SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE sau CONVERSIUNEA

este un mijloc intern de îmbogăţire a vocabularului care constă în formarea unui cuvânt nou prin trecerea de la o parte de vorbire la alta.

1. Substantivul îşi poate schimba valoarea morfologică în:

a) adverb: -

Toamna aceasta a fost ploioasă. - substantiv

Toamna se coc fructele. - adverb

b) adjectiv:

"Zoe, fii bărbată!"

2. Adjectivul îşi poate schimba valoarea morfologică în:

a) substantiv - prin articulare cu articol hotărât, nehotărât sau demonstrativ:

Frumosuldin natură este impresionant. - substantiv

El este un binevoitor. - substantiv

Cel harnic învaţă zilnic. - substantiv

b) adverb - când determină un verb (nu un verb copulativ personal):

El scrie frumos. - adverb

Este frumos să-i ajuţi pe ceilalţi. - adverb

3. Pronumele personal îşi poate schimba valoarea morfologică în:

a) substantiv - pronumele personal de persoana I, singular, în nominativ poate deveni substantiv prin articulare cu articol hotărât:

Fiecare îşi are eul său. – substantiv

b) pronume reflexive - pronumele personal de persoanele I şi a Ii-a, singular şi plural la dativ şi acuzativ, forme neaccentuate:

Ea mă ceartă. - pronume personal

Eu mă duc. - pronume reflexiv

4. Unele pronume nehotărâte, negative sau reflexive pot deveni prin articulare substantive:

Este la mijloc un ceva.

El a ajuns un nimic, (un nimeni)

Şi-a zis în sinea lui.

5. Pronumele posesive, demonstrative, nehotărâte, interogative, relative, negative şi de întărire

îşi schimbă valoarea morfologică în adjective pronominale:

Cărţile mele sunt acolo. - adj.pron.posesiv

Poeziile acestea sunt interesante. - adj.pron. demonstrativ

Fiecare copil învaţă zilnic. - adj.pron. nehotărât

Ce, poezie reciţi? - adj.pron.interogativ

Spune-mi / ce poezie reciţi. - adj.pron.relativ

Niciun elev nu lipseşte astăzi. - adj. pron. negativ

El însuşi a scris această poezie. - adj. pron. de întărire

6. Numeralul îşi poate schimba valoarea morfologică în substantiv, prin articulare:

Am luat un zece la istorie. Treiul n-a fost trecut în catalog.

7. Verbul îşi poate schimba valoarea morfologică în:

a) substantiv Mersul pe jos este sănătos.

b) adjectiv - din participiu şi gerunziu acordat; Poezia recitată era foarte lungă. Se vedeau coşurile fumegânde.

c) adverb - din participiu; Vorbeşte răstit.

8. Adverbul poate deveni:

a) substantiv - prin articulare sau alăturarea unui adjectiv Binele făcut aduce alt bine.

b) prepoziţie cu regim de genitiv El priveşte înainte. - adverb Am sosit la şcoală înaintea colegilor mei. - prepoziţie

c) adjectiv Tata era un bărbat bine.

9. Unele interjecţii pot deveni substantive: Are un of. I-am ascultat oful.

DERIVAREA

1. Derivarea cu prefixe

Prefixele sunt sunetele sau grupul de sunete adăugate înaintea rădăcinii pentru a forma un cuvânt nou: străbun, necinstite, incapabil, împăduri, înnoda, dezaproba, reaşeza

Clasificare:

• După vechimea lor, prefixele se pot clasifica:

-prefixe vechi (moştenite sau împrumutate):

în-; des-; stră-; ne-; răz-; etc.

-prefixe neologice (noi): a-; ante-; con-; im-; in; inter-; ultra-; etc.

• Din punct de vedere al sensului, prefixele sunt:

- prefixe negative - care neagă sensul cuvântului:

ne-; in-; i-;

neimportant, incomplet, ireal

- prefixe care exprimă ideea de repetiţie: ras-; răz-; re-; răstălmăci, răzgândi, rescrie

- prefixe cu sensul "fără", "lipsit de" - cu ajutorul cărora se formează antonimele cuvintelor de bază: des-; dez-; de-; a-;

descompune, dezorientat, debloca, anormal

- prefixe cu sens de superlativ: ultra-; supra; -extra-; hiper-; arhi-; prea-; super-;

ultramodern, supradimensionat,

exţraplat, hipercorect, arhiplin, preafrumoasă, superelegant.

-prefixe cu sensul '"înainte": ante-; pre-;

antebelic, prenume

-prefixe cu sensul "după": post-;

postbelic

-prefixe cu sensul "împreună cu": con-; com-; co-;

conlucrare, compatriot, cooperare

-prefixe cu sensul "împotrivă": anti-; contra-;

antirăzboinic, contraindicat

-prefixe cu sensul "sub limită": hipo-; sub-/

hipoglicemie, subcutanat

-prefixe care sugerează corelaţia: inter-; interdisciplinar, inrerreligios, internaţional

-prefixe cu sensul "înăuntru": intra-

intramuscular, intravilan

-prefixe cu sensul "peste": trans-

transoceanic, transport

-prefixe cu sensul "pentru": pro-; pronume

Atenţie!

Pentru a denumi camera de aşteptare situată înaintea unei alte camere, a unui birou, se foloseşte cuvântul anticameră, care a fost împrumutat cu acest prefix (anti-) din limba italiană şi s-a fixat în limba română în această formă:

ex: Ei aşteptau în anticameră, ca să fie primiţi pentru un interviu.

Dubla prefixare constă în adăugarea înaintea rădăcinii sau a cuvântului de bază a două prefixe:

pădure - (a) împăduri - (a) reîmpăduri; frunză - (a) înfrunzi - înfrunzit - neînfrunzit;

Atenţie!

• A nu se confunda prefixele cu elementele de compunere, numite şi prefîxoide:

aero-; auto; bi-; bio; di-; geo-; hemo-; hipo- (referitor la cai); hidro-; macro-; micro-; mono-; mulţi-; omo-; orto-; poli; pseudo; tele-; etc.

2. Derivarea cu sufixe

Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate după rădăcină pentru a forma un cuvânt nou: bunic (bun+ic); frunziş (frunz+iş)

Clasificarea sufixelor se poate face:

a) din punct de vedere semantic (al sensului), deoarece sufixele pot da sensuri noi cuvintelor derivate:

- diminutivale, care formează cuvinte ce denumesc obiecte sau însuşiri considerate de vorbitor mai mici decât cele obişnuite: -aş (copilaş), -cioară (mescioară), -el (băieţel), -ică (rămurică), -ioară (bolnăvioară), -uleţ (ursuleţ), -uş (bebeluş), - uţă (căsuţă) etc.

- augmentative, care formează cuvinte ce denumesc obiecte sau însuşiri considerate de vorbitor mai mari decât cele obişnuite:

- an (băietan), -andru (copilandru),

- oaie (căsoaie), -oi (măturoi, băietoi) etc.

- pentru denumirea unei colectivităţi (ajută la formarea unor substantive colective): - ărie (rufărie); -ăraie (fumăraie), -et (brădet), -ime (tinerime), -iş (tufiş), -işte (porumbişte) etc.

- pentru denumirea agentului (autor al acţiunii sau meseriaş): - agiu (camionagiu), -ar (fierar), -aş (cosaş), -er (oier), -ist (fochist), -tor (judecător) etc.

- pentru denumirea însuşirii (sufixe adjectivale) - al (săptămânal), -ar (inelar), -aş (mărginaş), -at (pistruiat), -bil (locuibil) - iu (auriu), -cios (mâncăcios), -os (lemnos) etc.

- pentru denumirea instrumentului: - ar (cenuşar), -ător (tocător); - niţă (zaharniţă) etc.

- pentru denumirea unei noţiuni abstracte: - anţă (cutezanţă), -ărie (copilărie), - ătate (singurătate), -eală (greşeală), - ie (sclavie), -ime (isteţime), -inţă (folosinţă), -ism (huliganism), -ură (arsură) etc.

-pentru indicarea modalităţii (sufixe adverbiale): -eşte (lumeşte), -iş (grăpiş), -âş (tărâş) etc.

b) din punct de vedere morfologic, deoarece unele sufixe sunt specifice anumitor părţi de vorbire:

- substantivale: -ar (cronicar), -ământ (jurământ), -ătate (bunătate), -ătură (învăţătură), -eală (ameţeală), -eaţă (dulceaţă) etc.

- adjectivale: -al (anual), -aş (nevoiaş), -bil (locuibil), -cios (mâncăcios), -esc (prietenesc), -iu (cenuşiu), -ui (gălbui), -uriu (fumuriu), -os (lemnos) etc.

- verbale: -ăi (behăi), -ăni (clănţăni), -iza (ironiza), -ui (a bubui) etc.

- adverbiale: -âş (târâş), -eşte (româneşte), -iş (pieptiş) etc.

Atenţie!

Se pot forma serii derivate atunci când baza unui cuvânt derivat este un alt derivat (dubla sufixare): grădină + sufixul -ar = grădinar + sufixul -ie

= grădinăr/e bute + sufixul -oi = butoi + sufixul -aş = butoiaş

bute + sufixul -oi = butoi + sufixul aş = butoiaş

3. Derivarea parasintetică

Derivatele parasintetice sunt cuvintele formate în acelaşi timp cu sufix şi cu prefix:

împădurit = îm + pădur + it

..............prefix radical sufix

Atenţie!

• Derivarea regresivă constă în eliminarea unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârşitul unui cuvânt pentru a forma cuvinte noi.

alint « (a) alinta; păr « pară; prun « prună; îndemn « (a) îndemna; cuget « (a) cugeta; joc « (a) juca; cânt (subst.) « cântec; descânt (subst.) « descântec etc.

COMPUNEREA

Este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului care constă în unirea ori alăturarea a două sau mai multe cuvinte de acelaşi fel sau diferite din punct de vedere morfologic pentru a forma o unitate lexicală

nouă.

Compunerea se poate realiza prin:

- contopire (unire sau sudare)

- alăturare

- elemente de compunere

- abreviere

1. Compunerea prin contopire se realizează între cuvinte întregi (existente şi independent în limbă), care se scriu împreună şi se comportă ca un singur cuvânt:

* botgros (bot + gros), dreptunghi (drept+unghi), scurtcircuit (scurt + circuit), Câmpulung (câmpul + lung); Delavrancea (de la + Vrancea) etc.

* dacoromân (daco + român), binevoitor (bine + voitor), atoateştiutor (a + toate + ştiutor) etc.

* oarecare (oare + care), altcineva (alt + cineva) etc.

* altfel (alt + fel), deodată (de + odată), rareori (rare + ori), oriunde (ori + unde) etc.

* despre (de + spre), înspre (în + spre) etc.

* aşadar (aşa + dar), deoarece (de + oare + ce), încât (în + cât) etc.

Atenţie!

•Substantivele compuse îşi schimbă forma în flexiune. De obicei, flexionează ultima parte componentă:

N-Ac.: bunăvoinţă G-D: bunăvoinţei

• Fac excepţie de la acest mod de flexiune cuvinte compuse care au ca ultim element un cuvânt invariabil:

N-Ac: cineva——► G-D: cuiva

N-Ac: câteva——► G-D: câtorva

2. Compunerea prin alăturare se realizează tot între cuvinte întregi, existente şi independent în limbă, dar acestea se scriu cu cratimă sau în cuvinte separate:

inginer-şef, floare-de-colţ, dis-de-dimineaţă, gura-cască, pierde-vară, proces-verbal, Albă-ca-Zăpada, galben-auriu, tic-tac!, trosc-pleosc!,Băile Herculane, Delta Dunării, Gara de Nord, cincizeci şi doi, de pe, ca să, ci şi etc.

Atenţie!

• La părţile de vorbire cu forme flexionare se articulează numai prima parte componentă şi îşi schimbă forma numai primul termen sau ambii termeni: câine-lup - câinele-lup - câinelui-lup; Delta Dunării - Deltei Dunării; Marea Neagră - Mării Negre etc

• Fac excepţie de la acest mod de flexiune cuvintele compuse prin alăturare care au ca prim element component un adverb: nou-născut - nou-născutul - nou-născutuîui etc.

3. Compunerea cu elemente de compunere se realizează între cuvinte întregi, independente în limbă şi elemente de compunere care nu există independent în limbă:

aero-; auto-; bi-; di-; bîo-; geo-; hemo-; hidro-;

macro-; micro-; mono; mulţi-; omo-; orto-;

poli-; pseudo-; tele-; etc.

Aceste cuvinte se scriu împreună şi îşi schimbă forma în flexiune numai cuvântul independent: aeronavă - aeronava - aeronavei - aeronavele -aeronavelor

4. Compunerea prin abreviere (prescurtarea unor cuvinte întregi) se realizează prin:

• reuniunea unor fragmente de cuvânt:

Centrofarm; Centrocoop;

• alăturarea literelor iniţiale:

O.N.U., S.N.C.F.R.

• reunirea unor fragmente de cuvânt şi a unor litere iniţiale:

TAROM

Pot fi compuse următoarele părţi de vorbire:

• substantivele: bunăstare, gură-spartă, Ştefan cel Mare etc;

• adjectivele: binecunoscut, galben-arămiu etc;

• pronumele: altcineva, ceea ce, niciunul etc;

• numeralele: unsprezece; nouăzeci şi nouă, câte doi, de două ori etc;

• verbele: a binevoi, a binecuvânta etc;

• adverbele: devreme, dis-de-dimineaţă etc;

• prepoziţiile: dinspre, de Ia , de pe etc;

• conjuncţiile: deoarece, ca să, ci şi etc;

• interjecţiile: hodoronc-tronc! tic-tac! etc.