PRINCIPII DE BAZĂ ALE CERCETARII

Boala şi sănătatea – concepte evaluative

Conceptele de sănătate şi boală sunt concepte evaluative, fiind circumscrise de dezvoltarea

cunoaşterii bio-medicale, de orientările intelectuale ale culturii, de sistemul axiologic al

societăţii. Cultura condiţionează atât reacţiile faţă de boală, cât şi valoarea ce se acordă

sănătăţii ca fenomen social. Sănătatea şi boala sunt anturate de credinţe, atitudini şi practici

specifice diferitelor socetăţi şi sunt apreciate în funcţie de anumite standarde normative,

proprii acelei societăţi. Sistemul valorilor culturale reprezintă cadrul de înţelegere şi

interpretare a acestor noţiuni. Parsons a definit boala şi sănătatea în legătură directă cu

problema devianţei, a conformităţii şi a controlului social: el consideră boala ca o formă de

comportament deviată de la normal, iar sănătatea ca pe un tip de comportament normal,

conformist. Societatea instituţionalizează devianţa pe care o reprezintă boala şi se sprijină pe

profesioniştii medicali pentru a trata persoanele „deviate”. Practica medicală constituie un

mecanism prin care societatea pune membrii săi în starea de a rezista bolii; astfel sunt definite

rolurile de bolnav, de medic, cu drepturile şi obligaţiile fiecăruia. Starea indivizilor poate fi

satisfăcătoare sau nu în îndeplinirea rolurilor, iar rolurile şi îndeplinirea obligaţiilor sunt

fundamentale în toate societăţile omeneşti. Capacităţile funcţionale sunt apreciate în legătură

cu anumite standarde normative. Neputinţa de a corespunde acestor standarde, neputinţă

provenită din deficienţe ale capacităţii fizice sau psihice este catalogată drept boală. Boala şi

sănătatea nu pot fi definite decât prin raportare la fiinţa umană privită ca un tot unitar, ca

fiinţă biologică, psihică şi socială, în acelaşi timp.

1

Conceptul de sănătate este un concept plurisemantic şi a cărui semnificaţie cunoaşte variaţii

subtile în funcţie de diferite grupuri, clase sociale sau populaţii. Sănătatea presupune absenţa

bolii, o constituţie genetică bună şi o stare de echilibru a organismului dată de capacitatea de

adaptare a individului la tot ceea ce ţine de mediul său de viaţă (factori atmosferici,

alimentaţie, muncă, relaţii afective, evenimente stresante ale vieţii, integrare în grupurile de

aparteneţă). D.p.d.v. biologic, sănătatea poate fi definită ca acea stare a unui organism

neatins de boală, în care toate aparatele şi sistemele funcţionează normal (homeostazie), stare

în care funcţiile necesare se îndeplinesc insensibil sau cu plăcere. D.p.d.v. psihic, sănătatea

poate fi definită ca armonia dintre comportamentul cotidian şi valorile fundamentale ale vieţii

asimilate de individ, presupune capacitatea de a munci productiv, de a iubi, de a se ocupa de

soarta celorlalţi şi de a avea un grad rezonabil de autonomie personală, o viaţă cu sens, o viaţă

care merită trăită.

Se enumeră 13 criterii ale sănătăţii mintale:

1.Conştiinţa clară a interesului personal;

2.Conştiinţa liberă a interesului social;

3.Auto-orientarea – capacitatea de a se conduce şi orienta singur în viaţă;

4.Nivel înalt de toleranţă la frustrare;

5.Acceptarea incertitudinii şi capacitatea de ajustare la incertitudine;

6.Angajarea în activităţi creatoare;

7.Gândire ştiinţifică, realistă şi obiectivă;

8.Auto-acceptare – capacitatea de a se accepta aşa cum este, cu părţile sale bune/rele,

capacitatea de a se bucura de viaţă;

9.Angajarea moderată şi prudentă în activităţi riscante;

10.Realism şi gândire antiutopică;

11.Asumarea responsabilităţii pentru tulburările emoţionale proprii;

12.Flexibilitate în gândire şi acţiune;

13.Îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă.

2

Maslow a sistematizat conceptul de personalitate autorealizată, cu următoarele trăsături:

1.Orientarea realistă în viaţă;

2.Acceptarea de sine, de ceilalţi şi a lumii înconjurătoare aşa cum sunt;

3.Înalt grad de spontaneitate;

4.Centrare pe probleme şi nu pe trăirile subiective;

5.Atitudine de detaşare şi nevoie de intimitate;

6.Autonomie şi independenţă;

7.Apreciere elastică a oamenilor şi lucrurilor, lipsită de stereotipii;

8.Are experienţe spirituale profunde;

9.Se identifică cu omenirea, are interese sociale puternice;

10.Relaţiile sale afective intime sunt profunde şi cu mare încărcătură emoţională, practicate

cu puţine persoane, şi nu superficiale, dar cu multe persoane;

11.Împărtăşeşte atitudini şi valori democratice;

12.Nu confundă mijloacele cu scopurile;

13.Simţul umorului este superior, detaşat, filozofic, nu ostil şi vindicativ;

14.Are mare potenţial creator;

15.Se opune conformismului cultural;

16.Transcede mediul său de viaţă, nu se conformează acestuia.

Omul este alcătuit din strămoşi (ereditate), împrejurări (mediu) şi aspiraţiile sale proprii.

D.p.d.v. social, sănătatea este acea stare a organismului în care capacităţile individuale sunt

optime pentru ca persoana să îndeplinească în mod adecvat rolurile sociale şi sarcinile pentru

care a fost socializat. Atât biologic, cât şi social, sănătatea reprezintă nu doar un scop în sine,

ci şi un mijloc pentru o existenţă plenară, rodnică, creatoare. Sănătatea este înţeleasă atât ca

stare individuală, cât şi ca stare colectivă ( a unei naţiuni), atât ca o trebuinţă, cât şi un drept,

atât ca un scop ce trebuie atins de către individ, cât şi ca un obiectiv politic ce trebuie realizat

de către stat, sănătatea fiind o componentă indispensabilă a dezvoltării sociale. Condiţiile

sociale esenţiale ale sănătăţii sunt: eliminarea fricii de război, asigurarea egalităţii şanselor

pentru toate persoanele, satisfacerea trebuinţelor fundamentale privind hrana, aprovizionarea

3

cu apă potabilă, asigurarea unui minimum de educaţie, locuinţe decente, loc de muncă sigur şi

un rol util al persoanei în societate, voinţă politică şi suport public.

Noţiunea de boală are sens numai în funcţie de omul privit ca un tot (holistic). D.p.d.v.

biologic, boala este o stare a organismului sau a unei părţi din organism, în care funcţiile sunt

afectate sau deranjate datorită unor factori din mediul intern sau extern. Dintr-o perspectivă

plurifactorială, boala poate fi considerată o stare finală, rezultat al unei combinaţii de factori

ecologici şi comportamentali aflaţi în interacţiune cu predispoziţiile genetice, care plasează

statistic individul într-o situaţie de risc mărit, ca urmare a unei alimentaţii neraţionale,

dezechilibrate, de lungă durată, expunerii cronice la agenţi patogeni la locul de muncă,

stresului vieţii sau altor factori. Boala reprezintă un proces care, chiar dacă nu conduce la

modificări marcante structurale sau funcţionale, afectează viaţa psihică a subiectului, ca o

reacţie a acestuia la boală. Boala creează o anume anxietate, incertitudine în primele ei stadii,

incertitudine atenuată sau suprimată prin diagnostic. Etichetată prin diagnostic, starea de

boală este legitimată, iar comportamentul bolnavului se structurează în jurul acestei stări.

Această conştiinţă se exprimă printr-un registru larg de manifestări şi reacţii, în funcţie de

natura bolii şi de trăsăturile de pesonalitate ale bolnavului. Poate apărea anozognozia =

negarea subiectivă sau nerecunoaşterea bolii (fuga de boală) sau hipernozognozia =

supraevaluarea subiectivă a simptomelor (refugiul în boală). Literartura anglo-saxonă

utilizează trei termeni pentru a defini dimensiunile particulare ale bolii:

- illness – realitatea subiectivă a bolii, ceea ce simte, percepe bolnavul, percepţia

individuală a unei schimbări negative în bunăstarea sa şi în activităţile sale sociale;

- disease – realitatea biofizică a bolii, boala aşa cum este ea definită de cunoaşterea

ştiinţifică medicală, ca anomalie a structurii sau fiziologiei organismului;

- sickness – realitatea socio-culturală a bolii, modelarea, în relaţie cu structurile sociale,

a rolului de bolnav.

Consecinţele stării de boală depăşesc disfuncţiile biologice şi psihologice, afectând întreaga

viaţă socială a persoanei. Persoana bolnavă pierde controlul activităţii sociale normale, cu

4

particularităţi în diferite tipuri de îmbolnăvire; ca situaţie de impas existenţial, boala

antrenează o serie de servituţi şi restricţii, modificând modul de viaţă al individului:

restrângerea sau modificarea unor activităţi motrice sau fiziologice, limitarea sau suprimarea

unor activităţi intelectuale sau profesionale.

5