Metoda explicatieiReprezinta prezentarea verbala a materialului care trebuie invatat in scopul dea forma executantilor o imagine, o intelegere si o atitudine despre si fata deproblemele abordate.Forme de realizare :- explicatii in scopul invatarii deprinderilor tehnico-tactice;- explicatii in scopul pregatirii lectiilor de antrenament;- explicatii in scopul analizei lectiei de antrnament si joc;- explicatii in scopul prezentarii unor teme teoretice sau practice, in vedereaaccelerarii intelegerii de catre jucatori.Exemple:La ora de economie, profesorul prezinta elevilor o noua unitate de curs,prezentandu-le schite explicative despre ce vor avea de studiat.Profesorul explica elevilor, cum sa realizeze grafice cu evolutia preturilor.Profesorul in cadrul unei noi lectii explica ce presupune notiunea de cota de piata.Metoda exersariiReprezinta efectuarea practica creatoare si constienta a deprinderilor tehnico-tactice prin care se urmareste automatizarea lor, in vederea aplicarii lor.Eficientaacestei metode este data de :- continuitate si esalonare ritmica a materialului motric;- exersarea deprinderilor tehnico-tactice sa se desfasoare concomitent cudezvoltarea calitatilor motriceExemple:La ora de economie, profesorul rezolva in fata clasei o problema desprecosturi,lasand elevilor ca tema 3 probleme de acelasi gen

Demonstraţia didactică se evidenţiază prin prezentarea unor obiecte, fenomene, care vor uşura înţelegerea altor fenomene mai complexe. Noţiunea de demonstrare cere după sine, noţiunea de arătare, de prezentare, a unor procese sau acţiuni naturale sau nenaturale, pentru o înţelegere mai bună a elevilor a unor legi, proprietăţi, constante, şi care sunt elemente de bază a cunoaşterii.Demonstraţia are ca fundament un cadru concret, fie el: natural, simbolic sau artificial. Pe baza acestuia, se deduc constatări şi interpretări. Demonstraţia, este un suport al cunoaşterii pe cale deductivă: prin concretizare şi materealizare şi inductivă: prin concepţii şi deprinderi.Există diverse tipuri de demonstraţii, în dependenţă de materealul avut la dispoziţie:- pe viu: experimente de laborator, demonstraţia unor comportamente;- figurativă: prin intermediul reprezentărilor grafice;- cu ajutorul desenului;- cu ajutorul modelelor: fizice, grafice;- cu ajutorul imaginilor audiovizuale: proiecţii statice sau dinamice;- prin exemple.Demonstraţia are un caracter ilustrativ, iar ca finalitate - reproducerea unor acţiuni, sau învăţarea unor cunoştinţe noi pe bază de suport intuitiv.

Observarea didactică include urmărirea atentă a unor obiecte şi fenomene, ce au loc. Acest tip de observare poate avea loc: sistematic – prin îndrumarea profesorului sau independent – prin propria dorinţă. Acestea au va ţel descoperirea cunoştinţelor despre realitatea din jur, şi al completării unor informaţii deja existente în baza de cunoştinţe.Observaţia are un caracter euristic, şi scopul ei este de a trezi participarea, receptivitatea elevilor faţă de ceea ce se întîmplă în mediul înconjurător. Observaţiile pot fi de 2 tipuri: de lungă sau de scurtă durată. Prin observaţii se ating următoarele obiective: explicarea, descrierea, interpretarea unor fenomene.Observaţiile văzute vor fi exprimate şi explicate, mai tîrziu, de elevi, prin diferite reprezentări: grafice, referate, desene, grafice.Prin acest tip de observare şi prin formele care au loc în acest proces, sunt dezvoltate şi alte calităţi, ca: răbdarea, consecvenţa, imaginaţia, perseverenţa, perspicacitatea. Expunerea didactică - Definire, forme, detalieri

S i n t e t i z â n d n u m e r o a s e   a l t e   o p i n i ,   C .   M o i s e   p r o p u n e  u r m ă t o a r e a   d e f i n i ţ i e   a expunerii: prezentarea verbală monologată a unui volum de informaţie de către educator către educaţi, în concordanţă cu prevederile programei şi cu cerinţele didactice ale comunicării.Sub aspectul funcţiei didactice principale, se înscrie între metodele de predare; după mijloacelecu care operează pentru vehicularea conţinuturilor (cuvântul), avem a face cu o metodă verbală ;după gradul de angajare a elevului, este o metodă expozitivă, deci care situează elevul mereu în  p o s t u r a   d e r e c e p t o r .   E s t e   o   m e t o d ă   c e   a   b e n e f i c i a t  d e   o   î n d e l u n g a t ă   u t i l i z a r e   î n  procesul de învăţământ, de unde încadrarea ei între metodele tradiţionale ale şcolii de pretutindeni. Poate să apară şi în formă "pură", dar de regulă se sprijină şi pe alte metode sau seî m p l e t e ş t e c u   e l e ,   î n   f u n c ţ i e   d e   m a t e r i a   l a   c a r e   e s t e u t i l i z a t ă .   D e   p i l d ă ,   s e   p o a t e c o m b i n a c u c o n v e r s a ţ i a , î n c a d r u l m a t e r i i l o r u m a n i s t e , c u m a r f i i s t o r i a o r i l i t e r a t u r a ş i c u d e m o n s t r a ţ i a   î n   c a d r u l   u n o r   o b i e c t e   c a  g e o g r a f i a   s a u   ş t i i n ţ e l e   n a t u r a l e . Î n   f u n c ţ i e d e   v â r s t a e l e v i l o r   ş i d e   e x p e r i e n ţ a l o r   d e   v i a ţ ă , p o a t e   î m b r ă c a m a i multe variante: povestirea, explicaţia, prelegerea şcolară.PovestireaC o n s t ă   î n   p r e z e n t a r e a  i n f o r m a ţ i e i s u b   f o r m ă   d e s c r i p t i v ă   s a u  n a r a t i v ă , respectând  ordonarea în t imp sau în spaţiu a obiectelor , fenomenelor, evenimentelor . E x p l i c a ţ i i l e   n u   l i p s e s c   c u  d e s ă v â r ş i r e ,   d a r   e l e   o c u p ă   u n   l o c   s e c u n d a r  î n   r a p o r t   c u   p r e z e n t a r e a   f a p t e l o r .   E s t e  u t i l i z a t ă   c a   u n a   d i n   m e t o d e l e   d e   b a z ă  

î n   p r e d a r e a d i f e r i t e l o r m a t e r i i î n c l a s e l e m i c i ( I - I V ) : l i m b a m a t e r n ă , c u n o ş t i n ţ e d e s p r e n a t u r ă , istorie, geografie. Motivarea ponderii însemnate a povestirii la vârsta şcolară mică se sprijină pe o seamă de realităţi:

-

volumul încă insuficient de reprezentări deinute de copilul de această vârstă şcolară

ț

;  p r i n p o v e s t i r e , c o p i l u l u i i s e o f e r ă o p o r t u n i t a t e a d e a a v e a c o n t a c t c u m a t e r i a l u l   f a p t i c ,   c u   r e p r e z e n t ă r i   s a u i m a g i n i   c o n c r e t e a l e   o b i e c t e l o r s a u   c u   d e s f ă ş u r a r e a cronologică a fenomenelor;

-

tendinţa specif ică vârstei  şcolare  mici  este  aceea  de cunoaştere a tabloului în faptic , concret, al lumii, de unde oportunitatea povestirii.-elevul de şcoală primară nu are încă suficient dezvoltată gândirea abstractă, care să-l ajutea înregistra faptele prin intermediul explicaţiei ştiinţifice autentice.-p o v e s t i r e a e s t e f o r m a d e   e x p r i m a r e î n c a r e   e d u c a t o r u l p o a t e u z i t a d e   o a n u m e " î n c ă r c ă t u r ă a f e c t i v ă " a   f a p t e l o r p r e z e n t a t e ş i a l i m b a j u l u i u t i l i z a t , c e e a   c e a t r a g e î n m o d   d e o s e b i t   c o p i i i ,   d e t e r m i n â n d u -i   n u   n u m a i s ă r e ţ i n ă f a p t e l e , d a r   i s ă - ş i f o r m e z e   f a ţ ă   d e

ș

 ele comportamente cu semnificaţie afectivă.Explicaţia este forma de expunere în care "predomină argumentarea raţională", făcându-şi locd e j a p r o b l e m e l e d e l ă m u r i t , t e o r e m e l e , r e g u l i l e , l e g i l e ş t i i n ţ i f i c e , e t c . "În  explicaţie ,  cuvântul  profesorului înfăţişează elevilor tema desfăşurată într-o ordonare logică de date şi fapte, care duce în mod necesar la o concluzie şi generalizare" (O. Todoran,1964). Aşadar, pe primul plan nu se mai află "faptele de prezentat", ci "faptele de explicat"). Într-o formă simplă, ea poate fi prezentată încă din clasele primare, dar devine predominantă dinclasele mijlocii (V-VIII), continuând în clasele liceale. Explicaţia are şi ea la bază anume raţiuni:

-

e l e v u l a a c u m u l a t o   e x p e r i e n ţ ă f a p t i c ă s u f i c i e n t ă , s i m ţ i n d n e v o i a s ă   a c c e a d ă