Teorii in explicarea actelor

criminale

1.TEORIILE PSIHO-

BIOLOGICE

Sustin ca anumite anomalii sau disfunctii

psihofiziologice constituie factorii

determinanti ai comportamentului criminal.

Crima ca fenomen individual are o baza

psiho-biologica organica sau functionala.

1.1.TEORIA

ANORMALITATILOR

BIOLOGICE

Cesare Lombroso Omul criminal

1.1.TEORIA ANORMALITATILOR BIOLOGICE

Reprezentant Cesare Lombroso - a intreprins studii de antropologie criminala bazate pe tehnica masurarii diferitelor parti ale corpului omenesc, avand ca subiecti detinuti ai inchisorilor din Sicilia, elaborand in acest sens lucrarea sa fundamentala Omul criminal.

Studiind 383 cranii de criminali decedati si 5.907 cranii ale unor delincventi in viata, autorul a concluzionat existenta unui tip criminal individualizat prin anumite stigmate sau semne particulare, degenerative, care poate fi intalnit la anumite categorii de infractori (Lombroso, 1895).

1.1.TEORIA ANORMALITATILOR

BIOLOGICE

In teoria lombrosiana criminalitatea reprezinta o anormalitate biologica bazata pe atavism organic si psihic si pe o patologie epileptica (Cioclei,1996).

Opera lui Lombroso contine constatari deosebit de utile si actuale inca, cum ar fi cele referitoare la infractorii bolnavi mintal.

1.2.TEORIA BIO-TIPOLOGICA

Psihiatrul german Ernest Kretschmer mergand in cercetare pe linia corelarii elementelor de ordin biologic cu cele psihice, a creat un sistem caracterologic complet, in lucrarea sa Structura corpului si caracterul.

Acesta considera ca, in functie de constitutia corporala, se pot distinge patru tipuri fizice, fiecare tip avand o predispozitie spre comiterea unor infractiuni specifice.

1.2.TEORIA BIO-TIPOLOGICA

Cuprinde mai multe variante ce au ca element comun sustinerea ideii potirivit careia exista o corelatie intre activitatea criminala si biotip.

Fizicul singur nu poate explica in mod adecvat comportamentul infractional, insa poate favoriza anumite tipuri de infractiuni.

1.3.TEORIA GENETICA

Brodski, 1973 & Sheley, 1985

1.3.TEORIA GENETICA

Cercetarile in acest domeniu consemneaza existenta unor aberatii cromozomiale

pornind de la aceste realitati unii autori (Brodski, 1973 & Sheley, 1985) sustin ca anomalia genetica, cum ar fi un extracromozom, poate conduce la retardare mintala si la un comportament antisocial si criminal.

1.4.TEORIA INADAPTARII BIO-

PSIHICE

Formulata de criminlogul suedez Olof Kinberg in lucrarea sa Problemele fundamentale ale criminologiei.

1.4.TEORIA INADAPTARII BIO-

PSIHICE

Pentru Kinberg, omul este o fiinta nu doar

biologica, ci una psihologica si sociala, caracterizata prin plasticitate, adica prin facultatea de a-si modifica reactia si in functie de factorii psihologici si sociali.

Daca plasticitatea nu se coreleaza cu influentele mediului se creeaza o stare de inadaptare intre organism si mediu.

In opinia lui Kinberg persoana reactioneaza in general in functie de propria structura bio-psihica. Astfel, pentru a stabili cauzele crimei, este necesara analiza structurii bio-psihice a persoanei implicate in cauza.

Din combinatia ce rezulta intre un anumit tip de nucleu constitutional si o anumita configuratie a functiei morale, rezulta persoane inadaptate care, la anumiti stimuli, vor reactiona in contradictie cu legea penala.

1.5.TEORIA CONSTITUTIEI

CRIMINALE

Reprezentantul acestei teorii este criminologul italian Benigno di Tullio

Lucrarea Tratat de antropologie criminala

1.5.TEORIA CONSTITUTIEI CRIMINALE

Pentru di Tullio, studiul crimei nu poate fi exclusiv

biologic ori exclusiv sociologic, ci intotdeauna biosociologic. Rezulta ca personalitatea nu poate fi corect apreciata decat dupa criterii biopsihosociologice.

Pornind de la aceste premise, autorul incearca sa determine factorii ce conduc la formarea unei personalitati criminale.

Un prim factor important este ereditatea; cu toata influenta sa puternica, aceasta nu trebuie considerata ca o determinare absoluta.

Predispozitia spre crima poate avea ca sursa si unele disfunctionalitati cerebrale, hormonale etc.

Varsta si crizele biologice pe care le antreneaza sunt de asemenea importante.

Predispozitiile spre crima sunt expresia unui ansamblu de conditii organice si psihice ereditare, congenitale sau dobandite care, diminuand rezistenta individuala la instigari criminogene, permite individului, cu mai multa probabilitate, sa devina un criminal.

Di Tullio nu ignora factorii sociali sau fizici, exteriori individului, care nu pot avea o influenta reala decat in masura in care intalnesc o constitutie criminala preexistenta ori contribuie la formarea unei astfel de personalitati.

Teoriile psiho-sociale

Conform acestor teorii comportamentul infractional este invatat prin interactiunea dintre persoana si ambianta.

Teoriile psiho-sociale

Teoriile psiho-sociale sustin ca achizitiile rezultate in procesul interactiunii si invatarii psiho-sociale sunt principalele cauze, explicatii ale infractionalitatii.

Tendinta unor persoane de a devia in plan comportamental este relativ generala si constanta, astfel ca acestea se vor comporta in mod frecvent antisocial daca ele nu sunt formate si sustinute in a evita aceasta tendinta.

Conform acestor teorii comportamentul infractional este invatat prin interactiunea dintre persoana si ambianta.

Invatarea ar include tehnicile comiterii actelor criminale, motivele, trebuintele, rationalizarile si atitudinile favorabile comiterii infractiunii

1.TEORIA ASOCIERILOR

DIFERENTIALE

Apartine sociologului american,

criminolog Edwin Sutherland

1.TEORIA ASOCIERILOR DIFERENTIALE

Apartine sociologului american, criminolog Edwin Sutherland

Sutherland constata ca exista doua tipuri de explicatii stiintifice ale fenomenului criminal: fie in functie de elementele care intra in joc in momentul in care infractiunea este comisa, fie in functie de elementele care si-au exercitat influenta anterior, mai ales in viata infractorului.

In primul caz, explicatia poate fi calificata situationala sau dinamica; in al doilea caz, istorica.

1.TEORIA ASOCIERILOR DIFERENTIALE

Sutherland considera ca un act criminal se produce atunci cand exista o situatie propice, pentru un individ determinat.

Mecanismul explica fenomenul criminal la nivel individual. Rata criminalitatii este expresia unei organizari diferentiale a grupului.

2.TEORIA CONFLICTELOR DE

CULTURI

Apartine criminologului american Thorsten Sellin

2.TEORIA CONFLICTELOR DE CULTURI

Apartine criminologului american Thorsten Sellin

Termenii cultura si conflict, ce alcatuiesc si titlul lucrarii lui Sellin, Conflict cultural si crima, reprezinta si elementele principale ale teoriei sale

Prin conflict cultural, autorul desemneaza lupta intre valori morale sau norme de conduita opuse aflate in dezacord. Codul moral al persoanei depinde de normele pe care le-a trait ca membru al unor diverse grupuri sociale. Fiecare grup are propriile norme de conduita care se impun a fi respectate

In lumea moderna, persoana se gaseste din ce in ce mai des in contact cu valori si norme diferite.

Diferentele etnice, sociale, de varsta, profesionale, religioase etc. antreneaza diferente de reguli si valori morale.

In aceste conditii apar inevitabil situatii in care persoana, supunandu-se unei norme acceptate de grupul din care face parte, risca sa incalce o alta apartinand altui grup cu care intra in contact.

3.TEORIA ANOMIEI

Conceptul de anomie a fost introdus de sociologul american Robert K.Merton in anul 1938 odata cu lucrarea Structura sociala si anomia, in scopul explicarii, cu ajutorul sau, a comportamentului infractional.

In anul 1957 apare lucrarea cu titlul Teoria sociala si structura sociala.

3.TEORIA ANOMIEI

Anomia este conceputa de Merton ca o stare sociala de absenta ori de slabire a normei, ceea ce duce la o lipsa de coeziune intre membrii comunitatii. In explicarea starii de anomie, autorul utilizeaza doua concepte: cel de cultura si cel de organizare sociala.

Prin cultura se intelege ansamblul valorilor ce guverneaza conduita indivizilor in societate si desemneaza scopurile spre care acestia trebuie sa tinda.

Organizarea sociala reprezinta ansamblul de norme si institutii care reglementeaza accesul la cultura si indica mijloacele autorizate pentru atingerea scopurilor.

Starea de anomie se instaleaza atunci cand exista un decalaj prea mare, intre scopurile propuse si mijloacele legitime, accesibile pentru anumite categorii sociale.

Astfel, in societate exista un permanent conflict intre posibilitatile formal recunoscute de lege, de realizare de catre persoana a scopurilor sale materiale si spirituale, pe de o parte, si posibilitatile efective reale, de atingere a acestor scopuri, posibilitati care sunt foarte limitate.

Astfel, categoriile sociale defavorizate recurg la mijloace ilegale, la criminalitate, pentru satisfacerea scopurilor propuse de cultura ambianta.

4.TEORIA INTERACTIONISMULUI

SOCIAL (TEORIA STIGMATIZARII)

H.S.Becker , F.Tannenbauman, E.Lemert

4.TEORIA INTERACTIONISMULUI SOCIAL

Conform teoriei interactionismului social, fenomenul criminalitatii este rezultatul interactiunii dintre doua categorii de factori sociali:

1.activitatea nonconformista a unor persoane, pe de o parte,

2. activitatea grupurilor sociale dominante, pe de alta parte, care reactioneaza, atribuindu-le celor din prima categorie pecetea comportamentului infractional si, totodata, ii stigmatizeaza ca infractori.

Ca o consecinta a acestor operatii de denumire sau etichetare, indivizii in cauza sunt marginalizati, fiind respinsi in exteriorul grupului social.

Ca urmare a acestei reactii sociale si a stigmatizarii, la persoanele in cauza apare o contrareactie de natura psihica, o rezistenta, care le determina sa-si asume rolul atribuit, cel de infractori.

Reprezentantii acestei teorii sustin faptul ca infractionalitatea nu isi are izvorul in realitatea obiectiva, in conditiile concrete de existenta a persoanelor in cauza, ci in contrareactia psihica negativa pe care infractorii primari o au fata de reactia sociala, prin care ei sunt etichetati ca infractori, sunt stigmatizati ca atare.

Teoriile psiho-morale

Comportamentul criminal si infractionalitatea constituie simptome ale problemelor emotionale

fundamentale.

In general, teoriile psiho-morale atribuie

criminalitatea conflictelor interne, problemelor emotionale sau sentimentelor de insecuritate, inadecvare si inferioritate.

Teoriile psiho-morale

Teoriile psiho-morale pun accentul pe caracteristicile persoanei, pe factorii psihogeni si psiho-morali.

Aceste teorii poarta, mai mult sau mai putin, amprenta directa a psihanalizei freudiene sau a gandirii altor psihanalisti.

1.TEORIA ANALITICA

Reprezentantul teoriei analitice este Sigmund Freud

1.TEORIA ANALITICA

Reprezentantul teoriei analitice este Sigmund Freud

Referirile directe la fenomenul criminal nu abunda in opera freudiana intrucat atorul nu s-a preocupat in mod nemijlocit de acest subiect. Cateva referiri ce merita a fi semnalate le gasim in lucrarea Totem si Tabu.

Analizand cateva tabuuri dintre care unele cu relevanta criminologica (uciderea, incestul), Freud considera ca transgresarea acestora reprezinta satisfacerea unor dorinte refulate.

2.TEORIA CRIMINALULUI

NEVROTIC

Varianta cea mai cunoscuta a acestei teorii apartine lui Fr.Alexander si H.Staub si este expusa in lucrarea Criminalul si judecatorii sai .

2.TEORIA CRIMINALULUI NEVROTIC

Varianta cea mai cunoscuta a acestei teorii apartine lui Fr.Alexander si H.Staub si este expusa in lucrarea Criminalul si judecatorii sai .

In viziunea celor doi cercetatori, criminalitatea poate fi clasificata in urmatoarele categorii:

1).Criminalitatea imaginara, care transpare in vise, fantezii sau acte ratate;

2).Criminalitatea ocazionala, specifica persoanelor si situatiilor in care Supraeul suspenda instanta morala in urma unei vatamari sau amenintari iminente pentru Eu (cazurile in care conduita criminala este consecutiva unui santaj, unei amenintari ori unei stari de legitima aparare etc.)

3).Criminalitatea obisnuita, categorie care cuprinde la randul ei trei tipuri de criminali:

a)criminalii organici, a caror personalitate tine de psihiatria clasica (bolnavii mintal care prezinta alterari ale capacitatii de discernamant ori lipsa acestuia);

b)criminalii normali, caracterizati prin aceea ca sunt sanatosi din punct de vedere psihic, dar sunt socialmente anormali; acestia fac parte, de regula, dintr-o colectivitate criminala si se comporta conform moralei acesteia si nu prezinta conflicte intre Eu si Supraeu;

c)criminalii nevrotici, respectiv cei care actioneaza in functie de mobiluri inconstiente. Eul este invins

de Sine, care scapa determinarii Supraeului. In

aceste cazuri, se constata existenta unui sentiment

de vinovatie, insotit de angoasa pedepsei.

Criminalul nevrotic resimte pedeapsa ca pe o

justificare morala; doar gandul criminal este

suficient pentru a dezvolta sentimentul de

culpabilitate si nevoia de pedeapsa.

3.TEORIA PERSONALITATII

CRIMINALE

Aceasta teorie apartine celebrului criminolog francez Jean Pinatel

3.TEORIA PERSONALITATII CRIMINALE

Aceasta teorie apartine celebrului criminolog francez Jean Pinatel, fiind conceputa ca un model explicativ, capabil sa aduca lamuriri, atat in ceea ce priveste geneza cat si dinamica actului criminal.

Personalitatea criminala este un instrument clinic, o unealta de lucru, un concept operational (Pinatel, 1971).

Pinatel considera inutila incercarea de a separa oamenii in buni si rai, nu exista o diferenta de natura intre oameni cu privire la actul criminal.

Orice om, in circumstante exceptionale, poate deveni delincvent. Inexistenta acestor deosebiri nu exclude insa existenta unor diferente graduale in privinta pragului lor delincvential.

Unii indivizi au nevoie de instigari exterioare intense, iar altii de instigari lejere, pentru a prezenta reactii delictuale, pentru a realiza trecerea la act.

Aceasta diferenta graduala este data de anumite trasaturi psihologice, care, in conceptia lui Pinatel, alcatuiesc nucleul central al personalitatii criminale.

Componentele nucleului personalitatii criminale care determina trecerea la act sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea si indiferenta afectiva.

Egocentrismul reprezinta tendinta subiectului de a raporta totul la sine insusi.

Labilitatea reprezinta o lipsa de prevedere, o deficienta de organizare in timp, o instabilitate.

Agresivitatea desemneaza o paleta foarte larga de tendinte, mergand de la simpla afirmare a eului pana la ostilitate, ea se manifesta printr-un dinamism combativ, care are ca functie invingerea si eliminarea obstacolelor si dificultatilor care bareaza drumul actiunilor umane.

Faptul ca subiectul nu va fi retinut de amenintarea

pedepsei este explicat prin labilitate. Obstacolele materiale susceptibile sa impiedice executarea crimei sunt invinse prin agresivitate. In ultima instanta, cand subiectul ajunge in situatia de a comite o crima, este necesar ca el sa nu fie retinut de sentimentul ca produce rau aproapelui sau, atentand la persoana sau bunurile acestuia.

Indiferenta afectiva asigura aceasta ultima etapa a trecerii la act. Cele patru componente nu trebuie analizate in mod individual. Reunirea tuturor componentelor, precum si legaturile dintre acestea, dau un caracter particular personalitatii in ansamblul ei.

Fiecare din teoriile prezentate incearca sa ofere cea mai buna explicatie si sa individualizeze factorii predominant responsabili, implicati in fenomenul infractional. Unele teorii insista asupra factorilor bio-constitutionali sau fiziologici, altele asupra factorilor ambientali si sociali, altele asupra unor factori psihologici individuali, altele asupra unor interinfluente dintre individual si social etc.

Nici una dintre teoriile prezentate nu poate fi considerata suficienta si deplin consistenta in explicatiile oferite;

Etiogeneza fenomenului infractional este multinivelara. Fiecare teorie surprinde un anumit aspect al fenomenului infractional.

Teoriile sunt complementare, nu contradictorii. Acestea se pot organiza, ierarhiza pe mai multe niveluri. Din integrarea lor poate rezulta o teorie unificata, globala, care sa evidentieze personalitatea implicata in actul infractional in toata unitatea si complexitatea sa.