N E U R O P S I H O L O G I E1

1. DEFINITIA SI OBIECTUL NEUROPSIHOLOGIEINeuropsihologia este o disciplina de granita intre stiintele neurale, psihologice,sociale si stiintele tehnice. Ea functioneaza ca stiinta pe principiul interdisciplinaritatiisi complementaritatii.Exista mai multe denumiri care, in decursul timpului, au fost date acestui domeniu.In secolul trecut, studiul relatiilor dintre procesele mintale, comportament siprocesele fiziologice a purtat numele de psihologie fiziologica. Au mai fost folositedenumiri precum : psihologia biologica, fiziologia comportamentului sau neurostiintacomportamentului. Dar, cand s-a ajuns la concluzia ca trebuie sa se evidentiezerelatia dintre psihologie si neurologie clinica, s-a impus termenul de neuropsihologiesau cel de neurologie comportamentala. In esenta, toate aceste denumiri evidentiazascopul de a studia baza neurofiziologica a proceselor psihice, a limbajului si acomportamentului cu sublinierea aspectelor clinice ale acestora. Neuropsihologiatrebuie privita ca stiinta care studiaza problema raportului intre psihic si creier, inintreaga sa complexitate, bazandu-se atat pe date experimentale, efectuate inlaborator pe animale si pe om, cat si pe date oferite de clinica neurologica sineurochirurgicala. Din acest motiv, neuropsihologia nu este doar o disciplinaexperimentala, ci si o disciplina teoretica fundamentala.In prezent, studiul organizarii psiho-neuro-comportamentale se desfasoara pe 4directii principale :1. Directia descriptiva, prin care se evidentiaza elementele componente ale unuianumit comportament, succesiunea acestora in spatiu si timp si corelatiile ce sestabilesc intre ele. Aceasta directie permite studiul rolului specific al diferitelorcomponente in cadrul activitatii psihice generale a unui individ.2. Directia evolutionista – urmareste desprinderea si formularea unor legitatigenerale ale devenirii psiho-comportamentale, pe toata scara animala, precum sievidentierea diferentelor calitative intre diferitele niveluri ale ierarhieifilogenetice.3. Directia ontogenetica – permite stabilirea stadiilor parcurse de entitatilepsihocomportamentale, de la aparitie si pana la desavarsire si maturizare, instransa dependenta de maturizarea structurilor cerebrale, de maturizarea unuiset de neuroni sau a unui anumit circuit neuronal.4. Directia neuropsihologica, in cadrul careia accentul cade pe dezvaluirea siexplicarea mecanismelor concrete prin care se realizeaza, la nivelul creierului, unact psihocomportamental sau altul.In ultima vreme, se manifesta un interes deosebit pentru alte doua modalitati destudiere a creierului :1. Modalitatea cibernetica, in care creierul este considerat ca o retea de tipcomputer cu autoreglare.2. Modalitatea fizica, in care sunt luate in considerare campurile electromagneticece insotesc activitatea psihica, schimbul de particule elementare, precum si orice altproces fizic care permite realizarea unor analogii intre sistemele vii si cele nevii.

1

Exista mai multe domenii de activitate in care sunt necesare studiile deneuropsihologie : neurologia clinica, psihologia clinica, medicina psihosomatica,pedagogia, indrumarea si selectia profesionala.Domeniile neuropsihologiei in care se fac studii si cercetari sustinute suntnumeroase. Din acest punct de vedere, putem aminti faptul ca este cunoscut faptul cadeterminismul psihologic al maladiilor poate ajunge pana la un procent de 50%. Pede alta parte, se considera ca aproximativ 65% dintre boli au o baza purpsihosomatica.2Este cunoscuta relatia stransa ce exista intre sistemul imunitar si starea psihica.Efectul emotiilor pozitive sau negative asupra rezistentei organismului la diferite bolieste cunoscut din cele mai vechi timpuri. Cercetarile in acest domeniu au evoluatpana la a se demonstra ca raspunsul pielii la reactiile de hipersensibilizare poate fiaccelerat sau incetinit prin sugestie si hipnoza.In alt compartiment, cercetarea modului de actiune al hormonilor sineurotransmitatorilor a adus date noi privitoare la rolul acestor substante in reglareacomportamentului. Astfel, este cunoscut faptul ca diferite regiuni ale creierului emitanumite substante care pot anihila durerea, substante care, adesea, sunt mai eficacedecat morfina. In ceea ce priveste natura psihicului uman, neuropsihologiacontemporana aduce o perspectiva noua, bazata pe principiul comunicarii siinteractiunii informationale a creierului cu surse de semnale din lumea externa si dinmediul intern al organismului. Astfel, afirmatia unanim cunoscuta, cum ca psihiculeste o functie a creierului, trebuie precizata prin sublinierea a doua aspecte :1. Psihicul se realizeaza ca o functie de receptare, prelucrare, interpretare sistocare a informatiei.2. Informatia se constituie prin prelucrari si integrari succesive, la nivelulcreierului, in unitati distincte, pe care le numim procese si stari psihice.Aceasta informatie este furnizator de diverse categorii de semnale mecanice,fizice, chimice si socioculturale, ce actioneaza din afara asupra receptorilorindividuali.La nastere, copilul nu poseda o organizare psihica stabila, incheiata, dar nici nueste tabula rasa (tabla goala). Din punct de vedere biofiziologic, el dispune de ungrad de organizare suficient de ridicat, care ii permite sa comunice la un nivelrudimentar, dar activ si selectiv cu mediul extern. Deci el se naste cu o viata psihicaelementara, constituita pe baza unei mosteniri genetice si a interactiunii cu mediulintrauterin. Dupa nastere, multiplicandu-se rapid factorii externi cu care intra incontact, creste ritmul si continutul calitativ al dezvoltarii psihice individuale.Din punct de vedere al dezvoltarii psihice optime, raportul dintre factorii externi siconditiile interne este simetric si reversibil – ex.: absenta auzului, fiind o conditieinterna, are acelasi efect asupra dezvoltarii perceptiei auditive ca si absentasunetelor, factor extern – ex.: deficitul functional al creierului, conditie interna, serasfrange in aceeasi masura negativ asupra dezvoltarii intelectuale a individului, ca sideficitul de instruire si de informare, care este factor extern.In etapele timpurii ale psihogenezei, cantareste mai mult influenta factorilorexterni. In etapele tarzii ale psihogenezei, atunci cand structurile cognitive,motivatiile tind sa se consolideze, ponderea principala revine conditiilor si organizarii

2

interne a individului. Sub aspect comportamental, sensul de derulare a stadiilordezvoltarii psihice rezida in trecerea de la determinarea externa catreautodeterminare, pe baza de analiza, evaluare, decizie si corectie.Orice dezvoltare psihica presupune, pe de o parte, transformarea influentelorexterne in continuturi si stari subiective interne, iar pe de alta parte, transformareacontinuturilor si starilor subiective interne in procese externe obiective. Prin urmare,sursa dezvoltarii psihice umane este constituita nu dintr-un mediu extern brut, cidintr-un mediu umanizat, impregnat cu subiectivitate.Dintre nenumaratii factori externi care participa direct la formarea si dezvoltareastructurilor psihice umane, rolul determinant revine factorilor sociali. Diversitateaorganizarii si dezvoltarii psihicului uman depinde, asadar, pe de o parte, de nivelul deorganizare structurala a creierului, si pe de alta parte de complexitatea obiectiva amediului si vietii sociale. Stimulentul esential al dezvoltarii functiilor creierului esteinformatia. Nivelul cel mai inalt de realizare a integrarii informatiei il reprezinta3procesele psihice cognitive. Psihicul uman este, din punct de vedere ontologic, in modesential informatie.Atat psihicul cat si informatia nu pot fi catalogate nici ca substanta si nici caenergie, nu poseda dimensiuni masurabile sau perceptibile nemijlocit. Prezenta siindividualitatea componentelor psihice se evidentiaza numai prin intermediul actelorcomportamentale.Ca elemente componente, sistemul psihic uman include mai multe entitati :1. Entitati de tip cognitiv (senzatiile, perceptiile, reprezentarile, gandirea, cuelementele ei, judecatile si rationamentul). Acestea permit o orientare adecvatain raport cu obiectele si fenomenele externe.2. Entitati de tip motivational – contin informatii despre starile de necesitate,semnalizand deviatiile de la echilibru sau de la tendintele si finalitatileevolutive ale organismului individului.3. Entitati de tip emotional – afectiv contin informatii despre raportul dintresemnificatia situatiilor si evenimentelor externe si dinamica motivationala asistemului individului, dirijand in mod corespunzator energia care realizeaza sisustine actul comportamental exteriorizat sau ascuns. Deosebirea esentiala apsihicului uman de cel animal rezida din aparitia integrarii de tip constient.Fiecare proces psihic individualizat dobandeste, la nivelurile sale cele maiinalte, atributele constientizarii, realizandu-se ca fapt de constiinta. Procesulcare concentreaza in sine cel mai bine determinarile structurale si functionaleale constiintei este gandirea. La un anumit nivel, a fi constient devineechivalent cu a gandi. Nivelul de organizare si dezvoltare a constiintei depindein foarte mare masura de gradul de dezvoltare a continutului gandirii si denivelul structurilor de operare a gandirii.43. RELATIA DINTRE CREIER SI VIATA PSIHICAExista o relatie directa intre organizarea morfologica a creierului si functiileacestuia, incluzand si functiile psihice. Organizarea morfofunctionala a creierului arela baza un ansamblu de principii care explica raportul dintre creier si viata psihica.Aceste principii sunt :

3

1. Principiul neuronului – are la baza faptul cunoscut ca unitatea morfologica sifunctionala a creierului este neuronul.2. Principiul centralizarii – principiul de convergenta reciproca si de grupare aneuronilor in ansambluri organizate in centrii nervosi.3. Principiul cefalizarii este legat de planul general de organizare a organismului side planul de organizare a sistemului nervos central.4. Principiul corticalizarii stabileste faptul ca scoarta cerebrala, care este cea mainoua formatiune filogenetica, tinde sa devina centrul superior de comanda si controlal sistemului nervos central, subordonand activitatea formatiunilor subiacente.5. Principiul diferentierii si specializarii stabileste faptul ca encefalul este unsistem morfofunctional neomogen, fiind diferentiat atat structural cat si functional siavand o specializare functionala a elementelor din care este alcatuit.6. Principiul ierarhizarii si integrarii sistemice stabileste legile dupa care serealizeaza diferentierea si specializarea in organizarea functionala a creierului. Dinpunctul de vedere al acestui principiu, se creeaza un tip de relatie cu dublu sens, cuun sens ascendent, de la nivelele inferioare catre cele superioare si un sensdescendent, de la nivelul superior catre cele inferioare.7. Principiul comutarii implica doua aspecte : primul se refera la diversificarea sicresterea intrarilor si iesirilor la nivelul organismului, iar celalalt aspect se refera lalegea fiziologica a exclusivitatii, conform careia organismul nu poate efectua, inacelasi timp, doua comportamente adaptive, in raport cu stimulii exteriori, ci numaiunul singur.8. Principiul reflexului exprima natura de baza a activitatii creierului, unitateafunctionala a acestuia fiind arcul reflex.9. Principiul modelarii informationale se exprima, pe de o parte, prin dependentafunctionarii creierului de sursele de stimulare si de informatie exterioare si pe de altaparte prin caracterul reflectoriu al vietii psihice.10. Principiul conexiunii inverse sta la baza modelului general de functionare acreierului, considerat ca un sistem cibernetic, cu autofunctionare si autoreglare.Conform acestui principiu, creierul are capacitatea de a-si mentine un anumit echilibrusi de a-si corecta eventualele erori de functionare si, de asemenea, are capacitatea dea-si dezvolta experienta prin achizitiaunor structuri informationale noi si prin creareaunor sisteme noi de lagaturi.11. Principiul redundantei se refera la actiunea factorilor perturbatori, interni sauexterni, asupra activitatii informationale a creierului.12. Principiul verbalizarii este legat de aparitia si dezvoltarea limbajului articulat.13. Principiul instruibilitatii – evidentiaza faptul ca organizarea si functionareacreierului au o anumita plasticitate de autoelaborare in cadrul interactiunii sale cumediul.Viata psihica nu trebuie confundata cu functiile creierului. Functiile creierului serefera la mobilitate, sensibilitate, tonus muscular, la functiile de relatie si functiilevegetative. Alaturi de acestea, creierul participa in mod direct la edificarea functiilorpsihice.In ansamblu, exista 3 categorii de functii ale creierului :1. Functii pur neurologice : motorii, senzoriale, de echilibru, de coordonare sireflexe.

4

2. Functii instrumental simbolice : gnozii, praxii, limbaj, orientare spatiala,constructie spatiala, schema corporala. Toate acestea intra in sfera psihicului.53. Functii integratoare : atentia, orientarea, dispozitia afectiva, memoria,activitatea, comportamentul, constiinta. Functiile integratoare reprezinta sferaproceselor psihice propriu-zise, la care se adauga constiinta, adica totalitateafunctiilor legate de starea de vigilenta in raport cu propria persoana si cu realitateaextracorporala. Daca realizam o ierarhizare de organizare a celor 3 tipuri de functii,putem spune ca functiile neurologice fundamentale sunt functii primare, functiileinstrumental simbolice sunt functii secundare, iar functiile de integrare sunt functiitertiare.Din punct de vedere filogenetic, aceste functii apar treptat, de la cele primare catrecele tertiare, o data cu dezvoltarea morfofiziologica a creierului. Astfel, functiileprimare se intalnesc la toate vertebratele. La mamifere, apare reflexul de orientare,atentia, un anumit tip de memorie elementara. La acestea se adauga o bunadezvoltare a conduitelor instinctuale : de construire a cuibului, de crestere a puilor,de procurare a hranei, de reproducere s.a.m.d. La om, prin dezvoltarea creierului,apar functiile gnozice, cele praxice si cele de limbaj, care au o valoare functionalapredominanta.Functiile primare sunt functiile solide, foarte bine organizate structural. Functiilesecundare si cele tertiare apar mai tarziu, in evolutia sistemului nervos. Ele sunt maicomplexe, dar sunt mai putin bine organizate si, prin urmare, sunt mult maivulnerabile.In mod experimental, s-a putut demonstra ca primele care sunt afectate intr-unproces patologic sunt functiile tertiare si in special cele legate de constiinta.In cursul traumatismelor cerebrale, datorate accidentelor sau in intoxicatii seconstata o dezintegrare a functiilor secundare si ulterior a celor primare, de tipneurologic pur. Acest fapt se explica prin aceea ca functiile creierului deriva unele dinaltele prin diferentiere si specializare functionala.Relatia dintre creier si psihic nu poate fi redusa la o schema de tipul stimulraspuns.Reactia de acest tip apare ca un mecanism de reflex automat, numai lanivelul functiilor primare.Din punct de vedere al formarii proceselor mentale, ordinea dezvoltarii este, prinurmare, de la functiile primare la functiile secundare apoi la functiile tertiare, ordineadezintegrarii acestor functii fiind inversa. Afectarea functiilor superioare, adica a celorsecundare si tertiare duce la eliberarea sau dezvaluirea functionala a functiilorprimare, asa cum se observa in bolile neurologice. Adica functiile superioare exercitaasupra celor inferioare, primare, un anumit tip de control supresiv.Mai exista un model de intelegere a functiilor creierului, preluat din cibernetica.Conform acestui model, creierul este considerat un sistem cibernetic cu o intrare si oiesire. Dar, daca vom incerca sa intelegem creierul ca pe o masina in care introducemceva, masina prelucreaza si noi trebuie sa obtinem ceva, riscam sa excludemaspectele evolutive, de specializare si de complexitate ale creierului. Creierul arecapacitatea de a autocontrola, concomitent de a-si pune probleme si a rezolvaprobleme. Ceea ce inseamna ca a privi creierul ca pe o masina este un rationamentsimplist si insuficient.

5

Emisferele cerebrale sunt implicate direct in construirea mecanismelor si proceselorpsihice.LOBUL FRONTAL este implicat direct in mecanismele vietii afective. Suntcunoscute tulburarile afective in leziunile lobului frontal. De asemenea, in aceleasileziuni poate apare iritabilitatea, torpoarea (somnolenta), lipsa de initiativa, alaturi dediscrete tulburari de personalitate. Tulburarile psihice din afectarile lobului frontal seimpart in 3 grupe :1. Tulburari de dispozitie si caracter, care constau in cresterea tonusului afectiv,cu euforie si erotism, alternand cu faze de melancolie, cu reactii caracteriale, de tippsihopatic sau iritabil.2. Tulburari de activitate – se refera la activitatile fizice exterioare si lamanifestarile intelectuale. Apare o ruptura intre bolnav si lumea exterioara, cu6saracirea relatiilor si cu absenta reactiilor la evenimente externe. Se adauga o starede apatie, indiferenta la durere, mutism achinetic si poate evolua catre coma simoarte.3. Tulburari intelectuale, care privesc atentia si memoria. Pot merge de la confuzie,dezorientare temporo-spatiala la starea de perplexitate pana la dementa.LOBUL PARIETAL este in relatie cu functiile proxice si gnozice, cu schema corporalasi cu limbajul. In leziunile lobului parietal apar 3 tipuri de tulburari :1. Tulburari praxice, adica apraxie ideomotorie, apraxia imbracatului si apraxieconstructiva.2. Tulburari ale schemei corporale sunt tulburari ale perceptiei referitoare ladimensiunile si postura propriului corp.3. Tulburari de limbaj – duc la afazie senzoriala.LOBUL TEMPORAL este in relatie cu memoria, constiinta si viata emotional-afectiva.In leziunile lobului temporal, exista 4 tipuri de tulburari :1. Tulburarile emotionale – experimental, la animale, au putut fi produse accese defurie, de agresivitate, de alerta, de frica si fuga, prin excitarea lobului temporal. Laom, se pot obtine stari de tristete, teama de moarte, senzatia de singuratate. Deasemenea, crize de manie si violenta, care se pot permanentiza sau croniciza, insituatii de excitare continua a lobului temporal, cum ar fi in epilepsia de lob temporal.In aceasta boala, se adauga si modificari de caracter si de personalitate.2. Tulburari psihomotorii : mutismul achinetic, somnolenta, catalepsia (starehipnotica).3. Tulburari de memorie – sunt constante, in leziunile de lob temporal si sunt subforma de amnezie si de fixare.4. Starile de vis, care constau in tulburari de constiinta, asociate cu halucinatiivizuale, auditive, gustative, olfactive, stari care survin sub forma de criza. La acestease adauga ruperea partiala de realitate a bolnavului.LOBUL OCCIPITAL este in relatie functionala cu perceptia timpului si a miscarilor, aspatiului vizual, a memoriei si a dispozitiei afective. Leziunile acestui lob prezinta 3tipuri de tulburari :1. Halucinatii vizuale2. Tulburari de memorie si de afectivitate3. Tulburari de perceptie temporala, de miscare si de spatiu

6

CORPUL CALOS (fascicul de fibre nervoase care uneste cele doua emisfere alecreierului mare) este implicat in mecanismele memoriei si a constiintei, precum si inprocesele gnozice si praxice.Leziunile corpului calos produc 3 tipuri de tulburari :1. Tulburari psihice : inertia motorie, scaderea memoriei, lipsa de initiativa, lipsalegaturii intre idei, iritabilitatea, nesiguranta, anumite tulburari de caracter.2. Tulburari praxice : apraxia ideomotorie, apraxia mimica.3. Tulburari gnozice : agnozia obiectelor.Pe baza tuturor acestor date, putem sintetiza mai multe tipuri de relatii care existaintre creier si viata psihica. Aceste relatii sunt :1. Relatii neuropsihologice2. Relatii neuroumorale73. STRUCTURA SISTEMULUI NERVOSNeuronul este unitatea structurala si functionala a sistemului nervos. Neuronul estealcatuit dintr-un corp celular, care se numeste pericarion si din mai multe prelungiri.Prelungirea principala si cea mai mare este axonul. Acesta conduce impulsul nervos dela corpul celular catre periferie. Celelalte prelungiri sunt mai mari si mai mult sau maiputin ramificate, se numesc dendrite si conduc impulsul nervos de la periferie catrecorpul celular.Axonul este o prelungire unica, iar dendritele sunt prelungiri multiple. Corpulcelular este alcatuit din citoplasma, nucleu si o membrana periferica care se numesteneurilema.Citoplasma contine in interiorul sau organite celulare de doua tipuri :1. organite celulare comune cu celelalte celule din corp : lizozomi, ribozomi,mitocondri, aparatul Golgi si reticulul endoplasmatic.2. organite specifice neuronului – sunt, la randul lor, impartite in doua :neurofibrilele si substanta tigroida (corpusculii Nissl). Corpusculii Nissl sunt granulatiicare la microscop sunt intens colorate, dand neuronului un aspect tigrat.Neurofibrilele sunt filamente subtiri, de lungimi variabile, formate din lanturi deproteine, care strabat pericarionul si axonul pe toata lungimea sa.Nucleul neuronului are aspectul unei vezicule clare, asezata in centrul corpuluicelular. El contine in interiorul sau un nucleol. Membrana nucleului este alcatuita dinsubstante proteice si este prevazuta cu pori sau pliuri. In nucleul neuronului segaseste o cantitate mica de cromaina.Membrana corpului celular, neurilema, este formata din doua straturi demacromolecule lipoproteice, intre care se afla un strat de lipide.Dendritele sunt prelungiri citoplasmatice, scurte, de grosimi diferite si ramificate.Numarul, forma si dimensiunile lor variaza de la un neuron la altul. Functiadendritelor este de a reactiona la excitatii si de a le conduce de la periferie catrecorpul axonului.Axonul este tot o prelungire citoplasmatica, mult mai lunga ; este unic, intotdeaunaprezent si de regula neramificat. El prezinta ramificatii scurte, numai in portiuneaterminala, inainte de sinapsa. Axonul este invelit intr-o membrana citoplasmatica,care se numeste axolena. In citoplasma axonului, care se mai numeste si axoplasma,se afla neurofibrile. Functia axonului este de a conduce impulsul nervos de la corpul

7

neuronului la dendritele sau corpul celular al altui centru sau la o celula efectoare.Contactul dintre 2 neuroni se realizeaza printr-o zona specifica sistemului nervos,care se numeste sinapsa. Influxul nervos are un singur sens de circulatie : de ladendrita la corpul neuronului si apoi la axon.Axonul este infasurat intr-o teaca de mielina, care este discontinua, fiind intreruptala distante regulate prin niste strangulatii incomplete numite nodurile Ranvier.Teaca de mielina este invelita la exterior de o formatiune gliala care se numesteteaca Schwann. La randul sau, teaca Schwann este invelita de o alta teaca, custructura conjunctiva (mai dura) care se numeste teaca Henle.Din punct de vedere morfologic, neuronii sunt de mai multe tipuri si se clasificadupa mai multe criterii :- dupa marimea lor, neuronii pot fi :1. somatocroni – de dimensiuni mari, bogati in citoplasma ;2. neuroni citocromi – mici, cu nucleul mare si cu citoplasma mai putina ;3. neuroni cariocromi – sunt de marime medie si cu citoplasma relativ redusa.- dupa numarul prelungirilor, neuronii pot fi :1. neuroni multipolari, care au prelungiri multiple, pornind de pe intreagasuprafata;2. neuroni bipolari – cu prelungiri dispuse la cei 2 poli ai celulei ;3. neuroni unipolari – in care dendritele si axonul pleaca din acelasi loc si ulteriorse despart.8- dupa functia pe care o indeplinesc, neuronii pot fi :1. neuroni motori – care sunt bogati in substanta tigroida si sunt mai mari, deregula multipolari ;2. neuroni senzitivi – care sunt mai mici decat cei motori ;3. neuroni de asociatie – cu forme variate ; de regula multipolari, cu prelungiriscurte si volum mai mic.Sinapsele sunt zonele de legatura dintre 2 neuroni ; ele se pot realiza in 3 feluri :1. sinapse axodendritice – leaga axonul unui neuron de dendritele altui neuron2. sinapse axosomatice – fac legatura intre axonul unui neuron si corpul celular alaltui neuron3. sinapse axoaxonale – fac legatura intre axonii a 2 neuroni veciniOricare ar fi tipul de sinapsa, structura sa este aceeasi :- o componenta presinaptica, reprezentata prin butonii terminali ai axonului- spatiul sau fanta sinaptica – spatiul aflat intre butonii terminali ai unui axon simembrana sa sau butonii terminali ai celuilalt axon- componenta postsinaptica, reprezentata de corpul unui neuron, de dendritele unuineuron sau de axonul unui neuronDin punct de vedere functional, sinapsele pot fi : excitatorii sau inhibatorii. Ele potmultiplica influxul nervos sau il pot inhiba.Transmiterea sinaptica este de doua tipuri, dupa mecanismul prin care se realizeaza:1. Transmiterea chimica, in care, la nivelul sinapsei, se elibereazaneurotransmitatori sau mediatori chimici care umplu spatiul intersinaptic si activeazamembrana postsinaptica, rezultand un potential postsinaptic.

8

2. Transmiterea electrica a influxului nervos – atunci cand potentialul electricaxonal atinge terminatiile presinaptice se produce o descarcare de curent care induceun potential electric in membrana postsinaptica. Rezulta ca functia principala aneuronului este aceea de transmitere a influxului nervos. Acesta este un processpecific celulei nervoase. Producerea si transmiterea influxului nervos este legata deproprietatile membranei neuronale. Aceasta membrana are doua proprietatiimportante :a) este un foarte bun izolator electricb) are permeabilitate selectiva pentru diferiti ioni (are o permeabilitate foarte marepentru ionii de K si una mult mai mica pentru ionii de Na). Datorita acestorproprietati, neuronul se comporta ca un conducator electric, fiind marcat cu sarcininegative la interior si pozitive la exterior.Intre cele doua fete ale membranei se creeaza o diferenta de potential electric,care se numeste potential de membrana. In repaos, acest potential este cuprins intre60-80 mV si poarta denumirea de potential de repaos.Polarizarea membranei este efectul unui proces activ, realizat in doua momente :intai ionii de K patrund in interiorul celulei, iar apoi ionii de Na ies in exteriorulcelulei. Daca se aplica o excitatie pe fibra nervoasa, se produce o depolarizare inacesti 2 timpi a membranei si o scadere a diferentei de potential dintre interiorul siexteriorul membranei. Se produce, astfel, de-a lungul membranei o unda de excitatieca un curent electric, care poarta denumirea de potential de actiune.In fibrele mielinice (cele care au teaca de mielina), transmiterea influxului nervoseste discontinua, saltatorie, adica influxul nu mai parcurge intreaga lungime a fibrei sisare de la un nod Ranvier la altul.In fibrele amielinice (lipsite de mielina) transmiterea influxului este continua.Alaturi de neuron, din structura sistemului nervos face parte si nevroglia, care se mainumeste si celula gliala. Nevroglia are aceeasi origine ca si neuronul, dar are alteroluri decat neuronul : rol de sustinere si rol de hranire a celulei nervoase. Din punctde vedere morfologic, nevrogliile sunt de mai multe feluri :1. microglia – o celula mica, fusiforma ;2. oligodendroglia – are prelungiri putine si scurte ;93. macroglia – celule mari, cu aspect fibros ;4. nevroglia periferica – reprezentata de celulele Schwann, cele care contribuie laalcatuirea tecii Schwann a axonului.Tesutul glial are rol multiplu, de sustinere si de protectie a neuronilor, de nutritie,de cicatrizare a eventualelor leziuni neuronale si rol de secretie a unor substantenecesare metabolismului neuronului.Modelul functional al sistemului nervos este reprezentat de actul reflex. Acestaconsta in receptarea informatiei din mediul intern sau extern, prin intermediulorganelor senzoriale, transmiterea informatiei pe caile de conducere senzitive lacentrii nervosi care, prin caile motorii, transmit comanda de efectuare catre organeleefectoare. Schema morfologica a actului reflex este reprezentata de arcul reflex. Arculreflex este alcatuit din : receptor, dintr-o cale aferenta, un centru nervos, o caleeferenta si organul efector.Prin act reflex intelegem o reactie de raspuns efector, produsa de excitatia venita din

9

mediul intern sau extern.Pavlov a fost cel care s-a preocupat in mod deosebit de problema reflexelor. El astabilit faptul ca reflexele sunt de doua feluri : reflexe neconditionate si reflexeconditionate.Reflexele neconditionate (innascute) sunt de mai multe feluri :- reflexe neconditionate de tip A : salivatia, masticatia, deglutitia, clipitul sireactiile vasomotorii ;- reflexe neconditionate de tip B : reflexe statotonice (de tonus si de postura) sireflexe de orientare ;- reflexe neconditionate de tip C : reflexe mimico-vegetative.Alaturi de aceste tipuri, mai exista o serie de reflexe neconditionate complexe :reflexul alimentar, de cautare si de procurare a hranei, reflexul de aparare fata depericolele exterioare, reflexul de orientare, reprezentand reactia la aparitia unuiexcitant nou, reflexul de investigatie si cercetare (curiozitate) si reflexul dereproducere, legat de perpetuarea speciei.Reflexele conditionate se dobandesc in timpul vietii prin invatare si devin o a douaexperienta psihoneurofiziologica, la intalnirea cu un excitant care are valoarea deconditionare. Reflexul conditionat reprezinta legatura permanenta dintre agentulexterior si activitatea de raspuns a organismului, deci legatura dintre excitant siraspuns.Din punct de vedere anatomic, sistemul nervos central este compus din douasegmente : encefalul si maduva spinarii. La randul sau, encefalul este compus din 5parti, care se diferentiaza din vezicula cerebrala primitiva in cursul dezvoltariiembrionare :1. mielencefalul – alcatuit din bulbul rahidian2. metencefalul – alcatuit din cerebel si puntea lui Varolio3. mezencefalul – reprezentat de trunchiul cerebral4. diencefalul – hipotalamusul, glanda hipofiza, caile optice, subtalamusul si talamusul5. telencefalul – emisferele cerebrale, nucleii de la baza creierului, bulbii sibandeletele olfactive104. LEGILE CONDUCERII IMPULSULUI NERVOSConductibilitatea prin fibrele nervoase are la baza o serie de legi, dintre care celemai importante sunt :1. Legea integritatii morfofunctionale – potrivit acestei legi, conducerea impulsuluinecesita integritatea anatomica si functionala a fibrei nervoase. Comprimarea,ligaturarea, tractionarea, refrigerarea sau anestezierea fibrei reduce sau anuleazaconductibilitatea. Lezarea fibrei se insoteste de o disfunctie reversibila sau nu, infunctie de importanta leziunii.2. Legea conducerii izolate – se refera la proprietatea fiecarei fibre de a conduceexclusiv si independent impulsurile proprii, fara a influenta fibrele din vecinatate, faptcare explica posibilitatea efectuarii unor miscari sau unor comenzi foarte precise.Aceasta proprietate se datoreaza, in cea mai mare parte, tecii de mielina. S-a doveditca lezarea acestei teci se insoteste de difuzia excitatiei catre fibrele vecine, ceea ceexplica necoordonarea miscarilor.3. Legea conducerii bilaterale – se refera la capacitatea fibrei nervoase de a conduce

10

excitatia in ambele sensuri : centripet (de la periferie catre centru) si centrifug (de lacentru catre periferie).4. Legea conducerii nedecrementiale – potrivit careia impulsul este condus fara nici opierdere, amplitudinea undei de propagare fiind aceeasi de-a lungul fibrei, indiferentde cat de lunga este aceasta.5. Legea multiplicarii impulsului nervos la nivelul terminatiilor axonale – asiguradistributia impulsului nervos la nivelul tuturor terminatiilor axonale, indiferent cat demulte sunt acestea.6. Legea „totul sau nimic” – inseamna ca fibrele nervoase raspund maximal la unstimul prag, iar odata format impulsul, in oricare punct al fibrei, acesta este transmisnemodificat pe intreaga fibra. Daca stimulul nu atinge nivelul de prag, acesta nuproduce un impuls si stimulul nu se va transmite.PROPRIETATILE GENERALE ALE SINAPSELOR1. Intarzierea sinaptica – cand un impuls ajunge la terminatiile sinaptice, exista uninterval de timp care trece pana la obtinerea unui raspuns in neuronul postsinaptic siacest interval este numit intarziere sinaptica. In consecinta, conducerea printr-un lantde neuroni este cu atat mai intarziata cu cat exista mai multe sinapse in lantulneuronal.2. Conducerea unidirectionala – sinapsele permit conducerea intr-o singura directie,adica de la terminatiile presinaptice la cele postsinaptice.3. Vulnerabilitatea la hipoxie, la noxe si unele medicamente – aceasta proprietate esteo explicatie pentru afectarea neurologica in cazul anesteziilor, intoxicatiilor si aprivarii de oxigen.4. Fatigabilitatea sinapsei – stimularea repetata si rapida a terminatiilor presinapticeface ca numarul de descarcari prin neuronul postsinaptic, care la inceput este foartemare, sa scada progresiv, in timp. Acest fenomen numit fatigabilitate sau instabilitateeste important pentru ca explica aparitia oboselii, in momentul suprasolicitarii uneiarii neuronale. Aceasta oboseala apare ca un mecanism de protectie impotrivahiperactivitatii neuronale. Se presupune ca mecanismul oboselii ar putea fi o simplaepuizare a rezervelor de substante transmitatoare din terminatiile presinaptice.5. Sumatia temporo-spatiala – se refera la faptul ca impulsurile nervoase cu ointensitate sub prag se pot suma pentru a atinge nivelul de prag, deci pentru a realizaun potential de actiune.6. Ocluzia – in cazul unor excitanti puternici, stimularea concomitenta a 2 nerviaferenti determina un raspuns mai slab decat suma raspunsurilor separate alefiecaruia. Acest fenomen se numeste ocluzie.Practic, datorita acestui fenomen, raspunsurile reflexe ale muschiului la o excitareindirecta vor fi mai mici decat in cazul excitarii directe.7. Facilitatea posttetanica – dupa o stimulare repetitiva, care se mai poate numi sitetanizare, aplicata pe terminatiile presinaptice ale neuronilor pentru o scurtaperioada de timp, neuronii devin mai excitabili decat in mod obisnuit. In timpulacestei perioade este facilitata trecerea unor impulsuri ulterioare. Prin acest fenomen,11neuronii pot stoca o cantitate mai mare de informatii, fenomen care ar putea sta labaza memoriei de scurta durata.8. Postdescarcarea – o excitatie aplicata pe nervul aferent este urmata de o

11

descarcare eferenta a neuronului, prelungita si dupa incetarea excitatiei, fenomendenumit postdescarcare si explicit prin existenta neuronilor intercalari (de asociatie).RETELELE NEURONALE SI PROPRIETATILE LORPrelucrarea informatiei si obtinerea semnificatiei mesajului raman procesele celemai obscure ale functiei sistemului nervos central. De multe ori, creierul nu poatestabili cu exactitate gradul de adevarat sau de fals al informatiilor de care dispune sidevine obligat sa lucreze, pe langa aceste valori, si cu valoarea de posibil, trecand dela logica bivalenta la o logica trivalenta. Pentru a functiona astfel, sistemul nervoscentral este constituit din retele si centri neuronali in care se leaga tot ce se poatelega si in care totul se leaga de tot. Retelele sunt concepute ca o populatie uniforma,indeplinind aceeasi functie, dar pe cai multiple si diferite. Complexitatea functieiretelelor reiese din multitudinea conexiunilor fiecarui neuron. Asadar, informatiileexcitatorii sau inhibitorii circula printr-un ansamblu de cai nervoase, realizandu-senumeroase tipuri de retele, al caror element fundamental este neuronul. Existentaneuronilor intercalari (de asociatie) interpusi intre neuronul senzitiv (locul de captarea informatiilor) si neuronul motor (locul de raspuns) sugereaza faptul ca semnalulcare intra in sistemul nervos central este supus unui proces de dispersie, inainte de aatinge neuronul motor. Prin acest fenomen de dispersie, informatia intra in diverseretele neuronale, este prelucrata din puncte de vedere diverse si diferite, conducandla emiterea comenzii optime.Exista doua tipuri de retele neuronale :- retele paucineuronale, care sunt alcatuite din 2 neuroni, se gasesc la nivelulmaduvei spinarii si a sistemului nervos vegetativ ;- retele multineuronale, alcatuite din mai multi neuroni, se gasesc in special lanivelul scoartei cerebrale, contin, de regula, un numar imens de neuroni, iaractivitatea lor se poate studia numai probabilistic (statistic).Proprietatile retelelor neuronale :1. plasticitatea retelelor – se refera la faptul ca terminatiile nervoase ale neuronilordegenereaza continuu, in timp ce se formeaza altele noi. Aceasta proprietate senumeste plasticitate.2. convergenta stimulilor la nivelul retelelor este proprietatea prin care reteleleneuronale ale sistemului nervos central coreleaza, sumeaza si sorteaza diferite tipuride informatie, raspunsul rezultat fiind suma efectelor diferitelor tipuri de semnale.3. divergenta stimulilor la nivelul retelelor – este proprietatea care asiguradistribuirea concomitenta a impulsului, la mai multi neuroni din retea.4. legatura inversa (feed-back) – controlul feed-back este mecanismul prin careraspunsul unui neuron influenteaza in plus sau in minus stimulul care produce acestraspuns. Cel mai frecvent este feed-back-ul negativ in organism, cel care diminueazastimulul prin intensitatea raspunsului. Feed-back-ul pozitiv este mult mai rar intalnitsi este cel care amplifica stimulul prin raspuns.5. transformarea ritmului de excitatie. Retelele neuronale sunt capabile sa modificeritmul impulsurilor primite, de multe ori cu o frecventa a impulsurilor eferenteindependenta de stimulul aferent.6. fenomenul de rebound – se refera la inlocuirea rapida a unui impuls nervos cu unaltul cu caracter opus primului ; ex. : o flexie puternica este urmata de o extensierapida a segmentului flectat. Explicatia acestui fenomen consta in existenta unor

12

legaturi reciproce intre centrii nervosi.7. principiul dominatiei care arata ca in conditii normale, exista o dominanta afocarului de excitatie intr-un centru nervos, care modifica sau subordoneazaactivitatea altor centri. In conditii naturale, centrii dominanti sunt cei carecontroleaza alimentatia, apararea organismului, sexualitatea. Un focar dominant secaracterizeaza prin excitabilitatea crescuta, stabilitatea excitatiei, capacitatea desumare a excitatiei si inertia (capacitatea de a ramane excitat pentru o anumitaperioada) mai mare sau mai mica, dupa incetarea stimulului.124. MADUVA SPINARIIMaduva spinarii reprezinta filogenetic formatiunea cea mai veche. Ea se afla ininteriorul canalului vertebral si reprezinta segmentul inferior al sistemului nervoscentral. Are forma unei tije turtite antero-posterior si se intinde pe o lungime de 43-45 cm de la atlas pana in dreptul vertebrei lombare 2 si se termina prin conulmedular. Din varful conului maduva se continua printr-un filament pana la coccis. Laacest filament se alatura oblic si in jos trunchiurile nervilor spinali, lombari, sacrali sicoccigieni, alcatuind asa-numita coada de cal.Maduva spinarii are 31 de segmente, fiecare dand nastere unei perechi de nervispinali, ce conecteaza diferitele parti ale corpului cu sistemul nervos central.Particularitatile maduvei spinarii sunt :- modul de dispunere a celor doua tipuri de substanta, alba (la exterior) si cenusie (lainterior), dispunere perfect justificata d.p.d.v. functional- caracterul compact al substantei cenusi i, care in sectiune are forma literei HSubstanta cenusie este impartita in 3 zone functionale :- cornul dorsal (posterior), care primeste informatiile senzoriale si le transmite catrenivelele superioare ale sistemului nervos central- cornul ventral (anterior), care alcatuieste zona motorie, ca controleaza muschiitrunchiului si ai membrelor- cornul lateral, care mediaza controlul functional visceral si transmite informatiiaferente la cerebelSubstanta alba este alcatuita din fibre nervoase, in special mielinizate, si estedispusa in 3 perechi de cordoane simetrice : doua cordoane anterioare, doua cordoanelaterale si doua cordoane posterioare. Ele contin tracturi ascendente, descendente side asociatie, care fac legatura intre periferie si nivelele superioare ale sistemuluinervos ori intre diferite segmente medulare.FIZIOLOGIA MADUVEI SPINARIIMaduva spinarii indeplineste, in principiu, 3 functii mari :1. Functia de integrare reflexa – consta in faptul ca la nivelul maduvei spinarii seinchid circuite complex ale unor raspunsuri la actiunea diferitilor stimuli. Acestecircuite cuprind 4 verigi de baza :* veriga receptoare, alcatuita din exteroceptorii cutanati (tactili, termici si durerosi),proprioceptorii trunchiului si ai membrelor si interoceptorii organelor viscerale* veriga senzitiva, de prelucrare a informatiilor receptionate, reprezentata de neuroniidin coarnele posterioare si laterale, unde alcatuiesc zonele somato-senzitive siviscero-senzitive ale maduvei* veriga de comanda, reprezentata de neuronii motori, somatici si vegetativi din

13

coarnele anterioare si din partea anterioara a coarnelor laterale* veriga de executie, reprezentata de muschii scheletici ai trunchiului si ai membrelorsi de muschii viscerelorCornul lateral al maduvei spinarii contine celule cu functie vegetativa, careinerveaza musculatura neteda, glandele si vasele.Axonii neuronilor vegetativi din cornul lateral au o activitate involuntara si primescexcitatii atat de la centru, cat si de la periferie.Desi in calitatea sa de centru reflex specific maduva spinarii poseda o anumitaautonomie, activitatea ei este subordonata influentei etajelor superioare alesistemului nervos si ale scoartei cerebrale.2. Functia de coordonare reflexa – consta in participarea maduvei, ca verigacomponenta, necesara in reglarea unor acte reflexe, cum ar fi : stabilirea ordinii de13desfasurare a actiunilor, dozarea intensitatii raspunsurilor, modularea ritmului si atempo-ului de lucru.Componentele in care este implicata functia de coordonare a maduvei spinarii sunt :mersul, inotul, gimnastica, deci miscari active, cu componenta de act reflex.3. Functia de conducere a impulsurilor – este esentiala in tabloul de ansamblu alactivitatii reflexe a sistemului nervos central, iar comparativ cu scoarta cerebrala,maduva spinarii este considerata un segment eminamente de legatura, de transmisie.Tracturile nervoase ale maduvei spinarii ofera doua sisteme de comunicatie, intrecreier si segmente din afara sistemului nervos. Tracturile care transmit impulsurile siinformatiile senzoriale de la diferite parti ale corpului catre creier, poarta numele detracturi ascendente, iar cele care conduc impulsurile motorii de la creier catre glandesi muschi sunt tracturi descendente. Tracturile descendente asigura finalizarea in actecomportamentale, motorii sau viscerale ale comenzilor emise de centrii supraordonati.Rezulta ca maduva spinarii reprezinta un segment important al sistemului nervoscentral, cu rol fundamental in integrarea sistemica a comportamentului si in reglareaacestuia.CAILE SENZITIVE SPINALESunt alcatuite din tracturi ce asigura conducerea semnalelor de la zonele receptoareale corpului catre centrii nervosi integrativi superiori, in speta catre talamus siscoarta cerebrala. Fiecare tip de sensibilitate are caile proprii de transmitere, astfel :* calea sensibilitatii termice si dureroase (calea spino-talamo-corticala), conduceimpulsurile nervoase determinate de actionarea asupra receptorilor specifici, astimulilor termici si algici, producand senzatiile de cald-rece si senzatii de durere* calea sensibilitatii tactile nespecifice (tractul spino-talamic anterior), transmiteimpulsurile determinate de stimularea mecanica (atingere si presiune), determinandformarea senzatiei de contact cu obiectele* calea sensibilitatii tactile proprioceptive constiente (tractul Goll si Burdach), permiteformarea senzatiei tactile specifice, discriminative si a celor proprioceptive, respectivconstientizarea pozitiei spatiale si a segmentelor corpului* calea sensibilitatii proprioceptive inconstiente (tractul Flechsig si Gowers),transmite catre cerebel si scoarta impulsurile de la nivelul articulatiilor aflate inrepaus, contribuind la integrarea si mentinerea la nivel adecvat a imaginii schemeicorporale

14

* calea sensibilitatii vestibulare si a reglarii echilibrului (tractul spino-cerebelos,spino-mezencefalic, spino-reticulat), transmit impulsurile de la receptorii aflati lanivelul aparatului acustic si vestibularCAILE MOTORII SPINALELa nivelul maduvei spinarii se situeaza centrii motori care fie transmit directcomenzi organelor de executie prin intermediul arcului reflex neconditionat somatomotorsi viscero-motor, fie primesc comenzi de la centrii encefalici superiori si letransmit aparatelor de executie, participand la crearea reflexelor conditionate si aactelor motorii voluntare, intentionate. Aceasta functie de conducere motorie esteasigurata de fascicule de fibre descendente,ce alcatuiesc mai multe cai :* calea piramidala directa (cortico-spinala directa), ce realizeaza motilitatea voluntarasi are originea in aria motorie a scoartei cerebrale* calea piramidala incrucisata, are aceeasi origine si functie ca si cea directa, cudeosebirea ca fibrele din alcatuire se incruciseaza la nivelul bulbului rahidian* calea motorie lunga extrapiramidala (calea cortico-ponto-cerebelo-dento-rubrospinala),cu originea in ariile premotorii si motorii ale scoartei ; finalizeaza miscarileinvoluntare14* calea cortico-strio-nigrica, se refera tot la miscarile involuntare si are aceeasiorigine* calea tectospinala, cu originea in tuberculii cvadrigemeni ; transmite comenzi lamuschii gatului, realizand miscarile reflexe neconditionate de intoarcere a capului indirectia stimulilor acustici si luminosi, realizand structura reactiei primare deorientare* calea rubro-spinala, cu originea in nucleul rosu, transmite impulsurile de realizare areflexelor motorii ortostatice (de stat in picioare) si statokinetice (de mentinere atonusului muscular pentru realizarea pozitiei verticale)* calea vestibulo-spinala, formata din neuroni care pleaca din bulbul rahidian sirealizeaza reflexul de echilibru* calea olivo-spinala, cu originea in olivele bulbare ; transmite comenzi la neuroniisomatici din maduva spinarii* calea reticulo-spinala, cu originea in trunchiul cerebral ; regleaza amplitudineareflexelor motorii medulareDin toate acestea rezulta ca maduva spinarii, desi anatomic este un segment binedelimitat in cadrul sistemului nervos central, d.p.d.v. functional este intr-o stransa simultilaterala conexiune cu celelalte formatiuni de la bulb la scoarta cerebrala.156. MALADII ALE TRANSMITERII CHIMICE DE LANIVELUL SINAPSEI INTRE NERV SI MUSCHIMiastenia gravis este cea mai bine studiata maladie care afecteaza transmitereasinaptica. Aceasta maladie se produce la nivelul sinapselor de tip colinergic, careutilizeaza ca element chimic acetilcolina. Boala este data de reducerea numaruluireceptorilor acetilcolinici, de la nivelul sinapsei nerv-muschi.Primul caz de miastenia gravis a fost raportat in 1877 de un cercetator medic Wilks, de aceease mai numeste si boala Wilks.

15

La autopsie el nu a gasit modificari cerebrale medulare ale nervilor periferici sauale muschilor si de aceea a tras concluzia ca este o boala functionala. Mai tarziu s-aajuns la concluzia ca miastenia gravis este o boala autoimuna. Adica, din anumitecauze, la nivelul sinapsei se produc anticorpi impotriva receptorilor de acetilcolina.Acesti anticorpi reduc numarul de receptori postsinaptici, impiedicand transmitereasinaptica. In aceste conditii, se reduce mult posibilitatea de transmitere a calitatiifortei musculare, ceea ce duce la reducerea fortei musculare.D.p.d.v. clinic, aceasta boala caracterizata prin scaderea fortei musculare, are 4aspecte :* diminuarea fortei musculare afecteaza cel mai frecvent muschii de la nivelulcraniului, adica ai pleoapelor, ai ochilor, ai faringelui si, intr-o masura mai mica,muschii membrelor* severitatea slabiciunii variaza in cursul aceleiasi zile sau de la o zi la alta ori chiarpe perioade mai lungi, dar intotdeauna perioadele de mai bine alterneaza cu cele deboala* nu exista nici un semn clinic conventional care sa indice o afectare a unitatiimotorii, respectiv atrofie musculara sau disparitia reflexelor osteotendinoase* diminuarea fortei musculare poate fi tratata cu medicamente, respectiv cu enzimecare degradeaza acetilcolinaDupa identificarea sindromului clinic, s-a constatat cca. 15% dintre bolnavii adulticu miastenie au o tumora benigna la nivelul timusului (glanda de crestere, situata inspatele sternului). Dupa inlaturarea acestei tumori, simptomele se amelioreaza iarextirparea timusului a devenit, in timp, o procedura standard de tratament. Aceastametoda se bazeaza pe faptul ca tumora de timus elibereaza acei anticorpi ce reducnumarul receptorilor acetilcolinici. Procedeul prin extirpare este eficient in miasteniagravis, dar nu este ideal. Cu cca. 30 de ani in urma rata mortalitatii in miasteniagravis era de ~33%, dar astazi foarte putini bolnavi mai mor din aceasta cauza.Succesul procedurii se datoreaza perfectionarii terapiei intensive intra sipostoperatorii, ventilatiei mecanice si antibioticelor. Dupa extirparea timusului, cca.jumatate dintre pacienti nu mai prezinta nici un simptom de miastenie si nu estenevoie sa consume nici un medicament. Se fac cercetari in continuare asuprametodelor de aplicat la pacientii care nu raspund la aceasta terapie.O alta boala a sinapsei – blocajul neuromuscular presinaptic. Exista un cancerpulmonar care prezinta, alaturi de alte tulburari, si diminuarea fortei musculare.Aceasta boala se atribuie prezentei unor anticorpi fata de canalele de Ca ionic de lanivelul terminatiilor presinaptice. Pierderea acestor canale reduce miscarile Ca prinmembrana si afecteaza eliberarea mediatorului chimic. Aceasta boala poate sa aparasi la pacienti ce nu au cancer pulmonar, cazuri in care cauza bolii nu se cunoasteinca. Se mai numeste boala Lambert-Eaton.Patologia medulara – sindroame medulare caracteristiceSunt boli care se produc, de regula, prin traumatisme vertebro-medulare, cumdeseori se intampla in accidentele de circulatie. Gravitatea acestora depinde de16extinderea leziunii medulare, de forta compresiunii maduvei de catre vertebradeplasata si de hemoragia locala. In aceste conditii, pot apare transsectiuni medularecomplete sau partiale.

16

Transsectiunea partiala a maduvei spinarii se realizeaza cu semne senzitive simotorii specifice. Spre ex. Compresiunea partiala anterioara duce la atrofii muscularesi fenomene motorii importante, dar fara tulburari de sensibilitate. Compresiuneapartiala posterioara provoaca durere intensa medulara, pareza discreta sau paralizie,disparitia sensibilitatii profunde, cu pastrarea sensibilitatii superficiale si ataxie(tulburari de mers). Durerile sunt localizate la nivelul spatelui la unul sau ambelemembre, sunt intermitente si insotite sau nu de rigiditate musculara.Hemisectiunea sau compresiunea partiala unilaterala provoaca semne diferite : pepartea leziunii provoaca paralizie motorie, tulburari de sensibilitate profunda siparalizie vaso-motorie (piele rece si cianotica). Pe partea opusa leziunii provoacatulburari de sensibilitate superficiala, adica anestezie termoalgica si scadereasensibilitatii tactile. Transsectiunea completa se produce, de regula, prin plagi decutit, de glont, prin fracturi cu dislocare vertebrala, prin inflamatii sau prin metastazetumorale. Aceste transsectiuni se caracterizeaza prin :* pierderea imediata a sensibilitatii si motricitatii voluntare, in segmentul situat subleziune* pierderea controlului vezical si intestinal* daca leziunea este deasupra vertebrei cervicale 3, afecteaza si respiratia* dispar reflexele tendinoase datorita socului spinal care persista cateva saptamani,dupa care revine. Apar, de asemenea, tulburari de dinamica sexuala si tulburaritrofice ale tesuturilor.In afara de tulburarile produse prin traumatisme, exista si tulburari spinale produseprin alte conditi patologice, organice. Exista o boala care se numeste siringomielie – oboala cronica, data de dezvoltarea unui chist in tesutul medular. Dezvoltarea acestuichist se insoteste de anestezie termica si dureroasa, cu afectarea neuronilor motori,dar cu pastrarea sensibilitatii tactile. De asemenea, se poate produce intrerupereatracturilor ascendente si descendente, ceea ce duce la paralizie, cu ponderea saudiminuarea reflexelor.- degenerescenta combinata subacuta a maduvei spinarii – se datoreaza deficienteide vitamina B¹², ce apare in diferite tipuri de anemii. Clinic, in aceasta boala apartulburari de mers, cu pierderea sensibilitatii vibratorii si tulburari de pozitie amembrelor inferioare, tulburari de mers si absenta reflexelor. Aceleasi simptome sepot intalni in SIDA, prin actiunea directa a virusului HIV asupra neuronilor din maduvaspinarii, prin actiunea altor virusi sau prin interactiunea metabolismului vitaminei B¹².- sindromul tabetic dorsal – forma de sifilis a sistemului nervos central ce producedegenerarea proceselor centrale localizate in celulele nervilor spinali. Ca rezultat,apare demielinizarea fibrelor dorsale, cu afectarea sensibilitatii profunde, vibratorii side pozitie, cu dureri si parastezii. Dificultatea mersului apare datorita pierderiisimtului pozitiei ; compensarea se realizeaza prin largirea bazei de mers si prindirectionarea mersului cu privirea. Tonusul muscular si reflexele sunt mult dimunuate.Aspecte psihosociale si psihoterapeutice ale bolnavilor medulariMersul vertical este o achizitie importanta a evolutiei umane, intrucat a eliberatbratele, a perfectionat libertatea de a efectua miscari diferite ale mainilor, a largitorizontul vizual, a dat auzului o finete selectiva, a facut posibila receptionarea uneicantitati mai mari de informatii favorizand, astfel, dezvoltarea inteligentei. Dar,mentinerea statiunii bipede si realizarea locomotiei presupun, obligatoriu, integritatea

17

anatomica si functionala a maduvei spinarii. De aceea, instalarea unei tulburarimedulare produce o schimbare majora a echilibrului personalitatii si a modului general17de raportare si de integrare a pacientului in mediu. Subiectul nu mai poate sa-sievalueze corect posibilitatile fizice si psihice, in functie de nivelul sau cultural, destarea sa afectiva premorbida, de sperantele si promisiunile de viata, de gradul sidurata imbolnavirii. De aceea, devine foarte important modul in care subiectul isiutilizeaza imaginea despre sine, atunci cand se pune problema revizuirii planurilor deviitor. Psihicul unui bolnav medular care prezinta tulburari senzoriale, motorii,vezicale, sfincteriale si genitale este evident zdruncinat mai ales cand prognosticulafectiunii este nefavorabil.Climatul de ingrijire a acestor bolnavi trebuie sa fie incurajator si tonic. Bolnaviiarata o revolutie afectiva, determinata de discordanta dintre nivelul de aspiratie siimposibilitatea realizarii acestora impusa de boala. Aceasta duce la instalarea uneinevroze psihogene, care face parte integranta din tabloul simptomatic al bolii. Aicipoate interveni psihoterapia, in ideea modelarii unor noi linii de perspectiva pentrupacienti.Ca urmare a modernizarii vietii, numarul de traumatisme vertebro-medulare si debolnavi cu sechele grave este tot mai mare si ridica probleme noi, atat terapeutice,cat si psihosociale. Initial, dorinta de viata este pastrata, dar in timp, pe masuraprelungirii bolii si a aparitiei complicatiilor inerente, visurile de mai bine se prabusescrand pe rand, iar dorinta de a lupta cu greutatile scade treptat, odata cu instalareaunor serioase tulburari ale echilibrului psihic.Tulburarea afectiva de tip regresiv este dominanta si se poate transforma in timpintr-un handicap serios. In aceste situatii, bolnavul trebuie ajutat prin calmareadurerilor cu ajutorul sedativelor, prin crearea unei atmosfere apropiate de mediulfamilial, prin inlesnirea vizitelor si prin psihoterapie care, la un loc, vor mentine untonus optimist, la fel de important ca si recuperarea motorie.Alte afectiuni psihice care se adauga acestei drame sunt psinastenia, melancolia,isteria, deseori schizofrenia.Dezordinea psihica si dezorientarea sunt primele semne asupra carora medicul sipsihologul trebuie sa ia atitudine, pentru a nu permite dezvoltarea nevrozei.Psihoterapeutul trebuie sa observe primele semne de tulburare psihica, respectivfizionomia, expresia verbala, conduita generala, activitatea otrica pastrata. Casimptome subiective, se vor lua in considerare emotiile, experimentele de viatarespectiv evenimentele descrise de pacienti si procesele mentale deduse din conduitasau exprimate verbal.Se poate concluziona faptul ca intr-o leziune medulara psihicul se deterioreazaodata cu fizicul, iar reeducarea motorie neinsotita de o reeducare psihica da unrezultat cel mult injumatatit.187. PSIHOTERAPIA BOLNAVILOR MEDULARIPsihoterapia bolnavilor medulari poate fi de grup sau individuala. Psihoterapia degrup poate fi de 3 tipuri majore :* analitica, care ajuta bolnavul sa constientizeze mai clar temerile si nelinistile sale,usurandu-i in acest fel adaptarea la un nou tip de viata

18

* psihanalitica, care se bazeaza pe studiul motivatiilor inconstiente ale pacientului* psihoterapia prin analiza tranzactionala, bazata pe legaturile si tranzactiile ce aparin cursul sedintei de psihoterapieMetodele de terapie individuala sunt : psihoterapie de relaxare, psihoterapie desinteza si reconstructie, psihoterapie nondirectiva prin vis dirijat in stare treaza sipsihoterapie existentiala si ocupationala.In cazul pacientilor medulari, cea mai indicata este psihoterapia de relaxare, carecombate durerea, contractura musculara, tensiunea, nelinistea si frica. Ea trebuie samentina un tonus psihic satisfacator, pe fondul caruia sa se poata trece la rezolvareaproblemei reintegrarii familiale si sociale a bolnavului, problema care este destul decomplicata.Daca la inceput bolnavii sunt ingrijiti cu un devotament extraordinar, cu timpuldatorita aspectului cronic al bolii, entuziasmul si afectiunea scad. Solutia ar putea fiexistenta unor centre specializate de reeducare psihosomatica, in vederea combinariitratamentului medical cu cel psihic si socio-profesional.Psihoterapia trebuie sa se realizeze dupa un plan riguros stabilit, care ar trebui saincluda 4 etape obligatorii :* in prima etapa se realizeaza un examen psihologic aprofundat pentru evaluarea tipului depersonalitate, a vointei, a starii afective actuale si a capacitatii de rationare. Se va actiona inaceasta etapa pentru combaterea complexului de inferioritate si a atitudinii de rupere si evitare acontactelor sociale* in a doua etapa bolnavul trebuie determinat sa participe personal, in mod progresivla reeducarea motrica, in acest sens sportul fiind o foarte buna metoda* in a treia etapa psihoterapia se va imbina cu sedintele de activitate profesionala,atat in vederea reducerii consecintelor bolii, cat si pentru reintegrarea socioprofesionalaa bolnavului* in a patra etapa numarul sedintelor si durata acestora vor creste, cuprinzandactivitatea profesionala si psihoterapie, pentru cresterea increderii in fortele proprii sia sentimentului de utilitate sociala. Durata acestei etape depinde de natura sigravitatea deficitului senzorio-motor si somato-psihic si depinde, de asemenea, dacapacientul isi continua exercitarea propriei profesii sau trebuie sa se recalifice pentru oprofesie accesibila.BULBUL RAHIDIANBulbul rahidian face parte, impreuna cu puntea lui Varolio si cu mezencefalul, dintrunchiul cerebral. Bulbul este formatiunea anatomica situata deasupra si incontinuarea maduvei spinarii. Superior ajunge pana la nivelul puntii lui Varolio, avandca limita un sant transversal numit santul bulbopontin. Limita inferioara intre bulb simaduva se afla imediat deasupra originii primei perechi de nervi cervicali.Bulbul are forma de con cu baza mica la limita cu maduva si baza mare catre punte.Are doua fete : una anterioara si una posterioara si doua parti laterale. Pe fataanterioara se afla piramidele bulbare anterioare, care contin fibre motorii corticospinale,care se incruciseaza in proportii de 80% pe aceasta fata anterioara, formandincrucisarea sau decusatia piramidala. Lateral fata de piramide sunt santurile

19

colaterale anterioare, ce continua santurile medulare. Pe fata posterioara se continua19fasciculele Goll si Burdach medulare. Fata laterala contine oliva bulbara cu nuclei desubstanta cenusie.Ca structura, bulbul este alcatuit din substanta alba la exterior si substanta cenusiela interior, continuand in acest sens maduva spinarii. Spre deosebire de aceasta,datorita decusatiei piramidale si a unor cai ascendente senzitive, substanta cenusieeste fragmentata in mici insule sau nuclei motori, senzitivi si vegetativi, care poartanumele de nuclei echivalenti, omologi centrilor medulari cu care se leaga.Nucleii motori sunt : nucleul nervului hipoglos (XII), glosofaringian (IX), vag (X) sispinal (XI). Nucleii senzitivi sunt : nucleul solitar, vag, glosofaringian, trigemen,acusticovestibular. Nucleii vegetativi sunt 2 : nucleul solitar inferior pentru glandelesalivare si parotida si nucleul dorsal al vagului pentru inima, plamani si organeleabdominale. Bulbul are si nucleii proprii : 1. nucleul Goll si Burdach, pentrusensibilitatea proprioceptiva constienta ; 2. nucleul olivar sau oliva bulbara, care areconexiuni cu cerebelul, cu nucleul rosu, cu corpii striati, cu scoarta cerebrala si cumaduva. Are rol in miscarile involuntare si semiautomatizate ; 3. nucleii vegetativibulbari, anexati nucleilor nervilor glosofaringan si vag, adica nucleul salivar inferior sinucleul cardiopneumoenteric.In componenta bulbului intra si o substanta specifica formatiunilor nervoasesuperioare, numita substanta reticulata bulbara, alcatuita din celule motorii,vegetative si de asociatie, care alcatuiesc un subsistem functional, cu legaturi similarein mezencefal, substanta care are rol in reglarea generala a tonusului si dinamiciiactivitatii psihice.Substanta alba este formata din fibre de mielina, grupate sub forma de tracturi,fibre care pot fi impartite in doua clase : prima clasa cuprinde fibrele care trec prinbulb, formand tracturi ascendente si descendente, iar a doua clasa cuprinde fibreleproprii ale bulbului, care au originea la acest nivel.Fibrele de tranzitie ascendente provin de la maduva si formeaza fasciculul Goll, cese opreste in nucleul Goll din bulb, fasciculul Burdach, care vine de la maduva si seopreste in nucleul Burdach din bulb, tractul spino-cerebelos posterior (vine de lamaduva, se duce in cerebel) si tractul spino-cerebelos anterior.Fibrele de tranzitie descendente provin din formatiunile suprabulbare si formeazaurmatoarele tracturi : doua tracturi cortico-spinale : anterior si lateral ; tractulrubrospinal (pleaca din nucleul rosu, se duce la maduva spinarii); tractul tectospinal,tractul olivospinal, tractul reticulospinal, tractul vestibulospinal.Fibrele proprii bulbului sunt si ele de mai multe categorii : fibre olivocerebeloase(pleaca din olivele bulbare, merg spre cerebel), fibrele tractului spinocerebelosposterior si fibre cu origine variata (in olivele bulbare, in nucleii vestibulari, in nucleiiGoll si Burdach).Functiile bulbului sunt asemanatoare cu functiile maduvei spinarii :* functia de integrare reflexa, are rol esential in comanda si controlul activitatiiprincipalelor organe interne pentru ca la nivelul bulbului se afla centrul respirator,centrul cardiac, centrul vasomotor, centrii unor procese digestive precum salivatia,deglutitia, suptul, centrii unor reactii de aparare precum stranutul, tusea, clipitul sivoma, centrii de reglare a tonusului muscular.

20

Particularitatea centrilor bulbari este automatismul. El se manifesta printr-oanumita independenta functionala, precum si prin capacitatea de autoexcitaredeterminata de modificarile chimice ale sangelui.* functia de conducere, consta in mijlocirea transmiterii intre zonele receptoare sicentrii superiori ai integrarii senzoriale pe de o parte si intre centrii de comanda(motori) si organele de executie corespunzatoare, pe de alta parte.Bulbul este traversat de doua tipuri de fibre nervoase : ascendente si descendente.Caile ascendente transmit informatia de la receptorii cutanati proprioceptivi si20viscerali catre formatiunile superioare, iar caile descendente transmit comenzi de lascoarta cerebrala din organele de executie.* functia de reglare a tonusului si dinamicii activitatii psihice, functie care serealizeaza cu precadere prin intermediul substantei reticulate.PUNTEA LUI VAROLIOPuntea lui Varolio provine din metencefal, ca si cerebelul. Are un aspect cuboid,este dispusa transversal deasupra bulbului, intinzandu-se in lateral de la o emisferacerebeloasa la alta. Are o fata anterioara, una posterioara, doua fete laterale si douamargini (una inferioara si una superioara).Fata anterioara a puntii este strabatuta de un sant median longitudinal, in interiorulcaruia se situeaza trunchiul cerebral bazilar (un vas de sange foarte important pentrucreier). Pe marginile acestui sant se formeaza doua umflaturi ce se numesc piramidelepontine, prelungiri ale piramidelor bulbare.Fetele laterale ale puntii se continua in sus cu pedunculii cerebelosi.Fata anterioara este acoperita de cerebel, are o forma triunghiulara si formeazajumatatea superioara a plafonului ventriculului 4 cerebral. In partea superioara segaseste santul pontopeduncular, care desparte puntea de mezencefal, iar in parteainferioara se afla santul bulbopontin, care desparte puntea de bulbul rahidian.Dispozitia substantei cenusii si albe la nivelul puntii este similara cu cea de lanivelul bulbului (la exterior se afla substanta alba, iar la interior substanta cenusie,sub forma de nuclei).Substanta alba a puntii contine fibre longitudinal corticopontine (pleaca de la scoartasi se opresc in punte) si corticospinale (pleaca de la scoarta, trec prin punte si mergla maduva). De asemenea, contine fibre transversale ce pornesc din nucleii puntii, seincruciseaza pe linia mediana si formeaza tracturile pontocerebeloase ce merg lacerebel. Din insulele nucleare de la nivelul puntii pornesc fibre transversale si tot inaceste insule se opresc fibre longitudinale care vin de la formatiunile superioare sauinferioare.Fibrele albe leaga nucleii Goll si Burdach, precum si nucleii senzitivi ai nervilorcerebrali cu cerebelul, cu nucleii subcorticali sau cu talamusul.Substanta cenusie proprie puntii formeaza nucleii unor nervi cranieni, motori,senzitivi si vegetativi. Astfel, in punte isi au originea mai multi nervi, precum nervultrigemen, oculomotor, facial, acustico-vestibular.Al treilea tip de substanta la nivelul puntii – substanta reticulata. Este situata inpartea de mijloc a puntii, se compune din fibre si celule cu dispunere dezordonata,formand o substanta care se deosebeste si de cea alba si de cea cenusie, alcatuindinsule sau nuclei mici. Aceste fibre alcatuiesc un fel de retea, ce contribuie nu doar la

21

sustinere, ci intra chiar in alcatuirea tracturilor ascendente si descendente.Functiile puntii lui Varolio :* functia de integrare reflexa – la acest nivel, se inchid reflexul lacrimal, reflexulsalivar, reflexul masticator, reflexul cornean, reflexul audiooculogir, reflexe secretorii,cum ar fi : reflexe sudoripare si sebacee ale fetei si pielii capului ; de asemenea serealizeaza contractia muschilor fetei, mimica expresiva, se regleaza miscarea lateralaa globilor oculari si tonusul muscular* functia de conducere – se conduc informatii din mediul extern si intern catre cortex,precum si mesajele de comanda catre organele de executie. Aceasta functie seindeplineste prin intermediul fasciculelor care trec prin punte in sens ascendent sidescendent.21MEZENCEFALULMezencefalul este cuprins intre puntea lui Varolio si diencefal, este orientatlongitudinal si continua in sus bulbul si puntea. Are o fata anterioara, una posterioarasi doua laterale. Din mezencefal se dezvolta doua formatiuni structurale principale :pedunculii cerebrali si tuberculii cvadrigemeni. Structura interna a mezencefaluluicuprinde substanta alba si cenusie. Substanta alba face legatura intre structurileinferioare si scoarta cerebrala, fiind alcatuita din fibre care au originea in talamus,hipotalamus, maduva spinarii sau fibre care merg la centrii mezencefalului si lascoarta.Substanta cenusie formeaza nuclei mezencefalici, iar intre nuclei si substanta albase gaseste substanta reticulata. Cei mai reprezentativi nuclei din mezencefal sunt :substanta neagra, nucleul rosu, nucleii unor nervi cranieni precum : nucleul nervuluitrohlear, nucleul nervului oculomotor si nucleul nervului ocular.Functiile mezencefalului sunt functia de integrare reflexa si cea de conducere. Prinaceste functii, la nivelul mezencefalului se realizeaza miscarile voluntare ale globiloroculari, miscarile de convergenta ale globilor oculari, reflexele pupilare si de clipire simiscari de masticatie.Acoperisul mezencefalului alcatuieste cateva structuri aparte, dintre care cele maicunoscute sunt tuberculii cvadrigemeni superiori si inferiori. In acestia substanta albaalterneaza in straturi cu substanta cenusie. Tuberculii cvadrigemeni superiori au rol inreglarea automata a miscarilor oculare si in miscarile implicate in realizarea reflexuluide orientare fata de stimulii vizuali. De asemenea, au rol in fixarea obiectului in zonade perceptie vizuala maxima. Tuberculii cvadrigemeni inferiori realizeaza reflexelemotorii neconditionate la stimuli acustici, precum si reflexul de orientare care precedesi faciliteaza perceptia auditiva.228. SINDROAME CLINICE PRODUSE DE LEZIUNIALE TRUNCHIULUI CEREBRALTrunchiul cerebral poseda o mare densitate de structuri vitale, inghesuite intr-unvolum mic :- nucleii nervilor cranieni si o parte din fibrele acestora- tracturi senzoriale ascendente, care urca de la maduva catre talamus si cortex- cai motorii descendente corticale si subcorticale destinate trunchiului cerebral simaduvei spinarii

22

- formatiunea reticulata cu centrii autonomi care controleaza respiratia, presiuneasanguina, functiile gastro-intestinale- nucleii pentru trezire si starea vigilaDatorita acestor particularitati structurale, leziunile trunchiului cerebral sunt extremde multe si pot fi foarte complexe, in functie de localizare, de extensie si deprofunzime.Cele mai cunoscute si cu repercusiuni adesea fatale sunt : tumorile, abceselecerebrale si hemoragiile cerebrale. Aceste leziuni produc multiple, diverse sindroamecerebrale, cu manifestari specifice, dintre care cele mai cunoscute sunt : paraliziileunor segmente faciale la nivelul pleoapei, la nivelul limbii sau la nivelul diferitilormuschi faciali, in functie de nervul cranian implicat, absenta sau modificareareflexelor pupilare sau palpebrale, pierderea sau modificarea sensibilitatii cutanate simucoase, profunde sau superficiale, modificarea vocii, a deglutitiei, a reflexuluifaringian, modificari ale tonusului muscular la nivelul capului, gatului, umerilor si aportiunii superioare a bratelor.Formatiunea reticulataFormatiunea reticulata a trunchiului cerebral se intinde in partea superioara pana ladiencefal (talamus, hipotalamus si cortex) si in partea inferioara pana la nivelulmaduvei spinarii.* a fost descrisa, initial, de un medic roman, Cajal, in 1911, dar atunci a fost descrisaca o simpla structura de sprijin si abia mai tarziu s-a putut afirma ca formatiuneareticulata are si alte functii, care au fost greu de precizat la inceputul studiilor* este alcatuita din nuclei si fibre si este dispusa in forma de retea, in afara grupelornucleare de substanta cenusie din trunchiul cerebral* este in legatura cu toti centrii si nucleii reticulati de la toate nivelele cerebrale ;formeaza, astfel, un sistem functional foarte important, care a primit numele desistemul reticulat activator ascendent (SRAA). Aceasta structura este binesistematizata, cu rol in mentinerea tonusului cerebral sau a starii vigile, care esteacea stare de pregatire a intregului sistem nervos, pentru orice tip de activitatecerebrala. Pe fondul acestei stari vigile, formatiunea reticulata contribuie la realizareaunor reflexe si la reglarea unor mecanisme de integrare legate de emotii, perceptii,motivatii, somn si habituare* este foarte importanta pentru functii precum : atentia accentuata, lipsa de reactie,repulsia la un anumit stimul. Absenta actiunii sale corticale duce la somn, iarstimularea sa produce trezirea* formatiunea reticulata alcatuieste si un al doilea sistem important, numit sistemulreticulat descendent, cu rol in modelarea tonusului muscular, in sens activator sauinhibator* in 1972, prof. Danaila, care a continuat studiile prof. Cajal, a descris un al treileasistem – sistemul reticulat inhibitor ascendent. Lezarea acestuia produce sindromul delogoree si hiperkinezie, caracterizata prin agitatie motorie si vorbire fara sfarsit23Sistemul reticulat activator ascendent si sistemul reticulat inhibitor ascendent suntconectate reciproc si actioneaza in mod continuu, ilustrand starea de veghe si somn,precum si intreaga gama de aspecte intermediare dintre acestea. Alaturi de acestesisteme reticulate, mai actioneaza sistemul umoral hormonal, sistemul vegetativ,

23

motivatiile, trebuintele, vointa si ratiunea. Impreuna realizeaza extrem de multefunctii, care contribuie la functionarea psihicului : vigilenta corticala, perceptia,discriminarea temporo-spatiala, memorizarea, expresia emotionala, recompensa,ritmurile biologice, somnul, reglarea fina a miscarilor muschilor scheletici, pozitia silocomotia, indemanarea, gestica, expresia faciala, masticatia, deglutitia, respiratia,circulatia, precum si controlul sistemului somato-senzorial si neuroendocrin.Sindroame de tip reticulat produse prin leziuni ale formatiunii reticulate* mutismul akinetic – este o tulburare permanenta sau intermitenta a starii deconstienta, caracterizata prin lipsa de raspuns la intrebari, fapt care se numestemutism, imobilitate a corpului si capului, ceea ce se numeste akinezie, prin prezentaorientarii globilor oculari spre punctul de interes, dar cu lipsa raspunsului emotional simotor la incercarea de comunicare a examinatorului. Bolnavul nu este paralizat, darse comporta ca si cum ar fi. Acest sindrom are origine reticulata. Cu toate acestea,ritmul veghe-somn este pastrat, iar alimentarea este posibila, deglutitia fiind buna.Leziunile anatomice in urma carora apare acest sindrom sunt foarte variate, fiindobservate in cursul proceselor lezionale, intinse de la punte pana la nucleii bazali aibulbului. Aceste leziuni se manifesta la nivelul sistemului reticulat activatorascendent.* sindromul de logoree cu hiperkinezie – apare la bolnavi cu diferite afectiuni neurochirurgicalesi se caracterizeaza prin vorbire incontinenta, adesea fara sir, insotita dehiperkinezie, adica un fel de logoree a miscarii. Bolnavul exagereaza evocarile,atentia, reflexul de orientare, mobilitatea, simtul critic. Doarme foarte putin, 2-3 orepe zi, are judecata si rationamentul deteriorate, in functie de gradul de localizarealeziunii cerebrale. Sindromul apare prin afectarea sistemului reticular ascendent.* rigiditate prin decerebrare – are drept cauza lezarea aceluiasi sistem reticularinhibitor ascendent, dar fiind cunoscut faptul ca cele doua sisteme, activator siinhibitor ascendent, nu pot fi strict separate anatomic, de regula, leziunile dausindroame combinate, greu de diferentiat, insotite de cele mai multe ori de tulburariale tonusului muscular. In mod normal, atat trunchiul cerebral cat si maduva spinariise afla sub controlul nivelelor superioare ale sistemului nervos central. Cand acestcontrol se intrerupe printr-o transectiune a trunchiului cerebral, se produce aceastarigiditate decerebrala caracterizata prin hipertonia (cresterea tonusului muscular) lamuschii extensori ai membrelor si gatului, la care se adauga deficite ale miscarilorlobilor oculari.Ca o concluzie, putem spune ca formatiunea reticulata de la nivelul trunchiuluicerebral are un rol deosebit in urmatoarele situatii :- mentinerea ritmului normal veghe-somn- mentinerea tonusului muscular- reglarea reflexelor musculare- coordonarea functiei sistemului nervos autonom- modularea perceptiei dureriiFormatiunea reticulata nu reprezinta un sistem functional autonom cu valentepsihoafective sau de constienta deosebite, ci reprezinta o cale intermediara, un filtrureglator al unei largi game de influente umorale, vegetative, senzoriale si motorii.Functionalitatea sa este subordonata ansamblului functional al intregului organism si

24

activitatii tuturor aparatelor si sistemelor, in corelatie cu mediul fizic si social alindividului.24CerebelulSe dezvolta filogenetic relativ tarziu, fiind individualizat prima oara la reptile, daravand abia la om o structura strict delimitata topografic si anatomic. Este situatinapoia bulbului si puntii, in partea postero-inferioara a cutiei craniene, dedesubtullobilor occipitali ai creierului mare.- este invelit intr-o foita subtire numita cortul cerebelului, foita care este o prelungirea durei mater (de la maduva spinarii). Prin asemanarea sa cu creierul mare, la formasi aspect, a primit numele de creierul mic. Are la suprafata o banda de substantacenusie, numita scoarta cerebelului, apoi o masa de substanta alba, in interiorulcareia se afla nucleii cenusii subcorticali.- dispune de fibre de proiectie, de fibre de conexiune cortico-subcorticale si dereprezentari corticale ale periferiei.- are in structura componente mai vechi si mai noi pe scara filogenetica, intre care nusunt limite clare, dar care pot indreptati o delimitare aproximativa in 3 parti :* partea intai – arhicerebelul, constituit din lobul floculonodular, care este structuracea mai veche si cea mai mica, conectata cu nucleii vestibulari, avand rol inmentinerea echilibrului.* partea a doua – paleocerebelul, alcatuit din lobul central si lobul patrulater anterior; primeste aferente de la maduva spinarii si trunchiului cerebral si trimite eferente lanucleii cerebelosi, la nucleul rosu din trunchi, la substanta reticulata si la maduvaspinarii.* partea a treia – neocerebelul, este portiunea cea mai mare si cea mai noua,alcatuita din lobul patrulater posterior, lobul semilunar inferior si superior, lobulgracilis si lobul biventer, care au conexiuni multiple cu scoarta cerebrala.- are o forma ovoidala, cu diametru de 10, respectiv 6 cm si are 3 fete : o fatasuperioara, in contact cu emisferele cerebrale, o fata inferioara, in raport cu osuloccipital si o fata anterioara, in raport cu trunchiul cerebral.- legaturile exterioare ale cerebelului se realizeaza prin intermediul fibrelor deproiectie, care se grupeaza in 6 manunchiuri pereche, ce poarta numele de pedunculicerebelosi : pedunculii cerebelosi inferiori, care conecteaza cerebelul cu maduva, cubulbul si cu puntea lui Varolio ; pedunculii cerebelosi mijlocii, care leaga cerebelul depunte ; pedunculii superiori,alcatuiti din fibre aferente si eferente. Fibrele aferentevin de la maduva spinarii, trunchiul cerebral si scoarta cerebrala, fibrele eferentemerg la maduva spinarii, trunchiul cerebral, la talamus si la scoarta cerebrala.- substanta cenusie a cerebelului este reprezentata la exterior de o mantie ceinveleste cerebelul si se numeste scoarta cerebeloasa, iar in profunzime, de nucleiicenusii subcorticali.- scoarta cerebrala are o structura simpla, alcatuita din 3 straturi care contin maimulte tipuri de neuroni ; functia scoartei cerebrale este de a realiza legatura dintreinformatiile aferente si celelalte structuri nervoase superioare.- cerebelul constituie, in intregime, un centru superior integrativ important, fiindintercalat intre zona receptoare si cea motorie. In mod clasic, cerebelul este implicatin coordonarea activitatii motorii, in controlul tonusului muscular si in mecanismele

25

care influenteaza echilibrul. Aceasta inseamna ca semnul patologic caracteristicleziunii cerebeloase consta in perturbarea miscarilor secventiale complexe si indescompunerea miscarilor. Fiecare miscare are la baza actiunea coordonata a unorgrupe musculare, unele grupe declanseaza miscarea, in timp ce grupele opuse serelaxeaza, pentru a o facilita.- cerebelul are rolul de a regla tonusul muscular, de a pastra echilibrul si de a regla sicoordona miscarile acestor grupe musculare opuse, contribuind in felul acesta laexecutarea miscarilor precise, la coordonarea mersului si a miscarilor voluntare.25- cerebelul are insa si o functie generala, legata de performantele motorii si de celecognitive, in timp, prin controlul central de programare a timpului motor (timpulmotor este timpul de executie al unei miscari).- cerebelul are un rol important in planificarea miscarilor, in invatarea motorie, incontrolul timpului de miscare si in calculul traiectoriei miscarilor ; un al doilea rolimportant este cel cognitiv, legat de participarea la activitatile cognitive legate delimbaj si in mod secundar in procesarea emotiilor si in modularea acestora.Leziunile cerebeloasePrintre cele mai importante semne de afectare cerebeloasa sunt :* atonia si hipertonia – diminuarea rezistentei la miscari pasive, intarzierearaspunsului efector al miscarilor rapide, precum si imposibilitatea opririi rapide amiscarii, ceea ce determina producerea asa-numitelor reflexe pendulare.* ataxia – intarzierea declansarii miscarii, erori in efectuarea miscarii, ceea ce se mainumeste dismetrie si erori ce privesc rata si regularitatea miscarilor, adicadecompensarea temporo-spatiala a miscarii.* tremorul intentional – o tremuratura fina, dar aparenta, la intentia de miscare, caredevine mai marcata la terminarea miscarii.* disfunctiile in mentinerea ortostatismului (pozitiei verticale).* tulburarile in articularea vorbirii, ceea ce se numeste dizartrie, adica vorbireasacadata si uneori exploziva.* tulburarile de mers – mersul cerebelos este leganat, cu baza larga de sustinere sieste tipic in degenerarea cerebeloasa la alcoolici.Leziunile cerebeloase tind sa se amelioreze in timp, prin neaccentuarea leziunii,ceea ce sugereaza faptul ca, in special la persoanele tinere, functiile cerebeloase potfi si deseori sunt preluate de alte formatiuni ale creierului, ceea ce inseamna ca, desiaceste leziuni nu pot fi tratate medicamentos, ci doar stopate, ele pot suferi unproces de vindecare intr-un timp mai lung sau mai scurt, in functie de stareafunctionala a intregului organism.269. DIENCEFALULStructurile diencefalice continua inainte si in sus mezencefalul, fiind acoperite deemisferele cerebrale. Diencefalul se compune din doua formatiuni : talamoencefalul sihipotalamusul. Din talamoencefal fac parte : talamusul, metatalamusul, subtalamusulsi epitalamusul.Talamusul este alcatuit din doua structuri ovoide, de substanta nervoasa, care maipoarta denumirea si de corpi optici. Substanta cenusie a talamusului formeaza 5 grupede nuclei talamici :

26

1. grupul nuclear anterior, care are conexiuni cu corpii mamilari si cu cortexulcerebral.2. nucleii liniei mediane, care au conexiuni cu hipotalamusul si cu cortexul.3. nucleii mediali, care au conexiuni cu cortexul frontal, cortexul motor si cu corpulstriat.4. nucleii laterali, care au legaturi multiple cu zone intinse ale scoartei cerebrale.5. nucleii posteriori, care au conexiuni cu cortexul temporal si parietal.Substanta alba a talamusului este alcatuita din tracturi care ies din lateraleletalamusului si se termina in cortexul cerebral. D.p.d.v. functional, nucleii talamici seimpart in doua grupe : nucleii de transmitere si nucleii de proiectie difuza.Nucleii de transmitere au 3 caracteristici :* prelucreaza fiecare numai o singura modalitate senzoriala sau informatii venite de lao anumita parte a sistemului motor.* fiecare se proiecteaza intr-o anumita zona corticala.* fiecare nucleu primeste comenzi numai de la zona pe care s-a proiectat. Acestecaracteristici permit cortexului sa-si modeleze comenzile in functie de tipul sicaracteristicile activitatii desfasurate.Nucleii de proiectie difuza au conexiuni mult mai numeroase, pot influentaactivitatea nervoasa prin mai multe relee si fac parte din sistemul care regleazastarea de trezie a creierului.Functional, talamusul reprezinta structura hotaratoare pentru perceptia senzoriala,fiind ajutat de reglarea fina corticala.Sindromul talamic, descris pentru prima data in 1906, este alcatuit din mai multesimptome neurologice : hemianestezia contralaterala, care apare imediat dupa ohemoragie talamica, este cea mai importanta dintre simptome, se manifesta prinafectarea sensibilitatii superficiale, durere de tip central, adica persistenta,dezagreabila, accentuata de stres si de oboseala, tremor intentional, ataxiamembrelor inferioare, hemianopsia (absenta mirosului) de aceeasi parte cu leziunea,hemipareza de partea opusa leziunii, uneori tulburari de gust si tulburari simpatice(mioza – contractie pronuntata a pupilei, care apare in timpul expunerii la lumina, laefortul de acomodare etc.) sau ptoza (caderea) palpebrala partiala.Din sindromul talamic face parte si afazia talamica, descrisa de Fischer, careinclude tulburarile de limbaj, de dinamica a expresiei si fluentei verbale, voce slaba,raspunsuri scurte, debit verbal redus si sacadat, intretaiat de segmente accelerate situlburarile de articulare. De asemenea, incoerenta a discursului, insotite toate deabsenta tulburarilor de intelegere a limbajului vorbit si scris. Toate aceste tulburaridin afazia Fischer pot apare prin lezarea cortexului sau prin lezarea conexiunilortalamice sau prin leziuni ale talamusului propriu-zis. Se adauga tulburari de memorieconstante, exclusiv verbale, deficit al memoriei logice, al capacitatii de asociere si alinvatarii seriei de cuvinte.Tulburarile de memorie verbala sunt durabile, chiar atunci cand afazia talamica areevolutie favorabila. Afazia talamica da nastere unei degradari calitative a expresiei,27care contrasteaza cu pastrarea posibilitatilor de intelegere si de repetitie. Talamusulare rol si in ordonarea temporala a vorbirii.Un alt sindrom caracteristic leziunilor talamice este sindromul de neglijenta

27

talamica, care descrie tulburarile vizuo-spatiale, vizand actiunea si perceptia spatiuluisi are doua componente :1. neglijenta motorie, care se manifesta in cadrul comportarii spontane a bolnavului siduce la un adevarat defect de utilizare a unei jumatati de corp, in sine perfectfunctionala. Prin incitare verbala acest tip de neglijenta poate sa dispara cel putinpartial.2. neglijenta spatiala se refera la notiunea de spatiu drept si spatiu stang, precum sila directie. Are o componenta atentionala, legata de atentie si una intentionala, legatade intentie si se manifesta, in principal, prin modalitatea vizuala ca mijloc primar decunoastere a spatiului extrapersonal. Se insoteste adesea de o deviere a privirii spredreapta, spre ex., si de refuzul explorarii spatiului stang. Sindromul este confirmatprin testul desenului spontan sau copiat in care o parte, stanga sau dreapta, lipseste,prin testul plasarii oraselor pe o harta alba, prin explorarea tactila a spatiului, prinamputarea unei parti a textului sau a cuvintelor.Adesea acest sindrom este insotit de tulburarile de recunoastere a locurilor si deorientare spatiala, de erori in manipularea datelor spatiale, de deficit de memorieanterograda pentru materialul vizual si spatial, de deficit de memorie anterogradapentru materialul vizual si spatial, de o spontaneitate excesiva a limbajului si de operceptie eronata a corpului.Aceste simptome duc la aparitia unui delir al corpului si al locurilor si laconfabulatii extravagante in contextul unei boli maniacale. In hemoragiile cerebrale,sindromul de neglijenta talamica se asociaza cu hemiplegie stanga.Afazia talamica si sindromul de neglijenta talamica sunt asociate cu un defect deinvatare a materialului verbal si a celui vizuo-spatial. Aceste tulburari de achizitieproprii fiecarei emisfere sunt strans legate de tratarea defectuoasa a informatiilor cetrebuie memorizate.Un alt semn de leziune talamica este dementa talamica. S-a observat ca leziuniletalamica bilaterale produc o deterioare globala a functiilor superioare, ce a fostdenumita dementa talamica. Clinic se manifesta prin pierderea spontaneitatii motoriisi a initiativei verbale, prin apatie, mormaituri neinteligibile, indiferenta fata de sinesi fata de anturaj, stereotipii gestuale, intelegerea partiala a ordinelor, perseveraremotorie sau verbala, absenta oricarei reactii afective, amnezie retrograda marcata sidezorientare temporo-spatiala.Dependenta fata de solicitarile elementare se manifesta sub forma de bulimie saude tulburari ale comportamentului urinar.Dementa talamica apare dupa leziunea bilaterala a conexiunilor talamo-corticale. Incadrul acestei demente, afazia si sindromul de neglijenta sunt acoperite de celelaltesimptome de deteriorare globala.Cauza cea mai frecventa a dementei talamice este infarctul bilateral in teritoriularterelor care iriga talamusul.Tulburarile de emotie, de natuta talamica, apar in sfera manifestarilor motorii siexpresive datorita faptului ca talamusul intervine ca modelator al proceselor afective.La nivelul talamusului se poate interveni chirurgical in scopul reducerii tensiuniiemotionale, a anxietatii, a agitatiei si a agresivitatii bolnavilor psihici.Dimpotriva, stimularea unor nuclei talamici poate creste anxietatea, insotita defenomene vegetative corespunzatoare.

28

28METATALAMUSULEste alcatuit din corpii geniculati laterali si mediali. Aici se afla centrul vizualprimar, aici se termina tracturile optice care pleaca de la retina, iar eferentele lormerg in scoarta vizuala din lobul occipital. Corpii geniculati mediali sunt legati decaile auditive, de la ei pornesc radiatii acustice, care ajung la ariile auditive din lobultemporal. In concluzie, metatalamusul este un punct important pe calea transmiteriisensibilitatii vizuale si acustice.EPITALAMUSULEste alcatuit din glanda epifiza, care se mai numeste si glanda pineala si dinaparatul habenular. Glanda epifiza este asezata in comisura posterioara intretuberculii cvadrigemeni si este d.p.d.v. functional o glanda endocrina, cu rolimportant in crestere si dezvoltare. Ea are implicatii in metabolismul proteic, glucidicsi mineral si stimuleaza sfera sexuala. Dupa varsta de 7 ani, aceasta glandainvolueaza si apoi se calcifica. Melatonina este hormonul pineal care indeplinesteaceste functii. Precursorul sau chimic este serotonina. Nu s-a putut stabili exact rolulhormonilor pineali in declansarea pubertatii, in sensul franarii procesului si nici increstere, desi se cunoaste faptul ca de la nastere catre batranete concentratia lor insange scade treptat. De asemenea, se mai cunoaste faptul ca concentratia lor estemai mare noaptea, fiind influentata de intuneric si de temperatura, de camp magneticsi de modalitatile alimentare. Fiziologic, glanda pineala moduleaza fiziologia somnuluiprin ritmul circadian al secretiei de melatonina, intarzie declansarea pubertatii, efectde altfel nedorit si influenteaza metabolismul.SUBTALAMUSULEste constituit din fascicule de fibre si nuclei cenusii, are conexiuni cu toatecelelalte formatiuni diencefalice, cu nucleul rosu si cu substanta neagra. Are rol inintegrarea centrilor de control motor. Lezarea sa produce hemibalism, caracterizatprin miscari violente de torsiune, necontrolate, contralaterale si prin miscari coreiceale membrelor. Miscarile coreice sunt miscari spontane, bruste, necontrolate, cuamplitudine mai mare sau mai mica. Aceste miscari dispar in timpul somnului si aanesteziei generale si se accentueaza in starea de trezire si in stare de iritabilitate,ceea ce sugereaza ca activitatea subtalamusului este direct controlata de scoartacerebrala.2910. HIPOTALAMUSULHipotalamusul reprezinta mai putin de 1% din totalul volumului creierului, darreprezinta, in acelasi timp, aproape cea mai importanta structura neuronala, dinpunctul de vedere al neuropsihologiei. Este alcatuit din doua jumatati, fiecarejumatate fiind alcatuita, la randul ei din 3 portiuni :* portiunea supraoptica, aflata in relatie cu chiasma optica (locul in careseincruciseaza fibrele optice)* portiunea tumerala, aflata in relatie cu glanda hipofiza* portiunea mamilara, alcatuita din tuberculii mamilariHipotalamusul are mai multe grupe de nuclei :* grupul anterior, format din nucleul paraventricular si nucleul supraoptic* grupul lateral, format din nucleul tuberomamilar si nucleii tuberali laterali

29

* grupul mijlociu, format din nucleul ventromedial, nucleul dorsomedial si nucleulinfundibular* grupul posterior, format din nucleii mamilari (nucleul mamilar lateral si mamilar medial)Fiecare din acesti nuclei contribuie la sustinerea anumitor functii alehipotalamusului.Hipotalamusul are, de asemenea, mai multe tipuri de conexiuni cu celelalte structurinervoase, atat intern cat si extern. El constituie o veriga intermediara intre talamus siscoarta cerebrala, pe de o parte, si intre talamus si sistemul nervos vegetativ, pe dealta parte.Hipotalamusul are o mare influenta asupra sistemului endocrin, prin intermediulglandei hipofize.Functiile hipotalamusuluiUna din cele mai importante functii este mentinerea constantelor mediului intern alorganismului (homeostazie). Aceasta functie se indeplineste prin intermediul a 3 marisisteme : sistemul neuroendocrin, sistemul autonom si sistemul motivational.Reglarea sistemului neuroendocrin – prin controlul sistemului endocrin si sistemuluinervos autonom, hipotalamusul, impreuna cu sistemul limbic, cu care are stranselegaturi, actioneaza asupra mediului intern, pentru a-i mentine valorile si functiile inlimite constante optime.Prin aceasta functie, hipotalamusul regleaza urmatoarele domenii : comportamentulmotional, comportamentul motivational specific, fenomenul de trezire, starea generalade constienta, anumite functii vitale (precum temperatura, ritmul cardiac, tensiuneaarteriala, constantele sanguine, ingestia de apa si alimente si organizarea motorie araspunsurilor endocrine ce se constituie in comportamente adaptative).Pe langa acestea, hipotalamusul controleaza glanda pituitara, precum si hipofiza si,prin intermediul acestora, ovarul, testicolul si tiroida, controland astfel functia dereproducere, care este functia fundamentala a speciei umane.Reglarea comportamentului vegetativ si a sistemului nervos autonom inseamnamentinerea unei stari interne adecvate supravietuirii organismului, in conditii optimede activitate. Aceasta se face prin intermediul a doua sisteme : sistemul nervossimpatic si sistemul nervos parasimpatic.Stimularea parasimpaticului produce vasodilatatie periferica, bradicardie, crestereaaciditatii sucului gastric, cresterea tonusului tractului digestiv si urinar si ocazionalscaderea tensiunii arteriale si constrictia pupilara (mioza).Stimularea simpaticului produce intensificarea activitatii somatice si metabolice,caracteristice stresului emotional, atacului si fugii, dilatatia pupilelor (midriaza),piloerectie, tahicardie, cresterea tensiunii arteriale, cresterea frecventei si30amplitudinii miscarilor respiratorii, inhibitia peristaltismului si tonusului muscular aleintestinului si vezicii urinare.Toate aceste semne se pot evidentia atunci cand hipotalamusul iese de sub controlcortical. Indepartarea zonelor de corticale de control, ori intreruperea conexiuniloracestora cu hipotalamusul provoaca simptome caracteristice reactiei de furie.Distrugerea hipotalamusului posterior produce letargie emotionala, somn anormal,scaderea temperaturii corpului, scaderea activitatii somatice si vegetative. Pe de alta

30

parte, excitarea hipotalamusului poate produce ulcere gastrice acute, hemoragiidigestive prin cresterea aciditatii gastrice, cresterea functiei de evacuare digestiva,hipertensiune, alterari ale functiei respiratorii si cardiace.Reglarea sistemului motivational. Starile motivationale reprezinta impulsurideterminate de anumite conditii interne, care determina omul sau animalul la actiune,ori directioneaza comportamentul voluntar in vederea satisfacerii unor necesitaticorporale. Spre ex., reglarea temperaturii corporale scazute prin miscare, printremurat, prin frecatul mainilor sau bataia rapida a picioarelor.Starile motivationale implica comportamente complexe, care determina reglareanecesitatilor de baza : reglarea temperaturii corpului, satisfacerea foamei, setei sicerintelor sexuale. La aceste reglari contribuie stimularile interne legate de nevoi, darsi cele externe, precum vederea alimentelor, a persoanei de sex opus s.a.m.d.Toate sistemele de control fiziologic au efecte duble : excitatorii si inhibitorii sifunctioneaza impreuna pentru crearea si optimizarea functiilor organismului.Rolul hipotalamusului in reglarea temperaturiiCercetatorii au demonstrat ca hipotalamusul anterior reprezinta centrul de risipire acaldurii, iar hipotalamusul posterior reprezinta centrul de producere a caldurii.Leziunile hipotalamusului anterior provoaca hipertermii, iar cele ale hipotalamusuluiposterior hipotermii.Exista diferite tipuri de reglare a temperaturii :PoikilotermiaAceasta reprezinta incapacitatea hipotalamusului de a mentine o temperaturacentrala a corpului constanta si independenta fata de temperatura ambianta. Sevorbeste despre poikilotermie atunci cand fluctuatia temperaturii corpului, legata deschimbarea temperaturii ambiante, depaseste 2°C. La om, aceasta dereglare rezultadin dereglarea centrilor termoreglatori din hipotalamusul posterior si a centrilortermoreglatori din mezencefal, atunci cand disconfortul termic, coordonarea functiilorautonome si reglarea comportamentului termic dispar.Leziunile intinse dau o poikilotermie severa, cu un declin marcat al temperaturiicorpului, aparut la o temperatura ambianta normala (20-25°C). Nou-nascutii, inspecial cei prematuri, precum si batranii, prezinta un grad variabil de poikilotermie,care insa se accentueaza daca apare o hemoragie cerebrala, care afecteazahipotalamusul. La batrani, temperatura corpului tinde sa scada anormal intr-un mediurece. Ei au un mecanism generator de caldura inadecvat, dar adesea aceasta tulburareeste lipsita de disconfort termic. Exista si o serie de bolnavi care nu arata nici unsemn de disconfort termic si nu sunt nici surprinsi de reactia lor, si acestia suntschizofrenii.Exista diferite tipuri de hipertermii :- hipertermia tranzitorie, care se datoreaza edemului central, adica acumularilor delichid in cantitate anormala in substanta cerebrala, precum si micilor hemoragii dinhipotalamusul anterior. Acestea dau febra de tip central, care se exprima printr-ocurba termica crescuta, care se mentine in platou sau cu variatii mici, neregulate, lacare se adauga lipsa reactiilor vasomotorii sau respiratorii, iar temperatura centrala31este mai crescuta decat temperatura periferica. In aceasta situatie exista unmecanism cerebral antipiretic care se declanseaza automat prin eliberarea unui

31

mediator chimic ce poarta numele de vasopresina. Dar vasopresina poate produce, insituatii de descarcare rapida, reactii de tip convulsiv si de aici vine riscul deproducere a convulsiilor, in timpul crizelor de temperatura, in special la copii, la caresistemul de termoreglare este mai vulnerabil.- hipertermia sustinuta, de origine hipotalamica. Aceasta perturba mecanismele derisipire a caldurii sau stimuleaza mecanismele de producere a caldurii. Apare dupatraumatisme sau dupa sangerari ale hipotalamusului anterior ori ale ventricolului III,deci dupa un proces acut, si se mentine circa doua saptamani. Apare si in cazultumorilor, in care caz se mentine mai mult timp sau in cazul encefalitelor, caz in carese datoreaza infectiei persistente care afecteaza si hipotalamusul.- hipertermia paroxistica are caracter episodic si se manifesta prin crosete febrileinalte, insotite de frisoane si de fenomene vegetative. Aceste crize cedeaza rapid saumai lent, cu transpiratie si vasodilatatie periferica. Hipertermia paroxistica apare ingeneral in procese infectioase sisteme acute.Hipotermiile :- hipotermia sustinuta, apare fie prin distrugerea mecanismelor de producere acaldurii, fie prin stabilirea unui centru anormal inferior. Hipertermia sustinuta prinlezarea mecanismelor de termogeneza necesita ca mediul extern sa fie mai rece decattemperatura normala a corpului. In al doilea caz (c. anormal inferior) intervine uncentru anormal care stabileste o temperatura mai scazuta a corpului si o mentineconstanta, independent de fluctuatiile inconjuratoare. Hipotermia sustinuta estefoarte rara si apare in leziunile hipotalamusului atat la om, cat si la animale.- hipotermia paroxistica, consta in episoade de scadere a temperaturii corpului, carevariaza ca frecventa zilnica. Incepe brusc, prin transpiratie si inrosirea pielii, scadetemperatura corpului pana la circa 32°C, fenomen care dureaza de la minute la zile sise asociaza cu oboseala, scaderea activitatii cerebrale, scaderea tensiunii arteriale,aritmie cardiaca, scaderea amplitudinii respiratorii. Criza cedeaza lent sau brusc, prinfrison, insotit de vasoconstrictie periferica. Intregul sindrom seamana cu procesulunei descarcari epileptice, cu punct de plecare hipotalamic, dar, cu toate acestea,tulburarile nu cedeaza la tratament antiepileptic. Hipotermiile pot fi usoare (35-32°C),medii (32-24°C) sau grave (sub 24°C). Tulburarile medii se insotesc de bradicardie,bradipnee, hipotensiune arteriala, scaderea metabolismului si tulburari de constienta.Hipotermiile severe se insotesc de coma si, de regula, bolnavul moare prin tulburaride ritm cardiac.- hipotermiile accidentale, apar in arsuri intinse, de gradele I si II, datoritavasodilatatiei intense de la nivelul arsurii si in arsurile de gradul III datoritaevaporarilor si pierderilor masive de lichide.3211. FUNCTIILE HIPOTALAMUSULUIReglarea foamei si a aportului de hranaTeoretic, se stie ca aportul de hrana se afla sub controlul a 2 centri hipotalamici :unul dintre acesti centri se afla in hipotalamusul central – centrul foamei, celalalt seafla in hipotalamusul medial – centrul satietatii. Aceasta concluzie este extrasa dindin experimente multiple realizate pe oameni si animale. Dar, desi pare simpla siatractiva, concluzia este gresita, pentru ca, in ansamblu, creierul nu este organizat pecentri bine definiti, care controleaza functii izolate. De regula, aceste functii sunt

32

dependente de circuite neurale complexe.Datele obtinute prin lezarea hipotalamusului lateral si medial se datoreaza maimultor factori : alterarea informatiei senzoriale si motorii, modificarea punctelor dereferinta obisnuite organismului, dezechilibrarea balantei hormonale si nu in ultimulrand afectarea fibrelor de relatie (de asociatie). Toate aceste modificari apar in modinerent, odata cu lezarea hipotalamusului, dar ele sunt mai greu de evidentiatexperimental.Dupa numeroase cercetari clinice, s-a constatat ca setul de semnale care regleazaalimentatia poate fi impartit in doua grupe mari : semnale care regleaza alimentatiape termen scurt si semnale care regleaza alimentatia pe termen lung. Din primacategorie fac parte proprietatile chimice ale alimentelor. Acestea se manifesta lanivelul cavitatii bucale, stimuland comportamentul alimentar, dar se manifesta si lanivelul sistemului gastrointestinal si hepatic, producand de la acest nivel inhibareacomportamentului alimentar.Impulsurile care pleaca din traiectul gastrointestinal activeaza centrul de satietateimediat dupa ingestie. Aceste semnale ajung in hipotalamusul lateral. Semnalele petermen scurt sunt modelate de cele pe termen lung, adica de greutatea corporala,deci de cantitatea de grasime stocata.Datorita acestor semnale, greutatea corporala se poate mentine constanta prindieta, prin activitate si prin mecanisme feed-back care ajusteaza rata metabolicaatunci cand organismul se indeparteaza de punctul de referinta. Spre ex., daca unanimal primeste o dieta hipocalorica, rata metabolismului scade pe termen lung, ceeace inseamna ca el are nevoie de mai putina mancare pentru mentinerea constanta agreutatii corporale.Daca organismul pierde in mod repetat in greutate, rata metabolismului scade petermen lung si greutatea constanta a corpului poate fi mentinuta cu mai putine caloriidecat in mod obisnuit, fara a se afecta functiile organismului.Mai exista si alte mecanisme care contribuie la reglarea ingestiei de alimente :reglarea glicemica a centrilor hipotalamici ai foamei si satietatii. In acest sistem,hipoglicemia excita centrul foamei, producand nevoia de alimente, pe candhiperglicemia inhiba centrul foamei si activeaza centrul satietatii. Un alt mecanismcunoscut este cel sustinut de hormonii intestinali, eliberati in timpul mesei, caredeclanseaza fenomenul de satietate. Un alt mecanism este cel sustinut de temperaturaorganismului, cunoscut fiind faptul ca temperatura scazuta activeaza foamea, pe candtemperatura crescuta o inhiba.Anorexie si emaciereAnorexia, desi este considerata o dereglare psihologica, ea poate apare si catulburare a functiei hipotalamice. Este insotita de scaderea in greutate, de amenoreede cauza endocrina si de alte tulburari neendocrine, cum ar fi poikilotermia.S-a stabilit ca in majoritatea cazurilor de anorexie, encefalul este normal, in afarade acele cazuri in care s-au gasit tumori hipotalamice.Emacierea (slabirea pronuntata) poate apare atat la adult cat si la copii. Seinsoteste de miscari oculare asemanatoare nistagmusului (simptom neurologic in careglobii oculari efectueaza miscari involuntare, permanente, scurte, laterale sau33rotatorii ; este, de regula, un semn de leziune a trunchiului cerebral) si de

33

comportament afectiv inadecvat, anormal. Emacierea se mai insoteste de apatie sauiritabilitate, copiii sunt, de regula, alerti si hiperactivi in ciuda starii de slabire severa; nivelele endocrine sunt, de regula, normale. Tumorile lezeaza initial hipotalamusulanterior, dupa care distrug intreg hipotalamusul. In multe cazuri de emaciere moarteasurvine ca urmare a complicatiilor acestei stari. La copii, in putinele cazuri desupravietuire peste varsta de 2 ani, apetitul revine, emacierea cedeaza, iritabilitateasi furia se accentueaza, hiperactivitatea si voma se adauga anorexiei si deficitului deaport caloric.La adulti se cunosc putine cazuri de emaciere hipotalamica, cazuri care nusupravietuiesc si la care se constata distrugerea completa a hipotalamusului. Deregula, la adult anorexia si emacierea survin pe cauze psihologice.Reglarea setei si a aportului de lichideExperimental s-a demonstrat ca reglarea aportului de apa se afla sub controlhipotalamic care regleaza balanta hidrica fie prin actiuni directe (transpiratia,diureza) fie prin actiuni comportamentale specifice.Ingestia de lichide depinde de doua mecanisme : unul primitiv, asemanator unuiinstinct si unul secundar, determinat de starea de hidratare sau de deshidratare aorganismului.Regiunile din hipotalamus care raspund de reglarea apei sunt regiunea anterioara ahipotalamusului, aria mediala preoptica si nucleul paraventricular. In mecanismulhipotalamic al setei un rol important il are deshidratarea celulelor nervoase dinregiunea respectiva hipotalamica, apoi receptorii voluntari termoreceptivi, legaturiletalamusului cu cortexul central si tulburarile metabolice.Spre deosebire de alimente, volumul precis de lichid care trebuie ingerat esterelativ neimportant, iar excesul de apa este eliminat rapid din corp. Cu toate acestea,fiecare organism are o cantitate ideala de apa necesara, iar deviatiile in plus sau inminus nu au importanta foarte mare. Balanta hidrica este strans legata de aportul oralde substante osmotice, precum si de existenta unui hormon eliberat de glandasuprarenala, hormon care se numeste aldosteron. Hipotalamusul exercita un controlmai mult sau mai putin direct asupra acestei glande, determinand variatii de secretie(cantitate) a aldosteronului si, implicit, modificari ale necesitatilor hidrice.Aportul de lichide depinde de doua variabile fiziologice : osmolaritatea tesuturilor sivolumul fluidului vascular (sangele). Setea mai poate fi controlata de uscaciunealimbii si de asemenea de hipertermie, fenomene detectate de neuronii termosensibiliai hipotalamusului anterior. La om, tulburarile balantei hidrice pot rezulta din secretiaanormala de hormoni, din setea excesiva sau din consumul exagerat de apa. Cauzacea mai frecventa este aparitia unor procese tumorale, inflamatorii vasculare sautraumatice care se dezvolta la nivelul talamusului. Cea mai cunoscuta tulburare inacest sens – diabetul insipid manifestat prin ingestie exagerata de apa.Alte functii ale hipotalamusuluiIn afara de cele 3 sisteme de reglare a mediului intern al organismului, adicaneuroendocrin, autonom si motivational, hipotalamusul tine sub control si alte functiicum ar fi metabolismul, comportamentul afectiv emotional, ritmul circadian si somnul.Reglarea metabolismului glucidic se realizeaza cu participarea hipotalamusului incare exista un centru nervos care provoaca hiperglicemia si mai exista unii centriglicoreglatori.

34

Reglarea metabolismului lipidic este corelata cu a celui glucidic. Spre ex., lezareanucleului ventromedial duce la obezitate, spre deosebire de hiperfagia diencefalicacare provoaca tot obezitate prin bulimie.In hipotalamus exista neuroni sensibili la variatiile nivelului lipemic din sange.Acestia contribuie la controlul ingestiei alimentare.Reglarea metabolismului proteic si al troficitatii reprezinta o functie specifica ahipotalamusului. La fel este reglarea metabolismului ureic, care se refera la cresterea34sau scaderea nivelului ureei in sange, ureea fiind un indicator al bunei functionari arinichiului.Hipotalamusul regleaza cantitativ si elementele figurate ale sangelui, adicacantitatea de globule rosii si de plachete. Aceasta reglare s-a demonstratexperimental in leziuni hipotalamice. La bolnavii care au tumori hipotalamice si s-aefectuat extirparea acestor tumori, s-a observat aparitia unor anemii severe simodificarea constantelor sanguine.Reglarea comportamentului afectiv-emotionalEste cunoscut faptul ca expresia fiziologica a emotiei este dependenta in parte desistemul nervos autonom simpatic si parasimpatic si ca hipotalamusul este unul dinprincipalele centre care integreaza sistemul autonom periferic in complexul activitatiisomatice care insoteste expresia emotionala.Furia si teama reprezinta cele mai comune tulburari comportamentale descrise laadult si determinate de diferite maladii ale hipotalamusului. Furia este expresiaemotional-comportamentala, produsa de leziunea ventromediala a hipotalamusului.Prin contrast, stimularea regiunii posterioare a hipotalamusului provoaca reactii deteama si groaza.Hipotalamusul regleaza comportamentul in 3 feluri : coordoneaza componentelemotorie autonoma si endocrina ale comportamentului, produce comportamentuladecvat starii afective si influenteaza intensitatea fiecarui act comportamental. Deasemenea, hipotalamusul influenteaza si starea afectiva intrinseca a organismuluicare, datorita influentei corticale inhibitorii si datorita actului volitiv poate ramaneinteriorizata.Aceste concluzii au fost extrase din experientele facute pe animale. Mecanismulinhibitor al comportamentului este legat de cortexul lobilor frontali, dar caile exactenu sunt bine stabilite. Se presupune ca hipotalamusul integreaza toate raspunsurilemotorii si endocrine implicate intr-un comportament emotional, in timp ce telencefalul(scoarta cerebrala) suprima raspunsurile emotionale la stimuli inconsecventi,inconstanti si neinsemnati.Telencefalul este cel care conecteaza hipotalamusul cu lumea externa, fapt carepermite manipularea sistemului autonom si endocrin si aparitia expresiilor emotionalecorespunzatoare ca raspuns la conditiile externe.Apatia este comportamentul emotional opus celui de teama si furie. Lezareahipotalamusului lateral sau posterior produce o stare apatica hipoactiva. Acest lucru afost demonstrat experimental pe animale, dar la om e numai presupus.Euforia insotita de o aparenta stare de confort este insa mai rar considerata omanifestare, tulburare hipotalamica.Comportamentul sexual excesiv sau necontrolat reprezinta o manifestare rara, care

35

pune multe semne de intrebare si care poate apare in relatie cu afectareahipotalamusului, a sistemului limbic, dar si a telencefalului. Se pare ca leziunilehipotalamice produc un comportament hipersexual, asociat cu furie si cu dorintaexcesiva.Scaderea libido-ului este, de asemenea, un simptom frecvent intalnit in bolilehipotalamusului, in special la sexul masculin.In concluzie, hipotalamusul nu este doar un nucleu motor pentru sistemul nervosautonom, ci este un important centru de integrare a diferitelor informatii necesareasigurarii unor raspunsuri adecvate, coerente si bine organizate, atat autonome cat sisomatice.3512. TELENCEFALULTelencefalul reprezinta la om segmentul cel mai proeminent si cel mai evoluat alsistemului central (SNC). Se compune din cele doua emisfere cerebrale, din comisurilesi cavitatile lor.Ca structura, in componenta emisferelor cerebrale intra sistemul limbic si ganglioniibazali.Emisferele cerebrale au substanta alba dispusa la interior si substanta cenusiedispusa la exterior, alcatuind scoarta cerebrala. Fiecare emisfera cerebrala are 3 fete,delimitate prin 3 margini : o fata externa (superolaterala), o fata interna (mediala) sio fata inferioara (bazala). Suprafata externa prezinta circomvolutiuni (girusuri),separata prin scizuri (santuri). Impreuna, alcatuiesc o arie de circa 2200 cm², dincare numai 1/3 este vizibila.Sunt 3 santuri principale, respectiv : santul central (scizura lui Rolando), santullateral (scizura lui Silvius) si santul parieto-occipital (scizura perpendiculara). Aceste3 scizuri mari delimiteaza cei 4 lobi cerebrali (frontal, temporal, parietal si occipital).Sistemul limbic este alcatuit din cortexul primitiv, cel mai vechi, care formeaza uninel in jurul trunchiului cerebral. El are rol important in comportamentul emotional, inintegrarea informatiilor olfactive, viscerale si somatice, precum si in mentinereahomeostaziei.La animale, aceasta include cautarea si capturarea prazii, ritul si imperecherea,cresterea puilor, raspunsurile emotionale, balanta dintre agresivitate sicomportamentul comun si formarea memoriei.D.p.d.v. structural, definirea acestei regiuni este inca neclara, granitele ei nu suntinca bine stabilite, datorita conexiunilor multiple si interdependentei functionale cucortexul frontal si cu hipotalamusul. Unii cercetatori considera hipotalamusul ca uncentru esential al sistemului limbic.S-au sistematizat doua grupe de structuri anatomice, care ar face parte din sistemullimbic :- grupul structurilor concentrice, din care fac parte lobii olfactivi, aria hipocampica,cortexul amigdalian si substanta perforata anterioara- grupul structurilor exterioare : corpul calos (girus cinguli), circumvolutiahipocampului, nucleii amigdalieni din lobul temporal si partea anterioara a lobilortemporal si frontal.Dintre toate acestea, cele mai importante structuri ale sistemului limbic sunthipocampul, amigdala si corpul calos. Hipocampul si amigdala sunt ambele localizate

36

in partea mediala interna a lobului temporal anterior si amandoua sunt foartesensibile la leziuni anoxice si la infectii virale.Hipocampul este o structura complexa, care a devenit importanta in momentul incare s-a descoperit ca leziunile sale structurale se asociaza cu o boala foartecunoscuta si frecventa, epilepsia de lob temporal.Alcatuirea lui cuprinde 3 regiuni : girusul dintat – arie receptoare, campurilepiramidale – arie de conexiune si de prelucrare a informatiilor, subiculum – arie deeferente sau de comenzi motorii.Hipocampul este implicat in comportamentul emotional, in reglarea autonoma, darfunctia sa principala este in formarea memoriei. Distrugerea sa provoaca o amnezieprofunda si durabila, cunoscuta sub numele de sindrom amnestic clasic. In acesta,pacientul nu poate inregistra in memorie stimuli sau evenimente explicate, constiente,dar capacitatile intelectuale, limbajul, atentia si memoria imediata sunt pastrate.Calea aferenta a hipocampului poarta denumirea de fornix. Lezarea fornixuluiprovoaca intreruperea conexiunilor hipocampului cu trunchiul cerebral, cu36hipotalamusul, cu nucleii mamilari si cu restul scoartei cerebrale, iar aceasta duce lapierderea memoriei si invatarii spatiale, cu pastrarea memoriei de recunoastere.Amigdala este singura structura din sistemul limbic care stabileste conexiuni directecu alte arii corticale, cu hipocampul, cu talamusul, cu nucleul striat si cu trunchiulcerebral. Amigdala are implicatii in aparitia modificarilor somato si visceromotoriilegate de somn si trezire, in masticatie si salivatie, in motilitatea gastro-intestinala, inreglarea frecventei cardiace si a presiunii sanguine, in atentie, in comportamentele deteama, furie, in senzatia de deja vu, in memorie, in mecanismele de aparare, dehranire, sexuale si sociale, in invatare si in mecanismele autonome si endocrine.Cea mai cunoscuta afectiune a amigdalei este epilepsia de lob temporal,caracterizata prin multe tipuri de fenomene, si anume :- fenomene viscero-senzitive – greata, palpitatii, senzatie de cald sau rece, disconfortgastric si toracic, modificari respiratorii, tahicardie, apnee, transpiratie, mictiune saudefecatie involuntara- fenomene afective – teama, plecand de la anxietate usoara pana la teroare, cuhalucinatii de groaza si cu comportament defensiv ; alte emotii negative ca supararea,dezgustul, culpa, tristetea, depresia, sentimentul de singuratate, acte agresive sau deviolenta ; emotiile pozitive in timpul crizei sunt rare, dar sunt descrise ca veselie,fericire sau excitatie erotica ; setea sau impulsul de a bea este un alt fenomen careapare uneori in criza si, mult mai rar, senzatia de foame- fenomene perceptuale – halucinatii vizuale, auditive, gustative si olfactive, al carorcontinut este intotdeauna asociat cu memoria personala, ceea ce inseamna ca au uncaracter experiential.In concluzie, fiziologia complexa a sistemului limbic prezinta conexiuni cu toateariile sensibilizate de sistemele extero si interoceptive.El poate sintetiza informatiile si poate actiona ca tampon in structurile somatice siviscerale, cu rol important in reglarea afectelor, a motivatiei, a homeostaziei, aautoconservarii, a procrearii si a comportamentului.CORPUL CALOSEste marea comisura transversa a creierului, care conecteaza cele doua emisfere,

37

are forma de arc si variaza ca forma si dimensiuni in functie de sex si in functie dedominanta emisferica.Principala sa activitate este de a conecta cele doua emisfere si de a transmiteinformatiile senzoriale si motorii de la o emisfera la cealalta.Distrugerea sa produce sindromul de deconexiune caloasa, manifestat printr-undefect de transfer al informatiilor intre emisfere, cu afectarea functiilor cognitive sipsihice in general. Emisferele sunt specializate : cea stanga in comportamentulverbal, cea dreapta in scriere si in abilitati video-perceptuale si spatiale. Din acestmotiv, corpul calos devine important in limbaj, in lectura, in scriere, in senzoriu siactivitati motorii, in atentie, memorie, emotii si comportamente elaborate.Sindromul de deconexiune (split brain)Se produce atunci cand corpul calos este sectionat si informatia se limiteaza la osingura emisfera. Simptomele depind de varsta la care se produce sectiunea. La 11ani se incheie mielinizarea neuronilor, motiv pentru care pana la aceasta varsta maieste posibil transferul de informatii intre cele doua emisfere, dar dupa aceasta varstanu mai este posibil nici un fel de transfer.Sindromul de deconexiune cuprinde afectarea coordonarii mainilor, cuimposibilitatea compararii intermanuale, agrafie unilaterala stanga, apraxieconstructiva unilaterala dreapta, anomie tactila stanga, adica subiectul nu poatedenumi obiectele pipaite cu mana stanga, nu poate denumi obiectele din campul37vizual stang, elemente de amnezie, perturbari atentionale si tulburari de controlemotional.Nucleii bazaliSunt nuclei de substanta cenusie din interiorul emisferelor cerebrale. Se cunoscinca foarte putine despre activitatea nucleilor bazali, din acest motiv exista mai multeclasificari ale nucleilor :* o clasificare introduce in aceasta categorie nucleul caudat, in forma de coada sauvirgula, cutamenul, globus palidus, nucleul subtalamic si substanta neagra* o alta clasificare include in aceasta categorie complexul amigdaloid, claustrumul sicorpul striatComplexul amigdaloidAre rol in modificarile comportamentale, viscerale, somatice si endocrine.Stimularea sa produce teama, confuzie, tulburari de constienta sau amnezie.Raspunsurile viscerale sunt modificari respiratorii, circulatorii si cardiace, digestivesi de temperatura a corpului. Raspunsurile somatice sunt miscarile oculare, diversecontractii ale muschilor faciali, miscari de adulmecare, mestecare si inghitire.Raspunsurile endocrine se refera la eliberarea de hormoni, la reglarea secretieihipofizare, stari de hipersexualitate.Substanta neagraEste masa nucleara cea mai mare care pleaca din mezencefal si urca pana ladiencefal, se numeste asa datorita pigmentarii de melanina, un pigment de culoareneagra care apare in jurul varstei de 4-5 ani. Este principala sursa de dopamina aorganismului, un neurotransmitator cu rol in transmiterea informatiei de la nervi catremuschi, in special.O leziune a substantei negre provoaca o degenerare metabolica generala care este

38

cunoscuta sub numele de boala Parkinson. La boala Parkinson contribuie degenerareasi a altor nuclei bazali, precum si a neuronilor corticali, datorita scaderii sau lipseidopaminei. Boala Parkinson se caracterizeaza prin miscari involuntare, prin actiunistereotipe, prin tulburari de vorbire si limbaj, dificultati de scriere, tulburari degandire, reducerea atentiei si afectarea dispozitiei si personalitatii. In final, boala secaracterizeaza printr-o dementa profunda, cu tulburari senzoriale, motorii, cognitive sicomportamentale profunde, care necesita ingrijiri permanente si ale caror manifestarisunt ireversibile. Manifestarile pot fi stopate medicamentos, la nivelul la care estesurprinsa boala, dar ceea ce s-a pierdut nu poate fi reparat.3813. FUNCTIILE CEREBRALE COMPLEXEGeneralitati despre functiile cerebrale complexeAcestea sunt rezultatul activitatii globale a sistemului nervos in general si acortexului in special, care la om cunoaste cea mai mare dezvoltare.Aceste procese sunt incluse intr-un complex numit activitate nervoasa superioara,prin care se intelege activitatea emisferelor cerebrale si a formatiunilor subcorticale,in vederea elaborarii reactiilor constiente comportamentale, afective sau ideatice,asigurand interactiunea organismului cu mediul ambiant si activitatea neuropsihicaumana. Daca activitatea nervoasa elementara se realizeaza pe baza reflexelorneconditionate, activitatea nervoasa superioara presupune procese comportamentalelegate de interactiunea organism – mediu, care are un grad mare de anticipare.Suportul structural al activitatii umane superioare este scoarta cerebrala siformatiunile subcorticale care interactioneaza cu aceasta.Procesele cerebrale complexe apar si exista numai in legatura cu functiilecreierului, fiind materiale dupa origine, subiective dupa modul de existenta siobiective dupa continutul lor.Activitatea cerebrala complexa este rezultatul integrarii verticale si orizontale a 3tipuri de comportamente, legate intern intre ele : comportamente cognitive, cuajutorul carora omul cunoaste realitatea si patrunde in explicarea acesteia, incluzandatentia, orientarea, memoria, invatarea si gandirea ; comportamente afective, adicaansamblul trairilor emotionale, sentimentale si pasionale pe care omul le incearca infata realitatii ; comportamente volitionale, constand in totalitatea hotararilor sideciziilor, precum si in perseverenta indeplinirii acestora, manifestata specificcomportamental, constientizata si evocata prin limbaj.Starea de vegheSe defineste mai ales in raport cu abolirea ei, respectiv cu starea de coma sireprezinta fundalul pe care se defasoara intreaga activitate nervoasa superioara afiintei umane.Vigilenta este greu de separat de constienta, ambele presupunand stareaorganismului de a-si da seama de sine si de mediul inconjurator. Deci constienta esteo parte din starea de veghe, reprezentand capacitatea de a raspunde la stimulisenzoriali, pe fondul unei experiente subiective anterioare, precum si posibilitateamentala si fizica de a actiona adecvat situatiei.Constienta este catacterizata prin 4 elemente : starea de veghe, comportamentulreceptiv, capacitatea cognitiva si integrativa si posibilitatea mentala de actiune.Structurile implicate in starea de veghe sunt reprezentate de intregul sistem nervos,

39

dar mai ales sistemul reticulat activator ascendent (SAA), sistemul limbic, talamusul siscoarta cerebrala.Desi scoarta cerebrala este indispensabila in realizarea starii de veghe, totusistructurile subcortical si conlucrarea adecvata a acestora cu scoarta au, la randul lor,un rol foarte important. Nu doar starea de veghe si somn, dar si alte functii cerebralecomplexe, precum motivatia, atentia, memoria, gandirea sunt rezultatul unei astfel deconlucrari, bazate pe sincronizare si desincronizare.Reactia de trezire se poate declansa prin mai multe mecanisme :* primul este legat de stimularea analizatorilor specifici, care trimit colaterale ceactiveaza formatiunea reticulata, situatie in care conteaza intensitatea stimulului.* activarea formatiunii reticulate prin variati stimuli interni: senzatia de foame, de ex.* activarea formatiunii reticulate prin reactii de interes psihologic motivational :strigarea numelui sau plansul copilului pentru mama39* cresterea spontana a excitabilitatii generale ca urmare a disparitiei oboseliisinaptice a neuronilor, ceea ce poarta numele de trezire spontana facultativaMentinerea starii de veghe este rezultatul activitatii tonice a SAA, printr-o serie decircuite de autointretinere, cum ar fi :* circuitul somato-muscular – activeaza motoneuronii medulari, ducand la crestereatonusului musculaturii somatice. Aceasta hipertonie determina stimulareaproprioceptorilor musculari, care determina descarcari ale impulsului, activand SAA* circuitul neurovegetativ – starea de veghe determina stimularea hipotalamusuluiposterior, care genereaza un impuls simpatic predominant, care activeaza SAA* circuitul cortical (corticuloreticulocortical) – componenta de autointretinere atonusului si starii de veghe* circuitul endocrin, ce se realizeaza pe doua cai : pe de o parte prin actiuneacorticala directa si pe de alta parte prin axul hipotalamohipofizar, care activeaza SAAsi determina o stare de alerta corticalaSe poate concluziona ca formatiunea reticulata imparte SAA, se implica predominantin starea de trezire involuntara sau de necesitate, in timp ce cortexul este legat inspecial de continutul starii de constienta, chiar daca cele doua stari nu pot fi strictseparate.Viata afectivaSfera vietii afective, prin natura sa, pentru ca marcheaza formele si variatiiledispozitiei sufletesti, a constituit multa vreme un subiect de mare interes speculativpentru specialisti.Multa vreme, in istoria culturala a umanitatii, starile de afect au fost identificatemai intai cu nebunia, apoi cu pasiunea si au constituit o tema predilecta pentrureligie, filosofie, morala, arta si cultura. In perioada moderna, pasiunile in sens moralsi ca forma de manifestare a bolii psihice devin obiect de studiu pentru psihiatrie.Primul pas catre terapia pasiunilor s-a facut odata cu psihoterapia, prin instituireaunor forme de terapie morala. La inceputul sec. XX, Freud a continuat medicalizareapasiunilor prin incadrarea lor in pulsiuni ale inconstientului si prin creareapsihanalizei. El a realizat o separatie intre pulsiuni, care au fost alaturate instinctelor,si formele usoare ale pasiunilor, care au trecut in sfera emotional-afectiva apersonalitatii. Desi apartin sferei psihologiei, starile afective au interesat si

40

neuropsihofiziologia si din acest punct de vedere se analizeaza doua aspecte :motivatia si emotiile.Motivatia sau impulsul este un proces nervos care impinge organismul catre oanumita actiune sau scop, prin obtinerea acestuia diminuand impulsul. Actiunilerezultate pot fi pozitive, negative sau de evitare. Esenta motivatiei este reprezentatade caracterul placut al experientei.Emotia este un mod de a simti, dar si un mod de a actiona. Ea reprezinta tendintaorganismului catre un obiect sau tendinta de indepartare de acel obiect, tendinteinsotite de modificari importante ale organismului. D.p.d.v. neuropsihologic, emotiaare 4 aspecte :1. cunoasterea, care se refera la faptul ca o situatie trebuie sa fie perceputa,raportata la experientele anterioare si evaluata2. expresia ; emotia este exprimata in exterior sub forma de activitati somatice siautonome : mimica, lacrimare, vocalizare, piloerectie, congestionare sau paloare, ras,lupta sau fuga. De asemenea, emotia se exprima in interiorul organismului, sub formade modificari viscerale3. surescitarea – este starea de neliniste, care poate merge pana la agitatie,irascibilitate, manie sau in mod opus, veselie404. simtirea, ce reprezinta aspectul interior al emotiei si se percepe in mod placut sauneplacut, in functie de caracterul emotieiEmotiile sunt stari afective elementare ale vietii psihice, sunt necontrolate si foarteputin controlabile. Ele pot fi diminuate in formele de expresie, odata cu maturizareaindividului, ori prin interventia unui control emotional, moral si social. Emotiile suntmai vii in copilarie, precum si la persoanele cu grad de educatie scazut, la cei izolatide societate si la persoanele bolnave sau cu tulburari psihice. Ele sunt foarte bineexprimate in societatile primitive, sunt stari afective de scurta durata, ce apar brusc,au caracter violent, de criza, dar sunt trecatoare. Ele pot constitui elemente pozitive,de descarcare emotional-afectiva sau pot fi elemente negative, de incarcareemotional-afectiva.Sentimentele sunt stari afective de lunga durata ce au caracter stabil si sunt, deobicei, foarte bine motivate : iubirea fata de aproape, fata de patrie, fata de familie(sentimentul de cooperare in familie).Daca emotiile se pot manifesta sub forma de manie, indispozitie subita,irascibilitate, sentimentele se manifesta in mod complementar, prin forme cu caractercomplementar : simpatie – antipatie, iubire – ura, incredere – gelozie, rusine –obraznicie, mandrie, curaj – lasitate etc.Pasiunile sunt stari afective de mare intensitate si de lunga durata. Ele seinstaleaza lent, nu se epuizeaza, ci se transforma si se modeleaza, devenind stabile intimp. Acestea marcheaza profund personalitatea individului, putand determina sensulconduitelor si modul acestuia de a gandi.Activitatile individuale sunt, de regula, strans legate de pasiuni. In mod obisnuit,ele pot determina alegerea unei anumite profesiuni, a unui mod preferat de petrecerea timpului liber, alegerea unuia sau mai multor parteneri, prieteni, si in esenta,cantoneaza individul intr-un anumit grup social.Pasiunile reprezinta o forma superioara, evoluata a vietii afective a individului. Ele

41

pot fi pozitive sau negative, pot domina viata psihica si prin intensitatea lor pot punein umbra judecata si rationamentul. Pot lua forme precum delirul pasional, delirulmistic, reformator, erotic, inventator etc., asa cum se intalneste in unele forme deparanoia.Alte forme de manifestare a pasiunilor sunt cele care declanseaza o stare desugestie colectiva a maselor, influentand comportamentele de grup prin inductiesugestiva. Acest tip de manifestari pasionale colective se pot prezenta sub douaaspecte : emotia colectiva care apare ca o forma de contagiune psihica si semanifesta prin aderarea la o stare afectiva generala. Este fenomenul pe care-lintalnim pe stadioane, la spectacole muzicale sau de alt gen etc. Cel de-al doileaaspect se refera la fenomenul dictatorial, care este tot o forma de delir pasional indusla nivelul maselor, de personalitatea liderului, la care se asociaza exaltareahiperbolica a personalitatii acestuia transformata intr-un cult al personalitatii de catremasele sociale induse.Pasiunile, sentimentele si emotiile reprezinta o latura extrem de importanta a vietiipsihice a individului. Fara acestea, viata ar fi lipsita de culoare, de aspiratii si deidealuri. In orice situatie de viata, starile afective trebuie cultivate si adaptate indirectia scopurilor pozitive, care sa motiveze comportamente si actiuni benefice.Structurile vietii emotional-afective au la baza structuri neurofiziologice relativ bineindividualizate in creier. Un rol important in acest sens revine hipocampului, corpilormamilari, bulbilor si cailor olfactive. Stimularea acestor zone, realizata experimental,declanseaza manifestari emotional-afective deosebit de complexe si variate.La bolnavii schizofreni se pot observa descarcari emotionale bruste, neconcordantecu realitatea, insotite de manifestari pulsionale, cu caracter paradoxal, de tipimpulsiv, agresiv. Pornind de la aceste observatii, a fost preconizata o metoda41neurochirurgicala ce poarta numele de leucotomie si consta in separarea lobilorprefrontali de restul creierului. Se intrerup, astfel, caile agresivitatii, prin separareacortexului prefrontal. Dar bolnavii operati devin apatici, inactivi, lipsiti de oriceexpresie emotionala. Din acest motiv operatia se practica pe o scara foarte restransa,de regula la criminalii foarte periculosi, cu mare potential agresiv, antisocial sau lacazurile grave de toxicomanie.Separat de acest mecanism neuropsihologic, mai exista un mecanism incriminat inreglarea vietii afective – mecanismul umoral biochimic. La nivelul sistemului limbic alencefalului, exista neuroni care secreta substante cu actiune psihotropa(monoaminooxidaze – MAO). Aceste substante, in functie de concentratia lor, regleazaritmurile vietii emotional-afective. Ele sunt metabolizate in creier si regleaza stareade dispozitie, dar si ritmul veghe-somn, pe langa ritmurile afective.Secretia de MAO nu este continua si nu are permanent aceeasi concentratie. Ea estemai accentuata primavara si toamna, cand se produce si o crestere a ritmului vietiiemotional-afective.Cand se produce o crestere in exces a MAO in creier, individul prezinta o dispozitieafectiva exagerata, insotita de hiperactivitate, manifestata prin logoree, fuga de idei,activitati dezordonate, mergand pana la starea de agitatie, de agresivitate, deeuforie, calambururi obscene, toate aceste manifestari facand parte din tabloul clinical starilor maniacale.

42

Cand se produce o diminuare a secretiei de MAO, individul devine inactiv,indiferent, trist, depresiv, putand ajunge pana la melancolie, idei de suicid, bazate pesentimentul propriei inutilitati si de lipsa de sens a vietii. Acesta este tabloul clinic alstarilor depresive sau melancoliforme.In aceste situatii, cunoasterea mecanismelor neuropsihologice ce stau la bazaproceselor afective poate dirija precis tratamentul acestor bolnavi. Astfel, in cazurilede excitatie maniacala se administreaza medicamente ce inhiba MAO (IMAO), iar incazul starilor depresive se administreaza substante ce suplinesc absenta MAO. Maiexista cateva substante ce regleaza ritmul vietii afective sau care influenteaza acestritm si anume psihostimulantele de tipul alcoolului, cofeinei, amfetaminelor, dar indoze crescute acestea dezorganizeaza comportamentul, nu numai cel afectiv, ci si celgeneral.In patologia psihiatrica, se intalneste o mare varietate de manifestari clinice legatede patologia afectiva, cele mai importante ca manifestari ramanand crizele de maniesi starile depresive.Instincte si trebuinteInstinctele sunt structuri fundamentale ale vietii psihice care cuprind un grupcomplex de procese, diferite intre ele ca structura si functie, ca impreuna contribuiela satisfacerea unor trebuinte ale persoanei. Ele sunt forme de viata psihica comuneomului si animalelor, motiv pentru care reprezinta obiectul atat al psihologiei umanecat si al psihologiei comparate.Organizarea sociala a unor insecte, conduitele acestora au la baza satisfacerea unornevoi sau trebuinte. Din acest motiv, la aceste insecte (furnicile de ex.), rolurile suntstrict distribuite genetic in raport cu modelele de comportament instinctual. Astfel,muncitorii procura hrana, luptatorii apara colonia, reproducatorii asigura perpetuareaspeciei. Exista o diferentiere neta a rolurilor comportamentale in functie dediversificarea activitatii intelectuale. Fiind forme elementare ale vietii psihice,instinctele reprezinta mobilul satisfacerii nevoilor biologice vitale ale individului,relevand prin aceasta raportul lor atat cu sfera somatica cat si cu viata psihica.Exista doua forme principale de manifestare de tip instinctual : nevoile sautrebuintele si instinctele sau pulsiunile.42Nevoile sunt manifestari naturale, interioare, care declanseaza cautarea uneianumite categorii de obiecte sau determina tendinta de indeplinire a unui anumit act.Nevoia este, deci, o stare funciara, materiala, fundamentala a persoanei.Pulsiunile sunt cele care mobilizeaza organismul in scopul satisfacerii nevoilor.Toate conduitele intelectuale sunt motivate de nevoi si sunt declansate, manifestateprin pulsiuni. Pulsiunea este, prin urmare, functia de indeplinire a unui act, decigradul de activare a mecanismelor unui comportament motivat.Pulsiunile pot fi pozitive sau negative. Pervertirea pulsiunilor conduce individul spresatisfacerea anormala a nevoilor sale sau la exagerarea nevoilor obisnuite. Astfel deexemple sunt tendinta de a manca produse necomestibile, precum varul, pamantul,sticla sau diverse alte obiecte, de asemenea bulimia (nevoia de a manca continuu) saupotomania (nevoia de a bea lichide in cantitati exagerate).Exista si pulsiuni cu caracter negativ, care se opun nevoilor naturale si sunt impusede individ (asa-zisa greva foamei si diferite forme de manifestare instinctuala intalnite

43

la psihopati, la isterici sau la persoanele cu labilitate emotional – afectiva.Exista si pulsiuni ce au la baza o motivatie morala, cum este asceza, ce constituie overitabila conduita ritualizata.In general, pulsiunile sunt orientate in raport cu cerintele individului, care vin dinsfera somato-viscerala si impun anumite regimuri de viata si de comportament. Lacopil, viata instinctuala se modeleaza prin educatie si invatare. Omul devine fiintasuperioara sociala numai atunci cand instinctele se transforma in comportamentesociale, conforme cu normele social-juridice si moral religioase ale grupului din careface parte.Nevoile pot fi primare si secundare.Nevoile primare sunt exprimate prin foame, sete, nevoia de aer, somn, activitatesexuala, activitate materna, activitate de explorare. Intre aceste nevoi exista sau potexista legaturi stranse, cum ar fi relatia (legatura) dintre nevoia sexuala si ceamaterna.Nevoile secundare sunt motivationale, ele apartin fiecarei persoane si se dezvoltaprin invatare. Ele nu sunt decat nevoi primare, modelate cultural, transmise prineducatie, consecutiv activitatii formative a modelului socio-cultural.Instinctele sunt procese psihice pure si reprezinta un complex structural sifunctional greu de definit. Instinctul poate fi privit ca un mod de cunoastere, dar si cao activitate adaptativa. Ele sunt activitati psihice adaptate unui scop, dupa o schemacomportamentala precisa, fara a fi rezultatul unei experiente sau a unei invatarianterioare. Cele mai multe dintre instincte sunt innascute, dar pot fi si dobandite princonditionare si invatare.Exista mai multe clasificari ale instinctelor :* o prima clasificare imparte instinctele in 3 grupe : instincte fiziologice, instinctesociale, instincte egointegrative (de adaptare a eului la viata exterioara)* o alta clasificare imparte instinctele in mai multe categorii : instincte de activitate,instincte de adunare, instincte de autonomie, instincte de sociabilitate, instincte deintelegere umana, instincte de ajutor, instincte de dominatie, instincte deautoapreciere, instincte de schimbare, instincte de rabdare si de heterosexualitate.Un aspect important referitor la nevoi si instincte este reprezentat de mecanismeleneuropsihologice ale acestor procese. La inceput, s-a considerat foarte importantamentinerea starii de echilibru sau de constanta a mediului fiziologic intern alorganismului (homeostazia – tendinta generala de mentinere si restabilire aechilibrului somatic si psihic al fiintelor vii).Instinctele prin natura lor urmaresc satisfacerea acestei stari de echilibru.Cercetarile efectuate in neuropsihologia instinctelor au evidentiat structuri anatomicespecializate functional in raport cu viata instinctuala. Din aceste structuri fac parte43hipocampul, nucleul amigdalian, hipotalamusul precum si conexiunile acestora cutalamusul si cu cortexul cerebral. Acestea alcatuiesc structuri psihice primare, solide,cu rol bine determinat. Daca luam ca exemple setea si foamea, putem spune ca inaceste situatii se produc urmatoarele fenomene : intr-o prima etapa, factorii fiziciexterni, senzoriali se transmit pe caile spinotalamice, ajungand la cortexul cerebral,apoi la hipotalamus, producand senzatia de uscaciune a gurii, ce se transforma insenzatia de sete. Aceasta declanseaza nevoia si aportul de lichide.

44

Senzatia de foame implica initial excitarea mucoasei gastrice, de unde senzatiilesunt transmise la talamus, apoi la cortexul cerebral si de aici la hipotalamus, de undese declanseaza foamea si nevoia implicita a aportului alimentar.In conditiile patologice, procesele de inhibitie se pot declansa determinanddereglari cu manifestari clinice importante, de lunga durata si cu consecinte deseorigrave asupra intregii personalitati a individului. Astfel, inhibitia instinctului alimentarpoate duce la aparitia unor stari de anorexie, reprezentate prin refuzul aportuluialimentar sau de lichide. Invers, dereglarea proceselor de excitatie hipotalamica potduce la exacerbarea aportului alimentar sau de lichide, ca in cazul bulimiei saupotomaniei.OrientareaEste un proces comportamental prin care se localizeaza corect, in timp si spatiu,sistemele propriului organism, precum si ale lumii inconjuratoare, in vederea realizariiactiunilor voite. Cu alte cuvinte, orientarea reprezinta procesul prin care se alege,voluntar, dintre multiplele posibilitati create in timp si spatiu o directie speciala sauun anumit scop. Ea are o semnificatie dinamica, exprimand, in timp si spatiu, scopurisi actiuni de mare complexitate.Activitatea de orientare sta la baza majoritatii proceselor cerebrale complexe siactelor comportamentale. Starea vigila, atentia, perceptia, invatarea, activitateamotorie, comportamentele specifice implica si o activitate de orientare la care seadauga explorarea, investigarea si manipularea. La randul lor, aceste activitati, deexplorare, investigare si manipulare presupun o impulsionare motivationala. Initial s-aconsiderat ca orientarea unei actiuni depinde direct de factorul motivational (olegatura de tipul om flamand – hrana, de ex.), dar divergentele privind aceasta teorieau aparut odata cu incercarea de precizare a sferei motivationale, astfel ca in timp,motivatiei i s-a atribuit doar un rol stimulator, energizant, presupunandu-se ca ea nutrebuie invocata ca principal director al unui comportament specific.Motivatia ramane doar cu calitatea orientativa, existand conexiuni stabile intrestimul si motivatie si avand ca rezultat comun un anumit raspuns comportamental.Deci, starea motivationala asigura doar un grad de sensibilizare fata de anumitistimuli ce orienteaza comportamentul catre scop. Activitatea de orientare se facesimtita atat in conditii normale, cat si in situatii speciale, de genul atacului sauapararii. Monotonia, privarea de stimuli, reducerea conditiilor de stimulare orisaturatia de stimuli sunt factori care genereaza activitatea de orientare sicomportamentul explorator.Exista un tip de explorare specifica, care are scop imediat, de genul potolirii foameisau a setei si o explorare nespecifica, cu caracter general, de tipul evitarii plictiselii,de ex. In mod obisnuit, intreaga activitate cerebrala este orientata permanent intr-oanumita directie, cu exceptia starilor de reverie, de oboseala exagerata sau dehiperexcitabilitate difuza. Aceasta activitate nu are intotdeauna un corespondentmotor manifest. In sfera activitatii de orientare, se cuprinde intr-un sens mai largatentia, care este definita ca un proces de orientare selectiva fata de un obiect, opersoana sau o actiune si avand un puternic caracter situational. Atentia selecteazapreferential stimulii, marind eficienta proceselor cognitive.44Din fazele atentiei, se desprinde ca prima faza cea de orientare, la care se adauga

45

apoi atitudinea pregatitoare si atentia operanta. Orientarea sta la baza starii vigile, aperceptiei, a conditionarii, a invatarii si a multor acte comportamentale necesareactivitatii cotidiene.Mecanismele neurofiziologice ale orientarii cuprind reflexul de orientare, carereprezinta o reactie complexa, declansata de un excitant nou, situandu-se la granitaintre reflexele innascute si cele conditionate. Acest reflex are o componenta motorie,una vegetativa si una senzoriala, precum si una electroencefalografica. In mecanismulorientarii, mai este important nivelul subcortical, reprezentat de formatiuneareticulata, respectiv SAA, precum si scoarta cerebrala, ce are rol nu numai inintegrarea superioara a reflexului de orientare, ci si in specifizarea acestuia, precumsi in incetarea lui.AtentiaEste dificil de definit, fiind marcata de contrastul dintre usurinta recunoasteriiacesteia prin introspectie si dificultatea definirii ei d.p.d.v. neurofiziologic, ea putandfi descrisa mai mult subiectiv decat obiectiv.Se refera la o stare de veghe, in care informatia senzoriala si mnestica este selectivperceputa, realizand o orientare selectiva si concentrarea activitatii mentale asupraunor stimuli informationali, avand ca efect cresterea claritatii reflectarii acestora si ingeneral cresterea eficientei unei activitati.O alta caracteristica a atentiei este selectivitatea, care este intotdeauna asociata cuo cantitate foarte mare de stimuli, din care cauza atentia include si aspectulinseparabil al inatentiei. Atentia este strans legata de orientare, dar ea corespundeunei vigilente specifice si nu poate fi izolata de celelalte procese cerebrale cu careeste in stransa interdependenta. A acorda atentie unui lucru inseamna, de fapt, a faceabstractie de restul, a bloca accesul la simturile noastre tuturor stimulilor irelevanti.Asta inseamna ca nu exista atentie in sine, ci doar atentie la ceva. De aceea, nici oactivitate nu se poate desfasura in absenta atentiei. Atentia este un proces aflat inesenta in serviciul cunoasterii mai exacte, mai fidele a lumii inconjuratoare.Comportamentul atentiv are mai multe caracteristici :* selectivitatea – se exprima prin atentia fata de un stimul concomitent cu inatentiafata de alti stimuli* mobilitatea (flexibilitatea) – reprezinta usurinta cu care se poate trece de la oproblema la alta si care suplineste, in timp, perimetrul limitat al atentiei* directionarea – inseamna ca atentia este intotdeauna orientata catre o sursa destimuli. Din acest punct de vedere exista o atentie pregatitoare reprezentandorientarea mentala catre stimul si atentia operanta, in care predomina selectia dincursul actelor de perceptie si gandire* concentrarea – capacitatea de aprofundare a unei probleme, prin detasarea deambianta. Din acest punct de vedere se poate spune ca subiectul invata sa fie atent.* distributia – capacitatea de a cuprinde asa-zis simultan dar, de fapt, succesiv, darfoarte rapid, dand impresia de simultan, mai multe actiuni, dintre care intotdeaunauna este dominanta pentru un timp* intensitatea – este o caracteristica de ordin cantitativ, care traduce intens proceseleneuronale implicate* stabilitatea sau durabilitatea – caracteristica relativa, atat timp cat atentiafluctueaza in timp si spatiu

46

Sursele atentiei sunt :- ambianta, cuprinzand stimuli interni sau externi45- competitia stimulilor, adica intensitatea stimulilor, adica contrastul lor fata de fond,mobilitatea, variatia, noutatea si accesibilitatea. Din acest punct de vedere, stimuliiverbali fac parte dintre cei care castiga in competitie de cele mai multe ori- incertitudinea stimulilor, capacitatea de a atrage atentia, in functie de cantitatea deinformatie continuta de stimuli si masurata prin gradul de incertitudine- motivatia – forta propulsiva care genereaza, sustine sau orienteaza atentia- interesul – ar putea reprezenta chiar suportul atentiei daca nu un factor stimulator.Interesul sau curiozitatea releva elementele de noutate si de surpriza care, odatacunoscute, conduc la reducerea atentiei. Curiozitatea specific umana are o sferalarga, cuprinzand nu doar informatii concrete, ci si aspecte abstracte, evenimentesociale, prezent-viitor etc.- recompensa – are rol important in suscitarea atentiei, pentru ca dobandirea atentieirecompenseaza cautarea (explorarea), deci si atentia. Cand efortul de concentrareeste ineficient, se trece la starea opusa atentiei – inatentia. Atentia si inatentia suntdoua laturi complementare ale aceluiasi proces complex, conditionandu-se reciproc.Exista doua tipuri de inatentie : inatentia de inhibitie, consecutiva aparitiei uneinoi dominante si inatentia prin habituare, adica invatarea de a nu raspunde la unstimul care prin repetare isi pierde semnificatia pentru organism (foamea, de ex.)Posibilitatile si limitele stabilitatii atentieiStabilitatea atentiei este relativa, atat in timp cat si in spatiu, prezentand oscilatiiale intensitatii ori devieri de la un subiect la altul. Aceasta se intampla datoritaoboselii centrilor nervosi, datorita monotoniei stimulilor. Mentinerea unei atitudinisustinute se realizeaza cu sprijinul unor factori :- marirea stimulului- frecventa si regularitatea acestuia- motivatia- cunoasterea si asteptarea rezultatelor- conditiile generale ale ambiantei- starea functionala a sistemului nervosPersoanele introvertite prezinta un nivel de activare corticala spontana mai ridicatsi concomitent un grad de atentie mai sustinut, pe cand persoanele extrovertite au unnivel de activare spontana mai redus si performantele inferioare in privinta stabilitatiiatentiei.Distributia atentieiAtentia este distributiva, practic doar in aparenta. Se pot, totusi, efectua mai multeactivitati in acelasi timp, datorita urmatoarelor mecanisme :* cand una dintre activitati este automatizata, stereotipa* cand atentia se comuta rapid de la o activitate la alta, dand impresia desimultaneitate* cand activitatile multiple sunt integrate intr-un complex coordonat, stereotip siinvatat4614. FUNCTIILE CEREBRALE COMPLEXE

47

INVATAREAInvatarea si stocarea informatiilor este una dintre cele mai importante caracteristiciale sistemului nervos central deoarece intregul comportament uman este un procesinvatat, suprapus si dezvoltat peste unele componente genetice si o serie de reflexeneconditionate si conditionate.Invatarea este procesul complex, prin care se obtin cunostinte si deprinderi noi. Eaconsta din modificari adaptative ale comportamentului individual ca rezultat alexperientei, prin care se genereaza sau este modificata o activitate ca raspuns la osituatie data.Creierul are nevoie pentru functionarea sa, alaturi de un program ereditar, si de unprogram dobandit, constituit in cursul experientei sale.Procesul de invatare are o dezvoltare etapizata :I – adunarea informatiilorII – gruparea informatiilor pe categorii sau paternuriIII – stocarea pentru scurta durataIV – intarirea si compararea cu experientele anterioareV – engramarea si stocarea pentru lunga durataLa invatare participa, deci, si alte functii cerebrale : memoria, atentia, motivatia,starea de activare corticala, gandirea, limbajul, vointa, aptitudinea, inteligenta,starile afective.Invatarea nu utilizeaza capacitatea integrala a sistemului nervos, ramanand incamari rezerve si disponibilitati, fapt care explica permanenta, precum si perioadelemaximale ale invatarii.In ciuda marii pierderi neuronale din timpul vietii, procesul invatarii nu sufera,gratie plasticitatii sistemului nervos, datorita careia pierderile sunt compensate princomutari sau transferuri de informatii dintr-o zona in alta.Structurile nervoase implicate in invatare sunt : cortexul cerebral (in special lobiifrontali si temporali), sistemul limbic, corpul calos, hipotalamusul si talamusul.D.p.d.v. al mecanismelor neuronale implicate, invatarea ar fi : de tip neasociativ,care se realizeaza fara existenta unei relatii intre stimuli si se bazeaza pe repetare siexperienta sau invatare de tip asociativ, care se bazeaza pe stabilirea unor relatiiintre stimuli si se realizeaza prin conditionare reflexa clasica sau conditionareoperanta. Ambele mecanisme sunt modificate prin experienta, devenind importantepentru invatare numai in masura in care apar schimbari datorate experientei. In afarade aceste tipuri, mai exista invatare perceptuala, invatare intuitiva, invatare prinimitarea unui model, invatare prin intelegerea informatiei transmise, invatare seriala,de tip probabilistic s.a.MEMORIAEste capacitatea de fixare, conservare, recunoastere si evocare a informatiilor, aexperientelor cognitive, afective si volitive acumulate anterior. Este un procesdinamic, de reflectare selectiva activa si inteligibila a experientelor anterioare.Intre invatare si memorie este dificil de stabilit o separatie neta, memoria fiind ocomponenta esentiala si centrala a invatarii, iar aceasta este, ca si memoria, bazatape un flux informational cu semnificatie pentru organism, la momentul respectiv.Dar, intre cele doua procese nu se poate pune semnul egalitatii, deoarece invatareaimplica memorie, are efecte modelatoare asupra memoriei, in timp ce memoria este

48

un proces prin excelenta acumulativ.47Selectarea si codificarea informatiilor depinde de semnificatia acestora si decapacitatea de stocare a creierului care, practic, este nelimitata.Din totalul informatiilor primite, de fapt numai o mica parte ajunge la creier, iar dinaceasta creierul stocheaza sub forma abstracta numai datele semnificative, conceptelesi generalizarile si abia apoi detaliile. Procesul de selectie a stimulilor, ca si procesuluitarii protejeaza creierul de acumularea informatiilor inutile.Mecanismul memorarii cuprinde 3 etape esentiale :1. achizitia informatiilor2. stocarea si conservarea informatiilor3. evocarea informatiilorAchizitionarea presupune o functionare optima a organelor senzoriale si implicareaariilor corticale prefrontale. Stocarea si conservarea implica mecanismul de selectie,care se produce in sistemul limbic, apoi transportul si in cele din urma codificareaprin mecanisme intra si interneuronale.D.p.d.v. functional, exista mai multe tipuri de memorie :* memorie imediata, operationala sau momentana, utilizata in timpul starii de veghe,operand cu date recente, litere, cuvinte, cifre, numere de telefon. Se mai numeste simemorie senzoriala, pentru ca stocheaza informatiile ce ajung la creier pe caleaanalizatorilor specifici. Are in general durata foarte scurta, sub 1 minut, are avantajulrapiditatii inregistrarii si manierei instantanee de evocare si este putin afectata devarsta* memorie primara, tot de scurta durata, dureaza pana la 15 minute, are o capacitatelimitata de codificare, scade rapid prin distragerea atentiei sau prin prelungireaintervalului dintre stocare si evocare. Consolidarea acestui tip de memorie se asiguraprin repetare, rezultand o intarire a circuitului, stare ce face trecerea spre memoriasecundara* memoria secundara, are la baza aceleasi mecanisme intarite prin repetare sipermanentizare ; este de mai lunga durata* memoria tertiara, de foarte lunga durata, este implicata mai ales in stocarea unorinformatii personale, individuale, se refera la datele de identificare, la scris, citit si ladate generale, care nu se uita pe toata durata vietii, chiar in cazul alterarii celorlaltetipuri de memorie. Are o capacitate mare, o viteza mare de evocare, in functie detipul de memorie, de varsta, de dezvoltarea individuala, de educatie, de mediulambiant etc.* se vorbeste despre existenta unei memorii constiente si a unei memoriiinconstiente, ultima fiind rezistenta la evocari volitionale si disponibila doar printehnici speciale, precum narcoza, hipnoza sau psihanaliza. Totusi, datele stiintifice nusunt convingatoare referitor la aceste doua tipuri de memorie.Consolidarea continutului mnestic se bazeaza pe procesul de facilitare sinaptica, perepetarea informatiei, pe codificarea acesteia, dar nu aleatoriu, ci prin comparatie cuinformatiile anterioare.UITAREAEste un fenomen fiziologic caracterizat prin stergerea informatiilor sau prin lipsaevocarii acestora, proces prin care creierul se degaja de o serie de informatii in

49

vederea acumularii altora noi.Este un mecanism protector fata de solicitarile imense ale mediului. Se refera inspecial la informatiile neesentiale, la detalii care nu intereseaza suficient. In general,se uita mai intai neesentialul recent, care este mai putin fixat si apoi cel mai vechi,fixat si conservat.48GANDIREAReprezinta trasatura cea mai complexa si distincta a omului, care este data deexperienta si intuitia general umana, avand continut reflectoriu, prezumtiv siorientativ.Procesul gandirii reprezinta treapta cea mai inalta a cunoasterii, care oferaposibilitatea prospectarii si reflectarii realitatii ca si a reproducerii particularitatilorlumii materiale, intr-un fenomen ideal, ideea, care depaseste senzorialul si se situeazape treapta superioara a activitatii intelectuale si logice.Gandirea nu se reduce nici la materie nici la energie, dar ea nu exista nici in afaraproceselor materiale cerebrale, fiind de fapt o reflectare generalizata si mijlocita aobiectelor si fenomenelor ca si a relatiilor dintre acestea la nivelul creierului. Este ceamai dinamica functie cerebrala, avand drept scop rezolvarea permanenta aproblemelor ridicate de mediul ambiental si aflarea in cel mai scurt timp a solutiiloradecvate in vederea adaptarii organismului la solicitarile mediului fizic, biologic sisocial.Eficienta gandirii se apreciaza in functie de rapiditatea stabilirii legaturii intrematerialul acumulat si solicitarile momentului, de rapiditatea deciziei si de actionareaadecvata. Gandirea opereaza prin notiuni care reflecta, de fapt, insusirile esentialeale unui obiect sau fenomen, insusiri extrase prin abstractizare si asociate pe bazaasemanarii contrastului in cadrul unor judecati. Gandirea are la baza mai multeprocese : analiza si sinteza, comparatia, generalizarea, abstractizarea sisistematizarea.Particularitatile gandirii :1. intelegerea (clarificarea si asimilarea eficienta a unui material)2. explicatia si rezolutivitatea sau capacitatea de rezolvare a unei probleme3. inventivitatea (particularitate ce tine cont si se exprima numai la nivelulexperientei personale)Gandirea se manifesta in activitati creatoare, de tip decizional, in rezolvarea unorprobleme si in efectuarea unor raspunsuri la anumite situatii date. Cel putindeocamdata, gandirea este o functie psihica prin excelenta umana.

50