2007 CUPRINS CAPITOLUL I: Scurt istoric si unele aspecte de drept comparat Sectiunea I: Consideratii introductive Sectiunea a II-a: Scurt istoric Sectiunea a III-a: Drept comparat n materia infractiunii de omor si omor calificat

CAPITOLUL II: Ocrotirea vietii prin normele de drept penal Sectiunea I: Consideratii generale asupra partii speciale a Codului penal Sectiunea a II-a: Ocrotirea penala a vietii persoanei CAPITOLUL III: Omorul calificat Sectiunea I: Consideratii generale 1.Conceptul de omor calificat si caracterizare 2.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul infractiunilor contra persoanei 3.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul infractiunilor contra vietii. Relatii sociale fundamentale. Sectiunea a II-a: Obiectul si subiectii infractiunii 1.Obiectul infractiunii 1.1.Controverse asupra obiectului juridic

1.2.Obiectul juridic al infractiunii 1.3.Obiectul material al infractiunii 2.Subiectii infractiunii 2.1.Subiectul activ al infractiunii 2.2.Subiectul pasiv al infractiunii Sectiunea a III-a: Latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii 1.Latura obiectiva a infractiunii 1.1.Elementul material 1.1.1.Omorul savrsit cu premeditare 1.1.1.1.Unele aspecte de drept comparat 1.1.1.2.Art.175 lit.a) 1.1.1.3.Posibilitatea retinerii circumstantei atenuante a provocarii 1.1.2.Omorul savrsit din interes material 1.1.3.Omorul savrsit asupra sotului sau unei rude apropiate 1.1.3.1.Stabilirea continutului infractiunii de pruncucidere si delimitarea ei de infractiunea de omor 1.1.3.2.ncadrarea faptei de ucidere a copilului nou-nascut n dispozitiile art.175 din Codul penal

1.1.3.3.Posibilitatea retinerii agravantei generale prevazute la art.75 lit.b din Codul penal 1.1.4.Omorul savrsit profitnd de starea de neputinta a victimei de a se apara 1.1.5.Omorul savrsit prin mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane 1.1.5.1.Posibilitatea retinerii concursului de infractiuni 1.1.6.Omorul ndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei 1.1.7.Omorul savrsit pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare sau de la executarea unei pedepse 1.1.8.Omorul savrsit pentru a nlesni sau a ascunde savrsirea altei infractiuni 1.1.9.Omorul savrsit n public 1.2.Urmarea imediata 1.2.1.Omorul calificat-infractiune de rezultat 1.2.2.Moartea persoanei. Aspecte medico-legale. 1.2.3.Metode de probatiune medico-legala, mecanisme lezionare, probleme de cauzalitate si tanatogeneza. 1.3.Legatura de cauzalitate savrsit n legatura cu ndeplinirea

2.Latura subiectiva a infractiunii 2.1.Vinovatia 2.1.1.Unele probleme de calificare juridica n dreptul strain 2.1.2.Unele reflectii asupra infractiunii deviate 2.2.Mobilul 2.3.Scopul Sectiunea a IV-a: Forme, modalitati, sanctiuni 1.Forme 1.1.Consideratii generale 1.2.Tentativa 1.2.1.Incriminarea tentativei 1.2.2.Tentativa la omor calificat si varianta agravata a punerii n primejdie a vietii persoanei, prevazuta la art.182 alin.2 2.Modalitati 2.1.Drept comparat n materia modalitatilor normative ale infractiunii de omor calificat 3.Sanctiuni 3.1.Consideratii generale asupra sanctiunilor de drept penal 3.2.Pedeapsa principala a nchisorii 3.3.Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi

3.4.Individualizarea pedepsei n situatia retinerii unor circumstante 3.5.Problema responsabilitatii minorului pentru omor Capitolul IV: Consideratiuni finale Sectiunea I: Aspecte procesuale, precedente legislative si situatii tranzitorii Sectiunea a II-a: Aspecte criminologice Sectiunea a III-a: Aspecte criminalistice Sectiunea a IV-a: Sistemul sanctionator n viziunea proiectului de Cod penal

Capitolul I Scurt istoric si unele aspecte de drept comparat Sectiunea I Consideratii introductive Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale si spirituale din societate care, transmise din generatie n generatie, au asigurat si asigura progresul continuu al omenirii. Sub denumirea generica de "omucidere", Codul nostru penal incrimineaza faptele care aduc atingere vietii omului, ca atribut fundamental si indispensabil al persoanei umane si de care depinde existenta si fiinta sa. Aceste incriminari sanctioneaza cele mai grave atentate mpotriva persoanei: omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpa si determinarea sau nlesnirea sinuciderii. Apararea persoanei si ndeosebi, a vietii, constituie o preocupare constanta, comuna a tuturor sistemelor de drept. din orice ornduire sociala, viata fiind ocrotita de lege nu att ca fenomen biologic, ci mai presus de toate, ca fenomen social, ca valoare primara si absoluta a oricarei societati, ca o conditie indispensabila a nsasi existentei societatii omenesti. Legea ocroteste nu numai interesul fiecarui individ de a trai, de a-si conserva si prelungi viata, dar mai ales, interesul societatii ca viata fiecarui om sa fie pastrata si respectata de ceilalti, conservarea vietii indivizilor fiind hotartoare pentru existenta societatii, care nu poate fi conceputa dect ca formata din indivizi n viata. Dreptul la viata al tuturor oamenilor a fost proclamat solemn odata cu revolutiile burghezo-democratice, dndu-se astfel expresie celor mai nobile nazuinte ale omenirii. Aceleasi idei au fost exprimate si prin Declaratia universala a drepturilor omului, adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948. n art.3 din Declaratie, se arata ca "orice om are

dreptul la viata, libertate si la inviolabilitatea persoanei", iar Pactul cu privire la drepturile civile si politice prevede n art.6 pct.1 ca "dreptul la viata este inerent persoanei umane; acest drept trebuie ocrotit prin lege; nimeni nu poate fi privat de viata sa n mod arbitrar". Acest drept figureaza si n alte importante documente interna 13313i87n ;ionale si anume, n Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale (art.2), ct si n Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei pentru dimensiunea umana a C.S.C.E. Constitutia Romniei, adoptata n decembrie 1991 si modificata la 19 octombrie 2003 n urma referendumului, reglementeaza si garanteaza "dreptul la viata si la integritate fizica si psihica" n art.22: "Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica este recunoscut tuturor persoanelor; nici o persoana nu poate fi supusa la tortura, precum si nici unei pedepse inumane sau degradante; pedeapsa cu moartea este interzisa". Sectiunea a II-a Scurt istoric Ocrotirea persoanelor mpotriva actelor ndreptate contra vietii s-a impus ca o necesitate obiectiva nca din timpurile cele mai ndepartate. Cei care suprimau viata unui membru al grupului social erau alungati din comunitate si, atunci cnd acest lucru nu prezenta un pericol pentru trib, partile interesate aveau la ndemna posibilitatea razbunarii (initial, nelimitata). Faptuitorul alungat din cadrul tribului si lipsit de protectia grupului era practic, condamnat la disparitie. Treptat, un rol mai mare revine razbunarii limitate (legea talionului), raul suferit de cel vinovat neputnd sa depaseasca raul pricinuit victimei. n Grecia antica omorul era pedepsit, fie ca era premeditat, fie ca era involuntar. Omorul premeditat se judeca n Aeropag, n complet alcatuit din mai multi arhonti alesi pe viata si prezidat de arhontele-rege. Oratorii erau obligati sa se rezume la expunerea faptelor si sa nu apeleze la pasiuni sau

mila, iar sentintele cuprindeau, fie o solutie de condamnare la moarte, fie o solutie de achitare. n caz de paritate de voturi, presedintele adauga un vot n favoarea condamnatului.[1] n Roma antica, exercitarea dreptului la viata si la moarte de catre un ascendent asupra descendentilor supusi autoritatii sale, nu constituia fapta de omucidere astfel ca, pna n epoca mparatului Constantin cel Mare era posibila uciderea fiului supus puterii parintesti de catre acela care era nvestit cu o asemenea autoritate. Era nsa aparat de pedeapsa cel care a ucis pe ruda adulterina. Cel mai vechi cuvnt roman care denumea omuciderea era "parricidium" si nsemna "uciderea intentionata a unei persoane". Numai spre finele Republicii acest termen va denumi exclusiv uciderea unei rude, crima pentru care s-a pastrat vechea pedeapsa pentru omucidere n general. Un aspect care ar putea fi interpretat ca referitor la premeditare, este evidentiat de cuvntul "homicidus", care apare n latina clasica pe lnga notiunile "sicarius" (ucigas platit) si "veneficius" (otravitor). Legea lui Sylla asupra ucigasilor platiti si otravitorilor (lex Cornelia de sicariis et veneficiis) a ramas fundamentala n aceasta materie, n timp ce legea lui Pompei asupra uciderii unei rude, nu a facut dect sa modifice sanctiunile. n dreptul barbar, spre deosebire de dreptul roman, numai ncepnd cu sfrsitul Evului Mediu, pe lnga omorul simplu se pedepsea si omorul agravat, omorul prin mandat, omorul unei rude, omorul patronului, asasinatul (denumire ce era data initial omorului prin mandat, dar care a fost extinsa apoi si la omorul premeditat). n ceea ce priveste legiuirile romnesti, o deosebire ntre actul spontan de ucidere si actul premeditat s-a facut nca din primele astfel de reglementari, precum Cartea romneasca de nvatatura. Tot aici, paricidul se referea la uciderea parintilor, copiilor, fratilor, sotiei sau sotului si se pedepsea cu moartea, judecatorii hotarnd numai asupra modului n care se va executa pedeapsa. Anterioara Codului penal, Legiuirea Caragea a fost ultima legiuire feudala, ea cuprinznd dispozitii despre omorul cugetat ("omorul cugetat, singur sau dimpreuna cu altul, sa se omoare...").[2]

Legea penala romna n vigoare, dupa cum se stie, incrinimeaza faptele contra vietii ntr-o sectiune distincta, numita generic: omuciderea. Asa cum se observa, legiuitorul roman din 1969 a simplificat mult aceasta materie, sistematiznd mai bine diferitele ipoteze legislative ale omorului, pe lnga faptul ca a incriminat numai cele mai semnificative fapte care se savrsesc contra vietii. Aceasta a nsemnat un progres evident fata de legile penale romne anterioare. Astfel, Codul penal din 1865 incrimina ca fapte contra vietii: - omorul simplu; - omorul comis cu precugetare sau gndire (asasinat); - parintuciderea; - pruncuciderea; - otravirea; - omorul fara voie. Tot astfel, Codul penal intrat n vigoare n 1936, cuprinde mai multe ipoteze de fapte contra vietii. Astfel, erau incriminate: - omorul simplu; - omorul n forme agravate; - pruncuciderea; - oferta de omor; - omorul din culpa; - omorul la rugamintea victimei; - determinarea la sinucidere; - omorul din mila pentru suferintele victimei;

- sinuciderea prin tragere la sorti. Sectiunea a III-a Drept comparat n materia infractiunii de omor si omor calificat Legea penala romna, n materie de omucidere, realizeaza o anumita simplificare n raport cu legile straine de referinta. Astfel, legea penala italiana incrimineaza ca fapte contra vietii: omorul simplu, omorul agravat, omorul comis n alte circumstante agravante, infanticidul, omorul cu consimtamntul victimei, instigarea sau nlesnirea sinuciderii, omorul praeterintentionat si omuciderea din culpa. Legea penala germana, incrimineaza ca infractiuni contra vietii: omorul agravat, loviturile mortale, omorul comis n conditii atenuante, omorul la cerere, avortul, genocidul, abandonul si omorul din culpa. Desi legea penala italiana si germana se situeaza pe aceeasi pozitie n ceea ce priveste momentul nceperii vietii, atitudinea fata de infractiunea de avort, de exemplu, este diferita. Astfel, legea germana considera avortul o infractiune contra vietii, pe cnd legea italiana sistematiza aceasta infractiune pna n 1978, n titlul 10, intitulat "infractiuni contra integritatii corporale si sanatatii neamului". Dupa 1978, acest titlu a fost abrogat prin lege, reglementarile n materie, facnd obiectul unei legi speciale. Solutia italiana este apropiata de cea a legii penale romne, care reglementeaza avortul, nu n cadrul infractiunilor contra vietii, ci a celor contra integritatii corporale sau a sanatatii. Legea penala franceza, incrimineaza sub denumirea de "infractiuni contra vietii": omorul simplu, omorul n forma agravata (sunt prevazute trei categorii de circumstante agravante), atentatul la viata altuia prin otravire-text care nu a figurat n proiectul initial, fiind introdus de Parlament prin reproducerea art.301 din Codul penal anterior-si omorul din culpa. Infractiunea de "provocare la sinucidere" (asemanatoare celei prevazute de legea penala romna n art.179, n cadrul capitolului referitor la infractiunile contra vietii), este incriminata n capitolul al III-lea sub denumirea de "punerea n pericol a persoanei", ntr-o sectiune autonoma intitulata provocarea la sinucidere. Tot acolo sunt incriminate si faptele de "propaganda sau publicitate n favoarea produselor, obiectelor sau metodelor preconizate ca mijloace de sinucidere".

n sfrsit, Codul penal spaniol, incrimineaza n "omuciderea si formele sale": omorul simplu, omorul n circumstante agravante, omorul din culpa, ndemnul la sinucidere si omorul la cerere. Asa cum se observa, reglementarea spaniola se apropie mult de cea romna, cu exceptia neincriminarii distincte a pruncuciderii si a incriminarii n schimb, a faptei de omor la cerere. O prima concluzie care s-ar putea desprinde din aceasta analiza istorica si de drept comparat a infractiunilor contra vietii, ar fi aceea ca majoritatea legislatiilor moderne incrimineaza faptele de omor simplu, omor agravat (existnd una, doua sau trei forme agravate) si omor din culpa. Pruncuciderea este incriminata numai de unele legislatii (romna, italiana), alte legislatii asimilnd aceste fapte cu cele de omor (legea penala franceza, germana, spaniola). A doua concluzie se refera la formele agravate. Cea mai simpla formulare a circumstantelor agravante, o cuprinde legea spaniola. Dupa aceasta lege, omorul se pedepseste mai grav cnd "este comis: - cu perfidie; - ca pret, recompensa sau cu promisiune; - cu nversunare; - amplificnd deliberat si inuman durerea victimei (art.139)." n acest caz, pedeapsa este nchisoarea de la 15 la 20 de ani. Daca fapta se constituie n conditiile mai multor circumstante agravante, pedeapsa este nchisoarea de la 20 la 25 de ani. Este de retinut ca limitele pedepsei pentru omor simplu sunt prevazute de la 10 la 15 ani. La fel de simpla este si reglementarea legii penale germane. n acest caz, omorul are caracter grav cnd este comis din placerea de a ucide sau de a-si satisface pornirile sexuale ori din lacomie sau din alte motive josnice, prin viclenie, cruzime, prin mijloace prezentnd un pericol comun sau pentru a nlesni sau a ascunde o alta infractiune. n aceste situatii, omorul se pedepseste cu detentiune pe viata. Ceea ce prevaleaza n cele doua legislatii de mai sus, sunt agravantele privitoare la atitudinea psihica a faptuitorului (motive josnice, perfidie,

nversunare, viclenie, placere, satisfactie sau scopul de a nlesni sau de a ascunde o alta infractiune, a primi o recompensa, un pret, a ndeplini o promisiune) si, n secundar, modul de savrsire a faptei (prin cruzimi sau prin mijloace prezentnd un pericol comun). Mult mai numeroase si mai diversificate sunt circumstantele agravante ale omorului cuprinse n legislatia romna, franceza, italiana si nordamericana. Astfel, dupa legea penala italiana constituie circumstante de agravare (iar pedeapsa este nchisoarea pe viata, dupa abrogarea pedepsei cu moartea): - omorul savrsit pentru a executa sau a ascunde o alta infractiune sau pentru a obtine ori pentru a asigura obtinerea pentru sine sau pentru altul a produsului, a pretului sau a nepedepsirii pentru o alta infractiune; - omorul comis contra unui ascendent sau descendent; - cnd concura una dintre urmatoarele circumstante: a actionat din motive josnice sau usuratice, a folosit chinuri, maltratari ori a actionat cu cruzime fata de victima sau cnd s-a folosit de un mijloc otravitor ori de alt mijloc insidios sau cnd s-a comis cu premeditare; - cnd fapta s-a comis de un fugar pentru a se sustrage de la arestare, captura sau ncarcerare sau pentru a-si procura mijloace de subzistenta n timpul ct era fugar; - cnd omorul s-a comis de un asociat la infractiune pentru a se sustrage de la arestare, captura sau ncarcerare; - cu ocazia savrsirii vreuneia dintre infractiunile prevazute n art.519 (viol), art.520 (viol prin abuz de autoritate) si art.522 (acte violente de desfru). Pedeapsa este nchisoarea de la 24 la 30 de ani cnd fapta a fost comisa asupra sotului, fratelui, surorii, tatalui sau mamei adoptive sau asupra fiului adoptiv sau asupra unui afin n linie directa. Codul penal francez cuprinde de asemenea, o varietate de circumstante agravante. Astfel, n timp ce omorul simplu se pedepseste cu nchisoare pna la 30 de ani, omorul este agravat si se pedepseste cu nchisoare pe viata:

- cnd precede, nsoteste sau urmeaza o alta crima; - omorul savrsit n scopul de a pregati sau de a nlesni savrsirea unei infractiuni ori de a favoriza fuga sau de a asigura nepedepsirea autorului sau a complicelui; - omorul comis cu premeditare (asasinat); - omorul comis asupra unui minor de pna la 15 ani ori asupra unui ascendent legitim sau natural ori asupra tatalui sau mamei adoptive; - asupra unei persoane a carei stare deosebit de vulnerabila (datorita vrstei, bolii, unei infirmitati sau deficiente fizice sau psihice sau starii de graviditate), era aparenta sau cunoscuta de autor; - asupra unui magistrat, jurist, avocat, functionar public sau ministerial sau asupra oricarei alte persoane care detine o autoritate publica sau este nsarcinat cu o atributie n serviciul public, n exercitiul sau cu ocazia exercitarii functiilor sau atributiilor sale, cnd calitatea victimei este aparenta sau cunoscuta de faptuitor; - asupra unui martor, victime, parte civila, fie pentru a o mpiedica sa denunte fapta, sa formuleze plngere sau sa depuna ca martor n justitie, fie din cauza denuntarii, a plngerii sau a depozitiei sale.[3] Tot astfel, legea penala romna prevede omorul agravat sub doua forme: omor calificat[4] si omor deosebit de grav.[5] n legislatia nord-americana, constituie circumstante agravante ale omorului: - comiterea faptei dupa condamnarea la nchisoare ori cnd faptuitorul a mai fost condamnat pentru omor sau pentru o fapta savrsita prin amenintarea victimei cu acte de violenta; - comiterea unui alt omor n timpul savrsirii acelui omor; - cnd faptuitorul, cu stiinta, a creat riscul mortii mai multor persoane; - cnd omorul a fost savrsit deoarece faptuitorul s-a obligat la aceasta sau a fost complice la comiterea faptei sau a ncercat sa o comita ori imediat dupa

comitere sau n ncercarea de a o comite a savrsit un jaf, rapire de femei, acte sexuale anormale prin forta sau amenintare cu forta, incendiere, spargere sau rapire de copii; - cnd omorul s-a savrsit n scopul evitarii sau prevenirii arestarii; - cnd omorul s-a savrsit n scopul evadarii dintr-o paza legala; - cnd omorul s-a savrsit pentru a obtine un cstig; - cnd omorul s-a savrsit cu cruzime, cu atrocitate, faptuitorul manifestnd o exceptionala depravare.[6] Asa cum se observa, categoriile de circumstante agravante sunt mult mai diversificate n aceasta din urma legislatie. Pe lnga agravante, care se refera la atitudinea psihica (premeditarea, mobilul, scopul) ori agravante privind modul de comitere a infractiunii, apar agravante referitoare la calitatea subiectului activ (sot, ruda apropiata, o persoana care a mai savrsit un omor) sau la calitatea subiectului pasiv (sot, ruda apropiata, doua sau mai multe persoane, femeie gravida, minor pna la 15 ani, persoana vulnerabila, functionar public sau ministerial, tec .). Dintre agravantele mentionate, cea mai controversata este circumstanta agravanta a premeditarii.[7] Capitolul al II-lea Ocrotirea vietii prin normele de drept penal Sectiunea I Consideratii generale asupra partii speciale a Codului penal Dreptul penal, ca ramura a sistemului de drept, este alcatuita din doua parti-partea generala si partea speciala, parti care, desi sunt strns legate ntre ele, prezinta totusi anumite particularitati. Unii autori, ndeosebi cei francezi, pornind de la aceste particularitati, sunt nclinati sa admita chiar existenta unui drept penal general si a unui drept penal special. Un asemenea punct de vedere nu a fost si nu este mpartasit n literatura noastra juridica, aceasta admitnd numai diviziunea dreptului penal ntr-o parte generala si una speciala, considernd ansamblul dreptului penal ca fiind o ramura de drept cu caracter unitar.

Nu ne vom opri asupra partii generale dect cu precizarea ca aceasta cuprinde norme ce reglementeaza n general lupta mpotriva infractionalitatii prin intermediul mijloacelor de drept penal. Partea speciala a Codului penal cuprinde norme care, spre deosebire de cele generale, nu prevad reguli ce se aplica la modul general, tuturor faptelor ce prezinta pericolul social al infractiunii, ci reglementeaza lupta mpotriva infractionalitatii chiar prin stabilirea acestor fapte, precum si prin stabilirea sanctiunilor aplicabile celor ce le savrsesc. Astfel, putem defini partea speciala a dreptului penal ca fiind acea parte ce cuprinde ansamblul normelor penale si n care sunt stabilite faptele de pericol social ce constituie infractiuni, precum si sanctiunile ce se aplica celor care le savrsesc. ntre partea speciala si cea generala a dreptului penal exista o strnsa legatura. Astfel, ambele constituie parti ale aceleiasi ramuri de drept si urmaresc aceeasi finalitate-apararea unor valori fundamentale n existenta carora societatea este interesata n mod vital: suveranitatea, independenta, unitatea statului, persoana si drepturile sale, dreptul de proprietate, precum si ntreaga ordine de drept. Se observa ca, primordiala n actualul Cod penal este apararea sigurantei statului. De lege ferenda, se preconizeaza ca infractiunile contra persoanei sa ocupe primul titlu al viitorului Cod penal, avnd n vedere o politica penala care sa tina cont n primul rnd de siguranta persoanei, de viata acesteia, de sanatatea, integritatea corporala, libertatea si demnitatea persoanei. Fixnd cadrul legal al fiecarei fapte ce constituie infractiune, normele penale speciale nfaptuiesc principiile si regulile stabilite n partea generala a codului pe care astfel le concretizeaza si carora le dau prin aceasta, importanta practica. Rolul deosebit de important al dreptului penal n ceea ce priveste apararea valorilor fundamentale ale societatii, se evidentiaza cu mare pregnanta tocmai n partea speciala. Prevaznd si sanctionnd cu severitate faptele ndreptate mpotriva persoanei, mpotriva atributelor esentiale ale fiintei si personalitatii umane, ca si pe cele ndreptate mpotriva celorlalte drepturi si libertati ale omului, normele penale speciale apara interesele care i sunt recunoscute si prin a caror atingere s-ar afecta grav un interes social general.

Partii speciale a stiintei dreptului penal, i revine sarcina de a examina fiecare din faptele prevazute de normele penale speciale, precum si modul n care acestea sunt sanctionate, pentru a asigura ntelegerea justa si aplicarea lor uniforma de catre toate organele judiciare, n stricta concordanta cu vointa legiuitorului. Cu alte cuvinte, partea speciala a Codului penal trebuie sa narmeze pe cei ce aplica normele penale speciale, cu cunostintele necesare si sa le formeze aptitudinea de a face o corecta ncadrare juridica a faptelor, aceasta asigurnd legalitatea n realizarea sarcinilor justitiei penale. Sectiunea a II-a Ocrotirea penala a vietii persoanei Dintre toate valorile sociale, omul reprezinta, cu siguranta, valoarea cea mai de pret. De aceea, legea penala l apara att n ceea ce priveste existenta sa fizica si atributele fundamentale ale personalitatii sale, ct si n ceea ce priveste toate celelalte drepturi si interese ce-i sunt recunoscute. Facnd distinctia ntre faptele de pericol social ndreptate mpotriva drepturilor absolute privitoare la existenta fizica si la principalele atribute ale fiintei si personalitatii umane pe de o parte, si faptele de pericol social ndreptate mpotriva altor drepturi si interese ale persoanei, pe de alta parte, legiuitorul a inclus pe cele dinti ntr-o categorie distincta de infractiuni, concretizata n titlul infractiuni contra persoanei. Ocrotirea persoanei prin mijlocirea legii penale se nscrie printre cele mai importante obiective ale dreptului penal; persoana omului este aparata att sub aspectul personalitatii sale fizice (viata, integritatea corporala, sanatatea), ct si a personalitatii sale morale (demnitate, onoare, libertate, etc.). n cadrul ocrotirii penale a persoanei, locul central l ocupa apararea vietii omului. Viata, ca nsusire biologica a individului, constituie atributul sintetic si fundamental fara de care nu ar putea exista nici una dintre celelalte nsusiri ale persoanei. Ea reprezinta bunul, valoarea cea mai de pret a individului, conditia suprema a existentei si afirmarii rolului sau n cadrul grupului social.

Societatea, de asemenea, nu poate fi conceputa dect prin existenta unor oameni, ceea ce nseamna ca viata indivizilor devine o conditie suprema a existentei societatii nsasi. Fara respectarea vietii nu este posibila nici colectivitatea, nici convietuirea sociala. Implicarea dreptului n reglementarea relatiilor sociale si n ocrotirea valorilor sociale, a transformat aceste relatii n raporturi juridice, iar raporturile juridice care se nasc si se dezvolta n jurul valorilor sociale ocrotite, devin obiectul juridic al infractiunii.[8] Viata devine astfel, dintr-o valoare biologica, o valoare sociala si juridica-adica un drept absolut la viata al individului, drept a carui ocrotire este constatata de legea si doctrina penala si pe care toti cei din jur trebuie sa-l respecte. Mai mult chiar, ocrotirea vietii nseamna apararea tuturor relatiilor sociale normale si utile, deoarece fara persoana n viata, aceste relatii nu ar fi posibile. Capitolul al III-lea Omorul calificat Sectiunea I Consideratii generale 1.Conceptul de omor calificat si caracterizare Desi fapta de omor, privita schematic, prezinta ntotdeauna aceleasi caracteristici-anume, actiunea de a ucide cu intentie o fiinta omeneasca, actiune ce are ca rezultat moartea victimei-n realizarea concreta poate prezenta diverse particularitati dupa cum, n jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupeaza si diferite elemente care, fara a schimba substanta faptei, i dau acesteia o coloratura diferita, sporindu-i vadit gradul de pericol social. [9] Legea prevede mprejurarile ce constituie elemente circumstantiale n continutul infractiunii de omor, cernd astfel anumite modalitati normative agravate ale acesteia. Aceste elemente circumstantiale se alatura ca cerinte esentiale, fie laturii obiective a infractiunii, fie laturii subiective. Alteori, mprejurarile agravante privesc subiectul activ sau pasiv al infractiunii ori relatia care exista ntre cei doi subiecti.

Asa cum am mai spus, Codul penal grupeaza aceste mprejurari care schimba ntotdeauna gradul generic de pericol social al infractiunii de omor, n doua categorii de modalitati normative ale omorului, sub denumirile de omor calificat si omor deosebit de grav. Omorul calificat este fapta persoanei care savrseste un omor n anumite mprejurari grave, anume prevazute de lege. Aceasta fapta prezinta un grad de pericol social mai ridicat dect infractiunea de omor simplu, ceea ce explica incriminarea sa prin dispozitii separate si sanctionarea ei mai severa. Din punct de vedere al conceptului, omorul calificat nu difera deci de omorul simplu dect prin elementele circumstantiale care indica un grad de pericol social mai ridicat. Aceste elemente circumstantiale, facnd parte din continutul infractiunii de omor calificat, sunt, n acelasi timp, specifice acestei infractiuni.[10] 2.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul infractiunilor contra persoanei In ceea ce priveste obiectul juridic, infractiunile contra persoanei au ca obiect juridic comun relatiile sociale referitoare la drepturile indisolubil legate de existenta fizica si de personalitatea omului. Obiectul juridic generic l constituie relatiile sociale care privesc apararea persoanei, privita sub totalitatea atributelor sale. Obiectul juridic special l constituie relatiile sociale referitoare la fiecare dintre atributele esentiale ale persoanei privite ca drepturi absolute ale acesteia, opozabile tuturor (erga omnes). Aceste drepturi, denumite si drepturi personale nepatrimoniale, sunt inseparabil si indisolubil legate de persoana omului, prin ele este garantata si se ocroteste personalitatea omului, att sub aspect fizic, material, mpotriva faptelor care aduc atingere existentei fiintei umane ori integritatii sale corporale, ct si sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta n mod liber n societate cu respectarea atributelor personalitatii sale (libertatea de a actiona, demnitatea, inviolabilitatea sexuala, inviolabilitatea secretului, etc.). n doctrina penala, de asemenea, se recunoaste ca n sfera protectiei penale, sunt cuprinse acele drepturi absolute, legate intim de persoana umana, denumite si drepturi ale personalitatii, care sunt garantate prin normele instituite de stat pentru a apara diferitele atribute fundamentale ale omului.

Unele dintre infractiunile contra persoanei (toate, in cazul omuciderii), au si un obiect material, constnd n corpul victimei infractiunii, iar altele sunt lipsite de un asemenea obiect (cum sunt infractiunile contra libertatii persoanei, contra demnitatii). De regula, infractiunile contra persoanei nu sunt conditionate de o calitate speciala a faptuitorului, astfel ca subiectul activ nemijlocit al infractiunilor contra persoanelor, de regula, poate fi orice persoana. Sunt si cazuri nsa, n care legea cere o astfel de calitate, fie pentru existenta infractiunii n forma simpla, fie pentru existenta unor forme mai grave: calitatea de sot sau de ruda apropiata, n caz de omor calificat. De regula, infractiunile contra persoanei se pot comite si n participatie, fie ca este vorba de participatie proprie, fie improprie. Subiectul pasiv este persoana fizica ale carei valori (viata, integritate fizica, sanatate, libertate sau demnitate) au fost lezate prin savrsirea faptelor incriminate. Sub aspectul laturii lor obiective, infractiunile contra persoanei constau n fapte de o destul de mare varietate. La unele dintre aceste infractiuni (omor, ucidere din culpa), elementul material se poate prezenta, fie sub forma unei actiuni, fie sub forma unei inactiuni, pe cnd la altele (amenintare, santaj, calomnie), fapta nu se poate realiza dect prin actiune. n unele cazuri, legea cere si producerea unui anumit rezultat, ca de exemplu moartea persoanei, n cazul infractiunilor contra vietii. Daca mijloacele de savrsire a faptei sunt n general, indiferente pentru existenta infractiunii contra persoanei, totusi, n unele cazuri, folosirea anumitor mijloace conditioneaza fie existenta infractiunii n forma simpla, fie existenta unor forme mai grave (mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane, n cazul omorului). De asemenea, locul sau timpul savrsirii faptei intereseaza n unele cazuri existenta infractiunii n forma simpla, iar n altele, existenta unor forme mai grave (de pilda, savrsirea omorului n public face ca fapta sa se ncadreze n prevederile art.175 din Codul penal).[11]

Atunci cnd legea conditioneaza incriminarea de existenta unei urmari materiale (cum este cazul omorului calificat), va trebui sa se stabileasca raportul de cauzalitate ntre fapta si rezultat. n privinta laturii subiective, cele mai multe infractiuni contra persoanei se savrsesc cu intentie directa sau indirecta. Unele dintre acestea se savrsesc nsa, si din culpa. n sfrsit, sunt infractiuni contra persoanei care se savrsesc si cu praeterintentie sau numai cu praeterintentie. Stabilirea formei de vinovatie cu care a actionat faptuitorul si a modalitatilor corespunzatoare fiecarei forme, prezinta importanta pentru ncadrarea juridica a faptei si uneori pentru individualizarea pedepsei. De regula, mobilul cu care a actionat infractorul sau scopul urmarit de acesta, nu prezinta relevanta pentru existenta infractiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei. Ele sunt cuprinse, fie ca cerinta a continutului incriminarii, fie ca circumstanta agravanta. O exceptie de la aceasta regula exista n cazul omorului calificat, cnd att scopul, ct si mobilul sunt prevazute ca cerinte n continutul incriminarii. 3.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul infractiunilor contra vietii. Relatii sociale fundamentale Infractiunile contra vietii, reunite n Codul penal ntr-o sectiune distincta-omuciderea, constituie cele mai grave infractiuni contra persoanei. Asa cum rezulta si din denumirea data lor, acestea au ca obiect juridic, relatiile sociale referitoare la atributul fundamental al fiintei umane, care este dreptul la viata. n cadrul acestor relatii sociale, fiecare persoana, luata n consideratie n mod individual, apare ca titulara a dreptului absolut la viata, iar toti ceilalti membri ai societatii au obligatia de a se abtine de la savrsirea oricarei fapte prin care s-ar aduce atingere dreptului la viata al titularului. Ceea ce caracterizeaza n principal subgrupa infractiunilor contra vietii, constituie valorile sociale ocrotite, care privesc existenta si securitatea fizica a persoanei. Infractiunile care alcatuiesc aceasta subdiviziune, se caracterizeaza apoi prin elementul lor material, care consta ntr-o activitate (actiune sau inactiune) prin care se aduce o atingere valorilor sociale ocrotite.

Aceasta atingere poate avea ca urmare consecinta cea mai grava: stingerea vietii si desfiintarea fizica a persoanei-dar poate avea si consecinte mai putin grave (n ipoteza faptei ramasa n forma de tentativa): vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii. Aceste fapte pun n primejdie nu numai securitatea fiecarei persoane, ci implicit, a ntregii colectivitati, avnd n vedere ca fara respectarea vietii si a celorlalte drepturi ale persoanelor nu este posibila o linistita convietuire sociala.[12] Desi toate faptele de omucidere aduc atingere acelorasi relatii sociale si au ori sunt susceptibile de a avea ca rezultat moartea unei persoane, gradul de pericol social pe care l prezinta fiecare fapta difera dupa mai multe criterii: forma de vinovatie, modul savrsirii, relatiile ntre faptuitor si victima. Aceste deosebiri se rasfrng nu numai asupra sanctiunii, ct si asupra continutului incriminarilor. Sectiunea a II-a Obiectul si subiectii infractiunii 1.Obiectul infractiunii 1.1.Controverse asupra obiectului juridic[13] nca din perioada constituirii scolii clasice penale, au aparut n doctrina unele idei asupra obiectului juridic al infractiunii, chiar daca acest concept nu era nca pe deplin clarificat si nu era diferentiat n mod clar de acela de obiect material al infractiunii. ntrevaznd ca obiect juridic al infractiunii necesitatea ocrotirii existentei societatii, un reprezentant al scolii clasice penale afirma ca "faptele care trec dincolo de necesitatea de conservare a existentei societatii, sunt nedrepte n natura lor". Dupa Carrara, obiectul agresiunilor este violarea idealurilor necesare pentru colectivitatea sociala. O infractiune reprezinta o agresiune si o violare a bunului, real sau ideal, garantat de lege. Aceste idei vor fi aprofundate de doctrinele penale liberale moderne, mai ales n cadrul dezbaterii controverselor create si de conceptiile nationalsocialiste totalitare. Spre deosebire de acestea din urma, care promovau ideea unui drept penal subiectivist-simptomatic, considernd infractiunea ca o

violare a unei datorii de fidelitate fata de stat si ca o forma de razvratire a individului mpotriva vointei statului, teoriile moderne asupra obiectului juridic, pun accentul pe ocrotirea valorilor fundamentale ale societatii ca obiect juridic al infractiunii, pozitie specifica regimurilor democraticeliberale. n doctrina italiana moderna, obiectul juridic al infractiunii este bunul sau interesul protejat de legea penala. Prin bun juridic se ntelege tot ceea ce satisface o trebuinta umana, iar prin interes se ntelege relatia dintre subiect si bun. ntr-o opinie[14], obiectul juridic al infractiunii este acel bun interes pe care fapta incriminata l lezeaza sau l expune unui pericol si pentru ocrotirea caruia, intervine legea penala. n opinia sa, toate infractiunile au un obiect juridic, chiar daca unele nu au obiect material. Bunul sau interesul juridic tutelat de legea penala reprezinta, n esenta, interesul social de a ocroti anumite valori; este vorba, prin urmare, de ocrotirea unui bun sau a unui interes general, chiar daca, cel lezat nemijlocit ar fi o persoana particulara. Legea penala protejeaza anumite valori pentru conservarea lor si buna convietuire sociala, independent de interesele indivizilor izolati sau de interesele particulare ale acestora. Astfel, integritatea corporala este ocrotita de legea penala n masura n care constituie un interes n a carui conservare este interesata ntreaga societate si nu numai o persoana determinata care a fost victima unei agresiuni. Prin urmare, obiectul juridic al oricarei infractiuni prezinta n mod necesar un interes public, deoarece si atunci cnd se refera la interesele individuale, acestea sunt protejate ca interese colective, pe care statul le apara indiferent de vointa individului izolat. n conceptia unor autori[15], orice infractiune, asa cum are un subiect activ, are si un obiect juridic, adica un bun-interes protejat de drept (de aici si denumirea de bun juridic) si pe care norma l protejeaza prin amenintarea cu pedeapsa a celor ce savrsesc fapte care lezeaza valorile sociale fundamentale.

n continuarea acestei opinii, bunul juridic este orice lucru susceptibil de a satisface o cerinta umana. El se poate nfatisa ca un lucru palpabil sau ca o entitate ideala. n ce priveste notiunea de interes, aceasta exprima un raport ntre subiect si bun, adica evaluarea de catre subiect a aptitudinii bunului de a satisface o trebuinta. Este vorba aici de reflectarea subiectiva a bunului si exprima tendinta, aspiratia subiectului spre conservarea acelui bun. Desi sub un anumit aspect este vorba de notiuni diferite, majoritatea autorilor le folosesc n mod egal, considernd ca distinctia are mai mult o valoare terminologica. O alta problematica analizata n doctrina[16] este tendinta de a substitui conceptului de obiect juridic pe acela de scop al legii penale (ratiunea incriminarii), ca si tendinta de a supraevalua importanta bunului juridic. Mai ales n cazul unor infractiuni care au acelasi bun juridic (ca de exemplu, viata persoanei-bun juridic ocrotit n cadrul sectiunii definita "omuciderea"), n determinarea pericolului concret pe care l prezinta infractiunea, se vor avea n vedere si alte elemente dect obiectul juridic, si anume: mijloacele, modalitatile de savrsire, locul, timpul, pozitia subiectiva a faptuitorului, raporturile dintre acesta si victima, etc. n doctrina dreptului penal se confrunta[17] si conceptia dupa care infractiunea este o agresare a propriului obiect juridic, cu cea dupa care infractiunea este o simpla violare a unei obligatii de supunere, de obedienta n fata normelor de drept.[18] Mai mult, n doctrina penala, s-a afirmat chiar ca exista infractiuni care au un adevarat obiect juridic (normele de acest fel ar fi legitime) si infractiuni care au numai imaginea unui obiect juridic, aceasta imagine fiind lipsita nsa de orice continut (normele de acest fel ar fi ilegitime si deci, nu ar trebui aplicate).[19] Valoarea sociala trebuie nteleasa ca o valoare abstracta a ordinii sociale, protejata juridic, pentru a carei mentinere comunitatea manifesta interes si care poate fi atribuita, fie individului, fie colectivitatii. Ca o categorie pur formala, obiectul juridic reprezinta categoria tuturor obiectelor si valorilor individuale pe care legea penala le protejeaza. Teoria moderna germana accentueaza chiar, necesitatea abstractizarii notiunii de valoare juridica, ntelegnd prin aceasta relatiile sociale cu privire la anumite valori sociale vitale pentru interesele comunitatii.

1.2.Obiectul juridic al infractiunii Obiectul juridic generic al infractiunii de omor calificat, asa cum am mai afirmat, l formeaza ansamblul relatiilor sociale ce constituie obiectul juridic comun al tuturor infractiunilor contra persoanei. Ca si la fapta de omor simplu (art.174 C.p.), obiectul juridic special al infractiunii de omor calificat, l constituie relatiile sociale a caror formare, desfasurare si dezvoltare, nu sunt posibile fara respectarea n prealabil a vietii persoanelor.[20] Avnd ca moment initial pe cel n care, terminndu-se procesul fiziologic al nasterii, copilul este expulzat, dreptul la viata (ca o componenta a capacitatii de folosinta a persoanei) nceteaza odata cu producerea fenomenului natural al mortii. Desi s-ar parea ca determinarea acestui moment este simpla, n realitate nu este deloc asa. Dreptul la viata se naste n momentul cnd copilul, separat de corpul mamei, si ncepe existenta sa proprie. Sub reglementarea Codului penal anterior si chiar dupa intrarea n vigoare a actualului Cod penal, s-a sustinut ca dreptul la viata exista din momentul cnd copilul se angajeaza n procesul nasterii, nu neaparat din momentul respiratiei acestuia. Acest punct de vedere nu poate fi mpartasit, deoarece legiuitorul, prevaznd n art.177 C.p., pruncuciderea ca forma (ce-i drept, atenuata) a omuciderii, deci ca infractiune contra vietii, arata ca aceasta consta n "uciderea copilului nou-nascut savrsita imediat dupa nastere", ceea ce nseamna ca, potrivit conceptiei sale, dreptul la viata nu se naste n momentul conceptiei si nici n momentul cnd copilul se angajeaza n procesul nasterii, ci abia cnd acesta, fiind expulzat, si ncepe propria sa existenta. Dreptul la viata implica existenta vietii. ntruct dreptul la viata este recunoscut n egala masura tuturor persoanelor, nu intereseaza daca victima infractiunii a fost o persoana tnara sau batrna, sanatoasa sau bolnava, barbat sau femeie, s.a. n discutia teoretica potrivit careia dreptul la viata este ocrotit pentru ca raspunde unui interes al individului sau pentru ca este o valoare sociala n care este interesata ntreaga colectivitate, teza dominanta[21] a fost aceea ca statul ocroteste viata umana n interesul individului, pentru care aceasta constituie bunul suprem, nsa ocrotirea priveste mai cu seama interesul

colectivitatii n considerarea obligatiilor ce revin individului fata de familie si fata de societate. Acest din urma interes este prevalent; asa se explica de ce omorul la cerere sau cu consimtamntul victimei, chiar n legislatiile care admit o atare reglementare, nu este n afara sanctiunii penale( chiar daca se prevede o pedeapsa mai redusa ).[22] Importanta vietii individului pentru societate a determinat din totdeauna interesul grupului social pentru ocrotirea vietii n cadrul relatiilor sociale, viata devenind astfel, o valoare sociala-un "bun" care intereseaza ntreaga colectivitate. Concepnd viata ca o relatie sociala (relatio ad alteros), se explica de ce nu este posibila incriminarea si sanctionarea ncercarii de sinucidere. Aceasta nu este de conceput, nu pentru ca o persoana nu ar avea dreptul sa si ridice viata, ori pentru ca sinuciderea ar fi n contradictie cu interesele persoanei sau ca fapta nu ar fi de natura sa alarmeze societatea, ci pentru ca n aceasta situatie nu poate fi vorba de o relatie sociala cu privire la viata. O persoana nu poate stabili relatii sociale cu sine nsasi, deci lipseste obiectul juridic special al ocrotirii penale, adica relatia sociala care se creeaza n jurul acesteia si confera semnificatie acestei valori devenita astfel, o valoare sociala.[23] 1.3.Obiectul material al infractiunii Obiectul material al omorului calificat, ca si n cazul omorului simplu-fiind vorba, asa cum am mai aratat, de o varianta agravata a faptei prevazute la art.174 si de faptul ca ambele infractiuni au acelasi obiect juridic, este corpul omenesc n complexitatea sa, iar ntr-o precizare mai exacta, corpul persoanei-subiect pasiv. Avnd nsa n vedere ca unele modalitati normative din cuprinsul textului de lege impun o anumita calificare a subiectului pasiv, sintagma "corpul victimei" se poate limita, n cazul acelor modalitati, la a enunta unele categorii de persoane al caror corp poate constitui element material al infractiunii prevazute la art.175 din Codul penal. Astfel, actiunea sau inactiunea distructiva a faptuitorului se poate ndrepta mpotriva corpului sotului sau unei a rude apropiate (lit.c), mpotriva corpului persoanei aflate n neputinta de a se apara (lit.d), al persoanei care si ndeplineste ndatoririle de serviciu sau publice (lit.f) sau al persoanelor prin a caror ucidere, faptuitorul si asigura sau asigura altuia sustragerea de la urmarire sau arestare ori de la

executarea unei pedepse (lit.g) sau nlesneste ori ascunde savrsirea altei infractiuni (lit.h). De mentionat este si observatia asupra careia ne-am oprit atentia si anterior, potrivit careia, actiunea sau inactiunea distructiva a ucigasului nu poate viza dect corpul unui om n viata, deoarece altfel nu se poate concepe savrsirea infractiunii de omor, fapta neputnd ntruni elementele constitutive ale unei infractiuni, dect cel mult elementele constitutive ale infractiunii de profanare de morminte, fapta prevazuta si pedepsita de art.319 din Codul penal, atunci cnd profanarea exista si se poate dovedi.[24] Prin urmare, obiectul material al infractiunii consta n corpul unui om n viata, indiferent de vrsta (copil, tnar, adult, batrn), sex (barbat sau femeie), starea sanatatii (sanatos, bolnav sau muribund) sau a normalitatii bioantropologice (normal, anormal, viabil sau neviabil, cu malformatii sau monstruozitati anatomice sau antropologice). Viata este un fenomen complex ca forma de miscare, ea avnd la baza procese biologice si psihice care subordoneaza procesele inferioare (chimice, fizice, mecanice). Daca nceteaza viata n sens biologic, nceteaza si viata ca valoare sociala, ca relatie sociala, si implicit, nceteaza relatiile legate de ea. De aceea intereseaza nu numai aspectul social al vietii, dar si cel biologic. Obiectul material nu se confunda cu subiectul pasiv. Dupa consumarea omorului, persoana pierde calitatea de subiect pasiv si devine o victima; din subiect pasiv devine obiect material al infractiunii. n acest caz, obiect material este corpul lipsit de viata al persoanei ucise. n caz de tentativa nsa, persoana continund sa traiasca, trasaturile sale ca subiect pasiv, se confunda ntru totul cu cele ale obiectului material. n problematica definirii obiectului material al infractiunii de omor, doctrina si practica judiciara au relevat un aspect care este din ce n ce mai mult dezbatut n tot mai multe state: considerarea ca tentativa de omor a unei situatii care, cel putin n dreptul nostru penal de pna acum, era considerata fapt putativ. Altfel spus, n analiza valorii concrete protejate de legiuitor (obiectul material al infractiunii de omor), s-a ridicat chestiunea daca reprezinta sau nu o conditie sine qua non, faptul ca subiectul pasiv sa fi fost n viata n momentul n care s-a comis asupra lui elementul material al faptei. [25] Problema este, n primul rnd, ridicata de practica si, dupa cum vom vedea n continuare, prezinta un interes cert.[26] De asemenea, de rezolvarea

acestei probleme profita si situatia n care faptele sunt savrsite din culpa. Sar putea afirma ca n toate aceste cazuri, fapta savrsita este infractiune de omor? Este evident ca, un eventual raspuns afirmativ se bazeaza pe faptul ca autorul nu stia ca victima decedase anterior actiunii sale si ca, din punct de vedere penal, vinovatia lor este sinonima cu aceea a unor autori care comit fapta asupra unei persoane aflate n viata. Spre o asemenea solutie este nclinata mai ales jurisprudenta, n dorinta ei de a nu lasa nesanctionata o atitudine deosebit de periculoasa pentru societate, atitudine care s-a obiectivat. Aceasta tendinta duce la includerea faptului putativ n sfera represiunii penale.[27] Jurisprudenta franceza ofera un exemplu n acest sens, n care ncadrarea juridica facuta a fost aceea de tentativa la omor.[28] Aceasta conceptie, care si desprinde argumentele din latura subiectiva a infractiunii si din necesitatea protejarii eficiente a ordinii sociale si a valorilor pe care ea se ntemeiaza, conduce la retinerea tentativei la infractiunea de omor n toate cazurile. Admiterea cu valoare de principiu a unei asemenea solutii, ar putea duce nsa, la o spiritualizare a obiectului represiunii penale, deoarece aceasta nu se va mai adresa exclusiv unui fenomen obiectivat, care a produs n realitate urmarea ceruta de lege. 2.Subiectii infractiunii 2.1.Subiectul activ al infractiunii Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de omor calificat, poate fi orice persoana care savrseste un omor n vreuna din mprejurarile enumerate de art.175 din Codul penal. n raport cu una dintre aceste mprejurari, subiect activ nemijlocit nu poate fi dect o persoana care are o anumita calitate (art.175 lit.c.): sot sau ruda apropiata cu subiectul pasiv. De asemenea, subiectul activ, fara a fi calificat, trebuie sa ndeplineasca anumite conditii pentru ca fapta savrsita de el sa mbrace elementele constitutive ale infractiunii de omor calificat. Astfel, subiectul activ trebuie sa fi premeditat fapta, sa urmareasca un interes material, sa foloseasca mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane, sa aiba interesul de a se

sustrage sau de a sustrage pe altul de la urmarire, arestare sau de la executarea pedepsei, sa urmareasca nlesnirea sau ascunderea unei alte infractiuni sau sa comita fapta n public. Aceste conditii ndeplinite, infractiunea poate fi savrsita de orice persoana care ndeplineste conditiile generale psihofizice ale raspunderii penale. La savrsirea faptei pot contribui si alti subiecti activi (coautori, instigatori, complici). n cazul coautoratului, n literatura juridica se subliniaza necesitatea unei contributii nemijlocite la fapta a coautorului (fapta consumata sau tentativa). Exista o asemenea contributie nemijlocita a coautorului, cnd acesta savrseste acte care apartin actiunii tipice, specifice laturii obiective a infractiunii date, descrise sau indicate de verbum regens din norma incriminatoare. n cazul omorului vor fi deci, astfel de acte, orice activitati susceptibile sa produca moartea unei persoane. Astfel, n practica judiciara, sa decis ca exista coautorat daca mai multe persoane au lovit victima cu un instrument apt de a ucide (cutit, topor, briceag, ciomag, etc.), chiar daca numai lovitura unuia dintre participanti a fost mortala; actionnd simultan cu aceeasi intentie de a ucide si completndu-se unul pe altul, inculpatii sunt coautori.[29] 2.2.Subiectul pasiv al infractiunii Subiectul pasiv special si imediat este persoana a carei viata a fost suprimata, n una din mprejurarile prevazute de art.175 din Codul penal (n cazul faptei consumate) sau a carei viata a fost pusa n pericol de catre cel ce a avut intentia de a ucide (n caz de tentativa). Aceeasi persoana nu poate fi si subiect activ si subiect pasiv al infractiunii de omor calificat. Pentru existenta subiectului pasiv al infractiunii de omor calificat este suficient sa se constate ca: - persoana titulara a valorii ocrotite penal a suferit raul produs prin savrsirea infractiunii, adica moartea sau punerea n pericol a vietii; - sa ndeplineasca cerintele speciale cerute de lege pentru ncadrarea faptei n

art.175 C.p., si anume: sa fie o persoana prin a carei ucidere faptuitorul sa fi urmarit un interes material (lit.b), sa fie sot sau ruda apropiata cu persoana asupra careia se ndreapta actiunea distructiva (lit.c), sa fie o persoana n stare de neputinta de a se apara (lit.d), sa fie o persoana ucisa n legatura cu ndeplinirea ndatoririlor sale publice sau de serviciu (lit.f) ori n legatura cu sustragerea de la urmarire, arestare sau de la executarea unei pedepse, a faptuitorului sau a unei alte persoane (lit.g). Dupa consumarea omorului, subiectul pasiv nu mai este o persoana, ci o victima. n literatura de specialitate s-a subliniat pe drept cuvnt, ca nu trebuie confundat subiectul pasiv al infractiunii, adica persoana vatamata, cu subiectul pasiv de drept civil al infractiunii, respectiv persoana care a suferit paguba prin infractiune. Distinctia este importanta fiindca, daca de cele mai multe ori persoana vatamata este n acelasi timp si persoana pagubita prin infractiune, exista si cazuri n care cineva poate fi subiect pasiv, deci persoana vatamata, fara a fi nsa si persoana pagubita (de exemplu, copiii victimei unei infractiuni de omor au calitatea de persoane care au suferit o paguba prin infractiune, nsa nu au calitatea de persoane vatamate).

Sectiunea a III-a Latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii 1.Latura obiectiva a infractiunii Ca de altfel n cazul tuturor infractiunilor, si n cazul celei de omor calificat, analiza laturii obiective implica analiza elementelor componente ale acesteia: elementul material, urmarea imediata si legatura de cauzalitate. 1.1.Elementul material Elementul material se realizeaza, din punct de vedere obiectiv, prin uciderea unei persoane, adica prin orice activitate materiala care are ca rezultat moartea unui om.

Elementul material poate consta ntr-o actiune (comisiune) sau ntr-o inactiune (omisiune). n oricare dintre ipotezele mentionate, aceasta se refera la incriminare, nu la fapta concreta, fiind vorba de un act care sa posede o anumita forta distructiva, respectiv, sa fie apt obiectiv sa provoace moartea persoanei n conditiile date. O asemenea forta distructiva exercitata asupra victimei se poate manifesta sub forma unor actiuni fizico-mecanice (sugrumare, lovire, taiere, mpuscare, ntepare, electrocutare, etc.), actiuni chimice (otravire), actiuni psihice (socuri psihice), etc. Aceeasi forta distructiva este prezenta si n cazul inactiunii, atunci cnd faptuitorul avea obligatia (legala, contractuala, sociala) de a face sau de a ndeplini actiunea prin care s-ar fi putut mpiedica sau nlatura desfasurarea unor procese de natura sa provoace moartea victimei.[30] De exemplu, prin omisiunea intentionata de hranire a copilului, a unui bolnav sau neputincios, prin lasarea lor n frig, prin neadministrarea medicamentelor, prin neaplicarea tratamentului necesar unui bolnav, s-a dat posibilitatea sa actioneze procesele naturale care au condus la moartea victimei. Actiunea ucigatoare poate fi savrsita n mod direct sau nemijlocit asupra victimei, dar si n mod indirect, mijlocit, prin folosirea sau antrenarea unor forte sau energii neanimate sau animate (asmutirea unui cine, folosirea unui animal salbatic, a unei reptile veninoase) sau chiar prin folosirea energiei fizice a victimei, constrnsa fizic sau moral la aceasta (de exemplu, prin constrngerea acesteia sa se mpuste sau sa se arunce de la naltime).[31] Infractiunea exista si se pedepseste ca atare si atunci cnd faptuitorul, stiind ca victima sufera de cord si ca o emotie puternica i va provoca moartea, n dorinta de a o ucide, i provoaca o asemenea emotie.[32] Fapta ucigatoare poate fi savrsita prin orice mijloace sau instrumente (iar n cazul prevazut la lit.e, "prin mijloace care pun n pericol viata mai multor persoane"). Acestea pot fi clasificate n: - mijloace fizice: corpuri contondente, arme albe, arme de foc, materiale explozive, instrumente taietoare, ntepatoare, taietor-ntepatoare, etc.

- mijloace chimice: substante chimice care exercita o actiune toxica sau coroziva cauzatoare de moarte asupra organismului uman. - mijloace psihice prin care se provoaca un soc psihic sau stari emotive intense care produc moartea victimei: amenintarea grava, surpriza, sperierea, intimidarea, durerea psihica profunda, stresul psihic, etc.[33] Mijloacele sau instrumentele ntrebuintate trebuie sa fie apte pentru savrsirea unei activitati ucigatoare, fie prin ele nsele, fie prin ntrebuintarea lor n anumite moduri, mprejurari sau conditii.[34] Chiar mijloacele aparent inofensive ar putea fi folosite pentru provocarea mortii unei persoane (de exemplu, numai faptul de a da o bautura ndulcita cu zahar unei persoane care sufera de diabet pentru a-i provoca treptat agravarea bolii si, n final, moartea). Infractiunea de omor implica ntotdeauna aceleasi caracteristici, si anume, existenta unei actiuni (inactiuni) comise cu intentia de a suprima viata unei persoane, actiune care are ca rezultat moartea victimei. n realizarea sa concreta, actiunea sau inactiunea poate prezenta nsa unele particularitati, dupa cum, n jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupeaza diferite elemente care, fara a schimba substanta faptei, i dau acesteia o coloratura diferita, sporindu-i vadit gradul de pericol social. Aceste mprejurari sunt valorificate de legiuitor si prevazute ca elemente circumstantiale n continutul infractiunii de omor, reprezentnd o modalitate normativa agravata a acesteia.[35] Potrivit art.175 din Codul penal, omorul calificat consta n uciderea unei persoane n una din urmatoarele mprejurari: 1.1.1.Omorul savrsit cu premeditare[36] 1.1.1.1.Unele aspecte de drept comparat Aceasta circumstanta, desi exista sub o forma sau alta n majoritatea legislatiilor, nu are o definitie n lege.

n conceptia clasica, premeditarea nsemna comiterea infractiunii cu snge rece, spre deosebire de fapta comisa ntr-o stare de excitatie. Cu timpul, cei mai multi autori au aderat la ideea ca premeditarea ar presupune att un element cronologic (o distantare n timp a actului de executare n raport cu momentul luarii hotarrii criminale), dar si un element exterior, compus din acte de pregatire. n acest sens s-a pronuntat si jurisprudenta italiana. n mai multe decizii ale Casatiei italiene,[37] s-a argumentat ca premeditarea presupune un element cronologic, dar si o hotarre criminala ferma, care poate fi desprinsa numai din manifestarile exterioare ale faptuitorului, manifestari cu valoare simptomatica: pregatirea mijloacelor de executare, cautarea ocaziei propice si orice alte elemente din care judecatorul ar putea desprinde concluzia asupra finalitatii urmarite de agent. n conceptia doctrinei penale franceze, de asemenea premeditarea presupune o executare calma, cu snge rece, a faptei, pe baza unei gndiri prealabile, dar proba premeditarii implica o referire la manifestarile exterioare care au precedat sau au nsotit hotarrea faptuitorului (de exemplu, o amenintare cu moartea a victimei); cnd premeditarea se desprinde din manifestarile exterioare, ea devine o circumstanta reala, care se transmite participantilor. Teza convertirii circumstantei personale a premeditarii ntr-o circumstanta reala, a fost sustinuta si n doctrina penala romna. n Codul penal romn din 1865, premeditarea este definita numai prin elementul cronologic (art.227 prevedea ca precugetarea este atunci cnd, "mai nainte de comiterea faptei, s-a luat hotarrea de a se actiona asupra vietii unei persoane anume"). Codul penal din 1936 prevedea, de asemenea premeditarea, ca o agravanta a infractiunii de omor (art.464), nsa n doctrina timpului (mai ales n comentariul elaborat de V. Dongoroz) s-a subliniat ca premeditarea presupune nu numai un dol deliberat (dolus deliberatus), n opunere cu dolul spontan (dolus repentius, de proposito), dar si un act de pregatire n vederea savrsirii faptei.[38] 1.1.1.2. Art.175 lit.a) Premeditarea, cea mai analizata modalitate normativa care califica omorul si l ncadreaza n art.175, nu este definita de legea romna, fiind doar enuntata ca circumstanta de calificare.

n sensul literal al cuvntului, "premeditare" nseamna gndire anticipata, chibzuire asupra unei activitati viitoare. Unii autori au preluat acest sens literal si au considerat ca pemeditarea, n sens juridic, nseamna comiterea faptei dupa o gndire prealabila cu intensitate; durata ndelungata si chibzuinta faptuitorului "la rece" sau cu stapnire de sine, netulburat de afecte sau emotii puternice, ar nsemna premeditare. n legatura cu ntelesul notiunii analizate, n teoria si practica dreptului penal s-au conturat doua puncte de vedere diferite. Potrivit unui punct de vedere,[39] premeditarea are un caracter complex-subiectiv si obiectiv-deoarece presupune, pe lnga o anumita intensitate a actului de gndire, si masuri concrete care sa justifice distinctia si modalitatea actiunii care se va ntreprinde. Ea cuprinde att elemente de ordin psihic, ct si elemente obiective, nefiind suficient sa treaca un anumit interval de timp mai ndelungat ntre luarea hotarrii de a savrsi infractiunea si punerea ei n executare, ci trebuind sa existe si alte acte materiale si spirituale de pregatire a infractiunii,[40] care fac ca rezultatul sa fie cert. Deci, omorul premeditat trebuie sa fie pregatit efectiv prin masurile care se iau de catre faptuitor, pentru crearea conditiilor necesare realizarii lui, nu numai sa fie acceptat psihic si chibzuit. Ca urmare, pentru existenta premeditarii ca circumstanta agravanta a infractiunii de omor, este necesara ndeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: 1. luarea rezolutiei infractionale trebuie sa preceada cu un oarecare interval de timp actiunea agresiva. Exista premeditare atunci cnd hotarrea (rezolutiunea) de a savrsi o infractiune premerge executarii infractiunii, n asa fel nct, ntre luarea hotarrii infractionale si punerea n executare a acesteia, s-a interpus un interval de timp n care faptuitorul a desfasurat o activitate premergatoare constnd n: luarea de informatii, procurarea de mijloace, cautarea de complici, pndirea victimei sau atragerea acesteia n cursa. Asadar, pentru ca hotarrea prealabila de a savrsi infractiunea sa constituie premeditare n sensul legii penale, trebuie ca acea hotarre sa fi fost neaparat exteriorizata, manifestata n acte de pregatire, singur elementul timp nefiind suficient (adica, doar existenta acelui interval ntre luarea hotarrii si executarea ei). 2. hotarrea luata anterior trebuie sa se concretizeze n anumite activitati de pregatire care trebuie sa fie de natura a nlesni savrsirea infractiunii.

3. chibzuirea infractorului trebuie sa fie suficienta. Premeditarea este deci compusa din doua elemente care se completeaza reciproc: pe de o parte elementul de chibzuire activa (determinat prin prefixul "pre"), iar pe de alta parte, elementul de chibzuire pasiva (determinat prin "meditare") asupra elementului tactic, chibzuire data n vileag prin nsusi felul n care a fost realizata infractiunea (pregatirea, nlaturarea de obstacole, luarea de precautiuni pentru a mpiedica descoperirea faptei si a faptuitorului,etc.). mbinarea acestor elemente sta la baza conceptului juridic de premeditare. Potrivit celuilalt punct de vedere,[41] premeditarea are un caracter pur subiectiv, constnd ntr-o chibzuire a faptuitorului mai ndelungata dect cea obisnuita si ntr-o stare de relativ calm cu privire la actiunea sau inactiunea infractionala, la timpul, locul si la modul de savrsire a acesteia. Adeptii acestui punct de vedere sustin n acelasi timp ca o hotarre infractionala pusa n aplicare imediat, nu se poate caracteriza prin premeditare, chiar daca , n mod concret, desfasurarea n timp a actiunii ar dura mai mult. De aceea se arata ca, pentru existenta premeditarii este necesara si trecerea unui interval de timp de la luarea hotarrii si pna la punerea ei n executare, pentru a spori sansele producerii urmarii dorite. Autorii care mbratiseaza punctul de vedere subiectiv privind ntelesul notiunii de premeditare, sunt de parere ca actele materiale sau spirituale de pregatire, nu fac parte din continutul premeditarii, ci sunt doar elemente cu ajutorul carora se probeaza existenta ei, ea ramnnd un factor exclusiv psihic. Tot n sustinerea acestei opinii, s-a afirmat ca pentru existenta premeditarii, nu este necesar nici un act de pregatire. Daca ar fi altfel, ar nsemna ca omorul cu premeditare sa nu se poata desfasura dect prin actiune, ceea ce, n opinia acestor autori, este inexact. n plus, ntr-o decizie a Tribunalului Suprem, au fost semnalate situatii n care, desi existau acte de pregatire, nu exista si premeditare. Dupa cum se observa, n ambele puncte de vedere, se accepta ca hotarrea de a ucide o persoana este luata, n cazul premeditarii, ntr-un anumit interval de timp ce trebuie sa fie mai ndelungat dect cel obisnuit (morasu habens). El nu este prestabilit, instanta trebuind sa-l fixeze de la caz la caz.

Unii infractori chibzuiesc mai mult, iar altii trec la executarea actiunii sau inactiunii dupa o chibzuinta mai scurta, relevanta nsa, sub aspectul premeditarii. n orice caz, chibzuinta este un element complex care nu se rezuma n exclusivitate la o meditatie de o oarecare durata, ci asociaza la actiunea sau inactiunea de ucidere mprejurari concrete, pentru a obtine cu certitudine mai mare rezultatul dorit. Ea se deosebeste de "straduinta" sau "perseverenta" n finalizarea hotarrii de a ucide, care apartine elementului subiectiv al infractiunii de omor n oricare dintre formele sale. De asemenea, este incompatibila cu o vointa oscilanta, de a ucide sau nu. Ea presupune vointa ferma de a suprima viata unei persoane, alegnd n acelasi timp momentul si locul unde se va savrsi infractiunea.[42] Nu sunt ndeplinite conditiile premeditarii n ipoteza n care, din mprejurarile de fapt, rezulta ca inculpatul nu cunostea persoana fata de care dorea sa se razbune, neaflndu-se n situatia de a medita cu privire la timpul, locul si modalitatea de savrsire a omorului. Considerarea premeditarii ca o mprejurare care califica omorul, se explica prin aceea ca o fapta savrsita n mod spontan este socotita ca fiind mai putin grava dect fapta comisa n urma unei reflectii ndelungate, a unei deliberari prin care faptuitorul a elaborat un plan de executare si a organizat aducerea acestuia la ndeplinire. n cazul premeditarii nu se poate vorbi de o simpla ntmplare, de un moment de ratacire, de "un ceas rau" n viata faptuitorului, ci de o atitudine vadit antisociala, de o comportare nesovaielnica n hotarrea de a savrsi infractiunea, de un grad ridicat de periculozitate a faptuitorului. n literatura de specialitate s-a subliniat n mod corect ca actul meditativ, chibzuinta, presupune ca faptuitorul sa se afle n conditii de normalitate psihica corespunzatoare. Factorii ce pot influenta chibzuinta, sunt: - starile obsesive; n situatia n care obsesia atesta o stare psihica anormala care are ca efect alterarea gndirii, elementul chibzuintei nu poate fi retinut. Daca nsa, faptuitorul este obsedat doar de gndul de a ucide, aceasta stare este compatibila cu premeditarea.

- betia; betia voluntara completa nu este compatibila cu premeditarea ntruct faptuitorul a intrat n mod voit ntr-o asemenea stare si a putut sa-si dea seama de consecintele ei. n legatura cu aceasta, sunt posibile doua situatii: - faptuitorul si creeaza starea de betie pentru a savrsi omorul, caz n care, evident, actioneaza cu premeditare (betie preordinata); faptuitorul, aflndu-se n stare de betie, savrseste un omor, caz n care fapta poate fi, fie spontana, fie premeditata, n raport de situatie; - provocarea; faptul ca hotarrea de a savrsi fapta a fost luata sub o anumita conditie (de exemplu, si daca persoana mpotriva careia ar urma sa se savrseasca fapta, va trece printr-un anumit loc sau daca aceasta nu va accepta o propunere a faptuitorului ori daca va opune o oarecare rezistenta), nu exclude premeditarea. Rezulta deci, ca ntre scuza provocarii si premeditare nu exista incompatibilitate, acestea putnd coexista si putnd fi retinute n cadrul aceleiasi infractiuni. Circumstanta premeditarii exista de asemenea, si n ipoteza n care hotarrea de a ucide nu priveste o anumita persoana, ci orice persoana. Deci premeditarea este avuta n vedere chiar si atunci cnd, n locul persoanei vizate, a fost omorta o alta persoana n caz de error in personam sau de aberratio ictus. Astfel, daca faptuitorul a premeditat sa ucida pe X, dar din cauza erorii asupra persoanei sau a gresitei mnuiri a mijloacelor de executie a ucis pe Y, se va tine seama de existenta premeditarii si fapta va fi considerata omor calificat. Binenteles, nu se extind efectele premeditarii atunci cnd faptuitorul care luase hotarrea de a ucide pe X, ntlneste din ntmplare pe Y si n urma unei dispute l omoara, fiindca hotarrea de a savrsi acest omor este distincta si spontana. Plecnd de la diferenta de opinii privind continutul premeditarii, s-au exprimat puncte de vedere diferite si n ceea ce priveste efectele premeditarii asupra participantilor. Astfel, dupa o parere,[43] se apreciaza ca, ntruct premeditarea include cu necesitate pregatirea omorului, participantii care cunosc actele de pregatire sau le prevad raspund pentru omor cu premeditare, nu pentru omor simplu. Dupa o alta parere,[44] ntruct premeditarea este o circumstanta personala ce tine de latura subiectiva a infractiunii, ea nu se extinde asupra participantilor care nu au actionat premeditat. Efectele sale nu se transmit

ntre participanti, nsa aceasta, numai atunci cnd contributia fiecarui participant este spontana, altfel, existenta participatiei implica premeditare n raport cu toti participantii. n ipoteza rar ntlnita, dar nu exclusa, a unor participanti care actioneaza cu premeditare, iar autorul savrseste fapta spontan, premeditarea va opera pentru participanti-nu si pentru autor. Mentionam ca n terminologia dreptului penal, omorul savrsit cu premeditare este denumit asasinat. 1.1.1.3.Posibilitatea retinerii circumstantei atenuante a provocarii n legatura cu posibilitatea coexistentei provocarii cu premeditarea, nu exista un punct de vedere unitar n literatura de specialitate si n practica judiciara. ntr-o opinie,[45] s-a sustinut ca exista situatii cnd starea de puternica tulburare sau emotie provocata, si pastreaza intensitatea si dupa trecerea unui anumit interval de timp, astfel nct fapta penala se poate savrsi cu premeditare.[46] La fel, este posibil ca faptuitorul sa premediteze uciderea unei persoane alcatuindu-si un plan conditionat de actul provocator al victimei. ntr-o alta opinie,[47] pe care unii doctrinari o considera justa,[48] s-a considerat ca premeditarea omorului este incompatibila cu provocarea, ntruct chibzuinta specifica premeditarii, contrazice prin conceptie, spontaneitatea ce caracterizeaza starea de provocare.[49] Circumstantele atenuante, cum este si cazul provocarii-prevazuta n art.73 C.p. ca fiind "savrsirea infractiunii sub stapnirea unei puternice tulburari sau emotii, determinata de o provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava", nu tin de ncadrarea juridica a faptei, ci de individualizarea pedepselor, opera ce apartine magistratului. Asa cum rezulta si din litera legii, nu se impune cerinta (deoarece textul legal nu distinge) ca tulburarea sau emotia provocata de victima sa se materializeze n savrsirea faptei penale ntr-un moment imediat urmator actiunii de provocare, asa cum se face expres precizarea de catre legiuitor n materia pruncuciderii (fapta "savrsita imediat dupa nastere de catre mama aflata ntr-

o stare de tulburare pricinuita de nastere").Asa cum rezulta din textul legal al pruncuciderii, legiuitorul a nteles ca fiind necesar sa precizeze ca tulburarea pricinuita de nastere trebuie sa existe imediat dupa nastere. Astfel, ntr-o speta care s-a aflat pe rolul Tribunalului Calarasi, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanta a retinut n favoarea acestuia, circumstanta atenuanta prevazuta de art.73 lit.b din Codul penal (scuza provocarii). mpotriva sentintei de fond, Parchetul a formulat apel, viznd urmatoarele aspecte: nejustificata retinere a scuzei provocarii, precum si gresita condamnare, cu retinerea acestui text fara schimbarea ncadrarii juridice a faptei. Curtea, examinnd actele si lucrarile din dosarul cauzei, att din prisma motivelor de apel invocate de Parchet, ct si din oficiu, sub toate aspectele, constata ca apelul este nefondat. Astfel, deplin justificat si ntemeindu-se pe probele concludente administrate n cauza, instanta de fond a retinut ca ntre inculpat si victima aveau loc dese conflicte, cu violente fizice si verbale reciproce. S-a dovedit ca n ziua producerii omorului, victima a fost cea care, n mai multe rnduri, a avut o comportare violenta si agresiva, adresndu-i inculpatului insulte grave, cuvinte deosebit de grele, apoi i-a aplicat inculpatului repetate lovituri cu u vatrai. Pe fondul vechiului conflict ce exista ntre cei doi, aceste mprejurari de fapt din ziua crimei sunt de natura sa justifice pe deplin aplicarea scuzei provocarii, avnd n vedere tulburarea produsa inculpatului de comportamentul agresiv, insultator si violent al victimei. Ct despre schimbarea ncadrarii juridice potrivit art.334 C.p.p., este cu totul nentemeiata deoarece circumstantele atenuante tin, nu de ncadrarea juridica a faptei-pe care o da partea speciala a Codului penal, ci de individualizarea pedepselor-opera ce este n sarcina magistratului. Apelul urmeaza a fi respins. 1.1.2.Omorul savrsit din interes material[50] Aceasta mprejurare constituie elementul circumstantial al infractiunii de omor calificat (art.175 lit.b), atunci cnd se constata ca faptuitorul a savrsit infractiunea de omor, determinat fiind de un interes material. Caracterul agravant al mprejurarii decurge din pericolul grav pe care l prezinta recurgerea la actiuni de ucidere pentru realizarea sau satisfacerea unor interese materiale.

Interesul material, ca agravanta de calificare n materie de omor, nseamna, n principiu, orice folos, avantaj sau beneficiu de natura patrimoniala urmarit prin savrsirea infractiunii (de pilda, se urmaresc avantaje rezultnd din deschiderea unei succesiuni, se urmareste stingerea anumitor obligatii, modificarea unor drepturi, etc.). ntr-o parere[51] n continutul notiunii de interes material nu intra nsa, avantajele materiale rezultate din strngerea bunurilor victimei n momentul uciderii ei. n cazul omorului din interes material, faptuitorul dobndeste folosinta bunurilor sau drepturilor invocnd numai vocatia patrimoniala rezultata din chiar faptul mortii victimei. Aceasta forma de omor calificat nu subzista atunci cnd el a fost savrsit din alte motive: razbunare, gelozie, n urma unor certuri, aceasta, chiar daca decesul victimei i-ar aduce faptuitorului un avantaj material.[52] Deci, potrivit deciziei instantei supreme, retinerea agravantei de la lit.b este independenta de agravanta legala de la art.75 alin.1 lit.d-"savrsirea infractiunii din motive josnice", iar la individualizarea pedepsei, aceasta agravanta legala nu este luata n calcul, fiind suficienta dispozitia art.175. n cazul n care motivul (mobilul) care consta n obtinerea unui avantaj material se dovedeste a fi nereal (de exemplu, n realitate, testamentul nu era n favoarea faptuitorului, dar acesta a considerat n mod gresit ca are vocatie succesorala), cerinta legii este totusi ndeplinita deoarece relevanta n aceasta situatie pentru ncadrarea juridica a faptei n prevederea legala de la lit.b, este latura subiectiva a infractiunii. ntr-o alta opinie,[53] interesele materiale sunt adesea provocate de necesitati stringente asa ca, tentativa de a le realiza prin orice mijloace, chiar si prin omor, devine extrem de mbietoare pentru elementele lipsite de orice scrupule, pentru firi adnc pervertite. Ocrotirea vietii oamenilor si a relatiilor sociale aferente (cum sunt si cele patrimoniale), nu ar fi suficient asigurata fara o sanctionare a unor astfel de elemente. Interesul material, dupa cum arata nsasi notiunea, trebuie sa constea n urmarirea unui folos, avantaj, beneficiu material concretizat fara deosebire daca acest beneficiu provine dintr-o vocatie patrimoniala sau din culegerea spontana a bunurilor victimei dupa savrsirea faptei. Astfel, interesul poate consta n obtinerea unei sume de bani sau a unor bunuri materiale ori a unor titluri de valoare sau n dobndirea unei succesiuni ori stingerea unei datorii sau n ncasarea pretului promis pentru savrsirea omorului.[54] Pentru existenta mprejurarii agravate a interesului material, este suficienta constatarea ca faptuitorul a urmarit un astfel de interes prin comiterea actiunii de ucidere, fiind indiferent daca a realizat sau nu acel interes.

1.1.3.Omorul savrsit asupra sotului sau unei rude apropiate[55] Omorul savrsit asupra sotului sau unei rude apropiate constituie o mprejurare agravanta, deci un element circumstantial n continutul omorului calificat (art.175 lit.c). mprejurarea consta din calitatile pe care la au reciproc, subiectul activ si subiectul pasiv al omorului calificat (calitatea de sot sau de ruda apropiata a faptuitorului n raport cu victima infractiunii). Aceasta legatura dintre autorul infractiunii si subiectul pasiv al acesteia, formeaza n esenta, continutul agravantei de la lit.c a art.175. Sfera persoanelor a caror ucidere formeaza aceasta agravanta este precis limitata la dispozitiile explicative din art.149 din Codul penal. Intra n aceasta sfera: - ascendentii; - descendentii; - fratii si surorile si copii acestora; - persoanele devenite, potrivit legii (prin adoptie), astfel de rude. Considerarea legaturii dintre faptuitor si victima ca o mprejurare agravanta si afla justificarea n gradul de periculozitate pe care l prezinta subiectul activ al unui astfel de omor. Faptuitorul ncalca, nu numai datoria generala de a respecta viata semenilor lui, ci si pe aceea speciala, de a respecta viata celor apropiati din punct de vedere al familiei. Omorul savrsit n contra sotului sau unei rude apropiate, apare deosebit de odios n societatea contemporana, n care familia trebuie cladita pe sentimente de stima si afectiune, de respect reciproc ntre soti si toti membrii acesteia. Pentru ntelesul notiunii de rude apropiate, trebuie sa ne referim, dupa cum s-a aratat mai sus la dispozitiile art.149 din Codul penal, care, n alin.1 arata ca "rudele apropiate sunt ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copii acestora, precum si persoanele devenite prin nfiere, potrivit legii, astfel de rude".

n alin.2 al art.149 se adauga ca "dispozitiile din legea penala privitoare la rude apropiate, n limitele prevazute de alineatul precedent, se aplica, n caz de nfiere cu efecte depline, persoanei nfiate, ct si descendentilor acesteia si n raport cu rudele firesti, iar n caz de nfiere cu efecte restrnse, nfiatului, ct si descendentilor acestuia si n raport cu rudele nfietorului". Rudenia, ca institutie juridica, si gaseste reglementarea n dreptul familiei. n mod firesc, la explicarea expresiei "ruda apropiata", Codul penal trebuie sa tina seama de dispozitiile referitoare la rudenie din Codul familiei: art.45-46, art.66, art.75, art.77. Expresia "rude apropiate" este deseori folosita n Codul penal, att n partea generala (art.103 alin.1), ct si n partea speciala (art.170 alin.2, art.173 alin.5, art.175 alin.1 lit.c, art.193 alin.1, art.210 alin.1, art.221 alin.2, art.234 alin.2, art.265 alin.2). Calitatea de ruda apropiata priveste de cele mai multe ori, persoana infractorului (subiect activ), constituind o cauza de nepedepsire sau o circumstanta modificatoare de pedeapsa (agravanta sau atenuanta); la unele infractiuni, datorita naturii lor, au calitatea de rude apropiate, att subiectul activ, ct si cel pasiv (omorul ntre rude, furtul ntre rude). Cele de mai sus cu privire la frecventa folosirii n reglementarile Codului penal a expresiei "rude apropiate", justifica existenta dispozitiei explicative din art.149. Dispozitia explicativa din alin.1 al art.149, prevede o enumerare limitativa a persoanelor care, n ntelesul legii penale, sunt considerate rude apropiate. Aceste persoane sunt: 1. ascendentii si descendentii, adica acele persoane care coboara unele din altele, unite fiind printr-o legatura de snge, rude n linie dreapta (art.46 lit.a din Codul familiei); copiii recunoscuti sau pentru care s-a obtinut o hotarre judecatoreasca de stabilire a paternitatii, au acelasi statut juridic cu cei din casatorie; de asemenea, pentru ascendenti sau descendenti, nu intereseaza gradele de rudenie. 2. fratii si surorile, adica acele persoane care, fara sa coboare unele din altele au, cu toate acestea, un ascendent comun, rude n linie colaterala de gradul II. (art.46 lit.b din Codul familiei). 3. unchii sau matusile si nepotii sau nepoatele, rude n linie colaterala de gradul III.

4. copiii apartinnd fratilor sau surorilor, adica veri primari-rude colaterale de gradul IV. Calitatea de ruda apropiata, n cazul rudeniei de snge, nu este conditionata de mprejurarea ca aceasta rudenie provine din casatorie sau din afara casatoriei, aceasta calitate fiind determinata de fenomenul natural al nasterii si nu de existenta actului juridic al casatoriei. Este de relevat faptul ca sotii nu sunt enumerati printre persoanele considerate rude apropiate deoarece, dupa reglementarea Codului familiei, casatoria nu creeaza raporturi de rudenie ntre soti. Aceasta este cauza pentru care n partea speciala s-a folosit sintagma "sotul si rudele apropiate", pentru a se aplica sotilor acelasi tratament juridic cu al rudelor apropiate. Dispozitia explicativa din art.149 alin.2 extinde reglementarea din Codul penal privitoare la rude apropiate, si la persoanele legate prin rudenie fireasca. n cazul adoptiei cu efecte depline (art.79 C.fam.), extinderea priveste n limitele aratate la alin.1 al art.149, att pe cel adoptat, ct si pe descendentii acestuia n raport cu rudele firesti ale adoptatului; n cazul adoptiei cu efecte restrnse (art.75 C.fam), extinderea priveste, ntre aceleasi limite legale, pe cel adoptat, ct si pe descendentii acestuia, n raport cu rudele adoptatorului. Potrivit acestei extinderi, n cazul nfierii cu efecte depline, daca cel nfiat sau un descendent al sau ar ucide un ascendent sau un frate al nfiatului, i se va aplica agravanta rudeniei apropiate; la fel n cazul nfierii cu efecte restrnse, daca nfiatul sau un descendent al acestuia ar ucide pe un ascendent (sau un frate al nfietorului), i se va aplica agravanta rudeniei apropiate. Calitatea de ruda apropiata, n cazul nfierii va atrage aplicarea dispozitiilor din Codul penal privitoare la rudele apropiate, atunci cnd aceasta calitate a existat n momentul comiterii faptei penale. Daca, dupa savrsirea faptei prevazuta de legea penala, a intervenit anularea sau desfacerea adoptiei, aceasta nu va influenta asupra situatiei faptuitorului din punct de vedere al legii penale, viznd raspunderea agravata a acestuia. Dovada nrudirii pentru constatarea calitatii de ruda apropiata, se face cu actele ntocmite sau nscrise n registrele de stare civila ori prin orice

mijloc de proba, n cazul n care aceasta dovada nu se poate face cu actele de stare civila constatatoare.[56] n cazul nfierii cu efecte depline, dovada acesteia nu se poate face dect cu actele de stare civila (art.79 alin.ultim C.fam.), iar, n caz de adoptie cu efecte restrnse, decizia de ncuviintare a adoptiei (art.73 C.fam.). Codul penal anterior explica n art.138 pct.5, ntelesul termenului "rude", aratnd ca "sunt rude ascendentii si descendentii, sotii si parintii lor, fratii si surorile, copiii adoptivi, afinii n linie dreapta, cumnatii si cumnatele". Dispozitiile din Codul penal anterior lamureau ntelesul termenului "rude", pe cnd dispozitia din codul actual, explica ntelesul termenului "rude apropiate". Acesta explica deosebirea de continut (pe lnga altele, de exemplu, sotii nu sunt rude) dintre cele doua dispozitii lamuritoare. n raport cu aceste deosebiri, n cazul situatiilor tranzitorii, legea mai favorabila va fi aceea care prevede felul de rudenie ce s-ar invoca (de exemplu, afinii si cumnatii din textul C.p. anterior sau copiii fratilor sau surorilor din textul actualului cod). Dupa legea penala actuala, omorul este simplu, necalificat, n cazul uciderii unui afin n linie dreapta, precum si n cazul n care victima se afla cu victima n raporturi naturale ori cnd rudenia este prin alianta (de pilda, victima este sotul matusii inculpatului, sora tatalui sau, etc.). Raportul matrimonial trebuie sa fie valabil n momentul savrsirii infractiunii. Daca la data savrsirii faptei, sotii divortasera sau casatoia, dintrun anumit motiv, era nula, mprejurarile prevazute de art.175 lit.c, nu exista. n cazul cnd faptuitorul nu a cunoscut raportul sau cu victima, precum si n caz de error in personam sau de aberratio ictus mprejurarea agravanta nu se va pune n seama infractorului potrivit dispozitiei din alin.2 al art.51 din Codul penal (nu constituie circumstanta agravanta mprejurarea pe care faptuitorul nu a cunoscut-o n momentul savrsirii infractiunii[57]). n cazul n care faptuitorul luase hotarrea de a savrsi omorul contra sotului sau a unei rude apropiate, dar din eroare asupra persoanei sau din devierea actiunii, a ucis o alta persoana, de asemenea, nu se va aplica agravanta din art.175 lit.c, deoarece legea nu ia n considerare dect

agravantele efectiv realizate si esentiala este intentia de a ucide pe sot sau pe o ruda apropiata. Fiind o circumstanta personala, ea nu se rasfrnge asupra participantilor. Este de mentionat ca n terminologia dreptului penal, omorului calificat, datorita calitatii de sot sau de ruda apropiata a victimei si a faptuitorului, i se dau uneori denumiri specifice, ca: uxoricid, patricid, fratricid, etc. 1.1.3.1.Stabilirea continutului infractiunii de pruncucidere si delimitarea ei de infractiunea de omor O atare analiza se arata pertinenta mai ales din perspectiva raportarii infractiunii prevazute la art.175 lit.c C.p. ( "omor savrsit asupra sotului sau unei rude apropiate"), la cea prevazuta la art.177 C.p.-constituie infractiune de pruncucidere "uciderea copilului nou-nascut savrsita imediat dupa nastere de catre mama aflata ntr-o stare de tulburare pricinuita de nastere". n ipoteza prevazuta la art. 177 C.p., subiectul activ al infractiunii este esentialmente calificat, infractiunea de pruncucidere neputndu-se savrsi dect asupra unei rude apropiate care, n cazul de fata este copilul nou-nascut si numai de catre un singur subiect-mama copilului. Se observa deci, o legatura indisolubila ntre cele doua infractiuni a caror calificare n practica, fie ca omor calificat n modalitatea normativa prevazuta la lit.c, fie ca pruncucidere, este necesar sa se faca n conformitate cu legea. Pentru aceasta trebuie sa se aiba n vedere n primul rnd latura subiectiva a fiecareia dintre cele doua fapte si, cu precadere, vinovatia. In concreto, n cazul infractiunii de pruncucidere, discernamntul subiectului activ este alterat, intentia mamei copilului nou-nascut de a ucide neputnd fi confundata cu intentia subiectului activ al infractiunii prevazute la art.175 lit.c (mama, sot sau orice alta ruda apropiata), caz n care, n lipsa unor circumstante-cum ar fi provocarea-nu se poate vorbi n principiu, de un discernamnt alterat.

Prin urmare, pentru existenta infractiunii de pruncucidere se cere a fi ndeplinite doua conditii: - uciderea copilului nou-nascut sa fi avut loc imediat dupa nastere; - mama sa se fi gasit ntr-o stare de tulburare pricinuita de nastere. Cu privire la probele ce sunt necesare pentru stabilirea acestor doua elemente constitutive, instantele nu au formulat un punct de vedere unitar. Unele instante au considerat ca ascunderea sarcinii de catre femeia gravida, sustragerea de la evidenta si de la controlul medical a femeii nsarcinate, ascunderea momentului nasterii prin nesolicitarea asistentei din partea altor persoane, constituie probe hotartoare n dovedirea mprejurarii ca femeia care si-a ucis copilul nou-nascut nu s-a aflat n starea de tulburare pricinuita de nastere, la care se refera art.177 C.p. Alte instante au considerat ca existenta starii de tulburare pricinuita de nastere, urmeaza a se retine, indiferent de conduita anterioara a mamei, ori de cte ori se constata, chiar si numai pe baza unor depozitii de martor, ca femeia s-a aflat ntr-o stare psihica determinata de nastere care i-a diminuat capacitatea intelectiv-volitiva si sub stapnirea acestei stari, a suprimat viata copilului printr-o activitate comisiva ori omisiva. n fine, alte instante au considerat ca, pentru a putea conchide asupra elementelor constitutive ale infractiunii de pruncucidere, si anume, referitor la existenta starii de tulburare pricinuita de nastere si la faptul ca nou-nascutul a fost ucis imediat dupa nastere, pe lnga alte mijloace de proba, este necesara si efectuarea unei expertize medico-legale prin care sa se ateste ca, n mprejurarile concrete n care a fost comisa fapta, mama respectiva a actionat n conditiile mentionate. Aceasta din urma solutie este cea legala. Legea penala prevede ca fapta constituie pruncucidere, numai daca respectivul copil a fost ucis imediat dupa nastere. Constatarea corecta a mprejurarii ca uciderea copilului a avut loc imediat dupa nastere, implicnd cunostinte de specialitate, nu poate fi facuta numai pe baza de declaratii de martori sau numai pe baza relatarilor mamei copilului, ci instantele de judecata urmeaza sa dispuna efectuarea unei expertize medico-legale, din care

sa se poata trage o concluzie certa cu privire la aceasta mprejurare esentiala pentru caracterizarea infractiunii de pruncucidere. De asemenea, pentru existenta infractiunii de pruncucidere este necesar ca uciderea copilului nou-nascut sa fi fost comisa de catre mama, n timp ce se afla ntr-o stare de tulburare pricinuita de nastere. Din modul cum se exprima legiuitorul, rezulta ca nu orice tulburare, cauzata chiar si de factori externi, este de natura sa justifice ncadrarea faptei n prevederile art.177 C.p., ci numai tulburarea ivita n procesul nasterii sau consecutiva acesteia. Procesele afective specifice nasterii ori manifestarile emotional-afective determinate de anumite situatii neconvenabile mamei (de exemplu: mprejurarea ca a fost parasita de barbatul cu care a ntre