Termenul “personalitate” –cu radacina in persoana-in pofida faptului ca are un caracter foarte foarte abstract, a intrat in circuitul comunicarii din cele mai vechi timpuri.In latina clasica se folosea numai cuvantul persoana , care, initial , insemna masca, aparenta.Treptat, sensul termenului s-a intregit, conferindu-i o functie designative noua-aceea de a reprezenta si actorul din spatele mastii.Astfel, persoana a ajuns sa exprime reuniunea trasaturilor psihomorale interne si psihofizice externe.Termenul a fost apoi asociat si cu aspecte diferentiate, folosindu-se pentru a desemna un om important (personaj, paroh).De asemenea, biserica l-a introdus in limbajul religios pentru a distinge si nominaliza cele trei entitati ale Sfintei Treimi. Dupa aprecierea ui G.Allport , cea mai relevanta definitie a termenului persoana a fost formulate de Boethius (sec.VI):”Persona est substansia individua rationalis naturae( persoana este o sunstanta individuala de natura rationala”. In present dificultatile semantice sunt si mai mari, deoarece suntem in posesia a trei termeni:individ, persoana, personalitate.In comunicarea comuna ,ei se folosesc ca sinonimi, dar in cea stiintifica se recunoaste necesitatea de a se opera o distinctie. Astfel,termenul de individ desemneaza ,, acea totalitate a elementelor si insusirilor fizice, biochimice,biologice si psihofiziologice innascute sau dobandite care se integreaza intr-un sistem pe baza mecanismului adaptarii la mediu’’. Desemnand unitatea interogativa indivizibila rezultata in virtutea procesului vietii si a activitatilor legilor evolutiei biologice, termenul individ se aplica tuturor organismelor vii. Fiind o entitate biologica si o unitate structural si functional indivizibila, omul este primordial, un individ. Persoana ,, este legata de manifestarea actuala a omului intr-o situatie sociala data, manifestare care se subordoneaza unui anumit rol’’. Personalitatea ,, este asociata de mecanismul si logica generala de organizare si integrare in sistemul generic supraordonat a componentelor bioconstitutionale, psihice si socio-culturale.Persoana si personalitatea sunt determinantii pe care ii atribuim exclusiv omului. Intr-un inteles larg personalitatea este totalitatea insusirilor individului.In sens restrans acest concept include, mai ales aspectele affective (motivatie ,emotii), aptitudinile, temperamentul si caracterul care ii exprima individului un comportament stabil. Studiul personalitatii este deosebit de complex pentru ca priveste omul in totalitatea trasaturilor lui.Personalitatea este considerata tridimensionala –temperament, aptitudini, character.Din perspective invatamantului aceasta

1

orientare este mai fecunda , pentru ca ea sugereaza care sunt insusirile cele mai importante care urmeaza sa fie cultivate de elevi. Maslow (1943) a ajuns la concluzia ca personalitatea cristalizata sau maturizata (adica a elevului, care se afla in process de cristalizare) intruneste 14 trasaturi care o caracterizeaza , printer acestea figurand si urmatoarele:aprecierea obiectiva a realitatii, spontaneitatea in actiuni, acceptarea sa si a altora asa cum sunt, sentimentele de afectiune fata de oameni, spiritual democratic si lipsa de prejudecati entice si rasiale, principiile etice superioare, umorul fara a jigni pe altii, originalitatea si creativitatea ca trasatura centrala. In 1977 J.Brown si Edgar Howard au publicat rezultatele unei analize factoriale , punand in evidenta 20 de trasaturi ale personalitatii.Dintre acestia doar urmatorii 11 au o frecventa mai ridicata in structura personalitatii:timiditatea, sociabilitatea, instabilitatea emotionala, emotivitatea, impulsivitatea, tenacitatea, spiritual de dominare, activitate generala (in sens de energie fizica), si respectarea valorilor morale si generale. Warren si Carmichael spun ca personalitatea “este intreaga organizare mentala a fiinte umane in orice stadiu al dezvoltarii sale.Ea imbratiseaza fiecare aspect al caracterului uman :intelect, temperament, abilitate, moralitate si si fiecare atitudine care s-a format in cursul vietii cuiva”.

Personalitatea elevului reprezinta “ansamblul insusirilor psihofizice , cognitive, afective si motivationale, care , treptat devin dominante, determina comportamentul, il caracterizeaza pe elev si il diferentiaza de ceilalti”.1

Debutul personalitatii are loc la varsta anteprescolara, cand se manifesta primele trasaturi ale ei, fara ca intre ele sa existe deocamdata relatii si dependente conturate. Interdependentele dintre trasaturile de personalitate incep sa se exprime la varsta prescolara.Modificari mai vizibile se produc in acele trasaturi care exprima motivatia.La copilul de varsta prescolara incep sa predomine motivele si trebuintele cu character social, instalandu-se treptat organizarea si ierarhia componentelor motivationale, cele superioare impunandu-se.De aceea si comportamentele copilului devin mai incoerente.Prescolarul incepe sa manifeste si unele trasaturi mai conturate de comportament si caracter.Toate acestea pun bazele personalitatii sale.Intrarea copilului in scoala constituie forma de la o forma de activitate dominanta (jocul) la o alta

1 Turcu, Filimon;Tutcu Aurelia- “Dictionar explicativ de psihologie scolara”, Editura :Eficient, Bucuresti, 2000, p.380.

2

forma de activitate dominanta, cu rezonante mult mai mari in activitatea lui psihica, invatarea. Aceasta trecere se constituie totodata intr-un stadiu calitativ superior al structurarii principalelor lui trasaturi de personalitate .Noul statut , cel de elev, cu noile drepturi si indatoriri , are efecte deosebite asupra organizarii trasaturilor interne ale personalitatii (dezvoltarea constiintei, a inteligentei scolare, a calitatilor volatile, emotionale etc.) si a trasaturilor externe importante in comportament (vestimentatie ingrijita, conduita civilizata, spirit de organizare si ordine, punctualitate in realizarea temelor etc,). Treptata organizare si ierarhizare a trasaturilor conduce la integrarea lor intr-un tot unitar si coerent- premise fundamentala pentru dezvoltarea sentimentului de independenta si a capacitatii de autodeterminare.Exista o mare diversitate de manifestari si sub aspect temperamental: unii elevi sunt mai nelinistiti in clasa, mai impulsive, altii dau dovada de buna adaptare la sarcinile scolare; o alta parte sunt neatenti, indiferenti, altii sunt retrasi , inclinati spre singularizare, cu reactii afective slabe.In privinta caracterului se poate afirma ca intrarea in scoala constituie inceputul structurarii unor trasaturi care vor contura treeptat profilul psihomoral al elevului:respect, dragostea si grija fata de familie, scoala, colegi;cinste si sinceritate, atitudine demna, active si constienta fata de invatare, sentimental de demnitate; mandrie nationala si patriotica etc. Scoala faciliteaza contactele sociale intre elevi, cultiva comunicarea, cunoasterea intre ei.Climatul psihosocial de la nivelul grupului scolar exercita, de obicei, o actiune benefica asupra dezvoltarii trasaturilor de personalitate.Uneori se pot exercita si influente negative, care trebuie cunoscute si inlaturate, la timp de catre invatator sau professor. Personalitatea elevului evolueaza de la dependenta in copilarie , trece prin independenta in adolescenta apoi la autodeterminarea tanarului.De-a lungul varstelor umane acest process evolutiv nu decurge in linie dreapta , ci prin etape caracteristice prin pusee de crestere sau prin stagnari relative.Un exemplu de puseu in dezvoltarea psihica il constituie varsta prescolara.Aceasta face posibila o invatare intensa , care ,de obicei, trece neobservata la intrarea copilului in scoala.In momentul in care incepe scoala, copilul a si invatat numeroase lucruri (informatii, abilitati, valori, atitudini etc.).B.S.Bloom (1994) este de parere ca la varsta de 4 ani copilul atinge 50 % din dezvoltaea intelectuala pe care o cunoaste la varsta de 17-18 ani si 80% din aceea pe care o va avea la 8 ani.Un puseu de crestere se manifesta in pubertate cand se manifesta binecunoscuta criza juvenila.Un alt puseu in dezvoltarea personalitatii elevului se constata in adolescenta, prin afirmarea puternica a caracteristicilor creatoare.Intrebarea fundamentala pentru elev in

3

perioada adolescentei este “Cine sunt eu?”Tanarul mediteaza totodata astfel “Sunt un copil sau un adult? Ce vreau sa devin in viata?”. Pubertatea (preadolescenta) este perioada de varsta cuprinsa intre 10-11 si 14-15 ani, adica stadium de dezvoltare al scolarului mijlociu (clasele V-VIII de invatamant gimnazial).Trecerea de la invatamantul primar , cu un singur cadru didactic, la cel gimnazial, cu mai multi profesori; de la calificative la note; determina modificari in exigentele scolare ce se exercita asupra elevului , acestea fiind mai complexe atat ca volum, cat si sub aspectul profunzimii lor stiintifice.In general, tanarul este pregatit, fizic si psihic,sa faca fata acestor exigente sporite fata de acelea care au actionat asupra lui in mica scolaritate.Sub raport biologic pubertarea marcheaza un puseu de crestere :apare pilozitatea, cresc organelle sexuale, se modifica vocea

4