Avasiloaie Alexandru

RISE an 1 grupa 1

Caracteristicile totalitarismului

Inteligența și spiritul inovator al umanității au fost dintotdeauna argumentele cu care

omenirea a avut dreptul la a spera la o lume mai bună, la un spațiu cu șanse pentru urmași și cu

fiece secol trecut, în ansamblu aceste așteptări nu au fost înșelate.

Evoluția formelor de guvernare, progresele în plan științific și social-economic au

reprezentat pilonii unei lumi ce se află pe drumul cel bun al istoriei. Și nimeni nu se aștepta ca

secolul al XX-lea să fie o excepție. Din multe puncte de vedere, el a corespuns așteptărilor, dar

ceea ce umanitatea nu a conștientizat de la bun început referitor domeniul tehnologic și social a

fost faptul că evoluția acestora poate duce la un mare câștig pentru om, dar că se poate și întoarce

împotriva acestuia.

Astfel, pe plan tehnologic, evoluția și descoperirile din domeniul militar alături de un

management politic imprevizibil au dus inevitabil la cele două mari catastrofe ale secolului

trecut: cele două conflagrații mondiale, ce au arătat umanității că prețul unui conflict global e

unul uriaș, și a erodat încrederea populației din unele state în capaciatea vechiurilor regimuri

politice de a gestiona problemele nou apărute.

Legătura dintre primul război mondial şi fenomenul totalitar nu este întâmplătoare.

Conflagraţia de la începutul secolului XX constituise o linie de demarcaţie în devenirea istoriei

europene şi a lumii. Lumea suportase schimbări la nivelul mentalităţilor şi a sistemului de valori.

Se clătinase credinţa în progres şi civilizaţie. Se relativizase raţionalismul liberal şi se căutau noi

certitudini ale fiinţei şi ale existenţei. În acest context, Edward McNall Burns sesiza o reacţie

totalitară. Astfel, comunismul în Rusia îşi începea istoria ca o reacţie împotriva suferinţelor şi

injustiţiilor impuse ţăranilor şi muncitorilor în timpul primului război mondial şi

împotrivaburgheziei şi ale lui Kerenski de a forţa Rusia să reia lupta împotriva Germaniei.

Impactul războiului a contribuit la începutul masificării/ atomizării societăţii ruse, proces

continuat de conducătorii sovietici şi condiţie necesară a instalării regimului totalitar.

Mișcările totalitare sunt posibile ouriunde se găsesc mase care, dintr-un motiv sau altul,

au căpătat gustul de organizare politică. Masele nu sunt mentinute laolată prin conștiința unui

interes comun, ele sunt lipsite de acea logică specific claselor, care se exprimă prin urmărirea

unor obiective precise,limitate și accesibile.1

Astfel, mișcările politice radicale găsesc un mediu prielnic implementării unei ,,noi ordini

sociale și economice ce au marcat în mod tragic istoria secolului al XX-lea. În anumite perioade

ale secolului XX, termenul totalitarism a fost la modă, invadând câmpul comunicării sociale, mai

cu seama după căderea regimurilor comuniste din Europa de Est.2

Ca regim politic, totalitarismul este o creație a secolului XX. Întotdeauna un regim politic

își va extrage seva ideologică din alte creații ce-l preced, dar drama sa pe scena istorică a fost

specifică secolului XX.

Dezbaterile asupra acestui fenomen politic a atras personalități din întreaga sferă de

creație literar-artistică, rezultatul fiind un volum impresionant de realizări artistice, cu idei și

explicații contradictorii uneori.

Până la Mussolini, folosirea noţiunii este rară şi vagă. O întâlnim în timpul Revoluţiei

franceze în expresia ”război total”, formulă ce exprima mobilizarea generală în forma cea mai

radicală. O găsim asociată cu aceea de stat (totalität) la Hegel. Francois Chatelet şi Evelyne

Pisier afirmă că termenul de totalitar, desemnând în acelaşi timp fascismul şi comunismul, a

apărut pentru prima oară în “Times”, în noiembrie 1929, cu referire la statul totalitar ca stat

unitar, cu partidul unic, fascist sau comunist, născut ca o reacţie la parlamentarism.

1 Arendt Hannah, Originile totalitarismului, Ed. Humanitas, București, 1994 p. 4112 Dascălu, Ioan-Dan, Personalitatea totalitară, Editura Didactică și pedagogică București 2002, p. 13

Termenul de totalitarism a desemnat inițial un fapt pozitiv, ea fiind folosită de admiratorii

fascismului pentru a-l descrie și deasemenea, mobilizarea totală (Ernst Junger) starea de fapt prin

care se impune preeminența voinței politice asuprea organizării sociale.3

O definiție a interesantă a totalitarismului este cea pe care o prezintă Hannah Arendt : O

formă de guvernare a cărei esență este teroarea și al cărei principiu de acțiune este logica gândirii

ideologice.4

O altă definiție a aceluiași concept este văzută de Tzvetan Todorov un ansamblu de trei

trăsături: reclamarea la o ideologie, folosirea terorii pentru a orienta comportamentul maselor iar

ca regulă de viață este apărarea interesului particular și domnia nelimitată a voinței de putere.5

Existența unui stat totalitar în viziunea lui Joachim Friedtich și Zbigsniew Brzezinski

presupune:

a. O ideologie oficială care tinde la o societate perfectă opusă celei existente și gata să

cuprindă lumea

b. Un partid unic de masă controlat de oligarhie, partid care tinde să se confunde cu

statul

c. Monopolul guvernamental al armamentului

d. Monopolul guvernamental asupra mass media

e. Un sistem politic terorist, apt să folosească și cuceririle moderne ale psihologiei

f. O economie dirijată de la nivel central.

Acest mod de definire a totalitarismului a avut de înfruntat critici legate de relativitiatea

elementelor definitorii și a celor secundare.

Un alt mod de a operaționaliza conceptul de totalitarism îi aparține politologului francez

Raymond Aron. Acesta propune cinci dimensiuni care suprind, în viziunea sa esența

totalitarismului.

a. Fenomenul totalitar intervine într-un regim care acordă unui partid monopolul activității

politice.

3 Francois Furet, Trecutul unei iluzii, Ed. Humanitas, București, 1996, p. 1714 Arendt Hannah, Originile totalitarismului, Ed. Humanitas, București, 1994 p. 6145 Tzvetan Todorov, Omul desrădăcinat, Institutul European, Iași p. 33

b. Partidul monopolist este animat sau înarmat cu o ideologie care îi conferă o autoritate absolută

și care, prin urmare, devine adevărul oficial al Statului.

c. Pentru a răspândi acest adevăr oficial, Statul își rezervă, la rândul său, un dublu monopol,

monopolul mijloacelor de forță și cel al mijloacelor de persuasiune . Ansamblul mijloacelor de

comunicare, radio, televiziune, presă este dirijat, comandat de către Stat și cei care-l reprezintă.

d. Majoritatea activităților economice și profesionale sunt supuse inseparabil de ideologia sa,

majoritatea activităților economice și profesionale sunt colorate de către adevărul oficial.

e. Totul fiind de acum înainte activitate de Stat și orice activitate fiind supusă ideologiei, o

greșeală comisă într-o activitate economică, este, simultan, o greșeală ideologică. De unde, în

final, o politizare, o transfigurare ideologică a întregului.6

Deasemenea, R. Aron considera că un regim politic nu devine totalitar în timp, ci că

instaurarea sa coincide cu faza incipientă a acaparării puterii de către partidul revoluționar.

Totalitarismul este un regim politic în care deținătorii puterii, pretextând schimbarea,

reformarea acesteia conform unei ideologii, ajung să-și impună dominația asupra vieții sociale.

Oamenii normali nu știu că totul este posibil, spunea David Rouset, și după acest

principiu s-au ghidat conducătorii regimurilor totalitare. Ei doreau păstrarea unei imagini

pozitive despre tot și orice, dar realitatea suferea distorsiuni atât de dramatice, încât și o analiză

de suprafață a situatiei reliefa necondordanțele dintre cuvinte și realitate.

Un element definitoriu al acestei societăți este utilizarea propagandei concomitent cu

teroarea. Ceea ce nu poate fi crezut, sau acceptat datorită discrepanțelor realitate - idee, poate fi

suportat prin constrângerile aplicate de aparatul represiv totalitar. Dacă e vreun domeniu în care

regimurile totalitare au excelat prin imaginație și creativitate acesta a fost acela organizarea

aparatului represiv, metodele folosite cunoscând noi forme, fie subtile(de natură psihologică) sau

brutale. În momentul în care partidul unic ajunge să contoleze fiecare aspect al societății și

implicit cele ale actorilor sociali, propaganda este înlocuită cu îndoctrinarea, aceasta pentru a

disemina complet doctrinele ideologice și minciunile sale practice (adesea realitatea era mutilată

grotesc pentru a corespunde teoriilor puterii).

6Aron Raymond, Democrație și totalitarism, All Educational, 2001,

Puterea politică nu este nicidecum a clasei muncitoare, așa cum se declara, în dorința de a

autolegitma un regim esențialmente nelegitim. Ea era apanajul liderului, și a apropiaților săi, un

aparat birocratic puternic centralizat(și acesta ierarhizat și trecând prin episoade conflictuale)

având grijă ca aceasta să nu mai poată fi apanajul nimănui altcuiva. Toți cei ce ajung să

înconjoare omul numarul unu în stat, conducătorul suprem, o fac nu cât din convingerea că

slujesc un sistem ce merită aceasta, ci cât din loialitate și obediență totală față de acesta.

Politicul ajunge în acest sistem, să invadeze fiecare domeniu al vieții sociale, nu în sensul

democratic de încercare a solutionării problemelor ce apar pe cale politică, ci dimpotrivă de a

elimina tot ce ar putea constitui un potențial pericol pentru puterea existentă, și astfel de a

domina societatea și componentele sale. Se întelege de la sine faptul că pentru aceste acțiuni totul

este justificat ideologic, iar infailibilitatea acesteia determina acceptarea celor mai crude și mai

ilogice forme de reprimare.

Aceasta conduce la o situație paradoxală: politicul ce ajunge să stăpânească totul, dar

ducând la dispariția cadrului în care acesta ar fi putut conduce la evoluția societății. Celor ce li se

delegă putere politică o fac pentru a urca pe scara favorurilor din partid, si nimic în plus. Toate

organizațiile de partid sunt de dapt niște fața de de ascund lumii toate aceste jocuri, și

legitimează diferențierea membru de partid - simpatizant.

Scopul ultim al aparatului politic represor este unul care să nu mai ceară conducerii

eforturi susținute pentru controlul societății. Idealul era o societate care se aliniază voluntar

dorințelor liderului și care la nivelul de individ acționa ca un aparat corector. Fiecare ajungea să

vegheze asupra celuilalt.

Pentru realizarea acestui deziderat, dar mai cu seamă pentru că pentru organizarea

totalitară, elitele au reprezentat totdeauna un risc. Așa că odată venit la putere, acesta înlocuiește

talentele de primă mână, indiferent de simpatiile lor cu asemenea șarlatani și imbecili a căror

lipsă de inteligență și creativitate constituie cea mai bună dovadă a loialității lor.7 Prostul devine

fruntaș în comunitatea în care trăiește

7 Arendt Hannah, Originile totalitarismului, Ed. Humanitas, București, 1994 p. 447

Ca fundament pentru demonstrarea necesității perenității lor, liderii politici invocă

întotdeauna aspecte din cuprinsul ideologic pe care în prealabil le-au inoculat întregii societăți.

Orice se întâmplă într-un regim totalitar este apreciat pe baza interpretării anumitor aspecte

ideologice, pe care doar liderii sunt capabili și cu necesitate îndreptățiți să o facă. Niciodată

altcineva. Ideologia are rol de unificare a societății, de instaurare si de susținere a dominației

totale asupra întregii societăți.8

Un regim totalitar nu va scăpa ocazia de a se folosi de tot ce apare nou în domeniul

științific, cu scop propagandistic, pentru a reliefa justețea și naturalețea credinței în acel sistem

politic. Nu mai avea importanță distorsionarea sau interpretarea partinică a acelor date. Nici

abuzurile la care erau supuși oamenii de știință pentru a colabora. Sistemul supraviețuiește cu

dictonul machiavelian: Scopul scuză mijloacele. Și nu face caz particular din aceste situații.

Deasemenea, suprimării separării puterilor în stat i se potrivește ideal hipercentralizarea; aceste

două elemente derivă din natura puterii totalitare. Hipercentralizarea și ierarhiile paralele ce apar

în sistemul politic de tip monolit vor putea fi controlate de conducerea partidului unic prin

promovarea unei stări tensionate, concurențiale între acestea (de exemplu KGB-ul sovietic și

armata).

Regimurile totalitare au reușit, într-o măsură mai mică sau mai mare să se apropie de unul

dintre idealurile mult vehiculate în materialele lor propagandistice: crearea „omului nou,, omul

care a reușit să-și internalizeze sistemul axiologic si nomos-urile impuse de coducători, capabil

acum să se autocotroleze în virtutea a ceea ce știe.

Fiecare regim totalitar e modelat de factorii societății(economici, istorici, culturali) în

care a fost implementat, precum și de durata existenței sale.

Un fapt este cert: totalitarismul, manifestare externă a guvernărilor autoritare, reprezintă

o înăbușire a culturii, o instalare a unui sistem al minciunii și al ipocriziei generale, o înnăbușire

a tendințelor creatoare ale individului, condamnat la apatie și indiferență, până la pierderea

propriei sale indentități.9

8 Dascălu Ioan-Dan, Personalitatea totalitară, Editura Didactică și pedagogică București 2002, p. 429 Maxim, Sorin-Tudor, Introducere în politologie curs ID, Editura Universității Suceava, Suceava 2004, p.48

Lumea sistemului totalitar este o lume nevrotică, o lume absurdă, o lume a morții. Nu

poți fi împiedicat de a gândi la ea ca la un teatru al absurdului.10

. Cred că în afară de șubrezenia ideologiei totalitare în fața realităților mereu în

schimbare, promovarea individului incompetent și slugarnic în detrimentul elitei a fost cel mai

serioasă formă în care universurile totalitare s-au autosubminat. Calitatea a tot ceea ce se realiza

în stat a ajuns să sufere deprecieri serioase.

10 Ch. Debbasch, J.M. Pontier, Introduction á la politique, Dalloz, 1995 p.95