slova ortodoxa numarul 2

S L O V Ă ORTODOXĂ

Revistă de spiritualitate ortodoxă a românilor din Moravia Republica Cehă

Nr. 22011

Slovă Ortodoxă • Nr. 2/2011

Căsuţa de redacţiePreşedinte de onoarePr. Cristian POPESCURedactor şef

Horaţiu TOMAEchipa de redacţie

Ramona AIOANEIOvidiu BOGDANTraian BĂLANDragoş HARAGARoman JURIGACosmin MIHAIAdina TOMACristian VELNIC

CorectorCristian VELNICIulia NICOLAEGrafică şi design:Horaţiu TOMA

Adresa redacţieiEmail: slovaortodoxa@rocz.comYahoo: slovaortodoxaWeb: slovaortodoxa.blogspot.com şihttp://rocz.com/slovaortodoxaPublicaţia apare cu binecuvântareaÎnaltPreaSfinţitul Simeon Arhiepiscopde Olomouc şi Brno

2

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavelocrotitorii oraşului Brno ....... 3Vieţile Sfinţilor Apostoli Petruşi Pavel ...................................4Sfintele Taine.......................... 8Viaţa Sfântului Irodion Luceafărul de la Lainici ......... 9Literatură creştină poetul IoanAlexandru .............................12Familia creştină în anul jubiliaral Botezului şi a SfinteiCununii 2011 .....................14Ştiri din viaţa creştinilor dinCehia ............................. 18

Din acest număr:

Cei care doresc să se implice înrealizarea revistei, eventual întraducerea acesteia şi în limbaengleză/cehă sunt rugaţi să necontacteze.Dacă aveţi propuneri derubrici, doriţi să publicăminformaţii pe un anumit subiectsau răspunsuri la întrebări petemă creştină, scrieţine laadresa redacţiei.Pentru credincioşii din zona Brno, biserica cu slujire şiîn limba română se află pe strada Vranovka nr. 48http://parohiabrno.rocz.comMulţumim celor care spijină constant activităţilebisericii şi tipărirea revistei.Începând cu acest număr publicaţia poate fi citită atâtîn variantă tipărită cât şi în variantă electronică.

Nr. 1/2011 • Slovă Ortodoxă 3

Catedrala Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este situată pe dealul Petrov, unde sepresupune că a fost primul castel dinBrno care avea în incinta sa şi ocapelă. Din turnurile înalte de 84 demetri vizitatorii pot admira oraşul.Dea lungul timpului catedrala asuferit numeroase schimbăriajungând ca în prezent interiorul săfie în stil baroc, iar restul catedraleineogotic. În secolul al XIlea a fostconstruită capela în stil romanic,apoi transformată din basilica, lasfârşitul secolului al XIIIlea, încatedrală gotică. În prezent aceastaeste reprezentată pe moneda de 10coroane ceheşti.Începând cu anul 1777 a devenitcatedrală episcopală şi poate fivizitată la adresa Petrov 9, 60200 Brno.Despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel puteţi citi mai multe în acest număr alrevistei ”Slovă Ortodoxă”. Adina TomaCalendar ortodox pe scurt: (perioada iulie august)1 Iulie Sf. mucenici doctori fărădearginţi Cosma şi Damian din Roma; †) Sf.Ierarh Leontie de la Rădăuţi2 iulie † Aşezarea veşmântului Maicii Domnului; Sf. Ier. Iuvenalie alIerusalimului; †) Sf. Voievod Ştefan cel Mare20 iulie † Sf. Slăvit Prooroc Ilie Tesviteanul; Maica Maria (Skobtsova) dinParis şi cei dimpreună cu ea21 iulie Cuv. Simeon cel nebunpentruHristos şi Ioan Pustnicul; Sf. ProorocIezechiel; Sf. Mc. Victor de la Marsilia; † Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie dela Agapia27 iulie †) Sf. Mare Mc. Pantelimon; Cuv. Gherman de Alaska; Sf. Clement dinOhrid1 august Scoaterea Sf. Cruci. Cei 7 Sf. Macabei, maica lor Salomoni şi dascălullor Eleazar (începe Postul Maicii Domnului)5 august †) Cuviosul Ioan de la Neamţ6 august (†) Schimbarea la Faţă (Dezlegare la peşte)15 august (†) Adormirea Maicii Domnului16 august Aducerea Sf. Mahrame de la Edesa; †) Sfinţii Martiri Brâncoveni:Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şisfetnicul Ianache; † Sf.Cuvios Iosif de la Văratec29 august (†) Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (Zi de post)30 august Sf. ierarhi Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, PatriarhiiConstantinopolului; †) Sf.Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei; †)Sf.Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu ; Cuv. Fantin31 august Asezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului; Sf. Ciprian alCartagenii; Sf. Genadie sfârşitul anului bisericesc

Sfinţi Apostoli Petru şi Pavel ocrotitorii oraşului Brno


Catedrala Sf. Ap. Petru si PavelFoto: Adina Toma


Sfinţii Apostoli Petru şi PavelBiserica Creştină Ortodoxă prăznuieşte pe 29 iunie, pe unii dintre

cei mai mari, mai cunoscuţi şi mai veneraţi dintre sfinţi şi anume pe SfinţiiApostoli Petru şi Pavel.

E o sărbătoare cu profunde rezonanţe spirituale în sufletelecreştinilor care cinstesc pe cei doi mari corifei ai Apostolilor, care şiauînchinat întreaga viaţă propovăduirii „cu timp şi fară timp” a Evanghelieilui Hristos. E o sărbătoare care datează încă din secolul II al erei creştine şievlavia credincioşilor sa materializat în ridicarea de biserici pe loculmartirajului lor, iar imnografii creştini şi marii părinţi ai Bisericii sauîntrecut în ai elogia pe cei doi apostoli care, prin cuvântul şi sângele lor,uniţi în Hristos, au plămădit Roma creştină şi Biserica întreagă.

Postul Sfinţilor Apostolisau Postul Sîmpetrului, cum estecunoscut în popor, precedăsărbătoarea comună a celor doisfinţi. Postul Sfinţilor Apostolieste unul dintre cele patru posturide peste an, iar durata sa este înfuncţie de Duminica TuturorSfinţilor. În vechime, acest postse numea Postul Cincizecimii.Spre deosebire de celelalteposturi, care au o durată fixă,Postul Sîmpetrului are o duratăvariabilă, în funcţie de datavariabilă a Paştilor. Postul începelunea, după Duminica TuturorSfinţilor şi ţine până în ziua de 29iunie. De regulă, cuvântul sec,din sintagma „lăsatul secului”,este înţeles ca fiind sinonim cuuscat, fară grăsime, de post. Însă, la Sfinţii Parinţi, accentul nu cade numaipe mâncare. Secul pe care îl cere postul ortodox este seclum (saeculum),adica lumea împatimită.Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită din parteaBisericii, fiindcă au fost „căpetenii apostolilor” şi „lumii învăţători”,contribuind, prin râvna lor, la răspândirea cuvântului evanghelic în multepărţi ale lumii.

continuare în pagina 5

Vieţile SFINŢILOR



continuare din pagina 4E greu a tălmăci în grai omenesc vrednicia lor deosebită. Faptele lor minunate

covârşesc mintea, iar învăţăturile lor, precum şi inspiratele interpretări aleslovei revelate, întrec la număr nisipul mării şi stelele cerului. Li se potrivesccuvintele psalmistului: „În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumiicuvintele lor”. (Psalm 18, 8). Când Biserica a luat hotărârea de ai pomeni înaceeaşi zi, a fost călăuzită de cursul istoric al evenimentelor. Amândoi au fostîncununaţi şi cu cununa martiriului în aceeaşi zi, 29 iunie, anul 67. Dar înafară de coincidenţa zilei martiriului, Biserica a mai avut în vedere faptul că pecât de mare este Petru, tot pe atât de mare este şi „Apostolul neamurilor”, celce sa convertit pe drumul Damascului. Pe drept li sau atribuit amânduroracalificativele: „raze ale Soarelui celui înţelegător”, „prietenii lui Hristos”,„luminătorii celor din întuneric”, „temelii neclintite ale Dumnezeieştilorînvăţături”, „căpetenii învăţăceilor” ş.a. Dintre aceste aprecieri, cea maicuprinzătoare este aceea de „prieteni ai lui Hristos”, fiindcă îi înfăţişează întrounitate desăvârşită, ca „slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai tainelor luiDumnezeu” (I Corinteni 4, 1).Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost la aceeaşi înălţime religioasă şi morală,

neavând alt scop al vieţii şi activităţii lor, decât amărturisi pe Hristos, a vesti cuvântul Lui, a fi de folosoamenilor şi aşi împăca cugetul lor (FapteleApostolilor 24, 16).

Sfântul Apostol Petru a fost pescar şi se numeaSimon. Împreună cu fratele său Andrei îşi câştigaucele de lipsă pentru trai, pescuind în apele laculuiGhenizareţ. Aceasta până când auziră glasul dechemare al Mântuitorului: „Veniţi după Mine şi văvoi face pe voi pescari de oameni”(Matei 4, 19). Eraîntro dimineaţă. Trudiseră o noapte întreagă fară săprindă nici un peşte. La îndemnul lui Iisus aruncarădin nou mreaja şi, spre uimirea lor, – căci experienţade până atunci îi făcea să creadă că dimineaţa nu sepoate pescui cu rod – mreaja se umplu de peşte, atâtde mulţi încât abia au putut să o tragă la mal. Dupăaceastă minune, ascultară de chemarea lui Iisus şi îlurmară. Au lăsat uneltele, familia, rude şi au devenitapostoli, primind o misiune nouă plină de răspunderede a vesti tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi de aîmpărtăşi harul divin.


Sfinţii Apostoli Petru şi PavelVieţile SFINŢILOR

Sf. Ap. Petru



continuare din pagina 5De atunci cei doi fraţi au fost nedespărţiţi de Hristos şi martori ai minunilor pecare lea făcut.

Bucuria de a fi aproape cu Iisus, a exprimato Sf. Apostol Petru, când saaflat pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Faţă,zicând: „Învăţătorule, ce bine este sa fim noi aici” (Luca9, 33). De la Sf. Apostol Petru avem mărturisireaadevărului că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Aflândusecu ucenicii Săi în Cezareea lui Filip, Iisus lea pusîntrebarea: „Cine ziceţi voi că sunt?”. RăspunzândSimon Petru a zis: „Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeucelui viu” (Matei 16, 16). În vremea PatimilorDomnului, Apostolul Petru, deşi făgăduise ca nu se vadespărţi de Iisus, chiar dacă toţi ceilalţi Îl vor părăsi, aavut o clipă de slăbiciune, spunând că nuL cunoaşte peIisus şi că nu face parte dintre ucenicii Săi. Îndată însă,sa căit de fapta sa şi ieşind afară din curtea arhiereului,a plâns cu amar. (Matei 26, 75). Greşeala ia fost iertatăcăci, după Învierea Sa, Mântuitorul sa arătatApostolilor şi la întrebat pe Petru de trei ori dacă îliubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nuLcunoaşte, acum spune de trei ori: „Da, Doamne, Tu ştiică Te iubesc”, iar Iisus ia zis: „Paşte oile Mele” (Ioan21, 17), reaşezândul în misiunea de apostol.

După Înălţarea Mântuitorului la cer, plin decuraj şi de Duh Sfânt, Sf. Apostol Petru a propovăduitpe Hristos în Ţara Sfântă, în cetăţile din Asia Mică, şipână a ajuns la Roma împăraţilor păgâni. De mai multe ori a fost închis în temniţă.Şia sfârşit viaţa şi osârdia apostolică în Roma cezarilor, fiind răstignit cu capul înjos, acolo unde se înalţă astăzi magnifica bazilică San Pietro.

Sf. Apostol Pavel, înainte de convertire se chema Saul („cel dorit”) şi eraiudeu de origine din oraşul Tars, capitala provinciei Cicilia. Venind de tânăr laIerusalim, el a studiat „legea”, adică Scriptura Vechiului Testament, în şcoalaînvăţatului Gamaliel, spre a deveni „rabi”. Întradevăr, a devenit un cunoscător şiapărător al „legii” şi tradiţiilor iudaice, aparţinând de secta fariseilor. În anul 33este întâlnit la uciderea cu pietre a arhidiaconului Ştefan; el păzea haineleucigaşilor, fiind cunoscut ca un prigonitor al creştinilor.În zelul lui anticreştin, a cerut învoire de la sinedriu, ca să se ducă la Damasc, spreai prinde pe creştini şi ai aduce la Ierusalim, unde să fie judecaţi şi condamnaţi lamoarte. Pe drum însă, a fost convertit, în chip minunat, la credinţa cea nouă.continuare în pagina 7

Sfinţii Apostoli Petru şi PavelVieţile SFINŢILOR

Sf. Ap. Pavelwww.orthodoxwiki.org



continuare din pagina 6O lumină puternică la învăluit şi ia luat vederea; el a cazut cu faţa la pământ,apoi a auzit un glas care ia grăit: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti ?”. El azis: „Cine eşti Doamne ?”. Acelaşi glas ia răspuns: “Eu sunt Iisus pe care tu îlprigoneşti”. Tremurând şi plin de groază, Saul a întrebat: „Doamne ce voieştisă fac ?”. Domnul ia zis: „Ridicăte, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuiesă faci” (Faptele Apostolilor 9, 16). Saul sa ridicat de la pământ, dar nu maivedea. Însoţitorii lau dusîn Damasc, unde a primitBotezul de la preotulAnania. Din Damasc sadus în Arabia, unde apetrecut trei ani în post sirugăciune, şi sa pregătit,spre a fi cu adevărat „vasales care săi ducă numeleînaintea neamurilor, aîmpăraţilor, a fiilor luiDumnezeu” (FapteleApostolilor 9, 15).Marele duşman alcreştinilor devine cel maimare apărător al lor,fariseul fanatic devine mare propovăduitor al Evangheliei pe care o vesteşte înîntreg cuprinsul Imperiului Roman. Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre elcă „este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”.A călătorit pe uscat şi pe mare, de multe ori aflânduse în primejdiidin partea oamenilor sau din cauza furtunilor pe apă. Niciodată nu şia pierdutrâvna şi curajul. Cine ar putea înşira toate necazurile şi primejdiile prin care atrecut marele Apostol Pavel, cum însuşi spune: în primejdii de la fraţii iudei,de la păgâni, bătut, închis, lovit cu pietre, dar Dumnezeu la apărat şi iapurtat de grijă în tot locul şi în diferite chipuri. Pe parcursul celor trei călătoriimisionare a străbătut ţară după ţară, oraş după oraş în tot cuprinsul ImperiuluiRoman, de la răsărit până la apus, vestind credinţa în Iisus Hristos. Mai laurmă a venit în cetatea Romei ca să vestească şi aici Evanghelia lui Hristos.Fiind prins şi închis, scrie mai multe epistole credincioşilor de la bisericile pecare lea întemeiat. Din porunca împăratului Nero, în ziua de 29 iunie în anul67 i sa tăiat capul şi astfel au săvârşit călătoria pe pământ aceşti doi mariluceferi şi mărturisitori ai credinţei, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, stâlpi aiBisericii, iar duhurile lor se bucură în ceata prietenilor lui Hristos.Rubrică realizată de Dragoş Haraga

Vieţile SFINŢILOR

Saul la Damaskwww.crestinortodox.ro

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel



După cum bine ştim, scopul vieţii noastre creştineşti este mântuirea întruDomnul Iisus Hristos. Pentru aceasta trebuie însă să dobândim harul DuhuluiSfânt, iar tainele au un rol foarte important în acest proces. După cum afirmaBulgakov, "Ele sunt acte sfinte, în care, sub un simbol vizibil, se împărtăşeste undar determinat, invizibil, al Sfântului Duh". (S. Bulgakov Ortodoxia, Paris1933).Pentru a evita orice confuzie, trebuie să precizăm încă de la început următoarele:

1.Tainele nu sunt singura cale de dobândire a Sfântului Duh.2.Viaţa de har se împlineşte pentru fiecare membru al Bisericii, în mod

diferit, pe căi misterioase, iar venirea Sfântului Duh nu ţine de cunoştinţaomenească.Se poate afirma însă că în Sfintele Taine se găseşte totuşi o cunoştinţă şi o formădeterminată a venirii Sfântului Duh.Faptul că se vorbeşte adesea despre "Cele Şapte Taine" (botezul, mirungerea,pocăinţa, cuminecătura, preoţia, cununia şi maslul), near putea face să credem căexistă numai şapte taine. În realitate există mult mai multe taine, cum ar fi:sfinţirea bisericilor, a apei, a icoanelor, a pâinii, etc., dar dintre toate se remarcăprimele şapte pe care leam enumerat mai sus.Este de asemenea necesar să ştim că Botezul şi Euharistia, sunt taine instituite deînsuşi Mântuitorul nostru, şi de aceea sunt considerate ca fiind cele maiimportante şi se numesc Taine Evanghelice.Cine poate săvârşi tainele? În conformitate cu principiului "sacerdotiuluiuniversal", prin care se afirmă că atât clerul cât şi laicii sunt preoţi, tainaBotezului poate fi administrată şi de un laic, în lipsa unui preot hirotonit.În zilele noastre, Euharistia este săvârşită de preoţii hirotoniţi, dar se ştie că încadrul creştinismului popular, care pe teritoriul României a durat cel puţin până însecolul XIV, dacă nu şi mai târziu, laicii alegeau dintre ei înşişi tot pe un laic, caredevenea preot şi săvârşea Euharistia şi celelalte îndatoriri sacerdotale (vezi N.Iorga, Istoria Bisericii Româneşti). Celelalte taine însă, au fost introduse mult maitârziu, de către ierarhia bisericească. Abia în secolul XII, catolicismul adogmatizat "Cele Şapte Taine", iar Ortodoxia a făcut acelaşi lucru ceva mai târziu;în consecinţă, toate celelalte taine se săvârşesc numai de preoţii hirotoniţi.Ar fi incorect să înţelegem că numai Botezul şi Euharistia sunt taine bazate peSfânta Scriptură; celelalte taine sunt de asemenea întemeiate pe cuvinteleScripturii şi în mod direct sau indirect, pe cuvintele Mântuitorului, dar ele naufost stabilite de Biserică decât puţin câte puţin, iar unele dintre ele (căsătoria,hirotonia, maslul) nu se administrează în mod obligatoriu tuturor membrilorBisericii.Se poate spune că ansamblul tainelor sfinţeşte viaţa omului şi îi conferăposibilitatea de a dobândi harul în plenitudine. Întrucât fiecare taină deţine oputere proprie.Sursa:http://www.plasticsusa.com/ortho/taine.html Ovidiu Bogdan (teologie an II)

Despre Sfintele Taine



“Luceafărul de la Lainici“ aşa a fost supranumit, acest cuvios Irodion, de către SfântulCalinic de la Cernica pe când acesta era episcop la Râmnic. Sa născut în 1821 laBucureşti primind numele la botez de Ioan. Pe la vârsta de20 de ani intră ca vieţuitor la Mănăstirea Cernica, atras fiindde viaţa isihastă ce se trăia aici, sub oblăduirea stareţuluiCalinic. În 1846 este tuns în monahism, primind numele deIRODION. Odată tuns în monahism, tânărul monahIRODION conştientizează marea vocaţie la care a fostchemat adăugând nevoinţă peste nevoinţă. Era foarte iubitorde fraţi, nu discredita pe nimeni niciodată, se ferea de oricevorbire de rău, postea foarte mult, dormea doar 34 ceasuripe noapte şi făcea sute de metanii pe zi. Prin aceste nevoinţedevine foarte iubit de toata obştea, impunând mult respect şiapreciere chiar şi faţă de stareţul său.În septembrie 1850 stareţul său Calinic este hirotonitepiscop la Râmnicu Vâlcea unde şia luat cu el mai mulţiucenici. Printre ucenicii luaţi este şi monahul Irodion pecarel va detaşa pe la sfârşitul anului 1851 la Schitul Lainici de pe Valea Jiului şi pecarel va hirotoni în diacon şi apoi în preot în anul 1853, numindul ecleziarh. Iar în1854 îl numeşte stareţ la schitul Lainici. Între 18541900 stareţul IRODION a păstorit41 de ani acest schit cu mici intermitenţe. A fost cel mai longeviv stareţ al schituluiLainici.După moartea duhovnicului său, Sfântul Calinic, episcopul, îşi ia ca duhovnic peucenicul său IRODION, stareţul de la Lainici. Astfel ucenicul îi devine duhovnic avei.Nu după mult timp, cucerinduse de evlavia sa, Sfântul Calinic îl va numi „Luceafărulde la Lainici”. Simţea o mare uşurare, avea o aleasă încredere şi deosebită apreciere laadresa stareţului Irodion. Era ca o lumină puternică acest mare părinte Irodion. Seconsemnează în viaţa Sfântului Calinic faptul că, la un moment dat, când acesta era laRâmnic cu fraţii Baldovin, sa ridicat în picioare, a făcut semnul sfintei cruci, abinecuvântat şi a spus: „Domnul!” Şi atunci fraţii Baldovin l au întreabat: „Ce este,Prea Sfinţite, ce sa întâmplat?” Şi Sfântul Calinic lea răspuns: „Stareţul Irodion de laLainici mia cerut binecuvântare pentru un lucru.” Deci, iată că vorbea în duh cu acestmare părinte.Cuviosul Irodion, ca toţi marii sfinţi, a avut foarte multe ispite din partea confraţilorsăi, dar el, formânduse în duhul isihast cernican, le biruia cu smerenie şi cu răbdare.Cu cât înainta în virtute, cu atât i se înmulţeau ispitele, călinduse în ele precum aurulîn foc. Acesta fiind paradoxul sfinţeniei – suferinţa.Foarte repede îşi duce faima atât în Oltenia cât şi dincolo de Carpaţi, în TransilvaniaImperiului AustoUngar. Devenise făcător de minuni din viaţă. Avea puterea de aalunga duhurile necurate din oameni, îi radiografia la prima vedere, spunândulepăcatele lor şi cele ale înaintaşilor lor. La un moment dat îi aduce în dar, o femeie celocuia în aceşti munţi, un vas cu lapte. Cuviosul îi refuză categoric vasul cu lapte

Viaţa Sf. Cuv. Irodion Ionescu – Luceafărul de la Lainici



continuare din pagina 9 Ba nu, părinte, de la capra mea este. Lam muls acum, este proaspăt. Nu, femeie, nul primesc pentru că nu mai este cu adevărat de la capra ta. Aseară aidato diavolului şi foarte des ai acest obicei rău. De aceea pentru ca ai dat diavoluluicapra, laptele nu mai este al ei, ci al diavolului. Te rog iartămă, dar nulprimesc!Vădită femeia fiind de păcat sa întors acasă cu laptele cerânduşi iertare şifăgăduindui că nu va mai drăcui niciodată.Pe 3 mai 1900 Cuviosul Irodion se mută la Domnul. La 7 ani de la mutarea sa laDomnul, stareţul Teodosie Popescu, la insistenţele ucenicului Cuviosului Irodion –ieromonahul Iulian Draghicioiu, cere epsicopului Râmnicului blagoslovenia pentrual dezgropa. Aceasta fiind o foarte veche tradiţie monahală, care se păstrează maiales în Muntele Athos până azi ca la 7 ani de la moartea monahului se dezgroapă şi ise face din nou slujba înmormântării.Aşa sa petrecut şi cu trupul CuviosuluiIrodion. Este dezgropat, însă cu toţii au rămas surprinşi deoarece trupul era întreg şineputrezit. Au raportat episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat:„Aista miai fost, Irodioane” (adica chiar aşa sfânt cu adevărat miai fost,Irodioane).Cuviosul Irodion fiind în viaţă, a profeţit că la câţiva ani de la mutarea sala Domnul Lainiciul va fi pustiit. Ceea ce sa şi întâmplat în Primul Război Mondial.„Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi anipustiu. Voi, însă, îngropaţi trupul şi nu uitaţi legămintele călugăreşti ce leaţi dat luiHristos” (Patericul românesc, pag. 472, Ioanichie Bălan).Şi, întradevăr, în toamnaanului 1916, în timpul Primului Război Mondial, sa împlinit prezicerea CuviosuluiPărinte. Căci fiind lupte grele pe Valea Jiului, schitul Lainici a rămas pustiu 13 ani.Chiliile au fost arse de nemţi, odoarele jefuite, inclusiv clopotele, iar biserica a fosttransformată în grajd pentru cai. Totodată, a fost arsă şi întreaga arhivă a mănăstirii.Doi dintre călugării schitului au fost duşi de trupele de ocupaţie în Germania, undeşiau pierdut viaţa. Abia în anul 1929, schitul Lainici a luat din nou fiinţă prin grijastareţului Visarion Toia (19291951).Cuviosul Părinte Irodion rămâne în conştiinţa posterităţii şi ca un patriot înflăcărat.Astfel, în timpul Războiului pentru Independenţă din 18771878, Cuviosul Părinte,răspunzând cu entuziasm la îndemnurile episcopului Athanasie Stoenescu alRâmniculuiNoul Severin, a trimis de la mănăstire la Târgu Jiu 12 monahi învederea selectării pentru serviciile sanitare ale armatei române, dintre acestiaautorităţile au ales doi, pentru a merge în serviciul sanitar, pentru îngrijirea răniţilordin spitale.

Odată cu alegerea şi instalarea sa ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolital Olteniei, în vara anului 2008, Î.P.S. Irineu Popa a început îndată demersurilepentru canonizarea Cuviosului Părinte Irodion. Pe lângă activitatea de documentareprivind viaţa plină de sfinţenie a Cuviosului Părinte, Înalt prea sfinţia Sa a dorit carămăşiţele pământeşti ale Cuviosului Părinte să fie deshumate şi aşezate, la loc decinste, în biserica cea nouă a mănăstirii, pentru ca toţi credincioşii să se poatăînchina la ele. continuare în pagina 11

Viaţa Sf. Cuv. Irodion Ionescu – Luceafărul de la LainiciVieţile SFINŢILOR ROMÂNI

10


(continuare din pagina 10)Astfel, în ziua pomenirii Sfântului Apostol Irodion, la 8 aprilie, anul 2009, Î.P.S.Irineu a cerut binecuvântarea P.F. Daniel, Patriarhul României, pentru aflareamoaştelor Cuviosului Părinte Irodion iar în ajunul Sfântului Calinic, pe 10 aprilie2009, cu post de câteva zile şi cu rugaciune asiduă, însuşi mitropolitul Irineuîmpreună cu obştea mănăstirii au participat la dezgropare. Ajungând la 2 metriadâncime sa dat de oseminte străine, apartinand altor vieţuitori ai manastirii.A fostun examen foarte greu, îi cuprinsese pe toţi deznădejdea că nu sa găsit ceea ce secăuta. Î.P.S. Mitropolit a poruncit să se sape în continuarea mormântului, cu toatecă era iarbă, însă spre surprinderea tuturor sa dat de un schelet întreg. Iniţial sacrezut că acesta este dar deznădejde. Era alt vieţuitor, aşa cum scria pe cărămida desub cap: „Mitrofan schimonahul 1864”.

Î.P.S. Mitropolit Irineu a poruncit să se sape în partea opusă la celălaltcapăt al mormântului. La 2 metri adâncime sa dat de alte oseminte mai vechi lacare se pare că se mai umblase. Se făcuseră o groapă imensă de 6 metri lungime, 2

metri adâncime şi 1,5 metri lăţime. La fundul gropiicentrale era pământul mai moale, sa începutevacuarea lui şi spre surprindere, se întrezăreaconturul unei alte gropi mai mici. Au inceput să aparăsemne. Primul impact vizual pozitiv a fost înmomentul când a apărut prima parte din sfintelemoaşte. Aveau o culoare maronieportocalie. În aldoilea rând erau nefireşti de uşoare, ca un pai, ca ohârtie. Iar în al treilea rând au început să emane unmiros plăcut. În cele din urmă sa găsit şi cărămidacuviosului Irodion ce ia fost pusă sub cap. Astfel sadescoperit marea comoară ascunsă intenţionat a douaoară prin anii 1930 la 2,5 metri adâncime. Sadescoperit în parte marea taină a Luceafărului de laLainici.

După 109 ani Sfântul Irodion se lasă a fi descoperit pentru a treia oară, de dataaceasta moaştele au fost puse întro raclă la închinare în biserică spre folosulduhovnicesc al tuturor doritorilor şi al cinstitorilor sfinţilor din ceruri. SfântulIrodion este ultima verigă a lanţului neo isihast românesc din sec. XIX. Neoisihasmul românesc începe la sfârşitul secolului al XVIIIlea prin Vasile de laPoiana Mărului, Sfântul Paisie Velicikovschi Stareţul de la Neamţ, Sfântul CuviosGheorghe de la Cernica, Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Calinic de la Cernica şicontinuă cu Sfântul Cuvios Irodion, Stareţul de la Lainici.

Îi mulţumim Sfântului Prea Cuviosului Părintelui nostru Irodion pentru căa acceptat a fi dezgropat de nevredniciile noastre şil rugăm fierbinte să mijloceascăşi pentru noi înaintea Prea Sfintei Treimi. Amin! (Sursa:www.manastirealainici.ro)

Rubrică realizată de Traian Bălan

Vieţile SFINŢILOR ROMÂNIViaţa Sf. Cuv. Irodion Ionescu – Luceafărul de la Lainici


Anul acesta, Ioan Alexandru ar fi împlinit 70 de ani. Dar el nu mai este înviaţă de la mijlocul anilor '90. Sfârşitul lui prematur a favorizat multiplespeculaţii, dar înainte de orice trebuie să vedem grabnica lui plecaredintre noi ca un semn al jertfei şi al arderii întru o remarcabilă poeziecreştină şi patriotică.

Dan C. Mihăilescu, în volumul de mare succes"Cărţile care neau făcut oameni", nu omite săaşeze poezia lui Ioan Alexandru între lecturileobligatorii pentru formarea noastră. IoanAlexandru este astfel alături de Shakespeare şiDostoievski, de Cioran şi Marguerite Yourcenar.Este o mare cinste pe care aceia care nu lau preasuferit pe poetul imnelor o pot sancţiona cuasprime. De partea cui este adevărul atunci? Departea lui Dan C. Mihăilescu sau a celor care îngeneral nu iau agreat pe şaizecişti şi au făcut (fac)tot ce le stă în putinţă pentru ai minimaliza?(...)

Un predicator(...)Cine la auzit pe Ioan Alexandru cum vorbea la facultate pe marginea unortexte din Vechiul sau din Noul Testament nu a putut să nu fie impresionat deun suflu extraordinar, pe care nici un profesor contemporan lui nul avea.Poetul oficia acolo în faţa studenţilor o adevărată liturghie a pathosului, acredinţei nedrămuite, a dăruirii către ceilalţi a ce avea el mai bun în minte şi însuflet. Revărsarea de duh venită dinspre Ioan Alexandru către auditoriul săucorespundea aceleia a unui predicator. El nu vorbea oricum, ci predica însensul cel mai bun pentru a face cuvântul să intre în noi şi să ne ilumineze.Altfel spus, nimeni nu pleca de la cursurile şi seminariile sale aşa cum intrase.Era modificat, era schimbat, era îmbunătăţit. De aceea organele nu iau maivăzut cu ochi buni prestaţiile. (...)Bătălia dintre cuvinte şi CuvântEl credea în poezie aşa cum credea în cuvântul Domnului. Dacă acesta nuischimbă pe oameni, atunci la ce bun? Analog, dacă poezia nu mută ceva însufletul nostru nu e oare doar simplă înşirare de cuvinte? Bătălia dintre cuvinteşi Cuvânt este de altminteri una din mizele secrete ale destinului lui IoanAlexandru. A scris enorm, dar speranţa lui era Cuvântul. (...)Egal mereu cu sine(...)După 1989, Ioan Alexandru a fost senator PNŢCD. Era o poziţie de undeîşi închipuia că va putea face mult pentru ţară. După cum bine se ştie, saamăgit. El a mai dorit ca pe zidul Parlamentului să fie aşezată crucea.

Un poet întru Hristos : Ioan Alexandru, o nouă evaluareL I T E R A T U R A C R E S T I N A

13Nr. 2/2011 • Slovă Ortodoxă

Continuare din pagina 12Spera cu aceeaşi naivitate că va putea să îmbuneze o haită care încă de pe atunciera formată în cea mai mare parte din ticăloşi. Aînţeles însă repede cum stau lucrurile. Călătoriilelui în SUA dinainte de moarte au fost interpretateîn fel şi chip.Sa spus că a renunţat la credinţa strămoşească,atras de mirajele sectanţilor. Nici vorbă de aşaceva! Egal mereu cu sine, Ioan Alexandru sa lăsatcălăuzit doar de Dumnezeu. A iubit mai multduhul decât hârtia, chiar dacă aceasta ia fostlinţoliu.

Dan Stanca Articolul integral îl puteţi citi în Ziarul Lumina.PsalmOriunde plec Tu eştimereu cu mineUndeaş fugi să nupot fi ajunsSunt singur e noapte vinsă mă ruineNelegiuri cu câte team străpunsDe faţa Ta nimic numă ascundeOriunde cer azil sunt prigonitOceanul nu are îndestule undeSămi dea odihna nemărturisitNici lacrimile nu mămai încearcăDe teama Ta şi eleau amuţitPoruncăai pus în toatesă măntoarcăSă mă predea undeteam pângăritŞtiu că o faci din mila Tacea mareCe nu îţi dă odihna să mă uiţiSămi treacă zilele fără lucrareCu faţa Ta deacumamă confrunţi.

Rubrică realizată de Adina Toma

L I T E R A T U R A C R E S T I N A

Un poet întru Hristos : Ioan Alexandru, o nouă evaluare


După cum ştim cu toţii Biserica Ortodoxă Română a declarat anul acesta 2011 ca an jubiliar al Botezului şi al Sfintei Cununii în familia creştină, careprosperă şi dăinuie (numai) sub harul Duhului Sfânt şi sub legătura dragosteidintre cei doi tineri, bărbat şi femeie, primită prin Sfânta Taină a Cununiei.Biserica Ortodoxă nu şia schimbat şi nu îşi va schimba vreodată viziuneaasupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi şi icoana vazutăFamilia Sfânta, în care Fiul luiDumnezeu a crescut cu înţelepciuneaşi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeuşi la oameni (Luca, 2:52).În câteva dintre manualele deTeologie, una dintre împărţirileSfintelor Taine consideră Cununiasau Nunta drept o Taină specială,dimpreună cu cea a Hirotoniei.Caracterul lor special derivă dinaceea că ele răspund nevoii decomuniune personală cu Dumnezeuşi cu semenii. Cele două Sfinte Tainereflectă Biserica drept adevăratafamilie a creştinului: „Nunta aduceBisericii fii, iar Hirotonia părinţi”.

Prin creaţie, starea firească aomului este comuniunea, întrucât „azis Domnul Dumnezeu: «nu e bine să fie omul singur»” (Fac. 2, 18).Izolarea devine, în lumina acestui text, un act care ne înstrăinează de voia luiDumnezeu; de aceea, clericii şi creştinii care nu voiau să se căsătorească saudivorţau întrucât desconsiderau viaţa de familie erau caterisiţi, respectivafurisiţi. Desigur, comuniunea este „ajutor potrivit” pentru om, adică pentruîmplinirea vocaţiei sale speciale – îndumnezeirea; „Dumnezeu este iubire” (IIn. 4, 8), iar comuniunea este cea în cadrul căreia învăţăm, trăim şimanifestăm iubirea, virtutea virtuţilor.

Familia este o şcoală a iubirii. Lectura Decalogului ne ajută săînţelegem importanţa familiei pentru mântuire – prima dintre cele cinciporunci care vizează relaţia cu semenii se referă tocmai la familie:„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca săţi fie bine şi să trăieşti ani mulţipe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţil va da ţie” (Ieş. 20, 12).

Continuare în pagina 15

F A M I L I E I O R T O D O X E

Familia creştină în anul jubiliar al Botezului şi a Sfintei Cununii 2011

15Nr. 2/2011 • Slovă Ortodoxă

Continuare din pagina 14Respectul faţă de părinţi ne învaţă respectul faţă de Dumnezeu, dar şi pe celfaţă de semeni.Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie mărturisesc în egală măsură desprevaloarea omului, în calitatea sa de corolă a creaţiei lui Dumnezeu. Deasemenea, ele vorbesc despre ceea ce înseamnă firescul pentru om. Subaspectul modului de vieţuire, firescul înseamnă comuniunea. De aceea, estenecesară o înţelegere a familiei în primul rând ca spaţiu al mântuirii omului,dar şi o identificare a modalităţilor prin care familia, ca instituţiedumnezeiască, poate sprijini această ţintă. Sfântul Apostol Pavel, vorbinddespre familie, afirma: „bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeiacredincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios” (ICor. 7, 14). Sintetizând, putem spune că bărbatul şi femeia se mântuiesc unulprin celălalt. Această vocaţie, a sfinţeniei, trebuie înţeleasă şi evidenţiată decătre cât mai mulţi dintre creştinii noştri, care consideră că starea de sfinţenieeste imposibil de dobândit.„Nu e bine să fie omul singur” (Fac. 1, 27) este „constatarea” care explică şi

nuanţează adevărata dimensiune a comuniunii: voinţa dumnezeiască. Desigur,modelul comuniunii este Sfânta Treime (comp. Fac. 1, 26). Integrarea acestuiadevăr în rândul valorilor proprii ale fiecărui creştin poate avea drept efect oaltă atitudine, mai responsabilă, atât înainte de căsătorie, cât şi dupămomentul primirii Tainei. Realitatea este că darurile pe care le primim prinTaina Nunţii nu rodesc dacă noi înşine nu le lucrăm.În societatea contemporană însă, instituţia familiei nu mai apare ca fiind la felde valoroasă. Acest lucru îl arată creşterea ratei divorţurilor. Un fapt similar îlarată şi schimbarea atitudinii faţă de concubinaj, respectiv creşterea medieivârstei de căsătorie; totodată, este relevantă atitudinea societăţii faţă de aşanumita căsătorie de probă, care devine din ce în ce mai frecventă, mai ales înrândul celor cu studii superioare, precum şi creşterea numărului de copiinăscuţi în afara căsătoriei.Naşterea de prunci este un dar dumnezeiesc, dar şi o consecinţă firească avieţii maritale şi, în acelaşi timp, o mărturisire a iubirii dintre soţi. Acesta esteunul dintre motivele pentru care avortul – o crimă în adevăratul sens alcuvântului – continuare în pagina 16




continuare din pagina 15Este condamnat în creştinism: este o denunţare a normalităţii, a vieţii şi avieţuirii în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Dacă Taina Cununiei sfinţeşteiubirea dintre soţ şi soţie, naşterea de prunci îi dă sens – nu în ideea căfamiliile fără copii (nu din voia soţilor) nu au sens, ci în aceea că procreareaeste un lucru binecuvântat de Dumnezeu.În altă ordine de idei, se constată în practica ultimilor ani un număr tot maimare de persoane care convieţuiesc o perioadă înainte de căsătorie şi au copii.Este vorba în mod special de copiii celor care sau născut şi au fost formaţidin punct de vedere moral şi valoric în perioada comunistă, dar nu numai.Ceea ce este îngrijorător este perspectiva părinţilor şi bunicilor acestora, careconsideră că nu se poate face nimic în această privinţă şi că este un lucrufiresc, atâta vreme cât aproape sa generalizat. În realitate, acest mod de avedea lucrurile exprimă o desconsiderare a Sfintei Taine a Nunţii, dar şi onesocotire a lui Dumnezeu. Pentru noi, creştinii, prezenţa lui Dumnezeu este oPersoană, reală, care nu Se impune, dar care trebuie să fie prezentă mereu înviaţa noastră. Absenţa Tainei Cununiei înseamnă o excludere a lui Dumnezeudin viaţa proprie – iar acest aspect este important de conştientizat.Programele de ştiri, emisiunile cu temă ori filmele şi documentarele inducideea că familia care a primit binecuvântarea lui Dumnezeu în Biserică este unmodel tot mai rar aplicat şi nu neapărat de dorit. Constatăm, deci, o distanţaretot mai accentuată a societăţii faţă de ceea ce – în lumina Sfintei Scripturi şi aSfintei Tradiţii, aşadar a învăţăturii şi a duhului Bisericii – este normal pentruom. Această atitudine nu este deloc nouă, dar este din ce în ce maimediatizată. Normalitatea propusă de societatea civilă, laicizantă, contrasteazăcu ceea ce este firesc în lumina Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii.Societatea pare aşi fi însuşit în mod eronat versetul „toate îmi suntîngăduite”, uitând de faptul că „nu toate îmi sunt de folos”. Negareaimportanţei familiei binecuvântate de Dumnezeu şi adusă ca ofrandă luiDumnezeu este o negare a lui Dumnezeu, negare ce face ca orice să fiepermis.Având în vedere cele menţionate mai înainte, decizia Sfântului Sinod de astabili ca anul acesta să fie dedicat Sfintelor Taine ale Cununiei şi Botezuluiapare ca un îndemn la meditaţie cu privire la menirea noastră, a creştinilor, şila modul în care o putem împlini, respectiv o recomandare de a identifica rolulreal al familiei în viaţa personală şi a societăţii.Menirea omului este mântuirea: „Dumnezeu vrea ca tot omul să se mântuiascăşi la cunoaşterea adevărului să vină” (I Tim. 2, 4).






continuare din pagina 16În lumina Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, termenul mântuire presupunedouă aspecte complementare şi inseparabile: eliberarea din robia păcatului şidobândirea vieţii de veci. Dacă în ceea ce priveşte primul aspect, eliberarea dinrobia păcatului, omul nu poate avea nici un rol – întrucât Fiul lui Dumnezeu „avenit în lume să mântuiască pe cei păcătoşi” (I Tim. 1, 15), – în privinţadobândirii vieţii de veci omul este împreună lucrător cu Dumnezeu al mântuiriiproprii (comp. Flp. 2, 12: „lucraţi cufrică şi cu cutremur la mântuireavoastră”).Adaptând un şablon care nu vine dingândirea creştină, familia este celulade bază a Bisericii. De aceea, oriceprejudiciu adus familiei ori unui dintremembrii acesteia este un prejudiciuadus Bisericii şi o contrazicere avoinţei lui Dumnezeu. În acestcontext, omul – în demnitatea sa decreaţie a lui Dumnezeu, precum şi încea membru al Bisericii – trebuieprotejat, dar şi educat să se protejezede influenţele negative pe care,uneori, societatea le poate transmitepe diferite canale de comunicare(massmedia, muzică, publicitate,reţele de socializare etc.), însă nu separat de Biserică, ci ca membru al ei,trăitor sau practicant al valorilor pe care aceasta le afirmă.Creştinii zilelor noastre trebuie să redescopere semnificaţia familiei şiimportanţa situării ei sub pronia dumnezeiască nu doar în mod pasiv, ci şi înmod activ – prin Taina Nunţii, prin rugăciunea comună, atât în cadrul ei, cât şiîn mijlocul Bisericii: „Spunevoi fraţilor mei Numele Tău. În mijlocul BisericiiTe voi lăuda. Şi iarăşi: «Eu voi fi încrezător în El»; şi iarăşi: «Iată Eu şi prunciipe care Mi ia dat Dumnezeu» (Evr. 2, 12 – 13).Taina Cununiei este cea prin care relaţia dintre bărbat şi femeie este sfinţită, eaintrând astfel în ordinea duhovnicească a lucrurilor pe care lea binecuvântatDumnezeu de la începutul lumii, dar şi o reafirmare a supunerii faţă deDumnezeu prin aceea că cei doi nu se unesc singuri, ci cu binecuvântarea luiDumnezeu.

Rubrică realizată de Cristian Velnic




Mikulcice ortodocşii creştini din Boemia, Moravia, Bulgaria,Slovacia, Elveţia, Ucraina, Rusia şi Germania au făcut un pelerinaj pe21.5 la fosta cetate a MoravieiMari "Na valech" lângă Mikulcice.Sfinţii Chiril şi Metodiu, apostoliislavilor, au trăit şi au făcut misiuneîn acest loc. Biserica de ritrăsăritean a fost construită peruinele bisericii de rit apuseanfăcută de misionarii călugăriirlandezi.Misiunileanterioare aleSf Chiril şi Metodiu erau în limba latină, deci seadresau doar nobilimii şi famililor regale, fărăsucces în mase, în timp ce sfinţi fraţi bizantini aupredicat în limba poporului, în slavonă. Alfabetul,cultura scrisă a slavilor a fost creeată de ei. Ei autradus apoi în slavonă Biblia şi cărţile liturgice bizantine. Ei au fostchemaţi la misiune de către Sf Rostislav, voievodul Moraviei Mari, primaformaţie statală ce se întindea în Moravia şi Boemia, Slovacia şi Panonia.Ritul bizantin a fost înlăturat cu forţa de ocupanţii franci în secolul X,dar a rezistat până în secolul XIII. (sursa:http://ro.orthodoxwiki.org/Chiril_%C5%9Fi_Metodie)În arealul monumentului naţional, sa săvârşit sub cerul liberDumnezeiasca Liturghie arhierească de către Mitropolitul ŢinuturilorCehe şi al Slovaciei Kryštof (Cristofor), Mitropolit Kirill de Varna,Arhiepiscopul Simeon de Olomouc şi Brno, Episcopul Antonin, vicarulMitropoliei Bulgare a Europei Centrale si Episcopul Jachym (Ioachim),Vicarul de Hodonin. Vlădica Ioachim şi preotul paroh Serafim Tomecekau organizat acest pelerinaj. Pr. Cristian PopescuPS Ciprian, vicar patriarhal, a vizitat Cehia cu prilejulcelei de a Va aniversări a intronizării MitropolituluiKryštof al Ţinuturilor Cehe şi Slovaciei. El a ajuns laPraga pe 27 mai dimineaţa, de unde a mers la Most, undePatriarhia Română construieşte o biserică de lemnînchinată Sf Mucenic Valentin, în memoria eroilor românicăzuţi în cele două războaie mondiale.

Ştiri


Foto: Roman Juriga

Foto: Horaţiu Toma

Foto: Roman Juriga


PS a măsurat locul pentru Iconostas, SfântaMasă şi proscomidier şi a planificat picturaabsidei şi cele necesare împodobirii bisericii. Laîntoarcere a vizitat Ambasada României, undeîmpreună cu Doamna Daniela Gîtman,Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar alRomâniei la Praga, au discutat detaliile legate de

sfinţirea bisericii în octombrie, anul curent. A doua zi, PS a slujit în sobor încatedrala mitropolitană a Sf Chiril şi Metodiu din Praga. La masa festivă care aurmat, a adresat un cuvânt de felicitare şi a transmis cadourile PF Daniel,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Vineri şi sâmbătă a fost însoţit deprotoiereul mitrofor Cristian Popescu de la Mănăstirea Sfânta Ludmila şi ParohiaTuturor Sfinţilor Români din Brno. Duminică 29 mai, PS a slujit la Parohiaromână a Sf Arhangheli Mihail şi Gavriil din Praga.

Pr. Cr i s t ian PopescuClopotele conştinţei au adunat creştinii la Slujba ÎnvieriiDeparte de ţară şi fără a auzi clopotele care să îi cheme la biserică şi în acestan românii din Brno au participat la Slujba Sfintei Învieri urmată de SfântaLiturghie.Lumina Învierii a trezit emoţii în sufletele celor care au primito, bucurândusede vestea biruinţei vieţii asupra morţii. La sfârşitul slujbei creştinii cehi şi româniau primit Sfintele Paşti şi au cântat împreună troparul Învierii.Sfintele Paşti se aduc în fiecare an de către credincioşi spre a fi împărţite celorprezenţi.”Această pâine este sfinţită la Liturghia din Sâmbăta Mare sau spresfârşitul Sfintei Liturghii din ziua de Paşti în memoria lui Hristos cel Înviat, Careeste "Pâinea Vieţii Eterne coborâtă din Ceruri şi care ne hrăneşte cu hrana mileiSale divine." Această pâine, stropită cu vin, este împărţită credincioşilor în loc deanafură şi se mănâncă dimineaţa înainte de orice altceva pe toată durataSăptămânii Luminate.” (sursa: http://ro.orthodoxwiki.org/)O parte din cei prezenţi la Sfintele Slujbe au rămas şi la agapa creştineascăorganizată la Mănăstirea Sfânta Ludmila din Brno. Adina Toma

Foto: Roman Juriga

Ştiri

VIITOAREA bisericaAu reînceput lucrările la construirea bisericii din Brno. Toţi cei care doriţi săcontribuiţi sub orice formă: muncă voluntară, donaţii de hrană pentru muncitorisau orice altă contribuţie, vă rugăm să luaţi legătura cu părintele CristianPopescu. Datele de contact le puteţi găsi pe pagina de internet a parohieihttp://parohiabrno.rocz.com.Cei care doresc să contribuie la construirea bisericii din Brno pot face donaţiiîn contul 181318594/0300, CSOB, variabilni symbol 333.Dumnezeu să vă răsplătească!

Dacă doriţi să vă implicaţi la realizarea acestei reviste sau dacă aveţiîntrebări la care doriţi să obţineţi răspuns în paginile revistei, vă rugăm să necontactaţi la adresa redacţiei slovaortodoxa@rocz.com .Vă mulţumim,

Redacţia

Proiectul bisericii din Brno

slova ortodoxa numarul 2

Documents