficienta numai activitatea instantelor si a Ministerului Public. Descoperirea infractiunilor si realizarea tragerii la raspunderea penala a celor

Upload: ana-maria-bugeac

Post on 09-Aug-2015

107 views

Category:

Documents


9 download

TRANSCRIPT

Page 1: Procesual Semestru I

CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL

PROCESUAL PENAL

Sectiunea I

Generalitati

Savarsirea infractiunilor duce la nasterea raportului juridic de drept penal in virtutea caruia apare dreptul statului de a trage la raspundere penala pe faptuitor si obligatia acestuia de a suporta consecintele faptei sale.

Pentru ca tragerea la raspundere penala sa se materializeze in sanctiunea prevazuta de lege este nevoie atat de o activitate statala, cat si de un organism specializat care realizeaza mecanismul de solutionare a conflictului ivit intre societate (respectiv stat) si infractor. De aceea, in orice organizare statala si cu atat mai mult in cadrul unui stat de drept exista o putere sau autoritate judecatoreasca a carei sarcina fundamentala este infaptuirea justitiei.

Justitia, reprezentand modalitatea in care se manifesta in mecanismul statal puterea judecatoreasca, era firesc ca in Constitutia Romaniei sa se inscrie norme care evoca aceasta autoritate atat sub aspectul ei organizatoric cat si functional. Astfel, art.126 alin.1 precizeaza ca justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege; de asemenea, art.124 alin.1 inscrie teza ca justitia se infaptuieste in numele legii; referindu-se la conflictul dintre colectivitate si infractor, izvorat din savarsirea infractiunii, art.130 alin.1 subliniaza ca in

activitatea juridica Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii.

Pentru a se ajunge la actul de justitie nu este suficienta numai activitatea instantelor si a Ministerului Public. Descoperirea infractiunilor si realizarea tragerii la raspunderea penala a celor vinovati antreneaza si alte organe specializate.

Organele statului imputernicite sa realizeze ansamblul activitatilor mentionate mai sus poarta denumirea de organe judiciare.

Notiunea de organ judiciar este mai larga decat cea de organ judecatoresc. Interpretarea rezulta din sensul larg, constitutional, potrivit caruia organele judiciare, tin de autoritatea judecatoreasca si sunt grupate sub aspectul sistematizarii in Capitolul VI al Titlului III din Constitutie. In cuprinsul normelor referitoare la autoritatea judecatoreasca se disting, in primul rand acele organe care au evident caracter judiciar, respectiv instantele judecatoresti si Ministerul Public, ele fiind formate din magistrati adica persoane avand calitatea de reprezentanti tipici si detinatori exclusivi ai acestei autoritatii judecatoresti.

Page 2: Procesual Semestru I

In notiunea de organe judiciare se cuprind si organele de politie. Potrivit art.131 alin.1-3 din Constitutie Ministerul public isi exercita atributii prin procurori constituiti in parchete, iar parchetele functioneaza pe langa instantele de judecata si conduc si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare. Organele de politie la care fac referire normele constitutionale si normele Codului de procedura penala sunt organizate potrivit unor reglementari distincte; ele isi indeplinesc atributiile de regula in cadrul urmaririi penale, dar au sarcini si in realizarea altor activitati

2

procesuale. Astfel, potrivit art.130 din Constitutie instantele judecatoresti dispun de politia pusa in serviciul lor; textul se refera la politie ca organ administrativ.

Definitia si scopul procesului penal

Procesul penal este activitatea reglementata de lege, desfasurata intr-o cauza penala, de catre organele judiciare cu participarea partilor si a altor persoane, ca titulare de drepturi si obligatii, avand ca scop constatarea la timp si in mod complet a infractiunilor si tragerea la raspundere penala a celor care le-au savarsit, in asa fel incat prin aceasta sa se asigure ordinea de drept precum si apararea drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor.

In literatura juridica de specialitate din tara noastra definitia procesului penal data de diversi autori este in general foarte apropiata de cea enuntata, neinregistrandu-se deosebiri esentiale. Convergenta de opinii este determinata, pe de o parte de faptul ca cele mai multe elemente ale definitiei se regasesc enuntate expresis verbis in normele legale, iar pe de alta parte de imprejurarea ca mecanismul general, sarcinile mari si institutiile fundamentale ale procesului penal sunt bine conturate si elucidate de multa vreme in stiinta juridica.

Elemente definitorii care caracterizeaza procesul penal. Definitia adoptata cuprinde principalele elemente care caracterizeaza procesul penal. Analizarea acestora este necesara pentru a avea imaginea corecta a notiunii.

a) Procesul penal constituie in primul rand o activitate. Insusi termenul de proces este derivat din latinul „procedare” care inseamna a progresa, a avansa, a evolua. Desi de origine latina cuvantul nu era

3

folosit in dreptul roman in acceptiunea sa juridica actuala, pentru judecata fiind utilizat termenul de „judicium”. Cuvantul a intrat in vocabularul juridic si a devenit traditional prin intermediul glosatorilor din Evul mediu (aproximativ sec. XII). Notiunea de proces este folosita chiar in afara vocabularului juridic, totdeauna in sensul desemnarii unui fenomen in plina miscare, dezvoltare, deviere.

Denumirea de proces penal provine de la specificul activitatii judiciare, care se desfasoara progresiv de la descoperirea infractiunii si pana la condamnarea

Page 3: Procesual Semestru I

inculpatului si punerea in executare a hotararii judecatoresti penale.

b) Procesul penal este o activitae reglementata de lege. Institutiile procesuale cat si activitatea de ansamblu se desfasoara in limitele celei mai sticte legalitati. Legea reglementeaza amanuntit drepturile si obligatiile participantilor, modul de efectuare a activitatilor, succesiunea acestora, continutul diferitelor acte procedurale etc.

Intre activitatile procesuale si normele juridice care le reglementeaza exista o legatura indisolubila. Principiul legalitatii trebuie sa aiba in procedura penala aceeasi implicatie si rezonanta ca in dreptul penal sau in orice alta ramura de drept. Daca in dreptul penal exista inca de multa vreme dictonul „nullum crime sine lege” si „nulla poena sine lege”, in mod similar este indeobste cunoscuta si admisa legatura dintre formele procesuale si modul lor de reglementare prin norme juridice si care s-a materializat si ea in adagiul „nullum judicium sine lege”.

c) Procesul penal se realizeaza intr-o cauza penala. Ceea ce determina desfasurarea procesului penal este imprejurarea ca organul judiciar este sesizat de existenta litigiului penal izvorat din

4

savarsirea unei infractiuni. Nici un proces penal nu se poate realiza pe o alta baza.

Fapta savarsita sau presupusa ca fiind savarsita constituie obiectul material al procesului penal, iar raportul juridic de drept penal ca manifestare a conflictului de drept survenit reprezinta obiectul juridic al acestuia. Obiectul material si cel juridic determinand declanstarea si intreaga desfasurare a procesului penal poarta denumirea de cauza penala, denumire sinonima cu cea de litigiu penal sau pricina penala folosita in practica judiciara.

d) Activitatea procesuala se realizeaza de diversi subiecti procesuali. Potrivit definitiei procesual penal se desfasoara de catre organele judiciare cu participarea partilor si a altor persoane. In procesul penal organele judiciare sunt: organele de cercetare penala, Ministerul Public, instantele judecatoresti. Persoanele care participa la procesul penal pot fi numeroase. Ca persoane care participa in procesul penal pot fi date ca exemplu partile: inculpatul, partea vatamata, alte persoane: aparatorul, martorul, expertul etc.

Activitatea judiciara este desfasurata de organele judiciare cu participarea altor subiecti procesuali avand calitatea de titulari de drepturi si obligatii.

Scopul procesului penal. Definitia examinata anterior indica o finalitate precis delimitata pe care legea de procedura penala o inscrie in prima sa norma sub titlul marginal de „scopul procesului penal”.

Potrivit art.1 C.p.p. procesul penal are ca scop constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala (alin.1).

Page 4: Procesual Semestru I

5

Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor precum si la educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor (alin.2).

Din continutul art.1 rezulta ca scopul procesului penal este privit sub un indoit aspect: unul direct, mai apropiat si este formulat in mod concret (art.1 alin.1), celalalt fiind enuntat in termeni generali (art.1 alin.2).

Scopul imediat al oricarui proces penal rezida in constatarea infractiunilor si justa pedepsire a infractorilor. Legea subliniaza ca activitatea procesuala urmeaza sa se desfasoare la timp, prefigurandu-se astfel operativitatea ca unul dintre principiile fundamentale ale activitatii judiciare, si in mod complet, respectiv in asa fel incat faptele sa fie cunoscute sub toate aspectele care intereseaza si se impun in vederea solutionarii cauzei.

In ceea ce priveste scopul general, procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor, precum si la educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor.

Nu intamplator numeroase legislatii pun un accent atat de mare pe scopul major inscris in art.1 C.p.p., care prevede ca o axioma regula de neclintit ca „nici o persoana nevinovata nu trebuie sa fie trasa la raspundere penala”.

Daca spiritul de dreptate, echitate si justete cere ca orice vinovat sa fie totdeauna pedepsit, acelasi spirit impune ca vinovatia celui in cauza sa reprezinte o certitudine pentru a nu se ajunge la eroare judiciara.

6

Intelepciunea populara si folclorul, care circula in multe limbi din cele mai felurite locuri de pe glob, au subliniat intr-o exprimare de esenta ideea ca „e preferabil sa scape o suta de vinovati nepedepsiti decat sa fie pedepsit un singur nevinovat”.

Fazele procesual penal

Notiunea de faza procesuala. Procesul penal cuprinde numeroase activitati ce se desfasoara intr-un angrenaj de acte procesuale. Multitudinea componentelor impune o grupare a acestora, astfel incat intregul – foarte complex dar reprezentand totusi o unitate – sa fie despartit in mai multe diviziuni.

Impartirea procesului penal in faze nu raspunde numai unor necesitati metodologice de analiza, prezentare sau studiu. Fazele procesului penal se manifesta efectiv in realitatea desfasurari procesuale si se impun in realizarea acestei activitati. Reglementarea moderna, in contradictie cu contructiile si sistemele procesuale din vechime, a scos in evidenta necesitatea ca procesul sa fie alcatuit din mai multe faze.

Page 5: Procesual Semestru I

Fazele procesului penal constituie diviziuni ale acestuia, in care se efectueaza un complex de activitati desfasurate succesiv, progresiv si coordonat, intre doua momente proeminente ale cauzei penale, pe baza de raporturi juridice caracteristice, in vederea realizarii unor sarcini specifice.

Sistemul actual al Codului de procedura penala reflecta impartirea obiectiva, a procesului penal in cele trei mari faze ale sale: urmarirea penala, judecata si punerea in executare a hotararilor judecatoresti.

7

Urmarirea penala reprezinta prima faza a procesului penal si se situeaza intre inceputul urmaririi penale si trimiterea inculpatului in judecata prin rechizitoriul procurorului.

Judecata incepe odata cu sesizarea instantei si cuprinde toate activitatile procesuale ce se desfasoara pana in momentul ramanerii definitive a hotararii penale.

Punerea in executare a hotararilor constituie ultima faza cuprinzand intreaga procedura prin care hotararea penala definitiva se pune in aplicare, pana in momentul in care este sesizat organul de executare; executarea propriu-zisa nu este reglementata de normele de procedura plasandu-se in afara procesului penal.

Trecerea procesului penal prin cele trei faze reprezinta schema sa tipica. Este posibil ca procesul penal sa nu parcurga toate aceste faze. De pilda, incetarea urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarire penala pot intrerupe continuarea procesului penal in celelalte faze; de asemenea, pronuntarea unei achitari la judecata poate inlatura realizarea fazei de punere in executare a hotararii penale. In unele cauze, procesul penal poate incepe direct cu faza judecatii, lipsind in acest caz faza urmaririi penale. De exemplu, in procedura plangerii prealabile, in ipoteza cand declansarea procesului de catre procuror sau organele de cercetare nu este permisa, plangerea se va adresa instantei de judecata procesul penal demarand direct in fata organului respectiv.

Fazele procesului penal realizeaza obiective specifice subsumate sarcinii generale a procesului penal. Astfel, art.200 C.p.p. prevede expres care este obiectul urmaririi penale, iar pentru faza judecatii Constitutia si legea de organizare judecatoreasca fixeaza sarcinile concrete ale justitiei. Procesul penal trece in faza urmatoare numai

8

dupa realizarea sarcinilor fazei precedente. Neindeplinirea corespunzatoare a acestor sarcini poate determina reintoarcerea cauzei la o faza deja parcursa (art.270 alin.1 lit.b si c C.p.p.).

Cerintele de sistematizare ale procesului penal in reglementarea legala si in studierea acestuia de catre stiinta dreptului impun o periodizare mai minutioasa a activitatilor cronologice si gruparea lor in diviziuni inca mai reduse. De aceea, fiecare faza a procesului penal se subdivide la randul ei in anumite etape, stadii,

Page 6: Procesual Semestru I

momente, niveluri etc.

Astfel, faza judecatii poate parcurge etapa judecatii in prima instanta si a judecatii in caile de atac. La randul ei judecata in prima instanta cuprinde masurile premergatoare judecatii, sedinta de judecata si apoi deliberarea si pronuntarea hotararii. Subimpartirea sedintei de judecata e posibila in continuare in: inceputul judecatii, cercetarea judecatoreasca, dezbaterile si ultimul cuvant al inculpatului.

Dreptul procesual penal, ramura distincta a

sistemului de drept din Romania

Multa vreme normele de procedura penala nu se materializau in dispozitii legale deosebite de cele de drept penal substantial, reglementarea tuturor aspectelor realizarii justitiei penale facandu-se nediferentiat. In asemenea conditii, nu se putea admite existenta unei ramuri distincte a dreptului procesual penal in sistemul dreptului.

O reglementare procesual penala completa, sistematizata si independenta de dreptul material, eventual de alte dispozitii legale, nu apare decat in dreptul modern. Codurile de procedura penala, in

9

acceptiunea actuala a acestor legi cu caracter general, nu se intalnesc propriu-zis in istoria dreptului decat in secolele XIX si XX.

Subliniem ca in dreptul romanesc s-a recunoscut in mod constant, mergand inapoi inca in veacul trecut, ca dreptul procesual penal este o ramura de drept distincta.

Fiecare ramura a dreptului, ca ansamblu de norme juridice, este studiata de o anumita ramura a stiintei dreptului.

Stiinta dreptului procesual penal se preocupa de studierea dreptului procesual penal ca ramura a sistemului de drept.

Dreptul procesual penal reprezinta o ramura distincta a stiintei dreptului avand un obiect propriu de studiu. Obiectul acestei stiinte ii formeaza studierea normelor juridice care reglementeaza desfasurarea procesului penal si care in totlitatea lor constituie dreptul procesual penal.

Dreptul procesual penal roman ca stiinta juridica, cuprinde un sistem de cunostinte cu valoare de adevar obiectiv despre dreptul procesual penal ca ramura a sistemului de drept din Romania. In timp ce obiectul de reglementare al dreptului procesual penal, ca ramura de drept, il constituie procesul penal, obiectul de studiu al dreptului procesual penal, in intelesul de stiinta juridica, il constituie normele de drept procesual penal.

Intreaga activitate procesuala este inscrisa in anumite norme juridice. Ansamblul acestor norme formeaza dreptul procesual penal.

Page 7: Procesual Semestru I

Dreptul procesual penal cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza procesul penal.

In exprimarile legii si chiar in practica judiciara foarte adeseori alaturi de terminologia de drept procesual penal, cu sensul mai sus precizat, apare si cel de „procedura penala”. Insasi codul roman

10

actual ca si cel anterior, precum si marea majoritate a codurilor care reglementeaza desfasurarea procesului penal in diverse tari, poarta denumirea consacrata si arhicunoscuta de Cod de procedura penala.

Precizarile facute ajuta la departajarea dar si apropierea notiunilor de drept procesual si procedura penala. De aici si obisnuita de a nominaliza ramura de drept care reglementeaza procesul penal atat cu denumirea de drept procesual penal cat si cu aceea de procedura penala.

In sens larg, diferentele de nuanta se estompeaza si modalitatile de exprimare ajung cvasinonime.

Dreptul procesual penal este format dintr-un ansamblu de norme juridice de forma, in raport de dispozitiile de drept penal care sunt considerate norme de fond. Se obisnuieste a spune ca in opozitie cu dreptul penal care constituie dreptul substantial sau material dreptul procesual penal este un drept formal.

Sunt considerate norme juridice de forma toate normele care trateaza organizarea jurisdictiei represive, competenta acesteia precum si modul de desfasurare a procedurii in fata organelor respective.

Impartirea normelor penale in norme sau legi de fond si norme sau legi de forma are o importanta teoretica si practica deosebita.

Astfel, in ceea ce priveste interpretarea normelor penale consecintele vor fi mult diferentiate. Normele sau legile de fond sunt de cea mai stricta interpretare explicarea lor avand de regula un sens restrictiv. Opus acestei tendinte, in interpretarea normelor de forma explicarea sensului legii poate fi extensiva, suplimentul analogic functionand din plin, pentru ca ceea ce se urmareste este realizarea in cat mai bune modalitati a activitatii concrete de justitie.

11

La fel, daca este vorba de aplicarea in timp a normelor penale de fond, retroactivitatea devine posibila atat in conditiile art.12 C.p. (dezincriminarea faptei de catre legea noua) cat si a celor din art.13 C.p. (aplicarea legii penale mai favorabile). Dimpotriva, normele de forma si deci legea de procedura penala este in principiu de imediata aplicare, formele procesuale promulgate de legea in vigoare fiind aplicabile situatiilor viitoare, ulterioare intrarii ei in vigoare, dar ramanand castigat cauzei tot ce s-a indeplinit procesual valabil anterior, potrivit

Page 8: Procesual Semestru I

legii iesite din vigoare.

Normelor juridice procesual penale

Dupa cum e indeobste admis si subliniat in intreaga doctrina procesuala, legile de procedura cuprind trei categorii de norme: a) de organizare judiciara; b) de competenta; c) de procedura propriu-zisa.

Normele de organizare sunt inscrise de regula in legile de infiintare si functionare a organelor judiciare. Constituie asemenea norme cele inscrise in legea de organizare judiciara, (cuprinzand referiri si la Ministerul Public) in actele normative vizand organizarea si functionarea organelor de cercetare ale politiei judiciare (in mod obisnuit din cadrul Ministerului de Interne), precum si a altor organe de cercetare speciale (organe militare de cercetare, capitani de porturi etc.). De exemplu, in Legea de organizare judiciara se indica ierarhia instantelor judecatoresti sau a parchetelor de la diverse niveluri, se stabilesc modul de compunere al instantelor de judecata, se precizeaza cum se accede la functia de judecator si cum se poate pierde aceasta functie, se fac referiri la stributiunile principale ale

12

procurorilor in supravegherea urmaririi penale si in activitatea de judecata.

Normele de competenta stabilesc drepturile si obligatiile organelor judiciare de a desfasura activitatile care le intra in atributii in functie de diferite criterii cum ar fi: natura cauzei penale si complexitatea acesteia, gradul sau specializarea organului judiciar indrituit, calitatea persoanei implicate s.a.

Normele de procedura penala propriu-zise reprezinta cele mai multe dispozitii din cuprinsul dreptului procesual penal, ele disciplinand de obicei desfasurarea urmaririi penale, a judecatii si a punerii in executare a hotararilor penale definitive.

Clasificarea normelor procesual penale. Dupa sfera lor de aplicabilitate, normele de procedura pot fi generale si speciale. Normele generale mai poarta si denumirea de norme de drept comun. Ele se aplica totdeauna, orice exceptie sau derogare urmand sa fie marcata in mod expres.

Normele speciale se aplica numai in anumite cauze speciale sau situatii au caracter derogator. De exemplu, normele inscrise in art.465-479 C.p.p. se aplica numai pentru urmarirea sau judecarea unor infractiuni flagrante.

Categoriile juridice de norma generala si norma speciala nu trebuie confundate cu cele de lege generala si speciala. Majoritatea normelor generale de procedura penala se gasesc, cum este firesc, in codul de procedura penala, care este legea generala in materie cuprinzand cele mai multe dintre reglementarile procesual penale existente in legislatie. Legea generala poate insa cuprinde si norme speciale, asa cum s-a exemplificat chiar mai sus.

13

Page 9: Procesual Semestru I

In sfarsit, normele generale si speciale nu trebuie confundate cu normele de parte generala si parte speciala ale Codului de procedura penala. Daca o asemenea diferentiere este mai mult sau mai putin categorica in materia normelor penale, similitudinea nu se regaseste cu tot atata claritate, putand fi chiar disimulata in domeniul dreptului procesual penal.

Actualul Cod de procedura penala din Romania a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969 inlocuind cu aceasta ocazie Codul din 1936. In legatura cu Codul pe care il aplicam azi, nu trebuie uitat ca el a fost editat in conditiile social-politce corespunzatoare ale statului totalitar. De aceea, la relativ scurta vreme dupa evenimentele din decembrie 1989 a fost nevoie de interventia unor modificari legislative care sa puna legea de procedura de acord cu nevoile imediate ale tranzitiei (Legea nr.30/1990 – M.Of. nr.128/17.11.1990, Legea nr.45/1993 – M.Of. nr.147/1.07.1993, Legea nr.141/1996 – M.Of. nr.289/14.11.1996, Legea nr.281/2003 – M.Of. nr.468 din 1.07.2003, O.U.G. nr.109/2003 – M.Of. nr.749/26.11.2003 s.a.). Aceste modificari, precum si cele viitoare vor impune in cele din urma elaborarea unui Cod de procedura in care activitatea judiciara sa fie reglementata in cele mai bune conditii, in conformitate cu prefacerile social-economice si politice ale societatii romanesti si potrivit cu toate valentele statului de drept.

Codul actual de procedura penala este impartit in doua mari parti: partea generala si partea speciala.

Parte generala cuprinde principiile fundamentale si institutiile de baza ale procesului penal, precum si regulile comune cele mai insemnate care se aplica in tot cursul procesului penal. Partea generala este formata din urmatoarele titluri:

14

- regulile de baza si actiunile in procesul penal (art.1-24);

- competenta (art.25-61);

- probele si mijloacele de proba (art.62-135);

- masurile preventive si alte masuri procesuale (art.136-170);

- acte procesuale si procedurale comune (art.171-199).

Partea speciala reprezinta o reglementare cronologica a procesului penal in dinamica sa concreta, urmand evolutia activitatilor si formelor procesuale, astfel cum ele se realizeaza in mod obisnuit si cuprinde urmatoarele titluri:

- urmarirea penala (art.200-286);

- judecata (art.287-414);

- executarea hotararilor penale (art.415-464);

Page 10: Procesual Semestru I

- proceduri speciale (art.465-524).

Sectiunea II

Faptele juridice, raporturile juridice

si garantiile procesual penale

Intrucat normele juridice au in vedere numai situatii ipotetice, ele nu creeaza raporturile juridice, care au totodeauna un caracter concret. Pentru a putea apare un raport juridic este necesara si existenta imprejurarii de fapt, aratate in ipoteza normei.

Raporturile juridice se nasc, modifica si desfiinteaza pe baza faptelor juridice. Raporturile procesuale, fiind raporturi juridice, sunt determinate de preexistenta unor fapte juridice procesuale. Prin fapte juridice procesuale se inteleg acele imprejurari care atrag aparitia, modificarea sau stingerea raporturilor juridice procesuale.

15

Clasificarea faptelor juridice in evenimente si actiuni, clasificare care tine seama de raportarea acestora la vointa oamenilor este aplicabila si in dreptul procesual penal.

Marea majoritate a raporturilor procesual penale se naste, modifica sau stinge ca urmare a activitatii umane purtand denumirea generala de actiuni. Actiunile, in functie de conformarea lor la dispozitiile legale in vigoare, pot fi licite sau ilicite. Astfel, savarsirea unei infractiuni constituie o actiune ilicita care poate duce chiar la nasterea raportului procesual principal.

Cele mai multe actiuni sunt licite constituind manifestari de vointa ale persoanelor care inteleg si doresc producerea anumitor consecinte pe plan juridic procesual penal. De pilda, persoana vatamata prin infractiune se poate constitui parte civila exprimand in acest fel vointa sa expresa de a obtine o dezdaunare.

Evenimentele, adica faptele juridice produse independent de vointa oamenilor, pot si ele determina consecinte juridice reglementate de norma procesuala si deci pot constitui fapte procesual penale. Astfel, starea de boala a invinuitului sau inculpatului constituie un eveniment caruia legiuitorul intelege sa-i dea semnificatie juridica instituind – cand conditiile prevazute in art.239 C.p.p. sunt intrunite – obligatia pentru procuror de a dispune suspendarea urmaririi penale.

Raporturile juridice care apar in cadrul procesului penal si sunt reglementate de normele procesual penale poarta denumirea de raporturi juridice procesuale.

Relatiile juridice intre subiectii implicati in conflictul penal si eventualul litigiu civil derivat din acesta constituie grupa raporturilor

16

Page 11: Procesual Semestru I

procesuale penale principale dintre subiectii procesuali principali (statul prin organele juridice si partile).

In procesul penal pot apare si multe raporturi juridice, in care alaturi de subiectii amintiti participa si alte persoane ca de exemplu: martori, experti, interpreti, aparatori, agenti procedurali etc. Raporturile procesuale in care participa asemenea subiecti procesuali ocazionali constituie raporturi juridice procesuale accesorii, fiind in afara raportului juridic de conflict formand obiectul procesului penal, dar pe care il completeaza. Fiecarui raport accesoriu ii corespunde o situatie procesuala proprie, in sfera careia subiectii au pozitii individuale precise

Elementele raporturilor procesuale penale. Teoria generala a raporturilor juridice este intru totul aplicabila si raporturilor procesuale. Ca orice alt raport juridic raporturile procesuale penale au trei elemente: subiecti, obiect si continut.

Subiectii raportului juridic procesual sunt participantii la activitatea procesuala – organe si persoane – intre care se leaga numeroase relatii sociale reglementate de norme juridice

Continutul raportului juridic procesual cuprinde drepturile si obligatiile conferite prin norma juridica subiectelor raporturilor respective. De exemplu, cu ocazia dispunerii unei expertize, organul judiciar are dreptul sa pretinda expertului sa se prezinte la chemarea sa, sa raspunda la intrebarile ce i se pun, sa efectueze expertiza intr-un anumit termen etc.; tuturor acestor drepturi le corespund obligatii colective inverse din partea expertului. Expertul are dreptul sa cunoasca in anumite limite cauza, are dreptul la o remunerare etc., existand si acest caz, la celalalt subiect al raportului juridic obligatii corespunzatoare.

17

Obiectul raportului juridic procesual este actiunea sau conduita asupra careia sunt indreptate drepturile subiective si obligatiile participantilor la raportul respectiv. Raportul procesual penal urmareste realizarea unei anumite actiuni sau conduite din partea subiectilor acestuia. In exemplul de mai sus obiectul raportului analizat il constituie atat conduita organului judiciar care foloseste expertiza in vederea solutionarii cauzei penale, cat si conduita expertului care prin cunostintele sale contribuie la aflarea adevarului.

Pentru desfasurarea procesului penal este deosebit de important ca organele judiciare sa nu aiba posibilitatea savarsirii unor abuzuri, iar persoanele participante sa-si realizeze drepturile si interesele legale fara nici o ingradire. Aceasta conceptie a fost constant si repetat subliniata in toate doctrinele democratice si s-a impus cu atat mai mult in gandirea noastra juridica procesual penala, sub denumirea de garantii procesual penale.

Desi comandamentul social impune o represiune rapida si sigura a fenomenului infractional, acelasi comandament nu permite sacrificarea drepturilor si intereselor legitime ale persoanei. Intr-un proces penal pot fi intersectate prin activitatea organelor judiciare numeroase drepturi si libertati dintre care, indeosebi pentru

Page 12: Procesual Semestru I

inculpat, se desprind cu precumpanire: dreptul de aparare si libertatea individuala. Acestea, ca de altfel toate celelalte drepturi si interese, trebuie aparate printr-un sistem eficace de garantii impotriva oricaror limitari arbitrare.

Existenta unor mijloace de asigurare a drepturilor pe care le au persoanele in procesul penal reprezinta o necesitate dintre cele mai stringente a legislatiei noastre, o expresie a democratismului doctrinei juridice actuale.

18

In mod obisnuit notiunea de garantie procesuala este folosita in stiinta dreptului procesual penal si semnifica mijloacele care asigura drepturile participantilor intr-o cauza penala, adica mijloacele legale care permit efectiva, reala si consecventa exercitare a tuturor drepturilor procesuale in concordanta cu interesele legitime ale fiecarei persoane.

Sectiunea III

IZVOARELE, INTERPRETAREA SI APLICAREA

DREPTULUI PROCESUAL PENAL IN TIMP SI IN SPATIU

Izvoarele dreptului procesual penal

Notiunea de izvor al dreptului procesual. Normele juridice trebuie sa fie cuprinse in modalitati de exprimare a caror recunoastere de catre toti sa le dea caracterul de obligativitate, fara de care impunerea prin forta autoritatii statale nu ar fi posibila. Aceste forme de exprimare a normelor juridice obligatorii reprezinta ceea ce in teoria generala a dreptului poarta denumirea de izvoare de drept.

Procesul penal avand o importanta deosebita pentru activitatea de stat, normele procesuale penale sunt edificate prin lege. Pentru dreptul procesual penal roman legea este singurul izvor de drept.

Constitutia Romaniei (revizuita prin Legea nr.429/2003, republicata in M.Of. nr.767 din 31.10.2003 dandu-se textelor o noua numerotare) cuprinde numeroase dispozitii cu caracter general, care constituie izvoare directe de drept procesual.

19

Anumite norme constitutionale devin izvoare de drept procesual penal prin intermediul aspectelor judiciare care interfereaza drepturile si libertatile consacrate de Legea fundamentala

Astfel, art.16 din Constitutie consfinteste egalitatea de drepturi a cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. Art.21 consacra accesul liber la justitie si recunoaste partilor dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil. Art.23 asigura libertatea individuala a persoanei garantand-o indeosebi impotriva unor acte sau masuri procesuale arbitrare, art.25 consacra dreptul la libera circulatie, art.27 reglementeaza

Page 13: Procesual Semestru I

inviolabilitatea domiciliului etc.

In vederea respectarii separatiei puterilor in stat normele constitutionale au inscris dispozitii referitoare la particularitatile desfasurarii unor proceduri judiciare (ca manifestari ale autoritatii judecatoresti) fata de membrii autoritatii executive sau legislative (art.72, 96, 109).

In capitolul din Constitutie consacrat autoritatii judecatoresti (instantele judecatoresti, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii) exista numeroase articole care se refera fie la aspectele organizatorice ori de competenta, fie insasi la aspectele procedurale propriu-zise ale mecanismului judiciar.

Codul de procedura penala cuprinde marea majoritate a normelor procesuale constituind principalul izvor al dreptului procesual penal. Intreaga desfasurare a procesului precum si majoritatea problemelor de procedura gasesc o reglementare sistematizata in Codul de prrocedura penala, aceasta reprezentand legea generala in materie.

20

Alaturi de Codul de procedura penala pot cuprinde dispozitii care intereseaza dreptul procesual penal si alte legi (Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, Legea nr.39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate s.a.).

Codul penal cuprinde unele norme cu continut procedural. Pot fi amintite in acest sens anumite dispozitii din titlul referitor la inlocuirea raspunderii penale (art.98-99 C.p.) sau din capitolul referitor la lipsa plangerii prealabile si impacarea partilor (art.131-132 C.p.). La data de 28.06.2004 Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr.301/2004 – noul Cod penal, care a fost publicata in M.Of. nr.575/29.06.2004 si care potrivit art.512 va intra in vigoare la un an de la data publicarii.

Codul de procedura civila constituie izvor de drept in masura in care anumite aspecte procesuale nu sunt reglementate in Codul de procedura penala, in schimb sunt cuprinse in Codul de procedura civila si aplicarea lor corespunzatoare nu ridica piedici principale. Uneori insusi Codul de procedura penala face trimitere la Codul de procedura civila (ex.: art.406 si urmat. C.p.civ.).

Codul civil poate constitui izvoar de drept procesual. Astfel, daca in procesul penal se rezolva anumite chestiuni prealabile, deven aplicabile dispozitiile de legea civila; chestiunile prealabile se judeca potrivit regulilor privitoare la materia careia apartin aceste chestiuni (art.44 C.p.p.). De pilda, in cazul dovedirii prin martori, a unei imprejurari de natura civila, se vor aplica dispozitiile din Codul civil cu privire la ascultarea acestora.

21

Alaturi de coduri pot fi amintite printre izvoarele dreptului procesual penal si

Page 14: Procesual Semestru I

normele cu continut organizatoric. Cele mai importante dispozitii din aceasta categorie sunt cuprinse in Legea nr.304 din 28.06.2004 privind organizarea judiciara, publicata in M.Of. nr.576/29.06.2004.

Legea prevede structura organizatorica a instantelor judecatoresti si a Ministerului Public, modul de constituire a completelor de judecata, competenta generala a organelor de judecata si atributiile parchetelor s.a.

Intrucat Legea de organizare judiciara se refera numai la judecatorii, tribunale, curti de apel, Inalta Curte de Casatie si Justitie, izvoare de drept procesual penal trebuie considerate si legile care reglementeaza organizarea si functionarea instantelor militare si parchetelor militare (Legea nr.54/1993 republicata in M.Of. nr.209 din 13.05.1999), si a Parchetului National Anticoruptie (O.U.G. nr.43 din 4.04.2002 aprobata prin Legea nr.503 din 11.07.2002, publicate in M.Of. nr.204/2002, respectiv M.Of. nr.523/2002).

In statul de drept este firesc ca numai legea sa constituie izvor de drept, mai ales intr-un domeniu atat de important cum este cel al realizarii justitiei. Alte norme juridice decat cele adoptate de Parlament pot constitui izvoare de drept procesual penal numai in mod exceptional.

Astfel, unele probleme avand implicatii procesual penale pot fi reglementate prin acte normative ale Guvernului cum ar fi ordonantele emise in baza unor legi speciale de abilitare adoptate de Parlament si ordonantele de urgenta adoptate in conditiile art.115 din Constitutie (exemplu: O.U.G. nr.109/2003, de modificare si completare a Codului de procedura penala, publicata in M.Of.

22

nr.748/2003 aprobata prin Legea nr.159/2004, publicata in M.Of. nt.541/2004).

Unele conventii internationale ratificate de tara noastra, cum ar fi Pactul international cu privire la drepturile civile si politice (ratificat de Romania prin Decretul nr.213/1974) si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (ratificata de Romania prin Legea nr.30/1994) cuprind si norme procesual penale. Potrivit art.11 alin.2 din Constitutie tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, iar daca exista neconcordante intre tratatele ratificate si legile interne, in privinta apararii drepturilor omului, au prioritate reglementarile internationale cu exceptia Constitutiei si a altor legi care contin dispozitii mai favorabile (art.20 alin.2).

Unele prevederi ale Conventiei europene a drepturilor omului se constituie in norme de procedura penala (spre exemplu art.5 privind dreptul la libertate si la siguranta al persoanei, art.6 privind dreptul la un proces echitabil s.a.).

Jurisprudenta ca izvor de drept procesual penal. Suprematia legii impune organelor judiciare sa desfasoare procesul penal potrivit legii. Organele judiciare nu pot edita reguli procesual penale, deoarece nu se poate invoca drept obligatorie intr-o cauza modul cum a procedat un organ judiciar intr-o alta cauza, chiar similara. In masura

Page 15: Procesual Semestru I

in care o anumita practica judiciara este corecta si conforma cu legea aceasta va influenta asupra modului de rezolvare a altor cauze penale.

Interpretarea dreptului procesual penal. Interpretarea este inseparabil legata de aplicarea normelor juridice. De cele mai multe ori normele procesuale cuprind indicatiile necesare pentru ca

23

dispozitiile lor sa fie suficient de clare si aplicabile tuturor imprejurarilor practice. Nici o legislatie, oricat de perfecta, nu poate anticipa toate cazurile care se pot ivi in aplicarea legii si deci nu poate elimina necesitatea interpretarii. Ca atare normele de drept procesual penal, ca toate celelalte norme au nevoie de interpretare.

Interpretarea are ca obiect numai explicarea si lamurirea exacta a intelesului normelor procesuale si nu intra in sarcinile acesteia, crearea unor noi norme sau modificarea celor existente.

Atat formele de interpretare a normelor juridice cat si metodologia utilizata sunt cele indeobste cunoscute si folosite in toate ramurile de drept si in primul rand trebuie avute in vedere orientarile de principiu cuprinse in teoria generala a dreptului.

In dreptul procesual penal se recunoaste atat o interpretare oficiala sau obligatorie a normelor juridice (interpretarea autentica) cat si o interpretare neoficiala, facultativa, stiintifica, ori doctrinala. De asemenea, sub aspect metodologic, sunt folosite in procedura penala interpretarea gramaticala, sistematica, istorica, logica sau rationala, analogica, s.a.m.d.

Deciziile Curtii europene a drepturilor omului. Recunoscand dreptul la recurs individual al cetatenilor impotriva hotararilor instantelor nationale, tara noastra a recunoscut si jurisdictia Curtii europene in privinta interpretarii si aplicarii dispozitiilor Conventiei europene a drepturilor omului. Hotararile Curtii europene sunt obligatorii si opozabile statului in litigiu.

Deciziile Curtii Constitutionale, potrivit art.146 lit.d din Constitutia Romanie. Exercitand controlul de constitutionalitate asupra actelor normative Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele,

24

ridicate in fata instantelor judecatoresti. Curtea Constitutionala se pronunta numai in legatura cu intelesul contrar Constitutiei. Deciziile Curtii Constitutionale publicate in Monitorul Oficial au putere pentru viitor si sunt general obligatorii.

Deciziile pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in temeiul art.4142 C.p.p. Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie direct sau ministrul justitiei prin intermediul procurorului general al Parchetului de

Page 16: Procesual Semestru I

pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie are dreptul pentru a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legilor penale si de procedura penala pe intreg teritoriul tarii sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au primit o solutionare diferita din partea instantelor de judecata. Deciziile pronuntate de sectiile unite prin care se solutioneaza sesizarile sunt obligatorii si se publica in Monitorul Oficial si pe pagine de internet a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Ele se aduc la cunostinta instantelor judecatoresti si de Ministerul Justitiei.

Aplicarea legii procesual penale

in spatiu

Aplicarea legii in spatiu ridica probleme cand raportul de drept se prelungeste pe teritoriul apartinand unor state diferite.

Legea procesual penala se aplica pe intreg teritoriul tarii noastre fiind in principiu teritoriala. Principiul teritorialitatii legii de procedura penala decurge dintr-un principiu mai general, al suveranitatii statului. In privinta aplicarii legii procesual penale

25

notiunea de teritoriu trebuie inteleasa in sensul ei juridic (art.141 C.p., cu precizarile facute in art.143 C.p.).

Aplicarea principiului teritorialitatii legii procesual penale nu poate fi limitata decat in mod exceptional, in masura in care derogarea se justifica pentru realizarea unor interese majore.

Astfel, colaborarea internationala in toate domeniile nu incalca drepturile statelor care intra in relatii ci dimpotriva le amplifica (ex. cooperarea in domeniul asistentei juridice internationale).

Lupta impotriva infractionalitatii pe plan international atrage colaborarea intre state. Aceasta impune sprijinirea activitatii desfasurate de organele judiciare ale unui stat de catre organele judiciare ale altui stat (inmanarea de citatii, ridicarea unor obiecte sau inscrisuri, ascultarea de martori sau parti, perchezitii, interceptari si inregistrari audio sau video, extradarea unor persoane, recunoasterea si executarea unor hotarari penale straine). Pentru asemenea situatii legislatia interna (Legea nr.302/2004, privind cooperarea juridica in materie penala, publicata in M.Of. nr.594 din 1.07.2004), cat si conventiile internationale prevad norme derogatorii de la principiul teritorialitatii legii procesual penale.

a) O prima exceptie in acest sens o constituie comisiile rogatorii internationale care in ambele lor modalitati de realizare – activa si pasiva – necesita obiectiv restrangerea teritorialitatii legii de procedura penala (inmanarea de citatii, ascultarea de martori, perchezitii, interceptari etc.). Astfel, potrivit Legii nr.302/2004 daca la solicitarea organului judiciar roman, organul judiciar strain va

Page 17: Procesual Semestru I

indeplini acte procedurale pe teritoriul sau, evident dupa legea acelui loc, acestea vor produce efecte in procesul penal din tara noastra si in fata organului judiciar roman. In mod similar activitatile judiciare

26

indeplinite de organul roman potrivit legii nostre vor determina consecinte juridice in procesul penal desfasurat intr-o tara straina.

b) Extradarea este un act de reciproca asistenta juridica internationala. Ea implica o cerere din partea unui stat de a i se preda un infractor (extradarea activa) si o remitere a acestuia de catre statul solicitat (extradare pasiva). Potrivit dispozitiilor Legii nr.302/2004 aceste norme au un caracter subsidiar reglementarea aplicandu-se in masura in care nu se stabileste astfel pe baza conventiilor internationale sau pe baza regulilor de reciprocitate. La cererea de extradare se anexeaza anumite acte pe baza carora organul judiciar dispune arestarea persoanei a carei extradare se cere, iar instanta constata indeplinirea conditiilor legale de extradare. In urma modificarilor aduse Constitutiei prin Legea nr.429/2003 de revizuire prin derogare de la regula inscrisa in art.19 alin.1 „cetateanul roman nu poate fi extradat” a fost prevazuta si posibilitatea extradarii cetatenilor romani in baza conventiilor internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate (art.19 alin.2).

c) Recunoasterea si executarea hotararilor penale straine. Aplicarea acestei institutii de drept procesual penal reprezinta o alta situatie de exceptie de la principiul teritorialitatii legii procesual penale. Institutia este reglementata prin dispozitiile Legii nr.302/2004 si priveste recunoasterea si executarea pe teritoriul Romaniei a unei hotarari penale straine, respectiv executarii unei hotarari penale romane in strainatate. Legea nr.302/2004 a abrogat dispozitiile art.519-521 C.p.p.

27

Aplicarea legii procesual penale

in timp

Continua modificare a legislatiei in domeniul procedurii penale implica rezolvarea unor aspecte legate de aplicarea in timp a normelor procesuale penale.

Regula generala aplicabila tuturor normelor juridice potrivit careia acestea sunt active, se aplica si legii de procedura penala. Activitatea legii inseamna aplicarea ei din momentul intrarii in vigoare si pana in momentul iesirii din vigoare.

Principiul activitatii legii ca regula generala de aplicare a unei norme juridice in timp este consacrat de art.15 alin.2 din Constitutie, care prevede ca legea dispune numai pentru viitor cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

Spre deosebire de legea penala, legea procesuala in principiu nu poate fi retroactiva nici ultraactiva. O anumita procesura, reglementata de legea in vigoare nu se poate

Page 18: Procesual Semestru I

aplica actelor procedurale indeplinite anterior cum nu este posibila nici situatia inversa ca o lege iesita din vigoare sa produca efecte procesuale in continuare. Caracterul activ al legii de procedura penala nu poate fi examinat in raport cu data cand s-a savarsit infractiunea ca in cazul legii penale ci cu data cand se desfasoara activitatea procesuala.

Ca orice lege, si legea de procedura penala intra in vigoare, de regula, la data publicarii. Legile de mare intindere sau cele care aduc modificari numeroase si structurale intra de obiecei in vigoare ulterior, la un termen ce se fixeaza in cuprinsul legii. De exemplu, Legea nr.281/2003 de modificare si completare a Codului de procedura penala, publicata in M.Of. nr.468 din 1.07.2003, desi a

28

intrat in vigoare la data publicarii ei in Monitorul Oficial, dispozitiile privind arestare preventiva si perchezitia au fost puse in aplicare la 1.07.2003, iar celelalte dispozitii la 1.01.2004.

Iesirea din vigoare a legii de procedura penala se face in aceleasi conditii ca si in cazul altei legi, adica prin abrogare (totala sau partiala), modificare, sau ajungere la termen. In privinta situatiilor tranzitorii ele reprezinta acele momente in care dispozitiile unei legi sunt inlocuite de dispozitiile altei legi. Normele legale care reglementeaza trecerea de la o lege veche la o lege noua sunt dispozitiile tranzitorii. Cauzele penale avand o anumita durata in timp este posibil ca judecata sa se desfasoare pana la un anumit punct dupa dispozitiile legii vechi, iar in continuare potrivit dispozitiilor legii noi.

Astfel, potrivit art.9 din Legea nr.281/2003 cauzele aflate in curs de judecata la data intrarii in vigoare a legii vor continua sa fie judecate de instantele competente potrivit legii vechi, iar in caz de admitere a apelului sau recursului daca se dispune desfiintarea ori casarea hotararii judecata se va desfasura in continuare de instanta competenta potrivit noii legi.

29

CAPITOLUL II

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE

(REGULILE DE BAZA) ALE PROCESULUI PENAL

Sectiunea I

Aspecte introductive privind principiile

procesului penal

Notiunea de principiu fundamental al procesului penal

Pentru atingerea obiectivelor sale, activitatea procesual penala trebuie desfasurata

Page 19: Procesual Semestru I

in concordanta cu anumite idei si reguli diriguitoare, intreaga desfasurare a cauzei penale subordonandu-se cerintelor majore de realizare in conditii optime a scopurilor si sarcinilor justitiei, potrivit cu orientarile generale de infaptuire a politicii penale. Acest comandament impune ca fiecare reglementare procesuala sa aiba la temelie anumite principii fundamentale care sa materializeze regulile sale de baza.

Notiunea de principiu al procesului penal reprezinta o categorie teoretica cu largi implicatii practice care s-a conturat mai de mult in gandirea juridica si in stiinta dreptului procesual penal. Pentru legislatiile din multe tari prezinta o trasatura caracteristica faptul ca in fontispiciul normelor juridice de mare amplitudine cum sunt codurile, se inscriu principiile fundamentale care reflecta conceptia generala a intregii reglementari. Fidel unei asemenea conceptii, Codul roman de procedura penala cuprinde in primul sau capitol intitulat

30

„Scopul si regulile de baza ale procesului penal”, norme in care sunt inscrise principiile sale fundamentale (art.2-8 C.p.p.).

Principiile fundamentale ale procesului penal constituie un temei neindoielnic si principal pentru orietarea in practica a organelor judiciare in numeroase situatii complexe si uneori deosebit de complicate care nu sunt integral reglementate sau cu privire la care nu exista norme judiciare de amanunt. In asemenea situatii principiile fundamentale ale procesului penal vor constitui o calauza sigura in orientarea organelor judiciare, deoarece rezolvarea unei cauze in conformitate cu aceste principii se inscrie in tendinta generala de solutionare a cauzelor penale, fiind corespunzatoare cu realizarea sarcinilor justitiei si infaptuirea politicii penale a statului.

Sistemul si interactiunea principiilor procesual penale

In majoritatea lucrarilor de specialitate, autorii au incercat sa inchege sistemul principiilor procesual penale pornind de la anumite dispozitii din reglementarile internationale, ratificate de tara noastra, din Constitutie, din legea de organizare judiciara sau normele considerate mai generale sau importante din Codul de procedura penala.

Avand in vedere ca se parcurge o perioada de tranzitie cu adanci prefaceri in legislatia procesuala care fara indoiala are la capatul drumului un nou Cod de procedura penala, prezentul capitol urmeaza sa fie structurat in mod corespunzator.

In consecinta, vor fi analizate principiile procesului penal inscrise in primul capitol al Codului de procedura penala si anume: legalitatea, oficialitatea, aflarea adevarului, rolul activ, garantarea

31

libertatii, respectarea demnitatii umane, prezumtia de nevinovatie, garantarea

Page 20: Procesual Semestru I

dreptului de aparare, folosirea limbii romane in desfasurarea procesului penal si asigurarea folosirii limbii materne prin interpret, iar intr-o sectiune distincta se vor face referiri la principii pe care doctrina le considera de pe acum castigate procesului penal, unele fiind inscrise in reglementarile internationale ori in Constitutia Romaniei, cum sunt: dreptul la un proces echitabil si solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil, egalitatea cetatenilor in procesul penal, operativitatea, asigurarea inviolabilitatilor care garanteaza in procesul penal viata intima, familiala si privata a persoanelor.

Necesitatea analizelor stiintifice din domeniul cercetarii precum si cerintele reglementarii legislative fac ca principiile procesului penal sa fie prezentate sau abordate individual si separat. In activitatea practica insa un principiu nu se manifesta niciodata izolat, organele judiciare realizand concomitent un manunchi de asemenea principii.

In faza de urmarire penala si in faza de judecata principiile prrocesului penal se aplica intr-o continua interactiune si conditionare reciproca. Continutul fiecarui principiu este determinat de existenta celorlalte reguli de baza, dupa cum aplicarea consecventa a uneia dintre ele nu se poate face fara respectarea riguroasa a tuturor.

Fiecare principiu are contingenta cu toate celelalte. Exista principii in conexiune atat de stranse intre ele incat isi determina reciproc continutul si intinderea. Mai mult, unele nu-si gasesc explicatia decat in masura aplicarii celorlalte. Folosirea limbii materne se leaga de principiul egalitatii participantilor in cauza penala, ambele de dreptul de aparare si toate de oficialitatea

32

procesului penal. Oficialitatea nu poate fi rupta la randul ei de principiul operativitatii, iar acesta de garantarea libertatii persoanei. Intre legalitatea procesului penal, garantarea dreptului la aparare si prezumtia de nevinovatie exista de asemenea incontestabile relatii si exemplificarile ar putea evoca inca numeroase legaturi.

Sectiunea II

Principiile inscrise expres ca reguli de baza

in Codul de procedura penala

1. Principiul legalitatii procesuale

In definitia procesului penal se precizeaza ca procesul constituie o activitate reglementata de lege. Principiul legalitatii presupune ca intreaga desfasurare procesuala, toate activitatile participantilor la procesul penal, sa aiba loc si sa se realizeze numai in conformitate cu dispozitiile legii.

Principiul legalitatii nu se poate analiza fara a se evoca indatorirea cetateneasca fundamentala inscrisa in art.1 alin.5 din Constitutie, potrivit careia respectarea

Page 21: Procesual Semestru I

Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.

Principiul legalitatii se desprinde implicit din intreaga reglementare constitutionala. Fara a proclama expres legalitatea ca principiu al procesului penal, Legea fundamentala se refera totusi la aceasta chiar intr-o norma concreta. In art.23 alin.12 se inscrie regula ca nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si temeiul legii. Cum aplicarea de pedepse este realizabila

33

exclusiv pe calea unui proces penal, Constitutia consacra in felul acesta principiul legalitatii in activitatea judiciara.

Art.2 C.p.p. prevede ca principiul legalitatii se aplica atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii.

In literatura de specialitate s-a observat justificat ca norma care inscrie principiul legalitatii procesuale in art.2 C.p.p. prezinta o inadvertenta de exprimare, atunci cand cantoneaza respectarea legii numai la urmarirea penala si la judecarea cauzelor. In realitate, legalitatea este o regula de baza a intregului proces penal aplicandu-se in egala masura si dupa ramanerea definitiva a hotararii, pentru ca punerea in executare se supune cu tot atata rigurozitate tuturor prevederilor legii. O ilustrare a acestei concluzii o da insasi reglementarea din Codul de procedura penala, care nu intamplator a disciplinat faza de punere in executare a hotararilor penale atat de amplu.

Legalitatea este mai mult decat un principiu explicit al procesului penal, intinderea sa acoperind de fapt intreaga activitate judiciara inclusa in normele de procedura penala, indiferent daca prin procedurile respective se realizeaza sau nu un proces penal prin care se solutioneaza litigiul izvorat din savarsirea unei infractiuni. Astfel, este neindoielnic ca atunci cand se desfasoara o procedura de reabilitare judecatoreasca (art.494-503), o reparare a pagubei pricinuite de condamnarea, privarea de libertate sau restrangerea libertatii, pe nedrept (art.504-507), principiul legalitatii se aplica tot asa de consecvent, nici una din procedurile speciale amintite neputandu-se realiza decat in stricta conformitate cu legea.

Respectarea legalitatii in procesul penal prezinta importanta cu atat mai mult cu cat in acest domeniu necesita aparare unele

34

drepturi si libertati cetatenesti dintre cele mai importante, iar pe de alta parte sunt conferite organelor judiciare posibilitati de luare impotriva celor in cauza masuri de maxima gravitate cum ar fi: retinerea, arestarea preventiva, aplicarea de sechestre, efectuarea de perchezitii, ridicarea de obiecte etc.

Avand in vedere importanta deosebita a respectarii normelor juridice in acest domeniu si pentru a intari aplicarea nestirbita a legilor au fost impletite sarcinile organelor judiciare in privinta controlului legalitatii. Astfel, procurorul controleaza

Page 22: Procesual Semestru I

activitatea organelor de cercetare penala, iar intre procuror si instanta se constata un control reciproc care se manifesta prin verificarea regularitatii actului de sesizare a instantei, rezolvarea actiunii penale de catre instanta, respectiv declansarea controlului judiciar ca urmare a exercitarii de catre procuror a cailor de atac.

La asigurarea legalitatii contribuie in mare masura si sistemul larg de garantii procesuale existente, precum si numeroasele sanctiuni juridice care pot interveni pe diverse planuri, cand legea de procedura este incalcata.

In cadrul procedurilor judiciare se pot aplica sanctiuni procesuale specifice, dar alaturi de acestea subzista posibilitatea angajarii raspunderii penale, civile, administrative sau disciplinare a unor subiecti. De pilda, nerespectarea normelor de procedura penala poate determina nulitatea unor acte procedurale, iar incalcarea obligatiilor de catre unii participanti la cauza penala poate atrage amenzi judiciare; incalcarile grave ale legii procesuale pot constitui infractiuni.

35

2. Principiul oficialitatii

Savarsirea de infractiuni da dreptul statului sa traga la raspundere penala pe infractor. In acelasi timp, legea prevede ca scopul procesului penal este constatarea la timp si in mod complet a faptelor penale. Rezulta ca organele judiciare au obligatia de a desfasura activitatea procesuala ori de cate ori s-a savarsit o infractiune. Pe acest temei se bazeaza existenta principiului oficialitatii sau obligativitatii.

Art.2 C.p.p. prevede ca actele necesare desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu afara de cazul cand prin lege se dispune altfel.

Procesul penal incepe din oficiu, fara a fi nevoie de o sesizare venita din partea cuiva sau de o solicitare anume ca organul judiciar sa porneasca procesul.

Dupa inceperea urmaririi penale, procesul se desfasoara din oficiu, activitatile si masurile procesuale infaptuindu-se din initiativa organelor judiciare. Desi unele activitati se indeplinesc la cerere partilor, aceasta nu exclude posibilitatea, uneori chiar obligatia realizarii lor din initiativa organului judiciar.

Aplicarea oficialitatii face ca stingerea procesului penal sa aiba loc numai prin solutionarea definitiva a cauzei sau prin interventia unor imprejurari de natura a impiedica exercitarea in continuare a actiunii penale. Oficialitatea presupune excluderea posibilitatii pentru parti de a opri continuarea procesului penal, stingerea cauzei intrand exclusiv in atributiile organului judiciar.

In cadrul procesului penal nu se aplica principiul disponibilitatii, propriu, de regula, actiunii civile.

36

Page 23: Procesual Semestru I

In procesul penal din tara noastra principiul oficialitatii cunoaste anumite exceptii. Acestea reprezinta uneori numai restrangeri ale principiului, alte cazuri ducand la o inlaturare aproape totala a oficialitatii. La principiul oficialitatii se formuleaza o rezerva de catre insusi art.2 care stabileste in alineatul 2 ca regula de baza inscrisa in aceasta norma devine implicabila cand legea dispune altfel.

O restrangere a principiului oficialitatii se manifesta daca legea nu permite organului judiciar sa declanseze actiunea penala din oficiu, fiind necesara o incuviintare sau autorizare prealabila. In aceste cazuri, in lipsa manifestarii de vointa din partea organului indrituit a da incuviintarea sau autorizatia, organul judiciar nu poate actiona, chiar daca are cunostinta despre savarsirea unei infractiuni.

In art.84 alin.2 din Constitutie se prevede imunitatea Presedintelui Romaniei. La aceasta dispozitie art.96 prevede o singura derogare potrivit careia Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna pot hotari punerea sub acuzare a sefului statului, pentru inalta tradare, cu votul a cel putin doua treimi din numarul total al membrilor Parlamentului.

Pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor membrii Guvernului pot fi urmariti penal. Dreptul de a cere o asemenea urmarire revine numai Camerei Deputatilor, Senatului si Presedintelui Romaniei (art.109 alin.2 din Constitutie).

In toate aceste cazuri, oficialitatea este ingradita numai in legatura cu declansarea actiunii, in sensul ca ulterior acelui moment procesul penal se desfasoara din oficiu, organele care au dat incuviintarea neintervenind in exercitarea actiunii penale.

37

Principiul oficialitatii nu se regaseste cand legea conditioneaza desfasurarea procesului penal de existenta unei plangeri prealabile facute de partea vatamata.

Institutia plangerii prealabile este intalnita numai in legatura cu anumite infractiuni, de regula cu o periculozitate sociala mai redusa, la care legiuitorul a inteles sa conditioneze intreaga represiune penala de atitudinea partii vatamate.

Actiunea penala se pune in miscare la plangere prealabila in cazul unor infractiuni ca: lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, violarea de domiciliu, amenintarea, violarea secretului corespondentei, insulta, calomnia, abuzul de incredere etc.

Cand actiunea penala se pune in miscare in urma plangerii prealabile a partii vatamate, aceasta parte poate impiedica exercitarea actiunii prin retragerea plangerii.

Daca partea vatamata vrea sa opreasca exercitarea actiunii penale numai in privinta unui inculpat, poate interveni impacarea partilor. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala la infractiunile pentru care legea penala prevede expres aceasta

Page 24: Procesual Semestru I

posibilitate.

In vederea ocrotirii sporite a intereselor unor categorii de persoane incapabile, legea a dublat pentru anumite situatii disponibilitatea cu posibilitatea punerii in miscare din oficiu a actiunii penale. Astfel, potrivit art.131 alin.5 C.p. in cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa, actiunea penala se pune in miscare si din oficiu.

38

3. Principiul aflarii adevarului

Solutionarea cauzei penale este imposibila fara ca organul judiciar sa nu stabileasca realitatea situatiei de fapt, precum si toate imprejurarile referitoare la persoana faptuitorului. Adevarul, in orice domeniu de activitate umana nu se releva spontan; el trebuie descoperit si dovedit sub toate aspectele sale; numai in felul acesta se poate spune ca adevarul a fost aflat.

Aflarea adevarului cu privire la imprejurarile cauzei inseamna constatarea existentei sau inexistentei faptei pentru care se desfasoara procesul penal (ceea ce presupune cunoasterea exacta a circumstantelor de loc, de timp, de mod, de mijloace, de scop care caracterizeaza fapta), forma vinovatiei, mobilul si scopul faptei, natura si intinderea prejudiciului cauzet, precum si aspectele care influenteaza asupra raspunderii faptuitorului. Aflarea adevarului cu privire la persoana faptuitorului inseamna deplina certitudine asupra vinovatiei celui in cauza, asupra datelor sale de identitate, de stare civila, materiala, antecedente si alte imprejurari care duc la cunoasterea multilaterala a personalitatii acestuia.

A afla adevarul in cauza penala inseamna a realiza o concordanta (suprapunere) deplina intre situatia de fapt, asa cum s-a petrecut aceasta in materialitatea ei si concluziile la care a ajuns organul judiciar cu privire la imprejurarile respective.

Dispozitia legala fundamentala care prevede principiul aflarii adevarului printre regulile de baza ale procesului penal se gaseste inscrisa in art.3 C.p.p., unde se arata ca in desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la persoana faptuitorului.

39

Adevarul trebuie aflat numai in conditiile prevazute e lege, fara ca necesitatile principiului sa poata depasi legalitatea si cadrul impus de aceasta, oricat de presante ar fi nevoile practice ale organului judiciar de a face lumina in cauza.

Principiul inscris in art.3 C.p.p. este reluat pe diferite aspecte si de numeroase alte dispozitii ale Codului, unele din reglementari instituind un real sistem de garantii care constribuie la aflarea adevarului in cauza penala. Dintre acestea pot fi evidentiate ca mai importante urmatoarele:

a) asigurarea aflaririi adevarului de-a lungul intregului proces penal ca baza

Page 25: Procesual Semestru I

principala a activitatii organelor judiciare.

Pornind de la acest imperativ legea inscrie explicit obligatia organului de urmarire penala de a strange probele necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele (art.202 C.p.p.). De asemenea, art.287 C.p.p., prevede ca instanta isi exercita atributiile in mod activ, in vederea aflarii adevarului si al realizarii rolului educativ al judecatii.

b) acordarea pentru parti a dreptului ca in tot cursul procesului penal sa dovedeasca imprejurarile care duc la aflarea adevarului, ori care demonstreaza realitatea declaratiilor facute sau caracterul intemeiat al cererilor ori pretentiilor formulate. Dispozitia care prevede ca partile pot propune probe si cere administrarea lor in tot cursul procesului penal (art.67 C.p.p.) trebuie considerata ca o garantie a aflarii adevarului.

c) obligatia oricarei persoane, ca la initiativa organului judiciar, sa contribuie la aflarea adevarului.

Sarcina probatiunii revine exclusiv organelor judiciare, partile si cu atat mai putin alte persoane neavand obligatia ci numai dreptul de

40

a propune probe si de a cere administrarea lor. Cu toate acestea, cand organul judiciar isi manifesta rolul sau activ si adreseaza o solicitare in acest sens, orice persoana care cunoaste vreo proba sau detine vreun mijloc de proba este obligata sa le aduca la cunostinta sau sa le infatiseze (art.65 alin.2 C.p.p.).

d) instituirea in cadrul procesului penal a unui sistem de permanenta verificare a modului cum organele judiciare au stabilit situatiile de fapt si au dat urmare dispozitiei de a afla adevarul in cauza. In acest sens, procurorul cu ocazia trimiterii in judecata, verificand lucrarile de urmarire penala, trebuie sa constate ca au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului si ca urmarirea penala este completa existand probele necesare si legal administrative (art.262 C.p.p.); daca in cursul deliberarii instanta gaseste ca o anumita imprejurare trebuie lamurita si ca este necesara reluarea cercetarii judecatoresti, repune cauza pe rol (art.344 C.p.p.); instanta de apel examineaza daca in cauza au fost administrate toate probele necesare pentru aflarea adevarului (art.378 C.p.p.) etc.

Una din problemele cele mai controversate si artificial complicate in gandirea juridica procesual penala este cea a asa-numitului adevar judiciar, adica a concordantei care se realizeaza intre aspectele retinute de organele judiciare in urma examinarii tuturor probelor si dovezilor stranse si administrate in speta.

Daca obiectul probatiunii este corect delimitat (in sensul ca in cauza se dovedesc exact acele imprejurari faptice care urmeaza a fi relevate), daca probele sunt de buna calitate (adica lamuresc realitatile exact asa cum sunt ele, fara a le distorsiona) si daca operatiunea de apreciere a probelor se face corect de catre organul

Page 26: Procesual Semestru I

41

judiciar evident ca ceea ce rezulta, adica asa numitul adevar judiciar, este echivalentul adevarului obiectiv.

Cand acest lant de ipoteze – toate legate de probatiune – nu functioneaza corespunzator, respectiv apar hiatusuri, erori sau evaluari incorecte rezultatul va fi un adevar partial sau, chiar un nonadevar.

Trebuie observat, ca ceea ce determina neajungerea la realitate nu este notiunea de adevar judiciar, care eronat se contrapune celui obiectiv, ci modul inexact in care functionarea mecanismului procesual duce organul judiciar in planul convingerii la reprezentarea unor imprejurari neadevarate.

Adevarul judiciar, adica adevarul stabilit intr-o cauza judiciara poate si trebuie sa fie un adevar obiectiv. A da un alt sens adevarului judiciar inseamna a schimba continutul notiunii si desigur prin aceasta se poate ajunge si la aspecte discutabile sau criticabile.

4. Principiul rolului activ al organelor judiciare

Potrivit art.4 C.p.p. organele de urmarire penala si instantele de judecata sunt obligate sa aiba rol activ in desfasurarea procesului penal.

Doctrina si practica judiciara de pretutindeni atrag atentia asupra importantei atitudinii active a organelor judiciare mai ales in desfasurarea procesului penal. Asa cum remarca literatura de specialitate aspectele principale la care se refera rolul activ se cantoneaza mai ales in domeniul aflarii adevarului si implicit in materia probatiunii. Astfel, s-au subliniat implicatiile rolului activ in libera apreciere a probelor sau in cazul in care inculpatul apeleaza la

42

„dreptul la tacere”; s-a scos in evidenta obligatia legala a instantelor de a avea o atitudine plina de initiativa in administrarea probelor; s-a precizat de asemenea ca rolul activ manifestat de organele judiciare poate determina o atenuare a anumitor reguli, uneori mai rigide, legate de sarcina probatiunii.

Principiul potrivit caruia organele judiciare trebuie sa aiba un rol activ este un principiu complex, ingloband numeroase aspecte:

a) In legatura cu stabilirea adevarului; in duelul contradictoriu dintre parti instanta nu poate ramane un simplu arbitru care inregistreaza si cantareste probele deduse de parti, avand obligatia, ca dincolo de propunerile acestora, sa stabileasca adevarul din oficiu dispunand administrarea de noi probe. Aceasta initiativa, pe care trebuie sa o aiba orice organ judiciar in legatura cu aflarea adevarului, reprezinta o manifestare a rolului activ.

Potrivit art.202 C.p.p. organul de urmarire este obligat sa aiba un rol activ in aflarea adevarului strangand probele necesare lamuririi cauzei sub toate aspectele.

Page 27: Procesual Semestru I

b) In legatura cu indrumarea, sprijinirea si informarea partilor in vederea exercitarii de catre acestia a drepturilor conferite de lege; organele judiciare care desfasoara activitatea procesual penala nu trebuie sa abandoneze partile si sa le lase sa se descurce in cauza „cum pot” sau „cum stiu” avand obligatia de a le atrage atentia asupra drepturilor pe care le au si asupra posibilitatilor de realizare.

Organul de urmarire penala este obligat sa explice invinuitului sau inculpatului precum si celorlalte parti drepturile lor procesuale (art.202). De exemplu, invinuitul sau inculpatul trebuie informat ca are dreptul sa administreze probe in aparare, sa dea explicatii in

43

legatura cu invinuirile care i se aduc, sa exercite o serie de drepturi, etc.

Aceeasi obligatie de a avea un rol activ, in sensul celor de mai sus, are si instanta judecatoreasca. De exemplu, in conformitate cu art.320 C.p.p. presedintele completului explica persoanei vatamate ca se poate constituit parte civila sau ca poate participa in proces ca parte vatamata.

5. Principiul garantarii libertatii persoanei

Libertatea persoanei reprezinta o valoare sociala de a carei importanta dreptul romanesc este adanc patruns, normele legale asigurand cu consecventa protectia acesteia, iar organele judiciare avand obligatia respectarii intocmai a tuturor dispozitiilor referitoare la realizarea ei.

Libertatea persoanei face parte din drepturile fundamentale ale omului. Acestea, dupa cum s-a aratat in doctrina contemporana, sunt indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane si sunt inscrise si garantate de norme avand o deosebita valoare juridica (declaratii de drepturi, constitutii, alte legi fundamentale).

Preocuparea pentru asigurarea libertatii persoanei trece peste limitele teritoriale ale unui stat, motiv pentru care acest drept fundamental este ocrotit in mod special de numeroase documente internationale. Astfel, potrivit art.5 din Conventia europeana a drepturilor omului, arestarea unei persoane nu poate fi dispusa decat de magistrat, masura trebuie sa aiba o durata cat mai scurta (activitatea procesuala trebuie sa se desfasoare intr-un termen rezonabil), sa existe posibilitatea punerii in libertate a celui arestat, in

44

conditii de control judiciar sau pe cautiune, sa existe posibilitatea contestarii masurii la o instanta de judecata etc.

Importanta acestor documente este atat de mare incat legislatiile interne ale statelor care respecta drepturile si libertatile omului s-au aliniat la normele unanim admise pe plan international.

Page 28: Procesual Semestru I

In acord cu aceasta idee, art.20 din Constitutie inscrie regula ca dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. Alineatul urmator al aceluiasi articol precizeaza ca o adevarata garantie a respectarii tezei enuntate, ca atunci cand exista neconcordante intre legile interne si pactele ori tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte, au prioritate reglementarile internationale cu exceptia cazului in care Constitutia sau alta lege interna contine dispozitii mai favorabile.

Libertatea individuala este consacrata si larg asigurata de numeroasele dispozitii pe care Constitutia le cuprinde si care au fost inspirate din prevederile Conventiei europene: arestarea are are loc exclusiv in temeiul unui mandat emis de judecator si presupune privarea de libertate a unei persoane pe o durata de pana la 30 de zile, orice prelungire fiind posibila numai in baza aprobarii instantei de judecata; arestarea nu poate depasi un termen rezonabil si nu mai mult de 180 de zile; a fost inscris dreptul celui privat de libertate de a cunoaste de indata motivele privarii de libertate, precum si invinuirea in cel mai scurt timp in prezenta unui avocat; persoanele arestate preventiv pot cere punerea in libertate sub control judiciar sau pe cautiune; a fost inscrisa obligativitatea eliberarii celui arestat daca au

45

disparut motivele care au determinat luarea masurii preventive (art.23).

Principiile generale inscrise in Conventia europeana si Constitutie sunt preluate si dezvoltate de Codul de procedura penala in art.5 denumit marginal „garantarea libertatii persoanei”

In prezent art.5 C.p.p. are redactarea data Codului prin modificarea adusa de Legea nr.281/2003.

Fata de continutul initial, art.5 C.p.p. a extins substantial garantiile libertatii persoanei incluzand nu numai retinerea si arestarea dar si alte forme de limitare a libertatii persoanei: obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara, internarea medicala etc.

Pentru a evita producerea unor abuzuri, legea permite persoanei care considera ca fata de ea s-a luat o masura ilegala sa se adreseze instantei competente in tot cursul procesului penal.

Dincolo de posibilitatea contestarii legalitatii masurii de limitare a dreptului la libertate, orice persoana fata de care s-a luat ilegal o asemenea masura are dreptul in conditiile prevazute de lege la repararea pagubei sau daunelor morale.

Numarul si diversitatea garantiilor care asigura libertatea persoanei in procesul penal este foarte mare, fiind prevazute in principal in cadrul dispozitiilor referitoare la masurile preventive (art.136-160 C.p.p.) care vor fi analizate pe larg in capitolul consacrat masurilor procesuale.

Page 29: Procesual Semestru I

46

6. Principiul respectarii demnitatii umane

Prin modificarile aduse Codului de procedura penala de Legea nr.32/1990 principiul respectarii demnitatii umane a fost inscris expres printre principiile fundamentale ale Codului de procedura penala prin intercalarea unei norme suplimentare dupa art.5.

Art.51 C.p.p. prevede ca orice persoana care se afla in curs de urmarire penala sau de judecata trebuie tratata cu respectarea demnitatii umane. Supunerea acesteia la tortura sau la tratamente cu cruzime inumane sau degradante este pedepsita prin lege.

Consacrarea expresa a acestui principiu ca regula de baza a procesului penal a fost inspirata din reglementarile internationale la care Romania este parte.

Conventia adoptata la New York in 1984 impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ratifacata de Romania prin Legea nr.32/1990 a anticipat reglementarea constitutionala din 1991. Potrivit art.22 alin.2 din Constitutie „nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant”.

Consecinta pe planul represiunii penale a fost modificarea Codului penal si a Codului de procedura penala.

Sub aspectul legii penale o importanta deosebita o are incriminarea infractiunii de tortura (art.2671 C.p.).

Pe plan procesual este de retinut ca infractiunea de tortura prevazuta in art.2671 C.p. a fost data in competenta de judecata a tribunalului, urmarirea penala fiind efectuata in mod obligatoriu de procuror, tinand seama de gravitatea faptelor respective.

47

Principala consecinta procesuala care produce importante implicatii in legatura cu acest principiu ramane teza inscrisa in art.51 C.p.p. Ceea ce devine hotarator pentru conduita organelor judiciare, mai ales in legatura cu relatia acestora fata de invinuit sau inculpat, este ca acesta trebuie tratat cu respectarea demnitatii sale umane.

Chiar pana a se inscrie expres in cod principiul respectarii demnitatii umane existau si alte norme procesual penale care, direct sau indirect, contribuiau la aceasta. Pot fi date ca exemplu in sensul celor mentionate dispozitiile art.68 alin.1 C.p.p. care interzic intrebuintarea de violente, amenintari sau alte mijloace de constrangere, respectiv promisiuni sau indemnuri in scopul obtinerii de probe, art.239 sau art.303 C.p.p. privind suspendarea procesului penal in cazul bolii invinuitului sau inculpatului.

Page 30: Procesual Semestru I

7. Prezumtia de nevinovatie

Prezutia de nevinovatie depaseste limitele stricte ale incidentei sale judiciare constituind prin implicatii unui din drepturile fundamentale ale omului. Aceasta justifica inscrierea prezumtiei de nevinovatie in numeroase documente de drept international in care se consacra asemenea drepturi fundamentale apartinand oricarei persoane.

Prezumtia de nevinovatie este inscrisa pe plan international in art.11 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, in art.6 al Conventiei europene a drepturilor omului (1959), in art.14 al Pactului international asupra drepturilor civile si politice (1966).

Importanta prezumtiei de nevinovatie consacrata ca un drept uman fundamental a determinat legiuitorul constituant sa inscrie

48

printre drepturile si libertatile cetatenesti si o teza care sa consacre acest principiu, ridicand prezumtia de nevinovatie la nivel de regula de baza a procesului penal. Art.23 alin.11 din Constitutie prevede ca pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare persoana este considerata nevinovata.

Art.52 introdus in Codul de procedura penala prin Legea nr.281/2003 prevede ca orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva.

Prezumtia de nevinovatie trebuie privita in stransa legatura si cu principiul legalitatii. Obiectul sau principal este de a asigura protejarea individului impotriva oricarui arbitrariu prin garantarea libertatii individuale, stimularea cautarii adevarului in activitatea judiciara si evitarea riscurilor care inradacineaza cu usurinta credinta ca cel impotriva caruia se exercita o actiune penala este vinovat.

Mai trebuie aratat ca potrivit art.66 C.p.p. intitulat marginal „dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor” invinuitul sau inculpatul beneficiind de prezumtia de nevinovatie nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia, iar cand exista probe de vinovatie are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie. In procesul penal obligatia administrarii probelor si stabilirii vinovatiei revine potrivit art.65 C.p.p. organului judiciar.

Prezumtia de nevinovatie este strans legata si de aflarea adevarului si dovedirea corecta a imprejurarilor de fapt ale cauzei, in asa fel incat vinovatia sa fie stabilita cu certitudine. Problema are deosebita importanta teoretica si numeroase implicatii practice in legatura cu administrarea si aprecierea probelor.

Prezumtia de nevinovatie are caracter relativ in sensul ca poate fi rasturnata prin dovedirea vinovatiei invinuitului sau inculpatului.

49

Page 31: Procesual Semestru I

Prezumtia de nevinovatie nu este anulata decat prin certitudinea dovedita a vinovatiei invinuitului sau inculpatului.

Daca aceasta certitudine nu se manifesta, prezumtia de nevinovatie triumfa si poate fi completata cu principiul „in dubio pro reo” (orice indoiala este in favoarea invinuitului sau inculpatului).

Regula „in dubio pro reo” se refera numai la stabilirea situatiei de fapt nu si la interpretarea normelor juridice.

Prezumtia de nevinovatie nu trebuie sa se opuna unei represiuni drepte si riguroase. Un corolar al tezei ca nici o persoana nevinovata sa nu fie pedepsita atrage orientarea ca nimeni nu trebuie sa scape rigorilor legii penale daca se face vinovat de incalcarea acesteia.

Codul de procedura penala, prezumand o persoana nevinovata cata vreme vinovatia sa nu a fost dovedita nu a inteles sa acorde o prima de incurajare celor care incalca legalitatea si nici sa duca la concluzia ca aceasta presupunere ar putea sa fie mentinuta impotriva unor situatii pe deplin dovedite in conditiile prevazute de lege.

Cu tot principiul prezumtiei de nevinovatie spiritul de dreptate si justitie impune ca odata vinovatia stabilita, sanctiunile sa fie aplicate cu toata fermitatea si severitatea, in raport de gravitatea infractiunilor savarsite.

8. Principiul garantarii dreptului de aparare

Dreptul de aparare este consacrat in toate normele legale moderne, intrucat de mult a fost republicata, in conceptiile contemporane, arhaica dilema sofisticata prin care se nega necesitatea apararii pornindu-se de la aprecierea gresita ca ori

50

acuzatul e nevinovat si atunci nu are nevoia unui aparator, sau e vinovat si atunci apararea sa nu mai e necesara.

Doctrina juridica considera pe buna dreptate ca dreptul la aparare constituie un principiu juridic general inerent ordinii de drept fara de care ordinea democratica nu se poate concepe.

Aceste consideratii au facut ca problematica dreptului de aparare sa fie abordata in majoritatea legislatiilor interne in primul rand in normele constitutionale, codul de procedura si celelalte legi detaliind numai aspectele concrete ale acestui drept.

Dreptul la aparare fiind considerat un principiu inerent ordinii de drept care se aliniaza conceptiei contemporane asupra drepturile omului, el a fost inscris in numeroase norme de drept international. Din evocarea acestor documente nu poate lipsi Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948) si Conventia europeana a drepturilor omului (1959).

Page 32: Procesual Semestru I

Astfel, din art.6 al Conventiei europene rezulta ca beneficiaza de dreptul la aparare orice persoana care este supusa statuarii in mod public, in legatura cu o cauza judiciara, relativa la contestarea unor drepturi sau obligatii cu caracter civil, respectiv in legatura cu temeinicia unei acuzari in materie penala.

Baza dreptului de aparare in legislatia interna romana se gaseste in dispozitiile art.24 din Constitutie, reluate si in art.13 din legea pentru organizarea judiciara. Aceste norme consfintesc in primul rand faptul ca dreptul de aparare este garantat, pentru ca in continuare sa precizeze ca in tot cursul procesului penal partile au dreptul sa fie asistate sau reprezentate de un avocat ales sau numit din oficiu.

51

Fiind unul din principiile fundamentale ale procesului penal garantarea dreptului de aparare a fost inscris si in Codul de procedura penala (art.6). Textul art.6 modificat prin Legea nr.281/2003 are un continut evident sporit fata de modul anterior de exprimare.

Coroborand normele constitutionale cu cele ale codului apare limpede vointa legiuitorului de a un spor de substanta indeosebi acelor aspecte care asigura garantiile dreptului de aparare.

Art.6 alin.1 si alin.4 C.p.p. reiau ideea constitutionala ca dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal, oricare avand dreptul asistenta juridica in cursul urmaririi penale si al judecatii, fara a se face deosebiri intre fazele sau momentele in care s-ar gasi procesul penal.

Tot art.6 C.p.p. mai precizeaza expres ca organele judiciare sunt obligate: sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa administreze probele necesare in aparare (alin.2); sa incunostiinteze pe invinuit sau inculpat de indata si inainte de a-l audia despre fapta pentru care este cercetat, incadrarea juridica a acesteia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii (alin.3).

Asistenta juridica fiind una din componentele cele mai importante ale dreptului de aparare, la care insasi Constitutia face referire, art.6 alin.5 C.p.p. prevede ca invinuitul sau inculpatul trebuie incunostiintat, inca inainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnarea ca organul judiciar a realizat aceasta obligatie facandu-se chiar in procesul-verbal de ascultare. Daca invinuitul sau inculpatul nu are aparator ales, dar se afla in ipotezele in care asistenta juridica este obligatorie,

52

sarcina indeplinirii cerintelor legii revine organelor judiciare. Activitatea de asistenta juridica desfasurata de aparator urmeaza a fi retribuita de partile carora aceasta asistenta se acorda. Sumele platite de cei care beneficiaza de asistenta avocatului sunt avansate de parti si apoi suportate potrivit normelor care reglementeaza cheltuielile judiciare (vezi art.189-193 C.p.p.).

Page 33: Procesual Semestru I

Lipsa reala a mijloacelor materiale nu trebuie sa constituie o piedica in realizarea dreptului de aparare, motiv pentru care in Legea nr.51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, exista dispozitiile care se refera la acoperirea drepturilor banesti cuvenite avocatului, atunci cand acesta este desemnat din oficiu si partea nu-l poate plati.

Dreptul de aparare este un drept complex. Este eronata si simplista parerea care reduce dreptul de aparare numai la obtinerea de asistenta juridica. Dreptul de a folosi serviciile unui aparator, nu epuizeaza continutul dreptului de aparare.

Astfel, partea are dreptul sa-si apere singura interesele legale.

Organul judiciar este obligat sa aiba in vedere din oficiu toate aspectele care sunt in favoarea partii, aceasta decurgand din rolul sau activ care se manifesta independent de activitatea sau pozitia partilor.

Asistenta juridica reprezentand una dintre cele mai importante modalitati prin care se realizeaza dreptul de aparare, legea ofera posibilitatea asistentei juridice tuturor partilor.

Invinuitul sau inculpatul are dreptul de a fi asistat de un aparator. In cazurile prevazute de art.171 alin.2 C.p.p. apararea este obligatorie. Masura este menita sa garanteze dreptul de aparare a

53

invinuitului sau inculpatului evitand riscul rezolvarii cauzei penale fara sfatul si sprijinul unei aparari calificate.

Nerespectarea dispozitiilor referitoare la asistarea inculpatului de catre un aparator cand aceasta este obligatorie, potrivit legii, atrage sanctiunea nulitatii absolute (art.197 C.p.p.).

In privinta asistentei celorlalte parti art.173 alin.3 prevede ca in cazul in care instanta apreciaza ca din anumite motive partea vatamata, partea civila si partea responsabil civilmente nu si-ar putea face apararea dispune din oficiu sau la cerere desemnarea unui aparator din oficiu.

9. Principiul folosirii limbii romane in desfasurarea

procesului penal si asigurarea folosirii limbii materne

si a interpretului

Conditiile democratice ale societatii noastre presupun realizarea procesului penal in asemenea conditii, incat egalitatea participantilor la aceasta activitate sa se infaptuiasca fara nici o discriminare nationala.

In Constitutie se inscrie regula generala ca in tara noastra procedura judiciara sa se desfasoare in limba romana. In felul acesta pentru marea majoritate a populatiei

Page 34: Procesual Semestru I

tarii care are ca limba materna pe cea romana principiul devine incident prin firea lucrurilor. De altfel, dispozitiile art.128 alin.1 care prescriu folosirea limbii romane pentru desfasurarea procedurii judiciare, nu fac decat sa dezvolte la un caz particular teza inscrisa in art.13 din Constitutie, care prevede ca in Romania, limba oficiala este limba romana.

54

Art. 128 din Constitutie prevede in aliniatele 2 si 3 ca cetatenii apartinand minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime in limba materna in fata instantelor in conditiile legii inclusiv prin folosirea de interpreti sau traduceri.

Constitutia mai prevede ca cetatenii straini precum si apatrizii care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si a pune concluzii, prin interpret; in procesele penale acest drept este asigurat in mod gratuit (art.28 alin.4).

Admiterea principiului folosirii limbii materne in desfasurarea activitatii judiciare si inscrierea lui printre regulile de baza ale procesului penal marcheaza asigurarea intereselor legitime ale tuturor etniilor din Romania in conformitate cu drepturile fundamentale ale omului si in concordanta cu prevederile internationale in materie.

Art.7 si 8 C.p.p. modificate in mod corespunzator prin Legea nr.281/2003, reiau si detaliaza aceste dispozitiile constitutionale.

De asemenea, potrivit art.12 din Legea nr.304/2004 pentru organizarea judiciara, in cazul in care una sau mai multe parti solicita sa se exprime in limba materna instanta trebuie sa asigure in mod gratuit folosirea unui interpret. In cazul in care toate partile solicita sa se exprime in limba materna instanta va asigura exercitarea acestui drept precum si buna administrare a justitiei cu respectarea principiilor contradictorialitatii, oralitatii si publicitatii. Actele procedurale se intocmesc in limba romana.

Cu privire la gradul de cunoastere de catre inculpat a limbii in care se desfasoara procedura in vederea aplicarii normelor de folosire gratuita a interpretilor, instantele au statuat in mod constant ca

55

dreptul de apreciere al acestui aspect revine in mod suveran judecatorului.

Gratuitatea folosirii interpretului este absoluta daca inculpatul nu cunoaste limba procedurii judiciare, chiar daca este locuitor al statului in care se desfasoara procesul si deci ar avea posibilitatea sa cunoasca (mai mult sau mai putin) limba respectiva.

Sectiunea III

Alte principii fundamentale ale procesului penal

Page 35: Procesual Semestru I

Precizari introductive. In afara principiilor pe care codul le evoca ca reguli de baza ale procesului penal, inscriindu-le expres in primele sale norme, doctrina procesuala, practica judiciara si insasi legislatia (in dispozitii diferite de cele avute in vedere anterior) mai consacra si alte idei fundamentale care pot fi considerate diriguitoare in privinta organizarii si desfasurarii activitatii judiciare.

Desi aceste principii nu sunt etichetate ca atare de codul de procedura penala, caracterul lor fundamental este greu de contestat din moment ce unele sunt inscrise in reglementarile internationale, in Constitutie ori se desprind din ansamblul normelor procesuale si isi pun amprenta pe esenta si spiritul intregii reglementari.

1. Principiul egalitatii persoanelor in procesul penal

Statul de drept nu poate fi conceput decat in masura in care democratismul real se manifesta prin egalitatea deplina a cetatenilor pe toate planurile. In Constitutia Romaniei aceasta egalitate este

56

consacrata in mai multe norme, facandu-se referire la diferitele aspecte in care le implica.

Art.4 din Constitutie inscrie egalitatea intre cetateni fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala. Nici unul din criteriile adoptate nu poate constitui un element de diferentiere in drepturi si obligatii si cu atat mai putin nu poate determina preferinte sau discriminari.

Explicitarea mai directa a acestei idei fundamentale rezulta din art.16 din Constitutie in care dupa ce se inscrie principiul suprematiei legii („nimeni nu este mai presus de lege”) se subliniaza egalitatea tuturor cetatenilor in fata normelor juridice si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.

Egalitatea deplina si reala a cetatenilor se manifesta in toate domeniile vietii sociale si cu atat mai mult pe plan juridic. Egalitatea in fata autoritatilor presupune desigur si egalitatea celor care compara, indiferent in ce calitate, inaintea organelor judiciare.

Tezele generale constitutionale sunt explicit preluate pentru activitatea judiciara de catre art.7 din Legea nr.304/2004 in care se prevede ca justitia se infaptuieste in mod egal pentru toate persoanele, fara privilegii si fara a se face vreo discriminare in sensul interdictiilor prevazute de legea fundamentala.

Pentru asigurarea deplina a egalitatii procesuale a persoanelor implicate in activitatea judiciara trebuie avuta in vedere si teza cuprinsa in art.21 din Constitutie care fundamenteaza accesul liber la justitie.

In Codul de procedura penala au fost prevazute norme care sa realizeze egalitatea participantilor in cauza penala sub aspectul

Page 36: Procesual Semestru I

57

invederat in asa fel incat toate persoanele sa se poata, in mod egal, adresa organelor judiciare (ex. art.275 se refera la dreptul oricarei persoane de a se plange impotriva masurilor si actelor de urmarire penala daca i s-au adus o vatamare intereselor sale legitime).

Astfel de prevederi cu valoare de principii ale organizarii judiciare au fost inscrise si in art.6 din Legea nr.304/2004.

In procesul penal apar frecvent cazuri cand datorita unor diverse imprejurari tratamentul juridic este diferentiat, fara a se aplica unele si aceleasi reguli tuturor si in toate situatiile. Aceste imprejurari ar putea duce la concluzia gresita ca principiul egalitatii persoanelor in fata legii nu s-ar aplica integral, fara rezerve sau in toate cauzele penale.

Pentru a nu se ajunge la concluzii eronate vom analiza cazurile particulare care comporta asemenea implicatii:

a) desfasurarea procesului penal se realizeaza de aceleasi organe in raport cu toate persoanele. Existenta unei competente personale in legatura cu anumite persoane (exemplu militari, magistrati, parlamentari) nu infirma acest principiu, intrucat atragerea unei competente in functie de calitatea persoanei nu se face in mod discriminatoriu in raport cu criteriile mentionate.

b) procesul penal se desfasoara pentru toate persoanele dupa aceleasi reguli procesuale. Introducerea in lege a unor proceduri speciale nu neaga principiul. De exemplu, procedura speciala aplicabila infractorilor minori nu constituie o discriminare, ci din contra asigura protectie sporita acestei categorii de infractori, oglindind valentele umaniste ale dreptului nostru procesual penal.

58

c) partile au aceleasi drepturi in fata organelor judiciare; nu exista drepturi procesuale - privilegii pentru anumite persoane si drepturi procesuale mai restranse – pentru alte persoane.

Principiul egalitatii persoanelor in fata legii este garantat prin incriminarea din art.247 C.p. – abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi.

2. Dreptul la un proces echitabil si la solutionarea

cauzelor intr-un termen rezonabil

Acest principiu este consacrat in art.6 din Conventia europeana a drepturilor omului.

In esenta, principiul echitatii presupune:

a) dreptul persoanei acuzate de a fi judecata de o instanta independenta si

Page 37: Procesual Semestru I

impartiala care va hotari asupra oricarei invinuiri, in sedinta publica si intr-un termen rezonabil (art.6 par.1).

b) dreptul persoanei acuzate de a fi informata, in cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit asupra oricarei acuzatii si dreptul de a dispune de timpul si inlesnirile necesare pregatirii apararii – „egalitatea armelor” (art.6 par.3).

Dreptul la un proces echitabil a fost introdus in Constitutia Romaniei prin Legea nr.429/2003 de revizuire a Constitutiei.

Potrivit art.21 intitulat marginal „accesul liber la justitie” partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil; in lumina art.6 din Conventie, ideile de baza ale acestui text au fost amplificate de art.10 din Legea nr.304/2004.

Art.23 din Constitutie care consacra si garanteaza inviolabilitatea persoanei statueaza ca persoanei private de libertate i

59

se aduce la cunostinta de indata si in limba pe care o intelege, invinuirea, in cel mai scurt timp, in prezenta unui avocat. Aceste garantii ale inviolabilitatii persoanei au fost inscrise si in art.1371 C.p.p.

Prin expresia „proces echitabil” se intelege faza de judecata, iar formularea „solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil” vizeaza in egala masura atat faza de judecata cat si faza de urmarire penala.

Astfel, in cursul urmaririi penale componente ale principiului echitatii pot fi intalnite in cazul luarii masurilor preventive, privative de libertate. Potrivit art.159 alin.13 C.p.p. durata totala a arestarii preventive in cursul urmaririi penale nu poate depasi un termen rezonabil si nu mai mult de 180 zile, iar aspectele vizand „egalitatea armelor” au fost puse in evidenta de art.1371 C.p.p.

Dispozitiile cuprinse in art.5 si art.6 din Conventia europeana au determinat schimbari legislative substantiale (Legea nr.429/2003 de revizuire a Constitutiei, Legea nr.281/2003 si O.U.G. nr.109/2003 de modificare si completare a Codului de procedura penala) si in privinta stabilirii organului judiciar competent sa dispuna in materia masurilor care afecteaza libertatea persoanei, arestarea preventiva, perchezitia, internarea medicala in cursul urmaririi penale. Deoarece procurorul nu prezenta garantiile de independenta si impartialitate cerute de art.5 si art.6 din Conventie prin modificarile legislative mentionate s-a decis ca actele si masurile de mai sus sa fie dispuse exclusiv de judecator.

60

3. Principiul operativitatii procesuale

Principiul operativitatii derivat din principiul rezolvarii cauzelor intr-un termen rezonabil constituie o regula de baza a procesului penal cu un continut complex.

Page 38: Procesual Semestru I

Desi neenumerata de lege printre principiile procesului penal operativitatea este recunoscuta in literatura juridica de specialitate ca avand acest statut, numerosi autori admit existenta acestei reguli de baza ca o conditie sine qua non a eficacitatii activitati judiciare.

Operativitatea este o notiune in mare masura consacrata si in practica organelor judiciare. Parametrii si indicatorii care concretizeaza si permit o evaluare cantitativa si calitativa a activitatii prestate de organele judiciare sunt intr-un fel sau altul legate de operativitatea cu care aceste organe isi indeplinesc atributiile si obligatiile legale.

Operativitatea presupune urmatoarele laturi importante:

promptitudine in desfasurarea activitatii judiciare;

calitate in efectuarea actelor procesuale si procedurale;

simplificare in indeplinirea formelor procesuale;

eficacitate optima in realizarea scopului procesului penal si a tuturor sarcinilor ce stau in fata organului judiciar.

In esenta, aceasta inseamna ca, fara a abandona in nici un moment calitatea actelor judiciare, procesul penal trebuie desfasurat intr-un timp util, in asa fel incat scopul acestuia sa se realizeze in conditii cat mai bune, in conformitate cu art.1 C.p.p. in vederea apropierii momentului tragerii la raspundere penala a celui care a comis fapta de momentul savarsirii faptei.

61

4. Principiul respectarii vietii intime, familiale si private

in procesul penal

Printre drepturile omului se inscrie si dreptul la respectarea vietii sale intime de catre organele statului si de catre orice alta persoana. Art.8 din Conventia europeana a drepturilor omului protejeaza expres viata privata a tuturor persoanelor prohibind orice imixtiune in alte conditii decat cele limitat prevazute de lege.

Importanta pentru fiecare persoana de a se respecta viata intima, familiala si privata este atat de mare, incat insasi Constitutia Romaniei o consacra intr-o norma expresa. Art.26 precizeaza ca autoritatile publice au obligatia sa respecte aceste aspecte legate de tot ceea ce reprezinta intimitatea fiecaruia.

Prin specificitatea sa procesual penal este o activitate care in anumite conditii impune efectuarea unor acte procesuale care reprezinta imixtiuni, restrangeri sau interventii ale organelor judiciare in domenii care pot fi dintre cele mai intime sau

Page 39: Procesual Semestru I

personale legate de viata familiala sau privata a cuiva.

Aceasta realitate, a determinat ca anumite aspecte legate de problematica amintita sa fie inscrise si garantate in norme constitutionale si dezvoltate de dispozitiile Codului de procedura penala.

Viata intima, familiala si privata a fiecaruia se deruleaza mai ales in limita peretilor intre care locuieste. De aceea, in concordanta cu majoritatea constitutiilor din lume, Legea fundamentala romana a consfintit in art.27 inviolabilitatea spatiului consacrat traiului celui mai intim, iar in art.28 a fost consacrat secretul scrisorilor, al

62

telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare.

Cerinta ca in cursul desfasurarii anumitor activitati judiciare penale sa se patrunda prin perchezitie intr-o locuinta spre a descoperi si strange probe, indicii sau orice urme legate de savarsirea de infractiuni impune in mod obiectiv limitarea inviolabilitatii domiciliului. De asemenea, institutii cum ar fi ridicarea de obiecte si inscrisuri, interceptarile si inregistrarile audio sau video s.a. pot fi de natura a restrange inviolabilitatea vietii intime, familiale sau private a persoanei.

Pentru evitarea neajunsurilor care s-ar putea manifesta in aceste directii au fost prevazute garantii adecvate de natura sa asigure cat mai eficient aceste inviolabilitati.

Actuala Constitutie admite ca de la regula inviolabilitatii domiciliului se poate deroga, in cazul perchezitiilor si in acest sens in alineatele 3 si 4 ale art.27 se fac urmatoarele sublinieri:

a) perchezitia domiciliara poate fi ordonata numai de judecator;

b) orice perchezitie urmeaza a se desfasura in principiu numai ziua, iar in cursul noptii numai in cazul infractiunii flagrante.

In Codul de procedura penala perchezitia are o reglementare ampla (art.100-110). Art.911-916 si art.98 C.p.p. se refera la posibilitatea interceptarii si inregitrarii audio sau video a unor convorbiri sau comunicari, respectiv retinerii sau predari unor trimiteri postale sau altei corespondente.

63

CAPITOLUL III

PARTICIPANTII IN PROCESUL PENAL

Sectiunea 1

CONSIDERATII CU CARACTER INTRODUCTIV

Page 40: Procesual Semestru I

Notiunea de participant in procesul penal

Sensurile participatiunii sunt diferentiate in dreptul penal si cel procesual penal si nu trebuie confundate. Astfel, in dreptul penal notiunea reuneste persoanele care contribuie la savarsirea unei infractiunii (autori, instigatori, complici). Dimpotriva, dreptul procesual penal cuprinde in notiunea de participanti subiectii care desfasoara activitatea impreuna in cadrul procesului penal.

Pentru realizarea dreptului sau de a trage la raspundere penala statul organizeaza si reglementeaza activitatea procesuala, desemnand anumite organe care participa la aceasta activitate si pe care le investeste cu functii procesuale.

Savarsirea infractiunii se rasfrange asupra unor persoane, care fie ca raspund pentru faptele lor, fie ca au de realizat anumite drepturi care izvorasc din savarsirea faptei penale. Aceste persoane sunt direct interesate in desfasurarea si solutionarea cauzei penale, avand calitatea de parti, intrucat in privinta unora este angajata raspunderea penala sau civila, iar altii isi manifesta vointa de a obtine, pe calea procesului penal, satisfacerea drepturilor lezate prin infractiune.

64

In sfarsit, la proces participa o serie de persoane care, fara a fi interesate in cauza, desfasoara o activitate de natura a ajuta realizarea sarcinilor procesului penal.

Organele care participa in cauza penala sunt: instanta de judecata, Ministerul Public si organele de cercetare penala.

Sunt parti in procesul penal: inculpatul, partea vatamata, partea civila si parte civilmente responsabila.

Aparatorul are o pozitie speciala intre participanti, pentru ca desi nu este interesat in cauza direct, in nume propriu, se situeaza pe pozitia partii careia ii acorda asistenta juridica.

Alte persoane care participa in cauza penala sunt: martorii, martorii asistenti, expertii, interpretii, agentii procedurali etc.

In sens larg, notiunea de participanti in procesul penal cuprinde toate categoriile aratate mai sus: organe judiciare, parti si alte persoane. Sensul este folosit mai putin frecvent si nu are o acceptiune tehnica, intrucat presupune reunirea in aceasta notiune a tuturor celor care iau parte la proces.

Notiunea de specialitate este mai restransa, ingloband numai organele judiciare, partile si aparatorul. Acesta este sensul care se va folosi in continuare, urmand ca ceilalti subiecti sa fie examinati in capitolele corespunzatoare pozitiei lor procesuale.

Participantii la activitatea judiciara intra in raporturi juridice procesual penale avand in mod corespunzator calitatea de subiecti ai acestor raporturi. De aceea, participantii mai poarta si denumirea de subiecti procesuali.

Page 41: Procesual Semestru I

Intrucat procesul penal se desfasoara in conditiile principiului oficialitatii, in literatura de specialitate subiectii procesuali au fost

65

clasificati, tinand seama si de acest criteriu, in subiecti oficiali si subiecti particulari.

Subiectii oficiali sunt: judiciari (judecatorii, procurorii, lucratorii din aparatul organelor de cercetare) si extrajudiciari (persoane cu atributii de inspectie de stat, organele de control, comandantii de nave si aeronave etc.).

Subiectii particulari sunt: principali respectiv partile si secundari, toti ceilalti participanti.

Succesori, reprezentanti si substituiti procesuali

In desfasurarea procesului penal partile pot sa nu fie prezente la una sau mai multe activitati sau uneori sa absenteze cu totul drepturile si obligatiile acestora fiind preluate de alti subiecti procesuali care ii inlocuiesc. Pot fi asemenea subiecti procesuali: succesorii, reprezentantii si substituitii procesuali.

Este de retinut ca asemenea inlocuiri nu sunt ingaduite de lege decat in ceea ce priveste subiectii principali ai cauzei penale.

Succesorii. In procesul penal succesorii pot interveni numai in cadrul laturii civile. Decesul partilor implicate in latura penala nu permite inlocuirea acestora cu alte persoane. Raspunderea penala fiind strict personala, decesul inculpatului este o cauza care impiedica exercitarea in continuare a actiunii penale si duce la stingerea cauzei penale. De asemenea, dreptul partii vatamate de a participa in proces fiind un drept personal se stinge odata cu moartea acesteia.

Succesorii subiectului activ al actiunii civile pot fi introdusi in cauza numai daca decesul a avut loc dupa ce actiunea civila a fost

66

pusa in miscare. In caz contrar tragerea la raspundere civila a acestor persoane se poate realiza numai in cadrul unui proces civil.

Succesorii vor fi introdusi in cauza in cazul decesului unei persoane fizice. Daca una din parti este o persoana juridica, in caz de reorganizare a acesteia, se introduce in cauza organizatia succesoare in drepturi, iar in caz de desfiintare sau de dizolvare se introduc in cauza lichidatorii (art.21 C.p.p.).

Reprezentantii. Activitatea procesuala presupune prezenta si participarea activa in cauza a partilor, care in mod obisnuit isi realizeaza drepturile si promoveaza interesele in masura in care sunt de fata. Pentru a da o continuitate pozitiei partilor chiar in situatia in care ele lipsesc, legea permite ca acestea sa fie reprezentate. Reprezentantii sunt deci persoane imputernicite in cadrul procesului penal sa

Page 42: Procesual Semestru I

participe la actele procesuale in numele si in interesul unei parti din proces.

Prin reprezentare judiciara se intelege situatia in care o persoana indeplineste actele procesuale si participa la raporturile procesuale nu in nume propriu, ci in numele titularului sau obligatiei litigioase.

Reprezentantii pot indeplini toate actele procesuale care stau la indemana partii cu exceptia acelora care au caracter personal. De pilda, in cadrul cercetarii judecatoresti, instanta nu poate asculta in locul inculpatului absent pe reprezentantul acestuia si nici sa-i acorde la sfarsitul dezbaterilor beneficiul ultimului cuvant.

Cand la o activitate procesuala participa in locul partii reprezentantul acesteia, se aplica regimul juridic corespunzator situatiei in care ar fi fost de fata insasi persoana reprezentata. In practica judiciara s-a decis ca pentru partea civila care a lipsit atat la

67

dezbateri cat si la pronuntare, fiind insa reprezentata de un aparator ales, termenul de declarare a caii de atac curge de la pronuntarea sentintei – ca si cum partea ar fi fost prezenta in cursul judecatii – si nu de la data comunicarii hotararii.

Reprezentarea este legala sau obligatorie si conventionala sau voluntara.

Reprezentarea legala presupune participarea in proces in mod necesar a unei persoane desemnate de lege in locul partii interesate, care nu are indrituirea de a sta in cauza in mod nemijlocit ci numai interpus prin intermediul reprezentantului sau legal. Astfel, o persoana juridica sau orice unitate dintre cele prevazute in art.145 C.p. nu poate sta in procesul penal in calitate de parte civila sau parte civilmente responsabila decat prin intermediul reprezentantului ei legal. De asemenea, cand persoana vatamata nu are capacitatea de exercitiu participa in procesul penal, in ambele sale laturi, numai prin reprezentantul legal.

In anumite cazuri poate exista chiar pentru inculpat o reprezentare legala obligatorie. Astfel, potrivit art.134 alin.3 C.p.p. cand inculpatul este arestat, instanta care urmeaza a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui aparator din oficiu care il va reprezenta.

Reprezentarea conventionala neavand caracter obligatoriu este lasata la aprecierea partilor care folosesc aceasta institutie atunci cand inteleg ca in absenta lor activitatea procesuala sa poata continua – ca si cum ele ar fi prezente – interesele celor lipsa fiind promovate si actele procesuale indeplinite de reprezentantul conventional. Acesta este deci un mandatar sau un procurator care

68

desfasoara activitatea in virtutea unui mandat judiciar sau unei procuri speciale.

In literatura de specialitate este mentionata si reprezentarea tehnica ca o modalitate

Page 43: Procesual Semestru I

deosebita de reprezentare realizata de catre aparator.

Pentru ca aparatorul sa detina si calitatea de reprezentant este necesara o imputernicire speciala.

Fata de mandatul de reprezentare dat de parte unei persoane oarecare, reprezentarea de catre aparator cuprinde si dreptul de a pune concluzii, care este un drept exclusiv al avocatului nu si al altor reprezentanti.

In faza de urmarire penala reprezentarea invinuitului sau inculpatului este posibila numai la acele acte de urmarire penala la care legea indica expres aceasta. Astfel, potrivit art.104 C.p.p. cand invinuitul sau inculpatul se afla in stare de retinere sau este arestat si nu poate fi adus la o ridicare de obiecte sau perchezitie, la activitatea respectiva acesta poate fi reprezentat; la fel, in cazul cercetarii la fata locului cand invinuitul sau inculpatul este retinut sau arestat, daca nu poate fi adus la cercetare organul de urmarire penala ii pune in vedere sa fie reprezentat si ii asigura, la cerere, reprezentarea (art.129 C.p.p.).

Potrivit art.174 C.p.p. in cursul judecatii invinuitul sau inculpatul cat si celelalte parti pot fi reprezentati, cu exceptia cazurilor in care prezenta invinuitului sau inculpatului este obligatorie (ex. art.314 C.p.p.).

Chiar si in cazurile cand legea permite reprezentarea, daca instanta considera necesara prezenta invinuitului sau inculpatului la judecata dispune aducerea lui.

69

Substituitii procesuali. In anumite activitati partile pot fi inlocuite de alti subiecti a caror interventie produce aceleasi afecte ca si cel insasi al partii. Acesti subiecti au calitatea de substituiti procesuali.

Substituitii procesuali sunt subiecti eventuali si sporadici ai procesului penal pentru ca participarea lor este intamplatoare si restransa la relativ putine activitati. Astfel, in introducerea unei plangeri la organul de urmarire penala in locul celui vatamat se poate substitui copilul major pentru parinti precum si unul din soti pentru celalalt (art.222 C.p.p.). De asemenea, unul din soti poate fi substituit procesual al celuilalt sot la declararea apelului, atunci cand acesta are calitatea de inculpat (art.362 C.p.p.).

Substituitul procesual nu actioneaza in virtutea unei obligatii legale sau conventionale ca in cazul reprezentantullui, ci in baza dreptului sau propriu. De aceea, substituitul apreciaza liber daca intervine in procesul penal, fara a raspunde vreodata de pasivitate sau neglijenta.

Substituitii procesuali sunt subiecti procesuali care exercita drepturi proprii, dar in valorificarea unor interese ale altora.

Sectiunea II

ORGANELE JUDICIARE

Page 44: Procesual Semestru I

Instanta de judecata

Instantele de judecata isi desfasoara activitatea in cadrul unui sistemului unitar al organelor judecatoresti. Existenta acestui sistem unitar isi gaseste baza in art.126 din Constitutia Romaniei care precizeaza ca justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si

70

Justitie si prin celelalte instante stabilite prin lege. Dispozitiile privind organizarea instantelor sunt inscrise in Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara (M.Of. nr.576 din 29.06.2004) si Regulamentul de ordine interioara a instantelor aprobat prin Hotararea nr.159/2004 Consiliului Superior al Magistraturii (M.Of. nr.881 din 27.09.2004), iar majoritatea normelor referitoare la activitatea judiciara a acestor organe sunt prevazute in Codul de procedura penala.

Legea privind organizarea judiciara cuprinde dispozitii cu privire la sistemul comun al instantelor referindu-se la: Inalta Curte de Casatie si Justitie, curtile de apel, tribunale, tribunale specializate si judecatorii. Pentru instantele militare normele de organizare si functionare se completeaza cu prevederile Legii nr.54/1993 privind organizarea instantelor si parchetelor militare (republicata in M.Of. nr.209 din 13.05.1999).

Prin instante judecatoresti, in conformitate cu dispozitiile din Constitutie si din Legea privind organizarea judiciara se inteleg verigile care constituie sistemul unitar al organelor judecatoresti asa cum ele sunt dispuse in piramida de la varf la unitatile de baza.

Instanta de judecata desfasoara activitatea judiciara de principiu in faza de judecata. Unele activitati ale instantei pot depasi limitele acestei faze. Astfel, in faza de urmarire penala instanta se pronunta asupra arestarii invinuitului sau inculpatului si prelungirii arestarii inculpatului, autorizarii perchezitiei domiciliare si a autorizarii interceptarilor si inregistrarilor audio sau video etc.

Instanta este subiectul procesual cel mai important. Insemnatatea deosebita a instantei ca participant, in cauza penala rezulta din indeplinirea functiei de jurisdictie, adica de judecare si

71

solutionare a cauzei penale, hotararea instantei avand autoritate de lucru judecat.

Celelalte organe judiciare pot si ele lua anumite decizii, uneori de o deosebita importanta cu privire la desfasurarea procesului penal (de exemplu procurorul dispune trimiterea in judecata, scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale etc.), insa acestea nu constituie acte de jurisdictie si ca atare nu se bucura de autoritate de lucru judecat.

In sistemul actual al instantelor de judecata din tara noastra intra urmatoarele

Page 45: Procesual Semestru I

instante: judecatoriile, tribunalele militare, tribunalele, tribunalele specializate, tribunalul militar teritorial, curtile de apel, curtea militara de apel, Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta superioara tuturor instantelor judecatoresti din Romania este organizata si functioneaza potrivit Legii nr.304/2004. Inalta Curte de Casatie si Justitie este organizata in 4 sectii, Completul de 9 judecatori si Sectiile Unite. Reglementarea este intregita prin normele Codului de procedura penala si Reglulamentul de organizare si functionare administrativa adoptat de Sectiile Unite prin Hotararea nr.2/2004 (M.Of. nr.876/25.09.2004).

Curtile de apel sunt instante cu personalitate juridica in circumscriptia carora functioneaza mai multe tribunale si tribunale specializate, potrivit legii. Tribunalele sunt instante cu personalitate juridica organizate la nivelul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti si au de regula sediul in municipiul, resedinta de judet. In circumscriptia fiecarui tribunal sunt cuprinse toate judecatoriile din judet sau dupa caz din municipiul Bucuresti (sectoarele

72

municipiului). Ca tribunale specializate functioneaza, potrivit legii intre altele, tribunalele pentru minori si familie. Tribunalele specializate functioneaza la nivelul fiecarui judet si in sectoarele municipiului Bucuresti. Inalta Curte de Casatie si Justitie, curtile de apel si tribunalele pot avea mai multe sectii (art.16, art.33-36 din Legea nr.304/2004).

Tribunalele militare sunt egale cu judecatoriile. Tribunalul militar teritorial este egal in grad cu tribunalele.

Fiecare instanta este condusa de Colegiul de conducere si un presedinte. Acesta poate fi ajutat de 1-3 vicepresedinti. Sectiile sunt conduse de un presedinte.

Din punct de vedere al formelor in care se pot judeca cauzele, instantele se impart in: prime instante (instante de fond), instante de apel si instante de recurs. Sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie judeca in prima instanta si in recurs. Completul de 9 judecatori solutioneaza recursurile si cererile in cauzele judecate de sectia penala. Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie judeca recursul in interesul legii avand si rolul de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti.

Compunerea instantei de judecata. La compunerea instantelor de judecata din tara noastra se folosesc ca modalitati de organizare atat sistemul unipersonal cat si cel colegial.

In reglementarea Legii nr.304/2004 compunerea instantei este in general colegiala existenta unui complet format din mai multi judecatori constituind regula.

73

Page 46: Procesual Semestru I

Institutia judecatorului unic functioneaza numai in cazul judecarii cauzelor in prima instanta si anume (art.57 din Legea nr.304/2004):

perchezitia si masurile preventive luate in cursul urmaririi penale;

cererile privind constatarea interventiei, amnistiei si gratierii;

cererile de reabilitare.

Situatiile in care o cauza penala se solutioneaza de catre judecatorul unic nu trebuie confundate cu numeroasele imprejurari cand in cursul procesului penal o activitate judiciara este efectuata de un singur judecator (presedintele instantei, presedintele completului de judecata, alt judecator de la instanta respectiva).

Fac parte din ultima categorie (care nu au nimic comun cu institutia judecatorului unic) masurile premergatoare judecatii intreprinse de presedintele instantei (art.313 C.p.p.); asigurarea ordinii si solemnitatii sedintei, precum si constatarea infractiunilor de audienta de catre presedintele completului de judecata (art.298-299 C.p.p.); indeplinirea activitatilor de punere in executare a hotararii de catre judecatorul delegat (art.415 C.p.p.) etc.

Exceptand cazul cand, potrivit legii actioneaza judecatorul unic, cauzele se judeca in prima instanta in complet format din 2 judecatori. In caz de divergenta, instanta se completeaza cu presedintele sau vicepresedintele ori cu judecatorul inspector sau presedintele de sectie.

Apelurile si recursurile se judeca in complet format din 3 judecatori. La Inalta Curte de Casatie si Justitie completul de la nivelul Sectiei penale este format din 3 judecatori.

74

Reglementarile privind organizarea judecatoreasca se completeaza si cu alte norme care se refera la statutul magistratilor cuprinse in Legea nr.303/2004 publicata in M.Of. nr.576 din 29.06.2004. Majoritatea lor se polarizeaza in jurul tezei de principiu inscrisa in art.1 din lege care prevede ca judecatorii sunt independenti, se supun numai legii si trebuie sa fie impartiali.

Pentru a asigura independenta deplina a judecatorilor cea mai eficace prevedere este inamovibilitatea, adica sistemul de garantii inscris in lege pentru protectia judecatorilor impotriva oricaror masuri arbitrare privind suspendarea sau indepartarea din functie ori delegarea, detasarea, transferul sau promovarea fara consimtamantul acestora. Legea mai precizeaza ca judecatorul care indeplineste conditiile pentru a fi avansat, dar nu doreste sa schimbe instanta poate fi anvansat pe loc.

Functia de magistrat este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata cu exceptia celei didactice. De asemnea, magistratilor le este interzis sa desfasoare

Page 47: Procesual Semestru I

activitati comerciale, direct sau prin persoane interpuse, sa participe la conducerea unor societati comerciale, civile etc. si sa indeplineasca activitati care se realizeaza de avocati, exceptand cazurile personale sau de familie.

Magistratii raspund civil, disciplinar, administrativ si penal in conditiile legii. Chiar daca statutul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, raspunderea statului nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea credinta sau grava neglijenta (art.93-94 din Legea nr.303/2004).

Legea nr.317/2004 publicata in M.Of. nr.599 din 2.07.2004 reglementeaza organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii.

75

Consiliul Superior al Magistraturii nu este un organ judiciar dar prin exercitarea atributiilor sale asigura functionarea eficienta a sistemului judiciar, fiind implicat in mare masura in aspectele legate de activitatea instantelor si parchetelor si cariera magistratilor.

Potrivit art.133 din Constitutia Romaniei, revizuita prin Legea nr.429/2003 Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei si este alcatuit din 14 magistrati alesi de adunarile generale ale judecatorilor si procurorilor si validati de Senat. Din Consiliul Superior al Magistraturii mai fac parte de drept presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ministrul justitiei, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si 2 reprezentanti ai societatii civile, specialisti in domeniul dreptului. Presedintele Romaniei prezideaza lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa. Atributiile Consiliului Superior al Magistraturii, referitoare la cariera magistratilor, sunt stabilite prin Legea nr.317/2004.

Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii:

- propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a procurorilor si judecatorilor cu exceptia celor stagiari (dupa numirea in fuctie judecatorii devin inamovibili iar procurorii se bucura de stabilitate);

- numeste magistratii stagiari;

- dispune asupra promovarii, transferarii, detasarii, suspendarii si indepartarii din functie a magistratilor judecatori si procurori;

- indeplineste rolul de instanta de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor;

76

- incuviinteaza perchezitia, retinerea si arestarea preventiva a judecatorilor si procurorilor.

Page 48: Procesual Semestru I

In cadrul Consiliului Superior al Magistraturii functioneaza doua sectii, una compusa din 9 judecatori si una compusa din 5 procurori. Sectiile solutioneaza actiunea disciplinara exercitata de Colegiile de conducere ale instantelor si parchetelor, incuviinteaza perchezitia, retinerea si arestarea preventiva a magistratilor etc.

Ministerul Public

Un alt organ judiciar, care desfasoara activitatea pe parcursul intregului proces penal este Ministerul Public.

Prin aspectele sale functionale Ministerul Public are legatura si cu executivul. Natura juridica a Ministerului Public este in prezent total diferita de cea a vechii procuraturi ca organ al puterii de stat, ce avea ca principala atributie supravegherea respectarii legii.

Art.131-132 fixeaza rolul Ministerului Public in activitatea judiciara si relatia dintre acest organism si procurorii care il incadreaza.

Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete. Parchetele functioneaza pe langa instantele de judecata. Potrivit Legii nr.304/2004 corespunzator cu actualul sistem de organizare al instantelor judecatoresti fiinteaza urmatoarele parchete: parchetele judecatoriilor, parchetele tribunalelor, parchetele tribunalelor pentru minori si familie, parchetele curtilor de apel, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si parchetele militare. Parchetele au sediul in localitatea in care isi au sediul si instantele.

77

Parchetele de pe langa judecatorii si tribunale sunt conduse de prim-procurori, iar parchetele de pe langa curtile de apel si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de catre un procuror general. La parchetele tribunalelor, parchetele curtilor de apel si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, conducatorul parchetului poate fi ajutat de 1-3 adjuncti. In cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, parchetelor de pe langa curtile de apel si parchetelor de pe langa tribunale functioneaza sectii, servicii si birouri care sunt conduse de procurori sefi.

In cadrul parchetelor functioneaza Colegiul de conducere care hotaraste asupra problemelor generale si de conducere ale parchetelor.

Atributiile procurorilor sunt stabilite de art.60 din Legea nr.304/2004 si normele Codului de procedura penala.

Mentionam pe cele mai importante:

- efectueaza urmarirea penala in cazurile si conditiile prevazute de lege si participa la solutionarea conflictelor prin mijloace alternative;

- conduce si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare si a

Page 49: Procesual Semestru I

altor organe de cercetare penala;

- sesizeaza instantele judecatoresti pentru judecarea cauzelor penale;

- participa la sedintele de judecata;

- exercita actiunea civila si caile de atac, in conditiile legii etc.

Potrivit art.76 din Legea nr.304/2004 in cadrul Ministerului public se organizeaza ca strucutra autonoma Parchetul National Anticoruptie specializat in combaterea infractiunilor de coruptie.

78

Parchetul National Anticoruptie este condus de un procuror general ajutat de doi adjuncti. Atributiile, organizarea si functionarea Parchetului National Anticoruptie au fost stabilite prin O.U.G. nr.43/2002 aprobata prin Legea nr.503/2002.

Procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie exercita controlul asupra tuturor procurorilor respectiv coordoneaza activitatea Parchetului National Anticoruptie.

In conformitate cu art.132 din Constitutie, procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic sub autoritatea ministrului justitiei.

Principiul legalitatii care sta la baza tuturor procurorilor nu se asimileaza cu functia de supraveghere generala a legalitatii care revenea procurorilor in lumina reglementarilor anterioare Constitutiei din 1991.

Rolul Ministerului Public este definit de art.131 din Constitutie potrivit caruia in activitatea judiciara Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept precum si drepturile si libertatile cetatenilor.

Reprezentantii Ministerului Public realizeaza principiul legalitatii numai in activitatea judiciara, adica in conditiile in care conflictul de drept devine un contencios de natura penala si este dedus in fata organelor judiciare corespunzatoare.

Principiul impartialitatii decurge din existenta principiului legalitatii care obliga reprezentantii Ministerului Public sa intervina prin intermediul actiunii in justitie ori de cate ori legalitatea a fost infranta. Exercitarea actiunii publice aduce pe procuror in postura de acuzator public, or folosirea functiei de acuzare nu trebuie sa-l conduca pe procuror la o altitudine unilaterala de natura sa

79

restranga sau sa inlature spiritul de obiectivitate de nepartinire, de echidistanta si respectare a tuturor intereselor, de obicei contradictorii, care vin in conflict.

Impartialitatea Ministerului Public este intarita si prin dispozitiile Legii

Page 50: Procesual Semestru I

nr.304/2004 care asigura independenta acestui organ judiciar in relatiile cu celelalte autoritati publice, chiar si fata de instantele de pe langa care functioneaza (art.59 alin. ultim).

Principiul controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei, deriva din laturile ce leaga Ministerul Public de putea executiva si diferentiaza statutul procurorilor de cel al judecatorilor. Desi sunt magistrati, procurorii nu sunt independenti asa cum Legea fundamentata prevede exclusiv pentru judecatori.

Controlul ierarhic decurge din necesitatea subordonarii ierarhice. Potrivit art.62 din Legea nr.304/2004 procurorii din fiecare parchet sunt subordonati conducatorului parchetului respectiv, iar conducatorul unui parchet este subordonat conducatorului parchetului ierarhic superior; dispozitiile procurorului ierarhic sunt obligatorii pentru procurorii din subordine daca sunt date in scris si in conformitate cu legea.

Cu toate acestea, procurorii sunt liberi sa prezinte in instanta concluziile pe care le considera intemeiate potrivit legii tinand seama de probele administrate in cauza (art.64 alin.2).

Avand in vedere ca atat procurorul cat si judecatorul au calitatea de magistrati, Legea nr.304/2004 prevede si alte dispozitii de natura a apropia statutul procurorilor de cel al judecatorilor. Astfel, in art.61 alin.2 se precizeaza ca in solutiile dispuse procurorul este autonom.

80

Legea nr.304/2004 a adus modificari si in continutul relatiei de autoritate a ministrului justitiei asupra procurorilor. Astfel, potrivit noilor reglementari privind organizarea judiciara, autoritatea ministrului justitiei se exercita in principal prin: a) dreptul de control asupra procurorilor; controlul consta in verificarea modului in care se desfasoara raporturile de serviciu cu justitiabilii si cu celelalte persoane implicate in lucrarile de competenta parchetelor; b) solicitarea unor informari asupra activitatii parchetelor si posibilitatea de a da indrumari scrise privind masurile ce trebuie luate pentru prevenirea si combaterea criminalitatii (art.66).

Mai trebuie precizat ca prevederile art.66 sunt aplicabile si procurorilor Parchetului National Anticoruptie. Rezulta ca autoritatea ministrului justitiei asupra procurorilor este in esenta de natura administrativa.

Organele de cercetare penala

Art.201 alin.2 C.p.p., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.281/2003, enumera in mod expres organele de cercetare penala aratand ca acestea sunt:

organele de cercetare penala ale politiei judiciare;

organele de cercetare speciale.

Page 51: Procesual Semestru I

In Ministerul Administratiei si Internelor functioneaza ca organe de cercetare penala ale politiei judiciare lucratori specializati, anume desemnati de ministrul de interne cu avizul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie; ei pot fi desemnati sau functioneaza si in alt mod potrivit unor legi speciale. Acesti lucratori specializati isi desfasoara activitatea sub sutoritatea

81

procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Actuala Constitutie, revizuita prin Legea nr.429/2003 stabileste expres in art.131 ca parchetele supravegheaza activitatea de cercetara penala a politiei judiciare in conditiile legii. Prevederile art.130 in sensul ca „instantele judecatoresti dispun de politia pusa in serviciul lor” vizeaza atributiile administrative ale politiei.

Legea nr.364/2004 reglementeaza organizarea si functionarea politiei judiciare (M.Of. nr.869 din 23.09.2004).

Potrivit art.2 din Legea nr.364/2004 din politia judiciara fac parte ofiteri si agenti de politie specializati in efectuarea activitatilor de cercetare penala cat si cei specializati in efectuarea activitatilor de constatare a infractiunilor si de strangere a datelor necesare in vederea inceperii urmaririi penale.

Organele de cercetare alee politiei judiciare sunt organizate si functioneaza in cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, Inspectoratului General al Politiei de Frontiera si structurile teritoriale si isi desfasoara activitatea sub conducerea, supravegherea si controlul procurorilor, fiind obligate sa aduca la indeplinire dispozitiile acestora.

Organele ierarhic superioare ale politistilor care fac parte din politia judiciara nu pot dat indrumari sau dispozitii privind cercetarea penala.

Lucratorii de cercetare penala din politia judiciara au dreptul de a efectua orice act de cercetare penala pentru orice infractiune care nu este data in competenta altui organ de urmarire penala. Politistii care nu fac parte din politia judiciara au dreptul si obligatia sa efectueze orice act de constatare a savarsirii unei infractiuni

82

incunostiintand despre aceasta procurorul sau organul de cercetare al politiei judiciare inaintand totodata actul de constatare.

Lucratorii de cercetare penala din politia judiciara pot fi eliberati din functie de ministrul de interne la solicitarea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor ce le revin in activitatea desfasurata.

Potrivit O.U.G. nr.43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie in cadrul Parchetului National Anticoruptie functioneaza ofiteri de politie constituind politia judiciara a Parchetului National Anticoruptie. Ofiterii de politie judiciara lucreaza

Page 52: Procesual Semestru I

sub autoritatea exclusiva si controlul nemijlocit al procurorilor Parchetului National Anticoruptie.

Organele de cercetare speciala isi desfasoara activitatea in legatura cu anumite domenii de activitate si sunt potrivit art.208 C.p.p. urmatoarele:

ofiteri anume desemnati de catre comandantii unitatilor militare, corp aparte si similare pentru militarii din subordine;

ofiteri anume desemnati de catre sefii comenduirilor de garnizoana pentru infractiunile savarsite de militarii din afara unitatilor militare;

ofiteri anume desemnati de catre comandantii centrelor militare pentru infractiunile savarsite de persoanele civile in legatura cu obligatiile militare;

ofiterii politiei de frontiera anume desemnati pentru infractiunile savarsite in legatura cu regimul frontierei;

83

capitanii porturilor pentru infractiunile savarsite la regimul navigatiei maritime si fluviale.

In cazurile prevazute de literele a, b si c cercetarea poate fi efectuata si de catre comandantii care i-au desemnat pe ofiterii respectivi.

Sectiunea III

PARTILE IN PROCESUL PENAL

Pozitia procesuala a partilor

Notiunea de parte procesuala. Subiectii procesuali particulari cei mai insemnati sunt partile. Partile sunt subiectii procesuali ale caror interese contrarii se confrunta in litigiul dedus in fata justitiei

Spre deosebire de Codul de procedura civila care foloseste notiunea de parte, dar nu o determina, Codul de procedura penala defineste (exact) acesti subiecti in art.23 si art.24. Potrivit normelor indicate sunt parti in procesul penal: inculpatul, partea vatamata, partea civila si partea civilmente responsabila.

Partile sunt singurii subiecti procesuali care alaturi de organele judiciare pot efectua acte procesuale.

Inculpatul

Page 53: Procesual Semestru I

Inculpatul reprezinta figura centrala a procesului penal. Intreaga activitate se desfasoara in jurul faptei penale savarsite de aceasta persoana si in vederea tragerii sale la raspundere.

84

Categoria juridica de infractor este proprie dreptului penal. In normele de procedura penala o asemenea notiune nu se intilneste pentru desemnarea acestei persoane codul folosind alti termeni si anume: faptuitor, invinuit, inculpat.

Faptuitorul este o persoana in legatura cu care se desfasoara o activitate procesuala, dar care nu este inca implicata intr-o urmarire penala in sensul efectuarii acesteia fata de persoana respectiva. Norme ca cele din art.200, 214, 215, 222, 465 C.p.p. se refera la faptuitor. De exemplu, legea prevede ca in obiectul urmaririi penale intra obligatia strangerii probelor necesare cu privire la identitatea faptuitorului; in cazul unor infractiuni flagrante organele de constatare au obligatia sa inainteze de indata procurorului pe faptuitor; comandantii de nave, aeronave si agentiile politiei de frontiera pot efectua perchezitii corporale faptuitorului; plangerea trebuie sa cuprinda indicarea faptuitorului daca este cunoscut etc.

Odata cu inceperea urmaririi penale impotriva faptuitorului sau a identificarii acestuia intr-o urmarire aflata in curs de desfasurare, persoana respectiva capata calitatea de invinuit. Potrivit art.229 C.p.p. persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala se numeste invinuit, cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa. Invinuitul apare ca un subiect procesual mai complex decat faptuitorul avand drepturi si obligatiuni care ii permit o participare activa in procesul penal.

Orice persoana supusa tragerii la raspundere penala dobandeste prin aceasta o noua pozitie devenind inculpat. Art.23 C.p.p. prevede ca persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala este parte in procesul penal si se numeste inculpat. Inculpatul este parte

85

in proces pentru ca el este subiect pasiv al actiunii penale si eventual subiect pasiv al actiunii civile.

Deosebirea cea mai importanta intre inculpat si invinuit consta in aceea ca primul are calitatea de parte pe cand celalalt nu are o asemenea pozitie. De aici rezulta ca inculpatul ca subiect fata de care se exercita actiunea penala poate fi supus unor indatoriri mai mari decat invinuitul, avand corespunzator si drepturi mai largi.

Calitatea de inculpat se pierde odata cu stingerea actiunii penale. Actiunea penala se stinge si ca urmare a realizarii obiectului sau care consta in tragerea la raspundere penala a celui vinovat. De aceea, odata epuizata faza de judecata prin condamnarea definitiva a inculpatului, trecandu-se la faza de punere in executare a hotararilor penale, legea nu mai reglementeaza pozitia procesuala a inculpatului inlocuind-o cu cea a condamnatului (art.357 C.p.p.).

Page 54: Procesual Semestru I

Inculpatul ca parte in procesul penal are in general aceleasi drepturi si obligatii ca oricare alta parte. Inculpatul are dreptul sa participe la anumite acte de urmarire penala si la sedintele de judecata, uneori prezenta sa fiind chiar obligatorie (art.130, art.314 C.p.p.); el poate propune administrarea de probe, poate formula cereri, ridica exceptii si pune concluzii; inculpatul poate folosi caile de atac indreptate contra hotararilor judecatoresti etc. Egalitatea pozitiilor procesuale a partilor este o conditie pentru promovarea echitabila a intereselor legitime contrarii ale acestora.

86

Partea vatamata

In raportul juridic de drept penal exista un subiect pasiv generic care este statul, alaturi de care, de cele mai multe ori, apare ca subiect special si victima infractiunii.

Categoria juridica de victima apartine dreptului penal, dreptul procesual penal operand cu notiunea de persoana vatamata, prin care intelege persoana nemijlocit vatamata prin infractiune.

Calitatea de persoana vatamata deriva din raportul creat pe plan social intre cel ce a savarsit fapta penala si cel care a suferit vatamarea si implica vocatia de a participa in procesul penal ca parte vatamata sau parte civila.

Persoana vatamata neparticipand in proces ca parte se regaseste in cursul urmaririi penale sau al judecatii numai daca organele judiciare o solicita in realizarea unor activitati. Persoana vatamata poate sa fie audiata ca martor (art.82), poate fi solicitata sa participe la confruntare (art.87) etc.

Organele judiciare au anumite obligatii pe care trebuie sa le indeplineasca fata de persoana vatamata. Astfel, potrivit art.76 C.p.p., aceste organe au obligatia sa cheme, spre a fi ascultata, persoana care a suferit o vatamare prin infractiune si sa-i puna in vedere ca poate participa in proces ca parte vatamata, iar daca a suferit o paguba materiala sau dauna morala poate participa in proce ca parte civila. De asemenea, i se pun in vedere prevederile art.15 alin.2 C.p.p. Dispozitiile privitoare la ascultarea inculpatului se aplica in mod corespunzator.

Persoana vatamata poate sa-si manifeste vointa de a participa in procesul penal ca parte. Persoana care a suferit prin fapta penala o

87

vatamare fizica, morala sau materiala, daca participa in procesul penal se numeste parte vatamata (art.24 alin.1 C.p.p.).

Persoana vatamata prin infractiune nu dobandeste automat calitatea de parte vatamata, la aceasta ajungandu-se numai in urma unei manifestari de vointa in acest sens. Nu este necesar ca persoana vatamata sa faca o declaratie expresa de

Page 55: Procesual Semestru I

constituire ca parte vatamata, fiind suficient ca ea sa fi efectuat acte specifice sustinerii laturii penale a procesului, care releva fara echivoc vointa de a participa in procesul penal intr-o asemenea calitate. Pot constitui manifestari certe ca persoana vatamata intelege sa participe in procesul penal: introducerea de cereri la organele judiciare; prezenta activa la diverse termene; solicitarea de probatorii in vederea dovedirii anumitor imprejurari; formularea de intrebari in cursul audierii anumitor persoane etc.

Partea vatamata este subiect in latura penala a procesului nevalorificand pretentii materiale. Decesul acesteia lasa un gol procesual neinlocuibil, fiindca se exercita un drept personal care se stinge odata cu titularul sau.

In practica judiciara efectul personal al pozitiei procesuale a partii vatamate a fost interpretat uneori exagerat considerandu-se ca in cazurile cand actiunea penala se pune in miscare la plangere prealabila, disparitia prin deces al celui vatamat ar impiedica exercitarea in continuare a actiunii penale. Astfel, instanta de control judiciar a retinut ca in mod gresit a procedat prima instanta care, constatand moartea partii vatamate intr-o cauza in care acesta a pus in miscare actiunea penala prin plangere prealabila, a dispus incetarea procesului penal.

88

Partea vatamata concura la realizarea laturii penale a cauzei. Dintre toate drepturile pe care le are, cel mai important este desigur acela care se refera la punerea in miscare, exercitarea si stingerea, in anumite limite, a actiunii penale in cauzele in care este necesara plangerea prealabila sau la care raspunderea penala este inlaturata prin impacarea partilor.

In cauzele la care participa exercitand actiunea penala, partea vatamata poate avea si functia de acuzare. La sedintele de judecata la care procurorul nu participa potrivit art.315 C.p.p. acuzarea este sustinuta exclusiv de aceasta parte.

Partea civila

Persoana vatamata care exercita actiunea civila in cadrul procesului penal se numeste parte civila (art.24 alin.2 C.p.p.). Actiunea civila poate fi alaturata actiunii penale prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila (art.14 C.p.p.). Cel vatamat prin infractiune poate pretinde repararea prejudiciului suferit si pe calea unei actiuni introduse la instanta civila (art.19).

Alaturarea actiunii civile celei penale si constituirea de parte civila este posibila in orice cauza penala.

Aceasta prezinta avantaje in raport cu realizarea actiunii civile pe cale separata. In majoritatea cazurilor, persoana vatamata alege prima cale pentru realizarea dezdaunarii sale. Avantajele acestei cai se manifesta atat in raport cu activitatea de justitie cat si in satisfacerea intereselor partilor.

Pentru activitatea de justitie rezolvarea concomitenta a actiunii penale si civile

Page 56: Procesual Semestru I

duce la o mai buna solutionare a cauzei, avand in

89

vedere stransa legatura a celor doua laturi ale cauzei, bazate pe aceeasi situatie de fapt. Totodata, se economiseste timp si efort in activitatea instantelor caci pentru rezolvarea acelorasi cauze nu vor fi necesare doua judecati distincte.

Persoana vatamata este avantajata prin constituirea de parte civila in procesul penal obtinand mai repede despagubirile pe aceasta cale, intrucat rezolvarea actiunii civile separate ar fi intarziata de judecarea (cu anticipatie a) procesului penal.

Participand ca parte civila in procesul penal, persoana vatamata poate beneficia si de imprejurarea ca exercitarea actiunii civile in cadrul procesului penal este scutita de taxa de timbru. Insusi inculpatului ii este mai favorabila ipoteza alaturarii actiunii civile procesului penal, pentru ca nu va fi obligat a raspunde de doua ori in justitie, fiindu-i mai usoara si eventual mai putin constisitoare organizarea apararii.

Constituirea de parte civila urmareste repararea pagubei materiale pricinuita prin infractiune, folosul de care a fost lipsita partea civila si reprarea daunelor morale potrivit legii civile.

Se poate constitui parte civila in procesul penal in principiu numai persoana care a fost vatamata nemijlocit prin infractiune, adica numai persoana in al carui patrimoniu s-a produs in mod direct vatamarea.

In literatura de specialitate s-a acreditat conceptia in sensul ca in cadrul procesului penal pot fi solutionate si alte pretentii la despagubiri decat cele ale partii civile in sensul sau cel mai strict, adica ale persoanei care nemijlocit a fost vatamata patrimonial. Pentru acesti participanti in cauza penala s-a propus si o denumire distincta, aceea de intervenient.

90

Examinand articolul 24 alin.3 C.p.p. se observa ca dispozitia nu distinge in privinta modului cum persoana a fost vatamata conferind denumirea de parte civila oricarui subiect care exercita actiunea civila in procesul penal.

Practica judiciara a ramas constanta pe aceasta pozitie atribuind tuturor persoanelor care satisfac cerinta legala denumirea de parte civila.

Un asemenea caz in care calitate de parte civila poate dobandi si alt subiect decat cel nemijlocit vatamat prin infractiune rezulta din dispozitiile Legii privind asigurarea sanatatii populatiei unde se prevede ca persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sanatatii altei persoane sunt obligate sa suporte cheltuielile de asistenta medicala acordata acestora (art.188 din Legea nr.3/1978); rezulta ca unitatea sanitara are calitatea de parte civila in procesul penal in legatura cu restituirea sumelor reprezentand echivalentul asistentei medicale acordate persoanei vatamate.

Page 57: Procesual Semestru I

Daca s-a acordat asistenta medicala si inculpatului acesta suporta doar cheltuielile decurgand din asistenta persoanei vatamate. Pot avea calitatea de parte civila desi nu au fost nemijlocit prejudiciate prin infractiune: persoanele care au suportat cheltuielile ocazionate de inmormantarea victimei, cei care se aflau in intretinerea victimei infractiunii, dobanditorul de buna credinta al bunului furat, subiectii care se pot subroga prin lege in drepturile persoanei vatamate etc. In cadrul acestei ultime categorii poate fi intalnita situatia asiguratorului care poate participa in procesul civil in calitate de parte civila subrogandu-se in drepturile asiguratului, dar numai in limita sumelor platite in virtutea contractului de asigurare.

91

Cand inculpatul s-a aflat in stare de provocare obligatia sa de dezdaunare trebuie redusa proportional cu culpa victimei, care restrange corespunzator indatoririle de plata.

Potrivit art.15 C.p.p. persoana vatamata se poate constitui parte civila in contra invinuitului sau inculpatului si a persoanei responsabile civilmente. Aceasta nu inlatura dreptul persoanei vatamate de a participa in proces in calitate de parte vatamata.

Constituirea de parte civila este posibila atat in scris cat si oral prin declaratie expresa sau prin orice forma echivalenta din care sa rezulte intentia celui vatamat ca intelege sa fie despagubit.

Constituirea de parte civila este posibil in tot cursul urmaririi penale, iar in cursul judecatii doar la prima instanta si numai pana la citirea actului de sesizare (art.15 alin.2); dispozitiile privitoare la ascultarea invinuitului sau inculpatului se aplica in mod corespunzator.

Partea civila poate renunta la exercitarea actiunii civile in procesul penal. Actiunea civila fiind in principiu disponibila, partea are dreptul sa renunte in total sau in parte la exercitarea ei fiind aplicabile regulile prevazute de legea civila.

Partea responsabila civilmente

Raspunderea penala este strict personala. Spre deosebire, in dreptul civil este reglementata si raspunderea pentru fapta altuia. Pe aceasta conceptie este intemeiata cerinta ca in procesul penal sa existe o parte care raspunde numai din punct de vedere civil. Consecvent unui asemenea punct de vedere, reglementarea procesual penala romana a prevazut ca poate fi introdusa in cauza partea

92

responsabila civilmente, care raspunde, potrivit legii civile, pentru inculpat.

In conformitate cu art.24 alin.3 C.p.p. se numeste parte civilmente responsabila persoana chemata in procesul penal sa raspunda potrivit legii civile pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului. Reglementarea permite

Page 58: Procesual Semestru I

cuprinderea in calitatea de parte civilmente responsabila a unor persoane a caror raspundere civila poate fi angajata personal, dar evident decurgand din paguba provocata prin fapta inculpatului.

Partea civilmente responsabila are in latura civila a procesului aceeasi pozitie ca si inculpatul fiind subiect pasiv al actiunii civile si benefiind de toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat. Intre partea responsabila civilmente si inculpat se creeaza o solidaritate procesuala, actele procesuale favorabile sau defavorabile fiindu-le opozabile in egala masura. Partea civilmente responsabila are insa si aparari proprii (de exemplu, lipsa de raspundere civila pentru paguba cauzata prin fapta inculpatului).

Partea civilmente responsabila poate fi obligata la plata despagubirilor numai cand dauna este provocata de o fapta penala, fara a putea fi transferate asupra acestei parti obligatiile inculpatului derivand din alte raporturi (de exemplu, plata unei pensii de intretinere decurgand din relatiile de familie).

Pot avea calitatea de parte civilmente responsabila numai persoanele care raspund, in temeiul legii civile, pentru faptele cauzatoare de prejudicii savarsite de inculpati nu si acelea care provin din culpa proprie.

Dispozitiile legale care instituie o raspundere pentru prejudiciile materiale cauzate prin infractiuni de catre alte persoane sunt

93

cuprinse in prevederile Codului civil sau in anumite legi speciale, cum este Legea nr.22/1969 modificata prin Legea nr.54/1994.

Sub aspect procesual diferenta dintre dispozitii are in vedere nu numai izvorul deosebit de reglementare ci mai ales anumite implicatii in domeniul probatiunii. Astfel, in cazul reglementarii raspunderii din Codul civil culpa partii responsabile civilmente este prezumata, pe cand in cazul persoanelor responsabile potrivit unor legi speciale culpa, obligatia de garantie asumata si foloasele materiale obtinute din fapta inculpatului trebuie dovedite.

Potrivit dispozitiilor Codului civil raspund pentru fapta altuia si pot avea in procesul penal calitatea de parte civilmente responsabila. a) parintii pentru copiii minori (art.1000 alin.2 C.Civ.); b) profesorii pentru elevi si mestesugarii pentru ucenici (art.1000 alin.4 C.civ.); c) comitentii pentru faptele prepusilor (art.1000 alin.3 C.civ.).

Parintii raspund pentru prejudiciile provocate de copii indiferent daca filiatia este din casatorie, ori din afara casatoriei, raspunderea manifestandu-se in egala masura si pentru copii infiati fara a se face distinctia dupa cum infierea a fost sau nu cu efecte depline.

In cazul savarsirii de catre minorii de peste 14 ani a unor fapte prevazute de legea penala, acestia vor fi obligati la plata despagubirilor in solidar cu parintii.

Page 59: Procesual Semestru I

Nu pot fi obligati sa raspunda ca parti civilmente responsabile parintii copiilor care au devenit majori inainte de implinirea varstei de 18 ani, prin efectul casatoriei.

Pentru ca parintii sa aiba calitatea de parte civilmente responsabila se cere ca inculpatul minor sa fi locuit cu acestia.

94

Potrivit art.1000 alin.4 profesorii pot raspunde in calitate de parte civilmente responsabila pentru faptele elevilor iar mestesugarii pentru faptelor ucenicilor.

Notiunea de profesor urmeaza a se interpreta in sens foarte larg, intrand in aceasta sfera in egala masura si cei care supravegheaza elevii in internate, tabere etc.

Pentru pagubele pricinuite de elevi nu raspund in baza art.1000 alin.4 unitatile de invatamant si nici organele superioare ale acestora (inspectoratele judetene sau Ministerul Invatamantului) intrucat legea nu retine responsabilitatea persoanei juridice decat in cazul comitentilor pentru prepusii lor.

Tinand seama de relatiile de munca deosebit de complexe in conditiile societatii moderne destul de frecvent se intalneste in practica judiciara ca partea civilmente responsabila sa participe in procesul penal in calitate de comitent pentru a raspunde pentru faptele prepusului sau, care are calitatea de inculpat in cauza (art.1000 alin.3 C.civ.).

Temeiurile raportului de prepusenie pot fi foarte variate, asa cum s-a stabilit in literatura de specialitate si practica judiciara. In mod obisnuit, temei al acestui raport il constituie contractul de munca, ramanand determinant a se stabili daca in momentul savarsirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii comitentul avea autoritatea de a da directive prepusului, de a supraveghea, indruma si controla activitatea desfasurata de acesta.

Daca prepusul depaseste limitele conferite de functia sa raspunderea comitentului nu va mai fi angajata.

Partea civilmente responsabila raspunde numai daca s-a dovedit culpa inculpatului in calitate de prepus al celui dintai.

95

Comitentul nu poate fi chemat sa raspunda ca parte responsabila civilmente pentru pagube pricinuite exclusiv din culpa sa.

Numeroase dispozitii cuprinse in Legea nr.22/1969 privind incadrarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea de bunuri constituie temei pentru ca o persoana sa raspunda in calitate de parte civilmente responsabila. Asa cum s-a aratat in literatura de specialitate, pentru aceste persoane raspunderea functioneaza fie in solidar cu gestionarul, fie in subsidiar fata de el (ex. raspund solidar cu inculpatul pentru pagubele pricinuite de acesta, persoanele cu atributii in legatura cu incadrarea in functia de gestionar daca

Page 60: Procesual Semestru I

s-au facut vinovate de nerespectarea conditiilor cerute de lege privind incadrarea sau mentinerea in functie).

Legea instituie doua cai prin care partea responsabila civilmente participa la procesul penal: a) la cererea celor interesati sau din oficiu; b) din proprie initiativa.

a) deobicei partea responsabila civilmente este introdusa in cauza la cererea partii civile. Organul judiciar poate dispune introducerea in cauza a partii responsabile civilmente si din oficiu cand cel vatamat este lipsit de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restransa.

Introducerea in cauza a partii responsabile civilmente este limitata in timp in mod simetric cu constituirea de parte civila, putandu-se face in tot cursul urmaririi, iar in cazul judecatii numai in prima instanta si fara a depasi momentul citirii actului de sesizare (art.16 C.p.p.).

96

b) persoana care raspunde din punct de vedere civil pentru faptele inculpatului poate avea interesul de a participa in cauza ca parte. In acest scop legea a asigurat pentru partea civilmente responsabila posibilitatea sa intervina in proces. Interventia poate avea loc pana la terminarea cercetarii judecatoresti in prima instanta, luandu-se procedura din stadiul in care se afla in momentul interventiei (art.16 alin.2). Intr-o asemenea situatie partea civilmente responsabila luand cunostinta de actele dosarului va putea cere sau propune administrarea de probe si formula orice aparari.

Si in cazul partii responsabile civilmente organul de urmarire penala sau instanta de judecata are obligatia prevazuta de art.176 alin.1 C.p.p. Dispozitiile cu privire la ascultarea invinuitului sau inculpatului se aplica in mod corespunzator.

Sectiunea IV

APARATORUL

Asistenta juridica. Aspecte organizatorice ale avocaturii

Aparatorul are o pozitie speciala printre participantii in cauza penala. El nu are calitatea de parte in proces pentru ca nu este subiect al raportului conflictual al cauzei penale nesustinand interese personale. Aparatorul se situeaza pe pozitia procesuala a partii ale carei interese le sustine si le apara, putand exercita toate drepturile acestei parti.

Asistenta juridica constituie un sprijin pe care aparatorii il dau partilor in cursul procesului penal prin lamuririle, sfaturile si

97

interventiile lor. Asistenta juridica este denumita si aparare tehnica sau profesionala pentru ca se efectueaza de o persoana cu o pregatire de specialitate.

Page 61: Procesual Semestru I

Potrivit art.171 C.p.p. invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de un aparator in tot cursul procesului. Acelasi drept este stabilit si pentru celelalte parti in art.173 C.p.p.

Profesia de avocat este organizata si functioneaza pe baza dispozitiilor cuprinse in Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat republicata in M.Of. nr.113/6.02.2001 si modificata prin Legea nr.201/2004 publicata in M.Of. nr.483/28.05.2004. Reglementarea se completeaza cu statutul profesiei de avocat (M.Of. nr.264 din 31.05.2001).

Aparatorii sunt cuprinsi intr-un corp constituit in baza principiului autonomiei si care din punct de vedere organizatoric se compune din Uniunea Avocatilor din Romania si din barouri. Uniunea Avocatilor din Romania si baroul au ca organe de conducere Congresul Avocatilor, Consiliul Uniunii Avocatilor, Comisia Permanenta a Uniunii, Presedintele Uniunii Avocatilor, respectiv Adunarea generala a baroului, Consiliul baroului si Decanul baroului.

Asistenta juridica se acorda potrivit legii numai de avocatii din barou. In vederea exercitarii asistentei juridice avocatul incheie un contract cu justitiabilul care trebuie inregistrat in registrul oficial de evidenta.

Avocatul are dreptul la onorariu si la acoperirea cheltuielilor facute in interesul clientului. Pentru ca dreptul la aparare sa nu fie limitat de imposibilitatile de plata ale unor justitiabili in lege se arata ca anumite categorii de persoane pot beneficia de asistenta gratuita.

98

Profesia de avocat se exercita in cabinete individuale, cabinete asociate sau societati civile profesionale. Potrivit normelor in vigoare pot fi avocati numai absolventii cu diploma a unei facultati de drept, definitivati in urma efectuarii unui stagiu de 2 ani si trecerii examenului de verificare a cunostintelor dobandite. Avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecatorii.

Asistenta juridica falcultativa si obligatorie. Pentru parti asistenta juridica constituie un aspect al dreptului la aparare. Regula generala este ca asistenta juridica este facultativa, iar desfasurarea procesului penal este posibila si fara participarea aparatorului.

Dreptul invinuitului sau inculpatului la asistenta juridica este inscris in art.6 si art.171 C.p.p. modificate substantial prin Legea nr.281/2003.

Schimbarile de esenta intervenite in legatura cu reglementarile amintite marcheaza doua directii. Pe de o parte se extinde dreptul de asistenta juridica in cursul urmaririi penale si al judecatii, iar pe de alta parte se adauga obligatia pentru organul judiciar de a atrage atentia celui interesat asupra dreptului la asitenta juridica.

In legatura cu primul aspect se remarca sporirea fara restrictii a participarii

Page 62: Procesual Semestru I

aparatorului la urmarirea penala.

Atentionarea invinuitului sau inculpatului asupra dreptului la asistenta juridica inca de la inceputul urmaririi penale are importanta mai ales in cazurile de asistenta facultativa.

Asistenta juridica obligatorie decurge din functia procesuala a apararii. Cazurile cand asistenta juridica este obligatorie constituie garantii reale si concrete ale dreptului la aparare. In aceste cazuri daca invinuitul sau inculpatul nu si-a ales un aparator organele

99

judiciare vor lua masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu, lipsa aparatorului constituind motiv de nulitate absoluta.

Desemnarea unui singur aparator pentru mai multi inculpati care au in cauza interese contrare echivaleaza cu neasistarea acestora de catre aparator in cazurile in care asistenta juridica este obligatorie potrivit legii.

Legea diferentiaza cazurile de asistenta juridica obligatorie in functie de calitatea procesuala a celui arestat si tinand seama de faza in care se afla procesul penal.

Pentru invinuit sau inculpat asistenta juridica este obligatorie atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii atunci cand acesta este minor, militar in termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat sau mobilizat, elev al unei institutii militare de invatamant, internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ, cand este arestat chiar in alta cauza ori cand organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca invinuitul sau inculpatul nu si-ar putea face singur apararea precum si in alte cazuri prevazute de lege (art.171 alin.2).

Art.171 alin.3 si art.173 alin. ultim adauga si alte cazuri de asistenta juridica obligatorie valabile in cursul judecatii.

Astfel, in cursul judecatii asistenta juridica este obligatorie si in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare.

De asemenea, asistenta este obligatorie si atunci cand instanta apreciaza ca din anumite motive partea vatamata, partea civila sau partea responsabila civilmente nu si-ar putea face singura apararea. In acest caz instanta dispune din oficiu sau la cerere luarea masurilor pentru desemnarea unui aparator.

100

Dreptul la asistenta juridica este conditionat de prezenta inculpatului la judecata cu exceptia cazurilor cand legea dispune altfel (ex. art.1491 alin.6 sau art.159 alin.4 etc.).

Cand asistenta juridica este facultativa, partile isi iau un aparator in masura in care

Page 63: Procesual Semestru I

apreciaza, avand dreptul de a alege avocatul pe care il prefera.

Alegerea aparatorului este posibila indiferent de faptul ca asistenta juridica este falcultativa sau obligatorie. In art.171 alin.5 se prevede ca in cazul in care asistenta juridica este obligatorie daca invinuitul sau inculpatul nu si-a ales un aparator sa iau masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu; de asemenea legea prevede ca delegatia aparatorului din oficiu inceteaza la prezentarea aparatorului ales.

Prezenta aparatorului nu impiedica pe inculpat sa ia parte activa la apararea sa formuland declaratii si cereri.

Drepturile si indatoririle aparatorului

Art.171 alin.1 C.p.p. prevede ca invinuitul sau inculpatul are dreptul de a fi asistat de un aparator in cursul urmaririi penale si al judecatii organele judiciare fiind obligate sa-i aduca la cunostinta acest drept.

Drepturile aparatorului sunt inscrise in art.172 C.p.p., textul suferind modificari insemnate prin Legea nr.32/1990, Legea nr.45/1993 si Legea nr.281/2003.

In cursul urmaririi penale aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala si poate formula cereri si depune memorii. Art.172

101

alin.1 mai mentioneaza ca lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostiintat de data si ora efectuarii actului.

Aparatorul partii vatamate, al partii civile si al partii responsabile civilmente are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala si poate formula cereri si depune memorii.

Daca asistenta juridica este obligatorie organul de urmarire penala trebuie sa asigure prezenta aparatorului la ascultarea inculpatului; ori de cate ori aparatorul este prezent la efectuarea unui act de urmarire penala aceasta se mentioneaza pentru a se putea constata respectarea prevederilor legale, iar actul este semnat de aparator.

Pentru ca asistarea inculpatului sa nu fie formala legatura acestuia cu aparatorul nu poate fi intrerupta. In urma modificarilor aduse art.172 C.p.p. prin Legea nr.281/2003 in prezent regula nu mai cunoaste nici o derogare. In redactarea anterioara a art.172 C.p.p. se permitea interzicerea luarii de contact a inculpatului arestat cu aparatorul o singura data cel mult 5 zile.

In situatiile prevazute in art.172 alin.2, 4 si 5 daca cererile avocatului nu au fost acceptate acesta se poate plange potrivit art.275-278 C.p.p., plangerea urmand a fi rezolvata in termen de 48 ore.

Page 64: Procesual Semestru I

Aparatorul capata camp larg de activitate si isi exercita din plin atributiile in cursul judecatii. La judecata aparatorul are dreptul sa acorde asistenta juridica nu numai inculpatului dar si partii vatamate, partii responsabil civilmente si partii civile si sa exercite toate drepturile procesuale ale acestora cu exceptia celor a caror realizare constituie un drept personal si exclusiv.

102

CAPITOLUL IV

ACTIUNEA PENALA SI ACTIUNEA CIVILA

IN PROCESUL PENAL

Sectiunea 1

Actiunea penala. Notiune. Obiectul si subiectii actiunii penale

Notiune. Orice incalcare a normelor juridice produce un anumit conflict de drept intre persoana care a manifestat atitudinea ilicita si cel ale carui drepturi si interese legitime au fost vatamate. Legea indrituieste pe acesta din urma sa se adreseze si sa solicite interventia organelor competente pentru restabilirea ordinii de drept incalcate. In cazul unor incalcari de lege cum sunt cele din domeniul dreptului penal organele competente sa intervina sunt numai organele judiciare specializate ale statului, rezolvarea conflictului de drept fiind un atribut exclusiv al justitiei.

Pentru aducerea conflictului de drept in fata justitiei trebuie sa existe un mijloc legal exercitabil in conformitate cu prevederile legii. Un asemenea mijloc este actiunea penala. Actiunea penala constituie instrumentul juridic prin intermediul caruia se deduce in fata organelor judiciare raportul conflictual de drept penal in vederea realizarii scopului procesului penal.

Actiunea penala este mijlocul prin care se realizeaza in justitie tragerea la raspundere penala si pedepsirea inculpatului.

103

In literatura de specialitate au fost date numeroase definitii actiunii penale, care – desi (uneori) diferite intr-o oarece masura – sunt apropiate in esenta, intrucat prefigureaza in acelasi mod obiectul actiunii penale, obiect pe care il determina expres si categoric chiar legea (art.9 C.p.p.).

Actiunea penala este conditia necesara ca o instanta sa exercite atributiile sale jurisdictionale. Promovarea actiunii penale are drept scop sesizarea instantei care odata investita este obligata sa judece. Instanta nu poate judeca o cauza decat in masura in care se exercita impotriva inculpatului o actiune penala.

In procedura penala actiunea penala trebuie deosebita de punerea in miscare si exercitarea acesteia adica asa-numita urmarire penala, cum este denumita institutia respectiva in terminologia de specialitate.

Page 65: Procesual Semestru I

Actiunea penala are importanta si sub aspectul determinarii pozitiei procesuale a faptuitorului. Prin pornirea actiunii penale impotriva unei persoane, aceasta devine inculpat. Actiunea penala declansata transforma pe faptuitor din subiect de drepturi procesuale in parte in proces, constituind temeiul in virtutea caruia se exercita in deplinatate drepturile ce revin oricarei parti.

Exercitarea actiunii penale nu exclude in legislatia noastra ca in acelasi cadru procesual sa fie exercitabila alaturat si o actiune civila. In multe legislatii actiunea civila nu poate fi promovata decat in fata instantei civile, exercitarea ei fiind cu totul independenta de actiunea penala.

Obiectul actiunii penale consta in tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit infractiuni (art.9 alin.1 C.p.p.). El se deosebeste de obiectul oricarei alte actiuni, indiferent ca acesta

104

ar avea caracter judiciar sau extrajudiciar (actiune civila, administrativa sau disciplinara).

Obiectul actiunii penale nu trebuie confundat cu scopul acesteia care rezida in judecarea si pedepsirea celor care savarsesc infractiuni.

In art.9 alin.3 C.p.p. se precizeaza ca actiunea penala se poate exercita in tot cursul procesului penal. Rezulta ca tragerea la raspundere penala are un continut mai larg decat aplicarea pedepsei (limitata numai la desfasurarea procesului in faza de judecata). In conditiile formularii actuale a obiectului, actiunea devine suportul juridic al intregului proces penal si nu numai al judecatii.

Exista in materie penala proceduri judiciare care se realizeaza si fara existenta unei actiuni penale.

Astfel, in solutionarea unei cereri de reabilitare pe cale judecatoreasca a unui condamnat (art.494-503 C.p.p.) sau a realizarii procedurii speciale in caz de disparitie a inscrisurilor judiciare (art.508-512 C.p.p.) activitatea judiciara nu are ca suport o actiune penala.

Subiectii actiunii penale. Subiectul activ al raportului juridic penal este infractorul, iar subiectul pasiv (generic) il reprezinta colectivitatea, respectiv statul cu dreptul sau de a trage la raspundere penala. In mod corespunzator, nici actiunea penala nu poate avea alti subiecti decat statul si inculpatul, primul avand calitatea de subiect activ, iar cel de-al doilea fiind subiect pasiv.

Subiectul activ al actiunii penale este titularul dreptului la actiune, o asemenea calitate avand exclusiv statul (infractiunile au si un subiect pasiv prin aceasta intelegandu-se victima infractiunii). Persoana vatamata nu este niciodata titular al actiunii penale intrucat dreptul de a trage la raspundere penala apartine numai

105

Page 66: Procesual Semestru I

statului. Statul nu apare direct in activitatea judiciara ca subiect activ al actiunii penale in mod obisnuit fiind reprezentat printr-un subiect oficial calificat in persoana procurorului. In cauzele privind infractiunile la care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila, in unele cazuri, un drept de dispozitie cu privire la exercitarea actiunii penale poate avea si partea vatamata. Partea vatamata poate determina in asemenea cauze prin vointa sa punerea in miscare sau stingerea actiunii introducand plangerea prealabila, retragandu-o sau impacandu-se cu inculpatul.

Pe langa subiectul activ actiunea penala are si anumiti subiecti pasivi: persoanele impotriva carora se exercita actiunea. Actiunea penala se pune in miscare in contra subiectului activ al raportului juridic conflictual, care capata in felul acesta calitatea de inculpat. Actiunea penala se exercita intotdeauna in personam. Cercetarea se poate incepe si desfasura pana la un punct fara cunoasterea faptuitorului – in rem, dar punerea in miscare a actiunii penale exclude posibilitatea exercitarii ei in rem.

Trasaturile caracteristice ale actiunii penale

Cele mai importante trasaturi caracteristice ale actiunii penale pot fi rezumate in urmatoarele:

a) Actiunea penala apartine statului. Numai statul prin norme juridice de incriminare stabileste ce fapte antisociale constituie infractiuni si ce sanctiuni se aplica in cazul savarsirii acestora.

Dreptul de a trage la raspundere penala apartine statului, care incredinteaza exercitiul actiunii penale prin care se realizeaza acest drept procurorului si in cazuri restranse persoanei vatamate.

106

b) Actiunea penala este obligatorie. Intrucat infractiunile sunt fapte socialmente periculoase indreptate impotriva ordinii de drept, statul trebuie sa actioneze pentru apararea acesteia prin mijloace de drept penal; exercitarea actiunii penale devinind obligatorie.

La caracterul obligator al actiunii penale fac exceptie pricinile de invinuire in care exercitarea actiunii depinde de vointa partii vatamate.

c) Actiunea penala este irevocabila si indisponibila. Odata pusa in miscare de organele judiciare, actiunea in principiu, nu mai poate fi oprita si nici limitata decat in cazurile prevazute de lege.

Daca procurorul a pus in miscare actiunea penala in cursul urmaririi el poate dispune stingerea ei, numai cand apar situatiile prevazute in art.10 C.p.p. In faza judecatii, procurorul nu mai poate dispune asupra actiunii introduse in fata instantei.

Page 67: Procesual Semestru I

In cursul judecatii procurorul poate pune concluzii de neculpabilitate renuntand la invinuire. Aceasta nu echivaleaza cu o revocare a actiunii penale, instanta continua judecata si eventual poate condamna pe inculpat contrar concluziilor procurorului.

Indisponibilitatea actiunii penale are o stransa legatura cu principiul fundamental al oficialitatii procesului penal. Disponibilitatea procesuala se manifesta ca o exceptie a regulii de baza amintite, in sensul ca declansarea sau stingerea procesului penal depinde de vointa partii vatamate, in cauzele la care actiunea penala se pune in miscare la plangere prealabila. Chiar in aceste cazuri actiunea penala apartine statului si nu celui vatamat. Retragerea plangerii prealabile nu echivaleaza cu un act de dispozitie a partii vatamate asupra actiunii, ci o indeplinire a conditiei sub care

107

anticipat, prin norma legala incriminatoare, statul a renuntat la actiune.

d) Actiunea penala este indivizibila. Unitatea infractiunii ca fapt juridic este cauza determinata a indivizibilitatii actiunii. Savarsirea infractiunii da nastere unui drept unic la actiune indiferent de numarul participoantilor la fapta penala. In consecinta, intr-o cauza penala nu se exercita atatea actiuni cati autori, instigatori sau complici exista, ci efectele actiunii unice si indivizibile se extind asupra tuturor faptuitorilor.

In mod obisnuit, indivizibilitatea actiunii penale in sens substantial este corelata cu exercitarea procesuala a actiunii. Art.33 lit.a C.p.p., prevede ca este indivizibilitate cand la savarsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane. Ipoteza are in vedere situatia in care toti faptuitorii sunt cunoscuti si implicati intr-un proces penal.

Cand in cauza apar si alte persoane, neimplicate anterior, caracterul indivizibil al actiunii penale se manifesta prin intermediul unor institutii de drept procesual penal ca: extinderea cercetarii penale (art.238 C.p.p.), extinderea actiunii penale (art.335 C.p.p.), extinderea procesului penal pentru alte fapte sau alte persoane (art.336, 337 C.p.p.) etc.

Indivizibilitatea actiunii penale se manifesta si in cazurile cu plangere prealabila. Art.131 C.p.p. prevede ca fapta atrage raspunderea penala a tuturor participantilor, chiar daca plangerea s-a facut sau se mentine fata de la unul din acestia. Ca o evitare a efectului indiviz a actiunii in caz de retragere a plangerii prealabile care produce efecte in rem, legea a institutionalizat impacarea

108

partilor, care fiind personala produce efecte numai pentru cei intre care a intervenit.

e) Actiunea penala este individuala. Principiul raspunderii penale are drept consecinta procedurala necesara individualizarea actiunii penale. Actiunea penala poate fi exercitata numai impotriva inculpatului. Nimeni nu poate sa fie subiect pasiv al actiunii penale, alaturi de inculpat sau in locul acestuia.

Page 68: Procesual Semestru I

Caracterul individual al actiunii penale este bogat in consecinte. Dintre acestea sunt de amintit:

succesorii inculpatului nu pot fi subiecti pasivi ai actiunii penale, in locul celui decedat;

nimeni nu poate pretinde a interveni in cauza alaturi de inculpat pentru a fi judecat in locul lui sau alaturi de el.

Momentele desfasurarii actiunii penale

Art.9 alin.3 C.p.p. prevede ca actiunea penala se poate exercita in tot cursul procesului penal. Prin aceasta legiuitorul a subliniat ca actiunea constituie suportul juridic al intregii activitati procesuale, exercitandu-se atat in faza de urmarire penala cat si in faza de judecata. Desi legea nu precizeaza, este evident ca actiunea penala se poate porni numai dupa identificarea faptuitorului.

Punerea in miscare a actiunii penale. Aceasta se dispune potrivit art.9 alin.2 C.p.p. prin actul de inculpare prevazut de lege. Actul de inculpare poate fi definit ca fiind actul procesual prin care se pune in miscare actiunea penala.

Declansarea actiunii este data, de regula, in sarcina procurorului. Procurorul pune in miscare actiunea penala in cursul

109

urmaririi prin ordonanta, la propunerea organului de cercetare penala sau din oficiu. Daca nu a procedat astfel, procurorul, cu ocazia trimiterii in judecata, prin rechizitoriu pune in miscare si actiunea penala (art.262 pct.1 lit.a C.p.p.).

Actiunea penala poate fi pusa in miscare de procuror si printr-o declaratie verbala, consemnata de instanta in incheiere in legatura cu extinderea procesului penal pentru alte fapte sau alte persoane (art.336, 337 C.p.p.).

Instanta de judecata pune in miscare actiunea penala in mod exceptional in conditiile art.336 alin.2 C.p.p. cand extinderea procesului penal se dispune de instanta in absenta procurorului, in cazurile in care nu participa la judecata.

Pentru infractiunile prevazute in art.279 lit.a C.p.p. partea vatamata poate sesiza direct instanta de judecata. In cazul acesta plangerea prealabila constituie nu numai actul de sesizare a instantei dar si actul prin care se pretinde tragerea la raspundere penala a infractorului. In mod similar trebuie interpretata situatia prevazuta de art.2781 C.p.p. privind plangerea in fata instantei impotriva solutiilor de netrimitere in judecata adoptate de procuror. Daca instanta admite plangerea si retine cauza spre judecare, plangerea constituie act de sesizare a instantei si act de inculpare.

In celelalte situatii partea vatamata adreseaza plangerea prealabila organului de

Page 69: Procesual Semestru I

cercetare penala sau procurorului (art.279 alin.2 lit.b si c). In aceste cazuri introducerea plangerii nu declanseaza actiunea penala, dar reprezinta o conditie a punerii ei in miscare de catre procuror.

Exercitarea actiunii penale. Dupa punerea in miscare a actiunii penale aceasta trebuie sustinuta prin indeplinirea unui

110

complex de activitati si acte procesuale care sa dinamizeze procesul penal si sa duca la efectiva realizare a obiectului actiunii penale, adica la tragerea la raspundere penala a celor vinovati.

Actiunea penala se exercita de acei subiecti care potrivit legii pot reprezenta in aceasta activitate statul ca subiect oficial al actiunii. Un asemenea subiect oficial este procurorul.

Exercitarea actiunii penale in faza de urmarire penala presupune administrarea tuturor probelor in baza carora sa se poata decide trimiterea in judecata sau eventual daca este cazul de alta solutie care sa duca la stingerea actiunii. Aceasta activitate se infaptuieste de procuror care realizeaza supravegherea urmaririi penale sau de catre procurorul care efectueaza personal urmarirea penala. La sfarsitul urmaririi penale procurorul fie emite rechizitoriul si il trimite pe inculpat in judecata, fie adopta o solutie de netrimitere in judecata.

Actiunea penala poate fi exercitata de partea vatamata in conditii particulare in cauzele in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila. Activitatea partii vatamate este amplificata sau complinita de cea a procurorului. Unele acte procesuale de exercitare a actiunii penale raman in atributiile exclusive ale procurorului chiar daca este necesara o plangere prealabila. In aceste cazuri, exceptand situatiile prevazute de art.279 alin.2 lit.a C.p.p. daca se impune trimiterea in judecata a inculpatului, intocmirea rechizitoriului se face numai de catre procuror.

Partea vatamata poate indeplini uneori si singura activitatile de exercitare a actiunii penale. Asa se intampla, de exemplu, cand

111

instanta fiind sesizata prin plangerea partii vatamate (art.279 alin.2 lit.a C.p.p.), judeca fara participarea procurorului de sedinta.

Epuizarea si stingerea actiunii penale. Exercitarea actiunii penale este continuata pana cand aceasta ajunge in momentul sau final de epuizare sau stingere.

Epuizarea prin solutionarea cauzei necesita desfasurarea procesului penal pana la obtinerea unei hotarari judecatoresti definitive. In urma solutiei pronuntate de instanta actiunea penala si-a realizat integral finalitatea ajungand la epuizare. Scopul actiunii penale a fost atins pentru ca ori s-a pronuntat condamnarea celui

Page 70: Procesual Semestru I

vinovat realizandu-se pana la capat tragerea sa la raspundere penala, ori a fost aparat de raspundere cel invinuit pe nedrept si inlaturate consecintele gresitei implicari in cauza penala.

Stingerea actiunii penale intervine in cazurile cand prin dispozitiile legii dispare aptitudinea functionala a actiunii penale si nu se mai permite exercitarea ei in continuare pana la epuizare. Unele din situatiile prevazute de lege pot apare si inainte de punerea in miscare a actiunii penale si in cazul acesta ele o impiedica sa se declanseze si sa fie exercitata.

Cazurile care impiedica punerea in miscare a actiunii penale s-au exercitarea acesteia sunt prevazute in art.10 C.p.p. Ele pot fi grupate in doua mari categorii si anume: 1) cazuri in care actiunea penala se stinge ca lipsita de temei (art.10 lit.a-e) si 2) cazuri in care actiunea penala este lipsita de obiect sau este exercitabila in anumite conditii (art.10 lit.f-j).

Impartirea acestor impedimente in doua este importanta avand in vedere modul diferit de solutionare a cauzei de catre organul judiciar. Astfel, pentru cazurile in care actiunea penala este lipsita de

112

temei, procurorul in faza de urmarire penala dispune scoaterea de sub urmarire penala, iar instanta in cursul judecatii pronunta achitarea. Pentru cazurile in care actiunea este lipsita de obiect sau este exercitabila in anumite conditii se dispune, dupa caz, incetarea urmaririi penale sau incetarea procesului penal.

1. Cazurile in care actiunea penala este lipsita de temei:

a) Fapta nu exista (art.10 lit.a). Inexistenta faptei penale inlatura baza tragerii la raspundere penala, intrucat infractiunea este singurul temei al raspunderii. Constatarea inexistentei unei fapte materiale exclude imputarea ei oricarui faptuitor. O asemenea constatare produce efecte si asupra posibilitatii exercitarii actiunii civile, intrucat este evident ca fapta care nu exista, nu poate fi izvor de prejudiciere a cauiva.

b) Fapta nu este prevazuta de legea penala (art.10 lit.b). Art.2 C.p. consacra principiul legalitatii incrimarii prevazand ca numai legea poate dispune care fapte constituie infractiuni. Cand o fapta nu este prevazuta de legea penala, nu exista nici infractiune, (nullum crimen sine lege). Fapta nefiind infractine lipseste temeiul tragerii la raspundere penala si actiunea penala nu se poate exercita. Repararea pagubei se face potrivit legii civile.

c) Fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni (art.10 lit.b1). Art.181 C.p. stabileste ca nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. Fapta penala fiind singurul temei al raspunderii penale absenta acesteia lipseste de temei si actiunea penala, neexistand baza

Page 71: Procesual Semestru I

juridica a unei trageri la raspundere penala.

113

In acest caz organul judiciar poate aplica o sanctiune cu caracter administrativ in conformitate cu art.91 C.p., iar instanta poate solutiona si latura civila a cauzei.

d) Fapta nu a fost savarsita de invinuit sau inculpat (art.10 lit.c). Raspunderea penala fiind personala, actiunea penala nu se poate exercita decat impotriva celui care a savarsit infractiunea. Aceasta cauza impiedica exercitarea actiunii intuitu personae, respectiv cu privire la persoana in legatura cu care s-a pus in miscare actiunea penala. Actiunea stinsa pe acest motiv in raport cu un inculpat poate fi exercitata sau poate continua impotriva altor persoane. Epuizarea sau stingerea actiunii penale pe acest considerent este de natura sa duca si la imposibilitatea exercitarii actiunii civile.

e) Faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii (art.10 lit.d). Absenta oricarui element al infractiunii atrage impiedicarea exercitarii actiunii penale. De exemplu, lipsa elementului intentional in cadrul laturii subiective a unui abuz de incredere – refuzul restituirii unui bun determinat de faptul ca intre parti exista unele neintelegeri cu caracter civil. Potrivit art.346 instanta in caz de achitare pentru lipsa vreunui element constitutiv al infractiunii poate obliga inculpatul la repararea pagubei.

f) Exista una din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei (art.10 lit.e). Aceste cauze sunt prevazute de art.44-51 C.p.: legitima aparare, starea de necesitate, constrangerea morala, cazul fortuit, iresponsabilitatea, betia, minoritatea si eroarea de fapt. Aceste cauze sunt intemeiate pe lipsa trasaturii esentiale a vinovatiei fara de care nu poate exista infractiune, ceea ce impiedica exercitarea

114

actiunii penale. Aceste impedimente legale exonereaza pe inculpat si de raspundere civila.

2. Cazurile in care actiunea penala poate fi exercitata numai in anumite conditii sau este lipsita de obiect:

a) lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale (art.10 lit.f). Existenta plangerii prealabile a persoanei vatamate constituie o conditie fara de care actiunea penala nu se poate exercita, cand legea penala prevede expres aceasta (art.180, art.181, art.193 C.p. etc.). Pentru pornirea actiunii penale sunt necesare uneori autorizatii sau sesizari din partea unor organe. Astfel, impotriva membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei au dreptul sa ceara urmarirea penala numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei (art.109 Constitutie). Lipsa autorizatiei procurorului general poate impiedica punerea in miscare a actiunii penale pentru infractiunile prevazute de art.5 alin.1 C.p.

Page 72: Procesual Semestru I

In aceste cazuri instanta nu poate solutiona nici latura civila a cauzei.

b) a intervenit amnistitia sau prescriptia ori decesul faptuitorului (art.10 lit.g). Amnistia este prevazuta in art.119 C.p. ca o cauza care inlatura raspunderea penala. Daca intervine dupa condamnare inlatura si executarea pedepsei. Amnistia se acorda potrivit art.73 din Constitutie de catre Parlament. Amnistia nu produce efecte asupra actiunii civile.

In caz de amnistie invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. Daca in cursul urmaririi penale sau al

115

judecatii se constata unul din cazurile prevazute de art.10 lit.a-e se dispune dupa caz scoaterea de sub urmarire penala sau achitarea. In orice alta situatie se da solutia incetarii urmaririi penale sau incetarii procesului penal cu exceptia cazurile prevazute de art.10 lit.i si art.10 lit.i1 (art.13 C.p.p.).

Prescriptia este o cauza de inlaturare a raspunderii penale si care opereaza in privinta tuturor infractiunilor cu exceptia celor contra pacii si omenirii care sunt inprescriptibile (art.121 C.p.). Desi art.10 lit.g nu precizeaza la care din cele doua prescriptii reglementate in Codul penal se refera este evident ca textul nu are in vedere prescriptia executarii pedepsei, intrucat aceasta prescriptie intervine numai dupa epuizarea actiunii penale. Termenele de prescriptie sunt diferentiate intre 3 si 15 ani in functie de pedeapsa. La calcularea termenului de prescriptie trebuie sa se tina seama de pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita si nu de pedeapsa aplicata ca efect al existentei unor cauze de atenuare a raspunderii penale.

Potrivit art.123 C.p. cursul prescriptiei se poate intrerupe, prevazandu-se ca actele indeplinite in cursul procesului penal, pentru a intrerupe prescriptia, trebuie sa fie din acelea care se comunica invinuitului sau inculpatului. Dispozitiile art.13 C.p.p. se aplica si in cazul prescriptiei.

Moartea inculpatului constituie o cauza de impiedicare a executarii actiunii penale intrucat raspunderea penala este strict personala. Daca subiectul infractiunii dispare prin deces, nu mai poate fi tras la raspundere penala altcineva pentru faptele sale.

Acest impediment este atat de puternic incat determina inlaturarea oricarui alt caz cu care vine in concurenta. Astfel, daca

116

inculpatul decedeaza in cursul judecarii cauzei, instanta va dispune, pentru acest motiv, incetarea procesului penal, chiar daca anterior decesului fapta imputata inculpatului a fost amnistiata.

Decesul celorlalte parti nu produce efecte asupra actiunii penale, iar in privinta actiunii civile se poate avea in vedere introducerea in cauza a succesorilor. Exista o singura exceptie in care moartea altei persoane decat infractorul produce efecte

Page 73: Procesual Semestru I

asupra actiunii penale. Potrivit art.304 alin. ultim C.p. (adulter) urmarirea sau procesul penal inceteaza in caz de moarte a sotului inocent.

c) A fost retrasa plangerea prealabila ori partile s-au impacat (art.10 lit.h). Retragerea plangerii prealabile opereaza numai la infractiunile pentru care legea penala a prevazut expres necesitatea plangerii prealabile in vederea punerii in miscare a actiunii penale. In partea speciala a Codului penal nu se specifica in nici o situatie ca retragerea plangerii prealabile are drept efect inlaturarea raspunderii penale. Aceasta, intrucat potrivit dispozitiilor partii generale (art.131 C.p.) retragerea plangerii prealabile este posibila in toate cazurile in care s-a introdus o asemenea plangere.

Plangerea prelabila produce efecte in rem. Actiunea penala introdusa impotriva unui participant la infractiune se extinde si asupra celorlalti. Pe cale de consecinta retragerea plangerii prealabile are acelasi efect (in rem) actiunea penala stingandu-se cu privire la toti inculpatii.

Retragerea plangerii prealabile urmeaza a se face in raport de fapta penala savarsita in asa fel incat prin aceasta sa se ajunga la stingerea actiunii penale pentru toti participantii.

Retragerea plangerii prealabile trebuie sa fie neconditionata si totala. Din moment ce intr-o cauza partea vatamata desi si-a retras

117

plangerea a cerut totusi solutionarea actiunii civile, inseamna ca aceasta cerinta nu era satisfacuta. In consecinta, instanta trebuie sa dispuna incetarea procesului penal si respingerea ca inadmisibila a cererii de obligare a inculpatului la despagubiri civile.

In cazul infractiunilor prevazute de art.179 alin.2 lit.a C.p.p. cand plangerea prealabila se adreseaza instantei, lipsa nejustificata a partii vatamate la doua termene consecutive in fata primei instante este considerata drept retragere a plangerii prealabile.

In cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de execitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa actiunea penala se poate pune in miscare si din oficiu (art.132 alin.1 C.p.).

De aceea in asemenea cazuri daca actiunea a fost declansata din oficiu lipsa plangerii prelabile ori retragerea plangerii prealabile nu constituie un impediment in calea exercitarii actiunii.

Impacarea partilor inlatura raspunderea penala in cazurile expres prevazute in legea penala si numai cu privire la acel inculpat cu care partea vatamata s-a impacat. Impacarea partilor produce efecte in personam.

Impacarea partilor are un caracter independent fata de institutia introducerii

Page 74: Procesual Semestru I

respectiv retragerii plangerii prealabile. Desi adesea cele doua institutii sunt alaturate exista cazuri cand pornirea actiunii penale se face la plangerea prealabila fara ca impacarea partilor sa duca la stingerea actiunii (ex. infractiunea adulter) si invers cand pornirea actiunii se face din oficiu, dar impacarea partilor constituie o cauza de impiedicare a exercitarii actiunii penale (ex. infractiunea de seductie). Impacarea reclama acordul ambelor parti, trebuie sa fie totala si neconditionata si sa intervina inainte de ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.

118

d) S-a dispus inlocuirea raspunderii penale (art.10 lit.i). Potrivit actualei reglementari raspunderea penala nu poate fi inlocuita decat printr-o sanctiune cu caracter administrativ aplicata de instanta. Art.91 C.p. prevede ca sanctiunile cu caracter administrativ sunt: mustrarea, mustrarea cu avertisment si amenda.

e) Exista autoritate de lucru judecat (art.10 lit.j). In vederea asigurarii stabilitatii justitiei hotararile definitive capata autoritate (putere) de lucru judecat nemaiputand fi atacate sau schimbate in cadrul cailor ordinare de atac. Impotriva hotararilor care au obtinut o asemenea autoritate se pot exercita caile de atac extraordinare. Aurotitatea hotararilor definitive se sprijina pe prezumtia ca ele reflecta adevarul (res judicata pro veritate habetur). Actiunile penale au capatat o rezolvare definitiva si nu se mai pot exercita din nou (non bis in idem).

Pentru a opera autoritatea de lucru judecat in materie penala se cere o dubla identitate intre cele doua cauze: identitate de persoane si identitate de obiect. In procesul civil identitatea trebuie sa fie intreita: de persoane, de obiect si de cauza.

f) Exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege (art.10 lit.i1 introdus prin Legea nr.281/2003). In afara cazurilor de incidenta generala prevazute de art.10 C.p.p. si care constituie impedimente posibile in orice cauza penala, legea cuprinde si numeroase cazuri speciale care constituie piedici in exercitarea actiunii penale in situatii restranse sau cu valabilitate numai pentru o anumita infractiune. Aceste situatii de nepedepsire sunt prevazute in mod obisnuit in Codul penal sau in diverse legi speciale cu continut penal. Astfel, unele din aceste situatii se gasesc in partea generala a Codului penal (ex. art.29 alin.2, art.30) sau in partea speciala a Codului penal

119

(ex. art.255 alin.2 si 3, art.260 alin.2, art.304 alin.5 si 6), iar alte situatii sunt prevazute in legile speciale (ex. art.15 din Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului si consumului de droguri).

Sectiunea III

ACTIUNEA CIVILA

Consideratii preliminare. Conditiile exercitarii

Page 75: Procesual Semestru I

actiunii civile

Multe din infractiunile savarsite provoaca un prejudiciu care face sa devina eficient principiul raspunderii civile izvorat din dispozitiile art.998 C.civ., potrivit caruia „orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu,obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repra”. Aceasta imprejurare constituie temeiul juridic care face, ca in cazul unei infractiuni producatoare de prejudiciu, odata cu dreptul la actiunea penala sa se nasca si un drept la o actiune civila.

Dreptul celui vatamat prin infractiune de a urmari tragerea la raspundere civila pe cale judiciara a faptuitorului se materializeaza pe plan procesual in exercitiu unei actiuni civile.

Pentru exercitarea actiunii civile in procesul penal sunt necesare urmatoarele conditii:

a) Infractiunea trebuie sa produca o paguba. De aceea savarsirea infractiunilor de pericol nu constituie prin ele insele un suport pentru o constituire de parte civila in procesul penal, oferind numai posibilitatea despagubirii pe cale civila separata pentru

120

celelalte eventuale fapte pagubitoare, fara caracter penal, care au avut legatura cu infractiunea de pricol. Astfel, in practica judiciara s-a hotarat ca infractiunea de conducere a unui autovehicul fara permisul corespunzator categoriei respective nu genereaza prin obiectul ei daune materiale, constituirea de parte civila nefiind posibila, eventualele prejudicii putand fi recuperate de cel vatamat numai pe calea unei actiuni in fata instantei civile.

b) Intre infractiunea savarsita si paguba reclamata sa existe un raport de cauzalitate. Practica judiciara a stabilit ca despagubirile acordate in urma unui accident de circulatie nu pot cuprinde si contravaloarea pieselor autoturismului avariat, disparute de la locul faptei. De asemenea, cand partea civila a nesocotit repetat tratamentul si recomandarile medicale, ceea ce a avut drept consecinta producerea unor complicatii asupra sanatatii sale, inculpatul nu poate fi obligat la acoperirea prejudiciului creat.

c) Prejudiciul trebuie sa fie cert, ceea ce inseamna ca paguba trebuie sa fie sigura atat sub aspectul existentei sale cat si al posibilitatilor de evaluare.

Sub primul aspect, practica judiciara a statuat constant si de multa vreme neadmiterea cererilor de despagubiri simbolice. Ca atare s-a decis ca cererea partii civile de a i se acorda cu titlu de despagubire suma de 1 leu are un asemenea caracter, si nereprezentand echivalentul real al pagubei trebuie respinsa.

Prejudiciul poate fi actual sau viitor. Cel actual este cert totdeauna intrucat s-a produs deja. Poate fi cert si un prejudiciu viitor, daca este sigur si succeptibil de evaluare. Instantele insa au refuzat obligarea inculpatului la plata unei despagubiri

Page 76: Procesual Semestru I

intemeiate pe un fapt viitor si nesigur; exemplu, se solicita daune in favoarea

121

victimei minore legate defaptul ca prin accidentarea acesteia i se prelungeste durata scolarizarii si deci o intarziere in obtinerea unui castig decurgand din incadrarea in munca.

d) Prejudiciul sa nu fi fost reparat. Exista situatii in care altcineva decat inculpatul poate plati sau face alte prestatii care sa acopere in total sau in parte prejudiciul. Asemenea situatii pot decurge din faptul ca persoana vatamata primeste:

- despagubiri in baza unui contract de asigurare;

- despagubiri de la o terta persoana;

- pensie;

Aspectele in discutie sunt deosebit de complexe si studiul lor se face in cadrul altor ramuri de drept, cu abordarea corespunzatoare a reglementarilor speciale incidente in materie.

e) Sa existe o manifestare de vointa din partea celui vatamat in legatura cu dezdaunarea sa. In procesul penal aceasta conditie se realizeaza prin constituirea de parte civila. Indeplinirea conditiei nu este necesara in cazurile cand actiunea penala se exercita din oficiu.

Exercitarea actiunii civile se face fie prin alaturarea actiunii civile celei penale si rezolvarea lor de instanta penala fie in fata instantei civile, in cadrul unui proces civil separat.

Dreptul de decizie in alegerea uneia dintre aceste posibilitati revine persoanei vatamate prin infractiune care are un drept de optiune in desemnarea caii prin intermediul careia intelege sa valorifice dreptul sau la despagubire.

Daca persoana vatamata a optat pentru calea actiunii separate, repararea prejudiciului se va face potrivit normelor care reglementeaza procesul civil fiind aplicabile toate regulile care disciplineaza o actiune civila.

122

Constituirea de parte civila in procesul penal reprezinta optiunea cea mai frecventa a persoanei vatamate care alatura actiunii penale si actiunea sa civila. In felul acesta actiunea civila devine o importanta institutie a dreptului procesual penal.

Caracterizarea si elementele actiunii civile

Actiunea civila in procesul penal trebuie sa aiba izvorul in acelasi fapt material ca si actiunea penala si acest fapt trebuie sa constituie o infractiune. In fata instantei penale nu pot fi deduse pe calea actiunii civile alte raporturi juridice decat cele

Page 77: Procesual Semestru I

izvorate din paguba pricinuita prin infractiune.

Intrucat actiunea civila se alatura celei penale ea are un caracter accesoriu. In consecinta, in masura in care nu exista actiune penala declansata sau se constata ulterior ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare datorita unui impediment initial, actiunea civila ramane fara suportul necesar care sa permita persoanei vatamate constituirea de parte civila. In asemenea cazuri, chiar daca este sesizata cu o actiune civila in procesul penal instanta nu are dreptul sa o solutioneze.

Tot pentru motivul ca actiunea civila este un accesoriu al actiunii penale, ea nu poate fi exercitata decat fata de persoanele care au calitatea de inculpat si parte civilmente responsabila in cauza, eventual fata de mostenitorii acestora.

Obiectul actiunii civile. Potrivit art.14 alin.1 C.p.p., actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, precum si a partii civilmente responsabila.

123

Prin actiunea civila in cadrul procesului penal inculpatul si partea responsabila civilmente pot fi actionati numai in raport de nerespectarea obligatiilor civile care decurg din repararea prejudiciului cauzat prin infractiune.

Alin.5 al art.14 introdus prin Legea nr.281/2003 prevede ca actiunea civila poate avea ca obiect si tragerea la raspundere civila pentru repararea daunelor morale.

Anterior acestei modificari legilative, in lipsa unui text de lege, in doctrina si in practica nu erau admise despagubirile in cazul prejudiciilor morale. Pentru anumite situatii, s-au manifestat unele opinii care au ameliorat conceptia si au apropiat-o de actuala reglementare.

Intre prejudiciul patrimonial si cel moral a fost introdusa o categorie intermediara si anume prejudiciul de agrement reprezentand pierderea posibilitatii de imbogatire spirituala, divertisment si destindere care ar decurge spre exemplu din provocarea unor vatamari corporale ireversibile: slutiri si alte infirmitati care ar impiedica victima sa participe la viata sociala si beneficiile acesteia. Despagubirile acordate in asemenea situatii constituiau modalitati de a face mai acceptabile conditiile de viata alterate ale victimei.

In alte situatii s-a apreciat ca, desi nu exista posibilitatea unei evaluari banesti a prejudiciului, subzista nevoia acordarii unor despagubiri. In acest sens s-a hotarat ca persoana vatamata in integritatea sa corporala si sanatate care realizeaza venituri depunand un efort suplimentar de natura sa grabeasca procesul de vindecare, are dreptul la o despagubire corespunzatoare.

124

In aceeasi ordine de idei s-a dispus ca refacerea danturii partii civile prin confectionarea unei proteze in vederea redobandirii unei functionalitati cat mai

Page 78: Procesual Semestru I

apropiate de cea avuta anterior savarsirii infractiunii constituie o cheltuiala necesara.

Subiectii actiunii civile. Subiectul activ al actiunii civile in procesul penal este parte in cauza. Potrivit art.24 C.p.p. persoana vatamata care exercita actiunea civila in procesul penal se numeste parte civila.

Spre deosebire de actiunea penala care apartine statului, titular al actiunii civile poate fi orice persoana fizica sau juridica inclusiv statul.

Subiectii pasivi ai actiunii civile sunt cei care raspund din punct de vedere civil pentru prejudiciu si impotriva carora se exercita actiunea civila. Art.14 alin.1 C.p.p. precizeaza ca aceste persoane sunt inculpatul si partea responsabila civilmente. Raspunderea civila a subiectilor pasivi decurge numai din paguba pricinuita prin fapta penala.

Moartea partilor, in general, nu produce efecte asupra actiunii civile. Actiunea civila ramane in competenta instantei penale in caz de deces al oricarei parti introducandu-se in cauza mostenitorii defunctului (art.21 C.p.p.).

Disponibilitate in oficialitatea actiunii civile

Potrivit normelor procesuale si substantiale de drept civil actiunea civila are caracter disponibil, acesta fiind in concordanta cu principiul disponibilitatii procesului civil.

125

Disponibilitatea actiunii civile se mentine ca regula si in cadrul procesului penal, dar principiul oficialitatii procesului penal isi pune amprenta pe modul particular in care aceasta actiune se realizeaza. Astfel, desi actiunea civila este in mana titularului, organele judiciare pot lua din oficiu masuri care sa realizeze mai eficient drepturile partii civile.

Amintim in acest sens obligatia instantei, chiar daca nu exista constituire de parte civila, de a se pronunta asupra actiunii civile potrivit art.348 C.p.p.; la fel, organul judiciar are obligatia, in anumite cazuri sa dispuna din oficiu aplicarea masurilor asiguratorii, chiar daca partea nu a cerut aceasta sau nu a manifestat nici o initiativa (art.163 alin. ultim C.p.p.).

Disponibilitatea actiunii civile se manifesta in felurite modalitati dintre care cele mai importante se refera la: dreptul partii interesate de a introduse sau nu actiunea civila, dreptul de a determina limitele actiunii si dreptul de a renunta la actiune, precum si de a stinge litigiul printr-o tranzactie.

Potrivit art.17 C.p.p., pentru apararea intereselor minorilor actiunea civila se exercita din oficiu.

In vederea exercitarii din oficiu a actiunii civile organul de urmarire penala sau instanta de judecata va cere reprezentantului partii vatamate sa prezinte situatii cu

Page 79: Procesual Semestru I

privire la intinderea pagubei pricinuite si a daunelor morale.

In cazul exercitarii din oficiu a actiunii civile instanta de judecata este obligata sa se pronunte asupra repararii pagubei si a daunelor morale chiar daca persoana vatamata nu este constituita parte civila.

126

In aceasta situatie, procurorul poate sustine in fata instantei actiunea civila pornita de persoana vatamata.

Modalitati de reparare a pagubei materiale

Obiectul actiunii civile este tragerea la raspundere civila a inculpatului si a partii responsabile civilmente, iar scopul consta in repararea prejudiciului provocat prin infractiune. Repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile, in natura sau prin plata unui echivalent banesc. Art.14 alin.3 lit.a prevede modalitatile in care are loc reprarea prejudiciului precizand ca aceasta se face prin: restituirea lucrului, restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, desfiintarea partiala sau totala a unui inscris. Enumerarea este limitativa. Art.14 alin.3 lit.b mai arata ca in masura in care repararea in natura nu este cu putinta ea urmeaza sa se realizeze prrin plata unei despagubiri banesti.

Prin rezolvarea actiunii civile in cadrul procesului penal trebuie sa se acorde o despagubire integrala. Art.14 a prevazut expres obligatia instantelor de a repara nu numai paguba efectiva produsa de infractiune (damnum emergens), dar si de a acorda despagubiri pentru folosul nerealizat (lucrum cessans).

Probleme s-au ridicat in practica judiciara in legatura cu situatiile in care prejudiciul a fost provocat de mai multe persoane, ori la culpa inculpatului s-a adaugat si cea a partii civile.

Astfel, daca s-a retinut ca doi inculpati au contribuit la producerea intregului prejudiciu, nefiind probe ca activitatea fiecaruia a produs o paguba distincta, inculpatii trebuiesa fie obligati solidar la acoperirea integrala a prejudiciului.

127

In masura in care se stabileste ca atat inculpatul cat si partea civila se fac vinovati de producerea accidentului, despagubirile se acorda proportional cu gradul de vinovatie al inculpatului si partii civile.

Exercitarea actiunii civile in cadrul procesului obliga, de regula, instanta sa solutioneze concomitent ambele actiuni. Art.346 C.p.p. prevede ca in caz de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal, instanta se pronunta prin aceeasi sentinta si asupra actiunii civile.

Rezolvarea concomitenta a celor doua actiuni prin aceeasi hotarare ar putea intarzia uneori solutionarea actiunii penale. In acest caz, pentru rezolvarea pretentiilor civile, legea permite disjungerea actiunii civile si amanarea judecarii ei

Page 80: Procesual Semestru I

intr-o alta sedinta (art.347 C.p.p.).

Daca hotararea penala definitiva lasa nerezolvata actiunea civila, persoana vatamata constituita parte civila poate porni actiunea in fata instantei civile (art.20 alin.1 C.p.p.).

Este posibil ca fapta infractionala sa produca pagube dupa pronuntarea hotararii instantei penale cu privire la despagubiri sau unele pagube, desi pricinuite anterior, sa nu fi fost cunoscute instantei. Pentru repararea acestor pagube persoana vatamata se poate adresa cu actiune la instanta civila dupa pronuntarea hotararii penale (art.20 alin.3 C.p.p.).

Cand actiunea civila a fost exercitata din oficiu si dauna nu a fost reparata integral, daca apar probe noi care dovedesc o paguba mai mare decat aceea care a fost reparata, diferenta poate fi ceruta pe calea unei actiuni noi introduse la instanta civila (art.20 alin.2 C.p.p.).

128

Sectiunea IV

Raportul dintre actiunea penala si actiunea civila

Chestiunea raportului dintre actiunea penala si cea civila nu se pune in cazul exercitarii concomitente a celor doua actiuni in cursul desfasurarii procesului penal, pentru ca in aceasta situatie cadrul juridic al procedurii judiciare este unic, fiind incidente pentru ambele actiuni regulile care reglementeaza in principal realizarea procesului penal. Se ridica insa anumite aspecte care necesita o disciplinare speciala atunci cand cele doua actiuni sunt exercitate separat.

Potrivit art.19 alin.1 C.p.p. partea vatamata care nu se constituie parte civila in procesul penal poate introduce la instanta civila actiune pentru repararea pagubei materiale si a daunei morale.

Exercitarea concomitenta a celor doua actiuni ar putea conduce la hotarari judecatoresti contradictorii. De aceea, in art.19 alin.2 C.p.p. se prevede ca judecata in fata instantei civile se suspenda pana la rezolvarea definitiva a cauzei penale. Actiunea penala trebuie sa aiba intaietate, intrucat duce la realizarea raportului de drept penal material. Aceasta regula este cunoscuta in dreptul procesual penal in formula „penalul tine in loc civilul”.

Regula „penalul tine in loc civilul” este inscrisa in art.19 alin.2 care prevede ca judecata in fata instantei civile se suspenda pana la rezolvarea definitiva a cauzei penale.

Doctrina a subliniat ca regula este de ordine publica. In consecinta nerespectarea ei duce la nulitate care poate fi invocata si din oficiu, fara sa poata fi acoperita prin vointa partii in cadrul unei achiesari exprese sau tacite.

129

Page 81: Procesual Semestru I

Daca in cursul suspendarii judecarii cauzei civile potrivit art.19 alin.2 urmarirea penala inceteaza, sau se dispune scoaterea de sub urmarire, aceasta permite reluarea procesului civil.

Persoana vatamata care s-a constituit parte civila in procesul penal nu mai poate porni actiunea in fata instantelor civile; de asemenea, persoana care a pornit actiunea in fata instantelor civile nu mai poate sa se constituie parte civila in procesul penal. Alegerea unei cai (penale sau civile) odata facuta este de obiecei irevocabila. Aceasta este o aplicare a regulii cunoscute sub formula electa una via non.

De la regula „electa una via” exista o derogare care permite persoanei vatamate sa paraseasca una din caile alese.

Art.19 alin.3 C.p.p. prevede ca poate porni actiunea in fata instantei civile persoana vatamata care s-a constituit parte civila sau pentru care s-a pornit din oficiu actiunea civila in procesul penal, dar acesta a fost suspendat. Suspendarea poate avea loc atat in cursul urmaririi penale (art.239 C.p.p.) cat si in cursul judecatii (art.303 C.p.p.).

Persoana vatamata poate parasi instanta civila daca procesul penal a fost reluat dupa suspendare (art.19 alin. ultim). Asupra oportunitatii revenirii persoanei vatamate in procesul penal decide cel interesat. In cazul cand acesta nu revine si actiunea civila este inca in curs de solutionare, se aplica regula generala ca penalul tine in loc civilul. Art.19 alin.3 C.p.p., prevede expres ca in caz de reluare a procesului penal, actiunea introdusa la instanta civila se suspenda.

Parasirea caii civile este posibila si in conditiile stabilite de art.19 alin. ultim C.p.p. Persoana vatamata care a pornit actiunea in fata instantei civile poate sa paraseasca aceasta instanta si sa se

130

adreseze organului de urmarire sau instantei penale daca punerea in miscare a actiunii penale a avut loc ulterior, Parasirea instantei civile nu poate avea loc daca aceasta a pronuntat o hotarare chiar definitiva. Trecerea din calea civila in cea penala trebuie facuta in timpul util prevazut de lege, respectiv pana in momentul in care se permite constituirea de parte civila (citirea actului de sesizare la judecata in prima instanta – art.15 C.p.p.). In aceasta situatie nu este vorba de o exceptie la regula electa una via, in momentul introducerii actiunii civile, titularul nu avea posibilitatea unei alegeri, procesul penal declansandu-se ulterior.

Rezolvarea separata a celor doua actiuni ridica probleme in legatura cu autoritatea de lucru judecat a hotararilor pronuntate.

Hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila. Legea limiteaza aceasta autoritate neadmitand ca ea sa produca efecte cu privire la orice imprejurare. Hotararea penala are autoritate de lucru judecat pentru instanta civila numai cu privire la trei

Page 82: Procesual Semestru I

aspecte: a) existenta faptei; b) persoana care a savarsit fapta; c) vinovatia acesteia (art.21 C.p.p.).

Hotararea definitiva a instantei civile prin care a fost solutionata actiunea civila nu are autoritate de lucru judecat in fata organului de urmarire si a instantei penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia (art.22 C.p.p.). Hotararea instantei civile poate avea autoritate de lucru judecat in penal cu privire la alte aspecte (de ex. cuantumul pagubei, chestiuni prealabile etc.).

131

CAPITOLUL V

COMPETENTA IN MATERIE PENALA

Sectiunea I

COMPETENTA SI FELURILE EI

Categoria juridica de competenta

O cauza penala nu poate fi solutionata de oricare organ de urmarire penala sau instanta de judecata. In consecinta, este necesar sa se delimiteze drepturile si obligatiile acestor organe judiciare intre ele, respectiv sa se circumscrie competentele lor.

Competenta penala consta in capacitatea unui organ judiciar de a indeplini acte procesuale care sa fie valabile si sa produca toate efectele prevazute de lege.

Notiunea de competenta poate fi privita in doua sensuri: fie sub aspectul capacitatii pe care o are un organ judiciar de a se ocupa de o anumita cauza, fie a insusirii pe care o are o cauza penala de a fi data in atributiunile unui organ judiciar.

Reglementarea competentei in dreptul procesual roman se bazeaza pe urmatoarele doua reguli principale:

- asigurarea unei ample cuprinderi de atributii organelor judiciare la care cetatenii au acces cel mai usor. In acest sens, trebuie remarcat faptul ca in materia urmaririi penale organul de competenta generala avand atribuite cele mai numeroase cauze este organul de

132

cercetare al politiei judiciare, iar in materia judecatii – judecatoria. Ambele organe au o competenta foarte larga, cuprinzand toate cauzele care nu sunt date in mod expres de lege in competenta altor organe.

- ridicarea calitatii activitatii procesuale prin atribuirea cauzelor mai complexe sau dificile unor organe superioare avand o calificare mai inalta. Sunt de semnalat in acest sens, atribuirea in competenta de urmarire obligatorie a procurorului, a

Page 83: Procesual Semestru I

cauzelor prevazute in art.209 C.p.p., precum si trecerea in competenta tribunalelor si a curtilor de apel a judecarii, in prima instanta, a unor cauze mai deosebite.

Formele fundamentale ale competentei

Cauzele penale sunt extrem de variate prin natura sau gravitatea faptelor savarsite, locul unde ele au fost comise ori persoana faptuitorului, iar atributiile functionale, specializarea si gradul mai mult sau mai putin ridicat de profesionalitate a fiecarui organ judiciar constituie factori de care trebuie sa se tina seama in distribuirea cauzelor penale intre diversele organe judiciare.

Repartizarea cauzelor penale si a activitatilor procesuale intre organele judiciare impune folosirea conceptului de forma a competentei. Formele competentei reprezinta criteriul sau modalitatea in functie de care se diferentiaza capacitatea organelor judiciare de a urmari sau judeca diversele cauze penale.

In teoria procesuala unele din formele competentei sunt considerate fundamentale. Constituie, dupa opinia noastra, forme fundamentale ale competentei acelea care sunt necesare pentru determinarea concreta a competentei unui organ judiciar intr-un caz

133

dat. Reprezinta asemenea forme fundamentale competenta functionala, competenta materiala si competenta teritoriala, acestea nelipsind din sfera de competente a nici unui organ judiciar. Competentele fundamentale sunt intotdeauna si concurente intrucat organul judiciar trebuie sa fie competent in acelasi timp dupa functiune, dupa materie si dupa teritoriu pentru fiecare cauza.

Criterii cu o pondere mai redusa duc si la alte forme ale competentei care fac ca in lege, in doctrina sau in practica judiciara sa se vehiculeze si alte numeroase forme sau categorii ale competentei. Astfel, se face referire la competenta personala, speciala sau exceptionala.

Competenta functionala (ratione officii) este determinata de atributiile specifice conferite de lege organelor judiciare in desfasurarea procesului penal si de modul particular in care se realizeaza activitatea procesuala in diferitele faze sau etape ale cauzei ori in raport de caracterul deosebit al unor institutii.

Din acest punct de vedere a cerceta inseamna altceva decat a trimite in judecata, dupa cum efectuarea urmaririi penale intr-o cauza penala este cu totul diferit de a judeca. Din aceleasi considerente a solutiona un litigiu penal pe calea judecatii are o alta semnificatie decat rezolvarea unei cereri de stramutare sau a unei cereri de reabilitare.

Competenta functionala isi gaseste ratiunea in regula obiectiva a diviziunii muncii in general si in regula subsecventa a specializarii in particular care sta si la baza stabilirii atributiunilor functionale distincte conferite organelor judiciare.

Page 84: Procesual Semestru I

Diversele activitati sunt indeplinite in cadrul procesului penal de organe diferentiate, avand atributiuni deosebite. Cercetarea este

134

efectuata de anumite organe, in timp ce supravegherea urmaririi revine in atributiile altui organ; nici un organ de cercetare nu poate sesiza instanta la terminarea urmaririi penale, trimiterea in judecata fiind data numai in competenta procurorului; anumite organe judeca o cauza in prima instanta si altele in apel sau in recurs; exista organe care nu realizeaza decat unele forme procesuale, neavand alte atributiuni functionale (de exemplu: judecatoriile nu judeca decat in prima instanta) dupa cum sunt cazuri cand o anumita activitate este data in competenta functionala exclusiva numai a unui singur organ (de exemplu: judecarea recursurilor in interesul legii, este de competenta exclusiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar promovarea recursului in interesul legii se face numai de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie).

Competenta materiala (ratione materiae) este determinata de obiectul cauzei penale, adica de faptul juridic care a produs conflictul de drept penal si in legatura cu care se desfasoara activitatea judiciara.

Organele judiciare sunt organizate ierarhic intr-un sistem de mai multe trepte. Prima problema care se pune in legatura cu orice cauza penala este de a se determina nivelul organului care are dreptul, respectiv obligatia, de a desfasura activitatea procesuala. Astfel, este necesar a se stabili daca o cauza urmeaza a fi judecata de judecatorie, de tribunal, curtea de apel sau Inalta Curte de Casatie si Justitie. Prin aceasta determinare pe linie verticala, se circumscrie si stabileste competenta materiala.

Competenta materiala determina organul competent sa solutioneze o cauza penala, dintre organele penale de grade deosebite.

135

Criteriile care se au in vedere la stabilirea competentei materiale pot fi multiple. Dintre acestea cele mai insemnate sunt natura si gravitatea infractiunii ori complexitatea cauzei penale. Tinand seama de astfel de criterii legea a dat: infractiunile de dezertare sau insubordonare in competenta instantelor militare si nu a celor civile; infractiunea de omor in competenta tribunalului si nu a judecatoriilor; infractiunile de dare si luare de mita ori trafic de influenta in competenta de urmarire exclusiva a procurorului si nu a organelor de cercetare penala etc.

In reglementarea competentei materiale se folosesc diverse sisteme de determinare dintre care amintim cateva mai importante.

Determinarea generala se face pe grupe sau categorii mari de infractiuni, in mod generic si fara o individualizare sau enumerare a acestora. De exemplu art.25 C.p.p. prevede ca judecatoria judeca in prima instanta toate infractiunile, cu

Page 85: Procesual Semestru I

exceptia celor date in competenta altor instante. Determinarea individuala se face printr-o circumscriere precisa a cauzelor. De exemplu art.27 pct.1 lit.a si art.281 pct.1 lit.a-d C.p.p. enumera expres toate infractiunile care intra in competenta tribunalului, respectiv curtii de apel, ca prima instanta. In majoritatea legislatiilor exista si o reglementare care combina cele doua sisteme, posibilitatile mergand de la indicarea exhaustiva a tuturor infractiunilor dintr-o competenta si pana la categorii determinate in particular de anumite criterii cum ar fi de exemplu latura subiectiva conjugata cu urmarile infractiunii (infractiuni savarsite cu intentie avand ca urmare moartea unei persoane – art.27 pct.1 lit.b C.p.p.).

In mod obisnuit, competenta instantei penale este precis delimitata numai sub raportul laturii penale, actiunea civila putand fi

136

alaturata ori de cate ori se urmareste repararea prejudiciului izvorat din fapta penala care formeaza obiectul cauzei.

Respectarea competentei materiale este necesara pentru ca numai astfel se realizeaza, in cadrul sistemului de organe, activitatea procesuala la nivel corespunzator. Intrucat ierarhizarea organelor este strict stabilita de lege, abaterea de la dispozitiile care reglementeaza competenta materiala nu este ingaduita. De aceea unii autori au dat acestei competente denumirea de competenta absoluta.

Competenta teritoriala (ratione loci) este competenta in a carei determinare s-a tinut seama de elementele generale de ordin spatial (teritorial) aratate in art.30 C.p.p. (locul savarsirii infractiunii, locul prinderii infractorului, locul unde locuieste infractorul sau persoana vatamata) sau de unele localizari speciale aratate in art.31 C.p.p. (infractiuni savarsite in strainatate ori la bordul unor nave sau aeronave).

Existenta competentei teritoriale se justifica avandu-se in vedere cel putin doua ratiuni. Prin impartirea teritoriului tarii in circumscriptii judiciare, fiecare organ judiciar a fost abilitat in anumite limite spatiale, fara suprapuneri sau imixtiuni in activitatea altor organe. Pe de alta parte, competenta intr-o situatie data nu se poate determina numai dupa criteriul material, intrucat prin acesta se stabileste doar gradul organului competent, or exista numeroase organe care sunt intre ele la acelasi nivel. Pentru stabilirea exacta a competentei este nevoie si de o determinare pe linie orizontala, realizata intre organele de acelasi grad. Aceasta determinare se face in cadrul competentei teritoriale.

Competenta teritoriala determina organul competent sa solutioneze o cauza penala dintre organele penale de acelasi grad.

137

Alte forme si categorii de competenta

Competenta personala (ratione personae). Competenta poate fi determinata si de

Page 86: Procesual Semestru I

calitatea faptuitorului. In acest caz, stabilirea competentei se face avand in vedere calitatea sau starea unei persoane (intuite persoanae), aceasta atragand si denumirea competentei respective. Astfel, calitatea de militar a faptuitorului determina judecarea lui de catre instantele militare, iar calitatea de judecator la judecatorie atrage competenta de judecata a curtii de apel.

Calitatea celorlalte parti din proces este irelevanta din punctul de vedere al determinarii competentei personale cu exceptia instantelor pentru minori si familie (art.41 din Legea nr.304/2004).

Competenta personala nu exclude egalitatea cetatenilor in fata legii.

Imunitatile de jurisdictie prevazute in Constitutia Romaniei in art.96, art.72 si art.109, pentru seful statului, deputati, senatori si membrii guvernului au implicatii judiciare si in domeniul competentei. Pentru persoanele avand calitatile indicate normele constitutionale prevad o competenta personala; in cazurile aratate dreptul de a judeca revine exclusiv Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Persoanele isi pot modifica in timp calitatea; o persoana poate avea o anumita calitate in momentul savarsirii infractiunii si alta in momentul urmaririi, respectiv judecarii cauzei.

In determinarea competentei personale hotarator este momentul cand s-a savarsit infractiunea. De aceea, urmeaza a se observa

138

totdeauna calitatea pe care o are faptuitorul in momentul comiterii infractiunii.

Dobandirea calitatii dupa savarsirea infractiunii nu determina schimbarea competentei (art.40 alin.2), cu exceptia infractiunii savarsite de persoanele mentionate in art.29 pct.1.

Daca infractorul in momentul savarsirii infractiunii are o calitate care atrage o competenta personala, aceasta se pastreaza chiar daca inculpatul nu mai are acea calitate dupa savarsirea infractiunii. Totusi, competenta se mentine, desi s-a pierdut calitatea, daca: a) fapta are legaturi cu atributiunile de serviciu ale faptuitorului; b) s-a dat o hotarare care a rezolvat cauza in prima instanta (art.40 alin.1).

Competenta speciala este competenta pe care o au organele special infiintate in legatura cu infractiuni dintr-un anumit domeniu si care de regula necesita o specilizare (ex. in cadrul Ministerului Public se organizeaza si functioneaza Parchetul National Anticoruptie specializat in combaterea infractiunilor de coruptie. Atributiile Parchetului National Anticoruptie au fost stabilite prin O.U.G. nt.43/2002 aprobata prin Legea nr.503/2002).

Competenta este speciala cand se incredinteaza, unor organe judiciare speciale atributia de a urmari sau judeca o cauza penala pentru care legea are in vedere o protectie speciala.

Page 87: Procesual Semestru I

Art.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara enumera intre instantele din tara noastra si tribunalel specializate, iar in art.35 sunt mentionate tribunalele pentru minori si familie ca tribunale specializate.

Competenta speciala nu trebuie confundata cu competenta organelor de cercetare penala speciale.

139

Organele de cercetare penala speciale prevazute in art.208 C.p.p. in majoritatea cazurilor urmaresc invinuitii sau inculpatii nu in virtutea unei competente speciale ci avand in vedere calitatea persoanei cercetate. De exemplu, ofiterii anume desemnati de catre comandantii unitatilor sau de catre sefii comenduirilor de garnizoana cerceteaza anumite persoane, in primul rand pentru ca au calitatea de militari si nu avand in vedere infractiunea savarsita.

In materia judecatii o competenta speciala revine sectiilor maritime si fluviale ale tribunalelor si curtilor de apel (art.33-34 din Legea nr.304/2004 stabileste competenta acestor sectii).

Instantele militare prezinta competenta speciala cel mai frecvent in conexiune cu competenta personala.

Competenta poate fi influentata uneori de imprejurari cu totul exceptionale cum ar fi: starea de razboi, starea de asediu sau alta situatie cu totul deosebita. Aceste imprejurari pot determina ca o cauza sa fie luata din competenta obisnuita a unui organ si data in mod exceptional si pentru perioada de timp cat dureaza situatia exceptionala, in competenta altui organ. Prin natura sa, competenta exceptionala are un caracter temporal (vremelnic).

Jurisdictia indeplinita de aceste organe este admisa de lege numai in mod exceptional motiv pentru care in doctrina multi autori au folosit in desemnarea categoriilor juridice corespunzatoare si denumirea de competenta extraordonara.

Constitutia Romaniei prin art.126 alin.5 teza I interzice infiintarea de instante extraordinare.

140

Sectiunea II

COMPETENTA ORGANELOR JUDICIARE

Competenta functionala, materiala si personala

a instantelor judecatoresti

Potrivit art.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciare, instantele din tara noastra sunt urmatoarele:

Inalta Curte de Casatie si Justitie;

Page 88: Procesual Semestru I

curtile de apel;

tribunalele;

tribunalele specializate;

judecatoriile.

Legea nr.304/2004 de organizare judiciara cuprinde dispozitii referitoare la judecatorii, tribunale, curti de apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie; in cuprinsul normei se mai prevede ca organizarea si functionarea instantelor militare urmeaza sa fie reglementate separat, prin lege speciala (in prezent instantele militare functioneaza potrivit Legii nr.54/1993).

In ceea ce priveste competenta instantelor judecatoresti ele sunt expuse in continuare potrivit cu dispozitiile de amanunt pe care le prevede Codul de procedura penala si Legea nr.304/2004 pentru fiecare instanta in parte.

Competenta judecatoriei. Sub aspectul competentei functionale, judecatoria nu judeca decat in prima instanta. Fiind veriga de baza in organizarea instantelor judecatoresti acest organ nu functioneaza ca instanta de apel sau de recurs.

141

Judecatoria are o competenta materiala generala, cele mai multe cauze sunt date in competenta acestui organ, asigurandu-se astfel verigii de baza a organelor de judecata competenta cea mai cuprinzatoare si deci o larga accesibilitate. Potrivit art.25 alin.1 C.p.p. judecatoria judeca in prima instanta toate infractiunile, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante, iar potrivit art.25 alin.2 judecatoria solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege (ex. cererile privind reabilitarea).

Competenta tribunalului militar. In conformitate cu art.26 C.p.p. intra in competenta materiala si personala a acestei instante:

1. in prima instanta:

a) infractiunile prevazute in art.331-352 din Codul penal precum si alte infractiuni savarsite in legatura cu indatoririle de serviciu comise de militari pana la gradul de colonel inclusiv cu exceptia celor date in competenta altor instante;

b) infractiunile prevazute de Codul penal in art.348-354 savarsite de civili.

2. judeca si solutioneaza si alte cauze anume prevazute de lege.

Competenta tribunalului. Din dispozitiile art.27 C.p.p., rezulta ca sub aspect functional tribunalul judeca in prima instanta, judeca in apel, judeca in recurs si solutioneaza si anumite conflicte de competenta. Conjugand competenta functionala cu competenta materiala rezulta ca tribunalul judetean judeca:

Page 89: Procesual Semestru I

1. in prima instanta:

a) infractiunile expres enumerate in art.27 lit.a C.p.p. si anume cele prevazute de: art.174-177 C.p.; art.179 C.p.; art.189 alin.3 C.p.; art.190 C.p.; art.197 alin.3 C.p.; art.209 alin.2, 4 C.p.; art.211 alin.2, 21 si 3 C.p.; art.252 C.p.; art.254 C.p.; art.255 C.p.; art.257 C.p.;

142

art.266-270 C.p.; art.273-276 C.p., cand s-a produs o catastrofa de cale ferata; art.2791 C.p.; art.298 C.p.; art.312 C.p. art.317 C.p. precum si infractiunea de contrabanda daca a avut ca obiect arme, munitii sau materii explozive ori radioactive.

b) infractiunile savarsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane;

c) infractiunile privind siguranta nationala a Romaniei prevazute in legi speciale;

d) infractiunea de spalare a banilor precum si infractiunile privind traficul si consumul ilicit de droguri;

e) infractiunea bancruta frauduloasa daca fapta priveste sistemul bancar;

f) alte infractiuni date prin lege in competenta sa.

2. ca instanta de apel, judeca apelurile declarate impotriva hotararilor penale pronuntate in prima instanta de judecatorii cu exceptia infractiunilor mentionate in art.279 alin.2 lit.a;

3. ca instanta de recurs, judeca recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate de judecatorii in cazul infractiunilor mentionate in art.279 alin.2 lit.a, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege;

4. solutioneaza conflictele de competenta ivite intre judecatoriile din circumscriptia sa, precum si alte cazuri anume prevazute de lege.

Potrivit art.41 pct.2 din Legea nr.304/2004, tribunalele pentru minori si familie judeca in prima instanta infractiunile savarsite de minori sau asupra minorilor. In art.42 se mai arata ca in situatia in care in aceeasi cauza sunt mai multi inculpati, unii minori si altii majori si nu este posibila disjungerea, competenta apartine tribunalului pentru minori si familie.

143

Competenta tribunalului militar teritorial. Tribunalul militar teritorial judeca, potrivit art.28 C.p.p., in prima instanta, in apel, in recurs si solutioneaza conflictele de competenta.

Astfel, tribunalul militar teritorial:

1. judeca in prima instanta:

Page 90: Procesual Semestru I

a) infractiunile mentionate in art.27 pct.1 lit.a-e, savarsite in legatura cu indatoririle de serviciu, de militari pana la gradul de colonel inclusiv;

b) alte infractiuni date prin lege in competenta sa;

2. ca instanta de apel, judeca apelurile impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunalele militare, cu exceptia infractiunilor mentionate in art.279 alin.2 lit.a si a infractiunilor contra ordinii si disciplinei militare sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani;

3. ca instanta de recurs, judeca recursurile impotriva hotararilor pronuntate de tribunalele militare in cazul infractiunilor mentionate in art.279 alin.2 lit.a si al infractiunilor contra ordinii si disciplinei militare, sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani, precum si alte cazuri anume prevazute de lege;

4. solutioneaza conflictele de competenta ivite intre tribunalele militare din circumscriptia sa, precum si alte cazuri anume prevazute de lege.

Competenta Curtii de Apel. Potrivit art.281 C.p.p., Curtea de Apel judeca in prima instanta, in apel, in recurs si anumite conflicte de competenta.

1. judeca in prima instanta :

a) infractiunile prevazute de Codul penal in art.155-173 si art.356-361;

144

b) infractiunile savarsite de judecatorii de la judecatorii si tribunale, de procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante, precum si de notarii publici;

c) infractiunile savarsite de judecatorii, procurorii si controlorii financiari ai camerelor de conturi judetene, precum si de controlorii financiari de la Curtea de Conturi;

d) alte infractiuni date prin lege in competenta sa.

2. ca instanta de apel, judeca apelurile impotriva hotararilor penale pronuntate in prima instanta de tribunale:

3. ca instanta de recurs, judeca recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate de tribunale in apel, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege.

4. solutioneaza conflicte de competenta ivite intre tribunale sau intre judecatorii si tribunale din circumscriptia sa ori intre judecatorii din circumscriptia unor tribunale diferite aflate in circumscriptia Curtii, precum si alte cazuri anume prevazute de lege.

5. solutioneaza cererile prin care s-a solicitat extradarea sau transferul persoanelor consamnate in strainatate.

Competenta Curtii Militare de Apel. In conformitate cu art.282 C.p.p. Curtea

Page 91: Procesual Semestru I

Militara de Apel judeca in prima instanta, in apel, in recurs si anume conflicte de competenta.

judeca in prima instanta:

infractiunile prevazute de Codul penal in art.155-173 si art.356-361 savarsite de militari;

infractiunile savarsite de judecatorii tribunalelor militare si ai tribunalelor militare teritoriale precum si de procurorii militari de la parchetele militare de pe langa aceste instante;

alte infractiuni date prin lege in competenta sa.

145

ca instanta de apel judeca apelurile impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunalele militare teritoriale.

ca instanta de recurs judeca recursurile impotriva hotararilor pronuntate de tribunalele militare teritoriale in apel precum si in alte cazuri anume prevazute de lege.

solutioneaza conflictele de competenta ivite intre tribunalele militare teritoriale sau intre tribunalele militare si tribunalele militare teritoriale, ori intre tribunalele militare din raza de competenta a unor tribunale militare teritoriale diferite precum si alte cazuri anume prevazute de lege.

Competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Potrivit art.29 C.p.p. Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca in prima instanta, in recurs, in recurs in interesul legii si solutioneaza anumite situatii speciale.

1. judeca in prima instanta:

a) infractiunile savarsite de senatori si deputati;

b) infractiunile savarsite de membrii Guvernului;

c) infractiunile prevazute de judecatorii Curtii Constitutionale, de membrii, judecatorii si procurorii Curtii de Conturi, de Presedintele Consiliului Legislativ si de Avocatul Poporului.

d) infractiunile savarsite de maresali, amirali, generali si chestori;

e) infractiunile savarsite de sefii cultelor religioase organizate in conditiile legii si

Page 92: Procesual Semestru I

de ceilalti membri ai Inaltului Cler, care au cel putin rangul de arhireu sau echivalentul acestuia;

f) infractiunile savarsite de judecatorii si magistratii asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la curtile de

146

apel si Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante si de procurorii Parchetului National Anticoruptie;

g) alte cauze date prin lege in competenta sa;

2. ca instanta de recurs, judeca:

a) recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate, in prima instanta, de curtile de apel si Curtea Militara de Apel;

b) recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate, ca instante de apel, de curtile de apel si Curtea Militara de Apel;

c) recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate, in prima instanta de sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si alte cazuri prevazute de lege.

3. judeca recursurile in interesul legii;

4. judeca recursul in anulare;

Avand in vedere prevederile art.20-22 din Legea nr.304/2004 referitoare la competenta in materie penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie se poate sustine ca art.29 pct.4 C.p.p. a fost abrogat.

5. solutioneaza:

a) conflictele de competenta in cazurile in care Inalta Curte de Casatie si Justitie este instanta superioara comuna;

b) cazurile in care cursul justitiei este intrerupt;

c) cererile stramutate;

d) alte cazuri anume prevazute de lege.

147

Competenta organelor de urmarire penala

Organele de cercetare ale politiei judiciare efectueaza orice act de cercetare penala cu exceptia celor date in competenta exclusiva a procurorului.

Potrivit art.201 alin.3 C.p.p. si art.2 din Legea nr.364/2004 de organizare si functionare a politiei judiciare, ca organe de cercetare ale politiei judiciare

Page 93: Procesual Semestru I

functioneaza ofiteri si agenti specializati din Ministerul Administratiei si Internelor anume desemnati de ministrul de interne cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si isi desfasoara activitatea sub autoritatea procurorului general sau sunt desemnati si functioneaza in alt mod potrivit unor legi speciale. Acestia efectueaza si activitati de constatare a infractiunilor si de strangere a datelor necesare inceperii urmaririi penale.

Organele de cercetare penala speciala au competenta prevazuta de art.208 C.p.p.

Competenta procurorului in faza de urmarire penala este stabilita de art.209 C.p.p.

Procurorul supravegheaza urmarirea penala si in exercitarea acestei atributii conduce si controleaza nemijlocit activitatea de cercetare penala a politiei judiciare si a organelor de cercetare speciale. In cauzele pe care le supravegheaza procurorul poate sa efectueze orice act de urmarire penala.

Urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror in cazul infractiunilor prevazute in art.155-173, art.174-177, art.179, art.189 alin.3-5, art.190, art.191, art.211 alin.4, art.212, art.236, art.2361, art.239, art.2391, art.250, art.252, art.254,

148

art.255, art.257, art.265-267, art.2671, art.268, art.273-276, art.2791, art.280, art.2801, art.3022, art.317, art.323 si art.356-361 din Codul penal, in cazurile aratate in art.27 pct.1 lit.b-e, art.281 pct.1 lit.b si c si pct.5, art.282 pct.1 lit.b si art.29 pct.1 C.p.p., in cazul infractiunilor impotriva protectiei muncii precum si in cazul altor infractiuni date prin lege in competenta sa.

Este competent sa efectueze urmarirea penala si sa exercite supravegherea activitatii de cercetare penala procurorul de la parchetul corespunzator instantei care potrivit legii judeca in prima instanta cauza.

Potrivit alin.6 al art.209 C.p.p. introdus prin O.U.G. nr.72/2004 publicata in M.Of. nr.909 din 6.10.2004, procurorii din parchetul ierarhic superior pot indeplini oricare dintre atributiile procurorilor din parchetul ierarhic inferior si pot prelua in vederea efectuarii urmaririi penale cauze de competenta acestora din dispozitia conducatorului parchetului ierarhic superior.

Competenta teritoriala a organelor judiciare

Competenta privind infractiunile savarsite in tara. Legea instituie reglementari diferite ale competentei teritoriale dupa cum infractiunile au fost savarsite pe teritoriul tarii (art.30 C.p.p.) sau in afara acestuia (art.31 C.p.p.).

Aceleasi reguli de competenta teritoriala se aplica in general atat procurorilor, respectiv organelor de cercetare penala, cat si instantei.

Potrivit art.30 C.p.p., competenta teritoriala este determinata in legislatia noastra de urmatoarele localizari in spatiu ale unor elemente strans legate de cauza penala:

Page 94: Procesual Semestru I

149

locul unde a fost savarsita infractiunea;

locul unde a fost prins faptuitorul;

locul unde locuieste faptuitorul;

locul unde locuieste persoana vatamata.

Oricare dintre organele aflate la unul din locurile indicate in art.30 alin.1 este competent in egala masura. Departajarea acestora nu se impune decat atunci cand au fost sesizate mai multe asemenea organe.

Modul de infaptuire a unor infractiuni poate ridica probleme in legatura cu fixarea locului unde s-au comis, intrucat activitatile materiale componente pot fi savarsite in diverse locuri, reprezentand totusi o unitate faptica, dupa cum este posibil ca o fapta sa inceapa intr-un loc si se termine intr-altul sau rezultatele sa se produca in alta parte decat desfasurarea activitatilor.

Art.30 alin.4 C.p.p. precizeaza ca prin „locul savarsirii infractiunii” se intelege locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, in totul sau in parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia. Infractiunea se considera savarsita pretutindeni unde s-a desfasurat macar o parte din activitata ilicita sau unde s-a produs vreunul din rezultatele acestei activitati.

In cazul cand s-a sesizat un singur organ, faptul ca altele din celelalte locuri indicate nu actioneaza, nu ridica nici o implicatie. Este insa posibil sa se fi sesizat doua sau mai multe organe, dintre cele aratate in art.30 C.p.p. Pentru determinarea competentei teritoriale in acest caz functioneaza o anumita ordine de preferinta (legala sau cronologica).

In caz de sesizari simultane, precaderea se stabileste in ordinea enumerarii de la art.30 C.p.p. (preferinta legala). In primul rand, legea

150

prefera organul de la locul unde s-a savarsit infractiunea, acesta avand posibilitati sporite de a strange si administra probele, de a lua cu promptitudine masurile urgente ce se impun si satisface mai bine cerintele aducative ale procesului penal.

Potrivit art.45 alin.3 C.p.p., ordinea de preferinta mentionata, functioneaza numai in caz de sesizare simultana. Daca sesizarea organelor se face la date diferite, precaderile prevazute in art.30 nu se mai aplica. In acest caz, competenta revine organului care a fost primul sesizat (preferinta cronologica).

Reglementari particulare ale competentei teritoriale in materia urmaririi

Page 95: Procesual Semestru I

penale. Reglementarea competentei teritoriale fiind identica pentru organele de urmarire si cele de judecata, legea a corelat aceste dispozitii prevazand ca judecarea cauzei revine aceleia dintre instante in a carei raza teritoriala s-a efectuat urmarirea penala (art.30 alin.2).

Aceasta norma acopera de regula, orice situatie pentru ca in momentul sesizarii instantei exista deja un organ judiciar angajat in desfasurarea procesului penal si din motive de simetrie competenta de judecata va reveni in continuare organului aflat in acelasi loc unde s-a efectuat urmarirea penala. Este posibil ca organul de urmarire penala sa nu cunoasca nici unul din locurile aratate in art.30 C.p.p. In asemenea cazuri competenta revine organului de urmarire penala care a fost mai intai sesizat (art.45 alin.4). In caz de sesizari simultane precaderea se stabileste in ordinea aratata de art.30 alin.1.

Sub aspectul gradului organul de urmarire penala legea nu reglementeaza competenta materiala in modul riguros in care aceasta are loc pentru instanta. Aceeasi cauza, desi de regula este urmarita

151

de organul de urmarire local nu prezinta piedici in preluarea lui de catre organul superior.

Pentru asemenea situatii art.30 alin.3 prevede ca daca urmarirea penala se efectueaza de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau de catre parchetele de langa curtile de apel ori de pe langa tribunale, procurorul prin rechizitoriu stabileste careia dintre instante ii revine competenta de a judeca tinand seama ca in raport de imprejurarile cauzei sa fie asigurata buna desfasurare a procesului penal.

Competenta privind infractiunile savarsite in strainatate. Unele infractiuni pot fi savarsite in afara hotarelor tarii noastre pe un teritoriu strain, pe o nava sau aeronava romana aflata intr-o zona nesupusa suveranitatii unui stat (ex. marea libera). Pentru judecarea acestor infractiuni art.31 C.p.p. prevede ca:

Infractiunile savarsite in afara teritoriului tarii se judeca, dupa caz, de catre instantele civile sau militare in a caror circumscriptie isi are domiciul sau locuieste faptuitorul. Daca acesta nu are domiciliul si nici nu locuieste in Romania, iar fapta este de competenta judecatoriei, se judeca de Judecatoria Sectorului2, iar in celelalte cazuri, de instanta competenta dupa materie si calitatea persoanei, din municipiul Bucuresti, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel.

Infractiunea savarsita pe o nava este de competenta instantei in a carei circumscriptie se afla primul port roman in care ancoreaza nava, afara de cazul in care prin lege se dispune altfel.

Infractiunea savarsita pe o aeronava este de competenta instantei in a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul roman.

Page 96: Procesual Semestru I

152

Daca nava nu ancoreaza intr-un port roman sau daca aeronava nu aterizeaza pe teritoriul roman, competenta este cea prevazuta in alin.1 afara de cazul in care prin lege se dispune altfel.

Exista deosebiri in privinta corelatiei dintre competenta teritoriala a organelor de urmarire penala si competenta teritoriala a instantelor de judecata si dupa cum infractiunile sunt savarsite in tara sau in strainatate.

In cazul infractiunilor savarsite in tara determinanta in aceasta corelatie este competenta in materia urmaririi penale. Reamintim ca judecarea cauzei revine acelei instante in a carei raza teritoriala s-a efectuat urmarirea penala (art.30 alin.1).

In caz ca infractiunea este savarsita in strainatatea determinarea functioneaza in sens invers dinspre organul de judecata catre cel de urmarire penala. Potrivit legii urmarirea penala a infractiunilor savarsite in conditiile art.31 C.p.p. se efectueaza de catre organul de urmarire penala din raza teritoriala a instantei competente sa judece cauza (art.45 alin.7 C.p.p.).

Sanctionarea nerespectarii dispozitiilor legale

privind competenta organelor judiciare

Respectarea dispozitiilor referitoare la competenta materiala si personala este prevazuta sub sanctiunea nulitatii absolute (art.197 alin.2 C.p.p.). Aceeasi sanctiune este aplicabila si in caz de necompetenta functionala dar intrucat codul nu foloseste in terminologie aceasta categorie ea nu se regaseste nici in specificarea expresa din art.197 alin.2.

153

Pentru nerespectarea normelor de competenta teritoriala sanctiunea este nulitate relativa (art.197 alin.4).

Ceea ce este important rezida in faptul ca regulile de competenta trebuie observate si indeplinite intocmai. Cerinta amintita impune ca organul judiciar sa-si verifice competenta in tot cursul procesului penal.

Pentru inlaturarea incidentelor de competenta organul judiciar are obligatia de a verifica permanent din oficiu competenta sa punand chestiunea in discutia celor interesati. Verificarea competentei in cursul desfasurarii procesului penal poate fi provocata si de parti ori procuror prin invocarea exceptiei de necompetenta.

Exceptia de necompetenta constituie mijlocul legal prin care legea permite subiectilor procesuali sa invoce lipsa de competenta a organului judiciar in fata caruia se desfasoara procedura judiciara si sa solicite o desesizare a organului respectiv.

Page 97: Procesual Semestru I

Exceptiile de necompetenta pot fi de diferite forme in functie de felul incompetentei invocate. Astfel, codul se refera la exceptia de necompetenta materiala, exceptia de necompetenta dupa calitatea persoanei si exceptia de necompetenta teritoriala.

Exceptiile de necompetenta pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre parti sau puse in discutia partilor din oficiu.

Exceptiile de necompetenta materiala si personala pot fi ridicate in tot cursul procesului penal.

Exceptia de necompetenta teritoriala poate fi ridicata numai pana la citarea actului de sesizare in fata primei instante (art.39 alin.2 C.p.p.).

154

Sectiunea III

INSTITUTII PROCESUALE LEGATE DE COMPETENTA

I. PROROGAREA DE COMPETENTA

Notiunea de prorogare

Prorogarea este o notiune intalnita frecvent in terminologia de specialitate din doctrina si practica judiciara dar pe care legea de procedura penala nu o intrebuinteaza.

Prin prorogare se intelege in general extinderea unei institutii peste limitele sale normale sau devierea prin prelungire a anumitor dispozitii legale dincolo de regulile obisnuite.

Extinderea competentei pe cale de prorogare se poate realiza doar in legatura cu aspectele care tin de competenta inferioara. Prorogarea competentei poate avea loc numai in favoarea unui organ de acelasi grad sau a unui organ superior in grad si niciodata in favoarea unui organ inferior.

In majoritatea opiniilor din literatura de specialitate notiunea de propogare a fost folosita in sensul sau larg traditional. Competenta se proroga in acest sens in cazul conexitatii si indivizibilitatii, in cazul schimbarii incadrarii juridice, in cazul rezolvarii unor chestiuni prealabile, in cazul stramutarii cauzelor penale etc.

Competenta in caz de conexitate

Notiunea de conexitate. Intre doua sau mai multe cauze penale poate exista o stransa legatura, care determina rezolvarea acestora

155

Page 98: Procesual Semestru I

prin reunirea lor intr-un cadru procesual unic in vederea unei solutionari multilaterale, complete si in conditiuni mai bune.

Cazurile de conexiune. Art.34 C.p.p. prevede urmatoarele situatii in care intervine conexitatea:

a) cand doua sau mai multe infractiuni sunt savarsite prin acte diferite de una sau mai multe persoane impreuna, in acelasi timp si in acelasi loc;

b) cand doua sau mai multe infractiuni sunt savarsite in timp ori in loc diferit, dupa o prealabila intelegere intre infractori;

c) cand o infractiune este savarsita pentru a pregati, a inlesni ori a ascunde comiterea alte infractiuni ori este savarsita pentru a inlesni sau asigura sustragerea de la raspundere penala a faptuitorului altei infractiuni;

d) cand intre doua sau mai multe infractiuni exista legatura si reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justitiei.

In general, doctrina a subliniat ca ipotezele legale de conexitate sunt indicate exemplificativ si nu limitativ. Aceasta explica opinia ca reunirea cauzelor in caz de conexitate este falcultativa si se apreciaza concret de organul judiciar.

Conexarea cauzelor. Cand cauzele intre care exista o stare de conexitate se afla in fata aceluiasi organ, nu se ridica probleme in legatura cu reglementarea competentei. In acest caz se procedeaza la conexarea cauzelor, urmarirea penala sau judecarea revenind aceluiasi organ.

Cand cauzele se afla in fata unor organe judiciare diferite pot interveni urmatoarele situatii:

a) cauzele conexe sunt de competenta unor organe de acelasi grad; in acest caz potrivit art.35 alin.1 teza I solutionarea lor intra in

156

competenta organului care a fost primul sesizat (prioritate cronologica);

b) cauzele conexe sunt in competenta unor organe de grade diferite; competenta revine potrivit art.35 alin.1 teza II organului superior in grad (prioritate ierahica);

c) intre instantele competente exista si o instanta militara; competenta de rezolvare a cauzelor reunite apartine instantei militare (prioritate functionala); daca instanta civila este superiora in grad competenta revine instantei militare echivalente in grad cu instanta civila (prioritate ierarhica si functionala); daca instanta civila superioara este Inalta Curte de Casatie si Justitie competenta revine acesteia (art.35 alin.2, 3).

Intre o infractiune si tainuirea sau nedenuntarea acesteia precum si favorizarea infractorului exista de regula o stare de conexitate. Judecarea tuturor infractiunilor

Page 99: Procesual Semestru I

revine instantei competente in raport cu infractiunea la care se refera tainurea favorizarea sau nedenuntarea (art.35 alin. ultim).

Poatrivit art.35 alin.4 competenta de judecata a cauzelor reunite ramane dobandita instantei chiar daca pentru fapta sau faptuitorul care a determinat competenta acestei instante s-a dispus incetarea procesului penal ori s-a pronuntat achitarea. In cursul urmaririi penale aceste prevederi nu se aplica daca solutiile de neurmarire au fost date de un procuror militar (art.45 alin.2).

In conformitate cu art.36 reunirea cauzelor se dispune de organul caruia ii revine competenta solutionarii cauzelor reunite.

Conexitatea poate opera pe tot cursul procesului penal. Cazurile si regulile de competenta sunt aplicabile si organului de urmarire

157

penala in virtutea art.45 C.p.p. potrivit caruia dispozitiile cuprinse in art.32-36 se aplica in mod corespunzator si in cursul urmaririi.

Disjungerea. Este operatiunea inversa conexarii si consta in separarea uneia sau mai multor cauze din complexul de cauze sau aspecte reunite in virtutea conexitatii. In interesul unei bune rezolvari se poate dispune disjungerea cauzei in asa fel incat solutionarea in raport cu unii din infractori sau unele dintre infractiuni sa se faca separat.

Disjungerea apare necesara de regula in legatura cu intervenirea unei imprejurari obiective (starea de boala a inculpatului, necesitatea de a rezolva cu precadere anumite aspecte).

Potrivit art.38 C.p.p., disjungerea este permisa in toate cazurile de conexitate si in cazul de indivizibilitate prevazut de art.33 lit.a.

In afara dispozitiilor generale din art.38 C.p.p. mai exista si alte dispozitii speciale cu privire la disjungere (exemplu disjungerea actiunii civile potrivit art.347 C.p.p., disjungerea in situatia prevazuta de art.293 sau art.478 C.p.p. etc.).

Competenta in caz de indivizibilitate

Notiunea de indivizibilitate. Ca si conexitatea, indivizibilitatea presupune o stare de legatura intre diverse aspecte ale unei cauze penale. In cazul indivizibilitatii legatura care impune reunirea intr-un singur tot a diverselor aspecte este mult mai puternica decat la conexitate.

Conexitatea se refera la reunirea mai multor infractiuni reprezentand obiectiv fiecare o unitate distincta. Rezolvarea infractiunilor deodata intr-o singura cauza penala este determinata

158

Page 100: Procesual Semestru I

de legaturile dintre acestea. Indivizibilitatea are in vedere legaturile interne ale cauzei caracterizate obiectiv de o singura fapta penala care reprezinta o unitate infractionala. Aspectele care se reunesc sunt parti indivize ale aceleiasi unitati faptice. Aceasta se reflecta chiar in denumirea institutiei denotand o legatura mai puternica si adanca decat in cazul conexitatii.

Cazurile de indivizibilitate. Enumerarea cazurilor de indivizibilitate se face in art.33 C.p.p. Potrivit acestui text este indivizibilitate:

cand la savarsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane;

cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite prin acelasi act;

in cazul infractiunii continuate sau in orice alte cazuri cand doua sau mai multe acte materiale alcatuiesc o singura infractiune.

In caz de indivizibilitate reunirea cazurilor se impune in general in toate ipotezele. Reunirea intr-o singura cauza a aspectelor indivize se face potrivit regulilor stabilite pentru conexitate (art.35-36 C.p.p.).

In cazul indivizibilitatii legate de existenta unei infractiuni continuate (art.33 lit.c), reunirea cauzelor indivize este obligatorie si are loc indiferent de stadiu in care se afla procesul. In celelalte cazuri reunirea se face ca in cazul conexitatii, avand in vedere stadiul diferit de desfasurare a procesului penal.

159

Competenta in caz de schimbare a incadrarii juridice

sau a calificarii. Chestiunile prealabile

Competenta in caz de schimbare a incadrarii juridice sau a calificarii. Potrivit art.41 C.p.p. instanta sesizata cu judecarea unei infractiuni ramane competenta chiar daca constata dupa efectuarea cercetarii judecatoresti ca infractiunea este de competenta instantei inferioare. Dispozitia are in vedere o mai mare operativitate pentru a nu obliga instanta superioara sa isi decline competenta intr-o asemenea situatie.

Prorogarea este posibila numai cand schimbarea calificarii intervine ca urmare a administrarii probelor in fata instantei.

Schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua intervenita in cursul judecarii cauzei nu atrage incompetenta instantei de judecata afara de cazul cand prin acea lege s-ar dispune altfel. Daca procesul nu a ajuns in faza judecatii schimbarea calificarii faptei va atrage in toate cazurile trimiterea in judecata la instanta competenta potrivit calificarii date de legea noua.

Chestiuni prealabile. Pentru ca o chestiune sa fie considerata prealabila trebuie sa

Page 101: Procesual Semestru I

aiba caracterul de conditie de fapt sau de drept pentru solutionarea cauzei care face obiectul procesului penal.

Obiectul chestiunii prealabile trebuie sa se refera la cerintele esentiale din continutul constitutiv al infractiunii, inlaturarea caracterului penal al faptei, anumite cauze speciale de impunitate, orice alte aspecte care se refera la rezolvarea fondului cauzei. Nu pot forma obiectul unor chestiuni prealabile problemele ce s-ar pune, de pilda, in legatura cu competenta instantei (de exemplu: calitatea de

160

militar a faptuitorului pentru stabilirea exacta a competentei organului judiciar).

Obiectul chestiunilor prealabile este variat si poate apartine oricarui ramuri a dreptului (dreptul civil, dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul administrativ etc.). Este rational, juridic si practic ca instanta penala sa judece orice chestiune prealabila de care depinde solutionarea cauzei.

Spre exemplu, pot constitui obiect al unor chestiuni prealabile aspecte de drept civil cum ar fi cele referitoare la proprietatea sau posesiunea asupra obiectului material al unor infractiuni patrimoniale (furt, talharie) sau la existenta unor contracte de depozit, mandat, imprumut in cazul infractiunii de abuz de incredere.

Chestiunile prealabile pot fi chiar de natura penala. De exemplu daca in cazul unei infractiuni actiunea nu a mai fost pusa in miscare pentru ca faptuitorul a murit, in procesul penal privitor la rezolvarea nedenuntarii acelei infractiuni se poate pune in discutie orice problema in legatura cu infractiunea ramasa nesolutionata. Asemanatoare este situatia oricaror alte infractiuni corelative: infractiunea de tainuire, infractiunea de favorizare.

Prorogarea de competenta in aceste cazuri se manifesta cand competenta in cazul infractiunilor perechi este diferita. Instanta sesizata cu infractiunea conditionata (nedenuntare, tainuire, favorizare) este competenta sa rezolve chestiunea prealabila chiar daca infractiunea conditionata ar fi de competenta altei instante.

Principiul general inscris in art.44 C.p.p. este ca instanta care judeca aspectul principal rezolva si chestiunile prealabile. Chestiunea prealabila se judeca de catre instanta penala potrivit regulilor si

161

mijloaceelor de proba privitoare la materia careia ii apartine acea chestiune.

Uneori problema care reprezinta o chestiune prealabila a fost rezolvata de o instanta civila. In acest caz hotararea definitiva a instantei civile asupra imprejurarii ce constituie chestiune prealabila in procesul penal are autoritate de lucru judecat in fata instantei penale.

Cazuri particulare de prorogare a competentei. Prorogarea de competenta poate interveni in cursul urmaririi penale sau al judecatii si in numeroase alte situatii cu

Page 102: Procesual Semestru I

caracter mai restrans si limitat.

Astfel, organul de cercetare penala proroga competenta in cazuri urgente cand efectueaza acte de cercetare ce nu sufera amanare intr-o cauza ce nu este de competenta lui (art.213 C.p.p.). Tot la o prorogare a competentei se ajunge in cazurile de trecere a cauzei de la un organ de cercetare penala la altul (art.217 C.p.p.).

Prorogarea de competenta poate ajunge in numeroase situatii si in cazul judecatii. Potrivit art.52 alin.5 cand abtinerea sau recuzarea priveste intreaga instanta va fi desemnata pentru judecarea cauzei o instanta egala in grad.

Stramutarea cauzelor penale

Orice cauza penala se judecata la instanta competenta. In mod exceptional e posibil ca o cauza sa fie luata de la instanta competenta si sa fie data spre judecare altei instante. Aceasta se realizeaza prin institutia stramutarii.

162

Stramutarea presupune o derogare de la competenta teritoriala. In acest mod competenta teritoriala legala se schimba cu una judiciara.

Art.55 C.p.p. prevede ca stramutarea devine posibila cand pe baza motivelor invocate se considera ca in felul acesta se asigura normala desfasurare a procesului penal. Principalul motiv de stramutare este bazat pe o prezumtie de suspiciune; suspiciunea priveste conditiile in care instanta in intregul ei judeca o cauza si este determinata de un climat neprielnic sau de o ambianta nefavorabila.

Stramutarea poate fi ceruta de partea interesata, de procuror sau de ministrul justitiei. Cererea se adreseaza Inaltei Curti de Casatie si Justitie si trebuie motivata.

Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie la primirea cererii sau instanta in cursul judecatii poate dispune suspendarea judecarii cauzei. Cererea facuta de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie suspenda de drept judecarea cauzei.

Procedura de judecata este reglementata de prevederile art.57-60 C.p.p.

Solutionand cauza Inalta Curte de Casatie si Justitie dispune fara aratarea motivelor, admirea sau respingerea cererii. Stramutarea cauzei nu poate fi ceruta din nou afara de cazul cand o alta cerere se intemeiaza pe imprejurari noi.

Reglementarea nu este aplicabila fazei de urmarire penala. Daca in cursul urmaririi penale se ivesc astfel de situatii se aplica prevederile art.217 C.p.p.

163

Sectiunea IV

II. ALTE INSTITUTII PROCESUALE LEGATE DE COMPETENTA

Page 103: Procesual Semestru I

Declinarea de competenta si conflictele de competenta

Declinarea de competenta. Pentru a putea desfasura activitatea procesuala, orice organ judiciar trebuie sa fie competent.

Organele au obligatia sa-si verifice competenta din oficiu; aceasta verificare poate avea loc si ca urmare a exceptiei de necompetenta ridicata de catre cei interesati.

Cand un organ constata ca nu este competent, isi declina competenta. Declinarea de competenta reprezinta o institutie prin care se realizeaza autocontrolul asupra competentei organului judiciar, autocontrol care se efectueaza din oficiu sau la cerere. Organul care stabileste ca nu are competenta trebuie sa determine in acelasi timp cui ii revine aceasta. Declinarea de competenta a instantei penale nu este posibila in favoarea unui organ din afara sistemului jurisdictional ori a unui organ judiciar strain. Asupra declinarii organul de urmarire hotaraste prin ordonanta, iar instanta prin sentinta.

Potrivit art.42 C.p.p., organul care isi declina competenta trimite dosarul organului aratat ca fiind competent prin actul care dispune declinarea.

Declinarea de competenta atrage dezinvestirea organului care a luat hotararea. Actul prin care s-a dispus declinarea, constituie in

164

acelasi timp actul de sesizare al organului in favoarea caruia a fost declinata competenta.

Daca declinarea s-a dispus avandu-se in vedere necompetenta teritoriala, actele si masurile organului desesizat raman valabile legea statuind mentinerea acestora.

Declinarea de competenta dispusa de instanta prin hotarare nu poate fi atacata prin nici o cale de atac (art.42 alin.4 C.p.p.).

Conflictele de competenta. Intre doua sau mai multe organe judiciare se poate ivi un conflict de competenta. Conflictul de competenta este de doua feluri: negativ si pozitiv.

Conflictul pozitiv de competenta apare cand doua sau mai multe organe judiciare se recunosc concomitent competente sa solutioneze o cauza penala.

Conflictul negativ de competenta intervine cand doua sau mai multe organe judiciare isi declina competenta reciproc, unul in favoarea celuilalt.

In practica judiciara anumite conflicte de competenta se nasc si ca urmare a nerespectarii unor dispozitii care ar fi evitat conflictul. De exemplu, o instanta superioara care nu-si proroga competenta in caz de schimbare a incadrarii juridice declinandu-si competenta in favoarea instantei inferioare, poate crea inutil un

Page 104: Procesual Semestru I

conflict negativ.

Pentru evitarea oricarui conflict de competenta, acesta trebuie rezolvat ori de cate ori se iveste. Potrivit art.43 C.p.p. conflictul de competenta se rezolva de organul ierarhic superior si comun organelor aflate in conflict. Cand conflictul de competenta se iveste intre o instanta civila si una militara, solutionarea conflictului este de competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

165

Sesizarea instantei competente sa rezolve conflictul pozitiv se face de catre instanta care s-a declarat cea din urma competenta si de catre instanta care si-a declinat cea din urma competenta in caz de conflict negativ. Sesizarea se poate face si de catre procuror sau de parti.

Desi legea nu prevede expres in literatura de specialitate si in practica judiciara s-a considerat, ca hotararea prin care s-a rezolvat conflictul de competenta nu este supusa nici unei cai de atac.

Cu ocazia solutionarii conflictului de competenta se poate constata ca nici una din instantele aflate in conflict nu este competenta, aceasta revenind unei alte instante fata de care organul de judecata care rezolva conflictul nu este superior comun. In acest caz dosarul se inainteaza instantei superioare comune. In urma rezolvarii conflictului instanta desemnata nu se mai poate declara necompetenta afara de cazul cand in urma completarii cercetarii judecatoresti situatia de fapt se schimba, imprejurare ce atrage competenta altei instante.

Regulile enuntate sunt valabile si in cursul urmaririi penale. Daca conflictul intervine intre doua organe de cercetare penala competenta se stabileste de catre procurorul care exercita supravegherea activitatii de cercetare penala. Conflictul de competenta ivit intre procurori se rezolva de procurorul superior comun (art.45 C.p.p.).

Incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea

Incompatibilitatea este o institutie prin intermediul careia anumite persoane facand parte din organele care desfasoara activitati

166

procesual penale sau care ajuta la solutionarea unor cauze sunt impiedicate sa participe la activitatea procesuala. Impiedicarea prevazuta de lege se justifica prin interventia unor imprejurari personale de natura a pune sub semnul indoielii obiectivitatea acestor persoane.

Desi incompatibilitatea nu reprezinta o negare a competentei, totusi cei incompatibili nu au drept sa desfasoare activitatea procesuala daca se afla intr-una din cauzele prevazute de lege. Pot fi incompatibile urmatoarele persoane: judecatorul, magistratul asistent, grefierul de sedinta, procurorul, organul de

Page 105: Procesual Semestru I

cercetare penala, expertul, interpretul si asistentii judiciari.

Sunt cauze de incompatibilitate:

- judecatorii care sunt soti sau rude apropiate intre ei nu pot face parte din acelasi complet de judecata (art.46);

- judecatorul care luat parte la solutionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o instanta superioara sau la judecarea cauzei dupa desfiintarea hotararii cu trimitere in apel sau dupa casare cu trimitere in recurs; de asemenea, judecatorul care si-a exprimat anterior parea cu privire la solutia ce s-ar putea da nu mai are dreptul sa participe la judecarea acelui proces (art.47);

- este incompatibil a judeca in cauza respectiva potrivit art.48: judecatorul care anterior a pus in miscare actiunea penala ori a dispus trimiterea in judecata sau a pus concluzii in fond ca procuror sau a emis mandatul de arestare in cursul urmaririi penale (lit.a); judecatorul care anterior a fost aparator sau reprezentant al vreuneia dintre parti (lit.b); judecatorul care a fost expert sau martor (lit.c); exista imprejurari din care rezulta

167

ca judecatorul sotul sau o ruda apropiata este interesat sub orice forma in solutionarea cauzei (lit.d).

Toate aceste cazuri sunt valabile si pentru asistentii judiciari (art.101 din Legea nr.304/2004).

Pentru incompatibilitatea procurorului, magistratului asistent, grefierului, organului de cercetare penala, expertului si interpretului legea prevede in general unele din cazurile deja enumerate (art.49).

Procurorul este incompatibil in imprejurarile corespunzatoare prevazute in art.48 lit.b-d pentru care este incompatibil si judecatorul; in plus procurorul care a participat ca judecator in prima instanta nu poate pune concluzii la judecarea cauzei in caile de atac. Acesta este un caz tipic de incompatibilitate pentru procuror.

Magistratul asistent sau grefierul este incompatibil in acelasi conditii ca procurorul cu exceptia cazului tipic prevazut pentru procuror.

Organul de cercetare penala poate fi incompatibil in cazurile prevazute pentru judecatori (art.48 lit.b-d); in plus pentru organul de cercetare penala si pentru procuror mai exista si alt caz de incompatibilitate. Astfel, cel care a efectuat urmarirea penala este incompatibil sa o completeze sau sa o refaca cand instanta dispune restituirea cauzei in acest scop.

In legatura cu incompatibilitatea expertului si interpretului in art.54 se precizeaza ca dispozitiile art.48 se aplica in mod corespunzator.

Page 106: Procesual Semestru I

Abtinerea este institutia prin care cel aflat intr-una din cazurile de incompatibilitate poate cere sa fie inlocuit (art.50 C.p.p.).

168

Abtinerea nu produce efecte prin simpla ei declarare, ci trebuie ceruta de cel aflat in stare de incompatibilitate si produce efecte in masura admiterii.

Persoana care se abtine declara aceasta de indata ce a luat cunostinta de existenta cazului de incompatibilitate. Declaratia se face in timpul judecatii si se adreseaza presedintelui instantei, iar in faza de urmarire penala procurorului care supravegheaza cercetarea penala; daca se abtine procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala declaratia se adreseaza procurorului ierarhic superior.

Abtinerea se rezolva potrivit procedurii de solutionare a cererii de recuzare (art.52-53 C.p.p.).

Recuzarea. Persoana incompatibila care nu s-a abtinut poate fi recuzata de parti pe tot parcursul procesului de indata ce se cunoaste cazul de incompatibilitate (art.59 C.p.p.).

Recuzarea este o institutie prin intermediul careia partile pot inlatura din activitatea procesuala persoanele incompatibile. Recuzarea apare ca o garantie a dispozitiei care obliga pe cei incompatibili sa se abtina.

In cursul judecatii recuzarea se formuleaza de catre parte cu aratarea cazului de incompatibilitate.

In cursul urmaririi penale cererea de recuzare se adreseaza organului de cercetare penala, fie procurorului.

Procedura de solutionare este reglementata de art.52 C.p.p. pentru faza de judecata si art.53 C.p.p. pentru faza de urmarire penala.

169

In cursul judecatii asupra abtinerii sau recuzarii instanta se pronunta prin incheiere, iar in cursul urmaririi penale procurorul se pronunta prin ordonanta.

170

CAPITOLUL VI

TEORIA GENERALA A PROBELOR

Sectiunea I

P R O B E L E

Notiune si importanta

Page 107: Procesual Semestru I

Procesul penal constituie un proces de cunoastere, in care organul judiciar trebuie sa ajunga la aflarea adevarului. In activitatea de stabilire a adevarului elementele care duc la realizarea cunoasterii sunt probele. Potrivit art.62 C.p.p. organul de urmarire si instanta au obligatia lamuririi cauzei sub toate aspectele, pe baza de probe.

In limbajul juridic expresia de proba are un inteles deosebit de cuprinzator, acceptiunea rezultand adesea numai din contextul exprimarii. Intr-un sens atat de larg, folosit mai ales de nespecialisti sau de organele judiciare in contactul cu persoanele neavizate, in scopul de a se face mai usor intelese, termenul cuprinde atat proba in adevaratul sau sens, mijloacele de proba, procedeele probatorii, dar si unele concepte care au legatura cu probele.

In reglementarea legala conceptul nu poate fi atat de elastic, ori lasat la aprecierea celui care aplica norma juridica si in consecinta s-a ivit necesitatea ca notiunea sa fie definitiva chiar de lege.

Potrivit art.63 alin.1 C.p.p. constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei

171

infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei penale.

Avand in vedere importanta deosebita a probelor in solutionarea cauzelor penale in privinta lor se poate retine cel putin o dubla functionalitate.

Din punct de vedere gnoseologic proba constituie un instument de cunoastere prin intermediul caruia organul judiciar afla adevarul.

Proba are si o functionalitate in care se reflecta continutul sau etimologic propriu-zis de instument de dovedire.

Probele sunt entitati de fapt extra-procesuale (exista in afara procesului penal) care privesc insa obiectul procesului penal (fapta si faptuitorul). Prin administrarea lor in desfasurarea procesului penal probele capata caracter procesual.

Dispozitii generale privind probele

Capitolul I din Titlul III al Partii generale a Codului de procedura penala cuprinde in art.62-68 o seama de dispozitii generale referitoare la probe.

In art.63 alin.2, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.281/2003 se reflecta bazele legale principale ale conceptiei referitoare la libera apreciere a probelor. In aceasta norma se subliniaza ca probele nu au o valoare mai dinainte stabilita si ca aprecierea fiecarei probe se face de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata in urma examinarii tuturor probelor administrate in scopul aflarii adevarului.

Page 108: Procesual Semestru I

172

Vechea reglementare permitea organului de urmarire penala si instantei de judecata sa aprecieze probele potrivit convingerii lor, textul fiind declarat neconstitutional prin decizia nr.171/2001 a Curtii Constitutionale (M.Of. nr.387/2001).

In reglementarea actuala probele nu sunt ierahizate in vreun fel, astfel ca si faptele consemnate in procesele-verbale nu au alta valoare probatorie in raport de restul probelor. Legea romana nu pretinde procedura inscrierii in fals in vederea inlaturarii de la aprecierea situatiei din cauza a imprejurarilor consemnate intr-un proces-verbal. In codul din 1936, inscrierea in fals era o modalitate de contestare a proceselor verbale.

Exista printre dispozitiile generale norme care consfintesc principiul obtinerii libere a probelor fara a se putea influenta aceasta prin constrangeri fizice sau morale. Art.68 alin.1 C.p.p. prevede ca este oprit a se intrebuinta violente, amenintari, ori alte mijloace de constrangere, precum si promisiuni sau indemnuri, in scopul de a se obtine probe.

Potrivit Codului penal aceste fapte care aduc atingere demnitatii umane constituie infractiunea de cercetare abuziva (art.266 alin.2).

In mod similar, nu se poate concepe ca o fapta penala sa fie dovedita prin savarsirea altei fapte penale ori prin continuarea celei initiale. Oricata importanta ar avea descoperirea faptuitorului si dovedirea infractiunii, aceasta nu se poate realiza printr-o alta nesocotire a legii penale. In lege se arata ca este oprit a se determina o persoana sa savarseasca sau sa contribuie la savarsirea faptei penale in scopul obtinerii unor probe (art.68 alin.2 C.p.p.).

In capitolul din cod la care ne referim exista si alte dispozitii legale referitoare la sarcina administrarii probelor, dreptul de a proba

173

lipsa de temeinicie a probelor, concludenta si utilitatea probelor, care fiind insa strans legate de probatoriu vor fi examinate in sectiunea urmatoare.

Clasificarea probelor

Probele pot fi clasificate dupa diverse criterii in literatura juridica neexistand un punct de vedere unitar in aceasta privinta.

Dintre diversele categorii de probe amintim: probele in acuzare si aparare, probele principale, secundare si incidentale, probele directe si indirecte, probele scrise sau orale etc.

Probele in acuzare sunt acelea prin care se face dovada vinovatiei invinuitului sau incultatului sau a unui element care contribuie la stabilirea vinovatiei acestuia. Aceste probe sunt administrate in vederea sustinerii acuzarii.

Page 109: Procesual Semestru I

Probele in aparare sunt cele care dovedesc nevinovatia inculpatului, o vina mai redusa sau o imprejurare care survine in favoarea acestuia. Ele sunt administrate in general de aparare, dar pot fi administrate si de organele judiciare in baza rolului activ si a obligatiei de a afla adevarul in cauza penala.

Probele principale se refera la existenta faptului imputat.

Probele secundare privesc imprejurarile de natura a agrava sau a atenua vinovatia inculpatului.

Probele incidentale servesc la dovedirea unor exceptii ridicate pe parcursul cauzei.

Probele directe dovedesc in mod direct faptul principal care formeaza obiectul cauzei penale demostrand ele singure vinovatia sau

174

nevinovatia invinuitului sau inculpatului. Constituie proba directa prinderea in flagrant, recunoasterea coroborata cu alte probe etc.

Probele indirecte nu pot dovedi prin ele insele vinovatia sau nevinovatia reprezentand imprejurari cu ajutorul carora se poate conchide asupra faptului principal. Probele indirecte denumite si indicii luate singure nu pot duce la rezolvarea cauzei pe cand o proba directa serveste la dovedirea vinovatiei cuiva.

Sectiunea II

PROBATORIUL IN PROCESUL PENAL

Notiuni introductive

In desfasurarea procesului penal invocarea si propunerea de probe, admiterea si administrarea lor constituie acte procesuale care poarta denumirea de probatoriu.

Legea reglementeaza in detaliu atat continutul cat si mecanismul probatoriului astfel ca acesta constituie elementul fundamental care duce la aflarea adevarului in cauza penala si la solutionarea procesului.

Cel putin trei sunt aspectele ce caracterizeaza probatoriul si acesta presupune raspunsul la urmatoarele intrebari:

ce anume trebuie dovedit intr-un proces pentru a se putea solutiona cauza;

cine trebuie sa aduca dovezi;

cum urmeaza a se proceda pentru ca aspectele faptice cuprinse in probe sa produca efecte juridice corespunzatoare.

Page 110: Procesual Semestru I

175

Aceste aspecte cardinale ale oricarui probatoriu necesita analiza problemelor ce vizeaza obiectul probatiunii, sarcina probei si administrarea probelor.

Obiectul probatiunii

Notiune si continut. In vederea solutionarii juste a cauzei penale este necesar sa existe o delimitare a faptelor si imprejurarilor care urmeaza a se dovedi.

Intra in notiunea de obiect al probatiunii toate faptele si imprejurarile care trebuie dovedite in scopul revolvarii cauzei penale. Prin fapte in sens de obiect al probatiunii se inteleg fenomenele lumii materiale.

Continutul obiectului probatiunii nu trebuie confundat cu continutul probei. Continutul probei este ceea ce da in vileag proba, adica datele informative sau elementele de informare pe care le procura proba. Continutul probei urmeaza sa corespunda obiectului probatiunii trebuind sa conduca la confirmarea sau infirmarea acestuia din urma.

Faptele si imprejurarile din cuprinsul obiectului probatiunii sunt faptele principale si faptele probatorii.

Faptul principal este insasi obiectul procesului penal, adica infractiunea care constituie temeiul tragerii la raspundere penala.

Faptele probatorii se refera la imprejurari de fapt care nu sunt cuprinse in faptul principal, dar care permit sa se traga concluzii cu privire la faptul principal.

Cu privire la obiectul probatiunii doctrina arata ca exista un obiect generic sau abstract si unul specific sau concret. Primul are

176

caracter general si trebuie dovedit in orice proces; al doilea reprezinta obiectul probatiunii intr-un proces anume determinat, respectiv in fiecare caz concret.

Obiectul generic poate fi determinat in componentele sale generale pentru ca oricat de variate ar fi cauzele, anumite elemente sunt prezente in orice activitate de dovedire. Astfel fac parte din obiectul generic al probatiunii urmatoarele imprejurari: dovedirea faptelor care confirma sau infirma invinuirea, circumstantele atenuante si agravante, mobilul infractiunii, datele care caracterizeaza persoana invinuitului sau inculpatului, urmarile infractiunii, faptele sau imprejurarile care au determinat sau favorizat comiterea infractiunii.

Datorita varietatii sale infinite obiectul specific sau concret al probatiunii nu se poate determina decat in raport cu cazul particular dat. De aceea, din punctul de vedere al acestui obiect, urmeaza a se analiza: modul in care intr-un caz concret o fapta ajuta in activitatea de dovedire, masura in care o proba este admisibila, concludenta sau utila, ce fapte sau imprejurari nu mai trebuie dovedite ori exista

Page 111: Procesual Semestru I

piedici in probarea acestora etc.

Analiza continutului pe care il are obiectul probatiunii s-a referit in cele de mai sus la latura penala a cauzei. Exista insa fapte si imprejurari care trebuie dovedite in legatura cu latura civila. In privinta rezolvarii laturii civile a cauzei sunt incidente toate aspectele de drept civil specifice obiectului probatiunii intr-o cauza civila.

Admisibilitatea, pertinenta, concludenta si utilitatea probelor. In materie penala in principiu este admisibila orice proba, legea neprecizand masura in care probele sunt sau nu admisibile.

177

Art.67 alin.1 C.p.p. prevede ca partile pot propune probe si cere administrarea lor aceste cereri neputand fi respinse daca proba este concludenta si utila. Rezulta ca proba este intotdeauna admisibila daca este necesara pentru solutionarea cauzei.

In procesul penal functioneaza principiul libertatii probelor. Acest principiu se manifesta pe de o parte sub aspectul libertatii de a produce probe, iar pe de alta parte sub aspectul aprecierii acestora. Din punct de vedere al producerii probelor principiul cunoaste doua categorii de limitari: limitari legale si limitari impuse de principiile legale ale dreptului. Daca intervin asemenea limitari proba devine inadmisibila.

Astfel, o proba devine inadmisibila numai in masura in care legea o interzice. De exemplu, proba veritatii in cazul infractiunii de calomnie este admisibila in conditiile art.207 C.p. In celelalte cazuri proba veritatii este inadmisibila.

Toate probele care au legatura cu procesul penal se numesc pertinente; cele care nu sunt intr-o asemenea legatura reprezinta probe nepertinente.

Nu este suficient ca o proba sa aiba legatura cu pricina fiind necesar ca ea sa fie edificatoare, adica sa aiba o anumita concludenta. Sunt probe concludente acelea care sunt esentiale in cauza, adica influenteaza solutionarea procesului. Probele care nu sunt edificatoare, deoarece nu determina in nici un fel solutia se numesc neconcludente. Orice proba concludenta este si pertinenta.

O proba concludenta deja administrata care determina convingerea organului judiciar nu mai trebuie dovedita devenind inutila. Constituie o proba utila proba concludenta care nu a fost administrata in astfel de conditii incat sa formeze convingerea

178

organului judiciar. Invers poate deveni inutila o proba care desi concludenta a fost deja administrata.

Pentru activitatea procesuala prezinta importanta prevederile art.67 alin.2 si 3 C.p.p. potrivit carora cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsa daca este concludenta si utila; admiterea sau respingerea probei se face motivat.

Page 112: Procesual Semestru I

Fapte care nu trebuie dovedite. Pot interveni in proces imprejurari a caror dovedire nu mai este necesara. Dispensa de proba poate fi determinata de diverse situatii:

existenta unor prezumtii legale inlatura pentru cei care le invoca necesitatea dovedirii faptului prezumat; in cazul unei prezumtii relative se poate dovedi si contrariul; in cazul prezumtiilor absolute contradovada este inadmisibila;

faptele evidente si faptele notorii nu necesita depunerea unei activitati probatorii; evidenta faptelor decurge de regula din cunoasterea empirica pe baza unei indelungate experiente umane a unor legitati sau fenomene obiective (exemplu: numai trebuie dovedit ca obiectele cu densitate mica plutesc); aceeasi situatie si in cazul faptelor notorii; notorietatea rezulta din cunoasterea de catre toata lumea sau de un cerc larg de persoane a unei imprejurari;

S-a pus problema daca faptele cunoscute in mod direct de organul judiciar mai trebuie dovedite. Raspunsul este afirmativ pentru ca altfel s-ar ajunge la arbitrariu neputandu-se stabili pe baze obiective modul in care organul judiciar si-a format convingerea asupra faptelor retinute.

179

Sarcina probei

In procesul penal este necesar sa se stie cine are obligatia dovedirii diverselor imprejurari. Trebuie deci sa se cunoasca cui ii revine sarcina probatiunii.

Prin sarcina probatiunii se intelege obligatia procesuala ce revine participantilor de a dovedi imprejurarile care formeaza obiectul probatiunii.

Sarcina probatiunii prezinta doua laturi dupa cum se refera la obligatiile ce revin organelor judiciare sau la posibilitatea partilor de a propune sau solicita administrarea de probe.

Aspectul principal al problemei se evidentiaza in legatura cu latura referitoare la organele judiciare. Potrivit art.65 C.p.p. sarcina administrarii probelor in procesul penal revine organului de urmarire penala, respectiv instantei de judecata. Organele judiciare au obligatia aflarii adevarului pe baza rolului activ si independent de atitudinea partilor.

In procesul penal roman unde rolul activ al organelor judiciare si obligativitatea aflarii adevarului constituie reguli de baza ale procesului se impune concluzia ca sarcina probatiunii revine in toate cazurile organului de urmarire penala sau instantei de judecata. Aceasta regula este consfintita expres in art.65 C.p.p.

Partile nu au obligatia de a administra probe, adica partilor nu le incumba nimic in cadrul sarcinii probatiunii. Potrivit regulii generale ca in justitie obligatia de a dovedi imprejurarile care formeaza obiectul actiunii revine celui care sustine o

Page 113: Procesual Semestru I

cerere sau un punct de vedere („actori incubit probatio”), in cadrul procesului penal obligatia dovedirii vinovatiei revine acuzarii, adica procurorului sau

180

partii vatamate (in cazul infractiunilor prevazute de art.279 alin.2 lit.a C.p.p.).

Potrivit art.66 C.p.p. in lipsa dovezilor de vinovatie invinuitul sau inculpatul benefiind de prezumtia de nevinovatie nu este tinut a proba nevinovatia sa; in cazul cand exista probe de vinovatie invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie. Daca invinuitul sau inculpatul nu dovedeste sau nu stie sa ceara sau sa propuna probe in aparare, sarcina probatiunii revine organului judiciar.

Sarcina probatiunii astfel cum a fost prezentata a avut in vedere latura penala a cauzei. In solutionarea laturii civile organul judiciar va tine seama de regulile traditionale ale probatiunii judiciare cunoscute si aplicate in procesul civil cu implicatiile care decurg din disponibilitatea actiunii civile.

Administrarea probelor

Pentru aflarea adevarului organele judiciare trebuie sa cunoasca realitatea obiectiva a imprejurarilor cauzei; aceasta operatiune nu se poate realiza decat prin administrarea probelor, adica prin deducerea in fata organului judiciar a faptelor si imprejurarilor care configureaza orice proba in asa fel incat sa formeze o reprezentare exacta a celor petrecute.

Administrarea probelor este o activitate procesuala desfasurata de catre organele judiciare in colaborare cu partile constand in indeplinirea drepturilor si obligatiilor prevazute de lege cu privire la procurarea, verificarea si preluarea ca piese ale dosarului a dovezilor

181

prin prisma carora urmeaza sa fie elucidate faptele si solutionata cauza.

In cazul organelor de urmarire penala administrarea probelor presupune strangerea (descoperirea si adunarea) probelor necesare pentru aflarea adevarului si lamurirea cauzei sub toate aspectele. Legea adauga ca in cadrul acestei activitati organul de urmarire penala are in vedere atat probele in favoarea cat si in defavoarea invinuitului sau inculpatului.

Activitatea de strangere a probelor se poate realiza numai prin sursele sau izvoarele ingaduite de lege si care constituie mijloacele de proba mentionate de art.64 C.p.p.

Administrarea probelor in faza de judecata prezinta anumite caracteristici. In fata instantei cauza ajunge cu majoritatea probelor adunate ceea ce in mod obisnuit nu obliga instanta la o strangere a probelor in sensul investigatiilor efectuate de organul de urmarire penala. In general, in cursul judecatii se readministreaza probele adminstrate in cursul urmaririi penale. Instanta poate administra si probe noi care nu au fost cunoscute sau administrate in faza de urmarire penala.

Page 114: Procesual Semestru I

Administrarea probelor nu se poate face decat cu evitarea oricarei manifestari care aduc atingere demnitatii umane si prestigiului justitiei. Sunt in acest sens de amintit dispozitiile art.68 C.p.p. care interzic folosirea mijloacelor de constrangere si a promisiunilor.

Potrivit art.64 alin. ultim C.p.p. text introdus prin Legea nr.281/2003 mijloacele de proba obtinute in mod ilegal nu pot fi folosite in procesul penal.

182

Sectiunea III

MIJLOACE DE PROBA SI PROCEDEE PROBATORII

Notiuni preliminare

Probele sunt fapte si imprejurari prin care se constata adevarul si se solutioneaza cauza penala. Pentru ca organul judiciar sa poata folosi probele in rezolvarea cauzei acestea trebuie administrate. Mijloacele legale prin care se administreaza probele poarta denumirea de mijloace de proba.

Notiunea trebuie delimitata stiintific cu precizie.

Mijloacele de proba nu se confunda cu subiectul probei. Subiect al probei este persoana care poate procura elementul de informare care constituie proba (martor, expert, inculpat etc.).

In literatura de specialitate se face deosebire intre mijloacele de proba si procedeele probatorii. Acestea din urma nu constituie o categorie a mijloacelor de proba ci modul de a proceda in folosirea mijloacelor de proba.

Enumerarea mijloacelor de proba se face in art.64 alin.1 C.p.p. dupa cum urmeaza: declaratiile invinuitului sau ale inculpatului (sectiunea I, art.69-74), declaratiile partii vatamate, partii civile si ale partii responsabile civilmente (sectiunea II, art.75-77), declaratiile martorilor (sectiunea III, art.78-861-5), inscrisurile (sectiunea V, art.89-891), inregistrarile audio si video (sectiunea V1, art.911-6), fotografiile, mijloacele materiale de proba (sectiunea VII, art.94-95), constatarile tehnico-stiintifice si medico-legale (sectiunea IX, art.112-115) precum si expertizele (sectiunea X, art.116-126).

183

Codul de procedura penala, enumera mijloacele de proba in mod limitativ. In consecinta o proba poate fi administrata prin orice mijloc de proba din cele indicate de lege, si nu prin alte mijloace neenuntate expres si exhaustiv de norma juridica.

Libertatea mijloacelor de proba. Regula admisibilitatii generale a probelor in materie penala, atesta teza ca, in principiu, este posibila si permisa dovedirea oricarei imprejurari de fapt care constituie proba in rezolvarea cauzei penale. La aceasta libertate a probelor trebuie adaugata si libertatea mijloacelor de proba,

Page 115: Procesual Semestru I

inteleasa in sensul ca deducerea in fata organelor judiciare a situatiilor de fapt constituind probe in cauza se poate realiza prin orice mijloace de proba. In materie penala exista regula generala ca probele pot fi administrate in principiu prin oricare din mijloacele de proba prevazute de lege. Libertatea acordata organelor judiciare inlatura piedicile ce s-ar putea ivi in stabilirea unor fapte din lipsa mijloacelor de proba corespunzatoare.

Libertatea mijloacelor de proba poate fi uneori limitata.

Astfel:

dovada starii psihice a inculpatului dintr-o cauza privind un omor deosebit de grav impune stabilirea acesteia pe baza unei expertize psihiatrice obligatorii (art.117 alin.1 C.p.p.);

stabilirea mortii violente nu se poate face cu eludarea dispozitiei din art.114 C.p.p. care prevede ca in asemenea situatie se va dispune o constatare medico-legala;

administrarea probelor necesare dovedirii chestiunilor prealabile se face potrivit materiei careia ii aprtine acea chestiune (art.44 alin.2 C.p.p.).

184

Reglementarea mijloacelor de proba este detaliata in art.69-132 C.p.p. Cu privire la conceptia legiuitorului asupra sistematizarii acestora este de retinut ca in dispozitiile respective au fost cuprinse atat prevederile tinand de mijloacele de proba cat si prevederile referitoare la procedeele probatorii.

Unele dispozitii privitoare la mijloacele de proba au fost prevazute in acelasi cadru cu procedeele probatorii. De pilda, in sectiunea intitulata „Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului” (art.69-77) se cuprind dispozitii atat cu privire la aceasta declaratie ca mijloc de proba cat si la procedeul probator al ascultarii.

In cod au fost incluse si sectiuni in care sunt reglementate de sine statator anumite procedee probatorii cum ar fi: confruntarea (Sectiunea IV, art.87-88), ridicarea de obiecte si inscrisuri, efectuarea perchezitiei (Sectiunea VIII, art.96-111), cercetarea la fata locului si reconstituirea (Sectiunea XII, art.129-131).

In vederea asigurarii respectarii legii in privinta mijloacelor de administrare a probelor art.64 alin.2 introdus prin Legea nr.281/2004 prevede o importanta garantie in sensul ca mijloacele de proba obtinute in mod ilegal nu pot fi folosite in procesul penal.

Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului

Nimeni nu cunoaste mai bine cum a avut loc fapta penala decat infractorul. Desi invinuitul sau inculpatul nu are deseori interesul sa dezvaluie adevarul, declaratiile lui – chiar in varianta expusa de acesta – cuprind aspecte a caror importanta e

Page 116: Procesual Semestru I

incontestabila in solutionarea procesului. In plus, declaratiile celui in cauza reprezinta primul element prin care aceasta isi exercita personal dreptul de

185

aparare, aducand la cunostinta organului judiciar faptele si imprejurarile de natura a-l devinovati sau a reduce din vinovatie.

Invinuitul sau inculpatul trebuie ascultat totdeauna, cu exceptia cazului cand se sustrage de la desfasurarea procesului penal.

Invinuitul sau inculpatul nu este insa obligat sa relateze faptele pentru ca darea declaratiei este un drept al sau si nu o obligatie.

Procedura de ascultare este prevazuta de art.70-74 C.p.p. modificate partial prin Legea nr.281/2003.

La inceput invinuitul sau inculpatul este intrebat cu privire la datele de identitate, ocupatie, loc de munca, adresa, antecedente penale, cetatenie, studii, situatia militara si orice alte date necesare pentru stabilirea situatiei sale personale.

Apoi organul judiciar este obligat sa-i aduca la cunostinta invinuitului sau inculpatului, fapta care formeaza obiectul cauzei, dreptul de a avea un aparator si dreptul de a nu face nici o declaratie si ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa.

Daca invinuitul sau inculpatul consimte sa dea o declaratie i se pune in vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta si invinuirea ce i se aduce in legatura cu aceasta.

In faza de urmarire penala, inainte de ascultare organul judiciar cere invinuitului sau inculpatului sa de o declaratie scrisa personal cu privire la invinuirea ce i se aduce.

Invinuitul sau inculpatul este lasat la inceput sa declare tot ce stie in cauza. Ascultarea nu poate incepe cu citirea sau reamintirea declaratiilor date anterior. In cursul urmaririi penale daca sunt mai multi invinuiti sau inculpati, fiecare este ascultat separat.

Dupa ce invinuitul sau inculpatul a facut declaratia i se pun intrebari cu privire la fapta si invinuire si probele in aparare.

186

Declaratiile orale se consemneaza in scris citindu-se continutul sau permitandu-se lectura.

In fiecare declaratie se va consemna ora inceperii si ora incheierii ascultarii invinuitului sau inculpatului. Declaratia se citeste acestuia si i se poate da sa o citeasca.

Page 117: Procesual Semestru I

Invinuitul semneaza declaratia pe fiecare pagina si la sfarsit, daca este de acord cu continutul ei.

Declaratia se semneaza si de organul de urmarire penala, respectiv presedintele completului de judecata, grefier si dupa caz de interpret.

Daca invinuitul sau inculpatul se gaseste in imposibilitatea de a se prezenta organul judiciar il asculta la locul unde se afla cu exceptia cazurilor in care legea prevede altfel (ex.: in situatia prevazuta de art.1491 alin.6).

Potrivit art.891 C.p.p. text introdus prin Legea nr.281/2003 formularele in care urmeaza sa se consemneze orice declaratie in faza de urmarire penala vor fi in prealabil inregistrate si inseriate ca formulare cu regim special, iar dupa completare vor fi introduse la dosarul cauzei.

Valoarea probatorie a acestui mijloc de proba este fixata in art.69 C.p.p. care dispune ca declaratia invinuitului sau inculpatului poate servi la aflarea adevarului numai in masura in care este coroborata cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.

Declaratia invinuitului sau inculpatului este divizibila (se poate retine numai ceea ce se confirma prin alte probe) si retractabila (organul judiciar apreciind asupra valorii retractarii). Posibilitatea retractarii subzista in orice faza a procesului penal.

187

In doctrina s-au facut referiri si la folosirea in practica a unor mijloace tehnice de apreciere a declaratiilor inculpatului. De exemplu, tehnicile criminalistice de cercetare pun accent pe anumite probe psihometrice (se masoara ritmul respiratiei, a pulsului, presiunea arteriala etc.) in timp ce se pun invinuitului sau inculpatului diverse intrebari. Pentru inregistrare se folosesc aparate cunoscute sub diverse denumiri: poligraf, detector de stres emotional etc.

Literatura de specialitate este unanima in a aprecia ca testarea sinceritatii declaratiilor cu ajutorul unor tehnici de depistare a factorilor fiziologici ai emotiei nu poate fi folosita decat cel mult ca mijloc de investigatie extra judiciara fara a fi considerat mijloc de proba in sensul dispozitiilor legale in materie.

Declaratiile partii vatamate, ale partii civile si

ale partii responsabile civilmente

In afara invinuitului sau inculpatului pot furniza date legate de infractiunea savarsita si celelalte parti: partea vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente.

Potrivit art.75 alin.1 C.p.p. declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte sau imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.

Page 118: Procesual Semestru I

De aceea in art.76 C.p.p se arata ca organul judiciar are obligatia sa asculte persoana care a suferit o vatamare prin infractiune precum si partea responsabila civilmente.

188

Inainte de ascultare persoanei vatamate i se pune in vedere ca poate participa in proces ca parte vatamata, iar daca a suferit o paguba materiala sau o dauna morala ca poate sa se constiuie parte civila si ca declaratia de participare ca parte vatamata sau de constituire de parte civila se poate face in tot cursul urmaririi penale, iar in fata primei instante pana la citirea actului de sesizare.

Ascultarea partii se face potrivit acelorasi reguli procedurale care se aplica invinuitului sau inculpatului (art.77). Avand in vedere ca partile sunt interesate in cauza valoarea probatorie a declaratiilor acestora este aceeasi ca si a invinuitului sau inculpatului.

Daca persoana vatamata nu participa in proces ca parte vatamata sau parte civila in conformitate cu art.82 C.p.p. poate fi ascultata in calitate de martor.

Consemnarea declaratiilor se face ca si in cazul audierii invinuitului sau inculpatului pe formular care in prealabil a fost inregistrat si inseriat, ca formular cu regim special; dupa completare declaratia va fi introdusa la dosarul cauzei (art.891).

Declaratiile martorilor

Declaratiile martorilor reprezinta mijloace de proba foarte vechi si frecvent folosite in procesul penal. In doctrina s-a aratat ca martorii sunt „ochii si urechile justitiei”.

Martorul este persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau despre vreo imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal (art.78 C.p.p.). Martorul in sine nu este un mijloc de proba; au acest caracter numai declaratiile lui in masura in care concura la rezolvarea cauzei.

189

Obligatiile martorilor sunt concentrate in urmatoarele aspecte:

a) obligatia de a se prezenta la chemarea organului judiciar pentru a depune marturie. Lipsa nejustificata a martorului in procesul penal poate fi sanctionata cu amenda judiciara potrivit art.198 C.p.p. De asemenea, martorul care nu se prezinta la chemarea organului judiciar poate fi adus prin intermediul unui mandat de aducere (art.183 C.p.p.).

b) obligatia relatarii adevarului. Lipsa de sinceritate a martorului in declaratii constituie infractiunea de marturie mincinoasa si se pedepseste potrivit art.260 C.p. Aceasta presupune ca prin tot declara, martorul sa nu faca afirmatii mincinoase si in acelasi timp sa spuna tot ce stie cu privire la imprejurarile esentiale asupra carora a fost intrebat.

Page 119: Procesual Semestru I

Drepturile martorului se manifesta in mai multe directii:

a) martorul, ca de altfel orice persoana care da o declaratie in cadrul procesului penal, este la adapost de intrebuintarea oricaror violente, amenintari, constrangeri fizice sau psihice (art.68 C.p.p.).

b) relatarile martorului se circumscriu datelor cauzei, art.86 C.p.p. mentionand limitele in care are loc ascultarea acestuia. Desi legea nu prevede expres rezulta ca martorul are dreptul ca refuze raspunsurile la intrebarile care exced cadrul legal al audierii sale.

c) alte drepturi ale martorului sunt de ordin patrimonial si vizeaza cheltuielile judiciare. Potrivit art.190 C.p.p. martorul chemat la organul judiciar are dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, intretinere, locuinta si alte cheltuieli prilejuite de chemarea sa; martorul care este salariat are dreptul si la venitul de la locul de munca pe durata lipsei de la serviciu, iar martorul care nu este

190

salariat dar realizeaza venituri este indreptatit sa primeasca o compensare.

Organele judiciare pot asculta ca martori in principiu orice persoana care are cunostinta despre cauza penala. Pot fi audiati ca martori si minorii. Potrivit art.81 C.p.p., daca acestia nu au implinit varsta de 14 ani ascultarea lor se face in prezenta reprezentantului legal.

Legea excepteaza unele persoane de la obligatia de a depune ca martor:

a) nu poate fi ascultat ca martor persoana obligata a pastra secretul profesional: avocatul, notarul, preotul, personalul medical, functionarii care detin anumite secrete de serviciu etc.

La aceasta dispozitie exista unele derogari. Astfel, obligarea pastrarii secretului profesional poate trece pe planul al doilea fata de interese superioare (exemplu faptele impotriva statului). De asemenea, persoanele care detin secrete in virtutea activitatii profesionale pot fi dezlegate de obligatia pastrarii lor de persoana sau unitatea fata de care au obligatia pastrarii secretului.

b) nu pot fi ascultati ca martori persoanele care au in cauza calitatea de parti; nimeni nu poate fi martor in propria sa cauza; art.82 C.p.p. prevede ca persoana vatamata poate fi insa ascultata ca martor daca nu se constituie parte civila si nu participa in proces ca parte vatamata.

c) nu pot fi obligati sa depuna ca martori sotul si rudele apropiate ale invinuitului sau inculpatului; organul judiciar are posibilitatea ascultarii ca martor a acestor persoane daca ele accepta.

Persoana chemata ca martor este obligata sa se infatiseze la locul, data si ora indicate de organul judiciar. Ascultarea martorului

Page 120: Procesual Semestru I

191

incepe cu identificarea lui. Apoi este intrebat daca este ruda cu partile, raporturile sale cu acestea si daca a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii. Ascultarea martorului se face sub prestare de juramant potrivit art.85 C.p.p. Minorul sub 14 ani nu depune juramant; i se atrage insa atentia sa spuna adevarul.

Ascultarea martorilor se face in general potrivit procedurii de ascultare a inculpatului, dispozitiile art.71-74 aplicandu-se in mod corespunzator.

Evaluarea judiciara a declaratiilor martorilor. Aceasta este una dintre cele mai dificile probleme ale practicii judiciare tinand seama de numeroasele implicatii pe care cercetarea psihologica le evidentiaza in domeniul respectiv.

Exceptand cazul cand martorul este de rea credinta si denatureaza voit realitatea, aprecierea concreta a probei testimoniale se confrunta in practica cu numeroase greutati.

Toate declaratiile martorilor au aceeasi valoare si fac dovada in aceeasi masura ca orice alt mijloc de proba. Ceea ce trebuie sa retina organul judiciar dintr-o declaratie de martor constituie o chestiune concreta de speta. Cercetarile moderne impun organului judiciar sa aprecieze declaratia martorului ca o operatie psihologica prin care se cumuleaza aspecte legate de perceperea si memorizarea faptelor, aprecierea lor cantitativa si calitativa, reproducerea faptelor, caracteristicile temperamentale si de personalitate ale martorului s.a.

Dispozitii speciale privind ascultarea martorilor

Prin Legea nr.682/2002 a fost creata institutia juridica a protectiei si asistentei martorilor, iar prin Legea nr.281/2003 in

192

Codul de procedura penala au fost introduse art.861-865 care contin unele dispozitii speciale in privinta ascultarii martorilor.

Protectia datelor de identificare. Potrivit art.861 C.p.p., daca exista probe sau indicii temeinice ca prin declararea identitatii reale a martorului sau a localitatii acestuia de domiciliu ori de resedinta ar fi periclitata viata, integritatea corporala sau libertatea lui ori a altei persoane se poate incuviinta de procuror in cursul urmaririi penale si de instanta in cursul judecatii, la cererea oricarei persoane indreptatite, ca martorul sa nu declare aceste date atribuindu-i-se o alta identitate.

Datele despre identitatea reala a martorului se consemneaza intr-un proces verbal care va fi pastrat la sediul parchetului ori dupa caz, la sediul instantei intr-un loc special, intr-un plic sigilat, in conditii de maxima siguranta. Procesul verbal va fi semnat de cel care a solicitat masurile de protectie si de cel care a dispus masura.

Documentele privind identitatea reala a martorului vor fi introduse in dosarul penal numai dupa ce procurorul prin ordonanta sau instanta prin incheiere a constatat ca

Page 121: Procesual Semestru I

a disparut pericolul care a determinat luarea masurii de protectie a martorului.

Declaratiile acestor martori pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.

Modalitati de ascultare. In art.862 C.p.p. au fost prevazute unele modalitati speciale de ascultare a martorului cu datele de identificare protejate.

Astfel, procurorul sau instanta poate admite ca martorul sa fie ascultat fara a fi prezent, la locul unde se afla organul judiciar prin

193

intermediul unei retele de televiziune cu imaginea si vocea distorsionate astfel incat sa nu fie recunoscut.

Declaratia martorului ascultat prin intermediul mijloacelor tehnice mentionate se face in prezenta procurorului, se inregistreaza prin mijloace tehnice audio si video si se reda integral in forma scrisa. In legatura cu modul de consemnare legea precizeaza ca se intocmeste un proces verbal care va fi semnat de procuror si de organul de cercetare penala. Declaratia transcrisa va fi semnata si de martor si se pastreaza la parchet in conditii de maxima siguranta.

In cursul judecatii declaratia martorului, transcrisa, va fi semnata de procuror, martor si de presedintele completului de judecata si pastrata la instanta in conditii de maxima siguranta.

Pot fi ascultati ca martori carora li s-a atribuit o alta identitate si investigatorii sub acoperire. Institutia investigatorilor sub acoperire a fost introdusa in Codul de procedura penala (art.2241-4) prin Legea nr.281/2003.

Reglementarea se aplica si expertilor. Potrivit art.19 din O.U.G. nr.43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, in activitatea acestei institutii, reglementarea este aplicabila si victimelor infractiunii.

Dispozitiile art.78, art.85 si art.86 alin.1 si 2 C.p.p. se aplica in mod corespunzator.

Casetele video si audio pe care a fost inregistrata declaratia martorului, in original si sigilate se pastreaza in conditii de maxima siguranta la parchet sau dupa caz la instanta.

Mijloacele prin care au fost ascultati martorii pot fi verificate in cursul judecatii prin efectuarea unei expertize.

194

Audierea martorilor sub 16 ani in anumite cauze.

In conformitate cu art.864 C.p.p. in cauzele privind infractiunile de violenta intre membrii aceleiasi familii, instanta poate dispune ca martorul sub 16 ani sa nu fie

Page 122: Procesual Semestru I

audiat in sedinta de judecata; legea admite prezentarea unei audieri efectuate in prealabil prin inregistrari audio-video in conditiile art.862 C.p.p. In acest cadru trebuie avute in vedere si prevederile Legii nr.217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in familie (M.Of. nr.367/2003).

Protejarea deplasarii martorilor.

Procurorul, in cursul urmaririi penale ori instanta in cursul judecatii, poate dispune ca organul de politie sa supravegheze domiciliul sau resedinta martorului ori sa-i asigure o resedinta temporara supravegheata precum si sa-l insoteasca la sediul parchetului sau al instantei si inapoi la domiciliu sau la resedinta.

Masurile vor fi ridicate de procuror sau de instanta cand se constata ca pericolul care a impus luarea lor a incetat (art.865).

Martorii asistenti

Efectuarea anumitor acte procesuale trebuie realizata, in prezenta unor persoane care sa ateste constatarile facute si modul in care s-au desfasurat activitatile procesuale. Aceste persoane au calitatea de martori asistenti.

Martorii asistenti in general nu au cunostinta despre faptele si imprejurarile cauzei. Ei sunt niste garanti care atesta ca rezultatul sau modul desfasurarii activitatii procesuale este cel consemnat in actele intocmite (de exemplu: in cazul unei perchezitii martorii

195

asistenti pot confirma ca anumite obiecte s-au gasit la domiciul persoanei perchezitionate).

In literatura de specialitate s-a aratat ca martorii asistenti sunt martori procedurali, ale caror cunostinte sunt dobandite dupa ce au devenit subiecti procesuali spre deosebire de ceilalti martori care au dovandit cunostintele anterior procesului penal.

Potrivit art.92 C.p.p. numarul martorilor asistenti este de cel putin doi. Nu pot fi martori asistenti: minorii sub 14 ani, persoanele interesate in cauza si cei care fac parte din aceeasi unitate cu organul judiciar care efectueaza actul procedural. Organul judiciar este obligat sa consemneze in procesul-verbal si observatiile pe care martorii asistenti le fac cu privire la cele constatate si la desfasurarea operatiunilor la care asista.

Confruntarea

Intre declaratiile date de unele persoane pot apare nepotriviri care se lamuresc dupa metodele obisnuite de evaluare a intregului material probator si prin coroborarea tuturor faptelor si imprejurarilor de natura a lamuri cauza.

Pentru contradictiile aparute in cadrul probelor orale legea a reglementat in mod

Page 123: Procesual Semestru I

special un procedeu probator de natura a elucida asemenea situatii. Cand se constata ca exista contradictii intre persoanele ascultate in aceeasi cauza, se procedeaza la confruntarea acelor persoane, daca aceasta este necesara pentru lamurirea cauzei (art.87 C.p.p.).

Confruntarea este un procedeu probator complimentar care se foloseste dupa ce procedeul primar si obisnuit al ascultarii a fost

196

epuizat. Confruntarea duce la corecta audiere a persoanelor ascultate.

In timp ce ascultarea initiala se realizeaza pentru fiecare persoana separat, confruntarea presupune audierea simultana a persoanelor care au dat declaratii cuprinzand contraziceri.

Persoanele confruntate dau declaratii una in prezenta celeilalte. In cadrul noii ascultari persoanele vor fi audiate numai asupra faptelor si imprejurarilor in privinta carora declaratiile anterioare se contrazic (art.88 C.p.p.). Organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate incuviinta ca persoanele confruntate sa-si puna reciproc intrebari. Declaratiile date de persoanele audiate se consemneaza intr-un proces verbal. Procesul verbal constituie mijloc de proba.

Evaluare. Confruntarea duce la rezultate in masura in care, in urma reaudierii, persoanele revin asupra celor declarate anterior, respectiv dau explicatii care sa inlature in totul sau in parte contrazicerile. Nepotrivirile initiale pot persista si dupa confruntare; in acest caz organul judiciar va lamuri contradictiile printr-o noua evaluare a probelor existente si daca este posibil prin administrarea de probe suplimentare.

Inscrisurile ca mijloc de proba

In cauzele penale se folosesc numeroase inscrisuri pentru a face diverse dovezi. Totusi, in procesul penal inscrisurile ca mijloc de dovada au o importanta si o frecventa mai redusa in raport de procesul civil. In procesul civil au precadere inscrisurile in timp ce in procesul penal probele orale.

197

In materie penala existenta unor probe preconstituite nu capata dimensiunile avute de aceasta problema in dreptul civil. Chiar in acele putine cazuri cand ar putea fi folosite probe preconstituite, ele nu au fost evident intocmite pentru a proba fapta penala ci pentru a demostra existenta anumitor aspecte in legatura cu care s-a savarsit infractiunea. De exemplu, folosirea unui act de stare civila intr-o infractiune de omor nu probeaza savarsirea infractiunii ca atare, ci imprejurarea ca faptuitorul este ruda sau sot cu victima si deci faptei urmeaza a i se da o anumita incadrare juridica (omor calificat – art.175 lit.c C.p.).

Inscrisurile constituie mijloace de proba in masura in care cuprind in continut fapte

Page 124: Procesual Semestru I

sau mijloace de natura sa contribuie la aflarea adevarului (art.89 C.p.p.).

Notiunea de inscris poate avea doua sensuri. In sens larg prin inscris se intelege orice act scris, cuprinzandu-se si formele scrise in care se consemneaza celelalte mijloace de proba. Astfel, declaratiile invinuitului, declaratiile martorilor, rezultatul expertizei, se consemneaza in scris.

In sens restrans, prin inscris ca mijloc de proba intelegem numai actele, care prin continutul lor contribuie la aflarea adevarului, fara sa reprezinte forma scrisa de manifestare a celorlalte mijloace de proba. Asemenea inscrisuri sunt: corespondenta, chitantele, registrele, actele sub semnatura privata sau emanand de la diverse institutii etc.

In unele cazuri un inscris poate constitui mijloc material de proba, pentru ca furnizeaza elemente informationale nu prin continutul sau exprimat in forma scriptica, ci ca un obiect oarecare. Asa este cazul cand pe o scrisoare se gasesc amprentele care permit

198

identificarea persoanei care a avut in mana acel obiect, sau cazul unui act falsificat care poarta pe el urmele de contrafacere ale inscrisului etc.

Un loc important intre inscrisuri il ocupa procesul verbal. Procesele verbale incheiate de organele judiciare, sunt mijloace de proba. De asemenea sunt mijloace de proba procesele verbale si actele de constatare incheiate de alte organe daca legea prevede expres aceasta (art.90).

Procesul-verbal este totdeauna un instrument scriptic prin intermediul caruia organul judiciar face o constatare. Prin multe procese-verbale organele judiciare constata elemente faptice legate de savarsirea infractiunii si care astfel cunoscute si administrate in procesul penal dau inscrisului respectiv continutul si finalitatea unui mijloc de proba (ex.: procesul-verbal intocmit in conformitate cu art.224 C.p.p.). Multe dintre procesele-verbale ale organului judiciar au insa o alta functionalitate servind ca dovezi procedurale. Ele atesta indeplinirea dispozitiilor legale necesare efectuarii diferitelor acte procedurale (ex.: procesul-verbal intocmit potrivit art.181 C.p.p.).

Conditiile de forma ale procesului-verbal sunt prevazute in art.91 C.p.p. si necesita urmatoarele mentiuni: data si locul incheierii, numele si calitatea celui care incheie actul, numele, ocupatia si adresa martorilor asistenti cand exista, descrierea amanuntita a celor constatate si a masurilor luate, numele, ocupatia si adresa persoanelor la care se refera actul, precum si obiectiile si explicatiile acestora, mentiunile prevazute de lege pentru cazuri speciale (de ex. mentiunea ca procesul-verbal de perchezitie domiciliara s-a incheiat in dublu exemplar, unul fiind lasat celui perchezitionat).

199

Page 125: Procesual Semestru I

Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina si la sfarsit de cel care il incheie si de persoanele mentionate in inscrisul respectiv. Daca vreuna dintre aceste persoane refuza sau nu poate semna se face mentiunea corespunzatoare.

Interceptarile si inregistrarile audio sau video

Preliminarii. Ca orice mijloc de proba, interceptarile si inregistrarile audio sau video, reglementate de art.911-916 astfel cum au fost modificate si completate prin Legea nr.281/2003 isi aduc contributia la infaptuirea scopului procesului penal fiind strans legate de realizarea regulii de baza a procesului penal a aflarii adevarului, or, aflarea adevarului intr-o cauza penala inseamna a stabili, in principal, daca exista fapta penala si cine a savarsit-o.

Reglementarea procedural-penala se afla in directa legatura cu art. 28 din Constitutia Romaniei, republicata care asigura protectia corespondentei de orice fel, a convorbirilor telefonice si a celorlalte mijloace de comunicare legale.

Mai trebuie subliniata si stransa corelatie cu reglementarea prevazuta de art. 26 din Constitutie care obliga autoritatile sa respecte si sa ocroteasca viata intima, familiala si privata.

Interceptarile si inregistrarile audio. Noua reglementare statueaza ca interceptarile si inregistrarile convorbirilor sau comunicarilor se dispun in principal de instanta de judecata si in mod exceptional de procuror.

Conditiile (pozitive) in care se efectueaza interceptarile si inregistrarile pe banda magnetica sau pe orice alt tip de suport ale

200

unor convorbiri ori comunicari rezulta din continutul prevederilor art. 911 alin.1 C.pr.pen. :

a) daca sunt date sau indicii temeinice privind pregatirea sau savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se efectueaza din oficiu. Reglementarea este aplicabila numai fazei de urmarire penala. Nu are importanta daca a fost inceputa sau nu urmarire penala;

b) infractiunea sa fie din cele enumerate de art. 911 alin.2 C.pr.pen.;

c) interceptarea si inregistrarea se impun pentru aflarea adevarului, atunci cand stabilirea situatiei de fapt sau identificarea faptuitorului nu poate fi realizata pe baza altor probe ori prin alte mijloace;

d) sa existe autorizarea instantei de judecata (a presedintelui instantei careia i-ar reveni sa judece cauza in fond) la cererea procurorului.

Tinand seama ca, in conformitate cu art.911 alin 7 C.pr.pen. instanta dispune, in scris si motivat, prin incheiere, asupra interceptarii si inregistrarii convorbirilor sau comunicarilor, consideram ca si cererea procurorului trebuie formulata in scris si

Page 126: Procesual Semestru I

motivata, prevederile art. 911 alin.7 privind continutul incheierii instantei urmand a fi aplicate in mod corespunzator.

Legea consacra posibilitatea efectuarii inregistrarilor la care se refera art.911 alin 1 si la cererea motivata a persoanei vatamate privind comunicarile ce ii sunt adresate (art.911 alin.6).

Reglementarea procedural penala referitoare la interceptarile si inregistrarile audio sau video prevede si unele conditii negative.

201

Astfel potrivit art.913 alin. ultim inregistrarea convorbirilor dintre avocati si justitiabili nu poate fi folosita ca mijloc de proba, iar potrivit art.916 alin. ultim inregistrarile prezentate de parti pot servi ca mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege.

Aspecte procesuale. Din continutul prevederilor art. 911 alin.1 C.pr.pen. rezulta ca solicitarea de autorizare a interceptarii si inregistrarii se rezolva de catre presedintele instantei careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta, in camera de consiliu; cand apreciaza ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, instanta admite, prin incheiere cererea procurorului si autoriza masurile solicitate; cand apreciaza ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, instanta respinge cererea procurorului.

Cu privire la durata masurilor art. 911 alin.3 precizeaza ca autorizarea se da pe durata necesara inregistrarii dar nu mai mult de 30 de zile iar art. 911 alin.4 precizeaza ca autorizarea poate fi prelungita in aceleasi conditii pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputand depasi 30 zile si ca durata maxima a inregistrarilor autorizate nu poate depasi patru luni.

Interceptarea si inregistrarea trebuie ridicate inaintea de expirarea duratei autorizate daca au incetat motivele care au justificat masurile dispuse (art. 911 alin.5).

Interceptarile si inregistrarile autorizate de instanta se aduc la indeplinire de procuror (art.912 alin.1). In lipsa mijloacelor tehnice corespunzatoare, procurorul poate dispune ca operatiunile sa fie efectuate de organul de cercetare penala.

Persoanele chemate sa dea concurs tehnic la interceptari si inregistrari sunt obligate sa pastreze secretul operatiunilor efectuate,

202

incalcarea acestei obligatii fiind sanctionata potrivit art. 196 din Codul penal.

In mod exceptional, in caz de urgenta, cand intarzierea obtinerii autorizatiei prevazute de lege ar aduce grave prejudicii activitatii de urmarire penala operatiunile pot fi dispuse si de procuror, cu titlu provizoriu, prin ordonanta motivata (art.912 alin.2).

Page 127: Procesual Semestru I

Prin analogie, masurile vor fi dispuse, pe durata necesara, in conditiile art. 911 alin.1-3, procurorul avand obligatia sa comunice, imediat, dar nu mai tarziu de 24 ore, instantei competente despre masurile dispuse.

In cel mult 24 ore de la comunicare, instanta este obligata sa se pronunte, din oficiu, asupra legalitatii ordonantei procurorului (art.912 alin.3).

Cand constata ca au fost respectate conditiile prevazute de lege si daca este necesar, instanta, va dispune, pe mai departe, autorizarea interceptarii si inregistrarii in conditiile art.911 alin.1-3 C.pr.pen.

Interceptarile si inregistrarile inceteaza daca instanta, in urma verificarii legalitatii dispunerii acestora nu confirma ordonanta procurorului. Avand in vedere ca potrivit art. 64 alin.2 C.p.p. mijloacele ce proba obtinute ilegal nu pot fi folosite in procesul penal, instanta dispune prin incheiere distrugerea interceptarilor si inregistrarilor efectuate.

Despre efectuarea interceptarilor si inregistrarilor mentionate in art. 911 si art. 912 organul de urmarire penala intocmeste un proces-verbal care va avea continutul aratat de art. 913 alin.1; procesul-verbal va fi certificat pentru autenticitate, verificat si

203

contrasemnat de procuror ori, dupa caz, de procurorul ierarhic, in conditiile art. 913 alin.2.

Potrivit art. 913 alin.3 banda magnetica sau orice alt tip de suport cu inregistrarea convorbirii, redarea scrisa a acesteia si procesul-verbal intocmit de organul de urmarire penala potrivit art. 913 alin.1 se inainteaza instantei care, dupa ce asculta procurorul si partile, hotaraste care dintre informatiile culese prezinta interes in cercetarea si solutionarea cauzei, incheind proces-verbal in acest sens.

Desi interceptarile si inregistrarile convorbirilor si comunicarilor sunt potrivit art. 64 C.pr.pen. mijloace de proba, in realitate ele constituie procedee probatorii, astfel ca mijlocul de proba propriu-zis este procesul-verbal intocmit potrivit art. 913 C.pr.pen.

Banda magnetica sau orice alt tip de suport insotita de transcriere si copii de pe procesele-verbale se pastreaza la grefa instantei, in locuri speciale, in plic sigilat (art.913 alin.4).

Legea prevede ca pana la terminarea urmaririi penale instanta dispune aducerea la cunostinta persoanelor ale caror convorbiri sau comunicari au fost interceptate si inregistrate, datele la care s-au efectuat acestea (art.912 alin. ultim C.pr.pen.).

Instanta poate aproba inculpatului, partii civile sau avocatului acestora, consultarea partilor din inregistrare si din transcrierea integrala, depuse la grefa, care nu sunt consemnate in procesele-verbale (art. 913 alin.5).

Page 128: Procesual Semestru I

Potrivit art. 913 alin.6 instanta dispune prin incheiere distrugerea inregistrarilor care nu au fost folosite ca mijloace de proba in cauza, iar celelalte inregistrari vor fi pastrate pana la arhivarea dosarului.

204

Potrivit art. 914 C.pr.pen. conditiile si modalitatile de efectuare a interceptarilor si inregistrarilor prevazute in art. 911-913 sunt aplicabile, in mod corespunzator, si in cazul inregistrarii de convorbiri efectuate prin alte mijloace de telecomunicatie, autorizate in conditiile legii.

In literatura de specialitate, ca modalitati de inregistrare au fost amintite in general: inregistrarea numerelor formate si inregistrarea audio ambientala iar ca tipuri de aparate supuse inregistrarii: telefoanele fixe, telefoanele celulare, telefoanele publice, pagerele, telecopiatoarele (faxurile),posta electronica (e-mail-urile) s.a.

Inregistrarile de imagini. Dispozitiile art. 911 si 912 se aplica in mod corespunzator si in cazul inregistrarii de imagini.

Procedura de certificare este cea prevazuta de art. 912, cu exceptia redarii in forma scrisa, dupa caz.

Mai trebuie aratat ca instanta poate supune expertizei tehnice interceptarile si inregistrarile audio sau video din oficiu sau la cererea procurorului ori a partilor.

Mijloace materiale de proba

Potrivit art.94 si art.95 C.p.p. orice obiecte care servesc la aflarea adevarului si solutionarea cauzei penale poarta denumirea de mijloace materiale de proba.

Importanta mijloacelor materiale de proba consta in faptul ca acesti „martori muti”, cum au fost numiti sugestiv in literatura de specialitate, stiu sa „vorbeasca” si sa dea informatii uneori mai exacte si complete decat martorii adevarati. In plus, in privinta obiectelor respective nu se ridica suspiciunea relei credinte de care pot da

205

dovada unii martori. Aceasta nu exclude posibilitatea ca unele mijloace materiale de proba sa fie contrafacute sau alterate de catre cei interesati, pentru a conduce organul judiciar la concluzii eronate.

Infinita varietate a obiectelor impune o anumita clasificare din punctul de vedere al folosirii lor ca mijloace de proba. Dupa criteriul legal grupele de obiecte sunt urmatoarele:

a) obiecte care au fost folosite sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea infractiunii (de ex. arma cu care s-a comis un omor).

b) obiecte care reprezinta produsul infractiunii (de ex. lucrul insusit de infractor in cazul unui furt).

Page 129: Procesual Semestru I

c) obiecte care contin sau poarta o urma a faptei savarsite (de ex. inscrisul contrafacut in cazul unui fals).

d) orice alte obiecte care servesc la aflarea adevarului si solutionarea cauzei (de ex. un obiect care poarta ampretele digitale ale infractorului).

Art.96 C.p.p. denumeste primele doua categorii de obiecte corpuri delicte.

Mijloacele materiale de proba trebuie ridicate si pastrate cu toata grija pe intreg parcursul procesului. Ele se gasesc de regula la organul judiciar care desfasoara activitatea procesuala si urmeaza in principal calea dosarului. In anumite cazuri proba materiala (datorita gabaritului mare, a incorporarii intr-un bun imobil, a caracterului perisabil etc.), trebuie relevata si folosita altfel decat prin prezentare directa. In asemenea situatii la dosarul cauzei se vor atasa fotografii, mulaje, schite, procese-verbale etc. care atesta starea cat si descrierea de ansamblu si detaliu a obiectului respectiv (de pilda, imaginea fotografica a casei de bani sparte, actul de remitere si primire a unor monezi de aur de catre banca, mulajele urmelor plantare ale

206

infractorului in teren etc.). Obiectele pot fi predate, cand legea prevede, anumitor institutii specializate (de ex. un tablou de valoare facand parte din patrimoniul national).

Legea permite restituirea provizorie a obiectelor care apartin celui vatamat. Restituirea este posibila cu indeplinirea a doua conditii si anume: aceasta nu trebuie sa stanjeneasca aflarea adevarului; organul judiciar sa puna in vedere persoanei careia ii restituie obiectele ca este obligata sa le pastreze pana la solutionarea definitiva a cauzei (art.109 alin.5 C.p.p.).

In legatura cu mijloacele materiale de proba regula generala este ca, la sfarsitul procesului penal aceste obiecte se restituie celor carora le apartin, in afara situatiilor in care sunt supuse confiscarii speciale potrivit art.118 C.p.

Ridicarea de obiecte si inscrisuri. Efectuarea perchezitiei

Pentru a fi folosite in procesul probatiunii mijloacele materiale de proba se ridica, pastreaza uneori conserva ori valorifica dupa anumite reguli procedurale. Aceste obiecte trebuie intai gasite si identificate. In consecinta, printre procedeele probatorii reglementate in cod, un loc important il ocupa ridicarea de obiecte si inscrisuri precum si efectuarea perchezitiilor.

Ridicarea de obiecte si inscrisuri. In vederea examinarii obiectele si inscrisurile care constituie mijloace materiale de proba trebuie sa ajunga in posesia organelor judiciare acestea avand obligatia sa le ridice (art.96 C.p.p.). Pentru realizarea acestei obligatii legea inscrie corelativ si indatorirea pentru detinatorii obiectelor si inscrisurilor respective (persoana fizica sau juridica) de a le prezenta

Page 130: Procesual Semestru I

207

si preda, la cerere, sub luare de dovada organului de urmarire penala sau instantei de judecata (art.97 C.p.p.); de regula obiectele sau inscrisurile care urmeaza a fi ridicate sunt predate de detinator de buna voie.

Cand exista opunere la predarea obiectelor sau inscrisurilor organul judiciar dispune ridicarea lor silita. In cursul judecatii dispozitia de ridicare a obiectelor sau inscrisurilor se comunica procurorului care ia masuri de aducere la indeplinire prin organele de cercetare (art.99).

In anumite cazuri obiectele sau inscrisurile a caror ridicare este necesara constituie obiectul unei expeditii postale sau al unui contract de transport.

Art.98 C.p.p. a fixat urmatoarele conditii in care corespondenta sau obiectele trimise de invinuit sau inculpat ori adresate acestuia pot fi retinute si predate de unitatea postala sau de transport, organului judiciar:

a) masura trebuie autorizata motivat de instanta de judecata la cererea procurorului in cursul urmaririi penale sau din oficiu in cursul judecatii.

b) autorizatia de retinere si predare a inscrisurilor sau obiectelor se da in Camera de consiliu de catre presedintele instantei careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta.

c) in cauza trebuie sa fie inceputa urmarire penala sau pusa in miscare actiunea penala privind savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se efectueaza din oficiu.

d) retinerea si predarea corespondentei sau a obiectelor sa fie necesara pentru aflarea adevarului atunci cand stabilirea situatiei de fapt nu poate fi realizata in baza altor probe.

208

In cursul urmaririi penale masura se dispune in cazuri urgente si temeinic justificate si de procuror care este obligat sa informeze de indata instanta despre aceasta.

Efectuarea perchezitiei. Art.27 alin.1 din Constitutie prevede ca domiciliul si resedinta oricarei persoane sunt inviolabile si ca nimeni nu poate patrunde sau ramane in locuinta cuiva fara invoirea acestuia.

Constitutia prevede si situatiile legale in care se poate deroga de la principiul inviolabilitatii domiciliului sau resedintei unei persoane. In alineatul 3 al art.27 se arata ca perchezitia domiciliara se dispune de judecator iar alineatul 4 interzice perchezitiile in timpul noptii exceptand infractiunile flagrante.

Art.23 din Constitutie care reglementeaza libertatea individuala precizeaza in alin.2 ca perchezitionarea unei persoane este permisa numai in cazurile si cu procedura

Page 131: Procesual Semestru I

prevazuta de lege.

In mod corespunzator Codul de procedura penala reglementeaza atat perchezitia domiciliara cat si perchezitia corporala.

Potrivit art.100 C.p.p. astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.109/2003 perchezitia se dispune cand persoana careia i s-a cerut sa predea un obiect sau inscris tagaduieste existenta sau detinerea acestuia precum si ori de cate ori exista indicii temeinice ca efectuarea unei perchezitii este necesara pentru descoperirea si strangerea probelor.

Notiunea de perchezitie domiciliara nu acopera exclusiv activitatea desfasurata la domiciliul unei persoane. Astfel de perchezitii se pot face si la locul de munca ori in camera pe care cineva o ocupa intr-un hotel.

209

Cu privire la perchezitia corporala este de semnalat ca aceasta vizeaza nu numai imbracamintea dar si lucrurile pe care faptuitorul le are cu sine cat si corpul persoanei.

Perchezitia domiciliara, ca activitate procesuala, poate fi efectuata cu autorizarea motivata a judecatorului si numai dupa inceperea urmaririi penale; perchezitia domiciliara se efectueaza de procuror sau de organul de cercetare penala insotit de lucratori operativi (art.101).

Instanta poate proceda la efectuarea perchezitiei cu ocazia unei cercetari locale.

Perchezitia corporala poate fi dispusa dupa caz de procuror organul de cercetare penala sau de judecator si se efectueaza de o persoana de acelasi sex cu cea perchezitionata. Aceasta activitate se poate realiza indiferent daca a fost inceputa sau nu urmarirea penala; perchezitia corporala poate fi intalnita si in activitatea de constatare (art.215 alin.2).

Dispozitii comune ridicarii de obiecte si inscrisuri si efectuarii perchezitiilor.

Activitatile procesuale pot fi desfasurate in intervalul de la ora 6.00 la ora 20.00; perchezitia inceputa in termen legal poate fi efectuata si dupa ora 20.00 daca intervalul de timp mentionat satisface exigentele art.27 alin.4 din Constitutie.

Inainte de inceperea perchezitiei domiciliare, organul judiciar este obligat sa se legitime si sa prezinte autorizatia data de judecator; perchezitia domiciliara si ridicarea de obiecte si inscrisuri au loc in prezenta persoanei, iar in lipsa acesteia in prezenta unui reprezentant, al unui membru al familiei sau al unui vecin, avand capacitatea de exercitiu; persoana retinuta sau arestata trebuie sa fie

210

prezenta; daca acest lucru nu este posibil activitatile procesuale se vor efectua in prezenta uneia dintre persoanele aratate mai sus; legea obliga ca aceste activitati

Page 132: Procesual Semestru I

judiciare sa se desfasoare in prezenta unor martori asistenti.

Organul judiciar este obligat sa se limiteze la ridicarea obiectelor si inscrisurilor care au legatura cu fapta savarsita sau a obiectelor si inscrisurilor a caror detinere este interzisa.

Obiectele sau inscrisurile supuse ridicarii se identifica, pastreaza conserva sau valorifica potrivit dispozitiilor art.107, art.109 si art.110 C.p.p.

Despre ridicarea de obiecte si inscrisuri si efectuarea perchezitiei se intocmeste proces verbal. Acesta trebuie sa cuprinda in afara de mentiunile prevazute art.91 si urmatoarele mentiuni: locul si timpul si conditiile in care inscrisurile si obiectele au fost descoperite si ridicate, enumerarea si descrierea lor amanuntita; in procesul verbal se vor face mentiuni si despre obiectele care nu au fost ridicate ori au fost lasate in pastrare. O copie de pe procesul verbal se lasa persoanei la care s-a efectuat perchezitia sau de la care s-au ridicat obiectele si inscrisurile ori reprezentantului acestuia sau unui membru al familiei iar in lipsa, celor cu care locuieste sau unui vecin si daca este cazul custodelui.

Reglementarile sunt aplicabile si unitatilor la care se refera art.145 C.p. In acest caz normele expuse mai sus se completeaza cu urmatoarele dispozitii: ridicarea de obiecte si inscrisuri precum si perchezitia se efectueaza in prezenta reprezentantului unitatii caruia i se prezinta, dupa caz, autorizatia emisa de judecator; in privinta martorilor acestia nu pot face parte din personalul unitatii; procesul

211

verbal de ridicare a obiectelor sau inscrisurilor sau in legatura cu efectuarea perchezitiei sa lase reprezentantului unitatii.

Constatarea tehnico-stiintifia si constatarea

medico-legala

Constatarea tehnico-stiintifica. Exista fapte si imprejurari legate de savarsirea unei infractiuni a caror constatare nu poate fi facuta de organul judiciar, necesitand cunostinte de specialitate. Cand aceasta constatare se conjuga si cu nevoia ca evenimentele sa fie stabilite cat mai repede, existand pericolul disparitiei elementelor de fapt care trebuie interpretate, recurgerea la expertiza este lipsita de eficacitate. In asemenea cazuri se apeleaza la specialisti, care de cele mai multe ori, fac parte din punct de vedere organizatoric din aparatul organului judiciar.

La locul savarsirii infractiunii raman numeroase urme sau obiecte a caror gasire, ridicare, conservare si deseori interpretare prin metode tehnice de laborator foarte complicate nu poate fi facuta de organul de urmarire penala ci de un specialist avand si dotarea materiala necesara. De exemplu, pentru relevarea unei amprente si mai ales pentru identificarea persoanei dupa urma respectiva este nevoie de un specialist.

Page 133: Procesual Semestru I

Sub aspectul celui care face constatarea activitatea este apropiata de expertiza, unde de asemenea se recurge la cunostintele unui specialist in materie. Totusi, intre cele doua mijloace de proba exista deosebiri.

Constatarea tehnico-stiintifica, de regula, poarta asupra unor situatii de fapt sau a unor mijloace de proba prin intermediul carora se dovedesc anumite imprejurari; din acest punct de vedere obiectul

212

expertizei este in general mai amplu, nereducandu-se la o constatare ci la exprimarea de catre specialist a unui punct de vedere privitor la o problema de specialitate. Prin expertiza pot fi interpretate chiar constatarile tehnico-stiintifice anterioare.

Spre deosebire de constatarea tehnico-stiintifica, efectuarea expertizei necesita cunoasterea si citarea partilor, prezenta acestora la efectuarea expertizei, desemnarea specialistilor din alt sistem.

Prin natura sa juridica, constatarea tehnico-stiintifica este un mijloc de proba ce intervine in cadrul urmaririi penale. Codul prevede ca folosirea acestui mijloc de proba este numai la indemana organului de urmarire penala.

Constatarea tehnico-stiintifica se dispune din oficiu sau la cerere.

Specialistii si tehnicienii care efectueaza constatarea functioneaza, de regula, in cadrul sau pe langa institutia de care apartine organul de urmarire penala. Exceptional, efectuarea constatarii se permite si de catre specialisti din alte organe.

Organul de urmarire penala care dispune efectuarea constatarii ii stabileste obiectul, formuleaza intrebarile la care trebuie sa se raspunda si fixeaza un termen pentru efectuarea lucrarii. Daca materialele si datele puse la dispozitia specialistului sunt insuficiente, acesta poate cere organului judiciar completarea lor (art.113 C.p.p.).

Specialistului nu i se pot delega, si nici acesta nu are dreptul sa-si insuseasca, atributiile organului de urmarire penala. La terminarea lucrarii specialistul intocmeste un raport in care se consemneaza operatiunile indeplinite si concluziile sale. Daca raportul nu este complet sau concluziile nu sunt precise, la cerere

213

sau din oficiu, se dispune refacerea sau completare constatarii. In locul acesteia se poate efectua si o expertiza (art.115 C.p.p.).

Completarea sau refacerea constatarii tehnico-stiintifica poate fi dispusa si de catre instanta cu ocazia judecatii. In acest caz raportul se trimite procurorului pentru luarea masurilor corespunzatoare.

Constatarea medico-legala. Natura juridica a acestui mijloc de proba este

Page 134: Procesual Semestru I

asemanatoare cu cea a constatarii tehnico-stiintifice, elementele faptice de specialitate a caror constatare urmeaza sa fie facuta fiind de domeniul medicinii legale si depasind posibilitatile de cunoastere si investigare ale organului judiciar. Potrivit art.114 C.p.p. constatarea medico-legala se dispune in urmatoarele situatii: a) in caz de moarte violenta; b) in caz de moarte a carei cauza nu se cunoaste sau este suspecta; c) cand este necesara o examinare corporala asupra invinuitului ori persoanei vatamate pentru constatarea pe corpul acestora a urmelor infractiunii.

In cazurile prevazute de lege efectuarea constatarii medico-legale este obligatorie. In practica judiciara s-a hotarat ca este nelegala si netemeinica hotararea prin care inculpatul a fost condamnat pentru lovituri cauzatoare de moarte (art.183 C.p.), fara ca la dosar sa existe raportul de constatare medico-legala, in locul ei existand o simpla adresa a laboratorului medico-legal judetean ce cuprinde unele concluzii privind cauzele decesului.

Activitatea institutiilor de medicina legala este reglementata prin O.G. nr.1/2000 aprobata prin Legea nr.495/2001 si se realizeaza prin Institutul National de Medicina Legala Prof.dr. Mina Minovici, institutele de medicina legala din centrele medicale universitare, serviciile medico-legale judetene si cabinetele medico-legale din orasele resedinta de judet. Comisia superioara medico-legala

214

functioneaza pe langa Institutul National de Medicina Legala Prof.dr. Mina Minovici, iar in cadrul institutelor de medicina legala din centrele universitare functioneaza comisii de avizare si control a actelor medicale. Prin H.G. nr.774/2000 a fost aprobat Regulamentul de aplicare al Ordonantei nr.1/2000 care se completeaza cu Ordinul comun al ministrului justitiei si ministrului sanatatii nr.1134/255/2000 de aprobare a Normelor procedurale pentru efectuarea lucrarilor medico-legale (M.Of. nr.459/2000).

Potrivit normelor de organizare a activitatii medico-legale comisiile de avizare si control a actelor medico legale examineaza si avizeaza actele de constatare sau de expertiza medico legala efectuate de serviciile medico legale judetene cand organul de urmarire penala sau instanta considera necesara avizarea.

Serviciile medico legale judetene efectueaza si noile expertize medico legale. Inainte de a fi transmise organelor judiciare aceste acte medico legale trebuie examinate si avizate de comisia de avizare si control.

Cabinetele de medicina legala efectueaza orice expertiza si constatare medico legala la cererea organelor judiciare cu exceptia celor care intra in atributiile serviciilor medico legale judetene.

Comisia superioara medico legala verifica si avizeaza la cererea organului judiciar concluziile actelor medico legale si se pronunta asupra concluziilor contradictorii.

Constatarile medico legale au importanta in corecta incadrare a infractiunilor de lovire sau vatamare corporala.

Page 135: Procesual Semestru I

Dispozitiile procedurale ale constatarii tehnico stiintifice se aplica si constatarilor medico legale

215

Expertizele

Aflarea adevarului in anumite cauze necesita cunoasterea si rezolvarea unor probleme de stricta specialitate pe care organul judiciar nu le stapaneste. In asemenea cazuri se recurge la cunostintele unui expert dispunandu-se din oficiu sau la cerere efectuarea de expertize. In practica judiciara expertizele pot interveni in domenii foarte variate. Astfel, se pot efectua expertize criminalistice (dactiloscopice, balistice, grafice etc.) medico-legale, contabil-judiciare, tehnice si altele.

Rolul expertizei creste in conditiile dezvoltarii necontenite a progresului stiintei. Fara ca solutiile si concluziile expertului sa fie hotaratoare ele atarna foarte greu si adesea sunt determinate in rezolvarea cauzei.

Folosirea expertizei ca mijloc de proba este de regula facultativa, administrarea ei fiind lasata la aprecierea organului judiciar. Art.117 C.p.p. prevede si unele cazuri in care efectuarea expertizei este obligatorie:

in cazul infractiunii de omor deosebit de grav;

cand organul judiciar are indoiala asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului;

daca nu s-au stabilit cauzele mortii prin intermediul unei constatari medico-legale anterioare.

In primele doua cazuri se efectueaza o expertiza psihiatrica obligatorie prin internarea persoanei de procuror sau instanta intr-o institutie sanitara de specialitate.

In afara cazurilor de expertiza mentionate, se mai prevede efectuarea acestei activitati in mod obligatoriu in legatura si cu

216

realizarea altor institutii de drept procesual penal. Astfel, suspendarea urmaririi penale sau a judecatii poate fi dispusa numai daca boala grava de care sufera invinuitul sau inculpatul si care il impiedica sa ia parte la proces s-a constatat printr-o expertiza medico-legala (art.239, art.303 C.p.p.). De asemenea, amanarea executarii pedepsei sau intreruperea executarii pedepsei presupune constatarea prin expertiza medico-legala ca cel condamnat sufera de o boala care ii pune in imposibilitatea de a executa pedeapsa (art.453, art.455 C.p.).

Page 136: Procesual Semestru I

Aceste cazuri de expertiza obligatorie nu au fost cuprinse printre cazurile prevazute in art.117 pentru ca au o natura juridica deosebita. Ele sunt irelevante in raport de obiectul probatiunii din cauza, dovedind situatii straine de solutionarea fondului pricinii.

Procedura dispunerii expertizei. Expertiza se efectueaza potrivit art.118 si urm. C.p.p., afara de cazul cand prin lege se dispune astfel. Exista domenii in care pe langa dispozitiile codului se aplica si unele norme speciale (de ex. in materie contabil-judiciara - O.G. nr.65/1994 aprobata prin Legea nr.42/1995 sau tehnica – O.G. nr.2/2000 aprobata prin Legea nr.156/2002 ori medico-legala – O.G. nr.1/2000 aprobata prin Legea nr.995/2001).

Ca regula generala, expertiza este efectuata de expertul numit de organul de urmarire penala sau de instanta. Fiecare parte are insa dreptul sa ceara ca la efectuarea expertizei sa participe un specialist recomandat de ea.

Expertii sunt desemnati din randul specialistilor din domeniul respectiv. Cand in specialitatea avuta in vedere exista expert oficial, nu pot fi numite persoane care nu au aceasta calitate, decat daca imprejurari deoasebite ar impune-o.

217

Anumite expertize se efectueaza de un laborator de criminalistica, un serviciu medico legal, sau de alte institute de specialitate. In aceste cazuri, organul judiciar nu numeste expertul ci sesizeaza conducerea institutiilor respective, care desemneaza specialisti pe linie de serviciu. Daca institutia solicitata considera necesarra o colaborare din afara, poate folosi asistenta sau avizul unor specialistii din alte institutii. Partile pot insa cere ca la efectuarea expertizei sa participe experti recomandati de ele.

Obiectul expertizei si intrebarile la care trebuie sa raspunda expertul se stabilesc de organul judiciar.

Obiectul expertizei apartine de obiecei unui singur domeniu de specialitate, uneori insa particularitatile cauzei pot impune ca specialisti din diverse domenii sa desfasoare o expertiza complexa, materializandu-se un punct de vedere unic, exprimat intr-un singur raport de expertiza.

Organul judiciar fixeaza un termen la care sunt chemate partile si se citeaza expertul desemnat.

Organul judiciar pune in vedere celor prezenti obiectul expertizei si intrebarile formulate. Partile mai sunt incunostiintate ca au dreptul sa ceara numirea si a cate unui expert recomandat de ele. Expertul sau partile pot cere modificarea sau completarea lor. Dupa examinarea cererilor si obiectiilor ridicate, organul judiciar se pronunta asupra acestora. Totodata, se aduce la cunostinta expertului termenul fixat pentru terminarea expertizei si imprejurarea ca la efectuarea ei urmeaza sa participe partile.

Page 137: Procesual Semestru I

Efectuarea expertizei. Expertul desemnat are obligatia sa efectueze expertiza, in limitele obiectului fixat raspunzand la toate

218

intrebarile care i s-au pus. El are dreptul sa ia cunostinta de materialele dosarului care sunt necesare pentru efectuarea expertizei.

Expertul poate cere informatii sau explicatii organului judiciar. Pot da lamuriri expertului si partile, cu incuviintarea si in conditiile stabilite de organul judiciar.

Punctul de vedere al expertului se materializeaza intr-un raport de expertiza scris, intocmit la terminarea expertizei. Indiferent de numarul de experti care au efectuat expertiza se redacteaza un singur raport. Daca exista opinii deosebite, parerile se consemneaza in acelasi raport, eventual intr-o anexa. Raportul se depune la organul care a dispus efectuarea expertizei.

Raportul de expertiza cuprinde partea introductiva, expunerea si concluziile si are continutul prevazut de art.123 C.p.p.

Este posibil ca materialul pus la indemana expertului de catre organul judiciar sa nu fie suficient. In aceste cazuri, la solicitarea expertului sau chiar din oficiu, pentru a furniza expertului toate informatiile trebuincioase, organul judiciar poate folosi reglementarile cuprinse in art.126-127 C.p.p.

In cazurile privitoare la infractiunea de falsificare de moneda sau de alte valori, organul judiciar poate cere lamuriri institutului de emisiune (art.126 C.p.p.).

In cazul falsurilor in inscrisuri organul judiciar poate ordona sa fie prezentate scripte de comparatie (art.127).

Daca expertiza nu este completa, la cerere sau din oficiu organul judiciar poate dispune efectuare unui supliment de expertiza, de catre acelasi expert sau de catre altul (art.124 C.p.p.).

Daca exista indoiala cu privire la concluziile expertizei se poate dispune o noua expertiza.

219

Natura juridica a expertizei. In literatura juridica s-a ridicat problema valorii probatorii a expertizei avand in vedere ca in legatura cu aspectele supuse expertizarii s-a pronuntat un specialist avand cunostinte ce depasesc, in domeniul respectiv, pe cele ale organului judiciar.

Expertul nu poate sa-si asume atributii de organ judiciar. Cel care fixeaza obiectul expertizei este organul judiciar, expertul urmand sa indeplineasca sarcina primita.

Organul judiciar poate aprecia si admite concluziile cand ele se impun prin temeiul stiintific puterea de convingere si coroborarea cu alte probe. In principiu organul

Page 138: Procesual Semestru I

judiciar este indreptatit sa inlature orice proba inclusiv concluziile unei expertize. Cand concluziile expertizei nu sunt insusite organul judiciar este obligat sa-si motiveze decizia.

220

CAPITOLUL VII

MASURILE PROCESULE

Sectiunea I

Notinea de masura procesuala. Felurile

masurilor procesuale

Masurile procesuale sunt institutii de drept procesual penal folosite de organele judiciare in vederea desfasurarii normale si eficace a urmaririi penale si judecatii. Functionalitatea lor consta in a preveni sau inlatura imprejurarile care impiedica realizarea in bune conditiuni a procesului penal.

Masurile procesuale nu fac parte din desfasurarea activitatii principale a procesului penal, caracterul lor fiind acela de activitati adiacente celei principale.

Interventia reala si efectiva a masurilor procesuale se manifesta numai daca in procesul penal apar dificultati, greutati ori se profileaza situatii a caror evitare impune luarea lor. Este posibil ca desfasurarea procesului penal sa nu necesite luarea unor masuri procesuale, ceea ce demonstreaza ca institutia nu intra obligatoriu in fondul principal al activitatilor legate de rezolvarea cauzei.

Cele mai multe masuri procesuale constau in privatiuni sau constrangeri, personale sau reale (vizeaza drepturi patrimoniale).

Nu toate masurile procesuale au in componenta elemente de constrangere sau privatiune, desfasurarea normala a procesului

221

penal impunand uneori luarea de masuri umanitare (de exemplu, in cazul luarii masurilor de ocrotire).

Datorita obiectului si functionalitatii lor masurile procesuale pot fi dispuse si folosite de organul judiciar numai in cadrul procesului penal.

In doctrina si practica s-a admis unanim ca in cadrul actelor premergatoare (art.224 C.p.p.) nu este posibila luarea vreunei masuri procesuale.

Fiind legate de buna desfasurare a procesului penal masurile procesuale nu se justifica nici dincolo de epuizarea activitatii judiciare. In mod exceptional unele masuri procesuale se mentin temporar si dupa stingerea procesului penal. Astfel, se pot mentine pe o perioada de cel mult 30 de zile, masurile de asigurare dupa

Page 139: Procesual Semestru I

incetarea urmaririi penale (art.245 C.p.p.).

Felurile masurilor procesuale. Criteriile de clasificare a masurilor procesuale sunt numeroase, motiv pentru care se pot concepe gruparea acestor institutii in diverse categorii.

O impartire a masurilor procesuale avuta in vedere de catre toti autorii are drept temei de sistematizare valoarea sociala asupra careia se indreapta acestea. Astfel masurile pot fi: personale sau reale. Sunt masuri procesuale cu caracter personal, de exemplu: oricare masura privativa de libertate, masurile de ocrotire, precum si masurile de siguranta. Dimpotriva, restrangerile vizand anumite bunuri sau relatiile fata de ele constituie masuri reale: sechestrul asigurator, poprirea, inscriptia ipotecara, restituirea lucrurilor, restabilirea situatiei anterioare.

Exista si alte clasificari ale masurilor procesuale dupa persoanele carora li se aplica, dupa faza procesuala in care se

222

realizeaza, dupa organul care le dispune, dupa subiectii beneficiari etc.

Cea mai importanta clasificare a masurilor procesuale este cea data de Codul de procedura penala. Legea imparte aceste masuri in: masuri preventive si alte masuri procesuale.

Masurile preventive reprezinta masurile procesuale cele mai severe datorita faptului ca se refera la limitarea libertatii persoanei.

In cea de a doua categorie intra masurile care au ca obiect asigurarea unei ocrotiri procesuale. Intr-un fel sau altul aceste masuri pot ocroti societatea dar si pe invinuit sau inculpat (in cazul unui tratament medical obligatoriu ori a unei internari medicale); de asemenea, sunt aparate interesele persoanei in cazul masurilor de ocrotire si sunt promovate interesele partii civile in cazul masurilor asiguratorii, a restituirii lucrurilor si a restabilirii situatiei anterioare savarsirii infractiunii.

Masurile preventive. Dispoziitii generale

Intre masurile procesuale un loc important ocupa masurile de preventie. Aceste masuri sunt: retinerea, obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara, arestarea preventiva.

Masurile preventive vizeaza starea de libertate a invinuitului sau inculpatului si au drept efect fie privarea de libertate (retinere, arestare), fie restrangerea libertatii de miscare (obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara), reglementarea lor reflectand principiile inscrise in art.23 si art.25 din Constitutie.

Masurile preventive nu sunt sanctiuni de drept procesual penal.

223

Page 140: Procesual Semestru I

Potrivit art.136 C.p.p. masurile preventive au drept scop: a) asigurarea bunei desfasurari a procesului penal; b) impiedicarea sustragerii invinuitului sau inculpatului de la urmarire, judecata sau executarea pedepsei. Masura preventiva poate fi luata si pentru realizarea numai unuia dintre aceste scopuri. Scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie.

Gandirea juridica contemporana admite necesitatea obiectiva a reglementarii masurilor de preventie in scopul ocrotirii intereselor generale ale colectivitatii. Se admite ca limitarea libertatii individuale nu trebuie privita ca o sacrificare, incalcare sau abandonare a acesteia. Masurile de preventie sunt strict determinate prin lege, au un caracter provizoriu si de exceptie si isi gasesc temeiul in interesul general pe care il deservesc.

In conceptia juridica din ultimele decenii a devenit o opinie de necontestat ca libertatea persoanei trebuie garantata de legislatia oricarui stat. Dispozitiile care permit privarea de libertate ca masura juridica urmeaza sa corespunda unor standarde de larga aplicabilitate inscrise in diverse documente internationale.

In materia masurilor preventive un important document, care sta la baza reglementarilor din legislatiile procesual penale europene este „Conventia europeana a drepturilor omului” semnata la Roma la 4 noiembrie 1950, document ratificat si de Romania prin Legea nr.30/1994. In art.5 al Conventiei europene se stipuleaza principiul general ca „nimeni nu poate fi privat de libertate” si se inscriu exceptiile la aceasta regula intre care figureaza si arestarea preventiva.

Din prevederile Conventiei si a jurisprudentei in materie se degaja cateva idei generale din care mentionam:

224

- privarea de libertate trebuie sa se realizeze numai in formele prevazute in legislatia fiecarui stat, atunci cand exista dovezi ca a fost savarsita o infractiune;

- arestarea poate fi dispusa numai de un magistrat care este independent fata de executiv si fata de parti;

- cel privat de libertate trebuie informat asupra motivelor arestarii si asupra oricarei acuzatii;

- privarea de libertate trebuie sa fie limitata in timp in asa fel incat sa aiba o durata rezonabila.

La dispozitiile orientative cuprinse in Conventia europeana urmeaza a se adauga normele din art.23 al Constitutiei Romaniei, revizuita, precum si prevederile inscrise in Codul de procedura penala la art.136-142 in sectiunea intitulata „Dispozitii generale”.

In art.23, in esenta, se prevede ca:

- arestarea preventiva se dispune de judecator;

Page 141: Procesual Semestru I

- in cursul urmaririi penale arestarea preventiva se dispune pentru cel mult 30 de zile si poate fi prelungita de fiecare data cu cel mult 30 zile fara ca durata totala a detentiei preventive sa depaseasca un termen rezonabil si nu mai mult de 180 zile;

- in faza judecatii instanta este obligata sa verifice periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile legalitatea si temeinicia arestarii si sa dispuna punerea in libertate a inculpatului daca temeiurile arestarii au incetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea masurii;

- punerea in libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie daca motivele care au stat la baza privarii de libertate au disparut.

In urma ratificarii Conventiei si revizuirii Constitutiei, Codul de procedura penala a suferit modificari substantiale prin Legea

225

nr.281/2003 si O.U.G. nr.109/2003 in privinta masurilor procesuale si mai ales in privinta masurilor preventive.

Potrivit art.136 masurile preventive sunt: retinerea, arestarea preventiva, obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara.

Luarea masurii arestarii preventive nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor pedepsite alternativ cu amenda.

Retinerea poate fi dispusa de procuror sau de organul de cercetare penala, iar obligarea de a nu parasi localitatea si obligarea de a nu parasi tara pot fi dispuse de procuror si de instanta de judecata.

Potrivit art.136 alin. ultim alegerea masurii ce urmeaza a fi luata se face tinandu-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii privind persoana in cauza.

Principiul legalitatii impune ca masurile luate sa fie motivate (art.137).

Art.1371 C.p.p. obliga organul judiciar care a dispus o masura privativa de libertate sa aduca la cunostinta celui arestat invinuirea in prezenta avocatului si sa incunostiinteze despre masura luata, in termen de 24 de ore, un membru al familiei celui arestat ori o alta persoana desemnata de cel interesat.

Inlocuirea sau revocarea masurilor preventive. Art.139 C.p.p. prevede ca daca s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii, aceasta se inlocuieste cu alta masura (alin.1), iar cand nu mai exista vreun temei care justifica mentinerea ei trebuie revocata din oficiu sau la cerere (alin.2).

226

Intrucat luarea unei masuri preventive, cand sunt indeplinite conditiile legale, este apreciata totdeauna de organul judiciar, in principiu, si inlocuirea unei masuri

Page 142: Procesual Semestru I

preventive cu alta masura este facultativa si se dispune cand organul judiciar socoteste ca aceasta se impune.

In privinta revocarii, in lumina art.23 alin.9 din Constitutie, textul art.139 alin.2 trebuie interpretat mult mai categoric in sensul ca eliberarea celui retinut sau arestat este obligatorie.

Incetarea de drept a masurilor preventive. Art.140 C.p.p. inscrie urmatoarele cazuri in care masura preventiva inceteaza de drept:

a expirat termenul prevazut de lege sau stabilit de organul judiciar pentru masura luata;

a survenit scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, respectiv achitarea sau incetarea procesului penal;

durata arestarii preventive a atins inainte de pronuntarea unei hotarari de condamnare in prima instanta, jumatate din maximul pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea savarsita fara a se putea depasi in cursul urmaririi penale un termen rezonabil si nu mai mult de 180 zile, precum si in alte cazuri prevazute de lege. Prin expresia „alte cazuri prevazute de lege” intelegem situatiile prevazute de art.350 C.p.p.

Cand retinerea sau arestarea inceteaza de drept, organul judiciar are obligatia sa dispuna punerea in libertate a celui in cauza comunicand aceasta si locului de detinere.

Cai de atac. Art.1403 C.p.p. prevede ca incheierea prin care instanta dispune in cursul urmaririi penale asupra inlocuirii,

227

revocarii ori incetarii arestarii preventive poate fi atacata de procuror, invinuit sau inculpat la instanta superioara in termen de 24 de ore. Dosarul se solutioneaza in cel mult 48 ore.

Legea prevede o cale de atac si impotriva incheierii primei instante sau instantei de apel din care se dispune inlocuirea, revocarea, incetarea de drept a unei masuri preventive (art.141). Aceste incheieri pronuntate de instanta in cursul judecatii pot fi atacate separat prin recurs de procuror sau de inculpat in termen de 24 de ore. Recursul se judeca in 3 zile.

Executarea masurii arestarii preventive se face potrivit Legii nr.294/2004 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal publicata in M.Of. nr.591/1.07.2004. Art.93 din aceasta lege prevede ca masura retinerii sau arestarii se executa in centrele de detentie preventiva care functioneaza in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, iar arestarea dispusa in cursul judecatii se executa in centre speciale din

Page 143: Procesual Semestru I

penitenciare care functioneaza in subordinea Administratiei Nationale a Penitenciarelor. Detinerea femeilor se face separat de barbati, iar a minorilor separati de minori. Arestati preventiv pot fi folositi la munca avand dreptul la plata muncii prestate. Drepturile si indatoririle arestatilor preventiv sunt amplu reglementate in legea privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare.

Retinerea

Retinerea este masura preventiva, privativa de libertate cea mai usoara, avand o durata de cel mult 24 de ore (art.144 alin.1).

228

Potrivit art.143 C.p.p. pentru luarea masurii retinerii trebuie sa fie indeplinita conditia generala a existentei unor probe sau indicii temeinice ca invinuitul a savarsit o infractiune. Notiunea de proba este deja cunoscuta, continutul ei fiind dat de art.63 C.p.p. Potrivit art.143 alin.3 sunt indicii temeinice cand din datele existente rezulta presupunerea ca persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala a savarsit fapta.

Daca masura retinerii este luata de catre organul de cercetare penala, acesta este obligat sa-l incunostiinteze de indata, dar nu mai tarziu de 10 ore pe procuror, iar daca masura este luata de procuror acesta il va incunostiinta pe conducatorul parchetului. Invinuitul va fi ascultat. Cu prilejul audierii invinuitului i se aduce la cunostinta ca are dreptul de a nu face nici o declaratie (dreptul de a pastra tacerea) si ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa. De asemenea, i se aduce la cunostinta ca are dreptul sa-si angajeze un aparator.

Cazurile de retinere sunt cele prevazute la art.148 C.p.p. si sunt urmatoarele:

nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare identitatea sau domiciliul persoanei supuse preventiei preventive;

comiterea unei infractiuni flagrante, iar pedeapsa inchisorii prevazuta de lege este mai mare de 1 an;

faptuitorul a fugit, s-a ascuns ori a facut pregatiri pentru asemenea acte spre a se sustrage procesului penal sau executarii pedepsei;

exista date suficiente ca faptuitorul a incercat sa impiedice aflarea adevarului prin influentarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau alte asemenea fapte;

229

Page 144: Procesual Semestru I

faptuitorul a comis o noua infractiune, ori exista date care justifica temerea ca va savarsi si altele;

faptuitorul este recidivist;

abrogat prin Legea nr.281/2003;

faptuitorul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata alternativ cu pedeapsa inchisorii sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe certe ca lasarea sa in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica;

exista date sau indicii suficiente care justifica temerea ca inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca va incerca o intelegere frauduloasa cu aceasta.

Retinerea poate fi dispusa in oricare din aceste cazuri indiferent de marimea pedepsei cu inchisoarea, prevazuta de legea penala pentru infractiunea savarsita.

Retinerea se dispune printr-o ordonanta, care cuprinde mentiunile aratate in art.137 si art.203 C.p.p. Retinerea nu poate fi prelungita peste durata de 24 ore. Din durata retinerii se scade timpul cat o persoana a fost condusa la politie potrivit art.31 lit.b din Legea nr.218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei. Daca se intrevede necesitatea privarii de libertate a invinuitului in continuare, organul de urmarire penala procedeaza dupa caz potrivit art.144 alin.3 sau 4 C.p.p.

Potrivit art.1401 impotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care se dispune masura retinerii se poate face plangere, inainte de expirarea celor 24 ore, la procurorul care supravegheaza cercetarea penala, iar impotriva ordonantei procurorului prin care s-a

230

dispus masura retinerii se poate face plangere la procurorul ierarhic superior in conditiile art.278 C.p.p.

Dispozitii speciale pentru minori. In mod exceptional minorul intre 14 si 16 ani care raspunde penal poate fi retinut la dispozitia procurorului sau organului de cercetare penala cu incunostiintarea si incuviintarea procurorului pentru o durata ce nu poate depasi 10 ore, daca exista date certe ca minorul a comis o infractiune pedepsita de lege cu detentiunea pe viata sau inchisoare de 10 ani sau mai mare. Retinerea poate fi prelungita daca se impune prin ordonanta motivata de procuror pentru o durata de cel mult 10 ore.

In cazul retinerii minorului peste 16 ani se aplica reglementarile comune in materie.

Obligarea de a nu parasi localitatea

Page 145: Procesual Semestru I

Obligarea de a nu parasi localitatea este o masura restrictiva de libertate. Legiutorul a introdus o asemenea masura de preventie pentru a acoperi situatiile in care privatiunea de libertate nu se impune, dar faptuitorul nu poate fi lasat intr-o deplina libertate fara restrictii si fara garantia nesustragerii lui de la urmarire penala.

Potrivit art.145 C.p.p. obligarea de a nu parasi localitatea consta in indatorirea supusa invinuitului sau inculpatului de a nu parasi localitatea in care locuieste fara incuviintarea organului judiciar care a dispus aceasta. Restrictiunea este susceptibila de atenuari prin acordarea unor incuviintari de deplasare.

In cursul urmaririi penale masura se ia de catre procuror prin ordonanta daca exista probe sau indicii temeinice ca faptuitorul a savarsit o fapta penala indiferent daca pedeapsa prevazuta de lege

231

este inchisoare sau inchisoare alternativ cu amenda. Masura luata are o durata de pana la 30 de zile, dar poate fi prelungita de instanta, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 30 zile. Durata maxima a masurii nu poate depasi termenele prevazute de art.145 alin.2 C.p.p.

In cursul judecatii masura se dispune de instanta prin incheiere. Instanta nu este obligata sa determine cu anticipatie durata masurii, insa poate fixa prin incheiere o limitare a ei in timp.

Masura se comunica invinuitului sau inculpatului respectiv sectiei de politie in a carei raza teritoriala locuieste cel in cauza, spre executare.

Obligarea de a nu parasi tara

Obligarea de a nu parasi tara este o masura de preventie mai noua fiind introdusa intre masurile preventive, restrictive de libertate prevazute de Codul de procedura penala prin Legea nr.281/2003.

Masura consta in indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de procuror in cursul urmaririi penale sau de instanta in cursul judecatii de a nu parasi tara fara incuviintarea organului judiciar care a luat-o (art.1451).

Conditiile si procedura luarii masurii obligarii de a nu parasi tara sunt identice cu cele privind masura obligarii de a nu parasi localitatea. Ca atare, comentariile facute in legatura cu obligarea de a nu parasi localitatea sunt valabile si pentru masura obligarii de a nu parasi tara.

Copia ordonantei procurorului sau dupa caz a incheierii instantei ramase definitiva se comunica invinuitului sau inculpatului, sectiei de politie in a carei raza teritoriala locuieste acesta, autoritatii competente in privinta eliberarii pasaportului si organelor de

232

Page 146: Procesual Semestru I

frontiera. Organul in drept refuza eliberarea pasaportului sau dupa caz ridica provizoriu pasaportul.

Dispozitii comune. Daca invinuitul sau inculpatul nu respecta indatorirea impusa prin obligarea de a nu parasi localitatea sau obligarea de a nu parasi tara, fara incuviintarea cuvenita, organul care a luat masura o poate inlocui cu o masura privativa de libertate, daca sunt intrunite conditiile legale.

Impotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus masura obligarii de a nu parasi tara sau obligarii de a nu parasi localitatea invinuitul sau inculpatul poate face plangere in termen de trei zile la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza. Plangerea se solutioneaza in termen de 3 zile (art.1402).

Incheierea data in prima instanta si in apel prin care se dispune luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea sau obligarii de a nu parasi tara poate fi atacata separat cu recurs de procuror sau de inculpat in termen de 24 de ore. Recursul se judeca in termen de 3 zile.

Arestarea invinuitului

Necesitatile procesului pot impune ca dupa epuizarea celor 24 de ore afectate retinerii, invinuitul sa fie privat in continuare de libertate. Intrucat retinerea nu poate fi prelungita legea a instituit masura preventiva a arestarii invinuitului (art.146-147 C.p.p.).

Arestarea invinuitului este o masura preventiva, privativa de libertate si se poate dispune pentru un interval ce nu poate depasi 10 zile. Arestarea invinuitului nu poate fi prelungita. In continuare poate fi luata masura arestarii inculpatului.

233

Pentru luarea masurii arestarii invinuitului se cer urmatoarele conditii:

sa existe probe sau indicii temeinice ca invinuitul a comis o infractiune;

sa existe probe din care sa rezulte vreuna din situatiile prevazute de art.148 constituind in mod corespunzator si cazuri de retinere;

privarea de libertate sa fie necesara interesului urmaririi penale.

Arestarea invinuitului se dispune in faza de urmarire penala de presedintele instantei careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond sau al instantei corespunzatoare in a carei circumscriptie se afla locul de detentie sau de judecatorul delegat de presedintele instantei. Instanta dispune asupra luarii masurii prin incheiere.

Judecatorul competent dispune asupra arestarii invinuitului in camera de consiliu la sesizarea procurorului. Invinuitul trebuie ascultat de procuror inainte de sesizarea

Page 147: Procesual Semestru I

instantei si de judecator in cursul procedurii de arestare, in prezenta avocatului.

Daca judecatorul admite sesizarea procurorului emite mandatul de arestare care va cuprinde mentiunile prevazute de art.151 C.p.p. (lit.a-c, e si j). Judecatorul respinge propunerea de arestare a invinuitului daca apreciaza ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege.

Arestarea invinuitului de catre instanta in cursul judecatii intervine numai in cauzele exprese, aratate in partea speciala a Codului de procedura penala. O astfel de situatie este reglementata de art.229 C.p.p. Masura se dispune prin incheiere. Mandatul de arestare se emite de presedintele completului de judecata.

234

Daca in cauza urmeaza a fi arestati mai multi invinuiti dispozitia se ia printr-un act unic (incheiere) insa mandatele de arestare se vor emite individual, pentru fiecare invinuit in parte. Cu privire la executarea mandatului de arestare a invinuitului a se vedea in continuare procedura executarii mandatului de executare a inculpatului.

Arestarea inculpatului

Comentariile de la arestarea invinuitului sunt valabile si in cazul arestarii inculpatului.

Aspectele care caracterizeaza procedura arestarii inculpatului sunt urmatoarele (art.148-150):

- masura poate fi luata dupa ce impotriva invinuitului a fost pusa in miscare actiunea penala. Daca fata de persoana impotriva careia se efectueaza urmarirea penala este pusa in miscare actiunea penala aceasta dobandeste calitatea de inculpat;

- arestarea inculpatului poate dura cel mult 30 de zile existand posibilitatea prelungirii acestui termen.

Atat termenul initial cat si eventualele prelungiri se refera numai la faza urmaririi penale. In cursul judecatii arestarea poate dura pana la solutionarea definitiva a cauzei legea nefixand o limita de timp determinata (art.160 respectiv art.160a si art.160b C.p.p.).

Termenul de arestare curge din momentul emiterii mandatului de arestare daca inculpatul a fost audiat in cursul procedurii sau de la prezentarea inculpatului in fata judecatorului care a emis mandatul de arestare, daca masura a fost luata fara ascultarea inculpatului (art.152 C.p.p.).

235

daca o persoana, retinuta si arestata in calitate de invinuit este arestata in

Page 148: Procesual Semestru I

continuare in calitate de inculpat, mandatul emis dupa punerea in miscare a actiunii penale implica privarea de libertate a persoanei respective numai pentru restul de zile in asa fel incat totalul detentiei preventive sa nu depaseasca limita constitutionala de 30 de zile;

mandatul de arestare cuprinde toate mentiunile aratate in art.151 C.p.p.;

procurorul poate solicita arestarea inculpatului si cu ocazia trimiterii in judecata potrivit art.267 alin.1 teza I C.p.p.

Executarea mandatului de arestare a inculpatului (art.152-154). Mandatul de arestare se pune in executare de regula prin organele de politie. Procedura de punere in executare este diferita dupa cum a avut sau nu loc ascultarea inculpatului inaintea emiterii mandatului.

In caz de ascultare prealabila a inculpatului, situatie care constituie regula, judecatorul care a emis mandatul inmaneaza un exemplar celui arestat, iar un alt exemplar se remite organului de politie pentru a fi depus la locul de detinere odata cu arestatul.

Daca inculpatul nu a fost ascultat, aflandu-se in una din situatiile prevazute de art.150 C.p.p. mandatul, in dublu exemplar se trimite spre executare organului de politie.

Cai de atac in privinta arestarii preventive. Impotriva incheierii instantei prin care se dispune in cursul urmaririi penale arestarea invinuitului sau inculpatului precum si impotriva incheierii prin care se respinge propunerea de arestare preventiva invinuitul, inculpatul sau procurorul, dupa caz, pot recurs in termen de 24 ore. Recursul se solutioneaza in termen de 48 ore in cazul arestarii invinuitului, respectiv 3 zile in cazul arestarii inculpatului (art.1403).

236

In cursul judecatii incheierea primei instante si instantei de apel privind luarea masurii arestarii preventive poate fi atacata separat cu recurs in termen de 24 ore. Recursul se judeca in termen de 3 zile.

Prelungirea masurii arestarii preventive. Intrucat durata arestarii inculpatului este limitata numai in faza urmaririi penale, problema prelungirii arestarii se pune exclusiv in cadrul primei faze a procesului penal.

Ca urmare a reformularii garantiilor constitutionale privind libertatea individuala (art.23) si a continutului principiului garantarii libertatii persoanei (art.5 C.p.p.) au fost modificate in mod corespunzator prevederile art.155-159 referitoare la prelungirea arestarii preventive.

Astfel noua reglementare prevede ca la expirarea celor 30 zile daca temeiurile care au determinat arestarea initiala impun in continuare privarea de libertate sau exista

Page 149: Procesual Semestru I

temeiuri noi care justifica privarea de libertate, durata arestarii inculpatului poate fi prelungita. Prelungirea se dispune de instanta careia i-ar reveni sa judece cauza in fond sau de instanta corespunzatoare in carei raza teritoriala se afla locul de detinere.

Instanta poate acorda prin incheiere o prelungire de pana la 30 de zile si se pot acorda succesiv si alte prelungiri. Durata totala a starii de arest nu poate depasi un termen rezonabil si nu mai mult de 180 zile.

Incheierea prin care s-a hotarat asupra prelungirii poate fi atacata cu recurs de procuror sau inculpat in termen de 24 ore, iar recursul se judeca in 3 zile.

Dupa sesizarea instantei prin rechizitoriu privind un inculpat arestat, la prima infatisare, instanta dispune in conformitate cu

237

art.160 si art.3001 C.p.p. mentinerea sau revocarea masurii arestarii preventive. In continuare, daca mentine masura instanta va verifica periodic dar nu mai tarziu de 60 zile legalitatea si temeinicia arestarii dispunand de fiecare data, dupa caz, revocarea sau mentinerea masurii (art.160b, art.3002).

Incheierea prin care in cursul judecatii s-a dispus arestarea in conformitate cu art.160a sau mentinerea arestarii in conformitate cu art.160 sau art.160b poate fi atacata cu recurs in termen de 24 de ore, iar recursul se judeca in termen de 3 zile.

Arestarea preventiva a minorilor. Durata arestarii prevenzive a invinuitului minor este de cel mult 3 zile (art.160h alin.4). In privinta inculpatului minor legea distinge intre arestarea minorului intre 14 si 16 ani si arestarea minorului mai mare de 16 ani (art.160h alin.1-3).

Inculpatul minor intre 14 si 16 ani poate fi arestat preventiv daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta savarsita este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare si o alta masura nu este suficienta.

Durata arestarii in cursul urmaririi penale este de cel mult 15 zile iar masura poate fi prelungita decat in mod exceptional; in cursul urmaririi penale arestarea nu poate sa depaseasca in termenul prevazut de art.160h alin.2.

Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv pe o durata de cel mult 20 de zile, iar masura poate fi prelungita in conditiile art.160h alin.3.

238

Sectiunea II

LIBERAREA PROVIZORIE

Notiuni preliminare

Liberarea provizorie presupune mentinerea imprejurarilor legale care au permis

Page 150: Procesual Semestru I

arestarea, dar organul judiciar apreciaza ca prelungirea starii de arest nu mai apare necesara, liberarea devenind posibila sub rezerva respectarii anumitor conditii. Liberarea provizorie este facultativa fiind lasata la aprecierea organului judiciar.

Art.1601 C.p.p., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.281/2003, prevede ca in tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune.

Liberarea provizorie a provocat multe discutii in legatura cu natura sa juridica.

Principala problema care se pune in teoria dreptului procesual penal, fata de aceasta institutie se concentreaza asupra intrebarii daca liberarea provizorie este nu o masura de preventie.

Parerea dominanta in conceptia juridica din tara noastra este ca liberarea provizorie este o masura procesuala aplicabila arestatilor dar nu o masura de preventie.

Insasi denumirea traditionala a institutiei in dreptul romanesc indica natura sa juridica. Fiind vorba de „liberare”, aceasta presupune totdeauna o stare prealabila opusa, adica de privare de libertate, din care eliberarea sa se poata realiza.

239

Art.1601 C.p.p. prevede ca numai invinuitul sau inculpatul arestat are dreptul sa ceara punerea in libertate provizorie, indiferent ca aceasta este sub control judiciar sau pe cautiune.

Liberarea provizorie sub control judiciar

Conditiile liberarii. Acordarea liberarii provizorii este cantonata in sfera tuturor infractiunilor savarsite din culpa indiferent de pedeapsa prevazuta de lege, iar in cazul infractiunilor intentionate numai daca legea nu prevede pedeapsa inchisorii care depaseste 12 ani (art.1602 alin.1).

Arestatul nu poate beneficia de liberare provizorie sub control judiciar daca este recidivist ori exista date din care rezulta necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca alte infractiuni sau ca va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.

In timpul liberarii provizorii sub control judiciar invinuitul sau inculpatul are obligatia sa respecte anumite indatoriri care ii sunt fixate de instanta de judecata si care sunt inscrise in art.1602 alin.3.

Organul judiciar (judecatorul delegat cu executarea, procurorul sau organul de politie) are obligatia sa controleze daca indatoririle fixate de instanta sunt respectate.

Potrivit art.1603 controlul judiciar poate fi oricand modificat sau ridicat de instanta in total sau in parte pentru motive temeinice.

Page 151: Procesual Semestru I

Modificarea sau ridicarea controlului judiciar se dispune de instanta prin incheiere. Dispozitiile art.1609 se aplica in mod corespunzator.

240

Liberarea provizorie pe cautiune

A doua varianta a liberarii provizorii este acordata de instanta de judecata in baza depunerii unei cautiuni.

In conformitate cu art.1604 alin.2 in cazul liberarii pe cautiune invinuitul sau inculpatul este obligat sa se prezinte la toate chemarile instantei, sa comunice orice schimbare de domiciliu sau resedinta si sa respecte obligatiile pe care instanta le dispune potrivit art.1602 alin.3.

Potrivit art.1605 C.p.p. cautiunea consta intr-o garantie care asigura respectarea de catre invinuit sau inculpat a obligatiilor ce-i revin in timpul liberarii. Cautiunea este fixata intr-o suma de bani al carui cuantum este de cel putin 10 milioane lei. Suma reprezentand cautiunea fixata se consemneaza la o institutie financiara pe numele invinuitului sau inculpatului la dispozitia instantei de judecata.

Potrivit art.1605 alin.4 cautiunea se restituie cand:

se revoca liberarea provizorie pentru cazul prevazut de art.16010 alin.1 lit.a;

se constata de catre instanta prin incheiere ca nu mai exista temeiurile care au justificat masura arestarii preventive;

se dispune scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale, achitarea sau incetarea procesului penal;

se pronunta pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii cu suspendarea conditionata a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere ori cu executarea la locul de munca;

se dispune condamnarea la pedeapsa inchisorii;

241

cererea de liberare a fost respinsa potrivit art.16010 alin.6.

Cand cautiunea se restituie in cazurile prevazute la literele b-e se dipune concomitent si incetarea starii de liberare provizorie.

Cautiunea nu se restituie daca invinuitul sau inculpatul se afla in cazul prevazut la

Page 152: Procesual Semestru I

lit.e cu referire la art.1601o alin.1 lit.b (invinuitul sau inculpatul nu indeplineste cu rea credinta obligatiile ce-i revin potrivit art.1602 alin.3 sau art.1604 alin.2 sau a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului ori a comis o alta infractiune.

Dispozitii comune

Liberarea provizorie se acorda in urma unei cereri introduse in acest sens si niciodata din oficiu.

Dreptul de a solicita liberarea o are in primul rand invinuitul sau inculpatul arestat la care se adauga sotul sau rudele apropiate si evident aparatorul. Daca cererea este facuta de alta persoana, invinuitul sau inculpatul trebuie intrebat daca isi insuseste solicitarea; declaratia data in acest sens va fi consemnata pe cererea de liberare provizorie.

Cererea de liberare provizorie trebuie sa cuprinda mentiunile aratate in art.1606 alin.2 si 3.

In cursul urmaririi penale rezolvarea cererii de liberare provizorie intra in atributiile instantei careia i-ar reveni competenta de a judeca cauza in fond, iar in cursul judecatii competenta revine instantei sesizate cu judecarea cauzei.

Instanta competenta examineaza cererea de liberare provizorie de urgenta verificand daca sunt indeplinite conditiile pentru admisibilitatea in principiu a acesteia.

242

Dupa indeplinirea acestor formalitati instanta admite in principiu cererea si fixeaza termenul de judecata.

Dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului a aparatorului si procurorului, daca se constata ca sunt indeplinite conditiile legii instanta admite cererea dispune punerea in libertate a celui arestat si stabileste prin incheiere obligatiile pe care le are de indeplinit. Solutia adoptata se aduce la cunostinta tuturor persoanelor interesate.

Solutia opusa pe care instanta o poate lua dupa admiterea in principiu a cererii de liberare este respingerea acesteia. Instanta dispune aceasta solutie cand:

nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru acordarea liberarii;

cererea este neintemeiata, organul judiciar apreciind nepotrivita lasarea in libertate a invinuitului sau inculpatului;

cererea este introdusa de o persoana indreptatita dar solicitarea nu a fost insusita de invinuit sau inculpat.

Potrivit art.1609 C.p.p. incheierea instantei prin care se solutioneaza plangerea este supusa recursului. Termenul de recurs este de 24 ore. Recursul se judeca in 2 zile.

Page 153: Procesual Semestru I

Revocarea liberarii este reglementata de art.16010 C.p.p. si are in vedere urmatoarele situatii:

descoperirea dupa acordarea liberarii provizorii a unor fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute la data rezolvarii cererii;

neindeplinirea cu rea credinta de catre invinuit sau inculpat a obligatiilor ce-i revin potrivit art.1602 alin.3 sau art.1604 alin.2.

243

Revocarea se dispune de instanta prin incheiere si numai dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului asistat de aparator afara de cazul cand acesta nu se prezinta la instanta.

Dispozitiile art.1609 C.p.p. se aplica in mod corespunzator.

Sectiunea III

ALTE MASURI PROCESUALE

Luarea masurilor de ocrotire si siguranta

Masurile de ocrotire in caz de retinere sau arestare preventiva. Masurile de ocrotire inscrise de art.161 C.p.p. denota grija deosebita pe care o prezinta pentru aspectele de ordin umanitar reglementarea noastra procesual penala. Legiuitorul a inteles sa apere interesele persoanelor care aflandu-se intr-o situatie de incapacitate, ar putea fi afectate de masurile privative de libertate luate impotriva invinuitului sau inculpatului. Masurile se pot lua in favoarea minorilor, persoanele puse sub interdictie sau carora li s-a instituit o curatela, handicapatilor precum si a celor care datorita varstei, bolii sau altei cauze au nevoie de ajutor.

Luandu-se o masura privativa de libertate impotriva invinuitului sau inculpatului care are in ocrotire, acestea ar putea ramane fara sprijin. Pentru evitarea situatiei, organul care a luat masura de preventie are obligatia, sa instiinteze autoritatea competenta in vederea luarii masurilor de ocrotire.

Instiintarea in vederea masurii de ocrotire se face de indata ce organul judiciar a luat cunostinta de existenta necesitatii de ocrotire.

244

Desi in lege nu se indica expres, este evident ca masura de ocrotire se ia pe perioada cat dureaza masura de preventie care a determinat-o. In consecinta, cand retinerea sau arestarea este revocata, inceteaza de drept sau se dispune libertatea provizorie a invinuitului sau inculpatului, organul judiciar instiinteaza autoritatea competenta in vederea ridicarii masurii de ocrotire, iar persoana ocrotita trece din nou in grija celui pus in libertate.

Page 154: Procesual Semestru I

Luarea masurilor de siguranta. Art.113 si art.114 C.p. prevad ca se poate lua impotriva faptuitorului masura de siguranta a obligarii la tratament medical, respectiv a internarii medicale, cand acesta datorita bolii, unor afectiuni mintale, intoxicarii cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substante, precum si a unei stari de toxicomanie prezinta pericol pentru societate.

Masurile se pot lua in mod provizoriu impotriva invinuitului sau inculpatului in tot cursul procesului penal; in cursul urmaririi penale masura poate fi luata de instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza, iar in cursul judecatii masura poate fi luata de instanta sesizata cu judecarea cauzei; in ambele situatii numai dupa ascultarea concluziilor procurorului, respectiv a invinuitului sau inculpatului in prezenta aparatorului.

Odata cu luarea masurii instanta sesizeaza comisia medicala competenta sa avizeze internarea.

Daca cel internat are in ocrotire persoane dintre cele prevazute in art.161 C.p.p., se va lua in mod corespunzator si masura de ocrotire indicata de acest text.

Masura internarii provizorii dureaza pana la confirmarea ei pe baza avizului comisiei medicale. Hotararea prin care s-a confirmat

245

masura se poate ataca separat cu recurs, insa recursul introdus nu suspenda executarea masurii dispuse.

Punerea in executare a hotararii instantei privind masurile de siguranta se face potrivit art.435 C.p.p.

Masuri asiguratorii privind reparatiile civile si

asigurarea executarii pedepsei amenzii

Masurile asiguratorii sunt masuri care se iau in procesul penal in vederea garantarii realizarii efective a repararii pagubei produse prin infractiune ori a executarii pedepsei amenzii.

Masurile de asigurare constau in indisponibilizarea unor bunuri. Instrainarea unor bunuri indisponibilizate de cel care avea obligatia sa le pastreze constituie infractiunea de sustragere de sub sechestru si se pedepseste potrivit art.244 C.p.

Din continutul art.163 C.p.p. rezulta ca pentru luarea masurilor asiguratorii legea prevede urmatoarele conditii: a) sa existe o paguba; b) paguba sa fie produsa prin infractiune; c) cu privire la infractiune sa existe un proces penal; d) sa existe parte civila.

Masurile asiguratorii nu pot fi luate in afara procesului penal (de ex., in cadrul actelor premrgatoare sau dupa inceperea executarii hotararii penale). In faza de urmarire penala masura se ia de procuror, iar in faza de judecata se dispune de

Page 155: Procesual Semestru I

instanta.

Masurile asiguratorii se pot institui pe bunurile celor care raspund civil in cadrul procesului penal si anume: invinuitul sau inculpatul precum si partea civilmente responsabila.

Intrucat masurile de asigurare garanteaza repararea unui anumit prejudiciu, ele trebuie instituite pana la concurenta valorii

246

pagubei. Pe parcursul procesului aceasta valoare poate varia prin stabilirea unei pagube mai mari sau mai mici, determinand o extindere sau restrangere a masurii aplicate. Despagubirea persoanei vatamate pe parcursul procesului, de catre cei care raspund pentru paguba provocata, are drept consecinta ridicarea masurii asiguratorii luate anterior.

Aplicarea masurii asiguratorii se poate face in principiu pe toate bunurile, afara de cele aratate in art.163 alin.4 C.p.p. si anume: a) bunuri care fac parte din patrimoniul public; b) bunuri exceptate de lege. In mod obisnuit sunt aplicabile normele comune de exceptare prevazute in art.406 si urmat. C.p.civ.

Masura asiguratorie se dispune in cursul urmaririi penale prin ordonanta, iar in cadrul judecatii prin incheierea instantei (art.164 C.p.p.).

Ordonanta de luare a masurii asiguratorii se aduce la indeplinire de catre organul de urmarire penala care a dispus masura. Cand urmarirea penala se efectueaza de procuror, acesta poate dispune ca masura sa fie adusa la indeplinire de catre secretarul parchetului.

Hotararea instantei prin care s-a dispus luarea masurii asiguratorii se aduce la indeplinire prin executorul judecatoresc.

Masurile asiguratorii dispuse de organul de urmarire sau instanta pot fi aduse la indeplinire si prin organele proprii de executare ale agentilor economici, cand unitatea respectiva este una dintre cele la care se refera art.145 C.p.

Luarea masurilor asiguratorii se face la cererea partii civile sau din oficiu. In general, aplicarea masurii este facultativa, legea lasand instituirea ei la aprecierea organului competent. Masurile sunt

247

obligatorii numai cand cel vatamat este lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa (art.163 alin. ultim).

Masurile asiguratorii se realizeaza prin aplicarea pe bunurile indisponibilizate a unui sechestru penal, care poate avea diferite forme de realizare. Codul de procedura penala reglementeaza urmatoarele forme de sechestrare: a) sechestrul propriu-zis, aplicabil bunurilor mobile; b) luarea inscriptiei ipotecare asupra

Page 156: Procesual Semestru I

bunurilor imobile; c) poprirea sumelor de bani.

Procedura sechestrului a inscriptiei ipotecare, respectiv a popririi este reglementata de art.165-167 C.p.p.

Invinuitul, inculpatul, partea civilmente responsabila si orice persoana interesata se pot plange in orice faza a procesului penal impotriva masurii luate si a modului de aducere la indeplinire (art.168 C.p.p. modificat prin Legea nr.281/2003); plangerea se adreseaza procurorului sau instantei. Hotararea instantei prin care s-a solutionat plangerea poate fi atacata separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea hotararii pronuntate.

Impotriva masurii asiguratorii se poate face si contestatie potrivit legii civile daca: a) procesul penal a fost definitiv solutionat; b) nu s-a facut plangere impotriva aducerii la indeplinire a masurii.

Sechestrul poate fi aplicat si in vederea asigurarii executarii pedepsei amenzii.

Dispozitiile care reglementeaza acest sechestru si procedura sa de aplicare sunt in general comune cu cele instituite in vederea asigurarii despagubirilor civile.

Masurile asiguratorii privind despagubirile civile au in vedere garantarea unei reparatii viitoare ale carei limite si conditii vor fi stabilite ulterior prin hotararea definitiva. Alaturi de masurile avand

248

aceasta natura juridica legea a instituit si altele care sa realizeze – desi cu titlu provizoriu – o reparatie imediata, dand pe de o parte de indata satisfactie celui vatamat, pe de alta parte evitand (ca si in cazul masurilor asiguratorii) riscul nerepararii prejudiciului datorat relei credinte a invinuitului sau inculpatului.

Constituie asemenea masuri imediate: restituirea lucrurilor si restabilirea situatiei anterioare.

Restituirea lucrurilor si restabilirea

situatiei anterioare

Restituirea lucrurilor reprezinta o modalitate de recuperare in natura a pagubei pricinuite prin infractiune (art.14 alin.3 lit.a). Aceasta are loc la sfarsitul procesului penal prin pronuntarea unei hotarari definitive care sa solutioneze corespunzator actiunea civila.

In interesul persoanei vatamate legea a prevazut modalitatea necesara pentru a apropia acest moment in asa fel incat cel prejudiciat sa recapete, inca in cursul procesului penal, lucrurile de care a fost deposedat si care au fost ridicate de la invinuit, inculpat sau orice alta persoana.

Codul a inscris alaturi de masurile asiguratorii si restituirea lucrurilor (art.169),

Page 157: Procesual Semestru I

prin aceasta grabind repararea prejudiciului si totodata asigurand lucrurile respective impotriva riscului unor instrainari viitoare de catre invinuit sau inculpat.

Restituirea lucrurilor are caracter provizoriu, cel caruia i se face restituirea avand obligatia pastrarii obiectelor pana la ramanerea definitiva a hotararii.

249

Restituirea lucrurilor se dispune pe parcursul procesului penal, dupa caz de procuror sau instanta.

Pentru a putea aplica aceasta masura se cere constatarea cumulativa a urmatoarelor conditii.

lucrurile sunt proprietatea persoanei vatamate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detentia sa;

lucrurile au fost ridicate de la invinuit sau inculpat sau de la cel care le-a primit de la acestia spre a le pastra;

restituirea lucrurilor nu stinghereste aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei penale.

Persoanele care pretind un drept asupra lucrurilor pot face plangeri, in aceleasi conditii ca impotriva masurilor asiguratorii (art.168), cerand stabilirea drepturilor avute si restituirea lucrurilor.

In anumite situatii, obiectele care potrivit legii ar fi supuse in mod obisnuit confiscarii speciale, pot fi dintre acelea care in urma ridicarii de la inculpat urmeaza a fi restituite. In aceste cazuri va avea precadere masura restituirii lucrului inaintea realizarii altor institutii de drept procesual penal.

Restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii este o alta modalitate de reparare in natura a prejudiciului adus prin infractiune. Ca si in cazul restituirii lucrurilor, exista acelasi interes ca restabilirea sa aiba loc cat posibil mai repede si nu numai dupa definitiva solutionare a cauzei penale. De aceea, natura juridica a acestei masuri este asemanatoare cu cea a restituirii lucrurilor.

Restabilirea situatiei anterioare se poate dispune de catre procuror ori de catre instanta (art.170 C.p.p. modificat prin Legea nr.281/2003).

Pentru aplicarea masurii se impune ca:

250

schimbarea situatiei a carei restabilire se urmareste sa fi rezultat vadit din comiterea infractiunii;

Page 158: Procesual Semestru I

restabilirea sa fie posibila.

Restabilirea are caracter provizoriu, definitivarea facandu-se prin hotararea care solutioneaza cauza penala.

Restabilirea situatiei anterioare devine uneori obligatorie constituind singura modalitate juridica de a produce efecte eficace. Astfel, dupa punerea in executare a hotararii judecatoresti prin care inculpatul a fost obligat, pe cale civila anterioara, sa lase in deplina posesie partii vatamate unele anexe gospodaresti, aceasta s-a reinstalat in ele impiedicand victima sa le foloseasca.

In acest caz instanta penala, inca inainte de aplicarea pedepsei prevazuta in art.271 C.p. pentru nerespectarea hotararii judecatoresti va lua din oficiu cu titlu provizoriu masura restabilirii situatiei anterioare (in temeiul art.14 alin.2 C.p.p.). Aceasta se impune intrucat, sentinta civila fiind deja pusa in executare, nu s-ar mai putea proceda la o noua punere in posesie a celui vatamat, iar condamnarea inculpatului ar fi impatibila cu mentiunea rezultatului infractiunii.

Persoanele lezate prin restabilire pot folosi calea plangerii impotriva masurilor asiguratorii (art.168 C.p.p.), care se aplica pe baza suplimentului analogic.

251

CAPITOLUL VIII

ACTELE PROCESUALE SI PROCEDURALE

COMUNE

Sectiunea I

Notiuni introductive

Actele procesuale si procedurale sunt instrumentele juridice care dinamizeaza desfasurarea procesului penal si permit efectiva lui infaptuire.

Actul procesual constituie manifestarea de vointa prin intermediul careia se exercita drepturile, prerogativele si facultatile organelor judiciare si a persoanelor care participa in procesul penal. In cazul organelor judiciare actele procesuale reprezinta de regula un act de dispozitie prin care se realizeaza activitati, masuri sau forme procesuale. Actele procesuale pot fi indeplinite si de catre persoanele participante la procesul penal (ex., introducerea unei plangeri prealabile, constituirea de parte civila etc.).

Actul procedural este mijlocul prin care se aduce la indeplinire sarcina ce decurge din actul procesual. Majoritatea actelor procedurale provin de la organele judiciare. Aceste acte se realizeaza si de catre parti sau alte persoane (ex., predarea unui inscris ce constituie mijloc de proba in conformitate cu art.97 C.p.p., depunerea

Page 159: Procesual Semestru I

unor concluzii scrise potrivit art.342 C.p.p.).

Codul de procedura penala nu defineste actele procesuale si procedurale, dar utilizeaza aceasta notiuni in numeroase dispozitii, in sensurile aratate mai sus.

252

Sectiunea II

Acte procedurale

Cererea

Cererea este un act procedural comun intalnit in tot cursul procesului penal. In numeroase cazuri legea prevede ca participantii pot formula cereri. Cererea constituie actul procedural prin care se urmareste recunoasterea unui drept sau interventia organului judiciar. Astfel, partile pot cere administrarea de probe, aplicarea unui sechestru, recuzarea unui judecator, etc.

Cererea se adreseaza organului competent, Indrumarea ei gresita nu atrage de regula nulitatea actului. De exemplu plangerea prealabila se considera valabila chiar daca a fost adresata unui organ necompetent daca a fost introdusa in termenul prevazut de lege (art.285 C.p.p.).

Citatia

Actul procedural prin care persoanele sunt chemate in fata organului judiciar se numeste citatie (art.175 C.p.p.). Citatia este scrisa dar chemarea in fata organului judiciar se poate face si prin nota telefonica sau telegrafica.

Inmanarea citatiilor se face prin agenti procedurali anume insarcinati sau prin intermediul serviciului postal.

Citatia este individuala, nechemandu-se prin acelasi act mai multe persoane.

253

Continutul citatiei este stabilit de art.176 C.p.p.

Art.177 C.p.p. reglementeaza minutios locul unde urmeaza a se trimite citatia avand in vedere multiple situatii concrete posibile.

Citatia se inmaneaza de regula celui citat acesta semnand dovada de primire care se inainteaza organului competent. Daca persoana nu vrea sa primeasca citatia sau nu voieste ori nu poate sa semneze dovada agentul procedural incheie un proces-verbal pe care il remite organului emitent. Daca persoana citata nu este gasita citatia se afiseaza pe usa locuintei si se incheie un proces-verbal. Procesele-verbale incheiate de agentii procedurali contin mentiunile oricarui proces-verbal. Ele cuprind in plus mentiunile prevazute de art.181 C.p.p.

Mandatul de aducere si comunicarea actelor de procedura

Page 160: Procesual Semestru I

Infatisarea persoanelor in fata organului judiciar poate fi realizata si baza mandatului de aducere. Daca persoana citata nu s-a prezentat, iar prezenta ei este necesara, aceasta poate fi adusa in fata organului judiciar prin mandat de aducere (art.183).

Impotriva invinuitului sau inculpatului se poate emite mandat de aducere chiar inainte de a fi chemat prin citatie daca se constata motivat ca masura se impune in interesul rezolvarii cauzei.

Prin modificarile aduse Codului de procedura penala prin Legea nr.281/2003 au sporite garantiile procesuale in materia mandatului de aducere. Astfel, s-a prevazut ca persoana adusa cu mandat de aducere nu poate ramane la dispozitia organului judiciar decat strictul necesar pentru audiere in afara de cazul in care se dispune

254

luarea unei masuri preventive. Persoana adusa prin mandat este ascultata de indata de organul judiciar.

Mandatul de aducere are in general continutul unei citatii si se executa prin organele de politie sau prin comandantul unitatii ori garnizoanei militare dupa caz.

Daca invinuitul sau inculpatul refuza sa se supuna mandatului el va fi constrans la aceasta.

Comunicarea altor acte de procedura. Comunicarea celorlalte acte de procedura se face potrivit acelorasi reguli generale care reglementeaza citarea, dispozitiile aplicandu-se in mod corespunzator (art.182 C.p.p.).

La comunicare actelor de procedura in strainatate urmeaza a se avea in vedere dispozitiile din Conventiile internationale ori regulile de reciprocitate.

Efectuarea actelor procedurale prin comisie

rogatorie sau delegare

Organele judiciare pot folosi comisia rogatorie ori delegarea cand actele procedurale urmeaza a se infaptui in alte locuri decat unde se afla organul judiciar.

Comisia rogatorie este institutia prin care organul de urmarire penala sau instanta de judecata care nu are posibilitatea sa indeplineasca un anumit act procedural se adreseaza, pentru realizarea actului respectiv unui organ avand similitudine organica si egalitate ierarhica.

Nu pot fi realizate pe cale de comisie rogatorie dispunerea unor acte sau masuri procesuale (art.132).

255

Delegarea. Potrivit art.135 C.p.p. organul judiciar poate dispune in conditiile art.132 efectuarea unui act procedural si prin delegare. Rezulta ca delegarea are

Page 161: Procesual Semestru I

acelasi continut procedural si justificare ca si comisia rogatorie. Delegarea se foloseste pentru delegarea unor activitati pe care un organ judiciar nu le poate indeplini in mod nemijlocit la locul unde se afla si nu poate fi data decat unui organ ierarhic inferioar.

Modificarea actelor procedurale, indreptarea erorilor materiale

si inlaturarea omisiunilor vadite

Modificarea actelor procedurale. Actele procedurale pot fi supuse unor modificari ulterioare. Adaugirile, corecturile sau suprimarile in text sunt luate in seama numai daca sunt confirmate in scris, in cuprinsul sau la sfarsitul actului de catre cel care l-a semnat (art.194 C.p.p.).

Indreptarea erorilor materiale. In cuprinsul unui act procedural pot apare erori. Pentru a fi supuse procedurii de indreptare prevazute de art.195 C.p.p. erorile trebuie sa fie materiale si evidente. Erorile se indreapta din oficiu sau la cererea celor interesati de organul judiciar care a intocmit actul, putand fi chemate si partile pentru lamuriri. Indreptarea se consemneaza intr-un proces-verbal sau intr-o incheiere.

Inlaturarea omisiunilor vadite. Procedura prevazuta in art.195 C.p.p. pentru indreptarea erorilor materiale se aplica si in cazul cand organul judiciar, ca urmare a unei omisiuni vadite nu s-a pronuntat asupra sumelor pretinse de martori, experti, interpreti sau aparatori potrivit art.189 sau art.190 C.p.p. Extinderea prevederilor art.195 are

256

loc si in cazul omiterii pronuntarii cu privire la restituirea lucrurilor sau ridicarea masurilor asiguratorii.

Sectiunea III

Institutii legate de actele procesuale

si procedurale

Generalitati

Actele procedurale au o anume durata urmand a se indeplini in timpul prevazut de lege. Pentru limitarea lor in timp legea a prevazut si reglementat institutia termenului.

Actele procedurale trebuie indeplinite in conformitate cu dispozitiile legale, nerespectarea legii atragand anumite sanctiuni procedurale.

Realizarea diferitelor acte procedurale presupune cheltuieli din partea participantilor la proces si care trebuie recuperate; de aceea, legea a prevazut si reglementat institutia cheltuielilor judiciare.

Page 162: Procesual Semestru I

Neindeplinirea unor acte de procedura sau indeplinirea lor gresita este considerata de lege abatere, iar pentru sanctionarea celor vinovati a fost reglementata institutia amenzii judiciare.

Termenele

Notiune. Termenul este intervalul de timp inlauntrul caruia sau pana la care se pot ori trebuie indeplinite anumite activitati sau acte in cadrul procesului penal.

257

Clasificare. Termenele se pot clasifica dupa numeroase criterii dintre care mentionam: durata termenului, caracterul acestuia, efectele sale, sensul de calculare etc.

a) termenele sunt fixate fie prin lege fie de organul judiciar. Termenele stabilite de lege se numesc termene legale, iar termenele fixate de organele judiciare poarta denumirea de termene judiciare;

b) in raport de durata lor termenele pot fi pe ore, zile, luni, ani;

c) dupa sensul de calculare termenele pot fi de succesiune sau de regresiune;

d) cele mai importante termene prevazute de Codul de procedura penala sunt: termenele procedurale si termenele substantiale. Termenele procedurale sunt impuse de interese pur procedurale si urmaresc asigurarea realizarii la timp si in mod just a scopului procesului penal. Termenele substantiale desi sunt reglementate de Codul de procedura penala privesc drepturi si interese care sunt in general extraprocesuale (vizeaza libertatea persoanei, dreptul de proprietate s.a).

Calcularea termenelor. Termenele au un moment initial, de incepere (a quo – de la care), un moment final, de implinire (ad quem – pana la care) si o durata.

Pentru calcularea termenelor exprimate in unitati de timp nu prea indelungate (cum sunt orele si zilele) sunt folosite ca modalitati de calcul sistemul inclusiv si sistemul exclusiv.

In cadrul sistemul inclusiv sau al unitatilor pline de timp prima si ultima zi a termenului se includ in acesta si deci intra in calcul. In sistemul exclusiv sau al unitatilor libere de timp prima si ultima zi a termenului nu se cuprind in durata stabilita si deci trebuie adaugate

258

la inceputul si sfarsitul numarului de zile indicate de lege. Aceste sisteme se regasesc din plin in calcularea termenelor procedurale.

Pentru calcularea termenelor exprimate in luni sau ani se foloseste sistemul calendaristic.

La calcularea termenelor se porneste de la ora, ziua, luna sau anul mentionate in

Page 163: Procesual Semestru I

actul care provoaca curgerea termenului. In sistemul calendaristic termenele socotite pe luni sau ani expira dupa caz la sfarsitul zilei corespunzatoare a ultimei luni ori la sfarsitul zilei si al lunii corespunzatoare din an. Termenul procedural se proroga cand ultima zi cade intr-o zi nelucratoare (art.186).

Termenele substantiale se calculeaza potrivit art.188 C.p.p. La calcularea acestor termene se foloseste sistemul pe unitati pline, prima unitate de timp si ultima unitate de timp intrand in calcul. Termenele substantiale nu se proroga.

Nulitatile procedurale

Principiul legalitatii procesuale impune ca toate normele juridice sa fie respectate si aplicate intocmai; nerespectarea dispozitiilor legale atrage pentru cei care le-au incalcat sanctiuni juridice corespunzatoare. Dintre toate sanctiunile procedurale cea mai importanta este nulitatea.

Nulitatea procedurala este sanctiunea care decurge din neindeplinirea actelor procedurale potrivit legii si are drept efect desfiintarea si refacerea acestora.

Pentru ca actul procedural sa fie lovit de nulitate se cer potrivit art.197 C.p.p. urmatoarele conditii: a) indeplinirea actului sa fi avut loc cu nerespectarea dispozitiilor legale; b) incalcarea legii sa fi adus o

259

vatamare bunei desfasurari a cauzei penale sau drepturilor ori intereselor legale ale participantilor; c) vatamarea sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea actului nelegal.

Nulitatile se clasifica in: a) nulitati exprese si nulitati virtuale; nulitatile exprese sunt acelea pe care legea le prevede ca atare (art.197 alin.2); nulitatile virtuale nu sunt expres prevazute de lege decurgand din reglementarea generala; b) nulitati absolute si nulitati relative. Nulitatea absoluta se caracterizeaza prin faptul ca nu poate fi inlaturata (acoperita) in nici un mod, se ia in considerare in orice stare a procesului, putand fi invocata de oricine; nulitatea relativa are caracteristici simetrice opuse; poate fi inlaturata prin vointa celui vatamat, se ia in considerare pana la un anumit moment, poate fi invocata numai de catre cel caruia actul supus anularii i-a produs o vatamare.

Nulitatile nu opereaza automat prin simpla incalcare a legii. Pentru a produse efecte ele trebuie invocate de cei interesati sau ridicate din oficiu.

In privinta efectelor nulitatilor exista in general obligatia de refacere a actului declarat nul, indiferent de faptul ca nulitatea are un caracter absolut sau relativ. Refacerea desi obligatorie nu are loc in cazul existentei unor piedici obiective (exemplu: imposibilitatea reaudierii unui martor decedat).

Cheltuielile judiciare

Cheltuielile efectuate in cursul procesului penal poarta denumirea de cheltuili

Page 164: Procesual Semestru I

judiciare. Legea reglementeaza diferentiat cheltuielile facute de participanti. Cheltuielile avansate de stat prin

260

intermediul organelor judiciare poarta denumirea de cheltuieli de procedura, iar cele avansate de parti se numesc cheltuieli de judecata. Cheltuielile judiciare sunt cuprinse distinct dupa caz la bugetul Ministerului Justitiei, Ministerului Public, Ministerului de Interne. Modul in care se realizeaza acoperirea sumelor cuvenite martorului, expertului si interpretului este reglementat de art.190 C.p.p.

Legea reglementeaza distinct plata cheltuielilor avansate de stat in caz de condamnare (art.191) si plata cheltuielilor avansate de stat in celelalte cazuri.

Art.193 C.p.p. detaliaza plata cheltuielilor judiciare facute de parti.

Amenda judiciara

Nerespectarea dispozitiilor legale privitoare la indeplinirea diferitelor acte procedurale constituite potrivit art.198 C.p.p. abatere judiciara pe care legea o sanctioneaza cu amenda intre minimum 500.000 si maxim 10.000.000 lei.

Amenda judiciara este o sanctiune procesuala aplicabila in cazul savarsirii uneia din abaterile prevazute de Codul de procedura penala.

Amenda se aplica dupa caz prin ordonanta organului de urmarire penala sau incheierea instantei. Cel amendat poate cere scutirea de amenda sau reducerea amenzii in termen de 10 zile de la comunicare ordonantei ori a incheierii.

261

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

- I.TANOVICEANU, V.DONGOROZ – Tratat de drept si procedura penala, Bucuresti, Tipografia Curierul Judiciar, 1925-1927;

- V.DONGOROZ – Curs de procedura penala, Editia a II-a, Bucuresti, 1942;

- T.POP – Drept procesual penal, Tipografia Nationala, Cluj, 1948;

- S.KAHANE – Drept procesual penal, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963;

-V.DONGOROZ, GH.DARANGA, S.KAHANE, D.LUCINESCU, A.NEMES, M.POPOVICI, P.SARBULESCU, V.STOICA – Noul Cod de procedura penala si Codul de procedura penala anterior – Prezentare comparativa, Bucuresti, Editura Politica, 1969;

- V.DONGOROZ, S.KAHANE, GR.ANTONIU, C-TIN BULAI, N.ILIESCU, R.M.STANOIU – Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman, volumul 1, Editura Academiei, 1975:

Page 165: Procesual Semestru I

- V.DONGOROZ, S.KAHANE, G.ANTONIU, C-TIN BULAI, N. ILIESCU, R.M.STANOIU – Explicatii teoretice ale Codului de procedura roman, volumul 2, Editura Academiei, Bucuresti, 1976;

N.VOLONCIU. Drept procesural penal. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972

- N.VOLONCIU – Tratat de procedura penala, volumul 1, Editura Paideia, Bucuresti, 2001;

262

- N.VOLONCIU – Tratat de procedura penala, volumul 2, Editura Paideia, Bucuresti, 2001;

I.NEAGU. Tratat de drept procesual penal. Partea generala, Editura Global Lex, Bucuresti, 2004

- I.NEAGU – Tratat de procedura penala. Partea speciala, Bucuresti, Editura Global Lex, 2004;

- GR.THEODORU – Drept procesual penal – partea generala, Editura Cugetarea, Iasi, 1996;

- GR.THEODORU – Drept procesual penal – partea speciala, Editura Cugetarea, Iasi, 1998;

- GH.MATEUT – Procedura penala, partea generala, volumul 1 si 2, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1993-1994.

- GH.MATEUT – Procedura penala, partea speciala, volumul 1 si 2, Bucuresti, 1997-1998.

- AL.TUCULEANU – Institutii de drept procesual penal, Editura Universitatii Titu Maiorescu, Bucuresti, 2003;

AL.TUCULEANU – Noi reglementari privind ocrotirea libertatii persoanei, R.A. Monitorul Oficial, Bucuresti, 2004

- V.PAPADOPOL, V.DOBRINOIU, M.APETREI – Codul de procedura penala adnotat, volumul 1, Editura Albastra, Bucuresti, 1996;

- V.PAPADOPOL, V.DOBRINOIU, M.APETREI – Codul de procedura penala adnotat, volumul 2, Editura Albastra, Bucuresti, 1997:

Page 166: Procesual Semestru I

- I.MURARU – Drept constitutional si institutii publice, volumul 1 si 2, Bucuresti, Editura Pro Arcadia, 1993;

- I.DELEANU – Drept constitutional si institutii publice – volumul 1 si 2, Bucuresti, 1996;

263

- M.CONSTANTINESCU, I.DELEANU, A.IORGOVAN, I.MURARU, FL.VASILESCU, I.VIDA – Constitutia Romaniei comentata si adnotata, Bucuresti, 1992;

M. CONSTANTINESCU, I.MURARU, A.IORGOVAN, Revizuirea Constitutiei Romaniei. Editura Rosetti, Bucuresti, 2003;

- A.FILIPAS – Infractiuni contra infaptuirii justitiei. Bucuresti, 1995;

- C.BULAI, C. MITRACHE, A. FILIPAS – Drept penal roman, 2001;

- G.STEFANI, G.LAVASSEUR – Procedure penale, Editura Dalloz, Paris, 1996;

- J.PRADEL – Procedure penale, Editions Cujas, Paris, 1990;

- J.LARGUIER – La procedure penale, Presses Universitaires de France, 1996;

- J.SACE – Procedure penale comparee, Presses Universitaires de Bruxelles, 1997;

- M.CHIAVARIO, B.DELEUZE, M.DELMAS-MARTY, V.DERVIEUX, H.JUNG, R.JUY-BIRMANN, M.LEMONDE, E.MATHIAS, A.PERRODET, B.PESQUIE, D.SALAS, J.R.SPENCER, F.TULKENS – Procedure Penali D’Europa, Editione italiana. Casa Editrice Cedam, Padova, 1998;

- R.KOERING-JOULIN – La convention Europeenne des droites de l’homme, Comentaire article par article, Paris, 1995;

- D.MICU – Garantarea drepturilor omului in practica Curtii europene si in Constitutia Romaniei, Bucuresti, 1998;

- M.VOICU – Protectia europeana a drepturilor omului, Teorie si jurisprudenta, Bucuresti, 2001;

264

- V.BERGER – Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Institutul roman pentru drepturilor omului, Bucuresti, 1997;

- D.GOMIEN – Introducere in Conventia europeana a drepturilor omului, Editura All, Bucuresti, 1996;

N.GIURGIU – Cauzele de nulitate in procesul penal, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1993;

Page 167: Procesual Semestru I

- N.VOLONCIU – Conotatii din perspectiva europeana la ultimile modificari ale Codului de procedura penala. Revista de Drept Penal nr.1/2004;

- GH.MATEUT – Codul de procedura penala, partea generala, intr-o perspectiva europeana. Revista de Drept Penal nr.1/2004;

- Gr.THEODORU – Codul de procedura penala, partea speciala si perspective sa europeana, Revista de Drept Penal nr.1/2004;

- I.NEAGU – Unele consideratii privind autoritatea de lucru judecat in materia extradarii. Revista “Dreptul” nr.5/2003;

- AL.TUCULEANU – Deosebirea dintre masura administrativa prevazuta de art.31 din Legea nr.218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane si masura preventiva prevazuta de art.143 C.p.p. Revista Dreptul nr.10/2002;

- AL.TUCULEANU – Unele consideratii asupra raspunderii juridice a membrilor Parlamentului si membrilor Guvernului, Revista de Drept Penal nr.4/1995;

- AL.TUCULEANU – Principiile urmaririi penale in lumina prevederilor Constitutiei Romaniei. Revista Dreptul nr.3/1995;

- AL.TUCULEANU – Raporturile Ministerului Public cu autoritatea legislativa si autoritatea executiva, Revista “Dreptul” nr.11/1996;

265

- AL.TUCULEANU – Observatii la O.U.G. nr.43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie. Revista Dreptul nr.7/2002;

- AL.TUCULEANU – Ocrotirea drepturilor si libertatilor constitutionale in cazul perchezitiei corporale, Revista “Dreptul” nr.1/1999;

- AL.TUCULEANU – Modificarile si completarile aduse Codului de procedura penala aduse perchezitiei. Revista Dreptul nr.7/2004;

AL.TUCULEANU – Restrangerea dreptului la libera circulatie, Revista de Drept Penal nr.3/1999;

AL.TUCULEANU – Cateva observatii in legatura cu plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala. Revista „Dreptul” nr.9/1996;

AL.TUCULEANU – Cu privire la competenta procurorilor Parchetului National Anticoruptie de efectuare a urmaririi penale si de supraveghere a actelor de cercetare penala. Revista „Dreptul” nr.2/2003;

Page 168: Procesual Semestru I

AL.TUCULEANU – O noua masura preventiva: obligarea de a nu parasi tara. Revista Dreptul nr.3/2004;

- AL.TUCULEANU – Transferul de proceduri in materie penala. Revista Dreptul nr.3/2002;

- AL.TUCULEANU – Cateva consideratii asupra interceptarilor si inregistrarilor audio si video. Revista Dreptul nr.5/2004;

- GH.MATEUT – Liberarea provizorie. Revista „Dreptul” nr.1/1999;

- M.ARDELEANU, H.JUNG – Expertiza medico-legala psihiatrica. Revista “Dreptul” nr.10/2002;

- O.BAJENARU – Discutii referitoare la temeiul juridic privind plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Resta “Dreptul” nr.8/2002;

266

- S.BELIGRADEANU – Raspunderea civila delictuala. Revista “Dreptul” nr.9/2002;

- GH.COCUTA – Aplicarea principiului in dubio pro reo. Revistra “Dreptul” nr.10/2002;

- I.D.CRISTESCU – Reglementarea constatarilor si expertizelor medico-legale. Revista “Dreptul” nr.2/2002;

- I.NARITA – Un alt punct de vedere cu privire la calitatea procesual penala a societatilor de asigurare. Revista “Dreptul” nr.7/2002;

- T.PUNGA – Cu privire la competenta instantei in cazul prevazut de art.281 C.p.p. Revista “Dreptul” nr.5/2002;

- M.TATU, I.ANGELA, V.PATULEA – Limitele principiului disponibilitatii in procesul penal. Revista “Dreptul” nr.2/2002;

- I.V.JURCA, A.M.CIOROBEA – Organele de cercetare penala speciale. Revista de drept penal nr.2/2004;

- C.DANILET – Citarea invinuitului/inculpatului care locuieste in strainatate. Revista “Dreptul” nr.3/2003;

- C.DANILET – Stramutarea cauzelor penale. Revista “Dreptul” nr.3/2003;

- V.D.DIACONU – Judecarea cauzei penale intr-un termen rezonabil conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului. Revista “Dreptul” nr.2/2003;

Page 169: Procesual Semestru I

- G.POTRIVITU, D.CRISTIAN – Dreptul la aparare. Revista “Dreptul” nr.3/2003;

- N.PETCU, D.NICA – Un punct de vedere in chestiunea formularii unor cereri unor cereri de recuzare succesiva. Revista “Dreptul” nr.8/2003:

267

- I.DOLTU – Examen critic referitor la modul de interpretare si aplicare a prevederilor legale in privinta probatoriului. Revista “Dreptul” nr.11/2003;

- L.GHERMAN – Probleme practice legate de aplicarea art.17 din Codul de procedura penala. Revista “Dreptul” nr.4/2003;

- C.GRIGORAS – Expertiza inregistrarilor audio. Revista “Dreptul” nr.1/2003;

- C.L.KOVESI – Cauze de nepedepsire prevazute in legi speciale. Revista “Dreptul” nr.5/2003;

- I.LASCU – Protectia martorilor. Revista “Dreptul” nr.7/2003;

- V.LUHA, I.NARITA – Unele observatii in legatura cu exercitarea de catre procuror a actiunii civile. Revista “Dreptul” nr.8/2003;

- I.POENARU – Modificarea Codului de procedura penala. Revista „Dreptul” nr.10/2003;

- S.A.TULBURE – Cateva argumente pentru un nou principiu al dreptului procesual penal – „Dreptul la judecarea cauzei intr-un termen rezonabil”. Revista „Dreptul” nr.6/2003;

- M.VASILE – Consideratii privind solutionarea conflictelor de competenta. Revista „Dreptul” nr.6/2003;

- C.DITA – Consideratii privind restabilirea situatiei anterioare. Revista „Dreptul” nr.1/2004;

- M.VASIESCU – Incompatibilitatea judecatorului in procesul penal. Revista „Dreptul” nr.1/2004;

- A.L. LORINCZ – Organele de urmarire penala si organele cu atributii de constatare din perspectiva modificarilor legislative intervenite prin Legea nr.281/2003. Revista „Dreptul” nr.2/2004;

268

- I.RUSU, T.HAJ – Executarea mandatului de aducere. Opinii critice. Revista „Dreptul” nr.6/2004;

GH.MATEUT – O noutate pentru procedura penala romana. Invalidarea probelor obtinute ilegal. Revista „Dreptul” nr.7/2004;

Page 170: Procesual Semestru I

- G.ANTONIU, N.VOLONCIU, I.NEAGU – Culegere de practica judiciara penala, volumul 4, Editura Academiei Bucuresti, 1993;

- Jurisprudenta si doctrina romana 1989-1994, Editura Argesis, Curtea de Arges, 1995, volumul 1;

- Jurisprudenta si doctrina romana 1989-1994, Editura Argesis, Curtea de Arges, 1995, volumul 2;

- Repertoriu de practica si literatura juridica 1994-1997, Editura Argesis, Curtea de Arges, 1998, volumul 3;

- Repertoriu de practica si literatura juridica 1997-2000, Editura Argesis, Curtea de Arges, 2000, volumul 4;

-V.BOGDANESCU s.a. – Probleme de drept din deciziile Curtii Supreme de Justitie (1990-1992), Bucuresti, Editura Orizonturi, 1993;

- Curtea Suprema de Justitie, Buletinul Jurisrpudentei, Culegeri de decizii pe anii 1993-2002;

- V.PAPADOPOL, N.POPOVICI – Repertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii 1969-1975, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1977;

- V.PAPADOPOL, N.POPOVICI – Repertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii 1975-1980, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1982;

V.PAPADOPOL, S.DANES – Repertoriu de practica judiciara in materie penala pe anii 1980-1987, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1989;

269

C.L.POPESCU – Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Editura All Beck, Bucuresti, 2003;

Ministerul Justitiei – Culegere de practica judiciara. Bucuresti, 2003;

Curtea Constitutionala, Culegeri de decizii pe anii 1994-2003;

Page 171: Procesual Semestru I

- Curtea de Apel Bucuresti, Culegere de practica judiciara penala, 2000. Bucuresti, Editura Rosetti, 2002;

- Curtea Apel Bucuresti, Culegere de practica judiciara penala, 2001-2003, Colectia Lex Expert, 2004;

- Practica judiciara, Revista de Drept Penal nr.1/1994-3/2004;

- Practica judiciara rezumata si comentata, Revista “Dreptul” nr.1/1990-8/2004;

Ministerul Public, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, Revista Pro-lege nr.1/1990-3/2004;

Ministerul Public, Parchetul National Anticoruptie – Buletin documentar nr.1/2003-3/2004.

270 271 272 273 274 275 276