[SISTEMUL DE FABRICAŢIE ÎN FIRMELE DE CONFECŢII]

2013

Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași

Design Industrial

SISTEMUL DE FABRICAŢIE ÎN FIRMELE DE CONFECŢII

1.1.Structura sistemului de fabricaţieSistemul de fabricaţie este o componentă a sistemului de producţie care este

definit ca element de bază al complexului economic naţional, constituit din totalitatea elementelor fizice, conceptelor şi experienţei astfel organizate încât să rezulte capacitatea de realizare a unor scopuri prestabilite, derivate din obiectivele economico – sociale. Structura simplificată a unui sistem de producţie (SP) este prezentată în figura 1.1.

Fluxul informaţional care străbate sistemul de producţie este constituit din:1.

Informaţii referitoare la produs şi proces – circulă între SPr şi SF;2. Informaţii privind programarea fabricaţiei şi controlul desfăşurării fabricaţiei –

circulă între SC şi SF;3. Informaţii cu privire la consumul resurselor şi livrarea produselor – circulă între SL

şi SF.Principala componentă a sistemului de producţie este sistemul de fabricaţie în

absenţa căruia celelalte sisteme şi-ar pierde raţiunea de a exista. Structura minimă a unui sistem de fabricaţie este reprezentată în figura 1.2.

2

SLG

SRU

SPr

SFC

SÎ

SC

SF

FI

FM

FI

FE

FI

FI FI

FM

FI

FE

SP

FI

FE

PRODUS

Fig. 1.1 – Structura unui sistem de producţieSC-sistem de conducere; SF-sistem de fabricaţie; SLG-sistem logistic global;

SRU-sistem de resurse umane; SPr-sistem de proiectare; SFC – sistem financiar-contabil; SÎ-sistem de întreţinere; FI-flux informaţional; FM-flux material; FE-flux energetic.

Fluxul material (FM) la intrare poartă denumirea de materie primă, trece prin stadiile de reper croit, semifabricat, subansamblu etc. iar la ieşire se numeşte produs marfă, cumulând şi o cantitate mare de informaţii.

Fluxul energetic (FE) se constituie ca intrare specifică, dar de cele mai multe ori nu se regăseşte sub aceeaşi formă ca ieşire (de exemplu transformarea energiei electrice în energie mecanică sau termică). În timpul procesului de fabricaţie au loc atât pierderi materiale cât şi energetice.

Fluxul informaţional (FI) conţine date tehnice şi tehnologice referitoare la procesul de fabricaţie şi date economice necesare pentru conducerea generală a SF şi pentru aprecierea performanţei acestuia. Un flux specific sistemului de fabricaţie este fluxul informaţional şi de reglare (FIR) care transmite informaţii prelucrate de sistemul de control SCo.

Sistemul de comandă (SCd) realizează funcţia de transformare şi distribuţie a fluxurilor informaţionale.

Sistemul logistic (SL) realizează operaţii de transfer poziţional (transport) şi de transfer în timp (depozitare) al materialelor supuse procesului de prelucrare. Importanţa deosebită a acestui sistem rezidă din faptul, constatat statistic, că 65 – 85% din durata totală a unui ciclu de fabricaţie se consumă cu operaţii de tip logistic.

Sistemul de control (SCo) are funcţia de a determina valorile realizate ale parametrilor ce definesc calitatea materialelor, semifabricatelor sau produselor, de a le compara cu valorile prescrise, de a stabili abaterile şi de a comunica informaţiile rezultate sistemului efector şi celui de comandă pentru luarea deciziilor.

Sistemul efector (SE) are funcţia de a realiza modificarea proprietăţilor obiectului muncii prin combinarea nemijlocită a fluxurilor materiale şi a celor informaţionale, prin intermediul fluxurilor energetice. Acest sistem, denumit şi de prelucrare, are caracteristici specifice fiecărui domeniu tehnologic şi constituie elementul determinant al sistemului de fabricaţie.

În conformitate cu precizările anterioare şi cu specificul firmelor de confecţii textile, structura clasică a unui sistem efector este prezentată în figura 1.3.

Semnificaţia notaţiilor este:fluxul material;fluxul informaţional

3

SCd

SL SE SCo

FIFI

FI FI

FI

FI

FM

FE

FM FM F(M+I)

FEFIR

SF

Fig.1.2 – Structura unui sistem de fabricaţie (SF)SCd-sistem de conducere; SL-sistem logistic; SE-sistem efector; SCo-sistem de control; FI-flux

informaţional; FM-flux material; FE-flux energetic; FIR-flux informaţional de reglare.

fluxul informaţional suplimentar, constituit din informaţii exterioare sistemului de fabricaţie, provenite în principal de la sistemele de proiectare (SPr) şi logistic global (SLG);fluxuri materiale şi informaţionale cumulate.

OBS.: Fluxul energetic se consideră implicit.

Prin flux informaţional se acceptă suportul material al informaţiilor. O parte dintre acestea sunt transferate materiei prime care devine ea însăşi suport al informaţiei.

4

repere croite (materie primă cu informaţii: formă, dimensiuni,

semne de control)

raport de croire, consum real de materie primă, lungimea

materialului nefolosit

PRODUS (materie primă cu informaţii: tip produs, mărime, formă,

număr de produse)

program tehnologic de finisare, comanda, fişa

tehnică, norme de tehnoprezentare

PRODUS FINIT (materie primă cu informaţii: mărime, număr de produse)

comandă, norme de tehnoprezentare, termene de livrare

PRODUS MARFĂ

RECEPŢIA MATERIEI PRIME

recepţia cantitativăreceptia calitativă

PREGĂTIREA MATERIEI PRIME PENTRU CROIT

sortarea şi programarea baloturilorşablonarea

CROIREA MATERIEI PRIMEşpănuireasecţionarea şpanurilordecuparea reperelor

PREGĂTIREA REPERELOR PENTRU CONFECŢIONARE

verificarea reperelor croitenumerotareaformarea pachetelor

CONFECŢIONAREA PRODUSELOR

prelucrarea primarărealizarea elementelor de produsasamblarea

FINISAREA PRODUSELOR

tratarea umidotermicăcoaserea nasturilorsortarecurăţare / retuşare finală

ÎNMAGAZINAREA PRODUSELOR

etichetareambalarelivrare

MATERIE PRIMĂ

documente de însoţire, STAS, NI

miniatura încadrării, comanda, set de şabloane, Cs, Iu

materie primă verificată (marcarea defectelor, a baloturilor)

documente de acceptare, fişa de calitate, lungimea, lăţimea

şi tipul materialelor

materie primă cu informaţii (desenul

încadrării)

ordin de lansare la croire, număr de foi în şpan,

codul baloturilor

program tehnologic de croire, fişă de croire,

comanda, fişa de asortare

şabloane de control, produs etalon, etichete de pachet

pachete de produse (materie primă cu informaţii:număr

repere, tip material)

ordin de lansare la confecţionare,

etichete de produs, etichete

de pachet

program tehnologic de confecţionare, comanda, şabloane tehnologice, fişa

tehnică, produs etalon

Fig.1.3 – Structura clasică a sistemului efector pentru o firmă de confecţii textile

1.2.Funcţiile subsistemelor de fabricaţieFuncţia scop generală a unui sistem se exprimă prin proprietatea acestuia

de a transforma mărimile de intrare în mărimi de ieşire pe baza unui algoritm specific şi defineşte modul de realizare a sarcinii acestuia.

În cadrul subsistemului RECEPŢIA MATERIEI PRIME se desfăşoară operaţii care au următorul scop:

de a stabili conformitatea informaţiilor constatate (calitative, cantitative) cu cele indicate în actele de insoţire a materiei prime şi în comandă;

de a stabili caracteristicile materiei prime care se constituie în informaţii de intrare pentru celelalte subsiteme ale sistemului de fabricaţie.

Suplimentar se poate include şi activitatea de recepţie de laborator, cu precizarea că în concepţia modernă a managementului tehnologic aceasta este înlocuită cu efectuarea probelor tehnologice. Acestea sunt necesare pentru acumularea de informaţii referitoare la comportarea materiei prime pe parcursul proceselor de prelucrare în vederea stabilirii corecte a programelor tehnologice (suportul informaţional al proceselor tehnologice).

Funcţiile subsistemului de PREGĂTIRE A MATERIEI PRIME PENTRU CROIT sunt:

sortarea baloturilor de material şi programarea utilizării acestora, funcţie care derivă în principal din variabilitatea lungimilor care trebuie combinate, respectiv cea a baloturilor care trebuie corelată cu lungimea încadrărilor în cadrul unei comenzi. Problema care se pune este de minimizare a pierderilor de materie primă materializate în cupoane, capete şi fâşii.

transpunerea pe suprafaţa materialului a conturului reperelor produselor prin operaţia de şablonare. Informaţiile referitoare la modul de amplasare a reperelor în corelaţie cu particularităţile produsului, combinaţiile de mărimi în raport cu structura comenzii sunt conţinute în miniatura încadrării.

Se impune precizarea că structura acestui subsistem se modifică în condiţiile utilizării sistemelor informatice - elemente ale sistemului CIM (Computer Integrated Manufacturing). Astfel, sortarea şi programarea baloturilor se realizează cu ajutorul programelor specializate de optimizare şi planificare a consumului de materie primă. Identificarea baloturilor se realizează prin coduri de bare care permit selectarea acestora conform programului de fabricaţie în momentul încărcării pe maşina automată de şpănuit.

Operaţia de şablonare este eliminată în cazul utilizării sistemelor CAD (Computer Aided Design) care permit tipărirea încadrărilor pe hârtie termoadezivă, la scară reală şi în numărul necesar realizării comenzii (în funcţie de numărul de şpanuri). În cazul utilizării sistemelor CAM (Computer Aided Manufacturing) pentru croire, suportul convenţional al informaţiei dispare, încadrarea reperelor realizată într-un program specializat reprezentând programul de tăiere al maşinii automate de croit.

În cadrul subsistemului CROIREA MATERIEI PRIME se realizează, practic, prima intervenţie tehnologică asupra acesteia care are ca scop individualizarea reperelor din suprafaţa materialului. Operaţiile specifice acestui subsistem sunt:

şpănuirea care constă în stratificarea materialelor în scopul croirii simultane a unui număr de produse, operaţie absolut necesară pentru asigurarea eficienţei producţiei în sistem industrial.

5

secţionarea şpanurilor, operaţie cu un anumit grad de opţionalitate, prezenţa sau absenţa acesteia fiind determinată de tehnologia de croire utilizată (decupare la maşina fixă, decupare cu maşina mobilă, croire automată) sau de dimensiunile şpanului.

decuparea reperelor sau croirea propriu-zisă a acestora, care constă în separarea suprafeţei utile (reper) de pe suprafaţa materialului.

Daca s-ar ierarhiza influenţa diferitelor intervenţii tehnologice asupra calităţii, atunci cu siguranţă că operaţiile desfăşurate în cadrul subsistemului CROIRE ar deţine o pondere importantă, datorită implicaţiilor asupra dimensiunilor şi integrităţii produsului finit.

Având la bază acest considerent se justifică prezenţa subsistemului de PREGĂTIRE A REPERELOR PENTRU CONFECŢIONARE, cu următoarele funcţii:

verificarea cantitativă (numărul de repere croite în raport cu numărul de repere din produs, numărul de produse în raport cu cel planificat etc.) şi calitativă (corespondenţa dimensională, numărul şi poziţia semnelor de control, integritatea materialului etc.).

asigurarea condiţiilor de identificare a produselor, în corelaţie cu sistemul de urmărire a fabricaţiei utilizat în firmă. În funcţie de tipul sistemului de înregistrare a datelor de producţie (manual sau informatizat) se utilizează etichete tip text sau tip cod de bare care se ataşează produsului şi / sau pachetului de produse.

realizarea condiţiilor de transfer material şi informaţional între subsistemele CROIRE şi CONFECŢIONARE.

Din punct de vedere al resurselor (umane şi tehnice) implicate şi al ponderii în realizarea de valoare adăugată, subsistemul CONFECŢIONAREA PRODUSELOR poate fi considerat, fără riscul de a greşi, subsistem de bază. Funcţia scop este aceea de a transforma suprafaţa plană a materialului textil intr-o suprafaţă spaţială – produsul confecţionat. Particularităţile structurale ale acestui subsistem sunt caracterizante pentru întregul domeniu al confecţiilor, respectiv:

caracterul accentuat secvenţial datorită desfăşurării succesive a unui număr mare de intervenţii tehnologice realizate individual, în locuri de muncă diferite;

nivelul înalt de implicare a executanţilor în rezolvarea sarcinilor tehnologice pentru confecţionarea unui produs.

În cadrul subsistemului CONFECŢIONARE sunt puse în evidenţă următoarele grupe de operaţii:

prelucrarea primară a reperelor cuprinde operaţii de pregătire a reperelor pentru confecţionare, fără a presupune o intervenţie substanţială asupra formei acestora (termolipirea reperelor, surfilarea, coaserea penselor, realizarea broderiilor pe repere croite etc.).

operaţiile tehnologice cuprinse în cadrul etapei realizarea elementelor de produs au ca scop asigurarea aspectului finit al acestora şi cuprinde operaţii de coasere, călcare şi manuale (corectare, întoarcere, însemnare, verificare). În general se acceptă gruparea operaţiilor specifice acestei etape în:

operaţii de prelucrare a elementelor mici (guler, manşete, clape de buzunar, epoleţi, elemente de închidere, betelie etc);

operaţii de prelucrare a elementelor mari (faţă, spate, mâneci); operaţii de prelucrare a căptuşelii sau a altor subansambluri din

materiale secundare (cu funcţie de termoizolare sau de impermeabilizare). Se impune precizarea că există şi tehnologii

6

conform cărora prelucrarea căptuşelii se realizează cadrul grupei elementelor mari.

elementele obţinute în etapa anterioară sunt reunite în produs în cadrul etapei de asamblare, care presupune o structură logică de grupare a operaţiilor:

operaţii de asamblare a elementelor mici cu elementele mari; operaţii de asamblare a elementelor mari.

Dacă subsistemul CROIRE are implicaţii asupra integrităţii fizice a produsului de îmbrăcăminte, cel de CONFECŢIONARE – asupra timpului de fabricaţie, subsistemul FINISARE este determinant pentru valoarea de prezentare a produsului de îmbrăcăminte. Structura operaţională a acestui subsistem are implicaţii în asigurarea fucţiilor estetice, de mentenanţă, de confort psihosenzorial şi de identificare care definesc produsul finit. Pentru majoritatea categoriilor de produse, reprezentativă pentru acest subsistem este tehnologia de tratare umidotermică. Însă cerinţele modei au determinat dezvoltarea unor tehnologii de finisare chimică a produsului confecţionat, cum ar fi prespălarea sau vopsirea. Structura clasică a subsistemului FINISARE conţine:

tratarea umidotermică a produselor de îmbrăcăminte reprezintă un cumul de procese fizice orientate asupra suprafeţei şi structurii de profunzime a materialelor textile, care are ca scop producerea unor deformaţii şi fixarea acestora. Acestea sunt determinante pentru stabilitatea formei, a dimensiunilor şi a aspectului suprafeţei. Procedeele clasice de tratare umidotermică presupun pregătirea şi realizarea deformaţiei prin umezire, încălzire şi acţiune mecanică iar fixarea prin încălzire şi uscare.

coaserea nasturilor este o operaţie opţional atribuită subsistemului FINISARE, numai în cazul riscului de deteriorare a nasturilor în prezenţa căldurii sau a imprimării acestora pe suprafaţa produsului.

sortarea are ca scop divizarea lotului de produse finite corespunzător unei comenzi în funcţie de articol (model), mărime, culoare, termen de livrare. De cele mai multe ori această etapă se cumulează cu un control final, care permite sortarea produselor în funcţie de calitate.

curăţarea produselor are ca obiectiv îndepărtarea capetelor de aţă de cusut şi / sau a petelor apărute accidental în timpul confecţionării.

Subsistemul ÎNMAGAZINAREA PRODUSELOR are, pe lîngă aspectul logistic (stocare), funcţia opraţională de transformarea produsului finit în produs marfă, respectiv asigurarea atributelor care permit livrarea acestuia spre consumator. Operaţiile cuprinse în acest subsistem sunt:

etichetarea este operaţia prin care se ataşează produselor elemente vizuale de identificare, cum ar fi etichetele de firmă sau broşurile de prezentare a materialelor speciale din care se confecţionează produsele (Sympatex, Gore-tex, Teflon etc.). Aceste elemente se îndepartează înainte de purtarea produsului, fixarea lor fiind realizată provizoriu prin fir din material plastic (împuşcare) sau şnur.

ambalarea se realizează în funcţie recomandările din normele de tehnoprezentare sau caietul de sarcini al comenzii. Ambalajul produsului are în principal rolul de a asigura protecţia acestuia în timpul transportului (folii, cutii, lăzi). Dacă ambalajul însoţeşte produsul la vînzare (pungi, cutii pentru produse individuale) are şi funcţie de identificare a producătorului.

livrarea produselor are ca scop asigurarea condiţiilor de transport, tehnice şi economice. În funcţie de modul de realizare a transportului, livrarea

7

produselor de îmbrăcăminte se poate face pe umeraşe şi stender sau în cutii.

1.3.Etapele de realizare a unei comenzi Organizarea fabricaţiei cuprinde următoarele subdomenii: Configurarea sistemelor de lucru şi elaborarea informaţiilor (studiul muncii); Planificarea capacităţilor, materialelor, informaţiilor şi a desfăşurării

activităţii (planificarea fabricaţiei); Determinarea, controlul şi asigurarea realizării programului şi a comenzilor

(conducerea fabricaţiei).Obiectivele organizării fabricaţiei sunt desfăşurarea acesteia în condiţii de

eficienţă economică şi umanism. Planificarea influenţează în mare măsură gradul de eficienţă economică în cadrul fabricaţiei, obiectivul principal fiind obţinerea unor costuri unitare scăzute de fabricaţie prin:

Alegerea materialelor adecvate pentru a asigura forma şi calitatea (planificarea materialelor);

Alegerea unor procedee şi metode adecvate de lucru, precum şi a mijloacelor de producţie corespunzătoare (planificarea mijloacelor de producţie);

Elaborarea unei documentaţii complete şi inteligibile (planificarea informaţională);

Stabilirea intervalelor de desfăşurare şi ordinea lor (planificarea desfăşurării).

Pregătirea realizării unei comenzi şi conducerea subsistemelor de fabricaţie sunt declanşate prin:

Preluarea comenzii de la client; Abordarea unui program de producţie.O comandă este o solicitare de efectuare a unei munci. Pentru caracterizarea

unei comenzi sunt necesare următoarele informaţii: structurarea pe produse a comenzii; cantitatea cerută; termenele; prevederile de calitate.

În cadrul producţiei de confecţii o comandă se referă la realizarea unei anumite cantităţi de produse, exprimată în număr de bucăţi. De cele mai multe ori o comandă este structurată pe tipuri de produse (articole), pentru fiecare precizîndu-se structura pe mărimi (nr.bucăţi/mărime) şi pe culori (nr.bucăţi/mărime/culoare).

Comenzile pentru firmele de confecţii sunt caracterizate prin număr redus de produse de acelaşi fel şi durată mică de execuţie, care impun flexibilitatea avansată a producţiei şi timpi de reacţie mici.

1.3.1.Analiza comenziiAnaliza unei comenzi se face în mod diferit în funcţie de tipul de producţie,

lohn sau completă.Înainte de contractarea unei comenzi este necesară:

1. Analiza fezabilităţii comenzii (analiza tehnologică);2. Analiza rentabilităţii comenzii (analiza economică)

Analiza fezabilităţii are ca obiective: Posibilitatea aprovizionării cu materii prime de tipul, cantitatea şi în

termenul planificat;

8

Analiza constructivă a produselor pentru identificarea elementelor deja existente în baza de date şi a elementelor noi. Această analiză influenţează în mod direct durata de elaborare a documentaţiei tehnice.

Analiza tehnologică propriu-zisă din punct de vedere al capacităţilor tehnice (utilaje adecvate) şi umane (personal calificat).

Analiza rentabilităţii constă în estimarea costurilor de producţie necesare pentru realizarea comenzii în condiţii de profit. Dacă realizarea comenzii presupune investiţii (în completarea dotării tehnice, costuri tehnologice speciale, realizarea de dispozitive sau instruirea personalului) se determină pragul de rentabilitate, respectiv volumul producţiei după care investiţia se recuperează şi firma începe să realizeze profit.

1.3.2.Planificarea comenziiPlanul de lucru reprezintă suportul informaţional pentru planificarea fabricaţiei.

Pentru o firmă de confecţii, planul de lucru include: Seturile de şabloane pentru produsele din comandă; Consumurile de materie primă, încadrările combinate; Datele de proces cuprinse în programul tehnologic de croire,

confecţionare şi finisare a produselor. Aceste date se referă la: Identificarea sistemelor de lucru şi a mijloacelor de producţie (UNDE?); Succesiunea fazelor tehnologice, denumirea (CUM?); Date despre utilaje, dispozitive (CU CE?); Indicarea bazei de salarizare şi a metodei se salarizare (CU CE SALARIU?); Date de timp, respectiv durata de organizare a locului de muncă, timpul pe

unitate şi timpul total pentru realizarea comenzii (ÎN CÎT TIMP?) Programarea unei comenzi se realizează conform etapelor precizate în figura

1.4. În funcţie de tipul de producţie (completă, lohn sau lohn parţial), prezenţa unor etape poate fi opţională.

În cadrul etapei de configurare a produsului se încadrează: Crearea produsului (producţie completă) sau analiza fişei tehnice

(schiţă, tabel de dimensiuni) anexate comenzii, eventual a produsului de referinţă (producţia lohn).

Proiectarea constructivă a produsului (tipare, şabloane pentru producţia completă) sau verificarea şabloanelor furnizate de client (producţia lohn).

În etapa de planificare a fabricaţiei se elaborează documentaţia tehnică a produselor din comandă, fără să se ţină seama de cantităţi sau termene (independent de comandă). Este recomandat să se utilizeze informaţii deja existente despre produse (cataloage de timpi, operaţii), urmînd să se completeze informaţiile noi, suplimentare.

Documentaţia tehnică stă la baza elaborării planului de fabricaţie care este dependent de comandă, cantitatea fiind folosită pentru dimensionarea şi configurarea sistemelor de lucru.

Organizarea operaţională a fabricaţiei are deja rol executiv, fiind etapa în care se pune în practică realizarea comenzii. Fiecare etapă de execuţie presupune existenţa unui suport al informaţiei care se distribuie la toate sistemele interesate. De exemplu, fişa de asortare (mostre pentru toate materialele componente ale produsului) se distribuie la şpănuit, termolipit, sortat – formare pachete, confecţionat, etichetat – ambalat.

9

Fig.1.4 – Etapele programării comenzii

10