INFORMAŢII PENTRU: □ lucrători ai serviciilor sociale din comunitate □ personal de supraveghere

I. BOALA MENTALĂ ŞI DIZABILITATEA INTELECTUALĂDe ce sunt importante diferenţele?Adesea se face confuzie între cei doi termeni (boala mentală şi dizabilitate intelectuală), deşi ei sunt foarte diferiţi. Doar cunoscând diferenţele se pot trata corespunzător ambele grupuri. Boala mentală este o boală ca oricare alta şi poate fi vindecată în cele mai multe dintre cazuri, în timp ce dizabilitatea intelectuală durează o viaţă. Acest pliant explică cele mai importante diferenţe dintre dizabilităţile intelectuale şi bolile mentale.Persoanele cu boli mentale necesită îngrijire medicală şi psihoterapie. În general pot trăi independent dacă problema lor mentală este ţinută sub control prin tratament şi nu este combinată cu un retard intelectual.Persoanele cu dizabilităţi intelectuale nu sunt considerate bolnave cu excepţia cazului când suferă de o altă boală comună. Ele au nevoie de informaţii în limbaj uşor de înţeles, de educaţie şi instruire pentru a trăi în societate.Tratarea celor două grupe de o manieră nedisociată duce la presupuneri greşite, planificare defectuoasă a serviciilor şi adesea discriminarea unui grup de către celălalt. Este evident că doctorii, terapeuţii şi specialiştii educaţionali trebuie să poată diferenţia între cele două grupuri ca bază pentru o intervenţie adecvată. Dar şi factorii de decizie politică la nivel local, naţional, european trebuie să recunoască diferenţele pentru a putea asigura ambelor categorii sistemele necesare şi potrivite de sprijin.

Dizabilitatea intelectualăDizabilitatea intelectuală este o stare caracterizată prin dificultăţi majore de învăţare şi înţelegere, datorate unei dezvoltări incomplete a inteligenţei. Abilităţile în domenii precum cogniţia, vorbirea, abilităţile motorii şi sociale pot fi afectate permanent. Între 1% şi 3% din populaţie are o dizabilitate intelectuală. Cauzele pot fi genetice, dar şi legate de factorii de mediu din timpul sarcinii.Dizabilitatea intelectuală poate fi cauzată de factori genetici sau de mediu, cum ar fi infecţiile sau lipsa de oxigenare a creierului în timpul gravidităţii sau la naştere.Dizabilitatea intelectuală nu este în mod normal cauzată de factori sociali sau psihologici.Dizabilitatea intelectuală este permanentă.Majoritatea nevoilor persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sunt aceleaşi ca ale celorlalţi oameni: contact social, siguranţă, locuinţă corespunzătoare, educaţie, muncă, etc. Persoanele cu dizabilităţi intelectuale moderate pot necesita educaţie suplimentară, dar în acelaşi timp pot duce o viaţă independentă dacă sunt sprijinite. Persoanele cu dizabilităţi mai severe au adesea nevoie de sprijin educaţional şi social pe întreg parcursul vieţii. Orice servicii pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale trebuie orientate în aşa fel încât să le crească abilităţile şi includerea lor în viaţa normală a societăţii.O persoană cu dizabilitate intelectuală prezintă nevoi de dezvoltare pe parcursul întregii vieţi. Dizabilitatea intelectuală reprezintă o dezvoltare intelectuală înceată, în care medicaţia nu are nici un efect.Dificultăţile de învăţare şi înţelegere duc la probleme şcolare şi la locul de muncă şi la dificultăţi în a fi incluşi în viaţa normală a societăţii. Există o mare varietate de aspecte şi grade de dizabilitate intelectuală, ce necesită diferite forme de terapie şi suport.Persoanele cu dizabilităţi intelectuale au nevoie de terapii de dezvoltare, educaţie şi suport ajustat nevoilor lor, pentru a fi incluse în societate.Educaţia şi terapiile ce facilitează şi sprijină dezvoltarea pot îmbunătăţi într-o mare măsură abilităţile şi independenţa persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Prin urmare identificarea şi intervenţia timpurie sunt importante pentru a promova recunoaşterea şi dezvoltarea optimă a capacităţilor şi autodeterminării. Accesul la educaţie inclusiv la vârsta şcolară şi preşcolară creşte abilităţile de autoîngrijire. Instruirea vocaţională şi oportunităţile de lucru, la fel ca şi serviciile rezidenţiale comunitare, asigură competenţele şi posibilităţile unei vieţi adulte în cadrul comunităţii.Pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale accesul la informaţie are o importanţă majoră. Acestea au nevoie de informaţii într-un format uşor de înţeles pentru a participa pe deplin la viaţa societăţii. În ultimii ani, persoanele cu dizabilităţi intelectuale revendică din ce în ce mai mult dreptul de a-şi susţine drepturile singure, de a-şi pleda cauza şi de a fi consultaţi vizavi de orice decizie ce le-ar putea afecta viaţa. Acest principiu democratic provoacă şi schimbă vechile modele de îngrijire şi tratament şi duce la o integrare deplină a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale în societate.

Boala mentalăBoala mentală este o disfuncţie care afectează sentimentele şi comportamentul. Puţine boli mentale pot fi prevenite, aproape toate pot fi abordate cu succes şi tratate. 25% din persoane dezvoltă tulburări mentale sau de comportament la un moment dat în viaţă.Cauzele bolilor mentale sunt complexe şi sunt influenţate de factori genetici (ereditari), experienţe stresante de viaţă, boli fizice, dificultăţi în mediul familial etc.

Identificarea şi dezvoltarea unor programe de asistare şi consiliere la nivel localProgramele de reintegrare socială, adresate persoanelor liberate din detenţie trebuie să acopere o gamă largă de activităţi, sub forma unui model integrat de servicii psiho-sociale, menit a acoperi nevoile specifice includerii sociale a acestor persoane şi în acord cu caracteristicile de personalitate ale lor. Activităţile prin care aceste servicii sunt implementate trebuie să ofere, prin conţinutul lor, coordonatele de influenţare şi modelare a personalităţii persoanelor beneficiare în contextul relaţionării cu comunitatea din care fac parte şi a integrării lor familiale, şcolare, profesionale, sociale.Programele trebuie să vizeze:• Dezvoltarea şi implementarea unui model integrat de servicii psiho-sociale care să răspundă

nevoilor persoanelor liberate şi care să contracareze constrângerile ce limitează procesul de reintegrare socială a acestora;

• Crearea, pentru familiile persoanelor liberate, a oportunităţii de a sprijini reintegrarea socială a membrilor lor prin îmbunătăţirea abilităţilor de relaţionare, management financiar, rezolvare de probleme;

• Promovarea unor practici antidiscriminatorii la nivelul comunităţii locale, în vederea reducerii efectelor stigmatizării şi marginalizării sociale a persoanelor liberate din locurile de detenţie.

Exemple de programe şi activităţi : • Program de terapie cognitiv – comportamentală pentru conştientizarea consecinţelor negative ale

comportamentului anti-social• Program de susţinere în vederea definitivării studiilor (demersuri posibile: motivarea clientului,

medierea relaţiei cu şcoala, suport pentru prevenirea abandonului şcolar, monitorizare).• Program de calificare / recalificare şi inserţie profesională (demersuri posibile: motivarea clientului,

consiliere vocaţională, medierea cu agenţii de calificare profesională şi cu angajatorul, monitorizare).• Program de consiliere psihologică orientată pe: dezvoltarea abilităţilor de comunicare, rezolvare

de probleme, elaborarea unor modalităţi / alternative constructive de petrecere a timpului liber, conceperea unui plan de viitor, îmbunătăţirea relaţiei cu familia.

• Programe de petrecere a timpului liber şi de socializare – sunt importante pentru reducerea efectelor stigmatizării şi evitarea situaţiilor cu risc infracţional , organizate împreună cu voluntari din comunitate.

• Asistarea psiho-socială, juridică şi materială a familiei în vederea facilitării reintegrării sociale a membrilor săi liberaţi din penitenciar.

• Acordarea de sprijin material, financiar, adăpost, în situaţii de criză 1. plata cheltuielilor de întreţinere 2. pachete cu alimente, îmbrăcăminte 3. plata transportului 4. cazare temporară.

IV. ANGAJAREA ÎN MUNCĂMedii de lucru cu efect terapeuticNu este posibil şi nici rezonabil ca o persoană să înceapă să lucreze cu normă completă imediat după ce a suferit o criză psihică. Reabilitarea treptată (şi reintegrarea) poate face parte din tratament (psihoterapie).

Terapia prin muncăTerapia prin muncă face parte din tratament. Scopul său este de a-i face pe pacienţi activi în timpul terapiei şi de a le furniza o preocupare pe durata spitalizării. Cele mai folosite terapii sunt meşteşugurile, îngrijirea animalelor şi grădinăritul. Munca este mai degrabă stimulată într-un astfel de mediu; “produsele” finale nu sunt de fapt folosite. Mai mult, coordonarea dintre terapia prin muncă şi tratamentul general aplicat în mod individual pacienţilor este uneori dificilă. Clienţii nu sunt plătiţi pentru munca depusă în urma aplicării terapiei prin muncă.

Ateliere protejate Atelierele protejate oferă o mare varietate de programe de lucru cu nivele diferite de suport, o intensitate variabilă a instruirii, pornind de la suportul de bază până la pregătirea pentru munca obişnuită. În mod obişnuit, clienţii obţin slujbe cu jumătate de normă în cadrul acestor ateliere, câştigând salarii simbolice. Acest tip de reabilitare prin muncă este în special potrivit pentru clienţii cu boli mai serioase a căror sănătate nu le permite o implicare mai intensă în reabilitarea prin muncă.

“Cluburi” şi afaceri ale persoanelor cu probleme de sănătate mintalăUn club este “condus” de beneficiari, punând la dispoziţia lor un număr de activităţi, ca de exemplu curăţenie, gătit şi sarcini organizaţionale, activităţi în care ei se implică, fără a fi, în mod obişnuit, plătiţi. Instruirea prin muncă într-un asemenea club este urmată de angajarea temporară. Avantajul afacerilor conduse de beneficiari este că oferă posibilitatea creării unui mediu de lucru potrivit pentru alţii, pe baza propriei lor experienţe. ACESTE cluburi pot fi ONG-uri finanţate prin granturi, precum şi firme.

Angajarea în viaţa reală Boala mintală cauzează incapacitate de muncă pe termen lung. În plus, clienţii îşi pierd adesea capacităţile de muncă. De aceea, cele mai multe programe de reabilitare includ «suport» – adesea acordat pe loc. - Contracte temporare - Permit pregătirea pentru angajarea regulată. Acest tip de muncă nu cere

calificări speciale. Durata tipică de reabilitare la un loc de muncă este de şase luni. Această perioadă este suficient de lungă pentru adaptare. În cazul în care clienţii fac faţă acestui program de instruire, pot continua cu o slujbă mai atractivă sau pot căuta angajare permanentă. Ei vor fi plătiţi pentru a fi stimulaţi.

- Locuri de muncă protejate - Clienţii obţin slujbe obişnuite alese în funcţie de capacităţile, abilităţile şi cerinţele personale. Numărul orelor de lucru este ajustat în funcţie de abilităţile clientului, dar el nu va fi mai mare decât al unui angajat cu jumătate de normă. La modul ideal, această slujbă de reabilitare va deveni permanentă. Nivelul de suport oferit de un profesionist scade cu timpul, încetând după aproximativ doi ani.

- Firme sociale - O firmă socială oferă slujbe remunerate cu salarii la nivelul celor oferite de piaţa locală în cadrul firmelor competitive orientate spre comunităţi restrânse. Clienţii obţin slujbe obişnuite, majoritatea cu jumătate de normă. Conducerea unei firme sociale, precum un restaurant, un magazin sau o organizaţie orientată spre oferirea de servicii este un proces care implică multe eforturi şi un cost de pornire relativ ridicat. Cooperativele sociale funcţionează pe baza aceloraşi principii.

Facilitatori în deprinderea abilităţilor socialeAbilităţile sociale sunt obţinute prin învăţare continuă. Ele sunt importante în viaţa unei persoane, influenţând comunicarea cu ceilalţi, stabilirea legăturilor etc. Aceste abilităţi includ capacitatea de a asculta, înţelegerea relaţiilor interpersonale, exprimarea propriilor necesităţi, preluarea diferitelor roluri sociale etc. În afară de acestea, alte abilităţi generale precum capacitatea de a se îngriji, de a colabora cu autorităţile pot fi considerate drept abilităţi sociale. Reînnoirea acestor abilităţi este o cerinţă esenţială pentru integrarea cu succes a persoanelor cu probleme de sănătate mintală. - Manager de caz Un manager de caz este un fel de ghid, un partener care ajută clientul să facă faţă

mai multor probleme concomitent. Managerul de caz şi clientul stabilesc împreună, pas cu pas, cel mai bun proces de reabilitare. Managerii de caz oferă, de asemenea, asistenţă în administrarea facilităţilor locale şi reţele informale de suport, precum şi consultaţii individuale, suport şi terapie clienţilor. Scopul managementului de caz este să faciliteze un trai autonom clienţilor în mediul lor.

- Terapia ocupaţională (TO) este un serviciu care ajută persoanele cu restricţii de sănătate temporare sau permanente (fizice şi/sau mintale). Activităţi special alese sau modificate, împreună cu un mediu modificat, promovează recuperarea capacităţilor anterioare ale unui client sau folosirea la maximum a celor existente. TO este o terapie care stimulează funcţiile motorii şi intelectuale şi abilităţile sociale astfel încât clienţii ajung să depindă doar de ei înşişi în viaţa socială şi în muncă. Instruirea percepţiei în funcţie de ţintă este una dintre ariile cheie ale TO. Terapeuţii oferă, de asemenea, consultanţă, atât clienţilor cât şi rudelor. Aceşti terapeuţi contribuie la crearea unor instrumente şi ajutoare de integrare potrivite pentru clienţii lor, precum planurile de reabilitare individuale.

V. CE SPUN PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ DESPRE CUM AR VREA SĂ FIE TRATATE DE:Autorităţi locale, mass-media, alţi actori sociali• să înţeleagă că deşi avem mâini şi picioare există lucruri pe care nu le putem face;• să ni se acorde bilete în staţiuni pentru recreere;• să se considere acordarea unor pensii mai mari pentru a nu mai depinde de rude sau ONG-uri;• să ni se acorde schimbarea de grad de invaliditate când e cazul;• să fim primiţi în audienţă când solicităm acest lucru chiar dacă toată lumea ştie că avem probleme

de sănătate mintală;• să nu fim manipulaţi

Acţiuni• să respecte legea sănătăţii mintale;• să se respecte legea în acordarea spaţiilor pentru locuit din fondul social;• legislaţie transparentă de care să ţină cont;• selecţionarea atentă a medicilor de expertiză;• să se facă tabere de informare pentru jurnalişti;• să lucreze computerizat pentru ca la Comisia de Expertiză să circule dosarele nu persoanele;• să ni se faciliteze relaţia cu angajatorii;• să ni se evalueze resursele fizice şi psihice necesare angajării

Este critică implicarea mai activă pe problematica sănătăţii mintale pentru reducerea poverii globale în creştere legată de tulburările mintale

Jacques Baudoy, Health Nutrition and Population, USA

Personalul ONG-urilor/ONG-uri • să-i intereseze şi ce facem în timpul liber;• să coordoneze din umbră;• să fie toleranţi• să folosească un limbaj adecvat• să găsească noi punţi de comunicare mai directă• să ni se spună adevărul în ceea ce priveşte boala, medicaţia, etc, indiferent de consecinţe

Acţiuni• fără zid – să dărâme zidul care se creează între beneficiari şi profesionişti;• să colaboreze cu autorităţile locale şi centrale precum şi cu mass media pentru a susţine drepturile

şi obligaţiile beneficiarilor de servicii • să se instruiască • să găsească modalităţi de creare a unor locuri de muncă protejate• să găsească modalităţi de creare/obţinere de locuinţe protejate/sociale pentru persoanele cu

probleme de sănătate mintală • să insiste în a-i convinge pe unii aparţinători să vină la întâlnirile ONG-urilor de tip „Şcoala părinţilor”

Am găsit aici o lume plină de omenie care mă apreciază aşa cum sunt eu, unde şi părerea mea este ascultată.

Anonim, persoană cu probleme de sănătate mintală

Proiect finanţat prin programul PHARE 2006 – Suport pentru dezvoltarea serviciilor comunitare de sănătate mintală şi dezinstituţionalizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală, Componenta B – Dezvoltarea centrelor comunitare de sănătate mintală.Material editat de Fundaţia Reforma Justiţiei Penale în cadrul proiectului Dezvoltarea asistenţei comunitare în domeniul sănătăţii mintale pentru deţinuţiOctombrie 2009 Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor prezentului material.Pentru eventuale informaţii şi sesizări legate de proiectele Phare contactaţi cfcu.phare@mfinante.ro

PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII MINTALE ÎN PENITENCIARE ŞI DUPĂ LIBERARE

Boala mentală poate avea la bază o cauză genetică, dar, de cele mai multe ori, este rezultatul dificultăţilor de adaptare, implicând stări de depresie, anxietate şi confuzie.Boala mentală poate fi cauzată de factori sociali şi/sau psihologici (lipsuri, pierderea locului de muncă, etc.).Boala mentală este, în multe cazuri, periodică.Boala mentală poate perturba multe funcţii ale vieţii: simţul, gândirea, emoţiile, motivaţia, voinţa şi altele. Există o mare varietate de tablouri clinice, necesitând diferite forme de tratament.Persoanele cu probleme de sănătate mentală au adesea dificultăţi în a face faţă presiunilor vieţii de zi cu zi şi îşi pot pierde slujbele, beneficiile, drepturile de părinţi şi drepturile de bază ale omului.Persoanele cu boli mentale au nevoie, în general, de intervenţii de natură medicală pe o perioadă scurtă, dar şi de suport pe o perioadă mai îndelungată de timp.Boala mentală poate fi vindecată sau ţinută sub control prin medicamente, psihoterapie sau alte sisteme de suport.Cele mai frecvente boli mentale:• Depresia – caracterizată prin tristeţe, energie scăzută, lipsă de interes, tulburări de apetit şi somn,

sentimente de vinovăţie şi disperare. Sinuciderea rămâne unul din rezultatele obişnuite ale depresiei.• Schizofrenia – este o tulburare caracterizată printr-un clivaj profund al gândirii ce afectează

limbajul, percepţia, incluzând stări psihotice. Poate cauza halucinaţii, frică şi confuzie.• Tulburările de anxietate – include anxietatea de tip fobic, anxietatea cu o importantă componentă

de tip frică şi anxietatea de tip general (nelinişte, tensiune, tulburări de respiraţie) ce poate induce un discomfort semnificativ, precum şi dizabilitate.

Datorită cauzelor complexe, se propune adesea un tratament diversificat şi combinat, cum ar fi medicaţia, psihoterapia, terapia de familie, etc. Tratamentul are loc în diferite locuri: spitale de psihiatrie, secţii de psihiatrie din spitale, servicii de sănătate mentală ale comunităţii, cabinete private de psihiatrie sau psihoterapie. Este important ca tratamentul din spitale să se limiteze la cea mai scurtă perioadă posibilă. Grupurile de întrajutorare pot, de asemenea, să fie de mare ajutor (împărtăşirea de sentimente şi experienţe).

Discriminare, neglijenţă şi abuzAtât persoanele cu dizabilitate intelectuală cât şi cele cu boli mentale au de suferit din cauza prejudecăţilor, a atitudinilor negative, a tratamentului degradant, a abuzului şi a discriminării sociale. Deseori acestea sunt discriminate de către angajatori, de către serviciile sociale şi de sănătate, precum şi în ceea ce priveşte accesul la locuinţe şi la serviciile financiare. Ele trăiesc sentimente dureroase, din cauză că nu mai deţin controlul sau pot să piardă tot ceea ce au.Ele au nevoie de respect, bazat pe înţelegerea şi cunoaşterea situaţiei lor. Mai au nevoie şi de solidaritate din partea societăţii, care să le ofere serviciile necesare şi calificate.Ambele grupe au nevoie de alternative şi de o varietate de servicii din care să poată alege. Spitalele sunt o soluţie doar pentru investigaţii de scurtă durată. Marile instituţii rezidenţiale duc la segregare şi tind să violeze drepturile umane ale locuitorilor lor.Există câteva instrumente ale drepturilor omului care protejează atât persoanele cu dizabilităţi mentale, cât şi pe cele cu boli mentale:• Convenţia europeană a drepturilor omului• Regulile standard ale Naţiunilor Unite pentru egalizarea şanselor persoanelor cu dizabilităţi• Convenţia Naţiunilor Unite împotriva torturii şi a tratamentului degradant• Convenţia Naţiunilor Unite pentru drepturile copiluluiCreşterea gradului de conştientizare asupra ambelor grupuri defavorizate la toate nivelele, cu ajutorul politicienilor, cadrelor medicale, profesorilor sau angajatorilor, împreună cu lupta împotriva tabuurilor, a stigmatizării şi discriminării, pot ajuta persoanele cu dizabilitate intelectuală şi pe cele cu boli mentale să îşi exercite pe deplin drepturile de cetăţeni.

II. MENŢINEREA UNEI BUNE SĂNĂTĂŢI MINTALEIntroducereFactorii de risc sunt acele caracteristici variabile care, prezente la un anumit individ, fac mai probabilă dezvoltarea unei tulburări de către individul respectiv, şi nu de către o altă persoană selectată la întâmplare. Pentru a putea fi considerată factor de risc, variabila trebuie să preceadă declanşarea/apariţia tulburării. Totuşi, factorii de risc nu sunt statici. Ei se pot schimba în funcţie de faza dezvoltării sau de apariţia unui nou factor stresant în viaţa unei persoane, deoarece pot proveni din interiorul individului, al familiei, al comunităţii sau al instituţiilor. Factorii de risc sunt variabile biologice, psihologice sau socio-culturale care cresc probabilitatea dezvoltării unei tulburări şi anticipează declanşarea ei. Pentru fiecare tulburare mintală este probabil să existe mai mulţi factori de risc, care sunt combinaţi într-un lanţ complex de cauzalitate. Unii dintre factori pot fi mai importanţi decât alţii, iar interacţiunea dintre ei poate fi adiţională. Unele riscuri, precum genul şi istoria familială sunt invariabile, adică nu sunt predispuse la schimbare. Alţi factori de risc, precum lipsa sprijinului social, inabilitatea de a citi şi expunerea la evenimente intimidante, pot fi modificate prin intervenţii strategice şi puternice. Există factori de risc suspectaţi că pot declanşa boala, dar şi factori despre care se crede că pot micşora impactul primului tip de risc. Dacă intervenţiile preventive reuşesc, cantitatea de risc scade, factorii de protecţie cresc, iar probabilitatea declanşării potenţialei probleme va scădea la rândul ei.

Lucrurile importante despre factorii biologici care ar trebui reţinuteÎn primul rând, influenţele biologice nu sunt în mod necesar sinonime cu influenţele genetice sau cu moştenirea genetică. Anormalităţile biologice ale sistemului nervos central care influenţează comportamentul, gândirea sau sentimentele pot fi cauzate de răni, infecţii, nutriţie sărăcăcioasă, expunere la substanţe toxice, precum plumbul din mediu. Aceste anormalităţi nu sunt moştenite. Tulburările mintale cu cea mai mare probabilitate de a avea componente genetice sunt autismul, tulburarea bipolară, schizofrenia şi deficitul de atenţie/hiperactivitate (ADHD) (Institutul Naţional de Sănătate Mintală). În al doilea rând, este greşit să presupunem că factorii biologici şi de mediu sunt independenţi unul faţă de celălalt, când, de fapt, ei interacţionează. De exemplu, experienţele traumatice pot face ca schimbările biologice să persiste. Copiii cu un comportament bazat pe factori biologici îşi pot modifica mediul. De exemplu, copiii cu greutate mică la naştere care suferă de deteriorări susţinute la nivelul creierului şi devin astfel extrem de iritabili, pot schimba comportamentul celor care au grijă de ei într-un mod care afectează abilitatea acestora de a asigura o îngrijire propice. Astfel, este cunoscut faptul că un număr de factori de risc biologici exercită efecte importante asupra structurii şi funcţionării creierului şi de aceea măresc probabilitatea de a dezvolta tulburări mintale.

Factori de menţinere a sănătăţiiO stare bună a sănătăţii este influenţată de mulţi factori, incluzând moştenirea genetică, întâmplările vieţii, capacitatea individuală de a face faţă dificultăţilor şi nivelurile de suport social, precum şi factori legaţi de condiţiile de locuire potrivite, angajare, stabilitatea financiară şi un bun acces la sistemul de sănătate. Genul are un impact semnificativ asupra sănătăţii mintale şi asupra vulnerabilităţii faţă de problemele de sănătate mintală. Femeile sunt supuse unui risc crescut de depresie şi anxietate, de tulburări alimentare şi auto-rănire. Rata sinuciderilor este de patru ori mai mare în rândul bărbaţilor, decât in rândul femeilor, iar această diferenţă este în creştere.Rasismul, precum şi alte forme de discriminare, afectează de asemenea sănătatea mintală şi pot reprezenta cauze ale problemelor de sănătate mintală. Sănătatea mintală nu este o simplă caracteristică a indivizilor: şcoli, cartiere, organizaţii sau grupuri specifice de oameni; de exemplu, refugiaţii pot avea un nivel scăzut de sănătate mintală ca urmare a sărăciei, privării, excluderii, izolării sau statutului social scăzut. Sănătatea mintală este relaţionată cu toate celelalte aspecte ale sănătăţii; de exemplu, boala cronică, şomajul, abuzul de substanţe, violenţa pot fi factori de risc sau variabile care ar putea declanşa problemele de sănătate mintală. Totuşi, unii dintre aceşti factori pot avea de asemenea legătură cu consecinţele problemelor de sănătate mintală (ex: depresia poate conduce la abuzul de substanţe, care, la rândul său, poate conduce la cancer de plămâni sau de ficat).

Strategia de prevenţiePrevenţia nu se concentrează numai pe riscurile asociate cu o anumită boală sau problemă, ci şi cu factorii de protecţie. Factorii de protecţie îmbunătăţesc reacţia unei persoane faţă de anumite întâmplări din mediu obţinându-se un rezultat adaptabil (Rutter, 1979). Asemenea factori, care se pot găsi în interiorul individului, al familiei sau al comunităţii, nu permit în mod necesar o dezvoltare normală în lipsa factorilor de risc, dar pot constitui o diferenţă substanţială asupra influenţei exercitate de factorii de risc. Multe dintre problemele de sănătate mintală, mai ales în copilărie, conţin unii dintre aceiaşi factori de risc pentru declanşarea iniţială, aşadar, ţintirea acelor factori poate aduce beneficii în multe arii. De asemenea, unii dintre factorii individuali de risc pot conduce la o stare de vulnerabilitate în care alţi factori de risc să aibă un efect mai puternic. Acumularea factorilor de risc măreşte, de obicei, probabilitatea de declanşare a bolii, dar prezenţa factorilor de protecţie poate atenua acest lucru în grade diferite. Strategia de prevenţie are rolul de a schimba riscurile care sunt cel mai uşor şi mai rapid supuse intervenţiei. De exemplu, poate fi mai uşor să împiedici un copil să adopte un comportament deviant şi să se izoleze de colegi, modificând mediul său de clasă şi crescându-i performanţa şcolară, decât să îi schimbi mediul de acasă unde există probleme de căsnicie şi consum de droguri.

Factori de risc şi de protecţieFactori de risc individuali• moştenire genetică• afecţiuni prenatale ale creierului • răni cauzate la naştere • greutate scăzută şi complicaţii la naştere• sănătate precară în copilărie • inteligenţă scăzută • temperament dificil• boală cronică • aptitudini sociale scăzute• consideraţie de sine scăzută• sentiment de înstrăinare• abuz fizic, sexual şi emoţional• boală fizică/handicap

Factori de protecţie individuali• nutriţie adecvată • ataşament faţă de familie• performanţă şcolară • aptitudini de rezolvare a problemelor • abilitate de a lua decizii importante• competenţe sociale • aptitudini sociale • bună modalitate de a face faţă problemelor• optimism • conduită morală• valori• opinii pozitive despre sine• bună sănătate fizică

Factori de risc familiali• probleme în relaţia dintre părinţi • conflict între părinţi şi copii• supervizare şi monitorizare scăzută a copilului • slabă implicare a părinţilor în activităţile

copilului • neglijare în copilărie• critică din partea părinţilor/a partenerilor • violenţa şi lipsa armoniei în familie• şomaj pe termen lung al părinţilor• delincvenţa părintelui• abuz de substanţe din partea părinţilor • tulburări psihice ale părinţilor • o disciplină dură sau inconstantă • izolare socială• experimentarea refuzului • lipsa căldurii şi a afecţiunii• divorţ şi despărţiri• îngrijirea unei persoane suferinde/cu o

dizabilitate dispariţia unui membru al familiei

Factori de protecţie familiali• părinte grijuliu• afecţiune părintească• ataşament puternic faţă de familie• armonie familială • familie stabilă • abilităţi părinteşti puternice• responsabilitate în cadrul familiei (pentru copil

sau adult)• relaţie de suport cu un alt adult (pentru un copil

sau un adult) • norme familiale şi moralitate crescută

Factori de risc culturali şi comunitari• intimidarea şi respingerea de către colegi la

şcoală • violenţa şi infracţionalitatea în cartier• densitatea populaţiei şi condiţiile de cazare • lipsa de servicii de sprijin incluzând transport,

cumpărături, facilităţi recreative

Factori de protecţie culturali şi comunitari• simţul apartenenţei la comunitatea locală• oportunităţi de a înregistra succese şi

recunoaşterea performanţei • implicarea alături de o altă persoană importantă

(partener/mentor)• ataşament faţă de comunitate şi crearea de

reţele• participarea în grupuri locale• puternică identitate culturală şi mândrie etnică • norme ale comunităţii/culturale împotriva

violenţei • acces la facilităţi recreative

Factori de risc instituţionali• şomajul, lipsa unei locuinţe • sărăcie/insecuritate economică • nesiguranţa slujbei • accident la locul de muncă • relaţii nesatisfăcătoare la locul de muncă • traiul într-o instituţie de îngrijire sau un cămin

pentru bătrâni • război sau dezastre naturale• dezavantaj socio-economic • discriminare socială sau culturală• traiul într-o zonă cu o rată înaltă de

dezorganizare şi cu şcoli inadecvate

Factori de protecţie instituţionali• siguranţă economică • acces la servicii sociale şi de sănătate

adecvate• acces la serviciile de intervenţie în criză în

momentele de cotitură sau de tranziţie în viaţă • acces la serviciile de suport• lipsa stigmei în procedurile legale şi în instituţii

III. ROLUL SERVICIILOR SOCIALE ÎN REINTEGRAREA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ LIBERATE DIN PENITENCIARPersoanele cu afecţiuni psihice sunt persoane cu nevoi speciale. Pentru reintegrarea acestora în societate, acestea au nevoie de aprecierea şi stima celorlalţi, de încrederea noastră a tuturor!Implicarea celor din jur este cea mai bună soluţie în rezolvarea problemelor complexe pe care aceste persoane le au în plan familial, profesional şi social mai larg. Toţi deţinuţii, inclusiv cei cu probleme de sănătate mintală, au dreptul de a fi trataţi cu respect, de a avea acelaşi tip de acces la medicaţia psihotropă şi la sprijin psihosocial pentru tratamentul tulburărilor mintale ca orice persoană din comunitate.Obstacole ce stau în calea reintegrării sociale a persoanelor liberate din penitenciar:• Antecedentele asociate detenţiei• Consum de droguri sau abuz de alcool• Comportamentele discriminatorii ale angajatorilor• Problemele de sănătate mintală• Lipsa experienţei muncii sau pauze în activitatea profesională• Educaţie limitată sau insuficientă• O stare de sănătate precară sau dizabilităţile fizice• Adapost nesigur sau condiţii de locuit precareÎn perioada imediat următoare liberării din penitenciar, persoanele anterior aflate în detenţie sunt deosebit de vulnerabile. Ele se pot confrunta cu:• probleme de adaptare la viaţa din comunitate• stigmatizarea din partea celor din jur• dificultăţi în găsirea unei locuinţe şi a unui loc de muncă (o sursă de venit legală)• dificultăţi în reintegrarea în familiePentru a putea face faţă acestor probleme astfel încât ele să nu se agraveze, persoanele anterior aflate în detenţie au nevoie de:• condiţii locative decente• consiliere socială şi psihologică• facilităţi ce pot fi oferite de serviciile publice de asistenţă socială sau de ONG.Deţinuţii recent liberaţi au nevoie de un sprijin special, mulţi dintre ei trecând prin dificultăţi în ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor lor de bază. Integrarea în muncă este unul dintre factorii principali care contribuie la reducerea recidivei şi la reintegrarea socială a persoanelor liberate din penitenciar. În lucrul cu persoanele cu probleme de sănătate mintală trebuie să se acţioneze sinergic de către echipa multidisciplinară pe toate nivelele (psihosomatic, instituţional, comunitar).Serviciile sociale trebuie să cunoască repere din profilul persoanelor cu probleme de sănătate mentală, precum şi dificultăţile pe care acestea le întâmpină.Orice persoană cu tulburări psihice are dreptul la cele mai bune servicii medicale şi îngrijiri de sănătate mintală disponibile.Mediul şi condiţiile de viată în serviciile de sănătate mintală trebuie să fie pe cât posibil cât mai apropiate de viaţa normală a persoanelor de vârstă corespunzătoare. Activitatea efectuată de către un pacient într-un serviciu de sănătate mintală nu trebuie să permită exploatarea fizică sau psihică a acestuia.Orice persoană care suferă de tulburări psihice trebuie tratată cu omenie şi în respectul demnităţii umane şi să fie apărată împotriva oricărei forme de exploatare economică, sexuală sau de altă natură, împotriva tratamentelor vătămătoare şi degradante. Orice persoană care suferă de o tulburare psihică are dreptul să exercite toate drepturile civile, politice, economice, sociale şi culturale recunoscute în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi în alte convenţii şi tratate internaţionale în materie, la care România a aderat sau este parte, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Orice persoană care suferă de o tulburare psihică are dreptul, în măsura posibilului, să trăiască şi să lucreze în mijlocul societăţii. Administraţia publică locală, prin organismele competente, asigură integrarea sau reintegrarea în activităţi profesionale corespunzătoare stării de sănătate şi capacităţii de reinserţie socială şi profesională a persoanelor cu tulburări psihice.Orice persoană cu tulburare psihică are dreptul să primească îngrijiri comunitare, în sensul definit de lege. Orice persoană cu tulburări psihice are dreptul la: • recunoaşterea de drept ca persoană; • viaţa particulară; • libertatea de comunicare, în special cu alte persoane din unitatea de îngrijire, libertatea de a trimite

şi de a primi comunicări particulare fără nici un fel de cenzură, libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier ori ale unui reprezentant personal sau legal şi, ori de câte ori este posibil, şi ale altor vizitatori, libertatea de acces la serviciile poştale şi telefonice, precum şi la ziare, la radio şi la televiziune;

• libertatea religioasă sau de convingere.