RELATIA DINTRE FORMA SI FUNCTIUNE

DUMITRESCU MIHAI ALEXANDRU, GRUPA 44A

Relatia forma - functiune este una pe cat de importanta pe atat decontroverata. In arhitectura moderna aceasta era foarte clara si se subordona in mod indubitabil devizei “form follows function”. In arhitectura secolului al XX-lea, asociata cu arhitectura moderna si cu designul industrial, principiile care dadeau forma cladirilor vremii erau influentate in principal de functiunea si scopul constructiei. Astfel ca Louis Sullivan si Frank Lloyd Wright sunt doar doi dintre cei mai importanti arhitecti ce au imbratisat aceasta ideologie.

In arhitectura, forma se prezinta sub doua aspecte esentiale. Primul aspect este acela al formelor arhetipale sau fundamentale, care apar in obiectele de arhitectura din toate timpurile. Arhetipurile formale sunt cele mai perene si cele care permit chiar si unui ochi neavizat sa deceleze o constructie ca fiind arhitectura si nu un conglomerat aleatoriu de materiale. Formele arhetipale sunt prezente in analiza semiotica a arhitecturii ca simboluri formale arhetipale. Felul creativ in care arhitectul le utilizeaza si le emfazeaza este cel care da analizei semiotice posibilitatea de a le surprinde bogatia de semnificatii si sa dezvaluie intentiile stilistice ale autorului. Exista si interpretarea conform careia elementele formale arhetipale ale arhitecturii sunt de fapt elementele fundamentale, adica peretii, acoperisul, coloanele, podeaua, deschiderile, ceea ce este corect, atat fizic cat si in sensul in care formalul arhetipal este formalul simbolic. Dar daca cele din urma afirmate ar fii adevarate, triliticul nu a fost construit pentru a creea o forma? O forma care in cele din urma sta la baza constructiilor ulterioare, chiar daca si betonul, cel ce este cel mai apropiat de piatra, cu noile tehnologii poate fi turnat sub orice forma nerespectand sistemul trilitic.

Daca formele fundamentale intra categoric in relatie directa cu functiunea, formele decorative sau ornamentale sunt oarecum independente

Tadao Ando – Biserica  Luminii

de aceasta servitute.  Se stie ca pana la functionalismul doctrinar al modernismului, problema functiunii nu intra in nici un fel in estetica  arhitecturii, tot asa cum nu se punea problema elementelor tehnologice constructive in analiza estetica a unei opere de arhitectura. Desi se poate

afirma ca stiluri precum baroc sau roccoco aveau o aceeasi intensitate in exteriorul cladirii cat si in interiorul ei, spatiile interioare ce rezultau nu aveau dimensiuni impresionante datorita proiectarii in prealabil ci datorita gandirii asupra ambiantei formelor si decoratiunilor si cum acestea pot fii puse in valoare intr-un spatiu inchis.

Sigur ca au existat si momente ce au schimbat cursul acestei relatii dintre forma si functiune, in care puterea de convingere a expresivitatii formei, simbolistica si realitatea concreta s-au dezvaluit intr-un mod spectaculos. Daca in  teorie forma si functiunea pot fi analizate separat sau cel putin se pretinde acest lucru pana in momentul in care forma are nevoie de functiune sau viceversa pentru a cristaliza ideea finala de program, in realitatea concreta relatia dintre forma si functiune este practic inseparabila si indestructibila. Rolul lor poate fii egal intr-un proiect sau procentajul poate fii dezechilibrat semnificativ din anumite convingeri ale arhitectului care incearca sa isi puna amprenta asupra locului sau in cazuri in care forma este mult importanta fata de interior.

Daca in modernism functiunea prevala categoric asupra formei, in arhitectura actuala,  mai mult decat in orice alta epoca, exista o schimbare de directie, iar functiunea se supune formei. In cazul arhitecturii de locuire functiunea este inca pe un prim loc in proiectare, utilizatorul dorind comfort si utilizarea spatiului interior

intr-un procentaj cat mai mare, astfel ca acest tip de arhitectura este una incadrata inca in formele de baza, rar aparand forme ciudate ce se muleaza dupa mediul exterior cladirii sau care vrea sa se foloseasca de peisaj.

In cazul arhitecturii pentru cladiri publice directia este una clar catre o aducere a formei in prim plan. Natura, vecinatatile, formele de relief, istoricul zonei si multe altele au devenit mult mai importante fata de functiune. Metalul, sticla si noile tehnologii prin care betonul se poate turna in diferite forme au creat o noua oportunitate in arhitectura, iar arhitectii nu au fost indiferenti, dar oare prin aceasta dorinta de as imprima numele asupra unei forme noi nu au neglijat functiune urmand ulterior sa aiba niste pierderi mari de spatiu. Ceea ce se intampla in baroc cu spatiile interioare mari, dar care se obtineau astfel din dorinta de punere in evidenta a decoratiunilor interioare, se intampla acum in arhitectura publica. Exteriorul impune interiorului anumite spatii impresionante, nedecorate, libere, reci si de multe ori neutilizabile.

Wedding tower, arh. J.M.Olbrich – comemorarea casatoriei prin simbolul mainii ce imediat poate fii asociat cu

Proiect BIG Arhitects. Imobil de locuinte si birouri ce prin taietura din poza din dreapta in fiecare dimineata “aduce” soarele in curtea interioara. Functiunea amplasata sub forma in cazul corpului de cladire din dreapta

Si totusi, in realitatea curenta, functionalitatea apare oarecum in prim plan, intrand insa in ecuatie cu elementul economic si financiar, care sunt extrinseci arhitecturii. Dar nu trebuie uitat faptul ca functiunea este de foarte multe ori, ca sa nu spun intotdeauna, cea care determina in mod fundamental conceptul creativ al unei opere de arhitectura, fiind dealtfel element intrinsec al acesteia. Dorinta de aducere a formei in prim plan este una ravnita de multi arhitecti insa daca proiectul nu pleaca de la functiune se ajunge la acele spatii pierdute despre care spuneam mai devreme.

Un exemplu in relatia de complementaritate intre forma si functiune este un adept al formelor spectaculoase: Santiago Calatrava, ce poate face o diferenta intre o gara si un aeroport, ceea ce subliniaza magnific valoarea functiunii. Sigur că în forma gării vom remarca prezența elementelor formale simbolice, specifice universului arhitectural al acestui creator, obsesia coastelor, care trimit la miticul Leviatan și la eroicul Iona, omul care reușește să iasă din pântecele monstrului! Superbă metaforă! La aeroport însă vom găsi și aripi!

Calatrava expune cele doua functiuni sub forme unice fata de alte constructii de genul, nealterand functiunea. In cazul garii aduce in forma acesteia elemente simbolice: coaste metalice ce ar reprezenta burta Leviatanului si la povestea lui Iona, personajul biblic ce reuseste sa iasa din pantecele monstrului. Calatorul devine Iona, reusind cu ajutorul fortei in acest caz trenul sa iasa din “monstrul” metalic : gara. Daca in cazul garii metafora arhitectului ramane in zona terestra – acvatica, in cazul aeroportului forma beneficiaza de niste console mari metalice ce te duc cu gandul la aripi o trimitere directa la lumea aerului.

Gare de Lyon

Atunci unde situam analiza semiotica? Si cat de importante au devenit semnele in arhitectura moderna? Analiza semiotica trebuie sa aiba in vedere toate celelalte niveluri, pe care le parcurge in cadrul acelei parti care defineste analiza denotativa. In cadrul acesteia trebuie vazut si materialul si functionalul si contextualul, ca si elementele

compozitionale care raspund acestora. Semiotica in arhitectura a devenit o cale de urmarit in ultimii ani, ea analizand arhitectura la toate palierele de expresie formala si simbolistica. Prin intermediul semioticii, arhitectura s-a recuperat mult din simbolistica elementelor ce parea ca de mult le pierduse, limitandu-se la arta fotografica si grafica in expunerea proiectului. Odata cu aceasta limitare la nivel grafic si fotografic s-a pierdut impactul real al constructiei cu utilizatorul, utilizatorul devenind un simplu privitor.

Noul Arc de Triumf, Paris – aceelasi nume, grafic arata bine, dar senzatia din interiorul lui este aceeasi ca la primul Arc de Triumf?

Simbolul s-a avut tot timpul locul in arhitectura. Piramida arhitectului Ming Pei (arhitect american de origine chineza) de la muzeul Louvre din Paris nu as doar locul de a semnaliza sau de a crea un centru de interes langa muzeu ci isi trage sevele din simbolurile piramidelor din Egipt. O piramida dubla cu un varf in interior facand legatura dintre interior si exterior, dar si orientand puterea ei dinspre exterior spre operele din interior. Piramida, forma ce atrage lumea catre muzeu devine din semnificant, acela de reprezentare a puterii faraonului printr-un mormant urias, semnificat o putere a natiunii franceze.

Am vazut doua exemple total diferite de relatie forma – functiune. Noul Arc de Triumf si Piramida lui Pei de la Louvre. Prima dintre ele are un nume ce isi face aparitia sub o noua forma, in acelasi timp forma produce indignare pentru ca Arcul de Triumf asa cum ii spune si numele marcheaza o victorie pe cand cel nou este facut doar pentru a creea noul sau pentru a-l pune in evidenta pe cel vechi, intre ele existand o legatura vizibila directa prin artera de circulatie Champs-Elysees. Forma este mentinuta, dar cu materiale noi, dar functiunea nu. Pe cand in cel de-al doilea exemplu piramida este mentinuta ca forma, nu ca si materialitate, iar in cazul functiunii desi ea reprezinta puterea natiunii franceze, fata de cele din Egipt care reprezentau puterea faraonului prin moarte, functia de mesager este pastrata.

In cele doua exemple forma este pastrata, iar in cazul Arcului de Triumf ea este si prioritara, dictand ideea de la care a plecat proiectul.

Mai sus am afirmat ca functiunea in cele mai multe cazuri dicteaza conceptul si rezultatul ideei finale, iar in cele mai multe cazuri asa si este. Dar daca functiunea este una clara, dar fara sa puncteze nicio secunda vreo

idee in elaborarea formei atunci care mai este relatia dintre cele doua?

Refugiile montane sunt si acestea o forma de arhitectura, intradevar nu foarte plastica sau expresiva, dar care la fel ca si celelalte constructii de pe planeta asta

Piramida de la muzeul Louvre, Paris

servesc omului. Functiunea ii este clar stabilita inca de la inceput de proiect : locuri de popas sau

adapost pe timp de noapte sau pe vreme urata pentru persoanele ce s-au pornit in parcurgerea unui traseu montan. Pe cand legat de forma nu se poate spune clar ceva de la inceput. Forma depinde in acest caz de amplasarea refugiului, zonele de bataie ale vanturilor si zapezilor pe suprafata respectiva si altele conform legislatiei de constructie a adaposturilor pentru refugiu. In acest caz functiunea clar stabilita nu are nicio legatura cu forma, forma fiind dictata de mediul inconjurator. Putem afirma ca in anumite cazuri, izolate intradevar, relatia forma – functiune dispare legatura dintre ele fiind una de intamplatoare si facuta de celelalte elemente ce intregesc campul de texturi ale constructiei : natura, nevoi, posibilitati, etc.

SPATIUL INTERIOR IN RELATIA FORMA – FUNCTIUNE

In relatia forma – functiune la nivel de interior interpretarea situatiei s-ar putea

Refugiu montan din muntii Bucegi

Refugiu montan din muntii Fagaras

focusa pe forma anvelopantei exterioare ce poate sa incite privitorul sa il intereseze cunoasterea aspectului interior al cladirii. Anvelopanta te poate lasa sa vezi in interior sau nu, iti poate creea acea senzatie ca deja stii tot despre cladire, dar pana la acea senzatie forma cladirii mai dezvaluie o bucata necunoscuta. In cazul de fata

arhitectura interioara trebuie sa sustina formele indraznete sau magice pe care arhitectii le vor obtinute pentru ca altfel puterea creata pe exterior se va diminua semnificativ la interiorul ei.

Firma de arhitectura Snohetta din Norvegia este una dintre firmele care pun accentul pe aceasta relatie interior – exterior, dar relatie lagata prin prisma discutiei de forma – functiune. Opera norvegiana unul din multele si cunoscutele proiecte aduce in prim plan o volumetrie formata printr-o intersectie de corpuri geometrice de baza, dar care puse in forma aceasta redau puterea cladiriicare parca tocmai a iesit din apele marii.

Interiorul este unul la fel de sinuos ca si forma exterioara. Stalpii structurali de sustinere sprijina forma exterioara inalta. Surprinzator la interior privitorul este intampinat de un finisaj din lemn, forma zigurata a cladirii din beton, sticla si metal “protejeaza” materialul sensibil la apa: lemnul.

Interiorul a fost intotdeauna important, fata de forma ce a suferit schimbari cu timpul. Interiorul a insemnat tot timpul comfort si locul unde poti sa uiti de viata din spatiul public. In cazul in care relatia forma – functiune nu este una intr-o proportie egala sau cel putin apropiata spatiul interior incepe sa sufere crearea de spatiu neutilizabil sau greu utilizabil, mai ales cand forma flexibila este pusa alaturi de programe de tipul locuire sau unitate de invatamant. Forma poate deveni pion principal in cazul cladirilor publice care au ca prim rol importanta si formarea unui centru de interes.

Opera norvegiana, arhitect firma Snohetta, Norvegia

In lume exista si exemple de functiuni de tip concept ce impun o forma exterioara si pe care arhitectul a amprentant-o si la interior. Un exemplu este casa Nautilius este o clădire unică în formă de cochilie, realizată de arhitectul mexican Javier Senosiain, de la Arquitectura Organica. Designul casei este inovator, ciudat şi îndrăzneţ. Javier Senosiain a decis să aducă viaţa acvatică în arhitectură. Inspirat de lucrările lui Gaudi şi ale lui Frank Lloyd Wright, el a adus în Mexico City un exemplu a ceea ce el denumeşte "bio-arhitectura" - idea că clădirile bazate pe formele organice ne unesc cu istoria, tradiţia şi cultura locală, în armonie cu natura. Casa Nautilius este un amestect de arhitectură modernă şi artă contemporană şi se bazează pe ideea de a te simţi ca un melc în cochilia sa. Intrarea în clădire este tăiată într-un perete de sticlă colorată. Fiecar element a fost ales cu mare atenţie pentru a se potrivit temei organice a clădirii.

Aceasta functionalitate concept care pleaca de la un program necunoscut nu se stie cat de practic poate fii deocamdata in utilizarea unui spatiu asa cum isi doreste un beneficiar tipic pentru ca in cazul de fata comanda a fost facuta de o familie ce isi dorea o schimbare in viata lor.

Diferenta intre arhitectura actuala si cea de acum 100 de ani este ca arhitectii de atunci creau contextul la care cei de acum sunt nevoiti sa se raporteze in tesutul urban. In arhitectura actuala este foarta importanta analiza de sit in care inaltimile, aliniamentele, formele, decoratiunile si multe altele sunt luate ca atare, chiar daca tesutul urban este in continua modificare. Momentul zero al fiecarei cladiri este faza de proiectare in care toate elementele puse cap la cap de la analiza la functiune si forma ii dau arhitectului o constructie ce va umple un gol intr-un tesut urban.

Forma si functiunea trebuie sa fie complementare si intr-un raport daca nu egal macar apropiat. Exceptii de la regula in care forma de cele mai multe ori subjuga importanta functiunii sunt facute si chiar acceptate in cazuri de cladiri publice in care importanta lor este una mai mult emblematica decat functionala, iar forma lor devine tablou pentru desfasurarea spatiului public. Putem afirma facand o paralela ca arhitectura de acest tip in care forma este principala, iar cladire devine tablou al publicului este o intoarcere la practicile si gandirea clasica in care grecii

foloseau Partenonul pe post de fundal in fata caruia se desfasurau ritualurile religioase, ritualuri ce la acea vreme erau o mare parte din viata publica.

BIBLIOGRAFIE:

WWW.SNOHETTA.COM

WWW.WIKIPEDIA.COM

REVISTA “ATELIERUL DE PROIECTARE”

“FRANK LLOYD WRIGHT”, TREWIN COPPLESTONE

“IDEE SI FORMA”, DAN AGENT