Cercetarea   criminologică   între   practică   şi   politică   anticriminal ă  

Deviantă din punct de vedere sociologic se referă la orice conduită socială şi la orice act social, care sunt diferite de comportamentele şi acţiunile generale ale membrilor unei societăţi şi care riscă, prin această diferenţa, să provoace reacţii ostile sau sancţiuni din partea colectivităţii. Criminologia din acest punct de vedere are o sfera mai restrânsă decât sociologia devianţei, deoarece studiază în principal deviantă criminală comisă cu vinovăţie , pe când sociologia devianţei studiază orice comportament deviant, cu sau fără semnificaţie penală. Criminologia studiază infracţiunea şi din perspectiva psihologică sau biologică, nefiind limitată la o abordare sociologică a criminalităţii. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost preocupaţi de observarea şi studierea genezei şi esenţei fenomenului criminal,bazându-se pe ceea ce literatură de specialitate numeşte curente de gândire criminologice care au generat tot atâtea soluţii şi concluzii. 

Preocuparea majoră în lungă perioada de constituire a criminologiei că ştiinţă a fost reprezentată de delimitarea obiectului de studiu şi  definirea domeniului ştiinţific, proces în cadrul căruia criminologia a fost uneori percepută că ştiinţă fără regat. Criminologia a fost definită pe rând sau concomitent că: - ştiinţă despre fenomenul criminal în general , -ştiinţă asupra criminalităţii că fenomen social, -ştiinţă despre criminal, -ştiinţă despre crimă, - ştiinţă despre fenomenul criminalităţii. - ştiinţă despre dinamică actului criminal . 

Literatură de specialitate operează diferite clasificări ale criminalităţii fie în funcţie de criterii

subiective – unităţi de spaţiu şi timp – fie în funcţie de criterii obiective cu referire la gradul

de cunoaştere a faptelor penale de către organele de justiţie penală. Astfel se poate

distinge între următoarele tipuri de criminalitate:

-Criminalitatea reală (C.R.) reprezintă totalitatea faptelor penale săvârşite într-un anumit

spattiu sau teritoriu şi într-o anumită perioada de timp.

- Criminalitatea aparenţă,relevată, (C.A.) reprezintă totalitatea faptelor penale reclamate sau sesizate din oficiu şi se referă la acea parte a infracţionalităţii reale care a fost descoperită de organele specializate ale statului (organe de cercetare şi urmărire penală); Cifra neagră a criminalităţii este reprezentată de diferenţa dintre faptele penale săvârşite şi cele reclamate sau constatate de organele de urmărire penală. 

-Criminalitatea legală sau judiciară (C.L.) reprezintă acea parte a criminalităţii descoperite ce

ajunge să fie: a) judecată, fără să se pronunţe o hotărâre definitivă de condamnare (de exemplu, în cazul încetării procesului penal, al achitării condamnatului etc.; b) condamnată sau definitivă pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare. 

Reacţia   socială   împoriva   criminalităţii :  

Criminalul este din acest punct de vedere, rezultatul proceselor sociale de criminalizare, al implicării, al imputării şi al stigmatizării,iar crimă constituie obiectul socialmente construit în cursul interacţiunii sociale, care constitie activitatea delincvenţă însăşi. 

Politică   şi   practică   anticriminala:  

Ioan Iacobuta numeşte ştiinţă politicii criminale alături de practica anticriminală în funcţie de care se ia decizia de politică criminală cu caracter statal, exprimând voinţa politică interpusă între zona teoretică şi zona practică , de asemenea definind şi ştiinţa politicii penale că disciplină autonomă şi integratoare constituind puntea de legătură dintre criminologie şi ştiinţele penale -drept penal, drept procesual-penal, drept execuţional. 

Practică   anticriminala - componente : -drept penal – executarea pedepselor neprivative de libertate (sentinţe comunitare) în colaborare cu instanţa de executare; -tratament – supravegherea în comunitate, prin controlul respectării măsurilor şi obligătiilor impuse de instanţa, dublată de asistarea psihosocială specializata (penali post-penală); - prevenire în special focalizată pe recidivă (prevenţie terţiară) alături de prevenţie primară şi secundară. Potrivit definiţiei desprinse din documentele Congresului VIII al O.N.U, criminologia este ştiinţa care analizează cauzele infracţiunilor şi factorii care influenţează comiterea acestora, elaborând politici în materie de prevenire şi justiţie penală în cadrul planificării sociale de ansamblu. 

Literatură de specialitate distinge între criminologia generală axată pe studierea factorilor generali ai fenomenului criminalităţii care diferenţiază criminalul de noncriminal şi criminologia clinica, al cărei scop este reprezentat de surprinderea interacţiunilor particulare sau specifice din cadrul actului criminal. 

Evoluţia   teoriilor   şi   modelelor explicative   asupra   fenomenului   criminalităţii :  

Principiul criminologiei clasice - aspecte: 

- legalitatea pedepselor; 

- caracterul retributiv,

descurajant al pedepselor care implică atât egalitatea, cât şi personalitatea acestora; 

- moderaţia pedepselor; 

- proporţia dintre infracţiuni şi pedepse;

- necesitatea prevenirii delictelor. 

Cât despre criminologie feminină, teoria controlului social are, de asemenea, implicaţii în explicarea criminalităţii feminine. Numeroşi cercetători au sugerat că explicaţiafenomenului criminal se găseşte în teoriacontrolului social. În linii mari, teoria controlului social constă în: oamenii cu legături maislabe cu societatea convenţională auposibilităţi mai mari de a adopta un comportamentcriminal, decât cei cu legături mai strânse. Legăturile sociale pot fi utilizate, de asemenea, pentru a explică de ce femeile comit crime.Un studiu care a examinat criminalitatea feminină în cazul prostituţiei şi a formei rare de crimă printre femei (uciderea altor femei) , deşi bazat pe un eşantion mic (15 femei arestate pentruuciderea de femei în oraşul Michigan; şi 25 de femei închise pentru prostituţie ), a conchis caacestea sunt caracterizate, în principal, prin izolarea socialăde cultură principala.În cazul crimei, a rezultat că majoritatea delincventelor sunt mame minoritare care, în ceamai mare parte, trăiesc în relaţii imorale cu bărbaţii şi nu suntpregătite şi educate să învingă inlupta pentru supravieţuire. Ele sunt drastic limitate în resurse educaţionale şi profesionale şi inabilităţi sociale.

Criminalitatea organizata, în esenţă poate fi definită că fiind acel segment infracţional la care se raportează activităţile ilegale , de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieţii econo mice ,sociale şi politice, desfăşurate prin diverse metode şi mijloace , în mod constant, planificat şi conspirat ,de către asociaţii de indivizi , cu ierarhieinternă bine determinată , cu structuri specializate şi mecanisme de autoapărare. 

În concluzie, teoriile criminologice actuale aduc în centrul atenţiei atât caracterul „determinat”, cât şi cel „determinant” al oricărei acţiuni umane în cadrul unei societăţicaracterizată prin conflict asupra valorilor morale; astfel încât, însăşi cercetarea criminologică este puternic marcată de accente valorice.