prezentare capitole de acquis - mie.romie.ro/_documente/negocieri/prezentare_capitole.pdf ·...

PREZENTARE CAPITOLE DE ACQUIS

Capitolul 1 - Libera circulaţie a mărfurilor Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 21 martie 2002. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 2 iunie 2003. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Economiei şi Comerţului (integrator de capitol)

Biroul Român de Metrologie Legală Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat

Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Autoritatea Naţională de Control

Direcţia Generală a Vămilor Ministerul Transporturilor, Construcţiei şi Turismului

Regia Autonomă "Registrul Auto Român" Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului

Agenţia Naţională Sanitară Veterinară Ministerul Sănătăţii

Agenţia Naţională a Medicamentului Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Asociaţia de Standardizare din România Asociaţia Reţelei Naţionale de Acreditare din România Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice şi Interzicerea Armelor Chimice

Prezentarea acquis-ului comunitar Libera circulaţie a mărfurilor reprezintă una dintre pietrele de temelie ale pieţei interne. Principiul liberei circulaţii a bunurilor impune un cadru legislativ comun care să asigure traficul nerestricţionat al produselor in cadrul Uniunii, in acelaşi mod in care acesta se realizează în interiorul unei ţări. Aceasta înseamnă că standardele tehnice de bază, certificarea produselor si definiţiile metrologice trebuie să respecte reguli stabilite la nivel european. Referitor la aceste reguli, produsele pot fi împărţite în doua grupe principale: produse pentru care au fost adoptate standarde comune armonizate şi

produse pentru care nu exista standarde armonizate. Astfel, acquis-ul corespunzător acestui capitol cuprinde domenii “armonizate” si domenii “ne-armonizate”. Legislaţia europeană armonizată include legislaţia referitoare la organismele de evaluare a conformităţii, organismele de acreditare, standardizare si supraveghere a pieţei. Aceste structuri administrative furnizează cadrul pentru "Noua abordare" a legislaţiei europene privind bunurile. În esenţă, aceasta noua abordare a legislaţiei armonizate referitoare la bunuri se bazează pe principiul auto-certificării si pe presupunerea de conformitate cu standardele armonizate. Structurile administrative orizontale necesare implementării acestei abordări impun o schimbare considerabilă în modul de operare al administraţiei, implicând trecerea de la autorizarea prealabilă la o serie de proceduri de control si supraveghere. Un obiectiv prioritar în domeniul liberei circulaţii a mărfurilor, îl constituie dezvoltarea şi perfecţionarea unui sistemului naţional de supraveghere a pieţei, produselor şi serviciilor în cadrul căruia să fie stabilite o serie de măsuri, cele mai importante referindu-se la: delimitarea clară a atribuţiilor organismelor de control abilitate, în scopul evitării suprapunerii activităţilor; stabilirea metodelor şi tehnicilor de control; formarea personalului specializat pentru controlul pe piaţă al produselor şi serviciilor; îmbunătăţirea procedurilor de informare şi colaborare între instituţiile cu competenţe în materie. În acelaşi timp, câteva directive aferente “vechii abordări” rămân in vigoare, acoperind o gamă largă de grupe de produse, cum ar fi produsele farmaceutice, produsele alimentare şi autovehiculele. Aceste directive impun crearea unor structuri de certificare şi autorizare in vederea aplicării legislaţiei europene. În domeniul produselor alimentare, modalităţile de întărire a sistemului de control reprezintă elementele esenţiale acestui capitol. Legislaţia europeană prevede că, pentru a realiza un control adecvat al alimentelor, trebuie luate în considerare mai multe elemente, cum ar fii: stabilirea unor tematici pentru efectuarea inspecţiilor, proceduri pentru expertiză şi contraexpertiză, stabilirea modalităţilor de sancţionare şi a dreptului de apel a celor sancţionaţi, atestarea instruirea inspectorilor etc. Totodată, este importantă infrastructura de laboratoare pentru evaluarea şi certificarea produselor alimentare, legislaţia cadru în domeniu şi existenţa unei Autorităţi care să coordoneze activitatea în domeniu. Cea mai mare parte a acestui capitol se refera la transpunerea legislaţiei europene armonizate. Fără aplicarea deplină a legislaţiei UE în acest domeniu din prima zi de aderare, piaţa internă nu va funcţiona corespunzător. Este important ca ţările candidate să aibă o capacitate administrativa pregătită sa facă faţă acestei provocări la data aderării. Pe lângă transpunerea legislaţiei europene în ordinea juridica naţională, ţările candidate trebuie sa creeze cadrul administrativ care să asigure aplicarea acestei legislaţii. În multe cazuri, aceasta impune o reformă completă atât a legislaţiei privind produsele cât şi a sistemului administrativ tradiţional, bazat pe preferinţe naţionale şi controale. În consecinţă, în cadrul negocierilor referitoare la acest capitol, Uniunea Europeana solicită angajamente credibile în ce priveşte capacitatea administrativă. În cazul produselor pentru care nu există armonizare, principiul director este acela că, dacă un produs poate fi vândut in mod legal pe piaţa unei ţări a Uniunii, atunci el poate fi vândut în toate ţările Uniunii. Legislaţia comunitară privind domeniile nearmonizate este reglementată de art. 28 - 30 din Tratatul CE care prevăd eliminarea restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent, se va realiza, cel mai târziu, la data aderării.

Aplicarea principiului recunoaşterii reciproce pentru domeniile nearmonizate reprezintă instrumentul esenţial în asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor. Orice produs importat dintr-un Stat Membru este admis, în principiu, pe teritoriul oricărui alt Stat Membru, dacǎ produsul a fost în mod legal produs/comercializat (chiar şi în condiţiile în care produsul este fabricat/comercializat după reguli specifice) în Statul Membru de origine şi oferă un grad echivalent de protecţie. În acest fel, se dǎ prevalenţǎ regulilor statului de origine, ceea ce implică o strânsă cooperare între autorităţile responsabile ale Statelor Membre cu atribuţii în ce priveşte supravegherea pieţei produselor. Principiul recunoaşterii reciproce se aplică pentru domeniile nearmonizate, precum şi produselor din domeniile armonizate, care sunt exceptate din sfera de aplicare a legislaţiei armonizate. Astfel de măsuri sunt cele destinate să promoveze producţia naţională prin sisteme de preferinţe sau prin impunerea de cerinţe tehnice suplimentare celor adoptate pentru produsele cărora li se aplică legislaţia europeană armonizată. Aici se încadrează şi regulile privind achiziţiile publice. Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 1 - Libera circulaţie a mărfurilor în vigoare la data de 31 decembrie 2002. Angajamente asumate negocieri* Adoptarea volumului actual de standarde armonizate – termen: 2003 Eliminarea barierelor în calea comerţului şi prevenirea introducerii de noi bariere termen: 2003 - 2007 Crearea cadrului legislativ necesar aplicării principiului recunoaşterii reciproce termen: 2003 - 2007 Demararea negocierilor pentru încheierea Protocolului European pentru Evaluarea Conformităţii - termen: 2003 Dezvoltarea şi îmbunătăţirea sistemului naţional de supraveghere a pieţei Intărirea sistemului de control în domeniul siguranţei alimentelor Adoptarea şi implementarea legislaţiei referitoare la produsele alimentare - termen: 2004 Infiinţarea unei Autoritǎţi Naţionale în domeniul siguranţei alimentare - termen: 2004 Eliminarea tuturor cerinţelor referitoare la licenţele automate de import - termen: 2003 Reducerea cuantumul marjei de preferinţă naţională, în domeniul achiziţiilor publice - termen: 2003.

* Detalii la instituţia integratoare şi componenţii delegaţiei sectoriale (aspecte specifice)

Capitolul 2 - Libera circulaţie a persoanelor Istoric negocieri Negocierile la acest capitol s-au deschis în cadrul Conferinţei Interguvernamentale de Aderare din data de 21 martie 2002. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 9 decembrie 2003. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (integrator de capitol)

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale, Evaluare şi Atestare Ministerul Afacerilor Externe Ministerul Administraţiei şi Internelor Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

-Centrul Naţional de Recunoaştere si Echivalare a Diplomelor Ministerul Sănătăţii Ministerul, Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului

-Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară Ministerul Justiţiei Ministerul Finanţelor Publice Alte instituţii invitate să participe la elaborarea documentelor de poziţie: Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale Casa Naţională de Asigurări de Sănătate Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap Agenţia Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţii Agenţia pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Prezentarea acquis-ului Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului membru pe teritoriul căruia aceştia îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acelui stat. Aceste discriminări se pot referi la condiţiile de intrare, studiu, deplasare, muncă, angajare sau remuneraţie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizează libera circulaţie a persoanelor în spaţiul comunitar.

Recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale Domeniul recunoaşterii reciproce a calificărilor profesionale se referă la sistemele de recunoaştere a diverselor calificări şi profesii la nivel comunitar, pe bază de reciprocitate. În domeniul recunoaşterii calificărilor în baza directivelor sistemului general de recunoaştere există două directive: 84/48/CEE şi 92/51/CEE. Directiva 89/48 se referă la recunoaşterea calificărilor profesionale obţinute în urma finalizării studiilor superioare cu o durată minimă de trei ani. Directiva 92/51 se referă la calificările profesionale obţinute prin învăţământul profesional secundar, postliceal şi prin programe de studii superioare cu o durată mai mică de trei ani. Directivele sistemului general nu impun o armonizare prealabilă sau ulterioară a structurilor şi conţinutului formării şi nici nu impun reglementarea similară a profesiilor în Statele Membre. Directivele sectoriale dau posibilitatea persoanelor instruite într-un Stat Membru să îşi exercite profesia într-un alt Stat Membru, după ce numele lor au fost incluse în registrul profesional adecvat. Există 7 directive sectoriale, dintre care cele mai multe privesc profesiile medicale. Ele se referă la medici, dentişti, veterinari, farmacişti, asistente medicale, moaşe şi arhitecţi. Diplomele care dau acces la calificarea în aceste profesii sunt recunoscute automat. Cu toate acestea, recunoaşterea trebuie cerută în mod formal autorităţilor competente, dar acest act este urmat automat de includerea numelor persoanelor în registrul profesiei respective. Drepturile cetăţenilor şi dreptul de vot Acquis-ul în domeniul politicii vizelor este reprezentat de art. 9-27 din Convenţia de Implementare a Acordului Schengen şi de o serie de alte acte normative referitoare la: implementarea acquis-ului Schengen în tările UE, stabilirea unui model de tip de viză, lista ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt supuşi obligaţiei de viză pentru a trece frontierele externe ale statelor membre UE. Pe lângă stabilirea unei liste a tărilor terţe ai căror cetăţeni au nevoie de viză sau nu pentru a intra în spaţiul comunitar, acquis-ul cuprinde o serie de măsuri privind controlul şi securitatea frontierelor UE în ţările ce constituie frontiere externe ale spaţiului. Circulaţia forţei de muncă Acquis-ul în acest domeniu conţine prevederi referitoare la asigurarea condiţiilor necesare pentru deplasarea şi şederea muncitorilor şi a familiilor lor în interiorul Uniunii. Ei trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi să aibă dovada unui permis de şedere pe teritoriul statului unde lucrează. Principiile de bază cu privire la regimul străinilor, promovate de acquis-ul în acest domeniu sunt: statele membre asigură cetăţenilor lor şi familiilor acestora dreptul de a părăsi teritoriul statului pentru a se angaja pe teritoriul altui stat membru; vor elibera sau reînnoi actul de identitate sau paşaportul, care în principal va preciza naţionalitatea deţinătorului; condiţii de valabilitate ale actului de identitate sau paşaportului; nu va fi necesară o viză de ieşire; statele membre permit cetăţenilor celorlalte state membre să intre pe teritoriul lor numai în baza unui act de identitate sau paşaport; pentru membrii de failie care nu sunt cetăţeni ai statelor membre, se va facilita obţinerea vizelor de intrare; statele membre vor acorda dreptul de rezidenţă cetăţenilor statelor menţionate şi membrilor familiilor acestora, cărora li se aplică Regulamentul Consiliului 1612/68; condiţiile în care nu este necesară acordarea dreptului de rezidenţă (lucrători sezonieri, lucrători angajaţi pentru perioade de max. 3 luni, etc.)

Coordonarea schemelor de securitate socială Acquis-ul în acest domeniu se referă la aplicarea schemelor de asistenţă socială angajaţilor şi familiilor acestora, care circulă în cadrul Comunităţii. Regulamentul 1408/71/CEE care reglementează această materie se referă şi la membrii familiei, indiferent de naţionalitate, care se află împreună cu un cetăţean al unui stat membru care este angajat pe teritoriul altui stat membru al Uniunii. Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 2 – Libera circulaţie a persoanelor, în vigoare la data de 31 decembrie 2002. În ceea ce priveşte libera circulaţie a lucrătorilor, Uniunea Europeană a solicitat tuturor statelor candidate, inclusiv României, o perioadă de tranziţie pentru libera circulaţie a lucrătorilor de 2 până la 7 ani, după aderare. Astfel, Uniunea Europeană a propus următorul aranjament: Statele Membre vor continua să aplice măsurile naţionale pe o perioadă de 2 ani după aderare cu privire la dreptul la muncă al cetăţenilor noului Stat Membru. Această perioadă poate fi prelungită cu încă 3 ani – în funcţie de o evaluare prealabilă - şi în continuare cu încă 2 ani în cazul unor dereglări grave pe piaţa muncii noului Stat Membru. În tot acest timp, orice Stat Membru poate introduce, în dreptul naţional, o libertate mai mare cu privire la circulaţia lucrătorilor decât în prezent, inclusiv libertatea deplină de circulaţie. Acordurile bilaterale curente vor continua să se aplice şi pot fi chiar dezvoltate. În plus, Statele Membre pot introduce anumite măsuri speciale de preferinţă pentru cetăţenii noului Stat Membru în comparaţie cu un altul („preférénce communautaire”), astfel încât un nou Stat Membru poate beneficia de mai multe drepturi cu privire la libera circulaţie a lucrătorilor decât un alt nou Stat Membru. După aderare, Comisia Europeană va monitoriza dezvoltarea pieţei muncii din Statul Membru nou şi în particular în orice Stat Membru care aplică restricţii cu privire la piaţa muncii. Înaintea celui de-al doilea an după aderare va fi făcută o evaluare a măsurilor naţionale luate în domeniu, pe baza sugestiilor şi rapoartelor Comisiei. În completarea acestei evaluări şi nu mai târziu de sfârşitul celui de-al doilea an de după aderare, Statele Membre vor notifica Comisiei dacă intenţionează să continue aplicarea măsurilor naţionale pe următoarea perioadă de 3 ani sau dacă intenţionează să aplice acquis-ul pe viitor. La 5 ani după aderare, un Stat Membru care a menţinut în tot acest timp măsurile naţionale, poate, în cazul unor serioase distorsionări pe piaţa muncii statului care a aderat sau a unor ameninţări în acest sens, să prelungească cu încă maximum 2 ani această perioadă de tranziţie, după ce va notifica în prealabil acest lucru Comisiei Europene. România a acceptat prin documentele de poziţie de la acest capitol aranjamentul tranzitoriu pentru liberalizarea circulaţiei lucrătorilor propus de Uniunea Europeană aşa cum acesta a fost agreat în Tratatul de Aderare cu statele candidate (cu excepţia Ciprului şi Maltei). România îşi rezervă dreptul, ca în contextul acestui aranjament tranzitoriu, să poată aplica cetăţenilor unui Stat Membru actual măsurile naţionale echivalente măsurilor aplicate de acel Stat Membru României cu privire la libera circulaţie a lucrătorilor şi furnizarea de servicii. * Detalii la instituţia integratoare şi componenţii delegaţiei sectoriale (aspecte specifice)

Atât timp cât un Stat Membru actual aplică măsurile naţionale cetăţenilor unui nou Stat Membru, România îşi rezervă dreptul de a recurge la prevederile de siguranţă faţă de noile State Membre, cu excepţia Ciprului şi a Maltei. Angajamente asumate în negocieri* Legea cadru privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale obţinute în urma absolvirii studiilor universitare de minimum trei ani - termen: 2003 Desemnarea coordonatorului naţional prevăzut în directivele sistemului general de recunoaştere - termen: 2002 Modificarea în funcţie de cele două directive sectoriale a Legii nr. 51/1995 privind reglementarea profesiei de avocat - termen: 2003 Modificarea Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect - termen: trimestrul I 2004 Modificarea articolelor 16 si 35 din Constituţia României - termen: 2003 Modificarea Legii nr. 203/1999 privind permisele de muncă - termen: 2003 Legea privind sistemul asigurarilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă - termen: trimestrul I 2002 Lege privind modalitatile de decontare a cheltuielilor pentru asistenta medicală acordată în România cetăţenilor străini în baza acordurilor, convenţiilor, înţelegerilor sau protocoalelor internaţionale de reciprocitate în domeniul sănătăţii la care România este parte - termen: 2002 Lege pentru ratificarea Acordului între România si Regatul Tărilor de Jos privind exportul prestaţiilor de securitate socială - termen: 2003 Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Republica Cehă în domeniul securităţii sociale - termen: 2003


1

Capitolul 3 - Libera circulaţie a serviciilor Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei Interguvernamentale de Aderare România – UE din 20 decembrie 2002. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei Interguvernamentale de Aderare România – UE din 23 septembrie 2004. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale În ce priveşte serviciile financiare, instituţiile responsabile sunt: Ministerul Finanţelor Publice (integrator de capitol) Banca Naţională a României şi Fondul de Garantare a Depozitelor (servicii bancare) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (în domeniul asigurărilor) Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (piaţa de capital) Pentru serviciile fără caracter financiar, instituţiile implicate sunt: Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (integrator pentru domeniul serviciilor fără caracter financiar) Ministerul Muncii, Solidaritătii Sociale şi Familiei Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ministerul Educaţiei şi Cercetării Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale, Evaluare şi Atestare Avocatul Poporului Ministerul Sănătăţii Ministerul Afacerilor Externe Ministerul Justiţiei Ministerul Administraţiei şi Internelor Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informatiei Ministerul Economiei şi Comerţului Biroul Român de Metrologie Legală Bucureşti Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Casa Naţională pentru Asigurări de Sănătate Oficul Român pentru Drepturile de Autor Agenţia Română pentru Investiţii Străine Inspecţia Muncii Autoritatea Rutieră Română Prezentarea acquis-ului comunitar Acquis-ul cuprins în acest capitol se referă la:

- articolul 43 al Tratatului CE privind libertatea de stabilire şi articolul 49 al Tratatului CE privind libertatea de a presta servicii

- serviciile financiare: o i) operaţiuni bancare o ii) asigurări

2

o iii) serviciile legate de investiţii si pieţele de valori mobiliare. Acquis-ul din sectorul serviciilor stipulează cerinţele minimale pentru diferite tipuri de instituţii, în scopul creării unui standard uniform minimal bazat pe următoarele principii: minima armonizare a condiţiilor de autorizare şi a regulilor prudenţiale, controlul în ţara de origine şi licenţa unică, recunoaşterea reciprocă a standardelor naţionale de supraveghere.

- o directivă privind protecţia datelor personale şi libera circulaţie a acestor date

- directive privind libertatea de stabilire a reşedinţei şi libertatea de a furniza servicii de către mesteşugari, comercianţi şi fermieri

- o directivă privind agenţii comerciali independenţi - directivele asupra Societăţii Informaţionale privind furnizarea de

informaţii referitoare la standarde tehnice şi reglementări şi la reguli, precum şi protecţia juridică a serviciilor legate de accesul condiţionat.

Acest capitol are legături strânse cu o serie de alte capitole, în special cu cel privind libera circulaţie a capitalului şi cu capitolul privind libera circulaţie a persoanelor. Pentru acele ţări candidate care au negociat sau au solicitat restricţii pentru circulaţia capitalului, aranjamentele tranzitorii pot avea un impact direct asupra dreptului de stabilire a reşedinţei şi asupra libertăţii de a presta servicii. În contextul acordului de a menţine restricţiile asupra liberei circulaţii a persoanelor, Germania şi Austria pot aplica măsuri de protecţie în anumite domenii sensibile de servicii, în principal pentru construcţii şi serviciile de curăţenie. Poziţia României faţă de acquis România acceptă acquis-ul comunitar privind capitolul 3 - Libera circulaţie a serviciilor, în vigoare la data de 31 decembrie 2003, cu excepţia Directivei Consiliului nr. 97/9/CE privind schemele de compensare a investitorilor, pentru care România a solicitat o perioadă de tranziţie de 5 ani şi anume, până la 31 decembrie 2011. Angajamente asumate în negocieri Dreptul de stabilire şi libera furnizare a serviciilor Continuarea exerciţilui de identificare şi eliminare a barierelor din calea dreptului de stabilire şi liberei furnizări a serviciilor, la nivel central şi local. – termen: permanent Servicii financiare Implementarea cadrului de reglementare pentru riscul de piaţă aplicabil instituţiilor de credit. – termen: 1 ianuarie 2005 Implementarea variantei modificate a Legii contabilităţii nr.82/1991. - termen: 1 ianuarie 2005 Modificarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România. – termen: 2004 Preluarea integrală a prevederilor Directivei 2001/17/CE, privind reorganizarea şi lichidarea societăţilor de asigurare. – termen: 2004

3

Elaborarea unui act normativ care individualizeaza drepturile si obligatiile asiguratilor si asiguratorilor privind asigurarea de raspundere civila auto. – termen: 2004 Implementarea legii care va modifica Legea nr. 32/2000. - termen: semestrul I 2005 Implementarea legii care va transpune Directiva 2001/17/CE. - semestrul I 2005 Revizuirea regulamentelor si instrucţiunilor CNVM si emiterea legislaţiei secundare in aplicarea legii consolidate. - termen: 2004 Alinierea capitalului initial al SSIF-urilor care presteaza servicii de investitii financiare la anumite valori minime. - termen: 2004 Servicii nefinanciare Adoptarea de către Parlament a actului normativ pentru înfiinţarea autorităţii de control în domeniul datelor personale. - termen: 2004 Completarea schemei de personal a autorităţii de control în domeniul protecţiei datelor. - termen: 2005 Intrarea în vigoare a actului normativ de transpunere a Directivei nr.2002/58/CE privind procesarea datelor şi protecţia privată a acestor date în sectorul comunicaţiilor. - termen: 2004

Capitolul 4 - Libera circulaţie a capitalurilor Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 12 iunie 2001. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 7 aprilie 2003. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale: Ministerul Finanţelor Publice (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Justiţiei Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului Ministerul Economiei şi Comerţului Ministerul Administraţiei şi Internelor

Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Banca Naţională a României Comisia de Supraveghere a Asigurărilor Institutul Naţional de Statistică Agenţia Română pentru Investiţii Străine Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor Prezentarea acquis-ului: Piaţa unică reprezintă cea mai importantă realizare a Uniunii Europene, având la bază cele patru libertăţi fundamentale - libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalurilor. Renunţarea la barierele în calea celor patru libertăţi este un proces gradual care continuă şi în momentul de faţă, Comisia Europeană monitorizând constant noile reglementări, regulamente şi practici naţionale pentru a se asigura că ele nu impun noi restricţii în calea acestor libertăţi. După semnarea Actului Unic European (1986) au fost suprimate în mod treptat, timp de 7 ani, până în 1992, frontierele fiscale, tehnice şi fizice din calea celor patru libertăţi fundamentale ale Comunităţii Europene. În ceea ce priveşte libera circulaţie a capitalurilor, Actul Unic European a prevăzut liberalizarea operaţiunilor de plăţi, împrumuturilor şi investiţiilor, suprimându-se, în acest fel, restricţiile privind mişcarea capitalurilor (din punct de vedere cantitativ al operaţiunilor bancare şi al instrumentelor de plată). Liberalizarea totală a circulaţiei capitalurilor a fost realizată, în principal, ca urmare a Tratatului de la Maastricht (1992) care stipulează completa liberalizare a mişcărilor de capitaluri ca o precondiţie pentru introducerea monedei unice în Uniunea Europeană.

Până la această dată controlul mişcărilor de capital a reprezentat un instrument de politică macroeconomică, în caz de dezechilibre ale balanţelor de plăţi, pentru cele mai multe state membre. Baza regimului actual este reprezentată de interzicerea strictă a controlului mişcărilor de capital şi a controlului cursului valutar între statele membre ale UE. Articolul 73b din Tratat prevede ca "toate restricţiile în calea mişcărilor de capital între statele membre şi între statele membre şi terţe ţări vor fi interzise". Acquis-ul comunitar, în domeniul liberei circulaţii a capitalurilor, se bazează pe prevederile Tratatului Comunităţii Europene (TCE), precum şi pe o serie de directive, recomandări şi comunicări care pot fi structurate astfel: Mişcările de capital şi sistemele de plăţi Articolele 56-60 din TCE reprezintă baza legală pentru libera circulaţie a capitalurilor. Chiar dacă Tratatul CEE prevede abolirea restricţiilor liberei circulaţii a capitalurilor, există şi cazuri specifice (crize temporare, perturbări ale schimbului valutar, instabilitate politică gravă), în care o ţară membră poate suspenda temporar (6 luni) circulaţia liberă a capitalurilor faţă de ţări terţe, dar nu faţă de un alt stat membru al Uniunii Europene. Directiva 88/361/EEC defineşte diferitele tipuri de mişcări de capitaluri. Comunicarea Comisiei Europene 97/C220/06 referitoare la asigurarea investiţiilor intra-comunitare furnizează clarificări suplimentare pentru articolele din Tratat referitoare la mişcările de capitaluri. De asemenea, acquis-ul comunitar cuprinde Recomandările Comisiei Europene nr. 87/598, 88/590, 97/489 privind plăţile electronice, sistemele de plăţi, respectiv mijloacele de plată electronică. Articolele 119 - 120 din TCE şi Reglementarea Consiliului nr.1969 din 24.06.1988 reprezintă baza legală pentru asistenţa financiară pe termen mediu, în cazul dificultăţilor ce ar putea fi întâmpinate de unele State Membre în echilibrarea balanţei de plăţi. Transferurile credit transfrontaliere şi prevenirea spălării banilor Directiva 97/5/EC acoperă tranzacţiile transfrontaliere referitoare la liberalizarea creditelor externe mici (pana la 50.000 EURO), stabilind şi cerinţele minime pentru a asigura un nivel adecvat de informare al clienţilor. Directiva 98/26/EC se referă la finalitatea decontării în sistemele de plăţi şi valori mobiliare. Directiva 91/308/EC amendată de Directiva 2001/97/EC se referă la împiedicarea folosirii instituţiilor financiare şi de credit în scopul spălării veniturilor provenite din activităţi criminale. Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 4 - Libera circulaţie a capitalurilor, în vigoare la data de 31 decembrie 2001. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la 30 iunie 2002. România a obţinut următoarele perioade de tranziţie: - 7 ani perioadă de tranziţie pentru achiziţionarea de teren agricol, păduri şi teren forestier de către cetăţenii UE şi SEE (Spaţiul Economic European) ; * Detalii la instituţia integratoare şi componenţii delegaţiei sectoriale (aspecte specifice)

- 5 ani perioadă de tranziţie pentru dreptul de achiziţie asupra terenului pentru reşedinţa secundară. Angajamente asumate în negocieri* Liberalizarea graduală a mişcările de capital:

Etapa I - Liberalizarea investiţiilor directe şi imobiliare ale rezidenţilor în străinătate, precum şi a mişcărilor de capital cu caracter personal şi a altor mişcări de capital – termen: 2001 Etapa a II-a - Liberalizarea mişcărilor de capital legate de derularea contractelor de asigurare şi a celorlalte fluxuri de capital cu influenta semnificativa asupra economiei reale – termen: 2002 - 2004 Etapa a III-a - Liberalizarea operaţiunilor de capital cu impact semnificativ asupra balanţei de plăţi: până la data aderării

Armonizarea regulamentului valutar cu prevederile Directivei 88/361/CE prin preluarea terminologiei, definiţiilor şi nomenclatorului operaţiunilor de capital - termen: 2001 Modificarea Regulamentului BNR nr.6/1995 privind principiile şi organizarea plăţilor prin carduri, preluând în totalitate prevederile Recomandării Comisiei Europene 97/489/CE - termen: 2001 Amendarea Legii bancare nr. 58/1998, în sensul eliminării restricţiei la dreptul de stabilire şi libera prestare a serviciilor - termen: 2002 Intrarea în vigoare a legii privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii şi pieţele reglementate (care modifica Legea nr.52/1994) în scopul realizării transpunerii Directivei 98/26/CE - termen: 2002 Intrarea în vigoare a legii privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (prin revizuirea OG nr.24/1993) - termen: 2002 Intrarea în vigoare a legii cooperativelor agricole - termen: 2002 Eliminarea graduală a restricţiilor existente la investiţiile directe ale nerezidenţilor conţinute de prevederile discriminatorii din punct de vedere al mişcărilor de capital din domeniile: minier, turistic, concesiunilor - termen: 2002; petrolului, asigurărilor şi reasigurărilor – termen: 2003 Eliminarea cerinţelor privind cetăţenia română din Legea nr.31/1990, republicată termen: 2003 Transformarea acţiunilor nominative de control incompatibile cu acquis-ul comunitar în acţiuni comune – termen: 2003 Amendarea Art.15(2) din OG nr.39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, în sensul diversificării portofoliului de investiţii al Fondului – termen: 2004 Modificarea Legii datoriei publice nr.81/1999, în sensul eliminării art.24 alin.1, lit.(c) referitor la procedurile de autorizare – termen: 2004 Modificarea OG nr.4/1995 privind producerea, comercializarea şi folosirea produselor fito-sanitare, în sensul eliminării restricţiilor nerezidenţilor la investiţii directe – termen: 2006,


Revizuirea Constituţiei pentru eliminarea interdicţiei prevăzută în art. 41(2), conform căreia “cetăţenii străini, apatrizii şi persoanele juridice străine nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor” – până la data aderării Liberalizarea dreptului de achiziţionare de teren în scopul construirii primei reşedinţe sau pentru investiţii directe, cu excepţia terenurilor agricole şi forestiere – termen: până la data aderării Modificarea legii arendării nr.16/1994 in sensul oferirii posibilităţii persoanelor fizice străine (fermieri) din UE şi SEE să arendeze terenuri agricole - termen: până la data aderării Modificarea art. 21 din Legea nr.18/1996 privind paza obiectivelor, bunurilor şi obiectelor de valoare, în sensul eliminării restricţiilor nerezidenţilor la investiţii directe – termen: până la data aderării Modificarea Ordinului nr. 422/2001 al MAAP, în sensul eliminării restricţiilor nerezidenţilor la investiţii directe - termen: până la data aderării Adoptarea măsurilor legislative necesare pentru ca, de la data aderării, muncitorii sau persoanele liber-profesioniste din UE şi cetăţenii din SEE, care sunt rezidenţi în România, să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii români (fermierii liber-profesionişti vor fi excluşi din sfera perioadei de tranziţie şi nu vor face subiectul unor proceduri diferite faţă de cetăţenii români) - termen: până la data aderării Eliminarea tuturor restricţiilor privind achiziţia de valori imobiliare, cu excepţia terenurilor agricole, pădurilor si a reşedinţei secundare de către persoanele fizice străine: termen - până la data aderării Armonizarea deplină a legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar în ceea ce priveşte reglementările referitoare la privatizare, acordurile de cumpărare, acordurile bilaterale la care Statul este participant, precum şi acordurile de asociere - termen: până la data aderării Aplicarea unor proceduri de autorizare pentru achiziţionarea de proprietăţi imobiliare obiective, transparente şi publice şi care nu vor face diferenţe între cetăţenii UE, rezidenţi legal în România - termen: în timpul perioadei de tranziţie.

Un alt scop urmărit a fost acela de a permite societăţilor comerciale ce doresc să acţioneze sau să se înfiinţeze dincolo de frontierele naţionale posibilitatea de a intra sub incidenţa unui singur sistem de norme – cel comunitar. În acest sens a fost adoptat şi Regulamentul 2137/85/CEE privind crearea grupurilor de interes economic European, care facilitează cooperarea societăţilor comerciale dintr-un stat membru cu societăţi comerciale sau persoane juridice din alte state membre în cadrul unor societăţi mixte. Regulamentul stabileşte condiţiile în care se pot constitui grupurile europene de interes economic, înzestrate cu personalitate juridică. c) Reglementări contabile După o anumită perioadă, capitalul autorizat pentru constituirea unei societăţi comerciale cu răspundere limitată nu mai oferă creditorilor garanţia recuperării creanţelor. Astfel, cea de-a doua directivă (Directiva 77/91/CEE) conţine prevederi ce asigură disponibilitatea capitalului autorizat de-a lungul existenţei societăţii comerciale. În vederea asigurării unor informaţii echivalente în toate statele membre privind documentele contabile, directivele a patra (Directiva 78/660/CEE) şi a opta (Directiva 84/253/CEE) cer ca documentele contabile ale societăţilor comerciale să reflecte în mod real şi corect resursele financiare, datoriile, poziţia financiară, profilul şi pierderile acestora. Cea de-a patra directivă - Directiva 78/660/CEE - se referă în special la: structura bilanţului, contul de profit şi pierderi, regulile de evaluare, reguli de publicitate. Cea de-a opta directivă stabileşte cerinţe foarte stricte referitoare la calificarea peroanelor care au sarcina să efectueze controlul documentelor contabile la care se referă directivele a patra şi a şaptea. În ceea ce priveşte dimensiunea comunitară a societăţilor comerciale, cea de-a şaptea directivă – Directiva 83/349/CEE – privind conturile consolidate prescrie cerinţele clare societăţilor-mamă, în sensul stabilirii conturilor consolidate. Proprietatea intelectuală şi industrială Proprietatea intelectuală este guvernată de o serie de convenţii internaţionale care nu stabilesc însă drepturi „internaţionale” de proprietate intelectuală, ci numai consacră proceduri de recunoaştere a drepturilor consacrate deja într-un stat, pe teritoriul altui stat. a) Dreptul de autor şi drepturile conexe Iniţial a fost adoptată Directiva 87/54/CEE în domeniul protecţiei juridice a tipografiilor semiconductorilor. „Cartea verde asupra drepturilor de autor şi provocărilor tehnologice” a examinat problemele urgente în domeniu, astfel încât în următorii ani au apărut următoarele directive privind protecţia juridică a drepturilor creatorilor în anumite domenii specifice: Directiva 91/250/CEE cu privire la programele de calculator, Directiva 96/9/CEE privind protecţia bazelor de date, Directiva 93/83/CEE care prevede ca numai autorul operei are dreptul de a autoriza comunicarea către public a operelor protejate, Directiva 92/100/CEE care conferă drept exclusiv de închiriere şi împrumut titularilor dreptului de autor şi drepturilor conexe. b) Brevetele În domeniul brevetelor sunt în vigoare două convenţii încheiate între statele membre: Convenţia de la Munchen asupra brevetului European şi Convenţia de la Luxemburg care are drept scop uniformizarea efectelor brevet European pe întreg teritoriul comunitar.

c) Marca europeană Măsurile adoptate în această privinţă au urmărit să creeze o marcă înregistrată comunitară, pe de o parte, şi să armonizeze regimul juridic al mărcilor naţionale şi protecţia oferită acestora, pe de altă parte. În acest sens au fost adoptate Directiva 89/104CEE privind armonizarea condiţiilor de înregistrare a mărcilor naţionale şi drepturile conferite de astfel de mărci. d) Desenele şi modelele industriale Materia desenelor şi modelelor industriale este reglementată de Directiva 98/71/CE şi de Regulamentul 6/2002/CE al Consiliului privind desenele şi modelele industriale comunitare. e) Invenţiile biotehnologice Invenţiile biotehnologice fac obiectul protecţiei conferite potrivit Directivei 98/44/CE cu privire la protecţia invenţiilor din domeniul biotehnologiei. Directiva stabileşte categoriile de investiţii care pot fi brevetate, precum şi întinderea protecţiei. f) Varietăţi vegetale Regulamentul 2100/94/CE instituie un regim de protecţie comunitară a varietăţilor vegetale, definind obiectul protecţiei, condiţiile cu privire la depunerea cererii de protecţie, revendicarea dreptului de prioritate, licenţe, publicitate. g) Protecţia împotriva contrafacerilor Regulamentul 3295/94/CE şi Regulamentul 1367/95/CE reglementează măsurile pentru interzicerea punerii în circulaţie, exploatării şi plasării sub regim suspensiv a mărfurilor contrafăcute şi piratate. h) Recunoaşterea competenţei judiciare şi executării hotărârilor judecătoreşti străine în materie civilă şi comercială Materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine este reglementată de următoarele acte normative comunitare: Regulamentul 1348/2000/CE cu privire la notificarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială, Regulamentul 1206/2001/CE cu privire la cooperarea instanţelor din statele membre în vederea obţinerii probelor în material dreptului civil şi comercial, Convenţia de la Roma din 1980 , Convenţia de la Bruxelles din 1968 care stabilesc normele comune privind competenţa judiciară şi executarea deciziilor în materie civilă şi comercială. Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 5 - Dreptul societăţilor comerciale, în vigoare la data de 31 decembrie 2000. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la 30 iunie 2002. Angajamente asumate în negocieri* Amendarea legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului şi a legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale – termen: 2001 Adoptarea legii privind grupările europene de interes economic ce va prelua dispoziţiile Regulamentului Consiliului 2137/85 – termen: 2002


Capitolul 5 - Dreptul societăţilor comerciale Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 30 martie 2001. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 28 noiembrie 2001. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Justiţiei (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Oficiul Român al Drepturilor de Autor Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Autoritatea Naţională de Control

Direcţia Generală a Vămilor Alte instituţii invitate să participe la elaborarea documentelor de poziţie: Ministerul Sănătăţii Agenţia Naţională Sanitar Veterinară Prezentarea acquis-ului Societăţile comerciale a) Condiţii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale Directiva 68/151/CEE (prima directivă) stabileşte cerinţele de publicitate pentru înfiinţarea unei societăţi de capital, în scopul unei informări complete a terţilor despre noua societate comercială. Aceste prevederi au fost completate cu prevederile directivei 77/91/CEE (a doua directivă), care privesc însă doar societăţile comerciale pe acţiuni. Funcţionarea şi restructurarea societăţilor comerciale sunt reglementate de directivele 68/151/CEE, 77/91/CEE, directiva 78/85/CEE (a treia directivă) privind fuziunile naţionale ale societăţilor comerciale pe acţiuni, directiva 82/891/CEE (a şasea directivă) privind divizarea aceluiaşi tip de societăţi comerciale şi directiva 89/667/CEE (a douăsprezecea directivă) privind societăţile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic. b) Condiţii privind societăţile comerciale de dimensiune comunitară Acquis-ul aferent capitolului 5 – Dreptul societăţilor comerciale cuprinde şi reglementări privind funcţionarea societăţilor de dimensiune comunitară, intenţia fiind aceea de a facilita activitatea societăţilor comerciale în alte state decât cel de înmatriculare. Directiva 89/666/CEE (a unsprezecea directivă) privind cerinţele de transparenţă referitoare la filialele societăţilor comerciale înmatriculate într-un stat membru dă dreptul persoanelor rezidente într-un stat membru în care există o filială a unei societăţi comerciale să obţină un minimum de informaţii privind filialele din alte state membre ale societăţii comerciale în cauză.

Adoptarea legii privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în materia insolvenţei – termen: 2002 Modificarea şi completarea legii contabilităţii nr. 82/1991 - termen: 2001 Elaborarea şi aprobarea planului de conturi şi a sistemului de raportare specific societăţilor de asigurare şi reasigurare - termen: 2001 Modificarea şi completarea legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi alte drepturi conexe - termen: 2003 Modificarea şi completarea legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie - termen: 31.03.2002 Adoptarea legii privind certificatul suplimentar de protecţie pentru medicamente şi produse farmaceutice - termen: 2004, intrarea în vigoare de la data aderării.

CAPITOL 6 – POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI

I. Istoricul negocierilor

Negocierile la capitolul 6 – Politica în domeniul concurenţei, au fost deschise în cadrul

Conferinţei Interguvernamentale de Aderare România – UE din 14 noiembrie 2000.

Negocierile au fost finalizate în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 8

decembrie 2004.

II. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale

Delegaţia sectorială are următoarea componenţă:

Consiliul Concurenţei (integrator de capitol)

Ministerul Integrării Europene

Ministerul Finanţelor

Ministerul Economiei şi Comerţului

Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului

Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei

Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie

Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei

Institutul Naţional de Statistică

III. Prezentarea politicilor comunitare şi a acquis-ului în domeniul concurenţei

Politica în domeniul concurenţei este structurată pe următoarele domenii:

Acordurile restrictive şi practicile concertate Temeiul juridic este constituit din dispoziţiile capitolelor 5 şi 6 ale Titlului I ale Tratatului

Euratom (1957) pentru industria energiei nucleare, şi articolelor 3 alin. 1 g), 81, 83, 84

si 85 din Tratatul CE (1957) pentru toate celelalte industrii.

Abuzul de poziţie dominantă Fundamentul juridic este reprezentat de Art. 82 al Tratatului CE, Art. 83 (permite

adoptarea de regulamente şi directive) şi Art. 85 (competenţele de investigare ale

Comisiei) ale Tratatului CE.

Fuziunile

2

Politica împotriva fuziunilor (concentrărilor) are ca temei juridic articolele 81, 82, 83, 85

si 235 ale Tratatului CE.

Ajutorul de stat Potrivit Art. 87 al Tratatului CE, „va fi considerat incompatibil cu piaţa comună orice

ajutor acordat de un stat membru sau din resursele de stat, sub orice formă, care

distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizarea anumitor

întreprinderi sau producţia anumitor bunuri atâta timp cât afectează comerţul dintre

statele membre”. Practic, orice avantaj acordat de către stat sau din resursele de stat

este considerat subvenţie atunci când: conferă un avantaj economic entităţii căruia îi

este destinat; este acordat selectiv anumitor societăţi comerciale sau pentru producţia

anumitor bunuri; poate distorsiona concurenţa şi poate afecta comerţul dintre statele

membre. De asemenea, politica comunitară privind ajutoarele de stat este

reglementată, pe lângă textul deja evocat, şi de articolele 88 şi 89 ale Tratatului CE.

Întreprinderile publice

Baza juridică a politicii comunitare în acest domeniu este reprezentată de următoarele

dispoziţii ale Tratatului CE: articolele 86 si 295 în ceea ce priveşte chestiunile generale

referitoare la întreprinderile publice, alineatele 1 si 2 ale Art. 31 în ceea ce priveşte

drepturile speciale sau exclusive, şi articolele 16, 30, 46, 73 si 86 alin. 2 pentru

serviciile publice. IV. Poziţia României faţă de acquis

România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar în vigoare la data de 1 octombrie

2004, obţinând următoarele perioade de tranziţie:

Ajutor fiscal: o Posibilitatea de a menţine exceptarea de la plata impozitului pe profit care a fost

acordată agenţilor economici ce au obţinut certificatul de investitor în zona

defavorizată până la 1 iulie 2003, în baza OUG 24/1998 privind regimul zonelor

defavorizate, în condiţiile respectării limitărilor impuse de ajutorul de stat pentru

investiţii regionale. Perioada de tranziţie a fost solicitată pentru întreaga

perioadă de existenţă a zonelor defavorizate, după cum urmează:

Pentru 3 zone defavorizate (Brad, Valea Jiului, Balan) până la 31

decembrie 2008;

3

Pentru 22 zone defavorizate (Comanesti, Bucovina, Altan Tepe,

Filipesti, Ceptura, Albeni, Schela, Motru Rovinari, Rusca Montana,

Bocsa, Moldova Noua-Anina, Baraolt, Apuseni, Stei-Nucet, Borod

Suncuius-Dobresti-Vadu Crisului, Popesti-Derna-Alesd, Ip, Hida-

Surduc- Jibou-Balan, Sarmasag-Chiejd-Bobota, Baia Mare, Borsa

Viseu, Rodna) până la 31 decembrie 2009;

Pentru 3 zone defavorizate (Cugir, Zimnicea, Copsa Mica) până la 31

decembrie 2010.

o Posibilitatea de a menţine exceptarea de la plata redevenţei datorată

administraţiei zonelor libere, de către agenţii economici care operează în zone

libere şi care au încheiat contracte comerciale cu administraţia zonelor libere

înainte de 1 iulie 2002, în baza Legii 84/1992 privind regimul zonelor libere, în

condiţiile respectării limitărilor impuse de ajutorul de stat pentru investiţii

regionale. Perioada de tranziţie a fost solicitată până la 31 decembrie 2011.

Sectorul siderurgic – posibilitatea de a restructura industria siderurgică naţională

până la finele anului 2008. Restructurarea acestui sector are ca obiectiv asigurarea

viabilităţii următoarelor companii:

o ISPAT SIDEX Galaţi;

o ISPAT Siderurgica Hunedoara;

o COST Târgovişte;

o ISCT Câmpia Turzii;

o CSR Reşiţa;

o DONASID Călăraşi.

V. Angajamente

Având în vedere obiectivul României de a deveni membru cu drepturi depline ale Uniunii

Europene la 1 ianuarie 2007, trebuie acordată o atenţie deosebită îndeplinirii priorităţilor

care sunt legate de activarea clauzei de salvgardare:

Asigurarea unui control efectiv de către Consiliul Concurenţei al oricărui potenţial

ajutor de stat, inclusiv al ajutoarelor fiscale, sociale şi al eşalonărilor la plata

energiei.

Asigurarea unei implementări satisfăcătoare a legislaţiei atât în domeniul antitrust

cât şi al ajutorului de stat.

4

Adoptarea, până la mijlocul lunii decembrie 2004, a variantei revizuite a Strategiei

de restructurare a industriei siderurgice şi a Planurilor individuale de viabilitate în

conformitate cu obligaţiile prevăzute în Protocolul 2 al Acordului European1. În

contextul restructurării industriei siderurgice, România şi-a asumat următoarele

angajamente:

o Să nu mai acorde sau plătească, în perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie

2008, ajutoare de stat companiilor prevăzute în Strategia de restructurare a

industriei siderurgice.

o Să respecte nivelul ajutorului de stat agreat în contextul Protocolului 2 al

Acordului European pentru companiile prevăzute în Strategia de restructurare a

industriei siderurgice.

o Să respecte reducerile de capacităţi pentru produse finite, de 2,05 milioane

tone, prevăzute pentru întreaga perioadă de restructurare (1993-2008).

Continuarea dezvoltării capacităţii administrative a Consiliului Concurenţei prin

alocarea de resurse financiare adecvate şi suficiente, precum şi prin calificarea

corespunzătoare a personalului.

1 Varianta revizuită a Strategiei de restructurare a industriei siderurgice şi Planurile individuale de viabilitate ale companiilor din domeniu au fost transmise Comisiei Europene în data de 15 decembrie 2004

Capitolul 7 – Agricultura Istoric negocieri Negocierile la Capitolul 7- Agricultura au fost deschise în cadrul Conferinţei de Aderare din 1 octombrie 2002, în privinţa aspectelor referitoare la sectoarele sanitar veterinar şi fitosanitar şi în cadrul Conferinţei de Aderare din 20 decembrie 2002 pentru măsurile orizontale, organizaţiile comune de piaţă, dezvoltarea rurală şi silvicultura. Negocierile la acest capitol au fost închise provizoriu la data de 4 iunie 2004. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (integrator de capitol) Agenţia Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ministerul Economiei şi Comerţului Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor Ministerul Sănătăţii Institutul Naţional de Statistică Asociaţia de Standardizare din România Prezentarea acquis-ului Baza juridică a Politicii Agricole Comune (PAC) este dată de dispoziţiile art. 32-38 din Tratatul de la Roma. Conform acestor dispoziţii, Politica Agricolă Comună (PAC) are ca scop menţinerea şi dezvoltarea unui sistem agricol modern, care să asigure un nivel de viaţă echitabil populaţiei rurale şi o aprovizionare la preţuri rezonabile a consumatorilor, cu garantarea liberei circulaţii a mărfurilor pe teritoriul Comunităţii Europene. Instrumentele esenţiale ale Politicii Agricole Comune(PAC) constau în:

- politica pieţelor şi a preţurilor, bazată pe organizarea comună de piaţă, reglementarea producţiei şi comercializării produselor agricole;

- politica socio-structurală, care coordonează procesul de ajustare a structurilor agricole;

- politica de comerţ exterior şi de armonizare a legislaţiei. Politica Agricolă Comună (PAC) a făcut obiectul unei reforme de anvergură în anul 1992, care a fost aprofundată în 1999, în cadrul Agendei 2000. Reforma a

urmărit consolidarea modelului agricol european în contextul unei politici cât mai orientate spre piaţă, vizând asigurarea a trei funcţii de bază agriculturii comunitare: funcţia economică, funcţia de amenajare a teritoriului şi funcţia de protejare a mediului înconjurător. În ianuarie 2003, Comisia Europeană a propus un nou pachet de măsuri pentru revizuirea PAC pe termen mediu, care urmează să fie aplicate începând din anul 2007, după adoptarea cadrului bugetar pentru perioada 2007 – 2013 şi care vizează:

- decuplarea - introducerea unui ajutor unic pe fermă, independent de producţie;

- condiţionarea acordării ajutoarelor de respectarea mediului, a condiţiilor de securitate alimentară, sănătate şi menţinerea fermei în bune condiţii;

- o politică de dezvoltare rurală mai puternică cu sprijin financiar îmbunătăţit, noi măsuri de creştere a calităţii produselor şi bunăstării animalelor şi sprijinirea fermierilor pentru a se alinia la standardele comunitare;

- reducerea plăţilor directe (degresivitatea) pentru fermele mari în scopul generării de fonduri suplimentare pentru dezvoltarea rurală.

Poziţia României faţă de acquis România a acceptat acquis-ul în vigoare la data de 1 aprilie 2004 şi a solicitat 6 perioade de tranziţie, după cum urmează:

• 3 ani, până la 31.12.2009 - modernizarea, retehnologizarea unităţilor de tăiere şi alinierea la cerinţele europene unităţilor de procesare a cărnii (26 unităţi)

• 3 ani, pana la 31.12.2009 - modernizarea si retehnologizarea unităţilor de procesare a laptelui (28 unităţi), precum si pentru organizarea centrelor de colectare si a celor de standardizare lapte

• 3 ani, până la 31.12.2009 - modernizarea si retehnologizarea unităţilor de procesare a cărnii de pasăre (2 unităţi)

• 3 ani, pana la 31.12.2009 - conformarea la cerintele comunitare a fermelor de animale de lapte si la calitatea laptelui crud obtinut

• 8 ani, până la 31.12.2014 - defrişarea suprafeţelor de 30.000 ha ocupate cu hibrizi interzişi şi replantarea acestora cu soiuri din specia Vitis vinifera, cu recunoaşterea dreptului de replantare

• 3 ani, pana la data de 31.12.2009 - utilizarea produselor de protectie a plantelor omologate in prezent in Romania si care contin urmatoarele substante active incluse in Anexa I a Directivei 91/414/CEE: 2,4 D (2 ani, până la 31.12.2008), cupru (sub forma de sulfat, oxiclorura sau hidroxid), sulf, acetoclor, dimetoat.

Angajamente asumate în negocieri* • Organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi – termen:

decembrie 2006

• Organizarea şi funcţionarea Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS) – termen: decembrie 2006

• Realizarea Registrului plantaţiilor viticole – termen: 2004

• Respectarea Programului de acţiuni pentru îmbunătăţirea calităţii şi salubrităţii laptelui materie primă – termen: 2007

• Implementarea sistemului de cote pentru lapte – termen: 2006

• Introducerea grilei de clasificare, plata corelată cu această clasificare, organizarea controlului, instruire clasificatori pentru: bovine, ovine, caprine şi porcine – termen: 2005

• Identificarea şi înregistrarea animalelor Termen: - pentru bovine: decembrie 2004 - pentru ovine, porcine şi cabaline: iunie 2006.

• Implementarea Planului de Acţiune pentru alinierea la sistemul de control al Comunităţii privind controalele la frontieră – termen: 2006

• Implementarea planurilor de modernizare şi respectarea de către unităţile agro-alimentare a exigenţelor comunitare în domeniu – termen: decembrie 2006

• Implementarea Planului de Acţiune pentru modernizarea laboratoarelor de testare a reziduurilor – termen: 2006

• Implementarea Planului de acţiune pentru controlul contaminanţilor – termen: 2006

• Implementarea Planului de acţiune pentru finalizarea procesului de acreditare a laboratoarelor şi a sistemului de omologare – termen: 2006.


Capitolul 8 - Pescuit

Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de aderare România -UE din 17 mai 2001. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 27 iunie 2001. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului Ministerul Administraţiei şi Internelor Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Prezentarea acquis-ului Politica Comună a Pescuitului (PCP) este un instrument de gestiune cu care Uniunea Europeană s-a dotat pentru activitatea de pescuit şi acvacultură. Această politică a fost concepută în scopul gestionării resurselor comune de peşte şi respectării obligaţiilor stipulate în tratatele constitutive ale comunităţilor. De altfel, tratatele constitutive prevăd necesitatea unei gestiuni comune în acest domeniu, prin reguli adoptate la nivel comunitar şi punerea lor în aplicare în toate statele membre. Dacă iniţial PCP a făcut parte integrantă din Politica Agricolă Comună, treptat, aceasta a dobândit o identitate separată. Astfel, în anul 1970, Consiliul European a adoptat acte vizând stabilirea unei organizări comune de piaţă , acestea constituind baza unei politici structurale privind pescuitul. Ulterior, a fost adoptat Regulamentul nr. 170/83/CE privind Politica Comună a Pescuitului, act normativ modificat prin Reglementarea nr.3760/92/CE , care trasează liniile directoare ale PCP, până în anul 2002. Conform acestei reglementări, care ţine seama de dimensiunea biologică, economică şi socială a pescuitului, Politica Comună a Pescuitului este organizată pe patru domenii principale: a) Conservarea stocurilor de peşte Anual sunt fixate cantităţile maximale de peşte care poate fi capturat, fără riscul de supraexploatare. Pe baza unor studii ştiinţifice realizate asupra principalelor stocuri, Consiliul de miniştri statuează asupra cantităţii de peşte pe care pescarii din cadrul UE vor putea să o captureze în anul următor. Partea obţinută de fiecare stat membru reprezintă o cotă naţională.

b) Asigurarea structurilor necesare (nave, instalaţii portuare şi fabrici de conserve) Pentru proiectele de investiţii în domeniul pescuitului şi acvaculturii, precum şi pentru dezvoltarea pieţei, Comunitatea acordă sprijin financiar. De asemenea, sunt acordate ajutoare financiare pentru modernizarea navelor, dar şi pentru eliminarea supracapacităţii de pescuit. c) Organizarea comună de piaţă Acest aspect al PCP a avut drept obiectiv crearea unei pieţe comunitare şi adaptarea producţiei la cerere. Crearea pieţei unice europene şi deschiderea progresivă a comerţului mondial s-au adăugat obiectivelor iniţiale. d) Organizarea relaţiilor externe (acorduri de pescuit cu state terţe şi negocieri în cadrul organizaţiilor internaţionale) Urmare extinderii zonelor de pescuit la 200 mile marine, s-a impus negocierea unor acorduri bi- şi multilaterale privind accesul la fondurile de peşte din zonele respective. Dreptul de acces a fost negociat cu statele terţe în schimbul unor compensaţii. Comunitatea participă şi la negocierea în cadrul organismelor internaţionale sau organizaţiilor regionale de pescuit pentru obţinerea unor practici raţionale şi rezonabile în domeniu. Agenda 2000 conţine noi orientări vizând modificarea structurală a activităţii de pescuit, precizarea priorităţilor politice şi a cadrului de intervenţie al Instrumentului financiar de orientare a pescuitului (IFOP) pentru perioada 2000- 2006, în scopul asigurării unui echilibru durabil între resursele de peşte şi exploatarea acestora, întărirea competitivităţii structurilor de exploatare, valorificarea produselor piscicole şi de acvacultură şi revitalizarea zonelor dependente de aceste sectoare. În lumina orientărilor cuprinse în Agenda 2000, în luna martie 2001, Comisia Europeană a adoptat “Cartea verde” privind viitorul politicii comunitare a pescuitului (PCP). “Cartea verde” este un prim document de acest gen elaborat în sectorul pescuitului, prin care a fost lansată o amplă dezbatere publică şi la care au fost invitate să participe toate părţile interesate, în vederea reexaminării PCP. Documentul prezintă un tablou sumbru al activităţii din domeniul pescuitului european, situaţie cauzată de pescuitul excesiv, practicat de o flotă prea mare în raport cu cantităţile de peşte care ar trebui să fie pescuite. De asemenea, prin document sunt criticate măsurile de conservare ineficace care au fost luate pentru a proteja stocurile de peşte şi ecosistemele marine. Conform “Cărţii verzi” adoptată de Comisia Europeană, dificultăţile din sectorului pescăresc sunt rezultatul conflictului existent între obiectivele şi măsurile pe termen scurt luate de autorităţile comunitare. De aceea, se apreciază necesară definirea unor obiective mai clare şi fixarea unor priorităţi vizând reconstituirea resurselor naturale, care să respecte, în acelaşi timp, politicile comunitare privind mediul înconjurător, securitatea alimentară şi cooperarea pentru dezvoltare. “Cartea verde” defineşte patru mari obiective în domeniul PCP: - ameliorarea condiţiilor de conservare şi de protecţie a ecosistemelor marine; - sporirea implicării părţilor interesate în procesele de decizie; - garantarea unui sector pescăresc viabil şi auto-suficient;

- promovarea unui pescuit durabil, atât în interiorul, cât şi în afara apelor comunitare. Toţi cei care doresc să se implice în dezbateri au fost invitaţi să-şi prezinte Comisiei Europene punctele de vedere, sugestiile, criticile şi comentariile, până la 30 septembrie 2001. În urma acestor dezbateri, Comisia Europeană a făcut propuneri formale în vederea promovării unei noi politici comunitare în domeniu. De la 1 ianuarie 2003, a intrat în vigoare noua politică în domeniul pescuitului, care vizează, în principal următoarele aspecte: strategia pe termen lung în domeniul pescuitului, reformarea politicii flotelor, perfecţionarea aplicării legislaţiei în domeniu şi implicarea sporită a grupurilor de interes. Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 8 - Pescuit, în vigoare la data de 30 decembrie 2000. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la 30 iunie 2002.

Angajamente asumate în negocieri* Adoptarea legii fondului piscicol, pescuitului şi acvaculturii - termen: 2001 Adoptarea Hotărârii de Guvern privind crearea şi funcţionarea Inspecţiei piscicole - termen: 2001 Înfiinţarea Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol - termen: 2001 Adoptarea ordinului MAAP privind identificarea punctelor de debarcare a peştelui - termen: 2002 Adoptarea ordinului MAAP privind lista cu denumirile comerciale ale speciilor folosite pe teritoriul Românei - termen: 2002 Elaborarea statisticii flotei de pescuit, capturilor şi a debarcărilor, pe baza informaţiilor din Jurnalul de pescuit - termen: 2002 Transpunerea acquis-ului comunitar aferent pieţei de peşte printr-o legislaţie privind elaborarea criteriilor de recunoaştere a organizaţiilor de producători - termen: 2002 Transpunerea acquis-ului comunitar aferent pieţei de peşte printr-o legislaţie privind aplicarea normelor de comercializare a peştelui proaspăt şi a standardelor de calitate - termen: 2002 Finalizarea procesului de creare şi aplicare a sistemului perfecţionat de colectare, transmitere şi prelucrare a datelor statistice - termen: 2002 - 2003 Elaborarea cadrului legislativ destinat organizării şi funcţionării centrului de recepţie de la ţărm din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor - Garda de Coastă, dotarea tehnică şi cu personal - termen: 2002 - 2004 Iniţierea unei hotărâri a guvernului privind condiţiile pentru accesul navelor străine de pescuit în apele teritoriale româneşti şi Zona Economică Exclusivă a României, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Afacerilor Externe - termen: 2003


Transpunerea acquis-ului comunitar aferent pieţei de peşte printr-o legislaţie privind organizarea şi funcţionarea sistemului de monitorizare a preţurilor la peşte şi produse din peşte - termen: 2003 Elaborarea unei hotărâri de guvern pentru înfiinţarea Agenţiei de Plăţi care să gestioneze fondurile prevăzute de FEOGA şi IFOP - termen: 2004 Extinderea sistemului de comunicare INMARSAT – C şi la navele de pescuit, prin echiparea unui număr de nave cu instalaţii de transmitere a informaţiilor - termen: 2004 Transpunerea acquis-ului comunitar aferent pieţei de peşte printr-o legislaţie privind aplicarea noului sistem de etichetaj - termen: 2004

Capitolul 9 - Politica în domeniul transporturilor Istoric negocieri Capitolul 9 - Politica în domeniul transporturilor a fost deschis în cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 12 iunie 2001 şi închise provizoriu în timpul Conferinţei de aderare din 9 decembrie 2003. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale: Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice

Oficiul Concurenţei (până în 2003) Consiliul Concurenţei Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului Ministerul Administraţiei şi Internelor Prezentarea acquis-ului comunitar: Urmare a Cartei Albe privind ”Dezvoltarea politicii comune a transporturilor” (1992), s-au fixat următoarele obiective comune:

– eliminarea ultimelor disfuncţii în ceea ce priveşte reţeaua internă de transporturi a Comunităţii Europene

– crearea unui sistem eficient de transporturi care să contribuie la libera circulaţie a bunurilor, a persoanelor şi a serviciilor

– încurajarea competiţiei intracomunitarea a industriei de transporturi Agenda de implementare a politicii comune a transporturilor pentru 1995-2000 („Programul de acţiune pentru mobilitatea durabilă în Europa”) a pus accentul pe următoarele priorităţi:

– ameliorarea calităţii prin dezvoltarea tehnologiilor avansate în transporturi care să contribuie atât la eficientizarea serviciilor, cât şi la protecţia mediului

– dezvoltarea pieţei comune a transporturilor prin servicii eficiente, bazate pe standarde sociale comune

– deschiderea reţelei interne de transporturi spre parteneri terţi şi spre alte pieţe ale transporturilor.

În prezent politica UE în domeniul transporturilor face faţă următoarelor provocări: – până în 2010 transportul de mărfuri este estimat că va creşte cu 38%, iar cel de

pasageri cu 24% – ambuteiaje pe căile rutiere – presiuni legate de protecţia mediului – probleme legate de siguranţă şi calitatea vieţii

Pentru a rezolva aceste probleme şi ca o contribuţie concretă la strategia de dezvoltare adoptată la Goteborg, Comisia a prezentat o Carte Albă în domeniul. Astfel Comisia a definit următoarele repere ale politicii viitoare în domeniul transporturilor:

– modificarea ponderii diverselor moduri de transport prin investiţii în căile ferate, căi navigabile interioare, rute maritime scurte (“sea motorways”) şi operaţiuni intermodale (programul financiar “Marco Polo”)

– terminarea reţelei transeuropene şi eliminarea punctelor de congestie în reţeaua de cale ferată

– o politică eficientă a taxelor privind transportul prin armonizarea taxelor pe combustibil

– noi reguli comunitare în domeniul transportului aerian până în anul 2004 – reducerea cu 50% a victimelor accidentelor de circulaţie până în 2010 – întărirea poziţiei Comunităţii Europene în organizaţiile internaţionale în domeniu.

Ultimul Consiliu pentru Transport, Telecomunicaţii şi Energie a avut loc la Luxemburg în 9 octombrie 2003. Concluziile acestui stabilesc, printre altele, necesitatea unor reglementări mai stricte în domeniul siguranţei maritime şi necesitatea de modificare a reţelei TEN, fiind prezentat proiectul Deciziei care acoperă o reţea TEN extinsă la 27 de state, cu scopul de întări coeziunea, încuraja concurenţa, promova interoperabilitatea şi cooperarea trans-frontalieră. În domeniul transportului aerian, s-a ajuns la un acord în privinţa unor proiecte de Regulamente privind acordurile privind serviciile aeriene între Statele membre şi cu ţări terţe, protecţia împotriva subvenţiilor şi a practicilor neloiale de stabilire a preţurilor şi cerinţele de asigurări ale operatorilor aerieni. Au fost de asemenea agreate cerinţe mai mari privind siguranţa rutieră pe reţeaua TEE, precum şi revizuirea directivei privind taxarea vehiculelor grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastucturi. Poziţia României faţă de acquis* România acceptă integral acquis-ul comunitar privind capitolul 9 – Politica în domeniul transporturilor, în vigoare la data de 31 decembrie 2002 şi se angajează să ia măsurile necesare pentru implementarea efectivă a acestuia până la data aderării. România a obţinut următoarele perioade de tranziţie: O perioadă de tranziţie de 4 (patru) ani, respectiv până la 31 decembrie 2010, pentru aplicarea, în ceea ce priveşte vehiculele româneşti care desfăşoară exclusiv activităţi de transport intern, a impozitelor minime prevăzute în anexa I la Directiva 1999/62; O perioadă de tranziţie pentru aplicarea integrală a prevederilor referitoare la greutăţile maxime ale Directivei 96/53, care stabileşte dimensiunile maxime admise în traficul naţional şi internaţional şi greutăţile maxime admise în traficul internaţional de 7 ani, până la 31 decembrie 2013. Perioada de tranziţie este acordată pentru depăşirea greutăţii maxime pe axa motoare (nu şi pentru depăşirea greutăţii totale) şi se aplică pentru reţeaua de drumuri secundare nereabilitată. Sunt prevăzute următoarele suprataxe pentru vehiculele cu suspensie mecanică:

între 10 şi 10,5 tone: 0.11 euro/km între 10,5 şi 11 tone: 0.30 euro/km


între 11 şi 11,5 tone: 0.44 euro/km Pentru vehiculele cu suspensie pneumatică taxele vor fi cu cel puţin 25% mai reduse. Pentru reţeaua de tranzit principală nu a fost acordată perioadă de tranziţie întrucât cea mai mare parte a reţelei respective va fi reabilitată până la data aderării. Uniunea Europeană a solicitat o perioadă de tranziţie pentru Regulamentul EEC 3118/93 privind cabotajul rutier. Perioada de tranziţie la cabotajul rutier este solicitată în aceeaşi formulă (3+2 ani) negociată cu Bulgaria, Polonia, Ungaria şi Cehia, ţari care au cerut la randul lor tranziţii în domeniul transportului rutier. Statele care nu au solicitat tranziţii au primit formula 2+2, cu excepţia Maltei, Ciprului şi Sloveniei care, datorită pieţei de transport de dimensiuni reduse, nu li s-a solicitat perioadă de tranziţie Perioada de tranziţie presupune faptul că, în primii trei ani după aderare, transportatorii români nu vor avea acces la piaţa de transport rutier de marfă în actualele şi viitoarele state membre, care la rândul lor nu vor avea acces pe piaţa din România. Statele membre au posibilitatea de a prelungi interdicţia accesului la cabotaj cu încă doi ani pe baza adresării unei notificări către Comisie. În lipsa notificării, piaţa se deschide automat. Pe durata perioadei de tranziţie statele membre, pe baza acordurilor bilaterale, pot schimba autorizaţii de cabotaj, inclusiv liberalizarea integrală a cabotajului rutier. În cazuri urgente şi excepţionale de puternică distorsiune pe piaţa internă de transport, un stat membru care a solicitat perioadă de tranziţie poate invoca o clauză de salvgardare şi, cu notificarea Comisiei, poate suspenda aplicarea acquis-ului pe o perioadă determinată. Angajamente asumate în negocieri* Finalizarea transpunerii noului pachet legislativ în domeniul transporturilor feroviare - termen: 2003 Adoptarea unor acte normative pentru transpunerea integrală în legislaţia naţională a prevederilor aplicabile ale acquis-ului comunitar în materie de siguranţă maritimă, înclusiv „pachetele” Erika 1 si Erika 2 - termen: 2003 Reducerea ratei de reţinere a navelor sub pavilion roman calculata pe un interval de 12 luni la sub 10% - termen: 2004 Implementarea pachetului lagislativ Erika II (siguranţă maritimă) - termen: 2004 În domeniul transporturilor rutiere, vor fi urmărite etapele prevăzute în calendarele detaliate stabilite cu privire la condiţiile de prag financiar pentru accesul la ocupaţie, aplicarea progresivă a acquis-ului în domeniul tehnologiei şi siguranţei, în special pentru dispozitivele de limitare a vitezei şi echipamentul de înregistrare şi aplicarea graduală a prevederilor acquis-ului privind taxarea vehiculelor grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, introducerea graduală a tarifului de utilizare a drumurilor şi eliminarea diferenţelor între tarifele pentru transportatorii străini şi cei români la penalizarea transportatorilor pentru vehiculele care depăşesc limitele maxime de masă admise pe teritoriul său.


Decembrie, 2004 CAPITOLUL 10 – IMPOZITAREA

1. Data deschiderii/închiderii negocierilor Capitolul 10 - Impozitarea au fost deschise în cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 26 octombrie 2001 şi închise provizoriu în timpul Conferinţei de aderare din 2 iunie 2003. În data de 26 noiembrie 2004 România a re-deschis şi închis provizoriu Capitolul 10 – Impozitarea prin formularea poziţiei faţă de acquis-ul adoptat ulterior închiderii capitolului, respectiv în anul 2003. 2. Documente transmise pe parcursul negocierilor Documentul de poziţie CONF - RO 29/01, Documentul de poziţie complementar CONF - RO 42/02, Documentul de Poziţie Complementar II CONF-RO 06/03, care înlocuieşte Documentul de Poziţie Complementar CONF - RO 42/02. Uniunea Europeană a prezentat la 2 iunie 2003, ca răspuns la Documentul de poziţie complementar II, Documentul de poziţie comună CONF-RO 13/03 prin care se propune închiderea provizorie a capitolului. Documentul de Poziţie Complementar III CONF - RO 41/04. La 26 noiembrie 2004 Uniunea Europeană a prezentat Documentul de Poziţie Comună CONF - RO 46/04. 3. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale: - Ministerul Finanţelor Publice (integrator de capitol)

• Direcţia Generală a Vămilor - Consiliul Concurenţei 4. Prezentarea acquis-ului: 1. Obiectivul principal al tratatului CEE este crearea pieţei comune bazate pe concurenţa loială cu caracteristici similare unei pieţe naţionale. Procesul armonizării impozitelor indirecte în cadrul Comunităţii, potrivit art. 93 al Tratatului, se referă la acele măsuri care sunt necesare pentru garantarea funcţionării Pieţei Interne, prin prevenirea distorsionării concurenţei şi desfiinţării obstacolelor din calea liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor. 2. În ceea ce priveşte legislaţia secundară, acquisul în acest domeniu este împărţit în următoarele domenii: Impozitarea indirectă – care presupune în primul rând armonizarea legislaţiei în ceea ce priveşte TVA – ul şi accizele. Primul pas a fost iniţiat în 1967, prin înlocuirea impozitelor cumulative în cascadă aplicate până atunci de Statele Membre cu o taxă pe valoarea adăugată, necumulativă, care se aplică în toate stadiile producţiei şi comercializării. Astfel, a fost introdusă o taxă generală de consumaţie în toate Statele Membre, care s-a bazat pe principiul că taxa pentru bunuri şi servicii este direct proporţională cu preţul, indiferent de numărul tranzacţiilor care au avut loc în procesul de producţie şi de distribuire înainte de faza în care taxa a fost percepută.

2

Rezultatul acestui proces iniţial a fost adoptarea şi implementarea Directivei a şasea, privind TVA 77/388 CEE, care stabileşte definiţiile majore şi principiile impozitării cu TVA. Al doilea pas a fost abolirea controlului fiscal la frontierele interne ale Comunităţii. Astfel, au fost eliminate taxele la import şi ameliorate cele la export în comerţul din cadrul Comunităţii. Regimul TVA astfel rezultat este cel care se aplică în Uniune din 1 ianuarie 1993. În ceea ce priveşte acquisul referitor la accize, acesta conţine reglementări privind produsele din tutun, băuturi alcoolice şi produse energetice şi electricitate. Legislaţia în vigoare prevede nivelul minim al accizelor care trebuie percepute pentru aceste produse. Conform legislaţiei comunitare, aceste produse sunt supuse accizelor indiferent dacă provin dintr-un alt stat membru sau ţări terţe, iar accizele sunt percepute în statul în care sunt consumate, la nivelul ratei aplicate în statul respectiv. În ceea ce priveşte circulaţia bunurilor supuse accizelor, piatra de temelie o constituie sistemul de antrepozitare, conform căruia, bunurile supuse accizării pot fi produse şi stocate în regim de suspendare. Cooperarea administrativă şi asistenţa reciprocă – este o trăsătură importantă a cooperării în ceea ce priveşte piaţa internă. Legislaţia comunitară în acest domeniu furnizează instrumente pentru evitarea evaziunii fiscale şi permite statelor membre să obţină informaţii despre agenţii economici din alte state membre atât automat cât şi la cerere. În acest sens sunt în curs de derulare o serie de programe menite să întărească eforturile statelor membre pentru evitarea evaziunii fiscale în ceea ce priveşte TVA – ul şi accizele. Impozitarea directă – acquis-ul în acest domeniu se referă la aspecte legate de impozitarea corporaţiilor şi a impozitelor pe capital. Măsurile în domeniu urmăresc să faciliteze cooperarea administrativă între autorităţile naţionale şi să înlăture obstacolele întâmpinate de firmele cu activitatea transfrontalieră. Codul de conduită pentru impozitarea afacerilor reprezintă un angajament politic al Statelor Membre privind stoparea eventualelor măsuri fiscale dăunătoare. Statele Membre se angajează să nu introducă măsuri contrare Codului de conduită şi să examineze propria legislaţie în concordanţă cu prevederile acestuia şi, respectiv, amendarea acesteia dacă este cazul. 5. Poziţia României faţă de acquis România acceptă integral acquis-ul comunitar privind capitolul 10 - Impozitarea, în vigoare la data de 31 decembrie 2002 şi se angajează să ia măsurile necesare pentru implementarea efectivă a acestuia până la data aderării. România a obţinut următoarele derogări/perioade de tranziţie:

- o derogare de la aplicarea art. 24(2) din Directiva 77/388/EEC privind regimul special aplicabil micilor întreprinzători în ceea ce priveşte aplicarea pragului de impozitare de 35.000 Euro cifră de afaceri anuală pentru plătitorii de TVA.

- o derogare - potrivit art. 28 alin. 3 (b) şi Anexei F pct. 17 - pentru aplicarea scutirii cu drept de deducere a transportului internaţional de persoane.

3

- o perioadă de tranziţie de 3 ani, până la 31 decembrie 2009, în vederea atingerii nivelului minim al accizelor la ţigarete prevăzut de noul acquis prin Directiva Consiliului 2002/10/CE privind ţigaretele.

- o derogare pentru acordarea unui regim special pentru accizarea băuturilor alcoolice distilate din fructe, obţinute de fermieri şi destinate autoconsumului, echivalent a 50 litri băuturi spirtoase /gospodărie/an, cu concentraţie de 40% în volum, prin aplicarea unei cote de 50% din acciza standard aplicată în România.

În Documentul de poziţie complementar III, România prezintă poziţia faţă de acquis-ul adoptat în cursul anului 2003. De asemenea prin acest document de poziţie România solicită perioade de tranziţie pentru transpunerea acquis-ului 2003, după cum urmează:

- pentru benzină fără plumb: o perioadă de tranziţie de 4 ani de la data aderării, respectiv până la data de 1.01.2011, de la aplicarea art. 7(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I - Tabelul A din directivă;

- pentru motorină folosită drept carburant pentru maşini: o perioadă de tranziţie de 6 ani de la data aderării, respectiv până la data de 1.01.2013, de la aplicarea art. 7(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I - Tabelul A din directivă;

- pentru gaz natural utilizat în scopuri necomerciale: o perioadă de tranziţie de 3 ani de la data aderării, respectiv până la data de 1.01.2010, de la aplicarea art. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I - Tabelul C din directivă;

- pentru păcură: o perioada de tranziţie de 3 ani de la data aderării, respectiv până la data de 1.01.2010, de la aplicarea art. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I - Tabelul C din directivă pentru păcura utilizată în sistemul de termoficare;

- pentru păcură: o perioada de tranziţie de 2 ani de la data aderării, respectiv până la data de 1.01.2009, de la aplicarea art. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I - Tabelul C din directivă pentru păcură, cu excepţia celei utilizate în sistemul de termoficare;

- pentru electricitate folosită în scopuri comerciale şi necomerciale: o perioadă de tranziţie de 3 ani de la data aderării, respectiv până la data de 1.01.2010, de la aplicarea art. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I - Tabelul C din directivă.

- pentru eliminarea impunerii redevenţelor şi a dobânzilor plătite între societăţile cu sediul într-un stat membru, o perioadă de tranziţie de 4 ani, respectiv până la data de 31.12.2010, de la aplicarea art. 1 din directiva nr. 49/2003/CE, privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăţilor de dobândă şi de redevenţe efectuate între companii asociate din diferite State Membre.

6. Principalele angajamente asumate în negocieri

4

Închiderea provizorie a capitolului a fost posibilă datorită progreselor obţinute de România în cursul anului 2002 în domeniu, progrese înregistrate în celei trei domenii de bază ale acestui capitol: taxa pe valoarea adăugată, accize şi impozitul pe profit. România şi-a asumat angajamentul referitor la Codul de Conduită pentru Impozitarea Afacerilor, respectiv a faptului că România va introduce numai măsuri fiscale noi în conformitate cu principiile acestuia şi că le va elimina pe cele existente până la data aderării. Până în prezent, România şi-a îndeplinit angajamentele asumate pe parcursul negocierilor la acest capitol. Armonizarea legislaţiei naţionale cu prevederile comunitare va continua, în acest sens România prezentând calendare detaliate cuprinzând termenele de preluare a acquis-ului. Astfel, în domeniul TVA, măsurile care vor trebui luate vizează armonizarea completă, până la data aderării a scutirilor de TVA, precum şi introducerea în legislaţia naţională a unor regimuri speciale de TVA aplicabile producătorilor agricoli, obiectelor de artă, etc. În privinţa accizelor, calendarele elaborate prezintă etapele creşterii nivelurilor accizelor în vederea atingerii minimelor impuse de legislaţia europeană la cele trei categorii de produse accizabile, respectiv: alcool, ţigări şi produse energetice şi electricitate. Un pas important în procesul de aliniere a legislaţiei româneşti cu prevederile comunitare l-a constituit adoptarea Codului Fiscal şi a Codului de Proceduri Fiscale care au îmbunătăţit transparenţa şi coerenţa mediului legislativ şi în acelaşi timp a continuat procesul de transpunere a legislaţiei comunitare prin definirea persoanei impozabile, eliminarea respectiv introducerea anumitor scutiri de TVA în concordanţă cu acquis-ul, introducerea sistemului de antrepozitare fiscală şi utilizarea principiilor Codului de Conduită pentru Impozitarea Afacerilor în ceea ce priveşte legislaţia referitoare la impozitele directe, etc.

Capitolul 11 - Uniunea Economică şi Monetară Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise şi închise provizoriu în cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 28 iunie 2002. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Finanţelor Publice (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Banca Naţională a României Institutul Naţional de Statistică Prezentarea acquis-ului Legislaţia comunitară în domeniu constă, în principal, în prevederi şi protocoale ale Tratatului de înfiinţare a Comunităţii Europene, reglementări şi decizii care se referă la principiile fundamentale ale sistemului economic al UE. Politica economică şi monetară a Uniunii Europene are la bază mai multe articole ale Tratatului de la Roma şi, ulterior, ale celui de la Maastricht. Statele Membre trebuie să îşi stabilească politicile economice şi monetare astfel încât să contribuie la realizarea obiectivelor Uniunii Europene aşa cum sunt statuate în articolul 2 al Tratatului de la Maastricht: „Misiunea Comunităţii este ca, prin stabilirea unei pieţe comune şi a unei uniuni economice şi monetare, precum şi prin implementarea politicilor sau a acţiunilor prevăzute de articolele 3 şi 4 să promoveze o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a activităţilor economice în întreaga Comunitate, o creştere durabilă şi neinflaţionistă care să respecte mediul, un înalt grad de convergenţă a performanţelor economice, un nivel înalt al ocupării forţei de muncă şi al protecţiei sociale, creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii, coeziunea economică şi socială şi solidaritatea între statele membre.” Articolul 4 (1) al Tratatului de la Maastricht prevede o politică economică bazată pe o strânsă coordonare a politicilor economice ale Statelor Membre, piaţa unică şi definirea obiectivelor economice comune în cadrul unei economii de piaţă deschise şi al liberei concurenţe. La acestea se adaugă prevederile articolului 4(2) privind introducerea monedei unice, definirea şi stabilirea unei politici monetare unice şi a politicii cursului de schimb. Articolul 4(3) stabileşte ca principii de bază al politicilor monetare şi a cursului de schimb ale Statelor Membre stabilitatea preţurilor, finanţe publice sănătoase, condiţii monetare şi balanţa de plăţi echilibrată. Articolul 103 se referă la procedurile de coordonare şi supraveghere a politicilor monetare. Articolul 104 se referă la evitarea deficitelor excesive şi prevede sancţiuni în cazul nerespectării acestui angajament (ajungând chiar până la impunerea de amenzi). În scopul asigurării unei convergenţe durabile, necesară pentru realizarea UEM, Tratatul stabileşte criterii de convergenţă care trebuie îndeplinite de fiecare Stat Membru, înainte ca acesta să participe la cel de-al treilea stadiu al UEM. Criteriile de

convergenţă urmăresc să asigure o dezvoltare economică echilibrată în cadrul UEM şi să prevină apariţia oricăror tensiuni în Statele Membre. Acquis-ul aferent Uniunii Economice şi Monetare poate fi împărţit în: a) elemente care trebuie transpuse în legislaţia naţională până la data aderării: (i) interzicerea finanţării directe a sectorului public. Aceasta se referă la interzicerea facilităţii privind creditarea pe termen scurt sau a oricărei alte forme de creditarea a sectorului public de către Banca Naţională. Aplicarea acestei prevederi va asigura disciplina fiscală, care reprezintă un element esenţial al independenţei financiare a Băncii Centrale. (ii) interzicerea accesului privilegiat al sectorului public la instituţiile financiare. Această prevedere este esenţială din punct de vedere al complementarităţii cu interzicerea accesului direct, al întăririi liberei circulaţii a capitalului (care reprezintă o precondiţie a uniunii Economice şi Monetare) şi a prevenirii distorsiunilor principiilor economiei de piaţă. (iii) asigurarea independenţei Băncii Naţionale. Oiectivul fundamental al acesteia trebuie să fie asigurarea stabilităţii preţurilor. De asemenea, trebuie statuat faptul că Banca Naţională nu trebuie să primească instrucţiuni de la autorităţile publice în formularea şi conducerea politicii monetare. b) elemente care trebuie compatibilizate după data aderării: Aceste elemente se referă la politica cursului de schimb, procedurile de coordonare a politicilor economice şi de supraveghere multilaterală din cadrul Uniunii Europene, aderarea la Pactul de Stabilitate şi Creştere Economică şi la statutul Băncii Centrale Europene. Deşi vor participa la Uniunea Economică şi Monetară de la data aderării, noile state membre vor fi considerate state cu derogare conform articolului 122 (ex 109K) al Tratatului privind Uniunea Europeană. Acest articol precizează faptul că noile state membre nu vor adopta moneda unică Euro de la data aderării, deoarece nu îndeplinesc încă criteriile de convergenţă. De asemenea, noile state membre trebuie să participe cel puţin 2 ani în cadrul Mecanismului Ratelor de Schimb 2. Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 11 – Uniunea Economică şi Monetară, în vigoare la data de 31 decembrie 2001. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la 30 iunie 2002. România va fi considerată ţară cu derogare de la adoptarea monedei unice, conform articolului 122 (ex 109K) al Tratatului privind Uniunea Europeană.

Angajamente asumate în negocieri* Extinderea introducerii bugetului pe bază de programe la instituţiile publice - termen: începând din 2002 Elaborarea normelor privind evidenţa angajamentelor bugetare, normelor privind organizare şi conducerea contabilităţii patrimoniului instituţiilor publice, planului de


conturi pentru instituţiile publice şi a monografiei privind înregistrarea în contabilitate a principalelor operaţiuni - termen: 2002 Înfiinţarea „Unităţii de management a trezoreriei” - termen: 2003 Adoptarea unei noi Legi a Finanţelor Publice - termen: 2002 Introducerea sistemului contabil în baza accrual pentru instituţiile publice - termen: 2003 Armonizarea totală la cerinţele ESA 95 în ceea ce priveşte extinderea sferei de cuprindere a formării brute de capital fix - termen: 2003 Modificarea Legii datoriei publice nr. 81/1999 pentru eliminarea prevederilor prin care Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să împrumute fonduri în numele statului direct de la Banca Naţională a României (BNR) în condiţiile stabilite de Legea 101/1998 privind Statutul de funcţionare a BNR - termen: 2004 Modificarea Legii nr. 101/1998 privind Statutul de funcţionare a BNR pentru garantarea deplinei independenţe a BNR; definirea explicită, în conformitate cu prevederile Tratatului, a asigurării stabilităţii preţurilor ca obiectiv fundamental al băncii; eliminarea facilităţii privind creditarea pe termen scurt, în cadrul unor limite specificate, a deficitelor temporare din contul Trezoreriei statului de către BNR; interzicerea achiziţionării de titluri de stat pe piaţa primară de către BNR - termen: 2004 Modificarea Ordonanţei nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar în vederea armonizării cu normele UE - termen: 2004 Amendarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate pentru eliminarea accesului privilegiat al sectorului public la instituţiile financiare - termen: 2004 Euro va fi moneda de referinţă pentru cursul de schimb al monedei naţionale - termen: 2004 Armonizarea totală la cerinţele ESA 95 în ceea ce priveşte evaluarea pe baza dreptului constatat a impozitelor, contribuţiilor sociale şi dobânzilor - termen: 2005 Armonizarea totală la cerinţele ESA 95 în ceea ce priveşte alocarea serviciilor de intermediere financiară indirect măsurate (SIFIM) pe sectoare instituţionale şi ramuri de activitate - termen: 2005 Transpunerea integrală a legislaţiei comunitare în ceea ce priveşte participarea la Sistemul European al Băncilor Centrale - termen: 2006.

Capitolul 12 – Statistica Istoric negocieri Negocierile la Capitolul 12 – Statistica au fost deschise şi închise în cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 24 octombrie 2000. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale - Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice (integrator de capitol) - Ministerul Dezvoltării şi Prognozei - Banca Naţională a României - Ministerul Industriei şi Resurselor - Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor - Ministerul Justiţiei - Ministerul Finanţelor Publice - Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale - Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Ministerul Sănătăţii şi Familiei - Ministerul Turismului - Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului - Ministerul de Interne - Ministerul Administraţiei Publice Prezentarea acquis-ului comunitar Acquis-ul aferent capitolului 12 – Statistica reprezintă ansamblul de reglementări, norme şi practici ale statisticii comunitare, care trebuie adoptate în sistemul statisticii naţionale în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul negocierilor la acest capitol. Biroul de Statistică al Uniunii Europene – Eurostat are misiunea de a realiza un sistem statistic european bazat pe criteriile comparabilităţii, care se asigură prin armonizarea conceptelor, definiţiilor, indicatorilor, clasificărilor şi nomenclatoarelor statistice. Politica Uniunii Europene în domeniul statisticii se bazează pe: - Art. 285 al Tratatului de la Amsterdam - Regulamentul Consiliului 322/97; - principiile de bază ale statisticii prevăzute în Principiile fundamentale ale statisticii oficiale adoptate de către Comisia pentru Statistica a ONU; - compendiumul de documente legale editat de către Eurostat şi actualizat anual; - recomandările statistice ale Comisiei Europene.

Legislaţia comunitară în domeniul statisticii presupune alinierea la standardele europene în următoarele domenii: infrastructura statistică, statistici demografice şi sociale, statistici regionale, statistici macro-economice, statistica întreprinderilor, statistica transporturilor, turismului, serviciilor şi comerţului exterior, statistica agriculturii, silviculturii şi pisciculturii. Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 12 – Statistica, în vigoare la data de 31 decembrie 2000. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la 30 octombrie 2004. Angajamente asumate în negocieri∗ Realizarea versiunilor naţionale pentru Clasificarea Produselor şi Serviciilor Asociate Activităţilor - termen: 2000 Noua Lege a statisticii conformă cu Regulamentul Consiliului nr. 322/1997 privind statisticile comunitare - termen: 2001 Alinierea totala a Registrului Afacerilor la legislaţia comunitară - termen: 2001 Armonizarea totală în ceea ce priveşte statistica demografică şi socială precum şi în ceea ce priveşte statistica transporturilor şi turismului- termen: 2002 Armonizarea totală în ceea ce priveşte statistica preţurilor (indicele preţurilor de consum, indicii preţurilor de producţie, indicii de preţ în construcţii şi în agricultură), statistica serviciilor, statistica întreprinderilor - ancheta structurală în întreprinderi şi statisticile pe termen scurt în industrie, comerţ şi servicii - termen: 2003 Înfiinţarea, în colaborare cu Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională, a opt oficii regionale de statistică - termen: 2004 Implementarea acquis-ului - Statistica macro-economică R.C. 2223/96 (ESA 95)– termen: 2005 Armonizarea totală a anchetelor în domeniul agriculturii bazate pe culegerea datelor la distanţă – termen: 2005

∗ Detalii la instituţia integratoare şi componenţii delegaţiei sectoriale (aspecte specifice)

Introducerea unei anchete structurale periodice în ceea ce priveşte statistica în agricultură, piscicultură, conform prevederilor Deciziei Comisiei nr. 377/98 – termen: 2006 Armonizarea totală a statisticilor de comerţ exterior R.C.638/2004(Intrastat )– termen: 2006 Implementarea acquis-ului privind statistica agricolă şi piscicolă - D.C. 837/90 şi 959/93 (Producţia animală şi productia agricolă)– termen: 2006 Implementarea acquis-ului - Statistica demografică şi socială– termen: 2006 Anchetele privind durata programului de lucru, persoanele cu probleme de sănătate, formare profesională continuă– termen: 2006 Implementarea acquis-ului privind statistica întreprinderilor - R.C 58/97 (Statistica Structurală a Întreprinderilor) – termen: 2006

Capitolul 13 - Politica Socialǎ şi de Ocupare a Forţei de Muncǎ Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 26 octombrie 2001. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 19 Aprilie 2002. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Sănătăţii Ministerul Economiei şi Comerţului Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Consiliul Economic şi Social Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap Autoritatea Naţională de Control Inspecţia Muncii.

Prezentarea acquis-ului Carta Sociala Europeana, Cartea Alba „Politica Sociala Europeana”, precum şi „Carta comunitara privind drepturile sociale fundamentale” au stabilit obiectivele politicii sociale, obiective care se refera la: promovarea ocupării forţei de munca; îmbunătăţirea condiţiilor de viata şi de muncǎ; protecţie socialǎ corespunzătoare; asigurarea unui dialog între angajaţi şi angajatori; dezvoltarea resurselor umane în vederea obţinerii şi menţinerii unei rate înalte de ocupare a forţei de munca; combaterea excluderii sociale. Ocuparea forţei de munca a fost declaratǎ ca obiectiv prioritar al Uniunii - prezentarea obiectivelor strategice pe perioada 2000–2005 a avut loc cu ocazia Consiliului European de primăvara de la Lisabona (2000). Consiliul a stabilit ca obiectiv strategic fundamental ca, până în anul 2010, UE sa devină cea mai competitivǎ economie bazatǎ pe cunoaştere. S-a considerat ca cea mai importantǎ problemǎ a majorităţii statelor membre o reprezintă şomajul. Eradicarea şomajului până în anul 2010 a fost definitǎ ca o alta prioritate a Uniunii Europene. Daca până la reuniunea de la Lisabona, strategia europeanǎ se baza pe masuri luate la nivel naţional şi comunitar, odată cu publicarea liniilor directoare pe anul 2000, ocuparea forţei de munca a cǎpǎtat o dimensiune localǎ. Fondul Social European reprezintă principalul instrument financiar pentru acţiuni structurale al Uniunii Europene ce prevede mijloacele de punere în aplicare a obiectivelor Strategiei europene de ocupare a forţei de muncǎ: protecţia şi promovarea forţei de munca, combaterea şomajului, a discriminării şi excluderii sociale.

Îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi a respectării drepturilor muncitorilor este unul din cele mai importante obiective ale Uniunii, prin care aceasta urmăreşte ca dezvoltarea pieţei unice sǎ nu fie însoţitǎ de scăderea standardelor de lucru şi de distorsiuni. Priorităţile Comunităţii în domeniul legislaţiei muncii se îndreaptă spre definirea cerinţelor minime de lucru şi nu spre armonizarea legislaţiei. Sănătatea şi protecţia muncii: în 2002 a fost adoptatǎ noua „Strategie a Comunităţii privind sănătatea şi siguranţa în muncǎ”, ce acoperă perioada 2002-2006. Prin aceastǎ strategie este abordatǎ o nouǎ culturǎ a muncii care ţine seama de calitatea muncii, prevenirea riscurilor şi construirea de parteneriate. Protecţia socialǎ: chiar dacǎ politica privind protecţia socialǎ este responsabilitatea fiecărui stat, Comisia a considerat ca poate veni în ajutor, prin promovarea unor masuri de cooperare şi acţiuni comune. Dialogul social: Dialogul cu partenerii sociali reprezintă piatra de temelie a modelului social european. Egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei: egalitatea dintre bărbaţi şi femei este un principiu de bazǎ al democraţiei. Promovarea mǎsurilor specifice privind egalitatea dintre bărbaţi şi femei s-a făcut printr-o serie de programe de acţiune multianuale dezvoltate şi implementate cu ajutorul statelor membre. De asemenea, Comisia prezintă rapoarte periodice privind integrarea principiului egalităţii dintre bărbaţi şi femei în Uniunea Europeana în care sunt prezentate dezvoltările şi tendinţele politicii în domeniu. Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 13 – Politica Socială şi de Ocupare a Forţei de Muncă, în vigoare la data de 31 decembrie 1999. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la 30 iunie 2002. Angajamente asumate în negocieri* Elaborarea şi adoptarea noului Cod al Muncii - termen: adoptare 2002, intrare in vigoare 2003 Adoptarea Legii privind Asigurarea pentru Accidente de Muncă şi Boli Profesionale - termen: 2001 Înfiinţarea Fondului National de Asigurare pentru Accidente de Muncă şi Boli Profesionale - termen: 2002 Elaborarea şi adoptarea unei legi speciale pentru constituirea Fondului de garantare a salariilor în cazul insolvabilităţii patronilor - termen: 2004 Elaborarea unui proiect de act normativ pentru modificarea şi completarea OG 48/1997 (protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului de întreprindere) - termen: 2005 Adoptarea Legii patronatelor - termen: 2001 Adoptarea noii Legi a sindicatelor - termen: 31.05.2002 Adoptarea Legii privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă - termen: 2002 * Detalii la instituţia integratoare şi componenţii delegaţiei sectoriale (aspecte specifice)

Înfiinţarea Comisiei Naţionale de Promovare a Ocupării Forţei de Muncă - termen: 2002 Modificarea Legii nr.109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social - termen: 2002 Adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii privind egalitatea şanselor între femei şi bărbaţi – termen: 2002 Adoptarea Legii privind schemele facultative de pensii ocupaţionale - termen: 2003 Adoptarea Legii privind protecţia maternităţii, familiei şi copilului - termen: 2002 Adoptarea unei Hotărâri de Guvern privind înfiinţarea şi organizarea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea Şanselor între femei si bărbaţi - termen: semestrul II 2004 Adoptarea unei Hotărâri de Guvern privind înfiinţarea, organizarea si funcţionarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării - termen: 2001 Finalizarea – împreună cu Comisia Europeană – şi semnarea Documentul Comun de Evaluare a politicilor de ocupare a forţei de munca (JAP) - termen: 30.09.2002 Elaborarea şi adoptarea Planului Naţional de Acţiune în domeniul Ocupării (PNAO) - termen: 2002 Adoptarea Legii privind sistemul naţional de asistenţă socială - termen: 2001 Adoptarea Legii privind venitul minim garantat - termen: 2001 Adoptarea Legii privind prevenirea si combaterea marginalizării sociale - termen: 2002 Adoptare şi intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern privind organizarea sistemului de servicii de asistenţă socială – termen: adoptare 2002, intrare în vigoare 2003 Adoptarea Planului naţional al asistenţei sociale – termen: 2002 Adoptarea şi intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern privind strategia de protecţie specială a persoanelor cu handicap – termen: adoptare 2002, intrare in vigoare 2003 Adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii privind prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun – termen: adoptare 2003, intrare în vigoare 2004 Adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii privind normele tehnice si de igiena la fabricarea, depozitarea, transportul si comercializarea produselor din tutun – termen: adoptare 2003, intrare în vigoare 2004 Modificarea şi completarea Ordinului comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului sănătăţii şi familiei pentru aprobarea Normelor generale de protecţie a muncii - termen: 2002

Capitolul 14 – Energia ISTORICUL NEGOCIERILOR Negocierile la Capitolul 14 - Energia au fost deschise în cadrul Conferinţei de Aderare din 13 martie 2002. Ca răspuns la Poziţia Comună a UE, precum şi a solicitărilor ulterioare, au avut loc runde de consultări şi au fost transmise oficial mai multe documente de poziţie privind sectorul energie şi securitate nucleară. Comisia Europeană a elaborat şi transmis Consiliului European proiectul de Poziţie Comună a UE la jumătatea lunii iunie 2004. Negocierile la acest capitol au fost închise la data de 30 iunie 2004. INSTITUŢIILE MEMBRE ALE DELEGAŢIEI SECTORIALE Ministerul Economiei şi Comerţului Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Administraţiei şi Internelor Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului Ministrul Afacerilor Externe Consiliul Concurenţei Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare Agenţia Română pentru Conservarea Energiei Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Electricităţii Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Gazelor Naturale Agenţia Naţională a Rezervelor de Stat Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale Agenţia Naţională pentru Energia Atomică PREZENTAREA ACQUIS-ULUI POZIŢIA ROMANIEI FAŢÃ DE ACQUIS România acceptă integral acquis-ul comunitar aferent capitolului 14 “Energie” în vigoare la data de 31.12.2003 şi îl va implementa până la data aderării, cu excepţia perioadei de tranziţie solicitate pentru constituirea stocurilor minime de ţiţei şi/sau produse petroliere. România solicită o perioadă de tranziţie de 5 ani de la momentul aderării, pentru constituirea stocului minim, respectiv până la 31 decembrie 2011, dată la care România va atinge un nivel de stocare de 67,5 zile. Directiva 68/414/CEE, amendata cu Directiva 98/93/CEE, privind impunerea obligaţiei Statelor Membre de a menţine stocuri minime de ţiţei şi/sau produse petroliere a fost integral transpusă în legislaţia românească.

În 2003, România a actualizat strategia naţională de dezvoltare energetică pe termen mediu prin elaborarea şi aprobarea Foii de parcurs din domeniul energetic, care acoperă perioada până în 2015, stabilind direcţiile principale de acţiune în sectorul energetic în vederea întăririi competitivităţii acestuia şi integrării sale în piaţa internă de energie a Uniunii Europene. Reglementarea, autorizarea şi controlul în domeniul energiei electrice şi al gazelor naturale se realizează de către ANRE, respectiv ANRGN, instituţii autonome din punct de vedere legal şi administrativ, aflate în coordonarea Primului-ministru. Începând cu luna ianuarie 2004, gradul de deschidere a pieţei este de 40%. Pragul de consum pentru eligibilitate a fost redus de la 40 GWh/an la 20 GWh/an. Stabilirea preturilor şi tarifelor reglementate la energia electrica se realizează de către ANRE pe baza unor proceduri transparente, publicate în Monitorul Oficial, care permite ca, în cazul unor modificări substanţiale ale elementelor de fundamentare a preturilor, agenţii economici din sector să solicite o majorare a acestora. Pentru eliminarea creanţelor în sectorul energetic, a continuat aplicarea programului Ministerului Economiei şi Comerţului care se bazează pe două instrumente principale, şi anume: întreruperea furnizării de energie către rău platnici, respectiv utilizarea conturilor de tip “escrow”. Foaia de parcurs din domeniul energetic din România prevede măsuri pentru restructurarea şi privatizarea sectorului energetic românesc care urmăresc crearea unui mediu concurenţial în sector. Urmare a restructurării SC Electrica SA din anul 2002, au fost demarate procedurile de privatizare a noilor societăţi înfiinţate Ca urmare a procesului de restructurare, în sectorul termoelectric operează 6 mari societăţi comerciale: SC Electrocentrale Deva SA, SC Electrocentrale Rovinari SA, SC Electrocentrale Turceni SA, SC Electrocentrale Bucuresti SA, SC Electrocentrale Galati SA şi SC Termoelectrica SA. Prin această restructurare s-a realizat o scădere a gradului de concentrare a pieţei de producere a energiei electrice şi o asigurare a mediului concurenţial în acest sector. Începând cu luna ianuarie 2004, gradul de deschidere a pieţei gazelor naturale este de 40%. Pragul de consum pentru eligibilitate a fost redus de la 4 milioane m.c./an, la 3 milioane m.c./an. În vederea eliminării subvenţiilor încrucişate intre consumatorii non-rezidenţiali şi cei rezidenţiali, cu ocazia majorării preşurilor la 1 septembrie 2003, acestea au fost diferenţiate între categoriile de consumatori anterior menţionate. Stabilirea preţurilor şi a tarifelor reglementate la gaze naturale se realizează de către ANRGN pe baza unor proceduri transparente, publicate în Monitorul Oficial, care permit ca, în cazul unor modificări substanţiale ale elementelor de fundamentare a preţurilor, agenţii economici din sector să solicite o majorare a acestora.

Măsurile adoptate pentru eliminarea creanţelor în sectorul energetic, au fost aplicate şi în sectorul gazelor naturale. Pe piaţa gazelor naturale din România au apărut noi companii, astfel încât, în prezent, în sectorul gazelor naturale funcţionează mai multe companii cu capital privat. În sectorul carbonifer se desfăşoară un amplu proces de restructurare vizând modernizarea şi retehnologizarea minelor care pot deveni viabile pe termen mediu, respectiv închiderea minelor neviabile şi reabilitarea mediului. În domeniul eficienţei energetice, sunt preluate toate directivele în materie, cu excepţia directivelor privind eficienţa energetică în clădiri şi privind promovarea utilizării carburanţilor biologici şi a altor carburanţi regenerabili folosiţi pentru transport, care vor fi transpuse în legislaţia naţionala până la 31.12.2005. ANGAJAMENTE ASUMATE ÎN NEGOCIERI*

STOCURI DE SIGURANŢĂ ŞI MĂSURI DE MANAGEMENT AL CRIZELOR DE APROVIZIONARE PETROLIERĂ Vor fi alocate resursele necesare pentru constituirea stocurilor, conform calendarului stabilit şi va avea loc monitorizarea şi raportarea către Comisia Europeană. COMPETITIVITATEA ŞI PIAŢA INTERNĂ A ENERGIEI Continuarea îmbunătăţirii activităţii de reglementare, autorizare şi control în domeniul energiei electrice şi al gazelor naturale se realizează de către ANRE, respectiv ANRGN, instituţii autonome din punct de vedere legal şi administrativ, aflate în coordonarea Primului-ministru. Va avea loc procesul de includere a costurilor de mediu şi decomisionare în preţul electricităţii. SECTORUL ELECTRICITATE Liberalizarea pieţei energiei electrice va continua, în conformitate cu noul acquis, având ca ţinte:

− 55% de la 1.01.2005 (pragul de consum pentru eligibilitate: 20 GWh/an); − 80% de la 30.06.2006 (pragul de consum pentru eligibilitate: 1 GWh/an); − 100% pentru consumatorii industriali de la 1.01.2007 şi − 100% pentru toţi consumatorii de la 1.07.2007.

Directiva 2003/54/CE privind regulile comune pentru piaţa internă a energiei electrice. Tarifele pentru transport şi distribuţie vor continua să fie reglementate în conformitate cu prevederile Directivei 2003/54/CE: − Emiterea procedurii de informare de către furnizori a consumatorilor asupra

structurii de producere a energiei electrice livrate;

− Reglementarea promovării producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie.

− Emiterea procedurii de stabilire şi implementare a obligaţiilor serviciului universal şi a conceptului de “furnizor de ultimă instanţă”;

− Realizarea separării legale a activităţilor de distribuţie şi furnizare. Îmbunătăţirea competitivităţii în sectorul energiei electrice

Preţurile la energia electrică vor fi ajustate periodic pe baza variaţiilor de cost, astfel încât să se realizeze permanent acoperirea costurilor prin preţ. Restructurarea şi privatizarea agenţilor economici participanţi la piaţa de energie electrica

Se urmăreşte atragerea în economie a capitalului privat necesar pentru finalizarea investiţiilor în curs de realizare şi pentru reabilitarea unor obiective din sectorul energiei electrice, energiei termice şi gazelor naturale. Finalizarea procesului de privatizare pentru filialele Electrica de distribuţie a electricităţii (Banat şi Dobrogea , respectiv Moldova şi Oltenia) Procesul de privatizare a complexelor energetice de la Rovinari, Turceni şi Craiova-Işalniţa pentru care au fost primite scrisori de interes din partea unor investitori străini a continuat. În sectorul hidroenergetic va fi continuat programul privind privatizarea unui număr de aproximativ 150 micro-hidrocentrale, prin vânzarea de active, precum şi un plan obligatoriu de investiţii. Începând cu 1.01.2004, se aplică mecanismul de tarifare a tranzitului de energie electrică adoptat de ETSO (Organizaţia Europeana a Operatorilor de Sistem –Transport). Metodologia ETSO va fi aplicată experimental până la 30.06.2004, după care va intra efectiv în vigoare.

SECTORUL GAZE NATURALE

Gradul actual de deschidere a pietei

Liberalizarea pieţei gazelor naturale, în conformitate cu noul acquis, va continua având ca ţinte: − 50% de la 1.01.2005 (pragul de consum pentru eligibilitate: 3 milioane m.c./an). − 75% de la 30.06.2006 (pragul de consum pentru eligibilitate: 2 milioane m.c./an); − 100% pentru consumatorii industriali de la 1.01.2007 − 100% pentru toţi consumatorii de la 1.07.2007. Directiva 2003/55/CE privind regulile comune pentru piaţa internă a gazelor naturale − Adoptarea Legii gazelor naturale − Aplicarea Normelor ANRGN privind prevenirea abuzului de poziţie dominantă pe

piaţa internă a gazelor naturale.

Îmbunătăţirea competitivităţii în sectorul gazelor naturale În corelare cu procesul de liberalizare a pieţei gazelor naturale, se va realiza o creştere gradualã a preţului de valorificare a productiei interne. Noile metodologii de tarifare vor fi aplicate dupã cum urmeazã: - Începând cu 1.07.2004, vor fi aplicate noile tarife pentru transport de tipul “revenuecap”. Tarifele astfel stabilite asigurã acoperirea integralã a tuturor costurilor, inclusiv cele financiare pentru investiţiile pe termen mediu şi lung. - Începând cu 1.01.2005, vor fi aplicate noile tarife pentru distribuţie, precum şi preţuri de furnizare diferenţiate pe tipuri de consumatori. Atât preţurile finale, cât şi tarifele de distribuţie vor fi calculate pe baza unei metodologii de tipul “price-cap”. Tarifele pentru distribuţie vor fi diferenţiate pentru fiecare companie şi pentru fiecare categorie de consumatori. Restructurarea şi privatizarea agenţilor economici participanţi la piaţa gazelor naturale În sectorul de distribuţie a gazelor naturale, se va finaliza procesul de privatizare a societãţilor de distribuţie a gazelor naturale SC Distrigaz Nord SA şi SC Distrigaz Sud SA. Pentru perioada urmãtoare este prevãzut urmãtorul calendar pentru creşterea capacitãtii de înmagazinare subteranã a gazelor naturale: • 3.250 milioane m.c. în 2004. • 4.050 milioane m.c. în 2005. • 5.000 milioane m.c. în 2006. SECTORUL ENERGIE TERMICĂ Începând cu 1 august 2004, tarifele la energia termicã vor fi majorate cu 12%. Începând cu al doilea semestru al anului 2005, costurile de mediu vor fi incluse în preţul energiei termice, în concordanţã cu calendarul pentru transpunerea directivelor relevante care va fi convenit în cadrul negocierilor aferente capitolului 22 “Protecţia mediului”.

ARIERATE ŞI COLECTAREA FACTURILOR ÎN SECTORUL ENERGETIC In sectorul energiei, măsurile prevăzute pentru reducerea arieratelor sunt: • Îmbunătăţirea ratei de colectare a facturilor prin aplicarea prevederilor Ordonanţei

de Urgenţă a Guvernului nr. 37/14.05.2004 privind măsuri de diminuare a arieratelor din economie şi prin aplicarea măsurilor de deconectare a consumatorilor rău platnici.

• Suplimentar, va fi pusă în aplicare în cursul anului 2005 o noua metodologie, aflată actualmente în curs de elaborare de ANRE, prin care operatorii rău platnici (care au fost deconectaţi o data pentru neplata facturilor) sunt obligaţi să asigure garanţii pentru plata facturilor la energia electrică.

În sectorul energiei termice, măsurile specifice prevăzute pentru reducerea arieratelor sunt: • Începând cu 2004, se are în vedere încheierea de contracte individuale de furnizare

a energiei termice. Aceste contracte vor include şi o clauză privind deconectarea rău platnicilor şi vor extinde capacitatea legală de a deconecta rău platnicii, inclusiv consumatorii casnici în perioada sezonului rece.

• Până la sfârşitul semestrului I 2006, se va finaliza contorizarea de branşament; • Până la sfârşitul semestrului I 2007, se va finaliza contorizarea şi instalarea de

termostate la nivelul consumatorilor individuali. COMBUSTIBILI SOLIZI Industria carbonifera va continua să fie o importantă sursă de energie, având în vedere potenţialul de rezerve exploatabile şi faptul că, în structura centralelor electrice, cărbunele asigura cca. 40% din totalul puterii produse. Acordarea ajutorului de stat în acest sector va respecta principiile transparenţei şi regresivităţii ajutoarelor pentru funcţionare şi are în vedere limitarea impactului social şi regional, precum şi reconstrucţia ecologica în zonele miniere. EFICIENŢA ENERGETICĂ Va fi aplicată Strategia naţională de eficienţa energetică şi Planul de acţiune aferent acesteia. Vor fi aplicate prevederile “Strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie”. ENERGIE NUCLEARĂ România va urmări respectarea la timp şi implementarea recomandărilor generale de tip I şi II privind programele de îmbunătăţire a securităţii nucleare, precum şi cu privire la măsurile de asigurare a securităţii nucleare la centrala nuclearo-electrică de la Cernavoda. * Detalii la instituţia integratoare şi componenţii delegaţiei sectoriale (aspecte specifice)

Capitolul 15 – Politica industrială

Istoric negocieri Negocierile la Capitolulul 15 – Politica industrială au fost deschise şi închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 30 iulie 2002. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Economiei şi Comerţului (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Oficiul Concurenţei (până în 2003) Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Agenţia pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Consiliul Concurenţei Prezentarea acquis-ului Acquis-ul pentru capitolul 15 nu necesită transpunere în legislaţia naţională a ţărilor candidate şi nici măsuri speciale de implementare şi punere în vigoare. Acest acquis constă din linii directoare generale ale politicii de competitivitate industrială atât în plan orizontal, cât şi specific sectorial, care nu sunt obligatorii, din punct de vedere juridic, pentru Statele Membre. Pentru a putea evolua în viitoarele condiţii concurenţiale ale pieţei unice interne, industria statelor candidate trebuie să atingă un anumit grad de competitivitate înainte de momentul aderării. Aceste state trebuie să dovedească faptul că aplică o politică deschisă, care favorizează concurenţa, în conformitate cu articolul 157 (fost art. 130) al Tratatului CE. În sens larg, politica industrială a Uniunii Europene consta în: - Masuri generale pentru dezvoltarea în continuare a pieţei interne şi pentru

consolidarea uniunii economice şi monetare în Europa (în acest sens, politica industrială face parte din politica economica generala);

- Politica comercială externă (politica anti-dumping, acordurile comerciale bilaterale şi multilaterale cu implicaţii în anumite sectoare industriale);

- Politica socială şi regională (când procesul de reconversie industrială are consecinţe sociale şi regionale imposibil de acceptat);

- Politica concurenţială (instrumente juridice destinate intervenţiei asupra mecanismelor de piaţa care nu funcţionează corect şi monitorizării sprijinului acordat de stat);

- Politica de cercetare şi dezvoltare; - Consolidarea cooperării între întreprinderile europene. În Decizia Consiliului 96/413/EC privind implementarea programului de acţiune în vederea întăririi competitivităţii industriei europene, sunt prezentate principalele direcţii de acţiune, respectiv: - modernizarea rolului industrial al autorităţilor publice în vederea eliminării

constrângerilor legislative şi administrative, în particular în ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mijlocii;

- asigurarea competiţiei interne şi externe; - întărirea cooperării industriale; - promovarea factorilor competiţionali intangibili.

Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 15 - Politica Industrială, în vigoare la data de 31 decembrie 2001. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la 30 iunie 2002. Angajamente asumate în negocieri* Elaborarea strategiei de politică industrială conform conceptului şi principiilor CE - termen: 2002. Legislaţie pentru accelerarea privatizării şi continuarea procesului de privatizare într-un mod transparent - termen: 2002 – 2004. Continuarea aplicării programului RICOP - termen: 2002-2003 Restructurarea sectorului siderurgic conform planurilor de viabilizare (cu respectarea cerinţelor capitolului 6 – Concurenţa) - termen: începând cu 2002 Înfiinţarea structurilor administrative necesare implementării strategiei şi planului de acţiuni - termen: 2002 – 2003. Îmbunătăţirea promovării investiţiilor (străine şi autohtone) în industrie. Înfiinţarea Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS) ca unică instituţie de informare şi promovare a investiţiilor străine directe în România - termen: 2002. Acţiuni de integrare a comunităţii ştiinţifice şi tehnice româneşti în sistemul european, în principal prin participarea la cel de al şaselea Program Cadru de cercetare - dezvoltare al Uniunii Europene - termen: 2002 – 2006.


Capitolul 16 - Întreprinderile mici şi mijlocii

Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 28 martie 2000. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 10 mai 2000.

Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului Ministerul Economiei şi Comerţului Institutul Naţional de Statistică Prezentarea acquis-ului Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene – articolul 157, conţine prevederi referitoare la asigurarea condiţiilor necesare pentru competitivitatea industriei Comunităţii, conform unui sistem de pieţe deschise şi concurenţiale. Astfel, principiile de bază pentru îndeplinirea acestor obiective sunt: accelerarea adaptării industriei la schimbările structurale, încurajarea unui mediu favorabil iniţiativei şi dezvoltării întreprinderilor din întreaga Comunitate şi, mai ales, a întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi încurajarea unui mediu favorabil pentru cooperarea între întreprinderi. Legislaţia secundară conţine prevederi referitoare la îmbunătăţirea mediului de afaceri precum şi pentru stimularea dezvoltării IMM-urilor, având în vedere importanţa acestora pentru reducerea şomajului. În aprilie 2000, Comisia Europeană a propus o strategie menită să susţină dezvoltarea IMM-urilor în contextul globalizării, precum şi dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare. Obiectivele politicii în domeniul IMM-urilor, sunt următoarele:

- încurajarea întreprinderilor, - promovarea inovării şi schimbării, - analiza competitivităţii Europei şi corelarea cu celelalte politici ale U.E.

Politica în domeniul întreprinderilor urmăreşte să asigure un climat concurenţial corelat cu necesitatea promovării unor condiţii mai atractive pentru lansarea în afaceri. De asemenea, sunt necesare noi măsuri care să faciliteze intrarea pe Piaţa Internă a noilor produse.

Conform UE, o întreprindere poate fi clasificată drept IMM dacă are cel mult 250 angajaţi şi îndeplineşte anumite condiţii referitoare la cifra de afaceri, profit şi independenţa acesteia. Se face distincţia între micro-întreprinderi (0-9 angajaţi), micile întreprinderi (10-49 angajaţi), pe de o parte, şi întreprinderile de mărime medie (50-249 angajaţi). Conform acestei definiţii, o mare parte a firmelor existente în cadrul Uniunii Europene precum şi a populaţiei aflată în câmpul muncii aparţin IMM-urilor. Existenţa IMM-urilor este necesară pentru funcţionarea armonioasă a economiei moderne, acestea fiind prezente în toate sectoarele industriei şi serviciilor şi adaptându-se mult mai uşor schimbărilor survenite în condiţiile economice si sociale. Ele operează in special la nivel naţional, insa sunt afectate de legislaţia comunitara privind taxele si impozitele, concurenta, legislaţia societăţilor comerciale, politicile sociale si regionale si formalităţile vamale. Ca urmare, politica Comunităţii in acest domeniu consta in masuri menite sa promoveze interesele IMM si sa elimine discriminările care le pot bloca accesul pe piaţa. Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 16 – Politica în domeniul IMM-urilor, în vigoare la data de 31 decembrie 2001. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la 30 iunie 2002. Angajamente asumate în negocieri* Asigurarea participării României la Programul multianual pentru întreprinderi şi antreprenoriat, în special pentru IMM - termen: 2001 - 2005 Majorarea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM - termen: anual, timp de 5 ani începând din 2002 Continuarea îmbunătăţirii mediul de afaceri în vederea stimulării creşterii economice şi a creşterii capacităţii de a rezista presiunilor concurenţiale - termen: permanent Adoptarea în totalitate a definiţiei IMM-urilor, pentru care România nu a preluat condiţiile referitoare la cifra de afaceri - termen: 2006


Capitolul 17 - Ştiinţă şi cercetare Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de Aderare România -UE din 28.03.2000. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România-UE din 01.06.2000. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului - Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare Ministerul Economiei şi Comerţului Academia Română. Prezentarea acquis-ului Principalul obiectiv al acquis-ului comunitar la acest capitol îl constituie dezvoltarea unei politici comune în domenii importante ale cercetării şi dezvoltării (R&D), cum sunt IT, tehnologia telecomunicaţiilor şi biotehnologie). Spre deosebire de alte capitole, pentru care acquis-ul comunitar reprezintă reglementări concrete pentru însuşirea cărora statele candidate elaborează acte normative în vederea transpunerii efective, acest capitol beneficiază de un acquis diferit care nu necesită măsuri suplimentare de transpunere în legislaţia naţională, fiind necesare doar acţiuni speciale de întărire şi punere în aplicare a legislaţiei. Acquis-ul este structurat în două categorii:

- acquis referitor la programele cadru comunitare (programe cadru cercetare şi programe cadru Euratom), a căror durată este de patru ani, numit „acquis perisabil”;

Scopul programelor cadru îl constituie soluţionarea anumitor probleme de interes comunitar (combaterea cancerului, poluarea industrială, poluarea râurilor şi fluviilor).

- acquis referitor la acordurile internaţionale de cooperare încheiate între UE şi state terţe.

Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 17 - Ştiinţă şi cercetare, în vigoare la data de 31 decembrie 2000. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la 30 iunie 2002. *

Angajamente asumate în negocieri* Participarea la Programul Cadru 6 - termen: 2002 - 2006 Implementarea Spaţiului European de Cercetare care presupune politici specifice orientate spre îmbunătăţirea performanţelor sistemului naţional.


Capitolul 18 - Educaţie, formare profesională şi tineret Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 25 mai 2000. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 14 iunie 2000. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prezentarea acquis-ului Educaţia, formarea profesională şi tineretul sunt în primul rând de competenţa Statelor Membre. Acquis-ul comunitar constă dintr-o Directivă din 1977 (educaţia copiilor persoanelor care îşi schimbă locul de muncă în cadrul comunităţii), programe de acţiune şi Concluzii, Rezoluţii şi Declaraţii ale Consiliului sau ale Consiliului şi ale adunărilor Miniştrilor Educaţiei din cadrul Consiliului, care abordează diferite aspecte (de exemplu, egalitatea şanselor, analfabetismul, siguranţa în şcoli, facilităţi pentru minorităţi etc.). Mai mult, au fost înfiinţate două organisme, respectiv Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (CEDEFOP) şi Fundaţia Europeană pentru Învăţământ. Conform Tratatului Uniunii Europene, Uniunea trebuie să: - contribuie la dezvoltarea calităţii educaţiei, care trebuie să includă şi o dimensiune

europeană, şi trebuie să sprijine şi să completeze acţiunea Statelor Membre, prin respectarea diversităţii culturale şi lingvistice a fiecăruia dintre ele (Articolul 149, fostul Articol 126), în ceea ce priveşte conţinutul învăţământului şi organizarea sistemelor educaţionale;

- implementeze o politică de formare profesională care să sprijine şi să completeze acţiunile Statelor Membre (Articolul 150, fostul Articol 127) şi care să faciliteze adaptarea la schimbările industriale şi să ducă la creşterea ratei angajărilor.

Prevederile acquis-ului au început să fie implementate prin trei programe majore: Socrates, Leonardo da Vinci şi Youth. Cooperarea cu UE este bine stabilită în cadrul Acordului de Asociere; şi nu se întrevede nici o problemă specială în acest domeniu.

Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 18 - Educaţie, formare profesională şi tineret, în vigoare la data de 31 decembrie 2000. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la 30 iunie 2002. Angajamente asumate în negocieri* Transpunerea prevederilor Directivei Consiliului 77/486/EEC referitoare la copiii lucrătorilor migranţi - termen: 2001 Elaborarea unui act normativ pentru reglementarea activităţilor voluntare din România - termen: 30 iunie 2002 Iniţierea proiectului de lege pentru ratificarea Convenţiei europene asupra promovării serviciului de voluntariat transnaţional pe termen lung pentru tineri - termen: 30 iunie 2002 Adoptarea Legii privind formarea profesională - termen: 2003


Capitolul 19 - Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschis la Conferinţa de aderare România – U.E. din 14 noiembrie 2000. Negocierile la acest capitol au fost închise la Conferinţa de aderare România – U.E. din 8 noiembrie 2002. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Sănătăţii Ministerul Administraţiei şi Internelor Ministerul Apărării Naţionale. Prezentarea acquis-ului comunitar Politica Uniunii Europene în domeniul telecomunicaţiilor a fost stabilită ca un rezultat atât al progresului tehnologic în domeniu cât şi al deciziei Curţii Europene de Justiţie care a confirmat faptul că sectorul trebuie să se supună regulilor de competiţie din Tratatul de la Maastricht. Politica liberalizării a fost adoptată în urma dezbaterilor generale pe marginea Cărţii Verzi publicate în 1987. Procesul de deschidere a pieţelor de telecomunicaţii pe teritoriul UE a început în 1988, iar după cîteva perioade de tranziţie (în prezent încheiate) pieţele de telecomunicaţii au fost complet deschise în 1998. În prezent, sectorul de telecomunicaţii este unul dintre sectoarele cu creştere ridicată în economia Europei şi, de asemenea, un important stimulent pentru întreaga economie. A doua Carte Verde în telecomunicaţii a fost publicată în 1997 şi a iniţiat o largă dezbatere publică privind convergenţa sectoarelor de telecomunicaţii, media şi tehnologia informaţiilor şi privind impactul acestei convergenţe asupra cadrului de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor. De asemenea în 1999 a fost realizată o reevaluare a acquis-ului în domeniu. Ambele documente au arătat necesitatea de a adapta cadrul de reglementare în telecomunicaţii în scopul de a răspunde cerinţelor de competitivitate şi convergenţă a pieţelor de comunicaţii. În februarie 2002 a fost adoptat noul acquis în domeniu, ţările candidate trebuind să transpună şi să aplice, până la data aderării, legislaţia astfel modificată. Implementarea noului acquis presupune evitarea oricărui conflict de interese, real sau aparent, prin separarea efectivă a activităţilor de reglementare în domeniu de interesele operaţionale. Acest lucru presupune înfiinţarea autorităţii independente de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor şi separarea autorităţii responsabile de stabilirea politicii şi legislaţiei în domeniu de interesele legate calitatea de acţionar. În domeniul telecomunicaţiilor ţările candidate trebuie să:

− Adopte o politică naţională de dezvoltare a sectorului de telecomunicaţii în concordanţă cu politica comunitară în domeniu,

− Asigure pregătirea operatorilor de pe piaţa de telecomunicaţii pentru a face faţă presiunii competiţionale începând cu momentul aderării,

− Asigure pregătirea pieţei de telecomunicaţii prin transpunerea şi implementarea legislaţiei comunitare, în special reechilibrarea tarifelor,

− Asigure aplicarea cadrului legislativ de reglementare în domeniu prin intermediul unei autorităţii de reglementare dotată adecvat şi cu personal bine pregătit,

− Răspundă necesităţilor regiunilor sub-dezvoltate în domeniul telecomunicaţiilor, în special prin adoptarea politicii comunitare în domeniul serviciului universal.

Ţările candidate au făcut progrese considerabile în ultimii ani în adoptarea acquis-ului (precedent noului acquis din 2002) în telecomunicaţii. Un efort considerabil este însă necesar pentru adoptarea până la momentul aderării a noului acquis. Deşi UE va acorda ajutor prin fondurile de pre-aderare, investiţiile în domeniu sunt prevăzute a veni din surse comerciale, aproape exclusiv din sectorul privat. Pentru atragerea investiţiilor private în condiţiile dificile existente în prezent pe pieţele financiare, o cerinţă minimală este separarea responsabilităţilor legate de reglementare de interesele operaţionale. Această separare a fost parţial realizată în cele mai multe cazuri şi este necesar să fie realizată integral în viitor. În domeniul serviciilor poştale: Similar cu sectorul de telecomunicaţii, UE a definit politica în sectorul poştal ca rezultatul a mai multor factori convergenţi:

− Cerinţele în creştere a utilizatorilor şi consumatorilor pentru servicii poştale mai rapide şi mai sigure,

− Solicitări pentru noi servicii cu valoare adăugată,

− Apariţia a noi mijloace şi posibilităţi tehnologice şi de transport. Politica pentru liberalizarea graduală a sectorului poştal a fost adoptată după dezbaterea publică a Cărţii Verzi, publicate de Comisia Europeană în iunie 1992. Obiectivul general este implementarea unei pieţe unice pentru servicii poştale, prin deschiderea sectorului pentru competiţie într-un mod gradual şi controlat, într-un cadru de reglementare ce asigură serviciul universal. Îmbunătăţirea calităţii serviciului poştal, în special în ceea ce priveşte termenele de livrare şi tarifele accesibile sunt aspecte fundamentale ale acestei politici. În ceea ce priveşte procesul de lărgire a UE, în general, ţările candidate trebuie să:

− Adopte o politică naţională în scopul dezvoltării sectorului serviciilor poştale în concordanţă cu politica la nivel comunitar,

− Asigure pregătirea operatorilor de pe piaţa de telecomunicaţii pentru a face faţă presiunii competiţionale de la momentul aderării,

− Asigure pregătirea pieţei de telecomunicaţii prin transpunerea şi implementarea legislaţiei comunitare.

Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar privind capitolul 19 – Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, în vigoare la data de 30 aprilie 2002. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la 30 iunie 2002. Angajamente asumate în negocieri* Înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii – termen: trimestrul III 2002 Liberalizarea pieţei de telecomunicaţii – termen: 1 ianuarie 2003 Transpunerea Directivei 97/67/EC privind regulile comune pentru dezvoltarea pieţei interne a serviciilor poştale şi îmbunătăţirea calităţii serviciului – termen: trimestrul I 2002 Transpunerea noului acquis în telecomunicaţii:

Directiva 2002/19/EC privind accesul la reţelele de comunicaţii şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora - termen: trimestrul I 2002 Directiva 2002/20/EC privind autorizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice si Directiva 2002/21/EC privind stabilirea unui cadru comun de reglementare pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice - termen: trimestrul II 2002 Directiva 2002/22/EC privind serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice - termen: 2002.


Capitolul 20 - Cultura şi audiovizualul Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 24 octombrie 2000. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 20 decembrie 2002. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Culturii şi Cultelor (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Centrul Naţional al Cinematografiei Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Ministerul Afacerilor Externe Consiliul Naţional al Audiovizualului Prezentarea acquis-ului La nivelul Uniunii Europene, regulile care privesc sectorul audiovizualului sunt guvernate de principiul pieţei libere. Tratatul UE conţine un mare număr de articole referitoare la politica audiovizualului, cum ar fi articolele 23, 25, 28 (libera circulaţie a bunurilor), 39 (libera circulaţie a persoanelor) şi 55 (dreptul instituţiilor de a furniza servicii). Un rol important în acest sector îl joacă şi regulile concurenţei din domeniul comercial propriu-zis. Acest capitol se axează pe alinierea ţărilor candidate la Directiva "Televiziunea fără frontiere". Această Directivă stabileşte cadrul legal de referinţă pentru libera circulaţie a serviciilor de transmisie TV în cadrul Uniunii cu scopul de a promova dezvoltarea unei pieţe europene a transmisiunilor şi a activităţilor conexe, cum ar fi publicitatea TV şi producţia de programe în domeniul audiovizualului. Directiva "Televiziunea fără frontiere", adoptată în 1989 (şi amendată în 1997), este cel mai relevant exemplu privind legislaţia comunitară care reglementează funcţionarea companiilor de televiziune din Statele Membre. Această directivă are ca scop implementarea regulilor de liberă circulaţie a serviciilor pe piaţa europeană de audiovizual şi de promovare a producţiei audiovizuale europene. Această directivă se aplică tuturor companiilor indiferent de modul de transmisie (terestru, prin satelit sau cablu) sau de statutul lor (private sau publice). Directiva prevede un set minim de reguli comune în ceea ce priveşte:

1) Circulaţia programelor audiovizuale între Statele Membre: Statele Membre nu trebuie să restricţioneze sau să obstrucţioneze în vreun fel distribuirea prin cablu pe cuprinsul teritoriilor lor a televiziunilor altor State Membre (cu excepţia celor care nu respectă prevederile Directivei în ceea ce priveşte protecţia minorilor). (Articolul 2)

2) Publicitatea: reglementări privind durata şi modul de întrerupere a programelor (Articolul 11), publicitatea pentru alcool, publicitatea pentru tutun şi anumite medicamente fiind interzise (Articolele 14 si 15).

3) Protecţia minorilor: interzicerea programelor care pot să dăuneze minorilor (Articolul 22).

4) Transmiterea unor evenimente de o importanţă publică majoră care trebuie să fie disponibile pentru toţi (Articolul 3a).

5) Dreptul la replică: acesta trebuie garantat în cazul în care drepturile legitime ale individului au fost lezate. Această cerinţă trebuie indeplinită doar atunci când este posibil (Articolul 23).

6) Promovarea producţiilor europene: prin extinderea timpilor de antenă destinaţi producţiilor europene, mai ales a celor venite de la producătorii independenţi (Articolele 4, 5, 6).

Cu scopul de a întări industria audiovizuală europeană, Comunitatea a lansat programele MEDIA I (1991) si MEDIA II (1996) prin care se oferă un sprijin financiar destinat dezvoltării, distribuţiei şi cursurilor de specializare. Programele comunitare "MEDIA plus" şi "Cultura 2000" continuă sprijinul acordat acestui sector. Aceste programe ţin de conţinutul acestui capitol, dar nu reprezintă, în sine, un subiect de negociere. Participarea la programul "MEDIA plus" necesită alinierea la acquis-ul în domeniul audiovizualului. Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar privind capitolul 20 - Cultura şi audiovizualul, în vigoare la data de 31 decembrie 2000. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la 30 iunie 2002. Angajamente asumate în negocieri* Ratificarea Conventiei Televiziunii fără Frontiere şi a Protocolului de amendare a acesteia - termen: 2001 Adoptarea proiectului de lege privind modificarea şi completarea Legii Audiovizualului nr 48/1992 - termen: 31 martie 2002 Implementarea proiectului Phare RO.0107.02 “Adoptarea şi implementarea acquis-ului audiovizual în România – îmbunătăţirea manierei de elaborarea a politicilor şi dezvoltarea capacităţii administrative” - termen: 2002 - 2004 Rezervarea unei proporţii de cel puţin 30% din timpul de transmisie al fiecărui serviciu de programe audiovizuale pentru operele audiovizuale româneşti - termen: începând cu 1 ianuarie 2004 Efectuarea modificărilor tehnice la Legea nr. 504/2002, în special cele referitoare la jurisdicţie şi restricţia retransmiterii – termen: 2004


CAPITOLUL 21 – POLITICA REGIONALĂ ŞI COORDONAREA INSTRUMENTELOR STRUCTURALE PREZENTAREA ACQUIS-ULUI COMUNITAR – POLITICA REGIONALĂ

Politica regională a Uniunii Europene se aplică doar statelor membre UE şi se bazează pe solidaritatea financiară între statele membre, astfel încât regiunile mai puţin prospere şi grupurile sociale defavorizate să primească fonduri comunitare care, adăugate resurselor proprii, să le permită dezvoltarea unor proiecte care să contribuie la creşterea economică şi recuperarea decalajelor dintre regiuni.

De exemplu, din bugetul pentru 2000-2006, transferurile de la bugetul comunitar pentru politica regională (fonduri structurale şi de coeziune) se cifrează la aproximativ o treime din bugetul UE, adică 213 miliarde de €. Pentru ca impactul acestor fonduri să fie maxim, 94% dintre acestea sunt concentrate conform a trei obiective, definite ca priorităţi o Obiectivul 1 (teritorial) – pentru regiunile cele mai sărace, fondurile sunt orientate

spre infrastructura de bază, încurajarea investiţiilor economice (în acest obiectiv sunt cuprinse aprox. 15 regiuni şi primesc aproximativ 70% din fondurile alocate pentru politica regională). Conform actualului acquis, România ar fi eligibilă cu întreg teritoriul său pentru Obiectivul1.

o Obiectivul 2 (teritorial) – sprijină reconversia socială şi economică din zonele industriale, rurale şi cele dependente de pescuit, care întâmpină dificultăţi structurale (în zonele care beneficiază în prezent de politica regională conform obiectivului 2, trăieşte aproximativ 18% din populaţia UE, care primeşte 11,5% din fondurile totale)

o Obiectivul 3 (tematic) – urmăreşte modernizarea sistemelor de instruire şi promovare a ocupării forţei de muncă. Măsurile finanţate de obiectivul 3 acoperă toată UE, cu excepţia regiunilor din obiectivul 1, unde măsurile de instruire şi angajare sunt incluse în programele de eliminare a disparităţilor dintre regiuni. Obiectivul 3 primeşte 12,3% din fondurile pentru bugetul 2000-2006.

Există, de asemenea, patru Iniţiative comunitare care caută soluţii comune la probleme specifice:

o Cooperare trans-frontalieră, transnaţională şi interregională (Interreg III) o Dezvoltare durabilă a oraşelor şi a zonelor urbane în declin (Urban II) o Dezvoltare rurală prin iniţiative locale (Leader +) o Combaterea inegalităţilor şi discriminării privind accesul la piaţa muncii (Equal)

Mai există o alocare specială a fondurilor pentru pescuit în afara Obiectivului I (0,5% din buget). De asemenea, există prevederi prin care acţiunile inovative şi dezvoltarea sunt încurajate (0,51%)

Fondurile structurale finanţează programe multi-anuale, pe baza unor strategii de dezvoltare realizate în parteneriat cu regiunile, Statele Membre şi Comisia Europeană, ţinând cont de liniile directoare trasate de Comisie pentru întreaga Uniune. Finanţarea comunitară atinge maximum 75% din costurile eligibile. Responsabilitatea principală pentru managementului acestor fonduri şi pentru proiecte revine autorităţilor naţionale şi regionale. Domeniile principale pentru care sunt alocate aceste fonduri sunt:

o Dezvoltarea infrastructurii, precum transportul şi energia o Extinderea serviciilor de telecomunicaţii o Sprijinirea companiilor şi instruirea angajaţilor

o Acces la tehnologia informaţională

Fondul de coeziune finanţează proiecte specifice privind infrastructura de mediu şi transport. Pentru perioada de pre-aderare, programul ISPA este precursorul fondului de coeziune. Finanţarea comunitară atinge maximum 80% din costurile eligibile. Indiferent de tipul asistenţei, aceste instrumente sunt doar complementare efortului naţional, pe care nu îl înlocuiesc. Managementul financiar al fondurilor structurale: plăţile se fac anual; regula n+2: fondurile neutilizate timp de doi ani de la angajare sunt dezangajate automat; în momentul aprobării programului se plăteşte un avans de 7%; un sistem de rambursare pe baza cheltuielilor certificate merge până la 95% din valoarea programului, plata finală de 5 % fiind realizată la sfârşitul programului, o rezervă de performanţă de 4%. Acest acquis comunitar este valabil până în 2006 şi este posibil să se modifice din 2007. ISTORICUL NEGOCIERILOR România a deschis negocierile la capitolul 21 – Politica Regională şi Coordonarea Instrumentelor Structurale în cadrul Conferinţei de Aderare din 21 martie 2002. STADIUL IMPLEMENTĂRII ACQUIS-ULUI Legea 151/1998 privind dezvoltarea regională a creat baza legală pentru constituirea, în România, a opt regiuni de dezvoltare, corespunzând nivelului NUTS II (care au PIB pe cap de locuitor mai mic de 75% din media comunitară). Regiunile de dezvoltare nu sunt unităţi administrativ – teritoriale şi nu au personalitate juridică. Ele reprezintă cadrul pentru elaborarea, implementarea şi evaluarea atât a politicii de dezvoltare regională, cât şi a programelor de coeziune economică şi socială. Regiunile de dezvoltare reprezintă, de asemenea, cadrul pentru colectarea datelor statistice specifice în conformitate cu regulamentele europene elaborate de EUROSTAT pentru nivelul teritorial statistic NUTS II. Pentru a asigura stabilitatea clasificării provizorii NUTS, Legea nr.315/2004 privind dezvoltarea regională oficializează compoziţia regiunilor NUTS II, prin precizarea judeţelor care compun regiunile respective. Totodată, principiile politicii de coeziune: parteneriatul şi planificarea multianuală sunt deja aplicate în gestionarea fondurilor de pre-aderare (PHARE, ISPA şi SAPARD). Adoptarea principiului adiţionalităţii este facilitată prin asigurarea cofinanţării aferentă asistenţei de pre-aderare. Până la data aderării, partea din fondurile publice dedicată co-finanţării proiectelor finanţate din fondurile structurale şi de coeziune vor fi excluse de la mecanismul repartizării trimestriale. Aceste măsuri sunt necesare pentru managementul fondurilor structurale. România a realizat Planul Naţional de Dezvoltare 2004-2006 şi, în prezent, se lucrează la elaborarea PND 2007-2013, care va stabili direcţiile principale spre care se vor orienta fondurile comunitare.

CADRUL INSTITUŢIONAL Cadrul instituţional urmăreşte crearea instituţiilor care să gestioneze fondurile comunitare, atât la nivel central, cât şi la nivelul regiunilor de dezvoltare sau local. Toate instituţiile trebuie să fie operaţionale la data aderării. Cadrul instituţional, desemnat prin HG nr.497/2004 şi HG 1179/2004, este structurat pe mai multe paliere: Cadrul de sprijin comunitar (coordonatorul la nivel naţional, va fi Ministerul Finanţelor Publice), iar, la nivelele următoare, autorităţi de management, organisme intermediare, agenţii de implementare şi posibili beneficiari (pot cuprinde agenţiile de dezvoltare regională, ONG-uri, univesităţi, patronate, sindicate, companii etc.). În cadrul celui de-al doilea palier ar putea fi implicate şi alte instituţii în funcţie de necesităţile la nivel local.

Toate aceste Autorităţi şi-au elaborat organigrame, şi-au evaluat necesarul de personal, precum şi modalităţile de realizare a transferului de expertiză de la fondurile de pre-aderare la fondurile structurale. Pentru întărirea capacităţii administrative, este în curs de elaborare un Plan de acţiune pentru întărirea capacităţii administraţiei române pentru un management eficient al fondurilor structurale şi al fondului de coeziune”.

Coordonarea elaborării Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013 este realizată în cadrul Comitetului Interinstituţional pentru elaborarea Planului Naţional de Dezvoltare, coordonat de MFP şi având în componenţă diverse instituţii din administraţia centrală, agenţii de dezvoltare regională, institute de cercetare si reprezentanţi ai partenerilor economici si sociali. ASPECTE FINANCIARE Totalitatea sumelor angajate pentru acţiunile structurale destinate României in perioada 2007 – 2009 este de 5, 974 miliarde € (in preţurile anului 2004), împărţite astfel: 2,4 % , 3,2 % si respectiv 4 % din nivelul PIB (pe baza acquis–ului actual, o treime întreaga alocare financiară a acţiunilor structurale pentru România va fi alocata Fondului de Coeziune). Astfel, estimarea fondurilor structurale şi de coeziune va fi de:

1.399 milioane Euro în 2007, 1. 972 milioane Euro în 2008, 2 .603 milioane Euro în 2009.

Procedurile prin care România va primi fonduri comunitare după 2007 se vor stabili în funcţie de acquis-ul comunitar la momentul respectiv. Suma negociată pentru fonduri structurale şi de coeziune pentru perioada 2007-2009 nu se va mai modifica, indiferent de negocierile la bugetul UE 2007-2013. Sumele alocate României pentru perioada 2010-2013 vor fi negociate ulterior, în cadrul bugetului UE (2007-2013). Programarea pentru perioada 2007-2009 nu va fi realizată însă separat, ci va fi inclusă în programarea 2007-2013, pe baza Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013. ANGAJAMENTE ASUMATE Legislative Unificarea şi uniformizarea cu acquis-ul comunitar a întregii legislaţii privind parteneriatul public-privat; Implementarea modificărilor necesare cadrului legislativ actual in domeniul finanţelor publice ;

Modificări legislative în vederea creşterii salariilor personalului care gestionează fonduri comunitare. Instituţionale Implementarea unui sistem de control ex-ante al licitaţiilor, atât la nivel central, cât şi la nivel local, pentru contractele eligibile a fi finanţate din instrumentele structurale ; Semnarea unui Protocol între Oficiul Phare Contractare Plăţi(OPCP)şi Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA), care constă în principal în transferul progresiv a unei părţi din personalul OPCP, actual implicat in funcţii de management către MMGA, viitor Organism Intermediar pentru Fondul de Coeziune ; Definitivarea „Planului de acţiune pentru întărirea capacităţii administraţiei române pentru un management eficient al fondurilor structurale şi al fondului de coeziune; Angajarea de personal în Autorităţile de Management, Autorităţile de Plată şi Organismele Intermediare. Alte angajamente Elaborarea documentelor programatice; Asigurarea, cu prioritate şi în întregime, a necesarului de co-finanţare pentru fondurile structurale şi fondul de coeziune; Realizarea unei implicări largi şi eficiente a tuturor autorităţilor şi organismelor; Înfiinţarea unui sistem integrat de management informaţional ; Înfiinţarea, în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, a unei Unităţi Centrale de Evaluare; Pregătirea portofoliului de proiecte, conform calendarului anexat Documentului de poziţie complementar; Înfiinţarea unei unităţi separate in cadrul unităţii de audit a Ministerului Finanţelor Publice, în vederea realizării declaraţiei la închiderea asistenţei acordate sub fiecare Program Operaţional/Fond de Coeziune.

DELEGAŢIA SECTORIALĂ pentru CAPITOLULUI 21-POLITICA REGIONALĂ şi COORDONAREA INSTRUMENTELOR STRUCTURALE: - Ministerul Integrării Europene (integrator de capitol) - Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie - Ministerul Finanţelor Publice - Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei

• Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă - Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor - Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului - Ministerul Economiei şi Comerţului -Consiliul Concurenţei

CAPITOLUL 22 – MEDIU 1. Prezentarea acquis-ului comunitar Protecţia Mediului reprezintă un domeniu de interes major, la nivelul Uniunii Europene punându-se un accent deosebit pe integrarea priorităţilor acestui domeniu în toate politicile sectoarelor economiei. Pentru a facilita abordarea unui acquis complex, cum este cel de mediu, acesta este structurat în 10 sectoare, referitoare la: legislaţie orizontală, calitatea aerului, gestiunea deşeurilor, calitatea apei, protecţia naturii, poluare industrială şi managementul riscului, substanţe chimice periculoase şi organisme modificate genetic, zgomot, protecţie civilă, siguranţa nucleară şi radioprotecţie. Fiecare din aceste sectoare include legislaţia referitoare la normele de bază în domeniul respectiv, mai puţin în cazul legislaţiei orizontale, ale cărei prevederi au implicaţii asupra întregului domeniu. Acţiunile comunitare în domeniul mediului au început în 1972 prin patru programe de acţiune succesive, bazate pe o abordare sectorială şi orizontală a problemelor domeniului. În această perioadă au fost adoptate aproximativ 200 de acte normative ce vizau limitarea poluării prin introducerea de standarde minime, în special pentru sectoarele: managementul deşeurilor, poluarea apelor şi a aerului. Acţiunile comunitare de mediu s-au dezvoltat de-a lungul anilor ajungând ca prin Tratatul de creare a Uniunii Europene să dobândească statutul de politică comunitară. Pasul următor a fost făcut de Tratatul de la Amsterdam, care defineşte principiul dezvoltării durabile ca unul dintre obiectivele comunitare şi stabileşte ca una dintre priorităţile absolute atingerea unui grad înalt de protecţie a mediului. De asemenea, menţionează explicit necesitatea ca problematica protecţiei mediului să fie integrată în toate politicile sectoriale ale Comunităţii. În acest sens, al cincilea program de acţiune comunitară în domeniul mediului “Către o dezvoltare durabilă” a stabilit principiile unei strategii europene a acţiunii voluntare pentru perioada 1992-2000 şi a marcat începutul unei abordări comunitare „orizontale”, care ia în considerare toate cauzele poluării (industrie, energie, turism, transport, agricultură etc.). Această abordare trans-frontieră a politicii ambientale a fost confirmată de Comisia Europeană în comunicarea sa din 1998 referitoare la integrarea aspectelor de mediu în politicile comunitare şi în cadrul reuniunii Consiliului European de la Viena (decembrie 1998). Instituţiile comunitare sunt de acum înainte obligate să considere aspectele de mediu în cadrul tuturor celorlalte politici. Această obligaţie a fost de atunci introdusă în diferite documente comunitare, în special în domeniile ocupării forţei de muncă, energiei, agriculturii, pieţei unice, industriei, pescuitului şi transportului. În cadrul strategiei europene privind dezvoltarea durabilă au fost stabilite obiective pe termen lung care privesc în mod esenţial schimbările climatice, transportul, sănătatea şi resursele naturale. Printre principiile privind protecţia mediului pe care se bazează politica de mediu a Comunităţii se numără: a) principiul subsidiarităţii, b) principiul prezervării, protecţiei şi conservării calităţii mediului, c) principiul poluatorul plăteşte, d) principiul abordării globale,

e) stabilirea de norme ecologice mai stricte în cadrul realizării pieţei interne, f) principiul precauţiunii, g) principiul prevenirii. La începutul anului 2001 Comisia Europeană a adoptat al şaselea program de acţiune în domeniu, o nouă strategie de mediu care cuprinde priorităţile pentru următorii cinci până la zece ani. Programul „Mediu 2010: Viitorul nostru, Alegerea noastră” se concentrează pe patru mari domenii de acţiune: schimbări climatice, sănătate şi mediu, natură şi biodiversitate şi gestionarea resurselor naturale. Pentru fiecare dintre aceste domenii sunt prezentate problemele, definite obiectivele şi propuse măsurilor prioritare. Unul dintre cele mai importante aspecte subliniate de acest program este continuarea integrării obiectivelor de mediu în alte politici sectoriale precum transporturi, energie, agricultură şi acţiuni la nivel local şi regional pentru promovarea dezvoltării durabile. Pe lângă toate cele menţionate mai sus, Uniunea Europeană încercă să promoveze politica prevenirii active. În acest sens, acquis-ul comunitar se află într-o continuă dinamică de schimbare şi dezvoltare care să conducă la o mai bună protecţie a mediului.

2. Stadiul transpunerii şi implementării acquis-ului la data începerii negocierilor România transpusese un volum considerabil de legislaţie, la data începerii negocierilor, în martie 2002, dar fără să dezvolte şi resursele administrative şi financiare necesare implementării acesteia. De asemenea, legislaţia era pregătită, în mare măsură, fără consultarea adecvată a tuturor părţilor implicate (ministere, agenţi economici, ONG), fără evaluarea exactă a costurilor de implementare şi fără asigurarea resurselor financiare şi umane adecvate. Nu existau progrese în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei privind aprecierea impactului asupra mediului. De asemenea, progresele înregistrate în domeniul calităţii aerului, managementului deşeurilor, poluării industriale şi managementului riscului erau reduse. Fusese transpusă cea mai mare parte din acquis în cazul protecţiei naturii. România nu dispunea de capacitatea administrativă necesară implementării legislaţiei existente în domeniul protecţiei mediului înconjurător, numărul de angajaţi fiind subdimensionat. 3. Progresele înregistrate de la data începerii negocierilor 2002 Deşi România transpusese la acea dată un volum considerabil din legislaţia protecţiei mediului, nu a dispus nici de resursele administrative, nici de cele financiare de implementare a acesteia. Eforturile au fost orientate mai mult pe dezvoltarea capacităţilor de implementare şi pe asigurarea resurselor pentru investiţiile de mediu. 2003 Legislaţie orizontală. Au fost adoptate legi privind procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite planuri şi programe publice, şi proiecte cu impact transfrontieră; privind procedurile de reglementare pentru activităţi economice şi sociale cu impact asupra mediului; şi privind accesul liber la informaţia de mediu.

Calitatea aerului. Au fost înregistrate progrese semnificative în transpunerea legislaţiei. Managementul deşeurilor. A fost adoptată legislaţia privind deşeurile periculoase, depozitarea deşeurilor, deşeurile rezultate din ambalaje şi transportul deşeurilor. Calitatea apei. A fost adoptat un număr de legi în domeniul apei potabile, apei de îmbăiere, poluării cu nitraţi, deversării de substanţe periculoase şi managementului integrat al zonelor de coastă. A fost realizat un inventar preliminar al deversărilor de substanţe periculoase în apele de suprafaţă. Protecţia naturii. S-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte colectarea datelor pentru identificarea siturilor şi zonelor speciale protejate, precum şi pentru stabilirea administrării acestora. Poluarea industrială şi managementul riscului. Guvernul a adoptat o Hotărâre privind pericolul de accidente majore. Convenţia privind efectele transfrontieră ale accidentelor industriale a fost ratificată în martie 2003. Au fost realizate inventarele preliminare pentru instalaţiile care cad sub incidenţa acquis-ului privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, instalaţiile mari de ardere şi compuşii organici volatili. Chimicale şi organisme modificate genetic. Au fost progrese semnificative în alinierea legislativă cu acquis-ul asupra substanţelor care deteriorează stratul de ozon şi azbestului. În martie 2003, România a ratificat Protocolul de la Cartagena privind biosiguranţa. Siguranţa nucleară şi protecţia împotriva radiaţiilor. Au fost înregistrate progrese în adoptarea prevederilor suplimentare pentru implementarea acquis-ului transpus anterior, inclusiv standardele de siguranţă de bază, lucrătorii externi, şi expediţiile de deşeuri radioactive. Capacitatea administrativă. Ca urmare a reorganizării guvernamentale din iunie 2003, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului a fuzionat cu Ministerul Agriculturii. Mandatul Gărzii Naţionale de Mediu. Un număr de cca. 150 de noi posturi au fost alocate.

2004 Legislaţie orizontală. A fost adoptată legislaţia privind procedurile referitoare la evaluarea impactului de mediu (EIA) şi evaluarea strategică de mediu (SEA). A fost stabilită o procedură pentru consultarea publicului, precum şi un ghid pentru implementarea acesteia. Calitatea aerului. Au fost înregistrate progrese, în special în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei care implementează aspectele referitoare la conţinutul de sulf al combustibililor lichizi, desemnarea organismelor de inspecţie, emisiile de compuşi organici volatili şi condiţiile pentru comercializarea motorinei şi a combustibililor diesel. Au fost definite zonele pentru managementul şi evaluarea calităţii aerului. A fost întreprinsă o evaluare preliminară a aerului şi a fost creată o reţea pentru monitorizarea calităţii aerului în cadrul unor aglomerări. Au fost publicate procedurile pentru elaborarea şi implementarea planurilor de management a calităţii aerului şi au fost aprobate strategia naţională şi planul naţional de acţiune pentru protecţia atmosferei.

Managementului deşeurilor. Au fost adoptate acte normative privind transportul deşeurilor şi normele tehnice pentru folosirea deşeurilor din agricultură. Este în curs de realizare revizuirea strategiei naţionale precum şi a planului de acţiune în domeniul gestionării deşeurilor. A fost actualizat inventarul depozitelor de deşeuri municipale nepericuloase. Ministerul Mediului şi Gospodării Apelor a fost desemnat drept autoritate competentă în domeniul transportului de deşeuri. Este în curs de desfăşurare închiderea şi reconstrucţia depozitelor existente, precum şi înfiinţarea altor depozite. Calitatea apei. Legea Apelor a fost amendată pentru a fi aliniată la Directiva Cadru a Apei şi, de asemenea, a fost amendată şi legislaţia privind apa potabilă. Au fost adoptate acte normative privind sistemul integrat de monitorizare a poluării cu nitraţi şi aprobarea programelor pentru monitorizarea poluării provenind din agricultură. De asemenea, au fost adoptate reglementări privind monitorizarea calităţii apei în legătură cu anumite substanţe periculoase şi normele de igienă la îmbutelierea sticlelor de apă. În ceea ce priveşte tratarea apelor urbane uzate, România a făcut paşi în vederea declarării întregului său teritoriu drept zonă sensibilă. Au fost pregătite planuri de acţiune pentru aglomerări şi a fost realizată o evaluare a infrastructurii actuale pentru transportul apelor uzate. A fost elaborată o metodologie pentru desemnarea zonelor vulnerabile afectate de poluarea cu nitraţi şi care sunt situate în apropierea apelor. Protecţia naturii. Au continuat să fie înregistrate progrese în ceea ce priveşte realizarea reţelei Natura 2000 şi transpunerea actelor normative specifice acestui domeniu. Poluarea industrială şi managementul riscului. Se constată evoluţii referitoare la adoptarea legislaţiei de implementare, inclusiv cu privire la emiterea permiselor integrate de mediu. A fost revizuit inventarul instalaţiilor care sunt sub incidenţa controlului şi prevenirii integrate a poluării şi a fost realizată o evaluare a acestor instalaţii. Chimicale şi a organisme modificate genetic. Au fost înregistrate progrese limitate. Au fost adoptate acte normative privind substanţele care afectează stratul de ozon şi aprobarea programului naţional actualizat pentru eliminarea acestora. Zgomot. A fost realizată o evaluare a zgomotului ambiental şi au fost identificate aglomeraţiilor urbane, autostrăzile, căile ferate şi aeroporturile relevante. Siguranţa nucleară şi protecţia împotriva radiaţiilor. Au fost în continuare înregistrate progrese referitoare la publicarea noilor norme de siguranţă şi protecţie împotriva radiaţiilor. A fost elaborat un inventar al practicilor care implică riscul de expunere la radiaţii ionizante. A fost realizată o bază de date pentru solicitările de licenţiere şi emiterea de licenţe pentru transportul de materiale radioactive. Capacitatea administrativă. După ce a fuzionat cu Ministerul Agriculturii în iunie 2003, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor a fost recreat ca minister separat în martie 2004. Au fost înfiinţate Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi cele opt agenţii regionale pentru protecţia mediului, iar angajarea personalului necesar acestora a început în primăvara lui 2004. Ca parte a strategiei de creştere a numărului angajaţilor în perioada 2004-2006, pentru anul 2004, au fost aprobate 736 de posturi suplimentare pentru administraţia de mediu.

4. Rezultatele negocierilor România a obţinut următoarele perioade de tranziţie: 3 perioade de tranziţie, cu durate de 1, 2 şi 3 ani, pentru conformarea cu prevederile directivei referitoare la controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea benzinei si distribuţia sa de la terminale la staţiile de distribuţie a benzinei. 3 perioade de tranziţie, cu durate de 3, 5 şi 5 ani, pentru atingerea obiectivelor de recuperare/reciclare pentru plastic, sticlă şi lemn, prevăzute de conformarea cu prevederile directivei privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje 2 perioade de tranziţie cu durate cuprinse între 1 şi 2 ani, pentru conformarea cu prevederile directivei privind incinerarea deşeurilor 3 perioade de tranziţie cu de 3, 7 şi 9 ani pentru conformarea a 130 depozite cu prevederile directivei privind depozitarea deşeurilor 2 perioade de tranziţie cu durata de 2 ani pentru atingerea ţintelor de colectare, reciclare, valorificare prevăzute de directiva privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice 2 perioade de tranziţie de 5 şi 9 ani pentru aplicarea integrală a prevederilor regulamentului privind transportul deşeurilor şi o derogare de la aplicarea art. 7(4) pe perioada in care se aplica derogarea temporară instalaţiei de destinaţie 2 perioade de tranziţie de 9 şi 12 ani pentru aplicarea prevederilor directivei referitoare la epurarea apelor uzate urbane 2 perioade de tranziţie de 4 şi 9 ani pentru respectarea a 9 parametri de calitate prevăzute de directiva privind calitatea apei potabile 1 perioadă de tranziţie de 3 ani pentru 51 unităţi industriale pentru 8 substanţe periculoase 1 perioadă de tranziţie cu durata de 8,2 ani pentru 195 de instalaţii ce se află sub incidenţa directivei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării 3 perioade de tranziţie cu durata de 6 ani pentru valorile limită de SO2 pentru 34 instalaţii mari de ardere, pentru respectarea valorilor limită de NOx pentru 69 instalaţii, pentru valorile limită de pulberi pentru 26 instalaţii şi 1 perioadă de tranziţie de 1 an pentru respectarea valorilor limită pentru NOx pentru 6 instalaţii. Obţinerea acestor perioade de tranziţie nu are decât un impact pozitiv asupra tuturor categoriilor profesionale, sectoare industriale sau populaţie, afectate de procesul de integrare europeană, prin faptul că toate restructurările, dotările, investiţiile vor fi făcute eşalonat, efortul financiar fiind astfel disipat. 5. Măsurile ce se vor aplica în continuare până la data aderării • Strategiile sectoriale vor fi modificate conform cu planurile de implementare a

directivelor pentru care România a obţinut perioade de tranziţie. Acest lucru va duce la integrarea deplină a politicii de mediu în toate celelalte politici sectoriale, în contextul dezvoltării durabile.

• Va fi modificată întreaga legislaţie naţională conform cu rezultatele negocierilor la

acest capitol.

• Acquis-ului de mediu va fi integral adoptat.

• Planurile de implementare vor fi puse în aplicare.

• Fondurile alocate de la buget vor fi suplimentate.

• Investiţiile în acest domeniu vor fi corelate cu altele (ex. reabilitarea reţelei rutiere urbane şi a reţelei de canalizare / alimentare cu apă potabilă) pentru eficientizarea efortului investiţional.

• Vor fi promovate parteneriate public-privat pentru realizarea marilor investiţii de infrastructură de mediu (staţii de tratare şi epurare a apelor uzate, reabilitarea reţelelor de canalizare, depozite de deşeuri, incineratoare).

• Numărul de personal în domeniul mediului va fi suplimentat cu 1660 de posturi până la sfârşitul anului 2006.

6. Evaluarea efectelor negocierilor Protecţia mediului presupune intervenţii coordonate şi politici individuale corelate, atât intern cât şi internaţional, în scopul atingerii unui obiectiv comun: satisfacerea necesităţilor generaţiilor actuale fără a le compromite pe cele ale generaţiilor viitoare. Economia României se bazează pe o tendinţă de consum a resurselor naturale, care nu a ţinut cont de implicaţiile pe care consumul iraţional al acestor resurse le-ar putea avea asupra mediului. Implementarea acquis-ului comunitar in domeniul protecţiei mediului va duce la reducerea fenomenelor şi proceselor poluante care se manifestă la scară globală, regională şi locală şi implicit îmbunătăţirea calităţii mediului ambiant şi creşterea speranţei de viaţă a locuitorilor României, toate aceste efecte fiind cuprinse în contextul dezvoltării durabile. Efectele implementării acquis-ului vor cuprinde şi crearea de noi locuri de muncă prin suplimentarea numărului de angajaţi în economie şi structurile de mediu, dezvoltarea de noi sectoare de activitate în economie. Activităţi care vor cunoaşte o importantă dezvoltare sunt: reciclarea autovehiculelor uzate, agricultura ecologică, reciclarea deşeurilor, producerea şi montarea de filtre pentru reţinerea noxelor şi/sau pulberilor pentru industrie, producerea şi instalarea de conducte de apă, dezvoltarea turismului, etc. Toate aceste efecte vor fi însoţite şi de îmbunătăţirea calităţii vieţii şi sănătăţii cetăţenilor. În zonele care momentan sunt grav poluate (ex: Baia Mare) incidenţa bolilor provocate de poluare se va reduce până aproape de dispariţie. Încurajarea achiziţionării de autoturisme noi, cu motoare care respectă normele EURO, va duce la scăderea poluării cu monoxid de carbon, agent poluant care produce malformaţii fătului uman. Impactul aplicării acquis-ului comunitar poate prezenta atât aspecte pozitive cât şi negative. Costurile vor greva bugetul de stat, cât şi bugetele locale şi bugetele agenţilor economici. Bugetul va trebui să prevadă sume semnificative pentru a susţine implementarea acquis-ului de mediu.

Costuri importante vor fi generate şi de necesitatea continuării procesului de întărire a capacităţii administrative. Efectele negative ale implementării normelor comunitare de mediu se pot materializa în costuri mai mari la nivelul consumatorului final în ceea ce priveşte preţul utilităţilor, pierderea locurilor de muncă, cauzată de restructurarea, retehnologizarea sau falimentul anumitor agenţi economici. Costurile în domeniul protecţiei mediului, sunt costuri care ar fi trebuit realizate oricum, chiar în cazul în care nu ne-am fi integrat în UE. Putem spune că investiţiile pentru mediu sunt făcute pentru o sănătate mai bună şi un mediu mai curat pentru fiecare dintre noi.

Capitolul 23 - Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise şi închise provizoriu în cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 27 iulie 2001. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Sănătăţii Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului Ministerul Justiţiei Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului

Agenţia Naţională Sanitară Veterinară Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Consiliul Naţional al Audiovizualului Prezentarea acquis-ului Tratatul de la Amsterdam recunoaşte într-o măsură mult mai mare politica privind protecţia consumatorului ca politică de sine stătătoare. În acest context, articolul 153 constituie baza legală pentru instaurarea în acest domeniu a unui set complet şi divers de acţiuni la nivel european. Acest articol stipulează: "Comunitatea va contribui la protejarea sănătăţii, siguranţei şi a intereselor economice ale consumatorilor, precum şi la promovarea dreptului acestora de a fi informaţi, educaţi şi de a se organiza în scopul apărării propriilor interese." Principalele elemente legislative care completează acquis-ul corespunzător acestui capitol sunt:

- Directiva 84/450/CEE privind publicitatea înşelătoare, completată cu Directiva 97/55/EC în sensul introducerii publicităţii comparative;

- Directiva 85/374/CEE privind răspunderea producătorilor pentru produse cu defecte;

- Directiva 85/577/CEE privind contracte negociate în afara spaţiilor comerciale; - Directiva 87/357/CEE privind produse care, fiind altfel decât par a fi, pun în

pericol sănătatea sau securitatea consumatorilor; - Directiva 90/314/CEE privind pachete de servicii turistice; - Directiva 92/59/CEE privind securitatea generala a produselor; - Directiva 93/13/CEE privind clauze abuzive in contracte;

- Directiva 94/47/CE privind protecţia cumpărătorilor în contractele de proprietate imobiliara in regim de indiviziune pe timp limitat;

- Directiva 97/7/CE privind protecţia consumatorilor în contractarea la distanţă; - Directiva 98/6/CE privind protecţia consumatorilor în indicarea preţurilor pentru

produsele destinate consumatorilor; - Directivele 87/102/CEE, 90/88/CEE şi 98/7/CE privind creditul pentru consum; - Directiva 98/27/CE privind acţiuni în încetarea practicilor ilicite în materie de

protecţia interesului consumatorului; - Directiva 1999/44/CE privind anumite aspecte ale vânzării produselor pentru

consumatori şi garanţiile asociate; - Directiva 2001/95/CE referitoare la securitatea generala a produselor.

Uniunea Europeana recunoaşte un număr de cinci drepturi de baza ale consumatorului, acceptate la nivel internaţional:

- dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii; - dreptul la protejarea intereselor financiare; - dreptul la protejarea intereselor legale; - dreptul la reprezentare şi participare; - dreptul la informaţie şi educaţie.

Aplicarea în practica a acestor drepturi teoretice are în vedere, în principal, doua domenii:

1. Informarea Capacitatea consumatorului de a se autoproteja depinde direct de nivelul de cunoştinţe. Printre liniile generale ale acestei politici se numără: transparenţa informaţiei privind produsul, dezvoltarea serviciilor de informare a consumatorului, precum şi extinderea testării comparative a produselor.

2. Achiziţionarea Pentru elaborarea acestei politici s-a pornit de la ideea conform căreia cumpărătorul ar trebui sa fie capabil:

- să evalueze caracteristicile de bază (felul, calitatea, cantitatea, preţul) bunurilor şi serviciilor ce i se oferă, pentru a putea face o alegere avizată dintre produsele şi serviciile aflate în competiţie;

- să folosească bunurile şi serviciile în siguranţa şi în mod satisfăcător; - să solicite reparaţii pentru orice vătămare fizica sau pagubă cauzată de produsul

sau serviciile achiziţionate.

Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar privind capitolul 23 – Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii, în vigoare la data de 31 decembrie 1999. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la data de 30 iunie 2002.


Angajamente asumate în negocieri* Transpunerea în legislaţia română a prevederilor Directivei 1999/44/CE (vânzarea produselor către consumatori şi garanţiile asociate) – termen: 2002 Elaborarea unei reglementări privind publicitatea produselor care se prezintă ca fiind benefice pentru sănătatea consumatorilor, armonizată cu Decizia Consiliului din 9 noiembrie 1995 – termen: 2002 Transpunerea în legislaţia română a Directivelor 87/102/CEE, 90/88/CEE şi 98/7/CE (creditul pentru consum) – termen: 2003 Transpunerea în legislaţia română a Directivei 94/47/CE (contracte privind proprietatea imobiliară în regim de indiviziune pe timp limitat, încheiate cu consumatorii) – termen: 2003 Transpunerea în legislaţia română a Directivelor cuprinse în Anexa 1 la Directiva 98/27/CEE (acţiuni în încetarea practicilor ilicite în materie de protecţia interesului consumatorului) – termen: 2004 Transpunerea în legislaţia română a Directivei 98/27/CEE în ansamblu (acţiuni în încetarea practicilor ilicite în materie de protecţia interesului consumatorilor) – termen: la data aderării.


CAPITOLUL 24 – JUSTIŢIE ŞI AFACERI INTERNE

- Fişă de prezentare - 1. Evoluţia negocierilor Negocierile la Capitolul 24 - Justiţie şi afaceri interne au fost deschise în cadrul Conferinţei de Aderare din 21.04.2002. Runda intermediară de negociere a avut loc în 12 februarie a.c, iar negocierile au fost finalizate în cadrul Conferinţei de Aderare din 8 decembrie 2004. 2. Documente transmise pe parcursul negocierilor de aderare Documentul de Poziţie CONF-RO 47/01 a fost aprobat de Guvern şedinţa din 27 noiembrie 2001, transmis Consiliului UE în 30 noiembrie 2001 pentru Conferinţa de Aderare din 12 decembrie 2001. Documentul Informaţii Suplimentare CONF-RO 10/02 a fost aprobat de Guvern în şedinţa din 21 februarie 2002 şi transmis în urma consultărilor tehnice din 9 februarie 2002, la Conferinţa de Aderarea din 4 martie 2002. După aprobarea Guvernului în şedinţa din 18 decembrie 2002, Documentul de Poziţie Complementar CONF-RO 3/03 a fost transmis în 3 februarie 2003, pentru Conferinţa de Aderare din 7 februarie 2003. In 15 mai 2003, România a transmis Conferinţei de Aderare România –UE, Planul de Acţiune Schengen actualizat CONF-RO 14/03. Pentru accelerarea negocierilor de aderare şi la solicitarea Comisiei Europene, România a transmis, în 24 septembrie 2003, Documentul de Informaţii Suplimentare II CONF-RO 27/2003, aprobat în şedinţa de Guvern din 18 septembrie 2003. România a transmis, la 15 iulie 2004, Conferinţei de Aderare, Documentul de Poziţie Complementar II CONF-RO 35/04, aprobat de Guvernul României în şedinţa din 8 iulie 2004. România a furnizat, pe parcursul lunilor septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie, răspunsurile şi informaţiile solicitate de Comisia Europeană care au vizat majoritate domeniilor acoperite de acest Capitol. 3. Instituţii membre ale Delegaţiei Sectoriale Ministerul Administraţiei şi Internelor Ministerul Justiţiei Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Afacerilor Externe Autoritatea Naţională de Control – Autoritatea Naţională a Vămilor, Garda Financiară Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei Ministerul Educaţiei şi Cercetării

2

Ministerul Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei Ministerul Sănătăţii Avocatul Poporului Punctul de Contact cu OLAF – Departamentul pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquisului comunitar Serviciul de Telecomunicaţii Speciale Serviciul Român de Informaţii Serviciul de Informaţii Externe Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor 4. Acquis-ului comunitar în domeniu Domeniul justiţiei şi afacerilor interne vizează păstrarea şi extinderea zonei de libertate, securitate si justiţie. Politicile comunitare legate de justiţie şi afaceri interne ating unele din cele mai sensibile aspecte pentru opinia publică: controlul frontierelor, migraţia ilegală, traficul cu droguri, spălarea banilor, crima organizată, cooperarea în domeniul poliţienesc şi judiciar, protecţia datelor. Acquis-ul din domeniul Schengen cuprinde Acordul Schengen, Convenţia de Implementare Schengen, decizii şi regulamente prin care se reglementează eliminarea controalelor la frontierele interne, concomitent cu întărirea controlului la frontierele externe, înfiinţarea Sistemului de Informaţii Schengen. Acquis-ul din domeniul politicii de vize cuprinde cele două liste: pozitivă – referitoare la desfiinţarea regimul de vize – pozitivă şi negativă (referitoare la introducerea regimului de vize). Modelul tip de viză, categoriile de viză, condiţiile generale şi excepţionale în care se eliberează, libera circulaţie a cetăţenilor în spaţiul comunitar sunt, de asemenea, reglementate în acquis. Acquis-ul din domeniul protecţiei datelor cuprinde reglementări privind protecţia persoanelor faţă prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, respectiv norme privind prelucrarea datelor cu caracter personal, protecţia vieţii private în sectorul telecomunicaţiilor, categoriile speciale de date, precum şi regulile fluxului trans-frontalier de date în cadrul cooperării internaţionale. Domeniul migraţie este reglementat de Rezoluţiile Consiliului Uniunii Europene privitoare la limitarea admisiei naţionalilor ţărilor terţe pe teritoriul statelor membre în scopul angajării sau exercitării unei activităţi profesionale independente, precum şi de Directivele definind infracţiunea de intrare ilegală şi infracţiunile conexe acesteia, inclusiv sancţionarea transportatorului. De asemenea, acquis-ul privind migraţia include obligaţiile în domeniile stipulate de convenţiile internaţionale (inclusiv Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale). Referitor la azil, acquis-ul cuprinde Convenţia de la Dublin care defineşte ţara responsabilă pentru analizarea cererilor de azil, înaintate într-un stat membru, Regulamentul Consiliului privind crearea sistemului EURODAC pentru compararea amprentelor digitale, etc. Referitor la cooperarea poliţienească si combaterea criminalităţii organizate, acquis-ul comunitar este reprezentat de norme privind lupta împotriva crimei organizate şi protecţia martorilor, înfiinţarea EUROPOL, încriminarea apartenenţei la o organizaţie criminală, de Convenţia OCDE privind combaterea corupţiei în tranzacţiile comerciale

3

internaţionale şi de Acţiunea Comună din 3 decembrie 1998 privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea, blocarea, sechestrarea şi confiscarea instrumentelor şi rezultatelor infracţiunii, Directiva Consiliului privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor, etc. Prevederile legislative comunitare din domeniul cooperării vamale cuprind acordurile şi convenţiile internaţionale din domeniu referitoare la asistenţa reciprocă şi cooperarea dintre administraţiile vamale, la asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, stabilirea de acorduri între poliţie şi autorităţile vamale în domeniul luptei împotriva drogurilor. În ceea ce priveşte lupta împotriva fraudei şi corupţiei, acquis-ul comunitar de bază este reprezentat de Convenţiile penală şi civilă a Consiliului Europei privind corupţia, Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi Protocoalele sale adiţionale. În domeniul cooperării judiciare în materie penală şi civilă, acquis-ul cuprinde şi aspecte privind reglementarea falimentului transfrontalier şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor străine în materie civilă şi comercială. Cooperarea în materie civilă constituie unul din obiectivele fundamentale pentru Uniunea Europeană (ex. executarea în alte state membre a hotărârilor judecătoreşti pronunţate într-un stat membru). În ce priveşte cooperarea în materie penală, au fost adoptate Convenţii referitoare la asistenţa judiciară în materie penală, extrădarea, transferul persoanelor condamnate, mandatul european de arestare. 5. Stadiul transpunerii şi implementării acquis-ului România a acceptat acquis-ul în vigoare la data de 1.10.2004 şi nu a solicitat perioade de tranziţie, întrucât negocierile în acest domeniu nu permit acest lucru. De la deschiderea negocierilor şi până în prezent, au fost luate o serie de măsuri legislative, administrative şi instituţionale în toate domeniile acoperite de acest capitol. În ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar, bazele reformei sistemului judiciar au fost puse prin amendarea Constituţiei în octombrie 2003, stipulând, printre altele, stabilirea unei justiţii independente, eficiente şi credibile, principiul separării puterilor în stat, rezolvarea cazurilor într-un timp rezonabil în cadrul unui proces corect, emiterea mandatului de arest preventiv şi a percheziţiilor doar de către judecător, atribuirea către Consiliul Superior al Magistraturii a rolului de gardian al independenţei sistemului juridic cu competenţă exclusivă în ce priveşte promovarea, transferul şi sancţionarea judecătorilor. Reformarea sistemului judiciar se realizează pe baza „Strategiei de reformă a sistemului judiciar”. Direcţiile de acţiune cuprinse în această strategie au fost detaliate în „Planul de acţiune”, document în care sunt prevăzute măsurile efective care vor fi luate (costuri, termene, instituţii responsabile). Prevederile pachetului legislativ adoptat în iunie-iulie 2004 asigură continuarea reformei sistemului judiciar (Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, Legea nr. 303/2004, privind statutul magistraţilor şi ale Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii). Cele trei legi prevăd: crearea de instanţe specializate, eliminarea atribuţiilor Ministrului Justiţiei în numirea şi promovarea judecătorilor şi procurorilor, sporirea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, specializarea instanţelor şi a magistraţilor, precum şi atribuirea de competenţe adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor, ca structuri reprezentative ale tuturor magistraţilor.

4

Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat 14 regulamente care cuprind regulile de funcţionare a instanţelor şi parchetelor, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Magistratură, modul de organizarea a admiterii, promovării, pregătirii profesionale permanente, procedurii de evaluare a magistraţilor, organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, etc. Pentru implementarea acquis-ului Schengen – Planul de Acţiune Schengen actualizat reprezintă un calendar realist de transpunere şi implementare a prevederilor comunitare care se completează Strategia Naţională pentru Managementul Integrat al Frontierei 2004-2006 şi Strategia de securizare a frontierei României pentru perioada 2004-2007. Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost desemnat responsabil pentru coordonarea implementării strategiilor şi a Planului de Acţiune Schengen actualizat. Pentru a asigura o cât mai bună coordonare a activităţii tuturor ministerelor şi instituţiilor cu atribuţii în domeniul frontierei, în 2001 a fost înfiinţat Grupul Inter-ministerial pentru Managementul Integrat al Frontierei. În ce priveşte capacitatea administrativă, au fost suplimentate fondurile necesare dotării cu echipament şi profesionalizării personalului Poliţiei de Frontieră (în 2002 s-a renunţat la angajarea de recruţi), ocupării locurilor vacante. Legislaţia română din domeniul protecţiei datelor a fost aliniată la acquis-ul comunitar, instituţia Avocatului Poporului fiind autoritatea naţională însărcinată cu monitorizarea şi controlul activităţilor de prelucrare a datelor cu caracter personal. Prevederile acquis-ului comunitar din acest domeniu sunt transpuse prin Legea 682/2001 de ratificare a Convenţiei europene privind protecţia persoanelor împotriva prelucrării automate a datelor personale, de Legea 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date precum şi de Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul telecomunicaţiilor. România a continuat modificarea legislaţiei din domeniul politicii de vize pentru a se alinia la prevederile comunitare din domeniu. Regimul deplasării libere a cetăţenilor UE şi EEA pe teritoriul României a fost reglementat prin Legea 309/2004. Alinierea la lista pozitivă a UE a continuat, iar in ce priveşte lista negativă, România s-a aliniat la cea europeană, cu excepţia introducerii regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova. A fost înfiinţat sistemul visa on-line şi au fost luate măsurile necesare pentru a asigura operaţionalizarea deplină a acestuia, a continuat procesul de dotare a consulatelor cu aparate de detecţie a documentelor false şi falsificate şi a început distribuirea noului colant de viză. Din punct de vedere al progreselor înregistrate în domeniul migraţiei, legislaţia privind regimul străinilor în România a fost aliniată la prevederile comunitare, cadrul legal privind acest domeniu fiind reprezentat de OUG nr. 194/2002 cu privire la regimul străinilor în România (intrată în vigoare la 26 ianuarie 2003, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 357/2003 şi republicată în 2004). A fost adoptată Strategia Naţională privind Migraţia şi Planul de Acţiune. A continuat procesul de încheiere a acordurilor de readmisie şi a fost întocmit un „Acord cadru” privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor aliniat la prevederile Convenţiei privind protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Convenţia asupra statutului refugiaţilor şi Protocolul privind statutul refugiaţilor.

5

Din punct de vedere instituţional, a fost înfiinţată Autoritatea pentru Străini şi Centrul Naţional de Vize, a căror capacitate a fost întărită constant pentru a implementa corespunzător legislaţia aliniată la prevederile comunitare. În domeniul azilului, România a făcut eforturi pentru a creşte capacitatea administrativă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi (autoritatea centrală responsabilă), a asigura pregătirea personalului, a îmbunătăţi cooperarea inter-instituţională şi internaţională. Pentru armonizarea legislaţiei interne cu acquis-ul relevant în materie, a fost reglementată integrarea socială a persoanelor cărora le-a fost acordată o formă de protecţie, a fost eliminat al doilea apel în cadrul procedurilor accelerate şi a procedurilor la frontieră, a fost reglementată acordarea protecţiei temporare în caz de influx masiv de persoane dislocate, garantarea solicitanţilor statutului de refugiat, a accesului la proceduri şi, după caz, la teritoriu, cu respectarea principiului „non-refoulment”, adoptarea listelor care cuprind ţările terţe sigure şi ţările unde în general nu există risc serios de persecuţie. În 2004 a fost adoptată de Parlament OG 43/2004 (aprobată prin Legea 176/2004), act normativ prin care se aliniază legislaţia românească la acquis privitor la: definiţia refugiatului conform Convenţiei de la Geneva din 1951; redefinirea termenilor pentru protecţie subsidiară; eliminarea diferenţelor de tratament dintre refugiaţii conform Convenţiei de la Geneva din 1951 şi persoanele care au primit o altă formă de protecţie; introducerea posibilităţii pentru Oficiul Naţional pentru Refugiaţi de a participa activ in cadrul procedurilor in instanţă, în cazurile de azil, pentru a apăra deciziile sale; introducerea principiului nereturnării ca o garanţie minimă în procedura de determinare a statutului de refugiat. În domeniul cooperării poliţieneşti şi combaterii criminalităţii organizate au fost preluate prevederile Convenţiei din 1990, şi sunt puse în aplicare recomandările cuprinse în Acţiunea Comună din 3 decembrie 1998 privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea, blocarea, sechestrarea şi confiscarea instrumentelor şi rezultatelor infracţiunii. De asemenea, legislaţia naţională a fost aliniată, la prevederile comunitare în ce priveşte răspunderea penală a persoanelor juridice pentru falsificarea de monede sau alte valori, protecţia martorului prevenirea şi combaterea crimei organizate, criminalitatea informatică. In 2002 Politia română a fost demilitarizată şi reorganizată prin adoptarea Legii 360/2002 privind statutul poliţistului şi a Legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei. Pentru realizarea unei Poliţii mai eficiente şi mai orientate către cetăţean, au fost înfiinţate structuri specializate (ex. Poliţia de proximitate), s-au creat centre zonale de poliţie rurală, s-a reorganizat poliţia de ordine publică în zonele urbane. Din punct de vedere al facilitării comunicării inter-instituţionale, a fost constituit la nivelul MAI, pentru schimbul de informaţii, Punctul Naţional Focal. În ce priveşte cooperarea internaţională au fost desemnaţi ataşaţi de afaceri interne şi ofiţeri de legătură. Atât ataşaţii de afaceri interne cât şi ofiţerii de legătură funcţionează, ca regulă generală, pe lângă misiunile diplomatice ale României din statul acreditar / organizaţia internaţională. Rolul ataşaţilor de afaceri interne şi a ofiţerilor de legătură este de a asigura sprijin, consiliere şi de a facilita cooperarea instituţiilor române de aplicare a legii cu instituţiile corespondente din străinătate, cu respectarea deplină a legislaţiei statului acreditar. Legislaţia europeană care sancţionează spălarea banilor a fost transpusă prin ratificarea Convenţiei europene privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi

6

confiscarea produselor infracţiunii şi adoptarea legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor (Legea 656/2002). Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, ca organ de specialitate însărcinat cu gestionarea acestui domeniu, este pe deplin funcţional. Ministerul Administraţiei şi Internelor a încheiat numeroase acorduri de cooperare cu alte state în domeniul combaterii crimei organizate, traficului ilicit de stupefiante, terorism şi a altor infracţiuni grave şi a adoptat un Acord -cadru, instrument care facilitează colaborarea internaţională în acest domeniu. Din punct de vedere instituţional, a fost înfiinţat Biroul naţional pentru prevenirea şi monitorizarea traficului cu fiinţe umane. În ceea ce priveşte drogurile, a fost înfiinţată Agenţia Naţională Antidrog care este autoritatea responsabilă cu coordonarea luptei împotriva drogurilor şi în cadrul căreia funcţionează Observatorul Roman pe Droguri şi Toxicomanii având rolul de colectare, interpretare şi schimb de date privind drogurile, acţionând ca unic punct de contact pentru schimbul de informaţii cu instituţiile specializate în cadrul UE. În 2003 a fost elaborată Strategia Naţională Antidrog 2003- 2004, în curs de implementare, care cuprinde măsuri de prevenire şi combaterii ofertei şi cererii de droguri. Cooperarea inter-instituţională a fost consolidată. În ceea ce priveşte cooperarea vamală, România a elaborat un plan de măsuri (legislative si organizatorice), în curs de implementare, pentru aderarea la Convenţia NAPOLI II. Legislaţia românească este armonizată cu privire la schimbul de informaţii necesar prevenirii şi combaterii fraudei vamale iar cooperarea cu administraţiile vamale europene se desfăşoară în cadrul Protocolului nr.6 privind asistenţa reciprocă în domeniul vamal, parte a Acordului European. Utilizarea Sistemului Informatic Integrat Vamal este reglementată prin HG 1114/2001 şi HG 170/2001. În ce priveşte combaterea fraudei, au fost înfiinţate echipe mobile de control pentru prevenirea, detectarea şi sancţionarea fraudei vamale, şi pentru a întări controlul operaţiunilor vamale. Aliniindu-se luptei mondiale împotriva terorismului, ţara noastră a transpus integral în legislaţia naţională acquis-ul comunitar: prevenirea şi combaterea terorismului, utilizarea necorespunzătoare a sistemului financiar, pentru scopurile spălării banilor şi finanţării terorismului, a semnat Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la suprimarea finanţării terorismului. C.S.A.T. a aprobat Protocolul General de organizare şi funcţionare a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului. Cooperarea inter-instituţională şi internaţională a fost consolidată progresiv. În ceea ce priveşte lupta împotriva fraudei şi corupţiei, cadrul legislativ referitor la protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene este aliniat acquis-ului comunitar. De asemenea, cadrul legal privind combaterea fraudei şi falsificării mijloacelor de plată non-cash şi cel privind protecţia Euro împotriva falsificării sunt aliniate prevederilor legislaţiei comunitare. Legislaţia naţională privind combaterea corupţiei este, de asemenea aliniată la acquis (Convenţia Penală a Consiliului Europei privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 - ratificată prin Legea nr. 27/2002 – şi Convenţia Civilă a Consiliului Europei privind corupţia - ratificată de România prin Legea nr. 147/2002). Prin Legea 161/2003, legislaţia naţională privind frauda şi corupţia a fost completată.

7

În 2002 a fost creat Parchetul Naţional Anticorupţie care este pe deplin operaţional şi independent. In 2004 a fost creat în cadrul său Biroul de Combatere a Fraudelor Comunitare şi Serviciul pentru combaterea infracţiunilor de crimă organizată şi corupţie. Corpul de control al primului ministru a fost desemnat ca element component al luptei antifraudă şi punct de legătură cu Oficiul de Luptă Anti-Fraudă al Comisiei Europene, atribuţiile acestuia fiind preluate de Direcţia de Inspecţie a primului ministru şi investigaţie a utilizării transparente a fondurilor comunitare din cadrul Cancelariei Primului Ministru (decizia Primului Ministru nr. 43/4/26.03.2004) A fost adoptată Strategia Naţională Anti-corupţie care reprezintă ansamblul normelor, documentelor şi planurilor de acţiune anticorupţie adoptate de Guvernul României şi conţine: Programul Naţional de Prevenire a Corupţiei şi Planul Naţional de Acţiune împotriva Corupţiei pentru perioada 2001 – 2004 adoptate prin HG 1065/2001, Măsurile de accelerare a aplicării Strategiei Naţionale Anticorupţie – domenii prioritare – Justiţia, Administraţia Publică, Mediul de afaceri şi Transparenţa – adoptate în Şedinţa de Guvern din 12 decembrie 2002 şi Programul de aplicare a Legii nr. 161/2003 adoptat prin HG 504/2003 In baza Strategiei Naţionale au fost elaborate şi adoptate Planurile Sectoriale de Acţiune împotriva Corupţiei. Strategia naţională anti-corupţie urmăreşte eficientizarea luptei împotriva corupţiei la nivel înalt, asigurarea transparenţei şi a îmbunătăţirea dialogului cu societatea civilă. În domeniul cooperării judiciare în materie penală şi civilă, legislaţia comunitară a fost transpusă în mare parte în legislaţia naţională. Astfel, trei convenţii importante din sistemul Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga: privind obţinerea probelor în străinătate; privind notificarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare şi privind facilitarea accesului la justiţie. În materie penală, România este parte la importante convenţii europene în această materie şi dezvoltă raporturi de cooperare judiciară şi juridică în temeiul acestora. Din punct de vedere instituţional, în vederea participării la EUROJUST, a fost creată reţeaua de corespondenţi naţionali pentru cooperare juridică şi judiciară internaţională. Reformarea sistemului de protecţie a copilului a început prin adoptarea Strategiei privind protecţia copilului şi a continuat prin adoptarea pachetului legislativ privind protecţia copilului, precum şi a legislaţiei secundare. Legislaţia română este aliniată cu acquis-ul; în ce priveşte combaterea rasismului şi xenofobiei, Acţiunea Comună din 15 iulie 1996 privind acţiunea de combatere a rasismului şi xenofobiei fiind transpusă prin prevederile Codului Penal în vigoare şi ale OUG nr. 31/2002. 6. România trebuie să respecte cele cca 100 de angajamente asumate pe parcursul negocierilor de aderare din toate cele 13 domenii: Planul de Acţiune Schengen, Reforma Sistemului Judiciar, Protecţia datelor personale, Politica de Vize, Azil, Migraţie, Frontierele externe, Cooperare poliţienească, Combaterea terorismului, Combaterea fraudei şi corupţiei, Droguri, Cooperarea vamală şi Cooperarea judiciară în materie penală. 7. Angajamente a căror neîndeplinire corespunzătoare determină activarea clauzei specifice de salvgardare şi amânarea datei aderării cu un an:

8

1. Implementare, fără nici o întârziere a Planului de Acţiune Schengen amendat, conform acquis-ului şi conform termenelor.

2. Accelerarea în mod considerabil a eforturilor în ceea ce priveşte modernizarea echipamentului şi infrastructurii la frontiera verde, albastră şi în punctele de trecere a frontierei, precum şi continuarea întăririi capacităţii de analiză a riscului, pentru a asigura un înalt nivel al controlului şi supravegherii viitoarelor frontiere externe ale UE. Aceasta trebuie să fie reflectată într-un singur plan multi-anual de investiţii, realizat până în martie 2005 şi care să permită Comisiei să evalueze anual progresele până la data aderării României la spaţiul Schengen. În plus, România trebuie să accelereze considerabil planurile de recrutare a celor 4,438 de agenţi şi ofiţeri de poliţie de frontieră şi, în special, să asigure că nivelul ocupării posturilor la frontierele cu Ucraina, Moldova, litoralul Mării Negre va fi realizat cât mai aproape de 100%, până la data aderării. De asemenea, România trebuie să implementeze toate măsurile necesare pentru a combate efectiv imigraţia ilegală, inclusiv prin întărirea cooperării cu ţările terţe.

3. Dezvoltarea unei Strategii şi a unui Plan de Acţiune privind reforma sistemului judiciar actualizată şi integrată, incluzând cele mai importante măsuri pentru implementarea Legii privind organizarea judiciară, Legii privind statutul magistraţilor şi Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii, care au intrat în vigoare la 30 septembrie 2004, după cum s-a menţionat în cadrul Conferinţei de Aderare, în documentul CONF – RO 35/04, Anexa II.05 şi Anexa II.07. Ambele documente actualizate trebuie să fie transmise UE până în martie 2005; resursele financiare şi umane adecvate pentru implementarea Planului de Acţiune trebuie să fie asigurate şi implementate fără nici o întârziere, conform calendarului stabilit. România trebuie să demonstreze, până în martie 2005, operaţionabilitatea integrală a noului sistem pentru distribuţia aleatorie a cazurilor.

4. Accelerarea considerabilă a luptei împotriva corupţiei şi, în special, împotriva corupţiei la nivel înalt, prin asigurarea aplicării riguroase a legislaţiei anti-corupţie în vigoare şi independenţa efectivă a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA) şi prin transmiterea anuală, începând cu noiembrie 2005, a unui Raport convingător privind activitatea Parchetului Naţional Anticorupţie în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt. PNA trebuie să primească resursele financiare, umane şi de formare, precum şi echipamentul necesar pentru a-şi putea îndeplini funcţiile pentru a fost creat.

5. Realizarea unei auditări independente privind rezultatele şi impactul generat de prezenta Strategie Naţională Anticorupţie; reflectarea concluziilor şi recomandărilor acestei auditări în noua strategie multianuală, care trebuie să fie un document cuprinzător, în vigoare până în martie 2005, însoţit de un Plan de acţiune cu ţinte clar definite, cu rezultate care trebuie obţinute, precum şi cu prevederi bugetare adecvate; implementarea Strategiei şi a Planului de Acţiuni trebuie supravegheate de o autoritate clar determinată şi independentă; Strategia trebuie să includă angajamentul de revizuire a procedurii penale , până la sfârşitul lui 2005, pentru a se asigura că toate cazurile de corupţie sunt soluţionate în manieră rapidă şi transparentă, pentru a garanta sancţiunile adecvate care au un efect de descurajare. De asemenea, trebuie să conţină măsuri care să reducă considerabil numărul autorităţilor care au atribuţii de prevenire sau investigare a corupţiei, până la sfârşitul lui 2005, astfel încât să fie evitate suprapunerile în ceea ce priveşte responsabilităţile.

9

6. Asigurarea unui cadru legal clar privind sarcinile şi cooperarea dintre jandarmerie şi poliţie, inclusiv implementarea legislaţiei, până în martie 2005, dezvoltarea şi implementarea unui plan de recrutare clar, până la jumătatea anului 2005, pentru ambele instituţii, cu scopul de a face progrese considerabile, până la data aderării, în ocuparea celor 7.000 de posturi vacante în poliţie şi 18.000 de posturi vacante în jandarmerie.

7. Dezvoltarea şi implementarea unei strategii multi-anuale coerente de combatere a criminalităţii, care să includă acţiuni concrete care să modifice statutul României de ţară de origine, tranzit şi destinaţie a victimelor traficului şi transmiterea anuală, începând din martie 2005, a unor statistici credibile privind modul în care criminalitatea este combătută.

Capitolul 25 - Uniunea Vamală

Istoric negocieri Negocierile la Capitolul 25 – Uniunea vamală au fost deschise în cadrul Conferinţei de Aderare România – U.E. din 17 mai 2001. Negocierile la Capitolul 25 – Uniunea vamală au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – U.E din 8 noiembrie 2002. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale: Autoritatea Naţională de Control Autoritatea Naţională Vamală (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Afacerilor Externe Ministerul Sănătăţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului Ministerul Culturii şi Cultelor Oficiul Român pentru Drepturile de Autor Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului Ministerul Economiei şi Comerţului Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Agenţia Naţională Sanitară Veterinară Prezentarea acquis-ului comunitar Acquis-ul aferent Capitolului 25 - Uniunea vamală cuprinde: Codul vamal comunitar şi prevederile de implementare a acestuia; Nomenclatura combinată; Tariful vamal comun incluzând preferinţele comerciale, contingentele şi suspendările, precum şi legislaţia aferentă care depăşeşte sfera Codului vamal comunitar, cum ar fi legislaţia privind bunurile contrafăcute sau piratate, precursorii de droguri şi exportul de bunuri culturale. Acquis-ul constă în principal dintr-un număr de instrumente care asigură funcţionarea Uniunii vamale, precum şi protecţia şi controlul graniţelor sale externe. Fără uniune vamală, politica comercială şi de dezvoltare a Uniunii Europene, piaţa agricolă comună şi coordonarea eficientă a politicilor economice şi monetare - nu ar fi posibile. Poziţia României faţă de acquis-ul comunitar* România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar privind capitolul 25 - Uniunea vamală, în vigoare la data de 31 decembrie 2000. * Detalii la instituţia integratoare şi componenţii delegaţiei sectoriale (aspecte specifice)

Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la data de 30 iunie 2002. Angajamente asumate în negocieri* Realizarea interconectării cu sistemele IT existente la nivelul Uniunii Europene cu cel puţin un an înainte de data aderării şi asigurarea funcţionării şi dezvoltării acestor sisteme după aderare, ţinând cont atât de strategia de inter-operabilitate propusă de Comisia Europeană - DG TAXUD, cât şi de noua strategie pentru Uniunea Vamală – termen: cu 1 an înainte de aderare Finalizarea implementării TARIR (Tariful Vamal Român) şi asigurarea compatibilităţii depline cu TARIC (Tariful Vamal Comun) – termen: 2005 Finalizarea Convenţiei de Tranzit Comun prin generalizarea implementării NCTS (Noul Sistem de Tranzit Comun) – termen: 2005 Armonizarea completă a regimului scutirilor de taxe vamale - termen: 2002 Aplicarea integrală a acquis-ului comunitar în domeniul contingentelor cantitative şi al plafoanelor – termen: data aderării Adoptarea modificărilor necesare pentru preluarea şi aplicarea integrală a noilor reguli de origine ne-preferenţială – termen: o dată cu adoptarea regulilor în cadrul comitetului tehnic pe probleme de origine al Organizaţiei Mondiale a Comerţului Armonizarea deplină cu acquis-ul în ceea ce priveşte regimul vamal de antrepozit – termen: 2003 Intrarea în vigoare a noii legislaţii privind regimul juridic al precursorilor, armonizată cu acquis-ul în domeniu – termen: trimestrul III 2002 Intrarea în vigoare a noii legislaţii privind regimul de control al exporturilor de produse cu dublă utilizare – trimestrul IV 2002 Alinierea deplină la procedura simplificată de declarare incompletă şi la procedura de declarare simplificată – termen: trimestrul II 2002 Elaborarea şi punerea în practică a unei reglementări privind controlul utilizării finale a mărfurilor care beneficiază de un tratament tarifar favorabil în funcţie de destinaţia lor finală – termen: 2001 Adoptarea unei legi pentru aplicarea Convenţiei de la Istanbul (Convenţia privind admiterea temporară a mărfurilor) – termen: 2001 În ceea ce priveşte regulile de origine preferenţială, finalizarea acordurilor de comerţ liber cu toate ţările participante la sistemul de cumul pan-european – termen: 2004 Dezvoltarea unei reţele proprii de laboratoare vamale în cadrul administraţiei vamale române – termen: 2004


Capitolul 26 - Relaţiile externe

Istoric negocieri Negocierile la Capitolul 26 – Relaţiile externe au fost deschise şi închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – U.E. din 14 iunie 2000. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale: Ministerul Economiei şi Comerţului (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Afacerilor Externe Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului Departamentul de Comerţ Exterior Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare

Prezentarea acquis-ului comunitar Acquis-ul comunitar aferent Capitolului 26 – Relaţiile externe acoperă relaţiile economice şi comerciale ale Comunităţii Europene cu ţările terţe în ceea ce priveşte regimul de import, regimul de export, măsurile de apărare comercială, Organizaţia Mondială a Comerţului şi cadrul comerţului multilateral, precum şi cooperarea economică şi asistenţa pentru dezvoltare. România este deja asociată politicii comerciale comune a Comunităţii Europene prin Acordul European de Asociere şi cooperează strâns cu Comunitatea Europeană în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a altor foruri internaţionale. Poziţia României faţă de acquis-ul comunitar* România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar privind capitolul 26 - Relaţiile externe, în vigoare la data de 31 decembrie 2000.Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la data de 30 iunie 2002. Angajamente asumate în negocieri* Asigurarea deplinei compatibilităţi dintre legislaţia naţională şi acquis privind regimul de control al exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare – termen: 2002 Adoptarea în permanenţă a măsurilor pentru monitorizarea şi implementarea politicii textile comunitare şi consultarea Comisiei Europene înainte de întreprinderea măsurilor de integrare a produselor sau cotelor prevăzute de Acordul ATC Compatibilizarea tuturor acordurilor şi tratatelor bilaterale ale României cu obligaţiile de membru al UE, în special cele referitoare la comerţ, cooperare economică şi tehnică – termen: data aderării Pregătirea pentru aplicarea Tarifului Vamal Integrat Comun – termen: 2005 * Detalii la instituţia integratoare şi componenţii delegaţiei sectoriale (aspecte specifice)

Capitolul 27 - Politica Externă şi de Securitate Comună

Istoric negocieri Negocierile la Capitolul 27 - Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) au fost deschise şi închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – U.E. din 14 iunie 2000. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Afacerilor Externe (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Ministerul Finanţelor Publice Ministerul Apărării Naţionale Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Prezentarea acquis-ului comunitar Instrumentele PESC sunt acţiunile comune, poziţiile comune, declaraţiile şi concluziile Consiliului European şi ale Consiliului UE. Cea mai mare parte a acquis-ului ţine de cooperarea interguvernamentală. De asemenea, PESC este implementată prin măsuri negative, cel mai adesea limitate în timp. Ca viitoare State Membre, statele candidate trebuie să se angajeze în sensul acordării de sprijin activ şi necondiţionat pentru implementarea PESC, în spiritul loialităţii şi al solidarităţii reciproce. Statele membre trebuie să ofere certitudinea că politicile lor naţionale sunt conforme cu poziţiile comune şi să apere aceste poziţii comune în forurile internaţionale. Poziţia României faţă de acquis-ul comunitar* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind Capitolul 27 – Politica Externă şi de Securitate Comună, în vigoare la data de 31 decembrie 2000. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar până la 30 iunie 2002. Angajamente asumate în negocieri* Sprijinirea UE şi NATO în eforturile pentru integrarea ţărilor fostei Iugoslavii în sistemul predominant de valori din Europa Modernizarea şi creşterea eficacităţii capacităţii de apărare printr-un larg proces de reformă a armatei care presupune reducerea personalului militar pe măsura sporirii profesionalismului acestuia, precum şi reînnoirea şi îmbunătăţirea tehnicii militare pentru a fi compatibilă cu standardele NATO Participarea activă în acordurile de cooperare cu terţe ţări şi la politica UE în domeniul securităţii şi apărării


Susţinerea neproliferării în domeniul armelor nucleare, biologice şi chimice Aplicarea, fără rezerve, a acquis-ului referitor la protecţia diplomatică şi consulară – termen: la data aderării Preluarea deplină a obiectivelor UE stipulate în articolul 2 al Tratatului UE – termen: la data aderării Preluarea şi implementarea obiectivelor Politicii externe şi de securitate comună, aşa cum sunt ele stipulate în prevederile Titlului V din Tratatul UE – termen: la data aderării

Capitolul 28 – Controlul financiar Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de aderare România – UE din 24 iulie 2001. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare România – UE din 29 octombrie 2003. Instituţiile membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Finanţelor Publice (integrator de capitol) Ministerul Integrării Europene Curtea de Conturi a României Prezentarea acquis-ului Acquis-ul aferent Capitolului 28 – Controlul financiar acoperă un număr restrâns de reglementări, referindu-se la principii general acceptate la nivel internaţional ale managementului şi controlului financiar solid. În acest domeniu, Comisia Europeană trebuie să evalueze sistemele de control existente în statele candidate prin prisma a cinci elemente: 1. Controlul financiar public intern este unul dintre elementele centrale ale sistemului Controlului Financiar şi se referă la activităţile de control financiar în sectorul public, atât cel efectuat de la centru sau de agenţiile guvernamentale descentralizate, incluzând aprobarea ex-ante cât şi sistemul de audit intern ex-post. În ceea ce priveşte controlul financiar public intern principalele criterii de evaluare sunt: existenţa cadrului legislativ (atât legislaţie cât şi implementare), dezvoltarea funcţiunii auditului intern şi a mecanismului de control ex-ante la toţi ordonatorii de credite, precum şi asigurarea independenţei auditorilor. 2. Auditul extern se referă la abilitatea statelor candidate de a asigura independenţa organismelor de control extern în privinţa efectuării auditului şi a evaluărilor, precum şi a raportării fără restricţii din partea guvernului sau a altor organisme. De o deosebită importanţă pentru statele candidate este asigurarea audit independent al tuturor fondurilor publice, indiferent de provenienţă lor. 3. Controlul fondurilor comunitare se referă la faptul că organismele responsabile de colectarea şi controlul resurselor proprii trebuie să fie la curent cu cerinţele privind executarea corectă a acestei sarcini. În acest context, este deosebit de important să se asigure a controale regulate şi efective ale administraţiilor vamale. 4. Folosirea corectă, controlul, monitorizarea şi evaluarea instrumentelor financiare de pre-aderare şi celor viitoare reprezintă elemente cheie în evaluarea capacităţii statelor candidate de a aplica acquis-ul acestui capitol. 5. Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene se referă la capacitatea de a implementa reglementările CE relevante, în special cele referitoare la protejarea intereselor financiare ale UE şi cele privind controlul exercitat pentru protejarea intereselor UE împotriva fraudei sau a altor neregularităţi. Statele candidate trebuie să

desemneze o singură instituţie care să acţioneze ca punct de contact unic în relaţia cu Oficiul de Luptă Anti-Fraudă (OLAF) şi să asigure capacitatea administrativă necesară implementării acquis-ului, inclusiv capacitatea organismelor abilitate să aplice legea şi a organelor judecătoreşti de a se ocupa de cazuri în care sunt implicate interesele financiare ale UE. Poziţia României faţă de acquis* România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 28 - Controlul Financiar, în vigoare la data de 31 decembrie 2002. Angajamente asumate în negocieri* Adoptarea Legii de modificare si completare a Legii nr. 94/1992 de organizare si functionare a Curtii de Conturi - termen: 2002 Elaborarea Codului Etic al Auditorului - termen: 2002 Stabilirea cadrului legal pentru colaborarea cu OLAF - termen: 2002 Adoptarea noii Legi a Finantelor Publice - termen: 2002 Adoptarea Legii auditului intern în conformitate cu Strategia dezvoltarii controlului financiar public intern în România - termen: 2002 Asigurarea dreptului de acces la toate datele si informatiile, inclusiv cele existente in format electronic, pentru inspectorii CE, in vederea efectuarii de controale si inspectii la fata locului, in scopul protejarii intereselor financiare ale CE - termen: 2002 Reproiectarea normelor generale de audit intern, in contextul aplicarii standardelor internationale in domeniu - termen: 2002 Proiectarea metodologiilor de determinare a gradului de risc - termen: 2002 Elaborarea manualului auditorului intern - termen: 2002 Proiectarea pistelor de audit public intern pentru cele 3 instrumente financiare de pre-aderare PHARE, SAPARD, ISPA (la nivelul Fondului Naţional şi Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE) - termen: 2002 Amendarea Legii 21/1999 privind prevenirea si sanctionarea spalarii banilor - termen: 2002 Elaborarea manualului de audit financiar extern - termen: 2002 Elaborarea Ghidului privind auditul performantei - termen: 2002 Modificarea Legii de aprobare a Ordonatei Guvernului nr. 119/1999 (secţiunea privind controlul financiar preventiv), in conformitate cu Strategia dezvoltării controlului financiar public intern in România - termen: 2002 Reproiectarea normelor de control financiar preventiv - termen: 2002 Adoptarea legii de funcţionare şi organizare a Gărzii Financiare - termen: 2002 Modificarea a Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale - termen: 2002 Înfiinţarea şi funcţionarea Unităţii Centrala de Armonizare a Auditului Public Intern - termen: 2002 * Detalii la instituţia integratoare şi componenţii delegaţiei sectoriale (aspecte specifice)

Constituirea şi operaţionalizarea Comitetului pentru Audit Public Intern, în cadrul Ministerului Finanţelor Publice - termen: 2003 Implementarea sistemului informatic integrat privind Controlul Financiar Public Intern - termen: 2003 Adaptarea manualului de control financiar preventiv la standardele internaţionale în domeniu - termen: 2003 Finalizarea procesului de deconcentrare a controlului financiar preventiv delegat - termen: 2003 Generalizarea structurilor de audit public intern la entitatile publice, reorganizate in conformitate cu Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern - termen: 2003 Perfecţionarea pregătirii profesionale a auditorilor si controlorilor financiari - termen: 2002 - 2003 Consolidarea capacităţii instituţionale a Curţii de Conturi a României ca instituţie de control financiar si audit extern independenta, profesionala si de încredere - termen: 2001 – 2003.

CAPITOLUL 29 – Prevederi financiare şi bugetare Istoric negocieri Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de Aderare România -UE din 20 decembrie 2002. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei de Aderare din 5 iunie 2004. Instituţii membre ale delegaţiei sectoriale Ministerul Finanţelor (integrator de capitol) - Banca Naţională a României - Curtea de Conturi - Ministerul Economiei şi Comerţului - Institutul Naţional de Statistică - Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului - Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului - Ministerul Telecomunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei - Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Cercetării - Ministerul Culturii şi Cultelor - Aparatul de lucru al ministrului delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar Prezentarea acquis-ului comunitar Acquis-ul aferent se referă la regulile privind organizarea, stabilirea şi implementarea bugetului UE. Acquis-ul la acest capitol este format din regulamente care sunt direct aplicabile statelor candidate după aderarea lor şi, în consecinţă nu necesită transpunere în legislaţia naţional şi constau în procedurile tehnice de calcul ale resurselor bugetare, care se aplică din prima zi a aderării. În acest sens, există cerinţe explicite care se referă la managementul resurselor proprii ale UE şi la disciplina bugetară, întrucât fondurile comunitare trebuie alocate şi utilizate eficient, conform bunei practici din Statele Membre. Oricum asigurarea aplicării acestui acquis trebuie realizată din timp, mai ales că depinde şi de măsurile luate la alte capitole de acquis. De exemplu, abilitatea de a calcula resursele proprii tradiţionale depinde de progresele realizate la capitolele Uniunea vamală şi Agricultura, calcularea bazei PNB depinde re progresele realizate la capitolul Statistica, calculul resursei TVA va depinde în mare măsură de progresele realizate la capitolul Impozitarea, iar asigurarea protecţiei intereselor financiare ale UE, de rezultatele şi progresele realizate la capitolul referitor la controlul financiar. De asemenea, trebuie asigurarea capacităţii administrative pentru coordonarea, calculul, colectarea, plata şi controlul resurselor proprii la bugetul UE. Această funcţie administrativă este desfăşurată de obicei, de o unitate centrală de coordonare „Unitatea Resurselor Proprii” amplasată în cadrul Ministerului Finanţelor, aceasta fiind principala cerinţă solicitată statelor candidate la acest capitol. În condiţiile în care acquis-ul nu impune un model pentru organizarea bugetelor naţionale, fiecare măsură luată trebuie să garanteze un management financiar sănătos a resurselor la bugetul UE.

Poziţia României faţă de acquis România acceptă în întregime acquis-ul comunitar privind Capitolul 29 –Prevederile financiare şi bugetare, în vigoare la 30 iunie 2002. Angajamente asumate în negocieri Organizarea de simulări periodice privind contribuţia României la bugetul Uniunii Europene, la care vor participa instituţiile implicate: Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Institutul Naţional de Statistica şi Comisia Naţională de Prognoză. Adoptarea unei noi Legi privind finanţele publice menită să aducă îmbunătăţiri semnificative sistemului de management al fondurilor publice. Amendarea Legii nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, astfel încât sa permită deschiderea la Banca Centrala a unor conturi având ca titular Comisia Europeana, conturi din care se vor face operaţiuni fără comisioane. Coordonarea la nivel central a calculării, colectării, monitorizării şi plătii corecte a fondurilor către si de la bugetul general al Uniunii Europene, precum si a controlului si raportărilor.

Capitolul 30 – Instituţii Istoric negocieri Negocerile la acest capitol au fost deschise si inchise in cadrul Conferintei de aderare din 19 aprilie 2002. Aspecte privind cadrul institutional O conditie esentială pentru succesul extinderii va fi reprezentarea si integrarea eficienta si echilibrata a noilor state membre in arhitectura institutionala a Uniunii. Acesta este obiectivul Capitolului 30 - Institutii, care se refera in principal structura si functionarea institutiilor si a organelor infiintate prin Tratate sau prin legislatia secundara. Pozitiile comune ale UE se bazeaza pe: - prevederile Tratatului de la Nisa si Protocolul anexat acestuia, referitor la extinderea

Uniunii Europene, incluzand prevederi pentru adaptarea institutiilor in perspectiva extinderii;

- acordurile mentionate in Declaratiile de la Nisa: Nr. 20 (privind extinderea) si Nr. 21 (privind limita necesara luarii deciziilor in Consiliu cu majoritate calificata), care defineste elementele-cheie ale pozitiilor comune ce vor fi adoptate de catre statele membre;

- prevderile relevante ale Tratatelor actuale si ale legislatiei secundare in domeniu (incluzand relatiile inter-institutionale, transparenta, regimul lingvistic, reglementarile privind personalul si alte prevederi administrative referitoare la Serviciul public european).

Prin ratificarea Tratatului de la Nisa, schimbarile pe care extinderea Uniunii le va aduce structurii Parlamentului, Consiliului si Comisiei pot fi rezumate astfel: - incepand cu urmatoarele alegeri, numarul locurilor in Parlament va creste la 732

pentru o Uniune extinsa, cu 27 de state membre (de la 626 de locuri in Parlament, in prezent). Urmand principiile stabilite la Nisa, aceste locuri vor fi alocate statelor membre actuale si acelor state membre viitoare care vor fi semnat Tratatul de Aderare inainte de 1 ianuarie 2004;

- incepand cu data de 1 ianuarie 2005, statele membre vor avea in total 345 de voturi in Consiliul unei Uniuni cu 27 de membri; majoritatea calificata va necesita 255 de voturi. Totusi, in cazul in care mai putin de 12 tari devin membre ale Uniunii in prima runda a extinderii, limita pentru majoritatea calificata va necesita ajustare, conform principiilor convenite la Nisa;

- toate noile state membre vor fi reprezentate in Comisie printr-un membru. Acelasi principiu va fi extins la actualele state membre incepand cu mandatul viitoarei Comisii, din ianuarie 2005.

De asemenea, conform legislatiei actuale, noile state membre vor avea o reprezentare corespunzatoare in Curtea de Justitie si in Tribunalul de Prima Instanta, in Curtea de Conturi, precum si in alte organe si organisme infiintate prin Tratate (incluzand Banca Centrala Europeana, Banca Europeana de Investitii si Agentia EURATOM de furnizare a materialului nuclear) si in comitete, agentii si alte organisme infiintate prin legislatia secundara. Mai mult, limbile nationale ale tarilor care adera la Uniune vor trebui sa fie recunoscute ca limbi oficiale, utilizate in institutiile europene.

In ce priveste conformitatea cu acquis-ul comunitar, spre deosebire de alte capitole, acesta nu impune o anumita apropiere legislativa si nici masuri de implementare luate in tarile candidate inainte de aderare. Noile state membre isi vor exercita drepturile in aceleasi conditii ca si celelalte state membre, prin participare la institutiile UE.

3. Aspecte referitoare la vitoarea participare a Romaniei la institutiile europene. Închiderea negocierilor la acest capitol a avut loc în urma prezentării în cadrul reuniunii Conferinţei a unei declaraţii de acceptare a poziţiei comune a UE, în sensul acordului asupra reprezentării României în instituţiile Uniunii Europene, conform Tratatului de la Nisa, Protocolului privind extinderea UE şi Declaraţiei privind extinderea UE, adoptată la Conferinţa reprezentanţilor guvernelor Statelor Membre, care a avut loc la Nisa în decembrie 2000, astfel:

a. Cu privire la Instituţii • România a acceptat să fie reprezentată în Parlamentul European de 33 de

membri din totalul celor 732 de membri. • România a luat notă că numărul de reprezentanţi care vor fi aleşi pentru

mandatul 2004-2009 va trebui să crească temporar prin aplicarea unei „corecţii pro-rata” care va fi decisă de Consiliu, astfel încât numărul total al membrilor să rămână cât mai aproape de 732.

• România a acceptat numărul de 14 voturi care îi sunt alocate din totalul de 345 voturi ale Consiliului.

• România a accceptat ca de la data aderării să aibă dreptul la un naţional ca membru al Comisiei Europene, în mod similar cu celelalte State Membre UE şi în conformitate cu Protocolul privind extinderea UE.

• România a acceptat ca de la data aderării să fie reprezentată de un judecător în Curtea de Justiţie şi de cel puţin un alt judecător în Curtea de Primă Instanţă.

• România a acceptat ca de la data aderării să fie reprezentată de un naţional ca membru al Curţii de Auditori şi ca acesta să fie numit de Consiliu, cu majoritate calificată, după consultarea Parlamentului.

b.Cu privire la alte organisme stabilite prin Tratate • România a acceptat ca de la data aderării să fie reprezentată în Comitetul

Economic şi Social de 15 membri ai diferitelor componente economice şi sociale ale societăţii civile organizate.

• România a acceptat ca de la data aderării să fie reprezentată în Comitetul Regiunilor de 15 membri, fiecare deţinând un mandat electoral - regional sau local – sau fiind responsabil politic faţă de o adunare aleasă.

• România a luat notă că numărul membrilor Comitetului Ştiinţific şi Technic al EURATOM va fi mărit corespunzător pentru a permite numirea ad-personam a membrilor adiţionali pentru noile State Membre de către Consiliu, după consultarea Comisiei.

• România a acceptat ca de la data aderării să fie reprezentată în Consiliul General al Băncii Centrale Europene de către Guvernatorul Băncii Naţionale a României.

• România a acceptat ca de la data aderării să devină acţionar al Băncii Europene de Investiţii.

• România a acceptat să fie reprezentată de un membru în Consiliul Guvernatorilor şi de un număr corespunzător de directori şi directori adjuncţi în Consiliul Directorilor, a căror compoziţie şi funcţionare poate fi modificată de Consiliu.

• România a acceptat ca de la data aderării să fie reprezentată în toate Comitetele stabilite prin Tratate în conformitate cu reglementările existente.

• România a acceptat ca de la data aderării să fie reprezentată în Agenţia de furnizare EURATOM în conformitate cu reglementările existente.

c. Cu privire la Comitete, Agenţii şi alte organisme stabilite de legislaţia secundară • România a acceptat ca de la data aderării să fie reprezentată în toate comitetele

stabilite prin legislaţia secundară, în conformitate cu reglementările existente. • România a acceptat ca de la data aderării să fie reprezentată în diferitele agenţii

stabilite anterior acestei date, în conformitate cu reglementările existente. d. Aspecte diverse • România a luat notă că Articolul 299 al Tratatului CE va fi amendat pentru ca

România să fie inclusă în domeniul geografic al Uniunii Europene. • România a luat notă că de la data aderării limba română va fi recunoscută ca

limbă autentică a Tratatelor, precum şi ca limbă oficială şi de lucru, care va fi utilizată de instituţiile europene.

• România a luat notă că de la data aderării Reglementările referitoare la personal şi Condiţiile de angajare vor fi aplicate oficialilor şi altor funcţionari provenind din România.

Decembrie, 2004

CAPITOLUL 31 – DIVERSE În cadrul capitolului 31 – Diverse au fost negociate următoarele elemente:

1. Fondul de Dezvoltare European (FDE) 2. Fondul de Cercetare pentru Cărbune şi Oţel (FCCO) 3. Banca Centrală Europeană(BCE) 4. Managementul Fondurilor de Pre-aderare 5. Facilitatea de tranziţie 6. Aranjamentele interimare 7. Clauzele de salvgardare 8. Facilităţile Schengen şi Cash Flow – pentru care România a transmis poziţia sa 9. Banca Europeană de Investiţii

În cadrul Conferinţei de aderare din 15 iunie a.c., au fost închise provizoriu punctele: 1. Fondul de Dezvoltare European - contributia Romaniei va fi determinata prin calcule

similare tuturor statelor membre, urmând însă ca aceasta să facă obiectul negocierii în cadrul protocolului financiar al FDE. Propunerea Comisiei privind perspectiva financiară 2007 – 2013 include “bugetizarea” FDE, respectiv includerea acestuia în mecanismul resurselor proprii ale bugetului UE. În situaţia în care propunerea va fi acceptată de Statele Membre, România (ca şi celelalte state membre) nu va mai trebui să contribuie distinct la acest fond, ci prin intermediul participării sale la bugetul comunitar.

2. Fondul de Cercetare pentru Cărbune şi Oţel contribuţia va fi determinată pe baza ponderii sectorului de cărbune şi oţel al Romaniei în total UE-25 şi va fi determinată la momentul aderării; indicativ, aceasta se ridică la 29,88 mil euro, urmând să fie plătită în patru tranşe anuale după cum urmează: 2009: 15%, 2010: 20%, 2011: 30%, 2012: 35%.

3. Banca Centrală Europeană - la momentul aderării România va avea de plătit un procent din capital (pentru UE-10, acesta a fost de 5%) stabilit de Consiliul Guvernatorilor BCE pentru acoperirea costurilor operaţionale (art. 48 din Protocolul nr. 18 privind BCE); contribuţia la rezervele valutare va fi stabilită şi plătită la momentul aderării la zona euro. Capitalul subscris şi rezervele externe ale BCE vor fi majorate în contextul aderării Romaniei, conform art. 49.3 al Protocolului 18 al Tratatului UE, referitor la Sistemul Bancilor Centrale Europene si BCE.

5. Facilitatea de tranziţie - această sumă se va ridica la 82 mil euro pentru România şi Bulgaria (indicativ, 52 mil euro pentru Romania si 30 mil euro pentru Bulgaria. Comisia preferă ca la acest moment să trateze suma ca un total pentru a nu crea problemele care au aparut in timpul negocierilor cu statele UE-10; diferenţa comparativ cu negocierile celor 10 se referă la faptul că întreaga sumă va fi angajată în primul an al aderarii (faţă de 3 ani pentru cei 10) urmărind îmbunătăţirea procesului de programare bugetară şi majorarea flexibilitatii alocaţiilor bugetare per total.

9. Banca Europeană de Investiţii - contribuţia României va fi calculată pe baza datelor statistice existente la momentul aderării şi va lua în calcul modificările aduse de

2

ECOFIN. Indicativ, contribuţia României se va ridica la 140 mil euro pentru rezerve şi 46 mil euro contribuţia la capital (de plătit în 8 tranşe timp de aproximativ 4 ½ ani).

În cadrul Conferinţei de aderare din 26 noiembrie a.c., au fost închise provizoriu punctele: 4. Managementul Fondurilor de Pre-aderare – se asigură continuitatea implementării şi

managementului fondurilor PHARE, ISPA şi SAPARD după aderare şi reglementarea acestora după această dată. Referitor la tranziţia de la SAPARD la sprijinul de dezvoltare rulară post-aderare, în cazurile în care perioada de plată pentru angajamentele multi-anuale depăşeşte data finală permisă pentru plăţi SAPARD, vor fi introduse reglementări necesare pentru a acoperi angajamentele rămase de îndeplinit în cadrul programului rural de dezvoltare 2007-2013.

6. Aranjamentele interimare - a fost stabilită Procedura de informare şi consultare pentru adoptarea anumitor decizii şi pentru luarea altor măsuri în perioada ce precede aderarea. În acest scop, se prevede crearea unui Comitet Interimar, compus din reprezentanţi ai Uniunii şi ai Statelor candidate. De asemenea, României i se oferă, pentru perioada dintre semnarea Tratatului de Aderare şi data aderării, un statut de observator activ în Consiliu şi când e cazul, în organele sale reprezentative de pregătire; în comitetele prezidate de Consiliu, precum şi în alte instituţii, când este cazul.

7. Clauzele de salvgardare - au fost negociate: Clauza de salvgardare generală, Clauza de salvgardare privind Piaţa Internă, Clauza de salvgardare domeniul Justiţie şi Afaceri Interne, precum şi o clauză de salvgardare specifică, legată de riscul ca România să nu fie pregătită pentru a face faţă cerinţelor de membru UE, până la data aderării. În acest din urmă caz, Consiliul, acţionând în unanimitate şi pe baza unei recomandări a Comisiei, poate decide amânarea datei de aderare cu un an, până în ianuarie 2008. Introducerea clauzei suplimentare este argumentată de: numărul angajamentelor asumate în negocieri şi de perioada mult mai lungă decât în cazul noilor state membre, între momentul încheierii negocierilor şi cel al aderării.

8. Facilităţile Schengen şi Cash Flow – se acordă României, pentru perioada 2007-2009, o sumă totală de 559,8 milioane € ( preţuri 2004), din care 297,2 milioane € în 2007, 131,8 milioane € în 2008 şi 130,8 milioane € în 2009 şi este indicat modul de utilizare şi raportare. Aceasta sumă totală este calculată pe baza aceleiaşi metodologii folosite în cazul celor 10 noi state membre şi Bulgariei şi este suplimentară sumei acordate României prin Pachetul Financiar 2007-2009.

prezentare capitole de acquis - mie.romie.ro/_documente/negocieri/prezentare_capitole.pdf ·...

Documents