Cuprins

I Introducere

II Intervenția sovietică în Afganistan

III A patra generație de război Modern

IV Concluzii

2

Introducere

Impactul războiului rece asupra prezentului și chiar viitorului comun al omenirii

este mai important decât s-ar putea crede la prima vedere:

În timpul războiului rece s-a format generația de lideri care conduc astăzi

majoritatea statelor lumii și în special principalii actori din arena internațională.

Războiul rece nu a fost un eveniment planificat sau aniticipat de către principalii

actori ce au participat la el, războiul rece are consecințe ce își pun amprenta pe

evenimentele ce i-au succedat.

Afganistanul este una dintre cele mai sărace țări de pe glob, și asta în ciuda

faptului că în subsolurile sale se află cantități uriașe înca neexploatate de pietre prețioase,

cărbune, minereuri feroase și petrol. Un studiu recent arată că aproximativ 95% dintre

resursele naturale ale Afganistanului au rămas neatinse.

Afganistanul detine o importanță geostrategică deosebită, fiind puntea de legătură

dintre sudul, centrul si sud-estul Asiei. Totusi, exact acest lucru a atras în întreaga istorie

numerosi "cuceritori".

În Războiul Afgano-Sovietic forţele implicate au fost Consiliul Democratic

Republican susţinut de forţele sovietice şi rebelii islamişti Mujahedini. Rebelii au fost

susţinuţi din mai multe părţi printre care şi Statele Unite ale Americii, Arabia Saudită,

Pakistan precum şi alte state musulmane, în contextul Razboiului Rece.

Desfăşurarea de trupe militare sovietice a început în 25 decembrie 1979. Ultimele

trupe au fost retrase între 15 mai 1988 şi 15 februarie 1989. Datorită costului mare şi a

inutilităţii acestui conflict, razboiul din Afganistan a fost deseori asemănat cu Războiul

din Vietnam.

3

Intervenția sovietică în Afganistan

Criza provocată de intervenția soviectică în Afganistan este o criză internaționala

de un cu totul alt tip, deoarece în ea a fost angajat direct unul din protagoniștii principali

ai războiului rece.

Ea rămâne totuși o criză periferică întrucât confruntarea nu a fost directă, între

URSS și SUA, chiar dacă acestea din urmă și-au simnțit amenințarea, în mod direct,

unele interese de securitate.

La 17 iulie 1973, regele Muhammad Zair Șah este înlăturat de la putere, dupa

patruzeci de ani de domnie, iar monarhia este abolită.

Afganistanul se proclamă republică, iar vărul fostului suveran, Muhammad Daud,

fost prim-ministru, devine primul președinte al statului instaurând un regim autoritar.

La 27 aprilie 1978 are loc o lovitură de stat, iar puterea este preluata de Consiliul

Democratic Republican, de orientare comunistă și prosovietică, condusă de Nur

Muhammad Tarkai, care proclamă Afganistanul republică democratică.

Măsurile de reformă radicală a structurilor sociale tradiționale adoptate de noua

conducere politică întâmpină opoziția populației islamice conservatoare, ce degenerează

într-o îndârjită rezistență armată în timpul căreia a fost ucis si ambasadorul american la

Kabul.

Au mai fost uciși aproximativ 50 de consilieri sovietici, în localitatea Herat, în

apropierea graniței cu Iranul.

Luptele pentru putere între diferitele facțiuni ale partidului de guvernămînt duc la

uciderea lui Nur Muhammad Taraki, în septembrie 1979, și apoi la cea a succesorului

său, Hafiz Ullah Amin , in luna Decembrie 1979.1

1 Horia C. Matei, Silviu Neguț, Ion Neculae, Enciclopedia statelor lumii, Editura Meronia, Bucuresti, 2003, p.17

4

Îngrijorați de toate aceste tulburări, de agitația opoziției islamice cat și de

evenimentele din Iran sovieticii s-au decis sa-și întărească controlul din Afganistan.

Hafiz Ullah Amin nu a putut pune capat rebeliunii care stăpânea țara și în

consecință a fost executat, fiind înlocuit de Babrak Karmal, care a devenit liderul

Consiliului Democratic Republican.

În aceiași zi în care preia puterea la 28 decembrie 1979, aceasta solicită

intervenția forțelor armate sovietice , cerere satisfăcută de guvernul URSS chiar în aceiași

zi.

În climatul efervescent al războiului rece, acest act de ocupație a fost interpretat

de Washington ca o manevră calculată în cadrul strategiei globale sovietice, decat ca un

răspuns la greșeile unui „guvern – marionetă” incompetent.

Din punct de vedere al Moscovei, regimul Taraki și Amin a creat haos și ar fi

acționat la ordinele adversarilor Moscovei din Iran și Pakistan.

Această zonă de conflict a avut caracteristici bine individualizate. Afganistanul

fiind o țară islamică cu o populație turcmenă, care se afla la granița unor republici

sovietice cu aceași structură etnică, unde exercitau un rol destabilizator.

Invzia sovietică a coincis cu confuzia postrevoluționară din Iran și cu nesiguranța

endemică din Pakistan, unde generalul Ziu UI-Haq a anulat alegerile și a interzis

activitatea tuturor partidelor politice.

Moscova a acuzat atat Iranul cât și Pakistanul că se amestecă în problemele

Afganistanului.

Invazia a adus trupele sovietice de elită la distanța de o ora de zvor de Golful

Persic și Oceanul Indian și de regiunea Baluchistan, ai cărei locuitori se opuseseră din

1973 pana în 1976 stăpânitorilor iranieni și pakistanezi și dintre care mulți se refugiaseră

în zona de sud- vest a Afganistanului, ceea ce SUA a apreciat imediat ca o amenințare la

adresa Iranului și a întregii regiuni a Golfului. Drept prima reacție, flota americană s-a

apropiat de zona Golfului, seminificând o atenționare pentru Moscova.

SUA au acționat, de asemenea, prin a condamna invazi a sovietică, lucru relativ

usor deoarece invazia era în mod evident un act de agresiune. Această condamnare și

focalizare a atenției mediului politic, a mass-mediei și a opiniei publice asupra agresiunii

sovietice din Afganistan erau convenabile pentru SUA, care se confruntau în acelasi timp

5

cu criza ostaticilor americani de la ambasada lor din Teheran și cu acuzațiile de a fi lasat

ca șahinșahul Iranului, unul dintre fidelii lor aliați, să fie înlăturat de la putere fără a fi

primit nici un fel de ajutor din partea SUA.

SUA au fost sprijinite în această atitudine de lumea musulmană. Conferința

Islamică, organizație înființată în 1969 la inițiativa Arabiei Saudite, s-a întrunit de

urgență, iar în cadrul acestei reuniuni ayatollahul Khomeini, liderul spiritual și religios al

revoluției islamice din Iran, a adus acuzații violente la adresa URSS, la care s-au alăturat

SUA și întreaga lume arabă.

Statele din zona Golfului au condamnat chiar mai energic această intervenție decît

țările arabe de pe linia întâi a confuntării cu Israelul, deși aceasta din urmă a condamnat

el însuși intervenția sovietică.

Președintele Carter a luat decizia de a stopa exportul de cereale americane spre

URSS (măsură ce nu a fost deloc pe placul fermierilor americani care au trebuit să-și

vîndă surplusul de cereale Argentinei, de unde se pare că o parte au ajuns totusi în

URSS).

De asemenea, SUA au înghețat negocierile SALT (privind reducerea

armamentului strategic nuclear), au sporit ajutorul militar către Pakistan și au inițiat o

apropiere de Republica Populară Chineză, care din 1979 și-au reluat locul în Consiliu de

Securitate al ONU.

Bugetul Pentagonului a crescut de la 3 % din PIB în 1979 la 5 % în 1980. A fost

creată o forță de desfășurare rapidă cu un efectiv anunțat oficial de o sute de mii de

militari, în vederea unor enentuale intervenții în Orientul Mijlociu li în Asia Centrala.

Președintele Ronald Regan, ales în decembrie 1980, își datorează alegerea, în

mare parte, crizei afgane. Din punct de vedere strategic, principala consecință a invaziei a

fost faptul ca URSS a trebuit să introducă și să mentină în Afganistan efective de circa

nouăzeci de mii de militari pentru a încerca sp reinstaureze pacea (fară succes) intr-o țară

care era deja în zonă de influiență și să înregistreze, fără posibilitatea de a schimba prea

mult lucrurile, eșecul în încercarea de a stabiliza situația în Afganistan.

În anul 1986 Babrak Karmal este înlocuit cu Muhammad Najibullah în funcția de

președinte al Partidului Democratic al Poporului și apoi și în ceea de șef al statului.

6

Războiul civil din Afganistan se transformă într-o amplă confruntare Est – Vest,

guvern comunist fiind sprijinit în teren de trupe sovietice, iar rezistența islamică afgană

primind ajutor din partea SUA, a Pakistanului și a lumii arabe tradiționaliste.

În nouă ani de conflict își pierd viața 1.5 milioane afgani, alte 4 – 5 milioane

părăsesc țara, iar 15.000 de militari sovietici își pierd viața.

Un acord mediat de ONU și semnat la 14 aprilie 1988 de puterile garantate

(URSS și SUA) prevede retragerea trupelor sovietice, crearea unui stat afgan neutru și

repartierea milioanelor de refugiați.

La 15 februarie 1989 se incheie retragerea trupelor sovietice, iar regimul lui

Najibullah face o serie de concesii, precum acceptarea regimului pluripartit și eliminarea

tuturor referirilor la socialism, care însă nu-l ajută prea mult în confruntarea, de unul

singur, cu rezistența mujahedinilor.

La 1 ianuarie 1992 intră în vigoare acordul ruso – american privind sistarea

livrărilor de armament către parțile aflate în conflict.

În fața ofensivei mujahedinilor ajunși în fața Kabulului, un grupt de generali îl

înlătură de la putere pe Najibullah, la 16 aprilie 1992, și predau capitala rezistenței

islamice, la 25 aprilie 1992. Consiliul mujahedinilor proclamp Republica islamică, apoi

reizbucnesc luprele pentru putere între grupările mujahedine. În 1994, în această luptă

intervin și milițiile talibanilor fundamentaliști, recrutați, inițial, dintre studenții islamici

afgani din Pakistan, care ocupă Kabulul, în septembrie 1996, reușind ca până în 1998 să-

și extindă controlul asupra a 90% din teritoriul țării.2

2 Cf. Jean Louis Dufour , op, cit. p.155.

7

Intervenția sovietică în Afganistan a fost una dintre ulltimile mari dispute

Est – Vest, din care însă cel mai mare profit, pe termen scurt însă, l-au tras Statele Unite,

care i-au susținut pe mujahedini, cărora le-au furnizat arme și sprijin logistic prin

intermediul Pakistanului.

Criza, care a fost declanșată în mod voit de Moscova, a rămas limitată și puțin

periculoasă pentru securitatea internațională , cele două superputeri neajungând la o

escaladare care să vizeze implicarea lor intr-o confruntare directă. Moscova a apreciat, în

mod corect, drept foarte redus riscul unei intervenții militare americane în Afganistan.

SUA s-au angajat mai curând într-o acțiune strategică indirectă, așa cum o numea

B.H. Liddell Hart.3

Încercuirea și izolarea strategică la care este supus Afganistanul, guvernat de

regimul comunist, au drept rezultat slăbirea militară diplomatică, economică, nu numai a

regimului, dar a statului afgan și a URSS în subsidiar, situație cu consecințe pe termen

lung, provocând o instabilitate accentuată a întregii zone, ale cărei efecte negative se

manifestă și astăzi.

Criza în care URSS s-a angajat de bunăvoie a fost deficitar gestionată de aceasta

grabindu-i sfârșitul. Intervenția militară sovietică a constituit o bună oprtunitate pentru

Occident de a-și adjudeca o victorie strategică majora, constând în eșecul militar suferit

de una din cele două principale armate din lume și în eșecul politicii de comunizare a

Afganistanului.

Pe termen lung, sprijinul acordat mujahedinilor islamiști de către SUA pe lânga

faptul că a contribuit în mod semnificativ la reducerea puterii militare și a credibilității

URSS în plan internațional, a consolidat fundamentalismului islamic în Asia Centrală, a

dat un impuls consistent dezmembrării URSS pe criterii etnice și a contribuit substanțial

la proliferarea amenințării fundamentalismului islamic de astăzi.

Nu este dificil de observat că până la urmă, criza din Afganistan s-a dovedit

contraproductivă atît pentru factorul generator, URSS, cât și pentru cel intervenient,

SUA, care astăzi trebuie să ducă războuil global împotriva terorismului, una din zonele

predilecte fiind chiar Afganistanul.

3 B.H. Liddell Hart, Strategia. Acțiunile indirecte, Editura Militară, București, 1973

8

A patra generație de Război Modern

Conceptul de cea de-a patra generație de război modern a apărut în gândirea

modernă la sfârșitul anilor optzeci ai secolului trecut, ca un mod distinct de a caracteriza

dinamica și direcția spre care se îndreaptă din punct de vedere strategic doctrina militară.

Acestea grupează războaiele astfel:

Prima generaţie a războiului modern a fost caracterizată de prezenţa pe câmpul de

luptă a unor mase mari de militari (instruiţi, echipaţi şi dotaţi corespunzător

misiunilor planificate), ipostază care a culminat cu războaiele napoleoniene;

A doua generație a războiului modern a fost caracterizată de creșterea puterii de

foc, dar nu în egală măsură și a capacității de manevrare și a culminat cu primul

Război Mondial.

A treia generație generaţia a treia se defineşte prin amplificarea mobilităţii forţelor,

proces care a condus la creşterea importanţei manevrei în spaţiul luptei, în întregul

spectru al acţiunilor militare. Teoreticienii consideră că acţiunile Germaniei

(Blitzkrieg) în cel de al Doilea Război Mondial au marcat începutul etapei23;

A patra generație de Razboi Modern a evoluat după războaiele din Vietnam și

Afganistan și pune accentul pe modul în care un inamic de tip neconvențional

poate exploata schimbările din mediul politic, economic și social în propriul

interes și benificiu.4

4 Cf. Thomas X. Hammer, ‚,Insurgency : Modern Warfare Evolves into a Fourth Generation”, în Stratefic Forum, nr. 214, Institute for National Strategic Studies

9

Acest ultim tip de război s-a dezvoltat, ulterior, în contextul amplificării crizei de

legitimitate a statelor, generată de reactualizarea problemelor istorice rămase deschise cu

vecinii, nemulţumirea faţă de actorii internaţionali mai puternici, apariţia unor grupuri

umane intolerante în raport cu religia, cultura, nivelul de trai şi filozofia despre viaţă a

altora. Efectele globalizării şi dezvoltarea tehnologiei informaţiei au oferit cadrul propice

de evoluţie.

În anul 2001, George W. Bush declară război împotriva terorismului. Statele Unite

sunt și în prezent implicaţe în lupta împotriva terorismului în Orientul Mijlociu, cum ar fi

Afganistan.

Atacurile masive, cu bilanţuri îngrozitoare, asupra World Trade Center şi

Pentagon, urmate de agresiunile terifiante asupra civililor din gările Madridului şi din

metrourile Londoneze ne îndreptăţesc să afirmăm că fenomenul terorist cunoaşte mutaţii

de amploare.

Terorismul, înţeles ca violenţă gratuită împotriva civililor sau noncombatanţilor a

făcut parte din orice tip de război. Acum, spre deosebire de perioadele anterioare,

acţiunile teroriste nu mai sunt întâlnite ca lovituri punctuale sau ansambluri de lovituri de

sine stătătoare, ci ele sunt constituente ale unor operaţii de mare amploare.

În lipsa unei definiţii unanim acceptate, lucrările de specialitate recente prezintă

Războiul de generaţia a patra ca fiind: „o formă modernă de insurgenţă”5

5 G.I.Wilson, John P. Sullivan, Hal Kempfer, 4GW: Tactics of the Weak Confound the Strong

10

Nivelul superior al artei militare este zona cea mai vizată de factorii de decizie

politică şi militară ai forţelor oponente. În cadrul procesului de globalizare, în ultimii ani,

a fost realizată o reţea foarte densă de relaţii interstatale, interzonale şi transnaţionale.

Liderii forţelor de opoziţie urmăresc să o exploateze în interes propriu.

În primul rând ei fructifică noile facilităţi căutând să stabilească „alianţe” cu capii

lumii interlope, ai crimei organizate, ai traficului de arme, droguri, mijloace de distrugere

în masă şi ai tuturor celor care desfăşoară activităţi infracţionale.

Obiectul acestora îl constituie perturbarea ordinii de drept, a stabilităţii şi

securităţii statului vizat.6

Fiecare organizaţie are vulnerabilităţi specifice, care, stimulate, pot genera

pericole şi ameninţări, atât la adresa colaboratorilor, partenerilor interni şi internaţionali,

cât şi a instituţiei respective, cautând să îşi infiltreze, în punctele-cheie, persoane sub

acoperire.

Războiul pe care l-a declarat întreaga planetă terorismului, în ciuda concentrării de forţe şi mijloace de nivel global, se prelungeşte.

În Afganistan, în ciuda luptelor câştigate fără reproş de forţele armate ale Coaliţiei internaţionale, situaţia este departe de a fi în măsură să prevestească un sfârşit clar.

Deşi, privite de la înălţime strategică, aceste obstacole par mărunte, ele devin

insurmontabile, pe măsură ce se acţionează în cea mai bună manieră.Forţele oponente îşi

concentrează efortul asupra viabilităţii politice a conflictului şi mai puţin asupra rezultatelor

tactice rapide.

Scopul final al războiului este legat de impunerea voinţei uneia dintre părţiaceasta fiind realizată de una din tabere, atât în mod direct, prin acţiuni violente sau paşnice, cât şi în mod indirect de către segmente ale vieţii publice şi populaţiei care aparţin adversarului.

Lovitura strategică în cadrul războaielor de generaţia a patra este direcţionată

către factorii de decizie politico-militară, pentru a le distruge unitatea şi voinţa de a

continua un război mult prea costisitor, fără beneficii

Ceea ce se cunoştea şi se aplica fără excepţie, până acum, în cadrul tuturor

generaţiilor cunoscute de războiul modern, devine contraproductiv.

6 Dr. Grigore Alexandrescu, Ameninţări la adresa securităţii, Ed. UNAp.,Bucureşti, 2004, pp.18-20.

11

Distrugerea forţelor armate ale adversarului şi a capacităţii acestora de regenerare

nu mai constituie prioritatea supremă. Adversarul poate fi învins chiar dacă îi rămân

forţele armate intacte.

După 11 septembrie, SUA şi-au adaptat strategia de securitate naţională la noile

realităţi, atacul de prevenire a constituit una dintre noutăţile care au permis susţinerea

războiului împotriva terorismului, ca lider universal.

Declanşarea războiului din Afganistan şi a celui împotriva lui Saddam Hussein

constituie doar două exemple de acţiune conform acestei strategii7

Atacurile teroriste de la teatrul din Moscova, gările Madridului, şcoala din Beslan

şi metroul londonez au demonstrat că întreaga lume este ameninţată.

SUA în Strategia de Securitate Naţională, elaborată în anul 2006, declară fără a

lăsa loc de dubii că „Noi întotdeauna vom proceda în mod deliberat, evaluând

consecinţele acţiunilor noastre”8

Din această perspectivă, se stabilesc şi mijloacele folosite în cazul producerii unui

„atac iminent cu arme biologice, pe care doar armele nucleare le pot distruge în

siguranţă“

Armele nucleare pot fi folosite şi pentru „atacuri împotriva facilităţilor inamice,

inclusiv a buncărelor, care conţin arme chimice sau biologice“9

7 http://www.realclearpolitics.com/8

The National Security Strategy of the United States of America, March 2006

9 Idem

12

Concluzii

Afganistanul fiind o zonă geostrategică importantă a atras multi cuceritori, prin

invazia sovietică Afganistanul a devenit un câmp de luptă fierbinte al confruntării EST -

VEST in condițiile răbufnirii războiului rece.

Țara a fost stăpânită în antichitate de mai multe popoare precum perșii,grecii,

arabii, mongolii.

Afganistan a fost constituit în anul 1747 sub conducerea lui Ahmad Sah Durrani

și supus de Marea Britanie în urma a doua războaie între anii 1839-1842 și 1878-1880. În

anul 1919 dupa cel de-al 3-lea război cu Marea Britanie, aceasta a recunoscut

independența statului Afgan proclamată la 28 feb. 1919.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Afganistan-ul își mentine neutralitatea

la 17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Șah (1933-1973) este înlaturat, monarhia este

abolită, iar Afganistanul se proclama republica.

De la invazia Uniunii Sovietice din 1979, afganii s-au aflat iar în război.

Mai intai, contra trupelor de la Moscova, cu prețul unei lupte sângeroase, care a

provocat moartea a peste un milion de oameni.

Dupa plecarea invadatorilor, războiul nu a luat însa sfârșit. Diferite acțiuni ale

rezistenței islamice au pornit lupta pentru supremație încă din momentul retragerii

trupelor sovietice, de aceasta data între ele.

Conflictul a dus la moartea a peste 50.000 de persoane în cinci ani

Atentatele teroriste din 11.09.2001 din SUA au dus la înlăturarea guvernului de la

Kabul , lichidarea militiilor talibane si a organizatiilor teroriste cu baze pe teritoriul

afgan. Actiunile de stabilizare si reconstructia Afganistanului continua si in prezent prin

aportul Coalitiei Antiteroriste, inclusiv a Romaniei.

Războiul împotriva terorismului continuă, Afganistanul reprezentând principalul

teatru de confruntare. Nu au fost obţinute succese răsunătoare în stabilizarea zonei, chiar dacă

tributul de vieţi şi bani plătit de Coaliţie a fost cel mai mare cunoscut de la începerea

ostilităţilor.

13

Războiul rece a fost un femnomen complex și contradictoriu, care a menținut

lumea intr-un statu quo ce fusese rezultatul celui de-al doilea război mondial.

Războiul rece a generat proliferarea unor mari cantități și tipuri de armament, de

la marile puteri spre periferia sistemului internațional.

Marile puteri s-au aflat într-o continuă cursă a înarmării în scopul participării la

un război care putea sp izbucnească în orice moment.

Cele doua puteri s-au afltat în competiție pentru lărgirea zonelor de influiență,

prin captarea de prieteni, împărțind în egală măsură ajutoare financiare, economice și

armament din cel mai diversificat.

Pentru că nu se putea un război între ele marile puteri au încurajat acest tip de

conflicte în scopul de a oferi o supapă de eliberare a tensiunilor din sistem.

În acest tip de războiae periferice, stimulate din exterior s-au perpetuat.

În Afganistan, SUA au susținut financiar și material fherilele tribale

anticomuniste și antisovietice.

Când sovieticii s-au retras, războiul civil a continuat ca și când nu s-ar fi întâmplat

nimic . Mujahedinii benificiind de un serios și diversificat arsenal de armament.

Sfârșitul războiului rece s-a dovedit a fin u numai sfârșitul unei competiții

internaționale cu și al unei epoci în care sistemul internațional nu a cunoscut mutații

semniicative.

Evoluția securtității li stabilității internaționale a fost și este neliniară factorul

neprevăzut continuând să joace un rol semnificativ.

14

Cu toate acestea putem afirma că există o linie de falie, reprezentată de

evenimentele de la 11 Septembrie 2001, ce divide această eră în două perioade distincte:

Prima inainte de atacurile teroriste când speranța pentru soluționarea pașnică a

conflictelor reprezentau sentimental predominant.

A doua dupa data de 11 Septembrie când incertitudinea și pesimismul au devenit

o caracteristică de bază la nivel global.

15

Bibliografie

1. Teodor Frunzeti Globalizarea Securității Ed. Militară

2. Unteanu Cristian Manual Nato

3. Teodor Frunzeti Soluționarea Crizelor Ed. Institutul European

4.Centrul de studii strategice de apărare și securitate

Ed.Universității de apărare

5. J.S. Goldstein Manual de Relații Internaționale Ed. Polirom

6. http://cssas.unap.ro/

7. http://users.erols.com/mwhite28/afghanis.htm

16