Teorii şi practici de intervenţie în cazul violenței conjugale

Rezumat. Victime ale violenţei în cuplul conjugal sînt mai ales femeile, indiferent de categoria socioprofesională din care fac parte. Fenomenul ţinut mult timp sub tăcere este acum mediatizat, recunoscut. În literatura de specialitate sînt tratate probleme ale cuplului, factori de predictibilitate a conflictelor, a separării, factori favorizanţi ai apropierii partenerilor sau ai reconstrucţiei relaţiei lor conjugale, modul în care poate fi rupt cercul vicios al violenţei, care sînt cele mai nimerite intervenţii specifice, cum poate fi prevenită violenţa conjugală. Conferinţa mondială de la Beijing (1995) cerea mai multe cercetări asupra violenţei conjugale. Plină de învăţăminte este L'enquête nationale sur les violences envers les femmes (Franţa) asupra căreia ne oprim pentru a-i prezenta metodologia şi cîteva concluzii. Optăm apoi pentru o definire a violenţei conjugale din perspectiva sociologiilor constructiviste şi-i distingem manifestări, semne, simptome. Distingem tipuri ale violenţei conjugale, ciclul acesteia, cu faze principale şi efecte. Deoarece fenomenul violenţei conjugale nu este nou, de-a lungul timpului au fost propuse mai multe modele explicative, de obicei cauzaliste, pozitiviste (de la cele care localizează cauze în persoana care se comportă violent, la cele care le localizează în exteriorul ei). Aceste modele reflectă complexitatea fenomenului, dar, din perspectivă constructivistă, considerăm util demersul centrat pe soluții de reyolvare a problemelor, decît provenienţa lor. Explicaţiile date fenomenului le evaluăm în termeni de utilitate terapeutică (identificăm şi criterii de selecţie a lor în funcţie de context, de caz). În ultima parte ne oprim asupra a ceea ce se face şi ceea ce se poate face pentru cei implicaţi de violenţa conjugală (în special asupra unor programe ce privesc pe autorii violenţei, avînd în vedere că asupra sprijinirii femeilor şi copiilor victime sînt mai multe informaţii la noi).Cuvinte-cheie. Violenţă conjugală, cuplu conjugal, modele explicative ale violenţei, constructivism, servicii sociale

În cadrul cuplului conjugal, în Europa, victime ale violenţei sînt mai ales femeile (una din cinci), indiferent de

categoria socială din care fac parte1. Mult timp, fenomenul a fost ţinut sub tăcere. În present este mediatizat,

recunoscut. Femeile, multimedia, asistenţii sociali, medicii, diferite categorii de terapeuţi şi publicuri par mai

sensibili decît înainte la acest fenomen văzut, perceput ca reflectare a « dorinţei » unui partener de a-l domina pe

celălalt şi care începe cu insulte, cu « vorbe grele », pentru a se ajunge la înjurături, lovituri... Familia este

protectoarea intimităţii, dar ea poate fi şi locul violenţei ţinute în secret de ruşine, datorită sentimentului

vinovăţiei etc. Autorul violenţei caută să-şi justifice actul, să-l lege de « predispoziţii » interne, de factori externi

(stress, alcool, şomaj), să-l minimizeze, să dea vina pe persoana-victimă. Pentru a înţelege comportamentul

acesteia ajungem la delicata chestiune a dragostei care care-i pune uneori pe cei doi în imposibilitatea de a con-

vieţui şi de a nu putea trăi unul fără celălalt…

O medie a rezultatelor cercetărilor arată că şase femei din nouă au idealizat cuplul2, închipuindu-şi, la vîrsta de

19-20 de ani, că se vor căsători pentru veşnicie, vor avea soţ iubitor, copii frumoşi, cuminţi și vor rămîne fericite

la casa lor toată viaţa… «Eu cred că un cuplu este format din două persoane care se iubesc, sînt deschise, îşi

spun tot, împărtăşesc şi bune şi rele (…) ; femeia nu este bună doar la cratiţă, să aibă grijă de copii, să fie tot

timpul la dispoziţia bărbatului ; ea are drepturi, are responsabilităţi, ca şi partenerul» (M., studentă, anul II)3.

Multe femei constată apoi că aspiraţiile lor sînt departe de cele ale consoartei… «Mi-am dorit, ca toată lumea, o

mare dragoste, un om cu care să împărtăşesc totul, să fim fericiţi şi să avem noroc … Eu nu am dat peste

persoana dorită» (A., 28 ani, casnică).

Este adevărat că lumea în care trăim ne impune modele, ne afectează identitatea, comportamentele, relaţiile

(«dacă organizarea socială este patriarhală, ea se bazează pe raportul dominant/dominat în care fiecare are

1Un fléau qui n'épargne aucun pays, aucun milieu, aucune classe sociale, http://www.eurowrc.org/06.contributions/2.contrib_fr/2 N. Séverac, La part impensée de la violence conjugale. De la fiction au récit vécu, în Dialogue, 2001 (nr. 151) 3 Interviuri luate, în 2009-2010, de către studenţii de la masterul Familia şi managementul resurselor familiale (Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea Al. I.Cuza Iaşi)

1

sarcini productive specifice, tinerii fiind pregătiţi pentru rolurile de bărbat şi de femeie așa cum sînt ele jucate în

mediul familial cît şi în cel comunitar »4), ca urmare, violenţa conjugală poate fi văzută şi ca o traducere la nivel

individual a raportului de putere între sexe la nivel societal («căsătoria reprezintă pentru multe femei un înveliş ce

pare să învăluie fericirea în doi, dar care acoperă adesea condiţia de victimă… ; ea implică acceptarea culturii

supunerii faţă de soţ, o poziţie tributară acestui statut »5), în care lipseşte comunicarea, în care se pot ridica ziduri

de tăcere… Dar explicațiile nu pot anula responsabilitatea individuală ale membrilor cuplului și a altor implicați.

Interesează violenţa în cuplu ? Care sînt factorii declanşatori ai violenţei în cuplul conjugal ? Poate fi rupt

cercul vicios al violenţei în familie ? Cine poate ajuta cuplul să facă faţă încercărilor şi să iasă cu bine din ele?

1. Anchete privind violenţa conjugală

Dacă urmărim literatura de specialitate în domeniu, putem identifica numeroase teme privind problemele

cuplului, factori de predictibilitate a neînţelegerilor sau a separării membrilor unui cuplu, cauze ale divorţului 6,

factori care favorizează apropierea partenerilor, reconstrucţia relaţiilor deteriorate, sau încercări de evitare

a« spiralei infernale » a violenţei conjugale,intervenţii potrivite în cazul membrilor implicaţi de violenţe, cum pot

fi păstrate bunele relaţii în cuplu prin asistenţă, terapie, cum poate fi prevenită violenţa conjugală. Astfel, unii au

aflat ”perioade critice” în viaţa cuplurilor (de exemplu, în primii şapte ani de căsătorie, după circa 16 ani de

căsătorie; în SUA, cei care se căsătoresc au 50% şanse să divorţeze în aceste intervale7). Divorţurile precoce par

legate de intensitatea conflictelor, divorţurile tardive par legate de destrămarea legăturilor afective pozitive. În

unele lucrări aflăm tipologii ale « bărbaţilor violenţi » (în funcţie de originea lor sociodemografică şi de

caracteristicile personalităţii lor8). În altele, mai recente, se încearcă identificarea unor caracteristici ale cuplurilor

armonioase, cuplurilor în conflict dar neviolente, cuplurilor marcate de violenţă.

Conferinţa mondială privind femeile de la Beijing9 cerea să se facă mai multe cercetări, să se întocmească mai

multe statistici privind violenţele împotriva femeii. Plină de învăţăminte în acest sens este L'Enquête nationale sur

les violences envers les femmes (Franţa)10 realizată în 2000, pe un eşantion de 6 970 femei, cu vîrste cuprinse între

20 şi 59 de ani, care locuiau în oraşe, trăind sau care au trăit încuplu (52%), care desfăşurau sau desfăşuraseră o

activite profesională în ultimele 12 luni11 etc. În chestionarul12 construit pentru culegerea informaţiilor, întrebările

4 Z. Manseur, Entre projet de départ et soumission : la souffrance de la femme battue, Pensée plurielle, 2004/2 (nr. 8) 5 « Le social en recherche. Violence conjugale », în Informations sociales, 2010 (nr. 159) 6 Schwebel D., Houel A., Lhomond B., Maillochon F. ş.a.,Les violences conjugales au quotidien, Rapport final au Ministère de l'Emploi et de la Solidarité, Secrétariat d'Etat aux Droits des Femmes et à la Formation permanente, Service des Droits des femmes et de l'égalité, Paris, La Documentation française, 20027 M. Jaspard, Les violences contre les femmes, Paris, La Découverte, colecția “Repères”, 20058 De exemplu, se consideră că două categorii de persoane sînt potenţial violente : cele care sînt într-o permanentă surexcitare fiziologică şi cele care nu prezintă deloc astfel de semne...9 http://www.un.org/womenwatch/daw/beijing/10 Comandată de Service des Droits des femmes et le Secrétariat d'État aux Droits des femmes, coordonată de Institut de démographie de l'Université Paris I, realizată de o echipă pluridisciplinară compusă din cercetători ai CNRS, INED, INSERM şi ai mai multor universităţi.11Eşantionul a fost reprezentativ pentru studierea corelaţiilor între violenţele din sfera conjugală şi cele din « cîmpul muncii ».12În cursul ultimelor12 luni, consoarta v-a împiedicat să întîlniţi sau să vorbiţi prietenilor, membrilor familiei? V-a împiedicat să întîlniţi sau să vorbiţi altor persoane ?A criticat sau devalorizat ceea ce aţi făcut ? A făcut remarci dezagreabile privind aspectul dumneavoastră fizic? V-a impus cu ce să vă îmbrăcaţi, cum să vă coafaţi, cum să vă comportaţi în public ? Nu a ţinut seama sau a dispreţuit opiniile dumneavoastră ? A ţinut să-i explicaţi ce gîndeaţi? Să-i dați explicaţii în faţa copiilor dumneavoastră ? A ţinut să-i explicaţi ce gîndeaţi în

2

privind actele, comportamentele violente veneau după cele referitoare la caracteristicile familiale, economice,

sociale, rezidenţiale, matrimoniale, după informaţiile biografice sau cele privind starea de sănătate a celor

implicaţi. Cuvintele “violent”, agresor”, ”victimă” nu au fost utilizate, cerîndu-se doar evocarea faptelor

referitoare la violenţe verbale, psihologice, fizice sau sexuale în ultimele douăsprezece luni, în spaţiul public, la

locul de muncă, în cuplu, în relaţiile cu cei apropiaţi. Aplicarea fiecărui chestionar a durat circa 45 minute. O

primă concluzie a fost că grupul de femei cel mai afectat de fenomen era cel compus din femeile aflate în

adăposturi speciale, în centrele de primire de urgenţă, cele « fără domiciliu fix » (circa 14 000 - 15 000 în Franţa

metropolitană). Agresiunile fizice şi sexuale păreau să fie cele care aduceau atingere gravă persoanei, iar

insultele, denigrările, dispreţul, controlarea celuilalt, presiunile psihologice, prin repetare, păreau să devină fapte

anodine…

Tabel 1. Femeicare au declarat că au fost supuse unor violenţe în ultimele 12 luni (%)

Tip de violenţă\Vîrsta 0-24 ani 25-34 ani 35-44 ani 45-59 ani ÎmpreunăÎn spaţiul public (n=717) (n=1 934) (n=2 122) (n=2 197) (n=6 970)insulte şi ameninţări verbale 24,9 15,2 11,7 8,6 13,2agresiuni fizice 2,8 1,6 1,2 1,7 1,7urmărite şi hărţuite 12,4 5,8 4 2,8 5,2avansuri şi agresiuni sexuale 6,5 2,6 0,9 0,5 1,9hărţuire sexuală 21,9 9,9 5,9 3,9 8,3La locul demuncă (n=335) (n=1 409)

Trei sferturi dintre autorii violenţelor au fost bărbaţi. Agresiunile verbale erau mai răspîndite în marile oraşe şi în

legătură directă cu spaţiile colective şi cu transportul în comun. 9 % dintre femeile căsătorite au trăit situaţii de

violenţă conjugală, dar expresia “femei bătute” nu reflecta realitatea fenomenului. Într-un context social în care

violenţa fizică este interzisă, celelalte tipuri de violenţe pot să fie formele ”postmoderne” ale dominaţiei unui sex

asupra celuilalt13. Gradul lor de gravitate creşte odată cu repetarea, cu prezenţa simultană a mai multor tipuri de

violenţe14.

Tabel 2. Femei care au declarat că au fost victime ale violenţei la locul demunca,în funcţie de statutul lor marital (en %)

Căsătorită sau Celibatară Divorţată Divorţată CelibatarăTip de violenţă\Statut marital văduvă în cuplu în cuplu în cupluTotal 2883 768 66 335 471injurii, ameninţări verbale 6,7 7,9 14,7 10,1 12,5hărţuiri psihice 2,6 4,3 9,5 6,7 5,5agresiuni fizice 0,6 1,2 0 1,1 0,4hărţuiri şi agresiuni sexuale 2 3 2,7

Tabel 3. Femei care au declarat că au fost supuse unor violenţe verbale, psihologice, fizice sau sexuale,

faţa altor persoane ? A cerut să ştie cu cine aţi fost, cu cine aţi vorbit ? A încetat să vă vorbească, a refuzat să discute cu dumneavoastră? V-a împiedicat să cheltuiţi bani pentru nevoile curente ale gospodăriei ? A proferat ameninţări?etc. La locul de muncă : În cursul ultimelor 12 luni au fost exercitate presiuni asupra dumneavoastră ?Vi s-au impus un orar aparte, sarcini sau servicii pe care alţii nu le fac? Vi s-au adus critici repetate şi nedrepte privind activitatea pe care aţi desfăşurat-o la locul de muncă ? Aţi fost denigrată în faţa colegilor sau superiorilor ierarhici ? Aţi fost făcută de ruşine în faţa lor? Aţi fost ţinută, dată deoparte ?13 M.-F. Hirigoyen, Le harcèlement moral. La violence perverse au quotidien, Paris, Syros, 199814 “Grav” corespunde mai ales insultelor repetate sau hărţuirii psihologice şi, în cazuri rare, agresiunilor fizice sau sexuale  ; “foarte grav” corespunde unui cumul de violenţe fizice şi sexuale repetate, asociate cu violenţe verbale, cu hărţuire psihologică.

3

în cuplul conjugal sau la locul de muncă, în ultimele 12 luni (%)Tip de violenţă Total Femei căsătorite, cu loc de muncăLa muncă n = 4756 n = 4061Agresiuni verbale 8,5 7,8Presiuni psihologice 16,7 15,9–hărţuire psihologică 3,9 3,3Agresiunifizice 0,6 0,6Hărţuire şiagresiuni sexuale 2,0 1,7Violenţe conjugale n = 5908 n = 4061Agresiuni verbale 4,2 3,7Presiuni psihice repetate 24,3 23,2–hărţuire psihologică 7,9 6,9Agresiunifizice 2,5 2,4Agresiuni sexuale (viol etc.) 0,9 0,6Indicator global alviolenţei conjugale 9,5 8,6– situaţie “gravă“ 7,0 6,4–situaţie “foarte gravă“ 2,5 2,2

Convieţuirea maritală a femeilor care lucrează, modul lor de viaţă sînt legate şi de violenţele de la locul de muncă.

Cele măritate sînt mai puţin afectate, dar este deforma(n)tă imaginea “femeii libere”, fără partener masculin

cunoscut, mai receptivă la avansuri sexuale…15. Nici ipoteza că « femeile casnice » sînt mai expuse violenţei

consoartei (datorită dependenţei economice de acesta şi datorită izolării) nu este confirmată de rezultatele

anchetei mai susmenţionate.

Tabel 4. Femei care au declarat că trăiesc situaţii de violenţă conjugală,după categoria socioprofesională de apartenenţă (%)

Femei între 20-59 ani care trăiesc sau au trăit în cuplu în ultimele 12 luniStatut socioprofesional Efectiv Rata globală În situaţie: Gravă Foarte gravăLucrează în:agricultură, meşteşuguri, 131 7,7 6,6 1,1comerţ, intreprinderiCadre, profesii intelectuale 437 9,4 6,6 2,8Profesii intermediare 1223 8,6 7,1 1,5Funcţionare 1753 8,5 6,4 2,1muncitoare 313 8,1 4,8 3,3Sînt:Şomaj (în plată) 254 12,8 9,9 2,9Şomaj neindemnizat 187 15,0 10,4 4,6Studente 191 12,2 10,6 1,6Pensionare 116 15,5 4,7 0,8În concediu de lunga durată 946 10,7 6,8 3,9Nu au lucrat niciodată 345 8,2 5,9 2,3Total 5908 9,5 7,0 2,5

Din rezultatele anchetei mai poate fi remarcată rata ridicată a violențelor (19 % violenţe “grave” şi 7 % violenţe

“foarte grave”) asupra femeilor cu statut ocupaţional precar. De asemenea, asupra femeilor în şomaj şi celor care

nu au lucrat niciodată - care suportă mai multe violenţe decît cele cu loc de muncă, de asemenea, asupra femeilor

cu jumătate de normă - care suportă mai multe violenţe decît cele cu normă întreagă etc. O concluzie a

cercetătorilor a fost aceea că articularea spaţiilor (privat, profesional, public) este o chestiune politică şi socială

majoră16. O altă concluzie a fost aceea că există un « decalaj temporal » al practicilor şi reprezentărilor privind

15 F. de Singly, Libres ensemble. L’individualisme dans la vie commune, Paris, Nathan, 200316 Junter-Loiseau A., 1999, “La notion de conciliation de la vie professionnelle et de la vie familiale. Révolution temporelle ou métaphore des discriminations”, în Cahiers du Genre, n°24, pp. 73-98

4

rolurile soţului şi soţiei în viaţa familială (şi profesională), fapt ce poate da naştere multor neînţelegeri între

bărbaţi (prinşi în mrejele « codurilor virilităţii») şi femei (care încearcă să-şi instaureze şi perenizeze autonomia).

Însă, aşa cum arată datele anchetei menţionate, tensiunile din familii nu afectează foarte mult tăria sentimentelor.

Ele evidenţiază perpetuarea « modelului dragostei » ca temelie a cuplului. Astfel, 18% dintre femeile care suportă

brutalităţi fizice rămîn « foarte îndrăgostite » şi 47 % « îndrăgostite » de bărbatul care le-a maltratat… Dragostea

apare ca o frînă în calea rupturii cuplului în care există violență. Lipsa dragostei duce la destrămarea acestuia. În

pofida discursului mass-media, aventurile în afara patului conjugal sînt excepţie, dar infidelitatea 17unuia dintre

parteneri (mai ales cea a femeii) apare ca un factor agravant al violenţei conjugale 18. Copiii apar în centrul

violenţei conjugale, ca şi toate formele de vulnerabilitate : economică (lipsa banilor), socială (şomaj, precaritatea

slujbei), afectivă (izolare, lipsa de support psihic, stări depresive).

2. Semne, simptome la cei implicaţi de violenţa conjugală

Contextul (conjugal) modern pare propice « dezvoltării durabile » a violenţei. In spatele uşilor închise ale

apartamentului unui cuplu, esenţialul căsătoriei se joacă în doi. In această « lume mică », sensul existenţei lor este

mereu pus în joc, în măsura în care fiecare şi-l defineşte în funcţie de celălalt. A fi incapabil să dai singur sens

realităţii şi să-ţi afli locul, înseamnă să te desprinzi de realitate şi să te apropii de nebunie19…Chiar dialogul

interior repetat (« Oare eu am fost de vină pentru ceartă și bătăi? E greşeala mea ?! Ar fi trebuit să fiu mai

înţelegătoare … Eu sînt vinovata … Oare ce-o fi fost cu mine ? Nu ştiu cum de s-a întîmplat … Doar el mă

iubea…») într-un context familial şi social sexist, poate face din femei personaje fragilizate… Adesea, bărbatul

este cel violent şi femeia victimă, dar dacă se generalizează în lipsa datelor, se simplifică lucrurile, nu se iau în

seamă identităţile complexe, situaţiile care nu se rezumă doar la « raporturi de forţă », nu se iau în seamă cayurile

în care bărbatul e victimă. Dacă, adesea, privit dinafară, cuplu pare sub semnul întrebării, din interior lucrurile nu

se văd astfel. Cuplul este locul în care fragilitatea fiecăruia – adesea disimulată în spaţiul public – se exprimă

nestînjenită şi acolo cei doi suscită înţelegere şi susţinere. În cuplu, femeile au adesea sentimentul că sînt mai

solide decît bărbații, că ele sînt măsură să-i ajute. Dacă femeile rămîn în cuplu sau îl părăsesc după asemenea

violențe, alegerea este a lor, în funcţie de motive diverse, care ţin de stima de sine, de demnitate, de respect faţă

de sine şi ceilalţi. În interiorul cuplului, bărbatul poate justifica violenţa prin … dragostea faţă de familie.

Repetarea şi agravarea violenţelor pot duce la uzură, la diminuarea dragostei, la zădărnicia ei…Membrii cuplului

pot renunţa la viaţa în doi sau pot încerca să și-o reconstruiască.

Dacă violenţa conjugală este definită ca folosirea puterii pentru a impune celuilalt partener propria viziune a

vieţii, pentru a-l constrînge să renunţe la viziunea proprie, la ideile proprii, pentru a-l împiedica să gîndească

17 În caz de adulter, rata violenţelor se triplează... Adulterul femeii declanşează o agresivitate maximă : unul din cinci soţi îşi brutalizează grav consoarta, chiar dacă aceasta face ceea ce face şi el… Aşa se ajunge la despărţire (circa 40 % din cazuri), la una dintre cauzele principale ale crimelor.18 Jaspard M. şi echipa Enveff, “Nommer et compter les violences envers les femmes : une première enquête nationale en France”, în Population et Sociétés, 2001, nr. 36419 Bouchat-Trezzini A., « La violence n'a pas de sexe. Pour une lecture psychodynamique des conflits de couple », în Le Divan familial 2009/2 (nr. 23)

5

altfel, să fie el însuşi20, cei care se ocupă de cunoaşterea fenomenului (în scopul diminuării amplorii lui) disting

manifestări, semne, simptome ale acesteia.

La cei direct implicaţi:

- lovituri, arsuri, răni, echimoze, fracturi etc.

- tulburări de somn, probleme gastro-intestinale, pierderea poftei de mîncare, dureri de cap etc.

- tulburări psihice: pierderea stimei de sine, depresie, anxietate, atacuri de panică, disperare, tentative de sinucidere

- simptome post-traumatice: frică, neputinţă, coşmaruri, evitarea celorlalţi, iritabilite, hipervigilenţă

- refugiu în alcool, în medicamente, droguri

- izolare socială etc.

... la copiii expuşi :

- riscul agresiunilor, rănirii

- problemeafective,comportamentale

- frică, iritabilite, coşmaruri, explozii de furie, evitarea situaţiilor care amintesc de acteviolente trăite,

- agresivite, hiperactivitate, dificultăţi de concentrare

- tulburări de limbaj, de învăţare, eşec şcolar

- fugă de acasă, delincvenţă

- izolare, depresie, idei suicidare

- riscul de a reproduce, la vîrsta adultă, comportamentele victimelor sau agresorilor

... în comunitate şi societate :

- absenţe de la locul demuncă, scăderea randamentului, concediere

- costuri legate de intervenţia poliţiei, a serviciilor juridice, sociale etc.

3. Tipuri, faze şi efecte ale violenţei conjugale

Violenţele conjugale pot fi : verbale, psihologice, fizice, sexuale etc.

Prin violenţă verbală se încearcă intimidarea folosindu-se tonul ridicat, strigătele. În acest mod se exprimă

interdicţii, se şantajează, se dau ordine, se proferează injurii, insulte, se adresează cuvinte care dor etc.

Violenţa psihologică se manifestă atunci cînd se aduce atingere integrităţii psihice sau mentale a celuilalt, stimei

de sine, încrederii în sine, identităţii personale. Dacă cei doi membri ai cuplului îşi definesc valorile, opţiunile

prin raportări reciproce, așteptări reciproce, a ataca direct şi imediat partenerul înseamnă a vrea să te impui prin

reproşuri degradante, răniri (morale), prin insistenţa asupra punctelor lui slabe, prin control, să impui propriile

gusturi, dorinţi, valori. Aceste două forme de violenţă permit persoanei care vrea să se impună să creeze o

tensiune insuportabilă, să menţină un climat de frică şi insecuritate care-l pot determina pe celălalt să se

conformeze... Din studiile unor cercetători nord-americani21, violenţele verbale şi psihologice continue sînt mai

devastatoare decît cele fizice.

Violenţa fizică înseamnă brutalite, constrîngere, lovituri cu palma, cu pumnul, cu picioarele, cu diferite obiecte,

etc. Se ajunge la violenţă fizică după ameninţări, strigăte, cînd se constată că partenerul nu poate fi controlat.

20 CVFE (http://www.cvfe.be/EtudesEtRecherches.htm); http://www.cvfe.be/Violence-conj-def.html21 Kuenzli-Monard F., Kuenzli A., (2000), « La thérapie de famille à la recherche d’une famille: Une crise d’identité aux Etats-Unis », în Psychoscope, Vol. 4 (1), pp. 17-19

6

Violenţa sexuală înseamnă impunerea prin ameninţare, prin forţă, a dorinţelor sexuale ale partenerului, înseamnă

umilire, brutalizare în timpul actului sexual, dar şi forţarea celuilalt să accepte tot felul de fantezii sexuale.

Femeile victime se simt deposedate de propriul corp. De obicei ele refuză contactul sexual cu partenerul cu scopul

de a-l pedepsi, controla.

Ameninţarea cu moartea sau cu sinuciderea constituie forme extreme ale violenţei conjugale.

Cei specializaţi în studiul violenţei conjugale, vorbesc de un cerc vicios al acesteia, cu mai multe faze :  tensiune,

abuz, violenţă, justificare, păreri de rău, « luna de miere »...

În cuplurile marcate de violenţă, obişnuite cu aceasta, ciclul se repetă din ce în ce mai repede, «  luna de miere »

reducîndu-se pînă la dispariţie… Cu fiecare ciclu, victimele îşi pierd încrederea în ele însele, stima de sine, stima

faţă de ceilalţi. Copiii intră la mijloc atunci cînd încearcă să-şi despartă părinţii violenţi, cînd vor să ia partea

unuia sau altuia, cînd sînt … instrumente cu care se încearcă ”reglarea conturilor”, sau intensificarea conflictelor

dintre părinţi.

Leonore Walker (în Te batered woman, 1979) distinge:

- faza de acumulare a tensiunii (care nu este percepută de anturaj); individul violent se agită, este surexcitat,

incapabil să stea locului, ca şi cum o forţă l-ar împinge, este gata să « explodeze » (la unii violenţi, aceste stări

succed unui fapt, unui eveniment declanşator, dar la alţii totul se petrece doar în mintea lor…) ;

- explozia violenţei, cînd, de obicei femeile îşi descriu partenerul strigînd, înfuriindu-se disproporţionat în raport

cu posibilul « declanşator»22, ca şi cum le-ar fi ameninţată identitatea, viaţa. În această fază (de alterare a

personalităţii23), spiritul pare să se separe de corp, conştiinţa pare să se altereze, victima pare să reacţioneze ca şi

cum nu i-ar servi la nimic să fugă, să se retragă, se disociază şi ea de propriul corp ... ;

- după agresiune, reacţiile celor implicaţi sînt ca după o catastrofă naturală: prăbuşire psihică timp de mai multe

zile, simptome ale angoasei post-traumatice, depresie, sentimente de neputinţă, tendinţe de izolare pînă la

vindecarea rănilor şi de ruşinea de a se arăta desfigurat(ă)… ; faza remuşcărilorse instalează în cuplu atunci cînd

violenţa a avut loc, tensiunile scad şi apar comportamente de negare a ceea ce s-a întîmplat, apar remuşcări,

promisiuni ( « nu se va mai întîmpla », « viaţa fără tine n-are rost »… etc.). Adesea, cei implicaţi fac presiuni

asupra anturajului să intervină (inclusiv asupra copiilor), să pledeze cauza unuia sau altuia. Această fază nu

durează la nesfîrşit …

Urmează un alt ciclu violent, ca într-o spirală infernală.

22 Factori asociaţi violenţei : violenţa în istoria familiei, alcoolul, drogurile etc.23 Kaczmareck S., Itinéraires de femmes battues, Éd. Imago, Paris, 1990

7

De cele mai multe ori, violenţa se instalează insidios, aspectele negative fiind luate în seamă abia după un anumit

timp. Pe măsură ce acestea se înmulţesc, ele pot deveni obişnuinţe, se pot banaliza şi intensifica, femeile

percepîndu-le ca pe fapte curente, cotidiene (« M-am gîndit eu, ştiam eu că asemenea momente sînt normale într-

o gospodărie … aamenii se ceartă, se împacă… Asta-i viaţa» (V., 33 ani, casnică). Unele nici nu-şi mai dau

seama că trăiesc într-un climat de violenţă, altele refuză să recunoască faptul că « li se întîmplă tocmai lor », că

acela cu care s-au unit « pe veşnicie, la bine şi la rău » a încetat să le mai iubească … Şi aceasta cu atît mai mult

cu cît « femeia bătută » nu este bine privită de comunitate, de societate (unele renunţă să mai frecventeze

anturajul, prietenii, restrîng contactele, se izolează în singurătate, iar izolarea le face … şi mai dependente de

soți).

În general, violenţa conjugală este însoţită de sentimente de culpabilite, de frică, de ruşine.

Adesea femeia ce suportă agresiunea se simte vinovată (stare indusă de atitudinea partenerului, a unor persoane

semnificative din anturaj). Cuvîntul frică revine adesea în mărturiile celor doi implicaţi (frică de escaladarea

violenţei etc.). La unele femei - victime ale violenţei, frica aproape că le paralizează (frica de faptul că violenţa ar

putea izbucni în orice moment, pentru nu contează care pretext), dar continuă să ascundă faptul că sînt victime ale

certurilor, bătăilor de ruşinea unei astfel de funcţionări a cuplului…

Violenţa conjugală are efecte imediate, pe termen mediu şi lung, asupra tuturor membrilor familiei, pe plan fizic,

psihic, social. Cel care a adoptat comportamentul violent se penalizează în diferite moduri (îi este frică de faptul

că i se poate destrăma familia, se teme de judecata anturajului, de izolare, de probleme cu poliţia, cu justiţia, se

teme că-şi poate pierde slujba etc.). Cel care a suportat agresiunea riscă probleme de sănătate fizică şi mentală,

chiar viaţa. Violenţa fizică marchează femeile timp îndelungat, poate pe viaţă. Ele îşi pot pierde încrederea în soţi,

în bărbaţi, în general. Violenţa le poate dezechilibra, izola, poate genera fatalism, disperare, angoasă. Copiii care

nu asistă direct la scenele de violenţă pot fi afectaţi grav, mai ales cei în căutarea de modele cu care să se

identifice; ei pot resimţi negativ climatul de nesiguranţă, îşi pot pierde încrederea în ei înşişi, stima de sine. Copiii

care asistă la scenele de violenţă acasă au probleme comportamentale la şcoală, au conflicte cu alţi copii,

absentează. Copilul învaţă violenţa văzînd cum tatăl agresează mama, cînd aude şi vede că « femeia trebuie

8

bătută », că violenţa este un mijloc « normal » de reglare a conflictelor... Copiii pot interioriza asemenea modele

familiale (băiatul - comportamentul violent al tatălui, fetele -comportamentul resemnat al mamei).

4. Modele explicative ale violenţei conjugale

Sociologul care cercetează fenomenul violenţei conjugale, asistentul social care intervine, formatorii amîndurora

fac parte integrantă din sistemul societal pe care îl influenţează şi care îi influenţează. Fiecare punct de vedere

este influenţat idei anterioare şi prezente, de presupuneri teoretice prin care descriem, explicăm, înţelegem

realitatea. Punem sub semnul întrebării, de-naturalizăm structuri cu care se co-determină teorii, practici, cercetări,

procese de formare, ca şi dihotomia între ”expertul” ştiinţelor psihosociale şi ”nonexpertul” membru al cuplului

conjugal. Evidenţiem natura generatoare a cunoaşterii şi limbajului (limbajul creează realităţi, are potenţial

transformator), de aceea nu folosim expresiile « bărbat violent » sau « femeie victimă », ci « bărbat care a recurs

la violenţă sau a fost victimă», «femeie care a fost victimă sau autor al violenţei», fiindcă în acest fel distingem

persoana şi acţiunea sa; bărbatul este un bărbat care poate recurge la violenţă, dar nu « stă în firea lui » să fie

violent; femeia este mai mult decît victima voiolenței... A numi bărbatul « violent » şi femeia « victimă »,

înseamnă a-i gîndi în termeni stabili, definitivi, ca și cum ar fi așa cotidian…

Considerăm utilă mai curînd identificarea a ceea ce împiedică rezolvarea sau dispariţia acestei probleme a

violenței, decît cea a provenienţei ei. De regulă, violenţa conjugală este explicată cauzal, o cauzalitate lineară de

tipul: «dacă A...atunci B» , ”dacă a fost furios, a înjurat”, ”dacă a fost stresat, a agresat verbal sau a lovit”.

Toate explicaţiile date violenţei conjugale sînt construcţii ale cercetătorului, ”expertului”, intervenientului în

relaţie cu diferite contexte etno-socio-culturale. Unele explicaţii « merg » mai bine în anumite contexte, sînt mai

utile intervenienţilor sociali, beneficiarilor, clienţilor decît altele. În locul unei explicaţii de tipul: «evenimentul s-

a produs deoarece o putere lăuntrică, un impuls, un factor extern au împins individul să acţioneze într-un anumit

mod», propunem una în care evenimentele se produc într-un anumit fel, deoarece au fost împiedicate să se

producă altfel («ce l-a împiedicat pe A să acţioneze altfel în relația cu B ?», ceea ce determină aflarea de

alternative la comportamentele violente, invită pe cei implicaţi în violenţa conjugală să-şi asume toate

responsabilităţile24). Explicaţia constructivistă se orientează mai curînd asupra consecinţelor faptelor şi asupra

responsabilităţilor tuturor celor implicaţi.

Fiindcă fenomenul violenţei conjugale nu este nou sub soare, de-a lungul timpului au fost propuse mai multe

modele explicative25(de la cele care localizează cauzele comportamentului violent în interiorul persoanei, la cele

care le localizează în exteriorul ei). Aceste modele sînt rodnice, pline de învăţăminte și ele reflectă complexitatea

fenomenului violenţei conjugale şi trebuie cunoscute şi înţelese.

24 O explicaţie de-a dreptul periculoasă este cea care postulează «A loveşte, deoarece B l-a provocat», fiindcă localizează cauza comportamentului violent în celălalt și nu în relaţia dintre ei (nu este exclus ca persoana ce suportă agresiunea să o fi provocat, dar aceasta nu justifică violenţa asupra ei …).25 Fabienne Kuenzli-Monard, « Déconstruction des idées reçues sur la violence : une alternative à la violence », în Thérapie Familiale, 2001/4 (Vol. 22)

9

Modele care află cauzele violenţei în interiorul persoanei

Modelul ce postulează probleme de sănătate mentală ale agresorului26 (« E nebun, de aceea s-a comportat astfel») oferă o

explicaţie cauzală folosită des; femeile care suportă agresiunile partenerilor conjugali îi acuză pe aceştia de probleme psihice, de

tulburări şi probleme psihiatrice27. Această explicaţie are ”priză la public” fiindcă este simplă : Dacă A (tulburare psihică), atunci

B (violenţă), dar dacă acceptăm fără discernămînt o asemenea explicaţie ar putea rezulta că responsabilitea violenţei revine …

medicului, psihologului, asistentului social, psihoterapeutului, fiindcă ei au misia de a trata persoanele agresoare…

Modelul lipsei controlului de sine, al impulsivităţii postulează că persoana care acţionează violent nu are control asupra actelor

sale. Dar dacă un bărbat nu are control asupra actelor sale, cum poate să-şi asume responsabilităţi conjugale? Cum poate să se

schimbe? Noi ne referim la cei care au un asemenea control și sînt căsătoriţi.

Modele care localizează violenţa în istoria si traiectoria persoanei

Modelul învăţării sociale explică violenţa ca pe o repetare a comportamentelor patogene moştenite sau existente în familiile din

care fac parte, în care trăiesc («A este violent, deoarece tatăl său a fost un violent»). Cu alte cuvinte, oamenii repetă roluri

parentale care întăresc comportamentul violent… Este adevărat că rezultatele unor cercetări evidenţiază un procentaj mare de

persoane violente care au fost abuzate28, este adevărat că modelul prezintă interes, dar el poate invita persoana violentă să

gîndească : «eu am fost abuzat, de aceea sînt violent» ca pe o justificare a comportamentului violent. Or, o explicaţie a unui

comportament nu este o scuză…

Modelul blocajului psiho-sexual29 explică violenţa prin faptul că persoana violentă a rămas blocată într-un anumit stadiu de

dezvoltare, sau chiar a regresat la un stadiu de dezvoltare anterior. Cultura și comportamentul civilizat se învață (de aceea un om

care nu învață, nu e cult, poate fi mai prost, mai primitiv decît unul de acum o sută, o mie de ani în urmă). Adepţii acestui

modelul propun ca « tratament », învăţarea calităţilor sociale lipsă… Modelul este util, desigur, dar există riscul ca persoana ce a

recurs la violenţă să nu conştientizeze propriile responsabilităţi.

Modele care localizează violenţa în interrelaţiile sociale

Modelul acumulării frustrărilor30 este des folosit pentru a explica violenţa conjugală : bărbaţii sînt ca nişte recipienţi în care se

poate acumula tensiune, o cantitate de frustrare, de insatisfacţie; cînd se depăşeşte un anumit prag, o anumită limită, ei ”dau pe

dinafară”, eliberează surplusul acumulat printr-un act violent (metafora « picăturii care umple paharul » este utilizată frecvent).

«Umplerea» şi « revărsarea » paharului sînt asociate cu stresul, cu conjunctura economică, cu criza financiară mondială …

Această explicaţie suferă mai mult decît altele dacă dă de înţeles persoanei violente că nu e ea vinovată fiindcă nu-şi poate

controla tensiunea31 (« dacă sînt frustrat, atunci agresez»…). Acea persoană poate … « goli tensiunea din vas » gîndind,

calmîndu-se, relaxîndu-se,făcînd sport…

Modelele care localizează violenţa în blocaje de comunicare susţin că la persoanele care se comportă violent sînt blocate

procesele normale de comunicare, de intrare în contact cu alţii, au slab dezvoltate calităţile sociale relaţionale 32, îşi pot exprima

26 Levin S.M., Stava L., “Personality Characteristics of sex offenders”, în Archives of Sexual behaviors, 1987, Vol.16 (1), pp. 57-7927 Au fost făcute portrete-tip ale personalităţii celui care « abuzează », însă acestea nu prezic un potenţial agresor. Caracteristicile identificate descriu un tip de personalitate dar nu explică de ce aceasta ajunge la violenţă, de ce în anumite contexte etc.28 Gelles R., Intimate Violence in Families, Sage Publications, California, 198529 Finkelhor D., Araji S., “Explanation of Pedophilia: a four factors model”, în Journal of Sex Research, 1986, Vol. 22(2), pp. 145-16130 Storr A., Human Aggression, Bantam Books, New York, 197031 Dechner J.P., The Hitting habit: Anger control for battering couples, Plenuum Press, New York, 198432 Russel M., “Wife assault theory, research and treatment: a litterature review”, în Journal of Family Violence, 1988, vol. 3, pp.193-208

10

cu greu sentimentele, le vine greu să stabilească relaţii cu partenerul de alt sex, să aibă relaţii intime cu el etc. Sînt modele

interesante şi utile, dar nu insistă asupra alternativelor pe care le au asemenea persoane înainte de a recurge la violenţă.

Modele care consideră violenţa o …altfel de « stare chimică »

Modelul dezinhibării33 explică recurgerea la violenţă prin substanţe (alcool, droguri) care alterează stările conştiente. « Eram beat

mort, nu ştiam ce-i cu mine, nu aş fi făcut niciodată aşa ceva dacă eram treaz». Explicaţia este des folosită, fiindcă dependenţa

de alcool, de drog şi violenţa coexistă adesea, dar dependenţa de alcool, de drog şi violenţa nu sînt inductive  ; putem vorbi de

alcool şi violenţă, nu de alcool cauză a violenţei, deoarece - așa cum poate observa oricine - există oameni care consumă alcool

sau droguri fără să fie violenţi, aşa cum există unii care recurg la violenţă fără să consume alcool sau droguri…Chiar și în stare

de beţie, se întîmplă rar ca o persoană să agreseze un reprezentant al legii, un poliţist … Aceasta înseamnă că are discernămînt,

îşi alege victima…

Modele circulare ale violenţei

Familiile în care se instalează violenţa sînt adesea considerate, etichetate ca închise, iar reprezentările lor asupra rolurilor şi

status-urilor, asupra raporturilor dintre sexe rigide, învechite etc. Într-un asemenea model, violenţa poate apare ca una dintre

modalităţile … de a menţine echilibrul familiei, violenţa este justificată ca o corecţie (comportamentul partenerului-victimă este

greşit şi merită pedepsit34).

Modelele propuse de orientări culturaliste, feministe văd sursa violenţei în structurile sociale. Tradiţiile, normele, ideologiile

existente în sociocultură întemeiază şi menţin violenţa. Organizarea familiei în societatea modernă nu poate fi înţeleasă

independent de factorii sociali care « predispun » bărbaţii la violenţă. Violenţa, comportamentul abuziv sînt favorizate, încurajate

de funcţionarea socială. Aceste modele sugerează că privilegiile şi statutul atribuit bărbatului în societatea actuală sînt cauze ale

violenţei masculine35, iar violenţa în familie este folosită ca mijloc de menţinere a privilegiilor bărbatului în societatea sexistă.

Responsabilitea individuală aproape că nu are sens dacă influenţa societăţii este atît de puternică şi « programează» bărbaţii să fie

violenţi …

Modelul funcţional al Leonorei Walker (1977) este un model construit pe baza a cîteva mii de interviuri cu femei victime ale

violenţei conjugale care au descris similitudini ale fenomenului, faze distincte etc. Ea considera important să identificăm nu atît

«de ce» violenţa, ci mai curînd «cum» se instaurează și se intensifică aceasta.

Din punct de vedere constructivist, modelele explicative ale violenţei conjugale nu pot fi judecate ca adevărate

sau false, ci în termenii utilităţii (terapeutice). Unele explicaţii sînt mai utile decît altele asistenţilor sociali,

intervenienţilor terapeuţi într-un anumit context, într-un anumit caz. Ar trebui să ne întrebăm dacă explicaţia

propune să sprijine persoanele violente pentru a-şi asuma responsabilităţi, dacă modelul explicativ ajută

persoana care se comportă violent să afle o alternativă la violenţă, dacă permite, favorizează, induce schimbarea

persoanei care comite acte violente etc. Explicaţiile utile oferă soluţii, alternative la violenţă, incită persoana care

a recurs la violenţă să-şi recunoască fapta, să-şi asume responsabilitatea pentru ce a făcut, cer persoanei care a

33Kantor G., Straus M., “The drunken bum theory of wife beaten”, în Social Problems, 1987, vol. 34 (3), pp. 212-230.34 „Mă bate, deci mă iubeşte”, spune “înţelepciunea” populară; un alt proverb “cere” ca “femeia să fie bătută precum coasa”; “tradiţia cere” ca, în anumite sate, la nuntă să fie bătută măcar … zestrea miresei, pentru a demonstra acesteia că trebuie să se supună bărbatului; un “obicei tradiţional” cere ca femeia să-şi descalţe soţul şi să primească în schimb lovituri rituale, nedureroase, doar pentru a i se arăta unde îi este locul… Pot fi aflate și multe proverbe interesante : „Femeia nebătută e ca şi casa nemăturată” (sau „ca brazda nearată”, „ca moara neunsă”) ; „Decât muiere de aur mai bine bărbat de paie” …35 Dobash E., Dobash, R., Violence against wives: A case against the patriarchy, New York, Free Press, 1979

11

suportat violenţa să-și traseze limite clare şi eficiente de toleranţă, să afle căi de a ieşi din spirala infernală a

violenţei. Reflexivitatea este fascinanta capacitate a unora de a reflecta asupra unei situaţii în timp ce o trăiesc...

5. Cum sînt ajutaţi cei implicaţi de violenţa conjugală ?

Cei care studiază de aproape fenomenul violenţei conjugale pentru a afla bune practici de intervenţie, spun că în

primul rînd este necesar ca cei implicaţi de violenţa conjugală să vorbească, să-şi știe, să-și afle drepturile,

responsabilităţile, punctele tari, punctele slabe, ameninţările, oportunităţile. Ei se pot adresa   unui membru al

familiei, unor prieteni, unor colegi (care au capacitatea să asculte fără să judece), unor centre de primire

specializate în violenţa conjugală (care pot propune ajutor administrativ, social, juridic, psihologic, pot găzdui

persoanele-victime cu copiii lor), unor centre de ajutor pentru femei care au nevoie de suport psihologic, de

consiliere, de locuinţă provizorie, unor centre de planning familial (care ascultă, oferă ajutor psihologic,

îngrijire), unor medici care pot certifica starea fizică şi psihică a agresorului și victimei, le poate oferi ajutor

medical, se pot adresa poliţiei (care are un serviciu de asistenţă a victimelor) etc.

Este posibil ca victima să facă plîngere36 la poliție. Dacă nu face plîngere, este util să consemneze faptele (care se pot dovedi

utile ulterior). Este o soluţie părăsirea domiciliului conjugal? Pentru victimele violenţelor conjugale, plecarea poate fi un drept -

în condiţiile păstrării tuturor drepturilor asupra copiilor, locuinţei, bunurilor - totuşi, decizia de părăsire a locuinţei cere serioase

reflecţii asupra tuturor consecinţelor…Violenţa conjugală este inacceptabilă, nimic nu poate justifica comportamentul agresiv al

consoartei, dar a pune capăt unei căsătorii nu este un lucru uşor... Unele femei rămîn în această situaţie ani în şir, poate toată

viaţa. Este bine să rămînă într-un climat de violenţă ? Este mai bun divorţul ? Este posibilă restaurarea situaţiei ante-violenţă ?

Toate aceste întrebări cer o temeinică gîndire, informaţii serioase privind consecinţele, o bună pregătire psihică şi materială,

contează voinţa personală, conştiinţa personală dar şi …. vizibilitatea violenţei, a escaladării acesteia, influenţa familiei, suportul

acesteia, influenţa copiilor etc.

Cum pot fi ajutate persoanele victime ale violenţei?

De obicei, aceste persoane se arată foarte jenate, ruşinate. De aceea, trebuie să li se inspire încredere, susţinere

fără a le judeca, fără a le brusca… Persoanele victime ale violenţei nu trebuie abandonate în voia soartei, nu

trebuie lăsate fără adăpost. Dacă sînt rănite fizic trebuie duse la medic, dacă sînt afectate psihic, la psiholog, dacă

vor să facă plîngere, le poate ajuta asistentul social, le poate însoţi în instituţii specializate. Nu este indicat ca

intervenienții să plîngă pe umerii lor, să le vorbească de rău partenerul agresor (fiindcă partenerul-victimă poate

continua să-l iubească, să vrea să-l determine să nu mai fie violent, să reia existenţa normală laolaltă). Persoana

victimă trebuie lăsată, ajutată să ia singură deciziile: nu i se spune ce și cum trebuie să facă, ci e ajutată cu

informaţii utile privind faptele, efectele, ajutorul de care poate beneficia. Este important ca ea să priceapă că are

mai multe opţiuni, că stă în puterea ei să aleagă fiind sprijinită, dar asumîndu-şi de fiecare dată responsabilităţile

proprii.

36 Cea (cel) care depune o plîngere trebuie să cunoască şi consecinţele: autorul violenţei va fi chemat la poliţie, va fi reţinut, va fi pus în libertate doar cu anumite condiţii, angajamente decise de magistrat (să nu se apropie de domiciliu, să nu se apropie de copii etc.) ; el va putea fi pus la dispoziţia parchetului pentru a i se explica tot ce prevede legea în caz de acte violente şi ce pedepse riscă; în funcţie de reacţia sa, va fi pus în libertate, trimis la un serviciu social (de mediere) sau va primi mandat de arestare….

12

Unora nu le place tendinţa de psihologizare a violenţei conjugale. Intervin factori psihologici în acest caz desigur,

dar nu putem reduce violenţa în cuplu, în comunitate, în societate, doar prin psihoterapie individuală.

Intervenţiile specializate - ale tuturor celor care s-au pregătit pentru cunoașterea și intervenția în cazurile de

violență conjugală pentru a eradica fenomenul sau a diminua amploarea lui - privesc femeile, bărbaţii, cuplul,

copiii37. Ne vom opri asupra unor exemple de programe care îi privesc pe autorii violenţelor (avînd în vedere că

asupra sprijinirii femeilor şi copiilor agresaţi sînt mai multe informaţii în literatura de specialitate de la noi).

Astfel, în Canada, serviciul OPTION38primeşte în fiecare an sute de cereri ale bărbaţilor care vor terapie după ce

au recurs la violenţă în cuplul conjugal39. Obiectivul prioritar îl constituie identificarea caracteristicilor

comportamentului violent, recunoaşterea acestui comportament de către autor, responsabilizarea acestuia.

Responsabilizarea este în centrul intervenţiei. Asistentul social şi partenerii săi identifică şi analizează percepţii,

valori, credinţe care susţin recursul la violenţă în context conjugal, comunitar, societal. Responsabilizarea este şi o

poziţie etică, intenţionîndu-se stoparea comportamentelor violente, recunoaşterea capacităţii fiecărui om de a nu

recurge la violenţă. Intervenientul ţine seama de toate elementele explicative (că trecerea la actul violent poate fi

indusă de cumulul frustrărilor, suferinţelor, al redusei stime de sine, de alcool, de (sub)cultura de apartenenţă, de

arhetipul identităţii masculine, de raporturile inegale între bărbat şi femeie etc.), nu poate trece cu vederea faptul

că există contexte cu grad ridicat de risc (frica de a pierde copiii, frica de abandon, de experienţe trecute etc.), că

există factori precipitanţi (consumul de droguri)40. Serviciile sociale care acordă sprijin persoanelor autoare ale

violenţelor conjugale întreprind activităţi de informare şi module de formare, de acompaniere, bazate pe activităţi

în grup și individuale. Unii dintre clienţi ajung acolo din constrîngere (judiciară, socială), alţii vin de bună voie,

conştienţi că au nevoie de ajutor specializat41. Sînt desfășurate activități în "grupuri deschise" şi în "grupuri

închise", compuse din maximum nouă participanţi, animate de profesionişti ai intervenţiei care au ca obiectiv

încetarea violenţelor, diminuarea formelor de violenţă, recunoaşterea atitudinilor şi comportamentelor violente ca

şi a impactului acestora, identificarea şi modificarea unor prejudecăţi, idei, credinţe care autorizează şi susţin

recursul la violenţă, ruperea legăturilor dintre consumul diferitelor substanţe şi comportamentele violente etc.

Înainte de a se înscrire într-un grup, beneficiarul trebuie să se prezinte la cel puţin două convorbiri individuale ce

au ca scop crearea unui liant minimal şi a unui angajament de participare la şedinţele ulterioare de intervenţie.

37 În Franţa, din 1996, există Fédération nationale des associations et des centres de prise en charge de violences conjugales cu structuri specializate de primire.38 http://www.optionalternative.ca/pages/presentation.htm39 A fost identificată şi o tipologie a celor care vin într-un asemenea centru : vizitatorul care se prezintă la cererea consoartei, a unei persoane apropiate sau instituţii, nu din propria iniţiativă şi cu dorinţa de schimbare ; vizitatorul client care vine la sistentul social sau psihoterapeut pentru a primi informaţii privind natura problemei, comportîndu-se ca un spectator inocent  ; cumpărătorul care ştie că are o problemă, o resimte, nu-şi dă seama dacăa aceasta ţine doar de el, vrea să vadă dacă informaţiile, părerile asistentului social coincid cu ale sale ; subiectul conştient de actele sale, care face legătura între ele, istoria sa, a familiei, context, este deschis, vrea să vorbească despre toate acestea pentru a se trata etc.40 După Statistique Canada, în 40 % din cazurile de acte violente, agresorul consumase alcool ; ancheta Santé Québec scotea în evidenţă efectele devastatoare ale combinării alcoolului cu drogurile (http://msss.gouv.qc.ca/sujets/organisation/medecine/) etc.41 Pentru cei trimişi de judecător, cheltuielile sînt preluate de SPF Justice ; ceilalţi plătesc 15 euro de şedinţă (21 şedinţe).

13

Sînt evaluate aspecte ale situaţiilor din cuplu, ale traiectoriei autorului violenței, tipuri de comportamente

violente, riscul trecerii la acte violente etc. (desigur că i se prezintă cadrul intervenției, grupul din care va face

parte, orarul, regulile pe parcursul şedinţelor etc.).

Instrumentele folosite sînt: povestirea ultimelor incidente violente, ţinerea unui jurnal de responsabilizare,

folosirea atitudinilor şi comportamentelor de grup.

Grupul este un loc de confruntare, de susţinere şi experimentare, care facilitează schimburile pe tema violenţei  ; diversitatea

membrilor lui permite luarea unor distanţe faţă de credinţe, faţă de idei ce justifică recursul la violenţă  ; grupul permite

diferenţierea şi identificarea : în ce privinţe semăn cu celălalt ? prin ce mă diferenţiez de el ? prin ce diferă comportamentul meu

violent de al altora ? ; grupul este un loc de învăţare, permite experimentarea unor relaţii egalitare, de comunicare  ; activitatea în

grup are impact pe trei niveluri: al dinamicii personale (asupra persoanei înseşi), asupra relaţiilor interpersonale, a raporturilor de

forţă, de control al celuilalt, asupra relaţiilor familiale, asupra interacţiunilor lor, rolurilor, poziţionărilor membrilor familiei etc.

Sînt importante parteneriatele cu serviciile care susţin membrii grupului în care există violenţă, colaborările,

schimburile cu asociaţii asemănătoare din alte localităţi, ţări, cooperările integrate bazate pe cunoştinţe, bune

practici, expertiză.

De la un adevărat arsenal represiv existent înainte, acum se pune acum accent pe acompanierea persoanelor care

agresează în cuplu. După participarea la circa douăzeci de şedinţe de grup, pot avea loc terapii individuale, acţiuni

punctuale de prevenire şi tratament42.

În Franţa, graţie mobilizării asociaţiilor feministe pe parcursul ultimelor decenii, s-a pus accent mai ales pe

acompanierea victimelor femei. A existat o reţinere în privinţa oportunităţii de a se ocupa de agresorii bărbaţi

(pentru ei au fost propuse “stagii de cetăţenie”, de reînvăţare a comportamentului cetăţenesc civilizat etc., după

convorbiri individuale menite să le evalueze capacitatea de a se integra individual).

La Paris, numeroşi bărbaţi apelează la SOS Violences familiales la cererea, la dorinţa consoartelor lor. La

Marsilia, de exemplu, un asemenea grup reunea un muncitor, un bancher, un comerciant, un şef de raion într-un

supermarket, un informatician… toţi avînd conştiinţa responsabilităţii proprii şi dorinţa de a se schimba, de a nu

mai fi violenți în familie43.

La Institutul Ackerman din New York, fac terapie cuplurile în care au existat violențe și care vin de bună voie să

urmeze un demers sistemic şi contextual44. Intervenţia vizează comprehensiunea schimbărilor psiho-sociologice

din cuplu (ce « împinge » la agresiune), a aspectelor morale şi etice ale comportamentelor persoanelor implicate

etc. Asistenţii sociali caută să determine persoanele să-şi accepte partea de responsabilitate, să povestească ce-au

făcut, să se pună în locul celuilalt (celorlalţi). Ascultarea explicaţiilor este esenţială pentru a-i putea angaja într-o

colaborare, pentru a evita « rezistenţa», poziţiile rigide ale celor implicați ca agresori sau victime. Nu atît

explicaţiile violenţei propuse de asistentul social sînt utile clienţilor, ci istoria vieţii, a traiectoriei fiecăruia,

42 Helfter C., « Quelle prise en charge pour les auteurs de violenţs conjugales ? D'un arsenal represif à un accompagnement în la dure », în Informations sociales 2007 (n° 144) 43 Conseil de l'Europe, Groupe de spécialistes pour la lutte contre la violence à l'égard des femmes (EG-S-VL) : Rapport final d'activité du EG-S-VL, Plan d'action de lutte contre la violence à l'égard des femmes, Strasbourg, 199744 http://www.goldener.net/aboutus/

14

povestirile vieții lor. Adesea femeile-victime ale violenţei conjugale suferă că nu pot vorbi, n-au cui spune prin

ce-au trecut, nu sînt ascultate, înţelese, recunoscute, ajutate, iubite45 (ar fi putut acţiona-reacţiona și altfel?dacă în

loc să se jignească, umilească, lovească ar fi vorbit, ar fi dialogat civilizat ?ce ar fi diferit în viaţa cuplului dacă

nu ar exista violenţă ?).

Actualmente, unii intervenienți folosesc Terapia Familială Multisistemică (care a dat bune rezultate în terapia

tinerilor abuzaţi sexual46), mai ales în cazul familiilor cu particularităţi transculturale, al familiilor care «rezistă »,

sînt reticente faţă de orice intervenţie a « asistenţilor » sociali, a terapeuţilor, în cazul familiilor de afro-americani,

sud-americani etc.47 Pentru cunoaşterea clienţilor şi a valorilor lor sociale este necesară familiarizarea cu mediul

lor etno-socio-cultural (inclusiv prin intermediul literaturii, cinematografului sau ziarelor acestuia), reflexivitatea

constantă asupra modificărilor continue ale schimbărilor din interiorul familiilor şi din raporturile familiilor cu

alte instituţii (biserica, școala, primăria), fapte care schimbă mult descrierea « familiei tipice ». Intervenienții

identifică tehnici de cercetare adecvate, intervenţii terapeutice (scurte, centrate pe soluţii ; centrate pe probleme ;

terapii narative). Adepţii ”intervenţiei multisistemice” vin cu sugestia să se integreze în curriculum-ul formării

asistenţilor sociali elemente noi, dintre cele mai diferite (de exemplu, elemente de budism, de yoga 48 etc.), să fie

aprofundat demersul constructivist etc.

Bibliografie selectivă

1. Bateson G., Mind and Nature, New Iork, Bentam Books, 19802. Bouhat-Trezzini A., « La violence n'a pas de sexe. Pour une lecture psihodinamique des conflicts de cuplu », în Le

Divan familial 2009/2 (nr. 23) 3. Bourdieu P., La domination masculine, Ed. Liber, 20004. Bowen M., Family Therapy in Clinical Practice, New Iork, Jasa Aronsa, 19785. Comission européenne, Direction generale de l'emploi, des relations industriales et des affaires sociales, V.5, Le

harcelement sexuel sur l’emploi dans l'Union européenne, Luxembourg, Ofice des publications des Comunautes européennes, 1998

6. Conseil de l'Europe, Groupe de specialistes pour la lutte contre la violence à l'egard des femmes (EG-S-VL) : Rapport final d'activite du EG-S-VL, Plan d'action de lutte contre la violence à l'egard des femmes, Strassbourg, 1997

7. Courtois A., « Le rituel terapeutique, à la recherche d'un nouveau souffle. Quand et comment l'agir en therapie de couple ? », în Therapie Familiale 2006/3 (Vol. 27)

8. Delage M., « Les violences conjugales. A propos d'un dispositif de prise en harge », in Le Journal des psychologues 2008/4 (n° 257)

9. Delfi Christine, L'ennemi principal : l’economie politique du patriarcat, Paris, Silepse, 199810. Dobash E., Dobash, R., Violence against wives, New Iork, Free Press, 197911. Duton D., De la violence en couple, Ed. Bayard, Paris, 199612. Firulizzola G., Lonez G., Victime et victimologie, Que sais-je ? PUF, 199513. Geas R., Intimate Violence in Familegate, Sage Publications, California, 1985

45 Kuenzli-Monard F., Kuenzli A., (2000), « La terapie de familie à la recherche d’une familie: Une crie d’identite aux Etats-Unis », în Psychoscope, Vol. 4 (1), pp. 17-1946 Coastworth J. D., Szapocznik J., Kurtiness W., Santisteban D. A., “Culturally competent psychosocial interventions with antisocial problems behavior in Hispanic youths”, în Stoff, D., & Breitling, J. (Eds.), Handbook of antisocial behavior, New York, John Wiley & Sons, 1997, pp. 395-40447 Russel M., Sexual Exploitation: Rape, child sexual abuse and workplace harassment, Sage Publication, Beverly Hills, 1984; Vermeylen M., « Violences dans les couples et les familles transculturels », în Le Divan familial 2010/1 (N° 24) 48 Boyes Dennis, Le yoga, le couple et la societe, Dervy, Bruxelles, 1996 etc.

15

14. Helfter C., « Quelle prise en charge pour les auteurs de violences conjugales ? D'un arsenal represif à un accompagnement dans la durée », în Informations sociales 2007/8 (n° 144)

15. Jasded M., « Au nom de l'amour : les violences en couple. Resultats d'une enquête statistique nationale  », in Informations sociales 2007/8 (n° 144)

16. Jasded Marise, “Nomer et compter les violences envers les femeis : une premiere enquête nationale en France”, Population et Société, 2001, nr. 364

17. Jasded Marise ş.a.,Enquête nationale sur les violences envers les femmes (Enveff), http ://www.sante.gouv.fr (2001)18. Jenkins A., Invitations to Responsability, Dulwih Center Publications, 199119. Junter-Loiseau Anie, “La notion de conciliation de la vie profesionelle et de la vie familiale. Revolution temporelle ou

metafore des discriminations ?”, in Cahiers du Genre, n°24, 1999, pp. 73-98. 20. Kaczmareck S., Itineraires de femmes battues, Ed. Imago, Paris, 199021. Kuenzli-Monard F., « Deconstruction des ides reçues sur la violence : une alternative à la violence », în Therapie

Familiale 2001/4 (Vol. 22) 22. Kuenzli-Monard F., Kuenzli A., (2000), « La terapie de familie à la recherche d’une familie: Une crie d’identite aux

Etats-Unis », în Psychoscope, Vol. 4 (1), pp. 17-1923. M. Jasded et al.,Les violenţs envers les femeis en France, une anchet nationale, Paris, La Documentation française, 200324. M. Jasded, Les violences contre les femmes, Paris, La Decouverte, col. “Reperes”, 200525. M.-F. Hirigoien, Le harcelement moral. La violence perverse au quotidien, Paris, Syros, 199826. Manseur Z., « Entre projet et intervention : la souffrance des femmes battues », în Pensee plurielle 2004/2 (nr. 8) 27. Maruani M., Travail et emploi des femmes, Paris, La Decouverte, col. “Reperes”, 2000 28. Neirand G., « La residence alterne, reponse à la reconfiguration de l'ordre familial. Les enjeux d'un debat », în

Recherches familiales 2005/1 (nr.2) 29. Rinfret-Rainor M., Cantin S., Recherches sur la violence faite aux femmes en millieu conjugal, Ed. G. Morin, 199430. Russel M., Sexual Exploitation: Rape, hild sexual abuse and workplace harasment, Sage Publication, Beverly Hills,

198431. Singly F. de, L’individualisme dans la vie commune, Paris, Nathan, 200332. Vermeilen M., « Violences en coples et les transculturels », în Le Divan familial 2010/1 (nr. 24) 33. Walker L., Te Batered woman, New Iork Harper & Row, 1977

16