Referat : SAPUNURI

Istoria Sapunului

SAPO NATVRALIS Din nsemnrile lsate de istoricul roman, Pliniu cel Btrn, reiese c n secolul I e.n., spunul era cunoscut, fiind preparat din soda i grsimi animale. Acest spun nu avea ns un miros plcut iar pentru a estompa acest miros romanii care i permiteau, uitlizau ape de flori care imprimau un miros plcut corpului. Romanii aveau cunotine despre fabricarea spunului, confirmate pe de o parte prin descoperirile de la Pompei, iar pe de alt parte prin prima menionare documentar despre splarea corpului cu spun, datoratdoctorului Galenus, n secolul al II-lea e.n.. Tot n perioada roman, avem de la doctorul Priscianus, prima atestare documentar despre o afacere cu un cazan de produs spun, denumit saponarius. Cea mai veche atestare documentar despre fabricarea spunului dateaz din anul 2800 . Hr. i provine din vechiul Babilon. A fost gsit, ngropat n pmnt, un cilindru ceramic, inscripionat cu detalii despre fierberea grsimii i a cenuii, care coninea o substan similar spunului. Un document egiptean din domeniul medicinii, datnd din 1500 . Hr., cunoscut sub numele de Papirusul lui Ebers, descrie o substan asemntoare spunului, realizat prin combinarea uleiurilor cu anumite sruri alcaline i folosit pentru splat i tratarea unor boli ale pielii. Legenda spune c denumirea de spun provine de la locul numit Muntele Sapo din vechea Rom, unde grsimea provenit de la sacrificarea animalelor se amesteca cu cenu i curgea spre ru, atunci cnd ploua. Femeile care splau rufe in rul Tibru au observat c acest amestec le cura rufele mult mai bine dect numai cu ap.

Dintre popoarele antice, romanii i egiptenii erau cei mai pretenioi cu igiena corporal, la egipteni existnd i o motivaie religioas. Ei considerau ca un corp murdar exprim lipsa de smerenie n faa zeului, chiar dac sufletul este curat. Se splau cu spunuri din argil amestecat cu cenu, care avea o putere mare de curare a pielii, iar pentru un miros plcut, dup splare foloseau uleiuri cu diferite arome. Herodot spunea despre egipteni c ddeau mai mult importan igienei dect aspectului exterior. Spaturile arheologice atest mijloace de nclzire a apei i instalaii pentru duuri din vremuri foarte, foarte vechi (cu un secol i.Hr). Apoi igiena a fost abandonat, abia pe la sfritul secolului XIX i nceputul secolului XX igienei i s-a dat o atenie mai mare curenia personal fiind considerat benefic att pentru sntatea fizic ct i pentru cea mental. Poate ca spunul ar fi cunoscut o evoluie mai fericit, iar societatea uman ar fi fost mai puin lovit de boli, dac, vremurile ntunecate, cu alte valori dect curenia sau spunul nu grabeau cderea Romei. Ca urmare, putem vorbi de producerea i de folosirea sistematic a spunului n Europa, abia la nceputul primului mileniu i atunci, spunul fiind un lux. Primele producii manufacturiere apar la Marsilia (Frana) i Savona (Italia), suficiente pentru necesitile elitei sociale, dar inaccesibile populaiei pentru a infrunta o epidemie, cu att mai mult, cu ct nimeni nu tia s fac o legatur ntre igien i mbolnvire. Spunurile pe baz de ulei de msline produse n Spania, Italia i sudul Franei erau de o calitate superioar celor fabricate din seu, n Anglia i nordul Franei. Aceste spunuri erau adecvate splrii textilelor, iar cele pe baz de ulei de msline erau preferate pentru igiena personal. Dupa anul 1810 chimistul belgian Ernest Solvay a descoperit un procedeu prin care hidroxidul de sodiu putea fi produs prin aciunea unui electrod asupra apei de mare, iar produsul secundar avea doar un singur atom de hidrogen. Acest lucru a nsemnat o surs ieftin i curat de leie pentru productorii de spun. Izbucnirea Primului Rzboi Mondial a nsemnat o cretere fr precedent a cererii de spun, cerere pe care manufacturierii n-o mai puteau acoperi. Companiile industriale au nceput producerea n mas a detergenilor din produse pe baz de petrol. Acestea sunt spunurile pe care le gsim astzi n magazine. nainte de a cumpra urmtorul spun, citii ingredientele de pe etichet!

Obtinerea sapunuluiSapunul se obtine prin: 1. Saponificarea grasimilor si a uleiurilor. Acesta este cel mai intalnit proces. Aceasta metoda implica incalzirea grasimilor si a uleiurilor si adaugarea unui alcan lichid pentru a produce sapunul. Se adauga de asemenea apa si glicerina. Principala reactie chimica a gliceridelor este hidroliza bazica care reprezinta o proprietate importanta a esterilor. Astfel, prin hidroliza bazica a dipalmitostearinei rezulta glicerina, palmitat de sodiu si stearat de sodiu. Amestecul de saruri de sodiu al acizilor grasi, obtinut prin hidroliza bazica a grasimilor reprezinta sapunul. De aceea hidroliza bazica a grasimilor se numeste si saponificare. 2. Neutralizarea acizilor grasi cu alcani. Grasimile si uleiurile sunt hidrolizate pentru a obtine acizi grasi si glicerina. Acizii grasi se purifica prin distilare si se neutralizeaza cu un alcan pentru a obtine sapun si apa. Cand se foloseste hidroxid de sodiu se formeaza sapun "tare", iar cand se foloseste hidroxid de potasiu se formeaza creme sau sapunuri lichide. Fabricarea sapunului in mod obisnuit se face prin incalzirea grasimii obtinanduse o emulsie. Dupa formarea sapunului viteza de reactie creste brusc deoarece sapunul topit este un bun dizolvant pentru grasime si pentru hidroxidul de sodiu. Produsul obtinut contine glicerina rezultata din reactia de saponificare si apa.

Compozitia sapunuluiIn compozitia sapunurilor intra grasimi si uleiuri din plante care contin trigliceride si alcani sau saruri de potasiu si sodiu. Original alcanii folositi la fabricarea sapunului erau obtinuti din resturi de plante. Astazi termenul "alcan" este folosit pentru substante care sunt baze (opusul acizilor) si care reactioneaza cu un acid neutralizat. Alcanii folositi la fabrivarea sapunurior sunt: hidroxidul de sodiu (NaOH) - soda caustica si hidroxidul de potasiu (KOH). Proprietatea sapunului de a spala este data de existenta moleculelor cu afinitati diferite fata de apa si anume molecula sa are un radical alchil (R-), hidrocarbonat cu peste 8 atomi de carbon, insolubil in apa si care reprezinta gruparea hidrofoba (fara afinitate fata de apa) si gruparea carboxil (-COQ), ion negativ, care poate realiza legaturi de hidrogen cu apa - gruparea hidrofila (cu afinitate fata de apa). Sapunul inlatura murdaria deoarece

in contact cu apa acesta reduce tensiunea de suprafata a acesteia facand-o sa se imprastie si sa ude suprafetele. Tensiunea de suprafata a unui lichid se explica prin faptul ca fiecare molecula este incercuita si atrasa de alte molecule. Se creeza o tensiune odata cu atractia exercitata de celelalte molecule. Acest lucru face ca apa sa ude suprefetele cu care intra in contact si rezulta curatirea suprafetelor respective. Puteti observa tensiunea de suprafata punand o picatura de apa pe o tejghea. Picatura isi va pastra forma si nu se va imprastia. Cand moleculele de sapun vin in contact cu murdaria, formata in special din substante insolubile in apa (grasimi de exemplu), se orienteaza cu partea hidrofila spre apa si cu cea hidrofoba spre substanta insolubila. Astfel aceasta este divizata in particule foarte mici care sunt inconjurate de moleculele sapunului si formeaza agregate numite micele ce trec in apa si dau nastere unei emulsii. Daca sapunurile au in compozitie metale alcaline si amoniac sunt solubile in apa si se folosesc pentru curatirea grasimilor solide. Substantele care produc acest fenomen se numesc agenti activi pentru suprafete si se spune ca fac apa mai "uda", dar de asemeni retin si impuritatile. Agentii activi pot fi ionici (incarcati electric pozitiv), neionici (incarcati electric negativ), neutri si amfoteri (incarcati electric atat pozitiv cat si negativ). La contactul cu o solutie apoasa sapunul (sarea de sodiu a unui acid gras) este ionizat R - COONa = Na+ + R - COO. Chiar daca sapunul este un bun agent de curatat eficienta sa se reduce daca este folosit impreuna cu apa dura. Duritatea apei rezulta din prezenta sarurilor minerale mai ales de calciu si magneziu. Sarurile minerale reactioneaza cu sapunul pentru a forma un precipitat insolubil - spuma (murdarie), care nu se curata usor. Se ataseaza pe haine sau alte obiecte din baie sau bucatarie.

Surse de sapunPrincipalele surse de sapun sunt grasimile animale si vegetale. Consumul mare de sapun a impus si gasirea altor surse de acizi grasi decat grasimile animale. Astfel o parte din acizii grasi utilizati la obtinerea sapunului se obtin prin oxidarea alcanilor superiori din petrol. Oxidarea se face sufland aer in parafina topita la 80-1200C in prezenta unor catalizatori (saruri de mangan). Acizii formati se separa de parafina nereactionata si se purifica.

Tipuri de sapun- Sapunurile antiseptice contin, in afara unei substante bazice si a unui corp gras, o substanta de sinteza care distruge germenii patogeni: formol, alcool. - Sapunurile supragrase sunt obtinute pe baza de lanolina sau de acizi grasi liberi. - Sapunurile acide sau pseudo-sapunurile sunt constituite din emulsii apoase pe baza de alcooli grasi sulfonati, acidifiati, continand uleiuri naturale sau gliceride. Sapunurile acide, ca si sapunurile supragrase, sunt bine suportate si evita proliferarea bacteriana. - Sapunurile de uz dermatologic contin o substanta cu efect detergent, nefiind bazica. Ele sunt utilizate pentru toaleta persoanelor cu pielea delicata sau iritata de o afectiune. Unele sapunuri dermatologice sunt facute pe baza de substante medicamentoase, precum gudronul sau uleiul de ienupar si sunt prescrise in diferite afectiuni precum psoriazisul.

Matei Georgiana Clasa a11-a A