PSIHOLOGIE DIFERENŢIALĂ masterand

DACĂ NU PUTEM CREŞTE MAI INALŢI,

ATUNCI PUTEM CREŞTE MAI FRUMOŞI?

Disputa intre determinismul a ceea ce suntem si ceea ce devenim este una veche, la care in

mod sigur nu se va putea da un răspuns tranşant. Zestrea noastră genetică reprezintă fundaţia

„templului” ce vom deveni. Dar pe o fundaţie câte nu se pot construi! Aici intervine rolul mediului

şi al educaţiei.

In psihologia personalităţii disputa intre ereditate-mediu este una vie, care naşte numeroase

controverse. Se afirmă că trăsăturile de personalitate prezic foarte bine gradul de apreciere

subiectivă a stării de bine, in timp ce mediul exercită doar o influenţă redusă. Studii efectuate pe

gemeni care au fost separaţi incă de la naştere au arătat că aproximativ jumătate din variabilitatea

afectelor pozitive şi negative este in legătură cu varianţa genetică. In completare, mediul familial

are doar un efect redus asupra afectelor negative şi o influenţă modestă asupra afectelor pozitive.

Influenţa geneticii asupra emoţiilor poate fi văzută in temperamentul copiilor. In cazul adulţilor,

predispoziţiile temperamentului pot fi recunoscute in reacţiile satbile şi consistente. Ba mai mult,

s-a găsit că reacţiile afective faţă de anumite situaţii sunt constante. Gradul de apreciere subiectivă

a fericirii ar fi o dispoziţie primară, deci innăscută.

In această situaţie apare, firesc, intrebarea privind rolul psihoterapiei: dacă gradul nostru de

satisfacţie subiectivă este innăscut, atunci ce poate face psihoterapia? Este psihoterapia marea

găselniţă a secolului XX? Poate ea modifica structura noastră cea mai profundă? Adepţii

curentului biologist in psihologia personalităţii afirmă că aproximativ 80% din varianţa stabilă a

stării subiective de bine are o bază genetică. Mai mult, „a incerca să fii mai fericit este tot atât de

prostesc ca a incerca să fii mai inalt şi, prin urmare, contraproductiv” (Lykken şi Tellegen).

Dacă am considera această afirmaţie adevărată, atunci orice incercare de influenţare a stării

subiective de bine este absurdă. Şi totuşi sunt oameni care reuşesc să cunoască starea de bine după

ce au trăit in disperare. Cărui fapt se datorează acest lucru? In mod normal, starea noastră de bine

ar trebui să fie aceeaşi pe tot parcursul vieţii.

Am putea afirma, deci, că dacă atunci când ne naştem traseul vieţii noastre este deja

conturat (se afirmă chiar că numai anumiţi oameni sunt predispuşi la anumite situaţii sau conflicte-

cum ar fi divorţul) ce rost ar mai avea incercările noastre de a ne modela existenţa? Trăsăturile de

personalitate sunt innăscute şi, prin urmare, foarte greu, dacă nu imposibil, de schimbat. Dar chiar

1

PSIHOLOGIE DIFERENŢIALĂ masterand

şi teoreticienii psihologiei personalităţii recunosc faptul că trăsăturile pot oferi generalizări despre

oameni, dar nu reprezintă explicaţii complete deoarece nu pot furniza informaţii despre

mecanisme şi structuri. (Emmons) Ori, tocmai asupra acestora işi propune psihoterapia să

acţioneze.

Dar care sunt obiectivele unei psihoterapii? Marea majoritate a abordărilor existente in

psihoterapie nu işi propun scimbări ale structurilor profunde ale personalităţii, ci modul in care

persoana percepe sursa conflictelor sale şi modul in care acestea ii afectează viaţa. Un punct

important in psihoterapie este acela al conştientizării, atât de către psihoterapeut, cât şi de către

client, al faptului că „Numele nu este lucrul; harta nu este teritoriul” (Korzybski). A confunda

„povestea” pacientului cu „realitatea” poate conduce uneori la imposibilitatea efectuării

psihoterapiei. Psihoterapia nu este altceva decât o alternativă la construcţia psihologică a

pacientului, o nouă „hartă” care ii permite acestuia să găsească alternative la căile iniţiale care

păreau că nu duc nicăieri sau să descopere obiective.

Credem că toţi oamenii au ca obiectiv general in viaţă atingerea fericirii: şi cei cu

temperament melancolic şi cei cu temperament coleric, şi cei extraverţi şi cei introverţi, etc.).

Putem afirma că numai unii dintre aceştia au dreptul la această fericire? Noi, ca persoane care işi

propun ameliorarea stărilor de suferinţă resimţite subiectiv, trebuie să avem mereu in vedere faptul

că fericirea este asemenea unei opere de artă in care se pot regăsi cât mai multe persoane: ce

insemnă „bine” pentru unii oameni, in mod sigur pentru alţii inseamnă „insuficient” sau chiar

„rău”. De asemenea, nu trebuie să uităm că „Nu există soare fără umbră şi trebuie să cunoaştem şi

noaptea.”, iar acest lucru face parte din viaţa fiecăruia din noi.

Psihoterapia este posibilă pentru că ea nu-şi propune să schimbe „realitatea” (ce poate fi

inţeleasă şi ca structuri de personalitate), ci imaginea noastră despre ea, gândurile şi sentimentele

noastre. Arta unui bun psihoterapeut nu constă in cantitatea cunoştinţelor pe care le posedă sau in

imbatabilitatea tehnicilor sale, ci in capacitatea de a-l face pe cel din faţa sa să-şi conştientizeze

propriile atuuri. Nu vom incerca să schimbăm temperamentul unui melencolic in altul considerat

mai „bun”, ci, impreună, vom identifica limitele şi avantajele individuale, transformându-le in

puncte tari.

Fericirea fiecărui om se află in propria persoană. Cei care nu au o relaţie bună cu propria

persoană este aproape imposibil să găsească fericirea in relaţiile cu ceilalţi. Deşi instinctele ne

2

PSIHOLOGIE DIFERENŢIALĂ masterand

spun acest lucru, raţiunea ne impinge mereu inspre afară. Renunţând la glasul raţiunii şi lăsând

inconştientul să ne arate calea, avem o şansă de a fi fericiţi. „Căutăm adevărul, dar nu găsim decât

incertitudine. Căutăm fericirea, dar nu găsim decât nefericire şi mizerie. Suntem incapabili de a nu

dori adevărul şi fericirea; insă nu suntem capabili nici de certitudine, nici de fericire.” (B. Pascal).

Prin psihoterapie se identifică şi se activează resursele din propria persoană. Inconştientul

este investit cu forţa schimbării. Schimbând atitudinile apar comportamente noi sau sunt eliminate

comportamente nedorite. Aceste modificări vor produce, inevitabil, schimbări şi in aprecierea

subiectivă a stării de bine pe termen lung.

Putem fi mai frumoşi dacă ne dorim acest lucru şi ştim unde să căutăm. Fericirea este

posibilă pentru oricine.

3