aspecte gramaticale ale limbii japoneze

Licenţă LJC Modul II 2015 p. 1

Licenţă LJC Modulul II 2015 1. Expresiile onomatopeice şi simbolismul fonetic 2. Sistemele deictice în limba japoneză 3. Caracteristicile categoriei de număr (numerale şi clasificatori) 4. Aspectul verbelor şi valori aspectuale 5. Structuri verbale cu V-te 6. Tranzitivitate şi intranzitivitate 7. Diateza pasivă 8. Cauzativul 9. Verbele de dare-primire 10. Mijloace de nominalizare a verbelor 11. Caracteristicile sintactice ale limbii japoneze 12. Mecanismele coordonării 13. Propoziţia relativă 14. Propoziţia temporală


1. CUVINTELE ONOMATOPEICE (GIONGO) ŞI SIMBOLISMUL FONETIC

În limba japoneză există o categorie specială de cuvinte numite giongo

（擬音語 - ぎおんご, de la 擬する（ぎする）- a imita）, deci „cuvinte care

imită sunetele”. Nu corespund exact cu conceptul de onomatopee din limba română,

considerate a fi cuvinte care imită sunetele din natură.

Clasa cuvintelor giongo se împarte în trei sub-clase:

GISEIGO（擬声語）fonomime – imită sunete

GIONGO（擬音語）: GITAIGO（擬態語）fenomime – redau stări/acţiuni

din lumea exterioară.

GIJŌGO（擬情語）psihomime – încearcă să redea

fonetic stări sau senzaţii mentale

(din lumea interioară, uchi)

― Dintre acestea, gitaigo şi gijōgo nu au de fapt nimic în comun cu sunetele → interpretare specific japoneză.

― Sistemul giongo este extrem de bogat în limba japoneză şi uneori reprezintă UNICUL mod de a descrie cu acurateţe o anumită stare (interioară sau exterioară). ― Din punct de vedere morfologic toate sunt adverbe – sunt folosite, fără excepţie,

pentru a determina/modifica un verb. ― În limbile europene, folosirea onomatopeelor este asociată cu „baby talk” (ex.

mama, papa, nani), însă în japoneză giongo sunt folosite şi în stilul literar, fără conotaţii peiorative sau comice (cum e cazul, de multe ori, în limbile europene).

― din punct de vedere al structurii gramaticale, a) adeseori sunt asociate unui verb specific (dificil de „nimerit” pentru străini)

b) sunt adverbe nu numai pentru că determină un verb, ci şi pentru că sunt urmate adeseori de NI sau de TO (ca la to iu – reproduce ceva)

― PRINCIPII DE STRUCTURĂ: cel mai frecvent: 4 more grupate 2 câte 2, „ABAB”, ex. korokoro – obiect uşor care se rostogoleşte, dondon – „cioc-cioc”

SIMBOLISMUL FONETIC

Fenomenul simbolismului fonetic este foarte prezent în limba japoneză, unde o anumită vocală/consoană tinde să exprime o anumită calitate (a acţiunii/stării

descrise)


CONSOANE: Opoziţia consoane surde /vs./ consoane sonore: Consoana surdă sugerează în mare conceptul de mic, uşor, drăguţ, ascuţit

(≠ bont) Consoana sonoră: mare, greu, urât, murdar, bont

ex. ころころと転がる (surd) – a se rostogoli făcând „korokoro” – obiect

mic, uşor

ごろごろと転がる (sonor) – obiect mare, greu

ぽたぽたと落ちる(surd) – a cădea „pic-pic” – cantitate mică

ぼたぼたと落ちる (sonor) – a curge o cantitate mare

とんとん(surd) – bătaie uşoară, aprox. „toc-toc”

どんどん(sonor) – bubuit

― Opoziţia h/b/p: はらはら – frunze care cad uşor, încet;

lacrimi care se preling

ぱらぱら – picături uşoare care cad

ばらばら – obiecte mai grele care cad

ほろほろ – ideea de fragilitate

ぽろぽろ – lacrimi mici care cad

ぼろぼろ – lacrimi mai mari care cad

― Opoziţia s/z: さらさら – de regulă despre o ţesătură, material moale sau

uscat

ざらざら – aspru (ambele se fol. cu verbele care exprimă o

senzaţie)

しっとり – umezeală plăcută („ca după un duş făcut vara”)

じっとり – umezeală caldă, neplăcută

― Opoziţia k/g: かちかちに凍る – a îngheţa tun, bocnă

がちがち – tot un fel de bocnă


Consoanele velare /k/, /g/: - ideea de solid, tare, clar, distinct:

はっきり / くっきりと見える – se vede clar

- separare, detaşare: きっぱりと別れる

a se despărţi pt totdeauna

- schimbare, transformare bruscă: ぽっくりと死ぬ

a muri subit

Consoana surdă /s/: stare de linişte, mişcare liniştită, eventual şi rapidă în acelaşi timp:

さらさらと流れる – a curge lin

しとしとと降る – a ploua liniştit

emoţie liniştită: しんとする – a tăcea

こそこそ逃げる/入る/出て行く – a fugi/a intra/ a o şterge pe

ascuns, fără zgomot

ひっそりとする – a tăcea sau a fi liniştit

Consoana /ɾ/ (sunetul „r” japonez, consoană lichidă): ideea de lichid, fluid, lin,

alunecos: ぺらぺらする – fluenţă în limbi străine

すらすらと答える – a răspunde cu uşurinţă

さらさらと流れる – (ca şi la /s/, tot ideea de lin)

つるつるしている – a fi alunecos

ex. つるつるした道 – drum alunecos

Consoanele nazale /m/, /n/: cald, moale, unsuros, lipicios

ぬるぬる（だ）– unsuros,

にちゃにちゃ sau ねちねちする – lipicios

Consoana /p/: simbolizează exact caracteristicile fonetice pe care le are: oclusiv →

explozie ideea de explozie, putere, de imediat/neaşteptat, brusc

ぷいと出て行く – a pleca brusc

mai puţin clară/derivabilă: ideea de uşurinţă, fluenţă:

ぺらぺらとしゃべる – a vorbi fluent sau a fi volubil

Semiconsoana /j/: slab, încet, moale

よぼよぼになる – mers de om bătrân; a se seniliza (fam.)


ゆっくりと話す – a vorbi încet = rar

やんわりと言う – a vorbi cu blândeţe

Mora nazală /N/: în poziţie finală, transmite ideea de ritmicitate sau rezonanţă

prelungită

どかん - bummm

VOCALE:

― Simbolismul fonetic explicabil prin calitatea vocalelor (paranteză: cantitatea

vocalelor = lungi sau scurte; calitatea vocalelor = înalte/joase, închise/deschise). Opoziţia vocale închise (sau înalte) /vs./ vocale deschise (sau joase): sunetele

înalte sau mai uşoare redau activităţi care implică obiecte mai mici

ex. きいん – zgomot metalic strident,

かあん – zgomot făcut de un clopot

Opoziţia vocale anterioare (i,e,a) /vs./ vocale posterioare (u, o):

ぼろぼろ – lacrimi mari,

ばらばら – obiecte mari

げろげろ – orăcăit de broaşte,

ごろごろ – rostogolire sau tunet

ぴっぴい – fluierat cu fluier mic,

ぽっぽう – fluierat mai puternic

― Vocala /u/: asociată adeseori cu fiziologia/psihologia umană. De obicei verbul

este する:

うとうとする – a aţipi, a adormi

うっかりする – a nu fi atent, a fi cu gândul aiurea, cu capul în nori

うんざりする – a fi dezgustat de ceva, a se sătura de ceva (conot. neg.)

― Vocala /o/: ceva negativ în legătură cu psihologia umană:

おどおどしている – a fi foarte nervos

おたおたしている – a fi nehotărât, a nu şti ce să faci


おずおずしている – nervozitate + timiditate

― Vocala /e/: vulgaritate

へらへらと笑う – a râde ca prostul, râs tâmp

めそめそと泣く – a scânci, a se smiorcăi

へべれけになる – a se îmbăta criţă, ca porcul

Vocalele lungi: arată adeseori ideea de prelungire sau de continuitate:

ずどーん – zgomot prelungit de lovitură

ADVERBELE GIONGO Din punct de vedere al formei sunt, în mare, de două tipuri,

a) cele formate prin reduplicare (tip ABAB – ころころ, うとうと)

b) cele cu sufixul –RI, (tip A っ B り – はっきり、ゆっくり).

Sufixul –ri era cândva productiv (se puteau forma adverbe, folosindu-l), însă astăzi nu mai poate fi folosit la formarea de noi cuvinte)

Adverbele giongo NU se combină oricum. Combinaţiile adv + vb. trebuie învăţate

ca atare pentru redarea cu exactitate a nuanţelor.

ex. giseigo: げらげら笑う – a râde hohotind,

くすくす笑う – a se hlizi,

へらへら笑う – a râde prosteşte

gijōgo: にこにこする – a zâmbi,

にやにやする – a rânji

Cazuri particulare: ― Există cazuri când unul şi acelaşi giongo poate fi utilizat fie într-un sens (mai) concret = giseigo, onomatopee pură, fie într-un sens figurat, = cu valoare de gitaigo

(exprimând o stare/acţiune exterioare). Interpretarea depinde de context.

どきどきする – giseigo: bătăile inimii, gitaigo: ideea de a fi nervos

かあん（sau かん）- concret: clopot mare,

figurat: かあんかあん怒る – a fi foarte supărat,

nervos, enervat.


― Multe adjective care exprimă stări mentale (psihologice, emotive etc) conţin

alofonul /ʃ/ al fonemului /s/: かなしい、きびしい、さびしい、なつかしい、う

れしい、たのしい (însă atenţie, NU toate adjectivele terminate în –shii exprimă

stări mentale: ex. あたらしい、うつくしい)

― Uneori se dublează o consoană pentru a obţine o variantă accentuată, emfatizată

(indicând implicarea emotivă a vorbitorului) ゆくり→ゆっくり、あまり→あん

まり、はきり→はっきり、やはり→やっぱり、ばかり→ばっかり、びくり

→びっくり


2. DEICTICELE

I. DEFINIŢIE ŞI TIPURI DE DEICTICE

DEIXIS: procedura lingvistică prin care se indică ceva – de ex. amplasarea unui referent (= element despre care se vorbeşte) în spaţiu, timp, context etc.

DEICTICELE (指示詞 (しじし), din 指示 „a indica” + 詞 „parte de vorbire”)

sunt mijloacele lingvistice concrete de realizare a deixisului. Clasa deicticelor este alcătuită din:

- seria こ～, そ～,あ～ (ex.この、その、あの、これ、それ、あれ、ここ、

そこ、あそこ etc.) = aşa-numitele 指示語(しじご), „cuvinte care indică”.

- la acestea se adaugă seria ど～（どの、どれ、どこ）= elementele

nedefinite (不定詞ふていし) sau interogative (疑問詞ぎもんし) .

Există două modalităţi de „indicare”, de utilizare a deixisului:

a) EXOFORĂ (外界指示がいかいしじ) – se arată ceva din lumea fizică, reală

Categorii: - persoană : acesta, acela (deixis personal) - loc: aici, acolo (deixis spaţial) - timp: prezent, trecut, viitor, acum mâine etc. (deixis temporal)

- deixis social: relaţia uchi-soto, conceptele de in-group / out-group

b) ENDOFORĂ (文脈指示ぶんみゃくしじ) – se referă la context, la discursul

anterior (ce s-a spus înainte) şi NU la amplasarea în spaţiul real (utilizare psihologică, în interiorul contextului).

Categorii: - anaforă (前方照応ぜんぽうしょうおう): referire la ceva deja

menţionat, anterior (ex. relaţie anaforică tipică: pronumele. – Ca

să ţină locul unui nume, acesta trebuie să fie menţionat înainte.)

- cataforă (後方照応こうほうしょうおう): referire la ceva ce

urmează a fi menţionat în discurs

Aceleaşi deictice pot avea, în funcţie de context, fie utilizare exoforică, fie

endoforică: ex. こ～, そ～ (de ex, în この本、その本) pot fi indici de poziţionare

în lumea reală (= folosire exoforică) sau se pot referi la ceva din discursul anterior

propriu (この) sau al interlocutorului (その) – folosire endoforică.


II. PRINCIPII GENERALE ALE DEIXISULUI

● Există patru baze care stau la baza tuturor demonstrativelor: こ～, そ～,あ～, ど

～. Fiecare din aceste patru baze primeşte aceleaşi sufixe, care le conferă diverse

statuturi funcţionale (ex. pronume, adjectiv etc) şi determinări semantice (ex. spaţiu,

timp etc.)

● Regularitate: în special la demonstrative, paradigmele au un caracter regulat (aceeaşi bază + acelaşi inventar care se afixează. La celelalte tipuri de pronume

(personale, nehotărâte), această regularitate tinde să dispară.

Pronumele personale şi nedefinite au trei surse etimologice de formare:

a) substantive care indicau la origine relaţii interpersonale / ierarhice (ex. 君 prinţ

etc) b) substantive direcţionale, legate de determinanţi demonstrativi: ex. anata provine

din „a no kata”, „persoana de acolo” c) partitive spaţiale (= elemente care segmentează spaţiul, categorie mai puţin

răspândită azi), ex. jibun 自分, „partea proprie, autonomă”.

● Paradigme:

sufix statut gramatical relaţie semantică

～こ（ら） nominal locativ

～ち（ら） nominal direcţional

～れ（ら） nominal lucruri

～の determinant nominal determinare

～んな（に） determinant nominal cantitate, calitate

こ・そ・あ・ど

＋

～う・あ（い

う）

determinant nominal/verbal

mod

● Caracteristici generale morfologice

– NUMĂR: pronumele acceptă sufixe de plural (私＞私達、私ども), la fel şi

demonstrativele (これら、それら) şi unele substantive locative (ここら).

– CAZ: marcat, ca şi la substantive, prin particule de caz (が,を, に etc)

– GEN: genul gramatical este marcat la unele pronume personale (彼 / 彼女, sau

unele forme de pers. I - 僕)


– CATEGORIA RELAŢIILOR SOCIO-PERSONALE: este marcată. ex.

folosirea drept pronume demonstrative a celor de direcţie (こちら etc) arată un grad

superior de politeţe. – PERSOANĂ: marcată şi în lb. japoneză, printr-o listă foarte mare de cuvinte

(pronume personale).

III. DEICTICELE ŞI NOŢIUNEA DE „TERITORIU”

Noţiunea de „teritoriu” (cuprinzând atât teritoriul real, fizic, cât şi teritoriul

psihologic (soto /vs. uchi) şi teritoriul de informaţie) joacă un rol foarte important în gramatica limbii japoneze. Nu doar deicticele sunt guvernate de această noţiune, ci

şi utilizarea verbelor de dare-primire, limbajul de politeţe, structurile verbale ～て

いく / ～てくる etc.

Într-o situaţie de discurs, „teritoriul” se poate împărţi astfel:

a) teritoriul VORBITORULUI (話し手): de obicei asociat seriei こ～

b) teritoriul INTERLOCUTORULUI (聞き手): seria そ～

c) teritoriul COMUN: seria あ～

* Notă: Noţiunea de teritoriu se aplică pentru deixis-ul de orice fel (nu doar exoforic,

ci şi endoforic).

Pe de altă parte, există numeroase cazuri intermediare sau excepţii unde conceptul

de „distanţă” psihică sau fizică pare să nu se aplice. Pentru seria こ～, そ～,あ～

există mai multe încercări de explicaţii / variante concurente, dar nu există o teorie completă, consecventă, pentru a explica TOATE cazurile de folosire.

Diversele teorii propun:

a) punerea în relaţie a deicticelor cu ideea de persoană:

こ～ : 自称（じしょう）vorbitor

そ～ : 対称（たいしょう）interlocutor

あ～ : 他称（たしょう）altă persoană

sau: b) ideea de distanţă: こ～ : 近称（きんしょう）apropiere

そ～ : 中称（ちゅうしょう）distanţă intermediară

あ～ : 遠称（えんしょう）depărtare

sau: c) definire foarte precisă: こ～ : sfera, aria pe care vorbitorul o poate

atinge cu mâna

そ～ : aria la care ajunge interlocutorul


あ～ : tot ceea ce e în afara sferei vorbitorului

şi a interlocutorului

IV. DEICTICELE ÎN EXOFORĂ

(= seriile こ～, そ～,あ～, ど～ folosite pt. referire la lumea fizică, exterioară)

CARACTERISTICI こ・そ・あ:

Subgrupe:

a) cele care funcţionează ca SUBSTANTIVE:

これ、それ、あれ (acesta, acela)

ここ、そこ、あそこ (locative: aici, acolo)

こちら、そちら、あちら (direcţionale: încoace, încolo / sau folosite ca

pronume demonstrative – acesta, acela) b) cele care au un comportament similar ADJECTIVELOR (= determină un

substantiv):

この、その、あの – adjective pronominale demonstrative

こんな、そんな、あんな

compuşi cu いう: こういう、そういう、ああいう

c) cele care au un comportament similar ADVERBELOR (= determină un verb):

こう、そう、ああ

compuşi: このように etc, こんなふうに etc. („în acest mod”)

CARACTERISTICI ど:

a) INTEROGATIVELE (疑問詞):

- o parte sunt echivalentele deicticelor de mai sus: どれ、どこ、どちら、どの、

どんな、どう

- altele sunt: substantive folosite cu rol interogativ: だれ、いつ、なん、いくら、

いくつ

こ～そ～

あ～


adverbe propriu-zise (tot interogative): なぜ、どうして

b) NEDEFINITELE (不定詞): se formează prin alipirea unor sufixe la formele

interogative:

- alipirea sufixului ～かだれか、どれか、なにか (pron. nehotărâte: cineVA,

ceVA)

- alipirea sufixului ～もだれも、どれも、なにも (negative: „nici-„ ex.

NICIodată, NICIunde)

Excepţie: いつも („întotdeauna”) NU are sens negativ

- alipirea sufixului ～でもだれでも、どれでも、なんでも („ori-„ ex ORIcine,

ORIunde)

Acest mecanism nu funcţionează însă întotdeauna: la なぜ („de ce”) nu se

pot alipi も/でも

CORELAREA CU NOŢIUNEA DE „TERITORIU” Teoria cea mai apropiată de realitate: în EXOFORĂ există 3 tipuri de teritoriu:

al vorbitorului: こ

al interlocutorului: そ

altul: あ

Totuşi, nici unul dintre modelele expuse mai sus (vezi secţiunea „III. Deicticele şi noţiunea de teritoriu”) nu explică utilizările de genul:

(1) Întrebare: その犬はどこの犬だろうか。

Răspuns: その犬は田中さんの犬だ。

(2) Întrebare: この本はもう読みましたか。

Răspuns: ええ、これはもう読んだので、別のを見せてください。

(3) Întrebare: お出かけですか。 (Plecaţi?)

Răspuns: ちょっとそこまで。(Până (puţin) mai încolo – locul unde se

merge frecvent – e oarecum teritoriu comun)

Aceste exemple pot fi explicate luând în considerare şi teritoriul psihic (vezi mai

jos), nu doar cel fizic.


Important în legătură cu noţiunea de TERITORIU: Când se pune problema opţiunii între distanţa psihică şi cea reală, în spaţiu, distanţa psihică primează. Cu

alte cuvinte, NU realitatea obiectivă, ci percepţia subiectivă este mai importantă

(4) Ex. La doctor: Doctorul întreabă: －どこが痛いですか。

Pacientul răspunde, arătând cu mâna: －そこ。

Chiar dacă, fizic vorbind, e o parte a propriului corp, foloseşte そ～ pentru că

durerea/boala e de competenţa doctorului = teritoriul interlocutorului.

Teritoriul se caracterizează prin faptul că se constituie subiectiv. Nu există

un paralelism perfect între noţiunile de persoană, distanţă şi deixis. Fiind subiectiv, teritoriul are proprietatea de a se „dilata” sau „contracta”, după cum simte vorbitorul

(eu aleg ce includ sau exclud din teritoriul meu psihic).

Când seria そ este folosită pentru obiecte aflate fizic (obiectiv) în teritoriul propriu,

marchează o distanţă subiectivă, emoţională.

(5) A îi înmânează un plic lui B.

B, cu plicul în mână: それは何ですか？賄賂（わいろ）なら、受け取

りません！

(„Ce-i asta (lit. „aia”(!!). Dacă-i mită, să ştiţi că nu primesc!)

– B nu acceptă obiectul în teritoriul lui psihic.

FOLOSIREA TEMPORALĂ A DEICTICELOR: noţiunea de

apropiere/distanţă se aplică şi în cazul timpului. Exemplul cel mai clar se vede la

seria こ. こ se raportează la PREZENT (extrapolare de la LOC apropiat vorbitorului

la TIMP apropiat momentului discursului)

Ex. Prezent (extins) このごろ、この二三日. Trecut apropiat: この前、この間 .

Viitor relativ apropiat: この（冬休み）、こんど.

PARTICULARITĂŢI DE COMBINARE A SERIILOR DE DEICTICE a) În secvenţe de genul întrebare-răspuns, între cei doi participanţi la discurs:

● Combinaţiile[こ – そ]: În manuale / gramaticile de limba japoneză se spune că

sunt permise numai combinaţiile: [vorbitor こ – interlocutor そ] sau invers,

[ vorbitor そ – interlocutor こ ]

(6) Exemplul clasic: Întrebare: これは何ですか。

Răspuns: それは本です。


În folosirea reală, apar şi exemple ca cele de mai sus, cu structura [こ–こ] (ex. 2)

sau [そ–そ] (ex. 1) .

● În ceea ce priveşte seria あ～, combinaţia unică existentă este [vorbitor あ –

interlocutor あ]

(7) Ex. Întrebare: あの建物は何ですか？

Răspuns: あれは有名な大学です。

Dacă vorbitorul şi interlocutorul au acelaşi punct de vedere, folosesc amândoi こ pt.

subliniere → apare structura [こ–こ]. În monolog (teritoriul vorbitorului, prin

excelenţă) NU se foloseşte în principiu seria そ.

b) Deictice compuse (Combinaţii în cadrul aceluiaşi enunţ):

În general, în deicticele compuse apare opoziţia [こ–そ]. Opoziţia [そ–あ] nu apare

niciodată.

[!] În limba japoneză se exprimă mai întâi depărtarea, apoi apropierea (ex.そうこ

う、あちこち )

Exemple: (8) そうこうするうちに夜になった。Luându-mă cu una, cu alta, s-a

făcut noapte.

*ああそう este negramatical (deoarece NU există opoziţia [あ–そ]) (În

exemple, semnul * marchează variantele negramaticale/incorecte)

(9) そこここに花が咲いている。 Nu există *あそこそこ

Pentru a desemna ceva din afara teritoriului participanţilor la discurs (în aceste cazuri, teritoriul vorbitorului îl include pe cel al interlocutorului) – se

foloseşte opoziţia [あ–こ]. Opoziţia [あ–そ] nu există.

(10) あちこち見て回る。Dă roată cu privirea. Nu există *あちそち

(11) あれこれ考えてみる。Ne gândim la una şi la alta. Nu există *あれそれ

(12) あの道この道 - la răscruce de drumuri (ex. pe unde să o iau?)

(13) ああ言えば、こう言う Dacă tu zici asta, eu zic… Nu există *ああ言えば、

そう言う

c) Alte particularităţi:

- există unele „expresii îngheţate”, care nu permit modificări: その結果 (când e

vorba de o investigaţie, analiză etc.)

- nu întotdeauna există structuri paralele: există paralelismul この前・その前, dar

nu şi こんど・*そんど .


V. DEICTICELE ÎN ENDOFORĂ

(= seriile こ～, そ～,あ～, ど～ folosite pt. referire la lumea internă a discursului)

PRINCIPII GENERALE

a) こ～ :

– indică tema / o parte din tema imediat precedentă (utilizare anaforică)

(14) 僕の友達に「サケズキ」と言う人がいるんだけど、この人[reia tema]

は名前と違ってお酒が飲めないんだ。Deşi îl cheamă… (în ciuda

numelui… ), nu bea sake. – reia o temă introdusă de vorbitor (utilizare anaforică)

(15) 大学で大型プロジェクトは実行できない、こう言っている人もい

るんです。Sunt şi oameni care zic aşa.

– reia o temă introdusă de interlocutor (utilizare anaforică)

(16) A: 内のプロジェクトはかなり実行の可能性が出てきているんだ。

(E foarte posibil ca proiectul nostru să reuşească)

B: このプロジェクトは私達も参加できるんですか。(Putem

participa şi noi la acest proiect?) – în situaţii mai speciale, poate indica tema care urmează (utilizare cataforică).

Această folosire a lui こ～ este specifică mai ales verbelor de activităţi mentale,

verba dicendi, sau atunci când este vorba de un episod din relatarea care urmează să înceapă (= temă anticipată)

(17) vb. activitate mentală: 私はこう考えています。つまり, … „Eu aşa

mă gândesc: …”

(18) episod: 一年ほど前にこんなことがありました。私が課長になっ

て, …

→ „astfel de lucruri” (nu ştim care încă, urmează să ni le povestească)

În aceste situaţii NU se folosesc seriile そ～,あ～.

b) そ～ :

– indică tema / o parte din tema imediat precedentă (utilizare anaforică). Ca la こ～,

dar de obicei e o temă indicată de vorbitor. – referirea la un element din experienţa proprie a vorbitorului (care e necunoscută /

neexprimată încă). Experienţa unuia dintre cei doi participanţi. Tema este reluată

prin seria そ～.

(19) 去年の夏に Scărişoara というところに行った。そこは[reia tema]観光

開発が進んでいなくて、とてもいいところだった。 Acolo…


– element din cadrul unei ipoteze

(20) 十年前にプロポーズしてくれる人がいたら、その人と結婚したで

しょう。

Remarcă: Spre deosebire de seriile こ～ sau あ～, その (de la seria そ～) poate

avea o nuanţă posesivă – poate fi folosit uneori ca un adjectiv pronominal posesiv

(ceea ce あの şi この nu prea pot).

(21) このカードは会社員とその家族が使用できます。

Opoziţia そ – こ: comparaţie cu ex. (19):

(22) キャンプなら、Scărişoara というところはどうでしょうか。ここ

はまだ観光開発が進んでいなくて、とてもいいところですよ。

– în general: そこ + trecut, ここ + prezent

– se preferă folosirea lui そ când se descrie obiectiv o distanţă, când este o descriere

completă / terminată; se preferă こ când este vorba de un nou centru al temei – arată

mai exact că tema continuă.

c) あ～ : 2 cazuri mai importante:

– o temă care se referă la un element din experienţa comună a vorbitorului şi

interlocutorului – într-un monolog sau moment retrospectiv (unde vorbitorul, fiind singur, n-ar avea

cu cine să aibă elemente comune)

(23) 去年、田中さんの家に行ったなあ。あれはいつだったっけ。

Oare când o fi fost asta?

VI. RESTRICŢII PRIVIND FOLOSIREA UNOR DEICTICE (în ambele utilizări, şi exoforică şi endoforică)

a) これ・それ・あれ

În principiu se folosesc despre referenţi cu trăsătura [- uman]. Se pot folosi totuşi şi

pentru referenţi [+ uman], mai ales în secvenţe întrebare-răspuns:

(24) これはだれですか。これは私の息子です。

b) こう・そう・ああ

În principiu, au utilizare exoforică (nu au ca referent ceva din conţinutul unui discurs)

- Referentul este o acţiune (cazul tipic), mai ales în explicaţii, indicaţii, confirmare:


(25) Instrucţiuni / Indicaţii: A: 上の方を持って、こうしてください。

B: なるほど、そうするんですか。- se referă la indicaţia respectivă

„Serios, aşa se face?”

→ În exoforă, そうする poate fi folosit ca substitut al oricărui verb de acţiune:

(26) A: 僕は八時の電車に乗るけれども、君はどうする？

B: じゃあ、僕もそうする。(cu sensul de 乗る)

Pentru endoforă: NU se folosesc deictice simple, ci compuse: そういうふうに、

そのように

(27) A: 山田さんはフランス語が上手だそうですね。

B: ええ、ぼくもあんなふうにフランス語が話せたら…

Ei, dacă aş putea să vorbesc şi eu aşa… În endoforă, formele simple POT fi folosite totuşi cu verba dicendi sau verbe de

activităţi mentale: こういう、そうと思う etc.

VII. UTILIZAREA DEICTICELOR (EXOFORĂ ŞI ENDOFORĂ), pe scurt

a) seria こ :

EXOFORĂ: arată apartenenţa la teritoriul vorbitorului: こんなものを一ついかが

ですか。

ENDOFORĂ: relaţie anaforică (cel mai frecvent) – caz tipic: poveşti.

relaţie cataforică: これはだれにも言ってないのだが、実

は僕は結婚するんだ。

(これ anticipează tema, şi anume 結婚)

cazuri aparte: deixisul emoţional: この話はなかったことにしてほしい。 Să ne

(pre)facem că n-a fost. (aici 話 n-a fost de fapt menţionat anterior)

b) seria そ :

EXOFORĂ: arată apartenenţa la teritoriul interlocutorului: その帽子はよく似合

う。

ENDOFORĂ: nu poate fi folosit decât anaforic. 2 tipuri: anaforă implicită (tema se înţelege din context) şi explicită (tema este menţionată clar).

ここにそんな人ありませんよ。(se înţelege ca temă implicită ceva de

genul „あなたの言うような人” – astfel de oameni cum ai zis tu.)

c) seria あ :

EXOFORĂ: arată apartenenţa la un teritoriu neutru, altul decât cel al

vorbitorului/interlocutorului: ENDOFORĂ: în principiu: ceva cunoscut de amândoi.


3. NUMERALE ŞI CLASIFICATORI (Caracteristicile categoriei de număr)

CARACTERISTICI GENERALE ALE NUMERALULUI

(数詞すうし)

– aparţine paradigmei nominale – nu-şi modifică forma

– nu are gen – cazul: dacă este marcat, este marcat prin particule de caz, ca la substantive

– categoria relaţiilor socio-personale: apar foarte rar prefixe de politeţe: お +

numeral, ex. お二つ

Numerale de origine japoneză şi de origine chineză – există două sisteme de numărare, după origine: japonez şi chinez

Seria japoneză, cu sufixul –つ, mergând până la numărul 10, numără ceva

nespecificat. Se utilizează rar în asociere cu clasificatorii, şi de obicei doar până la 3.

Seria chineză este いち、に、さん etc., utilizate în mod obişnuit în asociere cu

clasificatorii.

STRUCTURA MORFOLOGICĂ A NUMERALULUI Se diferenţiază mai multe tipuri de numerale: a) simple / compuse (în limba modernă, -tsu nu mai este perceput ca morfem separat

(în numeralele compuse ex futa+tsu) b) nederivate /derivate (derivate cu sufixele –ban, -me etc – num. ordinale)

c) cele care se pot / NU se pot combina cu clasificatori: seria de numerale japoneze

în principiu NU se combină cu clasificatori, cu câteva excepţii: 一人（ひとり）、

二人（ふたり）、一晩（ひとばん）、二晩（ふたばん）etc.

TIPURI DE NUMERALE

● cardinale: (基数詞きすうし、数量数詞すうりょうすうし) mai speciale

sunt: 一万 (10.000) (şi multiplii, 十万, 百万, 千万), 一億(100.000.000)、一兆

(1.000.000.000.000)

● ordinale: (序数詞じょすうし sau 順序数詞じゅんじょすうし)

– numeral chinez + BAN (cel mai frecvent) 一番、十二番

– numeral chinez + BANME 一番目、十二番目

– numeral japonez + ME 一つ目、二つ目


– DAI + numeral chinez (cel mai formal) 第一、第二

● distributive: „câte X”: numeral + ZUTSU 一つずつ、百ずつ、三人ずつ

STRUCTURI CU NUMERALE

● fracţii: (numerale fracţionale, (単)分数 (たん)ぶんすう) X/Y: „X bun no Y”

5/8: 八分の五

● zecimale: (小数しょうすう) 1,6 = 一点六（いち・てん・ろく）

● procente: – %: numeral + パーセント

– 10%: 割（わり） 40%=4 割

– mai rar: 分（ぶ） = 1%

EXPRIMAREA APROXIMĂRII

– folosirea a două numerale imediat succesive: 二三日

– folosirea prefixelor 数～、何～、幾～（いく）= „câţiva”

数十人 câteva zeci de oameni, 何人か câţiva oameni

– folosirea lui 位（ぐらい - după numeral) sau 約（やく - înainte de numeral)

– „aproximativ… şi un pic”: 余り（あまり）:

二千人余り（集まった） (s-au adunat) puţin peste 2000 de persoane

– „puţin sub….” 弱（じゃく）: 一万円弱（かかります）(costă) puţin sub

zece mii de yeni

INTEROGATIVELE

– simple: seria lui 幾～（いく）: いくつ、いくら

– combinate cu un clasificator: 何（なん）foarte frecvent, şi mai rar 幾～（い

く）ex. 何枚、何個、何人、幾日（citit いくか、echivalentul lui 何日）


CLASIFICATORII (助数詞じょすうし)

– nu sunt specifici doar limbii japoneze sau ariei geografice în care se află Japonia. Sunt folosiţi şi în unele limbi amerindiene, africane etc.

– în principiu, un clasificator odată asociat unei categorii/clase de obiecte, nu se mai schimbă (nu-şi modifică asocierea). Invers, un anumit tip de obiecte este asociat

unui anume clasificator, dar aici se permit uneori variaţii: ex. pt. cămăşi se poate

folosi fie 着(ちゃく pt. îmbrăcăminte), fie 枚(まい pt. obiecte plate).

– în limba modernă, numărul de clasificatori aflaţi în uz curent a scăzut drastic faţă de multitudinea din limba veche.

CRITERII DE CLASIFICARE: După criteriul etimologic:

– clasificatori de origine chineză – marea majoritate 人頭冊枚本 etc.

– clasificatori de origine pură japoneză 組（くみ grup）間（ま cameră）

După criteriul semantic – liste de clase, mulţimi de obiecte. Uneori unei clase mari

de obiecte i se asociază mai mulţi clasificatori (ex. pentru animale: 頭 animale mari,

匹 animale mici). Există şi obiecte care nu au un clasificator fix în limba modernă

(clasificatorii sunt vechi, iar obiectele, noi)

Exemple de clasificatori 着ちゃく haine 人/

名にん/めい oameni, persoane

台だい aparate, utilaje 軒けん case, clădiri

枚まい plat şi subţire: hârtie, timbre, pături, bilete, farfurii plate etc.

章しょう capitole (de carte)

杯はい porţii, lichid în ceşti (o ceaşcă de..)

足そく perechi încălţăminte, ciorapi

服ふく haine 頭とう animale mari

個こ obiecte mici compacte, ouă, mingi, cutii

匹ひき animale mici, uneori peşti, uneori insecte

才/歳

さい vârstă 羽わ păsări şi iepuri

本ほん obiecte lungi, cilindrice – copaci, banane, degete, sticle, creioane

列れつ şir, rând

巻かん volume (la cărţi) 対つい perechi de obiecte (exceptând încălţămintea şi altele care au clasificatorul lor specializat)

冊さつ obiecte legate, cu cotor – cărţi, caiete

点てん puncte (scor la meci, notă la examen etc.)


POZIŢIA grupului Q (= [NUMERAL+CLASIFICATOR] ) Q = numeral+clasificator (quantifier); N = substantiv (noun); C = particulă (case

particle) a) 昔ある所に三匹の子豚

が住んでいまし

た。 Q の NC calc din alte limbi

b) ― ’’ ― 子豚三匹が ― ’’ ― NQC structură acceptabilă

c) ― ’’ ― 子豚が三匹 ― ’’ ―

⇒

NCQ structura cea mai normală

a), b) c) au toate acelaşi sens de bază, „Au fost odată trei purceluşi”, dar diferă

ordinea în care apar Q, N şi C.

În literatura de specialitate există două teorii principale referitoare la poziţia grupului Q:

1. NQC → NCQ : Teoria lui Okutsu Keiichirō (奥津敬一郎) care susţine că NQC

este structura de bază, de la ea derivând NCQ (fără schimbare de sens).

2. Q の NC → NCQ : Teoria lui Kamio Akio (神尾昭雄) care susţine că Q の NC

este structura de bază, de la ea derivând NCQ (fără schimbare de sens). Argumentul

este că Q の NC reflectă ordinea firească din limba japoneză, [determinant-

determinat] sau [posesor – obiect posedat] (ex. 赤い花、太郎の本)

Fenomenul de deplasare a grupului Q (numeral + clasificator) în poziţie finală, indiferent de unde vine, se numeşte „quantifier float” [Q-float]. Deplasarea lui Q între N şi C se numeşte „quantifier shift” [Q-shift].

Restricţii privind deplasarea grupului Q: ● Atât Q-float cât şi Q-shift se aplică NUMAI la numeralele cardinale, NU şi la

cele ordinale.

(1) num. ordinal: 二番の問題が解けない。Q の NC

→ Q-float: *問題が二番解けない。NCQ negramatical!

→ Q-shift: *問題二番が解けない。 NQC negramatical!

(În exemple, semnul * marchează variantele negramaticale/incorecte)

● Q-shift se poate aplica în cazul tuturor funcţiilor sintactice.

● Pe de altă parte, există anumite restricţii privind Q-float: unele funcţii sintactice

(complementul indirect (marcat cu に) şi anumite complemente postpoziţionale –


direcţie, と comitativ ) NU acceptă Q-float (= însemnând mutarea lui Q fără a

schimba sensul frazei):

(2) が - subiect: 子豚三匹が住んでいました。 NQC

→ 子豚が三匹住んでいました。 → NCQ

(Q-float acceptat)

(3) を - complement direct: そのうなぎ三匹をください。 NQC

→ そのうなぎを三匹ください。 → NCQ

(Q-float acceptat)

(4) と- comitativ: 学生三人と話しました。 NQC

→ *学生と三人話しました。 → *NCQ

(Q-float NU e acceptat)

● Când în aceeaşi propoziţie coexistă doi clasificatori NU se poate aplica nici Q-float, nici Q-shift.

(5) 太郎は持っていた五本のタバコを二本吸ってしまった。 Q の NC

Din cele cinci ţigări pe care le avea, Tarō a fumat două.

(5’) *太郎は持っていたタバコを五本二本吸ってしまった。

NCQ negramatical

(5”) ?/*太郎は持っていたタバコ五本を二本吸ってしまった。

NQC la limita acceptabilităţii

Diferenţe semantice între structuri:

● În multe cazuri, Q の NC arată obiectul definit, iar NQC, obiectul nedefinit:

(6) 三人の学生が来た。

Au venit cei trei studenţi (despre care ştim, despre care am vorbit.)

(6’) 学生三人が来た。

Au venit trei studenţi (nu ştim cine sunt, ştim doar că sunt trei.)

● În unele cazuri, Q の NC arată întregul, iar NQC sau NCQ, partea:

(7) 二十五ページの論文を読んだ。

Am citit o lucrare de 25 de pagini (= întreg) Q の NC

(7’) 論文を二十五ページ読んだ。

Am citit 25 de pagini din lucrare (= parte!) NCQ

(7”) 論文二十五ページを読んだ。

Am citit 25 de pagini din lucrare (= parte!) NQC


Q DE CANTITATE ŞI Q DE CALITATE

Exemplele (8) şi (9) de mai jos au aceeaşi structură, Q の NC:

(8) 昔ある所に三匹の子豚が住んでいました。

(9) 昔ある所に三キロの子豚が住んでいました。(Purceluşi de trei

kilograme.)

Dacă încercăm să aplicăm Q-float obţinem propoziţiile:

(8’) 子豚が三匹住んでいました。

Au fost odată trei purceluşi – ok Q-float, NCQ

(9’) *子豚が三キロ住んでいました。

*Au fost odată trei kilograme de porc (!)

*NCQ (Q-float NU e corect gramatical)

Grupul Q „三匹” (din 8, 8’) arată cantitatea, numărul, pe când grupul Q „三キロ”

(din 9, 9’) arată o calitate, un atribut, o însuşire.

⇒ Există două tipuri de grupuri Q: de calitate (属性 Q - ぞくせい) şi de

cantitate(数量 Q - すうりょう).

Q de calitate pot funcţiona uneori ca Q de cantitate.

Ex. (10) 花子が豚肉三キロを買った。 NQC

→ se aplică Q-float: 花子が豚肉を三キロ買った。ok

キロ este de obicei Q de calitate (vezi ex. 9), dar aici exprimă cantitatea.

Există un test pur gramatical pentru a verifica dacă este vorba de Q de calitate sau

cantitate: dacă toate cele trei structuri (=Q の NC, NQC, NCQ) sunt

corecte/acceptate din punct de vedere gramatical, este un Q de cantitate (sau un Q

de calitate care funcţionează ca un Q de cantitate) (ex. 11, 11’, 11”). Dacă doar

structura Q の NC este gramaticală, atunci este vorba de un Q de calitate (ex. 12,

12’, 12”). (11) 太郎は酒 2000cc を飲んだ。 NQC (11’) 太郎は酒を 2000cc 飲んだ。 NCQ toate ok ⇒ Q de cantitate (11”) 太郎は 2000cc の酒を飲んだ。Q の NC (12) *太郎は車 2000cc を買った。 *NQC negramatical (12’) *太郎は車を 2000cc 買った。 *NCQ negramatical (12”) 太郎は 2000cc の車を買った。 Q の NC – singura ok ⇒ Q de calitate


4. ASPECTUL VERBELOR ŞI STRUCTURI ASPECTUALE

FORMA ÎN –TE IRU Utilizările formei în –te iru depind crucial de tipul/clasa de verbe cu care se asociază:

- te iru cu sens de aspect continuu – verbul trebuie să desemneze o acţiune de durată (vb. durativ), o acţiune continuă.

太郎は音楽を聞いている。Tarō ascultă muzică (acum).

手を洗っている。Mă spăl pe mâini (acum).

雨が降っている。Plouă.

あの人は何をしている？ Ce face omul acela?

- acţiune repetată – cu verbele care exprimă acţiuni instantanee

彼はずっとくしゃみをしている。Strănută (de ceva vreme).

- rezultatul unei acţiuni – cu verbele care exprimă o transformare de stare

家の前に車が止まっている。În faţa casei e oprită o maşină.

彼はアメリカに行っている。E plecat în America.

太郎は結婚をしている。Tarō e căsătorit.

空が晴れている。Cerul e senin.

- habitualul – însoţit de adverbe de frecvenţă （ex. 毎日、いつも）

うちの子は学校へ行っている。- fără adverbe care să ofere un context,

propoziţia este ambiguă, putând însemna fie „Copilul nostru e la şcoală

acum”, fie „Merge în mod regulat la şcoală”.

- te iru – utilizări mai rare - folosire adjectivală – foarte aproape de ideea ce poate fi exprimată de un adjectiv:

優れている先生 profesor excelent, foarte bun、＝優れた先生、優秀な

先生

- acţiune neterminată 花子は先週からずっと小説を書いている。 De săptămâna

trecută, Hanako (tot scrie) la roman.

- nuanţă aspectuală perfectivă – împreună cu adverbele もう、すでに etc. その本

はすでに読んでいる。Am citit deja acea carte (şi acum am capacitatea de

a ţi-o povesti, etc – stare rezultată)

- pentru exprimarea experienţelor din trecut 山田さんは三度イギリスを見物して

いる。Domnul Yamada a vizitat Anglia de trei ori până acum.


- pentru exprimarea unor însuşiri, caracteristici, proprietăţi 山本さんは石油会社に

勤めている。Domnul Yamamoto lucrează pentru o companie petrolieră (=

e angajatul ei – stare permanentă)

私の車は１００キロ走っている。Maşina mea rulează cu 100km/h (=

atinge 100 km/h, are capacitatea de a merge cu această viteză, în general, nu

în momentul vorbirii.)

FORMA REN’YŌKEI + VERBE AUXILIARE Forma ren’yōkei este, în termeni simpli, „rădăcina verbului fără –masu”. Aceasta se poate combina cu verbe auxiliare care, deşi nu-şi pierd lexicalitatea (= sensul iniţial)

şi nu devin simple sufixe, conferă nuanţă aspectuală – verbe care exprimă ideea de început/continuare/terminare a unei acţiuni. NU TOATE verbele auxiliare aspectuale se pot combina, în aceeaşi măsură, cu

verbe principale tranzitive şi intranzitive. Ex. de obicei –dasu se combină cu intranzitive, spre deosebire de, spre exemplu, -hajimeru, care se poate combina şi cu

verbe tranzitive, şi cu verbe intranzitive.

ASPECT INCOATIV (început de acţiune):

– V+出す început brusc, izbucnire 雨が降り出した。A început să plouă.

子供が泣き出した。Copilul a izbucnit în plâns.

– V+始める începerea unei acţiuni 本を読み始めました。Am început să citesc

cartea. 歩き始めました。A pornit pe jos (lit. a început deplasarea pe jos)

– V+かける 1. sens identic cu 始める英語が分かりかけてきた。Am

început să înţeleg limba engleză.

2. a fi pe punctul de a face ceva, sens asemănător cu structura ～しよ

うとする

彼は手紙を書きかけている E pe punctul de a scrie o scrisoare.

彼は死にかけている Stă să moară.

ASPECT CONTINUATIV (continuarea unei acţiuni):

– V+続く/ 続ける花子はずっとなき続いた。Hanako a continuat să plângă.

マリアさんは日本語の勉強をし続けたいといっていました。Maria a

spus că vrea să continue studiul limbii japoneze.

Atenţie, se preferă（雨が）降り続く şi nu 降り続ける

ASPECT PERFECTIV (încheierea unei acţiuni):


– V+終わる / 終える食べ終わりました。Am terminat de mâncat. – structura

are tendinţa de a exprima faptul că am încheiat o acţiune, dar nu neapărat

definitiv. Înseamnă mai degrabă „a se opri din…”, spre deosebire de

structura ～てしまう/ しまいました care are sensul de „am terminat

definitiv”, ex. お菓子を全部食べてしまいました。- Am terminat de

mâncat prăjiturile – „le-am mâncat pe toate”, nu „m-am oprit din acţiunea de a mânca (deşi mai erau prăjituri)”

– V+やむ a se opri, a înceta 赤ちゃんはなかなか泣きやまなかった。 Copilul

nu s-a oprit din plâns.

– V てしまう cu formele contrase ちゃう/じゃう (la prezent), ex. 食べてしま

う→食べちゃう, 飲んでしまう→飲んじゃう şi ちゃった, じゃった (la

trecut), ex. 食べてしまった→食べちゃった, 飲んでしまった→飲ん

じゃった

- exprimă o încheiere completă a unei acţiuni, având cea mai puternică

nuanţă perfectivă din întreaga listă de mai sus. Uneori poate exprima şi nuanţa de regret (ca urmare a unei acţiuni negative greu de reparat etc.)

財布をなくしてしまいました。Mi-am pierdut (irecuperabil) portofelul.

ALTE STRUCTURI CU DIFERITE VALORI ASPECTUALE

～ている/vs./～てある

În funcţie de clasa de verbe şi de context, ～ている poate exprima fie (a) o

acţiune în desfăşurare în momentul vorbirii sau în trecut (= aspectul continuativ), ex.

今手紙を書いている (Acum scriu o scrisoare), fie (b) o stare care este rezultatul

unei acţiuni anterioare, ex. 窓が開いている (Fereastra este deschisă), într-o situaţie

ca următoarea: 窓が先ほど風で開いたから、今開いている – pentru că fereastra

s-a deschis mai devreme din cauza vântului, acum este deschisă). – Atenţie,

utilizarea (b) se limitează la verbele intranzitive.

Structura ～てある arată rezultatul unei acţiuni anterioare, de natură

tranzitivă – acţiunea care se răsfrânge asupra obiectului a avut un agent, cineva a

făcut ceva, ex. 黒板に「本」という字が書いてある。Pe tablă scrie / e scris

semnul „hon” – (pe tablă nu se scriu literele singure, cineva le-a scris)

公園に木がたくさん植えてある。În parc sunt plantaţi mulţi copaci (la fel,

copacii nu se plantează singuri, ci sunt plantaţi de oameni).

～ところ

V-dicţところだ – a fi pe punctul de… / a fi pe cale să…


ちょうど出かけるところだ。 Sunt pe punctul de a ieşi/pleca.

V～ているところだ a fi în curs de a face ceva (aspect continuativ)

その問題は今、検討しているところだ。Această problemă este în curs

de dezbatere.

妹は今電話をしているところです。Sora mea mai mică vorbeşte la

telefon acum.

O structură echivalentă este V ren’yōkei～つつある: 経済は順調に回

復しつつある。Economia este în curs sigur de revenire.

V～たところだ – arată o acţiune tocmai încheiată, într-un trecut foarte recent:

会議は今終わったところだ。Şedinţa tocmai s-a încheiat.

O structură asemănătoare este V～たばかり, ex. 会議は今終わったば

かりだ。Şedinţa tocmai s-a încheiat., cu menţiunea că TOKORO se

referă la trecutul recent în mod real (fizic, acum puţină vreme), în timp ce, la BAKARI, timpul poate fi perceput ca scurt în mod subiectiv,

deşi în mod real nu este aşa:

日本に２年前に来たばかりで、まだ慣れていません。Abia am venit

în Japonia de doi ani şi încă nu m-am obişnuit.

＊日本に２年前に来たところで、まだ慣れていません。*Abia am

venit în Japonia de doi ani şi încă nu m-am obişnuit.

つくす、ぬく、きる

つくす（尽くす）＝ a epuiza, a termina ceva complet. a depune mari eforturi

ぬく（抜く）＝ a scoate. (uneori: a se strădui, a depăşi un standard)

きる（切る）＝ a tăia.

Cele trei verbe au în comun următoarele aspecte:

- pot fi scrise fie în hiragana, fie în kanji - apar ca element final (= al doilea) al unui verb compus

- se ataşează formei de ren’yōkei a primului verb - nu sunt foarte productive (nu se pot ataşa chiar oricărui verb, pentru a crea

verbe compuse) - îşi pierd într-o mare măsură sensurile iniţiale, căpătând noua valoare de „a

termina complet ceva” – aspect perfectiv.

つくす: sensul de bază este de „a depune eforturi”

本分を尽くす a-şi face datoria

手段を尽くす a folosi toate mijloacele, a lua toate măsurile

…のためにできるだけ尽くす a face tot posibilul pentru…

…のために全力を尽くす a face tot ce stă în puteri pentru…


- când este al doilea verb dintr-un verb compus, primeşte, prin extrapolare, nuanţa de perfectiv: „a face ceva până la capăt”

食い尽くす a mânca tot (cf. engl. eat up)

論じつくす a discuta tot ce e de discutat, până-n pânzele albe

ぬく: arată că acţiunea verbului principal (V1) este îndeplinită/desfăşurată total.

生き抜く a-şi duce viaţa până la capăt (cf. engl. live through)

戦い抜く a lupta până la capăt (cf. engl. fight it out)

きる: verbele compuse cu きる apar în dicţionare ca fiind echivalentele verbelor

compuse cu 終わる, dar nu este întotdeauna corect. 終わる: subiectul s-a

oprit din acţiune. きる: acţiunea a fost făcută până la capăt.

食べきる a mânca tot (eat up)

読みきる a citi până la sfârşit (read through)

疲れきる a fi rupt de oboseală, obosit de tot

売り切る „sold out”, a lichida stocul

- structura negativă, ～きれない, are sensul de „a nu fi capabil, a nu fi în

stare”: 食べ物が多いので、食べきれない Pentru că este prea multă

mâncare, nu pot mânca tot.


5. Structuri verbale cu V-te Temă de lucru individual pentru studenţi: de definit funcţiile cel puţin a următoarelor structuri şi de dat exemple corecte şi relevante: 1. – te iru cu valoare de aspect continuu 2. – te iru cu valoare de rezultat al unei acţiuni intranzitive trecute 3. – te iru cu valoare de habitual 4. – te aru – rezultat al unei acţiuni tranzitive trecute 5. – te kara 6. – te miru 7. – te oku 8. – te shimau 9. – te iku 10. – te kuru 11. – te iru aida (ni) 12. – te iru uchi ni 13. – te iru tokoro ni 14. – te ageru/sashiageru/yaru 15. – te kureru/kudasaru 16. – te morau/itadaku 17. – te hoshii 18. – te mo 19. – te mo ii 20. – te mo kamawanai 21. – te wa ikenai 22. – te irarenai 23. – te yokatta 24. – te hajimete 25. – te sumimasen


6. VERBE TRANZITIVE ŞI INTRANZITIVE

Vb. tranzitive: 他動詞（たどうし）; Vb. intranzitive: 自動詞（じどうし）

TIPURI STRUCTURALE INTRANZITIVE TRANZITIVE pe scurt:

1. -AR ag-AR-u (a urca)

-E ag-E-ru

-AR/-E

2. -ø (=morfem zero, inexistent) ak-ø-u (a se deschide)

-E ak-E-ru

-ø/-E

3. -E

ar-E-ru (荒れる, a fi răvăşit,

distrus, în ruină)

-AS ar-AS-u (a răvăşi, a ruina, a distruge)

-E/-AS

4. -ø kusar-ø-u (a se strica, a putrezi)

-AS kusar-AS-u

-ø/-AS

5. -E sak-E-ru (a se rupe)

-ø sak-ø-u

-E/-ø

Observaţii:

― Unul şi acelaşi sufix (sau –ø, morfemul „zero”) poate marca fie tranzitivitatea, fie intranzitivitatea, dar există şi cazuri tipice: tipurile 3 şi 4: -AS este morfem

întâlnit DOAR în cazul verbelor tranzitive. ― Există cazuri rare, când există deja o pereche TR-INTR (ex. tsunagu-tsunagaru,

„a lega, a uni”) şi se formează un al treilea verb (ex. tsunageru) ― Sufixele sunt neregulate şi nu pot fi alese liber.

― Există o înrudire semantică între –AR şi pasiv, respectiv –AS şi cauzativ. În plus,

a. dacă un verb TR nu are pereche INTR, se foloseşte forma cauzativă pentru a îndeplini rolul de tranzitiv ex. iku – ikaseru (a merge – a trimite, a face

să meargă) b. dacă un verb INTR nu are pereche TR, se foloseşte forma pasivă pentru a

îndeplini rolul de intranzitiv ex. yobu – yobareru (a striga, a numi – a fi strigat, a se numi)


DERIVAREA unui verb de la celălalt se poate produce în trei moduri: 1. Verbul de bază e INTR şi de la el se derivă corespondentul TR

2. Verbul de bază e TR şi de la el se derivă corespondentul INTR 3. Rar, de la aceeaşi rădăcină se derivă prin sufixare atât TR, cât şi INTR.

TRANZITIVIZAREA （他動化たどうか）

Tranzitivizarea reprezintă ataşarea unui sufix la rădăcina verbului INTR pentru a

obţine (prin derivare) un vb. TR.

răd. vb. INTR + suf. = vb. TR

Cazuri tipice: kawak-u → kawak-AS-u („a se usca” - „a usca”)

AS: sufixul cel mai frecvent de TR her-u → her-AS-u („a scădea”) ugok-u → ugok-AS-u („a se mişca” – „a mişca”)

Excepţii: A. „regulate” – se explică prin reguli: la verbele INTR a căror rădăcină e

vocalică, dispare vocala finală din rădăcină şi apoi se adaugă sufixul de tr. -AS

ex. (intr.) iki-ru → iki-AS-u ⇒ ik-AS-u (tr.)

de-ru → de-AS-u ⇒ d-AS-u

B. „neregulate” – nu se pot explica, fiecare e un caz aparte

ex. miru – miseru, kiru – kiseru, niru – niseru (a semăna cu cineva/ceva – a copia, a imita)

okiru – okosu, ochiru – otosu (unde sufixul tr. nu mai e –AS ci –OS)

INTRANZITIVIZAREA （自動化じどうか）

Intranzitivizarea reprezintă ataşarea unui sufix la rădăcina verbului TR pentru a

obţine (prin derivare) un vb. INTR.

răd. vb. TR + suf. = vb. INTR

Cazuri tipice: hasam-u („a prinde”) → hasam-AR-u

Excepţii: Aceleaşi transformări ca la vb. TR: - când rădăcina e vocalică, dispare vocala finală a rădăcinii şi apoi se

adaugă sufixul de intr. -AR . Mecanism foarte frecvent. ex. (tr.) age-ru → age-AR-u → ag-AR-u (intr.)

tot aici: un caz mai aparte, ka-e-ru/ka-wa-ru (a schimba, a se schimba): presupunem o rădăcină comună kawe- :

pt. tr: kawe-ru → devine in decursul limbii kae-ru pt intr: kawe-AR-u → kaw-AR-u


VERBE CU RĂDĂCINĂ COMUNĂ Verbe la care nu se poate vorbi nici de tranzitivizare, nici de intranzitivizare. Au o rădăcină comună de la care se obţin, în egală măsură, şi vb. TR şi INTR.

ex. nao-ru/nao-su, noko-ru/noko-su, mawa-ru/mawa-su, kae-ru/kae-su, wata-ru/wata-su, kuda-ru/kuda-su, tō-ru/tō-su

===================

DE REŢINUT:

― terminaţia consonantică/vocalică a verbelor este irelevantă. O terminaţie apare şi la TR şi la INTR, nu e un criteriu după care putem determina ce fel de vb este. Ex.

nu putem conchide că orice vb. terminat în consoană e TR. ― există perechi de verbe care NU au aceeaşi rădăcină, ex. hairu-ireru. Există şi

cazuri parţiale/speciale, de genul mieru-miru, kikoeru-kiku. ― există verbe TR/INTR cu aceeaşi formă. Reiese ce sunt (TR, INTR) doar din

context, ex. hiraku. ― VERBE EXCLUSIVE (fără pereche): INTR: suwaru, hashiru, iku, naku,

tōchaku suru, hikaru TR: kenkyū suru, tataku, osu, hiku, miru,

yomu, arau, tsukuru Verbele care exprimă fenomene ale naturii sunt toate INTR (e greu de presupus

existenţa unui agent)

CAZURI SPECIALE:

Vb. INTR aku （開く）are folosire de vb. TR（primeşte particula を）numai în 2

situaţii, dacă şi numai dacă este precedat de compl. dir. kuchi（口）şi me（目）.

太郎は口を開いた。

*太郎は窓を開いた。(asteriscul * marchează propoziţii

negramaticale/incorecte)

===================

PROPOZIŢIA INTRANZITIVĂ /vs./PROPOZIŢIA TRANZITIVĂ

自動詞文じどうしぶん他動詞文たどうしぶん

INTR: ドアが開いた。Subiectul din INTR devine complement direct in TR:

TR: 太郎はドアを開けた。


Însă transformarea nu e permisă la toate clasele de vb. (unele subiecte nu pot deveni complemente directe, ex. kaze mai jos:)

INTR: 風が吹く。Ok si TR, cu alt tip de compl. dir: ラッパを吹く。

Dar NU merge: *太郎が風を吹く。

RAPORTUL INTRANZITIVITATE – PASIV

a. TR., diateza activă: 警察が泥棒をつかまえた。

Poliţia l-a prins pe hoţ. (tsukamaeru)

b. INTR., diateza activă: 泥棒が警察につかまった。

Hoţul a fost prins de poliţie. (tsukamau)

c. TR., diateza pasivă: 泥棒が警察につかまえられた。

(tsukamaeru la pasiv = tsukamaeRAREru)

b (INTR) şi c (PAS) sunt foarte apropiate ca formă şi ca sens.

Există o relaţie foarte strânsă între diateza pasivă şi verbele intranzitive, dar NU la toate verbele se pot forma propoziţii corespondente asemănătoare celor 3 propoziţii

de mai sus:

d. 太郎が鉛筆をまげた。

e. *鉛筆が太郎にまがった。

f. 鉛筆が太郎にまげられた。

RAPORTUL TRANZITIVITATE – CAUZATIV Structurile corespondente (tr-cauz) sunt posibile doar la unele verbe.

a. INTR. 子供がバスからおりた。

Copilul a coborât din autobuz.

b. TR. 先生が子供をバスからおろした。

Profesorul l-a dat jos pe copil din autobuz.

c. CAUZ. 先生が子供をバスからおりさせた。

Profesorul l-a făcut să coboare pe copil din autobuz.

Cauzativul şi structura tranzitivă au aceeaşi funcţie şi sunt în general într-o distribuţie complementară.


TRANZITIVITATEA: CONTINUUM ÎNTRE PROTOTIP ŞI ATIPIC Unele verbe sunt mai puţin tranzitive ca altele.

vb. tr. prototip (tranzitive „pure”) vb. tr. atipice (mai depărate de cele „pure”)

au complementul direct marcat cu を complementul direct ia が prin pasivizare, complementul direct devine subiect 太郎は花子を殴った。→花子は太郎に殴られた。

nu se pot pasiviza (ca şi în rom, fr, engl) 車を持って行く → nu merge pasivizat 家を出る → *家が出られる

iau forma umilă : お待ちします NU: *お泳ぎします iau forme compuse cu 合う(de reciprocitate)

nu toate

presupun 2 roluri tematice, agent şi pacient trebuie să producă o schimbare de stare (ex. 殺す、冷やす、曲げる sunt mai tranzitive decât alte verbe)

↑Aceste caracteristici sunt întrunite integral NUMAI de vb. tr. prototip

Continuum între vb. tr. prototip şi cele atipice: TR. INTR.

Gr. 1A/1B 2 3 4 5 6 7

influenţă directă + transf. / ― transf.

simţuri activităţi mentale

sentimente relaţii capacitate

殺す曲げる

殴るぶつか

る

見える聞こえ

る気づく

待つ探す

知る分かる忘れる

要る愛する好む

持つある似る

できる

Schema cazuală (sb-compl.): が-をが-を

が-にが-をが-をが-を

が-がに-が

が-をに-が

が-をに-がが-がが-に

に-がが-がが-を

În tabelul de mai sus:

― cu cât avansăm de la stânga spre dreapta (spre INTR), - cu atât apare posibilitatea parafrazării verbelor prin adjective

- cu atât verbele tind să exprime o stare - cu atât scade numărul de prop. TR posibile şi creşte nr. de prop. INTR.

― pe de altă parte, cu cât un vb e mai TR,


- cu atât forma –te iru în propoziţia relativă diferă de forma –ta (diferenţă de aspect verbal)

ex. ［殺した］人 ≠ ［殺している］人

(omul pe care cineva l-a ucis vs. omul pe care cineva îl ucide chiar acum)

- cu atât e mai mare posibilitatea de pasivizare

- cu atât e mai aplicabilă reciprocitatea (cu vb. ～合う) – numai până la

grupa 5 inclusiv

- cu atât e mai acceptată reflexivizarea (cu 自分) – gr. 1-4, uneori şi 5

― posibilitatea de a folosi unele auxiliare (ex. ～つく) deosebeşte gr. 1A de 1B

(ex. かみつく a da să muşte、くいつく)

Toate aceste vb. compuse schimbă structura cazuală din が－を în が－に

つく NU se poate alipi verbelor din gr. 1A.


7. DIATEZA PASIVĂ

Acelaşi morfem –(r)areru de formare a pasivului este folosit şi la formarea

potenţialului, şi ca marcă onorifică. Are un statut controversat: un fel de sufix sau verb auxiliar?

Prin analogie cu alte limbi, considerăm că un verb la diateza pasivă este alcătuit din 2 verbe, un verb lexical, autonom, şi un verb auxiliar, neautonom, care îi

conferă primului sensul pasiv.

t a b e|-|r a r e r u vb.1 autonom + vb.2 auxiliar

TIPURI DE PASIV: ― PASIV DIRECT: - format exclusiv de la verbe tranzitive. - acţiunea exprimată de verb afectează subiectul direct, nemediat

ex. 私は友達に殴られました。私は泥棒にかばんを盗まれました。

― PASIV INDIRECT: - se poate forma de la verbe tranzitive sau intranzitive

- în majoritatea cazurilor exprimă afectarea indirectă (nu mi se întâmplă direct, dar mă afectează) – şi, după unii lingvişti, exclusiv defavorabilă. De

aceea se mai numeşte şi PASIV ADVERSATIV/DETRIMENTAL. Este tipic limbilor Asiei de SE.

ex. 雨に降られた。

PASIVUL DIRECT ― Se formează numai de la verbe tranzitive.

太郎が花子を殺した。 Tarō a ucis-o pe Hanako.

sb. c.d.

花子が太郎に殺された。 Hanako a fost ucisă de Tarō.

sb. c.ag.

Mecanism: subiectul din propoziţia la diateza activă devine complement de agent în pasivă, deci „retrogradează” (case demotion). (Paranteză: există o ierarhie a

funcţiilor sintactice, în care se consideră că subiectul este mai important/sus în ierarhie faţă de complemente etc: sb > c.dir. > c.ind. > c.circ > c.ag.)

― SUBIECTUL din prop. pasivă poate fi [+ animat] sau [– animat], dar tipul [–

animat] e mai frecvent, probabil sub influenţa contactului cu limbile europene.


― COMPLEMENTUL DE AGENT poate lipsi (poate fi neexprimat), când nu are o importanţă deosebită în enunţ.

― Construcţia pasivă în sine NU adaugă nici un fel de nuanţă pozitivă sau negativă, verbul în sine determină şi sensul pasivului.

Există 4 variante posibile în funcţie de caracterul [+/– animat] al subiectului şi al c.

ag.:

a) SB [+ animat], AG [+ animat]: 花子[+]が太郎[+]に殺された。Hanako a fost

ucisă de Tarō.

b) SB [+ animat], AG [– animat]: 太郎[+]が風に吹き飛ばされた。Tarō a fost luat

de vânt.

c) SB [– animat], AG [+ animat]:『雪国』[–]は川端[+]によって書かれた。

”Yukiguni” a fost scrisă de Kawabata.

d) SB [– animat], AG [– animat]: 橋が[–]洪水[–]に流された。

Podul a fost luat la vale de către inundaţie.

Cele 4 variante nu sunt folosite în egală măsură. Exist diferenţe de ordin stilistic. În cazul subiectelor, în primul rând, se consideră nemarcate (= cele mai „fireşti”,

frecvente) în limbă cele animate, şi marcate (mai rare, atipice), cele inanimate.

a) [+ +]: Cel mai nemarcat/natural/frecvent tip de pasiv direct. La fel de natural şi în construcţia activă. b) [+ –]: Construcţia pasivă preferată. Dacă în propoziţie există un element animat

şi unul inanimat, există tendinţa de a face SUBIECT elementul animat – subiectul unui vb. tr. se preferă a fi animat.

c) [– +]: Mai puţin naturală. Aparţine limbii scrise. d) [– –]: Indiferent. Ambele elemente sunt „egale”, nu se preferă unul sau celălalt ca

subiect.

PASIVUL INDIRECT

I. FORMAT DE LA VERBE INTRANZITIVE

prop. activă: 雨が降った。

prop. pasivă: 私は雨に降られた。

Schematic, în structura profundă construcţia pasivă conţine două propoziţii:

(S: sentence = propoziţie, NP: noun phrase = grup nominal, Pred = predicat)


S1

NP1 NP2 S2 Pred.1

私は雨に NP Pred.2 られた

„verb raising”

雨が降る

În propoziţia pasivă din structura de suprafaţă se observă fenomenul „deletion” – s-a evitat repetarea aceluiaşi grup nominal (ame) care apare atât în prop. principală cât şi în cea intercalată („embedded”), S2. Verbul suferă procesul de „raising” –

este „ridicat” de la un nod de nivel inferior la un nod de nivel superior. Restricţii:

― în principiu în propoziţia intercalată subiectul trebuie să fie [+ animat] („Ame ni furareta”, unde subiectul e [– animat], e excepţie. E acceptabil şi „yuki”, zăpada,

însă alte fenomene ale naturii asupra cărora participanţii nu deţin niciun control (ex. „jishin”, cutremur) nu pot fi subiecte în propoziţia intercalată S2. În cazul lui ame şi

yuki, se presupune că participantul (cel afectat) poate limita „daunele” într-o oarecare măsură, de ex luându-şi umbrela.

Dar: 雷が鳴る。(Tună) → *僕は雷に鳴られた。(*Am fost tunat)

空が曇る。(Cerul se înnorează) → *僕は空に曇られた。

(*Am fost înnorat cerul.)

(semnul * marchează propoziţiile inacceptabile sau negramaticale) ― şi subiectul propoziţiei principale trebuie să fie în principiu [+ animat]. Sunt

acceptate subiecte inanimate numai dacă e vorba de o personificare.

II. FORMAT DE LA VERBE TRANZITIVE

友達が（へたに）ピアノをひいた。 → 私は友達に（へたに）ピアノを

ひかれた。

Prietenul a zdrăngănit la pian → mi-a zdrangănit mie în cap, m-a deranjat

― în construcţia pasivă se menţine complementul direct marcat cu を.


8. CAUZATIVUL (DIATEZA CAUZATIVĂ)

Cauzativul este exprimat prin morfemul –(s)aseru. Ca şi la diateza pasivă, prin analogie cu alte limbi considerăm că un verb la cauzativ

este alcătuit din 2 verbe, un verb lexical, autonom, şi un verb auxiliar, neautonom, care îi conferă primului sensul cauzativ:

t a b e|-|s a s e r u

vb.1 autonom + vb.2 auxiliar

Structura profundă: conţine două propoziţii: (S: sentence = propoziţie, NP: noun phrase = grup nominal, Pred = predicat)

S1

NP1 NP2 S2 Pred.1

先生が太郎を NP Pred.2 ～させた

„verb raising”

太郎が立つ

„deletion”

În propoziţia cauzativă apar doi participanţi: ― „cauzatorul” – cel care cauzează acţiunea, engl. causer – corespunde subiectului

în structura de suprafaţă ― „cauzatul” – cel care este pus etc să facă acţiunea, engl. causee – corespunde

complementului direct în structura de suprafaţă.

ex. 先生が[sb, causer]太郎を[cd, causee]立たせた。


Restricţii „CAUZAT”: ― cauzaTUL trebuie întotdeauna să fie [+ animat]

ex. つくえの上に本がある。→ *太郎がつくえの上に本をあらせる。(*Tarō

face cărţile să fie pe masă – teoretic, dpdv morfologic pot construi forma cauzativă

de la orice verb, însă propoziţia rezultată nu este acceptată. (semnul * marchează propoziţiile inacceptabile sau negramaticale)

お母さんが太郎を/に庭にいさせる。Mama îl pune/lasă pe Tarō să stea în

grădină. – exemplu tipic, cu cauzat [+ animat]

― excepţii aparente (unde cauzatul e [– animat]):

バイクが走る。 → 太郎がバイクを走らせる。

雨が降る。 → 神様が雨を降らせる。

Exemplele sunt corecte. Verbele intranzitive care NU au pereche tranzitivă

fac pereche prin verbele la cauzativ.

MARCAREA „CAUZATULUI” CU PARTICULA を SAU CU に

― pe de o parte, există o teorie care spune că WO arată obligativitatea, coerciţia (X

este „făcut”, „pus” să facă ceva), iar NI, permisiunea (X este „lăsat” să facă ceva). ― pe de altă parte, distincţia de mai sus nu e obligatorie şi nu e percepută de toţi

vorbitorii nativi. - NI arată intenţia, voliţia şi controlul (cauzatul face intenţionat o acţiune;

ideea de permisiune este implicită). - WO este folosit indiferent de elemente ca intenţia sau voinţa şi este

ambiguu; contextul discursiv arată dacă e vorba de permisiune sau de coerciţie.

*つくえの上に本に立たせた。”Am lăsat cartea să stea în picioare pe masă” – nu

merge. Ori de câte ori WO poate fi înlocuit cu NI, are sensul de permisiune (presupune

existenţa controlului şi a voinţei) Dacă WO nu poate fi înlocuit cu NI ( adică, [– control] şi [– voliţie]), sensul este de

coerciţie.

Alte restricţii ce privesc cauzAT-ul: ― restricţie pragmatică: cauzatul trebuie să fie animat, conştient şi într-o poziţie

socială inferioară „cauzatorului”.

*私は先生に/をパーティーに行かせた。Strict gramatical este o

propoziţie corectă, totuşi NU e acceptată din motive pragmatice.


― pentru o acţiune făcută în folosul „cauzatorului”, se foloseşte fie cauzativul, fie –te morau:

友達に手紙を書かせた。

書いてもらった。

― alegerea cauzativului depinde de prezenţa/absenţa cauzatului în situaţia de

discurs. Dacă acesta e prezent, se preferă –te morau, cauzativul având uneori o nuanţă dură, nepoliticoasă.

― cauzatul are de obicei o poziţie socială inferioară cauzatorului, cu o singură

excepţie, atunci când cauzativul arată responsabilitatea totală (cu verbe negative ca sens):

いつもお母さんを泣かせるようなことをしています。

Eu întotdeauna o fac pe mama să plângă.

Restricţii „CAUZATOR”: ― ca regulă, trebuie să fie [+ animat] (acest lucru şi pentru că vb. –(s)aseru se comportă ca un verb tranzitiv, iar tranzitivele cer de obicei subiect [+ animat]). În

teoria tradiţională, acestea ar fi şi singurele variante de cauzativ acceptabile. ― pe de altă parte, în limba contemporană apar tot mai frecvent şi situaţii cu

cauzator [– animat]

何が太郎をそうさせたの？Ce anume l-a determinat pe Tarō să facă asta?

PARTICULARITĂŢI

VERBELE DUBLU-TRANZITIVE

(tranz. simplu: 単他動詞たん・たどうし、dublu-tr:複他動詞ふく・たどう

し)

― sunt verbele care iau două complemente directe, ex. 着せる、見せる

― au o poziţie intermediară între verbele tranzitive simple şi verbele cauzative, şi o

funcţie asemănătoare cu cea a verbelor echivalente (= de la aceeaşi rădăcină) la cauzativ.

A. 1.花子がゆかたを着る。Diateza activă: vb. tr. simplu,

Hanako se îmbracă cu yukata[ob.1].

2.お母さんが花子にゆかたを着せる。 Diateza activă, vb. dublu-tr

Mama o îmbracă pe Hanako[ob.1] cu yukata[ob.2].

3.お母さんが花子にゆかたを着させる。Cauzativ:


Mama o pune pe Hanako să îmbrace yukata. Atenţie la 2 şi la 3, NU merge particula WO de două ori. Se

înlocuieşte cu NI la complementul animat (persoană)

B. 1.太郎が本を見る。

2.先生が太郎に本を見せる。

3.先生が太郎に本を見させる。

La cauzativ, cauzaTUL trebuie să fie neapărat [+ animat]; la verbele dublu-

tranzitive, complementul corespondent poate fi şi inanimat:

花子が人形に着物を着せる。Ok [– animat]

dar *花子が人形に着物を着させる。 [– animat] n-o poate „face” pe

păpuşă să se îmbrace

CAUZATIVUL CU WO ca marcă a responsabilităţii totale pt. evenimentul respectiv atribuită cauzatorului X ga Y wo V-(s)aseta: Y a făcut V. Y a făcut V din cauza lui X şi nu din altă cauză. X, cauzaTORul, are responsabilitatea totală. Voinţa sau lipsa de voinţă a

cauzATtului este ignorată. Din acest motiv, cauzativul cu WO poate fi folosit cu un cauzat [– animat]

ex. 太郎がバイク *に走らせた。

を –ok, Nu motocicleta, ci Tarō e responsabil pt că motocicleta

circulă. Acţiune controlată doar de cauzaTOR.

CAUZATIVE LEXICALE /vs./ CAUZATIVE MORFOLOGICE „sintetice” (figées, frozen, neprod.) „analitice”, sintactice, productive

Cauz. lexicale: nu sunt formate prin procedee morfologice (derivare) sau sintactice

(vb compuse) , nu sunt productive (nu pot fi formate după bunul plac al vorbitorului), sunt foarte rare.

Cauz. lexicale şi cele morfologice nu sunt perfect echivalente.

Ex: その人は日曜日に犬を殺した。Acel om a ucis un câine duminică.

その人は日曜日に犬を死なせた。Acel om a făcut să moară / a

cauzat moartea unui câine duminică (câinele poate că a murit luni). În cazul cauz. lexicale, cauza şi rezultatul sunt inseparabile, au loc în acelaşi

moment şi în acelaşi loc.


În cazul cauz. morfologice, complementul de timp/loc determină fie întregul (cauză ŞI rezultat), fie doar rezultatul.

Dovada: 男は土曜日に犬を刺して日曜日に死なせた。Bărbatul a cauzat

moartea unui câine duminică, înjunghiindu-l sâmbătă.

*男は土曜日に犬を刺して日曜日に殺した。*Bărbatul a omorât

un câine duminică înjunghiindu-l sâmbătă.

CAUZATIVUL ADVERSATIV ― are o folosire specială, asemănătoare pasivului adversativ/detrimental: s-a produs un efect advers, defavorabil, negativ

太郎が妻を病気で死なせた。*Tarō şi-a făcut soţia să moară de boală.

― se foloseşte când are loc un eveniment pentru care cauzaTORul din enunţ îşi

asumă în mod subiectiv responsabilitatea (este un fel de exprimare a vinovăţiei închipuite). Folosit numai pentru catastrofe, boli, nenorociri.

― se înrudeşte îndeaproape cu pasivul adversativ (dar NU sunt echivalente)

息子三人を戦争で死なせた。Cauz: responsabilitate subiectivă, reproş

post factum – aş fi putut să prevăd nenorocirea.

息子三人に戦争に死なれた。Pasiv: ceva neprevăzut. Mi-au murit cei trei

fii în război.

― evenimentele pozitive, bune, NU pot fi redate prin cauz. adversativ, pentru că, în mentalitatea japoneză, asemenea evenimente pozitive nu au niciodată loc din

întâmplare; trebuie să fie întotdeauna cauzate sau produse măcar parţial de o acţiune intenţionată.


9. VERBELE DE DARE-PRIMIRE

Verbele de dare-primire sunt elemente specifice limbii japoneze. Cele TREI verbe principale (ageru, kureru, morau), precum şi echivalentele lor onorifice (sashiageru,

yaru, kudasaru, itadaku) se folosesc diferit, în funcţie de persoana (gramaticală) care dă şi care primeşte, după următoarele reguli generale:

9.1 VERBUL AGERU 9.1.1 AGERU Se foloseşte atunci când acţiunea de „a da” se îndreaptă dinspre o persoană

gramaticală mică spre una mai mare: persoana I spre a II-a şi a III-a, şi persoana a II-a spre a III-a. În aceste structuri, donatorul este subiect (marcat cu GA/WA), iar

beneficiarul este marcat cu particula NI:

I→II: 私はあなたにりんごをあげました。Eu ţi-am dat un măr.

I→III: 私は友達にりんごをあげました。Eu i-am dat prietenei un măr.

II→III: あなたは友達にりんごをあげましたね。Tu i-ai dat prietenei un

măr, nu-i aşa?

9.1.2 SASHIAGERU şi YARU 9.1.2.1 SASHIAGERU este echivalentul lexical umil al verbului AGERU şi se foloseşte în cazul în care persoana care este beneficiarul acţiunii este superioară, din

punct de vedere social, vorbitorului.

お誕生日に、田中先生の奥さんにスカーフをさしあげました。De ziua

dumneaei, i-am oferit soţiei domnului profesor Tanaka o eşarfă.

ATENŢIE, în cazul în care beneficiarul, superior din punct de vedere social, este interlocutorul direct al vorbitorului, se preferă evitarea verbului sashiageru şi

utilizarea altor formulări, mai indirecte.

Ex. În loc de 「先生、先日さしあげた本はいかがでしたか。」„Domnule

profesor, cum a fost cartea pe care v-am dat-o/oferit-o eu zilele trecute?” este de

preferat o exprimare precum 「先生、先日お渡しした本はいかがでしたか。」

„Domnule profesor, cum a fost cartea pe care v-am înmânat-o zilele trecute?”.


9.1.2.2 YARU poate fi utilizat în locul verbului AGERU atunci când beneficiarul acţiunii are statut inferior vorbitorului (în acest caz beneficiarul putând fi persoană,

animal sau plantă):

おとうとにおもちゃをやりました。I-am dat fratelui mai mic o jucărie.

ネコちゃんにえさをやりました。Am dat de mâncare pisicuţei.

お花にみずをやりました。Am pus apă la flori (lit. „Am dat apă florilor”)

9.2 VERBUL KURERU 9.2.1 KURERU se utilizează atunci când acţiunea de „a da” se îndreaptă dinspre o

persoană gramaticală mare spre una mai mică: persoana a III-a spre persoana I şi a II-a, şi persoana a II-a spre persoana I. În aceste structuri, ca şi în cazul verbului ageru, donatorul este subiect (marcat cu GA/WA), iar beneficiarul este marcat cu

particula NI:

III→I: マリアさんは私にこの本をくれた。Maria mi-a dat cartea aceasta.

III→II: マリアさんはあなたにこの本をくれたね。Maria ţi-a dat ţie

cartea aceasta, nu-i aşa?

II→I: あなたは（私に）この本をくれたら、とても助かるよ。Dacă

mi-ai da cartea aceasta, m-ar ajuta foarte mult.

9.2.2 KUDASARU este echivalentul onorific al verbului KURERU, folosindu-se

atunci când donatorul are o poziţie socială superioară beneficiarului:

先生は私達にとてもいい辞書をくださいました。Domnul profesor ne-a dat

nişte dicţionare foarte bune.

9.3 AGERU /vs./ KURERU cand donatorul şi beneficiarul sunt pers. a III-a În mod normal, atunci când acţiunea exprimată de verb se îndreaptă de la persoana a

III-a către altă persoană a III-a se utilizează verbul AGERU:

Totuşi, în cazurile în care vorbitorul îl consideră pe beneficiar ca aparţinând propriului grup social / cerc de prieteni / familie etc. (cu alte cuvinte, ca făcând

parte din uchi), se va folosi KURERU (beneficiarul este asimilat propriei persoane, persoana I.):

隣の山本さんは妹にケーキをくれました。Doamna Yamamoto, vecina,

i-a dat o prăjitură surorii mele mai mici.


9.4 VERBUL MORAU 9.4.1 MORAU are sensul de „a primi”. Spre deosebire de ageru şi kureru, este un verb unic, indiferent de persoana gramaticală a donatorului şi a beneficiarului. În

cazul acestei structuri, beneficiarul este subiect (şi, ca atare, este marcat cu particula GA sau WA), iar donatorul este marcat cu particula NI (sau KARA, dacă este vorba

de o instituţie mai degrabă decât o persoană).

（私は）きのう日本人の友達に手紙をもらいました。Ieri am primit o

scrisoare de la o prietenă japoneză.

お父さんは学校からお知らせをもらいました。Tata a primit o înştiinţare de la

şcoală.

明子は健太にキャンディーをもらった。Akiko a primit bomboane de la Kenta.

9.4.2 ITADAKU este echivalentul umil al verbului MORAU şi se utilizează atunci

când beneficiarul este inferior din punct de vedere social donatorului:

先生に新しい雑誌をいただきました。Am primit o revistă nouă de la domnul

profesor.

9.5 VERBELE DE DARE-PRIMIRE CA VERBE AUXILIARE Verbele de dare-primire pot fi utilizate şi ca verbe auxiliare, alipite formei în –TE a verbului principal. Aceste structuri exprimă o acţiune (redată de verbul principal) efectuată în beneficiul cuiva. Verbele AGERU, KURERU, MORAU şi

echivalentele lor onorifice se utilizează după acelaşii reguli ca mai sus, ţinându-se cont de persoanele gramaticale ale donatorului şi beneficiarului şi de relaţiile sociale

dintre aceştia.

9.5.1 -TE AGERU / -TE YARU / -TE SASHIAGERU

（私は）弟に昔話を読んでやった。I-am citit fratelui meu mai mic o poveste (lit.

„I-am făcut favoarea/serviciul de a-i citi”)

（私は）花子に英語を教えてあげます。O învăţ pe hanako limba engleză (lit.

„Îi fac favoarea/serviciul de a o învăţa”)

Atenţie, şi în cazul verbului auxiliar, umil, SASHIAGERU se recomandă evitarea

utilizării pentru a exprima o acţiune făcută în favoarea unei persoane superioare. În aceste situaţii, se poate însă folosi cu succes structura umilă o + răd. Vb. +

suru/itasu:

社長に書類を*渡してさしあげました。

Cf. 社長に書類をお渡ししました。I-am înmânat domnului director documentele.


9.5.2 -TE KURERU / -TE KUDASARU

明子さん、連絡してくれてありがとう。Akiko, îţi mulţumesc că m-ai anunţat

(lit. „pentru că mi-ai făcut serviciul să mă anunţi”)

先生はもう一度丁寧に説明してくださいました。Domnul profesor ne-a mai

explicat o dată, cu răbdare. (lit. „ne-a făcut favoarea de a ne explica”)

9.5.3 -TE MORAU / -TE ITADAKU

（私は）明子さんに連絡してもらった。Am fost anunţată de Akiko (lit. „am

primit favoarea / mi-a fost făcut serviciul de a fi anunţată”)

学生達は先生に説明していただきました。Domnul profesor le-a explicat

studenţilor / Studenţii au primit explicaţii de la domnul profesor (lit. „le-a fost

făcută favoarea de a li se explica”)


10. NOMINALIZAREA VERBULUI În limba japoneză, nominalizarea verbelor se realizează cu ajutorul

particulelor/substantivelor KOTO şi NO.

KOTO （こと、事）

Cu funcţia de nominalizator, KOTO apare pe lângă verbe sau întregi propoziţii,

transformându-le în grupuri nominale.

［読む］ことが楽しいです。Faptul/acţiunea de a citi e plăcut(ă)

［汗を流して働く］ことは大切なことです。Faptul de a munci asudând este

important

Verbul sau adjectivul cu valoare de predicat urmate de KOTO iau formele scurte.

［漢字を書く］ことは難しいです。

lit. Scrisul ideogramelor este dificil.

［去年友達と一緒に日本に行った］ことを知っていましたか。

lit. Ştiai despre mersul meu în Japonia, anul trecut, împreună cu prietenii?

Deşi KOTO, strict vorbind, nominalizează elementul aflat înaintea sa, în limba română se recomanda redarea prin alte mijloace gramaticale, ex. prin subordonate

subiective, completive directe, etc. Exemplele de mai sus se pot traduce, mai natural, astfel: Este greu să scrii ideograme.

Ştiai că am plecat cu prietenii mei în Japonia anul trecut? Această funcţie de nominalizare a lui KOTO se observă, de fapt, în numeroasele

structuri gramaticale în componenţa cărora intră:

– exprimarea unei experienţe anterioare [～P vb た]ことがある(ceva ce s-a

întâmplat cel puţin o dată) , ex. [北海道へ行った]ことがあります。, lit. „Există

faptul de a fi mers în Hokkaidō”, sau varianta [P vb. dicţ] ことがある „Mi se

întâmplă să…” 海に行くことがありますか。

– structura pt. negaţie totală [P vb. dicţ]ことはない

[六時前に起きる]ことはありません。Sub nici o formă nu mă trezesc înainte de

ora 6., lit. „Nu există faptul de a mă trezi la ora 6.”

– posibilitatea (forma analitică de potenţial): [P vb. dicţ]ことができる

100 メートル泳ぐことができます。lit. „Îmi este posibil faptul de a înota 100de

metri”.

– rezultatul unei decizii [P.]ことになる s-a hotărât, [P.]ことにする eu am

hotărât

etc.


KOTO /vs./ NO Folosirea lui KOTO ca nominalizator este un fenomen gramatical aflat în strânsă

legătură cu utilizarea particulei NO ca nominalizator. Alegerea, pentru nominalizare, a particulei KOTO sau NO ţine de reguli gramaticale, lexicale şi stilistice care

implică restricţii şi diferenţe de nuanţă:

1. În funcţie de nuanţa obiectiv/subiectiv şi politicos/informal:

KOTO: obiectiv, elevat /vs./ NO: subiectiv, informal

論文を書くことは面白いです。

A scrie eseuri este interesant (nţ. obiectivă)

論文を書くのを忘れないでください。

Nu uita să-ţi scrii lucrarea (îndemn, subiectiv)

彼が掃除するのを手伝ってあげようと思います。

Mă gândesc să-l ajut la curăţenie – subiectiv, denotă implicarea vorbitorului.

見ることは信じることだ。

Să vezi înseamnă să crezi – obiectiv Există însă şi situaţii când KOTO / NO pot fi ambele acceptate în aceeaşi

propoziţie:

おいしい料理を食べること/のは楽しいです。

Este o adevărată plăcere să mănânci o mâncare gustoasă. Pe de altă parte, atunci când nu se poate pune problema obiectivităţii se foloseşte

numai particula NO:

朝早く起きるのは楽しいです。

Îmi place să mă scol devreme dimineaţa.

英語を勉強するのは難しいです。

Este greu să înveţi engleza (Părerea vorbitorului, nu neapărat general valabilă.)

În cazul în care KOTO serveşte la definirea unui substantiv din propoziţie, el nu poate fi înlocuit de NO, chiar dacă nuanţa este subiectivă:

私の興味は音楽を聴くことです。

Pasiunea mea este să ascult muzică.

2. În construcţia –NO/KOTO wa … KOTO da. În prima parte a construcţiei se

poate folosi ca nominalizator fie KOTO, fie NO, însă, indiferent de elementul din prima parte, în partea a doua a construcţiei folosirea lui KOTO este obligatorie.

本を読むの/ことはいいことです。

Cititul este un lucru bun.


3. NO desemnează o stare sau o acţiune direct percepută, concretă, simultană cu acţiunea din propoziţia principală. KOTO desemnează o stare sau o acţiune indirectă, abstractă, nesimultană cu acţiunea din propoziţia principală.

山田さんが今日ピアノをひくのを聞きました。

L-am ascultat astăzi pe Yamada cântând la pian (hiku şi kiku, acţiuni simultane)

山田さんが今日ピアノをひくことを知りませんでした。

N-am ştiut că Yamada o să cânte astăzi la pian (shiru: acţiune abstractă şi

nesimultană cu hiku.)

誰かが部屋に入ってきたの/ことに気づきました。

Mi-am dat seama că cineva a intrat în cameră. NO – l-am observat pe loc

KOTO – mi-am dat seama ulterior

4. Există o diferenţiere de utilizare a lui KOTO / NO bazată pe restricţiile referitoare la verbele cu care se pot combina: NO:

a) - verbe care exprimă cele 5 simţuri:見る、見える、見物する、眺める、見守

る、聞く、聞こえる etc.

b) - verbe care exprimă o mişcare:手伝う、遮る、あう、助ける、直す、遅れる、

止まる、待つ etc.

KOTO:

A) - verbe care exprimă activităţi cognitive:思う、考える、理解する、信じる、

疑う

B) - verba dicendi:言う、話す、聞く、読む、書く、知らせる、伝える

C) - verbe performative:命じる、禁じる、許す、望む、決める、約束する

D) - verbe care exprimă o indicaţie:示す、指す、指摘する、証明する

Verbe care permit utilizarea ambilor nominalizatori, KOTO şi NO:

α)- verbe care exprimă activităţi cognitive (altele decât cele de mai sus):発見する、

感じる、知る、わかる、覚える、思い出す

β)- verbe care exprimă o atitudine, o stare emoţională:喜ぶ、悲しむ、驚く、期

待する、賛成する、あきらめる

EXCEPŢII de la regulă: De multe ori, utilizarea în situaţii reale de comunicare relevă faptul că multe din

regulile de mai sus nu sunt respectate întocmai şi că există multe excepţii.


- atunci când un verb care exprimă unul dintre cele 5 simţuri (NO, gr. a) capătă o nuanţă de verb care exprimă o atitudine, se va folosi KOTO:

警察はこの少年がナイフを買ったことを殺人の準備と見ている。

Poliţia vede (= consideră) faptul că tânărul a cumpărat un cuţit ca pe o

pregătire în vederea crimei - atunci când un verbum dicendi (KOTO, gr. B) capătă o nuanţă de verb cognitiv,

sau când un verb performativ (KOTO, gr. C) are o nuanţă de verb care exprimă o atitudine, atunci se va folosi NO.

母の病気が悪化の傾向があるのを伝えてきた。Medicul m-a informat

că starea mamei se înrăutăţeşte – tsutaeru (a transmite, a comunica), îşi

pierde sensul iniţial căpătându-l pe acela de „a informa”, „a cunoaşte datorită…”

彼らは私が勝手に歩き回るのを禁じた。Nu m-au lăsat să ies la o

plimbare prin împrejurimi – se subliniază atitudinea.

- atunci când un verb care exprimă o acţiune cognitivă îşi schimbă sensul iniţial (KOTO, gr. A) şi se referă la unul dintre cele 5 simţuri (NO, gr. a), atunci se va

folosi NO.

顔が真っ赤になるのが自分でもわかった。Mi-am dat până şi eu seama

că mă înroşisem la faţă. – wakaru nu are aici sensul său obişnuit (a înţelege,

a şti), ci de „a-şi da seama”, „a percepe” tactil sau vizual. 5. Există situaţii în care restricţiile de utilizare ţin de criterii gramaticale: NU se

foloseşte NO - atunci când nominalizatorul apare, în prop. subord., între un verb şi o postpoziţie

sau o locuţiune conjuncţională (ex. から、について、に関して、に対して)

首相がいなくなったことから大騒ぎになった。Moartea prim-

ministrului a provocat o mare agitaţie.

- când propoziţia subordonată completivă directă se termină în copula です, la

formele だ sau である.

現在人は鯨が哺乳類であることを知っている。Oamenii din ziua de azi

ştiu că balenele sunt mamifere.

- când în propoziţie apare şi alt の, folosit ca particulă de legătură, imediat după

nominalizator:

外国へ出張することの許可がなかなか得られない。E greu de obţinut

permisiunea de a pleca în delegaţie în străinătate.


11. CARACTERISTICI TIPOLOGICE SINTACTICE ALE LIMBII JAPONEZE

1. Ordinea de bază, în propoziţiile declarative simple, este SOV (subiect – obiect – verb).

2. Relaţiile nominale (substantiv – substantiv) se exprimă prin particule

postpoziţionale, ex. 太郎が(sb)花子に(ci)本を(cd)やった。

Tarō(sb) i-a dat lui Hanako(ci) o carte(cd).

3. În principiu, structura este determinant-determinat, ex. adjectiv – substantiv

sau adverb – verb. Astfel, a) demonstrativele, numeralele (+clasificatori) şi adjectivele preced substantivul

determinat, ordinea în propoziţie fiind demonstrativ – numeral – adjectiv

ex. その(dem)三人(num+cls)の大きな(adj)男 Acei trei bărbaţi mari.

b) substantivul în genitiv precedă substantivul determinat, ordinea fiind posesor –

obiect posedat ex. 太郎の本, cartea lui Tarō.

c) în mod similar, propoziţia relativă/atributivă precede grupul nominal pe care îl

determină ［太郎が買った］本, ［cartea pe care a cumpărat-o］Tarō.

d) Adverbul precede verbul: 非常に早く走る。

4. Numele proprii (loc, persoană) precedă substantivul comun.

田中先生、富士山

5. Auxiliarele vin după verbul principal: 行く→行けない ik-e-nai –

vb+aux.potenţial+neg., „merge-pot-nu”

6. În exprimarea comparaţiei, ordinea este (1) standardul/etalonul comparaţiei – (2)

marca comparaţiei – (3) adjectiv, ex. 車は自転車(1)より(2)高い(3)。Maşinile sunt

mai scumpe ca bicicletele.

7. Întrebarea se formează prin adăugarea unei particule finale la propoziţia

declarativă. 明日行きます。→ 明日行きますか。/ 明日行くの。/ 明日行く

かしら。


8. Nu există aşa-numitul WH-movement, mutare a cuvântului interogativ. (cf. engl. His name is Tom – What is his name?, They want to visit us

tomorrow. – When do they want to visit us?, She should stop talking about syntax – What should she stop talking about?)

9. Propoziţiile subordonate de orice tip stau înainte de regentă.

［忙しい時］テレビを見ません。Când sunt ocupat / nu mă uit la televizor.

［忙しいから］テレビを見ません。Pentru că sunt ocupat / nu mă uit la

televizor.

［成功するために］努力が必要です。Pentru a reuşi / e nevoie de efort.

［先週買った］本を全部読みました。Am citit toate cărţile / pe care le-am

cumpărat săptămâna trecută.

MARCAREA CAZUALĂ şi ORDINEA DE BAZĂ A CUVINTELOR ÎN PROPOZIŢIE Marcarea cazuală se face cu ajutorul particulelor postpoziţionale cazuale. Ordinea

(case frame) este, de obicei, Nom-Ac. ex. 太郎が(sb)この本を(cd)買った。

însă ordinea de bază a cuvintelor poate fi schimbată, prin rearanjarea constituenţilor pre-verbali (scrambling), ex:

太郎がその本を読んでいる (SOV Tarō citeşte acea carte)

→ その本を太郎が読んでいる (OSV Acea carte, Tarō o citeşte)

Deoarece verbul poate sta numai în poziţie finală, este posibil forward gapping, dar nu şi backward gapping

1:

F.G.: la sb: 太郎は学校をサボって、（太郎が→ φ）ディスコに行った。

Tarō a chiulit de la şcoală şi (Tarō) s-a dus la discotecă.

la cd: 太郎はお金を稼いで、花子が（お金を→ φ）使う。

Tarō strânge bani, iar Hanako (îi) cheltuieşte.

dar la vb: ＊去年は A チームが優勝して、今年は B チームがφ。

Anul trecut a câştigat echipa A, iar anul acesta (a câştigat→φ)echipa B.

B.G.: ok la vb: 太郎がりんごを食べ、そして花子がみかんを食べた。

→ 太郎がりんごを φ 、そして花子がみかんを食べた。

1 Forward gapping: elidare după menţiune, X … X → x … φ. Backward gapping: întâi gol (gap), apoi menţiune: X … X → φ… x


Schimbarea poziţiei relative a cuvintelor (cu excepţia predicatului) poate genera grade diferite de naturaleţe ale enunţurilor:

1. 太郎が花子にその本をやった。ok – ordinea de bază

2. 花子に太郎がその本をやった。ok – c.i. antepus

3. 太郎がその本を花子にやった。+/- – c.d. antepus

4. その本を太郎が花子にやった。+/- – c.d. antepus

5. 花子にその本を太郎がやった。?/* – 2 complemente mutate

6. その本を花子に太郎がやった。?/* – 2 complemente mutate

Depărtarea complementului direct de verb scade gradul de naturaleţe. De

asemenea, mutarea a două complemente şi aducerea subiectului chiar lângă verb, reprezentând ordinea cea mai diferită de cea de bază, face enunţurile inacceptabile.

În general enunţul avansează de la informaţia veche către informaţia nouă. Elementul cel mai important (= informaţia nouă) se exprimă la sfârşit. Antepunerea

poate avea loc din motive pragmatice, atunci când se doreşte scoaterea în evidenţă a unui element.

În frază, rearanjările se fac numai în interiorul unei propoziţii, fie principală sau secundară.

1. 私は［山田さんが大阪へ行った］と思う。

2. 私は［大阪へ山田さんが行った］と思う。

3. ＊私は［山田さんが行った］と大阪へ思う。 - 大阪へ face parte din

prop. subord. şi nu poate fi mutat în principala 私は…と思う.

În mod similar,

1. 太郎が［その本がいい］と思っている。

2. ＊その本が［太郎がいい］と思っている。- este inacceptabilă,

deoarece subiectul principalei a fost mutat în secundară.

sau 1. 太郎が［花子がその本を買った］と思っている。

2. ＊その本を｛太郎が［花子が買った］｝と思っている。

3. ＊花子が｛太郎が［その本を買った］｝と思っている。


12. COORDONAREA

În limba japoneză se pot distinge două tipuri de coordonare（並列）:

- secvenţială 順接的並列, ex. 田中さんは東京で生まれ、つくば市で勉強し

た。Dl. Tanaka s-a născut la Tōkyō şi a studiat la Tsukuba.

- adversativă 逆接的並列, ex. 太郎は来たが、花子は来なかった。Tarō a

venit, dar Hanako, nu.

Coordonarea secvenţială se împarte în 3 subtipuri. Fiecare are structuri paralele la

nivel de coordonare în propoziţie şi în frază:

a) listare exhaustivă 総記の並列. Sunt folosite formele verbale ren’yōkei (în

registrul formal şi stilul scris) şi formele în –te (mai frecvente în limba vorbită).

紙に名前を書き、先生に渡しました。

紙に名前を書いて、先生に渡しました。

Mi-am scris numele pe hârtie şi am înmânat-o profesorului. Ren’yōkei este o formă tipică în coordonare, dar –te nu este o formă specifică

coordonării, ci aceasta este una din multele ei utilizări. –Te se mai utilizează în subordonate modale, cauzale sau temporale şi de aceea contextele sunt adesea

neclare, ambigue:

花子が詩を作り、太郎が作曲した。Hanako a compus versurile şi

Tarō a făcut melodia.

太郎が作曲し、花子は詩を作った。Tarō a făcut melodia şi Hanako a

compus versurile. Cu forma de ren’yōkei, coordonarea este foarte explicită şi nu se schimbă sensul

chiar dacă se inversează propoziţiile. Forma în –te însă poate exprima şi succesiunea în timp, şi atunci propoziţiile pot fi interpretate şi ca mai jos, cu sensuri

diferite:

花子が詩を作って、太郎が作曲した。Hanako a compus versurile şi

Tarō a făcut melodia. = DUPĂ CE Hanako a compus versurile, Tarō a făcut melodia.

太郎が作曲して、花子は詩を作った。Tarō a făcut melodia şi Hanako a

compus versurile. = DUPĂ CE Tarō a făcut melodia, Hanako a compus versurile.


b) exemplificare, ilustrativă 例示の並列. Specifică este forma în –tari.

夏休みに山に登ったり、公園を散歩したり、友達と遊んだりしまし

た。

Această formă are şi o utilizare aparte, pentru exprimarea acţiunilor alternative, sau acţiunilor repetate şi diferite.

学校へバスで行ったり、歩いて行ったりします。Merg la şcoală când

cu autobuzul, când pe jos.

終日雨が降ったりやんだりした。Toată ziua ba a plouat, ba s-a oprit.

c) creştere progresivă 累加の並列. Tipică este utilizarea lui し.

彼は成績もいいし、スポーツも上手だ。El are şi note bune şi e şi bun

la sport.

Coordonarea adversativă se realizează cu ajutorul diferitelor conjuncţii sau structuri conjuncţionale adversative:

太郎は来たが、花子は来なかった。

太郎は来たけれども / けれど / けど、花子は来なかった。

etc.


13. PROPOZIŢIA SUBORDONATĂ RELATIVĂ

1. DEFINIŢIE

Propoziţia relativă/atributivă (連体修飾節＝れんたいしゅうしょくせつ) este

propoziţia subordonată care îndeplineşte rolul de atribut pe lângă un substantiv sau un grup nominal determinat.

2. CARACTERISTICI MORFO-SINTACTICE

a) Ordinea în enunţ este [propoziţie relativă]+[substantiv determinat (substantiv principal)], reflectând ordinea naturală din limba japoneză, şi anume [determinant –

determinat], ex. この本、白い花.

b) Nu există nici un element de legătură (de exemplu, pronume relativ) între propoziţia subordonată şi elementul nominal determinat.

c) Procesul de relativizare al unui element nominal dintr-o propoziţie simplă

cuprinde următoarele etape: 1. elementul nominal se deplasează după toate celelalte elemente din propoziţie (ex. 1b); 2. particula cazuală iniţială se elidează (ex. 1c).

ex. (1a) 友達がきのう本を買った。(prop. iniţială: „Prietenul a cumpărat ieri o carte”.)

(1b) [友達がきのう- - - を買った] 本

(1c) [友達がきのう Ø 買った]本

→ Cartea [pe care prietenul a cumpărat-o ieri]REL.

Uneori, în propoziţia subordonată poate rămâne o urmă – pronominală – a

elementului nominal relativizat (ex. 2, 3):

(2) prop. de bază: 私がその客の名前を忘れてしまった。

(Am uitat complet numele acelui client.)

→ prop. relativă: その人 [ 私が彼の名前を忘れてしまった]RELお客そ (Clientul al cărui nume l-am uitat complet.) urme pronominale


(3) prop. de bază: 少年の父親が病気になってしまった。

(Tatăl băiatului s-a îmbolnăvit.)

→ prop. relativă: [自分の父親が病気になってしまった] REL少年

自分: urmă pronominală (Băiatul al cărui tată s-a îmbolnăvit.)

d) Cazul elementului relativizat: În funcţie de cazul deţinut în propoziţia de bază, unele elemente nominale se

relativizează cu uşurinţă (de exemplu cele cu funcţia sintactică de subiect, aflate în

cazul nominativ şi marcate cu particula が sau cele în acuzativ, cu funcţia de

complement direct şi marcate cu particula を) (ex. 4, 5). Complementele indirecte

(dativ, に) se relativizează şi ele cu uşurinţă (ex. 6).

(4) が: 学生が本を読んでいる。 Studentul citeşte o carte.

→ [本を読んでいる]学生 Studentul [care citeşte o carte]

(5) を: 学生が本を読んでいる。 Studentul citeşte o carte.

→ [学生が読んでいる]本 Cartea [pe care o citeşte studentul]

(6) に: せいとが先生に花をあげた。 Elevul i-a dat o floare profesorului.

→ [せいとが花をあげた]先生 Profesorul [căruia elevul i-a dat o

floare] Pe de altă parte, relativizarea altor tipuri de complemente este mai puţin acceptabilă

(ex. complementul circumstanţial de cauză marcat cu particula で, ex. 7) sau chiar

imposibilă = negramaticală (ex. と comitativ, から de origine sau に de

transformare – ex. 8-10). (în exemple, semnul * marchează propoziţiile incorecte / negramaticale)

(7) で cauză: 花子が病気で学校を休んだ。

Hanako a lipsit de la şcoală din cauza bolii.

→ ? [花子が学校を休んだ]病気

Boala [din cauza căreia Hanako a lipsit de la şcoală]

(8) と comitativ: 花子が太郎と勉強した。

Hanako a învăţat (împreună) cu Tarō.

→ *[花子が勉強した]太郎

Tarō [cel (împreună) cu care a învăţat Hanako]


(9) から de origine: A 選手が B チームから C チームに入った。

Jucătorul A s-a mutat de la echipa B la echipa C.

→ *[A 選手が C チームに入った]B チーム

*Echipa B [de la care s-a mutat jucătorul A la echipa C]

(10) に transformare: 太郎が先生になった。 Tarō s-a făcut profesor.

→ *[太郎がなった]先生 *Profesorul [care s-a făcut Tarō]

În general, imposibilitatea relativizării anumitor cazuri gramaticale se explică prin

dificultatea reconstruirii funcţiei sintactice iniţiale, atunci când relaţia dintre elementul nominal determinat şi restul elementelor din propoziţia relativă este greu

de identificat (ex. 7-10 de mai sus).

e) Marcarea subiectului: Deoarece subordonata relativă nu poate conţine un element tematizat (ca de altfel majoritatea tipurilor de subordonate din limba japoneză), subiectul este marcat cu

particula が (şi nu cu particula は de tematizare).

(11) corect [私が書いた]論文 /vs./ incorect *[私は書いた]論文

Uneori subiectul propoziţiei relative poate fi marcat cu particula の în loc de が,

particula tipică de subiect. (în literatura de specialitate, fenomenul se numeşte

„GA→NO conversion”) – ex. 12, 13.

(12) [私が書いた]論文はこれです。 → [私の書いた]論文はこれです。

Aceasta este lucrarea [pe care am scris-o eu].

(13) [先生が言った]ことは正しかったです。→ [先生の言った]ことは正しか

ったです。[Lucrul pe care l-a spus profesorul] (= ceea ce a spus

profesorul) era corect.

f) Verbul în subordonata relativă: Verbele din subordonată apar numai la formele scurte (= f. de dicţionar, -nai, -ta, -

nakatta) (ca de altfel în majoritatea tipurilor de subordonate din limba japoneză). O particularitate a subordonatei relative japoneze o constituie faptul că anumite

auxiliare modale NU acceptă relativizarea. De exemplu, propoziţiile care conţin

auxiliare modale care exprimă obligativitatea (～なければならない) sau

interdicţia (～てはいけない) SUNT acceptate în relativă (ex. 14, 15), pe când cele


care exprimă probabilitatea (～でしょう/～だろう) sau intenţia (～よう) şi

imperativele NU SUNT acceptate (ex. 16-18).

(14) obligativitate: この本を読まなければならない。

Trebuie să citesc această carte.

→ [読まなければならない]本

Cartea [pe care trebuie să o citesc]

(15) interdicţie: この道具を使ってはいけません。

Nu puteţi folosi această unealtă!

→ [使ってはいけない]道具

Unealta [pe care nu aveţi voie să o folosiţi]

(16) probabilitate: 太郎が来るだろう。 Probabil că vine Tarō

→ *[来るだろう]太郎 ?Tarō [care probabil că vine]

(17) intenţie: 友達にカメラを送ろう。

Să-i trimitem prietenului un aparat de fotografiat!

→ * [カメラを送ろう]友達

* Prietenul [căruia să-i trimitem un aparat de fotografiat]

(18) imperativ: ここに本を置け。 Pune aici cartea!

→ * [ここに置け]本 * Cartea [pe care pune-o aici]

3. TIPURI DE SUBORDONATE RELATIVE Subordonatele relative pot fi împărţite în mai multe sub-tipuri, în funcţie de:

(I) relaţia dintre elementul nominal determinat şi propoziţia de bază devenită subordonată relativă;

(II) efectul semantic al relativei asupra elementului relativizat; (III) funcţia discursivă a subordonatei relative.

(I) Relaţia dintre propoziţia relativă şi elementul nominal determinat:

Există două tipuri de relaţii, numite „de tip intern”(UCHI, 内の関係) şi „de tip

extern” (SOTO, 外の関係) exemplificate în (19) şi (20):

(19) 猫は、[魚を焼く]男に近づいた。Pisica s-a apropiat de bărbatul [care prăjea

peşte].

(20) 猫は、[魚を焼く]においを好む。Pisicii îi place mirosul de peşte.

Subordonata relativă este identică în ambele exemple. Diferenţa dintre ele constă în posibilitatea / imposibilitatea de a reconstrui propoziţia de bază: de la ex. (19)


putem obţine propoziţia (19’), acceptabilă din punct de vedere gramatical, unde 男

este subiect:

(19’) 男が魚を焼く。 Bărbatul prăjeşte peşte.

Pe de altă parte, în cazul exemplului (20) nu există o relaţie cazuală între

substantivul determinat, におい, şi verbul din propoziţia relativă. Astfel, orice

încercare de reconstruire a propoziţiei de bază dă naştere unor enunţuri negramaticale (20’):

(20’) におい{ *が / *を / *に / *で / …..}魚を焼く。

Exemplele date în secţiunea 2 de mai sus fac toate parte din categoria UCHI.

În categoria SOTO (= cu element determinat extern) se încadrează trei sub-tipuri de relative:

a) apozitive – unde relativa arată în general conţinutul elementului determinat.

Aceste tipuri de relative acceptă în principiu structura という intercalată (ex. 21,

22):

(21) [自由党が勝った]（という）結果 „Rezultatul victoriei partidului liberal”

(Care rezultat? = victoria partidului liberal)

(22) [ガソリンが高くなった]（という）文句 „Plângerile că benzina s-a

scumpit”(Conţinutul plângerilor: = scumpirea benzinei)

Dintre substantivele care acceptă în mod frecvent という intercalat fac parte: 言葉、

意見、考え、思想、事実、うわさ、例、条件、くせ、覚悟、慣習、可能性、

危険性、状態、態度、問い、方針、メッセージ、ニュース、申し立て、約

束 etc.

b) de situaţionare – situaţionare în timp, spaţiu sau context, non-apozitive, unde

substantivul determinat face parte din categoria „substantivelor relative” (相対名

詞), ex. 右、左、前、前日、翌日 etc. (Se numesc „substantive relative” pentru că

primesc sens numai prin relaţia cu un alt element – ex. „stânga” – stânga cui?)

(23) [駅を出て 100 メートル行った]左側に店がある。

Pe partea stângă [mergând 100 de metri de la gară] se află un magazin.

(24) [太郎が病気になった]翌日、花子も病気になった。

A doua zi [după ce Tarō s-a îmbolnăvit], s-a îmbolnăvit şi Hanako.


c) altele – care nu sunt nici apozitive, nici de situaţionare (ex. におい din ex. 20)

(II) Efectul semantic al relativei asupra elementului relativizat Din punct de vedere al efectului semantic, subordonatele relative se împart în două sub-tipuri, care însă NU pot fi deosebite după structură:

a) relative restrictive – unde subordonata restrânge aria referenţilor posibili ai

substantivului determinat

(25) [日本海に住んでいる]くじら Balenele [care trăiesc în Marea Japoniei]

(= şi nu altele / nu toate balenele)

b) relative non-restrictive – unde subordonata NU limitează referenţii posibili, ci adaugă informaţii despre substantivul determinat

(26) 哺乳（ほにゅう）動物であるくじら Balenele, [care sunt mamifere,] …

(toate balenele sunt mamifere)

(III) Funcţia discursivă a subordonatei relative Pe lângă subordonatele relative care determină un element nominal (şi care pot fi restrictive sau non-restrictive, după cum am arătat mai sus), există şi relative care

pot fi interpretate ca determinând întreg enunţul în care sunt incluse. Acestea aduc diverse tipuri de informaţii şi contribuie la dezvoltarea / avansarea discursului într-

un mod eficient, datorită faptului că informaţiile suplimentare sunt date în subordonată, iar tema discursului, exprimată în propoziţia principală, poate progresa

în mod firesc, fără interpunerea altor enunţuri care ar întrerupe continuitatea discursivă şi deci coerenţa discursului.

Aceste relative cu funcţie discursivă pot fi împărţite, în mare, în 4 categorii, în funcţie de tipul de informaţie pe care o adaugă propoziţiei principale:

a) contrast sau opoziţie

(27) [宗教については何の関心も持っていなかった]私が、宗教関係の本を読

むようになった。

Eu, [care nu eram deloc preocupat de religie], am ajuns să citesc cărţi de religie.

b) succesiune de acţiuni

(28) [教室に戻った]私は、10 分間、花子を待った。

Eu, [(care m-am) întors în clasă], am aşteptat-o zece minute pe Hanako.


c) cauză sau motiv

(29) [責任を感じた]太郎は泣き始めた。

Tarō, [simţindu-se responsabil], a început să plângă.

d) acţiune secundară / adiacentă

(30)「おはよう. ..」と、[私の顔を見ていた]花子が言った。

„Bună dimineaţa”, a spus Hanako, [privindu-mă].

Acest tip de subordonate relative oferă avantajul de a transmite informaţia compact şi eficient, printr-un număr redus de enunţuri. Procedeul este frecvent folosit în

discursul de presă (=ştiri), unde se pot întâlni şi relative extrem de lungi sau intercalate (duble sau chiar triple), care determină un element nominal central din

enunţ (= din propoziţia principală propriu-zisă).

(31) [先月 29 日、東京新宿区で起きた]事件で、{3[2<1銀行から降ろした 1>お

金が入った 2]バッグを持っていた 3}女性を殴ったとして、男が逮捕されま

した。

În cadrul incidentului [petrecut pe data de 29 a lunii trecute la Tokyo, în cartierul Shinjuku], a fost arestat un bărbat sub învinuirea că a lovit o femeie {3care purta o

geantă [2în care pusese bani <1pe care îi scosese de la bancă1>2]3}.


14. SUBORDONATA TEMPORALĂ

Subordonatele temporale pot fi marcate de elemente cu diferite valori: 時

(când)、前に (anterioritate)、間 / 間に (simultaneitate)、～てから、後 / 後で

(posterioritate).

TOKI – După criteriul formal, subordonatele cu toki sunt propoziţii atributive (despre

propoziţiile atributive, vezi capitolul următor). Structura [本を買った]時 (lit.

timpul când am cumpărat o carte) este identică cu [本を買った]友達 (prietenul

care a cumpărat o carte).

După criteriul semantic, subordonatele cu toki sunt propoziţii circumstanţiale de

timp. 本を買った時現金で払いました。(Când am cumpărat cartea am plătit

cash. ) – Verbul din subordonata cu toki poate fi la forma de dicţionar sau la forma –ta.

Dacă predicatul este alcătuit dintr-un adjectiv, acesta va lua forma de bază (-i)sau, pentru trecut, -(kat)ta. Înainte de toki, adjectivele substantivale primesc –na, iar

substantivele, no. – Dacă subiectul subordonatei este identic cu cel al principalei, se marchează cu wa.

Dacă este diferit, cu ga (urmând regula generală care prevede faptul că, în mod obişnuit, subiectul din subordonată se marchează cu ga)2.

– Particula de timp ni după toki (= toki ni) este opţională, iar când se foloseşte are rol de focalizare/emfatizare a marcării timpului.

Timpul gramatical al predicatului din subordonată – În cazul verbelor de stare, predicatul propoziţiei principale determină timpul

întregii fraze: 日本にいる時富士山に登りました。

日本にいた時富士山に登りました。

Am urcat pe muntele Fuji (când am fost) în Japonia.

– În cazul verbelor de acţiune, interpretarea temporală depinde şi de forma predicatului subordonatei, şi de forma predicatului propoziţiei principale:

(a) 日本に行く時友達に会います。Când merg în Japonia mă întâlnesc cu

2 (Pentru mai multe detalii, vezi pag. 26, wa /vs. / ga în raport cu propoziţiile principale şi secundare)


prietenul meu – dar ÎNAINTE de a ajunge. Acţiunea de „a merge” nu este încheiată, lucru arătat de utilizarea formei de dicţionar.

(b) 日本に行った時友達に会います。Când merg în Japonia mă întâlnesc cu

prietenul meu – dar DUPĂ ce am ajuns. Acţiunea de „a merge” este

încheiată, lucru arătat de utilizarea formei în –ta (aspect perfectiv).

(c) 日本に行く時友達に会いました。Când am mers în Japonia m-am întâlnit

cu prietenul meu. Este vorba de acţiuni trecute, lucru arătat de utilizarea formei de trecut –(mashi)ta în propoziţia, principală, însă menţiunea este

aceeaşi ca la propoziţia (a): M-am întâlnit cu prietenul ÎNAINTE de a ajunge în Japonia. Acţiunea de „a merge” nu este încheiată, lucru arătat de

utilizarea formei de dicţionar - iku.

(d) 日本に行った時友達に会いました。Când am mers în Japonia m-am

întâlnit cu prietenul meu. Este vorba de acţiuni trecute, lucru arătat de utilizarea formei de trecut –(mashi)ta în propoziţia, principală, cu aceeaşi

menţiune ca la propoziţia (b): M-am întâlnit cu prietenul DUPĂ ce am ajuns în Japonia. Acţiunea de „a merge” este încheiată, lucru arătat de utilizarea

formei –ta, itta. Încă un exemplu:

(e) 私はご飯を食べる時手を洗う。Înainte de a mânca mă spăl pe mâini.

(f) 私はご飯を食べた時手を洗う。După ce mănânc mă spăl pe mâini.

(g) 私はご飯を食べる時手を洗った。M-am spălat înainte de a mânca.

(h) 私はご飯を食べる時手を洗った。M-am spălat după ce am mâncat.

MAE NI

– Structura este v-dicţ + mae ni, indiferent de timpul predicatului din propoziţia principală.

– Ca şi la toki, dacă subiectul subordonatei este identic cu cel al principalei, se marchează cu wa. Dacă este diferit, cu ga.

– Restricţie pragmatică: atunci când utilizează v-dicţ + mae ni, vorbitorul trebuie să ştie PRECIS când va avea lor evenimentul pe care îl menţionează.

＊雨が降る前に帰りましょう。Să ne întoarcem acasă înainte să plouă.

(dar nu putem şti exact când va începe ploaia)

＊忘れる前に書いておこう。Să notăm asta înainte să uităm (dar nu

putem şti exact când vom uita)

În aceste cazuri structura corectă este –nai uchi ni („până nu”, „câtă vreme nu”, vezi şi subcapitolul următor):


雨が降らないうちに帰りましょう。Să ne întoarcem acasă până nu

începe ploaia.

忘れないうちに書いておこう。Să scriem asta până nu uităm.

UCHI NI

Cu sensul de „până nu”, „câtă vreme nu”, se foloseşte obligatoriu cu verbul la negativ, –nai uchi ni:

冷めないうちに食べてください。Mănâncă până nu se răceşte.

– Cu sensul de „în timp ce”, „în intervalul în care”, verbul poate fi folosit şi la afirmativ şi la negativ, după cum cere sensul enunţului. Aici se utilizează verbe de stare sau verbe care pot exprima o acţiune în progresie, marcată cu –te iru. Timpul

verbal din subordonată este întotdeauna la non-trecut:

テレビを見ているうちに眠くなってしまった。Tot uitându-mă la

televizor m-a luat somnul.

AIDA (NI) – Are sensul de „în timp ce”. – Predicatul din subordonata temporală este de obicei un verb de acţiune, la forma –

te iru. – Este o diferenţă de nuanţă între aida şi aida ni:

太郎はアメリカを旅行している間に自動車事故にあった。Când a fost

în excursie în America, Tarō a avut un accident de maşină

太郎はアメリカを旅行している間自動車事故にあった。Cât a fost în

excursie în America, Tarō a avut tot timpul accidente de maşină. Aida ni semnalează un moment care aparţine unui interval interval

事故

旅行

Aida semnalează un singur interval, acoperit total de două evenimente interval

旅行

事故


Alte exemple:

あなたが電話をかけている間ここで待っている。Cât timp dai tu telefon, eu

aştept aici.

彼がいない間私が変わりに通訳する。Cât timp lipseşte el, traduc eu în locul lui.

花子がいない間にお菓子を食べてしまいましょう！Haide să mâncăm prăjitura

cât nu e Hanako aici!

Diferenţa dintre uchi ni şi aida ni: uchi ni este mai general, intervalul de timp e mai vag; aida ni este mai degrabă folosit pentru interval de timp măsurabil.

子供が学校に行っている内に本を読みます。Cât timp copilul e plecat

la şcoală, citesc.

子供が学校に行っている間に本を読みます。Cât timp copilul e plecat

la şcoală, citesc. (vorbitorul ştie exact cât lipseşte copilul, dar nu se mai

oboseşte să specifice).

冷たいうちにビールを飲んでください。Bea berea cât e rece. Aici nu

merge 間に pentru că nu se ştie exact în cât timp se răceşte berea.

-TE KARA – „după ce”

– se foloseşte când predicatul indică un grad ridicat de control/voliţie a vorbitorului – de multe ori şi când exprimă ordine, sugestii, propuneri etc.

勉強が終わってから映画を見に行きましょう。Să mergem să vedem

un film după ce terminăm de învăţat.

勉強が終わってから遊びなさい。Joacă-te după ce termini de învăţat

＊勉強が終わって遊びなさい。În acest context NU merge doar forma în

–te, deşi –te leagă două acţiuni succesive („termină de învăţat şi joacă-te”) – când vorbitorul nu are control asupra acţiunilor, sau când subiectul din secundară

nu poate planifica evenimentul din principală, nu se poate folosi –te kara. Se vor folosi alte structuri temporale.

家に帰ってから、太郎に電話をしました。Când am ajuns acasă, l-am

sunat pe Tarō – vorbitorul are control asupra propriilor acţiuni.


＊家に帰ってから山田さんから電話がありました。Când am ajuns

acasă, am primit un telefon de la Yamada (dar n-aveam de unde şti că

Yamada mă va suna)

＊太郎がご飯を食べてから、花子が来た。După ce Tarō a mâncat, a

venit Hanako – dar Tarō nu controlează venirea lui Hanako.

＊戦争が終わってから死んだ。A murit după ce s-a sfârşit războiul.

MADE, MADE NI, MADE DE

– made: „până”

バスが来るまで待っていました。Am aşteptat până a venit autobuzul.

– made ni: „până la un termen limită”. Deadline.

明日までに論文を提出してください。Să predaţi lucrările până mâine.

– acţiunea din subordonată se răsfrânge pe întreaga durată a intervalului.

– cu verbe care exprimă activităţi, verbul din principală trebuie să arate o acţiune continuă (-te iru).

– made de: utilizat mai rar. Exprimă o acţiune care continuă până la un moment în timp, deşi ar fi putut continua şi după momentul respectiv.

電車が名古屋に着くまで雑誌を読むのをやめた。Pe întreaga durată, până a

ajuns trenul la Nagoya, m-am abţinut să citesc.

電車が名古屋に着くまでに雑誌を読むのをやめた。Am încetat să citesc

înainte de a ajunge la Nagoya.

電車が名古屋に着くまでで雑誌を読むのをやめた。M-am oprit din citit

înainte de Nagoya, dar aş fi putut continua să citesc.

ATO (DE)

– „după ce”.

– structura este V-ta ato. – în principiu ato şi ato de sunt forme similare, ato de fiind preferat în registrul

formal.

ご飯を食べた後（で）勉強しました。 După ce am mâncat, am studiat.

– forma –ta ato de poate conferi o valoare aspectuală perfectivă, mai ales în combinaţie cu adverbele mō şi sude ni („deja”).


手紙を書いた後でテレビを見た。După ce am terminat de scris

scrisoarea, m-am uitat la televizor.

-ta ato de /vs./ -te kara – în vreme ce forma –te kara (vezi mai sus) implică un control mai mare al subiectului asupra acţiunii, iar succesiunea în timp a acţiunilor din secundară şi

principală e mai rapidă (au loc imediat una după cealaltă), structurile ato şi ato de NU implică o succesiune imediată:

＊家に帰ってから雨が降った。–te kara este nenatural pentru că nu pot controla

ploaia.

家に帰ったあと雨が降った。După ce m-am întors acasă a plouat.

十時になってから家を出た。Cum s-a făcut ora 10, am plecat. (succesiune

imediată)

＊十時になったあとで家を出た。propoziţia este nenaturală: „am plecat cândva

după ora 10”.

ご飯を食べてから映画を見に行った。Am plecat la film imediat după ce am

mâncat.

ご飯を食べたあと（で）映画を見に行った。Am plecat la film (la un moment

dat) după ce am mâncat.

ta ato de /vs./ -tara – ta ato de poate fi înlocuit cu –tara când –tara are valoare temporală / aspectuală:

田中さんはビールを飲んだあと、寝てしまいました。

田中さんはビールを飲んだら、寝てしまいました。

Când (= după ce) Tanaka şi-a terminat berea, a adormit. Când –tara are valoare condiţională, NU poate fi înlocuit cu –ta ato de.

中国へ行ったらいいでしょう。Ce bine ar fi dacă am merge în China!

＊中国へ行ったあとでいいでしょう。*Ce bine ar fi după ce am

merge în China.

ato /vs./ ato de – cele 2 forme sunt echivalente în enunţuri de genul:

太郎が帰ったあと/あとで、花子がやってきた。După ce Tarō s-a

întors acasă, a apărut şi Hanako.


花子が死んだあと/あとで、太郎が生まれた。După ce a murit Hanako,

s-a născut Tarō.

– uneori există între ele diferenţe care nu pot fi explicate numai prin diferenţa de registru (ato – stil vorbit, ato de – stil scris): ato poate avea şi sensul de „de când”,

spre deosebire de ato de, care are doar sensul de „după ce”.

戦争が終わったあと五十年去った。

＊戦争が終わったあとで五十年去った。

Au trecut 50 de ani de când s-a terminat războiul.

食事をしたあとずっと勉強している。

＊食事をしたあとでずっと勉強している。

De când a terminat de mâncat, stă şi învaţă.

aspecte gramaticale ale limbii japoneze

Documents