raport periodic privind progresul realizat …mie.ro/_documente/dialog_ro_ue/raport...

COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE

Bruxelles, 9.10.2002 SEC (2002) 1409

2002

RAPORT PERIODIC

privind

PROGRESUL REALIZAT DE ROMÂNIA ÎN PROCESUL DE ADERARE

{COM (2002) 700 FINAL}

Cuprins A. Introducere a) Prefaţă b) Relaţiile între Uniunea Europeană şi România

Evoluţii recente în cadrul Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, inclusiv comerţul bilateral Parteneriat de Aderare Plan de Acţiune pentru întărirea capacităţii administrative şi judiciare Program Naţional pentru adoptarea acquis-ului Asistenţă comunitară Înfrăţire instituţională Negocieri

B. Criterii pentru a deveni membru 1. Criterii politice

Introducere Evoluţii recente

1.1. Democraţia şi statul de drept Parlamentul Puterea executivă Sistemul judiciar Măsuri anti-corupţie

1.2. Drepturile omului şi protecţia minorităţilor. Drepturi civile şi politice Drepturi economice, sociale şi culturale Drepturile minorităţilor şi protecţia minorităţilor

1.3. Evaluare generală 2. Criterii economice 2.1. Introducere 2.2. Rezumat al evoluţiilor economice începând din 1997 2.3. Evaluare în lumina criteriilor de la Copenhaga Existenţa unei economii de piaţă funcţionale

Capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii

2.4. Evaluare generală 3. Capacitatea de asumare a obligaţiilor de membru Introducere 3.1. Capitolele acquis-ului 3.2. Traducerea acquis-ului în limbile naţionale 3.3. Evaluare generală C. Concluzie

D. Parteneriatul de Aderare şi Planul de Acţiune pentru întărirea

capacităţii administrative şi judiciare: Evaluare globală Criterii politice Criteriile economice Capacitatea de asumare a obligaţiilor de membru Anexe Convenţiile privind drepturile omului ratificate de ţările candidate,

15 septembrie 2002 Date statistice

A. Introducere a) Prefaţă În Agenda 2000, Comisia a declarat că va prezenta rapoarte periodice Consiliului European cu privire la progresul realizat de fiecare din ţările candidate din Europa Centrală şi de Est în ce priveşte pregătirile pentru aderare şi că va înainta primul său Raport la sfârşitul anului 1998. Consiliul European de la Luxemburg a hotărât următoarele: „De la sfârşitul anului 1998, Comisia va prezenta Rapoarte periodice Consiliului, împreună cu orice recomandări necesare pentru inaugurarea conferinţelor interguvernamentale bilaterale, trecând în revistă progresul fiecărui stat candidat din Europa centrală şi de Est în procesul de aderare, în lumina criteriilor de la Copenhaga, în special ritmul în care adoptă acquis-ul Uniunii” […] „Rapoartele Comisiei vor servi drept bază pentru adoptarea, în contextul Consiliului, a deciziilor necesare cu privire la purtarea negocierilor de aderare sau a extinderii acestora la alte ţări candidate. În acest context, Comisia va continua să aplice metoda adoptată de Agenda 2000 pentru evaluarea capacităţii Statelor candidate de a îndeplini criteriile şi obligaţiile care derivă ca urmare a aderării”. Pe această bază, Comisia a prezentat o primă serie de Rapoarte periodice în octombrie 1999, o a doua în octombrie 1999, o a treia în noiembrie 2000 şi o a patra în noiembrie 2001. În Comunicarea sa din 2001 privind strategia de extindere, care a însoţit Rapoartele periodice pentru 2001, Comisia a indicat faptul că, având în vedere ritmul negocierilor şi progresul înregistrat până în acel moment, Comisia ar trebui să fie în măsură să facă recomandări cu privire la acele ţări candidate pregătite pentru aderare pe baza Rapoartelor sale periodice pentru 2002. La întrunirea sa de la Sevilla din iunie 2002, Consiliul European a ajuns la concluzia că „pentru a permite Consiliului European care urmează să fie ţinut în toamna viitoare să decidă care vor fi ţările candidate cu care se pot încheia negocierile la sfârşitul anului 2002, […] Comisia va trebui să elaboreze recomandări adecvate în lumina Rapoartelor periodice”. Comisia a redactat această a cincea serie de Rapoarte periodice în vederea Consiliului European de la Bruxelles din toamna anului 2002. Structura urmată pentru întocmirea acestui Raport periodic este în mare aceeaşi cu cea folosită pentru Rapoartele periodice pentru 2000 şi 2001. În acord cu Rapoartele periodice anterioare, prezentul Raport:

− prezintă relaţiile dintre România şi Uniune, în special în cadrul Acordului de Asociere;

− analizează situaţia în privinţa criteriilor politice stabilite de Consiliul European de la Copenhaga din 1993 (democraţie, stat de drept, drepturile omului, protecţia minorităţilor);

− evaluează situaţia şi perspectivele României în privinţa criteriilor economice definite de Consiliul European de la Copenhaga (o economie de piaţă

funcţională şi capacitatea de a face faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii);

− abordează problema capacităţii României de a-şi asuma obligaţiile derivând din calitatea de membru, adică acquis-ul aşa cum apare din Tratate, legislaţia secundară şi politicile Uniunii. În această parte, se acordă atenţie specială normelor de siguranţă nucleară, care au fost subliniate de Consiliile Europene de la Köln şi Helsinki. Această parte include nu numai alinierea legislaţiei, dar şi dezvoltarea capacităţii judiciare şi administrative necesare pentru implementarea şi asigurarea aplicării acquis-ului. Consiliul European a subliniat importanţa acestui din urmă aspect la întrunirea sa de la Madrid din 1995 şi într-o serie de ocazii ulterioare, cel mai recent la Sevilla în iunie 2002. La Madrid, Consiliul European a subliniat faptul că ţările candidate trebuie să-şi adapteze structurile administrative, astfel încât să creeze condiţiile pentru integrarea armonioasă a acestor state. Consiliul European de la Sevilla a subliniat de asemenea cât este de important ca ţările candidate să continue să înregistreze progres în implementarea şi aplicarea efectivă a acquis-ului, adăugând că ţările candidate trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a-şi ridica capacitatea administrativă şi judiciară la nivelul cerut.

Prezentul Raport ia în considerare progresul înregistrat în perioada care s-a scurs de la Raportul periodic pentru 2001. El acoperă perioada până la 15 septembrie 2002. [Însă în anumite cazuri specifice sunt menţionate măsurile adoptate şi după această dată]. Documentul verifică dacă reformele planificate la care se face referire în Raportul periodic pe 2001au fost realizate şi examinează noile iniţiative. În plus, prezentul raport oferă o evaluare globală a situaţiei generale pentru fiecare din aspectele aflate în discuţie, prevăzând pentru fiecare dintre ele principalele demersuri pe care mai trebuie să le întreprindă România în cadrul pregătirilor pentru aderare. În plus, având în vedere faptul că Rapoartele periodice pe 2002 vor servi drept bază pentru recomandările pe care la va formula Comisia în legătură cu ţările care sunt pregătite să încheie negocierile, prezentul Raport include o evaluare a celor realizate de România de la Opinia emisă în 1997. În ce priveşte criteriile economice, Raportul de asemenea oferă o evaluare dinamică, de perspectivă a performanţei economice a României. Pentru fiecare din capitolele de negociere, prezentul Raport oferă o evaluare sumară a gradului în care angajamentele asumate în timpul negocierilor au fost realizate. Angajamentele luate de fiecare ţară reflectă rezultatul negocierilor de aderare şi, în conformitate cu principiul diferenţierii care stă la baza procesului de negocieri, pot diferi între diversele ţări. În cazul în care ţările aflate în proces de negociere s-au angajat să ducă la bun sfârşit anumite acţiuni până la data aderării, Comisia evaluează procesele de pregătire respective. Pentru capitolele asupra cărora negocierile de aderare continuă iar angajamentele finale rămân să fie definite, se oferă o evaluare indicativă cu privire la stadiul aplicării angajamentelor asumate până în prezent. România şi-a fixat anul 2007 ca dată ţintă pentru aderare. Perioada pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România ţine cont de această perspectivă. Prezentul Raport include o secţiune separată care examinează măsura în care România a acţionat pentru îndeplinirea priorităţilor din cadrul Parteneriatului de Aderare.

Această secţiune evaluează de asemenea progresul făcut de România în ce priveşte realizarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune pentru întărirea capacităţii sale administrative şi judiciare, măsuri pe care Comisia le-a elaborat împreună cu fiecare ţară aflată în negocieri în primăvara anului 2002. Ca şi în cazul Rapoartelor precedente, „progresul” a fost măsurat pe baza deciziilor luate efectiv, a legislaţiei adoptate efectiv, a convenţiilor internaţionale ratificate efectiv (acordându-se atenţia cuvenită implementării) şi măsurilor implementate efectiv. Ca o chestiune de principiu, legislaţia sau măsurile care se află în diverse stadii, fie de elaborare fie de aprobare în Parlament, nu au fost luate în considerare. Această abordare asigură un tratament egal faţă de toate ţările candidate şi permite o evaluare obiectivă a fiecărei ţări în funcţie de progresul concret realizat de ele în pregătirea pentru aderare. Raportul se bazează pe numeroase surse de informaţii. Ţările candidate au fost solicitate să furnizeze informaţii cu privire la progresul realizat în pregătirile pentru a deveni membre de la publicarea ultimului Raport periodic. Surse suplimentare le-au constituit informaţiile pe care le-a furnizat fiecare din ţările candidate în cadrul Acordului de Asociere şi al negocierilor, Programele Naţionale pentru adoptarea acquis-ului, atunci când acestea există, ca şi procesul de elaborare a Planurilor de Acţiune şi diversele analize făcute reciproc de ţările candidate pentru evaluarea capacităţii lor administrative într-o serie de domenii. S-a ţinut seama în procesul de pregătire de deliberările Consiliului precum şi de rapoartele şi rezoluţiile Parlamentului European1. Comisia s-a folosit de asemenea de evaluările făcute de diverse organizaţii internaţionale, în special de contribuţiile Consiliului Europei, OSCE şi ale instituţiilor financiare internaţionale, precum şi de cele ale organizaţiilor nonguvernamentale. b) Relaţiile între Uniunea Europeană şi România Evoluţii recente în cadrul Acordului European, inclusiv comerţul bilateral România a continuat să aplice Acordul European (Europe Agreement) şi diversele instituţii comune au continuat să funcţioneze în mod corespunzător. Consiliul de Asociere s-a întrunit în martie 2002 iar cea mai recentă şedinţă a Comitetului de Asociere a avut loc în octombrie 2001. Comitetul Parlamentar Comun, cuprinzând reprezentanţi din Parlamentul român şi Parlamentul European, s-a întrunit la Bruxelles în aprilie 2002. Relaţiile între România şi Comitetul Economic şi Social au continuat să fie bune iar în iunie 2002 s-a adoptat un raport privind progresul României pe drumul spre aderare2. Nu s-a înregistrat nici un progres în ce priveşte constituirea unui Comitet Consultativ Comun împreună cu Comitetul Regiunilor. Aplicarea de către România a Acordului European s-a îmbunătăţit considerabil şi o serie de aspecte nerezolvate şi-au găsit soluţia în cursul anului (de exemplu, îndepărtarea restricţiilor la exportul unor materii prime sensibile şi eliminarea treptată

1 Raportorul Parlamentului European este Baroneasa Nicholson de Winterbourne. 2 Raportorul pentru Comitetul Economic şi Social este dl. Bedossa.

a unui sistem discriminatoriu de impozitare pe profit). S-au luat de asemenea măsuri pentru îndepărtarea restricţiilor discriminatorii cu privire la dreptul de stabilire în România a avocaţilor din Statele Membre UE. Indicatori recenţi semnalează o îmbunătăţire continuă a situaţiei comerţului românesc. În cursul anului 2001, exporturile româneşti spre CE au totalizat 9,3 miliarde euro (68% din totalul exporturilor româneşti, un spor de 21% comparativ cu anul 2000). În aceeaşi perioadă, importurile din CE au crescut la 10,2 miliarde euro (57% din totalul importurilor, o creştere de 17% faţă de anul anterior). Această creştere a comerţului a reflectat şi în acelaşi timp a contribuit la relansarea economiei româneşti care a avut loc în anul 2001. În 2001, principalele exporturi ale României spre CE erau reprezentate de: textile şi confecţii (37%), maşini şi echipamente (15%), încălţăminte (12%) şi produse siderurgice (9%). Principalele exporturi ale CE spre România au constat din maşini şi echipamente (27%), textile şi confecţii (24%), utilaje de transport (10%), produse chimice (7%) şi produse siderurgice (5%). Ca urmare a acordului încheiat în urma primei runde de negocieri comerciale în sectorul agricol (adoptat cu titlu independent, până la încheierea unui Protocol Adiţional la Acordul European), aproximativ 85% din importurile agricole CE din România şi 43% din exporturile agricole CE spre România sunt scutite de taxe vamale sau beneficiază de taxe reduse preferenţiale (statistici comerciale medii pentru 1998-2000). Negocieri cu privire la o nouă rundă de liberalizare, acoperind sectoare mai sensibile în cadrul cărora comerţul este în prezent destul de scăzut, au început la sfârşitul anului 2001 şi s-au încheiat în iunie 2002. Rezultatul acestei noi runde, programat să intre în vigoare în ianuarie 2003, întăreşte preferinţele comerciale agricole existente între părţi şi promovează eliminarea sau reducerea taxelor de import, fie în cadrul contingentelor tarifare, fie pentru cantităţi nelimitate în astfel de sectoare precum cerealele, produsele lactate, carnea de vită şi carnea de oaie. Acest nou acord include şi angajamentul părţilor de a elimina restituirile la exporturi pentru anumite sectoare. Investigaţiile anti-dumping privind importurile de uree din România (printre altele) au condus la impunerea de taxe definitive în ianuarie 2002. În martie 2002, ca răspuns la măsurile protecţioniste luate de SUA, care au restrâns în mare măsură accesul la piaţa lor şi au creat riscul unei devieri comerciale considerabile, UE a iniţiat măsuri de protecţie provizorii, cu efect erga omnes, în privinţa importurilor de anumite produse siderurgice. Măsurile au fost parţial confirmate în septembrie 2002. Parteneriat de aderare Un Parteneriat de Aderare revizuit a fost adoptat în ianuarie 2002. Modul său de aplicare este examinat în Partea D. Plan de Acţiune pentru întărirea capacităţii administrative şi judiciare

După cum s-a anunţat în Strategia de extindere elaborată de Comisie în 2001, în primăvara anului 2002 Comisia şi România au elaborat în comun un Plan de Acţiune în vederea întăririi capacităţii administrative şi judiciare a României, asupra căruia s-a ajuns la o înţelegere comună în luna iunie. Parteneriatul de Aderare revizuit a servit drept punct de plecare în acest demers. Scopul acestui Plan de Acţiune este de a identifica împreună viitoarele măsuri necesare pentru ca România să ajungă la un nivel adecvat de capacitate administrativă şi judiciară până la data aderării, să asigure că s-au luat toate măsurile necesare în această privinţă şi să acorde României asistenţă orientată în domenii care sunt esenţiale pentru funcţionarea unei Uniuni lărgite. Ca atare, Planul de Acţiune reprezintă un instrument-cheie pentru atingerea obiectivului comun al UE şi al României, acela de a asigura că pregătirea României pentru aderare se desfăşoară cât mai eficace posibil în intervalul de timp planificat. Modul de aplicare a Planului de Acţiune este examinat în Partea D a prezentului Raport. Program Naţional pentru adoptarea acquis-ului În iulie 2002 România a prezentat un Program Naţional revizuit pentru adoptarea acquis-ului (PNAA) în care îşi prezintă strategia în vederea aderării, inclusiv modul de transpunere în practică a priorităţilor Parteneriatelor de Aderare. Asistenţă comunitară Trei instrumente de preaderare sunt finanţate de Comunitatea Europeană pentru a ajuta ţările candidate din Europa Centrală şi de Est în pregătirile lor în faza de preaderare: programul Phare; SAPARD, prin care se acordă sprijin pentru dezvoltare agricolă şi rurală; şi ISPA, care finanţează proiecte de infrastructură în domeniul mediului şi cel al transporturilor. Sprijinul acordat de aceste programe se concentrează asupra priorităţilor din Parteneriatul de Aderare care este menit să ajute ţările candidate să îndeplinească criteriile pentru a deveni membru al Uniunii. Nivelul sprijinului financiar disponibil în baza instrumentelor de preaderare pune în faţa administraţiei din România o provocare considerabilă. În prezent, capacitatea organismelor responsabile cu programarea, conducerea operaţională şi controlul financiar este insuficientă. În ce priveşte Phare, ritmul de licitare şi contractare în 2001 a fost considerabil mai scăzut decât volumul noilor fonduri angajate în cursul anului. Prin urmare, volumul de fonduri rămas şi necontractat încă a sporit. Limite similare ale capacităţii instituţionale pot afecta şi aplicarea programului ISPA. În conformitate cu condiţionalitatea programului Phare 2001, Guvernul României a prezentat o evaluare a organismelor responsabile cu aplicarea programelor Phare şi ISPA. Evaluarea, care a fost adoptată de Guvern, a identificat resursele umane şi materiale necesare pentru gestionarea acestor programe în perioada 2002 – 2004. De o deosebită urgenţă este adoptarea de măsuri pentru întărirea capacităţii Unităţii Centrale de Contractare şi Finanţare din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi a Unităţii Financiare din cadrul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei.

Programul Phare acordă sprijin ţărilor din Europa Centrală şi de Est din anul 1989, ajutându-le să traverseze o perioadă de tranziţie fundamentală economică şi socială şi de mutaţii politice. Accentul actual pus pe „preaderare” a fost stabilit în 1997, ca răspuns la lansarea la Consiliul European de la Luxemburg a prezentului proces de extindere. Phare acordă ţărilor candidate din Europa Centrală şi de Est sprijin pentru construcţia instituţională, investiţii pentru consolidarea infrastructurii de reglementare necesară pentru asigurarea conformării la acquis şi investiţii pentru coeziune economică şi socială. Acest sprijin ajută ţările respective în efortul lor de adoptare a acquis-ului şi de consolidare a instituţiilor necesare pentru implementarea şi asigurarea aplicării acquis-ului şi include cofinanţare pentru asistenţă tehnică, proiecte de „înfrăţire instituţională” şi de sprijin pentru investiţii. Phare de asemenea ajută ţările candidate să-şi dezvolte mecanismele şi instituţiile care vor fi necesare pentru aplicarea Fondurilor Structurale după aderare şi este susţinut de un număr limitat de măsuri (planuri de investiţii şi subvenţii) cu accent regional sau tematic. În contextul Planurilor de Acţiune pentru consolidarea capacităţii administrative şi judiciare, atenţie specială se acordă problemei construcţiei instituţionale şi investiţiilor conexe menite să asigure conformarea la acquis. Pentru 2002, Comisia a mobilizat o asistenţă financiară specială de până la 250 milioane euro care să dubleze eforturile ţărilor aflate în proces de negocieri, în plus faţă de alocaţiile anuale indicative pentru fiecare din ţările incluse în programul Phare, ceea ce ridică valoarea totală a asistenţei comunitare pentru întărirea capacităţii administrative şi judiciare a ţărilor aflate în procesul de negocieri la aprox. 1 miliard euro în anul 2002. În perioada 1992-1999, programul Phare a alocat angajamente de fonduri de aprox. 1,200 miliarde euro României. În 2000 şi 2001 alocările pentru România au fost de 260 milioane euro şi 287 milioane euro3. Programul Naţional Phare 2002 pentru România reprezintă 229 milioane euro, fiind suplimentat de 36,5 milioane euro sub forma ajutorului suplimentar pentru construcţie instituţională în cadrul Phare 2002. Programul pentru 2002 se concentrează asupra următoarelor domenii prioritare: Consolidarea democraţiei şi statului de drept: Phare acordă sprijin continuu

pentru acţiunile în domeniul protecţiei copiilor şi acordă asistenţă pentru aplicarea strategiei naţionale de îmbunătăţire a situaţiei romilor (19 milioane euro).

Criterii economice: sprijin pentru restructurarea Casei de Economii CEC (2,5 milioane euro).

Întărirea capacităţii administrative: sprijinul în acest domeniu este menit să îmbunătăţească capacitatea de gestionare a programelor CE, să întărească administraţia publică locală, să urmărească dezvoltarea instituţională a Curţii de Conturi a României, să sprijine aplicarea planului strategic al Ministerului Finanţelor Publice şi să consolideze organele de aplicare a programului SAPARD (34 milioane euro).

Îndeplinirea obligaţiilor derivând din acquis: înfrăţire instituţională, asistenţă tehnică şi investiţii sunt acordate în următoarele domenii – piaţa internă, concurenţa, uniunea vamală, protecţia consumatorilor, afaceri sociale şi

3 Aceste cifre includ o alocare de 13 milioane euro pe an pentru Programele de Cooperare Transfrontalieră.

ocuparea forţei de muncă, agricultură, energie, transporturi, sănătate, mediu, justiţie şi afaceri interne (84 milioane euro).

Coeziune economică şi socială: sprijin investiţional va fi acordat programelor de dezvoltare regională care privesc domenii confruntate cu probleme specifice. Există de asemenea măsuri de sprijinire a restructurării economice şi construcţiei instituţionale (107 milioane euro).

O sumă suplimentară de 13 milioane euro a fost alocată pentru programele de cooperare transfrontalieră cu Bulgaria (8 milioane euro) şi Ungaria (5 milioane euro). România de asemenea participă şi beneficiază de programe multi-ţări şi orizontale finanţate de Phare, cum ar fi TAIEX, programul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, SIGMA şi programul de siguranţă nucleară. Fondurile acordate prin programul Phare 2002 finanţează în parte participarea la programe comunitare pentru 2003. România rămâne un participant activ la o serie de programe: Leonardo da Vinci, Socrate, Tineret, Life III, Programul multi-anual pentru întreprinderi şi spirit de iniţiativă, Cultura 2000 şi Programul-cadru 5 pentru Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică şi Euratom. România şi-a exprimat interesul de a participa la Programul-cadru 6 pentru Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică şi Euratom. România va participa de asemenea la următoarele programe: Egalitatea de şanse între sexe, Combaterea excluderii sociale, Combaterea discriminării, Întreprindere şi spirit de iniţiativă, Altener, SAVE, IDA II, Fiscalis, European e-content, Vamă 2002, Acţiunea Comunitară în domeniul sănătăţii publice şi Programul de Acţiune de promovare a ONG-urilor în domeniul protecţiei mediului. Participarea oficială a României la activităţile Agenţiei Europene a Mediului a debutat în ianuarie 2002. În ansamblu, impactul programului Phare a fost pozitiv. A avut loc un transfer efectiv de know-how, echipamente şi resurse financiare într-o serie de domenii importante. În România, Phare joacă un rol deosebit de important în următoarele domenii: Crearea de capacităţi pentru aplicarea programelor de dezvoltare regională.

Prin proiecte de asistenţă nerambursabilă s-au sprijinit iniţiative locale în turism şi dezvoltare rurală precum şi dezvoltarea de resurse umane.

Pregătirea aplicării programelor ISPA şi SAPARD, prin activităţi de elaborare de proiecte şi asistenţă tehnică de sprijinire a dezvoltării structurilor administrative necesare.

Iniţierea de activităţi în domeniul dezvoltării resurselor umane precum şi al învăţământului şi formării profesionale, în acord cu priorităţile Fondului Social European.

Acordarea de sprijin pentru o mai bună colaborare între autorităţile naţionale şi locale cu privire la aplicarea strategiei naţionale pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, în special prin alocarea de fonduri pentru 40 de proiecte de parteneriat local prin Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi.

Acordarea de sprijin pentru modernizarea a două secţiuni de drumuri naţionale (DN1 şi DN2), ceea ce a dus la o îmbunătăţire semnificativă a siguranţei traficului.

Acordarea de sprijin continuu societăţii civile pentru dezvoltarea de parteneriate durabile între ONG-uri şi autorităţile locale şi pentru crearea unei reţele de birouri de consultanţă pentru cetăţeni.

Acordarea de sprijin pentru Iniţiativa Europeană pentru Democraţie şi Drepturile Omului, având ca scop dezvoltarea organizaţilor nonguvernamentale şi asociaţiilor în astfel de domenii precum: lupta împotriva discriminării, rezolvarea conflictelor, drepturile refugiaţilor şi ale persoanelor care migrează, educaţie civică, promovarea drepturilor omului, administraţia locală, mass media, dezvoltarea şi pregătirea ONG-urilor, practica şi organizarea parlamentară, reforma penală şi egalitatea sexelor.

Acordarea de sprijin pentru dezvoltarea de servicii moderne de protecţie a copilului prin proiecte propuse şi puse în aplicare de autorităţile locale.

Analiza de revizuire Phare 2000 a confirmat demersul în vederea aderării şi a accentuat importanţa ajutării ţărilor respective să se pregătească pentru Fondurile Structurale. Curentele iniţiate în 1997 au continuat, prevăzându-se un rol crescut pentru Delegaţiile Comisiei, continuându-se acţiunea de dinamizare a procedurilor şi punându-se un accent sporit pe creşterea impactului verificabil şi cuantificabil al proiectelor Phare asupra construcţiei instituţionale, investiţiilor în vederea conformării la acquis şi realizării coeziunii economice şi sociale. Analiza de revizuire a prevăzut de asemenea posibilitatea continuării descentralizării structurii de conducere Phare, prin renunţarea la cerinţa de aprobare ex ante de către Delegaţiile Comisiei a acţiunilor de licitare şi contractare. Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie îndeplinite condiţii prealabile stricte referitoare la gestionarea programelor, controlul financiar şi structurile privind finanţele publice. Trebuie instituit pentru fiecare ţară candidată, cel mai târziu până la data aderării, un sistem lărgit şi descentralizat de implementare (EDIS). Grupuri de lucru la nivel înalt sunt constituite pentru fiecare ţară în vederea supravegherii acestui proces, în paralel cu alte măsuri procedurale esenţiale în vederea aderării. Comisia a aprobat programul SAPARD pentru România în noiembrie 2000. Alocarea indicativă pentru programul SAPARD din România pentru anul 2002 este de 157, 9 milioane euro la preţurile din 2002 (alocarea din 2001: 156,3 milioane euro la preţurile din 2001). Programul operaţional include 11 măsuri şi se bazează pe patru priorităţi: îmbunătăţirea competitivităţii produselor agricole şi piscicole prelucrate; îmbunătăţirea infrastructurii pentru dezvoltare rurală şi agricultură; dezvoltarea economiei rurale; dezvoltarea resurselor umane. Acordul de finanţare multianual (MAFA), care stabileşte regulile pentru implementarea programului SAPARD, şi Acordul de finanţare anual (AFA), care prevede angajamentul financiar al Comunităţii pentru România pentru anul 2000, sunt în vigoare din ianuarie 2002. AFA 2001 a fost semnat în februarie 2002. El va intra în vigoare în momentul în care România notifică Comisia cu privire la încheierea tuturor formalităţilor naţionale cerute. Următoarele structuri sunt responsabile de implementarea programului SAPARD: Fondul Naţional, având sediul în cadrul Ministerului de Finanţe, administrează fondurile SAPARD prin intermediul Ordonatorului Naţional şi răspunde de acreditarea naţională a Agenţiei SAPARD; Autoritatea Administrativă îşi are sediul în

incinta Ministerului pentru Integrare Europeană; Agenţia SAPARD îşi are sediul în cadrul Ministerului Agriculturii. În iunie 2002 au fost prezentate Comisiei Actul naţional de acreditare a Agenţiei SAPARD împreună cu toate documentele relevante. În iulie 2002 Comisia a adoptat o Decizie conferind temporar împuternicirea de administrare a programului SAPARD, pe bază complet descentralizată, Agenţiei SAPARD. Această decizie include aprobarea a 3 din cele 11 măsuri ale programului SAPARD şi acoperă 50% din suma disponibilă pentru România. Un Comitet de Monitorizare a fost înfiinţat de Autoritatea Administrativă şi acesta s-a întrunit de două ori în şedinţă. Programul ISPA se desfăşoară în baza documentelor de strategie naţională în materie de transporturi şi mediu pe care autorităţile din România le-au finalizat în anul 2000. Strategia pentru sectorul de protecţie a mediului a fost revizuită în 2001, pentru a coborî pragul numărului de locuitori pentru proiectele de alimentare cu apă de la 300.000 la 100.000 locuitori. Din cauza lipsei de lucrări de întreţinere în ultimii 20 de ani, cea mai mare parte a infrastructurii din domeniul mediului şi transporturilor suferă de o gravă deteriorare. În cazul transporturilor accentul se pune pe îmbunătăţirea şi modernizarea legăturilor rutiere şi feroviare din cadrul coridoarelor transeuropene pentru a le ridica la standarde europene. Dezvoltarea căilor navigabile este de asemenea o prioritate. În ce priveşte sectorul de protecţie a mediului, România se confruntă cu probleme acute de poluare a aerului, apelor şi solului, care necesită investiţii pe scară largă atât din partea sectorului public cât şi a celui privat. Pentru anii 2000 şi 2001, alocaţia completă (de dimensiune medie) pentru România a fost angajată, adică 493,2 milioane euro (239,2 milioane euro în 2000 şi 245,6 milioane euro în 2001). Alocaţia pentru 2002 se va situa între 217,8 milioane euro şi 283,2 milioane euro. În 2001 s-au aprobat nouă proiecte în domeniul mediului: trei proiecte combinând investiţii în sectoarele de apă potabilă şi ape reziduale la Cluj, Paşcani şi Târgu Mureş, cu contribuţii ISPA în valoare de 35,1 milioane euro, 12,2 milioane euro şi respectiv 20,9 milioane euro; cinci proiecte în domeniul colectării şi tratării apelor reziduale, în Timişoara (contribuţie ISPA de 13,5 milioane euro), Focşani (11,7 milioane euro) şi Oradea (16,7 milioane euro); precum şi asistenţă tehnică pentru pregătirea unui proiect pentru reabilitarea staţiei de tratare a apelor reziduale din Bucureşti (1,4 milioane euro). Cinci proiecte în domeniul transporturilor au fost aprobate în 2001: trei proiecte de investiţii în sectorul rutier, adică reabilitarea secţiunii de drum Craiova – Drobeta (87,8 milioane euro), reabilitarea secţiunii de drum Drobeta – Lugoj (138 milioane euro) şi construcţia tronsonului de ocolire de la Sibiu (67,9 milioane euro); precum şi două măsuri de asistenţă tehnică de pregătire a unui proiect pentru o legătură feroviară cu graniţa cu Ungaria (0,6 milioane euro) şi un proiect pentru reabilitarea secţiunii de drum Craiova – Lugoj (1,1 milioane euro). În anul 2002 deocamdată au fost aprobate două măsuri în domeniul mediului: un proiect privind deşeurile solide la Râmnicu Vâlcea (11 milioane euro) şi un proiect combinat apă potabilă / ape reziduale pentru oraşul Braşov (41,7 milioane euro). O măsură de asistenţă tehnică pentru întărirea capacităţii agenţiilor de implementare ISPA a fost de asemenea aprobată în anul 2002. Alte proiecte sunt în curs de pregătire.

În ce priveşte pregătirile pentru descentralizarea lărgită (EDIS), s-a efectuat o evaluare a discrepanţelor existente. Pe baza traseului de parcurs EDIS, autorităţile române trebuie să subscrie la recomandările acestuia pentru a continua procesul. O serie de contracte de servicii au fost semnate pentru proiectare, supraveghere şi asistenţă tehnică atât în sectorul transporturilor cât şi în cel al mediului, iar trei contracte de lucrări au fost încheiate în domeniul mediului şi un contract de lucrări în sectorul transporturilor. Majoritatea licitaţiilor pentru restul proiectelor ISPA aprobate în anul 2000 au fost lansate sau sunt acum în proces de pregătire. Înfrăţire instituţională Unul dintre principalele teste pe care trebuie încă să-l treacă ţările candidate constă în necesitatea de a-şi întări capacitatea administrativă şi judiciară pentru a implementa şi asigura aplicarea acquis-ului. Începând din 1998, Comisia Europeană a început să mobilizeze considerabile resurse umane şi financiare pentru a le ajuta să parcurgă acest proces, folosind mecanismul înfrăţirii între administraţii şi agenţii. În 2001, Comisia a pus şi mai tare accentul pe construcţia instituţională, prin lansarea Planurilor de Acţiune pentru întărirea capacităţii administrative şi judiciare. Procesul de înfrăţire instituţională face ca volumul vast de expertiză pe care-l posedă Statele Membre să fie pus la dispoziţia ţărilor candidate prin detaşarea pe termen lung de funcţionari publici la care se adaugă misiuni de experţi şi acţiuni de formare profesională pe termen scurt. Între 1998 şi 2001, Comunitatea a finanţat un număr total de 503 proiecte de înfrăţire instituţională. Între 1998 şi 2000 aceste proiecte au avut ca obiectiv central principalele sectoare prioritare identificate în cadrul Parteneriatelor pentru Aderare: agricultura, mediul, finanţele publice, justiţia şi afacerile interne precum şi pregătirea pentru gestionarea Fondurilor Structurale. Din anul 2000 şi alte sectoare importante ale acquis-ului au fost abordate în cadrul proiectelor de înfrăţire instituţională, ca de exemplu politica socială, lupta contra drogurilor, transporturile şi reglementarea sectorului telecomunicaţiilor. Procesul de înfrăţire instituţională cuprinde în prezent toate sectoarele acquis-ului. Datorită puternicului sprijin din partea Statelor Membre UE, un număr de 103 parteneriate de înfrăţire instituţională au fost finanţate prin programul Phare 1998, implicând toate ţările candidate şi aproape toate Statele Membre. Aceste proiecte de primă generaţie au ajuns aproape la sfârşit. Prin programul Phare 1999 alte 123 proiecte sunt în prezent implementate iar operaţia de programare pentru Phare 2000 a inclus încă 146 de proiecte de înfrăţire instituţională. Operaţia de programare pentru 2001 include 131 proiecte de înfrăţire instituţională care acoperă toate ţările beneficiare ale programului Phare, precum şi Cipru şi Malta. În cadrul operaţiei de programare 2002, au fost deja planificate şi aprobate în vederea implementării 119 proiecte de înfrăţire instituţională. Un număr considerabil de alte proiecte de înfrăţire sunt planificate, acestea trebuind să fie aprobate şi lansate în vederea implementării înainte de sfârşitul anului 2002. Ele includ proiecte de înfrăţire instituţională identificate în Planurile de Acţiune pentru întărirea capacităţii administrative şi judiciare din ţările aflate în proces de negocieri. Se estimează că în jur de 300 proiecte

de înfrăţire instituţională sunt operaţionale simultan în toate ţările candidate. În plus, ţărilor candidate li se oferă şi o altă posibilitate de a beneficia de expertiza Statelor Membre prin programul „Twinning light”, un mecanism menit să abordeze proiecte delimitate cu grijă, de dimensiune limitată, care apar în timpul procesului de negocieri. Prin programul Phare 2001, România implementează 12 proiecte de înfrăţire instituţională. Se acordă un sprijin substanţial pentru reforma administraţiei publice şi a vămilor. Sunt în curs de derulare proiecte pentru Comisia Naţională de Statistică, administraţia fitosanitară şi piscicultură. Mecanismul de înfrăţire instituţional va fi utilizat pentru dezvoltarea Strategiei integrate de gestionare a graniţelor şi sprijinirea cadrului instituţional în domeniul migraţiei. Alte proiecte de înfrăţire instituţională au ca obiectiv siguranţa rutieră, gestionarea deşeurilor şi politica în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii. Banca Naţională a României ca şi Poliţia de Frontieră au prezentat proiecte „twinning light”. Este în curs de pregătire pentru România, prin programul Phare 2002, asistenţă specială prin mecanismul de înfrăţire instituţională şi sunt programate un total de 29 de proiecte de înfrăţire - cel mai mare număr din toate ţările candidate. Justiţia şi afacerile interne vor reprezenta principalele domenii pentru proiecte de înfrăţire instituţională în 2002. Un total de zece proiecte vor aborda astfel de probleme precum azilul, refugiaţii, acquis-ul Schengen, modernizarea jandarmeriei şi întărirea generală a capacităţii judiciare. Ministerul de Finanţe este şi el un beneficiar important cu şase proiecte de înfrăţire instituţională menite să sprijine aplicarea planului său strategic. Au fost elaborate două proiecte de mediu (directive privind substanţele chimice şi legislaţia VOC, LCP şi SEVESO II), trei proiecte în domeniul social şi al ocupării forţei de muncă (şanse egale, securitatea socială a lucrătorilor migranţi şi formare profesională continuă) şi trei proiecte pentru piaţa internă (vamă, supravegherea concurenţei şi asigurărilor). Mecanismul de înfrăţire instituţională va fi folosit şi pentru sprijinirea implementării acquis-ului în domeniul hranei pentru animale şi al transporturilor pe căile navigabile interioare. În sfârşit, două proiecte au fost elaborate în vederea pregătirii României pentru gestionarea fondurilor structurale. Negocieri Negocierile de aderare au început cu România în februarie 2000 şi până în septembrie 2002 fuseseră lansate negocieri asupra 27 de capitole, în timp ce următoarele 13 capitole au fost închise temporar: Dreptul companiilor, Piscicultura, Uniunea Economică şi Monetară, Statistică, Politica socială şi ocuparea forţei de muncă, Politica industrială, Întreprinderile mici şi mijlocii, Ştiinţă şi cercetare, Învăţământ şi formare profesională, Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii, Relaţii externe, Politica externă şi de securitate comună, Instituţii. B. Criterii pentru a deveni membru 1. Criterii politice

Introducere Criteriile politice pentru aderare care trebuie să fie îndeplinite de ţările candidate, conform celor stabilite de Consiliul European de la Copenhaga în iunie 1993, stipulează că aceste ţări trebuie să fi realizat „stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului şi respectarea şi protecţia minorităţilor”.4 În Opinia sa din 1997 cu privire la cererea României de aderare la UE, Comisia a emis următoarea concluzie: „Instituţiile noi şi democratice ale României şi stabilitatea lor par acum a fi garantate. Însă ele trebuie să fie ancorate printr-un respect mai mare faţă de prevalenţa legii la toate nivelurile aparatului de stat. Alegerile sunt libere şi corecte; ele au condus la o adevărată schimbare de regim în noiembrie 1996. Rămân o serie de neajunsuri cu privire la respectarea drepturilor fundamentale, chiar dacă măsurile adoptate şi angajamentele luate de autorităţile române începând cu noiembrie 1996 reprezintă paşi în direcţia cea bună. De exemplu, mai este mult de făcut pentru eliminarea corupţiei, îmbunătăţirea funcţionării instanţelor de judecată şi protecţia libertăţilor individuale în faţa acţiunilor poliţiei şi campaniei serviciilor secreet sau în cursul cercetărilor penale. La fel, chiar dacă minoritatea maghiară pare a fi bine integrată (având în vedere îmbunătăţirea recentă a situaţiei sale), nu se poate spune acelaşi lucru despre romi (ţigani), care constituie o minoritate numeroasă în ţară. În sfârşit, reformele privind protecţia copiilor din orfelinate constituie un pas major înainte dar trebuie încă aşteptate rezultatele. Îmbunătăţirea care se constată de la venirea noului guvern la putere sugerează că România este pe cale să îndeplinească condiţiile politice stabilite de Consiliul European de la Copenhaga”. În Raportul său periodic din 2001, Comisia a constatat următoarele: „În Opinia sa din 1997, Comisia a exprimat concluzia potrivit căreia România a îndeplinit criteriile politice. De atunci, ţara a făcut un progres considerabil spre consolidarea şi adâncirea în continuare a stabilităţii instituţiilor sale care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului şi respectarea şi protecţia minorităţilor. În ultimul an au fost observate şi alte evoluţii pozitive. România continuă să îndeplinească criteriile politice de la Copenhaga.

4 Între timp, prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam în mai 1999, criteriile politice definite la Copenhaga au fost consfinţite în mod esenţial ca principiu constituţional în Tratatul privind Uniunea Europeană. Articolul 6 alin. (1) din Tratatul consolidat privind Uniunea Europeană prevede: “Uniunea are la bază principiile libertăţii,democraţiei, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi statul de drept”. Prin urmare, Articolul 49 din Tratatul consolidat stipulează că “Orice stat european care respectă principiile prevăzute la Articolul 6 alin. (1) poate solicita să devină membru al Uniunii”. Mai recent, aceste principii au fost evidenţiate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care a fost proclamată la Consiliul European de la Nisa din decembrie 2000.

Eficienţa legislativului s-a îmbunătăţit considerabil, ca şi funcţionarea generală a guvernului. Reforma procedurilor judiciare a continuat iar implementarea efectivă a noii legislaţii privind achiziţiile publice trebuie să joace un rol important în lupta împotriva corupţiei – deşi corupţia rămâne o problemă serioasă care este în mare parte nerezolvată. Alte preocupări speciale sunt cauzate de lipsa progresului în realizarea unei reforme strategice a administraţiei publice şi necesitatea de a se acţiona în continuare pentru a se garanta independenţa magistraturii. S-a înregistrat un progres semnificativ în domeniul drepturilor omului. Reforma sistemului de îngrijire a copiilor este deja avansată; homosexualitatea a fost decriminalizată; şi o importantă nouă legislaţie a fost adoptată în ce priveşte restituirea proprietăţii şi tratamentul acordat azilanţilor şi refugiaţilor. Introducerea regimului de libertate sub supraveghere reprezintă o reformă importantă a sistemului penal şi au fost lansate câteva iniţiative pentru combaterea traficului de fiinţe umane. Viitoarele reforme trebuie să caute să modernizeze Codul Penal şi să sporească responsabilitatea publică a ofiţerilor de poliţie şi de asemenea să asigure proporţionalitatea acţiunilor lor. Trebuie continuate eforturile de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă efective în instituţiile de îngrijire a copiilor. S-a aprobat o nouă legislaţie privind extinderea utilizării limbilor minoritare şi s-a adoptat o Strategie naţională pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor. Eforturile trebuie acum să se concentreze pe implementarea strategiei, cu scopul de a combate în mod efectiv discriminarea larg răspândită şi a îmbunătăţi condiţiile de viaţă. România a abordat priorităţile pe termen scurt din Parteneriatul de Aderare legate de criteriile politice prin îmbunătăţirea condiţiilor copiilor instituţionalizaţi, avansând cu reforma politicii de protecţie a copiilor, elaborând o strategie naţională pentru romi şi luând măsuri pentru sprijinirea programelor referitoare la minorităţi. În ce priveşte priorităţile pe termen mediu, s-a înregistrat progres în îndeplinirea priorităţii pe termen mediu legate de îngrijirea copiilor şi s-au întreprins iniţiative pentru a creşte accesul romilor la învăţământ. Dar sunt încă necesare acţiuni importante în alte domenii: strategia referitoare la romi nu a fost încă implementată; legislaţia de combatere a discriminării a fost adoptată dar nu este încă operaţională; iar demilitarizarea poliţiei nu a demarat încă”. În secţiunea care urmează se face o evaluare a evoluţiilor din România, văzute din perspectiva criteriilor politice stabilite la Copenhaga, inclusiv a funcţionării în ansamblu a puterii executive şi a sistemului judiciar al ţării. Aceste evoluţii sunt sub multe aspecte legate strâns de evoluţiile privind capacitatea României de a implementa acquis-ul, în special în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Informaţii relevante cu privire la dezvoltarea capacităţii României de a implementa acquis-ul în domeniul justiţiei şi afacerilor interne pot fi găsite în secţiunea respectivă (Capitolul 24 – Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne) din partea B.3.1. din prezentul Raport. Evoluţii recente Situaţia politică a fost stabilă în perioada de referinţă analizată în Raport. Nu s-au ţinut alegeri şi Partidul Social Democrat a continuat să guverneze în coaliţie cu micul

Partid Umanist. Deşi această coaliţie nu deţine majoritatea în nici una din camerele Parlamentului, a fost în măsură să asigure în mod confortabil majorităţile parlamentare conlucrând cu alte partide – în special Uniunea Democrată a Maghiarilor din România cu care a încheiat un protocol prin care s-a instituit un amplu parteneriat politic. Guvernul însuşi a iniţiat două moţiuni de încredere. Ambele au trecut cu uşurinţă. 1.1. Democraţia şi statul de drept România a realizat stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia şi statul de drept. Aceasta a fost concluzia Opiniei din 1997 şi a Rapoartelor periodice ulterioare, concluzie confirmată de evoluţiile din ultimul an. Prezenta secţiune tratează cele mai semnificative evoluţii de la ultimul Raport periodic. Parlamentul Parlamentul şi-a dovedit capacitatea de a procesa un volum considerabil de legislaţie, deşi capacitatea sa de a asigura un control efectiv s-a dovedit limitată. În 2001, numărul de legi adoptate de Parlament a cunoscut o creştere marcată în comparaţie cu anii anteriori, care au fost caracterizaţi de blocaje legislative. Această creştere se datorează unei combinaţii de proceduri parlamentare revizuite şi o poziţie puternică a partidului de guvernământ în ambele camere. Această tendinţă a continuat în anul 2002. Combinaţia de volum sporit de legislaţie, termene limită mai strânse şi resurse limitate a avut un impact negativ asupra capacităţii Parlamentului de a controla efectiv legislaţia. În lumina acestei situaţii, există preocupări legate de transpunerea acquis-ului acolo unde termenele limită sunt deosebit de scurte. Procesul de legiferare prin ordonanţe (vezi mai jos la puterea executivă) are ca rezultat şi reducerea importanţei Parlamentului în procesul legislativ. Dacă nivelul de ansamblu al personalului este adecvat, se remarcă o lipsă de personal de cercetare cu competenţă juridică care să acorde asistenţă parlamentarilor. Numărul personalului de susţinere logistică a partidelor parlamentare este de asemenea scăzut. Aceste probleme sunt amplificate de lipsa unei politici de dezvoltare a carierei sau a politicii de perfecţionare profesională a personalului existent. Cu privire la transparenţă, informaţiile referitoare la procesul legislativ sunt larg disponibile şi majoritatea proiectelor de lege sunt afişate pe Internet. Este însă greu să se urmărească procesul de modificare şi adoptare a legilor în timp real – ceea ce limitează posibilităţile de contribuţie externă într-o etapă cheie a procesului legislativ. Publicul nu poate asista la şedinţele comisiilor specializate fără aprobare prealabilă din partea acestora. În iunie 2002, Parlamentul a înfiinţat o Comisie pentru redactarea de propuneri de reformă constituţională. Acestea urmează să includă reformele necesare pentru aderarea la UE şi îmbunătăţirea funcţionării instituţiilor de stat. Puterea executivă

S-au întreprins câteva iniţiative pentru reforma puterii executive şi o mai bună funcţionare a sa – lansarea unei campanii de reformă a administraţiei publice, restructurarea organismelor de luptă împotriva corupţiei şi demilitarizarea poliţiei. Aceste reforme sunt oportune dar toate se află în faze incipiente de implementare şi până în prezent impactul lor a fost limitat. Având în vedere importanţa acestor probleme, implementarea accelerată a procesului de reformă trebuie considerată o prioritate. Descentralizarea responsabilităţilor în favoarea administraţiei locale era deja într-o fază avansată şi a continuat. În schimb s-a avansat puţin în ce priveşte îmbunătăţirea procesului de elaborare a politicilor şi recurgerea în continuare la ordonanţe ca instrument legislativ reprezintă un motiv de preocupare. După reorganizarea importantă care s-a produs la începutul anului 2001, doar puţine schimbări s-au adus organizării Executivului. Componenţa Cabinetului a rămas în mare stabilă. O serie de noi agenţii guvernamentale a luat fiinţă – dar dintre acestea numai Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este direct legat de implementarea acquis-ului (vezi secţiunea referitoare la drepturile omului şi protecţia minorităţilor). Practica Executivului de a legifera prin ordonanţe de urgenţă şi, în mai mică măsură prin ordonanţe „obişnuite”, a fost puternic criticată în Rapoartele periodice anterioare. Aceste instrumente legislative intră în vigoare imediat şi necesită numai o aprobare retroactivă din partea Parlamentului. Aceasta reprezintă un motiv de preocupare deoarece legislaţia poate fi adoptată înainte de a avea loc o consultare adecvată (adică transparenţa este mult redusă) şi din cauză că prerogativa Parlamentului de a modifica ulterior sau respinge legislaţia introdusă prin ordonanţe poate crea instabilitate legislativă. Recurgerea la ordonanţe nu s-a diminuat în mod substanţial în perioada de referinţă a Raportului. În 2001 şi 2002 cea mai mare parte a legislaţiei de care s-a ocupat Parlamentul a constat din ordonanţe de urgenţă şi obişnuite – adică legislaţia executivă deja în vigoare. Capacitatea de control limitată a Parlamentului înseamnă că majoritatea ordonanţelor sunt adoptate fie fără modificări deloc fie doar cu schimbări minore. Utilizarea acestor proceduri rămâne un motiv de preocupare, trebuind să fie folosite proceduri parlamentare normale în toate cazurile, în afara celor de natură excepţională. Evoluţii importante au avut loc cu privire la lansarea unei reforme a administraţiei publice din România. Primul Ministru a constituit un comitet interministerial pentru reformă administrativă, direct subordonat lui. S-a creat o Unitate Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice în cadrul Ministerului Administraţiei Publice şi s-a instituit o structură interministerială la nivel de lucru pentru elaborarea propunerilor de reformă. Sunt de asemenea în curs pregătiri pentru elaborarea unui program „în regim de urgenţă” de recrutare de tineri manageri profesionişti pentru administraţia publică din România. Aceste iniţiative, dacă sunt susţinute şi sprijinite printr-o strategie clară, ar putea contribui în mod semnificativ la îmbunătăţirea calităţii administraţiei publice din România. Acestea fiind spuse, reforma administraţiei publice se află doar în faza de

elaborare şi administraţia rămâne caracterizată de birocraţie excesivă, lipsă de transparenţă şi capacitate limitată de transpunere în practică a politicilor. Legea organică din 1999 referitoare la funcţionarii publici include dispoziţii care, odată aplicate în mod corespunzător, ar putea duce la practici şi rezultate mai bune. Însă legea nu este aplicată pe deplin sau în mod uniform. Agenţia pentru Administraţia Publică poartă responsabilitatea pentru îndeplinirea acestei sarcini dar mandatul său nu este clar şi influenţa sa asupra ministerelor din domeniu este slabă. A fost adoptat un volum considerabil de legislaţie secundară referitoare la reforma administraţiei publice. Aspectele abordate includ comitetele disciplinare, evaluarea rezultatelor activităţii, perioade de stagiu pentru noii funcţionari publici, funcţionarea comisiilor paritare şi gestionarea examenelor de recrutare. Însă anumite elemente ar putea necesita o revizuire suplimentară înainte de a putea fi efectiv transpuse în practică. O altă preocupare legată de cadrul legislativ este aceea că activitatea până în prezent s-a concentrat asupra unor aspecte relativ minore în timp ce s-a înregistrat un progres scăzut cu privire la aspecte de bază precum remunerarea, structura carierei şi dezvoltarea responsabilităţii publice. Cu privire la pregătirea funcţionarilor publici, Parlamentul a aprobat constituirea unui Institut Naţional al Administraţiei. Institutul va fi subordonat Ministerului Administraţiei Publice şi va oferi o pregătire intensivă persoanelor nou recrutate ca şi pregătire continuă pentru funcţionarii publici existenţi. Institutul va avea de asemenea sarcina gestionării unei reţele de opt centre regionale care vor oferi pregătire responsabililor şi funcţionarilor publici locali. A fost însărcinat cu elaborarea şi transpunerea în practică a strategiei naţionale de formare profesională şi va începe activităţile de formare profesională în anul universitar 2002/2003. Gestionarea resurselor umane este foarte limitată şi cade în principal în sarcina ministerelor din domeniu. Nu există o vedere de ansamblu în plan orizontal a problemelor care se manifestă şi nici un plan strategic de abordare a acestora. O reevaluare a alocării resurselor umane în cadrul administraţiei centrale şi o alocare corespunzătoare a acestora în domeniile prioritare sunt absolut necesare. Acest lucru ar putea contribui la diminuarea problemelor de personal insuficient cu care sunt confruntate câteva sectoare ale administraţiei publice. La nivel administrativ, coordonarea politicilor între ministere a continuat să se îmbunătăţească în timpul perioadei de referinţă a Raportului. Guvernul s-a dovedit a fi capabil să distribuie în mod eficace între ministere responsabilităţile pentru realizarea de reforme majore – în mod deosebit prin elaborarea de strategii sau planuri de acţiune. Elaborarea acestui tip de documente s-a dovedit a fi o caracteristică a planificării politicilor pe termen mediu spre lung de către guvern, în special în contextul extinderii UE şi ca răspuns la presiuni externe. Însă aceste planuri adesea nu se bazează pe evaluări de impact / necesităţi şi numai în câteva cazuri au fost constituite mecanisme de aplicare şi control. În anumite cazuri specifice au fost formate comitete interministeriale care să permită o mai bună coordonare a politicilor cu impact orizontal – de exemplu integrarea politicilor de mediu în alte politici sectoriale.

Principalul instrument pentru coordonarea politicilor şi cooperare interministerială rămân în continuare şedinţele săptămânale ale Guvernului. Însă multe decizii se pare că sunt luate fără respectarea procedurilor interne normale. Această situaţie are adesea ca rezultat adoptarea unei legislaţii elaborate în pripă, fără o consultare adecvată şi fără o evaluare suficientă a fezabilităţii şi impactului acesteia. Necesitatea care rezultă de a se aduce modificări acesteia este un factor suplimentar care sporeşte instabilitatea legislativă. Consultarea partenerilor s-a îmbunătăţit în perioada de referinţă a Raportului dar rămâne necorespunzătoare. Consiliului Economic şi Social i s-au oferit mai multe posibilităţi de a-şi face cunoscute comentariile cu privire la proiectele legislative, dar timpul acordat pentru redactarea acestor comentarii este de obicei scurt, ceea ce limitează eficacitatea procedurii de consultare. S-a purtat un dialog structurat cu comunitatea de afaceri asupra măsurilor orizontale de reglementare a mediului de afaceri. Însă progresul realizat în ce priveşte îmbunătăţirea dialogului între cercurile de afaceri şi Guvern asupra unor reglementări specifice care privesc anumite sectoare unde procedurile de consultare sunt în continuare necorespunzătoare este redus. Se poartă negocieri intense cu sindicatele care au permis Guvernului să reînnoiască „pactul social” pe care l-a încheiat cu acestea (dar nu şi cu asociaţiile patronatului) asupra aplicării politicii sale economice. ONG-urile au fost consultate în mod activ în anumite situaţii, cum ar fi cu privire la legea referitoare la accesul public la informaţii, precum şi asupra unor aspecte diverse legate de protecţia minorităţilor şi a copiilor. Însă acestea sunt excepţii şi, de regulă generală, ONG-urile nu sunt atrase în dialogul asupra politicilor. Ministerul pentru Integrare Europeană poartă răspunderea pentru toate aspectele legate de aderarea la UE. S-a dovedit a fi capabil să exercite o funcţie de coordonare eficace chiar dacă capacitatea sa de a emite opinii experte cu privire la proiectele de legislaţie continuă să fie limitată. La nivel politic, Comitetul Interministerial pentru Integrare Europeană s-a întrunit în perioada de referinţă a Raportului – deşi atât nivelul de reprezentare cât şi frecvenţa întrunirilor au fost mai scăzute decât s-a prevăzut iniţial. La nivel tehnic, au fost organizate grupuri de lucru sectoriale care s-au întrunit periodic. Aceste organisme au fost în măsură să elaboreze efectiv documentele de negociere. Cu toate acestea, ele nu sunt implicate activ în evaluarea fezabilităţii angajamentelor luate în timpul negocierilor sau în urmărirea modului lor de aplicare. Procesul de descentralizare a continuat în perioada de referinţă prin transferul de alte responsabilităţi autorităţilor locale. Transferul responsabilităţii spre furnizarea de servicii a avansat simultan cu descentralizarea responsabilităţilor politice şi creşterea descentralizării fiscale. În acest context, este încurajator să se observe capacitatea crescută de evaluare şi colectare a veniturilor din impozite şi taxe locale. Având în vedere ritmul rapid al descentralizării, o problemă majoră aflată în faţa administraţiilor locale este aceea a capacităţilor manageriale limitate de aplicare a responsabilităţilor descentralizate. Sistemele de gestionare a resurselor umane sunt subdezvoltate, formarea profesională este limitată şi se constată o fluctuaţie mare în rândul funcţionarilor publici locali. Sunt necesare încă eforturi considerabile pentru îmbunătăţirea management-ului financiar şi înlăturarea lipsei de echipamente şi de calificare în domeniul informatic.

Asociaţiile autorităţilor locale au jucat un rol tot mai puternic în perioada de referinţă. Acestea încă au tendinţa de a fi organizaţii politizate. Pentru prima dată, autorităţile centrale au consultat în mod constant aceste asociaţii cu privire la proiectele de legislaţie care au un impact semnificativ la nivel local. Cu privire la demilitarizarea poliţiei, s-a înregistrat un progres semnificativ odată cu intrarea în vigoare a noii Legi privind Statutul Poliţistului în august 2002. Această lege prevede în mod explicit că poliţiştii sunt funcţionari publici civili aflaţi în serviciul statului de drept. Legea de asemenea transferă responsabilitatea pentru rezolvarea cazurilor de infracţiuni comise de poliţişti procurorilor şi instanţelor civile, stabileşte obligaţia poliţiştilor de a respecta drepturile omului şi libertăţile fundamentale şi cere imparţialitate, nediscriminare, proporţionalitate şi gradualism din partea poliţiştilor în exercitarea funcţiei lor. Au fost întreprinse şi alte iniţiative în sprijinul acestor evoluţii din punct de vedere juridic. Folosirea în cadrul poliţiei a celor care îşi efectuează serviciul militar obligatoriu este suprimată treptat, fapt care a ridicat în mod semnificativ gradul de profesionalism. Dacă pregătirea în ansamblu a poliţiei continuă să fie insuficientă, componenta militară a fost diminuată şi s-a asigurat o pregătire suplimentară în domeniul drepturilor omului. Unele aspecte ale muncii de poliţie au fost descentralizate şi s-au lansat proiecte pilot privind menţinerea ordinei la nivelul comunităţii. Sistemul judiciar Reforma magistraturii a fost limitată în timpul perioadei de referinţă a Raportului şi principalele preocupări exprimate în Raportul periodic de anul trecut nu au fost abordate. În special, implicarea puterii executive în problemele judiciare nu a fost diminuată de o manieră substanţială, tribunalele sunt în continuare supra-încărcate, Procurorul General deţine în continuare dreptul considerabil de a introduce apeluri extraordinare, iar combinaţia de lipsă de resurse şi de politică necorespunzătoare în domeniul resurselor umane face ca sistemul judiciar să fie serios sub presiune. Sistemul judiciar românesc are instanţe la patru niveluri: tribunale de primă instanţă în oraşele mari, tribunale care sunt organizate la nivel judeţean, curţi de apel şi Curtea Supremă de Justiţie. Procurorul General funcţionează pe lângă Curtea Supremă. Curtea Supremă este de asemenea jurisdicţia supremă pentru sistemul distinct al tribunalelor militare speciale. În general, cazurile beneficiază de o judecată de fond în prima jurisdicţie şi căi de atac la două niveluri: apel pentru motive de fapt şi apel pentru motive de drept. Există de asemenea o Curte Constituţională în România. Această Curte are o dublă competenţă: examinarea legilor înainte ca acestea să fie promulgate de Preşedinte şi examinarea legilor deja în vigoare în cazul în care caracterul lor constituţional este contestat în faţa tribunalelor ordinare. Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui numirile de judecători şi procurori şi răspunde de aspectele de disciplină precum şi de promovările în rândurile magistraţilor. Însă alegerea membrilor Consiliului este lipsită de transparenţă şi, la fel ca în trecut, Ministrul Justiţiei exercită o puternică influenţă asupra Consiliului. O modificare adusă Legii privind organizarea judecătorească a sporit numărul

membrilor din Consiliu de la 15 la 17 pentru a creşte reprezentarea tribunalelor. Ca o evoluţie separată, pozitivă, Ministrul Justiţiei a emis un ordin care stipulează că promovarea judecătorilor şi procurorilor se bazează pe merit şi se hotărăşte în urma unui concurs deschis care cuprinde probe scrise şi orale. Acest proces de promovare este supervizat de a comisie alcătuiră din profesori universitari, cercetători, jurişti şi experţi care lucrează în cadrul Ministerului Justiţiei. Având în vedere faptul că influenţa politicului asupra puterii judecătoreşti în România continuă să creeze îngrijorare, sunt necesare şi alte reforme care să întărească rolul Consiliului şi să garanteze independenţa puterii judecătoreşti. Procurorul General, care este subordonat Executivului, a continuat să-şi folosească puterile discreţionare pentru a introduce apeluri extraordinare împotriva hotărârilor judecătoreşti. Preocupărilor exprimate în Raportul periodic de anul trecut cu privire la posibilitatea de introducere de apeluri extraordinare chiar înainte de epuizarea celorlalte căi de atac legale şi la relaxarea criteriilor de introducere a unor astfel de apeluri nu li s-a dat curs. Această situaţie este considerată contrară Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi subminează principiul certitudinii juridice. Institutul Naţional al Magistraturii este principalul punct de plecare pentru o carieră de judecător sau procuror şi stagiarii sunt selectaţi în urma unor concursuri deschise dure. Cealaltă rută obişnuită de intrare în aceste profesii este trecerea unui examen de către avocaţi. Însă cei care au un doctorat în drept sau care au fost magistraţi, inspectori generali sau consilieri juridici în Ministerul Justiţiei pot fi numiţi judecători sau procurori fără să mai fie obligaţi să dea acest examen. Acest lucru creează posibilitatea unor numiri politice şi ar putea submina independenţa puterii judecătoreşti. Institutul Naţional al Magistraturii este prin lege dependent de Ministerul Justiţiei în ce priveşte finanţarea sa, numărul de stagiari, aprobarea de programe şi formatori, şi în general pentru aprobarea deciziilor adoptate de Consiliul Institutului. Nu s-a înregistrat nici un progres în ce priveşte acordarea unui statut de autonomie Institutului. Centrul care acordă pregătire iniţială pentru grefieri a devenit operaţional în timpul perioadei de referinţă din raport. În ciuda faptului că au fost create două centre regionale pentru formare profesională continuă, acestea nu sunt operaţionale iar Ministerul Justiţiei nu a elaborat încă o politică clară cu privire la formarea continuă pentru judecători şi procurori. Deşi prevederile privind formarea profesională au fost îmbunătăţite, ele sunt în continuare necorespunzătoare şi calitatea pregătirii pentru toate profesiile din justiţie, inclusiv pentru personalul funcţionăresc, trebuie îmbunătăţită. Trebuie acordată atenţie specială acordării de pregătire specializată în astfel de probleme precum criminalitatea economică, spălarea banilor şi lupta împotriva corupţiei. Numărul total de judecători şi de posturi judecătoreşti neocupate nu s-a modificat în mod substanţial în timpul perioadei de referinţă. Numărul mediu de cazuri de care s-a ocupat fiecare judecător a crescut de la 511 în anul 2000 la 531 în 2001, şi această supraîncărcare are consecinţe negative asupra calităţii actului de judecată. Condiţiile de lucru continuă să fie necorespunzătoare şi în ciuda necesităţii evidente s-a înregistrat doar un progres limitat în ce priveşte introducerea de sisteme informatice în tribunale şi parchete şi îmbunătăţirea administrării tribunalelor.

Numărul de judecători care lucrează la Curtea Supremă a crescut în perioada de referinţă, deşi sarcina de lucru rămâne excesivă. Sunt necesare resurse de personal suplimentare precum şi măsuri de reducere a numărului de cazuri trimise în faţa Curţii Supreme. Situaţia cu privire la executarea hotărârilor civile s-a îmbunătăţit. Executarea cade în responsabilitatea unor executori privaţi şi este realizată efectiv în majoritatea cazurilor. Sistemul românesc de asistenţă judiciară este operaţional dar este limitat şi trebuie extins. Nu s-au produs schimbări în perioada de referinţă, iar în cazurile penale asistenţa judiciară obligatorie se asigură în toate cazurile de detenţie şi se acordă tuturor minorilor. Însă asistenţa judiciară este obligatorie numai în timpul audierilor pentru cazuri în care pedeapsa depăşeşte cinci ani de închisoare şi în cazurile în care tribunalul hotărăşte că inculpatul este incapabil să se apere el însuşi. Codul de Procedură Civilă conţine dispoziţii de acordare a asistenţei judiciare persoanelor care nu îşi pot permite plata cheltuielilor de judecată legate de un caz civil. Serviciile de asistenţă judiciară sunt organizate de către barouri şi plata este asigurată de Ministerul Justiţiei. Pentru remedierea aspectelor prezentate mai sus, autorităţile române sunt sfătuite să elaboreze o strategie cuprinzătoare pentru continuarea reformei şi îmbunătăţirea funcţionării sistemului judecătoresc. O astfel de strategie trebuie să includă un plan de aplicare, conţinând prevederi bugetare. Măsuri anti-corupţie Conform studiilor, corupţia rămâne o problemă larg răspândită şi sistemică în România, în mare parte nerezolvată încă. În ciuda unui cadru legal care este destul de cuprinzător şi care a fost lărgit în ultimul an, respectarea legii rămâne la un nivel slab. Au fost create noi structuri instituţionale dar acestea nu sunt pe deplin operaţionale. Un pas înainte l-a constituit adoptarea Planului Naţional şi a Programului pentru combaterea corupţiei. Corupţia rămâne un aspect frecvent care însoţeşte tranzacţiile comerciale dar sunt multe cazuri raportate şi în relaţiile cu organele publice ca şi la nivel politic. Aceste niveluri înalte ale corupţiei subminează dezvoltarea economică şi erodează încrederea populaţiei în instituţiile de stat. Observatorii independenţi au ajuns la concluzia că nu s-a produs o reducere vizibilă a corupţiei în perioada de referinţă. Un total de 343 persoane au fost condamnate pentru corupţie în 2001, doar cu puţin mai multe decât în 2000 dar mai puţine decât în 1999. Planul Naţional pentru combaterea corupţiei a fost adoptat în octombrie 2001, împreună cu Programul Naţional pentru combaterea corupţiei. Cele două documente stabilesc date ţintă pentru ratificarea instrumentelor juridice internaţionale legate de lupta contra corupţiei, urmăresc completarea cadrului legal existent, prevăd planuri pentru elaborarea de strategii sectoriale pentru combaterea corupţiei şi promovează participarea activă a României în programele internaţionale anti-corupţie. Acestea reprezintă evoluţii importante şi asigurarea transpunerii lor în practică trebuie să constituie o prioritate.

Principala evoluţie instituţională în această perioadă a constituit-o crearea Parchetului Naţional Anti-Corupţie (PNAC). Acest nou organism înlocuieşte secţia anti-corupţie existentă în cadrul Parchetului General. PNAC investighează numai cazurile de corupţie implicând sume care depăşesc 100.000 euro şi implicând oficialităţi cu rang înalt. PNAC are filiale regionale funcţionând pe lângă fiecare din cele 15 Curţi de Apel. Aceste filiale se ocupă de cazuri de corupţie care nu intră în competenţa PNAC. La nivelul întregii ţări, când va avea numărul complet de personal, PNAC va avea 75 de procurori, 150 ofiţeri de poliţie judiciară, 35 de experţi financiari, 50 de membri personal auxiliar şi 10 posturi administrative. Activităţile PNAC sunt coordonate de Procurorul General al României şi în fruntea sa se află un procuror şef numit în mod special. Procurorul şef PNAC este numit oficial de Preşedintele României, în conformitate cu hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii. Această hotărâre este la rândul ei rezultatul unei selecţii de nominalizări făcute de Ministrul Justiţiei. Ceilalţi procurori sunt numiţi de Ministrul Justiţiei, în conformitate cu recomandările făcute de şeful PNAC. Aceeaşi procedură se aplică pentru revocarea mandatelor procurorilor. Rolul considerabil jucat de Ministrul Justiţiei în acest proces ar putea submina independenţa PNAC – o situaţie care poate compromite eficacitatea investigaţiilor sale. Trebuie luate măsuri pentru consolidarea autonomiei PNAC printr-o mai bună definire a statutului procurorilor, în special a statutului procurorului şef, şi garantând inamovibilitatea procurorilor. Noul organism beneficiază în mare de aceleaşi puteri legale ca şi structurile anticorupţie anterioare (şi ineficiente). Principalele noutăţi le constituie redistribuirea puterilor între PNAC şi filialele sale regionale şi faptul că se prevede un număr mare de posturi de experţi. Capacitatea de a găsi ocupanţi pentru aceste posturi va reprezenta un test major al hotărârii Guvernului de a transpune în practică această iniţiativă, având în vedere că organismele anticorupţie anterioare au avut un număr de angajaţi mult sub necesar. În ciuda constituirii PNAC, activităţile suprapuse şi neclar delimitate (între Garda Financiară, Corpul de Control al Primului Ministru şi poliţie) în privinţa investigării cazurilor de corupţie constituie în continuare o problemă serioasă. Au existat câteva evoluţii legislative în timpul perioadei de referinţă. Convenţia de drept civil asupra corupţiei, elaborată de Consiliul Europei, a fost ratificată în aprilie 2002, Convenţia de drept penal asupra corupţiei - în iulie 2002 şi Convenţia referitoare la spălarea banilor, percheziţii, preluarea şi confiscarea câştigurilor obţinute ilicit - în august 2002. În octombrie 2001 s-a adoptat o lege asupra accesului liber la informaţii de interes public. Această lege ar trebui să joace un rol important în sporirea transparenţei şi prin aceasta în reducerea corupţiei – deşi aplicarea ei s-a dovedit înceată şi inconsecventă. Un alt pas spre reducerea corupţiei l-a constituit introducerea achiziţiilor publice prin licitaţii electronice. Rămâne de văzut dacă aceste măsuri vor rezulta într-o diminuare vizibilă a nivelului de corupţie.

Nu s-a înregistrat nici un progres în încercarea de a face finanţarea partidelor politice mai transparentă sau în rezolvarea potenţialelor conflicte de interese ale politicienilor şi funcţionarilor publici. Rămâne încă de introdus în codul penal românesc conceptul de răspundere penală a persoanelor juridice. De asemenea este necesară completarea legislaţiei secundare pentru o aplicare completă a legii anticorupţie 2000. România este implicată în Iniţiativa Anticorupţie a Pactului de Stabilitate sponsorizată de Secretariatul OCDE şi participă la iniţiativa Consiliului Europei cunoscută drept Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO). Ca membră GRECO, România a primit vizita unei misiuni de experţi în octombrie 2001. Conform raportului de evaluare care a fost adoptat în martie 2002, guvernele succesive din România au fost preocupate de problema corupţiei şi au făcut eforturi să o prevină şi să o combată. Insă realitatea de netăgăduit a corupţiei în România este cu atât mai îngrijorătoare având în vedere că instituţiile cele mai implicate în combaterea corupţiei, inclusiv poliţia şi magistratura, sunt şi ele afectate de acest fenomen. În concluzie, GRECO a adresat recomandări specifice României, care este sfătuită insistent să le dea curs. 1.2. Drepturile omului şi protecţia minorităţilor. România continuă să respecte drepturile şi libertăţile omului. Aceasta a fost concluzia din Opinia 1997 şi a Rapoartelor periodice ulterioare, situaţie confirmată în ultimul an. Secţiunea care urmează se ocupă de cele mai semnificative evoluţii produse de la ultimul Raport periodic. România a ratificat principalele convenţii asupra drepturilor omului (vezi anexa). În principiu Convenţia Europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale are efect direct în România. În practică, acest lucru rămâne să fie stabilit de o manieră convingătoare. În mai 2002 România a semnat Protocolul Adiţional nr. 13 la Convenţia Europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale privind abolirea pedepsei cu moartea în toate situaţiile. După cum s-a raportat anterior, România a semnat dar nu a ratificat încă Protocolul Adiţional nr. 12 la Convenţia Europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care interzice discriminarea indiferent de motiv. O lege de aprobare a Ordonanţei de Guvern emise în anul 2000 cu privire la prevenirea şi pedepsirea tuturor formelor de discriminare a intrat în vigoare în ianuarie 2002. Această lege reprezintă un pas înainte în lupta împotriva discriminării în România şi în transpunerea acquis-ului. Însă va fi necesar să se aducă modificări la această lege pentru realizarea unei conformări depline la acquis în baza Articolului 13 din Tratatul CE, în special în ce priveşte discriminarea indirectă şi sarcina de a face dovada (vezi capitolul 13 - Politica sociala şi ocuparea forţei de muncă).

S-a luat decizia oficială de înfiinţare a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în decembrie 2001 iar fondurile necesare pentru funcţionarea sa au fost alocate de la bugetul de stat 2002. Preşedintele şi Comitetul de Administraţie al Consiliului de Combatere a Discriminării au fost numiţi în august 2002. Aceasta reprezintă o evoluţie semnificativă, deoarece s-a dovedit imposibil să se asigure aplicarea legislaţiei anti-discriminare în lipsa unui astfel de organism. Decizia de înfiinţare a Consiliului prevede că acesta va funcţiona independent de orice instituţie sau autoritate publică. Însă, în practică, acesta nu este un organism independent întrucât rămâne subordonat din punct de vedere administrativ Guvernului. O sursă de îngrijorare o reprezintă faptul că membrii din grupările vulnerabile şi din ONG-uri nu sunt reprezentaţi în Consiliu. Oficiul Avocatului Poporului se ocupă de sesizările prezentate de persoane ale căror drepturi şi libertăţi civile au fost încălcate de administraţia publică. În 2001, instituţia a primit un total de 7,412 petiţii (cu 63% mai multe decât în anul 2000). 2.970 de petiţii au fost declarate admisibile, iar dintre acestea peste două treimi au fost total sau parţial rezolvate în timpul anului. Ca şi în anii anteriori, majoritatea cazurilor s-a referit la drepturile de proprietate, în timp ce un număr semnificativ de alte cazuri era legat de dreptul la un nivel de trai decent şi la asistenţă socială. Principala schimbare administrativă a constat în numirea unui nou Avocat al Poporului în octombrie 2001 şi numirea ulterioară a doi adjuncţi ai acestuia. În afara acestor schimbări, numărul personalului nu a sporit, fiind insuficient pentru rezolvarea numărului crescând de petiţii şi având în vedere atribuţiile substanţial sporite ale Avocatului Poporului (ca urmare a legislaţiei privind protecţia datelor). Legislaţia adoptată în cursul perioadei de referinţă conferă Avocatului Poporului autoritatea de a înfiinţa oficii regionale şi obligă Curtea Constituţională să ceară avizul Avocatului Poporului cu privire la legile în domeniul drepturilor omului. Guvernul şi Parlamentul pot consulta Avocatul Poporului cu privire la proiectele de legi referitoare la drepturile omului şi libertăţile fundamentale, deşi aceasta nu reprezintă o obligaţie. În ciuda acestor schimbări, nu s-a produs o îmbunătăţire evidentă a cooperării între Avocatul Poporului şi alte instituţii de stat, inclusiv ministere, administraţii locale şi tribunale. Drepturi civile şi politice Progresul României în ce priveşte îmbunătăţirea drepturilor civile şi politice a avut atât puncte bune cât şi puncte slabe. Au fost iniţiate o serie de reforme importante. Reforma sistemului de îngrijire a copiilor a continuat şi s-a îmbunătăţit nivelul protecţiei copiilor. Guvernul a inclus de asemenea între priorităţile sale lupta contra traficului de fiinţe umane şi a fost adoptată o serie de măsuri importante pentru combaterea acestuia. S-a înregistrat progres în ce priveşte instituirea unui sistem de libertate supravegheată – deşi închisorile din România sunt încă supraaglomerate şi condiţiile în interiorul acestora continuă să fie extrem de proaste. Legislaţia României referitoare la azil a fost adusă mai aproape de acquis. Nu s-a produs o reducere evidentă a numărului de cazuri de violenţă excesivă din partea ofiţerilor de poliţie (în special împotriva comunităţii romilor). Progresul în dezvoltarea garanţiilor de protejare a libertăţii de expresie a fost foarte limitat iar cel în ce priveşte restituirea proprietăţilor a continuat să se desfăşoare la un ritm lent.

În timpul perioadei de referinţă, România a făcut un progres semnificativ în domeniul reformei protecţiei copiilor, deşi continuă să existe mari discrepanţe regionale în ce priveşte aplicarea noilor măsuri. Numărul de copii plasaţi în grija unei instituţii s-a diminuat de la aproximativ 50.000 în 2001 la 43.000 în 2002. Alţi 40.000 de copii primesc protecţie de tip îngrijire familială (într-o familie de substituţie sau familie de plasament). S-a îmbunătăţit finanţarea activităţilor de protecţie a copiilor. Bugetul alocat pentru îngrijirea copiilor a continuat să crească. Principalul rol în acest proces de finanţare este în prezent transferat de la bugetul naţional la consiliile judeţene. Finanţarea este de asemenea direcţionată prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copiilor şi Adopţii spre sprijinirea programelor de interes naţional care se ocupă de: închiderea instituţiilor pe stil vechi, integrarea socială a copiilor străzii; integrarea socială şi profesională a tinerilor care părăsesc instituţiile de îngrijire; precum şi pregătirea personalului în probleme de protecţie a copiilor. Însă faptul că alocările de la buget sunt calculate în funcţie de numărul de copii instituţionalizaţi tinde să favorizeze instituţionalizarea în detrimentul acţiunilor de prevenire a abandonului copiilor. Închiderea instituţiilor mari, pe stil vechi, continuă: 31 de instituţii au fost închise în cursul anului 2001 şi alte 34 sunt în curs de a fi închise. Abandonarea instituţiilor de dimensiuni mari s-a produs în paralel cu creşterea substanţială a numărului celor care au îmbrăţişat profesia de părinţi adoptivi şi a gamei de servicii alternative de protecţie a copiilor. Condiţiile de viaţă în majoritatea centrelor de plasament (instituţii descentralizate de îngrijire a copiilor) sunt corespunzătoare, deşi standardele de îngrijire în instituţiile mari, de tip vechi, care mai există, nu respectă nevoile individuale ale copiilor. O altă evoluţie pozitivă este adoptarea strategiei naţionale cu privire la spitalele – maternităţi, care ar putea contribui la reducerea ratei de abandon al copiilor în aceste spitale. Modificarea procedurilor de evaluare în cazul copiilor cu invalidităţi este un demers binevenit deşi sunt necesare eforturi în continuare pentru elaborarea unei politici educaţionale integratoare pentru copiii cu invalidităţi. În absenţa unei astfel de politici, închiderea şcolilor speciale, dintre care unele nu oferă condiţii de viaţă adecvate, este îngreunată. Includerea preocupărilor pentru protecţia copiilor în cadrul altor aspecte de politică a progresat şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copiilor şi Adopţii şi-a îmbunătăţit relaţiile cu alte ministere în perioada de referinţă. Legea de combatere a excluderii sociale cuprinde măsuri privind tinerii care părăsesc instituţiile de îngrijire şi ar trebui să aibă un efect pozitiv asupra integrării lor în societate. Având în vedere că principalul motiv de abandon al copiilor este sărăcia, legislaţia socială adoptată în timpul perioadei de referinţă, în special legile care stabilesc salariul minim, ar trebui să contribuie la reducerea numărului de copii instituţionalizaţi. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copiilor şi Adopţii este un organism profesionist cu o bună capacitate administrativă. Are un număr adecvat de personal, deşi formarea profesională ar putea fi îmbunătăţită.

În ciuda acestui progres de ansamblu, o preocupare generală este cauzată de existenţa unor discrepanţe teritoriale semnificative în ce priveşte aplicarea programului de reformă. Această situaţie este îngreunată de absenţa unor norme naţionale adecvate pentru serviciile de protecţie a copiilor şi de faptul că Autoritatea Naţională nu a fost mandatată să efectueze inspecţii la nivel local. Moratoriul asupra adopţiilor internaţionale, menţionat în Raportul de anul trecut, este încă în vigoare. Cu toate acestea, un Decret guvernamental, adoptat în decembrie 2001, prevedea ca cererile de adopţie să fie procesate în cazurile în care procedurile în instanţă au început înainte de introducerea moratoriului – ca şi în anumite cazuri excepţionale. Unul dintre rezultatele moratoriului a fost o creştere substanţială a numărului de adopţii naţionale. Autorităţile române au elaborat o nouă legislaţie privind îngrijirea copiilor şi adopţiile internaţionale şi de asemenea dezvoltă structura şi capacitatea administrativă pentru a asigura că deciziile de adopţie se iau exclusiv în interesul copilului. Acest lucru trebuie realizat înainte de reluarea adopţiilor internaţionale. În octombrie 2001 România a devenit parte la Protocolul Opţional la Convenţia privind Drepturile Copiilor referitor la vânzarea copiilor, prostituţia implicând copii şi pornografia implicând copii. În noiembrie 2001, România a ratificat Protocolul Opţional la Convenţia privind Drepturile Copiilor referitor la implicarea copiilor în conflicte armate. Continuă să parvină informaţii constante şi credibile despre tratamentul degradant aplicat de poliţie – în special faţă de persoane aparţinând comunităţii de romi. Folosirea violenţei fizice pentru obţinerea de mărturisiri nu este ceva neobişnuit. Poliţia din România posedă un sistem cuprinzător şi sistematizat pentru tratarea sesizărilor. Cu toate acestea, sunt rare verdictele pronunţate în acţiuni intentate împotriva ofiţerilor de poliţie iar investigaţiile în cadrul poliţiei s-au finalizat adesea fără rezultate clare. Având în vedere această situaţie, recentul transfer de responsabilitate pentru investigarea şi cercetarea penală a acestui tip de infracţiuni către autorităţi civile reprezintă o evoluţie pozitivă. Sunt necesare de asemenea noi proceduri pentru îmbunătăţirea controlului asupra folosirii armelor de foc de către poliţie în cursul îndeplinirii obligaţilor profesionale. Autorităţile române nu au autorizat încă publicarea rapoartelor întocmite de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi sunt îndemnate insistent să facă acest lucru. România rămâne o ţară de origine şi tranzit în ce priveşte traficul de fiinţe umane. Poliţia de frontieră din România a descoperit 269 de cazuri de femei victime ale traficului în anul 2001 în timp ce Organizaţia Internaţională pentru Migraţie estimează că 20.000 de femei sunt victime ale traficului din România în fiecare an. Ca răspuns la această situaţie, au fost luate o serie de măsuri semnificative de către Guvernul României în perioada de referinţă. O lege pentru combaterea traficului de fiinţe umane a fost adoptată în decembrie 2001. Documentul defineşte conceptele de „trafic” şi „exploatare” şi stabileşte sancţiunile penale. Acesta este un pas pozitiv întreprins ca răspuns la una din deficienţele identificate în Raportul periodic 2001. Însă nu au fost încă adoptate normele de aplicare şi este prin urmare neclar dacă această lege este aplicată pe deplin. Autorităţile române trebuie de asemenea să acorde atenţie specială pentru a

împiedica folosirea legislaţiei care urmăreşte reglementarea emigrării ca instrument de pedepsire a victimelor traficului. A fost de asemenea adoptat un Plan Naţional de Acţiune cu privire la traficul de femei şi copii care acoperă o serie largă de obiective, de la îmbunătăţirea colaborării dintre diversele agenţii implicate în combaterea traficului la activităţile de informaţii. Printre rezultatele palpabile ale Planului se numără deschiderea Centrului pentru Victimele Traficului de Fiinţe Umane şi introducerea de programe de pregătire specifică cu privire la acest tip de trafic de care să beneficieze Brigada Anti-Criminalitate din cadrul Poliţiei. Structurile administrative au fost dezvoltate prin numirea unui Coordonator Naţional pentru combaterea traficului şi crearea unei reţele de ofiţeri de legătură în cadrul Ministerului de Interne şi al Parchetelor, a căror funcţie este de a coordona activităţile din România cu cele întreprinse de Statele Membre UE şi alte ţări candidate. Cu puţin peste 9% din deţinuţii din închisori sunt ţinuţi în arest preventiv. Nu există date disponibile cu privire la durata arestului preventiv efectiv dar limita legală pentru arestul preventiv este ridicată – jumătate din termenul maxim de închisoare pentru infracţiunea de care este acuzată persoana respectivă. Revizuirea judiciară se aplică atât în perioada de arest preventiv cât şi în timpul fazei judiciare. Populaţia penitenciară a României este numeroasă raportat la numărul populaţiei şi condiţiile din închisori continuă să fie extrem de proaste. Chiar dacă au avut loc anumite evoluţii favorabile în perioada de referinţă, acestea au avut numai un efect limitat. În ciuda unei reduceri scăzute a numărului populaţiei penitenciare, aglomerarea severă a închisorilor reprezintă cea mai serioasă problemă. Chiar dacă s-a construit un număr considerabil de noi celule în ultimul an şi s-a lansat un program concertat de modernizare şi renovare a celulelor, populaţia penitenciară depăşeşte capacitatea existentă a închisorilor cu peste 40%. S-a produs o îmbunătăţire treptată a tratamentului faţă de deţinuţi: numărul vizitelor şi pachetelor de alimente permise a sporit, s-au făcut eforturi mai mari să se găsească de lucru pentru deţinuţi iar facilităţile educative şi recreative au fost extinse. Pregătirea personalului penitenciarelor s-a îmbunătăţit şi ea în ultimul an. Însă condiţiile de viaţă rămân dure iar calitatea slabă a mâncării, asistenţa medicală limitată şi condiţiile neigienice sunt probleme cărora trebuie să li se acorde atenţie. Organizaţiile din domeniul drepturilor omului au raportat de asemenea recurgerea la măsuri disciplinare excesive, cum ar fi lipsirea deţinuţilor de pachetele de mâncare şi folosirea lanţurilor ca mijloc de constrângere corporală. Au continuat de asemenea să parvină informaţii despre violenţa fizică în închisori – deşi nu există dovezi de abuz sistematic. Un pas pozitiv important care a avut loc în perioada de referinţă este evoluţia serviciului de libertate supravegheată. Un număr total de 28 de servicii teritoriale de libertate supravegheată a fost constituit şi s-au alocat fonduri de la buget pentru angajarea unui personal alcătuit din 210 persoane (deşi au fost anumite greutăţi să se găsească personal calificat corespunzător). Aceste servicii teritoriale au pus bazele unui sistem eficace de libertate supravegheată.

În cazul infracţiunilor pentru care pedeapsa maximă este sub 5 ani de închisoare şi persoana acuzată nu este minoră, nu se asigură asistenţă judiciară obligatorie. Acest lucru reprezintă o limitare a dreptului la reprezentare judiciară, constituind o problemă de nerespectare a drepturilor omului care trebuie rezolvată. În cazurile în care se asigură asistenţă judiciară, o problemă care apare este calitatea adesea scăzută a acestei reprezentări. Curentul pozitiv observat anul trecut în domeniul azilului a continuat să se manifeste în perioada de referinţă. Procedurile româneşti în domeniul azilului funcţionează eficient, termenele de rezolvare sunt respectate, informaţiile despre ţară s-au îmbunătăţit, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi are bune relaţii cu societatea civilă şi în ansamblu gradul de profesionalism în tratarea cererilor de azil s-a îmbunătăţit. Deşi legislaţia României referitoare la azil este în mare aliniată la acquis, anumite deficienţe au fost subliniate în Raportul periodic de anul trecut. Prin recunoaşterea de către Guvern a dreptului la reunificarea familiei şi clarificarea motivelor pentru excludere s-au rezolvat două dintre aceste deficienţe. Însă mai există lacune în cadrul juridic: cei cu statut umanitar primesc mai puţine ajutoare decât cei cu statut de refugiat; termenele limită pentru procesarea cazurilor la punctele de frontieră sunt prea scurte; şi solicitanţii de azil pot fi ţinuţi în zona de tranzit a aeroportului pe o durată excesivă de timp. Principiul nereturnării este garantat prin legea română dar cu toate acestea a fost raportat în perioada de referinţă un număr mic de cazuri de returnare. S-au făcut noi paşi spre îmbunătăţirea asistenţei acordate refugiaţilor şi solicitanţilor de azil. Au fost stabilite norme amănunţite privind sprijinul material şi alimentaţia şi s-a elaborat un program pentru organizarea de cursuri de limba română pentru copiii solicitanţilor de azil (o evoluţie importantă, deoarece aceasta le va permite copiilor să meargă la şcoală). O Ordonanţă de Urgenţă, adoptată în martie 2002, a interzis organizaţiile fasciste, rasiste sau xenofobe precum şi simbolurile legate de cei vinovaţi de crime împotriva umanităţii. Libertatea de expresie este garantată în Constituţie şi atât presa scrisă cât şi presa electronică pot să se exprime liber. Totuşi persistă restricţiile asupra libertăţii de expresie. În perioada de referinţă progresul realizat în ce priveşte garantarea libertăţii de expresie a fost limitat, în timp ce o serie de evoluţii au ridicat semne de întrebare cu privire la respectarea de către România a standardelor şi practicilor internaţionale. Principala evoluţie în perioada de referinţă a fost revizuirea Codului Penal. Infracţiunea de „ofensă adusă autorităţilor” a fost abrogată, ofensa de „insultă” nu se va mai pedepsi cu o sentinţă de închisoare iar termenele maxime de închisoare pentru „calomnie împotriva persoanelor private” şi „calomnie împotriva oficialităţilor” au fost reduse. Modificările aduse sunt limitate şi menţinerea „calomniei împotriva oficialităţilor” cu titlu de infracţiune specifică atrăgând o pedeapsă mai mare decât o infracţiune similară împotriva persoanelor care nu sunt oficialităţi contrazice jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Nu s-a produs nici o schimbare în ce priveşte sarcina de a face dovada (Art. 207), care este îndreptată împotriva ziariştilor, chiar dacă această prevedere este incompatibilă cu Convenţia Europeană a

Drepturilor Omului şi a fost evidenţiată ca o problemă deosebită în Raportul periodic de anul trecut. Ambele camere ale Parlamentului au adoptat un proiect de lege privind dreptul la replică care a fost criticat de organizaţiile în domeniul drepturilor omului pentru că acordă o putere disproporţionată reclamantului şi prin aceasta descurajează mass media de la prezentarea opiniilor critice sau de la o investigare profundă a problemelor controversate. Legea nu a fost promulgată de către Preşedinte. În altă ordine de idei, s-a recurs la motive procedurale pentru a concedia Consiliul de Administraţie de la Radioul de Stat din România (numit de Guvernul anterior) înainte ca acesta să-şi fi finalizat mandatul. Acest lucru a permis actualului Guvern să numească un nou Consiliu de Administraţie. Luate în ansamblu, aceste evoluţii indică sensibilitatea crescândă a Guvernului la criticile din presă şi constituie o tendinţă îngrijorătoare. ProTV, cea mai mare televiziune particulară, are datorii mari faţă de statul român şi a solicitat autorităţilor fiscale o reeşalonare a datoriilor sale. Prin urmare, activitatea în continuare a acestui canal de televiziune depinde de bunăvoinţa autorităţilor din România. Libertatea religioasă este garantată de Constituţie şi este respectată în practică. Guvernul nu restricţionează respectarea credinţei religioase, deşi organizaţiile din domeniul drepturilor omului au raportat cazuri în care clerici ortodocşi, uneori împreună cu oficialităţile locale, au restricţionat activităţile religioase ale altor biserici. Există 15 religii recunoscute în România, şi dacă posibilitatea de înregistrare de noi culte există în principiu, aceasta nu s-a aplicat în practică. Credinţele nerecunoscute pot funcţiona fără restricţii dar nu beneficiază de aceleaşi avantaje legale ca religiile recunoscute. Decretul din 1948 privind cultele religioase necesită modificări dar nu s-a înregistrat nici un progres în această privinţă în perioada de referinţă. În ce priveşte discriminarea pe baza orientării sexuale, Parlamentul a confirmat decriminalizarea homosexualităţii în perioada de referinţă (măsura a fost introdusă iniţial prin intermediul Ordonanţei de Urgenţă din iunie 2001) şi a dat asigurări că delictele sexuale sunt acum guvernate de aceeaşi legislaţie, indiferent de orientarea sexuală. Constituţia României stipulează libertatea de asociere şi libertatea de întrunire. Ambele drepturi sunt respectate în practică. În România, procesul de restituire a proprietăţilor confiscate sub regimul comunist are trei componente principale: restituirea imobilelor, restituirea terenurilor agricole şi a pădurilor şi restituirea bisericilor şi imobilelor conexe. Deşi cadrul legal pentru restituirea imobilelor a fost stabilit la începutul anului 2001, realizarea de progrese a fost împiedicată de slaba administrare şi de absenţa legislaţiei de aplicare. În perioada de referinţă a fost creată o autoritate pentru aplicarea legii restituţiei dar acest organism nu este pe deplin funcţional încă.

Restituirea terenurilor agricole şi a pădurilor a continuat în timpul perioadei de referinţă. Progresul a fost relativ lent şi a variat considerabil de la o regiune la alta. Într-o încercare de a îmbunătăţi această situaţie, comisiile responsabile cu restituirea au fost reorganizate iar procedurile de lucru au fost revizuite. Este încă prea devreme să se evalueze eficacitatea acestor măsuri dar este improbabil ca Guvernul să poată să-şi atingă obiectivul fixat chiar de el de a finaliza 90% din restituirile de terenuri agricole şi păduri până la sfârşitul anului 2002. În iulie 2002 Parlamentul a adoptat o legislaţie care a clarificat procesul de restituire a proprietăţilor confiscate de la biserici. Legislaţia extinde domeniul de aplicare a legii anterioare în câteva privinţe importante. Însă numai proprietăţile bisericilor intră sub incidenţa ei şi în prezent nu există nici un cadru legal pentru restituirea bisericilor în sine. Acest fapt este deosebit de important pentru Biserica Greco-Catolică care a avut un număr mare de proprietăţi confiscate de regimul comunist şi încă nu beneficiază de reparaţii legale. Guvernul s-a angajat să elaboreze o legislaţie specifică având acest obiect dar întârzierile în redactarea unei astfel de legi arată că nu s-a produs nici un progres substanţial. Drepturi economice, sociale şi culturale Guvernul a plasat în fruntea listei priorităţilor sale îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi au avut loc importante evoluţii legislative în vederea promovării şanselor egale între femei şi bărbaţi şi combaterii excluderii sociale şi sărăciei. Mai este încă necesar să se îmbunătăţească dialogul social, iar rolul sindicatelor la nivel de întreprindere rămâne limitat. În timpul perioadei de referinţă s-a adoptat o nouă legislaţie pentru promovarea şanselor egale şi tratamentului egal pentru femei şi bărbaţi (vezi Capitolul 13 – Politica socială şi ocuparea forţei de muncă). A fost de asemenea introdus principiul şanselor egale pentru bărbaţi şi femei, ca principiu de bază al altor legi (cum ar fi Legea asigurării de şomaj şi stimularea încadrării în muncă). Având în vedere lipsa de date statistice sau jurisprudenţă anterioară, în prezent este imposibil să se stabilească gradul de discriminare. Acest tip de informaţii va fi necesar înainte să se facă evaluarea eficacităţii noii legislaţii. Implementarea Planului Naţional de Acţiune pentru crearea de şanse egale a continuat în cursul perioadei de referinţă, în principal prin acţiunile iniţiale pentru constituirea unei Agenţii Naţionale pentru Şanse Egale până în 2004. Au fost de asemenea concepute activităţi de formare profesională care să sensibilizeze funcţionarii publici responsabili cu aplicarea legii privind şansele egale. Femeile sunt în continuare sub-reprezentante în viaţa politică, numai 11% din deputaţi şi 9% din senatori fiind femei. În Guvern, cinci din cei 28 de miniştri ai Cabinetului sunt femei. Combaterea excluderii sociale şi sărăciei este o prioritate explicită a Guvernului şi perioada de referinţă s-a caracterizat printr-o activitate legislativă intensă. Noua legislaţie a căutat să ofere o plasă de protecţie socială, facilitând în acelaşi timp accesul pe piaţa muncii pentru dezvoltarea independenţei economice a celor vulnerabili din punct de vedere social. Planul Naţional pentru prevenirea sărăciei şi

promovarea includerii sociale a fost finalizat în aprilie 2002 şi o lege privind prevenirea şi combaterea excluderii sociale a fost adoptată ca unul dintre primele instrumente de aplicare a acestui Plan. A fost de asemenea elaborată o Strategie Naţională privind protecţia specială şi integrarea socială a persoanelor cu invalidităţi. Sindicatele se numără printre organizaţiile societăţii civile cele mai active iar Guvernul a continuat eforturile de angajare a unui dialog constructiv cu ele. În ianuarie 2002 Guvernul a încheiat un Pact Social cu majoritatea sindicatelor. Un alt acord a fost încheiat în iunie 2002 cu cele două sindicate care nu au semnat acordul iniţial. Ca urmare a cererii sindicatelor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a semnat Codul European de Securitate Socială. Pe fondul restructurării industriale au avut loc conflicte de muncă grave – cel mai adesea în industria prelucrătoare şi în sectorul public. În acelaşi timp, Legea privind rezolvarea conflictelor de muncă pare să funcţioneze, peste 50% din conflicte fiind rezolvate prin conciliere. Necesitatea de îmbunătăţire a dialogului social şi a rolului sindicatelor la nivel de întreprindere a fost evidenţiată în ultimul Raport periodic – dar nu poate fi raportată nici o schimbare pozitivă. Există temerea că aplicarea recomandărilor nu se respectă în toate cazurile. România a prezentat Secretariatului General al Consiliului Europei cel de-al doilea raport cu privire la aplicarea Cartei Sociale Europene Revizuite. Drepturile minorităţilor şi protecţia minorităţilor În timpul perioadei de referinţă au continuat să se producă evoluţii favorabile în ce priveşte tratamentul faţă de minorităţi. Legislaţia prin care se extinde folosirea limbilor minorităţilor a fost aplicată relativ fără probleme şi s-au făcut paşi importanţi pentru aplicarea Strategiei Naţionale pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor în vederea remedierii situaţiei dificile cu care se confruntă comunitatea romilor. Legea privind administraţia publică locală permite folosirea oficială a limbilor minorităţilor în localităţile unde vorbitorii reprezintă peste 20% din populaţie. Această lege este aplicabilă în special minorităţii maghiare şi, în general, a fost aplicată cu succes în ciuda reticenţei unor prefecturi şi autorităţi locale. Noua lege stipulează că acele comunităţi cu o populaţie minoritară de peste 20% vor fi obligate să angajeze ofiţeri de poliţie care să cunoască limba maternă a minorităţii respective. S-a realizat deja progres în ce priveşte aplicarea acestor noi prevederi. O altă evoluţie favorabilă a fost modificarea legii privind folosirea drapelului, imnului şi stemei naţionale, pentru a permite minorităţilor naţionale să-şi folosească propriile simboluri la întrunirile oficiale. România are o populaţie numeroasă de romi – estimată între 1.800.000 şi 2.500.0005. Discriminarea împotriva minorităţii romilor continuă să fie larg răspândită în societatea românească şi inegalităţile sociale cărora le este expusă comunitatea 5 În unele cazuri estimările sunt considerabil mai mari decât cifrele oficiale, acest lucru datorându-se cel puţin parţial reticenţei din partea unor romi de a se declara ca aparţinând acestei etnii. În 1997, cifra oficială a populaţiei de romi a fost de 400.000.

romilor continuă să fie considerabile. Condiţiile de viaţă sunt proaste, accesul la serviciile sociale rămâne limitat şi organizaţiile în domeniul drepturilor omului au primit informaţii credibile despre cazuri de hărţuire din partea poliţiei. În acest context, Guvernul a făcut un progres constant în aplicarea Strategiei pentru romi adoptată anul trecut, care urmăreşte în mod explicit eliminarea discriminării. În cursul perioadei de referinţă au fost treptat constituite structurile pentru aplicarea Strategiei pentru romi. La nivel judeţean au devenit funcţionale birourile pentru romi, prevăzute în Strategie. Peste 400 de romi au fost angajaţi pe post de experţi, responsabilităţile acestor experţi au fost clarificate şi toate cele 42 de oficii locale pentru romi au elaborat Planuri de Acţiune pentru perioada 2001-2004. Partida Romilor a fost principalul interlocutor când s-au făcut aceste numiri şi trebuie făcute eforturi pentru a spori implicarea şi a altor organizaţii ale romilor. La nivel naţional, au fost constituite 15 comisii în cadrul unor ministere sau agenţii naţionale pentru aplicarea strategiilor sectoriale. Pe lângă experţii din ministere, aceste comisii includ şi câte un membru desemnat de organizaţiile romilor. S-a înregistrat de asemenea un progres semnificativ în aplicarea politicilor sectoriale. În ce priveşte încadrarea în muncă, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a promovat participarea romilor la programele de pe piaţa muncii. Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Învăţământului au fost şi ele active în aplicarea Strategiei. O noutate deosebit de importantă a fost înfiinţarea oficială de „mediatori” în sectorul învăţământului şi cel al sănătăţii, deoarece această măsură facilitează un acces sporit al romilor la serviciile publice în general şi la serviciile din învăţământ şi sănătate în special. S-a ajuns de asemenea la un acord cu Ministerul de Interne pentru angajarea a 100 de poliţişti din rândul comunităţilor de romi în cursul anului 2002. Pe acest fond pozitiv, un punct slab în aplicarea Strategiei pentru romi este nefinanţarea la nivelurile complete prevăzute în documentul original. Această lipsă de sprijin financiar indică faptul că a fost imposibil să se realizeze multe din activităţile planificate şi eforturile au fost limitate la acţiuni mai puţin ambiţioase şi mai puţin costisitoare. Alte preocupări sunt generate de absenţa mecanismelor de coordonare efectivă. Fără acestea, reuşita Strategiei va depinde de abordările individuale ale diverselor instituţii implicate. Unul din aspectele Strategiei care nu a fost abordat în mod satisfăcător nici până astăzi este acela al asigurării unei locuinţe. Aceasta este una dintre cele mai mari probleme care afectează comunităţile de romi, dintre care mulţi locuiesc în condiţii inacceptabile, fără instalaţii elementare şi fără securitatea unui contract de închiriere. Anumite autorităţi locale s-au prevalat de această situaţie pentru a încerca să-i mute pe romi în zone speciale, dar Guvernul a respins ferm orice formă de segregare de acest gen. Deşi cadrul legal pentru eliminarea discriminării împotriva romilor nu este pe deplin operaţional, tribunalele au pronunţat totuşi hotărâri împotriva angajatorilor şi ziarelor – pentru prima dată – pentru că au publicat anunţuri discriminatorii de oferte de serviciu. În ce priveşte utilizarea limbilor minoritare, s-au înregistrat creşteri uşoare în cursul anului şcolar 2001/02 ale numărului de unităţi şcolare cu predare în aceste limbi

materne şi ale numărului de elevi care studiază în limba lor maternă. Departamentul pentru Relaţii Interetnice a hotărât să finanţeze publicarea de manuale pentru şcolile cu predare în limbile minorităţilor. Universitatea maghiară particulară „Sapientia” a funcţionat bine şi a terminat primul an universitar în 2001/02 având 450 de studenţi care i-au frecventat cursurile. Nu s-a observat nici un progres în ce priveşte minoritatea ceangăilor: un grup neomogen de 60.000 – 70.000 persoane de religie romano-catolică care trăiesc în nord-estul României şi care vorbesc un dialect al limbii maghiare. Rapoartele primite de la organizaţii din domeniul drepturilor omului furnizează dovezi că anumite autorităţi locale au împiedicat încercările ceangăilor de a li se preda la şcoală limba maghiară (ca limbă opţională). Acest lucru ar contraveni legislaţiei române actuale, care stipulează dreptul de a se studia o limbă minoritară dacă există suficientă cerere. După cum s-a raportat în anii anteriori, România este parte la Convenţia Cadru a Consiliului Europei pentru protecţia minorităţilor naţionale. În martie 2002, Comitetul Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei a concluzionat6 că România a depus eforturi lăudabile în sprijinul minorităţilor naţionale şi al culturii lor. S-a solicitat depunerea de eforturi în continuare în domeniul mass media, angajarea în posturi publice şi învăţământ – domenii în care ar trebui acordată o atenţie specială minorităţilor mai puţin numeroase. Comitetul a ajuns la concluzia că, în ciuda hotărârii autorităţilor de a accelera integrarea socială a romilor, persistă probleme reale legate de acte de discriminare, discrepanţe socio-economice mari între romi şi restul populaţiei din România precum şi rău tratament din partea unor oficialităţi având în sarcină aplicarea legii. 1.3. Evaluare generală7 În Opinia sa din 1997, Comisia a exprimat concluzia că România a îndeplinit criteriile politice. De atunci ţara a realizat progrese în consolidarea şi aprofundarea stabilităţii instituţiilor sale care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului şi respectarea şi protecţia minorităţilor. Această stare de fapt a fost confirmată în ultimul an. România continuă să îndeplinească criteriile politice enunţate la Copenhaga. Lansarea unui program major de reformă administrativă reprezintă o evoluţie importantă şi asigurarea aplicării cu succes a acestor reforme trebuie considerată o prioritate. Un progres semnificativ s-a înregistrat şi prin adoptarea deciziei de demilitarizare a poliţiei. Această măsură va creşte responsabilitatea publică a ofiţerilor de poliţie – deşi sunt necesare măsuri în continuare pentru a asigura proporţionalitatea acţiunilor lor. Au fost create noi structuri instituţionale pentru combaterea corupţiei, care rămâne un motiv de îngrijorare foarte serioasă, dar se aşteaptă încă impactul acestora. România mai trebuie să-şi îmbunătăţească procesul de adoptare a deciziilor şi procesul legislativ. În special, Guvernul ar trebui să se bazeze mai puţin pe ordonanţe de urgenţă şi ar trebui să sporească capacitatea Parlamentului de a examina foarte 6 Rezoluţia Res CMN (2002)5 din 13 martie 2002. 7 Vezi “Spre o Uniune lărgită: Strategia şi Raportul Comisiei Europene privind progresul pe calea aderării realizat de fiecare din ţările candidate”, COM (2002) 700.

atent legislaţia. Reforma magistraturii a fost limitată. Lipsa resurselor face ca sistemul judiciar să fie sub presiune serioasă iar implicarea puterii executive în treburile judiciare nu a fost diminuată în practică. Pentru remedierea acestor probleme, reforma judiciară trebuie transformată într-o prioritate politică şi trebuie elaborată o strategie cuprinzătoare pentru îmbunătăţirea funcţionării sistemului judiciar. România continuă să respecte drepturile şi libertăţile omului. A realizat un progres semnificativ în privinţa protecţiei copiilor, reducerea numărului de copii instituţionalizaţi şi îmbunătăţirea condiţiilor efective de viaţă ale acestora. S-a înregistrat progres şi în ce priveşte promovarea şanselor egale între bărbaţi şi femei, dezvoltându-se structuri pentru reducerea traficului de fiinţe umane şi creându-se cadrul instituţional pentru combaterea discriminării. A continuat dezvoltarea unui sistem de libertate sub supraveghere dar condiţiile din închisori rămân extrem de proaste. Trebuie luate măsuri suplimentare pentru întărirea garanţiilor pentru libertatea de expresie. Evoluţii pozitive au avut loc în privinţa tratamentului acordat minorităţilor. Legislaţia de extindere a folosirii oficiale a limbilor minorităţilor a fost aplicată relativ fără probleme. S-au făcut paşi importanţi pentru aplicarea Strategiei Naţionale de îmbunătăţire a situaţiei romilor, cu scopul de a combate efectiv discriminarea şi de a le îmbunătăţi condiţiile de viaţă, deşi vor fi necesare resurse financiare suplimentare pentru realizarea în continuare de progres în această privinţă. 2. Criterii economice 2.1. Introducere În Opinia sa din 1997 cu privire la cererea României de a deveni membru UE, Comisia a concluzionat: „România a făcut un progres considerabil în crearea unei economii de piaţă”; „s-ar confrunta cu dificultăţi serioase pentru a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii pe termen mediu”. În Raportul său periodic pe 2001, Comisia a constatat: „România a făcut progres spre crearea unei economii de piaţă funcţionale şi deşi nu ar putea, pe termen mediu, să facă faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii, a luat măsuri care-i vor permite să-şi dezvolte capacitatea viitoare, cu condiţia să continue pe calea reformei economice pe care s-a angajat”. La examinarea evoluţiilor economice ale României în perioada scursă de la emiterea Opiniei sale, Comisia s-a ghidat în abordarea sa după concluziile din iunie 1993 ale Consiliului European de la Copenhaga, conform cărora statutul de membru al Uniunii cere:

existenţa unei economii de piaţă funcţionale;

capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii.

În analiza care urmează, Comisia a urmat metodologia aplicată în Opinie şi în Rapoartele anuale anterioare. Analiza din cadrul Raportului periodic de anul acesta ţine seama de evoluţiile înregistrate de la data elaborării Opiniei. 2.2. Rezumat al evoluţiilor economice începând din 1997 Rezultatele macroeconomice ale României au fost mixte, dar există semne de îmbunătăţire. În această perioadă rata medie de creştere a fost negativă, inflaţia ridicată şi posibilitatea de susţinere a conturilor externe a constituit o sursă frecventă de preocupare. Lipsa restructurării a stat la baza unei rate scăzute de şomaj dar a unei rate înalte de folosire incompletă a forţei de muncă. Însă de la mijlocul anului 2000 tendinţele macroeconomice s-au îmbunătăţit în mod clar, beneficiind de efectul cumulativ al rundelor succesive de reforme structurale incomplete, al unui mediu extern mai favorabil şi, ceea ce este esenţial, al adoptării unui set de politici mai echilibrate şi mai apropiate de oameni. Creşterea a fost reluată, inflaţia redusă şi vulnerabilitatea externă diminuată.

a PROXY HICP din 1996 (vezi notele metodologice); b întreruperea seriilor ca urmare a unor modificări tehnice ale definiţiei. c deplasare 12 luni a ratei medii a schimbării. d Sursa: pagina web a Băncii Naţionale. În ciuda progreselor notabile, reformele legate de tranziţie trebuie încă duse la bun sfârşit. România s-a angajat târziu în procesul de reformă, măsuri esenţiale în

Tendinţe economice principale

România 1997 1998 1999 2000 2001 Media 2002 cel mai târziu

Rata de creştere reală PIB % -6,1 -4,8 -1,2 1,8 5,3 -1,0 3,1 Trim.1

Rata inflaţiei a) - media anuală % : 59,1 45,8 45,7 34,5 46,3 27,4 iulie c)

- decembrie-decembrie anul următor % : 40,6 54,8 40,7 30,3 41,6 23,0 iulie

Rata şomajului

- Definiţia SFM % 5,5 5,6 6,2 7,0 6,6 6,2 10,0 Trim1

Balanţa bugetului fiscal general % din PIB -4,5 -3,2 -4,5 -4,5 -3,4 -4,0

Balanţa contului curent % din PIB -6,0 -7,1 -3,6 -3,7 -5,9 -5,3

milioane ECU/euro

-1.884 -2.647 -1.216 -1.471 -2.623 d)

-1.968 -750 ian-mai d)

Datoria externă brută pe întreaga economie

% din

- raportul dintre exporturi şi datorie

exporturi de bunuri şi servicii

82,6 84,7 81,7 64,1 : :

milioane ECU/euro

7.513 7.176 b) 7.643 8.505 : :

Aflux de investiţii directe străine - date despre balanţa de

plăţi

% din PIB 3,4 4,8 2,9 2,8 : :

milioane ECU/euro

1.071 1.812 977 1.110 : : 434 ian-mai d)

Surse: Eurostat. Surse naţionale. Statistici OCDE privind datoriile externe

domeniul liberalizării şi reformei întreprinderilor începând să fie luate de abia la începutul anului 1997. Deşi de atunci s-a realizat progres, în special în sectorul bancar, reformele nu au înaintat în ritm susţinut întrucât autorităţile s-au luptat să aplice politicile enunţate într-un mediu politic şi economic dificil. Liberalizarea preţurilor şi comerţului a avansat odată cu aplicarea progresivă a prevederilor comerciale din Acordul European şi, recent, cu ajustarea semnificativă a preţurilor reglementate. Ponderea sectorului privat a crescut pe măsură ce a demarat privatizarea marilor întreprinderi de stat. Deşi sunt încă în aşteptarea privatizării, companiile de energie integrate au fost dezmembrate şi pieţele lor au fost parţial deschise. Structura sectorului bancar a fost revizuită şi cadrul de reglementare a fost consolidat în mod considerabil ca un răspuns întârziat la serioase dificultăţi financiare. S-a înregistrat progres şi în crearea cadrului legal şi al instituţiilor de bază pentru o economie de piaţă. Cel mai important, constrângerile bugetare au fost numai parţial înăsprite întrucât slaba disciplină a plăţilor, marile arierate în domeniul taxelor şi impozitelor şi procedurile slabe în materie de faliment au permis unor întreprinderi neviabile să supravieţuiască, împiedicând realocarea resurselor în scopuri mai eficiente. România nu a progresat în reală convergenţă cu UE în ce priveşte nivelul venitului pe cap de locuitor. PIB pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare a fost de numai 25% din media UE în 2001. Discrepanţele regionale în privinţa venitului sunt moderate. Reprezentând 35% din media UE în perioada 1997- 99, venitul pe cap de locuitor în zona Bucureştiului era cu aproximativ 40% mai mare decât media naţională şi cu aproximativ 85% mai mare decât nivelul venitului în cea mai săracă regiune. Din 1997, rata activităţii economice a fost în medie de 70% iar rata şomajului de 65%. Ambele rate s-au diminuat în această perioadă. Afectând în medie 6,2% din forţa de muncă, şomajul a fost considerabil mai mare în rândul tinerilor şi uşor mai pronunţat în rândul bărbaţilor în căutare de un loc de muncă. Deşi disparităţile regionale în privinţa şomajului au fost mici, întreprinderile de stat nerestructurate şi activităţile agricole ineficiente constituie motivul pentru o mare parte din şomajul care a afectat anumite zone.

Principalii indicatori ai structurii economice în 2001

Populaţia (media) mii 22.408

PIB pe cap de locuitor a PPS 5.900

% din media UE 25

Ponderea agriculturii b în: - valoarea adăugată brută % 14,6 - ocuparea forţei de muncă % 44,4

Formare brută de capital fix /PIB % 19,0

Datorie externă brută pe întreaga economie /PIB c % 21,3

Exporturi de bunuri şi servicii/PIB % 33,5

Stocul de investiţii directe străine milioane euro 5.496 d) euro pe cap de locuitor a 245

Rata şomajului pe termen lung % din forţa de muncă 3,2

a Cifrele au fost calculate folosind cifrele demografice din Conturile Naţionale, care pot fi diferite de cele utilizate în statisticile demografice. b Agricultură, vânătoare, păduri, pescuit. c Datele se referă la 2000. d Datele se referă la 1999. 2.3. Evaluare în lumina criteriilor de la Copenhaga Existenţa unei economii de piaţă funcţionale Existenţa unei economii de piaţă funcţionale impune ca preţurile şi comerţul să fie liberalizate şi să existe un sistem juridic aplicabil, inclusiv drepturi de proprietate. Stabilitatea macroeconomică şi consensul cu privire la politica economică sporesc eficienţa unei economii de piaţă. Un sector financiar bine dezvoltat şi absenţa oricăror bariere semnificative în calea intrării pe piaţă şi ieşirii de pa aceasta îmbunătăţesc eficienţa economiei. Consensul cu privire la obiectivele fundamentale ale politicii economice a crescut treptat dar temerile privind costurile politice şi sociale ridicate continuă să descurajeze o acţiune mai hotărâtă de aplicare a reformelor structurale. Sprijinul pentru stabilizarea macroeconomică şi reforma structurală s-a dovedit adesea a fi superficial şi limitat, contribuind la existenţa unei mari discrepanţe între obiectivele

politicii economice şi rezultate, ca şi la un proces decizional adesea incoerent. Există însă tot mai multe indicii cu privire la posibilitatea lărgirii consensului asupra scopurilor esenţiale ale politicii economice. După îndelungate dezbateri, în martie 2000 guvernul a reuşit să cadă de acord asupra Strategiei Economice pe termen mediu, care a fost larg sprijinită de toate partidele politice. Schimbarea de guvern de la sfârşitul anului 2000 nu a condus la vreo schimbare fundamentală a scopurilor finale ale politicii economice, care au fost ferm reconfirmate prin aprobarea primului Program Economic de Preaderare al României de la mijlocul anului 2001 şi prin încheierea unui nou acord cu FMI în octombrie 2001. În acelaşi timp, coordonarea îmbunătăţită între ministere şi între guvern şi banca centrală a facilitat adoptarea unui mixt de politică mai echilibrat. Acest progres nu a rezultat totuşi într-o accelerare semnificativă a reformelor structurale, ceea ce a dus, între altele, la amânări de eliberare a tranşelor de împrumut de către FMI. Deşi economia a înregistrat o scădere în termeni reali raportat la 1997, creşterea PIB a fost reluată în 2000 pe seama creşterii cererii interne. Înregistrând o creştere medie în perioada de referinţă de –1%, economia nu şi-a revenit pe deplin din recesiunea suferită în perioada 1997-1999, când PIB real s-a diminuat cu o rată cumulativă de 11,7% iar investiţiile cu aproape 9%, într-un moment în care economia se lupta să facă faţă unor diverse şocuri negative pe fondul unei acţiuni politice ezitante şi unei încrederi în scădere din partea investitorilor. Totuşi, după o modestă revenire în anul 2000, PIB a crescut cu 5,3% în 2001 pe seama a trei factori principali. Consumul privat a înflorit pe seama creşterii salariilor şi veniturilor reale. Stocurile au continuat să crească, indicând existenţa unor probleme statistice nerezolvate în estimarea componentelor PIB sau o acumulare persistentă de produse nevândute de întreprinderi cu constrângeri bugetare instabile. Investiţiile au cunoscut o accelerare pentru al doilea an consecutiv, parţial ca urmare a unor stimulente fiscale distorsionante oferite întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri). Deşi sporirea cererii interne a condus la un aport tot mai negativ la procesul de creştere din partea sectorului extern, exporturile au crescut cu rate anuale de două cifre de la mijlocul anului 1999 până în ultimul trimestru al anului 2001, când creşterea a înregistrat o diminuare rapidă ca urmare a înrăutăţirii situaţiei economice externe. Redresarea economică însă a continuat neabătut. În primul trimestru al anului 2002 PIB a crescut cu 3,1%, în condiţiile în care creşterea importurilor aproape a stagnat în timp ce exporturile au cunoscut o oarecare înviorare iar cererea internă a continuat să sporească, deşi la un ritm mai lent. Deficitul de cont curent s-a menţinut ridicat şi capacitatea sa de susţinere a fost frecvent o sursă de preocupare. Însă tendinţele recente semnalează o ameliorare a situaţiei. Deficitul de cont curent a înregistrat fluctuaţii în medie de 5,3% din PIB în perioada de referinţă. Finanţarea externă a fost pusă sub semnul întrebării în momentul în care deficitul a atins un vârf de 7,1% din PIB în 1998 pe fondul unei rate de schimb foarte prost aliniate, unui deficit comercial în creştere, al unor rezerve din ce în ce mai scăzute, unui cumul de plăţi de datorii şi al unei conjuncturi financiare internaţionale nefavorabile. Pentru a evita o criză externă de mari proporţii, autorităţile au acceptat o devalorizare considerabilă a ratelor de schimb reale şi au înăsprit politicile, continuând între timp serviciul datoriei externe. Dar după doi ani de consolidare externă reuşită, deficitul de cont curent a crescut din nou la 5,9% din PIB în anul 2001, când deficitul balanţei comerciale s-a ridicat la 7,5% din PIB pe seama unei reveniri mai în forţă şi a diverşi factori singulari care au stimulat creşterea

importurilor. Dar spre deosebire de trecut, deteriorarea externă a fost ţinută sub control datorită deciziei oportune de a înăspri linia politică în a doua jumătate a anului 2001. În prima jumătate a anului 2002, acest lucru a fost însoţit de o învigorare a exporturilor de mărfuri, preţuri mai scăzute pentru importurile de energie şi o tendinţă spre transferuri private crescute din străinătate şi deficite comerciale şi ale serviciilor mai scăzute, ceea ce a condus la o reducere semnificativă a deficitului de cont curent. Finanţarea deficitului extern a devenit şi ea mai puţin problematică datorită afluxului continuu de investiţii directe străine (IDS), reprezentând în medie aproape 3,5% din PIB, un element pozitiv de eroare şi omisiune, ridicându-se la 2,6% din PIB în 2001, precum şi condiţii de împrumutare îmbunătăţite. În aprilie 2002, România a lansat prima sa obligaţiune cu scadenţa la 10 ani pe piaţa internaţională, culegând beneficiile diverselor îmbunătăţiri de rating acordate de agenţiile de rating începând cu anul 2000 şi ale ameliorării indicatorilor săi de vulnerabilitate. Raportul datorie – PIB rămâne scăzut în timp ce termenul mediu de maturitate s-a lungit. Acoperirea importurilor din rezerve a cunoscut şi ea un curs ascendent, ajungând la 4,4 luni în iunie 2002. În cea mai mare parte a perioadi şomajul a continuat să fie destul de redus şi relativ constant datorită progresului limitat realizat în procesul de restructurare economică. Rata şomajului (definiţia OIM) a fost în medie de 6,2%. După o creştere moderată în timpul celor trei ani de recesiune, a scăzut la 6,6% în 2001 pe seama relansării care avea loc. Însă în primul trimestru al anului 2002 rata şomajului a crescut brusc la 10%, probabil în mare măsură din cauza unor factori de sezonalitate şi administrativi legaţi de introducerea venitului minim garantat. Tendinţele recente ale ratei şomajului înregistrat vin în sprijinul acestui punct de vedere. Şomajul este mult mai ridicat în rândul tinerilor şi are un caracter pe termen lung pentru mai mult de jumătate din cei în căutarea unui loc de muncă. Între 1997 şi 2001, rata de activitate a scăzut de la 71,5% la 68,3%. Gradul mediu de ocupare a forţei de muncă în industrie s-a redus cu peste 15% iar forţa de muncă din întreprinderile publice s-a diminuat cu aproape o cincime. Totuşi, ocuparea forţei de muncă în ansamblu s-a micşorat în proporţie mai mică deoarece sectorul agricol a absorbit o mare parte din muncitorii concediaţi. Împreună cu stabilitatea relativă a ratei şomajului, creşterea ponderii deţinute de ocuparea forţei de muncă în agricultură, care a ajuns la 44,4% în 2001, sugerează existenţa în economie a unor mari rezerve de forţă de muncă folosită incomplet. Inflaţia se menţine ridicată dar a scăzut continuu de la mijlocul anului 2000 pe seama unei politici mai coerente. Chiar excluzând vârful din 1997 cauzat de liberalizarea târzie a ratei de schimb şi a preţurilor la energie şi produse agricole, rata anuală a inflaţiei a fost ridicată, situându-se la 46,3% în medie. Inflaţia a fost simptomul cel mai vizibil al deficienţelor structurale ale economiei şi dezechilibrelor macroeconomice. Însă de la mijlocul anului 2000 a urmat un curs continuu descendent. Spre deosebire de trecut, începând cu mijlocul anului 2001 deflaţia a fost obţinută în ciuda creşterilor ridicate dar justificate a tarifelor la energie. După ce a înregistrat 45,7% pe totalul anului 2000, inflaţia anuală medie IPC a scăzut la 34,5% în 2001. Rata inflaţiei de la un an la altul a scăzut şi ea accentuat, coborând la 23,0% în iulie 2002. Datorită unor condiţii de susţinere mai accentuată, cadrul actual al politicii monetare a condus la o stabilitate macroeconomică crescută. Politica monetară şi cea a ratei de schimb au fost degrevate de funcţiile lor cvasi-fiscale la începutul anului 1997 dar banca centrală a continuat la început să fie în imposibilitate să susţină o politică având

în obiectiv stabilitatea preţurilor. Alte obiective politice au prevalat într-un mediu caracterizat de o poziţie externă fragilă, un sector financiar slab, o lipsă de disciplină financiară pe scară largă şi politici fiscale şi de venit care nu ofereau susţinere. Însă progresul realizat pe aceste fronturi a permis autorităţilor monetare să se concentreze în măsură tot mai mare pe deflaţie. În cadrul regimului cu flotare controlată adoptat în 1999, rata de schimb este folosită ca principalul instrument anti-inflaţionist atâta timp cât acest lucru nu pune în pericol balanţa externă. Datorită unei imagini externe îmbunătăţite, sporurilor de productivitate şi unor tendinţe salariale având un suport mai mare, rata de schimb reală s-a putut aprecia cu aprox. 17% faţă de euro între 1999 şi 2001, fără să pună în pericol conturile externe. Însă apar noi probleme odată cu afluxurile puternice de capital care forţează banca centrală să se angajeze în operaţii de sterilizare costisitoare. Acestea au reprezentat în jur de 16% din PIB pe parcursul anului 2001 şi au continuat la un ritm susţinut în prima jumătate a anului 2002. Cu toate acestea, masa monetară a sporit rapid odată cu rata de creştere reală de la un an la altul devenind pozitivă la începutul lui 2001 şi accelerându-se până la peste 16% în iunie 2002. Având în vedere deflaţia mai rapidă decât s-a aşteptat în primul semestru al anului 2002, autorităţile au permis totuşi ca ratele reale ale dobânzilor să scadă după ce au lăsat ratele reale de pe pieţele valutare să crească pe parcursul anului 2001. De asemenea recent s-au adoptat diverse măsuri în încercarea de a încetini dezvoltarea curentă rapidă a creditelor denominate în valută forte. Autorităţile au adoptat o poziţie fiscală tot mai responsabilă. Situându-se la 4% din PIB în medie8, deficitul bugetar general a rămas sub control în ciuda costurilor de restructurare directe ale sectorului bancar, reprezentând în jur de 4,5% din PIB în 1999 şi 2000. După atingerea unui vârf de 4,5% din PIB în 2000, deficitul bugetar general a fost redus la 3,4% din PIB în 2001 datorită înăspririi politicii în al doilea semestru al anului. Acest lucru a condus la un excedent primar modest şi a făcut posibilă atingerea obiectivului convenit cu IMF în ciuda veniturilor mai scăzute decât s-a prevăzut iniţial. După o creştere bruscă de la nişte niveluri foarte scăzute, rata datoriei brute a fost stabilizată în 2000 şi redusă la 23,3% în 2001. Evoluţiile din cursul anului 2002 au continuat să fie în general pozitive. Datorită unui strict control al cheltuielilor şi creşterii accizelor menite să compenseze deficitul de venit, deficitul ţintă de 2,6% din PIB stabilit pentru acest an rămâne posibil de realizat. Raportat la 1997, datele bazate pe GFS indică faptul că veniturile, situându-se la 30,5% din PIB, au crescut cu aproape 2 procente datorită unei rate mai mari de colectare a impozitelor indirecte. După ce au sporit pe seama plăţilor crescânde de dobânzi până în 1999 şi a cheltuielilor mai mari nepurtătoare de dobânzi efectuate în perioada premergătoare alegerilor din 2000, cheltuielile au fost readuse la nivelul de aprox. 34% din PIB, reducerile în investiţiile publice contrabalansând uşoara creştere a cheltuielilor curente. În ciuda progresului recent, consolidarea fiscală trebuie pusă pe o bază mai sănătoasă prin abordarea problemelor nerezolvate. Arieratele fiscale au fost în mod obişnuit tolerate şi anulate în mod periodic. De exemplu, în baza ultimului acord cu IMF, datoriile la buget ale întreprinderilor monitorizate au depăşit nivelurile ţintă convenite, crescând cu 13% în primele patru luni ale anului 2002 după o scădere 8 Toate datele privind deficitul bugetar general şi datoriile care au fost utilizate au fost notificate de autorităţile române Comisiei Europene în aprilie 2002. Datele sunt însă numai parţial în conformitate cu normele UE (ESA-95). Situându-se la 4,3% din PIB, deficitul bugetar mediu general bazat pe GFS, folosit ca referinţă în contextul programelor FMI, este ceva mai mare decât cifra echivalentă ESA-95.

temporară în al doilea semestru al anului 2001. Subminând la rândul lor disciplina fiscală, codurile fiscale s-au schimbat şi ele frecvent, adesea pentru a oferi stimulente unor grupuri economice specifice. S-a realizat însă un oarecare progres odată cu recenta aprobare de proceduri mai transparente pentru anularea arieratelor fiscale şi, cel mai important, cu adoptarea noilor legi privind TVA şi impozitul pe profit care constituie un efort semnificativ în direcţia eliminării scutirilor de impozite şi a facilităţilor fiscale distorsionante. Introducerea unui nou plan de garantare a venitului minim la sfârşitul anului 2001 a constituit un important pas spre crearea unei plase de protecţie socială cu o ţintă mai precisă. De asemenea, în prezent se adoptă măsuri pentru îmbunătăţirea cadrului instituţional pentru politica bugetară şi administraţia fiscală. Bugetul pe 2002 a fost primul care a fost aprobat în limita de timp fixată şi recent a fost votată o nouă lege îmbunătăţită a finanţelor publice. Numărul fondurilor extrabugetare a fost redus. Modificări procedurale şi administrative sunt în derulare în vederea remedierii deficienţelor sistemice care afectează administraţia fiscală. Însă rămân de înfruntat dificultăţi semnificative pe termen mediu, inclusiv reforma sistemului de pensii publice care este tot mai dezechilibrat, implementarea riguroasă a procesului actual de descentralizare fiscală şi necesitatea de a sprijini tranziţia prin asigurarea unei plase de protecţie socială efective şi adoptarea unei structuri a veniturilor şi cheltuielilor care să stimuleze creşterea. România are rezultate mixte în politica sa de realizare a stabilităţii economice. Deşi mixtul de politică a devenit mai echilibrat în ultima vreme, persistă unele motive de îngrijorare. Nereuşind adesea să adopte mixtul de politică macroeconomică cel mai potrivit şi ezitând în mod repetat să avanseze reformele structurale necesare pentru a sprijini programele succesive de stabilizare, autorităţile au contribuit în mod direct la situaţia economică a României constând dintr-o alternanţă de avânt şi criză. Totuşi au început să apară semnele unui comportament mai responsabil, în principal odată cu înăsprirea politicii laxe care a fost adoptată în perioada premergătoare alegerilor generale de la sfârşitul anului 2000 şi la începutul guvernării noii administraţii. Adoptarea unui mixt mai coerent în contextul unui nou acord stand-by cu FMI a avut un rol esenţial în stoparea deteriorării contului curent şi sprijinirea deflaţiei în faţa creşterilor necesare ale tarifelor la energie. Până în prezent însă autorităţile au eşuat din nou să pună procesul de stabilizare macroeconomică pe o bază mai sănătoasă, realizând progrese insuficiente în reforma întreprinderilor şi permiţând ca nota de plată a salariilor şi arieratele al întreprinderilor de stat să depăşească nivelurile convenite cu FMI. În sfârşit, în iunie 2002, guvernul a semnat un acord cu două confederaţii sindicale prevăzând o creştere cu 50% a salariului minim şi o reducere a impozitului pe venitul minim în 2003 care ar putea periclita ritmul viitor al deflaţiei. Măsuri de protecţie, inclusiv o înăsprire a poziţiei fiscale în 2003, au fost convenite de abia mai târziu cu FMI şi vor trebui să fie strict aplicate pentru a susţine procesul de stabilizare. În această privinţă, creşterea accentuată a masei de bani şi credite observată de la sfârşitul anului 2001 necesită la rândul său supraveghere în continuare. Majoritatea preţurilor sunt liberalizate. În ciuda intervenţiei directe diminuate din partea autorităţilor, disciplina slabă în ce priveşte plăţile continuă să afecteze funcţionarea mecanismului preţurilor. În prezent, reglementările de preţ se aplică în cazul a 18 tipuri de bunuri, din care 10 sunt incluse în coşul de consum şi deţin o pondere de 20,4%. Responsabilitatea pentru gestionarea preţurilor este încredinţată Oficiului Concurenţei şi autorităţilor reglementatoare în domeniul energiei. Deşi prin

lege sunt independente, autorităţile reglementatoare în domeniul energiei nu sunt imune în faţa presiunilor politice şi preţurile aplicate au rămas adesea în urma inflaţiei. Cel mai important lucru, de la mijlocul anului 2001 preţurile pentru electricitate, încălzire şi gaze naturale au fost aduse treptat mai aproape de nivelul internaţional şi de cel de recuperare a costurilor. Pentru a proteja această realizare, tarifele la electricitate şi încălzire au fost legate de dolarul SUA în iulie 2002. Însă această ajustare a preţurilor relativ importantă nu a fost introdusă complet în economie din cauza deteriorării situaţiei încasării facturilor de către întreprinderile producătoare de energie în cursul anului 2001. Eforturile pozitive recente de remediere a acestei probleme includ constituirea de conturi în păstrarea unui terţ pentru plăţi intra-sectoriale, deconectări ale utilizatorilor delincvenţi precum şi acorduri de reeşalonare condiţionate de plata obligaţiilor curente. Însă fără realizarea unor reforme mai importante, în special în ce priveşte privatizarea sau lichidarea marilor întreprinderi generatoare de pierderi, disciplina slabă în domeniul plăţilor va continua să afecteze funcţionarea sistemului de preţuri. Realizarea de progrese în atingerea acestui obiectiv necesită şi din partea autorităţilor să se abţină în continuare de la adoptarea măsurilor comerciale protecţioniste ad hoc utilizate în trecut. Sectorul privat a continuat să se dezvolte dar ponderea marilor întreprinderi generatoare de pierderi se menţine ridicată. Înregistrând o medie de 63,7% pe întreaga perioadă, ponderea sectorului privat în PIB a sporit continuu, crescând cu 6,5% în 2001 şi astfel ajungând la 67,1%. La sfârşitul anului 2000, întreprinderilor cu capital majoritar privat le reveneau aproximativ trei sferturi din întreaga forţă de muncă ocupată, din cifra de afaceri şi din exporturi. Însă companiile controlate de stat continuau să reprezinte peste 40% din investiţiile în întreprinderi şi 75% din toate activele corporale. Pe fondul creşterii ponderii proprietăţii private în toate sectoarele, influenţa exercitată în continuare de proprietatea de stat se baza în mare măsură pe rolul său dominant în cadrul sectorului energetic, contribuind 30% la cifra de afaceri totală din industrie. În sectorul agricol, aproape toate terenurile sunt deţinute în proprietate privată dar dezvoltarea unei pieţe funciare efective este încă într-o fază incipientă. În ciuda unui oarecare progres, titlurile de proprietate nu sunt încă pe deplin clarificate. Acest lucru precum şi progresul limitat în ce priveşte privatizarea societăţilor agricole împiedică unificarea exploataţiilor agricole fragmentate. Pe un fond de modificări de procedură, amânări repetate şi proceduri adesea netransparente, privatizarea a înregistrat un oarecare progres. Ritmul lent al privatizării înregistrat până în prezent reflectă atractivitatea limitată a multora din întreprinderile oferite spre vânzare dar se datorează în ultimă instanţă incapacităţii autorităţilor de a îndepărta obstacolele politice şi sociale din calea unei dezinvestiri mai rapide. În loc să accelereze procesul, numeroasele modificări ale metodelor, condiţiilor şi responsabilităţilor administrative în domeniul privatizării au contribuit la ritmul său lent şi au facilitat proliferarea unor proceduri opace care descurajează interesul investitorilor. Totuşi s-a înregistrat progres de la data emiterii Opiniei, în special în privinţa întreprinderilor mici şi mijlocii. Un anume grad de succes s-a realizat şi în privinţa societăţilor mai mari, în special prin vânzarea Băncii Agricole şi a SIDEX-ului. În agricultură, s-au vândut 207 societăţi iar 256 sunt în proces of privatizare dintr-un total de 739. Au început să progreseze, deşi lent, pregătirile pentru privatizarea diverselor companii în sectorul energetic. În ansamblu, însă, dezinvestirea marilor întreprinderi este tergiversată în ciuda asistenţei internaţionale. Ca urmare a dificultăţilor de durată întâmpinate în procesul de privatizare, autorităţile au ratat

obiectivele privatizării convenite cu FMI şi Banca Mondială pentru primul semestru al anului 2002. Un recent val de noi oferte şi aprobarea a încă unei legi urmărind accelerarea privatizării rămân să fie judecate în funcţie de rezultate. Iniţiativele oportune de îmbunătăţire a prevederilor instituţionale pentru intrarea şi ieşirea de pe piaţă trebuie să fie însoţite de un mai mare efort de a impune disciplina de piaţă în întreaga economie. Din 1997, numărul de unităţi economice înregistrate la Registrul Comerţului a crescut în medie cu 7%. Numărul întreprinderilor active a scăzut însă au aproape 3%, reflectând o puternică creştere a numărului de întreprinzători lucrând pe cont propriu. Pentru a facilita intrarea pe piaţă, au fost luate măsuri administrative de reducere a îndelungatelor proceduri birocratice şi mulţimea documentelor implicate de acest proces. În special în anul 2001 au fost create oficii unice pentru înregistrare şi proceduri de autorizare simplificate. Au fost de asemenea lansate iniţiative importante urmărind îmbunătăţirea ieşirii de pe piaţă. Într-o încercare de eficientizare a procedurilor, legislaţia referitoare la faliment pentru întreprinderile nefinanciare a fost modificată de câteva ori, cel mai recent în februarie 2002. Aplicarea însă rămâne slabă. Şi în sectorul bancar, legislaţia privind falimentul adoptată în 1997 nu a reuşit să asigure un mecanism de ieşire eficace. În octombrie 2001 aceasta a fost modificată şi extinsă la cooperativele de credit. În ciuda acestor eforturi, incertitudinile privind drepturile de proprietate, frecventele modificări ale legilor şi reglementărilor şi accesul dificil la finanţare continuă să îngreuneze intrarea pe piaţă. Ceea ce este mai important, câteva întreprinderi industriale neviabile au fost lăsate să supravieţuiască, împiedicând realocarea resurselor în vederea unor utilizări mai productive. După ce şi-a creat cea mai mare parte a cadrului legal pentru o economie de piaţă, România trebuie să asigure aplicarea susţinută a acestuia. În ciuda unor îmbunătăţiri şi eforturi mai mari, România a înregistrat un progres insuficient spre crearea unui climat de investiţii pozitiv şi a unui mediu de afaceri favorabil. În acest sens reglementările fiscale trebuie simplificate şi eficientizate. Certitudinea juridică trebuie şi ea întărită, prin eliminarea ultimelor incertitudini cu privire la drepturile de proprietate, abţinerea de la modificarea reglementărilor în mod frecvent şi asigurarea unei interpretări nediscreţionare a legii prin îmbunătăţirea eficacităţii tribunalelor. Sectorul bancar s-a consolidat considerabil dar încă nu poate oferi o intermediere eficace între cei care economisesc şi cei care investesc. Dezvoltarea sa în continuare depinde de încheierea privatizării şi aplicarea susţinută a unui cadru îmbunătăţit de supraveghere şi reglementare. Dezvoltarea sectorului bancar a fost serios îngreunată de ritmul lent al reformei şi de folosirea necorespunzătoare a băncilor proprietate de stat ca instrumente de subvenţionare. Criza bancară care se adâncea a forţat autorităţile să acţioneze între 1998 şi 2000 când câteva bănci cu probleme au fost închise sau puse în ordine şi privatizate, procedându-se la o revizuire a structurii sectorului. În 1997 şapte bănci cu capital de stat deţineau aproape 80% din toate creditele. În martie 2002 au mai rămas numai trei bănci cu capital de stat, reprezentând 35% din stocul de credite. Cea mai mare, BCR, parcurge fazele iniţiale ale privatizării. Ponderea băncilor străine a crescut şi ea, 32 de bănci cu capital străin şi sucursale ale acestora reprezentând mai mult de jumătate din totalul activelor nete din sectorul bancar şi trei-cincimi din toate împrumuturile acordate până în martie 2002. În mare parte datorită măsurilor de remediere sau de închidere a băncilor cu probleme, indicatorii de vulnerabilitate s-au ameliorat în mod radical. Raportul

capital-adecvare a crescut de la 14,5% la sfârşitul lui 1997 la 27,1% în iunie 2002. Ponderea creditelor neperformante a scăzut de la 71,7% la sfârşitul lui 1998 la 2,8% în iunie 2002 şi rapoartele prudenţiale indică faptul că creanţele cu scadenţa depăşită sau cele dubioase s-au diminuat de la peste 250% din capitalul propriu al băncilor comerciale la sfârşitul anului 1998 la aprox. 2,8% în iunie 2002. Prevalându-se de prerogativele sale de supraveghere mult întărite, Banca Naţională a României va trebui să aplice în mod riguros reglementările prudenţiale care au fost semnificativ îmbunătăţite pentru a evita orice repetare a deteriorării sănătăţii financiare a sectorului bancar, în special având în vedere extinderea pe care o cunosc în prezent creditele şi depozitele. Creşterea reală de la un an la altul a depozitelor şi creditelor acordate în afara sectorului public s-a relansat în 2001 şi a cunoscut o accelerare puternică, plecând de la o bază scăzută. Totuşi sectorul bancar continuă să fie subdezvoltat. Activele totale încă reprezintă mai puţin de 30% din PIB, depozitele aprox. 20% iar creditele interne puţin peste 10%. Scandalurile ocazionale semnalează probleme de administrare persistente, cel puţin în rândul băncilor locale. Profitabilitatea medie scăzută, deşi în creştere, depinde de diferenţa mare între ratele depozitelor şi ratele de creditare care s-a ridicat la 16,4% în iunie 2002. Deşi supravegherea sporită şi alte evoluţii instituţionale au creat premizele pentru creşterea pieţelor financiare nebancare, acestea continuă să fie subdezvoltate şi nu vor putea mobiliza fonduri semnificative în anii următori. Piaţa acţiunilor continuă să fie redusă, capitalizarea agregată totală a Bursei de Valori Bucureşti şi a pieţei neoficiale a efectelor de schimb RASDAQ reprezentând aprox. 7% din PIB proiectat în iulie 2002. Privatizarea a fost recent încheiată în sectorul asigurărilor care creşte constant dar continuă să fie subdezvoltat: primele de asigurare brute colectate în 2001 reprezintă numai 1% din PIB. Pentru a veni în sprijinul dezvoltării sectorului financiar nebancar autorităţile au luat măsuri de consolidare a cadrului de supraveghere. În special reglementările în sectorul de asigurări s-au îmbunătăţit şi organul de supraveghere recent înfiinţat a început să funcţioneze. Constituirea unui comitet comun alcătuit din autoritatea reglementatoare, banca centrală şi, începând din aprilie 2002, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, are potenţialul de a îmbunătăţi supravegherea sectorului financiar local.

Capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii Capacitatea de a îndeplini acest criteriu depinde de existenţa unei economii de piaţă şi a unui cadru macroeconomic stabil, care să permită agenţilor economici să adopte decizii într-un climat de previzibilitate. De asemenea necesită un volum suficient de capital uman şi fizic, inclusiv infrastructură. Întreprinderile de stat trebuie să fie restructurate şi toate întreprinderile au nevoie de investiţii pentru a-şi spori eficienţa. În plus, cu cât întreprinderile au acces mai mare la finanţare din afară şi cu cât reuşesc mai bine în procesul de restructurare şi inovare, cu atât mai mare va fi capacitatea lor de adaptare. În ansamblu, o economie va putea să-şi asume mai bine obligaţiile derivând din calitatea de membru cu cât este mai mare gradul de integrare economică cu Uniunea pe care-l realizează înainte de aderare. Atât volumul cât şi gama de produse care fac obiectul comerţului cu Statele Membre UE reprezintă dovezi ale acestei integrări.

Lipsa de stabilitate macroeconomică şi de reforme structurale a împiedicat realocarea resurselor spre utilizări mai productive. Sunt câţiva factori care au îngreunat restructurarea economiei, ca de pildă disciplina financiară limitată, arieratele fiscale şi alte forme de subvenţii cvasi-fiscale, controlul sporadic al preţurilor, restricţiile comerciale ad-hoc, existenţa unui sector financiar subdezvoltat şi, până mai recent, reticenţa de ajustare a nivelului relativ al preţurilor impuse. Reducând încrederea investitorilor şi afectând mediul de afaceri, climatul macroeconomic volatil, cadrul juridic instabil precum şi capacitatea limitată de aplicare a legii de către agenţiile reglementatoare lipsite de experienţă au contribuit la rândul lor la încetinirea procesului de restructurare. Pentru a menţine şi perfecţiona capitalul uman al ţării, sistemul de învăţământ din România trebuie întărit şi trebuie elaborate în continuare politici active ale pieţei muncii. Situându-se la 3,3% din PIB în medie, cheltuielile de la bugetul de stat pentru învăţământ au fost stabile dar scăzute. Învăţământul este obligatoriu numai în primii opt ani. Rata de frecventare a unei forme de învăţământ a celor cu vârsta între 16 şi 24 de ani este relativ scăzută, deşi în creştere. Aprox. 70% din cei înrolaţi în învăţământul liceal şi post-liceal urmează cursuri de formare profesională. Un procentaj scăzut dar în creştere din totalul studenţilor urmează o formă de învăţământ post-liceal şi învăţământ superior. Ca urmare, în ciuda unor evoluţii favorabile recente, standardul mediu al studiilor rămâne relativ scăzut, sub 10% din forţa de muncă totală fiind absolvenţi ai învăţământului superior în 2000. Cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare au scăzut sub 0,5% din PIB în 1999. Deşi măsurile pasive reprezintă încă partea cea mai mare a politicilor de pe piaţa muncii, autorităţile au elaborat şi aplicat o gamă crescândă de măsuri active. Acestea sunt însă concentrate masiv pe subvenţii pentru stimularea ocupării forţei de muncă mai degrabă decât pe măsuri de pregătire profesională. În plus, dacă politicile privind piaţa forţei de muncă pot juca un rol complementar util, ele nu pot înlocui măsurile de restructurare necesare pentru a remedia gradul mare de folosire incompletă a resurselor de forţă de muncă din România. Numai o creştere susţinută într-un mediu macroeconomic mai stabil va crea resursele necesare pentru creşterea stocului de capital fix al României. Infrastructura transporturilor este necorespunzătoare şi suferă de lipsă de investiţii, construcţia de autostrăzi reluându-se numai recent pentru prima dată din 1997. Infrastructura din sectorul energetic s-a deteriorat şi ea. Forţate să acorde subvenţii cvasi-fiscale restului economiei, întreprinderile din sectorul energetic au rămas fără resursele necesare pentru investiţii. Capitalul fix învechit şi reţeaua de irigaţii la fel de uzată au făcut sectorul agricol extrem de vulnerabil la capriciile vremii. Nivelul şi calitatea cheltuielilor de investiţii trebuie să crească pentru a sprijini dezvoltarea pe termen lung a economiei. Formarea brută de capital fix a înregistrat o rată medie de 19% pe perioada de referinţă. După o scădere în timpul recesiunii de la 21,2% în 1997 la 17,7% în 1999, proporţia investiţiilor a început din nou să crească în anul 2000, ajungând să reprezinte 19% din PIB în 2001. Există unele îndoieli în legătură cu justeţea deciziilor firmelor care se află la baza unei mari părţi din această activitate de investiţii, întrucât societăţile cu capital de stat au contribuit cu peste 60% la întreaga formare brută de capital fix realizată de întreprinderi. În ciuda stării proaste a infrastructurii publice, formarea brută de capital fix efectuată de administraţia publică s-a ridicat în medie la numai 1,8% din PIB. Afluxul de investiţii

directe străine joacă un rol crescând deşi stocul cumulativ de investiţii directe străine s-a menţinut scăzut pe cap de locuitor, situându-se la 245 euro pe cap de locuitor în 2001. Totuşi, din 1997, afluxul net de investiţii directe străine a continuat să fie stabil în fiecare an, situându-se în medie la 3,5% din PIB. Prin urmare, stocul de investiţii străine directe s-a dublat în 1999 comparativ cu 1997. Cu tot progresul înregistrat în unele sectoare, restructurarea continuă să fie incompletă. Amploarea şi profunzimea procesului de restructurare a întreprinderilor au fost inegale. Rezultatele pozitive din unele sectoare industriale, precum textilele, încălţămintea, mobila şi echipamentele electrice, indică faptul că restructurarea începe să dea roade în acele sectoare unde a fost efectuată într-o manieră mai agresivă, în general datorită unei privatizări mai rapide. S-a realizat un progres semnificativ şi în unele sectoare sensibile, cum ar fi cel bancar, minier şi al construcţiilor navale. În ciuda discrepanţei cronice dintre declaraţiile politice şi transpunerea lor în realitate, restructurarea a avansat şi în majoritatea celorlalte sectoare, inclusiv în agricultură, siderurgie şi energetică, unde fostele întreprinderi integrate au fost dezmembrate şi pregătite încet pentru vânzare. Însă privatizarea şi restructurarea nu au fost încheiate încă în majoritatea sectoarelor iar în altele se află într-o fază relativ incipientă. În special câteva mari întreprinderi care înregistrează pierderi şi care de fapt scad în loc să adauge valoare au supravieţuit fără nici o restructurare sau prea puţină datorită sprijinului primit de la stat direct sau indirect. Acest lucru a slăbit stimulentele de piaţă şi a lipsit sectoarele bugetare şi private de resurse care sunt deficitare. De asemenea a împiedicat o restructurare mai rapidă şi mai profundă a sectorului energetic, care a devenit principalul furnizor de sprijin cvasifiscal în urma restructurării sectorului bancar. În sfârşit, după cum s-a demonstrat la capitolul respectiv al prezentului Raport, serioase deficienţe economice şi instituţionale continuă să îngreuneze dezvoltarea rurală şi agricolă. Compoziţia structurală a economiei reflectă caracterul incomplet al procesului de tranziţie. Ponderea sectorului de servicii la valoarea adăugată brută a crescut cu aprox. 10 procente, ajungând la 51,3% în 2001. Faţeta cealaltă a acestei creşteri din sectorul terţiar a fost o diminuare repartizată egal a ponderii valorii adăugate brute produsă de industrie, care a scăzut la 28,5% până în 2002, şi de agricultură. Situându-se la 14,6% din PIB în 2001, ponderea agriculturii este totuşi încă relativ ridicată, în timp ce numărul în creştere al muncitorilor agricoli indică o deteriorare considerabilă a productivităţii în acest sector. În plus, structura valorii adăugate brute în acest sector este relativ stabilă din anul 1998. O recunoaştere sporită a rolului jucat de IMM-uri ar putea conduce la un mediu mai propice dezvoltării lor. Funcţionând în special în domeniul comerţului cu amănuntul şi cel al producţiei, IMM-urile joacă un rol tot mai important, ceea ce explică ponderea lor crescândă la cifra de afaceri şi la valoarea adăugată brută, de 56,1% şi respectiv 39,5% în 2000. În perioada 1997 – 2000 IMM-urile au contribuit cu peste jumătate la cifra totală de afaceri, un sfert la totalitatea exporturilor şi o cincime la totalul investiţiilor efectuate de întreprinderi. Ponderea angajaţilor IMM-urilor a crescut şi ea accentuat, ridicându-se de la 33% în 1997 la 47% în 2000. Având în vedere importanţa economică crescândă a IMM-urilor, autorităţile au adoptat diverse măsuri care să le faciliteze dezvoltarea, înfiinţând un Minister al IMM-urilor în 2001. Cu toate aceste iniţiative, România nu are încă o strategie coerentă şi eficace în privinţa IMM-urilor. În orice caz, în afara programelor specifice, IMM-urile ar

beneficia mult dacă s-ar realiza un progres mai rapid în realizarea unor obiective mai generale şi de importanţă fundamentală cum sunt încheierea procesului de privatizare, o dezvoltare sănătoasă a sectorului financiar şi stabilirea unui cadrul stabil în domeniul juridic, de reglementare şi fiscal. Deşi s-a diminuat pe parcursul perioadei de referinţă, intervenţia statului a continuat să afecteze competitivitatea întreprinderilor, frânând astfel procesul de restructurare. Avansul realizat în liberalizarea internă şi externă cuplat cu progresul în privatizare a redus influenţa politicii guvernamentale şi legislaţiei asupra competitivităţii. Cu toate acestea, guvernele care s-au succedat la putere au continuat să protejeze un număr, care se diminuează treptat, de sectoare şi întreprinderi în faţa disciplinei de piaţă. Aceasta s-a realizat prin alocarea de subvenţii bugetare explicite ca şi prin alte forme de sprijin mai puţin transparente şi mai insidioase. În diferite momente în timp acestea au inclus controlarea unor costuri de intrare esenţiale pentru anumite sectoare de producţie, ştergerea datoriilor fiscale la buget în mod periodic, tolerarea creşterii arieratelor între întreprinderi, acordarea de garanţii de împrumut şi aplicarea unor măsuri comerciale şi fiscale discriminatorii. Deşi s-a înregistrat un oarecare progres la majoritatea acestor aspecte, acesta este încă insuficient. Sub impulsul liberalizării crescute, economia României a devenit mai deschisă şi în tot mai mare măsură integrată cu cea a UE. Situându-se la 75,1% din PIB în 2001, valoarea exporturilor şi importurilor de bunuri şi servicii a fost cu aprox. 15% mai ridicată decât în 1997. UE, care în 1997 era deja principalul partener comercial al României, a continuat să-şi sporească rolul predominant. În 2001 exporturile spre UE reprezentau 67.8% din valoarea totală a exporturilor de mărfuri ale României, comparativ cu 56,6% în 1997. Integrarea comercială sporită a fost însoţită de o susţinută deplasare a specializării dinspre industria grea spre activităţi cu valoare adăugată mică din industria uşoară. Ponderea metalelor, mineralelor şi produselor chimice în valoarea totală a exporturilor de mărfuri s-a diminuat, scăzând de la 33% în 1997 la 25% în 2001, în timp ce ponderea confecţiilor, încălţămintei şi echipamentelor electrice a crescut de la 38% în 1997 la 50% în 2001. Aceste tendinţe reflectă dezintegrarea treptată dar incompletă a specializării comerciale artificiale moştenite de pe vremea economiei dirijate. Odată cu introducerea unui regim mai flexibil al ratei de schimb, preţurile de cost relative pe unitatea de muncă au fost în linii mari stabile începând cu mijlocul anului 1999. Pe acest fond, consolidarea sectorului privat, în special a IMM-urilor, şi dezvoltarea unei ample reţele de subcontractare cu firme străine prin care se urmărea să se profite de forţa de muncă ieftină din România, au stat la baza creşterii industriilor cu cele mai dinamice exporturi. Însă fără o sporire a ponderii valorii adăugate locale, sectorul de exporturi al României rămâne caracterizat de o nevoie ridicată de importuri şi dependent de costurile salariale relativ scăzute şi accesul favorizat la pieţele UE în cadrul unui comerţ pentru prelucrare în exterior. 2.4. Evaluare generală9

9 Vezi “Spre o Uniune lărgită: Strategia şi Raportul Comisiei Europene privind progresul pe calea aderării realizat de fiecare din ţările candidate”, COM (2002) 700.

România a continuat să facă progres spre realizarea unei economii de piaţă funcţionale, existând perspective mai bune pentru atingerea acestui obiectiv. Aplicarea susţinută şi completă a măsurilor planificate împreună cu finalizarea agendei de reformă ar trebui să permită României să fie în măsură pe termen mediu să facă faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii. În ultimii ani s-au obţinut câteva succese semnificative în privinţa stabilizării macroeconomice. Un mixt de politică mai adecvat diminuează inflaţia în timp ce creşterea a fost reluată iar poziţia externă continuă să fie durabilă. Un progres considerabil s-a realizat în crearea instituţiilor de piaţă necesare. Transformarea prin care trece sectorul bancar în prezent, îmbunătăţirile succesive ale cadrului de supraveghere şi de reglementare al pieţelor financiare şi paşii înainte făcuţi în privatizare au contribuit treptat la o mai strictă disciplină financiară a întreprinderilor. Liberalizarea preţurilor şi a comerţului însoţită în ultimul an de o ajustare semnificativă a tarifelor la energie şi de importante reforme ale sistemului fiscal au pus bazele unei mai eficiente alocări a resurselor. Restructurarea avansează într-o serie de sectoare. Pentru a consolida acest progres, autorităţile trebuie să dea prioritate realizării unei performanţe în domeniul stabilizării macroeconomice bazată pe continuarea deflaţiei, prin menţinerea unui mixt de politică corespunzător şi susţinând-o prin impunerea disciplinei financiare a întreprinderilor. Angajamentele de limitare a facturii totale a salariilor în sectorul public trebuie respectate. Recenta creştere accentuată a masei monetare şi a creditelor necesită o monitorizare atentă şi capacitatea de a întreprinde acţiuni prompte. Impunerea disciplinei financiare a întreprinderilor necesită o îmbunătăţire a administraţiei fiscale şi a respectării legislaţiei în vigoare, o aplicare constantă şi transparentă a celor mai recente măsuri pentru reducerea arieratelor consumatorilor de energie, o aplicare hotărâtă şi transparentă a prevederilor legale recent adoptate pentru accelerarea privatizării şi voinţa de a lichida întreprinderile care înregistrează pierderi. Finalizarea privatizării în sectorul bancar, continuarea reformei cheltuielilor publice şi a procedurilor bugetare şi asigurarea aplicării unui cadru îmbunătăţit reglementator şi juridic ar contribui de asemenea la dezvoltarea unei economii de piaţă funcţionale şi la dezvoltarea capacităţii României de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii. 3. Capacitatea de asumare a obligaţiilor de membru Introducere Această secţiune abordează problema capacităţii României de a-şi asuma obligaţiile derivând din statutul de membru – cadrul juridic şi instituţional, cunoscut sub numele de acquis10, prin intermediul căruia Uniunea îşi atinge obiectivele. În afara unei evaluări a evoluţiilor relevante care s-au produs de la Raportul periodic pe 2001, această secţiune încearcă să ofere o evaluare generală a capacităţii României de a-şi asuma obligaţiile de membru şi a ceea ce-i mai rămâne de făcut. În plus, include o evaluare a ceea ce a realizat România de la data emiterii Opiniei din 1997. De

10 O descriere a acquis-ului pentru fiecare capitol poate fi găsită în Opinia din 1997 a Comisiei cu privire la cererea României de a deveni membru UE.

asemenea prezintă pentru fiecare din capitolele de negociere o evaluare rezumativă a gradului în care angajamentele luate în timpul negocierilor au fost îndeplinite, precum şi o trecere în revistă a măsurilor de tranziţie care au fost acordate. Prezenta secţiune este structurată în conformitate cu lista celor 29 de capitole de negociere şi include o evaluare a capacităţii administrative a României de a implementa acquis-ul în diversele sale aspecte. Progresul României în ce priveşte traducerea acquis-ului în limba sa oficială este evaluată într-o secţiune separată. În decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid a subliniat necesitatea de creare a condiţiilor pentru integrarea treptată şi armonioasă a ţărilor candidate, în special prin ajustarea structurilor lor administrative. Reluând această temă, Comisia a subliniat în Agenda 2000 importanţa unei incorporări efective a legislaţiei comunitare în legislaţia naţională precum şi importanţa tot mai mare a implementării corespunzătoare a acesteia în respectivele domenii prin intermediul structurilor administrative şi judiciare aferente. Aceasta constituie o condiţie prealabilă esenţială pentru crearea încrederii reciproce indispensabile viitorului statut de membru al UE. În iunie 2002 Consiliul European de la Sevilla a subliniat din nou cât este de important ca ţările candidate să continue să realizeze progres în ce priveşte implementarea şi aplicarea efectivă a acquis-ului, adăugând că ţările candidate trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a-şi aduce capacitatea administrativă şi judiciară la nivelul cerut. Pornind de la evaluarea capacităţii administrative a României făcută de Raportul periodic 2001, prezentul Raport încearcă să aprofundeze subiectul, concentrându-se pe principalele structuri administrative necesare pentru implementarea diverselor aspecte ale acquis-ului. În Opinia sa din 1997 cu privire la cererea României de a deveni membru al UE, Comisia a concluzionat: „În ciuda progresului pe care l-a realizat, România nu a transpus şi nici nu a preluat elementele acquis-ului, în special în ce priveşte piaţa internă. Este prin urmare nesigur dacă România va fi în măsură să-şi asume obligaţiile derivând din statutul de membru pe termen mediu. În plus, vor fi necesare eforturi considerabile în domeniul mediului, transporturilor, ocupării forţei de muncă şi afacerilor sociale, justiţiei şi afacerilor interne precum şi în agricultură. În termeni mai generali, o reformă administrativă substanţială va fi indispensabilă dacă România vrea să aibă structurile de aplicare şi asigurare a conformării la acquis”. În Raportul său periodic pe 2001, Comisia a constatat următoarele: „România a continuat să facă progres în adoptarea acquis-ului. Cu toate acestea, paşii făcuţi în transpunerea legislaţiei nu au fost întotdeauna însoţiţi de îmbunătăţiri ale capacităţii administrative. Progresul României în privinţa legislaţiei pieţei interne a fost mixt. În afara adoptării unei noi legi privind achiziţiile publice, progresul a fost mic în ce priveşte circulaţia liberă a bunurilor iar legislaţia cadru pentru Abordarea Nouă şi Globală nu a fost încă adoptată. Infrastructura administrativă pentru standardizare, omologare şi supraveghere a pieţei trebuie consolidată. S-a realizat numai un progres limitat în ce

priveşte alinierea la acquis în domeniul liberei circulaţii a persoanelor şi dacă s-a realizat progres în privinţa supravegherii asigurărilor şi asigurării bancare, nu s-a înregistrat nici un progres în direcţia transpunerii acquis-ului referitor la piaţa financiară şi cea a hârtiilor de valoare. Legislaţia referitoare la protecţia datelor personale continuă să fie necorespunzătoare. Noua legislaţie românească privind spălarea banilor reprezintă o evoluţie salutară dar încă mai există un sistem extins de control al devizelor şi alte restricţii asupra mişcărilor de capital. Supravegherea serviciilor financiare trebuie şi ea îmbunătăţită. S-a continuat realizarea de progrese în privinţa alinierii la acquis-ul referitor la dreptul companiilor şi la politica concurenţială – sectoare în care România a realizat deja un nivel înalt de transpunere. Acestea fiind spuse, supravegherea drepturilor de proprietate intelectuală trebuie extinsă în continuare şi la fel trebuie capacitatea de a face să se respecte reglementările privind subvenţiile de stat şi regulile antitrust. În domeniul fiscal, România a realizat un oarecare progres cu privire la accize. Însă alinierea trebuie să continue în domeniul TVA şi rămân multe de făcut pentru modernizarea administraţiei fiscale – inclusiv dezvoltarea schimburilor de date electronice cu Comunitatea şi cu Statele Membre. Adoptarea de către România a unei strategii industriale reprezintă o evoluţie salutară şi dacă s-au realizat unele progrese importante în privatizare, eforturi considerabile sunt necesare în continuare. S-a realizat un progres bun în ce priveşte promovarea sectorului IMM-urilor şi s-au luat măsuri pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri. Dacă România a făcut progres în ce priveşte alinierea la câteva aspecte din acquis-ul agricol, restructurarea sectorului de abia a început. Capacitatea administrativă de ansamblu a Ministerului Agriculturii rămâne slabă şi România trebuie încă să-şi dezvolte posibilităţile de implementare a mecanismelor de gestionare a Politicii Agricole Comune. Modalităţile de efectuare a inspecţiilor în domeniul veterinar şi fitosanitar trebuie şi ele să fie îmbunătăţite. Noua Lege a pisciculturii aliniază în mare măsură cadrul legislativ românesc la acquis. Sunt însă necesare eforturi în continuare pentru întărirea structurilor administrative. România a continuat să înregistreze un avans bun în armonizarea legislaţiei din domeniul transporturilor. Politica legată de sectorul energetic a fost inconstantă şi prin urmare doar un progres limitat se poate observa. Dacă progresul în domeniul telecomunicaţiilor a fost limitat în ce priveşte transpunerea, s-a desfăşurat o activitate pregătitoare extinsă care să permită realizarea viitoarelor reforme. România a făcut paşi înainte în ce priveşte alinierea sa la acquis-ul în domeniul mediului dar nu are capacitatea administrativă de a pune efectiv în aplicare legislaţia nou adoptată şi resursele alocate acestui sector sunt insuficiente. România a făcut progrese în privinţa alinierii la câteva aspecte ale acquis-ului referitoare la protecţia consumatorilor dar trebuie să acorde atenţie în vederea unei aplicări efective a acestora. În sectorul audio-vizualului România a înregistrat numai un progres limitat. Politica socială reprezintă o prioritate pentru guvern şi deşi s-au făcut progrese este necesară alinierea în continuare la acquis şi de asemenea o îmbunătăţire a capacităţii administrative (în special în domeniul sănătăţii şi siguranţei muncii şi întărirea inspectoratelor muncii). Un oarecare progres s-a înregistrat în politica regională în cursul perioadei de referinţă – în special în ce priveşte îmbunătăţirea

mecanismelor instituţionale. Însă noile structuri rămân fragile şi mai sunt necesare eforturi considerabile legate de programare, monitorizare şi evaluare ca şi dezvoltarea capacităţii de a gestiona şi controla fondurile publice. În domeniul justiţiei şi afacerilor interne s-a realizat un progres semnificativ în ce priveşte politica vizelor, controlul frontierelor şi migraţia. Cu toate acestea, este nevoie încă să se adopte legislaţie în câteva domenii importante cum sunt protecţia datelor şi să se îmbunătăţească în continuare capacitatea şi infrastructura pentru administrarea frontierelor. România a recurs în măsură tot mai mare la politici comerciale care sunt incompatibile cu obligaţiile sale internaţionale şi care reprezintă o distanţare de la acquis. În acelaşi timp, modul de exercitare a Preşedinţiei OSCE a demonstrat capacitatea României de a-şi asuma responsabilităţi şi un rol în materie de conducere internaţională în domeniul afacerilor externe. România a continuat să progreseze în ce priveşte armonizarea la acquis-ul vamal deşi capacitatea operaţională a direcţiei vămilor trebuie îmbunătăţită şi trebuie depuse eforturi intensificate pentru dezvoltarea sistemelor care să permită schimburi de date computerizate între CE şi România. În ciuda unor evoluţii pozitive, autorităţile române nu au reuşit încă să elaboreze un cadru politic cuprinzător pentru controlul financiar intern asupra fondurilor publice şi sunt necesare eforturi în continuare pentru întărirea capacităţii administrative în acest domeniu. România a realizat un oarecare progres în ce priveşte reforma procedurilor bugetare naţionale dar sunt necesare eforturi în continuare atât în privinţa bugetului naţional cât şi a propriilor resurse. Capacitatea de ansamblu a administraţiei publice de implementare a acquis-ului continuă să fie limitată şi reprezintă o frână în privinţa pregătirilor de aderare ale României. Dacă anumite sectoare ale administraţiei sunt în măsură să funcţioneze eficace, rămân multe sectoare importante în care starea deficitară a administraţiei reprezintă un motiv serios de îngrijorare. Această îngrijorare se extinde dincolo de adoptarea acquis-ului, referindu-se şi la gestionarea fondurilor CE. Nu s-a înregistrat nici un progres semnificativ în ce priveşte dezvoltarea capacităţii administrative deşi această problemă începe să facă obiectul preocupărilor guvernului. Cu privire la realizarea pe termen scurt a priorităţilor din cadrul Parteneriatului de Aderare, România a îndeplinit priorităţile referitoare la transporturi. Dacă s-a realizat progres în domeniile fiscalităţii, vămilor, justiţiei şi afacerilor interne, nici una din priorităţile identificate pentru aceste sectoare nu a fost pe deplin îndeplinită încă. Un oarecare progres limitat s-a înregistrat în îndeplinirea priorităţilor legate de piaţa internă, agricultură, mediu, ocuparea forţei de muncă şi afacerile sociale ca şi de întărirea capacităţii administrative şi judiciare. România a început să acorde atenţie unor priorităţi pe termen mediu din cadrul Parteneriatului de Aderare. În transport şi piscicultură România s-a apropiat de îndeplinirea priorităţilor pe termen mediu. Însă nu s-a realizat un progres substanţial în cazul agriculturii, mediului şi ocupării forţei de muncă.

3.1. Capitolele acquis-ului Capitolul 1: Libera circulaţie a mărfurilor Progrese de la ultimul Raport periodic De la ultimul Raport România a făcut ceva progrese în acest domeniu, în special în ceea ce priveşte transpunerea legislaţiei sectoriale şi alinierea în continuare în domeniul achiziţiilor publice. În domeniul măsurilor orizontale şi procedurale, România a adoptat în octombrie 2001 legislaţia cadru care introduce principiile Noii Abordări şi Abordării Globale în legislaţia naţională şi a fost accelerată transpunerea legislaţiei din Noua Abordare. În acelaşi timp au fost făcute doar progrese limitate în transpunerea acquis-ului referitor la supravegherea pieţei, siguranţa produselor şi verificările de siguranţă la graniţele externe. Nu poate fi raportat nici un progres semnificativ în ceea ce priveşte procedura de notificare şi schimbul de date între administraţii. Pot fi raportate progrese în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei sectoriale. În domeniile acoperite de Directivele Noii Abordări aceste progrese sunt legate de adoptarea legislaţiei cadru care permite implementarea acquis-ului în acest domeniu. Principalele sectoare implicate în acest progres sunt echipamentele folosite în atmosfere explozive (ATEX), maşinile, echipamentele de protecţie, instalaţiile de transport pe cablu, dispozitivele medicale, jucăriile, metrologia legală (echipamentele de cântărire neautomată) şi echipamentele sub presiune ca şi echipamentele terminale de radio şi telecomunicaţii. În ceea ce priveşte sectoarele acoperite de Directivele Vechii Abordări au fost făcute progrese limitate în transpunerea şi implementarea acquis-ului referitor la metrologia legală şi preambalare. Unele progrese pot fi raportate în domeniul vehiculelor cu motor în ceea ce priveşte adoptarea de către autorităţile române a CTAC 2002 (condiţiile tehnice pe care vehiculele trebuie să le îndeplinească pentru a fi admise în trafic), cu creşteri semnificative ale armonizării legislative în acest sector. Oricum, încă mai trebuie să fie transpuse unele Directive verticale în acest domeniu. De asemenea, pot fi raportate progrese şi în ceea ce priveşte legislaţia în domeniul textilelor şi a produselor cosmetice. Cu privire la produsele farmaceutice au fost făcute progrese în ceea ce priveşte cadrul legislativ pentru autorizaţiile de punere pe piaţă dar eforturi în plus sunt necesare pentru reducerea timpului de consultare a dosarelor. A fost transpus acquis-ul în domeniul sticlei ca şi directivele referitoare la încălţăminte şi lemn. În ceea ce priveşte siguranţa alimentelor şi legislaţia produselor alimentare, procesul de transpunere a fost accelerat considerabil. Elemente majore ale directivelor verticale în domeniul alimentelor au fost transpuse în completarea transpunerii acquis-ului din domeniul etichetării, contaminanţilor, aromelor şi solvenţilor de extracţie. Au mai fost făcute progrese în ceea ce priveşte transpunerea acquis-ului în domeniul produselor chimice în special cu privire la fertilizatorii chimici şi buna practică de laborator. Nu pot fi raportate progrese semnificative în legătură cu clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase sau în ceea ce priveşte explozibilii de uz civil. O HG menită să transpună acquis-ul în domeniul returnării bunurilor culturale ilegal scoase de pe teritoriul unui Stat Membru a intrat în vigoare în luna aprilie 2002. Nu au avut loc nici o evoluţie în transpunerea acquis-ului în domeniul armelor de foc.

În ceea ce priveşte evoluţia capacităţii administrative a României de implementare a măsurilor orizontale şi procedurale şi a legislaţiei sectoriale au continuat îmbunătăţirile pe perioada de raportare. Organismul român de acreditare (RENAR) a iniţiat un proces de evaluare anterior deschiderii negocierilor pentru acordurile multilaterale referitoare la laboratoarele de testare, organismele de certificare a produselor şi organismele de certificare a sistemelor de management al calităţii. Instituţia română de standardizare (ASRO) a continuat programul de transpunere a standardelor europene, transpunând până acum mai mult de 37% din standardele europene armonizate. În luna aprilie 2002 Asociaţia Română de Standardizare – ASRO, a semnat un Memorandum de înţelegere cu Organismul de standardizare din SUA – ASTM. Acest memorandum de înţelegere angajează ASRO să adopte şi să promoveze standardele ASRO. Este necesar să se clarifice implicaţiile acestui angajament cu cele deja asumate de către România în cadrul Acordului European şi al procesului de negociere pentru aderare. Odată cu adoptarea legislaţiei cadru în domeniul evaluării conformităţii au fost făcute progrese, în timpul perioadei de raportare, din punctul de vedere al reţelei instituţionale. Pentru îmbunătăţirea coordonării activităţilor de supraveghere a pieţei, autorităţile române au înfiinţat „Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Produselor şi Serviciilor şi Protecţia Consumatorilor” în luna septembrie 2001. În domeniul siguranţei produselor alimentare sunt încă implicate un mare număr de ministere şi decizia de înfiinţare a Autorităţii Naţionale în domeniul Produselor alimentare nu a fost luată. Pe ansamblu, capacitatea administrativă de implementare a acquis-ului în domeniul produselor industriale a fost uşor îmbunătăţită în cursul anului trecut. De la ultimul Raport periodic nu au fost făcute progrese majore în ceea ce priveşte domeniile nearmonizate. În luna aprilie autorităţile române au adoptat legislaţia menită să transpună acquis-ul în domeniul controalelor de conformitate cu regulile siguranţei produselor pentru produsele importate din ţări terţe. Monitorizarea legislativă pentru a identifica elementele în conflict cu Art. 28-30 ale Tratatului CE a început cu greu. Deşi anumite prevederi legislative incompatibile cu această parte a acquis-ului au fost abrogate alte prevederi rămân încă şi noi restricţii au fost introduse, în special în ceea ce priveşte vânzările produselor second-hand aparent pentru motive de sănătate şi igienă. Autorităţile române nu au oferit dovezi statistice sau ştiinţifice care să ateste necesitatea acestor măsuri. Amendamentele recente în domeniul achiziţiilor publice care au intrat în vigoare în luna aprilie 2001 au îmbunătăţit nivelul alinierii acquis-ului în acest domeniu. Eforturile intensive făcute de România s-au reflectat în progresele notabile ale gradului de transpunere şi implementare a directivelor din acest domeniu. Preferinţa internă trebuie să fie menţinută până în luna ianuarie 2005. Evaluare generală Deşi România a transpus mai multe măsuri orizontale şi procedurale şi a arătat că a implementat majoritatea Directivelor din Noua Abordare câteva acte normative au fost găsite a nu fi sau a fi parţial aliniate legislaţiei CE. Acestea includ actele normative referitoare la lifturi, jucării, aparatele consumatoare de combustibili gazoşi, compatibilitate electromagnetică, echipamente electrice de joasa tensiune şi vase simple sub presiune. Sunt necesare îmbunătăţiri în continuare pentru a putea fi conforme cu acquis-ul. Alte acte normative urmează a fi evaluate.

În cadrul domeniilor nearmonizate autorităţile române trebuie să se asigure că toată legislaţia în conflict cu Art. 28-30 din tratatul CE este identificată şi va fi amendată până la data aderării. Este necesară o monitorizare completă a legislaţiei româneşti pentru a se asigura conformitatea cu Art.28-30 CE şi o abordare conformă a reglementărilor din acest domeniu. Pentru a asigura principiul recunoaşterii reciproce o clauză de recunoaştere reciprocă trebuie să fie integrată în fiecare act normativ relevant din legislaţia românească în domeniul mărfurilor până la data aderării. În ceea ce priveşte legislaţia sectorială pentru domeniile acoperite de Directivele din Vechea Abordare sunt necesari paşi în continuare în toate sectoarele pentru alinierea completă cu acquis-ul. În ceea ce priveşte capacitatea administrativă, organismele româneşti de standardizare şi acreditare există de câţiva ani şi continuă să funcţioneze corespunzător. Au fost făcute eforturi în adoptarea standardelor europene pentru a respecta cerinţele de obţinere a calităţii de membru al CEN, CENELEC, şi al Institutului European de Standarde în Telecomunicaţii. Eforturi majore sunt încă necesare pentru îmbunătăţirea întregii capacităţi administrative de implementare a acquis-ului în domeniul produselor industriale care, în ciuda îmbunătăţirilor, necesită întăriri. Există încă slăbiciuni instituţionale care privesc organismele şi laboratoarele de evaluare a conformităţii şi afectează implementarea acquis-ului în domeniul siguranţei alimentare. Eforturi deosebite trebuie să fie dedicate restructurării sistemului de control al alimentelor, asigurării unei coordonări corespunzătoare între instituţiile implicate, desfiinţării sistemului de aprobare înainte de punerea pe piaţă pentru produsele alimentare şi pregătirii atât a administraţiei cât şi a operatorilor alimentari pentru a aplica principiile pe care se bazează sistemul CE în domeniul siguranţei alimentare. Lipsa resurselor atât în termeni de echipament cât şi de personal întârzie îmbunătăţirile necesare serviciilor de control în acest domeniu. Realizările în domeniul infrastructurii de evaluare a conformităţii necesită consolidare, în special în ceea ce priveşte capacitatea administrativă. Capacitatea administraţiei de a iniţia acte legislative în domeniul liberei circulaţii a mărfurilor este încă limitată şi trebuie întărită. În ceea ce priveşte verificarea siguranţei produselor la graniţele externe România trebuie să facă eforturi în continuare pentru a înfiinţa o infrastructură de supraveghere a pieţei şi vămi corespunzătoare şi un sistem eficace de cooperare între autorităţile competente. În domeniul achiziţiilor publice România a dobândit un înalt nivel de aliniere cu acquis-ul. România trebuie să finalizeze procesul de aliniere cu acquis-ul conform calendarului său de adoptare şi implementare continuă a legislaţiei. Concluzii În Opinia sa din 1997, Comisia a făcut observaţia că România va trebui să facă eforturi considerabile înainte ca situaţia să ajungă la un punct în care România să poată implementa complet si eficient acquis-ul comunitar. Comisia a afirmat, de altfel, şi că România trebuie să facă eforturi intensive de a se alinia la regulile comunitare privitoare la achiziţiile publice. De la Opinie au fost efectuate progrese considerabile în domeniul alinierii legislative, în special în ultimii ani. Aceasta este în mare datorată adoptării legislaţiei cadru

bazată pe principiile Noii Abordări şi Abordării Globale care înlesneşte adoptarea legislaţiei sectoriale. Progrese considerabile au fost făcute în înfiinţarea organismelor necesare pentru aplicarea acquis-ului. Un nivel satisfăcător al transpunerii a fost atins în multe domenii dar nivelul capacităţii administrative şi de aplicare nu a ţinut pasul cu acesta. Negocierile la acest capitol continuă. România nu a solicitat nici o perioadă de tranziţie. România trebuie să îşi concentreze eforturile în intensificarea procesului de aliniere cu acquis-ul. Capacitatea administrativă încă mai necesită întăriri şi în unele domenii structurile necesare trebuie completate. Capitolul 2: Libera circulaţie a persoanelor Progrese înregistrate de la data ultimului Raport În perioada raportată, pot fi evidenţiate cîteva progrese, în domeniul liberei circulaţii a persoanelor. În legătută cu recunoaşterea reciprocă a pregătirii profesionale, în lunile iulie şi august, au fost adoptate un număr de legi, care au ca scop transpunerea acquis-ului pentru medici, dentişti, asistente medicale, moaşe şi farmacişti. România a revenit asupra măsurilor discriminatorii cu privire la avocaţi, evidenţiate în Raportul de anul trecut (vezi capitolul 3 – Libera circulatie a serviciilor). Nu au fost făcute progrese seminificative cu privire la drepturile cetăţeneşti. În privinţa liberei circulaţii a forţei de muncă, un acord bilateral privind libera circulaţie a lucrătorilor a fost încheiat cu Spania în ianuarie 2002 şi ratificat în iulie 2002. Acordurile cu Portugalia şi Luxemburg, semnate în 2001, au fost ulterior ratificate. În august 2002, România a adoptat o lege care avea ca scop transpunerea acquis – ului cu privire la organizarea şi dezvoltarea anumitor activităţi economice, de către persoane fizice. Tot în august 2002, a fost luată decizia de înfiinţare a unui Centru de Informare şi Documentare pentru Lucrători Migranţi, în cadrul Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă. Noul Oficiu va răspunde de diseminarea informaţiilor privind legislaţia românească şi Comunitară. Cu privire la viitoarea coordonare a sistemelor de asigurări sociale, în noiembrie 2001, România a semnat un acord cu Olanda, ratificat în iulie 2002. În mai 2002, a semnat Codul European al Asigurărilor Sociale, care încă nu a fost ratificat de Parlament. Evaluare generală Trebuie intensificate măsurile de recunoaştere reciprocă a diplomelor şi a pregătirii profesionale şi trebuie accelerată introducerea structurilor administrative necesare şi a programelor de educaţie şi pregătire profesională. Trebuie reevaluată concordanţa cu acquis–ul a legislaţiei recent adoptate în domeniul recunoaşterii reciproce a pregătirii profesionale pentru medici, asistente, dentişti, moaşe şi farmacişti. Lacunele identificate la nivelul programei şi al pregătirii pentru aceste profesii trebuie eliminate. Este important să existe prevederile necesare care permit moaşelor să lucreze în mod autonom. În privinţa pregătirii profesionale dobândite anterior armonizării, România trebuie să introducă măsuri prin care să se asigure că, la momentul aderării, toţi practicienii/ profesioniştii îndeplinesc condiţiile specificate în directive.

Până la momentul aderării, trebuie procedat în aşa fel, încât toată legislaţia României să fie aliniată la regulile comunitare, în mod special cu privire la condiţiile de cetăţenie, rezidenţă şi limbă. Legislaţia privind recunoaşterea reciprocă va trebui să includă proceduri mai simple, care să permită furnizarea serviciilor. România trebuie să continue eforturile de aliniere a legislaţiei la acquis, în domeniul dreptului la reşedinţă. Totodată, România trebuie să amendeze legea privind statutul străinilor, de o manieră care să asigure concordanţă deplină cu acquis-ul, în acest domeniu. Trebuie să continue pregătirile pentru alinierea la acquis în ceea ce priveşte dreptul de vot, în momentul aderării. Deşi s-au inregistrat unele progrese cu privire la egalitatea de tratament şi la permisele de muncă, este necesară o mai bună aliniere la acquis. Trebuie clarificate modalităţile existente de angajare şi rezidenţă referitoare la lucrătorii migranţi şi familiile acestora, precum şi condiţiile de acordare a vizei şi reşedintei, pentru lucrătorii pe cont propriu. Trebuie progresat mai mult în privinţa întăririi serviciilor publice de ocupare a forţei de muncă, din perspectiva viitoarei participări la reţeaua Serviciilor Europene de Ocupare a Forţei de Muncă (EURES – European Employment Services). O importanţă deosebită trebuie acordată pregătirii personalului în domeniul cunoaşterii limbilor străine. Cu privire la viitoare coordonare a sistemelor de asigurări sociale, trebuie dezvoltate structurile administrative necesare, în mod deosebit pentru instruirea şi recrutarea personalului suplimentar, astfel încât, din momentul aderării, să poată fi aplicate prevederile Comunitare cu privire la asigurările sociale. România trebuie să asigure stabilitatea financiară a sistemului său de asigurări sociale, pentru a putea face faţă, din momentul aderării, costurilor suplimentare care derivă din aplicarea prevederilor Comunitare, în mod special în domeniul ocrotirii sănătăţii. Încurajăm România să încheie şi alte acorduri bilaterale în domeniul asigurărilor sociale, mai ales cu Statele Membre, având în vedere că acestea, de regulă, se bazează pe principiile Comunitare în materie. Concluzii În Opinia emisă în anul 1977, Comisia concluziona că, fără un efort major de armonizare a legislaţiei şi de înfiinţare şi întărire a structurilor de implementare în acest domeniu, pe termen mediu nu va fi posibilă recunoaşterea în Comunitate, a diplomelor româneşti şi a pregătirii profesionale în România. Comisa observa că acquis-ul nu fusese transpus, iar situaţia era agravată de faptul că nu fuseseră înfiinţate instituţiile care să certifice diplomele şi care să implementeze acquis-ul. Progresele făcute de la data emiterii Opiniei, sunt limitate. Cadrul legislativ rămâne inadecvat, dar acum este într-o fază în care există baza pentru realizarea progreselor, în viitor. Au fost semnate sau sunt în curs de negociere cu majoritatea Statelor Membre acorduri bilaterale privind accesul la piaţa muncii şi au fost introduse elemente de infrastructură administrativă. Negocierile la acest capitol continuă. România nu a solicitat nici un fel de măsuri de tranzitie în acest domeniu. România a fost de acord cu măsurile de tranziţie referitoare la circulaţia lucrătorilor migranţi, propuse de UE. Restricţiile privind circulaţia lucrătorilor din România înspre UE se vor aplica pe o durată de minimum doi ani de la data aderării şi pot rămâne în vigoare pe o durată de maximum şapte ani. România trebuie să-şi concentreze eforturile asupra eliminării lacunelor identificate în domeniul recunoaşterii reciproce, în mod special cu privire la programă (curriculum) şi pregătire profesională. România se află în curs de înfiinţare a structurilor

administrative necesare, iar aceste eforturi trebuie să continue. Va trebui totodată să se pregătească din timp, pentru a face faţă obligaţiilor financiare şi administrative, care vor decurge din aplicarea regulior privind coordonarea asigurărilor sociale. Capitolul 3: Libertatea de a asigura servicii Progrese înregistrate de la ultimul raport al Comisiei Europene De la RA de anul trecut, România a făcut progrese semnificative în acest domeniu, mai ales în ceea ce priveşte dreptul de stabilire al avocaţilor şi în domeniul asigurărilor şi valorilor mobiliare. In domeniul dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii (altele decât cele financiare), România a luat măsuri pentru a pune capăt unui număr de restricţii discriminatorii care se refereau la activităţile profesionale ale avocaţilor din Statele membre in România. Un amendament la Legea din 1995 privind profesia de avocat a fost aprobat de Parlament in august 2002 înlăturând aceste restricţii. In august 2002 a fost adoptată legislaţia având ca scop alinierea la acquis privind agenţii comerciali ca angajaţi proprii. Totuşi legea adoptată mai prevede încă reşedinţa în România. Nu sunt progrese de raportat referitor la dreptul de stabilire si dreptul de a presta servicii pentru meseriaşi, comercianţi si fermieri. Totuşi, autorităţile române au constituit în luna ianuarie 2002, un grup de lucru în scopul identificării barierelor în calea dreptului de stabilire şi libertăţii de a presta servicii. In domeniul serviciilor financiare, supravegherea generală a acestui sector a fost întărită prin includerea CSA în acordul de cooperare stabilit anterior între BNR şi CNVM, aceasta prevăzând un forum cuprinzător al cooperării pentru reglementare. Cu privire la sectorul bancar, au fost făcute eforturi, mai ales, in implementarea legislaţiei adoptate in anul 2000 pentru extinderea cerinţelor normale de supraveghere prudenţială asupra cooperativelor de credit. Raţionalizarea considerabilă a acestui sub-sector va trebui să se finalizeze pană la sfârşitul anului 2002. Legislaţia în acest domeniu atinge deja un grad înalt de aliniere la acquis şi a fost consolidată prin reglementari adiţionale privind sistemul contabil bancar, lichidităţile, supravegherea soldului net al cumpărărilor şi vânzărilor de valută al băncilor şi licenţierea. In sectorul asigurărilor, ca urmare a începerii activităţii de către CSA, un număr considerabil de norme au fost publicate în conformitate cu calendarul de reglementare al CSA şi cu reglementările contabile în sectorul asigurărilor, intrat în vigoare în ianuarie 2002. Prin adoptarea unei noi structuri organizaţionale şi creşterea numărului personalului, CSA a început procesul de re-autorizare al societăţilor de asigurări, numărul acestora scăzând de la 73 în 2001 la 48 operaţionale în prezent. Suplimentar, CSA a efectuat 23 de acţiuni de control din care au rezultat 6 sancţiuni oficiale incluzând interzicerea temporară sau definitivă a activităţii de asigurare. In ceea ce priveşte serviciile de investiţii şi piaţa valorilor mobiliare, au fost luate o serie de masuri legislative, in special privind statutul CNVM, societăţile de investiţii colective şi valori mobilare transferabile, bursele de mărfuri reglementate, serviciile

derivate şi instrumentele financiare şi serviciile financiare privind valorile mobiliare şi pieţele reglementate. Privitor la protecţia datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi Directivele societăţii informaţionale, România a aprobat o lege pentru protecţia persoanelor cu privire la procesarea datelor personale şi libera circulaţie a acestora in decembrie 2001. In februarie 2002 România a ratificat Convenţia 108 a Consiliului Europei. Multe dintre prevederile acestei legi au intrat în vigoare in martie 2002. Instituţia Avocatul Poporului este desemnată ca structură de supraveghere conform legii. In ceea ce priveşte e-comert (comerţul electronic), in iulie 2002, România a aprobat o lege care transpune directiva e-commerce. Evaluare generala In sectorul bancar legislaţia României este acum aliniată la un nivel ridicat cu acquis-ul. Reglementările, politicile şi practicile generale urmează Recomandările Comitetului de la Basel asupra supravegherii bancare şi directivele CE relevante. Gradul de fragilitate menţionat anul trecut in Raportul Anual s-a diminuat dar procesul de raţionalizare continua, in mod particular in ceea ce priveşte micile bănci a căror evaluare prudenţială este nesatisfăcătoare. Numai o aplicare consistenta a cadrului de reglementare si supraveghere pe o perioada de timp va restabili deplina încredere. Privitor la sectorul asigurări, 2001 a fost primul an de funcţionare al CSA. Acest prim an a produs rezultate satisfăcătoare atât în crearea structurii administrative cat si in primii paşi în ameliorarea supravegherii sectorului şi al raţionalizării. Anul viitor se impune o consolidare a acestei îmbunătăţirii în scopul, mai ales, al restructurării şi completării cadrului legislativ al sectorului, în special cu privire la asigurările pentru vehiculele cu motor. Autorităţile române au identificat paşii esenţiali necesari pentru aplicarea acquis-ului privind piaţa valorilor mobiliare. Suplimentar, principalul obiectiv al acestui domeniu trebuie să fie asigurarea unui progres sănătos al pieţei financiare. Au fost luate măsuri pentru îmbunătăţirea nivelului de formare ca şi necesitatea infrastructurii fizice şi a echipamentelor necesare CNVM. Este esenţial ca activitatea acesteia să înceapă cât mai repede posibil cu scopul de a permite ca resursele umane adecvate să fie în situaţia de a implementa noua legislaţie. In domeniul protecţiei datelor personale si a liberei circulaţii a astfel de date, piesa majora a legislaţiei, transpunând acquis-ul este acum adoptată, cu toate că unele prevederi ale legii nu sunt în concordanţă cu acquis-ul. Prima provocare constă acum în implementare acesteia. Totuşi mai sunt unele îngrijorări în legătura cu abilitatea instituţiei Avocatului Poporului de a asigura adecvat o structură satisfăcătoare de supraveghere. Concluzii

În Opinia sa din anul 1997, Comisia că au fost luate deciziile cheie pentru o restructurare efectivă a sectorului bancar. Totuşi, în sectorul în care majoritatea o deţine încă statul, Opinia a punctat faptul ca respectarea normelor prudenţiale, mai presus de orice, capacitatea de supraveghere a Băncii Naţionale trebuie consolidat pentru a garanta sănătatea sectorului. Banca Centrala nu era încă total independentă, sectorul bancar rămânând fragil. Consolidarea arătându-se un proces lent, Opina a prevăzut că, pe termen mediu, nu există posibilitatea integrării sistemului bancar românesc în piaţa internă. In ceea ce priveşte pizza valorilor mobiliare, Comisia remarca că aceasta se afla încă în stare embrionară, supravegherea era inadecvată şi existau motive de îndoială asupra eficienţei sale. In domeniul asigurărilor , Opinia declara că România pare să aibă încă un drum lung de parcurs atât în adoptarea şi implementarea legislaţiei cât şi în eliminarea barierelor în calea accesului pe piaţa sa. De la Opinie, s-au făcut eforturi considerabile pentru reforma acestui sector şi alinierea la acquis a crescut semnificativ în ultimul an. Funcţiile de supraveghere şi reglementare ale Băncii Naţionale s-au îmbunătăţit iar Banca se bucură a cum de independenţă faţă de guvernul central. Ultimii doi ani s-a observat o considerabilă întărire a supravegherii în sectoarele asigurărilor şi al valorilor mobiliare, cu toate că amândouă pieţele se află încă în faza de început a dezvoltării lor. Progresele în sectorul bancar au condus la o îmbunătăţire a solidităţii sectorului în ciuda unor probleme încă existente. Negocierile la acest capitol nu au fost încă deschise cu România. România trebuie să-şi concentreze în continuare eforturile pe alinierea legislativa completă, întărirea capacităţii administrative şi stabilirea unei evidenţe şi a unui sistem de urmărire eficient al supravegherii. Sunt necesare, în continuare, îmbunătăţiri ale cadrului instituţional al supravegherii financiare, mai ales în domeniul valorilor mobiliare si al asigurărilor. Trebuie accelerat procesul analizei legislaţiei româneşti în domeniul serviciilor non-financiare care abia a început. Capitolul 4: Libera circulaţie a capitalurilor Progrese de la ultimul Raport periodic De la ultimul raport periodic, au fost înregistrate progrese în ceea ce priveşte fluxurile transfrontaliere de capital. Anumite progrese pot fi menţionate, de altfel, în ceea ce priveşte sistemele de plăţi. În ceea ce priveşte circulaţia capitalului şi plăţile, în decembrie 2001 BNR a emis o circulară introducând o liberalizare semnificativă a controlului ieşirilor de capital. Tranzacţiile acoperite de această circulară includ investiţiile directe în străinătate de către rezidenţi, împrumuturi şi garanţii făcute de rezidenţi nerezidenţilor, transferuri referitoare la contractele de asigurări şi exportul şi importul fizic al activelor financiare (cu excepţia lichidităţilor). Circulara BNR stabileşte, de altfel, un calendar legal obligatoriu pentru liberalizarea anumitor tranzacţii până în 2004. Nu au fost înregistrate evoluţii semnificative în ceea ce priveşte legile cu privire la investiţiile străine directe şi achiziţiile imobiliare de către nerezidenţi. Recenta lege

privind accelerarea privatizării nu a abrogat prevederile „drepturilor speciale” sau „acţiunea de aur”. În ceea ce priveşte sistemele de plăţi, BNR a emis un regulament în ianuarie privind transferurile de fonduri de mare valoare, stabilind principiile pentru îndeplinirea şi prelucrarea acestor transferuri. Aceste operaţiuni sunt în prezent realizate de către TransFond SA Alte activităţi în acest domeniu vor continua să fie realizate de către BNR, până când Transfond SA devine pe deplin operaţional. În iulie, BNR a emis un regulament pentru a asigura compatibilitatea cu acquis-ul privind instrumentele de plată electronică. În ceea ce priveşte acquis-ul privind combaterea spălării banilor, în august 2002 România a ratificat Convenţia Consiliului Europei privind Spălarea, Cercetarea, Captura şi Confiscarea de Bani obţinuţi din Activităţi Criminale. Evaluare generală Legile actuale sunt ambigue referitor la restricţiile privind afluxul investiţiilor directe şi sunt vagi în ceea ce priveşte sectoarele „sensibile” nedefinite, unde poate fi impusă autorizarea prealabilă prin „legi speciale”. Constituţia României interzice cumpărarea de proprietăţi imobiliare de către nerezidenţi. Totuşi, pentru companiile stabilite în ţară, chiar dacă sunt în întregime străine, este permisă cumpărarea de terenuri pentru desfăşurarea afacerilor, în condiţiile legii. Crearea unui nou sistem de plată şi de decontare interbancar este încă într-un stadiu incipient. Mult din acquis-ul cu privire la sistemele de plăţi rămâne în vederea transpunerii (inclusiv introducerea procedurilor de redresare efectivă pentru aplanarea disputelor între bancă şi clienţi) şi trebuie să fie îmbunătăţită infrastructura de plată. BNR reglementează şi operează controlul schimburilor şi supraveghează sistemul de plată. BNR dispune de suficient personal şi capacitate administrativă pentru a asigura aplicarea efectivă a legislaţiei în aceste domenii. În domeniul spălării banilor, ONPCSB este acum operaţional şi este de remarcat creşterea în activitatea sa de investigare. Oficiul a introdus măsuri importante în ceea ce priveşte obligaţiile de raportare ale instituţiilor financiare, dar trebuie continuată revizuirea cadrului legal actual pentru finalizarea procesului. În special, România nu a implementat încă procedurile pentru identificarea clientului atunci când deschide conturi la instituţiile de creditare. Oficiul operează un număr mare de rapoarte privind tranzacţiile suspecte (aproximativ 600 în perioada de raportare) şi a trimis mai mult de 200 de cazuri Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Investigaţiile infracţionale au început în 68 de cazuri, din care 22 au reprezentat condamnări pentru spălare de bani, în timp ce restul sunt încă la tribunale. Ratificarea Convenţiei Consiliului Europei din 1990 privind Spălarea, Cercetarea, Captura şi Confiscarea de Bani obţinuţi din Activităţi Criminale reprezintă un pas important în alinierea legislaţiei româneşti la acquis-ul din domeniu. Însă, ratificarea Convenţiei trebuie să fie urmată de schimbări instituţionale şi legale care să permită prevederilor Convenţiei să fie implementate la nivel naţional. Trebuie să se asigure conformitatea cu recomandările Financial Action Task Force. Concluzie

În Opinia sa din 1997, Comisia a concluzionat că trendul în legile româneşti a fost către deschiderea pieţei către investiţiile străine directe. Nivelul foarte scăzut al investiţiilor a fost în primul rând atribuit practicilor administrative, care au fost adesea citate de către investitori şi care limitează substanţial siguranţa şi tranzacţiile legale. Comisia a prezentat ulterior că îmbunătăţirile semnificative ale cadrului administrativ şi juridic au fost o condiţie necesară pentru creşterea investiţiilor. Comisia a remarcat, de altfel, că libera circulaţie a capitalurilor a fost stabilită pe hârtie, iar constrângerile privind dezvoltarea unei pieţe competitive trebuie să fie eliminate în practică. România a introdus liberalizări limitate privind circulaţia capitalului. Tranzacţiile liberalizate, în special investiţiile directe, au reprezentat numai afluxurile de mişcări de capital. De la Opinie, alinierea cu acquis-ul a fost îmbunătăţită moderat şi a fost iniţiat procesul de liberalizare. Deşi încă există controale privind schimburile şi alte restricţii referitoare la circulaţia capitalului, România este angajată la un calendar pentru eliminarea anumitor restricţii. Negocierile acestui capitol continuă. România ar trebui să-şi concentreze eforturile pe alinierea legislaţiei. Revizuirea cadrului legal în domeniul combaterii spălării banilor trebuie continuată. Capitolul 5: Dreptul societăţilor comerciale Progrese înregistrate de la ultimul Raport Periodic În anul de referinţă câteva progrese au fost făcute în ceea ce priveşte dreptul societăţilor comerciale, reglementările contabile şi protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială. Referitor la dreptul societăţilor comerciale, noua legislaţie a fost în mare parte limitată în ceea ce priveşte implementarea legislaţiei din domeniul procedurilor falimentului, inclusiv a măsurilor pentru protecţia creditorului. În ceea ce priveşte contabilitatea, România a transpus deja mult din conţinutul Directivelor a 4-a, a 7-a şi a 8-a de Contabilitate. Acest proces a continuat în tot cursul anului cu transpunerea continuă a celei de-a 4-a Directive de Contabilitate. Responsabilitatea pentru supravegherea implementării Directivei a 8-a de Contabilitate ce priveşte auditul financiar este a Camerei Auditorilor româneşti, al cărei statut de organism profesional public non-profit a fost confirmat printr-o Decizie a Parlamentului, în cursul perioadei de raportare. Numărul auditorilor înregistraţi în Cameră a crescut la 1400. Camera a emis un număr de standarde pentru instruire profesională, în cursul anului. În domeniul drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială, procesul de aliniere şi transpunere a acquis-ului a continuat în timpul perioadei de raportare. România a adoptat legislaţia privind drepturile referitoare la producătorii de film. Legislaţie suplimentară a fost adoptată pentru a se realiza armonizarea în domeniul protecţiei invenţiilor biotehnologice. Legislaţia română este acum complet compatibilă cu prevederile Convenţiei Brevetului European şi cu acordul TRIPS al OMC.

România are o lungă tradiţie a legislaţiei privind drepturile de proprietate industrială şi este membră a tuturor convenţiilor internaţionale relevante pentru acquis. De la ultimul Raport Periodic, România a realizat în continuare acţiuni pentru finalizarea procesului de a deveni membră a Convenţiei Brevetului European. În ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei, a fost adoptată legislaţie în plus ce defineşte rolul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) şi responsabilităţile generale pentru legislaţia din acest domeniu. Totuşi, sunt necesare clarificări suplimentare în ceea ce priveşte responsabilităţile ORDA în activităţile de aplicare, precum şi în întărirea în continuare a personalului. Numărul acţiunilor întreprinse şi al confiscărilor de produse contrafăcute şi pirat a crescut în 2002. Deşi în general nivelurile pirateriei rămân ridicate, au fost vizibil reduse aşa cum se evidenţiază în statisticile provenite de la autorităţile române şi din sursele industriale. Nu pot fi raportate dezvoltări majore în ceea ce priveşte Regulamentul ce înlocuieşte Convenţia de la Bruxelles referitoare la jurisdicţie şi la aplicarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială şi în ceea ce priveşte Convenţia de la Roma referitoare la legea aplicabilă obligaţiilor contractuale. Evaluare generală În domeniul legii contabilităţii, legislaţia română este în mare măsură aliniată cu acquis-ul. Noua legislaţia românească oferă cadrul pentru aplicarea consecventă a Reglementărilor Contabile armonizate, pe lângă Standardele de Contabilitate româneşti. Organismul responsabil pentru Standardele de Contabilitate este Ministerul Finanţelor Publice prin Departamentul de Reglementări Contabile. România nu are în plan crearea unui organism independent al standardelor de contabilitate înainte de 2005, dar se aşteaptă să se termine implementarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate. În domeniul drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială, legislaţia română este în general compatibilă cu acquis-ul. Alinierea trebuie continuată în scopul transpunerii Directivei privind dreptul de autor în societatea informaţională şi a Directivei privind dreptul de suită. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci sunt autorităţile competente cărora deţinătorii de drepturi le pot prezenta aplicaţiile pentru protecţia proprietăţii intelectuale şi industriale. În ceea ce priveşte capacitatea administrativă, în ciuda progreselor considerabile, sunt încă necesare, în continuare, îmbunătăţiri în privinţa personalului şi a bugetelor. Trebuie de asemenea să continue eforturile de îmbunătăţire a raportării statistice. Importul în România de bunuri pirat şi contrafăcute este o preocupare specială şi are ca rezultat punerea în circulaţie a unor mari cantităţi de astfel de bunuri (estimate de către industria privată la 70% pentru produsele muzicale, 75% pentru produsele software şi 60% pentru cele video). Progrese viitoare sunt necesare în implementarea controalelor la frontieră şi în îmbunătăţirea cooperării dintre organismele implicate în protecţia proprietăţii industriale şi intelectuale. Crearea unei reţele inter-instituţionale

eficiente este vitală pentru realizarea progreselor în lupta împotriva pirateriei şi contrafacerii. Comunicarea şi cooperarea între autoritatea vamală, poliţie, poliţia de frontieră, Ministerul Justiţiei şi sistemul judecătoresc trebuie îmbunătăţită şi trebuie stabilite programe de instruire comune în continuare. Concluzii În Opinia din 1997, Comisia a concluzionat că efortul legislativ făcut în ceea ce priveşte proprietatea intelectuală atestă dorinţa României de a fi în concordanţă cu acquis-ul. Comisia a adăugat că implementarea va trebui să fie urmărită îndeaproape. În ceea ce priveşte dreptul societăţilor comerciale, asimilarea de către România a acquis-ului nu prezintă probleme majore. De la Opinie, România a continuat procesul de aliniere la acquis în ceea ce priveşte dreptul societăţilor comerciale. Au fost îmbunătăţite structurile adminstrative şi intensificată cooperarea dintre agenţiile de aplicare a legii ce au condus la recentul declin al nivelului pirateriei şi al contrafacerii. Totuşi, aceasta rămâne o problemă serioasă şi aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială este o problemă specială. Negocierile privind acest capitol au fost provizoriu închise. România nu a solicitat nici un aranjament de tranziţie în acest domeniu şi a acceptat propunerea înaintată de către UE referitoare la drepturile de proprietate industrială pentru produsele farmaceutice şi la marca comunitară. România îşi îndeplineşte în general angajamentele luate în negocierile de aderare în acest domeniu. România trebuie să-şi focalizeze eforturile viitoare în reducerea nivelului pirateriei şi al contrafacerii. Este necesară transpunerea în continuare în ceea ce priveşte Grupurile de Interes Economic, precum şi prevederile referitoare la jurisdicţie şi la aplicarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială. Capitolul 6: Politica în domeniul concurenţei Progrese de la ultimul Raport periodic De la ultimul Raport periodic România a făcut câteva progrese dar multe probleme administrative şi de punere în aplicare rămân deschise. În domeniul antitrust, în ceea ce priveşte implementarea legislaţiei, au fost adoptate regulamentele în ceea ce priveşte acordurile de dezvoltare-cercetare, acordurile de specializare şi restricţiile verticale ca şi instrucţiunile privind acordurile de cooperare pe orizontală. Consiliul Concurenţei a continuat să lucreze la îmbunătăţirea realizărilor din ultimul an şi în 2001 a emis 435 decizii în cazuri de încălcare a concurenţei dintre care unul a fost o interzicere. În domeniul ajutorului de stat România a adoptat şi implementat legislaţia cu privire la ajutoarele regionale, ajutoarele pentru întreprinderile mici şi mijlocii, ajutoarele pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate, ajutoarele pentru dezvoltare şi cercetare, ajutoarele pentru pregătire profesională şi ajutoarele pentru protecţia mediului. Aceste regulamente vor intra în vigoare în luna ianuarie 2003. România a propus o hartă a ajutoarelor regionale pentru a fi adoptată împreună cu Consiliul de

Asociere. Raportul ajutoarelor de stat pentru 1996-1999 a fost terminat în luna mai 2002 şi urmăreşte limpede metodologia şi prezentarea „Raportului ajutoarelor de stat în cadrul UE”. Aplicarea realizărilor în domeniul ajutorului de stat ale Consiliului Concurenţei este încă în curs de dezvoltare. În 2001 Consiliul a adoptat 48 decizii de ajutoare de stat, nici unul dintre ele nefiind în legătură cu ajutoare de stat existente sau nenotificate. Calitatea acestor decizii trebuie să fie îmbunătăţită. Încă mai există un număr important de scheme de ajutor fiscal care sunt incompatibile şi trebuie aliniate. Facilităţile existente trebuie de asemeni să fie transformate în ajutoare de stat compatibile. România a prezentat Comisiei programul său de restructurare în siderurgie chiar dacă planurile de viabilitate pentru întreprinderi încă mai trebuie să fie elaborate. În industria siderurgică ajutoarele de stat pentru restructurare pot fi acordate daca programele naţionale sau individuale ale companiilor includ măsurile necesare pentru atingerea viabilităţii şi pentru reducerea capacităţii de producţie, corespunzător cu cerinţele stabilite în Protocolul nr.2 al Acordului de Asociere Evaluare generală În România există două autorităţi de concurenţă: Consiliul Concurenţei şi Oficiul Concurenţei. Cooperarea dintre cele două autorităţi trebuie să fie îmbunătăţită şi responsabilităţile acestora trebuie să fie întărite. În baza legislaţiei actuale autorităţile de concurenţă sunt doar ocazional consultate despre noile legi şi comentariile sunt ignorate sistematic. Autorităţilor de concurenţă trebuie să li se acorde dreptul de a se opune legislaţiei care limitează concurenţa şi trebuie să devină clar că legislaţia în domeniul concurenţei are prioritate faţă de legislaţia în domeniul afacerilor şi de legislaţia conform căreia sunt acordate ajutoarele de stat. Atât Oficiul Concurenţei cât şi Consiliul Concurenţei au nevoie de consolidare în termeni de resurse umane şi pregătire profesională. În ceea ce priveşte concurenţa, legislaţia română este clar aliniată cu prevederile acquis-ului. Oricum, cerinţa notificării individuale trebuie abrogată. Legea română în domeniul concurenţei obligă companiile să solicite o exceptare chiar dacă un acord cade sub incidenţa exceptărilor în bloc. Cerinţele notificării excesive nu permit Consiliului Concurenţei să îşi concentreze resursele mai eficient pe cazurile care reprezintă o distorsionare serioasă a concurenţei. Cea mai importantă provocare pentru Consiliul Concurenţei este să urmărească o abordare mai pro-activă incluzând investigaţiile din proprie iniţiativă şi o politică de sancţiuni descurajatoare. În vederea modernizării şi descentralizării planificate a aplicării regulilor CE în domeniul antitrust trebuie continuate eforturile de pregătire profesională, în special în ceea ce priveşte sistemul judecătoresc. Cu privire la ajutoarele de stat, transpunerea în continuare a principalelor reguli ale ajutoarelor de stat este încă necesară. Aplicarea regulilor ajutoarelor de stat nu este cuprinzătoare şi numeroase măsuri de ajutoare de stat nu sunt notificate autorităţilor de concurenţă. Consiliul Concurenţei trebuie să aibă o abordare mai fermă şi pro-activă pentru a asigura o aplicare şi o implementare eficientă a regulilor ajutoarelor de stat, incluzând ajutoarele nenotificate, şi alinierea legislaţiei şi a schemelor de stat existente conform cărora autorităţile acordă ajutoare la diferite nivele. Este, de asemenea, necesară creşterea conştientizării politicii şi prevederilor legislative din domeniu în rândul administraţiei care acordă ajutoare de stat.

Există permanent probleme în ceea ce priveşte tratamentul scutirilor de la plata datoriilor – o formă de ajutor de stat care este larg practicată de organismele publice, în special atunci când companiile de stat sunt privatizate. Implementarea politicii ajutoarelor de stat în sectoarele sensibile este încă în stadiu incipient. Concluzii În Opinia din 1997, Comisia a concluzionat că au fost făcute progrese notabile în vederea alinierii legislaţiei în domeniul concurenţei. Oricum, Comisia a mai concluzionat că, în ceea ce priveşte ajutoarele de stat nu au fost făcute până acum multe progrese şi va fi necesar un efort considerabil pentru a îndeplini cerinţele pe termen mediu în domeniul controlului ajutoarelor de stat, în special în ceea ce priveşte realizarea unui inventar credibil şi transparent al ajutoarelor de stat, şi adoptarea unor reguli necesare pentru o monitorizare credibilă a ajutoarelor de stat. De la Opinie, au fost făcute câteva progrese în ceea ce priveşte transpunerea acquis-ului atât în domeniul ajutorului de stat cât şi în domeniul antitrust. În acelaşi timp eforturile României de aplicare a legislaţiei în ambele domenii trebuie îmbunătăţite. Cunoştinţele şi informarea în ceea ce priveşte legea concurenţei rămân limitate în România, în special printre celelalte autorităţi care ar trebui să coopereze cu Consiliul Concurenţei şi Oficiul Concurenţei. În ceea ce priveşte alinierea legislaţiei, capacitatea administrativă şi de aplicare România este doar parţial aliniată cu cerinţele acquis-ului. Negocierile la acest capitol continuă. România nu a solicitat nici o perioadă de tranziţie în acest domeniu. România trebuie să-şi concentreze eforturile pe întărirea instituţională şi pe pregătirea profesională a personalului atât în cadrul Consiliului Concurenţei cât şi în cadrul Oficiului Concurenţei. Acestea trebuie să rezolve problemele referitoare la alinierea schemelor de stat incompatibile şi să impună aplicarea regulilor de concurenţă în ceea ce priveşte schemele de ajutoare de stat nenotificate şi ajutoarele existente. Capitolul 7: Agricultura Progrese de la ultimul Raport Periodic Romania a continuat sa faca progrese in transpunerea anumitor aspecte ale acquis-ului agricol, iar procesul de restructurare a sectorului agricol s-a accelerat. Totusi, ritmul reformei in sector este neuniform. In anul 2001, contributia agriculturii la valoarea bruta adaugata a reprezentat 14,6% fata de 12,2 in 20001. Populatia implicata in agricultura reprezinta 44,4% din forta de munca nationala si aproximativ 70% din forta de munca rurala2. Conditiile climatice favorabile din 2001 combinate cu cresterea suprafetei cultivate, au condus la o productie de cereale deosebit de ridicata. Totusi, seceta din prima parte a anului 2002 a compromis o parte importanta din recolta de cereale a acestui an. In sectorul zootehnic a continuat tendinta de scadere a efectivelor de animale din anul trecut, ceea ce a determinat Guvernul, sa aprobe un program national de redresare. In anul 2001, comertul total agricol3 dintre Romania si UE a crescut semnificativ in mare parte datorita “acordului dublu-zero” de liberalizare a comertului in agricultura.

Importurile UE de produse agricole originare din Romania au crescut cu 28% la 289 milioane euro. Exporturile UE catre Romania au crescut cu 37%, la 454 milioane euro. Balanta comerciala, in favoarea Comunitatii, a inregistrat un surplus de 165 milioane euro fata de 107 milioane euro in anul 2000. Importurile UE au fost dominate de animale vii, legume si seminte de floarea soarelui. Carnea, tutunul si diverse preparate alimentare au constituit principalele marfuri de export din UE. Bugetul de stat pe anul 2002 alocat agriculturii si silviculturii este de 11,6 mii miliarde lei (445 milioane euro) . Desi s-a inregistrat o schimbare majora in tipul de masuri de sustinere interna, nivelul sprijinului bugetar pentru agricultura si silvicultura in anul 2002 a ramas similar, in termeni reali, celui din anul 2001. Totodata, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor gestioneaza un fond extra-bugetar denumit “Dezvoltarea Agriculturii Romanesti” constituit din sumele obtinute din privatizarea fermelor de stat. In perioada raportata, a fost inregistrata o schimbare notabila de focalizare a politicii agricole, schema de cupoane pentru input-uri (avand ca tinta fermele familiale mici) fiind inlocuita cu un sistem de plati directe pentru mai multe culturi agricole si cu un sistem de prime pentru produsele animale. Legislatia din anul 2002 a definit doua categorii mari de ferme (ferme familiale si ferme comerciale). O consecinta a acestei legislatii este ca fermele comerciale sunt eligibile pentru sprijin intern, in timp ce fermele familiale pot primi numai servicii de consultanta gratuite si stimulente pentru practicarea agriculturii organice. De la ultimul Raport Periodic, privatizarea fermelor de stat a continuat – dar intr-un ritm mai lent decat cel preconizat de catre Guvern. Privatizarea fermelor de stat este considerata piatra de temelie a intregului proces de privatizare in agricultura. Sectorul agricol include, de asemenea, multe companii comerciale. In timp ce un numar total de 214 companii comerciale agricole au fost privatizate, marea parte a acestora sunt companii cu pierderi, care au acumulat datorii mari, ceea ce le face ne-atractive la privatizare. O lege recent adoptata prevede anularea datoriilor la bugetul statului. In timpul perioadei raportate, retrocedarea terenurilor agricole si forestiere a continuat intr-un ritm lent. Cadrul legal privind retrocedarea terenurilor a fost inca o data modificat in anul 2001, ceea ce a condus la alte intarzieri in acest proces. Avand in vedere faptul ca in prezent cadrul legal este complet, va fi posibila accelerarea ritmului de retrocedare, cu toate ca, obiectivul Guvernului de finalizare a retrocedarii terenurilor pana la finele anului 2003, apare foarte ambitios. Aspecte orizontale Romania prevede doar implementarea completa a cerintelor legislative si institutionale privind acquis-ul legat de FEOGA –Garantare si Orientare pana in 2007. Nu s-a inregistrat nici un progres notabil in pregatirea pentru stabilirea Sistemului Integrat de Administrare si Control (IACS). Nu s-a inregistrat nici un progres in realizarea unei baze de date computerizate sau in introducerea sistemului alfa-numeric de identificare a parcelelor. Totusi, legislatia in domeniul cadastrului a fost amendata in scopul imbunatatirii aranjamentelor institutionale. Oficiul National de Cadastru,

Geodezie si Cartografie a fost reorganizat si integrat cu compartimente apartinand Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor. In anul 2002 a fost aprobata o strategie in domeniul cadastrului, care insa, se concentreaza mai mult pe aspecte tehnice (retele geodezice) decat pe imbunatatirea serviciilor si a standardelor de performanta. In perioada raportata, au fost inregistrate progrese in ceea ce priveste completarea cadrului legal pentru agricultura ecologica, iar numarul de ferme romanesti care utilizeaza metode de productie organica este in crestere. Printr-un act normative, au fost introduse reglementari pentru aplicarea legii in acest domeniu, care stabilesc prevederi pentru productia organica de legume, produse procesate de origine animala si vegetala precum si modalitatea in care aceste prevederi sunt verificate de catre Autoritatea Nationala pentru Produse Organice. A fost inregistrat un oarecare progres in dezvoltarea retelei de raportare agricola si in introducerea elementelor institutionale de baza (Comitet National, Agentie de legatura), pentru Reteaua de Informare Contabila Agricola. In cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor a fost creata o unitate specifica pentru coordonarea acestui sector. Organizarea Comuna de Piata Legislatia nou adoptata in ceea ce priveste organizarea fermelor permite fermierilor si procesatorilor sa se organizeze pentru a avea un rol in administrarea organizarii comune de piata. Mai multe organizatii inter-profesionale sunt in curs de aparitie, iar pregatirea structurilor administrative pentru operarea organizatiilor comune de piata incepe sa prinda contur. In ianuarie 2002, Guvernul a adoptata o lege privind Organizarea si Functionarea Pietelor Agro-Alimentare. Aceasta lege stabileste cadrul general al organizatiilor comune de piata si introduce elemente privind reglementarea pretului (pretul de interventie, pretul tinta, pretul de referinta, pretul minim garantat, pretul prag), mecanismele comerciale (restitutii la export, prime de export, taxe vamale de referinta), stocurile de interventie si certificatele de depozit. Aceasta lege defineste si introduce o gama de instrumente de interventie pe piata care au fost preluate din PAC – desi sunt necesare clarificari ulterioare privind implementarea acestor prevederi. Interventia statului prevazuta de lege, nu indica mecanismele specifice pietei pentru fiecare sector in parte. In schimb, legea prevede crearea unei Autoritati Nationale pentru Pietele Agricole si Alimentare, care emite decizii privind conventiile ce trebuiesc stabilite de Ministerul Agriculturii,Alimentatiei si Padurilor cu consiliile individuale pe produs sau organizatiile inter-profesionale. In ceeace priveste culturile arabile, noul cadru legal trebuie sa faciliteze infiintarea agentiilor si centrelor de interventie necesare pentru interventie si retragerea produselor de pe piata. In sectorul zahar a fost infiintata o organizatie inter-profesionala. Nu s-a inregistrat nici un progres in dezvoltarea structurilor administrative pentru administrarea organizatiilor comune de piata in domeniul culturilor specializate. Totusi, in aprilie 2002, o noua lege a viei si vinului, a stabilit elementele de baza ale

organizarii comune de piata pentru sector (drepturi de plantare, practici oenologice, distilare, controale). Cadrul legal adoptat anul trecut privind denumirea de origine si protectia indicatiilor geografice pentru vinuri si bauturi alcoolice, a fost modificat prin noua legislatie care a inlocuit legea anterioara a viei si vinului. Oficiul National pentru Denumirea de Origine a Vinurilor si Produselor din Vin a fost reorganizat ca Directie in cadrul Ministerului Agriculturii si au fost numiti 15 inspectori. Nu s-a inregistrat nici un progres in ceea ce priveste produsele animale. Dezvoltarea rurala si silvicultura Minisrterul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor este responsabil de dezvoltarea rurala. Activitatile de dezvoltare rurala curente constau, in principal, din asigurarea de subventii pentru achizitionarea echipamentelor si masinilor agricole, desi in bugetul agricol pentru anul 2002 a fost inclus sprijin pentru infiintarea de micro-intreprinderi si IMM-uri. Au fost initiate anumite activitati pilot de dezvoltare rurala care sunt in linie cu acquis-ul (investitii in ferme agricole, imbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole, dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice in zonele rurale, dezvoltarea infrastructurii rurale). Odata cu conferirea managementului asistentei catre Agentia SAPARD din subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor pentru implementarea a trei masuri, Romania a realizat progrese, in continuare, in pregatirea restructurarii sectorului agricol (vezi Sectiunea A.b- Relatii intre Uniunea Europeana si Romania). In ceea ce priveste masurile de agro-mediu, a fost pregatit un manual al Bunei Practici Agricole. Au fost inregistrate mai multe evolutii pozitive in domeniul legislativ din sectorul forestier. Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor a aprobat o reglementare, care sa fie utilizata de catre Regia Nationala a Padurilor, privind vanzarea de lemn de foc catre populatie. Au fost, de asemenea, aprobate reguli privind construirea de drumuri forestiere in perioada 2000 – 2010. In perioada raportata au fost inregistrate unele progrese in infiintarea structurilor pentru managementul padurilor private, iar 5 structuri private (Oficii forestiere) au inceput sa opereze. Aspecte veterinare si fitosanitare, inclusiv securitatea alimentara In perioada raportata, a fost realizat un progres important in ceea ce priveste transpunerea acquis-ului veterinar al Comunitatii si acum exista un calendar pentru completa transpunere si implementare a acestuia. Din septembrie 2001, au fost aprobate acte legislative in urmatoarele domenii: masuri comune, bunastarea animala, control veterinar, control al bolilor animale si sanatatea animala, tratamentul deseurilor animale, protectia sanatatii publice si nutritia animala. Totusi, nu a fost facuta nici o evaluare in ceea ce priveste aplicabilitatea noii legislatii. In perioada raportata, au fost facute eforturi pentru imbunatatirea infrastructurii de laborator si acreditarea laboratoarelor. In septembrie 2001, Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala a inaugurat oficial noi laboratoare de biologie moleculara,

encefalopatii spongiforme transmisibile si virusi majori. Laboratoarele centrale de referinta si anumite laboratoare regionale importante au primit echipament nou. Reabilitarea laboratoarelor este o prioritate pentru minister si este considerata o componenta cheie a unui program mai larg de modernizare a infrastructurii in domeniul sanatatii animale. Romania s-a alaturat Sistemului de Notificare a Bolilor Animale (ADNS). In sectorul fitosanitar a fost inregistrat un progres substantial in transpunerea acquis-ului. Romania a continuat eforturile pentru armonizarea legislatiei in domeniul sanatatii plantelor (organismelor daunatoare). Au fost introduse standarde pentru reglementarea masurilor fitosanitare privind importul, exportul si tranzitul de plante si produse vegetale. Masurile vizeaza, de asemenea, si circulatia plantelor si a produselor vegetale in Romania, precum si inregistrarea producatorilor, facilitati de depozitare si centre de livrare. In ianuarie 2002 au fost adoptate Ordine ministeriale privind controlul de calitate fitosanitar la importurile si exporturile de seminte si material saditor. Reglementarea specifica sarcinile importatorilor, exportatorilor si ale autoritatii competente in ce priveste indeplinirea cerintelor de import si export. Laboratorul Central pentru Controlul Calitatii Semintelor din Bucuresti a fost re-acreditat de catre Asociatia Internationala de Testare a Semintelor (ISTA). In domeniul controlului reziduurilor de pesticide, a fost stabilit de catre Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor un program national de monitorizare. Controale au fost stabilite numai pentru fructele si legumele importate, iar Posturile de Inspectie la Frontiera pot lua mostre pentru analiza. Nu este inca stabilit un sistem pentru depistarea produselor neconforme, desi un sistem de inregistrare a producatorilor este operational din februarie 2002. Pentru alinierea la acquis este necesar ca aceasta monitorizare sa fie realizata si la productia interna. Directiile Fitosanitare din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor au organizat cursuri de instruire specifice privind aplicarea legislatiei transpuse. Au fost continuate eforturile pentru dezvoltarea, in continuare, a sistemului computerizat de informare fitosanitara. Referitor la securitatea alimentara (vezi Capitolul 1- Libera circulatie a marfurilor) a fost realizat un anumit progres, in special in ceea ce priveste inspectia unitatilor alimentare si initierea de masuri pentru controlul BSE. In iunie 2002, a fost convenit un plan national de restructurare a unitatilor agro-alimentare de prelucrare. Evaluare generala Masurile legislative de restructurare a sectorului agricol pot conduce la un set de reguli mai stabile si transparente pentru privatizarea fermelor de stat si dezvoltarea sectorului. Totusi, concentrarea sprijinului intern pe un procent mic de ferme mari, ar putea avea implicatii negative economice si sociale, asupra comunitatilor rurale. Noua politica in domniul sprijinului de stat trebuie sa fie mai orientata catre dezvoltarea unei politici agricole de piata si trebuie sa acorde o atentie mult mai mare dezvoltarii rurale.

Abilitatea de a dezvolta o politica agricola coerenta ramane o problema in Romania, desi noul departament de formulare a politicilor trebuie sa ajute la imbunatatirea situatiei. Desi a fost realizata o usoara imbunatatire a capacitatii administrative a Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, situatia prezenta ramane tipica pentru alocarea improprie a resurselor umane intre serviciile centrale si locale. Instabilitatea factorilor de conducere si de coordonare, ramane o problema. Dupa multi ani de neglijare, Romania a accelerat transpunerea acquis-ului agricol. Totusi, exista preocupari serioase ca noua legislatie in aceste domenii pur tehnice nu a fost corelata cu cresterile de personal si alte resurse necesare. Aceasta situatie creaza indoieli privind capacitatea Romaniei de a aplica efectiv noile reglementari legislative. Transpunerea rapida preseaza puternic industria agricola sa se conformeze noii legislatii. Comunicarea si constientizarea in ce priveste transpunerea acquis-ului, sunt limitate si reduc abilitatea sectorului de a se adapta la aceste schimbari. In ceea ce priveste aspectele orizontale, sunt necesare eforturi, in continuare, in domenii cum sunt inregistrarea terenurilor, organizatiile inter-profesionale, politica de calitate si Reteaua de Informare Contabila Agricola (RICA). Pregatirea structurilor administrative si orizontale necesare operarii organizatiilor comune de piata, se afla intr-un stadiu foarte incipient. Politicile interne de sprijin sunt inca bazate pe masuri care nu sunt compatibile cu PAC si este necesara o schimbare a politicii agricole pentru a realiza o agricultura durabila. Desi noua lege a viei si vinului reprezinta o evolutie pozitiva in domeniul culturilor specializate, trebuie sa fie dezvoltate masuri de aplicare, in special, in ceea ce priveste registrul viti-vinicol. Initiative recente au demonstrat ca Romania se indreapta catre dezvoltarea si implementarea unei politici coerente de dezvoltare rurala. Aceste initiative trebuie consolidate si dezvoltate in continuare. Implementarea Programului SAPARD va sprijini realizarea acestei sarcini. Transpunerea foarte rapida a acquis-ului veterinar al UE s-a reflectat in alte multe noi sarcini si responsabilitati trasate Agentiei Nationale Sanitara Veterinara (ANSV) si serviciilor subordonate acesteia, dar pana acum, transpunerea legislatiei nu a fost urmata de o alocare corespunzatoare de resurse suplimentare financiare si umane. Exista indoieli serioase in ceea ce priveste capacitatea administratiei veterinare de a aplica legislatia nou adoptata. In plus, legea cadru sanitara veterinara actuala, dateaza din 1974 si nu mai asigura un cadru legal corespunzator pentru activitatile sanitare veterinare. Ca si in cazul acquis-ului veterinar, transpunerea rapida a legislatiei fitosanitare nu a fost corelata cu resurse umane si financiare suplimentare. Este posibil, ca acest fapt, sa limiteze capacitatile de aplicare. In ceea ce priveste securitatea alimentara (vezi Capitolul – Libera circulatie a marfurilor) este necesara reorganizarea anumitor organisme implicate in securitatea alimentara (ex. Laboratorul alimentar national si Laboratorul de igiena plantelor) pentru a imbunatati eficacitatea in domeniu. Lipseste inca in Romania, un sistem credibil privind identificarea si inregistrarea animalelor. Cea mai mare parte a

fermelor nu sunt inregistrate si numai un procentaj mic din populatia bovina este inregistrata pentru scopuri de selectie si reproductie. In ceea ce priveste tratamentul deseurilor animale, trebuie corectate deficiente majore. Concluzii In Opinia sa din 1997, Comisia a notat ca a fost inregistrat un progres limitat in adaptarea la acquis-ul comunitar. Comisia a adaugat ca, trebuie realizate eforturi speciale pentru: implementarea si consolidarea cerintelor veterinare si din domeniul sanatatii plantelor si modernizarea unitatilor pentru conformarea la standardele UE (in special privind aranjamentele de inspectie si control pentru protectia granitelor externe ale UE); intarirea structurilor administrative pentru asigurarea capacitatii necesare implementarii si consolidarii instrumentelor de politica ale PAC; si restructurarea sectorului agricol si alimentar pentru imbunatatirea capacitatii sale competitive. Concluzia Comisiei a fost ca, sunt necesare reforme fundamentale inainte ca Romania sa aiba capacitate pentru indeplinirea obligatiilor de membru cu drepturi depline. De la Opinia Comisiei din 1997, Romania a facut progrese in ceea ce priveste alinierea la acquis-ul agricol, in special, in ultimul an. Dezvoltarile legislative nu au fost inca corelate cu dezvoltarea structurilor administrative capabile sa implementeze efectiv acquis-ul. Reformele structurale in sectorul agricol s-au evidentiat in rezultate concrete in ceea ce priveste privatizarea fermelor de stat si a industriei alimentare. Totusi, ritmul retrocedarii terenurilor agricole si forestiere a fost lent. Negocierile la acest capitol nu au fost inca deschise cu Romania. Romania trebuie sa-si concentreze eforturile, in continuare, pe consolidarea capacitatii administrative pentru implementarea si impunerea acquis-ului, in special in domeniile veterinar si fitosanitar si pe accelerarea reformelor structurale in sectorul agricol si cel al industriei alimentare. Sunt necesare investitii substantiale pentru finalizarea reformei in domeniul cadastrului si inregistrarea titlurilor de proprietate la birourile registrelor funciare. Capitolul 8: Pescuitul Progres de la ultimul Raport Periodic In ultimul an, s-au realizat anumite progrese in sectorul pescuit In ceea ce priveste administrarea resurselor, inspectia si controlul, a fost adoptata legislatia de implementare referitoare la inregistrarea si transmiterea datelor privind activitatea de pescuit maritim, reglementarea licentelor de pescuit si distributia cotei intre detinatorii de licenta. In august 2002, a fost adoptata legislatia privind infiintarea Companiei Nationale pentru Administrarea Fondului Piscicol precum si Inspectia Piscicola. Au fost alocate inspectorilor puteri suplimentare considerabile.

Operatiunile de inspectie, sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor in colaborare cu Ministerul Apelor si Protectiei Mediului si Ministerul de Interne au inregistrat, in continuare, progres. Pe parcursul anului 2001, au fost detectate 151 de incalcari ale legii, iar Garda de Coasta si inspectorii piscicoli au deschis 75 de investigatii judiciare. Legea Pescuitului din 2001 a introdus registrul navelor de pescuit dar mai trebuie sa fie infiintate structurile administrative corespunzatoare. Nu poate fi raportat nici un progres privind conexiunea cu registrul navelor de pescuit al CE. In domeniul actiunilor structurale nu s-a inregistrat nici un progres. In ceea ce priveste politica de piata, Romania a adoptat formal o lista a denumirilor comerciale ale speciilor de peste si vietuitoare acvatice care pot fi comercializate pe teritoriul Romaniei. Aprovizionarea cu peste in Romania se face prin mai multe canale de distributie. Unele companii sunt integrate vertical si acopera toate stadiile, de la pescuit la vanzarea cu amanuntul. Au fost infiintate in total 10 asociatii profesionale, din care, trei reprezinta interesele producatorilor si comerciantilor, cinci ale pescarilor din Delta Dunarii si doua cele de la Marea Neagra. Totusi, nu exista nici un indiciu in ceea ce priveste conformitatea cu conditiile CE privind recunoasterea acestor organizatii. Referitor la ajutorul de stat pentru sectorul pescuit, in prezent este asigurat sprijin pentru conservarea patrimoniului genetic, inclusiv pentru pestele de apa dulce. Pe ansamblu, noua masura vizeaza zece ferme si institute de cercetare. Nu exista nici o alta forma de ajutor de stat pentru sectorul pescuit. Pescuitul la Marea Neagra continua sa beneficieze de scutiri de la plata TVA pentru motorina. In ceea ce priveste acordurile internationale de pescuit, Romania a devenit, in octombrie 2001, membra a Organizatiei Internationale pentru Dezvoltarea Pescuitului in Europa Centrala si de Est (EUROFISH). Sunt in curs, negocieri pentru o noua conventie a pescuitului la Marea Neagra. Evaluare generala Trebuie sa se acorde atentie slabiciunilor existente in ceea ce priveste structurile administrative. Cadrul institutional trebuie sa fie coerent si anumite responsabilitati administrative clarificate intre Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor si Ministerul Apelor si Protectiei Mediului. Departamentul de Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, desi recent consolidat, ramane subdotat cu personal. In domeniul administrarii resurselor, inspectiei si controlului, Romania dispune de o schema de licentiere a vaselor de pescuit maritim. Licentele, specifica tipul de pescuit, instrumentarul permis si aria de operare. Marimea flotei de pescuit romanesti a continuat sa scada si acvacultura a devenit relativ mai importanta, in special in Delta Dunarii. Cadrul legislativ in Romania este in mare masura, aliniat cu acquis-ul.

Activitatile de control au crescut, de asemenea, dar controlul pescuitului in Romania este inca slab. Nu exista un serviciu de operare in program normal de lucru, iar inspectorii au multe alte sarcini. Trebuie sa se puna un accent mai mare pe instruirea inspectorilor de pescuit si asigurarea echipamentelor corespunzatoare, ca si pe cresterea numarului de inspectori pentru controlul pescuitului marin. Romania inca mai trebuie sa stabileasca un instrument de monitorizare a pietei si sa imbunatateasca colectarea datelor statistice. Dezvoltarea unei strategii de cercetare ramane una din prioritatile pe termen scurt ale Romaniei in sectorul pescuit. Romania este parte la mai multe conventii internationale de pescuit si este membru al Comisiei Generale a Pescuitului la Mediterana. Concluzii In Opinia sa din 1997, Comisia a concluzionat ca sunt necesare eforturi semnificative pentru adaptarea sectorului in vederea aderarii. In acelasi timp, Comisia a notat ca integrarea industriei de pescuit a Romaniei in Politica Comuna a Pescuitului nu creaza probleme majore. Comisia a remarcat, de asemenea, ca industria de pescuit din Romania este invechita si necesita modernizare. De la Opinia Comisiei din 1997, Romania a adoptat cadrul legislativ necesar, dar progresele privind infiintarea structurilor administrative au fost lente. Este necesara o munca considerabila, in continuare, pentru realizarea conformitatii cu acquis-ul. Negocierile la acest capitol au fost inchise temporar. Romania nu a solicitat nici un aranjament tranzitional. Romania indeplineste, in general, angajamentele asumate in timpul negocierilor de aderare in acest domeniu. In continuare, eforturile trebuie sa se concentreze pe implementarea legislatiei recent adoptate, care guverneaza functionarea principalelor structuri administrative. Capitolul 9: Politica în domeniul transporturilor Progrese înregistrate faţă de Raportul precedent În perioada de referinţă, România a înregistrat noi progrese în armonizarea cadrului său legislativ, în special în ceea ce priveşte transporturile rutiere, şi a demarat procesul de reorganizare a instituţiilor responsabile pentru căile navigabile interioare şi transporturile maritime, în vederea creşterii eficienţei acestora. În ceea ce priveşte Reţelele Trans-Europene de Transport, reabilitarea infrastructurii naţionale de transport este în curs de realizare. Având în vedere costurile considerabile pe care le implică acest proces, constrângerile bugetare reprezintă principalul impediment. Referitor la transporturile terestre, s-au făcut progrese în privinţa armonizării legislative din domeniul transporturilor rutiere. O Ordonanţă din ianuarie 2002 a

introdus conceptul de tarife pentru utilizarea infrastructurii de transport rutier: nivelul taxelor pentru utilizatori va creşte progresiv până la eliminarea oricărei discriminări între transportatorii români şi comunitari. O Ordonanţă din ianuarie 2002 stabileşte intervalele de condus şi de odihnă pentru conducătorii auto care desfăşoară activităţi la nivel naţional: implementarea va fi progresivă, în vederea alinierii la acquis până în anul 2006. România a continuat alinierea legislaţiei la acquis-ul din domeniul transporturilor mărfurilor periculoase pe infrastructura de transport rutier. Acordul de transport dintre România şi UE a intrat în vigoare în iunie 2002, iar Acordul European pentru Transportul Ocazional de Pasageri (INTERBUS) a fost ratificat în luna iunie 2002. În domeniul transporturilor feroviare, în decembrie 2001 a fost adoptată legea privind transporturile de mărfuri periculoase pe cale ferată, contribuind astfel la armonizarea legislaţiei române cu acquis-ul din acest domeniu. În ceea ce priveşte transporturile pe căile navigabile interioare, nu s-au înregistrat progrese referitor la armonizarea cerinţelor tehnice pentru vasele din România cu acelea existente la nivelul UE. Pentru transporturile aeriene, a continuat adoptarea legislaţiei secundare referitoare la armonizarea cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative în domeniul aviaţiei civile. De asemenea, România a adoptat o serie de acte normative referitoare la investigaţiile în cazul accidentelor şi incidentelor de aviaţie civilă. A continuat restructurarea activităţii companiei naţionale de transport aerian: un program de reducere a costurilor este în curs de elaborare, majoritatea curselor de mare distanţă neprofitabile au fost anulate, iar utilizarea flotei comerciale a fost optimizată. În domeniul transporturilor maritime, se pot evidenţia progrese semnificative în ceea ce priveşte armonizarea cadrului legislativ. Legea cadru pentru transporturile maritime şi pe căile navigabile interioare a fost adoptată în luna iunie 2002. Acest act normativ va constitui baza legală pentru armonizarea cu numeroase prevederi ale acquis-ului comunitar, cu sau fără referire la siguranţa maritimă. De asemenea, legea stabileşte cadrul instituţional pentru implementarea acquis-ului comunitar referitor la siguranţa maritimă, în special prin infiinţarea Autorităţii Navale Române prin comasarea instuţiilor existente. Noua structură va fi responsabilă pentru implementarea Flag State, Flag State Control si Port State Control. În plus, autorităţile au continuat politica de “curăţire” a registrului naţional, numărul total al vaselor care navighează sub pavilion românesc scăzând până la 43. Aceste progrese nu au fost însă reflectate în statistica navelor reţinute. Situaţia pentru anul 2001, conform Memorandumului de Înţelegere de la Paris, arată că procentul navelor româneşti reţinute conform PSC, a crescut iar până la 23,5%, în ciuda îmbunătăţirii considerabile, de la 29,6% în anul 1999 la 19,1% în anul 2000, şi în comparaţie cu o medie de 3,1% pentru vasele comunitare în anul 2001. Apreciere generală În ceea ce priveşte Reţelele Trans-Europene de Transport, reabilitarea infrastructurii naţionale de transport este în derulare pe baza Planului de reabilitare pe termen lung. Trebuie acordată o atenţie deosebită întăririi capacităţii administrative în acest sector

(atât în termeni calitativi cât şi cantitativi), în vederea pregătirii investiţiilor necesare în ceea ce priveşte infrastructura rutieră şi feroviară. Au fost înregistrate progrese în privinţa armonizării legislaţiei în sectorul transporturilor rutiere. România trebuie să-şi consolideze capacitatea administrativă pentru implementarea noii legislaţii referitoare la aspectele sociale, tehnice şi fiscale. România trebuie mai ales să se asigure că verificarea vehiculelor nu va crea discriminări de facto între transportatorii interni şi cei comunitari şi/sau între vehiculele naţionale şi comunitare. În domeniul transporturilor feroviare, România este foarte avansată în ceea ce priveşte armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul relevant şi, în special, managementul infrastructurii a fost separat de secţiunea de servicii feroviare. Practic, reorganizarea acestui sector este finalizată. În ceea ce priveşte transporturile pe căile navigabile interioare, nu s-au înregistrat progrese în armonizarea cerinţelor tehnice pentru vasele din România cu acelea existente la nivelul UE. România nu a făcut progrese în ceea ce priveşte restructurarea flotei pentru a face faţă concurenţei în viitor şi pentru a îndeplini standardele tehnice prevăzute de acquis. Aceste întârzieri vor face ca procesul inevitabil de restructurare a acestui sector să fie mult mai dificil. Pentru transporturile aeriene, România a continuat transpunerea acquis-ului şi a demarat procesul de îmbunătăţire a managementului companiei naţionale de transport aerian în vederea pregătirii pentru concurenţa exercitată de companiile străine, până la momentul aderării. Graţie acestor măsuri, pierderile înregistrate de compania naţională de transport s-au diminuat semnificativ, însă sunt necesare şi alte reforme majore pentru atingerea echilibrului financiar. România trebuie să continue armonizarea legislativă în acest sector. Trebuie acordată o atenţie deosebită întăririi capacităţii administrative în acest sector. În ceea ce priveşte securitatea maritimă, rata navelor reţinute rămâne la un nivel ingrijorător de ridicat, pavilionul românesc fiind încă pe Lista Neagră a Secretariatului Memorandumului de înţelegere de la Paris, referitor la aplicarea Port State Control. Instituţiile din România au fost organizate astfel încât să fie evitată duplicarea şi diluarea excesivă a responsabilităţilor – rămâne însă de văzut dacă aceste schimbări vor avea ca efect o ameliorare reală a standardelor de securitate. România trebuie sa îmbunătăţească securitatea maritimă şi să-şi intensifice eforturile în mod considerabil pentru a reduce numărul navelor reţinute în urma inspecţiilor efectuate. Concluzie În Opinia sa din 1997, Comisia a arătat că România a înregistrat progrese în privinţa adoptării acquis-ului din domeniul transporturilor. Cu toate acestea, intrarea României pe piaţa comunitară a transporturilor rămâne în continuare condiţionată de alinierea rapidă la acquis (în special în privinţa sectoarelor expediţiilor şi transportului rutier de mărfuri). Comisia a tras, de asemenea, concluzia că România trebuie să aloce resurse pentru îmbunătăţirea infrastructurii de transporturi şi să pună bazele viitoarei reţele de transporturi transeuropene. Structurile administrative, şi în special organismele de supraveghere din domenii precum siguranţa, trebuie ameliorate rapid şi substanţial.

Faţă de această Opinie, România a făcut progrese constante în ceea ce priveşte transpunerea acquis-ului şi înfiinţarea structurilor administrative necesare – cu toate că gradul de aliniere a variat considerabil în funcţie de sector. S-au făcut progrese mai ales referitor la transporturile rutiere şi feroviare, dar şi în sectorul aviaţiei. Mai reduse au fost progresele din domeniul securităţii maritime şi cel al căilor navigabile interne. Sunt necesare eforturi suplimentare pentru finalizarea procesului de aliniere legislativă. Trebuie dezvoltate, de asemenea, mecanismele instituţionale şi mijloacele bugetare necesare implementării acquis-ului. Negocierile la acest capitol sunt în curs de desfăşurare. România trebuie să îşi concentreze în continuare eforturile în sensul creării structurii instituţionale necesare pentru aplicarea noii legislaţii, precum şi în sensul asigurării fondurilor necesare pentru realizarea investiţiilor masive cerute de acquis. Eforturi suplimentare vor fi necesare, de asemenea, pentru implementarea acquis-ului fiscal şi social/tehnic din sectorul transporturilor rutiere, pentru transpunerea şi implementarea acquis-ului din sectorul transporturilor aeriene şi maritime, pentru îmbunătăţirea securităţii maritime, pentru restructurarea flotei pentru căile navigabile interne şi pentru întărirea şi garantarea independeţei autorităţii pentru securitate maritimă. Capitolul 10:Impozitarea Progrese de la ultimul Raport Periodic De la ultimul Raport periodic, Romania a înregistrat anumite progrese, în special în domeniul alinierii legislaţiei TVA. In domeniul impozitării indirecte, România a făcut progrese semnificative în alinierea cu acquis-ul, prin adoptarea Legii privind TVA în iunie 2002. Legea introduce o definiţie cuprinzătoare a persoanelor impozabile, reduce lista scutirilor necompatibile de TVA, introduce scutirile de TVA prevăzute de acquis. Legea stabileşte, de altfel, principiile pentru determinarea locului impozitării şi stabileşte prevederi noi pentru dreptul de deducere. În încercarea de luptă împotriva fraudelor referitoare la rambursarea TVA, noua lege a introdus pedepse infracţionale severe. Noua Lege a accizelor a intrat în vigoare în ianuarie 2002. Printre alte prevederi, accizele au fost majorate pentru toate categoriile de produse armonizate şi au fost revizuite definiţiile, aducându-le mai aproape de acquis. Regimul de impozitare aplicabil alcoolului a fost unificat, având aceeaşi taxă aplicată atât la alcoolul etilic cât şi la băuturile alcoolice. Referitor la impozitarea directă, o Lege revizuită privind impozitul pe profit a fost adoptată în iunie 2002. În cadrul noii legi, rata redusă de 5% aplicată profiturilor obţinute din activitatea de export va fi eliminată complet până în ianuarie 2004. Anumite facilităţi fiscale pentru întreprinderile mici şi mijocii şi pentru contribuabilii din zonele defavorizate şi zonele libere vor fi, de asemenea, eliminate gradual. In ceea ce priveşte cooperarea administrativă şi asistenţa reciprocă, nu a fost înregistrat nici un progres

De-a lungul perioadei de raportare, România a continuat să-şi modernizeze administraţia fiscală şi să îmbunătăţească sistemul de colectare a veniturilor. Au fost luate măsuri pentru reducerea arieratelor. A fost îmbunătăţită în continuare asistenţa şi informaţia către contribuabili. De asemenea, o strategie de îmbunătăţire a capacităţii administrative a administraţiei fiscale a fost aprobată în februarie 2002. Strategia cuprinde perioada până în decembrie 2006 şi va fi revizuită în fiecare an. România s-a angajat să elaboreze un Cod de Etică la mijlocul anului 2003. Evaluare generală Deşi noua lege reprezintă un important pas înainte, alinierea rămâne incompletă într-un număr de domenii, precum activităţile scutite – cu sau fără drept de deducere. Există, de asemenea, reguli care nu sunt compatibile cu acquis-ul, inclusiv reguli generale privind exigibilitatea, reguli privind locul impozitării şi reguli privind plata TVA. România trebuie încă să transpună prevederi referitoare la schemele speciale de TVA. Referitor la accize, în timp ce legislaţia recentă reprezintă un progres, este încă necesar un efort major (în primul rând privind alinierea cu sfera scutirilor precum şi ratele şi structurile categoriilor de produse armonizate). În plus, legislaţia românească nu pare să conţină prevederi care să permită micilor fabrici de bere străine, care nu sunt înregistrate ca şi contribuabili în România, să beneficieze de aceeaşi rată redusă ca şi producătorii de bere înregistraţi local. În acest sens, trebuie să fie accentuat că acquis-ul nu permite nivele de impozitare diferenţiate în funcţie de origine. Încă trebuie să fie adoptată schema de suspendare a taxelor, şi în particular prevederile antrepozitelor fiscale. Dată fiind complexitatea acestei părţi esenţiale a acquis-ului privind accizele, România trebuie să înceapă urgent pregătirea pentru transpunerea şi implementarea acestuia. Referitor la impozitarea directă, România va trebui să-şi alinieze în continuare legislaţia sa cu acquis-ul. Trebuie să fie revizuită legislaţia în vederea eliminării măsurilor fiscale potenţial neconforme, în vederea compatibilizării până la aderare cu Codul de Conduită privind Impozitarea Afacerii, în aceeaşi măsură ca şi Statele Membre actuale. Evaluarea tehnică iniţială a Comisiei, a potenţialelor măsuri neconforme aplicate în România, este în proces de derulare. În ciuda eforturilor făcute în perioada de raportare, capacitatea administrativă a autorităţilor fiscale române rămâne slabă şi frauda privind rambursările TVA a atins proporţii semnificative. Colectarea veniturilor şi sistemele de rambursare necesită îmbunătăţiri majore. Trebuie să se acorde o mare prioritate elaborării şi aplicării Codului de Etică în vederea rezolvării problemelor legate de corupţie şi de îmbunătăţire a practicilor administrative. În ceea ce priveşte interconectivitatea, nu au fost stabilite planuri detaliate referitoare la Sistemul de Schimb de Informaţii privind TVA. România va avea nevoie de câţiva ani pentru finalizarea acestor cerinţe şi pentru a fi în măsură să îndeplinească obligaţiile stabilite de acquis. Concluzie În Opinia sa din 1997, Comisia a accentuat că acquis-ul privind impozitarea directă nu ar trebui să ridice probleme semnificative. În ceea ce priveşte impozitarea indirectă, Comisia a precizat că, deşi a fost iniţiat un început, a fost solicitat un efort susţinut în vederea compatibilizării cu acquis-ul comunitar în ceea ce priveşte TVA şi accizele.

De la Opinie, România a înregistrat progrese în ceea ce priveşte alinierea cu acquis-ul, deşi acesta a fost realizat într-un ritm lent. Transpunerea legislaţiei impozitării indirecte a continuat în anii ulteriori, deşi nu este încă finalizată. În plus, sunt necesare ajustări legislative în domeniul impozitării directe. În ciuda eforturilor recente, au fost înregistrate numai rezultate limitate în modernizarea administraţiei fiscale. Negocierile acestui capitol continuă. România trebuie să-şi concentreze în continuare eforturile în domeniul legislaţiei în vederea finalizării transpunerii acquis-ului, precum şi de întărire a capacităţii sale de implementare şi aplicare. Reformele administrative trebuie să se concentreze pe îmbunătăţirea colectării veniturilor şi pe sistemele de rambursare precum şi de reducere a fraudei privind rambursările TVA. Capitolul 11: Uniunea Economică şi Monetară Progrese înregistrate faţă de Raportul precedent O evaluare amănunţită a diferitelor aspecte ale politicii economice a României a fost făcută anterior, în capitolul privind criteriile economice (B-2). Prin urmare, prezenta secţiune se limitează la discutarea acelor aspecte ale acquis-ului UEM - aşa cum este definit de Titlul VII din Tratatul CE şi de alte texte relevante – pe care ţările candidate trebuie să îl implementeze înaintea aderării, cum ar fi interzicerea finanţării directe a sectorului public de către banca centrală, interzicerea accesului privilegiat al sectorului public la resursele instituţiilor financiare şi independenţa băncii centrale. În ceea ce priveşte procesul de liberalizare a circulaţiei capitalurilor, de finalizarea căruia este condiţionată alinierea la acquis-ul UEM, acest aspect a fost tratat anterior, la Capitolul 4 – Libera circulaţie a capitalurilor. România nu a înregistrat decât progrese limitate faţă de precedentul raport periodic în adoptarea acquis-ului UEM. În ceea ce priveşte interzicerea finanţării directe a sectorului public de către banca centrală, nici un progres legislativ nu poate fi semnalat – cu toate că nu s-a mai recurs la acest tip de finanţare din anul 2000. De asemenea, nu s-au făcut progrese în cursul perioadei de raportare în ceea ce priveşte interzicerea accesului privilegiat al sectorului public la resursele instituţiilor financiare. În ceea ce priveşte independenţa băncii centrale, o Ordonanţă de Urgenţă din octombrie 2001 a modificat Statutul Băncii Naţionale a României şi a exonerat în mod explicit directorii BNR de răspunderea civilă sau penală pentru acţiunile de supraveghere bancară întreprinse cu bună credinţă. Evaluare generală

România va participa la UEM în calitate de ţară cu derogare conform Art. 122 al Tratatului CE. România va trebui să opereze modificările necesare asupra cadrului legal şi instituţional până la data aderării. În ceea ce priveşte interzicerea finanţării directe a sectorului public de către banca centrală, sunt necesare modificări legislative în vederea alinerii depline la acquis, în privinţa achiziţionării de titluri de stat. Autorităţile române au aprobat un calendar de modificare a prevederilor legale corespunzătoare până la sfârşitul anului 2004. De asemenea, România trebuie să îşi alinieze legislaţia la acele prevederi ale acquis-ului care interzic accesul autorităţilor din sectorul public la resursele instituţiilor financiare. România trebuie să îşi modifice legislaţia cu privire la funcţionarea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar până la sfârşitul anului 2004. În domeniul independenţei băncii centrale este necesară continuarea alinierii în vederea compatibilizării legislaţiei naţionale cu acquis-ul. România a identificat textele juridice care necesită modificări şi a convenit un calendar de amendare a acestora până la sfârşitul anului 2004. Concluzie În Opinia sa din anul 1997, Comisia a concluzionat că este prematur să se pronunţe dacă România va fi capabilă să participe la zona euro în momentul aderării; acest lucru depinde de o transformare structurală reuşită, care îi va permite să atingă şi să adere permanent la criteriile de convergenţă, fără ca aceasta să reprezinte o condiţie pentru aderare. Comisia a mai arătat că legislaţia României nu era complet compatibilă cu reglementările UE şi că politica cursului de schimb încă nu înregistra o stabilitate semnificativă. Faţă de data Opiniei, în timp ce politica generală s-a stabilizat, alinierea legislativă a rămas limitată. Negocierile la acest capitol au fost închise provizoriu. România nu a solicitat nici un aranjament tranzitoriu. România îndeplineşte în general angajamentele asumate în cadrul negocierilor la acest capitol. România trebuie să îşi concentreze în continuare eforturile în direcţia alinierii legislaţiei la acquis-ul din acest domeniu. Capitolul 12: Statistica Progrese de la ultimul Raport România a continuat să facă progrese în decursul anului trecut. În ceea ce priveşte infrastructura statistică, au fost reorganizate oficiile regionale subordonate Institutului Naţional de Statistică (INS) şi concentrate în 8 birouri şi numărul total de personal a scăzut substanţial în ultimii ani. Pentru a compensa

reducerea numărului de personal din ultimii ani, a fost acordată prioritate formării profesionale în sistemul statistic naţional. În perioada de referinţă, a fost creat un nou centru de formare profesională, deschis de asemenea şi personalului din alte instituţii publice şi contribuind astfel la formarea utilizatorilor. În ceea ce priveşte statistica demografică şi socială, a fost atins deja un nivel bun de conformitate şi s-au înregistrat în continuare progrese. Recensământul locuinţelor şi al populaţiei, de ale cărui rezultate va beneficia întregul sistem statistic, a fost realizat în martie 2002. A fost realizată sau testată majoritatea anchetelor statistice. Au fost făcute eforturi pentru îmbunătăţirea infrastructurii statisticii regionale. Crearea celor 8 birouri regionale a facilitat colectarea datelor la nivelul NUTS II. Personalul birourilor statistice a beneficiat de cursuri de formare specializate. Nu pot fi raportate progrese în domeniile clasificărilor, statisticii macroeconomice, statisticilor întreprinderilor şi transporturilor, deşi situaţia actuală e destul de bună. Au fost parcurşi primii paşi iar gradul de conformitate al legislaţiei este, în general, ridicat În domeniul statisticii comerţului exterior, Administraţia Vamală şi INS cooperează pentru realizarea unui control suplimentar al datelor şi pentru îmbunătăţirea datelor primare. Au fost făcuţi primii paşi pentru pregătirea pentru sistemul INTRASTAT de monitorizare a comerţului dintre statele membre. În domeniul statisticii agricole, România a făcut progrese în testarea metodologiilor şi chestionarelor pentru anchetele structurale. Totuşi, sunt necesare eforturi considerabile pentru a realiza un sistem permanent de observare pentru statistica agricolă. S-au făcut pregătiri pentru realizarea recensământului general agricol, planificat la sfârşitul anului 2002. În luna august 2002, a fost realizată o anchetă structurală pilot pentru pregătirea recensământului general agricol. Evaluarea generală În ceea ce priveşte clasificările, sunt în vigoare clasificările naţionale care stipulează directa implementare a clasificărilor şi nomenclatoarele europene. Ele sunt aplicate în anchetele statistice ca şi pentru alte scopuri administrative. În domeniul statisticii macroeconomice, au fost parcurşi primii paşi iar gradul de conformitate al legislaţiei este, în general, ridicat. Totuşi, este o continuă nevoie de creştere a calităţii şi a gradului de acoperire al statisticilor, realizabilă doar cu un personal suficient şi bine calificat. În domeniul statisticii întreprinderilor, România a atins un grad rezonabil de conformitate. Au fost completate anumite goluri privind statistica producţiei. Reînnoirea şi dezvoltarea capacităţii IT rămân o prioritate importantă. Aceasta trebuie să includă în continuare pregătirea profesională a personalului de la nivelele central şi regional, pentru a asigura utilizarea eficientă a echipamentului şi aplicaţiilor software. Concluzii De la publicarea Opiniei, România a făcut progrese, în special în ultimii trei ani.

Principalele evoluţii au avut loc în reforma legislaţiei naţionale, reproiectarea anchetelor în gospodării şi ale întreprinderilor, realizarea recensământului populaţiei, menţinerea capacităţii administrative necesare. Sunt operaţionale toate prevederile acquis-ului, inclusiv cele privind păstrarea confidenţialităţii şi crearea Consiliului Statistic. Negocierile privind capitolul „Statistică” au fost închise provizoriu. România nu a cerut perioade de tranziţie. România respectă, în general, angajamentele asumate în procesul de negociere desfăşurat în acest domeniu. România ar trebui să se concentreze, în continuare, pe modernizarea metodologiilor, îmbunătăţirea calităţii şi integralităţii datelor. Sunt necesare eforturi, în continuare, pentru dezvoltarea capacităţii personalului din administraţia sistemului statistic. Trebuie avută grijă pentru ca numărul personalului să nu fie în continuare redus. Capitolul 13: Politica socială şi ocuparea forţei de muncă Progrese înregistrate de la data ultimului Raport Au fost făcute unele progrese, de la data ultimului Raport. Cu privire la legislaţia muncii, nu se înregistrează nici un progres legislativ major, urmând a fi adoptat un nou Cod al Muncii. În domeniul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei, a fost adoptată în mai 2002 o lege privind egalitatea de sansă şi tratament între femei şi bărbaţi. Legea are ca scop eliminarea discriminării directe şi indirecte pe considerente de sex şi interzice aceasta în domeniul ocupării, educaţiei, sănătăţii, culturii, informaţiilor şi al posturilor superioare de conducere. Totodată, legea stabileşte un mecanism de soluţionare a conflictelor . Codul Penal a fost modificat, pentru a introduce hărţuirea sexuală, ca infracţiune distinctă. Nu s-a făcut nici un progres în privinţa alocării fondurilor pentru implementarea Planului Naţional pentru Şanse Egale. În domeniul sănătăţii şi securităţii muncii, Parlamentul a adoptat în mai 2002, o lege privind asigurarea împotriva accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Potrivit legii, asigurarea este obligatorie pentru toţi angajatorii, iar contribuţia la fondul naţional de asigurare este proporţională cu riscurile pe care le prezintă o anumită întreprindere. Nivelul personalului în inspectoratele de muncă la nivel local şi central a crescut în cursul perioadei raportate. În domeniul dialogului social, majoritatea conflictelor de muncă au fost soluţionate prin procedura de conciliere, din cadrul Legii Conflictelor de Muncă, de cînd aceasta a intrat în vigoare, în ianuarie 2002. În ianuarie 2002, Guvernul a încheiat un Pact Social cu majoritatea sindicatelor. In iunie 2002 s-a ajuns la un acord şi cu cele două sindicate, care nu semnaseră acordul iniţial. Dificultatea încheierii unui singur acord reflectă o înrăutăţire a relaţiei dintre Guvern şi sindicate. Consiliul Economic si Social a avut un mai puternic rol consultativ pentru actele normative – deşi dialogul social independent, la nivel de sector economic, este în continuare slab şi se limitează mai ales la sectorul public şi la marile ăntreprinderi. În domeniul sănătăţii publice, a fost adoptat în martie 2002 un ordin al ministrului privind reorganizarea reţelei naţionale de urmărire şi control al bolilor transmisibile. Acesta defineşte responsabilităţile organisemlor implicate în urmărirea bolilor

transmisibile, clarifică fluxul informaţional şi stabileşte priorităţile asupra bolilor care vor fi urmărite, în conformitate cu prevederile CE (deşi capacitatea de laborator redusă înseamnă că nu toate bolile aflate pe lista de priorităţi a CE sunt acoperite în momentul de faţă). Legislaţia privind combaterea efectelor utilizării produselor din tutun a fost adoptată în iunie 2002. Împreună cu Comisia Europeană, România a continuat activitatea de revizuire a Politicii de Ocupare a Forţei de Muncă, în scopul finalizării Evaluării Comune asupra Priorităţilor din domeniul Policitii de Ocupare a forţei de muncă (Joint Assessment on Employment Policy Priorities - JAP). Scopul este acela de a analiza progresele făcute de România în adaptarea sistemului său de ocupare a forţei de muncă, pentru pregătirea participării sale, în viitor, după aderare, la Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă. Acest document, în varianta finală, prezintă cele mai importante priorităţi şi sarcini în domeniul pieţei muncii, pentru perioada de pre-aderare. Pe piaţa muncii, situaţia pare să se fi îmbunătăţit uşor, iar rata şomajului s-a oprit din 2001, la 6,6%. Rata şomajului a fost de 7% la bărbaţi şi 6% la femei. În ciuda scăderii per total a ratei şomajului, nivelul şomajului de lungă durată rămâne ridicat. A fost adoptată şi a intrat în vigoare în martie 2002, o lege privind ajutorul de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Legea are ca scop dezvoltarea măsurilor active de combatere şi prevenire a şomajului. În august 2002, Guvernul a aprobat Planul Naţional de Acţiune privind Ocuparea Forţei de Muncă. Cu privire la înfiinţarea în viitor a Fondului Social European (ESF – European Social Fund), Guvernul a desemnat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale ca Autoritate Naţională responsabilă de coordonarea generală a activităţilor de tip FSE şi Autoritate de Administrare a FSE după aderare. Agenţia Naţională de Ocupare a fost desemnată autoritate de efectuare a plăţilor. Ca măsură ulterioară Consiliului European de la Goteborg, unde UE a invitat ţările candidate să traducă obiectivele UE în politicile lor naţionale, Comisia şi România au iniţiat un exerciţiu comun de cooperare, pentru pregătirea participării în viitor, după aderare, la procesul UE de incluziune socială. Acest exerciţiu constă în identificarea împreună a pericolului excluderii sociale şi a măsurilor potrivite de politică socială. Oficiul de Statistică al României cooperează cu Eurostat pentru producerea datelor referitoare la sărăcie şi excludere socială. Cifrele preliminare sugerează că diferenţele la nivelul venitului global par a fi moderate, cu o rată a sărăciei relativ ridicată, după transferul social de 17% şi un risc deosebit de înalt de sărăcie în cazul membrilor comunităţii de Romi. Combaterea excluderii sociale şi a sărăciei este o proritate a Guvernului, iar perioada de raportare a fost caracterizată de o intensă activitate legislativă. În decembrie 2001, a fost adoptată o lege privind Sistemul Naţional de Asistenţă. Legea are ca sop stabilirea unui sistem naţional coerent şi unitar, definirea cadrului legal de furnizare a serviciilor sociale şi de responsabilizare a comunităţilor locale faţă de persoanele aflate în dificultate. În februarie 2002, a fost adoptată legea privind ajutorul de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, care prezintă măsurile de prevenire a şomajului şi de combatere a efectelor sale sociale inclusiv în cazul persoanelor cu handicap. În iulie 2002, Guvernul a decis înfiinţarea unei comisii inter-ministeriale pentru asistenţa socială şi a adoptat un Program Social. Planul Naţional de Prevenire a Sărăciei şi Promovare a Incluziunii Sociale a fost adoptat în iulie 2002. Legea privind Prevenirea şi Combaterea Excluderii Sociale a fost adoptată ca unul dintre primele instrumente de implementare a acestui Plan. Legea are ca scop garantarea accesului persoanelor marginalizate, în special tineri şi

Romi, la drepturile de bază : loc de muncă, locuinţă adecvată, asistenţă medicală şi educaţie. O strategie naţională privind protecţia specială şi integrarea socială a persoanelor cu handicap a fost elaborată ca un prim pas de reformă reală a politicii în favoarea persoanelor cu handicap, inclusiv pentru închidrea şi/sau restructurarea vechilor instituţii tip camin. În decembrie 2001, Guvernul a emis o Ordonanţă de Urgenţă prin care se reduce contribuţia persoanelor cu handicap la Fondul de Solidaritate Specială şi se deleagă responsabilitatea financiară către autorităţile locale. Cu privire la alte domenii de protecţie socială, s-au luat măsuri pregătitoare pentru a continua reforma pensiilor (Hotărârile de Guvern privind recorelarea pensiilor şi indexarea pensiilor, înfiinţarea grupului inter-ministerial pentru crearea unei singure structuri administrative responsabilă de colectare, audit şi contribuţii la bugetul de asigurări sociale). Cu privire la anti-discriminare, în ianuarie 2002 a intrat în vigoare o lege prin care se aprobă Ordonanţa de Guvern din 2000 privind Prevenirea şi Pedepsirea tuturor Formelor de Discriminare. Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării a fost înfiinţat în august 2002. Acestea sunt schimbări pozitive, deşi vor fi necesare amendamente la lege, pentru conformitate deplină cu acquis-ul. (Vezi Criteriile politice – 1.2 Drepturile omului şi protecţia minorităţilor). Evaluare generală Cu privire la legislaţia muncii, România are încă de adoptat un Cod al Muncii revizuit. Acesta va reprezenta un important pas înspre alinierea deplină la acquis-ul Comunitar. Referitor la egalitatea de tratament între femei şi bărbaţi, sunt necesare eforturi suplimentare pentru alinierea legislaţiei româneşti cu privire la obligaţia de a aduce dovezi (burden of proof), protecţia drepturilor femeilor gravide şi acces liber la muncă pe timp de noapte. Referitor la sănătatea şi securitatea muncii, în ciuda progreselor înregistrate la nivelul transpunerii legislatiei, rămân multe de făcut cu privire la implementarea efectivă a acquis-ului. O atenţie deosebită trebuie acordată pentru îmbunătăţirea cooperării între Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Capacitatea Inspectoratului de Muncă trebuie de asemenea îmbunătăţită. Cadrul de înfiinţarea a unui sistem naţional de urmărire a bolilor transmisibile a fost adoptat, dar sistemul trebuie reorganizat substanţial pentru a fi în conformitate cu acquis-ul. Trebuie introdus un sistem informaţional care funcţionează bine, trebuie întărită capacitatea de laborator, standardele de laborator trebuie aduse la nivelurile CE, iar pregătire personalului trebuie intensificată. Legislaţia curentă privind tutunul este parţial aliniată la acquis, dar trebuie încă, completată. Proiectul de lege care transpune noua Directivă CE trebuie adoptat şi implementat.. Indicatorii de bază în domeniul sănătăţii reflectă nivelul scăzut al sănătăţii publice în România, iar mortalitatea infantilă rămâne ridicată, în timp ce speranţa de viaţă este scăzută. Şi incidenţa unor boli transmisibile reprezintă un motiv de îngrijorare. Alocaţia bugetară pe anul 2002 este limitată, iar lipsa resurselor continuă să limiteze calitatea serviciilor de sănătate şi accesul în mod egal la aceste servicii. Ministerul Sănătăţii şi Familiei trece prin schimbări organizatorice continue, ceea ce, în mod inevitabil, are un impact negativ asupra implementarii politicii în domeniu. Recomandările făcute în Raportul pe anul 2001 rămân valabile şi Romînia trebuie să pună mai mult accent pe planificarea strategică a resurselor umane şi financiare, pentru a utiliza în mod eficient puţinele fonduri publice.

În ciuda dialogului social privind soluţionarea conflictelor, şi a implicării Consiliului Economic şi Social în consultări legislative, trebuie promovat în mod activ dialogul social autonom, în mod special la nivel de sector şi în întreprinderi mici şi mijlocii, pentru a-i îmbunătăţi amploarea (atât ca procentaj din forţa de muncă, cât şi ca întreprinderi acoperite de acorduri [contracte] colective). Trebuie luate măsuri suplimentare pentru întărirea capacităţii administrative a partenerilor sociali, în mod deosebit a angajatorilor particulari. Dialogul social tripartit trebuie extins la noi arii de politică, inclusiv ocuparea forţei de muncă şi incluziune socială. Cu privire la politica de ocupare a foţei de muncă, Evaluarea Comună a Priorităţilor României de Politică privind Ocuparea Forţei de Muncă (JAP) va reprezenta un element important în pregătirea sistemului românesc de ocupare a forţei de muncă, pentru a participa la Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă, după aderare. Este aşadar important să se asigure o bună monitorizare a implementării graduale a obligaţiilor asumate prin JAP. Reforma sistemului de pregătire profesională trebuie finalizată şi adaptată la nevoile pe termen lung ale pieţei muncii. Asigurarea accesului la educaţie pentru toată lumea şi în mod deosebit pentru grupurile minoritare este o mare prioritate. Legea privind ajutorul de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă va reprezenta un semnificativ pas înainte şi trebuie tratată ca o prioritate. Politicile de ocupare a forţei de muncă trebuie focalizate pe măsuri active şi de prevenire, care contribuie la transformarea economiei. Cu privire la pregătirea pentru Fondurile Structurale, desemnarea cu mult timp înainte a organismelor responsabile de administrarea FSE se justifică numai dacă se iau măsuri de instruire a personalului şi de dezvoltare instituţională, în scopul definirii, finanţării şi implementării eficiente a măsurilor de tip ESF. Trebuie elaborată o strategie naţională integrată de promovare a incluziunii sociale, luând în considerare obiectivele UE. Deoarece sărăcia şi excluderea socială sunt prin natura lor multidimensionale, este important să se promoveze o abordare integrată, mobilizând diferite organiseme guvernamentale şi pe toţi cei care sunt afectaţi [relevant stakeholders] în acest proces. Este totodată esenţial să se îmbunătăţească şi să se genereze statistici sociale privind sărăcia şi excluderea socială, în conformitate cu indicatorii UE agreaţi. Cu privire la alte arii de protecţie socială, sunt necesare eforturi susţinute pentru clarificarea responsabilităţilor instituţionale ale tuturor organisemelor şi autorităţilor implicate. Starea precară a protecţiei sociale în România se datorează în principal situaţiei economice, dar este de asemenea, rezultatul slabei capacităţi administrative de colectare a contribuţiilor la fondurile de asigurări sociale, lipsei personalului suficient de bine pregătit şi lipsei de cooperare între ministere. La nivel local, distribuţia responsabilităţilor este încă neclară şi fragmentată, iar structurile locale duc lipsă de personal. Apar dificultăţi în implementarea legislaţiei, datorită faptului că lipseşte o metodologie comună, şi lipsesc oamenii bine pregătiţi [expertise]. Trebuie pregătită urgent la nivel naţional o abordare comună cu privire la incluziunea socială. Succesul măsurilor legislative recente va depinde de abilitatea Guvernului atât de a construi capacitatea administrativă necesară, cât şi de a aloca resurse bugetare suficiente şi previzibile. Deşi adoptarea legii privind prevenirea tuturor formelor de discriminare este un pas pozitiv, sunt necesare eforturi suplimentare pentru asigurarea alinierii la acquis–ul privind anti-discriminarea, în special cu privire la discriminarea indirectă şi obligaţia de a aduce dovezi.

Concluzii În Opinia emisă în anul 1977, Comisia concluziona că România va trebui să facă progrese foarte considerabile în toate domeniile de politică socială, atât cu privire la armonizarea legislativă, cât şi cu privire la întărirea structurilor de implementare a legii. Aspecte concrete cărora trebuia să li se acorde atenţie erau sănătatea şi securitate muncii, sănătatea publică, şi piaţa muncii şi politica de ocupare a forţei de muncă. De la data emiterii Opiniei, România a făcut progrese bune în privinţa alinierii la acquis, mai ales în ultimii doi ani. Progresele legislative au fost deosebit de bune în domeniul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei, asistenţei sociale şi incluziunii sociale şi anti-discriminării. În ciuda acestor realizări, sunt necesare eforturi legislative suplimentare. Trebuie dezvoltate totodată mecanismele instituţionale şi mijloacele bugetare pentru implementarea noii legislaţii. Negocierile la acest capitol au fost inchise provizoriu. România nu a solicitat nici o măsură de tranziţie. În general, România respectă obligaţiile pe care şi le-a asumat la negocierile de aderare, la acest capitol. România trebuie să-şi concentreze în continuare eforturile pentru adoptarea noului cod al muncii, continua transpunere şi implementare a acquis-ului privind sănătatea şi securitatea muncii, promovarea în continuare a incluziunii sociale, alinierea totală a legislaţiei anti-discriminare la acquis, protecţia drepturilor femeilor gravide şi accesul liber la muncă pe timp de noapte. Mai trebuie lucrat şi asupra cooperării inter-instituţionale, descentralizării responsabilităţilor sociale la nivel local, organizării bugetelor, asigurării unui număr suficient de personal şi pregătirii adecvate a personalului. Capitolul 14: Energia Progrese înregistrate faţă de Raportul precedent Faţă de Raportul precedent, România a făcut progrese în pregătirea pieţei interne a energiei, în special în ceea ce priveşte gradul de deschidere a pieţei, politica de preţuri şi restructurarea anumitor utilităţi. În ciuda acestui fapt, progresele înregistrate au fost limitate în privinţa implementării reformelor structurale şi a întăririi capacităţii administrative pe ansamblul sectorului energetic. În ceea ce priveşte siguranţa stocurilor de ţiţei şi/sau produse petroliere, a fost adoptată în aprilie 2002 Ordonanţa de Urgenţă privind sistemul de monitorizare a stocurilor. Deşi în prezent România deţine o capacitate de stocare în conformitate cu cerinţele aquis-ului comunitar, încă nu sunt asigurate cantităţile de ţiţei şi/sau produse petroliere necesare în acest sens. În Ordonanţă se stipulează că nivelul acestora va creşte progresiv şi va fi finanţat 50% de către stat prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, şi 50 % de către operatorii privaţi. Au fost înregistrate progrese semnificative în domeniul creşterii competitivităţii şi al pieţei interne a energiei. Rata de deschidere a pieţei de energie a ajuns la 33 % în domeniul energiei electrice prin adoptarea Hotărârii de Guvern din luna ianuarie 2002, autoritatea de reglementare definind furnizorii autorizaţi şi consumatorii

eligibili. Contractele semnate între furnizorii autorizaţi şi consumatori eligibili reprezintă în practică doar 8 % din totalul pieţei. Preţurile la electricitate au fost ajustate în mod repetat, ele reflectând actualmente într-o mare măsură costurile de producţie. Mai mult, preţurile au fost indexate în funcţie de evoluţia cursului de schimb a dolarului american, în prezent evitându-se efectele negative ale inflaţiei. Ordonanţa adoptată în luna martie 2002 acordă primului ministru responsabilitatea numirii preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei (ANRE), acest lucru asigurând independenţa ANRE-ului faţă de Ministerul Industriei şi Resurselor. A fost demarat, în plus, procesul de pregătire pentru privatizare a două companii de distribuţie regionale (Timişoara şi Constanţa). Testele privind viitoarea conectare la Uniunea de Coordonare a Transporturilor de Electricitate (UCTE) din Europa Occidentală au fost finalizate, iar monitorizarea acestei interconectări e în plină desfăşurare. În domeniul gazelor naturale, rata de deschidere a pieţei a crescut de la 10 % la 25 %., iar autoritatea de reglementare în domeniu a selectat 45 de consumatori eligibili. Ca şi în cazul sectorului de electricitate, preţurile au fost ajustate astfel încât să reflecte costurile de producţie, ajustarea acestora făcându-se în prezent în funcţie de cursul de schimb al dolarului american, iar preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare a Gazelor Naturale (ANRGN) este numit de primul ministru. Guvernul a adoptat un Plan de Acţiune în vederea îmbunătăţirii ratei de colectare a facturilor la energie, plan ce include şi debranşarea companiilor debitoare. Cu toate acestea, problemele legate de neplata facturilor rămân deosebit de grave în sectorul de stat (consumatorii industriali aflaţi în proprietatea statului, autorităţile locale, serviciile publice). Deşi nu există date suficiente în acest sens, nivelul ratei de încasare a facturilor la energie rămâne în continuare insuficient. În sectorul petrolului, produselor petroliere şi al combustibililor solizi nu s-au înregistrat evoluţii majore. Nu s-au înregistrat progrese remarcabile în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi resursele de energie regenerabilă în decursul perioadei de referinţă. În octombrie 2001 a fost stabilită baza legală a Fondului Român pentru Eficienţa Energiei, însă acesta nu este încă operaţional. În ceea ce priveşte sectorul energiei nucleare, România utilizează la Centrala Nucleară Cernavodă un reactor de concepţie canadiană tip CANDU 6, cu o capacitate nominală de 700 Mwe. Această unitate a fost autorizată conform cerinţelor în vigoare în Canada la acordarea licenţelor pentru astfel de reactoare. Unitatea Cernavodă 1 asigură 11% din producţia de energie electrică a ţării. Au fost finalizate lucrările de construcţie la Unitatea 2, şi se aşteaptă ca aceasta să devină operaţională la sfârşitul lui 2005, începutul lui 2006. În ceea ce priveşte siguranţa nucleară, România a continuat elaborarea cadrului legislativ şi de reglementare. Nu s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte manipularea deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear ars.

A continuat armonizarea legislaţiei prin aprobarea prevederilor EURATOM privind garanţiile nucleare (septembrie 2001) şi normele fundamentale pentru transportul în condiţii de siguranţă a materialelor radioactive ce tranzitează teritoriul României (februarie 2002). A intrat în vigoare Acordul de asistenţă tehnică dintre Nuclearelectrica şi Korea Hydro & Nuclear Power Co. Ltd., parte componentă a unui Plan Strategic privind analiza siguranţei, al cărui principal scop constă în dezvoltarea capacităţii operatorului român de a analiza accidentele de la Centrala Nucleară Cernavodă. Acest plan strategic urmează să se finalizeze în 2004. Apreciere generală În ceea ce priveşte siguranţa stocurilor de ţiţei şi/sau produse petroliere, România a adoptat legislaţia de bază necesară pentru asigurarea în viitor a conformităţii cu acquis-ul din acest domeniu. Deşi în prezent România deţine o capacitate de stocare satisfăcătoare, va fi necesară constituirea de stocuri de ţiţei şi/sau produse petroliere în conformitate cu cerinţele aqcuis-ului comunitar. În privinţa sectorului de electricitate, au fost întreprinse acţiuni importante în vederea ajustării preţurilor la electricitate astfel încât acestea să reflecte costurile de producţie, precum şi în vederea elaborării cadrului legal necesar deschiderii pieţei. Alte asemenea reforme au avut loc în sectorul gazelor naturale. Cu toate acestea, restructurarea producătorului Termoelectrica a stagnat, mai ales din punct de vedere al managementului şi al competitivităţii costurilor de producţie. Prioritatea cheie trebuie să fie reforma profundă a Termoelectrica, în scopul reducerii costurilor de producţie ale centralelor de energie termică. Nivelul ratei de colectare a facturilor la energie rămâne în continuare o problemă fundamentală pentru România, cu un impact negativ asupra situaţiei financiare a utilităţilor, împiedicându-le pe acestea din urmă să realizeze investiţiile necesare modernizării şi creşterii eficienţei. Situaţia se propagă pe ansamblul economiei ronmâneşti, şi din acest motiv se impun eforturi pentru ameliorarea reală a încasării facturilor. În sectorul combustibililor solizi, este foarte important ca România să continue eforturile de restructurare, iar în sectorul huilei să asigure conformitatea cu acquis-ul comunitar în domeniul ajutoarelor de stat. România nu alocă resursele necesare creşterii eficienţei energetice şi promovării resurselor de energie regenerabilă. Eficienţa actuală a mijloacelor şi reţelelor de producţie este foarte slabă, în principal datorită lipsei investiţiilor. ARCE este responsabilă de promovarea eficienţei energiei, dar dispune de resurse financiare şi umane limitate – acest fapt demonstrând încă o dată importanţa redusă pe care o acordă România acestui sector. Toate acestea reprezintă un semn de îngrijorare, avându-se în vedere nivelul ridicat al intensităţii energetice la nivelul economiei româneşti (de cca 8 ori mai mare decât media la nivelul UE). Uniunea Europeană a accentuat în repetate rânduri importanţa unui nivel ridicat de siguranţă nucleară în ţările candidate. În iunie 2002, Consiliul UE a luat notă de Raportul asupra siguranţei nucleare în contextul extinderii. Acest raport cuprinde recomandările făcute tuturor ţărilor candidate în ceea ce priveşte continuarea

programelor naţionale de îmbunătăţire a siguranţei nucleare, inclusiv referitor la manipularea în condiţii de securitate a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear ars. În prima jumătate a anului 2002, un Peer Review special asupra siguranţei nucleare a evaluat progresele realizate de ţările candidate în implementarea recomandărilor Raportului pe 2001. Rezultatul acestui exerciţiu efectuat sub auspiciile Consiliului a fost publicarea în iunie 2002 a unui raport privind situaţia constatată, a cărui concluzie referitoare la România este că aceasta a acceptat şi a ţinut seama de toate recomandările din Raportul asupra siguranţei nucleare în contextul extinderii din iunie 2001. România a ţinut seama de majoritatea recomandărilor, dar trebuie să acorde în continuare importanţă unui număr de 6 recomandări : să observe şi să implementeze în mod sistematic ameliorările referitoare la siguranţă introduse în centralele nucleare similare din Canada, să intensifice cooperarea dintre Autoritatea de Reglementare a Siguranţei Nucleare (CNCAN) şi Comisia privind Securitatea Nucleară din Canada, să înfiinţeze un centru operaţional la Cernavodă, să acorde atenţie resurselor financiare permanente ale operatorului şi menţinerii unui nivel ridicat de competenţă al managerilor şi personalului Centralei, şi să finalizeze aducerea la zi a reglementărilor referitoare la evaluarea riscului de incendiu şi de cutremur la Cernavodă. Raportul privind situaţia constatată recomandă continuarea monitorizării în ceea ce priveşte 4 recomandări : implementarea ameliorărilor referitoare la siguranţă introduse în centralele nucleare similare din Canada, implementarea la timp a planului strategic de analiză a siguranţei la Unitatea Cernavodă 1 şi elaborarea planului strategic de analiză a siguranţei pentru Unitatea Cernavodă 2, alocarea de resurse suficiente Autorităţii Naţionale de Reglementare în vederea îmbunătăţirii capacităţii acesteia. Salariile la CNCAN rămân reduse comparativ cu cele ale angajaţilor din sectorul energiei nucleare şi există scurgeri constante de personal înspre Cernavodă sau alte sectoare în care salariile au un nivel mai ridicat. România este încurajată, aşadar, să rezolve această problemă şi să amelioreze resursele şi capacităţile aflate la dispoziţia CNCAN, într-un cadru stabil. Problema încă nesoluţionată a manipulării deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear ars va trebui rezolvată pe termen scurt. În vederea asigurării conformităţii cu cerinţele şi procedurile Euratom, România trebuie să acorde o atenţie sporită pregătirii pentru implementarea normelor Euratom, în special în privinţa raportării directe a fluxurilor şi stocurilor de material radioactiv de către persoanele fizice sau juridice care exploatează instalaţii nucleare sau stochează material radioactiv. România a încheiat un Acord Full Scope Safeguards cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Concluzie În Opinia sa din 1997, Comisia a tras concluzia că România are nevoie să imprime un ritm mai rapid eforturilor întreprinse în domeniul energiei, în vederea pregătirii pentru aderare. Domeniile următoare necesită o atenţie deosebită: ajustarea

monopolurilor, preţurile la energie, pregătirea pentru starea de urgenţă, inclusiv constituirea stocurilor obligatorii de ţiţei şi produse petroliere, intervenţiile statului în sectorul combustibililor solizi, şi dezvoltarea eficienţei energetice. Comisia a adăugat că, în ciuda faptului că nu se prevăd dificultăţi majore în privinţa realizării conformităţii cu Tratatul Euratom, România trebuie să implementeze anumite norme nucleare internaţionale. Standardele de siguranţă nucleară, în special cele legate de Centrala Nucleară, trebuie adoptate în mod adecvat, şi trebuie găsite soluţii pe termen mai lung pentru deşeurile radioactive. Faţă de această Opinie, România a înregistrat progrese în ceea ce priveşte alinierea la acquis-ul din acest domeniu. Cu toate acestea, în sectorul energiei mai sunt de soluţionat anumite probleme structurale. Alinierea legislativă este limitată, iar noile structuri administrative trebuie consolidate. Negocierile la acest capitol sunt în curs de desfăşurare. România trebuie să îşi concentreze în continuare eforturile în sensul rezolvării problemelor structurale cu care se confruntă acest sector: neplata facturilor la energie, restructurarea Termoelectrica, creşterea eficienţei reţelelor energetice. Este necesară, de asemenea, o distanţare faţă de politica energetică actuală, axată pe producţie, în favoarea unei abordări axate pe economisirea energiei. România trebuie să ia măsurile necesare pentru implementarea la timp a legislaţiei din domeniul energiei, precum şi pentru întărirea capacităţii administrative a noilor structuri (în special cele de reglementare a energiei, organismul de eficienţa energiei şi autoritatea în domeniul siguranţei nucleare). România trebuie să fie în conformitate cu cerinţele şi procedurile Euratom şi să ia măsuri pentru constituirea progresivă a stocurilor de ţiţei şi produse petroliere. Capitolul 15: Politici industriale11

Progrese de la ultimul Raport România a făcut progrese în elaborarea unei politici industriale coerente. Au fost făcute progrese substanţiale în procesul de restructurare a industriei siderurgice, în timp ce procesul de privatizare a fost lent. În aprilie 2002, documentul strategic „Politica industrială în România” şi planul de acţiune aferent au fost amendate pentru a creşte utilitatea lor ca instrumente operaţionale de politică şi pentru a asigura coerenţa dintre politicile din domeniile conexe. Modificările reprezintă îmbunătăţiri substanţiale ale versiunii inţiale adoptate în 2001. Rămâne să fie demonstrată eficacitatea noii Direcţii Generale pentru Sinteză, Strategii, Politică Industrială şi Programe de Dezvoltare create în Ministerul Industriei şi Resurselor. 11 Evoluţiile în ceea ce priveşte politica industrială trebuie văzute în legătură cu politica globală a întreprinderii, inclusive politica în domeniul IMM (vezi capitolul 16 – IMM)

România continuă să rămână în urma celorlalte ţări candidate în ceea ce priveşte atragerea investiţiilor străine directe (vezi Secţiunea B.1.2. – Criterii economice). În vederea îmbunătăţirii promovării investiţiilor străine, în martie 2002, a fost înfiinţată Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS). Este o evoluţie binevenită deoarece ARIS înlocuieşte astfel, două organisme ale căror competenţe se suprapuneau. ARIS este coordonată de un secretar de stat iar responsabilităţile instituţiei se referă la elaborarea strategiei, armonizarea legislaţiei, asistenţă pentru investitorii străini şi firmele locale şi promovarea investiţiilor. Pentru ca ARIS să devină complet operaţională, este necesară în continuare alocarea de resurse. În 2002, România a înregistrat o creştere continuă atât a investiţiilor străine cât şi a celor domestice. Ponderea formării brute de capital fix la PIB a fost în medie de 19% iar rata investiţiilor a crescut de asemenea. În 2001, fluxurile de investiţii străine directe au reprezentat 2,9% din PIB. În vederea accelerării privatizării, în martie 2002, a fost adoptată o nouă legislaţie care reprezintă de fapt o recunoaştere a faptului că eforturile anterioare pentru privatizare au fost dezamăgitor de lente. Legea încorporează recomandările IFI şi include metode noi de privatizare precum şi posibilitatea de a achita datoriile înainte de semnarea contractului Deşi OG adoptată în februarie 2002 clarifică relaţia dintre APAPS şi investitori, în noiembrie 2001, un nou Oficiu al Participaţiilor Statului si Privatizării în Industrie (OPSI) a preluat responsabilitatea APAPS pentru societăţile din sectoarele strategice (energie, petrol, gaze naturale, minerit, apărare). Prin încheierea cu succes a privatizării combinatului siderurgic SIDEX, la sfârşitul anului 2001, aprox. 80% din producţia siderurgică este acum privatizată. Închiderea unităţilor de producţie ale oţelăriei de la Hunedoarea reprezintă un progres în implementarea măsurilor de restructurare. A fost elaborat, de asemenea, un plan de restructurare a sectorului siderurgic. Planul la nivel naţional formează alături de planurile individuale de viabilitate, baza eforturilor României pentru a îndeplini obligaţiile asumate în cadrul Acordului European, în ceea ce priveşte ajutoarele de stat în sectorul siderurgic. Evaluare generală

Principala provocare pentru autorităţile române o constituie implementarea politicii industriale. Progresul în implementarea politicii industriale a fost încetinit de lipsa unei eficiente coordonări între diversele ministere implicate şi ceilalalţi factori relevanţi. Organismele de coordonare create pentru a corecta această situaţie nu sunt complet operaţionale. Grupul Interministerial care ar trebui să se întâlnească lunar şi să asigure coordonarea de ansamblu a procesului, s-a întrunit doar de două ori, în perioada de referinţă. Task-force-ul creat la nivel de expert se întruneşte ad-hoc şi se ocupă doar cu aspectele operaţionale. Probleme au apărut, de asemenea, datorită suprapunerii responsabilităţilor Ministerului Industriei şi Resurselor, Ministerului Dezvoltării şi Prognozei (cele două ministere impart responsabilitatea implementării politicii industriale) şi cele ale Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie. Îmbunătăţirea climatului investiţional a reprezentat, în mod coerent, o prioritate importantă pentru factorii decizionali şi s-a manifestat o bunăvoinţă crescută pentru consultarea şi ascultarea preocupărilor investitorilor. Nivelul investiţiilor va rămâne scăzut până când problemele generale de corupţie, birocraţie excesivă şi climat legislativ instabil nu sunt soluţionate (vezi de asemenea Cap.16 - IMM ). Constituie o prioritate aplicarea măsurile legislative adoptate recent. Autorităţile trebuie să se asigure că practicile actuale de privatizare nu vor reduce, în continuare, disciplina financiară a întreprinderilor. Nu sunt clare avantajele divizării responsabilităţilor în domeniul privatizării între APAPS şi OPSI, atâta timp cât OPSI nu are încă experienţa şi statura politică a APAPS. Experienţa din ultimul an a demonstrat că, creşterea transparenţei în procesul de privatizare trebuie să constituie o prioritate pentru ambele instituţii. Constituie o prioritate aplicarea măsurile legislative adoptate recent. Autorităţile trebuie să se asigure că practicile actuale de privatizare nu vor reduce, în continuare, disciplina financiară a întreprinderilor. Experienţa din ultimul an a demonstrat că, creşterea transparenţei în procesul de privatizare trebuie să constituie o prioritate pentru ambele instituţii. Trebuie acordată o atenţie deosebită implementării politicii de restructurare a sectorului siderurgic într-o manieră care să asigure atât conformitatea cu acquis-ul din domeniul concurenţei şi al ajutorului de stat (vezi Cap. 6 – Politica în domeniul concurenţei). Concluzii De la publicarea Opiniei, România a internalizat principiile politicii industriale ale UE. Totuşi, ritmul implementării reformelor structurale a fost lent. O problemă specifică o constituie privatizarea limitată. Negocierile privind acest capitol au fost închise provizoriu. România nu a solicitat nici o perioadă de tranziţie. În general, România îndeplineşte angajamentele asumate în procesul de negociere a acestui capitol.

România trebuie să-şi concentreze în continuare eforturile pentru finalizarea procesului de privatizare într-o manieră total transparentă, pentru atragerea investiţiilor prin simplificarea şi stabilizarea mediului de afaceri şi pentru dezvoltarea capacităţii şi structurilor necesare implementării strategiei politicii industriale.Trebuie acordată o atenţie deosebită implementării strategiei de restructurare a sectorului siderurgic într-o manieră care să asigure atât conformitatea cu acquis-ul din domeniul concurenţei şi al ajutorului de stat cât şi crearea unor firme eficiente şi competitive. Capitolul 16. Întreprinderi mici şi mijlocii 12 Progrese de la ultimul Raport În ceea ce priveşte politica în domeniul IMM-urilor, în aprilie 2002, România a semnat Carta Europeană pentru Întreprinderi Mici ca bază a acţiunilor sale de sprijinire şi dezvoltare a micilor întreprinderi. Procesul de raportare asupra implementării Cartei Europene a început în România în mai 2002. MIMMC a pregătit deja o versiune revizuită a strategiei pentru IMM, stabilind un număr de obiective pe termen scurt şi pe termen mediu. Noua strategie va fi sprijinită de un număr de programe naţionale care acoperă, printre altele, micro-întreprinderile şi finanţarea creării de noi întreprinderi. În încercarea de a îmbunătăţi accesul la finanţare, autorităţile române au creat un al treilea fond de garantare, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor. MIMMC este, de asemenea, responsabil cu managementul unei game largi de programe multianuale. Măsurile de sprijin includ promovarea investiţiilor, furnizarea accesului la formare profesională şi servicii de consultanţă, crearea unei reţele naţionale de centre de consultanţă, sprijinirea activităţilor de export şi crearea de incubatoare de afaceri. România a făcut ceva progrese pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi MIMMC a continuat implementarea Planului său de acţiune pentru eliminarea unor bariere cu care se confruntă IMM-urile. Noua legislaţie îsi propune simplificarea procedurilor de înregistrare şi autorizare pentru noile firme. Au fost aduse îmbunătăţiri în funcţionarea „birourilor unice” (biroul unic pentru înregistrarea societăţilor). Alte inţiative includ elaborarea de materiale de informare pentru antreprenori, crearea de baze de date pentru IMM-uri, redactarea Raportului Anual asupra sectorului IMM-uri şi publicarea Strategiei de dezvoltare a sectorului IMM. Este de asemenea probabil ca un număr de reforme orizontale să aibă un impact pozitiv asupra sectorului IMM. Se includ aici amendamentele la Codul de procedură civilă care urmăresc accelerarea procedurilor judecătoreşti, creşterea numărului de judecători pentru litigiile comerciale şi noua legislaţie pentru accelerarea procedurilor de declarare a falimentului şi reducerea arieratelor între întreprinderi.

12 Evoluţiile în ceea ce priveşte politica în domeniul IMM trebuie văzute în legătură cu politica globală a întreprinderii, inclusiv politica industrială (vezi capitolul 15 – Politica industrială)

Noile măsuri TVA au sprijinit alinierea la acquis dar au înlăturat, de asemenea, un număr de scutiri de taxe care iniţial fuseseră acordate IMM-urilor. Alte reglementări au introdus un termen limită legal pentru rambursarea TVA-ului, care să nu depăşească 30 de zile. Introducerea termenului limită pentru rambursarea TVA-ului nu poate fi însă aplicată înainte ca legislaţia necesară implementării să fie formulată şi există îngrijorarea că implementarea va fi restricţionată de absenţa sancţiunilor pentru autorităţile care nu respectă acest termen În aprilie 2002, a fost adoptată OG care stabileşte că administraţia are obligaţia să consulte asociaţiile oamenilor de afaceri şi alte ONG-uri în ceea ce priveşte proiectele de acte legislative cu impact asupra mediului de afaceri. Este prematur să se aprecieze impactul OG. Definiţia pentru IMM este în linii mari în concordanţă cu cea din UE şi nu s-au înregistrat evoluţii noi. Evaluarea generală Nu s-au înregistrat progrese substanţiale pentru simplificarea autorizării de funcţionare a întreprinderilor, stabilirea şi aplicarea unui calendar ferm pentru simplificarea şi concentrarea cadrului legal existent şi reducerea costurilor şi birocraţiei legate de accesul la serviciile de utilitate publică. Modificările legislative continue, cum ar fi de exemplu cele ale legislaţiei în domeniul TVA şi al impozitului pe profit au creat dificultăţi IMM-urilor în formularea unor planuri de afaceri cu un anumit grad de certitudine. Accesul la finanţare este în continuare extrem de greu. Într-un climat macroeconomic instabil, băncile nu sunt dispuse să accepte riscuri pe termen lung iar costurile creditelor rămân foarte ridicate. Există îngrijorarea că sprijinul acordat din Fondul Naţional de Garantare ar putea fi alocat pe bază discreţionară. Crearea MIMMC a asigurat un grad de stabilitate instituţională a sectorului. MIMMC şi-a consolidat poziţia sa de promotor al intereselor IMM-urilor, de sursă a actelor normative cu impact asupra sectorului şi de moderator între diversele părţi interesate (alte ministere, organizaţiile de reprezentare a IMM-urilor, sindicate, camere de comerţ, centrele de sprijinire a afacerilor). Totuşi, personalul insuficient al MIMMC şi fluctuaţiile personalului cu clasă înaltă de încadrare afectează eficienţa MIMMC şi riscă să-i submineze eficacitatea. Există încă o suprapunere considerabilă între politicile MIMMC, MIR şi MDP. O preocupare specială este aceea legată de suprapunerea Planului de acţiune pentru eliminarea unor bariere cu care se confruntă IMM-urile cu activităţile „task-force”-ului responsabil pentru Planul de acţiune pentru eliminarea barierelor administrative din mediul de afaceri (coordonat de MDP). Este necesară o definire mai clară a sarcinilor celor două organisme precum şi o coordonare mai eficientă Concluzii

De la publicarea Opiniei, România a luat o serie de iniţiative de sprijinire a IMM iar importanţa acestora în economie a crescut substanţial. Deşi dezvoltarea sectorului IMM reprezintă o prioritate iar liniile strategice ale sectorului sunt, în linii mari, conforme cu obiectivele şi politica UE, cadrul legislativ şi administrativ rămâne, în continuare, dificil şi restrictiv pentru dezvoltarea IMM-urilor. Negocierile privind capitolul IMM s-au îchis provizoriu. România nu a solicitat nici o perioadă de tranziţie. În general, România îndeplineşte angajamentele asumate în procesul de negociere a acestui capitol. Se recomandă concentrarea eforturilor asupra realizării îmbunătăţirilor necesare cadrului legislativ şi administrativ. De asemenea, se recomandă concentrarea eforturilor asupra aplicării integrale a Planului de acţiune pentru eliminarea unor bariere cu care se confruntă IMM-urile. Trebuie luate măsuri pentru asigurarea coordonării între diferitele agenţii implicate în sector. Capitolul 17: Ştiinţă şi cercetare Progrese de la precedentul Raport Periodic România a făcut unele progrese în domeniul ştiinţei şi cercetării.

Implementarea Planului Naţional pentru Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Inovare a început şi 1045 proiecte au fost selectate pentru finanţare.

Consiliul Interministerial pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare (CISTI) a fost reorganizat în decembrie 2001 şi i-a fost conferită responsabilitatea de a elabora şi implementa strategii şi programe pentru cercetare, dezvoltare şi inovare. De asemenea, CISTI avizează propunerile de actualizare a Planului Naţional.

În august 2002 Ministerul Educaţiei şi Cercetării a fost nominalizat ca Autoritate a de Stat pentru Cercetare şi Dezvoltare. Un Consiliu Naţional pentru Certificarea Cercetării a fost creat şi a fost definit statutul juridic al personalului din cercetare şi dezvoltare.

Ordonanţa Guvernului din februarie 2002 privind parcurile ştiinţifice şi tehnologice a creat cadrul pentru cooperarea dintre întreprinderi şi unităţile de cercetare ale universităţilor. Această legislaţie are ca scop promovarea transferului rezulatelor cercetării tehnologice către întreprinderi şi crearea unor centre de cercetare care să atragă investiţiile străine la nivel regional. România a continuat să fie asociată la Programul Cadru 5 şi la Programul Cadru 5 EURATOM şi nivelul general de participare s-a îmbunătăţit în 2001. România îşi pregăteşte participarea la Programul Cadru 6 (2002 – 2006). A fost adoptat un Plan de Acţiune cu scopul de a se îmbunătăţi participarea la programele cadru ale CE în perioada 2003 – 2004.

Fondurile destinate activităţilor de CDT au crescut în termeni nominali dar în termeni reali creşterea a fost foarte limitată iar volumul general al cheltuielilor rămâne mic.

Evaluare generală

Participarea României la Programul Cadru 5 trebuie îmbunătăţită pentru că România nu este capabilă să beneficieze în totalitate de importanta sa contribuţie financiară. Evaluarea din Raportul Periodic de anul trecut rămâne valabilă. Pentru a se asigura succesul participării României sunt necesare: întărirea capacităţii administraţiei din domeniul cercetării, îmbunătăţirea practicilor de cooperare şi a posibilităţilor de co-finanţare şi întărirea infrastructurii din domeniul cercetării.

Cadrul instituţional pentru cercetare şi dezvoltare a fost dezvoltat progresiv. Totuşi, bugetul alocat cercetării şi dezvoltării ca procent din PIB rămâne foarte scăzut şi trebuie să crească semnificativ.

Concluzii În Opinia sa din 1997, Comisia a concluzionat că pentru ca cercetarea românească să devină competitivă la nivel internaţional vor fi necesare eforturi mari, dar că nu sunt prevăzute probleme majore.

De atunci, România s-a asociat deplin Programului Cadru 5 iar cadrul financiar şi instituţional pentru participarea la acest program a fost creat. România a adoptat Planul Naţional pentru Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Inovare ca o referinţă de bază pentru activităţile de cercetare. Au fost făcute eforturi pentru încurajarea cooperării dintre întreprinderi şi sectorul cercetării.

Negocierile pentru acest capitol au fost provizoriu închise. România nu a cerut nici o perioadă de tranziţie. România îndeplineşte, în general, angajamentele pe care şi le-a asumat în cadrul negocierilor de aderare în acest domeniu.

România trebuie să-şi concentreze eforturile asupra întăririi capacităţii administraţiei din domeniul cercetării şi a infrastructurii respective pentru a-şi mări beneficiile în urma participării la programele cadru comunitare din domeniu. Capitolul 18: Educaţie şi formare profesională Progrese de la precedentul Raport Periodic Au fost făcute progrese de la precedentul Raport Periodic.

În perioada de refrinţă, România a continuat să participe la cea de-a doua generaţie a programelor comunitare Leonardo da Vinci, Socrates şi Youth (vezi secţiunea A.b – Relaţii între UE şi România). Legislaţia care implementează Directiva privind educaţia copiilor muncitorilor migranţi a fost aprobată în octombrie 2001.

Mai multe iniţiative a fost luate pentru promovarea reformelor în domeniul educaţiei, formării profesionale şi tineretului. Burse de studiu sunt acordate acum copiilor din familiile cu venit minim şi adulţilor cuprinşi în programe de alfabetizare. Pentru a se îmbunătăţi calitatea educaţiei şi continuitatea studiilor pentru copiii din mediu rural, a fost pus la punct un sistem de centre şcolare comunale. În toate judeţele au fost luate măsuri pentru integrarea copiilor cu nevoi speciale într-un mediu şcolar normal.

Pentru îmbunătăţirea formării profesorilor, a fost adoptată în noiembrie 2001 o Strategie privind formarea iniţială şi continuă a profesorilor şi a managerilor din

domeniul educaţiei (2001 – 2004). Acesta este un pas important în direcţia reformei structurale a sistemului de învăţământ. În sectorul formării profesionale, Comitetele locale de dezvoltare a parteneriatului social în educaţia vocaţională şi formarea profesională sunt recunoscute prin ordin al Ministrului. Aceste comitete sunt structuri consultatice care sunt consultate de Inspectoratele şcolare judeţene într-un număr de probleme (de exemplu, reţeaua şcolară, oferta educaţională, calificări, specializări). O altă măsură, Hotărârea Guvenului din decembrie 2001, a reglementat certificarea calificărilor.

În iunie 2002, a fost adoptată legislaţia care crează cadrul legislativ şi instituţional pentru formarea profesională a adulţilor. Legislaţia este conformă cu principiul educaţiei de-a lungul întregii vieţi şi reprezintă un progres semnificativ, chiar dacă vor fi necesare reforme legislative şi instituţionale pentru ca acest principiu să fie efectiv implementat.

Evaluare generală Participarea la programele comunitare relevante este satisfăcătoare iar agenţiile naţionale create sunt funcţionale. Pentru o deplină transpunere a Directivei privind educaţia copiilor muncitorilor migranţi atenţia trebuie concentrată asupra definirii beneficiarilor şi a educaţiei gratuite pentru cetăţenii români.

Sistemul de educaţie din România suferă din cauza nivelului scăzut al finanţării care, deşi alocările au crescut uşor, rămâne totuşi insuficientă.

Au fost evoluţii pozitive cum ar fi accesul mai mare la educaţie pentru persoanele cu venituri mici. Strategia pentru formarea profesională iniţială şi continuă a profesorilor şi a managerilor din domeniul educaţiei este o iniţiativă binevenită. Descentralizarea finanţării educaţiei preuniversitare către autorităţile locale, care a avut loc în 2001, a fost implementată fără probleme majore. Introducerea unui an obligatoriu de pregătire pentru şcoală s-a făcut pe baza unui program pilot.

Totuşi, au fost şi regrese. Implementarea hotărârii din 1997 privind extinderea şcolarizării obligatorii de la 8 la 9 ani, care se prevedea să înceapă în anul şcolor 2003 – 2004, a fost amânată. Autorităţile române trebuie să elaboreze un plan general de reformă a sistemului de educaţie. Absenţa unui sistem structurat de formare profesională pentru adulţi rămâne o problemă serioasă.

Concluzii

În Opinia sa din 1997, Comisia a concluzionat că nu se prevăd probleme majore în acest domeniu.

De atunci, România a continuat reforma sistemului de educaţie deşi nivelul scăzut al fondurilor guvernamentale limitează impactul reformelor. Au fost făcute progrese în transpunerea acquis-ului deşi este necesară continuarea eforturilor. Un număr important de măsuri de includere socială au fost puse în aplicare. Participarea la programele comunitare relevante este satisfăcătoare iar agenţiile naţionale create sunt funcţionale.

Negocierile la acest capitol au fost închise provizoriu. România nu a cerut perioade de tranziţie. România îşi îndeplineşte în general angajamentele asumate în cadrul negocierilor de aderare în acest domeniu.

România trebuie să-şi concentreze eforturile viitoare asupra alinierii complete la acquis şi asupra asigurării fondurilor adecvate pentru susţinerea reformelor iniţiate. Capitolul 19: Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei Progrese înregistrate faţă de Raportul precedent În perioada de referinţă s-au înregistrat progrese semnificative, în special în ceea ce priveşte transpunerea legislaţiei primare. În ceea ce priveşte liberalizarea în sectorul telecomunicaţiilor, data programată pentru liberalizarea pieţei telefoniei fixe rămâne sfârşitul anului 2002. Până la această dată, se menţine monopolul pentru aceste servicii. Cu toate acestea, alte sectoare, precum telefonia mobilă, transmisiunile de date, furnizarea de servicii pe Internet, televiziunea prin cablu şi reţelele de satelit au fost deja liberalizate. Rata de penetrare a reţelei de telefonie fixă a ajuns la 18% şi a înregistat o creştere lentă. Este necesară continuarea modernizării reţelei şi o rebalansare a preţurilor. Rata de penetrare a telefoniei mobile a atins, de asemenea, 18%. Există doi operatori GSM, şi trebuie emise licenţele UMTS. La sfârşitul lunii mai 2002, Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă privind crearea cadrului general pentru reglementarea sectorului comunicaţiilor. Prin acest act normativ se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Comunicaţiilor (ANRC), având ca rol principal asigurarea funcţiei de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale. ANRC va fi condusă de un preşedinte şi un vicepreşedinte numiţi pe o perioadă de 5 ani. Cadrul legislativ general este menit să transpună cele mai recente acte comunitare din acest domeniu, adoptate în aprilie, anul curent. Adoptarea legislaţiei asupra cadrului general de reglementare reprezintă un pas esenţial pentru îndeplinirea obiectivului României de a asigura alinierea totală a legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar din acest domeniu până la sfârşitul anului 2003. S-a creat astfel cadrul de reglementare pentru procedura de autorizare pentru servicii şi reţele de comunicaţii electronice, precum şi pentru alocarea resurselor de numerotaţie şi managementul spectrului de frecvenţe radio. Obiectiv fundamental, această legislaţie asigură cadrul necesar pentru promovarea liberei concurenţe în sectorul telecomunicaţiilor. În februarie 2002 România a adoptat un act normativ privind numărul unic de urgenţă european 112 care prevede obligativitatea acordării accesului gratuit şi necondiţionat la acest număr de către operatorii de telefonie fixă şi mobilă. În ianuarie 2002 a fost adoptată legislaţia pentru transpunerea acquis-ului referitor la reţelele de comunicaţii şi infrastructura adiacentă. Aceeaşi legislaţie creează cadrul necesar pentru asigurarea interoperabilităţii şi interconectivităţii acestor reţele. În ceea ce priveşte serviciile poştale, legislaţia adoptată în ianuarie 2002 asigură cadrul general necesar pentru reglementarea serviciilor poştale şi a serviciilor universale. Totodată, ANRC urmează să preia responsabilităţile de reglementare în sectorul serviciilor poştale. Acest sector a fost liberalizat în mare măsură. Se mai

menţin restricţiile referitoare la corespondenţa simplă, coletele cu greutatea sub 2 kg, mandatele poştale şi expediţiile telegrafice. S-au acordat licenţe unui număr de 10 operatori privaţi în domeniul serviciilor de mesagerie. Apreciere generală Odată cadrul legislativ asigurat, este necesar ca Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei să continue adoptarea legislaţiei secundare şi întărirea capacităţii administrative a ANRC astfel încât noua structură să îşi poată asuma responsabilităţile în momentul liberalizării pieţei telefoniei fixe, la începutul anului 2003. Se reiterează observaţia din anul precedent, referitoare la necesităţile considerabile în ceea ce priveşte pregătirea profesională şi investiţia financiară, esenţiale pentru asigurarea capacităţii administrative adecvate a noii autorităţi de reglementare. Observaţiile de mai sus rămân valabile şi în ceea ce priveşte serviciile poştale, sector care va fi de asemenea reglementat de ANRC. În general, transpunerea legislaţiei este aproape de a satisface obiectivele fixate de Guvern. Dificultatea principală va consta în crearea structurii administrative necesare în timp util pentru a putea asigura implementarea legislaţiei, cu un mod de funcţionare eficient, total independent faţă de autorităţile române şi de operatorii sectoriali. România nu a putut evalua deocamdată costurile implementării complete ale acquis-ului din domeniul serviciilor universale astfel încât acestea să devină sustenabile, şi nu s-a luat nici o decizie în această privinţă. Concluzie În Opinia sa din 1997, Comisia a făcut observaţia potrivit căreia România ar putea avea dificultăţi în adoptarea modelului comunitar de liberalizare a telecomunicaţiilor, având în vedere dezvoltarea lentă a sectorului şi întârzierile în ceea ce priveşte deschiderea pieţei. Cu toate acestea, Comisia a fost de părere că, odată cu implementarea noii legislaţii în anii următori, România ar putea să se alinieze la reglementările UE, pe termen mediu. Comisia a tras concluzia că în acest sector creşterea competitivităţii va depinde în principal de accelerarea programelor de modernizare a reţelelor şi serviciilor, de intensificarea investiţiilor străine, precum şi de un management flexibil şi orientat spre piaţă din partea operatorului reţelei publice. Faţă de Opinia precedentă, România a înregistrat progrese importante, în ciuda adoptării legislaţiei mai târziu decât fusese prevăzut iniţial. Cu toate acestea, cadrul de reglementare actual se pretează la alinierea completă la legislaţia UE în viitorul apropiat, iar România a făcut progrese în pregătirea liberalizării pieţei comunicaţiilor şi serviciilor poştale. Negocierile la acest capitol sunt în curs de desfăşurare. România nu a solicitat perioade de tranziţie. România trebuie să îşi concentreze în continuare eforturile în sensul creării unei administraţii de reglementare eficiente şi independente, precum şi în sensul adoptării legislaţiei secundare.Transpunerea acquis-ului la zi în domeniul telecomunicaţiilor

trebuie continuată, iar implementarea procedurilor trebuie finalizată în timpul cel mai scurt. Capitolul 20: Cultură şi audiovizual Progrese de la precedentul Raport Periodic România a făcut progrese bune în acest domeniu de la precedentul Raport Periodic.

În sectorul audiovizual, o nouă lege cadru a fost adoptată în iunie 2002 pentru alinierea la Directiva televiziunea fără frontiere. Cooperarea dintre diferitele organisme implicate în procesul legislativ s-a îmbunătăţit semnificativ.

Legislaţia secundară privind publicitatea, vânzarea la distanţă şi sponsorizarea a fost adoptată în martie 2002. Condiţiile de aplicare a dreptului la replică au fost stabilite prin hotărârea CNA privind obligaţia canalelor de radio şi televiziune de a înregistra programele de radio şi TV. Cadrul pentru programele canalelor de radio şi TV de interes local a fost stabilit prin decizia CNA din martie 2002.

Nici o schimbare majoră nu poate fi menţionată privind capacitatea administrativă a CNA şi chiar dacă numărul activităţilor de control a crescut, numărul personalului a rămas acelaşi de anul trecut. O nouă reţea IT a îmbunătăţit comunicarea dintre biroul central şi cele regionale. În cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, care are drept de iniţiativă legislativă în domeniul adiovizualului, Departamentul pentru Armonizare, Media şi Audiovizual a fost desfiinţat şi majoritatea personalului care se ocupa de problematica audiovizualului a plecat.

Amândouă camerele Parlamentului au aprobat legea de ratificare a Convenţiei Consiliului Europei privind Televiziunea transfrontieră şi protocolul său adiţional – Convenţia aşteaptă să fie promulgată de către Preşedinte. În domeniul culturii, Decizia Consiliului de Asociere care permite României participarea la programul „Cultura 2000” a fost adoptată în octombrie 2001. Evaluare generală Odată cu adoptarea noii legi a audiovizualului, România este avansată în transpunerea acquis-ului, totuşi, unele ajustări minore sunt necesare pentru a se realiza o aliniere completă. Unele elemente din legislaţia României privind lucrările europene vor intra în vigoare numai în momentul aderării, ţinând cont de obligaţiile internaţionale ale României. În ce priveşte capacitatea administrativă, numărul mai mare de activităţi de control derulate de CNA reprezintă o consecinţă a unor capacităţi manageriale îmbunătăţite. Totuşi, mai este necesară formarea profesională a personalului. Desfiinţarea departamentului de audiovizual din Ministerul Culturii şi Cultelor ridică întrebari asupra rolului pe care Ministerul îl va avea după adoptarea legii adiovizualului.

Concluzii În Opinia sa din 1997, Comisia a concluzionat că deşi necesarele adaptări structurale ale industriei au fost realizate, eforturi susţinute trebuie continuate în ce priveşte schimbările legislative pentru ca România să îndeplinească pe termen mediu cerinţele UE în domeniu audiovizualului.

De atunci, România a făcu progrese semnificative în domeniul legislativ şi, într-o măsură mai mică, pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative. Alinierea legislativă este acum foarte avansată. Structurile administrative necesare sunt create.

Negocierile la acest capitol continuă. România nu a cerut nici o perioadă de tranziţie.

România trebuie să-şi concentreze eforturile în direcţia realizării ajustărilor finale şi trebuie să continue să-şi întărească capacitatea administrativă. Capitolul 21. Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale Progrese de la ultimul Raport De la ultimul Raport, România a făcut progrese limitate în pregătirea şi implementarea politicilor structurale. Nu pot fi raportate progrese în ceea ce priveşte organizarea teritorială sau cadrul legislativ. În ceea ce priveşte structurile instituţionale, România a identificat structura instituţională preliminară şi de programare programare pentru implementarea Fondurilor structurale ca şi structura preliminară a programelor operaţionale. Două HG-uri adoptate în ianuarie 2002 desemnează structurile de management pentru implementarea Fondului Social European: MMSS a fost desemnat ca Autoritate de Management iar ANOFM a fost desemnată ca Autoritate de Plată. Au fost stabilite grupuri de lucru interministeriale care ar trebui să conducă la îmbunătăţirea coordonarii administrative la nivel naţional. HG adoptată în februarie 2002 a limitat activităţile MDP la cele de le nivel central şi a eliminat oficiile teritoriale prevăzute într-o HG anterioară. În ceea ce priveşte programarea, în decembrie 2001, România a transmis Comisiei Europene Planul naţional de dezvoltare (PND) 2002-2005; CE a transmis comentariile sale în martie 2002. În ceea ce priveşte pregătirile pentru implementarea principiului parteneriatului sau monitorizarea şi evaluarea, managementul şi controlul financiar, nu pot fi raportate evoluţii majore. Deşi au fost depuse eforturi pentru dezvoltarea infrastructurii de producere a statisticilor regionale iar personalul din birourile regionale a beneficiat de cursuri de formare profesională, lipsesc încă statisticile de încredere la nivel regional Evaluarea generală România a început deja identificarea instituţiilor responsabile cu pregătirea şi implementarea Fondurilor structurale şi a Fondului de coeziune, după aderare. Totuşi, este încă necesară continuarea eforturilor pentru crearea structurilor de management şi programare, atât la nivel naţional cât şi regional. Sunt necesare eforturi substanţiale pentru dezvoltarea structurilor şi coordonarea mecanismelor de gestionare a asistenţei

financiare acordate prin Fondul Social European, în contextul Strategiei europene de ocupare a forţei de muncă şi a procesului de incluziune. Vor fi necesare eforturi semnificative pentru îmbunătăţirea calităţii actualului PND înainte ca acesta să poată servi ca bază pentru viitorul plan de dezvoltare. PND trebuie să fie înglobat, în continuare, în procesul bugetar şi în cel de luare a deciziilor la nivel naţional. În ceea ce priveşte programarea, capacitatea de dezbatere şi clarificare a priorităţilor de dezvoltare este foarte limitată, atât la nivel naţional cât şi regional. Lipsa de coordonare şi cooperare dntre ministere, agenţiile relevante şi partenerii economici şi sociali rămâne o problemă. Este necesar progresul, în continuare, pentru pregătirea proiectelor. Este necesar, în continuare, un volum considerabil de muncă pentru ca România să îndeplinească cerinţele pentru monitorizarea şi evaluarea Fondurilor structurale. Rămâne insuficient progresul României în domeniul managementului şi controlului financiar. Concluzii În Opinia sa din 1997, Comisia a concluzionat că România a demonstrat o conştientizare crescândă a necesităţii unei politici regionale. Capacitatea administrativă a României de a gestiona fondurile UE şi de a derula o politică de dezvoltare regională integrată necesită clar îmbunătăţiri. Opinia a arătat că este încă necesar un volum semnificativ de muncă pentru definirea bazei legale, identificarea şi clarificarea rolurilor şi responsabilităţilor autorităţilor existente şi pentru întărirea capacităţii administrative înainte ca România să fie capabilă să aplice regulile şi să gestioneze fondurile provenite din politicile structurale ale UE. După publicarea Opiniei, Romania a făcut progrese în domeniul legislativ şi a început procesul de dezvoltare a capacităţii administrative. Totuşi, este încă necesară continuarea eforturilor. România nu are încă o politică de coeziune clară şi consolidată. Continuă negocierile privind acest capitol. România nu a solicitat perioade de tranziţie. România trebuie să-şi concentreze eforturile asupra proiectării sistemului de management şi implementare a fondurilor structurale. O atenţie deosebită trebuie acordată pentru clarificarea rolului nivelului regional şi pentru întărirea cooperării interministeriale şi a parteneriatului. Trebuie stabilite sistemele şi procedurile de monitorizare, management şi control financiar. Este necesară îmbunătăţirea semnificativă a capacităţii administrative în ceea ce priveşte programarea, inclusiv identificarea şi pregătirea proiectelor. Capitolul 22: Protecţia mediului înconjurător

Progrese înregistrate faţă de Raportul precedent În perioada de referinţă, România a înregistrat progrese în transpunerea acquis-ului din domeniul protecţiei mediului înconjurător – în ciuda faptului că noua legislaţie pare să fi fost adoptată fără să se ţină seama aşa cum ar fi trebuit de resursele administrative şi financiare necesare implementării sale. Integrarea politicii de mediu în alte politici sectoriale stagnează, deşi Comitetul Interministerial, care răspunde de integrarea politicii de mediu în toate sectoarele implicate, s-a întrunit în februarie 2002, pentru prima dată faţă de precedenta reuniune din 1999. Strategiile energetice pe termen mediu şi lung recent aprobate, care se concentrează pe creşterea producţiei de energie fără să ţină seama de efectele asupra mediului înconjurător a unei producţii superioare de energie sau de potenţialul real de creştere a eficienţei energetice sunt exemple pertinente în acest sens. Procesul de transpunere a legislaţiei orizontale a înregistrat întârzieri, deşi ar trebui să reprezinte principala prioritate pentru autorităţile române. Pentru transpunerea legislaţiei privind calitatea aerului au fost adoptate un Ordin al ministrului privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din stocarea benzinei şi distribuirea sa de la terminale la staţiile service şi o Hotărâre de Guvern privind stabilirea măsurilor de limitare a emisiei de gaze şi particule poluante provenite de la motoarele cu ardere internă. În domeniul managementului deşeurilor au fost adoptate un număr semnificativ de acte normative privind legislaţia cadru, ambalarea, incinerarea şi depozitarea deşeurilor, precum şi regimul deşeurilor periculoase. Un număr considerabil de acte normative au fost adoptate în ceea ce priveşte calitatea apei. Au fost stabilite standardele pentru apele de suprafaţă destinate potabilizării. A fost pregătit un plan de acţiuni pentru reducerea poluării apelor de adâncime şi mediului acvatic. S-au creat norme privind deversarea apelor uzate, calitatea apelor de suprafaţă care necesită protecţie şi ameliorare în vederea susţinerii vieţii piscicole, calitatea şi suprafaţa apelor destinate consumului uman şi calitatea apei de îmbăiere. În afara măsurilor legislative, s-au reluat reuniunile Comitetului Interministerial pentru Managementul Apei, şi şi-au început activitatea comitetele răspunzătoare de managementul bazinelor hidrografice. În domeniul protecţiei naturii, în decursul perioadei de referinţă a fost adoptată legislaţia referitoare la grădinile zoologice. În ceea ce priveşte controlul poluării industriale şi managementul riscului, a fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă asupra prevenirii, reducerii şi controlului poluării industriale. Deşi această legislaţie este de cea mai mare importanţă, implementarea ei presupune un volum de muncă uriaş (de exemplu, încă nu a fost realizată lista cu întreprinderile care vor intra sub incidenţa acestei legi). În vederea intrării în vigoare a actului normativ a fost creată Garda de Mediu, prin transferul de personal de la Inspectoratele de Protecţia Mediului, dar nu s-au alocat personal sau resurse suplimentare.

Referitor la produsele chimice şi organismele modificate genetic, progresele s-au redus la adoptarea unei Ordonanţe asupra protecţiei animalelor. Nu s-au făcut progrese în domeniul poluării fonice. În ceea ce priveşte securitatea nucleară şi protecţia împotriva radiaţiilor, (vezi şi capitolul 14 – Energia), România a finalizat în linii mari transpunerea directivei care pune bazele standardelor de securitate pentru protecţia angajaţilor şi a publicului larg împotriva radiaţiilor ionizante. A fost finalizată transpunerea directivelor referitoare la protecţia sănătăţii angajaţilor externi şi a persoanelor fizice împotriva radiaţiilor ionizante în cazul expunerii în scopuri medicale. Au fost aprobate standardele referitoare la transportul materialelor radioactive în condiţii de siguranţă. Referitor la capacitatea administrativă la nivel central, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului nu dispune nici până în prezent de personal suficient. Situaţia s-a înrăutăţit faţă de Raportul precedent şi numărul total de posturi neocupate a crescut. În decursul perioadei de referinţă nu s-au luat măsuri cuprinzătoare pentru creşterea capacităţii locale, reduse la 42 de Inspectorate de Protecţia Mediului responsabile cu implementarea politicii de mediu (autorizare, inspectare şi aplicare). Bugetul alocat protecţiei mediului a înregistrat o uşoară creştere, dar rămâne extrem de limitat. Fondul de Mediu nu este încă operaţional, deşi legislaţia secundară a fost în mare parte adoptată. Apreciere generală La prima vedere, lista actelor normative privind protecţia mediului înconjurător adoptate de România în decursul perioadei de referinţă este impresionantă. În ciuda acestui fapt, legislaţia a fost pregătită, în mare măsură, fără consultarea adecvată a tuturor părţilor implicate (ministere, agenţi economici, ONG), fără evaluarea exactă a costurilor de implementare şi fără asigurarea resurselor financiare şi umane adecvate. Prin urmare, este foarte probabil ca multe dintre aceste acte normative să se dovedească a fi imposibil de implementat şi să fie necesară modificarea lor. Adoptarea legislaţiei privind aprecierea impactului asupra mediului a fost întârziată, şi va trebui tratată cu deosebită atenţie de către autorităţile române. Progresele în domeniul calităţii aerului, managementului deşeurilor, poluării industriale şi managementului riscului au fost reduse. În cazul protecţiei naturii, cea mai mare parte din acquis a fost transpusă. Cu toate acestea, sunt necesare eforturi suplimentare în domeniul poluării fonice, al produselor chimice şi al organismelor modificate genetic. România a ratificat Protocolul de la Kyoto. Concluzia Raportului din anul precedent a fost că România nu dispune de capacitatea administrativă necesară implementării legislaţiei existente în domeniul protecţiei mediului înconjurător. În perioada de referinţă, volumul de legislaţie a crescut considerabil, însă numărul de angajaţi nu a înregistrat o creştere corespunzătoare, iar condiţiile rămân insuficiente. România trebuie să ia măsuri urgente în vederea extinderii capacităţii Inspectoratelor de Protecţia Mediului, pentru a îmbunătăţi autorizarea, monitorizarea, inspectarea şi implementarea. Înfiinţarea Gărzii de Mediu nu reprezintă o măsură de întărire a capacităţii administrative existente, dat fiind

faptul că personalul alocat Gărzii a fost transferat de la Inspectoratele de Protecţia Mediului locale, nefiind prevăzute resurse suplimentare. Pe termen mediu şi lung vor fi necesare investiţii considerabile pentru implementarea acquis-ului în domeniul protecţiei mediului înconjurător. Concluzie În Opinia sa din 1997, Comisia a tras concluzia că România va trebui să acorde problemelor de mediu un loc mai important pe scara priorităţilor, să implementeze strategii de aderare şi programe de lucru speciale în domeniul protecţiei mediului înconjurător, să suplimenteze resursele financiare şi alte resurse şi să dezvolte capacitatea administrativă. Se estimează că aceste măsuri ar facilita transpunerea completă a acquis-ului pe termen mediu şi lung. În Opinie s-a făcut de asemenea observaţia potrivit căreia nu se poate realiza alinierea la o legislaţie necesitând un nivel în permanenţă ridicat al investiţiilor, decât pe termen foarte lung. Faţă de această Opinie, România a transpus un volum considerabil de legislaţie, dar fără să dezvolte şi resursele administrative şi financiare necesare implementării acesteia. România este, aşadar, departe de a fi în conformitate cu acquis-ul în domeniul protecţiei mediului înconjurător. Negocierile la acest capitol se află în curs de desfăşurare. România trebuie să facă în continuare eforturi în direcţia dezvoltării capacităţii de implementare şi să se asigure că legislaţia cuprinde termene şi estimări realiste ale costurilor şi că a fost adoptată în urma unui proces de consultări considerat suficient. La nivel local, sunt necesare resurse importante pentru ameliorarea statutului personalului existent, recrutarea de noi inspectori şi pregătirea adecvată a acestora. Coordonarea interministerială cu privire la problemele de mediu trebuie îmbunătăţită; România trebuie să includă cerinţe legate de protecţia mediului în definirea şi implementarea tuturor celorlalte politici sectoriale, pentru a promova o dezvoltare durabilă. Capitolul 23: Protecţia şi sănătatea consumatorilor Progrese înregistrate de la ultimul Raport Periodic În domeniul protecţiei consumatorului, au fost făcute în continuare progrese, de la ultimul Raport periodic. Referitor la măsurile privind siguranţa, cadrul legal ce priveşte protecţia consumatorului a fost modificat în ianuarie 2002 prin integrarea în lege a prevederilor existente referitoare la siguranţa generală a produsului şi la răspunderea producătorilor. Referitor la legislaţia privind ne-siguranţa, nu pot fi înregistrate dezvoltări.

În ceea ce priveşte supravegherea pieţei, autoritatea inspectorilor pentru protecţia consumatorului a fost extinsă pentru a permite închiderea temporară sau permanentă a unităţilor comerciale. Aceasta completează drepturile existente de a impune sancţiuni, adică amenzi, interzicerea definitivă sau temporară a comercializării sau retragerea de pe piaţă a produselor. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a continuat să furnizeze consumatorilor, informaţii şi consultanţă. A fost deschis un nou serviciu, o linie telefonică gratuită pentru reclamaţiile consumatorilor şi o linie telefonică cu plată pentru informarea consumatorilor. În perioada septembrie 2001-august 2002, au fost primite 22 450 reclamaţii prin autoritate, inclusiv 390 reclamaţii propuse prin asociaţiile consumatorilor. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor funcţionează ca punct de contact pentru TRAPEX (Sistemul Tranziţional de Schimb Rapid de Informaţii). Sub TRAPEX, 47 de notificări de produse periculoase ne-alimentare ce se găsesc pe piaţa românească au fost primite în perioada ianuarie-iunie 2002. Referitor la dezvoltarea capacităţii administrative pentru implementarea legislaţiei privind protecţia consumatorului, a fost suspendată pe parcursul acestui an, o decizie de creştere a personalului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Seminarii de instruire asupra unor aspecte privind aplicarea legislaţiei, de rezolvare a plângerilor, de coordonare inter-instituţională şi de utilizare a laboratoarelor de testare au fost organizate pentru inspectorii oficiilor regionale. Pot fi notate progrese în cooperarea interministerială. Comitetul Interministerial pentru supravegherea pieţei, produselor şi serviciilor şi protecţia consumatorului şi-a reluat activitatea şi a fost adoptată o strategie pentru funcţionarea sa. Activităţile sale includ, printre altele, dezvoltarea şi îmbunătăţirea sistemului de supraveghere a pieţei şi aranjamentele instituţionale în domeniu, inclusiv clarificarea rolurilor organismelor implicate în supravegherea pieţei şi asigurarea transparenţei procedurilor. Organizaţiile consumatorilor încă nu sunt reprezentante ca şi membri formali ai Comitetului. Unele progrese au fost realizate în alte domenii de reprezentare a consumatorilor. O Comisie pentru Clauze Abuzive şi o Comisie pentru Securitatea Produsului au fost înfiinţate în ianuarie 2002. Comisiile sunt organisme consultative independente, formate din reprezentanţii administraţiei publice, consumatori şi alte organisme relevante. Comisiile constituie o modalitate de implicare a ONG-urilor în procesul decizional. În România, numărul asociaţiilor de consumatori a scăzut uşor în ultimul an. În prezent există 119 asociaţii de consumatori organizate în 16 federaţii, o confederaţie şi o convenţie inter-regională. Evaluare generală

Implementarea strategiei pe cinci ani (strategia se referă la perioada 2001-2004) a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a început şi au fost iniţiate un număr de activităţi. Deşi sporirea trendului plângerilor consumatorilor poate demonstra creşterea conştientizării consumatorilor şi o mai bună informare asupra posibilităţilor de a-şi reclama drepturile, asigurarea informării complete a cetăţenilor

asupra drepturilor lor rămâne o sarcină importantă pentru Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi pentru asociaţiile de consumatori. Reprezentarea consumatorilor a fost îmbunătăţită prin participarea lor în cele două comisii consultative ce au fost înfiinţate în timpul perioadei de raportare. Totuşi, reprezentarea completă în Comitetul Interministerial pentru supravegherea pieţei, produselor şi serviciilor şi protecţia consumatorului rămâne de realizat. În ciuda reducerilor de personal raportate în ultimul an, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a reuşit să menţină controlul şi monitorizarea activităţilor la acelaşi nivel, cu toate că s-a concentrat în principal pe siguranţa alimentară. Întărirea capacităţii administrative a instituţiei rămâne o prioritate şi instruirea suplimentară trebuie să fie organizată pentru personalul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi pentru personalul altor instituţii relevante cum ar fi poliţia, autorităţile vamale şi magistratura. Cooperarea dintre toţi actorii implicaţi în domeniul protecţiei consumatorului ar trebui să fie de asemenea întărită şi este necesară o clarificare în plus a sarcinilor acestora. Strategia pe perioada 2002-2004 pentru Comitetul Interministerial pentru supravegherea pieţei, produselor şi serviciilor şi protecţia consumatorului ar trebui deci să îmbunătăţească organizarea activităţilor de supraveghere a pieţei, să clarifice rolurile organismelor competente şi să elimine suprapunerea activităţilor. Activităţile de supraveghere a pieţei ar trebui de asemenea să fie orientate într-o mai mare măsură pe controlul aspectelor de siguranţă a produselor ne-alimentare şi pe mai multe resurse destinate laboratoarelor de testare. Concluzii În Opinia din 1997, Comisia a concluzionat că România a dus procesul de armonizare destul de departe. Deşi Guvernul trebuie încă să introducă diferite amendamente sau noi proiecte de legi, românii sunt aproape de îndeplinirea standardelor CE referitoare la protecţia consumatorului. Totuşi, Comisia a menţionat, de asemenea, că problemele restante în aplicarea efectivă a acquis-ului, în special datorită lipsei de resurse, au făcut dificilă aplicarea legislaţiei existente, de către România. De la Opinie, România a continuat alinierea legislativă într-un ritm ferm şi a reuşit să parcurgă o agendă legislativă mare în ultimii patru ani. Structurile de implementare sunt înfiinţate, dar capacitatea administrativă este limitată şi gradul de cooperare dintre diferiţii actori implicaţi în protecţia consumatorilor trebuie să fie îmbunătăţit. Negocierile pe acest capitol au fost provizoriu închise. România nu a solicitat nici un aranjament de tranziţie. România îşi îndeplineşte în general angajamentele luate în negocierile de aderare în acest domeniu. România trebuie să-şi focalizeze eforturile viitoare pe finalizarea transpunerii legislaţiei CE în domenii cum ar fi creditul de consum, contractele privind proprietatea imobiliară în regim de indiviziune pe timp limitat, vânzarea bunurilor către consumatori şi garanţiile asociate. România trebuie să pună un accent special pe implementarea şi aplicarea legislaţiei existente ceea ce înseamnă asigurarea structurilor administrative capabile să opereze efectiv. Aceasta este importantă în ceea

ce priveşte supravegherea pieţei şi creşterea conştientizării consumatorilor şi producătorilor asupra noilor reglementări. Rolul asociaţiilor consumatorilor în dezvoltarea şi implementarea politicii consumatorului ar trebui să fie încurajat pe viitor. Capitolul 24: Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne Progrese de la precedentul Raport Periodic De la Raportul Periodic din 2001, au fost realizate progrese în toate sectoarele domeniului justiţie şi afaceri interne cu excepţia migraţiei şi drogurilor. Totusi, capacitatea de implementare rămâne slabă. La sfârşitul anului 2001, România a adoptat mai multe acte legislative în ce priveşte protecţia datelor (vezi cap. 3 – libera circulaţie a serviciilor). Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia persoanelor în ce priveşte procesarea automată a datelor cu caracter personal şi protocolul său adiţional au fost ratificate în februarie 2002. O direcţie nouă a Biroului Avocatului Poporului din România a fost desemnată ca autoritate independentă de supraveghere. Un registru public al tuturor operaţiunilor de procesare a datelor a fost creat pe baza noii legi.

În ce priveşte politica de vize, în ultimii ani, România şi-a aliniat în mare parte politica sa de vize cu cea a UE. Drept rezultat, din ianuarie 2002 România se bucură de un regim de eliminare a obligativităţii vizei din partea tuturor statelor membre Schengen. Odată cu regimul de eliminare a vizelor, România a adoptat prevederi care prevăd că cetăţenii români care călătoresc în ţări în care nu este necesară o viză de intrare trebuie să facă dovada că au resurse suficiente pentru a acoperi cheltuielile de şedere, un bilet de întoarcere şi o asigurare de sănătate valabilă. România nu s-a aliniat încă la acquis-ul referitor la ţările ai căror cetăţeni nu au nevoie de viză de intrare în UE. În perioada de raportare au intrat în vigoare acorduri bilaterale de ridicare a obligativităţii vizei cu Letonia, Liechtenstein, Malta şi Venezuela. Obligativitatea vizei a fost introdusă în ianuarie 2002 pentru cetăţenii din Bosnia-Herţegovina şi România a hotărât să introducă obligativitatea vizei pentru cetăţenii din FYROM începând cu anul 2003. România nu cere încă vize cetăţenilor din Republica Federală a Iugoslaviei, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina. Noi reglementări consulare au intrat în vigoare în iulie 2002. Ele prevăd că vizele pot fi eliberate numai de cître misiunile diplomatice şi consulare. Astfel se pune capăt practicii de eliberare a vizelor la punctele de trecere a frontierei.

În ce priveşte frontiera externă şi Schengen, România a prezentat în decembrie 2001 un Plan de Acţiune Schengen care va fi actualizat în fiecare an. A continuat procesul de descentralizare a poliţiei de frontieră şi de înzestrare a ei cu o structură de comandă mai uşor de gestionat. Legislaţia privind frontiera de stat a României şi cea privind organizarea şi funcţionarea poliţiei de frontieră a fost adoptată şi a intrat în vigoare în luna mai şi respectiv în luna martie 2002. Profesionalizarea poliţiei de frontieră a continuat să se îmbunătăţească prin înlocuirea recruţilor cu personal angajat. Numărul total de posturi în cadrul Poliţiei române de Forntieră este de aproximativ 19 100 din care aproximativ 15 450 sunt ocupate.

În octombrie 2001 a fost creat un Grup Interministerial pentru Managementul integrat al Frontierei care are sarcina de a facilita comunicarea şi cooperarea între autorităţile responsabile cu activităţile de control al frontierei. În luna februarie 2002 a fost încheiat între poliţia de frontieră şi administraţia vamală un memorandum pentru

crearea unui ghişeu unic pentru controlul la frontieră care a intrat în vigoare în iunie 2002. Până în prezent planurile de încheiere a unor acorduri privind managementul integrat al frontierei cu statele vecine nu au avut succes. Schimbarea treptată a vechilor paşapoarte cu noul tip de paşaport care are caracteristici suplimentare de securitate a început în ianuarie 2002, vechile paşapoarte fiind înlocuite pe măsură ce expiră.

În ce priveşte migraţia, progresele au fost foarte limitate. În ce priveşte permisele unice de rezidenţă, România a adoptat în iunie 2002 un act normativ privind eliberarea noilor documente româneşti de identitate şi de trecere a fronierei de stat pentru cetăţenii ţărilor terţe. În ultimul an, au fost ratificate acorduri de readmisie cu Abania, Austria, croaţia, Ungaria, Republica Moldova şi Suedia. Au fost semnate acorduri cu Liban şi Norvegia. Direcţia pentru Străini şi Probleme de Migraţie, care este organismul central de coordonare, a încheiat protocoale de cooperare cu Direcţia Generală pentru Combaterea Crimei Organizate şi a Traficului de Droguri şi cu o societate naţională de transport în scopul returnării străinilor cu şedere ilegală în ţările lor de origine sau de plecare. În iunie 2002 Guvernul a încheiat un acord cu organizaţia Internaţională pentru Migraţie privind cooperarea în domeniul repatrierii voluntare asistate.

În ce priveşte azilul, în noiembrie 2001, România a publicat lista ţărilor sigure şi lista ţărilor în care nu există nici un risc de persecuţie. Din dorinţa unei mai bune alinieri cu acquis-ul, amândouă listele au fost modificate în august 2002. O hotărâre de Guvern privind integrarea refugiaţilor a fost adoptată în noiembrie 2001. În martie 2002 au fost adoptată legislaţia care stabileşte procedura de reunificare a refugiaţilor cu membrii familiilor lor. Această legislaţie remediază neajunsurile din legislaţia anterioară privind reunificarea familiilor.

Numărul solicitanţilor de azil care sosesc în România a crescut seminificativ de la 1 503 în 2000 la 2 435 în 2001, dar a scăzut în primele luni ale anului 2002 când un total de 796 solicitanţi de azil au fost înregistraţi. Cu un nivel de 4,8% în 2001, procentul persoanelor cărora li s-a recunoscut statutul de refugiat şi al persoanelor cărora li s-a acordat protecţia umanitară condiţionată de primă instanţă rămâne scăzut în comparaţie cu ţările din Vestul Europei. Acest procent s-a ridicat la 6,5% în primele opt luni ale anului 2002. Există trei centre de primire pentru solicitanţii de azil cu o capacitate de 770 de locuri. Oficiul Naţional pentru refugiaţi are personal suficient şi în 90% din cazurile procesate în 2001 s-a luat o decizie în termenul legal de 30 de zile.

În domeniul cooperării poliţieneşti şi al luptei împotriva crimei organizate, a fost adoptată în mai 2002 Legea privind organizarea şi funcţionarea poliţiei iar în iunie 2002 a fost adoptată Legea privind statutul poliţistului. În decembrie 2001 au fost adoptate Legea pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi Planul de Acţiune pentru combaterea traficului de persoane. Reforma Inspectoratului General al Poliţiei, care a început în 1999, ar trebui să se finalizeze în 2002. În iulie 2002 România şi Bulgaria au semnat un protocol având ca scop combaterea mai eficientă a crimei organizate transfrontaliere. Au fost încheiate acorduri internaţionale cu Republica Cehă, Armenia şi Albania. În scopul combaterii traficului de persoane, în mai 2002 a fost adoptată legislaţia care prevede sancţiuni pentru actele comise de cetăţenii români în afara graniţelor României sau de apatrizii înregistraţi în România.

În ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului, România a adoptat o ordonanţă care sancţionează actele teroriste şi unele încălcări ale ordinii publice şi o ordonanţă

pentru prevenirea finanţării actelor teroriste cu ajutorul sistemului bancar. A fost creat un Consiliu Interministerial pentru supravegherea implementării Rezoluţiei 1373/2001 a Consiliului de Securitate ONU. În aprilie 2002 Consiliul Suprem de securitate a adoptat Strategia Naţională pentru prevenirea şi lupta împotriva terorismului.

În ce priveşte lupta împotriva fraudei şi corupţiei, în iunie 2002 Parlamentul a aprobat legislaţia prin care se crează Parchetul Naţional Anticorupţie (vezi şi secţiunea B.1.1. – Democraţia şi statul de drept). Noul parchet începe să funcţioneze în luna septembrie 2002. Prin această lege actuala secţie anticorupţie din parchetul General şi birourile sale teritoriale devin o structură cu statut special. Şeful Parchetului Naţional Anti-corupţie este numit de Preşedintele României în baza unei decizii a Consiliului Superior al Magistraturii. Această decizie se bazează la rândul ei pe o listă de nume propuse de Ministerul Justiţiei. În ce priveşte procurorii, ei sunt numiţi de Ministerul Justiţiei în conformitate cu recomandările prezentate de Şeful Parchetului. Aceeaşi procedură se aplică la revocarea mandatelor procurorilor. România a ratificat în aprilie şi, respectiv, în iunie 2002, Convenţiile Civilă şi Penală ale Consiliului Europei. Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, investigarea, confiscarea veniturilor provenite din activităţi criminale a fost ratificată în august 2002.

Nu s-a făcut nici un progres semnificativ în domeniul drogurilor. A fost creată o unitate comună a poliţiei de frontieră şi a administraţiei vamale pentru a se evalua informaţiile privind traficul de droguri în portul Constanţa. Au fost create echipe comune de control formate din lucrători vamali şi reprezentanţi ai Intiţiativei de Cooperare în Sud-estul Europei (SECI). În 2001 au fost confiscate 25 de tone de droguri (inclusiv 41 kg de heroină). Conform statisticilor în primele cinci luni ale anului 2002 au fost confiscate 41 de tone (inclusiv 70 de kg de heroină). În iunie 2002 România a ratificat Acordul din 1995 privind traficul ilicit pe mare. O nouă legislaţie privind precursorii a fost adoptată în iunie 2002.

În ce priveşte spălarea banilor (vezi şi cap. 4 – Libera circulaţie a capitalurilor), în august 2002 România a ratificat Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, investigarea, confiscarea veniturilor provenite din activităţi criminale. În mai 2002 au fost adoptate reglementări privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru preveniea şi controlul spălării banilor. În 2001 acesta a trimis la Parchetul General 143 de cazuri iar în primele opt luni ale anului 2002, 157 de cazuri. Totuşi, numărul de procese penale şi de condamnări ca urmare a investigaţiilor Oficiului Naţional pentru preveniea şi controlul spălării banilor este foarte scăzut.

În ce priveşte cooperarea vamală, pentru prevenirea, detectarea şi sancţionarea fraudelor vamale au fost create echipe de control anti-fraudă. 27 de echipe mobile de supraveghere au fost create pentru întărirea controlului operaţiunilor vamale. Au fost elaborate un Program de Acţiune împotriva corupţiei din cadrul administraţiei vamale şi un Plan de Acţiune Sectorial împotriva corupţiei ca parte a Programului Naţional de prevenire a Corupţiei şi a Planului Naţional de Acţiune împotriva Corupţiei. La începutul anului 2002 a fost publicat Codul de Conduită şi Disciplină pentru Personalul Vamal. Codul defineşt e noţiunile de conduită adecvată şi inadecvată a personalului, actele care sunt considerate a genera corupţie şi sancţiunile care pot fi aplicate. În prima jumătate a anului 2002 16 ofiţeri vamali au fost concediaţi pentru cauze disciplinare, inclusiv pentru cazuri de corupţie. În această perioadă 15 ofiţeri vamali au fost suspendaţi din posturi în urma cercetărilor în cazuri de corupţie. Au

fost semnate acorduri de cooperare între Administraţia Vamală şi alte instituţii cum ar fi poliţia de frontieră, poliţia, garda financiară, Oficiul pentru Protecţia Drepturilor de Autor. În iunie 2002 o ordonanţă de urgenţă a creat „ghişeul unic” la punctele de trecere a frontierei României. Au fost semnate acorduri de asistenţă reciprocă cu agenţiile vamale din Bulgaria, Republica federală a Iugoslaviei, Republica Moldova şi Ucraina.

În ce priveşte cooperarea judiciară în materie civilă şi penală, România a ratificat protocolul opţional al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului care se referă la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă. Acţiunea Comună a UE din februarie 2002 privind acţiunile de combatere a traficului de fiinţe umane şi exploatarea sexuală a copiilor a fost parţial implementată prin legea privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane care a fost adoptată în decembrie 2001.

România a adoptat în decembrie 2001 legislaţia care transpune Convenţia Europeană privind Asistenţa Reciprocă în materie penală (inclusiv primul său protocol adiţional) şi a ratificat protocolul adiţional la Convenţia Europeană privind transferul persoanelor condamnate.

Evaluare generală Legislaţia adoptată la sfârşitul anului trecut în domeniul protecţiei datelor personale, trebuie să fie imediat implementată iar Biroul Avocatului Poporului trebuie să primească resurse suficiente care să-i permită să funcţioneze ca o autoritate complet operaţională şi independentă. România trebuie să implementeze acquis-ul privind utilizarea datelor personale în sistemul de informaţii al poliţiei

România şi-a aliniat politica de vize la cea a Uniunii Europene. Totuşi, sunt necesare măsuri de aliniere deplină la politica de vize a UE – în special în ce priveşte lista ţărilor ai căror cetăţeni au nevoie de viză pentru a intra în UE şi lista ţărilor ai căror cetăţeni sunt scutiţi de această obligaţie. România trebuie să ia măsurile adecvate pentru a face mai sigure colantele de viză. Capacitatea administrativă rămâne insuficientă: Centrul Naţional pentru Vize are personal prea puţin, iar echipamentul tehnic disponibil pentru serviciile de eliberare a vizelor modest. România trebuie să facă eforturi pentru a dota toate birourile diplomatice şi consulare cu echipament tehnic pentru detectarea documentelor falsificate, concentrându-se în special asupra ţărilor cu risc înalt de migraţie. În ce priveşte frontierele externe, procesul de modernizare a agenţiilor şi a procedurilor a continuat şi structuri mai eficiente au început să apară. Memorandum-ul de Înţelegere încheiat între autorităţile vamale şi poliţia de frontieră reprezintă o evoluţie pozitivă, cu condiţia să fie deplin implementată în practică. Totuşi, coordonarea dintre autorităţile cu atribuţii la frontieră trebuie să fie îmbunătăţită. Sistemul de formare trebuie dezvoltat pentru ca activitatea de control la frontieră să fie realizată numai de către profesionişti special pregătiţi. România trebuie să finalizeze implementarea planului său de a înlocui toţi soldaţii recruţi utilizaţi la frontiere până la sfârşitul anului 2002. Sunt în prezent mai mult de 3600 posturi libere în poliţia de fontieră şi vor fi necesare eforturi considerabile pentru completarea acestor posturi. Modernizarea echipamentelor posturilor de frontieră a continuat dar sunt necesare şi alte investiţii. Un plan de investiţii multi-anual trebuie elaborat pentru urgentarea modernizării infrastructurii frontierei.

Planul de Acţiune Schengen prezentat de autorităţile româneşti trebuie să fie elaborat şi va acoperi toate sectoarele incluse în acquis-ul Schengen. Trebuie să se facă o distincţie clară între cerinţele care trebuie aplicate până la aderarea la UE şi cele legate de Decizia Consiliului privind eliminarea controalelor la frontierele interne. România trebuie să continue eforturile de creare a unui Sistem Naţional de Informare cuprinzând date compatibile Schengen.

În ce priveşte migraţia, sunt necesare eforturi considerabile în ce priveşte armonizarea legislativă şi capacitatea administrativă. Trebuie să fie amendată legislaţia în unele sectoare cum ar fi: intrarea şi şederea cetăţenilor ţărilor terţe în scop de angajare, ca angajat propriu şi pentru studii, rezidenţi pe termen lung şi minori neînsoţiţi. România trebuie să introducă posibilitatea unui apel cu efect suspensiv împotriva deciziei de expulzare şi a măsurilor de returnare. România a încheiat 27 de acorduri de readmisie. România trebuie să-şi continue eforturile, concentrându-le asupra tuturor ţărilor de risc. În urma adoptării în 2001 a Legii privind statutul şi regimul refugiaţilor legislaţie românească privind azilul a devenit în mare parte compatibilă cu acquis-ul. Unele deficienţe ale acestei legislaţii au fost rezolvate în anul trecut dar rămân unele probleme în ce priveşte pregimul de protecţie a persoanelor cărora li s-a acordat protecţie umanitară cât şi în ce priveşte principiul de non-refoulement şi detenţia solicitanţilor de azil. Oficiul Naţional pentru Refugiaţi are un număr adecvat de personal care este, în general, bine pregătit. Totuşi, este necesară pregătirea personalului din serviciile direct implicate în problematica azilului şi a refugiaţilor (poliţie, imigraţie, poliţia de frontieră). Listele recent modificate în august 2002 sunt aliniate cu criteriile adoptate în 1992 privind ţările care, în general, nu prezintă risc serios de persecuţie şi ţările terţe sigure şi cu Rezoluţia din 30 noiembrie 1992 privind o abordare armonizată a chestiunilor privind ţările terţe gazdă.

În domeniul cooperării poliţieneşti şi al luptei împotriva crimei organizate, noua legislaţie trebuie implementată iar reforma efectivă a poliţiei trebuie realizată de urgenţă. Acordul de cooperare cu EUROPOL nu a fost încă încheiat, dar pre-condiţiile pentru încheierea acordului de cooperare cu EUROPOL au fost create prin adoptarea legislaţiei privind protecţia datelor. România a semnat Convenţia Internaţională a Naţiunilor Unite împotriva crimei organizate transnaţionale (convenţia de la Palermo) şi a protocoalelor sale adiţionale privind traficul de fiinţe umane. Protocolul privind armele de foc trebuie să fie semnat. În ciuda progreselor legislative şi a îmbunătăţirilor în domeniu combaterii traficului de fiinţe umane, România rămâne o importantă ţară de origine, de tranzit şi de destinaţie pentru femei şi copii traficaţi. Trebuie să fie făcute eforturi susţinute în acest domeniu. Încrederea publică în poliţie rămâne scăzută şi trebuie continuate eforturile pentru crearea unei forţe de poliţie în slujba cetăţenilor.

Capacitatea operaţională a poliţiei şi fluxul de informaţii între toate instituţiile implicate în aplicarea legii, inclusiv sistemul juridic, trebuie să fie îmbunătăţite. Instrumentele statistice pentru măsurarea criminalităţii şi noile metode de investigare tehnică a crimelor, inclusiv dezvoltarea investigaţiei de medicină legală, trebuie să fie dezvoltate în continuare. În ce priveşte cooperarea poliţienească internaţională, România trebuie să dezvolte reţaua de ofiţeri de poliţie de legătură şi trebuie să continue să respecte obligaţiile asumate prin Pactul de pre-aderare privind crima organizată.

România a luat măsurile adecvate în lupta împotriva terorismului. România trebuie să ratifice Convenţia Naţiunilor Unite din 1999 privind eliminarea finanţării terorismului.

În ce priveşte lupta împotriva fraudei şi corupţiei, o preocupare majoră rămâne lipsa de rezultate a prevenirii şi combaterii crimelor legate de corupţie. România trebuie să dea o mai mare atenţie faptului că prevenirea prin transparenţă şi standarde de responsabilitate reprezintă un instrument important de reprimare. Rolul considerabil al Ministerului Justiţiei în crearea Parchetului Naţional Anticorupţie ar putea pune în pericol independenţa acestuia pentru întărirea autonomiei PNA statutul procurorului şef al acestuia ar trebui să fie mai bine definit. Trebuie să fie reconsiderate şi clarificate criteriile după care se stabilesc cazurile care trebuie investigate. România trebuie să intensifice pregătirile pentru alinierea la Convenţia din 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor europene şi să adopte legislaţia relevantă. România trebuie să aplice convenţiile ratificate recent în toate aspectele lor. În ce priveşte drogurile, Comitetul Interministerial pentru lupta împotriva drogurilor trebuie să devină operaţional cât se poate de repede iar capacitatea sa de coordonare a liticii în domeniu trebuie să fie dezvoltată. Punctul focal naţional nu a fost încă creat. România trebuie să urgenteze pregătirile pentru participarea la reţeaua europeană de informare privind drogurile şi dependenţa de droguri a Centrului European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri. Trebuie să fie adoptată o strategie privind drogurile aliniată la Strategia UE privind drogurile 2000 – 2004.

Traficul de droguri rămâne o problemă şi sunt necesare eforturi pentru a se intensifica lupta împotriva lui. Într-o primă etapă, România trebuie să întărească capacitatea administrativă şi coordonarea serviciilor de aplicare a legii, în special poliţia şi vama.

Au fost realizări în lupta împotriva spălării banilor şi criminalităţii relaţionate cu aceasta, în special în ce priveşte alinierea la acquis. Prin crearea unui cadru general pentru obligaţia de raportare a celorlate instituţii, Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Controlul Spălării Banilor a îmbunătăţit cadrul de aplicare a legislaţiei. Totuşi, oficiul are personal insuficient pentru a face faţă numărului din ce în ce mai mare de cazuri pe care trebuie să le proceseze. Mai sunt încă probleme privind unele deficienţe ale reglementărilor şi de aceea sunt necesare eforturi pentru îmbunătăţirea cooperării interagenţii şi a cooperării la nivel internaţional. În afară de pregătirea continuă a personalului Oficiului Naţional, trebuie să se organizeze cursuri specializate pentru ofiţerii de poliţie, pentru procurori şi judecătorii care lcrează cu cazuri de spălare a banilor. România a corectat deficienţele din domeniul cooperării vamale prin crearea unor echipe de control şi a unor echipe mobile de supraveghere şi prin semnarea unor acorduri de cooperare. Au fost adoptate măsuri de luptă împotriva corupţiei din cadrul administraţiei vamale care trebuie implementate fără întârziere. Pregătirea personalului vamal în domeniul eticii profesionale trebuie dezvoltată. Cooperarea inter-agenţii trebuie să fie îmbunătăţită în special între poliţia de frontieră şi garda financiară, vama şi poliia economică specializată în taxe. În ce priveşte armonizarea legislativă, România trebuie să înceapă pregătirea pentru aderare care va implica aplicarea Convenţiei privind asistenţa reciprocă şi cooperarea între adminsitraţiile vamale (Neapole II) şi a Convenţiei privind utilizarea tehnologiei informaţiei în scopuri vamale. În ce priveşte cooperarea juridică în materie civilă, România a continuat să ratifice convenţiile internaţionale incluse în acquis-ul din acest domeniu. Totuşi, România

încă nu a ratificat Convenţia de la Haga din 1965 privind notificarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în cauzele civile şi comerciale, Convenţia de la Haga din 1970 privind obţinerea de probe în străinătate, Convenţia de la Haga din 1980 pentru facilitarea accesului internaţional la justiţie şi Convenţia Consiliului Europei privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie de încredinţare şi reîncredinţare a minorilor. România trebuie să ia măsuri de implementare a recent adoptatelor instrumente comunitare din domeniu cooperării juridice în materie civilă, în special cele privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor juridice. Trebuie să existe contacte directe între autorităţile juridice competente.

În ce priveşte cooperarea juridică în materie penală, România trebuie să înceapă să se pregătească pentru implementarea Convenţiei privind asistenţa reciprocă în materie penală. România trebuie să ia măsuri pentru implementarea instrumentelor de aplicare a principiului recunoaşterii reciproce, în special a Deciziei cadru privind mandatul european de arestare şi Decizia Cadru privind executarea ordinelor de îngheţare a proprietăţii sau a probelor. Sunt necesare măsuri pentru o particpare efectivă la reţeaua judiciară europeană şi la Eurojust.

România a ratificat toate instrumentele juridice privind drepturile omului cuprinse în acquis.

Concluzii În Opinia sa din 1997 Comisia concluziona că România se confruntă cu probleme deosebite în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. România a făcut numai progrese limitate în sensul îndeplinirii condiţiilor impuse de acquis-ul din domeniul justiţiei şi afacerilor interne, iar pe termen mediu îi va fi greu să îndeplinească cerinţele din acquis. Comisia a mers mai departe spunând că progresele necesare în acest domeniu depind de o reformă instituţională generalizată care derivă din procesul politic. România a continuat să facă progrese, în special în ultimii doi ani. Ea a început să facă unele reforme fundamentale în majoritatea sectoarelor şi a accelerat alinierea la acquis. România este în prezent într-un proces de elaborare a diferitelor strategii multidisciplinare şi a început reforme importante care au ca scop îmbunătăţirea funcţionării autorităţilor de aplicarea a legii. O excepţie care trebuie menţionată în raport cu această linie generală este domeniul judiciar. Totusi, în ciuda progreselor realizate, mai sunt multe de făcut pentru armonizarea legislativă şi în special în ce priveşte întărirea capacităţii administrative.

Negocierile la acest capitol continuă. România nu a cerut nici o perioadă de tranziţie.

România trebuie să-şi concentreze eforturile asupra armonizării legislative în domenii cum ar fi migraţia, Schengen, cooperarea în domeniul drogurilor şi cooperarea judiciară. România trebuie să-şi continue eforturile pentru îmbunătăţirea capacităţii admisitrative şi a cooperării dintre autorităţile de aplicare a legii. O atenţie deosebită trebuie acordată autorităţilor însărcinate cu combaterea fraudei şi corupţiei. Eforturi majore sunt necesare pentru întărirea capacităţii sistemului judiciar şi pentru asigurarea deplinei sale independenţe.

Capitolul 25 Uniunea Vamală Progrese de la ultimul Raport Periodic România a înregistrat progrese în domeniul vamal de la ultimul Raport Periodic. În ceea ce priveşte acquis-ul în domeniul vamal, au fost înregistrate progrese privind alinierea cu Codul Vamal Comunitar şi cu Regulamentul său de aplicare în domenii incluzând regimul aplicabil precursorilor utilizaţi la fabricarea ilicită a drogurilor, perfecţionare activă, preceduri simplificate, utilizare finală şi tranzit. Au fost adoptate în noiembrie 2001 prevederi privind aplicarea Tarifului Integrat Vamal Român (TARIR), care este construit după Tariful Integrat al CE (TARIC). În iulie 2002, Guvernul a adoptat o lege de ratificare a aderării României la Convenţia privind Admiterea Temporară. În ceea ce priveşte capacitatea administrativă şi operaţională de implementare a acquis-ului, au fost înregistrate în continuare progrese. Administraţia vamală cooperează cu organismele însărcinate cu protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială pe bază de protocoale de colaborare. A fost stabilit un Grup Interministerial pentru Managementul Integrat la Frontieră în vederea asigurării comunicării şi cooperării eficiente cu organismele care au responsabilităţi de control la frontieră. Însă, cooperarea dintre vamă şi poliţia de frontieră a fost limitată. Strategia de dezvoltare şi planul IT au fost aplicate încă de la începutul anului 2002. În concordanţă cu aceste documente, Sistemul Informatizat Intregrat Vamal Român este în proces de consolidare şi dezvoltare, cu scopul instalării şi operării totale a sistemelor IT compatibile cu cele ale UE în timp, pentru aderare. Referitor la securizarea frontierelor, au fost luate măsuri pentru îmbunătăţirea infrastructurii la frontieră şi de modernizare a echipamentelor. Aceasta este în special în cazul graniţelor de nord şi est, unde 15 birouri vamale au fost echipate cu dispozitive de control automat al vehiculelor. Birourile vamale au fost echipate cu dispozitive cu raze X şi detectoare pentru mărfurile de contrabandă, droguri şi explozivi. Urmare adoptării legii referitoare la precursorilor utilizaţi la fabricarea ilicită a drogurilor, au fost înfiinţate unităţi de control anti-drog la nivel central şi teritorial. Există Acorduri de cooperare vamală încheiate între România şi Bulgaria, Republica Federală Iugoslavia, Republica Moldova şi Ucraina. Au fost înfiinţate structurile de analiză de risc în vederea combaterii fraudelor vamale. Pregătirea profesională a lucrătorilor vamali este realizată prin Şcoala de Finanţe Publice şi Centrele Regionale de Pregătire, care au fost stabilite pentru îndeplinirea cerinţelor specifice de pregătire profesională a personalului vamal. Sistemele de pregătire profesională cuprind în mod efectiv 2500 de lucrători vamali şi oficiali, atât la nivel central cât şi la nivel local, fiind instruiţi în cursul anului academic 2001-2002. La începutul anului 2002 a fost emis Codul de Conduită şi Disciplină pentru personalul vamal. Codul defineşte comportamentul profesional şi personal necorespunzător şi stabileşte amenzi care pot fi aplicate. Evaluare generală Cooperarea dintre serviciile vamale şi alte organisme de implementare, în special poliţia de frontieră, a fost îmbunătăţită în cursul perioadei de raportare, însă trebuie depuse eforturi suplimentare.

Se solicitată continuă atenţie în vederea asigurării aplicării uniforme a procedurilor vamale pe întreg teritoriul vamal, dezvoltării eticii vamale şi combaterii fraudei şi corupţiei prin creşterea utilizării metodelor analizelor de risc şi prin întărirea funcţiei „intelligence” în cadrul administraţiei vamale. În ceea ce priveşte computerizarea, din iulie 2001 România are o strategie clară în ceea ce priveşte realizarea interoperabilităţii. România depune un efort susţinut în vederea atingerii unui nivel satifăcător al capacităţii operaţionale a IT şi dacă eforturile se derulează conform planificării, România va avea suficient timp pentru a-şi îndeplini obligaţiile la data planificatei sale aderări. Concluzie În Opinia sa din 1997, Comisia a concluzionat că ar fi necesară alinierea administraţiei vamale din România la responsabilităţile care trebuie îndeplinite de către o organizaţie vamală modernă. Comisia a specificat de altfel, că a părut nefiresc ca România să poată fi pregătită să îndeplinească responsabilităţile unei administraţii vamale comunitare în următorii câţiva ani. De la Opinie, România a înregistrat progrese privind alinierea legislaţiei sale cu acquis-ul, deşi au fost făcute progrese limitate în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţii administrative şi lupta împotriva corupţiei în cadrul administraţiei vamale. România a atins acum un nivel bun al armonizării legislaţiei sale vamale, dar capacitatea administrativă este încă scăzută. Negocierile pe acest capitol continuă. România nu a solicitat nici un aranjament tranzitoriu. România trebuie acum să-şi concentreze ulterioarele eforturi în vederea finalizării armonizării legislaţiei vamale, în special cu privire la regulile de origine, statutul zonelor libere, bunurile cu dublă utilizare şi precursori. Eforturi suplimentare sunt, de asemenea, solicitate în vederea reducerii nivelului corupţiei în cadrul administraţiei vamale şi pentru pregătirea în avans pentru aplicarea măsurilor care vor fi introduse la momentul aderării. Capitolul 26 Relaţii economice internaţionale Progrese de la ultimul Raport Periodic De la ultimul Raport Periodic, România a continuat alinierea cu acquis-ul privind politica comercială comună şi coordonarea poziţiilor şi politicilor în cadrul OMC cu cele ale UE, în special cu privire la negocierile Agendei de Dezvoltare de la Doha. România a continuat să se alinieze cu acquis-ul privind politica comercială comună şi a realizat îmbunătăţiri considerabile în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor sale din cadrul OMC şi Acordul European. În stabilirea poziţiilor şi politicilor din cadrul OMC, în special cu privire la preegătirea negocierilor Agendei de Dezvoltare de la Doha, România s-a coordonat cu UE. Referitor la politica comercială comună, României i se va solicita după aderare să-şi alinieze taxele sale vamale cu cele ale CE. Taxele vamale aplicate actual de România sunt în medie de 19,1% (în cazul acordării clauzei naţiunii celei mai favorizate) pentru toate produsele, 31,7% pentru produsele agricole, 21% pentru produsele piscicole şi 15,6% pentru produsele industriale. Prin comparaţie, taxele actuale ale CE sunt 6,3% pentru toate produsele, 16,2% pentru produsele agricole, 12,4% pentru produsele

piscicole şi 3,6% pentru produsele industriale. Din ianuarie 2002, România a eliminat toate taxele vamale remanente la importul produselor industriale originare din UE şi a fost realizată complet zona de comerţ liber pentru aceste produse. Raportul de anul trecut preciza că România a amplificat politicile sale comerciale care erau incompatibile cu obligaţiile sale internaţionale, inclusiv din Acordul European Însă, urmare consultărilor bilaterale intense cu Comisia Europeană, autorităţile române au întreprins paşii necesari în vederea înlăturării acestor bariere comerciale. Referitor la acordurile bilaterale cu ţările terţe, România a ratificat Acordul de Comerţ Liber cu Lituania în mai 2002. Urmare angajamentelor specificate în Memorandumul de Înţelegere a Pactului de Stabilitate privind Liberalizarea şi Facilitarea Comerţului, au avut loc negocieri formale cu Republica Iugoslavia şi FYROM pentru a stabili un acord de comerţ liber. Au avut loc discuţii exploratorii cu Republica Albania şi Bosnia Herţegovina. În cazul Croaţiei, România a sprijinit consistent aderarea Croaţiei la CEFTA, care ar stabili o zonă de comerţ liber între cele două ţări. În cadrul CEFTA, România a semnat Protocolul Adiţional no. 10 referitor la liberalizarea comerţului cu produse agricole şi alimentare şi Protocolul adiţional nr. 11 referitor la originea produselor. În iunie 2002, responsabilitatea pentru politica comercială (împreună cu Departamentul de Comerţ Exterior şi întregul său personal) a fost transferată de la Ministerul Afacerilor Externe la Oficiul Primului Ministru. În termeni operaţionali, Departamentul de Comerţ Exterior este condus de către un Secretar de Stat care raportează direct Primului Ministru. Pentru toate aspectele administrative, Departamentul este în coordonarea Secretariatului General al Guvernului. Responsabilităţile Departamentului sunt în linii mari neschimbate. România nu este un donor internaţional şi nu are o politică de dezvoltare, deşi s-au plătit contribuţii la anumite programe de dezvoltare şi fonduri ale Naţiunilor Unite. România este un furnizor consistent de ajutor umanitar, de obicei mai mult ţărilor din regiunea Balcanilor, Mării Negre şi Asiei Centrale, care au fost lovite de dezastre naturale. Evaluare generală UE şi România au stabilit un cadru de cooperare în ceea ce priveşte aspectele OMC, atât la nivel ministerial cât şi la nivel de departament. România a sprijinit politicile şi poziţiile UE în cadrul OMC, în special în cadrul pregătirii şi lansării Agendei de Dezvoltare de la Doha. Această cooperare strânsă trebuie să continue. Cooperarea strânsă trebuie continuată, în vederea asigurării alinierii fără dificultăţi a angajamentelor României în cadrul GATS cu angajamentele CE şi cu scutirile clauzei naţiunii celei mai favorizate. În acest sens au fost hotărâţi paşi. România este semnatară a Acordului Tehnologiei Informaţiei şi membră a Acordului plurilateral OMC privind Comerţul cu Aeronave Civile. Referitor la Acordul OMC privind Textilele şi Articolele de Îmbrăcăminte (ATC) a avut loc coordonarea în cadrul stadiului al treilea de integrare în cadrul ATC pentru alinierea programelor de integrare ale României cu cele ale CE. În completare la Acordurile sale bilaterale de comerţ liber cu Israelul, Lituania, Republica Moldova, Turcia, AELS, România este un membru al CEFTA şi a fost preşedinte a Comitetului Mixt CEFTA în anul 2001. România trebuie să asigure ca Uniunea să fie complet informată asupra acordurilor comerciale existente şi a celor aflate în negocieri, care au ca scop încheierea de noi

acorduri de comerţ liber cu o ţară terţă. Anterior aderării, România va trebui să negocieze sau să denunţe toate acordurile sale internaţionale încheiate cu ţări terţe, care sunt incompatibile cu viitoarele sale obligaţii ca Stat Membru al UE. Sunt necesari paşi decisivi, ca un aspect de urgenţă, pentru a aduce tratatele bilaterale de investiţii în conformitate cu obligaţiile Tratatului. Neîndeplinirea acesteia va presupune ca, conflictul dintre tratatele bilaterale de investiţii şi obligaţiile din Tratat, va trebui să fie hotărât în cadrul Tratatului de Aderare. Este necesară în continuare transpunerea în vederea alinierii României cu nucleul reglementării CE privind produsele cu dublă utilizare. Alinierea totală a aquis-ului, în special autorizările generale de export, poate avea loc numai după aderare. România informează în mod regulat industria asupra evoluţiilor din acest domeniu şi a stabilit contacte bilaterale cu Statele Membre privind schimbul celor mai bune practici asupra aspectelor de control ale exportului. Sunt acordate credite de export pe termen mediu şi lung şi sunt necesare în continuare eforturi în vederea alinierii cu acquis-ul. Numărul de personal în cadrul Departamentului de Comerţ Exterior este adecvat, iar autorităţile sunt bine calificate şi capabile de o administrare efectivă a politicii comerciale a României. În perioada de raportare Departamentul şi-a îmbunătăţit cu succes controlul privind formularea politicii comerciale. Ea este capabilă să reziste presiunilor măsurilor de protecţie comercială care au fost luate de către interesele interne deosebite precum şi de către alte ministere (în special Ministerele Agriculturii şi Industriei). Ca un rezultat, respectarea din partea României a angajamentelor comerciale internaţionale a fost îmbunătăţită semnificativ. Este prea devreme pentru a evalua impactul celor mai recente schimbări instituţionale, adică pierderea unui minister cu un Cabinet direct responsabil pentru aspectele comerciale. O preocupare mai generală este aceea că schimbările instituţionale frecvente reduc în mod inevitabil abilitatea Departamentului de Comerţ Exterior de a funcţiona efectiv. O perioadă de stabilitate instituţională trebuie considerată ca o prioritate. Infrastructura administrativă care trebuie să fie stabilită în ceea ce priveşte serviciile vamale este discutată în capitolul Uniunea Vamală. Controlul exporturilor şi importurilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare, este responsabilitatea ANCESIAC. Nu există structuri care să administreze dezvoltarea şi ajutorul umanitar. Concluzie În Opinia sa din 1997, Comisia a concluzionat că România trebuie să fie capabilă să îndeplinească cerinţele comunitare în acest domeniu pe termen mediu, cu condiţia să-şi întărească eforturile în vederea eliminării barierelor comerciale existente în vederea alinierii sale mai aproape de regimul comercial comunitar. De la Opinie, barierele comerciale au fost eliminate progresiv şi România a atins un nivel general înalt al alinierii cu acquis-ul. Negocierile acestui capitol au fost închise provizoriu. România nu a solicitat nici in aranjament tranzitoriu. România îndeplineşte în general angajamentele asumate în cadrul negocierilor de aderare. România trebuie să-şi concentreze în continuare eforturile asigurând că există capacitatea pentru implementarea totală şi aplicarea acquis-ului comunitar în acest domeniu până la aderare, şi în întreprinderea paşilor decisivi, ca un aspect de urgenţă,

spre renegocierea sau abrogarea tratatelor bilaterale de investiţii în conformitate totală cu obligaţile de membru al UE. Trebuie stabilit un mecanism pentru screening-ul întregii legislaţii referitoare la aspectele comerciale în vederea asigurării că este compatibil cu obligaţiile internaţionale ale României. Capitolul 27: Politica externa si de secutritate comuna Progrese de la precedentul Raport Periodic În ultimul an România a confirmat că este pe drumul cel bun în alinierea la PESC şi a continuat să-şi alinieze politica la cea a UE.

România este un participant activ la dialogul politic stabilit prin Acordul de Asociere şi a jucat un rol constructiv în cadrul Politicii Externe şi de Securitate Comune (PESC), inclusiv întâlnirile la nivel de Directori Politici, Corespondenţi Europeni şi Grupuri de Lucru. România a manifestat un interes deosebit pentru dezvoltarea Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA) ca parte a PESC şi a participat la schimburile de idei privind acest subiect cu UE în format UE + 15 (inclusiv statele europene membre ale NATO care nu sunt membre UE şi statele candidate la UE).

România a continuat să-şi alinieze poziţiile cu deciziile şi declaraţiile UE şi, atunci cînd a fost invitată, s-a asociat la poziţiile şi acţiunile comune ale UE. România a continuat să aplice sancţiunile internaţionale şi măsurile restrictive impuse de Naţiunile Unite şi de UE.

Relaţiile cu Ungaria s-au îmbunătăţit odată cu încheierea în decembrie 2001 a Memorandum-ului de Înţelegere privind implementarea legii ungare „a statutului” referitoare la cetăţenii români. România a avut o contribuţie pozitivă la abordarea acestei probleme iar tensiunile care au fost menţionate în precendentul Raport Periodic au fost considerabil diminuate. Buna cooperare cu Bulgaria a continuat iar relaţiile cu Republica Federală a Iugoslaviei şi FYROM s-au îmbunătăţit. Nu au fost schimbări semnificative în relaţiile cu Ucraina şi disputa privind demarcarea forntierei rămâne nerezolvată.

România a confirmat dorinţa de a contribui atât la Forţa de Intervenţie rapidă a UE cât şi la instrumentele civile ale UE pentru managementul crizelor. Ea a jucat un rol activ în cadrul Conferinţei pentru Îmbunătăţirea Capabilităţilor din noiembrie 2001 (când a prezentat o ofertă actualizată care include poliţişti) ca şi în cadrul reuniunii în format UE + 15 a Miniştrilor Apărării din mai 2002. Preşedintele României a aprobat participarea la misiunile poliţieneşti din Bosnia şi Herţegovina sub conducerea UE care vor începe în 2003.

În ce priveşte cooperarea în domeniul apărării, România este un contributor activ la operaţiunile Forţei de Asistenţă Internaţională pentru Securitate (ISAF) din Afganistan şi în aprilie 2002 Parlamentul României a aprobat participarea unui batalion de infanterie şi a unei companii de protecţie nucleară, biologică şi chimică în cadrul Operaţiunii „Enduring Freedom”. Trupele româneşti fac parte din Forţa de Stabilitate din Bosnia şi Herţegovina (SFOR) şi din Misiunea de păstrare a Păcii din Kosovo (KFOR). România a contribuit cu 8 observatori militari la misiunea de monitorizare a OSCE în FYROM.

România a ratificat Statul de la Roma privind crearea Curţii Penale Internaţionale. În august 2002 România a semnat un acord bilateral cu SUA privind netrimiterea în faţa Curţii penale Internaţionale a cetăţenilor celor două state. Din păcate, această hotărâre a fost luată fără ca anterior să existe o consultare adecvată cu UE. Ea nu este conformă cu principiile stabilite de Consiliul la 30 septembrie 2002.

România a adoptat o nouă legislaţie anti-terorism, inclusiv măsuri împotriva finanţării terorismului, şi s-a aliniat Planului de Acţiune al UE din septembrie 2001. România s-a aliniat la toate Poziţiile Comune ale UE ăprivind combaterea terorismului şi a aderat la convenţiile internaţionale relevante privind terorismul.

Evaluare generală România a continuat să joace un rol important ca leader regional în eforturile de întărire a stabilităţii şi securităţii în Sud-Estul Europei şi a fost un aprticipat activ în cadrul pactului de Stabilitate (deţinând co-preşedinţia Mesei de Lucru III privind probleme de securitate pe perioada de raportare) . România a fost activă în forurile regionale cum ar fi Procesul de Cooperare în Sud-Estul Europei şi SEEGROUP (The South East Europe Security Cooperation Steering Group). România a deţinut preşedinţia în exerciţiu a OSCE în anul 2001 – responsabilitate pe care a îndeplinit-o în mod eficient, efectiv şi în cooperare cu UE.

România a subscris la principiile cuprinse în Codul de conduită al UE privind exporturile de arme şi continuă să respecte şi să implementeze criteriile acestui Cod de conduită.

Funcţionarii Minsiterului român al Afacerilor Externe sunt calificaţi şi au capacitatea de a implementa cu succes prevederile privind PESC. Ministerul Afacerilor Externe are un Corespondent European dar nu are încă un Director Politic permanent. Totusi, sarcinile Directorului Politic sunt asumate în cadrul reuniunilor de cooperare cu UE şi România intenţionează să facă în viitor schimbări importante în această privinţă. Măsuri de îmbunătăţire a capacităţii administrative sunt în curs de aplicare şi în perioada de raportare a fost creată o academie diplomatică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Principala funcţie a academiei este formarea personalului ministerului şi realizarea de cercetări în domeniul relaţiilor internaţionale.Ministerul Afacerilor Externe este conectat sistemul informatic al Reţelei de Corespondenţi din ţările asociate prin care UE comunică cu partenerii asociaţi în domeniul PESC.

Concluzii În Opinia sa din 1997, Comisia concluziona că România trebuie să fie capabilă să-şi îndeplinească în totalitate obligaţiile din domeniul politicii externe şi de securitate.

De atunci, România a făcut progrese continue în alinierea la acquis-ul PESC şi performanţa sa generală a fost satisfăcătoare.

Negocierile la acest capitol au fost provizoriu închise. România nu a cerut nici o perioadă de tranziţie. România îşi îndeplineşte angajamentele asumate în cadrul negocierilor de aderare în acest domeniu.

România trebuie să-şi concentreze eforturile asupra alinierii în continuare a politicii sale externe la politica externă şi de securitate a UE care este în continuă evoluţie, adoptând legislaţia privind sancţiunile economice şi finalizând dezvoltarea structurilor administrative. În special, România trebuie să se asigure că politicile sale naţionale

sunt conforme cu poziţiile comune ale UE şi să apere aceste poziţii în forurile internaţionale.

Capitolul 28: Controlul financiar Progrese înregistrate faţă de Raportul precedent România a făcut progrese suplimentare în acest domeniu faţă de Raportul din anul precedent. Guvernul a adoptat în noiembrie 2001 un Document de Politici (Policy Paper) în domeniul controlului financiar public intern, care defineşte cadrul de organizare a sistemului de control financiar public intern. Acesta descrie, de asemenea, principiile de dezvoltare a auditului intern la toţi ordonatorii de credite şi prevede înfiinţarea Unităţii Centrale de Armonizare a Auditului Public Intern (UCAAPI) în cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Direcţia de Control Financiar Preventiv din Ministerul Finanţelor Publice a fost întărită prin recrutarea de personal suplimentar, iar descentralizarea funcţiilor de control financiar preventiv la nivel judeţean a fost demarată în 10 judeţe. În iunie 2002 a fost adoptat Codul Etic al Auditorului. În domeniul auditului extern, Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României adoptată în februarie 2002 aduce clarificări în privinţa mandatului Curţii de a realiza audituri asupra tranzacţiilor de privatizare şi de achiziţii publice. Legea conţine prevederi referitoare la reducerea numărului de membri al Curţii de Conturi. Eliberarea din funcţie a tuturor membrilor Curţii, rezultată în baza acestor prevederi, este în contradicţie cu principiul independenţei instituţiei supreme de audit, aşa cum este stabilit de standardele internaţionale în materie. România a făcut o serie de progrese în ceea ce priveşte controlul cheltuielilor pentru acţiuni structurale. Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, adoptată în februarie 2002, a definit atribuţiile Curţii de Conturi în privinţa auditării asistenţei financiare comunitare, inclusiv fondurile SAPARD şi cofinanţarea aferentă. Curtea de Conturi a continuat să dezvolte normele metodologice de control extern pentru certificarea conturilor Agenţiei SAPARD. În iulie 2002, Comisia a adoptat o Decizie privind conferirea provizorie a managementului asistenţei SAPARD, în condiţii de descentralizare totală, către Agenţia SAPARD. Referitor la programul ISPA, România a făcut eforturi pentru crearea sistemelor de management şi control necesare şi este în curs de a finaliza evaluarea conformităţii instituţiilor naţionale şi a procedurilor de achiziţii publice cu cerinţele de descentralizare extinsă. România a stabilit un calendar pentru descentralizarea extinsă a programelor PHARE şi ISPA. Departamentul de Control al Primului Ministru a fost desemnat ca structură anti-fraudă responsabilă de coordonarea tuturor activităţilor legislative, administrative şi operaţionale legate de protecţia intereselor financiare ale UE. A fost demarată cooperarea efectivă dintre această structură de coordonare şi OLAF. În vederea consolidării cooperării inter-instituţionale în România, a fost înfiinţat un grup de lucru privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţii, format din instituţiile şi organismele relevante din România.

Evaluare generală În ceea ce priveşte controlul financiar public intern, România trebuie să finalizeze procesul de constituire a unor departamente de audit intern independente din punct de vedere funcţional la toţi ordonatorii de credite, a căror activitate să se axeze pe auditul de sistem şi auditul de performanţă. În plus, trebuie definite proceduri de lucru adecvate pentru UCAAPI. Atât unităţile de audit intern cât şi UCAAPI trebuie să fie dotate cu personal bine instruit şi cu experienţă şi, prin urmare, este necesară adoptarea unor politici adecvate în domeniul resurselor umane şi pregătirii profesionale. Proiectele de lege privind auditul public intern şi respectiv controlul financiar preventiv trebuie finalizate şi adoptate. Comitetul de Audit Intern prevăzut în proiectul de lege privind auditul public intern trebuie să fie înfiinţat şi să devină operaţional. Este necesară elaborarea unor manuale pentru sistemele de management şi control financiar şi definirea pistelor de audit. Trebuie continuate pregătirile pentru descentralizarea controlului financiar preventiv de la controlul financiar centralizat către controlorii financiari rezidenţi pe lângă ordonatorii de credite, până la sfârşitul anului 2003. În domeniul auditului extern, România trebuie să consolideze independenţa membrilor Curţii de Conturi prin modificarea articolului relevant din Constituţie, pentru a asigura independenţa financiară a Curţii şi a-i spori capacitatea operaţională. Este necesară elaborarea şi implementarea unui set cuprinzător de standarde de audit extern, în conformitate cu standardele de audit extern acceptate pe plan internaţional şi cu acquis-ul comunitar. Trebuie continuată pregătirea profesională a personalului. România trebuie, de asemenea, să dezvolte procedurile oficiale de analiză în Parlament a rapoartelor de audit ale Curţii şi să îmbunătăţească transparenţa şi diseminarea rapoartelor Curţii de Conturi. În privinţa controlului cheltuielilor pentru acţiuni structurale, România trebuie să îşi concentreze eforturile în sensul consolidării sistemelor de control financiar public intern şi a serviciilor de audit extern. În domeniul protecţiei intereselor financiare ale UE, România trebuie să întreprindă în continuare eforturi pentru dezvoltarea unei structuri de coordonare eficiente şi să acorde prioritate elaborării mecanismelor de anchetă administrativă şi de transpunere în plan judiciar a investigaţiilor anti-fraudă. Concluzie În Opinia sa din anul 1997, Comisia a concluzionat că este esenţial să se întreprindă eforturi importante pentru consolidarea funcţiilor de control financiar intern. Faţă de data Opiniei, s-au înregistrat progrese însemnate, atât în ceea ce priveşte definirea rolului Curţii de Conturi ca organism naţional de audit extern conform cu standardele internaţionale, cât şi în ceea ce priveşte introducerea managementului şi controlului financiar modern, precum şi a aranjamentelor de audit intern în cadrul organismele responsabile cu cheltuielile publice. Negocierile continuă la acest capitol. România nu a solicitat aranjamente tranzitorii.

România trebuie să îşi concentreze în continuare eforturile în direcţia implementării unor sisteme de control financiar solide prin finalizarea alinierii, dezvoltarea în continuare a cadrului legislativ şi a capacităţii administrative de a proteja interesele financiare ale Comunităţii şi prin completarea şi consolidarea structurilor instituţionale necesare. Capitolul 29: Prevederile financiare şi bugetare Progrese înregistrate faţă de Raportul precedent România a înregistrat progrese în acest domeniu faţă de Raportul precedent. S-au realizat în continuare progrese prin adoptarea unei noi Legi privind finanţele publice, care vizează îmbunătăţirea procedurilor de construcţie şi execuţie a bugetului, în special prin introducerea unui cadru bugetar pe trei ani, bazat pe programe. Acest cadru asigură aranjamente îmbunătăţite în ceea ce priveşte cofinanţarea instrumentelor comunitare de pre-aderare. Noua lege continuă, de asemenea, procesul de descentralizare prin extinderea gamei de servicii publice finanţate din bugetele locale. În cadrul procesului de elaborare a bugetului pe anul 2002 s-a introdus alocarea bugetară pe programe aferente perioadei 2002-2003 pentru principalii ordonatori de credite. Reforma procedurilor bugetare şi a managementului cheltuielilor publice a fost însoţită cu succes de eforturile de îmbunătăţire a secvenţialităţii procesului bugetar. În acelaşi timp, numărul de fonduri extrabugetare s-a redus la 7, comparativ cu 11 în urmă cu doi ani. În ceea ce priveşte resursele proprii şi pregătirea sistemului de contribuţii la bugetul UE, în cadrul Direcţiei generale de administrare a veniturilor publice şi monopolurilor din Ministerul Finanţelor Publice a fost înfiinţat Biroul pentru evaluări speciale. Acest departament răspunde de coordonarea diferitelor servicii care vor fi implicate în calcularea contribuţiei României la bugetul UE şi a bazei TVA, precum şi de asigurarea familiarizării acestora cu cerinţele bugetare legate de aderarea României la UE. Referitor la TVA, gradul de aliniere legislativă a fost îmbunătăţit semnificativ prin intrarea în vigoare, în iunie 2002, a legislaţiei consolidate cu privire la TVA (vezi Capitolul 10 – Impozitarea). Evaluare generală Integrarea perspectivelor financiare pe termen mediu în procedurile bugetare pe 2002 reprezintă un pas pozitiv în direcţia îmbunătăţirii managementului resurselor publice bugetare. Este necesară continuarea eforturilor în sensul creării capacităţii de implementare efectivă a mecanismelor bugetare multianuale definite în Legea privind finanţele publice, în special referitor la asigurarea cofinanţării instrumentelor comunitare de pre-aderare. În ceea ce priveşte resursele proprii tradiţionale, legislaţia vamală românească este deja, în linii mari, armonizată cu acquis-ul comunitar, şi s-au făcut progrese în ceea ce priveşte alinierea la Codul Vamal al UE şi prevederile de implementare a acestuia. Cu toate acestea, din punct de vedere al resurselor proprii, România trebuie să îşi dezvolte sistemul de raportare a cazurilor de fraudă şi

iregularitate, iar anumite cerinţe suplimentare referitoare la sistemul de raportare şi contabilitate (conturile „A” şi „B”) vor trebui îndeplinite până la data aderării. De asemenea, sistemele şi procedurile necesare pentru aplicarea taxelor pe zahăr nu au fost încă implementate. Legislaţia românească nu conţine în prezent nici o prevedere referitoare la obligaţia producătorilor de zahăr, izoglucoză sau sirop de inulină de a plăti o taxă pe producţia de zahăr, iar responsabilitatea colectării acestor taxe nu a fost atribuită nici unei instituţii. România a atins un grad rezonabil de aliniere legislativă în privinţa TVA, cu toate că mai rămân de rezolvat anumite probleme. Din punct de vedere al resurselor proprii, sunt necesare eforturi considerabile pe linia calculării ratei medii ponderate în conformitate cu ESA-95 şi a determinării impactului oricăror aranjamente speciale convenite în cadrul capitolului „Impozitare” asupra bazei de calcul a TVA. România trebuie să participe în continuare la exerciţiul de simulare privind TVA, care reprezintă instrumentul cheie pentru testarea efectivă a capacităţii privind resursa TVA. Sunt necesare, de asemenea, eforturi susţinute pentru ameliorarea colectării efective a TVA. În ceea ce priveşte resursa PNB, sistemul statistic al României este în mare măsură armonizat. Trebuie continuată implementarea conceptelor ESA-95, simultan cu procesul, aflat deja în desfăşurare, de ameliorare a calităţii şi metodologiei de calcul a PNB şi a conturilor naţionale, inclusiv extinderea sferei de cuprindere a acestora. În urma creării în cadrul Ministerului Finanţelor Publice a unităţii de coordonare privind resursele proprii, vor fi necesare eforturi importante pentru definirea procedurilor, aranjamentelor organizaţionale şi a capacităţii de a îndeplini cerinţele administrative în acest domeniu. Pe lângă necesitatea coordonării centrale a colectării, monitorizării şi plăţii corecte a fondurilor către şi dinspre bugetul UE, este necesară întărirea capacităţii administrative într-o serie de domenii relevante, descrise în alte secţiuni ale prezentului raport, cum ar fi controlul financiar, agricultura, vama, impozitarea şi politica regională. Concluzie În Opinia sa din anul 1997, Comisia a concluzionat că, pentru a asigura constituirea, monitorizarea şi punerea la dispoziţie a resurselor proprii, în conformitate cu reglementările comunitare, România va trebui să îşi revizuiască sistemul vamal. În plus, pentru calcularea corectă a resursei PNB erau necesare îmbunătăţirea considerabilă a conturilor naţionale, astfel încât acestea să fie credibile, omogene şi complete. De asemenea, îmbunătăţirea statisticilor pentru stabilirea bazei de TVA era considerată esenţială pentru alinierea completă a sistemului de TVA românesc la directivele comunitare. Faţă de data Opiniei, România a realizat progrese considerabile în ceea ce priveşte alinierea în domeniul vamal şi al TVA. Sistemul statistic românesc este în mare măsură aliniat la cerinţe. S-au făcut progrese în privinţa calculării resursei PNB prin armonizarea cu standardele ESA-95, dar acest proces nu a fost încă finalizat. România nu a deschis încă negocierile la acest capitol.

România va trebui să îşi concentreze în continuare eforturile în sensul aplicării acquis-ului în domeniul resurselor proprii, precum şi al creării cadrului pentru derularea transparentă şi eficientă a fluxurilor financiare către şi dinspre bugetul UE. România trebuie să continue implementarea conceptelor ESA-95 şi să acorde o atenţie deosebită ameliorării calităţii şi metodologiei calculării PNB şi a conturilor naţionale, inclusiv extinderii sferei de cuprindere a acestora. România trebuie, de asemenea, să îmbunătăţească calcularea bazei TVA. 3.2. Traducerea acquis-ului în limbile naţionale Ţărilor candidate li se cere să traducă diversele texte legislative care constituie acquis-ul în limbile lor naţionale până la data aderării. Numai legislaţia primară şi secundară reprezintă un volum considerabil de texte, estimat în mare la 60.000 – 70.000 de pagini de Jurnal Oficial. În cadrul traducerii acquis-ului, Curtea de Justiţie a definit un set de decizii judiciare esenţiale a căror traducere reprezintă o prioritate (reprezentând aprox. 15.000 de pagini). Pentru a ajuta ţările candidate în acest proces, li se acordă asistenţă prin intermediul programului Phare. Cu ajutorul TAIEX, a fost constituită o bază de date care să funcţioneze pe rol de depozitar al tuturor actelor traduse şi ca instrument prin care ţările candidate să-şi prezinte traducerile în faţa Comisiei şi Consiliului. Revizorii oficiali ai Comisiei şi Consiliului examinează textele prezentate; aceştia se întrunesc în mod periodic şi ţin legătura cu reprezentanţii Unităţilor de Coordonare a Traducerilor din fiecare ţară. În România, Unitatea de Coordonare a Traducerilor îşi are sediul în cadrul Institutului European al României (IER). Aceasta poartă răspunderea pentru conducerea tuturor activităţilor de traducere şi funcţionează efectiv (dar continuă să aibă un personal sub numărul necesar având în vedere volumul de traduceri necesar). Traducerile acquis-ului sunt publicate pe pagina de Internet a IER şi sunt puse la dispoziţie în mod gratuit. În paralel cu activitatea de traducere a continuat cercetarea în privinţa terminologiei. Au fost finalizate Glosarul Pieţei Interne şi Glosarul Vămilor. În septembrie 2002 erau înregistrate în data de baze respectivă a Comisiei 9.750 pagini de texte revizuite şi 41.200 pagini de texte nerevizuite. Activitatea de traducere continuă, deşi eforturile prezente sunt concentrate în special în direcţia accelerării revizuirii textelor traduse. Sunt necesare eforturi susţinute pentru a asigura controlul calităţii şi uniformitatea tehnică a textelor. Trebuie de asemenea să se acorde atenţia cuvenită pregătirii interpreţilor pentru conferinţe. 3.3. Evaluare generală13 De la emiterea Opiniei în 1997, România a înregistrat un progres constant în adoptarea acquis-ului. Însă în multe domenii se constată o discrepanţă tot mai mare între progresul realizat în domeniul transpunerii juridice şi capacitatea limitată a administraţiei româneşti de a aplica şi asigura conformarea la legislaţia nou adoptată.


În ultimul an România a accelerat procesul de transpunere legislativă şi a continuat acţiunea, deşi într-un ritm mai lent, de dezvoltare a structurilor administrative cerute de acquis. În ansamblu, şi având în vedere data ţintă pe care şi-a fixat-o România pentru aderare, progresul ei a fost rezonabil iar legislaţia naţională a fost aliniată la acquis în multe domenii. Edificarea capacităţii administrative va necesita o reformă structurală extinsă atât a administraţiei publice cât şi a sistemului judiciar. În domeniul pieţei interne, legislaţia cadru privind Abordarea Nouă şi Globală a permis o aliniere accelerată la sectorul specific din acquis referitor la circulaţia liberă a bunurilor. Un progres considerabil a fost de asemenea înregistrat în privinţa constituirii organismelor care să administreze acquis-ul. Următoarele eforturi trebuie să se concentreze pe îmbunătăţirea standardizării şi omologării, consolidarea sistemelor de supraveghere a pieţei, restructurarea sistemului de control al alimentelor şi aplicarea efectivă a legislaţiei privind achiziţiile publice. Au fost puse bazele pentru realizarea de progrese în viitor în ce priveşte libera circulaţie a persoanelor, deşi este necesară continuarea acţiunii de transpunere pentru remedierea deficienţelor în domeniul recunoaşterii reciproce iar capacitatea administrativă trebuie întărită în toate domeniile. S-au depus eforturi considerabile pentru a facilita libera circulaţie a serviciilor, deşi cadrul instituţional nou elaborat pentru supravegherea serviciilor financiare trebuie încă întărit. Liberalizarea a continuat în domeniul liberei circulaţii a capitalurilor şi România este hotărâtă să respecte un calendar de suprimare a controlului devizelor şi a altor restricţii care afectează circulaţia capitalurilor. Eforturi în continuare trebuie depuse în special pentru revizuirea cadrului juridic în domeniul spălării banilor. România a realizat alinierea la cea mai mare parte a acquis-ului referitor la dreptul companiilor, deşi nivelul de piraterie şi contrafacere rămâne o serioasă problemă iar aplicarea trebuie îmbunătăţită. În domeniul politicii concurenţei s-a realizat un oarecare progres în transpunerea acquis-ului, în special în domeniul antitrust, dar modul în care s-a făcut aplicarea acestuia până în prezent atât în materie de subvenţii de stat cât şi antitrust necesită o îmbunătăţire. Restructurarea sectorului siderurgic va trebui să fie supravegheată îndeaproape. România a realizat un progres constant în direcţia alinierii la acquis-ul referitor la fiscalitate, deşi sunt necesare ajustări în continuare iar capacitatea de a implementa şi asigura conformarea la legislaţia fiscală rămâne limitată. În ciuda unui nivel ridicat de armonizare la acquis-ul vamal, este necesar să se continue alinierea legislativă precum şi eforturile de reducere a nivelului corupţiei în cadrul administraţiei vamale. Trebuie continuată acţiunea de dezvoltare a sistemelor informatice pentru a permite schimbul de date computerizate între România şi CE. Pentru dezvoltarea cu succes a unei politici industriale şi pentru promovarea IMM-urilor sunt necesare eforturi în continuare care să simplifice şi să stabilizeze mediul de afaceri. Alinierea la acquis-ul referitor la politica agricolă s-a accelerat, deşi evoluţiile legislative nu au fost încă însoţite de o dezvoltare pe măsură a structurilor administrative capabile să implementeze efectiv acquis-ul. Reformele structurale sunt introduse într-un ritm lent. Modalităţile de inspectare trebuie să fie îmbunătăţite în sectorul fitosanitar şi, chiar mai urgent, în sectorul veterinar. În domeniul

pisciculturii, România a adoptat legislaţia cadru necesară, deşi există întârzieri în constituirea structurilor administrative necesare. Cu privire la politica socială şi ocuparea forţei de muncă s-a realizat un oarecare progres dar mai rămân multe de făcut pentru transpunerea juridică în astfel de domenii precum legislaţia muncii, şanse egale şi sănătatea şi siguranţa la locul de muncă. Progresul în privinţa politicii regionale a fost mai lent şi România nu are încă o politică de coeziune clară şi consolidată. A început acţiunea de dezvoltare a capacităţii administrative, dar este necesară continuarea eforturilor pentru elaborarea de sisteme de gestionare şi implementare. Progresul României în sectorul transporturilor este mixt: bun în ce priveşte transportul rutier şi feroviar, rezonabil în domeniul aviaţiei, dar numai limitat în cazul siguranţei maritime. Problemele esenţiale care stau în faţa României constă în dezvoltarea de instituţii capabile să aplice legislaţia recent adoptată şi asigurarea finanţării pentru efectuarea investiţiilor masive cerute de acquis. În ciuda progresului în domeniul alinierii legislative, rămân multe probleme structurale de abordat în sectorul energetic, iar noile structuri de exploatare trebuie consolidate. Cu toate că a transpus un volum considerabil de legislaţie de mediu, România nu are resursele nici administrative şi nici financiare de aplicare a acesteia. Eforturile în continuare trebuie să se concentreze mai puţin asupra alinierii legislative şi mai mult asupra dezvoltării capacităţilor de implementare precum şi asupra asigurării resurselor pentru investiţii în domeniul mediului. Alinierea la acquis-ul în domeniul protecţiei consumatorilor a continuat şi s-au constituit structurile de implementare – deşi cooperarea inter-instituţională trebuie îmbunătăţită. S-a înregistrat un progres constant în alinierea la acquis-ul în domeniul telecomunicaţiilor şi s-a avansat în privinţa pregătirilor pentru liberalizarea pieţelor comunicaţiilor şi poştale. Eforturile viitoare trebuie să se concentreze asupra transformării administraţiei reglementatoare nou create într-un organism independent şi în mod real eficient, cât şi asupra evaluării implicaţiilor economice ale implementării depline a acquis-ului în domeniul serviciilor universale. România a început să realizeze reforme structurale în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, deşi rămâne de efectuat un mare volum de muncă pentru apropierea juridică şi în special pentru întărirea capacităţii administrative şi juridice. Cu toate reformele recente, inclusiv adoptarea unui Plan de Acţiune Schengen, eficienţa forţelor de poliţie în ansamblu este limitată iar infrastructura şi gestionarea frontierelor trebuie îmbunătăţite. Sunt necesare eforturi importante pentru sporirea eficacităţii magistraturii. În domeniul relaţiilor externe, barierele comerciale au fost eliminate treptat şi România a realizat un nivel în general ridicat de aliniere la acquis. S-au realizat progrese cu privire la controlul financiar şi sunt în curs de introducere sisteme moderne de management şi control financiar. Sunt necesare acţiuni în continuare pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor, capacitatea

administrativă trebuie consolidată în ce priveşte controlul financiar intern public iar independenţa Curţii de Conturi trebuie garantată. În ansamblu, capacitatea administraţiei publice de a implementa acquis-ul se menţine limitată şi reprezintă o frână considerabilă în calea pregătirilor de aderare ale României. Dacă anumite sectoare ale administraţiei sunt în măsură să funcţioneze eficace, rămân multe sectoare importante în care starea deficitară a administraţiei reprezintă un motiv serios de îngrijorare. Această îngrijorare se extinde dincolo de adoptarea acquis-ului, referindu-se şi la gestionarea asistenţei financiare CE. Această problemă începe să fie un obiect de preocupare pentru Guvern care a anunţat un program de reformă major. Însă aceste reforme sunt de abia în faza de elaborare şi mai este nevoie să fie transpuse în realitate. În cadrul negocierilor de aderare 13 capitole au fost închise temporar. În timpul negocierilor s-au asumat angajamente în perspectiva aderării în anul 2007 care, în general, sunt respectate. C. Concluzie14 În Opinia sa din 1997, Comisia a emis concluzia că România a îndeplinit criteriile politice. De atunci, ţara a făcut un progres considerabil spre consolidarea şi adâncirea stabilităţii instituţiilor sale care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului şi respectarea şi protecţia minorităţilor. Această stare de fapt a fost confirmată în ultimul an. România continuă să îndeplinească criteriile politice de la Copenhaga. Lansarea unui program major de reformă administrativă constituie o evoluţie importantă iar asigurarea aplicării cu succes a acestor reforme trebuie considerată drept o prioritate. S-a realizat de asemenea un progres semnificativ prin adoptarea deciziei de demilitarizare a poliţiei. Acest lucru va spori responsabilitatea publică a ofiţerilor de poliţie – deşi sunt necesare acţiuni în continuare care să asigure proporţionalitatea acţiunilor lor. Au fost create noi structuri instituţionale pentru combaterea corupţiei, care rămâne un motiv de îngrijorare foarte serioasă, dar se aşteaptă încă impactul acestora. România mai trebuie să-şi îmbunătăţească procesul de adoptare a deciziilor şi procesele legislative. În special, Guvernul ar trebui să se bazeze mai puţin pe ordonanţe de urgenţă şi ar trebui să sporească capacitatea Parlamentului de a examina foarte atent legislaţia. Reforma magistraturii a fost limitată. Lipsa resurselor face ca sistemul judiciar să fie sub presiune serioasă iar implicarea puterii executive în treburile judiciare nu a fost diminuată în practică. Pentru remedierea acestor probleme, reforma judiciară trebuie transformată într-o prioritate politică şi trebuie elaborată o strategie cuprinzătoare pentru îmbunătăţirea funcţionării sistemului judiciar. România continuă să respecte drepturile şi libertăţile omului. A realizat un progres semnificativ în privinţa protecţiei copiilor, reducerea numărului de copii


instituţionalizaţi şi îmbunătăţirea condiţiilor efective de viaţă. S-a înregistrat progres şi în ce priveşte promovarea şanselor egale între bărbaţi şi femei, dezvoltându-se structuri pentru reducerea traficului de fiinţe umane şi creându-se cadrul instituţional pentru combaterea discriminării. A continuat dezvoltarea unui sistem de libertate sub supraveghere dar condiţiile din închisori rămân extrem de proaste. Trebuie luate măsuri suplimentare pentru întărirea garanţiilor pentru libertatea de expresie. Evoluţii pozitive au avut loc în privinţa tratamentului acordat minorităţilor. Legislaţia de extindere a folosirii oficiale a limbilor minorităţilor a fost aplicată relativ fără probleme. S-au făcut paşi importanţi pentru aplicarea Strategiei Naţionale de îmbunătăţire a situaţiei romilor, cu scopul de a combate efectiv discriminarea şi de a le îmbunătăţi condiţiile de viaţă, deşi vor fi necesare resurse financiare suplimentare pentru realizarea în continuare de progrese n această privinţă. România a continuat să avanseze spre realizarea unei economii de piaţă funcţionale, existând perspective mai bune pentru atingerea acestui obiectiv. Aplicarea susţinută şi completă a măsurilor planificate împreună cu finalizarea agendei de reformă ar trebui să permită României să fie în măsură pe termen mediu să facă faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii. În ultimii ani s-au obţinut câteva succese semnificative în privinţa stabilizării macroeconomice. Un mixt de politică mai adecvat diminuează inflaţia, în timp ce creşterea a fost reluată iar poziţia externă continuă să fie posibil de susţinut. Un progres considerabil s-a realizat în crearea instituţiilor de piaţă necesare. Transformarea prin care trece sectorul bancar în prezent, îmbunătăţirile succesive ale cadrului de supraveghere şi de reglementare al pieţelor financiare şi paşii înainte făcuţi în privatizare au contribuit treptat la o mai strictă disciplină financiară a întreprinderilor. Liberalizarea preţurilor şi a comerţului însoţită în ultimul an de o ajustare semnificativă a tarifelor la energie şi de importante reforme ale sistemului fiscal au pus bazele unei alocări mai eficiente a resurselor. Restructurarea avansează într-o serie de sectoare. Pentru a consolida acest progres, autorităţile trebuie să dea prioritate realizării unei performanţe în domeniul stabilizării macroeconomice bazată pe continuarea deflaţiei, prin menţinerea unui mixt de politică corespunzător şi susţinând-o prin impunerea disciplinei financiare a întreprinderilor. Angajamentele de limitare a facturii totale a salariilor în sectorul public trebuie respectate. Recenta creştere accentuată a masei monetare şi a creditelor necesită o monitorizare atentă şi capacitatea de a întreprinde acţiuni prompte. Impunerea disciplinei financiare a întreprinderilor necesită o îmbunătăţire a administraţiei fiscale şi a respectării legislaţiei în vigoare, o aplicare constantă şi transparentă a celor mai recente măsuri pentru reducerea arieratelor consumatorilor de energie, o aplicare hotărâtă şi transparentă a prevederilor legale recent adoptate pentru accelerarea privatizării şi voinţa de a lichida întreprinderile care înregistrează pierderi. Finalizarea privatizării în sectorul bancar, continuarea reformei cheltuielilor publice şi a procedurilor bugetare şi asigurarea aplicării unui cadru de reglementare şi juridic îmbunătăţit ar contribui de asemenea la dezvoltarea unei economii de piaţă funcţionale şi la dezvoltarea capacităţii României de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii.

De la emiterea Opiniei în 1997, România a înregistrat un progres constant în adoptarea acquis-ului. Însă în multe domenii se constată o discrepanţă tot mai mare între progresul realizat în domeniul transpunerii juridice şi capacitatea limitată a administraţiei româneşti de a aplica şi asigura conformarea la legislaţia nou adoptată. În ultimul an România a accelerat procesul de transpunere legislativă şi a continuat acţiunea, deşi într-un ritm mai lent, de dezvoltare a structurilor administrative cerute de acquis. În ansamblu, şi având în vedere data ţintă pe care şi-a fixat-o România pentru aderare, progresul ei a fost rezonabil iar legislaţia naţională a fost aliniată la acquis în multe domenii. Edificarea capacităţii administrative va necesita o reformă structurală extinsă atât a administraţiei publice cât şi a sistemului judiciar. În domeniul pieţei interne, legislaţia cadru privind Abordarea Nouă şi Globală a permis o aliniere accelerată la sectorul specific din acquis referitor la circulaţia liberă a bunurilor. Un progres considerabil a fost de asemenea înregistrat în privinţa constituirii organismelor care să administreze acquis-ul. Următoarele eforturi trebuie să se concentreze pe îmbunătăţirea standardizării şi omologării, consolidarea sistemelor de supraveghere a pieţei, restructurarea sistemului de control al alimentelor şi aplicarea efectivă a legislaţiei privind achiziţiile publice. Au fost puse bazele pentru realizarea de progrese în viitor în ce priveşte libera circulaţie a persoanelor, deşi este necesară continuarea acţiunii de transpunere pentru remedierea deficienţelor în domeniul recunoaşterii reciproce iar capacitatea administrativă trebuie întărită în toate domeniile. S-au depus eforturi considerabile pentru a facilita libera circulaţie a serviciilor, deşi cadrul instituţional nou elaborat pentru supravegherea serviciilor financiare trebuie încă întărit. Liberalizarea a continuat în domeniul liberei circulaţii a capitalurilor şi România este hotărâtă să respecte un calendar de suprimare a controlului devizelor şi a altor restricţii care afectează circulaţia capitalurilor. Trebuie depuse eforturi în continuare în special pentru revizuirea cadrului juridic în domeniul spălării banilor. România a realizat alinierea la cea mai mare parte a acquis-ului referitor la dreptul companiilor, deşi nivelul de piraterie şi contrafacere rămâne o serioasă problemă iar aplicarea trebuie îmbunătăţită. În domeniul politicii concurenţei s-a realizat un oarecare progres în transpunerea acquis-ului, în special în domeniul antitrust, dar modul în care s-a făcut aplicarea acestuia până în prezent atât în materie de subvenţii de stat cât şi antitrust necesită o îmbunătăţire. Restructurarea sectorului siderurgic va trebui să fie supravegheat îndeaproape. România a realizat un progres constant în direcţia alinierii la acquis-ul referitor la fiscalitate, deşi sunt necesare ajustări în continuare iar capacitatea de a implementa şi asigura conformarea la legislaţia fiscală rămâne limitată. În ciuda unui nivel ridicat de armonizare la acquis-ul vamal, este necesar să se continue alinierea legislativă precum şi eforturile de reducere a nivelului corupţiei în cadrul administraţiei vamale. Trebuie continuată acţiunea de dezvoltare a sistemelor informatice pentru a permite schimbul de date computerizate între România şi CE. Pentru dezvoltarea cu succes a unei politici industriale şi pentru promovarea IMM-urilor sunt necesare eforturi în continuare care să simplifice şi să stabilizeze mediul de afaceri. Alinierea la acquis-ul referitor la politica agricolă s-a accelerat, deşi evoluţiile legislative nu au fost încă însoţite de o dezvoltare pe măsură a structurilor

administrative capabile să implementeze efectiv acquis-ul. Reformele structurale sunt introduse într-un ritm lent. Modalităţile de inspectare trebuie să fie îmbunătăţite în sectorul fitosanitar şi, chiar mai urgent, în sectorul veterinar. În domeniul pisciculturii România a adoptat legislaţia cadru necesară, deşi există întârzieri în constituirea structurilor administrative necesare. Cu privire la politica socială şi ocuparea forţei de muncă s-a realizat un oarecare progres dar mai rămâne mult de făcut pentru transpunerea juridică în astfel de domenii precum legislaţia muncii, şanse egale şi sănătatea şi siguranţa la locul de muncă. Progresul în privinţa politicii regionale a fost mai lent şi România nu are încă o politică de coeziune clară şi consolidată. A început acţiunea de dezvoltare a capacităţii administrative, dar este necesară continuarea eforturilor pentru elaborarea de sisteme de gestionare şi implementare. Progresul României în sectorul transporturilor este mixt: bun în ce priveşte transportul rutier şi feroviar, rezonabil în domeniul aviaţiei, dar numai limitat în cazul siguranţei maritime. Problemele esenţiale care stau în faţa României constă în dezvoltarea de instituţii capabile să aplice legislaţia recent adoptată şi asigurarea finanţării pentru efectuarea investiţiilor masive cerute de acquis. În ciuda progresului în domeniul alinierii legislative, rămân multe probleme structurale de abordat în sectorul energetic, iar noile structuri de exploatare trebuie consolidate. Cu toate că a transpus un volum considerabil de legislaţie de mediu, România nu are resursele nici administrative şi nici financiare de aplicare a acesteia. Eforturile în continuare trebuie să se concentreze mai puţin asupra alinierii legislative şi mai mult asupra dezvoltării capacităţilor de implementare precum şi asupra asigurării resurselor pentru investiţii în domeniul mediului. Alinierea la acquis-ul în domeniul protecţiei consumatorilor a continuat şi s-au constituit structurile de implementare – deşi cooperarea inter-instituţională trebuie îmbunătăţită. S-a înregistrat un progres constant în alinierea la acquis-ul în domeniul telecomunicaţiilor şi s-a avansat în privinţa pregătirilor pentru liberalizarea pieţelor comunicaţiilor şi poştale. Eforturile viitoare trebuie să se concentreze asupra transformării administraţiei reglementatoare nou create într-un organism independent şi în mod real eficient, cât şi asupra evaluării implicaţiilor economice ale implementării depline a acquis-ului în domeniul serviciilor universale. România a început să realizeze reforme structurale în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, deşi rămâne de efectuat un mare volum de muncă pentru apropierea juridică şi în special pentru întărirea capacităţii administrative şi juridice. Cu toate reformele recente, inclusiv adoptarea unui Plan de Acţiune Schengen, eficienţa forţelor de poliţie în ansamblu este limitată iar infrastructura şi gestionarea frontierelor trebuie îmbunătăţite. Sunt necesare eforturi importante pentru sporirea eficacităţii magistraturii. În domeniul relaţiilor externe, barierele comerciale au fost eliminate treptat şi România a realizat un nivel în general ridicat de aliniere la acquis.

S-a realizat progres cu privire la controlul financiar şi sunt în curs de introducere sisteme moderne de management şi control financiar. Sunt necesare acţiuni în continuare pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor, capacitatea administrativă trebuie consolidată în ce priveşte controlul financiar intern public iar independenţa Curţii de Conturi trebuie garantată. În ansamblu, capacitatea administraţiei publice de a implementa acquis-ul se menţine limitată şi reprezintă o frână considerabilă în calea pregătirilor de aderare ale României. Dacă anumite sectoare ale administraţiei sunt în măsură să funcţioneze eficace, rămân multe sectoare importante în care starea deficitară a administraţiei reprezintă un motiv serios de îngrijorare. Această îngrijorare se extinde dincolo de adoptarea acquis-ului, referindu-se şi la gestionarea asistenţei financiare CE. Această problemă începe să fie un obiect de preocupare pentru Guvern care a anunţat un program de reformă major. Însă aceste reforme sunt de abia în faza de elaborare şi mai este nevoie să fie transpuse în realitate. În cadrul negocierilor de aderare 13 capitole au fost închise temporar. În timpul negocierilor s-au asumat angajamente în perspectiva aderării în anul 2007 care, în general, sunt respectate. D. Parteneriatul de Aderare şi Planul de Acţiune pentru întărirea capacităţii administrative şi judiciare: Evaluare globală Progresul şi stadiul general de pregătire al României în raport cu criteriile de la Copenhaga au fost examinate mai sus şi s-au tras concluziile respective. Prezenta secţiune evaluează gradul în care au fost îndeplinite priorităţile stabilite în cadrul Parteneriatului de Aderare şi au fost aplicate, condorm celor prevăzute, măsurile enunţate în Planul de Acţiune. De remarcat că atât Parteneriatul de Aderare cât şi Planul de Acţiune au un orizont de timp de doi ani, acoperind 2002 şi 2003, şi prevăzând încă 15 luni pentru îndeplinirea priorităţilor. În plus, s-au realizat deja multe pe baza Parteneriatelor de Aderare anterioare. Actualul Parteneriat se concentrează pe aspectele specifice şi bine-definite care au mai rămas, în cazul cărora s-a constatat că este nevoie de eforturi mai susţinute pentru pregătirea României pentru aderare. Prin urmare analiza de mai jos se concentrează asupra acestor aspecte specifice şi nu oferă o imagine de ansamblu a stadiului de pregătire a României în fiecare domeniu. Scopul Parteneriatului de Aderare este de a prevedea într-un singur cadru: domeniile prioritare pentru continuarea eforturilor necesare aşa cum au fost

identificate în Raportul Periodic al Comisiei; mijloacele financiare disponibile pentru sprijinirea ţărilor candidate de a

îndeplini aceste priorităţi; condiţiile care însoţesc acest sprijin.

Parteneriatele de Aderare sunt revizuite periodic pentru a ţine seama de progresul realizat şi a permite stabilirea de noi priorităţi. Consiliul a adoptat un Parteneriat de Aderare revizuit pentru România în ianuarie 2002, pe baza unei propuneri din partea Comisiei.

Parteneriatul de Aderare revizuit a servit ca punct de plecare la elaborarea comună de către Comisie şi România a unui Plan de Acţiune pentru întărirea capacităţii administrative şi judiciare a României. Scopul Planului de Acţiune este de a identifica împreună următorii paşi pe care trebuie să-i întreprindă România pentru atingerea unui nivel corespunzător al capacităţii sale administrative şi judiciare până la data aderării şi pentru a asigura că au fost luate toate măsurile necesare în această privinţă, acordându-se României asistenţă fixată pe obiective în domenii care sunt esenţiale pentru funcţionarea unei Uniuni lărgite. Dezvoltarea unei capacităţi administrative şi judiciare corespunzătoare pentru calitatea de membru UE reprezintă o sarcină caracterizată de exigenţă şi anvergură, care necesită pregătiri amănunţite în fiecare domeniu în parte cuprins în politicile şi legislaţia Uniunii. La elaborarea Planurilor de Acţiune individuale, Comisia a recurs la o abordare amplă. Toate priorităţile din Parteneriatele de Aderare revizuite care se referă la dezvoltarea capacităţii administrative şi judiciare au fost incluse în Planurile de Acţiune. Fiecare din aceste priorităţi este tratată separat în Planurile de Acţiune şi au fost elaborate măsuri specifice pentru fiecare dintre ele. În cele ce urmează se face o prezentare a progresului realizat în îndeplinirea fiecăreia din aceste priorităţi. Pentru o mai uşoară trimitere şi evitarea repetiţiilor, fragmentele citate din Parteneriatele de Aderare sunt redate în italice. În ce priveşte măsurile prevăzute de Planul de Acţiune, aplicarea acestora este verificată în raport cu termenele prevăzute. Criterii politice Democraţia şi statul de drept Legea privind funcţionarii publici, adoptată în 1999, nu se aplică încă pe deplin iar legislaţia secundară care guvernează administraţia publică mai trebuie completată şi revizuită. Au fost luate măsuri pentru iniţierea unui set amplu de reformă a administraţiei publice – o strategie de reformă a fost adoptată şi a fost anunţată constituirea unui comitet interministerial care să supravegheze aplicarea strategiei. Însă principalele elemente ale strategiei nu au fost încă transpuse în practică şi până în prezent nu s-a înregistrat nici o îmbunătăţire substanţială în asigurarea independenţei politice şi responsabilităţii funcţionarilor publici sau în dezvoltarea unei structuri a carierei bazate pe promovare şi evaluare transparentă. În conformitate cu Planul de Acţiune, a fost constituit un Institut Naţional pentru Administraţie în vederea îmbunătăţirii modalităţilor de formare profesională – deşi încă nu este funcţional. Procesul general de formulare a politicilor continuă să fie deficitar. Dacă procedurile de consultare între ministere s-au îmbunătăţit, consultarea cu partenerii sociali în timpul procesului de elaborare a politicii este limitată. Nu toate proiectele de legislaţie sunt examinate pentru a se constata implicaţiile lor bugetare sau compatibilitatea lor cu obligaţiile internaţionale ale României. Nu s-a înregistrat vreo reducere semnificativă a utilizării ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă ca instrumente legislative. S-au făcut eforturi pentru a însoţi delegarea responsabilităţilor la nivelul local al administraţiei de o descentralizare fiscală crescută. Acordarea de resurse financiare administraţiei locale a cunoscut o creştere – deşi persistă anumite

dificultăţi. Constituirea Parchetului Naţional Anti-Corupţie, după cum s-a prevăzut în Planul de Acţiune, poate contribui la clarificarea atribuţiilor tuturor organelor implicate în activităţile anti-corupţie şi la îmbunătăţirea coordonării între aceste organe. Însă Parchetul nu este pe deplin operaţional încă şi este prea devreme să i se evalueze eficacitatea. România a ratificat convenţiile internaţionale relevante împotriva corupţiei. Noţiunea de responsabilitate penală a persoanelor juridice încă nu a fost introdusă în Dreptul Penal românesc. România mai trebuie să-şi îmbunătăţească funcţionarea şi independenţa corpului judecătoresc prin introducerea de criterii obiective pentru recrutarea şi dezvoltarea carierei în cazul judecătorilor şi procurorilor. Măsurile de formare profesională prevăzute în Planul de Acţiune au fost transpuse în practică şi deşi formarea continuă a judecătorilor, procurorilor şi grefierilor s-a îmbunătăţit, continuă să fie totuşi necorespunzătoare. Ministerul Justiţiei nu a stabilit încă o politică clară cu privire la formarea continuă a judecătorilor şi procurorilor. Gradul de disponibilitate a asistenţei juridice a rămas neschimbat. Executarea hotărârilor pronunţate în acţiunile civile s-a îmbunătăţit întrucât aceasta cade acum în sarcina unor executori privaţi. În conformitate cu măsurile prevăzute în Planul de Acţiune s-au pus bazele unui sistem eficient de libertate supravegheată. S-au deschis noi centre de libertate supravegheată şi au fost recrutaţi şi formaţi responsabili pentru activităţile legate de libertatea supravegheată. În ciuda acestei evoluţii, nu s-a constatat nici o reducere semnificativă în ce priveşte recurgerea la arestul preventiv (perioada de detenţie care precede procesul). România a adoptat legislaţie privind organizarea poliţiei şi statutul ofiţerilor de poliţie care îi va aduce pe ofiţerii de poliţie sub jurisdicţia instanţelor civile şi va desăvârşi demilitarizarea forţelor de poliţie. Nu există încă un sistem eficient de examinare a sesizărilor cu privire la comportamentul abuziv al poliţiei. Secţiunea din Codul Penal care se ocupă de ofensa împotriva autorităţilor a fost revizuită – deşi modificările sunt limitate şi legislaţia revizuită nu rezolvă contradicţiile cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Drepturile omului şi protecţia minorităţilor România a înregistrat un progres apreciabil în aplicarea reformei sistemului de îngrijire a copiilor în conformitate cu Strategia Naţională privind protecţia copiilor în dificultate. Prevederile bugetare pentru copiii aflaţi în îngrijire au fost majorate şi s-au întreprins iniţiative de rezolvare a problemelor specifice ale copiilor cu boli cronice şi handicapuri – deşi sunt necesare eforturi suplimentare pentru elaborarea unei politici educaţionale integratoare pentru copiii cu invalidităţi. În absenţa unei astfel de politici, închiderea şcolilor speciale a fost îngreunată. Au fost de asemenea luate măsuri de sprijinire a integrării în societate a tinerilor care părăsesc instituţiile de îngrijire. Noua legislaţie privind adopţiile internaţionale a fost elaborată şi bazată pe prevederile conţinute în Planul de Acţiune şi s-au făcut eforturi de dezvoltare a capacităţii administrative care va fi necesară pentru aplicarea acestei legislaţii. În timpul derulării acestui proces s-a menţinut moratoriul asupra adopţiilor internaţionale. În conformitate cu Planul de Acţiune, s-au luat măsuri pentru dezvoltarea capacităţii administrative în vederea aplicării Strategiei Guvernamentale de îmbunătăţire a situaţiei romilor. Au fost constituite structurile locale pentru aplicarea Strategiei şi au fost adoptate măsuri de întărire a capacităţii oficiului naţional pentru romi. Având în vedere aceste lucruri, nivelul sprijinului financiar prevăzut pentru aplicarea Strategiei a fost necorespunzător şi în această privinţă Planul de Acţiune nu a fost îndeplinit complet. România a adoptat o Strategie

Naţională pentru îmbunătăţirea situaţiei persoanelor cu handicap. O aplicare efectivă a Strategiei va depinde de un sprijin bugetar suficient şi de dezvoltarea capacităţii administrative, atât la nivel naţional cât şi la nivel local – un proces care este în curs de desfăşurare în conformitate cu măsurile prevăzute în Planul de Acţiune. Conform Planului de Acţiune, România a creat cadrul instituţional pentru aplicarea legislaţiei referitoare la prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare. Oricum, instituţia respectivă (Consiliul Naţional pentru lupta împotriva discriminării) nu este pe deplin compatibilă cu acquis-ul. Priorităţile Parteneriatului de Aderare legate de criteriile politice au fost parţial îndeplinite. Pentru acele priorităţi cuprinse şi în Planul de Acţiune activităţile prevăzute în Planul de Acţiune sunt în mare parte în derulare conform planului. Criteriile economice Stabilitatea macroeconomică s-a îmbunătăţit în mod evident în România deşi progresul în ce priveşte aplicarea reformelor structurale este lent. Procesul de privatizare a continuat, dar numai într-un ritm lent, iar Guvernul nu a putut să-şi îndeplinească propriul program de privatizare. S-a adoptat o serie de măsuri pentru a stimula investiţiile interne şi străine, dar deşi România a cunoscut o creştere continuă a investiţiilor atât interne cât şi străine, nivelul general al investiţiilor continuă să fie scăzut. În ciuda unor iniţiative intens popularizate, progresul actual în ce priveşte simplificarea procedurilor juridice şi administrative este limitat şi reglementările referitoare la privatizare şi activităţile de afaceri continuă să fie afectate de instabilitate şi lipsă de transparenţă. În 2002 au fost introduse noi proceduri legate de faliment dar încă nu este posibil să se evalueze dacă noua legislaţie este aplicată în mod efectiv. A fost elaborat un plan revizuit pentru restructurarea sectorului siderurgic şi s-a realizat progres în aplicarea măsurilor de restructurare. România este în curs de elaborare a unor planuri individuale de viabilitate pentru combinatele siderurgice. Restructurarea companiei naţionale de transport aerian a continuat şi programul de reducere a costurilor a condus la o reducere semnificativă a pierderilor – deşi vor fi necesare reforme suplimentare pentru a se ajunge la un echilibru financiar. Piaţa funciară din România este în proces de dezvoltare, deşi piaţa vânzărilor de pământ se situează în urma pieţei arendei. S-au făcut eforturi de elaborare a unei politici de fuzionare a terenurilor agricole şi continuă progresul în ce priveşte eliberarea titlurilor de proprietate, deşi mai lent decât s-a anticipat. România nu a elaborat încă un cadru de politică de credit rural şi infrastructură financiară rurală compatibil cu sprijinul financiar IFI şi CE. În conformitate cu prevederile cuprinse în Planul de Acţiune, România a întreprins o serie de iniţiative în sprijinul IMM-urilor – în special prin aplicarea unui Plan de Acţiune pentru eliminarea barierelor administrative din mediul de afaceri. În ciuda acestor eforturi, mediul economic, juridic şi administrativ rămâne dificil în ansamblu. Legislaţia nou adoptată a încercat să simplifice înregistrarea noilor societăţi dar nu s-a înregistrat un progres substanţial în ce priveşte simplificarea autorizării de funcţionare a întreprinderilor. Priorităţile Parteneriatului de Aderare în acest domeniu au fost numai parţial îndeplinite. Măsurile cuprinse în Planul de Acţiune sunt în proces de implementare deşi sunt necesare eforturi suplimentare. Capacitatea de asumare a obligaţiilor de membru

Capitolul 1: Circulaţia liberă a bunurilor Aplicarea directivelor din cadrul Noii Abordări s-a accelerat considerabil în cursul perioadei de referinţă. A început derularea programului pentru întărirea sistemului naţional pentru evaluarea conformităţii prevăzut în Planul de Acţiune. O nouă legislaţie referitoare la produsele farmaceutice, chimice, cosmetice, textile, încălţăminte, metrologie legală şi autovehicule a fost adoptată sau este în proces de redactare. Activitatea în vederea adoptării standardelor NE continuă conform planificării. Pentru pregătirea unui sistem de supraveghere a pieţei au fost create un Comitet Interministerial pentru supravegherea pieţei, produselor şi serviciilor precum şi protecţia consumatorilor, o Comisie pentru condiţii neloiale şi o Comisie pentru urmărirea aplicării măsurilor de siguranţă - după cum s-a menţionat în Planul de Acţiune. În contextul pregătirii administraţiei pentru aplicarea principiilor CE referitoare la siguranţa alimentelor, România mai trebuie să creeze o Autoritate Naţională a Alimentaţiei. Alte măsuri enumerate în Planul de Acţiune au demarat după cum s-a prevăzut (cu privire la oferirea de informaţii operatorilor economici din industria alimentară, dotarea a trei laboratoare de referinţă şi întărirea cooperării interministeriale). După cum se prevede în Planul de Acţiune, a început pregătirea responsabililor atât din administraţia centrală cât şi din cea locală pentru a se asigura o aplicare corespunzătoare a noii legislaţii privind achiziţiile publice. A fost creat un grup de lucru interministerial pentru a verifica legislaţia din domeniul nearmonizat dar activitatea este încă într-o fază de început. În ansamblu, cea mai mare parte din priorităţile Parteneriatului de Aderare în domeniul liberei circulaţii a bunurilor a fost îndeplinită. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune se derulează în general după cum s-a prevăzut. Capitolul 2: Circulaţia liberă a persoanelor Nu s-a înregistrat nici un progres semnificativ deocamdată în alinierea la acquis-ul privind recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale. Însă este în curs de aplicare programul de pregătire menţionat în Planul de Acţiune pentru întărirea capacităţii instituţionale în domeniul recunoaşterii calificărilor profesionale (directivele privind sistemul general de recunoaştere şi directivele sectoriale). După cum se menţionează în Planul de Acţiune, România aplică în prezent un program de creare a capacităţii necesare în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate în vederea dezvoltării structurilor administrative pentru coordonarea sistemelor de securitate socială. În ansamblu, priorităţile Parteneriatului de Aderare în domeniul liberei circulaţii a persoanelor au fost parţial atinse. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune se derulează în general după cum s-a prevăzut. Capitolul 3: Libertatea de a presta servicii Cu privire la alinierea la acquis-ul pieţei valorilor mobiliare, s-au produs mai multe evoluţii legislative importante în ce priveşte statutul Comisiei Valorilor Mobiliare, societăţile de plasament colectiv în valori transferabile, burse de mărfuri reglementate, servicii şi instrumente financiare derivate şi servicii financiare de plasament şi pieţe reglementate. După cum s-a specificat în Planul de Acţiune, România aplică programe de formare profesională şi administrative în rândul

autorităţilor de supraveghere pentru piaţa bancară, cea a asigurărilor şi cea a valorilor mobiliare în vederea unei supravegheri sporite a serviciilor financiare. România a constituit de asemenea structuri de cooperare inter-instituţională după cum se prevede în Planul de Acţiune. Priorităţile din Parteneriatul de Aderare în ce priveşte libertatea de prestare de servicii au fost îndeplinite în mare măsură. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune se derulează în general după cum s-a prevăzut. Capitolul 4: Circulaţia liberă a capitalurilor România şi-a revizuit legislaţia pentru a incorpora recomandările din partea Grupului de lucru pentru activităţi financiare. După cum se specifică în Planul de Acţiune, pentru viitorul apropiat se prevede o analiză a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în scopul aplicării recomandărilor. În ansamblu, priorităţile din Parteneriatul de Aderare în ce priveşte libera circulaţie a capitalurilor au fost îndeplinite. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune se derulează în general după cum s-a prevăzut. Capitolul 5: Dreptul companiilor După cum s-a menţionat în Planul de Acţiune, România a aprobat şi aplică planuri de îmbunătăţire a formării profesionale şi de consolidare a capacităţii administrative în cadrul principalelor organe de aplicare a legii cu privire la drepturile de proprietate intelectuală şi industrială. S-au luat măsuri, în conformitate cu Planul de Acţiune, pentru o mai bună cooperare între Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi poliţie, autoritatea vamală şi magistratură. Se află de asemenea în curs de derulare un program de sporire a capacităţii de aplicare a legislaţiei referitoare la frontiere precum şi programe de formare profesională pentru judecători şi procurori. Dacă scăderea încurajatoare a nivelului de piraterie înregistrat constituie o dovadă a cooperării sporite între agenţii, aplicarea legislaţiei în domeniul protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială, în special la frontiere, constituie încă un motiv de îngrijorare. Trebuie continuate eforturile tuturor instituţiilor de aplicare a legii care sunt implicate în protecţia drepturilor de proprietate intelectuale şi industriale în vederea unei mai bune cooperări. Deşi acţiunea de transpunere continuă, România este uşor în urmă în îndeplinirea propriului calendar de adoptare a acquis-ului în materie de Drept al companiilor. În ansamblu, cea mai mare parte a priorităţilor din Parteneriatul de Aderare în domeniul dreptului companiilor a fost îndeplinită. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune este uşor întârziată. Capitolul 6: Concurenţa România a continuat derularea programului său de transpunere legislativă atât în sectorul subvenţiilor de stat cât şi în cel antitrust, deşi sunt necesare eforturi în continuare, în special în domeniul subvenţiilor de stat. Sunt în derulare programe de întărire a capacităţii autorităţilor concurenţei, după cum se prevede în Planul de Acţiune, dar acestea trebuie aplicate în continuare. Un progres slab poate fi constatat în domeniul alinierii programelor incompatibile de subvenţionare de către stat. România a finalizat inventarul subvenţiilor de stat şi a prezentat un raport anual pentru perioada 1996-1999. A fost convenită o hartă a ajutorului regional. După cum se specifică în Planul de Acţiune, România derulează în prezent programe de sensibilizare având ca ţintă participanţii de pe piaţă şi pe cei care acordă ajutorul

precum şi programe de formare profesională pentru magistraţi, dar este necesar să se intensifice eforturile. Priorităţile Parteneriatului de Aderare în domeniul concurenţei au fost parţial atinse. Aplicarea Planului de Acţiune este uşor întârziată. Capitolul 7: Agricultura România intenţionează să efectueze un recensământ agricol începând cu sfârşitul anului 2002, pregătirile pentru acesta fiind în desfăşurare. Prin acreditarea Agenţiei SAPARD în iulie 2002, România a făcut un pas înainte în pregătirea structurilor administrative pentru elaborarea, aplicarea, conducerea, supravegherea, controlul şi evaluarea programelor de dezvoltare rurală finanţate de CE – deşi mai trebuie să elaboreze o strategie naţională de dezvoltare rurală şi va trebui să aloce resursele financiare pentru restructurarea sectorului agricol şi a comunităţilor rurale. România aplică în prezent un program de reformă instituţională în cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. De asemenea este în curs de aplicare un program de întărire administrativă pentru îmbunătăţirea formulării politicii şi analizei economice, după cum se prevede în Planul de Acţiune. Deşi România derulează în prezent un program de identificare a stocurilor de animale conform calendarului de aplicare a acestuia, activitatea de creare a sistemului de Cadastru General şi Cadastru Funciar cunoaşte întârzieri. După cum se prevede în Planul de Acţiune, sunt în derulare programe de formare profesională şi asistenţă tehnică în diferitele instituţii responsabile cu legislaţia veterinară, fitosanitară şi de siguranţă a alimentelor. S-au depus eforturi substanţiale pentru reforma diverselor administraţii veterinare şi fitosanitare şi a respectivelor structuri de laborator. Multe din aceste acţiuni sunt într-o fază de început deşi în ansamblu priorităţile sunt abordate în mod satisfăcător. Sunt în curs de aplicare reforme majore ale administraţiilor veterinare şi fitosanitare pentru a le asigura capacitatea de aplicare a acquis-ului, inclusiv cu privire la testarea bolilor în rândul animalelor şi în special a encefalopatiei spongiforme transmisibile. Autorităţile române sunt de asemenea în proces de aplicare a unei strategii de îmbunătăţire a sistemelor de inspecţii, inclusiv la viitoarele graniţe externe. Aceste programe sunt într-o fază de început a elaborării deşi continuă să respecte calendarul specificat în Planul de Acţiune. Chiar dacă România a adoptat un program de întărire a capacităţii administrative pentru aplicarea strategiei în domeniul siguranţei alimentelor, activitatea este încă într-o fază de început. România a înregistrat întârzieri în stabilirea unui registru viticol şi a sistemelor de control în vinificaţie – deşi este în desfăşurare aplicarea unui program de restructurare administrativă şi întărire a capacităţii administrative. Priorităţile Parteneriatului de Aderare în domeniul agriculturii au fost parţial atinse. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune s-a realizat parţial conform prevederilor. Capitolul 8: Piscicultura Deşi s-a adoptat o legislaţie cadru, se înregistrează întârzieri în înfiinţarea Societăţii Naţionale pentru Gestionarea Fondului Piscicol şi în crearea unei structuri de inspectare a unităţilor piscicole. România a creat un registru piscicol în conformitate cu acquis-ul deşi capacitatea administrativă în acest domeniu continuă să fie slabă. Sunt întârzieri în aplicarea programelor de întărire a capacităţii administrative având ca obiectiv îmbunătăţirea structurilor de conducere a unităţilor piscicole. Priorităţile Parteneriatului de Aderare în domeniul pisciculturii au fost parţial atinse. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune este întârziată.

Capitolul 9: Politica în sectorul transporturilor România a înregistrat progrese în domeniul alinierii legislative, dar mai trebuie consolidată capacitatea administrativă în sectorul transporturilor rutiere în vederea aplicării legislaţiei adoptate. Pe linia Planului de Acţiune, sunt derulate programe de formare profesională atât la nivel managerial cât şi de execuţie şi se adoptă măsuri de întărire a capacităţii de inspecţii la faţa locului. Continuă măsurile de redotare a vehiculelor de transport rutier cu dispozitive de limitare a vitezei şi echipament de înregistrare, dar monitorizarea trebuie sporită. Deşi s-a adoptat o lege cadru privind transportul maritim şi pe căile de navigaţie interioare, mai trebuie făcute eforturi considerabile pentru a se asigura alinierea la acquis. Având în vedere că flota românească a fost evaluată ca prezentând un foarte mare risc în ultimul raport MOU de la Paris, situaţia continuă să fie îngrijorătoare în ce priveşte aplicarea acquis-ului de siguranţă maritimă. Însă, după cum se prevede în Planul de Acţiune, a fost constituit un nou organism, Autoritatea Navală Română, prin unificarea organismelor existente, pentru evitarea dublării şi diluării responsabilităţilor. Nu s-a înregistrat nici un progres în privinţa restructurării şi modernizării flotei româneşti dunărene şi sunt necesare eforturi în continuare pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative în sectorul navigaţiei pe râurile interioare. În sectorul feroviar, România este aliniată la majoritatea cerinţelor din acquis-ul revizuit în sectorul feroviar. România a îndeplinit parţial priorităţile Parteneriatului de Aderare în acest domeniu. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune se realizează conform planificării. Capitolul 10: Fiscalitatea Legislaţia românească a fost adusă mai aproape de acquis în domeniul legislaţiei TVA şi a accizelor deşi mai sunt necesare ample ajustări ale acesteia. România trebuie să ia măsuri pentru ca legislaţia existentă şi cea viitoare să respecte principiile Codului de Conduită referitor la impozitul pe societăţi. După cum se menţionează în Planul de Acţiune, au fost lansate iniţiative importante pentru modernizarea administraţiei fiscale şi îmbunătăţirea sistemului de strângere a veniturilor. Planul de Acţiune prevede şi detaliile unui program, care a fost finalizat acum, pentru elaborarea normelor şi procedurilor necesare pentru organizarea şi funcţionarea unui Oficiu de înregistrare a contribuabililor. O Strategie de Administrare Fiscală a fost aprobată în februarie 2002. Planul de Acţiune serveşte de asemenea ca bază pentru un program naţional în curs de aplicare în vederea îmbunătăţirii strângerii veniturilor iar la sfârşitul celui de-al treilea trimestru al anului 2002 se prevede finalizarea unui program de îmbunătăţire a formei şi conţinutului declaraţiilor de impozit şi de simplificare a procedurilor de declarare. Activitatea de elaborare a unui Cod de Etică până la mijlocul anului 2003 continuă conform celor prevăzute în acest sens. Sunt organizate cursuri de formare profesională iniţială şi continuă la Şcoala de Finanţe Publice şi s-au elaborat programe şcolare care acoperă majoritatea activităţilor de administrare fiscală. România va avea nevoie de câţiva ani înainte de a putea dezvolta sisteme informatice pentru schimburi de date electronice şi de a fi în măsură să îndeplinească obligaţiile derivând din calitatea de membru UE. Prin urmare România este oarecum în urmă în acest domeniu. În ansamblu, priorităţile din Parteneriatul de Aderare în domeniul fiscalităţii au fost parţial îndeplinite. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune se derulează în linii mari după cum s-a prevăzut.

Capitolul 12: Statistici Un recensământ al populaţiei a fost efectuat în martie 2002 şi s-au făcut eforturi pentru întărirea capacităţilor în domeniul statistic, inclusiv la nivel regional. Oficiile regionale de statistică au fost reorganizate şi concentrate într-un număr de 8 oficii, pregătirii în acest domeniu acordându-i-se o mare prioritate prin deschiderea unui nou centru de pregătire pentru responsabilii din domeniu, după cum se prevede în Planul de Acţiune. Cu toate acestea, numărul total al personalului s-a diminuat şi lipsa de resurse corespunzătoare, în special de resurse umane, continuă să fie o problemă. Priorităţile din Parteneriatul de Aderare în acest domeniu au fost parţial îndeplinite. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune se derulează în linii mari după cum s-a prevăzut. Capitolul 13: Politica socială şi ocuparea forţei de muncă O politică naţională pentru ocuparea forţei de muncă a fost elaborată şi aprobată conform prevederilor din Planul de Acţiune. A început pregătirea pentru activităţi de tipul Fondului Social European şi este în curs procesul de formare profesională aferentă. La fel, au demarat acţiuni având ca scop întărirea capacităţii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în conformitate cu Planul de Acţiune, şi de asemenea a început reforma sistemului de asistenţă socială. Elemente importante de legislaţie secundară au fost deja adoptate sau sunt planificate a fi adoptate înainte de sfârşitul anului 2002. Nu s-a realizat nici un progres major în îmbunătăţirea cooperării dintre serviciile locale de ocupare a forţei de muncă şi serviciile locale de asistenţă socială, şi cu toate angajamentele exprimate în Planul de Acţiune acestea au în continuare un personal insuficient din punct de vedere numeric şi al pregătirii. Obiectivul declarat în Planul de Acţiune de întărire a capacităţii serviciilor locale de ocupare a forţei de muncă urmează să fie atins până la sfârşitul anului. Cu privire la alinierea la legislaţia CE şi aplicarea corespunzătoare a acesteia în domeniile legislaţiei muncii, şanselor egale între bărbaţi şi femei, sănătăţii şi siguranţei la locul de muncă, în special prin adoptarea noului Cod al Muncii, s-a realizat progres în adoptarea legislaţiei şi redactarea de legislaţie iar capacitatea administrativă a Inspectoratelor de Muncă s-a îmbunătăţit. Legea anti-discriminare nu a fost încă aplicată. În domeniul sănătăţii publice, reţeaua naţională pentru supravegherea şi controlul bolilor transmisibile a fost reorganizată dar principalele angajamente asumate în Planul de Acţiune cu privire la întărirea capacităţii de a gestiona reforma sectorului sanitar nu vor fi finalizate înainte de sfârşitul anului 2002. Legislaţia pentru întărirea capacităţii partenerilor sociali a fost parţial adoptată şi este în curs un program de formare profesională, dar în conformitate cu Planul de Acţiune rămân multe de făcut în anii care vin. Cu privire la elaborarea unei politici naţionale pentru participarea viitoare în strategia europeană privind incluziunea socială, activitatea continuă în conformitate cu angajamentele asumate în Planul de Acţiune. Este în proces de creare un nou cadru instituţional şi s-a făcut progres în aplicarea Legii privind venitul minim garantat, adoptarea unei strategii anti-sărăcie şi pregătirea Memorandumului Comun privind Incluziunea. Priorităţile din Parteneriatul de Aderare în au fost parţial îndeplinite. A început aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune. Capitolul 14: Energie

S-a înregistrat un progres scăzut în ce priveşte elaborarea şi aplicarea unei Strategii a Energiei în acord cu obiectivele cuprinse în politica energetică a UE. Prioritatea acordată eficienţei energetice continuă să fie scăzută şi România nu dedică resursele necesare pentru ameliorarea acestei situaţii. Reorganizarea organismelor de conservare a energiei, prevăzută în planul de Acţiune, nu a produs rezultate vizibile. România a făcut progres semnificativ în constituirea unei pieţe interne a energiei. Societăţile de servicii publice au fost divizate, deschiderea treptată a pieţei se desfăşoară după cum s-a prevăzut şi a fost întărită independenţa organului reglementator. Nu s-a realizat nici un progres substanţial în ce priveşte stabilirea unei discipline financiare stricte şi transparente pentru introducerea treptată a unui program de recuperare a costurilor şi reducere a arieratelor. S-a adoptat un plan de acţiune pentru îmbunătăţirea încasării facturilor de plată dar acesta nu este aplicat cu stricteţe şi problema arieratelor continuă să fie o povară pentru întregul sector. S-a realizat un oarecare progres în ce priveşte acquis-ul referitor la stocurile de petrol – s-a adoptat un sistem de monitorizare şi s-a stabilit un plan de finanţare pentru sporirea stocurilor de petrol, dar acesta încă nu a fost aplicat. Majoritatea recomandărilor din Raportul Consiliului privind siguranţa nucleară în contextul extinderii au fost deja luate în considerare şi se lucrează în continuare la celelalte. Eforturi suplimentare sunt necesare pentru consolidarea resurselor şi capacităţilor autorităţii naţionale reglementatoare pentru siguranţa nucleară. Majoritatea măsurilor din Planul de Acţiune referitoare la problemele nucleare sunt în proces de implementare. În ansamblu, priorităţile din Parteneriatul de Aderare în sectorul energetic au fost parţial îndeplinite. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune este uşor întârziată. Capitolul 15: Politica industrială A fost luată o serie de măsuri noi pentru îmbunătăţirea accesului întreprinderilor (în special a IMM-urilor) la finanţare în vederea investiţiilor, inclusiv crearea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor. Documentul strategic „Politica industrială a României” şi Planul de Acţiune corespunzător reprezintă o strategie de competitivitate orientată asupra pieţei care include programe de restructurare sectorială. Măsurile de aplicare s-au concentrat în principal pe îmbunătăţirea mediului de afaceri, atragerea de investiţii străine şi accelerarea procesului de privatizare. Priorităţile din Parteneriatul de Aderare în domeniul politicii industriale au fost în linii mari îndeplinite. Capitolul 19: Telecomunicaţiile şi tehnologia informaţiei Adoptarea legislaţiei care asigură cadrul reglementator reprezintă un pas important spre transpunerea acquis-ului în domeniul telecomunicaţiilor, după cum se prevede în Planul de Acţiune, şi ar trebui să permită României să atingă data pe care şi-a propus-o pentru alinierea deplină la acquis până la sfârşitul anului 2003. În ce priveşte serviciile poştale, legislaţia adoptată în ianuarie 2002 creează cadrul general pentru reglementarea serviciilor poştale şi oferirea de servicii universale. La sfârşitul lunii mai 2002, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă privind cadrul general pentru reglementarea comunicaţiilor. Legislaţia creează o autoritate naţională reglementatoare – Agenţia Naţională pentru Reglementarea Comunicaţiilor (ANRC). România aplică de asemenea un program menit să creeze structurile administrative necesare, după cum se prevede în Planul de Acţiune. Priorităţile din Parteneriatul de

Aderare în domeniul telecomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei au fost îndeplinite în mare măsură. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune se derulează în linii mari conform prevederilor. Capitolul 20: Cultura şi politica în domeniul audio-vizualului O nouă lege a audio-vizualului a fost adoptată în vederea alinierii legislaţiei la acquis şi au fost lansate acţiuni de sporire a puterilor autorităţii reglementatoare independente în domeniul radioului / televiziunii. În conformitate cu Planul de Acţiune, modernizarea echipamentelor de la sediul central şi de la sucursalele locale de control se desfăşoară conform planificării. Celelalte acţiuni programate, care includ pregătirea personalului, restructurarea bazei de date şi înfiinţarea unui departament pentru protecţia minorilor urmează să fie iniţiate înainte de sfârşitul anului 2002. Priorităţile din Parteneriatul de Aderare în acest domeniu au fost îndeplinite. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune se derulează conform prevederilor. Capitolul 21: Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale Politica naţională pentru coeziune economică şi socială nu este nici definită şi nici elaborată complet în România. Cu toate acestea, Planul Naţional de Dezvoltare a fost actualizat şi îmbunătăţit în mod periodic. Calendarul pentru următoarea acţiune de programare, aşa cum se prevede în Planul de Acţiune, a fost modificat având în vedere importanţa sarcinilor care trebuie îndeplinite pentru a avea un Plan Naţional de Dezvoltare operaţional. În ce priveşte sistemul de supraveghere şi evaluare şi strângerea indicatorilor statistici relevanţi, măsurile din Planul de Acţiune sunt programate pentru sfârşitul anului 2003, deci nu se poate anunţa nici un progres în acest domeniu. S-a realizat parţial întărirea capacităţii instituţionale şi administrative de programare şi gestionare a Fondurilor Structurale. Au fost desemnate o Autoritate de Gestionare şi un Ordonator de Plăţi, dar nu s-a făcut încă o repartizare clară a responsabilităţilor la nivel naţional şi regional. Îmbunătăţirea într-o măsură oarecare a recrutării personalului nu compensează lipsa profilului de carieră şi a unei pregătiri suficiente a personalului. Cooperarea interministerială continuă să fie redusă şi dificilă. Sunt în curs pregătirile pentru alinierea la prevederile de management şi control financiar de bază. Priorităţile din Parteneriatul de Aderare în domeniul politicii regionale şi coordonării instrumentelor structurale au fost îndeplinite parţial. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune este întârziată. Capitolul 22: Mediu Un progres substanţial s-a realizat în transpunerea acquis-ului în sectoarele de gestionare a deşeurilor, calitatea apei, controlul poluării industriale şi gestionarea riscurilor. Însă nu s-a acordat suficientă atenţie aspectelor de implementare şi aplicarea este la un nivel scăzut. Este nevoie de legislaţie secundară pentru a completa implementarea legislaţiei orizontale. A început elaborarea de planuri de implementare în conformitate cu directivele specifice, inclusiv de planuri financiare, dar acţiunea trebuie finalizată. Nu s-a înregistrat nici un progres substanţial în îmbunătăţirea capacităţii de elaborare de politici şi analiză economică la nivel naţional sau în sporirea capacităţii de aplicare a legii de către Inspectoratele de Protecţie a Mediului la nivel local. Toate structurile au în continuare un personal

insuficient numeric şi cele mai multe activităţi din cele prevăzute în Planul de Acţiune nu au demarat încă. În ciuda reactivării Comitetului Interministerial, nu s-a produs o integrare semnificativă a cerinţelor de protecţie a mediului în politicile sectoriale. Priorităţile din Parteneriatul de Aderare nu au fost îndeplinite. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune este întârziată. Capitolul 23: Consumatorii şi protecţia sănătăţii Alinierea legislaţiei a continuat, dar avansul în ce priveşte întărirea competenţelor de supraveghere a pieţei şi aplicare a legii este lent. A început, conform celor prevăzute, aplicarea strategiei cu o durată de cinci ani pentru Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Responsabilitatea generală pentru un sistem de supraveghere a pieţei a fost încredinţată Autorităţii Naţionale pentru protecţia Consumatorilor, după cum se prevede în Planul de Acţiune, dar sporirea capacităţii sale administrative rămâne de văzut cum va evolua. Nu s-au luat încă măsuri pentru îmbunătăţirea în continuare a infrastructurii informatice şi pentru modernizarea laboratoarelor descentralizate. În ansamblu, priorităţile din Parteneriatul de Aderare au fost parţial îndeplinite. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune se derulează în linii mari conform prevederilor. Capitolul 24: Cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne A fost adoptată legislaţia privind frontierele de stat ale României şi organizarea şi funcţionarea Poliţiei de frontieră. Folosirea recruţilor în cadrul Poliţiei de frontieră este în proces de eliminare rapidă iar constituirea unui Grup Interministerial pentru Administrarea Integrată a Frontierelor reprezintă un prim pas spre dezvoltarea unei strategii de administrare integrată a frontierelor. Înfiinţarea Parchetului Naţional Anti-Corupţie ar putea contribui la îmbunătăţirea coordonării între organele de aplicare a legii începând de le acţiunile de prevenire şi terminând cu cele de urmărire penală, după cum se prevede în Planul de Acţiune. Însă Parchetul Naţional Anti-Corupţie nu este încă pe deplin operaţional şi nu se poate spune despre România că aplică o strategie integrată de luptă împotriva corupţiei. Din cauza întârzierilor în adoptarea cadrului juridic corespunzător, participarea României la activităţile EUROPOL nu a început încă. Nu s-a înregistrat nici un progres în ce priveşte elaborarea şi aplicarea unei strategii naţionale în domeniul drogurilor. România a început recent demersurile de înfiinţare a unui punct central pentru contactele cu Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Consumului de Droguri. România a ratificat în august 2002 Convenţia Consiliului Europei privind spălarea banilor, percheziţiile, preluarea şi confiscarea câştigurilor obţinute ilicit. Măsurile conţinute în Planul de Acţiune pentru întărirea capacităţii administrative a Oficiului Naţional pentru prevenirea şi combaterea operaţiunilor de spălare a banilor sunt în proces de aplicare. După cum se prevede în Planul de Acţiune, România a prezentat un Plan de Acţiune Schengen în decembrie 2001. Acesta trebuie dezvoltat în continuare pentru a acoperi toate domeniile cuprinse în Convenţia Schengen. Va fi monitorizat şi actualizat în fiecare an. România a făcut de asemenea progres în alinierea legislaţiei şi practicii în domeniul vizelor dar încă nu a realizat o aliniere completă la acquis. România a adoptat o serie largă de măsuri pentru a asigura aplicarea instrumentelor comunitare în domeniul cooperării judiciare în materie civilă. Însă România mai trebuie să-şi alinieze legislaţia la Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor şi la Protocoalele acesteia. În ansamblu, priorităţile din

Parteneriatul de Aderare au fost parţial îndeplinite. A început aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune. Capitolul 25: Uniunea vamală România a continuat eforturile de aplicare a politicii de etică vamală şi la începutul anului 2002 a fost emis Codul de Conduită şi Disciplină pentru personalul vamal. A fost înfiinţat un Grup Interministerial pentru Administrarea Integrată a Frontierelor care să asigure comunicarea şi o cooperare eficientă între organele având responsabilităţi de control al frontierelor. Obiectivele Grupului includ reducerea timpului de aşteptare la frontieră. Administraţia Vămilor cooperează permanent cu organele responsabile cu protejarea drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială pentru combaterea contrabandei transfrontaliere de bunuri piratate şi contrafăcute. După cum se prevede în Planul de Acţiune, a fost semnat un număr mare de protocoale de cooperare cu diverse agenţii, pentru a se întări capacitatea administrativă şi operaţională în domeniul aplicării legislaţiei vamale. A fost creat un sistem centralizat de formare profesională şi, după cum se stipulează în Planul de Acţiune, se aplică un program amplu de formare profesională atât la nivel central cât şi la nivel local, care cuprinde atât formare iniţială cât şi continuă. În ce priveşte informatizarea, Administraţia Vămilor din România are o strategie informatică clară pentru obţinerea interoperabilităţii, care este în curs de aplicare, şi conform angajamentelor asumate în Planul de Acţiune, România face un efort susţinut de dezvoltare a sistemelor informatice care să permită schimbul de date computerizate între CE şi România. În ansamblu, priorităţile din Parteneriatul de Aderare au fost îndeplinite în mare măsură. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune se derulează conform prevederilor. Capitolul 28: Control financiar România a elaborat şi adoptat o Cartă de politică în domeniul controlului financiar intern public care se ocupă de responsabilitatea managerială în centrele de cheltuieli bugetare, controalele ex-ante efectuate de controlori financiari trimişi de Ministerul de Finanţe şi dezvoltarea de structuri de audit intern independente din punct de vedere funcţional. Planul de Acţiune a subliniat cerinţa depunerii de eforturi considerabile în continuare pentru definirea necesităţilor de resurse umane şi organizatorice pentru aplicarea efectivă a controlului financiar intern public în toate centrele de cheltuieli bugetare în conformitate cu cerinţele din Carta de politică în domeniu. Aceste eforturi au fost demarate, dar este nevoie încă de o activitate susţinută. Continuă eforturile de dezvoltare şi modernizare a procedurilor de audit extern. În ce priveşte protecţia intereselor financiare ale Comunităţii, a fost desemnat un serviciu de coordonare anti-fraudă şi se continuă dezvoltarea cadrului legislativ şi administrativ, inclusiv întărirea cooperării inter-instituţionale. Dacă acreditarea Agenţiei SAPARD reprezintă un progres în ce priveşte utilizarea corectă şi controlul financiar al fondurilor de preaderare CE, vor fi necesare eforturi semnificative în continuare care sa permită introducerea unei descentralizări extinse a programelor ISPA şi Phare. Priorităţile din Parteneriatul de Aderare au fost parţial îndeplinite. Aplicarea măsurilor prevăzute în Planul de Acţiune este uşor întârziată.

Anexe Convenţiile în domeniul drepturilor omului ratificate de ţările candidate, 15 septembrie 2002

Aderare la următoarele convenţii şi protocoale

BG CY CZ EE HU LV LT MT PL RO SK SV TK

ECHR (Convenţia Europeană asupra drepturilor omului)

X X X X X X X X X X X X X

Protocolul 1 (dreptul de proprietate)


Protocolul 4 (libertatea de circulaţie şi altele)

X X X X X X X X X X X X O

Protocolul 6 (pedeapsa cu moartea)


Protocolul 7 (ne bis in idem) X X X X X X X O O X X X O Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii


Carta Socială Europeană O X X O X X O X X O X O X Carta Socială Europeană revizuită

X X O X O O X O O X O X O

Convenţia Cadru pentru Minorităţi Naţionale.

X X X X X O X X X X X X O

ICCPR (Convenţia internaţională asupra drepturilor politice şi civile).


Protocol opţional la ICCPR (dreptul la comunicare individuală)


Al doilea Protocol opţional la ICCPR (pedeapsa cu moartea)

X X O O X O X X O X X X O

ICESCR (Convenţia internaţională asupra drepturilor economice, sociale şi culturale)


CAT (Convenţia împotriva torturii) X X X X X X X X X X X X X CERD (Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială)


CEDAW (Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare a femeilor)


Protocol opţional la CEDAW O X X O X O O O O O X O O CRC (Convenţia privind drepturile copilului)


X = Convenţie ratificată O = Convenţie neratificată

BG=Bulgaria; CY=Cipru; CZ=Cehia; EE=Estonia; HU=Ungaria; LV=Letonia; LT=Lituania; MT=Malta; PL=Polonia; RO=România; SK=Slovacia; SV=Slovenia; TK=Turcia

Date statistice 1997 1998 1999 2000 2001 Date de bază în mii Populaţia (la 1 iulie ) 22.546 22.503 22.458 22.435 22.408 în km pătraţi Suprafaţa totală 238.391 238.391 238.391 238.391 238.391 Conturi naţionale 1000 de milioane lei Produs intern brut la preţuri curente 252.926 373.798 545.730 800.308 1154126 1000 de milioane ECU/euro Produs intern brut la preţuri curente 31,2 37,4 33,4 40,2 44,4 ECU/euro Produs intern brut pe cap de locuitor f) la preţuri curente 1.400 1.700 1.500 1.800 2.000

% modificare faţă de anul anterior Produs intern brut la preţuri constante ( în monedă naţională) -6,1 -4,8 -1,2 1,8 5,3

Creşterea ocupării forţei de muncă -3,8 -2,3 -4,5 2,5 : Creşterea productivităţii muncii -2,3 -2,5 3,5 -0,7 : în norme ale puterii de cumpărare Produs intern brut pe cap de locuitor f) la preţuri curente 5.100 5.000 5.100 5.500 5.900

Structura producţiei % din valoarea adăugată brută g) -Agricultură 19,6 15,8 14,7 12,2 14,6 -Industrie (exclusiv construcţiile) 33,5 29,1 27,7 28,2 28,5 -Construcţii 5,7 5,5 5,6 5,6 5,5 -Servicii e) 41,8 49,3 51,8 54,0 51,3 Structura cheltuielilor % din produsul intern brut -Cheltuieli de consum finale 86,4 90,3 88,8 86,0 86,2 - gospodării şi NPISH 74,2 84,1 85,4 82,9 : - administrare generală 12,3 14,5 12,6 12,4 : - Formarea de capital fix brut 21,2 18,2 17,7 18,9 19,0 - Variaţia stocurilor e) -0,5 -0,4 -1,6 0,8 2,9 - Exporturi de bunuri şi servicii 29,2 22,6 28,0 33,0 33,5 - Importuri de bunuri şi servicii 36,2 30,7 32,9 38,7 41,6 Rata inflaţiei % modificare faţă de anul anterior Indice de preţ al consumatorului : 59,1 45,8 45,7 34,5

Balanţa de plăţi milioane ECU/euro - Cont curent -1.884 -2.647 -1.216 -1.471 -2.623 - Balanţa comercială -1.746 -2.341 -1.025 -1.823 : Exporturi de mărfuri 7.434 7.405 7.978 11.223 : Importuri de mărfuri 9.180 9.747 9.003 13.047 : - Servicii nete -365 -583 -393 -275 : - Venituri nete -284 -394 -386 -304 : - Transferuri curente nete 511 672 587 931 : - din care: transferuri de stat 56 46 53 76 : - intrări (nete) IDS 1.071 1.812 977 1.110 : Finanţe publice % din produsul intern brut Deficit/surplus administraţie generală -4,5 -3,2 -4,5 -4,5 -3,4 Datorie administraţie generală 16,5 18,0 24,0 24,0 23,3

Indicatori financiari % din produsul intern brut Datoria externă brută pe întreaga economie d) 24,1 19,3 23,2 21,3 : % din exporturi Datoria externă brută pe întreaga economie d) 82,6 84,7 81,7 64,1 : Agregate monetare % din exporturi - M1 2,1 1,7 1,6 1,9 2,3 - M2 7,0 7,2 7,3 7,7 9,7 - M3 : : : : : Total credit 5,7 6,8 6,0 4,9 5,9 Rate medii ale dobânzilor % pe an - Rata monetară de la o zi la alta 86,0 80,9 80,8 44,8 41,0 - Rata de creditare 72,5 55,4 65,7 53,8 45,4 - Rata depozitelor 55,7 37,3 45,8 32,9 26,6 Rate de schimb ECU/euro (1 ECU/euro=..Leu) - Media perioadei 8.112 9.985 16.345 19.922 26.004 - Sfârşitul perioadei 8.859 12.814 18.345 24.142 27.817 1991=100 - Indice efectiv al ratei de schimb 0,6 0,5 0,3 0,2 0,2 Active de rezervă milioane ECU/euro - Active de rezervă (inclusiv aurul) 2.780 1.981 2.455 3.637 5.514 - Active de rezervă (exclusiv aurul) 1.987 1.175 1.519 2.652 4.456

Comerţ exterior milioane ECU/euro Balanţa comercială -2.596 -3.202 -1.979 -3.055 -4.688 Exporturi 7.481 7.381 8.055 11.365 12.685 Importuri 10.077 10.583 10.034 14.420 17.373 anul anterior=100 Termeni de schimb 101,2 105,1 103,8 103,5 102,0 % din total Exporturi cu cei 15-UE 56,6 64,5 65,5 63,8 67,8 Importuri cu cei 15-UE 52,5 57,7 60,7 56,6 57,3

Demografie la 1000 de locuitori Spor natural -1,9 -1,5 -1,4 -0,9 -1,8 Rata netă a migraţiei (inclusiv rectificările) -0,6 -0,3 -0,1 -0,2 0,02 la 1000 de nou născuţi vii Rata mortalităţii infantile 22,0 20,5 18,6 18,6 18,4 Speranţa de viaţă la naştere Bărbaţi: 65,2 65,5 66,1 67,0 67,7 Femei: 73,0 73,3 73,7 74,2 74,8 Piaţa forţei de muncă (Studiu al forţei de muncă) % din populaţie

Rata de activitate economică (15-64) 71,5 70,3 69,8 69,6 68,3 Rata de ocupare a forţei de muncă (15-64), total 67,2 65,9 65,0 64,2 63,3 Rata de ocupare a forţei de muncă (15-64), bărbaţi 73,4 71,9 70,4 69,5 68,6

Rata de ocuparea forţei de muncă (15-64), femei 61,1 60,1 59,7 59,0 58,2 Media ocupării forţei de muncă pe ramuri NACE % din total - Agricultură şi silvicultură 40,9 42,0 44,0 45,2 44,4 - Industrie (exclusiv construcţii) 26,0 24,8 23,4 22,1 21,8 - Construcţii 4,3 4,0 3,6 3,7 4,0 - Servicii 28,8 29,3 28,9 29,0 29,7 % din forţa de muncă Rata şomajului, total 5,5 5,6 6,2 7,0 6,6 Rata şomajului, bărbaţi 5,2 5,8 6,9 7,5 7,0 Rata şomajului, femei 5,9 5,5 5,5 6,4 6,0 Rata şomajului în rândul persoanelor sub 25 ani 17,4 16,8 17,3 17,8 17,6 % din totalul şomerilor Ponderea şomajului pe termen lung 48,0 43,8 45,2 49,2 48,6 Infrastructura în km pe 1000 km pătraţi Reţeaua de cale ferată 47,7 46,2 46,1 46,2 46,2 km Lungimea autostrăzilor 113 113 113 113 113 Industrie şi agricultură anul precedent = 100 Indicatori ai volumului producţiei industriale 92,8a 86,2a 97,8a 107,6a 108,2 Ph Indicatori ai volumului producţiei agricole brute 103,4 92,5 105,2 85,8 : Indicatori ai producţiei agricole de bunuri şi servicii b) : : 104,0 85,2 122,7i

Nivel de trai la 1000 de locuitori Număr de maşini 116,0 125,0 133,0 139,0 144,0 Linii telefonice principale 151,9 161,2 168,3 173,8 185,9 Număr de abonaţi la servicii de telefonie mobilă 9,0 24,5 50,1 90,0 205,0 Număr de abonaţi la Internet : : : : :

P = cifre provizorii

a) Indicii sunt calculaţi la structura din 1995. b) “Indicii producţiei agricole de bunuri şi servicii “ reprezintă indicele de volum şi se calculează raportând valoarea producţiei

agricole de bunuri şi servicii pentru un anumit an “n “, exprimată în preţuri ale anului “n-1 “, la valoarea producţiei agricole

de bunuri şi servicii din anul “n-1 “, exprimată în preţuri ale anului “n-1 “. Numele noului indicator “ Producţia agricolă de

bunuri şi servicii “ a fost dată pentru a se deosebi de vechiul indicator “Indici de volum ai producţiei agricole brute “ care se

referea la producţia brută şi nu cuprindea valoarea serviciilor agricole.

c) Date insuficient verificate: tratamentul statistic al anulării financiare nu apare a fi în conformitate cu metodologia ESA95.

Influenţa asupra deficitului nu este încă cunoscută.

d) Întreruperea seriei după 1997

e) Aceste cifre includ modificări de inventare, achiziţii, mai puţin vânzările de mărfuri de valoare şi discrepanţa statistică dintre

PIB şi componentele sale de cheltuieli.

f) Cifrele au fost calculate folosind cifrele demografice din Conturile Naţionale, care pot diferi de cele folosite în statisticile

demografice.

g) Inclusiv FISIM.

h) Indicii sunt calculaţi la structura anului 1998

i) Cifră semi finală

j) Sursă: Pagina Internet a Băncii Naţionale.

Note metodologice Rata inflaţiei În cadrul pregătirilor pentru moneda unică, Statele Membre UE (SM) au elaborat un nou indice de preţ al consumatorului (IPC) pentru respectarea obligaţiilor din Tratatul UE. Scopul era de a se obţine IPC-uri comparabile între Statele Membre. Principala sarcină era de a armoniza metodologiile şi acoperirea. Rezultatul a fost Indicele Armonizat de Preţ al Consumatorului (IAPC). O acţiune similară a fost iniţiată cu ţările candidate. În privinţa extinderii, este la fel de important ca rezultatele lor economice să fie evaluate pe baza indicilor comparabili. Un oarecare progres în adaptarea noilor reguli a fost deja realizat. Din ianuarie 1999 ţările candidate raportează lunar Eurostat-ului aşa numitele IAPC prin procură care se bazează pe IPC-urile naţionale dar adaptate la acoperirea IAPC. Ele nu corespund încă pe deplin IAPC-urilor din SM. În tabel, IAPC-urile sunt calculate mergând înapoi până în 1995 (tarifele din 1996). Finanţe Finanţe publice: Statisticile referitoare la deficitul bugetar şi la datoriile ţărilor candidate sunt provizorii, în sensul că nu corespund pe deplin cerinţelor metodologice UE. Vorbind în linii mari, deficitul / exedentul bugetar general se referă la conceptul din conturile naţionale de creditare netă / împrumut net bugetar general consolidat din ESA95. Datoria bugetară generală este definită drept datoria brută consolidată la valoarea nominală de la sfârşitul anului. Seriile sunt disponibile din 1997; datele din 1996 reprezintă o aproximaţie rezultată din metodologia GFS a FMI. Datoria externă brută este pe întreaga economie, acoperind atât perioada pe termen scurt cât şi cea pe termen lung, dar exclusiv investiţiile în acţiuni şi instrumentele de pe piaţa monetară. Sursa pentru stocul de creanţe este OCDE iar sursa pentru PIB este Eurostat. Pentru raportul datorie externă brută / exporturi, se utilizează definiţia din conturile naţionale privind exporturile de bunuri şi servicii (sursă: Eurostat). Datele pentru 2000 constituie estimări Eurostat, bazate pe seriile comune OCDE/FMI/Banca pentru Decontări Internaţionale.

Agregatele monetare: reprezintă date de inventar de la sfârşitul anului, după cum sunt raportate către Eurostat. În general, M1 înseamnă bancnote şi monede în circulaţie plus depozite bancare la vedere. M2 înseamnă M1 plus depozite de economii plus alte cereri de plăţi pe termen scurt adresate băncilor. M3 înseamnă M2 plus anumite plasamente într-o formă mai puţin lichidă sau pe termen mai lung. Nu toate ţările produc o serie M3. Credit total înseamnă împrumuturi făcute de instituţii financiare monetare rezidente (IFM) unor rezidenţi care nu sunt IFM. Rate ale dobânzilor: Rate medii anuale bazate pe seriile lunare raportate către Eurostat. Pentru România, ratele de creditare se referă la creditele acordate de bănci unor clienţi care nu sunt bănci (toate scadenţele). Ratele depozitelor se referă la depozitele bancare ale clienţilor, alţii decât băncile (toate scadenţele). Ratele monetare cotidiene sunt ratele bancare de pe o zi pe alta. Rate de schimb: Ratele de schimb ECU sunt cele care au fost notificate oficial până la 1 ianuarie 1999, când ECU a fost înlocuit de euro. Ratele de schimb ale euro sunt datele de referinţă ale Băncii Centrale Europene. Indexul (nominal) efectiv al ratei de schimb, raportat către Eurostat, este ponderat de partenerii comerciali importanţi. Active de rezervă reprezintă date privind stocurile la sfârşitul anului, raportate către Eurostat. Sunt definite drept suma totală a rezervelor băncii centrale sub formă de aur, devize, DST, poziţie de rezervă în FMI şi alte pretenţii asupra nerezidenţilor. Aurul este evaluat la preţul de piaţă de la sfârşitul anului. Comerţ exterior Importuri şi exporturi (preţuri curente). Datele se bazează pe sistemul comercial special, conform căruia comerţul exterior cuprinde bunurile care traversează frontiera vamală a ţării. Datele comerciale exclud re-exporturile directe, comerţul cu servicii şi comerţul cu zonele vamale libere precum şi licenţele, know-how şi brevetele. Valoarea cifrei de afaceri în domeniul comerţului exterior include valoarea de piaţă a mărfurilor şi costurile adiţionale (navlu, asigurări, etc.). Termenul FOB înseamnă că toate cheltuielile efectuate în timpul transportului până la frontiera vamală sunt imputabile vânzătorului. Termenul CIF înseamnă că cel care cumpără plăteşte cheltuielile suplimentare. Exporturile sunt înregistrate aici pe bază FOB iar importurile pe bază CIF. Comerţul exterior include toate schimburile de mărfuri între România şi alte ţări având ca obiectiv: importul de bunuri direct pentru consum, bunuri importate luate din depozitele vamale sau zonele libere pentru a fi consumate, exportul de produse naţionale ca şi exportul de bunuri importate declarate pentru consum intern şi bunuri importate în sistem de leasing financiar. Bunurile sunt clasificate conform Nomenclaturii Combinate care stă la baza tarifului vamal. Valoarea datelor de export este exprimată în preţuri efective externe FOB pentru exporturi şi în CIF pentru importuri. Statisticile comerciale externe sunt statistici vamale, valorile fiind înregistrate în dolari SUA. Datele pentru 1999 sunt provizorii şi pot fi rectificate ca urmare a ajungerii cu întârziere, modificării sau anulării declaraţiilor vamale din perioadele anterioare. Termeni comerciali. Indicii sunt calculaţi pe bază anuală, prin metoda „valorii unitare” (indice Paasche).

Importuri şi exporturi cu cei 15 – UE. Datele declarate de România. Demografie Rata netă a migraţiei. Rata brută a migraţiei nete (recalculată de EUROSTAT) pentru anul X este următoarea: populaţia (X+1) – populaţia (X) – Decese (X) + Naşteri (X). Aceasta presupune că orice modificare a numărului populaţiei care nu se poate atribui numărului de naşteri şi de decese poate fi atribuită migraţiei. Acest indicator include prin urmare şi rectificările administrative (şi erorile de proiecţie dacă numărul total al populaţiei se bazează pe estimări iar naşterile şi decesele pe înregistrări). Cifrele în acest caz sunt mai coerente. În plus, cea mai mare parte din diferenţele între rata brută a migraţiei nete furnizată de o ţară şi cea calculată de Eurostat se datorează raportărilor incomplete sau întârzierilor în raportările cu privire la migraţie. Forţa de muncă Studiul forţei de muncă europene este efectuat în primăvara fiecărui an în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 577/98 din 9 martie 1998. O prezentare amănunţită a metodelor de eşantionare, procedurilor de ajustare, definiţiilor şi codificării comune în cadrul Comunităţii folosite în mod curent în studierea forţei de muncă este prezentată în publicaţiile “Studiu al forţei de muncă – metode şi definiţii, 1998” şi “Studiu al forţei de muncă din ţările Europei Centrale şi de Est – metode şi definiţii, 2000”. Toate definiţiile se aplică persoanelor în vârstă de cel puţin 15 ani, trăind în gospodării particulare. Conceptele şi definiţiile folosite în studiu urmează liniile directoare emise de Organizaţia Internaţională a Muncii. Persoanele care efectuează serviciul militar obligatoriu nu sunt incluse. Persoane încadrate în muncă sunt acelea care în săptămâna de referinţă au efectuat o muncă contra plată sau cu un profit cel puţin o oră, sau care nu au lucrat dar care aveau un loc de muncă de la care au absentat în mod temporar. Sunt incluse şi persoanele care lucrează în familie. În cazul lucrătorilor pe cont propriu şi al lucrătorilor nesalariaţi din cadrul familiilor în agricultură, durata minimă este de 15 ore. începând cu anul 2001 (Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1897/2000 din 7 septembrie 2000), persoanele neîncadrate în muncă includ persoanele în vârstă de la 15 la 74 de ani care: (a) nu au lucrat în timpul săptămânii de referinţă, adică nu au avut un loc de muncă sau nu au fost la locul de muncă (timp de o oră sau mai mult) în cadrul unei angajări în muncă remunerate sau al muncii pe cont propriu; (b) erau în mod curent disponibile pentru a lucra, adică erau disponibile pentru a presta o muncă remunerată sau muncă pe cont propriu înainte de expirarea perioadei de două săptămâni care a urmat săptămânii de referinţă;

(c) erau în căutare activă de muncă, adică întreprinseseră demersurile specifice în perioada de patru săptămâni care se încheia cu săptămâna de referinţă în vederea găsirii unui loc de muncă remunerat sau de lucru pe cont propriu sau care au găsit un loc de muncă unde urmau să înceapă să lucreze mai târziu, adică într-un termen de cel mult trei luni. Comparaţie cu rezultatele anterioare anului 2001: rezultate în domeniul şomajului folosite cu referire la persoane în vârstă de cel puţin 15 ani. Persoanele care au găsit un loc de muncă unde urmau să înceapă lucrul mai târziu erau în mod obişnuit considerate şomeri cu unica condiţie să nu aibă nici un loc de muncă în săptămâna de referinţă; însă noua condiţie cu privire la termenul limită de maximum trei luni nu se aplică încă. Durata şomajului se defineşte drept: (a) durata căutării unui loc de muncă, sau (b) durata perioadei care s-a scurs de la ultima angajare în muncă (dacă această perioadă este mai scurtă decât durata căutării unui loc de muncă). Populaţia activă este definită drept suma persoanelor încadrate în muncă şi a şomerilor. Persoane inactive sunt cele care nu intră în categoria persoanelor încadrate în muncă şi nici a şomerilor. Ratele de încadrare în muncă reprezintă procentajul persoanelor încadrate în muncă şi având vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani din totalul populaţiei din aceeaşi categorie de vârstă. Ratele de şomaj reprezintă procentajul de persoane neîncadrate în muncă din totalul populaţiei active în vârstă de cel puţin 15 ani. Ratele de activitate economică reprezintă procentajul populaţiei cu vârsta între 15 şi 64 de ani din totalul populaţiei de aceeaşi vârstă. Infrastructura Reţeaua feroviară. Toate căile ferate dintr-o zonă determinată. Nu include tronsoane rutiere sau de căi navigabile chiar dacă materialul rulant trebuie să fie transportat pe astfel de rute; de ex. cu remorci purtătoare de vagoane sau cu feribot-ul. Liniile folosite numai sezonier în scopuri turistice sunt excluse ca şi căile ferate construite exclusiv pentru deservirea minelor, exploatărilor forestiere sau altor întreprinderi industriale sau agricole şi care nu sunt deschise pentru traficul public. Datele includ lungimea construită a căilor ferate. Lungimea autostrăzilor. Un drum, proiectat şi construit în mod special pentru traficul auto, care nu deserveşte proprietăţile aflate de-a lungul său, şi care:

(a) este prevăzut, cu excepţia punctelor speciale sau temporare, cu benzi de circulaţie separate pentru cele două direcţii de trafic, separate una de alta, fie printr-o bandă despărţitoare care nu este destinată traficului sau în mod excepţional prin alte mijloace; (b) nu se intersectează la acelaşi nivel cu nici un drum, linie ferată sau linie de tramvai, sau potecă pentru pietoni; (c) este marcat cu indicator special de autostradă şi este rezervat pentru categorii specifice de vehicule rutiere. Benzile de intrare şi ieşire de pe autostradă sunt incluse, indiferent de localizarea indicatoarelor. Autostrăzile urbane sunt incluse şi ele. Industrie şi agricultură Indici de volum al producţiei industriale (IPI). Din 1996, IPI este calculat pe baza unui eşantion de produse reprezentative, constituite în martor-serie, pentru care sunt strânse date cantitative şi valorice, acestea acoperind 76% din activitatea industrială totală. Agregarea succesivă a indicilor de producţie industrială se face folosind un sistem de ponderi constante, care corespunde structurii pe activităţi a valorii adăugate brute la costul factorilor din anul de bază. Începând cu 1998, anul de bază este 1995. Datele pentru 1996 şi 1997 sunt recalculate folosind ponderi din 1995. Datele privind producţia industrială sunt furnizate de toate întreprinderile care au cel puţin 50 de angajaţi şi a căror principală activitate este cea industrială. Pentru industria alimentară, datorită specificului său, şi unităţile economice mai mici (cu 20-49 de angajaţi) sunt supuse anchetei prin sondaj, precum şi cele având ca principală activitate agricultura dar şi subunităţile industriale specializate în obţinerea de produse alimentare. Unităţile aparţinând cooperativelor meşteşugăreşti şi de consum care sunt inspectate numai anual nu sunt incluse. Indicatorii nu sunt ajustaţi. Indicatori de volum al producţiei agricole brute. Indicatori bazaţi pe evaluarea tuturor produselor individuale de producţie agricolă brută la preţuri constante din anul care-l precedă pe cel examinat. Datele pentru 1999 sunt provizorii. Nivelul de trai Numărul de maşini. Maşină pentru transportul călătorilor: vehicul rutier, altul decât o motocicletă, destinat transportului de călători şi proiectat pentru maximum nouă locuri de pasageri (inclusiv şoferul). Termenul “maşină pentru transportul călătorilor” include prin urmare micro-vehicule (pentru care nu este nevoie de permis de conducere), taxi-uri şi maşini închiriate pentru transportul călătorilor (cu condiţia să aibă mai puţin de zece locuri). Această categorie poate include şi camionetele. Microbuzul nu intră în această categorie. Abonaţi telefonici. Abonamentele telefonice includ abonamentele făcute de persoane fizice şi juridice (inclusiv abonamentele pentru fax şi telefoanele mobile).

Surse Suprafaţa totală, comerţ exterior, infrastructură, demografie, industrie şi agricultură, piaţa forţei de muncă, nivel de trai (cu excepţia conectărilor pe Internet): surse naţionale. Conturi naţionale, rata de inflaţie, balanţa de plăţi, finanţe publice, finanţe: Eurostat.

raport periodic privind progresul realizat …mie.ro/_documente/dialog_ro_ue/raport...

Documents