neuropsihologie modul de curs id · pdf filemodul de curs id . lect. dr. violeta rotarescu ....

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

NEUROPSIHOLOGIE

Modul de curs ID

Lect. Dr. Violeta ROTARESCU

Universitatea din Bucureşti Editura CREDIS

2008

1

Violeta ROTARESCU

Copyright © DEPARTAMENT ID 2008

Acest material este destinat uzulului studenţilor Universităţii din Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă. Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al Universităţii din Bucureşti.

Universitatea din Bucureşti Editura CREDIS Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5 Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47 Fax: (021) 315 80 96 Email: [email protected] Http://www.credis.ro

Violeta ROTARESCU


RAPORTUL PSIHIC – CREIER

Domeniul specific al neuropsihologiei se numeste raportul psihic –

creier. De aici rezulta natura sI esenta sa.

Studiul psihicului este mult mai vechi in preocuparile oamenilor decat

studiul creierului.

Studiul creierului este realizat din antchitatea tarzie (ca legat de psihic).

In secolul V i.e.n. Hippocrate sI Kroton considerau creierul necesar pentru

gandire sI ratiune iar inima utila pentru procesele afective.

In secolul II e.n., Galenus postuleaza o legatura permanenta intre psihic sI

creier. El formuleaza ipoteza localizarii directe a proceselor sI functiilor psihicului

in structurile cerebrale, astfel ca impresiile despre lumea exterioara patrund prin

ochi in ventricului cerebrali unde se cupleaza cu fluidele vitale (ficat),

transformandu-se in fluide psihice (pneuma psihicon/ pneuma loghisticon).

Cunoasterea sistemului nervos a cunoscut o evolutie lenta, mentinandu-

se mult timp la un nivel vag, ipotetic astfel ca raportarea psihicului la creier era

realizata intr-o maniera globala, fenomenologica.

De exemplu:

In secolul XVII-lea Descartes: intregul psihic era localizat in glanda epifiza,

localizata la baza emisferei cerebrale, care avea, in compunerea lui, rol de

dispecer a spiritelor animale, purtatoarele psihicului.

Willis (1664) - corpii striati

Lancisi (1739) corpul calos

Incepand cu Meyer (anatomist german, 1779) apare ideea unei localizari

distincte a proceselor psihice. Aceasta tendinta a atins punctul culminant la

anatomistul austriac Fr. Gall (1822): scoarta cerebrala este un conglomerat de

centri integratori, fiecare avand o functie psihica.

2

Violeta ROTARESCU


Importanta abordarii lui Gall:

- atrage atentia asupra caracterului diferentiat al scoartei cerebrale (care

nu mai era doar o masa amorfa)

- ideea despre “centrii corticali” inaltspecializati functionali a avut o

influenta puternica asupra teoriilor sI modelelor localizationiste de mai

tarziu.

Foarte importante sunt contributiile lui Broca sI Wernicke (cercetari

anatomo-patologice).

Broca (1864) – analiza post-mortem a creierelor a doi fosti pacienti cu

probleme grave de vorbire (afazia motorie), leziune a portiunii posterioare a

circumvolutiunii frontale inferioare din emisfera cerebrala stanga, conducere

vorbirii are o localizare precisa.

Wernicke (1871): lezarea circumvolutiunii temporale stangi din emisfera

cerebrala stanga provoaca lezarea capacitatii de intelegere a limbii oral (centrul

imaginilor senzoriale auditive ale cuvintelor).

Multe alte cercetari, realizate in principal de cercetatori germani, au

condus in primele decenii ale secolului XX la intarirea conceptiei localizationiste.

In anul 1934 Kleinst publica o harta cu detalierea localizarilor corticale iar

mai tarziu Vogt (1951) concepe sI sustine un model topic al organizarii creierului.

Examinarea ranitilor din cel de-al doilea razboi mondial il face pe Luria

sa intareasca ideea ca orice functie psihica se leaga de anumite structuri sI

formatiuni cerebrale, dar nuanteaza ideea localizationista, formuland ipoteza

localizarii dinamice.

In anii ‘60 era stapan curentul neuroanatomic – afirmarea unei

corespondente stranse intre localizarea unei leziuni sI manifestarea neuro-psiho-

patologica. Invers, centrul afectat de care se leaga este sI centrul functiei in stare

normala.

3

Violeta ROTARESCU


Curentul neuroanatomic a cautat confirmari in cazuistica clinica. O

anumita poate sa fie produsa atat de lezarea conexiunilor dintre doua sau mai

multe asemenea structuri (unele functii psihice pot include actiunea concomitenta

sI coordonata a mai multor structuri cerebrale).

Localizarea a fost sustinuta sI de celebrele cercetari conduse de Penfield,

Gazzaniga, Sperry sI Delgado.

Penfield – prin metoda stimularilor directe a unor zone corticale la pacienti

supusI unor interventii chirurgicale, a reusit sa provoace raspunsuri psihice de

foarte mare complexitate – imagini vizuale, stari emotionale.

Gazzaniga & Sperry au demonstrat pentru prima data, prin sectionarea

corpului calos, specializarea functionala a celor doua emisfere cerebrale –

modelul Split - brain.

In concluzie, orientarea neuroanatomica (localizationista) sustine ca:

1) functiile psihice au fiecare o reprezentare cerebrala separata

2) centrele corticale se leaga intre ele prin fascicule de substanta alba

3) efectele neuropsiho-patologice variaza, functie de lezarea centrelor,

substantei albe sau a ambelor.

Cu toate dovezile experimentale, acest model nu a dobandit o

recunoastere unanima. Daca in ceea ce priveste functiile senzoriale sI motorii

lucrurile pareau clare, in cazul functiilor complexe dovezile nu pareau destul de

solide rezultand incercarile de localizare a functiilor complexe au parut

exagerate.

Apar primele date care contrazic curentul localizationist (sec. XIX)

In polemica aparuta se implica Flourens – promotorul medelului

echipotentialist (antilocalizationist).

Cercetarile realizate de Flourens, in care acest extirpa anumite portiuni ale

creierului de porumbel au aratat ca functiile care pareau pierdute astfel

reapareau dupa o vreme (fenomenul compensarii). Acesta s-a hazardat chiar sa

4

Violeta ROTARESCU


afirme ca sistemul cerebral functioneaza ca un tot amorf, nediferentiat, in ciuda

complexitatii ei, astfel ca lezarea diferitelor portiuni provoaca tulburari atat in

sfera senzoriala cat sI in cea intelectuala.

Avantajul teoremei lui Flourens este acela al solidei argumentatii

experimentale.

In secolul urmator (1929), neurofiziologul americam Lashley aduce noi

dovezi in sprijinul teoriei echipotentioliste. Extirparea de portiuni de diferite

intinderi ale scoartei cerebrale la cobai, acesta urmarea in timp evolutia tabloului

comportamental in cazul sarcinii labirint. In primele zile dupa operatie animalele

aveau tulburari semnificative ale functiilor de discriminare in intensitate,

finalmente comportamentul revenind la un nivel de eficienta bun. Compensarea

parea sa fie dependenta de intinderea suprafetei extirpate, astfel se formuleaza

forma completa a modelului echipotentialist clasic.

a) Nu exista o legatura directa intre tipul de tulburare functionala sI locul

leziunii cerebrale.

b) Esentiala in producerea tulburarilor functionale este nu locul ci

intinderea zonei lezate

c) Functional toate zonele creierului sunt echivalente

d) Tulburarile functionale provocate de leziuni limitate ale creierului au un

caracter tranzitoriu, fiind compensate prin preluarea functiilor de alte

zone, integre.

In zilele noastre,

- Modelul localizationist se regaseste in teoria asociationista

- Modelul echipotentialist se regaseste in teoria gestaltista

Nici unul din modele nu raspunde pe deplin la intrebarile pe care le ridica

raportul psihic-creier, apare un model nou supracoordonat, modelul localizarilor

dinamice. La baza lui stau ideile lui Jackson (sec. XIX) despre caracterul

5

Violeta ROTARESCU


multinivelar sI multiintegrat al functiilor psihice sI Pavlov (sec. XX) – cercetarile

asupra reflexelor conditionate. Acestia doi au impus perspectiva genetic-

evolutionista in intelegerea relatiei dintre structura sI functie.

Perspectiva genetica, mecanismul neuronal al unei functi psihice nu este

innascut ci se constituie in cursul evolutiei filo sI autogenetice, odata cu sI pe

masura aparitiei insasI a functiei psihice. Nici functia nu trebuie privita ca un dat

sI raportata la o structura anume, in sine inerta. Ea se integreaza in structura,

ambele constituind o unitate dinamica evolutiva. Mai mult, nici functiile psihice nu

pot fi suprapuse nemijlocit peste structura anatomica a creierului. Aici rolul

practic revine proceselor nervoase fundamentale. Excitarea sI inhibitia sunt

functiile psihice care apar sI se manifesta ca rezultat al interactiunii dintre ,

interactiune care se realizeaza pe suprafete intinse eventual intreaga emisfera

cerebrala).

Notiunea de mozaic, introdusa de Pavlov pentru a explica neurodinamica

corticala a fost validata/confirmata de tehnicile de neuro-imaging actuale.

Desfasurarea unui anumit proces psihic este acompaniata de o modificare

continua a tabloului activismului bioelectic sI biochimic al creierului.

Anohin (1940) introduce ideea de “sistem functional” (functia psihicului

apare ca rezultat al incercarii de adaptare a individului la mediul ambient, trebuie

considerata un lant de operatii sI verigi, legate intre ele pe baza efectului

adaptativ final).

Descoperiri importante s-au facut sI in ceea ce priveste rolul formatiunii

reticulate (nespecifica), astfel ca o functie psihica include in realizarea ei atat

structuri specifice cat sI structuri nespecifice (care indeplinesc rol de activare /

facilitare / filtrare / selectie subcorticala sI asociere / sistematizare / integrare

plurimodala, cortical).

Luria, in lucrarile sale, considerate de referinta in neurostiintele

contemporane a dezvoltat si argumentat schema logico-operationala a modelului

localizarilor dinamice. In problema raportului dintre psihic sI creier apar:

6

Violeta ROTARESCU


- un aspect fundamental (cu semnificatie metodologica majora) – nici un

proces psihic simplu sau complex, nu se poate realiza in afara

creierului, a functionarii lui sub actiunea unor surse de informatie din

afara sa, astfel organizarea psihica trebuie interpretata ca expresie sI

rezultat al activitatii reflexe a creierului ca sistem (admiterea legaturilor

pe verticala sI pe orizontala intre zonele sI formatiunile neuronale).

- Un aspect secundar. Raspunsuri adecvate la intrebari cum ar fi:

- Care este mecanismul prin care se realizeaza unul sau altul din

procesele psihice ?

- La nivelul carei structuri se integreaza o functie psihica sau alta

?

Raspunsurile la asemenea intrebari trebuie sa tina seama de:

- succesiunea formarii functiilor psihice sI a structurilor neuronale

in fito sI autogeneza;

- gradul de complexitate a functiilor psihice

- plasticitatea functionala a structurilor cerebrale

- gradele de libertate combinatorica proprii neuronilor ce

alcatuiesc diferitele structuri sI zone ale creierului

Delimitam in creier structuri:

- specializate/inchise (s-au constituit filogenetic doar pentru

indeplinirea unui anume fel de transformare functionala)

- nespecializate/deschise (nu se leaga la nastere de o anume

functie ce realizeaza comunicarea intre zonele specializate)

Corespunzator avem functiile psihice:

- cu localizare precisa sI invarianta (procese senzoriale motorii)

- cu localizare relativa sau dobandita.

7

Violeta ROTARESCU


Chiar sI asa, localizarea functiilor senzoriale nu are un caracter

punctiform, ci este distribuita multinivelar (deci este dinamica).

Perceptia: incepe in campul receptor sI se finalizeaza la nivelul zonelor de

asociatie ale scoartei cerebrale.

Functiile cu localizare relativa se caracterizeaza printr-un grad inalt de

complexitate sI printr-o geneza indelungata, multistadiala. Exemplu: gandirea.

Cercetarile intreprinse dupa anii ‘60 au demonstrat caracterul modular al

organizarii structural-functionale a scoartei cerebrale, ceea ce a intarit sI mai mult

plauzibilitatea modelului localizarilor dinamice.

Problema raportului psihic-creier nu tine numai de stabilirea existentei

unei legaturi intre anumite functii psihice sI anumite structuri neuronale. Cel mai

important sI controversat aspect se refera la natura legaturii. De-a lungul timpului

s-au confruntat doua tendinte dualiste sI monist-reductioniste.

Modelul dualist

- bazele lui au fost puse in secolul XVII de catre Descartes. Acesta

scindeaza in doua entitati diametral opuse: spiritul (gandirea) sI

materia (substanta).

- principiul dualist: psihicul sI corpul sunt doua aspecte distincte, de

natura total diferita, care le face ireductibile unul la celalalt, coexistand

aidoma a doua linii paralele, dar nu se intersecteaza sI nu se

influenteaza niciodata.

- Conceptia dualista este promovata din plan stiintific: evenimentele

psihice sI neurofiziologice sunt total exterioare una celeilalte,

neinfluentandu-se sI neavand puncte de corespondenta (paralelosmul

psihofizico-logic absolut). Paralelismul interactionist admite

posibilitatea ca, in anumite momente de timp unui eveniment psihic sa-

I corespunda un eveniment neurofiziologic, sI invers, fara a-sI influenta

natura specifica.

8

Violeta ROTARESCU


Reprezentanti: Sherrington sI Eccles

Sherrington imparte viata psihica in doua sfere de naturi calitativ diferite:

fenomenele inferioare (instinctuale sI reactiile senzorio-motorii) sI fenomenele

superioare ale constiintei, de natura spirituala pura, care doar coexista cu

procese fiziologice la nivelul emisferei cerebrale, fara a fi produsul acestora.

Eccles transfera problema in plan epistemiologic sI afirma ca, din punctul

de vedere al cunoasterii psihicul sI creierul trebuie abordate separat:

cunoasterea psihicului trebuie realizata separat de cunoasterea creierului intrucat

nu ne ajuta cu nimic sI nu conditioneaza calitatea cunostintelor in celalalt

domeniu.

Conceptia monista

Exista doua tendinte opuse – tendinta idealist-spiritualista sI tendinta

materialist-vulgara.

Tendinta idealist-spiritualista - constiinta este factorul principal sI

determinant iar creierul este o proiectie, un derivat al spiritului.

Tendinta materialist-vulgara: creierul precede sI determina viata psihica a

carei natura este materiala (tip de afirmatie specifica - Buchner : creierul secreta

gandire in acelasI mod in care bila secreta fiere.

Aceasta a doua tendinta este extrem de viguroasa in zilele noastre; ex.

Exagerarea rolului pe care il joaca genele in dezvoltarea psihica (directia bio-

genetica); bio-chimia – rolul neurotransmitatorilor)

Au aparut alte variante ale monismului care incercau sa depaseasca

aspectele mecaniciste ale reductionismului.

Bunge (1978) propune monismul emergentist (psihicul emerge din biologic

in anumite conditii de functionare a acestuia).

Changeux (1983) formuleaza ipoteza mecanismului psihoneural (sustine

existenta unei relatii de simetrie sI identitate intre fenomenele psihice sI cele

9

Violeta ROTARESCU


neurale. Ele sunt una sI aceeasI realitate care se exprima fie in limbaj psihologic,

fie in limbaj fiziologic.

Pribram (1986) propune ideea conform careia procesele mentale sI cele

nervoase au o structura informatica comuna. Aceasta nu este nici fizica, nici

mentala, avand un caracter neutru.

Foarte important: modelul informational sistemic. La baza functionarii

creierului sta relatia de comunicare. La baza explicarii naturii psihice sta

conceptul de informatie.

Creierul are ca functie intrinseca colectarea, prelucrarea sI utilizarea

informatiei. Forma sa cea mai inalta de comunicare, informatia procesata sI

integrata, este reprezentata de procesualitatea psihica, care se intinde intre

inconstientul profund sI constiinta cea mai intensa (acuta).

Psihicul, ca entitate informationala, nu se poate produce sI manifesta ca

realitate specifica decat in cadrul relatiei de comunicare a creierului cu sursele de

semnale din mediul extern/intern al organismului.

Este singurul model care permite intelegerea veridica a naturii legaturii

dintre psihic sI creier, depasind erorile orientarilor anterioare.

10

Violeta ROTARESCU


Organizarea sistemului nervos

Iritabilitatea – capacitatea de a raspunde la un stimul

Conductibilitatea – capacitatea de a transporta semnale

Iritabilitatea sI conductibilitatea sunt proprietati specializate ale unitatilor

functionale ale sistemului nervos.

Neuronii raspund la stimuli, transporta semnale sI proceseaza informatiile

facand astfel posibile functiile mentale.

Organizarea sistemului nervos

Neuronul este unitatea de baza a sistemului nervos.

Neuronul este format dintr-un corp celular care primeste impulsurile

nervoase sI un axon care transporta impulsurile nervoase de la corpul celular la

alte structuri.

Neuroniii sunt dispusI in serii longitudinale sau succesiune seriala. Prin

dispunere seriala se formeaza doua tipuri de circuite reflex sI releu (somatic

aferent general)

Circuitul reflex transporta impulsuri care conduc la un raspuns involuntar

(contractia muschilor / secretie glandulara)

Circuitul somatic general aferent

- calea functionala - caile de releu / senzoriale

- calea motorie – caile miscarii voluntare

Calea functionala este formata din mii / milioane de neuroni. Corpii

neuronali formeaza aglomerari numite nuclei. Axonii formeaza structuri numite

tracturi, fascicole, nervi.

Sistemul nervos este format din:

11

Violeta ROTARESCU


- sistemul nervos central – creierul sI maduva spinarii

- sistemul nervos periferic – nervii cranieni, spinali, nervii autonomi sI

ganglionii

Sistemul nervos central:

- integreaza sI controleaza intregul sistem nervos

- primeste informatii (aferente)

- interpreteaza informatiile din mediu

- furnizeaza semnale (aferente) pentru efectuarea activitatii

Sistemul nervos periferic conecteaza sistemul nervos central cu organele

si tesuturile corpului.

NEURONII

Neuronii sunt formati din corp celular (somatic) sI procese protoplasmatice

(dendrite sI axoni).

Corpul celular:

a) nucleul – cu nucleoplasma, cromatina, nucleol sI satelit nucleolar

b) citoplasma - organite celulare (mitocondrii, aparatul Golgi, lizozomi,

RE, corpi Nissl)

c) membrana celulara (neuroplasma)

Neuronii sunt:

- Unipolari (in ganglionii medulari spinali si in nervii cranieni).

- Bipolari (caile vizuale, auditive si vestibulare)

- Multipolari (toate celelalte)

12

Violeta ROTARESCU


Dendritele sI axonii

Dendritele sunt scurte sI transporta impulsurile catre corpul celular.

Axonii:

- variaza in lungime de la nano la micro

- nu contin corpusculi Nissl

- transporta impulsurile nervoase de la corp catre periferie

- in interiorul lor exista doua fluxuri axoplasmice

- transportul axonal anterograd de la corpul celular catre

terminatiile axonului)

- transportul axonal retrograd (de la terminatia distala a axonului

catre corpul neuronal) – functie: returnarea materialelor utilizate

sau depreciate pentru a fi refacute. Atentie: este calea prin care

toxinele sI vitaminele sunt transportate in sistemul nervos

central de la periferie.

Axonii pot fi:

- mielinizati

- nemielinizati

Mielina este un fosfolipid dispus in mai multe straturi situat in interiorul

celulelor de sustinere axonala. Cu cat stratul de mielina este mai gros cu atat

viteza de conducere este mai mare.

Sinapsele

- reprezinta jonctiunea dintre terminatia axonala sI neuron, celula

musculara sau glandulara

- intre terminatia axonului sI cealalta parte exista un spatiu numit fanta

sinoptica; principala ei caracteristica este polarizarea (impulsul nervos

este intotdeauna dirijat de la axon la urmatorul neuron din circuit

13

Violeta ROTARESCU


- in fanta sinoptica sunt eliberati neurotransmitatorii, sintetizati sI

eliberati de neuron pentru a produce un raspuns la nivel postsinaptic.

Neurotransmitatorii pot fi:

- excitatori (celula musculara / glanda)

- excitatori / inhibatori (conexiune cu nervii)

- au un rol fundamental in realizarea tuturor functiilor sistemului nervos

central

Degenerarea si regenerarea nervilor

- pierderea neuronilor este ireparabila

- singura regenerare posibila este cea axonala (in sistemul nervos

central)

Sustinerea sI protectia la nivelul sistemului nervos central se realizeaza

atat la exterior (sistemul osos) cat sI in interior (celulele de sustinere).

Celulele de sustinere

Exista trei tipuri de sustinere:

A. Ependimale – tapeteaza cavitatile pline cu fluid din interiorul sistemului

nervos (ventriculii cerebrali sI canalul central al maduvei spinarii).

B. Microgliale – sunt fagocite sI inglobeaza resturile care rezulta din

lezarea, infectiile sau bolile sistemului nervos central

C. Macrogliale – cuprind patru tipuri celulare:

a) astocite (Sistemului Nervos Central)

b) oligodendrocite (Sistemului Nervos Central)

c) celule Schwann (Sistemul Nervos Periferic)

d) celule capsulare (Sistemul Nervos Periferic)

Astocitele:

- sunt cele mai numeroase in sistemul nervos central

14

Violeta ROTARESCU


- au forma stelara

- imbraca exteriorul creierului sau maduvei spinarii (membrana gliala)

sau inconjoara capilarele sangvine formand bariera hernato-

encefatica.

- Au un rol foarte important in sistemul nervos central

- Sunt primele celule afectate prin trauma sau iradierea sistemului

nervos central

- Sunt foarte susceptibile la formarea neoplasmelor

Oligodendrocite:

- contribuie la formarea mielinei

- mentinerea mielinei – care reprezinta principalele lor functii in sistemul

nervos central

- produc, de asemenea, factorii neutrotrofi (care pot promova cresterea

axonilor afectati de sistemul nervos central)

Celule Schwann

- corespund oligodendrocitelor la sistemul nervos central

- inconjoara partial axonul mielinizat

- formeaza straturi succesive de lamele de mielina (stratul extern –

neendema)

- intre doua celule Schwann exista o intrerupere – strangulatie Ranvier

- au rol sI in regenerarea neuronilor distrusI (partea rupta a axonului

este distrusa iar cea dinspre corpul celular pedifereaza sI formeaza o

structura tubulara care va fi viitorul axon)

15

Violeta ROTARESCU


Celule capsulare:

- inconjoara ganglionii spinali si ai nervilor autonomi

16

Violeta ROTARESCU


MĂDUVA SPINĂRII

1.1. Anatomia măduvei spinării

Localizarea măduvei

spinării (MS)

Membranele

conjunctive ale

măduvei spinării

Măduva spinării constituie extremitatea inferioară a

sistemului nervos central (SNC). Se prelungeşte

superior cu bulbul rahidian (medula oblongata). Ea este

situată în canalul vertebral, format în mijlocul celor 7

vertebre cervicale, 12 toracale, 5 lombare şi 5 sacrale,

care formează coloana vertebrală. Măduva spinării se

întinde de la baza craniului până la discul intervertebral

situat între prima şi a doua vertebră lombară.

Măduva spinării este înconjurată de 3 membrane

conjunctive:

●pia mater

●arahnoida

●dura mater

Aceste membrane se mai numesc şi membrane

spinale.

Pia mater - este membrana care înconjoară complet ş

aderă la măduva spinării. Are un rol

important în protecţie şi în troficitate.

Arahnoida - înconjoară măduva spinării şi se ataşează

de dura mater. Permeabilitatea sa asigură

17

Violeta ROTARESCU


Puncţia lombară se

efectuează în sacul

dural

Traumele mecanice

pot afecta măduva

spinării

În zona sacului dural se efectuează puncţia lombară.

Aceasta este o procedură prin care se extrage lichid

cefalorahidian din interiorul canalului medular.

Procedura se foloseşte în medicină, pentru punerea de

diagnostice foarte precise (de pildă în cazul unei

suspiciuni de meningită) şi pentru realizarea unor

anestezii (de exemplu, rahianestezia) folosite în cadrul

tehnicilor chirurgicale standard.

Deşi canalul vertebral este foarte solid, traumele

mecanice puternice îl pot afecta şi implicit afectează

măduva spinării.

Cele mai vulnerabile zone sunt vertebrele:

• C1 – C2 (cervicale)

• C5 – C6 (cervicale)

• T12 – L1 (toracal şi lombar)

La nivelul măduvei spinării se identifică 31 perechi de

circulaţia lichidului cefalorahidian şi deci

hrănirea şi drenarea măduvei spinării.

Dura mater - înconjoară măduva spinării şi are un rol de

protecţie mecanică a măduvei spinării.

- în partea caudală (inferioară) a măduvei

spinării formează sacul dural, care conţine:

- filum terminale

- coada de cal

18

Violeta ROTARESCU


Măduva spinării

inervează organismul

prin nervi spinali

nervi spinali:

� 8 C (cervicali)

� 12 T (toracali)

� 5 L (lombari)

� 5 S (sacraţi)

� 1 Co (coccigian)

Nervii se numesc aşa după locul prin care ies din

canalul vertebral (adică, în funcţie de porţiunea de

coloană prin care părăsesc măduva).

1.2. Structura internă a măduvei spinării

La exteriorul măduvei

spinării se găseşte

substanţa albă

Măduva spinării prezintă o structură relativ similară de-

a lungul său, cu structuri din substanţă cenuşie şi

substanţă albă.

La exterior se află substanţa albă, formată din milioane

de axoni ce transmit impulsuri inferior/superior. Fibrele

19

Violeta ROTARESCU


Unităţile substanţei albe

se numesc cordoane

La interiorul măduvei

spinării se află

substanţa cenuşie

Unităţile substanţei

cenuşii se numesc

coarne

sunt în mare măsură mielinizate (albă).

Substanţa albă este împărţită în arii numite cordoane:

●Posterior

●Lateral

●Anterior

La nivelul fiecărui cordon întâlnim grupe de fibre

numite fascicule sau tracturi.

La interior se află substanţa cenuşie, formată din corpii

celulelor nervoase şi restul masei nervoase (dendrite,

ţesut glial internemonal, capilare sangvine).

Identificăm şi fibre mielinice care intră sau ies din ea.

Coloraţia este cenuşie.

Substanţa cenuşie este divizată în patru mari regiuni:

o coarnele posterioare sau dorsale

o coarnele anterioare sau ventrale

o zonele intermediare

o coarnele laterale

Coarnele posterioare

Conţin neuroni care au legătură cu nervii care intră

prin rădăcinile posterioare. Ceea ce rezultă reprezintă

partea senzorială a substanţei cenuşii spinale.

Neuronii de aici îşi trimit axonii ascendent prin

20

Violeta ROTARESCU


Substanţa cenuşie este

organizată pe verticală

sau longitudinal

substanţa albă spre creier.

Coarnele anterioare

• sunt situate între cordoanele anterior şi cel lateral

• cei mai mulţi dintre neuronii de aici au rol în

mişcările voluntare, dând naştere axonilor ce ies prin

rădăcinile anterioare => coarnele anterioare sunt în

principal “partea motorie” a substanţei cenuşii spinale.

Zonele intermediare

• sunt situate între cornul anterior şi posterior

• sunt compuse din neuroni de asociere sau

interneuroni ce realizează integrarea în interiorul

segmentelor şi între segmente a funcţiilor măduvei

spinării

• se mai numesc “părţi de asociaţie” ale substanţei

cenuşii spinale

Coarnele laterale

• sunt o extensie mică a zonelor intermediare în

21

Violeta ROTARESCU


cordonul lateral toracal şi lombar (L1-L2).

• conţine corpii celulari ai neuronilor preganglionari ai

sistemului nervos simpatic

Nucleii/Coloanele celulare

• neuronii substanţei cenuşii sunt dispuşi în grupuri

celulare similare funcţional, dispuse longitudinal,

numite coloane/nuclei.

• unii nuclei se întind de-a lungul întregii măduve a

spinării, în vreme ce alţii se găsesc numai la anumite

niveluri.

Ex. Nucleul propriu senzorial (are legătură cu

impulsurile dureroase provenite de la nervii spinali) se

întinde în toată măduva spinării; nucleul

intermediolateral (are legătură cu cerebelul) se

găseşte în anumite zone ale măduvei spinării.

Laminae

• substanţa cenuşie spinală poate fi divizată în

laminae sau straturi, care rezultă în urma stratificării

neuronilor similari din punct de vedere morfologic

• furnizează o identificare mai precisă a ariilor

substanţei cenuşii şi folosesc la descrierea locaţiilor

originilor sau terminaţiilor căilor funcţionale.

• identificăm 10 lamine (6 la nivelul cornului posterior,

1 în zona intermediară, 2 în cornul anterior şi una în

jurul canalului ependimar).

22

Violeta ROTARESCU


1.3. Nervii spinali

• Fiecare nerv spinal (cu excepţia primului şi ultimului)

este ataşat unei părţi a măduvei spinării prin două

rădăcini posterioare şi 2 rădăcini anterioare – câte una

de fiecare parte.

• în interiorul rădăcinii posterioare se găsesc

ganglionii spinali (care conţin grupuri de neuroni –

protoneuronul căilor ascendente).

• Rădăcina anterioară conţine axonii care ajung la

musculatura scheletică sau netedă din zona inervată.

1.4. Aspecte legate de patologia măduvei spinării şi psihologia bolnavului

medular

Principalele probleme

legate de patologia

măduvei spinării

Principalele probleme legate de patologia măduvei

spinării:

• pierderea sensibilităţii (prin lezarea tracturilor

sensibilităţii cutanate) –mono sau bilateral

• pierderea capacităţii de control al tonusului

muscular (prin lezarea nervilor descendenţi) – mono

sau bilateral

• apariţia unor tumori subdurale

• apariţia unor tumori medulare

• secţionarea parţială sau totală a măduvei spinării

(consecutiv unui accident/traume mecanice care a

23

Violeta ROTARESCU


Consecinţele lezării

medulare

Efecte în plan

psihologic ale suferinţei

medulare

Indicaţii

psihoterapeutice

secţionat complet coloana vertebrală)

• tumori vasculare sau inflamaţii ale rădăcinilor

nervilor spinali

Consecinţele lezării medulare:

• dureri de diverse tipuri (nevralgică, mialgică)

• pierderea sensibilităţii în anumite zone ale corpului

• piederea tonusului muscular (incapacitatea de a

contracta muşchii în funcţie de necesităţi)

• pareze parţiale – parapareze sau totale –

tetrapareze

Efectele în plan psihologic ale suferinţei medulare sunt

multiple. Dintre cele mai importante menţionăm:

• modificări în planul personalităţii

• dispariţia tonusului afectiv – aplatizarea afectivă,

depresie

• apariţia unor nevroze

• confuzie şi dezorientare psihică

Indicaţii psihoterapeutice

În afara tratamentului medical, bolnavii medulari pot

beneficia şi de intervenţie psihologică. Cele mai

folosite modalităţi de intervenţie sunt:

• şedinţe de relaxare / antrenament autogen

• psihoterapie individuală şi de grup.

24

Violeta ROTARESCU


TRUNCHIUL CEREBRAL

Trunchiul cerebral este o structura anatomica constituita din trei formatiuni

distincte:

I – Bulbul rahidian (medula oblongata)

II – Puntea lui Varolia (protuberanta)

III – Mezencefalul

I - Bulbul rahidian (medula oblongata)

- se afla deasupra si in continuarea maduvei spinarii

- superior ajunge pana la nivelul puntii lui Varolia, de care este separata

prin santul bulbo-pontin (transversal)

- are forma unui trunchi de con, cu baza mica (2 cm.) spre maduva si

baza mare spre punte. Lungimea trunchiului este de 3 cm.

- Bulbul are o fata anterioara, una posterioara si 2 fete laterale. Pe fata

anterioara, de o parte si de alta a santului median anterior, se gasesc

piramidele bulbare (2 cordoane nervoase). Acestea contin fibre motorii

cortico-spinale, care in proportie de 80% trec dintr-o parte in alta

incrucisandu-se, formand decusatia sau incrucisarea piramidelor

- In fata anterioara isi are originea aparenta nervul hipoglos

- Pe fatele laterale ies radacinile nevoilor glosofaringian, vag si spinal.

Tot pe fetele laterale se gasesc olivele bulbare.

- Fata posterioara are o structura diferita inferior si superior. In partea

inferioara structura sa seamana cu cea a cordoanelor posterioare din

maduva spinarii. In zona superioara cele doua fascicole Gall si

Burdach se indeparteaza unul de celalalt. Tractul Burdach se

25

Violeta ROTARESCU


prelungeste cu pedunculul cerebelar inferior (corpul restiform) iar

fascicolul Gall devine piramida bulbara posterioara.

In partea superioara si posterioara a bulbului se gaseste planseul

ventriculului al IV-lea cerebral. In grosimea planseului se gasesc nucleii de

origine ai perechilor de nervi cranieni IX, X, XI sI XII.

Structura bulbului

Aceasta seamana cu maduva spinarii din mai multe puncte de vedere,

inclusiv din cel al dispunerii substantei nervoase: substanta alba la exterior iar

cea cenusie la interior. TotusI, substanta cenusie este fragmentata in nuclei sau

insule (coarnele anterioare, laterala sau posterioare devin nuclei motori,

vegetativi sau senzitivi). Nucleii se mai numesc si nuclei echivalenti, fiind omologi

celor din maduva spinarii.

Nucleii motori:

- nucleul nervului hipoglos (XII)

- nucleul nervului glosofaringian (IX)

- nucleul nervului vag (X)

- nucleul nervului accesoriu (XI)

Nucleii senzitivi

- nucleul solitar (VII)

- nucleul vag (X)

- glosofaringian (IX)

- nucleul trigemen (V) – partial

- nucleii vestibulari (VII) sI cohleari

- nucleii cohleari

Nucleii vegetativi – sunt parasimpatici

26

Violeta ROTARESCU


- nucleul solitar inferior (glandele salivare) prin glosofaringian si vag

(cord, plaman si organele abdominale)

- nucleul solitar inferior

- nucleul salivator inferior

- nucleul cardio-pneumoeuteric

Nucleii proprii

- nucleul Goll

- nucleul Burdach – deutoneuronii pentru analiza secundara a semnelor

sensibilitatii proprioceptive constiente

- oliva bulbara

- conexiuni cu cerebelul, nucleul rosu, corpii striati, creierul mare

si maduva

- se ataseaza sistemului extrapiramidal si participa la realizarea

miscarii semiautomate si involuntare

Identificam, de asemenea, substanta reticulata bulbara care, impreuna cu

cea din mezencefal, au un rol extrem de important in tonificarea generala a

dinamicii activitatii.

Substanta alba

Este formata din fibre mielinizate, grupate in tracturi care trec prin bulb

ascendente si descendente si care isi au originea in bulb

Ascendente:

- Fascicolul lui Goll

- Fascicolul lui Burdach

- Tractul spinocerebelos

- Dorsal

- Ventral

27

Violeta ROTARESCU


- Tractul spinotalamic lateral

Descendente:

- Tracturi corticospinale (in piramide)

- Tractul rubispinal

- Tractul sectospinal

- Tractul olivospinal

- Tractul reticulospinal

- Tractul vestibulospinal

Tracturi care isi au originea in bulb

- fibre olivocerebeloase

- fibre spinocerebeloase

- fibre arciforme/arcuate

- externe

- interne

Functiile bulbului

Acesta are trei functii importante:

1) Functia de integrare reflexa

2) Functia de conducere

3) Functia de reglare

1) Functia de integrare reflexa - centrul respirator, centrul cardiac, cenrtul

vasomotor, centrul salivatiei, centrii unor reactii de aparare (stranutul,

tusea, clipitul, voma) centrii de reglare a tonusului muscular

(intensificare)

2) Functia de conducere:

28

Violeta ROTARESCU


– mijloceste transmiterea intre zonele receptoare si centrii

superiori ai integrarii aferente (senzoriale)

– mijloceste transmiterea intre centrii de comanda (motori) si

organele de executie corespunzatoare

3) Functia de reglare – se realizeaza cu precadere prin intermediul

substantelor reticulate

II. Puntea lui Varolio

– apare la mamifere si este cea mai dezvoltata la om

– este dispusa transversal deasupra bulbului si are un aspect

cuboid, intinzandu-se de la o emisfera cerebeloasa la alta

– deosebim o fata anterioara, o fata posterioara, doua fete

laterale sI marginile superioara sI inferioara

– fata anterioara

– dispune de un sant median, pe marginile caruia se

gasesc piramidele pontine (prelungiri ale piramidelor

bulbare)

– de aici merge nervul trigemen

– fibrele laterale – se continua cu peduncului cerebelosi

mijlocii

– fata posterioara:

- este acoperita de cerebel, are o forma

triunghiulara si formeaza partea superioara a

bazei ventricolului

- este in continuarea bulbului, de care se apropie ca

structura

29

Violeta ROTARESCU


– in partea superioara identificam santul pontopeduncular

iar in cea inferioara santul bulbopontin

– aici se gasesc radacinile aparente ale nervilor oculomotor

III, trolobar IV, trigemen V, acustico-vestibular VII,

abducesus VI

– in interior dispozitia celor doua tipuri de substanta

nervoasa este similara cu cea din bulb (in interior –

substanta cenusie sub forma de nuclei, la exterior –

substanta alba)

– fibre ascendente care vin dinspre maduva si bulb

si ajung la cerebel, nuclei subcorticali, talamus si

tectum:

– spinotalamic

– spinocerebelos anterior

– etc.

- fibre descendente:

- tractul piramidal

- fascicolul corticospinal

- rubrospinal

- tectospinal

- reticulospinal

30

Violeta ROTARESCU


MEZENCEFALUL

Structura anatomica separata de perete prin santul pontopeduncular iar

de diencefal printr-un plan ce uneste comisura posterioara a creierului cu

marginea posterioara a corpilor mamilari.

Are patru fete: aria anterioara, aria posterioara si doua laturi.

Fata anterioara - identificam mai multe formatiuni, din care mai evidente

sunt picioarele pedunculilor cerebrali. Aici se afla originea aparenta a nervilor III

Fata posterioara - este invizibila la adult, fiind acoperita de coctul

cerebelului si de lobii occipitali. Pe aceasta fata se gasesc coliculii cvadrigemeni.

Fetele laterale – corespund segmentului mezencefalic si piciorului

peduncular

In sectiune, mezencefalul separa formatiuni din trei etaje:

- etajul superior – tectum

- etajul mijlociu – segment / calota

- etajul anterior – picioarele pedunculilor cerebrali

Intre segment si picior exista o zona numita substanta neagra (locus

niger).

Din mezencefal se dezvolta doua formatiuni structurale:

a) pedunculii cerebrali (picioarele + segment)

b) tuberculii (tectum)

a) �Picioarele pedunculior – formate numai din substanta alba - fibre

nervoase care pornesc de la sistemul central si ajung la punte si

maduva (tractul piramidal, fibre corticopontine)

31

Violeta ROTARESCU


�Calota/ tegmentul – format din substanta alba + cenusie. Substanta

alba - fibre cu originea in diencefal, in maduva spinarii sau punte.

Substante anume organizate in medie, mai specifice mezencefalului.

-substanta neagra - structura nucleara compacta de forma

semilunara. In structura ei intra celule mari impregnate cu un pigment

colorant (melanic). Toate formatiunile melanice + nucleul dorsal al vagului

prezinta leziuni evidente in parkinsonul posticefalitic

- primeste impulsuri de la toata suprafata corpului si

de la organele vizuale, auditive, olfactive

- intervine in integrarea impulsurilor senzoriale, in

reglarea miscarilor fine si in reglarea tonusului

muscular

Nucleul rosu - situat in partea superioara a tegumentului, deasupra substantei

negre, cu o culoare caramizie din cauza incarcaturii mari de fier a substantei

celulare si a bogatiei vasculare

- contine o zona parvocelulara (celule mici) si o zona

magnocelulara (celule mari)

- primeste atat aferentatii cat si eferentatii cu rol in reglarea

tonusului muscular (exercita un efect inhibitor asupra centrilor

bulbari sI medulari si genereaza rigiditate musculara)

b) Tectul / Tectum

- contin tuberculii cvadrigemeni : structurile contin o alternanta de

substanta alba si substanta cenusie. Distingem 2 perechi –

coliculii superiori si coliculii inferiori

- Coliculii superiori – primesc aferente de la corpul geniculat

lateral, sistemul central, maduva spinarii si dau eferente care

ajung finalmente la muschii gatului si la neuronii somato-motori

din maduva cervicala. Regleaza automat miscarile oculare,

32

Violeta ROTARESCU


realizeaza reflexul de orientare la stimuli vizuali si fixarea

obiectului in zona perceptibilitatii optime;

- Coliculii inferiori – sunt sub cei inferiori si au dimensiuni mai

reduse. Continsubstanta cenusie la interior (ganglionul central)

si substanta alba la exterior. Primeste aferente de la corpii

geniculati mediali sI da eferente catre celelalte formatiuni ale

trunchilui cerebral si catre maduva spinarii

- Coliculii inferiori se leaga de realizarea reflexelor motorii

neconditionate la stimulii acustici si a eflexului de orientare care

precede perceptia auditiva

Pe ansamblu, mezencefalul indeplineste functii foarte importante legate

de:

- distributia normala a tonusului muscular

- realizarea reflexelor de redresare

- realizarea reflexelor de orientare

Patologia mezencefalica

Se refera la anumite sindroame (tegmental central, Benedikt, Claude) care

are ca elemente comune paralizia nervului cranian oculomotor, anestezii

contralaterale (cauzate de lezarea fasciculelor spinotalamice) sau miscari

involuntare.

Sindromul substantei negre – tulburare de tonus muscular

Sindromul imobilitatii (prin lezarea tracturilor corticospinal si corticobulbar)

– bolnavul pare in coma, neputand face nici o miscare, dar are ochii deschisI si iI

poate misca voluntar.

33

Violeta ROTARESCU


Formatiunea reticulata

Printre nucleii si fibrele trunchiului cerebral se gaseste si reteaua celulelor

formatiei reticulate.

Formatiunea reticulata:

- urca superior pana la diencefal si cortex

- coboara pana la maduva spinarii, unde formeaza substanta

cenusie periependumara

Descoperita in 1911 de Cajal, I-au fost descrisi, in 1954, 98 de nuclei a

caror functie nu este bine cunoscuta.

Au fost descrise 5 categorii de nuclei:

- nuclei care comunica exclusiv cu cerebelul

- nuclei mediali

- nuclei laterali

- nucleii rafeului

- nucleii lui Nanta

Un axon al formatiunii reticulate poate intra in contact cu alti aproximativ

27.000 neuroni. Astfel se explica posibilitatea extraordinara a difuzarii

informatiilor de catre aceasta formatiune subcorticala.

Neuronii formatiunii reticulate sunt dispusI sub forma de retea in afara

nucleilor trunchilui cerebral, reprezentand la o scara mai mare si la un nivel mai

dezvoltat reteaua interneuronala a maduvei spinarii. Nucleii sunt dispusI in jurul

axelor medial (nucleii rafeului) si lateral, iar nivelul mezencefalului in special la

nivelul tegumentului

Axonii formatiunii reticulate ajung:

- la maduva spinarii

- la truchiul cerebral

34

Violeta ROTARESCU


- la talamus, cerebel sI sistemul central prin fibre specifice

Prin experimente specifice s-a demonstrat existenta unui SRAA, care se

intinde de la nivelul trunchilui cerebral pana la cortex. El stimuleaza difuz

cortexul, mentinandu-I tonusul/vigilenta.

In formarea SRAA deosebim:

- o activitate tonica (de mentinere a starii de veghe)

- o activitate fazica - de trezire a scoartei

Formatiunea reticulata (SRAA) este foarte importanta pentru raspunsuri

de tip atentie accentuata, lipsa de reacie, repulsie la un stimul.

Absenta informatiilor reticulare ascendente catre cortex duce la somn in

timp ce prezenta lor duce la trezire.

Exista sI un sistem reticulat descendent, cu rol in reglarea tonusului

muscular. Sistemul descendent primeste impulsuri de origine corticala,

extrapiram, cerebeloasa si vestibulara.

Rolul SR descendent este de a controla activitatea motoneuronului

medular.

In 1972 Danaila a descris un sistem reticulat inhibitor ascendent (SRIA) a

carui lezare duce la aparitia sindromului de logoree si hiperkinezie.

In ansamblu, formatiunile reticulate (activator/inhibitor,

ascendent/descendent) au un efect modulator important atat asupra sistemului

central cat si asupra maduvei spinarii.

Formatiunea reticulata regleaza:

- vigilenta corticala

- perceptia

- discriminarea spatio-temporala

- memorizarea

- expresia emotionala

35

Violeta ROTARESCU


- homeostazia

- ritmurile biologice

- starea de somn

Controleaza:

- activitatea muschilor scheletici;

- reajusteaza pozitia sI locomotia;

- influenteaza indemanarea, gesturile, expresia faciala,

masticatia, deglutitia, respiratia, circulatia

- grosier, sistemul somatosenzorial si neuroendocrin

Sindroame reticulate

Mutismul akinetic – lipsa de raspuns la intrebari, imobilitate a corpului,

ochi deschisI, lipsa raspunsului emotional si motor, fara paralizie, prezenta

reflexului de orientare (lezarea SRAA)

Sindromul de lezare cu hiperkinezie

- apare pre sI post operator la pacienti cu leziuni ce implica atingeri

corticale

- se caracterizeaza prin hipermnezie, exagerarea atentiei, a miscarilor, a

reflexului de orientare, simt critic ascutit, somn putin (2-3 h/24 h), rationament

normal / deteriorat (functie de localizarea si intinderea leziunii corticale) (lezarea

SRIA).

36

Violeta ROTARESCU


CEREBELUL

- structura cerebrala aparuta cel mai tarziu pe scara evolutiei filogenetice

- in traducere – “creieras” – din cauza structurii sale relativ asemanatoare cu

cea a emisferei centrale - santuri, circumvolutii, structura interna

Se identifica componente longitudinale (vechi) si transversale (noi). Structurile

recente se amesteca cu cele noi si rezulta o relatie dificila de delimitare intre

partile componente. Totusi, putem vorbi despre trei portiuni:

I Arhicerebel

II Paleocerebel

III Neocerebel

I Arhicerebel = lobul floculo-medular

- structura cea mai veche si mai mica

- este conectata cu nucleii vestibulari

- este format din formatiuni distincte: nodulus si floculus

II Paleocerebel

- este format din lobul central plus lobul patrulater anterior

- primeste � de la maduva spinarii si trunchiul cerebral

- trimite � la formatiuni din cerebel si trunchil cerebral (cele responsabile de

controlul tonusului muscular)

III Neocerebelul

- cel mai voluminos sI mai nou aparut filogenetic

- constituit din mai multe formatiuni care au conexiuni cu toti lobii sistemului

central

Cerebelul are trei fete:

- superioara

37

Violeta ROTARESCU


- anterioara

- inferioara

120-150 g = a opta parte din greutatea totala a creierului plus numeroase

santuri sI circumvolutiuni care cresc mult suprafata acestuia.

Cerebelul are o portiune mediana unica - vermisul – care se

conecteaza cu emisferele cerebeloase.

Exterior, cerebelul se conecteaza prin trei perechi de fibre, numite

pedunculi cerebelosi.

1. pedunculii cerebelosi inferiori

- contin fibre care merg la maduva spinarii, bulb si punte

- primeste impulsuri senzoriale de tip proprioceptiv si vestibular si

semnale motorii de la sistemul extrapiramidal

- trimite eferente la olivele bulbare si nucleii vestibulari

2. pedunculii cerebelosi mijlocii

- contin fibre care leaga cerebelul de punte, de sistemul central si o

emisfera de cealalta emisfera cerebeloasa

3. pedunculii cerebelosi superiori

- contin fibre aferente si eferente

- fibrele care vin de la maduva spinarii, trunchil central si sistemul

central

- fibrele care merg la maduva spinarii, trunchiul cerebral, talam si

sistemul central

- este cel mai mic deoarece contine cele mai putine fibre

38

Violeta ROTARESCU


Structura cerebelului

Structura cenusie – la exterior si la interior

Exterior : scoarta cerebeloasa - organizare stratificata- 3 straturi si 5 tipuri

de celule

�La exterior – celule granulare, celule in forma de cos, celule

stelate, dendritele neuronilor Purkenje. Celulele cos au traseu orizontal

�stratul intermediar – ganglionar

- contine celule Purkenje (foarte mari, forma de pana si formeaza

un singu strat)

- dendritele Purkenje fac sinapsa cu axonii celulelor din stratul

exterior iaraxonii parasesc scoarta cerebrala; efectul axonilor

Purkenje este unul inhibitor.

�Stratul intern – granular

- contine celule granulare si celule Golgi; aceste celule sunt in

numar foarte mare

- axonii ambelor tipuri de celule urca spre stratul exterior

Functia scoartei cerebeloase

Aceasta functie este legata in principal de activitatea neuronilor Purkenje.

Acestia primesc impulsuri de la celelalte celule ale scoartei cerebeloase si

descarca impulsuri frecvente pe secunda. Rata descarcarii acestor impulsuri se

modifica in functie de anumite mecanisme, acest fapt fiind responsabil pentru

unele forme de invatare motorie.

Nucleii de substanta cenusie

- prolifereaza in substanta alba

- se gasesc atat in vermis, cat si in emisferele cerebeloase

- sunt patru perechi de muschi cerebelosi:

39

Violeta ROTARESCU


- nucleii fastigiali (in paleocerebel) care sunt in legatura cu

maduva spinarii, nucleii vestibulari, substanta reticulata,trunchil

cerebral

- nucleii globulari – in emisferele cerebeloase:

- globos

- emboliforeu

sunt in legatura cu substanta rosie sI talamus

- nucleii dintati (dantelati) – se afla in centrul emisferei

cerebeloase si tin de neocerebel fiind in legatura cu nucleul

rosu, talamus si alte formatiuni

Substanta alba

- este formata din fibre mielinice:

- de asociere – legate in aceasta emisfera

- comismale – legate in emisfera

- de proiectie – permit interactiunea cerebelului cu alte formatiuni

ale sistemului nervos central

- la nielul cerebelului majoritatea fibrelor de proiectie sunt ascendente

(aferente)

- principalele aferente sunt:

- vestibulare – ajung in lobul floculonodular

- spinale – ajung in vermis

- corticale – ajung in laterala emisferelor

- olivare – ajung in scoarta cerebeloasa

Functiile cerebelului

- multiple

- multa vreme s-a crezut ca cerebelul are trei functii elementare:

40

Violeta ROTARESCU


- imitarea miscarii

- miscarile complexe

- corectia miscarilor

- descrierea functiilor s-a facut prin extirparea cerebelului la animale si prin

studiile in lumea umana

- studiile mai recente arata ca cerebelul:

- este o veriga importanta a feedbackului chinestezico-motor,

contribuind la tonusul muscular, pozitia corpului, contractia si

relaxareaadecvata a muschilor implicati in miscare sau

- asigura precizia miscarilor voluntare (apucarea si manipularea

adecvata a obiectelor)

- modulator de impulsuri sensibile proprioceptive vestibulare si tactile

care ajung la scoarta cerebrala

- reglarea functiilor vegetative ale organismului

Lobul anterior al cerebelului – paleocerebelul – controleaza muschii

antigravitationali

Lobul posterior al cerebelului – neocerebelul – actioneaza ca o frana

pentru miscarile voluntare, mai ales cele ale maniei.

Lezarea cerebelului acre ca efect afectarea unei functii mai generale,

legate de valoarea temporala a unei sarcini (retroactiv), precum si ca

discriminare intre doua sarcini cu durate diferite.

Simptomele lezarilor cerebeloase

Holmes a fost primul care a descris simptomele lezarii cerebeloase.

- hipotonie

- ataxie (erori de miscare, regularitatea miscarilor)

- tremor intentional (mai marcat la terminarea miscarii)

41

Violeta ROTARESCU


Trebuie mentionate apoi la membrele ipsilaterale. Apar si trebuie legate

de ortostatism sI dizartrie (vorbire sacadata sau exploziva).

Afectarea membrelor atinge mai mult membrele inferioare, cele superioare

fiind practic normale.

Cu timpul, leziunile cerebeloase tind sa se amelioreze daca procesul

patologic nu progreseaza.

O leziune cerebrala aparuta ulterior poate sa duca la reaparitia semnelor

de disfunctie tipic cerebeloasa ceea ce demonstreaza ca, cel putin la tineri,

functiile cerebeloase pot fi preluate de alte formatiuni ale creierului.

42

Violeta ROTARESCU


Diencefalul

Structurile diencefalice se găsesc în continuarea şi desupra

mezencefalului, în jurul ventriculului III, fiind acoperit de emisferele cerebrale.

Se compune din două formaţiuni mari: talamoencefalul (thalamus,

metatalamus, epitalamus) şi hipotalamus.

Talamusul

Este alcătuit din două corpuri ovoide de substanţă nervoasă. Se mai numesc

şi corpi optici. Este format din mai mulţi nuclei (cinci grupe):

1. grupul nuclear anterior

- primeşte aferenţe de la corpii mamilari

- trimite eferenţe către cortexul cingulat şi emisferele

cerebrale

2. nucleii liniei mediane

- se conectează cu hipotalamusul şi alte formaţiuni de

substanţă cenuşie subcorticală

3. nucleii mediali

- trimit eferenţe în lobul frontal şi cortexul motor

4. masa nucleară laterală

- primeşte aferenţe senzoriale (spinotalamice)

- trimite eferenţe în lobul parietal

5. nucleii posteriori (formaţi din nucleul pulvinar şi corpii geniculaţi medial şi

lateral)

43

Violeta ROTARESCU


- se conectează cu cortexul lobului temporal şi parietal.

Conexiunile talamusului

Talamusul este o structură senzorială crucială subordonată scoarţei cerebrale.

La acest nivel fac sinapsă căile tuturor formelor de sensibilitate, cu excepţia

căilor olfactive, care ajung la cortex direct, nu prin talamus.

Nu toate fibrele talamice ajung la cortex: unele se termină în nuclei cenuşii

subcorticali. Din acest punct de vedere identificăm:

- nuclei talamici cu proiecţie corticală (nucleul thalamic

ventral, nucleul arcuat, nucleul reticulat etc)

- nuclei talamici cu proiecţie subcorticală (nucleii

intermediari, nucleii ventriculari)

- nucleii talamici de asociaţie (laterali, laterodorsali etc)

Nucleii din prima categorie au conexiuni în ambele sensuri cu cortexul, formează

deci, împreună cu câmpurile corticale, unităţi funcţionale stabile.

Căile mari senzoriale se termină în nuclei cu proiecţie corticală dar trimit

colaterale şi la nuclei cu proiecţie subcorticală.

Toate conexiunile eferente ale talamusului influenţează activitatea căilor

extrapiramidale (descendente). Controlul cortexului se exercită prin mai multe

circuite care include şi talamusul (de ex: circuitul cortico-ponto-cerebelo-talamo-

cortical)

Cercetările desfăşurate de-a lungul timpului au evidenţiat existenţa a două tipuri

de nuclei talamici:

44

Violeta ROTARESCU


- specifici – sunt legaţi funcţional de diferite sisteme

senzoriale (visual, auditiv etc); pulvinarul integrează

impulsurile auditive, vizuale şi somatice).

- nespecifici – sunt legaţi în special de zonele asociative ale

talamusului; funcţionarea lor nu este pe deplin cunoscută.

În concluzie, talamusul conţine:

- nuclei de transmisie (de releu) A.

- nuclei cu proiecţie difuză B.

A. Nucleii de transmisie au următoarele caracteristici:

- fiecare prelucrează o singură modalitate senzorială sau un

input venit din zona motorize

- fiecare se proiectează într-o regiune specifică a cortexului

- fiecare primeşte inputuri recurente de la regiunea cerebrală

pe care s-a proiectat (recurenţa inputurilor permite

modularea inputurilor primite funcţie de activitate)

- un nucleu talamic senzorial transmite într-o anumită

regiune corticală (senzorială, motorie sau reglatorie) numai

o modalitate informaţională senzorială; aceste informaţii

reprezintă treapta iniţială a generării percepţiei senzoriale

- alţi nuclei senzoriali trimit impulsuri către ariile asociative

ale cortexului, unde se integrează sistemele senzoriale

care iau parte la iniţierea comportamentului

- nucleii talamici motori trimit impulsuri către cortexul motor,

pentru a-l informa despre activitatea motorie desfăşurată

de alte formaţiuni (cerebelul)

- toţi nuclei de transmisie trimit impulsuri către sistemul de

reglare

B. Nucleii cu proiecţie difuză trimit impulsuri către toate regiunile corticale, cu

efect în reglarea nivelului general de excitabilitate corticală.

45

Violeta ROTARESCU


Din punct de vedere clinic

Apar mai multe entităţi nosografice în lezarea talamusului. Cel mai vechi

cunoscut este sindromul talamic, cu următoarele simptome neurologice:

- hemianestezia contralaterală (consecutivă unei hemoragii

talamice)

- durere de cap de tip arsură, intensă (hiperpatie),

persistentă, se accentuează în stress emoţional şi

oboseală

- tremor intenţional (în cazul lezării nucleului lateral ventral)

- ataxia membrelor inferioare (în funcţie de tulburarea

sensibilităţii profunde)

- tulburări simpatice (ptoză palpebrală etc)

- tulburări motorii (hemipareză)

- uneori, tulburări de gust.

O altă afecţiune este afazia talamică . aceasta include:

- tulburări de dinamică a expresiei şi fluenţei verbale

- voce slabă

- răspunsuri scurte

- debit încetinit şi sacadat

- incoerenţa discursului

- afectare persistentă, disociativă, a memoriei (în special a

celei verbale), manifestată prin deficit al memoriei logice şi a

capacităţii de a crea asociaţii

Afazia talamică are evoluţie favorabilă, cu excepţia memoriei verbale.

46

Violeta ROTARESCU


O altă afecţiune este sindromul de neglijenţă talamică, cu două manifestări

principale:

- neglijenţă motorie

- neglijenţă spaţială

Neglijenţa motorie este un defect de utilizare a unei jumătăţi de corp, cu toate că

aceasta este perfect funcţională. Prin incitare verbală acest defect poate să

dispară parţial.

Neglijenţa spaţială este legată în special de analizatorul visual şi constă în

devierea privirii spre dreapta şi refuzul explorării spaţiului stâng (această

deficienţă este confirmată şi de testele neuropsihologice).

În afara acestor simptome mai pot apărea şi altele:

- tulburări de recunoaştere a locurilor (familiare)

- tulburări ale orientării spaţiale

- apraxie constructivă

- deficit de memorie anterogradă pentru materialul vizuo-

spaţial

- spontaneitate excesivă a limbajului

- confabulaţii extravagante

Alte tulburări ţin de sfera emoţională – sunt evidente în manifestările motorii sau

expressive, pentru că talamusul intervine ca modulator al proceselor affective.

De aceea, anumite intervenţii chirurgicale sunt destinate reducerii tensiunilor

emoţionale, anxietăţii, agitaţiei şi agresivităţii bolnavilor psihici.

Lezarea nucleilor anteriori duce la modificarea stării de conştienţă şi se soldează

cu scăderea reactivităţii emoţionale.

47

Violeta ROTARESCU


Stimularea nucleului postero-ventral duce la creşterea nivelului de anxietate în

mişcările offensive şi fenomene vegetative corespunzătoare.

Metatalamusul

Este format din din corpii geniculaţi mediali şi laterali.

Corpii geniculaţi laterali

- se leagă de coliculii cvadrigemeni superiori

- la acest nivel se termină fibrele optice

- prelucrările vizuale la acest nivel permit diferenţieri între

întuneric şi lumină şi orientarea în spaţiu în raport cu

stimuli luminoşi

- sunt formaţi din două părţi: partea ventrală (veche

filogenetic) şi partea dorsală stratificată (nouă filogenetic);

aceasta din urmă expediază semnale la scoarţa cerebrală

(scizura calcarină şi ariile 18, 19) şi are şase straturi (la

om)

Corpii geniculaţi mediali

- sunt conectaţi cu coliculii cvadrigemeni inferiori

- aici fac sinapsă căile auditive şi de aici ajung impulsuri la

ariile auditive corticale (prima circumvoluţie temporală)

Epitalamusul

Se găseşte în partea superioară a diencefalului şi este compus din glanda epifiză

(pineală) şi din aparatul habenular.

Glanda epifiză

48

Violeta ROTARESCU


- după vârsta de 7 ani involuează iar după 14 ani se calcifică

- este o glandă endocrină cu rol important în dezvoltare

- exercită efect frenator asupra sferei sexuale

- exercită efect important în metabolismul protidic, glucidic şi

mineral

- hormonul principal este melatonina, derivate din serotonină

- melatonina este secretată maximal noaptea (serotonina

ziua) iar secreţia ei scade de la naştere până la bătrâneţe

- nu s-a demonstrate la om şi primate efectul antigonadotrop

al melatoninei (întârzierea declanşării pubertăţii, de ex.)

- rolurile melatoninei sunt: modularea excitabilităţii cerebrale;

influenţarea fiziologiei somnului; un posibil rol inhibitor

asupra creşterii tumorilor neoplazice la om; reglarea

activităţii şi a altor glande (hipofizei, pancresului endocrine,

suprarenalelor, glandelor sexuale)

Aparatul habenular - conţine numeroase fibre albe şi substanţă cenuşie (nuclei

habenulari)

- fibrele albe se conectează în general cu structuri

subcorticale

49

Violeta ROTARESCU


Hipotalamusul

Reprezintă mai puţin de 1% din totalul volumului creierului uman. Este format

dintr-o porţiune supraoptică, una tuberală şi una mamilară (văzute din faţă în

spate).

Nucleii hipotalamusului se împart în patru grupe principale:

1. grupul anterior – format din nucleul paraventricular şi cel supraoptic. Ei

secretă hormoni care sunt trimişi la adenohipofiză.

2. grupul lateral – nucleul tuberomamilar şi nuclei tuberali laterali.

3. grupul mijlociu – nuclei hipotalamici ventromedial şi dorsomedial

4. grupul posterior – nuclei tuberculilor mamilari

Fiecare nucleu contribuie la realizarea unei anumite funcţii.

Conexiunile hipotalamusului

Hipotalamusul posedă o bogată reţea de conexiuni, atât interne cât şi externe,

care influenţează atât sistemul nervos central cât şi pe cel vegetativ. Este,

deasemenea, foarte important pentru sistemul endocrin, prin intermediul hipofizei

Căile aferente

- fascicolul telencefalic – leagă scoarţa de hipotalamus,

având efect excitator şi inhibitor. Principalele informaţii sunt

legate de organele viscerale.

- Fascicolul talamo-hipotalamic – leagă talamusul de

hipotalamus.

- Stria terminalis – leagă amigdala de hipotalamus

- Fibre directe spinotalamice – vin dinspre thalamus.

50

Violeta ROTARESCU


Există, deasemenea, legături ale hipotalamusului cu aparatul vizual, prin fibre

care leagă chiasma optică de partea “vizuală” a hipotalamusului. Aceste fibre

provin din celulele vegetative ale retinei, trec prin nervii optici, chiasma optică şi

ajung la unii nuclei hipotalamici şi în lobul posterior al hipofizei. Efectul principal

este acela că semnalele luminoase pot influenţa sistemul vegetativ atât direct cât

şi prin intermediul hipofizei.

Căile eferente

- tractul hipotalamo-hipofizar (care are legături cu hipofiza)

- tractul hipotalamo-habenular (care are legături cu epifiza)

- tractul hipotalamo-talamic (realizează legătura ascendentă

cu scoarţa cerebrală)

- sistemul periventricular (leagă hipotalamusul de aproape

aproape toate formaţiunile cenuşii ale trunchiului cerebral)

- tractul tubero-hipofizar – leagă hipotalamusul de pituitara

posterioară

Majoritatea fibrelor sunt bidirecţionale (cu excepţia tractului hipotalamo-hipofizar

şi a fibrelor care vin dinspre retină (cu rol în reglarea ritmului circadian – lumină/

întuneric)

Funcţiile hipotalamusului

Hipotalamusul are atribuţii directe în reglarea mediului intern al organismului:

- neuroendocrin

- autonom

- motivaţional

51

Violeta ROTARESCU


Reglarea sistemului neuroendocrin

Hipotalamusul, împreună cu sistemul limbic, participă direct la reglarea mediului

intern, în vederea menţinerii constantelor acestuia.

Controlul emoţiilor şi a comportamentelor emoţionale se face indirect de către

hipotalamus, în conjuncţie cu formaţiunile înalte ale sistemului limbic şi ale

neocerebelului.

Datele anatomice indică faptul că hipotalamusul conţine un mare număr de

nuclei şi reţele neuronale care regleză funcţii vitale ca: temperature, ritmul

cardiac, tensiunea arterială, osmoza sangvină, ingestia de apă şi alimente; în

plus, organizează motor răspunsurile endocrine în comportamente emoţionale

adaptative.

În primul rand, hipotalamusul controlează activitatea glandei pituitare, care

controlează, la rândul ei, celelalte glande endocrine (tiroida, paratiroidele,

suprarenalele, glandele sexuale etc). Aceste glande descarcă hormoni care

reglează activitatea hipotalamusului şi hipofizei.

Hipotalamusul

Feed-back

Hipofiză

glandă glandă glandă

hormon hormon hormon

Mulţi neuroni hipotalamici sunt specializaţi în secreţia peptidelor. Acestea ajung

fie în spaţiul synaptic (ca neurotransmiţători), fie în circulaţia sangvină, de unde

acţionează ca hormone, controlând excitabilitatea neuronală şi eficacitatea

52

Violeta ROTARESCU


sinaptică. Pot, deasemenea, controla eficacitatea sistemului endocrin, fie direct,

fie indirect.

Controlul direct se exercită prin descărcarea în circulaţia sangvină a

neurohipofizei a produşilor neuroendocrini. Controlul indirect se face prin

intermediul adenohipofizei.

Neuronii peptidici sunt magnocelulari şi parvocelulari.

Neuronii magnocelulari

Eliberează oxitocina şi vasopresina.

Vasopresina - este secretată în hipotalamus şi depozitată în hipofiză.

a. produce vasoconstricţie şi reabsorbţia apei de către rinichi (în absenţa ei

volumul urinar ar putea ajunge la 15-20 litri în 24 h).

b. intervine în mecanismul învăţării şi memoriei (nu se cunosc exact

mecanismele), probabil prin influenţarea secreţiei de ARN.

Oxitocina – este secretată în nucleul paraventricular din hipotalamus. Efectele

sale sunt contracţia uterină şi secreţia lactată. La bărbaţi efectele sale sunt mai

obscure.

Alcoolul, stresul şi serotonina inhibă secreţia de oxitocină, în vreme ce dopamina

stimulează descărcarea de oxitocină.

Sistemul neurosecretor parvocelular

Secretă hormoni inhibitori şi de eliberare (releasing) – substanţe care eliberează

sau inhibă eliberarea hormonilor din glanda pituitară anterioară.

Substanţele de stimulare a eliberării hormonilor sunt (de ex.): TRH (factorul de

eliberare a tirotropinei), CRH (factorul de eliberare a corticotropinei), FSH

53

Violeta ROTARESCU


(factorul de eliberare al hormonilor foliculari), LHRH (factorul de eliberare al

hormonului luteinizant) etc.

Factorii de eliberare a hormonilor pituitari determina descarcarea, de catre

glanda, a hormonilor corespunzatori, care regleaza secretia glandelor din corp.

De exemplu, GRH (factorul de eliberare a hormonului de crestere)

determina descarcarea de GH (hormonul de crestere), care influenteaza

cresterea scheletului si a sistemului muscular. Afectarea secretiei de GH, in sens

pozitiv, duce la gigantism, iar in sens negative (scadarea secretiei), la nanism

hipofizar.

Secretia de hormone este pulsatila, ea fiind descarcata in sange in valuri

pe parcursul unei zile.

Neuronii magnocelulari si parvocelulari contin peptide de diferite tipuri,

raspandite in tot sistemul nervos.

Neuronii hipotalamici participa la patru mari clase de reflexe:

1. reflexe conventionale (input si output neural)

2. reflexe cu input neural si output umoral

3. reflexe cu input humoral si output neural

4. reflexe cu input si output umoral

Exemple:

Expulzia fetala din timpul nasterii are calea aferenta neurala si calea eferenta

umorala

Fluxul urinar are atat inputul cat si outputul umorale (existenta unei lipse de

apa in corp duce la eliberarea rapida de vasopresina; readucerea apei in

organism, in acest mod, determina descarcarea mai lenta de vasopresina in

sange).

54

Violeta ROTARESCU


Lactatia, nasterea si deshidratarea produc modificari dramatice a neuronilor

magnocelulari, precum si a terminatiilor neuronale din hipofiza posterioara,

pentru ca organismul sa faca fata solicitarilor maxime)

Functia de reproducere

Zona tuberala a hipotalamusului este esentiala in mentinerea nivelului bazal

de hormone gonadotropic, in vreme ce aria preoptica este necesara pentru

eliberarea ciclica a gonadotropinei (inainte de ovulatie).

Disfunctiile hipotalamusului

Tumorile si alte procese patologice influenteaza dezvoltarea sexuala se pot

solda cu pubertate precoce sau, opus, hipogonadism (subdezvoltarea

caracteristicilor sexuale secundare, associate cu somnolenta, obezitate si diabet

insipid).

Distrugerea doar a unei jumatati a hipotalamusului poate produce o tulburare

usoara si tranzitorie a functionarii acestuia. Distrugerea bilaterala (nu si

simetrica) a hipolalamusului duce la aparitia simptomelor specifice.

Varsta joaca un rol important

- la nou-nascuti functiile hipotalamusului nu sunt stabilizate (necesita

reglare din exterior)

- la varstnici apar tulburari de somn, activitate motorize scazuta,

preferinta pentru anumite mancaruri, sensibilitate fata de schimbarea

temperaturii, ceea ce echivaleaza cu o reducere a mecanismelor

homeostatice hipotalamice – efecte constatate si experimental, la

animale cu leziuni ventromediale ale hipotalamusului)

55

Violeta ROTARESCU


Reglarea sistemului nervos autonom si a functiilor vegetative

Functionarea autonoma nu este difuza, asa cum s-a crezut multa vreme,

ci este inalt specializata la nivelul hipotalamusului, pentru stimularea unor fibre

produce raspuns la un organ periferic specific

Hipotalamusul are ca atributie principala coordonarea functiilor autonome

(vegetative) intre ele, precum si a acestora cu activitatile intregului organism.

Hipotalamusul este cel mai important centru subcortical de reglare a

activitatii simpatice si parasimpatice; rolul este acela de mentinere a unei stari

interne de supravietuire a organismului in conditii optime de activitate.

Controlul parasimpatic tine de hipotalamusul anterior (si produce

bradicardie, vasodilatatie periferica, cresterea aciditatii sucului gastric, cresterea

tonusului tractului digestive si scaderea tensiunii arteriale).

Controlul simpatic tine de functionarea hipotalamusului lateral si posterior

(intensificarea activitatii somatice si metabolice in stres emotional, atac si fuga,

evidentiate prin dilatatia pupilelor, tahicardie, cresterea tensiunii arteriale, inhibitia

peristaltismului, tonusului vezicii si a intestinelor).

Afectarea hipotalamusului posterior duce la letargie emotionala, somn

anormal si scaderea temperaturii ca urmare a diminuarii generale a activitatii

somatice si viscerale). Leziunile hipotalamice induse experimental conduc la

tulburari ale mucoasei esofagului, stomacului si duodenului, ulcere acute ale

stomacului si perforarea mucoasei gastrice plus hemoragii si ulcere

gastrointestinale).

56

Violeta ROTARESCU


Excitarea hipotalamusului anterior se soldeaza cu hipermotilitate a

tractului gastrointestinal, plus evacuare (defecatie) si mictiune frecventa.

Stimularea hipotalamusului lateral are ca efect producerea hipertensiunii

arteriale.

Tulburarile cardiovasculare insotesc afectarile trunchiului cerebral si

hipotalamusului si se reflecta in hipertensiune, aritmii cardiace si modificari ale

EKG-ului (simularea unui infarct miocardic acut la bolnavi fara antecedente

cardiace)

Tulburarile respiratorii sunt frecvente in structura sindroamelor

hipotalamice. Experimental, lezarea hipotalamusului la animale duce la edem

pulmonar si hemoragii pulmonare).

Tulburarile gastrointestinale sunt omniprezente. Pot merge pana la

hemoragii si ulceratii (dupa interventii chirurgicale pe creier, cu afectari

hipotalamice consecutive).

Epilepsia diencefalica – poate sa apara atunci cand este lezata o parte din

structura hipotalamusului sau a struturilor adiacente acestora. Se pune acest

diagnostic atunci cand criza epileptica se asociaza cu alte disfunctii hipotalamice

précis identificate (criza epileptica apare pe fond de cefalee puternica, la care se

asociaza ameteala, tendinta de a cadea, inrosire a fetei si a bratelor, puls slab,

ochi exoftalmici).

Hipotalamusul si motivatia

Starile motivationale activeaza comportamente complexe cu effect asupra

reglarii temperaturii, satisfacerii foamei, setei, si a cerintelor sexuale.

57

Violeta ROTARESCU


Starile motivationale sunt mai putin correlate cu stimularile din exterior, ci

mai curand cu oscilatiile homeostaziei interne. O posibila exceptie este reglarea

temperaturii, care se face prin echilibrarea dintre stimuli interni si externi.

Stimulii interni pentru foame, sete si comportament sexual sunt mai dificil

de identificat si manipulat.

Controlul fiziologic de reglare a homeostaziei functioneaza prin

mentinerea unei variabile la un nivel dat (nivel masurat cu ajutorul detectorilor

externi, care o compara cu o valoare fixata). Cand valoarea acesteia nu se

suprapune exact pe valoarea fixate, atunci detectorii de erori genereaza semnale

de eroare, iar sistemul de control aduce variabila respective la nivelul correct. In

cazul foamei, stimulul intern este hipoglicemia iar stimulul extern vederea sau

mirosul hranei.

58

Violeta ROTARESCU


TELENCEFALUL

Sunt formate din:

- sistemul limbic

- substanta alba (in interior)

- scoarta cerebrala (la exterior)

Suprafata emisferei cerebrale:

- este formata din doua jumatati/emisfere

- fiecare emisfera este formata din trei fete:

- externa (superolaterala)

- interna (mediala)

- inferioara (bazala)

- superioara

- inferolaterala

- inferomediala

Suprafata externa este brazdata de farte multe circumvolutiuni (ginesuri)

separate prin scizuri/santuri – aria cortexului uman = 2.200 cm 2 (o treime este

vizibila la suprafata, restul este ascuns de scizuri/fisuri.

Cele trei santuri mari sunt:

- lateral (Sylvius)

- central (Rolando)

- perpendicular extern

determina impartirea scoartelor cerebrale in lobi

- frontal

- pariental

- temporal

- occipital

59

Violeta ROTARESCU


Lobul frontal - delimitat posterior de scizura lui Rolando sI inferior de scizura lui

Sylvius

- este traversat de trei santuri sI patru ginusuri

- in zona posterioara, intre scizura lui Rolando sI santul precentral se

formeaza ginusul precentral

- se imparte in trei parti:

- frontala superioara (F1)

- frontala mijlocoe (F2)

- frontala inferioara (F3)

Lobul temporal - este situat inferir de scizura lui Sylvius sI anterior de scizura

perpendiculara externa (preocapitala)

- este impartit in trei circumvolutii paralele: temporala superioara, medie

sI superioara sI doua ginusuri plasate anterior sI posterior

- ginusul anterior = aria auditiva primara

Lobul pariental - se intinde de la santul central pana la cel parieto-occipital (scizura

perpendiculara exterioara)

- posterior santului central se gaseste santul postcentral, care imparte

lobul pariental in ginusul postcentral sI o arie posterioara maimare.

Ginusul postcentral = aria somatosenzitiva sI are numeroase conexiuni

Lobul occipital - situat in spatele santului parieto-occipital

- este brazdat de numeroase santuri

60

Violeta ROTARESCU


In profunzimea santului lateral se afla o formatiune numita insula avand

forma unei piramide cu varful in jos.

Este o formatiune veche ramasa in acest loc pe parcursul evolutiei

filogenetice a emisferelor cerebrale, fiind acoperita de formatiuni mai noi

filogenetic.

Se afla in legatura cu cortexul preolfactiv (zona paralimbica).

Suprafata mediala

- contine corpul calos - cea mai proeminenta formatiune alba a

emisferei cerebrale

- in regiunea anterioara a suprafetei mediale se gaseste santul cingulat

care imparte suprafata intr-o zona exterioara sI una inferioara. Zona

exterioara apartine lobului frontal.

- La acest nivel se prelungeste sI scizura calcarina, care delimiteaza pe

aceeasI suprafata lobul parietal de cel occipital

Suprafata inferioara este delimitata de scizura lui Sylvius intr-o portiune

anterioara mai mica sI una posterioara mai mare, de functii distincte.

Sistemul limbic

- denumire data de Broca in 1878 pentru a caracteriza cortexul primitiv

care formeaza un inel in jurul trunchiului cerebral

- studiul sau a starnit interes dupa ce s-a relevat rolul lui in

comportamentul emotional (are conexiuni cu

si cei arii ale sistemului olfactiv).

- Cercetarile demonstreaza implicarea lui in comportamentele de

cautare a prazii, crestere, crestere a pieilor, imperechere, raspunsuri

emotionale, echilibrul intre comportamentul normal sI cel agresiv,

formarea memoriei (in special a celei emotionale).

61

Violeta ROTARESCU


Afectarea sistemului limbic – patologia unor demente, tulburari afective,

epilepsie de lob temporal etc. (la aproximativ 60% din pacientii epileptici originea

crizelor se afla in sistemul limbic).

Studiile imagistice si experimentale au relevat urmatoarele structuri

componente ale sistemului limbic:

- nervii, bulbul si tractul olfactiv;

- stria olfactiva si ajunsul olfactiv;

- trigonul olfactiv;

- lobul piriform si cortexul piriform;

- compexul nuclear amigdaloid;

- aria septala;

- formatiunea hipocampica;

- forniscul;

- hipotalamusul;

- nucleii talamici limbici si paralimbici;

- aria limbica a ganglionilor bazali;

- cortexul limbic;

- cortexul paralimbic;

- etc.

Alti autori considera ca in sistemul limbic intra doua grupe de structuri:

A. Grupa structurilor concentrice;

B. Grupa structurilor marginale.

In A intra lobii olfactivi, substanta perfor. anterioara, aria hipocampus,

cortexul periamigdaloid si cortexul peripiriform.

In B intra:

- circulvolutiunea corpului calos;

- circumvolutiunea hipocampului;

- lobul insulei;

- partea anterioara a lobilor temporal sI frontal (din neocortex).

Cele mai importante structuri ale sistemului limbic sunt hipocampul si

amigdala.

62

Violeta ROTARESCU


Acestea sunt localizate in partea mediala a lobului temporal anterior si sunt

foarte sensibile la leziuni anoxice si la infectii virale.

Hipocampul - structura complexa, situat in peretele medial al emisferei cerebrale;

- in lobul lateral = monstru sau calut de mare;

- studiul lui este foarte important din cauza asocierii lui cu epilepsiile de

lob temporal;

- este format din trei parti principale:

1. aria principala receptoare (nuclei granulari, girus dintat);

2. hipocampul propriu-zis (campurile piramidale);

3. biculum (sursa de eferenta).

La hipocamp substanta alba se afla la exterior iar substanta cenusie este

profunda (cortex cerebral inversat).

Substanta alba se numeste alveus.

Substanta cenusie este organizata, in cea mai mare parte in 6

straturi celulare (pe alocuri poate avea 4 straturi).

Girusul dintat este o structura trilaminara.

Structurile olfactive

- contin inelul format din hipocamp si girusul si formeaza marele lob limbic;

- cuprind structuri mai putin diferentiate (paleocortex);

- este implicat in eucodam (achizitionarea memoriei noi); distrugerea

bilaterala a hipocampului duce la amnezie anterograda durabila si

profunda,

- are num aferente si un sistem eferent (fornixul), cu proiectii corticale

difuze.

Caracteristici:

- pae. nu poate inregistra in memorie stimuli sau evenimente explicate

constiente;

- Capacitatile intelectuale (limbaj si memoria imediata sunt intacte);

- Se poate asocia cu grade diferite de amnezie retrograda;

63

Violeta ROTARESCU


- tin de amnezie si invatarea spatiala (hipocrate = formarea hartii

cognitive spatiale)

- poate sa se asocieze cu pierderea informatiei verbale si chiar a celei

non-verbale.

AMIGDALA

- stabileste conexiuni directe cu alte arii corticale, hipocampul, talamusul

sI au regiuni din trunchiul cerebral;

- este formata din 2 parti:

- o parte corticomediala, de care este atasat un nucleu de talie

mica;

- o parte laterobazala, foarte dezvoltata la primate.

- conexiunile sale sunt bidirectionale, atat cu cortexul, cat sI cu

hipocampul, cu relevanta pentru functiile cognitive superioare. De

asemenea, amigdala este conectata bidirectional cu zona subcorticala,

in special cu caile vizuale (interpretarea emotionala - furie – a stimulilor

vizuali);

- desI primeste numeroase impulsuri olfactive, amigdala nu este un

centru important pentru discrim. Olfactiva;

- studiile intensive ale amigdalei in ultimii ani au relevat rolul acestei

formatiuni in:

- realizarea unor modificari visceromotorii sI somatomotorii;

- memorie sI emotii (componente afective ale memoriei);

- modificarea starii de somn;

- modificarea mobilitatii gastrointestinale;

- modificarea ratei cardiace;

- modificarea TA.

Stimularea amigdalei are efect numai daca sub sunt in stare de veghe

(sunt treji). In somn stimularea ei nu are nici un efect. Amigdala nu este implicata

in functiile homeostatice normale.

64

Violeta ROTARESCU


Distrugerea bilaterala a lobilor temporali la maimute (inclusiv a unor

structuri limbice) duce la aparitia unor modificari emotionale, comportament

foarte important:

- imblanzire;

- linistire emotionala;

- tendinte orale (duc totul la gura);

- hipersexualitate;

- tendinte compulsive;

- hipermetamorfoze (schimbarea frecventa a sI

sentimentului de placere);

- lipsa recunoasterii obiceiurilor familiare : dovada implicarii amigdalei in

invatare (sau a asocierii unui stimul cu un raspuns afectiv (emotional).

Alte studii (realizate pe primate) au evidentiat rolul amigdalelor in

comportamentele de evitare, sexuale, de hranire, sociale.

Intensitatea studiata clinic este legatura dintre amigdala sI epilepsia de lob

temporal. DesI epilepsia de lob temporal nu este limitata la amigdale, intrucat

decarcarea se raspandeste rapid in tot lobul, multe din simptome sunt asociate

cu activarea amigdalei.

Fenomenele autonome ale crizelor

- discomfortul epigastric si toracic;

- greata;

- palpitatii;

- frison;

- paloarea/inrosirea fetei;

- tahipnee/apnee;

- salivatia;

- eructatia (ragaiala);

- mictiunea involuntara;

- defecatie/diaree.

Modificarile afective

- teama (cel mai frecvent intalnit simptom) – de la usor la intens;

65

Violeta ROTARESCU


- suparare, depresie sau singuratate;

- setea/impulsul de a bea (asociat cu fenomenele afective).

Modificari perceptive (nu implicaaparitia halucinatiilor)

modificari de tipul iluziilor vizuale sI auditive, distorsiuni sI alterari ale

actului perceptual;

66

Violeta ROTARESCU


Ariile corticale

Structura sistemului central diferă de la o zonă la alta (ca grosime, densitatea

pături celulare, orientare a celulelor sau numărul acestora). Funcţie de aceste

aspecte au fost descrise peste 50 de arii corticale (harta Brodmann).

Funcţie de predominanţa celulară:

• piramidală - arie corticală motorie

• granulară - arie corticală sensorială

• strat I, II (chiar III) – arie corticală de asociaţie (în întreg neocortexul)

Cortexul este o zonă vastă de recepţie, de comandă - central şi de integrare a

impulsurilor.

• Cortex somatosenzorial

• Cortex motor / efector

Cortexul somatosenzorial

• joacă un rol important în prealuarea tuturor inputurilor senzoriale de la

nivel somatic.

• Există două arii importante în preluarea informaţiilor senzoriale:

Aria senzorială somatică primară

Aria senzorială somatică secundară

Cortexul senzorial somatic primar S I

• se găseşte în girusul postcentral, şanţul central şi porţiunea superioară şi

inferioară a lobilor parietali

• are patru arii funcţionale – ariile Brodmann 1, 2, 3a şi 3b cu roluri diferite

în suprafaţa somatică

67

Violeta ROTARESCU


• aria 1 – primeşte sensibilitatea externă şi proprioceptivă prin fibre talamice

directe şi prin eclaterale din aria 3

• aria 2 – aici sosesc de la talamus doar fibre subţiri proprioceptive şi

kinestezice centralaterale

• aria 3 – responsabilă, de asemenea, de sensibilitatea extraceptivă

(dureroasă)

Cortexul senzorial somatic secundar – S II

• se află pe partea superioară a şanţului lateral

• este mai mic decât cel primar

Ambele arii sunt conectate şi cu cortexul motor piramidal şi au trei tipuri de axoni:

de asociere, colosali şi de proiecţie.

Conexiunile de asociere unesc neuronii diferitelor regiuni corticale din această

emisferă centrală.

Conexiunile caloase unesc neuronii aflaţi în cele două emisfere cerebrale.

Conexiunile de proiecţie trimit axoni la structurile subcorticale (ganglioni bazali,

talamus, măduva spinării).

În concluzie, sistemul somatic are două mari tipuri de aferenţe: sensibilitate

termoalgezică şi sensibilitate epicritică (tactil fină) + poziţia articulaţiilor.

Cortexul vizual

Traseul vizual este următorul:

Retină -> nucleul geniculat lateral

Retină -> mezencefal (coliculii superiori)

68

Violeta ROTARESCU


Retină -> mezencefal (aria pretectală)

Doar nucleul geniculat lateral prelucrează informaţia vizuală, restul generează

reflexe de tipul reflexului pupilar sau mişcare oculară.

Inputul senzorial vizual ajunge în aria vizuală 1 – V1 (cortex striat) = câmpul 17

Brodmann.

Influxurile care ajung aici sunt contralaterale.

Neuronii acestei zone răspund în mod specific la anumite tipuri de stimulări

vizuale (pot răspunde la linii verticale, nu şi la cele oblice sau orizontale, din

câmpul receptor). Ei se numesc neuroni complecşi şo neuroni hipercomplecşi.

Neuronii complecşi răspund la mai mulţi stimuli care au aceeaşi orientare în

câmp.

Neuronii hipercomplecşi integrează influxurile de la neuronii complecşi.

Neuronii plasaţi în straturi diferite au roluri diferite – unele prelucrează conturul

grosier al stimulului, altele prelucrează coloana, textura şi paternul stimulului.

În V1 neuronii sunt orientaţi în coloane distincte funcţional, între care există

interconexiuni.

Aria vizuală

V2

aria 18 Brodmann

� reprezintă imaginea în oglindă a ariei 17

� este principala arie de asociere şi centru

al memoriei vizuale

� rol în organizarea imaginii şi în

acomodare

Aria vizuală aria 19 Brodmann

69

Violeta ROTARESCU


V3 � aici de formează fibre motorii care se

proiectează subcortical

� au rol în vederea stereoscopică

(orientarea spaţială, perceperea formelor,

imaginea corpului, mişcarea în profunzime

şi localizarea imaginilor

Ariile vizuale V4,,V5 şi V6 au localizări mai reduse spaţial (între celelalte arii sau

pe faţa mediană a emisferei centrale).

V4 – rol în percepţia colorată

V5 – perceperea formelor aflate în mişcare

V6 – reprezentarea spaţiului

Cortexul auditiv

- localizarea în spaţiu la nivel cortical se realizează prin compararea diferenţelor

de intensitate şi timp recepţionate de fiecare ureche

• Cortexul auditiv este organizat în coloane (la fel ca cel vizual şi somatic)

conectate între ele dar şi cu harta corticală spaţială a localizării sunetului

• La cortexul auditiv se adaugă două arii funcţionale în lobii frontal (Broca)

şi temporal (Wernicke) care au legătură cu percepţia sunetelor vorbirii

Cortexul auditiv se împarte în:

• aria auditivă primară (specializată pentru recepţia sunetelor de diferite

intensităţi)

• aria auditivă secundară A 2 câmpurile 42, 22 (cu importanţă în

discriminarea zgomotelor şi vocilor

• aria auditivă terţiară - câmpurile 20 şi 21 (20 – memoria auditivă,

înţelegerea cuvintelor şi melodiilor; 21 – atenţia auditivă)

70

Violeta ROTARESCU


Cortexul vestibular

• în câmpul 2, rostial de aria auditivă

• rol în reglarea echilibrului, în reglarea motricităţii cerebeloase

Cortexul gustativ

• se găseşte aproape de proiecţia corticală a limbii (lobul parietal)

• există mai multe teorii care explică producerea senzaţiei de gust

(producere separată apoi integrare; integrare pe parcurs)

• codarea gustului

are aceleaşi principii generale ca şi celelalte modalităţi

senzoriale

are profunde corelaţii emoţionale

Cortexul olfactiv

• capabil să discrimineze extrem de fin între mii de mirosuri

• are o organizare mai puţin precisă

• are cinci părţi:

nucleul olfactiv anterior

tubuculul olfactiv

cortexul periform (lobul temporal)

nucleul cortical al amigdalei

aria intorinală

- halucinaţiile olfactive – apar în cazul leziunilor cortexperiforme – debut epilepsie

de lob temporal

71

Violeta ROTARESCU


Concluzii în legătură cu structura şi funcţiile cortexului posterior

• zonele de proiecţie topică sunt organisme dinamice, care depind atât de

influenţele mediului extern cât şi de aspectele interne motivaţionale;

• zonele de asociere au o organizare distinctă, prin aceea că au stratul III

foarte dezvoltat (cu rol în corelarea şi integrarea impulsurilor senzoriale modale).

Dacă stimulăm această zonă rezultă excitaţie care va cuprinde zone mari

corticale.

• Zonele de asociere secundare stabilesc cu multe comutări şi circuite la

nivel subcortical (în special la nivel talamic);

• Pentru procesări din ce în ce mai complexe au apărut şi zonele terţiare şi

cuaternare (“zone de acoperire”), la care numărul conexiunilor creşte şi mai mult.

În această zonă senzoriali sunt eliberaţi de funcţia senzorială şi au doar funcţie

de coordonare şi preluare a impulsurilor (coordonarea tuturor analizelor între ei,

precum şi a scopurilor generale ale activităţii). Se obţin constructe cognitive

calitative superioare, imagini perceptuale complexe multimodale, reprezentări cu

nivel înalt de generalitate etc.

• Zonele primare şi zonele de asociere nu pot lucra unele fără celelalte

(disfuncţia uneia implică şi disfuncţia celeilalte)

72

Violeta ROTARESCU


Particularităţi ale zonelor corticale anterioare

Rolul acestor zone este de a transforma energia neuronală în energie fizică, prin

comenzile transmise de cortex la muşchii scheletici.

Mişcările motorii pot fi clasificate în:

mişcări voluntare

răspunsurile reflexe

paternuri motorii ritmice

Ele diferă după gradul de complexita şi de control voluntar.

Mişcările voluntare sunt cele mai complexe. Pot fi intenţionale sau răspuns la o

stimulare externă specifică. Ele se învaţă şi se perfecţionează în timp.

Răspunsurile reflexe sunt cel mai puţin influenţate de controlul voluntar. Sunt

rapide, stereotipe şi involuntare.

Paternurile motorii ritmice (mersul, fuga, mestecatul) reprezntă combinaţii între

mişcările voluntare şi cele reflexe. Începutul şi sfârşitul lor sunt voluntare, restul

ţine mai mult de aspecte reflexe. Pun în funcţie două seturi opuse de muşchi –

agonişti şi antagonişti.

Pentru integrarea tuturor acestor tipuri de mişcări, sistemul motor dispune de

două caracteristici:

• primeşte influenţe senzoriale cu privire la context/mediu, orientarea

corpului şi gradul de contracţii musculare.

• Sistemul motor dispune de o organizare ierarhică, ce integrează

diferenţiat inputurile senzoriale relevante pentru funcţionarea acestora.

Între componenta senzorială şi cea motoare a cortexului există o extrem de

strânsă interacţiune.

73

Violeta ROTARESCU


Cercetările efectuate asupra cortexului motor au evidenţiat existenţa unei arii

specifice – girusul precentral – a cărei stimulare produce efecte motorii în grupe

musculare aflate în zone opuse ale corpului aria motorie primară.

Au fost descoperite şi alte arii motorii considerate secundare (arii premotorii).

Axonii acestor neuroni se proiectează în cortexul motor primar în structurile

subcorticale şi în măduva spinării. În funcţie de nivelul atins în dezvoltarea unei

specii faţă de alta, ariile premotorii cresc în extindere şi complexitate (la om sunt

de peste 6 ori mai mari decât la maimuţele inferioare).

La om au fost evidenţiate 2 arii premotorii. Acestea, împreună cu cortexul motor

primar, au o structură diferită de a ariilor senzoriale, prin absenţa stratului IV şi

prin dezvoltarea mai mare a stratului V ( piramidali gigantici – Betz).

Cortexul primar motor şi alţi prematorii primesc inputuri din trei surse:

• de la periferie, coretxul senzorial primar şi arii senzoriale asociative;

• de la cerebel (prin talamus);

• de la globus pallidus.

Pe de altă parte, ariile corticale motorii exercită control indirect asupra

motoneuronilor spinali, prin intermediul anumitor nuclei din TC.

Cortexul primar motor – M 1 – aria 4 Brodmann

Ariile premotorii – aria 6 Brodmann

Cortexul primar motor – prin stimularea diferitor zone ale ei hartă a corpului

uman (homunuclei) în care sunt reprezentate grupurile musculare buco-linguo-

faciale, membrul superior şi mâna, membrul inferior. Relevanţa lor rezultă din

rolul lor fiziologic (precizia şi fineţea mişcării, mai puţin dimensiunea lor

anatomică).

74

Violeta ROTARESCU


Şi ariile secundare au un anumit grad de somatotopie. Ele intervin în pregătirea

motorie şi în controlul mişcărilor.

Lezarea ariei motorii primare – consecinţe motorii grave.

Lezarea ariei motorii secundare – consecinţe asupra controlului motor al feţei.

Concluzii cu privire la structura şi funcţiile cortexului anterior

• între zonele motorii primare şi zonele senzoriale primare există o

comunicare foarte intensă şi diferenţiată, atât prin fibre de asociere cât şi prin

intermediul zonelor de asociere => aceste conexiuni permit transferul de

influenţă şi comunicarea oricărui mesaj modal sau plurimodal, în acest fel putând

să apară acelaşi răspuns motor la mai mulţi stimuli sau răspunsuri motorii diferite

la acelaşi stimul.

• la om aceste zone ocupă aproape 1/4 din întreaga suprafaţă a SC, cu o

dezvoltare superioară faţă de primate;

• cortexul frontal realizează conexiuni multiple (af şi ef.) cu formaţiuni

situate la niveluri diferite ale - talamus, corpii striaţi, sistemul limbic, cerebelul =>

devin posibile coordonarea şi sincronizarea activităţii tuturor zonelor şi structurilor

corticale, în concordanţă cu desfăşurările comportamentale.

75

Violeta ROTARESCU


76

BIBLIOGRAFIE 1. Badiu, Gh., Papari, A. (1995) – Controlul nervos al functiilor organismului

(neurofiziologie), Editura Fundatiei “Andrei Saguna”, Constanta.

2. Botez, M.I.(ed.)(1996) – Neuropsihologie clinica si neurologia

comportamentului, Editura Medicala, Bucuresti.

3. Danaila, L., Golu, M. (2000) – Tratat de neuropsihologie, Volumul I, Editura

Medicala, Bucuresti.

4. Gavriliu,L. (1998) – Dictionar de cerebrologie, Colectia Dictionarele Secolului

XXI, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti.

5. Graham Beaumont, J.(1983) – Introduction to Neuropsychology, The Guilford

Press, NY.

6. Sinelnikov, R.D. (1990) – Atlas of Human Anatomy, in three volumes, Vol. III

(The Science of the Nervous System, Sense Organs, and Endocrine Glands),

MIR Publishers, Moscow.

7. Young, P.A., Young, P.H. (Editor dr. Ghe Cuculici, 2000) – Neuroanatomie

generala si clinica, Editura Medicala Callisto, Bucuresti.

Violeta ROTARESCU


neuropsihologie modul de curs id · pdf filemodul de curs id . lect. dr. violeta rotarescu ....

Documents