R E Z U M A T asupra tezei de doctorat

"Evoluţia fenomenului violenţei intrafamiliale în societatea românească (1990-2003)"

Violenţa intrafamilială exercitată sub forma agresiunii, abuzului şi

maltratării partenerului de cuplu, copiilor, părinţilor sau persoanelor vârstnice

din familie, în general, este o problemă socială cu care se confruntă majoritatea

societăţilor contemporane. Manifestarea repetată a unor comportamente

violente în căminul familial, este cu atât mai gravă cu cât acesta reprezintă

mediul în care individul trebuie să beneficieze de un refugiu, de intimitate,

linişte şi securitate, pe de o parte, şi este instituţia cu una din cele mai

importante funcţii în procesul de socializare, pe de altă parte. Violenţa

intrafamilială conduce la deteriorarea relaţiilor dintre membrii familiei,

determinând, astfel, modificarea structurii acesteia, a rolului şi funcţiilor pe care

trebuie să le îndeplinească la nivelul societăţii, contribuind, în final, la

intensificarea conduitelor destructive şi deviante şi nu la păstrarea echilibrului

social.

Fenomenul violenţei intrafamiliale deşi datează din cele mai vechi

timpuri, fiind asociat familiei încă de la organizarea sa primară, a făcut obiectul

unor preocupări serioase (din partea oamenilor de ştiinţă, instituţiilor oficiale,

agenţiilor de asistenţă socială, ş.a.) abia începând cu câteva decenii în urmă.

Studierea acesteia se loveşte de multiple impedimente, iar o evaluare cât mai

exactă a dimnsiunii sale presupune, chiar şi în prezent, o operaţie extrem de

dificilă. Specificul familiei ca mediu intim, ce nu admite intervenţii din afară,

reţinerea victimelor în a reclama actele de agresiune, reticenţa autorităţilor faţă

de invadarea spaţiului privat, lipsa unor instituţii care să se ocupe cu

monitorizarea acestui fenomen, sunt câţiva dintre factorii care contribuie la

necunoaşterea şi ignorarea actelor de violenţă intrafamilială.

1

Lipsa unor surse importante de cunoaştere şi evaluare a acestor

conduite, corelată cu gravitatea proliferării violenţei în căminul familial, face

necesară orice încercare de abordare şi soluţionare a unui asemenea probleme.

Lucrarea cuprinde patru capitole, primul capitol intitulat "Determinări

conceptuale privind manifestarea violenţei în societatea contemporană" este

consacrat unor delimitări conceptuale absolut necesare pentru înţelegerea din

perspectivă sociologică, a fenomenului de violenţă în societatea contemporană.

Sunt explicate succint forme ale agresivităţii precum şi tipologii care au la bază

criterii principale precum şi subcriterii.

Influenţa mass-media asupra comportamentului agresiv justificat prin

teoria catharsisului, şi manifestări ale problemelor comportamentale ce se

observă încă din copilărie, când tendinţele înăscute către un comportament

antisocial sau alţi factori de risc se combină cu condiţii de mediu favorabile

manifestării lor. Aceste "seminţe" timpurii ale manifestărilor antisociale au la

bază o aproape întotdeauna o problemă mai veche, care stă la baza evoluţiei

comportamentului antisocial.

Dar asupra acestor manifestări violente există şi mecanisme de reducere

a lor care sunt tratate prin prisma analizelor efectuate de-a lungul timpului de

diverşi sociologi prin teoriile emise de aceştia.

Bineînţeles că violenţă există şi a nivel instituţional utilizat pentru

menţinerea sau dobândirea unei poziţii dominatoare care se poate realiza, fie

prin utilizarea violenţei ostile (război, terorism) fie prin utilizarea violenţei

simbolice, adică a autorităţii şi influenţei culturale exercitate în scopul asigurării

dominaţiei redate prin principalele forme de manifestare ale puterii disputate în

plan teoretic, cum ar fi: forţa, persuasiunea, autoritatea, constrângerea şi

manipularea.

De asemenea se propune o tipologie relevantă pentru descifrarea

violenţei, care ne ajută să distingem violenţa privată de violenţa colectivă,

violenţa criminala de violenţa non-criminală, violenţa cetăţenilor împotriva

puterii de violenţa puterii împotriva cetăţenilor.

2

Perioada istorică actuală se caracterizează prin frecvenţa şi intensitatea

conflictelor competitive, intra sau inter sociale, care nu par deloc a scădea, ci,

dimpotrivă, par a fi în creştere. Reducerea lor putându-se fi făcută prin

modalităţi de aplanare paşnică şi tehnici de reciprocitate gradată în reducerea

tensiunii, tactici de reconciliere, accentuarea similarităţilor, sporirea înţelegerii

şi bunăvoinţei reciproce astfel încât să nu determine o explozie în

comportamente violente şi incontrolabile.

Capitolul al doilea intitulat "Specificul şi dinamica structurilor

familiale" porneşte de la teorii sociologice cu privire la familie, pornind de la

Comte şi continuând cu preocupările cercetătorilor de după cel de-al doilea

război mondial care se plasează cu precădere asupra uneia din perspectivele

sociologice majore (funcţionalistă, conflictualistă şi interacţionistă) şi vorbeşte

de acea "mare ruptură" şi schimbările apărute în modelele familiale precum şi

de noile termene care definesc familia în societatea contemporană prin

răspândirea menajelor nefamiliale (celibatari, divorţaţi, familii monoparentale)

determinând specificul familiei contemporane, pentru a ajunge iniţial la

cercetarea fenomenului de violenţă intrafamilială.

Capitolul se referă de asemenea şi la apariţia în rândul tinerilor după

anul 1990 a acelui fenomen de "uniunea consensuală" partenerii considerând

aranjamentul o variantă optimă pentru vârsta şi statutul lor motivat printre altele

de dorinţa de a face carieră, lipsa unei locuinţe proprii, a unor surse de trai

decent, bani insuficienţi pentru oficializarea relaţiei în condiţii decente,

dispariţia unor restricţii ale vechiului regim care erau inacceptate modului de

convieţuire.

În capitolul trei intitulat "Evoluţia violenţei intrafamiliale în societatea

românească după anul 1990" se tratează noţiunea de violenţă prin care se

înţelege "o conduită şi atitudine care constau în constrângerea fizică sau psihică

exercitate de unele persoane asupra altora, pentru a le impune voinţa,

agresându-le".

3

Se dă şi o explicaţie clinică asupra violenţei şi se are în vedere şi un

tratament legislativ, asupra acestui fenomen. Se tratează principalele cauze ale

violenţei intrafamiliale în raportul soţ soţie, forme de manifestare şi etape ale

acestui fenomen precum şi efectul violenţei asupra femeilor care alături de copii

şi bătrâni sunt cei mai expuşi la astfel de fenomene agresogene.

Se fac vizibil diverse statistici preluate de la institute de specialitate,

(IMAS, Centrul Pentru Parteneriat şi Egalitate din România, Institutul Naţional

Pentru Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii, etc. ).

În consecinţă violenţa împotriva femeilor pune în pericol sănătatea

fizică şi echilibrul psihologic al victimelor şi le obligă adesea pe acestea să

accepte subordonarea şi nesiguranţa economică din familie. Inegalităţile legate

de sex din familie creează un context propice pentru relaţiile violente. Este

redată o statistică a structurii persoanelor acuzate de acte de violenţă în familie

pe sexe în perioada 1993 – 1998 precum şi polul infracţionalităţii în familie în

anul 2002 pe judeţe.

Deşi rezultatele acestor cercetări relevă faptul că mai mulţi de jumătate

dintre victimele violenţei intrafamiliale sunt femei, nu trebuie să omitem faptul

că victimizarea a dobândit în zilele noastre o coloratură diferită de cea a anilor

trecuţi în condiţiile în care există şi cazuri de violenţă asupra bărbaţilor din

partea partenerelor. Noile reglementări le-au dat femeilor curajul de a se

împotrivi partenerilor lor, această tendinţă de împotrivire concretizându-se în

infracţiuni de vătămare corporală, tentativă de omor sau chiar omor.

Sunt redate şi explicate succint unele dintre cele mai importante cauze

ale violenţei intrafamiliale (consum de alcool, gelozie, statut educaţional scăzut,

situaţie economică precară, neglijarea familiei, infidelitate, etc).

Specialiştii Institutului Pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii

din România au subliniat faptul că violenţa familială este o "formă de

discriminare reprezentând un comportament ce are la bază o prejudecată:

statutul social inferior al femeii comparativ cu cel al bărbatului, prejudecată ce

devine manifestă într-un context socio-cultural care cultivă valori legate de

4

acceptabilitatea violenţei ca mijloc de a rezolva un conflict, caracterul de

afacere privată a familie, aflată sub controlul bărbatului, valori care le dau, în

mod tacit, drept de proprietate asupra femeilor şi copiilor". Ca principale forme

de manifestare a violenţei familiale sunt enumerate: abuzul fizic, abuzul sexual,

abuzul economic, abuzul social.

Efectele violenţei se resimt atât pe termen scurt cât şi pe termen lung

adeseori femeile victimizate au manifestări psihopatologice, de genul: confuzie,

aplatizare afectivă, teamă, oboseală cronică, tulburări de somn, dificultăţi în

luarea deciziilor.

O altă categorie supusă violenţei sunt copii care ar trebui să fie protejaţi

de părinţi şi nu abuzaţi. Definiţia abuzului, acceptată de către Organizaţia

Mondială a Sănătăţii, acoperă în întregime acest concept: "abuzul copilului sau

maltratarea lui reprezintă toate formele de rele tratamente fizice şi/sau

emoţionale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare

comercială sau de alt tip produse de către părinţi sau orice altă persoane aflată

în poziţie de răspundere, putere sau încredere, ale căror consecinţe produc

daune actuale sau potenţiale asupra sănătăţii copilului, supravieţuirii dezvoltării

sau demnităţii lui". Ca principale forme de abuz oficial se operează cu trei

tipuri: abuzul fizic, abuzul sexual şi abuzul emoţional (psihic), iar cele mai

grave forme de violenţă împotriva copiilor sunt pruncuciderea, infanticidul,

abandonul şi incestul.

Abandonul reprezintă un act de mare agresivitate de un tip special:

agresivitatea prin demisie. Acest act implică, întotdeauna depăşirea pragului

dintre norma şi patologic şi a fost în toate timpurile considerat anormal şi

reprobabil. Aceste forme produc şi consecinţe psihosociale care pot conduce la

un retard în dezvoltarea intelectuală, la tulburări de echilibru emoţional şi la

consecinţe psihice pe plan social care pot avea un impact de lungă durată

presupunând eforturi la nivel organizatoric, administrativ şi economic.

Reabilitarea copilului care a fost supus abuzului sau exploatării sexuale sunt

costisitoare din punct de vedere financiar prin asigurarea costurilor de rezolvare

5

a problemelor de sănătate, prin asigurarea serviciilor de recuperare şi reabilitare

prin pregătirea personalului de intervenţie.

O altă grupare socială şi de vârstă, care suferă din cauza actelor de

violenţă intrafamilială, este cea a bătrânilor, persoane care reprezintă o

categorie socio-demografică distinctă în populaţia totală prin vârsta înaintată

(60 ani şi peste) caracterizată prin modificări morfofiziologice ireversibile ale

organismului, nivelul scăzut de activitate, trebuinţe, interese, aspiraţii materiale

şi culturale specifice. Deşi maltratarea persoanelor vârstnice se întâmplă la fel

de des ca şi în cazul maltratării copiilor, totuşi, astfel de situaţii sunt mai greu

de sesizat de către autorităţi.

Forme de manifestare a violenţei împotriva vârstnicilor în accepţiunea

unor doctrinari ar fi: neglijarea pasivă, abuzul verbal sau emoţional, neglijarea

activă şi abuzul fizic.

În viziunea altora aceste forme ar fi următoarele: violenţă fizică, abuz

cu caracter psihic, abuz în ceea ce priveşte medicamentele, abuz material,

violarea unor drepturi.

Astfel, se poate observa că schimbările produse în interiorul familie

contemporane – tendinţa spre nuclearizare şi individualizare – au profunde

implicaţii asupra relaţiilor dintre vârstnici şi copii, asupra sistemului de valori

proprii fiecărei generaţii. Toate aceste transformări, inclusiv de status şi de rol

personal, pot avea consecinţe atât pozitive, cât şi negative, pe plan individual,

familial şi social.

Capitolul patru intitulat "Măsuri şi soluţii de combatere a agresivităţii în

relaţiile de convieţuire familială" cuprinde măsuri de combatere a violenţei

domestice promovate de legislaţia românească, europeană şi internaţională şi

programe de prevenire realizate de instituţii abilitate în vederea tratării

traumelor individuale şi sociale create de violenţa domestică. Servicii

dezvoltate în acest context ar putea fi: servicii de intervenţie în criză, servicii de

protecţie socială, consiliere pe termen lung, sfaturi juridice, servicii de pledare a

cauzei, etc.

6

Servicii de informare şi mediatizare sunt făcute de către Poliţia

Română, Direcţiile Judeţene pentru Protecţia Copilului, Direcţiile de Sănătate

Publică şi diverse ONG-uri.

Programele de prevenire a violenţe intrafamiliale au următoarele

obiective:

- sensibilizarea opiniei publice în legătură cu gravitatea acestor

probleme (desfăşurarea unor campanii de conştientizare în

rândul populaţiei, programe de educaţie comunitară prin care

se doreşte schimbarea mentalităţii populaţiei);

- identificarea, înregistrarea şi monitorizarea cazurilor de

violenţă în familie;

- elaborarea unor strategii în scopul de a asigura un sprijin

efectiv victimelor;

- propuneri în domeniul legislativ;

Deşi prin Legea nr. 217 / 2003 privind prevenirea şi combaterea

violenţei în familie propune înfiinţarea unor Direcţii de dialog în teritoriu,

acestea încă nu funcţionează la parametrii propuşi.

După Concluzii şi o bibliografie selectivă care cuprinde autori de

referinţă ce analizează o asemenea problemă actuală, lucrarea cuprinde şi anexe

cu statistici generale privind: victimizarea femeilor, infracţiuni săvârşite cu

violenţă, şi legislaţie europeană pin Recomandările Consiliului Europei.

Doctorand,

Cornel Răduţ

7