Previziunea financiară a întreprinderii este rezultatul activităţii managerilor întreprinderii şi reprezintă conţinutul şi realizarea finanţelor şi rolului finanţelor la nivel macro şi micro- economic şi participă la fundamentarea programului economic în cadrul mecanismului economic de piaţă. Previziunea financiară este un proces complex şi multilateral de fundamentare, elaborare şi aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli şi de urmărire a realizării indicatorilor financiari prevăzuţi. Previziunea financiară include:

constituirea fondurilor executarea circuitului prin schimbarea formei funcţionale

- repartizarea fondurilor constituite, ceea ce implică realizarea repartiţiei în interiorul întreprinderii şi în afara acesteia.

Previziunea financiară este determinată de prevederile programului economic şi presupune fundamentarea indicatorilor financiari pe baza unui program economic propriu.

Previziunea financiară în cadrul căreia se operează cu indicatori specifici care reflectă relaţia financiară trebuie corelată organic cu întreaga activitate a întreprinderii. Necesitatea de fonduri se stabileşte în cadrul previziunii financiare pe baza indicatorilor şi calculelor economice privind volumul desfacerilor, valoarea producţiei, volumul aprovizionărilor, volumul cheltuielilor de producţie şi altele care se eşalonează în timp.

Previziunea financiară ca principala activitate de planificare la nivelul întreprinderii îmbracă diferite forme şi depinde de orizontul de timp pentru care se realizează:

 previziunea financiară pe TL (3-5 ani) - în baza căreia se întocmesc planuri financiare de orientare generală care definesc imaginea viitoare a întreprinderii prin:

descrierea produselor oferite a proiectelor de fabricaţie a noilor produse

a proiectelor de cucerire a noilor pieţe

a proiectelor de orientare şi modelare generală a structurii activităţii interne a întreprinderii

 previziunea financiară pe TS în baza căreia de obicei se întocmesc bugetele întreprinderii.

Bugetele sunt destinate nevoilor interne a întreprinderii şi cuprind realizarea scopului propus în perioada bugetară. Elaborarea bugetului favorizează implimentarea unui sistem eficient de control prin compararea realizărilor cu previziunile şi luarea măsurilor corecte la momentul oportun. De aici rezultă că sistemul bugetar trebuie să aibă o componentă a previziunii financiare şi o componentă a controlului bugetar. Astfel se vor compara

1

permanent rezultatele reale ale gestiunii activităţii întreprinderi cu prevederile cifrate în bugete în scopul stabilirii cauzelor, abaterilor şi informării conducerii.

Principiile de bază ale politicii de elaborare a bugetului sunt:

bugetul care defineşte concret şi riguros problema fiecărui sector de activitate şi prezintă soluţiile mijloacelor şi metodelor care vor asigura realizarea obiectivelor şi realizarea problemelor;

întreg conţinutul bugetului şi toţi indicatorii prevăzuţi trebuie acceptaţi şi însuşiţi de către conducătorii fiecărui sector de activitate;

Elaborarea bugetului trebuie să fie începută nu cu producerea, ci cu vînzările, cu precizarea produselor, cantităţilor, preţurilor şi a clienţilor care vor solicita producţia.

Fiecare sector în parte îşi elaborează propriul program de realizare a bugetului vînzărilor. În cazul cînd se elaborează bugetul privind producţia, cantitatea şi sortimentul este necesar de luat în considerare şi normele de muncă, de materiale, de maşini şi de utilaje.

În secţiile financiare cînd se întocmesc bugetele privind programele de vînzări, aprovizionare şi producţie se ţine cont de modul de transformare a acestora în programe de încasări, plăţi, împrumut, depuneri.

Bugetele de venituri şi de cheltuieli au la bază principiul echilibrului bănesc şi financiar care constituie premisa principală a gestiunii financiare.

 

Metodele previziunii financiare sunt:

metoda procentelor din vînzări . Tehnica acestei metode se bazează pe 2 premise:

cele mai multe din posturile bilanţului contabil sunt direct legate de vînzările firmei

nivelul curent al tuturor activelor este optim pentru nivelul vînzărilor curente.

Principalii paşi pentru previzionarea situaţiei financiare prin această metodă sunt:

se determină % profitului net şi al dividentelor faţă de vînzări se determină care din elementele bilanţului contabil cresc proporţional cu nivelul

vînzărilor se determină % din total vînzări şi se compară cu posturile bilanţului contabil ce

reprezintă veniturile se determină nivelul finanţării necesare se estimează nivelul previzional al vînzărilor se determină profitul net şi dividendele estimate se întocmeşte bilanţul contabil previzional

2

metoda normativă de previziune a echilibrului financiar. Această metodă permite efectuarea diferitor simulări ale corelaţiei cifra de afaceri - echilibru financiar în baza cărora se pot face concluziile necesare politicii financiare a întreprinderii; se pot compara echilibrele financiare ale întreprinderii de diferite mărimi numai că elimină influenţa volumului specific de activitate.

metoda analitică care se divizează în următoarele submetode:

1. metoda extrapolării fondului de rulment (sau a nevoii de fonduri de rulment) - este o metodă simplă care poate fi utilizată la întreprinderi mici care doresc să-şi gestioneze activitatea la un nivel cît de cît ştiinţific.

2. metoda termenilor de plată care este avantajoasă întreprinderilor ce au un % de activitate continuu.metoda bugetului de trezorerie este cea mai analitică;

3. submetodă, însă necesită un volum informaţional dezvoltat.

Tipuri de bugete şi intercondiţionarea lor

În practica previziunii financiare se cunosc următoarele tipuri de bugete:

buget continuu (glisant) este bugetul conceput pe o perioadă îndelungată şi actualizat continuu pe baza realizărilor din perioadele expirate şi a cerinţelor previzibile perioadelor viitoare.

buget periodic de obicei este bugetul anual defalcat în bugetele semestriale, trimestriale, lunare, chenzinale (15 zile) sau zilnice. În dependenţă de necesităţi şi cerinţele activităţii.

buget- proiect se referă la acea formă de proiect financiar care se fundamentează şi ia în considerare cerinţele de bază ale unui anumit proiect indiferent de perioada de timp şi se aplică în cadrul realizării investiţiilor capitale.

buget pe centre de responsabilitate pornesc de la echipe, brigăzi, secţii, întreprinderi şi altele care în funcţie de indicatorilor economici ce le sunt repartizaţi urmăresc realizarea veniturilor, cheltuielilor şi alte rezultate financiare.

buget director (general)- bugetele parţiale sau specifice unui anumit domeniu de activitate şi această categorie include:

1. bugetul venitului2. bugetul vînzărilor3. bugetul investiţiilor4. bugetul activelor curente5. bugetul încasărilor şi plăţilor6. bugetul pentru cercetare şi dezvoltare ş.a.

bugete statice (fixe) şi flexibile- această grupare are în vedere influenţa cheltuielilor în funcţie de anumiţi factori. De exemplu: creşterea sau diminuarea

3

volumului activităţii, a operaţiunilor care influenţează necesarul de resurse financiare şi rezultatele obţinute.

În alte state ca de ex.: Franţa, SUA, bugetele se grupează în 2 mari categorii:

bugete principale:

1. bugetele vînzărilor2. bugetele producerii3. bugetele investiţiilor4. bugetele aprovizionărilor, ş.a.

bugete anexe care se referă la bugetele privind cheltuielile de producţie, desfacere, generale, ş.a.

Bugetele principale împreună cu bugetele anexe formează bugetul general.

Bugetele pot avea caracter imperativ, în sensul că interzic responsabililor financiari şi conducătorilor de a depăşi previziunile bugetare şi caracter indicativ (bugetul trezoreriei, bugetul de casă, ş.a.). Pe parcursul întocmirii bugetului este necesar de ţinut cont de anumite limite ale activităţii care sunt numite ştrangulări.

Orice buget reacţionează mai mult sau mai puţin direct asupra unora sau altora ceea ce condiţionează armonizarea eforturilor necesare cu necesităţile urmărite de întreprindere.

 

 

Previziunea vînzărilor

Bugetul vînzărilor este bugetul principal anual care determină parametrii tuturor celorlalte bugete şi cuprinde ansamblul de studii şi de evaluări ale pieţei de desfacere, a plăţilor pe care întreprinderea intenţionează să le efectueze şi a plăţilor pe care doreşte să le menţină.

Elaborarea bugetului vînzărilor are loc în 2 etape:

previziunea vînzărilor şi cheltuielilor de desfacere defalcarea prevederilor bugetare pe perioade de timp trimestriale şi lunare, pe

familii de producţie şi/sau pe grupe de beneficiari.

Previziunea vînzărilor face mai întîi obiectul unor studii specializate de marketing privind conjunctura economică, potenţialul de absorbţie al pieţei, starea concurenţială, ş.a. Pentru produsele deja existente previziunea vînzărilor se poate face fie pe baza tehnicilor cantitative de exploatare a tendinţelor observate în evoluţia anterioară a vînzărilor, fie pe

4

baza tehnicilor calitative a variabilelor care determină mărimea vînzărilor şi de prevedere a valorii lor în anul viitor. Previziunea vînzărilor trebuie să se facă interdependent cu previziunea cheltuielilor de desfacere întrucît depind una de cealaltă. Vînzările pot fi influenţate de cheltuielile de publicitate şi/sau de perfecţionare a reţelei de desfacere. În ultima fază a elaborării bugetului vînzările şi cheltuielile de desfacere trebuie defalcate de la previziunele anuale şi globale la prevederile pe trimestru şi pe luni în raport cu surprinderea sezonalităţii şi pe familii de produse sau pe grupe de beneficiari. Gradul de defalcare depinde de nivelul ierarhic pentru care se elaborează bugetul vînzărilor. Regula este că bugetul va fi cu atît mai detaliat cu cît acesta se elaborează la nivel ierarhic de răspundere operativă. Bugetul vînzărilor trebuie corelat cu bugetul de producţie, iar ambele cu bugetul investiţiilor.

 

Previziunea producerii

Bugetul producţiei se constituie ca buget principal pentru previziunea activităţii din anul viitor, iar prevederile lui sunt determinate pentru dimensionarea celorlalte bugete.

Elaborarea bugetului producţiei cuprinde 3 etape:

1. previziunea cantităţii de produse ce se vor fabrica (planul de producţie)2. previziunea costurilor de producţie (anticalculaţia)3. defalcarea prevederilor bugetare pe perioade de timp mai mici de 1 an şi pe

subunităţi ale întreprinderii.

Planul de producţie urmăreşte armonizarea prevederilor comerciale cu capacitatea productivă a întreprinderii în condiţiile satisfacerii cît mai complete a prevederilor comerciale şi a utilizării depline a capacităţii factorilor de producţie. În planul de producţie se stabileşte cantitatea de produse previzionate a se fabrica în anul viitor (Qf) în funcţie de cantitatea prevăzută a se vinde Qv şi de variaţia previzibilă a stocurilor în curs de fabricaţie şi de produse finite la începutul perioadei (Sî) şi la sfîrşitul perioadei (Ssf) conform relaţiei:

Qf = Qv - Sî + Ssf

Dacă admitem că indicatorul dominant în previziunea bugetară este producţia de vîndut, următoarea fază a planificării este dimensionarea producţiei de fabricat (calarea).

Condiţiile acestei programări sunt de a satura capacitatea instalaţiilor, respectiv şi de a optimiza utilizarea factorilor de producţie în special echipamentele tehnologice şi forţa de muncă.

Producţia de fabricat trebuie raportată la capacitatea de producţie disponibilă a întreprinderii care se determină pornind de la structura pieţei existente şi luînd în calcul prevederile pentru anul viitor din bugetul investiţiilor. Dacă în bugetul vînzărilor cerinţa

5

este de creştere a cifrei de afaceri, atunci în bugetul producţiei condiţia previzionării producţiei este de saturare.

Realizarea programului de producţie impune anumite restricţii privind caracterul limitat al factorilor de producţie atît sub aspectul volumului lor cît şi al randamentului acestora. Programele de producţie trebuie realizate într-o soluţie optimă. Funcţia de optimizare este cea care evidenţiază cum anume să se îmbine, să se armonizeze utilizarea factorilor de producţie pentru a atinge obiectivul major al întreprinderii.

Previziunea costurilor de producţie reflectă dimensiunea efortului financiar pentru realizarea produselor stabilite în programul de producţie în condiţiile normelor de consum al factorilor de producţie al întreprinderii şi în condiţiile unor cheltuieli generale planificate pentru anul viitor. De aceea, în anticalculaţie principala operaţie o reprezintă separarea cheltuielilor directe de produs de cele indirecte. Rezultatele anticalculaţiei costurilor de producţie permit elaborarea a 4 bugete derivate din bugetul producţiei (dacă este justificat bugetul producţiei):

bugetul materialelor consumate bugetul manoperei directe (timpul de lucru necesar muncitorilor) bugetul amortizărilor de utilaje direct afectabile bugetul cheltuielilor generale de producţie

Previziunea casieriei

Bugetul de trezorerie are ca funcţie previziunea încasărilor şi plăţilor pornind de la planificarea cheltuielilor din care sunt excluse cele neplătibile şi de la planificarea veniturilor din care sunt excluse cele neincasabile. Bugetul trezoreriei este o componentă obligatorie a bugetului general. O previziune realistă a trezoreriei presupune întocmirea unui buget anual cu defalcare pe luni şi cu o detaliere pe săptămîni a primelor 3 luni ale anului. Această previziune va fi actualizată în permanenţă în cursul anului şi detaliată în funcţie de necesitatea întreprinderii. Bugetul de trezorerie se intocmeşte în baza a 3 documente de evidenţă şi previziune:

bilanţul exerciţiului încheiat contul de rezultate previzional bilanţul contabil previzional

Trezoreria va fi determinată de fluxurile financiare ale perioadei de previziune şi de modificarea soldurilor creanţelor şi datoriilor la începutul şi sfîrşitul perioadei conform relaţiei:

Bug. de trezorerie = bil.de deschidere+cont de rezultate previzionale-bilanţul previzional.

În mod concret elaborarea bugetului de trezorerie cuprinde 2 faze:

6

previziunea incasărilor şi plăţilor determinarea şi acoperirea soldurilor de trezorerie care rezultă din compararea

incasărilor cu plăţile. Această fază cuprinde: determinarea soldului de trezorerie înainte de acoperire acoperirea prin credite a deficitului de trezorerie sau plasarea excedentului de

trezorerie.

Costul creditelor generează plăţi suplimentare care majorează necesarul de finanţat, iar plasamentele de trezorerie sunt aducătoare de venituri şi astfel majorează incasările. Elaborarea bugetului final de trezorerie este ultima etapă a procesului de bugetare a întreprinderii , iar trezoreria va fi rezultanta previziunilor din celelate bugete:

al vînzărilor al aprovizionărilor al cheltuielilor de personal al investiţiilor, etc.

Orizontul de previziune al trezoreriei este diferit în funcţie de obiectivele urmărite, de gestiunea financiară şi în funcţie de scadenţele incasărilor şi plăţilor întreprinderii. Un buget de trezorerie poate fi încheiat pe un an, pe cîteva luni sau zilnic. Scopul întocmirii bugetului de trezorerie îl constituie stabilirea modalităţilor de asigurare a echilibrului necesar desfăşurării activităţii în condiţii normale. În cazul întocmirii bugetului de trezorerie se poate obţine un excedent sau un deficit de resurse.

 excedentul (+) = res. proprii - necesar de res.

 deficit (-) = necesar de res. - res. proprii

În caz de deficit se trece la identificarea modalităţilor de acoperire a acestuia sau alte împrumuturi, subvenţii, alocaţii pentru investiţii, etc. În cazul excedentului bugetar trebuie de analizat provinienţa acestuia. El poate proveni dintr-un fond de rulment prea mare, fie de nevoia fondului de rulment prea mică. În vederea optimizării plasamentelor ţinîndu-se cont de condiţiile pe care le oferă piaţa de capital, monetară şi financiară se pot face următoarele plasamente de trezorerie:

-  plasamente monetare nenegociabile

depozite la termen bonuri de casă operaţiuni de răscumpărare

- plasamente monetare negociabile

certificate de depozit bilete de trezorerie bonuri de tezaur în contul curent

7

- plasamente financiare

obligaţiuni acţiuni opţiuni

Cu cît un plasament se face pe termen mai lung, cu atît el este mai rentabil, însă mai puţin lichid şi invers. Însă cumpărarea unor titluri emise de societăţi comerciale cu o foarte bună poziţie la bursă are cele mai mari şanse de a optimiza plasamentele de trezorerie.

Echilibru financiar la întreprindere

Echilibrul financiar ca parte componentă a echilibrului economic are o funcţionalitate şi forme distincte de exprimare datorită existenţei obiective a finanţelor, a manifestării funcţiilor banilor, instituţiilor financiare, bancare şi de asigurări în perioada de tranziţie de la economia de piaţă. La nivelul întreprinderilor acest echilibru se sprijină pe relaţiile economice caracteristice economiei de piaţă, care prin forme, metode şi tehnici specifice participă la formarea şi repartizarea fondurilor băneşti la dispoziţia agenţilor economici în scopul realizării procesului economic. Fiecare agent economic în funcţie de profilul şi genul de activitate îşi proiectează propriul echilibru financiar, ţinînd cont de veniturile şi cheltuielile sale. Veniturile au drept sursă incasările din vînzările producţiei, din executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor, din comercializarea producţiei prin propria reţea de desfacere.

Cheltuielile sunt ocazionate de procurarea materiei prime şi materialelor, de realizarea produselor, de vinderea serviciilor prin propria reţea la care se adaugă şi cheltuielile de circulaţie.

În condiţiile desfăşurării activităţii agentului economic pe baza principiilor eficienţei şi a rentabilităţii între venituri şi cheltuieli se constituie o diferenţă, alcătuită din profit, TVA şi alte forme de venit net.

În acelaşi timp pe seama profitului, a amortizării, a creditelor şi a altor sume, întreprinderea îşi constituie o serie de fonduri privind dezvoltarea, creşterea producţiei, cercetarea, acoperirea unor nevoi sociale, culturale, sportive, ş.a.

Eficienţa şi rentabilitatea ca trăsături definitorii ale economiei şi autonomiei financiare angajează agentul economic în direcţia realizării unor premise din activitatea economică desfăşurată mai mari decît cheltuielile. Diferenţa respectivă este beneficiul care poate fi utilizat pentru dezvoltarea proprie, cointeresarea agentului economic.

În acelaşi timp echilibrul financiar solicită întreprinderii să-şi desfăşoare activitatea la un asemenea nivel încît să permită echilibrul dintre necesarul de fonduri pentru producere, dezvoltare, cercetare şi resurse financiare de dezvoltare.

8

Privind esenţa şi amplitudinea echilibrului financiar este important de reţinut că aceasta nu se circumscrie numai la activitatea de producere sau de comercializare, ci se referă şi la gestiunea economică a tuturor activităţilor întreprinderii.

La rîndul său resursele financiare ce se prevăd a fi utilizate pentru acoperirea necesarului de fonduri cuprind:

rezultatele activităţii desfăşurate resursele atrase

creditele bancare, comerciale, finanţări de la buget

Echilibrul financiar prezintă aspecte complexe, iar previziunea financiară urmăreşte constituirea lui în formă funcţională.

Echilibrul financiar ţine seama de structura şi repartizarea fondurilor pe fiecare dintre elementele structurii de producere şi pentru achitarea obligaţiilor financiare, precum şi pentru asigurarea unui nivel optim dintre fiecare categorie de resurse şi total.

Tema 4: Previziunea financiară a întreprinderii

1. Conţinutul previziunii financiare.2. Metode de previziune financiară.3. Tipuri de bugete şi intercondiţionarea lor.4. Elaborarea bugetelor operaţionale. 5. Echilibrul financiar la întreprindere.

1. Conţinutul previziunii financiare. De ce este nevoie de o planificare? Fiecare manager – administrator dintr-o anumită secţiune, departament poate sa ia o decizie proprie pe care el o consideră oportună pentru întreprindere, dar care în realitate, această decizie nu va corespunde cerinţelor întregii întreprinderi sau nu va corela cu deciziile luate de alţi conducători ai altor secţii.Exemplu: - Secţia de marketing poate să realizeze un program de promovare a produselor pe piaţă până la aşa nivel al vânzărilor, care să depăşească posibilităţile secţiei de producţie.- Secţia de aprovizionare va asigura achiziţionarea unei cantităţi de materii prime şi materiale, care va fi insuficientă pentru îndeplinirea întregului program de producţie.De aceea diferitele tipuri de activităţi ale4 întreprinderii trebuie să fie coordonate. O astfel de coordonare se obţine prin pregătirea programului de acţiuni pentru perioadele viitoare, exprimate în planuri, bugete, devize.

Planificarea reprezintă o funcţie specială a procesului de gestiune (sau un gen special de luare a deciziei), deoarece nu se referă doar la un singur eveniment, ci cuprinde toată activitatea întreprinderii şi constituie un proces de determinare a acţiunilor care urmează să fie efectuate în viitor.

9

Deci, previziunea economică la nivel general are ca scop anticiparea mişcării viitoare a factorilor de producţie şi a rezultatelor combinării acestora (sub aspect fizic, material, valoric) sub formă de fluxuri monetare şi fluxuri reale.

Previziunea financiară reflectă ansamblu activităţilor prin intermediul cărora se dimensionează necesarul de resurse băneşti şi se stabilesc cele mai eficiente modalităţi de procurare a acestora, în vederea asigurării înfăptuirii în practică a obiectivelor şi acţiunilor ce dau conţinut strategiei şi tacticii generale a firmei, cu costuri şi riscuri minime.Previziunea financiară urmăreşte drept obiectiv de bază, ca prin utilizarea unor instrumente valorice proprii, să asigure acoperirea financiară a obiectivelor prevăzute în programul de dezvoltare economică şi să efectueze controlul asupra modului de înfăptuire a obiectivelor respective şi exercitarea unei influenţe pozitive asupra modului de derulare a fenomenelor şi proceselor economico – financiare în scopul realizării eficiente, a echilibrului financiar şi prevenirea riscurilor.Se disting două direcţii de bază în activitatea de planificare:

1. prima direcţie a planificării este pregătirea planurilor strategice (de perspectivă), care reprezintă un proces de luare a deciziilor privind programele de bază şi include elaborarea planurilor pe termen lung de dezvoltare generală a afacerilor şi a structurii pe termen lung.

Fiecare întreprindere are un anumit obiectiv strategic: majorarea profitului, menţinerea de piaţă, deţinerea poziţiei de lider într-o numită ramură. În vederea realizării acestui obiectiv se efectuează planificarea strategică, rezultatul căreia sunt planurile de perspectivă pe termen lung ale întreprinderii, elaborate, de obicei, pe un termen de 3-5 ani, iar în unele ramuri, cum sunt electroenergetică, ramuri extractive – pe o perioadă şi mai îndelungată (până la 20 ani).

2. a doua direcţie a planificări este elaborarea bugetelor sau determinarea sarcinilor pe termen scurt în cadrul strategiei generale care se realizează prin detalierea planurilor pe terne lung în bugetele curente pe termen scurt ale activităţii întreprinderii pentru perioada ulterioară de timp mai scurt, de obicei, pe un an.

Previziunea financiară trebuie să asigure înfăptuirea în practică a următoarelor sarcini de bază, indiferent dacă este vorba de orizonturi de timp scurte, medii şi lungi: dimensionarea cît mai reală a veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare şi asigurarea în permanenţă a unui raport optim între mărimea resurselor posibile de mobilizat şi destinaţiile care reflectă utilizarea lor; stabilirea mărimii optime a capitalurilor de împrumut la care trebuie să se apeleze; asigurarea valorificării eficiente a surplusului de lichidităţi ce se degajă în urma desfăşurării întregii activităţi, în condiţii de eficienţă maximă şi de risc minime; asigurarea în permanenţă a echilibrului financiar şi a unei structuri financiare optime.Rezultatul concret al activităţii de previziune financiară se materializează într-o serie de instrumente care îmbracă forma unor documente ce au denumiri diferite în funcţie de natura operaţiunilor pe care le reflectă, sfera de cuprindere a indicatorilor pe care-i conţin, orizontul de timp la care se referă (plan financiar, buget de venituri şi cheltuieli, ...).

2. Metode de previziune financiară

10

Sub metodele de prognozare se subînţelege totalitate de procedee puse la baza cercetării, ce permit pe baza informaţiilor retrospective (din trecut), a legăturilor interioare (endogene) şi exterioare (exogene) ale obiectului previzionat pentru a face concluzii spre dezvoltarea acestora.Exista următoarele tipuri de metode:a. Metode calitative sau subiective (intuitive) de previziuneMetodele calitative se bazează pe opiniile persoanelor considerate a fi apte să facă previziuni asupra fenomenului cercetat. Metodele intuitive nu se bazează numai pe decizia logică ce este rezultatul experienţei, ci în mare parte pe cercetări, pe analize cantitative. Se folosesc mi multe tipuri de metode calitative de previziune:- metode bazate pe opiniile experţilor din întreprindere, care sunt consultaţi asupra evoluţiei subiectului cercetat ca în final să se facă o sinteză a prognosticurilor acestora, fie sub formă de discuţii în grup (brainstorming, consensul colectiv, sinectica), de anchete iterative (metoda Delphi), etc.- metode intuitive individule se aplică în cazul, când este dificil ori imposibil de rezolvat o problemă ori o situaţie concretă, persoana respectivă asumându-şi riscul în luarea deciziei - Metode intuitive colective.b. Metode normative de previziuneMetodele normative permit stabilirea, mai întâi, a obiectivelor şi direcţiilor cu ajutorul unor norme, normative, reguli, modele de comportare etc., apoi regresând la acest viitor dorit la prezent se evaluează căile şi mijlocele necesare pentru realizarea lor ţinând seama de resursele, tehnologiile şi restricţiile existente. Există mai multe grupe de norme: norme de folosire a muncii; norme de folosire a mijloacelor de muncă; norme de folosire a obiectelor muncii; norme de organizare a producţiei; norme economice-sociale; norme şi normative de ocrotire a mediului înconjurător, etc.c. Metoda de echilibru (de balanţă)Previziunea cu ajutorul metodei echilibrului se bazează pe analiza corelaţiei dintre resurse şi necesităţi, intrări şi ieşiri, cerere şi ofertă, etc. Dintre cele mai uzuale instrumente folosite în acest scop sunt balanţele (de materiale, de produse, resurselor de muncă, et.) şi tabelele „input-output”.d. Metode comparative şi experimentaleMetodele comparative constau în determinarea evoluţiei fenomenului studiat pornind fie de la compararea cu un model, de regulă mai dezvoltat sau cu fenomene diferite, dar cu evoluţii similare, etc.e. Metode de exploatareAceste metode se bazează pe presupunerea observate în trecut reflectând toate influenţele factorilor explicaţi că ei vor acţiona şi în viitor.

3. Tipuri de bugete şi intercondiţionarea lor.Planificarea pe termen scurt – un proces de determinare a acţiunilor care urmează să fie efectuate în viitor şi de prezentare a acestora sub forma unui sistem de bugete.Bugetul reprezintă un document financiar, elaborat până la momentul efectuării acţiunilor (operaţiunilor) previzibile.

11

Spre deosebire de formulare tip ale rapoartelor financiare (raportul privind rezultatele financiare, bilanţul contabil, etc.), bugetul nu are o formă standard care trebuie să fie respectată. Acesta poate avea o formă şi o structură diferită în funcţie de obiectul bugetării, mărimea întreprinderii, nivelul calificării şi experienţa elaborării.Bugetul :- poate fi simplu, cum ar fi veniturile şi cheltuielile proiectate în cadrul unei întreprinderi mici sau complicat, cum ar fi planurile financiare a unei întreprinderi mari.- Să nu conţină concomitent şi venituri, şi cheltuieli, deoarece nu este necesar ca ele să fie echilibrate. Ex. Bugetul utilizării materialelor conţine doar consumurile planificate de materii prime şi semifabricate- Poate fi pregătit în întregime nu în expresie monetară, pot fi utilizate şi unităţi de măsurare în expresie naturală: ore, unităţi de produse, cantitatea serviciilor în măsuri fizice- Informaţia conţinută în buget trebuie să fie exactă, bine determinată, şi semnificativă pentru utilizatorii ei, pe cît este posibil.

Bugetul este expresia valorică a volumului de producţie ce urmează să fie fabricat şi comercializat într-o perioadă anume, reflectă nivelul veniturilor ce urmează a fi obţinute, nivelul consumurilor şi cheltuielilor ce urmează a fi efectuate în acest scop, mărimea capitalului financiar ce trebuie mobilizat pentru realizarea scopurilor propuse.Bugetul este previziunea de resurse şi a asigurărilor de responsabilităţi pentru realizarea obiectivelor întreprinderii în condiţiile rentabile.Elaborarea bugetului favorizează implementarea unui sistem eficient de control prin compararea realizărilor cu previziunile şi luarea măsurilor corecte la momentul oportun.De aici rezultă că sistemul bugetar trebuie să aibă o componentă a previziunii financiare şi o componentă a controlului bugetar. Astfel, se vor compara permanent rezultatele reale ale gestiunii activităţii întreprinderii cu prevederile din bugete cu scopul stabilirii cauzelor, abaterilor şi informării conducerii întreprinderii.

Bugetul defineşte concret şi riguros problemele fiecărui sector de activitate şi prezintă soluţiile, mijloacele şi metodele care vor asigura realizarea obiectivelor. În practica previziunii financiare se utilizează următoarele tipuri de bugete:- Buget continuu, stabilit pentru o perioadă de timp şi actualizat continuu pe baza realizărilor din luna expirată şi a cerinţelor previzibile lunilor următoare.- Buget periodic, bugetul anual, defalcat în bugete trimestriale şi lunare.- Buget – proiect, se referă la acea formă de proiect financiar, care se fundamentează şi ia în consideraţie cerinţele de bază ale unui anumit proiect, indiferent de perioada de timp şi aplicat în cazul realizării, de obicei, a investiţiilor capitale.- Buget pe centre de responsabilitate, pornind de la echipe, secţii, care în funcţie de indicatorii economici ce le sunt repartizaţi, urmăresc realizarea veniturilor, cheltuielilor şi a rezultatelor financiare.- Buget general, reprezintă bugetele specifice pe un anumit domeniu al relaţiilor financiare. De exemplu, bugetul vânzărilor, bugetul producţiei ş.a.

Activitatea întreprinderii în bază de bugete se impune în cel puţin 3 punct de vedere (rolul bugetelor):1. Bugetele au rol de a orienta întreprinderea spre un scop anume şi de a coordona eforturile tuturor compartimentelor în vederea realizării acestui scop.

12

2. Bugetele cuprind toate operaţiunile, algoritmul înfăptuirii acestora prin care să se ajungă la realizarea scopului final.3. Bugetele reprezintă instrumente eficiente de control asupra utilizării resurselor economice şi financiare, permit urmărirea în timp a modului de formare a rezultatelor financiare, de acumulare a mijloacelor băneşti.Procesul bugetar al întreprinderii cuprinde:a) Stabilirea sistemului bugetar: bugete operaţionale (bugetul vânzărilor, bugetul producţiei, bugetul resurselor materiale, bugetul salariilor, bugetul resurselor generale şi administrative, bugetul cheltuielilor comerciale), bugetul financiar (bugetul de investiţii, bugetul circulaţiei băneşti, bilanţul contabil);b) Elaborarea şi aprobarea bugetelor. Această etapă a procesului bugetar presupune parcurgerea a 4 etape:

1. Identificarea obiectivelor întreprinderii, pentru anul de plan ce rezultă din planificarea strategică;

2. Realizarea de studii pregătitoare privind piaţa factorilor de producţie şi piaţa de desfacere, piaţa financiară şi piaţa furnizorilor de materie primă şi materiale;

3. Elaborarea proiectului de bugete ca rezultat al testării diferitelor scenarii şi al negocierii lor între diferitele compartimente şi cu conducerea generală a întreprinderii;

4. Întocmirea şi aprobarea bugetelor cu detalieri pe segmente de piaţă şi pe perioade operative de gestiune;c) Stabilirea responsabilităţilor pe fiecare subdiviziune pentru realizarea practică a prevederilor bugetare.d) Monitorizarea şi analiza cauzelor apariţiei disfuncţiilor şi stabilirea măsurilor de redresare a situaţiei.Pentru ca planificarea activităţii financiare a întreprinderilor să poarte un caracter veridic şi pentru a obţine un tablou real necesar argumentării indicatorilor planificaţi trebuie ca procesul de planificare să decurgă în corespundere cu următoarele principii:1. Fundamentarea ştiinţifică a indicatorilor planificaţi2. Unitatea dintre strategie şi tactică3. Identificarea sarcinilor concrete ale planului4. Controlul permanent asupra îndeplinirii planului.

Funcţiile bugetului (scopurile bugetării):o Planificarea operaţilor ce asigură realizarea obiectivelor strategice ale întreprinderii;o Coordonarea diverselor tipuri de activităţi ale diferitelor subdiviziuni;o Stimularea conducătorilor de toate nivelurile în vederea atingerii scopurile întreprinderii;o Controlul activităţii curente; etc.Tipuri de bugete:În funcţie de sarcinile asumate se disting următoarele tipuri de bugete:a. centralizator (general) sau particulare;

Bugetul centralizator sau general este prezentat în fig . de mai jos. Scopul bugetului general constă în gruparea, însumarea bugetelor şi planurilor diferitelor subdiviziuni ale întreprinderii, denumite bugete particulare sau funcţional-operaţionale şi financiare. Bugetul general reprezintă un plan coordonat al întreprinderii în întregime sau totalitatea de bugete care generează operaţiunile viitoare ale tuturor subdiviziunilor

13

funcţionale ale întreprinderii. Bugetul general al oricărei întreprinderi constă din două părţi:- bugetul operaţional - constituie o parte a bugetului general, ce reprezintă totalitatea bugetelor particulare operaţionale (de venituri, consumuri, cheltuieli, stocuri, de achiziţii, de producţie, etc).- buget financiar - totalitatea bugetelor, ce reflectă fluxurile băneşti planificate şi situaţia internă a întreprinderii.

b. statice şi flexibile. Bugetul static – reprezintă bugetul, calculat pentru un nivel concret al activităţii

economice. În bugetul static veniturile şi cheltuieli se planifică pornind de la un singur nivel al vânzărilor (producţiei).Bugetul flexibil - este bugetul care se întocmeşte nu pentru un nivel concret al activităţii economice, ci pentru un anumit diapazon al acestuia.

4. Elaborarea bugetelor operaţionaleProcesul de elaborare a unui anumit instrument de previziune financiară trebuie să

se bazeze pe corelaţii reale şi precise între obiectivele economice, sociale şi cele financiare, pe creşterea operativităţii, pe sporirea rolului activ al finanţelor în realizarea obiectivelor economice, pe identificarea şi mobilizarea rezervelor interne, pe întărirea funcţionării firmei pe criterii de eficienţă, pe creşterea răspunderii echipei manageriale în gestiunea patrimoniului.

Pregătirea bugetului trebuie începută cu formularea clară a denumirii sau titlului acestuia şi indicarea perioadei de timp pentru care el este întocmit. Forma reală de prezentare a bugetului este alcătuită de către elaborator.Procesul de întocmire a bugetului se numeşte ciclu bugetar, care cuprinde anumiţi paşi sau etape de formare a bugetului:1. informarea persoanelor responsabile de pregătirea bugetelor privind direcţiile principale ale politicii strategice a întreprinderii;2. determinarea factoriilor principali (determinanţi);3. întocmirea prealabilă a bugetelor;4. discutarea bugetelor cu conducerea întreprinderii;5. analiza discutării bugetelor şi modificărilor eventuale intervenite în acestea;6. aprobarea definitivă a bugetelor;7. analiza ulterioară a bugetelor (controlul execuţiei).

Prima etapă sau punctul de pornire în procesul elaborării bugetelor o constituie întocmirea bugetului vânzărilor.Elaborarea bugetului trebuie să fie începută nu cu producerea, ci cu vînzările, cu precizarea produselor, cantităţilor, preţurilor şi a clienţilor care vor solicita producţia.Fiecare sector în parte îşi elaborează propriul program de realizare a bugetului vânzărilor. În cazul când se elaborează bugetul privind producţia, cantitatea şi sortimentul este necesar de luat în considerare şi normele de muncă, de materiale, de maşini şi de utilaje.În secţiile financiare când se întocmesc bugetele privind programele de vânzări, aprovizionare şi producţie se ţine cont de modul de transformare a acestora în programe de încasări, plăţi, împrumut, depuneri.

14

Bugetele de venituri şi de cheltuieli au la bază principiul echilibrului bănesc şi financiar care constituie premisa principală a gestiunii financiare.

Bugetul vânzărilor – este un buget operaţional care conţine informaţii privind volumul planificat al vânzărilor în expresie cantitativă, preţul şi venitul aşteptat de la fiecare tip de produse. Acest buget se întocmeşte în baza rezultatelor prognozei vânzărilor. Volumul vânzărilor se stabileşte în funcţie de :- cererea de piaţă- canalele de realizare a producţiei- capacitatea întreprinderii de a asigura cu mijloace de producţie necesare (umane, financiare, materiale)

Bugetul de producţie are ca obiectiv asigurarea volumului producţiei care este suficient pentru satisfacerea cererii consumătorilor pe tot volumul producţiei sau pe un tip de produse ( pentru produsele noi se examinează pragul de rentabilitate). Se ţine cont de capacitatea maximă de producţie.În baza bugetului de producţie se elaborează bugetul resurselor materiale, bugetul salariilor pentru retribuirea muncii angajaţilor, bugetul cheltuielilor indirecte, etc. În baza bugetelor elaborate mai înainte managerul financiar poate elabora Raportul previzionat privind rezultatele financiare. Aceste informaţii mai trebuie corectate cu aspectele fiscale de desfăşurare a activităţii, necesarul de plată a dobânzilor etc.Bilanţul contabil previzionat se elaborează mai greu. De regulă se folosesc câteva metode de previziune:1. Metoda procent din vînzări . Această metodă se bazează pe următoarele afirmaţii:a. Majoritatea poziţiilor din activ variază o dată cu variaţia volumului vînzărilor. b. Valorile curente ale tuturor activelor sunt optime pentru valorile curente ale veniturilor din vînzări.

1. Primul pas al acestei metode este separarea poziţiilor de bilanţ între cele dependente de volumul vînzărilor şi cele independente. De regulă activele curente, datoriile comerciale şi datoriile calculate pe termen scurt sunt dependente de mărimea vînzărilor, iar capitalul propriu şi datoriile pe termen lung şi cele financiare pe termen scurt nu sunt dependente. Activele pe termen lung sunt dependente pe intervale mari şi independente pe intervale mici.

2. Poziţiile dependente se exprimă ca procent din vînzări şi pentru anul previzionat se consideră acelaşi raport.

3. Se determină oportunitatea creşterii valorii activelor pe termen lung (se compara capacităţile de producţie existente cu volumul de producţie planificat), la fel se analizează starea echipamentului şi necesitatea înlocuirii, modernizării activelor pe termen lung. Valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung este diminuată cu mărimea uzurii planificate pentru perioada următoare (în dependenţă de norma uzurii)

4. Capitalul propriu se capitalizează cu mărimea profitului reţinut la întreprindere. De regulă profitul reţinut = profitul net – dividende.

5. Datoriile pe termen lung şi datoriile financiare pe termen scurt se reduc cu mărimea datoriile ce trebuie rambursate în anul planificat.

6. Activele planificate se sumează, la fel şi pasivele. Se compară totalul activelor cu totalul pasivelor. În cazul în care Activele sunt mai mari ca pasivele întreprinderea va avea nevoie de surse suplimentare de finanţare. În cazul în care pasivele sunt mai mari ca

15

activele întreprinderea are bani în exces şi se poate gândi la răscumpărarea acţiunilor sau la rambursarea unor datorii.

7. În cazul în care deficitul de surse financiare se acoperă din contul unui credit trebuie recalculat profitul net, deoarece un credit nou presupune cheltuieli cu dobânzi mai mari.2. Metoda ratelor financiare estimate. De regulă întreprinderea ar trebui să elaboreze câteva variante de bugete operaţionale iar activele întreprinderii se vor determina în funcţie de nivelul ratelor financiare aşteptate de întreprindere. De exemplu dacă întreprinderea are în vedere o rentabilitate financiară de 15% asta ar dimensiona mărimea aşteptată a capitalului propriu. În baza indicatorilor gestiunii activelor se vor determina nivelul creanţelor, stocurilor, mijloacelor fixe, etc. Arbitrajul dintre activele şi pasivele întreprinderii se face similar metodei % din vînzări.În procesul de planificare trebuie ţinut cont de următoarele:1. De regulă orice creştere a vînzărilor, duce la o creştere a activelor. 2. Creşterea activelor duce la creşterea necesarului de finanţare din exterior3. Distribuirea de dividende duce la o creştere şi mai mare a necesarului de finanţare din exterior. 3. Deoarece nu tot timpul creşterea activelor este proporţională nivelului vînzărilor - se mai folosesc şi metode statistice de previziune . Aceste metode se bazează pe determinarea unor legităţi în evoluţia activelor faţă de evoluţia vînzărilor. De regulă se aplică metoda regresiei liniare (adică determinarea unei ecuaţii matematice cu ajutorul căreia putem determina activul în funcţie de mărimea vânzărilor – Stocuri = a+b*vînzări), sau metoda previziunii pe elemente specifice cu ar fi examinarea activelor în funcţie de eficienţa utilizării, capacitate de producţie, mărirea numărului de schimburi, etc.

16

6. Echilibrul financiar la întreprindere.Una dintre formele specifice pe care le îmbracă echilibrul valoric este echilibrul financiar, pentru care în literatura de specialitate sunt consemnate diverse definiţii care sunt grupate în două categorii:1. anumiţi autori consideră echilibrul financiar ca fiind un ansamblu de corelaţii ce iau naştere între resursele băneşti necesare înfăptuirii anumitor obiective şi acţiuni şi posibilităţile de procurare acestor resurse.2. o altă categorie de autori consideră echilibrul financiar ca fiind egalitatea între două categorii de mărimi aparţinând sistemului financiar şi care se găsesc într-o dependenţă reciprocă.Echilibrul financiar desemnează acea stare a mărimilor valorice dintr-o economie caracterizată prin existenţa unei anumite concordanţe (armonii), reflectată printr-un sistem de corelaţii, între necesarul de resurse băneşti şi posibilităţile de procurare acestora cu costuri şi riscuri minime.

Echilibrul financiar ca parte componentă a echilibrului economic are o funcţionalitate şi forme distincte de exprimare datorită existenţei obiective a finanţelor, a manifestării funcţiilor banilor, instituţiilor financiare, bancare şi de asigurări în perioada de tranziţie de la economia de piaţă. La nivelul întreprinderilor acest echilibru se sprijină pe relaţiile economice caracteristice economiei de piaţă, care prin forme, metode şi tehnici specifice participă la formarea şi repartizarea fondurilor băneşti la dispoziţia agenţilor economici în scopul realizării procesului economic. Fiecare agent economic în

Previziunea financiară

Informaţie externă

Analiza economico financiara

Cunoaşterea legislaţiei

Planificarea strategică

Planificarea operaţională

Buget vânzărilor

Buget investiţiei

Buget producţiei

Buget (planul ) de marketing

Buget cercetare dezvoltare

Bug

et. r

esur

se m

ater

iale

Bug

et. f

orţe

i de

mun

că

Bug

et. r

emun

erăr

ii

Elaborarea bilanţului contabil

Elaborarea RPFMB

Elaborarea RPRF

17

funcţie de profilul şi genul de activitate îşi proiectează propriul echilibru financiar, ţinând cont de veniturile şi cheltuielile sale. Veniturile au drept sursă încasările din vânzările producţiei, din executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor, din comercializarea producţiei prin propria reţea de desfacere.

Cheltuielile sunt ocazionate de procurarea materiei prime şi materialelor, de realizarea produselor, de vinderea serviciilor prin propria reţea la care se adaugă şi cheltuielile de circulaţie.

În condiţiile desfăşurării activităţii agentului economic pe baza principiilor eficienţei şi a rentabilităţii între venituri şi cheltuieli se constituie o diferenţă, alcătuită din profit, TVA şi alte forme de venit net.În acelaşi timp pe seama profitului, a amortizării, a creditelor şi a altor sume, întreprinderea îşi constituie o serie de fonduri privind dezvoltarea, creşterea producţiei, cercetarea, acoperirea unor nevoi sociale, culturale, sportive, ş.a.

Eficienţa şi rentabilitatea ca trăsături definitorii ale economiei şi autonomiei financiare angajează agentul economic în direcţia realizării unor premise din activitatea economică desfăşurată mai mari decât cheltuielile. Diferenţa respectivă este beneficiul care poate fi utilizat pentru dezvoltarea proprie, cointeresarea agentului economic. În acelaşi timp echilibrul financiar solicită întreprinderii să-şi desfăşoare activitatea la un asemenea nivel încât să permită echilibrul dintre necesarul de fonduri pentru producere, dezvoltare, cercetare şi resurse financiare de dezvoltare.Privind esenţa şi amplitudinea echilibrului financiar este important de reţinut că aceasta nu se circumscrie numai la activitatea de producere sau de comercializare, ci se referă şi la gestiunea economică a tuturor activităţilor întreprinderii.Necesarul de fonduri este determinat de obiectivele activităţii economice şi sociale şi cuprinde următoarele componente:

1. cheltuieli legate de asigurarea forţei de muncă şi alte cheltuieli sociale;2. stocuri optime, totalitatea de active curente determinate de volumul previzionat al producţiei marfă de normele unitare de consum, cheltuieli de aprovizionare şi de depozitare, în funcţie de viteza de rotaţie a activelor curente;3. cheltuieli cu mijloace fixe, inclusiv cu investiţiile, rambursarea creditelor, plata dobânzilor aferente creditelor;4. cheltuieli privind cercetarea ştiinţei, dezvoltarea tehnologică, promovarea progresului tehnic;5. alte cheltuieli de natură financiară, care se suportă din rezultate;6. obligaţii financiare de participare la fondurile bugetare, ş.a.Însumarea tuturor componentelor este necesarul total de fonduri.La rândul său resursele financiare ce se prevăd a fi utilizate pentru acoperirea necesarului de fonduri cuprind: rezultatele activităţii desfăşurate resursele atrase creditele bancare, comerciale, finanţări de la buget

Echilibrul financiar prezintă aspecte complexe, iar previziunea financiară urmăreşte constituirea lui în formă funcţională.Echilibrul financiar ţine seama de structura şi repartizarea fondurilor pe fiecare dintre elementele structurii de producere şi pentru achitarea obligaţiilor financiare, precum şi pentru asigurarea unui nivel optim dintre fiecare categorie de resurse şi total.

18

19