II.CADRU TEORETIC

II.1. DEFINIREA NOŢIUNII DE DROG

În sens farmacologic, drogul, este o substanţă utilizată sau nu în medicină, a cărei folosire abuzivă poate avea ca şi efect dependenţă fizica şi psihică sau tulburări grave ale activităţii mentale, ale percepţiei şi ale comportamentului. „Multe dintre substanţele care astăzi sunt cauza problemelor de adicţie, dacă ar fi folosite într-un mod adecvat, pot atinge cote înalte de eficacitate în tratarea unor boli sau în ameliorarea durerii” (Sanchez şi Rodriguez-Garcia, 2000, p.8).

Drogurile, în vremurile noastre, au devenit una din cele mai mari preocupări sociale, ele mergând mână în mână cu problemele de sănătate individuală.

„Termenul de drog/ psihotrop desemnează orice substanţă de origine naturală sau artificială susceptibilă să modifice într-un mod oarecare activitatea psihicului şi comportamentul uman. Aceste substanţe acţionează asupra SNC, influenţând inegal, selectiv şi global atât funcţiile psihice cele mai vechi filogenetic, ca funcţiile instinctive, cât şi pe cele mai evoluate şi mai diferenţiate, ca procesele mintale şi emoţionale” (Ciurezu şi Timofte, 1973, p. 13). Deosebirea între psiotrope şi droguri este legată de cultură, de istorie, de modă şi de legislaţie mai mult decât de farmacologie (Postel, 1998).

Cu alte cuvinte, drogurile/psihotropele sunt substanţe a căror activitate farmacologică implică efecte predominante asupra proceselor mintale şi emoţionale în momentul în care substanţa este absorbită de un organism viu. Drogurile sunt folosit de către adolescenţi pentru că nu au o informare foarte bună cu privire la efectele dezastruase pe care le implică acesta. În ciuda evidenţei dăunătoare, noile tehnologii încearcă să folosească aceste droguri şi în scopuri medicale. Experimentarea acestora fără îndrumare specializată, poate fi fatală (în cazul supradozei) sau poate duce la o dependenţă totală chiar şi de la prima doză (heroină, morfină).

II.2. SCURT ISTORIC

În vechile societăţi, drogurile erau utilizate în scopuri medicale sau ritualice, ele fiind un factor de comunicare între între membrii unui grup şi zei. Practic acest fenomen a existat din toate timpurile. De exemplu, opiumul, care la greci era considerat un simbol al zeiţei fecundităţii, Demeter, era folosit ca analgezic pentru a calma durerea, tusea sau diareea. Efectele anestezice şi euforice ale opiumului erau cunoscute atât de Sumerieni (4000 î.H.) cât şi de Egipteni (2000

î.H.) (Rehman, 2001). De asemenea a fost menţionat şi în textele medicilor asirieni cât şi de medicul Hipocrate ca pe o plantă medicinală puternică.

În epocă se credea că dacă opiaceele erau administrate intravenos nu cauzau dependenţă. Febra morfinei se extindea în societate, membrii acesteia considerau că este de bon-ton să se injecteze în public în timpul petrecerilor, activitate care a fost un timp frecventată doar de cei din înalta societate. În momentul în care morfina a pătruns în lumea de jos, drogul şi-a pierdut din caracterul său medical, devenind pe rând atât o problemă a poliţiei cât şi o temă de sănătate publică. Planta de Cannabis Sativa este menţionată documentar în China pe la anii 2700 î.H, iar Atharva Veda considera această plantă ca pe o ambrozie divină care a căzut din ceruri. (Sanchez şi Rodriguez-Garcia, 2000).

În anul 1943, chimistul elveţian Albert Hoffman o obţinut prin sinteză diethylamida acidului lisergic, pe care l-a numit LSD 25. El a extras acidul lisergic din „Claviceps purpurea”, un parazit al secarei (Hoffman, 1979).

Toximania ca şi fenomen social a luat amploare mai întâi în America prin mişcarea hippy (înceţoşată de norii de canabis şi îmbibată în LSD), la mijlocul anilor ’60, mişcare înscrisă într-un context dublu: socioeconomic cu criticile din cadrul The American way of life, şi politic vis-à-vis de războiul din Vietnam. Atunci s-a afirmat aversiunea faţă de societatea capitalistă şi de alienarea materială, filosofia subiacentă fiind cea a nonviolenţei, a întoarcerii în sânul naturii cât şi o mai profundă înţelegere faţă de celălalt. „În 1961, Cannabisul, a fost inclus pe lista anexă a Conferinţei ONU privind stupefiantele (Sanchez şi Rodriguez-Garcia, 2000, p.95)”. Tot în această perioadă a început un proces de interzicere a amfetaminelor, fapt care a condus la apariţia laboratoarelor clandestine (Sanchez şi Rodriguez-Garcia, 2000).

Anii ’70 marchează o nouă etapă, cea a „prafurilor” cât şi includerea THC-ului pe lista anexă Convenţiei Internaţionale cu privire la substanţele psihotrope (Sanchez şi Rodriguez-Garcia, 2000). Este epoca prefacerilor de factură legislativă în marea majoritate a ţărilor europene, prin prevederi care sancţionează traficul de droguri şi integrează în mod progresiv noţiunea de îngrijire prin crearea unor instituţii specializate. „Convenţia de la Viena, din 1971, asupra psihotropelor, destinată să limiteze abuzurile şi problemele de sănătate publică, este calchiată pe convenţia din 1961 asupra stupefiantelor. Legislaţia tinde să rezerve substanţele cele mai active unei utilizări controlate medical” (Postel, 1998, p. 440). Încep să apară derivaţii de amfetamină (PMA, DMA, TMA, MDA, MDMA, DOM, STP) (Sanchez şi Rodriguez-Garcia, 2000).

În anii ’80 consumul de heroină a fost cel mai ridicat, devenind o problemă naţională cu care se confruntau diferite state, la fel de utilizat era şi MDMA (metilendioximetamfetamina) (Sanchez şi Rodriguez-Garcia, 2000).

În anii ’90, unele medicamente (barbiturice şi tranchilizante amestecate cu alcool) sunt folosite în contraindicaţii. Supranumită „toxicomanie a săracului” (Ferreol, 2000, p.120), ea se află în

legătură cu caracterul precar al vieţii, cu pierderea reperelor, cu absenţa unor reguli care altădată erau generale.

În prezent se poate spune că, omul zilelor noastre a ştiut să profite de această situaţie nouă, în ceea ce priveşte domeniul emencipării sau al independenţei, consumul drogurilor fiind în plină expansiune şi mai presus de toate se încearcă, în unele ţări o normalizare a consumului de droguri uşoare.

II.3. DESCRIEREA PRINCIPALELOR TIPURI DE DROGURI1 ŞI A EFECTELOR ACESTORA

DEPRESIVE ALE SISTEMULUI NERVOS CENTRAL2

Opiacee - (opium, morfina, heroina)

Barbiturice şi Tranchilizante.

Opium (Papaverum Somniferum)

Opiumul este un drog narcotic care se obţine dintr-un mac cunoscut ca „floarea albă a somnului” (Papaverum Somniferum), originar din Asia Mică. Capsulele acestei plante conţin opium. Afganistanul este primul producător de opium din lume. Opiumul este un amestec de gume, răşini, zaharuri şi alcaloizi (cu efecte importante asupra organismului).

Alcaloizi opiumului pot fi clasificaţi în două grupe importante în funcţie de acţiunea pe care o produc şi de compoziţia chimică fiecăruia dintre ei:

morfina, codeina şi tebaina care acţionează asupra SNC, sunt analgezice, narcotice şi produc dependenţă

papaverina, care acţionează asupra sistemului muscular, producând relaxarea muşchilor şi nu este adictivă

Mod de consumare

Opiumul se poate consuma prin ingestie (oral) în amestec cu diferite alimente, băuturi sau fumat. „Pipa de opium”- instrumentul obligatoriu pentru acest lucru este alcătuită dintr-o casoletă de mici dimensiuni din lut în care se arde opiumul, legată de un tub de aproximativ patruzeci de centimetri. Opiumul se topeşte la o sursă de căldură puternică, iar vapori produşi în timpul arderii sunt inhalaţi.

Efecte ale consumului de opium

1 În conformitate cu lucrarea „Îndreptar privind alcoolul, tutunul şi alte droguri” (Sànchez L.C., Rodriguez - Garcia A. J. P., 2000, pp. 23 - 113). 2 Pe tot parcursul cercetării au fost luate în considerare doar drogurile cu risc mare şi foarte mare de adicţie, iar cele cu risc mic de adicţie (nicotina, xantinele, inhalantele), au fost intenţionat excluse. De asemenea, alcoolul, cu toate că prezintă un risc foarte mare de adicţie a fost şi el exclus din această cercetare.

Dependenţa pe care o produce consumatorului nu este rapidă şi intensă, totuşi consumul unor mari cantităţi de alcool împreună cu opium poate provoca comă şi moartea.

Efecte asupra aparatului respirator

Micşorarea frecvenţei respiraţiei şi a cantităţii de aer inspirat, cauzează oxigenarea redusă a organismului; consumul regulat de opium favorizează apariţia unor congestii pulmonare, a astmului sau emfizemului pulmonar.

Efecte asupra SNC

Iniţial se produce o stare de euforie şi o senzaţie de beţie intensă, care se transformă repede într-o toropeală a simţurilor; scade coordonarea musculară şi acuitatea senzorială; are loc o depresie generalizată a reflexelor, inclusiv a celor medulare, datorită diminuării răspunsului hipotalamic, o expresie a acestui fapt este contractarea pupilei.

Efecte asupra aparatului digestiv

Se produce o relaxare a muşchilor stomacului şi intestinului, scade secreţia digestivă şi creşte presiunea din căile biliare; se atenuează activitatea intestinului, a mişcărilor sale şi de aceea opiumul a fost folosit în tratamentul diareei, deoarece produce o constipaţie severă.

Efecte asupra aparatului genito-urinar

Se produce o creştere a forţei de contracţie a vezicii, ceea ce se manifestă printr-o descreştere a fluxului urinar; scade producţia de hormoni masculini (testosteronul); la femei, consumul produce o inhibiţie a procesului de ovulaţie

Morfina

Morfina este un alcaloid care se află în opium. Morfina se prezintă sub forma unei pulberi cristaline de culoare albă, fără miros şi cu gust amar. Morfina este un psihodisleptic, o substanţă care produce tulburări ale activităţii mentale, dar şi un analgezic, sedativ puternic şi anxiolitic, capabil să facă să dispară teama şi senzaţia de durere, indiferent de natura acesteia.

În organismul uman există receptori opioizi aflaţi în SNC, în hipotalamus şi în măduva spinării.

Mod de consumare

Morfina se întâlneşte în traficul ilicit sau în circuitul legal al stupefiantelor sub forme diferite: pulbere, soluţii injectabile, comprimate, introducându-se în organism pe cale orală sau injectată, de unde trece în sânge şi ajunge foarte repede în SNC.

Efecte ale consumului de morfină

Morfina este un drog care creează repede toleranţă, ceea ce face necesară creşterea dozei, euforia şi diminuarea durerii pe care le provoacă la început drogul sunt înlocuite de nevoia continuă de a-l consuma. Morfina provoacă o toleranţă încrucişată, adică orice persoană care tolerează un anume opiaceu va tolera în aceiaşi măsură un alt compus din aceiaşi clasă. Morfina produce analgezie, somnolenţă, schimbări ale stărilor sufleteşti şi confuzie mentală. Deoarece morfina induce o stare depresivă asupra centrului respirator face ca atunci când este administrată în doze mari, să poată încetini frecvenţa respiratorie până la un asemenea punct încât să producă moartea. Efectul miotic al morfinei este atât de evident încât se spune că pupilele devin „cât gămălia acului”.

Heroina (diacetilmorfina)

Heroina este analgezicul cel mai puternic care se cunoaşte, fiind mai puternic decât morfina. Cu toate acestea efectele ei durează mai puţin.

În stare pură, heroina se prezintă sub forma unei pulberi cristaline, albe, inodore, deşi aspectul său poate varia în funcţie de procesele de purificare la care a fost supusă. Heroina dezvoltă după doze mici toleranţă şi creează o adicţie fizică şi psihică extrem de mare. Heroina care ajunge la consumatori are o puritate necunoscută şi variabilă, nu este pură deoarece conţine diferite impurităţi, unele provin din opium, altele din diferite substanţe folosite la prepararea sa (glucoză, zaharuri, lactoză, curry, sosuri şi prafuri de supe, drojdie, efedrină, praf de ghips şi cărămidă), iar conţinutul de diacetilmorfină poate oscila de la 5% până la 70%. Heroina „diluează”, adică se amestecă cu alte substanţe cu scopul de a mări cantitatea de drog şi astfel profitul.

Mod de consumare

Injectată – modul cel mai obişnuit; se începe cu injecţii subcutanate, după care se injectează direct în venă, pentru că efectele sunt imediate, deoarece drogul ajunge într-o fracţiune de secundă la creier prin sistemul circulator. Această metodă presupune nişte elemente necesare: înainte de a fi injectată în venă cu o seringă, heroina este dizolvată în apă, suc de lămâie sau apă distilată şi încălzită într-o linguriţă; la consumatorii obişnuiţi, este foarte frecvent întâlnit, ca zonele folosite pentru administrarea drogului prin injectare să prezinte plăgi, abcese, infecţii; nu este posibilă injectarea de mai multe ori într-o venă, în acelaşi loc. De aceea, consumatorii se văd obligaţi să meargă pe traiectoria venei, iar dacă nu se poate o vor face în picioare în zona inghinală; folosirea unei seringi de mai multe persoane implică riscul infectării cu virusul HIV (Baciewicz, 2002). Fumată – (la folie) heroina este aşezată pe o folie de staniol, care se

încălzeşte cu o brichetă şi se aspiră fumul care rezultă din ardere, de obicei, cu seringa, căreia i se scoate tija de împingere. Prizată – heroina este aspirată pe nas şi prin mucoasa nazală şi fluxul sanguin, ajunge la creier, efectele fiind imediate ca şi în cazul injectării

Efecte ale consumului de heroină

Heroina produce dependenţă mai repede decât morfina indiferent de modul de administrare, inhibă apetitul şi facilitează dezhidratarea organismului, consumatorul pierzându-şi obiceiurile alimentare, ceea ce favorizează dezvoltarea bolilor datorită scăderii imunităţii organismului. Dependenţa este atât de puternică, încât la puţine ore după ultima doză se instalează sindromul de abstinenţă (sevrajul). Simptomele cele mai uzuale sunt: nelinişte generală, agitare, transpiraţie, micşorarea pupilelor, tremurături şi spasme, dureri musculare şi osoase. Sindromul de abstinenţă, sevrajul, variază în funcţie de consumator şi gradul său de dependenţă.

Barbituricele şi tranchilizantele

Sunt substanţe chimice care scad activitatea funcţiei cerebrale şi produc dependenţă fizică şi psihică dacă se consumă timp îndelungat sau în doze mai mari decât cele necesare. În doze mici se folosesc pentru tratarea insomniei, a anxietăţii şi durerii, iar efectele lor sunt sedarea şi inducerea somnului. Iar în doze mari pot duce la comă şi/sau moarte. Se spune despre barbiturice şi tranchilizante că sunt drogurile cu cea mai mare răspândire în epoca modernă.

Din punct de vedere farmacologic există două mari grupe de substanţe: barbituricele benzodiazepinele şi tranchilizantele.

Barbituricele

Medicamente derivate din acidul barbituric (combinaţie între acidul uric şi cel malonic) care are ca afect sedarea cerebrală. Acţionează asupra oricărui sistem al organismului care foloseşte energie. În funcţie de doză şi formulă pot avea efecte sedative (tranchilizante), hipnotice (induc somnul), anticonvulsive sau anestezice.

Tranchilizantele

Substanţe folosite în tratamentul anxietăţii şi al insomniei, pentru a substitui barbituricele care s-au arătat a fi mult mai periculoase şi adictive decât se credea la început.

Tranchilizantele se împart în funcţie de durata efectelor lor:

durată scurtă de acţiune – triazolamul

durată intermediară de acţiune – lorazepamul, alprozalamul

durată lungă de acţiune – diazepamul, flunitrazepam, clorazepanul

Mod de consumare al barbituricelor şi tranchilizantelor

Deoarece barbituricele şi tranchilizantele sunt substanţe folosite în scop terapeutic, ele se prezintă sub formă de comprimate, capsule, picături, granule, fiole şi supozitoare, astfel că se consumă pe cale orală, intravenoasă sau rectală.

Administrarea împreună cu alcool sau opiacee sunt foarte periculoase deoarece efectele acestora se intensifică şi poate surveni coma sau moartea.

Efecte ale consumului de barbiturice şi tranchilizante

Barbituricele şi tranchilizantele produc o dependenţă foarte mare. Dacă se întrerupe brusc administrarea acestor substanţe, apare sindromul de abstinenţă caracterizat prin anxietate generală, dureri de cap, insomnie, alterări ale ritmului cardiac, tremurături, halucinaţii, confuzie mentală.

După o perioadă îndelungată de consum de barbiturice şi/sau tranchilizante efectele pot fi şi mai dăunătoare.

Tulburări psihice – somnolenţă, alterări ale memoriei, dificultăţi de concentrare, irascibilitate, confuzie şi deteriorare intelectuală.

Tulburări neurologice – vertij, perturbări ale sistemului nervos, letargii, dificultate în articularea cuvintelor

Tulburări gastrointestinale – anorexie, iritarea mucoasei stomacale, iritabilitate intestinală.

STIMULENŢI AI SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Amfetamina / Cocaina

Amfetamina

Compus sintetic înrudit chimic cu efedrina, alcaloid natural care se găseşte în plantele din familia Efhedracee.

Prezentările cele mai obişnuite ale derivaţiilor de amfetamină

Sulfatul de amfetamină, cea mai obişnuită formă de prezentare, sulfatul de dexamfetamină (dexedrina), metilamfetamina sau metamfentamina (metedrina, SPEED), metilenodioxiamfetamina (MDA – pastila dragostei), metilenodioximetamfetamina (MDMA).

Mod de consumare

Amfetamina, se prezintă sub formă de tablete, capsule sau sub formă de pulbere. Sulfatul de amfetamină se poate consuma pe cale orală, intravenoasă sau se prizează.

Efecte ale consumului de amfetamine

Amfetaminele acţionează asupra SNC şi au efecte care provoacă euforie; o intoxicaţie uşoară poate avea efectele unei beţii: chef de vorbă, lipsă de coordonare, insomnie, gura uscată; o intoxicaţie gravă poate altera ritmul cardiac aşa de mult încât poate surveni moartea.

Amfetaminele prezintă următoarele interacţiuni:

efectul lor creşte dacă este ingerat

întârzie absorbţia barbituricelor, atunci când sunt luate împreună

În funcţie de doza consumată amfetaminele pot avea următoarele efecte:

La doze mici: euforie, înlăturarea somnului şi scăderea apetitului, îmbunătăţirea aparentă a stării fizice şi intelectuale, creşterea ritmului respirator şi dilatarea bronşică, gura uscată, diaree şi/sau constipaţie, creşterea tensiunii arteriale şi a temperaturii corporale, scade producerea de urină.

La doze mari sau administrate în mod continuu: iritabilitate şi paranoia, halucinaţii şi delir, depresii (stop) respirator, aritmii cardiace şi leziuni la nivelul inimii, inhibarea ejaculării, convulsii, comă, moartea.

Consumul frecvent de amfetamine mai poate produce depresie reactivă şi psihoză amfetaminică.

Depresia reactivă poate apărea după ce s-a întrerupt administrarea drogului după un consum prelungit. În primele zile poate lua aspecte deosebit de grave când consumatorul suferă crize depresive care îl pot duce la sinucidere.

Psihoza amfetaminică poate apărea la persoane perfect normale, independent de faptul că sunt consumatoare obişnuite de amfetamine sau persoane cu antecedente psihiatrice. Acestui tip de psihoză în mod obişnuit îi precede un episod paranoid caracterizat prin agitaţie, iritaţie şi o creştere a percepţiei senzoriale cu halucinaţii vizuale în special.

Cocaina (Clorhidratul de Cocaină)

Cocaina este un stimulent puternic al Sistemului Nervos Central, foarte asemănător în acţiunea sa cu amfetaminele.

Mod de consumare

Prizarea este modul cel mai frecvent de consum al cocainei, efectul este imediat deoarece se absoarbe repede prin intermediul mucoasei nazale, dar poate fi şi injectată subcutanat, fumată (crack–ul), deasemenea frunzele de coca se pot mesteca.

Efecte ale consumului de cocaină

Efectele produse de consumul de cocaină şi derivatele sale depind de tipul de substanţă consumat şi de puritatea acesteia.

fumatul crack-ului poate provoacă atac de cord sau stop respirator.

amestecul de cocaină şi heroină (speedball) este foarte periculos.

Efecte fizice generale care afectează consumatorii de cocaină: midriază sau dilatarea anormală a pupilelor cu imobilizarea irisului, gura uscată, transpiraţii abundente şi creşterea temperaturii corporale, spasme musculare şi tremurat, tulburarea ritmului cardiac: tahicardie, aritmie, hipertensiune arterială, carenţă de vitamine şi scăderea apetitului, perforarea septului nazal ca urmare a prizării cocainei, depresie şi crize de anxietate, iritabilitate generală.

Cocaina prezintă o psihopatologie specială care se manifestă prin trei tipuri de tulburări asupra consumatorilor:

Depresie reactivă care apare atunci când se întrerupe administrarea drogului la un consumator obişnuit, depresie care poate dura mai multe săptămâni şi poate duce la sinucidere.

Psihoza cocainică se poate produce în mod spontan la persoane normale, fără să fie în mod necesar, consumatori cronici. Se caracterizează prin halucinaţii auditive (strigăte, insulte) şi vizuale (dedublare polidimensională a obiectelor) care pot provoca stări de agresivitate extremă.

Sindromul lui Mangan sau microzoopsia care este un episod halucinant tactil, aproape specific cocainei, momentul în care, consumatorul simte pe pielea corpului şi pe mâini animale, insecte (furnici, păduchi). Halucinaţia este atât de reală, încât cel care o are, încearcă să scape de aceasta prin orice mijloace.

SUBSTANŢE CARE CONDUC LA PERTURBAREA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Halucinogene - (LSD, Mescalina)

Canabis - (Marijuana, Haşiş, Uleiul de Haşiş)

Droguri de sinteză - (PCP, MPT, MDA, MDMA)

Halucinogene (psihedelice) sunt substanţe naturale în mare parte, care produc modificări importante şi tranzitorii în procesul gândirii, cu efecte psihologice care duc la alterarea percepţiei.

Psihedelicele produc halucinaţii prin distorsionarea realităţii, celor ce le consumă. Aceste distorsiuni constau în confuzia simţurilor, fenomenul de sinestezie (inversarea percepţiei spaţiului şi timpului, consumatorul vede sunete şi aude culori), perceperea imaginii are mult de suferit.

În funcţie de zona de acţiune asupra mediatorilor chimici din creier, psihedelicele pot fi împărţite în 4 categorii:

Psihedelice acetilcolinice – acţionează asupra acetil colinesteraziei, enzimă responsabilă de conectarea creierului cu sistemul nervos periferic: fizostigmina, atropina, scopolamina, muscarina.

Psihedelice norepineferice – acţionează asupra norepinefrinici cu rol de transmiţători chimici: droguri de sinteză, mescalina, miristicina şi elemicina.

Psihedelice serotoninice – acţionează asupra receptorilor serotoninei, neurotransmiţător cerebral care reglează perioada de somn şi percepţia senzorială: dietilamida acidului lisergic (LSD), dimetiltriptamina (DMT), psilocibina şi psilocina, bufotenina, ololiqui (Morning Glory), harmina.

Mod de consumare

Este consumat sub forma unor bucăţi mici, pătrate de gelatină, de culori diferite, impregnate cu substanţă. Micropuncte (microdot) – tablete de forma unei gămălii de ac, lipite cu o bandă adezivă pentru a putea fi tăiate în momentul vânzării. „Timbre” – coli de hârtie absorbantă care sunt impregnate cu LSD şi lăsate să se usuce. Fiecare coală este împărţită în pătrăţele de 5-6 mm care reprezintă o doză, care se ţine pe/sau sub limbă timp de 10-15 minute, după care timbrul este aruncat sau înghiţit. Pe foiţa fiecărei doze sunt imprimate diferite desene, însă, de obicei, halucinaţiile conţin ca temă principală desenul imprimat pe „timbru”.

Efecte ale consumului de substanţe halucinogene

Halucinogenele au o foarte bună absorbţie pe cale orală şi efectele lor pot să apară imediat, după ce au fost administrate, acţiunea lor durând între 2-8 ore. Efectele halucinogenelor nu sunt mereu aceleaşi, ele se schimbă în funcţie de starea sufletească şi fizică a consumatorului.

Efectele resimţite în plan fizic la consumatorii de halucinogene sunt în general, midriaza sau dilatarea pupilelor, creşterea temperaturii corporale şi a presiunii sângelui, senzaţia de vertij, greţuri şi somnolenţă, debilitate musculară, parestezii, mâncărimi şi furnicături pe piele.

Printre efectele resimţite în plan psihic la consumatorii de halucinogene, se numără: distorsiunea percepţiei şi depersonalizarea, crize de panică şi tulburări depresive cu episoade de nebunie. Consumatorul se crede urmărit şi acţionează violent sau se crede de neînvins, punându-şi viaţa în pericol în încercări de zbor, tulburările mentale sau crizele de panică sau psihozele se pot repeta retroactiv, chiar dacă o anumită perioadă de timp nu s-a consumat LSD (flashback).

Cannabis Sativa

Planta este acoperită cu peri glandulari care secretă o răşină lipicioasă de culoare maro, ce conţine printre multe alte substanţe, tetrahidrocannabiol (THC). THC este singura substanţă halucinogenă care provine din plantă. Acidul tetrahidrocannabiolic se transformă în THC prin ardere, ca urmare a decarboxilării. Din Canabis Sativa se obţin trei droguri diferite în funcţie de modul de preparare şi condiţionare:

marijuana – se folosesc mugurii femelei amestecate cu/fără frunze.

haşiş – este folosită doar răşina pe care o produce planta.

uleiul de haşiş – distilarea haşişului cu solvenţi.

Mod de consumare

Toate cele trei tipuri de droguri se consumă prin fumare sau prin înghiţire.

Efecte imediate ale consumului de Canabis Sativa.

Apare relaxarea musculară, care poate provoca pierderea coordonării şi a echilibrului, precum şi creşterea timpului de reacţie la stimuli, diminuarea forţei musculare şi o uşoară somnolenţă. Dilatarea vaselor sangvine, datorită căreia se produce înroşirea ochilor, creşterea pulsului şi a ritmului inimii, uscăciunea gurii şi reducerea cantităţii de salivă, uneori reacţii de teamă şi nelinişte, tuse şi iritaţii ale căilor respiratorii.

Efecte pe termen lung ale consumului de Canabis Sativa

Bronşita şi boli ale aparatului respirator, anxietate, paranoia, alterări importante ale memoriei şi capacităţii de concentrare, tulburări sexuale, alterarea funcţiei imunitare.

Droguri de sinteză

Drogurile de sinteză sunt derivaţi chimici numiţi şi analogi care reproduc efectele psihotrope, stimulante sau halucinogene ale altor droguri. Obţinerea acestor droguri de sinteză nu presupune necesitatea unor materiale sofisticate şi nici cunoştinţe speciale de chimie, deoarece este de ajuns să se schimbe uşor structura chimică a unei substanţe pentru a se obţine un alt derivat chimic. Numărul substanţelor ce poate fi produs este practic infinit, având efecte toxice imprevizibile.

Mod de consumare

Se consumă de obicei pe cale orală dar poate fi şi injectată, prizată sau inhalată. Consumul repetat de ecstasy cu un număr restrâns de persoane şi mereu acelaşi duce la dependenţă de grupul respectiv.

Efectele consumului drogurilor de sinteză

Alterări importante ale ritmului cardiac, palpitaţii, tremurături şi mişcări involuntare ale părţilor corpului, contracţia involuntară a muşchilor mandibulei care conduce la imposibilitatea de a

deschide gura, pareze, senzaţii anormale pe piele, uscăciunea gurii, transpiraţie şi greaţă, tulburări de vedere, halucinaţii vizuale.

În cazul consumului cronic sau când se iau mai multe pastile există pericolul scăderii presiuni arteriale care poate provoca pierderea conştiinţei. Pe termen lung, pot provoca insomnie, oboseală, crize de anxietate, stări depresive, paranoia, halucinaţii repetate, flash-back.

II.4. DE LA CONSUM OCAZIONAL LA DEPENDENŢĂ

În consumul de droguri, trecerea de la statutul de consumator ocazional la cel de dependent se face treptat, foarte fin, încât consumatorul pierde controlul asupra situaţiei în care se află, iar substanţa pune stăpânire pe el. Trecerea de la consum ocazional la dependenţă urmăreşte câteva faze: consumul ocazional, consumul experimental, abuzul, toleranţă, dependenţă, sevraj.

Consumul ocazional - degustătorii la care consumul de droguri poate fi oricând întrerupt. În această fază consumatorul deţine controlul.

Consumul experimental - degustătorii devin foarte repede experimentatori; aceştia fac experienţe pe propriul organism privind acţiunea diverselor droguri, din rândul lor vor proveni cei care vor abuza de droguri periodic sau continuu.

Abuzul de droguri - utilizare excesivă, continuă sau sporadică, incompatibilă sau în relaţie cu practica medicală, a unui drog (Organizaţia Mondială a Sănătăţi). Mai de vreme sau mai târziu vor trece la substanţe tot mai puternice, de la fumare la prizare şi cel mai periculos, la injectare, de la droguri uşoare (cu risc scăzut de dependenţă) la droguri tari (cu risc foarte mare de dependenţă), de multe ori luate în combinaţie cu alcoolul (Baciewicz, 2002).

Toleranţa, „apare ca urmare a administrării repetate a unei substanţe şi constă în dispariţia treptată a efectelor acestei substanţe asupra organismului, astfel încât pentru a obţine efectul iniţial al substanţei se impune creşterea progresivă a dozei” (Sanchez şi Rodriguez-Garcia, 2000, p. 157). Aceasta situaţie se înrăutăţeşte când drogul este folosit în doze mari şi pentru perioade lungi de timp (săptămâni sau luni), şi poate duce şi la o utilizare mai frecventă (dependenţă).

Dependenţa, „stare fizică şi/sau psihică ce rezultă din interacţiunea unui organism viu cu o substanţă psihotropă, caracterizată prin modificări de comportament sau reacţii, însoţite de nevoia de a lua această substanţă în mod continuu sau periodic, pentru a-i resimţi efectele psihice şi uneori pentru a înlătura suferinţa” (Sanchez şi Rodriguez-Garcia, 2000, p. 155). Există două tipuri de dependenţă: dependenţă psihică de o substanţă şi dependenţă fizică de o substanţă.

Dependenţa psihică se caracteriză prin nevoia de a consuma un drog pentru a trăi efectele drogului asupra psihicului. Drogul produce o stare emoţională euforică, iar o persoană dependentă în scurt timp va crede că drogul este necesar pentru a fi în formă bună în toate activităţile cotidiene, iar obişnuinţa poate deveni atât de mare încât acesta va simţii o nevoie obsedantă pentru drogul respectiv (Romila, 2003).

Dependenţa fizică este o formă de dependenţă, care apare când corpul devine obişnuit cu drogul şi cere doze tot mai mari pentru a obţine efectul farmacologic. Dependentul poate pierde foarte mult timp pentru a obţine substanţa, a o consuma, ori pentru a se recupera din efectele ei (Romila, 2003). Dependenţa este o nevoie severă pentru substanţă ce interacţionează cu abilitatea

persoanei de a funcţiona normal, practic în această fază substanţa a pus stăpânire pe toată existenţa individului. Diagnosticul de dependenţă de o substanţă poate fi aplicat la toate clasele de substanţe cu excepţia cafeinei (Warren, 2000).

În momentul în care administrarea drogului este întreruptă brusc, după perioade lungi de consum, apare sevrajul, care se manifestă prin greţuri, cefalee, nelinişte transpiraţii, insomnii. Severitatea sevrajului depinzând de drogul consumat. Sevrajul la heroinomani este cel mai intens resimţit, iar dependentul dezvoltă un comportament antisocial (cu tot ce implică termenul) pentru a obţine doza necesară. Totuşi trebuie făcută diferenţa între „toxicomanul înrăit”, care devine obsedat de produsul în sine şi de achiziţionarea unei doze, practic la acesta toate activităţile cotidiene se învârt în jurul procurării şi consumării substanţei, şi „consumatorul de ocazie”, de tip recreativ pentru care nu se pune problema de aprovizionare, ocaziile fiind foarte rare (Ferreol, 2000). „Toximania şi comportamentul delincvent merg mână în mână (Ferreol, 2000, p.76)”.

Tratamentul dependenţilor necesită eforturi uriaşe atât din partea dependentului, a familiei acestuia cât şi din partea personalului specializat, deoarece primele 12 luni, după perioada de dependenţă sunt critice datorită riscului de recădere foarte mare (Romila, 2003). Practic, dacă dependenţa fizică trece, dependenţa psihică va rămâne pentru totdeauna, iar riscul unei recăderi este foarte mare.

II.5. CERCETĂRI ANTERIOARE PRIVIND CONSUMUL DE DROGURI – STUDII ŞI REZULTATE

Stanislav Grof în perioada 1957-1974 a realizat experimente spectaculoase şi adesea şocante folosind LSD şi alte substanţe psihedelice. În această perioadă el a condus circa 3.000 de şedinţe psihedelice şi a studiat însemnările din astfel de experimente a circa 2.000 de colegi (psihiatri şi psihologi) din Europa şi SUA. Mai târziu, din cauza legislaţiei restrictive cu privire la LSD (în SUA), el a fost nevoit să renunţe la terapia psihedelică şi a îmbrăţişat metode terapeutice care generează stări asemănătoare, fără substanţe chimice sau droguri.

Rezultate

În timpul şedinţelor cu LSD, subiecţii trăiesc experienţe ale morţii şi renaşterii şi ajung la sentimente de uniune cosmică. Ei evoluează în lumi în care domină apariţii divine sau demonice. Deseori relatările lor corespund, în mod surprinzător, cu descrierile din scrierile sacre ale marilor religii sau din textele mistice ale civilizaţiilor arhaice (dinainte de Hristos).

Şedinţele psihedelice lungi sunt dominate de emoţii, sentimente şi fantasme sexuale. Uneori experienţele sexuale ajung până la manifestări sadice sau tendinţe spre perversiuni.

Experienţele religioase şi mistice reprezintă categoria cea mai interesantă şi stupefiantă a fenomenelor determinate de LSD. Incidenţa lor pare direct legată de numărul şedinţelor la care subiectul a participat deja şi de doza administrată.

Cercetare realizată de Institutul pentru Cercetări Sociale din America şi Universitatea din Michigan, în perioada 1975 – 1990. Scopul de a monitoriza consumul de droguri la adolescenţii care au consumat droguri în ultimele treizeci de zile.

Substanţă 1975 1980 1985 1988 1990

Alcool 68,3% 72,0% 65,9% 63,9% 57,1%

Marijuana 27,3% 33,7% 25,7% 18,0% 14,0%

Stimulenţi 8,7% 12,1% 6,8% 4,6% 3,7%

Cocaină 2,1% 5,2% 6,7% 3,4% 1,9%

LSD 2,5% 2,3% 1,6% 1,8% 1,9%

PCP şi alte psihedelice

- 2,3% 1,3% 0,3% 0,4%

Heroină 0,6% 0,2% 0,3% 0,2% 0,2%

Choquet, M. şi Ledoux, S., în perioada 1991-1993 (Tinerii şi consumul de droguri ilegale). Cercetare realizată cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi al OFDT (Observatorul francez pentru droguri şi toximanii) şi vizează elevii francezi cu vârste cuprinse între 11-19 ani.

Rezultate

Frecvenţa consumului de droguri 6,1% (o dată sau de două ori), 3,2% (de trei până la nouă ori), 5,4% (mai mult de zece ori).

Haşişul şi marijuana se află detaşat în frunte în preferinţeleelevilor consumatori.

Consumul de droguri este mai ridicat în rândul băieţilor, iar consumul de droguri creşte o dată cu vârsta.

Constantin, T. şi Constantin, A.S. în perioada 1998-1999 (Factori stimulativi şi inhibitori ai consumului de droguri la adolescenţi, percepţii ale adolescenţilor din două ţări – România şi Republica Moldova).

Rezultate

S-a constatat că principalul factor intern favorabil consumului de droguri este curiozitatea iar principalul factor extern favorabil consumului de droguri la adolescenţi este reprezentat de anturaj /grupul de prieteni.

Printre factorii inhibitori interni ai consumului de droguri putem aminti, instinctul de conservare, personalitatea adolescentului, părinţii, familia, credinţa religioasă.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Direcţia de Sănătate Publică a Capitalei, cu finanţare din partea Ambasadei în România a Regatului Ţărilor de Jos, a organizaţiei "Salvaţi Copiii" Suedia şi a agenţiei Young&Rubicam Team Advertising, 2002. Studiu realizat în 99 de licee bucureştene.

Rezultate

Tentaţia consumului de droguri creşte proporţional cu vârsta. Dintre adolescenţi, 40% au început să consume pentru a fi la fel ca şi prietenii lor. S-a constatat că 20,9% dintre tineri îşi procură banii pentru droguri din propriile afaceri.

În 74,2% din cazuri, principalii furnizori şi iniţiatorii în consumul de droguri au fost prietenii sau cunoştinţele. Numărul liceenilor bucureşteni care consumă droguri s-a dublat, în ultimii cinci ani.

Rădulescu G. Raport asupra consumului de droguri şi tutun al elevilor claselor VIII şi XII din Municipiul Arad, 2003.

Rezultate

În urma sondajului, 64,5% din cei chestionaţi cred că cei care fumează pot deveni mai uşor consumatori de droguri. 2,9% dintre elevii de clasa a VIII-a spun că doresc să experimenteze droguri faţă de 1,4% în 2000 iar adolescenţii din clasele a XII-a 5% faţă de 3,4% în 2000. Experienţa drogurilor a fost deja trăită de 2,5% din elevii de clasa aVIII-a şi de 11% dintre adolescenţi faţă de 5,6% în anul 2000.

II.6. ADOLESCENŢA ŞI/SAU CRIZA MORALĂ A ADOLESCENŢEI

Adolescenţa este o perioadă de dezvoltare mai lungă, „care se situează după debutul pubertăţii şi sfârşitul are loc spre 16/18 ani – 20 ani (cu tendinţe prelungite) când încep stadiile tinereţii adulte” (Şchiopu, 1997, p. 51).

Adolescenţa are trei etape: adolescenţa timpurie sau pubertatea situată între 12 şi 14 ani, adolescenţa de mijloc situată între 14 şi 17 ani şi adolescenţa târzie situată între 17 şi 19 ani.

În prima etapă a adolescenţei se aspiră cu ardoare la statutul de adult, dar există destule momente în care au loc impulsuri proprii conduitelor de copil, dorinţei de a fi tutelat. Asistăm la o luptă constantă între copil (pentru că încă este) şi adult (care doreşte să fie). Se dezvoltă nevoia de independenţă care se manifestă prin: lupta cu sentimentul de identitate, labilitate emoţională, capacităţi sporite de exprimare verbală a propriei persoane, exprimare mai facilă a sentimentelor prin acţiune decât prin cuvinte, importanţă crescândă acordată prietenilor, atenţie redusă acordată părinţilor, cu „ieşiri” ocazionale de „obrăznicie”. Atunci când realizează faptul că părinţii lor nu sunt perfecţi şi conştientizează greşelile acestora, moment în care începe căutarea unor noi modele pe lângă părinţi. Apoi, mai există tendinţa de regresie în momentele de criză, la comportamente infantile, o influenţă sporită a grupului de prieteni (interese, îmbrăcăminte) (Rodriguez-Garcia, 2000).

De asemenea şi interesele profesionale cunosc un avânt în această perioadă prin: interes pentru viitorul apropiat şi pentru prezent, abilitate sporită de muncă susţinută.

În această perioadă a adolescenţei, schimbările pe plan sexul sunt extrem de importante şi furtunoase. Se pare că fetele au un avantaj în ceea ce constă maturizarea sexuală în adolescenţă, deoarece băieţii trec prin mai multe probleme legate de schimbările biologice decât fetele, şi semnele de tulburări emoţionale par a fi mai frecvente în cazul lor. Dar să nu credem că fetele

sunt absolvite de orice suferinţă, deoarece fetele care se maturizează sexual mai rapid par să fie mai puţin sociabile, mai puţin expresive, mai introvertite şi timide. Cel mai dramatic semn de maturizare sexuală a fetelor este prima menstruaţie, care este însoţită de câteva aspecte negative: discomfortul şi jena neaşteptată care o însoţesc, acestea fiind mai accentuate decât aspectele pozitive.

Transformările legate de sexualitate se manifestă prin: prieteni de acelaşi sex, activităţile de grup, timiditate, nevoie de intimitate, experimentarea propriului corp (masturbare), întrebările pe care şi le pun în legătură cu propria normalitate.

Se dezvoltă, etica şi autocontrolul, testarea regulilor şi a limitelor, experimentarea ocazională cu ţigări, marijuana, alcool.

În adolescenţa de mijloc, nevoia de independenţă se manifestă prin: implicare a propriei persoane, care alternează între expectanţe nerealist de înalte şi un concept de sine rudimentar. Nemulţumirea legată de interferenţa părinţilor cu propria independenţă, preocupări excesive în legătură cu propriul corp, sentimentul de „ciudăţenie” în legătură cu sine şi cu propriul corp, părere proastă despre părinţi, „investiţie” emoţională redusă în ei, efort de stabilire a unor noi prietenii, accent sporit pe noul grup de prieteni, cu identitatea de grup definită prin selectivitate, superioritate şi competitivitate, perioade de tristeţe, care însoţesc „pierderea psihologică” a părinţilor, autoanaliză amplificată care uneori este făcută sub forma unui jurnal.

Interese profesionale dezvoltate prin dorinţa de a progresa din punct de vedere intelectual, unele energii sexuale şi agresive direcţionate spre interese creative.

Transformările legate de sexualitate, cum ar fi preocupările legate de atractivitatea sexuală, relaţile pasagere, tendinţă „către” heterosexualitate, cu teama de homosexualitate, sentimente de tandreţe dar şi de teamă faţă de sexul opus, sentimente de dragoste şi pasiune.

Etica şi autocontrolul se dezvoltă o dată cu apariţia idealurilor şi selecţia modelelor de rol, o mult mai consistentă evidenţiere a „sârguinciozităţii”, capacitatea sporită de fixare a scopurilor, interes pentru problemele morale. În adolescenţa mijlocie are loc o intensificare a dezvoltării personalităţii, a vieţii interioare deliberative, a dezvoltării conştiinţei de sine şi a responsabilităţii. Creşte dorinţa de afirmare şi strategiile acesteia, ce devin mai subtile după 16 ani.

Adolescenţa târzie se caracterizează printr-o nevoie de independenţă manifestată prin dorinţa de a dobândi o identitate fermă, capacitate de amânare a recompenselor, simţ al umorului mult mai dezvoltat, interese stabile, o mai mare stabilitate emoţională, capacitatea de a lua decizii independente, capacitatea de a face compromisuri, mândria pentru propria muncă, încredere în sine, o preocupare mai mare pentru ceilalţi, interese profesionale, deprinderi de muncă mai bine definite, nivel sporit de preocupare pentru viitor.

Sexualitatea cunoaşte un avânt deosebit datorită preocupărilor pentru relaţii mai stabile. Adolescenţii sunt în căutarea identităţii sexuale şi îşi dezvoltă capacitatea pentru relaţii tandre şi senzuale. Sexualitatea influenţează masiv dezvoltarea identităţii adolescenţilor. Către sfârşitul adolescenţei se consideră că opţiunile sexuale sunt deja clarificate şi stabile. Nu există însă o regulă generală în această privinţă.

De asemenea, etica şi autocontrolul este mult mai dezvoltat, graţie capacităţii de introspecţie şi autoanaliză. Perioadă în care accentul cade pe demnitatea personală şi pe respectul faţă de sine, îşi dezvoltă capacităţi de fixare a unor scopuri şi de urmărire a acestora. Începând totodată acceptarea instituţiilor sociale şi a tradiţiilor culturale şi autoreglarea stimei de sine.

În perioada adolescenţei se dezvoltă conştiinţa de sine, capacitatea de a învăţa, exercitarea de roluri şi statusuri sociale în cadrul grupurilor de clase şcolare, apoi în viaţa socio-culturală. Se dezvoltă şi erotizează planul senzorial-perceptiv şi are loc dezvoltarea deosebită a memoriei, a volumului cât şi a eficienţei ei (Verza, 1993).

Adolescenţa este considerată o perioadă de stări conflictuale sau crize, unii psihologi chiar considerând-o ca fiind o perioadă de agitaţie şi revoltă. Din punct de vedere conceptual şi social există o pronunţată tendinţă de a vedea adolescenţa ca o discontinuitate marcantă a vieţii noastre. Adolescenţii sunt „ciudaţi”, diferiţi, străini atât de copii cât şi de adulţi.

Pentru unii autori adolescenţa reprezintă o perioadă distinctă de viaţă, un stadiu de dezvoltare care poate fi clar diferenţiat de restul vieţii. Pentru alţii însă este doar o zonă de graniţă, un fel de teritoriu al nimănui, un „tunel” în care copiii dispar, pentru ca să „iasă” la lumină la celălalt capăt peste câţiva ani, ca veritabili adulţi. Ideea ar fi însă că niciodată nu putem şti cine e cel cu care ne vom întâlni dincolo, la ieşirea din adolescenţă.

Deşi tentaţia de a trata „adolescentul modal” este foarte mare, există totuşi o semnificativă diferenţă în ceea ce priveşte patternul de personalitate şi structurile de interese ale fiecărui adolescent. Fiecare copil sau tânăr are un model intern despre ce e „normal” sau „corect” să i se întâmple o dată cu venirea pubertăţii, şi despre momentul când trebuie să traverseze toate schimbările fizice pe care le presupune aceasta. Cu cât este mai mare discrepanţa dintre ceea ce crede el că ar trebui să i se întâmple şi ce i se întâmplă în realitate, cu atât impactul psihologic al acestor schimbări este mai mare.

Unul din marile paradoxuri ale adolescenţei stă în faptul că există o luptă continuă între dorinţa de a fi, de a-ţi afla propria identitate şi dorinţa de a fi asemeni prietenilor tăi. Orice ar putea să îl îndepărteze pe adolescent de grupul său are efecte negative. Adolescenţii sunt adesea tulburaţi de o maturizare sexuală prea rapidă sau prea lentă, pe care o cataloghează şi o resimt drept aberantă. Problemele mentale şi emoţionale care pot interfera cu aceste stadii normale de dezvoltare se rezolvă de cele mai multe ori de la sine.

Mulţi adolescenţi ating stadiul piagetian al operaţiilor formale, caracterizat prin capacitatea de gândire abstractă. Adolescenţii pot face raţionamente ipotetico-deductive, pot aborda mult mai flexibil diferitele probleme şi pot testa ipoteze (Şchiopu şi Verza, 1981).

Deşi a fost depăşit egocentrismul specific copilului mai mic, adolescentul manifestă totuşi anumite tendinţe egocentrice, care se manifestă în relaţiile cu autoritatea, în centrarea excesivă pe sine, în conştientizarea foarte „acută” a propriei persoane. Centrarea pe propria persoană, legată de modificările fizice care au loc în pubertate şi de descoperirea identităţii, poate pendula între narcisism şi ură pentru propria persoană / autodepreciere. Dacă există o discrepanţă prea mare între conceptul de sine şi sinele ideal, pot uşor apare anxietatea şi hipersensibilitatea (Sroufe, Cooper şi DeHart, 1991). Cu toate că din multe puncte de vedere egocentrismul stadiului operaţilor concrete a fost depăşit, se pare că adolescentul rămâne totuşi egocentric. Presupune că toată lumea este preocupată de propriile gânduri şi comportamente aşa cum este el.

De aici sentimentul că se află pe o scenă unde îi sunt expuse sentimentele înaintea unei audienţe imaginare. Ca urmare, apare o exagerată conştiinţă a propriei persoane.

Ca reacţie de apărare în faţa acestui fapt, mulţi adolescenţi se retrag în sine, îşi ascund sentimentele şi preferă să fie singuri. Pornind de la prezumţia de „vinovăţie” a tuturor celorlalţi, consideră că toţi ceilalţi sunt la fel de critici ca ei înşişi, şi le „permit” acestora să le scadă stima de sine aproape instantaneu. Adolescenţa este şi un timp al convingerii în propria „istorie”, sau „poveste” personală. Convingerea în propria unicitate şi în caracterul „special” al propriei istorii poate distorsiona sau chiar nega realitatea. Cu alte cuvinte, nimeni nu le poate înţelege sentimentele deoarece ei sunt unici. Similaritatea dintre propriile trăiri şi cele ale altora este opacă pentru ei. Aceste distorsiuni se reflectă şi în faptul că doza de iluzii pozitive este mult mai mare – nu se poate întâmpla nimic rău, boala sau nenorocirea sunt imposibile. Atât abuzul de substanţe cât şi ignorarea măsurilor contraceptive reflectă aceste convingeri.

Atât băieţii cât şi fetele traversează schimbări fiziologice dramatice. Are loc o creştere explozivă în înălţime, greutate, şi o dezvoltare semnificativă a musculaturii şi scheletului. Organele reproductive se dezvoltă şi se maturizează la rândul lor. Apar caracterele sexuale secundare. Schimbările fizice şi modificările bruşte ale înfăţişării afectează conceptul de sine şi personalitatea. Efectele unei maturizări prea rapide sau dimpotrivă prea lente îşi pun amprenta asupra adolescentului, dar de obicei se „sting” la maturitate.

G. Stanley Hall, prima persoană care a studiat adolescenţa în mod ştiinţific, o descrie ca fiind o perioadă de „furtuni şi stres” precum şi de mari transformări în plan fizic, mintal şi emoţional. Adolescenţa este stadiul de dezvoltare în timpul căruia individul îşi caută o identitate. Criza, confuzia identităţii vs. confuzia rolului din timpul adolescenţei este considerată de către mulţi psihologi ca fiind criza dominantă în întreaga dezvoltare. Obiectivul major al adolescentului în această perioadă este formarea unei identităţi, a eului, durabile şi sigure sau simţul sinelui. Pentru a ajunge la un simţ al identităţii, adolescenţii încearcă diferite roluri fără a se angaja în vreunul

(Birch, 2000, pp. 254-255). Atitudinile şi valorile stabile, alegerea ocupaţiei, căsătoria şi stilul de viaţă se integrează gradual şi fac posibilă simţirea propriei persoane şi a celor din jur. Presiunile puternice din partea părinţilor şi a altora pot cauza tânărului dezorientare şi disperare având ca rezultat înstrăinarea fizică sau mentală de mediile considerate normale. În cazurile cele mai extreme ale difuziunii rolului, adolescenţii pot adopta o identitate negativă, adesea însoţită de depresie.

Adolescenţa se caracterizează prin transformări fizice, emoţionale şi cognitive extreme. O altă caracteristică este dezvoltarea imboldurilor sexuale, trebuinţa de a face alegeri profesionale şi de alte tipuri, controlul tensiunilor pentru a se conforma aşteptărilor grupului de aceeaşi vârstă, factori care exercită o presiune şi contribuie la agitaţia trăită de către majoritatea adolescenţilor. Efectele factorilor de socializare concurenţi, incluzând familia, şcoala, grupul de aceeaşi vârstă, mass-media, oferă adolescentului o gamă amplă de valori şi idealuri din care să aleagă, dar de unde rezultă nesiguranţa şi conflictul. Indivizii de aceiaşi vârstă joacă un rol important în socializarea din perioada adolescenţei. Pe măsură ce adolescenţii sunt mai puţin influenţaţi de legăturile familiale, ei devin mai apropiaţi de indivizii de aceiaşi vârstă, imitând comportamentele acestora pozitive sau negative. Părinţii adolescenţilor trebuie să fie receptivi la noile moduri de a gândi, zvâgnirilor de autonomie, exprimării de sine cât şi a influenţelor din exteriorul familiei nucleare (Sroufe, Cooper şi DeHart, 1991).

II.7. MOTIVAŢII ŞI MEDIU FAVORIZANT ÎN CONSUMUL DE DROGURI

Motivaţia este considerată aspectul dinamic al intrării în relaţie a subiectului cu lumea, orientare activă a comportamentului său spre o categorie preferenţială de situaţii sau obiecte. Motivaţia devine o structură cognitiv-dinamică care dirijează acţiunea spre scopuri concrete. Comportamentul este o activitate dirijată, şi nu o reacţie oarecare, scopul este cel care, în mare parte, reglează această dirijare (Reuchlin, 1999).

Motivaţia trebuie considerată ca o lege generală de organizare şi funcţionare a întregului sistem psihic uman, ea operând distincţia între plăcut şi neplăcut, între util şi inutil. Motivaţia se evidenţiază printr-o latură informaţională de conţinut şi printr-o latură dinamică. Latura informaţională de conţinut a motivaţiei se caracterizează în plan subiectiv în forma unor senzaţii (de ex. senzaţiile organice), sau a dorinţelor (în cazul motivelor socio-culturale). Latura dinamică se exprimă în plan subiectiv prin intermediul unor trăiri emoţionale (încordare, tensiune, insatisfacţie) (Atkinson et al., 2002).

Pe de altă parte, mediul, constituie un factor fundamental ce influenţează continuu dezvoltarea oamenilor constituind în acelaşi timp un fel de substanţă nutritivă a personalităţii. Mediul conţine totalitatea condiţiilor de viaţă în care se exercită influenţele bioclimatice, socio-economice, educative, culturale şi în care se exercită interrelaţiile dintre oameni. Pe lângă totalitatea condiţiilor sociale, mediul mai cuprinde şi cerinţele exterioare, cerinţe ce modelează conduitele, atitudini, direcţia generală a aspiraţiilor oamenilor.

Indiferent cât de critică este trecerea de pragul adolescenţei, ea, presupune cu necesitate rezolvarea unor „probleme de dezvoltare”, care fac posibilă apariţia nu doar biologică ci şi psihologică a viitorului adult: (dobândirea independenţei de părinţi, adaptarea la propria maturizare sexuală, stabilirea unor relaţii de cooperare şi de lucru cu alte persoane, fără însă a fi dominat de acestea, decizia şi pregătirea pentru o anumită vocaţie, dezvoltarea unei filosofii de viaţă, a unor credinţe morale şi standarde morale; această filosofie de viaţă va da ordine şi consistenţă deciziilor multiple şi acţiunilor pe care individul le are de realizat într-o lume diversă şi în schimbare, dobândirea unui sentiment al identităţii). Nerezolvarea acestor „probleme de dezvoltare”, poate frustra foarte tare adolescentul, adesea instalându-se depresia.

Pe fondul depresiei şi „revoltei reprimate” care însoţeşte adolescenţa se poate dezvolta, treptat, un comportament adictiv la droguri. Depresia adolescentină este complexă deoarece are multe cauze şi efecte complicate. Este subtilă şi poate trece neobservată cu foarte mare uşurinţă chiar şi de către părinţi. Adolescenţii aflaţi în aceasta situaţie se simt mizerabil, iar „suferinţa” mentală şi fizică în această stare este uneori de nesuportat. Adolescentul va deveni foarte singuratic şi poate începe să se asocieze cu persoane dubioase de vârsta lui. Acum apare presiunea sau influenţa din partea grupului, influenţă ce poate fi cauza iniţială a încercării drogurilor ca experienţă pentru ca persoana să nu fie marginalizată de către grup (Garcia şi Rodriguez, 2000).

Conform unui studiu recent care abordează criteriile de selecţie a prietenilor de către adolescenţi americani de origine africană, asiatică şi europeană, se pare că alegerea prietenilor se face în primul rând după criteriul consumului (comun) de substanţe (alcool, tutun, droguri), pe locul doi fiind orientarea academică şi abia pe locul trei identitatea etnică. Dintre toate cele trei subgrupuri studiate, cel al tinerilor de origine africană par a opta cel mai pentru prieteni de identitate etnică similară.

Similaritatea însă nu pare un criteriu absolut, ci doar unul relativ. Adolescenţii nu aleg în mod necesar să fie alături de cei care au orientări identice cu ale lor, ceea ce implică o recunoaştere sporită a diversităţii pe care o presupune această vârstă.

Consumul de droguri anesteziază durerea din depresii, oferind posibilitatea adolescentului să experimenteze stările modificate ale conştiinţei. Presiunile grupului de prieteni sunt foarte puternice, şi în cazuri extreme duc la acte antisociale, dar această influenţă nu este crucială. De cele mai multe ori, în cazul în care educaţia unui adolescent eşuează, părinţii vor fi tentaţi să arunce vina, în primul rând pe anturaj.

Ross Campbell este de părere că acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul consumului de droguri. Adolescenţa ridică şi aşa destule probleme, iar iluziile induse de droguri, asociaţiile de dispoziţie şi comportamentul bizar fac relaţiile normale de familie, integrarea socială şi maturizarea aproape imposibile. Deoarece societatea actuală este caracterizată printr-o lipsă acută a banilor, toată energia părinţilor este concentrată spre acest scop, neglijând supravegherea atentă a comportamentului şi anturajului adolescentului şi mai ales implicarea afectivă în relaţia cu acesta. Nevoile emoţionale ale adolescentului nu sunt satisfăcute, ele fiind trecute pe locul doi. Deoarece adolescentul nu se simte iubit şi înţeles în sânul familiei sale, este posibil să înceapă să consume droguri, revoltându-se astfel împotriva părinţilor care nu-i satisfac nevoile emoţionale de bază, cu alte cuvinte „să tragă un semnal de alarmă”. Începe să frecventeze cluburile în care se distribuie droguri şi implicit să lipsească de la şcoală, deoarece şcoala poate fi resimţită ca „obiectiv de insatisfacţie profundă, care ia câteodată o tentă duşmănoasă, şcoala reprezentând concomitent o sancţiune socială şi vectorul unor aşteptări extraordinare” (Ferreol, 2000, p.140). Revolta reprimată are ca rezultat un comportament pasiv-agresiv, iar comportamentul pasiv-agresiv este anti-orice, în special anti-părinţi (Campbell, 2001). Revolta poate apărea şi în cazurile în care părinţii sunt punitivi, sufocând astfel dezvoltarea adolescentului. Există o serie de indicatori ai faptului că un adolescent a trecut de limitele uzualei „crize” a vârstei şi intră deja în tipare atipice, problematice: suspendare, exmatriculare sau scădere spectaculoasă în performanţa şcolară, agresare verbală a celorlalţi, crize de furie, apartenenţa la un grup sau o „gaşcă” necorespunzătoare, pierderea interesului pentru vechile activităţi care îi produceau plăcere, pentru sporturi sau alte hobbiuri, probleme cu legea, depresie, izolare, tentative de manipulare a adulţilor, lipsă de motivaţie, minciuni frecvente, lipsă de onestitate, furt, promiscuitate sexuală, idei suicidare, consum curent sau doar „experimental” de alcool şi droguri.

Mass-media poate juca un rol foarte important în dezvoltarea şi în acelaşi timp în frustrarea adolescenţilor prin impunerea unor idealuri de frumuseţe, conduită şi modă la care nu toţi adolescenţi pot adera din diverse motive (statut social sau material), producându-se o senzaţie de amărăciune, frustrare. Adolescenţii constituie o ţintă care se oferă singură, mulţi dintre ei se cred obligaţi să poarte cutare sau cutare marcă pentru a-şi îmbunătăţi imaginea în faţa grupului (Ferreol, 2000). Astfel imaginea de sine care în perioada adolescenţei este în plină formare poate îndrepta adolescentul spre metode extreme pentru a intra în anumite tipare de frumuseţe, în special la fete, deoarece ele au o imagine distorsionată a propriului corp şi o stima de sine mai scăzută (anorexie prin consum de amfetamine deoarece acestea inhibă senzaţia de foame sau bulimie). Informaţia preventivă despre efectele negative ale consumului de droguri este în concurenţă permanentă cu faptul că tendinţa de a consuma droguri este simptomul unor tulburari mai generale, care implică particularităţi psihologice foarte bine individualizate, cum sunt: inabilităţile de adaptare; gestionarea insuficientă a hetero- sau autoagresivităţii; inabilităţile de comunicare; dificultatea de a alege, de a decide; sugestibilitatea crescută la influenţele din mediu; incapacitatea de a se confrunta cu stresul şi de a rezolva problemele de viaţă; tendinţele hedonice; mecanismele psihologice de autoaparare insuficiente. La acestea se adaugă factorii biologici şi sociali care induc comportamentul disfuncţional de consum (Filipoi şi Iancau, 2001).

Anxietăţile legate de viitor pot duce la diverse strategii de autoapărare: izolare emoţională, care duce la pasivitate, apatie, cinism, scăderea nivelului de aspiraţii; negarea realităţii, cu retragerea din orice competiţie, „îmbolnăvirea” în perioade de examene, perioade de indecizie şi de refuz al problemelor stresante; fantasmare, vise cu ochii deschişi, pentru a compensa realitatea sau dimpotrivă pentru a „suferi” ca un veritabil erou neînţeles, o victimă a propriului curaj; raţionalizare, de tipul „strugurilor prea acri”.

O altă posibilă motivaţie a adolescenţilor care încep să consume droguri este imaginea consumatorului de droguri prezentată de mass-media ca o evadare, o identificarea cu vârsta adultă, cu autoritatea, cu puterea, frumuseţea, dragostea, sexul, distracţia cât şi „prezenţa pe piaţă a unui număr crescând de produse psihotrope pune la rândul ei probleme: al banalizării şi al farmacomaniei„ (Ferreol, 2000, p.121).

„Încărcătura” emoţională a vârstei poate duce la stări anxioase şi depresive, concretizate într-o incidenţă crescută a tulburărilor comportamentului alimentar, a consumului de droguri, a tentativelor suicidare.