RETROSPECTIVE CRITICE

Idei şi mentalităţi, ideologie şi strategie

în

CONTRASPIONAJ

- Istoria schimbării şi schimbarea istoriei -

AUTOR Florentin Dragoş Necula

1

Maniera predominant cronologică a lucrărilor publicate, semnificândun prim efort de valorificare istoriografică meritoriu şi util, completată cuautocenzura memorialisticii experienţelor personale, reprezintă trăsăturileunei biblioteci incomplete a regăsirii şi autoasumării care ar trebui dezvoltată pemăsura interesului public şi în pofida divergenţelor de opinii. Diversitateaexegezelor dedicate domeniului contraspionaj va asigura o mai pătrunzătoarecunoaştere de sine şi va constitui garanţia unei normalităţi în care miturile şiteoriile conspiraţioniste vor căpăta dimensiuni fireşti, trecutul va devenisuportabil pentru toţi, iar argumentele noastre ar fi înţelese într-o dimensiuneresponsabilă.

SSI. Discreţie şi sacrificiu

Certificatul de naştere al Serviciului Secret de Informaţii al ArmateiRomâne l-a constituit confruntarea dintre pescarii lui Moruzov şi adversariibulgari, germani şi ruşi, în complicaţii ani 1917-1918, în Delta Dunării. Preasofisticat pentru mulţi dintre contemporani, Mihail Moruzov a plasatServiciul într-o exigenţă operaţională rezonabilă (n.a. surse duble, jocurioperative cu agenţi străini, recrutări sub identităţiaparente, rezidenţenaturalizate în spaţiul advers, retorsiuni şi recuperări, case conspirative,legături impersonale) şi într-un cadru instituţional adecvat. Nominalizarea luiMihail Moruzov la conducerea Serviciului Secret (1924) nu afost oîntâmplare, iar amprenta sa asupra instituţiei e remarcabilă: activitate deinformaţii şi contrainformaţii predilectă contracarării spionajuluibolşevic/sovietic, o atenţie secundară statelor vecine ostile, rezidenţe cumisiuni de influenţă în lumea democratică şi măsuri de cunoaştere a curentelorextremiste activate în noul regat.

2

Modelul de inspiraţie în asigurarea funcţionalităţii S.S.I. 1-a constituitIntellingence Service, chiar şi pentru Centrele de Informaţii regionale dinSoroca, Hotin şi de la Chişinău.

Maturizarea zonei contraspionaj din cadrul S.S.I. ar fi incompletevidenţiată fără menţiunea cooperării la frontiera de Est a României cuserviciile de informaţii franceze, poloneze şi, îndeosebi, britanice. Princonvenţii de colaborare informativă încheiate între servicii şi ratificate la nivelde guverne, zone ale frontierei fluviale cu URSS au fost puse la dispoziţiaagenţilor britanici care tranzitau clandestin în şi dinspre URSS pe traseeleasigurate de S.S.I, RSS Moldovenească reprezentând o oportunitate prioritară.Structurile de informaţii şi contraspionaj de sub comanda col. Ion Lissieviciau cooperat cu serviciile poloneze din Lvov pentru neutralizarea NKVD (1932).

Rezultatele mai puţin răsunătoare în privinţa spionajului ungar,remarcabil reformat de generalul Zsolt şi în aria propagandei agresive, sunt înconexiune directă cu eşecurile diplomatice în raport cu statul vecin.

Explicit, acţiunea politică în relaţie cu Rusia a fost semnificativăşi aproape continuă, dublată de o angajare operativă din partea S.S.I. conformăcu dimensiunea dialogului diplomatic. Şi e adevărat că Moruzov se simţea celmai confortabil profesional în confruntarea cu NKVD. Per a contrario,absenţa dialogului cu Budapesta, pe fondul dinamitării oricăror iniţiativede alianţă regională sud-est şi central europeană, a fost dublată de o angajareexcesiv defensivă a atenţiei contrainformative active a S.S.I. atât în relaţiedirectă cu serviciile ungare, cât şi în aria confruntărilor indirecte dinspaţiul occidental. In timpul marii crize mondiale, serviciile ungare despionaj cheltuiau aproximativ 190 milioane lei (şi este evident procentajulcopleşitor destinat României prin secţiunea „K"), cele ruseşti vizând exclusivRomânia - 160 milioane lei, între 15 şi 18 milioane lei reprezentând bugetulpus la dispoziţia lui Mihail Moruzov.

Retrospectiv vorbind, nici chiar episodul sovietelor ungare impusede Bela Kun nu a fost valorificat diplomatic şi propagandistic pentru aevidenţia ulterior surprinzătoarea capacitate ungară de adaptare conştientăla o soluţie revizionistă imediată de factură sovietică şi a înţelege,strategic, necesitatea unei abordări în consecinţă.

3

Studiul de faţă nu şi-a propus să evidenţieze cauzele pierderilorteritoriale din 1940 din perspectiva activităţii S.S.I. Serviciul Secret a produsinformaţii care anunţau evenimentele şi, în plus, un fapt remarcabil, a avutcapacitatea operaţională de a rămâne foarte activ acolo unde statul român numai era şi de a menţine sisteme de legătură peste graniţele impuse de Hitler şiStalin.

O analiză sumară asupra diferenţelor dintre S.S.l. şi principaliisăi adversari interbelici, Serviciul de Informaţii Maghiar şi N.K.V.D., este utilănu doar din raţiuni subiective şi de onorabilitate.

Spre deosebire de serviciul românesc, axat preponderent spreprocurarea de informaţii militare şi de interes strategic - de înţeles având învedere legăturile funcţionale de subordonare în raport cu Marele Stat Major alArmatei şi cu tipul de informaţii solicitat de armată - atât serviciile ruse, câtşi cel ungar acordau o atenţie de acelaşi nivel informaţiilor domestice, maiales acestea intrând într-un proces de verificare încrucişată deosebit deeficient. E remarcabil că, în timp ce SSI a apărat valorile universale valabileîn acel moment şi a răspuns firesc strategiilor trasate de Marele Stat Major,legate fiind şi printr-o politică a cadrelor comună şi interpermisivă, atâtServiciul de Informaţii Maghiar (prin coordonarea directă de către MareleOficiu de Cabinet şi Consiliul de Miniştri a spionajului de mare anvergură,respectiv prin Comandamentul de Şcoli de spionaj şi contraspionaj careasigura o pregătire exclusivă în domeniu), cât şi NKVD (n.a. - vezi MareaTeroare declanşată împotriva ofiţerilor Armatei Roşii, soldată cu cea.35000 de victime) s-au distanţat autonom de strategiile militare şi,subordonate comandamentelor politice bazate pe doctrine totalitare şiiredentiste, au dezvoltat operaţiuni externe ofensive de anvergură. Moscovaşi Budapesta au avut la dispoziţie o cantitate de informaţii suport în domeniilesocial, economic şi politic substanţial mai amplă faţă de cea produsă deS.S.I, contribuţia masivă la aceasta a ofiţerilor cu acoperiri diplomaticediverse din cadrul legaţiilor externe fiind o oportunitate pe care serviciulromânesc a folosit-o cu titlu de excepţie. Refuzul diplomaţilor de a permiteconstant domeniului contraspionaj acoperiri în legaţiile româneşti din exteriorşi predominanţa militară a cerinţei informaţionale au făcut din S.S.I un furnizorşi nu un participant egal la alcătuirea unei strategii naţionale de contracarare.

Fragilitatea democraţiei româneştiinterbelice şiautosuficienţa dictaturii lui Carol al II-lea au marcat capabilităţile

4

Serviciului Secret. Identificarea reţelei GRU de spionaj coordonată de SergheiNiconov şi Bondarenco Pantelei e meritorie pentru contraspionaj, alături deoperaţiuni similare în privinţa cadrelor şi agenţilor NKVD din InternaţionalaCominternistă şi Partidul Comunist (col. Ana Rabinovici Pauker, Mr. LaszloLuca, col. Buran Tescovici, etc.).

Notiţele lui Moruzov - benefice chiar pentru DSS dacă ar fi fost citite şiînţelese - recomandă cu modestie că e preferabil să se recruteze un singurinformator bine introdus şi eventual chiar dintre conducători..., decât mai mulţi...fără legături directe. Mai spun că se va pune la încercare sinceritateainformatorului, pentru a stabili dacă nu comite acte de răzbunare personală saudacă nu încearcă dezinformarea. Orice raport informativ, pe lângă condiţiunilede veridicitate, trebuie să conţină preciziuni de timp şi loc, precum şi desprepersoanele ce sunt în legătură cu obiectul propriu-zis al raportului (...), toatefaptele vor fi trecute în ordinea în care s-au petrecut.

Ii mai învaţă Moruzov pe nepoţii săi, că informatorul va fi dirijat sănu se obişnuiască a da rapoarte despre alte chestiuni decât cele ce îi sunt înatribuţiuni ... şi să nu fie lăsat să-şi creeze obiceiul de a se interesa şiraporta mai mult despre ce nu i-au fost încredinţate. Se va dirijainformatorul să nu părăsească o chestiune începută..., se va instrui să raportezeimediat..., să aibă în vedere exactitatea în reproducerea faptelor..., iarrezidentul să aprecieze asupra sursei: serioasă, probabilă, verificată.

Metode simple, clare, fireşti, metode ... actuale. Metode probateatunci şi acceptate acum în contraspionaj, după o desconsiderare a lor de ojumătate de secol.

Casele conspirative ale lui Moruzov se schimbă, erau temporare şinu obţinute de la Primărie (n.a. - DSS), după cum şi filorii, nu fumau înîntuneric şi nu se parfumau strident.

Ofiţerii nu purtau brăţări de aur la mâna dreaptă şi ghiul la degetul mical palmei stângi. Stofa, ... de gentleman, la fel şi mănuşile, obligatorii încontraspionaj. Preferau plimbările pe Calea Victoriei şi nu întâlnirile de peVictoria Socialismului. Impuneau respect şi nu teamă, purtau pălărie, nuborsetă...

În mod surprinzător, un imbold spre zona domestică a căpătatServiciul Special de Informaţii în timpul celui de-al doilea război mondial,directorul general Eugen Cristescu şi oamenii să

5

menţinând deschise legăturile unor ofiţeri sau agenţi cu serviciile occidentale(în special cel britanic), mesageri ai unui dialog politico-diplomatic nu chiaratât de intens pe cât se spune, dar care pregătea, într-o măsură credibilă,întoarcerea la un regim democratic şi condiţii de pace acceptabile.Totodată, printr-o asumare benevolă a răspunderii, motivată şi deatitudinea Reich-ului exprimată la Viena (30-31 august 1940), Cristescu aprodus informaţie suport cu valoare de excelenţă pentru statul român (şicomunitatea mozaică) prin menţinerea activă a unei discrete agenturi în jurullegaţiei germane de la Bucureşti şi a comunităţii germane din Transilvania.

Decedat la 12 iunie 1950 în Penitenciarul Văcăreşti după o deportarela centrul NKVD de la Liubianka, destinul lui Eugen Cristescu se confundăcu soarta Serviciului Special. Într-o cinică simetrie, toţi comandanţii S.S.I.au trecut la Liubianka prin interogatoriile serviciilor ruse de informaţii şiprin puşcăriile comuniste din ţară, şi toate cadrele şi agenţii GRU - NKGBarestaţi în România interbelică au devenit, între 1947-1950, comandanţiiDirecţiei Generale a Securităţii Poporului (Piotr Gonciaruk -contraspionaj}şi stăpânii celorlalte instituţii militare şi politice ale Republicii PopulareRomâne.

Reacţie sinucigaşă şi imediată la anihilarea S.S.I, ofiţeri conduşi deIon Lissievici (informaţii) şi Traian Borcescu (contrainformaţii) s-auorganizat, începând cu august 1944, în Grupa Specială de rezistenţă naţionalăşi permanentă împotriva structurilor informative şi militare sovietice. Unrezultat amar al acestei ultime operaţiuni antiruse, derulate în şi din interiorulS.S.I, îl constituie informaţiile referitoare la programul sovietic privindRomânia, care certificau a priori sferele de influenţă rezervate nouă şistatelor balcanice prin înţelegerea anglo-americano-rusă de la Yalta (1945).

Ca de la ofiţer la ofiţer, Traian Borcescu a fost avertizat de cel puţinun reprezentant al Aliaţilor anglo-saxoni despre ceea ce nu putuse afla Maniude la Churchill, ca de la politician la politician. Din păcate, în România acelortimpuri nimeni nu mai avea ce să facă cu astfel de informaţii; în lipsa unuibeneficiar liber, informaţiile lui Borcescu erau, cum s-ar spune azi, fărăvaloare de destinaţie...

De ce au fost redutabili Moruzov (ucis de legionari) şi Cristescu(ucis de comunişti)? Pentru că instituţia lor a ţinut informaţiile şicontrainformaţiile suficient de aproape încât să coopereze şi suficient deseparate încât să nu se anuleze unele pe

6

celelalte, suficient de aproape de instituţii pentru a le sprijini şi suficient dedeparte pentru a nu le manipula. Acest echilibru i-a făcut credibili şi eficienţi şii-a plasat în istorie şi nu în afara ei.

DSS. Partidul din Securitate, Securitatea din Partid

Din perspectiva istoriei imaginarului, Direcţia Generală a SecurităţiiPoporului (1950 -1951) a reprezentat organismul mutant de contagiuneideologică prin represiune. Filiaţia terorii - aşa cum a fost construită de cătreserviciul de propagandă al NKGB - a implicat poporul, care a devenitcoautor şi beneficiar (DGSP) şi, ulterior, Statul (DGSS) în calitate deadministrator.

Genetica N.K.G.B. - G.R.U - DGSP a creat o comuniune a groazeireciproce, nicidecum o instituţie, şi aceea naţională. Norma educativă impusăşi asumată de această comuniune, ne referim la ideologia comunistă, aînlocuit preocuparea firească a instituţiei naţionale originare - activitatea deinformaţii şi contrainformaţii - cu lupta de clasă.

Întrucât nu era nici instituţie, nici naţională şi nici nu se ocupa cuactivitatea de informaţii, nou înfiinţata DGSP - DGSS a fost un organ politicde represiune (Să stârpim năpârcile!) cu valenţe autodevoratorii.

Trăind în mijlocul terorii şi generând-o, la un moment dat, un şefobscur şi înfricoşat al organului a ordonat să se scrie în încăperile cadrelor,în culoare roşie, că nu se poate să existe ofiţeri cu feţe triste. Consecinţăparanoidă sau expresia stării de saţietate a carnivorului, la puţin timp dupălansarea acestui îndemn teroarea a scăzut în intensitate. A fost bine căferocitatea organului s-a diminuat (1960), însă a fost rău (pentru noul DSS -1967) că norma ideologică s-a maturizat în dogmă.

După înfrângerea oricărei forme de rezistenţă (mase populare înlagărul socialist) organul politic de represiune a renunţat la distrugereaduşmanilor revoluţiei pentru respectarea legalităţii socialiste (1965). Odistanţare de Est şi recunoaşterea unor crâmpeie de adevăr (1964 - 1968) aufăcut posibil un deceniu de aparentă normalitate optimistă, în care toatălumea a învăţat şi altceva decât limba rusă. A existat un răgaz în care, lacontraspionaj, câteva promoţii de ofiţeri, foşti liceeni meritorii, admişi prinExamen, sau de intelectuali civili, au câştigat o binemeritată aură de excelenţă.

7

Abordările operaţionale ale acestor ofiţeri, consultate astăzi în arhivepublice, sunt singurul tezaur al contraspionajului în care poţi să regăseştiprofesionalism şi imaginaţie (n. a. recunoaşterea eşecului, inutilitatea uneirecrutări sau intruziuni, umor în stabilirea unui nume de cod, rezistenţă lacerinţele planului, respect sincer şi protectiv pentru surse). Este perioada încare personalităţi precum Dan Amedeo Lăzărescu sau Alexandru Paleologuşi-au asumat statutul de interlocutori ai contraspionajului, aspect caresugerează şi o anumită calitate umană şi profesională a ofiţerilor de contact.Cum însă prea mult cosmopolitism punea ideologia în discuţie, şi în condiţiileîn care un element descompus al organului a fugit (Pacepa, 1978), celelalteelemente umane (ofiţeri) au fost rapid transformate în revoluţionari de profesieîntr-un domeniu special, ale căror rânduri au fost completate cu foşti stagiaridin întreprinderile socialiste, acceptaţi în baza recomandărilor de la activistulUTC/PCR. La scurtă vreme după numirea lui Tudor Postelnicu laconducerea DSS (1978), revoluţionarii/activiştii cu statut special dincontraspionaj au fost obligaţi să identifice spionii din mediul rural, să numeregravidele din întreprinderi, să aplaude „de câte ori se impune", să marchezecu vigilenţă traseele parcurse de El şi Ea, să procure subiectele de admiterela facultate pentru odraslele şefilor şi ale tovarăşilor de la Partid.

Toată această istorie, destul de rar recunoscută şi asumată, eobligatoriu să fie devoalată în consecinţele ei practice, ideologice şi alementalităţii colective care au marcat domeniul informaţii şicontrainformatii/contraspionaj.

În primul rând, prezenţa sovietică la conducerea DGSP-DGSS aoficializat calea implanturilor ilegale ruse, multe neutralizate odată cu trecereala cele veşnice, în al doilea rând, controlul total al operaţiunilor decontraspionaj a anulat orice beneficiu operativ-tactic, informativ sau politic.De asemenea, controlul asupra dizidentei româneşti şi asupra oricăroremigranţi a creat oportunităţi KGB de a opera în occident sub legenda DSSsau de a identifica şi retorsiona surse trimise în exterior după 1965-1967.

Şi ce e mai important pentru contraspionaj, ocupaţia sovietică aimpus 40 de ani metode şi practici, tematici şi obiective, modele acţionale şide autoevaluare care s-au transpus în aport pozit iv, dinamică pozit ivă,exploatare informativă în orb, marşrutizare, bază a recrutării, haraşpinkă,mână lungă sau răsuflare rece...

Agentura de informaţii a fost transformată în reţea, după cumagentul, depersonalizat, a devenit (doar) un element al acesteia. Reţeleleinformative au fost atotcuprinzătoare, atotştiitoare, dar nu benevol şi în totalitate,sincere.

8

Elementele din reţea au fost preponderent constrânse, şantajate, şi,în consecinţă, vulnerabile.

Au mai fost, elementele din reţea, veşnice, adică şi-au dat seama cândau fost recrutate, dacă nu cumva păcălite de-a dreptul, dar nu şi când şi-auîncheiat misiunea. Suficiente elemente au intrat în reţea voluntar, în căutareaunei protecţii interesate.

Prin statutul de element, sursa umană secretă a fost promiţătoare,un element de nădejde, dar nu este exclus să fi devenit un element descompus,declasat sau jară posibilităţi.

Recrutările cu voie de la Partid din rândurile cadrelor acestuia serealizau după concomitente audienţe ale ofiţerilor la primul secretar responsabil(n.a. doar cadrul ştia că organul îl vrea, pe acel element...). Dinamica pozitivă areţelelor cu posibilităţi multilaterale a condus la depersonalizarea acestora. Cuprilejul fiecărei manifestări plenare a PCR (congrese, conferinţe, consfătuiri)reţeaua informativă era dirijată contrainformativ în sensulprotejăriievenimentului şi paralizată informativ în sensul anulării altor cerinţe saucomenzi.

Occidentalii intraţi în colimatorul contraspionajului calibrat ideologic,dacă nu au fost arestaţi, expulzaţi, recrutaţi, predaţi, au fost discreditaţi pentru căau întreţinut relaţii intime cu o fată din popor, care de fapt era un elementpromiţător din reţea. Şi asta pentru că, dacă a avut vina de a nu fi spion până laurmă, ci doar diplomat sau cetăţean al altui stat, străinul (elementul capitalistsubversiv) trebuia demascat în faţa alor lui ca într-o oglindă a Medusei.Oglinzile Medusei pentru străini, oglinzile lui Narcis pentru „El şi Ea".

Spre comparaţie, tovarăşilor din legătura KGB li se acorda un vot deblam, funcţii de prim-secretari sau de directori la combinatele socialiste dinteritoriu şi o vilă în centrul municipiului reşedinţă de judeţ, nici măcarSecuritatea locală nefiind avertizată despre dosarul roşu de la Centru.

Dilataţia informativă şi operaţională a DSS-ului tovarăşului NicolaeCeauşescu era universală: se ocupa de toţi, de toate şi peste tot. Lumeaimperialistă era duşmanul clasic şi fascinant totodată,vecinătatea socialistăera concurentul şi pericolul apropiat, iar alţii (lumea a treia) erau cei caretrebuiau folosiţi şi ajutaţi, dacă se poate şi ideologic (exportul revoluţiilorsocialiste). Din aceste considerente, contraspionajul şi-a îndreptat atenţia şispre reprezentanţii ţărilor exotice care, în loc de reprezentanţă diplomaticăformată din şofer, secretară şi ambasador, ar fi preferat sigur să deschidă laBucureşti un oficiu turistic.

În anecdotica orală preluată de SR1 a rămas un ofiţer responsabil în sectorul săude o ţară mică şi îndepărtată, care parcă şi dispăruse între timp. Diplomatul ar f i trebuit

9

recrutat de dragul planului, dar ofiţerul avea principii cu privire la utilitatea demersului.Ofiţerul nu vroia să-l recruteze, diplomatul nu vroia să plece. A urmat o şedinţăprofesională în care ofiţerul a fost aspru criticat în colectivul de comandă. După ce i-aascultat pe toţi, ofiţerul s-a ridicat în picioare şi, cu morgă, a mărturisit: Dragi colegi,când mă uit în oglindă şi-mi fac autocritica, mă deplâng, dar şi când mă compar cu alţii,se schimbă situaţia!....

Recrutările în „masă" şi agenţii supracontactaţi au condusla adevărate campanii de abandonare!revenire şi la deconspirări neasurrmte.Supraabordarea operativă a generat birocraţie, stagnare şi minciună.

Finalmente, dezechilibrul cronic al capacităţilor contrainformativede control şi de conlucrare dintre contraspionaj şi informaţiile externe au erodatcredibilitatea în faţa decidentului, anchilozat într-o stare amorfa deautograndoare, şi eficienţa strategică.

Rezultantă a industrializării rapide şi a dorinţei lui Ceauşescude a intra în relaţii economice cu Europa Occidentală şi alte pieţe comerciale,pentru promovarea exportului şi obţinerea unor beneficii promise la momentuloportun prin operaţiuni de spionaj economic, o adevărată reţea de consilieri şiataşaţi economici a fost dezvoltată de DIE în exterior. Perioada Pacepa estesemnificativă în acest sens, DIE reuşind să obţină o lungă exclusivitate înzona operaţiunilor externe (achiziţionare de tehnologie supusă embargoului,aport valutar, operaţiuni teroriste, export clandestin de armament, etc.) şi apreluării în legătură afară a surselor străine recrutate în interior decontraspionaj. Treptat, domeniul contraspionaj a devenit furnizor de resursăDIE, după cum şi sursele străine ale DIE atrase în RSR, obiective pentrucontraspionaj. Oportunitate pentru unii, ameninţare pentru ceilalţi, în orice cazo practică derutantă pentru toţi, într-un veritabil dialog al surzilor. O serie deinstituţii de comerţ exterior au facilitat acoperiri tradiţionale, trambuline pentruplasamentul ofiţerilor acoperiţi. Generaţii de odrasle ale liderilor comuniştidin aparatul central şi local tindeau spre comerţul exterior şi, astfel, intereseamiabile şi congruente de clan au asigurat preeminenţa DIE în cadrul PCR.DIE devenise singura instituţie garantă pentru PCR care promitea, aviza şilivra o carieră în exterior şi instrumente occidentale de confort în interior.

Cu alte cuvinte, ofertele DIE pentru partid au fost informaţii şi bunuri,în timp ce solicitarea Partidului pentru constraspionaj a reprezentatinformaţii şi frică.

De pe aceste poziţii DIE a vrut şi a reuşit să se folosească de Partid, întimp ce Partidul a vrut şi a reuşit să se folosească de contraspionaj. DIE atrimis Partidul în Occident, în timp ce Partidul a trimis contraspionajul la sate.

10

Pe măsură ce ne regăsim mai aproape de 1989, aparatul de contraspionajproduce din ce în ce mai multă informaţie despre ce a zis şi ce a făcutcetăţeanul şi din ce în ce mai puţină informaţie despre ce face sau ce va facespionul.

Peste tot în lume şi de când lumea, contraspionajul şi-a constituit cumigală o aură de eleganţă, discreţie şi inteligenţă, fără să se autodefinească„Academie de moralitate". Era şi a rămas domeniul predilect al uneiaristocraţii informative care are bunul simţ nativ să acorde adversarului (spion)prezumţia de bune intenţii, iar partenerului aliat bănuiala unei potenţialetrădări, îşi permite, are timp, e gazdă... În faţa relei intenţii contraspionajuldevine simetric intransigent, iar aceasta e ultima dintre cele mai importantetrăsături ale lui. Prea puţine valori ca acestea mai erau valabile în 1989,când DSS nu a contribuit nici la menţinerea, nici la prăbuşirea regimuluicomunist; pe criterii de eficienţă a unui serviciu secret, aceasta era nulă înprincipalele sale dimensiuni: credibilitate informativă şi previziunestrategică...

SRI. În sensul acelor de ceasornic

Instituţional vorbind, DirecţiaSecurităţii Statului asucombat îndecembrie 1989, luând cu sine drept jertfă viaţa celor mai nevinovaţimembrii ai instituţiei: tinerii soldaţi căzuţi la Băneasa şi ofiţerii USLAdecapitaţi în Bucureşti din ordinul unui notoriu agent GRU. După incidentedezumanizante (decembrie 1989 - martie 1990) care au presupusexperimentul „piscina" (Sibiu) sau proiectul execuţiei în „masă"(Bucureşti - Ghencea), revoluţionarii cu statut special au fost eliberaţi şi li s-a acordat clemenţa de a redeveni ofiţeri. Chiar dacă, din când în când,rămâneau în urmă, ceasurile naţiunii au reînceput să bată în sensul firesc,la fel şi ceasul Serviciului Român de Informaţii. Ofiţerii au avut libertatea săse privească în oglinda Medusei:

1990 - 1997. Singuri împotriva tuturor

Dogmatismul ideologic regăsit în cutumele noastreprofesionale a trebuit să fie expulzat din noi prin tratament democratic,semnificând un proces de conştientizare dezorganizată a deficitelor deidentitate, credibilitate şi eficienţă care a cuprins lamentări publice,nervozitate internă, acuzaţii politice şi soluţii reactive de adaptare.

Repudiat din punctul de vedere al strategiei operaţionale specifice,domeniul contraspionaj a recurs la proceduri de adaptare a căror caracteristicăevidenţiază în primul rând iniţiativa internă (n.a. ceea ce, totuşi, e un faptremarcabil!) şi mai puţin acţiunea unui factor extern (politic) de reglementarenecesar acelui context.

11

Dezideratele politice şi interesele naţionale exprimate în mod aleatoriuşi succesiv de instituţiile statului român au fost singurelerepere, nu neapărat suficiente, la baza cristalizării noilor misiuni decontraspionaj. Singuri împotriva tuturor nu a reprezentat pentru contraspionajexpresia strategică a unei dorinţe de revanşă a foştilor securişti, ci unexcedent de responsabilitate, o misiune strategică excesiv multilaterală (n.a. - abundenţa problemelor de siguranţă naţională) autoasumată riscant înîncercarea disperată a unui corp de ofiţeri blamaţi (şi blamabili) de a remontahandicapul deficitului de identitate. Chiar şi aşa, împotriva tuturor nu a fostrepartizată egal: a cunoscut o îndelungată contrabalansare, în carementalităţile se luminau strategic funcţie de nuca în perete (n.a. -aruncatăspre Vest} şi mintea de pe urmă (n. a. - cu privire la Est).

Dacă securitatea, înţeleasă atât ca instituţie cât şi ca stare necesară anaţiunii, nu mai era revendicată de nimeni, ba chiar acuzată de toţi dininterior (n.a. - a se vedea opţiunea legislativă pentru noţiunea de siguranţănaţională), prima pseudodoctrină de după 1989 a contraspionajului nu seputea raporta decât la un adversar exterior universal.

Prezumţia de vinovăţie şi stigmatul poliţiei politice au reverberatcaracteristica identitară a contraspionajului şi credibilitatea acestui domeniu.Noncredibilitatea cvasiunanimă transmisă spre contraspionaj a generatcontrareacţii argumentaţionale diverse, doctrina implicită (n.a. - îmbătrânităsimetric cu maturizarea angajamentelor politice spre zona euro-atlantică) şicaracteristicile acesteia (n. a. - suprainformarea beneficiarilor,suprareglementările interne justificative, soluţiile personale constând în puseenaţionaliste, plecări voluntare şi războaie ale dosarelor de informatori)semnificând variabilele negativ - pozitive incomplete ale unei sinuase evoluţiispre normalitate care nu au cuprins, din păcate, şi atributul reconcilierii.

Din perspectiva manierelor operaţionale, continuitatea metodelororganismului represiv a devenit imposibilă, reacţiile punitive imediatenemaigăsindu-şi suportul instituţional favorizant nici măcar la nivel juridicintern, unde Direcţia a Vl-a - Cercetări Penale - fusese desfiinţată. O lungădefensivitate operaţională a caracterizat această etapă, în care formele avansatede lucru (n.a. interpuneri, jocuri operative pasive, recrutări de cetăţeni străini,etc.) devin excepţie sau se regăsesc învăluite în formalismulsuprareglementat. Premisele operaţionale de start şi finalitatea acestora aufost asamblate într-o dimensiune uniliniară, pe criteriul exclusiv al naţionalităţiişi cetăţeniei suspectului, în corelaţie neexceptabilă cu serviciul de informaţiiprezumat al ţării de origine. Defensivitate, întrucât străinul nu mai era expulzatsau discreditat, doar hăituit anapoda prin exces de filaje şi interceptări fărărezultat.

12

Reţelele de informatori s-au destructurat haotic; în proporţiecovârşitoare elementele acestora au trântit nervos uşa la apelul de a servi încontinuare patria. O parte a nucleului dur, poate şi profesionist, a acestor reţele,a găsit soluţii de reorientare, potrivit opţiunilor personale sau celor sugerate deofiţerii de legătură, în afara unei strategii coerente şi a unei asumări saudezangajări instituţionale explicite. Desfiinţarea Oficiului pentruDeservirea Corpului Diplomatic (1990, ODCD) a reprezentat cea mai amplădelegendare a reţelei informative, înţeleasă mutual de cei „deserviţi", soldatăcu exfiltrări necontrolate contrainformativ din zonele ce au reprezentat, până în1989, fieful activităţii de contraspionaj. Elementele exfiltrate au apreciatrelaţia cu ofiţerul de contact mai mult ca pe una prietenoasă sau chiar defamilie (n.a. - dacă intrau în afaceri, poate chiar şi de clan), statutulacestora inducând dealtfel, în suprareglementările interne, noţiunea derelaţie personală, adică o pseudocategorie a surselor umane secrete plasată într-o zonă de responsabilitate difuză, la care nici nu se renunţa definitiv dar nici nuse acceptau sau nu erau asumate atributele agentului instituţiei contraspionaj.

Dezintegrarea reţelei unice nu a însemnat automat construcţiaunor agenturi restrânse şi penetrante.

Iniţial, atributele agenturii vizau promisiunea şi potenţialitateaperpetuă şi mai puţin capabilitatea certă de activat în momentele cruciale.Agentul specializat era minoritar, cel străin rar, iar cel dublu, o himerăinabordabilă şi neînţeleasă. Motivaţia sentimentală a recrutării (n.a. -candidatul nutreşte sentimente patriotice faţă de ţară şi apreciere faţă deSRI) şi contractul cu instituţia (n.a. - baza onorifică) au menţinut reminiscenţepericuloase de inventică facilă, un simulacru balcanic al onorabiluluicolaborator (n.a. - utilizat de serviciile franceze). Prea multe surse umanesecrete au alimentat informarea generală (n.a. - informaţii produse dinîntâlniri întâmplătoare) şi au condus, datorită confidenţialităţii excesive, laaglomerări riscante în obiective sensibile şi la dirijări ineficiente, în zoneperiferice.

Sistemele de legătură au păstrat la limita suportabilităţiicontrainformative contactele protejate precar dintre ofiţeri şi agenţi; măsurile deautoverificare sau (re)introducerea agentului intermediar ori a căsuţelor poştaleimpersonale erau încă, în practică, opţiuni recomandate şi nu proceduristandard.

Itinerantul clandestin (n.a. - specific Humint operations) purta oultimă bătălie cu elementul marşrutizat (n.a. - rus. marşrutizaţiia - întrealte semantici cunoscute, şi metodă de lucru a unui muncitor la mai multemaşini!).

Posturile fixe de observaţie a unor reprezentanţe diplomaticeoccidentale au fost lăsate porumbeilor, cu nostalgie şi oarece părere de rău (n.a. - tentaţia umană a uitatului peste gard!).

Până la urmă, cea mai personală şi neoficială concluzie cu privire laetapa aceasta a fost şi cea care s-a impus: da, era uşor înainte şi va fi şi maidificil pe viitor!

13

Ritmul lent de atenuare a deficitelor identitare şi de credibilitate amenţinut în interiorul sistemului cote semnificative de stres şi nemulţumire,care nu au refulat în zone defectoriale datorită unui simţ al onoarei recâştigatîntr-un climat ostil şi a unei responsabilităţi ce reprezintă cu adevăratrevanşa morală a ofiţerilor (n. a. — singura categorie profesională acuzată deterorism şi dezastru comunist) în raport cu dictatura impusă şi lor de activiştiiPCR (n.a. -singura categorie profesională volatilizată după decembrie 1989).Deficitul de eficienţă pentru contraspionaj a fost primul surmontat parţialîntr-o măsură mai mare decât a celorlalte două explicate anterior, deşiutilitatea şi eficienţa au fost ultimele recunoscute de către beneficiari.Onorabilitatea domeniului este suficient legitimată spre finele etapei 1990-1997, având în vedere că ariile de manifestare ale identităţii negative şinoncredibilităţii se regăseau în registrul public (n.a. suportate cu stoicism îninterior) în timp ce recunoştinţa s-a exprimat în faţa unui auditoriu restrâns (n.a.- statutul benevol şi obligatoriu al eroului necunoscut). Cu toate acestea, unii n-au înţeles nimic (n.a. - de unde au venit, ce momente trăiesc sau ce va urma) şiau plecat neînţeleşi.

Într-o scală a sentimentelor publice, captate în interiorul sistemului,asociate celor trei deficite care marchează Singuri împotriva tuturor, faţăde contraspionaj s-au exprimat ură (1990-1992), reticenţă şi indiferenţă(1992-1995), utilitate subiectivă şi oportunitate (1995-1997).

1998-2004. Opţiune strategică: "Parteneri dezirabili şiadversari implacabili"

Cooperările externe în domeniile militar (MApN) şi antiterorist(SRI) au devansat de facto demersul politic (public) de aderare la NATO. Inprivinţa contraspionajului, doctrina Singuri împotriva tuturor s-a autoatenuatpe măsură ce parteneriatul extern a legat punţi şi disponibilităţi de răspuns şiangajare din ce în ce mai concrete, limitate iniţial la vizite reciproce decunoaştere şi schimb de informaţii generale.

Parteneriatele au validat la nivelul discret opţiunile euro-atlanticeale României. Zodia temperantei, ce caracterizează etapa 1998 - 2004, aconferit domeniului contraspionaj prilejul înţelegerii nevoii de prioritizare şimodelare operaţională în acord cu principiul nonintruziunii faţă de partenerşi al răspunsului simetric faţă de adversar.

14

.Noua doctrină şi-a conturat consistenţa internă ajutată de tinerii

absolvenţi ANI cu o cultură organizaţională coerentă, la care s-au alăturatsuficienţi civili din universităţile preponderent de stat; pentru ambelecategorii viitorul intuit al instituţiei a valorat mai mult ca opţiune profesionalădecât trecutul cu certitudine abandonat. Colegialitatea principială a ocupatlocul spiritului de castă.

E remarcabil că aceste generaţii au fost foarte bine primite încabinetele şi birourile ofiţerilor pensionabili, opţiunea tinerilor fiind o dovadăpentru aceştia că societatea a devenit, poate pentru prima dată în carieră aveauacest sentiment, mai tolerantă cu ei iar instituţia şi profilul contraspionajeminamente frecventabil.

Comparaţiile parteneriale, toleranţa moderată a societăţii civile,agenda autorităţilor transmisă către contraspionaj - o pseudocerinţăinformaţională căreia trebuia să i se răspundă - şi noua mentalitate carerefuza statutul inutilităţii au facilitat apariţia sentimentului de încredere în sineşi au ajutat dezideratele noii doctrine să capete consistenţă oficială şi suportmetodologic intern.

Perspectivele operaţionale s-au pliat pe aceste deziderate, abordareaţintelor confruntându-se cu forme primare de analiză în funcţie de riscuricontrainformative şi beneficii. Evaluările operative şi-au multiplicat metodelede apreciere, reactivitatea profilului fiind calculată şi derivată, în consecinţă,mai mult sau mai puţin formal, şi în funcţie de conformitatea legislativă(n.a. - 2001, activarea consilierilor juridici) respectiv de oportunitateaasumării riscului (n.a. - autocenzura operaţională agreată tacit).

Ofensivitatea juvenilă asupra adversarilor implacabili a fostperformant legitimată prin cooperare externă. Partenerii dezirabili, printoleranţă şi înţelegere, au exprimat opinii şi alcătuit mesaje valorificate eficient(n.a. - 2002, activarea analiştilor) în informaţii de oportunitate transmiseautorităţilor a căror cultură de securitate (2004, Strategia de SecuritateNaţională a României) le condiţionează fie statutul de beneficiar pasiv, fieperspectiva superioară şi proactivă de decident.

Acţiunile au cunoscut o specializare graduală pe măsura maturizăriietapei; abundenţa ameninţărilor generice (n.a. - in rem, acţiunile speciale deinfluenţă) au lăsat treptat locul abordărilor cu obiective cuantificabile şiavansate (n.a. - de la interpunere la infiltrare). Au fost recunoscute atâtpersoane active (n.a. -dimensiunea intenţională a spionajului) cât şicetăţeni români pretabili (n.a - dimensiunea vulnerabilităţilor interne).Agentul interpus defensiv (n.a. - risc asumat onorific) a devenit apt pentruinfiltrare ofensivă (n.a. - remunerare materială).

15

Pusee de iniţiativă pseudolegitimă din zona planificării au dictat totuşi, întoată etapa, angajamente pentru menţinerea unei dinamici pozitive în zonaoperaţiunilor, consecinţele sau riscurile contrainformative căzând înresponsabilitatea celor mai mici iar meritele false în beneficiul celor mari. Ocutumă cu care mulţi au ieşit la pensie - abandonezi un agent dacă pui la locun altul până la următoarea analiză semestrială - risca să arunce din noustrategia în decor, mai ales că cei care trebuiau să aducă agentul erau tineriiaruncaţi în stradă după surse (n.a. - ieşiţi din birouri şi faceţi-vă agenţi', seacceptă inclusiv rude!) cu excepţie ajutaţi realmente profesionist de doarcâţiva venerabili.

Atestatul de recrutor acordat ofiţerilor a înseninat ceva, oricummai mult decît nimic, chiar dacă profesorii sau cei care controlau ulterioraceste demersuri nu avuseseră de-a face decât cu agentura de toptan a DSS saupoate nici cu aceea...

Consilierii juridici şi analiştii au păzit frontierele ariilor decompetenţă euroconformă. Protejarea deciziei de stat şi a puterii de negocieresunt noţiuni juridice elaborate în contraspionaj care, prin validare în instanţe, ausurmontat deficitul legislativ de care nu suntem răspunzători. Modus operandi alserviciilor de spionaj concluzionat şi redescoperit de analiştii reveniţi dinarhive secrete şi biblioteci publice, la care s-a adăugat evaluarea surselordeschise, au facilitat expertiza operativă şi familiaritatea acesteia cu tipareleclasice sau excepţiile utilizate şi reinventate permanent în spionaj. Producţia deinformaţii confiate şi achiesate a scăzut brusc, ofiţerii preferând fructe proaspetedin plantaţii diverse pe care zona operativă începea să le poată culege.

Doctrina etapei 1998 - 2004 se caracterizează, deja sau în sfârşit,prin tendinţa explicită spre moderată selectivitate, autoindusă spre toatecotloanele domeniului contraspionaj. Introspecţia voluntară cu privire ladiferenţele dintre stagnarea confortabilă (n.a. - ce putem: lucra la întâmplare,recruta ce pică, auzi ce ne convine, informa despre ce le place, contracara cenu deranjează sau sprijini pe ai noştri) şi managementul riscului (n.a. - cetrebuie: lucrat, recrutat, auzit, informat, contracarat, sprijinit) a diminuatcutumele paleolitice, a probat aptitudinea internă spre intrarea în competiţie cu unsuficient bagaj de intuiţie, curaj şi experienţă a lecţiilor învăţate, precum şidisponibilitatea de asumare a angajamentelor parteneriale.

16

Între etapele sale contraspionajul-aristocratic,totalitar,întâmplător,selectiv sau eficient - s-a simţit cel mai bine în acord cu democraţia.

Cu atât mai mult stă sub auspicii favorabile, atâta vreme cât, astăzi,se regăseşte de aceeaşi parte ca la începuturi şi e în acord, de pe poziţiiegale, cu aliaţii săi.

Intenţia autorului reprezintă o asumare critică a examenelorcâştigate sau pierdute de contraspionaj, un refuz faţă dejustificările aşteptate 20 de ani, o speranţă pentru reconciliere şi opromisiune etică pentru prezent şi viitor.

21