Universitatea Danubius, GalatiMaster- Stiinte penale

Infractiuni contra vietiiOmorul calificat

Prof.univ.dr.Alexandru Boroi

Student:Condrea Gabriela-ElenaMaster-Stiinte Penale, an I

1

Infractiuni contra vietiiOmorul calificat

Conceptul de omor calificat si caracterizare

Fapta de omor, privita schematic prezinta in cele mai multe cazuri aceleasi

caracteristici, si anume: actiunea de a ucide cu intentie o fiinta, actiune ce are ca

rezultat moartea acesteia- in realizarea concreta  poate prezenta diverse

particularitati dupa cum, în jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupeaza si

diferite elemente care, fara a schimba substanta faptei, îi dau acesteia o coloratura

diferita, sporindu-i vadit gradul de pericol social.1

Imprejurarile ce constituie elemente circumstantiale in continutul infractiunii

de omor sunt prevazute de lege, astfel fiind necesare anumite modalitati normative

agravate ale acestia. Aceste elemente circumstantiale reprezinta de fapt cerinte

esentiale, fie pentru latura obiectiva, fie pentru cea subiectiva. In alte cazuri

imprejurarile agravante privesc subiectul activ sau pasiv al infractiunii ori relatia

care exista între cei doi subiecti.

Codul penal prevede gruparea acestor  împrejurari care schimba întotdeauna

gradul generic de pericol social al infractiunii de omor în doua categorii distincte

sub denumirile de ,,omor calificat’’ si ,,omor deosebit de grav’’.

Omorul calificat consta in uciderea unei persoane in una din imprejurarile

prevazute in art.175 C.pen. Aceasta fapta prezinta un grad de pericol social mai

ridicat decât infractiunea de omor simplu, ceea ce explica incriminarea sa prin

dispozitii separate si sanctionarea ei mai severa.

Conditiile preexistente si continutul constitutiv în cazul infractiunilor contra

persoanei

1 Alexandru Boroi, Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti, 1996, p.119.

2

Infractiunile contra persoanei constituie continutul celui al primului titlu al

Partii Speciale a Noului Cod penal si are ca obiect juridic comun relatiile sociale

referitoare la drepturile indisolubil legate de existenta fizica si de personalitatea

omului.

Obiectul juridic generic îl constituie relatiile sociale care privesc apararea

persoanei, privita sub totalitatea atributelor sale.

Obiectul juridic special  îl constituie relatiile sociale referitoare la fiecare

dintre atributele esentiale ale persoanei privite ca drepturi absolute ale acesteia,

opozabile tuturor (erga omnes). Aceste drepturi, denumite si drepturi personale

nepatrimoniale, sunt inseparabil si indisolubil legate de persoana omului, prin ele

este garantata si se ocroteste personalitatea omului, atât sub aspect fizic, material,

împotriva faptelor care aduc atingere existentei fiintei umane ori integritatii sale

corporale, cât si sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta în mod liber în

societate cu respectarea atributelor personalitatii sale (libertatea de a actiona,

demnitatea, inviolabilitatea sexuala, inviolabilitatea secretului, etc.).

În doctrina penala se recunoaste ca în sfera protectiei penale sunt cuprinse

acele drepturi absolute, legate intim de persoana umana, denumite si drepturi ale

personalitatii, care sunt garantate prin normele instituite de stat pentru a apara

diferitele atribute fundamentale ale omului.

 Unele dintre infractiunile contra persoanei (toate, in cazul omuciderii), au si

un obiect material, constând în corpul victimei infractiunii, iar altele sunt lipsite de

un asemenea obiect (cum sunt infractiunile contra libertatii persoanei, contra

demnitatii).

               De regula, infractiunile contra persoanei nu sunt conditionate de

o calitate speciala a faptuitorului, astfel ca subiectul activ nemijlocit al infractiunilor

contra persoanelor, de regula, poate fi orice persoana. Sunt si cazuri însa, în care

3

legea cere o astfel de calitate, fie pentru existenta infractiunii în forma simpla, fie

pentru existenta unor forme mai grave: calitatea de sot sau de ruda apropiata, în

cazul omorului calificat.

Infractiunile contra persoanei se pot comite si în participatie, fie ca este vorba

de participatie proprie, fie improprie.

Subiectul pasiv este persoana fizica ale carei valori (viata, integritate fizica,

sanatate, libertate sau demnitate) au fost lezate prin savârsirea faptelor incriminate.

               Sub aspectul laturii lor obiective, infractiunile contra persoanei constau în

fapte de o destul de mare varietate. La unele dintre aceste infractiuni (omor, ucidere

din culpa), elementul material poate fi prezent, fie sub forma unei actiuni, sau sub

forma unei inactiuni, pe când la altele (amenintare, santaj, calomnie), fapta nu se

poate realiza decât prin actiune.

               În unele cazuri, legea cere si producerea unui anumit rezultat, ca de

exemplu moartea persoanei, în cazul infractiunilor contra vietii. Daca mijloacele de

savârsire a faptei sunt în general, indiferente pentru existenta infractiunii contra

persoanei, totusi, în unele cazuri, folosirea anumitor mijloace conditioneaza fie

existenta infractiunii în forma simpla, fie existenta unor forme mai grave (mijloace

care pun în pericol viata mai multor persoane, în cazul omorului).

               De asemenea, locul sau timpul savârsirii faptei intereseaza în unele cazuri

existenta infractiunii în forma simpla, iar în altele, existenta unor forme mai grave

(de pilda, savârsirea omorului în public face ca fapta sa se încadreze în prevederile

art.175 din Codul penal).

               Atunci când legea conditioneaza incriminarea de existenta unei urmari

materiale (cum este cazul omorului calificat), va trebui sa se stabileasca raportul de

cauzalitate între fapta si rezultat.

               În privinta laturii subiective, cele mai multe infractiuni contra persoanei se

savârsesc cu intentie directa sau indirecta. Insa, unele dintre acestea se savârsesc ,

4

si din culpa. Exista infractiuni contra persoanei care se savârsesc si

cu praeterintentie sau numai cu praeterintentie.

Stabilirea formei de vinovatie cu care a actionat faptuitorul si a modalitatilor

corespunzatoare fiecarei forme, prezinta importanta pentru încadrarea juridica a

faptei si uneori pentru individualizarea pedepsei. De cele mai multe ori  mobilul cu

care a actionat infractorul sau scopul urmarit de acesta, nu prezinta relevanta pentru

existenta infractiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei. Ele sunt cuprinse, fie ca

cerinta a continutului incriminarii, fie ca circumstanta agravanta. O exceptie de la

aceasta regula exista în cazul omorului calificat, când atât scopul, cât si mobilul sunt

prevazute ca cerinte în continutul incriminarii.

Conditiile preexistente si continutul constitutiv în cazul infractiunilor

contra vietii. Relatii sociale fundamentale 

 Infractiunile contra vietii, reunite în Codul penal într-o sectiune diferita-

omuciderea, constituie cele mai grave infractiuni contra persoanei.

               Asa cum se prezint si din denumirea data lor, acestea au

ca obiect juridic, relatiile sociale referitoare la atributul fundamental al fiintei

umane, si anume dreptul la viata. În cadrul acestor relatii sociale, fiecare persoana,

luata în consideratie în mod individual, apare ca titulara a dreptului absolut la viata,

iar toti ceilalti membri ai societatii au obligatia de a se abtine de la savârsirea

oricarei fapte prin care s-ar aduce atingere dreptului la viata al titularului.

               Ceea ce caracterizeaza subgrupa infractiunilor contra vietii,  constituie

valorile sociale ocrotite, care privesc existenta si securitatea fizica a persoanei.

Infractiunile care alcatuiesc aceasta subdiviziune, se caracterizeaza apoi

prin elementul lor material, care consta într-o activitate (actiune sau inactiune) prin

care se  aduce o atingere valorilor sociale ocrotite.

5

               Aceasta atingere poate avea ca urmare consecinta cea mai grava: stingerea

vietii si desfiintarea fizica a persoanei-dar  poate avea si consecinte mai putin grave

(în ipoteza faptei ramasa în forma de tentativa): vatamarea integritatii corporale sau

a sanatatii. Aceste fapte pun în primejdie nu numai securitatea fiecarei persoane, ci

implicit, a întregii colectivitati, având în vedere ca fara respectarea vietii si a

celorlalte drepturi ale persoanelor nu este posibila o linistita convietuire sociala.2

               Desi toate faptele de omucidere aduc atingere acelorasi relatii sociale si au

ori sunt susceptibile de a avea ca rezultat moartea unei persoane, gradul de pericol

social pe care îl prezinta fiecare fapta difera dupa mai multe criterii: forma de

vinovatie, modul savârsirii, relatiile între faptuitor si victima. Aceste deosebiri se

rasfrâng nu numai asupra sanctiunii, cât si asupra continutului incriminarilor.

Obiectul si subiectii infractiunii

Obiectul infractiunii

Obiectul juridic al infractiunii

               Obiectul juridic generic al infractiunii de omor calificat îl formeaza

ansamblul relatiilor sociale ce constituie obiectul juridic comun al tuturor

infractiunilor contra persoanei.

Asemanator faptei de omor simplu (art.174 C.p.), obiectul juridic special al

infractiunii de omor calificat, îl constituie relatiile sociale a caror formare,

desfasurare si dezvoltare, nu sunt posibile fara respectarea în prealabil a vietii

persoanelor.

               Având ca moment initial pe cel în care, terminându-se procesul fiziologic

al nasterii, copilul este expulzat, dreptul la viata (ca o componenta a capacitatii de

2 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, V. Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal român, vol III., partea speciala, p.186.

6

folosinta a persoanei) înceteaza odata cu producerea fenomenului natural al mortii.

Desi s-ar parea ca determinarea acestui moment este simpla, în realitate nu este

deloc asa.

Dreptul la viata se naste în momentul când copilul, separat de corpul mamei,

îsi începe existenta sa proprie.              

Sub reglementarea Codului penal anterior si chiar dupa intrarea în vigoare a

actualului Cod penal, s-a sustinut ca dreptul la viata exista din momentul când

copilul se angajeaza în procesul nasterii, nu neaparat din momentul respiratiei

acestuia. Acest punct de vedere nu poate fi împartasit, deoarece legiuitorul,

prevazând în art.177 C.p., pruncuciderea ca forma (ce-i drept, atenuata) a

omuciderii, deci ca infractiune contra vietii, arata ca aceasta consta în "uciderea

copilului nou-nascut savârsita imediat dupa nastere", ceea ce înseamna ca, potrivit

conceptiei sale, dreptul la viata nu se naste în momentul conceptiei si nici în

momentul când copilul se angajeaza în procesul nasterii, ci abia când acesta, fiind

expulzat, îsi începe propria sa existenta. Dreptul la viata implica existenta vietii.

               Întrucât dreptul la viata este recunoscut în egala masura tuturor

persoanelor, nu este important daca victima infractiunii a fost o persoana tânara sau

batrâna, sanatoasa sau bolnava, barbat sau femeie etc.

               Importanta vietii individului pentru societate a determinat din totdeauna

interesul grupului social pentru ocrotirea vietii în cadrul relatiilor sociale, viata

devenind astfel, o valoare sociala-un "bun" care intereseaza întreaga colectivitate.

                 Concepând viata ca o relatie sociala (relatio ad alteros), se explica de ce

nu este posibila incriminarea si sanctionarea încercarii de sinucidere. Aceasta nu

este de conceput, nu pentru ca o persoana nu ar avea dreptul sa îsi ridice viata, ori

pentru ca sinuciderea ar fi în contradictie cu interesele persoanei sau ca fapta nu ar fi

de natura sa alarmeze societatea, ci pentru ca în aceasta situatie nu poate fi vorba de

o relatie sociala cu privire la viata. O persoana nu poate stabili relatii sociale cu

7

sine însasi, deci lipseste obiectul juridic special al ocrotirii penale, adica relatia

sociala care se creeaza în jurul acesteia si confera semnificatie acestei valori

devenita astfel, o valoare sociala.3

Obiectul material al infractiunii

              Obiectul material al omorului calificat, ca si în cazul omorului simplu-fiind

vorba, asa cum am mai aratat, de o varianta agravata a faptei prevazute la art.174 si

de faptul ca ambele infractiuni au acelasi obiect juridic, este corpul omenesc în

complexitatea sa, in mod concret corpul persoanei-subiect pasiv.

              Având însa în vedere ca unele modalitati normative din cuprinsul textului

de lege impun o anumita calificare a subiectului pasiv, sintagma "corpul victimei" se

poate  limita, în cazul acelor modalitati, la a enunta unele categorii de persoane al

caror corp poate constitui element material al infractiunii prevazute la art.175 din

Codul penal. Astfel, actiunea sau inactiunea distructiva a faptuitorului se poate

îndrepta împotriva corpului sotului sau unei a rude apropiate (lit.c), împotriva

corpului persoanei aflate în neputinta de a se apara (lit.d), al persoanei care îsi

îndeplineste îndatoririle de serviciu sau publice (lit.f) sau al persoanelor prin a caror

ucidere, faptuitorul îsi asigura sau asigura altuia sustragerea de la urmarire sau

arestare ori de la executarea unei pedepse (lit.g) sau înlesneste ori ascunde

savârsirea altei infractiuni (lit.h).

             Prin urmare, obiectul material al infractiunii consta în corpul unui om în

viata, indiferent de vârsta (copil, tânar, adult, batrân), sex (barbat sau femeie), starea

sanatatii (sanatos, bolnav sau muribund) sau a normalitatii bio-antropologice

(normal, anormal, viabil sau neviabil, cu malformatii sau monstruozitati anatomice

sau antropologice).

3 A. Boroi, Infractiuni contra vietii, op. cit., p.15

8

             Viata este un fenomen complex ca forma de miscare, ea având la baza

procese biologice si psihice care subordoneaza procesele inferioare (chimice, fizice,

mecanice). Daca înceteaza viata în sens biologic, înceteaza si viata ca valoare

sociala, ca relatie sociala, si implicit, înceteaza relatiile legate de ea. Obiectul

material nu se confunda cu subiectul pasiv. Dupa consumarea omorului, persoana

pierde calitatea de subiect pasiv si devine o victima; din subiect pasiv devine obiect

material al infractiunii. În acest caz, obiect material este corpul lipsit de viata al

persoanei ucise.

             În caz de tentativa însa, persoana continuând sa traiasca, trasaturile sale ca

subiect pasiv, se confunda întru totul cu cele ale obiectului material.

             În problematica definirii obiectului material al infractiunii de omor, doctrina

si practica judiciara au relevat un aspect care este din ce în ce mai mult dezbatut în

tot mai multe state: considerarea ca tentativa de omor a unei situatii care, cel putin în

dreptul nostru penal de pâna acum, era considerata fapt putativ. Altfel spus, în

analiza valorii concrete protejate de legiuitor (obiectul material al infractiunii de

omor), s-a ridicat chestiunea  daca reprezinta sau nu o conditiesine qua non, faptul

ca subiectul pasiv sa fi fost în viata în momentul în care s-a comis asupra lui

elementul material al faptei.4

Subiectii infractiunii

Subiectul activ al infractiunii

           Subiectul activ (autor) al infractiunii de omor calificat, poate fi orice

persoana care savârseste un omor în vreuna din împrejurarile enumerate de art.175

din Codul penal. În raport cu una dintre aceste împrejurari, subiect activ nu poate fi

4 A. Filipas, în Despre convertirea faptului putativ în tentativa în materia infractiunii de omor, în RDP nr.2/1994, p.54

9

decât o persoana care are o anumita calitate (art.175 lit.c.): sot sau ruda apropiata cu

subiectul pasiv.

De asemenea, subiectul activ, fara a fi calificat, trebuie sa îndeplineasca

anumite conditii pentru ca fapta savârsita de el sa îmbrace elementele constitutive

ale infractiunii de omor calificat. Subiectul activ trebuie sa fi premeditat fapta, sa

urmareasca un interes material, sa foloseasca mijloace care pun în pericol viata mai

multor persoane, sa aiba interesul de a se sustrage sau de a sustrage pe altul de la

urmarire, arestare sau de la executarea pedepsei, sa urmareasca înlesnirea sau

ascunderea unei alte infractiuni sau sa comita fapta în public.

          Aceste conditii fiind îndeplinite, infractiunea poate fi savârsita de orice

persoana care îndeplineste conditiile generale psihofizice ale raspunderii penale.

           La savârsirea faptei pot contribui si alti subiecti activi (coautori, instigatori,

complici).

În cazul coautoratului, în literatura juridica se subliniaza necesitatea unei

contributii nemijlocite la fapta a coautorului (fapta consumata sau tentativa). Exista

o asemenea contributie nemijlocita a coautorului, când acesta savârseste acte care

apartin actiunii tipice, specifice laturii obiective a infractiunii date, descrise sau

indicate de verbum regens din norma incriminatoare.

Subiectul pasiv al infractiunii

               Subiectul pasiv special si imediat este persoana a carei viata a fost

suprimata, în una din împrejurarile prevazute de art.175 din Codul penal (în cazul

faptei consumate) sau a carei viata a fost pusa în pericol de catre cel ce a avut

intentia de a ucide (în caz de tentativa).

10

               Aceeasi persoana nu poate fi si subiect activ si subiect pasiv al infractiunii

de omor calificat. Pentru existenta subiectului pasiv al infractiunii de omor calificat

este suficient sa fie constat faptul ca:

                   -  persoana titulara a valorii ocrotite penal a suferit raul produs prin

savârsirea infractiunii, adica moartea sau punerea în  pericol a vietii;

               - sa îndeplineasca cerintele speciale cerute de lege pentru încadrarea faptei

în art.175 Cod pen., si anume: sa fie o persoana prin a carei  ucidere faptuitorul sa

fi urmarit un interes material (lit.b), sa fie sot sau ruda apropiata cu

persoana  asupra careia se îndreapta actiunea distructiva (lit.c), sa fie o persoana

în  stare de neputinta de a se apara (lit.d), sa fie o persoana ucisa în legatura cu

îndeplinirea îndatoririlor sale publice sau de serviciu (lit.f) ori  în legatura

cu  sustragerea de la urmarire, arestare sau de la executarea unei pedepse, a

faptuitorului sau a unei alte persoane (lit.g).                       

Dupa consumarea omorului, subiectul pasiv nu mai este o persoana, ci o

victima.

               În literatura de specialitate s-a subliniat faptul ca nu trebuie confundat

subiectul pasiv al infractiunii, persoana vatamata, cu subiectul pasiv de drept civil al

infractiunii, persoana care a suferit paguba prin infractiune. Deosebirea este

importanta deoarece, daca de cele mai multe ori persoana vatamata este totodata si

persoana pagubita prin infractiune, exista cazuri în care o peroana poate fi subiect

pasiv, si anume persoana vatamata, fara a fi însa si persoana pagubita (de exemplu,

copiii victimei unei infractiuni de omor au calitatea de persoane care au suferit o

paguba prin infractiune, însa nu au calitatea de persoane vatamate).                   

                           

Latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii

Latura obiectiva a infractiunii

11

         In cazul tuturor infractiunilor, si în cazul celei de omor calificat, analiza laturii

obiective implica analiza elementelor componente ale acesteia: elementul

material, urmarea imediata si legatura de cauzalitate.

Elementul material

            Elementul material se realizeaza, din punct de vedere obiectiv, prin uciderea

unei persoane, adica prin orice actiune materiala care are ca si rezultat moartea unui

om.

Elementul material poate consta într-o actiune (comisiune) sau într-

o inactiune (omisiune). In oricare dintre ipotezele mentionate, aceasta se refera la

incriminare, si nu la fapta concreta, fiind vorba de un act care sa posede o anumita

forta distructiva, respectiv, sa fie apt obiectiv sa provoace moartea persoanei în

conditiile date.

O asemenea forta distructiva exercitata asupra victimei se poate manifesta sub

forma unor actiuni fizico-mecanice (sugrumare, lovire, taiere, împuscare, întepare,

electrocutare, etc.), actiuni chimice (otravire), actiuni psihice (socuri psihice), etc.

 Aceeasi forta distructiva este prezenta si în cazul inactiunii, atunci când faptuitorul

avea obligatia (legala, contractuala, sociala) de a face sau de a îndeplini actiunea

prin care s-ar fi putut împiedica sau înlatura desfasurarea unor procese de natura sa

provoace moartea victimei.5 De exemplu, prin omisiunea intentionata de hranire a

copilului, a unui bolnav sau neputincios, prin lasarea lor în frig, prin neadministrarea

medicamentelor, prin neaplicarea tratamentului necesar unui bolnav, s-a dat

posibilitatea sa actioneze procesele naturale care au condus la moartea victimei.

5 R. Pannain, Manuale di dritto penale, Parte generale, vol. I, Torino 1967, p.296, citat de V. Dobrinoiu, Drept penal, partea speciala, p.27.

12

            Actiunea ucigatoare poate fi savârsita în mod direct sau nemijlocit asupra

victimei, dar si în mod indirect, mijlocit, prin folosirea sau antrenarea unor forte sau

energii neanimate sau animate (asmutirea unui câine, folosirea unui animal salbatic,

a unei reptile veninoase) sau chiar prin folosirea energiei fizice a victimei,

constrânsa fizic sau moral la aceasta (de exemplu, prin constrângerea acesteia sa se

împuste sau sa se arunce de la înaltime).6

            Fapta ucigatoare poate fi savârsita prin orice mijloace sau instrumente (iar în

cazul prevazut la lit.e, "prin mijloace care pun în pericol viata mai multor

persoane"). Acestea pot fi clasificate în:

- mijloace fizice: corpuri contondente, arme albe, arme de foc, materiale

explozive, instrumente taietoare, întepatoare, taietor-întepatoare, etc.  

- mijloace chimice: substante chimice care exercita o actiune toxica sau

coroziva cauzatoare de moarte asupra organismului uman.

- mijloace psihice prin care se provoaca un soc psihic sau stari emotive intense

care   produc moartea victimei: amenintarea grava, surpriza, sperierea, intimidarea,

durerea psihica profunda, stresul psihic, etc.7

             Infractiunea de omor implica întotdeauna aceleasi caracteristici, si anume,

existenta unei actiuni (inactiuni) comise cu intentia de a suprima viata unei

persoane, actiune care are ca rezultat moartea victimei. In realizarea sa

concreta, actiunea sau inactiunea poate prezenta însa unele particularitati, dupa

cum, în jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupeaza diferite elemente care, fara a

schimba substanta faptei, îi dau acesteia o coloratura diferita, sporindu-i vadit gradul

de pericol social. Aceste împrejurari sunt valorificate de legiuitor si prevazute

caelemente circumstantiale în continutul infractiunii de omor, reprezentând o

modalitate normativa agravata a acesteia.8

6 V. Dongoroz si colab., Explicatii teoretice...Vol. III, p.204 si C.S.J., sect. pen., dec. 156/1992, în Dreptul nr.5/1993, p.80.

7 Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologia medico-legala, p.33.

8  V. Dongoroz si colaboratorii, Explic teoretice..., vol III, op. cit., p.186 citat de A. Boroi în Infractiuni contra vietii...p.119.

13

              Potrivit art.175 din Codul penal, omorul calificat consta în uciderea unei

persoane în una din urmatoarele împrejurari:

a.Omorul savârsit cu premeditare (art.175, lit.a, Cod pen.): aceasta

circumstanta, desi exista sub o forma sau alta în majoritatea legislatiilor, nu are o

definitie în lege; in conceptia clasica, premeditarea însemna comiterea infractiunii

cu sânge rece, spre deosebire de fapta comisa într-o stare de excitatie.

b.Omorul savârsit din interes material (art.175, lit.b, Cod pen.): interesul

material consta in orice folos, avantaj sau beneficiu de natura patrimoniala:

dobandirea unei succesiuni, incasarea unei asigurari, neplata unei datorii, obtinerea

unui spatiu locativ etc.; legea nu cere realizarea interesului material, fiind suficient

ca acesta sa fi existat in momentul savarsirii omorului.

c.Omorul savârsit asupra sotului sau  unei rude apropiate (art.175, lit.c, Cod

pen.): omorul savârsit asupra sotului sau unei rude apropiate constituie o

împrejurare agravanta si totodata un element circumstantial în continutul omorului

calificat.

d. Omorul savârsit profitând de starea de neputinta a victimei de a se apara

(art.175, lit.d, Cod pen.): potrivit acestei prevederi se considera calificat , omorul

pe care faptuitorul l-a savârsit asupra unei persoane care nu avea posibilitatea fizica,

psihica ori datorita altor imprejurari de a se apara sau reactiona impotriva

agresorului, iar faptuitorul a profitat de aceasta stare pentru a comite omorul.

e. Omorul savârsit prin mijloace care pun în pericol viata mai multor persoane

(art.175, lit.e, Cod pen.): circumstanta agravanta se refera la mijloacele de

savarsire a omorului; acestea trebuie sa fie mijloace care atat prin natura lor, dar si

14

datorita modului de folosire, fac ca pe langa moartea victimei, sa creeze o stare de

pericol si pentru viata altor persoane.

f. Omorul savârsit în legatura cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau

publice ale victimei (art.175, lit.f, Cod pen.): este suficient sa se stabileasca o

legatura intre omorul savarsit si indatoririle de serviciu sau publice ale victimei

pentru aplicarea acestei circumstante agravante.

g. Omorul savârsit pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la

urmarire, arestare sau de la  executarea  unei pedepse (art.175, lit.g, Cod pen.):

imprejurarea agravanta consta în aceea ca faptuitorul a savârsit omorul pentru a se

pune la adapost pe el sau pe altul (legea neprevazând vreo limitare în aceasta

privinta), de o urmarire penala, de masura preventiva a arestarii sau a executarii unei

pedepse; pericolul social sporit al omorului comis în acest fel decurge din scopul pe

care faptuitorul îl urmareste prin savârsirea omorului, astfel încât, pe lânga atingerea

adusa relatiilor sociale care formeaza obiectul juridic al infractiunii de omor, se mai

aduce atingere si relatiilor sociale privitoare la înfaptuirea justitiei, acestea din urma

fiind periclitate prin orice fapt care zdruncina, stirbeste încrederea în aceste organe

si implicit, aduce prejudicii prestigiului justitiei; are acest caracter, orice act prin

care o persoana se opune masurilor luate de organele justitiei.

h. Omorul savârsit pentru a înlesni sau a ascunde savârsirea altei infractiuni

(art.175, lit.h, Cod pen.):  imprejurarea agravanta consta în aceea ca faptuitorul

savârseste omorul în scopul, fie de a înlesni savârsirea unei alte infractiuni, fie de a

ascunde si împiedica descoperirea acesteia; justificarea acestei agravante este

similara cu aceea a agravantei de la lit.g.

15

j. Omorul savârsit în public (art.175, lit.j, Cod pen.): circumstanta agravanta are

in vedere gravitatea sporita a faptei care este data de locul savarsirii, un loc public in

acceptiunea art.152 C.pen.

Sanctiuni

Consideratii generale asupra sanctiunilor de drept penal

Sanctiunile de drept penal sunt consecintele pe care legea penala le impune în

cazul încalcarii preceptelor sale, masuri de constrângere pe care le atrage comiterea

faptelor prevazute de legea penala si totodata, instrumente de realizare si de

restabilire a ordinii de drept.

Norma penala nu cuprinde numai descrierea conduitei interzise, incriminarea,

ci si indicarea expresa si precisa a consecintelor coercitive pe care trebuie sa le

suporte cel care nesocoteste norma penala. Aceste consecinte constau, în esenta, în

anumite privatiuni si suferinte la care este supus faptuitorul si care trebuie, în acelasi

timp, sa aiba aptitudinea de a exercita o functie inhibatorie, în masura sa-i determine

pe aceia care ar fi înclinati sa încalce legea penala, sa se abtina de la o astfel de

conduita. Sanctiunile au menirea de a determina, prin aplicarea lor fata de cei care

au comis fapte interzise, o schimbare a mentalitatii si atitudinii fata de valorile

sociale fundamentale ocrotite de legea penala si fata de relatiile sociale care apar si

se dezvolta în jurul acestor valori.

 Prezenta sanctiunilor în normele penale asigura functia preventiva a legii

penale, preîntâmpina posibilitatea de a se comite din nou fapte asemanatoare celor

care au servit ca sursa de inspiratie pentru legiuitor. Elemente fundamentale ale

reglementarii juridice penale, sanctiunile sunt necesare si pentru a exprima

grevitatea abstracta a faptei interzise si intensitatea avertismentului pe care legea

penala îl adreseaza destinatarilor sai.

16

 Notiunea de "sanctiuni de drept penal" reprezinta sanctiunile pe care dreptul

penal le reglementeaza în mod special si anume: pedepsele, masurile

educative si masurile de siguranta. Acestea formeaza cadrul special al sanctiunilor

dreptului penal.

 Pedepsele sunt cele mai importante sanctiuni de drept penal, fiind totodata,

sanctiunile specifice dreptului penal si obiectul prezentului capitol.

 Prin dispozitia prevazuta in art.52 C.p., legiuitorul a definit pedeapsa ca o

masura de constrângere si, în acelasi timp, ca un mijloc de reeducare a celui

condamnat. din aceasta definitie rezulta ca în dreptul nostru penal, pedeapsa are un

dublu caracter: unul coercitiv si altul corectiv, fiecare dintre aceste doua caractere

implicând o finalitate distincta.

Cadrul de pedepse prezente in Codul Penal, cuprinde trei categorii de pedepse

diferentiate dupa modul de aplicare:

a)    pedepse principale: detentiunea pe viata, pedeapsa cu închisoarea si

amenda penala.

b)    pedepse complementare: interzicerea unor drepturi si degradarea militara.

c)     pedeapsa accesorie: interzicerea unor drepturi anume prevazute de lege.

  Infractiunea de omor calificat este sanctionata (mai sever decât omorul

simplu) cupedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani (pedeapsa principala) si

cu interzicerea unor drepturi (pedeapsa complementara ce poate fi dispusa pentru un

termen de la 1 an la 10 ani). Dispozitia sanctionatorie este prevazuta în teza finala a

alin.1, indiferent daca exista una singura sau mai multe împrejurari dintre cele

aratate la lit. a-i.

  În ceea ce priveste sanctionarea faptei ramase în forma de tentativa, se poate

vorbi despre sanctionarea tentativei la infractiunea de omor calificat, în doua

acceptiuni: prima se refera la însasi prevederea sanctionarii acesteia în alin.2 al

17

art.175 din Codul penal (deoarece tentativa se pedepseste numai când legea prevede

expres aceasta-art.21 alin.1), iar cea de-a doua are în vedere sanctionarea concreta a

acestei infractiuni. Astfel fiind, potrivit art.21 alin.2 din cod,tentativa se

sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa între jumatatea minimului si jumatatea

maximului prevazute de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie

mai mic decât minimul general al pedepsei. Prin urmare, pedeapsa pentru tentativa

este cuprinsa între 7 ani si 6 luni si 12 ani si 6 luni.

Prevederi ale omorului calificat in Noul Cod Penal

Dupa cum am observat s-a realizat o imixtiune a imprejurarilor prevazute

la art. 175 si art. 176 C.p. rezultand o singura infractiune, cea de omor calificat

reglementata de art. 187 Noul Cod Penal.

Imprejurarea prevazuta de art. 187 (1) lit. c) N.c.p. se aseamana cu actuala

reglementare prevazuta de art. 175 (1) lit. g) C.p., diferentierea facandu-se la nivel

de exprimare.  In timp ce in actuala reglementare se prevede sustragerea pe sine

sau a altuia de la urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse, in N.c.p.

se face referire la sustragerea pe sine sau pe altul de la tragerea la raspundere

penala sau de la executarea unei pedepse. Esenta acestei imprejurari ramane totusi

aceeasi deoarece urmarirea sau arestarea, ca aspecte ale procesului penal, se

realizeaza in scopul de a trage la raspundere penala persoanele care se fac vinovate

de savarsirea unei infractiuni. Astfel, s-a realizat o  inlocuire a aspectelor de

procedura penala cu raspunderea penala reglementata in Codul Penal, partea

generala.

O alta noutate adusa infractiunii de omor calificat prevazuta in Noul Cod

Penal o constituie inserarea imprejurarii de savarsire a omorului de ”către o

persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor în formă consumată”,

18

imprejurare prevazuta in actuala reglementare la art. 176 (1) lit. (c) C.pen. Prin

mentiunea expresa ca omorul comis anterior trebuie sa fie in forma consumata se

inlatura opiniile diferite si practica juridica neunitara,  potrivit carora antecedenta

faptuitorului putea consta si intr-o tentativa de omor. Aceste opinii erau

argumentate pe baza art. 44 C.pen. care prevede ca prin savarsirea unei infractiuni

se intelege comiterea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca

infractiune consumata sau ca tentativa.

La nivelul sanctiunii aplicabile in cazul savarsirii infractiunii de omor

calificat potrivit N.c.p. se observa ca este cea prevazuta la infractiunea de omor

deosebit de grav prevazuta de actualul C.pen. Aceasta poate fi detentiunea pe viata

sau inchisoarea intre 15 si 25 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

In Noul Cod Penal legiuitorul a ales sa incrimineze separat infractiunea de

omor comisa in urmatoarele imprejurari prevazute de actualul Cod Penal:

-omorul savarsit asupra sotului sau unei rude apropiate este reglementat ca

infractiune autonoma in Titlul I, Cap. III – Infractiuni savarsite asupra unui

membru de familie (in acceptiunea art. 176 N.c.p.) - la art. 197 (1)Noul Cod Penal.

(Violenta in familie);

-omorul savarsit asupra unui magistrat, politist, jandarm, ori asupra unui miitar in

timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale

acestora este reglementat ca infractiune autonoma in Titlul IV (Infractiuni contra

infapturirii justitiei) la art. 278 Noul Cod Penal (Ultrajul Judiciar)

Bibliografie

1. Codul Penal Roman;

19

2. Noul Cod Penal Roman;

3. Alexandru Boroi, Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti,

1996;

4. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R.

Stanoiu, V. Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal român, vol III.,

partea speciala;

5. A. Filipas, în Despre convertirea faptului putativ în tentativa în materia

infractiunii de omor, în RDP nr.2/1994;

6. R. Pannain, Manuale di dritto penale, Parte generale, vol. I, Torino

1967, p.296, citat de V. Dobrinoiu, Drept penal, partea speciala;

7. Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologia medico-legala;

8. Gh.Ivan, Drept penal –parte speciala, Editia a IIa, Ed.C.H.Beck.

20