APROBAT prin Ordinul OCP nr. 163 din 16.12.2013

METODOLOGIE PRIVIND ASISTENŢA PSIHO-SOCIALĂ

LA ETAPA PRESENTINŢIALĂ

Material elaborat în cadrul realizării Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016”Elaborarea şi implementarea unui proiect-pilot privind

asistenţa psiho-socială la etapa presentenţială”

CUPRINS

CAPITOLUL 1

1.1. Context - situaţia actuală - prezentarea dificultăţilor întâmpinate de consilierii de probaţiune în acordarea asistenţei psiho-sociale la etapa presentinţială………………………………………….3

1.2. Prezentarea programului pilot privind asistenţa psiho-socială la etapa presentinţială………5

CAPITOLUL 2

2.1. Etapele de acordare a asistenţei psiho-sociale la etapa presentinţială……………………….7

2.2. Metode şi tehnici aplicate în asistenţa psiho-sociale la etapa presentinţială……………….11

2.2.1. Documentarea………………………………………………………………………..112.2.2. Observaţia……………………………………………………………………………122.2.3. Convorbirea telefonică……………………………………………………………….132.2.4. Întrevederea…………………………………………………………………..............132.2.5. Interviul………………………………………………………………………………132.2.6. Consilierea……………………………………………………………………………16

2.3. Dosarul personal………………………………………………………………………........20

CAPITOLUL 3

3.1. Relaţiile de parteneriat în procesul de asistenţă psiho-socială la etapa presentinţială……...21

3.2. Responsabilităţi ale intervenţiei fiecărei instituţii/actor comunitar şi rolul în fiecare etapă de acordare a asistenţei psiho-sociale la etapa presentinţială…………………………………………...23

ANEXE………………………………………………………………………………………….......26

2

„Când am fost ascultat şi înţeles, am devenit capabil să privesc cu alţi ochi lumea mea interioară şi să pot merge mai departe. Este surprinzător să constaţi că sentimente care erau de-a dreptul înspăimântătoare devin suportabile de îndată ce ne ascultă cineva. Este stupefiant să vezi că

probleme care ne păreau imposibil de rezolvat îşi găsesc soluţia atunci când cineva ne înţelege”.

Carl Rogers

CAPITOLUL 1

1.1. CONTEXT - SITUAŢIA ACTUALĂ - PREZENTAREA DIFICULTĂŢILOR ÎNTÂMPINATE DE CONSILIERII DE PROBAŢIUNE ÎN ACORDAREA ASISTENŢEI PSIHO-SOCIALE LA ETAPA PRESENTINŢIALĂ

Activitatea de susţinere a subiectului probaţiunii e o formă mobilă de intervenie pentru reintegrare şi resocializare, munca fiind centrată pe subiect şi adaptată la nevoile speciale individuale şi de moment, metoda fundamentală o constituie lucrul în colaborare cu subiectul probaţiunii şi implicarea actorilor comunitari.

Problemele şi situaţiile dificile, creşterea fenomenului de recidivă impun elaborarea şi dezvoltarea serviciilor de asistenţă psiho-socială în privinţa subiectului probaţiunii în special la etapa presentenţială care vizează resocializarea subiectului. În cadrul acestor programe aceştia sunt învăţaţi şi susţinuţi să-şi regăsească locul şi rolul în societate.

Proiectul îşi are originea ca răspuns la analiza necesităţii (exprimată de consilierii de probaţiune) acordării asistenţei psihosociale la etapa presentenţială în lucrul cu subiectul probaţiunii, orientat în special grupului de subiecţi ai probaţiunii care au nivel a riscului de recidivă scăzut sau mediu, pentru a-l elimina sau a diminua problemele sociopsihosociale.

Această activitate presupune un proces continuu, individualizat, de sprijin, consiliere şi încurajare a subiectului probaţiunii de a identifica resursele pe care le posedă şi urmează să le direcţioneze şi concentreze spre acţiunile sale de regăsire a locului său în societate, de dezvoltare a comportamentului pro-social.

Prin proiectul pilot privind asistenţa psiho-socială la etapa presentenţială ne dorim crearea unei metodologii de susţinere şi îndrumare în asistenţa psiho-sociale la etapa presentenţială.

Acordarea asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială măreşte şansele de reintegrare şi de resocializare a subiectului probaţiunii la această etapă, de fapt acesta şi fiind scopul asistenţei psiho-sociale. Însă, aceste şanse depind de programele, proiectele şi de intervenţie de calitate, buna credinţă, de intenţia şi calitatea personalului şi nu în ultimul rând de dezvoltarea gradului de civilizaţie a societăţii în ansamblu. La subiectul probaţiunii trebuie să apară dorinţa de a se schimba, să-l stimuleze de a se reintegra în societate, iar societatea trebuie să-l susţină, să realizeze această intenţie.

În practică consilierii de probaţiune încearcă să aplice asistenţa psiho-socială în măsura abilităţilor pe care le deţin, au fost situaţii cînd au acordat asistenţă psiho-socială subiectului

3

probaţiunii printr-o îndrumare către psiholog sau psihopedagog, asistenţă în lucrul cu dependenţa de alcool, jocuri de noroc, abandon şcolar, neglijarea din partea părinţilor, perfectarea actelor de identitate, însă nu toţi sunt pregătiţi adecvat pentru acordarea asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială, nu au cunoştinţe pentru a aplica careva metode sau tehnici de asistenţă şi consiliere la nivel în procesul de lucru cu subiectul probaţiunii la etapa presentenţială.

Asistenţa psiho-socială trebuie să se adreseze subiectului probaţiunii abordând orice probleme asociate, de natură medicală, psihologică, socială, vocaţională şi juridică. Asistarea psiho-socială se realizează numai la solicitarea subiectului probaţiunii, astfel unul din cele mai importante roluri ale consilierului de probaţiune e acela de a-şi motiva subiectul probaţiunii să participe la activităţile de asistare psiho-socială. În asemenea situaţii consilierul de probaţiune are rolul de ghidare, realizând funcţiile şi responsabilităţile:

a) de evaluare;b) organizaţional-comunicativă; c) socio-psiho-pedagogică;d) prognostică;e) de coordonare.În scopul realizării Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului

justiţiei pentru anii 2011-2016 “Elaborarea şi implementarea unui proiect-pilot privind asistenţa psiho-socială la etapa presentenţială”, s-a efectuat o investigaţie prin chestionarea consilierilor de probaţiune în vederea importanţei implementării la nivel naţional a Programului de asistenţă psiho-socială la etapa presentenţială.

Informaţia obţinută oferă posibilitatea de a releva importanţa implementării asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială, elucidează rolul asistenţei psihosociale şi anume rolul prevenirii delicvenţei juvenile, situaţiei de risc, evaluarea şi planificarea intervenţiei, oferirea ajutorului imediat, pentru specificarea concretă a problemelor şi evaluare a acestora şi semnificaţia implicării consilierului de probaţiune în organizarea acesteia. 91% consilieri de probaţiune consideră necesar implementarea la nivel naţional a Programului de asistenţă psiho-socială la etapa presentenţială şi doar 9% dintre consilierii de probaţiune chestionaţi au considerat că nu e oportun de introdus asistenţă psiho-socială la etapa presentenţială (Figura nr.1).

Figura nr. 1. Date despre oportunitatea introducerii asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială în viziunea consilierilor de probaţiune:

91%

9%

Consilieri de probațiune chestionați

da nu

Realizarea prezentei investigaţii ne-a permis să enunţăm următoarele concluzii:- S-a adeverit importanţa implementării la nivel naţional a Programului de asistenţă psiho-

socială la etapa presentenţială (91 %);

4

- S-a adeverit necesitatea de a se dezvolta serviciul de asistenţă psiho-socială la etapa presentenţială în scopul prevenirii delicvenţei juvenile, situaţiei de risc, evaluarea şi planificarea intervenţiei, oferirea ajutorului imediat, pentru specificarea concretă a problemelor şi evaluare a acestora;

- Este necesar dezvoltarea asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială anume în incinta organului de probaţiune.

- În practică consilierii de probaţiune încearcă să aplice asistenţa psiho-socială în măsura abilităţilor pe care le deţin, însă nu toţi sunt pregătiţi adecvat pentru responsabilităţile lor, nu sunt instruiţi adecvat pentru a aplica careva metode sau tehnici de asistenţă/consiliere în procesul de lucru cu subiectul probaţiunii la etapa presentenţială.

- Acordarea asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială măreşte şansele de reintegrare şi de resocializare a subiectului probaţiunii la această etapă.

- La subiectul probaţiunii trebuie să apară dorinţa de schimbare, să-l stimuleze de a se reintegra în societate, iar societatea trebuie să-l susţină, să realizeze această intenţie.

1.2. PREZENTAREA PROIECTULUI- PILOT PRIVIND ASISTENŢA PSIHO-SOCIALĂ LA ETAPA PRESENTINŢIALĂ

Proiectarea proiectului- pilot privind asistenţa psiho-socială la etapa presentinţială a derivat din documentarea teoretică realizată în prima fază şi rezultatele chestionării consilierilor de probaţiune privind necesitatea acordării asistenţei psiho-socială la etapa presentinţială şi necesităţilor subiectului probaţiunii.

Scopul proiectului:a) implementarea la nivel naţional a Programului de asistenţă psiho-socială la etapa

presentinţială;b) prevenirea delicvenţei juvenile;c) evaluarea şi planificarea intervenţiei, oferirea ajutorului imediat, pentru specificarea concretă

a problemelor şi evaluare a acestora;d) minimalizarea riscului de recidivă.

Grupul ţintă a proiectului o constituie subiecţii probaţiunii la etapa presentinţială în privinţa cărora se întocmeşte referatul de evaluare psiho-socială a personalităţii bănuitului/învinuitului/inculpatului.

Competenţe şi abilităţi obţinute de subiectul probaţiunii în urma asistenţei psiho-sociale la etapa presentinţială:

a) sporirea gradului de responsabilizare pentru acţiunile sale;b) reorientarea comportamentului spre modelul prosocial;c) apariţia dorinţei şi tendinţei spre schimbare;

Obiectiv de maximă generalitate: activitatea presupune un proces continuu, individualizat, de sprijin, consiliere şi încurajare a subiectului probaţiunii de a identifica resursele pe care le posedă şi

5

urmează să le direcţioneze şi concentreze spre acţiunile sale de regăsire a locului său în societate, de dezvoltare a comportamentului prosocial.

Obiectiv de generalitate medie: dorinţa subiectului de probaţiune de a se schimba, să-l stimuleze de a se integra în societate, iar societatea trebuie să-l susţină, să realizeze această intenţie. În asemenea situaţii consilierul de probaţiune are rolul de călăuzitor, execută funcţiile şi responsabilităţile, cum ar fi:

a) de evaluare; b) organizaţional-comunicativă; c) socio-psiho-pedagogică,;d) de prognostică; e) de coordonare.

Obiectiv operaţional: vizează acordarea ajutorului imediat. În esenţă scopul acţiunilor şi activităţii consilierului de probaţiune la etapa presentinţială constă în acordarea ajutorului imediat în dependenţă de dificultăţile depistate.

Probaţiunea presentinţială este faza în care se desfăşoară primele activităţi de asistenţă şi conciliere ce se acordă persoanei aflate în sistemul de justiţie, şi anume atunci cînd cauza se află în faza urmăririi penală sau procedură de judecată pînă la pronunţarea şi intrarea în vigoare a sentinţei.

Consilierul de probaţiune trebuie să se asigure că subiectul probaţiunii îşi înţelege drepturile şi toate implicaţiile sale de acordare (sau retragere) a consimţământului la asistenţă psiho-socială.

Pe parcursul întocmirii referatului de evaluare psiho-socială a personalităţii minorului bănuit/învinuit/inculpat, consilierul de probaţiune poate să se confrunte cu situaţia cînd minorul este supus violenţei în cadrul familie, nu are un loc de trai, sau nu are un reprezentant legal, la care trebuie să ia atitudine şi în mod de urgenţă să sesizeze organele competente cum ar fi: DASPF, IPs, APL pentru a se lua măsurile corespunzătoare acordîndu-se ajutorul imediat minorului, în celelalte cazuri asistenţa psiho-socială se acordă doar la solocitarea subiectului probaţiunii.

Modele de activităţi/servicii: informare, activităţi de recreere şi timp liber, consiliere psihologică şi juridică, activităţi de instruire, incluziune socio-economică (plasament, profesionalizare, instruire vocaţională, dezvoltarea de competenţe sociale, angajare în câmpul muncii, etc.).

Timp necesar: maxim 19 zile lucrătoare - 14 zile calendaristice pentru întocmirea referatului de evaluare psiho-socială a personalităţii şi în caz de necesitate se solicită în formă scrisă cu argumentare 5 zile pentru finisarea referatului de evaluare.

Aplicarea unor metode şi tehnici utilizate în asistenţa psiho-socială:Activitatea se bazează pe metode şi tehnici specifice fiecărui domeniu de intervenţie, orientat

spre compensarea nevoilor sau riscurilor identificate, în contextul facilitării reintegrării sociale. Organizarea sistemului de asistenţă psiho-socială reprezintă o combinaţie de acţiuni/intervenţii terapeutice, sub forma unui conţinut, acoperind tot spectrul de servicii (centre, programe, servicii,

6

tipuri de asistenţă - psihologică, juridică, vocaţională, etc.) disponibile pentru subiecţii probaţiunii în concordanţă cu nevoile acestuia şi într-o perioadă de timp dată.

Asistenţa eficientă se referă la necesităţile multiple ale individului, pentru a fi eficientă, asistenţa trebuie să se adreseze subiectului probaţiunii organului de probaţiune abordând orice probleme asociate, de natură medicală, psihologică, socială, vocaţională şi juridică fiind aplicate metodele şi tehnicele cum ar fi:

a) documentarea;b) observaţia;c) întrevederea;d) convorbirea telefonică;e) interviul;f) consilierea;g) evaluarea riscului.h) Metoda în şapte paşi: 1. Identificarea problemei.2. Culegerea informaţiilor pentru analiza problemei şi identificarea posibilităţilor de soluţionare.3. Explorarea soluţiilor alternative.4. Evaluarea lor.5. Alegerea celei mai adecvate soluţii.6. Implementarea soluţiei alese.7. Evaluarea rezultatelor.

CAPITOLUL 2

2.1. ETAPELE ASISTENŢEI PSIHOSOCIALE LA ETAPA PRESENTINŢIALE

La etapa presentenţială, atunci cînd în adresa biroului de probaţiune a parvenit demersul de întocmire a referatului de evaluare psiho-socială a personalităţii bănuitului/învinuitului/inculpatului, după realizarea primei întrevederi, în cel mult 7 zile se va analiza situaţia personală şi socială a subiectului probaţiunii, prin următoarele acţiuni:

a) Evaluarea realizată prin colectarea de informaţii de la subiectul probaţiunii: - ancheta de evaluare psiho-socială – nume/prenume, vârstă, starea sănătăţii, eşecuri

semnificative, pierderi (părinţi, bunici), dificultăţi de învăţare, impulsivitate, valori, etc.;- familie - relaţii din familie, tip de disciplinare, ataşament, izolare socială, etc.;- condiţii de locuit, venituri, vecinătate, etc.;- dependenţă - alcool, drog, jocuri de noroc;- şcoala - succes sau eşec, abandon;- prieteni - modele de comportament;- stil de viaţă - îşi asumă riscuri, contact cu persoane deviante, petrecerea timpului liber;- locul de muncă - stabilitatea la locul de muncă, satisfacţie, calificări etc.

b) Evaluarea realizată prin colectarea de informaţii de la alte surse:

7

Metode şi tehnici

- părinţi – modele de educaţie, ataşament, interes/dezinteres; - cadre didactice şi documente şcolare – contactarea administraţiei instituţiei de învăţămînt,

analiza registrului (reuşită, frecvenţă, purtare etc.);- loc de muncă (şef, colegi) – atitudinea subiectului probaţiunii faţă de serviciu, relaţiile între

condamnat şi colegii de serviciu;- medici, psihologi, asistenţi sociali şi alţi specialişti – contactarea specialiştilor în evidenţa

cărora se afla subiectului probaţiunii, în cazul în care se află în evidenţa acestora sau se poate de efectuat o sesizare către instituţiile sus menţionate de a fi luat în vizorul lor subiectul probaţiunii în privinţa căruia se întocmeşte referatul şi care se confruntă cu careva dificultăţi;

- vecini, grup de prieteni şi alte surse relevante în cauză – atitudinea comunităţii faţă de subiectul probaţiunii.

c) Evaluarea riscului de recidivă (faza în care se sistematizează şi se analizează informaţiile obţinute în urma investigaţiei sociale):

- clarifica necesitatea actuală şi de viitor pentru asistenţă şi consiliere;- consilierul de probaţiune îşi formează o concluzie a evaluării realizate atît sub aspect al

problemelor cît şi al necesităţilor; care sunt problemele şi necesităţilecidentificate, care are drept scop furnizarea asistenţei imediate (ajutorul imediat) pentru a depăşi situaţia de criză şi pentru a crea premize unor procese de resocializare în viitor şi minimalizare a riscului de recidivă.

Etapele asistenţei psiho-sociale la etapa presentinţilă

8

Evaluarea

Evaluarea iniţială

Evaluarea complexă

Recomandări în urma evaluării

DocumentareaObservaţia ÎntrevedereaConvorbirea telefonică

ObservaţiaDocumentareaConvorbirea telefonicăÎntrevedereaInterviul Ancheta socialăEvaluarea riscului

ÎntrevedereObservaţiaInterviulConsiliere

METODA ÎN ŞAPTE PAŞI:

1. Identificarea problemei.PROBLEMA: ansamblul de factori care împiedică drumul de la situaţia existentă la situaţia

dorită.Dialogul cu problema:1. CARE este problema?2. DE CE există această problemă? (cauze)3. UNDE se manifestă problema?4. CÂND se manifestă problema?5. A CUI este problema?6 .CINE este afectat de problemă?Identificarea problemei, în lumea reală, în majoritatea cazurilor, este o etapă inexistentă. De cele

mai multe ori “problema” aparentă este un efect şi generează o stare de discomfort major, cu implicaţii emoţionale puternice şi presupune o investigare sumară a situaţiei problemă.

Toate strategiile de schimbare planificată încep cu o situaţie/împrejurare a cărei îmbunătăţire este cerută de cineva. Succesul unui plan de schimbare depinde de gradul în care toţi cei implicaţi conştientizează existenţa problemei, o definesc în acelaşi fel şi cad de acord că este necesară îmbunătăţirea stării de fapt. Programele de schimbare eşuează rapid dacă oamenii privesc în mod diferit problema sau nu admit existenţa acesteia. Identificarea problemei presupune consensul general cu privire la natura şi la cauza acesteia. Strategia de schimbare începe cu identificarea problemei într-un mod cât mai clar posibil.

Întocmirea listei de probleme.Realizarea acestei liste determină obţinerea unui plus de informaţii de la subiectul probaţiunii,

iar lista în sine constituie un element de lucru pe care consilierul de probaţiune îşi structurează ghidul de interviu. Unul dintre dezavantajele listei se referă la faptul că nu subliniază punctele forte ale personalităţii subiectului probaţiunii, ci dezechilibrele create.

Ex. listă de probleme a subiectului probaţiunii:- condiţii materiale;- resurse financiare limitate;- consumă băuturi alcoolice;- dependent de jocuri de noroc;- abandon şcolar;- neglijarea din partea părinţilor;- lipsa actelor de identitateOrice proces de acordare de asistenţă psiho-socială la etapa presentenţială parcurge un ciclu de

viaţă care începe cu analiza şi identificarea problemei. Urmează proiectarea celei mai eficiente soluţii, urmată de implementarea acesteia.

9

2. Culegerea informaţiilor pentru analiza problemei şi identificarea posibilităţilor de soluţionare.

Informaţii precise sunt esenţiale pentru asistenţa psiho-socială la etapa presentenţială deoarece acestea permit descrierea naturii şi cauzei problemei. Deşi există surse de date primare şi secundare, informaţiile culese din sursele primare tind să fie mai precise. Sursele primare de date. Cea mai bună sursă primară de date este observarea directă. Această metodă nu poate fi aplicată tuturor problemelor, şi este orientată către culegerea de informaţii directe despre evenimentele curente. Deşi nu este foarte sofisticată, observarea directă realizată de o persoană competentă este de obicei suficientă pentru descoperirea cauzei unei probleme.

De asemenea, interviurile sau comentariile ale celor direct implicaţi în situaţia examinată constituie o sursă primară de date. Utilizarea interviurilor, chestionarelor nu reflectă însă întotdeauna în totalitate adevărul. Dacă cel care oferă informaţiile se simte ameninţat de intervievator sau se teme că datele ar putea fi utilizate greşit sau în detrimentul său, informaţiile pot fi imprecise.

Surse secundare de date. Acestea includ alte surse de date decât observarea directă sau discuţia cu cei direct implicaţi, cum ar fi de exemplu, obţinerea de informaţii de la o persoană neimplicată direct, dar care a discutat cu cineva direct implicat în problemă. Sursele secundare de date sunt de obicei folosite din motive bine întemeiate, dar nu sunt întotdeauna precise. Înregistrările şi rapoartele reprezintă surse secundare care reflectă realitatea, dar pot fi falsificate, incomplete sau adaptate pentru a oglindi un anumit punct de vedere

În vederea diagnosticării unei probleme sunt necesare măsurarea frecvenţei (de câte ori a apărut o situaţie similară) şi a intensităţii (cât de puternice sunt sentimentele în raport cu situaţia problemă).

Când acordăm asistenţă psiho-socială la etapa presentinţială subiectul probaţiunii ne deschide uşa către problemele cu care se confruntă. Iar cheia unei asistenţe psiho-sociale la etapa presentenţială de succes stă în identificarea corectă a problemei. Identificăm necesitatea, scopul, obiectivele asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţiale şi elaborăm o propunere structurată de realizare a acesteia, materializată într-un plan de acţiuni. Analizăm problemele identificate şi le documentăm într-un raport de analiză care cuprinde toate cerinţele specifice ale subiectului probaţiunii. Analiza diagnostică surprinde caracteristicile fundamentale ale proceselor pe care le analizăm şi ne permite să alegem cea mai bună soluţie de rezolvare.

3. Explorarea soluţiilor alternative.Aplicarea consilierii ca strategie în cadrul activităţii probaţiunii, vizează atât funcţia orientativă

de evaluare a potenţialităţilor şi a resurselor subiectului probaţiunii, cât şi cea intervenţionist-sistemică de modificare a conduitei prin schimbări cognitive-comportamentale.

Pe parcursul asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială se va explora resursele personale ale subiectului probaţiunii, corelată cu posibilitatea de acţiona într-un fel anume pentru a schimba situaţia sau comportamentul acestuia.

4. Evaluarea lor.Ştim că o soluţie de succes are la bază o bună evaluare a soluţiilor alternative, iar experienţa ne-

a arătat că fiecare subiect al probaţiunii este diferit şi fiecare problemă necesită o abordare distinctă. De aceea, analizăm toate soluţiile posibile şi recomandăm cea mai potrivită alternativă.

10

5. Alegerea celei mai adecvate soluţii.Pe parcursul asistenţei psiho-sociale la etapa presentenţială consilierul de probaţiune şi subiectul

probaţiunii împreună îşi concentrează atenţia şi resursele spre identificare a unor căi alternative de a creea viitorul dorit de subiectul probaţiunii pentru sine însuşi.

6. Implementarea soluţiei alese.În baza evaluării şi alegerii soluţiei adecvate are loc planificarea conform soluţiei proiectate şi

evaluarea riscurilor. În final, acţiunea este implementată şi acceptată de subiectul probaţiunii. Această etapă presupune implementarea propriu zisă a strategiilor de autorealizare, identificare şi sporire a motivaţiei spre schimbare..

7. Evaluarea rezultatelor.La finalul oricărei asitenţe, EVALUĂM rezultatele obţinute şi VERIFICĂM gradul de realizare,

în raport cu referinţa constituită de planul elaborat iniţial. Rămânem alături de subiectul probaţiunii şi îl SUSŢINEM în atingerea rezultatelor pe care şi le-a propus. Subiectul probaţiunii care în viitor reuşeşte să se autosusţină este rezultatul unei implementări de SUCCES a soluţiei alternative.

2.2. METODE ŞI TEHNICI APLICATE ÎN ASISTENŢA PSIHO-SOCIALE LA ETAPA PRESENTINŢIALĂ

Pe tot parcursul asistenţei psiho-sociale la etapa presentinţială, consilierul de probaţiune utilizează o serie de metode, tehnici şi instrumente specifice tipului de necesităţi sau etapei în care se află subiectul probaţiunii. Există tehnici care se utilizează doar în anumite etape ale asistenţei psiho-sociale (grupul de suport, consilierea – etapa de intervenţie) sau tehnici care sunt regăsite pe tot parcursul asistenţei (întrevederea, interviul sau observaţia). În general, fiecărei tehnici îi corespunde un anumit instrument (interviul – ghid de interviu, observaţia – ghid de observaţie, întrevederea – raportul de întrevedere, etc).

Definiţii : Metodă − modalitate generală, strategică de abordare, studiere a realităţii. În sensul utilizat în ştiinte este un mod de cercetare, o manieră de cunoaştere sau de

transformare a realitătii; este o manieră de a face un lucru urmând anumite principii şi parcurgând nişte etape într-o anumită ordine, imprimând acţiunii coerenţă şi continuitate.

Tehnici − forme concrete pe care le îmbracă metodele (există posibilitatea ca una şi aceea şi metodă să se realizeze cu tehnici diferite), ansamblu de prescripţii metodologice (reguli, procedee) pentru o acţiune eficientă în planul praxisului sau al reflecţiilor teoretice.

Instrument − mijloc cu ajutorul căruia se realizează “captarea” informaţiei, a datelor, este cel care se interpune între cercetător şi realitatea studiată. Un mijloc material utilizat de cercetător pentru cunoaşterea fenomenelor sociale (de exemplu: foaia de observaţie, ghidul de interviu, aparatura tehnică).

Procedeul - modul de utilizare a instrumentelor.Strategia - arta de a pune în relaţie un ansamblu de factori - resurse umane, materiale,

instituţionale şi organizarea lor în vederea atingerii scopului propus. Strategia presupune combinarea unor metode şi tehnici proiecte de intervenţie în sensul schimbării.

11

În cadrul consilierii psiho-sociale un loc semnificativ revine sarcinii de informare generală a subiectului probaţiunii şi instruirea acestuia vizavi de tehnicile psiho-sociale de lucru cu propria persoană (de ex. managementul emoţiilor).

Consilierea psiho-socială este un proces în care consilierii de probaţiune pregătiţi formează o relaţie bazată pe încredere cu subiectul probaţiunii ce necesită ajutor.

În consilierea psiho-socială un accent semnificativ se pune pe necesitatea participării active a subiectului probaţiunii (atît în procesul consilierii, cît şi în activitatea cotidiană de realizare a planului şi acţiunilor planificate de comun accord cu consilierul de probaţiune) şi responsabilităţii personale în baza cointeresării conştientizate în atingerea unor rezultate pozitive, fără de care consilierea este mai puţin eficientă.

2.2.1. DOCUMENTAREA este atât o metodă distinctă de evaluare a subiectului probaţiunii, cât şi un proces care se desfăşoară pe toată perioada de instrumentare a cazului. Spre deosebire de celelalte metode de evaluare şi intervenţie, documentarea se realizează numai de către consilierul de probaţiune care stabileşte un plan de documentare ce cuprinde resursele cheie din sistemul subiectului probaţiunii care pot oferi informaţii relevante despre acesta. Documentarea teoretica constituie a doua sursa principala de date si informatii dupa observatia directa. Aceste documente pot fi de mai multe tipuri: documente de stare civilă, documente juridice, anchete sociale, „cartea vieţii”, reclamaţii la inspectoratul de poliţie, înregistrări audio.

Consilierul de probaţiune utilizează tehnica documentării folosind diverse surse de informare privitoare la subiectul probaţiunii (instituţii, agenţii asociaţii etc). Aceste informaţii constau în fişe medicale, rapoarte de examinare psihologică şi psihiatrică, proces verbal întocmite de poliţie, etc.

2.2.2. OBSERVAŢIA este o tehnică de investigaţie utilizată şi în domeniul probaţiunii care are ca scop culegerea de informaţii cu valoare de fapte, necesare pentru a le completa/confirma pe cele rezultate în urma altor tehnici (documentarea, interviul sau întrevederea).

Observaţia este o metodă fundamentală de culegere a datelor empirice, utilizată în ştiinţele socio-umane şi în practica asistenţială. Spre deosebire de observaţia spontană, folosită în contextul vieţii cotidiene, observaţia ştiinţifică este o acţiune planificată, ghidată de scopuri şi ipoteze, desfăşurată după reguli precise şi îndelung verificate.

Observaţia directă, de teren, constituie tehnica principala de investigaţie într-u cât ne oferă informaţii cu valoare de fapte, care constituie materialul cel mai bogat, divers si nuanţat. Observaţia constituie sursa indispensabilă de date şi proba decisivă a valorii şi semnificaţiei concluziilor la care se ajunge. Un bun observator trebuie sa posede:

- însuşiri care vizează identificarea, descrierea şi înregistrarea rapidă şi specifică a celor mai "reprezentative" fapte;

- însuşiri care vizează masurarea şi cuantificarea datelor sau traducerea cantitativă a informaţiilor calitative.

Utilizarea observaţiei, ca metodă fundamentală de investigare psiho-socială, presupune respectarea unor reguli generale referitoare la pregătirea observaţiei, la realizarea acesteia şi înregistrarea datelor empirice. În acest sens, în orice tip de observaţie, consilierul de probaţiune trebuie să răspundă la un set de întrebări care sistematizează activitatea de observare:

- Ce să observe? - Cum să observe? - Cum să înregistreze faptele observate?

12

- Cum să le interpreteze ? - În ce scop realizează observaţia?- Cum valorifică rezultatele în cadrul planului de intervenţie?

Cu ajutorul metodei observaţiei putem culege date de natură diferită, precum:- manifestări de conduită (comportamente individuale şi colective surprinse în context natural,

acţiunile şi interacţiunile umane cotidiene) ;- aspecte legate de comunicarea interpersonală (limbaj verbal şi nonverbal; calitatea

comunicării; mesajele transmise) ;- aspecte referitoare la mediul social (condiţii materiale şi de locuit; reţeaua de relaţii) .Utilizarea unui ghid de observaţie, ca şi în cazul interviului, reprezintă o necesitate pentru

abordarea coerentă, logică şi organizată a observării. Ghidul de observaţie presupune de fapt întrebările care ar putea să orienteze consilierul de probaţiune să obţină volumul maxim de informaţie despre subiectul probaţiunii şi despre necesităţile sale la moment.

Observaţia face referire cu precădere la comportamentul nonverbal şi la concordanţa dintre acesta şi comportamentul verbal. Uneori mesajele nonverbale pot exprima cu mult mai mare claritate adevaratele trăiri pe care Ie încearcă o persoană la un moment dat, scopul observaţiei e acela că sporeşte cantitatea şi calitatea informaţiilor.

2.2.3. CONVORBIREA TELEFONICĂ reprezintă una dintre cele mai utilizate tehnici auxiliare de acumulare/confirmare a datelor obţinute şi de realizare a contactului dintre consilierul de probaţiune şi subiectul probaţiunii prin comunicare exclusiv verbală. Convorbirea telefonică nu este localizată într-o anumită etapă în lucrul cu subiectul probaţiunii, ci se poate realiza oricând este necesar.

2.2.4. ÎNTREVEDEREA reprezintă modalitatea prin care, în cursul unei întâlniri între consilierul de probaţiune şi subiectul probaţiunii, se stabileşte relaţia care vizează obţinerea de informaţii primare necesare explorării problemei şi, ulterior, stabilirii modalităţilor de rezolvare. Întrevederea în cadrul asistenţei psiho-sociale la etapa presentinţială constituie o tehnică care se află în centrul practicii, fiind cea mai eficientă pentru a realiza, a analiza şi pentru a păstra un permanent contact cu subiectul probaţiunii.

Avantajul întrevederii este că suplineşte defectele, neajunsurile interviului, chestionarului cu efectele observaţiei pure. Are loc în cadrul întrevederii un proces cu un raport de interdependenţă mare, accentul se pune pe conţinutul informaţiilor şi pe interacţiunea umanş şi mecanismele diverse.

13

Omul s-a născut şi a trăit permanent sub zodia întrebării. Apărut ca expresie a neastâmpăratei curiozităţi a fiinţei umane

şi a dorinţei sale de cunoaştere, interviul reprezintă acea „convorbire între două persoane, un intervievator şi un

intervievat, condusă şi înregistrată de intervievator”

(Blanchet şi col., 1985).

2.2.5. INTERVIUL este o tehnică care presupune, prin intermediul comunicării directe, culegerea datelor, diagnosticarea situaţiei subiectului probaţiunii şi sprijinirea acestuia în vederea rezolvării problemei, ghidul de interviu - exprimă într-o ordine logică direcţia pe care, consilierul de probaţiune prin întrebări şi prin răspunsuri subiectul probaţiunii, o urmează împreună, pentru a atinge scopul interviului.

Ca metodă de investigaţie interviul presupune ascultare activă, interpretare şi chestionare. Consilierul de probaţiune este o persoană specializată în intervievare, iar abilităţile sale tehnice sunt cel mai adesea însoţite de cunoştinţe teoretice, valori adecvate şi o considerabilă experienţă practică.

Ascultarea activă este o sarcină fundamentală a interviului. Un bun interviu se bazează pe capacitatea consilierului de probaţiune de a fi un bun ascultător. Un bun ascultător nu este pasiv, ci arată interes sincer fiind concentrat asupra a ceea ce subiectul probaţiunii spune.

Interviurile iniţiale sunt adesea dedicate unei treceri în revistă generale, pentru a vedea dacă subiectul probaţiunii respectiv are nevoie de intervenţia profesionistă a unui specialist anume. Pentru consilierul de probaţiune intervievarea nu trebuie să devină niciodată o rutină. Doar prin ascultarea şi observarea atentă a modului în care subiectul probaţiunii caută sprijin se poate ajunge ca faptele obiective şi sentimentele subiective să devină părţi componente ale unui schimb interpersonal care percepe mesaje deschise sau închise, le decodează şi răspunde la diferitele niveluri de comunicare iniţiate.

Fiecare interviu tinde să aibă o direcţionare şi o structură (început, mijloc şi sfârşit). Trebuie să se reflecteze asupra fiecărui interviu şi să se revadă mereu conţinutul acestuia.

Faza introductivă a interviului – sunt recomandate întrebări sau discuţii cu caracter general, pentru o pregătire emoţională a subiectului probaţiunii. Cele mai importante abilităţi sunt cele de punere a întrebărilor (deschise sau închise) şi de ascultare activă.

În faza introductivă, întrebările urmăresc:- explorarea problemei şi a situaţiei subiectului probaţiunii;- încurajarea subiectului probaţiunii să împărtăşească informaţii factuale şi afective;- ajutarea subiectului probaţiunii să se simtă respectat şi confortabil în relaţia de interviu.Există şi o exersare a altor tipuri de întrebări:- directe: ce implică în mod direct responsabilitatea subiectului probaţiunii pentru răspunsul dat;- indirecte: responsabilitatea este difuză;- întrebări de clarificare – concretizare.Faza de mijloc a interviului – consilierul probaţiunii va explica scopul şi obiectivele întrevederii. Sunt necesare următoarele deprinderi:- de explorare şi însoţire (nonverbale şi verbale);- de orientare spre schimbare;- de observare (limbajul verbal, limbajul nonverbal al subiectului probaţiunii, contactul vizual,

evitarea unor subiecte sensibile pentru subiectul probaţiunii, observarea unor inconsistenţe sau lipsuri, conjuncturi stresante sau conflictuale);

- de ascultare (activă, pasivă, etc.);- de a pune întrebări (întrebări închise, deschise, de ghidare, întrebări care urmăresc continuarea

răspunsului, întrebări cu răspuns aprobator);- de a focaliza, ghida şi concentra;- de a îndruma subiectul probaţiunii pentru realizarea obiectivelor propuse;

14

- de a parafraza;- de a rezuma;- de a se confrunta;- de a tăcea;- de dezvoltare a climatului.Încheierea interviului – are loc atunci când subiectul probaţiunii a depăşit problema sau

consilierul probaţiunii nu mai poate lucra cu acesta. Consilierul de probaţiune va trebui să aibă deprinderi în a pregăti subiectul probaţiunii pentru această etapă, să sumarizeze, să ştie să identifice subiectul probaţiunii care îşi exprimă îngrijorările doar în această etapă.

În cadrul interviului, consilierul de probaţiune trebuie să se asigure că este înţeles de subiectul probaţiunii şi va avea un comportament profesional, va respecta confidenţialitatea informaţiilor furnizate în cadrul interviului.

Viorel Prelici (2002) a identificat un număr de întrebări care pot eficientiza un interviu:- unde este mai potrivit locul de desfăşurare a interviului? ( evitarea unor întreruperi ex.

telefoane, colegi, etc.);- care va fi conţinutul interviului? (în funcţie de scopul acestuia);- cum se va realiza acomodarea la condiţiile interviului? (anticiparea trebuinţelor şi

sentimentelor subiectului probaţiunii de către consilierul de probaţiune).Este de recomandat că tehnica interviului să fie aplicată numai după ce consilierul de probaţiune

a conceput un ghid de interviu. Important este să menţionăm că, consilierul de probaţiune trebuie să evite confuzia între interviu şi tehnica chestionarului, chiar dacă ambele urmăresc înregistrarea unor opinii (chestionarul se utilizează pentru identificarea unor opinii pe un eşantion mare).

Interviurile au caracteristici speciale care le diferenţiază de conversaţiile cotidiene. Ele au un anumit context, sunt direcţionate spre un scop particular, munca are de obicei o durată planificată, iar uneori limitată, în timp ce dezvoltarea de relaţii pozitive sau negative, este inevitabil o parte a procesului.

Interviurile încununate de succes nu depind de conţinut (de ce anume s-a spus) sau de faptul că subiectul probaţiunii a obţinut sau nu ceea ce a solicitat. Un rezultat semnificativ pentru primul interviu este ca consilierul de probaţiune să fie perceput ca cineva capabil să înţeleagă preocupările şi sentimentele subiectului probaţiunii cu privire la dificultăţile prin care trece.

Un rezultat pozitiv al intervievării se bazează de asemenea pe încercarea de a elimina unele dintre barierele de comunicare care pot duce la neînţelegeri. Utilizarea jargonului profesional este de asemenea un obstacol evident pentru un bun interviu; el distanţează clar subiectul probaţiunii de consilierul de probaţiune. Erorile pe care le comit chiar şi intervievatorii experimentaţi constau în anticiparea a ceea ce are de gând să spună persoana respectivă sau presupoziţia că ai înţeles sensul unor cuvinte sau semnale non-verbale.

Interviurile se împart, după modurile în care sunt conduse şi structurate, conform următoarelor clasificări:

- interviul informational (de culegere a datelor);- interviul de diagnostic;- interviul terapeutic;

15

Trebuie precizat faptul că realizarea interviului fără un ghid reprezintă una dintre gravele erori pe care le poate face un consilier de probaţiune. În planificarea interviului sau realizarea ghidului de interviu prezintă importanta întrebări ca de exemplu:

- Care sunt obiectivele interviului şi cum vor fi ele atinse prin intermediul întâlnirilor consilierului de probaţiune cu subiectul probaţiunii?

- Ce decizii sunt vizate pentru a fi formulate în timp?- Sunt implicaţi în procesul asistării subiectului probaţiunii şi alţi profesionişti?-Cât timp va dura interviul?

Unde se va desfăşura?- Ce tehnici pot fi aplicate în timpul interviului?- Ce factori trebuie luaţi în consideraţie pentru pregătirea interviului (culturali, etnici, religioşi

etc.)?- Ce stări ale subiectului probaţiunii trebuie avute în vedere pentru pregătirea interviului

(anxietate, furie, confuzie, etc)? - Ce documentaţie e necesară pentru pregătirea interviului? Interviul informaţional e desemnat să obţină materialul necesar realizării anchetei subiectului

probaţiunii cu care relaţioneaza consilierul de probaţiune. Scopul acestui tip de interviu constă în obţinerea informaţiilor care să-l ajute pe consilierul de probaţiune să înţeleagă cât mai bine subiectul probaţiunii şi problemele lui. Pentru acest scop trebuie să se cunoască subiectul probaţiunii la el acasă, spre a-i cunoaşte modul de gîndire şi caracterul, să se vadă cum se încadrează familia lui în mediul social în care trăieşte (care este atitudinea lui faţă de membrii familiei, rude, prieteni, vecini, activitateape care o desfăşoară etc.) Toate aceste informaţii se obţin de la subiectul probaţiunii respectiv printr-o convorbire/interviu, de la membrii familiei, de la rude, vecini, prieteni şi alte persoane cu care comunică. În realizarea vizitei la domiciliul subiectului probaţiunii consilierul de probaţiune urmăreşte:

- Comportamentul subiectului probaţiunii în mediul familial (schimbările de comportament într-un cadru familial corespund realităţii familiale studiate mai mult decât schimbările dintr-un cadru neutru);

- Cunoaşterea subiectului probaţiunii în propria locuinţă constituie premisa înţelegerii nuanţate a personalităţii sale pentru care casa reprezintă un spaţiu sacru (în cazul în care are locuinţă);

- Primul impact al consilierului de probaţiune cu locuinţa subiectului probaţiunii nu trebuie să determine exteriorizarea impresiilor negative; deasemenea este important să fie apreciate lucrurile semnificative pentru personalitatea subiectului probaţiunii chiar dacă ele nu reprezinta o valoare;

- Subiectul probaţiunii poate fi surprins de consilierul de probaţiune în timpul vizitelor sale discutând cu prietenii, ascultând sau vizionând programe radio-tv, supraveghind copiii.

- Chiar dacă aceste aspecte par a distrage atenţia subiectului probaţiunii, ele sugerează viaţa reală de familie.

- Subiectul probaţiunii are dreptul ca în timpul interviului să opteze pentru prezenţa unei rude foarte apropiate, pentru a se simţi protejat din punct de vedere emoţional. În ceea ce priveşte contactul cu rudele subiectului probaţiunii este indicat să se discute cu fiecare membru al familiei în parte. "Cu rudele se lucrează în general foarte greu, fiindcă acestea aproape niciodată nu sunt obiective. În orice caz, consilierul de probaţiune trebuie să fie foarte atent cu datele furnizate de către rude, deoarece acestea uneori pot da peste cap toată ancheta socială."

16

Interviul de diagnostic se deosebeşte de cel informaţional prin natura întrebărilor, acestea fiind orientate spre decizii specifice care pot justifica tipuri de servicii oferite subiectului probaţiunii în functie de problemele identificate.

Interviul terapeutic – are scopul de a sprijini subiectul probaţiunii în procesul de schimbare şi de rezolvare a problemei diagnosticate. Această formă a interviului e utilizată cu precădere de către psihoterapeuţi, de aceea nu ne vom reţine la acest tip de interviu, dat fiind faptul că nu ţine de competenţa noastră profesională, le permitem psihoterapeuţilor să o facă cum ştiu ei mai bine.

2.2.6. CONSILIEREA reprezintă cea mai importantă metodă de intervenţie pe care consilierul de probaţiune o utilizează în procesul de ajutorare a subiectului probaţiunii. Misiunea consilierului de probaţiune este de a ajuta subiectului probaţiunii să conştientizeze soluţia pentru situaţia de dificultatecu care se confruntă la moment, iar metoda principală prin care se atinge acest scop este consilierea.

Consilierea individuală sau de grup şi alte terapii comportamentale sunt componente esenţiale ale unui proces de asistenţă eficient pentru subiectul probaţiunii. Şansele de reintegrare sau resocializare a subiectului probaţiunii depinde de programe, proiecte, şi intervenţie de calitate.

Această relaţie este axată pe semnificaţii personale ale experienţei, ale sentimentelor, comportamentelor, alternativelor şi sarcinilor. Consilierea acordă o unică posibilitate pentru indivizi de a-şi exprima ideile şi emoţiile în condiţii nonevaluative. În cadrul consilierii subiectul probaţiunii învaţă să devină auto-consilier, este ajutat să devină apt în soluţionarea problemelor şi, respectiv, să devină mai puţin dependent de alţii, este un proces reeducativ, formatul căruia este orientat spre transformarea comportamentelor, deprinderilor, atitudinilor greşit învăţate, cu strategii mai eficiente.

Prin consiliere, consilierul de probaţiune are posibilitatea să exploreze, să descopere şi să clarifice care sunt resursele subiectului probaţiunii şi împreună cu acesta să stabilească care sunt soluţiile pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă.

Cu toate acestea, indiferent de şcoala de gândire căreia îi aparţin, în general consilierul de probaţiune trebuie să fie capabili să asculte, să observe şi să răspundă. Pentru aceasta ei au nevoie de abilităţi specifice: abilităţi de a aştepta, de a specifica, de a confrunta, de a personaliza, de a rezolva probleme şi a planifica acţiuni.

După Nelson Jones (1983), consilierii trebuie să deţină următoarele calităţi:- empatia sau înţelegerea, efortul de a vedea lumea prin ochii celuilalt;- respectul (încrederea în capacitatea celuilalt de a rezolva problema);- concreteţea sau specificitatea (cel consiliat să-şi reducă astfel confuziile);- autocunoaşterea şi autoacceptarea;- autenticitatea în relaţiile cu subiectul probaţiunii;- congruenţa (limbajul verbal se potriveşte cu cel nonverbal).Un consilier de probaţiune experimentat realizează faptul potrivit căruia consilierea este un

proces cu dublă direcţionare în care consilierul de probaţiune şi subiectul probaţiunii trebuie să ţină cont unul de celălalt.

Scopurile consilierii sunt de a ajuta persoanele în procesul de dezvoltare, de a ajuta individul să devină o persoană cu funcţionalitate deplină prin deschiderea către experienţă şi ambiguitate, încredere în sine, dezvoltarea unei surse interne de evaluare şi învăţarea faptului că creşterea şi revizuirea sunt procese continue, nu rezultate odată pentru totdeauna.

17

Condiţiile de desfăşurare a unei bune consilieri sunt empatia, “căldura” non-posesivă, acceptarea şi autenticitatea, confidenţialitatea, mediul desfăşurării consilierii.

Empatia se poate defini ca “intrare/păşire” în lumea interioară a unei alte persoane, cu scopul de a înţelege gândurile, sentimentele, comportamentele şi semnificaţiile pe care persoana respectivă le atribuie unor evenimente. În acelaşi timp, consilierul de probaţiune rămâne însă el însuşi, empatia nepresupunând identificare. Nivelul empatiei este strâns corelat cu gradul în care subiectul probaţiunii reuşeşte să-şi exploreze lumea interioară.

Săndulescu în lucrarea sa „Consiliere şi psihoterapie pastorală” enumeră douăsprezece tehnici normative prin aplicarea cărora empatia poate fi manifestată concret, şi anume:

- Oferă confort pacientului;- Adu-ţi aminte de lucrurile fundamentale – stilul întrebărilor;- Fii natural;- Încurajează exprimarea sentimentelor;- Ia în considerare nivelul de dezvoltare al pacientului;- Fii atent la starea de nesiguranţă a pacientului;- Fii receptiv – interpretarea sentimentelor;- Repetă frazele pacientului; ascultarea reflectivă;- Foloseşte întrebări deschise, directe;- Menţine liniştea terapeutică – ascultă pacientul;- Fii atent la limbajul nonverbal – citeşte limbajul corporal;- Mergi de la general la specific – focalizează, acordă atenţie detaliului semnificativ.Cele douăsprezece tehnici enumerate mai sus oferă o imagine clară asupra modului în care

trebuie condusă o anamneză pentru a obţine din partea subiectului probaţiunii o relatare semnificativă. Într-adevăr tehnicile sunt folositoare, dar primordial (dimensiunea umană a anamnezei) rămân: stabilirea empatiei, respectului şi încrederii.

„Căldura” nonposesivă se exprimă în general prin: limbajul trupului (postură, proximitate, spaţiu personal, contact vizual), cuvinte şi vorbire (tonul, tipul cuvintelor, etc), congruenţa acestora. Orice nepotrivire a cuvintelor cu limbajul nonverbal creează confuzie. Căldura şi apropierea trebuie utilizate cu maximă atenţie. Cineva foarte „rece”, distant, cinic şi neîncrezător se poate simţi ameninţat în faţa unei persoane care se arată „caldă” şi plină de afecţiune. Căldura şi apropierea sunt atributele care înlesnesc formarea alianţei de lucru dintre subiectul probaţiunii şi consilierul de probaţiune.

Autenticitatea reprezintă gradul în care consilierul de probaţiune este el însuşi în cadrul relaţiei cu subiectul probaţiunii. Ca bază a comunicării, autenticitatea este în acelaşi timp o precondiţie a empatiei care încurajează subiectul probaţiunii să se exploreze şi să fie, la rândul lui, sincer şi deschis.

Acceptarea este o altă condiţie esenţială în consiliere. Ea conţine implicit o alta, şi anume cea a recunoaşterii unicităţii subiectului probaţiunii. Acceptarea este cadrul necesar schimbării. Consilierii de probaţiune au în general grade diferite de acceptare care pot varia de la zi la zi sau de la un subiect al probaţiunii la alt subiect al probaţiunii. Dacă acceptăm oamenii aşa cum sunt ei, la rândul lor, aceştia ne vor accepta pe noi aşa cum suntem.

În sensul promovat de asociaţia britanică în domeniu, consilierea include acţiunea desfăşurată individual sau cu mai muIte persoane, orientată spre:

18

- dezvoltare personală;- sprijin în situaţiile de criză-ajutor psihoterapeutic;- rezolvare a problemelor.Din perspectiva subiectului probaţiunii pot fi abordate opt stadii ale consilierii: 1. Conştientizarea problemei: "Am o problemă!" sau "cred că sunt într-o dificultate! 2. Construirea unei relaţii cu consilierul de probaţiune: "Cred că acest consilier de probaţiune

mă poate ajuta";3. Motivaţia: "Cred că pot să-mi îmbunătăţesc situaţia!"4. Conceptualizarea problemei: "Problema mea nu e de nerezolvat, dar are o serie de

componente care nu pot fi schimbate";5. Explorarea strategiilor: "Înteleg că sunt câteva planuri de acţiune pe care pot să Ie încerc

pentru a-mi ameliora situaţia";6. Selecţionarea strategiei: "Cred că această abordare m-ar ajuta şi sunt gata să o încerc";7. Implementarea: "Aceasta abordare mă ajută foarte mult!"8. Evaluarea: "Deşi aceasta abordare mi-a luat o parte din timp şi a solicitat efort, consider că a

meritat." După evaluarea situaţiei subiectului probaţiunii, consilierul de probaţiune, trebuie să i-a o

decizie. Decizia înseamnă, de cele mai multe ori, o alegere între mai multe posibilităţi, variante, scenariu.

Pentru fiecare decizie consilierul de probaţiune trebuie să prezinte argumente şi totodată să identifice efectele, consecinţele negative posibile întrucât e vorba de protecţia şi destinul unei fiinţe umane.

Arta ascultării reflective şi empatice este esenţială în orice consiliere, consilierul de probaţiune trebuind să asculte nu doar cu mintea, ci şi cu inima, cu sentimentele. Acestă artă nu este niciodată simplă, dacă ne gândim la faptul că în momentul în carea scultăm gândim mult mai repede decât în momentul în care vorbim. Este o artă a învăţa să asculţi cu ochii, urechile, gândul, mintea, inima, să te pui în acord cu cel ce-ţi vorbeşte, să simţi şi să înţelegi ce se află în spatele cuvintelor, în spatele evenimentelor relatate, să vezi problema reală şi să o scoţi la suprafaţă, astfel încât subiectul probaţiunii să fie uimit să trăiască interioritatea, să realizeze ceea ce se întâmplă în viaţa lui şi cea mai potrivită soluţie pe care trebuie să o adopte.

Aşa cum există o artă de a vorbi (arta oratorica), există şi arta de a asculta. În cazul acesta nu vorbim de un auditoriu oarecare ci ne referim la a(p)titudinea de bun ascultător a consilierului de probaţiune faţă de interlocutorul său. În acest context, a asculta reprezintă a primi şi a înţelege cât mai fidel posibil ceea ce altul vorbeşte, de a-l asculta pe celălalt (subiectul probaţiunii) în mod personal (nu diagnostic) până la capăt (dincolo de cuvinte), cu ceea ce vrea să spună, cu probemele, dilemele, frământările şi temerile sale, acordându-i toată atenţia şi consideraţia persoanei umane, deci omului.

Atutudinea de ascultare veritabilă conferă pacientului un sentiment de întâlnire autentică, de ajutor psihologic, de valorizare personală, încredere, siguranţă, suport psihologic, apropiere. Nevoia de a fi ascultaţi este poate cea mai mare nevoie a subiectului probaţiunii. Absenţa unei astfel de atitudini nu permite stabilirea unei relaţii. La polul opus se situează „ascultarea” superficială, expeditivă, de pe poziţii ofensive sau defensive, ascultare ce duce la imposibilitatea instaurării unui

19

climat de încredere, calm, primire, respect, căldură umană, absolut necesare relaţiei de ajutor şi asistenţă psiho-socială.

Obstacolele în calea ascultării par a fi: lipsa de atenţie, interesul scăzut sau crescut peste limite pentru persoană, graba, proiecţia asupra subiectului probaţiunii a propriilor nevoi nesatisfăcute sau frustrări, ataşamentul pentru propriile scheme mentale (situaţie în care consilierul de probaţiune judecă experienţa celuilalt numai de la cea proprie), deficienţă în acceptarea diferenţelor umane: individuale, culturale, rasiale, de condiţie socială, diferenţele de sex, diversitatea limbajului.

În timp ce consilierul de probaţiune ascultă în profunzime, recepţionând multiplele nivele ale comunicării verbale şi nonverbale, el reflectă către subiectul probaţiunii într-o formă parafrazată esenţa a ceea ce este comunicat care conduce la sinteza sentimentelor, a problemelor transmise.Acest proces de ascultare şi reflectare îndeplineşte o serie de funcţii importante: permite consilierului de probaţiune să-şi puncteze clar percepţiile, conduce subiectul probaţiunii să afle ceea ce consilierul încercă să înţeleagă în legătură cu simţămintele şi semnificaţia lor, conştienţa preocupării consilierului de a-l înţelege stimulează şi întăreşte relaţia terapeutică.

Pentru a auzi, se cere mai întâi să taci. Astfel, un bun terapeut, consilier trebuie să ştie să facă linişte în interioritatea sa, cu alte cuvinte nu putem să fim atenţi la ceilalţi, să-i înţelegem bine, dacă nu ne cunoaştem, înţelegem pe noi înşine. Pentru a asculta eficient trebuie să mergem dincolo de propriile percepţii şi gânduri, de concluziile şi prejudecăţile nostre care se interpun între noi şi ceea ce ascultăm. Ascultarea şi liniştea sunt două atitudini intim legate între ele. Liniştea (tăcerea) devine o condiţie a ascultării deoarece numai în linişte se poate auzi cu adevărat. Când înveţi să taci, înveţi să auzi (limbajul verbal), să priveşti (limbajul nonverbal şi paraverbal), să asculţi, să percepi mesajele şi semnificaţiile reale, chiar dincolo de cuvintele şi formulările subiectului probaţiunii şi, în mod paradoxal, când, cum, cât şi ce vorbeşti, arta dialogului, secretul suprem al oricărei comunicări umane, trebuie deprinsă căci numai ea permite succesul consilierii şi asistenţei.

Ascultarea activă nu înseamnă pur şi simplu a-i acorda atenţie celuilalt sau a-i pune întrebări pentru a reconstitui puzzle-ul cu informaţii care ne lipsesc pentru a înţelege o situaţie, ci ea presupune mai curând să te interesezi de ceea ce nu spune interlocutorul.

2.3. DOSARUL PERSONAL 1. După înregistrarea demersului de întocmire a referatului de evaluare psiho-socială a

personalităţii bănuitului/învinuitului/inculpatului, se întocmeşte dosarul personal .Dosarul personal conţine: a) demersul de întocmire a referatului de evaluare psiho-socială a personalităţii

bănuitului/învinuitului/inculpatului şi informaţiile cu privire la comunicarea organelor abilitate despre primirea demersului, care a servit drept temei pentru desfăşurarea activităţilor de evaluare psiho-socială a personalităţii bănuitului/învinuitului/inculpatului;

b) citaţie, copiile actelor de identitate, ancheta de evaluare psiho-socială, evaluarea riscului de recidivă, raport privind efectuarea primei întrevederi;

c) materiale relevante la caz cum ar fi: caracteristici, documente (rapoarte, procese verbale) privind efectuarea întrevederilor, vizita la domiciliu privind evaluarea condiţiilor de trai, comportamentul subiectului probaţiunii, materiale privind acordarea asistenţei şi consilierii, informaţii privind depistarea necesităţilor şi dificultăţilor cu care se confrunta subiectul probaţiunii la moment.

20

2. Dosarul personal se numerotează conform numărului de ordine din registrul de evidenţă a demersurilor parvenite cu solicitarea întocmirii rreferatelor de evaluare psiho-sociale a personalităţii bănuitului/învinuitului/inculpatului.

3. Documentele ce se conţin în dosar urmează a fi numerotate şi înscrise în borderoul dosarului în ordine cronologică, ulterior ele sunt cusute în dosar. Borderoul documentelor se întocmeşte pe o filă care se coase la începutul dosarului.

Asistenţa psiho-socială la etapa presentinţială se acordă subiectului probaţiunii în paralel cu realizarea referatului de evaluare psiho-socială la solicitarea Inspectoratului de poliţie, Procuraturii sau Instituţiei de judecată.

Dosarul va fi o completare la materialele obţinute de către consilierul de probaţiune pentru evaluarea psiho-socială a personalităţii bănuitului/învinuitului/inculpatului, ceea ce va facilita realizarea referatului.

Metodele şi tehnicile descrise în metodologia privind asistenţa psiho-social la etapa presentinţială, permit consilierului de probaţiune obţinerea informaţiei despre subiectul probaţiunii (bănuit/învinuit/inculpat), realizarea unei evaluări de calitate (respectînd paşii descrişi şi recomandaţi în metodologie) şi depistarea necesităţilor, dificultăţilor cu care se confruntă persoana evaluată la moment, pentru a se putea determina împreună cu subiectul probaţiunii care ar fi calea de soluţionare sau îmbunătăţire a situaţiei acestuia.

Asistenţa psiho-socială se încheie la ultima întrevedere cu bănuitul/învinuitul/inculpatul cînd I se prezintă pentru a face cunoştinţă cu referatul şi la această întîlnire în urma evaluării şi depistării necesităţilor subiectului probaţiunii se înaintează nişte recomandări din partea consilierului de probaţiune, îndrumări către alţi specialişti competenţi să lucreze împreună cu subiectul probaţiunii asupra necesităţilor, problemelor depistate şi ce nu s-a reuşit sau nu a fost posibil de realizat în perioada întocmirii referatului de evaluare psiho-socială a personalităţii bănuitului/învinuitului/inculpatului.

CAPITOLUL 3

3.1. RELAŢIILE DE PARTENERIAT ÎN PROCESUL DE ASISTENŢĂ PSIHO-SOCIALĂ LA ETAPA PRESENTINŢIALĂ

În activitatea de asistenţă şi consiliere un element important este îndrumarea subiectului probaţiunii către serviciile sociale ce i-ar putea sprijini. Consilierul de probaţiune este cel care elaborează harta serviciilor sociale de informare despre organizaţiile guvernamentale şi non-guvernamentale din comunitate.

Relaţiile de parteneriat au ca obiectiv prevenirea recidivei de infracţiune, şi reintegrarea în comunitate a subiecţilor probaţiunii. Cu cât subiectul probaţiunii are un mediu social mai favorabil, cu atât mai mult îşi valorifică potenţialul său fizic, intelectual şi emoţional. Cu cât subiectul probaţiunii are un mediu social mai nesigur pentru reintegrarea sa, cu atât mai mult se simte necesitatea unor servicii care ar oferi un mediu social alternativ.

Ulterior, trebuie de determinat dacă există o instituţie care poate să-şi asume responsabilitatea sau este nevoie de o nouă agenţie sau este nevoie de un nou parteneriat. Existenţa mai multor

21

parteneriate în acelaşi domeniu trebuie examinat cu prudenţă, astfel încât responsabilităţile partenerilor să nu se suprapună.

Criteriile de alegere a partenerilor potenţiali trebuie să se refere la scopul parteneriatului şi trebuie să includă:

- competenţa lor şi resursele mai ample, inclusiv dacă e cazul, capacitatea de conducere;- accesul la informaţie;- acoperirea pe care o prezintă la faţa locului (adică, dacă acoperă timpul corect şi mărimea

teritoriului);- caracterul acceptabil/ legitim pentru efectuarea rolului său, inclusiv anumită independenţă;- pregătirea lor de a colabora în baza unui echilibru adecvat al puterii economice sau

organizatorice şi expertiză între parteneri;- un echilibru adecvat între independenţă şi implicare, fie în lumea politică sau sectorul privat;- coinciderea scopurilor parteneriatelor cu responsabilităţile existente;- dispunerea de motivare suficientă profesională, sau personală de asumare a responsabilităţii;- potenţialul lor de a explora noi metode de activitate atât la faza începătoare, cat şi pe parcursul

existenţei parteneriatului.Activitatea de asistenţă şi consiliere se va realiza pe baza unui plan de asistenţă şi consiliere

adaptat nevoilor individuale ale subiectului probaţiunii. Nevoile identificate pot fi acoperite numai prin intervenţia consilierului de probaţiune în colaborare cu organizaţii neguvernamentale şi instituţii publice din comunitate. Partenerii ai serviciului de probaţiune pot fi:

- direcţia de sănătate publică;- organizaţii nonguvernamentale;- administraţia publică locală;- serviciul stare civilă;- direcţia de documentare a populaţiei;- agenţia de ocupare a forţei de muncă;- direcţia de învăţământ;- direcţia pentru protecţia drepturilor copilului (autoritatea tutelară);- biserici, alte organizaţii religioase, de caritate;- instituţii de învăţământ;- instituţii private şi agenţi economici şi chiar persoane individuale.Relaţiile de parteneriat pot să înceapă la diferite etape de identificare şi soluţionare a

problemelor infracţionale. La iniţierea unei relaţii de parteneriat, este necesar de a identifica clar natura problemelor care urmează a fi soluţionate şi de a determina dacă există metodele adecvate de prevenire sau dacă pot fi dezvoltate asemenea metode (Schema nr.1).

22

Schema nr.1

Ajutorul pe care subiectul probaţiunii îl solicită din partea comunităţii este diferit, în funcţie de problemele/necesităţile cu care se confruntă fiecare persoană în parte şi de ceea ce aceasta doreşte să realizeze. Prin colaborarea cu instituţiile publice şi neguvernamentale subiectul probaţiunii va găsi suportul moral cât şi social, de a depăşi nevoile sale bio-psiho-sociale în raport cu actul de comunicare şi relaţionare cu comunitatea, în asemenea situaţii speciale create. În acelaşi timp, instituţiile respective, conştientizând faptul că persoanele în conflict cu legea penală ar putea comite alte infracţiuni, în cazul în care acestea nu au nici o susţinere din partea statului, ar trebui să se implice mai mult, prin acordarea ajutorului necesar pentru persoanele respective. Important este de a identifica instituţiile în care persoanele în conflict cu legea penală au mai multă încredere şi de la care aşteaptă ajutorul necesar.

23

Subiectul probaţiunii

Culte religioase

APL

Centrul medicilor de familie

DMPDC

Direcţia de documentare a

populaţiei

ATOFM

Direcţia de învăţământ

Consilier de probațiune

Îndrumarea subiectului probaţiunii

către serviciile de resort

Serviciul de asistenţă

socială

comunitară

ONG

Serviciul stare civilă

3.2. RESPONSABILITĂŢI ALE INTERVENŢIEI FIECĂREI INSTITUŢII/ACTOR COMUNITAR ŞI ROLUL ÎN FIECARE ETAPĂ DE ACORDARE A ASISTENŢEI PSIHO-SOCIALE LA ETAPA PRESENTINŢIALĂ

Nr. Instituţia/organizaţia Servicii prestate1. APL Implicarea activă în soluţionarea şi acordarea

ajutorului imediat persoanei aflate în dificultate doar în baza deciziei Consiliului local. (ex: lipsa locului de trai, starea materială precară, etc.).

2. DASPF (în cadrul Consiliilor raionale locale)DMPDCDPDC

Activităţile prioritare ale asistenţei sociale constau în:- promovarea integrării sociale a persoanelor, care prin eforturi şi resurse proprii nu sînt în stare să-şi îmbunătăţească situaţia;- intervenţia prin diverse servicii, fie prin acordarea diferitor beneficii băneşti sau servicii sociale specifice, în funcţie de problemă.Misiunea DMPDC:Promovarea şi asigurarea respectării drepturilor copilului, ocrotirea copilului şi a familiei prin asistenţă şi acordare a serviciilor de calitate, acţiuni de prevenire a intrării copilului în dificultate, intervenţie în caz de necesitate şi aprobare a măsurilor de protecţie, dezvoltarea sistemului de protecţie a copilului în municipiul Chişinău şi formarea specialiştilor ce activează în domeniu.

3. SERVICIUL DE ASISTENŢĂ PSIHOPEDAGOGICĂ ÎN CADRUL CONSILIULUI RAIONAL

Cîteva din activităţile pe care le realizeaza serviciul de asistenţă psihopedagogică sunt:- Evaluarea complexă a dezvoltării copiilor şi identificarea timpurie a necesităţilor specifice ale copiilor;- Elaborarea recomandărilor privind măsurile de intervenţie şi serviciile de suport pentru incluziunea educaţională;- Acordă asistenţă psihopedagogică şi psihologică copilului şi familiei acestuia;- Asistenţă metodologică în lucrul cu copiii în situaţie de risc din sistemul de învăţămînt preşcolar, primar şi secundar general;- Realizarea evaluării complexă a copiilor pentru incluziunea educaţională şi orientarea profesională;- Determină caracteristicile specifice ale copilului conform domeniilor de dezvoltare: emoţional, motor,

24

cognitiv, verbal, social, iar după caz şi caracteristici privind limbajul, gîndirea, imaginaţia, memoria, atenţia, tipul de inteligenţă, afectivitatea, temperamentul, stilul de învăţare, etc. în baza cărora vor propune măsuri de asistenţă şi intervenţie.- Elaborează recomandări privind măsurile de intervenţie şi serviciile de suport pentru incluziunea educaţională în funcţie de nevoile specifice ale copilului;- Acordă asistenţă psihopedagogică, logopedică, psihologică precum şi alte servicii după caz copilului în situaţie de risc inclus în instituţiile care nu dispun de servicii specializate.

4. BISERICA CA ACTOR COMUNITAR ŞI CULTE RELIGIOASE

Oferirea de ajutor şi susţinere materiale: (îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, rechizite, fond de carte, etc.) asigurând, totodată, distribuirea acestora către persoanele care beneficiază de asistenţă socială;

5. ATOFM 1. Medierea munciiPot beneficia de servicii de mediere dacă se încadrează în una din categorii:- şomer înregistrat la una din agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă;- intraţi pentru prima dată pe piaţa muncii;- doreşte să-şi schimbe locul de muncă;- a demisionat sau a rămas fără un loc de muncă din diverse motive;- a încetat să muncească renunţând la autorizaţia (licenţa) pentru  desfăşurarea activităţii de întreprinzător sau pe bază de patentă;- a revenit  pe piaţa muncii după expirarea perioadei de îngrijire a copilului;- a revenit pe piaţa muncii după o perioadă de îngrijire a unui membru de familie invalid de gradul I, a unui copil invalid (până la 16 ani) sau a unei persoane de vârstă înaintată (mai mult de 75 ani);- a fost trecut în rezervă la eliberarea din serviciul militar;- a fost eliberat din locul de detenţie sau din instituţia de reabilitare socială;- urmează o formă de învăţământ la zi;- deţine teren agricol;2. Informare şi consiliere profesională:Oferă posibilitatea persoanelor să participe în cadrul

25

agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă  la seminare ce ţin de angajarea în câmpul muncii în vederea identificării individuale a unui post de lucru, fortificarea încrederii în sine şi creşterea şanselor de a găsi un loc de muncă corespunzător aspiraţiilor şi pregătirii profesionale3. Instruire profesională:Pot solicita încadrarea la un curs gratuit de formare profesională, dacă persoana face parte din una din categorii: calificare, recalificare, perfecţionare.Calificare - ansamblul de competenţe profesionale care permit unei persoane să desfăşoare activităţi specifice unei ocupaţii sau profesii;Recalificare - obţinerea competenţelor specifice unei alte ocupaţii sau profesii, diferite de cele dobândite anterior;Perfecţionare - dezvoltarea competenţelor profesionale în cadrul aceleiaşi calificări.4. Asistenţă la angajare

6. CENTRUL DE SĂNĂTATE PRIETENOASĂ ŞI ORGANIZAŢIILE NEGUVERNAMENTALE

Cu cît subiectul probaţiunii are un mediu social mai nesigur pentru reintegrarea sa, cu atît mai mult se simte necesitatea unor servicii care ar oferi un mediu social alternativ, cum ar fi:a) organizarea de activităţi de mediere şi de consultanţă pentru tineri în diverse probleme;b)orientarea profesională a tinerilor;c) prestarea altor servicii pentru tineret;d) analiza, sinteza şi evaluarea necesităţilor tinerilor;e) reprezentarea intereselor tinerilor în organele de stat:f) activităţi filantropice pentru tinerii în dificultate. Instrumentul de lucru în activitatea de asistenţă şi consiliere a persoanelor aflate în supravegheate serviciului de probaţiune este „mapa socială a comunităţii". Ea contribuie la eficientizarea activităţilor specifice ale consilierilor de probaţiune derulate pentru şi împreună cu persoanele asistate. Relaţiile de parteneriat au ca obiectiv prevenirea recidivei de infracţiune, şi reintegrarea în comunitate a subiecţilor probaţiunii.(vezi Registrul ONG-urilor din ţară pe site-ul http://www.civic.md/lista/ong.html).

7. SECŢIA DE EVIDENŢĂ ŞI DOCUMENTARE A POPULAŢIEI

Secţia evidenţă şi documentare a populaţiei prestează servicii cum ar fi:

- Perfectarea actelor de identitate;- Eliberarea certificatelor de naştere.

26

Abrevieri:

ATOFM - Agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncăAPL – Administraţia publica localăDASPF – Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei DMPDC - Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor CopiluluiDPDC - Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului

27