Relatii in doibyMESERIA DE PARINTEposted on22/10/2012[EDIT]Relatiile sunt importante. Reprezinta legaturi cu alti oameni pe care le cream de-a lungul vietii si pe care le pastram diverse perioade de timp. Unele mai putin, altele mai mult iar altele pana cand moartea ne va desparti.Sa construiesti o relatie e greu. Dar si mai greu este sa o intretii. E nevoie de daruire, de iubire, de intelegere si multe, multe alte sentimente.Subiectul despre care vreau sa va vorbesc astazi este relatia cu copiii. Despre legatura pe care ar trebui sa o avem cu ei, despre incredere si apropiere, sentimente care ar trebui sa functioneze in ambele sensuri.Cand copiii sunt mici, e destul de usor. Nu trebuie decat sa le indeplinim niste nevoi de baza si suntem cei mai buni prieteni ai lor. Pe masura ce cresc (si nu ma refer la varste mari ci chiar 3-4 ani, cand incep sa aiba o personalitate proprie pe care vor sa si-o si manifeste) lucrurile se complica.Exista situatii in care dorintele noastre nu corespund cu ale lor, momente in care le impunem lucruri doar pentru ca putem (detinem arma secreta numita autoritate) si momente in care propriul copil pare un strain. Un strain pe care nu-l intelegem si la care ne uitam distant simtind ca toate sperantele si asteptarile noastre se clatina. Uneori ne intrebam, cu ce am gresit? Am facut tot ce am stiut, i-am dat tot ce a vrut. Totusi, de ce?.Secretul este ca relatiile se construiesc in doi. Nu se construiesc in grup si nici in familie. Iar ca construiesti o relatie e nevoie de timp petrecut impreuna, timp in care sa afli lucruri despre celalalt si sa spui lucruri despre tine.Relatiile sunt ca niste esarfe tinute la fiecare capat de o persoana. E nevoie ca fiecare sa-si doreasca sa tina capatul sau de esarfa. Altfel daca unul ii da drumul relatia nu mai exista. Oricat ar strange celalalt esarfa la piept, la capatul ei nu mai este nimeni.Noi, ca parinti, avem marele avantaj ca le putem pune in mana celor mici capatul celalat al esarfei. Dar pentru ca ei sa o tina trebuie sa petrecem timp impreuna cu ei. Pe rand, daca avem mai multi copii.Am descoperit asta de cand a inceput Alexandra scoala. Pe ea o duce Cristi dimineata, asa ca eu stau impreuna cu Andreea aproape doua ore. Doar noi doua, in fiecare dimineata. Andreea are aproape patru ani iar eu tocmai am realizat ca relatiei noastre ii lipseste ceva. Desi suntem aproape nedezlipite, totusi nu am avut aproape niciodata momente in care sa fim doar noi doua. Intotdeauna am fost cel putin trei si am simtit intotdeauna ca relatia cu Andreea este altfel decat cea cu Alexandra.

Andreea a fost intotdeauna prezenta dar nu a avut niciodata exclusivitate. Acum este momentul nostru si-mi place sa o sorb din privire urmarind tot ce face, cum se bucura de tot ce o inconjoara. Cum simte ca sunt numai a ei si cum ma incearca in toate felurile ca sa se convinga ca asa e.

Imi place cum ne-am facut un ritual dimineata cand o duc la gradi. Cand fac ultimele manevre de parcare vine langa mine in fata, isi pune picior peste picior si face tot felul de mutrite.

Povestim despre toate cele, fara sa ne disturbe nimeni. Ne bucuram una de cealalta mai presus de apropierea fizica sau iubirea reciproca inerenta. Relationam la un cu totul alt nivel si asta doar pentru ca in sfarsit avem timp sa ne construim relatia. O relatie in care suntem doar noi doua!