Capitolul VI TRANZACŢII BURSIERE CU TITLURI FINANCIARE DERIVATE

6.1. Tranzacţii bursiere cu contracte futures6.1.1. Mecanismul de tranzacţionare a contractelor futures6.1.2.Formarea preţurilor şi decontările financiare pe pieţele contractelor futures

6.2. Tranzacţii bursiere cu contractele options6.2.1. Mecanismul de tranzacţionare a contractelor cu opţiuni6.2.3. Strategii cu opţiuni

6.1. Tranzacţii bursiere cu contracte futures

6.1.1. Mecanismul de tranzacţionare a contractelor futures

Contractele futures sunt angajamente ferme între doua părţi de a vinde, respectiv a cumpăra anumite valori, la un preţ prestabilit la o data viitoare. Contractele futures sunt caracterizate de forma lor standardizată.

Contractele futures se încheie numai la bursă. Existenţa unei pieţe secundare foarte active pentru contractele futures le face foarte atractive şi lichide. Bursele organizează grupuri de dealeri, care comercializează activ contractele futures şi contribuie la lărgirea pieţei secundare, fapt ce asigură posibilitatea investirilor de a cumpăra ori a vinde, în orice moment, un contract futures. Contractele futures sunt standardizate pe toţi parametrii în afară de preţ. Preţul este format în baza negocierilor în sala bursei. Îndeplinirea contractului futures, de obicei, este garantat de bursă şi casa de compensaţii.

Oricare dintre părţile care participă la contractul futures poate refuza executarea lui doar în cazul acordului celeilalte părţi, dar aceasta se întâmplă foarte rar.

Cumpărătorul sau deţinătorul contractului futures are dreptul să vândă contractul pe parcursul perioadei lui de valabilitate, fără a anunţa vânzătorul contractului futures.

Piaţa contractelor futures este mai avantajoasă decât piaţa titlurilor primare, acesta exprimându-se prin:

Costul tranzacţiei mai redus pe piaţa futures decât pe piaţa titlurilor primare; Contractele futures sunt mai lichide decât titlurile primare; Tranzacţiile pe piaţa contractelor futures se realizează mai repede decât pe piaţa la vedere; Prin vânzarea contractului futures, un investitor poate ocupa o poziţie „short”(scurtă) pe care nu

ar putea s-o obţină pe piaţa la vedere; Contractele futures sunt aplicate pe larg în vederea hedgingului riscului modificării preţului,

ratelor procentuale şi riecurilor valutare; Contractele sunt depersonalizate, adică după încheiere contractului, partea a doua pentru fiecare

participant devine casa de compensaţii.Printre dezavantajele contractului futures pot fi menţionate: imposibilitatea livrării activului în alte

cantităţi, de altă caliate şi în alt loc, precum şi inexistenţa unui contract asupra unui activ suport necesar la moment. Necătând la aceasta, contractele futures sunt foarte răspândite în multe ţări ale lumii, dar, de obicei, scopul acestor tranzacţii nu este predarea primirea activului suport, ci hedgingul poziţiilor participanţilor la tranzacţiei sau la speculaţie, jocul pe diferenţa de preţ. În practica mondială, numai 5% de contractele încheiate se finalizează cu livrarea efectivă a activului suport, în rest prin contravaloarea lor cash sau prin efectuarea tranzacţiilor offset (de sens contrar).

Activul suport al contractelor futures pot fi: Valori mobiliare de stat; Valute; Mărfuri reale; Indicii bursieri etc., dar în niciun caz acţiuni nominative.Toate contractele futures se efectuează prin intermediul casei de compensaţii, care înregistrează

fiecare contract şi execută clearingul. Executarea contractului este garantată de casa de compensaţii, fapt pentru care la încheierea contractului, nu este nevoie de verificarea stării financiare a contraagentului.

1

Persoana care, cu permisiunea bursei, semnează şi vinde un contract se obligă să livreze la o dată anumită indicată în contract un activ suport şi să primească pentru acesta o anumită sumă de bani. Această persoană ocupă o poziţie scurtă (short).

Persoana care procură acest contract se obligă să primească acest activ suport şi să plătească pentru el, în termenul determinat, o sumă de bani, se plasează pe poziţia lungă (long).

Din momentul înregistrării contractului, partea opusă a contactului pentru ambele persoane devine casa de compensaţii, care, pentru vânzător, apare drept cumpărător a contractului, iar pentru cumpărător ca vânzător a contractului. În continuare, toate decontările nu se efectuează între participanţii la contract, ci între ei şi casa de compensare. Dacă, totuşi, participantul contractual se va expune pentru livrarea sau primirea activului suport pentru un contract nelichidat până la data scadenţei, el trebuie să informeze despre aceasta casa de compensaţii. În această situaţie, casa de compensaţii va selecta o persoană cu o poziţie inversă, care, de asemenea, nu a fost închisă şi-i va comunica despre necesitatea livrării sau primirii activului suport.

Anterior am menţionat că contractele futures sunt încheiate cu scopul de hedging sau pentru jocul la diferenţa de curs. Încheierea contractului în general, nu implică unele cheltuieli, însă, la deschiderea poziţiei, ambii contraagenţi sunt obligaţi să depună pe contul casei de compensaţii o sumă de bani care poartă denumirea de marjă iniţială sau operaţională, ori contul se numeşte cont marginal. Scopul marjei iniţiale este de asigurare a îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către cumpărătorul şi vânzătorul contractului futrures, precum şi de protejare a companiilor de brokeri împotriva pierderilor datorate modificărilor de preţ ale produsului bursier şi implicit ale preţului contractului futures.

Mărimea minimală a marjei pe fiecare activ se stabileşte de către casa de compensaţii, de obicei, 10% din mărimea contractului. Această marjă permite excluderea apariţiei riscului creditor. În funcţiei de specializarea participanţilor la negocieri pot fi stabilite diferite nivele de marjă. Spre exemplu, în SUA, pentru hedgeri marja poate fi stabilită în intervalul 2%-4%, în timp ce brokerul care lucrează cu clientul poate cere de la el depunerea unei marje mai ridicate. De asemenea de casa de compensaţii este stabilit şi nivelul minimal al marjei care presupune existenţa în contul clientului a unui sold minim obligatoriu. Marja pe piaţa contractelor futures este o garanţie contractuală.

Trebuie menţionat faptul că nivelul marjei este mai sporit cu cât dispersia preţurilor este mai mare, deoarece este evidentă apariţia pierderilor pentru casa de compensaţii, care garantează executarea tranzacţiei în cazul refuzului părţii contraagente.

Fiecare contract futures trebuie să aibă o lună concretă de livrare a activului suport sau luna de finalizare a decontărilor. La fiecare bursă, toate contractele ce au la bază acelaşi activ suport formează o serie de contracte futures.

Tranzacţionarea unui contract Futures presupune închierea unui contract pentru deschiderea contului în marjă. Contractul se încheie între client şi compania de broker şi cuprinde condiţiile generale de tranzacţionare la termen a activelor financiare. Mecanismul de tranzacţionare este unul specific format din două faze destincte:

Iniţierea tranzacţiei sau deschiderea poziţiei futures; Lichidarea poziţiei futures.

Cumpărător Vânzător 6

Firma de brokeri

Bursa

3

Firma de brokeri

4 2

1 5 6

4 2

6

5

1

Casa de compensaţii

8

5

77

5

7

2

Figura 6.1. Macanismul derulării tranzacţiei cu contract futures

Descrierea figurii:1. Iniţierea tranzacţiei bursiere de către cumpărător/vânzător şi deschiderea contului în marjă la firma de

broker. Contul în marjă reflectă excedentul de valoare sau pierdere de valoare zilnică rezultată din tranzacţiile cu contractele futures.

2. Compania de brokeri transmite ordinul brokerului din incinta bursei;3. Brokerul execută ordinul clientului la bursă;4. Confirmarea companiilor de brokeri privind executarea ordenului;5. Companiile de brokeri confirmă executarea ordinelor clienţilor săi, respectiv cumpărătorului şi

vânzătorului, precum şi raportează executarea ordinelor casei de compensaţie;6. Cumpărătorul şi vânzătorul îşi confirmă operaţiunile reciproc companiilor de brokeri;7. Companiie de brokeri confirmă lichidarea contractelor casei de compensaţie. După cum am menţionat

antreior, lichidarea uneia dintre poziţii pe contract futures poate fi realizată prin: livrarea fizică, plata în numerar sau compensare.

8. Casa de compensaţie (specifică lichidării prin compensare) anulează poziţia long a cumpărătorului prin vânzare şi poziţia short de la vânzător prin cumpărare. Poziţiile se compensează şi rezultatul este zero.Riscurile pierderii sau profitul revin în totalitate clientului, care dispune de sumele existente în contul

în marjă.Procesul prin care se determină profiturile/pierderile aferente pozitiilor deschise pe piaţa futures se

numeşte „marcare la piaţă”. Pentru a se întocmi o situaţie generală a tuturor conturilor de marjă din piaţa futures, în procesul de marcare la piaţă se utilizează preţul de închidere (preţul ultimei tranzacţii) pentru fiecare contract şi scadenţa înregistrată la sfârşitul fiecarei şedinţe de tranzacţionare pe piaţa futures.

Marcarea la piaţă se realizează în două etape: Casa de compensaţii stabileşte, la sfârşitul zilei de tranzacţionare, un preţ de regularizare, în baza

mediilor preţurilor la care s-au înregistrat ultimele tranzacţii din ziua respectivă, astfel efectuându-se marcarea la piaţă de către casa de compensaţii cu membrii compensatori;

În a doua etapă, membrii compensatori fac marcarea la piaţă în raport cu clienţii lor.Fiecare cont în marjă este marcat la piaţă pe baza preţului de regularizare.Preţul de regularizare al

zilei curente se compară cu cel al zilei precedente. Pentru un singur contract, suma cu care se creditează sau se debitează contul în marjă este egală cu produsul dintre unitatea de tranzacţionre a contractului şi diferenţa dintre cele două preţuri de regularizare.

Dacă preţul de regularizare este mai mare în ziua curentă decât cel din ziua precedentă, deţinătorii pe poziţii long primesc în contul lor aceeaşi sumă cu care se debitează contul deţinătorului de poziţie short. Dacă preţul de regularizare scade se debitează conturile clienţilor cu poziţie long şi se crediteată conturile celor cu poziţie shot, poziţia fiecărui titular de cont rămânând, în continuare, deschisă.

Poziţia sau pierderea reflectată de cont în marjă are caracter virtual, fiind considerată efectivă numai la lichidarea poziţiei.

În tabloul de mai jos, este reflectată modalitatea de efectuare a marcării la piaţă pentru vânzător şi cumpărător în condiţiile preţului contractului futures de 1000 u.m. nivelul marjei iniţiale 10% şi nivelul minim al marjei stabilit la 70 u.m.

Deschiderea poziţiei

Ziua 2 Ziua 3 Ziua 4

Preţul contractului Futures(convenit din contract)

1000

Cotarea 1020 1030 1050Nivelul minim al marjei 70Pozi ţ ia cump ă r ă torului : Contul î n marj ă

100(10%) 120 130 150

Marja variabilă +20 +10 +20Cumulativ pierdere/profit +20 +30 +50Pozi ţ ia v â nz ă torului : Contul î n marj ă

100(10%) 80 70 50

3

Marja variabilă -20 -10 -20Cumulativ pierdere/profit -20 -30 -50

Marcarea la piaţă permite determinarea rezultatului cumulat al contractului, iar lichidarea contractului poate avea loc când marja cumulată are un nivel maxim.

6.1.2. Formarea preţurilor şi decontările financiare pe pieţele contractelor futures

Unul şi acelaşi activ, de regulă, are preţ diferit pe piaţa cash şi pe piaţa futures. Aceasta se datorază faptului că, pe piaţa cash, tranzacţia se realizează instantaneu, iar pe piaţa futures se finalizează după o perioadă de timp – de la câteva zile, luni sau chiar ani.

La rândul său, preţul contractului futures, ca şi orice alt preţ, are o bază obiectivă a costului. Preţul poate să devieze de la cost sub influenţa cererii şi ofertei. De aceea la, modul general, modelul preţului futures este tradiţional:

Figura 6.2. Factorii ce influenţează preţul contractului futures

Preţul teoretic al contractului futures poate fi determinat ca unul pentru care investitorului îi va fi tot atât de convenabilă cumpărarea activului suport pe piaţa spot cu următoarea lui păstrare până la momentul utilizării sau obţinerii de la acesta a venitului, pe cât cumpărarea contractului futures pe acest activ. Într-adevăr, procurarea activului anticipat obţinerii veniturilor produse, presupune că investitorul va investi mijloacele băneşti în acest activ şi nu va primi venit în mărimea ratei dobânzii bancare pe depozit, precum şi va suporta unele cheltuieli privind păstrarea sau asigurarea acestuia.

Astfel, putem deduce că preţul teoretic al contractului futures este determinat de următorii factori: Preţul activului pe piaţa spot; Termenul de valabilitate al contractului futures; Rata dobânzii pentru depozitele bancare; Cheltuielile determinate de deţinerea activului etc.

Cele menţionate mai sus pot fi reprezentate în formă de schemă ca model al preţului contractului futures:

4

Costul contractului

futures

Cererea

Preţul contractului

futures

Oferta

Factori permanenţi:

Preţul pe piaţa spot;

Termenul de valabilitate al contractului;

Rata medie la depozitul bancar.

Factori specifici:

Cheltuieli pentru păstrare;

Asigurare; Comisioane; Impozite; Curs valutar

etc.

Preţulcontractul

uifutures

Cumpărătorul opţiunii (call sau put)

Vânzătorul opţiunii (call sau put)

Compania de brokeri (cumpărător)

Compania de brokeri (vânzător)

Bursa 3

Casa de compensaţii

4 5 5

1 4 5

2

4

1 4 5

2

4

Figura 6.6. Factorii ce influenţează costul contractului

Determinarea preţului teoretic al contractului futures depinde de tipul de factori care se iau în calcul, astfel, dacă ne referim doar la factorii permanenţi, atunci:

Pf= Pa+ Pa¿Rd× T

360 , unde:Pf exprimă preţul contractului futures la bursă pentru activul A;Pa – preţul de piaţă al activului A pe piaţa spot;Rd – rata dobânzii la depozitele bancare;T – numărul de zile până la scadenţa contractului futures sau până la închiderea lui.

Dacă activul suport aduce un anumit venit, spre exemplu, dividend pentru acţiuni sau dobândă pentru obligaţiune, atunci acest venit se deduce din rata dobânzii la depozitele bancare, iar formula preia următoarea formă:

Ca= Pa+ Pa¿( Rd−Ra)× T

360 , unde Ra indică mărimea medie a dividendului pentru acţiuni sau dobânda pentru obligaţiuni.

Elementele standardizate ale contractului futures pot fi considerate angajamente uniformizate şi bine precizate, ca un activ cu trăsături predefinite să fie livrat la un anumit moment în viitor. Contractul specifică şi fluctuaţia minimă a preţului sau mărimea pasului (tick), care restrânge mişcarea preţului într-o zi de tranzacţionare.

Pieţei contractelor futures îi sunt specifice regulile piţei libere, astfel, dacă cumpărătorii sunt mai numeroşi decât vânzătorii, preţurile tind să crească şi invers.

6.2. Tranzacţii bursiere cu contractele options

6.2.1. Mecanismul de tranzacţionare a contractelor cu opţiuni

Tranzacţiile cu opţiuni au apărut cu mult timp în urmă, ca urmare a necesităţii pentru astfel de contracte. Deşi, iniţial, acestea erau nestandardizate, mecanismul derulării tranzacţiilor cu opţiuni era analogic cu cel folosit şi azi în marile burse ale lumii.

Tranzacţiile cu opţiuni se realizează pe pieţe specializate, având structuri organizatorice distincte de bursele care realizeaza tranzacţii cu alte tipuri de valori mobiliare.

În figura 6.7, este prezentat schematic mecanismul derulării unei tranzacţii cu opţiuni.

Figura 6.7. Etapele derulării unei tranzacţii cu opţiuni

Descrierea figurii:1. Iniţierea tranzacţiei bursiere de către cumpărător/vânzător şi deschiderea contului în marjă pentru

trazacţii cu opţiuni la firma de broker şi plasarea ordinului de vânzare de opţiuni de un tip call sau put;

2. Compania de brokeri transmite ordinul la bursă, specificând opţiunea conform: sensului operaţiunii (cumpărare sau vânzare), valabilitatea ordinului şi tipul acestuia, numărul de contracte, tipul opţiunii (call sau put), preţul de exercitare, luna scadenţei şi activul suport.

5

Strategii cu opţiuni

Strategii simple

Strategii combinate Spread

Strategii pe active sintetice

Ste

laj (

str

ad

dle

)

Str

an

gle

Str

ap

Str

ip

Cu

mp

ăra

rea

ca

ll

Cu

mp

ăra

rea

pu

t

Vân

zare

a call

Vân

zare

a pu

t

Sp

rea

d

ve

rtic

al

Sp

rea

d

ori

zo

nta

l

Sp

read

„bu

ll”

Sp

read

„be

ar”

Sp

read

„bu

tterf

ly”

Sp

read

„co

nd

or”

3. Brokerul execută ordinul clientului la bursă;4. Executarea ordinului este confirmată de Bursă către Casa de compensaţii şi firma de brokeraj, care, la

rândul său, transmite informaţia către client. Astfel, clientul ocupă o poziţie pe opţiuni: acoperită, dacă a cumpărat contracte call sau put; descoperită, dacă a vândut contracte call sau put.

5. Conform poziţiei ocupate, rezultate din încheierea tranzacţiei, clientul este obligat: a. În caltate de cumpărător să plătească preţul opţiunii (prima);b. În caliate de vânzător să încaseze prima care va fi utilizată drept marja iniţială şi va servi drept

garanţie a îndeplinirii obligaţiunii, în cazul în care cumpărătorul va opta pentru executarea opţiunii. Sistemul în marjă funcţionează pe baza aceloraşi principii, ca în cazul tranzacţiilor în marjă sau al contractelor futures.

Contractul pe opţiuni implică în sine mai multe modalităţi de lichidare a poziţiilor ocupate, acestea fiind:

1.Închiderea poziţiei sau lichidarea opţiunii prin ocuparea de către cumpărător sau vânzător a unei poziţii de sens opus celei ocupate anterior pentru acelaşi tip de contract până la ziua scadenţei. Această operaţiune permite compensarea obligaţiunilor.

2.Executarea opţiunii, la scadenţă sau înainte de scadenţă pentru opţiunile de tip american. Acesta poate fi realizată numai la iniţierea cumpărătorului, indiferent de tipul opţiunii put sau call în condiţiile în care acesta va înregistara un rezultat pozitiv din predarea, respectiv primirea activului suport.

3.Expirarea opţiunii. Opţiunea ajunsă la scadenţă şi neexercitată încetează să mai producă drepturi (pentru cumpărător) şi nu mai poate genera niciun fel de obligaţiuni (pentru vânzător). Opţiunile pot fi atractive pentru cumpărătorii care nu doresc să-şi asume riscuri foarte mari. Cu toate

acestea, tranzacţiile cu opţiuni sunt desul de scăzute, în comparaţie cu tranzacţiile înregistrate pe contractele futures.

6.2.3. Strategii cu opţiuni în hedging-ul poziţiilor pe acţiuni

Contractele pe opţiuni, în mod firesc, au determinat formarea unei varietăţi impunătoare de stategii pe opţiuni foarte diferenţiate în funcţie de tipul opţiunii, de preţ şi de scadenţă.

Figura 6.8. Diversitatea strategiilor pe opţiuni

Strategiile simple presupun deschiderea unei singure poziţii, adică simpla cumpărare sau vânzare a opţiunii call sau put.

Strategiile combinate implică deschiderea concomitentă a aceleiaşi poziţii pe diferite tipuri de opţiuni, dar pe unul şi acelaşi activ suport. Adică concomitent, cumpărarea (vânzarea) opţiunii call şi opţiunii put pe acelaşi activ suport.

Spread constă în deschiderea concomitentă a două poziţii de sens opus pe acelaşi tip de opţiuni, pe acelaşi activ suport. Adică, concomitent, procurarea şi vânzarea opţiunii call sau put pe acelaşi activ suport.

Strategiile sintetice implică în sine realizarea concomitentă a următoarelor operaţiuni:

6

Profit

Câştig

PRIMA

0

Pierdere

PE

punct critic

1. deschiderea poziţiilor opuse pentru diferite tipuri de opţiuni, dar cu unul şi acelaşi activ.2. deschiderea poziţiei pe piaţa activului şi pe piaţa opţiunilor pentru acelaşi activ suport.

Strategiile date, în esenţă, sunt analogice cu strategiile simple pe opţiuni.

STRATEGII SIMPLEStrategia „cumpărarea call”

Strategia „cumpărarea call” este, practic, cea mai populară strategie. De obicei, se apelează la acestă strategie când se anticipează o creştere a preţului activului suport, iar operatorul ocupă o poziţie acoperită (long call). În urma evoluţiei preţului, putem determina rezultatul financiar pentru investitor, astfel:

când Pa > PE ; R= Pa – (PE + П ) când Pa < PE ; R= - П

unde:Pa exprimă preţul de piaţă al activului;PE – preţul de executare a opţiunii;П – prima;R – rezultatul financiar (pierdere sau câştig).

Figura 6.9. Reprezentarea grafică a strategiei „Cumpărare call”

Caracteristicile de bază, specifice Strategiei „cumpărarea call”, sunt: Riscul maximal – limitat la mărimea primei plătite; Venitul maximal – este nelimitat; Venitului nul (Punctul critic) - preţul de exerciţiu plus prima; Domeniul de aplicare – câînd preţurile pe piaţă cresc.Principalul motiv care cauzează cumpărarea opţiunii call constă în faptul, că deţinătorul call are

un potenţial nelimitat de obţinere a venitului în situaţia riscului limitat. Câştigurile de la cumpărarea call sunt minimizate de prima achitată. De aceea, trebuie evaluate corect aşteptările privind dinamica preţului valorilor mobiliare, care stau la baza opţiunii.

Strategia „cumpărarea put”Cumpărarea put-ului angajează luarea unei poziţii acoperite (long put). Cumpărătorul anticipează o

scădere a preţului activului suport şi aşteaptă să câştige peste prima plătită.Rezultatul financiar pentru investitor se determină astfel:

când Pa > PE ; R= - П când Pa < PE ; R= (PE - П ) – Pa

Caracteristicile de bază specifice Strategiei „cumpărarea put” sunt: Riscul maximal – mărimea primei plătite; Venitul maximal – limitat la preţul de exercitare când preţul activului suport se apropie de

zero; Venitului nul (Punctul critic) - preţul de exerciţiu – prima; Sfera de aplicare – scăderea preţului activului suport (bearish).

7

Profit

Câştig

PRIMA

0

Pierdere

PE

punct critic

Profit

curs

PRIMA

0

Pierdere

PE

punct critic

Figura 6.10. Reprezentarea grafică a strategiei „Cumpărare put”

Cumpărătorul poate procura put-ul pentru a obţine venit din căderea preţurilor cu riscul în mărimea primei. Alt cumpărător al opţiunii put poate fi un investitor, care deţine activul suport care stă la baza opţiunii şi utilizează această opţiune în calitate de hedging de la posibilele căderi alepreţului. În acest caz, prima este plata pentru garanţia de la pierderi.

Strategia „vânzarea call”Vânzarea call este iniţiată când preţul activului suport scade, trendul este descendent şi

vânzătorul ia poziţie în scădere (bearish). Vânzarea de call se produce în condiţiile unui risc foarte mare pentru un câştig potenţial relativ redus. În urma evoluţiei preţului, putem determina rezultatul financiar pentru investitor, astfel:

când Pa > PE ; R= (PE + П ) – Pa când Pa < PE ; R= + П

Figura 6.11. Reprezentarea grafică a strategiei „Vânzare call”

Caracteristicile de bază specifice Strategiei „vânzare put” sunt: Riscul maximal – nelimitat; Venitul maximal – prima primită; Venitului nul (Punctul critic) - preţul de exercitare majorat cu prima; Sfera de aplicare – cînd preţurile pe piaţă scad.

Vânzarea opţiunii call implică două strategii: Poziţia deschisă de vânzare a call; Poziţia acoperită de vânzare a call.

Poziţia deschisă de vânzare call. Vânzătorul opţiunii nu dispune de valoarea mobiliară care stă la baza opţiunii şi mizează pe faptul că cursul nu se va modifica sau chiar se va micşora pe durata opţiunii, atunci opţiunea nu va fi utilă cumpărătorului, care va refuza contractul, iar vânzătorul va păstra prima.

Poziţia acoperită de vânzare call. Vânzătorul posedă valoarea mobiliară care stă la baza opţiunii. El mizează pe faptul că cursul nu se va modifica sau chiar se va micşora pe durata opţiunii, atunci opţiunea nu va fi utilă cumpărătorului, acesta refuzând contractul, iar vânzătorul va păstra prima. Riscul

8

Profit

PRIMA punct critic

0

Pierdere

PE curs

constă în aceea că, dacă cursul începe să crească, investitorul pierde venitul potenţial de la valorile mobiliare pe care le deţine, dar, în acest caz, operatorul nu înregistrează pierderi directe.

Strategia „vânzarea put”Vânzarea put-ului este iniţiată când preţul activului suport creşte, trendul este ascendent şi

vânzătorul adoptă o poziţie în creştere (bullish). Vânzarea de put se produce în condiţiile unui risc calculat (limitat) pentru un câştig foarte mic. În urma evoluţiei preţului, putem determina rezultatul financiar pentru investitor, astfel:

când Pa > Pe ; R= + П când Pa < Pe ; R= Pa- (Pe - П )

Figura 6.12. Reprezentarea grafică a strategiei „Vânzare put”

Caracteristicile de bază specifice Strategiei „vânzare call” sunt: Riscul maximal – mărimea primei plătite; Venitul maximal – preţul de execuţie – prima; Venitului nul (Punctul critic) - preţul de exercitare din care se deduce prima; Sfera de aplicare – când preţurile pe piaţă au tendinţă de creştere.Strategia speculativă de vânzare put se bazează pe presupunerea că cursul valorilor mobiliare care

sunt activ suport ai opţiunii nu va scădea, dar va rămâne constant. Dacă speculatorul vrea să joace pe piaţă bull şi cursul va creşte atunci „vânzarea put” nu este cea mai bună strategie, deoarece venitul maximal al vânzătorului va fi prima primită. Vânzătorul put doreşte ca preţul să rămână constant, ca el să obţină câştig din variabila timp a costului primei. Dacă cursul ce stă la baza opţiunii va rămâne neschimbat, atunci variabila timp se va micşora cu o viteză mai mare şi la finele termenului opţiunii va deveni nulă. Acesta va fi venitul vânzătorului, iar opţiunea va rămâne neexecutată.

În cazul vânzării put nu există clasificarea în poziţie descoperită sau acoperită, dacă contractul se execută, el este obligat să le cumpere.

În tabelul 6.2., sunt sintetizate rezultatele financiare şi modul de calcul ale acestora pentru strategiile simple pe opţiuni.

Tabelul 6.2Calcule de bază pentru strategiile simple pe opţiuni

Tipuri de strategii când Pa > Pe când Pa < Pe

Cumpărarea call R= Pa – (Pe + П ) R= - П

Vânzarea call R= (Pe + П ) – Pa R= + П

Cumpărarea put R= - П R= (Pe - П ) – Pa

Vânzarea put R= + П R= Pa- (Pe - П )

Din tabel, rezultă că perechile de strategii: vânzarea-cumpărarea call sau put au acelaşi rezultat în mărime absolută, dar cu sens diferit.

9