UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU DIN BUCUREȘTIFACULTATEA DE DREPT

Referat la disciplina Economie

RELAȚIA INFLAȚIE - ȘOMAJ

PROFESOR COORDONATOR:Lector univ. dr. CARMEN RADU

STUDENT:ȘTEFAN ALEXANDRU RADUID - CONTINUARE STUDIIANUL IV

București2014

CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................................................3

CAPITOLUL I – INFLAȚIA......................................................................................................3

1.1. Definiție............................................................................................................................3

1.2. Formele inflației...............................................................................................................3

1.3. Rata inflației.....................................................................................................................4

CAPITOLUL II – ȘOMAJUL....................................................................................................4

2.1. Concept.............................................................................................................................4

2.2. Formele șomajului............................................................................................................5

CAPITOLUL III – RELAȚIA DINTRE INFLAȚIE ȘI ȘOMAJ...............................................5

3.1. Generalități.......................................................................................................................5

3.2. Curba Phillips...................................................................................................................5

3.3. Formule macroeconomice................................................................................................6

3.4. Aplicabilitatea în practică.................................................................................................7

3.5. Tendințe de evoluție.........................................................................................................8

CONCLUZII...............................................................................................................................8

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................9

2

INTRODUCERE

O problemă contemporană în mediul economic românesc, european și global, relația dintre inflație și șomaj are o deosebită importanță în evoluția oricărei țări, în special prin prisma implementării politicilor macroeconomice, care își propun o inflație moderată și un nivel scăzut al șomajului. Politicile macroeconomice cuprind un ansamblu de măsuri aplicate de către stat în scopul influențării ofertei globale, care să contribuie mai apoi dezvoltarea a activității economice.

Lucrarea de faţă explorează implicaţiile teoretice şi practice ale corelației dintre inflație și șomaj, punând în evidență caracteristicile celor două fenomene analizate și modul în care se influențează.

CAPITOLUL I – INFLAȚIA

1.1. DefinițieInflația reprezintă, prin definiție, „un dezechilibru macroeconomic cauzat de existența

în circulație a unei mase monetare ce depășește nevoile economiei la majoritatea bunurilor din economie, manifestându-se prin creșterea durabilă a prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a monedei”1.

Potrivit Băncii Centrale Europene, în calculul inflaţiei sunt luate în considerare toate bunurile şi serviciile care intră în consumul gospodăriilor populaţiei, inclusiv: „articole zilnice (cum ar fi alimentele, ziarele, benzina), bunuri de folosinţă îndelungată (de exemplu, îmbrăcămintea, calculatoarele personale şi maşinile de spălat) și serviciile (cum ar fi coaforul, asigurările şi închirierea de locuinţe)”2:

1.2. Formele inflațieiŢinând seama de valorile pe care le au indicii de măsurare a inflaţiei şi în principal de

cele ale indicelui preţurilor, literatura de specialitate prezintă următoarele forme ale inflaţiei: Inflația târâtoare (sau liniștită) presupune creșterea prețurilor până la max. 3%; Inflația moderată - reprezintă creșterea anuală a prețurilor cu 15-30%. Definiția

inflației moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la MIT și Stanley Fischer, primul vice-director executiv al FMI, în 19933;

Criza inflaționistă - reprezintă acea perioadă de timp, de cel puțin doi ani, pe parcursul căreia rata anuală a inflației depășește 40%. Definiția crizei inflaționiste a fost propusă de către Michael Bruno și William Easterly, economiști la Banca Mondială, în 19984;

1 Stancu S., Mihail N., Macroeconomie: modele statice și dinamice de comportament: teorie și aplicații, Ed. Economică, București, 2009, p. 42. 2 http://www.ecb.europa.eu/ecb/educational/hicp/html/index.ro.html (accesat la 02.05.2014)3 Dornbusch R., Fischer S., Moderate Inflation, World Bank Economic Review, 1993. nr. 7, pp. 1-444 Bruno M., Easterley W., Inflation Crises and Long-Run Growth, Journal of Monetary Economics, 1998, nr. 1, pp. 3-26

3

Inflația rapidă, când ritmul anual de creștere a prețurilor se apropie de 10%; Inflația galopantă, când creșterea prețurilor depășește 10% anual; Hiperinflația - reprezintă creșterea prețurilor de peste 50% pe lună. Definiția

hiperinflației a fost formulată pentru prima dată de către Phillip Cagan, profesor la Columbia University, în 1956. După alți autori, hiperinflația presupune o rată medie anuală de 1.000% și peste acest nivel.

1.3. Rata inflațieiPotrivit Institutului Național de Statistică, rata inflației se măsoară de regulă prin IPC

(Indicele prețurilor de consum), ca ritm al acestuia, având formula5: Ri = IPC – 100%

La rândul său, IPC măsoară evoluția de ansamblu a prețurilor mărfurilor și tarifelor serviciilor cumpărate de populație de pe piață. Conform metodologiei practicate în România, calculul IPC se bazează pe volumul şi structura cheltuielilor populaţiei din eşantionul bugetelor de familie. Cel mai adesea, IPC se calculează ca un indice de tip Laspeyres cu bază fixă6 (cu ponderi din perioada de bază).

CAPITOLUL II – ȘOMAJUL

2.1. ConceptȘomajul reprezintă o stare negativă a economiei concretizată într-un dezechilibru

important al pieţei muncii prin care oferta de muncă este mai mare decât cererea de muncă. „În termenii pieței muncii, șomajul reprezintă excedentul ofertei față de cererea de muncă. Șomerii formează suprapopulația relativă, pentru că reprezintă un surplus de forță de muncă în raport cu numărul celor angajați”7. Cu toate că nu există o definiție unanim acceptată, șomajul este definit de către cei mai mulți economiști și sociologi ca inactivitatea unei persoane care are dorința de a lucra.

Din punct de vedere istoric, termenul de șomer a început să fie utilizat la sfârșitul secolului XIX, odată cu dezvoltarea societății industriale, fiind strâns legat de noțiunea de salariat și implică existența unui contract, formal sau neformal, între angajat, pe de o parte și angajator pe de altă parte. Conceptul de şomaj poate căpăta o semnificaţie mai extinsă dacă este privit ca o formă de subocupare, respectiv o manifestare specifică de inactivitate, cuprinzând persoanele care cer de lucru, în schimbul salariului practicat în mod normal sau chiar mai mic, însă această cerinţă nu poate fi satisfăcută pentru fiecare individ, în aceeaşi meserie şi localitatea de reşedinţă.

O persoană, pentru a fi considerată în şomaj trebuie să îndeplinească anumite condiţii specifice. Biroul Internaţional al Muncii consideră şomer, orice persoană care nu munceşte, este aptă de muncă, are mai mult de 15 ani, nu are loc de muncă, este disponibil pentru o

5 http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date (accesat la 02.05.2014)6 http://www.insse.ro/cms/files/arhiva_buletine2012/bsp_2.pdf 7 Colectivul Catedrei de Economie și Politici Economice ASE, Economie – ediția a opta, ed. Economică, București, 2009, p.254

4

muncă salariată şi caută un loc de muncă.

2.2. Formele șomajuluiÎn funcţie de natura şi cauzele şomajului se pot distinge mai multe tipuri de şomaj:

Șomaj clasic - șomajul care apare atunci când salariile practicate se situează peste salariul de echilibru între cererea și oferta de muncă, făcând astfel ca numărul celor aflați în căutarea unui loc de muncă să fie mai mare decât numărul de locuri de muncă disponibile.

Şomaj ciclic (keynesian) - șomajul generat de reducerea volumului activităţii economice a firmelor ca urmare a deteriorării conjuncturii economice interne şi /sau internaţionale.

Șomaj structural - șomajul datorat faptului că numărul locurilor de muncă disponibile pe anumite pieţe ale muncii este mai mic decât numărul lucrătorilor care ar dori să le ocupe. Șomajul tehnologic poate fi asimilat, de asemenea, șomajului structural.

Șomaj fricțional - șomajul datorat faptului că o persoană are nevoie de un anumit timp pentru a-și găsi un loc de muncă potrivit calificării şi dorinţelor sale.

Șomajul sezonier - șomajul care este determinat de ciclicitatea unor factori naturali.

CAPITOLUL III – RELAȚIA DINTRE INFLAȚIE ȘI ȘOMAJ

3.1. GeneralitățiÎn mod tradiţional, se consideră că între inflaţie şi şomaj există o corelaţie inversă, şi

anume măsurile antiinflaţioniste generează şomaj, în timp ce creşterea ocupării poate genera o sporire relativă a cererii – mai elastică în comparaţie cu oferta de mărfuri – şi, deci, inflaţie. Pentru a înțelege cea ce înseamnă rata naturală a șomajului pornim de la premisa existenței inflației în economie, exprimată printr-o anumită rată și realizarea, concomitent, a două condiții care fac să nu se modifice dimensiunile inflației: să nu se creeze un excedent de cerere și să nu se producă șocuri în ofertă.

3.2. Curba PhillipsRelația dintre inflație și șomaj a fost descoperită de către economistul englez britanic,

de origine neozeelandeză, Alban William Phillips, care cercetând o serie de fenomene și date statistice care cuprind perioada 1861-1957, a pus în evidență o relație inversă între rata inflației și rata șomajului, pe exemplul Marii Britanii. Această relație este cunoscută sub denumirea de curba Phillips (Figura 1).

5

Astfel când rata inflației crește, rata șomajului scade, deoarece sporirea prețurilor stimulează extinderea activității economice, creșterea ocupării forței de muncă și atenuarea șomajului. Invers, atunci când rata inflației scade, se înregistrează o creștere a ratei șomajului, agenții economici nefiind interesați în extinderea activității. De aici ar rezulta concluzia conform căreia lupta împotriva șomajului ar necesita, într-o anumită proporție, inflație; la rândul ei, combaterea accentuării fenomenului inflaționist ar presupune, într-o anumită măsură, șomaj, care atenuează posibilitățile de cumpărare și urcare a prețurilor. În general, curba Phillips, și-a găsit confirmarea în realitatea economică de piață până în anii 1960-1969.

3.3. Formule macroeconomiceCurba lui Philips, aşa cum a fost ea definită în 1958 de către William Philips, se

bazează pe următoarea relaţie dintre rata de creştere a salariului monetar g(W) şi nivelul ocupării forţei de muncă f(U):

gW = gWT − f(U)În cuvinte mai simple, Philips ne spune prin această ecuaţie că salariul tinde să crească

conform trendului său (dependenţa de T a salariului) şi să scadă pe măsură ce nivelul şomajului este în creştere. La sugestia lui Abba Lerner (1940) care susţinea că salariile se ajustează şi cu aşteptările privind inflaţia, în anii ’70 modelul a fost ajustat cu introducerea acestui termen în ecuaţie:

gW = gWT – f(U) + λ*gPex.În cuvinte mai simple, salariul depinde de trendul său (gWT ), de nivelul şomajului

(U) şi de inflaţia aşteptată (λ*gPex). La aceeaşi relaţie de inversă proporţionalitate între rata inflaţiei şi rata şomajului a ajuns şi Lucas printr-o altă “construcţie matematică artificială” bazată pe o inovaţie marca Keynes – “nivelul natural al producţiei”:

Y = Yn + a x (P-Pe)Unde: Y este producţia curentă (valori logaritmate), Yn – valoarea naturală a

producţiei (cea care nu depinde de nivelul preţurilor), P – preţurile curente şi Pe sunt preţurile aşteptate. În acest model se presupune că “a” este o constantă care trebuie să fie întotdeauna pozitivă.

3.4. Aplicabilitatea în practicăTeoria economică susține faptul că, de exemplu, după o perioadă în care economia

unui stat s-a aflat în recesiune, rata șomajului va fi destul de ridicată, ceea ce înseamnă un surplus de ofertă de muncă. Începând din momentul în care starea economică se îmbunătățește, cererea agregată de forță de muncă va crește, conducând la o scădere a ratei șomajului, și implicit, o creștere a populației ocupate. La început, vor exista mici presiuni

6

pentru creșterea salariilor, urmând ca după o perioadă, salariile să crească în conformitate cu creșterea productivității muncii. Acest lucru va spori costurile fixe și variabile ale întreprinderilor, resimțindu-se totodată în prețurile bunurilor și serviciilor achiziționate de către populație, care vor crește la rândul lor.

Prin urmare, o scădere a șomajului conduce la o creștere generalizată a prețurilor, deci la inflație. Cu toate acestea, există și situații când curba Phillips nu își găsește aplicabilitatea în realitatea macroeconomică, în special în anii 1970-1984, când inflația a prezentat valori mult mai mari decât rata șomajului, această situație fiind numită stagflație.

Reprezentanţi de seama ai şcolii monetariste au demonstrat că între rata inflaţiei şi a şomajului nu există o relaţie durabilă pe termen lung, curba Philips fiind verificabilă doar pe termen scurt8:

Potrivit Figurii 2, factorii de decizie economică, puşi în faţă unor opţiuni alternative, pot alege între un nivel redus de şomaj, satisfacţie pe care trebuie s-o plătească cu o inflaţie ridicată sau invers. Figura de mai sus arată că pentru a reduce cu 6 puncte procentuale rata inflaţiei (de la A la B, de la 8% la 2%), trebuie acceptat sacrificiul sub formă unei creşteri a şomajului de la 4% la 9%, iar rata anuală de creştere a salariului se diminuează de la 11%/an la 3%/an. Invers, pentru a reduce, de pildă, rată şomajului de la 7% la 5% (B′ → C) trebuie să se accepte o majorare a ratei anuale a inflaţiei de la 3% la 6% (C → D). Pentru mulţi ani – practic de-a lungul perioadei 1958-1975, curba Philips (cu dezvoltările lui R. Lipsey din 1960) a contribuit la consolidarea teoriilor keynesiene şi neokeynesiene privind legătura dintre starea pieţei muncii şi rată inflaţiei: pentru a obţine o oarecare stabilitate a preţurilor trebuie acceptat un procent ridicat de şomaj. La un şomaj egal cu rata sa naturală, rata inflaţiei este cea mai mică posibilă (teoretic nulă).

3.5. Tendințe de evoluțieDacă şomajul scade sub o anumită rată, inflaţia se accelerează, astfel că rata suficient

de înaltă a şomajului, care poate evita acest lucru, este denumită rată a şomajului care nu 8 http://www.creeaza.com/afaceri/economie/Dilema-inflatiesomaj-Curba-Phi688.php (accesat la 03.05.2014)

7

Figura 2: Reprezentarea grafică a Curbei Phillips pe termen scurt

accelerează inflaţia. În ultimele patru decenii, cercetarea macroeconomică a extins analiza, astfel încât astăzi vorbim de existenţa şi estimarea NAIRU, acronim al sintagmei Non-Accelerating Inflation Rate of Unemployment, ce reflectă acel nivel al şomajului corespunzător unei inflaţii stabile. În modelul NAIRU, salariul real negociat creşte odată cu nivelul ocupării, întrucât ocuparea sporită înseamnă mai puţini şomeri care caută de lucru şi o mai mare putere de negociere pentru sindicate. Şomajul este acela care disciplinează forţa de muncă.

Orice politică are drept scop declarat atât un nivel scăzut de şomaj, cât şi o inflaţie moderată. Aceasta, cu scopul esențial de a crea o creştere economică înalta şi durabilă. Totuşi, ultimele decenii ne arată că procesele inflaţioniste şi ale neocupării se interferează în multiple domenii şi cu efecte din ce în ce mai neaşteptate.

CONCLUZII

Lucrarea de față și-a propus să studieze relația dintre șomaj și inflație, printr-o abordare atât la nivel teoretic, cât și practic. Analiza a început cu o prezentare succintă a celor două fenomene macroeconomice, ilustrând modul cum sunt definite acestea în literatura de specialitate, precum și caracteristicile lor: definiția, formele și rata inflației, respectiv conceptul și formele șomajului.

Studiul a continuat cu o caracterizare a relației dintre aceste inflație și șomaj, ajungându-se la concluzia potrivit căreia corelația este una negativă, cele două evoluând în sens invers. Totodată, a fost abordată și Curba Phillips, au fost explicate formulele macroeconomice specifice acesteia, urmând a fi oferită o exemplificare a limitelor aplicabilității în practică a acesteia, precum tendințele de evoluție.

BIBLIOGRAFIE

1. Stancu S., Mihail N., Macroeconomie: modele statice și dinamice de comportament: teorie și aplicații, Ed. Economică, București, 2009.

2. Dornbusch R., Fischer S., Moderate Inflation, World Bank Economic Review, 1993. nr. 7.

3. Bruno M., Easterley W., Inflation Crises and Long-Run Growth, Journal of Monetary Economics, 1998, nr. 1.

8

4. Colectivul Catedrei de Economie și Politici Economice ASE, Economie – ediția a opta, ed. Economică, București, 2009.

5. http://www.ecb.europa.eu/ecb/educational/hicp/html/index.ro.html http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date

6. http://www.insse.ro/cms/files/arhiva_buletine2012/bsp_2.pdf 7. http://www.creeaza.com/afaceri/economie/Dilema-inflatiesomaj-Curba-Phi688.php

9