UNIVERSITATEA VALAHIA TARGOVISTEFACULTATEA DE STIINTE UMANISTE

SPECIALIZAREA GEOGRAFIE

LUCRARE DE LICENTA

CARACTERIZARE PEDOGEOGRAFICA A TERITORIULUI TURNU MAGURELE

JUDETUL TELEORMAN

INDRUMATOR: Conf. Univ.dr. Ştefan Ispas

STUDENT: Mirancea Violeta

TARGOVISTE 2003

“…Fiecare loc de pământ are o poveste a lui, dar trebuie să

tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie şi un dram de

iubire ca s-o înţelegi”

Nicolae Iorga

2

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………4

1. ASEZAREA GEOGRAFICA……………………………….5

2. FACTORII PEDOGENETICI………………………………82.1. Date geologice……………………………………...82.2. Relieful ……………………….……………………92.3. Clima……………………………………………….192.4. Hidrografia şi apele freatice………………………..272.5. Vegetaţia…………………………………………...352.6. Influenţa antropică…………………………………39

3. PROCESE PEDOGENETICE……………………………...433.1. Procese de bioacumulare…………………………..433.2. Procese de gleizare………………………………...443.3. Procese de salinizare………………………………453.4. Procese de eluviere-iluviere……………………….453.5. Procese vermice……………………………………453.6. Procese specifice de alterare……………………….46

4. CARACTERIZAREA SOLURILOR………………………464.1. Clasa molisoluri…………………………………....484.2. Clasa solurilor hidromorfe………………………....484.3. Clasa solurilor halomorfe…………………………..494.4. Clasa solurilor neevoluate, trunchiate

sau desfundate……………………………………...49

5.VALORIFICAREA RESURSELOR DE SOL……………..795.1. Folosinţa actuală a terenurilor……………………..795.2. Factorii limitativi sau restrictivi

ai producţiei agricole……………………………….815.3. Cerinţe ameliorative……………………………......83

6. CONCLUZII………………………………………………..89

BIBLIOGRAFIE………………………………………………92

3

Introducere

Scopul lucrării este de cunoaştere amănunţită a învelişului de sol, în vederea stabilirii celor mai bune măsuri pentru protecţia, ameliorarea şi utilizarea judicioasă a acestuia.

Lucrarea “Caracterizare pedogeografică a Teritoriului Turnu Măgurele” a fost întocmită pe baza datelor acumulate în trei etape de cercetare:

- etapa de investigare şi documentare, care s-a desfăşurat la sfârşitul anului universitar 2002;

- etapa de teren, care s-a desfăşurat în vara anului 2002, când am efectuat observaţii directe (la faţa locului) în teritoriul cercetat, am întocmit unele schiţe, fotografii;

- etapa de prelucrare şi interpretare a materialului cartografic care s-a desfăşurat în cursul anului universitar 2002-2003, sub directa îndrumare a domnului profesor Ştefan Ispas.

Conţinutul lucrării a fost conceput şi organizat în trei mari părţi:- În prima parte au fost prezentaţi factorii pedogenetici care au

contribuit la formarea învelişului de sol din teritoriul studiat şi procesele pedogenetice.

- În partea a doua s-au prezentat solurile pe clase, tipuri şi subtipuri care au fost identificate pe teren. Fiecare tip de sol este prezentat atât sub aspect morfologic cât şi sub aspectul analizelor fizico-chimice.

- În partea a treia a lucrării s-au prezentat principalele categorii de folosinţă din teritoriul studiat şi măsuri de protecţie şi ameliorare a solurilor în vederea sporirii fertilităţii acestora.

Pentru realizarea acestei lucrări, de un real folos mi-au fost toate cunoştiinţele acumulate în timpul celor patru ani de studiu.

Mulţumirile mele se îndreaptă către întregul colectiv de profesori ai Facultăţii de Ştiinţe Umaniste din Târgovişte, specializarea Geografie, în primul rând către domnul conferenţiar universitar doctor Ştefan Ispas, îndrumătorul ştiinţific al acestei lucrări.

4

1. ASEZAREA GEOGRAFICA

Din punct de vedere fizico-geografic teritoriul cadastral Turnu Măgurele este situat la contactul Câmpiei Burnazului (aşezat pe terasa de 8-12 m a Dunării) cu Lunca Dunării, la est de confluenţa Oltului cu Dunărea.

Teritoriul se află la 4,2 km distanţă faţă de Dunăre şi la 3,2 km faţă de râul Olt. Intreg teritoriul este uşor înclinat N-S, dând forma unui amfiteatru, care domină luncile celor două artere hidrografice Oltul şi Dunărea.

Din punct de vedere administrativ, teritoriul Turnu Măgurele este aşezat în partea de sud-est a judeţului Teleorman fiind mărginit de următoarele teritorii comunale (fig. 1.1):

- la Nord se află teritoriul comunal Crângu şi teritoriul comunal Putineiu;

- la Sud, dincolo de Dunăre se înalţă fruntea platformei Prebalcanice, pe malul bulgăresc fiind situat oraşul Nicopole;

- la Vest teritoriul Turnu Măgurele este delimitat de teritoriul Islaz, despărţite pe o porţiune mică de râul Olt şi teritoriul comunal Liţa;

- la Est prin cartierul Măgurele, teritoriul se întinde până la comuna Ciuperceni şi teritoriul comunal Traianu.

Teritoriul Turnu Măgurele se află la 50 km distanţă faţă de oraşul Alexandria şi la 40 km distanţă faţă de oraşul Roşiori de Vede.

Ca aşezare matematică, Teritoriul Turnu Măgurele se află aşezat la intersecţia paralelei de 43º49’ latitudine nordică cu meridianul de 24º35’ longitudine estică.

Altitudinal, teritoriul se află la cota de 30,8 m faţă de invelul mării (în zona gării oraşului), în centrul oraşului altitudinea fiind de 32 m, spre comuna Liţa altitudinea teritoriului este de 39 m, spre est în cartierul Măgurele de 19 m.

Teritoriul studiat are o suprafaţă de 8.489 hectare.

5

Fig. 1.1 - Aşezarea geografică a teritoriului Turnu Măgurele

6

Scurt istoric al teritoriului Turnu Măgurele

Teritoriul cadastral Turnu Măgurele îşi are denumirea de la municipiul Turnu Măgurele – localitate consemnată încă din perioada romană sub numele de Turris.

Oraşul, azi municipiul Turnu Măgurele, a luat fiinţă în secolul trecut, mai precis în anul 1836, prin edict domnesc, la mică distanţă de cetatea Turnu, cunoscută şi sub numele de Nicopolul Mic, cetate ce supraveghea unul din principalele locuri de trecere peste Dunăre – Vadul Turnu, pe unde intrau, de regulă, oştile otomane în ţara noastră.

Edictul domnesc de înfiinţare a oraşului care în acea perioadă făcea parte din judeţul Olt, a fost emis de domnitorul Alexandru Ghica (1834-1842) voievod al Munteniei, urmare a unei jalbe primite de la negustorii din oraşul Slatina, care voiau oraş-port la Dunăre.

În timp oraşul s-a dezvoltat având ca principale activităţi industria, comerţul şi agricultura.

După organizarea teritorială din anul 1968 oraşul Turnu Măgurele devine primul municipiu al judeţului şi încorporează şi comunele suburbane Liţa, Ciuperceni şi Islaz.

După revoluţia din anul 1989, conform principiului autonomiei locale, comunele încorporate devin autonome.

7

2. FACTORII PEDOGENETICI

2.1. Date geologice

Teritoriul Turnu Măgurele face parte din Câmpia Română, unitate geomorfologică nouă, dar cu un fundament cristalin mai vechi chiar decât al unei părţi din Carpaţi. Evoluţia ei începe prin blocul rigid al fundamentului ce se află la mari adâncimi şi continuă treptat prin diferite etape sau faze de eroziune şi acumulare a sedimentelor marine lacustre şi continentale ce s-au suprapus în etaje diferite până s-a ajuns la nivelul cel mai extins, de vârstă cuaternară.

Fundamentul Câmpiei Române este constituit, în cea mai mare parte din Platforma Moesică (epihercinică) cu sectoare vechi separate printr-un sistem de falii radiare (E. Liţeanu 1961). Zona studiată este constituită din depozite aparţinând cretacicului, miocenului, pliocenului şi cuaternarului.

Cretacicul în forajele executate (E. Liţeanu 1955), este pus în evidenţă de straturi de calcare albe cretoase (foraj la cota de 12 m) şi straturi de calcare cenuşii (foraj la est de Islaz) cu o culoare verzuie care diferă litologic, având în componenţa sa agregate de calcit, în care apar sporadic cristale de pirită, glauconit şi cuarţ în granule.

Miocenul – serie reprezentată numai prin etajul sarmaţian, pus în evidenţă în forajele executate la sudul şi vestul oraşului Turnu Măgurele, în lunca şi terasa joasă, la sud de Odaia, unde sub aluviunile grosiere holocene ale luncii şi terasei joase, începând de la cota -27m, apare o alternanţă de argile nisipoase, nisipuri marnoase, marne şi argile, cu două până la patru intercalaţii de turbă, groase de 0,20-0,60 m.

Pliocenul reprezentat în teritoriul studiat de toate etajele sale având următoarea stratificaţie:

- în bază marne nisipoase, argile de culoare roşcat-cărămizie;- peste ele se aştern blocuri mari de calcar cretos cenuşiu deschis;- deasupra acestora apare un strat de nisip fin cenuşiu-roşcat de circa

un metru;- urmează apoi stratele de Frăteşti de 5-6 m grosime acoperite de un

orizont marno-nisipos de culoare roşcată cu numeroase concreţiuni calcaroase, gros de 1-2 m;

- depozite loessoide.

8

Cuaternarul este reprezentat de depozite aluvionare şi loessoide. Materialele parentale pe care s-au format solurile din regiunea studiată sunt deosebit de variate, atât ca textură, cât şi ca proprietăţi chimice, ceea ce a permis formarea unui înveliş foarte variat de soluri.

Succint, principalele materiale parentale se pot grupa astfel:- depozite loessoide la nivelul câmpiei;- depozite de terasă reprezentate prin pietrişuri şi nisipuri;- materiale aluviale (intercalaţii de nisipuri, pietrişuri, argile, luturi),

în luncile râurilor Olt şi Dunăre.

2.2.Relieful

Analiza reliefului din teritoriul studiat prezintă o mare importanţă, deoarece el este elementul principal care influenţează toate celelalte componente ale mediului, suferind în acelaşi timp o serie de modificări produse de acţiunea diverşilor agenţi modelatori.

Relieful este suportul material asupra căruia acţionează procesele de modelare şi care suferă modificările impuse de acestea.

Relieful este acela care determină în ultimă instanţă, modul de utilizare a terenurilor prin expunerea versanţilor, litologie etc.

Pe structura geologică a zonei s-au dezvoltat forme de relief caracteristice câmpiei, generate de acţiunea comună a celor două artere hidrografice: Dunărea şi Oltul, care confluează în apropierea teritoriului Turnu Măgurele.În limita teritoriului studiat se deosebesc trei forme majore de relief:

Luncile – Lunca Dunării şi Lunca Oltului; Terasele – terasele celor două râuri principale din teritoriul Turnu

Măgurele;Câmpurile înalte – din nordul şi estul teritoriului, care domină oraşul

Turnu Măgurele.

9

Fig. 2.1. - Harta geologică a teritoriului Turnu Măgurele

10

Analiza morfologicăDin analiza hărţii geomorfologice (fig.2.2) se disting suprafeţe relativ

orizontale corespunzătoare câmpului şi podurilor de terasă şi suprafeţe înclinate corespunzătoare frunţilor teraselor şi câmpului, afectate de cele mai multe ori de organisme torenţiale. Suprafeţele relativ orizontale ocupă suprafeţe întinse, predominând faţă de cele înclinate (pante).

Fig. 2.2. - Harta geomorfologică a teritoriului Turnu Măgurele

11

Analiza morfometricăDin analiza hărţii hipsometrice se constată că cea mai mare altitudine

este dată de Măgura de Pază (121,2 m), iar cea mai mică se întâlneşte în Lunca Dunării, de circa 20 m. Diferenţele de altitudine se măresc în sectorul de N-E unde pantele sunt destul de abrupte faţă de restul zonei.

Cele trei trepte de relief prezintă şi ele caracteristici morfometrice care le diferenţiază net una de alta. Astfel, în cazul luncii se poate diferenţia o treaptă înaltă şi una joasă (lunca mediană, forme depresionare). In cadrul teraselor se poate diferenţia, de asemeni, o treaptă înaltă şi una joasă. Cea înaltă constă din depozitele de pe fruntea câmpului, ce formează un piemont în miniatură, iar cea joasă este constituită, în cea mai mare parte din resturile podului de terasă nivelat. În câmp, treapta joasă este dată de zonele depresionare (crovurile), iar cea înaltă de formele de relief pozitive şi suprafeţele dintre crovuri.

Bloc DiagramaAceastă reprezentare grafică tridimensională în spaţiu evidenţiază

principalele trepte de relief ale teritoriului Turnu Măgurele. Ea oferă posibilitatea corelării elementelor geomorfologice cu geologia, vegetaţia şi solurile.

Se observă foarte bine succesiunea treptelor de relief asemenea unui amfiteatru, jos cu galben lunca comună a Oltului cu Dunărea, iar sus în nord cea mai mare altitudine în Măgura de pază 121,5 m.

Analiza morfogeneticăValea Dunării, în teritoriul studiat, este o vale asimetrică, cu malul

drept mai înalt, ce domină valea şi lunca Dunării cu 200-300 m. In acest teritoriu, lunca Dunării prezintă o lăţime variabilă de la câţiva zeci de metri (în zona confluenţei Oltului cu Dunărea), la 4-5 km în zona oraşului Turnu Măgurele. In această zonă, datorită pantei foarte reduse de 0,03-0,04 m/km şi a vitezei mici a apei (0,58 m/s) s-au creat condiţii propice formării ostroavelor.

12

Fig.2.3. - Harta hipsometrică a teritoriului Turnu Măgurele

13

Fig. 2.4. - Bloc diagrama teritoriului Turnu Măgurele

Relieful Luncii DunăriiEste reprezentat prin: grinduri, suprafeţe plane înalte, suprafeţe plane

joase, depresiuni. Grinduri înalte - ce se extind mai ales în sectorul sudic al luncii, cu

altitudini medii de 25-27,5 m, formate din depuneri loessoide, culminând cu măguri ce ating peste 33 m.

Grinduri mijlocii - ce se întâlnesc mai ales de-a lungul fluviului şi sunt formate din depuneri aluviale groase.

Suprafeţe plane înalte - ce se situează între cotele de 22-25 m, fiind evidenţiate mai ales în partea mediană a luncii, alcătuite din material aluvial.

Suprafeţe plane joase - ce se situează între cotele de 20-22 m, extinse în sudul luncii, de-a lungul grindurilor, formând zone aluvionare, unde pânza freatică se găseşte până la 2 m.

Zonele depresionare - sunt răspândite pe întreaga suprafaţă a luncii, intercalate microreliefului pozitiv, unele cu forme alungite, care au

14

cantonat apele unor bălţi (zona depresionară a Lacului Bercelui din SE oraşului, astăzi desecat).Faţă de cele arătate mai sus se poate concluziona că lunca Dunării

între Oltul Mic (Sâiul) şi până la comuna Ciuperceni (limita până unde se desfăşoară teritoriul studiat) prezintă trei zone, din care două în dreptul oraşului Turnu Măgurele şi anume:

- zona dintre Sâi şi baza terasei Turnu Măgurele - şoseaua Turnu Măgurele - Port, cu un relief tipic de şes, mai ridicat la nord şi mai regulat la sud;

- zona dintre şoseaua Turnu Măgurele - Port şi estul teritoriului până la comuna Ciuperceni cu un relief mai variat. In sud un grind depus de-a lungul Dunării, lat de 100-150 m (înparte împădurit) cu cote cuprinse între 24-26 m. La nord de grind apare o zonă depresionară, situată la altitudinea de 21 m după care, tot spre nord terenul urcă brusc formând un grind înalt ce pleacă din SE oraşului şi până în SE satului Poiana.

Valea OltuluiÎn teritoriul Turnu Măgurele prezintă o luncă largă, lată de

aproximativ 10 km. In cadrul luncii, Oltul prezintă numeroase meandre însoţite de renii (renie 1=tufişuri dese de populaţie tânără de salcie, răchită, plop, pe aluviunile recente ale râurilor; 2=porţiunea convexă, joasă, cu aspect de plajă a unui meandru sau a unei sinuozităţi de râu, acoperită de nisipuri şi pietrişuri şi care intră lin sub nivelul apelor medii şi mici), care au suprafeţe variabile şi numeroase braţe părăsite şi văi seci (Valea Olteţului, Valea Mare).

O altă caracteristică a văii Oltului, în luncă este despletirea sa în braţe, aşa cum este în dreptul comunei Islaz braţele Racoviţă şi Oltişorul - ce închid între ele un mic grind împădurit. In cadrul luncii Oltului se pune în evidenţă una din cele mai lungi confluenţe paralele a Oltului cu Sâiul.

Sâiul sau Oltul MicIzvorăşte din câmpie şi curge paralel cu Oltul, în cadrul luncii acestuia

(luncă comună). Axat pe sub braţul stâng al Oltului, Sâiul prezintă un curs meandrat, cu numeroase despletiri şi văi seci. Zona din aval de podul de fier peste râul Sâi este vechiul curs al Oltului, care cu timpul s-a deplasat spre vest.

TeraseleTerasele Dunării, în teritoriul Turnu Măgurele sunt bine dezvoltate,

numărul lor fiind însă mai mic în sectorul vestic (P. Coteţ). In teritoriul

15

studiat se pun în evidenţă mai bine terasele I şi III (terasa Ciuperceni şi Băileşti).

Terasa Ciuperceni : de 5-12 m, apare mai bine individualizată în zona oraşului Turnu Măgurele, unde a primit local numele de terasa Turnu Măgurele. Ea se ridică deasupra luncii Dunării cu 12-14 m, fiind dominată de un abrupt de aproape 80º, formând un semicerc cu bucla către zona de confluenţă Olt-Dunăre. Această buclă a condiţionat forma de semicerc a oraşului Turnu Măgurele, cu străzi radiare. Terasa Turnu Măgurele (Ciuperceni) a fost sculptată în loess, ea fiind dispusă în sudul şi vestul oraşului, iar în este desparte lunca de câmpia înaltă.Terasa Turnu Măgurele (Ciuperceni) înclină uşor către NE ceea ce face ca apele de şiroire să se scurgă în acest sens şi nu spre luncă, înclinarea prelungindu-se până la 2 km nord de oraş, unde apare baza terasei a II-a a Dunării. Pe linia de contact a celor două terase se adună, venind din sensuri contrare, apele de şiroire, care afectează fruntea terasei (alunecări datorită excesului de umiditate). Terasa Băileşti : de 25-40 m, apare foarte puţin în teritoriul Turnu Măgurele, mai ales spre nord, la contactul dintre cartierul Odaia şi Comuna Liţa. Ea este acoperită de depozite groase de loess, în care s-a dezvoltat podul terasei cu numeroase corvuri. Fruntea câmpului, la contactul cu podul terasei este afectată de numeroase ogaşe şi organisme torenţiale, spălări, areale ce duc la depuneri de materiale ce estompează contactul cu terasa.

Câmpul înaltEste format de interfluviul Olt-Călmăţui, care se menţine la altitudinea

medie de 100 m. Podul câmpului este afectat de numeroase zone depresionare: crovuri, alungite pe direcţia vântului (nord-sud), numeroase cursuri de apă părăsite. Activitatea agricolă a dus la nivelarea şi estomparea acestor forme de relief.

Acest câmp înalt reprezintă o porţiune din Câmpia Boian (din punct de vedere morfogenetic, Câmpia Boian este constituită din nivelul propriu-zis de câmp, în cea mai mare parte şi din terasele Dunării).

Sub raport litologic Câmpia Boian este constituită în bază din pietrişurile de Frăţeşti peste care se dispune un orizont gros de depozite loessoide.

16

Foto 1 - Meandru părăsit al Oltului

Foto 2: Plaja fluviatilă

Foto 3: Ostrovul Mic al Dunării

17

Procese geomorfologice actuale

Procesele geomorfologice actuale ca o continuare a celor desfăşurate de-a lungul etapelor preholocene, se pot împărţi în două categorii.

a) Procese permanente cu desfăşurare lentă, legate de reţeaua hidrografică (eroziune, transport, acumulare, înmlăştinire) datorită pantei mici a acesteia. Procesele de eroziune fluviatilă sunt mai active în lunile de primăvară, când ploile mai abundente şi apa provenită din topirea zăpezilor determină creşterea debitului şi a vitezei de scurgere a apei în albia râului. Eroziunea se modifică cu deosebire în concavităţile meandrelor, malurile fiind abrupte şi subplombate.

Acţiunea de transport se desfăşoară pe tot timpul anului, dar mai ales primăvara, când apele poartă spre nivelele de bază o cantitate mai mare de material provenit din spălarea solului.

Procesele de acumulare fluviatilă sunt mai dezvoltate, fiind favorizate de pantele reduse ale cursurilor celor două râuri: Oltul şi Dunărea. Procesele de acumulare fluviatilă sunt mai evidente în concavităţile meandrelor şi mai ales în zonele de confluenţă unde se formează mici conuri de dejecţie. Un fenomen prezent aproape permanent este cel de înmlăştinire pe suprafeţe mari din luncă şi prezenţa a numeroase meandrări şi chiar părăsiri de albie.

b) Procese periodice cu evoluţie rapidă, legate de regimul climatic, relief şi structura geologică (eroziune torenţială, şiroire, pluviodenudare, surpări, alunecări de teren). Deşi aceste procese nu acţionează permanent şi sunt limitate în suprafaţă, efectele lor morfologice sunt imediate, având repercursiuni asupra potenţialului natural al zonei şi implicit asupra economiei.

Organismele torenţiale sunt foarte bine dezvoltate pe fruntea terasei inferioare a Dunării având adâncimi de 15-25 m. Râpa torenţilor mai vechi este folosită drept cale de acces din luncă pe terasă şi câmp purtând numele de “ruscă”.

Un alt proces geomorfologic actual îl reprezintă eroziunea în suprafaţă, fiind cea mai dinamică componentă a mediului natural şi care duce la erodarea solului.

Omul este alt factor important ce acţionează asupra reliefului accelerând procesul de eroziune, dar şi ca factor de diminuare a acestuia. In prezent relieful suferă mari transformări datorită intervenţiei omului. Astfel microrelieful negativ ocupat de văi şi lacuri a fost redat agriculturii prin desecare şi amenajări diverse. Microrelieful antropic constă în modificarea

18

suprafeţei scoarţei, prin arături la care se adaugă diverse lucrări agroameliorative, geotehnice, industriale, edilitare etc.

Foto 4 - Procese de eroziune fluviatilă în Lunca Dunării

2.3. Clima

Clima este o sinteză a stărilor de timp dintr-un lung şir de ani şi constituie unul din principalii factori de formare şi răspândire a vegetaţiei şi solurilor. De asemenea, direct sau indirect clima imprimă reliefului anumite particularităţi.

Pentru caracterizarea climatică a regiunii studiate am folosit datele înregistrate la staţia meteorologică Turnu Măgurele din ultimii 10 ani (1990-2000).

Analiza elementelor climatice de la nivelul zonei studiate implică o încadrare a zonei în unitatea climatică majoră din care face parte. Zona aparţine climatului temperat continental de tranziţie, specific Câmpiei Române din care face parte şi care se caracterizează printr-un potenţial caloric ridicat, prin amplitudini mair de temperatură a aerului, cantităţi reduse de precipitaţii şi adeseori în regim torenţial, mai ales vara, precum şi frecvente perioade de secetă.

Fiind situată în partea sudică a ţării, zona studiată se află în cea mai mare parte a anului sub influenţa circulaţiei maselor de aer sudice, sud-vestice şi vestice care îşi au originea în anticiclonul Azorelor şi a circulaţiei maselor de aer din est cu originea în anticiclonul Siberian, ce influenţează circulaţia atmosferică în special în estul Europei Centrale în perioada rece a anului. Prin poziţia sa geografică zona studiată se încadrează

19

în zona în care radiaţia solară globală, sursa energetică principală este în medie de 125 kcal/cm², ajungând în lunca Dunării la 127 kcal/cm².

Durata de strălucire a soarelui este de 2225 ore anual ceea ce înseamnă mai mult de 65 % din durata posibilă, totalizează 250 de zile.

2.3.1. Analiza elementelor climatice a) Temperatura aerului Temperatura medie anuală, calculată pentru intervalul 1990-2000 este

de 11,4 ºC.Urmărind temperaturile medii anuale pe intervalul menţionat,

constatăm diferenţe mici de la un an la altul. Media anuală maximă a fost de 12,9 ºC şi s-a înregistrat în 1994, în timp ce media cea mai scăzută a coborât până la 10,1 ºC în anul 1995.

Rezultă o diferenţă de 2,8 ºC între anul cel mai călduros şi anul cel mai răcoros, diferenţă ce se datorează unor cauze generale care stau la baza climei din ţara noastră.

Temperatura medie anuală la staţia meteorologică Turnu Măgurele (1990-2000) Tabelul nr.1

Anii 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000Temperatura(T ºC)

12.0 10.8 11.9 11.1 12.9 10.1 10.8 10.6 11.4 11.2 12.7

0

2

4

6

8

10

12

14

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Ani

Gra

de C

elsi

us

TEMPERATURA MEDIE ANUALA LA STATIA METEOROLOGICA TURNU MAGURELE(1990-2000)

Fig. 2.5. - Temperatura medie anuală la staţia meteorologică Turnu Măgurele (1990-2000)

20

Temperatura medie lunară şi anotimpualăUrmărind evoluţia anuală a temperaturii medii lunare constatăm că

acestea variază între -0,1 ºC şi 23,8 ºC.In lunile ianuarie şi februarie, temperaturile sunt negative, pentru ca

apoi să crească, odată cu durata de strălucire a soarelui, până în luna iulie, când se înregistrează 23,8 ºC după care descresc până în luna decembrie, când din nou temperatura medie lunară devine negativă.

Amplitudinea termică medie anuală de 25 ºC exprimă gradul mai accentuat de continentalism, numărându-se printre cele mai mari din ţară, mai exact valoarea a fost de 25,7 ºC la Turnu Măgurele.

In anotimpul de iarnă temperatura medie este de -0,6 ºC, luna decembrie comparativ cu lunile ianuarie şi februarie, prezentând temperaturi mai ridicate cu -0,1 ºC.

Aceasta se datoreşte nebulozităţii şi umidităţii relative a aerului mai ridicate.

-5

0

5

10

15

20

25

30

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Luni

Gra

de C

elsi

us

TEMPERATURA MEDIE LUNARA

Fig. 2.6. - Temperatura medie lunară la staţia meteorologică Turnu Măgurele(1990-2000)

Temperaturile extreme absolute şi amplitudinea termică maximăTemperaturile maxime absolute depăşesc 35 ºC în perioada iunie-septembrie, în iulie 1993 înregistrându-se 40,0 ºC, iar în 1998 s-au înregistrat valori de 40,4 ºC, iar în 2000 42,7 ºC, ca urmare a prezenţei aerului cald, de origine tropicală deasupra Câmpiei Române. In perioada 1990-2000 media a fost de 37,7 ºC a temperaturii maxime absolute.

21

Temperaturile minime absolute, datorită unor fronturi de mase de aer mai cald în perioada 1990-2000 au fost mai ridicate -18,4 ºC.

Temperaturile ridicate ale aerului prin care se caracterizează oraşul Turnu Măgurele se evidenţiază printr-un număr mare de zile tropicale 52 (temperaturi peste 30 ºC) şi un număr mare de zile de vară 117, cu temperaturi de 25 ºC.

Primul îngheţ se întrgistrează la 1 noiembrie, iar ultimul îngheţ la 26 martie. Totodată cel mai timpuriu îngheţ de toamnă se produce în ultima decadă a lunii septembrie, după cum cel mai târziu îngheţ de primăvară se produce spre sfârşitul lunii aprilie.

b) Precipitaţiile atmosfericeRegimul precipitaţiilor atmosferice prezintă un mare interes pentru

zona studiată, deoarece este principala sursă de umiditate pentru sol necesară creşterii plantelor şi contribuind la alimentarea reţelei hidrografice.

Cantităţile anuale de precipitaţii şi repartiţia lorPrecipitaţiile atmosferice medii multianuale la staţia meteorologică

Turnu Măgurele sunt de 449,3 mm, fiind mai scăzute decât în partea nordică a judeţului (600 mm). Ele sunt neuniforme în timp şi spaţiu, atât ca durată şi intensitate, cât mai ales cantitativ.

Urmărind repartiţia în timp a precipitaţiilor medii anuale se observă că acestea prezintă variaţii apreciabile de la un an la altul. Limitele între care au evoluat aceste valori sunt cuprinse între 649 mm în anul 1991 şi 271,2 mm în anul 2000.

Oscilaţiile cantitative ale precipitaţiilor faţă de media multianuală considerată valoarea zero relativ, scot în evidenţă anii ploioşi şi anii secetoşi cu abateri pozitive şi respectiv negative.

Este evidentă perioada cu exces de precipitaţii din anii 1991-1995-1998, când şi râurile au înregistrat aproape cele mai mari debite, cât şi deficitul de precipitaţii care se manifestă începând cu anul 1990, apoi în fiecare an din 1992-1994 şi în 1996-1997, 2000 şi până în prezent.

Cantităţile anuale de precipitaţii la staţia meteorologică Turnu Măgurele Tabelul nr.2

Anii 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 MediaPrecipitatii

(mm)278.3 649.0 337.6 423.9 465.6 537.9 428.9 448.8 585.1 516.5 271.2 40.8

22

0100200300400500600700

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Ani

Mili

met

ri

PRECIPITATII

Fig. 2.7. - variaţia cantităţilor anuale de precipitaţii la staţia meteorologică Turnu Măgurele

Distribuţia lunară şi anotimpuală a precipitaţiilorUrmărind mersul anual al cantităţilor de precipitaţii pe baza valorilor

medii lunare multianuale, constatăm că acestea sunt inegal răspândite în cursul anului variind de la o lună la alta. Variabilitatea este dată de caracterul maselor de aer, de prezenţa fronturilor şi de intensitatea proceselor convective.

Cele mai mici cantităţi de precipitaţii cad în lunile ianuarie-martie (la sfârşitul iernii şi începutul primăverii), datorită predominării regimului anticiclonal şi datorită lipsei convecţiei termice. Luna cea mai secetoasă este ianuarie, când se înregistrează 21,6 mm.

Începând din aprilie, precipitaţiile cresc progresiv până în iulie când se înregistrează cantitatea maximă de precipitaţii 67,1 mm.

Valori apropiate se înregistrează şi în luna septembrie (42,1 mm). In această perioadă predomină regimul ciclonal (ciclonii oceanici şi mediteraneeni) care aduc mase de aer mai umede favorabile formării precipitaţiilor precum şi intensificării proceselor convective.

Anotimpul cel mai ploios este primăvara, cu un aport de aproximativ 54,6 mm, cele mai reduse precipitaţii înregistrându-se în anotimpul de iarnă (29,1 mm).

23

Repartiţia precipitaţiilor pe anotimpuri la Turnu Măgurele (mm%) Tabelul nr.3

Iarna Primăvara Vara Toamna Anual29,1 54,6 48,6 39,5 171,8

Cantităţi maxime de precipitaţii căzute în 24 oreVariabilitatea regimului precipitaţiilor este ilustrată şi de cantităţile

maxime de apă căzute în 24 de ore. Din analiza acestora rezultă că, de cele mai multe ori, valorile maxime s-au înregistrat în luna iulie, fiind rezultatul convecţiei termice, care a generat nori cumulonimbus, din care au căzut precipitaţii abundente.

Uneori, cantităţile maxime de precipitaţii căzute în 24 de ore sunt mai mari decât mediile lunare.

Cele mai mari cantităţi de precipitaţii căzute în 24 de ore s-au înregistrat în anul 1999 (107,3 mm), iar cele mai mici în anul 1993 (21,5 mm).

Alte valori care depăşesc 50 mm s-au înregistrat în anii 1991 (65,8 mm), 1994 (59,1 mm), 1998 (88,3 mm). Cantităţi maxime de precipitaţii în 24 de ore la staţia meteorologică Turnu Măgurele

Tabelul nr. 4Anii 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Precipitaţii(mm)

24.2 65.8 38.3 21.5 59.1 33.7 24.0 29.4 88.3 107.3 35.6

Indicele de ariditate climaticăLegătura dintre climă, vegeraţie şi sol se poate exprima prin indicele

de ariditate ”Emmanuel de Martonne“, care este dat de relaţia:Iar=P/(T+10)

în care: Iar=indicele anual de ariditate; P=valoarea medie anuală a precipitaţiilor în mm; T=valoarea medie anuală a temperaturii, în grade Celsius; 10= coeficient prin adăugarea căruia se pot calcula şi obţine valori

ale indicelui de ariditate şi în cazurile în care temperatura este de 0 ºC sau are valori negative.Pentru teritoriul Turnu Măgurele, aplicând formula de mai sus, s-a

obţinut un indice de ariditate egal cu 20,9 ceea ce situează acest teritoriu în zona de luncă, fenomenul de ariditate având o intensitate moderată spre slabă.

24

c) Vânturile (Caracterizarea regimului eolian)Regimul eolian este determinat de dinamica generală a atmosferei din

regiunile înconjurătoare. Relieful neted nu determină particularităţi regionale ale vântului

Frecvenţa vântului pe direcţiiRezultatele observaţiilor de la staţia meteorologică Turnu Măgurele,

din perioada 1990-2000 sunt redate în figura 3.4., unde aşa numita “roză a vânturilor” arată direcţia predominantă a vânturilor de vest (16,6 %) urmate de vânturile de est (13,9 %).

Vânturile de est au frecvenţă mare în anotimpul rece al anului când spulberă zăpada, coboară mult temperatura aerului, determină îngheţ la sol, uneori provocând şi pagube culturilor agricole.

In anotimpul cald frecvenţă mare o au vânturile din sectorul vestic. Frecvenţa vânturilor din celelalte direcţii este mult mai redusă, mai ales în sectorul sudic.

Calmul atmosferic variază foarte mult de la un an la altul fiind cuprins între 4,9 % în 1992 şi 60,1 % în anul 1994.

Frecvenţa vântului pe direcţii la staţia meteorologică Turnu Măgurele (1990-2000) Tabelul nr.5

DirecţiiAni

N NE E SE S SV V NV Calm

1990 1.0 5.2 13.9 0.8 0.8 1.8 23.9 2.8 55.01991 1.0 7.9 18.6 1.2 0.8 3.1 20.7 15.4 30.91992 1.4 5.9 17.6 0.6 0.7 1.0 18.0 1.5 4.91993 0.2 4.6 19.8 0.4 0.1 0.6 19.1 5.2 48.01994 0.8 5.5 12.8 16.6 0.4 1.0 19.2 1.1 60.11995 3.1 4.5 0.4 1.2 0.3 1.0 19.3 1.5 52.61996 0.4 6.1 19.7 0.2 0.4 0.9 0.6 0.9 55.21997 0.2 3.9 16.1 0.4 0.2 0.9 20.4 0.7 57.61998 0.3 3.4 3.5 1.8 0.8 1.5 1.6 0.7 53.21999 1.3 5.1 17.0 1.3 1.1 7.5 22.4 0.8 47.02000 0.8 4.8 14.4 1.3 1.4 2.5 18.6 0.9 54.9Total 10.5 56.9 153.8 25.8 7 21.8 182.8 31.5 998.2

25

Fig. 2.8. - Frecvenţa vântului pe direcţii la staţia meteorologică Turnu Măgurele (calmul = 37,1).

Frecvenţa vântului pe grupe de vitezăValorile medii ale vitezei vânturilor sunt între 3,5-4,0 m/s pentru cele

de vest şi între 3,5-5,3 m/s pentru cele din est. Austrul este foarte uscat, fierbinte, prevestitor de secetă şi afectează mult solul şi culturile agricole. Băltăreţul este în schimb un vânt cald şi umed, favorabil dezvoltării vegetaţiei.

d) Alte elemente climaticeBrumaEste un fenomen meteorologic cu implicaţii negative asupra vegetaţiei

şi se produce ca urmare a diferenţelor de temperatură ce se creează între suprafaţa solului şi atmosferă.

In general primele brume de toamnă şi ultimele de primăvară se produc ca durată medie cu circa 10-15 zile mai devreme şi respectiv mai târziu decât primele şi ultimele îngheţuri în aer şi aproximativ la aceeaşi dată cu cele de pe sol.

Se înregistrează brume în anotimpul de toamnă, dar şi iarna până la începutul primăverii.

26

Brumele de toamnă şi mai ales cele de primăvară provoacă pagube importante culturilor agricole (în special legumicole).

e) Consideraţii topoclimaticePe fondul climatului temperat semiumed caracteristic zonei studiate,

se suprapun o serie de topoclimate, cu particularităţi distincte date de caracterul eterogen al suprafeţei active subiacente.

Topoclimatul de luncăAre o răspândire mare în lunca Dunării, unde relieful specific de

lunci-grinduri, depresiuni, suprafeţe plane, imprimă caractere deosebite suprafeţei active care se resimt în stratul inferior de aer prin valori mai mici ale evapotranspiraţiei, umezelii aerului, gradului de saturaţie a aerului cu vapori de apă.

Topoclimatul de terasăCu un regim de trei luni reci şi umede (XII-II), şase luni temperate

(III-IV; X-XI), o lună caldă şi două luni aride (VIII-IX) care imprimă un caracter climatic specific silvostepei.

Topoclimatul de câmpie înaltăEste caracterizat prin temperaturi mai ridicate, predominarea

vânturilor de vest şi est, cu veri secetoase şi ierni geroase.

2.4. Hidrografia şi apele freatice

Apele de suprafaţă şi cele freatice prezintă o importanţă deosebită în geneza şi răspândirea solurilor, prin supraumezirea pe care o provoacă în sol şi care determină anumite procese pedogenetice legate de alternanţa condiţiilor de anaerobioză şi aerobioză. Manifestarea intensă a acestor procese duce la formarea solurilor hidromorfe care au răspândire mare în teritoriul Turnu Măgurele în special în lunca Dunării.

2.4.1. Apele de suprafaţă

a) Reţeaua temporară - apare mai ales pe pante, în cadrul frunţilor de terasă şi câmp, sub formă de ogaşe şi organisme torenţiale, care la ploi puternice adună o mare cantitate de apă, devin vijelioase şi distrug totul în calea lor.

27

In cadrul luncii mediene a Oltului o vale destul de evoluată, este Valea Mare, are apă numai la viituri, în rest prezentându-se ca o vale seacă cu mici lacuri, în perioadele secetoase fiind folosită ca drum de ţară.

b) Reţeaua permanentă - este constituită din cele trei cursuri de apă: fluviul Dunărea, râul Olt şi pârâul Sâi.

Fig. 2.9. - Harta reţelei hidrografice a teritoriului Turnu Măgurele

28

Fluviul Dunărea, importantă arteră de navigaţie care uneşte statele Europei Centrale, trece prin sudul teritoriului studiat pe o lungime de 23 km. Sub aspect morfologic, albia minoră are lăţimi variind între 900-1000 m în raport cu nivelurile maxime, valea are o puternică asimetrie, malul drept fiind mai înalt şi abrupt, dat de Podişul Prebalcanic, faţă de cel stâng constituit dintr-o luncă dezvoltată şi o succesiune de terase fluviatile. Valea mai prezintă margini sinuoase, ce apar sub forma unor arcuri de cerc care atestă caracterul moderat al vechiului curs al Dunării. In teritoriul Turnu Măgurele este caracteristică asimetria malurilor, cel drept dominând lunca cu aproape 200 m înălţime fiind tăiat în sedimentele Platformei Balcanice.

In lungul văii, Dunărea prezintă o serie de despletiri care prind la mijloc ostroave cum sunt: Ostrovul Mare şi Ostrovul Mic. In dreptul teritoriului Turnu Măgurele, Dunărea are o lăţime a albiei minore de circa 600-700 m.

Dunărea are o pantă domoală de 0,6-0,8 m/km cu o viteză de curgere a apei de 0,68 m/s.

Adâncimea medie a Dunării, în dreptul oraşului Turnu Măgurele este de 10 m, cea maximă ajungând la 12 m.

Debitul mediu al Dunării este de 5800 m³/s cu o capacitate de transport a albiei în aceiaşi secţiune de 9900 m³/s corespunzând unui nivel de 450 cm.

Capacitatea de transport redusă în albie şi configuraţia acesteia - despletiri şi bancuri de nisip submerse, viteza apei în jur de 1 m/sec determină în special în zona din aval de portul Turnu Măgurele formează, în timpul iernii a zăpoarelor şi amplificarea fenomenului de inundaţie. Ingheţul se produce după menţinerea mai multor zile cu temperaturi negative. Formaţiunile de gheaţă apar în prima decadă a lunii decembrie şi ţin până la sfârşitul lui februarie. In iernile mai blânde, sloiurile şi podul de gheaţă lipsesc.

Primăvara, în urma topirii zăpezilor şi în urma ploilor mai abundente, se produc “apele mari de primăvară”, în luna mai, ca urmare a alimentării pluvionale. Toamna se produc “apele mici de toamnă” mai ales în lunile septembrie şi octombrie.

29

Foto 5 - Dunărea la Turnu Măgurele

Fig. 6. - Confluenţa Oltului cu Dunărea

Râul Olt, situat în vestul teritoriului studiat, realizează împreună cu pârâul Sâi cea mai lungă confluenţă paralelă. Cursul are direcţia, în zona studiată uşor deviat spre SE. De la Izbiceni şi până la Dunăre, Oltul meandrează puternic datorită pantei de scurgere foarte mici şi formează numeroase belciuge şi braţe părăsite.

Debitul mediu al Oltului este de 195,5 m³/s reprezentând o sursă bogată de apă pentru irigaţii. Debitul maxim s-a înregistrat la 12 aprilie 1976 de 2.900 m³/s. Oltul prezintă mari variaţii de nivel. Astfel cel mai mare nivel al Oltului a fost în 1976 când s-au înregistrat şi mari viituri, iar cel mai mic în anul 1969 luna februarie. Cele mai mici nivele se înregistrează în perioada martie-iunie, cu unele creşteri şi în luna noiembrie, datorită alimentării cu

30

apă din zăpezile ce se topesc şi a ploilor sub formă de aversă ce cad în luna iunie.

Privind fenomenul de îngheţ se constată că Oltul îngheaţă de 2-3 ori pe iarnă formându-se un pod de gheaţă, gros de 35-40 cm.

Oltul formează multe ostroave, meandre, belciuge, datorită pantei foarte reduse şi totodată aceasta a dus şi la schimbări de curs şi a gurilor de vărsare.

Ultima dată Oltul şi-a schimbat gura de vărsare în 1927, către vest cu aproximativ 3 km, transformând confluenţa cu Oltul Mic (Sâiul) într-o lungă confluenţă paralelă, acesta (Sâiul) axându-şi cursul pe valea părăsită de Olt (Petre Coteţ 1939).

Foto 8 - Podul de peste Olt la Turnu Măgurele

Sâiul - ia naştere din izvoarele ce ţâşnesc în câmpie, ce apar la piciorul terasei. Albia minoră a râului ce se desfăşoară în cadrul luncii Oltului (luncă comună) este foarte meandrată. Regimul hidrologic este foarte instabil, la ploile puternice debitul său crescând imediat, atingând uneori 12-13 m³/s.

Lacuri naturale, în zona Turnu Măgurele lipsesc datorită desecărilor. Ele apar în apropierea Oltului, la viituri mari, cantonate în vechile belciuge, având un caracter temporar. Până în 1961 existau în apropierea oraşului trei lacuri cu suprafeţe cuprinse între 0,5-4,7 ha, dar care au dispărut datorită intervenţiei antropice.

31

Foto 9 – Râul Sâi, fostă vale a Oltului

Amenajări privind reţeaua hidrograficăDatorită faptului că râul Olt producea inundaţii asupra teritoriului luat

în studiu şi asupra localităţilor din zonă, reţeaua hidrografică a fost supusă unor ample restructurări. Printre altele s-a urmărit şi crearea unor posibilităţi de irigare a terenurilor agricole. Pe această linie se înscrie amenajarea lacului de acumulare de la Izbiceni pe Olt, la nord de confluenţa acestuia cu Dunărea. Oltul, la staţia hidrometrică Izbiceni, are un debit mediu multianual de 192,5 m³/s, reprezentând o sursă de apă importantă care se foloseşte pentru irigaţii.

Dunărea furnizează apă pentru marile sisteme de irigaţii: Olt-Călmăţui etc.

De la cota de 7.900 m³/s în sus are loc revărsarea apei peste maluri. Datorită acestui fapt, 85 % din nivelurile maxime provocau inundaţii în Lunca Dunării, înainte de îndiguire. In prezent, prin îndiguirea luncii, arealul inundaţiilor s-a limitat la spaţiul dintre albia minoră şi dig.

Indiguirea este executată şi proiectată pentru niveluri corespunzătoare asigurării de 1 % cota coronamentului fiind corespunzătoare asigurării de 0,1% în regim îndiguit.

2.4.2. Apele subteraneApele subterane din teritoriul Turnu Măgurele sunt condiţionate de

gradul de permeabilitate, cât şi de grosimea extensiunii rocilor care le înmagazinează. După geneză şi condiţiile hidrogeologice, apele subterane se diferenţiază în ape freatice şi ape de adâncime.

32

2.4.2.1. Apele freaticeSe caracterizează printr-o strânsă legătură cu clima şi morfologia

reliefului.Apele freatice constituie unul din principalele elemente de nuanţare a

peisajului agricol. In locurile unde acestea se găsesc la adâncime mică condiţionează apariţia unor soluri cu exces de umiditate şi a unor specii vegetale hidrofile.

Structurile acvifere de pe terasă şi luncă (90 % din teritoriul studiat), sunt structuri acvifere fluviatile. In câmp izolat, se află structuri locale în depozite superficiale de loess, cu caracter sezonier efemer.

Adâncimea apelor freaticeExistă o corelaţie deplină între tipurile genetice de relief, grosimea

depozitelor de suprafaţă şi repartiţia apelor freatice. Astfel, în luncă, adâncimea apelor freatice este cuprinsă între 1-3 m, pe teren variază între 3,6-9-10 m, iar în câmp datorită loessului, apa freatică se găseşte în pături până la 7-10 m, desigur că, nivelul apelor freatice oscilează în funcţie de cantitatea de precipitaţii şi de consumul acestora cauzat de factorul antropic.

Orizonturile acvifere din stratele de Frăţeşti ocupă spaţii interfluviale (sud-vestul teritoriului studiat) fiind alimentate de precipitaţii. Ele se pun în evidenţă foarte bine prin alimentarea de izvoare, acolo unde văile adânci intersectează stratele cu debite până la 10 l/s.

Oamenii le-au captat, le-au amenajat şi folosit pentru nevoi economice şi irigaţii.

Orizontul acvifer din depozitele de terasă, este foarte dezvoltat în terasa Dunării. El este pus în evidenţă prin puţurile din teritoriul Turnu Măgurele care folosesc la alimentarea cu apă a populaţiei. Adâncimile variază uneori chiar la 8 m în funcţie de grosimea depozitelor.

In Lunca Dunării, comună cu cea a Oltului însă, orizontul acvifer are o extindere mare, depozitele de aici constituite din şisturi argiloase şi argile, rareori din pietrişuri, determină o circulaţie mai lentă a apelor.

Din punct de vedere al calităţilor potabile, am constatat că apele din stratele de Frăţeşti şi depozitele de terasă, datorită drenajului, temperaturii şi sursei de alimentare, prezintă calităţi potenţiale acceptabile, fiind mai puţin mineralizate decât cele de luncă.

De aici deducem că apele freatice din terasă reprezintă calităţi potabile mai ridicate decât cele din luncă.

33

Regimul apelor freaticeÎn ceea ce priveşte regimul hidrologic al nivelului freatic, forajul nr. 3

de la est de oraşul Turnu Măgurele, scoate în evidenţă următoarea evoluţie:- la forajul nr. 3 apele freatice medii oscilează în timpul anului între

1,80 m în mai şi 2,80 m în noiembrie.

Evoluţia nivelului pânzei freaticeÎn Sistemul Hidro Turnu Măgurele în incinta îndiguită Liţa-Olt-

Poiana, sunt un număr de 10 traverse cu 41 de foraje, la care s-au făcut citiri săptămânale.

Creşterea nivelului Dunării în lunile martie-aprilie şi mai-iunie, a determinat ridicarea nivelului pânzei freatice care se datorează unei bune funcţionări a reţelei de desecare.

În anul 1995 s-au înregistrat precipitaţii în lunile mai, iunie, iulie, media lunară fiind cuprinsă între 50-70 mm, iar nivelul Dunării s-a situat la valori de 250-300 cm.

În lunile august-septembrie, nivelul Dunării fiind scăzut, cât şi lipsa precipitaţiilor a determinat scăderea nivelului apei în puţurile hidrogeologice.

În urma campaniei de irigaţii din anul 1995 nu s-a observat modificări ale nivelelor pânzei freatice în urma aplicării udărilor datorită corelării exacte a normelor de irigaţii aplicate cu deficitul de umiditate din sol.

Datorită funcţionării corecte a reţelei de desecare în întreg sistemul de irigaţii Turnu Măgurele nu se înregistrează creşteri accentuate ale nivelelor pânzei freatice, neînregistrându-se staţionarea (băltirea apei la suprafaţa solului).

2.4.2.2. Apele de adâncimeApele subterane de adâncime sunt cantonate în depozitele cuaternare,

ele asigurând în bună parte apa potabilă populaţiei, mai ales în cele două cartiere ale oraşului.

Ele reflectă o corelaţie mai largă cu litologia şi tectonica.

34

2.5. Vegetaţia

Vegetaţia influenţează procesele pedogenetice prin cantitatea şi calitatea materiei organice depuse anual la suprafaţa sau în interiorul solului şi prin modul de transformare a acesteia.

Astfel, sub pădure, resturile organice se acumulează, în cea mai mare parte la suprafaţa solului. Din această cauză solurile prezintă un orizont superior foarte bogat în substanţe organice, dar de grosime mică (10-20 cm) sub care cantitatea de humus scade foarte mult.

In cazul vegetaţiei ierboase, în sol rămâne o mare cantitate de resturi organice sub formă de rădăcini, ceea ce permite formarea unui orizont superior mai bine dezvoltat şi mai bogat în humus.

Potenţialul biogeografic al teritoriului Turnu Măgurele a evoluat în strânsă legătură cu condiţiile de relief, rocă, climă şi hidrografie, elementele lui fiind independente. Faptul că teritoriul se suprapune aproape în întregime Luncii Dunării şi pe o porţiune mai restrânsă regiunii de câmpie, determină caracterul zonal al acestui potenţial.

In prezent vegetaţia naturală a fost înlocuită în cea mai mare parte cu vegetaţie cultivată (cereale, legume, cartofi etc.). Documentele cartografice ale secolului trecut semnalizează extinderea tot mai mare a pădurilor, atât în luncă, cât şi pe interfluvii. De pe câmp ele au fost defrişate complet, locul lor luându-l terenurile cu vegetaţie cultivată.

Solul exercită un rol deosebit de important în răspândirea vegetaţiei. In general, în luncă se dezvoltă plante hidrofile şi mezofile care au capacitatea de a suporta inundaţia şi umiditatea excesivă a solului.

Vegetaţia care se dezvoltă în zona oraşului Turnu Măgurele este cea specifică silvostepei, stepei şi vegetaţiei de luncă.

a) Vegetaţia de silvostepăIn cadrul silvostepei se dezvoltă o vegetaţie lemnoasă, bogată,

reprezentată prin păduri. In lunca Oltului apar şleauri de luncă cu specii de stejar pedunculat (Quercus pubescens), ulm (Ulmus foliaceea), frasin (Frasinus pallize), carpen (Carpinus betulus), jugastrul (Acercopestre), arţar,tei. Ca subarboret se întâlneşte: alunul, sângerul (Cornus sanguina), cornul (Cornus mas), lemnul câînesc (Ligustrum vulgarae), măceş (Rosa canina), porumbar (Prunus spinosa), păducel. In pădurile şleaurilor de luncă de pe valea Oltului cresc plante ierbacee ca: ghiocei, brebenei, voirele etc. Prin poiene cresc: micşuneaua, lăcrimioara, urzica, lipanul şi altele.

35

Fig. 2.10. - Harta vegetaţiei din teritoriului Turnu Măgurele

În luncile Oltului şi Dunării se dezvoltă zăvoaiele alcătuite din salcie, arin, plop. Pe ostroave şi insule s-au plantat plopi negri hibrizi.

În teritoriul Turnu Măgurele se găsesc mai multe tipuri de pădure ca: păduri de stejar semixerofil, păduri de stejar mezofit, păduri de şleau de luncă, păduri de salcâm, păduri de zăvoaie, păduri de plop euroamerican care

36

au un important rol de protecţie şi de asigurare a unei importante mase lemnoase.

Pădurile din teritoriul Turnu Măgurele sunt în general păduri de crâng. Se pot evidenţia următoarele tipuri de pădure.

Foto 10 - Vegetaţia de pădure în teritoriul Turnu Măgurele

b) Vegetaţia de stepăVegetaţia de stepă este reprezentată prin specii de plante ierboase care

formează asociaţii tipice stepei, la care se adaugă arbuşti şi mai rar arbori.Pe teritoriul luat în studiu nu mai există azi o vegetaţie primară de

stepă, în cea mai mare parte stepa a suferit o puternică acţiune de desţelenire acum 100-130 de ani pentru mărirea suprafeţei agricole, iar pe suprafeţele nearabile, foarte restrânsă de altfel, vegetaţia este puternic schimbată sub influenţa păşunatului. Azi elemente ale vegetaţiei de stepă se mai întâlnesc pe marginea drumului de ţară, a căii ferate, prin şanţuri şi pe fruntea teraselor.

Accidental s-au păstrat asociaţii de plante formate din: păiuş (Festuca vallesiaca), pir crestat (Agropyrus cristatum), colilia (Stipa lesângiana), negara (Stipa capilata).

37

În izlazurile de pe stepă predomină vegetaţia de pârloagă formată din: firuţa cu bulb (Poa bulbosa), pleniţă de stepă (Artemisa austriacă), pir gros (Cynodom dactilum) şi alte plante.

Dintre plantele ierboase foarte răspândită este traista ciobanului (Capsella bursa pastoris) cu frunze lungi, adânc crestate pe margini apoi urda vacii (Lepidium draba) cu tulpina mult ramificată la vârf. O plantă care împestriţează câmpul cu florile ei galben aurii este păpădia (Taracsacum officinale). De asemeni des întâlnită este şi rapiţa (Brasicarapa), macul (Papaver rhcos) cu florile sale de un roşu purpuriu şi albăstriţa (Centaureea cyanus) cu florile de culoare albastră.

În locurile mai uscate de pe marginea drumului şi prin şanţuri, creşte pălămida (Cirsium arvense) cu frunze late şi cu spini pe margine. Nelipsită din peisaj este şi volbura, rochia rândunicii cum este denumită în popor cu tulpina şi frunzele întinse pe pământ sau răsucite în jurul altor plante. Foarte răspândită este şi muşeţelul (Matricaria chamannlla) cu flori galbene şi plăcut mirositoare întrebuinţate în farmacie. Pe locurile virane, marginea drumului şi prin şanţuri se întâlneşte des laurul sau ciumăfaia şi măsălariţa, care sunt plante otrăvitoare.

Dintre speciile lemnoase se întâlnesc arbuşti şi mai puţin arbori: porumbarul (Prunus spinosa) cu fructe mici de culoare negricioasă, cireşul pitic (Punus avium), socul, corcoduşul (Prunus cerasifera).

În stepă s-a plantat salcâmul (Rubinia pseudocacia).Dintre arbori mai rar se întâlnesc: stejarul de stepă (Quercus

scesilifera) care local se numeşte tufan.Toate aceste specii lemnoase au importanţă economică ca lemn pentru

foc şi lemn de construcţii.

c) Vegetaţia de luncăAceastă vegetaţie este reprezentată prin specii iubitoare de umiditate

(higrofile) atât ierboase cât şi lemnoase. Dintre plantele ierboase nelipsită este isma broaştei (Mentha aquatica) şi broscăriţa (Patamogetonnatans), urzica (Utricaureus).

La tot pasul se mai întâlneşte: volbura de baltă (Convulvus sepiung), piciorul cocoşului, ţelina sălbatică, coada calului cu frunze înguste şi foarte subţiri, feriga de baltă.

Pe marginea bălţilor se întâlnesc: stuful sau trestia (Phragmites comunis), papura (Tipha latifolia). Pe lângă aceste plante o largă răspândire o are murul, rogozul (Carex ripasis), stânjenelul de baltă.

Dintre speciile lemnoase caracteristice sunt: salcia albă (Salba), răchita (Spurpurea), plopul alb (Palba), plopul negru şi plopul tremurător.

38

Pe ostroavele formate din nisip şi pietriş se întâlneşte pretutindeni cătina roşie (Samarix ransisiama), cătina albă (Hippaphae rhamnaides).

În luncă nelipsit este apoi frasinul de baltă, aninul negru (Alunus glutinosa), ulmul, sângerul. In zona luncii, teritoriul cercetat acestei specii formează asociaţii numite zăvoaie, plopişuri etc. La marginea bălţii, unde excesul de umiditate este foarte mare se dezvoltă alga numită mătasea broaştei (Spirogira).

Pădurile Luncii Dunării, cunosc o dezvoltare continuă până în regiunea bălţilor unde au cea mai mare extindere, fiind găsite şi sub formă de păduri galerii în lungul gârlelor.

Vegetaţia din luncă, în primul rând cea lemnoasă, are o deosebită importanţă, lemnul de salcie, plop, frasin, se întrebuinţează pentru foc, construcţii. De asemeni stuful este folosit în gospodăria ţărănească.

Foto 11 - Vegetaţia de luncă din teritoriul Turnu Măgurele

2.6. Influenţa antropică

Omul, prin activitatea desfăşurată, a exercitat şi exercită o influenţă puternică asupra evoluţiei solului, prin înlăturarea vegetaţiei naturale iniţiale şi înlocuirea ei prin pajişti şi plante de cultură, prin diverse măsuri agrochimice sau lucrări de îmbunătăţiri funciare.

În cadrul teritoriului Turnu Măgurele, influenţa omului asupra învelişului de sol a căpătat aspecte multiple şi variate, având în vedere

39

gradul ridicat de favorabilitate pentru majoritatea culturilor agricole, în special pentru cereale, legume, floarea soarelui.

Obţinerea a două şi chiar trei recolte de legume pe an au determinat efectuarea de numeroase lucrări ale solului, aplicarea masivă de îngrăşăminte organice şi chimice, irigare cât şi tratamente intense pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor.

Ca urmare, s-au modificat unele condiţii de desfăşurare naturală a proceselor pedogenetice, fapt ce a permis modificări rapide şi profunde ale proprietăţilor solurilor, în unele cazuri având loc modificarea subtipului şi chiar a tipului de sol.

Astfel, prin lucrarea energică şi administrarea de îngrăşăminte organice în cantităţi mari, unele soluri aluviale tipice au căpătat unele caractere molice.

Prin aplicarea îngrăşămintelor organice s-au creat posibilităţi sporite de formare a humusului şi a structurii, de intensificare a activităţii microbiologice şi în general de îmbunătăţire a tuturor proprietăţilor fizice, hidrofizice şi chimice ale solurilor respective.

În cantităţi mari se folosesc îngrăşăminte chimice care, deşi permit obţinerea de producţii mari în perioada când sunt folosite, cu timpul determină o deranjare a mecanismelor naturale de autoreglare a solului, acestea tinzând să se transforme dintr-un sistem echilibrat ecologic într-un substrat de transmitere către rădăcinile plantelor compuşilor minerali primiţi (Florea N. 1989).

Pentru a evita această evoluţie este necesară îmbinarea armonioasă a dozelor de îngrăşăminte organice şi minerale pentru asigurarea unui bilanţ echilibrat al humusului în sol (prin obţinerea a două-trei recolte de legume pe an se consumă mai mult humus decât se produce), rotaţia culturilor cu diferite cerinţe biologice în asolamente adecvate (în zonă se insistă foarte mult pe cultura tomatelor, după care se cultivă varză de toamnă), cultivarea unor ierburi amelioratoare pentru refacerea structurii (în unele cazuri aceasta este distrusă de numeroase lucrări efectuate mai ales în condiţiile în care solul are o textură grosieră sau grosieră-mijlocie şi este sărăcit în humus.

Un procedeu tehnic specific culturilor legumicole este irigarea, prin aceasta urmărindu-se completarea deficitului de apă din sol în raport cu nevoile plantelor, mai ales în lunile iulie-august când în zonă se pot înregistra unele perioade de secetă. Apa folosită pentru irigaţii provine din pânza freatică şi din Dunăre.

Prin irigare creşte umiditatea solului, activitatea microbiologică şi chiar conţinutul de humus, ceea ce duce la îmbunătăţirea structurii solului. Deoarece solul este menţinut mult timp umed, în condiţiile în care textura,

40

pe areale întinse este luto-nisipoasă, mai rar nisipo-lutoasă, se reduce foarte mult eroziunea eoliană, mai ales primăvara când unele suprafeţe sunt neacoperite cu vegetaţie.

O influenţă pozitivă asupra învelişului de sol a fost determinată de realizarea sistemului de desecare pe principiul canalelor deschise, în vederea eliminării excesului de apă din sol.

Suprafaţa desecată este de 6.290 ha.Incinta îndiguită prezintă un relief mai uniform pentru zona de est şi

mai frământat în zona de vest unde şi textura solului este mai variabilă, zona de est prezintă o serie de depresiuni (foste bălţi) cu textura grea a solului (lăcovişti) care alternează cu zone înalte şi cu textura uşoară (nisipoasă) a solului.

Sistemul de desecare este format dintr-o reţea deschisă de canale colectoare, principale şi secundare în lungime totală de circa 67.000 m, realizarea căreia a necesitat un volum de circa 542.0000 m³. Evacuarea apelor în exces din incintă e prevăzută să se facă în Dunăre prin intermediul a două staţii de pompare situate în două puncte distincte: punctul Bercelui şi punctul Cioroiu.

Îndiguirile efectuate de-a lungul Dunării şi a Oltului, au înlăturat pericolul de inundaţii, foarte frecvent în trecut. In această situaţie s-a întrerupt procesul de aluvionare periodică, creându-se condiţii pentru manifestarea continuă a procesului de solificare, reglementarea regimului aerohidric al solurilor respective, apărarea culturilor de influenţa negativă a inundaţiilor şi obţînerea de producţii sigure an de an. Suprafaţa îndiguită are 6.290 ha şi este îndiguită din anul 1963. Lungimea totală a digului este de 28 km. Pe primul tronson digul urmăreşte grindul râului Sâi până în dreptul km 600; apoi digul urmăreşte grindul Dunării până la km 597, unde se intersectează cu şoseaua Turnu Măgurele-Port. In aval de şosea se află combinatul chimic Turnu Măgurele, construit pe o platformă înaltă care îndeplineşte în acest tronson funcţia de dig. In aval de platforma lui, sunt construite bataluri care servesc decantării deşeurilor combinatului.

Dintre pesticide, mai utilizate sunt insecticidele şi ierbicidele. Prin ierbicidare se înlătură praşilele, menajându-se astfel structura solului în orizontul superior. Combaterea bolilor şi dăunătorilor cu ajutorul pesticidelor menţine starea sanitară a solului, contribuind la intensificarea activităţii microbiologice şi a faunei utile din sol.

Mult mai grav este fenomenul de poluare a solului produs de unele activităţi industriale, agricole şi de gospodărire comunală. Deşi solul are capacitatea de absorbţie şi asimilare a unor elemente poluante, în situaţia

41

depăşirii unor limite tolerabile, potenţialul său de producţie scade foarte mult.

În teritoriul studiat, cea mai evidentă, atât ca formă, cât şi ca suprafaţă este poluarea solului cu deşeuri industriale. Activitatea combinatului de îngrăşăminte chimice de la Turnu Măgurele are un impact negativ asupra solului. Se evacuează în mediu: deşeuri, fosfogips, cenuşă de pirită, carbonat de calciu, catalizatori uzaţi, soluţie de carbonat de potasiu.

În urma folosirii necorespunzătoare a unor substanţe chimice şi a depozitării necorespunzătoare a deşeurilor industriale şi menajere au început să fie tot mai evidente o multitudine de efecte ale poluării solurilor:

- acumularea în sol a unor substanţe toxice, rezultate în urma percolării depozitelor de gunoi menajer de către apele din precipitaţii;

- distrugerea vegetaţiei;- scoaterea din circuitul producţiei vegetale a unor suprafeţe de

terenuri;- diminuarea producţiei agricole.

42

3. PROCESELE PEDOGENETICE

Factorii pedogenetici, analizaţi în capitolul anterior, prin variaţia şi întrepătrunderea lor, au determinat manifestarea unor procese pedogenetice pe fondul cărora au apărut o multitudine de soluri.

Profilul de sol este rezultatul acţiunii îndelungate a unor procese fizice, chimice şi biochimice de transformare a materiei. Datorită acestora se formează diferitele componente minerale şi organice ale solului, are loc acumularea sau deplasarea unor substanţe pe adâncime ceea ce determină separarea unor straturi denumite orizonturi. Succesiunea naturală a orizonturilor de sol poartă denumirea de profil de sol.

Aceste procese care duc la diferenţierea orizonturilor, la dezvoltarea profilului de sol cunoscute sub denumirea de procese pedogenetice, în regiunea studiată sunt reprezentate prin: procese de bioacumulare, de gleizare, de salinizare, de eluviere-iluviere, vermice, de alterare.

3.1. Procesele de bioacumulareBioacumularea este un proces general, caracteristic tuturor solurilor şi

constă în acumularea de substanţe organice provenite din resturi ale vegetaţiei naturale şi cultivate.

În cadrul teritoriului Turnu Măgurele, prezenţa franjei capilare la baza profilului de sol, în majoritatea cazurilor, favorizează dezvoltarea unui covor ierbos bine încheiat, fapt pentru care bioacumularea este destul de intensă şi are loc pe o adâncime relativ mare pe profil (30-40 cm).

Ca urmare a procesului de bioacumulare la partea superioară a profilului de sol se formează şi se acumulează humusul (îndeosebi de tip mull) care în amestec cu partea minerală a solului duce la formarea orizontului A. În funcţie de conţinutul de humus, orizontul A se prezintă sub formă de Amolic (Am) şi Aocric (Ao).

Orizontul Am este mai bogat în humus (3-5%) şi este alcătuit în cea mai mare parte din acizi humici saturaţi cu ioni de calciu. Din acest motiv are o culoare închisă (brun închisă până la negricioasă), este bine structurat (grăunţos, chiar glomerular) şi afânat (mollis în limba latină înseamnă moale).

Acest orizont este mai frecvent la solurile din jumătatea de nord-est a teritoriului Turnu Măgurele. Este diagnostic pentru cernoziomurile cambice, fiind foarte frecvent şi la solul aluvial, subtipul molic.

Orizontul Ao se deosebeşte de Am prin faptul că are un conţinut mai redus de humus (1-3%), este alcătuit în cea mai mare parte din acizi fulvici

43

care au o culoare deschisă. Prin urmare orizontul respectiv are o culoare mai deschisă (ochros = pal), la care se adaugă şi grosimea în general mai mică decât în cazul orizontului Am.

De cele mai multe ori, grosimea orizontului Ao corespunde cu grosimea orizontului Aprelucrat (18-25 cm). Orizontul Am fiind mai profund (25-35 cm) se compune din Aprelucrat la care se adaugă un strat nederanjat, denumit Anatural.

3.2. Procese de gleizareÎn partea de sud a teritoriului Turnu Măgurele mai exact în Lunca

Dunării procesul de solificare se desfăşoară sub influenţa apei freatice situate la adâncime mică (2-3 m), pe areale foarte mici înregistrându-se şi exces de apă pluvială. Excesul de umiditate, indiferent de natura lui, creează în sol un mediu anaerob, ceea ce favorizează manifestarea proceselor de reducere.

Când excesul de apă este din pânza freatică, în sol au loc procese de gleizare, în urma cărora se formează orizontul de glei (G). Acesta poate fi:

- glei de reducere (Gr), format în condiţii prelungite de exces de umiditate, ceea ce determină o reducere intensă a oxizilor de fier şi mangan, rezultând culori verzui, albăstrui, vineţii, în proporţie de peste 50% din suprafaţa rezultată prin secţionarea agregatelor de sol;

- glei de oxido-reducere (Go), format în condiţii alternante de exces de apă şi aerobioză, datorită ridicării şi coborârii succesive a nivelului freatic, situaţie în care compuşii de fier şi mangan se află atât în stare redusă, cât şi oxidată; prin urmare, orizontul respectiv prezintă pete verzui, albăstrui, vineţii (16-50%), determinate de procesele de reducere, dar şi pete roşcate, ruginii, gălbui, datorate proceselor de oxidare.

Prin realizarea sistemului de desecare s-a asigurat eliminarea excesului de apă din sol, astfel că s-a modificat regimul de umiditate şi deci, condiţiile de evoluţie a solificării. Datorită acestui fapt, orizontul de glei are, în multe cazuri, caracter relict, fiind situat deasupra nivelului freatic. Franja capilară ajunge numai până la baza profilului de sol, ceea ce face ca regimul de umiditate al solului să depindă în proporţie mai mare, de cantitatea de apă căzută din precipitaţii.

În cadrul teritoriului Turnu Măgurele, procesele de gleizare caracterizează solurile gleice cu principalele lor subtipuri.

44

3.3. Procesele de salinizarePrin salinizare se înţelege procesul de îmbogăţire a solului în săruri

solubile.Procesele de salinizare sunt mai frecvente în zonele puţin umede

(zone de stepă), pe terenuri cu ape freatice aflate la adâncimi mici şi bogate în săruri de sodiu, situaţie în care sărurile se ridică odată cu apa şi se depun în masa solului.

Salinizarea mai poate fi determinată şi de prezenţa unor materiale parentale bogate în săruri.

În cazul în care acumulările de săruri solubile sunt mai mari de 1-1,5% se formează un orizont salic, notat cu “sa”. Dacă concentraţia sărurilor este sub 1-1,5 % (până la 0,1-0,15 %) orizontul este denumit salinizat şi se notează cu sc.

Aceste procese caracterizează solurile halomorfe (solonceacuri) localizate în partea de sud-vest a teritoriului Turnu Măgurele între râul Olt şi Sâi pe areale foarte restrânse.

3.4. Procese de eluviere-iluviereEluvierea constă în spălarea (levigarea) sub influenţa apei a unor

componenţi din partea superioară a profilului de sol, iar iluvierea în depunerea acestora mai în adâncime.

Datorită eluvierii s-au format strate sărăcite în componenţii spălaţi, denumite orizonturi eluviale, iar ca urmare a eluvierii strate îmbogăţite în componenţii depuşi, denumite orizonturi iluviale.

Ca şi bioacumularea, eluvierea-iluvierea prezintă intensităţi diferite în funcţie de condiţiile de solificare, îndeosebi de cele climatice (fiind mai accentuate cu cât clima este mai umedă).

Procesul de eluviere duce la spălarea completă a sărurilor uşor şi mijlociu solubile.

3.5. Procese vermice (de la vermus = vierme)Aceste procese apar la solurile din arealele de stepă şi silvostepă de pe

teritoriul Turnu Măgurele, unde există o faună bogată (râme, insecte, hârciogi, popândăi, cârtiţe etc.). Sub acţiunea acestora mari cantităţi de sol sunt ingerate şi apoi expulzate, deplasate dintr-o parte în alta, amestecate, apar foarte multe canale de râme şi galerii de animale etc. Aceste caractere nu duc la apariţia unui orizont specific, care se evidenţiază în denumirea

45

solului respectiv prin adăugarea adjectivului “vermic” (exemplu: cernoziom vermic).

3.6. Procese specifice de alterareAlterareaeste un proces general care participă la formarea tuturor

solurilor. Există însă cazuri când alterarea duce la formarea unor orizonturi specifice, aşa cum este orizontul Bcambic notat cu Bv (cambiare = a schimba), litera v provine de la Verwiterung = alterare).

4. CARACTERIZAREA SOLURILOR

Prin poziţia sa la contactul litosferei cu atmosfera, hidrosfera şi biosfera, solul constituie unul din principalii componenţi ai mediului geografic. În formarea şi evoluţia solurilor din cadrul teritoriului administrativ al oraşului Turnu Măgurele au contribuit o serie de factori naturali, cunoscuţi sub numele de factori pedogenetici, reprezentaţi prin relief şi materiale parentale, climă, vegetaţia, apele freatice şi timpul, adică durata procesului de solificare. La aceştia se mai adaugă şi omul prin activitatea sa productivă.

Variaţia şi modul de asociere al acestor factori explică diversitatea relativ accentuată a învelişului de sol care cuprinde patru clase, nouă tipuri de sol.

Cea mai mare răspândire o au molisolurile în cadrul cărora au fost identificate cernoziomuri şi cernoziomuri cambice. Aceste soluri sunt răspândite la nord de Turnu Măgurele, pe terasa Dunării (cernoziomuri) şi în Câmpia Boianului (cernoziomuri cambice). Însăşi denumirea acestor soluri, provenită din limba rusă, arată o culoare neagră şi deci un conţinut mare de humus. Datorită acestui fapt sunt cele mai fertile soluri care dau producţii mari la culturile de cereale şi plante tehnice mai ales în condiţii de irigare.

Având în vedere răspândirea în teritoriu, după molisoluri, urmează clasa solurilor neevoluate, trunchiate sau desfundate. În această clasă sunt mai reprezentative solurile aluviale şi protosolurile aluviale răspândite în Lunca Dunării şi Lunca Oltului.

Se mai întâlnesc regosoluri şi erodisoluri pe versantul care face trecerea de la terasa Dunării la Câmpia Boianului. La baza acestui versant prin acumularea materialelor erodate s-au format coluvisoluri.

46

Tot în Lunca Dunării, ca urmare a nivelului freatic situat la adâncime critică (2-3 m) se întâlnesc soluri gleice, caracterizate prin excesul de umiditate la baza profilului de sol.

În zona dintre Sâi şi Olt, de o parte şi de alta a şoselei Turnu Măgurele-Corabia, se întâlnesc soluri sărăturate şi anume solonceacuri.

Aceste soluri s-au format datorită evaporării intense a apei din pânza freatică situată la numai 2 m şi depunerea sărurilor la suprafaţa solului. Până în anul 1980 pe aceste soluri se cultiva orezul, în prezent fiind ocupate de păşuni de calitate foarte slabă.

Deşi cea mai mare parte a solurilor din teritoriul Turnu Măgurele au o fertilitate ridicată, fiind favorabile pentru o gamă largă de culturi agricole (cereale, plante tehnice, legume, culturi furajere), totuşi se impun unele măsuri ameliorative şi anume:

1) refacerea sistemului de irigaţii distrus în cea mai mare parte după 1990);

2) culturi care să protejeze mai bine solul în zona cu soluri erodate (în special păioase, trifoi sau lucernă, sau înfiinţarea de plantaţii pomicole şi viticole;

3) administrarea de îngrăşăminte chimice şi organice care să permită menţinerea unei fertilităţi ridicate a solului;

4) amendarea solurilor sărăturate cu ghips sau fosfogips. Aceste soluri au reacţie alcalină (pH = 9).

Solurile din teritoriul administrativ Turnu Măgurele Tabelul nr. 6

CLASA TIPUL SUBTIPUL

1. Molisoluri1.1. Cernoziom 1.1.1.Cernoziom tipic

1.1.2. Cernoziom salinizat1.2. Cernoziom cambic 1.2.1. Cernoziom cambic tipic

1.2.2. Cernoziom cambic pseudogleizat2. Soluri hidromorfe 2.1. Sol gleic 2.1.1. Sol gleic tipic

2.1.2. Sol gleic salinizat3. Soluri halomorfe 3.1. Solonceac 3.1.1. Solonceac gleic

4. Soluri neevoluate, trunchiate sau

desfundate

4.1. Regosol 4.1.1. Regosol tipic4.2. Protosol aluvial 4.2.1. Protosol aluvial gleizat

4.3. Sol aluvial4.3.1. Sol aluvial tipic4.3.2. Sol aluvial molic4.3.3. Sol aluvial molic-gleizat

4.4. Erodisol 4.4.1. Erodisol cambic4.5. Coluvisol 4.5.1. Coluvisol molic

47

4.1. Clasa molisoluriÎn această clasă au fost incluse solurile care au ca diagnostic un

orizont A de culoare închisă (Am), cu valori şi crome <3,5 în stare umedă şi valori <5,5 în stare uscată. Orizontul subiacent prezintă, de asemenea, culoare de orizont molic, cel puţin în partea superioară.

Acestei condiţii i s-au mai adăugat şi alte caracteristici referitoare la grosimea orizonturilor, conţinutul de humus, un anumit tip de structură şi un grad de saturaţie ridicat.

Luând în considerare criteriile de mai sus, din clasa molisoluri, au fost identificate cernoziomuri şi cernoziomuri cambice. Prezenţa acestor soluri în teritoriul cercetat este strict legată de depozitele fluviatile, loessurile bogate în carbonat de calciu. Relieful relativ tânăr, vegetaţia ierboasă, condiţiile climatice reprezentate printr-un bilanţ radiativ ridicat, precipitaţii moderate au favorizat apariţia cernoziomurilor în teritoriul Turnu Măgurele.

În aceste condiţii, procesul de formare a cernoziomurilor, indiferent de tip se caracterizează printr-o alterare fizică şi chimică redusă, partea minerală fiind diferită de cea a materialelor parentale, printr-o levigare slab moderată, fără debazificare evidentă, prin acumularea de carbonaţi într-un orizont Cca şi o bioacumulare intensă în partea superioară a profilului de sol. La acestea se adaugă o activitate biologică intensă pe profil.

Cernoziomurile au o răspândire largă în teritoriul studiat şi datorită culorii închise şi fertilităţii ridicate, dau o notă specifică peisajului din zonă mai ales toamna după efectuarea arăturilor.

4.2. Clasa solurilor hidromorfeÎn această categorie au fost incluse solurile care s-au format şi evoluat

în condiţii de hidromorfie accentuată, condiţii specifice celor mai coborâte zone din cuprinsul arealelor microdepresionare, cât şi a unor sectoare din luncile Oltului şi Dunării unde se resimte influenţa excesului de umiditate.

Din clasa solurilor hidromorfe, în cadrul teritoriului Turnu Măgurele, au fost identificate solurile gleice.

4.2.1. Solurile gleiceS-au format datorită excesului de umiditate provenit din pânza freatică

situată la adâncime mică (1-2 m). Ca urmare au loc procese intense de

48

gleizare ceea ce determină formarea unui orizont de glei de reducere (Gr), orizont caracteristic pentru aceste soluri.

Condiţiile pedogenetice neuniforme au dus la formarea de soluri gleice tipice şi soluri gleice salinizate.

Textura este nediferenţiată (de la grosieră la fină) sau contrastantă; structură mai slab dezvoltată, grăunţoasă; regim aerohidric mai nefavorabil (exces de apă mai pronunţat); humus mai puţin (2-3 %) şi de calitate inferioară; gradul de saturaţie în baze şi reacţia au valori mai mici; aprovizionarea cu substanţe nutritive şi activitatea microbiologică sunt mai slabe.

4.3. Clasa solurilor halomorfeAceastă clasă înglobează solurile ce au ca diagnostic un orizont salic

(sa) sau natric (na).

4.3.1. SolonceacurileSe întâlnesc în condiţii propice acumulării în sol a sărurilor solubile;

materiale parentale bogate în săruri solubile sau chiar depozite salifere; pe terenuri cu pânze freatice aflate la adâncime critică (1-3 m) şi bogate în săruri solubile; pe suprafeţe irigate neraţional.

Dintre neoformaţii caracteristice sunt cele de săruri solubile în orizontul superior, sub formă de vinişoare, tubuşoare, pete, pungi sau cuiburi. Sunt soluri cu textură de la grosieră la fină, nediferenţiată sau contrastantă; nestructurate sau având agregate grăunţoase nestabile; regim aerohidric defectuos; sărace în humus, bogate în săruri solubile de sodiu, gradul de saturaţie în baze este de 100 %, iar pH-ul în jur de 8,3-8,5.

4.4. Clasa solurilor neevoluate, trunchiate sau desfundateAceastă clasă este reprezentată în teritoriul cercetat prin soluri în curs

de formare, al căror profil nu prezintă caractere morfologice bine conturate. Din această categorie, în teritoriul Turnu Măgurele se întâlnesc

următoarele tipuri: regosoluri, protosoluri aluviale, soluri aluviale, erodisoluri şi coluvisoluri. Caracteristicile acestor soluri sunt determinate, în primul rând, de materialele parentale recente, procesele pedogenetice nereuşind să le modifice decât într-o mică măsură. Prin urmare aceste soluri au ca diagnostic un orizont A, în general slab format, urmate de materialul parental de cel puţin 50 cm grosime, reprezentat prin depozite fluviatile.

4.4.1. Regosolul

49

Sunt soluri care au un orizont A urmat de material parental. Se întâlnesc pe suprafeţe mici, în condiţii foarte variate de relief, rocă, climă şi vegetaţie. Orizontul Ao este gros de 10-40 cm, deschis la culoare, slab conturat, urmat de materialul parental (rocă neconsolidată), ce formează orizontul C. Sunt soluri cu textură variată, nediferenţiată; structură glomerulară sau poliedrică slab formată, ori nestructurate, sărace în humus şi substanţe nutritive; de la saturate în baze şi reacţie slab alcalină până la debazificate şi acide.

4.4 2. Solurile aluvialeReprezintă solurile în curs de formare, rezultate printr-o solificare mai

avansată decât în cazul protosolurilor aluviale. Ca urmare, orizontul A este mai gros de 20 cm, mai bogat în humus şi mai bine structurat.

Au o răspândire destul de largă în teritoriul cercetat, întâlnindu-se mai frecvent pe partea dreaptă a Dunării (în sudul teritoriului).

4.4.3. Protosolul aluvialReprezintă depozite aluviale sau aluvio-pluviale relativ recent depuse.

Apar sub forma unor fâşii alungite de-a lungul Oltului şi Dunării sau în cadrul unor albii părăsite.

Caracterizează cele mai tinere forme de relief, frecvent inundabile, cu apa freatică la 1-3 m adâncime. Datorită revărsărilor, stratele vechi sunt acoperite cu strate noi, procesul de solificare fiind întrerupt, motiv pentru care protosolurile aluviale prezintă o succesiune de strate aluviale diferite ca vârstă şi culoare.

În timp ce la partea superioară abia se schiţează un orizont subţire (<20 cm grosime), sărac în humus, la partea

inferioară, uneori sunt evidente procese de oxidare şi reducere.

UNITATEA DE SOL NR. 1

Denumirea: Cernoziom tipic.Suprafaţa: 61 hectare.

Condiţii generale de formare:- situaţia pe relief: terasă;- materialul parental: loess;- adâncimea apei freatice: 3-4 m.

Am

A/C

C

Cca50

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150 cm

Am: 0-35 cm, culoare brun neagră, structură glomerulară, textură lutoasă, coprolite şi cervotocine, rădăcini fine, afânat, trecere treptată;

A/C: 35-60 cm, culoare brun închisă, structură glomerulară, textură lutoasă, carbonat de calciu diminuat în sol, rădăcini rare, trecere treptată;

C: 60-100 cm, culoare brun-gălbuie, slab structurat, lutos, carbonat de calciu sub formă de mici concreţiuni, efervescenţă puternică;

Cca: 100-125 cm, brun gălbui deschis, astructurat, lutos, carbonat de calciu sub formă de concreţiuni mari şi pete, reavăn.

51

Nr.

unita

te

sol

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometricăTextura SB SH T V%

Nisip Praf Argilă

1 Am 0-35 6,8 - 3,2 2,8 16,8 21,8 28,0 LL 24,5 3,4 27,9 87,9A/C 35-60 7,1 0,2 2,7 1,9 10,1 11,3 30,3 LL 27,6 2,5 30,1 91,9C 60-100 7,8 3,8 29,8 LL 24,7 1,9 26,6 98,7

Cca 100-125 8,4 12,4 29,1 LL 21,2 0,0 24,1 100

CERNOZIOM TIPICANALIZE FIZICE SI CHIMICE

Interpretarea datelor analitice: - Reacţia soluţiei solului este neutră.- Carbonatul de calciu apare la baza orizontului Am.- Conţinutul de humus este mijlociu.- Textura este lutoasă pe tot profilul.- Gradul de saturaţie în baze arată un sol eubazic.

52

UNITATEA DE SOL NR. 2

Denumirea: Cernoziom salinizat.Suprafaţa: 45 hectare.Condiţii generale de formare:

- situaţia pe relief: terasă;- materialul parental: loess;- adâncimea apei freatice: 2,5-4,5 m.

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150cm

Amsc

A/C

C/Go

Go/Gr

Amsc: 0-30 cm, culoare brun-închisă cu pete mai deschise datorită acumulărilor de săruri (clorură de sodiu), structură glomerulară, textură lutoasă, rădăcini fine, trecere treptată;

A/C: 30-55 cm, culoare brun-închisă, reavăn, structură grăunţoasă, textură lutoasă, rădăcini rare, trecere treptată;

C/Go: 65-100 cm, culoare brun gălbuie, cu pete roşcate de oxidare, astructurat, reavăn umed, textură lutoasă, trecere treptată;

Go/Gr: 100-130 cm, culoare brun-gălbuie cu pete roşcate de oxidare şi cenuşii de reducere, umed, astructurat.

53

Nr.

unita

te

sol

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometricăTextura SB SH T V%

Nisip Praf Argilă

2 Amsc 0-30 7,8 2,9 LL 100A/C 30-55 8,2 2,1 LL 100C/Go 55-100 9,6 LL 100Go/Gr 100-130 9,6 LL 100

CERNOZIOM SALINIZATANALIZE FIZICE SI CHIMICE

Interpretarea datelor analitice: - Reacţia soluţiei solului este alcalină.- Conţinutul de humus este mijlociu.

54

UNITATEA DE SOL NR. 3

Denumirea: Cernoziom cambic tipic.Suprafaţa: 2390 hectare.Condiţii generale de formare:

- situaţia pe relief: câmpie;- materialul parental: loess;- adâncimea apei freatice: 10 m.

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150cm

Am

A/B

Bv

B/C

Am: 0-40 cm, culoare brun închisă spre negricioasă, structură glomerulară, bine dezvoltată, textură luto-argiloasă, neoformaţiuni biogene, rădăcini fine, trecere treptată;

A/B: 40-60 cm, culoare brun închisă, structură grăunţoasă, textură luto-argiloasă, rădăcini rare, trecere treptată;

Bv: 60-110 cm, culoare brun gălbuie închisă, structură poliedrică, uşor compactat datorită texturii luto-argiloase, trecere treptată.

B/C: 110-150 cm, culoare brun gălbuie, slab structurat, lutos-lutoargilos, efervescenţă slabă, reavăn.

55

Nr.

unita

te so

l

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometrică

Text

ura SB SH T V%

Nis

ipgr

osie

r

Nis

ipfin Pr

af I

Praf II

Arg

ilă

3 Am 0-30 6,1 3,33 2,8 12,6 140 0,2 39,9 10,6 19,6 30,3 LA 24,9 3,80 28,7 86,8A/Bv 30-55 6,7 2,74 2,3 10,1 132 0,3 30,5 12,0 20,7 31,5 LA 27,1 2,67 29,8 91,9Bv 55-100 7,0 2,02 1,7 8,2 120 1,0 32,4 13,0 20,8 32,8 LA 26,9 2,30 29,2 92,1B/C 100-120 7,6 6,8 0,9 30,6 9,3 20,0 29,2 LA 100Cca 120-150 8,2 16,3 0,4 44,5 8,5 15,0 31,6 LA 100

CERNOZIOM CAMBIC TIPICANALIZE FIZICE SI CHIMICE

Interpretarea datelor analitice: - Reacţia soluţiei solului este slab acidă.- Carbonatul de calciu apare la baza profilului de sol.- Conţinutul de humus este mijlociu.- Aprovizionarea cu azot, fosfor şi potasiu este bună.- Textura este lutoasă.- Gradul de saturaţie în baze arată un sol eubazic.

56

UNITATEA DE SOL NR. 4

Denumirea: Cernoziom cambic pseudogleizat.Suprafaţa: 72 hectare.Condiţii generale de formare:

- situaţia pe relief: câmpie depresionară;- materialul parental: loess;- adâncimea apei freatice: 10 m.

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150cm

Am

Bv1w

Bv2w

B/C

Am: 0-42 cm, culoare brun negricioasă cu valori şi crome mai mici de 10 YR 3/2 la materialul în stare umedă, structură grăunţoasă, textură luto-argiloasă, coprolite şi cervotocine rare, rădăcini fine, trecere clară;

Bv1w: 42-80 cm, culoare brun-închisă, structură poliedrică, textură luto-argiloasă, moderat plastic şi adeziv, pete de pseudogleizare (cenuşii/cărămizii) în proporţie de 15-20 %, trecere treptată.

Bv2w: 80-120 cm, culoare brun-gălbui închisă, textură luto-argiloasă, structură poliedrică spre prismatică, pete de pseudogleizare datorită regimului aerohidric deficitar, trecere treptată;

B/C: 120-150 cm, culoare brun-gălbuie, textură lutoasă spre luto-argiloasă, slab structurat.

57

Nr.

unita

te

sol

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometrică

Text

ura SB SH T V%Nisip

grosierNisip

finPraf

IPrafII

Argilă

4 Am 0-42 6,0 3,2 2,3 8,6 120 0,5 38,6 9,6 18,6 33,3 LA 22,1 4,1 26,2 82,8Bv1w 42-80 6,8 2,6 1,9 5,3 99 0,6 29,2 11,0 19,7 34,5 LA 24,1 2,2 26,3 87,5Bv2w 80-120 7,2 0,9 29,6 8,3 19,0 32,2 LL 92,0B/C 120-150 7,8 5,1 0,7 43,2 7,5 14,0 34,6 LA 100

CERNOZIOM CAMBIC PSEUDOGLEIZATANALIZE FIZICE SI CHIMICE

Interpretarea datelor analitice: - Reacţia soluţiei solului este slab acidă.- Carbonatul de calciu apare numai la baza profilului de sol.- Conţinutul de humus este mijlociu.- Aprovizionarea cu azot, fosfor şi potasiu este bună.- Textura este lutoasă spre luto-argiloasă.- Solul este eubazic.

58

UNITATEA DE SOL NR. 5

Denumirea: Sol gleic tipic.Suprafaţa: Condiţii generale de formare:

- situaţia pe relief: luncă;- materialul parental: depozite fluviatile;- adâncimea apei freatice: 1,5-2,0 m.

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150cm

Ao

A/Go

Go/Gr

Gr

Ao: 0-30 cm, culoare brun închisă, textură lutoasă, spre luto-nisipoasă, structură grăunţoasă, numeroase rădăcini ale vegetaţiei hidrofile, reavăn, trecere treptată.

A/Go: 30-65 cm, culoare brun gălbui-închisă, textură lutoasă, slab structurat, pete de oxidare (roşcate-cărămizii), până la 20-25 % rădăcini rare, trecere treptată.

Go/Gr: 65-100 cm, culoare brună cu alternanţă de pete de oxidare (roşcate) cu cele de reducere (cenuşii), textură lutoasă, astructurat, trecere treptată;

Gr: 100-130 cm, culoare cenuşie-vineţie datorită regimului anaerob determinat de excesul de umiditate din pânza freatică.

59

Nr.

unita

te

sol

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometrică

Text

ura SB SH T V%

Nisip Praf Argilă

5 Ao 0-30 5,9 2,3 28,2 LL 26,0 6,5 32,3 80,0A/Go 30-65 6,1 1,9 26,5 LL 18,0 6,2 24,2 82,0Go/Gr 65-100 6,2 27,0 LL 16,0 4,7 20,1 88,0

Gr 100-130 6,6 25,1 LL

SOL GLEIC TIPICANALIZE FIZICE SI CHIMICE

60

UNITATEA DE SOL NR. 6

Denumirea: Sol gleic salinizat.Suprafaţa: Condiţii generale de formare:

- situaţia pe relief: luncă;- materialul parental: depozite fluviatile;- adâncimea apei freatice: 1,5 m.

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150cm

Aosc

A/Gosc

Go/Gr

Gr

Aosc: 0-24 cm, culoare cenuşie închisă, textură luto-nisipoasă, structură grăunţoasă, rădăcini rare, reavăn, trecere treptată;

A/Gosc: 24-50 cm, culoare cenuşie, textură luto-nisipoasă spre lutoasă, astructurat, pete roşcate de oxidare, reavăn spre umed, trecere treptată;

Go/Gr: 50-100 cm, culoare cenuşie cu pete roşcate de oxidare (30-40 %) şi pete vineţii de reducere (30-40 %), textură luto-nisipoasă, astructurat, trecere treptată.

Gr: 100-125 cm, culoare cenuşie-vineţie, rezultat al proceselor dominante de reducere, astructurat, umed-ud.

61

Nr.

unita

te

sol

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometrică

Text

ura SB SH T V%Nisip Praf Argilă

6 Aosc 0-24A/Gosc 24-50Go/Gr 50-100

Gr 100-125

SOL GLEIC SALINIZATANALIZE FIZICE SI CHIMICE

62

UNITATEA DE SOL NR. 7

Denumirea: Solonceac gleic.Suprafaţa: Condiţii generale de formare:

- situaţia pe relief: luncă (vale părăsită);- materialul parental: depozite fluviatile;- adâncimea apei freatice: 1,0-1,5 m.

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150cm

Aosa

A/Go

Gr

Aosa: 0-25 cm, culoare brun-deschisă, acumulări de săruri solubile (NaCl) sub formă de eflorescenţe şi venişoare chiar de la suprafaţă, textură luto-nisipoasă, structură grăunţoasă, rădăcini rare, reavăn, trecere treptată;

A/Go: 25-65 cm, culoare brun închisă, textură luto-nisipoasă, astructurat, umed, pete roşcate de oxidare până la 25-30 %, trecere treptată;

Gr: 65-100, culoare brun cenuşie cu pete vineţii de reducere în proporţie de peste 50 % din masa solului, concreţiuni ferimanganice, astructurat, ud.

63

Nr.

unita

te

sol

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometrică

Text

ura SB SH T V%

Nisip Praf Argilă

7 Aosa 0-25 9,1 12,7 16,4 LN 100A/Go 25-65 8,3 12,9 18,1 LN 100

Gr 65-100 8,2 14,7 18,1 LN 100

SOLONCEAC GLEICANALIZE FIZICE SI CHIMICE

Interpretarea datelor analitice: - Reacţia soluţiei solului este puternic alcalină.- Conţinutul de CaCO3 este foarte mare chiar de la suprafaţă.- Textura este luto-nisipoasă.- Solul este saturat în baze.

64

UNITATEA DE SOL NR. 8

Denumirea: Regosol tipic.Suprafaţa: Condiţii generale de formare:

- situaţia pe relief: frunte de terasă;- materialul parental: loess;- adâncimea apei freatice: 10 m.

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150cm

Ao

C

Ao: 0-35 cm, culoare brun închisă, textură lutoasă, structură grăunţoasă, afânat, rădăcini dese, reavăn, trecere treptată;

C: 35-80 cm, culoare brun gălbuie, textură lutoasă, astructurat, rădăcini rare, mici concreţiuni de carbonat de calciu, reavăn.

65

REGOSOL TIPICANALIZE FIZICE SI CHIMICE

Interpretarea datelor analitice: - Reacţia soluţiei solului este slab acidă.- Carbonatul de calciu este prezent în orizontul C.- Conţinutul de humus este slab-mijlociu;- Textura este lutoasă.- Solul are caracter eubazic.

Nr.

unita

te

sol

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometrică

Text

ura SB SH T V%

Nisip Praf Argilă

8 Ao 0-35 6,2 - 2,2 24,0 LL 92,0C 35-80 6,8 1,5 25,2 LL 100

66

UNITATEA DE SOL NR. 9

Denumirea: Protosol aluvial gleizat.Suprafaţa:.Condiţii generale de formare:

- situaţia pe relief: luncă;- materialul parental: depozite fluviatile;- adâncimea apei freatice: 2,0-2,5 m.

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150cm

Ao

A/C

C/Go

Ao: 0-18 cm, culoare brun gălbuie-închisă, textura luto-nisipoasă, slab structurat, efervescenţă puternică, afânat, rădăcini dese, trecere treptată;

A/C: 18-40 cm, culoare brun gălbuie, textura luto-nisipoasă, astructurat, carbonat de calciu sub formă de venişoare, reavăn, trecere treptată;

C/Go: 40-100 cm, culoare brun-gălbuie deschisă, textură nisipo-lutoasă, astructurat, concreţiuni mari de carbonat de calciu, pete roşcate de oxidare, reavăn.

67

Nr.

unita

te

sol

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometrică

Text

ura SB SH T V%Nisip

grosierNisip

finPraf

IPrafII

Argilă

9 Ao 0-18 7,8 2,1 1,1 3,6 61,2 25,2 29,2 20,9 10,2 14,5 LN 9,8 3,2 13,0 100A/C 18-40 8,2 5,2 0,6 1,1 38,0 33,0 34,5 17,2 6,5 10,8 LN 6,4 1,4 7,8 100C 40-90 8,3 6,4 30,0 40,0 15,1 4,3 10,6 LN 3,1 1,4 4,5 100

PROTOSOL ALUVIAL GLEIZATANALIZE FIZICE SI CHIMICE

Interpretarea datelor analitice: - Reacţia soluţiei solului este slab alcalină.- Solul conţine carbonat de calciu chiar de la suprafaţă.- Conţinutul de humus şi aprovizionarea cu azot, fosfor şi potasiu mobil este slabă.- Textura este luto-nisipoasă.- Solul este eubazic.

68

69

UNITATEA DE SOL NR. 10

Denumirea: Sol aluvial tipic.Suprafaţa: Condiţii generale de formare:

- situaţia pe relief: luncă;- materialul parental: depozite fluviatile;- adâncimea apei freatice: 3-5 m.

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150cm

Ao

A/C

C

Ao: 0-24 cm, culoare brun închisă, textură luto-nisipoasă, structură grăunţoasă, efervescenţă moderată, rădăcini dese, afânat, trecere treptată;

A/C: 24-60 cm, culoare brun-gălbuie închisă, textură luto-nisipoasă, slab structurat, mici concreţiuni de carbonat de calciu, rădăcini rare, trecere treptată;

C: 60-110 cm, culoare brun-gălbuie deschisă, textură nisipo-lutoasă, astructurat, concreţiuni de carbonat de calciu, reavăn.

70

SOL ALUVIAL TIPICANALIZE FIZICE SI CHIMICE

Interpretarea datelor analitice: - Reacţia soluţiei solului este slab alcalină.- Solul conţine carbonat de calciu chiar de la suprafaţă.- Conţinutul de humus este mijlociu.- Textura este luto-nisipoasă pe tot profilul.- Solul este saturat în baze.

Nr.

unita

te

sol

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometrică

Text

ura SB SH T V%

Nisip Praf Argilă

10 Ao 0-24 7,1 0,8 2,1 18,0 LN 26,4 26,4 100A/C 24-60 7,2 2,1 1,6 20,0 LN 25,2 25,2 100C 60-110 7,5 5,3 19,2 LN 23,4 23,4 100

71

UNITATEA DE SOL NR. 11

Denumirea: Sol aluvial molic.Suprafaţa:Condiţii generale de formare:

- situaţia pe relief: luncă;- materialul parental: depozite fluviatile;- adâncimea apei freatice: 3-5 m.

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150cm

Am

A/C

C

Am: 0-30 cm, culoare neagră, textură lutoasă spre luto-nisipoasă, structură grăunţoasă, afânat, coprolite şi cervotocine, trecere treptată;

A/C: 30-65 cm, culoare brun închisă, textură luto-nisipoasă, astructurat, efervescenţă moderată, afânat, rădăcini rare, reavăn, trecere treptată;

C: 65-120 cm, culoare brun-gălbuie închisă, textură luto-nisipoasă, astructurat, concreţiuni de carbonat de calciu, reavăn.

72

Nr.

unita

te

sol

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometrică

Text

ura SB SH T V%

Nisip Praf Argilă

11 Ao 0-30 7,0 2,6 25,8 LL 92,0A/C 30-65 7,1 1,2 2,1 23,2 LL 100C 65-120 7,9 3,1 22,6 LL 100

SOL ALUVIAL MOLICANALIZE FIZICE SI CHIMICE

Interpretarea datelor analitice: - Reacţia soluţiei solului este neutră.- Solul conţine carbonat de calciu începând de la adâncimea de 30 cm.- Conţinutul de humus este mijlociu.- Textura este lutoasă spre luto-nisipoasă.- Solul este saturat în baze.

73

UNITATEA DE SOL NR. 12

Denumirea: Sol aluvial molic-gleizat.Suprafaţa: Condiţii generale de formare:

- situaţia pe relief: luncă;- materialul parental: depozite fluviatile;- adâncimea apei freatice: 2-3 m.

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150cm

Am

A/C

C/Go

Go

Am: 0-30 cm, culoare neagră, textură lutoasă, structură grăunţoasă, afânat, coprolite şi cervotocine, efervescenţă slabă, rădăcini fine, trecere treptată;

A/C: 30-55 cm, culoare brun-închisă, textură lutoasă spre luto-nisipoasă, slab structurat, efervescenţă puternică, reavăn, trecere treptată;

C/Go: 55-100 cm, culoare brun-gălbuie închisă cu pete roşcate de oxidare (15-20 %), textură luto-nisipoasă, concreţiuni de carbonat de calciu, jilav;

Go: 100-150 cm, culoare brun gălbuie cu pete roşcate de oxidare (40-50 %) textură luto-nisipoasă, astructurat, jilav-umed.

74

Nr.

unita

te

sol

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometrică

Text

ura SB SH T V%

Nisip PrafArgilă

12 Ao 0-30 7,9 0,6 2,8 26,2 LL 28,6 100A/C 30-55 8,1 1,8 2,4 28,1 LL 28,7 100C/Go 55-100 8,2 3,2 25,0 LL 27,1 100Go 100-150 8,4 5,6 26,8 LL 100

SOL ALUVIAL MOLIC-GLEIZATANALIZE FIZICE SI CHIMICE

Interpretarea datelor analitice: - Reacţia soluţiei solului este slab alcalină.- Solul conţine carbonat de calciu de la suprafaţă.- Conţinutul de humus este mijlociu.- Textura este lutoasă.- Solul este saturat în baze.

75

UNITATEA DE SOL NR. 13

Denumirea: Erodisol cambic.Suprafaţa: Condiţii generale de formare:

- situaţia pe relief: frunte de terasă;- materialul parental: luturi;- adâncimea apei freatice: 10 m.

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150cm

Ap

Bv

B/C

C

Ap: 0-20 cm, culoare brună, textură lutoasă, structură poliedrică mică, rădăcini dese, afânat, trecere clară;

Bv: 20-60 cm, culoare brun-gălbuie închisă, textură lutoasă, structură poliedrică foarte bine dezvoltrată, reavăn, rădăcini rare, trecere treptată;

B/C: 60-100 cm, culoare brun-gălbuie, textură lutoasă, slab structurat, efervescenţă slabă;

C: 100-140 cm, culoare gălbuie, textură lutoasă, astructurat, prezintă concreţiuni de carbonat de calciu.

76

ERODISOL CAMBIC ANALIZE FIZICE SI CHIMICE

Interpretarea datelor analitice: - Reacţia soluţiei solului este neutră spre slab acidă.- Carbonatul de calciu apare mai jos de 60 cm.- Conţinutul de humus este slab.- Textura este lutoasă.

Nr.

unita

te

sol

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometrică

Text

ura SB SH T V%

Nisip Praf Argilă

13 Ap 0-20 6,7 1,6 28,3 82Bv 20-60 6,9 0,4 30,1 91B/C 60-100 7,3 1,2 29,5 100C 100-140 7,6 3,6 30,0 100

77

UNITATEA DE SOL NR. 14

Denumirea: Coluvisol molic.Suprafaţa:Condiţii generale de formare:

- situaţia pe relief: bază versant;- materialul parental: luturi;- adâncimea apei freatice: 10 m.

Descrierea morfologică: 0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

110

120

130

140

150cm

Am

A/C

C

Am: 0-27 cm, culoare brun foarte închisă, textură lutoasă, afânat, coprolite şi cervotocine, structură grăunţoasă, rădăcini fine, trecere treptată;

A/C: 27-50 cm, culoare brun închisă, textură lutoasă, afânat, structură grăunţoasă, rădăcini rare, efervescenţă slabă, trecere clară;

C: 50-115 cm, culoare gălbuie, textură lutoasă, astructurat, concreţiuni de carbonat de calciu.

78

COLUVISOL MOLICANALIZE FIZICE SI CHIMICE

Interpretarea datelor analitice: - Reacţia soluţiei solului este slab acidă.- Conţinut slab de carbonat de calciu începând cu orizontul A/C.- Aprovizionarea cu humus este slabă.- Textura este lutoasă.

Nr.

unita

te

sol

Oriz

ont

Adâ

ncim

ea

prob

ei

pH

CaC

O3

Hum

us

Indi

ce a

zot

P 2O

5 m

obil

mg/

100

K2O

mob

il m

g/10

0

Analiza granulometrică

Text

ura SB SH T V%

Nisip Praf Argilă

14 Am 0-27 6,7 2,0 22,0 LL 92A/C 27-50 6,8 0,3 1,3 24,5 LL 100C 50-115 7,0 2,7 25,0 LL 100

79

5. VALORIFICAREA RESURSELOR DE SOL

Solurile din teritoriul Turnu Măgurele sunt utilizate, în cea mai mare parte, în agricultură pentru obţinerea de diferite plante de cultură. De pe suprafeţe foarte mici se obţine masă lemnoasă. Sub acest aspect solul constituie o importantă resursă naturală, de a cărui folosinţă şi gospodărire depinde mărimea şi calitatea producţiilor obţinute şi deci satisfacerea nevoilor mereu crescânde ale omului pentru hrană, combustibili şi diferite materii prime.

5. 1. Folosinţa actuală a terenurilorFolosinţa actuală a terenurilor agricole depinde de însuşirile solului cât

şi de condiţiile de mediu în care se află. Integrarea solului cu mediul în care se află a dus la apariţia noţiunilor de unitate teritorială de teren sau de pedotop, noţiuni care includ, pe lângă sol şi condiţiile de climă, relief, hidrogeologie. Aceste noţiuni sunt similare cu ceea ce Teaci D. (1980) a denumit teritoriu ecologic omogen (TEO).

Fiecare unitate teritorială de teren are un anumit grad de pretabilitate şi favorabilitate pentru diferite categorii de folosinţă şi culturi agricole.

Pentru a putea înţelege mai bine schimbările intervenite asupra modului de folosinţă a terenurilor vom face unele referiri începând cu a II-a jumătate a secolului al XIX-lea când, unele documente cartografice atestă extinderea mare a păşunilor şi fâneţelor naturale. Ca urmare s-au produs importante mutaţii, atât în ceea ce priveşte modul de folosinţă al terenurilor, cât şi în privinţa structurii culturilor. Alături de cereale s-au extins culturile de plante tehnice.

Perioada dintre cel de al II-lea război mondial şi decembrie 1989 a fost dominată de sistemul de agricultură socialistă, sistem în cadrul căruia terenurile arabile aveau o importanţă deosebită, acestea ocupând o mare suprafaţă a teritoriului. Culturile dominante erau cele de cereale şi plante tehnice.

După anul 1989 a început procesul de reîmproprietărire a foştilor deţinători de terenuri, fapt ce a determinat nu numai fragmentarea terenurilor agricole în mii şi mii de parcele, dar şi unele schimbări în ceea ce priveşte modul de utilizare al acestora şi structura culturilor.

80

Fig. 5.1. - Harta modului de folosinţă a terenurilor din teritoriul Turnu Măgurele

În prezent, terenurile arabile reprezintă peste 60 % din teritoriu, 68 % în cadrul căreia, alături de culturile de cereale şi plante tehnice se remarcă extinderea mare a culturilor legumicole, în special a celor de roşii, castraveţi, vinete şi cartofi, ceapă, mazăre.

Păşunile şi fâneţele naturale au o pondere mai mică (2,3 % din suprafaţa totală). Acestea corespund de regulă terenurilor de slabă productivitate, aşa cum sunt unele văi părăsite sau terenuri din luncile râurilor Olt şi mai ales Dunăre.

81

Plantaţiile de pomi fructiferi sunt foarte restrânse 20,49 ha, însă viţa de vie reprezintă 3 % din suprafaţa totală a teritoriului. Ea se întâlneşte în zonele mai înalte, cu soluri mai profunde şi apă freatică la adâncime mai mare (în partea central-estică a teritoriului, pe fruntea terasei I a Dunării).

Actuala folosinţă a terenurilor agricole rezultă din figura de mai jos.

Fig. 5.2.: modul de folosinţă al terenurilor în cadrul teritoriului Turnu Măgurele

După cum se constată există mari diferenţieri între principalele categorii de folosinţă ale terenurilor agricole, dictate, în primul rând de pretabilitatea solului pentru arabil.

5.2. Factorii limitativi sau restrictivi ai producţiei agricoleDin analiza învelişului de sol şi a condiţiilor de mediu din teritoriul

Turnu Măgurele, rezultă că suprafeţe mari de teren sunt afectate de unul sau mai mulţi factori limitativi sau restrictivi de sol, de relief şi de drenaj.

5.2.1. Limitări sau restricţii de solDeşi solurile din teritoriul Turnu Măgurele sunt favorabile unei game

largi de culturi agricole care dau producţii foarte bune, totuşi unele însuşiri fizice, hidrofizice şi chimice ale acestora limitează capacitatea lor de producţie, în unele cazuri condiţionând chiar o anumită folosinţă.

Astfel, grosimea redusă a profilului de sol şi deci a stratului de înrădăcinare a plantelor alături de conţinutul de schelet, au rol important în determinarea volumului edafic util al solului, factor important al potenţialului

82

productiv al acestuia. Pe această linie se înscriu unele soluri aluviale şi protosoluri aluviale, care au o grosime redusă şi prezintă mult schelet pe profil neputând fi utilizate decât ca pajişti de luncă.

În unele situaţii textura solului are un rol limitativ sau determină unele însuşiri mai puţin favorabile ale solului. Spre exemplu textura argilolutoasă sau lutoargiloasă determină unele însuşiri fizice şi un regim aerohidric nefavorabil, ridică probleme de permeabilitate în cazul solurilor cernoziomurilor cambice tipice, solurilor aluviale molice, solonceacurilor gleice.

5.2.2. Limitări sau restricţii de reliefTeritoriul studiat, fiind situat la contactul dintre Câmpia Română

(Câmpia Boianu) şi Lunca Dunării, este reprezentat în cea mai mare parte prin suprafeţe orizontale.

Totuşi, factorul relief este considerat limitativ datorită microreliefului (crovuri, microdepresiuni, fire de vale, albii părăsite, pantă). Aceste forme de microrelief, favorizează stagnarea apei din precipitaţii timp îndelungat împiedicând executarea lucrărilor agricole la timp, apariţia fenomenelor de gleizare, pseudogleizare, sărăturare. De asemenea pantele (în cazul frunţilor de terasă) permit îndepărtarea rapidă a apei şi chiar îndepărtarea solului.

5.2.3. Limitări sau restricţii de drenajÎn funcţie de condiţiile de aprovizionare a solului cu apă, din diverse

surse, de însuşirile lui hidrofizice, cât şi de pierderile de apă realizate prin infiltraţii sau evapotranspiraţie, apa pătrunsă în sol formează anumite rezerve divers repartizate, atât pe profil, cât şi în spaţiu. In cazul în care aceste rezerve depăşesc anumite limite se realizează un exces de umiditate care poate proveni din pânza freatică, din precipitaţii, din infiltraţii laterale sau din revărsări.

În Lunca Dunării, în general nivelul freatic sa află la mică adâncime (0,5-2 m) situaţie în care la baza profilului de sol, apare un exces de umiditate, fenomen specific solurilor gleice şi aluviale.

În lunile cu precipitaţii bogate când nivelul râurilor se ridică foarte mult, au loc infiltraţii laterale ceea ce accentuează şi mai mult excesul de umiditate.

Exces temporar de umiditate apare şi pe solurile cu textură fină. Stagnarea apei în partea superioară a profilului de sol îngreunează efectuarea lucrărilor agricole în timp şi de calitate, fapt pentru care terenurile au astfel de soluri sunt utilizate frecvent ca păşuni şi fâneţe.

Lipsa drenajului duce la acumularea apei în microdepresiuni în perioade cu precipitaţii abundente, în aceeaşi măsură pânza freatică oscilează pe verticală.

83

Deci s-au efectuat lucrări de îndiguire şi regularizare a cursurilor de apă şi în prezent fluviul Dunărea, încă mai produce inundaţii pe mici porţiuni, pe ostroave şi grinduri cu influenţe negative asupra culturilor agricole, dar şi asupra solurilor ca urmare a colmatării şi stagnării temporare a apei. Astfel aluviunile depuse de râul Olt şi fluviul Dunărea în perioada 1970-1972 depăşesc 30-40 cm, colmatând pe mari suprafeţe solurile cernoziomurile cambice existente de-o parte şi de alta a văilor respective.

În cadrul teritoriului cercetat, dintre factorii limitativi sau restrictivi analizaţi cei cu drenaj prezintă limitările sau restricţiile cele mai severe, uneori determinând chiar scoaterea din circuitul agricol a unor suprafeţe de teren.

5.3. Cerinţe ameliorativeDin analiza claselor de terenuri după pretabilitatea la arabil rezultă că

din suprafaţa totală prezintă o serie de limitări sau restricţii care diferă foarte mult în funcţie de natura şi intensitatea lor. Pentru corectarea acestor restricţii care diferă foarte mult în funcţie de natura şi intensitatea lor. Pentru corectarea acestor restricţii în vederea sporirii fertilităţii solurilor şi protecţiei mediului înconjurător, sunt necesare o serie de lucrări ce cuprind:- lucrări de îmbunătăţiri funciare;- lucrări agropedoameliorative.

5.3.1. Lucrări de îmbunătăţiri funciareExcesul de umiditate, provenit, în primul rând, din pânza freatică şi apoi

din precipitaţii reprezintă principalul factor limitativ al pretabilităţii terenurilor din teritoriul Turnu Măgurele pentru arabil. Mai rar, excesul de umiditate este determinat de inundaţiile care au loc în luncile Oltului şi Dunării.

Scopul lucrărilor de îmbunătăţiri funciare este acela de a regla regimul apei în teritoriu prin executarea unor lucrări de îndiguiri, desecări şi irigaţii. Totodată se creează condiţiile necesare aplicării lucrărilor agropedoameliorative.

Cauze naturaleDintre cauzele naturale menţionăm, în primul rând, fluctuaţia puternică

a precipitaţiilor din ultimele decenii, ceea ce a determinat existenţa unor perioade cu exces de umiditate de suprafaţă, din pânza freatică sau din inundaţii, în alternanţă cu perioadele secetoase însoţite de uscarea solului, coborârea nivelului freatic, debite scăzute în albiile râurilor etc.

Cel mai mare exces de umiditate s-a înregistrat în perioada 1970-1972, când au căzut precipitaţii cu 200 până la 300 mm anual peste media multianuală. Dar, excesul de umiditate din precipitaţii a fost favorizat şi de celelalte condiţii naturale, peste care se suprapun.

84

Relieful, prin neuniformităţile sale (microdepresiuni, albii părăsite), a favorizat stagnarea apei din precipitaţii şi accentuarea excesului de umiditate din sol.

Reţeaua hidrografică a jucat, de asemenea, un rol important în ceea ce priveşte excesul de umiditate din regiune.

Întinse suprafeţe de terenuri situate în luncile majore ale Oltului şi Dunării au fost acoperite cu ape în timpul viiturilor.

Şi apele freatice, prin adâncimea mică la care se află (0,5-3 m) în luncă şi variaţiile de nivel, contribuie la accentuarea excesului de umiditate.

Solurile hidromorfe sunt acele soluri care prezintă exces de umiditate pe profilul de sol.

Cauze antropiceLegat de folosinţa terenurilor arabile, circulaţia repetată a tractoarelor

şi maşinilor agricole, în special pe terenurile cu textură fină mijlocie, a produs compactarea solului, ceea ce a redus foarte mult permeabilitatea acestora.

Din analiza acestor cauze rezultă necesitatea realizării unor lucrări hidroameliorative, unele sunt cele mai costisitoare şi mai greu de executat:

- realizarea de canale deschise pentru scurgerea apei din precipitaţii sau cu adâncime mai mare în situaţia în care excesul de umiditate provine din pânza freatică;

- realizarea unor drenuri îngropate din material grosier, fascine sau chiar tuburi din plastic sau cauciuc;

- spălarea terenului, spălarea solului se face în reprize prin suprairigare în condiţiile în care sistemul de drenaj şi irigare este bine asigurat şi în doze de 1.000-1.200 m³/ha.

S-au mai realizat lucrări de îndiguire a Oltului şi Sâiului care au rezolvat aproape în întregime problema inundaţiilor.

Datorită funcţionării corecte a reţelei de desecare în întreg sistemul de irigaţii Turnu Măgurele nu se înregistrează creşteri accentuate ale nivelelor pânzei freatice, neînregistrându-se staţionarea (băltirea apei la suprafaţa solului).

5.3.2. Lucrări agropedoameliorativeLucrările agropedoameliorative reprezintă totalitatea intervenţiilor

tehnice în cadrul perimetrelor amenajate sau neamenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, pentru îmbunătăţirea însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale solurilor.

În cadrul teritoriului Turnu Măgurele menţionăm următoarele lucrări (cerinţe) agropedoameliorative:

- nivelare de exploatare, în urma căreia se realizează o pantă continuă şi constantă pe direcţia de înclinare a terenului;

85

- modelarea în benzi cu coame care se realizează printr-o arătură la corneară sau cu grederul, creându-se astfel un microrelief cu zone mai înălţate şi zone depresionare de strângere şi evacuare a apei;

- o măsură foarte eficientă cu rezultate foarte bune este afânarea adâncă (scarificare) şi care constă în afânarea solului fără întoarcere de brazdă până la adâncimea de 40-80 cm, cu un optim de 60 cm; scarificarea se realizează pe terenuri cu pantă de cel mult 10-12 %;

- măsuri antierozionale pe versanţii supuşi proceselor de eroziune; sunt frecvente terasările, cultivarea viţei de vie şi a pomilor fructiferi;

- coborârea nivelului apei freatice;- drenajul cârtiţă pentru colectarea şi eliminarea excesului de apă din

solurile hidromorfe.Alte lucrări agropedoameliorative necesare creşterii fertilităţii solurilor în teritoriul Turnu Măgurele sunt:

- amendarea cu fosfogips, ce se poate face vara-toamna fiind aplicate pe fond arat după ce se execută discuirea;

- administrarea îngrăşămintelor chimice pe bază de azot pentru creşterea în bune condiţii a masei vegetative şi înrădăcinarea puternică a plantelor;

- fertilizarea ameliorativă cu îngrăşăminte organice şi minerale a solurilor slab productive; aici incluzând solurile aluviale.

Cauze şi efecte ale poluării solului în teritoriul Turnu Măgurele

În general, poluarea înseamnă impurificarea aerului, apei şi a solului cu diverse particule, ape uzate menajere sau industriale, vapori sau gaze toxice etc. Comparativ cu celelalte componente ale mediului natural, solul este locul de întâlnire al tuturor poluanţilor, motiv pentru care poluarea sa capătă aspecte din cele mai variate şi mai grave.

Activitatea nechibzuită a omului amplifică şi mai mult acest fenomen.Poluarea solului ca fenomen şi proces este foarte veche, strâns legată

de multiplele activităţi umane desfăşurate de-a lungul diferitelor etape ale dezvoltării economico-sociale a teritoriului Turnu Măgurele, începând cu dezvoltarea intensivă a agriculturii şi mai accentuat în etapele industrializării şi urbanizării din ultimul timp, activităţi care, pe lângă efectele pozitive remarcabile, au dus uneori la degradarea solului, respectiv la dereglarea funcţionării normale a acestuia prin distrugerea completă a sa pe suprafeţe mari cu efecte deosebite pentru calitatea solului.

86

Cauze ale poluării solului:1) Activitatea pentru industria chimicăIndustria chimică este dezvoltată în teritoriul studiat prin activitatea combinatului de îngrăşăminte chimice Turnu Măgurele.

Deşeurile solide de natură chimică rezultate în urma activităţii combinatului Turnu Măgurele au un impact negativ asupra mediului numai în zona sa de activitate. Se evacuează în mediu: - fosfogips;

- cenuşă de pirită; - carbonat de calciu;

- catalizatori uzaţi; - soluţie de carbonat de potasiu.

Degradarea solului şi a vegetaţiei (inclusiv păduri) este produsă şi de poluarea aerului în zona Turnu Măgurele prin:

- emisii în atmosferă cu conţinut de oxizi de sulf, oxizi de azot, amoniac, monoxid de carbon, fluor, pulberi, compuşi organici volatili; oxizii de sulf la contactul cu aerul formează ploile acide foarte periculoase pentru mediu poluarea transfrontalieră;

- ape uzate în Dunăre.

Foto 11: Poluarea solului cu deşeuri industriale (pirită cupriferă)

87

Foto 12 - Poluarea solului cu deşeuri industriale

Foto 13 - Poluarea atmosferei de Combinatul Chimic Turnu Măgurele

88

2) Activitatea pentru materialele de construcţiiPoluarea datorită materialelor de construcţie include producţia de cărămizi de la Turnu Măgurele, unde prin exploatarea materiilor prime sunt degradate protosolurile aluviale.

De asemenea se exploatează nisipurile şi pietrişurile din albia Oltului fapt ce a impus o imagine dezolantă peisajului natural.

3) Activitatea pentru producţia agricolăa) Poluarea pentru producţia vegetală este produsă de folosirea iraţională

a unor substanţe chimice (pesticide), dar şi de depozitarea necontrolată a unor materiale vechi nefolosite a căror distrugere implică riscuri ecologice.

b) Poluarea pentru producţia animală este produsă de depozitarea necorespunzătoare a gunoiului de grajd şi a apelor uzate.

4) Activitatea pentru gospodărire comunalăDepozitarea gunoiului menajer în jurul oraşului Turnu Măgurele

produce degradarea solurilor.Depozitarea necontrolată a deşeurilor urbane.

Foto 14 - Poluarea solului cu gunoi menajer

Efecte ale poluării solurilorPoluarea solului a dus la apariţia unor efecte negative:

I. Distrugerea vegetaţiei – în raza de activitate a platformelor industriale. Este distrusă vegetaţia de luncă, vegetaţia spontană, locul ei fiind luat de o vegetaţie formată din ierburi şi buruieni.

II. Acumularea în sol a unor substanţe toxice rezultate în urma percolării depozitelor de gunoi menajer de către apele din

89

precipitaţii. Pătrunderea în sol a substanţelor toxice rezultate în urma percolării depozitelor de reziduuri de la combinatul chimic Turnu Măgurele şi a gunoiului menajer care transportă în sol o serie de compuşi chimici care poluează nu numai solul, dar prezintă pericolul de a ajunge în pânza freatică.

III. Scoaterea din circuitul producţiei vegetale a unor suprafeţe de terenuri.

IV. Diminuarea producţiei agricole

Acţiuni întreprinsePentru a diminua efectele poluării solurilor s-au întreprins o serie de acţiuni şi anume:

- acţiuni de recuperare a unor materiale refolosibile de la rampele de gunoi menajer ale oraşului Turnu Măgurele;

- retehnologizarea combinatului chimic de la Turnu Măgurele în vederea reducerii emisiilor de noxe în atmosferă.

6. Concluzii

Studiul pedologic al teritoriului Turnu Măgurele l-am întocmit pentru evidenţierea calitativă a solurilor şi în vederea stabilirii potenţialului agricol şi prognozării producţiei agricole.

Teritoriul Turnu Măgurele este aşezat în sudul ţării, la contactul Câmpiei Române (Câmpia Romanaţi) cu Lunca Dunării, fiind mărginit la vest de râul Olt şi la sud de Dunăre, în est de teritoriul Ciuperceni, iar în nord de teritoriul Liţa.

Aceste condiţii fizico-geografice evidenţiază faptul că teritoriul Turnu Măgurele dispune de soluri cu fertilitate ridicată.

Structura geologică şi materialele parentale pe seama cărora s-au format şi evoluat solurile sunt în principal reprezentate de loessuri în zona de câmpie şi terasele Olt-Dunăre şi depozite fluviatile pentru zona din luncă.

Relieful teritoriului studiat este situat pe cele două mari unităţi fizico-geografice: Câmpia Română în partea de nord şi luncile Oltului şi Dunării, în partea de vest şi sud.

Relieful coboară în trepte de la nord: Măgura de Pază 121,5 m, la sud 20 m. În cadrul câmpiei se evidenţiază unele zone uşor înălţate numite măguri, dar şi zone microdepresionare, crovuri, găvane, albii părăsite. Iar în cadrul luncii întâlnim un microrelief format din: grinduri, ostroave, meandre, belciuge, popine.

Se mai întâlnesc o succesiune de trei terase:- terasa I – considerată partea de câmpie;

90

- terasa a II-a apare ca un brâu de cetate ce se continuă prin sudul oraşului spre combinatul chimic Turnu Măgurele;

- terasa a III-a este situată în prelungirea terasei a II-a, despărţită de aceasta printr-o frunte de terasă puternic înclinată şi bine distinctă.

Trecerea de la câmpie (terasa I) la luncă se face printr-o cuestă (coastă) foarte pronunţată cu înclinare mare mai ales în partea de est a teritoriului.

Clima – ce reprezintă un factor important în genetică şi evoluţia învelişului de soluri este caracteristică tipului de climat continental specific câmpiei sudice a ţării. Climatul se caracterizează prin valori ridicate ale bilanţului radiativ şi caloric, amplitudini mari ale temperaturii aerului, cantităţi relativ reduse de precipitaţii, cu ploi torenţiale vara şi perioade de secetă în tot timpul anului.

Media anuală a temperaturii aerului, înregistrată la staţia meteorologică Turnu Măgurele este de 11,7 ºC, temperatura lunii iulie este în jur de 22 ºC, iar a lunii ianuarie 2,3 ºC.

Media anuală a precipitaţiilor este de 531 mm.Direcţiile predominante ale vântului sunt cele din est şi din vest.Hidrografia teritoriului este tributară bazinului Dunării. Oltul şi Sâiul

sunt principalele râuri care drenează teritoriul studiat.Debitul mediu multianual al fluviului în zona teritoriului studiat ajunge

la 3270 m³/s.Apa freatică se menţine la adâncimi mari în zona de câmpie (peste 20

m) şi la un nivel ce variază între 0,5-10 m în zona de luncă.Vegetaţia – ca o rezultantă a factorilor climatici este caracteristică de

stepă pentru zona de câmpie şi de luncă în zona de luncă.Vegetaţia lemnoasă este slab reprezentată.Extinderea culturilor agricole pe întreaga suprafaţă a făcut ca vegetaţia

lemnoasă aproape să dispară în zonele de câmpie, menţinându-se numai în zone de luncă cu vegetaţie lemnoasă specifică luncilor.

Activitatea antropică – constând în înlăturarea vegetaţiei naturale iniţiale şi înlocuirea ei cu pajişti şi plante de cultură, prin aplicarea unor măsuri de îmbunătăţiri funciare şi agropedoameliorative, au un rol deosebit de important asupra cadrului natural de formare şi evoluţie a solurilor.

În aceste condiţii de mediu, procesele pedogenetice de bioacumulare, gleizare, salinizare, eluviere-iluviere, vermice, de alterare au determinat apariţia unui înveliş de sol foarte variat reprezentat prin: molisoluri, soluri hidromorfe, soluri halomorfe şi soluri neevoluate, trunchiate sau desfundate.

Cea mai mare răspândire o au molisolurile, în partea central nord-estică, reprezentate prin cernoziomuri şi cernoziomuri cambice.

Urmează solurile neevoluate mai extinse în partea centrală a teritoriului, din care fac parte: regosolul, protosol aluvial, sol aluvial, erodisol, coluvisol.

91

Solurile hidromorfe ocupă areale din Lunca Dunării, sudul teritoriului şi în lunca Oltului în sud-vestul teritoriului studiat. Din această categorie fac parte solurile gleice.

Suprafeţe foarte restrânse revin solurilor halomorfe, în partea centrală a teritoriului Turnu Măgurele între Olt şi Sâi se întâlnesc solonceacuri.

Solurile teritoriului Turnu Măgurele sunt valorificate, în cea mai mare parte în agricultură pentru obţinerea de diferite producţii agricole.

Cea mai mare suprafaţă din teritoriul cercetat este reprezentată de terenurile arabile (68 %) cultivate cu cereale, plante tehnice şi mai ales legume.

Păşunile şi fâneţele naturale, răspândite sub forma izlazurilor comunale reprezintă circa 2 % din suprafaţa agricolă.

Plantaţiile de pomi fructiferi şi viţă de vie, reprezintă 3 % din suprafaţa agricolă.

Realizarea unor producţii agricole foarte bune, indiferent de tipul de cultură este mult mai diminuată de o serie de factori limitativi sau restrictivi de sol (textura şi tasarea), de drenaj (excesul de umiditate din precipitaţii, din pânza freatică, din inundaţii) şi de relief (neuniformitatea terenurilor).

Din acest studiu rezultă că unităţile de sol delimitate de pe teritoriul Turnu Măgurele prezintă un potenţial agricol ridicat (cu excepţia unor unităţi de sol ce ocupă însă suprafeţe mici) şi sunt favorabile cultivării unei game largi de plante de cultură (cereale, legume, furaje, viţă de vie, pomi fructiferi).

92

BIBLIOGRAFIE

1)Bugă Dragoş, Zăvoianu Ion (1974): „Judeţele patriei – Judeţul Teleorman”, Editura Academiei Republicii Socialiste România.

2) Cernescu N., Chiriţă C., Florea N., Obrejanu Gr., Popovăţ N. (1958): „Cercetări de pedologie” (Lucrările conferinţei de pedologie), Editura Academiei, Bucureşti.

3) Chiriţă C. (1974): „Pedologie generală”, Editura Agrosilvică de Stat Bucureşti.

4) Costică Brânduş, Gheorghe Lupaşcu (1997): „ Geografia solurilor. Caiet de lucrări practice” – Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Facultatea de litere şi Ştiinţe. Catedra de geografie.

5) Diaconu C., Şerban P., (1994): „Sinteze şi regionalizări hidrologice”, Editura Tehnică Bucureşti.

6) Florea N., Munteanu I., Chiţu C., Opriş N. (1968): „ Geografia solurilor României”, Editura Ştiinţifică Bucureşti.

7) Gâştescu Petre (2000): „Managementul mediului”, Editura Sfinx Târgovişte.

8) Geanana M., Ochiu I. (1990): „Pedogeografie. Lucrări practice”, Tipografia Universităţii Bucureşti.

9) Ispas Ştefan, Puiu Ştefan (1997): „Pedologie – Manual practic”, Editura Domino Târgovişte.

10) Loghin Vasile (1996): „Degradarea reliefului şi a solului”, Editura Universităţii Bucureşti.

11)Lupaşcu Gh., Rusu C. (1995): „Pedologie – Caiet de lucrări practice”, Editura Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi

12)Niţu I. şi colab. (1988): „Lucrările agropedoameliorative”, Editura Ceres Bucureşti.

13)Obrejanu Gr., Ştefan Puiu (1972): „Pedologie”, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti.

14) Puiu Ştefan şi colab. (1983): „Pedologie”, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti.

15) Rusu Constantin (1998): „Fizica, chimia şi biologia solului”, Editura Universitară „Al. I. Cuza” Iaşi.

16) Simion Theodor, Simion Maria (1999): „Mic dicţionar de toponimie geografică dâmboviţeană”, Editura Roza Vânturilor Bucureşti.

17) Ujvari I. (1972): „Geografia apelor române” Editura Ştiinţifică Bucureşti.

93