STRATEGII DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A COMUNICARII

Definirea conceptului de comunicare

Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcţionarea optimă a oricărei colectivităţi umane, indiferent de natura şi mărimea ei. Schimbul continuu de mesaje generează unitatea de vedere şi, implicit, de acţiune, prin armonizarea cunoştinţelor privind scopurile, căile şi mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relativă a grupurilor sub aspect afectiv, emoţional şi motivaţional (opinii, interese, convingeri, atitudini).

Din punct de vedere cronologic, comunicarea este primul instrument spiritual al omului în procesul socializarii sale. Comunicarea umana se ocupa de sensul informatiei verbale, prezentata în forma orala sau scrisa si de cel al informatiei non verbale, reprezentata de paralimbaj, miscarile corpului si folosirea spatiului.

Comunicarea este un proces care, din perspectiva ştiinţei comunicării, dispune de patru componente fundamentale:

1. un emiţător

2. un canal

3. o informaţie

4. un receptor.

Modelul comunicarii al lui Shannon si Weaver

Din această schemă se poate înţelege că procesul comunicării presupune mai mult decât un participant; anume, pe lângă emiţător (sau emitent), unul sau mai mulţi receptori potenţiali. Esenţa procesului stă în deplasarea, transferul sau transmiterea informaţiei de la un participant la celălalt. În mod frecvent, circulaţia are loc în dublu sens. Altfel spus, este bidirecţională. Acesta este, bunăoară, cazul dialogului, al unei discuţii dintre două persoane care, alternativ, joacă rolul de emiţător (vorbitor) şi receptor (ascultător). Alteori, circulaţia informaţiei poate avea loc doar într-un singur sens, adică este unidirecţională.

Este nevoie de comunicare, deoarece:

a) suntem fiinţe sociale;

b) trăim într-o lume în care milioane şi milioane de alţi oameni vieţuiesc;

c) avem nevoie unii de alţii pentru siguranţa noastră, pentru confortul nostru, pentru prietenie şi dragoste;

d) avem nevoie unii de alţii pentru a ne maturiza prin dialog;

e) avem nevoie unii de alţii ca să ne îndeplinim scopurile şi obiectivele.

Comunicarea interpersonală-este cea mai importantă formă de comunicare și cel mai des folosită. Oamenii nu pot evita acest tip de comunicare; existența lor socială depinde de abilitatea cu care pot angaja discuții cu alții. Viața de familie, relațiile cu prietenii, activitatea profesională, toate depind de această calitate. Comunicarea interpersonală se referă la comunicarea față în față. Acest tip de comunicare este important pentru a te înțelege pe tine și pentru a construi relațiile tale cu ceilalți. Pentru a realiza acest lucru trebuie dezvoltată capacitatea de autoanaliza, autocunoaștere, autoexpunere cât și cunoașterea barierelor și factorilor perturbatori care îngreunează procesul comunicării. Freud consideră că a te autocunoaște, a fi complet onest cu ține însuți constituie un efort uman deosebit deoarece această onestitate cu sine reclamă căutare, descoperirea și acceptarea de informație despre sine și o dorință de autoperfecționare.

Fereastra lui Johari –ne atrage atenția asupra existenței în spațiul personal a patru zone diferite, în continuă schimbare, în care stocăm informația despre noi (“sine” ) și despre cei din jur (“altii”). Analiza interacțiunii dintre cele două surse de informație: “sine” și ”altii” și a proceselor comportamentale implicate.

Modelul ferestrei lui Johari - prelucrat dupa Jay Hall

Notații: ICS=informatie cunoscută de sine, INS=informatie necunoscută de sine, ICA=informatie cunoscută de alții, INA=informatie necunoscută de alții, “ae”=autoexpunere redusă, “AE” =

autoexpunere pronunțată, “fb”= feedback redus, “FB”=feedback intens.

Bariere în procesul de comunicare

Barierele care pot apărea în procesul de comunicare interpersonală sunt de mai multe tipuri:

Fizice: deficiențe verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura,

ora din zi, durata întîlnirii, etc.

Semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotații emoționale ale unor

cuvinte.

Determinate de factori interni:

Implicare pozitivă: îmi place Ion, deci ascult ceea ce are de spus.

Implicare negativă: Mirela m-a birfit acum 10 ani, deci interpretez

tot ceea ce spune ca fiind împotriva mea.

Modalități de îmbunătățire a comunicării

Atunci când comunicarea este ineficientă cauzează singurătate, conflicte, probleme în familie, insatisfacţii profesionale, stres psihologic, boli fizice etc. De aceea, specialiștii cred că: fiecare dintre noi poate învăţa să comunice mai bine și că fiecare dintre noi se poate schimba. De fapt, schimbarea este inevitabilă. Legea schimbării spune că: lucrurile nu rămân neschimbate; dacă nu se schimbă în bine, atunci se vor schimba în rău. Oamenii care înţeleg procesul comunicării au mai mare control asupra schimbărilor şi mai puţine eşecuri.

Obstacolele în calea comunicării eficiente provin din:

a) felul în care mintea noastră funcţionează;

b) comportamentele Emiţătorului;

c) comportamentele Receptorului;

Toate aceste obstacole pot fi ușor depășite în diferite moduri, precum:

a) ascultând;

b) citind, interpretând limbajul corporal;

c) vorbind

Obstacolele din calea comunicării eficiente provin din felul în care mintea noastră funcţionează. Percepţiile reprezintă propria noastră realitate, modul în care noi interpretăm şi înţelegem această realitate. Percepţiile se formează parcurgând următoarele etape:

• Colectăm informaţii, dar:

a) colectăm doar o mică parte din informaţiile realităţii – nu putem înregistra toate informaţiile detectate de simţurile noastre.

b) colectăm informaţiile într-un mod selectiv – vedem doar ceea ce dorim să vedem. Căutăm informaţiile care să vină în întâmpinarea presupunerilor noastre iniţiale şi neglijăm sau ne facem că nu le observăm pe cele care le contrazic.

c) colectăm informaţiile într-o anumită ordine.

• Aşezăm informaţiile în categorii. Aranjarea pe categorii a informaţiilor este foarte folositoare, fiind o modalitate de a pune ordine în realitatea haotică din jurul nostru, tocmai pentru a o putea înţelege. Dar aranjarea pe categorii este, în acelaşi timp, periculoasă, deoarece aceste categorii creează anumite presupuneri sau predicţii: „Bărbaţii cu pielea închisă la culoare sunt violenţi”, „Oamenii în vârstă sunt mai puţin dispuşi la schimbare”. Acestea sunt stereotipuri.

• Creăm propria noastră realitate, dar fiecare dintre noi poate să aibă percepţii foarte diferite şi deci, realităţi foarte diferite. Aceste diferenţe cauzează adesea neînţelegeri şi conflicte. • Stereotipuri şi prejudecăţi Stereotipul este ca o ştampilă, care multiplică de mai multe ori o imagine după un singur şablon. A crea stereotipuri este o funcţie naturală a creierului nostru, prin care simplificăm realitatea complexă, pentru ca mintea şi corpul nostru să dezvolte răspunsuri automate la stimuli similari. Stereotipia, în relaţiile sociale, are o funcţie utilă: prin clasificarea indivizilor le putem anticipa comportamentul şi planifica reacţiile. Dar a crea stereotipuri poate fi periculos. Stereotipurile culturale conduc la prejudecăţi, la opinii negative despre ceilalţi. Stereotipurile şi prejudecăţile sunt obstacole majore în comunicare şi, mai mult decât atât, sunt cauzele unor acţiuni şi emoţii negative. Deseori oamenii au stereotipuri legate de: vârsta, sex, rasă, religie, vocaţie, naţionalitate, locuri, lucruri etc.

• Percepţiile asupra relaţiilor Putem percepe relaţiile cu alţii în baza a trei roluri metaforice: părinte, adult şi copil. Dacă un individ intenţionează să relaţioneze cu altul, ca de la adult la adult, dar este perceput ca un părinte care vorbeşte copilului, interacţiunea dintre cei doi va crea neînţelegeri şi resentimente.

http://www.ngorural.org/lib/comunicare.pdf

http://noi-oportunitati-vest.ro/activitate4/comunicareorganizationalasimanagementulsituatiilordecriza.pdf