în Londra victoriană, Calista Langley are o agenţie care facilitează întâlniri între doamne şi domni res­pectabili care, din diverse motive, nu şi-au găsit încă un partener de viaţă. însă, din senin, un individ pe­riculos şi obsedat a început să îi trimită diverse mici cadouri sinistre. Toate gravate cu iniţialele ei. Disperată să găsească ajutor şi temându-se că poliţia nu ar fi de mare ajutor în acest caz, Calista îşi îndreap­tă toate speranţele către Trcnt Hastings, un scriitor de romane poliţiste care se bucură de mare succes. Gân- dindu-se că domnişoara Langley urmăreşte să profite de sora lui, Eudora, care i-a devenit clientă, Trent este iniţial vizibil pornit împotriva Caiistei, Cum trecutul i-a lăsat urme vizibile - şi fizice, şi sufleteşti - , Trent a învăţat să îşi ţină emoţiile în frâu, chiar şi când atrac­ţia irezistibilă pe care o simte faţă de Calista îi cam zdruncină toate mijloacele de apărare, în vreme ce Trent şi Calista cercetează dosarele po­tenţialilor clienţi ai Caiistei pe care aceasta i-a respins, în speranţa de a identifica astfel persoana care i-a pus gând rău, devine tot mai limpede că doar moartea ei îl va mulţumi pe cel care o urmăreşte...

Amanda Quick are în palmares numeroase premii literare, cărţile sale vânzându-se până în prezent în peste 35 de milioane de exemplare!

Tradiţie din 1989 Afr www.litera.roISBN 978-606-33-1704-0

AMANDA QUICK Până când moartea ne va despărţi

'Til Death Do Us Part Amanda Quick

Copyright © 2016 Jayne Ann Krentz

Lira şi Cărţi romantice sunt mărci înregistrate ale Grupului Editorial Litera

O.P. 53; C.P. 212, sector 4, Bucureşti, România tel.: 031 425 16 19; 0752 101 777

e-mail: comenzi@litera.ro

Ne puteţi vizita pe www.litera.ro/lirabooks.ro

Până când moartea ne va despărţi Amanda Quick

Copyright © 2017 Grup Media Litera pentru versiunea în limba română

Toate drepturile rezervate

Editor: Vidraşcu şi fiii Redactor: Mira Velcea

Corector: Emilia Achim Copertă: Flori Zahiu

Tehnoredactare şi prepress: Ioana Cristea

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României QUICK, AMANDAPână când moartea ne va despărţi / Amanda Quick; trad.: Graal Soft - Bucureşti: Litera, 2017

ISBN 978-606-33-1704-0

I. Soft, Graal (trad.)

821.111(73)-31-135. 1

AMANDA QUICK Până când moartea ne va despărţi

Traducere din limba engleză Bianca Mateescu/Graal Soft

Pentru F ran k : a cu m şi pen tru to td ea u n a

capitolul 1

-Trebuie să scap de ea, Birch. Nestor Kettering se întinse după sticla de coniac şi îşi reumplu paharul. Nu suport s-o văd pe soţia mea. Habar nu ai cum e să locu­ieşti în aceeaşi casă cu ea.

Dolart Birch îşi schimbă poziţia în scaun, după care îşi întinse picioarele spre şemineu.

-N u eşti primul bărbat care se căsătoreşte pentru bani şi apoi se pomeneşte nemulţumit de târgul pe care l-a făcut. Majoritatea soţilor aflaţi în situaţia ta ar încer­ca să găsească o cale de a coexista cu soţia lor. La urma urmei, e ceva destul de obişnuit pentru cuplurile din înalta societate să ducă vieţi separate.

Nestor contemplă flăcările vreme de câteva clipe. Dolan îl invitase să bea un pahar de coniac târziu în noapte, după o altă seară petrecută la clubul lor jucând cărţi. Şi, ca rezultat, în clipa de faţă, stăteau amândoi în biblioteca micuţă, dar elegantă de la conacul lui Do- lan. Nestor se gândi apoi că probabil ar fi făcut orice ca să evite să se ducă înapoi la propria sa casă de la Lark Street numărul cinci.

Discutaseră pe drum dacă să facă o scurtă oprire la un bordel, dar Nestor nu se arătase prea entuziasmat de idee. Pentru că, la drept vorbind, lui nu-i plăceau deloc bordelurile. îşi făcea griji că femeile acelea erau purtă­toare de cine ştie ce boli. în plus, nu era nici un secret în faptul că prostituatele obişnuiau să le fure clienţilor ceasurile, acele de cravată şi banii.

Aşa că prefera ca femeile lui să fie respectabile, vir­ginale şi - mai presus de toate - lipsite de legături fa­miliale strânse. Ultimul lucru pe care şi-l dorea era să fie confruntat de vreun tată sau de vreun frate furios, îşi alegea amantele din rândul fetelor bătrâne ale Lon­drei - adică femei inocente şi bine-crescute, care erau

extrem de recunoscătoare pentru că primeau atenţia unui domn.

Şi, datorită lui Dolan Birch, în ultimul an, el avusese acces la un „stoc“ stabil de guvernante tinere şi atrăgă­toare, care îndeplineau criteriile sale. îşi pierdea apoi in­teresul de îndată ce finaliza cucerirea, desigur, dar asta nu reprezenta o problemă. Femeile erau destul de uşor de lepădat. Mai cu seamă că nu îi păsa nimănui ce se întâmpla cu ele.

Conacul lui Dolan nu era nici pe departe la fel de mare ca al său, cugetă Nestor, dar i se părea cu mult mai confortabil, de vreme ce prietenul său nu avea nici o so­ţie care să se perinde pe acolo. Dolan moştenise conacul după moartea soţiei sale - o văduvă înstărită. Femeia murise în somn la scurt timp după nuntă - şi la puţin timp după ce îşi schimbase testamentul - , lăsându-i co­nacul şi întreaga sa avere frumuşică noului ei soţ.

Iar asta îl făcu pe Nestor să cugete că unii bărbaţi pur şi simplu aveau parte de tot norocul din lume.

-N u ştiu cât mai pot suporta prezenţa Annei, zise el. Mai luă o înghiţitură mare de coniac, după care lăsă paharul pe masă. Jur că bântuie prin casă ca o fanto­mă ameţită. Apropo, ea chiar crede în spirite, dacă nu ştiai. Şi participă la şedinţe de spiritism cel puţin o dată pe săptămână... ba chiar cu o precizie de ceas elveţi­an. Iar la fiecare lună, sau aşa ceva, îşi căută câte un mediu1 nou.

- Dar pe cine încearcă să contacteze?- Pe tatăl ei, răspunse Nestor încruntat. Nemernicul

care m-a prins în capcana asta cu termenii testamentu­lui său.

- Dar de ce ar vrea să-l contacteze?- Habar n-am şi nu-mi pasă nici cât negru sub unghie.

Nestor trânti apoi tare pe masă paharul de coniac. La în­ceput, am crezut că o să fie totul extrem de simplu... o mireasă frumoasă, o avere la pachet... şi cu asta, basta!

1 Persoană care poate comunica cu spiritele şi poate fi intermediar între ele şi o a treia persoană, servind ca legătură între tărâmul celor vii şi tărâmul celor morţi, (n.tr.)

6 Amanda Quick

Până când moartea ne va despărţi 7

Dolan contemplă gânditor flăcările din şemineu.- Există mereu un clenci.- Mda, aşa am descoperit.- Soţia ta e foarte frumoasă. Majoritatea bărbaţilor ar

spune că eşti extrem de norocos să ai o asemenea femeie în patul tău.

- Ha! în pat, Anna seamănă izbitor de mult cu un cadavru. E aşa rece, că ai zice că e moartă de-a binelea. Şi nici nu m-am mai culcat cu ea de când am fost forţat de împrejurări să scurtez luna de miere.

-Miresele caste tind să fie destul de reci. De-a ia tre­buie seduse.

Nestor pufni dispreţuitor.-A nna nu era virgină când m-am căsătorit cu ea. Pre­

supun că ăsta a fost un alt motiv pentru care taică-său s-a grăbit aşa tare s-o mărite.

Dolan lăsă paharul deoparte şi îşi sprijini coatele pe braţele fotoliului, după care îşi uni vârfurile degetelor.

- Există o veche zicală care spune că, dacă te că­sătoreşti pentru bani, o să ajungi să plăteşti pentru fiecare bănuţ.

- Nu am cum să scap de ea! Dacă moare, toţi banii se duc la nişte rude îndepărtate din Canada, şi, crede-mă, oamenii ăia abia aşteaptă să pună mâna pe moştenire!

-A lţii în situaţia ta ar interna-o într-un azil de nebu­ni, cugetă Dolan. Dacă e declarată nebună, atunci o să piardă controlul asupra averii.

Nestor mârâi înverşunat şi zise:-D in păcate, taică-său s-a gândit şi la posibilitatea

asta. Dacă o internez la nebuni, rezultatul e acelaşi ca dacă ar muri - toţi banii se duc în Canada.

- Te-ai gândit să cumperi sau să închiriezi o casă un­deva în provincie şi s-o trimiţi să locuiască acolo?

-Norm al că m-am gândit, răspunse Nestor. Proble­ma e că nu vrea să mi se supună şi nu am cum s-o oblig să plece. Zice că nu vrea să trăiască la ţară.

- Dar nu iese niciodată în societate.-N u , dar majoritatea mediilor ălora blestemate pe

care le vizitează locuiesc la Londra.- O bătaie bună s-ar putea s-o facă să se răzgândească.

8 Amanda Quick

Nestor mârâi din nou.-M ă îndoiesc de asta, zise scurt şi îşi încleştă pum­

nul. După cum ţi-am zis deja, îşi controlează singură moştenirea. Şi, dacă mă părăseşte, poate să ia cu ea toţi banii. Fir-ar a naibii! Trebuie să existe o cale.

Dolan rămase tăcut o clipă îndelungată.- Poate că există, zise el în cele din urmă.Nestor înlemni.-A i vreo sugestie?- Da. Dar există un preţ.- Banii nu sunt o problemă, răspunse Nestor.Dolan luă o înghiţitură de coniac, după care coborî

paharul.- întâmplarea face că nu bani vreau la schimb pentru

serviciile mele.Un fior de nelinişte îl făcu pe Nestor să rămână tăcut

timp de câteva clipe.- Dar ce vrei?- După cum ştii, sunt om de afaceri. Vreau să-mi ex­

tind una dintre afaceri şi, din întâmplare, tu te afli în poziţia unică de a-mi fi de ajutor.

- Nu pot să-mi dau seama cum, zise Nestor. N-am fost niciodată prea priceput la afaceri.

-D in fericire, eu da, aşa că nu o să am nevoie de priceperea ta în afaceri. Celălalt talent al tău este cel de care vreau să mă folosesc.

- Ce alt talent?-A i darul de-a fi fermecător şi seducător, zise Do­

lan. Iar abilităţile tale la acest capitol sunt absolut extraordinare.

Nestor respinse afirmaţia cu o fluturare a mâinii. Dar era adevărat. Avea într-adevăr un dar remarcabil pentru seducţie.

- Ce vrei de la mine? întrebă.Dolan îi explică. Nestor se relaxă. Zâmbi.- Nu ar trebui să fie nici o problemă, zise el. Şi asta e

toată plata pe care o vrei la schimb pentru a o îndepărta pe Anna din viaţa mea?

- Da. Şi, dacă o să reuşeşti, voi considera că ţi-ai achi­tat partea.

Până când moartea ne va despărţi 9

-Atunci, ne-am înţeles, zise Nestor.Era pentru prima dată după noaptea nunţii sale când

întrezărea o licărire de speranţă.

capitolul 2

Ea îi aparţinea lui.El era închis într-o cuşcă de mărimea şi forma unui

sicriu. O exaltare întunecată îi făcea sângele să-i cloco­tească în vene, ca un drog puternic şi îmbătător.

La momentul potrivit, o va purifica pe femeie şi se va curăţa şi pe sine cu sângele ei. Dar noaptea aceasta nu era acel moment. Ritualul trebuia urmat cu sfinţe­nie. Femeia trebuia ajutată să înţeleagă şi să recunoască marele rău pe care-1 făcuse. Şi nu exista nici un profesor mai bun decât frica.

Se cuibări în compartimentul ascuns, ascultând su­netele făcute de persoana care se mişca prin dormitorul aflat de partea cealaltă a peretelui. Exista o crăpătură îngustă în lambriul de lemn. Exaltarea se revărsă din nou prin venele sale când o întrezări pe femeie. Stătea aşezată la măsuţa ei de toaletă, aranjându-şi agrafele în părul castaniu-închis. Era aproape ca şi când ştia că el o privea şi îl tachina intenţionat.

La prima vedere, oricine ar fi zis că avea un aspect fizic acceptabil. Doar că el o mai zărise pe stradă înain­te de asta şi nu fusese deloc impresionat de înfăţişarea ei. Era excesiv de înaltă pentru o femeie şi pe chip se citeau dovezile incontestabile ale tăriei sale de caracter. Era periculoasă. Şi ochii ei tulburători nu făceau decât să-i confirme bănuiala iniţială.

Nici nu era de mirare că fusese trimis să o purifice. Din fericire, el avea puterea să o salveze de ea însăşi - şi să se salveze şi pe el în acelaşi timp.

Nu era prima femeie pe care o salva. Şi poate că de data aceasta se va fi purificat şi el.

Ascensorul acela fusese instalat între zidurile groa­se ale conacului cu scopul de a ajuta o femeie bătrână şi infirmă să se deplaseze de la un etaj la altul. Doar

10 Amanda Quick

că bătrâna murise cu câţiva ani în urmă, iar conacul ră- măsese în posesia nepoatei şi a nepotului ei. Şi el aflase din surse sigure că nici unul dintre cei doi nu mai folo­sea dispozitivul. Iar după ce stătuse închis acolo o peri­oadă de timp care i se părea echivalentă cu o eternitate, nu-i venea deloc greu să înţeleagă de ce. Aerul dinăuntru era rânced şi stătut, şi era aproape la fel de întuneric ca într-un sicriu adevărat. A p ro a p e .

Totuşi, avea libertatea de a folosi ascensorul acela şi de a coborî oricând voia. Era operat de o serie de frânghii şi scripeţi, care puteau fi controlate atât di­năuntrul, cât şi din afara compartimentului. Ştia cum funcţionau pentru că avusese mai multe discuţii fo­lositoare cu unul dintre numeroşii comercianţi care vizitau regulat conacul atunci când proprietara pregă­tea acele petreceri scandaloase pe care le numea se ra te . Dar adevărul era că singura diferenţă dintre serviciile ei şi cele ale unui bordel era aparenţa respectabilităţii pe care reuşise cumva să o confere adunărilor sociale pe care le organiza.

Iar acel anume negustoraş cu care vorbise îl informa­se despre utilitatea ascensorului de a transporta lucruri grele între etaje. Şi menţionase şi că femeia nu mai folo­sea niciodată ascensorul. Pentru că, în mod evident, se temea să nu rămână captivă în cuşca aceea metalică.

Femeia se ridică de pe scaunul din faţa măsuţei de toaletă şi ieşi din raza lui vizuală. O clipă mai târziu, auzi sunetul înăbuşit al uşii dormitorului deschizându-se şi închizându-se ia loc.

Şi apoi linişte deplină.împinse la o parte uşa cuştii şi deschise panoul din

lemn. Lumina candelabrului de perete fusese dată la minimum, dar tot putea distinge conturul patului, al măsuţei de toaletă şi al garderobei.

Ieşi din ascensor. Euforia tumultuoasă pe care o sim­ţea în astfel de momente clocotea din nou în venele sale. Cu fiecare pas al ritualului, se apropia tot mai mult de propria lui purificare.

Până când moartea ne va despărţi 11

Timp de câteva secunde preţioase cugetă unde să-i lase cadoul. Pe pat sau pe măsuţa de toaletă?

Hotărî apoi că patul era locul cel mai potrivit. Pentru că era cu mult mai intim.

Traversă încăperea, fără să se îngrijoreze prea mult din cauza sunetului înăbuşit al paşilor săi pe covor. Ştia că invitaţii începuseră să sosească. Putea auzi clar zarva şi forfotul de pe aleea lungă care ducea spre treptele de la intrare ale conacului Cranleigh. Zăngănitul roţi­lor trăsurilor şi huruitul copitelor de cai făceau foarte mult zgomot.

Când ajunse în dreptul patului, scoase din buzunarul paltonului săculeţul de catifea şi plicul cu chenar negru. Deschise săculeţul şi scoase inelul cu jais1 şi cristal. Era0 piesă elegantă de bijuterie memento m ori1 2, aşa că piatra era gravată cu imaginea strălucitoare a unui craniu. Ini­ţialele numelui femeii erau inscripţionate în aur pe la­teralele emailate în negru: C.L. Se gândi apoi că, atunci când va veni momentul, o mică şuviţă din părul ei va fi plasată în medalionul ascuns de sub piatra în formă de craniu. O va adăuga la colecţia lui.

Admiră inelul câteva clipe, după care îl strecură îna­poi în săculeţ. Şi apoi aşeză cadoul pe pernă - acolo ea nu avea cum să-l rateze.

Era mulţumit. Rămase nemişcat timp de câteva cli­pe, savurând intensitatea intimităţii acelui moment. Se afla în cel mai personal spaţiu al ei. In camera unde dormea - în locul unde se considera singură şi unde fără îndoială se simţea în siguranţă.

1 Varietate de antracit, dură, sticloasă, de culoare neagră, folosită la confecţionarea unor mărgele. Cunoscut şi sub denumirea de „chihlimbar negru", era folosit preponderent pentru bijuteriile de doliu. în trecut se considera că alungă energia negativă şi teme­rile iraţionale, fiind considerat un apărător împotriva „entităţilor tenebrelor", (n.tr.)2 în traducere din limba latină: „Adu-ţi aminte de moarte!" Era sa­lutul călugărilor trapişti. La figurat, semnifică un soi de avertisment suprem. în cazul de faţă, face referire la obiecte folosite în secolul al XlX-lea în ritualul de înmormântare - mai exact, pentru jelirea morţilor, (n.tr.)

12 Amanda Quick

Dar acel sentiment de siguranţă va fi distrus în cu­rând. Ea îi aparţinea lui. Doar că pur şi simplu nu ştia asta încă.

Porni înapoi spre ascensorul ascuns, dar se opri când zări fotografia înrămată de pe perete. Era o reprezentare care o ilustra pe femeie aşa cum fusese cu probabil zece ani în urmă - o fetiţă de şaisprezece sau şaptesprezece ani, la un pas de a înflori ca femeie. încă nevinovată şi neşti­utoare. Şi totuşi, încă de pe atunci exista ceva tulburător în ochii ei.

Era şi fratele ei în poză. Părea să aibă în jur de zece ani. Iar cei doi adulţi din fotografie erau fără îndoială părinţii copiilor. Putea vedea o oarecare asemănare în­tre bărbat şi băieţel.

Scoase tabloul din cârligul de pe perete şi se grăbi spre ascensor. Păşi înăuntru, după care închise panoul de lemn şi trase la loc uşa cuştii. Şi fu imediat învăluit de un întuneric la fel de desăvârşit precum culoarea pie­trei de jais. Dar nu îndrăznea să aprindă o lumânare.

Apucă funiile şi răsuflă uşurat când acestea funcţio­nară fără probleme. Şi apoi coborî ascensorul până la parter.

Când ieşi, se găsi din nou în anticamera micuţă din spatele scării servitorilor. Nu era nimeni prin preajmă. Menajera bătrână şi soţul ei la fel de vârstnic erau ocu­paţi cu adunarea socială din bibliotecă.

Pe vremuri, când conacul găzduise o familie numeroa­să şi cel puţin doisprezece servitori, i-ar fi fost aproape imposibil să se strecoare înăuntru şi apoi să iasă neob­servat. Dar în clipa aceea nu mai locuiau acolo decât femeia, fratele ei, menajera bătrână şi majordomul.

îşi croi drum spre intrarea servitorilor, ieşi pe uşă şi se făcu nevăzut în grădini. Poarta era încă descuiată, aşa cum o lăsase.

Câteva minute mai târziu, dispăru în ceaţă. Ţinea strâns fotografia înrămată în mâna sa înmănuşată. Greu­tatea cuţitului pe care-1 purta în teacă pe sub palton îi oferea un sentiment de linişte şi siguranţă.

Ritualul era aproape complet.

Până când moartea ne va despărţi 13

în curând, femeia aceea cu ochi tulburători urma a înţelege că era a lui. Era destinul ei să îl purifice. Era sigur de asta. Conexiunea dintre ei era o legătură care nu putea fi distrusă altfel decât prin moarte.

capitolul 3

-D oar nu vorbeşti serios, zise Nestor Kettering cu aroganţa rece a unui om obişnuit să primească mereu orice îşi dorea. Ştiu că în adâncul inimii încă mă iu­beşti. Nu aveai cum să uiţi pasiunea pe care am simţit-o unul pentru celălalt. Nişte sentimente aşa puternice nu mor atât de uşor.

Calista îl privea din spatele baricadei biroului ei ma­siv din lemn de mahon. Prin ea se revărsa un amestec de furie şi de scepticism.

-T e înşeli. Ai distrus sentimentele pe care le aveam pentru tine acum mai bine de un an, când ai pus capăt asocierii noastre.

- Am fost obligat să-i pun capăt când am descoperit că m-ai minţit.

-N u te-am minţit niciodată, Nestor. Tu ai crezut că sunt o moştenitoare bogată. Dar, când ţi-am explicat cum stau de fapt lucrurile, ai dispărut peste noapte.

- Mi-ai lăsat impresia că eşti bine poziţionată în soci­etate, spuse Nestor şi întinse mâna, arătând ostentativ spre conacul impunător şi grădinile impresionante din jurul lor. Şi nu m-ai minţit doar pe mine, ci continui să păcăleşti societatea respectabilă şi pe toţi clienţii tăi. Adevărul este că te ocupi de negoţ, Calista. Şi nu poţi nega asta.

-N ici nu o fac. Exact la fel cum nici tu nu poţi nega că eşti căsătorit acum. Ţi-ai găsit moştenitoarea pe care o voiai. Du-te înapoi acasă la ea! Nu mă interesează absolut deloc să devin amanta ta.

Se gândi atunci că fusese o mare greşeală să accep­te să stea de vorbă cu Nestor între patru ochi. Cu trei săptămâni în urmă, îi trimisese un buchet de flori şi un bilet în care îi cerea o întrevedere. Gestul lui o luase

14 Amanda Quick

complet prin surprindere, mai cu seamă că nu mai vor­biseră de aproape un an, dar apoi se adunase şi îi dădu­se instrucţiuni foarte clare doamnei Sykes să scape de florile acelea. Şi nu-i trecuse nici o clipă prin minte să îi mulţumească pentru cadoul floral.

Al doilea buchet sosise câteva zile mai târziu. Şi încă o dată îi spusese menajerei sale să arunce florile la gunoi.

Şi, de vreme ce nu îl încurajase în nici un fel, nu se aşteptase niciodată ca Nestor să apară aşa la uşa ei, pe nepusă masă. Era un om bogat în momentul de faţă. Şi dacă ceea ce căuta era o amantă, ei bine, atunci exis­tau suficiente femei în Londra dintre care să aleagă.

Când sosise neanunţat - cu puţin timp înainte - , domnul Sykes îl confundase cu un potenţial client. Calista cugetă atunci că probabil nu fusese în totalitate vina lui. Pentru că Nestor chiar avea un talent aparte de a convinge oamenii să creadă orice voia el.

Era un bărbat extraordinar de chipeş, cu un as­pect elegant, păr blond argintat şi ochi la fel de calzi şi de albaştri precum cerul într-o zi de vară. Iar, atunci când zâmbea, oricui i-ar fi fost aproape imposibil să-şi mute privirea. Dar nu aspectul său era lucrul care-1 fă­cea atât de periculos, ci abilitatea lui de a fermeca şi de-a amăgi.

Calista se gândi apoi că era într-adevăr un fel de ma­gician, unul specializat în a frânge inimi şi în a distruge visurile oamenilor.

Insă problema cu magicienii era alta. Odată ce ştiai secretele din spatele trucurilor făcute, fascinaţia pentru spectacolul în sine dispărea pentru totdeauna. Şi, vă- zându-1 din nou pe Nestor după un pic mai mult de un an de la despărţire, nu putea decât să fie recunoscătoa­re pentru că scăpase ca prin urechile acului. Şi câ n d se g â n d ea c ă la un m om en t d a t c h ia r lu ase serios în ca lcu l să se că să to rea s c ă cu el.

Şi totuşi, în clipa de faţă trebuia să găsească o cale de a scăpa de el. Un potenţial client legitim urma să sosească în câteva minute. Şi nu voia ca Trent Hastings să audă din întâmplare cearta care avea loc în biroul ei.

Pentru că ştia din surse sigure că scriitorul era un pust- nic, care ar fi bătut imediat în retragere dacă ar fi fost martor la o asemenea scenă vulgară.

Nestor schimbă atunci tactica, fără îndoială înţele­gând că nu o putea convinge să-şi asume vina pentru despărţirea lor:

-S ă te părăsesc a fost cel m aţ greu lucru pe care a trebuit să-l fac vreodată, Calista. îşi trecu apoi degetele prin păr şi începu să se plimbe de colo-colo prin biroul ei micuţ, cu un mers apatic, ce îl făcea să semene cu o felină. Cu siguranţă înţelegi situaţia în care mă aflu. Am fost nevoit să mă căsătoresc cu o moştenitoare, de dragul familiei mele. Cu siguranţă îţi dai seama că nu am avut de ales.

Cândva, privise gesturile dramatice ale lui Nestor şi înflăcărarea temperamentului său drept dovezi incon­testabile ale unui suflet romantic. îl crezuse un om al cărui spirit era mistuit de pasiuni arzătoare, un bărbat care căuta să aibă cu ea o adevărată legătură metafizică şi intelectuală. Dar acum îi era mai mult decât evident că ceea ce confundase în trecut cu pasiune şi sentimente intense nu era altceva decât o melodramă superficială. Şi fără îndoială la teatru ar fi găsit nişte actori mult mai talentaţi.

Oare ce văzuse la el, în afară de privirea lui arzătoare şi de frumuseţea aproape poetică, desigur?

- Să ştii că înţeleg cu adevărat situaţia în care te-ai aflat, zise ea. Se uită apoi spre ceas şi observă că mai avea mai puţin de cinci minute la dispoziţie până la următoarea întâlnire. Trecuse de mult timpul să scape de Nestor. înţeleg perfect de ce ai vrut să te căsătoreşti cu mine. Aveai impresia că bunica mea ne-a lăsat o avere considerabilă mie şi fratelui meu. Iar când ţi-ai dat seama că tot ce mi-a lăsat de fapt a fost monstruozi­tatea asta de conac, nu doar că m-ai părăsit, dar ai fugit mâncând pământul.

Nestor se opri în dreptul ferestrei, îşi împreună mâi­nile la spate şi lăsă capul în pământ.

- Nu poţi să nu recunoşti şi tu că această căsoaie lasă impresia bogăţiei.

Până când moartea ne va despărţi 15

16 Amanda Quick

- Şi această impresie îmi este extrem de folositoare în afaceri, zise ea scurt şi tăios.

El clătină din cap.- Nu-mi spune că nu te-ai mai gândit la mine în ulti­

mul an. Eu te visez în fiecare noapte...- Nu mă gândesc prea des la tine, Nestor, dar, atunci

când o fac, îi mulţumesc lui Dumnezeu că ai încheiat asocierea noastră atunci când ai făcut-o. Mi-e groa­ză să mă gândesc ce fel de viaţă aş fi avut dacă ne-am fi căsătorit.

El se întoarse imediat şi îi cercetă chipul cu o privire pătrunzătoare.

- Poate că tu eşti mulţumită să duci o viaţă de fată bă­trână, dar eu sunt căsătorit cu o căţea fără inimă, căreia i se pare amuzant să aibă legături amoroase cu prietenii mei, zise el.

- Probabil pentru că suspectează că şi tu ai aventuri cu prietenele ei.

Nestor oftă prelung si greoi.-N u o să neg că ocazional am căutat alinare oriunde

am putut. Mă simt singur, Calista. îmi amintesc cum obişnuiam să râdem şi să împărtăşim impresii despre cărţi, artă şi poezie. Şi, din câte mi-am putut da seama, singurele preocupări intelectuale ale soţiei mele sunt mersul la cumpărături şi şedinţele de spiritism.

- Nu văd care ar fi problema, de vreme ce e mai mult decât evident că are banii necesari să le facă pe amân­două.

-Aproape un an întreg am îndurat o căsătorie in­fernală, zise Nestor, printre dinţii-i încleştaţi. Aşa că ai putea măcar să mă scuteşti de ironii răutăcioase.

Ea se ridică atunci.- întâlnirea asta a luat sfârşit. Se pare că ai venit cu im­

presia greşită că aş fi nerăbdătoare să reiau relaţia cu tine. Dar află că nu e deloc aşa. A trecut mai bine de un an de când mi-ai arătat adevărata ta faţă, şi acum, că te-am văzut aşa cum eşti în realitate, nu mă mai interesează câtuşi de puţin să continui vreo relaţie cu tine.

-N u te cred. Se opri în faţa biroului ei şi-şi propti palmele pe suprafaţa lucioasă. Ţi-e frică să ai din nou

încredere în ceea ce simţi. înţeleg asta. Dar îmi amintesc foarte bine pasiunea care se ascunde în sufletul tău.

- Orice am simţit pentru tine cândva s-a evaporat cu mult timp în urmă, Nestor.

-N im ic nu ar putea distruge flacăra mistuitoare care ne-a unit. Noi doi nu suntem ca alţi oameni. Amândoi posedăm o apreciere profundă pentru ezoterism. înţele­gem ce înseamnă o adevărată uniune a sufletelor. Şi nu avem nevoie de capcane legale şi de alte formalităţi soci­ale. Suntem meniţi să fim împreună până când moartea ne va despărţi.

- î n circumstanţele astea, aş prefera să nu;mi citezi vechile versete ale jurămintelor maritale. îţi pierzi timpul, Nestor.

- Trebuie să îmi dai o şansă. îmi datorezi măcar atâta lucru.

-Nu-ţi datorez nimic, zise ea. Insist să pleci. Am o întâlnire în câteva minute.

-Nu-mi spune că nu mai simţi nimic pentru mine. Refuz să cred asta. Noi doi am fost privilegiaţi să trăim o dragoste rară şi excepţională, una care ne va purta din nou^pe aripile pasiunii spre un plan superior al existen­ţei. îţi promit că voi aprinde din nou în inima ta senti­mentele pe care le-ai avut pentru mine cândva.

- îmi pare rău, dar nu se mai poate.Se ocupa deja de mult timp de intermedierea de întâl­

niri între oameni şi, dacă învăţase un lucru în tot acest răstimp, acela era că prietenia - şi nu pasiunea - oferea singura bază solidă pentru o relaţie de durată. Şi tot ce le promitea clienţilor ei era ocazia de a cunoaşte alţi oa­meni cu concepţii şi credinţe asemănătoare şi poate de a dezvolta prietenii. Iar dacă unele dintre acele asocieri evoluau şi se transformau în căsătorii, atunci era cu atât mai bine pentru toată lumea. Dar agenţia ei nu oferea nici o garanţie în acest sens. Iar clienţii ei - fete bătrâne şi bărbaţi ajunşi la o anumită vârstă, care se pomeneau singuri pe lume - tindeau să fie la fel de realişti ca ea în privinţa aceea.

Chiar dacă nu i-ar fi spus niciodată asta lui Nestor, ade­vărul era că, în clipa aceea, se simţea bine înrădăcinată

Până când moartea ne va despărţi 17

18 Amanda Quick

şi liniştită în siguranţa pe care i-o oferea condiţia de ce­libatară, de care se temuse cândva. Şi ajunsese să aibă rezerve serioase în legătură cu valoarea căsătoriei - cel puţin în ceea ce le privea pe doamne. Da, din punctul ei de vedere, căsnicia nu era altceva decât o mână de cărţi etalată în avantajul bărbaţilor.

Intr-adevăr, Actul de Proprietate al Femeilor Căsăto­rite1 promulgat cu câţiva ani în urmă oferea femeilor0 oarecare uşurare din punct de vedere legal, pentru că în clipa de faţă puteau deţine proprietăţi pe numele lor şi le puteau controla după bunul-plac, chiar şi după căsătorie. Dar, dat fiind cât de greu îi era de fapt unei femei să-şi câştige traiul într-un mod respectabil şi chiar să ach iz iţion eze o proprietate, adevărul era că în realitate proiectul de lege în cauză nu reuşea să ajute un număr prea mare de femei şi majoritatea rămâneau prizoniere în căsnicii îngrozitoare. Divorţul era încă foarte scump şi dificil de obţinut. Şi adesea lăsa o femeie în voia sorţii, confruntându-se cu perspectiva unei vieţi trăite pe străzi.

Calista nu mai avea iluzii romantice în privinţa insti­tuţiei căsătoriei. Şi însuşi Nestor fusese cel care o ajutase să înveţe această lecţie. Iar pentru asta nu îl putea ierta.

Huruitul copitelor de cai şi al roţilor de trăsură îi atrase apoi atenţia spre scena care se derula sub geamul biroului ei. O birjă se apropia pe alee. Fără îndoială era persoana pe care o aştepta la întâlnire. Chiar trebuia să scape de Nestor numaidecât.

Birja se opri în faţa treptelor de la intrarea în cona­cul Cranleigh. Din ea coborî un bărbat îmbrăcat într-un pardesiu lung, de culoare gri. Avea gulerul înalt ridicat în jurul feţei, ascunzându-i parţial chipul. Iar pălăria pe care o purta lăsată pe frunte îi întuneca ochii şi-i mas­ca trăsăturile. Intr-una din mâinile-i înmănuşate purta

1 Proiect de lege elaborat şi redactat în 1878 de către sufrageta Emme- line Pankhurst, împreună cu soţul ei, avocatul Richard Pankhurst, un cunoscut susţinător al mişcării sufragetelor. A fost promulgat în 1882 şi pentru prima dată le acorda femeilor dreptul de a păstra controlul asupra proprietăţilor lor şi asupra câştigurilor obţinute de ele. (n.tr.)

Până când moartea ne va despărţi 19

un baston lung şi elegant, cu un mâner curbat, însă nu se ajută de el ca să urce scările până la uşa principală. Se deplasa cu paşi lungi şi apăsaţi. Calista se gândi că era un om foarte hotărât.

Nerăbdarea şi curiozitatea o cuprinseră. Aşadar, aces­ta era Trent Hastings.

Nu ştia nici ea la ce se aşteptase, dar cu siguranţă la orice altceva numai nu la acea tresărire de exaltare. „A venit în scopuri de afaceri11, îşi aminti atunci.

încercă să-l vadă mai bine, dar ajunsese deja în capul scărilor şi dispăruse din raza ei vizuală.

-M ă asculţi, Calista? o întrebă Nestor. Nu făcea nici un efort pentru a-şi ascunde iritarea şi nerăbdarea din voce.

- Hmm? Nu, de fapt, nu te ascult. Fii amabil şi fă-mi marea favoare de a pleca! Sunt foarte ocupată astăzi.

- La naiba cu tot! Nestor clocotea de nervi. Nu am venit aici ca să cer să devin unul dintre clienţii tăi. Sunt aici pentru că nu pot trăi fără tine.

- Totuşi, pari să te descurci minunat şi fără mine. în plus, ţi-am zis deja că nu am nici cea mai mică dorinţă de a deveni amanta ta.

-A m bani acum. O să am grijă de tine. Vom fi iubiţi.- îmi pare foarte rău, dar sunt ocupată cu altceva în

clipa de faţă. în plus, nu mă iubeşti. Nu m-ai iubit nici­odată. Şi cred că singura persoană pe care eşti capabil să o iubeşti de fapt pe lumea asta eşti tu însuţi. Mai bine recunoaşte că ai venit aici pentru că te-ai plictisit de căsnicia ta.

- Fii al naibii de sigură că m-am plictisit.-A sta este problema ta, nu a mea. Pleacă, Nestor!

Acum!- Fir-ar să fie de treabă! Eşti prea bătrână ca să mai

joci rolul virginei prostuţe şi naive! şuieră el. Câţi ani ai acum? Douăzeci şi şapte? Sunt sigur că ai avut deja nenumăraţi amanţi de pe lista aşa-zişilor tăi clienţi.

Şi, în clipa aceea, Calista explodă pentru prima dată:

- Cum în d răzn eşti?

20 Amanda Quick

-N u am făcut altceva decât să spun lucrurilor pe nume, zise Nestor. Afişă apoi un rânjet superior, mul­ţumit că reuşise să o atingă intr-un punct sensibil. Nu e nevoie să mai pui afacerii tale masca asta a respectabilită­ţii. O agenţie care intermediază întâlniri între oameni... da, cum să nu?! Pufni scurt şi plin de dispreţ, după care continuă pe un ton arogant: Trebuie să recunosc că îţi admir ingeniozitatea. Te-ai dovedit a fi o femeie de afa­ceri cu adevărat remarcabilă, Calista. Dar să fie clar: Nu eşti altceva decât matroana unui bordel de lux.

Furia şi un fior de panică explodară în fiinţa ei. Era mereu extrem de precaută cu felul în care îşi conducea afacerea. Lucra numai cu referinţe. Şi se asigura că fra­tele ei, Andrew, îi verifica întotdeauna pe potenţialii cli­enţi înainte de a-i accepta. Seratele şi întâlnirile la ceai pe care le organiza erau evenimente elegante şi extrem de respectabile.

Cu toate acestea, era mult prea conştientă de pri­mejdiile născute de bârfele răutăcioase. Şi Nestor nu era primul bărbat care trăgea concluzia că agenţia ei oferea ceva mai mult decât întâlniri respectabile între oameni.

- Nu o să stau aici să ascult cum mă insulţi. Se întinse imediat după sfoara clopoţelului care chema servitorii. Pleacă acum, altfel îl voi chema pe majordomul meu să te scoată cu forţa.

- Bătrânul acela ramolit care m-a întâmpinat la uşa? Ha! Abia dacă are suficientă putere să ţină pălăria şi mănuşile unui vizitator. Probabil ar face un atac de apo- plexie şi ar muri pe loc dacă i-ai ordona să încerce să mă dea afară cu forţa.

Calista îşi smuci fustele la câţiva centimetri deasupra gleznelor, ocoli biroul şi traversă încăperea. Deschise uşa cu putere şi zise:

- Ieşi afară acum sau ţip!- Ai înnebunit de tot?- Este foarte posibil. Am fost cu nervii la pământ în

ultima perioadă.Asta era perfect adevărat. Seara trecută găsise pe per­

na sa al doilea obiect m em en to m ori. Şi, după ce făcuse

acea descoperire macabră, ea, Andrew şi domnul Sykes examinaseră amănunţit toate camerele, de la toate eta­jele, verificând încuietorile de la ferestre şi de la uşi. Şi, desigur, aproape că nu închisese un ochi toată noaptea.

-Trebuie să mă asculţi, Calista, mârâi Nestor.-N u ! exclamă ea. Ultimul lucru de care am nevoie

este un vânător de averi de profesie, care încearcă să mă convingă că încă e îndrăgostit de mine, după ce m-a abandonat ca să se căsătorească cu altă femeie. In plus, ţin să-ţi amintesc şi că nu sunt singură în casă. Şi, chiar dacă majordomul şi menajera mea sunt oameni în vâr­stă, te asigur că sunt mai mult decât capabili să cheme poliţia dacă va fi nevoie. Da, Nestor, voi ţipa ca din gură de şarpe dacă de asta este nevoie ca să te fac să pleci din casa mea.

Expresia înspăimântată de pe chipul lui îi dădu de înţeles că nu erau singuri.

- V-aş p u tea f i de vreun a ju to r iVocea aceea întunecată şi masculină răsună chiar

din spatele ei, trimiţându-i fiori pe şira spinării. Cu­vintele fuseseră rostite cu o politeţe glacială, care ar fi putut fi confundată cu uşurinţă cu un dezinteres dis­tant dacă în spatele lor nu s-ar fi simţit o notă tăioasă şi ameninţătoare.

Se răsuci imediat şi o văzu pe doamna Sykes pe co­ridor, cu ochii cât cepele de şoc. Menajera era însoţi­tă de bărbatul pe care tocmai îl zărise coborând din trăsură.

I se făcu inima cât un purice. Nu era tocmai un început de bun augur pentru ceva ce sperase să se do­vedească o relaţie de afaceri excelentă.

Primul ei gând fu acela că, lăsând la o parte îmbrăcă­mintea elegantă, vizitatorul său semăna izbitor de mult cu genul de individ pe care s-ar fi putut aştepta cineva să-l întâlnească pe o alee întunecată într-o noapte fără lună. Şi nu părea periculos numai din cauza cicatricilor care-i acopereau obrazul stâng şi maxilarul - ci era ceva din ochii lui. Culoarea lor era un amestec incredibil de verde smarald şi auriu strălucitor. Şi păreau însufleţiţi de o voinţă necruţătoare.

Până când moartea ne va despărţi 21

22 Amanda Quick

în sfârşit, Nestor rămăsese mut de uimire.Făcând apel la ceea ce erau fără îndoială zeci de ani

de pregătire profesională, doamna Sykes fu cea care risi­pi în cele din urmă tăcerea aceea cristalină.

- A sosit persoana programată pentru ora zece, dom­nişoară Langley, zise ea. Domnul Hastings. După aceea spulberă imediat efectul creat coborându-şi vocea intr-o şoaptă conspirativă: Scriitoru l, domnişoară.

- Da, desigur. Calista se adună imediat şi-i oferi lui Trent cel mai bun zâmbet profesional de care era în stare. Probabil dumneata eşti fratele Eudorei Hastings. Sunt încântată de cunoştinţă, domnule!

- îmi cer scuze dacă v-am întrerupt, zise Trent, însă continuă să îl privească pe Nestor cu o curiozitate deta­şată care părea mai de rău augur decât orice ar fi putut spune. Sper că sosirea mea nu deranjează în vreun fel.

-D eloc, răspunse Calista, după care se dădu un pas în spate, făcându-i semn să intre în birou. Intră, te rog! Domnul Kettering tocmai pleca. Nu-i aşa, domnu­le Kettering?

Nestor îi aruncă o privire furioasă, dar era mai mult decât evident pentru toţi cei prezenţi că se simţea prins în capcană. Cu toate acestea, îşi adună toate puterile şi lansă un ultim atac:

- Dumneata eşti Trent Hastings, autorul seriei de romane poliţiste cu Clive Stone? întrebă pe un ton în­şelător de relaxat.

-A şa este, afirmă Trent.- Mare păcat de cicatricile acelea! Nu e de mirare că

ai simţit nevoia să apelezi la o agenţie de in term ed iere d e în tâ ln iri. Probabil îţi e destul de dificil să întâlneşti doamne respectabile cu faţa asta.

- N estor! icni Calista oripilată.Doamna Sykes se holba şi ea la el, absolut îngrozită.Nestor îi aruncă un zâmbet Calistei, vădit mulţumit

de sine.-Scuză-mă, te rog, Calista, zise apoi. Sunt un om

foarte ocupat.Trecu pe lângă ea şi ieşi pe coridor, unde se opri cu o

mişcare dramatică şi se uită înapoi spre Trent.

Până când moartea ne va despărţi 23

-A m citit ultimul capitol din cartea dumitale în T h e Flying In telligencer, Hastings. După câte se pare, nu se conturează drept cea mai bună lucrare a dumitale, nu? Intriga e destul de slăbuţă. N-ai ajuns decât la jumă­tatea poveştii, şi ştiu deja identitatea personajului nega­tiv. Şi sper sincer că o vei ucide pe Wilhelmina Preston. Mi se pare un personaj absolut insuportabil.

Nestor nu mai aşteptă vreun răspuns, ci porni în jo­sul coridorului. Paşii lui răsunau cu ecou sumbru pe podeaua din lemn masiv.

-M erg să-l conduc pe domnul, zise doamna Sykes, după care se grăbi după Nestor.

Trent îşi scoase tacticos mănuşile de piele, dezvălu­ind că avea cicatrici pe mâna stângă.

- îmi cer mii de scuze, zise Calista.- Nu este cazul, răspunse Trent. Sunt scriitor deja de

câţiva ani buni. Am aflat cu mult timp în urmă că toată lumea se pricepe să critice.

capitolul 4

-Toată lumea are cicatrici, domnule Hastings. Calis­ta ridică privirea din caietul ei şi îi aruncă lui Trent un zâmbet liniştitor. Unele sunt mai vizibile decât altele, dar asta nu trebuie să fie o mare problemă.

Spre uşurarea ei, Trent nu încercase în nici un fel să-i invadeze intimitatea punând întrebări despre prezenţa lui Nestor. în schimb, îi cercetase biroul cu aceeaşi cu­riozitate detaşată cu care-1 studiase şi pe Nestor şi apoi acceptase invitaţia ei de a lua loc.

Bucuroasă că scena îngrozitoare de mai devreme lua­se sfârşit, se grăbise în spatele biroului ei, se aşezase pe scaun şi deschisese caietul de notiţe, pregătită să încea­pă un interviu-standard cu un client. Doar că Trent fu­sese cel care pusese prima întrebare, prinzând-o astfel cu garda jos: „Credeţi că cicatricile mele vor prezenta o p ro b lem ă?“

Trent se lăsă pe spate în scaunul său şi îi aruncă o privire gânditoare.

24 Amanda Quick

-Aşadar, nu consideraţi că faţa mea va face să fie di­ficil să-mi găsesc o soţie?

-S e pare că aveţi o impresie eronată despre natura afacerii pe care o conduc, zise ea. Nu pot promite că întâlnirile pe care le facilitez se vor finaliza cu o căsă­torie, domnule. Ceea ce încerc să fac este să promovez asocieri între oameni cu convingeri şi credinţe similare, care se găsesc singuri dintr-un motiv sau altul. Oameni re sp ectab ili, cu concepţii de viaţă asemănătoare. Nu toa­tă lumea caută o căsnicie. Unii speră doar la prietenie şi tovărăşie.

- De ce am impresia că şi dumneavoastră sunteţi una dintre acele persoane care nu caută o căsătorie?

Calista constată că ziua ei nu părea să se îmbunătă­ţească deloc. Mai întâi Nestor se întorsese în viaţa ei ca un uragan, sperând să o convingă să reia relaţia din punctul în care o lăsaseră cu mai bine de un an în urmă, şi în clipa aceea întâmpina dificultăţi cu un potenţial client extraordinar pe care spera să-l atragă.

îşi aminti că trebuia să aibă răbdare. Trent Hastings nu era nici pe departe primul om prudent şi sceptic cu care avea de-a face. In ciuda faptului că îşi conducea afacerea bazându-se pe publicitate prin viu grai şi pe referinţe confidenţiale, mulţi dintre cei care intrau în biroul ei veneau cu inima îndoită şi cu emoţii. Foarte puţini soseau acolo ştiind exact la ce anume să se aştep­te de la o agenţie care facilita întâlniri interumane.

Cu toate acestea, nici măcar unul dintre toţi clienţii ei nu făcuse vreodată referire - nici măcar pe ocolite - la faptul că ea nu era căsătorită. Din cauza vârstei pe care o avea, statutul ei social era limpede ca lumina zilei pen­tru toată lumea. Era celibatară. O fată bătrână.

- Ca să revenim la subiect, zise ea. Vă asigur că printre clientele mele se numără mai multe doamne respectabi­le, care posedă o inteligenţă care le permite să privească dincolo de superficialitate. Prima şi cea mai importantă cerinţă pe care o au de la un potenţial prieten - sau soţ, de altfel - este tăria de caracter.

- Şi mai exact cum anume procedaţi pentru a stabili caracterul unui om?

Până când moartea ne va despărţi 25

Calista bătu uşor cu vârful creionului în pagina goală a caietului din faţa ei. Ea era cea care ar fi trebuit să conducă acel interviu. Şi totuşi, Trent punea întrebă­rile. Mai devreme în dimineaţa aceea, aşteptase cu ne­răbdare întâlnirea cu el. Recunoscuse din două motive numele pe care i-1 notase doamna Sykes în agenda de întâlniri. Primul era faptul că sora lui Trent, Eudora Hastings, era o clientă de-a ei. Iar al doilea motiv era că, până cu aproximativ cinci minute în urmă, se conside­rase o mare fană a seriei lui de romane poliţiste.

Iar perspectiva de a-1 adăuga pe notoriul, dar pustni­cul scriitor de succes pe lista ei de clienţi mulţumiţi îi îmbunătăţise dispoziţia pentru o vreme. Insă în clipa aceea începea să aibă îndoieli - şi nu din cauza cicatrici- lor care-i mutilau chipul, de altfel impresionant.

-A m descoperit că se pot elucida foarte multe lu­cruri despre caracterul unui om prin intermediul unui interviu detaliat, zise ea. Tatăl meu a fost inginer, iar mama mea - botanistă. De la ei am învăţat tehnicile de cercetare.

Trent mai aruncă o privire spre biblioteca ei.- Da, pot vedea influenţa pe care au avut-o în viaţa

dumneavoastră. Mă simt onorat să-mi văd cărţile aşezate între B o ta n ic a pen tru d o a m n e a doamnei Loudon1 şi Ju r­n a lu l de descoperiri şi inginerie.

Calista îşi drese glasul.- Da, ei bine, sunt o fană înfocată a romanelor dum­

neavoastră, domnule. Şi la fel şi fratele meu, menajera şi majordomul. Scrierile dumneavoastră sunt într-adevăr foarte populare în casă. Făcu o pauză scurtă, după care continuă: De fapt, acum, că mă gândesc mai bine, aş avea o întrebare pentru dumneavoastră despre povesti­rea care apare în ziarul T h e Flying In telligencer.

Trent oftă greoi.

1 Jane C. Loudon a fost o autoare de succes din secolul al XlX-lea, considerată pionieră în domeniul literaturii Science fiction, chiar înainte de apariţia termenului. A publicat şi ilustrat de asemenea o serie de cărţi de botanică, menite să vină în ajutorul studiului doamnelor, (n.tr.)

26 Amanda Quick

- Mă temeam de asta.Ea ignoră însă comentariul său şi continuă:-întrebarea mea are legătură cu introducerea per­

sonajului domnişoarei Wilhelmina Preston. Este un personaj extrem de interesant, în parte şi datorită numeroaselor sale interese ştiinţifice. înţeleg de ce se poate dovedi de mare ajutor pentru Clive Stone în in­vestigaţiile sale. Ceea ce eram curioasă este dacă aveţi de gând să introduceţi o relaţie romantică între Clive şi Wilhelmina.

-N u discut niciodată despre o poveste în curs de apariţie.

-înţeleg. Calista se întoarse la notiţele sale, destul de nemulţumită de răspunsul lui. Ei bine, în cazul acesta...

- Sora mea mi-a spus că şi dumneavoastră aţi încercat să adaptaţi metode ştiinţifice la afacerile dumneavoastră matrimoniale, zise el.

- Da, este adevărat, spuse ea, strângând mai tare de­getele în jurul creionului. Era momentul să preia con­trolul asupra acelui interviu. Astăzi mi-am propus să vă pun câteva întrebări generale. Am să vă explic, de asemenea, şi metoda pe care o folosesc pentru a potrivi clienţii. Iar dacă vom fi amândoi mulţumiţi de această primă întâlnire, atunci voi programa o a doua, în de­cursul căreia vom discuta mai pe îndelete. Şi în timpul acelei întâlniri vom elabora o listă de calităţi pe care dumneavoastră le căutaţi într-o relaţie - indiferent dacă este vorba despre una de prietenie sau romantică - şi vom clarifica şi ceea ce aveţi dumneavoastră de oferit.

- Bani, zise Trent.Calista se blocă o clipă, cu vârful creionului deasupra

paginii goale.- Pardon?-Singura şi cea mai remarcabilă calitate a mea este

că mă aflu în posesia unui venit frumuşel. Mi-am spo­rit destul de mult averea investind în afaceri imobiliare banii pe care i-am luat de pe urma cărţilor pe care le-am scris. întrebarea este... posed suficienţi bani pentru a convinge una dintre clientele dumneavoastră inteligente

Până când moartea ne va despărţi 27

şi spirituale pe care le-aţi menţionat să privească dincolo de cicatricile mele?

Un alt bărbat ar fi încercat probabil să-şi lase barbă sau mustaţă pentru a ascunde cicatricile în cauză. Dar Trent Hastings nu se străduia absolut deloc să ascundă în vreun fel prejudiciile aduse părţii stângi a feţei sale.

Cicatricile arătau de parcă îi fuseseră gravate în pie­le cu acid sau cu flăcări. I se întindeau în jos pe partea laterală a maxilarului, dispărând apoi sub gulerul înalt şi apretat al cămăşii sale albe, imaculate. Ea nu avea nici cea mai vagă idee ce anume i se întâmplase de rămăsese cu astfel de însemne, dar era absolut sigură că fusese îngrozi­tor de dureros. Din fericire, ochii lui fuseseră cruţaţi.

Se gândi atunci că unora le era milă de el şi că alţii îşi fereau privirea. Dar o persoană care poseda măcar puţină înţelegere a firii umane ar fi tras concluzia că un bărbat care supravieţuise experienţei care-1 lăsase cu ast­fel de cicatrici şi învăţase să gestioneze efectul pe care-1 aveau acestea asupra altora era un om cu un caracter foarte puternic.

Un astfel de om s-ar fi putut dovedi un prieten de nădejde sau un duşman foarte periculos. Şi începea să creadă că un astfel de bărbat ar fi fost şi greu de potrivit cu vreo femeie. Hotărî atunci în sinea ei că nu cicatri­cile lui ar fi îngreunat şi complicat procesul de a-i face cunoştinţă cu cineva. Provocarea va fi să găsească o fe­meie căreia să nu-i fie teamă să înfrunte un bărbat cu o asemenea voinţă.

- Desigur, trebuie luate în calcul şi finanţele ambelor părţi, atunci când vine vorba despre căsătorie, zise ea.

- După observaţiile mele, aş spune că este cel mai im­portant aspect de care trebuie să se ţină cont.

-Iertaţi-mă că spun asta, domnule, dar îmi lăsaţi senzaţia că aveţi o percepţie destul de cinică asupra căsătoriei.

- Sunt realist, domnişoară Langley.Calista lăsă jos creionul, închise caietul şi îşi împreu­

nă mâinile pe birou.-N u neg că, atunci când vine vorba despre căsăto­

rie, există o anumită parte pragmatică care nu poate

28 Amanda Quick

f i trecută cu vederea, zise ea. Dar, dacă ştiu că unul din­tre clienţii mei este interesat de o căsătorie, atunci iau măsuri de precauţie pentru a verifica finanţele ambelor părţi implicate.

Era pentru prima dată când Trent părea cu adevărat interesat de metoda ei de „peţire".

- Şi cum naiba faceţi asta? o întrebă el.-Angajez un asistent care să facă nişte cercetări dis­

crete despre trecutul persoanelor în cauză, pentru a afla adevărul despre situaţia lor financiară. Vedeţi dumnea­voastră, nu toată lumea este sinceră când vine vorba des­pre acest aspect anume al vieţii personale.

- Hmm! Interesant! Şi cine este acest asistent?- Fratele meu.-înţeleg... Totuşi, trebuie să spun că mi se pare ex­

trem de curios accentul pe care-1 puneţi pe chestiunile financiare.

- Dumneavoastră aţi deschis subiectul, zise ea.- Probabil pentru că am stabilit această întâlnire toc­

mai ca să descopăr dacă nu cumva încercaţi să o păcăliţi pe sora mea.

- P o ftim ?- Eudora este una dintre clientele dumneavoastră. Şi,

în calitate de frate, e normal să-mi fac anumite griji.Calista rămase fără cuvinte preţ de câteva secunde. în

cele din urmă, reuşi să îşi revină.-A şa este, domnişoara Hastings este una dintre cli­

entele mele. Dar vă asigur, domnule, că eu nu prezint nici un pericol pentru ea. La drept vorbind, chiar par să-i facă plăcere seratele mele săptămânale. Este o dom­nişoară foarte inteligentă şi citită.

- Poate că sora mea e într-adevăr inteligentă şi citită, dar este şi fată bătrână, care, deşi a ajuns la o anumită vârstă, are foarte puţină experienţă cu bărbaţii. De ase­menea, este şi destul de bine poziţionată în societate, datorită situaţiei sale financiare.

-Adică datorită averii dumneavoastră?- Da. Şi asta o face vulnerabilă în faţa bărbaţilor lip­

siţi de scrupule care vânează femei celibatare care dis­pun de un venit bun sau de o moştenire considerabilă.

Până când moartea ne va despărţi 29

Calista întrezări pentru prima dată o emoţie cumpli­tă clocotind sub exteriorul aproape de gheaţă al acelui bărbat. Şi simţi un fior traversându-i şira spinării. Nu era furios pe ea - cel puţin nu încă ci doar extrem de suspicios. Aşa că ar fi pariat pe orice că la un mo­ment dat în trecutul său avusese de-a face cu un vână­tor de averi care profitase de o persoană la care ţinuse foarte mult.

-Credeam că am fost destul de clară în privinţa aceasta, zise ea, străduindu-se să adopte un ton linişti­tor. Sunt cu ochii în patru după astfel de persoane, care ar putea încerca să profite de clienţii şi clientele mele. Nici prin gând nu mi-ar trece să o prezint pe sora dum­neavoastră unui domn care să nu fie absolut respectabil şi complet sincer în legătură cu finanţele sale.

-Ş i totuşi, domnişoară Langley, nu pot să nu mă gândesc că poate primiţi şi dumneavoastră un stimulent financiar ca să le oferiţi anumitor clienţi ocazia de a cu­noaşte alţi clienţi bogaţi sau bine poziţionaţi din punct de vedere social.

- Suficient! Era a doua oară în dimineaţa aceea când se pomenea în picioare şi furioasă. Mă insultaţi atât pe mine, cât şi pe sora dumneavoastră, domnule. Trebuie să vă rog să plecaţi imediat.

Preţ de o clipă îngrozitoare, se temu că poate Trent Hastings nu avea să permită să fie dat aşa afară din biro­ul ei. Se întinse spre sfoara clopoţelului din spatele său, pregătită să sune pentru a chema pe cineva.

Dar, spre uşurarea ei aproape totală, Trent se ridică şi se îndreptă spre uşă. Ea lăsă din mână sfoara clopoţelu­lui şi apucă spătarul scaunului, ţinându-şi respiraţia.

Trent deschise uşa şi se opri, după care se întoarse spre ea.

- Mai am o singură întrebare înainte să plec, domni­şoară Langley, zise el.

Calista înghiţi apăsat.- Nu mai am dispoziţia să răspund întrebărilor dum­

neavoastră, domnule.

30 Amanda Quick

- înţeleg, însă curiozitatea nu-mi dă pace. Chiar cre­deţi că mi-aţi fi putut găsi o soţie potrivită?

- Mă îndoiesc foarte mult de asta, domnule Hastings. Mă tem că nu aţi trecut de interviul preliminar.

El înclină din cap aproape imperceptibil.- Da, văd asta şi singur.Ieşi apoi din biroul ei şi închise uşa într-o manieră

care spunea mai mult decât orice cuvinte.Nu intenţiona să se mai întoarcă vreodată.„Mai bine!“ cugetă Calista. însă aerul din birou i se

părea dintr-odată cu câteva grade mai rece decât fusese cu o clipă mai devreme.

capitolul 5

Interviul cu Calista Langley nu decursese deloc bine.

Trent intră pe holul principal al conacului său, pre- gătindu-se sufleteşte să dea ochii cu sora lui. Se aştepta să reacţioneze, să fie plină de tristeţe, dezamăgire, supă­rare şi resentimente, dar şi să apară câteva lacrimi acu­zatoare. însă, pentru prima dată după foarte mult timp, Eudora reuşi să-l ia complet prin surprindere.

Coborî scările furtunos, învăluită într-un nor de fu­rie scandalizată.

-Te-ai dus să vorbeşti cu domnişoara Langley, nu-i aşa? ceru ea să ştie. Cum îndrăzneşti? Treaba mea cu ea este exact... a mea! Şi nu este în nici un fel pro­blema ta!

Deşi Eudora trecuse de douăzeci şi cinci de ani, şi Trent cugeta că probabil era cu un an sau doi mai mică decât Calista, lăsa impresia că ea era cea mai în vârstă din cele două.

în dimineaţa aceea, Calista păruse foarte distinsă, îmbrăcată într-o rochie albastră elegantă. îşi avea părul castaniu-închis strâns într-un coc încântător în vârful capului şi fixat cu mai multe agrafe frumoase. Iar coa­fura aceea servise de minune pentru a-i sublinia chipul remarcabil şi ochii aceia căprui inteligenţi. Avusese

Până când moartea ne va despărţi 31

un aer strălucitor, plin de viaţă şi dinamic. Şi adevărul era că i se păruse incredibil de fascinantă. Era o femeie interesantă şi misterioasă, şi era destul de sigur că avea să rămână la fel de interesantă şi de misterioasă şi la vâr­sta de şaptezeci sau optzeci de ani. Pentru că anumite ca­lităţi nu puteau fi afectate de procesul de îmbătrânire.

Eudora, pe de altă parte, păruse până de curând să se ofilească înainte de vreme. Hotărâtă să joace rolul suro­rii devotate care se sacrificase pe sine pentru a avea grijă de casa şi gospodăria fratelui ei, îşi purta părul blond pieptănat cu cărare pe mijloc şi strâns într-un coc sever. Iar rochiile ei erau mereu confecţionate din materiale mate şi practice, în culori închise.

Şi îşi urma cu îndârjire cariera autoatribuită. Casa pe care o împărţeau funcţiona precum o maşinărie bine unsă. De la răsărit până la apus, totul mergea într-un ritm liniştit şi disciplinat. Personalul îşi îndeplinea în­datoririle cu o precizie ireproşabilă. Iar grădinile erau îngrijite cu o extraordinară atenţie la detalii.

Insă, în decursul anilor, dispăruse fetiţa plină de via­ţă care insistase cândva să înveţe să meargă pe bicicle­tă şi să joace crochet. Şi în locul ei apăruse o femeie care părea să se fi condamnat pe sine la un doliu con­tinuu. Eudora nu purta haine de doliu şi nici vălul ne­gru specific, dar, după părerea lui Trent, era ca şi când ar fi făcut-o.

Cu toate acestea, în ultima perioadă păruse să trea­că prin nişte schimbări majore. Şi pe Trent îl bucurase asta - cel puţin la început. Dintr-odată, sora lui deve­nise mult mai interesată de modă, mai atentă la stilul vestimentar pe care-1 adopta şi chiar îşi cumpărase nişte perechi noi de cercei.

Era conştient că s-ar fi simţit mult mai uşurat şi recu­noscător pentru transformarea aceea dacă nu şi-ar fi dat seama că avea o legătură cu seratele săptămânale organi­zate de Calista Langley.

- Linişteşte-te, spuse el. Ii întinse mănuşile major­domului său, Guthrie, dar rămase cu mâna strânsă pe baston. Am stabilit întâlnirea asta cu domnişoara

32 Amanda Quick

Langley pentru că eram curios să o cunosc şi să aflu mai multe despre serviciile pe care le oferă agenţia sa.

- Nu cred o iotă din ce spui! izbucni Eudora. Ai fost să vorbeşti cu ea ca să încerci să o intimidezi. Recunoaş­te! Nu m-ai putut convinge pe mine că era o impostoare şi o escroacă sau mai rău, aşa că ai încercat s-o sperii şi s-o convingi să pună capăt asocierii noastre.

- Dacă acesta ar fi fost planul meu, pot să te asigur că n-a funcţionat, zise Trent. Pentru că, la nici trei mi­nute după ce am început conversaţia cu ea, a devenit mai mult decât evident că e nevoie de cineva mult mai înspăimântător decât un biet scriitor ca să o sperie pe domnişoara Langley.

Eudora se opri brusc pe ultima treaptă, părând des­tul de uimită. Şi apoi pe chipul ei îşi făcu loc o ex­presie de mulţumire. Iar în ochii ei albaştri apăru o licărire victorioasă.

-Aşadar, domnişoara Langley te-a pus un pic la punct, ei? Mă bucur să aud asta.

- înţeleg că eşti supărată că m-am dus să vorbesc cu ea, zise el. Dar am considerat necesar să fac nişte cer­cetări despre afacerea destul de neobişnuită pe care o conduce domnişoara Langley.

-Organizează serate la care oameni respectabili vin să cunoască alţi oameni respectabili. Ce e aşa periculos în asta?

-A m mai discutat despre subiectul ăsta, zise Trent, pornind în josul coridorului, spre biroul său. Domni­şoara Langley încearcă să îi ajute pe nişte oameni care sunt complet străini unii de alţii să se cunoască.

- Pe nişte străini singuri, sublinie Eudora.-A r fi mai simplu dacă ar cunoaşte personal toate

părţile implicate, dar nu se pune problema de aşa ceva. Oamenii care participă la seratele astea nu sunt prieteni de-ai ei. îi sunt clienţi. Iar tu te afli în posesia unei moş­teniri considerabile... Lucru care te face vulnerabilă în faţa prădătorilor de cea mai joasă speţă.

Eudora se grăbi după el.-Domnişoara Langley insistă să primească referin­

ţe pentru fiecare client al ei, zise ea. în plus, înainte

Până când moartea ne va despărţi 33

de orice, îi interoghează pe toţi foarte detaliat, ca să se asigure că nu sunt vânători de averi sau bărbaţi însuraţi care speră să profite de doamnele care se regăsesc pe lista ei de invitaţi.

Trent se opri în pragul uşii biroului său.-N u sunt in v ita ţi, Eudora. Asta nu înţelegi tu. Nu

este o amfitrioană din înalta societate care organizează serate dansante şi întâlniri la ceai pentru prietenii şi cu­noscuţii ei. Este o femeie de afaceri, şi asta înseamnă că banii reprezintă principalul stimulent pentru ea.

Se grăbi apoi în birou, dar Eudora îl urmă.- N-ai nici un drept să te amesteci în treburile mele

personale! tună ea.- Sunt fratele tău. îşi agăţă bastonul de spătarul unui

scaun şi se duse la fereastră. Este responsabilitatea mea să te protejez.

-N u am nevoie să fiu protejată de domnişoara Langley.

Trent se uită gânditor spre grădinile de un verde vibrant care se întindeau dincolo de geam şţ spre sera impresionantă, construită din sticlă şi fier. In perioa­da aceea, grădinăritul şi cititul erau singurele plăceri pe care şi le permitea Eudora. Sau cel puţin fuseseră, până când începuse să participe la seratele săptămânale organizate de domnişoara Langley. Pentru că în ultima vreme se întorcea de la evenimente discutând cu înflă­cărare despre ultimele noutăţi din mai multe domenii - artă, călătorii, cărţi şi teatru.

-Ştiu că simţi că sunt exagerat de precaut, zise el. Dar chiar şi aşa...

- Chiar crezi că sunt în pericol de a mă lăsa păcălită de minciunile vreunui vânător de averi? Te rog, oferă măcar puţin credit judecăţii mele sănătoase....

- Nu mă îndoiesc de inteligenţa ta sau de judecata ta sănătoasă, zise Trent încet. Dar mă îngrijorează asocie­rea aceasta cu domnişoara Langley.

Se lăsă o tăcere scurtă.- Ce părere ai despre ea? întrebă Eudora, după câ­

teva clipe.

34 Amanda Quick

Tonul aparent neutru al vocii ei i se părea neobiş­nuit de suspect. Şi abia atunci înţelese că, de când ple­case de la conacul grandios al domnişoarei Langley, şi el se străduise din răsputeri să pună ordine în amalgamul de impresii haotice pe care i le lăsase femeia.

- Poftim? zise el, încercând să mai câştige nişte timp în care să-şi clarifice gândurile.

-A i auzit ce-am spus. Care este părerea ta despre domnişoara Langley, acum că ai cunoscut-o?

încercă să formuleze un răspuns, dar, dintr-un mo­tiv sau altul, nu părea să poată găsi cuvintele potrivite. „Atrăgătoare*1, dar nu în sensul general al cuvântului. Sau poate că „neconvenţională** ar fi fost o descriere mai bună. însă, dintr-un motiv necunoscut, mintea lui continua să se întoarcă la adjectivul „fascinantă**.

Era un om curios din fire, cu o gamă largă de intere­se, lucru care-1 împinsese să exploreze de-a lungul tim­pului mai multe subiecte şi abilităţi ieşite din comun, îar cercetările pe care le făcea pentru romanele sale din seria Clive Stone îl conduceau adesea pe căi neobişnu­ite şi uneori de-a dreptul bizare. Dar Calista Langley îi stârnea curiozitatea în moduri noi şi tulburătoare.

îşi dăduse seama din prima clipă că domnişoara Langley era o femeie mai mult decât dispusă să lupte pentru ceea ce-şi dorea. O femeie care ar fi făcut orice era necesar pentru a proteja ceea ce îi aparţinea. Cugetă apoi că probabil şi atunci când iubea o făcea cu aceeaşi înflăcărare. Ceva din felul ei de-a fi îi dăduse de înţeles că era capabilă de pasiune.

Cunoscuse destule femei inteligente, independente şi hotărâte în viaţa lui - se simţise întotdeauna atras de acest gen anume al speciei - , dar Calista Langley prezen­ta un interes aparte şi avea un farmec unic.

-M i s-a părut... interesantă, zise el. Se întoarse spre sora lui şi îşi încleştă ambele mâini pe spătarul scaunu­lui său de birou. Trebuie să recunosc că nu a fost deloc aşa cum m-aş fi aşteptat.

- Interesantă? Eudora părea uimită. Apoi miji ochi şi zise: Cred că înţeleg... Ţi s-a părut in teresan tă pentru că nu te-a lăsat să o intimidezi.

Până când moartea ne va despărţi 35

- Mă îndoiesc sincer că domnişoara Langley s-ar lăsa intimidată chiar şi de o armată de mărime medie. Şi acesta e un motiv în plus să fiu precaut în privinţa ei şi a modului în care îşi câştigă existenţa.

- Să ştii că voi continua să particip la seratele pe care le organizează, Trent... Asta dacă nu cumva mă şterge de pe lista de invitaţi. Dacă se întâmplă asta, voi şti că numai tu eşti de vină.

- întâlnirile astea chiar sunt atât de importante pen­tru tine?_

- Da. încearcă să înţelegi, Trent. Seratele astea mi se par antrenante. Am ocazia să cunosc foarte mulţi oameni noi, iar subiectele dezbătute sunt extrem de interesante. Săptămâna trecută, profesorul MacPherson a ţinut o cu­vântare despre antichităţile romane care se regăsesc aici în Anglia. Şi, cu o săptămână înainte, domnul Harper a vorbit despre călătoriile pe care le-a făcut în America de Vest. Iar la următoarea întâlnire se va ţine o prelegere despre ultimele noutăţi în materie de fotografie.

- I a spune-mi, domnişoara Langley te-a prezentat vreunui domn în mod special?

Eudora înlemni.- Un invitat este prezentat tuturor celor care partici­

pă la serate. Acesta este şi scopul întâlnirilor.- Dă-mi voie să fiu mai clar. Vreunul dintre clienţii

b ă rb a ţ i ai domnişoarei Langley s-a arătat interesat să te cunoască mai bine?

Eudora strânse din dinţi cu încăpăţânare.-N ici unul dintre domnii care mi-au fost prezentaţi

nu s-a comportat în vreun fel care ar putea fi descris drept nepotrivit sau inacceptabil. Dar îmi dau seama că nu aş putea spune nimic care să te convingă de asta. De ce nu vii, mai bine, să te convingi singur?

- Tocmai asta am încercat să fac astăzi, dacă îţi amin­teşti bine.

- Nu mă refer la încercarea ta eşuată de a o intimida pe domnişoara Langley. Eudora afişă un zâmbet sfios, după care continuă: Iţi sugeram să încerci să devii unul dintre clienţii ei.

- Nu fi ridicolă!

36 Amanda Quick

- îmi dau seama că, după întâlnirea de azi, s-ar putea să nu fie tocmai dornică să te adauge pe lista ei de in­vitaţi, dar s-ar putea să o pot convinge să te accepte cu titlu de probă. La urma urmei, este o fană a romanelor tale. Poate aş putea s-o conving să îţi permită să participi cu mine la câteva serate şi să tragi singur concluzii des­pre afacerea ei.

- Vorbeşti serios?- Te rog, gândeşte-te la asta, dragă frate, zise Eudora,

după care se răsuci pe călcâie şi se îndreptă spre uşă. Pentru că te asigur că intenţionez să continui să accept invitaţiile ei.

Ieşi apoi pe coridor şi închise uşa un pic mai tare decât ar fi fost necesar.

Trent se aşeză pe scaun. Pentru o vreme îşi studie ha­bitatul privat. Biroul său era unicul loc unde avea sigu­ranţa că putea petrece timp singur şi neîntrerupt. Toată lumea din casă înţelegea că, atunci când uşile erau în­chise, nu trebuia să fie deranjat, decât dacă avea loc un incendiu sau dacă venea sfârşitul lumii.

Cugetă apoi că trebuia să se întoarcă la scris. Vizita pe care i-o făcuse Calistei Langley fusese un dezastru, dar şi o mare pierdere de timp. în orice caz, redactorul de la T h e Flying In tellig en cer aştepta următorul capitol din cartea sa d i v e S ton e şi cazu l m iresei d ispăru te .

Cu toate acestea, contemplă vreme îndelungată uşa închisă. în momentul acela era destul de sigur că unul dintre clienţii Calistei se arătase deosebit de interesat de Eudora. Şi nu avea nevoie de mintea iscusită şi sceptică a unui scriitor de romane poliţiste ca să-şi dea seama că şi sora lui era interesată de el.

Sperase întotdeauna că Eudora avea să întâlnească un bărbat bun pe care să-l poată iubi. Unul care să ştie să îi aprecieze inteligenţa şi talentele organizatorice. Un bărbat care să-i poată oferi lucrul de care avea cea mai mare nevoie - un cămin al ei de care să se ocupe.

Din păcate, în ultimii ani, devenise tot mai evident că era foarte posibil ca asta să nu se întâmple.

Sora lui inteligentă şi frumoasă ajunsese fată bătrâ­nă. Şi poate că nu ar fi fost un lucru atât de îngrozitor

Până când moartea ne va despărţi 37

dacă ar fi fost fericită. Dar era destul de sigur că nu era cazul. De ceva timp, observase la ea o melancolie care-i făcea inima să se strângă în piept. Voia să o protejeze, dar în acelaşi timp înţelegea că nu îi stătea în putere să o facă fericită.

Şi acum lucrurile păreau să ia o întorsătură bună pentru ea, datorită misterioasei Calista Langley. Pentru că femeia îi oferea Eudorei unul dintre lucrurile pe care el nu i le putea da.

Ar fi trebuit să fie recunoscător că sora lui începea să iasă în sfârşit din martiriul autoimpus. Dar, chiar şi aşa, tot rămânea îngrijorat. Calista Langley era o forţă necunoscută. Şi intuiţia îi spunea că avea puterea de a-i tulbura stilul de viaţă liniştit, bine orânduit şi extrem de previzibil.

Nu se putea hotărî exact ce părere avea despre asta, dar de un lucru era absolut sigur: simţea cev a . Iar sen­zaţia aceea avea o intensitate remarcabilă. Pentru că se întâmpla un lucru care nu se mai întâmplase de foarte mult timp. Domnişoara Calista Langley era prima fe­meie care reuşea să îl intrige mai mult decât personajele din imaginaţia lui.

capitolul 6

- O să ies în oraş după cină, anunţă Andrew. Nu are rost să mă aştepţi. Mă întâlnesc cu nişte prieteni, aşa că o să mă întorc destul de târziu.

în voce i se simţea o urmă familiară de sfidare. Calista luă în furculiţă o bucată de friptură de pui, în timp ce se gândea cum să gestioneze anunţul făcut de fratele ei. Adevărul era că putea face sau spune foarte puţine ca să-l oprească pe fratele ei să iasă în oraş, şi o ceartă era ulti­mul lucru pe care şi-l dorea. „Trebuie să-ţi alegi cu grijă bătăliile11, îşi spuse.

Andrew stătea aşezat la capătul îndepărtat al mesei lungi şi se grăbea să-şi termine cina ca să poată pleca să se întâlnească cu prietenii săi. Probabil le-ar fi fost mai uşor să vorbească în intimitatea salonului de dimineaţă,

38 Amanda Quick

care era mult mai mic. Dar doamna Sykes insistase ca ei să ia cina în mult mai întunecata şi mohorâta sufragerie a conacului.

Menajera şi soţul ei locuiau şi lucrau la conacul Cran- leigh de zeci de ani - mai exact, de când acceptaseră pri­mele funcţii, de menajeră şi de lacheu. Şi îmbătrâniseră împreună cu stăpâna lor aspră şi deprimată, Roberta Langley. Roberta le lăsase conacul nepoţilor ei, dar Ca- lista se gândise mereu în secret că soţii Sykes erau nişte stăpâni mult mai îndreptăţiţi decât ea sau Andrew ai acelui maldăr de piatră şi lemn intrat în putrefacţie.

Ştia că ea şi fratele ei ar fi trebuit să fie recunoscă­tori pentru că aveau deasupra capetelor un acoperiş atât de distins. Şi nu putea nega că reşedinţa Cranleigh se dovedise extrem de folositoare ca „recuzită" în afaceri. Potenţialii clienţi se arătau întotdeauna liniştiţi şi foarte impresionaţi de conacul grandios din Cranleigh Square. Doar că, în opinia Calistei, conacul acela impunător nu avea să fie niciodată un cămin cald şi primitor pentru Andrew sau pentru ea.

Avea mai multe motive să-şi facă griji în legătură cu noul obicei al lui Andrew de a sta în oraş până târziu. Dar unul dintre ele era extrem de personal şi, la drept vorbind, şi destul de egoist. Nu voia să fie singură în conac. Era adevărat că soţii Sykes erau mereu prezenţi - dar ei se retrăgeau prompt în camerele lor, în fiecare seară la ora nouă. Şi, odată ce ei doi mergeau la culcare, singurătatea macabră care părea să fie impregnată în zi­durile conacului, ieşea la suprafaţă pentru a o bântui.

Neliniştea care îi zdruncinase nervii de când cineva strecurase sticluţa aceea odioasă pentru lacrimi1 prin fanta pentru scrisori a uşii, cu două săptămâni în urmă, 1 * 3

1 O vază mică ornamentală, confecţionată din sticlă suflată,colorată. Gura recipientului are formă circulară, ca să se muleze sub ochi. Era de obicei folosită în ritualurile de doliu, la moartea unei persoane dragi, şi este un obicei cu o vechime mai mare de3 000 de ani, întâlnit cel mai adesea în cadrul societăţilor estice străvechi. Femeile le umpleau cu lacrimile lor în timp ce condu­ceau mortul spre groapă şi apoi le aşezau în sicriu, ca un simbol al iubirii şi al respectului, (n.tr.)

Până când moartea ne va despărţi 39

atinsese cote alarmante de la vizita lui Nestor Kettering din dimineaţa aceea. De zile întregi, simţea că îi urmă­rea cineva fiecare mişcare. Iar acum o aştepta încă o noapte pe care trebuia să o petreacă singură.

Dar îşi spuse că trebuia să facă cumva să se obişnu­iască cu senzaţia. Pentru că în curând Andrew avea să o anunţe că dorea să se mute într-o casă a lui. Era ceva inevitabil. La urma urmei, un tânăr avea nevoie de liber­tate pentru a-şi descoperi propriul drum în viaţă. Şi nu avea nici un drept să-l facă să se simtă vinovat pentru că o abandona.

- Te duci la teatru? întrebă ea, încercând să afişeze un interes politicos.

- Poate, răspunse Andrew înfulecând nişte păstăi de fasole verde. Şi probabil după aceea o să merg la o par­tidă de cărţi.

Mâna Calistei se strânse pe furculiţă, dar se strădui din răsputeri să nu-şi arate îngrijorarea. Dintre nenu­măratele vicii accesibile unui tânăr în Londra, jocurile de noroc o speriau cel mai tare. Pentru că reprezentau calea cea mai rapidă spre ruinare.

Mica moştenire pe care o primiseră odată cu conacul Cranleigh se dusese pe înfiinţarea agenţiei ei de inter­mediere de întâlniri. Şi, ca să poată prezenta clienţilor o imagine elegantă şi rafinată, fusese nevoită să cumpe­re mobilier nou şi modern pentru toate încăperile de la etajul principal. Ştiuse de la bun început că avea să meargă pe linia fină de la limita respectabilităţii. Dar aparenţele erau extrem de importante în afacerea sa.

Şi, din fericire, afacerile merseseră ca pe roate în ul­tima vreme, aşa că ea şi Andrew se descurcau destul de bine din profitul agenţiei de întâlniri. Cu toate acestea, nu-şi prea puteau permite să-şi asume riscuri inutile.

Aşeză cu mare grijă furculiţa pe masă, lângă farfurie.-Andrew... sper că nu ai probleme, da? Probleme fi­

nanciare, mă refer?- De ce fiecare conversaţie pe care o avem la cină tre­

buie să se termine cu tine sugerând că nu ştiu să am gri­jă de mine şi singur? Nu mai sunt copil. Nu am nevoie ca sora mea mai mare să-mi urmărească fiecare pas.

40 Amanda Quick

Calista se gândi că era foarte adevărat că Andrew nu era copil. Sau cel puţin că nu mai era copil. Avea nouăsprezece ani, era suplu, puternic şi însufleţit cu toată vitalitatea unui tânăr care se apropia de floarea vârstei. Şi avea avantajele suplimentare oferite de confi­guraţia puternică şi distinsă a tatălui lor, şi ochi căprui foarte ageri.

Nu mai era băieţelul speriat de nouă ani căruia fusese nevoită să îi explice că părinţii lor se pierduseră pe mare şi că nu aveau să se mai întoarcă acasă niciodată. Şi nu mai avea nevoie de ea nici ca să-l protejeze de dispoziţi­ile sumbre ale unei bunici chinuite de amărăciune. Era pregătit să ia viaţa în piept de unul singur.

Cu toate acestea, gândul de a-1 pierde pe Andrew în favoarea străzilor întunecate ale Londrei stârnea în ea o panică inegalabilă. Era mai mult decât evident că nu avea nici un rost să îl mustre. Pentru că nu ar fi făcut altceva decât să-l îndepărteze şi mai repede. Şi atunci ar fi rămas complet singură.

Era mai bine să schimbe subiectul.-Azi am avut un interviu destul de neplăcut cu un

domn care speram să devină un client excelent, zise ea.Andrew păru descumpănit o clipă, după care miji

ochii, vădit îngrijorat.- Are vreo legătură cu obiectele alea odioase memento

m ori pe care le-ai primit recent?-N u . Asta e cu totul altceva. Cel care m-a vizitat a

fost Trent Hastings.Nu avea nici cea mai mică intenţie să aducă vorba

despre scena şi mai neplăcută cu Nestor Kettering. Pen­tru că se temea de reacţia lui Andrew.

Fratele ei ridică din sprâncene uimit.-Trent Hastings, scriitorul?- Exact.- Dar fără îndoială asta-i o veste bună! Ochii i se lu­

minară imediat de entuziasm. Gândeşte-te numai ce-ar însemna pentru afacerea ta să obţii un client atât de renumit precum domnul Hastings.

- Ştii foarte bine că nu fac publice numele clienţilor mei. Mulţi ar fi de-a dreptul stânjeniţi.

Până când moartea ne va despărţi 41

-D a, ştiu. Dar tu te bazezi pe publicitate prin viu grai, şi nişte cuvinte potrivite rostite din gura lui Trent Hastings cu siguranţă ar trimite la tine numeroşi clienţi excelenţi.

- Din păcate, nu cred că voi primi nici o recoman­dare folositoare din partea domnului Hastings. Pare să fie de părere că afacerea mea presupune să profit de pe urma unora dintre clientele mele care se bucură de un venit respectabil - mai exact, de sora lui.

- Dar asta e o prostie! Cum îndrăzneşte să te insulte şi să-ţi pună la îndoială reputaţia? Andrew mototoli şer­vetul pe masă. Lasă că am eu grijă să discut cu el.

-N ici să nu te gândeşti. Numai gândul că Andrew ar fi putut confrunta un bărbat atât de intimidant precum Hastings era de-ajuns pentru a-i trimite încă un fior de panică pe şira spinării. Se gândi imediat că fusese o mare greşeală să-i menţioneze fratelui ei interviul cu Hastings. Şi apoi mintea ei începu să zboare frenetic, căutând o modalitate diplomată de a evita un dezastru. Crede-mă, chiar nu e nevoie să vorbeşti cu el. Te asigur că l-am pus la punct. Totul a fost doar o mare neînţele­gere. Şi ţine minte că sora lui este o clientă excelentă. N-am vrea să facem ceva care să pericliteze în vreun fel aranjamentul pe care-1 are cu agenţia mea.

- Hastings şi-a cerut scuze?-N u chiar... totuşi...-Ticălosul! Ştii adresa lui? Nu contează. O să-l gă­

sesc eu.-T e rog, ascultă-mă, Andrew! A fost o greşeală, atâ­

ta tot, insistă ea, chinuindu-se să afişeze un zâmbet li­niştitor. Doar că pe moment am fost puţin luată prin surprindere.

- îţi datorează scuze.- Cred că va înţelege şi el asta cu timpul. „Mda, poate

când o zbura porcul!11, se gândi apoi, dar îşi păstră păre­rea aceasta pentru ea. între timp nu vreau să fac nimic care ar putea-o pune pe Eudora Hastings în situaţia de a fi nevoită să aleagă o tabără, ca să zic aşa. Dacă ar pune capăt relaţiei noastre de afaceri, asta n-ar face altceva decât să dea naştere unor bârfe neplăcute.

42 Amanda Quick

- Hmm.Andrew era încă furios, dar judecata sănătoasă părea

să cântărească mai greu.- E în regulă, zise ea încet. îţi promit că domnul

Hastings nu va prezenta nici o problemă. Sora lui este o doamnă foarte hotărâtă şi îi fac foarte mare plăcere seratele mele. Mi-a spus că s-a simţit minunat la eveni­mentul de săptămâna trecută şi a acceptat invitaţia mea şi pentru cel de săptămâna viitoare. Mă îndoiesc sincer că fratele ei o va putea ţine departe.

Andrew nu părea complet convins de cuvintele ei, dar, în cele din urmă, curiozitatea câştigă.

- Şi el cum este?-D om nul Hastings? Este destul de... Calista făcu o

pauză scurtă, căutând cel mai potrivit cuvânt pentru a-1 descrie. Formidabil!

- Mă refeream la cum arată.- Ah! Invocă atunci o imagine mentală a lui Trent. Ei

bine, în privinţa asta, pot spune că a fost înzestrat cu o constituţie foarte... bărbătească. Are părul negru. Nişte ochi tulburători...

Andrew se încruntă imediat.- O constituţie b ă r b ă t e a s c ă ?-M m m ... mda, cred că acesta ar fi cel mai bun cu­

vânt pentru a-1 descrie.Andrew o studia cu o expresie gânditoare.- Ai spune că este genul de bărbat pe care femeile l-ar

descrie ca fiind chipeş?- Nu chiar. Dar e destul de plăcut privirii, dacă înţe­

legi ce vreau să spun.- Nu, nu înţeleg.Calista ignoră întreruperea aceea şi continuă:- Pare să creadă că cicatricile sale vor fi o problemă

dacă devine clientul meu, dar l-am asigurat că se înşală.- Cicatrici?- Pe partea stângă a maxilarului. Mă tem că sunt des­

tul de pronunţate. Şi i se întind şi pe una din mâini. Probabil a suferit un accident destul de grav, cândva în trecut.

- Dar cicatricile nu te-au speriat?

Până când moartea ne va despărţi 43

- Deloc, răspunse Calista. Cu siguranţă e l a fost des­tul de enervant, dar, în afară de asta, nu m-am simţit deloc în pericol.

Andrew încremeni.- Crezi că e posibil ca el să fie cel responsabil pentru

obiectele m em en to m ori1- P oftim ! O, Cerule, nu! Cum, Doamne, iartă-mă, ţi-a

venit ideea asta? Sunt absolut sigură că nu domnul Has- tings a fost cel care mi-a trimis obiectele acelea odioase.

- De ce eşti atât de sigură de nevinovăţia lui?Calista căzu pe gânduri câteva secunde, încercând să

formuleze în cuvinte acea certitudine intuitivă pe care o simţea.

- Din câte am putut observa astăzi, domnul Hastings este un om extrem de direct, spuse ea. Nu este genul care ar chinui o femeie din umbră.

- Cum poţi fi atât de sigură?Cugetă o clipă asupra întrebării lui, după care flutură

din mână pentru a o îndepărta.- Nu ştiu. Presupun că are legătură cu felul în care se

uită la tine.- Asta nu spune prea multe.-A şa e. Dar ştii foarte bine că intuiţia nu m-a înşelat

niciodată când a venit vorba despre a ghici caracterul unui om.

- Nu şi în legătură cu nemernicul care te-a părăsit la altar.

Calista hotărî atunci că făcuse foarte bine să nu îi menţioneze nimic fratelui ei despre vizita lui Nestor din acea dimineaţă.

-E u şi domnul Kettering eram p e p u n ctu l de a ne logodi, spuse ea răbdătoare. Nu m-a părăsit tocmai la altar.

- Tot aia e.Şi în clipa aceea ieşi din nou la suprafaţă o parte din

vechea furie pe care o simţise pentru că se lăsase păcălită de Nestor. Fusese o proastă naivă! Se strădui totuşi să-şi păstreze tonul vocii la un nivel care să nu-i alarmeze pe domnul şi doamna Sykes, care mâncau în bucătărie.

44 Amanda Quick

-Crede-mă când îţi spun, este o diferenţă foarte mare, zise ea, destul de tăios.

- îmi pare rău, spuse Andrew brusc. Nu am vrut să redeschid subiectul Kettering.

-A m cam fost cu nervii la pământ în ultima vre­me, adăugă ea, gândindu-se în sinea ei că era foarte puţin spus.

-Ştiu, mârâi Andrew scurt şi apoi strânse din dinţi. La naiba cu tot, dar nu-mi vine să cred că persoana ca- re-ţi trimite cadourile ale blestemate chiar a reuşit să se strecoare în casă neobservată! A fost în dorm itoru l tău, Calista!

- Chiar n-am nevoie să-mi aminteşti. Am discutat de mai multe ori despre asta. Ieri după-amiază s-au perin­dat mulţi oameni pe aici din cauza pregătirilor pentru următoarea serată. Negustori şi curieri au intrat şi-au ieşit toată ziua.

- Probabil s-a furişat înăuntru deghizat în curier. Pro­blema e... cine ar fi putut şti despre existenţa ascenso­rului ăla vechi?

-Pentru început, oricine a lucrat la conac sau în grădini, zise Calista.

-D ar nici unul dintre oamenii ăştia nu are nici un motiv să încerce să te sperie.

- Oricum ar fi, sunt absolut sigură că nu domnul Has- tings a fost cel care mi-a trimis sticluţa pentru lacrimi şi mi-a lăsat inelul acela pe pat. Te rog să mă crezi când îţi spun că nu a venit să vorbească cu mine azi pentru că vrea răzbunare. Din punctul lui vedere, încerca doar să o protejeze pe sora lui. Şi fără îndoială şi tu ai fi făcut la fel în locul lui.

- Probabil e un om foarte suspicios din fire.-A sta era de aşteptat. în fond, scrie romane ale căror

intrigi se învârt în jurul crimelor şi al secretelor întu­necate. Şi cred că poţi să-ţi închipui şi tu cum poate să afecteze asta percepţia cuiva asupra naturii umane.

- Eu cu siguranţă mi-am format o imagine destul de sumbră despre Trent Hastings, acum că mi-ai spus des­pre întâlnirea cu el.

Până când moartea ne va despărţi 45

- Mda, trebuie să recunosc că nici eu nu cred că o să mai dau fuga să-i cumpăr următoarea carte, zise Calista. Şi asta e mare păcat. Mi-a plăcut foarte mult ultimul lui roman.

- Intriga a fost intr-adevăr foarte inteligent scrisă, iar ultimele scene cu răufăcătorul mi s-au părut de-a drep­tul captivante. Andrew se încruntă un pic, după care continuă: Cu toate acestea, nu sunt sigur că-mi place prea mult personajul domnişoarei Wilhelmina Preston din ultima lui poveste.

- Ce ţi se pare nepotrivit la Wilhelmina Preston? Mie îmi place destul de mult.

- E o mişcare bună că a introdus şi o femeie în po­veste. Dar nu vrem ca Clive Stone să se lase distras de o poveste de dragoste. Asta ar distruge complet seria.

- în privinţa asta părerile sunt împărţite.

capitolul 7

Soţul ei era un om foarte periculos. Era înspăimân­tată de el.

Anna Kettering era mult prea conştientă că pulsul i-o luase razna. Inima îi bubuia în piept. Avea senzaţia că i se pusese un nod în gât, care o împiedica să respire. In clipa de faţă, era absolut sigură că singurul motiv pentru care mai era încă în viaţă era moştenirea sa.

Clauzele pe care tatăl ei insistase să le includă în tes­tamentul lui erau stricte şi extrem de clare. Dacă i se întâmpla ceva - o cădere pe scări sau o febră păcătoasă, orice - , atunci banii s-ar fi dus la nişte rude îndepărtate din Canada.

Cugetă apoi că probabil tatăl ei avusese anumite sus­piciuni în legătură cu Nestor încă de la bun început. Soţul ei păruse soţul ideal. Şi fără îndoială asta îl făcuse să se teamă că Nestor părea p rea p er fect.

Degetele îi tremurau atât de tare, încât abia izbuti să strecoare cheia în broască. Dar în cele din urmă reuşi să deschidă uşa. Aruncă o ultimă privire pe coridorul lung, ca să se asigure că nu era nimeni care s-o vadă. Era

46 Amanda Quick

după-amiaza liberă a servitorilor şi, din câte ştia, Nestor participa la un eveniment sportiv. Dar tot trebuia să fie foarte atentă.

Mulţumită că era singură în conacul imens, Anna im tră în încăperea întunecoasă şi încuie repede uşa. Aprin­se o lumânare şi aruncă o privire prin spaţiul mic.

Camera era decorată în nuanţe sumbre de doliu. Pe un stativ confecţionat din fier masiv era expus un aran­jament elaborat de flori albe. Mirosul greu al florilor moarte şi în proces de descompunere i se părea aproape covârşitor. Iar oglinda aurită fusese acoperită cu o buca­tă de catifea neagră, după cum era obiceiul. Ideea că ar fi adus ghinion ca persoanele care jeleau să-şi vadă refle­xiile în casa celui recent decedat i se părea o prostie. Dar unele dintre vechile superstiţii încă inspirau ritualurile asociate morţii.

Ceasul de pe şemineu fusese oprit şi indica ora două­sprezece fără cinci minute - momentul morţii.

Traversă spaţiul mic şi se uită în jos la tava de argint căptuşită cu catifea albă. Sticluţa pentru lacrimi şi inelul cu jais nu mai erau acolo. Singurul obiect rămas era un clopoţel cu smalţ negru, pe care erau inscripţionate iniţialele C.L. Clopoţelul era ataşat de un lanţ lung de metal, la capătul căruia se afla un alt inel.

Pe perete era agăţată o fotografie a decedatei. Cineva folosise o foarfecă pentru a decupa toate celelalte persoa­ne din fotografie, cu excepţia femeii moarte. Iar în jurul ramei stătea agăţată o fâşie iungă de dantelă neagră.

Sub fotografie se afla un fluturaş pe care era tipărit anunţul înmormântării. Numele decedatei era caligrafi­at elegant: C a lis ta Lan g ley . Linia pe care trebuia inserată data morţii nu fusese completată încă.

Calista Langley nu era prima femeie al cărei portret fusese expus în încăperea aceea.

Anna traversă grăbită încăperea, ieşi pe coridor, după care încuie la loc uşa în spatele ei. Nu respiră uşurată până când nu ajunse la parter.

Nu mai exista nici o îndoială în mintea sa. Soţul ei era obsedat până în punctul nebuniei. Trebuia să găsească

Până când moartea ne va despărţi 47

o cale să scape din căsnicia aceea de coşmar. Dar cine ar fi crezut-o?

Ştia că soţului ei i-ar fi fost extrem de uşor să convin­gă autorităţile că soţia lui era nebună, dar şi că unei soţii i-ar fi fost aproape imposibil să-l interneze pe soţul ei la un azil de nebuni.

capitolul 8

Calista intră în librăria Masterson simţindu-se destul de uşurată. Clopoţeii de deasupra uşii clincăniră veseli, în semn de bun venit. Atmosfera dinăuntru avea mereu puterea de a-i domoli agitaţia. Liniştea din magazinul acela micuţ şi confortabil era impregnată cu mirosul re­confortant al cărţilor vechi şi noi, care stăteau stivuite cuminţi pe rafturile bibliotecilor.

Era aproape ca şi când ar fi păşit într-o altă dimen­siune. Afară, ceaţa plutea ameninţătoare. Huruitul co­pitelor de cai şi dăngănitul roţilor de trăsuri răsunau sinistru prin pâcla deasă. Străini apăreau şi dispăreau în peisajul cenuşiu, nedesluşit. Şi, cu fiecare pas pe care-1 făcuse, devenise tot mai conştientă de faptul că oricare dintre acei oameni ar fi putut fi intrusul care-i lăsase în dormitor inelul memento mori.

Dar totul era calm şi liniştit în librăria Masterson. Abia după câteva respiraţii adânci înţelese cât de neli­niştită devenise în ultimele zile. Deşi se afla în mijlocul unei vânzări, femeia de vârstă mijlocie din spatele tej­ghelei nu ezită să-i zâmbească cu căldură.

- Domnişoară Langley, zise ea. Mă bucur foarte mult să vă văd. Vin imediat la dumneavoastră!

-B ună ziua, doamnă Masterson, spuse Calista. Vă rog nu vă grăbiţi din cauza mea! Mi-a plăcut mereu să mă uit prin librărie.

- Bine, atunci, nu vă grăbiţi!Martha Masterson reveni la clientul ei - un tânăr

care părea să fie cam de vârsta lui Andrew.

48 Amanda Quick

- Poftim, domnule, zise ea veselă. Şi vă urez lectură plăcută. C liv e S tone şi cazu l m aş in ărie i u cigaşe a fost ex­trem de populară de când a fost publicată integral.

-A m citit-o şi când a apărut pe capitole în T h e Flying In telligencer, desigur, dar voiam o copie şi pentru biblio­teca mea personală, spuse clientul. In clipa de faţă, mă delectez cu ultima poveste a domnului Hastings, care apare în acelaşi ziar. Totuşi, încă nu sunt sigur ce părere am despre personajul Wilhelmina Preston. Nu înţeleg de ce autorul a simţit nevoia să introducă în poveste o doamnă care pare să lucreze în acelaşi domeniu cu Clive Stone.

- Domnişoara Preston este om de ştiinţă, zise Mar- tha. Nu detectiv.

- Dar Stone i-a cerut ajutorul în rezolvarea ultimului său caz, protestă clientul.

-N u cred că trebuie să vă faceţi griji, zise Martha şi-i făcu cu ochiul conspirativ. Poate că Wilhelmina Preston se va dovedi a fi personajul negativ din povestea asta. Ştiţi doar că domnului Hastings îi place să-şi ascundă criminalii la vedere.

- Personajul negativ, repetă clientul, vădit înveselit de sugestia femeii. Iată, asta ar fi într-adevăr o răsturnare de situaţie foarte inteligentă. Să aveţi o zi bună, doamnă Masterson.

- La fel şi dumneavoastră, domnule.Martha aşteptă până când uşa se închise în spatele

tânărului, după care oftă.-Sper sincer că domnul Hastings n-a făcut o gafă

prea mare cu introducerea Wilhelminei Preston, zise ea. Clientele mele sunt absolut încântate de apariţia ei în roman, însă domnii par cel puţin alarmaţi.

- Că tot aţi adus vorba despre domnul Hastings, in­terveni Calista. El este motivul pentru care mă aflu as­tăzi aici. In primul rând, vreau să vă mulţumesc că aţi trimis-o pe sora lui la agenţia mea.

Ochii Marthei străluceau de satisfacţie. Era o femeie cu o constituţie destul de robustă şi cu o fire sociabilă şi prietenoasă.

Până când moartea ne va despărţi 49

-Aşadar, Eudora Hastings mi-a urmat sfatul, ei? Oh, sper din tot sufletul că veţi reuşi să o ajutaţi să-şi gă­sească perechea. Biata femeie se usucă pe picioare. Mare păcat de ea!

- A participat la câteva dintre seratele mele şi pare să se distreze. Calista şovăi o clipă, cântărindu-şi cu mare grijă cuvintele. Ştiţi, de fapt, chiar mă întrebam... dum­neavoastră sau domnişoara Ripley aţi recomandat cum­va serviciile mele vreunui domn în ultima vreme?

-N u , răspunse Martha, destul de surprinsă. De ce întrebaţi?

- Doar de curiozitate, zise Calista, evitând să dezvălu­ie prea multe. Mulţumesc încă o dată.

Adevărul era că, până în clipa de faţă, nici măcar nu conştientizase cât de mult sperase să descopere vreo le­gătură între Martha Masterson şi persoana misterioasă care-i trimitea obiectele m em en to m ori. Dar îşi reamin­ti apoi cu stoicism că şansele de a afla identitatea per­soanei hotărâte să-i facă viaţa un calvar fuseseră destul de mici de la bun început. Cu toate acestea, existase o posibilitate infimă ca proprietara librăriei sau pri­etena ei să fi trimis neintenţionat la agenţia sa vreun individ labil psihic. Martha era singura ei fostă clientă care intra în contact cu tot soiul de oameni, prin prisma afacerii sale.

Dar gata cu asta! Acum va trebui să studieze dosarele clienţilor ei şi să încerce să-şi dea seama care dintre ei ar fi putut să fi fost nu tocmai discret cu persoana nepotrivită.

Tocmai se pregătea să inventeze o scuză pentru a ple­ca fără a cumpăra nimic, când o voce i se adresă din spatele magazinului.

- Dumneata eşti, domnişoară Langley?Şi în clipa următoare apăru o femeie cam de aceeaşi

vârstă cu Martha. Slabă, înaltă şi uscăţivă, Arabella Ri­pley era exact opusul proprietarei. Chipul ei îngust şi as­cuţit fu imediat luminat de un zâmbet strălucitor când o văzu pe Calista.

- Mi s-a părut mie că ţi-am auzit glasul, draga mea, zise Arabella. Tocmai despachetam o nouă livrare de cărţi.

Mă bucur tare mult să te revăd. Ce-ai întrebat-o pe Mar- tha adineauri?

-Domnişoara Langley voia să ştie dacă am trimis vreun domn la agenţia sa, îi explică Martha.

- Oh, Doamne, nu, zise Arabella. Doar pe drăguţa de domnişoară Hastings. Doar atât voiai să ştii?

- Da, mulţumesc, răspunse Calista. Şi apoi i se înfiri­pă în minte o nouă idee. I se părea foarte puţin probabil să afle ceva aşa, dar era disperată, aşa că se hotărî să-şi încerce norocul: De fapt, se întâmplă cumva să fi men­ţionat ceva despre agenţia mea şi altor doamne în afară de domnişoara Hastings? întrebă într-o doară.

Martha şi Arabella făcură schimb de priviri întrebă­toare, după care clătinară din cap la unison.

- Nu, nimănui altcuiva, spuse Martha. Am fost foarte discrete în privinţa agenţiei dumitale.

- Mulţumesc, zise Calista. Apreciez foarte mult asta.Arabella ridică din sprâncene, afişând o expresie de

îngrijorare.-M ai ai nevoie de clienţi, draga mea? Am putea să

discutăm cu cumpărătorii noştri fideli şi să-i întrebăm dacă ar fi interesaţi să devină clienţii tăi.

-N u , nu, zise Calista repede. Afacerile merg destul de bine, mulţumesc. Eram doar curioasă. Pentru că... ăă... încerc să îmi dau seama care sunt cele mai bune metode de a atrage clienţi noi şi respectabili. După cum ştiţi, lucrez numai prin referinţe, aşa că posibilităţile mele de promovare sunt oarecum limitate.

-D a, înţelegem perfect, draga mea, zise Martha. Doar nu poţi pune un anunţ în ziar, nu? Aşa ar putea veni la uşa dumitale orice om de pe stradă, cerând să fie prezentat altor oameni. Dar discreţia este cheia afa­cerii dumitale.

-Ş i te asigur că şi noi suntem mereu foarte atente când vine vorba de a discuta despre serviciile pe care le oferi. Arabella îi zâmbi complice Marthei, după care se întoarse înapoi spre Calista. Nouă cu siguranţă ne-ai schimbat vieţile când ne-ai făcut cunoştinţă anul trecut. Nici nu vreau să-mi închipui cât de singure ne-am fi sim­ţit acum dacă nu ar fi fost agenţia dumitale. Şi n-am

50 Amanda Quick

Până când moartea ne va despărţi 51

vrea să-ţi vedem afacerea ruinată de cine ştie de zvonuri greşite sau nepotrivite.

Calista inspiră adânc şi zise:- După cum am spus, voiam doar să fac nişte cerce­

tări. Şi acum scuzaţi-mă, vă rog, dar trebuie să plec.Uşa magazinului fu deschisă cu putere, făcând clopo­

ţeii delicaţi să răsune într-un sunet disonant. Nestor ră­mase în pragul uşii privind înăuntru. Calista simţi cum i se taie răsuflarea.

- Mi s-a părut mie că te-am văzut intrând aici, Calista, spuse el.

îi aruncă apoi un zâmbet pe care, fără îndoială, îl considera extrem de fermecător, însă ochii îi rămaseră reci şi tăioşi. Calista simţi cum un fior de gheaţă îi tra­versează şira spinării, dar reuşi să afişeze o expresie pe care şi-o dorea calmă şi netulburată.

-Bună ziua, domnule Kettering, zise ea. Habar nu am avut că eşti un client fidel al acestei librării.

-N-am mai pus piciorul aici până azi, spuse el. Nici măcar nu se obosi să se uite la Martha şi la Arabella. Dar, când te-am văzut intrând aici, m-am gândit că s-ar putea să fie ocazia perfectă să te prind la o vorbă. Dâ-mi voie să-ţi fac cinste cu o ceaşcă de ceai la ceainăria din colţ.

-îm i pare rău, zise ea. îşi aranjă mănuşile şi porni spre uşă, sperând că Nestor avea să se dea la o parte, ca să o lase să treacă. Dar am foarte multe întâlniri stabilite pentru azi.

înaintă apoi spre el atât de hotărâtă, încât nu-i dădu de ales decât să se ferească.

Din spatele ei, Martha vorbi atunci pe un ton neca- racteristic de neprimitor.

- Vă pot ajuta cu ceva, domnule? îl întrebă ea.Răspunsul lui Nestor veni scurt şi destul de tăios:-N u azi.După care o urmă pe Calista afară.- Trebuie să vorbesc cu tine, Calista. Poţi măcar să-mi

oferi un moment din timpul tău.Era mai degrabă o poruncă decât o rugăminte. Ea

făcu tot posibilul să îl ignore, dar, în clipa în care veni

52 Amanda Quick

lângă ea, înţelese că nu avea altă variantă decât să-l con­frunte. Se opri brusc şi se întoarse spre el.

- Orice ai avea să-mi spui, te rog fă-mi o favoare şi ter­mină repede, zise ea. Am foarte multe de făcut astăzi.

- Cum a mers interviul tău cu Hastings de ieri? mârâi Nestor.

- Asta nu e treaba ta.- L-ai acceptat drept client?-Refuz să discut cu tine despre afacerile mele. Şi

acum, dacă asta e tot, te rog să mă scuzi!Dădu să se întoarcă, însă Nestor o apucă de braţ.

Şocată că se comporta atât de îndrăzneţ în mijlocul unei străzi aglomerate, Calista se uită în jos la mâna lui strânsă în jurul braţului ei, după care ridică privirea şi-i întâlni ochii cutezătoare.

- Vrei să chem poliţia? îl întrebă încet.Nestor îi dădu imediat drumul la mână, de par­

că întrebarea ei i-ar fi trimis prin corp un curent de electricitate.

- Insist să-mi dai şansa să-ţi dovedesc că sentimentele mele pentru tine nu s-au schimbat în decursul ultimului an, zise el.

-Vezi tu care-i treaba, mie nu-mi pasă câtuşi de puţin dacă sentimentele tale pentru mine s-au schimbat sau nu. Şi nu, n-ar contat nici dacă n-ai fi căsătorit, pen­tru că sentimentele pe care le-am avut pentru tine s-au transformat în cenuşă cu mult timp în urmă. Şi tu ai pornit focul.

- Pot să reaprind flacăra din inima ta.- Ba nu, nu poţi, zise ea.- La naiba cu tot, Calista...Ea dădu să se întoarcă, dar se opri brusc. Ştia că nu

putea avea o ocazie mai bună să-i pună întrebarea care o neliniştise de când reapăruse Nestor în viaţa sa.

- De ce te-ai hotărât să te întorci în viaţa mea acum? întrebă ea.

- Poftim?-A i auzit ce-am spus. Eşti căsătorit de aproape

un an. Ce te-a făcut să vii să mă cauţi din nou după atâta timp?

Până când moartea ne va despărţi 53

Nestor se încruntă, vădit surprins de interogatoriul ei neaşteptat. Apoi păru să înţeleagă că în clipa aceea el avea ceva ce ea îşi dorea: un răspuns.

-M ai dă-mi o şansă să-ţi demonstrez că te iubesc şi am să-ţi răspund la întrebare, zise el.

„S-a zis cu orice fel de abordare directă'1, se gândi ea. îi întoarse spatele, dezgustată, căutând o birjă de închi­riat. Dar ceaţa era atât de deasă, că nu putea distinge nici un vehicul în jur până când acesta nu ajungea chiar în faţa ei.

Grăbi disperată pasul, sperând că aşa Nestor avea să îi piardă urma în ceaţă.

Dar el vorbi din nou, şi de data aceasta ea încremeni în loc.

- Dacă nu mă laşi să încerc să reaprind pasiunea pe care am împărtăşit-o cândva, îmi voi lua libertatea de a discuta despre natura destul de neobişnuită a aface­rii tale cu anumiţi oameni din societate, o avertiză el. Şi câteva cuvinte şoptite la urechile potrivite de la clu­bul meu s-ar putea să-ţi afecteze considerabil reputaţia profesională...

- Chiar eşti un mare ticălos, ştiai asta? Se răsuci ime­diat cu faţa spre el, tremurând de furie. E clar că am scăpat ca prin urechile acului acum un an. Mi-e milă de soţia ta. Dar dă-mi voie să te asigur că, dacă vei încerca să-mi compromiţi reputaţia profesională, o să te trag în jos după mine. O să mă duc direct la presă.

- Despre ce vorbeşti?- Gândeşte-te numai ce scandal s-ar isca în ziare dacă

s-ar afla că un fost vânător de averi care s-a căsătorit cu o partidă bună îşi caută acum o altă mireasă bogată prin intermediul unei agenţii de prezentări. Nu putem să nu ne întrebăm ce părere are actuala doamnă Kettering despre planul său... et cetera et cetera et cetera... O să fii ruinat, Nestor!

El rămase încremenit, holbându-se la ea, cu gura căs­cată de uimire.

- Eşti nebună!-C red că ştim amândoi la ce ar duce astfel de

bârfe, nu? zise ea. Oamenii îţi vor pune la îndoială

54 Amanda Quick

stabilitatea financiară. Şi nu poţi supravieţui în societa­te dacă astfel de zvonuri îţi dau târcoale. în cel mai bun caz, tu şi soţia ta veţi fi nevoiţi să vă retrageţi undeva în provincie. Iar ţie nu ţi-ar plăcea asta deloc, Nestor. Eşti un rechin care înfloreşte în societate.

Nestor se făcu roşu ca racul.- Curvă mică şi proastă! scuipă el.Rosti aproape în şoaptă cuvintele acelea.-C h iar credeai că n-o să-ţi întorc lovitura dacă în­

cerci să mă şantajezi? Ei bine, atunci aş spune că nu mă cunoşti prea bine, Nestor. Unul dintre cele mai mari avantaje ale celibatului este că îi permite unei femei să-şi ascută ghearele.

O birjă de închiriat apăru atunci din ceaţă, ca prin far­mec. Calista îşi adună fostele şi se grăbi spre ea. Vizitiul sări imediat şi îi deschise uşa cu o plecăciune elegantă.

- Unde mergem, doamnă? întrebă omul.- Cranleigh Square.- Da, doamnă.O ajută să urce în trăsură, apoi ridică scăriţa şi închise

uşa. O clipă mai târziu, vehiculul gonea în josul străzii.Calista se uită în urmă o singură dată. Nestor dispăru­

se în ceaţă. Inspiră adânc de câteva ori, în încercarea de a-şi linişti pulsul şi de a prelua din nou controlul asupra emoţiilor tumultuoase care se învolburau în fiinţa ei.

Şi abia atunci observă cutiuţa învelită în mătase nea­gră şi legată cu o panglică neagră de satin care se afla pe scaunul de vizavi de ea.

Ar fi putut la fel de bine să fie o cobră. Pentru că pulsul şi respiraţia ei cu siguranţă reacţionară de parcă în cutiuţa aceea s-ar fi aflat un şarpe veninos.

Iar sub panglica neagră era aşezat un plic cu chenar negru.

capitolul 9

Preţ de câteva secunde, Calista rămase încremenită, holbându-se la pachet şi dorindu-şi ca acesta să dispară.

Până când moartea ne va despărţi 55

Poate că evenimentele din ultimele zile îi afectaseră atât de mult nervii, încât începuse să aibă halucinaţii.

Se strădui să alunge senzaţia aceea de amorţeală şi îşi adună tot curajul ca să ridice cutiuţa. Era surprinzător de grea. Fu nevoită să-şi folosească ambele mâini ca să o poată apuca ferm.

Scoase plicul de sub panglică. Numele ei era scris la destinatar cu o caligrafie elegantă. D om n işoarei C a- lista Langley . Nu existau nici un nume şi nici o adresă la expeditor.

Se strădui câteva clipe să-şi aducă aminte chipurile oamenilor care fuseseră pe stradă înainte să se urce ea în birjă. Doar că furia o făcuse să se concentreze numai şi numai asupra lui Nestor. Nu fusese deloc atentă la cei­lalţi trecători. Ştia că traficul fusese la fel de aglomerat cum era de obicei la amiază pe străzile Londrei, doar că ceaţa redusese mult din vizibilitate.

Şi apoi îşi dădu seama că nu îi fusese deloc dificil să găsească o birjă de închiriat. Iar asta era ceva destul de neobişnuit într-o zi atât de umedă şi de înceţoşată. Era aproape ca şi când trăsura asta o aşteptase anume pe ea.

Ridică prudentă mâna şi bătu ferm în plafon. Trapa se deschise imediat. Vizitiul se uită în jos la ea, mijind ochii.

- Da, doamnă? întrebă el. V-aţi răzgândit în privinţa destinaţiei?

- Nu, răspunse ea. Dar pare-se că avem o problemă. Ultimul dumitale client a uitat un pachet pe scaun. Este înfăşurat în mătase neagră. Tind să cred că este un ca­dou de doliu.

-Aveţi dreptate, doamnă. Dar este pentru dumnea­voastră. Condoleanţe pentru pierderea suferită!

Vizitiul îşi atinse respectuos borul pălăriei, după care dădu să închidă trapa.

- O clipă, te rog! Cred că s-a făcut o greşeală. Eu nu am suferit nici o pierdere.

-M i s-a spus că pachetul este pentru dumneavoas­tră, doamnă. Domnul mi-a dat un bacşiş frumuşel ca să mă asigur că vă iau când ieşiţi din librărie. V-a descris

56 Amanda Quick

în detaliu, să ştiţi. A spus că veţi purta o rochie elegantă de culoare vişinie şi o pălărie micuţă cu o pană roşie.

Calista se agăţă imediat de acea singură informaţie folositoare şi continuă:

- Un domn, spui? Probabil îl cunosc. A fost cumva cel cu care vorbeam chiar înainte să mă ajuţi să urc în trăsură?

- Nu, doamnă.„Asta ar fi fost prea uşor!“ se gândi ea. Cu toate aces­

tea, era posibil ca Nestor să fi angajat pe altcineva să pună cutiuţa aceea în trăsură.

- Atunci, te rog spune-mi cum arăta celălalt bărbat, zise ea. Este foarte important pentru mine să-i mulţu­mesc pentru cadou.

-N u era cu nimic ieşit din comun. Purta un palton negru foarte frumos, o pălărie şi o lavalieră. Scumpe toa­te. Şi aş zice că avea în jur de treizeci de ani.

-Avea vreo bijuterie? Un ac de cravată? Sau poate vreun inel?

-N im ic care să-mi fi sărit în ochi. Doar nişte mănuşi din piele de calitate. îmi pare rău, doamnă, dar asta e tot ce vă pot spune despre el.

Descrierea aceea vagă se potrivea câtorva domni care apelaseră de curând la serviciile ei, dar şi altor câtorva pe care îi respinsese în urma interviului.

Vizitiul închise trapa. Calista se uită în jos la cutiu­ţa pe care o ţinea în poală. Nu voia să o deschidă. Cu atât mai puţin când era singură. Hotărî să aştepte până ajungea acasă şi era în siguranţă într-un mediu familiar, împreună cu domnul şi doamna Sykes, şi cu Andrew.

Aşeză cutiuţa pe scaunul de vizavi şi rămase studiind-o o bună bucată de vreme, încercând să-şi dea seama ce să facă mai departe. Avea nevoie de un plan, de un curs de acţiune logic. Dar gândurile continuau să i se învârtă într-un cerc fără speranţă, care părea să se restrângă tot mai mult cu fiecare zi care trecea.

La asta se ajunsese - să ducă o viaţă la limita fri­cii. Senzaţia că era urmărită tot timpul şi cadourile acelea îngrozitoare o ţineau în permanenţă cu nervii întinşi la maximum. Deja nu mai putea ignora ceea

Până când moartea ne va despărţi 57

ce se întâmpla. Şi nici nu mai ajuta la nimic să încerce să se convingă pe sine că torţionarul ei avea a se plictisi în curând de acel joc cumplit. Intuiţia urla în interiorul ei, avertizând'O că omul care îi trimitea acele cadouri de­venea tot mai obsedat şi tot mai periculos cu fiecare zi.

Dar cum s-ar fi putut lupta cineva cu un demon care pândea din umbră?

Pentru tot restul drumului până la Cranleigh Square, rămase nemişcată şi aproape hipnotizată de gândurile acelea tulburătoare. Ceva din interiorul ei o făcea să fie absolut sigură că ceea ce se afla în cutiuţă urma a se do­vedi cu mult mai înspăimântător decât sticluţa pentru lacrimi şi inelul cu jais şi cristal.

Nu. Nu voia să fie singură când deschidea cutiuţa în­făşurată în mătase neagră.

capitolul 10

Trent stătea la fereastra bibliotecii, privind cum ceaţa cucerea grădinile de la conacul Cranleigh. Tocmai sor­bea din ceaiul pe care i-1 adusese menajera, când birja de închiriat se opri în faţa conacului.

Răsunară paşi pe veranda principală, după care auzi uşa deschizându-se. Bătrânul majordom apăru pe trep­tele de la intrare şi se îndreptă spre trăsură cu paşi mari şi rigizi.

Şi apoi menajera îi vorbi din uşa bibliotecii:- Cred că s-a întors domnişoara Langley. V-am spus

eu că se va întoarce în timp util pentru ceai, domnule. Va fi foarte bucuroasă să vă găsească aici.

Trent nu era deloc sigur că gazda sa avea să se arate prea entuziasmată de prezenţa lui. Privi pe fereastră cum majordomul o ajută să coboare din trăsură.

Dintr-un motiv sau altul, i se părea că domnişoara Langley avea o dispoziţie întunecată şi sumbră. Se gândi imediat că avea legătură cu postura ei... Ţinea în mâini un pacheţel înfăşurat în material negru, legat cu o pan­glică de aceeaşi culoare. Când majordomul se oferi să o ajute cu pachetul, Calista clătină din cap fermă.

58 Amanda Quick

Bătrânul o însoţi apoi până la uşa conacului şi în intrândul principal. Birja se îndepărtă zgomotos pe aleea înceţoşată.

Pe coridor avu loc o conversaţie aproape şoptită.Şi, o clipă mai târziu, Calista apăru în pragul uşii,

încă strângând în mâini pachetul misterios. II privea cu un amestec de prudenţă şi nelinişte abia ţinută în frâu. Trent se gândi că era expresia unei femei care tocmai primise nişte veşti foarte proaste şi se aştepta să mai pri­mească şi altele.

- Domnule Hastings..., zise ea. Nu vă aşteptam astăzi.-Ş i asta v-ar oferi un motiv excelent să refuzaţi să

vorbiţi cu mine, zise el. îmi cer scuze. Am riscat să vin aici în speranţa că vă voi găsi acasă, pentru că voiam să vă spun că am hotărât să nu stau în calea dorinţelor surorii mele.

- înţeleg. Aşadar, îi veţi permite să rămână în conti­nuare clienta agenţiei mele?

- După cum a ţinut şi ea să sublinieze, este o femeie adultă. Are dreptul la propriile alegeri. Mi-am dat sea­ma că îi fac mare plăcere seratele organizate de dumnea­voastră. Singura problemă este că mă tem că...

-V ă temeţi că va suferi dacă vreun domn nemilos va încerca să profite de ea. Să ştiţi că înţeleg perfect ce sim­ţiţi. Şi eu aş avea aceleaşi îngrijorări în locul dumnea­voastră. în plus, nu pot să nu recunosc că, din păcate, nu pot garanta că nu i se va întâmpla asta Eudorei. Este un risc cu care se confruntă fiecare femeie celibatară.

Trent se gândi imediat că vorbea exact ca o femeie care se confruntase cu aceeaşi soartă.

- Sunt perfect conştient de asta, domnişoară Langley. Făcu o scurtă pauză pentru a sublinia mai bine ideea, după care continuă: Şi pot adăuga că nici bărbaţii nu sunt imuni la un astfel de ghinion.

- Nu, sigur că nu, dar, în general vorbind, ei au mai multe opţiuni atunci când se regăsesc într-o căsnicie ne­satisfăcătoare. Pot să vă spun doar că vă dau cuvântul meu că voi face tot ce îmi stă în putinţă ca să-i prezint domnişoarei Hastings numai oameni unul şi unul. De fapt, cred că vă pot promite şi că va fi mai în siguranţă

la seratele mele decât ar fi la multe baluri din înalta societate.

El afişă un zâmbet firav.- Iertaţi-mă că zic asta, dar mi se pare că nu ridicaţi

ştacheta foarte sus.Calista tresări.- Presupun că e adevărat ce spuneţi. Dar vă garantez

că mă străduiesc din răsputeri să mă asigur că nu ac­cept din greşeală bădărani sau vânători de averi printre clienţii mei.

- Vă referiţi la cercetările acelea pe care le face fratele dumneavoastră.

-Andrew are un talent aparte pentru a descoperi adevărul despre starea financiară şi maritală a clien­ţilor mei.

O scurtă vreme, Trent nu ştiu ce altceva să mai spună. Calista îl privea de parcă nu avea nici cea mai mică idee cum să se comporte cu el odată ce îi transmisese mesajul pentru care venise acolo. Se gândi imediat că ar trebui să plece. Dar, în loc să se îndrepte spre uşă, se pomeni căutând o scuză să mai zăbovească în compania ei.

Aruncă o ocheadă spre cutiuţa pe care o ţinea în mâini şi zise:

- Poate ar trebui să vă prezint condoleanţele mele? îmi cer scuze din nou că am sosit neanunţat. Nu ştiam că a avut loc un deces în familia dumitale.

- Nu, şopti ea, după care îşi îndreptă umerii. Şi, la ur­mătoarele cuvintele, tonul vocii ei deveni mult mai tăios: Nu a murit nimeni. Se deplasă apoi spre cea mai apropi­ată masă şi trânti cutiuţa. Dar jur că nu mi-ar displăcea deloc să văd mort pe cineva.

Era ca şi când afirmaţia lui anterioară rupsese vreo vrajă care o ţinuse prizonieră. Cu un moment înain­te, atmosfera din salon fusese liniştită şi calmă. Acum era încărcată cu energia electrizantă a furiei şi a frustră­rii Calistei.

-V ă supăraţi dacă vă întreb pe cine anume nu v-ar deranja să-l vedeţi într-un sicriu? întrebă el, peste măsu­ră de curios.

Până când moartea ne va despărţi 59

60 Amanda Quick

-H abar nu am. Dar şi când voi afla... Se opri ime­diat din vorbit, străduindu-se din răsputeri să îşi recape­te stăpânirea de sine. îmi pare rău, domnule Hastings. M-aţi prins într-un moment prost. Am trăit un şoc. Mă tem că nu sunt tocmai în apele mele.

- Să înţeleg că ceea ce vă nelinişteşte este conţinutul acelei cutii?

-D a.- Ce se află înăuntru?- Nu ştiu. Nu am deschis-o încă. Dar sunt sigură că va

fi ceva la fel de neplăcut precum celelalte două cadouri memento m ori de dinainte.

Un fior de panică îi traversă şira spinării, făcându-i firele de păr să se ridice pe ceafă. Trent se apropie de masă şi se uită la numele inscripţionat pe plicul cu che­nar negru.

- Cineva vă trimite cadouri menite pentru cei care sunt în doliu? o întrebă el.

- Cred că e foarte posibil ca persoana care le trimite să le vadă ca pe nişte glume răutăcioase. Calista încleştă un pumn pe lângă corp şi continuă: Dar, oricine ar fi, a mers prea departe. Jur că pot simţi că mă urmăreşte din umbră. Şi e undeva acolo în libertate, dându-mi târcoa­le, urmărindu-mă şi aşteptând să atace.

Trent atinse uşor plicul.- îmi daţi voie?Calista şovăi o clipă.- Nu am vrut să vă împovărez cu problemele mele.- Şi nici nu aţi făcut asta. Doar că sunt un om curios

din fire, şi mi-aţi stârnit foarte, foarte mult curiozitatea. Se uită apoi la sigiliul negru de ceară. Nu exista nici un însemn pe el. încă nu aţi rupt sigiliul...

- Sunt sigură că şi scrisoarea asta o să semene cu cele­lalte. Citiţi-o, n-aveţi decât!

El rupse sigiliul şi scoase biletul din plic. Chenarul negru era foarte lat, indicând o jale profundă. Citi cu voce tare:

-„Numai moartea ne poate despărţi.“ Apoi ridică privirea şi adăugă: Expeditorul nu s-a semnat.

Până când moartea ne va despărţi 61

-N u s-a semnat nici pe biletele pe care mi le-a tri­mis cu cadourile anterioare, zise Calista, oarecum deznădăjduită.

- Pergamentul e de calitate superioară, zise Trent. Cores­pondentul dumneavoastră este un om destul de bogat.

Calista îi aruncă imediat o privire aprigă.- Nu este corespondentul meu!-Iertaţi-mă! Mi-am ales prost cuvintele, mai ales în

lumina faptului că sunt scriitor. Făceam doar o ob­servaţie cu privire la statutul social al individului care vă chinuieşte.

- Ştiu. Oh! Se pare că e rândul meu să-mi cer iertare. Scuzaţi-mi izbucnirea, domnule. Dar toată treaba asta m-a cam adus cu nervii la pământ.

- E de înţeles, zise el, după care se uită spre cutiu­ţă. De ce nu o deschideţi? Natura obiectului dinăuntru ne-ar putea oferi mai multe informaţii despre persoana care l-a trimis.

-M ă îndoiesc de asta. Totuşi, se apucă să desfacă panglica. Sunt sigură că o să fie asemănător cu celelal­te... vreun obiect odios menit unei persoane care jeleşte. Şi fără îndoială va avea iniţialele mele gravate.

Această informaţie îi stârni încă un fior de groază.- Obiectele sunt însemnate cu iniţialele dumneavoas­

tră? întrebă el, dorind să se asigure că înţelesese corect.- Până acum am primit două cadouri: o sticluţă pen­

tru lacrimi şi un inel special conceput pentru a păstra o şuviţă de păr a persoanei decedate. Ambele aveau grava­te iniţiale „C“ şi „L“.

Desfăcu panglica, o aruncă deoparte, după care smul­se ambalajul scump, confecţionat din mătase neagră, dezvăluind o cutie mică din lemn. Trent îşi putea da seama că ea îşi ţinea răsuflarea.

Calista ridică apoi capacul cu mare grijă, de parcă s-ar fi aşteptat ca înăuntru să se ascundă o capcană pericu­loasă. Preţ de o clipă, rămaseră amândoi înmărmuriţi, privind obiectul dinăuntru.

- Un clopot, zise Calista liniar.Avea vreo douăzeci şi ceva de centimetri, era confecţio­

nat dintr-un metal greu şi smălţuit cu negru strălucitor.

62 Amanda Quick

Iar pe exteriorul lui erau inscripţionate cu auriu iniţia­lele „C“ şi „L“. De limba clopotului era ataşat un lanţ lung de metal, la capătul căruia se afla un inel. Trent îl ridică uşor, ca să-l poată examina mai îndeaproape.

Calista contempla clopotul cu un amestec de groază şi dispreţ.

-D oam ne Sfinte! exclamă apoi şi făcu un pas în spate.

Trent se gândi imediat că nu avea nici un rost să în­cerce să-i aline temerile negând ceva ce era evident.

- Este un clopot de siguranţă pentru sicriu1, zise el. Am văzut tot felul de anunţuri în ziare pentru astfel de lucruri. Clopotul este montat deasupra mormântului în momentul înhumării. Lanţul se întinde până în inte­riorul sicriului, iar inelul se pune pe unul din degete­le decedatului. Ideea este că, dacă persoana presupusă moartă este accidental îngropată de vie şi se trezeşte în sicriu, poate suna din clopot pentru a cere ajutor.

Calista se întoarse cu spatele, încrucişă strâns braţele sub sâni şi începu să se învârtă prin cameră.

- Mă ameninţă că o să mă îngroape, poate cât sunt încă vie. Nu înţeleg. Cine ar putea să mă urască atât de mult?

O furie întunecată îi făcu sângele lui Trent să cloco­tească în vene. Trecuse foarte mult timp de când nu mai fusese copleşit de o emoţie primară atât puternică. Şi asta îl luă complet prin surprindere. îşi dorea să zdro­bească clopotul acela de cel mai apropiat zid.

Dar o asemenea pierdere a stăpânirii de sine nu ar fi ajutat-o cu nimic pe Calista. El se strădui să reprime fu­ria aceea neaşteptată şi se concentră asupra examinării clopotului de siguranţă pentru sicriu.

- Ce căutaţi? îl întrebă ea.

1 Teama de a fi îngropat de viu era ceva foarte prezent în secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea, astfel încât sicriele au început să fie echipate cu clopoţei meniţi să prevină o îngropare prematură sau să îi permită ocupantului sicriului să semnaleze dacă fusese îngropat de viu. (n.tr.)

Până când moartea ne va despărţi 63

- Oricine s-a chinuit atât de mult să creeze un clopot atât de scump, ca să nu mai vorbim despre lanţ şi inel, fără îndoială şi-a brevetat invenţia, şi e foarte posibil şi să se fi asigurat ca fiecare obiect să poarte un fel de ştam­pilă de identificare.

- Hmm..., şopti Calista şi descrucişă braţele. Nici nu m-am gândit la asta. Pe de altă parte, nu prea pot spune că am putut gândi limpede în ultima vreme.

Trent răsuci clopotul cu susul în jos, ca să-i studieze interiorul. Şi apoi aproape că zâmbi de satisfacţie când văzu ştampila.

- „J.P. Fulton, Londra.11Calista întinse mâinile, cu sufletul la gură.- Daţi-mi să văd.El îi înmână clopotul şi o privi studiind interiorul,

minunându-se de schimbarea bruscă a dispoziţiei sale. Cu o clipă mai devreme păruse complet pierdută şi dez­nădăjduită. Acum era îmbujorată de exaltare.

- Credeţi că, dacă l-aş putea găsi pe acest J.P. Fulton, aş putea afla cine a cumpărat clopotul acesta de sicriu de la el? îl întrebă ea.

- Ceea ce cred, zise Trent, precaut, nedorindu-şi să-i ridice speranţele pe culmi nerealiste, este că găsirea domnului J.P. Fulton este un punct de pornire excelent pentru ancheta noastră.

Calista încremeni.- Ancheta n o a stră 7.- Doar nu credeaţi că o să vă las să urmăriţi pista asta

de una singură, nu? Prin faptul că v-a trimis clopotul acesta, persoana în cauză aproape că a lansat o amenin­ţare directă la adresa vieţii dumneavoastră. Şi mă îndo­iesc sincer că poliţia v-ar putea fi de vreun ajutor, cel puţin nu în momentul de faţă.

-N u , aprobă ea, strângând din dinţi. Eu şi fratele meu ne-am gândit să mergem la poliţie, dar ne-am dat seama că n-ar fi de nici un folos. Nu este nimic de făcut dacă - sau mai bine zis până când - persoana care mă chinuieşte nu săvârşeşte un act de violenţă.

- Şi atunci s-ar putea să fie prea târziu.

Calista se uită la el, amuţită şi peste măsură de îngrozită.

- îmi pare rău, zise el. Am fost mult prea direct. Dar vă aflaţi într-o situaţie îngrozitoare, care nu mai lasă loc de curtoazii sociale.

Calista înghiţi apăsat.- Sunt conştientă de asta. Şi vă rog să mă înţelegeţi,

apreciez foarte mult oferta de a mă ajuta, dar asta nu e problema dumneavoastră, domnule. Aşeză clopotul pentru sicriu pe birou şi continuă: în plus, judecând după natura odioasă a acestui ultim cadou, mă tem că e posibil ca oricine încearcă să mă ajute să se supună unui risc considerabil.

Trent îi cercetă chipul o clipă.-C u siguranţă nu sunt eroul din romanele mele.

Dar mi s-a spus în repetate rânduri că am o predilecţie spre deducţiile logice. în plus, datorită cercetărilor pe care le-am făcut pentru mai multe dintre cărţile meîe, am câştigat câteva abilităţi utile şi câteva relaţii care s-ar putea dovedi folositoare.

- Nu înţeleg.- Nu contează, nu asta e important acum. Să revenim

la situaţia dumneavoastră. Ce măsuri de precauţie v-aţi luat până acum?

Ea ezită o clipă.- După ce am primit sticluţa pentru lacrimi, am pre­

supus cu toţii că s-a făcut vreo încurcătură şi că a fost trimisă la adresa greşită. Dar când a apărut inelul cu medalion de jais şi cristal pe patul meu...

- Pe p a tu l dumneavoastră? Fără voia lui, se arăta vădit şocat de mărturisirea ei. înseamnă că e mai grav decât am crezut. Persoana care face asta chiar a reuşit să cape­te acces la dormitorul dumneavoastră?

- Da, răspunse ea şi încrucişă din nou braţele la piept, de parcă ar fi simţit un curent de aer rece. După cum spuneam, de la acel incident, domnul Sykes şi Andrew au fost foarte atenţi să verifice în fiecare noapte toate încuietorile de la ferestrele şi de la uşile din toată casa. Şi am început să fac şi eu acelaşi lucru.

64 Amanda Quick

Până când moartea ne va despărţi 65

- Dar cum a reuşit cineva să intre în dormitorul dum­neavoastră neobservat?

-Credem că s-a strecurat în casă deghizat într-unul dintre curierii care au făcut aprovizionarea pentru se­rata de săptămâna trecută, zise Calista. Şi suspectăm că s-a folosit de vechiul ascensor ascuns în perete pentru a obţine acces la dormitorul meu.

Trent căzu pe gânduri o clipă, după care întrebă:- Intrusul a luat ceva?- De fapt, da. Părea cu adevărat surprinsă de întreba­

rea lui. O fotografie înrămată, care era agăţată pe pere­tele din camera mea. Era o poză cu mine şi cu Andrew, împreună cu părinţii noştri. De unde aţi ştiut?

- Mi s-a părut foarte probabil ca intrusul să-şi fi dorit un fel suvenir care să marcheze invazia lui îndrăzneaţă în spa­ţiul dumneavoastră personal. Fără îndoială la momentul acela s-a simţit inundat de o exaltare bolnăvicioasă. La urma urmei, şi-a asumat un risc foarte mare intrând în casa dumneavoastră...

- Nu m-am gândit niciodată la asta, zise ea, după care clătină din cap consternată. Este o observaţie foarte per­spicace, domnule. Şi aş putea să adaug că ipoteza dum­neavoastră are o logică înspăimântătoare.

- Ceea ce-mi spuneţi este mai mult decât tulburător, domnişoară Langley. Nici nu e de mirare că sunteţi cu nervii la pământ. Aveţi idee cum ar fi putut afla intrusul despre ascensorul ascuns?

- Habar nu am. Dar nu e nici ca şi când ar fi vreun mare secret. Domnul şi doamna Sykes ştiu de existenţa lui, desigur, şi la fel oricine altcineva care a mai lucrat la conacul Cranleigh. De-a lungul timpului s-au folosit de el multe servitoare şi numeroşi comercianţi pentru a muta obiecte grele de la un etaj la altul.

- Dar dumneavoastră folosiţi ascensorul?- Nu, niciodată, răspunse Calista şi ridică din umeri.

Urăsc maşinăria aia îngrozitoare. Interiorul e foarte mic şi întunecos, şi vă asigur că simplul gând de a rămâne blocată în el e suficient pentru a mă ţine departe. Mi se pare că seamănă extrem de mult cu un sicriu.

66 Amanda Quick

-Bănuiesc că aţi luat deja toate măsurile necesare pentru a bloca accesul la ascensor, nu?

-D a, desigur. Camera mică de la parter care oferă acces la el este ţinută încuiată în permanenţă.

Trent se duse la fereastră, împreună mâinile la spate şi cercetă gânditor grădinile elegante care înconjurau conacul.

- Dacă ne gândim bine, avem ceva informaţii folosi­toare despre această persoană care v-a luat în vizor, zise el după o vreme. Dacă mai aflăm câteva detalii, ar tre­bui să putem elabora o listă de potenţiali suspecţi, pe care să-i putem ancheta individual după aceea.

în spatele lui se aşternu o tăcere scurtă şi tensionată. Şi apoi auzi foşnetul lin al fustelor şi al jupelor Calistei. Şe răsuci spre ea şi văzu că făcuse un pas spre el.

- Chiar credeţi asta? întrebă ea.- Da, îi răspunse el.Trent îşi spuse atunci că trebuia să aibă grijă să nu îi

facă promisiuni pe care nu era sigur că le putea onora. Cu toate acestea, nu-1 lăsa sufletul să zdrobească licări­rea plăpândă de speranţă pe care o vedea în ochii ei.

-U n u l dintre numeroasele lucruri care mă îngrijo­rează este ce să fac în privinţa ticălosului dacă reuşesc să îi descopăr identitatea, zise ea. în fond, nu e o infracţiu­ne să trimiţi cuiva cadouri m em en to m ori şi nici nu am cum să dovedesc că a intrat cineva prin efracţie în dor­mitorul meu, darămite că mi-a şi furat o fotografie.

-N e vom ocupa de asta după ce îl vom găsi pe cel responsabil pentru acest joc odios.

- Ca să fiu complet sinceră, eu am o teorie despre ce se întâmplă, mărturisi ea, şovăielnică.

- Ce teorie?-D e ceva timp, m-am tot întrebat dacă nu cumva

vreunul dintre domnii pe care nu i-am acceptat drept clienţi s-a hotărât să se răzbune pe mine.

Trent cugetă câteva clipe asupra cuvintelor ei, după care încuviinţă din cap.

- Cu siguranţă este o posibilitate pe care trebuie să o luăm în calcul.

Până când moartea ne va despărţi 67

- Cutiuţa cu clopotul pentru sicriu se afla deja în bir­ja de închiriat pe care am luat-o în dupâ-amiaza asta ca să mă întorc acasă. Şi apoi am aflat că vizitiul a primit un bacşiş substanţial ca să mă ia neapărat pe mine.

-Aşadar, vizitiul l-a văzut pe omul care-a pus cutia în trăsură?

- Da. Doar că nu a reuşit să-i observe faţa prea bine. Vă daţi seama că i-am cerut imediat să mi-1 descrie. Dar nu mi-a putut spune decât că omul părea să aibă în jur de treizeci de ani, că era bine îmbrăcat şi că purta mănuşi scumpe.

- Dar vizitiul era absolut sigur că era bărbat?- Foarte sigur, răspunse Calista. Tocmai de aceea in­

tenţionez să mă uit prin dosarele clienţilor pe care i-am respins. Vreau să studiez notiţele mele şi ale lui Andrew şi să încerc să încropesc o listă a bărbaţilor care ar putea vrea să se răzbune.

Trent căzu pe gânduri o clipă, după care o întrebă:- Câţi bărbaţi aţi respins?- Nu e o listă foarte lungă. Am fost mereu foarte aten­

tă în alegerea potenţialilor clienţi. Şi din cauza asta nu a trebuit să resping prea mulţi. Dar cu siguranţă sunt câţiva. E posibil să îi pot elimina pe o parte dintre ei de pe lista suspecţilor acum că am descrierea pe care mi-a oferit-o vizitiul.

Trent studie clopotul pentru sicriu.- Planul este foarte bun, însă cred că primul pas este

să găsim magazinul de unde a fost cumpărat clopotul.Calista îl privea cu un amestec de speranţă şi

nesiguranţă.-Aşadar, sunteţi hotărât să mă ajutaţi să descopăr

identitatea celui care face asta?- Dacă îmi permiteţi, da, răspunse Trent.- Trebuie să recunosc că mă găsesc intr-o situaţie dis­

perată. Deja sunt cu nervii la pământ. Aşa că v-aş fi foar­te recunoscătoare pentru o mână de ajutor.

- Vreau să vă ajut, domnişoară Langley. Dar daţi-mi voie să fiu foarte clar: nu o fac pentru că îmi doresc recunoştinţa dumneavoastră.

68 Amanda Quick

Calista zâmbi atunci pentru prima dată de când in­trase în birou. Era un zâmbet mic şi tremurător, dar fără îndoială cald şi autentic.

- Atunci am să vă răsplătesc cu aceeaşi monedă, dom­nule, zise ea.

- Cu aceeaşi monedă?-Sora dumneavoastră mi-a menţionat în treacăt că

sunteţi destul de retras.-V-a spus asta Eudora? se miră Trent, după care

cugetă că chiar trebuia să discute cu sora lui când ajun­gea acasă.

- înţeleg că natura profesiei de scriitor vă obligă să petreceţi destul de mult timp singur. Aşa că e mai dificil să ajungeţi să cunoaşteţi oameni.

-V ă asigur că nu sunt dornic să cunosc prea mulţi oameni.

Dar ea nu-1 băgă în seamă.- în schimbul ajutorului acordat pentru descoperirea

identităţii persoanei care îmi trimite aceste cadouri, îmi voi da silinţa să vă prezint unei doamne potrivite să vă fie tovarăşă. Sunt sigură că pe lista mea de cliente se regăseşte o doamnă perfectă pentru dumneata. Tind să cred că aţi aprecia o femeie care să poată susţine o conversaţie intelectuală antrenantă şi care să vă şi îm­părtăşească interesele şi pasiunile.

Trent îşi atinse gânditor cicatricile de pe maxilar.- Promiteţi-mi doar că nu se va simţi în nici un fel

obligată să-mi împărtăşească şi părerea ei despre roma­nele mele.

capitolul 11

-A , da, este unul dintre clopotele pentru sicriu pa­tentate de răposatul meu soţ, zise doamna Fulton. Ni­meni nu ar trebui să fie îngropat fără unul. Cu toate acestea, nu pot garanta că va funcţiona cum trebuie dacă nu este cumpărat şi unul dintre sicriele special pro­iectate de domnul Fulton pentru a fi folosite împreună

Până când moartea ne va despărţi 69

cu clopotul. Nu aş recomanda să fie utilizat cu un mo­del inferior de sicriu.

Calista nu era sigură la ce anume se aşteptase când ea şi Trent intraseră în incinta sumbrului magazin J.P. Fulton’s Coffins & Mourning Goods. Dar, dintr-un motiv sau altul, i se părea destul de şocant să afle că dom­nul J.P. Fulton nu se mai afla printre cei vii şi că în clipa de faţă văduva lui era cea care se ocupa de magazin.

Doamna Fulton părea să aibă în jur de patruzeci de ani şi era o femeie atrăgătoare într-un fel plin de demni­tate, care se potrivea profesiei ei. Purta o rochie neagră modernă, cu guler înalt, confecţionat din dantelă nea­gră, care îi încadra perfect gâtul. Părul ei blond-deschis, încărunţit, era coafat într-un coc strâns şi încununat cu0 floare artificială. Şi probabil accesoriul acela de păr ar fi părut aproape frivol dacă nu ar fi fost făcut tot din mătase de culoare neagră. Pe mâinile ei străluceau mai multe inele cu pietre de jais şi cristal, corsajul rochiei sale era împodobit o cu broşă de cristal emai­lată cu negru strălucitor, iar în urechile ei se legănau cercei cu jais.

- Se întâmplă să vindeţi multe astfel de clopote fără sicrie? o întrebă Trent.

-N u , răspunse doamna Fulton. După cum v-am spus deja, tind să fie destul de inutili fără sicriul de siguranţă special proiectat. Şi magazinul meu oferă o gamă largă de coşciuge, la diverse preţuri. Pentru cei care nu îşi pot permite să-i trimită pe cei dragi pe lumea ailaltă într-o raclă elegantă, avem modelul-standard - „Rest-in-Peace"1- , însă majoritatea oamenilor preferă mo­delul „Eternal Slumber“1 2 sau cel mai nou dintre modele, „The Peaceful Dreamer“3. Costurile variază în funcţie de materialele şi de ornamentele cerute, desigur, dar toate sunt proiectate pentru buna folosire a clopotului de siguranţă. Aţi dori să vedeţi oferta noastră? întrebă femeia, arătând spre o uşă întunecoasă.

1 în engleză, în original, „Odihnească-se în pace" (n.tr.)2 în engleză, în original, „Somnul cel Veşnic" (n.tr.)3 în engleză, în original, „Visătorul Liniştit" (n.tr.)

70 Amanda Quick

Calista aruncă o ocheadă în cealaltă cameră şi văzu că în încăperea slab luminată erau expuse mai multe sicrie. Simţi imediat un fior rece traversându-i şira spinării.

- Nu, mulţumim, răspunse ea.- Ceea ce am dori să ştim este identitatea clientului

care a cumpărat acest anume clopot, zise Trent, scoţând nişte bani din buzunar. Şi vă vom recompensa bucu­roşi pentru timpul pe care îl petreceţi răspunzându-ne la întrebări.

Doamna Fulton se uită atunci la clopotul pentru si­criu pe care Calista îl aşezase pe tejghea. Sprâncenele ei se apropiară imediat într-o încruntătură pronunţată.

- Cum a ajuns în posesia dumneavoastră? întrebă ea.- Mi-a fost dăruit, zise Calista. Iniţialele gravate pe el

sunt ale mele.-Foarte ciudat! exclamă doamna Fulton şi o studie

din cap până-n picioare. Păreţi destul de sănătoasă...- Sunt perfect sănătoasă.-Atunci, poate că vă bucuraţi de o însănătoşire mira­

culoasă după o boală aproape fatală?- Nu, răspunse Calista, după care întări afirmaţia an­

terioară: Am o constituţie fizică extrem de sănătoasă.-A m înţeles, spuse doamna Fulton, încruntându-se

şi mai tare. Dar nu cred că înţeleg despre ce e vorba.- Credem că acest clopot a fost cumpărat de curând,

spuse Trent. Şi fără îndoială aţi consemnat undeva tranzacţia.

Femeia îl privea din ce în ce mai suspicioasă.- De ce doriţi să aflaţi identitatea clientului meu?Calista putea simţi iritarea şi nerăbdarea lui Trent. Se

grăbi să răspundă, înainte ca situaţia să se deterioreze şi mai mult:

-Credem că s-a făcut vreo greşeală, zise ea, pe un ton lin. După cum puteţi observa, nu sunt pe patul de moarte. Şi cineva a cumpărat acest clopot foarte scump şi frumos pentru o persoană care se presupune că este pe moarte. Dorim să-l găsim pe cel care l-a cumpărat şi să i-1 returnăm, ca să îl poată dărui persoanei destinate.

- Foarte ciudat, murmură doamna Fulton, bătând cu degetul pe tejghea şi uitându-se încă o dată la clopot.

Până când moartea ne va despărţi 71

Dar în cele din urmă păru să se hotărască să le dea in­formaţia cerută. Bănuiesc că nu fac nici un rău dacă vă dau numele clientului meu. Aşteptaţi o clipă, vă rog, să îmi verific registrele.

Căută apoi sub tejghea şi scoase un catastif masiv, cu legături negre de piele. Deschise undeva pe la jumătate şi începu să caute printre cele mai recente înregistrări.

Calista observă imediat că erau foarte multe vân­zări consemnate în registru. Aparent, afacerea cu pom­pe funebre era una înfloritoare. Şi, judecând după aspectul magazinului, doamna Fulton avea o clientelă foarte aleasă.

în magazin erau expuse o varietate de obiecte me­mento m ori ce păreau foarte scumpe. Şi exista o vitrină întreagă - şi foarte înaltă - dedicată numai şi numai bijuteriilor cu jais şi cristal. Tot soiul de medalioane, brăţări, broşe şi inele - majoritatea proiectate să găzdu­iască o şuviţă de păr a decedatului - erau etalate elegant pe pernuţe de catifea roşie. Flori artificiale confecţio­nate din mătase şi dantelă neagră erau aranjate artis­tic în vaze ornamentate macabru cu imagini de cripte sau pietre funerare. Şi un raft întreg era plin cu sticluţe elegante, menite să prindă şi să păstreze lacrimile celor care jeleau.

Şi mai erau şi foarte multe pergamente cu chenar ne­gru, aranjate după diferitele stadii ale doliului - cu cât chenarul era mai lat, cu atât indica faptul că pierderea fusese mai recentă.

Pe un perete erau etalate rame goale de fotografii, decorate cu îngeri care plângeau, cu cranii şi cu sche­lete, concepute special pentru a fi folosite la tablourile post-mortem ale decedatului - care era adesea fotografi­at alături de cei vii. Calistei nu îi plăcea deloc acel obicei modern de a chema un fotograf pentru a poza mortul. Cu toate acestea, era o rânduială destul de populară şi existau numeroşi fotografi care îşi câştigau traiul din această afacere mortuară.

Degetele doamnei Fulton se opriră undeva la mijlo­cul paginii.

72 Amanda Quick

- A , aici era. Un clopot de siguranţă pentru sicriu, inscripţionat cu iniţialele „C“ şi „L“. Comandat de un domn John Smith.

Calista se simţi imediat copleşită de dezamăgire. Se uită spre Trent şi clătină din cap aproape imperceptibil. Nu exista nici un John Smith pe lista clienţilor pe care îi respinsese. Numele acela nu însemna nimic pentru ea.

„Dar, chiar şi aşa, măcar am un nume!" îşi spuse. Pu­tea fi un punct de pornire important.

- A lăsat cumva şi vreo adresă? întrebă Trent.-N u , mă tem că nu. Doamna Fulton închise apoi

registrul şi îl băgă la loc sub tejghea. Clopotul a fost plătit în numerar, aşa că nu a fost nevoie să-mi lase o adresă.

Trent scoase o carte de vizită din portofelul său şi o puse pe tejghea.

- Dacă vă amintiţi ceva despre domnul Smith, vă rog nu ezitaţi să-mi daţi de ştire la adresa asta. Vă promit că ne vom arăta din plin recunoştinţa pentru orice alte detalii suplimentare.

Doamna Fulton luă cartea de vizită şi o studie îndeaproape.

- Se întâmplă cumva ca dumneata să fii autorul seriei de romane cu Clive Stone?

- De fapt, da, răspunse Trent.- Hmm! Chiar acum citesc C a z u l m iresei d isp ăru te în

T h e Flying In telligencer. Trebuie să recunosc că-mi place foarte mult personajul Wilhelmina Preston.

- Mulţumesc, zise el.- Sper că n-aveţi de gând s-o omorâţi la final.-D acă se întâmplă, vă promit că va fi îngropată

într-un sicriu patentat de J.P. Fulton, cu tot cu clopot de siguranţă.

Doamna Fulton se îmbujoră de plăcere.- Asta ar fi absolut excelent pentru afacerea mea.-N u uit asta dacă veţi dori să ne ajutaţi în căută­

rile noastre, zise Trent. A, şi încă ceva. Cum a rămas cu sicriul?

- Poftim?

Până când moartea ne va despărţi 73

-A ţi spus că acest clopot pe care l-a primit domni­şoara Langley funcţionează numai cu unul dintre si­criele special proiectate de răposatul dumitale soţ, zise el. Aş vrea să ştiu dacă acest John Smith a cumpărat şi un sicriu.

Doamna Fulton se strădui să afişeze un zâmbet mic şi tensionat.

-D in câte îmi amintesc, clientul a dorit mai întâi clopotul, ca să i-1 poată oferi logodnicei lui pe moarte, cât se mai afla printre noi. S-a gândit că o va linişti să ştie că, dacă era îngropată de vie, accidental, şi se trezea în sicriu, va putea să-l folosească pentru a suna după ajutor. Clopotele J.P. Fulton pot fi un cadou foarte re­confortant pentru cei aflaţi pe patul de moarte.

Calista abia dacă mai putea respira.- Şi Smith s-a întors între timp ca să cumpere şi sicri­

ul? întrebă ea.-în că nu, dar mă aştept să apară dintr-o zi în alta.

M-a asigurat că nu va mai dura mult până când va avea nevoie de el.

capitolul 12

- Doamna Fulton minţea, zise Trent.O senzaţie revigorantă de nerăbdare îi încălzi dintr-o-

dată sângele în vene. Ceva era în neregulă la magazinul de obiecte de doliu. Era sigur de asta.

Calista privea gânditoare pe fereastră în timp ce trăsu­ra se deplasa în josul străzii. Dar, când auzi cuvintele lui, întoarse imediat capul şi-l fixă cu o privire hotărâtă.

- Chiar credeţi asta? îl întrebă.-N u am cum să fiu absolut sigur, recunoscu el. în­

cercam să citesc cu susul în jos, pentru că ne aflam de partea cealaltă a tejghelei. Nu am putut vedea foarte clar rândul la care s-a oprit cu degetul, dar bag mâna-n foc că ultima literă cu care se termina numele de familie era „y“ sau „g“. Fără îndoială, era o literă cu codiţa în jos.

- Dar de ce ne-ar minţi?Trent cugetă câteva clipe la întrebarea ei.

74 Amanda Quick

- Un motiv ar putea fi că pur şi simplu îşi dorea să protejeze identitatea unui client fidel.

-Trebuie să recunosc că pot înţelege asta. Cred că aş tinde să fac acelaşi lucru dacă m-aş afla în locul ei. Sunt foarte precaută cu lista clienţilor mei. Totuşi, sunt sigură că a înţeles că a avut loc o încurcătură când i-am spus că respectivul clopot a fost trimis la adresa greşită. Mă aşteptam măcar să se ofere să-l ia şi să i-1 returneze personal clientului.

- Trebuie să aruncăm o privire mai atentă peste regis­trul financiar al doamnei Fulton.

- Şi cum propuneţi să facem asta? Sunt destul de si­gură că n-ar fi niciodată de acord să... Calista se opri brusc, cu buzele rămase întredeschise de şoc. Staţi puţin, doar nu sugeraţi să ne furişăm în magazinul ei noaptea, când nu e nimeni prin preajmă, nu?

-N u e nevoie decât să aruncăm o ocheadă rapidă pe însemnările ei.

-C eea ce sugeraţi este absolut imposibil, domnule. Aţi putea fi arestat.

-Acordaţi-mi măcar puţin credit, domnişoară Lan- gley. Nu sunt complet lipsit de experienţă când vine vorba despre astfel de lucruri.

- Experienţă? Sunteţi scriitor, domnule! Cum, Doam­ne, iartă-mă, aţi putea pretinde că aveţi vreo ex p erien ţă în ceea ce priveşte pătrunderea prin efracţie?

Trent se simţea în mod inexplicabil jignit.-F a c multe cercetări pentru romanele mele, zise el

liniar. Şi, dacă vă amintiţi bine, Clive Stone este ex­pert în spargerea încuietorilor şi intrarea prin efracţie. Nu pretind că aş fi la fel de priceput ca el, dar cred că mă voi putea descurca cu încuietoarea de modă veche de la uşa principală a magazinului doamnei Fulton.

-A sta nu e o lucrare de ficţiune, domnule Hastings. Totul e bine şi frumos când îl trimiteţi pe Clive Stone să cerceteze vizuina unui criminal în toiul nopţii, dar nu pot permite să vă asumaţi un asemenea risc în nu­mele meu.

- Nu o să-mi asum nici un risc pentru dumneavoastră. O voi face pentru mine.

Până când moartea ne va despărţi 75

- Aţi înnebunit?- Consideraţi că fac cercetări pentru un roman.- Prostii! Daţi-mi voie să subliniez foarte clar un lu­

cru, domnule Hastings. Asta este problema mea, cazul meu, dacă vreţi. Dacă insistaţi să duceţi la bun sfâr­şit planul acesta nebunesc, atunci trebuie să insist să vă însoţesc.

-N u există nici cea mai mică şansă să se întâmple asta, domnişoară Langley.

Calista îi aruncă atunci un zâmbet hotărât.- O să aveţi nevoie de cineva care să stea de pază.

O să iau cu mine un fluier şi o să-l folosesc pentru a vă atenţiona dacă văd vreun poliţist care se apropie cât timp sunteţi în magazin.

- Uau! Asta chiar e o idee destul de bună! -Mulţumesc. M-am inspirat dintr-un roman cu

Clive Stone.

capitolul 13

Irene Fulton aşteptă până când birja de închiriat dis­păru în josul străzii, după care se întinse sub tejghea şi luă registrul care conţinea tranzacţiile ei de afaceri.

Cu catastiful ascuns sub braţ, traversă apoi magazi­nul, întoarse semnul la fereastră pe partea pe care scria „ÎNCHIS11 şi urcă în camerele ei private. Lăsă registrul pe masă cât timp puse un ibric cu apă pe plită. După ce se făcu ceaiul, se aşeză la masă, deschise registrul şi studie anumite vânzări pe care le făcuse în decursul ultimului an.

Nu era nimic pe lume care să-i placă mai mult unui proprietar de magazin decât un client fidel. Cu toate acestea, începea să-şi pună nişte semne de întrebare des­pre un anume client fidel care cumpăra iar şi iar aceleaşi obiecte pentru diferite rude de vârstă înaintată - toate aflate pe patul de moarte. Şi acum un domn care părea periculos şi o femeie care primise cadourile în cauză ve­niseră pe acolo, punând întrebări.

76 Amanda Quick

Tiparul era mereu acelaşi. Mai întâi venea coman­da pentru o sticluţă de lacrimi rafinată. Apoi comanda pentru inelul cu medalion pentru şuviţe de păr. Aceasta era urmată de solicitarea unui clopot de siguranţă pen­tru sicriu şi, în cele din urmă, de un sicriu. Clientul în cauză cerea mereu ca obiectele să fie inscripţionate cu iniţialele persoanei care urma să moară. Bonurile de co­mandă veneau întotdeauna însoţite de plata completă în numerar. Şi clientul nu comenta niciodată preţul.

Cu excepţia primelor achiziţii, toate celelalte obiec­te memento mori şi clopotele erau livrate direct la adre­sa cumpărătorului - şi nu la adresa rudei muribunde, cum ar fi fost normal. Sicriele însă erau trimise direct la diverse case de pompe funebre. Pentru că fiecare per­soană decedată fusese îngropată folosind serviciile unei firme diferite.

Irene închise registrul şi sorbi din ceai, cugetând cum să procedeze mai departe.

După ceva timp, duse catastiful înapoi jos şi-l aşeză la locul său de sub tejghea. îşi puse pelerina, traversă salonul elegant luminat în care erau expuse sicriele şi îşi croi drum spre uşa din spate a magazinului.

Ieşi pe la intrarea servitorilor şi porni spre adresa ce­lei dintâi dintre cele trei case de pompe funebre de pe lista ei. Ii cunoştea personal pe proprietari. Era posibil ca ei să fie dispuşi să vorbească cu ea. Aveau încredere în ea. La urma urmei, erau cu toţii în acelaşi domeniu de afaceri - afacerile mortuare.

Prima oprire fu la un mic salon de pompe funebre dintr-o parte sărăcăcioasă a oraşului. Proprietarul de vârstă mijlocie se arătă dispus să stea de vorbă cu ea despre aranjamentele de înmormântare - în schimbul unei mici recompense, desigur.

- Decedata nu era în vârstă, îi mărturisi el. De fapt, era chiar foarte tânără. Cred că avea în jur de nouăspre­zece sau douăzeci de ani. Şi nu a fost o moarte naturală. A fost ucisă, şi toată lumea ştie asta.

Irene se încordă imediat.- Sunteţi sigur?

Până când moartea ne va despărţi TI

-Avea gâtul tăiat. E greu să confunzi ceva de genul acesta. Domnul care a adus-o la mine mi-a zis toată po­vestea. Foarte tristă, de altfel! Fata fusese guvernantă şi şi-a pierdut funcţia după ce angajatoarea ei a prins-o în pat cu stăpânul casei. S-a trezit muritoare de foame şi o aştepta o viaţă pe străzi. Aşa că a început să vândă orice avea de vândut oricui era dispus să plătească.

- A devenit prostituată?- Din păcate, e o poveste destul de des întâlnită. Mi

s-a spus că a fost omorâtă de unul dintre clienţii ei. Şi, desigur, familia n-a vrut ca presa să afle detaliile morţii.

- Da, desigur, zise Irene.- O crimă e mereu ceva dificil pentru o familie respec­

tabilă - mai ales o crimă ca aceea. Din cauza scandalu­lui, înţelegeţi.

capitolul 14

Calista se afla în biroul ei, revizuind dosarele clienţi­lor pe care-i respinsese de-a lungul anilor, când doamna Sykes apăru în pragul uşii.

- îmi cer scuze că vă întrerup, doamnă, dar a venit o clientă să vă vadă, spuse femeia.

- O clientă? se miră Calista, aruncând o ocheadă spre ceasul de pe şemineu. Dar nu mai am nici o întâlnire programată până mâine.

- Este domnişoara Eudora Hastings, doamnă. A zis că a venit aici din motive personale. Mi-a spus că trebuie să vă vorbească foarte urgent.

- Da, desigur. Calista închise dosarul pe care abia îl deschisese. Te rog, condu-o înăuntru, doamnă Sykes.

Câteva momente mai târziu, Eudora apăru în birou. Era îmbrăcată la fel ca de obicei. Calista cugetă că ro­chia maronie pe care o purta ar fi fost mai potrivită unei femei care avea de două ori vârsta sa şi că acea culoare nu îi complimenta deloc ochii frumoşi.

- Mulţumesc că aţi fost de acord să mă primiţi aşa din scurt, domnişoară Langley, zise ea.

78 Amanda Quick

- Pentru puţin, spuse Calista şi-i făcu semn spre un scaun. Luaţi loc, vă rog!

-Mulţumesc. Eudora se aşeză pe marginea scaunu­lui. Vă dau cuvântul meu că nu va dura mai mult de câteva minute, dar am simţit că e necesar să vorbesc cu dumneavoastră despre fratele meu.

- Nu înţeleg. S-a întâmplat ceva?- Nu sunt sigură. Vedeţi dumneavoastră, am aflat că

a venit să vă vadă de două ori. Ştiu că prima lui vizită a avut legătură cu mine. După aceea, i-am spus foarte clar lui Trent că intenţionez să rămân clienta agenţiei dum­neavoastră. Şi credeam că am încheiat subiectul.

-A sta era şi impresia mea.- Dar astăzi am aflat că a venit să vă vadă din nou

şi că apoi aţi ieşit împreună la o plimbare cu trăsura. Eudora închise ochii strâns o clipă. O, Doamne, cred că o fac lată.

Era mai mult decât evident că era tulburată şi că nu avea nici cea mai mică idee cum să continue discuţia. Din fericire, nu era nici prima, nici ultima oară când Calista avea de-a face cu o clientă agitată. Dădu la o parte dosarul pe care-1 avea în faţă, împreună mâinile pe birou şi afişă cel mai liniştitor zâmbet.

- Nu vă grăbiţi, zise ea. De fapt, poate v-aş putea fi de ajutor. După cum sunt sigură că ştiţi deja, fratele dum­neavoastră a avut iniţial anumite rezerve în privinţa aso­cierii dumneavoastră cu agenţia mea. Dar astăzi a venit să-mi spună că nu mai are nici o obiecţie. Sper că asta vă face să fiţi mai liniştită în legătură cu asocierea noastră.

- Da, ştiu că aţi reuşit cumva să-i alungaţi temerile lui Trent. Şi mă bucur foarte mult, pentru că nu aveam nici o intenţie de a încheia asocierea cu agenţia dum­neavoastră, dar în acelaşi timp nu voiam ca fratele meu să-şi facă griji pentru mine.

-D acă dumneavoastră şi fratele dumneavoastră aţi căzut la pace, pot doar să presupun că altul e motivul venirii dumneavoastră astăzi aici.

- Ca să fiu directă, sunt îngrijorată pentru Trent.Calista înlemni.

Până când moartea ne va despărţi 79

-înţeleg. Aşadar v-a menţionat că mă ajută intr-o chestiune personală?

- Da. îmi pare rău. Ştiu că nu este treaba mea, dar chiar şi aşa...

- Dar totuşi sunteţi îngrijorată pentru el.- Da, exact.- înţeleg asta. Vă temeţi că e posibil să fie arestat, zise

Calista. Şi eu am aceleaşi temeri. Credeţi-mă când spun că am făcut tot ce mi-a stat în putere ca să-l conving să renunţe la planul său.

Eudora se uita la ea, vădit şocată.-Despre ce vorbiţi? De ce, Doamne, iartă-mă, l-ar

aresta cineva pe Trent?Calista îşi drese glasul.- Ce a spus mai exact fratele dumneavoastră, domni­

şoară Hastings?- Nu e vorba de ce-a spus, ci de ce a făcut.- Mă tem că nu înţeleg.- V-am spus, a ieşit la o plimbare cu trăsura cu dum­

neavoastră azi.- Da, aşa este. Doar nu vă faceţi griji în legătură cu

faptul că am fost singuri. Ştim amândouă că am ajuns la o anumită vârstă şi că am o anume situaţie care nu mai poate da naştere la bârfe. Sper sincer că nu aveţi de gând să spuneţi că vă temeţi că fratele dumneavoastră m-a compromis cumva pe mine - sau afacerea mea. Pen­tru că asta ar însemna să exageraţi teribil.

-N u , nu mă tem că veţi fi compromisă, domnişoa­ră Langley. Ştiu foarte bine că fratele meu nu ar face niciodată rău unei femei. El este cel pentru care îmi fac griji.

- înţeleg, zise Calista şi încuviinţă scurt. Deci vă în­grijorează siguranţa lui?

-Siguranţa lui? Nu, sigur că nu-mi fac griji pentru siguranţa lui fiz ic ă , ci mai degrabă pentru siguranţa ini­mii sale.

-Trebuie să mărturisesc că nu mai înţeleg nimic, domnişoară Hastings.

-T rent pare să fi dezvoltat un interes aparte pentru dumneavoastră.

80 Amanda Quick

Şi în clipa aceea începu să se facă lumină în mintea ei.-O , Doamne, murmură Calista. Mă tem că a avut

loc o neînţelegere foarte gravă.- II cunosc foarte bine pe fratele meu. Dispoziţia lui

s-a schimbat radical după vizita pe care a făcut-o ieri la conacul Cranleigh. Mai exact, nu părea prea fericit sau mulţumit.

- înţeleg.- Dar, după vizita de azi, părea mult mai... nu ştiu

exact cum să zic.... mult mai tonic. In c ita t poate ar fi un cuvânt mai potrivit.

- Ba nu, zise Calista repede. Nu ar fi. In nici un caz nu ar fi mai potrivit. Chiar deloc.

Eudora o ignoră.- în ultimii ani, s-a retras din ce în ce mai mult din

viaţa cotidiană. A petrecut mereu foarte mult timp în biroul său scriind, dar în ultima perioadă pare să tră­iască aproape exclusiv în camera aceea. Mi se pare că rămâne pasiv şi priveşte cum viaţa trece pe lângă el, ca şi când n-ar fi nimic mai mult decât o piesă de teatru plictisitoare.

„Cunosc sentimentul acesta", se gândi Calista.-Ş i chiar alaltăieri, fratele meu Harry a sugerat că

e posibil ca Trent să se îndrepte cu paşi repezi spre o depresie. Dar, când s-a întors acasă după prima vizită pe care v-a făcut-o, a fost ca şi când ar fi primit un tonic foarte puternic, conchise Eudora. Şi am luat asta ca pe un semn bun.

- în ce sens?-N u am fost sigură la început. Pentru că era clar

că era destul de nervos. De fapt, chiar ne-am certat. Şi cred că asta a fost destul de revigorant - pentru amândoi. Nu ne-am mai certat de ani întregi. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că am fost absolut uluită, însă astăzi, când a scornit o scuză ca să vină să vă vizi­teze din nou, mi-am dat seama că într-adevăr chiar s-a întâmplat ceva ciudat între voi doi. Şi apoi am desco­perit că v-a invitat la o plimbare cu trăsura. Nici nu-mi amintesc când a fost ultima dată când a ieşit la o plim­bare cu o doamnă.

Până când moartea ne va despărţi 81

- Nu asta s-a întâmplat. Mă rog, nu chiar.- O să fiu directă, zise Eudora. Fratele meu este un

bărbat în putere. Şi din când în când s-a mai angajat în legături amoroase discrete cu câte o văduvă. Dar, vedeţi dumneavoastră, tocmai asta e ideea. A fost mereu ex­trem de discret.

- înţeleg.-L a modul general, femeile cu care a avut astfel

de relaţii nici nu se aşteptau la o căsătorie şi nici nu îşi doreau una. Pentru că au fost doamne care se bu­curau de statutul lor de văduve şi de independenţa lor financiară.

- înţeleg, repetă Calista, neavând un răspuns mai in­teligent să-i ofere. Mintea ei căuta frenetic o cale de a opri discuţia aceea, însă, la drept vorbind, era complet uluită de ceea ce spunea Eudora.

-D e obicei, relaţiile lui Trent durează câteva luni şi apoi se destramă, continuă Eudora. Ori doamna în cauză se plictiseşte, ori Trent îşi pierde interesul. Şi mi-am spus mereu că aş fi de-a dreptul încântată dacă Trent ar nutri sentimente mai puternice pentru o feme­ie. Dar acum, când s-ar putea să se întâmple, mă simt neliniştită.

Calista îşi împreună mâinile şi mai strâns, dar re­uşi totuşi să-şi păstreze pe chip acea expresie calmă şi liniştitoare.

- Deci despre asta e vorba, zise ea brusc. Aţi fost foar­te sinceră cu mine, domnişoară Hastings. Aşa că voi face şi eu la fel. Când eram tânără, am visat să am o căs­nicie şi o familie, după cum se întâmplă cu majoritatea femeilor. Dar nu a fost să fie, aşa că mi-am direcţionat toată energia şi pasiunea către profesie. Am trecut de mult de vârsta la care să fiu peste măsură de preocu­pată de propria-mi reputaţie. Am învăţat să mă bucur de libertatea mea. Nu trebuie să dau socoteală în faţa nici unui bărbat şi vă asigur că văd în asta o adevărată binecuvântare.

Gândurile Eudorei părură să rătăcească o clipă.

82 Amanda Quick

- Chiar înţeleg asta. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, ne dorim din ce în ce mai puţin un bărbat care să ne spună ce să facem.

-A sta este foarte adevărat în cazul meu. Nu pot spu­ne că sunt o femeie bogată, dar afacerea mea îmi oferă siguranţa financiară necesară. Nu am nevoie de un băr­bat care să mă întreţină. Pe scurt, domnişoară Hastings, nu l-am luat în vizor pe fratele dumitale. Este complet în siguranţă cu mine.

„Lăsând deoparte planul său de a comite o mică in­fracţiune în numele meu“, rectifică în gând.

Eudorei începură imediat să-i tremure buzele.- Tocmai de asta mă tem, domnişoară Langley.- Nu înţeleg.Dar Eudora nu mai era atentă la ea. I se prelingeau

lacrimi pe obraji şi scotocea frenetic în poşetă după o batistă.

Calista luă imediat o batistă curată dintr-unul din sertarele biroului, sări în picioare, se grăbi lângă ea şi îi puse cu fermitate în mână bucata de muselină.

-C e , Doamne, iartă-mă, s-a întâmplat, domnişoară Hastings?

Eudora strânse în mână batista şi îşi şterse ochii.- îmi cer mii de scuze că mă fac de râs în halul acesta,

şopti ea. Nu ştiu ce speram să obţin venind astăzi aici. Doar că mă simţeam obligată să fac ceva... pentru că, vedeţi dumneavoastră... totul este numai din vina mea.

Calista făcu un pas în spate, nedumerită.-M ă tem că m-aţi pierdut, domnişoară Hastings.

Ce anume este vina dumneavoastră?- Faptul că fratele meu nu s-a căsătorit niciodată şi

nu a avut o familie a lui. Viaţa lui Trent a fost distrusă din cauza mea.

capitolul 15

Irene se întoarse la magazinul ei cu toate informa­ţiile de care avea nevoie ca să-şi confirme suspiciunile. Nici una dintre femeile îngropate în sicrie patentate

Până când moartea ne va despărţi 83

J.P. Fulton nu fusese în vârstă. Toate fuseseră guver­nante tinere şi atrăgătoare, care nu mai aveau altă familie cu excepţia domnului bine îmbrăcat care le adu­sese cadavrele.

Nici una dintre ele nu murise din cauze naturale. Toate fuseseră ucise în acelaşi fel. Cineva le tăiase gâtul, în cazul tuturor, trupurile neînsufleţite fuseseră desco­perite de o rudă de sex masculin, care le spusese directo­rilor caselor funerare că nu vorbise cu poliţia de teamă că s-ar fi iscat un scandal.

Toate obiectele memento mori şi clopotele fuseseră co­mandate de client când femeile erau încă în viaţă. Nu­mai comenzile pentru sicrie veniseră după moartea lor.

Descrierea bărbatului care adusese cadavrele şi plăti­se sume frumuşele directorilor pentru discreţia lor era mereu aceeaşi - un domn chipeş şi respectabil, îmbrăcat elegant şi cu o vorbire elevată. Pretindea să fie o rudă îndepărtată a victimei şi spunea că era dispus să plăteas­că bine pentru discreţia directorilor. Doar că de fiecare dată folosise un alt nume.

Irene deschise un sertar şi scoase o coală de hârtie cu chenar negru. Ea nu mai era în doliu - soţul ei de­cedase în urma unui atac cerebral cu mai bine de zece ani în urmă şi nu îi mai era deloc dor de el. Dar folosea mereu pergament cu chenar negru, din acelaşi motiv din care purta numai îmbrăcăminte elegantă de culoare neagră. Pur şi simplu era bine pentru afacere să profite de orice ocazie pentru a face reclamă produselor pe care le vindea.

Scrise rapid un bilet şi strecură hârtia într-un plic cu chenar negru. După aceea se duse la intrarea din spate a magazinului şi îl chemă pe unul dintre băieţii care dor­meau în apropierea uşii. Nu voia să rişte să trimită acel mesaj prin poştă. îi dădu copilului plicul şi o monedă.

- Livrează asta imediat! Şi aşteaptă răspuns. O să mai primeşti o monedă când te întorci.

- Da, doamnă, zise copilul şi o luă la fugă imediat, vădit încântat de perspectiva de a-şi putea cumpăra de mâncare în seara aceea.

84 Amanda Quick

Irene se duse înapoi în camerele ei de la etaj ca să aştepte un răspuns la bilet. Dacă învăţase ceva de la J.P. Fulton, asta era că existau nenumărate modalităţi crea­tive de a-şi spori venitul dacă rămânea atentă la oportu­nităţile care se iveau.

Cei care se ocupau cu afaceri funerare şi cu negoţul obiectelor de doliu se găseau foarte des în postura de a afla secrete de familie întunecate. La urma urmei, ni­mic nu sugera adevărul mai bine decât moartea. O fiică nemăritată care murise dând naştere unui prunc? O fe­meie omorâtă în bătaie de un soţ violent? Un soţ care se prăpădea după ce luase accidental o doză de otravă de şobolani? Astfel de secrete puteau fi îngropate cu uşu­rinţă odată cu trupul neînsufleţit dacă directorul casei de pompe funerare era recompensat în consecinţă. Asta presupunând că exista cineva dispus să plătească pentru păstrarea tăcerii, desigur.

Discreţia era întotdeauna cheia unei afaceri încunu­nate de succes.

capitolul 16

- Nu ştiu ce să spun despre asta, zise Calista.Eudora mototoli batista în pumn.-A cum câţiva ani s-a întâmplat ceva - ceva îngrozi­

tor. Fratele meu m-a salvat, dar din momentul acela a rămas cu cicatrici pe viaţă. Şi, din cauza însemnelor ace­lora teribile de pe chipul său, femeia pe care o iubea a pus capăt relaţiei lor.

- Serios? întrebă Calista şi se încruntă. Pare destul de greu de crezut.

- E adevărat. Trent nu a mai iubit niciodată altă fe­meie. Nu aşa cum a iubit-o pe Althea. După cum am zis, în ultimii ani a mai avut ocazional legături amoroase discrete. Dar n-a mai iubit niciodată după ce Althea i-a frânt inima.

- Şi acum vă învinovăţiţi pentru asta.- Da. E suficient să spun că vătămările pe care le-a

suferit faţa lui erau menite pentru mine.

Până când moartea ne va despărţi 85

- Oh, Doamne, Dumnezeule! N-am ştiut.Eudora îşi şterse ochii.-N u vorbim niciodată despre asta. Nici măcar în

cadrul familiei. Totuşi povara asta e mereu acolo şi ne apasă, dacă înţelegeţi ce vreau să spun.

- înţeleg secretele de familie. îmi daţi voie să întreb câţi ani aveaţi la momentul... incidentului?

-Cincisprezece. Noi suntem trei fraţi, dar eu sunt cea mai mică. Tatăl nostru a murit când aveam doispre­zece ani. Apoi mama s-a recăsătorit, doi ani mai târziu. Aveam paisprezece ani. Dar tatăl nostru vitreg s-a dove­dit a fi o bestie de om. Mama a fost îngrozitor de ne­fericită. Când s-a înecat în lac, mulţi oameni au spus să suferea de melancolie. Dar nu era adevărat. Şi apoi a avut loc incidentul care l-a marcat pe viaţă pe Trent. N-o să vă împovărez cu detaliile. Dar e suficient să spun că totul s-a încheiat cu el pierzând-o pentru tot­deauna pe Althea.

- Şi mai exact cine era această Althea?- Fiica unei familii care locuia în acelaşi sat cu noi.

Althea şi Trent se cunoşteau din copilărie. Când s-au îndrăgostit, Trent avea douăzeci şi unu de ani şi ea, optsprezece. Dar Trent voia să vadă lumea înainte să se logodească. Althea a promis că o să îl aştepte şi exact asta a făcut. Doar că, la scurt timp după ce s-a întors acasă, a avut loc incidentul. Şi nu a mai putut îndura să-i privească faţa. în toţi anii aceştia, eu şi Harry ne-am făcut griji, pentru că nu mai părea capabil să iubească din nou. Şi acum mă pomenesc cuprinsă de o panică în­grozitoare pentru că pare să manifeste un interes aparte pentru dumneata.

- Pentru numele lui Dumnezeu! Eu şi fratele dumita- le am împărţit o birjă, atâta tot! zise Calista. Nu înfloreş­te nici o mare poveste de dragoste de aici, domnişoară Hastings.

- îl cunosc pe fratele meu. Nu v-ar fi făcut încă o vizi­tă astăzi, darămite să iasă la plimbare cu dumneavoastră, dacă nu ar fi fost foarte interesat - mai ales nu acum, când trebuie să predea un nou capitol editorului său.

86 Amanda Quick

Eudora miji ochii. îmi spuneţi că nu credeţi că puteţi simţi la fel pentru el?

-N u am ce să simt la fel pentru el...-N u v-ar fi cunoscut niciodată dacă nu aş fi fost eu.

Şi nu pot îndura gândul de a fi încă o dată responsabilă de faptul că Trent va suferi din cauza unei noi legături amoroase sortite eşecului.

Calista se gândi imediat că era momentul să preia controlul asupra situaţiei. Se duse în spatele biroului, exasperată, însă nu se aşeză.

-Pentru numele lui Dumnezeu, liniştiţi-vă, domni­şoară Hastings, zise ea. V-aţi lăsat imaginaţia să meargă prea departe în chestiunea aceasta. Vă asigur că nu exis­tă nimic de natură romantică în relaţia pe care o am cu fratele dumneavoastră. A fost doar suficient de amabil să-mi ofere consilierea şi sfatul său în legătură cu o si­tuaţie în care mă regăsesc momentan. Atâta tot.

Eudora se holba la ea mirată.-Aveţi nevoie de consilierea şi de sfatul unui autor

de romane poliţiste de ficţiune?-N u competenţele dumnealui de scriitor mă intere­

sează, ci talentul de investigator.- Dar nu are aşa ceva. Trent nu este un detectiv ade­

vărat. Doar scrie poveşti în care apare unul.-înţeleg asta, dar s-a oferit să mă ajute, şi, since­

ră să fiu, nu e ca şi_când am prea multe opţiuni. De fapt, nu am de ales. încerc să descopăr identitatea unei persoane care pare să-şi fi concentrat toată atenţia asu­pra mea. Nu îmi doresc atenţia aceasta şi vă asigur că nu am făcut nimic ca să-l încurajez. Dar îmi trimite cadouri oribile şi scrisori, care, în ultima vreme au deve­nit destul de ameninţătoare.

- E absolut îngrozitor! Eudora se opri câteva clipe din vorbit pentru a asimila informaţia primită. Probabil este foarte tulburător.

- Sunt prima care recunoaşte că situaţia asta m-a cam lăsat cu nervii la pământ.

- Şi nu ştiţi cine ar putea face una ca asta?- Habar nu am. Calista aruncă o ocheadă spre dosa­

rele de pe biroul ei. Deşi am o ipoteză cum că ar putea

fi unul dintre bărbaţii pe care nu i-am acceptat drept clienţi.

- Poate cineva care vrea să se răzbune pe dumneata?- Pare o posibilitate viabilă.-Ş i fratele meu investighează treaba asta pentru

dumneata?- Investigăm treaba asta îm p reu n ă, zise Calista, dorind

să sublinieze foarte clar lucrul acesta. Domnul Hastings e de părere că îmi poate fi de ajutor. De fapt, aş putea spune chiar că a insistat. Dar puteţi fi liniştită. Cred că îmbunătăţirea dispoziţiei sale poate fi pusă pe seama faptului că este intrigat de perspectiva de a conduce o anchetă reală.

Eudora cugetă câteva clipe la cuvintele ei şi se însenină.

- Da, înţeleg. Poate vede asta ca pe o ocazie de a face cercetări pentru următoarea lui carte. Este extrem de pasionat de astfel de lucruri.

- Exact. De fapt, dacă nu mă înşel, a folosit acelaşi cuvânt când am discutat despre acest subiect. C ercetări.

- Ei bine, atunci poate că ar trebui să îmi modific şi eu puţin modul de a vedea lucrurile. E mai mult decât evident din felul în care i s-a schimbat starea de spirit că acest proiect de cercetare îi face foarte bine. Şi cel puţin a găsit ceva care îl mai scoate din casă.

-Aşadar, sunteţi mulţumită dacă iese mai mult din casă pentru problemele mele?

-V-am zis, domnişoară Langley, fratele meu a deve­nit un fel de pustnic. Nu mă înţelegeţi greşit, din când în când se mai asociază cu anumiţi indivizi pe care-i numeşte prieteni, dar mă tem că majoritatea dintre ei nu sunt tocmai genul de oameni pe care să-i poţi invita la ceai, dacă înţelegeţi la ce mă refer.

- Nu. Mă tem că nu prea înţeleg, zise Calista.- Hai să spunem doar că se bucură de o gamă largă

de asociaţi. Dar ceea ce voiam să spun e că orice îl încu­rajează să socializeze cu oameni normali şi respectabili este extrem de bun. Eudora căzu pe gânduri o clipă. Dacă nu cumva... e şi ceva periculos la mijloc?

Până când moartea ne va despărţi 87

88 Amanda Quick

- Asta nu aş şti să spun. Toată treaba asta cu anchete­le este ceva destul de nou şi pentru mine.

- Oh, Doamne! Lucrul acesta mă cam pune gânduri. Nici nu ştiu ce să cred.

- Eu aş spune să nu vă mai gândiţi la asta, pentru că oricum e foarte puţin probabil ca părerea dumneavoas­tră să-l facă să se răzgândească. Credeţi-mă când vă spun că am încercat deja să-l fac pe fratele dumneavoastră să renunţe la idee.

- Mda, ştiu, uneori poate să fie foarte încăpăţânat. în ochii ei apăru apoi o licărire de curiozitate. Poate v-aş putea ajuta şi eu cu ceva?

- Mulţumesc de ofertă, dar chiar nu ştiu cum aţi pu­tea. Calista luă apoi unul dintre dosarele de pe masă şi zise gânditoare: De fapt, nici eu nu sunt prea sigură cum ar trebui să procedez.

Eudora se ridică şi se apropie de birou.-Acestea sunt dosarele potenţialilor clienţi pe care

i-aţi respins?-D a.- Câţi sunt?-D oar vreo doisprezece. Am reuşit să mai scurtez

un pic lista, eliminându-i pe cei care mi s-au părut prea bătrâni.

- Şi din ce motive i-aţi respins?-Motivele diferă de la caz la caz. Câţiva au încercat

să-şi ascundă statutul marital. Despre unii suspectam că sunt vânători de averi. Şi mai sunt şi alţii care pur şi simplu mă nelinişteau, fără vreun motiv anume. Am întotdeauna încredere în intuiţia mea când vine vorba despre alegerea clienţilor.

- Poate ar trebui să începeţi prin a împărţi dosarele pe categorii.

- Cum adică pe categorii? Cred că toţi aceşti oameni m-au minţit.

-A m înţeles asta, zise Eudora. Dar mi se pare că dum­neavoastră căutaţi pe cineva care a făcut o obsesie din a se răzbuna. Şi, dacă identificaţi exact motivul respinge­rii, s-ar putea să fie mai uşor să scurtaţi lista suspecţilor.

- Păreţi a şti destul de multe despre acest subiect.

Până când moartea ne va despărţi 89

-Păi, din întâmplare, celălalt frate al meu, Harry, este doctor. Şi este destul de pasionat de noua ştiinţă a psihologiei. Vorbeşte foarte multe despre cercetările pe care le fac specialiştii în domeniu din Germania şi din America. E absolut sigur că va schimba felul în care se practică anumite ramuri ale medicinii. Eudora contem­plă apoi teancul de dosare. Pot să arunc o privire peste notiţele dumitale?

Calista cugetă o clipă.- V-ar interesa un post temporar ca asistentă a mea?Ochii Eudorei se luminară imediat de entuziasm.-A ş fi foarte încântată să accept o funcţie atât de

interesantă.Calista zâmbi.-Atunci, în calitatea aceasta, ar fi absolut adecvat

să mă ajuţi să-mi revizuiesc şi să-mi organizez notiţele, Eudora dragă.

Eudora deschise un dosar şi aruncă o privire peste notiţe.

- Sunt excelente. Extrem de detaliate. Şi Harry ar fi întru totul de acord cu mine.

- Mulţumesc.Eudora dădu pagina şi studie mai departe.-Acesta pare să fi minţit în legătură cu moştenirea sa.- Da, e o problemă destul de des întâlnită în afacerea

mea. Calista făcu o pauză scurtă. Spui că ştii câte ceva despre psihologie?

- Harry este expertul, nu eu. Dar am învăţat câteva lucruri de la el.

-A i fi cumva dispusă să-mi oferi părerea ta despre unii din oamenii din dosarele acelea?

- O să văd ce pot să fac, zise Eudora.Calista tresări când un gând tardiv i se înfiripă în

minte.- S-ar putea ca fratele tău să nu fie prea mulţumit.- Sunt capabilă să iau singură decizii în ceea ce mă

priveşte, domnişoară Langley.- Dacă eşti sigură că vrei să faci asta...Eudora strânse mai tare dosarul pe care-l ţinea.

- Da, zise ea. Sunt absolut sigură. De fapt, de abia aştept să încep.

Calista se gândi atunci că poate Trent nu fusese sin­gurul din familia sa care în ultima vreme se lăsase purtat de viaţă fără o ţintă anume.

90 Amanda Quick

capitolul 17

Trent deschise uşa birjei şi coborî treptele. Se dădu jos, după care se întoarse ca să o ajute şi pe Calista. Era a doua oară când o atingea. Şi de data asta crezu­se că fusese pregătită pentru fiorul mic de exaltare care o traversase cu o jumătate de oră mai devreme, când o ajutase să urce în trăsură.

Dar se înşelase. De îndată ce mâna lui puternică se strânse în jurul degetelor ei înmănuşate, o traversă încă un val de senzaţii. Ii amintea de energia care se simţea în aer înainte să izbucnească o furtună de vară cu tunete şi fulgere. Iar promisiunea acelui fulger era suficientă pentru a-i face inima să bată mai tare.

Judecând după lăţimea umerilor săi, dar şi după sigu­ranţa mişcărilor lui, ştiuse de la prima vedere că Trent era un bărbat în formă. Dar deveni de o mie de ori mai conştientă de asta după ce simţi pe propria-i piele pu­terea lui masculină, în clipa în care o ajută să coboa­re. Iar conştientizarea aceea o răscolea până în miezul fiinţei sale.

Amândoi încercau să pară stăpâni pe sine şi degajaţi, însă Calista ştia că Trent era încordat de nerăbdare. Şi la fel era şi ea - şi probabil tocmai acesta era motivul acuităţii tuturor simţurilor ei, îşi zise în sinea sa.

Veniseră acolo din cauza biletului pe care Trent îl primise în urmă cu trei ore de la doamna Fulton. Erau în sfârşit pe drumul cel bun. Aveau să facă ceva fo­lositor. Se săturase până peste cap să nu facă altceva decât să stea şi să aştepte sosirea următorului cadou memento m o r i. Şi acum, deoarece Trent intuise sursa clopotului pentru sicriu, erau în sfârşit pe punctul de a descoperi ceva.

Până când moartea ne va despărţi 91

Rămaseră în linişte câteva clipe, studiind peisajul ace­la cufundat în ceaţă. Toate magazinele închiseseră deja - iar magazinul domnului J.P. Fulton nu făcea excepţie. Şi camerele de deasupra magazinului păreau la fel de întunecate. Era un cartier liniştit şi respectabil; lumea se ducea la culcare devreme. In jur nu se aflau taverne sau localuri de varieteu care să atragă mulţimi neplăcute ori gălăgioase. Nu era genul de loc unde prostituatele să lâncezească la lumina felinarelor, aşteptându-şi potenţi­alii clienţi. Şi nici unde să pândească din umbre beţivi sau hoţi de buzunare.

- N-ar fi trebuit să vă permit să veniţi cu mine, zise Trent. Nici nu ştiu ce naiba m-a făcut să cred că este o idee bună.

-Judecata sănătoasă v-a făcut să credeţi asta, zise Calista. Doamna Fulton este o văduvă care locuieşte, fără îndoială, singură. In plus, conduce o afacere care impune o aură de demnitate. Dacă ar fi văzută singu­ră cu un bărbat în toiul nopţii, asta i-ar putea pune în pericol stilul de viaţă. Prezenţa mea va fi linişti­toare pentru ea şi fără îndoială o va îndemna să fie mai deschisă.

- Mie mi-a trimis biletul, nu dumitale. Şi, dacă vrea bani, ar fi bine să fie complet sinceră cu tot.

-V ă amintesc încă o dată că ancheta aceasta este treaba mea, domnule Hastings. Apreciez că v-aţi oferit să mă ajutaţi, dar nu vă voi permite să preluaţi frâiele. Şi sper că asta e foarte clar.

- N-ar fi trebuit să vă dau de veste că am primit bile­tul de la ea.

-F iţi sigur că aş fi fost furioasă dacă nu mi-aţi fi spus.

- Mă temeam de asta.- De furia mea? întrebă ea, după care afişă un zâmbet

mulţumit. Asta e bine de ştiut.Mâna lui Trent se strânse şi mai tare în jurul mâne­

rului bastonului.- Vă rog nu mă faceţi să-mi regret decizia, zise el.Calista aruncă o ocheadă spre el, însă^avea gulerul

paltonului ridicat şi nu îi putea vedea faţa. Ii era absolut

92 Amanda Quick

imposibil să-i citească expresia din cauza umbrelor înce- ţoşate şi a luminii slabe oferite de felinarele cu gaz. Cu toate acestea, Trent nu mai zise nimic. Nu mai era nimic de adăugat legat de acel subiect, şi amândoi ştiau asta. Dar, la urma urmei, era implicat în toată treaba aceea din cauza ei. Aşa că avea tot dreptul să fie lângă el.

Trent îl instrui pe vizitiu să-i aştepte, după care o luă de braţ pe Calista, ca să o conducă pe partea cealaltă a străzii.

Se opriră la intrarea în magazin. Draperiile de la fe­restre erau trase, însă pe la marginile lor se întrezărea o lumină slabă. Lămpile dinăuntru erau aprinse, dar fuse­seră date la minimum.

Trent ciocăni încet.- E înăuntru, zise Calista. Şi n-aş fi deloc surprinsă

dacă o nelinişteşte gândul de a se întâlni singură cu dumneata.

- Probabil.Trent testă apoi mânerul uşii cu mâna înmănuşată.

Se răsuci uşor. îşi folosi apoi bastonul pentru a întredes- chide uşor uşa.

- Doamnă Fulton, zise el, în liniştea mormântală di­năuntru. Eu şi domnişoara Langley am venit să vorbim cu dumneata.

Calista intră. Lumina slabă venea din sala din spatele magazinului, unde erau expuse sicriele.

- Doamnă Fulton? Calista se duse la baza scării îngus­te şi ridică un pic vocea. Sper că nu vă deranjează că am venit cu domnul Hastings. M-am gândit că vă veţi simţi mai liniştită dacă este prezentă şi o femeie.

Se auzi o scândură scârţâind de undeva din întuneric.

-A sta nu e a bună, şopti Trent. Trebuie să plecăm. Acum.

- Nu, zise Calista repede. Nu putem pleca încă. Tre­buie să aflăm ce are să ne spună.

-Afară! exclamă Trent, după care o apucă de braţ şi o smuci de la baza scării.

O îmbrânci uşor ca s-o grăbească spre uşă. Calista îşi adună fustele ca să poată fugi.

Dar o siluetă înaltă apăru pe neaşteptate din umbrele din spatele tejghelei şi le blocă accesul spre uşa prind- pală. Lumina slabă ce venea din sala sicrielor se reflecta în lama cuţitului pe care-1 ţinea în mână.

Intrusul misterios nu ezită nici o clipă. Se aruncă imediat spre Trent, cu vârful hain al cuţitului la înainta­re şi pregătit pentru o lovitură ucigătoare.

Dar Trent răsuci bastonul rezistent într-un arc de cerc scurt şi tăios, ţintind mâna care ţinea cuţitul. Surprins de contraatacul neaşteptat, intrusul reacţionă printr-o săritură într-o parte, care-i permise să se retragă din zona de pericol.

Calista ştia că erau şanse slabe să reuşească să scape pe uşa principală câtă vreme omul cu cuţitul le bloca drumul - dacă nu cumva Trent izbutea să-l lovească cu batonul. însă înţelegea foarte bine că pentru asta ar fi trebuit să se apropie şi mai mult de adversarul său şi să rişte să fie rănit.

în mod evident, Trent ajunsese la aceeaşi concluzie. O apucă de braţ pe Calista şi o trase în spate spre uşa să­lii unde erau expuse sicriele. Atacatorul lor îi urmă, dar mult mai prudent de data asta, având grijă la baston.

Doar că tocul ghetei Calistei se prinse în tivul jupelor sale. Se strădui să-l elibereze, dar era deja prea târziu. Se dezechilibra.

Trent îi dădu drumul la braţ brusc, aruncându-se între ea şi atacator. Cu piciorul încurcat fără scăpare în fuste şi în jupe, Calista se prăbuşi într-o parte şi se izbi tare de un sicriu ornat elaborat. Capacul era dat la o parte. Ateriză în genunchi şi reuşi să se prindă de marginea sicriului.

Era pe punctul de a se ridica în picioare, când văzu cadavrul din sicriu. Doamna Fulton se uita în sus la ea cu ochii goi şi căscaţi de şocul morţii. Avea gâtul tăiat şi plin de sânge. Iar interiorul confecţionat din satin alb era impregnat cu stacojiu.

Un urlet primar de furie din partea^ atacatorului o făcu pe Calista să se răsucească imediat. îl văzu pe Trent apucând o urnă de pe un postament şi folosindu-şi mâna liberă ca s-o azvârle spre atacator.

Până când moartea ne va despărţi 93

94 Amanda Quick

Prins la înghesuială între sicriele apropiate, omul nu reuşi să se ferească din calea ei. Ridică braţul pentru a se proteja, dar urna îl izbi cu suficientă forţă încât să-l împingă înapoi câţiva paşi.

Vasul căzu la podea şi se sfărâmă în zeci de bucăţi ascuţite. Dar ambii bărbaţi ignorară cioburile.

Atacatorul lor se replie repede şi porni un nou atac, dar nu se apropie prea mult de bastonul lui Trent. Ca- lista se gândi imediat că probabil orice luptă s-ar fi oprit în clipa aceea dacă nu ar fi fost ea de faţă.

Intrusul păru să înţeleagă asta exact în acelaşi mo­ment. Schimbă direcţia de atac în ultima clipă şi se aruncă spre ea. Calista era deja în picioare, cu fustele şi jupele ridicate până la genunchi, ca să aibă mai multă libertate de mişcare. Atacatorul era rapid şi bine făcut, însă ea avea un singur avantaj - anticipase că era posibil să încerce să o folosească pe post de ostatică cu câteva secunde înainte să-i vină lui ideea.

Se strecură printre două sicrie şi se grăbi pe culoarul dintre două rânduri de coşciuge expuse. II putea auzi în spatele ei pe atacator. Aruncă o privire peste umăr şi văzu că omul tocmai se căţăra peste sicriul în care se afla trupul neînsufleţit al doamnei Fulton.

îşi ridică fustele mai mult şi făcu un pas lateral, furi- şându-se printre alte două sicrie.

Auzi în spate o bubuitură surdă şi înfiorătoare. Sunetul acela tulburător fu urmat de un urlet chinuit de furie şi durere. Calista se gândi că fusese atacatorul. Nu Trent.

Ajunse în capătul culoarului flancat de sicrie şi apucă de pe un postament o urnă care semăna destul de mult cu cea pe care o folosise Trent mai devreme ca să-l lo­vească. Doar că nu se aşteptase să fie atât de grea. Abia dacă o putea ţine cu ambele mâini.

Se uită în spate şi văzu că Trent abandonase bastonul în favoarea unui stativ ornamental înalt, confecţionat din fier, menit pentru expunerea coroanelor funerare. Din fericire, era suficient de lung pentru a putea fi fo­losit împotriva atacatorului fără a fi necesar ca Trent să intre în raza cuţitului.

Până când moartea ne va despărţi 95

înţelese apoi că apucase stativul floral ca să se întindă peste un şir de sicrie şi să-l lovească pe necunoscutul ameninţător.

Intrusului îi ţâşnea sânge din ţeastă, iar o parte din el i se prelingea pe faţă ca o cascadă. Bărbatul urlă din nou, după care îşi acoperi unul dintre ochi cu o mână înmănuşată şi făcu câţiva paşi în spate, încercând să se retragă. Doar că fu împiedicat de numărul mare de si­crie din jurul său.

Trent se strecură printre două coşciuge. în clipa ace­ea se afla pe acelaşi culoar ca intrusul, blocându-i înain­tarea spre Calista. Pregăti stativul de fier pentru încă o lovitură cumplită.

Intrusul abandonă atacul. Sări peste cel mai apropiat sicriu şi se împletici în grabă spre uşă.

Ieşi în fugă din camera în care erau expuse sicriele, traversă magazinul şi dispăru în noapte, lăsând în urma lui o dâră din sângele care îi ţâşnea din rană.

capitolul 18

Trent se uită spre Calista.- Sunteţi bine? o întrebă.Până şi lui i se părea că vocea îi suna aspră şi apri­

gă. Energia dată de încăierarea în care fusese implicat cu câteva clipe în urmă încă îi înfierbânta sângele. Inima îi bătea tare în piept şi respira greu din cauza epuizării şi a revelaţiei sfâşietoare a ceea ce fusese pe cale să se întâmple. „E vina mea!“ se gândi el. „N-ar fi trebuit s-o Jas să vină cu mine în seara asta. A fost cât pe ce!“

încă o clipită, şi ticălosul acela ar fi pus mâna pe ea.„A fost cât pe ce!“- Da. Da, sunt bine, răspunse ea, după care se uită

spre intrarea principală a magazinului. Oare o să se întoarcă?

-N -o să rămânem aici suficient timp cât să aflăm. Aruncă deoparte stativul greu din fier şi se duse pe celă­lalt culoar, ca să-şi ia bastonul. Haideţi! Vreau să mai fac un lucru înainte să plecăm.

- A omorât-o pe doamna Fulton.- Poftim?- E în sicriu! zise Calista şi-i făcu semn spre coşciugul

cu interior de satin alb. Puteţi vedea acolo!- Ce naiba?! Se duse într-acolo şi dădu la o parte ca­

pacul, uluit. Doamna Fulton se afla intr-adevăr înăun­tru. Interiorul de satin era îmbibat de sânge. Se părea că nu urma să aibă nevoie de unul dintre clopoţeii pentru sicriu patentaţi de soţul ei.

- Probabil ticălosul care a încercat să vă omoare era un hoţ care a intrat prin efracţie cu scurt timp înainte să ajungem noi. A omorât-o pe doamna Fulton. Fără îndo­ială l-am întrerupt în timp ce căuta lucruri de valoare.

- E posibil, dar, în opinia mea, greu credibil.Calista înaintă prudentă pe culoarul dintre sicrie,

având grijă să nu se uite din nou în cel cu interior de satin în care se afla trupul neînsufleţit al femeii.

- De ce spuneţi asta? îl întrebă.Voia să primească un răspuns logic, dar, după şocul

din ochii ei, Trent îşi putea da seama că avea aceleaşi bănuieli ca el.

- Nu pot fi absolut sigur, dar mi se pare greu de cre­zut că cineva a omorât-o din întâmplare pe proprietara magazinului la doar câteva ore după ce am primit bile­tul acela care ne-a adus aici.

- A fost o capcană, şopti Calista şi inspiră adânc, cutremurându-se,

- In circumstanţele astea, aş spune că e singura ipo­teză logică. Trebuie să plecăm, zise el, după care îi făcu semn să o ia înainte pe culoar. Pot doar să sper că viziti­ul ne-a aşteptat, dar, la norocul nostru, probabil a luat ucigaşul birja.

- Şi cum rămâne cu doamna Fulton? A avut loc o cri­mă aici în noaptea asta. Nu putem ignora lucrul acesta.

- Da, şi nu vrem să fim găsiţi la locul faptei. După ce veţi fi în siguranţă acasă, o să trimit un mesaj omului meu de la Yard.

- Cunoaşteţi pe cineva la Scotland Yard?

96 Amanda Quick

Până când moartea ne va despărţi 97

- Parcă am mai spus că cercetările făcute pentru cărţi mi-au oferit numeroase conexiuni în diverse cercuri so­ciale. Inspectorul Wynn este un poliţist foarte bun. Ba, mai mult de atât, putem conta pe el să vă respecte inti­mitatea. O să-i trimit un raport despre ce s-a întâmplat aici în seara asta şi o descriere a criminalului. Nu va fi nevoie să vă implicaţi personal.

Calista nu se opuse câtuşi de puţin. înţelegea la fel de bine ca el că implicarea într-o anchetă de crimă i-ar fi năruit afacerea.

Trent o urmă în magazin. Se apropie de uşă prudentă.- O clipă, zise el.Calista se opri, cu mâna pe mâner, şi se uită peste

umăr.- Ce este?- Registrul de tranzacţii al doamnei Fulton. Cu puţin

noroc, e încă aici.Se duse apoi în spatele tejghelei şi aprinse o lumină.

Catastiful legat în piele era exact acolo unde o văzuse pe doamna Fulton punându-1 cu o zi în urmă. II luă şi îl vârî sub braţ.

- Bun, zise el. Acum putem pleca.Străzile erau învăluite de aceeaşi pâclă deasă, dar în

cartier se instalase o linişte ca de mormânt. Din feri­cire, nu se auzeau paşi prevestitori de rău răsunând prin ceaţă.

însă birja cu care veniseră nu mai era acolo.- Nu mă surprinde deloc, la ce noroc am avut în sea­

ra asta, zise Trent.

capitolul 19

-N u cred că intrusul ne-a luat trăsura, zise Calista. Mai degrabă aş spune că vizitiul a fugit când a auzit zar­va din magazin. Cu siguranţă ultimul lucru pe care şi-l dorea era să aibă un pasager plin de sânge. La naiba!

Dintr-un motiv pe care nu şi-l putea explica, Trent considera limbajul acela necaracteristic unei doamne absolut amuzant.

98 Amanda Quick

- J.P. Fulton este un magazin care vinde sicrie şi obiec­te de doliu, zise el. Poate vizitiul s-a gândit că omul care fugea era un spirit de pe lumea ailaltă.

- Cred că e mai probabil să fi înţeles că avea loc un act de violenţă şi să nu fi vrut să se implice. Cu siguranţă nu ne-a sărit în ajutor. Nici măcar nu a chemat poliţia. Dacă ar fi făcut-o, ar fi sosit deja cineva aici.

- E mai bine aşa pentru noi. Afacerea dumitale nu are nevoie să fie asociată cu scandalul care se va isca după descoperirea cadavrului doamnei Fulton.

- Dar cum rămâne cu atacatorul? Omul avea un cu­ţit, zise Calista.

Trent o studie câteva clipe, încercând să-i citească expresia în lumina slabă a felinarului stradal.

-Sunteţi sigură că nu l-aţi recunoscut? o întrebă apoi.

-Foarte sigură, răspunse şi se cutremură. Cu sigu­ranţă nu este unul dintre potenţialii clienţi respinşi de mine. Şi nu ştiu dacă asta ar trebui să mă facă să mă simt uşurată sau să mă alarmeze şi mai mult.

- După cum am zis deja, o să-i dau descrierea inspec­torului Wynn. Trent se opri o clipă, gânditor. Şi cred că o să i-o dau şi altei cunoştinţe. Poate că unul din cei doi - sau chiar amândoi - va reuşi să-l identifice pe intrus.

-S e potrivea descrierii pe care mi-a dat-o vizitiul de ieri, spuse Calista, dintr-odată, foarte îngândurată. „Un domn bine îmbrăcat care pare să aibă în jur de treizeci de ani.“ Şi acum mai ştim şi alte detalii despre el. Avea părul deschis la culoare. Şi, dacă nu ar fi avut privirea aceea criminală în ochi, aş fi spus că era destul de chipeş.

- Un domn foarte priceput la mânuirea unui cuţit, adăugă Trent. Şi nu mai e nevoie să spun că acesta nu-i un talent tocmai des întâlnit în rândul oamenilor din înalta societate.

- Probabil va avea nevoie de copci, dacă supravieţu­ieşte rănii pe care i-aţi provocat-o. Sau cel puţin va purta un bandaj destul de mare o vreme.

Până când moartea ne va despărţi 99

-Rănile la cap tind să sângereze abundent. Din păcate, nu l-am lovit suficient de tare cât şă-l dobor din prima şi n-am avut o a doua ocazie. îşi aminti apoi de registru şi i-1 întinse. Puteţi ţine ăsta în locul meu? Aş vrea să-mi păstrez mâinile libere în circumstan­ţele astea.

- Da, desigur, răspunse ea.Calista ascunse registrul sub braţ, în timp ce Trent îşi

strânse mai tare mâna în jurul mânerului bastonului.- O să găsim o birjă până la urmă, spuse el.Merseră împreună în tăcere o vreme. El era conştient

de prezenţa ei lângă el. Tocurile ghetelor ei înalte cu butoni răsunau slab în întunericul nopţii. Era un su­net care-i răscolea toate simţurile. Dar, pe de altă parte, totul la Calista părea să aibă efectul acesta asupra lui.

- A fost o mişcare foarte inteligentă să vă daţi seama că ucigaşul voia să vă ia ostatică, zise el. Şi aţi reacţionat foarte repede.

Nici nu voia să se gândească la ce s-ar fi putut întâm­pla dacă nemernicul acela ar fi reuşit să-şi pună mâinile mizerabile în jurul gâtului Calistei.

- Nu am ştiut ce altceva să fac, spuse ea. Dar dumnea­voastră aţi fost cel care ne-a salvat pe amândoi.

- Ne-am salvat unul pe altul.Pe Calista păru să o înveselească puţin observaţia

aceea.- Se pare că formăm o echipă excelentă, zise ea. Şi tre­

buie să recunosc că felul în care mânuiţi bastonul acela este absolut impresionant. Unde aţi învăţat să-l folosiţi pe post de armă?

-A m luat lecţii de la un instructor care a studiat di­rect sub colonelul Monstery1, la una dintre academiile Monstery pentru scrimă şi box din America. Monstery este un susţinător înflăcărat al ideii de a folosi bastonul

1 Thomas Hoyer Monstery (1824-1901), de origine danezo-ame- ricană, a fost instructor de box şi scrimă, duelist şi mercenar care a luptat în mai multe conflicte armate din America Centrală şi de Sud la mijlocul secolului al XlX-lea. Este renumit pentru academiile de instrucţie pe care le-a înfiinţat, (n.tr.)

100 Amanda Quick

pe post de armă, pentru că este mereu la îndemână şi aproape inobservabil, întrucât oamenii tind să nu îi acorde prea multă atenţie.

-Pentru că este un obiect folosit de foarte mulţi domni, conchise Calista. Este considerat un acceso­riu elegant, nu o armă. Aruncă o ocheadă scurtă spre baston, după care continuă: Acum înţeleg de ce Clive Stone poartă baston.

-N u prea îmi plac armele de foc. Rezultatele tind să fie permanente - asta presupunând că trăgătorul îşi nimereşte ţinta, desigur. Altfel, au obiceiul de a se bloca exact când ai mai multă nevoie de ele.

- înţeleg. Rămase tăcută o clipă înainte de a adăuga: Privind în retrospectivă, nu puteţi să nu recunoaşteţi că a fost un lucru bun că v-am însoţit în seara aceasta.

- Privind în retrospectivă, o să recunosc că am fost extrem, dar extrem de norocoşi în noaptea asta. Eveni­mentele ar fi putut lua foarte uşor o întorsătură dezas­truoasă - cum s-a întâmplat în cazul doamnei Fulton.

Calista amuţi din nou. Trent putea simţi cum starea ei de spirit se întuneca. „Era mai bine să îmi ţin gura“, se gândi el.

- A fost vina mea, zise ea în cele din urmă, foarte hotărâtă şi mohorâtă.

- Despre ce naiba vorbiţi?- Nu v-aţi fi aflat niciodată în pericol dacă nu m-aţi

fi ajutat pe mine cu chestiunea asta bizară. A fost vina mea că aţi fost la un pas de a fi ucis în seara asta, dom­nule Hastings.

Trent se simţi dintr-odată inundat de un val copleşi­tor de furie şi de exasperare. Se opri brusc şi se întoarse spre ea.

-B a nu, nu e deloc vina dumitale, zise el. La nai­ba, femeie! Am deja destui oameni în jurul meu care se consideră vinovaţi pentru orice ghinion sau nenoroci­re care se abate asupra mea. Nu am nevoie de încă un martir în viaţa mea.

Calista părea uimită.- Poftim?

- Eu am ales să vă ajut în chestiunea asta. A fost deci­zia mea. Ne-am înţeles?

-Dumneavoastră v-aţi oferit să-mi faceţi o favoare, domnule.

- Dar a fost decizia mea. Fac cercetare pentru o carte, aţi uitat?

Rămase tăcută studiindu-1 pentru ceea ce părea a fi o eternitate. Nu îi putea zări ochii în lumina slabă a felinarului stradal.

-Vedeţi dumneavoastră care-i treaba, zise ea într-un sfârşit. Toată chestiunea aceasta s-a transformat în ceva mai mult decât o simplă cercetare. Speram să vă pot răs­plăti pentru ajutor oferindu-vă serviciile agenţiei mele. Dar ştim amândoi că asta nu e de-ajuns acum dacă ne luăm după riscul pe care vi l-aţi asumat în seara asta.

- Nu am nevoie să fiu răsplătit.- Cu toate acestea, vă sunt îndatorată şi vă rămân tot

mai îndatorată cu fiecare oră care trece. Şi, dacă vi s-ar întâmpla ceva îngrozitor, aşa cum era să se întâmple mai devreme, aş purta cu mine pentru tot restul vieţii pova­ra vinovăţiei.

-Domnişoară Langley, vă rog să aveţi curtoazia de a-mi respecta mândria şi onoarea în privinţa aceasta. Nu vă pot permite cu conştiinţa împăcată să continu­aţi de una singură această investigaţie periculoasă. Dacă ceva îngrozitor vi s-ar întâmpla, atunci eu aş purta cu mine pentru tot restul vieţii povara vinovăţiei.

- Cum îndrăzniţi să foloseşti propriile mele cuvinte împotriva mea?

- îndrăznesc pentru că sunt disperat să vă conving că vreau cu adevărat să vă ajut.

- Nu ştiu ce să spun, şopti ea.-Atunci, poate ar fi mai bine să nu mai vorbim deloc.- Da, domnule Hastings. Poate ar fi cel mai bine aşa.- Totuşi, aş vrea să vă cer o favoare.-Da?- Aţi vrea, vă rog, să încetaţi să-mi mai spuneţi „dom­

nule Hastings"? Dată fiind situaţia prin care am tre­cut împreună, cred că se cuvine să vorbim puţin mai familiar.

Până când moartea ne va despărţi 101

102 Amanda Quick

-Trent.Vocea ei suna precaută. Ca şi când îi rostea numele

ca să vadă cât de bine se potrivea pe buzele ei.- Nu e un nume aşa complicat, zise el. Are o singură

silabă. Sunt sigur că, prin exerciţiu, vei descoperi că-1 poţi rosti fără probleme.

- Râzi cumva de mine?- Poate.Avu o clipă senzaţia că putea vedea un zâmbet mic

apărând şi dispărând la colţurile gurii ei, dar nu putea fi absolut sigur că nu erau doar lumina şi propria-i imagi­naţie care-i jucau feste.

-A m fost destul de înspăimântată în seara asta, Trent, zise ea precaută. De fapt, absolut înspăimânta­tă. Şi acum încă mă simt foarte ciudat. Tremur şi sunt foarte tulburată.

- Mă îndoiesc de asta, domnişoară Langley. Dumnea­ta ai nervi de oţel.

- Calista.-Calista, repetă el. Ii plăcea cum suna numele ei

când îl rostea cu voce tare: hotărât, fascinant şi un pic misterios. Poţi sta liniştită, să tremuri şi să fii tulburată este ceva perfect normal, după ce ai fost la un pas de o nenorocire.

- Eşti sigur?- Destul de sigur, da.- Şi tu cum te simţi?-Poate ar fi mai bine să nu aprofundăm prea mult

acest subiect, zise el.- Dar trebuie să fim complet sinceri unul cu celălalt

dacă vom fi parteneri în investigaţia asta.- Eşti sigură?- Absolut sigură.- Ceea ce simt, Calista, e că mi-ar plăcea foarte mult

să te sărut.Trent constată atunci că îşi ţinea răsuflarea în timp

ce aştepta răspunsul ei.- Cred că şi mie mi-ar plăcea să mă săruţi. Ochii ei pă­

reau înflăcăraţi şi îmbietori în umbrele străzii. Probabil

Până când moartea ne va despărţi 103

că dorinţa de a te strânge în braţe este un rezultat al şocului recent care mi-a zguduit nervii.

El înăbuşi un mârâit.- Probabil.- Poate că un sărut ar fi terapeutic, un fel de cathar-

sis, ca să zic aşa.- Te pricepi foarte bine să privezi momentul acesta de

orice romantism, Calista.- Păi, nu sunt o femeie romantică, zise ea.Rosti afirmaţia aceea atât de calmă şi cu atâta convin­

gere, încât Trent aproape că izbucni în râs.- Atunci, aş spune că ţi-ai ales un domeniu de lucru

foarte straniu, zise el.- Poate. Dar cu siguranţă mi se pare mult mai vesel

decât negoţul cu sicrie şi obiecte de doliu.- înţeleg ce vrei să spui.- Ai de gând să mă săruţi până la urmă? îl întrebă ea.

Pentru că, dacă nu, chiar ar trebui să mergem. Se face tot mai târziu.

- Eşti sigură că ti-ar plăcea să te sărut? o întrebă el.- Da.încă un val de fierbinţeală îi copleşi atunci toate sim­

ţurile, acutizându-le.- Din motive terapeutice? întrebă el.Ştia că era complet idiot din partea lui să pună acea

întrebare, dar tot îşi dorea să afle.- Din orice motiv.Nu era tocmai răspunsul pe care şi-l dorea, dar era

suficient de bun pentru moment. Pe de altă parte, pro­babil orice răspuns afirmativ i s-ar fi părut la fel de bun, cel puţin deocamdată. Nu-şi amintea ultima dată când îşi dorise cu atâta disperare să îmbrăţişeze o femeie. Poate că, într-adevăr, nervozitatea o făcuse pe Calista să accepte, dar să fie al naibii dacă îi pasă câtuşi de puţin de motiv în clipa aceea.

îşi petrecu prudent şi blând mâna înmănuşată în jurul cefei Calistei. Inima începu să-i bată mai tare. Do­rinţa pe care o simţea pentru ea devenise un val care creştea cu repeziciune, ameninţând să mistuie orice ob­stacole din calea sa.

104 Amanda Quick

- Trent, şopti ea, cu sufletul la gură.Şi nici că avu nevoie de mai mult. O trase mai aproa­

pe de el, înainte să apuce să mai spună şi altceva care să poată strica momentul şi îi acoperi gura cu a lui.

Sărutul începu exact aşa cum îl intenţionase: ca un foc mistuitor, pe care era absolut sigur că îl putea con­trola. îşi spuse apoi că în seara aceea nu căuta altceva decât cel mai mic semn că ea i-ar fi răspuns la fel. Pe o stradă înceţoşată, la miezul nopţii, nu se aflau nici în locul, nici la momentul potrivit pentru a studia mai în profunzime problema. Voia să ştie doar că simţea chiar şi cea mai mică dorinţă carnală pentru el.

Preţ de câteva secunde, se simţi deznădăjduit şi con­damnat la pieire. Calista rămase încordată şi nemişcată, de parcă ar fi înlemnit-o simpla lui atingere. Un senti­ment straniu de disperare plutea deasupra lui, amenin­ţând să-i ia cu asalt întreaga fiinţă.

Dar, în clipa imediat următoare, din gâtul ei se răsfrânse un sunet moale ce-i trăda nerăbdarea.

Strângând tare registrul intr-o mână, îşi aşeză cealaltă palmă înmănuşată pe umărul lui, şi apoi degetele ei se agăţară aproape cu disperare de el. Iar gura ei se înmuie sub a lui.

îi răspundea la sărut cu toată nesiguranţa unei femei care tânjea după pasiune, dar nu îndrăznea să aibă în­credere într-o emoţie atât de puternic. înţelegea şi el amestecul acela volatil de senzaţii. Şi faptul că ştia că era la fel de prudentă ca el îi conferea încredere în sine, aşa cum nu ar fi putut să o facă nimic altceva.

- E în regulă, îi şopti el pe buze. E doar un sărut. Nu trebuie să se întâmple nimic mai mult.

- Cu siguranţă nu aici, în mijlocul străzii.Nota aceea neaşteptată de umor sec şi senzual din

vocea ei răguşită îl luă complet pe nepregătite şi aţâţă în el flacăra pasiunii. îl traversă imediat un fior de excita­ţie erotică.

Era extrem de conştient de mirosul ei femeiesc. Şi pu­tea simţi prin materialul gros al rochiei forma suplă a trupului ei. Sărutul acesta trezea în el senzaţii pe care nu le mai trăise de foarte mult timp; sau poate niciodată.

Până când moartea ne va despărţi 105

Se simţea mistuit de o exaltare fără seamăn şi de o foa- me acută şi chinuitoare.

Calista părea să fie la fel de afectată de sărutul lor. O putea simţi cutremurându-se sub mâna lui, dar ştia că nu era un tremur de frică sau de nesiguranţă.

îi asaltă din nou gura.Zgomotul de hamuri şi ropotul copitelor de cai pe cal­

darâm rupseră vraja. Primul impuls fu să o tragă pe Ca- lista spre cea mai apropiată uşă, ca să se ascundă din calea vehiculului. Dar realitatea avu câştig de cauză.

Cu toate acestea, fu nevoie de un efort de voinţă din partea lui pentru a încheia sărutul. Şi, preţ de câteva secunde, rămase acolo, privind-o. Amândoi respirau la fel de greu ca după lupta care avusese loc în sala de ex­punere a sicrielor. Făcu apel la toată stăpânirea de sine şi se adună.

-Birjă! strigă el.Era oarecum mândru că nu numai că reuşise să loca­

lizeze acel cuvânt în mintea-i înceţoşată, ci reuşise şi să-l rostească cu voce tare.

Şi ea făcea eforturi vizibile pentru a-şi recăpăta calmul.

-C orect. Birjă.Trent ridică mâna. Vehiculul se opri lângă ei. O ajută

să urce în trăsură.Era destul de puţin trafic la ora aceea. Douăzeci de

minute mai târziu, vizitiul ajunse în Cranleigh Square şi coti pe aleea care ducea spre intrarea principală a conacului.

Uşa se deschise de îndată ce birja se opri. Dar nu îşi făcură apariţia nici menajera şi nici majordomul, ci un tânăr îmbrăcat în cămaşă. Părea răvăşit şi agitat.

- Calista? strigă el. Rămase înmărmurit câteva clipe, holbându-se la ea şi la Trent. Unde ai fost? Am fost în­grozitor de îngrijorat. O, Doamne, Dumnezeule! Ce ţi s-a întâmplat?

-Domnule Hastings, începu Calista, dă-mi voie să ţi-1 prezint pe fratele meu, Andrew.

106 Amanda Quick

Trent aruncă o singură privire spre expresia deznădăj­duită a lui Andrew şi înţelese fără doar şi poate că nu se terminase agitaţia din seara aceea.

Andrew coborî capul în pământ şi porni în jos pe scări.

-Ticălosule! mârâi el. Cum îndrăzneşti s-o necinsteşti pe sora mea? O să te omor pentru asta!

capitolul 20

îngrozită, Calista sări din trăsură şi păşi în faţa lui Trent.

- Andrew, stai! Nu ştii ce faci!înţelese apoi, şi mai tulburată, că nu îl mai văzuse

niciodată pe Andrew într-o asemenea stare. Se vedea din nou obligată să recunoască faptul că nu mai era frăţiorul ei mai mic care avea nevoie de alinarea şi de protecţia ei. Era un bărbat în toată puterea cuvântului, cu fizicul şi emoţiile puternice ale unui bărbat. în starea în care se afla în clipa aceea nu era numai şocant de periculos, ci şi în p e r ic o l

Poate că energia tinereţii reprezentau un atu pentru Andrew, dar Trent avea experienţa de partea lui şi, după cum demonstrase mai devreme în seara aceea, era puter­nic şi priceput în folosirea bastonului pe post de armă.

Ea nu ştia cum să gestioneze situaţia creată. însă un lucru ştia foarte clar: că nu îi putea lăsa pe cei doi băr­baţi să se ia la bătaie.

Andrew fu obligat să se oprească brusc, pentru a nu se ciocni cu sora lui. Totuşi, se uita la Trent peste umă­rul ei.

- Dă-te la o parte din calea mea, Calista! îi porunci el. Hastings ţi-a făcut ceva îngrozitor şi acum va plăti pentru asta.

- Nu ştii ce spui! Domnul Hastings mi-a salvat viaţa în seara asta.

- Doamne, Dumnezeule, Calista! Ce e pata aia de pe rochia ta?

Până când moartea ne va despărţi 107

- E sângele omului care a încercat să ne omoare pe mine şi pe domnul Hastings în seara asta, zise ea, strâ- duindu'Se din răsputeri să detensioneze violenţa aproa­pe palpabilă care plutea în atmosferă folosind un ton al vocii calm şi ferm.

- Poftim? Andrew era complet uluit. Nu mai înţeleg nimic.

Trent se agita în spatele ei.- Cred că ar fi mai bine să ne continuăm conversaţia

înăuntru, zise el. Sunt sigur că veţi fi amândoi de acord că n-ar fi o idee bună să-i trezim pe vecinii voştri.

Andrew continua să-l privească încruntat, dar Calista înţelegea că acea referire la un potenţial scandal îl obli­ga să-şi vină în fire şi să-şi păstreze cumpătul. Cel puţin pentru moment. Se răsuci pe călcâie fără să spună nimic şi intră în casă furtunos.

Calista îi dădu registrul lui Trent, îşi adună fustele şi se grăbi după fratele ei.

-Andrew, ascultă-mă, te rog!Trent o urmă până în intrândul principal şi închise

uşa în spatele lor.-C e-ar fi să te duci sus să te împrospătezi un pic,

Calista? zise el. Dar era un ordin mai degrabă decât o sugestie. Mă ocup eu de asta.

Calista dădu să obiecteze. Dar chiar în clipa aceea îşi surprinse reflexia în oglindă. Părul i se desfăcuse din agrafe şi îi atârna în şuviţe ciufulite şi încurcate. Când privi în jos, observă şi petele purpurii de pe tivul fustei, înţelese că, atunci când ieşise din magazinul lui J.P. Ful- ton, păşise prin sângele criminalului. Nu era de mirare că Andrew era şocat şi furios.

Dar doamna Sykes vorbi înainte ca ea să aibă timp să se gândească la ce să spună.

-C e se întâmplă aici? întrebă ea. Se holba la Ca­lista cu ochii cât cepele. Pe toţi sfinţii! Ce, Doamne, iartă-mă, vi s-a întâmplat, domnişoară? îşi mută apoi privirea alarmată spre Trent. Domnule Hastings, sigur dumneavoastră...

- Sunt bine, răspunse Calista în grabă. Eu şi dom­nul Hastings am fost atacaţi în seara asta. Dar domnul

108 Amanăa Quick

Hastings m-a salvat. Dacă nu ar fi fost el, fără îndoială aş fi fost intr-un sicriu în clipa asta - literalmente intr-un coş­ciug. Şi acum, vă rog să mă scuzaţi. Mă duc să-mi schimb rochia. Şi aş aprecia foarte mult ajutorul dumitale.

- Da, desigur. Doamna Sykes se replie repede şi pre- luă frâiele problemei ca o profesionistă desăvârşită. Tre­buie să scăpaţi de hainele acelea.

Calista aruncă atunci o ocheadă spre Andrew. Pe chipul lui se instalase o expresie sumbră, dar înverşuna­tă. Nu-şi dezlipi nici o clipă ochii de la Trent.

Apăru apoi şi domnul Sykes, care evaluă situaţia din- tr-o singură privire.

- Daţi-mi voie să vă conduc în bibliotecă, le spuse lui Andrew şi lui Trent. După câte se pare, v-ar prinde bine amândurora câte un pahar de coniac.

Nici unul din cei doi nu se opuse. Dar pe de altă parte, oamenii nu prea obişnuiau să se certe cu un ma­jordom profesionist, se gândi Calista.

-Trebuie să-i lăsăm pe domni în seama domnului Sykes, o sfătui doamna Sykes odată ce ajunseră pe pa­lierul dintre etaje. Când vine vorba despre astfel de lu­cruri, bărbaţii se înţeleg în moduri pe care femeile nici măcar nu pot spera să le cuprindă cu mintea.

7 încep să-mi dau seama de asta, zise Calista.îşi adună fustele şi urcă în grabă şi restul scărilor.

Când păşi în dormitorul său, auzi uşa bibliotecii închi- zându-se ferm.

capitolul 21

-Aveţi tot dreptul să fiţi îngrijorat pentru starea în care se află sora dumneavoastră în seara aceasta, zise Trent. Luă o înghiţitură de coniac şi îl privi pe Andrew învârtindu-se de colo-colo prin birou, ca un leu în cuş­că. Dar să ştiţi că v-a spus adevărul. Vă dau cuvântul meu că nu am rănit-o în nici un fel. Am fost atacaţi de un bărbat cu un cuţit.

Andrew miji ochii.- Şi sângele...

Până când moartea ne va despărţi 109

- După cum v-a spus deja Calista, sângele de pe ro­chia sa îi aparţine atacatorului. Am reuşit să-l ţin la dis­tanţă cu un stativ de fier, de genul celor care se folosesc pentru expunerea coroanelor funerare.

Andrew se opri brusc în mijlocul camerei.- Şi mai exact cum naiba s-a întâmplat să daţi peste

un stativ pentru coroane funerare? Şi unde a avut loc atacul?

- î n incinta magazinului J.P. Fulton’s Coffins &. Mourning Goods.

Andrew primi răspunsul cu scepticism. Cu toate acestea, continuă să se învârtă prin cameră.

- Ce căutaţi acolo? ceru el să ştie.- N-aţi fost prea atent la problemele pe care le-a avut

sora dumneavoastră în ultima vreme, nu-i aşa?- Dacă vă referiţi la cadourile alea odioase m em en to

m ori, atunci aflaţi că vă înşelaţi. Am fost chiar foarte atent. Nu i-am spus nimic Calistei, dar am început să cercetez trecutul unora dintre bărbaţii pe care nu i-a ac­ceptat drept clienţi. Suspectez că persoana care îi trimite aceste obiecte funerare este unul dintre aceştia,

-Foarte perspicace din partea dumitale. Dar de ce nu i-aţi spus nimic despre ce făceaţi?

-Pentru că am crezut că ar nelinişti-o şi mai mult, răspunse Andrew şi un muşchi îi zvâcni pe maxilar. Şi pentru că nu ajung nicăieri cu cercetările mele, la naiba! încă nu am putut identifica nici un suspect plauzibil.

- Asta nu e vina dumitale. Calista a apucat să-l vadă destul de bine pe omul care ne-a atacat în seara asta. Şi m-a asigurat că nu l-a recunoscut.

Andrew încremeni din nou.-Aşadar, nu este unul dintre bărbaţii pe care i-a res­

pins?-N u . Şi nu este nici vreun client. Trent sorbi din

coniac, după care coborî paharul, cugetând asupra po­sibilităţilor. Totuşi, asta nu înseamnă că nu există vreo legătură între el şi afacerea surorii dumitale.

- A avut zeci de clienţi de când a deschis agenţia. Cum, Doamne, iartă-mă, ar trebui să descoperim vreo

110 Amanda Quick

legătură cu cel care-i trimite cadourile alea mortuare dacă nu l-a recunoscut pe ticălos în seara asta?

-Atunci când ajungi la o fundătură intr-un labirint, trebuie să cauţi o altă ieşire.

- Asta sună a ceva ce ar spune Clive Stone, murmură Andrew. Dar e destul de enervant în viaţa reală.

-M da, mi s-a mai spus.Andrew se încruntă.- De către cine?- De către sora mea, printre alte persoane.- Da, ei bine, ideea e că asta nu este una dintre poveş­

tile dumneavoastră de ficţiune, domnule.- Sunt conştient de asta. Dar, în acest moment, s-ar

putea să avem deja o altă ieşire din labirint.- Despre ce vorbiţi?-Despre registrul de tranzacţii al doamnei Fulton.

Trent lăsă paharul pe masă, se ridică şi luă volumul le­gat în piele. După cum îi place lui Clive Stone să spună, banii lasă în spatelor lor o urmă foarte vizibilă.

capitolul 22

Domnul Sykes stătea la uşa bibliotecii când Calista coborî din dormitorul ei, îmbrăcată într-o rochie curată şi cu părul strâns într-un coc ordonat.

- Pot să raportez cu bucurie că situaţia este sub con­trol, zise el. Judecata sănătoasă şi coniacul au avut câştig de cauză.

Calista îi aruncă un zâmbet plin de recunoştinţă.- Datorită dumitale, domnule Sykes.- Acum puţin timp, domnul Hastings a scris un bilet

pe care l-ana trimis deja uneia dintre cunoştinţele sale de la Yard. II informa pe respectivul om despre o cri­mă care a avut loc în incinta magazinului J.P. Fulton’s Coffins & Mourning Goods. Trebuie să mărturisesc că toată treaba aceasta cu cadourile m em en to m ori a deve­nit extrem de îngrijorătoare, domnişoară. După câte se pare, dumneavoastră şi domnul Hastings aţi scăpat ca prin urechile acului în seara aceasta.

Până când moartea ne va despărţi 111

-D in păcate, cred că nu mai putem spera că acele cadouri odioase vin din partea cuiva care face o glumă morbidă. O femeie a fost ucisă în seara aceasta şi, dacă domnul Hastings nu ar fi avut o asemenea viteză de re­acţie, mă tem că ar mai fi existat încă o victimă. Poate chiar două.

Sykes aruncă o privire spre uşa închisă a biroului.- Daţi-mi voie să spun că mă simt uşurat să aflu că s-a

implicat şi domnul Hastings în problema aceasta.Calista ridică din sprâncene.- Serios?- Da, intr-adevăr. Cine ar putea şti mai multe despre

cum să dea de urmă unui criminal răufăcător?- Unii ar spune că domnul Hastings este doar scrii­

tor, nu detectiv adevărat.- Poate, dar, din câte se pare, nu avem unul adevărat

la care să apelăm, nu?-N u , domnule Sykes. Nu avem. In clipa de faţă,

domnul Hastings este tot ce avem. Făcu o pauză scurtă, după care adăugă: Şi trebuie să recunosc că a fost destul de convingător în seara asta.

-A şa am înţeles şi eu, domnişoară. Şi dumnealui v-a lăudat foarte mult acţiunile din seara aceasta. Chiar cred că a folosit cuvinte precum „inteligentă" şi „cura­joasă" pentru a-i descrie fratelui dumneavoastră ce s-a întâmplat.

- Serios? Aşa a făcut?Se simţea ridicol de mulţumită să afle acea informaţie.- Da, domnişoară. Sykes întredeschise uşor uşa biro­

ului şi trase cu ochiul înăuntru. Cred că este sigur să intraţi acum.

- Mulţumesc.Trecu pe lângă el şi intră în bibliotecă, dar încreme­

ni când îi văzu pe Andrew şi pe Trent. Cei doi stăteau umăr la umăr, aplecaţi peste biroul ei, cu toată atenţia îndreptată asupra unei pagini din registrul de tranzacţii al doamnei Fulton.

Andrew ridică privirea. Ochii lui străluceau de bucu­ria descoperirii, dar şi de o mânie proaspătă.

-Nestor Kettering, zise el.

112 Amanda Quick

Calista fu străbătută de o undă de şoc atât de puterni­că, încât i se tăie răsuflarea. Reuşi cumva să se ducă spre cel mai apropiat fotoliu, pe care aproape că se prăbuşi.

- Nu înţeleg. Se chinui apoi să gândească raţional şi, în cele din urmă, păru să îşi recapete judecata sănătoa­să. Credeţi-mă că nu mi-e drag deloc Nestor Kettering, dar sunt sigură că nu el a fost cel care ne-a atacat în seara asta.

- Ştiu asta. Ochii lui Trent se ridară pe la colţuri, în timp ce o studia îndeaproape. Dar, conform registrului, doamna Fulton a vândut recent un clopot de siguranţă pentru sicriu inscripţionat cu iniţialele „C“ şi „L“ unui anume domn N. Kettering, care locuieşte la adresa Lark Street numărul cinci, zise el. Şi cu câteva zile înainte de asta a cumpărat un inel cu medalion cu jais şi cristal, gravat cu aceleaşi iniţiale.

- Şi înainte de asta a comandat o sticluţă pentru la­crimi, adăugă Andrew. Trebuie să existe o legătură aici. Nemernicul ăsta e cel care încearcă să te sperie.

Calista îşi luă câteva clipe pentru a asimila informaţia aceea, după care clătină din cap.

- Dar n-are nici o logică. De ce ar face asta? în cele din urmă s-a căsătorit cu o moştenitoare bogată. A obţi­nut ceea ce şi-a dorit.

- Dar nu şi pe tine, zise Andrew. Nu te-a obţinut pe tine, Calista.

- Dar nici nu m-a vrut pe mine, Andrew. El a fost cel care a dispărut când a descoperit că nu eram o moşteni­toare bogată, aşa cum credea.

Andrew nu mai zise nimic, dar furia lui neputin­cioasă devenise încă o dată o forţă palpabilă în aerul din birou.

Trent continua să se uite la Calista.- Cred că e timpul să-mi spună cineva mai multe des­

pre acest Nestor Kettering. A fost cândva un client al agenţiei?

-N u , răspunse Calista, străduindu-se să-şi păstreze stăpânirea de sine. Nestor nu a fost niciodată un client. L-am cunoscut anul trecut într-o librărie. Părea intere­sat de aceiaşi autori ca mine - dumneata, spre exemplu,

Până când moartea ne va despărţi 113

domnule şi aşa am început să vorbim. Era chipeş, fermecător, manierat şi bine îmbrăcat. Şi lăsa impresia că era inteligent şi atent. Pe scurt, era prea frumos ca să fie adevărat.

- Şi te-ai îndrăgostit de el? întrebă Trent. Părea să se pregătească sufleteşte pentru răspunsul ei afirmativ.

- O vreme, am crezut că era posibil să fie bărbatul pe care am sperat mereu să-l întâlnesc, zise ea. Un bărbat care mi-ar putea fi prieten şi confident şi, da, un om pe care l-aş putea iubi.

- I-ai spus despre afacerea ta, nu-i aşa? zise Trent.- Da, răspunse ea. Pentru că s-a ivit în cele din urmă şi

subiectul banilor. I-am spus adevărul despre starea mea financiară şi că îmi câştig existenţa prin intermedierea întâlnirilor între oameni. Am crezut că puteam avea în­credere în el. A fost, ei bine, destul de şocat. Şi mi-a luat ceva timp ca să-mi dau seama cu exactitate de ce.

- Kettering a văzut conacul, hainele elegante şi serate­le pe care le organiza şi a presupus că a moştenit o ave­re. A fermecat-o, a pretins că era îndrăgostit de ea până peste cap şi apoi a cerut-o în căsătorie, mârâi Andrew.

Trent se uită atunci spre Calista şi o întrebă:- Şi ai acceptat?-I-am spus că mă voi gândi la propunerea lui, răs­

punse Calista. Kettering nu a fost primul bărbat care a făcut greşeala de a trage concluzia că am o situaţie materială foarte bună. Şi de obicei nici măcar nu încerc să corectez neînţelegerea asta. Ba dimpotrivă, de fapt, o folosesc ca motiv pentru a refuza o cerere în căsătorie.

Trent încuviinţă din cap, înţelegător.- Pretinzi că eşti o moştenitoare bogată, care nu vrea

să piardă controlul asupra finanţelor sale.- Exact. Dar dintr-un motiv sau altul, m-am pomenit

dorindu-mi să-l testez pe Nestor. Voiam să ştiu cât de mult ţinea la mine de fapt. Aşa că i-am spus adevărul despre moştenirea mea. Şi, după cum era de aşteptat, când a aflat că singurele camere frumos mobilate din casă sunt cele de la parter şi că singurul venit pe care-1 am e cel care vine doar din afacerea pe care o conduc, a fost de-a dreptul oripilat. Şi furios. A zis că l-am păcălit.

114 Amanda Quick

- Şi nemernicul a plecat să-şi caute în altă parte o mi­reasă bogată, conchise Andrew. Şi chiar şi-a găsit una.

- De atunci nu l-am mai văzut decât de două ori pe Nestor, zise Calista şi se uita spre Trent. Prima dată a fost ieri, chiar înainte să soseşti dumneata, pentru în­tâlnirea programată. A doua oară a fost în după-amiaza asta, în faţa unei librării.

- Fir-ar a naibii de treabă! exclamă Andrew furios şi se întoarse încruntat spre ea. Nu mi-ai zis că Kettering a venit aici să te caute.

-Ştiam că o să te înfurii. îmi pare rău.- La naiba cu tot, Calista! Am tot dreptul să fiu fu­

rios! Sunt fratele tău. Ar fi trebuit să-mi spui.-N u ar fi ieşit nimic bun din asta, zise ea. îmi pare

rău, Andrew, dar am făcut ce am considerat că era mai bine.

-C ân d o să încetezi să mai încerci să mă protejezi? mârâi el.

Calista nu mai zise nimic. Pentru că nu avea ce răs­puns să îi ofere.

- O să-l găsesc pe nemernic! jură Andrew. O să pun capăt acestei hărţuiri!

-T e rog, nu spune asemenea lucruri, Andrew, zise Calista.

- Nu-i voi permite să te sperie! spuse el.Trent se sprijini de marginea biroului şi îşi încrucişă

braţele la piept.-A ş vrea să vă amintesc amândurora că e foarte pro­

babil să avem de-a face cu un criminal, care sigur nu este Nestor Kettering. Hai să luăm lucrurile pas cu pas.

Andrew îşi mută privirea spre el.- Cum adică?-Trebuie să luăm în consideraţie numai lucrurile

pe care le ştim ca fiind sigure, zise Trent. Kettering a reapărut brusc în viaţa Calistei, după aproape un an de tăcere. Şi pare destul de hotărât să o seducă, în ciuda faptului că ea i-a spus foarte clar că nu vrea să mai aibă nimic de-a face cu el.

- Mai clar de atât nici că se putea, întări Calista.

Până când moartea ne va despărţi 115

- Mai ştim şi că, deşi Kettering a fost cel care a cum- parat obiectele memento mori şi clopotul de siguranţă pentru sicriu, nu el a fost cel care ne-a atacat în seara asta. In plus, cred că putem presupune fără să greşim că omul cu cuţitul a fost cel care a omorât-o pe doamna Fulton, nu Kettering.

- Şi ce înseamnă asta? întrebă Andrew.-N u ştiu, răspunse Trent. Dar astea sunt certitudini,

şi în clipa de faţă nu avem prea multe. Aşa că trebu­ie să mai găsim câteva. Pentru că nu vom putea pune cap la cap povestea decât atunci când vom avea sufici­ente informaţii.

Calista se uită spre dosarele aşezate pe biroul ei.-N u am nici un dosar despre Nestor Kettering. Pen­

tru că n-am avut niciodată nevoie de unul. Dar de ce ar încerca el să mă sperie? Nu a fost altceva decât un vânător de averi. Nu m-a iubit niciodată.

-A sta nu înseamnă că nu a făcut o obsesie pentru tine, zise Trent. Unii oameni nu sunt capabili să tolere­ze nici o formă de respingere. E mai mult decât evident că este un om obişnuit să farmece femeile ca să obţină ceea ce îşi doreşte. Şi cu tine nu a reuşit.

Calista clătină din cap.- Chiar dacă asta ar fi adevărat, de ce ar aştepta un an

întreg până să mă abordeze din nou?- Nu ştiu, răspunse Trent. Avem nevoie de mai multe

informaţii.-Ştiam eu că, mai devreme sau mai târziu, o să se

întâmple ceva de genul ăsta. Andrew mărşălui prin în­căpere şi întoarse capul ca să se uite urât la Calista. Nu te-am avertizat că s-ar putea să se afle zvonuri despre agenţia ta şi că asta va atrage oamenii nepotriviţi?

-B a da, zise ea. Mi-ai menţionat riscul acesta chiar de mai multe ori. Dar, date fiind opţiunile limitate de angajare în altă parte, chiar nu cred că sunt folositoare comentariile astea ale tale.

- Destul, zise Trent. Nu are nici un rost să vă certaţi pe tema asta. Trebuie să ne concentrăm asupra proble­mei iminente. Ceea ce avem este un criminal care nu se regăseşte în dosarele tale, Calista, dar care este foarte

116 Amanda Quick

posibil să aibă o legătură - oricât de mică ar fi - cu Nestor Kettering. Nu poate să fie doar o coincidenţă că s-a în­tors acum în viaţa ta.

Andrew se opri la jumătatea camerei.- Şi cu asta nu ajungem nicăieri.-M ai avem şi o descriere destul de clară a crimi­

nalului, care, judecând după aspect şi îmbrăcăminte, se poate mişca liber prin societatea respectabilă, subli­me Calista.

Andrew flutură din mână.-A r putea fi oricare dintre miile de bărbaţi din

Londra.- Doar că mai sunt două lucruri extrem de interesan­

te, zise Trent. Primul ar fi că nu-1 deranjează să folo­sească un cuţit pentru a comite o crimă - şi acesta nu-i tocmai un hobby des întâlnit în rândul membrilor din clasele înalte ale societăţii.

Curiozitatea îşi făcu imediat simţită prezenţa în ochii lui Andrew sub forma unei licăriri pline de interes.

- Şi mai exact ce vreţi să spuneţi cu asta, domnule?- Ia gândiţi-vă puţin, zise Trent. Să îi tai gâtul unei

femei e o modalitate destul de murdară de a omorî pe cineva. Şi aş zice că un domn elegant obişnuit ar tinde să prefere o abordare mai curată - cum ar fi o lovitură în cap, poate, sau o împuşcătură, sau otravă.

Andrew încuviinţă din cap, gânditor.- O metodă prin care nu şi-ar păta hainele elegante.- Exact. Dar pe acest anume criminal bine îmbrăcat

nu pare să-l deranjeze sângele, zise Trent. Ba, mai mult de atât, pare să ştie cum să ucidă, fără să se mânjească prea mult de sânge. Şi acesta e un alt talent.

- Ce vrei să sugerezi cu asta? întrebă Calista, mai ne­liniştită ca oricând.

- Mă face să mă gândesc că omului pe care-1 vânăm chiar s-ar putea să-i facă plăcere să ucidă, zise Trent. Iar asta spune foarte multe despre profunzimile pe care le poate căpăta obsesia lui.

- Doamne sfinte! murmură Calista încremenită. Crezi că e posibil să mai fi făcut asta şi cu altă ocazie, nu-i aşa?

Până când moartea ne va despărţi 117

- Cred că este o posibilitate reală, da. Nu mi s-a pă­rut genul de ucenic care abia acum îşi învaţă meseria. Aş spune chiar că este un maestru desăvârşit în ceea ce face.

Calista încleştă cu disperare mâinile pe braţele fotoliului.

- Cu ce fel de nebun avem de-a face, atunci? Şi de ce m-a luat în vizor tocmai pe mine?

- Mai avem încă o mică informaţie despre omul pe care l-am întâlnit în seara asta, care s-ar putea dovedi utilă, spuse Trent.

Calista şi Andrew se uitară la el.- Ce? întrebă Calista.-A m reuşit să-i provoc o rană serioasă la cap cu sta­

tivul acela, răspunse Trent. A fost destul de mult sânge. Şi, după cum a spus şi Calista mai devreme, este foarte probabil să aibă nevoie de un doctor.

- Şi cu ce ne ajută asta? ceru să afle Andrew.- încă nu ştiu sigur, dar vom vedea. Trent se uită apoi

spre Calista şi o întrebă: îţi mai aduci aminte ceva care ne-ar putea ajuta să rezolvăm problema asta?

- Nu, nu cred, zise ea. Pentru că nimic din toate astea n-ar nici o logică.

- Va avea, în cele din urmă, zise Trent, destul de sigur pe sine. După aceea, se întoarse spre Andrew şi adăugă: Calista mi-a spus că dumneata cercetezi trecutul celor care doresc să-i devină clienţi. Că le verifici statutul ma­rital, starea financiară şi tot aşa...

Andrew ridică din umeri.- Nu e tocmai greu să-ţi dai seama dacă sunt căsăto­

riţi sau nu. Să-i miroşi pe cei care sunt vânători de averi, pe de altă parte, ei bine, asta e un pic mai dificil, pentru că unii pot fi destul de şireţi. La urma urmei, ascund adevărul de toţi cei din înalta societate, nu doar faţă de Calista. Iar lucrul acesta îi transformă în nişte minci­noşi destul de iscusiţi.

Trent ridică din sprâncene.- E clar că ai talent pentru astfel de lucruri.Andrew încercă să pară blazat, însă îl trădă o îm­

bujoram slabă. Calista înţelese imediat că îl bucura

118 Amanda Quick

complimentul primit. Şi apoi îşi dădu seama că nu ară­tase niciodată atât de^fericit când îi mulţumise ea pen­tru cercetările făcute. In mod evident, remarca lui Trent avea un impact mult mai mare asupra lui - mai cu sea­mă că venea din partea unui bărbat mai în vârstă.

-D ar haideţi să revenim la Nestor Kettering, zise Trent. Ştim mai multe despre el decât despre orice alt om implicat în treaba asta. Avem un nume, o adresă şi ştim şi faptul că el a cumpărat obiectele memento mori. Şi asta înseamnă multe informaţii. Aşa că o să ne concentrăm asupra lui pentru moment.

- Chiar dacă nu a fost el cel care ne-a atacat? întrebă Calista.

Andrew se încruntă.- Domnul Hastings are dreptate. Trebuie să existe o

legătură între Kettering şi omul cu cuţitul. Nu are abso­lut nici o logică să fi fost doar o coincidenţă bizară.

- Da, aşa e, zise Trent. Şi îmi vine în minte o variantă a poveştii care se potriveşte cu toate informaţiile sigu­re pe care le avem până acum. Povestea sună cam aşa: Kettering se întoarce la Londra, după ce s-a căsătorit cu moştenitoarea lui. Are ceea ce şi-a dorit - o mireasă bogată - , dar nu poate uita faptul că l-ai respins. Re­fuzul tău l-a obsedat multe luni, aşa că se hotărăşte să se răzbune. Cumpără obiectele memento mori şi aranjea­ză să îţi fie trimise. Dar, când se schimbă raportul de forţe şi îi dăm de urmă doamnei Fulton, intră în panică şi angajează pe cineva ca s-o omoare.

- Şi pe dumneata, adăugă Andrew. Biletul prin care se stabilea o întâlnire cu doamna Fulton ţi-a fost trimis dumitale, domnule, nu Calistei.

Calista se uită spre Trent.-V rei să spui că Nestor a angajat un ucigaş profesio­

nist ca să vă omoare pe doamna Fulton şi pe tine?- După cum am zis, e o poveste care se potriveşte cu

toate informaţiile sigure pe care le avem până acum.- Asta nu e nici o poveste. Vorbim despre viaţa mea.- Sunt scriitor, Calista. Dintr-odată, Trent părea ex­

trem de istovit. Pe măsură ce îmbătrânesc, devin tot mai convins că adevărul are sens numai atunci când este

Până când moartea ne va despărţi 119

dezvăluit sub forma unei poveşti. Fără un context clar, nu este altceva decât un eveniment aleatoriu, fără nici o logică. Nu putem învăţa nimic din el şi nici nu poate fi folosit la nimic. Dar o poveste bună... ei bine, asta e cu totul altceva. Pentru că ne poate arăta o direcţie nouă. Şi poate să fie şi o direcţie greşită, pentru că tot ne con- duce spre următoarea pistă.

- Cum, mai exact? întrebă Andrew.-I n cazul nostru, povestea ridică o întrebare logică,

zise Trent. Unde se duce un domn pentru a angaja un alt domn care este iscusit în arta crimei?

Calista cugetă câteva clipe asupra întrebării lui.- O întrebare excelentă, dar de unde putem afla

răspunsul?- întâmplarea face să cunosc pe cineva care s-ar putea

să ne îndrume în direcţia corectă. Dar mai întâi avem nevoie să înţelegem mai bine cum funcţionează mintea criminalului.

- Un lucru ştim sigur despre el, zise Calista şi se cu­tremură. în mod evident, este instabil psihic.

-A ici sunt de acord, zise Trent. Şi asta înseamnă că fratele meu ne-ar putea fi de ajutor în acest sens. Harry e doctor şi a dezvoltat un interes avid pentru noua şti­inţă a psihologiei.

-D a, sora ta mi-a menţionat ceva despre asta, zise Calista.

-C u puţin noroc, e posibil să ne poată oferi o mai bună înţelegere a caracterului omului pe care-1 vânăm.

- La ce bun să vorbim cu un doctor? întrebă Andrew. Ştim deja că avem de-a face cu un nebun care este capa­bil să comită o crimă.

- Dacă înţelegem mai bine firea omului pe care-1 ur­mărim şi ce anume îl motivează, e posibil să-i putem anticipa acţiunile, îi explică Trent.

- Totuşi, aş vrea să vă reamintesc amândurora că fa­cem doar nişte presupuneri, zise Calista. Pentru că încă nici nu ştim sigur de ce nebunul în cauză a ucis-o pe doamna Fulton în seara asta.

- Cred că putem face nişte speculaţii care să o inclu­dă şi pe ea în poveste, zise Trent. Nu aş fi deloc surprins

120 Amanda Quick

dacă doamna Fulton a încercat să-l şantajeze pe clientul care a cumpărat obiectele memento mori. Asta ar explica şi de ce ne-a dat răspunsuri atât de vagi când am fost să vorbim cu ea azi.

- A încercat să-l şantajeze pe Nestor Kettering şi a fost ucisă pentru strădania sa? întrebă Andrew. Da, asta chiar are logică.

Calista clătină din cap.-N u ştiu ce să cred, Trent. Toată treaba asta devine

foarte complicată şi foarte periculoasă.Andrew şi Trent făcură schimb de priviri. Calista îşi

dădu mult prea târziu seama că era pentru prima dată când folosea numele lui mic în conversaţia aceea. Şi încă într-o manieră neglijentă, care semnala noul nivel de intimitate dintre ei. „E, aşa să fie atunci", se gândi apoi. Trent avusese dreptate mai devreme. Ţinând cont de situaţia prin care trecuseră împreună, aveau tot drep­tul să se adreseze unul altuia pe numele mic.

-S-ar putea să putem descurca unele dintre iţele poveştii dacă obţinem mai multe informaţii despre Nestor Kettering, spuse Trent. Se uită apoi spre Andrew. Dumneata ai avut destul de mult succes în a descoperi adevărul despre starea financiară, statutul marital şi ca­racterul oamenilor care au dorit să devină clienţii agen­ţiei Calistei. Ai fi dispus să sapi un pic mai adânc în trecutul lui Kettering?

Andrew se încruntă.- După cum am spus, e un vânător de averi care s-a

căsătorit cu o moştenitoare. Ce altceva ar fi util?- Nu voi putea răspunde la întrebarea asta până când

nu descoperi ceva ce nu ştim deja despre el... ceva care să ne ofere un capitol nou în povestea noastră.

- Servitorii, zise Andrew, cu ochii strălucindu-i de en­tuziasm. Ei ştiu mereu ce se întâmplă cu adevărat în spa­tele zidurilor unei case. Şi în trecut am avut ceva noroc cu întrebările puse personalului care lucrează la conacul unui domn.

Trent părea amuzat.-A i într-adevăr instincte bune pentru munca de

investigaţie.

Până când moartea ne va despărţi 121

Andrew se strâmbă puţin.-U n ii ar spune că e doar o scuză ca să-mi satisfac

curiozitatea. Dar mie îmi place să cred că cercetările pe care le-am făcut în trecutul clienţilor Calistei au ajutat-o să ţină la distanţă câţiva nemernici şi vânători de averi.

-A sta e foarte adevărat, zise Calista.Se gândi apoi că Andrew părea mult mai binedispus

şi entuziasmat decât cu o clipă mai devreme. Trent îi dăduse o sarcină pe care trebuia să o îndeplinească, iar asta îi oferea un scop.

- Poate ar trebui să ne mai gândim un pic la planul acesta, zise ea. S-ar putea să fie destul de riscant să pui întrebări personalului de la conacul lui Kettering.

Andrew se încruntă imediat.- Dă-mi voie să-ţi aduc aminte că am ceva experienţă

cu astfel de lucruri.- Cercetările pe care le faci pentru mine sunt altceva.- La naiba, Calista...-C red că Andrew va fi destul de în siguranţă, cel

puţin pentru moment, zise Trent, după care îi aruncă lui Andrew o privire tăioasă. Presupunând că face uz de judecata lui sănătoasă şi-şi ia măsurile de precauţie necesare ca să-şi ascundă identitatea.

- Absolut, promise Andrew.- în clipa de faţă, Kettering nu are de unde să ştie că

l-am luat în vizor. Pentru că nu are cum să afle că regis­trul de tranzacţii se află în posesia noastră.

Andrew rânji şi deschise uşa.- Mă apuc de treabă mâine-dimineaţă la prima oră.

între timp, dacă mă scuzaţi, vreau să apuc să dorm un pic.

Dispăru apoi pe coridor.„Acum frăţiorul meu mai mic a devenit protectorul

meu“, cugetă Calista. „întreaga mea lume se schimbă!11

capitolul 23

Doctorul era foarte agitat. îi tremurau un pic dege­tele în timp ce prindea copcile pe rană. Fusese plătit

122 Amanda Quick

foarte bine ca să vină în toiul nopţii şi să aibă grijă de un pacient. Explicaţia pe care o primise era că domnul căzuse pe scări şi suferise o lovitură puternică la cap. Şi nu se prea cuvenea să lase un om să sângereze până dimineaţă, mai ales când omul în cauză era dispus să plătească de două ori onorariul obişnuit al doctorului. La urma urmei, adresa se afla intr-un cartier respectabil, nu pe vreo străduţă întunecoasă şi plină de pericole de la periferie.

Dar simpla vedere a omului care îi deschisese uşa îi îngheţase imediat sângele în vene. Era ceva care îl neli­niştea profund la pacientul său. Ceva ce doctorul nu pu­tea defini, dar care îl făcea să-şi dorească din tot sufletul să nu fi fost disponibil când fusese chemat. a

Pacientul era dezbrăcat de la talie în sus. Intr-un colţ al încăperii luminate de focul din şemineu se afla un maldăr de haine mânjite de sânge.

Pacientul nu zisese prea multe, dar, atunci când vorbise, pronunţia sa avusese accentele cadenţate ale unui domn cu maniere alese. Şi asta ar fi trebuit să i se pară liniştitor. Doar că imaginea acelui altar straniu era aproape prea mult pentru nervii doctorului. Pe el se afla un cuţit în teacă. Iar pe peretele de deasupra lui era atârnată o fotografie înrămată. Se întrebă atunci în sinea lui dacă nu cumva fusese chemat pentru a îngriji un adept al practicilor oculte.

-A m înţeles că aţi căzut pe scări? zise doctorul.Ultimul lucru pe care dorea să-l facă era să converseze

cu pacientul său, dar se pomeni că propria-i nelinişte copleşitoare îl făcea să aibă nevoie să risipească liniştea aceea înspăimântătoare.

-D a.-A ţi fost foarte norocos. Am oprit sângerarea, dar

o lovitură la cap este mereu periculoasă. V-aţi pierdut cunoştinţa vreo clipă?

-N u.- In cazul acesta, nu cred că veţi suferi probleme de

durată. Deşi este foarte probabil să aveţi dureri de cap o zi sau două. O să vă las nişte medicamente care să vă ajute cu durerea.

Până când moartea ne va despărţi 123

Pacientul nu răspunse nimic. Rămase la fel de impa­sibil şi-n timp ce-i prinse ultimele copci.

Doctorul termină repede, îi legă un bandaj curat în jurul capului şi apoi îşi închise geanta în grabă. Se îndreptă spre uşă, dorindu-şi să scape cât mai repede de acolo.

- Cu asta am cam terminat, zise peste umăr.- O clipă.Doctorul încremeni în loc. Uşa se afla la cel puţin

trei sau patru paşi distanţă. Simţi imediat cum i se uscă gura.

- Da? reuşi el să articuleze.- Onorariul dumitale.Doctorul se răsuci uşor, cu inima bătându-i nebuneş­

te în piept.- E în regulă. Mă bucur că v-am putut fi de folos.Fără să mai spună altceva, pacientul îi întinse apoi

câteva bancnote de hârtie. Doctorul rămase holbân- du-se la ele, ca şi când ar fi fost hipnotizat.

- Onorariul dumitale, repetă pacientul încet.Doctorul se apropie doi paşi de pacient, apucă banc­

notele, după care fugi spre uşă.Respiră uşurat abia când se văzu în siguranţă într-o

birjă, în drum spre casă. Se gândi la altarul straniu, la cuţitul în teacă şi la fotografie. Se cutremură apoi. Nu avea nici cea mai vagă idee cine era femeia din fotogra­fie, dar îi era milă de ea. Pentru că avea ghinionul de a fi în centrul atenţiei unui om foarte periculos.

Putea doar să spere că femeia era încă în viaţă. Pen­tru că, indiferent ce se întâmplase în noaptea aceea, era absolut sigur că pacientul său nu suferise o căzătură pe scări.

capitolul 24

După ce uşa se închise în spatele lui Andrew, Calista îi aruncă lui Trent o privire lungă şi gânditoare.

- Nu ştiu exact cum ai făcut, dar ai reuşit să-i calmezi furia lui Andrew, zise ea. Pentru asta ai recunoştinţa mea

124 Amanda Quick

profundă. Cu puţin timp în urmă, mă temeam că o să vă luaţi la pumni. Şi acum relaţia dintre voi doi pare aproape cordială.

- Fratele tău are nevoie să se simtă util, Calista. Fieca­re om, fie el bogat sau sărac, are nevoie să simtă că are un rost în viaţă.

- Chiar înţeleg asta. Se ridică de pe/otoliu, traversă încăperea şi se duse în faţa şemineului. In ultima vreme, a devenit tot mai clar pentru mine că vrea să fie mai independent. Ştiu că în curând va dori să părăsească acest conac şi să se mute într-o casă a lui. Suspectez că singurul motiv pentru care se află încă aici e că nu i se pare corect să mă lase singură.

Trent veni în spatele ei.- I n ciuda altercaţiei din seara asta, sau poate ar fi

mai bine să spun că din cauza ei, este absolut evident că voi doi sunteţi foarte apropiaţi.

- Suntem ultimii rămaşi în viaţă din familia noastră. Nu a mai rămas nimeni altcineva, acum că s-a prăpă­dit şi bunica. Ea ne-a adoptat şi apoi ne-a lăsat conacul acesta şi o sumă mică de bani, dar n-a fost niciodată de acord cu căsătoria părinţilor noştri. Până în ultimul ceas, a rămas furioasă pe tata pentru că s-a îndrăgostit de mama şi a convins-o să fugă în lume cu el. Vezi tu, fiecare din ei era logodit cu altcineva la momentul res­pectiv. S-a iscat un scandal îngrozitor.

- Bunica ta nu l-a iertat niciodată pe tatăl tău?- Nu. L-a izgonit şi l-a dezmoştenit. Dar tata şi mama

s-au descurcat cum au putut cu puţinii bani primiţi din partea familiei mamei şi cu cei pe care îi făcea tata lu­crând în calitate de consultat în inginerie.

- Şi presupun că faptul că nu au venit pe aici, implo­rând-o să îi ajute, n-a făcut altceva decât s-o amărască şi mai mult pe bunica ta, zise Trent.

- Da. Dar asta nici măcar n-a fost partea cea mai rea. Vezi tu, Andrew seamănă foarte mult cu tata. Dacă te uiţi la o fotografie a tatei, o să-ţi dai seama că este leit el. Asemănarea dintre ei e evidentă şi aş zice de-a dreptul izbitoare.

Până când moartea ne va despărţi 125

- Cu alte cuvinte, de fiecare dată când se uita la An- drew, bunica ta îl vedea pe fiul ei.

- Şi, de fiecare dată când se uita la mine, o vedea pe nora pe care o ura. Calista înghiţi apăsat. A fost foarte rece cu mine şi cu Andrew. A trăit cu o mare amără­ciune, care a mistuit-o din interior. Şi, după ce eu şi Andrew am venit să locuim cu ea, şi-a proiectat asupra noastră toată nefericirea. Intr-un fel, cred că ne-a con­damnat pe noi pentru moartea tatei.

- Probabil v-a fost foarte greu ţie şi fratelui tău.- Aş fi dat orice să nu fim nevoiţi să locuim cu buni­

ca. Am primit o educaţie excelentă datorită părinţilor mei şi mi-aş fi găsit uşor de lucru ca guvernantă. Dar Andrew avea doar nouă ani la vremea aceea. Şi nici o familie nu ar fi fost de acord să angajeze o guvernantă care venea la pachet cu un frate mai mic.

-A şa că ţi-ai înghiţit mândria şi ai acceptat oferta bunicii tale. Pe chipul lui Trent se instala o expresie cunoscătoare. Şi ai încercat să fii şi mamă, şi tată pen­tru Andrew.

- Am încercat să-l protejez de dispoziţia schimbătoare a bunicii noastre. Şi lucrurile au devenit şi mai dificile spre final, pentru că era hotărâtă să mă vadă căsătorită înainte să moară. Era convinsă că am moştenit ceea ce considera ea „temperamentul sălbatic al mamei mele“. Pe măsură ce am crescut, a devenit tot mai tulburată de gândul că aş putea pricinui încă un scandal reputaţiei bune a familiei printr-o căsătorie pe ascuns.

- î n mod evident, nu a reuşit să-ţi găsească pe nimeni.

- O, te asigur că tot pe mine m-a învinuit şi pentru asta. Aveam douăzeci de ani şi eram încă nemăritată când a murit. Am crezut mereu că a luat intenţionat o supradoză din medicamentul ei de dormit, în parte şi pentru că era aşa furioasă pe mine.

-Crezi că spera să te pedepsească făcându-te să te simţi vinovată pentru moartea ei?

Calista eliberă un râset scurt, trist şi lipsit de umor.

126 Amanda Quick

- Cred că e şi mai probabil să fi încercat să mă pedep­sească aproape ducându-ne la sapă de lemn pe mine şi pe Andrew. Pentru că, vezi tu, abia după moartea ei am aflat că ne-au mai rămas foarte puţini bani. îşi vindea discret de ani buni bijuteriile şi argintăria pentru a pu­tea păstra aparenţele. Vorba ei preferată era: „Aparenţe­le înseamnă totul“.

- Nu e nici prima, nici ultima persoană din societate care îşi ghidează existenţa după acest principiu.

-Foarte adevărat. Şi trebuie să recunosc că i-am ur­mat sfatul ad litteram când mi-am pornit afacerea.

Trent contemplă biblioteca elegantă.- Măcar nu ai fost nevoită să vinzi casa.- Nu, dar am vândut aproape fiecare lucru de valoare

pe care l-am găsit. Inclusiv nişte tablouri şi ce mai ră­măsese din colecţia de bijuterii a bunicii. Din fericire, mai avea câteva bijuterii destul de frumuşele. Am folosit banii ca să remobilez camerele de la etajul acesta şi să mă asigur că grădinile ofereau o primă impresie bună potenţialilor clienţi. După aceea mi-am cumpărat câteva rochii noi şi m-am dedicat întru totul condiţiei mele de celibatară elegantă.

Trent se întoarse şi se uită la ea.- îţi admir ingeniozitatea şi curajul, Calista.Ea strâmbă din nas.- Frumos din partea ta să spui asta, dar ştim amândoi

foarte bine că doar conduc o afacere. Pe scurt, mă ocup de negoţ. Fără îndoială, bunica se răsuceşte în mormânt chiar în clipa aceasta.

-Ş i probabil ea n-ar fi de acord nici cu mine, zise Trent. Şi eu mă ocup tot de negoţ.

-E şti un scriitor de succes. Asta nu se prea poate numi negoţ. Ai o profesie respectabilă.

- Nu ştii prea multe despre afacerea scrisului, nu-i aşa?- Nu, mă tem că nu.- Totul se rezumă la termene-limită de predare, nişte

cititori capricioşi, redactori cu pretenţii şi necesitatea de a-ţi urmări insistent propriul editor pentru a primi banii pe care ţi-i datorează, în timp ce înduri nemulţumirile

Până când moartea ne va despărţi 127

lui eterne legate de numărul mic de exemplare vândute. Şi apoi te trezeşti a doua zi dimineaţă şi o iei de la capăt cu tot.

Calista izbucni în râs, luându-i prin surprindere pe amândoi.

- Ca să nu mai vorbim despre faptul că absolut toată lumea se simte obligată să-ţi critice cărţile, conchise ea.

- Foarte adevărat.- Şi, cu toate acestea, nu ţi-ai dori să faci nimic altce­

va, nu-i aşa? zise ea zâmbind.-A şa e, răspunse Trent. Părea deopotrivă amuzat

şi resemnat. Mă tem că trebuie să recunosc că pentru mine scrisul este o dependenţă, e ca un fel de drog. Nu cred că m-aş putea opri nici dacă aş încerca.

-N ici dacă n-ai putea să-ţi vinzi cărţile unui editor?Trent tresări vizibil.- Te rog nu spune astfel de lucruri cu voce tare. Nu

sunt tocmai genul de om superstiţios din fire, dar cred că n-are nici un rost să ispiteşti soarta.

-S u n t o femeie de afaceri, domnule Flastings. Cre- de-mă că am viziuni destul de asemănătoare când vine vorba despre soartă.

El se întoarse înapoi spre foc.-S ă ştii că nu toată lumea înţelege, zise el după o

vreme.- Că scrisul este o pasiune pentru tine?-D a, răspunse el. Consideră asta mai degrabă

un hobby sau o extravaganţă, un amuzament relativ inofensiv.

- Poate că un om trebuie să ardă şi el de o pasiune proprie înainte să o poată înţelege pe a altuia.

- Tu eşti pasionată de munca ta, nu-i aşa? zise el.-Există multă singurătate inutilă pe lumea aceasta.

Căsătoria nu este neapărat răspunsul, cel puţin nu pen­tru femei. Dar o prietenie de durată este un dar de preţ şi o mare binecuvântare.

- Şi găseşti mulţumire sufletească în a-i ajuta pe alţii să obţină acest dar.

- Da, aşa este.

128 Amanda Quick

Poate că de vină era coniacul. Poate că era intr-adevăr cu nervii la pământ în urma evenimentelor din seara aceea. Dar, indiferent de motiv, cert era că se simţea dintr-odată ciudat de ameţită. Aproape buimacă.

-D acă m-ar vedea bunica acum, zise ea pe un ton plin de nostalgie. Beau coniac cu un fermecător scriitor de romane poliţiste, după o seară pe care am petrecut-o apărându-ne de un criminal intr-o încăpere plină ochi cu sicrie...

-Totul sună mult mai distractiv când o spui sub for­mă de poveste.

- Da, aşa e, zise ea.Şi apoi chicoti. Observă că Trent o privea uluit. Se

gândi oripilată că ea nu chicotea niciodată. Şi apoi chi- cotitul acela se transformă intr-un hohot de râs în toată regula. Râsul ei era complet nenatural, dar nu părea să se poată abţine.

Şi apoi simţi lacrimile prelingându-i-se pe obraji.- Oh, pentru numele lui Dumnezeu! oftă ea, aproape

înecându-se cu cuvintele.Se grăbi spre birou, umilită, intenţionând să găsească

0 batistă. Dar, dintr-odată, Trent apăru chiar acolo, în calea ei. Braţul lui se strânse în jurul trupului ei, şi ea plânse cu chipul îngropat în cămaşa lui o vreme care1 se părea o eternitate.

El nu încercă să o consoleze folosind cuvinte. Ci pur şi simplu o strânse tare în braţe. Calista constată cu un amestec de uimire şi de groază că se simţea foarte bine în braţele lui. Pentru că în clipa aceea exact acolo îşi dorea să fie.

După o vreme, i se uscară lacrimile. Şi îşi ridică uşor capul.

-T e rog să mă ierţi pentru izbucnirea asta emoţio­nală, zise ea. Probabil îţi dai seama că sunt absolut stânjenită.

Dar el ignoră afirmaţia ei.- Ai uitat de sărut.- Poftim?

Până când moartea ne va despărţi 129

-A i menţionat coniacul băut în miez de noapte, cri- minalul şi încăperea plină de sicrie, dar ai omis săru­tul nostru. A fost pentru că nu ţi-a plăcut acea parte a poveştii?

Calista ştia că nu avea să uite niciodată sărutul acela.

- Ba dimpotrivă, cred că asta a fost cea mai frumoasă parte, zise ea.

Privirea lui Trent se înfierbântă. El o cuprinse uşor de umeri, o trase mai aproape şi o sărută încet, ca şi când ea ar fi fost un vin rar, care trebuia savurat. Iar când îşi dezlipi în cele din urmă gura de a ei, Calista constată că tremura un pic. Nu de agitaţie, se gândi ea, ci datorită unei exaltări glorioase şi dătătoare de energie.

- Mă bucur, zise el. Pentru că a fost, categoric, capito­lul meu preferat.

Era ca şi când biblioteca s-ar fi transpus într-o altă dimensiune. Intr-un loc în care nu mai existau decât ei doi. „Profită de momentul acesta1*, îşi spuse ea. „Păs­trează clipa asta în memorie ca să poţi să-ţi aminteşti de ea mai târziu şi să-ţi încălzeşti sufletul.“

Şi apoi se instală din nou raţiunea.Tânjea cu toată fiinţa ei să rămână în braţele lui

Trent, dar ştia că ar fi fost o nebunie să se considere în siguranţă acolo. Se îndepărtă fără tragere de inimă de căldura şi puterea trupului lui. Şi el îi dădu dru­mul la fel de reticent.

- Se pare că în seara asta am nervii mai întinşi decât i-am avut vreodată, zise ea.

- Şi eu la fel, zise el. Dar cred că nu greşesc cu nimic când spun că amândoi avem un motiv întemeiat să fim un pic neliniştiţi.

Calista îşi adună puterile şi reuşi să îi zâmbească.-T u nu pari deloc neliniştit de ce s-a întâmplat în

seara asta.- După cum ai observat de curând, aparenţele pot fi

destul de înşelătoare. Dar e cazul să te las să te duci la culcare. Luă registrul şi zise: A fost o seară foarte intere­santă, dar, din păcate, şi destul de lungă.

130 Amanda Quick

- O să-l rog pe Sykes să-ţi cheme o birjă.- Mulţumesc, dar nu e cazul. Am nevoie să fac un pic

de mişcare, şi aerul rece al nopţii mă ajută să-mi pun ordine în minte, ca să pot gândi limpede.

-înţeleg. Evenimentele din seara asta au fost de-a dreptul haotice.

-N u cele întâmplate la magazinul lui J.P. Fulton îmi întunecă mintea în clipa asta. Ci tu, domnişoară Langley.

-Eu?-D a , tu. Traversă încăperea cu paşi mari, îndrep-

tându-se spre uşă. Te voi vizita mâine, ca să discutăm planul nostru mai detaliat, dar rămân de părere că pri­ma noastră mişcare ar trebui să fie o discuţie cu fratele meu, Harry.

- Mi-ar plăcea foarte mult să te însoţesc când vorbeşti cu el.

- Desigur.Majordomul Sykes aştepta pe coridor.-S ă vă chem o birjă, domnule?-N u , mulţumesc, Sykes, zise Trent. O să mă duc

pe jos.Sykes îl conduse spre uşa principală.Calista îl urmă, oprindu-se apoi în pragul uşii. II privi

pe Trent coborând treptele.- Eşti sigur că e sigur să mergi acasă pe jos în seara

asta? îl întrebă ea.Trent se opri şi se uită spre ea.- Criminalul a eşuat în planul său şi e rănit. Mă în­

doiesc că ar mai putea face ceva rău în seara asta. Cât despre Kettering, dacă într-adevăr el se află în spatele a tot ce s-a întâmplat, va avea nevoie de timp ca să născo­cească un nou plan. Nu e tocmai uşor să găseşti oameni de nădejde când vine vorba despre crimă.

- Un gând îmbucurător, zise Calista.Trent îşi mută apoi privirea spre Sykes.- Să nu uiţi să verifici încuietorile de la toate uşile şi

ferestrele, da?- Desigur, domnule, spuse Sykes.

131

capitolul 25

Trent urcă scările conacului său şi scoase cheia din buzunar. Plimbarea spre casă se dovedise intr-adevăr edificatoare, dar nu chiar în felul în care se aşteptase. Nu reuşise să-şi dea seama de nimic nou legat de anche­tă, dar, până când intră în holul principal al casei sale, era sigur de un lucru. O dorea pe Calista.

Ba, mai mult de atât, dorinţa pe care o simţea pentru ea nu se diminuase deloc acum, că trecuseră emoţiile violente stârnite de confruntarea din sala sicrielor. La drept vorbind, nevoia de a o avea devenise mai puterni­că. Şi să o lase singură în noaptea aceea se număra prin­tre cele mai dificile lucruri pe care le făcuse vreodată.

Dar era în siguranţă. Cel puţin pentru moment. Nu era singură în conac.

Cu toate acestea, nu îşi putea scoate din minte faptul că era vânată. Nevoia de a o proteja devenise atât de puternică în el, că aproape făcu cale întoarsă.

Intră totuşi şi înaintă uşor pe coridorul întunecat, sperând că Eudora dormea.

Dar sora lui apăru în capătul scărilor, strângân- du-şi şalul în jurul gâtului. Trent reprimă un mârâit nemulţumit.

-Trent! Ce s-a întâmplat? Te aşteptam acasă de ore bune. Am fost extrem de îngrijorată. Eşti bine? Coborî câteva trepte şi se uită mai bine la el. Doamne, Dumne­zeule! Ai fost implicat într-un accident de trăsură?

- A fost un pic mai complicat de atât, dar sunt bine.-Slavă Domnului! Dar trebuie să-mi spui imediat

tot ce s-a întâmplat. Altfel n-o să pot închide un ochi toată noaptea!

Trent se gândi oarecum descurajat că nu avea cum să scape de întrebările ei. In plus, Eudora avea tot dreptul să primească nişte răspunsuri.

-V ino în biroul meu şi o să-ţi explic totul, zise el.

Eudora se arătase deopotrivă îngrozită şi fascinată de povestea lui, aşa că mai trecuse o jumătate de oră până

Până când moartea ne va despărţi

132 Amanda Quick

să reuşească să se bage în pat. Rămase acolo mult timp, cu braţele încrucişate sub cap, contemplând umbrele.

Nu avea să fie deloc uşor să găsească genul de do­vezi de care era nevoie pentru a aresta pentru crimă un domn bogat precum Nestor Kettering. Şi părea de-a dreptul imposibil de dovedit dacă angajase într-adevăr pe altcineva să-i facă treaba murdară - lucru care părea foarte probabil.

Cât despre cadourile îngrozitoare pe care le primise Calista, ei bine, avea dreptate, nu exista nici o lege care să împiedice un domn să-i trimită unei doamne cadouri m em en to m ori.

Trent cugetă o vreme asupra amintirilor celeilalte si­tuaţii când se confruntase cu o problemă similară. Une­ori opţiunile unui om erau foarte limitate.

în cele din urmă, se instală somnul, care aduse cu el visul cel vechi.

A u zi ţip ete le E u d orei ră su n ân d în laborator . E ra d isperat să a ju n g ă la ea , a ş a c ă fugi în sus p e scări, d a r era în vălu it într-o c e a ţ ă în tu n eca tă . S ca ra se ră su cea în sus la in fin it. E ra m istu it p e in terior de fr ic a p r im ord ia lă c ă a v e a să a ju n g ă p rea târz iu la ea . L a fe l cu m se în tâm p la se şi u lt im a d a tă ...

Se trezi brusc, acoperit de o sudoare rece. Din obiş­nuinţă, se ridică în şezut pe marginea patului şi inspiră adânc o vreme. Fragmentele de coşmar se făcură nevă­zute între umbre, dar ştia deja că nu avea să mai poată adormi la loc.

După un timp, se ridică şi îşi luă halatul. în curând trebuia să predea un nou capitol din C a z u l m iresei d isp ă ­rute. Putea să termine ce avea de lucru.

îşi croi drum la parter, se duse în biroul său, se aşeză la masa de scris şi dădu să ia o foaie şi o peniţă.

Dar registrul doamnei Fulton îi stătea în drum. Aşa că îl deschise. Paginile erau pline de tranzacţii înregistra­te ordonat care datau până în urmă cu trei ani.

După cum îi spusese şi lui Andrew, banii lăsau mereu în spatelor lor o urmă foarte vizibilă.

133

Insă motivul era lucrul care îl preocupa cel mai mult. Comiterea unei crime implica întotdeauna un grad de risc. Ba, mai mult de atât, un om - „Fie el şi un nebun“, se gândi Trent - are nevoie de un motiv ca să traverseze graniţa ce separa un comportament civilizat de unul vio­lent. Potrivit lui Harry, pentru anumite minţi tulburate, lucrul care îl împingea pe criminal era simpla exaltare întunecată a actului în sine. Dar chiar şi acesta tot era un soi de motiv.

Alţii erau conduşi de lăcomie sau de pasiune ori de dorinţa arzătoare de a se răzbuna. Trent ştia foarte multe lucruri despre acest ultim motiv. îşi atinse partea stân­gă a maxilarului, unde pielea îi ea marcată de cicatrici. Când deveni conştient de ceea ce făcea, lăsă mâna jos.

Dacă Nestor Kettering angajase un asasin plătit ca să o omoare pe doamna Fulton, doar pentru a se asigura de tăcerea ei, atunci poate că o făcuse pentru că avea ceva mai important de ascuns decât faptul că achiziţio­nase câteva obiecte memento mori.

Până când moartea ne va despărţi

capitolul 26

-Spui că Nestor Kettering a cumpărat acelaşi set de obiecte memento m ori, aceleaşi clopote de siguranţă pentru sicriu şi aceleaşi sicrie de patru ori în decursul ultimului an? întrebă Harry.

-Potrivit registrului de tranzacţii al doamnei Ful­ton, da, răspunse Trent. Şi nu s-a abătut niciodată de la tipar. Mai întâi sticluţa pentru lacrimi, apoi inelul cu medalion, apoi un clopot de siguranţă pentru sicriu. Singurul lucru care s-a schimbat au fost iniţialele in­scripţionate pe obiecte. Şi în cele din urmă a cumpărat şi un sicriu, dar de fiecare dată a apelat la o altă casă de pompe funebre.

- Tiparele şi repetiţiile reprezintă mereu un punct de interes în astfel de situaţii, zise Harry. Pentru că indică o fire predispusă la obsesii.

Erau cu toţii adunaţi în biroul îngrămădit, dar con­fortabil al lui Harry. Trent se pregătise sufleteşte pentru

134 Amanda Quick

faptul că avea să-l însoţească şi Calista, de vreme ce îi spusese foarte clar intenţiile ei în urmă cu o noapte - şi chiar avea tot dreptul să se afle acolo. Dar, la micul dejun, Eudora îl surprinsese insistând să fie şi ea pre­zentă la întâlnire.

Păruse atât de hotărâtă - ba chiar aproape entuzias­mată - de perspectiva de a se implica în acel caz, încât nu-1 lăsase inima să o refuze. Şi oricum nu era sigur că ar fi putut-o ţine departe.

Nu putea să nu recunoască faptul că îi plăcea să o vadă pe Eudora entuziasmată şi de altceva în afară de grădi­nărit şi de cărţi. I se înfiripă în minte gândul că poate şi ea simţea la fel în ceea ce-1 privea. „Ne-am tras în jos unul pe altul ani de-a rândul*1, se gândi cu tristeţe.

Dar alungă din minte acel gând şi-l privi pe Harry mutându-se în spatele biroului.

Harry moştenise ochii albaştri ai mamei lor şi fasci­naţia pentru ştiinţă - dar mai ales pentru chimie - a tatălui lor. Interesele sale îl ghidaseră spre profesia me­dicală, dar încă păstra un laborator foarte bine echipat, îşi distila şi îşi inventa propriile medicamente, folosind plante şi ierburi din sera Eudorei. Susţinea cu tărie că nu se putea avea încredere în calitatea produselor care se găseau în farmacii şi plafare.

Harry îşi aşeză pe nas ochelarii de citit şi studie una dintre paginile marcate din registru.

- Clopotele de siguranţă pentru sicrie sunt destul de scumpe, din câte se pare, remarcă sec. Mai ales dacă ţi­nem cont de faptul că nu există nici o dovadă că un astfel de dispozitiv a fost vreodată folosit cu succes.

- Serios? întrebă Calista.Stătea aşezată la mică distanţă de ei, în apropierea

unei biblioteci pline ochi cu volume groase de anato­mie, chirurgie şi noua şi foarte controversata ştiinţă a psihologiei.

-S unt sigur că, dacă va fi vreodată atestat chiar şi un singur caz de succes, va face mare senzaţie în presă. Harry dădu pagina registrului. Cu toate acestea, cei care

Până când moartea ne va despărţi 135

se ocupă de săparea mormintelor îţi vor spune că au existat şi câteva alarme false de-a lungul timpului.

- Ce vrei să spui? întrebă Eudora.-Principala problemă vine din faptul că procesul

natural de descompunere a unui cadavru produce tu- mefierea şi rigidizarea ţesuturilor şi uneori chiar mici spasme musculare, care pot face clopoţelul să sune, explică Harry.

Eudora se strâmbă.- Mda, ceva la care să ne gândim când mai trecem pe

lângă un cimitir.- Potrivit însemnărilor doamnei Fulton, în ultimele

luni, Kettering a cumpărat o sticluţă pentru lacrimi, un inel cu jais şi cristal şi un clopot inscripţionat cu iniţialele Calistei, zise Trent. Insă nu a achiziţionat şi un sicriu.

- Foarte interesant, zise Harry.Vorbea ca şi când ar fi ascultat un pacient povestin-

dmi simptomele bolii sale.- După cum am spus, tiparul achiziţiilor s-a repetat

de patru ori în decursul ultimului an, asta incluzând şi obiectele care i-au fost trimise Calistei. în ultimele trei ocazii, toate obiectele au fost livrate la adresa Lark Street numărul cinci, unde locuieşte Nestor Kettering. Dar nu s-a întâmplat la fel şi cu primele comenzi.

Harry miji ochii, înţelegând ce voia să spună.- Primele seturi de obiecte i-au fost trimise direct vic­

timei, nu-i aşa?Cu coada ochiului, Trent observă cum Calista strân­

se din buze la auzul cuvântului „victimă“.-A şa se pare, zise el. însemnările doamnei Fulton

arată că i-au fost trimise domnişoarei Elizabeth Duns- forth la reşedinţa din Milton Lane.

-A sta vă oferă un punct bun de pornire, zise Harry şi se lăsă pe spate în scaun. Cu siguranţă ar fi edificator să vorbim şi cu una dintre celelalte persoane care au primit obiectele m em en to m ori şi clopotul.

- Dar de ce s-ar schimba tiparul? întrebă Calista. De ce primul set de obiecte memento m ori ar fi trimis direct d estin ataru lu i m en it, dar restul la adresa lui Kettering?

136 Amanda Quick

-A sta nu aş putea spune cu certitudine, desigur, zise Harry. Pot doar să speculez că, în cazul primelor cadouri, Kettering era destul de novice în treaba asta. încă descoperea cum dorea să-şi tortureze victimele. Pe măsură ce obsesia lui a luat amploare, e posibil să fi considerat mai satisfăcător să intre mai întâi în posesia obiectelor, ca să le poată savura pe îndelete înainte de a le trimite femeilor.

- Ce gând neplăcut, şopti Eudora.-M ai e posibil ca pur şi simplu să nu fi avut încre­

dere în Fuîton că poate să livreze obiectele persoanei potrivite, continuă Harry.

- Sau nu-şi dorea ca ea să ştie unde trebuiau să ajun­gă, zise Trent.

- Da, interveni Harry. Totuşi cred că e mai probabil să fi descoperit că îi plăcea să le livreze personal.

- Eu şi Trent avem de gând să mergem la adresa dom­nişoarei Dunsforth după ce plecăm de aici, zise Calista. Mai poţi deduce şi altceva după tiparul cadourilor?

- Mă tem că nu, domnişoară Langley. Harry îşi scoa­se apoi ochelarii şi-şi frecă puntea nazală, gânditor. Stu­diul comportamentului uman este încă o ştiinţă destul de nouă. Sunt multe lucruri pe care nu le-am aflat încă, şi poate şi mai multe pe care nu le vom afla niciodată. Dar modalitatea pe care a ales-o acest om pentru a te chinui mă convinge că te-a luat în vizor într-un fel care nu poate fi descris altfel decât ca fiind un comporta­ment obsesiv foarte periculos.

- E ca şi când m-ar tortura.Harry se uită la ea, cu o expresie sumbră întipărită

pe chip.- Dacă am dreptate, ar fi mai corect spus că te vâ­

nează, nu doar te torturează. Te pândeşte la fel cum un vânător urmăreşte o căprioară în pădure.

- înainte de a o ucide, zise Calista.Eudora o strânse de umăr, încurajator.- Nu eşti singură.Calista îi zâmbi tremurător.-Totuşi, există o diferenţă majoră, zise Trent. în

cazul căprioarei, vânătorul se străduieşte din răsputeri

Până când moartea ne va despărţi 13 7

să se ascundă de animalul hăituit înainte de a ataca. Dar, în situaţia asta, Kettering pare să fi început un joc foarte crud.

Harry îşi mută privirea spre el.- Sunt de acord. Trebuie să-l opriţi înainte să se apro­

pie şi mai mult de domnişoara Langley.-C h iar crezi că intenţionează să o omoare? întrebă

Eudora.Harry rămase cu atenţia concentrată asupra lui

Trent.-Aseară i-aţi perturbat tiparul obişnuit. Nu avem de

unde să ştim cum îi va afecta asta starea mintală. Dacă ai dreptate, Kettering a aranjat ca doamna Fulton să fie ucisă noaptea trecută. Şi trebuie să presupunem că va fi dispus să-şi trimită asasinul după o altă victimă.

Calista inspiră adânc, după care vorbi foarte lent:- Mi-aş dori foarte mult să nu mai foloseşti cuvântul

„victimă", doctore Hastings.-M ii de scuze, domnişoară Langley. Dar mă tem că

singurul alt cuvânt care-mi vine în minte pentru a-1 înlo­cui este „pradă". Kettering se vede pe sine ca un vânător.

- Bănuiesc că nu are nici un rost să mergem la poliţie cu informaţiile astea, zise ea.

Harry strânse din buze.-D ecât dacă Trent găseşte o cale de a-1 identifica

pe omul care a omorât-o pe proprietara magazinului J.P. Fulton.

- O să am o întrevedere cu inspectorul Wynn la Yard, dar mă îndoiesc că ne poate ajuta prea mult până când Kettering nu face următoarea mişcare, zise Trent. Şi, în­tre timp, nu trebuie să ieşi niciodată singură, Calista.

Ea îl privi cu ochi mâhniţi şi întunecaţi de îngrijora­re. Trent se gândi imediat că nemernicul acela care o ur­mărea îi dăduse întreaga lume peste cap. Se văzu nevoit să facă uz de o voinţă aproape supraomenească^ pentru a-şi reprima furia. Dar şi o altă emoţie. Frica. II putea simţi pe criminal dându-i târcoale Calistei. Strângând laţul în jurul ei. Iar gândul că ea era singură şi neprote­jată îi răscolea întreaga fiinţă.

138 Amanda Quick

- înţeleg, zise ea încet. Dar nu pot trăi cu astfel de constrângeri o perioadă de timp nedefinită. Am o afa­cere care necesită toată atenţia mea. Trebuie să putem face ceva.

Harry se folosi de ochelarii pe care-i ţinea în mână pentru a indica spre registrul doamnei Fulton.

- Sunt de acord că următorul vostru pas ar trebui să fie să vorbiţi cu domnişoara Elizabeth Dunsforth de pe Milton Lane. S-ar putea să ne poată ajuta să înţelegem mai bine cum funcţionează mintea lui Nestor Kettering şi poate chiar să vă ofere vreun indiciu cu privire la iden­titatea asasinului plătit.

- Asta presupunând că e încă în viaţă, zise Eudora.-Ş i presupunând că Kettering a angajat într-adevăr

un criminal şi că atacul de noaptea trecută nu a venit din cu totul altă parte, zise Trent. Mă tem că ne învârtim în nişte cercuri care nu fac altceva decât să ne deschidă drumul spre alte cercuri.

Harry clătină din cap.- Nu cred că avem de-a face cu o serie de coincidenţe

aleatorii. Trebuie să existe o legătură.- Sunt de acord, zise Trent.Nu putea decât să spere că presupunerea lor era

corectă.Rebecca Hastings apăru atunci în pragul uşii. Era o

tânără foarte atrăgătoare, cu o privire inteligentă. Mai avea foarte puţine rude apropiate rămase în viaţă, dar crease un cămin cald şi iubitor pentru Harry şi copilul lor. în plus, devenise asistenta lui Harry pentru cazuri­le în care consulta pacienţi în cabinetul său personal. Harry afirma adesea cu mândrie că soţia lui avea încli­naţie spre medicină.

- îmi cer scuze că vă întrerup, zise ea, dar tocmai a sosit un băiat cu un mesaj. Se uită la Harry şi continuă: Băiatul doamnei Jenkins suferă de febră. Spera să poţi merge azi să-l consulţi.

Harry se ridică imediat.-A cum mă duc. Ieşi din spatele biroului său, îşi luă

haina din cuier şi apoi o geantă mare şi neagră. Vă rog să mă ţineţi la curent cu situaţia asta cu Nestor Kettering.

Până când moartea ne va despărţi 139

Şi ai grijă, domnişoară Langley. îţi spun cu mâna pe inimă că eu cred sincer că există motive serioase de îngrijorare.

Dispăru apoi pe coridor.Rebecca se uită la Trent, Calista şi Eudora şi îi întrebă:- Rămâneţi la ceai?-M ă tem că nu putem, zise Trent şi luă registrul

de pe birou. Eu şi Calista mergem pe Milton Lane să vedem ce putem afla de la Elizabeth Dunsforth.

- Dar mai întâi o să mă conducă acasă pe mine, îi explică Eudora.

-A m înţeles. Rebecca o fixă cu privirea pe Calista. Pe chipul ei apăruse o expresie gânditoare. Poate altă dată atunci, domnişoară Langley?

- Mi-ar plăcea foarte mult, răspunse Calista. Domnul Hastings mi-a spus că vă asistaţi adesea soţul la cabine­tul său. Sună foarte interesant.

Rebecca zâmbi.- Da, munca asta îmi aduce multe satisfacţii. La un

moment dat chiar am visat să devin doctor, dar asta este practic imposibil pentru o femeie, după cum cred că ştiţi deja.

Eudora scoase atunci un sunet mic de nemulţumire.-N ici una dintre academiile medicale importante nu

acceptă femei ca studenţi.- E adevărat, dar eu am învăţat foarte multe lucrând

cu soţul meu, spuse Rebecca. Şi cred că şi el consideră că îi sunt de ajutor.

Trent zâmbi.- De fapt, Harry spune că îi eşti chiar indispensabilă.

Şi acum te rog să ne scuzi, dar trebuie să mergem.Rebecca le aruncă Eudorei şi Calistei un zâmbet poli­

ticos, dar destul de tăios.- E destul de aglomerat în trafic la ora aceasta. Poate

Calista şi Eudora ar dori să profite de ocazia aceasta ca să se împrospăteze puţin înainte de a pleca la drum.

Calista şi Eudora părură o clipă pe punctul de a refu­za oferta aceea. Dar apoi făcură schimb de priviri indes­cifrabile, şi Calista îi zâmbi Rebeccăi.

- Mulţumim, zise ea.

140 Amanda Quick

- O idee excelentă! aprobă Eudora.Rebecca părea mulţumită.- Doamna Bascombe vă va conduce.Menajera mică şi îndesată apăru imediat în pragul

uşii. Calista şi Eudora mai aruncară câte o ocheadă cu­rioasă spre Rebecca, după care îi permiseră femeii să le conducă în jos pe coridor.

O clipă mai târziu, răsună un ecou slab de paşi pe scările care duceau spre culoarul unde se afla cea mai apropiată toaletă.

- Mi-a scăpat mie ceva? întrebă Trent.Rebecca îi ignoră întrebarea. II ţintui cu o privire ex­

trem de hotărâtă, după care îl întrebă în şoaptă:- Ce se întâmplă aici, Trent? Vestea morţii proprie­

tarei magazinului de obiecte funerare a făcut senzaţie în ziarele de azi. Nu s-a scris nimic nici despre tine, nici despre domnişoara Langley, dar ştiu că aţi fost amândoi la un pas de a fi ucişi şi l-am auzit pe Harry zicând că e o situaţie foarte periculoasă. Cu siguranţă asta e o treabă pentru poliţie.

- Şi poliţia anchetează intr-adevăr moartea doamnei Fulton. Ba chiar s-ar putea să reuşească să-l aresteze pe criminal, dar, şi aşa, tot rămâne de dovedit faptul că Nestor Kettering a fost cel care l-a angajat.

- Mă tem că v-aţi implicat până peste cap în ceva care vă depăşeşte.

Trent ţinea foarte mult la Rebecca, dar existau şi mo­mente în care o considera destul de enervantă. Mai mult de atât, părea să fie înconjurat din toate părţile de femei care îşi luau libertatea de a-i spune ceea ce gândeau şi nu se fereau să-şi facă opiniile auzite. Se gândi imediat că era un mare ghinion pentru el că prefera compania acestui gen de femei în detrimentul celor tăcute şi supu­se. Dar, la drept vorbind, erau şi cu mult mai interesan­te decât celelalte.

- Sunt sigur că nu vei ezita să-mi spui dacă îţi vine în minte vreo modalitate mai bună de a aborda probleme­le cu care ne confruntăm.

- Dar între timp ai de gând să mergi înainte cu cerce­tările în chestiunea asta periculoasă.

Până când moartea ne va despărţi 141

- Nu pot să las totul baltă.- Da, cred că ai dreptate, zise Rebecca, aruncându-i o

privire cunoscătoare. întrebarea e cum ai devenit impli­cat în treaba asta de la bun început.

- Ei bine, va trebui să dai vina pe Eudora pentru asta. Ea a insistat să devină una dintre clientele domnişoarei Langley.

- Aha! Spre surprinderea lui, Rebecca părea destul de mulţumită. Păi, trebuie să o felicit atunci. Era şi timpul să mai iasă din peştera ei de martiră.

- Sunt total' de acord.- Ştii bine că noi doi am fost mereu de acord pe tema

aceasta. Rebecca se opri o clipă din vorbit, după care continuă: Harry şi Eudora te adoră, Trent. Dar nici unul din ei nu poate scăpa de sentimentul de vinovăţie.

- Sunt conştient de asta, dar ce naiba aş putea să fac? Le-am zis deja de nenumărate ori că ce s-a întâmplat în laborator n-a fost în nici un fel vina lor.

-Cuvintele sunt de prisos într-o astfel de situaţie. Trebuie să faci ceva dacă vrei să-i ajuţi pe fratele şi pe sora ta să se împace cu evenimentele din trecut. Eu nu pot decât să-ţi repet sfatul pe care ţi l-am dat deja de multe ori. îndrăgosteşte-te, căsătoreşte-te şi înteme- iază-ţi o familie. Numai asta îi va putea elibera pe Harry şi pe Eudora.

- Faci să sune atât de simplu.-Ş i totuşi, numai simplu nu e. Este foarte dificil şi

implică şi un anumit grad de risc. Dar suspectez că ai început deja acest proces.

- Despre ce naiba vorbeşti?- Există o anumită expresie în ochii tăi când te uiţi la

domnişoara Langley.- La naiba, Rebecca! zise el, dar apoi se opri din vor­

bit, pentru că nu îi venea în minte nici o modalitate coerentă de a încheia cum trebuia discuţia aceea.

Răsunară din nou paşi pe scări. Calista şi Eudora se îndreptau spre intrândul principal.

-H ai, du-te acum, zise Rebecca. Du-te şi trăieşte-ţi aventura cu domnişoara Langley. Cred că s-ar putea să fie exact ce ai nevoie. Dar, pentru numele lui Dumnezeu,

142 Amanda Quick

te rog ai grijă să nu fii ucis! Pentru că ştii şi tu că, dacă s-ar întâmpla asta, Harry şi Eudora şi-ar pierde orice spe­ranţă de a lăsa trecutul să se odihnească. De fapt, Eudo­ra probabil s-ar învinovăţi încă o dată, pentru că ea e cea care ţi-a făcut cunoştinţă cu domnişoara Langley.

Trent se gândi că nu avea ce să-i răspundă la asta. Pentru că era adevărat.

-Ş i nu te voi ierta niciodată dacă mă laşi să mă ocup singură de fratele şi de sora ta în circumstanţe de-astea, îl avertiză Rebecca.

- O să ţin minte ameninţarea ta.

capitolul 27

Calista se aşeză pe marginea scaunului - singura pozi­ţie în care putea sta astfel încât să încapă turnura micuţă a rochiei ei de plimbare. II invidia pe Trent. îmbrăcă­mintea lui masculină îi permitea să se sprijine cu spatele de spătar, cu un picior întins în faţă.

Privea strada aglomerată cu un aer gânditor.- Eşti foarte apropiat de fratele şi de sora ta, zise

Calista.Trent se întoarse spre ea, cu buzele arcuite într-un

zâmbet mic de amuzament.- Pentru păcatele mele, da.Calista se gândi că probabil ar fi fost mai bine să dis­

cute despre ceea ce aflaseră de la Harry şi să concea­pă o strategie pentru abordarea domnişoarei Elizabeth Dunsforth. Insă în cele din urmă învinse curiozitatea în privinţa lui Trent şi a familiei lui.

- Doar nu vorbeşti serios, zise ea încet. Am observat că ţii foarte mult la ei toţi. Inclusiv la cumnata ta. Se opri o clipă din vorbit, nefiind sigură cât de mult se pu­tea amesteca în viaţa lui privată. Ţinând cont de întâm­plările prin care trecuseră împreună, fără îndoială avea dreptul la câteva intimităţi. Corectează-mă dacă greşesc, dar am rămas cu impresia că Eudora şi Harry te privesc aproape ca pe o figură paternă.

Până când moartea ne va despărţi 143

-T e rog, fă-mi o favoare şi nu-mi aminti despre asta. Mă face să mă simt foarte bătrân.

- Prostii! Eşti în floarea vârstei. Dar cu siguranţă eşti cu câţiva ani mai mare decât Harry şi Eudora şi e abso­lut clar că te privesc amândoi ca pe capul familiei.

-Probabil pentru că, după moartea mamei noas­tre şi decesul celui de-al doilea soţ al ei, asta am şi devenit. Trăsăturile lui se înăspriră. Cu întârziere, aş putea adăuga.

- Când a murit mama voastră?Trent rămase tăcut o vreme. Părea că nu avea de gând

să-i răspundă, şi Calista începea să regrete să pusese în­trebarea aceea, când el o surprinse.

-M am a a fost ucisă, zise el în cele din urmă. De al doilea ei soţ.

Rosti cu foarte mult calm afirmaţia aceasta, ca şi când ar fi fost doar o observaţie obiectivă şi nicidecum o măr­turisire şocantă şi tulburătoare.

- O, Doamne! Preţ de câteva clipe, Calista fu atât de şocată, că nu mai ştiu ce altceva să spună. La asta te refereai când ai zis că tatăl tău vitreg e mort? A fost spân­zurat pentru crimă?

- N-a fost spânzurat, zise Trent, după care o ţintui cu o privire rece şi tăioasă, care îi trimise fiori de gheaţă pe şira spinării. Eu plecasem deja de acasă când s-a mutat Bristow la conac, dar pot să te asigur că nu le-a fost ni­ciodată un tată lui Harry şi Eudorei. In nici un fel sau înţeles al cuvântului. A fost un şarpe veninos, care a re­uşit cumva să pară fermecător suficient cât s-o convingă pe mama să se căsătorească cu el.

- îmi pare rău, şopti Calista.Nu ştia ce altceva ar fi putut spune.- Bristow le-a spus tuturor că mama s-a sinucis, că s-a

înecat intenţionat în iazul de pe moşia conacului nostru provincial. Dar eu, Eudora şi Harry nu am crezut asta nici o clipă. Bristow s-a căsătorit cu ea pentru bani. Şi la şase luni după nuntă era moartă.

- Câţi ani aveai?-Douăzeci şi doi. După cum ţi-am spus, eram ple­

cat de acasă la vremea aceea. Călătoream prin America.

144 Amanda Quick

Lipseam de acasă de mai bine de un an. Eram hotărât să văd lumea şi mai ales Vestul Sălbatic. Totul mi se părea extrem de interesant. Absolut palpitant. Exact genul de aventură după care tânjeşte orice tânăr. Amărăciunea care se ascundea sub cuvintele lui dădea clar de înţeles că se învinovăţea pentru că nu o salvase pe mama lui. Am venit acasă cât am putut de repede după ce am pri­mit telegrama care mă informa despre moartea mamei, continuă el. I-am găsit pe Eudora şi pe Harry singuri şi cu doar câţiva membri ai personalului. Mai mulţi din­tre ei îşi dăduseră demisia pentru că erau înspăimân­taţi de Bristow. Doar că nici el nu mai era acolo când am ajuns.

- Unde s-a dus?- A plecat la Londra a doua zi după ce a fost scos din

iaz cadavrul mamei. Nici măcar nu s-a obosit să parti­cipe la înmormântare. Când am ajuns acasă în cele în urmă, i-am găsit pe Eudora şi pe Harry încă în stare de şoc. Dar şi foarte speriaţi. Mi-au mărturisit suspiciunile lor. Iar servitorii rămaşi mi-au spus că şi ei erau convinşi că mama fusese ucisă. Dar nu existau nici un martor şi nici o dovadă.

-Ş i presupun că Bristow a pus mâna pe moştenirea mamei tale?

- Pe o bună parte din ea, da, chiar dacă mama a avut grijă să pună deoparte câte o sumă de bani pentru fieca­re dintre copiii ei. Bristow era dependent de jocurile de noroc, aşa că a cheltuit foarte repede banii. Dar măcar a părut mulţumit să rămână la Londra şi să ne lase în pace pe mine, pe Harry şi pe Eudora. Singurul lucru de valoare de care nu se putea atinge Bristow era conacul provincial, pe care bunicul mi l-a lăsat mie.

- Aşa că nu v-aţi pierdut casa.-Teoretic, conacul era în siguranţă, dar ştiam că

nu puteam avea încredere în Bristow. Câtă vreme era în viaţă, consideram că reprezenta un pericol pentru noi toţi.

- Şi atunci ai început să scrii romane poliţiste?Trent se încruntă.- De unde ştii?

Până când moartea ne va despărţi 145

-D ată fiind situaţia în care te aflai, mi se pare lo­gic să fi căutat o refulare pentru... Se opri şi se corectă mintal, înainte de a rosti cuvântul „pasiuni". O refulare pentru talentele şi energiile tale.

- O vreme, am supravieţuit cu banii pe care mi-i lă­sase bunicul meu. Dar ştiam că asta nu putea dura la infinit. Aşa că m-am apucat de scris. Am avut mereu o anumită predilecţie pentru a spune poveşti, şi călătoriile în străinătate îmi dăduseră deja mai multe idei pentru personajul care avea să devină Clive Stone.

- Dar erai blocat în provincie, nu-i aşa? Pentru că alt­fel nu aveai cum să îi păzeşti pe fratele şi pe sora ta. N-ai îndrăznit să pleci de teamă că se putea întoarce Bristow.

- Mă înţelegi foarte bine, Calista.- Poate pentru că ştiu cum e să fii responsabil pentru

siguranţa şi bunăstarea unui frate mai mic.-Faci orice e nevoie, desigur, zise Trent şi-şi mută

atenţia înapoi spre fereastră. La câteva luni după moar­tea mamei, am vândut primele capitole ale primului roman cu Clive Stone unui ziar provincial, care le-a pu­blicat sub formă de miniserie. Când am terminat poves­tea, am legat toate capitolele intr-o carte care s-a vândut destul de bine. Apoi T h e Flying In telligen cer mi-a făcut o ofertă excelentă pentru dreptul de a publica în serie următoarea mea carte. Şi aşa am descoperit că am pus bazele unei cariere de scriitor.

Calista se gândi atunci la intriga primului roman din seria Clive Stone, C liv e Stone şi cazu l în tâ ln irii d e la m iezu l n op ţii. în el apărea un răufăcător care se căsătorise cu o femeie pentru averea ei şi apoi o omorâse. Crimina­lul avusese parte de un sfârşit tragic, aşa cum se întâm­pla întotdeauna cu răufăcătorii din romanele din seria Clive Stone. în acest caz soţul criminal îl atacase pe ero­ul principal pe un pod. în lupta pornită, asasinul căzuse de pe pod şi se înecase în apele învolburate ale râului.

-A i zis că Bristow a murit? întrebă ea.-D a. Interveni apoi o pauză lungă. La câteva luni

după moartea mamei.

146 Amanda Quick

-înţeleg. Calista putea simţi că intrase pe un teren primejdios, aşa că îşi alese cuvintele cu foarte mare grijă. Probabil a fost o uşurare pentru tine.

- Nu o să neg asta, chiar dacă Bristow a reuşit să chel­tuiască toţi banii pe care îi furase de la mama înainte de a părăsi în cele din urmă această lume.

In vocea lui Trent se simţea o hotărâre de neclintit care îi dădea Calistei de înţeles că pentru moment asta era tot ce va auzi din povestea aceea.

capitolul 28

Milton Lane se dovedi a fi un cartier prosper, plin de case înfloritoare. Birja de închiriat se opri în faţa conacului de la numărul paisprezece. Calista şi Trent urcară treptele de la intrare. Trent ciocăni de câteva ori, folosind mânerul de fier.

- Nu am discutat deloc ce să facem dacă domnişoara Dunsforth nu e aici sau dacă refuză să stea de vorbă de noi, zise Calista.

-D acă orice altceva dă greş, va trebui să sperăm că oricine e acasă e un fan al lui Clive Stone.

-Aşadar, abordarea asta a mai funcţionat şi în trecut?

-A m folosit-o numai atunci când făceam cercetări pentru cărţi. Dar, da, am descoperit că majoritatea oamenilor tind să fie destul de generoşi cu timpul lor, când vine vorba să discute despre competenţele lor cu un scriitor.

-A şa a învăţat Clive Stone să spargă încuietori?- Printre alte lucruri.O menajeră deschise uşa.-Avem o chestiune extrem de importantă de discu­

tat cu domnişoara Elizabeth Dunsforth, zise Calista. Speram să fie amabilă şi să ne ofere câteva minute din timpul ei.

Menajera clipi uimită.-N u înţeleg despre ce vorbiţi. Nu locuieşte nici o

domnişoară Dunsforth la această adresă.

Până când moartea ne va despărţi 14 7

Calista simţi un fior de gheaţă traversându-i şira spi­nării. Şi îl simţi şi pe Trent încremenind lângă ea.

-Foarte ciudat, zise el amabil. Suntem foarte siguri că am ajuns la adresa corectă. I s-a întâmplat ceva dom­nişoarei Dunsforth?

- N-aş şti să vă spun. Sunt destul de nouă aici.- Se întâmplă cumva ca stăpâna conacului să fie aca­

să? întrebă Calista. Este foarte important să vorbim cu cineva care ne poate da noua adresă a domnişoarei Dunsforth.

Menajera şovăi o clipă.-C red că aş putea să merg să o întreb pe doamna

Abington dacă primeşte vizitatori. Este încă foarte devreme.

Trent scoase atunci o carte de vizită din buzunar.- Poţi să îi transmiţi că domnul Trent Hastings

i-ar rămâne foarte recunoscător pentru câteva minu­te din timpul ei. Este vorba despre un proiect de cer­cetare pe care-1 fac pentru noul meu roman din seria Clive Stone.

Menajera făcu ochii cât cepele de uimire.-Dumneavoastră sunteţi autorul cărţilor cu Clive

Stone? Vai, dar ce interesant! Am citit fiecare dintre căr­ţile dumneavoastră de cel puţin două ori. Nici nu vă închipuiţi câte seri plăcute am petrecut citind un roman cu Clive Stone.

-Mulţumesc pentru cuvinte, doamnă...?Trent lăsă în aer afirmaţia, terminând într-o cheie în­

trebătoare. Femeia se îmbujora imediat.- Doamna Button, domnule.-Mulţumesc pentru cuvinte, doamnă Button. Mă

bucur foarte mult să aflu să vă plac cărţile mele. Şi acum, aţi putea să vă întrebaţi, vă rog, angajatoarea dacă e amabilă să ne primească?

- Da, domnule. Imediat, domnule.Doamna Button închise uşa, şi Calista putea auzi

sunetul înăbuşit al paşilor ei grăbindu-se în sus pe coridor.

-Trebuie să recunosc că a funcţionat foarte bine, zise Calista.

Pe chipul lui Trent apăru o expresie destul de sumbră.

- Mda, aşa se întâmplă de obicei.Uşa se deschise din nou după mai puţin de două mi­

nute. Doamna Button îi aruncă lui Trent un zâmbet strălucitor şi zise:

- Doamna Abington este acasă şi ar fi încântată să vă primească, domnule.

- Mulţumesc, zise Trent.Aproape ignorând-o pe Calista, menajera îi conduse

apoi într-un salon de zi frumos mobilat. Pe o canapea de catifea vişinie stătea o femeie îmbrăcată elegant, care părea să aibă în jur de treizeci de ani. Aruncă o ocheadă nepăsătoare spre Calista, după care îi oferi lui Trent un zâmbet cald şi strălucitor.

- Domnule Hastings, zise ea. Ce plăcere neaşteptată! Luaţi loc, vă rog.

- Mulţumesc, spuse Trent. Dumneaei este domnişoa­ra Langley.

Doamna Abington aruncă spre Calista o privire scur­tă şi indiferentă.

- Domnişoara Langtree, parcă?- Langley, repetă Calista răbdătoare.- Da, da, desigur, răspunse doamna Abington, după

care îşi întoarse atenţia spre Trent şi-i oferi încă un zâm­bet strălucitor. Trebuie să spun că sunt o mare fană a romanelor dumitale, domnule. De fapt, fac deliciul în­tregii familii. Le citim cu voce tare în fiecare seară. Dar, vă rog, luaţi loc.

Trent îi trase un scaun Calistei, după care se aşeză şi el.

- Mă bucur mult să aud că vă plac poveştile mele, zise Trent.

-D a, foarte mult. Dar trebuie să recunosc că sunt foarte curioasă ce anume vă aduce la uşa mea, domnule.

-U n proiect de cercetare, doamnă.- Cercetare? Aş fi încântată să vă ajut, desigur, deşi

nu îmi pot închipui cum.

148 Amanda Quick

Până când moartea ne va despărţi 149

- Eu şi domnişoara Langley suntem implicaţi întro anchetă reală privind dispariţia domnişoarei Elizabeth Dunsforth.

- înţeleg. Doamna Abington se încruntă scurt spre Calista, după care îşi întoarse atenţia spre Trent. Foarte ciudat! Dar de ce aţi face una ca asta?

-încercăm să aflăm care sunt paşii necesari pentru a localiza o persoană dispărută, îi explică Trent. Sunt fascinat de acest proces şi intenţionez să-l folosesc în in­triga următorului meu roman.

- înţeleg, repetă doamna Abington. Bănuiesc că aşa se explică prezenţa domnişoarei Langtree. Este secretara dumitale.

- Langley, o corectă Calista.însă nimeni nu acordă prea multă atenţie interven­

ţiei ei.- Ceva de genul acesta, zise Trent.Era foarte atent să nu se uite spre Calista.-D ar ce, Doamne, iartă-mă, v-a făcut să credeţi că

domnişoara Dunsforth s-ar afla la această adresă? între­bă doamna Abington.

- Am descoperit că i-au fost trimise aici nişte obiecte memento m ori, răspunse Trent. O sticluţă pentru lacrimi, un inel cu jais şi un clopot de siguranţă proiectat pen­tru sicrie.

-A h , da, îmi amintesc de lucrurile astea. N-am înţe­les niciodată de ce i-ar trimite cineva aşa ceva domnişoa­rei Dunsforth. Vedeţi dumneavoastră, ea nu mai avea nici o rudă apropiată rămasă în viaţă. Cred că un văr sau poate doi, dar nici unul din ei n-a vizitat-o vreodată. Şi nu era ca şi când domnişoara Dunsforth ar fi fost pe moarte, cel puţin nu la momentul respectiv. Ba chiar părea foarte sănătoasă. Am presupus cu toţii că a fost vorba despre o greşeală nefericită.

Calista se încordă.-Aşadar, domnişoara Dunsforth a locuit intr-adevăr

la adresa aceasta la un moment dat?- Da, răspunse doamna Abington. Lucra pentru noi

ca guvernantă. Şi era chiar destul de pricepută. Mi-a pă­rut foarte rău când a trebuit s-o concediez.

150 Amanda Quick

- De ce aţi concediat-o? întrebă Trent.- A alunecat într-o depresie după ce a primit al doilea

obiect memento m ori. Şi apoi a început să aibă probleme foarte grave cu nervii. Era convinsă că era urmărită şi că cineva se afla mereu pe urmele ei. Ajunsese să sufere de halucinaţii. Şi, desigur, nu mai puteam permite să stea prin preajma copiilor când avea o stare psihică atât de instabilă. Aşa că am trimis-o înapoi la agenţie. Habar nu am unde se află acum.

-A ţi putea să ne daţi numele agenţiei? întrebă Trent.

- Desigur. Grant Agency de pe Tanner Street.Calista aproape că nu mai putu respira preţ de câte­

va secunde. Se simţea copleşită de o senzaţie stranie de ameţeală şi îi răsuna în minte o zicală veche din popor: „ca şi când o fantomă a trecut peste mormântul meu11.1

-Sunteţi absolut sigură că domnişoara Dunsforth lucra pentru Grant Agency, doamnă Abington? întrebă ea, cu sufletul la gură.

-Norm al că sunt sigură, zise femeia, după care îşi mută atenţia spre Trent şi coborî vocea într-o şoaptă conspirativă: Intre noi fie vorba, domnule Hastings, cred că aş fi fost obligată să o concediez pe domnişoara Dunsforth chiar şi dacă nu ar fi suferit de halucinaţii.

- De ce spuneţi asta? întrebă Trent.-N u pot fi absolut sigură, dar suspectez că domni­

şoara Dunsforth se întâlnea cu un domn, cu câteva săp­tămâni înainte să primească sticluţa pentru lacrimi şi celelalte obiecte.

In clipa aceea, Calistei i se tăie răsuflarea de-a bine- lea. Nu îndrăznea să se uite la Trent, dar putea simţi că şi el era brusc foarte încordat.

- Ce vă face să credeţi asta? întrebă Trent.- 1 s-a schimbat aproape complet starea de spirit o vre­

me, răspunse doamna Abington. Părea dintr-odată mult mai fericită şi mai relaxată, cel puţin la început.

1 O expresie veche, folosită mai ales de femeile din popor, caresugerează că persoana în cauză simte un fior straniu şi inexplica­bil. (n.tr.)

Până când moartea ne va despărţi 151

- Ţinând cont ce presupune o funcţie de guvernantă, cred că unei femei i-ar fi extrem de dificil să se angajeze în orice fel de aventură ilicită, sublinie Calista.

-M ă consider o angajatoare generoasă şi înţelegătoa­re, zise doamna Abington, pe un ton destul de tăios. Domnişoara Dunsforth avea câte o după-amiază şi câte o seară liberă în fiecare săptămână şi trei ore în fiecare duminică, pentru a putea merge la biserică. Am presu­pus mereu că profita de timpul liber pentru a se duce prin librării şi a vizita muzee şi poate pentru a face mici cumpărături. Dar, în săptămânile de dinainte să pri­mească obiectele m em en to m ori, începuse să se întoarcă foarte târziu acasă în serile ei libere. Şi părea destul de exaltată. Nu mă deranjează să vă spun că m-am alarmat un pic din cauza aceasta.

- Şi de ce nu aţi concediat-o încă de atunci? întrebă Calista. Aşa ar fi făcut majoritatea angajatorilor. In ge­neral, guvernantelor nu li se permite să se angajeze în legături romantice.

- Ca să fiu complet sinceră, nu am vrut să mai trec încă o dată prin tot procesul de a angaja o nouă gu­vernantă, răspunse doamna Abington şi oftă. Mă tem că am nişte copii foarte energici. Au schimbat deja trei guvernante. In orice caz, am crezut că idila s-a terminat când s-a întors acasă foarte supărată într-o după-amiază.

- Şi ştiţi cumva de ce avea o dispoziţie atât de proastă? întrebă Calista.

- Presupun că din cauză că domnul cu pricina pusese capăt relaţiei, desigur. Fac asta mereu, mai devreme sau mai târziu. Bărbaţii sunt întotdeauna încântaţi să sedu­că o guvernantă săracă, dar toată lumea ştie că astfel de relaţii se termină întotdeauna prost.

-Ş i la cât timp după aceea a primit sticluţa pentru lacrimi? întrebă Ţrent.

- La mai puţin de o săptămână, zise doamna Abing­ton. încă era supărată şi deprimată, dar altfel părea destul de stăpână pe sine. Cu toate acestea, a speri- at-o destul de tare sticluţa aceea pentru lacrimi. Avea gravate iniţialele numelui ei. Şi acela a fost începutul declinului ei.

152 Amanda Quick

- Aveţi vreo idee despre identitatea bărbatului cu care se presupune că se întâlnea în după-amiezile şi serile ei libere? întrebă Calista.

-N u . Pot doar să presupun că era unul dintre acei bărbaţi cărora le place să profite de femeile rămase sin­gure pe lume. Doamna Abington îi zâmbi apoi lui Trent. V-am fost de vreun ajutor în cercetare, domnule?

-Ajutorul dumitale este nepreţuit, doamnă Abing- ton, răspunse Trent.

Doamna Abington se întoarse atunci spre Calista şi zise:

- Poate aţi vrea să notaţi asta, domnişoară Langtree. Numele meu complet este Beatrice Abington.

- O să am grijă să notez, spuse Calista.Fu impresionată când Trent reuşi să o scoată de acolo

înainte ca doamna Abington să servească ceaiul. Urcă în grabă scăriţa birjei.

Trent îi dădu vizitiului adresa de la Grant Agency, urcă în trăsură şi se aşeză pe locul de vizavi de ea.

- Îmi pare rău pentru neînţelegerea legată de rolul pe care-1 ai în viaţa mea, zise el.

- Crede-mă când îţi spun că sunt destul de bucuroasă să joc rolul secretarei tale. Doamna Abington ar fi putut face altă presupunere, mult mai puţin respectabilă.

Trent păru puţin iritat de observaţia ei, însă nu zise nimic, ci doar schimbă elegant subiectul.

- De ce ai tresărit când ai auzit numele Grant Agency? o întrebă el.

-A , ai observat asta? Sunt sigură că nu-i nimic impor­tant. Probabil e doar o coincidenţă.

- Deci de ce te-ai speriat?- în ultimul an am avut două cliente de la Grant

Agency. Am reuşit să le fac cunoştinţă amândurora cu domni respectabili. Ambele femei sunt căsătorite acum şi locuiesc în provincie, împreună cu soţii lor. Dar nu văd cum ar putea avea vreo legătură cu treaba asta.

- Nu sunt tocmai un fan al coincidenţelor în poveş­tile mele.

Până când moartea ne va despărţi 153

capitolul 29

Secretara îi conduse în biroul proprietarei agenţiei.- Domnul Hastings, scriitorul, e aici s-o vadă pe

doamna Grant. Interveni o pauză scurtă şi grăitoare. A, şi secretara dumnealui, domnişoara Langley.

Doamna Grant o ignoră pe Calista şi îi aruncă lui Trent un zâmbet strălucitor.

-V ă rog, luaţi loc, domnule! Am citit toate cărţile dumitale. Sunt foarte interesante. Flutură din mână, făcândti'i semn secretarei sale că putea să plece. Mulţu­mesc, domnişoară Shipley. Asta e tot pentru moment.

- Da, doamnă Grant.Domnişoara Shipley avea în jur de treizeci de ani,

însă ceva din atitudinea ei rigidă îi amintea Calistei de directoarea unui internat pentru fete. Fără îndoială, fusese o femeie atrăgătoare cândva - poate chiar fru­moasă - , însă viaţa strivise fără milă orice fericire care îi fusese poate destinată cândva. Un coc masiv - care fără îndoială era o meşă - îi încununa creştetul capului ca o coroană. Şi era fixat cu mai multe agrafe lungi, ornamentate.

îi adresă Calistei o privire dezaprobatoare, după care ieşi pe coridor. Calista se gândi atunci că probabil peste câţiva ani femeia avea să arate exact ca răposata ei bunică.

Uşa se închise ferm în spatele domnişoarei Shipley.Doamna Grant era cu câţiva ani mai în vârstă decât

secretara sa, dar foarte diferită de ea ca aspect şi com­portament. Avea o siluetă robustă şi era înzestrată cu o personalitate destul de exuberantă, care lăsa de înţeles că spiritul ei nu putea fi la fel de uşor doborât de vitre­giile sorţii.

îi zâmbi lui Trent strălucitor.- E o deosebită plăcere să vă cunosc, domnule Has-

tings. Am înţeles că vreţi să ştiţi mai multe despre una dintre guvernantele mele. Câţi ani au copiii?

Calista se încruntă.-Copiii?

154 Amanda Quick

- Vedeţi dumneavoastră, vârsta contează foarte mult, răspunse în grabă doamna Grant. Toate guvernantele mele sunt pe deplin calificate, desigur, dar am descope- rit că unele sunt mai pricepute când vine vorba despre instruirea copiilor foarte mici. Altele excelează la a învă­ţa copii mai mari. Se întoarse apoi spre Trent şi întrebă: Câţi ani au micuţii dumitale, domnule?

-D e fapt, zise Calista, am dori să vorbim cu dom­nişoara Elizabeth Dunsforth. Ne-a fost recomandată de o prietenă.

- Domnişoara Dunsforth? Doamna Grant era vizibil uimită. Dar nu înţeleg....

-N u mai lucrează pentru agenţia dumitale? întrebă Trent.

-N u , nu e asta. Of, Doamne, văd că nu ştiţi ce s-a întâmplat cu domnişoara Dunsforth.

-N u , spuse Calista. Era vag conştientă că strângea foarte tare în mână poşeta. Ce s-a întâmplat cu ea?

- Biata femeie a avut o cădere nervoasă îngrozitoare. A fost absolut groaznic de privit. Era convinsă că un băr­bat o urmărea peste tot, că o privea tot timpul pe ascuns şi că intra în casa ei când nu era acasă. Că îi trimitea cadouri nepotrivite. E o poveste extrem de tristă. A fost o guvernantă excelentă, dar în cele din urmă nu mă mai simţeam împăcată să o trimit la interviuri cu potenţiali clienţi. A trebuit să o concediez. Din păcate, a murit la mai puţin de o săptămână după aceea.

- A fost ucisă? întrebă Trent cu calm.-Poftim? Doamna Grant părea absolut înspăimân­

tată de întrebarea aceea. O, Doamne, nu! Dacă nu mă înşel, directorul de la casa de pompe funebre a menţio­nat ceva despre o infecţie în gât. Nu ştiu circumstanţele exacte ale morţii ei, dar sunt sigură că, dacă ar fi fost ucisă, toată presa ar fi vuit despre asta. Ştiţi că aşa se întâmplă când o tânără respectabilă cade victimă unei crime îngrozitoare.

- Da, desigur, zise Calista. Apar întotdeauna tot so­iul de speculaţii sordide despre viaţa ei personală în presă, în gazetele de scandal şi în revistele care publică poveşti de groază.

Până când moartea ne va despărţi 155

- Aşa este. Dar pot să vâ asigur că moartea domnişoa­rei Dunsforth a fost o chestiune liniştită şi absolut res­pectabilă. Am participat şi eu la înmormântare. M-am gândit că măcar atât mai pot face pentru ea.

- Au fost mulţi oameni prezenţi la funeralii? întrebă Trent.

- Din păcate, nu. Doar eu. Doamna Grant făcu o pa­uză scurtă de gândire, după care adăugă: Dar trebuie să mai fi avut cel puţin o rudă căreia îi păsa de aparenţe.

- De ce spuneţi asta? întrebă Trent.- Pentru că directorul de la casa de pompe funebre

mi-a mărturisit că domnul care i-a adus cadavrul şi a plătit pentru înmormântare era un văr îndepărtat. Şi, chiar dacă nu a fost prezent la cimitir, cu siguranţă s-a ocupat ca ea să aibă parte de o înmormântare respec­tabilă. A avut un sicriu foarte scump şi modern, prevă­zut cu sistem de siguranţă, genul acela care vine cu un clopoţel ataşat de un lanţ, pentru ca persoana decedată să poată chema ajutor dinăuntru... Presupunând că s-ar trezi brusc la viaţă, desigur.

- Scump, repetă Calista.- Da, foarte scump. Doamna Grant înăbuşi un oftat

lung. Trebuie să mărturisesc că a fost un an foarte dificil pentru afacerea mea.

- De ce spuneţi asta? întrebă Calista.Trent aruncă atunci o ocheadă spre ea, destul de sur­

prins de întrebare. Dar Calista părea cu adevărat inte­resată. Afacerile erau afaceri, la urma urmei. Şi ea era mereu curioasă să afle mai multe despre alte afaceri, de­ţinute şi conduse de femei. Pentru că mai mereu exista ceva de învăţat de acolo.

- în afacerea asta, te aştepţi mereu să pierzi câteva gu­vernante de-a lungul timpului, răspunse doamna Grant. Din păcate, se întâmplă mult prea des ca acelea tinere şi atrăgătoare să se lase seduse, dacă nu de stăpânul ca­sei sau de fiul cel mai mare al familiei, atunci de vreun domn fără scrupule, care profită de naivitatea lor.

„Cu alte cuvinte, femeile sunt necinstite şi abandona- te“, se gândi Calista. Postul de guvernantă atrăgea mereu după sine şi foarte multă singurătate. Pentru că femeile

156 Amanda Quick

în cauză nu se amestecau cu servitorii, dar cu siguranţă nici nu făceau parte din familie. Iar lucrul acesta le lăsa foarte vulnerabile.

- Păi, şi ce se întâmplă cu ele după aceea? întrebă ea.Trent îi aruncă o privire scurtă şi subtilă de avertizare.

Calista reuşi cu greu să-şi strunească temperamentul.-M ă tem că acele biete femei ajung de obicei pe

străzi, zise doamna Grant. După cum am spus, e o situa­ţie foarte nefericită, dar inevitabilă. Cu toate acestea, majoritatea doamnelor mele sunt foarte sănătoase.

- Sănătoase? întrebă Calista uimită.- Da, evit să le angajez pe cele care nu au o constitu­

ţie robustă. Pentru că, vezi dumneata, nu există cerere. Părinţii nu vor guvernante bolnăvicioase în jurul copi­ilor lor.

- înţeleg, zise Calista.-D in păcate, în ultimul an, mi-au mai murit alte

două guvernante, şi ambele păreau femei tinere şi să­nătoase, aşa că bănuiesc că până la urmă n-ai cum să fii sigur de nimic.

Calista simţi că i se puse un nod în gât şi că abia mai putea respira.

-S e întâmplă cumva să fi avut şi ele probleme cu nervii?

Doamna Grant se încruntă.-Acum , că aţi adus vorba, chiar îmi amintesc că şi

domnişoara Forsyth părea destul de neliniştită cu pu­ţin timp înainte să moară. Iar domnişoara Townsend şi-a dat demisia cu câteva zile înainte să se îmbolnă­vească. Şi ambele păreau destul de deprimate. Dar de ce întrebaţi?

- Cercetare, răspunse Trent. Fac cercetare pentru ur­mătoarea mea carte. C a z u l g u vern an tei d ispăru te .

- O, da, desigur, zise doamna Grant şi încuviinţă din cap. O clipă, să văd dacă secretara mea îşi mai aminteşte ceva detalii despre celelalte două guvernante.

Se lăsă pe spate în scaun şi trase de o sfoară. Undeva în cealaltă încăpere se auzi un clopoţel sunând.

Uşa se deschise şi apăru domnişoara Shipley în pra­gul uşii.

Până când moartea ne va despărţi 157

- Da, doamnă Grant.- Voiam să te întreb ceva despre domnişoara Forsyth

şi domnişoara Townsend. Iţi aminteşti cumva dacă vre­una din ele suferea de probleme cu nervii?

- Nu ştiu nimic, doamnă Grant. Dar, pe de altă par­te, nu e genul de lucru pe care să-l fi discutat cineva cu o secretară.

„Cel puţin nu şi dacă speră să-şi păstreze funcţia11, se gândi Calista. Elizabeth Dunsforth făcuse greşeala de a-i vorbi angajatoarei sale despre neliniştile ei, şi asta o costase postul de la conacul familiei Abington.

-Asta e tot atunci, zise doamna Grant. Mulţumesc.- Da, doamnă Grant.Uşa se închise din nou.-îm i pare rău, domnule Hastings, zise doamna

Grant şi afişă acelaşi zâmbet vesel de mai devreme. Mă tem că nu vă mai pot ajuta cu nimic pe marginea acestui subiect.

- Se întâmplă cumva să ştiţi cauza morţii celor două fete? întrebă Trent.

- Dacă nu mă înşel, toate au murit în urma unei in­fecţii a gâtului, răspunse doamna Grant. Probabil circu­lă un virus prin oraş.

Calista simţea din nou că nu mai putea respira.-Ş i aţi participat şi la celelalte două înmormântări?-D a, am fost, răspunse femeia şi oftă adânc. M-am

gândit că măcar atât pot face pentru ele. Toate trei erau femei rămase singure pe lume. Dar şi-au făcut mereu treaba excelent. Ca să nu mai spun că erau şi foarte tinere.

-Aşadar, cineva a plătit şi pentru înmormântarea domnişoarei Forsyth şi a domnişoarei Townsend? între­bă Trent.

Doamna Grant se lumină imediat.- O, da, cineva s-a ocupat de tot, atât pentru domni­

şoara Forsyth, cât şi pentru domnişoara Townsend. Şi chiar într-o manieră foarte respectabilă, aş putea adă­uga. Deşi, dacă mă întrebaţi pe mine, mi se pare des­tul de trist că familiile lor au intervenit abia la sfârşit, dar nu s-au îngrijit niciodată să le ajute pe tinere când

158 Amanda Quick

erau în viaţă. Toate trei erau singure şi foarte disperate când au încercat să obţină posturi prin agenţia mea.

- Funeraliile au fost oficiate de aceeaşi casă de pompe funebre? întrebă Calista.

Doamna Grant cugetă câteva clipe, după care clătină din cap.

-N u . De fiecare s-a ocupat altă firmă de pompe funebre.

- Şi sicriele au fost toate scumpe? insistă Trent.- Oh, da. Scumpe şi foarte modeme. Şi toate erau

prevăzute cu clopot de siguranţă. Din păcate, nici una dintre cele trei guvernante nu a folosit vreodată vreunul.

capitolul 30

Se făcuse plăcut afară, aşa că Trent sugeră să meargă pe jos până în Cranleigh Square. Calista se gândi că plimbarea aceea ar fi fost foarte plăcută în alte circum­stanţe. Dar discuţiile despre crimă reuşeau să strice ori­ce zi, oricât de frumoasă.

- O infecţie în gât, zise Calista şi se cutremură, în ciuda razelor călduroase ale soarelui. Iubitul lui Eli- zabeth Dunsforth a omorât-o pe ea şi probabil şi pe celelalte două guvernante de la Grant Agency şi apoi a avut îndrăzneala să le cumpere sicrie scumpe. Este ca o fiară, un animal de pradă. Omul acesta literalmente vânează guvernante. E greu de crezut că nu a apărut nimic în presă.

- Şi acum te vânează pe tine. Ochii lui Trent erau ca două oceane îngheţate.

- Aşa se pare.- Dar tu nu eşti guvernantă, zise el.Calista se uită spre el.- Şi ce înseamnă asta?-N u ştiu. E doar un detaliu în plus în povestea

noastră, unul care încă nu se potriveşte prea bine. Cât despre faptul că nu a apărut nimic în presă, asta este foarte uşor de explicat. Probabil criminalul i-a mituit

Până când moartea ne va despărţi 159

pe directorii de la pompe funebre ca să muşamalizeze cauza morţii. E ceva destul de des întâlnit. Şi nu avem cum să demonstrăm că femeile au fost ucise altfel decât dezgropândude cadavrele.

Calista strânse tare poşeta.-N estor Kettering e nebun. Şi când mă gândesc că

m-a cerut în căsătorie la un moment dat... Trebuie să îl oprim!

-Avem nevoie de dovezi - ceva, orice - să putem duce poliţiei. Inspectorul Wynn e un om bun. Şi nu va ezita să ia atitudine dacă îi putem oferi o dovadă cum că Nestor a angajat un ucigaş profesionist.

-M ă tot gândesc la ce a spus doamna Abington. Că Elizabeth Dunsforth era convinsă că o urmărea un bărbat. Biata femeie nu avea halucinaţii. Cineva chiar o urmărea.

- Mie mi se pare foarte interesantă suspiciunea doam­nei Abington că e posibil ca Elizabeth Dunsforth să fi avut o legătură amoroasă ilicită înainte să sufere căderea nervoasă.

- Pentru Nestor e doar un blestemat de joc, nu-i aşa? Seduce femei singure şi vulnerabile, apoi le sperie de moarte şi în cele din urmă ordonă să fie ucise.

-A şa se pare, zise Trent.Un băieţel se juca în parc cu un zmeu. Guvernanta sa

stătea pe o bancă din apropiere şi-l supraveghea, în timp ce frunzărea o carte. Calista privi zmeul de hârtie, de un roşu aprins, plutind mult deasupra copacilor. Copilul chicoti. Femeia ridică privirea şi râse împreună cu el.

Calista şi-ar fi dorit să o avertizeze pe femeie că era posibil să fie în pericol. Dar ştia foarte bine că, dacă ar fi început să-i vorbească despre nebuni şi crime, guver­nanta ar fi crezut-o pe ea cea nebună şi posibil şi un risc pentru micuţul aflat în grija sa.

- La ce te gândeşti? întrebă Trent.-C ă mi se pare că guvernantele sunt de fapt îngro­

zitor de vulnerabile. Sunt adesea singure cu copiii pe care sunt plătite să-i instruiască şi să-i supravegheze. In plus, sunt aproape complet izolate de alţi adulţi. Spre

160 Amanda Quick

exemplu, i-ar fi ridicol de simplu unui domn să o abor­deze pe tânăra guvernantă care stă acolo pe bancă.

- Guvernantele au o poziţie foarte ciudată într-o casă. Nu sunt nici stăpâne, nici servitoare. Şi cred că ai drep­tate. In multe feluri, chiar sunt solitare şi izolate.

-Ş i fără îndoială se simt foarte singure, zise Calista. Trebuie să putem face ceva.

-W ynn nu are ce să facă deocamdată. Dar mai sunt şi alţi oameni care cunosc foarte bine lumea infracto­rilor, zise Trent. Şi pe unul anume cred că l-am putea convinge să ne ajute.

- Pe cine?Lui Trent îi zvâcniră uşor buzele.- Un infractor, desigur. Cine altcineva? Ţi-am zis că

în timpul cercetărilor efectuate pentru romanele mele mi-am făcut şi câteva cunoştinţe interesante.

-Eudora a menţionat ceva cum că nu toţi asociaţii tăi sunt genul pe care să-i poţi invita la ceai.

-M ă tem că Jonathan Pell se încadrează în catego­ria asta.

Nu ştia dacă să fie curioasă sau îngrozită. Dar în cele din urmă ajunse la concluzia că ceea ce simţea era pură curiozitate.

- Şi mai exact câţi infractori se numără printre cunoş­tinţele tale? întrebă ea.

- Doar câţiva. îţi promit. Totuşi, la cum stau lucruri­le, lui Pell nu i-ar plăcea să fie considerat un infractor de rând. Şi, la drept vorbind, în felul său, este un membru titrat al clasei sociale din care face parte.

-A , deci este capul unei reţele de interlopi. Situaţia devenea tot mai interesantă cu fiecare clipă care trecea. Şi cum, Doamne, iartă-mă, ai ajuns să-l cunoşti?

-Jonathan Pell este un mare fan al romanelor mele.Calista zâmbi.-Normal. Mi-ar plăcea foarte mult să-l cunosc pe

acest domn Pell.-T u , domnişoară Langley, n-o să te apropii sub nici

o formă de Pell.-D ar...

Până când moartea ne va despărţi 161

- Am să vorbesc eu cu el şi am să-i cer să-mi facă o fa­voare. Asta înseamnă că va trebui să intru în lumea lui. Şi te asigur că nu e o lume în care tu să ai ce căuta.

- Chiar mai e cazul să-ţi amintesc că am fost cu tine noaptea trecută, când era să fim ucişi amândoi? Aşa că aş spune că am mai mult decât o cunoştinţă trecătoare cu lumea criminală.

- Omul care ne-a atacat noaptea trecută e fără îndoia­lă un criminal. Dar în ceea ce priveşte lumea prin care se învârte, ei bine, încă nu ştim nimic despre asta.

- Chiar crezi că domnul Pell ar putea fi mai periculos?- Nu pericolul mă îngrijorează în cazul acesta, ci cum

ţi-ar putea afecta reputaţia o vizită la unul dintre localu­rile lui Pell. Afacerile lui se adresează tuturor categorii­lor de bărbaţi de pe lume, inclusiv celor care, să zic aşa, fac parte din lumea bună. Cineva te-ar putea recunoaşte sau şi-ar putea ridica semne de întrebare despre motivul pentru care îl vizitezi. Şi acesta ar fi un lucru dezastruos. Domnul Pell nu le permite nici măcar soţiei şi copiilor lui să pună piciorul în localurile sale.

-înţeleg. Cugetă câteva clipe asupra afirmaţiei lui Trent. Şi mai exact cu ce fel de afaceri se ocupă?

- Pell a început ca orfan pe străzi. Şi foarte rar dis­cută despre acea etapă din viaţa sa. Dar în clipa de faţă deţine numeroase saloane muzicale, taverne şi localuri destinate jocurilor de noroc.

- Mă tem că tocmai astea sunt genul de localuri pe care le-a frecventat şi Andrew în ultima vreme.

-I ţi faci prea multe griji pentru fratele tău, spuse Trent. Pe mine mă îngrijorează mai mult reputaţia ta. Şi sper că înţelegi şi de ce.

Calista hotărî să nu mai insiste. Trent avea dreptate. Era deja la limita respectabilităţii prin prisma afacerii pe care o conducea şi acum mai era implicată şi într-un potenţial scandal de crimă, probabil cu efect devastator. Nu putea risca să păşească în bârlogul unui şef de reţele infracţionale. Şi probabil nu o punea într-o lumină toc­mai bună nici faptul că regreta că nu i se permitea s-o facă. Bunica sa ar fi fost absolut şocată.

- Şi mai exact ce vrei să afli de la domnul Pell? în­trebă ea.

-Sper că îmi va putea spune ceva despre ticălosul care ne-a atacat noaptea trecută.

- Chiar crezi că este posibil să cunoască un anu­mit criminal, când se învârte printr-o lume plină de răufăcători?

-Ucigaşi profesionişti de încredere, cum suspectăm că e în cazul de faţă, nu sunt tocmai ceva atât de des întâlnit pe cât ai crede, zise Trent. Şi dacă omul care ne-a atacat vine din lumea interlopă, atunci cred că Pell îl cunoaşte. Iar dacă a supravieţuit loviturii la cap, pro­babil va purta bandaj zilele astea. Aşa că s-ar evidenţia uşorjntr-o mulţime de infractori profesionişti.

- înţeleg.- Ce părere ai despre a găzdui invitaţi? o întrebă apoi

Trent.-Invitaţi? repetă ea mirată, complet surprinsă de

schimbarea bruscă a subiectului.- Eu şi sora mea. Te superi dacă ne mutăm la tine până

când se rezolvă problema asta cu Nestor Kettering?- Nu vrei să rămân singură, nu?-N ici măcar o secundă.

162 Amanda Quick

capitolul 31

Se trezi plutind pe aripile întunecate ale unui coş­mar, cu o durere de cap înfiorătoare.

Se întrebă din nou dacă ar fi trebuit să-l omoare pe doctor. Dar fusese avertizat să nu atragă asupra lui aten­ţie nedorită. Să scape de un cadavru era întotdeauna o problemă care necesita uneltiri serioase şi foarte multă energie. Şi nu era în starea necesară să se ocupe de o asemenea sarcină. Rana de la cap îl slăbise. Avea nevoie de timp ca să îşi revină.

Se ridică de pe patul de paie şi se îmbrăcă în răcoarea dormitorului. Durerea de cap pe care o resimţea îl făcea neîndemânatic. Se uită spre sticluţa aşezată pe podea,

Până când moartea ne va despărţi 163

lângă pat. Nu voia să-şi înceţoşeze mintea folosind medi­camentul pe care i-1 dăduse doctorul.

Vocile îi murmurau prin minte, asigurându-1 că era în regulă să ia medicamentul.

Mai şovăi o clipă, după care luă reticent sticluţa, des­chise capacul şi înghiţi o parte din conţinut.

După ceva timp, dispăru o parte din durere. Se asi­gură că îşi putea ţine echilibrul, după care îşi croi încet drum înspre parter. Se forţă să mănânce nişte brânză şi pâine şi îşi făcu un ibric de ceai tare.

Când îşi termină cina modestă, se duse în salonul nemobilat şi se aşeză cu picioarele încrucişate în faţa altarului. Aprinse lumânarea albă şi cugetă asupra eşe­cului său. Rana de la cap avea să i se vindece destul de repede, însă cea pe care o suferise orgoliul său era mult mai adâncă.

Se uită la fotografia agăţată pe perete, chiar deasupra altarului. Vocile începură să-i şoptească din nou, amin- tindu-i că avea o misiune de îndeplinit.

- Nu voi da greş a doua oară, jură el.Vorbea cu vocile din mintea sa, dar îşi păstra toată

atenţia concentrată asupra femeii din fotografie.Era un cavaler. Jurământul pe care-1 făcuse era legă­

mântul său.Se va curăţa de pata mârşavă a eşecului şi de dezo­

noarea pe care o pogorâse asupra lui. Şi apoi îşi va duce misiunea la bun sfârşit.

-Până când moartea ne va despărţi, îi spuse apoi femeii din fotografie.

capitolul 32

-C e zici, vrei să-i faci o vizită unui şef interlop în noaptea asta.7 Andrew încremeni cu furculiţa în mână, la jumătatea drumului spre gură. Dar de ce.7 Şi cum nai­ba ai ajuns să-l cunoşti?

Calista tresări.-Serios, Andrew?! Ai grijă la limbaj, te rog! Avem

musafiri.

164 Amanda Quick

Chiar dacă în mod obişnuit găzduia serate şi întâl­niri la ceai pentru a intermedia întâlniri între clienţii ei, să aibă invitaţi la cină era ceva complet nou la conacul Cranleigh. In ciuda tuturor evenimentelor din ultima perioadă, descoperea că îi plăcea senzaţia aceea. Se gân­di apoi că probabil se întâmpla asta pentru că Trent stă­tea aşezat în celălalt capăt al mesei.

Trent şi Eudora veniseră cu câteva ore în urmă. Cu tot cu bagaje. Doamna Sykes fusese în culmea fe­ricirii când auzise că urma să aibă musafiri care să locuiască o vreme la conac. Ea şi domnul Sykes petrecu­seră toată după-amiaza deschizând două dormitoare şi pregătindu-le pentru oaspeţi. Iar domnul Sykes îşi dădu­se silinţa pentru a servi cina într-o manieră grandioasă.

Andrew se îmbujoră şi se uită peste masă la Eudora, care ungea liniştită o chiflă cu unt, vădit nederanjată de limbajul lui.

-M ii de scuze, domnişoară Hastings, murmură el.- N-ai pentru ce să-ţi ceri scuze, zise Eudora şi îi zâm­

bi elegant. Am doi fraţi. Te asigur că nu sunt deloc sen­sibilă când vine vorba despre limbaj, adăugă, după care luă o muşcătură zdravănă din chiflă.

Uşurat, Andrew îşi mută atenţia înapoi spre Trent.- Deci, domnule?- E o poveste complicată, răspunse Trent. Dar cred

că e suficient să-ţi spun că Pell este un fan înfocat al romanelor mele cu Clive Stone şi din când în când m-a mai ajutat cu cercetările.

-Ş i ce întrebări vrei să-i pui domnului Pell?-Sper că mă va putea ajuta să descopăr identitatea

omului care ne-a atacat pe mine şi pe sora ta noaptea trecută.

-A r trebui să te însoţesc, afirmă Andrew solemn. Fără îndoială te vei duce într-un cartier periculos. Nu crezi că ar fi o idee bună să ai pe cineva care să-ţi păzeas­că spatele? Săptămâna trecută mi-am cumpărat o armă.

Calista lăsă jos furculiţa atât de repede, că se lovi de farfurie.

- Ce ai făcut? Nu mi-ai zis nimic despre aşa ceva.

Până când moartea ne va despărţi 165

- N-am vrut să te îngrijorez mai mult decât eşti deja, mormăi Andrew.

Calista dădu să se certe cu fratele ei pe tema aceea, însă Trent o reduse la tăcere cu o singură privire. După aceea îşi mută atenţia spre Andrew şi zise:

-A ş aprecia compania ta. Domnul Pell se va afla în bi­roul lui la noapte. Şi, chiar dacă oamenii lui vor patrula pe străzile din apropiere ca să asigure siguranţa clienţilor, ar fi înţelept să îmi iau câteva măsuri de precauţie.

- Excelent, zise Andrew. O să iau pistolul cu mine. Nu am avut ocazia să exersez prea mult cu el, dar mă gândesc că majoritatea răufăcătorilor o vor lua la fugă numai văzând un revolver.

- Nu ţi se va permite să-l iei cu tine în biroul domnu­lui Pell, zise Trent. Dar s-ar putea să nu fie o idee rea să-l avem cu noi pe drum.

Calista se simţea sfâşiată. Instinctul îi spunea să îi interzică lui Andrew să-şi asume un asemenea risc. Dar, în acelaşi timp, înţelegea că nu mai avea o asemenea autoritate asupra lui. Era deja bărbat în toată firea. Avea dreptul să ia propriile decizii. Şi părea absolut încântat de perspectiva de a face o incursiune aventuroasă în lu­mea interlopă. „La fel cum aş fi şi eu, dacă l-aş putea însoţi pe Trent.“

îşi aminti apoi că Trent urma să fie cu el tot timpul. Că avea să-l protejeze. Pe de altă parte, era la fel de în­grijorată şi pentru Trent. Cu toate acestea, raţiunea îi spunea că ambii bărbaţi aveau să fie mai în siguran­ţă împreună.

Ii întâlni privirea Eudorei şi înţelese imediat că erau amândouă la fel de îngrijorate. Şi apoi înţelese că proba­bil şi Eudora s-ar fi simţit măcar un pic mai bine ştiind că Trent nu mergea singur.

Trent luă o înghiţitură de mâncare şi îşi fixă atenţia asupra lui Andrew.

-Sunt curios să aud ce ai descoperit despre Nestor Kettering în urma cercetărilor tale.

- Mă tem că nu prea multe faţă de ceea ce ştiam deja, zise Andrew. După ce a plecat din Londra, Kettering s-a dus în provincie, la vânătoare de moştenitoare bogate.

166 Amanda Quick

Şi a reuşit cumva să obţină invitaţii la mai multe petre­ceri de vânătoare, weekenduri la ţară şi alte astfel de adunări sociale. In timpul uneia dintre incursiunile sale a cunoscut o tânără, Anna Wilkins, care, din ce am au­zit, este foarte frumoasă şi bogată. Tatăl ei era pe moarte şi extrem de dornic s-o vadă măritată şi aşezată la casa ei, înainte de a părăsi lumea aceasta.

- Şi nunta a avut loc acum un an? întrebă Trent.-A cum unsprezece luni, mai exact. Apoi cuplul s-a

mutat la Londra, unde, în mod evident, Kettering a început imediat să se bucure de banii noii sale soţii. Andrew înfipse furculiţa intr-o bucată de friptură de vită. După cum am spus, ştiam deja o bună parte din lu­crurile astea. Insă am reuşit să mai aflu câteva informa­ţii interesante, stând de vorbă cu una dintre servitoare. Şe pare că testamentul tatălui ei i-a lăsat Annei control deplin asupra moştenirii sale.

- Pentru asta ar trebui să mulţumească noilor legi ale proprietăţii, spuse Eudora.

- Da, aşa este. Insă mai există şi altceva interesant în testamentul tatălui ei, continuă Andrew. Servitoarea cu care am vorbit e implicată într-o idilă romantică cu vizi­tiul. Şi el a auzit fără să vrea o discuţie dintre Kettering şi un alt domn. Kettering se plângea de circumstanţele în care se află. Aparent, tatăl Annei şi-a pus câteva sem­ne de întrebare în legătură cu noul soţ al fiicei lui.

- De ce spui asta? întrebă Calista.- După spusele servitoarei, în testamentul tatălui ei e

stipulat că, dacă Anna moare, toţi banii se duc la o rudă îndepărtată din Canada, indiferent de cauza morţii. Şi acelaşi lucru e valabil şi dacă e internată din orice motiv într-un azil de nebuni.

- Cele mai populare două moduri de a scăpa de oa­menii care stau în calea unei averi, afirmă Eudora.

Trent era intrigat.-A i dreptate. Probabil tatăl a fost destul de îngrijorat

în privinţa siguranţei fiicei lui. Şi a încercat să se asigure că Kettering nu va avea nimic de câştigat făcându-i vreun rău soţiei sale sau închizând-o într-un azil de nebuni.

Până când moartea ne va despărţi 167

- Dacă avem dreptate în legătură cu Nestor, probabil acesta e singurul lucru care o mai ţine în viaţă pe Anna, zise Calista.

- Mă întreb dacă ea ştie că trăieşte cu un nebun, zise Eudora.

-Probabil că nu, spuse Andrew. Cu siguranţă per­sonalul domestic nu ştie nimic despre predilecţia lui Kettering pentru a ucide guvernante. Mă îndoiesc că ar mai rămâne în slujba lui, dacă ar şti adevărul. Potrivit slujnicei, Anna Kettering este o femeie minunată. Şi so­ţul ei e foarte rar acasă. Aşa că îşi găseşte alinarea parti­cipând la şedinţe de spiritism. Şe pare că participă cel puţin la câte o şedinţă o dată pe săptămână, dar uneori mai des.

Calista lăsă pe masă cuţitul de unt.-M ă întreb pe cine vrea să contacteze de pe lumea

ailaltă.- Mai contează? zise Eudora. Şedinţele de spiritism

sunt nişte prostii. Şi toţi cei care susţin că pot contac­ta spiritele celor decedaţi nu sunt altceva decât nişte escroci.

capitolul 33

Trent şi un Andrew foarte entuziasmat plecară o oră mai târziu, cu o birjă de închiriat. Eudora i se alătură Calistei în intrândul principal pentru a-i conduce pe cei doi. După ce trăsura dispăru în ceaţă, domnul Sykes închise uşa.

- De ce nu aşteptaţi în birou? sugeră el. O s-o rog pe doamna Sykes să vă aducă nişte ceai.

- Mulţumesc, zise Calista. O să fie o noapte lungă.-C e l mai important lucru este că nimeni nu va fi

singur în noaptea asta.-A i perfectă dreptate, domnule Sykes, spuse Eudora.Calista o conduse apoi spre birou. In şemineu ardea

un foc vesel. Doamna Sykes veni apoi cu o tavă cu ceai şi le turnă două ceşcuţe.

168 Amanda Quick

- Nu vă faceţi griji pentru domni, zise ea. Sunt sigură că o să fie bine. Domnul Stone pare foarte competent.

Calista zâmbi.-V rei să spui domnul Hastings, nu-i aşa, doamnă

Sykes?-A , da, aprobă femeia. E destul de uşor să-i confunzi

pe cei doi, nu-i aşa? Domnul Hastings pare să aibă foar­te multe lucruri în comun cu personajul său.

Plecă apoi şi închise uşa în urma ei. Calista se uită spre Eudora.

- Mă simt absolut îngrozitor că v-am târât pe tine şi pe fratele tău în povestea asta. Dar trebuie să mărturi­sesc că vă sunt recunoscătoare amândurora.

Eudora zâmbi.-A ş spune că eu sunt cea care ar trebui să-ţi fie

recunoscătoare.- Pentru că-1 pun în pericol pe fratele tău? Era să fie

omorât din cauza mea, Eudora.- Sunt conştientă de asta, spuse Eudora, şi pe chipul

ei apăru o expresie foarte serioasă. Şi trebuie să recu­nosc că mă nelinişteşte într-adevăr acest aspect. Dar mă bucur extrem de mult să-l văd pe Trent arătându-se inte­resat şi entuziasmat şi de altceva decât de scris.

- Dar tu? întrebă Calista. Am impresia că şi tu simţi un anumit entuziasm faţă de Edward Tazewell.

Eudora se îmbujoră imediat.- Oh! Chiar e atât de evident?- Ce-i drept, ai mers atât de departe încât să-l înfrunţi

pe fratele tău când şi-a exprimat dezaprobarea faţă de asocierea ta cu agenţia mea. Şi i-ai zis clar că aveai de gând să participi în continuare la seratele mele. Pre­supun că domnul Tazewell este unul dintre motivele pentru care ai fost atât de hotărâtă să rămâi clienta agen­ţiei mele.

-T rent avea intenţii bune. încerca să mă protejeze.- Ştiu.-A u existat mai mulţi bărbaţi care s-au arătat inte­

resaţi de mine de-a lungul anilor. Nu e nici un secret faptul că Trent s-a folosit de venitul de pe urma cărţi­lor ca să reconstruiască averea familiei. Investiţiile lui

Până când moartea ne va despărţi 169

imobiliare au avut foarte mult succes, şi a avut mereu grijă să împartă profiturile cu mine şi cu Harry.

- înţeleg.Eudora strâmbă din nas şi adăugă:- Şi am avut parte şi de altfel de admiratori... de fapt,

ai fi surprinsă câţi oameni, atât femei, cât şi bărbaţi, s-au împrietenit cu mine în speranţa de a mă face să-l conving pe Trent să le citească manuscrisele şi să le re­comande editorului său.

-O h , Doamne! exclamă Calista râzând şi sorbi din ceai. Atunci pot să înţeleg de ce eşti atât de precaută când vine vorba despre pretendenţi.

- Am avut destul de multe experienţe neplăcute, zise Eudora. Dar domnul Tazewell este altfel. El nu are nevo­ie de banii mei, pentru că are deja un venit frumuşel.

- Nu ţi l-aş fi prezentat niciodată dacă l-aş fi crezut un vânător de averi.

Eudora zâmbi.- Şi nu e deloc interesat de a scrie o carte. Preferă să

inventeze lucruri. Ştii că deţine cel puţin patru patente pentru diverse tipuri de maşinării menite să rezolve cal­cule matematice complexe?

- Nu, nu ştiam asta.-Ş i e absolut convins că petrolul va fi combustibi­

lul viitorului. Vezi tu, rezervele de cărbune s-au cam terminat.

- Mă tem că nu m-am gândit niciodată prea mult la asta. Şi mai exact ce anume te atrage la domnul Tazewell?

Eudora cugetă câteva clipe asupra întrebării ei.-S ă ştii că m-am întrebat şi eu asta de mai multe

ori de când l-am cunoscut. N-aş putea spune exact ce anume mă atrage la el. Nu e tocmai genul pe care oa­menii l-ar considera un expert fermecător în arta con­versaţiei. Iar atunci când devine interesat de ceva, este foarte greu să-l opreşti să exploreze acel lucru în cele mai mici detalii.

- Aş spune că iese la iveală inginerul din el.- Nu e deloc frivol în contexte sociale. Tocmai de asta

îl şi atrag seratele pe care le organizezi. Pentru că au un caracter educaţional sau informativ. Pe partea asta îmi

170 Amanda Quick

aminteşte un pic de Trent şi de Harry. De bine, de rău, sunt toţi oameni serioşi, poate prea serioşi.

- Cu siguranţă nu sunt deloc superficiali.-Sigur nu. Entuziasmul îi încălzea vocea Eudorei.

Când vine vorba despre chestiuni serioase, interesele domnului Tazewell sunt tare diverse. Ii place să cercete­ze ultimele noutăţi în materie de inginerie şi ştiinţă. Şi are o viziune foarte modernă privind drepturile femei­lor. Nu ştiu dacă ştiai, dar e văduv şi are două fete.

- Ştiu, zise Calista amuzată.Eudora se îmbujoră şi mai tare.- A, da, desigur. Mă rog, asta îl face să fie foarte pre­

ocupat ca fiicele lui să primească aceeaşi educaţie pe care ar primi-o şi băieţii. Şi sunt total de acord cu ideea aceasta, probabil pentru că şi eu am avut parte de o edu­caţie destul de neobişnuită - sau cel puţin neobişnuită pentru o fată.

- Serios?-D a, răspunse ea. Părinţii noştri aveau o viziune

foarte modernă în privinţa aceasta. După moartea tatei, mama a continuat să ne instruiască ea. Din păcate, asta a cam luat sfârşit când mama s-a căsătorit cu omul acela îngrozitor, Bristow. Totul s-a schimbat după ce a venit să locuiască cu noi. Şi apoi mama... a murit.

Eudora se opri din vorbit şi se ridică deodată. Se duse în faţa şemineului şi ramase acolo, privind flăcările în tăcere.

Calista se ridică, traversă camera şi veni lângă ea.-Trent mi-a spus că era plecat de acasă, călătorind

prin America, atunci când a murit mama voastră, zise ea. Şi mi-a mai zis că tu, Harry şi servitorii sunteţi con­vinşi că Bristow a omorât-o.

-T rent ţi-a spus asta? Eudora ridică privirea, uimi­tă. Ei bine, asta e foarte... interesant. Trent nu vorbeşte aproape niciodată despre ce s-a întâmplat cu mama. Şi nici nu ştiu să fi avut încredere să discute despre asta cu altcineva în afara familiei.

- Cred că are impresia că există anumite asemănări între situaţia în care mă aflu eu şi circumstanţele în care a murit mama voastră.

Până când moartea ne va despărţi 171

Eudora se prinse cu o mână de şemineu.-C u siguranţă e un lucru care pare să fie adevărat.

In ambele cazuri lipsesc dovezile care să poată fi duse poliţiei, care să ducă la arestarea vinovatului.

- îmi pare foarte rău, Eudora.-Ştii? Nemernicul acela de Bristow obişnuia să o

bată pe mama.Calista habar nu avea ce să-i răspundă. Aşa că îşi puse

un braţ pe umărul ei.- Harry a încercat să intervină de câteva ori, dar pur

şi simplu s-a întors şi l-a bătut şi pe el. După aceea mama a încercat să-şi ascundă vânătăile de noi. Şi Trent n-a ştiut niciodată nimic despre bătăi, pentru că nu i-a zis în scrisorile pe care i le-a trimis. Cred că a înţeles că, dacă afla ce se întâmpla acasă, era posibil să devină vio­lent, să facă ceva pentru care ar fi fost arestat sau poate chiar ucis.

Calista se gândi câteva clipe la lucrurile pe care le ştia despre personalitatea lui Trent.

-M am a ta avea motive întemeiate să-şi facă griji.Eudora nu-şi dezlipi privirea de la foc.- Unui bărbat îi e atât de uşor să-şi rănească soţia sau

chiar s-o omoare şi să scape nepedepsit. Asta te pune pe gânduri, te face să te întrebi de câte ori nu s-o fi în­tâmplat deja. Dar nu vedem aproape niciodată nimic în ziare despre asta.

Un sentiment dureros de înţelegere se înfiripă atunci în sufletul Calistei.

-Acesta e adevăratul motiv pentru care nu te-ai că­sătorit niciodată? întrebă ea în şoaptă. Te temi să nu fii prinsă într-o căsnicie ca a mamei tale?

-Căsătoria ei cu Bristow a durat mai puţin de şase luni, dar a fost înfricoşătoare. Mama insista să mă încui în dormitorul meu în fiecare noapte când el era acasă. Din fericire, îşi petrecea aproape tot timpul la Londra, cheltuind banii mamei.

- Ce om îngrozitor!-Căsătoria în sine e un mare risc pentru o femeie,

nu crezi?-B a da.

172 Amanda Quick

Eudora reuşi să afişe un zâmbet trist.-Ş i, chiar ştiind aceste riscuri, uneori gândul de a

avea o familie a ta, un bărbat bun şi copii ai tăi pe care să'i iubeşti poate să fie destul de.... irezistibil.

-C red că majoritatea oamenilor buni îşi doresc în adâncul sufletului să iubească şi să fie iubiţi, zise Calista.

- Aşa că uneori ne asumăm acest risc.- Eudora, ştiu că poate nu se cade să-ţi spun asta, dar

sunt sigură că fratele tău ar face orice i-ar sta în putere ca să te protejeze dacă te-ai pomeni captivă într-o căsnicie îngrozitoare.

-Crezi că nu ştiu asta? Eudora^se întoarse de la foc şi luă ceaşca de ceai şi farfuriuţa. încercă să soarbă din ceai, dar îi tremurau prea tare degetele, aşa că aşeză în grabă ceşcuţa înapoi pe farfurioară. Trent şi-a riscat o dată viaţa ca să mă salveze. Şi ştiu că şi Harry ar face la fel fără să ezite dacă ar crede că mă aflu în pericol.

- Dar tot te temi de căsătorie, nu-i aşa?- Nu de căsătorie mă tem, Calista. După cum ai spus

şi tu, am doi fraţi care să mă protejeze. Dar nu îl pot abandona pe Trent. Ţi-am spus, el şi-a pierdut adevărata iubire din cauza mea. Şi nu voi putea scăpa de povara asta până când nu cunoaşte din nou dragostea.

- Dar nu înţeleg de ce te-ai învinovăţi pentru ce s-a întâmplat, zise Calista.

- Cicatricile, şopti Eudora. Vezi tu, Bristow a ame­ninţat că îmi aruncă acid pe faţă.

- O, Doamne sfinte!- A avut loc o ceartă îngrozitoare în laboratorul lui

Harry. Şi, în cele din urmă, Trent a fost cel stropit cu acid. După aceea, Althea nu a mai putut îndura să-i pri­vească faţa.

- Şi ce s-a ales de Bristow? întrebă Calista.- A fugit în ziua aceea. S-a dus înapoi la Londra. Şi

Trent s-a dus după el, după ce au început să i se vindece rănile. Mie şi lui Harry ne-a fost foarte teamă că Trent avea să-l ucidă pe Bristow şi apoi să fie spânzurat pentru crimă. Dar, în cele din urmă, Bristow a murit, răpus de febră.

Până când moartea ne va despărţi 173

- Mă bucur foarte mult că nu mai e în viaţa voastră.- Pot să-ţi spun că sigur n-a vărsat nimeni nici o lacri­

mă pentru el.- Dar îţi dai seama că Trent nu vrea să trăieşti împo­

vărată de vinovăţie pentru ce s-a întâmplat, nu?-înţeleg, zise Eudora. Dar asta nu poate schimba

ceea ce simt.Calista se gândi că nu mai era nimic de zis legat

de subiectul acela. Pentru că vinovăţia reuşea cum­va să devină un tiran îngrozitor în sufletul unui om. Se uită apoi la ceas. Avea să fie într-adevăr o noapte lungă. După aceea se întoarse şi privi spre fişetele de lângă perete.

- Ieri ai spus că ar putea fi util să avem un fel de sis­tem de sortare a dosarelor, ca să fie mai uşor să găsim oameni cu interese comune sau asemănătoare, zise ea.

Eudora tresări scurt, ca şi când ar fi încercat să se de­taşeze de gândurile ei sumbre. Se uită şi ea la dosare.

-D a, un sistem de referinţe încrucişate, o moda­litate de a face trimitere la interesele şi poate chiar şi la anumite caracteristici ale personalităţilor clienţi­lor tăi. Cred că un astfel de sistem ţi-ar fi foarte util. Şi eu folosesc unul similar pentru a păstra evidenţa plantelor pe care le cresc în seră. E folositor în mai multe scopuri.

-S e pare că ne e sortit să petrecem o noapte foar­te lungă împreună, făcându-ne griji. Aşa că sugerez să folosim timpul acesta într-un mod constructiv, pentru a face ceva util. Ţi-aş fi foarte recunoscătoare dacă, în noua ta calitate de asistentă a mea, mi-ai oferi câteva sfaturi practice despre cum să încep să construiesc un sistem de organizare a dosarelor, asemănător cu ceea ce mi-ai descris. Poate aşa chiar reuşim să descoperim în dosarele clienţilor ceva care să aibă vreo legătură cu Nestor Kettering.

Eudora adoptă imediat un comportament profesional.-A ş fi bucuroasă să mă uit peste sistemul tău actual

şi să văd ce modificări necesită.

174 Amanda Quick

capitolul 34

- E întotdeauna o plăcere, Hastings. Jonathan Pell se ridică din scaunul său şi ieşi din spatele biroului pentru a-şi saluta invitaţii. Şi, apropo de asta, mărturi­sesc că îmi place foarte mult ultima poveste apărută în T h e F lying In telligencer. Foarte inteligentă intrigă cu apa­riţia misteriosului personaj feminin, Wilhelmina Pres- ton. Mă aştept ca ea să fie personajul negativ, nu?

Andrew îl urmă pe Trent pe lângă cei doi gardieni mătăhăloşi care încadrau uşa precum două statui mari de marmură şi se opri în biroul interlopului.

- Ştii că nu discut niciodată despre intrigi, Jon, zise Trent. Dar mă bucur să aud că îţi place C a z u l m iresei d isp ăru te . Mulţumesc că ai fost de acord să ne primeşti în seara asta. Ştiu că a fost foarte din scurt.

- Oricând, oricând. Eşti mereu bine-venit, ştii doar. Jonathan aruncă apoi o privire gânditoare spre Andrew. Sper că mi-1 vei prezenta şi pe noul tău asociat.

- Desigur, zise Trent. Domnul Andrew Langley. An­drew, domnul Jonathan Pell.

-Domnule, zise Andrew şi înclină uşor din cap într-un salut scurt, dar politicos.

Nu era tocmai sigur de eticheta care se cuvenea într-o situaţie atât de neobişnuită. Dar, judecând după com­portamentul lui Trent, părea că acelaşi cod de conduită care s-ar fi aplicat în orice club al domnilor rămânea valabil şi în biroul unui interlop.

-V ă rog, luaţi loc! Jonathan le făcu semn lui Andrew şi lui Trent spre cele două scaune care se aflau în faţa biroului lui.

Andrew se aşeză şi aruncă o privire în jur, încercând să-şi ascundă curiozitatea. Dacă nu ar fi fost paznicii de la uşă şi sunetele înăbuşite produse de nişte oameni beţi care cântau tare în sala de dans alăturată, încăperea ace­ea ar fi putut fi biroul personal al oricărui domn bogat şi respectabil.

La fel ca biroul său, Jonathan Pell nu se potrivea deloc cu imaginea cel mai adesea înfăţişată în ziare a unui şef al interlopilor. Pell era un bărbat înalt şi slab, care părea

Până când moartea ne va despărţi 175

să aibă în jur de patruzeci de ani. Trăsăturile ascuţite ale feţei sale erau încadrate de o mustaţă stilizată elegant. Purta un costum care părea foarte scump şi o cămaşă cu lavalieră, ambele de un alb imaculat şi proaspăt apreta- te. Toată ţinuta lui era compusă după ultima modă pen­tru domni. Un ecou slab al cadenţei vorbirii de stradă se simţea în accentul lui, fiind singurul indiciu cu privire la adevăratele origini ale lui Jonathan Pell.

Cu toate acestea, lui Andrew i se părea că elementul cel mai surprinzător din încăpere era biblioteca masivă care acoperea un perete întreg. Seria de romane cu Clive Stone ocupa o jumătate dintr-un raft, desigur, dar pe celelalte se regăseau o diversitate de alte cărţi. Dintr-o singură ocheadă scurtă, identifică S tran iu l c a z a l d octoru ­lui Jeky ll şi a l d om n u lu i H yde a lui Stevenson, P iatra L u n ii a lui Wilkie Collins şi cărţile O c o lu l P ăm ân tu lu i în optzeci d e zile şi D ou ăzec i d e m ii d e leghe sub m ăr i, scrise de Jules Verne. Ultimele două erau în franceză - limba lor de origine - , ceea ce constituia altă surpriză.

Pe lângă romanele de ficţiune, erau acolo numeroase jurnale dedicate ştiinţei şi invenţiilor. Iar O rig in ea specii­lor a lui Charles Darwin era aşezată la loc de cinste.

Andrew se gândi imediat că poate Pell se considera o dovadă umană vie a teoriilor lui Darwin - un om năs­cut şi crescut în viaţa aspră a străzii, care fusese suficient de puternic pentru a supravieţui şi apoi îşi construise un imperiu.

Era mai mult decât evident că Trent şi Pell se rapor­tau unul la altul ca de la egal la egal. Exista un acord neobişnuit între cei doi bărbaţi. Chiar dacă proveneau din lumi foarte diferite, Trent reuşise cumva să-i câştige respectul lui Pell şi nu încăpea îndoială că sentimentul acela era reciproc. Andrew se întrebă în sinea lui ce se întâmplase pentru a forma o astfel de legătură între cei doi. Totuşi, se îndoia profund că acel ceva avea vreo legătură cu romanele poliţiste ale lui Trent.

I se părea că exista ceva extrem de familiar atât la în­suşi Pell, cât şi la biroul său. Andrew avu nevoie de câte­va clipe ca să înţeleagă că de fapt făcuse deja cunoştinţă cu omul acela şi cu mediul său prin prisma personajului

176 Amanda Quick

din lumea interlopă ce discuta cu Clive Stone - Bartho- lomew Drake, un interlop care juca şah cu Stone şi îi oferea informaţii şi o mai bună înţelegere a lumii in­fracţionale.

-Tocmai am deschis o nouă sticlă de coniac, zise Jonathan. Ridică apoi o carafă elegantă din cristal şi întrebă: Beţi cu mine?

- Coniacul e o idee excelentă, spuse Trent. Ceaţa cre­ează o atmosferă umedă şi apăsătoare în seara asta.

- Aşa am auzit. Pell turnă coniac în trei păhărele. Eu încerc pe cât posibil să rămân în casă în nopţi ca aceasta. Doctorul meu zice că ceaţa nu-mi face bine la plămâni.

Trent se uită spre tabachera de aur de pe birou.- Doctorul meu mi-a spus că şi ţigările sunt dăunătoa­

re pentru plămâni.Jonathan ridică din sprâncene.- Presupun că te referi la fratele tău. Da, am auzit şi

eu teoria asta, dar doctorul meu insistă că sunt doar nişte prostii ştiinţifice. Pe de altă parte, pare destul de ataşat de pipa lui, aşa că bănuiesc că e posibil să nu fie tocmai interesat de teoriile medicale care intră în conflict cu propria lui plăcere.

Trent luă păhărelul de coniac şi încuviinţă din cap, în semn de apreciere.

- Cred că toţi tindem să fim destul de orbi când vine vorba despre plăcerile noastre, nu crezi?

-A şa este. Jonathan se aşeză la birou şi se lăsă pe spate în scaun. Şi acum spune-mi, cărui fapt îi datorez onoarea acestei vizite?

- Eu şi domnul Langley am venit aici ca să-ţi cerem un sfat profesional.

Jonathan părea destul de amuzat.-Aşadar, voi doi aveţi de gând să vă deschideţi un

salon muzical sau o sală de jocuri de noroc?- Poţi sta liniştit, că nu avem nici cea mai mică inten­

ţie de a-ţi face concurenţă, zise Trent.-S unt uşurat să aud asta. Jonathan se îndreptă

în scaun şi îşi împreună mâinile pe birou. Pentru că, în general, rivalii mei tind să cam dea faliment.

Până când moartea ne va despărţi 177

-S u n t conştient de asta, spuse Trent. Dă-mi voie să-ţi explic problema noastră. De ceva timp, cineva o tot ameninţă pe o doamnă, care se întâmplă să-mi fie prietenă.

- Sora mea, adăugă Andrew în grabă.Indiferent la ce se aşteptase Jonathan să audă, era

mai mult decât evident că nu fusese asta. Se încruntă.- Trebuie să recunosc că sunt puţin surprins.- Şi acelaşi individ a fost la un pas de a o ucide noap­

tea trecută, continuă Trent. Insă suspectez că poate eu am fost ţinta vizată. Şi cred că fost doar curat ghinion că sora domnului Langley se afla cu mine la momentul respectiv. Cu toate acestea, mi-aş dori foarte mult să aflu numele şi adresa omului care ne-a atacat.

Jonathan se lăsă pe spate în scaun şi cugetă câteva clipe.

- E vorba despre vreun borfaş care a încercat să te jefuiască?

-N u , răspunse Trent. Mi s-a întins o cursă. Şi eu, şi domnişoara Langley am intrat direct în ea. Omul pe care îl caut era îmbrăcat ca un domn, dar a folosit un cuţit într-o manieră care sugerează negreşit că a mai mânuit o astfel de armă şi cu alte ocazii. Credem că a omorât cel puţin patru persoane, toate femei. S-ar putea să fi citit despre una dintre victimele lui în ziarele de azi: doamna Fulton, proprietara magazinului J.P. Fulton’s Coffins &. Mourning Goods.

Jonathan miji ochii aproape insesizabil.- Cineva i-a tăiat gâtul femeii.-E xact. Eu şi domnişoara Langley am descoperit

cadavrul.-Presa a făcut mare caz cu povestea asta. „Cadavru

descoperit în sicriu îmbibat de sânge“ şi tot aşa. Vrei să-mi spui că majoritatea lucrurilor vehiculate în ziare sunt_ adevărate?

- In mod uimitor, da. Cel care a omorât-o pe doamna Fulton ne-a atacat şi pe mine, şi pe domnişoara Langley. Dar am reuşit să ne apărăm.

178 Amanda Quick

- Sunt impresionat. Pell înclină uşor din cap, plin de apreciere, după care aruncă o privire spre bastonul lui Trent. Dar, pe de altă parte, ştiu că eşti extrem de price­put în mânuirea acelui obiect.

- Din păcate, bastonul meu s-a dovedit destul de inu­til, spuse Trent. Era prea scurt şi avea o rază de acţi­une prea mică. Totuşi, am reuşit să-l rănesc la cap pe nemernic folosind un stativ de fier, genul acela care se foloseşte la înmormântări pentru expunerea coroanelor de flori. Şi tind să cred că i-am produs o rană destul de serioasă. Fără îndoială a avut nevoie de copci. Sau cel puţin va purta un bandaj la cap câteva zile.

Pell mai luă o înghiţitură de coniac, în timp ce cugeta asupra acelei informaţii.

Andrew se întrebă atunci dacă nu cumva Trent făcuse o greşeală cerându-i ajutorul unui om atât de periculos. Dar, spre surprinderea lui, Pell lăsă paharul pe masă şi afişă un zâmbet mic şi amuzat.

-Ş i de unde naiba ai făcut rost de stativul de fier? întrebă el.

- Ne aflam într-o încăpere plină de sicrie şi alte obiec­te funerare. A fost la îndemână.

Pell clătină din cap.-N u încetezi niciodată să mă uimeşti, Hastings. Şi

nu pot să nu mă întreb câţi alţi scriitori depun atâtea eforturi făcând cercetări pentru cărţile lor.

- Mi-ai spus cândva că motivul pentru care îţi plac aşa mult romanele mele e că mă străduiesc din răsputeri să dau detaliile corecte, zise Trent.

- Da, aşa am spus. Foarte bine, atunci. Deci ai venit aici ca să afli dacă te pot îndruma spre criminal.

-P o t să presupun că nu lucra pentru tine noaptea trecută?

Ochii lui Pell deveniră de gheaţă.- Absolut sigur nu lucra pentru mine.- Sunt bucuros să aud asta, desigur. Nu că aş fi crezut

chiar şi pentru o clipă că ai angaja vreodată un om care nu e de încredere.

Până când moartea ne va despărţi 179

O strălucire de amuzament rece apăru şi dispăru din ochii lui Pell.

- Mă cunoşti foarte bine, dragul meu prieten.- Cu toate acestea, mă întreb dacă nu cumva e po­

sibil ca ucigaşul să lucreze pentru unul dintre compe­titorii tăi.

- După cum am spus, rivalii mei foarte rar au o via­ţă lungă. însă am nişte asociaţi de afaceri. Şi unul sau doi dintre ei au mai acceptat contracte care implică lichidarea anumitor persoane. Există mereu câte un om de afaceri excentric din aşa-zisa lume bună, care va plăti bine ca să-şi vadă unul dintre rivali suferind un accident prematur. Şi mai sunt şi soţii foarte nerăbdă­toare să scape de soţi dificili, precum şi soţi care speră să se elibereze de neveste dificile. Genul acesta de de­m ersuri sunt mereu disponibile celor care sunt dispuşi să-şi asume anumite riscuri. Dar eu nu m-am băgat niciodată în aşa ceva. Prefer iniţiativele financiare mai puţin riscante.

- Şi Clive Stone admiră alegerile tale în privinţa asta, zise Trent. Revenind la omul acesta care a încercat să ne omoare pe mine şi pe domnişoara Langley noaptea trecută...

- O să fac cercetări, zise Pell. Măcar atât pot face ca să te răsplătesc pentru nenumăratele ore plăcute de lectură pe care mi le-ai oferit.

- Mulţumesc, spuse Trent. O să-ţi rămân recunoscă­tor pentru orice informaţie utilă.

- Desigur. Pell lăsă jos paharul. Şi acum, după cum spuneam, îmi place foarte mult C a z u l m iresei d isp ăru te . însă primul capitol mi s-a părut un pic mai lent decât de obicei. Cazul acesta n-a avut tocmai începutul în forţă la care mă aşteptam. Iar crima în sine a avut loc abia în capitolul doi. Cred că problema este femeia din poveste.

- Domnişoara Wilhelmina Preston, spuse Trent.- Exact. Nu vrei să petreci prea mult timp sugerând o

posibilă idilă între ea şi Clive Stone. Asta cam taie din avântul poveştii, să ştii.

180 Amanda Quick

capitolul 35

Participanţii la şedinţa de spiritism auziră mai întâi dăngănitul slab şi distant al clopoţeilor. Sunetul rever- bera cu ecou prin camera întunecoasă.

-Ascultaţi cu mare atenţie, intonă mediul. Muzica se aude încet pentru că vine de pe lumea cealaltă. Este una dintre puţinele modalităţi prin care spiritele pot comunica cu noi.

Speranţa se revărsă prin Anna Kettering, amesteca­tă cu disperarea, făcându-i inima să-i bubuie în piept. Avusese parte de prea multe şedinţe de spiritism eşuate. Participase luni în şir la şedinţe conduse de diferiţi oa­meni, doar pentru a fi dezamăgită iar şi iar.

- Orice aţi face, nu vă daţi drumul la mâini, continuă mediul. Dacă vreunul dintre voi rupe cercul de energie, legătura se va frânge.

Anna strânse mai tare mâinile celor doi participanţi aşezaţi de o parte şi de alta a scaunului ei. Nimeni nu se mişca. Aproape că nici nu mai respirau. Majoritatea închiseseră ochii, ferindu-se de lumina orbitoare care radia de la lampionul aşezat în mijlocul mesei. Dar Anna rămase cu ochii deschişi. Dacă persoana pe care spera s-o contacteze îşi făcea apariţia, atunci voia să o poată vedea.

Se apropia miezul nopţii. Ora când vălul dintre lumea telurică şi lumea spiritelor era cel mai fragil. Florence Tapp venise cu recomandări foarte bune, ca mediu care putea deschide culoarul de trecere către lumea cealaltă.

-S im t o prezenţă încercând să traverseze vălul, zise Florence. Cred că... da... sunt foarte sigură că este un bărbat.

In jurul mesei răsunară mai multe şoapte curioase şi entuziaste.

- Da, cu siguranţă e un bărbat, zise Florence. Cineva din camera asta încearcă să contacteze un fiu drag sau poate un frate ori un unchi care a plecat dintre noi?

- Da, zise femeia din dreapta Annei. S-ar putea să fie fratele meu mai mare, George. A murit fără să spună

nimănui unde şi-a ascuns testamentul. George? Tu eşti, George?

- Nu, zise Florence, cu fermitate. Nu e George. Cred că este un bărbat mai în vârstă.

Se mai auzi o rundă de şoapte aprobatoare.Apoi masa începu să leviteze. Se ridică de la podea

câţiva centimetri şi rămase plutind în aer.- Masa! exclamă unul dintre participanţi intr-o şoap­

tă răguşită. Se mişcă! Chiar se află un spirit în cameră cu noi.

Dăngănitul creştea tot mai mult în intensitate, răsu­nând straniu în spaţiul acela întunecat.

Şi apoi începură să se audă bătăile.Şoaptele din jurul mesei deveneau tot mai exaltate. Anna îşi ţinea respiraţia.- Cu siguranţă e un bărbat în vârstă, zise Florence.

Cred că vrea să vorbească cu soţia lui.Nu veni nici un răspuns de la participanţi.- Nu, nu cu soţia lui, se grăbi Florence. Cu fiica lui.- Tată? şopti Anna. Aproape că nu mai îndrăznea să

respire. Tu eşti, tată? Te rog, trebuie să mă ajuţi!

Până când moartea ne va despărţi 181

capitolul 3 6

Andrew îşi luă pistolul înapoi de la unul dintre paz­nicii mătăhăloşi, după care îl urmă pe Trent afară din biroul lui Pell. îşi croiră drum prin salonul muzical aglo­merat şi plin de fum. Mesele din local erau pline ochi de tineri domni bine îmbrăcaţi din înalta societate care beau cot la cot cu membrii claselor muncitoare.

Pe scenă era o cântăreaţă, îmbrăcată într-o rochie ro­şie foarte decoltată, care interpreta o baladă obscenă, presărată cu insinuări sexuale. Publicul i se alătură entu­ziast când ajunse la refren. Trebuia să te uiţi foarte atent ca să-ţi dai seama că interpreta era de fapt un bărbat îmbrăcat în femeie.

Ceaţa se înteţise considerabil, împânzind străzile pus­tii. Trent îşi ridică gulerul pardesiului, ca să se apere de răcoarea nopţii. Andrew făcu acelaşi lucru. Se îndreptară

spre şirul de birje de închiriat care îşi aşteptau cuminţi clienţii.

-Ţ i se întâmplă des treaba asta? întrebă Andrew.Trent alese primul vehicul din şir şi se urcă în grabă.- Ce anume?Andrew intră în trăsură şi se aşeză pe bancheta

îngustă.-C a oameni precum domnul Pell să simtă că e de

datoria lor să-ţi spună cum să-ţi scrii cărţile.-Toată lumea se pricepe la critică literară, zise

Trent.- Probabil e destul de enervant.-Ajungi să te obişnuieşti. Trent cugetă câteva clipe,

după care reveni asupra răspunsului: Sau poate ar fi mai corect spus că înveţi cum să înduri asta fără să recurgi la acte de violenţă. Lăsând asta la o parte, mă gândesc că poate ar fi o idee interesantă să vedem ce face Kettering noaptea. Ştii adresa clubului la care e membru?

- Da, e pe Beacon Lane. De ce?Trent se folosi de baston ca să bată în plafonul trăsu­

rii. Vizitiul deschise trapa şi se uită înăuntru.- Da, domnule?- Ne-am răzgândit, spuse Trent. Vrem să ne duci pe

Beacon Lane.- Bine, domnule.Trapa se închise apoi, şi trăsura înaintă prin ceaţă.Andrew cugetă asupra observaţiilor pe care le făcuse

în biroul lui Jonathan Pell.-A m remarcat că nu i-ai spus domnului Pell că poate

să-şi ia criticile şi să se ducă naibii, zise Andrew.-A sta pentru că nu sunt idiot. Omul e un şef al lu­

mii interlope, Andrew. Are în slujba sa nişte mataha­le care poartă arme de foc şi cuţite. Este dreptul lui să aibă păreri.

- Bună observaţie! Şi crezi că o să ne poată ajuta?- Dacă omul care ne-a atacat noaptea trecută pe mine

şi pe Calista lucrează pentru vreunul dintre asociaţii lui Pell, atunci vom avea un nume până mâine-dimineaţă.

-Ş i dacă nu lucrează pentru unul dintre asociaţii lui Pell?

182 Amanda Quick

Până când moartea ne va despărţi 183

- Crede-mă când îţi spun că Pell va vrea să-l identifice aproape la fel de mult ca noi. Şi cu siguranţă şi asociaţii lui vor fi la fel de hotărâţi să-l găsească pe ticălos.

- De ce?- Pentru că cei mai de succes şefi al lumii interlope

sunt, de fapt, nişte afacerişti excelenţi, zise Trent. Şi, la fel cum se întâmplă cu oamenii de afaceri din toate păturile sociale, sunt mereu dornici să distrugă concu­renţa liber-profesionistă.

- Aha, înţeleg. Andrew privi trăsurile care apăreau ca prin farmec din ceaţă, doar pentru a dispărea din nou. După cum ar spune Clive Stone, lumea infracţională este o oglindă întunecată a lumii respectabile.

- Şi cu siguranţă există prădători de ambele părţi. Ce impresie ţi-ai făcut despre Pell?

Andrew cugetă câteva clipe.- Este un om foarte periculos.- Spui asta din cauza paznicilor săi?-C u siguranţă şi ei ajută la crearea acestei imagini.

Dar, cu sau fără paznici, cred că tot l-aş considera peri­culos pe domnul Pell.

- Cum aşa?- Ca să fiu sincer, îmi aminteşte un pic de tine.Trent îi aruncă o privire tăioasă, dar părea că nu ştia

cum să răspundă acelei remarci.-L a suprafaţă pare un domn bogat şi respectabil,

continuă Andrew. Dar, dacă priveşti mai îndeaproape, descoperi că sub faţada aceea elegantă se ascunde ceva dur şi foarte hotărât.

- A trebuit să fie dur şi hotărât ca să supravieţuiască în lumea în care trăieşte.

- Te superi dacă te întreb cum anume l-ai cunoscut?- S-a ivit cândva ocazia să-i cer sfatul şi ajutorul, răs­

punse Trent. Şi a fost de acord să mă ajute. Aşa că am făcut o înţelegere.

Andrew părea fascinat.- Ai făcut un pact cu diavolul?- Există mulţi diavoli pe lume, şi îi poţi găsi în toate

păturile sociale. Nu consider că Pell este unul dintre ei.

184 Amanda Quick

- Ţi-ai asumat riscul de a-1 aborda pentru că voiai să înţelegi mai bine lumea interlopă şi să afli detalii pentru romanele tale?

- Nu, răspunse Trent. La momentul respectiv, căutam un bărbat căruia îi pierdusem urma pe străzile Londrei. Şi, când am început să fac cercetări, mi s-a spus că Pell m-ar putea ajuta să-l găsesc. Dar am fost şi avertizat că, dacă intenţionam să caut ajutorul lui Pell, trebuia să fiu pregătit să-i întorc favoarea într-o zi.

- Şi l-ai găsit pe omul pe care-1 căutai?- Da, l-am găsit cu ajutorul lui Pell.-Ş i Pell ţi-a cerut vreodată favoarea pe care i-o

datorai?- Să spunem doar că Pell consideră că suntem chit.Ii era imposibil să fie sigur în întunericul din interio­

rul trăsurii. Dar, dintr-un motiv sau altul, Andrew avea impresia că Trent era amuzat.

- Dar ce ar putea face un om din lumea noastră pen­tru un şef interlop? întrebă Andrew, sincer curios.

Nu se aştepta cu adevărat să primească un răspuns. Insă fu surprins când Trent zise:

- Domnul Pell face foarte mulţi bani. Şi se întâmplă să aibă două fiice şi un băieţel. Iar dorinţa lui cea mai mare este ca toţi cei trei copii ai săi să nu îi calce pe urme.

- Aha! murmură Andrew. Vrea ca ei să se învârtă în cercuri respectabile.

- Desigur. Nu vrea să fie mânjiţi de scandal, de a fi cunoscuţi precum copiii unui şef interlop.

- înţeleg. Dar cum l-ai putea ajuta să-şi atingă scopul? Eşti scriitor...

- In ultimii ani, Pell a pus la cale un plan foarte inteli­gent. Primul pas a fost să transforme sursele veniturilor lui în investiţii legale, precum salonul muzical, de exem­plu. Şi asta a reuşit deja.

-Saloanele muzicale sunt legale, dar nu tocmai respectabile.

- E adevărat, dar acesta a fost doar primul pas. Plănu- ieşte să se retragă de tot în cele din urmă. Să dispară şi să se reinventeze ca membru al unui club respectabil pen­tru domni. Şi, dacă totul merge conform planului său,

Până când moartea ne va despărţi 185

va dispărea curând din lumea interlopă şi din Londra. El şi familia lui îşi vor construi o casă undeva, intr-un sătuc pitoresc de provincie.

Andrew chicoti.- Intenţionează să se ascundă la vedere în societatea

respectabilă, unde nu s-ar gândi nimeni să-l caute. Este un plan strălucit! Dar nu văd care e implicarea ta în planul lui.

-întâmplarea face că eu să fiu destul de bun când vine vorba despre a face investiţii speculative în sfera imobiliară.

- Să fiu al naibii! exclamă Andrew admirativ şi zâmbi. Investeşti banii în locul lui.

- Eu am conexiunile în lumea bună de care e nevo­ie pentru a căpăta acces la investiţii cu potenţial de a deveni profitabile. Şi a funcţionat foarte bine pentru amândoi.

- Poate, dar nu cred că doar îi returnezi o favoare. Mi-am dat seama că voi doi sunteţi destul de buni prieteni.

- Pell este un om inteligent şi foarte citit, dornic să poarte conversaţii cu alţi oameni care-i împărtăşesc nu­meroasele şi variatele interese. Astfel de oameni sunt foarte puţini la număr în lumea lui.

- I-am văzut biblioteca, zise Andrew. Nu sunt tocmai genul de titluri pe care te-ai aştepta să le găseşti în biroul unui interlop.

- Pell este autodidact şi a realizat totul numai şi nu­mai prin propriile-i puteri. Mi-am achitat datoria faţă de el, şi acum ne întâlnim din când în când ca să împărţim o sticlă de coniac şi să discutăm despre ultimele noutăţi în materie de cărţi, politică şi alte subiecte.

Andrew cugetă câteva clipe la acea afirmaţie.- De ce a fost de acord Pell să te ajute să-l găseşti pe

omul acela când l-ai abordat prima dată?-S ă ştii că mi-am pus şi eu întrebarea asta de mai

multe ori. Nu aş putea spune cu siguranţă, dar, privind în retrospectivă, cred că răspunsul e că i-a fost un pic milă de mine.

- M ilă ? Domnului Pell?

186 Amanda Quick

-îm i dau seama că mulţi oameni nu l-ar considera capabil de o asemenea emoţie, zise Trent. Dar a înţeles motivele pentru care voiam să-l găsesc pe omul pe care-1 urmăream.

-Ş i o să îi rămâi din nou dator cu o favoare după noaptea aceasta?

- Nu aşa cum îţi imaginezi. Acum suntem prieteni. Şi prietenii se ajută între ei, fără să ţină strict socoteala.

- încrederea este o piatră de temelie foarte preţioasă într-o relaţie, zise Andrew.

-Ş i în orice lume, aprobă Trent.- Şi cine era omul acela pe care-1 căutai? întrebă An­

drew, după o clipă de gândire.- Numele lui era Bristow.- Şi te superi dacă te întreb de ce erai aşa hotărât să-l

găseşti?- A omorât-o pe mama mea.Andrew încremeni.-Ş i acum e...?- Mort? Da.Următoarea întrebare logică prinse imediat contur în

mintea lui Andrew: „Tu l-ai omorât?“ Dar nu se putu convinge să o rostească totuşi cu voce tare. Era mai bine ca unele secrete să rămână ascunse.

capitolul 37

Beacon Lane era învăluită într-o ceaţă subţire. Pe o parte a străzii erau aliniate câteva birje de închiriat, care îşi aşteptau clienţii. Caii moţăiau, iar vizitiii împărţeau o sticlă de gin, ca să ţină la distanţă fiorii reci, cauzaţi de umezeală şi de vânt. Andrew se gândi că era o imagine foarte des întâlnită în faţa unui club pentru domni.

La intrarea în club ardeau două felinare cu gaz. Câţi­va domni destul de beţi - care râdeau prea tare şi aveau mersul clătinat - urcară treptele şi dispărură pe uşă şi apoi pe un coridor luminat şi călduros.

- Nici măcar nu ştim sigur dacă Kettering e înăuntru, sublinie Andrew.

Până când moartea ne va despărţi 187

- Asta n-ar trebui să fie prea greu de aflat.- Cum aşa?Lui Trent îi zvâcniră buzele, după care un colţ al gurii

lui se curbă, luând forma unui zâmbet strâmb.- Uneori cea mai simplă abordare e şi cea mai eficien­

tă. O să încerc întrebând.Aşteptă până când uşa se deschise din nou. Un băr­

bat bine îmbrăcat coborî treptele şi dădu să traverseze strada. Nu era atât de beat încât să se clatine pe picioare, însă, după mersul împleticit, Andrew îşi putea da seama că băuse mai mult decât suficient.

Trent coborî şi porni să traverseze strada. Reuşi să-l intercepteze pe omul beat, făcând să pară un accident. Andrew nu auzea exact ce vorbeau cei doi, dar părea că Trent îşi cerea scuze. După aceea se angajă într-o conver­saţie scurtă cu celălalt bărbat, îl bătu pe umăr tovărăşeş- te, ca şi când ar fi fost prieteni vechi, după care continuă spre intrarea în club.

Bărbatul pe care îl interceptase se urcă într-o birjă, care dispăru apoi în ceaţă.

Trent se opri la baza treptelor, după care se întoarse la trăsura lor.

-Kettering este înăuntru, zise el, urcând înapoi în vehicul.

-Aşadar, aşteptăm?- Da, aşteptăm.Nu fu nevoie să aştepte prea mult. Aproximativ do­

uăzeci de minute mai târziu, din club ieşiră doi bărbaţi. Când trecură prin cercul de lumină al felinarului stra­dal, Andrew le zări clar chipurile.

-C e l din dreapta e Kettering, zise el. Pe celălalt nu-1 cunosc.

-N ici eu, dar nu pot spune că asta e o surpriză. După cum îmi tot aminteşte Eudora, nu ies prea des în oraş.

Kettering şi tovarăşul său se urcară într-o birjă şi por­niră în noapte.

- Şi acum îi urmărim, zise Trent.Andrew simţi cum sângele i se învolbura. Se aplecă

uşor în faţă, devenind dintr-odată conştient de greuta­tea revolverului pe care-1 avea în buzunar.

188 Amanda Quick

- Ai grijă, îl avertiză Trent. Poate să dea dependenţă.Andrew îi aruncă o privire nedumerită.- Ce anume?- Treaba asta cu a descoperi secrete.- Huh! exclamă el scurt. Nu m-am gândit niciodată

că chiar ar putea fi o „treabă".Trent îi aruncă o privire indescifrabilă, însă nu mai

zise nimic.Trăsura în care se aflau Kettering şi celălalt bărbat

părăsi curând străzile aglomerate şi intră intr-un cartier rafinat, plin de conace elegante. Vehiculul se opri în faţa uneia dintre reşedinţe. Ambii bărbaţi coborâră şi urcară treptele de la intrare.

Tovarăşul lui Kettering fu cel care descuie şi deschi­se uşa, după care dispărură amândoi pe un coridor slab luminat.

- Kettering nu locuieşte aici, zise Andrew. Probabil e reşedinţa tovarăşului său.

- Ştii cum îl cheamă pe asociatul lui? întrebă Trent.- Nu. N-am avut niciodată nici un motiv să-i cercetez

pe cunoscuţii lui.- Trebuie să aflăm numele acestuia.- Şi cum sugerezi să facem asta? întrebă Andrew, sin­

cer curios.-Birja n-a plecat. Probabil îl aşteaptă pe Kettering.

Poate vizitiul ne va răspunde la câteva întrebări. Mă duc să văd ce ne poate spune.

-V in cu tine.Trent coborî din trăsură, şi Andrew îl urmă. îşi croiră

drum, prudenţi, spre birja care aştepta.Undeva, în ceaţă, o plesnitură de bici răsună cu pu­

terea unui fulger. Un cal speriat necheză imediat ca răspuns, pornind într-un galop frenetic. Copitele lui huruiau pe caldarâm. Şi apoi Andrew auzi dăngănitul crescând al roţilor unei trăsuri.

în clipa imediat următoare, un vehicul întunecat apă­ru prin ceaţa slab luminată. Gonea înainte cu o viteză ameţitoare.

Până când moartea ne va despărţi 189

Andrew abia avu timp să înţeleagă că trăsura scăpată de sub control gonea nebuneşte spre ei, când Trent îl împinse cu putere.

- Mişcă-te! îi strigă Trent.Smuls brusc din încremeneală, Andrew fugi spre ce­

lălalt trotuar. Se împiedică de treapta cea mai de jos a scării unui conac şi se prinse de balustradă ca să-şi reca­pete echilibrul. Trent ajunse şi el la cealaltă balustradă.

Amândoi se răsuciră cu faţa spre stradă, chiar când trăsura care se clătina din toate balamalele înaintă fur­tunos pe stradă, înainte de a dispărea în ceaţă.

Andrew ascultă cum vehiculul se îndepărta în grabă în întuneric. Se simţea dintr-odată copleşit de o senzaţie stranie de ameţeală. II auzea pe Trent vorbindu-i pe un ton aspru şi imperios, însă minţii sale îi trebuiră câteva clipe ca să priceapă înţelesul cuvintelor lui.

- Ai apucat să-l vezi pe vizitiu? întrebă Trent.- Poftim? Andrew se adună cu destul de mare efort,

încercând să-şi aducă aminte ce văzuse. Nu. Am văzut doar trăsura gonind spre noi.

- Un lucru e sigur. N-au fost nici Kettering, nici tova­răşul lui. Sunt amândoi înăuntru.

Andrew se strădui să-şi tragă răsuflarea.- Omul care v-a atacat pe tine şi pe Calista?- Posibil. Dar, dacă a fost Intr-adevăr el, e clar că n-am

reuşit să-l rănesc suficient de tare pe cât credeam.

capitolul 38

- Situaţia asta nu mai poate continua aşa, Trent, zise Calista. E clar că ai devenit ţinta acestui criminal vio­lent. Şi acum e şi Andrew în pericol. Trebuie să găsim o cale să-l oprim pe acest nebun înainte să-l omoare pe unul dintre voi sau chiar pe amândoi!

- Mhmm.Trent sorbi din coniacul pe care-1 turnă Sykes pen­

tru ei.Erau cu toţii adunaţi în bibliotecă. Calista se învârtea

prin cameră ca un leu în cuşcă. Eudora stătea aşezată

190 Amanda Quick

pe un fotoliu tapiţat cu satin. Era vizibil tensionată şi pe chipul ei era întipărită o expresie destul de sumbră. Andrew stătea tolănit intr-un fotoliu mare de piele, in­tr-o poziţie apatică, pe care o putea adopta numai un tânăr de vârsta lui.

Poziţia aceea neglijentă îi amintea lui Trent faptul că el, unul, nu mai avea nouăsprezece ani. Evenimentele zbuciumate din noaptea aceea, combinate cu toată agi­taţia serii precedente, îl lăsaseră cu dureri musculare şi cu câteva vânătăi. Se întrebă în sinea lui dacă nu cumva îmbătrânea.

Calista se opri brusc şi se uită urât la el.- Mă asculţi, domnule?- Fiecare cuvinţel, răspunse el. Dar măcar am făcut

ceva progrese în ancheta noastră, Calista.-A sta numeşti tu progres?! exclamă ea şi deschise bra­

ţele larg, exasperată. Tu şi Andrew puteaţi să fiţi ucişi în seara asta! Sau cel puţin puteaţi fi grav răniţi dacă tică­losul acela reuşea să dea cu trăsura peste voi.

-N u e nevoie să continui pe tema asta, Calista, zise Andrew. încearcă să ţii minte că nici eu, nici domnul Hastings nu am păţit nimic.

Trent tresări şi se pregăti sufleteşte pentru reacţia la care se aştepta din partea Calistei. Aceasta se răsuci furi­oasă ca să-l înfrunte pe fratele ei.

-Nu-mi spune să mă calmez. Ai fost la un pas de-a fi ucis în noaptea asta. Din cauza mea!

-N u , interveni Eudora. Tonul vocii ei era calm, dar foarte ferm. Nu e din cauza ta, Calista.

Se întoarseră imediat cu toţii spre ea.-Trent şi domnul Langley au fost în primejdie din

cauza unui nebun care te-a luat în vizor, Calista, conti­nuă ea. Nu e vina ta. Nu a fost niciodată vina ta.

Calista strânse tare din buze, dar păru destul de con­vinsă de tonul folosit de Eudora. Continuă să se plimbe încoace şi-ncolo prin cameră.

- Trebuie să ne gândim la un plan pentru a-1 opri, zise ea, clocotind de furie.

-Tocmai asta facem. Trent răsuci paharul între pal­me, privind lumina flăcărilor din şemineu dansând

Până când moartea ne va despărţi 191

pe lichidul de culoarea chihlimbarului. Nu înţeleg însă cum se potriveşte asasinul plătit în toată treaba asta.

- E evident că l-a angajat Nestor Kettering, spuse Calista.

- Are dreptate, întări Eudora. Este singura explicaţie care are sens.

-Ş i totuşi, domnul Pell nu ştia nimic despre acest asasin plătit, care se îmbracă asemenea unui om bogat. Trent lăsă paharul deoparte şi se aplecă în faţă, cu coa­tele sprijinite pe genunchi şi cu degetele împreunate. Unde l-o fi găsit Nestor Kettering? Nu e ca şi când te poţi duce intr-un magazin să cumperi serviciile unui in­fractor care să ucidă pentru bani.

Calista se opri şi se încruntă.- La ce te gândeşti?- Mă gândesc că acest criminal vine din aşa-zisa lume

bună, nu din lumea lui Pell, răspunse Trent. Dar asta ne lasă cu şi mai multe întrebări.

Mâna lui Andrew încremeni în aer, cu paharul ridi­cat la jumătatea distanţei spre gură.

-Avem nevoie de mai multe informaţii despre Nestor Kettering, nu-i aşa?

- Da, răspunse Trent. Propun să-l urmăreşti mâine, în timp ce se ocupă de treburile sale zilnice. Dar trebuie să ai mare grijă să nu te vadă.

Andrew rânji.-Nu-ţi face griji, n-are cum să mă observe. Ca să zic

aşa, sunt destul de priceput la a urmări domni pe as­cuns. Fac asta de ani în şir pentru afacerea Calistei.

Calista înlemni din nou.- Nu sunt sigură că e cea mai bună idee.- Nu prea avem de ales, zise Andrew, pe un ton împă­

ciuitor. Dar îţi dau cuvântul meu că o să am foarte mare grijă să nu mă vadă.

Calista dădu să protesteze din nou.- Trent are dreptate, spuse Eudora, pe acelaşi ton ho­

tărât. Trebuie să descoperim legătura dintre Kettering şi asasinul plătit.

-Poate ne-ar ajuta să ştim mai multe despre asoci­atul lui, atunci? sugeră Andrew. Cel cu care a plecat

de la club în noaptea asta? Poate ar trebui să-i cercetez un pic trecutul.

-C u siguranţă trebuie să-i aflăm identitatea, zise Trent. Dar asta nu ar trebui să fie prea greu, acum că avem adresa lui.

- Hmm..., cugetă Calista.- Ce e? întrebă Trent, mutându-şi privirea spre ea.-Nestor Kettering m-a minţit. Şi cred că putem pre­

supune fără să greşim că a minţit-o şi pe doamna Fulton în legătură cu motivele pentru care a comandat atât de multe obiecte memento m ori. Fără îndoială are un trecut stufos când vine vorba despre a păcăli femei.

- Aşadar, avem de-a face cu un mincinos iscusit, con­chise Trent. Nu pot să spun că mă surprinde. Dar ce putem deduce din asta?

-N u ştiu, zise Calista şi îşi strânse pumnul. Dar mă gândesc că până acum doamna Kettering ar fi trebuit să-şi dea seama de caracterul omului cu care s-a căsătorit.

Trent clătină imediat din cap.- Las-o baltă! N-are nici un rost să vorbim cu Anna

Kettering. Poate că nu-l iubeşte prea mult pe soţul ei, dar e foarte puţin probabil să spună sau să facă ceva care să aibă măcar un iz de scandal, darămite de crimă. Nu-ţi va oferi nici o dovadă care ar putea duce la aresta­rea soţului ei.

- Şi nici nu ar putea fi convinsă să depună mărturie împotriva lui, sublinie Eudora. Presupunând, desigur, că ştie ceva despre activităţile ilegale ale soţului ei.

Calista miji ochii.-D ar probabil e înspăimântată dacă suspectează ce

face soţul ei.- Asta nu înseamnă că ar trebui să încercăm să vor­

bim cu ea, zise Trent. E în aceeaşi situaţie cu tine. Şi n-are sens nici să mergem la poliţie. Probabil asta n-ar face altceva decât să-i aducă moartea.

Calista reuşi să afişeze un zâmbet tremurând.-M ă îndoiesc sincer că ar fi în aceeaşi situaţie cu

mine.- De ce spui asta? întrebă Eudora.

192 Amanda Quick

Până când moartea ne va despărţi 193

- Din ce a descoperit Andrew, ea chiar e singură pe lume. Nu are prieteni şi familie, ca mine. Calista se opri o clipă din vorbit. Eu sunt destul de norocoasă din punctul acesta de vedere.

Trent se gândi imediat că părea destul de surprinsă să constate că aşa stăteau lucrurile.

- Nu, zise Eudora. Tu şi Andrew nu sunteţi singuri.-N ici nu ştiu cum să vă mulţumesc, începu Calista.Andrew se agită un pic în scaunul său, se aplecă

în faţă şi-şi mută atenţia spre Trent.-Ş i, colac peste pupăză, mi-ai salvat şi mie viaţa în

noaptea asta, domnule.Trent mârâi încet.- Măcar atât puteam face, ţinând cont de faptul că eu

am fost cel care a sugerat să-l urmărim pe Kettering. Dar suficient. Gata cu mulţumirile!

Eudora părea îngândurată.-Calista are dreptate într-o privinţă. Ne trebuie un

plan mai bun.- Sunt de acord, zise Trent. Dar asta va trebui să mai

aştepte. A fost o noapte foarte lungă, şi avem cu toţii nevoie de somn.

-A ici ai dreptate. Andrew sări în picioare. Trebuie să mă scol devreme ca să aflu destinaţia lui Kettering, înainte să plece de acasă.

Eudora se ridică şi ea şi se uită spre Calista.-A u amândoi dreptate. Cu toţii avem nevoie de

somn.- Ce ne trebuie e un plan eficient, insistă Calista.-D a, şi vom putea gândi mai limpede după ce ne

odihnim, zise Eudora.

capitolul 3 9

-încep să-mi pierd răbdarea, Kettering, zise Dolan Birch şi mai turnă nişte coniac în pahar. Ai făcut vreun progres?

194 Amanda Quick

Kettering se uita la coniac fără să spună nimic. Nu voise să accepte invitaţia la un pahar, însă nici nu în­drăznise să refuze. Cu toate acestea, Birch era ultima persoană cu care dorea să îşi petreacă timpul în noap­tea aceea. Cu excepţia curvei mici şi frigide de nevas- tă-sa, desigur.

Strânse mâna în jurul paharului.-A m nevoie de mai mult timp, Birch.- Credeam că avem o înţelegere, Kettering.-Avem, spuse Nestor şi luă o înghiţitură mare de co­

niac. Mai dă-mi câteva zile.- Eu mi-am respectat partea de înţelegere. Am făcut

toate aranjamentele cu asociaţii mei din Seacliff. Şi vom trece la pasul următor imediat ce îţi îndeplineşti şi tu partea.

-A u apărut câteva... complicaţii.- Ce fel de complicaţii?-C urva aia proastă s-a încurcat cu Trent Hastings.

Ticălosul ăla şi sora lui locuiesc la conacul Cranleigh momentan.

- Da, ştiu.Nestor încremeni.- De unde ştii?-Hastings şi domnişoara Langley au apărut pe la

Grant Agency. Puneau întrebări despre Dunsforth şi celelalte.

- La dracu’!- Exact. Şi acum trebuie să găsesc o cale o să mă asi­

gur că nu fac legătura între mine şi agenţie. Nu-mi place să fiu pus în postura asta, Kettering. Printre alte lucruri, va însemna şi o scădere a profitului. Nu mă încântă de­loc treaba asta.

- Şi ce-ai de gând să faci?-E ste problema mea, aşa că o s-o rezolv. Dar, în­

tre timp, trebuie să insist să-ţi îndeplineşti partea din înţelegere.

- O s-o fac. Jur c-o s-o fac!- Curând, Kettering!- Da. Curând.

195

capitolul 40

- Numele asociatului lui Kettering este Dolan Birch. Andrew se întinse în fotoliu şi dădu paginile unui car­neţel, în timp ce înfuleca din sendvişurile micuţe pregă­tite de doamna Sykes pentru a fi servite la ceai. Acum câţiva ani, Birch s-a căsătorit în mod convenabil cu o femeie mai bătrână, o văduvă, care a murit în somn la scurt timp după nuntă.

-Lăsându-i lui Birch o moştenire frumuşică, presu­pun? zise Trent.

Se adunaseră în birou ca să asculte raportul lui An­drew. Trent stătea cu un umăr sprijinit de bibliotecă, iar Eudora şedea pe unul dintre fotolii.

Calista se poziţionase în spatele biroului. Era la fel de curioasă ca restul să afle informaţiile culese de Andrew, dar era şi profund conştientă de aerul entuziasmat pe care-1 degaja fratele ei. „îi place treaba asta“, se gândi ea. „Pericolul şi secretele funcţionează ca un tonic asupra stării lui de spirit.11

Apăruse o hotărâre concentrată în purtarea lui, ceva nou şi neliniştitor. Pentru că nu mai era ea cea care avea grijă de frăţiorul ei mai mic, ci el ajuta la soluţionarea problemei ei. Aşa că nu ştia dacă să se simtă uşurată sau îngrozită.

- Birch a moştenit într-adevăr o avere considerabilă, zise Andrew. Dar, din câte am aflat, a reuşit deja să chel­tuiască o bună parte din ea. Cu toate acestea, pare să-şi fi găsit o nouă sursă de venit.

- Care anume? întrebă Eudora.Andrew mai înfulecă rapid un sendviş mic, după

care zise:- încă nu am reuşit să aflu asta. Cât despre Kettering,

ziua lui a părut destul de obişnuită până acum. A fost la croitorul său azi-dimineaţă, după-amiază a participat la un meci de box, a servit ceaiul la clubul său şi apoi s-a dus acasă să se schimbe pentru seară. Am trecut pe acasă doar ca să mănânc ceva, înainte să mă întorc pen­tru a-i supraveghea clubul.

Până când moartea ne va despărţi

196 Amanda Quick

- O zi perfect obişnuită pentru un domn, zise Calis- ta. Dar bănuiesc că asta era de aşteptat. Chiar şi un cri­minal trebuie să păstreze aparenţele unei vieţi normale dacă vrea să scape nedescoperit.

- Un om precum Kettering va lăsa cele mai intere­sante întâlniri pentru după căderea întunericului, zise Trent.

Eudora strânse din buze.- Da, desigur...- Nu-ţi face griji, o să mă întorc în curând în faţa clu­

bului său, ca să văd ce are plănuit pentru seara asta, zise Andrew. N-o să fie prea greu să-l urmăresc, ca urmare a traficului intens de seară.

- Dar ai mare grijă, îl rugă Calista. Te rog promite-mi măcar atât.

El zâmbi larg.-Nu-ţi face griji pentru mine. Am plătit un vizitiu să

rămână la dispoziţia mea atât cât am nevoie de serviciile lui. Costă ceva, desigur, dar urmărirea lui Kettering e o bagatelă într-o birjă de închiriat.

Trent se uită spre el.- In timp ce-1 supravegheai pe Kettering azi, s-a întâm­

plat cumva s-o vezi şi pe soţia lui?- Pe doamna Kettering? Nu, n-a ieşit din casă cât am

fost eu acolo, dar asta nu e deloc ciudat. Şi, desigur, nu aş putea spune dacă nu cumva s-a dus la cumpărături sau în vreo vizită după aceea, când eu îl urmăream pe Kettering. Andrew se uită la ceas şi se ridică. Ar fi mai bine să plec. Nu se ştie când va ieşi în seara asta. Ori­cum, mi-a lăsat senzaţia că petrece cât mai puţin timp posibil acasă. Cu siguranţă nu au o căsnicie fericită.

Mai luă un ultim sendviş şi se grăbi spre uşă.- O clipă! strigă Trent.Andrew se opri.-D a?-Ţi-ai luat revolverul?- Desigur.-Foarte bine. Ai grijă să ţii tot timpul pistolul la

îndemână. După cum ştim deja, Kettering şi asasinul

Până când moartea ne va despărţi 197

său sunt foarte periculoşi. Şi trebuie să presupunem că acelaşi lucru e valabil şi pentru Dolan Birch.

- Stai liniştit, o să fiu precaut. Nu mă aşteptaţi! Dom­nii precum Kettering tind să stea în oraş până spre dimi­neaţă. O să aveţi un raport complet la micul dejun, zise Andrew şi dispăru pe coridor.

Calista îl auzi vorbind cu doamna Sykes şi mulţumin- du-i pentru că îi pusese nişte sendvişuri la pachet, după care uşa de la intrare se închise în spatele său.

Se uită la Trent şi la Eudora.- Ei bine, ce-aş putea să zic? Măcar unul dintre noi

pare încântat de ce are de făcut.- Definiţia distracţiei cu siguranţă e diferită la nouă­

sprezece ani, comentă Trent.-D a , cred că aici ai dreptate, aprobă Calista. Dar

tot e un pic tulburător pentru mine să-l văd pe Andrew în flo r in d astfel. Dar acum înţeleg de ce părea mereu dor­nic să verifice informaţiile primite de la clienţii mei.

-Ţi-aş spune să nu îţi faci griji în privinţa lui, dar adevărul este că şi eu sunt destul de îngrijorată pentru siguranţa voastră, a amândurora, zise Eudora.

Trent o privea pe Calista cu o expresie destul de sumbră.

- Trebuie să găsim o cale de-a pune capăt poveştii ăs- teia. Şi încă repede.

Se auzi un ciocănit scurt. Domnul Sykes deschise uşa şi se uită la Trent.

- A sosit un mesaj pentru dumneavoastră, domnule.Majordomul îi întinse apoi o tavă mică de argint.

Calista şi Eudora îl studiau cu mare atenţie pe Trent, care luă scrisoarea, se duse la birou şi folosi un stilet pentru a rupe sigiliul.

- E de la Jonathan Pell.O citi apoi cu voce tare:

O m u l cu cu ţit p e care-l cau ţi e d in lu m ea ta, nua m ea . N u lu crează p en tru n ici unu l d in tre a so c ia ţiim ei. Z vonurile despre e l a u în cep u t s ă circu le a cu mm a i pu ţin de un an . Se crede c ă e destu l de nebun .

198 Amanda Quick

în c ă nu a m n ici o ad resă , d a r voi con tin u a cercetă ­rile. Sunt bucuros să spu n c ă a m în v ă ţa t c â te c ev a des­pre m u n ca d e detectiv d e la C liv e Stone. E ste o profesieextrem d e interesantă.

- Cum, Doamne, iartă-mă, a ajuns Nestor Kettering să angajeze un nebun căruia îi place să ucidă femei? se miră Eudora.

- Poate a avut un pic de ajutor din partea asociatului său, Dolan Birch, zise Trent.

- Dacă e adevărat, atunci se fac amândoi vinovaţi de a vâna femei care sunt singure pe lume, murmură Calista, ciudat de amorţită. Ce fel de om ar face una ca asta?

Eudora se ridică, traversă încăperea şi puse mâna pe umărul ei.

- Vom rezolva această enigmă împreună, spuse Eudo- ra încet.

Calista reuşi să afişeze un zâmbet tremurat.- Mulţumesc.Trent se duse la birou, găsi o coală de hârtie şi luă

un stilou.- Ce vrei să faci? întrebă Calista.- Să-i trimit un bilet lui Pell prin care să-l informez

despre Dolan Birch. Pell e mereu dornic să afle tot ce poate despre competiţie. Crede-mă că va vrea să facă cer­cetări despre Birch. O să-i spun foarte clar că am aprecia să ne împărtăşească orice descoperă despre el şi că, în schimb, îi vom transmite şi noi orice informaţie utilă pe care o aflăm.

capitolul 41

Era aproape patru dimineaţa când Calista auzi o trăsură oprind în stradă. Uşurarea o copleşi. Andrew era acasă.

Sări din pat, îşi luă halatul şi se grăbi spre holul prin­cipal. Se deschise o uşă la capătul îndepărtat al corido­rului. Apăru Trent, care se chinuia să-şi lege halatul. Se mai deschise apoi încă o uşă şi li se alătură şi Eudora.

Până când moartea ne va despărţi 199

- Scuze, zise Andrew. N-am vrut să vă trezesc.-A i mai aflat ceva? întrebă Trent.- Mă tem că nu, răspunse Andrew şi-şi trecu degetele

prin păr. Kettering s-a dus la teatru, a luat cina cu niş­te prieteni şi apoi şi-a petrecut aproape toată seara ju­când cărţi la club. La plecare, s-a întâlnit scurt cu Dolan Birch. Din păcate, nu m-am putut apropia suficient de mult cât să aud ce vorbeau, dar am rămas cu impresia că se certau. Cred că Birch îi cerea ceva lui Kettering.

- Şi unde e Kettering acum?- L-am urmărit până înapoi la reşedinţa sa din Lark

Street. Nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun. Şi acum, dacă mă scuzaţi, mă duc să mă culc.

capitolul 42

Calista se gândi că aveau într-adevăr nevoie de somn. Dar, cel puţin în cazul ei, somnul nu avea să vină prea uşor.

Se foi şi se răsuci pe toate părţile câteva minute, după care renunţă cu totul la idee şi se dădu jos din pat.

Singurele dovezi palpabile pe care le aveau şi cu care puteau lucra erau registrul de tranzacţii al doamnei Ful- ton, notiţele lui Andrew şi dosarele clienţilor ei.

Şi toate se aflau în biblioteca de la parter.îşi puse halatul şi ieşi pe coridorul întunecos şi tăcut.

Conacul acela grandios părea chiar mai lugubru pe timp de noapte. Era ca şi când fantoma bunicii ei bântuia în continuare casa, plângându-se neîncetat despre starea ei de sănătate precară, servitori delăsători şi progenituri nerecunoscătoare care atrăgeau scandaluri şi ruşine, pă­tând reputaţia şi numele bun al familiei.

Dar în seara aceasta ea, Andrew şi soţii Sykes nu mai erau singuri în casa imensă. Pentru că aveau invitaţi, pentru prima dată în toţi anii de când locuiau acolo. „De fapt, mai mult decât nişte simpli invitaţi*1, se gândi ea în timp ce cobora scările. Trent şi Eudora se încadrau în categoria de prieteni loiali.

Era bine să aibă prieteni.

200 Amanda Quick

Ajunse la parter şi se îndreptă spre bibliotecă. Pe sub uşă se revărsa o linie fină de lumină. înlemni preţ de câteva clipe şi inima începu să-i bată tare în piept. Se gândi că poate era pe punctul de a surprinde un intrus. In fond, nu ar fi fost prima dată când cineva reuşea să pătrundă în casă pe ascuns. Poate că se întorsese.

Din fericire, în clipa imediat următoare interveni ra­ţiunea. Lumina pâlpâitoare care se vedea pe sub uşă îi dădea de înţeles că focul ardea în şemineu.

Şi un intrus nu s-ar fi obosit niciodată să aprindă focul.

Dar, chiar şi aşa, încă era destul de neliniştită când stinse lumânarea şi deschise uşa.

Trent stătea întins într-unul dintre fotolii. încă era îmbrăcat în halat şi ţinea picioarele întinse spre foc. Re­gistrul doamnei Fulton era deschis în poala sa.

Ridică privirea când auzi uşa deschizându-se. Lăsă deoparte catastiful şi se ridică.

- Nu ai putut să dormi? o întrebă el.- Nu, răspunse Calista. Şi, din câte se pare, nici tu.- M-am tot gândit la ce ai spus mai devreme. Ai avut

dreptate. Am făcut nişte cercetări şi sunt încrezător că domnul Pell ne va putea oferi o pistă. Dar toată situa­ţia asta a devenit foarte periculoasă. Trebuie să acţio­năm imediat, nu să aşteptăm răspunsurile să ne cadă în braţe.

-S u n t de acord. înaintă câţiva paşi şi se opri. Eu am coborât ca să mă mai uit o dată peste dosarele cli­enţilor mei. E o întrebare care nu-mi dă pace: De ce s-a întors Nestor Kettering în viaţa mea recent? Nu s-a arătat aproape deloc inţeresat de mine în decursul ulti­mului an.

- Poate pentru că a fost ocupat să vâneze guvernante.Calista strânse tare degetele pe reverele halatului.-D a.- Am o ipoteză, zise Trent.- Despre Nestor?- Da. Mă gândeam că, dacă el este într-adevăr cel care

le seduce şi apoi le ucide pe guvernante, s-ar putea să îşi dorească să-şi extindă terenul de vânătoare dincolo

Până când moartea ne va despărţi 201

de Grant Agency. La urma urmei, e imposibil să nu ob­serve careva că mor, brusc, atâtea tinere femei sănătoa­se din cauza unor banale infecţii în gât. Iar afacerea ta oferă unele dintre avantajele puse la dispoziţie de Grant Agency. Ai o listă lungă de cliente singure şi disponibi­le, care caută prietenie şi iubire.

-D ar, ca să aibă acces la acele dosare, trebuie mai întâi să mă convingă să-l primesc din nou în viaţa mea, asta încerci să spui?

Pe chipul lui Trent apăru o expresie sumbră.- Ceva de genul acesta, da.- Bănuiesc că asta ar explica de ce mi-a trimis flori şi

apoi a apărut în biroul meu, acum câteva zile. Dar, dacă acesta este într-adevăr planul lui, de ce ar fi încercat să mă sperie trimiţându-mi cadouri m em en to m ori? Nu are nici o logică.

Trent se duse lângă şemineu şi rămase cu privirea aţintită în jos, la foc.

- Să fiu al naibii dacă reuşesc să am o privire de an­samblu asupra întregii poveşti în clipa asta. Dar toate sunt interconectate cumva. Sunt absolut sigur de asta. Trebuie să reuşim să găsim o legătură între el şi uciderea doamnei Fulton sau a uneia dintre guvernante. Avem nevoie de dovezi concrete.

- Dar cum le-am putea obţine? Nu avem nimic altce­va în afara bănuielilor noastre.

Trent contempla flăcările, meditativ.- M-am gândit la asta, să ştii. Dacă există vreo dova­

dă, fără îndoială o vom găsi acasă la Kettering.-Tocmai de asta am sugerat să vorbim cu Anna

Kettering.Trent clătină din cap.-Ţi-am zis deja, sunt toate şansele să nu ne ajute. Mai

rău de atât, l-ar putea preveni pe soţul ei că-1 suspectăm.- Atunci, ce, Doamne, iartă-mă, putem face?- O mică spargere s-ar putea să ne rezolve problema.Se simţi imediat copleşită de o panică primară.- Nu, zise. E mult prea periculos.- Poate că nu - dacă pun la punct un plan bun.

202 Amanda Quick

- Nu, nici măcar nu trebuie să te gândeşti la aşa ceva, spuse ea. Traversă încăperea în grabă, cu partea de jos a halatului încolăcindu-i-se în jurul picioarelor. Nu-ţi voi permite să pătrunzi prin efracţie în casa lui Kettering. Ai putea fi arestat sau chiar mai rău. Dacă acel asasin plătit îi păzeşte conacul, ai putea fi ucis.

Trent ridică privirea de la flăcări. Hotărârea rece din ochii lui o înspăimânta mai mult decât ar fi reuşit orice cuvinte.

-Trent, te rog, şopti ea. Ţi-ai asumat deja prea multe riscuri pentru mine. Nu aş putea îndura să ştiu că ai fost întemniţat sau ucis din cauza mea.

El îi cuprinse cu blândeţe bărbia cu două degete. Apoi degetul lui mare alunecă uşor pe buza ei de jos.

- E alegerea mea, zise el. Să nu uiţi niciodată asta.-Trent...O reduse la tăcere prin gestul simplu de a-i acoperi

gura cu a lui. Şi, în clipa aceea, Calista înţelese că foamea aceea primordială care o copleşise prima dată când o sărutase nu fusese o simplă scânteie de pasiune trecătoare născută din nelinişte şi din exaltarea întu­necată adusă de pericol. Aceeaşi senzaţie o mistuia şi acum, mai intensă ca niciodată. Simţea că luase foc şi că în fiinţa ei exploda o energie strălucitoare, puternică şi ameţitoare.

In braţele lui Trent descoperea adevărata putere a pasiunii. Era un dar preţios, pe care renunţase de mult să spere că l-ar mai putea primi. Dar, chiar în timp ce se abandona senzaţiei febrile, înţelegea că putea fi şi un dar extrem de periculos, pentru că se putea transforma mult prea uşor în cenuşă.

Dar în noaptea aceasta era al ei, să îl savureze.Din tandru şi seducător, sărutul deveni întunecat şi

disperat în mai puţin de o fracţiune de secundă.Trent mârâi gutural, îi luă faţa în palme şi-şi smulse

gura de pe a ei. După aceea se uită în jos la ea cu ochii înfierbântaţi.

-T e vreau, zise el, pe un ton răguşit. Ba nu, am n evoie de tine. Spune-mi că mă vrei şi tu. Trebuie să te aud spunând asta.

Până când moartea ne va despărţi 203

-D a, zise ea şi se agăţă de umerii lui, ca să se stabili­zeze. Da, te vreau, Trent Hastings.

El îi dădu imediat drumul şi, fără să mai spună nimic altceva, se duse la uşă hotărât şi o încuie. Când se în­toarse, ea îi zâmbi şi deschise larg braţele.

Trent scoase un mârâit jos şi gutural, care putea fi interpretat ori ca un semn al disperării, ori ca un sunet de triumf. Sau poate era un amestec al celor două. îi desfăcu apoi cordonul halatului. Iar când ţesătura alu­necă, dezvelindu-i trupul, degetele lui se strânseră uşor pe sânul ei. Putea simţea fierbinţeala focului care ardea în el chiar şi prin materialul cămăşii de noapte.

Şi apoi adânci sărutul. Intensitatea intimităţii pe care o simţea o făcea să se simtă pierdută într-un vârtej de senzaţii. Abia dacă mai putea respira când el îşi dezlipi gura de a ei, ca să o sărute pe gât.

Simţea că întreaga lume se învârtea în jurul ei. Un moment avu senzaţia că urma a se prăbuşi, dar în clipa imediat următoare înţelese că se afla în siguranţă în bra­ţele puternice ale lui Trent, care o purtau prin cameră. Şi atunci o panică ciudată prinse contur în sufletul ei. Era absolut tulburător să fie ridicată de la podea astfel.

II apucă strâns de gulerul cămăşii. Teama aceea veche care-i bântuise obsesiv visele timp de mulţi ani - teama faptului că ştia că ea şi Andrew erau singuri pe lume şi că numai ea îl putea proteja pe fratele ei - se topea cum­va în realitatea senzaţiei fizice de a fi sedusă.

Dar apoi simţi puterea braţelor lui şi înţelese că nu avea să o lase niciodată să cadă.

O duse spre birou şi o aşeză pe el, cu picioarele atâr- nându-i peste marginea de lemn. Trent îi descheie pe rând toţi nasturii din partea din faţă a cămăşii de noap­te. Jşi făcu loc între genunchii ei şi o sărută din nou.

Ii tremurară un pic degetele când descheie nasturii halatului lui Trent. Şi apoi îşi alunecă uşor palma pe sub material şi răsuflarea i se tăie imediat când simţi pielea aspră şi crestată care-i acoperea umărul stâng.

Era gol de la talie în sus, iar în rest avea o pereche de pantaloni largi, pe care bărbaţii îi purtau pe post de pijama. Putea vedea conturul clar al erecţiei lui rigide

împingându-se în material. Imaginea aceea o făcu să în­cremenească o clipă.

Trent îşi dezlipi gura de a ei. în ochii lui se jucau umbre.

-A r fi trebuit să te previn, zise el.Vocea lui era răguşită de la emoţie şi de la încercarea

de a ascunde ceea ce simţea.- în legătură cu ce? întrebă ea.- Cicatricile nu se limitează doar la faţa mea.Calista îşi puse hotărâtă mâna pe pielea rigidă a umă­

rului său.- Ceea ce mă şochează nu e felul cum arată şi cum se

simt cicatricile tale, zise ea, ci faptul că ştiu că ai îndurat foarte multă durere atunci când te-ai ales cu ele. Eudora mi-a spus că Bristow te-a stropit cu acid - acid menit să-i distrugă ei faţa.

Trent inspiră adânc, după care expiră prelung, de parcă tocmai i se luase de pe umeri o povară grea.

- S-a întâmplat cu mult timp în urmă, zise el. Singu­rul lucru care mă interesează în noaptea asta e dacă eşti sau nu atât de dezgustată de vederea cicatricilor mele încât nu îmi poţi permite să fac dragoste cu tine.

-N u e nimic dezgustător sau respingător la tine. Dimpotrivă. Eşti cel mai frumos bărbat pe care l-am cunoscut vreodată. Riscă apoi şi afişă un zâmbet mic, pe care spera ca el să îl considere erotic. Şi te asigur că am cunoscut mulţi bărbaţi, prin prisma afacerii melev

Trent ignoră încercarea ei firavă de a face o glumă. în schimb, o privea cu o seriozitate care o tulbura.

- Dar l-ai mai iubit pe vreunul din ceilalţi domni? în­trebă el.

-N u .- Mă bucur.O sărută apoi, şi ea se pomeni încă o dată pierdută în

mrejele pasiunii.Abia dacă îşi dădu seama când el îi ridică peste ge­

nunchi tivul cămăşii de noapte. Dar faptul că îi simţi mâna caldă pe interiorul coapsei îi trimise fiori prin tot corpul. încremeni şi i se tăie răsuflarea. De fapt, simţea cum se strângea totul în interiorul ei. în adâncul fiinţei

204 Amanda Quick

Până când moartea ne va despărţi 205

sale clocotea o tensiune care nu semăna cu nici o alta pe care o simţise vreodată.

Gura lui Trent se mută pe gâtul ei.- Pielea ta e atât de fină. Mi-aş putea petrece tot restul

nopţii numai atingându-te.- Cred că mi-ar plăcea asta foarte mult, zise ea, cu glas

tremurat. îmi place cum îţi simt mâinile pe mine.Un geamăt gutural se frânse din gâtul său, după care

atingerea lui deveni şi mai intimă. Se simţi dintr-odată ruşinată când îşi dădu seama că era din ce în ce mai udă. în momentul acela, mâna lui Trent era alunecoasă şi umedă - din cauza ei. Se zvârcoli neliniştită, lăsându-se la mila unei mari confuzii a simţurilor. îşi dorea mai mult. Avea nevoie de mai mult. Doar că încă nu ştia la ce anume râvnea de fapt.

El îşi mişcă mâna, şi ei i se întretăie din nou răsufla­rea. îl apucă strâns de umeri, aproape disperată. Ce se întâmpla cu ea?

-Trent. Trent,- Termină pentru mine, îi şopti el.- Nu înţeleg.Abia mai respira.- Nu e nimic de înţeles. Doar lasă-te în voia plăcerii.

Vreau să ştiu că îţi pot oferi asta.Pătrunse apoi mai adânc şi îşi strecură degetele în

interiorul ei. Calista aproape că ţipă. Şi probabil chiar ar fi făcut-o dacă şi-ar fi putut recăpăta răsuflarea. Se încordă instinctiv în jurul lui, căutând o scăpare din tensiunea aceea imposibil de suportat.

Era ca şi când ar fi întins tot mai mult coarda unui arc, până când ameninţa să pocnească. Iar când veni eli­berarea, se simţi copleşită de un val de senzaţii. Era atât de pierdută în minunea momentului, că mai era doar vag conştientă de faptul că el îşi desfăcuse pantalonii de pijama şi se eliberase.

O prinse apoi de glezne şi îi încolăci picioarele în jurul taliei lui.

-Ţine-mă bine, zise el.Era în acelaşi timp o poruncă şi o rugăminte.

206 Amanda Quick

Calista se supuse imediat, pentru că nu îşi dorea ni­mic mai mult în clipa aceea. Şi-ar fi dorit ca momentul acela să dureze la infinit. îşi încolăci strâns picioarele în jurul taliei lui şi-l apucă de umeri cu toată puterea.

O pătrunse adânc şi tare, dintr-o singură mişcare scurtă. O durere ascuţită şi neaşteptată îi săgetă corpul, trezind-o la realitate.

Trent încremeni.- Calista.- E în regulă, reuşi ea să rostească, după care îl strân­

se şi mai tare între coapse. E totul bine.Trent şovăi o clipă, dar, văzând că ea nu-i dădea dru­

mul, începu să se mişte în ea. La început lent, adânc şi prudent. Apoi mai tare.

Ea încă încerca să se obişnuiască cu senzaţia de a fi atât de deschisă şi de cotropită, când Trent se opri brusc. îi simţea muşchii umerilor ca pe nişte bucăţi de fier sub mâinile ei.

Cu un efort supraomenesc de voinţă, se retrase uşor din trupul ei, scoase o batistă din buzunar şi îşi vărsă sămânţa în pânza de muselină.

Se abandonă eliberării lui cu un geamăt abia înăbuşit.

Când termină, strânse în pumn batista udă şi cu cea­laltă mână se sprijini pe birou lângă coapsa ei. Se înălţa deasupra ei, aproape ameninţător.

- Calista, zise el.Ea nu îndrăznea să se mişte. Nu putea să se mişte.în ochii lui încă se întrezărea flacăra pasiunii

consumate.- Calista, repetă el. Ar fi trebuit să-mi spui.- A fost decizia mea, zise ea. Să nu uiţi asta niciodată.El inspiră adânc, aproape cutremurându-se.- Pot să spun că mă bucur că ai ales noaptea asta ca

să iei decizia?Ea zâmbi.- Da, poţi.O sărută scurt şi aproape neglijent pe frunte, după

care se duse la cel mai apropiat fotoliu şi se prăbuşi în el.

Până când moartea ne va despărţi 207

Acum, că pasiunea şi încordarea se domoliseră, se simţea copleşită de un sentiment de stânjeneală. Nu avea nici cea mai vagă idee cum ar trebui să se comporte o femeie de lume întro asemenea situaţie. Bunica sa nu-i oferise niciodată vreun sfat pentru astfel de circum­stanţe delicate. Pe de altă parte, cu siguranţă bunica ei ar fi fost oripilată de cele întâmplate.

Sări jos de pe birou. Dar genunchii ei se dovediră nesiguri. întinse mâna ca să îşi recapete echilibrul şi dă­râmă accidental un teanc de dosare. Notiţele ei detaliate zăceau pe covor, împrăştiate. Le ignoră ca să-şi strângă halatul în jurul corpului şi să lege cordonul.

Trent o privea atent, ca şi când nu şi-ar fi putut des­prinde privirea de la ea. Calista inspiră adânc şi se stră­dui să-şi recapete stăpânirea de sine.

- Eşti sigură că eşti bine? o întrebă el.Nu ştia ce anume se aşteptase să audă de la el. Dar

cu siguranţă nu întrebarea aceea. Şi apoi constată, ulu­ită, că undeva, în adâncul ^sufletului, sperase ca el să-i declare iubirea lui eternă. îşi aminti apoi că abia dacă se cunoşteau de fapt. Iar asta făcea întreaga chestiune cu atât mai scandaloasă.

Se gândi totuşi că ar fi putut spune totuşi ceva un pic mai romantic. Sau măcar politicos. Sau că ar fi putut să-i arate intr-un fel sau altul că îi plăcuse. Era scriitor, la urma urmei. Se presupunea că avea o anumită uşurinţă în exprimare.

Pe de altă parte, nu fusese tocmai în cea mai bună formă nici când scrisese despre sentimentele pe care le avea Clive Stone faţă de misterioasa Wilhelmina Preston.

-N orm al că sunt bine, răspunse ea. De ce nu aş fi?Se ghemui pe covor şi începu să strângă hârtiile şi

dosarele.- Calista?Se ridică din fotoliu, veni lângă ea şi se lăsă într-un

genunchi. Dădu să o ajute să adune dosarele.- Nu, zise ea, mai tăios decât intenţionase.Trent se uită la ea, cu sprâncenele uşor ridicate.- încercam să te ajut.

208 Amanda Quick

- Ştiu. Acum era deja furioasă pe sine pentru reacţia aceea nemeritat de mânioasă. Dar e mai rapid dacă mă ocup eu. îmi recunosc mai uşor notiţele.

- Cum doreşti.Se lăsă pe călcâie şi o privi adunând foile.-Calista, repetă el. îmi pare rău. Nu m-am gândit

niciodată că ar putea să fie prima ta experienţă de genul acesta. Iţi jur că n-am vrut să te rănesc.

Ea îi aruncă un zâmbet, care spera să fie la fel de stră­lucitor precum intenţionase.

-N-ai de ce să-ţi ceri scuze, domnule. Dar trebuie să recunosc că sunt foarte curioasă într-o privinţă şi că m-aş bucura dacă mi-ai putea oferi o explicaţie.

- în ce privinţă?Se opri din adunatul hârtiilor şi se aşeză pe o parte pe

covor, cu picioarele ghemuite lângă ea.- Vrei să-mi spui mai multe despre cum ai dobândit

cicatricile acelea? Eudora mi-a zis foarte puţin. Ştiu că nu e tocmai treaba mea, dar ţinând cont de faptul că tu ştii aşa multe dintre secretele mele...

-Sim ţi că ai dreptul să afli şi tu câteva dintre ale mele. Trent încuviinţă din cap şi se ridică. Şi ai perfectă dreptate. Traversă încăperea, luă sticla de coniac şi tur­nă un pic într-un pahar. Una peste alta, nu-i cine ştie ce mare secret, dar de obicei nu vorbim despre asta în afara familiei.

- înţeleg. Iartă-mi, te rog, indiscreţia!El luă o înghiţitură de coniac şi se uită spre ea.-U neori cred că adevărata problemă e că nu discu­

tăm despre asta nici în interiorul familiei. Dar ştii şi tu cum e cu secretele de familie.

capitolul 43

Trent se hotărî să-i spună adevărul. Sau măcar partea despre care întrebase. Se gândea că îi datora măcar atât. Şi avea să-i ofere asta, de vreme ce părea să fie singurul lucrul pe care-1 voia de la el în noaptea aceea.

Până când moartea ne va despărţi 209

Doar că în clipa aceea înţelese şi că i-ar fi dat absolut orice i-ar fi cerut.

O senzaţie stranie de recunoaştere - de înţelegere - trecu prin el, întretăindu-i răsuflarea. Nu aşa se simţea dorinţa sexuală. Dorinţa carnală apărea repede şi în forţă şi apoi dispărea la fel de repede, pentru că nu exista nimic care să o facă să persiste. Asta era ceva mai mult. Ceva mai profund. Ceva ce i se părea atem­poral. Inevitabil.

Era genul de sentiment puternic care putea schimba complet cursul vieţii unui om. Sau care îi putea pecetlui sfârşitul.

Imaginea Calistei ghemuită pe covor, răvăşită şi ulu­ită de ceea ce tocmai se întâmplase între ei, deschise o poartă undeva în adâncul sufletului lui. I se arăta o nouă cale. Una pe care presupusese de mult că nu avea să o mai descopere vreodată.

In acelaşi timp, gândul că poate ea regreta interludiul lor pasional îi inunda întreaga fiinţă cu o spaimă care nu se asemăna cu nimic din ce mai trăise vreodată.

Lăsă fierbinţeala coniacului să-l încălzească, în timp ce căuta o modalitate de a începe povestea.

- Ţi-am spus că Bristow, al doilea soţ al mamei mele, nu a mai rămas la conacul nostru provincial pentru în­mormântarea ei, zise el. S-a dus direct la Londra şi a stat acolo câteva luni. Dar în cele din urmă s-a întors în orăşelul în care locuiam eu, Eudora şi Harry.

- De ce s-a întors?- A reuşit să piardă la jocurile de noroc aproape toată

moştenirea mamei mele. Şi s-a pomenit înglodat până-n gât în datorii la un om foarte periculos.

- La domnul Pell, şeful interlopilor?-N u . La unul dintre rivalii lui în afaceri. Eu nu

eram acasă în ziua în care a apărut Bristow la conac. Mă dusesem în oraş să mă uit pe la librăria locală. Când am ajuns acasă, menajera era absolut panicată. Bristow intrase cu forţa în casă. Era la etaj, în laboratorul frate­lui meu, şi urla la Eudora.

-M i-a zis că avea un temperament înspăimântător, şopti Calista.

210 Amanda Quick

- Bristow urla la ea şi insista să-şi facă bagajul şi să-l în­soţească înapoi la Londra. I-am spus menajerei să-l che­me pe Tom, grădinarul nostru. Apoi am urcat scările şi m-am dus în laborator. Bristow era în plină criză de furie. Din toate ţipetele lui, am înţeles că o promisese pe Eudora unui interlop pe nume Jenner.

Calista rămase cu gura căscată de şoc.- Poftim?-Jenner deţinea unul dintre localurile de jocuri de

noroc unde Bristow pierduse foarte mulţi bani.- Tatăl tău vitreg voia s-o folosească pe Eudora ca să-şi

plătească datoriile?-Jenner era unul dintre bărbaţii ăia cărora le plăceau

fetele tinere şi nevinovate. Erau suficiente astfel de fete şi în Londra, desigur, dar majoritatea victimelor lui pro­veneau din mahalale. Şi în mod evident i-a surâs gândul de a obţine ca amantă o domnişoară respectabilă, de obârşie nobilă.

- Biata Eudora! Probabil a fost înspăimântată.-C ân d s-ar fi săturat de ea, Jenner ar fi pus-o să lu­

creze ca prostituată intr-unui dintre bordelurile pe care le conducea. In ziua aceea, în laboratorul lui Harry, Eudora nu a înţeles pe deplin gravitatea sorţii pe care i-o plănuise Bristow, dar ştia suficient de multe despre el încât să fie îngrozită. Când am intrat în laborator, am văzut că o înghesuise lângă un perete. Şi ţinea în mână o sticlă de acid pe care o luase de pe masa de lucru a lui Harry.

- Oh, Doamne sfinte!- Bristow ameninţa să-i arunce acidul în faţă Eudorei

dacă ea continua să îl sfideze. Harry se afla şi el în came­ră. II implora pe Bristow să n-o facă şi s-o lase în pace.

Calista se ridică îngrozită, strângând în mână câ­teva dosare.

- Şi ce-ai făcut?- Când m-a văzut în pragul uşii, Bristow mi-a poruncit

să plec. M-a ameninţat că o să arunce cu acid în Eudora dacă mai făceam chiar şi un pas să mă apropii de el.

- A folosit-o ca ostatică?

Până când moartea ne va despărţi 211

-Acesta era planul lui, dar începuse deja să intre în panică. Noi trei îl înconjuram din trei părţi diferite ale camerei, şi nu putea să fie atent la toţi trei în acelaşi timp. In plus, de mine îi era cel mai frică.

- Da, normal. Pentru că erai cel mai mare.- I-am spus că o să-i dau un inel de familie, pe care

mi-1 lăsase moştenire bunicul meu. I-am explicat că valo­ra foarte mult, mai mult decât suficient ca să-şi plătească datoriile de la jocurile de noroc. Bristow nu m-a crezut. Cel puţin nu la început, aşa că i l-am descris în detaliu.0 piatră mare de rubin, în montură de aur, încadrată de diamante şi safire.

- Probabil valora o avere, zise Calista.- Bristow a fost suspicios, desigur. Mi-a zis că mama

nu i-a menţionat niciodată nimic despre un inel atât de valoros. Aşa că i-am explicat că n-a făcut-o pentru că era moştenirea mea şi pentru că probabil s-a temut mereu că el l-ar fi vândut imediat dacă ar fi ajuns în mâna lui. I-am spus că inelul era ascuns într-un sertar secret din dulapul cu curiozităţi1 al bunicului meu.

- Şi unde era dulapul?- Se afla în colţul laboratorului. Şi apoi Bristow mi-a

poruncit să scot inelul şi să i-1 arăt. M-am dus la dulap, am deschis unul din sertare şi am scos o cutiuţă.

-Ş i ce s-a întâmplat? întrebă Calista, captivată de poveste.

- Bristow a fost extrem de încântat când a văzut cutiu­ţa. Mi-a poruncit s-o aşez pe una dintre mesele de lucru. Dar eu m-am dus, în schimb, în faţa ferestrei deschise. L-am ameninţat că o să arunc inelul în acelaşi iaz în care a înecat-o pe mama dacă nu-i dădea drumul Eudorei.

- Şi te-a crezut?-E ra deja disperat să pună mâna pe inel. Şi i-am

mai subliniat şi că îi va fi fost foarte dificil s-o târas­că pe Eudora la Londra ţinând sticla aia de acid. Am fost de acord să-i dau inelul în schimbul Eudorei. Era

1 Cunoscut şi ca „dulap cu minune" sau „camera curiozităţilor", era u n loc ce găzduia co lecţii de obiecte a căror provenienţă nu fusese în că d escop erită. D atează d in Europa Renascentistă, (n.tr.)

212 Amanda Quick

disperat, aşa că a acceptat târgul. Am lăsat cutiuţa pe o masă de lucru. încă ţinea sticluţa intr-o mână, aşa că a fost obligat să-i dea drumul Eudorei ca să poată lua cutia. Imediat cum a eliberat-o, i-am spus să fugă, şi ea a luat-o la goană pe coridor. Bristow a fost furios. Doar că de data asta mânia lui era direcţionată spre mine, pentru că îl păcălisem.

- Şi atunci a aruncat cu acid în tine?- Deschisese deja cutia şi văzuse că era goală.Calista făcu ochii cât cepele.-A i mers la cacealma?- I-am spus o poveste, Calista. Oamenii te vor urma

până la capătul pământului dacă le spui o poveste pe care sunt disperaţi să o creadă. La drept vorbind, mi se pare incredibil cât de creduli pot fi până şi cei mai sceptici oameni dacă vor să creadă ceva.

- Deci n-a existat niciodată vreun inel?- Dacă aş fi avut un astfel de inel, l-aş fi vândut şi aş

fi investit imediat profiturile după înmormântarea ma­mei, pentru că Bristow risipise averea familiei. Nu, n-a existat nici un inel.

- A fost o idee genială din partea ta, Trent.-A i uitat că îmi câştig traiul scriind cărţi de ficţiune?

Am fost mereu destul de bun la a inventa poveşti.-D ar în momentul acela ai plătit un preţ foarte

mare.- Am făcut singurul lucru care mi-a venit în minte în

circumstanţele alea.-D a , desigur, zise Calista. Trebuia să o protejezi pe

Eudora.„înţelege", se gândi atunci Trent. Dar sigur că înţele­

gea. Doar avea şi ea un frate pe care dorea să-l protejeze cu orice preţ.

-A m reuşit să mă întorc un pic într-o parte şi să-mi acopăr ochii cu braţul, continuă el. Se uită apoi în jos la cicatricile pe care le avea pe mână. Era o zi foarte căl­duroasă. în drumul lung spre casă, îmi scosesem haina, îmi descheiasem cămaşa şi îmi suflecasem mânecile. Nu că materialul mi-ar fi oferit prea multă protecţie. Acidul mi-a găurit cămaşa în câteva locuri.

Până când moartea ne va despărţi 213

- Şi apoi ce s-a întâmplat?- Apoi a apărut Tom, grădinarul. Era înarmat cu o

lopată zdravănă. Şi Bristow era neînarmat, de vreme ce golise deja sticluţa de acid. Aşa că a fugit spre uşă, urlând la grădinar să se dea la o parte din calea lui. Şi i-am zis lui Tom să-l lase pe nemernic să plece.

- Pentru că nu puteai permite ca Tom să fie arestat pentru atacul asupra lui.

Trent se gândi încă o dată că înţelegea mult prea bine.

- Harry m-a stropit cu găleţile de apă pe care le ţinea la îndemână, în caz că se pornea vreun incendiu de la vreunul dintre experimentele lui. A fost un haos de ne- descris în clipele alea. Şi, când s-au mai liniştit în sfârşit lucrurile, Bristow dispăruse. Am aflat mai târziu că a luat trenul spre Londra în aceeaşi zi.

- Eudora mi-a spus că Bristow a murit la scurt timp după aceea. A zis că a fost răpus de febră.

Trent se gândi că aceea era partea cea mai compli­cată a poveştii. Mai luă o gură de coniac, ca să-şi ofere un răgaz de gândire. Nu spusese întreaga poveste decât unui singur om - lui Jonathan Pell. Şi până în clipa aceea el şi Pell erau singurii care cunoşteau adevăratul deznodământ.

- Mi-am dat seama că, după ce avea să-şi revină după evenimentele de la conac, Bristow nu urma să se lase pă­gubaş până nu ar fi scăpat de mine definitiv. Eudora era singura lui speranţă de a scăpa de Jenner. Şi mai ştiam şi că probabil nu avea prea mult timp la dispoziţie. Jenner nu era un om răbdător.

- Te-ai dus să-l cauţi pe Bristow, nu-i aşa?- De îndată ce mi s-au vindecat parţial rănile. Doar

că Bristow se dăduse la fund în Londra. Nu de mine se temea, ci de omul căruia îi datora bani.

- Şi ce ai făcut?- M-am dus pe la diverse localuri de jocuri de noroc

şi am început să pun întrebări. La vremea aceea, Jona­than Pell era un interlop în plină ascensiune. Cred că la început a fost doar curios şi poate un pic amuzat de hotărârea mea. Mi-a zis că, dacă decidea să mă ajute,

sprij inul lu i avea să vină cu un preţ. A zis că totul are mereu un preţ.

- Şi tu ai fost de acord să-l plăteşti.-D a.- Pell te-a ajutat să-l găseşti pe Bristow?- Da, m-a ajutat. Dar soarta îşi spusese deja cuvântul.

Când i-am dat în sfârşit de urmă, Bristow era singur şi pe moarte, din cauza febrei. Avea halucinaţii, dar tot m-a recunoscut. M-a implorat să-i plătesc un doctor. Mulţi ani mai târziu, Harry mi-a spus că era foarte puţin probabil ca un doctor să-l fi putut salva.

- Dar nu asta e ideea, nu?-N u . Aş fi putut proceda într-o mie de feluri. I-aş

fi putut cumpăra laudanum sau orice alt medicament care să-i uşureze suferinţa. Aş fi putut plăti o infirmieră să aibă grijă de el. Dar am plecat şi l-am lăsat acolo, Calista. Trei zile mai târziu, i-au scos cadavrul din râu. Evident, reuşise cumva să se târască la capătul pontonu­lui, în starea aia delirantă. Ori a sărit, ori a căzut în apă. Nu vom şti niciodată şi nici nu pot spune că îmi pasă în mod special.

- Mă bucur foarte mult că nu ai fost obligat să-l ucizi, zise Calista. îmi dau seama că ai fi făcut-o ca să îţi pro­tejezi familia şi înţeleg. Dar mă bucur că nu trebuie să porţi cu tine o asemenea povară.

în birou, totul era neclintit. Trent se temea să între­rupă acea stare, dar trebuia să ştie. Trebuia să-i pună întrebarea.

-Serios? zise el. Chiar înţelegi? Am depăşit o limi­tă morală, Calista. L-am lăsat pe Bristow să moară. Şi l-aş fi omorât cu mâna mea dacă nu l-aş fi găsit deja pe moarte.

Ea făcu câţiva paşi spre el.-îm i dau seama că te bântuie ceea ce a trebuit să

faci şi gândul a ceea ce ai fi făcut dacă lucrurile ar fi stat altfel, zise ea. îmi pare foarte rău că a trebuit să te con­frunţi cu acea parte a firii tale. înţeleg că probabil este foarte dificil să trăieşti ştiind un astfel de adevăr despre tine, dar ai jelit deja suficient timp moartea inocenţei

214 Amanda Quick

tale pierdute. A venit momentul să continui să îţi tră­ieşti viaţa.

Trent se uita la ea, uimit de acea constatare.-C rezi că asta am făcut în tot timpul acesta? Că

am jelit pentru adevărul pe care l-am descoperit des­pre mine?

-C u siguranţă aşa pare, răspunse ea, după care se aplecă să mai adune câteva dosare şi pagini de notiţe. Dar ţi-aş sugera să îţi acorzi mai mult credit, domnule. Eşti un om de onoare, care a fost dispus să se sacrifice pe sine pentru cei care depindeau de el. Eu respect asta. Şi cred că ar trebui să respecţi şi tu acest lucru.

- Calista, în legătură cu ce s-a întâmplat în noaptea asta... şi cu inocenţa ta...

-T e asigur că nu mai sunt inocentă de mult. îşi în­dreptă spatele şi puse dosarele pe birou. Nici o femeie care e nevoită să-şi câştige singură existenţa pe lumea asta nu îşi poate păstra iluziile. Şi asta înseamnă inocen­ţă, nu crezi? Să trăieşti cu iluzii.

-S e pare că suntem amândoi destul de încercaţi de viaţă.

Ea afişă atunci un zâmbet pieziş.-Suntem, intr-adevăr. Şi nici nu suntem singurii.

Te asigur că fiecare guvernantă şi fiecare însoţitoare plă­tită pe care am cunoscut-o vreodată e la fel de realistă. Se opri o clipă din vorbit şi se uită la dosarele pe care le ţinea în mână. Guvernantele! Da, desigur!

- Despre ce vorbim acum?-Guvernantele de la Grant Agency, cele ucise. în­

tinse dosarele pe birou şi începu să frunzărească prin teanc. Cele trei femei despre care doamna Grant a spus că au fost înmormântate în sicrie moderne, prevă­zute cu sisteme de siguranţă.

- Ce cauţi?-N ici una dintre ele nu a fost clienta agenţiei mele.

După cum am menţionat, am avut cliente două guver­nante de la Grant Agency şi amândouă s-au căsătorit cu bine. Şi parcă îmi amintesc că una din ele mi-a spus că a trimis Ia mine o altă femeie de la agenţie. Dar femeia aceea n-a venit niciodată la un interviu.

Până când moartea ne va despărţi 215

216 Amanda Quick

- Şi de ce ar fi important asta?- Nu ştiu. Dar e ceva ce nu-mi dă pace. Stai! Parcă îmi

amintesc vag că i-am notat numele pe undeva.Calista se aşeză apoi la birou şi deschise dosarele.

Trent se aşeză pe colţul biroului şi o privi frunzărind cu mare atenţie printre notiţe.

- Da. Se opri asupra unei pagini şi citi repede. L-am găsit. Virginia Shipley!

Rostise numele acela de parcă el ar fi trebuit să-l recunoască.

-T o t nu înţe... Dar se opri brusc. Secretara de la Grant Agency?

- Nu aşa o chema? Shipley?- Da, aşa cred, dar ce înseamnă asta? întrebă el.- Mă gândesc acum că Nestor Kettering a fost foarte

precaut în alegerea victimelor. Cele trei femei care au murit aveau câteva lucruri în comun.

-Toate erau tinere, singure pe lume şi lucrau ca gu­vernante la Grant Agency. Şi ce-i cu asta?

- Gândeşte-te puţin, Trent! Cum făcea Nestor ca să-şi aleagă victimele? Pe cont propriu, nu ar fi avut cum să ştie care dintre femei erau tinere, singure şi atrăgătoare. Şi totuşi, a reuşit cumva să găsească la Grant Agency trei doamne cu aceleaşi caracteristici. Şi abia după moartea lor a început să îmi trimită mie flori.

Era ca şi când un văl i se luase de pe ochi şi i se des­chisese mintea. Înţelegea în sfârşit.

-Crezi că a avut acces la dosarele angajatelor de la Grant Agency, nu-i aşa? zise el. Cineva i-a permis să-şi aleagă victimele.

- Cine ar avea acces la dosarele acelea mai uşor decât o secretară?

capitolul 44

- Mă tem că domnişoara Shipley nu a venit la birou astăzi, zise doamna Grant, bătând nervoasă cu degetul în masa de lucru. Nici măcar nu s-a obosit să-mi trimită un bilet prin care să-şi explice absenţa. Nu pot decât

Până când moartea ne va despărţi 217

să presupun să s-a îmbolnăvit peste noapte. A părut me­reu foarte sănătoasă, dar n-ai niciodată de unde să ştii, nu-i aşa?

- Nu, aprobă Calista. Dar e foarte important să vor­bim cu ea. Ne-aţi putea da adresa ei?

-D e ce? întrebă doamna Grant şi se uită la Trent, vădit suspicioasă. Aveţi de gând să o puneţi pe domni­şoara Shipley în noua carte în locul meu?

-N u mi-ar trece prin minte aşa ceva, spuse Trent. Dar este necesar să vorbesc cu ea ca să-mi confirme câ­teva lucruri. V-aş rămâne foarte recunoscător dacă aţi fi atât de amabilă să-mi daţi adresa ei.

- Ce lucruri vreţi să vă confirme? Poate vă pot ajuta eu.

-Foarte bine, zise Trent. Printre altele, am vrea să ştim dacă domnişoara Shipley cunoaşte un bărbat pe nume Nestor Kettering.

- N-am auzit niciodată de el. N-am nici un client pe nume Kettering. Dar de ce l-ar cunoaşte domnişoara Shipley şi de ce ar fi asta important pentru dumneata?

Calista hotărî atunci că era momentul să preia frâiele situaţiei.

-Daţi-mi voie să mă exprim altfel, doamnă Grant, zise ea. Avem toate motivele să credem că Nestor Ket- tering este un om foarte periculos. Credem că e posibil să fie responsabil pentru moartea mai multor femei. Şi, dacă este adevărat, s-ar putea ca domnişoara Shipley să fie în mare pericol.

Doamna Grant se uita la ea uimită.- Vorbiţi serios. Se întoarse apoi spre Trent. Asta nu

face parte din cercetările dumitale pentru o nouă carte, nu-i aşa, domnule?

- Din păcate, suntem sincer îngrijoraţi pentru dom­nişoara Shipley, zise el.

Doamna Grant nu părea prea dornică să coopereze, dar nu încăpea îndoială că era tulburată.

- O să vă dau adresa, zise ea. Domnişoara Shipley s-a mutat de curând intr-un cartier foarte bun. A zis ceva cum că ar fi primit o moştenire de la o rudă îndepărta­tă. Mi-a fost teamă că o să-şi dea demisia cât de curând.

218 Amanda Quick

Mi-a lăsat impresia că nu mai are nevoie de venitul pe care-1 câştigă din funcţia pe care o deţine la agenţia mea. în mod evident, soarta i-a surâs.

capitolul 45

Douăzeci de minute mai târziu, Trent se afla în mij­locul unui salon de zi micuţ, dar foarte frumos mobilat. Calista stătea vizavi de el. Se uitau amândoi în jos la ca­davrul Virginiei Shipley. Eşarfa scumpă de mătase care fusese folosită pentru a o sugruma se întindea pe covor dinspre gâtul ei vânăt.

-S e pare că soarta nu i-a zâmbit chiar deloc, zise Trent. Cineva a omorât-o.

-N estor Kettering, spuse Calista. Cu siguranţă a fost el.

- Poate, dar nu a murit la fel ca restul. Şi asta ridică semne de întrebare.

- Nu a considerat-o o p ra d ă la fel de demnă precum celelalte, aşa că nu şi-a urmat tiparul obişnuit, zise Calis­ta. A ucis-o ca să nu ne spună nouă nimic.

-C eea ce înseamnă că ştia ceva care ne-ar fi putut conduce la el.

-Acelaşi motiv pentru care a fost ucisă şi doamna Fulton, proprietara magazinului de obiecte funerare.

- Poate, zise Trent îngândurat şi ieşi pe hol. Hai să aruncăm o privire pe aici înainte să trimit după poliţie! Poate găsim ceva care să facă legătura între domnişoara Shipley şi criminalul ei.

- O să caut eu în dormitor, zise Calista. Unei femei îi e mai uşor să observe ceva nelalocul lui în dormitorul altei femei.

- Eu mă ocup de camerele de la parter, spuse Trent.Continuă în josul coridorului, îndreptându-se spre

salonul de mese şi bucătărie. Calista îşi adună fustele şi se grăbi în sus pe scara îngustă.

Se opri la uşa primului dormitor şi aruncă o privire înăuntru. La fereastră se afla un birou micuţ de scris. Uşa garderobei era larg deschisă, ca şi când domnişoara

Până când moartea ne va despărţi 219

Shipley ar fi fost întreruptă de cineva chiar în timp ce se pregătea de culcare. Meşa de păr impresionantă pe care o purtase când o cunoscuseră la Grant Agency şi acele de păr lungi şi rezistente, folosite pentru coafură, erau aranjate ordonat pe măsuţa de toaletă.

Pe masă se afla o oglindă mare, care părea scumpă. Setul, format din pieptăn şi o perie de păr, era placat cu argint. Şi mai era acolo şi o cutiuţă de bijuterii, care stătea aşezată la loc de cinste.

„Domnişoara Shipley se descurca destul de bine din- tr-un salariu de secretară*1, cugetă Calista.

îşi aminti apoi că majoritatea femeilor aveau tendin­ţa să ţină lucrurile pe care le preţuiau cel mai mult în cutiuţele de bijuterii. Se apropie de măsuţa de toaletă.

Tocmai voia să deschidă capacul cutiei, când apăru un bărbat în oglindă. Ţinea un pistol în mână.

Dădu să fugă, instinctiv, şi deschise gura ca să ţipe să-l avertizeze pe Trent, dar străinul o prinse înainte să apuce să rostească chiar şi un singur sunet.

îşi lipi o mână mare peste buzele ei şi o trase în spa­te cu forţă, lipind-o de pieptul lui. Ochii lui îi întâl­niră pe ai ei în oglindă, şi înţelese că ar putea-o ucide într-o clipă.

-S ă n-aud nimic, zise bărbatul. Am omorât deja o femeie incomodă azi. Nu mă deranjează să mai reduc la tăcere una.

capitolul 46

Putea auzi paşii lui Trent pe scară.- Calista? strigă el.Ea se zbătu în strânsoarea străinului, încercând să

facă suficient zgomot cât să-l avertizeze pe Trent. Dar torţionarul ei o smuci de lângă măsuţa de toaletă şi o întoarse, astfel încât să se afle amândoi cu faţa spre uşa dormitorului.

Apăru apoi Trent, ţinând bastonul cu nonşalanţă.- încă un pas, şi te împuşc pe tine mai întâi şi apoi o

omor pe femeie, zise ucigaşul.

220 Amanda Quick

- Am înţeles, spuse Trent.Omul luă mâna de pe gura Calistei şi strânse tare

braţul în jurul taliei ei, imobilizând-o la pieptul lui, ca să se asigure că nu avea cum să scape.

-T u trebuie să fii Hastings, zise el. Şi presupun că femeia asta enervantă este domnişoara Langley. Ştiam că Shipley o să reprezinte o problemă mai devre­me sau mai târziu, dar speram să mă ocup de ea înainte să mă incomodeze.

-A i ajuns prea târziu, Birch, spuse Trent.Chiar dacă spaima îi făcea inima să îi bată cu o viteză

ameţitoare, Calista putu simţi cum un fior de panică îi traversă trupul omului care o ţinea prizonieră.

- De unde ştii cum mă cheamă? ceru să ştie Birch.- Ei bine, am ales următoarea variantă logică, de vre­

me ce e evident că nu eşti Kettering. Oricum, întâmpla­rea face ca mai mulţi oameni să ştie că eu şi domnişoara Langley am venit astăzi aici ca să vorbim cu domnişoa­ra Shipley.

- Mă temeam de asta. Voi doi aţi reuşit să stricaţi o afacere foarte profitabilă. A fost extrem de uşor să vând numele tinerelor guvernante unor oameni bogaţi şi bla­zaţi, cărora le place să seducă tinere nobile nevinovate fără să-şi mai bată capul cu pacostea de a avea de-a face cu taţi sau fraţi furioşi.

- Le-ai vândut pe tinerele alea? întrebă Trent.- Doar am oferit nume, adrese şi descrieri contra unui

onorariu modic. Mai departe, depindea numai de client să seducă marfa. Dar ai fi surprins să afli câtor bărbaţi bogaţi şi blazaţi le place fiorul vânătorii, atât timp cât ştiu că pot pleca nestingheriţi când se termină jocul. Şi chiar e mult prea uşor cu guvernantele! Prin pris­ma naturii muncii lor, trebuie să petreacă foarte mult timp singure. Duc copiii în parcuri şi la alte evenimente şi tind să îşi respecte rutina cu precizia unui ceasornic. Şi chiar nu-i deloc dificil să iniţiezi un flirt cu una dacă ştii unde să o găseşti.

- Şi le ştiai programul pentru că domnişoara Shipley te ţinea la curent cu tot, zise Calista.

Până când moartea ne va despărţi 221

-Shipley ţinea evidenţa mărfurilor şi a rutinei lor, da. Iar femeile o considerau o prietenă şi o confidentă.

- Şi ce se întâmpla cu ele după ce le vindeai clienţilor tăi? întrebă Trent.

-C in e ştie? îmi închipui că multe dintre ele au ajuns să trăiască pe străzi. Şi câteva dintre cele mai inteligente, precum Shipley, de exemplu, au reuşit cumva să ascun­dă perioadele în care au activat ca târfe şi şi-au găsit alte posturi de guvernante. Dar nu era treaba mea. Eu le garantam clienţilor mei doar că mărfurile erau tine­re, nobile şi singure pe lume. Restul depindea numai de ei.

-T u ai fost cel care le-a ucis pe cele trei guvernan­te? întrebă Trent, pe un ton aproape nonşalant, ca şi când răspunsul nu prezenta mai mult decât un inte­res trecător.

- De ce aş vrea să fac asta? Am câştigat foarte mulţi bani de pe urma femeilor ălora toante. Erau dornice să creadă că un domn bogat şi respectabil voia să se căsă­torească cu ele.

- Era o poveste pe care-şi doreau să o audă, zise Trent. Când ai făcut înţelegerea de afaceri cu domnişoara Shipley?

-E u şi Shipley ne-am cunoscut când lucra şi ea ca guvernantă. Era destul de frumoasă pe vremea aceea. Dar frumuseţea n-a durat. în cele din urmă, a început să lucreze ca secretară la Grant Agency şi, câţiva ani mai târziu, m-a abordat şi mi-a zis despre planul ei de afaceri. Cred că a avut impresia că, dacă devenea din nou im­portantă pentru mine, dacă era partenera mea de aface­re, aveam să încep să fiu atras din nou de ea.

-D ar atunci cine le-a ucis pe guvernante? întrebă Trent.

-Kettering, evident. Am început să-mi pun între­bări în privinţa lui după ce a fost răpusă şi a doua de o boală misterioasă. Când a murit şi a treia, mi-am dat seama că Kettering reprezenta o problemă. Tocmai mă pregăteam să-l informez că n-aveam să-i mai ofer nici un nume de pe lista guvernantelor de la Grant Agency. De­venise mult prea riscant. Dar cam în acelaşi timp a venit

222 Amanda Quick

el la mine şi m-a implorat să-l ajut să scape de nevastă-sa. Şi am văzut o ocazie bună în asta, pentru că aflasem de curând de afacerea extrem de interesantă a domnişoa­rei Langley.

- Domnişoara Shipley ţi-a spus despre agenţia mea de intermediere de întâlniri, nu-i aşa? întrebă Calista.

- Da. Şi trebuie să recunosc că am fost destul de amu­zat la început. Lucrăm amândoi în acelaşi domeniu, domnişoară Langley.

- Ba nu! Nicidecum, nemernicule!- începusem să mă gândesc la posibile variante de a-ţi

prelua afacerea, doar că încă nu găsisem o cale bună de a-mi atinge obiectivul.

- Până când ţi-ai dat seama că unul dintre clienţii tăi, Kettering, ar putea avea şanse să pună mâna pe dosarele mele, nu? întrebă Calista.

- îl cunoşteam pe Kettering deja de suficient timp ca să ştiu că te-a sedus cândva, domnişoară Langley.

- Nu m-a sedus!- Spune-i cum vrei. Kettering mi-a menţionat că la

un moment dat a fost pe punctul de a se căsători cu tine, doar că a descoperit că de fapt nu erai o moş­tenitoare bogată. Părea să creadă că a scăpat ca prin urechile acului.

- N-a fost singurul, afirmă Calista.- Ideea e că ştiam deja de relaţia ta cu Kettering, dar

nu înţelesesem natura exactă a afacerii tale şi nici nu intuisem ce potenţial avea până când Shipley nu mi-a subliniat toate avantajele. O listă lungă de femei sin­gure, dintre care majoritatea cu venituri respectabile. Mult mai valoroase decât nişte guvernante fără un ban în buzunar.

- Credeai că te poţi folosi de Nestor pentru a obţine acces la lista mea de cliente, zise Calista. Şi ai presupus că o să-l primesc imediat în viaţa mea.

-D in experienţa mea, femeile singure sunt de obi­cei dornice să-i acorde o a doua şansă unui bărbat, spuse Birch.

-A şa că ai făcut un târg cu Kettering, zise Trent. I-ai spus că, dacă poate obţine acces la lista de cliente

a domnişoarei Langley, o să-l ajuţi s-o facă să dispară pe soţia lui.

- O deducţie foarte perspicace, Hastings, mârâi Birch. Pe de altă parte, cred că era de aşteptat din partea unui scriitor specializat în proză poliţistă de ficţiune. Da, ăsta a fost planul, dar în mod evident lucrurile au mers prost.

- Şi acum încerci să-ţi închei toate socotelile rămase nerezolvate, zise Trent. Mai întâi a trebuit să scapi de domnişoara Shipley, pentru că putea face legătura între tine, guvernantele moarte şi afacerea pe care o conduci. Şi mă gândesc că Kettering este următorul pe lista ta, nu-i aşa?

- A fost până când tu şi domnişoara Langley aţi apă­rut aici, acasă la Shipley. Acum onoarea asta vă apar­ţine. Chiar ai devenit o mare pacoste, Hastings. Ar fi trebuit să te elimin pe tine primul.

Calista îl simţi pe Birch încordându-se în timp ce se pregătea să apese pe trăgaci. Avea braţele întinse de-o parte şi de alta a corpului. Deschise palma dreaptă, dezvăluind acul de păr lung şi rezistent cu dinţi ascuţiţi de metal pe care-1 ascunsese între faldurile fustei.

Trent îi întâlni privirea, şi ea îşi dădu seama că el îi intuise intenţia.

Nu mai putea ezita nici măcar o secundă. Birch avea să-l împuşte pe Trent. Strânse din dinţi şi ridică braţe­le cât putu de mult. împinse tare acul de păr în spate, sperând să împungă vârful metalic ascuţit în ochiul lui Birch sau măcar să-i distragă atenţia suficient cât să-i dea lui Trent ocazia să acţioneze.

Simţi dinţii metalici afundându-se în carne şi se gân­di că avea să i se facă rău.

Birch urlă de agonie şi furie. O împinse într-o parte instinctiv, atât de tare, încât ateriză pe podea. Auzi vuie­tul armei, însă Trent nu se prăbuşi. înţelese imediat că Birch ratase ţinta, din cauza panicii.

Trent sări în faţă, cu bastonul ridicat şi pregătit pen­tru o lovitură.

Până când moartea ne va despărţi 223

224 Amanda Quick

Birch se împletici înapoi, urlând de furie. Calista văzu atunci că acul de păr i se înfipsese în maxilar, nu în ochi. II privi smulgându-şi-1 din carne. Ţâşni sânge.

Şi apoi Trent îl atacă, legănând bastonul într-o arcuire sălbatică, lovindu-1 tare în braţ. Calista auzi sunetul de os sfărâmându-se. Revolverul căzu cu zgomot la podea.

Birch urlă încă o dată şi fugi spre uşă.Dar Trent era chiar în spatele lui. Ambii bărbaţi dispă-

rură pe coridor. Răsună încă un urlet de panică. „Birch“, se gândi Calista. „Nu Trent.“

Strigătul fu urmat de o succesiune de bubuituri grele pe scară. Calista se grăbi să se ridice, îşi adună fustele şi fugi pe hol.

- Ţrent! strigă ea.Stătea în capătul scărilor. Era teafăr. Fugi intr-acolo

şi se opri lângă el.- Eşti bine? o întrebă el.- Da, răspunse ea. Dar tu?- Da, zise el.Se uitau împreună în jos la Birch, care zăcea întins

la baza scărilor. Nu se mişca. Calistei i se părea că avea capul poziţionat într-un unghi ciudat.

Trent coborî uşor pe scară. Când ajunse jos, puse două degete pe gâtul lui Birch, ca să-i verifice pulsul. După câteva clipe, ridică privirea şi clătină din cap.

Calista era absolut sigură că avea să i se facă rău de la stomac. Se aşeză pe treapta cea mai de sus şi îşi strânse braţele în jurul corpului.

- L-am omorât, şopti ea.- Ba nu, zise Trent cu glas ferm. Acul de păr nu i-a

produs nici o rană fatală. S-a împiedicat pe scări şi şi-a frânt gâtul.

Ea încuviinţă din cap şi inspiră adânc de câteva ori.-V ino! O să te urc într-o birjă şi apoi o să chem po­

liţia, spuse Trent.-Stai, trebuie să fac ceva mai întâi. Se strădui să se

ridice. N-am apucat să mă uit prin biroul lui Shipley.Carneţelul era ascuns în fundul unui sertar.

225

capitolul 47

- Intr-o zi mi-ar plăcea să facem ceva normal când ie­şim în oraş împreună, zise Trent. Poate să mergem la o plimbare prin parc sau la teatru să vedem un spectacol dacă avem chef de ceva mai antrenant.

-C u siguranţă oricare dintre lucrurile astea ar fi o noutate pentru noi, zise Calista.

Se aflau din nou în biblioteca de la conacul Cran- leigh. Calista stătea la birou, frunzărind prin carneţe­lul pe care-1 descoperise în dormitorul domnişoarei Shipley. Trent era la fereastră. Eudora stătea aşezată în faţa focului, sorbind din ceaiul tare pe care-1 făcuse doamna Sykes. Andrew devora pofticios o altă farfurie cu sendvişuri.

Calista era cu nervii întinşi la maximum şi se îndoia că avea să poată dormi prea mult în noaptea aceea. Dar cel puţin nu se mai simţea rău fizic. Să se concentreze asupra carneţelului lui Shipley se dovedea o distragere a atenţiei destul de bună.

-Elizabeth Dunsforth, Jessica Forsyth şi Pamela Townsend — acestea sunt numele celor trei guvernante decedate, zise ea. Dar mai sunt şi alte nume notate aici. Şi în dreptul fiecăruia este trecută şi câte o sumă. Două­zeci şi cinci de lire şi tot aşa.

Eudora se cutremură.-Astea sunt sumele pe care i le-a plătit Dolan Birch

în schimbul numelor şi al adreselor femeilor pe care le-a vândut apoi clienţilor săi.

-Ş i când te gândeşti că Birch a avut îndrăzneala să se numească d om n , zise Andrew. Jonathan Pell este un adevărat model de virtute comparativ cu el.

Trent se uită spre Calista.-M ai e ceva folositor în jurnalul acela?-N um ai dacă pui la socoteală şi numele meu, răs­

punse Calista. Se pare că domnişoara Shipley m-a vân­dut lui Dolan Birch contra sumei de o mie de lire.

Trent strânse din dinţi.-Aveai potenţialul de a fi cea mai valoroasă din­

tre toate. Când i-a vândut numele tău, i-a dat odată

Până când moartea ne va despărţi

226 Amanda Quick

cu el întreaga ta agenţie şi o nouă listă lungă de cliente celibatare care puteau fi seduse şi abandonate cu nepă­sare de clienţii bogaţi ai lui Birch.

- Sau, în cazul clientelor bogate, seduse şi apoi luate în căsătorie pentru averile lor, adăugă Eudora.

Calista închise carnetul.- In mod evident, una dintre clientele mele de la

Grant Agency a avut încredere în cine nu trebuia.- Fără îndoială s-a gândit că îi face un bine domnişoa­

rei Shipley recomandându-i agenţia ta, zise Eudora.- în schimb, Shipley a vândut informaţia unui bărbat

pe care spera să îl facă să o iubească dacă se dovedea importantă pentru el, spuse Calista dezgustată şi clătină din cap. Mi se pare extrem de trist.

- Dar cel puţin acum mai putem adăuga un capitol la povestea noastră. Trent traversă încăperea şi alese un sendviş de pe tava adusă de doamna Sykes. Am desco­perit legătura dintre Kettering şi Birch, Grant Agency şi tine, Calista.

Calista închise carneţelul şi bătu absentă cu degetul în copertă.

-C eea ce nu înţeleg eu este de ce le-a ucis Nestor Kettering pe acele trei femei. E absolut evident că le-a sedus, dar de ce să le şi omoare?

- E clar că este nebun, zise Eudora. După cum a sugerat şi Harry, cred că e prea ancorat într-un soi de obsesie bizară.

Andrew se încruntă.- Poate că le-a ucis pe femei în încercarea de a-şi as­

cunde pentru totdeauna aventurile sordide de soţia lui.-M ă îndoiesc că îi pasă prea mult de sentimentele

soţiei lui, zise Calista.Trent contempla gânditor bucata de sendviş rămasă

nemâncată.- S-ar putea să nu fie chiar aşa. Poate că îi pasă foarte

mult de sentimentele ei.- Asta e cam greu de crezut, spuse Calista.Trent se uită apoi spre Andrew.

Până când moartea ne va despărţi 227

-A i spus că tatăl Annei Kettering a încercat să o pro­tejeze pe fiica lui stipulând în testament că, dacă i se în­tâmplă ceva, toţi banii se duc la nişte rude îndepărtate.

- Da, aşa mi-a zis servitoarea, aprobă Andrew.- Dar dacă testamentul a mers un pic mai departe

de atât? continuă Trent. Dacă doamna Kettering chiar deţine controlul asupra propriei moşteniri, atunci ar putea decide să-şi părăsească soţul.

- Să plece şi să ia banii cu ea, conchise Calista.-U n om precum Kettering ar putea considera asta

motiv suficient să comită o crimă, zise Andrew.

capitolul 48

-A i avut dreptate, zise Jonathan Pell. Chiar mi-a stâr­nit un pic interesul acest Dolan Birch — cel puţin până când am aflat despre căderea lui pe scări foarte convena­bilă de ieri, adăugă apoi şi îi zâmbi blând lui Trent.

- Ce ai descoperit? întrebă Trent.Prima impresia a Calistei despre Pell era că nu arăta

deloc ca un şef interlop. Era un bărbat cu un aspect dis­tins şi bine îmbrăcat, avea maniere alese şi un compor­tament foarte respectabil. Dacă ar fi apelat la serviciile ei de intermediere de întâlniri, nu ar fi ezitat nici o clipă să-l considere un potenţial client eligibil.

Apoi se gândi şi că, dacă l-ar fi văzut stând umăr la umăr cu Trent într-o încăpere aglomerată şi nu ar fi şti­ut adevărul despre fiecare bărbat în parte, probabil ar fi presupus că Trent era şeful interlop. „Şi nu doar din cauza cicatricilor", cugetă ea. Nu exista nici o îndoia­lă în mintea ei că, în circumstanţele potrivite, ambii bărbaţi puteau fi la fel de periculoşi.

Stăteau toţi trei într-o trăsură închisă, parcată la mar­ginea unui cimitir părăsit. Pell venise într-o birjă obscu­ră. Vizitiul însă nu părea deloc la fel de anonim precum vehiculul pe care-1 conducea. Purta o pelerină groasă cu mai multe straturi şi o pălărie cu boruri lăsate şi curba­te - ambele elemente de îmbrăcăminte fiind destul

228 Amanda Quick

de comune oamenilor din profesia sa şi avea umerii laţi şi mâinile mari şi puternice ale unui boxer.

O pâclă densă acoperise oraşul, sporind caracterul confidenţial al întâlnirii lor. Ceaţa era aşa deasă, încât Calista abia dacă putea distinge câteva dintre cele mai apropiate pietre de mormânt. In aer plutea un fior rece distinctiv, care nu se datora în totalitate numai vremii de afară.

Oare cum luase viaţa ei liniştită, ordonată şi sin­guratică o întorsătură atât de bizară? se întreba în sinea ei.

Dar cu siguranţă nu mai fusese singuratică în ultima vreme. Senzaţia că stătea deoparte şi îşi privea propria viaţă din perspectiva unui spectator dispăruse complet. Era ca şi când s-ar fi trezit dintr-un somn lung şi adânc. In ultimele câteva zile trăise un amestec haotic de emo­ţii puternice - frică, furie, o hotărâre de neclintit de a supravieţui şi o pasiune mistuitoare.

„Dar şi altceva11, cugetă ea.Se uită spre Trent, care era acaparat de o discuţie

foarte serioasă cu Jonathan Pell. „încep să mă îndrăgos­tesc. A, deci aşa se simte! “

Şi conştientizarea aceea îi tăie răsuflarea.- Ce veşti ai pentru noi? îl întrebă Trent pe Jonathan.- Am lăsat să se audă prin anumite cercuri că mă in­

teresează orice informaţie despre Dolan Birch, zise Pell. întâmplarea face că de ceva timp circulau tot soiul de zvonuri despre el. Dar nu le-am dat atenţie, pentru că afacerea lui Birch nu s-a băgat în nici un fel peste vreuna dintre ale mele.

- Ce ştii despre el? întrebă Trent.- Se pare că Birch a fost un soi de şef interlop care

oferea o gamă largă de servicii unei clientele exclusiviste — domni bogaţi, din cele mai înalte cercuri ale societăţii.

Calista se recompuse şi se concentra asupra conversaţiei.- Ştim că le vindea clienţilor săi numele şi adresele

guvernantelor tinere şi singure, zise Calista.Pell strânse din buze, vizibil dezgustat.

Până când moartea ne va despărţi 229

- Foarte adevărat. Insă asta nu era singura lui aface­re. Mai oferea şi alte servicii oamenilor care îşi puteau permite să-l plătească. Suspectez că a reuşit să facă să dispară mai multe soţii şi rude incomode, care stăteau în calea obţinerii unei moşteniri.

- Birch ne-a spus că a fost de acord să scape de soţia lui Kettering, zise Trent. Dar a murit înainte să ne spu­nă cum intenţiona să facă asta.

- Cred că ştiu eu răspunsul, zise Pell. Am descoperit că acum două zile Birch şi-a cumpărat un bilet pentru trenul care pleca în zori spre Seacliff, un sat mic de pe coastă. S-a întors în aceeaşi zi, cu trenul de seară. Ieri l-am trimis la Seacliff pe unul dintre oamenii mei, ca să facă nişte cercetări.

- Ce te-a determinat să faci asta? întrebă Calista.Trent se uită spre ea.- Cred că putem presupune fără să greşim că Dolan

Birch nu era genul de om care să facă o scurtă călătorie de o zi într-un sat uitat de lume dacă nu avea treburi urgente acolo.

- Exact, aprobă Pell. De obicei, oamenii ca el îşi cum­pără un bilet spre New York sau Roma atunci când vor o schimbare de peisaj. Şi totuşi, el a ales o călătorie de o zi într-un sat plictisitor de pe coastă.

Calista se aplecă în faţă, cu mâinile-i înmănuşate împreunate strâns în poală. Emana nerăbdare prin toţi porii. Şi ştia că şi Trent era foarte atent.

- Şi ce ai descoperit? întrebă Calista.- Omul meu şi-a petrecut aproape toată ziua într-un

bar local. A aflat că la un conac vechi, poziţionat destul de departe în afara oraşului, se derulează o afacere des­tul de ciudată. în aparenţă, proprietarul casei se ocupă de un hotel la malul mării destinat unei clientele exclu­siviste, care cere intimitate totală. Invitaţii sosesc acolo în trăsuri închise.

- Nu înţeleg, zise Calista. Ce importanţă are asta?-P ăi, are, zise Pell, pentru că, după spusele angaja­

tului meu, prin sat circulă zvonuri că oaspeţii hotelului tind să rămână acolo pentru perioade de timp destul

230 Amanda Quick

de lungi. Când pleacă, o fac mereu tot în trăsuri închi­se. In plus, proprietatea este îngrădită de un zid foarte înalt, iar poarta este încuiată şi păzită tot timpul.

- Vrei să spui că e posibil ca proprietarul respectiv să conducă de fapt un azil privat? întrebă Trent.

-D a, cred că exact asta se întâmplă, răspunse Pell. Dar omul meu s-a mai întors şi cu alt zvon. Se pare că proprietarul aşa-zisului hotel poate face un invitat să dis­pară cu totul. Pentru un anumit preţ, desigur, adăugă cu subînţeles.

- Dar, chiar şi dacă e adevărat, la ce i-ar folosi asta lui Kettering? se miră Calista. Dacă presupunerile noastre sunt corecte, va pierde averea dacă încearcă s-o interne­ze pe soţia lui, la fel cum s-ar întâmpla şi dacă ar muri.

- Elementul-cheie aici este „să dispară", zise Pell.Trent părea gânditor.- înţeleg ce vrei să spui. întrebarea este ce s-ar întâm­

pla cu banii dacă se spune că Anna Kettering se bucură de o şedere prelungită la un centru balnear. Şi poate că, după ceva timp, se va putea face să pară ca şi când ar fi plecat de la centru într-un voiaj pe mare.

-A r putea trece luni sau chiar ani înainte să îşi pună careva vreo întrebare legată de absenţa ei din Londra, zise Pell.

- Presupunând că i-ar observa cineva lipsa, zise Ca­lista. Anna Kettering nu mai are familie apropiată, ci doar nişte rude îndepărtate, în Canada. Nu s-ar putea demonstra niciodată că i s-a întâmplat ceva îngrozitor.

- Şi, chiar şi atunci, cum ar putea dovedi cineva că e ţinută prizonieră sau că e moartă? zise Trent. N-ar fi nevoie decât de câteva acte falsificate, şi gata, averea ar ajunge pe mâinile lui Kettering.

- Şi asta ar fi extrem de uşor de realizat dacă Anna nu ar fi prin preajmă să nege legalitatea actelor, adăugă Pell.

- Pentru reuşita planului nu ar trebui decât să se asi­gure că nu se va descoperi niciodată cadavrul. Dar nici asta nu-i aşa dificil, conchise Trent. Sunt nenumărate modalităţi de a face pe cineva să dispară. De fapt, e des­tul de ingenios, dacă stai să te gândeşti.

Până când moartea ne va despărţi 231

Calista se uită la el, uimită.O licărire de amuzament apăru şi dispăru din privi­

rea detaşată a lui Pell.- După cum am spus deja de mai multe ori, e cu atât

mai bine că nu ai urmat o carieră în lumea mea, Hastings, zise el. Cred că te-ai fi dovedit un competitor de temut.

capitolul 49

- Ai de gând să pătrunzi prin efracţie în conacul lui Kettering? întrebă Calista în şoaptă.

Trent traversă biblioteca, se duse la fereastră şi privi afară spre grădinile vaste.

- Nu mai pot amâna asta, zise el. Nu-mi vine în minte nici o altă modalitate de a căuta dovezi care să-l lege pe Kettering de moartea acelor femei.

-Trebuie să îţi amintesc că mai putem încerca un lucru, înainte să îţi asumi un asemenea risc. Habar nu am dacă va funcţiona şi nu pot să nu recunosc că pare într-adevăr destul de puţin probabil să meargă, dar în clipa asta nu avem nimic de pierdut.

Trent se întoarse şi o ţintui cu privirea.-V rei să o confruntăm pe doamna Kettering şi să-i

spunem temerile noastre.- Trebuie măcar să o prevenim în legătură cu soţul ei.Trent clătină din cap.-Ţi-am zis deja, n-o să vrea să vorbească. Şi, chiar

dacă ar accepta, o soţie nu poate depune mărturie împo­triva soţului ei. Ar costa-o viaţa să ne ajute. Şi te asigur că înţelege şi ea asta dacă are chiar şi cea mai vagă bănu­ială despre ce se întâmplă. E prinsă la mijloc.

- Eu aş spune că măcar bănuieşte ce face soţul ei, zise Calista. Dar crede că n-are încotro să o apuce. Nu înţe­legi? De asta se duce să ceară ajutor celor care conduc şedinţele de spiritism. Probabil e disperată. Trebuie să ne oferim să o ajutăm. Măcar atât putem face.

232 Amanda Quick

capitolul 50

Anna Kettering plecă la cumpărături dis-de-dimineaţă.-C u m poate duce un trai atât de normal? întrebă

Calista. E căsătorită cu un criminal, pentru numele lui Dumnezeu!

- După cum îţi tot amintesc, e posibil să nu ştie ni­mic despre obiceiurile soţului ei, zise Trent.

- O, ba ştie! spuse Calista.Stăteau într-o trăsură parcată vizavi de un magazin

de croitorie, aşteptând ca doamna Kettering să-şi facă apariţia. Puţin mai devreme, Andrew le trimisese un bilet prin care îi informase că Nestor Kettering plecase de acasă şi se îndrepta spre clubul său. Doar că, atunci când ajunseseră ei la adresa reşedinţei lui Kettering, ţin­ta lor tocmai urcase într-o birjă, ca să meargă la o sesiu­ne de cumpărături.

- S-ar putea să se dovedească un lucru bun, zise Trent. Pentru că e posibil să ne fie mai uşor s-o convingem să stea de vorbă cu noi pe o stradă aglomerată, unde se va simţi cât de cât anonimă.

- Da, înţeleg ce vrei să spui.Uşa magazinului de croitorie se deschise şi apăru

doamna Kettering, urmată de un tânăr vânzător, care căra două pachete mari.

- E acum sau niciodată, zise Calista.Trent se dădu jos şi o ajută şi pe ea să coboare. O luă

de braţ şi o conduse pe celălalt trotuar.-D oam nă Kettering, zise Calista, străduindu-se să

adopte un ton politicos, dar ferm. Mă bucur foarte mult să vă văd. Aţi vrea să ne însoţiţi pe mine şi pe domnul Hastings să bem o ceaşcă de ceai? E o ceainărie foarte drăguţă chiar după colţ.

Anna se întoarse imediat spre ei, cu ochii măriţi. Şo­cul şi panica îi cutremurau vizibil silueta mică şi deli­cată. Calista se gândi că şi biata femeie era cu nervii la pământ.

-N e cunoaştem? murmură Anna şi aruncă o privire neliniştită spre Trent, înainte de a-şi întoarce atenţia îna­poi spre Calista. Mă tem că nu îmi amintesc să ne fi...

Până când moartea ne va despărţi 233

Calista se opri chiar în faţa ei şi continuă în şoaptă:-E u sunt domnişoara Langley. Calista Langley. Iar

acesta este domnul Trent Hastings. Făcu o pauză scurtă şi, când văzu că Anna era pe punctul de a o lua la fugă, adăugă: Scriitorul.

Din păcate, era prima dată când numele lui Trent nu părea să aibă vreun impact vizibil asupra interlocutoarei.

- Nu înţeleg, zise Anna. Sunt destul de sigură că nu vam mai întâlnit niciodată pe nici unul.

-D oam nă Kettering, e necesar să vorbesc cu dum­neata despre soţul dumitale, spuse Calista. Sunt foarte îngrijorată că aţi putea fi în pericol. Şi, dacă e într-ade- văr aşa, noi v-am putea ajuta.

- Cum îndrăzniţi? Anna făcu imediat un pas în spate. Se putea citi panica din ochii ei. Nu ştiu despre ce ar putea fi vorba. Lăsaţi-mă în pace, amândoi! Se întoarse apoi spre vizitiu. Du-mă imediat înapoi pe Lark Street!

- Da, doamnă.Vizitiul o ajută să urce în trăsură. Uşa se închise cu

putere.Calista privi apoi vehiculul dispărând în traficul

aglomerat.- E absolut înspăimântată! Sunt sigură de asta!- Ei bine, s-a cam zis cu planul tău, replică Trent. Se

pare că trebuie să revenim la al meu. Dacă Anna Kette­ring îşi respectă programul obişnuit, mâine-noapte va participa la o şedinţă de spiritism, şi servitorii vor avea seara liberă. Fără îndoială Kettering îşi va petrece aproa­pe toată noaptea jucând cărţi la clubul său. In lipsa lor, voi face o vizită la conacul din Lark Street şi o să văd ce pot descoperi.

capitolul 51

Anna cerceta strada de la fereastra dormitorului său. Noaptea i se părea fără sfârşit. Aproape că se crăpa de ziuă când Nestor se întoarse în sfârşit acasă. Coborî din- tr-o birjă de închiriat şi bâjbâi după chei. Era beat, ca de obicei.

234 Amanda Quick

Se întoarse de la fereastră şi stătu în camera întune­coasă, ascultându-i paşii grei, în timp ce-şi croia drum în sus pe scări. Lumina slabă ce intra pe sub uşă pâlpâi scurt când el trecu pe lângă odaia ei. O clipă mai târziu, îl auzi intrând în dormitorul său de la capătul îndepăr­tat al coridorului.

După luna de miere, nujnai avuseseră o cameră de legătură între dormitoare. In perioada aceea îl iubise cu un abandon glorios. înţelesese târziu că el de fapt o dispreţuia.

Apucă strâns reverele halatului şi-şi spuse în sinea ei că trebuia să-l înfrunte. Trebuia să afle adevărul.

Aprinse o lumânare, deschise uşa şi-şi croi drum pe coridorul lung şi întunecat până la uşa dormitorului soţului său. îl putea auzi mişcându-se înăuntru, dezbră- cându-se. îşi adună tot curajul şi bătu de două ori.

Brusc în cameră se aşternu o tăcere ciudată. Şi apoi Nestor deschise uşa.

- Ce naiba vrei? întrebă el.Fiecare cuvânt al lui era îmbibat de miros de alcool.- Calista Langley m-a oprit pe stradă astăzi.Uluit, Nestor rămase încremenit, pur şi simplu pri­

vind-o câteva clipe.- Despre ce vorbeşti?-N u era singură. Era cu ea domnul Hastings, scriitorul.- Ce voiau de la tine Langley şi Hastings? mârâi el

încet.- Nu sunt sigură, zise Anna şi făcu un pas în spate.

Domnişoara Langley a zis că voia să discute cu mine. Dar am refuzat să vorbesc cu ea. La urma urmei, nu am făcut niciodată cunoştinţă oficial. M-am urcat în trăsură şi am venit direct acasă.

- La dracu’!- Nestor, te rog! Spune-mi ce se întâmplă! Ce ai făcut?- Du-te înapoi la culcare, femeie proastă ce eşti! Nu

înţelegi? Nu suport să te văd! Să mă căsătoresc cu tine a fost cea mai mare greşeală pe care am făcut-o în viaţa mea! urlă el şi îi trânti uşa în nas.

Anna mai rămase o clipă nemişcată pe coridor, după care îşi croi drum spre dormitorul ei.

Până când moartea ne va despărţi 235

Nu mai putea fugi de adevăr. Ştia deja de luni bune că termenii din testamentul tatălui ei erau singurul lu­cru care îl oprea pe Nestor să găsească o cale de a scăpa de ea. Dar acum înţelegea mult prea bine că nu mai pu­tea continua să se bazeze pe acea protecţie fragilă. Văzu­se privirea lui Nestor din acea seară. Criminală. Şi, fără îndoială, chiar în momentul acela îşi spunea că, dacă reuşise o dată să-şi găsească o moştenitoare, nu avea să-i fie greu să găsească alta.

Trebuia să scape.

capitolul 52

- Felicitări, zise Eudora. Ai organizat încă o serată de succes! Prelegerea despre fotografie a fost minunat de instructivă, şi acum clienţii tăi se bucură de întâlnire şi de ceaiul excelent făcut de doamna Sykes.

Calista contempla Jncăperea aglomerată, mulţumită de atmosfera creată. Intr-adevăr, toţi oaspeţii ei păreau angrenaţi în conversaţii animate. Prelegerea despre fo­tografie oferise un subiect pe marginea căruia puteau discuta cu toţii cu entuziasm, în timp ce se înfruptau din prăjiturele şi serveau limonadă şi ceai.

-M ă bucur foarte mult când seratele decurg bine, zise ea. Dar nu se întâmplă mereu aşa. Data viitoare aş vrea să încerc să potrivesc oamenii într-un mod mai ştiinţific, aplicând sistemul tău de referinţe încrucişate pe zonele de interes ale clienţilor mei. Hmm... Poate ar trebui să încercăm să categorisim oamenii şi după temperament.

- Dar nu crezi că ar putea fi un pic cam dificil să ela­borăm un set folositor de categorii pentru temperamen­te? Am putea încerca, desigur, să-i descriem pe clienţii tăi folosind temeni generali precum timid sau sociabil şi tot aşa, dar nu sunt sigură că asta ţi-ar spune prea multe despre genul de persoană care ar reprezenta o pereche bună pentru fiecare-n parte.

-A i dreptate. Adevărul este că sunt adesea surprinsă şi eu de potrivirile care apar după astfel de serate. Cele

236 Amanda Quick

mai de succes cupluri nu sunt mereu uşor de ghicit. Calista privi cum se apropia de ele un domn de vreo treizeci de ani, care părea foarte serios. Zâmbi. Cu toate acestea, sunt fericită să spun că nu sunt deloc surprinsă să văd că tu şi domnul Tazewell păreţi să vă bucuraţi unul de compania celuilalt.

Eudora se însenină imediat când îl văzu pe Edward Tazewell croindu-şi drum prin mulţime, cu un pahar de limonadă în mâna sa mare.

- Domnule Tazewell, zise Calista lin. Mă bucur foarte mult că aţi putut participa şi la serata de astăzi. Sper că v-a plăcut prelegerea.

- Absolut fascinantă, răspunse el. Insă privirea lui era aţintită asupra Eudorei. V-am adus un pahar de limona­da, domnişoară Hastings.

- Mulţumesc, domnule, spuse Eudora şi luă paharul. Foarte drăguţ din partea dumitale.

-Toată discuţia asta m-a făcut curios în legătură cu posibilitatea de a folosi fotografia pentru a înregistra acţiunea chiar în timp ce se întâmplă, zise el. Din pă­cate, în clipa de faţă, tot procesul pare să meargă foarte lent. Trebuie să faci mai multe cadre statice şi să le im­primi pe o farfurie de sticlă ce se roteşte. Dar gândiţi-vă numai cât de utilă ar fi o cameră care poate înregistra în direct.

- îmi pot închipui deja mai multe întrebuinţări pen­tru o astfel de cameră, zise Eudora. Mai ales pe partea de divertisment. Ai putea înregistra un spectacol în timp ce are loc pe scenă şi apoi să îl vizionezi iar şi iar!

- Ce idee excelentă! exclamă Edward. Aţi vrea să mă însoţiţi la o plimbare prin grădină ca să putem discuta mai pe îndelete?

- Aş fi încântată, răspunse Eudora.Edward o luă de braţ.-Sunteţi mereu plină de idei creative, domnişoară

Hastings. Mă inspiraţi constant!Eudora zâmbi, dar se opri o clipă şi-i aruncă o privire

întrebătoare Calistei.-N e scuzi, te rog? Dacă ai nevoie de mine, pot rămâ­

ne aici să te ajut cu invitaţii.

Până când moartea ne va despărţi 237

- Nu, nu, mergi liniştită, zise Calista şi zâmbi. Mă des­curc şi singură. Nu e prima serată pe care o găzduiesc, dacă îţi aduci bine aminte. Bucuraţi-vă de plimbare!

Eudora zâmbi şi-i făcu cu ochiul.- Sunt sigură că vom face întocmai.Calista privi apoi perechea ieşind pe uşile franceze

ce duceau spre grădini. Se gândi imediat că împreună formau un cuplu foarte frumos. Acum nu mai rămâ­nea decât ca Eudora să se convingă că Trent se putea descurca foarte bine şi fără ca ea să-i administreze co­nacul - desigur, asta presupunând că nu ajungea să fie arestat sau ucis în noaptea aceea, în timp ce îşi ducea la bun sfârşit planul de a cerceta reşedinţa lui Kettering.

în clipa aceea, era închis cu Andrew într-un birou mic aflat în partea din spate a casei. Cei doi puneau la cale o strategie pentru aventura care urma. Până acum, ea nu auzise decât ideea generală a planului. Stabilise­ră, cu glas scăzut, ca Andrew să stea de pază afară pe stradă şi să fluiere de două ori dintr-un fluier pentru tră­suri dacă vedea pe cineva apropiindu-se cât timp Trent era înăuntru.

Doamna Sykes apăru apoi din mulţime, cu o expresie de îngrijorare întipărită pe chip.

-M ă scuzaţi că vă deranjez, doamnă, dar tocmai a sosit doamna Kettering.

- P o ftim î E singură?- Da. O aşteaptă afară o trăsură care are câteva bagaje

legate pe ea, dar nu mai e nimeni altcineva înăuntru. A zis că are nişte informaţii foarte importante pentru dumneavoastră. Şi pare destul de agitată. A cerut să vă vorbească imediat, între patru ochi.

- Unde este?-A m condus-o în biroul dumneavoastră.-M ă duc la ea imediat. Invitaţii mei par să se des­

curce de minune şi singuri. Te rog anunţă-1 şi pe dom­nul Hastings că a venit doamna Kettering. El şi Andrew sunt în salon.

- Da, domnişoară.Calista se strecură pe coridor şi se grăbi spre biroul ei.

Uşa era închisă. O deschise prudentă şi o văzu pe Anna

238 Amanda Quick

Kettering stând la fereastră şi privind afară la grădini. Era îmbrăcată de călătorie. Purta o rochie închisă la cu- loare şi o pălărie cu voal.

Se întoarse repede când auzi uşa deschizându-se în spatele ei. „Cam prea repede!” Mişcările ei o trimiteau pe Calista cu gândul la o căprioară speriată.

- Domnişoară Langley.Exista un tremur audibil în vocea dulce a Annei.- Da.- îmi cer scuze că v-am întrerupt. Anna îşi ridică vă-

Iul pălăriei, lăsând să se vadă încordarea ce i se citea pe chip. Nu ştiam că aveţi invitaţi în seara asta.

- E în regulă, doamnă Kettering. Calista făcu câţiva paşi în cameră, însă lăsă uşa deschisă. Nu avea nici o îndoială că urma să apară şi Trent în scurt timp. Luaţi loc, vă rog!

-N u , mulţumesc. Nu pot sta prea mult. Plec din Londra. Şi-aşa mi-am asumat un mare risc oprindu-mă aici câteva minute.

- Ce s-a întâmplat?- Ieri, când m-aţi abordat pe stradă, mi-aţi dat o stare

îngrozitoare de panică. Vedeţi dumneavoastră, de luni întregi trăiesc un coşmar, dar am tot încercat să mă con­ving singură că imaginaţia mea bogată e de vină pentru toate plăsmuirile întunecate. Dar când mi-aţi zis că sun­teţi îngrijorată că aş putea fi în pericol, nu am mai putut ignora realitatea.

- Şi care credeţi că e realitatea? o întrebă Calista.Anna inspiră adânc şi închise ochii o clipă, parcă

făcându-şi curaj să vorbească. Când îi deschise la loc, privirea ei era umbrită de teamă.

- Mi-e frică să spun asta cu voce tare, dar mă tem că Nestor este destul de... de... nebun.

Se auzi o mişcare scurtă în pragul uşii. Trent intră în birou. Nu-şi luă nici o clipă ochii de la Anna, care tresă­ri din nou agitată când îl văzu. Apoi închise uşa încet.

- Doamnă Kettering, zise el.Anna aruncă imediat o privire neliniştită spre Calista.- Este în regulă, spuse ea. Domnul Hastings îmi este

prieten.

Până când moartea ne va despărţi 239

-înţeleg, zise Anna. Mă bucur că aveţi un bărbat care să vă protejeze. Nu cred că celelalte au fost la fel de norocoase.

- Care celelalte? întrebă Calista.- Domnişoara Dunsforth, domnişoara Forsyth şi

domnişoara Townsend. Annei îi tremură vizibil buza de jos când le rosti numele. Le ştiu numele şi ştiu şi cum arătau datorită fotografiilor.

- Ce fotografii? întrebă Trent.- Există mereu un portret, şopti Anna. Deja i se scur­

geau lacrimi din ochi. în camera încuiată în care îşi păstrează Nestor colecţia. Nu ştiu cum altfel să-i spun. La fiecare două sau trei luni, fotografia dispare şi e înlo­cuită de o altă.

-D oam nă Kettering..., începu Calista.- La început, mi-am spus că sunt amantele lui, zise

Anna. Am plâns necontenit săptămâni întregi după ce am descoperit prima fotografie. Am fost atât de proastă, încât chiar am crezut că mă iubea când s-a că­sătorit cu mine.

-C ân d aţi început să vă gândiţi că poate nu sunt totuşi amantele soţului dumitale? întrebă Calista.

- Sunt destul de sigură că au fost intr-adevăr aman­tele lui, cel puţin o vreme. Dar am ajuns să cred că s-a întâmplat ceva îngrozitor cu fiecare dintre ele. Insă nu am vrut să văd adevărul. Era mult prea înspăimântător. Şi ieri, când ai venit să-mi vorbeşti, mi-am dat seama că nu mă mai pot păcăli în continuare. V-am recunoscut.

- Ce vreţi să spuneţi?-A cum fotografia care atârnă pe perete în camera

aceea îngrozitoare e a dumitale, domnişoară Langley. în poză sunteţi mult mai tânără — o fetiţă de şaisprezece sau şaptesprezece ani, poate. Dar v-am recunoscut nu­mele din anunţul funerar.

Calista inspiră adânc.- înţeleg.- Mai exact, ce anume credeţi că se întâmplă, doam­

nă Kettering? o întrebă Trent.

240 Amanda Quick

- Nu sunt sigură. Anna se întoarse din nou spre fe­reastră şi contemplă grădinile. Dar pe lângă fotografii există mereu şi un anunţ funerar.

Tremurul care-i marca vorbele începuse să-i afecte­ze tot trupul delicat. Mâinile înmănuşate îi tremurau vizibil.

- Ce este colecţia aceasta pe care aţi menţionat-o? în­cercă Trent.

-L a început, sunt mereu câteva obiecte memento mori. Anna se uită în jos la mâinile ei şi, parcă surprin­să să le vadă tremurând, îşi strânse apoi pumnii. Genul de lucruri pe care le-ar cumpăra cineva pentru o în­mormântare elegantă. Sticluţe de lacrimi. Inele cu jais şi cristal. Şi un clopot ataşat de un lanţ de metal. Şi fiecare este gravat cu iniţiale. Obiectele dispar pe rând, în decursul câtorva săptămâni. Şi în cele din urmă se întâmplă la fel şi cu portretul. Apoi este menţionată data decesului în anunţul funerar. După câteva săptă­mâni, apar o altă fotografie pe perete şi o altă colecţie de obiecte memento m ori.

- De unde ştiţi toate astea, doamnă Kettering? între­bă Calista.

- L-am sfidat pe soţul meu şi am intrat în camera în­cuiată de la etajul al patrulea al casei noastre. Nestor mi-a poruncit să nu intru niciodată acolo. Nici măcar menajerei nu-i dă voie să intre să facă curat. Pretinde că este camera lui obscură şi că toate substanţele chimice dinăuntru sunt periculoase. Dar eu ştiu unde ţine cheia şi uneori, când el e plecat, şi servitorii nu sunt acasă, intru în camera aceea.

-Ş i la ce concluzie aţi ajuns, doamnă Kettering? insistă Calista.

Anna închise ochii strâns timp de câteva clipe, încer­când să-şi recapete stăpânirea de sine. Când se uită din nou la Calista, avea o privire goală şi sumbră.

- V-am spus, cred că soţul meu e nebun, zise ea. Sus­pectez că le-a ucis pe femeile acelea ale căror portrete au apărut în camera lui secretă. Când m-aţi interpelat ieri pe stradă, mi-am dat seama că trebuie să scap de acolo,

Până când moartea ne va despărţi 241

să scap de el. Dar nu m-am putut convinge să plec fără să vă previn înainte. M-am gândit că măcar atât aş putea face. Nu mă pot duce la poliţie. Oricum nu aş avea ce dovezi să le dau, nici dacă m-ar crede.

- Dar lucrurile din camera aceea pe care o ţine încu­iată? întrebă Calista. Obiectele acelea constituie dovezi.

Anna clătină din cap.-M ă tem că, dacă l-ar interoga poliţia, Nestor le-ar

spune că este Dumnezeu ştie ce bobby excentric. Şi ştiu sigur că l-ar crede.

- Unde o să vă duceţi? o întrebă Trent.Anna se uită spre el, oarecum resemnată.- I-am lăsat lui Nestor un bilet în care i-am spus că mă

duc la ţară, pentru că am mare nevoie de odihnă. Dar, de îndată ce părăsesc Londra în siguranţă, o să inventez o scuză şi o să-i spun vizitiului să oprească la gară. O să-mi cumpăr un bilet de tren şi o să plec undeva departe, cât se poate de departe. N-o să ştie nimeni unde m-am dus. Este singura mea speranţă. Dacă soţul meu descoperă că ştiu despre... a c tiv ită ţile lui... sau că am venit astăzi aici să vă previn, mă tem pentru viaţa mea. Oricum, la cum stau lucrurile, sunt absolut sigură că există un singur motiv pentru care sunt vie în clipa de faţă.

- Ce vreţi să spuneţi? întrebă Calista.-C red că tatăl meu şi-a ridicat câteva semne de în­

trebare în privinţa lui Nestor, chiar dacă nu cred că a conştientizat cu adevărat cu ce fel de om mă căsăto­ream. Dar, înainte să moară, tata a vrut să se asigure că sunt căsătorită şi protejată. In testamentul său, a fost foarte prudent cu termenii moştenirii mele. Dacă mi se întâmplă ceva, banii se duc la nişte rude îndepărtate din Canada. Şi în ultima vreme am ajuns să cred că acesta e singurul lucru care mă ţine în viaţă.

- Aşadar, vreţi să vă ascundeţi? întrebă Trent.- Da. Nu ştiu ce altceva să fac.-Sunteţi o femeie foarte curajoasă, doamnă Kette-

ring, zise Calista.- Ba dimpotrivă. Nu aş numi decizia mea de a dispă­

rea un act de curaj. Şi spun cu mâna pe inimă că sunt

242 Amanda Quick

foarte speriată. Dar mă înspăimântă şi mai tare gândul de a petrece chiar şi încă o noapte în casa aceea — nu acum, când nu mai pot nega adevărul.

- Unde este soţul dumitale? întrebă Trent.-N u ştiu. A plecat imediat după micul dejun, aşa

cum îi e obiceiul, şi încă nu s-a întors. Poate s-a dus la clubul său. S-ar putea să nu întrebe unde sunt o vreme. Abia suportă să se uite la mine.

Calista făcu un pas înainte, din impuls.-Aveţi nevoie de ajutor, doamnă Kettering?-Mulţumesc, dar nu puteţi face nimic pentru mine,

domnişoară Langley. Trebuie să dispar. O să plec acum. Vizitiul o să înceapă să se întrebe ce mă reţine atât. I-am spus că vreau să-mi iau rămas-bun de la o prietenă.

Se duse apoi la uşă. Trent şovăi o clipă, după care se dădu la o parte reticent. Ii deschise uşa Annei şi se uită spre Calista.

- O s-o conduc la trăsură pe doamna Kettering, zise el.Calista încuviinţă din cap.- Da, desigur.Trent se întoarse la puţin timp după aceea. Chipul

lui era înăsprit de o expresie sumbră. Intră în birou şi închise ferm uşa.

- Ai mai aflat ceva? îl întrebă Calista. De asta ai vrut s-o conduci la trăsură, nu?

- Da, dar s-a dovedit inutil. E o femeie speriată, care încearcă să fugă.

- Şi ce o să facem acum? întrebă Calista.-Planurile noastre nu s-au schimbat, deşi au fost

simplificate întru câtva de absenţa doamnei Kettering. Acum Andrew trebuie să fie cu ochii în patru doar după soţul ei şi după servitori, în timp ce eu arunc o privi­re înăuntru. Cu puţin noroc, Kettering se va ţine de programul lui obişnuit şi va sta plecat de acasă până spre dimineaţă.

- Dar ai auzit ce a zis Anna Kettering. Nu ai ce dovezi să găseşti în casa aia.

Până când moartea ne va despărţi 243

- E posibil ca doamna Kettering să nu fi recunoscut nişte dovezi solide, deşi le avea în faţa ochilor. S-ar putea ca poliţia să vadă lucrurile altfel.

- Biata femeie! E cu nervii la pământ din cauza între­gii situaţii. închipuie-ţi cum o fi fost pentru ea să trebu­iască să trăiască zi şi noapte cu un soţ pe care începea să-l considere un criminal.

capitolul 53

întunericul din conacul grandios era covârşitor, dar nu deplin. Lămpile fuseseră date la minimum, însă emanau suficientă lumină încât Trent să poată distinge obiectele din calea sa.

Rămase o clipă nemişcat şi tăcut pe coridorul din faţa bucătăriei. Era după-amiaza şi seara liberă a servi­torilor. Nu zărise nici urmă de Nestor Kettering. Chiar dacă soţia lui fugise de acasă, era mai mult decât evident că Nestor îşi respecta programul nocturn obişnuit. Şi cu puţin noroc nu avea să se întoarcă înainte de răsărit.

în casă se simţea o atmosferă apăsătoare de pustiu. Mulţumit că nu se mai afla nimeni altcineva prin preaj­mă, înaintă uşor pe coridor. Ţinta lui principală era camera încuiată despre care îi vorbise Anna Kettering, însă nu voia să treacă cu vederea nimic din ce ar fi putut constitui o dovadă.

îşi luă puţin timp să verifice scrinul din biroul princi­pal. Nu părea să fie nimic ieşit din comun cu corespon­denţa sau cu registrul de afaceri - erau pur şi simplu genul de acte care se adunau mereu în sertarul birou­lui de lucru al oricărui om bogat. Frunzări şi catastiful legat în piele în care erau detaliate cheltuielile casnice. Ştia că se ascundeau mereu tot felul de secrete în regis­trele financiare ale unui om, însă era nevoie de mult timp şi studiu stăruitor pentru a le descoperi.

Băgă registrul înapoi în sertar şi îşi croi drum în sus pe scări, spre etajul cu dormitoare. Numai două camere păreau a fi locuite.

244 Amanda Quick

în odaia Annei găsi multe sertare goale şi o garderobă aproape pustie. Era mai mult decât evident că luase cu ea tot ce putuse când îşi făcuse bagajele.

Dormitorul lui Nestor se afla la capătul coridorului. Trent cercetă garderoba şi masa de lucru, dar nu găsi nimic care să poată fi folosit ca dovadă.

Intră în garderobă, intenţionând să arunce un ochi pentru a se asigura că nu-i scăpa nimic. Dar se opri când zări o pată mare şi întunecoasă pe covor.

Sânge. Ba chiar foarte mult. Insă nici un cadavru.Părăsi dormitorul şi porni pe scări spre etajul al pa­

trulea, unde începu să examineze pe rând camerele. în alte circumstanţe, majoritatea acelor încăperi ar fi fost alocate servitorilor. Dar acum multe erau goale. Perso­nalul domestic din casă fusese repartizat să locuiască sub scări.

Uşa de la capătul coridorului era încuiată.Scoase şperaclul din buzunar şi reuşi să deschidă uşa.

O miasmă grea şi îngrijorătoare pluti imediat pe uşa în­tredeschisă, făcându-i părul să i se ridice pe ceafă. Moar­tea avea un miros specific.

Păşi precaut în camera întunecată, găsi o lampă şi o aprinse.

Pe podea zăcea trupul neînsufleţit al lui Nestor Kette- ring. „Măcar asta îmi oferă câteva răspunsuri", se gândi Trent. Kettering fusese împuşcat în tâmplă, iar pistolul fusese poziţionat pe covor, lângă mâna sa dreaptă.

Pe perete era atârnat un anunţ funerar. Numele de­cedatei era scris de mână pe una dintre linii: Calista Langley. Data morţii încă nu fusese completată.

Şi mai era acolo şi o fotografie, întocmai după cum spusese Anna. Cineva folosise o forfecă pentru a distru­ge portretul de familie Langley — mai exact, pentru a decupa toate personajele, cu excepţia Calistei.

Trent aruncă o privire atentă prin cameră, după care se grăbi să coboare la parter. Se duse înapoi în birou şi luă registrul financiar. Cu siguranţă Nestor Kettering nu mai avea nevoie de el pe viitor.

245

capitolul 54

- Crezi că ea l-a omorât? întrebă Calista.-N u că ar putea s-o învinovăţească cineva, zise Eudora.Ei patru - Andrew, Trent, Eudora şi ea - se aflau din

nou în biroul de la conacul Cranleigb.- Cred că sunt şanse foarte mari ca Anna Kettering

şă fie responsabilă pentru moartea soţului ei, zise Trent. întrebarea e cine a ajutat-o.

- Ce vrei să spui? se miră Calista.- Kettering nu a fost împuşcat în camera aia, spuse

Trent. De asta sunt absolut sigur. Ar fi trebuit să fie mai mult sânge. Pare să fi fost ucis în garderoba lui şi apoi mutat în camera de la etajul patru. Anna e o femeie plă­pândă. Poate că ar fi reuşit să târască trupul pe hol, dar sigur nu ar fi avut cum să-l care în sus pe scări.

-A i dreptate, zise Andrew. Cu siguranţă a avut aju­tor. Poate a reuşit să-l convingă pe unul dintre servitori s-o ajute. Fără îndoială şi personalul casei ştia că era în­spăimântată de soţul ei.

- Sau poate e şi un amant la mijloc în toată povestea asta, sugeră Eudora în şoaptă. Este foarte clar că Anna Kettering a fost multă vreme o femeie singură şi speri­ată. Nu e chiar aşa neverosimil să se fi implicat într-o legătură amoroasă.

Toate privirile se îndreptară spre ea.-A i dreptate, zise Calista, cugetând câteva clipe asu­

pra impresiei pe care i-o lăsase Anna Kettering. Ştim că îi era foarte frică de soţul ei. Aşa că a ales singura cale sigură de scăpare pe care şi-o putea închipui. Ea sau amantul ei l-a împuşcat pe Nestor şi a încercat să facă moartea lui să pară sinucidere. Şi apoi a fugit din Londra, temându-se să nu fie acuzată de crimă.

- E posibil, zise Trent. Se sprijini de şemineu şi con­templă flăcările. Povestea are o oarecare logică. Dar, oricum ar fi, sunt absolut sigur că poliţia va privi în- tr-adevăr asta ca pe o sinucidere. Şi mă îndoiesc că ar avea loc vreo anchetă mai serioasă chiar dacă ar sus­pecta altceva.

Până când moartea ne va despărţi

246 Amanda Quick

- Bănuiesc că nici nu mai contează cum a murit Ket- tering, zise Eudora. Important e că e mort.

Trent îi aruncă o privire aspră.- Cum să nu conteze? încă avem nevoie de răspunsuri.Eudora respiră adânc, vădit luată pe nepregătite de

tonul lui.- Da, desigur.- Ai dreptate, zise Andrew. încă trebuie să-l identifi­

căm pe omul care v-a atacat cu cuţitul.-Treaba asta nu se va termina până când nu ne

dăm seama ce rol joacă el în toată povestea asta, spuse Trent.

- Suntem toţi de acord că nebunul cu cuţit poate tre­ce uşor neobservat sub masca unui domn din înalta so­cietate, zise Calista încet. Şi, potrivit lui Jonathan Pell, nu este angajatul nici unui şef interlop din Londra.

Eudora se uită la ea.- La ce te gândeşti?Calista studie registrul pe care-1 adusese Trent de la

reşedinţa Kettering.- Mă gândesc că, dacă omul acela lucra pentru Kette-

ring, atunci e foarte probabil ca el să-l fi plătit regulat - ba chiar destul de bine, judecând după îmbrăcămintea de calitate pe care o poartă. Poate găsim ceva despre plăţile acelea în registrul lui financiar.

Andrew zâmbi.- După cum ar spune Clive Stone, banii sunt precum

crima - lasă mereu în spatele lor o urmă vizibilă.Trent se duse în spatele biroului.-Clive Stone ar mai spune şi că puţine lucruri pot

clarifica situaţia gospodăriei unui om mai bine decât registrele financiare ale familiei.

- Sunt sigură că e adevărat, zise Eudora. Dar registrul acela mai poate aştepta până dimineaţă.

- Voi puteţi merge la culcare, spuse Trent şi deschise catastiful undeva pe la mijloc. Dar eu vreau să arunc o privire mai întâi.

Nimeni nu se ridică să plece. Aşteptau cu toţii tăcuţi, sorbind ceai. In consecinţă, se aflau încă toţi în cameră un pic mai târziu, când Trent ridică privirea din registru.

Până când moartea ne va despărţi 247

- La naiba! exclamă el. Desigur! Ar fi trebuit să mă gândesc la asta mai devreme!

Andrew îl privea în expectativă.- La ce anume?- Mediile alea, răspunse Trent. Ultimul mediu a fost

Florence Tapp. Se pare că Anna a mers s-o vadă destul de recent. E notat aici onorariul pentru o şedinţă de spiritism.

- Ţi-am spus şi eu că Anna Kettering participa regulat la şedinţe de spiritism, spuse Trent. Dar de ce te-ar inte­resa acum Florence Tapp?

- Toate aşa-zisele medii nu sunt altceva decât escroace şi şarlatane, sublinie Calista.

-E xact, afirmă Trent. Şi tocmai de aceea toate me­diile de succes sunt foarte, foarte pricepute la a-şi stu­dia clienţii. Cine ar putea şti mai multe despre Anna Kettering şi despre problemele ei decât o femeie care pretinde că poate invoca spiritele celor morţi?

capitolul 55

-D oam na Kettering încerca să intre în contact cu tatăl ei, care a trecut pe lumea cealaltă acum aproape un an. Florence Tapp aruncă o ocheadă spre plicul cu bani pe care tocmai i-1 dăduse Trent. In mod evident, era foarte apropiată de el. Dacă nu mă înşel, mama ei a murit la naştere.

Calista se trezi curios de fascinată de la Florence Tapp. Femeia îi primise în salonul de zi destul de întunecos, din casa ei mică, dar confortabilă. Draperiile grele erau trase la ferestre, ca să nu permită intrarea soarelui de după-amiază.

Piesele de mobilier erau masive şi păreau prea mari pentru spaţiul acela micuţ. Fără îndoială fuseseră speci­al concepute pentru a ascunde un asistent - sau chiar doi - care să asigure bătăile, clinchetul de clopoţei şi gemetele aferente momentelor-cheie ale şedinţelor de spiritism. Intr-o parte a camerei se afla o masă învelită

cu material negru, iar în mijlocul ei era poziţionat un felinar neaprins.

Florence era o femeie atrăgătoare, care avea undeva spre treizeci de ani, cu un păr blond şi des care i se revăr­sa ca o cascadă în jurul umerilor. Era îmbrăcată într-o rochie exotică, confecţionată dintr-un material diafan viu colorat şi purta pe cap un fel de turban. In jurul gâtului avea înfăşurată o eşarfă cu un model străluci­tor şi din urechi atârnau cercei masivi care se potriveau perfect cu multitudinea de brăţări pe care le purta la încheieturi. Şi aproape pe fiecare deget îi strălucea câte un inel.

Societatea s-ar fi grăbit să condamne majoritatea fe­meilor care îndrăzneau să se îmbrace într-o manieră atât de flamboaiantă şi să umble cu părul desfăcut, dar în mod evident se făcea excepţie când venea vorba de aces­te medii. Era cumva de aşteptat ca femeile care posedau sensibilitatea psihică necesară pentru a invoca spirite să aibă o notă de excentricitate - şi nu doar în felul în care se îmbrăcau, ci şi în vieţile lor private.

Nu era ceva neobişnuit nici ca mediile iscusite la in­vocarea spiritelor să ofere şedinţe de spiritism private domnilor care plăteau în plus pentru a avea parte de exclusivitate. In ultimii ani, apăruseră numeroase spe­culaţii în presă cu privire la natura precisă a sp iritelor care erau aţâţate în astfel de sesiuni intime, dar insinuă­rile şi aluziile nu păreau să poată stinge entuziasmul pu­blicului pentru şedinţele de spiritism. Rezultatul era o afacere care continua să înflorească şi care era dominată de femei. Şi astfel, organizarea de şedinţe de spiritism părea una dintre puţinele cariere respectabile pentru persoanele de sex feminin.

-Ştiţi cumva de ce încearcă doamna Kettering să-l contacteze pe tatăl ei? întrebă Trent.

-N u aş putea spune cu certitudine, zise Florence, fluturând din degete. Dar, în meseria mea, am întâl­nit extrem de mulţi clienţi disperaţi să stea de vorbă cu cei dragi. Din experienţa mea, se încadrează într-una din trei categorii. Sunt cei care vor să ştie unde se află un testament pierdut sau un alt bun de valoare care

248 Amanda Quick

Până când moartea ne va despărţi 249

a dispărut. Cei care încearcă să-şi aline suferinţa după pierderea unei persoane foarte dragi. Şi cei care doresc sfaturi în chestiuni financiare sau de amor.

- Şi în ce categorie se încadra doamna Kettering? în­trebă Calista.

- Tocmai aceasta e partea ciudată, zise Florence. Nu sunt sigură de ce era atât de nerăbdătoare să vorbească cu tatăl ei. La început, am presupus că suferinţa era mo­tivaţia dumneaei. Şi am reuşit să invoc spiritul tatălui său, care i-a comunicat că şi-a găsit liniştea pe lumea cealaltă, dar asta nu a părut să o mulţumească.

-Ş i cum i-a comunicat informaţia aceasta? întrebă Trent.

- în maniera obişnuită, răspunse Florence. Masa s-a ridicat de la podea şi a plutit o vreme. S-au auzit nişte bătăi într-un dulap, pe care le-am putut interpreta. Şi, desigur, clinchet de clopoţei.

- Clinchet de clopoţei? repetă Calista, neîncrezătoare.- Muzica este una dintre puţinele metode pe care

le pot folosi spiritele pentru a comunica prin vălul dintre lumi.

- Am înţeles, zise Calista.- Aţi spus că doamna Kettering nu a fost mulţumită,

insistă Trent.- La început, a părut extrem de uşurată că am putut

stabili un contact, răspunse Florence. Dar apoi a înce­put imediat să-i ceară ajutorul. Din păcate, vălul care separă cele două lumi este foarte fragil. Şi în noaptea aceea a fost perturbat de forţe din exterior înainte ca tatăl doamnei Kettering să-i poată răspunde. Şi mă tem că s-a pierdut legătura.

- Doamna Kettering s-a întors după aceea la altă şe­dinţă de spiritism? întrebă Calista.

-I-am sugerat o sesiune privată, răspunse Florence. Am stabilit o întâlnire pentru mâine-seară. Dar pot să vă întreb de ce sunteţi atât de interesaţi de doamna Kettering?

- Domnul Hastings face nişte cercetări pentru o carte nouă, în care este vorba despre un mediu care elucidea­ză mistere, zise Calista.

250 Amanda Quick

Trent se întoarse spre ea, cu sprâncenele uşor ridi­cate. Se gândi imediat că părea destul de impresionat. La drept vorbind, şi ea era destul de impresionată de răspunsul ei inteligent.

- Ce idee interesantă! exclamă Florence şi se uită spre Trent. Să îndrăznesc să întreb dacă domnişoara Wilhel- mina Preston este în secret un mediu cu puteri paranor­male ieşite din comun?

- Nu dezvălui niciodată intriga unei cărţi în curs de apariţie, zise Trent.

- înţeleg. Florence îi aruncă apoi un zâmbet la fel de strălucitor precum bijuteriile pe care le purta. Dar tre­buie să recunoaşteţi că asta ar fi o întorsătură de situaţie excelentă!

- Da, aşa este, admise Trent. Studie o clipă încăperea cu o expresie speculativă întipărită pe chip. Dacă mă voi hotărî să o transform pe Wilhelmina Preston intr-un mediu, îmi voi da silinţa să nimeresc corect toate detali­ile. Notează, te rog, domnişoară Langley. Mese care levi- tează, spirite care bat în mobilier şi clinchet de clopoţei. Ai consemnat toate astea?

Calista îi aruncă o privire tăioasă, pe care el nu păru să o observe.

- Da, domnule Flastings, zise ea pe un ton caustic. Cred că am notat toate detaliile de care o să avem nevoie.

- Să nu uiţi de apariţii, adăugă Florence.Calista se uită la ea.-Apariţii?- Aceasta este semnătura mea caracteristică, ca să zic

aşa. Şi motivul pentru care atrag atât de mulţi clienţi. Pot invoca o apariţie a spiritului meu călăuzitor, o stră­veche prinţesă egipteană.

- Şi crezi că vei putea face şi spiritul tatălui mort al Annei Kettering să se materializeze? întrebă Calista.

-Poate, răspunse Florence. Deşi mă îndoiesc că va semăna prea mult cu felul în care arăta când era în viaţă. Lumea spiritelor schimbă aspectul trupului fizic.

-N u mă surprinde deloc să aud asta, spuse Calista.

Până când moartea ne va despărţi 251

Puse carneţelul în geantă, după care o închise cu o pocnitură puternică. Florence se uită la Trent.

- Mă bucur să vă pot ajuta, domnule, dar poate aflaţi mai multe dacă programaţi o şedinţă privată. Aş fi în­cântată să organizez una pentru dumneavoastră.

-îm i pare rău, zise Calista în grabă, după care sări în picioare şi-şi puse geanta pe umăr. Domnul Hastings este mult prea ocupat pentru şedinţe private de spiri­tism. Are termene de predare, să ştiţi.

Surprinse o licărire de amuzament în ochii lui Trent, însă el nu zise nimic, ci doar îşi studie fără gra­bă pantofii.

- înţeleg. Florence era destul de dezamăgită, dar pă­rea în acelaşi timp şi resemnată. Foarte bine, atunci. Dar trebuie să recunosc că sunt curioasă în privinţa interesu­lui pe care-1 manifestaţi pentru doamna Kettering.

- E pentru specificul personajelor, zise Trent. Pare să fie o clientă tipică a şedinţelor de spiritism. Voi avea nevoie de unul sau două astfel de personaje în povestea mea şi am vrut să mă asigur că am toate detaliile corecte.

- Oh, dar nu aş spune că doamna Kettering a fost o clientă t ip ică , zise Florence. Chiar deloc.

Trent încremeni o clipă.- Ce vă face să credeţi că doamna Kettering nu e o

clientă tipică? întrebă el.- Păi, după cum am spus, în general clienţii mei se

împart în trei categorii, îi explică Florence. Dar tind să cred că doamna Kettering se încadrează într-o a patra categorie. Nu ştiu să spun de ce e atât de nerăbdătoa­re să vorbească cu tatăl ei, dar vă pot garanta că e des­tul de disperată să stabilească un contact. De fapt, aş spune că Anna Kettering este o femeie foarte speriată. Şi suspectez că are impresia că dragul ei răposat tată o poate salva.

- De ce anume? întrebă Calista, dintr-odată prudentă.-N -am nici cea mai vagă idee, răspunse Florence.

Dar recunosc o femeie panicată atunci când o văd. Era evident că se temea să rămână singură. Cineva a înso­ţit-o la şedinţa de spiritism şi a aşteptat-o afară.

252 Amanda Quick

Calista înlemni, abia îndrăznind să spere. Trent ră­mase şi el nemişcat şi cu sufletul la gură.

- Doamna Kettering a venit însoţită de cineva când a participat la şedinţa de spiritism? întrebă el.

Calista se gândi imediat că vorbise într-o manieră ex­trem de relaxată, ca şi când răspunsul nu i-ar fi oferit nimic mai mult decât un detaliu în plus pentru caracte­rizarea personajelor din cartea sa.

- Sunt destul de sigură că se mai afla şi altcineva în trăsură, zise Florence. Un bărbat. Cu toate acestea, n-a intrat niciodată, aşa că nu am apucat să-l văd.

- Dar sunteţi sigură că în trăsură se afla un bărbat? întrebă Calista.

-O h , da, răspunse Florence. A ieşit şi i-a deschis uşa să coboare. Şi aş putea adăuga că era foarte bine îmbrăcat. în plus, avea maniere excelente. Un domn desăvârşit.

capitolul 56

- Eudora a avut dreptate, zise Calista. Anna Kettering are un amant. Cineva care încearcă să o protejeze.

Trent cugetă câteva clipe, adăugând această nouă informaţie la schiţa poveştii pe care o construia în min­tea sa.

-A sta ar explica într-adevăr câteva lucruri, zise el. Ca, de exemplu, cum a reuşit să mute cadavrul soţului ei în camera aceea de la etajul patru al conacului.

Calista oftă. Părea exasperată.- Dar, în afară de acest detaliu interesant, n-am mai

aflat mare lucru.Trent stătea tolănit în colţul banchetei trăsurii şi cu­

geta asupra impresiei pe care i-o lăsase Florence Tapp.-A m mai aflat şi alt lucru interesant. Astăzi, Anna

Kettering nu şi-a anulat programarea pentru şedinţa pri­vată de spiritism de mâine-seară.

Până când moartea ne va despărţi 253

-E ra foarte speriată când am văzut-o ultima dată. Probabil a uitat complet de şedinţă în graba ei de a pă­răsi Londra.

- Poate.- La ce te gândeşti? întrebă Calista.- Londra este foarte mare. Şi nu ar fi atât de dificil ca

o femeie bogată să se facă nevăzută în oraş dacă are aju­torul unui prieten apropiat sau al unui amant, cel puţin atât timp cât să onoreze întâlnirea programată pentru mâine-seară.

- Chiar crezi că Anna Kettering are cu adevărat im­presia că femeia aia o poate pune în contact cu spiritul tatălui ei mort? întrebă Calista.

-Judecând după descrierea făcută de domnişoara Tapp, aş spune că da. La urma urmei, Anna a fost dis­pusă să programeze o şedinţă privată de spiritism. Asta arată ceva mai mult decât o curiozitate naturală. In plus, Tapp a zis că Anna este foarte speriată. Aşa că părerea mea e că Anna îşi doreşte foarte mult să creadă povestea pe care i-o vinde mediul.

- Şi ce înseamnă asta? Florence Tapp te-a invitat şi pe tine să mergi la o şedinţă privată.

- Cercetare, zise Trent.-H ah!- îmi laşi impresia că eşti destul de sceptică cu toată

treaba asta cu şedinţele de spiritism.- Sunt numai prostii, şi ştii şi tu foarte bine.- Cu toate acestea, Florence Tapp pare să fie destul

de bună în ceea ce face.Calista flutură vag dintr-o mână înmănuşată.- Sunt numai trucuri şi iluzii.- Şi ce-i cu asta? Dacă stai să te gândeşti, o şedinţă de

spiritism reuşită este tot o formă de a spune o poveste. Se creează un mic teatru privat, în care oamenii din pu­blic îşi asumă un rol activ în piesa pusă în scenă. Şi, ca să se întâmple asta, mediul trebuie să fie foarte iscusit la a induce oamenilor dorinţa de a-şi lăsa deoparte îndo­ielile şi raţiunea. Trebuie să îi convingă să creadă. Altfel întregul scenariu se duce de râpă.

254 Amanda Quick

- Mie mi se pare uimitor şi că un astfel de şarlatan îşi poate face publicul să-şi dorească să revină.

- Da, dar pierzi din vedere un aspect foarte impor­tant al întregii afaceri, zise Trent. Atunci când conduce o şedinţă de spiritism, un mediu are un factor crucial de partea lui - şi anume, că publicul vrea să creadă că spectacolul e real.

- Da, cred că ai dreptate. Şi ce crezi că vrea să-i dezvă­luie Florence Tapp Annei Kettering mâine-seară, presu­punând că ia parte la sesiunea stabilită?

- Suspectez că Tapp a programat o şedinţă privată cu doamna Kettering cu scopul de a o înţelege mai bine pe clienta sa. Sunt sigur că, după şedinţa de mâine, dacă vine într-adevăr şi clienta, desigur, Tapp va şti mai mult despre Anna Kettering decât ştie acum. Cred că ar tre­bui să-i mai facem o vizită în dimineaţa de după întâl­nirea cu Anna.

Calista bătu din deget pe perna banchetei.- Mă îndoiesc că doamna Kettering va risca să-i dez­

văluie că e măritată cu un criminal. Şi, chiar şi dacă ar face-o, cu ce ne-ar ajuta asta pe noi?

Trent privea prin fereastră strada aglomerată. Era o zi călduroasă şi însorită, în contrast cu salonul întunecos al lui Florence Tapp. In ciuda misterului tenebros care părea că se încolăcea în jurul lor, în clipa aceea el era extrem de conştient de plăcerea simplă pe care i-o oferea faptul că era singur cu Calista. Nu se grăbea să se întoar­că la casa ei. Ştia că Eudora şi Andrew îi aşteptau nerăb­dători cu o groază de întrebări şi că domnul şi doamna Sykes aveau a se învârti şi ei pe acolo, întrebând dacă voia cineva ceai.

Pe scurt, nu îi aştepta pic de intimitate la conacul Cranleigh.

-Avem câteva răspunsuri bune şi frumoase, dar avem nevoie de mai multe, zise el. Nestor Kettering e mort. Văduva lui a dispărut dinadins. Acum trebuie să-l iden­tificăm pe asasinul plătit.

- Treaba asta nu mai poate continua la nesfârşit, zise Calista şi îşi împreună mâinile strâns. Jucăm un joc

foarte periculos, cu un nebun care a devenit expert în acest joc.

- Pentru el nu mai e acelaşi joc. Nu şi de data asta.- De ce spui asta?- Pentru că e obişnuit să fie el cel care vânează, răs­

punse Trent. Şi de data asta există cineva care îl vânează pe el.

Ea îl privea cu ochii strălucitori.-N ici nu ştiu cum să-ţi mulţumesc, Trent.- Fac toate astea de dragul cercetării, ai uitat?Calista îi aruncă un zâmbet pieziş, care îl făcu să se

gândească numaidecât că probabil doar atât merita în­cercarea lui slabă de a face o glumă.

Se întrebă - nu pentru prima dată - ce urma a se în­tâmpla cu relaţia lui cu Calista când criminalul nu avea să mai reprezinte o ameninţare. Dar îşi impuse să nu se gândească atât de departe.

- E nevoie urgentă să te întorci la conacul Cranleigh? o întrebă el.

- Nu am nici o întâlnire programată, dacă la asta te referi. Şi nici vreo treabă presantă. Probabil chiar în cli­pa asta Eudora e îngropată în dosarele mele, elaborând sisteme de referinţe încrucişate şi tot aşa.

- Sora mea e o organizatoare foarte pricepută.- Chiar are un talent înnăscut, zise Calista.Se simţea admiraţie în tonul vocii ei.- Sunt sigur că ai dreptate, zise Trent. Dar şi-a cam

irosit darul ocupându-se de casa mea, şi trebuie să re­cunosc că există multe momente în care îmi vine destul de greu să-i mai apreciez capacităţile. De ceva timp tot sper că va găsi o altă modalitate prin care să-şi satisfacă pasiunea pentru organizare şi administrare.

- Cu alte cuvinte, ţi-ai dori să se căsătorească şi să-şi îndrepte atenţia spre propria ei casă.

- Ei bine, ca să fiu complet sincer, da. Nu mă înţelege greşit, o iubesc foarte mult pe sora mea, dar mi se pare absolut istovitor să am fiecare parte a vieţii organizată până la cel mai mic detaliu.

De data asta, zâmbetul Calistei era sincer.

Până când moartea ne va despărţi 255

256 Amanda Quick

- încerci să-mi spui că din viaţa ta lipseşte un pic de spontaneitate? Oh! Mă uimeşti, domnule! Doar eşti scri­itor, la urma urmei. Oricine ar crede că în meseria asta ai parte de toate surprizele pe care ţi le-ai putea dori.

-Scrisul îmi oferă o mare mulţumire sufletească. După cum ţi-am mai spus, e un fel de drog pentru mine. Dacă trec perioade lungi fără să scriu, devin nervos şi neliniştit. Dar acesta este doar unul dintre aspectele vie­ţii mele.

- înţeleg ce vrei să spui, zise Calista. Doar te tachi­nam puţin. îmi dau seama că îţi faci griji pentru ferici­rea surorii tale. Şi să ştii că întâmplarea face ca şi ea să fie la fel de îngrijorată pentru fericirea ta.

-Mi-aş dori foarte mult s-o pot face să înţeleagă că sunt mulţumit cu situaţia mea. „Doar că nu-i deloc aşa, de fapt“, se gândi în sinea lui. Nu mai era mulţumit, nu după ce o cunoscuse pe Calista. Şi constatarea aceea veni acompaniată de un moment brusc de inspiraţie. Ştii, printre alte lucruri, Eudora a organizat şi o seră absolut uimitoare, care este cu adevărat minunată în perioada aceasta. Ai vrea să o vezi? Casa mea este în drumul nos­tru, şi nimic nu te ajută să-ţi limpezeşti mintea mai bine decât o plimbare plăcută printr-o grădină interioară.

Calista şovăi, şi, pentru o clipă chinuitoare, Trent crezu că avea să-i refuze invitaţia. Şi abia în momentul acela înţelese că îşi dorea cu disperare să o vadă în casa lui, chiar şi preţ de câteva minute. Era convins că i-ar sta foarte bine sub acoperişul casei lui - ca acasă.

După aceea, Calista zâmbi, şi o îmbujorare minunată îi acapară obrajii. Şi atunci Trent simţi că putea respira din nou.

- Da, răspunse ea. Mi-ar plăcea foarte mult.

capitolul 5 7

-A i avut dreptate, zise Calista. Se opri la jumătatea culoarului format din două rânduri de palmieri în ghi­veci şi se răsuci uşor pentru a admira interiorul serei. Eudora chiar a făcut minuni aici.

Până când moartea ne va despărţi 257

încăperea aceea de sticlă şi fier era ca o mică lume meticulos aranjată cu mii de nuanţe vii şi opulente de verde. Dar Trent nu-şi dorea altceva decât să o privească pe Calista. Ea îi îmbăta toate simţurile. Se gândi ime­diat că avea în ea ceva aproape magic. Nu voia să-şi mai ia niciodată privirea de la ea.

Până acum câteva zile, când intrase în biroul ei şi o întâlnise pentru prima dată, ar fi spus că era mult prea bătrân şi mult prea rigid în obiceiuri ca să_ mai aibă o reacţie atât de pasională faţă de o femeie. 11 făcea să-şi dorească să-şi asume riscuri care ar fi fost mai bine să rămână în poveşti de ficţiune, unde nu ar fi putut răni nici scriitorul, nici cititorii.

Se strădui să se concentreze.- Pot să te asigur că locul acesta este al naibii de bine

organizat, zise el. Plantele şi ierburile medicinale se regăsesc în stânga ta. Arbuştii decorativi şi florile, în dreapta. Plantele agăţătoare şi viţa-de-vie sunt cocoţate pe nişte spaliere în spate. Şi culoarul este marcat de pal­mieri şi de alte plante exotice.

Calista zâmbi.- înţeleg.- Şi poţi observa marcajele de pe fiecare plantă. Toate

sunt împărţite după un sistem de referinţe, desigur. Şi mai e şi camera de distilare. O minunăţie, plină ocbi cu aparate ştiinţifice. Fratele meu a ajutat-o să aducă cel puţin o parte din echipament.

Calista izbucni în râs.- Poţi să râzi de sora ta, dacă vrei, dar nu poţi să nu

recunoşti că are foarte multe talente.- Da, aşa este. Dar mă tem că le cam iroseşte pe toate

pe mine.Calista se apropie de el încet.-C red că domnul Edward Tazewell îi apreciază

talentele.-A şa mi-a spus şi Eudora. După câte se pare, el o

consideră genială, şi ea îi admiră mintea înclinată spre tehnologie. în plus, e de părere şi că este un tată foarte devotat şi iubitor.

- Aşa este.

258 Amanda Quick

- Dar ce ştii de fapt despre el, Calista?-Există întotdeauna limite la cât de mult poţi cu­

noaşte un om, spuse ea. Dar Andrew a făcut cercetări despre Tazewell, la fel cum a făcut despre toţi ceilalţi clienţi ai mei. Tazewell este un văduv care a studiat ingi­neria şi matematica. Fetiţele lui îl iubesc ca pe ochii din cap, şi eu consider ăsta un indiciu că este un părinte bun şi implicat. La fel ca tine, face investiţii imobiliare şi se bucură de succes.

- Serios? Imobiliare?- Da. Poate ţi-ar plăcea să discuţi vreodată cu el des­

pre afaceri.-H m m .-D ar adevărata pasiune a lui Tazewell este pentru

invenţii. Deţine mai multe patente pentru diferite ma­şinării de calcul.

Trent protestă atunci.- Dintre care nici una nu a fost fabricată şi vândută.- Eudora e convinsă că e un om vizionar.- Asta e foarte rar şi o postură bună.Calista zâmbi.- Eudora şi Edward nu o să moară de foame, dacă de

asta te temi. Ştiu că vrei să o protejezi pentru totdeauna pe sora ta, dar aşa ceva nu se poate. Mă tem că fericirea vine mereu la pachet cu un anumit grad de risc.

Atmosfera vibrantă a serei forfotea în jurul lor, inun­dată de energia fierbinte şi primordială a vieţii înseşi. Calista se afla chiar în mijlocul acelui vârtej ameţitor.

- încep să descopăr adevărul acesta împreună cu tine, zise el.

Calista se apropie şi mai mult, după care se opri chiar în faţa lui, se ridică pe vârfuri şi-şi atinse uşor buzele de ale lui.

- Şi eu cu tine.Făcu apoi un pas în spate. în ochii ei strălucea o in­

vitaţie feminină.Trent o prinse apoi de o mână. Fără să spună nimic -

pentru că acum chiar nu mai avea cuvinte - , o conduse

Până când moartea ne va despărţi 259

de-a lungul culoarului încadrat de palmieri, dincolo de intrarea cu arcadă a serei şi în jos pe un coridor.

Când ajunseră la baza scărilor, se opri şi se întoarse spre ea.

- Servitorii? şopti ea.-Le-am dat liber cât eu şi Eudora stăm cu tine în

Cranleigh Square.Calista se aruncă în braţele lui, înainte ca el să aibă

timp să o întrebe dacă voia să îl însoţească la etaj. In să­rutul ei se regăsea răspunsul la acea întrebare nerostită, îşi încolăci braţele în jurul gâtului lui, şi apoi furtuna acumulată se dezlănţui.

Aproape că o duse în braţe în sus pe scări. Era un chin, pentru că încerca în acelaşi timp să dea la o parte straturile de haine care-i despărţeau corpul de trupul ei cald şi catifelat. Reuşi să-i deschidă corsajul când urca­seră cam o treime din scară şi rochia în sine se pierdu undeva pe la jumătatea drumului. La scurt timp după aceea, urmară jupele. Apoi mulţumi în sinea lui oricărei puteri divine care-i zâmbea în clipa aceea pentru că nu trebuia să se chinuiască şi cu un corset.

Şi nici Calista nu stătu degeaba şi nu ezită nici o se­cundă. îi dădu jos haina destul de repede şi-i aruncă lavaliera peste balustradă, după care bâjbâi câteva clipe la nasturii cămăşii lui.

Astfel, când ajunseră în capătul scărilor, ea nu mai purta decât cămaşă de corp şi ciorapi - pentru că îşi aruncase şi pantofii undeva pe trepte. Trent avea căma­şa desfăcută şi simţea că era pe punctul de a exploda de dorinţă. O exaltare glorioasă îi făcea sângele să-i cloco­tească în vene.

O apucă de mână şi fugi împreună cu ea pe coridor. Râdeau amândoi când ajunseră în pragul uşii dormito­rului său.

Apoi o luă în braţe, o purtă spre patul cu baldachin, o aşeză pe saltea şi aproape că se prăbuşi deasupra ei.

- Ca o cădere în paradis, şopti el pe gâtul ei.- Poftim?-N im ic.

260 Amanda Quick

îşi croi drum de sărutări în jos pe trupul ei moale şi catifelat, înnebunit de senzaţia de a o simţi sub el. Mi­rosul ei era ca un drog care-i înnebunea simţurile.

Scăpă repede de cizme şi de ultimele articole de îmbrăcăminte, după care se cufundă în căldura ei deli­cioasă şi primitoare.

Calista îşi încolăci picioarele purtând încă ciorapi în jurul taliei lui şi-l trase aproape de ea. îl strângea în bra­ţe ca şi când n-ar fi vrut să-i mai dea niciodată drumul.

Eliberarea o făcu foarte curând să se cutremure. Vi­braţiile irezistibile ale pasiunii ei îi inundară fiinţa, şi pentru o clipă el simţi că era complet pierdut. Şi apoi înţelese că era oricum numai pierdut nu. Era exact aco­lo unde îşi dorea să fie, unde avea nevoie disperată să fie: în braţele Calistei.

capitolul 58

Ceva timp mai târziu, deveni vag conştient de faptul că ea nu mai era lângă el în pat. Deschise ochii cu greu sub lumina slabă, dar strălucitoare a soarelui de după-a- miază târzie şi o zări stând lângă pat.

- Tocmai mă pregăteam să te trezesc, zise ea.- Nu dormeam. Doar mă odihneam.- S-a făcut destul de târziu. îşi legă şnururile jupelor

cu câteva mişcări rapide şi eficiente, după care adăugă: Oamenii se vor întreba ce s-a întâmplat cu noi.

- Fir-ar să fie, protestă el şi se ridică pe marginea patului.

Era mai mult decât evident că pasiunea care pe el îl relaxase pe deplin avusese exact efectul opus asupra Ca- listei. Părea extrem de energică în timp ce se îmbrăca.

-A m adus hainele de pe scări, zise ea, după care îi aruncă pantalonii.

Trent îi prinse din zbor şi scoase ceasul dintr-unul din buzunare. Mormăi încă o dată nemulţumit când văzu cât era ora.

-A i dreptate, spuse el. Cred că ar trebui să ne întoarcem la conacul Cranleigh înainte să se alarmeze toată lumea.

Până când moartea ne va despărţi 261

Se gândi apoi că nu erau întocmai cuvintele pe care şi-ar fi dorit să le rostească în clipa aceea. Dar nud veniră în minte altele mai potrivite. O privi pe Calista punân- du-şi ciorapii.

Şi imaginea piciorului ei suplu şi elegant aproape că îl înnebuni din nou. Dar făcu un efort de voinţă suprao­menesc şi îşi trase pantalonii. După aceea îşi luă cămaşa şi zâmbi.

-C e e aşa amuzant, domnule? întrebă ea, destul de suspicioasă.

-M ă gândesc la felul cum te-ai dus tu să ne aduni hainele de pe scări.

-Slavă Domnului că n-a fost nimeni prin preajmă care să mă vadă. Adevărul e că arătam de-a dreptul... scandalos.

- Foarte ciudat. La momentul acela nu mi s-a părut nimic scandalos.

Calista miji ochii.- Acum râz i de mine.-D eloc. Traversă încăperea, o prinse de bărbie şi o

sărută uşor pe buze. M-a amuzat doar imaginea hainelor noastre împrăştiate pe toată lungimea scării. Cu sigu­ranţă i-ar fi şocat pe membrii familiilor noastre.

Ea îi aruncă atunci o privire mustrătoare.-A i dreptate. Dar, acestea fiind spuse, mă simt ex­

trem de recunoscătoare că suntem singuri.- Şi eu la fel, zise el şi îi zâmbi din nou. Dar să ştii că

am avut dreptate intr-o privinţă.- In care anume?- Ştiam că o să-ţi stea bine în casa mea. Şi îţi stătea

chiar şi mai bine în patul meu.îşi găsi lavaliera atârnată pe stâlpul de la baza scării.

Şi-o puse la gât şi îi făcu nod, în timp ce Calista îşi lua mănuşa de pe treapta cea mai de jos.

Riscă apoi să-şi privească reflexia în oglinda de dea­supra dulapului din intrândul principal şi descoperi să avea un rânjet tâmp întipărit pe chip.

- Trent?îi întâlni privirea în oglindă. Părea neaşteptat de

serioasă.

262 Amanda Quick

- Mda? murmură el.- Eudora crede că ai pierduto pe prima ta iubită, o

tânără pe nume Althea, din cauza cicatricilor provocate de acid. Sora ta e convinsă că asta ţi-a frânt inima şi că acesta e motivul pentru care nu te-ai mai căsătorit niciodată.

Trent se răsuci spre Calista şi-şi aşeză ferm mâinile pe umerii ei.

- O iubesc la nebunie pe sora mea, dar îi place un pic cam prea mult melodrama. Da, ţineam foarte mult la Althea, dar nu suficient cât să nu fi plecat din Anglia ca să mă duc să văd lumea. Şi da, probabil m-aş fi căsătorit cu ea în cele din urmă dacă lucrurile ar fi evoluat altfel între noi — şi dacă ar fi fost dispusă să mă aştepte, ceea ce mă îndoiesc foarte mult. Dar nu cicatricile au fost de vină pentru încheierea uniunii noastre.

-Atunci, ce?- Când s-a aflat că mi-am pierdut moştenirea, părinţii

ei au luat-o pe sus şi au duso la Londra. Şi-a făcut de­butul în societate şi la scurt timp după aceea s-a logodit cu un tânăr foarte bogat. Din câte ştiu, sunt foarte feri­ciţi împreună. Ba, mai mult, la fel sunt şi eu.

„Cel puţin pentru moment", se gândi apoi, dar nu mai rosti asta cu voce tare.

capitolul 59

Eudora luă o înghiţitură din piureul delicios şi arun­că o privire cunoscătoare spre Trent şi Calista.

- Cât voi doi aţi fost plecaţi să vorbiţi cu mediul şi aparent să vă bucuraţi de nişte exerciţii fizice sănătoase pe vremea asta minunată, zise ea, eu am studiat o parte din registrul lui Kettering în care sunt detaliate cheltu­ielile interne din ultimele şase luni.

Calista se concentra să ia cu furculiţa o bucăţică de somon.

- Foarte eficient din partea ta.

Până când moartea ne va despărţi 263

- Nu a fost ca şi când aş fi avut ceva mai bun de făcut, zise Eudora şi zâmbi. Cred că veţi fi foarte mulţumiţi să aflaţi că apar acolo toate costurile cumpărăturilor pe care le-a făcut la magazinul de obiecte funerare al doam­nei Fulton. Dar, în afară de asta, majoritatea sunt tran­zacţii obişnuite, genul de cheltuieli care erau de aşteptat ţinând cont de situaţia financiară a lui Kettering. Fac­turi de la tot felul de croitorii şi alte lucruri de-astea.

Trent mâncă o bucată de somon în timp ce analiza informaţia primită de la sora sa. Descoperea că întâlni­rea din dormitorul său din după-amiaza aceea îi făcuse poftă de mâncare. In ciuda situaţiei periculoase în care se regăseau, savura fiecare bucăţică de mâncare de pe farfuria lui. Se hotărî apoi că asta avea legătură cu faptul că în celălalt capăt al mesei stătea Calista. Nu i-ar fi fost deloc greu să se obişnuiască să o vadă în poziţia aceea. Ii întâlni privirea şi zâmbi.

Ea se îmbujoră şi se concentră asupra piureului din farfuria sa.

Andrew era singurul de la masă care părea să nu se fi prins de aluziile făcute de Eudora la adresa activităţii lor din după-amiaza aceea. Pe de altă parte, era prea ocupat să înfulece entuziasmat totul din farfurie.

Trent se concentră asupra afirmaţiilor Eudorei.- Bănuiesc că ar fi fost mult prea uşor să găsim aco­

lo o listă a plăţilor făcute către un asasin profesionist, printre facturile de la croitorie şi de la băcănie, zise el. Dar ai găsit ceva notat la categoria „diverse1*?

-N u , nimic de genul acesta, răspunse Eudora. Dar pot să spun că, deşi a fost destul de zgârcit cu personalul casei, Kettering pare să fi fost foarte generos cu soţia lui. Indemnizaţia ei lunară e destul de frumuşică.

Calista se opri cu furculiţa în aer şi se încruntă.- Ei bine, erau banii ei, la urma urmei.Andrew părea îngândurat.-Totuşi, asta nu ar fi trebuit să-l împiedice să fie

mai puţin generos dacă ar fi dorit. Ştim că testamentul tatălui ei o proteja într-o oarecare măsură pe doamna

264 Amanda Quick

Kettering, dar asta nu înseamnă că ea chiar avea contro­lul banilor în viaţa de zi cu zi.

- Adevărat, zise Trent.- Nu, nu, chiar aşa e, interveni Eudora. Al doilea soţ

al mamei mele a reuşit să-i cheltuiască aproape toată moştenirea în numai câteva luni.

Calista se gândea la acelaşi lucru.- Bun, păi, şi ce ne spune generozitatea aceasta neaş­

teptată a lui Kettering?- Că poate voia să-i cumpere tăcerea? sugeră Andrew.- Sunt de acord, zise Trent. Din cine ştie ce motiv —

poate pur şi simplu pentru a păstra pacea în cămin — a fost dispus să-i dea Annei Kettering o indemnizaţie foarte generoasă.

Calista bătu cu furculiţa în farfurie, absentă.- Sau poate a făcut-o din alte motive. Mă gândesc că

o indemnizaţie generoasă poate masca o gamă largă de cheltuieli.

- Da, s-ar putea, spuse Eudora şi lăsă furculiţa jos atât de repede, încât aceasta zăngăni în contact cu porţelanul delicat. Dacă Kettering s-a folosit de banii din indemni­zaţie ca să acopere plătirea unui asasin profesionist?

- Hmm.Trent luă în calcul această posibilitate. Andrew era şi

el îngândurat.- Dar de ce s-ar fi obosit să ascundă astfel de cheltuieli?- Pentru că ar fi fost dovezi împotriva lui în instanţă,

zise Trent. Dacă ucigaşul e prins vreodată şi dă poliţiei numele angajatorului său, o serie de plăţi venite de la Kettering ar fi dovezi incontestabile.

-A şa că a ascuns onorariile criminalului sub forma indemnizaţiei soţiei lui? se miră Eudora. Da, asta e intr-adevăr o ipoteză interesantă.

- Dar în clipa aceasta e numai o ipoteză, zise Trent.O privi pe sora lui luând nişte legume şi înţelese de­

odată că nu doar lui îi sporise apetitul în ultima vreme. Şi ea mânca mai mult decât de obicei. Era ca şi când amândoi ar fi hibernat o perioadă lungă şi abia acum ieşeau în sfârşit dintr-o peşteră întunecată.

Până când moartea ne va despărţi 265

Cugetă apoi că era foarte plăcut să se afle printre pri­eteni. Sănătos atât pentru trup, cât şi pentru suflet.

- A mai fost doar o singură altă cheltuială care mi-a atras atenţia, zise Eudora. Kettering a cumpărat o casă pe Frampton Street, la numărul şase. E clar că a fost o investiţie. Dar nu apare nici o însemnare că ar fi primit chirie de la vreun chiriaş şi nici o dovadă că ar fi vândut-o.

Trent, Calista şi Andrew se întoarseră spre ea cu ochii mari.

- Păstrai informaţia asta ca pe o surpriză de final? o întrebă Trent.

- Scuze, murmură ea. Nu m-am putut abţine.

capitolul 60

Trent şi Andrew stăteau la masă într-un bar micuţ de cartier aflat la capăt de Frampton Street şi suprave­gheau uşa de la intrare a conacului de la numărul şase. Erau singurii clienţi din tavernă. Proprietarul cu chelie era fericit să pălăvrăgească, câtă vreme era plătit pentru timpul său.

- Da, e un locatar la Frampton Street numărul şase, zise el. Dar nu vine niciodată pe aici. Şi n-ai să-l vezi prin oraş pe timpul zilei. Aşa că n-am apucat să mă uit prea bine la el. Uneori pleacă de acasă după lăsarea întunericului, dar de obicei iese pe uşa din spate şi pe alee. Insă e un vecin bun. N-au fost niciodată proble­me acolo.

- Primeşte vreodată vizitatori? întrebă Trent.- Din câte ştiu eu, nu, zise omul şi se legănă pe căl­

câie. Sau, mă rog, cu excepţia unei nopţi de pe la în­ceputul săptămânii. S-a întâmplat după ce închisesem eu. Eram la etaj cu soţia mea, în pat, şi am auzit o birjă oprind în stradă. Soţia mea era curioasă să vadă care dintre vecinii noştri se-ntorcea acasă la o asemenea oră târzie. Aşa că s-a dus la fereastră. Când a văzut pasagerul urcând scările de la numărul şase, m-a chemat imediat.

-Vizitatorul era bărbat sau femeie? întrebă Andrew.

266 Amanda Quick

- Bărbat. Şi avea o geantă neagră, genul ăla pe care-1 poartă doctorii. A stat vreo jumătate de oră. Când a plecat, părea foarte grăbit. Dar bănuiesc că nu era de mirare, ţinând cont de ora foarte târzie.

- Şi se întâmplă cumva să ştiţi de ce a avut nevoie de un doctor locatarul de la numărul şase? întrebă Trent.

- Habar n-am. Omul se mai legănă pe călcâie de câ­teva ori. Mă gândesc că o fi avut vreun accident sau s-a îmbolnăvit de febră. Dar un lucru pot să vă spun sigur: doctorii nu vin aşa repede la două noaptea ca să consulte pacienţii dacă nu-s plătiţi foarte bine pentru serviciile lor.

-Mulţumesc, zise Trent, după care puse câteva mo­nede pe masă.

Proprietarul luă banii şi îi făcu nevăzuţi în buzunarul său, după care se întoarse în spatele barului.

Andrew se uită la Trent, cu ochii strălucindu-i de entuziasm.

- El e, nu-i aşa? Omul care v-a atacat cu cuţitul. Pro­babil a chemat un doctor să-l vadă după ce l-ai lovit în cap cu stativul de coroane.

-A şa se pare, spuse Trent. Cu puţin noroc, vom afla sigur mai târziu în această seară.

- Vrei să-l urmărim dacă pleacă?-T u o să-l urmăreşti de la o distanţă foarte, foarte

discretă şi să sperăm că şi sigură. Avem de-a face cu un criminal, Andrew. Scopul nostru este să obţinem dovezi pe care să le putem duce poliţiei. Ai înţeles?

- Da, domnule.- După ce primesc veste de la tine că e liber drumul şi

conacul e gol, o să intru să arunc o privire.Andrew încuviinţă din cap chibzuit.- Bun plan! Exact genul pe care l-ar inventa şi Clive

Stone.- Ce coincidenţă uimitoare! Se opri o clipă din vor­

bit, după care adăugă: Ascultă-mă cu atenţie, Andrew! Este necesar să te asiguri că locatarul de la numărul şase nu te vede urmărindu-1. Dar, pentru orice eventualitate, ai grijă să ţii revolverul la îndemână.

Până când moartea ne va despărţi 26 7

- Desigur. îl port mereu cu mine în ultima vreme. Andrew se bătu uşor pe buzunarul paltonului, şi ex­presia de pe chipul lui deveni foarte serioasă. Te superi dacă îţi pun o întrebare?

- Depinde de întrebare.- Crezi că poate exista vreun viitor în meseria asta?- în ce meserie?- în meseria de detectiv particular.-A sta numeşti tu meserie?- Mă gândesc serios să mă fac detectiv particular - la

fel precum Clive Stone.Trent oftă încet.- Stone este consultant. în plus, dacă îţi aduci bine

aminte, are un alt venit personal stabil, din nişte inves­tiţii vagi.

- Da, imobiliare. Face investiţii în proprietăţi.- Ceea ce încerc să spun e că mă îndoiesc că ai reuşi

să-ţi câştigi un trai decent din meseria de detectiv.- Mă gândeam că, dacă aş lucra cu referinţe, aşa cum

face Calista, aş putea atrage clienţi care să fie dispuşi să plătească bine pentru garanţia unor servicii foarte discrete.

- Dar sper că îţi dai seama că una e să faci cercetări discrete pentru sora ta în legătură cu trecutul clienţilor ei şi cu totul altceva e să dezvolţi o afacere de consultan­ţă, în care să fii dispus să te amesteci în cazuri de dispa­riţii sau în situaţii precum aceasta în care ne regăsim în clipa de faţă.

- Ideea e că îmi cam place să descopăr secrete.-O ricum , cred că ar fi o meserie destul de pericu­

loasă. Din experienţa mea, toată lumea are secrete. Şi unii ar face absolut orice ca să şi le protejeze. Dacă îţi aminteşti bine, şi noi am dat peste mai multe cadavre în ancheta noastră, ca să nu mai spun că chiar în clipa asta ne aflăm într-un bar, la câteva uşi distanţă de un om care se pare că taie cu încântare gâtul femeilor.

Andrew cugetă câteva clipe asupra afirmaţiei lui.-Recunosc că nu-mi place să o ştiu pe Calista în

pericol. Dar, după ce rezolvăm cazul acesta şi o să fie în siguranţă, e posibil să mă gândesc serios să intru

268 Amanda Quick

în domeniul investigaţiilor private. Nu e ca şi când nu aş avea ceva experienţă.

Era mai mult decât evident că perspectiva pericolului nu îl putea descuraja. Trent cugetă la opţiunile pe care le avea. Din păcate, nu erau prea multe.

- Mă îndoiesc că sora ta ar fi de acord cu planurile tale profesionale, încercă el.

- Sunt sigur că pot s-o conving că m-aş bucura de suc­ces. Ţi-am zis, o să fiu foarte atent în alegerea clienţilor.

- Andrew, viitorul tău nu e în nici un fel treaba mea, însă simt că e de datoria mea să te sfătuiesc. Sunt cu câţiva ani mai mare decât tine şi am şi ceva experienţă. Crede-mă când îţi spun că...

- Destul despre viitorul meu! Dar viitorul dumitale cu Calista? Cred că a venit timpul să te întreb ce pla­nuri ai.

Trent se uita la el.- Poftim?- E clar că voi doi sunteţi implicaţi într-o relaţie de

natură romantică. Eu sunt toată familia care i-a mai rămas Calistei. Şi e datoria mea să îi apăr interesele. Andrew îşi îndreptă umerii şi ridică bărbia. Vreau să ştiu ce intenţii ai.

Apăruse o notă tăioasă în vocea lui şi o strălucire de oţel prindea contur în ochii săi.

- Ce intenţii am? repetă Trent.-D a.- O întrebare excelentă, zise Trent. în clipa aceasta,

nu pot să îţi spun decât că intenţiile mele vor depinde în totalitate de ale Calistei.

Andrew se încruntă.- Ce naiba vrea să mai însemne asta?Trent se ridică.- înseamnă că, deşi îţi respect dorinţa de a-ţi proteja

sora, în final este o decizie pe care o va lua singură. Şi între timp trebuie să ne ocupăm de problema actuală. O să te las aici ca să fii cu ochii pe uşa reşedinţei de la numărul şase. Dă-mi de veste imediat dacă suspectul nostru pleacă de acasă. Acela va fi momentul să comit un alt act de intrare prin efracţie.

Până când moartea ne va despărţi 269

capitolul 61

- Domnul Tazewell s-a arătat interesat să facă un tur al serei mele, zise Eudora. A zis că e posibil să-mi poată oferi nişte sfaturi cu privire la sistemul de încălzire. Am avut ceva probleme în ultima vreme. Ţevile sunt vechi şi la fel şi soba.

Calista sorbi din ceai şi aruncă o privire spre ceas. Ea şi Eudora se străduiau să facă conversaţie pentru ca timpul să treacă mai uşor. Nici una din ele nu voia să rămână singură sau să discute despre temerile pe care le avea.

Andrew fusese plecat toată după-amiaza şi toată sea­ra. Cu puţin timp în urmă, trimisese un copil la uşa din spate a conacului Cranleigh cu un mesaj pentru Trent, informându-1 că suspectul cuţitar părăsise conacul de la numărul şase. Andrew îl urmărea.

Trent plecase imediat, cu un şperaclu în buzunar.- Cu cele două fiice ale domnului Tazewell care este

treaba? întrebă Calista.- După cum ţi-am spus, Edward îşi doreşte ca ele să

aibă parte de o educaţie modernă, zise Eudora. Pare să creadă că eu aş putea avea o influenţă bună asupra fetelor. Adevărul e că m-am gândit că aş fi o profesoară bună. De fapt, chiar iau în consideraţie posibilitatea de a-mi deschide o mică şcoală de zi pentru fete. Ce părere ai?

Calista zâmbi.- Mi se pare o idee strălucită.

capitolul 62

Birja de închiriat care îl transporta pe cuţitar se opri la capătul îndepărtat al unei străduţe liniştite. Pasagerul coborî pe caldarâm şi aproape imediat după aceea dis­păru în umbre.

Andrew deschise trapa de pe plafonul trăsurii.- Pe ce stradă ne aflăm acum, vizitiu? întrebă el.

270 Amanda Quick

- Pe Blanchford Street, domnule.Andrew fu străbătut de un fior de panică. Mai au­

zise numele acela undeva. Şi apoi îşi aminti. Florence Tapp locuia pe Blanchford Street. Era posibil ca omul să intenţioneze să participe la o şedinţă de spiritism, dar i se părea foarte puţin probabil. în plus, era vineri-noap- te - seara în care Anna Kettering avea programată o se­siune privată cu mediul. O întâlnire pe care uitase să o anuleze în graba ei de a dispărea.

- Ştii de vreun mediu care locuieşte pe strada asta? întrebă el.

-D a, domnule. Este o doamnă la numărul doispre­zece. Dar de obicei ţine şedinţe de spiritism miercurea, nu vinerea.

Cuţitarul nu ar fi avut de unde să ştie că Anna Kettering nu intenţiona să-şi facă apariţia la sesiunea programată. Poate că venise acolo ca să o omoare. Dacă doamna Kettering murea pe Blanchford Street, atunci toate degetele aveau să se îndrepte acuzator spre Flo­rence Tapp.

Nu avea nici cea mai vagă idee de ce şi-ar fi dorit cuţitarul să o ucidă pe Anna Kettering, dar, dacă era instabil mintal - aşa cum părea să creadă toată lumea - , atunci nici nu era nevoie de vreun motiv logic. De asemenea, nu exista nici o modalitate de a prezice ce avea să facă odată ce descoperea că ţinta lui nu venise la şedinţa stabilită.

-A m înţeles că uneori mediul programează şedinţe private în celelalte seri ale săptămânii, îi spuse Andrew vizitiului.

-N u aş şti să vă spun, domnule.- Mă întorc în câteva minute. Aşteaptă-mă!- Bine, domnule.Andrew îi dădu vizitiului nişte bani şi coborî din

trăsură.Cealaltă birjă era acum goală şi îşi continua drumul în

josul străzii. în mod evident, criminalul nu îi spusese vi­zitiului să-l aştepte. Nu avea de unde să ştie însemnătatea acestui lucru, dar fără îndoială părea de rău augur. Cri­minalul nu îşi dorea potenţiali martori prin preajmă.

Până când moartea ne va despărţi 271

Andrew băgă mâna în buzunarul paltonului şi strân­se degetele în jurul mânerului revolverului.

Nu mai exista nici urmă de criminal pe stradă, dar, pe măsură ce se apropia de casa de la numărul doispre­zece, un fior rece îi traversă şira spinării. Avusese deja pulsul accelerat, dar inima începu să-i bubuie nebuneş­te în piept când pricepu ce se întâmplase.

Criminalul sărise peste gardul care împrejmuia par­tea din faţă a casei şi coborâse pe treptele ce duceau spre intrarea de la bucătărie.

Uşa rămăsese parţial întredeschisă. Scârţâia din balamale.

Criminalul se afla deja înăuntru.Andrew se cocoţă peste gardul de metal, încercând

să nu facă zgomot, şi apoi coborî scările. împinse uşor uşa de la bucătărie, cu revolverul pregătit în mâna dreap­tă, şi aceasta se deschise cu uşurinţă.

Nu sări nimeni dinăuntru ca să-l atace.Păşi prudent în bucătăria întunecoasă. Nervii lui erau

întinşi la maximum. Putea simţi stropi reci de sudoare prelingându-i-se pe şira spinării.

Felinarul de pe perete arunca suficientă lumină în încăpere cât să-i permită să distingă masa mare de bucă­tărie din centrul camerei şi scara îngustă care conducea spre etajul principal.

Rămase nemişcat, ascultând cu atenţie. Undeva dea­supra capului său se auzi parchetul scârţâind. Crimina­lul se furişa prin casă. Probabil descoperise deja că Anna Kettering nu era acolo, însă nu părăsise casa.

Şi atunci începu să înţeleagă.Cuţitarul nu venise după Anna Kettering. Era acolo

ca să ucidă mediul.Nu-i veni nici o altă idee în legătură cu ce să facă, aşa

că urcă scările în grabă şi intră pe coridorul principal, strigând cât îl ţineau plămânii:

-Domnişoară Tapp, e un criminal în casă. încuie uşa. în cu ie uşa.

O tăcere apăsătoare se aşternu câteva clipe la etajul superior, după care ţipătul unei femei spintecă noaptea.

272 Amanda Quick

Se auzi o uşă trântindu-se undeva în casă. Deasupra capului răsunau paşi greoi.

Andrew se opri în capătul scării de la bucătărie. Feli­narele de pe pereţi iluminau coridorul îngust care ducea spre intrândul principal şi spre scara către etaj.

Criminalul alergă în jos pe scări cu o viteză înspăi­mântătoare, iar, când ajunse jos, se răsuci şi se aruncă spre Andrew.

Andrew apăsă pe trăgaci. Răsună un vuiet asurzitor şi apăru o străfulgerare de lumină orbitoare. Pistolul greu se cutremură violent în mâna lui.

înţelese numaidecât că nu nimerise ţinta, dar împuş­cătura îl surprinse pe cuţitar. Criminalul se opri brusc, vădit şocat. Andrew se pregăti sufleteşte pentru încă o împuşcătură. Ştia că nu îşi putea permite să rateze şi a doua oară. Altfel, totul ar fi fost pierdut.

Dar cuţitarul se răsuci şi fugi spre uşa principală. O deschise şi dispăru în stradă.

Andrew se grăbi după el, traversă intrândul princi­pal, şi apoi coborî prudent prima treaptă. Ajunse afară la timp pentru a-1 vedea pe criminal gonind spre singura birjă rămasă pe stradă.

în mod evident, vizitiul trăsurii trăsese concluzia că era mai bine să încerce să îşi caute curse în alt cartier, pentru că dăduse deja bice calului, care pornise într-un galop speriat, şi în clipa aceea vehiculul se depărta în viteză.

Apăru un poliţist, care sufla frenetic din fluier. Feres­trele de la dormitoare se deschiseră imediat de-a lungul întregii străzi. Deasupra capului său, Florence Tapp era pe jumătate ieşită pe geam şi continua să ţipe ca din gură de şarpe.

Andrew cercetă strada. Nici urmă de omul cu cuţitul.

capitolul 63

Trent deschise prudent poarta aleii, traversă peticul de pământ sterp care fusese menit ca grădină şi pătrun­se în casa criminalului pe uşa de la bucătărie.

Până când moartea ne va despărţi 273

Se opri pe coridor şi ridică felinarul acoperit pe care-1 adusese cu el.

Nu avea de unde să ştie de cât timp dispunea, aşa că trebuia să se mişte repede. Pe masa de la bucătărie se aflau o bucată de brânză şi o pâine începută. Nu exis­tau alte ustensile de bucătărie, cu excepţia unui ibric. In mod evident, criminalul îşi cumpăra, de obicei, mânca­rea de la vânzătorii ambulanţi.

Urcă la etaj şi cercetă rapid cele trei încăperi micuţe de pe palier. Toate erau complet goale, cu excepţia une­ia, pe podeaua căreia se afla un balot de paie, ce servea probabil pe post de pat.

Garderoba însă era surprinzător de bine echipată cu cămăşi şi articole de lenjerie curate şi frumos împache­tate. Se mai găseau acolo câteva perechi elegante de pan­taloni şi o haină. Toate articolele erau de calitate.

Trent se întrebă atunci ce fel de om locuia ca un călugăr sihastru într-o casă aproape goală, dar umbla îmbrăcat în haine elegante când ieşea în misiunile sale criminale.

Era pe punctul de a părăsi dormitorul, când observă că la picioarele patului de paie exista o ridicâtură ciuda­tă - ca şi când cineva ascunsese un obiect dedesubt.

Traversă din nou încăperea, ridică partea de jos a pa­tului de paie şi văzu o cutiuţă şi o carte mică, legată în piele. Scoase uşor capacul cutiei şi descoperi înăuntru trei inele cu medalion cu jais şi cristal. în fiecare dintre pandantive se vedea câte o şuviţă de păr.

Iar cartea cu legături de piele arăta ca un jurnal.Luă cutiuţa cu inele şi jurnalul şi le băgă în buzu­

narul paltonului. Ieşi din dormitor şi coborî la parter. Nu se aştepta să găsească nimic notabil în salonul de zi. Potrivit patronului barului de la capătul străzii, crimina­lul nu avusese niciodată invitaţi, cu excepţia doctorului care-1 vizitase la domiciliu într-o noapte.

Când ajunse în pragul uşii, îşi dădu seama că avusese doar parţial dreptate - într-adevăr, nu exista nici o piesă de mobilier. însă într-un colţ al încăperii se afla ceva ce semăna cu un mic altar.

274 Amanda Quick

Deasupra lui era aşezată o lumânare neaprinsă. însă fotografia înrămată a unei femei de o frumuseţe diafană îl făcu pe Trent să se cutremure de spaimă.

Se înşelase cu totul, încă de la bun început, şi era posibil ca acum să fie prea târziu.

Se repezi spre uşă.

capitolul 64

- S-a răcit ceaiul, zise Calista şi se uită la ceas. Se pare că nu o să ne culcăm încă.

Trecuse de mult miezul nopţii şi încă nu primiseră nici un semn de la Trent sau de la Andrew. Ea şi Eu- dora se străduiau să-şi ascundă una de alta îngrijorarea, care sporea cu fiecare clipă. Se gândi apoi că, pe de altă parte, nici nu puteau discuta la infinit despre tehnici de îndosariere şi sisteme de referinţe.

- O s-o rog pe doamna Sykes să ne mai aducă un ceai­nic, zise ea. Se ridică şi trase de sfoara clopoţelului. Aşa o să aibă şi ea ceva de făcut. Ea şi domnul Sykes sunt la fel de neliniştiţi ca noi.

-C e i-ar putea reţine atât pe Trent şi pe Andrew? întrebă Eudora.

Calista se uită atunci la clopotul de siguranţă pentru sicriu, care era aşezat pe birou. Lanţul metalic ataşat de el era strâns ordonat. „Ca un şarpe11, se gândi ea.

- Eu mi-am tot spus că probabil le-a fost greu să gă­sească birje din cauza traficului, zise ea.

Eudora îi aruncă o privire îngrijorată.- Dar nu crezi asta cu adevărat, nu-i aşa?-N u , răspunse Calista şi se strădui să-şi smulgă privi­

rea de la clopot. Sunt de-a dreptul înspăimântată.- Şi eu la fel, zise Eudora. N-ar fi trebuit să fim nicio­

dată de acord cu planurile lor periculoase.- Din păcate, nu cred că i-am fi putut opri.- Mda, cred că ai dreptate, zise Eudora. Sunt amândoi

tare încăpăţânaţi, nu-i aşa?- Bănuiesc că şi ei ar spune acelaşi lucru despre noi.-D a.

Până când moartea ne va despărţi 275

Eudora se ridică de pe fotoliu şi se duse la şemineu. Luă un vătrai şi aţâţă focul care ardea mocnit.

Calista se duse lângă Eudora şi o strânse de umăr.- Sunt sigură că vor găsi nişte dovezi concludente îm­

potriva criminalului, zise ea, încercând cu disperare să se convingă şi pe sine de acest lucru. Poate că întârzie pentru că tocmai în clipa asta explică situaţia poliţiei.

- Poate. Eudora ezită. Mă întreb ce o să spună dom­nul Tazewell când o să-i povestesc despre aventura aceas­ta stranie. Probabil va fi destul de şocat. Consternat sau poate chiar oripilat.

- Cu siguranţă o să fie şocat, dar nu cred că oripilat sau consternat, zise Calista.

- Hai să fim sincere, Calista! Ştim amândouă că foar­te puţini domni ar fi de acord ca o doamnă să se implice astfel în anchetarea unei crime. Fără îndoială, Edward Tazewell va considera că sunt o influenţă nefastă asupra fetiţelor lui.

- Dar spuneai că e foarte hotărât să le ofere fiicelor lui o educaţie modernă.

Eudora chicoti uşor.- Mă îndoiesc că acesta era genul de educaţie la care

se gândea.-C ân d se va termina toată povestea asta, poate că

nu va fi nevoie să-i spui nimic. Ai dreptul la propriile secrete, Eudora.

- Asta e adevărat, însă nu vreau să am secrete faţă de omul cu care mă voi căsători. îmi doresc un partener de viaţă adevărat, unul care să mă accepte exact aşa cum^sunt, cu bune şi cu rele.

- înţeleg.- Ştiu asta.Cele două femei rămaseră tăcute o vreme.- Cunosc foarte mulţi oameni prin prisma profesiei

mele, zise Calista într-un final. Şi sunt unii pe care îi numesc prieteni, dar care de fapt nu îmi sunt mai mult decât simple cunoştinţe. Tu şi Trent vă încadraţi în altă categorie. Am încredere în voi doi într-un fel în care n-am mai putut avea în nimeni altcineva cu excepţia lui Andrew, de foarte multă vreme.

276 Amanda Quick

- Şi eu preţuiesc foarte mult prietenia noastră, Calis- ta. Dar totuşi cred că tot ce simţi pentru fratele meu e ceva mai mult. Iubire, poate?

- Ai dreptate. Insă nu sunt deloc sigură că îmi împăr­tăşeşte sentimentele.

- Cum poţi să te îndoieşti de asta?- Nu vreau să readuc în discuţie nefericirea din tre­

cutul vostru, spuse Calista. Dar cu siguranţă eşti con­ştientă că Trent s-a învinuit ani de-a rândul pentru că nu a putut s-o salveze pe mama voastră de omul acela îngrozitor cu care s-a căsătorit, dar şi că nu a reuşit să vă salveze nici pe tine, nici pe Harry.

Eudora închise ochii strâns.-M ă temeam de acest lucru. Adică nu am vorbit ni­

ciodată deschis despre asta, dar cred că am ştiut mereu în adâncul sufletului.

- Şi tu te învinuieşti pentru că te consideri responsa­bilă de cicatricile lui Trent.

- E o poveste foarte complicată, nu-i aşa?- Fiecare dintre voi trei a purtat deja mult timp pe

umeri povara acestei vinovăţii. Poate că a venit timpul să o daţi la o parte şi să vă continuaţi vieţile.

Eudora deschise ochii.-T e temi că Trent a dezvoltat anumite sentimente

tandre pentru tine pentru că te vede ca pe o domniţă care are nevoie să fie salvată. Că se consideră vinovat pentru ce s-a întâmplat în trecut şi e disperat să nu dea greş şi a doua oară.

-D a. Şi tocmai de asta nu pot fi sigură de ceea ce simte pentru mine. La fel ca tine, vreau să fiu iubită pentru ceea ce sunt, nu pentru că Trent mă vede ca pe o domniţă aflată la ananghie.

-C red că amândouă cerem foarte mult când vine vorba despre iubire.

Calista coborî privirea spre flăcările din şemineu.-Probabil tocmai de asta nici nu ne-am căsătorit

niciodată.- Poate.- Te-ai gândit vreodată că poate motivele fratelui tău

de a nu se căsători sunt asemănătoare cu ale tale?

Până când moartea ne va despărţi 277

Uimită, Eudora cugetă asupra întrebării, în timp ce aşeza vătraiul înapoi în stativul de alamă.

-C red că înţeleg ce vrei să spui. Adevărul e că nu m-am gândit niciodată că poate şi bărbaţii au visurile lor, la fel ca femeile. De obicei, te gândeşti că ei se lasă conduşi de impulsuri primare: dorinţă fizică, pragma- tism, dorinţa de a-şi asigura un moştenitor, lucruri de genul acesta.

- Şi sunt sigură că toate astea contează. Dar cred că Trent e un romantic în adâncul sufletului.

- Ce idee interesantă! zise Eudora şi zâmbi. Asta poa­te explica şi interesul pe care-1 manifestă Clive Stone faţă de Wilhelmina Preston.

- Putem face speculaţii pe tema asta cât vrem. Dar singurul care ştie cu adevărat ce simte e Trent. Calis- ta îşi îndreptă umerii şi continuă: Cât despre mine, eu simt nevoia să mai beau un ceai. Şi, de vreme ce n-au apărut nici domnul, nici doamna Sykes, cred că putem presupune fără să greşim că s-au dus la culcare până la urmă. Mă duc la bucătărie să pun ceainicul pe foc.

-V in cu tine. Nu vreau să fiu singură.-N ici eu.Eudora se opri o clipă la capătul mesei şi se uită spre

registrul financiar al lui Kettering.-O ricum , Trent a avut cu siguranţă dreptate într-o

privinţă. E uimitor cât de multe lucruri poţi afla despre un om din registrul cheltuielilor lui personale. Trebuie să recunoaştem că Kettering nu era deloc zgârcit când venea vorba despre croitorii săi.

-S au despre obiectele m em en to m ori, zise Calista, pe un ton sumbru. Probabil a fost la fel de nebun precum criminalul acela pe care l-a angajat. Şi mi se pare de-a dreptul tulburător cât de uşor şi cât de bine şi-a ascuns adevărata fire.

- Probabil de asta răul e aşa periculos. Pentru că poa­te fi ascuns cu uşurinţă în spatele unei faţade atrăgă­toare. Eudora se apropie atunci de masă. Dar Kettering ţinea registre excelente, nu am ce zice, şi totodată scrise frumos şi ordonat.

278 Amanda Quick

Calista simţi cum un fior rece de nesiguranţă îi tra­versă şira spinării. Era la uşă şi tocmai se pregătea s-o deschidă şi să iasă pe coridor. In schimb, se opri şi se uită peste umăr la registrul financiar de pe masă.

Şi în clipa aceea intuiţia trase un semnal de alarmă.- Ai spus cumva că Nestor Kettering avea un scris fru­

mos şi ordonat? întrebă ea.- Da. De ce întrebi?Calista se îndepărtă imediat de uşă şi se apropie de

masă. Rămase acolo câteva clipe, pur şi simplu holbân- du-se la registru înainte de a-1 ridica.

Apoi îl deschise pentru prima dată de când se afla în posesia lui şi studie paginile pline de însemnări ordona­te şi frumos caligrafiate.

- Pentru că eu nu-mi amintesc asta despre scrisul lui, şopti ea.

- Poftim?Calista se duse apoi şi aşeză registrul pe biroul ei.

Deschise un sertar cu o mână tremurândă.- Ce cauţi? o întrebă Eudora.- La început, înainte de a veni aici să vorbească cu

mine, Nestor mi-a trimis două buchete de flori.- Probabil încerca să te curteze. Ce-i cu asta?-A m rugat-o pe doamna Sykes să arunce la gunoi

florile, dar am păstrat unul din bileţele.- De ce?- în mare parte pentru că m-a scos din sărite. Voiam

să păstrez o amintire a faptului că nu mai pot avea încre­dere în el niciodată.

- De parcă aveai nevoie de ceva care să-ţi amintească asta, şopti Eudora. Dar de ce cauţi bileţelul acum?

-Pentru că tocmai mi-a trecut prin minte ceva ciudat.

Se aşeză la birou şi scotoci prin corespondenţa ei per­sonală până găsi bileţelul alb elegant care venise cu al doilea buchet de flori.

îl scoase din sertar şi îl aşeză pe birou. După aceea deschise registrul de cheltuieli domestice pe care-1 adu­sese Trent de la reşedinţa lui Kettering.

Până când moartea ne va despărţi 279

Atunci înţelese ceva, care o făcu să se cutremure cu totul. Se uită la bilet şi apoi la ultima pagină a registrului.

- Doamne, Dumnezeule! şopti ea.Eudora se aplecă deasupra biroului şi citi biletul cu

voce tare:- „N-am cunoscut altceva decât singurătate de când

ne-am despărţit. Te rog, spune-mi că încă mai ai ceva sentimente pentru mine. împreună putem găsi adevăra­ta fericire pe plan metafizic. Al tău, N. Kettering.“

Eudora rămase nedumerită o clipă, holbându-se la bileţel. Şi după aceea studie şi ea ultima pagină a registrului.

Calista o urmărea cu atenţie, aproape neîndrăznind să vorbească, în caz că trăsese concluzia greşită.

Dar când Eudora se uită la ea, în privirea ei şocată se citea că înţelesese acelaşi lucru.

-N u e acelaşi scris, şopti ea. Bileţelul şi registrul au fost scrise de doi oameni diferiţi.

- Sigur Nestor Kettering a scris bileţelul care a venit cu florile. Dar cel din registrul de cheltuieli nu-i apar­ţine lui.

- Unei secretare, poate? Multe familii bogate îşi anga­jează o secretară care să-i ajute.

-Andrew nu a spus niciodată nimic despre vreo secretară. Sunt sigură că ar fi spus ceva.

Eudora duse mâna la gât, înspăimântată.-A m privit totul din unghiul greşit încă de la bun

început!- Da! Calista sări în picioare, ieşi din spatele biroului,

îşi adună fustele şi fugi spre uşă. Vino, trebuie să-i tre­zim pe domnul şi pe doamna Sykes.

Eudora se grăbi după ea.- Şi apoi ce facem? Chemăm poliţia?- în primul şi-n primul rând, trebuie să-i trimitem un

mesaj lui Trent, presupunând că se află încă la conacul cuţitarului. Nu avem de unde să ştim unde e Andrew la ora asta, aşa că nu avem cum să-l avertizăm.

280 Amanda Quick

- Sunt sigură că Andrew e teafăr, zise Eudora. Trent i-a dat instrucţiuni clare să se asigure că nu va fi văzut de criminal.

-M ă rog din tot sufletul ca fratele meu să fi avut judecata sănătoasă de a urma acele instrucţiuni, zise Calista. Sper doar să nu fie prea târziu!

Se grăbi pe coridorul care ducea spre bucătărie şi dădu buzna în încăpere.

Se opri atât de brusc, că Eudora aproape se ciocni de ea.

7 Scuze, zise Eudora şi făcu repede un pas în spate.Insă Calista nu îi răspunse. încremenise, transfigu­

rată de şoc, la vederea tabloului înfiorător ce se afla în jurul mesei de la bucătărie.

Domnul Sykes zăcea pe podea, încovoiat, cu un braţ întins într-o parte, ca şi cum se străduise să pareze o lovitură îngrozitoare. Lângă mâna lui se afla o ceaşcă de cafea răsturnată. Era imposibil de spus dacă era mort sau viu.

Doamna Sykes era prăbuşită pe masă. Nu se mişca deloc.

Anna Kettering stătea aplecată deasupra ei, cu un sa­târ mare pentru tranşat carnea în mâna sa înmănuşată elegant. Lama ascuţită era suspendată direct deasupra gâtului doamnei Sykes.

- Aici erai! zise Anna, pe un ton vesel şi fermecător, pe care l-ar fi folosit o amfitrioană pentru a-şi primi invi­taţii la o petrecere în grădină. Când am auzit clopoţelul sunând mai devreme, m-am gândit că o să vii în bucătă­rie în cele din urmă ca să vezi de ce întârzie menajera şi majordomul. Chiar nu mai poţi avea încredere în perso­nalul domestic în ziua de astăzi, nu crezi?

capitolul 65

- Tu ai fost de la bun început, nu-i aşa? zise Calista. Se simţea dintr-odată copleşită de o senzaţie stranie

de detaşare. Şi o uimea şi pe ea tonul nefiresc de calm al propriei voci. Cu toate acestea, ştia că trebuia să-şi

Până când moartea ne va despărţi 281

păstreze acel comportament imperturbabil şi controlat pentru că ea şi Eudora aveau de-a face cu o femeie nebu­nă. Şi orice scânteie - cât de mică - ar fi putut aprinde mintea deja febrilă a Annei.

- Da, normal că am fost eu, zise Anna.- Tu ai fost cea care ne-a hăituit pe toate — pe cele trei

guvernante şi pe mine. Câte alte femei ai mai chinuit cu jocul tău perfid?

- în ultimul an, nu aţi fost decât voi patru, răspun­se Anna. Apoi vocea ei deveni dintr-odatâ încordată de mânie. Şi n u a fo st u n joc! Le-am pedepsit pe curvele soţului meu pentru că l-au sedus şi l-au îndepărtat de mine. Vezi tu, el m-a iubit la început. M-a considerat frumoasă. M-a dorit. Dar, după luna de miere, s-a încur­cat cu acea primă guvernantă.

- Elizabeth Dunsforth, zise Eudora.- Ea n-a însemnat nimic, spuse Anna. N im ic! Era doar

o biată guvernantă. Dar l-a făcut pe Nestor s-o dorească. Aşa că a trebuit să-i dau o lecţie.

-T u i-ai trimis cadourile alea memento m ori de la magazinul doamnei Fulton şi, când ai considerat că ai înspăimântat-o destul, ai trimis pe cineva să o omoa­re, zise Calista. Şi apoi i-ai cumpărat un sicriu foarte scump, prevăzut cu sistem de siguranţă.

Anna chicoti.-Ştiam că n-o să sune niciodată din clopot. Nici una

dintre ele n-a folosit vreodată clopotul. Vezi tu, asta a fost doar o mică glumă.

-T u controlai toate cheltuielile casei, spuse Eudo­ra. Tu ai cumpărat toate obiectele alea de la magazinul doamnei Fulton.

-S u n t banii mei, zise Anna, devenind dintr-odată foarte înverşunată. Tata mi i-a lăsat mie. Şi Nestor a fost mai mult decât mulţumit să mă lase pe mine să mă ocup de toate cheltuielile casei. Nu voia să-şi bată capul cu de­taliile administrării unei averi. Şi era fericit câtă vreme avea tot ce-şi dorea.

-A şa că i-ai plătit toate facturile, spuse Calista. Dar apoi ai constatat că Nestor cheltuia o parte din bani pe alte femei.

282 Amanda Quick

- Sincer vorbind, chiar nu ştiu cum se aştepta să-mi ascundă asta. Dar tocmai asta era problema: că nici mă­car nu i-a păsat de mine suficient cât să-şi ascundă aven­turile. Ba chiar le etala mândru prin faţa mea!

-A m observat că ţi-ai acordat o indemnizaţie destul de generoasă, zise Eudora.

Anna se încruntă.- De unde ştii tu de asta? Mă rog, presupun că nu mai

contează. Da, mi-am oferit o indemnizaţie generoasă.- Şi atunci de ce nu ţi-ai plătit singură facturile? în­

trebă Eudora. Tocmai ai spus că lui Nestor nu i-a păsat niciodată de treburile domestice.

Anna chicoti din nou.- Mi-a fost teamă că, dacă s-ar fi uitat vreodată peste

registru, ar fi devenit suspicios în legătură cu cheltuielile mele. Şi nu voiam să fiu pusă în postura de a da explica­ţii, aşa că am plătit totul din indemnizaţia mea.

- Dar nu şi casa de pe Frampton Street, zise Calista. Pe aceea ai plătit-o făţiş, nu-i aşa?

Anna părea speriată.-D e unde ştii şi de asta? Da, casa a fost o investi­

ţie majoră. Nu puteam acoperi costul din indemnizaţia mea. Dar Nestor nici măcar n-a observat. Era prea obse­dat de celelalte femei ale lui.

- Era o b sed a t de ele? repetă Calista.- Da, mă tem că Nestor a fost blestemat cu o persona­

litate obsesivă. Şi eu chiar am încercat să-l vindec.- Distrugând obiectele obsesiei lui, spuse Eudora. Pe

celelalte femei.Anna îi aruncă imediat un zâmbet aprobator.- Exact. Mai devreme sau mai târziu, Nestor se plicti­

sea mereu de curvele lui - destul de repede, de obicei. După ce termina el cu ele, le trimiteam cadourile me­mento m ori. Şi vezi tu, de fiecare dată au crezut că acele cadouri veneau de la el. Şi asta le-a cam speriat.

- Şi apoi ţi-ai trimis asasinul plătit să le omoare, zise Calista. Dar eu l-am respins pe Nestor. Aşa că pe mine de ce să mă mai hăituieşti?

- Pentru c ă p e tine te-a vrut în a in te de-a se că să to r i cu m in e, zise Anna, cu vocea plină din nou de furie. Şi apoi

Până când moartea ne va despărţi 283

te-a vrut d in n ou cu câteva săptămâni în urmă. Ţi-a tri­mis f lo r i — flori cumpărate cu banii mei! Pe mine nu m-a dorit niciodată aşa cum te-a dorit pe tine! Nu l-a inte­resat decât moştenirea mea!

în bucătărie se aşternuse o atmosferă tensionată şi apăsătoare. Calista se străduia din răsputeri să găseas­că o modalitate de a-i distrage Annei atenţia. Ştia că şi Eudora căuta să tragă de timp, până când se întorceau Trent şi Andrew.

- Pari să ştii foarte multe despre obsesii şi despre cum să le vindeci, zise Calista. Cum ai reuşit asta?

-A m studiat ştiinţa psihologiei de când eram doar o fetiţă de doisprezece ani, domnişoară Langley. Aşa că pot să spun, fără să mă laud, că am ajuns să fiu expertă în domeniu.

- E un domeniu destul de neobişnuit pentru o doam­nă, comentă Eudora.

- Am avut un profesor excelent, zise Anna şi zâmbi. Pe doctorul Morris Ashwell.

- Cine este? întrebă Calista.- Doctorul care a încercat să mă vindece de obsesia

mea pentru moarte. Am încercat să-i explic dragului meu tată că emoţiile asociate cu tranziţia din lumea as­tea spre cealaltă sunt cele mai puternice dintre pasiuni. Dar tata nu a înţeles. Când am împlinit treisprezece ani, m-a trimis la doctorul Morris Ashwell.

-C are, evident, nu a reuşit să te scape de fixaţia aceasta, spuse Calista.

- Dimpotrivă, şopti Anna chicotind. Vezi tu, de fapt chiar a devenit el obsedat de mine. E destul de amuzant când stai să te gândeşti: doctorul renumit care a dez­voltat o mare pasiune pentru pacienta lui. Aveam doar treisprezece ani la vremea aceea, dar trebuie să recunosc că eram destul de frumuşică.

- Şi doctorul Ashwell câţi ani avea? întrebă Eudora.Anna se strâmbă.- Era suficient de bătrân să-mi fie bunic. Şi nu era

nici tocmai chipeş sau măcar plăcut privirii, dacă mă înţelegi. Uram felul în care se simţea barba lui şi mă dez­gusta corpul lui mare şi greoi.

284 Amanda Quick

Eudorei i se tăie răsuflarea, după care inspiră adânc, încercând să se adune.

Calista era şi ea consternată.- Te-a agresat sexual? Erai doar o copilă!Anna îi aruncă un zâmbet senin.-N u are de ce să-ţi pară rău pentru mine, domni­

şoară Langley. Pentru că te asigur că mi-am dat seama foarte repede că obsesia pe care o avea pentru mine îmi conferea foarte multă putere asupra lui. Şi în cele din urmă m-am folosit de această putere ca să scap.

- De unde? întrebă Eudora.- De la conacul Brightstone, răspunse Anna agi­

tată. Uram locul acela. Mă încuiau în camera mea în fiecare noapte. De fapt, ne încuiau pe toţi, ca pe nişte animale.

- Doctorul Ashwell conducea un azil privat, zise Ca- lista, înţelegând în cele din urmă. Tatăl tău te-a internat acolo cu forţa.

- M - a ţin u t în ch isă a c o lo tim p d e a p ro a p e trei a n i! ţipă Anna. Şi nemernicul acela de Ashwell făcea experimen­te pe noi! I-a spus tatei că era necesar să mă ţină acolo pentru că eram un pericol pentru mine şi pentru cei din jur. Dar Ashwell venea în camera mea în fiecare noapte. Şi în fiecare noapte eu mă prefăceam că sunt moartă. Am ajuns să mă pricep destul de bine la asta.

- Cum ai reuşit să scapi? o întrebă Eudora.Toată agitaţia Annei dispăru dintr-odată, lăsând loc

unui calm nefiresc. Afişă imediat un zâmbet de-a drep­tul angelic şi zise:

-Cavalerul meu curajos în armură strălucitoare l-a ucis pe monstru şi m-a salvat. Şi apoi am ars din temelii conacul Brightstone.

- Bărbatul cu cuţitul care a încercat să ne omoare pe mine şi pe domnul Hastings în salonul de expunere a sicrielor de la magazinul doamnei Fulton, zise Calista. El e cavalerul tău, nu-i aşa?

- Oliver îmi este pe deplin devotat. Şi el este obsedat de mine, dar nu aşa cum era Ashwell. Oliver duce o viaţă

Până când moartea ne va despărţi 285

strictă de celibatar. îşi purifică sufletul, servind-o pe doamna lui.

- Pe tine, zise Calista.- Da. Vezi tu, eu l-am salvat. Era închis de ani în şir

în azilul doctorului Ashwell. Oliver e de obârşie nobilă, s-a născut domn şi a fost educat aşa, numai că familia lui a semnat documentele de internare când avea doar şaptesprezece ani.

- Asta nu e tocmai surprinzător, dat fiind obiceiul lui de a tăia gâtul oamenilor, zise Calista. Aşa că el l-a ucis pe doctorul Ashwell pentru tine, aţi evadat amândoi şi apoi aţi ars azilul din temelii.

- Exact.- Dar ce s-a întâmplat cu ceilalţi din azil? îndrăzni Eu-

dora să întrebe. Cu siguranţă mai erau şi alţii în afară de tine şi de Oliver.

-Vreo zece, doisprezece, poate. Am şi uitat. Oricum, ce mai contează? Ce-i cu asta?

-N u i-aţi salvat şi pe ceilalţi, nu-i aşa? zise Calista. l-aţi lăsat acolo, să moară în incendiu.

-Adevărul e că erau cu toţii destul de nebuni. Sunt sigură că familiile lor au fost uşurate că nu trebuiau să plătească taxele impuse de Ashwell.

-T u l-ai împuşcat pe Nestor, nu-i aşa? întrebă Calista.- Da. L-am aşteptat în garderobă. Nici nu m-a văzut

decât atunci când i-am lipit pistolul de tâmplă. Şi atunci era deja prea târziu, desigur.

- Şi apoi l-ai pus pe Oliver să-i care cadavrul în came­ra încuiată, conchise Eudora.

- Nu plănuisem să scap de Nestor în seara aceea, zise Anna. Mi-am dorit o moarte mai potrivită pentru el. Dar am fost obligată de împrejurări să acţionez atunci.

- Ce înseamnă o moarte m a i potriv ită? întrebă Calista.- îmi doream să moară mult mai lent. Dintr-odată, în

ochii Annei apăru o strălucire periculoasă. Voiam să-l privesc pe Oliver tăindu-i gâtul lui Nestor. Voiam să văd sângele scurgându-se încet, dar sigur din rana lui. Vo­iam ca Nestor să ştie că îl privesc murind. Dar tocmai

286 Amanda Quick

aflasem că intenţiona să încerce să mă interneze din nou. Aşa că a trebuit să mă mişc repede.

- Internarea ta intr-un azil ar fi încălcat termenii tes­tamentului tatălui tău, zise Eudora.

-N estor conspira cu prietenul său Dolan Birch. Voiau să facă să pară ca şi când eu am plecat într-o vacanţă prelungită în provincie şi l-am lăsat pe Nestor să se ocupe de chestiunile financiare. Nimeni nu s-ar fi îndoit de veridicitatea acelor documente. Pentru că toată lumea e obişnuită cu faptul că soţul gestionează astfel de chestiuni.

- Plănuiau să te trimită la un azil care operează deghi­zat în hotel din apropierea unui sătuc numit Seacliff, zise Calista.

- Tu chiar ştii totul, nu-i aşa? Nu îmi dau seama cum, dar presupun că nici nu mai contează acum.

- Cum ai aflat că Nestor urmărea să te închidă din nou intr-un azil? întrebă Eudora.

-A sta chiar a fost un noroc chior, zise Anna şi se cu­tremură. Tăişul satârului mai coborî câţiva centimetri spre gâtul doamnei Sykes. Oliver îl urmărea peste tot pe Nestor, dar Nestor nu i-a acordat niciodată atenţie. Şi, recent, Oliver i-a auzit pe Nestor şi pe Birch discu­tând despre planul lor de a scăpa de mine. Certându-se mai exact. Aparent, Nestor nu-şi îndeplinise partea lui din înţelegere. Şi încă îi era dator lui Birch.

- Şi ce anume îi datora? întrebă Calista. Din păcate, era destul de sigură că ştia deja răspunsul.

Anna izbucni în râs.-N estor i-a promis lui Birch că o să-i dea acces la

dosarele tuturor clientelor tale. E destul de amuzant dacă stai să te gândeşti, nu crezi? Dacă n-ai fi fost tu, era posibil ca în clipa asta să zac închisă din nou într-un azil undeva.

- Dar de ce te-a căsătorit tatăl tău cu un vânător de averi? întrebă Calista.

- E u la m a les pe Nestor. De data aceasta, vocea sa devenise stridentă şi atinsese o notă aproape fragilă şi tremurătoare. L-am cunoscut în timp ce era în vizită

Până când moartea ne va despărţi 287

la o moşie provincială din apropiere. S-a organizat o petrecere şi a fost invitată toată nobilimea din partea locului. Nestor a dansat cu mine, şi mi-am dat seama imediat că era cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut vreodată. M-am îndrăgostit de el chiar din noaptea ace­ea. Mi-a spus că mă iubea, şi l-am crezut.

- Te-a minţit.- Nu! Chiar m-a iubit la început! insistă Anna. Şi era

extrem de pasional. Dar pe parcursul lunii noastre de miere a dezvoltat o repulsie profundă faţă de persoana mea. A zis că să facă dragoste cu mine era ca şi când ar fi făcut dragoste cu un cadavru. Nu am înţeles de ce. Doc­torului Ashwell îi plăcea când mă prefăceam moartă.

- De ce ai venit în seara asta aici? întrebă Calista. Eşti în siguranţă acum. Nestor nu poate să-ţi mai facă rău. Şi ai controlul deplin asupra averii tale.

- Am venit aici ca să te pedepsesc, la fel cum le-am pedepsit şi pe celelalte târfe ale lui, zise Anna. Tu erai cea pe care o dorea cel mai mult.

- Dar ţi-am spus deja că l-am respins, insistă Calista. Te asigur că nu l-am încurajat în nici un fel.

-A sta nu schimbă nimic, se tângui Anna. Nu m-a vrut pe mine, dar te dorea pe tine, o femeie care are o afacere care-i doar cu un pic mai presus de un bordel.

Anna era la un pas de a-şi pierde controlul. Ultimele resurse care o ţinuseră raţională până atunci erau la un pas de a fi spulberate iremediabil.

- Spui că ai venit aici ca să mă pedepseşti pe mine, zise Calista şi făcu un pas în faţă, cu mâna întinsă spre Anna. înţeleg asta. Dar te rog lasă-i în pace pe menajera şi pe majordomul meu. Ei nu au avut nici un amestec în treaba asta.

- Opreşte-te sau o omor acum pe menajeră! o aver­tiză Anna.

Calista se opri înspăimântată, dar Anna deja tremura de furie.

- Sunt curioasă de ce ai aşteptat atât până să-l omori pe Nestor, zise Eudora, pe un ton conversaţional. De ce ai aşteptat până când ai aflat că plănuia să te interneze într-un azil de nebuni?

288 Amanda Quick

- Pentru că până atunci am fost sigură că, dacă îl pot vindeca pe Nestor de obsesiile lui, are să vadă cât de fru­moasă sunt. Am fost sigură că va ajunge să mă iubească din nou. Dar, când am descoperit ce planuri avea, nu am avut de ales decât să accept realitatea.

Calista se gândi că, în alte circumstanţe, acel ul­tim comentariu ar fi fost absolut amuzant. Pentru că era foarte puţin probabil ca Anna să fi avut vreodată vreo capacitate cât de mică de a înţelege conceptul de realitate.

- înainte să faci orice ai de gând să faci în seara asta, am un mesaj pentru tine de la tatăl tău, zise Calista.

Anna încremeni, aproape trăsnită, holbându-se la ea.- De la tata? Dar e imposibil! Tata e mort!-S e află în lumea spiritelor acum. Florence Tapp,

mediul, a reuşit să-i invoce sufletul ca să pot vorbi cu el.

- Minţi! Florence Tapp nu-i altceva decât o escroacă! L-am trimis pe Oliver la ea ca să o omoare pentru că a încercat să mă păcălească.

- Nu e deloc o escroacă, zise Calista. L-am văzut pe tatăl tău. Purta un costum negru, o cămaşă albă cu guler răsfrânt şi o lavalieră.

Anna părea transfigurată şi aproape pironită de uimi­re, în timp ce mintea ei asimila informaţia aceea.

- I-am dat cadou o lavalieră la ultima aniversare.- A zis că o poartă în fiecare zi pentru că îl face să se

gândească la tine.- Sigur minţi, zise Anna. Dar era nesigură acum. De

ce ţi s-ar fi arătat ţie şi nu mie?- A zis că a tot încercat să ţi se arate, dar că nu a reuşit

pentru că starea ta mentală dezechilibrată nu ţi-a permis să-l vezi. Mi s-a arătat mie pentru că voia să îţi transmit un mesaj.

- Ce mesaj?Calista inspiră adânc şi-şi adună tot curajul, după

care riscă:- Mi-a zis să-ţi transmit că te iubeşte.

Până când moartea ne va despărţi 289

- Acum ştiu sigur că minţi. Tata nu m-a iubit nicioda­tă cu adevărat. Doar s-a prefăcut că mă iubea. Adevărul era că îi era frică de mine. Şi tocmai de-aia m-a şi trimis la doctorul Ashwell.

Calista se gândi imediat că făcuse un pas greşit pre­tinzând că tatăl ei spusese că o iubea. încercă frenetic să repare greşeala.

- Nu, nu. A spus că tu n-ai înţeles de fapt, zise ea cu blândeţe. îi era frică p en tru tine. îi era teamă de ceea ce ţi s-ar fi putut întâmpla dacă nu te vindecai de obsesie. Dar ai fost fiica lui. Sigur că te-a iubit. De fapt, întreabă-1 chiar tu, dacă nu mă crezi.

- Despre ce vorbeşti?- E aici. E chiar în spatele tău, în dreptul uşii de la

cămară. încearcă să stabilească o conexiune cu tine prin vălul dintre lumi. întinde mâna spre tine.

- Da, da! se grăbi Eudora să adauge. îl văd şi eu! Bie­tul de el, se chinuieşte foarte mult să ajungă la tine. Uite-1! E chiar dincolo de pragul uşii de la cămară!

Anna se întoarse disperată cu faţa spre cămară.-Tată? Chiar eşti aici? Mi-a fost foarte dor de tine.

Chiar mă iubeşti cu adevărat?„Acum sau niciodată", se gândi Calista. Se_ uită la

Eudora şi îi făcu semn spre masa lungă de lemn. în ochii prietenei ei apăru imediat o licărire de înţelegere.

Se aruncară amândouă spre masă şi o apucară fiecare de câte un capăt. împreună reuşiră să o răstoarne. Ră­sună o bubuitură îngrozitoare când masa se prăvăli pe o parte.

Trupul fără cunoştinţă al doamnei Sykes alunecă pes­te scaun şi se prăbuşi la podea, aterizând lângă cel al soţului ei.

Anna se răsuci imediat spre ele. Confuzia şi apoi fu­ria îi făcură chipul frumos şi delicat să devină roşu ca racul. Ridică satârul printr-o mişcare violentă, dar ţinta ei se afla pe podea. Dădu să se aplece ca să-i taie gâtul doamnei Sykes.

- Nu! strigă Calista.

290 Amanda Quick

Apucă disperată un castron şi-l azvârli spre Anna, care ridică mâna din reflex, încercând să se apere.

Castronul o izbi în umăr, după care căzu pe podea şi se sfărâmă.

Eudora luă imediat mai multe farfurii dintr-un dulap şi azvârli pe rând cu ele spre Anna.

Calista smulse o tigaie dintr-un cârlig de pe perete şi o trimise zburând peste masa răsturnată.

Găsindu-se faţă în faţă cu o veritabilă baricadă de tigăi, veselă, recipiente de mirodenii şi cutii cu pudră de cacao şi fulgi de ovăz, Anna ţipă şi se retrase spre cea mai apropiată uşă. Ecoul înăbuşit al paşilor ei mai răsuna încă în timp ce gonea în sus pe scările ce duceau spre etajul superior.

Calista înaintă în grabă şi trânti uşa spre scara ser­vitorilor. Apucă apoi un scaun de bucătărie şi îl propti sub clanţa uşii.

- N-o putem urmări prin toată casa! exclamă Eudora, cu sufletul la gură.

- Nu, e prea mare! aprobă Calista. Ar putea să se as­cundă şi să ne aştepte după orice uşă sau în orice came­ră. Şi, în plus, ce facem dacă o găsim? încă are satârul acela blestemat.

Calista se străduia din răsputeri să-şi tragă sufletul. Inima îi bubuia în piept.

- Trebuie să plecăm de aici şi să chemăm poliţia, dar mi-e frică să-i las singuri pe domnul şi pe doamna Sykes. Dacă nebuna aia coboară înapoi pe scara principală şi se întoarce în bucătărie?

- Va trebui să-i târâm până în grădină şi apoi să che­măm poliţia.

- Să începem cu doamna Sykes. Calista se aplecă şi o apucă strâns pe femeie de o încheietură. Hai să o ducem afară, apoi ne întoarcem după domnul Sykes.

- Da, zise Eudora şi o prinse cu ambele mâini de cea­laltă încheietură.

Menajera nu era o femeie masivă, însă starea de in­conştienţă îi făcea trupul surprinzător de greu. Totuşi, odată ce o scoaseră pe coridorul fără mochetă, se dovedi

Până când moartea ne va despărţi 291

mult mai uşor să-i tragă corpul inert pe podeaua lustru­ită de parchet.

Aproape ajunseseră în dreptul uşii bibliotecii, când sunetul de sticlă spartă şi de lemn frânt le sperie atât de tare, încât scăpară din mâini încheieturile doam­nei Sykes.

- Biblioteca, zise Calista. E cineva acolo.Şi atunci apăru Oliver în pragul uşii. Lama cuţitului

îi strălucea sinistru în mână. Se opri o fracţiune de se­cundă, încercând să desluşească scena care se petrecea pe coridor.

- Fugi! îi strigă atunci Calista Eudorei. La uşa din­spre grădină!

Dar în acelaşi timp îşi dădu seama că, având picioa­rele îngreunate de fustele şi de jupele voluminoase, nici una din ele mar fi putut fugi mai repede decât bărbatul acela masiv. Insă exista o şansă ca măcar una din ele să scape. Schimbă brusc direcţia şi se interpuse în faţa omului cu cuţit.

-Ascultă-mă, Oliver! Anna are nevoie de tine, zise ea. N-o auzi ţipând? Doamna ta te strigă. Grăbeşte-te! Trebuie să te duci la ea. E sus la etaj. Ascultă!

în clipa imediat următoare, de la etaj răsunară o bu­buitură înăbuşită şi un ţipăt de furie.

Oliver se uită spre tavan, năucit.- Doamna mea, şopti el.Dar îşi smuci privirea ucigătoare înapoi spre Calista.

Ridică imediat cuţitul, pentru o lovitură criminală. Ea încercă să se retragă, însă se împiedică de trupul inert al doamnei Sykes şi se prăbuşi la podea.

Eudora ţipă şi încercă s-o tragă pe Calista în afara pericolului.

Oliver înaintă un pas mare pe coridor.Apoi Calista văzu un obiect zburând din biroul ei.

Lumina se reflectă în metal. Şi apoi se auzi un sunet înfiorător când proiectilul îl izbi în cap pe Oliver.

Urmă dăngănitul ca de coşmar al unui clopot, şi no­tele lugubre se răsfrânseră cu ecou în casă.

292 Amanda Quick

Din capul deja bandajat al lui Oliver ţâşni un şuvoi de sânge proaspăt, care îi împroşcă fustele Calistei.

Oliver se clătină de la forţa loviturii, după care se pră­buşi în genunchi în faţa Calistei, încă strângând cuţitul în mână.

- Doamna mea, şopti el.Calista întrezări sclipirea de nebunie din ochii lui,

după care Eudora o ajută să se ridice şi se îndepărtară amândouă în grabă.

Oliver se înclină în faţă, ameţit, şi căzu cu faţa în jos pe podea. Scândurile se cutremurară din cauza forţei impactului. Apoi degetele i se descleştară, dând drumul cuţitului.

Apăru o altă siluetă care întunecă intrarea în birou. Calista ridică privirea.

- Trent, şopti ea.- Slavă Domnului! exclamă Eudora.-Trebuie să plecăm de aici. Trent lovi cuţitul cu pi­

ciorul ca să-l îndepărteze şi o trase în picioare pe Calista. Unde e domnul Sykes?

- E în bucătărie, inconştient, răspunse Calista. Cred că e totuşi viu.

-M ă duc după el, zise şi se grăbi în jos pe coridor. Voi două luaţi-o pe doamna Sykes. Ieşiţi pe uşa princi­pală. Poliţia e pe drum.

-A nna Kettering este încă în casă, strigă Eudora după el.

- Ştiu. Trent dispăru în bucătărie şi apăru câteva cli­pe mai târziu cu domnul Sykes atârnat peste umerii săi. A dat foc la casă. Nu simţiţi miros de fum?

capitolul 66

Nu ajunsese prea târziu.Trent se simţi imediat inundat de un val copleşitor

de uşurare. Le urmă pe Calista şi pe Eudora şi ieşiră cu toţii pe uşa principală, afară în noapte.

Până când moartea ne va despărţi 293

Situaţia fusese pe muchie de cuţit, dar Calista şi Eu- dora erau amândouă tefere şi nevătămate. In clipa ace­ea, asta era tot ce conta.

Undeva, în depărtare, se auzea alarma pentru incen­diu. Poliţistul apăru, abia trăgându-şi sufletul, chiar în clipa în care Calista şi Eudora o scoaseră pe doamna Sykes până pe treptele de la intrare.

- Daţi-mi voie să o iau eu, zise tânărul.O ridică apoi pe doamna Sykes şi o cără în jos pe

scară, până în grădină.- îndepărtaţi-vă de casă, zise Trent.Calista şi Eudora îşi adunară fustele şi se grăbiră prin

grădinile întunecoase. Trent le urmă şi îl aşeză pe dom­nul Sykes pe jos, pe iarbă. Poliţistul o lăsă pe doamna Sykes lângă soţul ei, după care se întoarse spre Trent.

-A ţi spus ceva despre o femeie nebună şi un bărbat cu un cuţit, domnule?

-D a, sunt amândoi înăuntru, răspunse el. Şi sunt destul de sigur că omul cu cuţitul nu este într-o stare care să-i permită să scape. Dar femeia s-ar putea să fugă pe uşa din spate. Şi, dacă scapă, nu putem şti ce...

Un ţipăt îndurerat şi strident îl întrerupse însă. Su­ferinţa şi nebunia se îmbinau, dând naştere unui vaier chinuit de disperare, ce plutea deasupra tabloului sinis­tru. Trent se uită în sus. Şi la fel făcură şi Calista, Eudo- ra şi poliţistul.

De la ferestrele de la etajul superior năvălea o cascadă de flăcări.

Apoi apăru Anna pe unul dintre balcoanele mici, or­namentate. Avea rochia în flăcări.

Păru să plutească acolo timp de câteva secunde. Trent era aproape sigur că savura toată distrugerea pe care o provocase.

Şi apoi sări.Fustele în flăcări îi fluturau în jurul trupului în timp

ce se prăbuşea spre pământ, ca o molie disperată ce-şi găsea moartea în foc.

-Dumnezeule! şopti Calista, după care îşi întoarse privirea de la foc.

Trent puse braţul în jurul umerilor ei şi o trase aproape.

-Andrew? întrebă ea, părând că abia îşi mai ţinea echilibrul pe graniţa fragilă dintre panică şi disperare.

-N u ştiu, răspunse Trent.-Crezi că...?Dar nu putu duce până la sfârşit gândul acela.Trent se oţeli sufleteşte şi îi oferi un răspuns sincer.-N u ştiu, repetă pe un ton sumbru.Apoi pe aleea lungă şi îngustă apăru o birjă. Calul

gonea intr-un galop nebun.-Uite-1! zise Eudora.Trăsura încetini uşor, şi Andrew sări jos.- Calista?! strigă şi se opri brusc în faţa sa. Eşti bine?-A cum da, răspunse ea. Toată lumea e bine.- Din păcate, nu pot spune acelaşi lucru şi despre fru­

moasa voastră casă, zise Eudora cu tristeţe. Mă tem că va arde din temelii până dimineaţă.

Andrew răsuflă adânc şi se întoarse să privească flăcările.

- Ştii, chiar nu mi-a plăcut niciodată casa asta.- Nici mie, recunoscu sora lui. Cu toate acestea, ţin să

îţi amintesc că este - sau cel puţin era - casa noastră. Şi tot ce aveam se afla în conacul acesta afurisit. Ca să nu mai zic de afacerea mea. O, Doamne! Dosarele mele!

-N u trebuie să-ţi faci griji, zise Trent şi o strânse şi mai tare în braţe. Aveţi prieteni.

Eudora se apropie şi ea de Calista şi spuse:- Fratele meu are dreptate.Calista zâmbi. Dar, în lumina incendiului, Trent putea

vedea lacrimi strălucitoare prelingându-se pe obrajii ei.-A şa este, şopti ea. Avem prieteni. Şi asta e tot ce ne

trebuie.

294 Amanda Quick

capitolul 67

în după-amiaza următoare, se adunară la ceai acasă la Trent şi la Eudora. Li se alăturară şi Harry şi Rebecca

Până când moartea ne va despărţi 295

Hastings. Menajera Eudorei servea ceaiul Intr-o manie­ră profesionistă şi eficientă.

Domnul şi doamna Sykes se mutaseră temporar la re­şedinţa unui nepot, ca să îşi revină după drogul pe care li-i strecurase Anna în cafea. Calista şi Trent îi vizitaseră mai devreme în ziua aceea şi aflaseră că se gândeau să se pensioneze şi să se retragă în cătunul provincial unde locuia fiul lor împreună cu soţia lui.

Calista se uită în jur la grupul mic adunat în bibli­oteca lui Trent, conştientă că, în ciuda dezastrului din noaptea precedentă, o încerca un sentiment neobişnuit de optimism.

Stăteau cu toţii jos, cu excepţia lui Trent, care se spri­jinea de birou cu braţele încrucişate la piept, şi a lui Andrew, care „examina" tava cu prăjiturele şi sendvişuri aduse odată cu ceaiul.

- I-ai salvat viaţa lui Florence Tapp, zise Trent şi încu­viinţă din cap spre Andrew, aruncându-i o privire ca de la bărbat la bărbat. Ar fi fost moartă dacă nu ai fi gândit aşa repede şi n-ai fi reacţionat prompt.

Harry încuviinţă din cap.- Excelent lucrat!Calista ar fi putut jura că Andrew se îmbujorase. Dar

era mulţumit de lauda aceea. înfulecă apoi un sendviş mic şi se scutură pe mâini de firimituri.

- Ca să fiu complet sincer, n-am fost în viaţa mea mai speriat, zise el cu gura plină, după care se grăbi să în­ghită. Am ratat prima împuşcătură şi nu eram sigur că voi mai avea o a doua şansă. La început, am fost uşurat când nemernicul a fugit, dar apoi m-am întrebat unde o să se ducă şi ce o să facă. Aşa că am sărit într-o birjă şi m-am îndreptat spre adresa lui, temându-mă că poate eşti încă acolo, domnule. Când am văzut că nu mai erai acolo, chiar nu am ştiu ce să mai cred. Dar măcar nu erau urme de sânge.

- Da, acesta e întotdeauna un semn bun, zise Trent.- Da, însă apoi m-am gândit la Calista şi la Eudora şi

am avut o premoniţie îngrozitoare.-A i dedus pe bună dreptate că eram în pericol, zise

Eudora.

296 Amanda Quick

- A fost o mişcare genială să răsturnaţi masa de la bucătărie, spuse Rebecca Hastings. Aveaţi de-a face cu o nebună, aşa că distragerea atenţiei constituia cea mai bună strategie.

- A fost primul lucru care mi-a venit în minte, zise Calista, cutremurându-se numai la amintirea acelor eve­nimente nefericite. Dar totul ar fi fost în zadar dacă nu ar fi apărut Trent la momentul potrivit, să se ocupe de omul cu cuţitul.

- Şi acum acel „om cu cuţitul*1 are un nume. Trent luă apoi jurnalul pe care-1 găsise. Oliver Saxby. Şi era cu adevărat nebun. Şi-a ucis ambii părinţi când avea numai şaptesprezece ani, folosind un cuţit de bucătă­rie, şi a rămas apoi sub tutela unui unchi. Oliver a fost internat la un azil de nebuni, şi crimele i-au fost muşamalizate, desigur.

-Nim eni nu vrea să circule prin societate zvonuri despre o posibilă genă de nebunie latentă în familie, zise Harry şi clătină din cap. Aşa ceva ar putea distruge complet o familie, mai ales una din înalta societate.

-A şa e, zise Trent, răsfoind prin câteva pagini din jurnal. Aici scrie că Saxby primea cărţi de citit, pentru că lectura îl ţinea potolit. Probabil i-au plăcut un pic prea mult legendele regelui Arthur şi ale cavalerilor Me­sei Rotunde. Şi, în nebunia lui, a ajuns să creadă că trăia într-o lume fictivă stranie. Se considera un fel de cavaler salvator în armură strălucitoare.

- Doar că despre cavalerii din vechile timpuri se spu­nea că erau oameni drepţi şi onorabili, care omorau dragoni şi trăiau pentru a-şi servi domniţele virtuoase, sublinie Eudora.

- Mă îndoiesc că Saxby a ucis vreun dragon, dar sigur şi-a găsit o doamnă pe care să o servească, zise Trent.

Calista era pe punctul de a sorbi din ceaşca de ceai, dar se opri şi adăugă:

- Pe Ânna Kettering.- Exact, aprobă Trent şi lăsă jurnalul pe birou. Anna

era la fel de nebună ca el, dar în felul ei chiar a avut o scli­pire de geniu. E mai mult decât evident din însemnările lui Saxby că l-a manipulat pentru a-şi atinge scopurile.

Până când moartea ne va despărţi 297

L-a convins că motivul pentru care fusese închis a fost acela că a comis o încălcare gravă a codului cavalerilor.

Andrew coborî de la gură un sendviş mâncat doar pe jumătate.

- Cu alte cuvinte, că se dezonorase pe sine.- Şi Anna i-a oferit o cale de a-şi spăla onoarea? între­

bă Harry, curios.- Da. Şi probabil chiar ar fi funcţionat, dat fiind ceea

ce ştim deja despre halucinaţiile lui Saxby.- L-a făcut să creadă că îşi poate purifica sufletul şi

curăţa onoarea omorând femei nevinovate? se miră Eu- dora. Dar asta n-are nici o logică.

- Doar că în mintea lui dementă nu erau deloc nevi­novate, îi explică Trent, după care bătu uşor cu degetul în jurnal. Anna l-a convins că femeile pe care le-a omo­rât erau nişte vrăjitoare malefice. Şi, apropo de asta, jur­nalul lui Saxby ne oferă răspunsul şi la o altă întrebare.

- Care? ceru Andrew să ştie.-M -am tot întrebat cine a scris bileţelele care înso­

ţeau cadourile memento m ori şi clopotele de siguranţă pentru sicrie, zise Trent. Ei bine, scrisul se potriveşte cu cel din jurnalul din Saxby.

-A nna îl trimitea să omoare persoanele pe care ea le voia moarte, zise Calista. Cele trei guvernante şi în cele din urmă şi pe mine — femei despre care credea că i-au sedus soţul. E clar că Nestor Kettering a avut aventuri cu acele biete guvernante. Dar eu l-am respins.

-N u mai conta asta, zise Trent. Problema ei era că Nestor părea să te vrea pe tine. Ba chiar pentru a doua oară.

- Fără îndoială, a crezut că soţul ei era mai obsedat de tine decât de celelalte tocmai pentru că nu te putea avea, zise Harry.

- Anna şi-a petrecut aproape trei ani din viaţă într-un azil de nebuni condus de un om care o viola regulat, zise Rebecca. Cu siguranţă aşa a învăţat foarte multe lucruri despre ce înseamnă o obsesie.

- A crezut că îl va putea vindeca pe soţul ei de ob­sesia pentru alte femei eliminând obiectele obsesiei lui, zise Calista. Dar mai întâi a încercat să-şi satisfacă

298 Amanda Quick

propria fire obsesivă pedepsind ude pe amantele lui Ne- stor cu cadouri memento mori, menite să le inducă frica. Iar când îşi termina ritualul, îşi trimitea cavalerul rătă­citor să le omoare.

- Şi apoi îşi sărbătorea victoria oferindu-le victimelor ei înmormântări scumpe, conchise Harry.

- Dar de ce l-a ucis pe soţul ei? întrebă Andrew. In fond, era obiectul obsesiei ei.

Harry cugetă câteva clipe.- O să fac o presupunere, de vreme ce nu avem cum să-i

punem întrebarea asta direct. Suspectez că, atunci când a descoperit că soţul ei plănuia să o interneze într-un azil, Anna a înţeles în sfârşit că nu îi putea câştiga nicio­dată dragostea. L-a ucis ca să se salveze pe sine de la a fi închisă într-un azil, dar cred că a mai existat un motiv, în cele din urmă, a încercat să se vindece de propria obsesie aplicând aceeaşi strategie de terapie pe care a folosit-o şi cu Nestor. A distrus obiectul obsesiei sale.

Eudora se uită atunci spre Calista.- Chiar voiam să te întreb de unde ţi-a venit ideea

aceea inteligentă de a ţine o şedinţă de spiritism chiar acolo în bucătărie. Să pretinzi că poţi invoca spiritul ta­tălui mort al Annei a fost o sclipire de geniu.

-Mi-am amintit că Trent mi-a spus că şedinţele de spiritism sunt ca nişte piese de teatru - doar o altă mo­dalitate de a spune o poveste, zise Calista. El mi-a expli­cat că, în cazul şedinţelor de spiritism, mediul are un mare avantaj.

-M ai presus de orice, publicul îşi doreşte să creadă povestea, zise Trent.

capitolul 68

- Ia ascultaţi aici, zise Calista.Dădu deoparte farfuria cu omletă şi pâine prăjită, luă

ediţia din dimineaţa aceea a ziarului T h e Flying Intelligen- cer şi citi cu voce tare articolul pentru toţi cei adunaţi în jurul mesei.

Până când moartea ne va despărţi 299

Andrew asculta cu atenţie fiecare cuvinţel şi la fel şi Eudora. Trent însă continua să-şi mănânce liniştit mi­cul dejun.

A cu m d o u ă nopţi, a av u t loc u n in cen d iu de pro­porţii în C ran le ig h S quare. F ocu l a fo st p orn it de un n ebu n , în a rm a t cu un cuţit. A pătru n s prin e fracţie în locu in ţă , cu in ten ţia ev id en tă d e a le agresa p e cele d o u ă d o a m n e care erau a c a s ă în a c e l moment. Ambele fem e i a u fo s t sa lv a te , vii şi n ev ă tă m a te , d e d om n u l T rent H astings, ren u m itu l a u to r a l serie i d e rom an e p oliţiste cu C liv e S tone, c a re a sosit în tim p u til pen tru a-l opri p e n ebun .

Gestul ero ic a l d om n u lu i H astin gs nu a sa lv a t d o a r v ieţile ce lo r d o u ă d oam n e , ci şi p e ce le a le d o i servitori d e v ârs tă în a in ta tă . M u lţi d in tre cei prezen ţi la fa ţ a locu lu i a u d ec la ra t c ă d om n u l H astin gs p ă r e a s ă f i e o versiune în ca rn e şi o a se a p erson a ju lu i s ă u fictiv , d etectiv u l C liv e Stone.

D in p ă c a te , o a tre ia p ersoan ă , o d o a m n ă ră m a ­s ă v ăd u v ă d e cu rân d , ca re ven ise în v iz ită la con acu l C ran le ig h m a i d evrem e în s ea ra a c e e a , a ră m a s b lo ca ­tă la e ta j d in c a u z a in cen diu lu i, a să r it d e la b a lcon şi a m urit. In trusu l a fo st şi e l răp u s d e f lă c ă r i .

Eudora pufni scurt.- Ei bine, ziaristul a nimerit măcar o parte din poves­

te. A avut intr-adevăr loc un incendiu de proporţii. Dar, în rest, sunt aproape numai prostii. Omul acela îngro­zitor cu cuţitul, Saxby, nu intenţiona să ne agreseze, ci a venit să te omoare pe tine, Calista. Şi Anna Kettering, d o a m n a ră m a să v ă d u v ă d e cu rân d , a fost cea care a pornit incendiul.

Andrew lăsă deoparte ziarul pe care-1 răsfoise mai de­vreme şi arătă spre el cu furculiţa.

- Aceleaşi greşeli se regăsesc şi-n celelalte articole. Pe de altă parte, cred că avem aşteptări cam mari dacă vrem ca presa să nimerească corect toate detaliile.

Calista zâmbi.

300 Amanda Quick

-Totuşi ziaristul tot a avut dreptate intr-o privinţă: domnul Hastings, renumitul autor al seriei de roma­ne poliţiste cu Clive Stone, chiar a sosit la momentul oportun. Şi tind să cred că articolele din presă despre incendiu o să fie un motiv bun să se mai vândă câteva exemplare din cărţile autorului.

- Nu pot decât să sper, zise Trent. Se ridică şi se duse la bufet ca să mai ia o bucăţică de omletă. Dar am im­presia că pierdeţi toţi din vedere cel mai important as­pect al articolelor din ziare.

- Care anume? întrebă Calista.Trent îşi aşeză atent o bucată de omletă pe farfurie,

după care întoarse cu faţa spre masă.- In nici unul dintre articole nu se menţionează nimic

despre agenţia de intermediere de întâlniri, răspunse el. Şi asta înseamnă că nu trebuie să-ţi faci griji că publicul şi-ar putea forma o impresie greşită despre natura exactă a afacerii tale.

Eudora se înveseli imediat.- Trent are dreptate! N-o să existe neînţelegeri, Calis­

ta! Aşa că poţi sta liniştită.- Nu prea cred, zise Calista. în caz că nu aţi observat,

afacerea mea tocmai a fost arsă din temelii.Eudora oftă.- Da, mai e şi acest aspect de luat în calcul.Calista bătu cu degetul în şervet, gânditoare.- Cred că pot reface o parte dintre dosare, zise apoi.

Şi mă gândesc că, după ce vor afla despre dezastru, mul­ţi dintre clienţii mei vor lua legătura cu mine să vadă dacă intenţionez să continui să le ofer serviciile mele.

Andrew îi întâlni privirea.-T e pot ajuta şi eu. îmi amintesc foarte multe lu­

cruri din cercetările pe care le-am făcut pentru tine. Şi mai am cele mai recente notiţe despre clienţii tăi. Sunt scrise în acelaşi carneţel pe care-1 foloseam să-l urmăresc pe Kettering.

- Sera mea! exclamă Eudora dintr-odată.Toate privirile se întoarseră spre ea.- Ce-i cu ea? întrebă Trent.

Până când moartea ne va despărţi 301

-A r fi cadrul perfect pentru o serată. Şi eşti mai mult decât bine-venită să o foloseşti oricât de des doreşti, Ca- lista. Trent se poate încuia în biroul său, ca de obicei. Nu-i aşa, Trent?

-Sigur că da, zise el, după care luă loc la masă şi începu să mănânce. Nu am absolut nici o obiecţie, atât timp cât nici unul dintre invitaţii Calistei nu se aşteap­tă să mă prefac măcar interesat de critica adusă roma­nelor mele.

Andrew izbucni în râs. Calistei i se umplură ochii de lacrimi.

- Oh, Trent, nu ştiu cum aş putea să vă mulţumesc vreodată ţie şi Eudorei, zise ea, cu vocea tremurându-i de emoţie.

-N u ai de ce să ne mulţumeşti, spuse Eudora. Tu mi-ai schimbat viaţa în bine de o mie de ori făcându-mi cunoştinţă cu domnul Tazewell. Măcar atât pot face şi eu pentru tine — să-ţi ofer un loc în care să-ţi organizezi seratele. Nu-i aşa, Trent?

Trent se uită spre Calista.- Măcar atât, da, aprobă el.

capitolul 69

Ruinele impozantului conac ardeau mocnit şi fume­gau sub cerul cenuşiu mohorât şi o burniţă mocănească. Hornurile de piatră şi alte porţiuni al zidurilor exteri­oare rămăseseră în picioare ca nişte santinele solitare, însă nu mai era nici o modalitate de a salva structura de rezistenţă a casei.

Calista contempla tabloul trist de la adăpostul umbrelei pe care o ţinea Trent. Andrew se afla în dreapta lor.

- N-are nici un rost să încerci să reconstruieşti, zise Trent. Lumea asta se schimbă şi la fel şi cererea pieţei pentru conace grandioase precum acesta. Costă prea mult întreţinerea lor şi cheltuielile cu personalul.

- Sunt de acord, zise Calista. Dar trebuie să recunosc că şi-a servit bine scopul în afacerea mea. Fără conac

nu mi-aş fi putut înfiinţa agenţia de intermediere de întâlniri.

- Clienţii tăi sunt cel mai important aspect al aface­rii, spuse Trent. Şi pe ei încă îi ai.

- Şi mai sunt şi alţii de unde au venit aceia, adăugă Andrew vesel. Există o mulţime de oameni singuri care vor să cunoască alţi oameni pentru a stabili prietenii, relaţii de iubire sau chiar căsătorie.

- Adevărat, aprobă Calista. Dar ţin totuşi să îţi aduc aminte că noi doi suntem proprietarii acelui maldăr de dărâmături fumegânde. Ce, Doamne, iartă-mă, o să fa­cem cu el?

- Dacă îmi dai voie să-ţi fac o sugestie, zise Trent.- Desigur, spuse Calista.-Proprietatea în sine este foarte valoroasă, conti­

nuă el. Este mare şi excelent poziţionată, într-un car­tier bun. Ar putea fi folosită pentru construirea unor conace mai micuţe, din vânzarea cărora s-ar obţine un profit frumuşel.

Lui Andrew deja îi străluceau ochii de entuziasm.- Excelentă idee! Am putea face o mică avere dacă am

construi nişte căsuţe elegante de oraş.- Dar e nevoie de bani ca să construieşti case, subli­

me Calista. Şi ar trebui să convingem pe cineva să ne împrumute suma necesară. Cred că cel mai bun lucru ar fi să vindem proprietatea unui investitor.

Andrew se strâmbă.-N-am face nici pe jumătate la fel de mulţi bani aşa.- Ştiu, dar o vânzare directă ne-ar aduce un profit fru­

muşel, şi am putea investi mai departe banii în altceva, zise Calista.

Trent îşi drese glasul.-A ş vrea să vă amintesc amândurora că eu am oarece

talent pentru investiţii.-N u ţi-aş putea cere să îţi asumi un asemenea anga­

jament, zise Calista. Tu şi sora ta aţi făcut deja foarte multe pentru noi. N-ar fi corect.

- Fii sigură că eu chiar consider asta o investiţie ex­celentă, nu ar fi doar o favoare pentru tine şi pentru Andrew. Chiar se pot face bani buni din asta. Nu văd

302 Amanda Quick

nici un motiv pentru care noi şase n-am putea culege profiturile.

- Noi şa se? se miră Andrew.- Eudora şi Harry îşi vor dori şi ei să investească în

construcţia de case, zise Trent. Şi mai e, desigur, şi dom­nul Pell. Şi chiar cred că am putea câştiga cu toţii minu­nat de pe urma investiţiei.

Andrew zâmbi larg.- In cazul acesta, vă rog să mă scuzaţi amândoi. Dar

am o întâlnire cu prima mea clientă.Calista se întoarse spre el, uluită.-A i deja o clientă pentru serviciile de detectiv

particular?-Rebecca Hastings a trimis-o la mine, răspunse

Andrew. Numele ei este doamna Foster. Se pare că me­najera ei a dispărut fără urmă. Toată lumea spune că a plecat undeva pe un post mai bun. Dar doamna Foster e convinsă că femeia nu ar fi plecat fără să-i dea măcar un preaviz.

- Felicitări, atunci, zise Trent. Chiar ai un talent pen­tru munca de detectiv.

- Pentru numele lui Dumnezeu, te rog să ai grijă, îi spuse Calista.

- O să am, îi promise Andrew. Şi nu-ţi face griji, voi fi mereu disponibil pentru a cerceta trecutul potenţialilor tăi clienţi.

- Mă bucur să aud asta.Andrew făcu apoi semn unei birje de închiriat şi sări

imediat înăuntru. Calista privi vehiculul îndepărtân- du-se şi simţi un sentiment de nostalgie - un amestec de tristeţe, bucurie şi înţelegere. Afişă un zâmbet mic.

- Era timpul, nu crezi? zise ea.- Ca fratele tău să-şi găsească un rost în viaţă? Trent

privi trăsura dispărând după colţ. Da. Un tânăr are nevoie să aibă propria lui locuinţă, să facă vreo câteva greşeli şi să-şi găsească rostul pe lume. Dar nu te teme! Nu va fi niciodată singur, pentru că are o soră pe care o iubeşte şi care-1 iubeşte la rându-i.

- Ştiu. Nu e nevoie să împărţim aceeaşi casă pentru a fi o familie.

Până când moartea ne va despărţi 303

304 Amanda Quick

-A şa e.- Şi cred că nu sunt singura care va trebui să înveţe

cum să trăiască fără un membru al familiei sub acelaşi acoperiş, spuse Calista. Intre Eudora şi domnul Tazewell se dezvoltă ceva ce pare a fi o relaţie foarte serioasă. Nu aş fi deloc surprinsă dacă ne-ar anunţa în viitorul apro­piat că au planuri de căsătorie.

- Era şi timpul ca Eudora să aibă o casă a ei de care să se ocupe.

Calista se gândi că Trent părea destul de mulţumit.- Se pare că în cele din urmă ne-am îndeplinit amân­

doi responsabilităţile faţă de fraţii noştri, zise ea. Şi cred că acest gând ar trebui să ne liniştească.

Trent contempla ruinele fumegânde ale conacului.- In cazul acesta, cred că suntem amândoi liberi să ne

îndreptăm atenţia spre propria ogradă.-Ţi-e teamă că o să te simţi singur după ce pleacă de

acasă sora ta?Trent se întoarse spre ea.- Nu şi dacă îmi vei acorda onoarea de a fi de acord

să te căsătoreşti cu mine.Calistei i se tăie răsuflarea.- Mă ceri în căsătorie pentru că nu vrei ca vreunul

din noi să se simtă singur?-N u , răspunse el. Te cer în căsătorie pentru că te

iubesc.- Trent.îşi simţi dintr-odată inima inundată de o emoţie

ameţitoare.- Sunt conştient că nu sunt tocmai o partidă excelen­

tă ca soţ, continuă el. Nu mă consider deloc capricios, dar Eudora are dreptate, chiar am tendinţa de a mă re­trage în biroul meu perioade lungi de timp atunci când lucrez la o carte - ceea ce se întâmplă destul de des. Şi am un program cel puţin neobişnuit, mai ales atunci când mă apropii de finalizarea unui manuscris. Şi nu sunt deloc predispus să fiu sociabil, cu atât mai puţin când lucrez. Şi e adevărat şi că unii dintre prietenii mei nu sunt tocmai genul de oameni pe care să-i inviţi la ceai, după cum a subliniat şi sora mea. Dar, dacă tu crezi

Până când moartea ne va despărţi 305

că îmi vei putea suporta excentricităţile, mă declar cel mai fericit bărbat de pe faţa pământului.

-T e iubesc, Trent. Privind în retrospectivă, sunt destul de sigură că m-am îndrăgostit de tine încă din acea primă după-amiază când ne-am cunoscut şi te-am confundat cu un potenţial client. Voi fi fericită să îţi accept excentricităţile, pentru că şi tu te-ai arătat înţele­gător faţă de ale mele. Sigur că vreau să mă căsătoresc cu tine.

Ochii lui Trent străluceau.- Calista, zise el, îţi promit că o să te iubesc până...Ea îl opri imediat, lipindu-şi un deget înmănuşat de

buzele lui.- Şşşttt! şopti ea. Mă căsătoresc cu tine, dar, te rog, nu

spune că mă vei iubi până când moartea ne va despărţi. Eşti scriitor, domnule. Găseşte alte cuvinte mai potrivi­te pentru ocazia asta.

Trent zâmbi uşor, îi luă mâna într-a lui şi o trase în braţele sale.

-Voiam să spun că o să te iubesc până la sfârşitul timpului. întotdeauna şi pentru vecie.

- întotdeauna şi pentru vecie. Prin fiinţa ei se revărsă imediat un fior minunat şi efervescent de certitudine. Da, cred că aşa va fi, într-adevăr, foarte bine.

capitolul 70

Pasaj din ultimul capitol al romanului C liv e S tone şi cazu l m iresei d isp ăru te ...

C liv e S tone îşi propti p ic ioa re le p e tabu ret şi con tem ­p lă fo c u l d in şem in eu , în tim p ce îşi sav u ra con iacu l.

- S e p a re c ă îm p reu n ă a m rezo lvat în tr-adevăr cu succes a ces t c a z stran iu , d o m n işoară Preston.

- D a , a ş a se pare , d om n u le Stone, zise W ilh e lm in a şi sorb i d in v inu l d e X eres p e care i-l tu rnase d o a m n a Bwtton. T â n ă r a e în sigu ran ţă a c a s ă îm p reu n ă cu n ou l ei soţ şi totu l e bine.

306 Amanda Quick

- D a to r ită a n a liz e i şt iin ţific e p e care a i fă cu t-o dro­gului p e care îl fo lo s ea C h a r lo t te Bliss c a s ă o ţ in ă în tran să p e b ia ta fem eie . T u a i fo st c e a care a dedus să Bliss a v e a n evoie d e a n u m ite ierburi sp ec ia le pen tru a p rod u ce otrava.

- L u cru care ţi-a p erm is să id en tific i fa r m a c ia care i-a v ân d u t lui B liss a c e a ia rb ă .

S tone m a i lu ă o în g h iţitu ră d in con ia cu l său .- M ă gân desc c ă p o a te a m m a i p u tea lucra îm pre­

u n ă şi la u n a lt caz . In trăm într-o n o u ă e r ă d e d etec­tare a cr im in a lită ţii, u n a în ca re şt iin ţa jo a c ă un rol fo a r te im p ortan t. T a len te le şi cu n oştin ţele ta le a r f i n epreţu ite.

- Mi-ar p lă c e a să m a i fa c co n su ltan ţă pen tru tine şi cu a lt ă ocaz ie , dom n u le S tone. M u n ca ta d e investi­gare m i se p a re ab so lu t fa sc in a n tă .

-Şi eu te con sider p e tine extrem d e fa s c in a n tă , d om n işoară Preston.

W ilh e lm in a zâm bi.Stone cugetă atu n ci că, în a in te de cazu l cu m irea­

sa d ispăru tă, fu sese în m are perico l de a se cu fu n d a în m on oton ie şi p lictisea lă . D ar a s ta nu m a i era ad ev ărat. A cu m viitorul lui p rom itea să f i e extrem d e interesant.

- Un final excelent, zise Calista. Aruncă apoi pe nop­tieră exemplarul din ziarul T h e F lying In tellig en cer şi îl privi pe Trent apropiindu-se de pat. Ai stabilit premisele unei relaţii foarte interesante între Clive Stone şi Wil- helmina Preston.

- Din păcate, nu toţi cititorii mei ar fi de acord cu tine.

-V or exista întotdeauna critici, desigur. Dar tu îi vei ignora cu desăvârşire.

Trent se opri lângă pat şi zâmbi.- Aşa o să fac?- Bineînţeles. Numai gândeşte-te la toţi cititorii care

se vor bucura de acest final.- O să încerc să ţin minte asta şi după ce redactorul

ziarului o să-mi trimită toate scrisorile de nemulţumire care fără îndoială vor ajunge pe biroul său.

Până când moartea ne va despărţi 307

Calista deschise larg braţele.- Nu ai de ce să te temi, te voi consola eu.El îşi dădu jos halatul, îndepărtă pătura şi se băgă

în pat.- Şi cum anume ai de gând să faci asta, doamnă Has-

tings? întrebă el.Ea zâmbi şi-şi încolăci braţele în jurul gâtului lui,

trăgându-1 mai jos, ca să-l poată săruta.-A şa, domnule Hastings, exact aşa.-A h , bun! zise el, după o vreme. Asta va funcţiona

de minune!