LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR

CAZUL ŞI PRINCIPIUL CASSIS DE DIJON

Disciplina

DREPT COMERCIAL EUROPEAN

Grigoraş Alexandru

MCA, grupa 4

CUPRINSINTRODUCERE........................................................................................................................3CAPITOLUL I: Restricţiile cantitative, măsurile cu efect echivalent şi principiul recunoaşterii reciproce......................................................................................................................................4

I.1. Interzicerea restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent.............................4I.2. Principiul recunoaşterii reciproce....................................................................................7I.3 Importanţa recunoaşterii reciproce pentru piaţa internă...................................................7I.4 Probleme în calea aplicării principiului şi cauzele lor......................................................8I.5 Acţiuni posibile.................................................................................................................9I.6 Acorduri cu ţările terţe....................................................................................................11

CAPITOLUL II: Hotărârea CJCE în cazul Rewe-Zentrale AG vs. Bundesmonopolverwaltung für Branntwein (Cassis de Dijon), nr.120\78, 20 februarie 1979..............................................12CONCLUZII.............................................................................................................................15

2

INTRODUCERE

Libera circulaţie, ca modalitate de realizare a pieţei interne a Uniunii Europene, este

prevăzută în art. 3 par. 1 lit. a şi c, art. 14, art. 23-31 şi art. 90 din TCE. Pentru realizarea

pieţei comune până la 31 decembrie 1992, Consiliul Comunităţii Europene a adoptat 279 de

măsuri vizând eliminarea oricăror frontiere interioare. După această dată, procesul de

perfecţionare a pieţei comune a continuat, adoptându-se noi reglementări comunitare.

Regulile referitoare la concurenţă constituie un corolar al reglementărilor comunitare cu

privire la libera circulaţie a mărfurilor.

Obiectivul acestor reguli comunitare este asigurarea unei concurenţe libere şi

nedistorsionate, promovând circulaţia neîngrădită a mărfurilor şi împiedicând stabilirea unor

restricţii în funcţionarea pieţei comune, restricţii ce pot afecta desfăşurarea comerţului între

statele membre, precum şi interesele generale ale întreprinderilor şi ale consumatorilor.

Dreptul comunitar european este aplicabil în mod direct şi imediat în ordinea juridică a

statelor membre. Acest principiu este cunoscut drept principiul supremaţiei dreptului

comunitar, adică al aplicării prioritare a normelor comunitare. Ca ţară membră a Uniunii

Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007, România este obligată şi ea, alături de celelalte

state membre, să respecte supremaţia dreptului comunitar prin respectarea dispoziţiilor

acestuia, deci, implicit, este obligată să respecte şi normele comunitare ce se referă la libera

circulaţie a mărfurilor.

3

CAPITOLUL I: Restricţiile cantitative, măsurile cu efect echivalent şi principiul recunoaşterii reciproce

I.1. Interzicerea restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent

Încă de la început, Comunitatea Economică Europeană a avut printre obiectivele sale

eliminarea totală a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative în ţările membre, deoarece

impunerea acestor taxe vamale, precum şi a restricţiilor cantitative pot afecta desfăşurarea

activităţii comerciale intraeuropene.

Prin Uniunea vamală s-au suprimat între statele membre orice drepturi (taxe)

percepute asupra schimburilor intracomunitare la importul sau exportul produselor dintr-un

stat membru în alt stat membru. În acest mod, toate teritoriile statelor membre au devenit un

vast teritoriu comunitar lipsit de taxe vamale la trecerea propriu-zisă a mărfurilor dintr-un stat

în altul.

Eliminarea taxelor vamale dintre schimburile comunitare a determinat protecţia pieţei

comunitare faţă de importurile din ţările din ţările terţe prin introducerea tarifului vamal

comun.

Tariful vamal comun este aplicat de autorităţile vamale competente ale ţării membre a

Uniunii Europene pe teritoriul căreia mărfurile intră prima dată în spaţiul comunitar, în

numele şi pe seama Uniunii Europene.

Libera circulaţie a mărfurilor ar putea fi afectată, ca regulă generală, nu doar prin

impunerea unor taxe vamale ori a taxelor cu efect echivalent acestora, ci şi prin restricţii

cantitative sau alte măsuri cu efect echivalent sau prin controlul schimburilor comerciale.

Potrivit art. 28 TCE (Tratatul instituind Comunitatea Europeană) - fostul art. 30, sunt

interzise între statele membre restricţiile cantitative la import ori măsurile cu efect echivalent

acestora. Art. 29 TCE (fostul art. 34) consacră aceeaşi interdicţie a restricţiilor cantitative, dar

cu privire la export. Art. 11, 12 şi 13 ale Acordului privind SEE (Spaţiul Economic European)

sunt redactate în termeni aproape identici. De asemenea, în art. III-153 din Tratatul de

instituire a unei Constituţii pentru Europa se prevede că sunt interzise, între statele membre,

restricţiile cantitative, atât în ceea ce priveşte importul cât şi exportul, precum şi orice măsură

cu efect echivalent. După cum se poate observa, Tratatul constituţional prevede într-un singur

4

articol, mai precis art. III-153, ceea ce TCE prevede în două articole, mai precis art. 28 şi art.

29.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) a definit, prin hotărârea Geddo c.

Ente Nazionale Risi, restricţiile cantitative ca reprezentând măsurile ce pot restrânge, total sau

parţial, conform circumstanţelor, importul, exportul sau tranzitul mărfurilor. Aceste măsuri

sunt cele care introduc limitări în funcţie de cantitatea ori de valoarea produselor respective.

Statele membre au fost nevoite, până, cel mai târziu, la sfârşitul primei perioade de tranziţie,

să suprime restricţiile cantitative şi măsuri existente la intrarea în vigoare a TCE (potrivit par.

2 din acest articol, paragraf abrogat prin Tratatul de la Amsterdam).

În temeiul art. 94 şi 95 (fostele art. 100A şi 100B), după AUE (Actul Unic European),

a fost adoptat un anumit număr de Directive în scopul favorizării liberei circulaţii a

mărfurilor.

Subiectele tratate de către legiuitorul comunitar relevă existenţa unor domenii în care măsurile

naţionale cu efect echivalent restricţiilor cantitative îşi pot face simţite efectele.

Astfel, sunt Directivele generale care vizează toate produsele. Dintre acestea: directiva cu

privire la armonizarea dispoziţiilor legislative şi administrative ale statelor membre în

domeniul responsabilităţii pentru produsele defectuoase, cea referitoare la securitatea generală

a produselor sau cea cu privire la armonizarea legislaţiei în materia publicităţii înşelătoare.

Aceste Directive generale sunt continuate de Directive orizontale care privesc grupuri de

produse, adesea eterogene, dar, uneori, de aceeaşi categorie. De asemenea, există un mare

număr de Directive verticale pentru fiecare produs.

Armonizarea legislaţiilor s-a făcut simţită, în mod special, prin directivele întemeiate

pe principiul recunoaşterii reciproce ori al echivalenţei măsurilor sau controalelor în vigoare

în statele membre ale Uniunii Europene. Această abordare nouă este una din urmările celebrei

hotărâri Cassis de Dijon. Este vorba, de fapt, de o hotărâre pronunţată de CJCE în cazul

Rewe-Zentrale AG vs. Bundesmonopolverwaltung für Branntwein (Cassis de Dijon), nr.

120/78, 20 februarie 1979.

Ulterior, Curtea a recunoscut că imperativele expuse de guvernul german erau

susceptibile să împiedice o măsură naţională restrictivă de a fi calificată drept o măsură cu

efect echivalent, în sensul art. 28 TCE, dar că, în speţă, măsurile luate de autorităţile germane

nu urmăreau un interes general. CJCE a afirmat că există o încălcare a art. 28, deoarece era

restrâns fără nici un obiectiv legitim importul de băuturi produse şi comercializate legal în alte

state membre. Această speţă pune bazele principiului recunoaşterii mutuale în dreptul

5

comunitar, conform căruia, în lipsa unor reglementări unitare la nivelul Uniunii Europene, un

stat membru trebuie să accepte pe teritoriul său produse care sunt conforme cu legislaţia

statului membru de origine1.

Ca urmare, Comisia Europeană a elaborat o Carte albă cu privire la realizarea Pieţei

Comune prezentată la Consiliul European de la Milano, la 14 iunie 1985, care traduce grija de

a limita armonizarea la situaţiile în care este indispensabilă, pentru a dezvolta în cât mai multe

sectoare posibile recunoaşterea ori acceptarea reciprocă. Potrivit noii abordări, a fost adoptat

un număr mare de directive, printre care directivele privind materialele de construcţie,

securitatea jucăriilor sau securitatea generală a produselor.

Restricţiile cantitative interzise ca atare ar putea rezulta din aplicarea unor măsuri

legislative sau administrative ce restrâng atât importul, cât şi exportul unuia sau mai multor

produse prin impunerea anumitor cote sau prin fixarea unor norme cantitative într-o perioadă

dată sau privind producţia acelor produse ori prin necesitatea obţinerii de licenţe pentru

anumite cantităţi de mărfuri.

Având în vedere rolul fundamental încredinţat liberei circulaţii a mărfurilor în sistemul

comunitar european, în special în scopul funcţionării corespunzătoare a pieţei interne,

obligaţia ce revine fiecărui stat membru de a asigura libera circulaţie pe teritoriul său prin

luarea măsurilor necesare şi cuvenite în scopul prevenirii oricărei restricţii ce rezultă din

actele persoanelor se aplică fără a fi necesară distingerea între cazurile în care asemenea acte

afectează importul sau exportul şi cele care afectează doar tranzitul mărfurilor.

I.2. Principiul recunoaşterii reciproce

Cunoscut drept «Principiul lichiorului de Dijon»2, principiul recunoaşterii reciproce se

referă la recunoaşterea reciprocă de către statele membre ale Uniunii Europene a

reglementărilor celorlalte state membre, în absenţa reglementărilor comunitare.

Acest principiu decurge din articolul 28 al tratatului Comunităţii Europene şi interzice

măsuri protecţioniste. Numele sub care este cunoscut, Principiul cassisului de Dijon, provine

de la încheierea cazului Cassis de Dijon din 20 februarie 1979 a Curţii Europene de Justiţie.

1 Cazul Rewe-Zentrale AG vs. Bundesmonopolverwaltung für Branntwein (Cassis de Dijon), nr. 120/78, 20 februarie 1979 (Ministerul Afacerilor Externe, Repere fundamentale ale jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, Bucureşti, 2005, sursa: www.csm1909.ro/csm/index.php?=9502)2 http://ec.europa.eu/enterprise/regulation/goods/docs/mutrec/cassisdijon_fr.pdf

6

Acest principiu nu este unul absolut şi un stat poate introduce restricţii necomerciale,

atunci când un interes general fără scop economic, de exemplu de ordin sanitar, sau când acest

lucru este necesar pentru un motiv de interes general cum ar fi protecţia consumatorilor.

Restricţia trebuie să fie necesară şi proporţională iar statul trebuie să dovedească

necesitatea aplicării măsurii şi faptul că aceasta se limitează doar la ce este necesar pentru a

proteja interesul naţional.

I.3 Importanţa recunoaşterii reciproce pentru piaţa internă

Principiul recunoaşterii reciproce asigură libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor

fără să fie necesară armonizarea legislaţiilor naţionale ale statelor membre. În comerţul intra

comunitar de mărfuri şi servicii, recunoaşterea reciprocă înseamnă că un produs comercializat

în mod legal într-un stat membru, poate fi comericalizat în alt stat membru chiar dacă nu este

conform reglementărilor din acel stat.

Comercializarea unui produs din alt stat membru nu poate fi interzisă nici chiar dacă

normele tehnice sau calitative din ţara de destinaţie diferă de cele impuse produsului în ţara de

origine. Singura excepţie care se admite este interesul public, protecţia sănătăţii

consumatorului sau protecţia mediului. Modul în care sunt aplicate aceste excepţii este

controlat strict pentru a se evita abuzul.

În general predomină regulile statului membru de origine al produsului sau serviciului.

Acest lucru garantează aplicarea principiului subsidiarităţii pentru că astfel nu se introduc

reglementări prea detaliate la nivel comunitar şi se asigură respectarea valorilor tradiţionale,

locale, regionale şi naţionale şi păstrarea diversităţii produselor şi serviciilor. Recunoaşterea

reciprocă constitue o modalitate pragmatică şi puternică de integrare economică.

I.4 Probleme în calea aplicării principiului şi cauzele lor

Informaţiile disponibile

Una din probleme este lipsa informaţiilor necesare unei evaluari corecte a situaţiei. O

estimare precisă pentru importanţa economică a recunoaşterii reciproce este greu de realizat

cu cifrele disponibile, însă se ştie că acesta este un mecanism important pentru un numar mare

de sectoare ale industriei şi serviciilor. Dispunem doar de numărul de cazuri care au aparut în

7

faţa Comisiei, numărul exact de producători care au avut de a face cu exigenţele ţărilor gazdă,

nu este cunoscut.

Obstacole

Conform studiilor care s-au efectuat la nivelul industriilor, încă mai există obstacole în

normele şi reglementările tehnice ale sectoarelor. În sectorul serviciilor, de pildă, se estimează

că reglementările nu s-au schimbat din 1996 până în 1998.

Alte probleme care pot apărea:

- în unele ţări destinaţie pentru produse apar controale de protecţia

consumatorului care nu sunt mereu necesare;

- în organizarea internă a administraţiilor apar întârzieri administrative, costuri

de procedură şi incapacitatea de a trata servicii sau bunuri inovatoare sau alte

probleme complexe care înseamnă un obstacol în calea unei bune gestiuni;

- lipsa de încredere în actele normative ale altui stat membru.

Aceste probleme au obligat mulţi operatori să-şi alinieze produsele la cerinţele locale

şi în cazuri extreme chiar au renunţat la a-şi mai comercializa produsele pe piaţa respectivului

stat membru.

Domenii în care apar cel mai frecvent discuţii

Produse

Probleme pot aparea şi atunci când un stat este convins că doar modul în care acesta

organizează şi asigură siguranţa consumatorului este cel corect. Cel mai adesea aceasta se

întâlneşte în domenii cum ar fi produsele alimentare, electromecanice, autovehicule, chimie,

metale pretioase, construcţii.

Servicii

Sectoarele de servicii pentru care Comisia primeşte cele mai multe plângeri sunt:

comunicaţiile, construcţiile, agenţii de brevetare, serviciile de securitate. Totuşi cifrele nu sunt

concludente pentru că numărul plângerilor rămâne relativ scăzut. Şi profesiile reglementate

sunt afectate de dificultăţile în aplicarea principiului recunoaşterii mutuale, afectând indivizii

care au asemenea profesii.

În ceea ce priveşte serviciile financiare, se remarcă un abuz al ideii de interes general

şi de protecţie a consumatorilor, cu scopul de a interzice comercializarea de produse

financiare.

În domeniul comunicaţiilor comerciale, din cauza diferenţelor naţionale în special în

materie de publicitate, piaţa comună este impiedicată. Şi în privinţa comerţului electronic

există obstacole juridic care limitează oportunităţile pieţei unice în domeniu.

8

I.5 Acţiuni posibile

Asigurarea unei supravegheri credibile a pieţei

Pentru a evalua progresul realizat, Comisia stabileşte din doi in doi ani rapoarte de

evaluare ale căror concluzii vor fi făcute publice pentru a sensibiliza statele membre la

probleme existente pe piaţă şi la soluţiile posibile la aceste probleme. Comisia se angajează să

vegheze la respectarea obligaţiilor de către statele membre în ceea ce priveşte procedurile

privind infracţiunile dar şi procedura de notificare către trebuie folosită pentru promovarea

recunoaşterii reciproce şi prevenirea de noi obstacole.

Acţiuni destinate cetăţenilor şi agenţilor comerciali

Comisia propune două tipuri de acţiuni care să fie întreprinse de Comisie şi de statele

membre:

Acţiuni ale Comisiei

Comisia se angajează să faciliteze dialogul între stat şi întreprinderi. Pentru a

îmbunătăţi informarea şi analiza economică, Comisia propune următoarele:

- elaborarea unui ghid pentru aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în

domeniul produselor industriale şi crearea unei broşuri care să explice

măsurile de derogare de la principiul liberei circulaţii a bunurilor;

- o analiză economică asupra aplicării recunoaşterii reciproce în diferite

sectoare pentru a se ajunge la o mai bună analiză a avantajelor economice şi a

costurilor;

- analiza regulilor nationale de protectie a consumatorilor pentru produsele

finite.

Comisia propune şi organizarea de mese rotunde care să reunească reprezentanţi ai

statelor membre şi reprezentanţi din mediul de afaceri. Aceste mese rotunde să se organizeze

pe sectoare. Se doreşte realizarea de proiecte concrete la nivel naţional pentru promovarea

acestui principiu în rândul publicului ţintă.

Pentru a face mecanismul de reglementare mai eficient se doreşte evaluarea mai

precisă a nevoii de a iniţia o nouă armonizare precum şi stabilirea de protocoale între

autorităţile care implementează principiul recunoaşterii reciproce şi reprezentanţii naţionali

sau europeni ai diferitelor sectoare.

9

Agenţii economici au posibilitatea de a cere justificative în cazul unui eventual refuz

de a permite comercializarea bunurilor lor pe piaţa unui stat membru. Se incearcă ameliorarea

gestiunii plâgerilor la nivelul Comisiei în special în sectoarele problematice.

Comisia doreşte lărgirea domeniului de acţiune al reuniunilor între Comisie şi statele

membre, de la sectorul bunurilor, la cel al serviciilor şi urmărirea mai atentă a cerinţelor

statelor. Astfel se încearcă să se ia în considerare părerea statelor membre pentru a se

cunoaşte motivele pentru care acestea refuză să acepte bunuri sau servicii pe piaţa lor.

Se iau iniţiative sectoriale specifice pentru aplicarea mai bună a principiului în

domeniul serviciilor, în special în transportul aerian şi în telecomunicaţii. În domeniul

serviciilor financiare se încearcă centralizarea plângerilor adresate comisiei.

Acţiunile statelor membre

Deoarece statele membre sunt principalii actori ai aplicării principiului recunoaşterii

reciproce, Comisia le propune următoarele angajamente:

- statele membre trebuie să urmărească jurisprudenţa Curţii de justiţie şi să

includă în legislaţia naţională clauze de recunoaştere reciprocă;

- statele trebuie să răspundă într-un termen rezonabil la cererile de aplicare a

recunoaşterii reciproce;

- susţinerea cooperării între diferitele administraţii ale statelor membre

- elaborarea unor rapoarte asupra dificultăţilor în aplicarea principiului şi

emiterea de propuneri.

Comisia Europeană a realizat un studiu pe internet3 pentru a îmbunătăţi aplicarea

practică a principiului recunoaşterii reciproce. S-a urmărit obţinerea părerii statelor membre, a

întreprinderilor şi asociaţiilor profesionale şi de consumatori asupra posibilităţilor de

îmbunătăţire a recunoaşterii reciproce a produselor.

În strategia referitoare la piaţa internă pentru perioada 2003-2006, Comisia a precizat

că cel mai bun mod de îmbunătăţire a funcţionării recunoaşterii reciproce în sectoarele de

produse care nu au fost armonizate, este introducerea într-o reglementare europeană a

principiilor fundamentale ale recunoaşterii. Pe baza rezultatelor acestui studiu, se vor lua

deciziile următoare ale Comisiei.

Conform principiului recunoaşterii reciproce, aşa cum este acesta prezent în

jurisprudenţa Curţii de Justitie, un stat membru nu poate să interzică vânzarea pe teritoriul sau

a unui produs fabricat şi comercializat în mod legal pe teritoriul altui stat membru. Statele

membre nu pot să se deroge de la acest principiu şi să ia măsuri de interzicere sau de

3 http://ec.europa.eu/yourvoice/results/mutrec/mutual_fr.pdf

1

restrângere a accesului produsului pe piaţa sa, decât în cazuri excepţionale vizând siguranţa

publică. Totuşi, principiul recunoaşterii nu se aplică automat, statul membru destinatar al

produsului poate cere ca bunul să corespundă nivelului de protecţie pe care statul îl cere prin

reglementarea sa naţională.

I.6 Acorduri cu ţările terţe

Consiliul European a încheiat tratate de recunoaştere reciprocă între Comunitatea

Europeană şi Australia, Canada, Noua-Zeelandă şi SUA. Aceste tratate au ca scop garantarea

unui acces real pe pieţele ţărilor respective pentru toate produsele care fac obiectul tratatelor.

În acest scop, Comisia trebuie să elaboreze propuneri privind gestionarea acordurilor

viitoare de recunoaştere reciprocă cu ţările terţe şi să realizeze un acord tip pentru negocieri

viitoare. Se doreşte realizarea unor instrucţiuni privind acordurile în domeniu şi aplicarea lor

la care se adaugă rapoarte periodice privind punerea în practică a acordurilor în vigoare.

Principiul recunoaşterii reciproce se aplică atât la bunuri provenind din alte state

membre, cât şi la produse. Dacă reglementările privind produsele sunt destul de clare, cele

privind serviciile se dovedesc mai greu de stabilit şi pus în practică. Aplicarea principiului

recunoaşterii reciproce conduce către o piaţă cu adevarat internă.

1

CAPITOLUL II: Hotărârea CJCE în cazul Rewe-Zentrale AG vs. Bundesmonopolverwaltung für Branntwein (Cassis de Dijon), nr.120\78, 20 februarie 1979

Unul dintre obiectivele Tratatului CE este acela de a crea „o piaţã internã caracterizatã

prin eliminarea, între statele membre, a obstacolelor care stau în calea liberei circulaţii a

mãrfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor” (art. 3 alin. (1) lit. (c) CE).

Iniţial, principiul recunoaşterii reciproce a fost elaborat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a

Comunitãţilor Europene, în special prin cunoscuta hotãrâre în cauza „Cassis de Dijon”.

Ulterior, acesta a dobândit recunoaştere legislativã în diverse materii ale dreptului CE/UE.

Principiul se bazeazã pe o regulã şi pe o excepţie:

a) Regula generalã: în principiu, un stat membru nu poate interzice sau restrânge vânzarea pe

teritoriul sãu a mãrfurilor produse şi comercializate legal într-un alt stat membru, chiar în

situaţia în care aceste mãrfuri sunt produse în conformitate cu specificaţiie tehnice sau

cantitative care diferã de cele cerute pentru propriile sale mãrfuri. La baza acestei reguli se

situeazã art. 28 CE (la data pronunţãrii hotãrârii, art. 30 CEE) care prevede cã „între statele

membre sunt interzise restricţiile cantitative la import, precum şi orice măsuri cu efect

echivalent acestora.”

b) Excepţia: în absenţa armonizãrii, statul membru poate deroga de la acest principiu şi poate

lua mãsuri de interzicere sau restrângere a accesului acestor mãrfuri pe piaţa naţionalã, doar în

situaţia în care aceste mãsuri sunt necesare, proporţionale şi justificate pe motivele enumerate

la art. 30 CE (la data pronunţãrii hotãrârii, art. 36 CEE) referitoare la morala publicã, ordinea

publicã, siguranţa publicã, protecţia sãnãtãţii şi a vieţii persoanelor şi animalelor sau

conservarea plantelor, protecţia patrimoniului naţional, protecţia proprietãţii industriale şi

comerciale.

În jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a reţinut cã motivele de interes general enunţate

în art. 30 CE nu au un caracter limitativ, ci statele membre pot invoca şi alte astfel de motive

pentru justificarea unei restricţii asupra liberei circulaţii a mãrfurilor. Mai mult, astfel de

motive de interes general pot fi invocate şi în privinţa celorlalte libertãţi fundamentale.

Controlul judecãtoresc asupra caracterului justificat şi proporţional al restricţiilor

(obstacolelor) asupra liberei circulaţii a mãrfurilor (şi asupra celorlalte libertãţi) este exercitat

de cãtre Curtea de Justiţie.

1

Situaţia de fapt a speţei constã în interzicerea importãrii şi comercializãrii în RFG a

unei bãuturi originare din Franţa (denumitã „Cassis de Dijon”), pe motivul cã legislaţia

germanã impunea o concentraţie minimã de alcool, pe care bãutura respectivã nu o avea.

Dreptul aplicabil era art. 28 CE şi art. 30 CE. În soluţionarea cauzei, CJCE a avut în vedere

urmãtoarele aspecte:

I. În domeniile în care nu existã o reglementare unitarã la nivel comunitar, fiecare stat

membru poate impune pe teritoriul sãu propriile prevederi în privinţa producţiei şi

comercializãrii alcoolului şi bãuturilor spirtoase, dar acestea nu trebuie sã constituie restricţii

cantitative la import sau mãsuri cu efect echivalent acestora.

II. Obstacolele asupra liberei circulaţii a mãrfurilor cauzate de disparitãţi între legislaţiilor

naţionale sunt acceptate în mãsura în care sunt justificate de interese imperative, printre care

Curtea a enunţat:

1. eficacitatea controalelor fiscale,

2. protecţia sãnãtãţii publice,

3. loialitatea tranzacţiilor comerciale,

4. protecţia consumatorilor.

III. În speţã, Curtea a decis cã este vorba de o mãsurã cu efect echivalent restricţiilor

cantitative la importul de mãrfuri, care nu se justificã printr-o exigenţã imperativã.

Aceste exigenţe sunt supuse controlului judecãtoresc exercitat de Curte, din perspectiva

respectãrii proporţionalitãţii între restricţia impusã asupra liberei circulaţii a mãrfurilor şi un

obiectiv care poate fi urmãrit la nivel naţional. Cu ocazia hotãrârii de faţã, instanţa comunitarã

a reţinut cã regulile naţionale cu privire la concentraţia minimã de alcool pentru bãuturile

spirtoase nu puteau constitui un obiectiv de interes general de naturã sã primeze asupra

principiului liberei circulaţii a mãrfurilor, care constituie unul dintre regulile fundamentale ale

Comunitãţii.

În ipoteza în care statele membre au obiective de reglementare echivalente în

domeniile siguranţei, sãnãtãţii, mediului si protecţiei consumatorului, apropierea legislativã

nu ar mai fi necesarã şi libera circulaţie poate avea prioritate. Principiul recunoaşterii

reciproce, introdus prin hotãrârea „Cassis de Dijon” a CJCE impune ţãrilor importatoare ca

reglementãrile lor sã nu fie aplicate importurilor intracomunitare, atât timp cât obiectivele

naţionale de reglementare sunt echivalente, chiar dacã sunt invocate derogãrile enunţate de

1

art. 30 CE. De aceea, aceastã hotãrâre a limitat autonomia de reglementare a statelor membre

în privinţa schimburilor intracomunitare.

Aplicarea principiului recunoaşterii reciproce are un numãr de avantaje importante:

1. realizarea mai rapidã a pieţei interne a mãrfurilor;

2. descurajarea suprareglementãrii de cãtre statele membre, deoarece aceasta ar putea induce

obstacole asupra exerctãrii de cãtre proprii producãtori a liberei circulaţii a mãrfurilor;

3. introducerea unui element de concurenţã între reglementãri naţionale în privinţa

schimburilor transfrontaliere, facilitând, în consecinţã, cele mai bune practici.

În dreptul comunitar/european, principiul recunoaşterii reciproce a cãpãtat o aplicare

extinsã în materii precum recunoaşterea calificãrilor profesionale, în materie civilã (normele

privind conflictul de legi) ori (chiar dincolo de domeniul pieţei interne) în materie penalã (de

exemplu, mandatul european de arestare - care a fãcut aplicarea acestui principiu în privinţa

deciziilor în materii penale). Principiul se completeazã cu regula privind controlul statului

membru de origine (regulã aplicatã în mod extins în domeniul financiar).

1

CONCLUZII

Cazul Rewe-Zentrale AG vs. Bundesmonopolverwaltung für Branntwein (Cassis de

Dijon) a pus bazele principiului recunoaşterii mutuale în dreptul comunitar, conform căruia în

lipsa unor reglementări unitare la nivelul Uniunii, un stat membru trebuie să accepte pe

teritoriul său produsele care sunt conforme cu legislaţia statului membru de origine. De

asemenea consolidează interzicerea restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent.

În concluzie, în comerţul intracomunitar, adică desfăşurat între statele membre ale

Uniunii Europene, sunt interzise restricţiile de ordin cantitativ, atât în ceea ce priveşte

importul, cât şi în ceea ce priveşte exportul. Sunt interzise, de asemenea, măsurile cu efect

echivalent acestor restricţii. Asemenea interdicţii sunt prevăzute atât în dispoziţiile TCE, cât şi

în dispoziţiile Tratatului Constituţional. Excepţii de la regula interdicţiilor cantitative, cât şi de

la interzicerea măsurilor cu efect echivalent acestora sunt prevăzute atât în TCE, cât şi în

Tratatul Constituţional. Aceste excepţii sunt admise dacă sunt justificate de următoarele

motive: moralitate publică, ordine publică, siguranţă publică, protecţia sănătăţii şi vieţii

persoanelor, a animalelor, conservarea plantelor, protejare a unor tezaure naţionale cu valoare

artistică, istorică sau arheologică, precum şi protejare a proprietăţii industriale şi comerciale.

Statele membre trebuie să găsească mijloacele astfel încât să asigure o circulaţie cât

mai liberă a mărfurilor în ţările de origine şi în interiorul Uniunii Europene. Libera circulaţie a

mărfurilor trebuie să fie regula de bază, iar îngrădirile aduse acesteia să constituie excepţia,

pentru a se asigura o cât mai bună desfăşurare a comerţului intraeuropean. Fără o liberă

circulaţie a mărfurilor nu poate exista comerţ intraeuropean.

1

Bibliografie

http://fr.wikipedia.org/wiki/Portail:Union_européenne

http://ec.europa.eu/enterprise/regulation/goods/mutrec_fr.htm

http://ec.europa.eu/enterprise/regulation/goods/docs/mutrec/cassisdijon_fr.pdf

www.csm1909.ro/csm/linkuri/14_10_2005__1362_ro.doc

1