Tema 10

CONFLICTUL ŞI MANAGEMENTUL CONFLICTULUI

PSIHOLOGIE SOCIALA

Prof. Indrumator: Puiu Mihai

Student: Albu Andreea Carmen

UTM - FSSPU – CRP – ANUL III

Am ales sa abordez tema 10 a suportului de curs “PSIHOLOGIE SOCIALA” de Mihai

Pascaru deoarece in aceasta tema am intalnit elementele cele mai importante in vederea

psihologiei sociale, din punctul meu de vedere.

Tema se numeste “CONFLICTUL SI MANAGEMANTUL CONFLICTULUI” si cuprinde

doua capitole: primul capitol este Conflictul, iar cel de-al doilea capitol este Managemantul

sau controlul eficient al conflictului. Pe parcursul acestei lucrari am sa detliez cele doua

capitole din perspectiva personala a importantei acestor factori in psihologia sociala.

Primul capitol defineste conflictul ca fiind o trasatura naturala a activitatii umane deoarece

conflictul este un concept complex si multidimensional asa cum remarca si Marilyn Fryer in

1998. Astfel imaginea mentala a conflictului este comparata cu faliile tectonice deoarece

faliile tectonice reprezinta cauza principala a miscarilor seismice si unul din factorii implicati

in activitatea vulcanica. Samilar acestui fenomen, Fryer constata faptul ca situatiile din care se

naste conflictul pot varia in functie de gravitate, magnitudine si predictibilitate. La fel cum

activitatea vulcanica poate declansa dezastre sau poate crea un teren fertil, si conflictul, in

masura in care este abordat corespunzator, poate avea rezultate creative. Pentru Marilyn Fryer

conflictul constituie partea integranta a activitatii umane, astfel, vom vedea in ceea ce

urmeaza faptul ca fenomenul de conflict se manifesta natural si inevitabil in functie de doua

aspecte cheie ale comportamentului uman, acestea sunt: cognitia si interactiunea sociala.

Daca vorbim despre cognitie vom stabili clar faptul ca este adeseori descrisa de psihologi ca

fiind o activitate de intelegere. Atfel spus, o modaliate prin care intelegem lumea si conceptul

de rezolvare a problemelor. Rezolvarea conflictelor are multe aspecte în comun cu rezolvarea

problemelor. Daca analizam cu atentie cel doua concepte vom ajunge la acelasi rezultat:

sinonimia acestora deoarece amandoua impica o incercare de a face fata discontinuitatii si de

a diminua dificultatile pentru ca pocesul sa poata avea loc.

În sens psihologic, atât rezolvarea conflictelor, cât şi rezolvarea problemelor tin de încercarea

de a face fata incongruentei, nepotrivirilor dintre ceea ce este şi ceea ce ar putea fi. O

asemenea incongruenta invadează activitatea umană şi este esentială functionării umane,

motivându-ne să încercăm să atingem noi obiective.

Daca vorbim despre interactiunea sociala, insa, conflictul intre indivizi sau grupuri tinde sa fie

desfasurat in termenii puterii lor relative deoarece toate relatiile interumane variaza in functie

de amploarea si tipul puterii exercitate de cei implicati, astfel, orice relatie reprezinta

potentialul unui conflict. In privinta interactiunii sociale, Fryer concluzioneaza faptul ca orice

incercare de a elimina conflictul nu poate fi decat inutila sau mai rau contra-productiva

deoarece in absenta conflictului ne privam de imboldul care ne motiveaza sa actionam. De

aceea este importanta efocalizarea eforturilor pe managemantul eficient al conflictului pentru

a obtine rezultate proactive si benefice pentru ambele parti.

Daca tot am vorbit despre importanta managemantului eficient al conflictului, trebuie sa stim,

conform remarcii lui A. Tidwell din 1998, faptul ca managemantul conflictului utilizeaza

doua tehnici: tehnicilie analitice si tehnicile de comunicare. Aceste tehnici ofera instrumente

necesare reducerii aspectelor nedorite sau negative ale unui conflict dat.

O observatie importanta a lui A. Tidwell este cea referitoare la conditionarile sociale ale

conflictului. Astfel, autorul remarca trei zone de preocupari sepciale: comunicarea, istoria,

sistemul adversarului.

Daca ne rezumam la prima zona de precoupare, comunicarea, vom concluziona faptul ca

rezolvarea conflictului se axeaza pe importanta comunicarii in controlul conflictului. Ceea ce

nu este adesea luat in considerare este faptul ca aceasta prima zona de preocupare este

esentiala atat in conflict cat si in solutionarea acestuia. Asa cum a remarcat si A. Tidwell, asa

susustin si eu perfonal faptul ca oricine analizeaza conflictul trebuie sa tina cont de imactul pe

care mediul comunicationl il are asupra intregului proces. Comunicare nu face doar sa scoata

la lumina metodele pe care oamenii le folosesc pentru a interactiona, dar si sa furnizeze o

intelegere vitala a evolutiei conflictului. Inchei aceasta prima zona de preocupare,

comunicarea, prn a concluziona urmatorul aspect: Comunicarea este un proces prin care

partile utilizeaza puterea, fie prin propagarea unor convingeri proprii despre lume, fie prin

clasificarea diferitelor parti in moduri diferite.

Cea de-a doua zona de preocupare este istoria, astfel, aceasta joaca un rol important in

influenta mediului social in care este controlat conflictul. Un rol important in aceasta zona de

preocupare il are locul, astfel , locului istoriei in intelegerea conflictului si in controlul

acestuia este un domeniu insuficient studiat. Studii istorice asupra conflictului exista in

interiorul unor discipline precum stiinta sociala.

Studiul adversarilor este cea din urma zona de preocupare. Acesta furnizeaza o legatura

importanta intre starea interna, adica impulsurile si motivatiile individuale si societatea in

ansamblul ei. A. Tidwell tine sa mentioneze faptul ca stuiul crearii unui dusman difera de

studiul oponentului. Astfel, toate conflictele fie ele bi sau multilaterale comporta oponenti.

Aceste trei elemente, comunicarea, istoria si studiul adversarilor exercita presiuni asupra

noastra atunci cand incercam sa controlam conflictul. Fiecare dintre ele ne influenteaza

capacitatea, oportunitatea si vointa de a rezolva un conflict.

Tema 13

COMUNITATEA IN PERSPECTIVA PSIHOSOCIOLOGICA

SUPORT DE CURS PSIHOLOGIE SOCIALA DE MIHAI PASCARU

GHIUTA MARIU ADRIAN

In psihologia sociala aplicata se vizeaza si domeniul comunitatii. Psihologia comunitatii, dupa

cum afirma Zani si Palmolari, se caracterizeaza prin interesul aratat persoanelor vazute in

contextul mediilor si sistemelor de viata prin utilizarea cunostintelor dobandite in vederea

unei schimbari orientate spre imbunatatirea calitatii vietii si spre bunastarea populatiei, in

acest sens, reprezentand in acelasi timp o arie de cercetare, o disciplina academica si un

patrimoniu cognitiv si tehnic care pune bazele unei profesii asistentiale: un fel de punte intre

domeniul psihologic si cel social, intre sfera privata si cea publica a existentei umane. (Zani si

Palmolari, 2003).

Daca vorbim de perspectivele de abordare in psihosocilogia comunitatii, ne referim in primul

rand la perspectiva ecologica. Aceasta perspectiva ecologica consta in interesul pentru

relatiile dintre indivizii ce alcatuiesc comunitatea, ineleasa ca grup social diferentiat, cu

sisteme elaborate de relatii formale si informale.

Din aceasta perspectiva remarcam ,alaturi de autorii citati,urmatorul cosiderent:

comportamentul uman este interpretat prin prisma adaparii persoanei la resurse si

circumstante. Astfel, dupa cu apreciaza Zani si Palmolari, ecologia devine o metafora

fundamentala in psihologia comunitatii. Pentru a contura mai mult aceasta perspectiva

ecologica vom analiza cele patru principii fundamentale ale perspectivei ecologice.

Primul principiu este interdependenta dintre componentele din interiorul unei unitati sociale,

ca si interactiunea lor dinamica in timp.

Cel de-a doilea principiu, distributia resurselor se refera la modul in care resursele sunt create,

definite si distribuite.

Al treilea principiu este adaptarea. Acest proces se remarca prin organiseme care isi manifesta

obisnuintele sau caracteristicile pentru a face fata transormarilor de mediu.

Cel din urma principiu este principiul succesiunii. Acest principiu priveste propietatile

dinamice ale mediului, si anume: schimbarea intr-o comunitate poate crea conditii mai

avantajoase.

Sistemele sociale prezinta un rol esential in influentarea comportamentului indivizilor care nu

poate fi studiat separat de contextul social in care se manifesta. Teoria generala a sistemelor

defineste sistemul deschis ca unitate complexa si organizata, caracterizata prin

interdependenta partilor comonente si ralatia cu mediul. Propietatile fundamentale ale unui

sistem sunt:

In primul rand, totalitatea, datorita careia o schimbare petrecuta intr-o parte a sistemului

produce o schimbare in toate partile si in tot sistemul.

Retrocactiunea, cea de-a doua propietate, exprima caracterul circular al sistemelor interactive.

Echifinalitatea si multifinalitatea sunt cele din urma principii care fac referire la natura

procesului si de parametrii sistemului.

Autorul Murrell sustie ca psihologia comunitatii este o ramura a psihologiei aplicate, animata

de o constiinta sociala pentru ca este orientata spre schimbarea sistemelor sociale care

influenteaza comportamentul indivizilor.

Analiza tranzactiilor dintre nivelurile la care este implicat individul permite planificarea celor

mai potrivite interventii pentru imbunatatirea acordului psihosocial. In urma acestei analize

Murell descopera sase niveluri de interventie, de complexitate diferita, care merg de la cel

axat pe individ pana la planificarea ce priveste comunitatea in ansamblu. Astel, primele doua

sunt focalizate asupra persoanei: schimbarea locului individului si inteventia asupra

individului. Celelalte interventii au loc la niveluri mai complexe, trecand de la focalizara

asupra individului la aceea asupra unor unitati mai mari: interventiile asupra populatiei,

interventiile asupra sistemului social si interventiile intersistemice si asupra intregii retele

sociale.

Daca exista intentia de a combate saracia tinerilor sau dependenta de droguri, ne ofer un

exemplu Zani şi Palmolari, e nevoie de proiecte finalizate care sa se adreseze organismelor

locale, institutiilor formative, serviciilor sociale, diverselor agentii interesate cu activitate

specifica, în acest fel, se contureaza şi figura şi rolul psihologului comunitar, care nu poate

actiona ca un profesionist izolat, ci trebuie să fie capabil sa colaboreze cu alti profesionisti in

echipe de lucru, ca si cu alti membri ai comunitatii, devenind un fel de „specialist de

legatura".