Cele mai noi reguli gramaticale

scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compus niciunul, niciuna si ale adjectivului pronominal corespunzator niciun, nicio.scrierea cu î la începutul si sfârsitul cuvintelor si cu â la mijlocul cuvintelor, cu

exceptia cazurilor când prin compunere un î initial ajunge în interiorul cuvântului (ex.: începând, a urî, vârstã, bineînteles, neîncetat). Astfel: î se scrie întotdeauna la începutul si la sfârsitul nemijlocit al cuvântului: îl îmbrãtisez, împãrat, înger, îsi, îti, amãrî, coborî, hotãrî, târî, urî ...; tot cu î scriem si în corpul cuvintelor, când, prin compunere, î de la mijlocul cuvintelor ajunge medial: neîmpãcat, neîndurat, neînsemnat, preaînãltat, preaîntâmpinat. Vom scrie într-însul, dar dânsul; în toate celelalte cazuri se scrie, în corpul cuvintelor, â: bând, când, fãcând, gât, mormânt, râu, român, sfânt, vânt...

scrierea cu sunt, suntem si sunteti.

despãrtirea la capãt de rând se poate face fie pe bazã de pronuntare (ex: i-ne-gal, de-zo-bis-nu-it, a-nor-ga-nic), fie pe baza structurii cuvintelor, tinând seamã de elementele constitutive, în special prefixe (ex: in-e-gal, dez-o-bis-nu-it, an-or-ga-nic);

Adaptãri: bodyguard / bodigard, cocktail / cocteil;

Noi forme de plural: anacoluturi, algoritmuri, aragaze, jobene, pandispane;

Noi forme verbale: (eu) continui;

Adverbul odatã se va scrie legat: Odatã ce am stabilit aceste reguli, le vom respecta;

Sunt corecte ambele forme: anteturi / antete, cãpsune / cãpsuni, cirese / ciresi, ferãstrãu / fierãstrãu, ligheane / lighene, tumoare / tumorã.

 

Câteva reguli si recomandãri de redactare a textelor

1. Se lasã un spatiu dupã orice semn de punctuatie si nu se lasã spatiu înaintea unui semn de punctuatie, cu exceptia textelor cuprinse între paranteze sau ghilimele;

2. Semnul de punctuatie de la sfârsitul unui citat se pune dupã ghilimele: ”Acesta este un citat” si nu ”Acesta este un citat.”;

3. Pentru claritate semnele „-“ si „/“ ar trebui încadrate de spatii

4. Nu se lasã mai mult de un spatiu între cuvinte, sau între semnele de punctuatie si cuvinte;

5. Propozitia începe cu literã mare si se terminã cu punct;

6. În general, în textele literare nu se abundã în prescurtãri, dar dacã sunt folosite, a nu se uita sã fie succedate de „.“;

7. Nu folositi scrierea cu cifre pentru numeralele de la unu la zece, o sutã, o mie s.a.m.d.; la fel, al doilea si nu al 2-lea;

8. Semnul de punctuatie „puncte de suspensie“ (...) are exact trei puncte, nu douã, si

nici mai multe;

9. Dacã se foloseste numele unui brand, se va folosi ortografierea proprie brand-ului (de exemplu, InfoRapArt, si nu Inforapart, eMAG, si nu Emag etc.);

10. Un cuvânt împrumutat din altã limbã, încã nesudat în limba românã, se articuleazã cratimã, de exemplu, site-ul si nu siteul sau situl;

11. La substantivele nume proprii de persoane la care dativul nu se articuleazã bine articolul hotãrât poate fi antepus (de exemplu: lui Carmen, si nu Carmenei);

12. Foloseste diacriticele limbii ori de câte ori platforma îti permite. Întotdeauna cititorul tãu va semnala si aprecia prezenta lor;

13. Dupã douã puncte se foloseste literã micã, în afarã de cazul când semnul precede vorbirea directã sau un citat;

14. Prefixele de tipul supra, anti, hiper, super etc. se unesc cu substantivul sau adjectivul urmãtor fãrã cratimã; totusi, cratima va fi mentinutã în cazul alãturãrii unei aceleiasi vocale sau consoane: supraîncarcat, antiterorism, anti-inflationist, hiper-realist;

15. Numeralele cardinale se scriu întotdeauna cu litere, exceptând faptul când apare o argumentare cantitativã, matematicã ori stiintificã evidentã (mãsurãtori, calcule exemplificate etc.) sau când se introduc date calendaristice. De ex.: Legea nr. 86, din 10 februarie 1999. În textele stiintifice, pentru mii, zeci de mii, milioane etc. se folosesc spatii, nu puncte: 1.000;

16. Secolele se scriu folosind cifre romane, cu articole si fãrã prescurtãri (secolul al XXI-lea), dar secolul I si secolul XX se scriu fãrã articole. Se scriu de asemenea fãrã articole mileniile (mileniul III);

17. O regulã foarte generalã de folosire a virgulei este cã un cuvânt / grup de cuvinte / propozitie se pune întotdeauna între virgule dacã se poate omite, fãrã a afecta sensul general al propozitiei sau al frazei. Vezi mai jos toate regulile de folosire a virgulei;

18. Nu se foloseste virgula între cuvinte sau propozitii coordonate prin si, sau / fie / ori. Drept urmare, nu se foloseste virgula înainte de abrevierea etc., care înseamna et cetera / et caetera (si ceilalti / si celelalte);.

19. Dacã dintr-un citat se eliminã un fragment considerat irelevant (trunchierea citatului), acest lucru se reprezintã prin puncte de suspensie cuprinse între paranteze drepte: [...];

20. Dacã se omite partea initialã a unui citat si, prin urmare, lipseste un cuvânt absolut necesar pentru întelegerea textului, el se asazã între paranteze drepte în interiorul citatului;

21. Disjunctia (sau) se poate indica prin barã oblicã "/", care nu este precedatã sau urmatã de spatiu.

corect: de asemenea / gresit: de asemeni

corect: mi-ar plãcea / gresit: mi-ar place

corect: un membru-doi membri / gresit: doi membrii

corect: nou nãscuti / gresit: noi nãscuti

corect: nu-ti face iluzii! / gresit: nu-ti fã iluzii!

corect: saptezeci si trei / gresit: saptezecisitrei

corect: ostatic / gresit: ostatec

corect: este ora douãsprezece / gresit: este ora doisprezece

corect: repaus / gresit: repaos

corect: sã nu fii supãrat! / gresit: sã nu fi supãrat!

corect: fiica Anei / gresit: fiica lui Ana

corect: delincvent / gresit: delicvent

corect: era sã... / gresit: eram sã...

corect: n-am decât... / gresit: am decât...

corect: sã aibã / gresit: sã aibe

  Semnele de punctuatie si regulile ortografice

Ortografia stabileste corectitudinea formalã a domeniilor celor mai întinse ale scrierii si supune normelor ei folosirea sistemului de semne grafice adoptat, relatiile scrierii cu sistemul, cu structura si cu normele limbii literare, în primul rând cu pronuntia dar si situatii de scriere fãrã legãturã cu realitatea fonicã reprezentatã.Punctuatia asigurã, printr-un sistem de semne conventionale proprii, corectitudinea reprezentãrii raporturilor si a limitelor dintre unitãtile sintactice, corespunzãtor cu pauza si cu intonatia din vorbire.

1. Semnele de punctuatie marcheazã o pauzã sau o intonatie si sunt: punctul, douã puncte, semnul întrebãrii, semnul exclamãrii, virgula, punctul si virgula, ghilimelele, linia de dialog, linia de pauzã, cratima, parantezele, punctele de suspensie. Iatã numai câteva din situatiile în care se utilizeazã fiecare semn de punctuatie.Punctul (.) marcheazã o pauzã lungã care se face între propozitii sau fraze independente ca înteles, indicã sfârsitul comunicãrii. Exemplu: "Am fost în concediu la mare". Se poate pune punct si dupã cuvinte echivalente cu o propozitie independentã. Exemplu: "- Cine a scris aceastã carte? - Eu".Semnul întrebãrii (?) marcheazã intonatia propozitiilor sau a frazelor interogative directe. Exemplu: "- Cât costã aceastã carte?", "- Ai stiut cã el a venit?". În intonatiile indirecte se pune punct. Exemplu: "- Te-am întrebat dacã ai stiut cã el a venit?".Semnul exclamãrii (!) marcheazã intonatia propozitiilor sau a frazelor exclamative sau imperative. Exemplu: "Ce frumos e cerul!", "Cât de frumos ai stiut sã rãspunzi la întrebare!", "Scrie repede!", "Scrie repede ce-ai spus!". Se pune “!” si dupã substantivele în vocativ asezate la sfârsitul propozitiilor imperative sau exclamative. Exemplu: "Ce frumos ai cântat, Monica!", "Vino repede, bãiatule!". Se pune “!” si dupã interjectii. Când interjectia se repetã si fiecare este

independentã se pune “!” dupã fiecare interjectie, iar între ele se pune virgulã sau cratimã. Exemplu: “… Pu-pu-pu! Pu-pu-pu! Pu-pu-pu! (…) Si cum i-o dau în mânã, javra dracului… mi-o aruncã-n sus, zicând: iaca, c-am scãpat-o! Pupãza, zbârr! pe-o dugheanã.Eu atunci, hãt! de sumanul mosneagului.” (I. Creangã - Amintiri din copilãrie).Punctul si virgula (;) marcheazã o pauzã mai mare decât virgula, dar mai micã decât punctul si desparte douã propozitii sau fraze independente ca înteles. Exemplu: “Avea poftã sã mãnânce o legãturã de lãptuci; dormind visase cã a înflorit grãdina de zarzavat ca în anii cei buni” (F. Neagu - Dincolo de nisipuri).Douã puncte (:) marcheazã vorbirea directã sau o enumeratie si indicã o pauzã scurtã în timpul vorbirii. Exemplu: "Profesorul spuse multumit: - Ai rãspuns correct! Copilul a asezat pe bancã tot ce avea în ghiozdan: cãrti, caiete, penarul, cutia de culori si un mãr".Virgula (,) indicã o pauzã între pãrti de propozitie, între propozitii sau între fraze, despãrtindu-le pe baza raporturilor sintactice. Virgula este obligatorie în mai multe situatii (a se vedea toate regulile specifice de folosire de mai jos).

Linia de dialog (-) indicã începutul vorbirii directe, replica fiecãrei persoane în dialog. Exemplu: "- V-a plãcut filmul? - Mi-a plãcut mult.- Este primul film pe care îl vãd".Linia de pauzã (-) marcheazã o pauzã scurtã între propozitii sau fraze. Exemplu: “O mare e, dar mare linã -; Naturã, în mormântul meu, E totul cald, cã e luminã!” (G. Cosbuc - Vara).Parantezele ( ) marcheazã o pauzã scurtã si indicã o precizare sau o explicatie în interiorul propozitiilor. Exemplu: "Mã simt mai bine acum (cã am vorbit cu tine), dar nu stiu ce va fi mâine".Punctele de suspensie (…) indicã o pauzã lungã în timpul vorbirii si marcheazã întreruperea comunicãrii. Nu indicã sfârsitul propozitiei sau frazei.Ghilimelele(""),(«») Ghilimelele simple “” indicã reproducerea exactã a unui citat sau titlul unei reviste, unui articol etc. într-o propozitie sau frazã. Ghilimelele duble sau frantuzesti «» indicã reproducerea unui citat într-un alt citat.

2. Semnele si regulile ortografice Ortografia, scrierea potrivit normelor limbii actuale, se referã atât la scrierea corectã a cuvintelor, cât si la folosirea corectã a semnelor ortografice, fiind legatã de ortoepie (pronuntarea corectã a cuvintelor), de vocabular si de gramaticã.Cratima (-) marcheazã rostirea împreunã a unor cuvinte în care lipsesc sunete (l-am vãzut) sau nu lipsesc sunete (te-a vãzut) si e întrebuintatã si la scrierea cuvintelor compuse (redactor-sef) sau la despãrtirea cuvintelor în silabe (a-er).

Apostroful (’) marcheazã absenta accidentalã în rostire a unor sunete (Un’ sã merg, dom’le? / Pân’ sã vinã… / Las’ cã…).Bara (/) este folositã în abreviere între doi termeni ai unei formule de tipul “metru pe secundã": m/s, “kilometru pe orã”: km/h etc.; în redarea unei alternative precum si în abrevierea prefixului “contra” din “contravaloare”: c/val.Punctul (.) este întrebuintat în abrevieri: cap. (capitole), str. (stradã), id. (idem), d.Cr. (dupã Cristos), d.a. (dupã amiazã), a.c. (anul curent) etc. si în cazul substantivelor compuse din initiale: C.E.C. (Casa de Economii si Consemnatiuni), P.N.L. (Partidul National Liberal), P.N.T.C.D. (Partidul National Tãrãnesc Crestin si Democrat). Observatie: nu se pune punct: a) dupã simbolurile si prescurtãrile din domeniul matematicii, fizicii, chimiei: f = functie, v = vitezã, va = volt-amper. b) dupã punctele cardinale: N, V, S, E. c) când în formarea substantivelor compuse intrã fragmente de cuvinte: ASIROM, ROMTELECOM. d) când abrevierea e formatã din începutul unui cuvânt si finala lui vocalicã: cca (circa), d-rei (domnisoarei), d-lui (dumnealui / domnului). e) dupã titluri (dar nici un altfel de punctuatie), dupã formulele de adresare din scrisori si cuvântãri se pune virgulã sau semnul exclamãrii.Linia de pauzã (-) este folositã în scrierea unor cuvinte compuse: sud-vest, colaborarea americano-franco-anglo-românã.

Blancul (…) este semnul de ortografie care indicã lipsa unor cuvinte din propozitie sau a unor propozitii din fraza.

3. Majuscula sau litera mare este un semn de ortografie care indicã: scrierea substantivelor proprii, începutul unei propozitii sau al unei fraze, începutul versurilor, când acestea sunt scrise unul sub celãlalt etc. Nu se scriu cu majuscule: numele de popoare, numele de personaje literare, folosite în scopul de a denumi trãsãturile umane: cicero (gen de tunsoare bãrbãteascã), donjuan (afemeiat), harpagon (zgârcit), nume de fiinte mitice, întrebuintate ca nume comune: iele, nimfe, elf, numele unor obiecte, inventii, masini, denumite cu numele inventatorului sau al locului de provenientã: ford, ohm, damasc, denumirile functiilor de stat: rege, vodã, presedinte, senator etc.

 Astfel, cratima leagă:

cuvinte pronunțate fără pauză; unele interjecții identice, repetate accidental;

anumite prefixe de baza derivatului;

prefixele ne- și re- și prepoziția de de baza derivatelor, respectiv a compuselor de la cuvinte care încep cu vocala î-, atunci când se produce căderea acesteia;

componentele compuselor cu un grad mediu de sudură, ale unor locuțiuni și ale structurilor cu anumite substantive + adjectiv posesiv;

articolul hotărât enclitic sau desinența de unele cuvinte greu flexionabile;

formantul final al numeralelor ordinale și fracționare de numeralul cardinal corespunzător scris cu cifre;

componentele ale unor abrevieri.

Ea desparte:

silabele unui cuvânt pronunțat sacadat; segmentele unui cuvânt în cazul despărțirii acestuia la capăt de rând.

În toate cazurile cu excepția ultimului, cratima se folosește indiferent de poziția cuvântului pe rând, în timp ce în ultimul caz este condiționată de poziția segmentului de cuvânt la sfârșit de rând și se suprimă dacă acel segment nu mai ocupă această poziție.

Cratima nu este precedată sau urmată de blanc.

Uneori, una și aceeași cratimă poate cumula mai multe funcții, de exemplu, pe lângă marcarea calității de compus, poate nota și atașarea unui element gramatical sau/și producerea unor fenomene fonetice (la sfântu-așteaptă, împușcă-n-lună, ucigă-l-

crucea).

Condițiile în care anumite elemente gramaticale se leagă de cuvântul de bază țin de domeniul gramaticii, cele în care anumite compuse sau derivate prezintă un grad mai mare sau mai mic de sudură și deci se scriu cu cratimă — de formarea cuvintelor, iar cele în care se produc anumite modificări fonetice — de domeniul foneticii, de aceea nu pot fi prezentate aici.

Utilizările cratimei se pot detalia după cum urmează. Astfel, cratima:

1. redă pronunțarea „legată” (însoțită, uneori, și de anumite modificări fonetice) a unor cuvinte care pot avea sau nu și existență independentă, notând o realitate fonetică permanentă sau accidentală. Ea poate marca pronunțarea fără pauză a două, trei sau, mai rar (mai ales în limba veche sau populară), patru ori chiar cinci cuvinte alăturate — cazuri în care se folosesc una (s-a dus, a luat-o), două (dându-le-o, pop. jelui-m-aș, înv. întreba-se-vor), trei (ducă-se-pe-pustii, înv. face-li-se-va) sau patru cratime: (un) lasă-mă-să-te-las. Unul dintre aceste cuvinte poate fi lung, respectiv semantic „plin”, iar celălalt sau celelalte — scurt(e)[10] (dându-ni-le, ducându-l, ducându-se) sau pot fi toate scurte (ți-l dă) ori toate lungi (aducere-aminte, luare-aminte). Cuvintele neaccentuate pot fi proclitice sau enclitice: l-a dat, respectiv dă-l.

În unele cazuri, pronunțarea fără pauză poate să nu conducă la alte modificări fonetice (ci numai morfologice sau de topică) ale cuvintelor implicate (pare-se față de se pare) sau poate duce la pronunțarea într-o singură silabă a unor cuvinte care, în alte situații, formează silabe diferite: am văzut-o față de înv. o am văzut. În altele, cratima poate semnala și producerea unor modificări fonetice suplimentare ale cuvintelor în cauză, și anume a sinerezei sau/și a eliziunii.

Sinereza poate fi obligatorie (de-a dreptul [dĕa], le-a dat, [lĕa], mi-a spus [mĭa], mi-o dă [mĭo], ne-am dat [nĕam]) sau facultativă, redând rostirea în tempo rapid (de-abia [dĕabĭa] față de de abia [de abĭa] în tempo lent). Și eliziunea poate fi obligatorie (dintr-un, într-un, printr-un < dintru/întru/printru + un; într-adevăr < întru + adevăr; m-a (văzut) < mă + a; v-a (văzut) < vă + a (văzut); s-a (zis) < se + a (zis)) sau facultativă (c-a văzut/că a văzut; cu un copil/c-un copil, după o oră/dup-o oră, fără a vorbi/făr-a vorbi; n-aveam/nu aveam; n-a văzut/nu a văzut; n-o să vadă/nu o să vadă; până acolo/pân-acolo; s-o vadă/să o vadă). Există dublete sau triplete omofone neomografe, scrise separat, sau, când este vorba de cuvinte compuse — cu cratimă sau „legat”: într-una prep. + num., dar întruna adv.; l-a pr. + vb. aux., dar la prep.; ne-am pr. + vb. aux., dar neam s. n.; s-a pr. + vb. aux., dar sa pr., adj. pr.; v-a pr. + vb. aux., dar

va vb. aux. Când căderea unui sunet se produce în interiorul unui cuvânt scris cu cratimă, se recomandă folosirea numai a apostrofului (înșir'te, mărgărite, nu înșir'-te < înșiră-te).

2. redă rostirea în tempo rapid a derivatelor cu prefixele ne- și re- de la teme care încep cu îm-, în- și, neliterar, a compuselor cu prepoziția de de la același tip de teme, notând afereza lui î- la începutul cuvintelor de bază (ne-mpăcat, ne-ncetat, a re-mpărți, a re-ncălzi față de rostirea în tempo lent neîmpăcat, neîncetat, a reîmpărți, a reîncălzi; de-mpărțit, de-nmulțit față de deîmpărțit, deînmulțit).

Această posibilitate este exploatată în poezie, din rațiuni prozodice: Ne-nțeles rămâne gândul /Ce-ți străbate cânturile... Eminescu.

3. marchează limitele dintre silabele unor cuvinte rostite sacadat, cu valoare stilistică (Ne-mer-ni-cu-le!), numărul cratimelor fiind în funcție de lungimea cuvântului.

4. servește la atașarea anumitor prefixe sau sufixe (ex-ministru, poe-esc), pentru care v. 4.1.1. Prefixe și derivate cu prefixe, 4.1.2. Sufixe și derivate cu sufixe.

5. unește elementele unor cuvinte compuse: !mai-mult-ca-perfect, v. 4.2. Scrierea cuvintelor compuse.

La scrierea substantivelor compuse disociabile, cratima dispare în cazul intercalării altor elemente: prim-ministru, dar primul nostru ministru.

6. unește componentele unor locuțiuni: calea-valea, v. 4.3. Scrierea locuțiunilor.

7. unește componentele secvențelor substantiv denumind grade de rudenie sau relații sociale + adjectiv posesiv (fără sau cu apocopă): mamă-ta/mă-ta, soră-ta/sor-ta, stăpână-sa, taică-su/ta-su.

8. leagă articolul hotărât enclitic sau desinența de cuvintele greu flexionabile, în cazul:

o numelor literelor și sunetelor: x-ul, x-uri;

o substantivelor provenite din numerale cardinale notate cu cifre: 10-le „nota 10”, 11-le „echipa de fotbal”;

o împrumuturilor și numelor de locuri a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare: acquis-ul; !bleu-ul; Bruxelles-ul; !dandy-ul, pl. art. !dandy-i (nu dandi, pl. art. dandii); show-ul, show-uri;

!Se recomandă atașarea fără cratimă a articolului sau a desinenței la împrumuturile — chiar neadaptate sub alte aspecte — terminate în litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română:

boardul, boarduri; clickul, clickuri; trendul, trenduri.

o substantivelor provenite din abrevieri sau sigle: pH-ul, RATB-ul. 9. leagă formanții -lea, -a la numeralele ordinale și -ime la numerale

fracționare de numeralele cardinale corespunzătoare scrise cu cifre (romane sau arabe): al XI-lea, a 11-a, 16-imi;

10. marchează omiterea unei secvențe din interiorul cuvântului în abrevierile discontinue: ad-ție, d-ta, P-ța pentru administrație, dumneata, Piața.

11. se păstrează în abrevierile compuselor scrise cu cratimă (lt.-maj., N-V, S-E pentru locotenent-major, nord-vest, sud-est).

12. poate lega unele interjecții identice, repetate accidental (bla-bla-bla, cioc-cioc-cioc, fiu-fiu, ha-ha-ha, hai-hai, ham-ham, hor-hor, la-la-la, pâș-pâș, pis-pis-pis, pui-pui, tranca-tranca, țâr-țăr).

Interjecțiile repetate se pot despărți și prin virgulă (hai, hai; ham, ham). 13. poate lega unele cuvinte care se repetă identic (doar-doar, foarte-foarte,

încet-încet, mai-mai, poate-poate, prea-prea) sau cu unele modificări (încet-încetișor, singur-singurel).

Utilizati corect virgula

Pãrtile de vorbire sau propozitiile legate prin "si", "sau" ori "ori" nu se despart prin virgulã. Pãrtile de vorbire sau propozitiile se despart prin virgulã legate prin: "nici", "dar", "iar", "însã", "ci", "si", "dar si", "precum si", "deci", "prin urmare", "asadar", "în concluzie".

Propozitia circumstantialã de cauzã se desparte de regentã oriunde ar fi, de obicei.

Propozitia circumstantialã de mod, dupã sau înaintea regentei se desparte prin virgulã, exceptând situatia în care se insistã asupra ei, caz în care nu se pun virgule. “Animalul înghiti o datã, ca si când i s-ar fi uscat gâtlejul”.

Propozitia circumstantialã de scop sau finalã, dupã regentã, se desparte prin virgulã, când nu se insistã asupra ei. “Multe a încercat, ca sã-si poatã rezolva…”. Înaintea regentei, se desparte de obicei prin virgulã. “Ca sã nu rãmânã repetent, mama a încercat…”.

Propozitia circumstantialã conditionalã se desparte de obicei prin virgulã.

Propozitia circumstantialã concesivã se desparte mereu prin virgulã. “Cu toate cã am stãruit, nu a primit propunerea mea”.

Substantivul la vocativ care exprimã o adresare obisnuitã se desparte prin virgulã de cuvântul sau cuvintele încrucisate. “Încerc prin aceasta, domnule director,…”.

Adjectivele aceluiasi substantiv se despart prin virgulã când sunt asezate alãturi sau când

sunt legate prin cuvintele "nici", "dar", "însã".

Punerea liniutelor si a ghilimelelor în cadrul aceluiasi text reprezintã o formulã acceptatã de scriere: “Scrierea corectã - “sã-i”, iar nu “sãi” - aratã pregãtirea individului…”.

Se pune virgulã înainte de: "dar", "iar", "însã", "ci", "precum si", "deci", "prin urmare", "asadar", "în concluzie".

Punctuatia numelui predicativ. “Copacii sunt înalti” - în acest caz nu se pune virgulã. “Copacii sunt, desigur / fireste / asadar / bineînteles / în concluzie / în realitate, înalti” - se pune virgulã. Când lipseste numele predicativ, numele predicativ este izolat cu "," sau "-". “Copacii, înalti, oamenii, veseli”.

Adverbele intercalate între subiect si predicat se pun între virgule. “Eu, bineînteles, voi îngriji de flori”. “Mama, fireste, era îngrijoratã”.

Complementul de agent suportã fãrã virgule intercalarea între el si verb. “… fu primitã cu bucurie de toti”.

Complementele circumstantiale, când sunt între subiect si predicat, se despart prin virgulã. “Ion, de frica ploii, fugi”. Când sunt dupã predicat, nu se despart. “Ion fugi de fricã”. Când predicatul este primul, iar complementul între, nu se despart. “Fugi de frica ploii Ion”. “Apele se despart de obicei la câmpie”. “Apele, de obicei, se despart la câmpie”.

Propozitia completivã de agent se desparte prin virgulã doar când este reluatã printr-un pronume demonstrativ si se aflã înaintea regentei. “De cãtre cei ce vin dupã noi, de cãtre aceia se va realiza scopul nostru comun”.

În propozitie, înainte de "precum" si "ca si" se pune virgula. “Cartea, precum si / ca si experientã ne demonstreazã cã…”.

Când "iar" este adverb cu valoare de "din nou", nu se desparte prin virgulã. “Aceasta este iar conditie de îndeplinit pentru rezolvarea problemei”.

"Însã": “Poate fi lustruit, însã nu dimineata”. “Fãrã a-l lustrui însã dimineata”. “Eu l-am lustruit însã, netinând cont de faptul cã…”.

"Totusi": “Totusi, la mare e soare mereu” - la începutul propozitiei este urmat de virgulã. “As fi vrut totusi sã spun douã vorbe” - în interiorul propozitiei nu se desparte.

"Asadar", "prin urmare", "deci": “Sã devinã moral, asadar / deci / prin urmare om religios” - conclusiv, se pune virgulã înainte. “Concluzia este, asadar / deci / prin urmare, urmãtoarea” - în interiorul propozitiei se pun virgule. “Asadar /deci / prin urmare, sunteti împotriva mea!” - la începutul propozitiei este urmat de ",". Variante din unele cãrti de gramaticã: “Deci pentru explicarea fenomenelor este nevoie de…”. “Omul apare deci mai întâi ca producãtor..”.

În interiorul propozitiei, adverbe ca "asa", "bine", "da", "nu", "sigur", "desigur", "fireste", "exact", "într-adevãr", "fãrã îndoialã" se despart prin virgule.

Constructiile gerunziale sau participiale, aflate la începutul propozitiei sau al frazei se

despart prin virgulã. “Urmând exemplul numelor care primesc diminutivãri, s-a ajuns…”. “Adunate între ziare, cãrtile…”.

"De exemplu" se desparte în toate cazurile prin virgule.

"Cu" sau "împreunã cu" atunci când dobândesc valoarea conjunctiei copulative "si" nu se desparte prin virgule. “Toatã hora împreunã cu privitorii izbucnirã în râs”. “Ion cu cei patru colegi au sã-i batã pe…”.

“Ochii de albastru deschis, palid, al cerului”, dar “Nu înseamnã vorba goalã, fãrã sens si cu atât mai putin…”.

Pronumele circumstantial de exceptie nu se desparte prin virgulã de regentã. “Nu face altceva decât sã se plimbe”. “Nu-i explic altcuiva decât cui nu a înteles”.

Propozitia circumstantialã cumulativã se desparte întotdeauna prin virgulã. “Dupã ce cã nu a învãtat, mai vrea si 10”. “Pe lângã cã e sãrac, mai face si pe fudulul”.

Propozitia circumstantialã opozitionalã se desparte mereu prin virgulã. “În loc sã vinã, pleacã”. “Iesim dintr-o salã, pentru a intra în alta”.

Propozitia circumstantialã consecutivã exprimã rezultatul actiunii din regentã si se desparte prin virgulã. “A mâncat, cã s-a îmbolnãvit”. “A lucrat destul, ca sã-i asigure un viitor”. “E prea frig, sã poti iesi afarã”. “Sunt prea multi, ca sã încapã în salã”.

În afara acestor reguli stabilite prin normele gramaticii limbii române, desigur, orice scriitor are libertatea folosirii virgulei în scopul claritãtii exprimãrii.

Declinarea pronumelui si adjectivului de întãrire

Masculin singular:eu, pe mine, mie însumitu, pe tine, tie însutiel, pe el, lui însusi

Masculin plural:noi, pe noi, nouã însinevoi, pe voi, vouã însivãei, pe ei, lor însisi

Feminin singular:eu, pe mine însãmi, mie însemitu, pe tine însãti, tie însetiea, pe ea însãsi, ei însesi

Feminin plural:noi, pe noi, nouã însenevoi, pe voi, vouã însevaele, pe ele, lor însesi, însele

Cateva intrebari menite sa-ti imbunatateasca aptitudinile de exprimare in scris• In legatura cu structura comunicarii scrise:- Organizarea textului este clara si usor de inteles la prima privire?- Subtitlurile din text ies in evidenta?- Informatia urmareste o secventa logica, cu inceput, mijloc si sfarsit?- Introducerea mentioneaza clar subiectul si scopul comunicarii?- Continutul este rezumat pe scurt in cadrul structurii?

• In legatura cu stilul comunicarii scrise:- Textul arata curat si elegant?- Am utilizat cuvintele adecvate?- Stilul este simplu, direct si concis?- Paragrafele nu depasesc 10 randuri?- Exista un rand alb intre paragrafe, pentru a le evidentia?- Sunt propozitiile prea lungi (mai mult de 30 de cuvinte) sau contin mai mult de o idee?- Prima propozitie atrage atentia cititorului?- Am evitat jargoanele inutile?- Este stilul potrivit audientei?- Clasificarile sunt utilizate corespunzator?- Am utilizat cuvinte scurte, concrete si familiare in loc de cuvinte lungi, obscure sau complexe?- Am utilizat vocea activa in loc de cea pasiva (acolo unde se poate)?- Am evitat repetitia?

• In legatura cu continutul textului scris:- Am verificat cu atentie gramatica, punctuatia si ortografia?- M-am gandit bine la ce vreau sa comunic inainte de a scrie?- Am un obiectiv precis?- Am notat chestiunile esentiale pe care vreau sa le comunic?- Am comunicat clar aceste chestiuni?- Am dezvoltat rationamentele intr-o maniera logica?- Am lasat detaliile sa puna in umbra chestiunile principale?

- Continutul este pozitiv si constructiv?- Mi-am aratat interesul pentru cititor scriind cu caldura si prietenie?- Am revizuit de mai multe ori editarea textului?- Am lasat definitivarea textului pentru ziua urmatoare? Daca este posibil, peste noapte mintea va asimila informatiile mai bine si a doau zi vei avea o viziune proaspata asupra lucrurilor.

1.2. Scopul comunicării.Ori de câte ori vorbim sau scriem, încercăm să convingem şi să neconvingem, să explicăm ,să informăm sau să fim informaţi, să educăm sau săfim educaţi,să impresionăm, să amuzăm şi să ne amuzăm,a ne exprima punctede vedere, sau să îndeplinim orice alt obiectiv, prin intermediul procesului decomunicare, urmărim întotdeauna patru scopuri principale:2- să fim auziţi sau citiţi (receptaţi);- să fim înţeleşi;- să fim acceptaţi;- să provocăm o reacţie (schimbare de comportament sau de atitudine, a uneiopinii).

Indrumar ortografic si morfologic

Pleonasmul -consta in folosirea alaturata  a unor cuvinte sau a unor constructii cu acelasi inteles: *protagonist principal – protagonist inseamna personaj principal. Corect: protagonist

* a conlucra(a convietui, a coopera) impreuna – corect: con=impreuna; a conlucra* a repeta inca o data – corect: a repeta* a reveni din nou – corect: a reveni

Paronime-sunt cuvinte cu forma aproape identica (uneori difera un singur  sunet) si cu sensuri diferite.eminent (remarcabil, exceptional) - iminent (care nu poate fi  oprit); familial (privitor la familie, destinat  familiei) - familiar (intim, apropiat, cunoscut); (a)  investi - (a face o investitie financiara) - (a) investi (a acorda unei persoane un drept, o functie,  o demnitate); literal (cuvant cu cuvant, textual) - literar (referitor  la literatura);oral (transmis prin viu grai, verbal) - orar (program pe ore); original (neobisnuit, propriu unei persoane) - originar (privitor   la origine, obarsie);temporal (care indica timpul) - temporar (de  scurta durata, momentan).

Cratima se utilizeaza:pentru a reda in scris rostirea impreuna a doua cuvinte alaturate, sau rostir noteaza rostirea impreuna cu un alt cuvant a formelor scurte(i si s) ale verbului a fi.i-a si spus(i-pronume personal), s-ar mai duce acolo, nu-i nimeni ca el, nu-s vinovati.

Pentru a desparti cuvintele in silabeInterdictii de despartire in silabe:nu se desparte in silabe compusele abreviate(ONU, CFR);numerale ordinale exprimate prin cifre(a V-a);

abrevierile de uz curent(etc., s.a.m.d.)

ExempleB-a nu existaBa = negatieC-a = conjunctie (ca) + verb auxiliar (a): A zis c-a ajuns / A zis ca a ajunsC-a = conjunctie (ca) + verb auxiliar (va): A zis c-a veni / A zis ca va veniCa (adverb) = la fel cu / decatD-a nu existaDa = afirmatieDa (verb) = a oferiE-a nu existaEa (pronume) = dansaF-a nu existaFa (substantiv) = nota muzicalaI-a = pronume (lui / ei) + verb auxiliar (a): I-a zis sa vinaIa (verb) = Ia caietul si vinoL-a = pronume (l / pe el) + verb auxiliar (a): L-a vazut cand a venitLa (substantiv) = nota muzicalaLa (adverb) = spreM-a = pronume (m / pe mine) + verb auxiliar (a): M-a vazut cand am venitMa (conjunctie) = dar, insa (nu stiam ca exista asa ceva: http://dexonline.ro/definitie/ma si inca nu sunt convins)N-a = negatie (nu) + verb auxiliar (a): N-a venit / Nu a venitNa (interjectie) = iaP-a nu existaPa (interjectie) = la revedereSa (pronume) = A venit cu mama saS-a = pronume (s / pe sine) + verb auxiliar (a): S-a dus si nu a mai venitS-a = conjunctie (si) + verb auxiliar (a): S-a imbracat s-a venit / S-a imbracat si a venitSa (substantiv) = piesa de harnasamentT-a nu existaTa (pronume) = care iti apartineV-a = pronume (v / voua) + verb auxiliar (a): V-a zis sa venitiVa (verb auxiliar): Va veni

Punctul si virgula reprezinta un semn de punctuatie care indica o pauza mai accentuata decat prin virgula si mai putin accentuata prin punct.De exemplu: Dupa ce am plecat, m-am gandit ca n-am facut bine; ceilalti vor putea spune acum ca sunt las.Doua punctea) Anunta vorbirea directa.De exemplu:Se opri si zise:- Eu nu plec!b) Atunci cand urmeaza o enumeratie.De exemplu:Copii n-avea decat doi: pe Vlad si pe Dana.c) Pentru a introduce un cuvant sau o constructie cu valoare de explicatie.De exemplu:Un singur lucru n-a putut sa ne distruga: credinta.

Semnul exclamarii: marcheaza grafic intonația frazelor și a propozițiilor exclamative sau imperative. El arata astfel: „!”. Se pune, de asemenea, dupa interjecțiile și vocativele care exprima stari afective și sunt considerate cuvinte (sau parți de fraza) independente.

Dublu iI. Substantivele masculine care au penultima litera “i” (ex: fiu, copil):- formeaza doi de “i” la plural (fii, copii)- formeaza trei de “i” la plural cand sunt articulate hotarat (fiii, copiii)- formeaza doi de “i” in interiorul cuvantului la plural in cazurile genitiv si dativ (fiilor, copiilor)- formeaza doi de “i” in cazul vocativ (fii, copii)II. Restul substantivelor masculine (ex: barbat, copac):- formeaza doi de “i” la plural cand sunt articulate hotarat (barbatii, copacii)III. Substantivele feminine care au penultima litera “i” (ex: vie, poezie):- formeaza doi de “i” la plural (vii, poezii)- formeaza doi de “i” in interiorul cuvantului la plural cand sunt articulate hotarat (viile, poeziile)- formeaza doi de “i” in interiorul cuvantului la plural in cazurile genitiv si dativ (viilor, poeziilor)IV. Restul substantivelor feminine (ex: fata, creanga):- daca se termina in “i” la plural (fete, crengi) formeaza doi de “i” in cazurile genitiv si dativ la singular (fetei, crengii)V. Substantivele neutre care au penultima litera “i” (ex: fluviu, studiu):- formeaza doi de “i” la plural (fluvii, studii)- formeaza doi de “i” in interiorul cuvantului la plural cand sunt articulate hotarat (fluviile, studiile)- formeaza doi de “i” in interiorul cuvantului la plural in cazurile genitiv si dativ (fluviilor, studiilor)VI. Restul substantivelor neutre:- nu formeaza doi de “i”VII. Cuvintele care suna ca si cum ar avea doi i la final, dar, de fapt, se scriu cu un singur i:nostri si vostripantaloni albastri, rochii  rosi, ochi negri. In acest caz, adjectivele sunt la plural, nearticulate.mandri, membri, ministri, maistri -  sunt cuvinte care se scriu tot cu un singur i cand sunt la plural si nearticulate. Cand sunt insa articulate cu articol hotarat, se scriu cu doi i:Mandrii feciori din sat au trecut pe la noi.Membrii comisiei au gresit.Ministrii guvernului au fost felicitati.Toti maistrii  si-au facut norma.Regula: Cand substantivele si adjectivele, la singular, nu se termina in i, si nici nu au penultima litera un i, cum sunt: maistru, socru, rosu, ministru, codru, negru, arbitru etc., se scriu cu un singur i cand sunt la plural si nearticulate: maistri, codri, socri, rosi, ministri, negri, arbitri, si cu doi i, atunci cand sunt articulate cu articol hotarat (articolul hotarat arata ca obiectul denumit de substantiv este cunoscut vorbitorului): codrii de arama, socrii mei, acesti ministrii competenti.

VIII.Cuvintele care se scriu cu doi -i, dar si cu trei -i:substantive la genul masculin, substantivele si adjectivele care au penultima litera -i, cum sunt: , macaragiu, copil, fiu, zglobiu, argintiu etc. se scriu, atunci cand sunt la plural, cu doi -i: macaragii, copii, fii, zglobii, argintii; si articulate: macaragiii, copiii, fiii, zglobiii (copii), argintiii (brazi);

Editarea unui text scris:- toate propozitiile incep cu majuscule;- nu se folosesc majuscule in mijlocul propozitiilor decat daca utilizam substantive proprii;- dupa fiecare rand dintr-o enumerare se foloseste “punct si virgula”; dupa ultimul rand dintr-

o enumerare se pune punct;- nu se pune virgule inainte de “si” si “etc”;- numarul punctelor de suspensie este trei: “…”-

Nu abunda in prescurtari (in general, acestea nu se folosesc in textele literare), dar daca le folosești, nu uita sa le succezi cu „.“;

Nu folosi scrierea cu cifre pentru numeralele de la unu la zece, o suta, o mie ș.a.m.d.; la fel, Cand ai o enumerație, se pune „;“ dupa fiecare element al listei și „.“ dupa ultimul element al

listei; Daca folosești numele unui brand, folosește ortografierea proprie a brand-ului (de exemplu,

eMAG și nu Emag sau EMAG); Daca ai un link, este ideal ca linia subliniata sa fie doar sub cuvintele care formeaza link-ul și

„ nu așa“ (este neglijența); Daca ai un cuvant imprumutat din alta limba care nu este inca suficient de bine sudat in

limba romana, articularea se face cu cratima, de exemplu, site-ul și nu siteul; la fel, cand ai substantive proprii, articolul hotarat este antepus: lui Alicia și nu Aliciei;

- ”sh” și ”tz” nu sunt diacritice și nu ar trebui folosite nici in offline, nici in online. Forma corecta e Ș și Ț. Și atat! Folosirea grupelor de litere ”sh” și ”tz” mi se pare incurajarea unei generații manelistico-inculto-idioate;- Nu se lasa spațiu intre cuvant și semnul de punctuație, insa se lasa spațiu intre semnul de punctuație și noul cuvant. De exemplu, nu se scrie ”semnul de punctuație , insa se lasa” și nici ”semnul de punctuație,insa se lasa”, ci cum e scris mai sus;- Nu exista expresia ”de asemeni”, ci doar ”de asemenea”;- Verbul ”a crea” se conjuga astfel: eu creez, tu creezi, el creeaza, noi cream, voi creați, ei creeaza. La pasiv se folosește forma ”el a fost creat”, cu un singur ”e”;- ”Numele Andreea are doi e” și nu ”Numele Andreea are doi de e”;- ”Datorita” semnifica doar ceva pozitiv, iar ”din cauza” doar ceva negativ. In propoziții, le vom folosi astfel: ”Datorita ajutoarelor din partea oamenilor, am reușit sa reconstruim casa” și ”Din cauza ploilor abundente și a inundațiilor, ne-am pierdut casa”;- Semnul de punctuație de la sfarșitul unui citat se pune dupa ghilimele: ”Acesta este un citat”. Și nu ”Acesta este un citat.”;- ”Confort” și nu ”Comfort”;- ”El inșala” și nu ”El inșeala”;- ”O fi trecut vreo pasare” și nu ”O fi trecut vre-o pasare”;- ”Mi-ar placea” și nu ”Mi-ar place”;- ”Va aparea” și nu ”Va apare”;- ”Voiam” și nu ”Vroiam”;- ”Continuu” și nu ”Continu”;- ”Mai bine” și nu ”M-ai bine”;- ”M-ai cunoscut pe mine” și nu ”Mai cunoscut pe mine”;- ”Aș dori” și nu ”Ași dori”;- ”O zi placuta” și nu ”O zii placuta”;- ”Copiii noștri” și nu ”Copiii noștrii” sau ”Copii noștrii”;- ”Acestea sunt florile pe care le-am primit” și nu ”Acestea sunt florile care le-am primit”;

- ”Incepator” și nu ”Ancepator”;- ”Plange” și nu ”Plinge”;- ”Aceeași fata” și nu ”Aceiași fata” sau ”Aceiaș fata”;- ”Aceiași baieți” și nu ”Aceeași baieți”;- ”Nu face” și nu ”Nu fa”;- ”Nu zice” și nu ”Nu zi”.Fiecare e-mail pe care il trimiteti va sporeste sau va afecteaza reputatia. Daca mesajul nu va fi elaborat, va contine spatii goale si greseli de ortografie, destinatarii va vor percepe ca pe o persoana nepasatoare si dezorganizata. Iar in mediul profesional felul in care suntem perceputi poate fi calea spre succes sau insucces.Spatiile de dinainte sau de dupa semnele de punctuatie (blancurile)a) se lasa spatiu liber dupa:– virgula cuvant, cuvant– punct cuvant. Cuvant– semnul intrebarii cuvant? cuvant– semnul exclamarii cuvant! cuvant/cuvant– doua puncte cuvant: cuvant– punct si virgula cuvant; cuvant– puncte de suspensie cuvant… cuvant/cuvantb) se lasa spatiu liber atat inainte, cat si dupa:– linie de pauza cuvant – cuvantc) nu se lasa spatiu liber in cazul semnelor:– cratima cuvant-cuvant– ghilimele „cuvant” «cuvant»(ghilimelele ascutite/franceze se folosesc pentru a intercala uncitat in alt citat)– paranteze (cuvant) [cuvant]– bara oblica cuvant/cuvantSe scrie cu “i”:- la inceputul cuvintelor (inceput, intreg), la sfarsitul cuvintelor (a hotari, a cobori) si in cuvintele derivate cu prefixe (neinteles, a preintampina). In toate celelalte situatii se foloseste “a” (rand, stanga, hotarator, ducand).

Reguli ortografice:- inainte de virgula, punct, doua puncte etc, nu se lasa spatiu...- anglicisme aiurea, formulari neromanești, virgula intre subiect și predicat, virgule lipsa, majuscula dupa virgula, idei gemene scrise separat (folosirea culorilor), idei neterminate (cea cu sh, tz etc., unde trebuia spus ceva despre folosirea diacriticelor).